Stresul Ocupational In Organizatiile Militare
STRESUL OCUPAȚIONAL ÎN ORGANIZAȚIILE MILITARE
Cuprins
CAPITOLUL I. Probleme generale privind stresul
I.1. Clasificarea factorilor provocatori de stres
I.2. Clasificarea stresului
I.3.Factori ce afectează rezistența la stres
I.4. Efectele stresului
I.5. Stresul și comportamentul
I.6. Stresul și boala
I.7. Stresul și depresia
I.8. Costul stresului
I.9. Forme ale stresului
CAPITOLUL II. Stresul ocupațional
II.1. Componentele stresului ocupațional
II.2. Factori psihosociali ai stresului organizațional
II.3.Cauzele apariției și menținerii stresului organizațional
II.4. Stresul la locul de muncă
CAPITOLUL III. Organizația militară
III.1.Armata în spațiul public internațional
III.2. Armata în spațiul public românesc
III.3. Sisteme, structuri și forme de organizare militară
III.4. Trăsăturile armatei ca organizație socială
III.5.Caracteristicile mediului militar
III.6. Particularități psihologice individuale și grupale generate de activitățile de tip militar
III.7. Particularitățile conducerii în organizația militară
III.8.Comunicarea în organizația militară
III.9. Disciplina și ordinea în organizația militară
III.10. Specificul spațiului intim în armată
CAPITOLUL IV. Stresul ocupațional în armată
IV.1. Sursele stresului ocupațional în armată
IV.2. Stresul în organizația militară
IV.3.Factori stresanți specifici câmpului de luptă
IV.4.Factori moderatori ai stresului ocupațional la militari
IV.5.Stresul psihic în lupta armată
IV.6.Modalități de control al stresului în mediul militar
IV.7. Modalități de gestionare a stresului de luptă
IV.8.Traumele psihice datorate stresului în contextul luptei
CAPITOLUL V. Metodologia cercetării
V.1. Obiectivele cercetării
V.2. Ipotezele cercetării
V.3. Instrumentele cercetării
V.4. Eșantionul cercetării
V.5. Aspecte etice privind cercetarea
V.6. Prezentarea și interpretarea rezultatelor
Concluzii
Bibliografie
Anexă
Argument
Hans Seyle considera stresul ca un răspuns nespecific al organismului la orice solicitare asupra sa “ fiind considerat o condiție fiziologică identificabilă declanșată de factori psihologici, având drept consecință afectarea echilibrului psihic și somatic al individului.”(H. Selye, 1976)
Activitatea umană legată de o profesie este emergentă din interacțiunea factorilor psiho-biologici, socio-culturali și organizaționali- ocupaționali. Ca modalitate esențială a existenței umane, ce se desfășoară în baza unor criterii riguroase ca durată și mod de organizare, ea generează cele mai multe situații stresante.
Desfășurarea în condiții optime a activității profesionale, caracterizată prin excelență de responsabilitatea mărită odată cu statutul ocupat în cadrul unei ierarhii organizaționale, necesită o stare de sănătate bună din partea subiectului.
Viața profesională actuală îi supune pe indivizi- membrii ai unor organizații diferite ( cu structuri diferite)- unor presiuni socio-profesionale multiple specifice, care le activează conștient sau nu resursele personale de adaptare. Cu toate că stresul este perceput ca o problemă curentă, aproape de neevitat, cu care individual se confruntă zilnic, în mediul său de muncă sau extraprofesional, el poate reprezenta și o experiență esențială pentru schimbarea, dezvoltarea și performanța individului: consecințele răspunsului la stres pot fi distructive, distres, sau benefice, eustres.
Stresul ocupațional generat de viața socio-profesională și de mediul muncii influențează activitatea socio-profesională dar și sănătatea persoanelor din diferite ramuri de activitate.
Mediul militar, armata, este un mediu generator de stres ocupațional.
Pentru România, ultimii ani au însemnat o perioadă de profunde transformări și restructurări sociale, politice, economice,care s-au extins și la nivel socio- organizației militare. În domeniul militar aceste transformări au fost urmate de optimizări în unele compartimente, dar cel mai adesea au declanșat disfuncționalități.
Profesiunea militară face parte din categoria profesiilor de mare risc. Mediul militar presupune ritmuri impuse de muncă, ceea ce reprezintă o sursă de stres. De aceea pericolul fizic ține de însăși esența acestei profesiuni. Pericolul fizic rezidă în primul rând din responsabilitatea socială a profesiei militare- din scopul acesteia- apărarea țării în condițiile acceptării chiar a sacrificiului suprem. Lipsa de claritate în ceea ce privește rolul individului la locul său de muncă, obiectivele propuse, dimensiunile responsabilității sale, ordinele neclare, contradictorii, reprezintă surse posibile de stres în organizația militară.
Relațiile interumane, calitatea raporturilor dintre subordonați și superiori, pot reprezenta de asemenea, surse de stres. În grupul militar aceste relații sunt predominant formale, iar atunci când ele nu se bazează pe corectitudine, înțelegere, respect, pot determina relații anxioase, depresii, stres. Lipsa de înțelegere din partea superiorilor, birocrația, multitudinea de aprobări necesare rezolvării problemelor personale îi mențin pe subordonați într-o stare de încordare declanșatoare de stres. La aceste posibile surse de stres, specifice mediului militar, se pot adăuga încă multe altele determinate de viața cotidiană, familială, de schimbările din mediul social, politic, economic, etc..
De aceea, de-a lungul timpului, s-au făcut numeroase studii care au urmărit pulsul stresului ocupațional în armată. Măsurătorile și analizele statistice au avut însă o orientare socială.
Spre deosebire de cercetările anterioare în acest domeniu atât de incitant dar insuficient explorat de psihologia românească, acest studiu își propune o abordare psihologică, urmărind să identifice legătura dintre factorii de personalitate și stresul ocupațional în instituția militară.
CAPITOLUL I
Probleme generale privind stresul
De origine engleză, , cuvântul stres circumscrie o serie de substantive înrudite ca înțeles, dar ce au totuși nuanțe ușor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasă. În limba română, termenul de stres a fost preluat inițial cu ortografia din limba engleză (stress) pentru ca mai apoi ortografia să fie adaptată, cu un singur “s”(stres) atunci când au apărut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) și verbale (a stresa).
În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna “stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privațiunile, oboseala și, într-un sens mai general, adversitatea vieții”.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, apare noțiunea conform căreia condițiile de viață agresive (stres) pot antrena suferințe fizice sau mentale (strain).
În anul 1872, Darwin publică “teoria evoluției”. În opinia sa, frica, o caracteristică permanentă a omului și a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face față pericolului. El numește nu numai emoția, ci și actul emoțional ce are loc în fața unei situații de urgență: “fuga sau lupta”.
O altă figură marcantă a acestui secol este William James care în anul 1884 pune întrebarea “Ce este emoția ?”, iar în 1890 își publică “tratatul de psihologie” și anunță că procesul psihic este secundar procesului fizic. William James acordă o mare importanță autoevaluării perceptive, reluată în psihologia cognitivă.
În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor la Harvard, în lucrările sale fundamentale privind emoția, folosește termenul de stres mai întâi în sens fiziologic. În anul 1928, el dă acestui termen și un sens psihologic, atunci cînd menționează rolul factorului emoțional în evoluția bolilor. Imediat după aceasta, Cannon subliniază legătura directă dintre reacția organică și reacția comportamentală de fugă sau de luptă în fața unui pericol neașteptat, completând astfel teoria lui Darwin.
Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie în anul 1934 un sindrom general de reacție la orice agresiune, în raport cu activitatea sistemului nervos autonom, și anume sindromul de iritare.
Cu toate acestea, cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stres este fiziologul canadian Hans Selye. Încă din vremea în care era student în medicină la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacienții afectați de boli infecțioase, prezentând toți aceleași simptome, însă fără vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta că trebuie să fie vorba de un răspuns nespecific al organismului la boală.
Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocupă un loc important mai întâi în medicină, apoi în psihiatrie. În concepția lui Selye, stresul nu este decât o reacție biologică și generală, adică “o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzător tuturor modificărilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic”.
El definește stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reacție a subiectului la o agresiune, ultima reprezentând un stresor.
Printr-o extensie nejustificată, în societatea contemporană oamenii se plâng frecvent de stres incluzând în această categorie elemente relativ banale și stupide rezultate din conviețuirea urbană a oamenilor (stresul călătoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat căpătând formule atipice.
