Studiu Privind Perceptia Iluziilor Optice In Tulburarea de Spectru Autist

Studiu privind percepția iluziilor optice în Tulburarea de Spectru Autist

REZUMAT

Cercetarea de fată își propune să studieze dacă există diferențe semnificative între percepția iluziilor optice la copiii cu tulburare de spectru autist și copiii neurotipici. Pe baza concluziilor studiilor anterioare privind idea conform căreia există diferențe semnificative între cele două grupuri, studiul de față vizează gradul în care această ipoteză este adevărată, având în vedere teoria coerenței central slabe care poate influența acest aspect.

La acest studiu, toți participanții au fost selectați în mod pdeudoaleatoriu. Au participat 32 de copii cu tulburare de spectru autist. Copiii au fost selectați de la centrele în care beneficiau de terapie individuală sau de grup. Participanții au vârste cuprinse între 5 și 13 ani . Condițiile pentru a participa la acest studiu au fost de a avea autism înalt funcțional sau sindromul Asperger și de a avea noțiuni însușite pentru a înțelege instrucțiunile. În cazul grupului de control, au participat 32 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani. Condițiile pentru aceștia au fost de a nu avea cerințe educaționale speciale. Instrumentul folosit a constat în cinci binecunoscute iluzii optice, luate din ilustrațiile manualelor standard de psihologie. Iluziile sunt Muller-Lyer, Ebbinghaus, Ponzo, Delboeuf și iluzia Verticalei Orizontale.

Rezultatele opținute în urma aplicării testului t pentru eșantioane independente, au relevat faptul că se infirmă ipoteza acestui studiu. Rezultatele au arătat că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește percepția iluziilor optice, între copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist și cei neurotpici. În cazul iluziilor Ebbinghaus, Verticalei Orizontale și iluzia Delboeuf ipoteza cercetării a fost clar respinsă, prin lipsa diferențelor semnificative, lucru demonstrat în analiza statistică. La iluzia Ponzo ipoteza cercetării a fost confirmată, iar la o analiză mai amănunțită răspunsurile au tins spre experimentarea iluziilor optice de către copiii neurotipici, pe când la copiii cu tulburare de spectru autist răspunsurile care să confirme că experimentează iluzia sau că sunt imuni la ea sunt foarte apropiate, tinzând spre experimentarea acestora. Ipoteza cercetării a fost infirmată și în cazul iluziei Ponzo, însă valorile nu au fost foarte mari, astfel încât analiza eșantionului dorit demonstrează faptul că ipoteza s-ar fi putut confirma dacă existau mai mulți subiecți.

Cuvinte cheie: tulburare de spectru autist, neurotipic, iluzii optice

ABSTRACT

The present study aims to investigate if there is a significant difference between the perception of optical illusions of children with autism spectrum disorder and neurologically typical children. Based on the conclusions of previous studies on the idea that there is a significant difference between the two groups, this research study searches for the level on which this hypothesis is true, taking into consideration the weak central coherence theory that could influence this aspect.

In this study, all the participants were selected in a pseudo-random way, being used only the available participants. In the first group there are 32 children with autism spectrum disorder, selected from the centers in which they were taking individual or group therapy, with ages between 5 and 13. The conditions for them to participate were to have high-functioning autism or Asperger Syndrome and also to have notions so they could understand the instructions. In the case of the control group, 32 neurologically typical children were selected, between 7 and 13 years old. The conditions for them were to not have special educational requests. The instrument used is composed out of five famous optical illusions, taken out of standard psychology books. These illusions are Muller-Lyer, Ebbinghaus, Ponzo, Delboeuf and the vertical-horizontal illusion.

The results obtained by the application of the t test for independent samples, illustrated that the hypothesis of the study is invalidate. The results showed that there are no significant differences between the perception of optical illusions of children with autism spectrum disorder and neurologically typical children. In the case of Ebbinghaus, the vertical-horizontal illusion and Delboeuf, the hypothesis of the study was obviously rejected, based on the lack of significant differences. At the Ponzo illusion, the research hypothesis was confirmed, and at a clearer view, the children’s responses were more for the succumb of optical illusions by the neurologically typical children, while children with autism spectrum disorder gave very close responses for showing that they succumb to these illusions or that they are immune to them. The study hypothesis was also infirmed in the case of the Ponzo illusion, but the values were not so big, so the analysis of the sample with GPower, showed that the hypothesys might be confirmed with more participants.

Keywords: autism spectrum disorder, neurologically typical, optical illusions

INTRODUCERE

Necesitatea studierii tulburării de spectru autist pornește de la creșterea numărului de persoane cu acest diagnostic, de la an la an. Un alt aspect important este și cel conform căruia aceste persoane diagnosticate sunt diferite între ele din punctul de vedere al achizițiilor și progreselor, astfel încât nu au fost realizate încă cercetări atât de ample care să poată cuprinde persoane cu autism vârste variate sau care să țină cont de achizițiile acestor persoane și gradului de deficiență. În prezent, cercetările din direcția acestei tulburări sunt în plină expansiune, întrucât sunt importante pentru ca atât integrarea acestor persoane în sociatate să poată avea loc, cât și intervețiile pentru stabilirea autonomiei să fie cât mai eficiente. Adesea, interacțiunea cu cei cu această tulburare trezește o serie de curiozități care pot fi explorate prin parcurgerea literaturii de specialitate și prin lucrări științifice.

Datorită prezenței tot mai semnificative a persoanelor cu tulburare de spectru autist inclusiv în Romania, întrucât numărul acestor persoane este în creștere, centrele de specialitate care oferă terapie în beneficiul acestor persoane sunt de asemenea în creștere. Acest aspect faciliteaza găsirea participanților pentru studii privind tulburarea de spectru autist, o parte dintre ei fiind înalt funcționali sau cu sindrom Asperger, astfel încât sunt capabili să înțeleagă anumite sarcini. Atfel, găsirea participanților pentru acest studiu nu a fost un lucru greu de realizat.

Iluziile optice pot determina atât limita dintre ceea ce vedem și a ceea ce percepem, cât și insighturi despre sistemul perceptual și funcționarea acestuia. Importanța lor constă în faptul că oferă indicii legate de așteptările și predicțiile formulate de o persoană. Studiile de specialitate care fac referire la perceptia iluziilor optice în tulburarea de spectru autist au adus rezultate diferite, determinând astfel nevoia de cercetare în domeniu. Rezultatele de până acum susțin faptul că persoanele cu tulburare de spectru autist prezintă o oarecare rezistență la iluziile optice, cu alte cuvinte sunt mai puțin sensibile sau că nu există fără diferențe semnificative între rezultatele celor cu tuburare de spectru autist, față de cei tipici din punct de vedere neuronal. Majoritatea cercetărilor susțin că diferențele semnificative între cele două grupuri, au drept cauză principală coerența centrală slabă a persoanelor cu tulburare de spectru autist.

În ceea ce privește percepția iluziilor optice în tulburarea de spectru autist, studiile au venit cu rezultate diferite în ceea ce privește existența diferențelor semnificative în ceea ce privește percepția diferitelor iluzii optice. La o analiză mai amănunțită a datelor, rezultatele au ilustrat diferențe precum sensibilitatea la anumite iluzii optice, comparativ cu rezistența înregistrată în cadrul percepției altor iluzii . Față de iluzii precum Muller-Lyer au fost aduse concluzii conform cărora ar exista alte operațiuni cognitive implicate în percepție, astfel încât participanții cu tulburare de spectru autist au avut rezultate diferite comparativ cu celelalte.

Primul studiu referitor la percepția iluziilor optice în tulburarea de spectru autist a fost realizat de Happe (1996), cu rezultate ce arată diferențe semnificative între cele două grupuri, precum și imunitate la iluzii, cu excepția Muller-Lyer. Concluzii asemănătoare ce susțin imunitatea participanților cu tulburare de spectru autist, referitor la iluziile optice, au fost susținute de retultatele cercetării lui Bolte et al (2007). Pe parcursul anilor au existat însă cercetări care au venit cu concluzii conform cărora nu există diferențe semnificative privind percepția iluziilor optice la cei cu tulburare de spectru autist în comparație cu cei tipici din punctul de vedere neuronal. Aceste rezultate au fost susținute în lucrarile de cercetare ale lui Ropar și Mitchell (1999) și Hoy et al. (2004). Diferențele semnificative dintre aceste rezultate au fost considerate ca fiind determinate de metodele diferite de cercetare, precum și posibilele diferențe înregistrate de simtomele specifice tulburării de spectru autist, severității acestor simptome, însă și abilitățile cognitive difrite ar putea fi luate în calcul drept fiind factori reprezentativi pentru diferențele dintre concluziile cercetărilor vizate.

Având în vedere cercetările efectuate anterior despre percepția iluziilor optice a copiilor cu tulburare de spectru autist, studiul de față își propune să determine măsura în care acest grup poate percepe iluziile optice, fiind sensibili sau rezistenți la ele, datorită coerenței centrale slabe care le captează atenția asupra anumitor detalii, fiind dificilă percepția obiectului ca întreg. Cercetarea se bazează pe ipoteza conform căreia există diferențe semnificative între copiii cu tulburare de spectru autist și copiii fără acest diagnostic sau alt diagnostic clinic, în ceea ce privește percepția iluziilor optice Ponzo, iluzia verticalei-orizontale, iluzia Delboeuf, iluzia Ebbinghaus și iluzia Muller-Lyer. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca cei cu tulburare de spectru autist să nu poată percepe stimulii vizați ca fiind diferiți așa cum se întâmplă de regulă, ci îi percep la fel. În cazul copiilor neurotipici, rezultatele acestei cercetări ar putea arăta că ei percep stimuli ca fiind diferiți, asa cum se întâmplă în general, experimentând astfel iluziile optice.

De asemenea, este important de studiat diferențele dintre procesarea acestor iluzii, precum și dacă diferențele există într-adevăr. În cazul diferențelor în percepția diverselor iluzii, este indicat să se analizeze frecvența răspunsurilor date de participanți, și anume dacă oferă indicii privind sensibilitatea sau rezistență în cadrul percepției iluziilor optice folosite în lucrarea de cercetare.

CADRU TEORETIC

1.1 Definiția autismului și screening-ul

Autismul este o tulburare neurologică de dezvoltare, caracterizată de dificultăți timpurii în comunicarea socială și atât comportamentul, cât și interesele neobișnuit de restrânse și repetitive. Prevalența în lume este de 1% și afectează mai mult bărbații decât femeile (Lai et al., 2014, p. 896).

În cazul persoanelor cu autism se pot observa anormalităti cu privire la contactul vizual, care fie lipsește, fie este minim sau necorespunzător. După cum afirmă Frith (2008), există o serie de trăsături care pot fi vizibile chiar și la vârsta de un an și pot semnala părinților prezența tulburării de spectru autist la copiii lor. Semnalele sunt date de faptul că este singur, închis în lumea lui, nu este capabil să comunice și aria sa de interese este restrânsă, iar în cadrul acestora predomină repetițiile, spre exemplu copiii cu tulburări de spectru autist au tendința de a linia, fără a se juca funcțional cu ele folosind imaginația.

1.2 Scurtă istorie a diagnosticului

În ceea ce privește istoria autismului, cele mai semnificative contribuții au fost aduse de Kanner (1943) și Asperger (1944), cei doi fiind considerați primii care au folosit acest diagnostic și au identificat caracteristicile specifice.

Conform lui Kuhn (2004), în anul 1910, Eugen Bleuler este cel care folosește termenul de autism făcând referire la simpome ale schizofreniei. Derivând din cuvântul grecesc autos, care înseamnă sine, acest termen semnifică pierderea pacientului în propriile fantezi, în timp ce perturbările din exterior sunt intolerabile.

Mai târziu, Kanner(1943) a descris 11 copii dintre care opt băieți și trei fete care fuseseră diagnosticați înainte cu schizofrenie sau ca fiind imbecili sau idioți, fiind prezentă o simptomatologie aparte. Socializarea și limbajul sunt zonele identificate ca fiind afectate la acei copii. De asemenea, aceștia prezentau stereotipii în comportament, iar pronumele erau repetate precum erau auzite.

În 1944 Hans Asperger a descris patru cazuri de tulburare de spectru autist și a sumarizat caracteristicile altor copii similari. Copiii investigați erau capabili de modalități originale de gândire în matematică sau științe naturale, însă relațiile sociale și emoționale erau slabe. De asemenea, erau foarte sensibili, cu lipsa empatiei și comportamentul lor era stereotip (Wolff, 2004).

Intervenția

Intervențiile în cadrul tulburării de spectru autist sunt foarte populare, fiind considerate necesare în jur de 20 sau 40 de ore de terapie pe săpămână, însă numărul de ore diferă în funcție de nevoile fiecărui beneficiar (Matson et al. , 2014). De asemenea, cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât progresele sunt mai vizibile în timp, atât din punctul de vedere al ușurinței acumulării informațiilor, cât și din punctul de vedere al punerii în practică (Sullivan et al., 2014).

ABA se traduce prin analiza comportamentală aplicată și reprezintă aplicarea principiilor de condiționare operantă pentru a face comportamentele acceptate din punct de vedere social să crească, iar pe cele neacceptate să scadă. După cum susține Matson (2009), această intervenție presupune frecvent determinarea antecedentelor și consecințelor comportamentelor, stabilind pe rând, câte un comportament drept target. În timpul intervenției, comportamentele sunt măsurate continuu, pentru a stabili eficacitatea intervenției, colectându-se informații pentru evaluare pe toată perioada desfășurării terapiei. Planul de intervenție trebuie să fie personalizat pentru fiecare persoană în parte, în funcție de nevoile și abilitățile sale. Recompensa imediată este foarte importantă pentru întărirea comportamentelor dorite și variază, de la recompense primare (mâncare, lichide, jucării), până la recompense sociale (îmbrățișări, ieșitul în parc), cantitatea lor scăzând odată cu trecerea timpului. Deși este cea mai cunoscută și aplicată metodă de intervenție, ABA este criticată pentru faptul că robotizează copiii pe plan emoțional.

Din punctul de vedere al limbajului, persoanele cu autism pot fi clasificate în verbale și non-verbale. Cei verbali necesită în general intervenție logopedică pentru perfecționarea limbajului sau pentru stimularea lui întâi de toate, întrucât lipsa intervenției timpurie asupra acestuia poate favoriza lipsa limbajului în perioada vieții. În cazul celor non-verbali, limbajul nu este prezent din lipsa intervenției timpurii asupra lui sau a afecțiunilor aparatului fono-articulator.

În lipsa limbajului verbal se poate comunica prin limbajul mimico-gestual sau printr-un sistem de comunicare prin pictograme, denumit PECS. După cum afirmă Tien (2008), prin PECS, copilul abordează un partener de conversație utilizând pictograme, pentru a-i comunica acestuia dorințele sale sau pentru a face un comentariu la ceea ce observă în jur, putând primi astfel răspunsul sau obiectul dorit. Metoda PECS poate fi utilizată în locuri diferite: acasă, în magazine, la școală, în parc etc.

O altă abordare în care se pot folosi pictogramele este TEACCH. Această abordare face referire la felul în care mediul este organizat. Sunt prezente în cadrul mediului liste cu activitățile care trebuiesc susținute și ordinea exactă a lor, fiind utilizate obiecte, poze, pictograme, numere sau cuvinte, în funcție de nivelul fiecăruia (Mesibov & Shea, 2010)

Son-Rise este o altă metodă de intervenție în ameliorarea simptomelor tuburării de spectru autist, care se bazează pe învățarea în mediul natural. Copilul este cel care inițiază interacțiunea cu adultul, iar până să se întâmple acest lucru, adultul imită comportamentul copilului. Această metodă sporește abilitățile sociale ale copilului și crește durata și frecvența interacțiunilor. Pentru ca intervenția să fie eficientă, în spatele copilului trebuie să existe o echipă formată din părinți, medici, psihologi, psihiatrii și terapeuți. (Houghton et al., 2013) . De asemenea, pe lângă toate aceste metode de intervenție mai sunt și altele mai puțin cunoscute, precum meloterapia (terapia prin muzică) sau ludoterapia (terapia prin joacă) care oferă rezultate la fel de satisfăcătoare.