Stresul reprezintă un aspect normal și necesar al vieții, aspect de care omul nu poate scăpa. Stresul poate genera un disconfort temporar și de asemenea poate induce consecințe pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sănătate a unui individ cât și bunăstarea acestuia, totuși, un anumit volum de stres este necesar pentru supraviețuire. Stresul se poate concretiza în diminuarea normalității funcțiilor sau chiar în apariția bolilor, dar poate ajuta persoana aflată într-o stare de pericol și contribuie în accentuarea achizițiilor.
,,Definirea stresului este îngreunată de faptul că această noțiune cunoaște numeroase accepțiuni. J.B.Stora le-a menționat:
– stresul, în sensul său activ, este o forță care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, căldură, frig), fie psihologic (necaz, tristețe);
– stresul este înțeles ca rezultatul acțiunii exercitate de un stresor, agent fizic și/sau psihologic și/sau social, asupra sănătății unei persoane (consecințele biologice, mentale și psihice ale acțiunii acestui agent asupra sănătății persoanei);
– stresul este concomitent agentul stresor și rezultatul acestei acțiuni, în diversele sale dimensiuni particulare; această semnificație este reținută în numeroase lucrări apărute după Hans Selye;
– stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecințele somatice, ci ca apărare a funcționării psihicului față de stimulările senzoriale și motrice.’’(J. B. Stora, 1997)
Bazându-se pe diverse lucrări, Jonas și Crocq propun următoarea definiție: “Stresul este o reacție fiziologică și psihologică de alarmă, de mobilizare și de apărare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) față de o agresiune, o amenințare sau chiar – s-ar putea spune – față de o situație trăită neobișnuită”.( C. Jonas, L. Crocq, ,,Les consequences cliniques du traumatisme psychique’’, 1996, p. 23-28)
O altă definiție a stresului este cea propusă de Ph.Jeammet și colaboratorii săi: “Noțiunea de stres, în accepția ei cea mai largă, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externă sau internă, care întrerupe echilibrul homeostatic. Această acțiune poate fi fizică, sub forma stimulilor nocicepmalității funcțiilor sau chiar în apariția bolilor, dar poate ajuta persoana aflată într-o stare de pericol și contribuie în accentuarea achizițiilor.
,,Definirea stresului este îngreunată de faptul că această noțiune cunoaște numeroase accepțiuni. J.B.Stora le-a menționat:
– stresul, în sensul său activ, este o forță care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, căldură, frig), fie psihologic (necaz, tristețe);
– stresul este înțeles ca rezultatul acțiunii exercitate de un stresor, agent fizic și/sau psihologic și/sau social, asupra sănătății unei persoane (consecințele biologice, mentale și psihice ale acțiunii acestui agent asupra sănătății persoanei);
– stresul este concomitent agentul stresor și rezultatul acestei acțiuni, în diversele sale dimensiuni particulare; această semnificație este reținută în numeroase lucrări apărute după Hans Selye;
– stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecințele somatice, ci ca apărare a funcționării psihicului față de stimulările senzoriale și motrice.’’(J. B. Stora, 1997)
Bazându-se pe diverse lucrări, Jonas și Crocq propun următoarea definiție: “Stresul este o reacție fiziologică și psihologică de alarmă, de mobilizare și de apărare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) față de o agresiune, o amenințare sau chiar – s-ar putea spune – față de o situație trăită neobișnuită”.( C. Jonas, L. Crocq, ,,Les consequences cliniques du traumatisme psychique’’, 1996, p. 23-28)
O altă definiție a stresului este cea propusă de Ph.Jeammet și colaboratorii săi: “Noțiunea de stres, în accepția ei cea mai largă, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externă sau internă, care întrerupe echilibrul homeostatic. Această acțiune poate fi fizică, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatură, zgomot) sau a agenților traumatizanți, infecțioși sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai înalte ale integrării senzoriale și cognitive, perturbarea atingând în acest caz sistemul de relație al subiectului cu mediul său”.(Ph. Jeammet, M. Reynaud, S. Consali, ,,Psychologie medicale’’, 1989, p. 183-185)
,,Termenul de stres are în general două accepțiuni :
situație, stimul, ce pune organismul într-o stare de tensiune ;
însăși starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta își mobilizează toate resursele sale de apărare pentru a face față unei agresiuni fizice sau psihice.’’( P. P. Neveanu, 1978)
În cazul în care accentul este pus pe starea organismului, pe reacțiile acestuia la agenții stresori, se au în vedere răspunsurile emoționale în exces. Aceste răspunsuri emoționale sunt exprimate vizibil în comportamentul individului, în limbaj, activitatea motorie, precum și în devierea diferitelor constante psihologice sau fiziologice.
I.1. Clasificarea factorilor provocatori de stres
“Cu cât o persoană este supusă unui număr mai mare de agenți stresori cu atât personalitatea își consumă mai mult resursele în vederea adaptării, iar după ce se depășește un anumit prag (specific fiecărui individ, în funcție de o serie de variabile), apare dezechilibrul și decompensările”.( Frățilă Maria, 2000)
Multitudinea factorilor provocatori de stres a impus clasificarea lor în funcție de anumite categorii ( Miclea, 1997 )
În funcție de numărul agenților stresori în acțiune, aceștia pot fi: stresori unici, precum un zgomot puternic cu tendința de a se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc în plină noapte și stresori multiplii, de exemplu zgomotul asociat cu căldura și cu noxele.
După numărul persoanelor afectate, pot fi identificați:
– stresori cu semnificație strict individuală. Aceștia sunt regăsiți în insatisfacția prelungită a unor trebuințe fiziologice, cum ar fi: setea intensă și lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn.
– stresori cu semnificație colectivă, “de grup” familial sau profesional. Sunt evenimente precum: nereușita unui copil la examen, decesul părinților, divorțul, perspectiva șomajului într-o organizație etc. Acești stresori forțează într-o mare măsură capacitatea de adaptare a persoanei.
stresori cu semnificație generală care afectează orice individ. În această categorie sunt incluse evenimentele subite dezastruoase specifice unor situații de calamitate naturală, și anume: inundație, cutremure, război, etc..
După natura lor, agenții stresori pot fi clasificați în:
– stresori fizici. Stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic forțând organismele să se adapteze. Zgomotele, vibrațiile, radiațiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe, arsurile, stimulii luminoși, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, cât și umiditatea, sunt doar câteva exemple. Aceștia cât și alți stresori fizici pot deteriora performanțele și productivitatea persoanei cât și sănătatea și bunăstarea acesteia.
– stresori chimici. Aceștia sunt noxele chimice ce au acțiune toxică asupra organismului și care pot induce si un stres psihic atunci când sunt percepute ca un pericol iminent pentru sănătatea persoanei.
– stresori biologici. Din această categorie fac parte virușii, bacteriile, paraziții prin care se instalează diferite boli, stresori ce sunt conștientizați ca surse de pericol pentru funcționarea organismului.
– stresori psihologici. Sunt stimuli cu o semnificație nocivă, interpretați subiectiv de psihicul uman la nivelul operațiilor gândirii.
În funcție de conexiunea cu problemele vieții, putem vorbi de :
– stresori periferici, ce sunt materializați în dificultăți trecătoare, cum ar fi: vremea urâtă, aglomerația, blocajele rutiere, etc.
– stresori centrali. Aceștia sunt cei regăsiți în problemele importante ce pot provoca perturbări în viața unei persoane.
I.2. Clasificarea stresului
Variațiile individuale explică de ce una și aceeași persoană reacționează diferit de la un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reacțiilor psihofiziologice se modifică în timp ca rezultat al familiarizării sau dimpotrivă al sensibilizării cu unii agenți stresori.
,,Stresul este o stare a organismului care rezultă din interacțiunea, confruntarea unică sau repetată a individului cu situația.’’( R. Floru, ,,Secretul psihic’’, 1974, p.22)
O clasificare a formelor de stres a fost efectuată de către specialiști avându-se în vedere natura agenților stresori( Cotârta, M.A. , 2005 ) :
1. Stresul psihic în care se regăsește acțiunea combinată a mai multor tipuri de agenți stresori. O stare tipică de stres psihic o reprezintă cea de examen în care se regăsește combinată acțiunea următorilor stresori: teama de eșec; solicitarea intensă din timpul examenului.
2. Stresul profesional este determinat de acțiunea concomitentă sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibrații, variații de temperatură, luminozitate), chimici (substanțe chimice volatile, iritabile).
3. Stresul preoperator și postoperator are la bază caracterele stresului psihic, dar la care se adaugă ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator și postoperator.
4. Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activități profesionale. Creșterea ponderii activităților de supraveghere și control, a dialogului cu panoul de comandă sau calculatorul în defavoarea cooperării în echipă conduc la diminuarea comunicării, monotonie excesivă, izolare. De asemenea, obligația de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone cărora subiectul nu le găsește nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.
5. Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit și cu sarcini de mare diversitate. Apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor de nivel superior și mediu.
6. Stresul situațional este cauzat de schimbări recente în modul de viață al indivizilor. Acest tip de stres mai este denumit și stres cultural, deoarece schimbările pot viza factori de perenitate din viața și educația indivizilor. Societatea și cultura din care provine individul poate intra în conflict puternic cu situațiile generate de schimbarea locului de muncă (cazul emigrării), a domiciliului (cazul căsătoriei cu o persoană de altă naționalitate), divorțului (atunci când tradiția culturală, religia, normele sociale dezaprobă acest act).
I.3.Factori ce afectează rezistența la stres
Cu toții suntem afectați într-un moment sau altul de stres, mai ales în condițiile fenomenului economiei românești, specifice perioadei de tranziție. Deși stresul nu este nici pe departe un fenomen nou, totuși, acesta capătă tot mai mult caracter globalizat și afectează atât toate țările, toate categoriile socio-profesionale, cât și familia și societatea în general.
Factorii ce afectează vurnerabilitatea la stres pot fi : personalitatea, vârsta, sexul, nivelul de dezvoltare economică etc..
M. Friedman și R. H. Rosenman,cardiologi americani, în urma cercetărilor efectuate, au arătat că există o strânsă legătură între stres, frecvența bolilor cardio- vasculare și tipul de personalitate, identificând totodată două tipuri majore de personalitate A și B și un tip intermediar, AB.
1. Personalitatea afectează în mod frecvent modul în care individul va răspunde la stres și de asemenea, modifică impactul stresului asupra organismului. Pentru unii oameni stresul face parte din viața lor. Oricine a văzut astfel de persoane care își privesc tot timpul ceasul în mod nervos sau care, pe șosea, claxonează cu disperare din autoturism.
Persoanele care se comportă astfel sunt reprezentanți ai tipului A de personalitate, o structură caracterizată prin neliniște, agitație și un stil de lucru contra- cronometru. Spre deosebire de aceștia, o persoană care manifestă tipul B de comportament este în general lent, contemplativ și relaxat.
Persoanele ce aprțin tipului A se concentrează spre realizări superioare, sunt foarte competitivi, intoleranți și, chiar, agresivi când întâmpină dificultăți. Totuși, în exces, tipul A – denotă nivele ridicate de stres, conducând astfel la probleme legate de sănătate.
Unii experți au identificat o trăsătură de personalitate, numită ,,serie de caracter’’ ce poate atenua efectele stresului.( Alfred B.Heilbrun Jr și Eric B.Friedberg,
1988). Indivizii puternici manifestă trei trăsături fundamentale ale personalității, ei tind să devină puternic implicați în ceea ce fac, acționează de obicei cu convingerea că prin munca lor vor face ceva diferit și percep majoritatea schimbărilor din viață ca fiind benefice și normale pentru dezvoltarea personală.
Datorită sentimentului lor puternic de eficiență de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt capabili să reziste la stres. Unii specialiști consideră că tăria de caracter acționează ca un tampon împotriva bolii. Caracterul puternic, ca trăsătură de personalitate se corelează cu o tensiune arterială scăzută, nivel scăzut de acizi grași în sânge, tensiune psihologică redusă și o stare de fericire accentuată.
Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei caracteristici ale caracterelor tari ( Alfred B.Heilbrun Jr și Eric B.Friedberg,
1988) :
Acordul. Sunt devotați muncii lor, familiei, cât și altor valori importante.
Controlul. Au un sentiment de control propriu asupra vieții lor.
Provocarea. Abordează modificările vieții ca ocazii de autotestare.
2.Vârsta.
S-a demonstrat faptul că, în general, vârstele tinere (până în 40 de ani) datorită capacității sporite de rezistență a organismului acționează ca un amortizor al stresului.
Agenții stresori specifici organizației generează o tensiune nervoasă ce afectează personalul angajat indiferent de sex. Totuși o diferență există, și anume în modul de reacție. În stare de stres, femeia poate deveni pasivă, dezorientată, marcată de un puternic sentiment de vinovăție, manifestând tendința de subapreciere și retragere. Răspunsul la stres al bărbatului este diferit, acesta reacționând prin agresivitate, nervozitate, desconsiderarea normelor și valorilor sociale, manifestând tendința evidentă de defulare și de a se descărca nervos.
În cazul în care femeia deține o funcție de conducere, s-a putut observa existența unor situații specifice ce se pot transforma cu ușurință în agenți stresori, și anume :
conflictul de rol profesional și familial generat de dorința de a rezolva sarcini multe și foarte diferite;
absența susținerii atât din partea familiei, cât și din partea colegilor sau a persoanelor de sex feminin subordonate;
posibilitățile reduse de relaxare după o zi de muncă, comparativ cu cele ale bărbaților, fapt ce provoacă oboseală fizică etc.
Dacă în urmă cu câțiva ani categoriile profesionale considerate prin definiție stresante erau: piloții de încercare, controlorii de trafic aerian, cosmonauții, lucrătorii de la căile ferate și medicii, mai ales chirurgii; astăzi, lista s-a mărit adăugându-se printre altele: managerii, economiștii și persoanele din cadrul armatei.
Referitor la nivelul de calificare se poate spune că spre deosebire de muncitorii necalificați, persoanele cu studii superioare sunt supuse frecvent conflictelor de rol, tolerând cu greu ambiguitatea rolului.
1.4. Efectele stresului
În condiții de normalitate, oamenii trebuie să-și găsească echilibrul și răspunsuri noi față de situații noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negative și de aceea poate constitui o greșeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stress poate fi chiar un important factor motivațional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situații. Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacțiune cu alți indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic.
De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal și necesar, atât la serviciu cât și în afara lui. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică și tulburări psihologice. În contextul organizațional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situații.
Din timpuri străvechi, ființele umane au dezvoltat genetic o reacție la amenințări și presiuni, ca obiectiv primordial în pregătirea lor pentru activități fizice intense, de tipul “luptă sau fugi”.( Dulea G. , 2007 )
Acest fapt implică o accelerare a ritmului cardiac, cât și a o respirației și irigarea accentuată a musculaturii. Eliberarea adrenalinei și noradrenalinei risică nivelele de glucoză și de acizi grași liberi în fluxul sanguin, pentru a asigura mai multă energie.
Nivelul ridicat de stres, vătămător, conduce la o varietate de tulburări și boli. Acestea includ o plajă largă de consecințe patologice, ce se întind de la oboseală cronică la depresie, și includ: insomnia, anxietatea, migrene, accese emoționale, alergii, abuz de alcool și tutun.
Pe termen lung, stresul poate contribui la declanșarea hipertensiunii și ca o consecință la dezvoltarea bolilor de inimă și cerebro-vasculare, cât și la ulcer peptic, boli inflamatorii ale vezicii și probleme muculo-scheletare. De asemenea, poate altera funcțiile sistemului imunitar care, în cele din urmă, pot facilita dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolaltă, aceste tulburări sunt responsabile pentru o mare parte de boli, decese, infirmități și spitalizări. ( Dulea G. , 2007 )
Oamenii cred că ei sunt suficient de bine adaptați la stres, dar în lupta de rezistență sau de realizare a adaptării la agentul de stres, ei sunt adesea inconștienți de compromisurile pe care le fac. Oamenii nu conștientizează stresul generat de situații de genul a ajunge prea târziu la o întâlnire importantă sau a presta o muncă fizică dificilă la temperatură ridicată. Ei consideră că se pot obișnui la o luminozitate scăzută, gălăgie, vizibilitate redusă și la conflicte continue în familie sau la locul de muncă.
Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei persoane, având ca rezultat incapacitatea de a acționa în modurile de promovare a unei stări de sănătate.
Pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios o perioadă deja vulnerabilă la boală și îmbolnăvire.
Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau și-au dezvoltat prin antrenament rezistența la stres și pot fi remarcate după următoarele trăsături: siguranța de sine în diferite situații; schimbarea este considerată nu ca o amenințare, ci ca o provocare la competiție; capacitatea de a-și asuma riscuri; implicarea profundă în viața profesioanlă și personală; flexibilitatea în opinii și în acțiuni; conștientizarea faptului că nu pot schimba situațiile stresante, dar le pot accepta și depăși etc.( Miclea, M. , 1997 )
Efectele potențiale ale stresului pot fi grupate în cinci mari categorii, și anume:
efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, oboseală, indispoziție, scăderea încrederii în sine, nervozitate, sentimentul de singurătate;
efecte comportamentale: predispoziție spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, tendința de a mânca și/sau de a fuma excesiv, comportament impulsiv;
efecte cognitive: scăderea abilității de a adopta decizii raționale, concentrare slabă, scăderea atenției, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale;
efecte fiziologice: creșterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii, transpirații reci, dilatarea pupilelor;
efecte organizaționale: absenteism, productivitate scăzută, izolare, insatisfacție în muncă, reducerea responsabilității, reducerea loialității față de organizație, demisii.