Zone afectate și caracteristici

Principala zonă afectată în tulburările de spectru autist este considerată socializarea, prin abilități limitate de a dezvolta relații apropiate sau de calitate cu alte persoane, după cum putem afla și din definiție. De asemenea, abilitățile de comunicare sunt afectate, persoanele cu această tulburare neputând purta o conversație precum cei neurotipici. O parte dintre cei afectați nu răspund întotdeauna la solicitările celorlalți. Limbajul poate fi lezat de ecolalie, generând repetarea la nesfârșit a unor sunete, cuvinte, reclame etc.

Comportamentul are de asemenea de suferit, cuprinzând activități și interese repetitive și restrânse. O altă anormalitate a comportamentului este aceea că sunt surprinși cu gesturi neacceptate din punct de vedere social, cum ar fi fluturatul mâinilor (Bernier and Gerdts, 2010).

În cadrul acestei tulburări mai pot fi afectate motricitatea fină și grosieră, cogniția, experiențele senzoriale, gândirea, totuși aceste aspecte diferă de la un pacient la altul, unii dau randament maxim în cel puțin una din ariile enumerate mai sus, alții deloc. De asemenea, un copil de 10 ani poate avea spre exemplu, într-una sau mai multe arii, caracteristicile unui copil cu vârsta de 2 ani, vârsta biologică fiind necorespunzătoare de cele mai multe ori vârstei mentale.

S-a constatat că mulți copii cu tulburare de spectru autist experimentează predominanța senzațiilor de atingere, gust și miros, folosindu-se mai mult de acestea pentru explorare. O altă caracteristică este sensibilitatea cu privire la diverși stimuli (auditivi, tactili, vizuali sau olfactivi), prin care chiar și cea mai mică expunere poate să aducă stres, agitație și discomfort. (Zager, 2005) Această sensibilitate poate duce la un comportament repetitiv de stimulare, spre exemplu privitul intens al luminilor, fluturarea mâinilor, emiterea unor sunete specifice, introducerea obiectelor în gură, legănatul, mirosirea oamenilor și obiectelor etc. (Bogdashina, 2003). Persoanele cu tuburare de spectru autist pot experimenta o serie de simptome senzoriale vizuale de tip hiper, cum ar fi concentrarea pe anumite particule mici, praf. Pot fi deranjați de întuneric, lumina puternică sau alte surse luminoase. Pot privi în jos majoritatea timpului și să își acopere sau închida ochii când sunt prezente surse puternice de lumină. Pe de altă parte, pot fi prezente simptome de tip hypo, spre exemplu să fie atrași de lumină, să privească interesați oamenii sau obiectele. Pot avea obiceiul de a-și mișca mainile sau anumite obiecte în fața ochilor sau să pună mâna pe anumite suprafețe ale obiectelor, fiind interesați de reflecții și obiecte luminoase.

În cadrul persoanelor cu tulburare de spectru autist, s-a constatat de asemenea și o rigiditate în privința alimentației. Aceștia sunt mult mai selectivi în privința mâncării, spre deosebire de cei neurotipici, fiind foarte atenți la textură, culoare În aceste cazuri este necesară desensibilizarea alimentară (Bandini et al., 2010).

Pe lângă particularitățile legate de alimentație, persoanele cu tulburare de spectru autist mai pot avea probleme gastro-intestinale accentuate. Această problemă este provocată de o bacterie intestinală care poate înrăutăți simptomele autismului la unii copii. Durerea și discomfortul cauzate pot înrăutății comportamentul și poate fi de asemenea un trigger al regresiei, în special la persoanele nonverbal cărora le este greu să își exprime problema. Disfuncția gastro-intestinală poate fi remediată printr-o dietă fără gluten, însă aceasta nu îmbunătățește și simptomele autismului.

O altă caracteristică a celor cu tulburare de spectru autist poate fi și automutilarea. Aceasta apare și în cazul dizabilității intelectuale, considerându-se că are la bază factori de mediu sau biologici (Symons et al., 2012).

Cauzele tulburării de spectru autist

Există o teorie conform căreia autismul a apărut în urma vaccinării copiilor, însă nu ar putea fi decât un trigger. Până în prezent nu există o legătură directă cu creșterea numărului de persoane cu tulburări de spectru autist (Chez, 2008). Vaccinul suspectat de cauzarea autismului este thimerosal, și se datorează faptului că acesta conține 50% mercur (Miller et al., 2009). Poluarea este un alt factor luat în considerare ca având un efect nociv asupra creierului și că joacă un rol crucial în tubularea de spectru autist, dar și în alte tulburări de dezvoltare.

O altă posibilă influență a tulburării de spectru autist poate fi considerată, după cum susține Chez (2008) prenatalitatea. Faptul că majoritatea celor cu această tulburare prezintă simptome de timpuriu, duce la concluzia că majoritatea cazurilor sunt genetice sau țin de mediul intrauterin. S-au făcut numeroase studii pe diverse mamifere, care susțin idea conform căreia stresul postnatal poate avea efecte negative vizibile după naștere. S-a constatat că acest aspect este valabil și la femei (Kinney et al., 2008). Maimburg și Vaeth (2006) au cercetat perinatalitatea în contextul în care ar putea fi un factor de risc în apariția autismului infantil. Studiul lor a dorit să afle dacă printre factori se numără și condițiile necorespunzătoare din timpul sarcinii și a nașterii, însă au ajuns la concluzia că nu reprezintă un risc independent.

Studiile pe gemeni arată că autismul este ereditar în contextul în care factorii de mediu și genele joacă un rol important. La gemenii monozigoți rata prezenței nu este niciodată de 100%. De asemenea, există o rată mult mai mare în rândul gemenilor monozigoți, decât la cei dizigoți (Lai et al., 2014). Defectele genelor singure și anormalitățile cromozoniale au apărut la aproximativ 10% din indivizii cu tulburare de spectru autist. Unele familii ale acestor persoane duc lipsa genelor pentru proteine sinaptice. Altă descoperire legată de acest subiect a fost că efectele mitocondriale și metabolice pot avea efecte toxice asupra celulelor creierului, cauzând pierderea neuronilor și modulații alterate ale sistemului neurotransmițător (Benvenuto et al., 2009).

De asemenea, un factor care ar putea duce la apariția și răspândirea tulburării de spectru autist poate fi dereglarea biochimică. Aceasta este pusă pe seama patternului de repetiție și comportamentului ritualistic. Studiile realizate cu tomograful au arătat că într-adevăr, există anormalități la acest nivel, care sunt legate de serotonină. Există posibilitatea ca aceste anormalități să fie moștenite.

Comorbidități

Comorbiditatea semnifică prezența mai multor tulburări la o persoană. Cele mai frecvente comorbidități sunt anxietatea, depresia, adhd, tulburarea obsesiv compulsivă și epilepsia, iar într-o măsură mai mică pot fi prezente x fragil și scleroza tuberoasă. Multe dintre acestea au implicare socială, iar altele sunt asociate cu comportamentul repetitiv. Comorbiditățile în cadrul tulburării de spectru autist sunt tot mai dese (Amaral, 2011). De asemenea, comorbiditatea poate exista între mai mult de două tulburări la o singură persoană.

Anxietatea este cea mai întâlnită tulburare aflată în comorbiditate cu tulburarea de spectru autist. Cele două au o legătură directă, în măsura în care o dată cu creșterea anxietății, se accentuează și simptomele autismului, fiind implicată în comportamentul și activitățile restrânse și repetitive, dar și în cazul dificultăților de limbaj. Terapia recomandată pentru acest caz este cea cognitiv-comportamentală (Rudy et al., 2013).

Tulburarea de stres post-traumatic poate de asemenea să fie prezentă. Simptomele prezente pot de asemenea să fie confundate cu agravarea simptomelor tulburării de spectru autist. Acestea pot fi legate de abilitățile de comunicare, stereotipie, agresivitate, distractibilitate, agitație, probleme legate de somn, automutilare, neglijarea igienei etc (Mehtar & Mukaddes, 2011).

Epilepsia se află de multe ori în comorbiditate cu tulburarea de spectru autist. În general epilepsia apare la persoanele cu tulburare de spectru autist în primii trei ani din viață, însă există și cazuri în care apare și în viața adultă. Comorbiditatea cu epilepsia are o rată mai crescută la cei cu IQ-ul scăzut (Cobax, 2010). Frecvența cazurilor de comorbiditate dintre epilepsie și tulburarea de spectru autist a fost estimată de Canitano (2006) ca fiind de 20-25% și a fost înregistrată regresia privind achizițiile. Aceste regresii pot avea loc în orice arie, în special în cea a comunicării și rămân în acel stadiu pentru luni, poate chiar ani recuperându-se complet foarte rar (Tuchman, 2002).

Depresia poate fi comorbidă cu tulburarea de spectru autism. De multe ori depresia este identificată destul de greu de către specialiști, deoarece multe din simtomele celor două se suprapun, cum ar fi interacțiune socială slabă, apetit anormal și tulburări de somn. De asemenea, comunicarea verbală învățată poate să mascheze simptomele asociate cu depresia (Stewart et al., 2006). În acest caz tratamentul poate fi dificil, întrucât medicamentația poate cauza efecte adverse pentru tulburarea de spectru autist, o altă opțiune ar fi cea a terapiei cognitiv-comportamentale (Ozinci et al., 2012).

În comorbiditate cu tulburarea de spectru autist poate să apară și tulburarea obsesiv-copmpulsivă. Pe de o parte, în cadrul celor două tulburări există comportamente identice, însă pe de altă parte au fost raportate o serie de simptome specifice precum ordonarea repetitivă, colectarea, atingerea, ciocănirea și automutilarea sunt mai frecvente la persoanele cu tulburare de spectru autist. Terapia cognitiv-comportamentală și cea medicamentoasă referitoare la tulburarea obsesiv-compulsivă pot ameliora obsesiile și compulsiile, dar nu pot niciodată să îl vindece pe pacient. Astfel, obiectivele tratamentului trebuie să fie stabilite realist, după potențialul fiecăruia (Bejerot, 2007).

Dizabilitățile intelectuale sunt estimate ca fiind cele mai răspândită împreună cu tulburarea de spectru autist, aproximativ 70% dintre cazuri. Printre factori se poate număra și leziunile la nivelul creierului, însă poate exista și o condiție genetică particulară (Matson & Goldin, 2013).

Neurobiologia tulburării de spectru autist

De-a lungul vremii, s-au facut studii asupra particularității creierului la persoanele cu tulburare de spectru autist, observându-se anumite diferențe spre deosebire de neurotipici. Dapretto (2006) și echipa sa au descoperit că girusul frontal interior este mai mai puțin activ la persoanele cu tulburare de spectru autist în timpul rezolvării unor sarcini legate de socializare, decât la cei la care tulburarea nu este prezentă. Cercetarea a fost realizată pe 10 copii cu autism înalt funcțional și 10 copii neurotipici, folosindu-se rezonanța electromagnetică. Acești copii trebuiau să observe și să imite diverse expresii faciale, fiind inplicați în această sarcină și neuronii în oglindă. Deși ambele grupuri au îndeplinit sarcinile destul de bine, copiii cu tulburare de spectru autist nu au prezentat nicio activitate a neuronilor oglindă în girusul frontal interior.

Hardan (2006) a folosit rezonanța magnetică pentru a compara dimensiunea cortexului la persoanele cu această tulburare și la cei neurotipici. La acest studiu au participat 17 copii cu tulburare de spectru autist și 14 copii neurotipici. Acest studiu a dus la descoperirea unor particularități ale creierului, dovedindu-se că lobii temporali și parietali sunt mai mari, dar și că există anumite particularități privind conexiunile din zona corticală.

Tot folosindu-se de rezonanța magnetică a fost efectuat un studiu pe 45 de copii cu tulburare de spectru autist cu vârsta de 3 și 4 ani, o parte din ei având amigdala dreaptă mărită. Acești copii au fost retestați după trei ani, timp în care progresele lor au fost monitorizate, iar concluzia la care s-a ajuns este că cei cu amigdala dreaptă mărită au avut progrese mai mici spre deosebire de ceilalți. Așadar, amigdala ar putea fi un predictor privind progresul și demersul clinic al tulburării (Munson et al., 2006).

Din punct de vedere neurochimic, sunt studii care arată că aproximativ un sfert din pacienții cu autism prezintă un nivel crescut al neurotransmitătorului serotonină, în sânge. De asemenea, multe persoane cu retard mental prezintă această anormalitate, făcând ca această concluzie să fie neclară (Ghaziuddin, 2005). Alte anormalități legate de devoltarea neurobiologică a personelor cu tulburare de spectru autist au fost descoperite de Ritvo (2006). Aceste anormalități implică anomalii ale dopaminei în creier. S-a observat faptul că serotonina și dopamina nu dezvoltă patternuri normale în această tulburare. În loc să aibă un nivel ridicat în copilărie și să scadă în viața adultă, nivelul acestor neurotransmițători cresc în tulburarea de spectru autist. De asemenea, Bauman și Kemper (2005), susțin că există un nivel mai crescut al serotononei la persoanele cu tulburare de spectru autist, iar acest aspect poate fi genetic.

Alte anormalități ale creierului persoanelor cu această tuburare sunt legate de sistemul limbic și cerebel, implicând schimbări patologice ale acidul gamma-aminobutiric. Există o scădere semnificativă a numărului de celule Purkinje în cerebel, fapt ce indică în mod indirect perturbarea acidului gamma-aminobutiric.

Studiile referitoare la dezvoltarea neurobiologică a persoanelor cu tulburare de spectru autist sunt în plină expansiune, motiv pentru care nu putem afirma că sunt multe date concrete referitoare la acest aspect. S-a încercat de asemenea să se stabilească trăsături fiziologice comune, referitoare la mărimea capului sau trăsăturile fizice însă această ipoteză nu a fost confirmată.

Teorii ale tulburării de spectru autist

De-a lungul timpului au fost susținute diferite teorii referitoare la tulburarea de spectru autist. O teorie celebră, însă discreditată este teoria lui Bettelheim (apud, Tustin 2013 ), care afirmă că autismul apare din cauza lipsei de afecțiune maternă a mamei față de copil. Teoriile care încă sunt considerate valide nu explică de ce apare tulburarea de spectru autist, dar pot explica unele aspect legate de aceasta.

O teorie celebră este teoria minții. Persoanele cu tulburare de spectru autist au o „teorie a minții" deficitară sau inexistentă. În acest sens, Frith (2008) îi numește „behavioriști puri" : o acțiune este o acțiune, semnificația dincolo de aceasta scăpându-le adesea. Faptul că ei par a ține prea puțin cont de persoanele din jurul lor nu este o chestiune de egoism afectiv, ci, mai degrabă, o problemă a rigidității lor cognitive (dificultatea de a percepe „metafizicul"). Din acest punct de vedere, ei sunt chiar opusul persoanelor cu anumite psihoze, care văd în spatele tuturor lucrurilor ideile și intențiile celorlalți (paranoia). Persoanele cu autism nu pot citi cu ușurință emoțiile, intențiile și gândurile altora. Se poate spune, până la un punct, că sunt orbi din punct de vedere social și mental.