I.5. Stresul și comportamentul
Impactul stresului asupra unei persoane se poate manifesta într-o varietate de forme. După cum am menționat anterior, stresul poate afecta modul în care individul abordează boala și răspunde la starea de disconfort. De asemenea, stresul face ca o persoană să devină iritabilă, retrasă, precaută, energică, optimistă, aceasta depinzând de natura stresului, dacă este negativ sau pozitiv. În timp ce eustresul poate avea efecte benefice, distresul poate conduce la comportamente cum ar fi: abuzul de drog și abordarea unor conduite ce pot duce la vătămări. Aceste comportamente, cât și altele asemănătoare reprezintă modalități negative de soluționare a stresului.
Pentru a se elibera de stres, mulți oameni recurg la droguri, tutun, alcool etc.. Totuși, stresul nu trebuie să conducă neapărat la abuz. Consumul de băutură este considerat o reacție la / sau mijloc de soluționare a evenimentelor de stres major, tipice unei grupe de vârstă, cum ar fi pensionarea sau decesul partenerului de viață. Totuși, observații atente realizate asupra persoanelor sugerează că acelea carea au reușit în general în controlul stresului, nu recurg la astfel de strategii.
Stresul poate afecta și comportamentul alimentar al persoanei. Unele persoane tind să mănânce mai puțin, atunci când se simt stresate, în timp ce altele recurg la mese supradimensionate. Pentru o perioadă de timp aceasta nu constituie o problemă, dar stresul cronic poate contribui la problemele de greutate cât și la problemele asociate unei diete și alimentații sărace. Observațiile au arătat că unele alimente activează producția de endorfine în creier ceea ce diminuează stresul și disconfortul.( Baban, A. , 1999 )
Stresul poate afecta comportamentul și prin creșterea riscului la accidente. De exemplu, capacitatea de șofat a unei persoane se poate deteriora dacă persoana se situează sub un stres sever. În mod similar, lipsa de concentrare poate fi periculoasă în sensul că aceasta cauzează persoanei neglijarea factorilor de risc în mediul său.
Comportamentul suicidal poate fi corelat cu stresul. Știrile cotidiene ne semnalează că majoritatea suicidelor în rândul tinerilor sunt precedate de evenimente stresante, evenimente de genul problemelor cu legea, întreruperea unei prietenii și probleme acasă sau la școală.
I.6. Stresul și boala
Dacă o persoană are deja o boală, cum ar fi o boală de cord sau o formă de diabet, atunci accentuarea tensiunii musculare și creșterea nivelului de zahăr din sânge, generate de stres, pot agrava aceste suferințe. Studiile au arătat că stresul prelungit este corelat cu debutul unei boli sau maladii. Gradul în care stresul contribuie la dezvoltarea bolii este încă neclară. Aceste probleme rămân încă în studiu.
Dacă cercetările au demonstrat o puternică corelație între stres și anumite răspunsuri fizice și fiziologice, totuși, nu s-a dovedit o relație directă de cauză – efect. Așa că nu se poate concluziona că stresul însăși generează de fapt oricare dintre bolile specifice. Există dovezi consistente că stresul poate elimina capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca în cazul infecțiilor virale, a maladiilor în care sistemul imunitar nu funcționează la parametri și astfel sunt atacate țesuturile (maladii de autoimunizare și unele forme de cancer). Mai mult decât atât, se cunoaște că stresul poate afecta modul în care indivizii abordează boala, cum ar fi modul lent sau rapid în recunoașterea faptului că ceva nu este în regulă sau alterarea modului în care reacționează la disconfort.
I.7. Stresul și depresia
În societatea modernă depresia majoră constituie una din cele mai întâlnite tulburări de natură psihiatrică. Nu numai că depresia are efecte devastatoare asupra planului afectiv al individului dar, tulburarea însăși reprezintă o provocare majoră pentru sistemul de sănătate publică. De aceea, s-au dezvoltat o mulțime de studii pentru identificarea factorilor de risc ale depresiei majore. Aceste studii au evidențiat puternica contribuție a factorilor constitutivi în dezvoltarea depresiei majore, inclusiv baza genetică, sexul și trăsăturile de personalitate.
Ideea unei determinări genetice a depresiei este sprijinită puternic de descoperirile realizate asupra gemenilor și adopțiilor cât și din observațiile asupra persoanelor cu depresie în istoricul familiei, fapt care ar conduce la dezvoltarea depresiei. De asemenea, s-a arătat că femeia manifestă de două ori mai multe șanse față de bărbat să dezvolte depresie majoră iar trăsăturile de personalitate ale nevrotismului predispune la depresie.( Cotârta, M.A. , 2005 )
Pe lângă dovezile referitoare la predispoziția constituțională în dezvoltarea depresiei majore, a fost emis și rolul predominant al factorilor de mediu în ceea ce privește patogeneza tulburării .
Numeroase studii au investigat relația dintre stresul psihosocial și dezvoltarea depresiei majore. Multe dintre acestea au conceptualizat stresul psihosocial din prisma evenimentelor majore ale vieții într-un cadru de timp dat. Evenimentele majore ale vieții pot fi definite ca “momente de cumpănă”care induc modificări în cursul vieții și care implică adaptarea individului. Astfel, evenimentele majore ale vieții sunt fapte distincte de frecușurile zilnice minore cât și de formele cronice ale stresului psihosocial. Utilizând scale de evaluare a evenimentelor majore din viață, numeroase studii au evidențiat o asociație între expunerea la evenimentele de viață, stresante, și instaurarea episoadelor de depresie majoră. Pe lângă descoperirile reliefate din cercetarea evenimentelor vieții, anumite studii au înregistrat asociații între stresul cronic, cum ar fi stresul organizațional și dificultățile conjugale și, instaurarea depresiei.
I.8. Costul stresului
Pe lângă efectele potențiale ale stresului asupra stării de sănătate și bună dispoziție a indivizilor, stresul manifestă și un impact economic și social. Stresul poate diminua performanțele și productivitatea la locul de muncă. De asemenea, poate contribui la susținerea tensiunilor societății care se manifestă prin frustrări îndreptate împotriva liderilor și a altor autorități, cât și prin intoleranța și nerăbdarea îndreptată față de ceilalți parteneri.( Zamfir, C. , 1980 )
I.8.1. Costul economic
Stresul economic reprezintă în România una din racilele majore. Printre cauzele acestuia identificăm slaba implicare în luarea deciziilor, execuția unui volum mare sau prea mic de muncă, obiective de muncă neclare și confruntarea cu solicitările conflictuale, toate pe fondul unei economii distruse.
Pentru România nu există statistici asupra costurilor stresului ocupațional. Referindu-ne la țări dezvoltate (S.U.A.), costul stresului economic la nivelul anului 1999 era de 150 miliarde $. În S.U.A. orice zi de muncă înregistrează 1 milion de muncitori absenți de la locul de muncă datorită tulburărilor legate de stres, și anume: dureri de cap, dureri de spate, ulcere, insomnie, anxietate, depresie, probleme de cord, hipertensiune și probleme gastrointestinale.
“…Este îngrijorător să constatăm că 26% din populația activă care a înregistrat vătămări, stări de indispoziție, boală, au suferit din cauza stresului în ultimele 12 luni și că acest procent se accentuează simțitor în anumite sectoare (de exemplu, 47% din mediul financiar și al asigurărilor și 44% din domeniul educației).”( The1995 Australian Workplace and Industrial Relations Survey (AWIRS 95), National Occupational Health and Safety Commission, )
Stresul corespunzător locului de muncă nu trebuie considerat neapărat rău. Dacă tensiunea și stresul asociat unui post sunt direcționate constructiv, persoanele implicate pot obține beneficii. Într-o anume măsură, stresul caracteristic unui post poate stimula gândirea creativă, poate facilita performanța și creșterea productivității muncii.
I.8.2. Costul social
Stresul nu înregistrează doar un cost economic, ci și un cost social. Societatea românească aflată în plin proces de stratificare conține o diversitate de indivizi și grupuri de oameni a căror trebuințe și dorințe, atitudini, convingeri și moduri de viață diferă ( din ce în ce mai mult) și uneori se confruntă. Stabilitatea unei societăți depinde și de menținerea unui echilibru acceptabil între aceste grupuri. Totuși, stresul poate distorsiona acest echilibru.
Dacă stresul devine cronic, efectele sale pot afecta mecanismele societății, ducând la tensiuni crescute între oameni și la accentuarea frustrării față de autoritățile și instituțiile statului de drept.
Deoarece stresul este atât de răspândit, acesta determină un cost ridicat pentru indivizi, organizații, cât și pentru societate în ansamblu.
Pentru individ, pe lângă impactul devastator al deteriorărilor severe ale stării de sănătate la care m-am referi, poate conduce la scăerea eficienței în muncă, cum ar fi pierderea oportunităților carierei, cât și a calității de angajat. Acest fapt accentuează încordarea din relația familială și cea cu prietenii, iar în cele din urmă generează depresie, deces sau suicid.
Pentru organizație, costurile legate de stres îmbracă multe forme. Acestea includ absenteismul, costuri medicale ridicate și dereglarea fluxului de producție, asociat cu alte costuri pentru recrutarea și pregătirea de noi angajați. S-a observat,de asemenea că stresul a devenit o mare problemă în ceea ce privește productivitatea și eficiența.
Un procent srescător de experți în domeniul combaterii stresului declară că se poate obține un succes în controlul stresului doar dacă se acționează atât la nivelul individului, cât și la nivelul organizației. Acest fapt implică acțiunea la trei nivele distincte:
la nivel primar, acțiunea se impune pentru identificarea agenților stresori de la nivelul organizației, în sensul prevenirii stresului;
la nivel secundar, prin tehnici de intervenție care să ajute angajații sau grupurile organizaționale să poată dezvolta prin educație și pregătire, strategii de soluționare și de creștere a rezistenței la stres;
la nivel terțiar, asistența de specialitate poate asigura angajaților suportul necesar vindecării simptomelor stresului.
“Unul din primii pași în dezvolatrea unui program de prevenire a stresului îl constituie evaluarea sau diagnoza incidenței stresului, efectele și costurile acestuia.”( V. Sutherland, C. Cooper, 2000).
Orice acțiune de evaluare a stresului trebuie adaptată cu precauție la situația organizației,la structurile și departamentele sale.
I.9. Forme ale stresului
S-au evidențiat multiple forme ale stresului de-a lungul timpului, dintre acestea se pot enumera următoarele forme ale stresului:
stresul în perioada copilăriei,
stresul la adolescenți,
stresul la persoanele vârstnice,
stresul familial,
stresul financiar,
stresul marital, etc.
În condițiile vieții actuale una dintre cele mai importante fațete ale stresului este stresul la locul de muncă.
CAPITOLUL II
Stresul ocupațional
Stresul ocupațional reprezintă răspunsul individual ce apare atunci când solicitările de la locul de muncă nu sunt adecvate abilităților, resurselor și nevoilor persoanei care muncește. Stresul ocupațional este rezultatul interacțiunii dintre:
– caracteristicile individuale ale persoanei care muncește (ex. suportul social, abilitățile de coping, echilibrul între viața profesională și viața de familie sau viața personală);
– caracteristicile situației (ex. alte evenimente din viața personală, suportul din partea – colegilor de muncă)
– condițiile de muncă (responsabilități, orarul de muncă, sarcinile de muncă).
Condițiile de muncă sunt considerate principala cauză a stresului ocupațional, însă acțiunea lor este mediată de caracteristicile individuale și/sau situaționale.
Cercetările din domeniul stresului ocupațional pun accent pe factorii stresori, adică pe situațiile în care elemente ale mediului organizațional sau specificul muncii conduc la riscuri asupra stării de sănătate fizică, mentală și socială. Modelele stresului ocupațional accentuează în mod diferit importanța variabilelor din mediul organizațional în explicarea apariției efectelor stresului.
Din perspectiva tranzacțională asupra stresului, elementele mediului organizațional sau specificul muncii nu determină în mod direct stresul ocupațional. Efectul este mediat de caracteristicile individuale (în special abilitățile de coping și de evaluare cognitivă) și ale situației. De aceea, aspecte care pentru o persoană pot constitui condiții de stres ocupațional major și conduc la burn- out, pentru altă persoană pot avea efecte minore.( Tihan, E.; Ghiza, L. , 2000)
Aceste categorii generale de factori stresori pot lua forme specifice, diferite în funcție de locul de muncă, de organizație și de alți factori micro sau macro- organizaționali. Pentru eficiența programelor de management al stresului este importantă identificarea condițiilor specifice din mediul muncii care constituie surse de stres. În funcție de factorul stresor identificat, strategia de intervenție pentru reducerea stresului ocupațional este alta.
II.1. Componentele stresului ocupațional
Stresul ocupațional are o serie de componente. Dintre acestea “ A. Brate (1996), “Stresul ocupațional și perceperea lui la militari și electricieni”, Dizertație( coordonator prof. univ. dr. Horia Pitariu), Universitatea “Babeș- Bolyai”, )identifică următoarele :
Sursa de stres – amenințarea externă, provocarea, sarcina sau gândul interior, percepția sau îngrijorarea care se manifestă ca provocare pentru homeostazia (homeostazia este o noțiune împrumutată din fiziologie și care definește tendința organismului de a menține constanți paramentrii mediului intern, așa cum un termostat menține temperatura unui congelator).
Surmenajul – lupta internă de a redobândi homeostazia și de a preîntâmpina efectele surselor de stres( oboseala, insomnia).
Reacția la stres- o perturbare a funcționării emoționale și / sau fizice sau comportamentale, manifestată prin nervozitate, anxietate, iritabilitate, descurajare care la rândul lor pot fi asociate cu probleme fiziologice ( de circulație, de digestie, dureri musculare, osoase, etc.)
Adaptarea la stres- procesul prin care persoana încearcă să facă față reacțiilor la stres prin diferite metode ( de la strategii de rezolvare a problemelor) până la reinterpretarea evenimentelor, (adică, încercarea de a găsi alte explicații ale evenimentelor) și circumstanțelor generatoare de stres.
II.2. Factori psihosociali ai stresului organizațional
Stresul organizațional poate fi definit ca fiind:
“O reacție emoțională, cognitivă, comportamentală și fiziologică la aspectele agresive și nocive ale specificului muncii, mediului de muncă și a climatului organizațional; este o stare caracterizată de nivele ridicate de distres și adesea prin sentimentul de neputință în soluționarea sarcinilor.”( Guidance on work-related stress: Spice of life – or kiss of death, European Commission, Directorate-General for Employment and Social Affairs)
“Stresul reprezintă reacția individului expus la o presiune excesivă sau la alte tipuri de solicitări ale mediului său.”( Managing stress at work, 1999)
“Răspunsuri fizice și emoționale, vătămătoare, ce apar atunci când solicitările locului de muncă nu corespund capacităților, resurselor, trebuințelor persoanei, putând conduce la deteriorarea sau chiar vătămarea stării de sănătate.”( Stress at work, 1999)
Organizația trebuie privită ca un sistem deschis, dinamic, ce se caracterizează printr-un proces continuu de intrare, transformare și ieșire. Intrările sunt concretizate prin: resursele umane, materiale, energetice și financiare cu ajutorul cărora organizația furnizează produse sau servicii care influențează comportamentul membrilor săi, ce duc la bun sfârșit sarcinile specifice ale societății.
Cu alte cuvinte, organizațiile implică oameni, iar în final depind de efortul oamenilor.
Esența fiecărei organizații o reprezintă efortul resurselor umane, iar eficiența și eficacitatea acesteia sunt influențate, în mare măsură, de comportamentul membrilor organizației.
Organizațiile sunt implicate în viața noastră de zi cu zi, reprezentând locul în care consumăm cea mai mare parte a timpului.
Comportamentul fiecărui membru al organizației este influențat de o serie de factori, cum ar fi:
tipul organizației din care face parte și normele sale generale;
relațiile sale cu ceilalți membrii ai colectivului, relații ce pot fi formale sau informale;
relațiile sale cu alte persoane din afara organizației (familie, prieteni).
Comportamentul fiecărui membru al organizației este influențat de comportamentul colegilor săi de muncă, dar totodată comportamentul acestei persoane poate influența, la rândul său, conduita celorlalți colegi.
Organizația se menține, funcționează și se dezvoltă numai în măsura în care persoanele care o compun sunt motivate în vederea îndeplinirii sarcinilor ce le sunt alocate.