Teoria minții nu apare la persoanele cu tulburare de spectru autist, ceea ce înseamnă că ele nu pot conștientiza că ceilalți oameni au o minte a lor la care persoanele din jur nu au acces. Pentru a demonstra acest lucru s-a folosit testul Sally-Ann (Bogdashina, 2010). Copilul vede o păpușă pe nume Sally cum privește o alta pe nume Ann punând o bilă în coșul ei. Când Ann pleacă, Sally mută bila în cutia ei. Ann se întoarce, iar copilul este întrebat unde va căuta ea bila, în cutie sau în coș. Majoritatea celor cu tulburare de spectru autist răspunde greșit la această întrebare.

Eșecul copiilor cu tulburare de spectru autist în experiment constituie un deficit specific, care nu poate fi atribuit ca efect al retardului mintal, din moment ce mai mulți copii cu Sindromul Down și cu retard sever au dat răspunsul corect. S-a demonstrat faptul că un deficit cognitiv este mai independent de nivelul intelectual și explică atât lipsa imaginației în joacă, cât și abilitățile sociale (Frith et al., 1985).

Happe (1999) a afirmat că este problematic pentru această teorie faptul că 20% dintre cei cu tulburare de spectru autist au trecut totuși de acest test, ceea ce va face ca deficitul să nu fie universal. Baron-Cohen a modificat teoria, propunând-o nu ca pe un deficit, ci ca pe o întârziere.

Teoria coerenței centrale slabe explică unele trăsături sociale ale persoanelor cu tulburare de spectru autist, cum ar fi atenția către detalii care poate să devină obsesie. Această teorie se bazează pe diferențele cognitive, atât din punctul de evdere al slăbiciunilor cât și a punctelor ei forte. De asemenea, teoria sugerează faptul că persoanele cu autism nu pot integra corespunzător informația, astfel încât să vadă întreaga imagine (Bogdashina, 2006). Acesta este un stil cognitiv bazat mai degrabă pe procesarea locală, decât cea globală, numită coerență centrală slabă. Există dovezi că această coerență slabă caracterizează rudele persoanelor cu tulburare de spectru autist, putând fi considerată o problemă de natură genetică (Happe, 1999). În acest sens a fost efectuat un studiu de către Happe and Briskman (2001) pe 22 de familii cu copiii cu tulburare de spectru autist. Părinții locuiau împreună cu copiii lor și nu aveau niciun diagnostic. Concluzia acestui studiu a fost că părinții, în special tații au un stil cognitiv diferit, fiind mai degrabă atenți la detalii.

O altă teorie este cea a funcției executive emisă de Ozonoff (1995), făcând referire la capacitatea de a modela comportamentul în funcție de situație și context prin modele mentale și reprezentări interne. Deficitele acestor persoane nu constau în capacitatea de a înțelege, ci mai degrabă în capacitatea de a executa. Această teorie implică planificarea, organizarea, monitorizarea progresului spre a atinge un scop și flexibilitatea referitoare la rezolvarea problemelor. Conform studiilor effectuate de Ozonoff (1995), aceste particularități sunt asemănătoare cu persoanele adulte care au suferit degradări în lobul frontal.

Teoria funcției executive poate fi asociată cu ușurință cu lipsa flexibilității și rigiditatea persoanelor cu tulburare de spectru autist cu privire la dificultatea planificării și cu dificultatea referitoare la începerea și finalizarea anumitor acțiuni, însă aceste aspect nu sunt prezente exclusiv la aceste persoane și nu pot fi considerate deficite specifice acestei tulburări. Referitor la validarea acestei teorii, Luna (2007) și echipa sa au concluzionat în urma unui studiu efectuat că deficitul legat de funcția executivă este prezent atât în toate perioadele de dezvoltare, cât și la cei cu autism tipic și atipic. Evoluția dezvoltării poate avea tipul intervenției și capacitatea cognitive a indivizilor ca fiind implicate.

O altă teorie referitoare la această tulburare este cea a percepției senzoriale. Aceasta face referire la faptul că tulburarea de spectru autist este cauzată de leziuni la nivelul creierului care afectează mai multe canale senzoriale, făcând ca percepția să fie diferită față de cei fără leziuni la nivelul creierului. Aici se poate include inabilitatea de a filtra informații sau percepția fragmentată. Încă de la începutul descrierii tulburării de spectru autist au fost sesizate raspunsuri neobișnuite la stimuli senzoriali, sunet, atingere, văz, gust și miros (Bogdashina, 2006).

Baron-Cohen (2002) sugerează că tulburarea de spectru autist este o versiune extremă a creierului masculin. Principalele trăsături prin care diferențele de gen care au fost studiate de-a lungul timpului sunt abilitățile verbale și spațiale, însă acest studiu sugerează că alte diferențe care ar trebui studiate în această privință sunt capacitaea de a empatiza și cea de a sistematiza. Creierul masculin este mai degrabă definit ca având capacitatea de a sistematiza, mai degrabă, decât a empatiza, această trăsătură aparținând femeilor. Un alt aspect pe care se bazează această teorie este că tulburarea de spectru autist este mai frecventă în rândul persoanelor de gen masculin, decât feminin și este caracterizată corespunzător prin abilitatea de a sistematiza, decât de a relaționa cu oamenii.

Teoria motivației sociale are, de asemenea, un rol în tulburarea de spectru autist, având un interes crescut (Chevallier et al., 2012). Semnalele sociale sunt prioritare datorită atenției, iar interacțiunile sunt recompense la nivel intrinsec. Menținerea relațiilor pătrund în comportamentele interpersonale. Motivația socială este ajutată de mecanisme biologice și poate fi văzută ca o adaptare socială din punct de vedere al evoluției. În tulburarea de spectru autist există o scădere cantitativă referitoare la informația socială. Această slabă orientare socială, recompensare și menținere care sunt prezente în această tulburare au legătură cu o serie de comportamente, incluzând dezvoltarea matură a abilităților cognitive. Acest deficit are legătură cu neubiologia specifică persoanelor cu tulburare de spectru autist. Tulburarea aceasta poate fi văzută ca un caz extrem de motivație socială scăzută.

Fiecare teorie a autismului menționată mai sus pare a explica multe dintre aspectele interne și externe ale tulburării, iar puterea lor de susținere pare să crească. Cu toate acestea, nu există niciuna care să poată să descrie și să explice fiecare caracteristică. O teorie ideală ar urmări tulburarea din perioada copilăriei până la vârsta adultă și ar fi aplicată atât la cei care au dizabilități severe referitoare la învățare, precum și la cei înalt funcționali. O teorie nouă ar trebui să integreze atât aspectele socio-lingvistice, cât și pe cele perceptuale și senzoriomotorii. De asemenea, ar trebui să cuprindă aspectele dezordonate ale tulburării de spectru autist (Mitchel, 2002)

Diagnosticul

Diagnosticarea este foarte importantă pentru persoanele de toate vârstele. Aceasta poate aduce confort în înțelegerea comportamentului și facilitarea vieții. În cazul copiilor, părinții își pot da seama de diferențele dintre copilul său și cei neurotipici, iar diagnosticul îl poate determina să apeleze la un program de intervenție de specialitate, putând astfel să îl ajute să progreseze către autonomie. În cazul adolescenților sau a persoanelor adulte, diagnosticul ii poate ajuta să înțeleagă de ce sunt atât de diferiți față de persoanele din jurul lor. Diagnosticul îi poate face și pe cei apropiați persoanelor cu tulburare de spectru autist să fie mai toleranți și întelegători cu punctele slabe sau diferențele prezente. Pentru acest diagnotic este folosit Manualul de Diagnostic si Statistica ale Tulburarilor Mentale care a ajuns la a V-a ediție.

În conformitate cu Manualul de Diagnostic si Statistica ale Tulburarilor Mentale V (DSM V), cei care au fost diagnoticați dupa DSM IV cu Asperger sau tulburare pervazivă de dezvoltare trebuiesc diagnosticați cu tulburare din spectru autist. Cei care au dificultăți în comunicare, dar nu prezintă alte criterii ale tulburărilor de spectru autist trebuiesc evaluați pentru tulburări de comunicare socială. De asemenea, trebuiesc specificate comorbiditățile, și anume dacă este prezentă deficient de intelect, de limbaj sau dacă sunt prezente tulburări genetice.

Conform DSM V există cinci criterii principale de diagnosticare pentru Tulburările de spectru autist. Primul face referire la deficiențele persistente în comunicarea și interacțiunea socială în diverse contexte. Acest criteriu cuprinde dificultăți în a iniția sau a răspunde la interacțiuni sociale, respectiv reciprocitatea emoțională în contextul social. Contactul vizual, expresiile faciale, precum și comunicarea nonverbal utilizată în interacțiune sunt lacunare. Dificultățile apar și în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor, dar și în adaptarea comportamentului la diverse contexte sociale.

Al doilea criteriu de diagnosticare face referire la paternurile repetitive ale comportamentului, intereselor sau activităților sau restricții în această directive manifestate prin mișcări motorii sau limbaj stereotip sau repetitive, cum ar fi alinierea jucăriilor, fluturarea lor, ecolalie sau fraze idiosincratice. Paternurile comportamenului verbal sau nonverbal sunt ritualizate și apar dificultăți în abaterea de la rutină, spre exemplu apare stresul în schimbările minore și nevoia de a merge pe același traseu sau a mânca aceiași mâncare în fiecare zi. Interesele sunt fixate sau reduse, prezentând anormalități în intensitate sau atenția față de anumite obiecte, precum și atașamentul față de acestea. Apare hiper sau hiporeactivitatea în aria senzorială sau apar preocupări neobișnuite în aria aceasta. Spre exemplu pot să apară indiferența la durere, temperature, reacții neobișnuite la sunete, texturi specific. De asemenea mirositul sau atingerea obiectelor au loc excesiv și este prezentă fascinația vizuală față de lumini sau mișcare.

Al treilea criteriu ne dezvăluie faptul că simptomele trebuie să fie prezente în perioada de dezvoltare timpurie, dar ar putea să nu se manifeste în totalitate decât atunci când cerințele sociale implică anumită capacitate limitată sau sunt marcate de strategii învățate.

Al patrulea criteriu face referire la faptul că simptomele cauzează dificultăți semnificative în aria socială, ocupațională sau alte arii importante ale funcționării curente. Din ultimul criteriu de diagnosticare aflăm că aceste dificultăți nu sunt explicate de deficient de intelect sau întârziere globală în dezvoltare.

Autismul Înalt Funcțional și sindromul Asperger

Deși termenul de Autism inalt funcțional este utilizat frecvent de către părinți sau profesioniști, acesta nu este un diagnostic care să fie inclus în Manualul de Diagnostic si Statistica ale Tulburarilor Mentale. În trecut a fost utilizat pentru persoanele cu autism clasic care aveau abilități verbale. În zilele noastre acest termen este utilizat pentru cei fără retard mental, cu un IQ de aproximativ 70, estimându-se că aproximativ 70% din cei cu autism fac parte din această categorie (Myles et al., 2007).

În cazul sindromului Asperger, urmarea diagnosticului poate indica un nivel scăzut al unor caracteristici pentru acest diagnostic sau că semnele nu sunt suficiente. În orice caz, persoana poate beneficia de strategii de recuperare bazate pe acele caracteristici din profilul său, strategiile fiind diferite în funcție de abilitățile celui diagnosticat (Attwood, 2007).

Chiar și în prezent, există confuzii și dezbateri legate de existența unei tulburări separate de autismul cu inteligență normală, numit autism înalt funcțional. Anumiți cercetători susțin că sindromul Asperger și Autismul înalt funcțional nu sunt două condiții diferite și nu sunt de acord cu plasarea sindromului Asperger în afara diagnosticului de autism, în timp ce alții susțin că descrierea autismului nu include caracteristicile specifice sindromului Asperger (Miller and Ozonoff, 1997).

Dezbaterea legată de diferențierea sindromului Asperger de autism nu este nouă. În 1971, Van Krevelen a propus un set de diferențe între cele două, concluzionând că simptomele comune sunt mai puțin accentuate la persoanele cu sindromul Asperger. Pornind de la acesta, au existat o serie de studii încercând să investigheze această problemă utilizînd criteriile moderne de diagnosticare. Rezultatele au fost departe de a fi concluzive, însă a ieșit la iveală că există un grup de persoane cu abilități sociale medii, cu un mod pedant de a comunica și o tendință către interese de natură idiosincratică, având abilități verbale ridicate. Acest grup de persoane este deseori diagnosticat cu sindromul Asperger. Printre aceste diferențe se numără și faptul că sindromul Asperger este diagnosticat după 5 ani (Ghaziuddin, 2005).

A diferenția autismul înalt funcțional de alte condiții poate să fie mai dificil decât dacă are înârziere în dezvoltare. Cea mai dificilă situație este prezentă la copiii care sunt străluciți, dar au porbleme de anxietate și o problemă specifică legată de dezvoltarea limbajului sau coordonarea vizual-motorie. Combinația dintre anxietate și problema specifică poate duce la izolare socială ca rezultat al timidității și abilităților sociale scăzute. Pentru că nu au pe cineva cu care să se joace, dezvoltă o serie de interese restrânse care duc la izolare. Cea mai bună metodă de a diferenția aceste aspecte este de a se identifica dificultățile în relațiile sociale, împreună cu părinții sau alți membrii ai familiei. Diagnosticul poate fi de asemenea dificil dacă copilul nu prezintă interese sau emoții sau demonstrează empatie față de părinți (Szatmari, 2004)

Termenul de autism înalt funcțional a fost de asemenea utilizat în trecut pentru a descrie copiii care au avut semne clasice ale autismului în mica copilărie, dar care crescând au arătat în testările formale ale abilităților cognitive de a avea un nivel mai ridicat al abilității intelectuale, cu îmbunătățiri în privința comportamentului social și de adaptare și îmbunătățiri în privința comunicării, decât sunt specifice la copiii cu autism (DeMyer et al. 1981 apud Atwood).

1.11 Noțiuni generale privind percepția

Pentru a recunoaște un stimul, caracteristici critice ale tulburării de spectru autist trebuie să fie detectate și mai important, este faptul că acestea trebuiesc clasificate și organizate. O bază a teoriei cognitive a percepției este că o persoană va primi orice șir de stimuli ca fiind organizat. În opinia lui Gibson (apud, Baron-Cohen et al., 1985), organizarea este deja în stimul, în timp ce alții consideră că persoana aranjează un pattern organizat în caractristicile detectate. O viziune simplificată liniară a funcțiilor perceptuale sugerează că există două direcții a procesării informației. O direcție purcede din stimul ca fiind înregistrat de organele senzoriale până la sistemul nervos, cealaltă purcede în direcția opusă, de la un ordin mai mare sau mai mic, către ierarhia sistemului nervos. La cele două direcții se fac deseori referiri ca fiind bottom-up și top-down. La niveluri mai scăzute, o mare parte din senzații, cum ar fi cele acustice, vizuale, tactile, transmit informații care trebuie să aibă de-a face cu într-o formă potrivită pentru procesarea de nivel înalt, și să fie codate ca atare. În general se presupune că există mecanisme care acționează drept filtre care îndepărtează informațiile irelevante, dar le păstreză pe cele relevante. Acest proces poartă uneori denumirea de atenție selectivă. La nivel înalt, codurile abstracte sunt folosite astfel încât informațiile din diverse simțuri se pot reprezenta una pe cealaltă. Mecanismele de nivel înalt sunt cruciale pentru recunoașterea stimulilor care contează, cum ar fi vorbirea, învățatul și experiența anterioară a contextului imediat.