“Cei doi agenți centrali, de natură psihologică, care se află la baza apariției stresului organizațional sunt: conflictul de rol și ambiguitatea rolului .’’(R. Floru, ,,Secretul psihic’’, 1974, p.70-71)
În cadrul unei organizații fiecare membru al acesteia joacă un rol, cu alte cuvinte îndeplinește o funcție. Rolul reprezintă ansamblul comportamentelor pe care ceilalți le așteaptă în mod legitim de la o persoană. Altfel spus, termenul de rol utilizat în psihologia socială industrială, reprezintă grupul de activități pe care o anumită persoană îl efectuează conform postului pe care îl ocupă. Îndeplinind o funcție anume, persoana contribuie prin activitatea sa la îndeplinirea scopurilor generale ale organizației.
Conflictul de rol poate apare în situațiile în care o persoană ce ocupă o anumită funcție în cadrul unei organizații este supusă unor solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu, deseori incompatibile între ele. Presiunile cărora poate fi supusă o persoană au o anumită intensitate și orientare, fie de facilitare, fie de împiedicare a exercitării rolului.
În fața acestor presiuni, persoana respectivă poate alege dacă să se conformeze sau nu. În final, la nivelul persoanei în cauză, aceste presiuni dau naștere unor forțe psihice motivaționale sau de rezistență. În majoritatea cazurilor, persoana care se confruntă cu conflictul de rol se află la mijloc.
Un alt factor psihosocial al stresului organizațional îl constituie ambiguitatea rolului.
Lipsa de informație, în cadrul unei organizații sau a unui compartiment dintr-o organizație, poate fi efectul a numeroase cauze. În unele situații informația pur și simplu nu există, iar în alte situații, informația, chiar dacă există ea nu este pusă la dispoziția celor care au nevoie de ea.
Ambiguitatea trăită de membrii unei organizații, derivă din ambiguitatea obiectivă, fiind diferită și marcată de trăsăturile proprii de personalitate. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea rolului este în strânsă legătură cu capacitatea de a tolera, în general, ambiguitatea, capacitate diferită de la un individ la altul. Cu cât ambiguitatea trăită este mai mare, cu atât cresc tensiunea nervoasă și anxietatea.
II.3.Cauzele apariției și menținerii stresului organizațional
În urma cercetărilor efectuate în SUA s-a putut constata faptul că majoritatea oamenilor apreciază pozitiv rolul muncii și al apartenenței la o organizație. Din populația investigată, 4 persoane din 5 afirmă că munca este aceea care le îmbogățește conținutul vieții, că fără muncă sau fără oamenii cu care cooperează ar fi pierduți și prin urmare ar continua să muncească chiar dacă nu ar avea nici o nevoie financiară. Dar cu toate acestea majoritatea persoanelor doresc să lucreze în altă parte. ,,Prin urmare nu munca este stresantă, ci condițiile, ambianța socială în care se desfășoară.’’(R. Floru, ,,Secretul psihic’’, 1974, p.75)
Atât conflictul cât și ambiguitatea rolului se manifestă în diferite forme în cadrul unei organizații și sunt percepute cu intensități diferite de membrii care o compun. Diferențele de percepție sunt datorate nu numai caracteristicilor individuale, ci și poziției pe care persoana respectivă o ocupă în cadrul organizației.
Cauzele generatoare de stres atât din punct de vedere al conducătorului cât și din punct de vedere al subordonatului in organizația militară :
II.3.1. Cauze generatoare de stres manifestate la nivelul comandantului în organizația militară:
Complexitatea, diversitatea și caracterul de noutate frecventă a sarcinilor cu care se confruntă comandantul. Solicitările contradictorii provind din gradul ridicat de dificultate și urgență al sarcinilor și lipsa de timp și/sau de cunoștințe profesionale actualizate cerute de rezolvarea sarcinilor.
Responsabilitățile ridicate pe care le presupun funcțiile de conducere, De multe ori un comandant este pus să aleagă și să sacrifice unele interese în favoarea altora. Toate aceste responsabilități fiind întotdeauna însoțite de emoții și sentimente puternice.
Preocuparea pentru viitorul organizației. În majoritatea timpului său, comandantul trebuie să rezolve într-un timp scurt o serie de probleme complexe și foarte importante. Se poate observa cu ușurință faptul că unii comandanți au tendința de a se lăsa copleșiți de o serie de probleme cotidiene urgente, dar care nu au o foarte mare importanță și care pentru a fi rezolvate consumă foarte mult timp în dauna preocupărilor pentru problemele de perspectivă.
Presiunea exercitată de schimbările frecvente din mediu conduc la tot mai multe situații în care luarea deciziilor se face în ritm alert. Starea de stres poate apare, în acest caz, prin conștientizarea posibilelor efecte ale unei decizii insuficient elaborate.
Stilul de conducere neadecvat, fapt ce reflectă conflictul existent între tipul de conducător care utilizează un anumit stil de conducere și caracteristicile diferite fie ale activității, fie ale grupului pe care îl conduce.
Centralizarea excesivă a autorității. Stresul este generat de conflictul dintre dorința de a dirija și controla cât mai multe activități și capacitățile fizice, psihice, intelectuale și resursele de timp limitate.
Existența unor subordonați slab pregătiți din punct de vedere profesional. În această situație stresul se datorează conflictului dintre dorința de realizare a obiectivelor grupului și lipsa autorității necesare selecției sau concedierii subordonaților.
Prelungirea programului de lucru datorită apariției unor situații de genul: termene scadente, schimbări frecvente în prioritățile organizației etc.
II.3.2.Cauze generatoare de stres manifestate la nivelul subordonaților:
Incompatibilitatea cu tipul de conducere. Stresul este generat ca urmare a conflictului dintre dorința subordonatului de a-și menține postul și tendința de a riposta față de anumite atitudini, comportamente sau gesturi ale comandantului percepute ca fiind neadecvate.
Teama de pierdere a postului, caz în care stresul este generat de concedieri, nesiguranța privind posibilitatea găsirii unui alt loc de muncă. Deși această cauză afectează în mod deosebit subordonații, cu toate acestea în unele condiții poate afecta și persoanele ce ocupă funcții de conducere.
II.3.3. Cauze comune generatoare de stres:
Presiunea termenelor limită manifestată ca discordanță între obligația de a rezolva sarcini complexe, dificile și timpul alocat rezolvării acestora.
Conflictul dintre așteptările unei persoane ca urmare a rezultatelor obținute și percepția, aprecierea diferită a acestora de către superiori reflectă motivația nesatisfăcătoare a persoanei respective, motivație ce poate genera stres.
Dispozițiile inaplicabile primite din partea superiorilor pot provoca apariția stresului datorită presiunii dintre autoritatea, respectiv amenințatea posibilei sancțiuni și realitatea situației ce nu permite aplicarea dispoziției în forma primită. Încercarea unei persoane de a explica superiorului situația inadecvată ar putea fi interpretată de către acesta ca un reproș față de incompetența sau gradul redus de informare a acestuia. Pe de altă parte, a nu aplica dispoziția primită înseamnă nerespectarea procedurilor și a obligațiilor subordonatului.
În situațiile în care selecția și promovarea personalului se face după alte criterii decât cele legate de competența profesională, stresul poate fi provocat de lipsa aptitudinilor sau a pregătirii corespunzătoare postului. Conflictul intervine, pe de o parte între dorința de putere și cea de satisfacere a trebuințelor primare, iar pe de altă parte neliniștea datorată posibilei constatări a performanțelor profesionale scăzute.
Altă cauză a stresului resimțită de orice persoană ale cărei dorințe, nevoi, aspirații depășesc puterea și/sau veniturile financiare oferite de postul deținut o reprezintă aspirația spre funcții superioare. De data aceasta nevoile pot intra în conflict cu perspectivele reduse de avansare oferite de organizație, cu criteriile de selecție sau promovare cărora persoana nu le poate face față, cu standarde de performanță inaccesibile.
Tensiunile familiale pot genera, la rândul lor, stres ca urmare a timpului mare alocat rezolvării problemelor profesionale, precum și a interesului alocat acestora în detrimentul problemelor familiale.
Deficiențele în proiectarea postului. Nesiguranța, insatisfacția în muncă, frustrarea pot fi cauzate de exprimarea defectuoasă a obiectivelor sau chiar de lipsa precizării acestora în fișa postului, sarcinile nedelimitate care dau naștere unor lucrări repetate sau paralele la nivelul altor posturi sau compartimente.
Sistemul informal puternic, capabil să pună în circulație informații neoficiale aflate în evident dezacord cu informațiile furnizate prin canalele oficiale.
Sistemul informațional inefieicent, prin furnizarea de informații incomplete, inoportune, nerelevante, poate constitui, de asemenea o cauză generatoare de stres.
II.4. Stresul la locul de muncă
Stresul la locul de muncă poate fi definit ca fiind rezultatul cel mai dăunător, fizic și psihic, ce se produce când cerințele postului nu se potrivesc cu resursele, capacitățile și nevoile angajatului.( Hanciuc, C. ; Jelea-Vancea, G. , 2005 )
Instabilitatea mediului socio-economic a devenit o stare de normalitate, ceea ce solicită la maximum disponibilitățile organismului uman pe linia adaptării. Factorii de stres se prezintă într-o formă deosebit de diversificată: de la factori fizici (căldură, frigul, starea meteo), până la factori emoționali. La nivelul vieții organizaționale, potențialii factori de stres pot fi: supraîncărcarea rolului, responsabilitatea excesivă, deficiențe în proiectarea ergonomică a locului de muncă, designul necorespunzător al posturilor ocupate sau rolurile de reprezentare.
Supraîncărcarea rolului apare atunci când o persoană este solicitată să efectueze mai multe activități într-un timp tot mai scurt. Apariția acestui risc este semnalată mai ales în cazul intreprinderilor mici și mijlocii care, cu scheme de personal reduse, încearcă să facă față unor activități economice tot mai complexe. Managerul a cărui responsabilitate depășește cu mult nivelul autorității pe care îl deține are toate șansele să devină o persoană tensionată. Responsabilitatea economică și cea socială au potențialul de a induce stres. Activitățile ilegale, dificultățile financiare sau disponibilizarea personalului cu consecințe extrem de importante pentru organizație sunt tot atâtea cauze de stres. Condițiile de muncă grele, nedorite, cu grad înalt de periculozitate, respective posibilitatea producerii accidentelor de muncă sunt alți factori de stres întâlniți îndeosebi la nivelul executanților. În fine, munca ce presupune relaționarea cu oamenii, contactul public constituie un factor de stres pentru cei care ocupă asemenea poziții. Aceste persoane trebuie să facă față unui set dublu de solicitări: pe de o parte solicitările clienților( a publicului) , pe de altă parte solicitările organizației.
Este bine de reținut că diferitele evenimente ale vieții pot deveni factori de stres care nu trebuie neglijați. Efectele stresului sunt nocive și chiar potențial primejdioase. Sunt cinci categorii de afecte ale stresului (Andreescu, A., 2006 ) :
efecte subiective- anxietate, agresivitate, apatie, plictiseală, depresie, oboseală, indispoziție, scăderea încrederii și stimei de sine;
afecte comportamentale- predispoziție spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, ieșiri emoționale, tendința de a mânca și fuma excesiv, comportamente impulsive;
efecte cognitive- scăderea abilităților de a adopta decizii raționale, concentrare slabă, scăderea atenției, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale;
efecte fiziologice- creșterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii, transpirații reci, valuri de căldură și de frig;
efecte organizaționale- absenteism, demisii, productivitate scăzută, izolare, insatisfacție în muncă, reducerea responsabilității și a loialității față de instituție.
Stresul profesional este legat de exigențele îndeplinirii profesiei și constituie o categorie aparte, despre care mii de cercetători au arătat că rămâne o problemă ignorată. O privire sumară asupra problematicii studiilor consacrate stresului profesinal în ultimii 30 de ani, arată că acestea s-au concentrat asupra a patru domenii principare: probleme de definire și măsurare a stresului, relațiile dintre stres și cariera profesională, relațiile dintre stres și inter-relațiile familie/ muncă, respectiv rolul jucat de mediu social și familial în prevenirea stresului.
Dintre sursele psihologice de stres profesional pe care le regăsim în organizații pot fi amintite: incapacitatea persoanei de a se autoevalua chiar în condițiile unor aparente satisfacții profesionale; incompatibilitatea cu alți colegi de muncă, lipsa de înțelegere și loialitate a partenerilor de muncă, practici inflexibile în activitatea profesională; imposibilitatea de a obține prin munca depusă rezultatele dorite dar și ritmul muncii inadecvat structurii personalității; gratificări și promovări profesionale, lipsite de obiectivitate după un model clientelar și preferențial.
Stresul la locul de muncă este determinat, așadar, de sursele de tensiune referitoare la mediul de lucru, la munca într-un post determinat, la excesul sau lipsa de activitate, la pericolul fizic, la adecvarea dintre individ și mediul său înconjurător și la relația familie- muncă. Toate acestea pot fi reprezentate sub forma unui model general al stresului profesional. Acesta surprinde pe trei mari paliere sursele stresului, caracteristicile individuale, simptomele și maladiile de care suferă individul, cât și organizația (Brate, A. , 1996 ) :
Surse de stres legate de rolul din organizație
Surse de stres legate de dezvoltarea carierei
Surse de stres legate de relațiile profesionale
Surse de stres legate de structura și climatul organizațional
Individul: nivel de anxietate; importanța nevrozei; toleranța la situații ambigue;
Relația muncă-familie: probleme familiale; familie în care ambii membrii ai cuplului lucrează; crize de existență;
Simptome individuale: valuarea presiunii sângelui; nivelul colesterolului; tabagism; alcoolism; depresie; insatisfacție profesională; motivație redusă;
Simptome organizaționale: absenteism ridicat; greve prelungite; accidente de muncă; performanțe slabe; relații de muncă dificile.
II.4.1 Surse de stres la locul de muncă
Cercetările din acest domeniu au evidențiat șase categorii majore de surse de stres la locul de muncă, care pot fi regăsite în toate posturile existente având însă intensitate diferită în funcție de specificul fiecărei meserii (Andreescu, A., 2006 ) :
Factorii intrinseci locului de muncă- program de lucru prelungit, deplasări, muncă în schimburi, condiții de muncă inadecvate, pericol și risc de accidente, suprasolicitare în muncă. Supraîncărcarea muncii este o problemă frecvent menționată de către angajați. Aceasta poate fi: cantitativă- prea multe sarcini de îndeplinit într-un timp prea scurt; și calitativă- lipsa abilităților necesare îndeplinirii sarcinilor.
Rolul individului în organizație- implică trei factori importanți:
-conflictul de rol;
– ambiguitatea rolului;
– responsabilitatea pentru acțiunile altora.
Relații la locul de muncă- cuprinde toate relațiile pe care le implică activitatea de
muncă ( cu șefii, colegii, subordonații, clienții).
Dezvoltarea carierei- preocupările legate de siguranța postului, evaluarea corectă a performanțelor, posibilități de promovare, pensionare.
Climatul și structura organizațională- se referă la modul în care angajatul percepe apartenența la organizații( lipsa unui sentiment de apartenență vazută ca amenințare a sentimentului de indepentența personală).
Caracteristicile fizice ale mediului muncii și tehnologia- vizează reacțiile privind acomodarea la tehnologii noi și reacțiile biologice și fiziologice ale individului la stresorii fizici( lumină, zgomot, temperatură, vibrații).
Conform unor puncte de vedere diferențiale între caracteristicile individuale, că personalitatea și stilul de rezolvare a problemelor, sunt cele mai importante în prezicerea căror condiții de muncă vor devenii factori de stres, cu alte cuvinte problema apare datorită faptului că ceea ce este stresant pentru o persoană poate să nu fie o problemă pentru altă persoană. Personalitatea poate avea o influență importantă asupra senzației de stres. Ea afectează gradul de percepție al potențialilor agenți ca fiind stresanți.
II.4.2 Factori de stres la locul de muncă
S-au evidențiat o serie de factori de stres la locul de muncă (Andreescu, A., 2006 ):
Cariera : – incertitudine în evoluția carierei;
– frustrări în dezvoltarea carierei;
– statut incert și lipsa recunoașterii;
– nesiguranța locului de muncă;
– insuficiența programelor de instruire;
– modificarea statutului în cadrul organizației.
Decizie și control : – slaba participare la luarea deciziilor;
– lipsa controlului asupra propriei munci.
Stilul de conducere : – lipsa unor obiective clare ;
– slaba comunicare și lipsa de informare în cadrul organizației ;
– lipsa sprijinului din partea conducerii;
– neconsultarea și neimplicarea angajaților în schimbările și modificările de la locul de muncă.
Statutul, rolul în organizație : – statut neclar ;
– obiective și priorități contradictorii ;
– nivel înalt de responsabilitate la locul de muncă.
Relațiile la locul de muncă : – izolare fizică sau socială ;
– legături slabe cu superiorii, lipsa de comunicare ;
– conflicte interpersonale ;
– diferite tipuri de hărțuire ( agresivitate verbală, hărțuire sexuală, etc.)