Se poate afirma că rolul percepției este de a da un sens senzațiilor. Procesarea percepției extrage înțelesul din schimbarea continuă, însă deseori haotic. De asemenea, extrage inputul senzorial din sursele energiei externe și le organizează în percepții stabile și organizate. A percepe reprezintă ceea ce este perceput, fenomenologicul, posesorul experienței, rezultatul procesului percepției. Procesul perceptiv este cel mai bine înțeles când este divizat în trei stadii: senzații, organizarea perceptuală și identificarea sau recunoașterea obiectelor. Senzațiile se referă la conversia energiei fizice în codurile neurale recunoscute de creier. Organizarea perceptuală este următoarea treaptă în care reprezentarea internă a unui obiect este format și percepția stimulului extern se dezvoltă. Identificarea și recunoașterea oferă înțeles perceptelor.

Percepția reprezintă o realizare abilă. Un exemplu este percepția vizuală, un sistem bidimensional de lumină pe retină care găzduiește receptorii vizuali. În loc de un sistem de puncte colorate, experimentăm instant o bogată, coerentă, veridic tridimensională percepție a unui obiect, unei persoane sau a unui eveniment. Cel mai impresionant lucru e că acest lucru se întâmplă fulgerător, în genral în afara conștiinței. Oamenii sunt în general conștienți doar de produs, nu și de proces. Tentativele computerului de a percepe vizual și de a recunoaște a vorbiriea, pentru ca și computerele să poată vedea sau auzi, au avut limite extreme de succes. Cu toate acestea, nicio mașinărie nu poate să fie exactă vitezei și flexibilității sistemelor perceptuale ale omului (Robinson-Riegler & Robinson-Riegler, 2007).

De asemenea, procesele percepției vizuale se pot împărți în două subseturi care corespund progresiei informației procesate. Primul subset a proceselor implică organizarea unui sistem de stimuli incoming în părți și elemente discrete perceptuale. Al doilea set de procese implică identificarea și procesarea amănunțită a elementelor și categorizărilor Tradițional, aceste procese au fost caracterizate ca pre-atenționale primare sau devreme. Există și procese post atenționale care au loc devreme ce atenția a fost direcționată ca stimul, cum concentrarea atențională are un impact perceptual al procesării.

Teoriile percepției pot fi organizate în funcție de răspunsurile pe care le dau trei probleme importante: problema născut-dobândit, problema raționalism-empirism și cea a globalismului-elementarismului. Pentru autori precum J. Locke, W. James, D. Hume, G. Berkley, Helson, C. L. Hull, D. O. Hebb, percepțiile sunt dobândite, ele se achiziționează prin experiență și învățare. În schimb, alți autori precum B. Spinoza, J. Muller, E. Kant, E. Hering, Gibson și Gestaltiștii, consideră percepțiile ca fiind înnăscutem automate, un răspuns pasi care reflectă într-o măsură relativ directă structura stimulului. Raționaliștii R. Decartes, H. L. Helmholtz, J. Piaget și cognitiviștii, susțin ideea conform căreia cunoașterea perceptivă este de natură deductivă, este o interpretare logică și activă a informațiilor senzoriale parțiale (Aniței, 2010, p. 143).

1.12 Iluziile vizuale

În general, rezultatele obținute cu o metodă care nu oferă permisiune sensibilității și criteriilor subiective pentru a fi diferențiate asigură mai puțină încredere și descoperiri din cercetări cu metode de criterii independente cum ar fi rezultatele obținute cu două alternative forțate ale metodei de alegere. Sensibilitatea contrastuală și discriminarea a doi stimuli poate fi determinată cu aceste metode. Această limitare se aplică particular la investigații în care două grupuri diferite de subiecți sunt comparate și au fost motive plauzibile existente de a suspecta ideea conform căreia grupurile diferă în raport cu criteriul. Dificultățile menționate legate de evaluarea iluziilor cu tehnici de criterii inedpendente, ca urmare, limitează valoarea rezultatelor obținute cu iluzii.

O iluzie constă în a vedea A ca și B. Asta înseamnă că subiectul trebuie să vadă întâi A, înainte să îl vadă ca B. Acestea fiind spuse, subiectul trebuie să vadă stimulul înainte să vadă iluzia. Uneori această prioritate este una logică, văzând că stimulul este o condiție necesară pentru a percepe iluzia, dar în unele cazuri este și o condiție temporară. O experimentare a recentului are loc conform lui Harwerth și Rawlings (apud, Skottun et al. 2014), când se vede adâncimea în stenograme aleatoare cu puncte, din cauză că subiectul vede întâi patternurile de puncte aleatoare și deseori, numai după câteva milisecunde iluzia percepției de adâncime apare. În cazul detectării stimuliilor atunci când A este văzut, una dintre categoriile corect și incorect pot fi aplicate. Cu toate acestea, experimental este posibil să se stabilească separat sensibilitatea și criteriile pentru detectarea stimulilor. În general acesta nu este cazul atunci când vine vorba de a vedea A ca și B, cu alte cuvinte, când vine vorba de a vedea iluzia. În concluzie, unul trebuie să mențină separat percepția stimulului de a vedea iluzia asociată.

La iluzia Muller-Lyer spre exemplu, deși prezența diferitelor capete de săgeată determină liniile să pară de dimensiuni diferite, mărimea imaginii pe retină produse de componentele de pe orizontală sunt aceleași. Nu putem explica sensibilitatea la această iluzie doar apelând la câte aspecte afectează în general lumina și au un impact pe retină. Atât timp cât trebuie să fie într-un anumit fel ca să se observe iluzia, liniile trebuie să aibă capete de săgeată diferite, în caz contrar nu vor părea de dimensiuni diferite, capetele de săgeată nu au acest efect prin expandarea sau contractarea patternului de lumină care părăsește figura. În locul acestui aspect, capetele de săgeată sunt solicitate să producă iluzia din cauza efectelor pe care le are în percepția noastră procesuală. Cei care sunt familiarizați cu iluzia, știu că cele două linii sunt de aceiași dimensiune, însă pot să experimenteze iluzia și cele două linii pot părea de mărimi diferite în continuare.

Pentru o apreciere totală a rezultatelor, este important de realizat că cercurile cu imagine au fost subestimate în comparație cu cercurile simple sugerând că aparent, mărimea este judecată dependent de structura optică a stimulului (prezența sau absența imaginii), în afara conținutului afectiv sau semantic. Studiile din trecut despre iluziile vizuale au propus că efectul conturului poate aduce o mărire a distorsiunilor a curbelor apropiate. Acestea atrag contururile unui target, facând-o să pară mai mare, iar contururile distante resping conturul unui target, facându-l să pară mai mic, contururile optice ale imaginii pe cerc atrag contururile cercului, făcându-l să pară mai mic (Van Ulzen et al., 2007).

Iluziile sunt importante dintr-un număr de perspective teoretice și este important de cercetat dacă pot fi eliminate sau realizate. Din perspectiva ecologică, iluziile au loc datorită unor anumiți factori, cum ar fi prezentarea săracă a împrejurărilor, stimuli anormali sau artificiali, precum și alte circumstanțe anormale.

Iluzia vertical orizontală este slăbită când subiecții sunt preveniți în a-și mișca mâinile. Prezența sau absența experimentării iluziei acestei figuri este de o importanță teoretică substanțială, cu argumentul că este numai un artefact al analizei radiante (Heller, 2010).

Iluziile implică diferite aspecte ale percepției vizuale. Muller-Lyer este o iluzie a lungimii, pe când Kanizsa o reprezintă pe cea a percepției suprafeței, după cum afirmă Conci et al. (apud, Sedda et al. 2013). Ponzo este un exemplu al iluziei adâncimii. Această iluzie constă în două linii orizontale închise cu un suport aproape inchis ca un V răsturnat. Liniile orizontale interne sunt identice ca mărime, linia de sus este percepută ca fiind mai mare decât cealaltă din cauza suportului convergent a liniilor sub formă de V. Dacă două linii sunt de aceiași dimensiune, mai precis aceiași imagine pe retină, iar una pare mai departe, poate fi din cauză că e mai mare. În acest caz constanța mărimii aplicată greșit.

În, 1892 Delboeuf a prezentat teoria atracției ochilor de către figurile plasate în apropierea contururilor liniei care trebuie măsurate. Delboeuf și-a bazat argumentele pe studiul din 1865b despre iluzia cercurilor concentrice. Figurile erau o combinație dintre cercuri auxiliare în interior și exterior cu două circumferințe. Diametrul cercului intern era egal cu diametrul cercului exterior. Sarcina consta în compararea fiecărei figuri, a diametrului cercului interior cu diametrul cercului exterior. Deși, cele două cercuri aveau același diametru, subiecții supraestimau cercul interior care era comparat cu cercul exterior din cealaltă figură. Delboeuf suține argumentul că ochiul, atunci când este rugat să măsoare un diametru este reținut de conturul său de către cercul mic central. În contrast, când este rugat să măsoare celălat diametru, merge spre a percepe dincolo de contur, atras de cercurile înconjurătoare (Serge, 1995).

Iluzia Ebinghaus, cunoscută și sub denumirea de iuzia Titchener, demonstrează o altfel de alternare a mărimii, o iluzie contrast-mărime. Muller-Lyer, Deloeuf, Ebbinghaus sugerează că oamenii percep stimulii externi într-o formă mai degrabă relativă decât absolută. O asimilare a lungimii, contrast-mărime, asimilarea mărimii sau efectul deformării formei pot să fie stârnită de itemii apropiați. Diferitele mecanisme ale distorsiunii interacționează mutual.

1.13 Percepția la persoanele cu tulburare de spectru autist

După cum susține Bogdashina (2010), un aspect important în percepția multor persoane cu tulburare de spectru autist este că simțurile lor sunt prea deschise, iar informația primită nu este filtrată sau selectată. Toți stimulii sunt primiți simultan în stadiul senzației. Acest fenomen este cunoscut drept percepția gestaltistă și pare a fi cauzată de deficitul selecției senzoriale. Lucrurile sunt doar patternuri ale stimulilor senzoriali, nu obiecte senzoriale. Datorită percepției gestalt, copiii cu tulburare de spectru autist pot experimenta întârziere în achiziționarea conceptelor care încetinește dezvoltarea limbajului verbal. În timpul perioadei fără concepte par a avea dificulțăți în învățarea funcționării convenționale ale obiectelor din jurul lor. Pentru multe persoane cu tulburarea de spectru autist, inabilitatea sau dificultatea de a filtra stimulii, informația senzorială și inabilitatea de a înceta experimentarea senzațiilor, îi fac hipersensibili și vulnerabili la suprasolicitarea senzorială.

În funcție de profilul senzorial individual al percepției, pot experimenta percepția gestaltistă în orice modalitate senzorială. O persoană care experimentează percepția vizuală, are mari dificultăți separând un anumit detaliu de întreaga imagine. Fără acest detaliu, întreaga imagine ar arăta diferit. Percepția gestaltistă poate conta pe punctele forte și punctele slabe ale percepției acestor persoane. Pe de altă parte, această doză de informație neselectată nu poate fi procesată simultan, și poate duce la suprasolicitarea informației senzoriale, percepție fragmentară, înârzierea procesării, distorsionări, mono-procesări, procesare periferică etc. Persoanele cu percepție obișnuită nu bănuiesc că ochii lor preiau diferite semnale de la lumină, umbră, culoare și mișcare, așa cum e la cei cu tulburare de spectru autist.

La procesarea informației este clar că și alți factori joacă un rol, spre exemplu repetarea. Repetarea , chiar obsesivă nu este o sarcină neplăcută pentru un individ cu interese și activități restrânse. Evitarea noutăților poate fi văzută ca fiind tipică pentru autism și facilizează repetarea. Cercetătorii au încercat să arate că persoanele cu autism nu au dificultăți în a percepe un gestalt. În loc, există o mărire a facilității prin care detaliile sunt procesate. În contrast cu coerența centrală slabă, această teorie se numește sporirea faciltatorilor perceptuali. Teoria propune ideea că există o superioritate a procesării detaliilor pe cont propriu, nu doar ca rezultat al procesării gestalt inferioare. Sistematizarea este altă idee care accentuează că cei cu tulburare de spectru autist nu doar văd detalii mici, ci le plac foarte mult sistemele. Dragostea pentru sisteme care poate explica abilitățile de savant cum e spre exemplu calcularea calendarului.

O altă critică este că stilul de procesare bazat pe concentrarea pe detalii se aplică numai numai la unele persoane cu tulburare de spectru autist. Critica aceasta nu este fatală , niciuna nu se aplică la toate cazurile, toate categoriile au subgrupuri (Frith 2008).

Într-un studiu realizat pe tema imaginilor vizuale, participanții cu autism au arătat mai multă activare a zonelor parietale și occipitale, sugerând că folosesc imaginea vizuală mai mult decât grupul de control pentru a înțelege propozițiile. Încă un rezultat consistent cu această interpretare este activarea girusului lingual, în timpul procesării propozițiilor fără imagini. Girusul lingual este o regiune occipitală implicată în primul rând în procesarea vizuală. Această activare sugerează că autismul folosește mai mult procesarea vizuală pentru a înțelge propoziții. În acest studiu au participat 12 copii în vârstă de 13 ani (Kana et al. 2006).

Alt studiu sugerează un pattern diferit al activării la cei cu tulburare de spectru autist, în comparație cu cei neurotipici. La cei cu tulburare de spectru autist rețeaua care include lobii frontal, parietal și occipital, iar activarea la neurotipici a fost mai puțin extensibilă și mai limitată la zonele occipital-temporal. Rezultatele au sugerat performanță accelerată la cei cu tulburare, eficiența căutării care poate fi ascociată cu mărirea modulației top-down, a atenției vizuale (Keehn et al. 2008)

Mulți cercetători au pus în prim plan faptul că numeroși indivizi cu tulburare de spectru autist au o reprezentare mentală vizuală predominantă, față de cea verbală, cauzând dificultăți în înțelegerea conceptelor abstracte. Conform lui Kunda și Goel (2011), studiile recente arată că persoanele cu tulburare de spectru autist au un patern de performanță superioară, inclusiv prin viteza răspunsurilor.

Există dovezi puternice legate de faptul că persoanele cu tulburare de spectru autist sunt caracterizate de performanțe superioare la solicitări bazate pe procesarea atenției pe detalii. Dacă această superioritate este dobândită cu costul procesării globale normale nu este clară Coerența slabă și-a mutat accentul mai degrabă către superioritate în procesarea locală, decât spre cea globală. A devenit clar că persoanele cu tulburare de spectru autist pot procesa gobal pentru însemnătate atunci când li se cere, ducând la înclinarea procesării la nivel informației locale în favoarea nivelului global. Dacă această înclinare este specifică tulburării de spectru autist în comparație cu alte grupuri clinice, nu este clar, deși există unele dovezi că poate face parte din fenotipul tulburării de spectru autist. Rezultatele sugerează că slaba coerență nu este reductibilă la disfuncțiile executive și majoritatea studiilor sugerează independența deficitelor în cognițiile sociale. Multe întrebări rămân fără răspuns referitor la mecanismele coerenței slabe, atât la nivel cognitiv, cât și la nivel neuronal (Happe & Frith, 2001).

Amso (2014) și colaboratorii săi au examinat impactul influențelor vizuale bottom-up și stimulii sociali semnificativi în orientarea atenției la copiii cu tulburare de spectru autist. Relativ cu participanții dezvoltați tipic, în conformitate cu vârsta lor, cei cu tulburare de spectru autist au fost influențați de informația vizuală bottom-up, indiferent dacă stimulii sociali și cadrul proprietăților bottom-up au fost congruente sau competitive. Dependența inițială pe strategiile bottom-up au corelat cu severitate în afecțiunea socială, precum și limbajul receptiv afectat. Rezltatele arată suport pentru ideea că există sprijin mărit în strategiile atenției bottom-up în tulburarea de spectru autist și poate avea un efect negativ în dezvoltarea socială și lingvistică. Studiul a fost efectuat pe 15 copii, predominant nonverbali spre minim verbali, cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani cu tulburare de specru autist care făceau terapie. Alături de ei au participat 15 copii neurotipici, cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, fără întârzieri în dezvoltare.

În completare cu dificultățile din comunicarea socială care formează baza criteriului de diagnostic pentru tulburarea de spectru autist, există dovezi că aceștia experimentează o percepție vizuală atipică și demonstrează comportamente exploratorii atipice din punct de vedere vizual. Dovezile percepției atipice în tulburarea de spectru autist provine din performața crescută, prezentând abilitatea mărită la a separa o figură target de una mai complexă (Shah & Frith, 1993) și să localizeze targetul conjunctiv dintr-o serie de distractori. Un studiu recent sugerează că discriminarea superioară poate să fie din cauza superiorității mecanismelor perceptuale. La acest studiu au participat 15 persoane cu tulburare de spectru autist, raportând o acuitate vizuală crescută (Milne et al. 2009).

Au fost asociate trei clase de fenomene cu tulburarea de spectru autist: superioritate în procesarea detaliilor fine legate de structurile locale, procesare inferioară a structurilor gloale sau inabilitatea de a ignora informația globală nerelevantă și percepția mișcării deteriorată. Cât timp procesarea locală superioară a fost demonstrată, concluziile asupra procesarării globale nu poat fi asociate cu experimentele efectuate, întrucât, în general acestea nu au exclus folosirea mai multor semnale locale de către participanți (Frith and Daking, 2005)

Un exemplu intrigant de interacțiune dintre sistemele senzoriale și foarte întâlnit în tulburarea de spectru autist este implicarea fenomenului cunoscut drept sinestezie. Acest fenomen se referă la experiența în care inputul de la un sistem senzorial produce o experiență nu doar în acea modalitate dar și în alta. Sinestezia este în general considerată ca fiind unidirecțională în natură. Unii asociază culorile cu numere, spre exemplu o persoană poate vedea numărul 9 și să experimenteze în același timp culoarea portocaliu. Experiența inversă nu există, experiența portocaliului nu duce la experiența cifrei 9. În orice caz, unele dovezi recente indică că în asocierea dintre culori și numere există bidirecționalitate (Knoch et al., 2005).

O formă slabă a sinesteziei are loc când persoanele formează conexiune între două concepte, semantice sau bazate pe înțeles, cuprinzând simțuri diferite. Când cineva experimentează și descrie percepțiile sale, construiește o rețea abstractă de concepte care se aplică acestor experiențe. Spre exemplu muzică poate fi descrisă ca luminoasă, mixând în acest timp simțurile vizuale și auditorii. Un alt exemplu este acela că uneori, culorile sunt descrise ca fiind calde sau reci.

1.14 Iluziile vizuale în tulburarea de spectru autist

Studiile efectuate până în prezent cu privire la sensibilitatea persoanelor cu tulburare de spectru autist față de iluziile optice au ajuns la rezultate diferite. În timp ce unele studii sugerează faptul că este afectată coerența centrală, altele au adus rezultate contrare. Aceste diferențe pot să apară datorită deosebirilor dintre subiecți cu privire la severitatea simptomelor, comorbidităților sau procesării cognitive. Un studiu efectuat pe 45 de participanți, cu vârste cuprinse între 17 si 35 de ani a căutat să determine sensibilitatea față de iluziile Ebbinghaus, Muller-Lyer și Ponzo. Participanții au fost nevoiți să ajusteze stimulul de comparație cu cel standard, metoda fiind una computerizată. Concluziile acestei cercetări au fost că există o sensibilitate cu privire la iluzia Muller-Lyer, dar nu și la iluziile Ebbinghaus și Ponzo. Operațiile cognitive implicate în procesarea globală la iluzia Muller-Lyer sunt diferite față de cele implicate în celelalte iluzii (Chouinard et al., 2013).

De Jonge (2007) a descoperit că discriminarea formelor este normală la persoanele cu tulburare de spectru autist, iar Ropar și Mitchell (2002) au efectuat un studiu pentru a explora existența eșecului în constanța formelor în grupul copiilor cu tulburare de spectru autist. Sarcina implica o elipsă pe monitorul unui calculator pentru a potrivi forma unui cerc văzut într-o cameră specială, dar ținut departe de cel care îl vede. Participanții din grupul de control au ajustat elipsa ca fiind mai circulară decât era în realitate, deși știau că era un cerc, iar efectul a fost mai pronunțat când cercul a fost prezentat singur, fără sugestii de perspectivă. Grupul cu autism nu a prezentat acest efect, iar participanții au ajustat forma elipsei mai precis, sugerând că nu au fost influențați de cunoașterea faptului că forma era un cerc. Rezultatele au sugerat că persoanele cu tulburare de spectru autist sunt mai puțin influențate de cunoașterea antecedentă în judecățile vizuale, iar procesarea vizuală este mai degrabă top-down dominantă.

Happe (1999) a fost prima care a sugerat că persoanele cu tulburare de spectru autist sunt mai puțin sensibile la iluziile Ponzo, Pogendorff, Ebbinghaus, Titchener, Hering și triunghiul Kanisza, dar nu și la Muller Lyer. Acest studiu a fost susținut de Bolte et al (2007), însă rezultatele au fost contestate de Ropar și Mitchell (2001). În studiul lui Happe (1999), participanții au fost rugați să spună dacă elementele unei iluzii erau la fel sau diferite. Mulți au raportat elementele ca fiind egale, sugerând că nu erau sensibili la iluzie. Ropar și Mitchel (2001) au folosit o metodă bazată pe computer pentru a ajusta dimensiunea relativă a elementelor și nu au găsit diferențe semnificative față de populația de control. .

Sensibilitatea la cinci iluzii a fost testată: Titchener, Ponzo, Muller-Lyer, Poggendorff și Hering. Pentru a ajunge la o mai bună diferențiere între grupuri, fiecare iluzie a fost arătată o dată în forma ei originală, și de patru ori în variații graduale ale lor. Spre exemplu, cercurile Titchener au fost prezentate în forma obișnuită, două cercuri identice înconjurate de cercuri mai mici, precum și varianta în care cercurile din mijoc erau mai mici decât celelalte. Participanții au fost instruiți. Obiectivele studiului au făcut referire la perceptia gestalt, să se determine dacă este afectată în tulburarea de spectru autist și cum percepția gestalt este corelată cu performanța la presupusa măsurare a procesării local globale în același cadru.

Participanții cu tulburare de spectru autist au indicat mai puțină folosire a principiului gestalt, de asemenea, mai puțină folosire a proximității. Participanții au prelucrat stimulii gestalt, însă mai puțin în acord cu legile gestalt . Studiul a descoperit că participanții cu tulburare de spectru autist cedează mai greu iluziilor vizuale decât grupul de control. Dacă procesarea iluziilor vizuale și a percepției gestalt este considerată funcție preatențională timpurie, descoperirile recente pot întări noțiunea că anormalitățile în arhitectura perceptuală deja apare la nivelul scăzut. Acest lucru este întărit și de descoperirile recente din neuroimagine. În cadrul studiului au participat 15 adulți cu tulburare de spectru autist, 15 adulți cu schizofrenie, 15 adulți cu depresie și 15 neurotipici. Niciunul nu era sub medicamentație, și nu aveau simptome psihopatologice semnificative. La acest studiu, persoanele cu tulburare de spectru autist au avut scor superior (Bolte, 2007).

Scopul cercetării efectuate de Garner și Hamilton (apud, Best et al. 2008) este de a stabili un grad mai mare de acuratețe în serviciul sensibilității la iluzii, măsurând indirect puterea relativă a coerenței centrale la cei cu tulburare de spectru autist și la cei tipici. Rezultatele anterioare s-au bazat pe modelul totul sau nimic, iluziile fiind vizibile sau nu. Utilizând o măsură computerizată a iluziilor vizuale (CMVI), studiul a ajuns la punctul în care iluzia este înțeleasă. La acest studiu au participat 120 de copii din școala primară, cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, iar în celălat grup au fost participanți 9 copii cu tulburare de spectru autist, fără dificultăți de învățare. O măsură computerizată a fost dezvoltată pentru a arăta exact când o iluzie a fost experimentată. Softul a explorat două iluzii, Muller-Lyer și triunghiul Kanizsa. Acestea au fost alese întrucât au reprezentat extremele experimentării iluziilor la happe 1996, unde sensibilitatea la Muller-Lyer a fost de 88%, iar la iluzia Kanisza de 8%. Softul a fost făcut pentru a fi controlat doar din mouse și iluziile au fost arătate doar cu elementele de bază, fără informații irelevante. Rezultatele arată că grupul cu autism este capabil să înțeleagă triunghiul când colțurile sunt mai îndepărtate, spre deosebire de alt grup. Acest aspect demonstrează abilitatea de a procesa informații atât la un nivel global, cât și la un nivel central al coerenței care în acest context este mai puternic decât la cei neurotipici.

Un alt studiu efectuat în Scoția pe 34 de persoane cu scor mai mare la Social Communication Questionnaire și 26 cu scor mai mic de 15 cu vârste cuprinse între 13 și 22 de ani. Iluziile cercetate au fost Muller-Lyer, Ponzo și Iluzia pălăriei. Ele au fost prezentate pe hârtie laminată, scoase la imprimantă pe fundal alb negru. Dimensiunile stimulilor au fost Ponzo 10 cm pe 8, Muller-Lyer 17 cm pe 12, Pălăria 6 cm pe 6. Fiecare iluzie avea stimulul său de control, care consta în linii de aceiași dimensiune ca și iluzie, dar nu având contextul generator de iluzii. Acesta a fost folosit pentru a testa acuratețea judecății lungimii și motivației participanților. În cele din urmă a fost folosit testul lui Baron Cohen folosind coșul și cutia pentru reprezentarea teoriei minții. Mai apoi, a urmat testul falsei convingeri, un scenariu sub forma unui sat. Parcul avea un parc cu sens giratoriu și leagăn, două case, un copac, o mașină de inghețată și o biserică. Biserica era plasată în celălalt capăt al satului, la parc. Pentru a completa acest test, cerințele erau de tipul John crede că Maria crede că…, Format bazat pe Braon-Cohen. Subtestul Block Design a fost dat sub formă de patru blocuri. Blocurile aveau două părți albe, două părți negre și două părți alb cu negru, după un exercițiu de formă, au fost rugați să copieze 8 patternuri similare. Participanții de peste 16 ani au fost testați cu Wechsler Adult Intelligence Scales, ediția a III-a, iar cei de sub 16 ani cu Wechsler Intelligence Scales for Children ediția a III-a.

Studiul a arătat că persoanele tinere cu comportament autistic, împart caracteristicile cognitive ale persoanelor deja diagnosticate. Este probabil ca aceștia să aibă o teorie a minții săracă, dar să arate performanțe superioare la testele vizuale. Persoanele tinere cu un nivel înalt de caracteristici autiste arată și un nivel mai scăzut al flexibilității cognitive, măsurată de inversul figurii ambigue. Acest lucru suportă ipoteza că autismul are o serie de caracteristici prezente și la populația generală. Aceste caracteristici sunt comportamente grupate în caracteristici psihologice, care sunt de asemenea distribuite în rândul populației (Best et al. 2008).

II. OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

Obiectivele și întrebările cercetării

Având în vedere cercetările efectuate anterior despre percepția iluziilor optice a copiilor cu tulburare de spectru autist, studiul de față își propune să determine măsura în care aceștia percep sau nu iluziile optice ca atare, datorită coerenței centrale slabe care îi determină să nu fie concentrați pe întreaga imagine, ci doar pe anumite detalii. Cercetarea se bazează pe ipoteza conform căreia există diferențe semnificative între copiii cu tulburare de spectru autist și copiii fără acest diagnostic sau alt diagnostic clinic, în ceea ce privește percepția iluziilor optice Ponzo, iluzia verticalei-orizontale, iluzia Delboeuf, iluzia Ebbinghaus și iluzia Muller-Lyer. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca cei cu tulburare de spectru autist să nu poată percepe stimulii vizați ca fiind diferiți așa cum se întâmplă de regulă, ci îi percep la fel. În cazul copiilor tipici din punct de vedere neuronal, rezultatele acestei cercetări ar putea arăta că ei percep stimuli ca fiind diferiți, asa cum se întâmplă în general, experimentând astfel iluziile optice.

Spre deosebire de cei cu tulburare de spectru autist, copiii neurotipici pot percepe iluziile optice enumerate mai sus. Acest lucru înseamnă că în percepția vizuală a copiilor tipici apare o anumită eroare comună care îi determină să aprecieze stimulii ca fiind egali. Drept urmare, unul dintre obiectivele acestei cercetări sunt de a determina dacă există diferențe semnificative între cele două grupuri menționate mai sus în ceea ce privește tulburarea de spectru autist.

De asemenea, este important de studiat diferențele dintre procesarea acestor iluzii, precum și dacă diferențele există într-adevăr. În cazul diferențelor în percepția diverselor iluzii, este indicat să se analizeze frecvența răspunsurilor date de participanți, și anume dacă oferă indicia privind sensibilitatea sau imunitatea în cadrul percepției iluziilor optice folosite în lucrarea de cercetare.

Având in vedere studiile efectuate anterior asupra percepției iluziilor optice a copiilor cu tulburare de spectru autist, studiul de față își propune să determine măsura în care aceștia percep sau nu iluziile optice ca atare, datorită coerenței centrale slabe care îi determină să nu fie concentrați pe întreaga imagine, ci doar pe anumite detalii.

În aceste condiții, este important de determinat dacă există diferențe între percepția diferitelor iluzii optice. Există posibilitatea ca unele iluzii să fie percepute ca atare, fiind prezentă eroarea în câmpul perceptiv, pe când alte iluzii pot avea ca rezultat o anumită rezistență.

2.2 Ipoteza cercetării

Studiul de față vizează diferențele din câmpul perceptiv în procesarea unei serii de iluzii optice (iluzia Ponzo, iluzia Muller-Lyer, iluzia verticalei-orizontale, iluzia Ebbinghaus și iluzia Delboeuf) la copiii cu tulburare de spectru autist înalt funcționali sau cu sindromul Asperger și copiii neurotipici. Se urmărește atât compararea modului de percepție a iluziilor,relevanța răspunsurilor, cât și dacă există diferențe între iluzii.

H1: Există o diferență semnificativă în ceea ce privește percepția iluziilor optice, între copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist și cei neurotipici.

2.3 Modelul cercetării

Variabile:

Variabila independentă a cercetării de față este reprezentată de prezența sau absența tulburării de spectru autist la participanții studiului, aflându-se pe o scală de măsurare de tip categorial. Variabila dependentă este constituită de rezultatul referitor la percepția iluziilor optice, în urma aplicării instrumentului de măsurare, fiind pe o scală de tip interval/raport.

Participanți

La acest studiu au participat 32 de copii cu tulburare de spectru autist. Copiii au fost selectați în mod aleatoriu de la centrele Napocensis și Învingem autismul, unde beneficiau de terapie individuală sau de grup. Participanții au vârste cuprinse între 5 și 13 ani . Condițiile pentru a participa la acest studiu au fost de a avea autism înalt funcțional sau sindromul Asperger și de a avea noțiuni însușite pentru a înțelege instrucțiunile. Noțiunile care trebuiau înțelese erau de mic, mare, egal, mijloc precum și figurile geometrice precum cerc, linie, săgeată, orizontal și vertical. Participanții la acest studiu nu au avut în diagnostic comorbidități asociate cu tulburarea de spectru autist.

Inițial a fost luată legătura cu coordonatorii de terapie de grup sau individuală, iar aceștia au obținut acordul telefonic al părinților, urmând ca în ziua în care și-au adus copiii la terapie să primească formularul de consimțământ și detalii privind studiul.

De asemenea, în cadrul eșantionului de copii neurotipici au participat 32 de copii din Școala Gimnazială “George Călinescu” Onești cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani. Condițiile pentru aceștia au fost de a nu avea cenrințe educaționale speciale și de a avea consimțământul părinților pentru a participa la acest studiu de cercetare.

Toți participanții au fost aleși prin eșantionare pseudoaleatorie, fiind selectați participanții disponibili.

Instrumente

În vederea investigării percepției iluziilor optice a copiilor cu tulburare de spectru autist au fost utilizate cinci iluzii. Dimensiunile iluziilor au fost: iluzia Ebbinghaus 15 x 9,5 cm, iluzia verticalei-orizontale 6 x 6 cm, iluzia Muller-Lyer 4,5 x 8,5 cm, iluzia Ponzo 9,5 x 6,5 cm și iluzia Delboeuf 4,5 x 9. Fiecare iluzie a fost amplasată pe câte o pagină, însoțită dedesubt de întrebare și variantele de răspuns corespunzătoare.

Iluzia Muller-Lyer constă în evaluarea lungimii unei linii de tip segment, modificată conform cu orientarea vârfurilor de săgeată situate la amele capete. Lungimea liniei de tip segment cu vârful de săgeată orientat spre exterior este supraestimat în comparație cu una de aceiași lungime, însă cu vârful de săgeată orientat spre interior. Procedura care permite măsurătoarea prezenței intensității iluziei este de regulă următoarea. Cele două segmente sunt prezentate unul lângă celălalt. Unghiul format de fiecare capăt de săgeată și segmentul orizontal poate varia (Gentaz and Hatwell, 2004).

În iluzia verticalei-orizontale, sunt prezentate două linii sub formă de "T" întors. Lungimea liniei vericale este egală cu lungimea celei orizontale. Cu toate acestea, linia verticală este supraestimată.

Iluzia Ebbinghaus constă în două figuri formate din cercuri. În prima figură se află un cerc înconjurat de alte cercuri de mărime mai mare. Alături de această figură este plasată alta, formată dintr-un cerc de aceiași mărime ca cel din mijlocul primei figuri, însă acesta este inconjurat de cercuri de dimensiuni reduse. Deși cercurile din mijlocurile figurilor au aceiași dimensiune, ele par a fi diferite, cel în conjurat de cercuri mai mici este supraestimat.

Iluzia Delboeuf este formată tot din cercuri sub forma a două figuri. În prima figură se află un cerc de dimensiuni mai mari decât celelalte, care are în interiorul său un alt cerc. Sub această figură se află un cerc în interiorul căruia se află un altul identic cu cel din interior din prima figură. Cercul care se află în interiorul figurii a doua tinde să fie supraestimat.

Ponzo este un exemplu al iluziei adâncimii. Această iluzie constă în două linii orizontale închise cu un suport aproape inchis ca un V răsturnat. Liniile orizontale interne sunt identice ca mărime, linia de sus este percepută ca fiind mai mare decât cealaltă din cauza suportului convergent a liniilor sub formă de V. Dacă două linii sunt de aceiași dimensiune, mai precis aceiași imagine pe retină, iar una pare mai departe, poate fi din cauză că e mai mare. (Seda et al., 2013)

Iuziile au fost arătate subiecților pe foaie, într-un test de tip creion hârtie, având de ales dintre variante de tipul A mai mare decât B, A egal cu B sau este egal cu A.

2.4 Procedură

În primul pas al procedurii de recoltare a datelor pentru eșantionul de copii cu tulburare de spectru autist, coordonatoarele centrelor și-au oferit acordul în privința participării la studiu a copiilor din centre și au solicitat acordul telefonic al părinților. În ziua în care copiii au fost prezenți pentru activitățile desfășurate în centru, părinții au primit detalii cu privire la desfășurarea procedurii și tehnicilor de investigație. Explicațiile au fost oferite în timp ce participanții erau la terapie, astfel încât nu a fost ridicată problema comunicării dintre ei.

După ce părinții au semnat formularele de consimțământ, copiilor le-a fost explicat faptul că vor participa la un studiu, fiind nevoie să răspundă la câteva întrebări, iar răspunsul lor, oricare ar fi el, nu va fi urmat de concecințe. În timpul testării, au fost 8 copii care se aflau în pauză de la terapia de grup. În acest caz au fost informați că își vor continua pauza cu durata normală după ce termină de răspuns la întrebări. În alte două cazuri, copiii au solicitat obiecte din jur pentru a se juca, iar răspunsul a fost că le vor primi după ce termină testarea. Atât întrebările, cât și variantele de răspuns au fost citite, în timp ce copiilor le-au fost indicate figurile și stimulul folosind o singură mână, pentru a evita sugestia unui anumit răspuns. Participanții au avut o atitudine deschisă și nu au fost dificultăți în a colabora cu ei.

În cazul eșantionului de copii neurotipici, după ce direcțiunea a aprobat recoltarea datelor a fost luată legătura cu profesorii și învățătorii pentru a comunica cu părinții referitor la cercetare și consimțământ. După ce a fost primit consimțământul scris al părinților, copiii au primit testul într-o sală separată, în grupuri de câte 5-6, pentru un control un asupra supravegherii și pentru a elimina posibilitatea ca participanții să se influențeze reciproc. În consecință, nu au fost probleme legate de oferirea răspunsurilor, fiecare participant a rezolvat individual cerințele după ce a fost sigură înțelegearea instructajului.

III.REZULTATELE CERCETĂRII

Pentru calcularea diferenței dintre mediile celor două grupuri a fost utilizat testul T pentru mediile a două eșantioane independente în cadrul programului SPSS. În tabelul 1, sunt prezentate informații privind numărul de subiecți pentru fiecare dintre cele două grupuri, precum și media, deviația standard și eroarea standard a mediei pentru fiecare iluzie optică în parte.

Tabel 1: Statistica grupurilor

Rezultatele persoanelor repartizate în grupul G1 au fost comparate cu rezultatele persoanelor din grupul G2. Media grupului G1 în cazul iluziei Delboeuf este egal cu 1.97, σ = 0.782 , este mai mică decât media G2 = 2.00, σ = 0.440, p = 0.844 > 0.05, H1 se infirmă. Mărimea efectului, d = 0.04, indică faptul că diferențele sunt nesemnificative. Intervalul de încredere (95%) pentru diferența dintre medii este cuprins între valoarea inferioară -0.35 și valoarea superioară 0.28.

Tabel 2: Testul T pentru eșantioane independente – iluzia Delboeuf

În cazul iluziei Verticalei Orizontale G1 = 2.06, σ = 0,619, este egală cu media grupului G2 = 2.06, σ = 0.400, p=0,811 > 0.05, H1 se infirmă . Mărimea efectului d= 0.05 indică faptul că diferențele la această iluzie au fost nesemnificative. Intervalul de încredere (95%) pentru diferența dintre medii este cuprins între valoarea inferioară -2.30 și valoarea superioară 0.29.

Tabel 3: Testul T pentru eșantioane independente – iluzia Verticalei Orizontale

Rezultatele persoanelor repartizate în grupul G1 au fost comparate cu rezultatele persoanelor din grupul G2. Media grupului G1 în cazul iluziei Ebbinghaus este egal cu 2.28, σ = 0.581 , este mai mare decât media G2 = 2.22, σ = 0.491, p = 0.644 > 0.05, H1 se infirmă. Mărimea efectului, d = 0.113, indică faptul că diferențele sunt nesemnificative. Intervalul de încredere (95%) pentru diferența dintre medii este cuprins între valoarea inferioară -2.06 și valoarea superioară 0.331.

Tabel 4: Testul T pentru eșantioane independente – iluzia Ebbinghaus

În cazul iluziei Ponzo G1 = 2.41, σ = 0,560, este mai mare decât G2 = 2.13, σ = 0.421, p=0,027 < 0.05, H1 se confirmă . Mărimea efectului d= 0.5652 este moderat. Intervalul de încredere (95%) pentru diferența dintre medii este cuprins între valoarea inferioară 0.034 și valoarea superioară 0.529 .

Tabel 5: Testul T pentru eșantioane independente – iluzia Ponzo

La iluzia Muller Lyer G1 = 2.03, σ = 0,4, este mai mic decât G2 = 2.22, σ = 0.420, p=0,072 > 0.05, H1 se infirmă . Mărimea efectului d= 0.46 indică un nivel moderat. Intervalul de încredere (95%) pentru diferența dintre medii este cuprins între valoarea inferioară -0.39 și valoarea superioară 0.018.

Tabel 6: Testul T pentru eșantioane independente – iluzia Muller Lyer

Întrucât se poate observa o apropiere a pragului de p=0.072 către 0.05 pentru accepetarea ipotezei cercetării în cadrul iluziei Muller-Lyer, în urma unei analize amănunțite în cadrul programului G Power, am aflat că în anumite condiții ipoteza s-ar putea confirma. Având în vedere că în urma calculării puterii testului rezultatul opținut este 0.64, eșantionul dorit pentru a vedea dacă ipoteza se confirmă, este de 39 de participanți în cadrul eșantionului de copii cu tulburare de spectru autist, respectiv 39 pentru eșantionul de copii neurotipici, reprezentând un total de 78 de participanți.

Din răspunsul oferit de copiii neurotipici aflăm că în proporție de 80% au oferit un răspuns conform căruia experimentează această iluzie, pe când în cazul copiilor cu tulburare de spectru autist un procent ce tinde spre 60% au răspuns asemănător. Din această analiză reiese că nu este destul de clar dacă aceștia experimenteaza iluzia, întrucât aproape 50% au oferit un răspuns conform căruia ar putea fi imuni la această iluzie.

Figura 1 Răspunsuri la iluzia Ponzo

În urma analizei statistice a datelor colectate pentru a vedea dacă există diferențe semnificative între percepția iluziilor optice la copiii cu tulburare de spectru autist și copiii neurotipici, aflăm că ipoteza cercetării se infirmă. Cu alte cuvinte nu există diferențe semnificative în ceea ce privește percepția iluziilor optice între copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist și cei neurotipici. În cazul iluziilor optice Delboeuf, verticalei-orizontale și Ebbinghaus ipoteza cercetării a fost infirmată datorită faptului că diferențele dintre medii nu au fost semnificative pentru a o putea susține.

La iluzia Ponzo, ipoteza cercetării a fost confirmată, arătând o diferență semnificativă între mediile celor două eșantioane. Ilustrând grafic răspunsurile oferite de participanții celor două grupuri în cadrul testării, iese la iveală faptul că în proporție de 80% dintre copiii neurotipici au oferit un răspuns conform căruia reiese că aceștia percep iluzia optică lăsându-se înșelați de ea. Comparativ cu aceștia aproximativ 50% dintre copiii cu tulburare de spectru autist care au oferit răspunsuri conform cu faptul că se lasă înșelați de această iluzie sau percep stimuli ca fiind egali, ceea ce ar putea însemna că ar fi imuni la ele. Cu toate că aceste răspunsuri ale copiilor cu tulburare de spectru autist tind spre perceperea stimulilor ca fiind diferiți, nu putem trage o concluzie cu privire la faptul că sunt imuni sau nu la iluzia Ponzo, întrucât răspunsurile au avut un procent foarte aproapiat.

În cazul iluziei Muller-Lyer, pargul alpha a fost destul de apropiat de limita de 0.05, ceea ce a determinat calcularea numărului de participanți doriți pentru a vedea dacă ipoteza se confirmă. Acest lucru a scos la iveală faptul că în cazul în care existau mai mulți participanți (39 pentru fiecare eșantion), ipoteza cercetării s-ar fi putut confirma.

IV.CONCLUZII ȘI APRECIERI FINALE

Având în vedere paricularitățile prezente la copiii cu tulburare de spectru autist, rezultatele acetui studiu au încercat să ilustreze dacă acestea sunt prezente și în cadrul percepției iluziilor optice, comparativ cu copiii fără acest diagnostic sau altul. În studiile efectuate până în prezent pe această temă nu a existat o clarificare generală privind acest aspect întrucât rezultatele au fost diferite, însă un fapt care se poate să fi influențat concluziile diferite ale cercetătorilor poate fi folosirea metodelor diferite de a studia percepția iluziilor optice, majoritatea fiind computerizate.

Studiul statistic al rezultatelor acestei cercetări privind percepția iluziilor optice la copiii cu tulburare de spectru autist relevă faptul că nu există diferențe semnificative în procesarea iluziilor optice Delboeuf, Verticalei Orizontale, Ebbinghaus și Muller Lyer comparativ cu copiii neurotipici. Analiza iluziilor optice folosite în acest studiu, arată că doar în cadrul iluziei Ponzo ipoteza se confirmă existând diferențe semnificative între cele două grupuri.

Happe (1996) a realizat primul studiu legat de această temă. Rezultatele la care s-au ajuns în urma lui au fost că există diferențe semnificative între percepția iluziilor optice la copiii cu tulburare de spectru autist și copiii fără acest diagnostic. De asemenea, diferențele constau în faptul că cei cu tulburare de spectru autism sunt mai predispuși spre a nu fi înșelați de iluziile optice. Printre iluziile vizate au fost Ponzo, Ebbinghaus și Muller-Lyer. Dintre acestea, Muller-Lyer a fost iluzia la care cei cu tulburare de spectru autist s-au lăsat înșelați într-o proporție mai mare. Rezultatele celor din grupul cu tulburare de spectru autist au fost puse pe seama coerenței centrale slabe. Cu rezultate asemănătoare a venit și Bolte (2007) în urma cercetării sale, arătând că există diferențe semnificative privind media eșantionului de copiii cu tulburare de spectru autist, în comparație cu mediile celorlalte eșantioane, printer care și unul cu copii neurotipici.

O altă cercetare bazată pe acest subiect, este cea efectuată de Ropar și Mitchell (1999), în care s-a ajuns la concluzia că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește iluziile Ebbinghaus, verticalei-orizontale și Ponzo între cele două grupuri formate din copii cu tulburare de spectru autist, respectiv neurotipici. Cu toate acestea, în cazul iluziei Muller-Lyer a fost sesizată o diferență. În conformitate cu datele cercetării de față, Hoy (2007) și echipa sa au adus rezultate referitoare la faptul că că nu există o diferență semnificativă între cele două grupuri, concluzionând că nu reprezintă o caracteristică a persoanelor cu tulburare de spectru autist coerența central slabă. Chouinard (2013) a concluzionat în urma cercetărilor anterioare și a rezultatelor diferite ale acestora, că operațiile cognitive care stau la baza iluziei Muller-Lyer sunt diferite față de cele folosite în celălalte iluzii cercetate.

Atât în cazul studiului de față, cât și a cercetărilor anterioare privind percepția iluziilor optice în tulburarea de spectru autist, o limită poate fi folosirea testării de tip creion-hârtie, întrucât o metodă computerizată ar putea fi mai precisă, oferind detalii exacte privind percepția mărimii stimulului. De asemenea, introducerea mai multor iluzii, cât mai diversificate ar putea aduce un rezultat mai concludent acestui subiect de cercetare.

Printre direcțiile viitoare care pot aduce un aport considerabil în privința cercetării acestei teme, poate fi extinderea studiului pe grupe de copii, adolescenți și adulți pentru a putea aduce o imagine de ansamblu mai bună și pentru a vedea dacă percepția iluziilor optice este influențată de etapele de dezvoltare, atât în cazul celor cu tulburare de spectru autist, cât și a celor neurotipici. O altă direcție viitoare pentru tema acestei cercetări ar putea fi diferențele mediilor acestor două grupuri, în funcție de nivelul de IQ al participanților, datorită diferențelor categorice care pot fi prezente.

În concluzie, rezultatele opținute în urma cercetării au relevat faptul că se infirmă ipoteza acestui studiu. Rezultatele au arătat că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește percepția iluziilor optice, între copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist și cei neurotpici. În cazul iluziilor Ebbinghaus, Verticalei Orizontale și iluzia Delboeuf ipoteza cercetării a fost clar respinsă, prin lipsa diferențelor semnificative, lucru demonstrat în analiza statistică. La iluzia Ponzo ipoteza cercetării a fost confirmată, iar la o analiză mai amănunțită răspunsurile au tins spre experimentarea iluziilor optice de către copiii neurotipici, pe când la copiii cu tulburare de spectru autist răspunsurile care să confirme că experimentează iluzia sau că sunt imuni la ea sunt foarte apropiate, tinzând spre experimentarea acestora. Ipoteza cercetării a fost infirmată și în cazul iluziei Ponzo, însă valorile nu au fost foarte mari, astfel încât analiza eșantionului dorit demonstrează faptul că ipoteza s-ar fi putut confirma dacă suiecții erau mai numeroși.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Amaral, D. G., Dawson, G., & Geschwind, D. H. (2011). Autism Spectrum Disorders. Oxford: Oxford University Press

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Washington: American Psychiatric Association.

Amso, D., Haas, S., Tenenbaum, E., Markant, J., & Sheinkopf, S. J. (2014). Bottom-Up Attention Orienting in Young Children with Autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 44, 664-673.

Aniței, M. (2010). Fundamentele Psihologiei. București: Editura Universitară

Attwood, T. (2007). The Complete Guide to Asperger’s Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Bandini, L. B., Anderson, S. E., Curtin, C., Cermak., S., Evans, E. W., Scampini, R., Maslin, M., & Must, A. (2010). Food Selectivity in Children with Autism Spectrum Disorders and Typically Developing Children. The Journal of Pediatrics, 157(2), 259-264.

Baron-Cohen, S. (2002). The extreme male brain theory of autism. Trends in Cognitive Sciences, 6(6), 248-254.

Baron-Cohen, S., Leslie, A. M., & Frith, U. (1985). Does the autistic child have a “theory of mind”?. Cognition, 21, 37-46.

Bauman, M. L., & Kemper, T. L. (2005). The neurobiology of autism. Baltimore: The Johns Hopkins University Press

Bejerot, S. (2007). An autistic dimension: A proposed subtype of obsessive-compulsive disorder. SAGE Publications and The National Autistic Society, 11(2), 101-110.

Benvenuto, A., Moaravero, R., Alessandrelli, R., Manzi, & Curatolo, P. (2009). Syndromic autism: causes and pathogenetic pathways. World Journal of Pediatrics, 5(3), 169-176.

Bernier, R., & Gerdts, J. (2010). Autism Spectrum Disorders. California: Greenwood Publishing Group

Best, C. S., Moffat, V. J., Power, M. J., Owens, D. G. S., & Johnstone, E. C. (2008). The Boundaries of the Cognitive Phenotype of Autism: Theory of Mind, Central Coherence and Ambiguous Figure Perception in Young People with Autistic Traits. Journal of Autism and Developmental Disorders, 38, 840-847.

Bogdashina, O. (2006). Theory of Mind and the Triad of Perspectives on Autism and Asperger Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Bogdashina, O. (2010). Autism and the Edges of the Known World. London: Jessica Kingsley Publishers

Bolte, S., Holtmann, M., Poustka, F., Scheurich, A., & Schmidt, L. (2007). Gestalt Perception and Local-Global Processing in High-Functioning Autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 37, 1493-1504.

Bondy, A. S., & Frost, L. A. (1998). The picture exchange communication system. Seminars in Speech and Language, 19(4), 373-465.

Canitano, R. (2007). Epilepsy in autism spectrum disorders. European Child & Adolescent Psychiatry, 16(1), 61-67.

Chevallier, C., Kohls, G., Troiani, V., Brodkin, E. S., & Schultz, R. (2012). The social motivation theory of autism. Trends in Cognitive Sciences 16(4), 231-239.

Chez, M. G. (2008). Autism and its Medical Management. London: Jessica Kingsley Publishers

Chouinard, P. A., Noulty, W. A., Speradino, I., & Landry, O. (2013). Global processing during the Müller‑Lyer illusion is distinctively affected by the degree of autistic traits in the typical population. Experimental Brain Research, 230, 219-231.

Cobax, M., & Gillberg, C. (2010). Comorbidities in Developmental Disorders. London: Mac Keith Press

Dakin, S., & Frith, U. (2005). Vagaries of Visual Perception in Autism. Neuron, 48(3), 497–507.

Dapretto, M., Davies, M. S., Pfeifer, J. H., Scott, A. A., Sigman, M., Bookheimer, S. Y. & Iacoboni, M. (2006). Understanding emotions in others: mirror neuron dysfunction in children with autism spectrum disorders. Nature Neuroscience, 9, 28-30.

de Jonge, M. V., Kemner, C., de Haan, E. H., Coppens, J. E., van den Berg, T. J., & van Engeland, H. (2007). Visual information processing in high-functioning individuals with autism spectrum disorders and their parents. Neuropsychology. 21(1), 65-73.

Fish, W. (2009). Perception, Hallucination, and Illusion. New York: Oxford University Press

Frith, U. (2008). Autism: A very short introduction. New York: Oxford University Express

Ghaziuddin, M. (2005). Mental Health Aspects of Autism and Asperger Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Happe, F. (1996). Studying Weak Central Coherence at Low Levels: Children with Autism do not Succumb to Visual Illusions. A Research Note. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 37(7), 873-877.

Happe, F. (1999). Autism: cognitive deficit or cognitive style?. Trends in Cognitive Sciences, 3(6), 216– 222.

Happe, F., Briskman, J., & Frith, U. (2001). Exploring the Cognitive Phenotype of Autism: Weak ‘‘Central Coherence’’ in Parents and Siblings of Children with Autism. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 42(3), 299-307.

Hardan, A. Y., Muddasani, S., Vermulapalli, M., Keshavan, M. S., & Minshew, N. J. (2006). An MRI Study of Increased Cortical Thickness in Autism. The American Journal of Psychiatry, 163(7), 1290-1292 .

Heller, M. A., McClure Walk, A. D., Schanarr, R., Kibble, S., Litwiller, B., & Ambuehl, C. (2010). Attenuating the haptic horizontal–vertical curvature illusion. Attention, Perception, & Psychophysics, 72(6), 1626-1641.

Houghton, K., Schuchard, J., Lewis, C., & Thompson., C. K. (2013). Promoting child-initiated social-communication in children with autism: Son-Rise Program intervention effects. Journal of Communication Disorders, 46(5), 495-506.

Hoy, J., Hatton, C., & Hare, D. (2004). Weak central coherence: a cross-domain phenomenon specific to autism?. Autism, 8(3), 267-281.

Kana, R. K., Keller, T. A., Cherkassky, V. L., Minshew, N. J., & Just, M. A. (2006). Sentence comprehension in autism: thinking in pictures with decreased functional connectivity. Brain, 129, 2484-2493.

Kanner, L. (1943). Autistic disturbances of affective contact. Nervous Child, 2, 217-250.

Keehn, B., Brenner, L., Palmer, E., Lincon, A. J. & Muller, R. A. (2008). Functional brain organization for visual search in ASD. Journal of the International Neuropsychological Society, 14, 990-1003.

Kinney, D. K., Munir, K. M., Crowley, D. J., & Miller, A. M. (2008). Prenatal stress and risk for autism. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 32(8), 1519-1532.

Kuhn, R. (2004). Eugen Bleuler’s concepts of psychopathology. History of psychiatry, 15(3), 361-366.

Kunda, M. & Goel, A. K. (2011). Thinking in Pictures as a Cognitive Account of Autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 41, 1157-1177.

Lai, M. C., Lombardo, M. V., & Baron-Cohen, S. (2014). Autism. The Lancet, 383, 896-910.

Luna, B., Doll, S. K., Hegedus, S. J., Minshew, N. J., & Sweeney, J. A. (2007). Maturation of Executive Function in Autism. Biological Psychiatry, 61(4), 474-481.

Maimburg, R. D., & Vaeth, M. (2006). Perinatal risk factors and infantile autism. Acta Psychiatrica Scandinavica, 114, 257-264.

Matson, J. & Sturmey, P. (2011). International Handbook of Autism and Pervasive Developmental Disorders. New York: Springer

Matson, J. L. (2009). Applied Behavior Analysis for Children with Autism Spectrum Disorders. New York: Springer

Matson, J. L., & Goldin, R. L. (2013). Comorbidity and autism: Trends, topics and future directions. Research in Autism Spectrum Disorders, 7(10), 1228-1233.

Matson, J. L., & Konst, M. J. (2014). Early intervention for autism: Who provides treatment and in what settings. Reasearch in Autism Spectrum Disorders, 8(11), 1585-1590.

Mehtar, M. & Mukaddes, N. M. (2011). Posttraumatic Stress Disorder in individuals with diagnosis of Autistic Spectrum Disorders. Research in Autism Spectrum Disorders, 5(1), 539-546.

Mesibov, G. B., & Shea, V. (2010). The TEACCH Program in the Era of Evidence-Based Practice. Journal of Autism and Developmental Disorders, 40,570–579.

Miller, J. N., & Ozonoff, S. (1997). Did Asperger's cases have Asperger disorder? Journal of Child Psychology and Psychiatry, 38, 247-251.

Miller, L., & Reynolds, J. (2009). Autism and Vaccination-The Current Evidence. Journal for Specialists in Pediatric Nursing, 14(3), 166-172.

Milne, E., Scope, A., Griffiths, H., Codina, C. & Buckley, D. Brief Report: Preliminary Evidence of Reduced Sensitivity in the Peripheral Visual Field of Adolescents with Autistic Spectrum Disorder. Journal of Autism and Developmental Disorders, 43, 1976-1982.

Munson, J., Dawson, G., Abbott, R., Faja, S., Webb, S. J., Friedman, S. D., Shaw, D., Artru, A., and Dager, S. R.(2006). Amygdala volume and behavioral development in autism. Archives of General Psychiatry, 63(6),686–693.

Myles, B. S., Swanson, T. C., Holverstott, J., & Duncan, M. M. (2007). Autism spectrum disorders: a handbook for parents and professionals. London: Praeger

Ozinci, Z., Kahn, T., & Antar, L. N. (2012). Depression in Patients with Autism Spectrum Disorder. Psychiatric Annals, 42(8), 293-295.

Ozonoff, S. (1995). Reliability and validity of the Wisconsin Card Scoring Test in studies of autism. Neuropsychology, 9, 491-500.

Ritvo, E. R. (2006). Understanding the Nature of Autism and Asperger’s Disorder. London: Jessica Kingsley Publishers
Bogdashina, O. (2003). Sensory Perceptual Issues in Autism and Asperger Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Robinson-Riegler, G., & Robinson-Riegler, B.(2007). Cognitive Psychology Applying the Science of the Mind. Boston: Pearson Education.

Ropar, D. & Mitchell, P. (2002). Shape constancy in autism: The role of prior knowledge and perspective cues. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 43, 647- 653.

Ropar, D., & Mitchel, P. (1999). Are individuals with autism and Asperger’s syndrome susceptible to visual illusions?. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 40(8), 1283-1293.

Rudy, B. M., Lewin, A. B., & Storch, E. A. (2013). Managing anxiety comorbidity in youth with autism spectrum disorders. Neuropsychiatry, 3(4), 411-421.

Sedda, A., Ferre, E. R., Striemer, C. L., & Bottini, G. (2013). Neglect’s perspective on the Ponzo illusion. Experimental Brain Research, 227, 487-496.

Serge, N. (1995). History of psychology – Joseph Delboeuf on visual illusions: A historical sketch. The American Journal of Psychology, 108(4), 563-574.

Shah, A., & Frith, U. (1993). Why Do Autistic Individuals Show Superior Performance on the Block Design Task?. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 34(8), 1351-1364.

Simmons, D. R., Robertson, A. E., McKay, L. S., Toal, E., McAleer, P., & Pollick, F. E. (2009). Vision in autism spectrum disorders. Vision Research, 49, 2705-2739.

Skottun, B. C., & Skoyles, J. R. (2014). Subjective criteria and illusions in visual testing: some methodological limitations. Psychological Research, 78, 136-140.

Stewart, M. E., Barnard, L., Pearson, J., Hassan, R., & O’Brien, G. (2006). Presentation of depression in autism and Asperger syndrome. SAGE Publications and The National Autistic Society, 10(1), 103-116.

Sullivan, K., Stone, W. L., & Dawson, G. (2014). Potential neural mechanisms underlying the effectiveness of early intervention for children with autism spectrum disorder. Research in Developmental Disabilities, 35(11), 2921-2932.

Symons, J. F., Devine, D. P., & Oliver, C. (2012). Self-injurious behaviour in people with intellectual disability. Journal of Intellectual Disability Research, 56(5), 421-426.

Szatmari, P. (2004). A Mind Apart: Understanding Children with Autism and Asperger Syndrome. New York: The Guilford Press

Tien, K. (2008). Effectiveness of the Picture Exchange Communication System as a Functional Communication Intervention for Individuals with Autism Spectrum Disorders: A Practice-Based Research Synthesis. Education and Training in Developmental Disabilities, 43(1), 61–76.

Tuchman, R., & Rapin, I. (2002). Epilepsy in autism. The Lancet Neurology, 1(6), 352-358.

Tustin, F. (2013). Carapacea protectoare. Funcționarea autistă la copii și adulți. București: Editura Trei

Van Ulzen., N. R., Semin, G. R., Oudejans, R. R. D., & Beek, P. J. Affective stimulus properties influence size perception and the Ebbinghaus illusion. Psychological Research, 72, 304-310.

Wolff, S. (2004). The history of autism. European Child & Adolescent Psychiatry, 13(4), 201-208.

Zager, D. (2005). Autism Spectrum Disorders: Identification, Education, and Treatment. New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates

ANEXE

Anexa 1 FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT

Cercetarea vizează percepția iluziilor vizuale la persoanele cu autism, iar decizia de a participa este pur voluntară. Studiul reprezintă lucrarea de licență a studentei Cociaș Roxana-Elena de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București aflată sub coordonarea Conf. Dr. Violeta Rotărescu.

Prin semnarea consimțământului arătați că sunteți de acord cu participarea copilului dumneavoastră la acest studiu. Cercetarea nu implică riscuri, iar decizia de a participa este pur voluntară. Responsabilitatea copiilor este aceea de a vedea anumite iluzii vizuale și de a oferi informații în legatură cu ele. Retragerea din cercetare poate avea loc oricând dacă este solicitată.

Datele recoltate sunt confidențiale.

Semnătura

Anexa 2 Instrumentul de măsurare

Nume (inițiale) Vârstă Gen

A.

B.

Cum sunt cercurile din mijlocul figurilor?

Cercul din mijlocul figurii A este mai mare decât cel din figura B

Cercurile sunt egale

Cercul din mijlocul figurii B este mai mare decât cel din figura A

Cum sunt cele două linii?

Linia verticală este mai mare decât cea orizontală

Liniile sunt egale

Linia orizontală este mai mare decât cea verticală

A. B.

Cum sunt cercurile din mijlocul celor două figuri?

a. Cercul din mijlocul figurii A este mai mare decât cel din figura B

b. Cercurile sunt egale

c. Cercul din mijlocul figurii B este mai mare decât cel din figura A

A.

B.

Cum sunt cele două linii orizontale?

a. Linia orizontală A este mai mare decât linia orizontală B

b. Liniile orizontale sunt egale

c. Linia orizontală B este mai mare decât linia orizontală A

A.

B.

Cum sunt cele două linii orizontale?

a. Linia orizontală din figura A este mai mare decât linia orizontală din figura B

b. Liniile orizontale sunt egale

c. Linia orizontală din figura B este mai mare decât linia orizontală din figura A

Curriculum Vitae

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Amaral, D. G., Dawson, G., & Geschwind, D. H. (2011). Autism Spectrum Disorders. Oxford: Oxford University Press

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Washington: American Psychiatric Association.

Amso, D., Haas, S., Tenenbaum, E., Markant, J., & Sheinkopf, S. J. (2014). Bottom-Up Attention Orienting in Young Children with Autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 44, 664-673.

Aniței, M. (2010). Fundamentele Psihologiei. București: Editura Universitară

Attwood, T. (2007). The Complete Guide to Asperger’s Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Bandini, L. B., Anderson, S. E., Curtin, C., Cermak., S., Evans, E. W., Scampini, R., Maslin, M., & Must, A. (2010). Food Selectivity in Children with Autism Spectrum Disorders and Typically Developing Children. The Journal of Pediatrics, 157(2), 259-264.

Baron-Cohen, S. (2002). The extreme male brain theory of autism. Trends in Cognitive Sciences, 6(6), 248-254.

Baron-Cohen, S., Leslie, A. M., & Frith, U. (1985). Does the autistic child have a “theory of mind”?. Cognition, 21, 37-46.

Bauman, M. L., & Kemper, T. L. (2005). The neurobiology of autism. Baltimore: The Johns Hopkins University Press

Bejerot, S. (2007). An autistic dimension: A proposed subtype of obsessive-compulsive disorder. SAGE Publications and The National Autistic Society, 11(2), 101-110.

Benvenuto, A., Moaravero, R., Alessandrelli, R., Manzi, & Curatolo, P. (2009). Syndromic autism: causes and pathogenetic pathways. World Journal of Pediatrics, 5(3), 169-176.

Bernier, R., & Gerdts, J. (2010). Autism Spectrum Disorders. California: Greenwood Publishing Group

Best, C. S., Moffat, V. J., Power, M. J., Owens, D. G. S., & Johnstone, E. C. (2008). The Boundaries of the Cognitive Phenotype of Autism: Theory of Mind, Central Coherence and Ambiguous Figure Perception in Young People with Autistic Traits. Journal of Autism and Developmental Disorders, 38, 840-847.

Bogdashina, O. (2006). Theory of Mind and the Triad of Perspectives on Autism and Asperger Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Bogdashina, O. (2010). Autism and the Edges of the Known World. London: Jessica Kingsley Publishers

Bolte, S., Holtmann, M., Poustka, F., Scheurich, A., & Schmidt, L. (2007). Gestalt Perception and Local-Global Processing in High-Functioning Autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 37, 1493-1504.

Bondy, A. S., & Frost, L. A. (1998). The picture exchange communication system. Seminars in Speech and Language, 19(4), 373-465.

Canitano, R. (2007). Epilepsy in autism spectrum disorders. European Child & Adolescent Psychiatry, 16(1), 61-67.

Chevallier, C., Kohls, G., Troiani, V., Brodkin, E. S., & Schultz, R. (2012). The social motivation theory of autism. Trends in Cognitive Sciences 16(4), 231-239.

Chez, M. G. (2008). Autism and its Medical Management. London: Jessica Kingsley Publishers

Chouinard, P. A., Noulty, W. A., Speradino, I., & Landry, O. (2013). Global processing during the Müller‑Lyer illusion is distinctively affected by the degree of autistic traits in the typical population. Experimental Brain Research, 230, 219-231.

Cobax, M., & Gillberg, C. (2010). Comorbidities in Developmental Disorders. London: Mac Keith Press

Dakin, S., & Frith, U. (2005). Vagaries of Visual Perception in Autism. Neuron, 48(3), 497–507.

Dapretto, M., Davies, M. S., Pfeifer, J. H., Scott, A. A., Sigman, M., Bookheimer, S. Y. & Iacoboni, M. (2006). Understanding emotions in others: mirror neuron dysfunction in children with autism spectrum disorders. Nature Neuroscience, 9, 28-30.

de Jonge, M. V., Kemner, C., de Haan, E. H., Coppens, J. E., van den Berg, T. J., & van Engeland, H. (2007). Visual information processing in high-functioning individuals with autism spectrum disorders and their parents. Neuropsychology. 21(1), 65-73.

Fish, W. (2009). Perception, Hallucination, and Illusion. New York: Oxford University Press

Frith, U. (2008). Autism: A very short introduction. New York: Oxford University Express

Ghaziuddin, M. (2005). Mental Health Aspects of Autism and Asperger Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Happe, F. (1996). Studying Weak Central Coherence at Low Levels: Children with Autism do not Succumb to Visual Illusions. A Research Note. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 37(7), 873-877.

Happe, F. (1999). Autism: cognitive deficit or cognitive style?. Trends in Cognitive Sciences, 3(6), 216– 222.

Happe, F., Briskman, J., & Frith, U. (2001). Exploring the Cognitive Phenotype of Autism: Weak ‘‘Central Coherence’’ in Parents and Siblings of Children with Autism. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 42(3), 299-307.

Hardan, A. Y., Muddasani, S., Vermulapalli, M., Keshavan, M. S., & Minshew, N. J. (2006). An MRI Study of Increased Cortical Thickness in Autism. The American Journal of Psychiatry, 163(7), 1290-1292 .

Heller, M. A., McClure Walk, A. D., Schanarr, R., Kibble, S., Litwiller, B., & Ambuehl, C. (2010). Attenuating the haptic horizontal–vertical curvature illusion. Attention, Perception, & Psychophysics, 72(6), 1626-1641.

Houghton, K., Schuchard, J., Lewis, C., & Thompson., C. K. (2013). Promoting child-initiated social-communication in children with autism: Son-Rise Program intervention effects. Journal of Communication Disorders, 46(5), 495-506.

Hoy, J., Hatton, C., & Hare, D. (2004). Weak central coherence: a cross-domain phenomenon specific to autism?. Autism, 8(3), 267-281.

Kana, R. K., Keller, T. A., Cherkassky, V. L., Minshew, N. J., & Just, M. A. (2006). Sentence comprehension in autism: thinking in pictures with decreased functional connectivity. Brain, 129, 2484-2493.

Kanner, L. (1943). Autistic disturbances of affective contact. Nervous Child, 2, 217-250.

Keehn, B., Brenner, L., Palmer, E., Lincon, A. J. & Muller, R. A. (2008). Functional brain organization for visual search in ASD. Journal of the International Neuropsychological Society, 14, 990-1003.

Kinney, D. K., Munir, K. M., Crowley, D. J., & Miller, A. M. (2008). Prenatal stress and risk for autism. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 32(8), 1519-1532.

Kuhn, R. (2004). Eugen Bleuler’s concepts of psychopathology. History of psychiatry, 15(3), 361-366.

Kunda, M. & Goel, A. K. (2011). Thinking in Pictures as a Cognitive Account of Autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 41, 1157-1177.

Lai, M. C., Lombardo, M. V., & Baron-Cohen, S. (2014). Autism. The Lancet, 383, 896-910.

Luna, B., Doll, S. K., Hegedus, S. J., Minshew, N. J., & Sweeney, J. A. (2007). Maturation of Executive Function in Autism. Biological Psychiatry, 61(4), 474-481.

Maimburg, R. D., & Vaeth, M. (2006). Perinatal risk factors and infantile autism. Acta Psychiatrica Scandinavica, 114, 257-264.

Matson, J. & Sturmey, P. (2011). International Handbook of Autism and Pervasive Developmental Disorders. New York: Springer

Matson, J. L. (2009). Applied Behavior Analysis for Children with Autism Spectrum Disorders. New York: Springer

Matson, J. L., & Goldin, R. L. (2013). Comorbidity and autism: Trends, topics and future directions. Research in Autism Spectrum Disorders, 7(10), 1228-1233.

Matson, J. L., & Konst, M. J. (2014). Early intervention for autism: Who provides treatment and in what settings. Reasearch in Autism Spectrum Disorders, 8(11), 1585-1590.

Mehtar, M. & Mukaddes, N. M. (2011). Posttraumatic Stress Disorder in individuals with diagnosis of Autistic Spectrum Disorders. Research in Autism Spectrum Disorders, 5(1), 539-546.

Mesibov, G. B., & Shea, V. (2010). The TEACCH Program in the Era of Evidence-Based Practice. Journal of Autism and Developmental Disorders, 40,570–579.

Miller, J. N., & Ozonoff, S. (1997). Did Asperger's cases have Asperger disorder? Journal of Child Psychology and Psychiatry, 38, 247-251.

Miller, L., & Reynolds, J. (2009). Autism and Vaccination-The Current Evidence. Journal for Specialists in Pediatric Nursing, 14(3), 166-172.

Milne, E., Scope, A., Griffiths, H., Codina, C. & Buckley, D. Brief Report: Preliminary Evidence of Reduced Sensitivity in the Peripheral Visual Field of Adolescents with Autistic Spectrum Disorder. Journal of Autism and Developmental Disorders, 43, 1976-1982.

Munson, J., Dawson, G., Abbott, R., Faja, S., Webb, S. J., Friedman, S. D., Shaw, D., Artru, A., and Dager, S. R.(2006). Amygdala volume and behavioral development in autism. Archives of General Psychiatry, 63(6),686–693.

Myles, B. S., Swanson, T. C., Holverstott, J., & Duncan, M. M. (2007). Autism spectrum disorders: a handbook for parents and professionals. London: Praeger

Ozinci, Z., Kahn, T., & Antar, L. N. (2012). Depression in Patients with Autism Spectrum Disorder. Psychiatric Annals, 42(8), 293-295.

Ozonoff, S. (1995). Reliability and validity of the Wisconsin Card Scoring Test in studies of autism. Neuropsychology, 9, 491-500.

Ritvo, E. R. (2006). Understanding the Nature of Autism and Asperger’s Disorder. London: Jessica Kingsley Publishers
Bogdashina, O. (2003). Sensory Perceptual Issues in Autism and Asperger Syndrome. London: Jessica Kingsley Publishers

Robinson-Riegler, G., & Robinson-Riegler, B.(2007). Cognitive Psychology Applying the Science of the Mind. Boston: Pearson Education.

Ropar, D. & Mitchell, P. (2002). Shape constancy in autism: The role of prior knowledge and perspective cues. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 43, 647- 653.

Ropar, D., & Mitchel, P. (1999). Are individuals with autism and Asperger’s syndrome susceptible to visual illusions?. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 40(8), 1283-1293.

Rudy, B. M., Lewin, A. B., & Storch, E. A. (2013). Managing anxiety comorbidity in youth with autism spectrum disorders. Neuropsychiatry, 3(4), 411-421.

Sedda, A., Ferre, E. R., Striemer, C. L., & Bottini, G. (2013). Neglect’s perspective on the Ponzo illusion. Experimental Brain Research, 227, 487-496.

Serge, N. (1995). History of psychology – Joseph Delboeuf on visual illusions: A historical sketch. The American Journal of Psychology, 108(4), 563-574.

Shah, A., & Frith, U. (1993). Why Do Autistic Individuals Show Superior Performance on the Block Design Task?. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 34(8), 1351-1364.

Simmons, D. R., Robertson, A. E., McKay, L. S., Toal, E., McAleer, P., & Pollick, F. E. (2009). Vision in autism spectrum disorders. Vision Research, 49, 2705-2739.

Skottun, B. C., & Skoyles, J. R. (2014). Subjective criteria and illusions in visual testing: some methodological limitations. Psychological Research, 78, 136-140.

Stewart, M. E., Barnard, L., Pearson, J., Hassan, R., & O’Brien, G. (2006). Presentation of depression in autism and Asperger syndrome. SAGE Publications and The National Autistic Society, 10(1), 103-116.

Sullivan, K., Stone, W. L., & Dawson, G. (2014). Potential neural mechanisms underlying the effectiveness of early intervention for children with autism spectrum disorder. Research in Developmental Disabilities, 35(11), 2921-2932.

Symons, J. F., Devine, D. P., & Oliver, C. (2012). Self-injurious behaviour in people with intellectual disability. Journal of Intellectual Disability Research, 56(5), 421-426.

Szatmari, P. (2004). A Mind Apart: Understanding Children with Autism and Asperger Syndrome. New York: The Guilford Press

Tien, K. (2008). Effectiveness of the Picture Exchange Communication System as a Functional Communication Intervention for Individuals with Autism Spectrum Disorders: A Practice-Based Research Synthesis. Education and Training in Developmental Disabilities, 43(1), 61–76.

Tuchman, R., & Rapin, I. (2002). Epilepsy in autism. The Lancet Neurology, 1(6), 352-358.

Tustin, F. (2013). Carapacea protectoare. Funcționarea autistă la copii și adulți. București: Editura Trei

Van Ulzen., N. R., Semin, G. R., Oudejans, R. R. D., & Beek, P. J. Affective stimulus properties influence size perception and the Ebbinghaus illusion. Psychological Research, 72, 304-310.

Wolff, S. (2004). The history of autism. European Child & Adolescent Psychiatry, 13(4), 201-208.

Zager, D. (2005). Autism Spectrum Disorders: Identification, Education, and Treatment. New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates

ANEXE

Anexa 1 FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT

Cercetarea vizează percepția iluziilor vizuale la persoanele cu autism, iar decizia de a participa este pur voluntară. Studiul reprezintă lucrarea de licență a studentei Cociaș Roxana-Elena de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București aflată sub coordonarea Conf. Dr. Violeta Rotărescu.

Prin semnarea consimțământului arătați că sunteți de acord cu participarea copilului dumneavoastră la acest studiu. Cercetarea nu implică riscuri, iar decizia de a participa este pur voluntară. Responsabilitatea copiilor este aceea de a vedea anumite iluzii vizuale și de a oferi informații în legatură cu ele. Retragerea din cercetare poate avea loc oricând dacă este solicitată.

Datele recoltate sunt confidențiale.

Semnătura

Anexa 2 Instrumentul de măsurare

Nume (inițiale) Vârstă Gen

A.

B.

Cum sunt cercurile din mijlocul figurilor?

Cercul din mijlocul figurii A este mai mare decât cel din figura B

Cercurile sunt egale

Cercul din mijlocul figurii B este mai mare decât cel din figura A

Cum sunt cele două linii?

Linia verticală este mai mare decât cea orizontală

Liniile sunt egale

Linia orizontală este mai mare decât cea verticală

A. B.

Cum sunt cercurile din mijlocul celor două figuri?

a. Cercul din mijlocul figurii A este mai mare decât cel din figura B

b. Cercurile sunt egale

c. Cercul din mijlocul figurii B este mai mare decât cel din figura A

A.

B.

Cum sunt cele două linii orizontale?

a. Linia orizontală A este mai mare decât linia orizontală B

b. Liniile orizontale sunt egale

c. Linia orizontală B este mai mare decât linia orizontală A

A.

B.

Cum sunt cele două linii orizontale?

a. Linia orizontală din figura A este mai mare decât linia orizontală din figura B

b. Liniile orizontale sunt egale

c. Linia orizontală din figura B este mai mare decât linia orizontală din figura A

Curriculum Vitae