Proiectarea locului de muncă : – sarcini de muncă repetitive și monotone ;
– riscuri semnificative de accidentare și îmbolnăvire profesională la locul de muncă( tehnologii cu riscuri de accidentare, zgomot, noxe chimice, etc.) ;
-teama de tehnologie în raport cu responsabilitatea ;
– lipsa de competență.
Sarcina de muncă și ritmul de muncă : – lipsa controlului asupra ritmului de
muncă ; – sarcini de muncă supra sau subîncărcate ;
– lipsa prioritizării activităților.
Programul de lucru : – program de lucru inflexibil ;
– ore de lucru suplimentare neplanificate ;
– lucrul în schimburi ;
– lucrul suplimentar excesiv.
Locul controlului se refera la convingerile oamenilor despre factorii care le controlează comportamentul. Cei cu locul controlului intern consideră că își țin soarta în măini, în timp ce aceia cu locul controlului extern consideră că situația lor este controlată de noroc, soartă sau de către deținătorii puterii în general. Comparați cu „ internii”, „externii” au mai multe șanse să se simtă anxioși în fața potențialilor agenți de stres. Celor mai mulți oameni le place să simtă că țin sub control ceea ce li se întâmplă. Internii au mai multe șanse să se înfrunte direct cu agenții stresanți pentru că ei pleacă de la premisa că răspunsul lor poate schimba ceva. Externii sunt anxioși, sunt mai înclinați să adopte strategii de reducere a anxietății care funcționează doar pe termen scurt.
Abilitatea de a controla evenimentele a fost descrisă adesea ca fiind foarte importantă pentru siguranța de sine reală și pentru starea de confort psihic și în consecință, ca un scop înalt, împărtășit de majoritatea oamenilor. Mai mult, indiferent de controlul personal real, o credință generală în controlul personal asupra circumstanțelor a fost considerată drept o resursă importantă pentru depășirea dificultăților vieții, sporind confortul psihic și reducând stresul.
Importanța crescută acordată încrederii în control a produs în literatura de specialitate proliferarea scalelor de măsurare a „ locului controlului”. În mod eronat, cercetătorii au presupus adesea că aceste scale măsoară calități precu simțul competiției sau măiestria de a depăși evenimentele. Totuși există o diferență între conceptul de locus al controlului și competență.
„Părerile despre control sunt diferite și conforme cu modelul de stres psihologic al unei persoane, model independent de gradul în care o persoană se simte provocată sau amenițată de cerințele vieții.”(S.R. Lazarus și S. Folkman, 1984)
Un simț al amenințării intervine atunci cănd o persoană se îndoiește de abilitatea ei de a învinge cerințele importante ale vieții. Dacă o persoană este amenințată, este de așteptat să devină anxioasă sau îngrijorată. Pe de altă parte, intervine un simț al controlului când ea crede că poate, cu un efor considerabil, să conducă solicitările vieții și se concentrează pe ele ca să facă experiența plăcută.
„ Există perioade când credința în controlul personal poate sporii simțul amenințării.”( S.R. Lazarus și S. Folkman , 1984)
În general deci, pare că un simț al controlului personal poate ajuta oamenii să depășească greutățile și să se bucure de echilibrarea muncii plătite cu cea de acasă.
II.4.3 Strategii individuale de adaptare la stres- Coping-
Termenul de “coping” a fost elaborat de Lazarus și Launtier în 1978, acesta desemnând un ansamblu de mecanisme și conduite pe care individual le interpune între el și evenimentul perceput ca amenințator, pentru a stăpâni, a ține sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra stării sale de confort fizic și psihic.
“Ansamblul eforturilor cognitive și comportamentale destinate controlării, reducerii sau tolerării exigențelor, cerințelor externe și /sau interne care amenință sau depașesc resursele unui individ” reprezintă definiția dată de Lazarus și Folkman( S.R. Lazarus și S. Folkman, 1984),
Studiile referitoare la strategiile de adaptare (de „ coping”) au adus o schimbare fundamentală în cercetările referitoare la stres, prin schimbarea orientării acestora de la descrierea reacțiilor la stres la descrierea și cercetarea modalităților prin care individul controlează factorii și situația stresantă.
Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, stresul nu trebuie căutat nici în raport cu individul, nici numai la nivelul evenimentului, ci în relația individ-mediu. Caracteristicile cantitative și calitative ale unui factor stresor nu influențează singure intensitatea stării de stres; reacția negativă la stres este rezultatul dezechilibrului între exigențe( interne sau externe) și resursele individului de a face față acestora. Factorii agresori parcurg mai multe filtre individuale care conduc la amplificarea sau diminuarea reacțiilor, în funcție de modul în care sunt percepuți ( apreciați, evaluați) factorii respectivi.
Evaluarea reprezintă un dublu proces cognitiv de apreciere a gradului de pericol pe care il prezintă o situație anumită și care poate afecta individul și a resurselor personale de „ coping”. Este vorba de o evaluare primară a potențialului stresant și una secundară a resurselor individuale de adaptare.
Evaluarea primară conduce la stabilirea semnificației pentru individ a factorului sau situației stresante și în funcție de aceasta, la emoții de o anumită calitate și intensitate.
Evaluarea secundară pornind de la întrebarea ce poate face individul pentru a preveni o pierdere, o amenințare sau pentru a obține beneficiul, ajunge la a răspunde prin: schimbarea situației, acceptarea ei, fuga, evitarea, căutarea unui plus de informații, a unui suport social, acțiune impulsivă.
CAPITOLUL III
Organizația militară
III.1.Armata în spațiul public internațional
Instituția militară a constituit și constituie încă și astăzi unul dintre simbolurile cele mai atacate, contestate adesea vehement, deoarece ea reprezintă capacitatea statului de a se apăra, dar și de a acționa punitiv împotriva celor care îi amenință stabilitatea și ordinea socială.
Nu întâmplător protestatarii manifestă o apetență deosebită față de vestimentația militară. Antipatia manifestată față de instituția militară poate avea explicații logice. Fiind un sistem social puternic formalizat, bazându-se pe respectarea unei ierarhii stricte, solicitând categoric disciplină și subordonare necondiționată, armata se potrivește cel mai bine clișeului societății “ devoratoare de suflete”.( Dragoș, S. ; Sârbescu, L. , 2003 )
De asemenea, experiența traumatizantă a celor două războaie mondiale, precum și a numeroaselor conflicte postbelice, cumulate cu perspectiva unei distrugeri generalizate a planetei în varianta unui război termonuclear, fac ca instituția militară să fie privită ca principala primejdie la adresa păcii, uitându-se că războaiele sunt de fapt prelungiri sau manifestări ale politicii cu alte arme.
Aceasta este realitatea confirmată de statistici, de studii sociologice, de numeroase analize de caz. Armata începe tot mai mult să apară ca o instituție tolerată, ca un “rău necesar” sau apreciată de unii ca un balast social. Sociologia militară germană a adoptat chiar noțiunea de acceptare pentru a exprima atitudinea populației față de forțele armate. La cererea Ministerului Federal al Apărării, în au avut loc în ultimii ani numeroase sondaje de evaluare a atitudinii de acceptarea a instituției militare de către opinia publică. Rezultatele investigațiilor nu au fost prea îmbucurătoare, armata fiind încadrată pe scala preferințelor pentru cele mai importante domenii ale vieții social-economice și politice – din 17 preferințe posibile- pe ultimul loc. Paralel cu aceasta a scăzut numărul celor care sunt dispuși să pună mâna pe armă pentru apărare. Majoritatea populației respinge tot mai mult activitățile pe linia exercițiilor și aplicațiilor militare.
Franța, în care armata a ocupat și ocupă încă un loc pe cinste, se confruntă cu aceeași situație. Statisticile arată că numai o parte din populația cuprinsă în limita de vârstă de 40-70 de ani se declară de acord cu sacrificiul vieții pentru apărarea țării, în special grupul de populație care a cunoscut în tinerețe ororile ocupației germane, tineretul nefiind dispus să se implice în efortul de apărare al țării în caz de amenințare. ( Dragoș, S. ; Sârbescu, L. , 2003 )
Această apatie, lipsă de implicare și renunțare la valorile naționale nu este specifică numai bătrânului continent european. Cu ocazia războiului din , tinerii americani își ardeau “ in corpore” ordinele de recrutare, fiind sprijiniți moral de profesorii lor din centrele universitare. În Japonia, la aproape 50 de ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial, forțele militare nipone nici măcar nu se numesc armată, gradele militarea au fost înlocuite cu denumiri civile, iar implicarea forțelor de “ autoapărare” în operațiuni umanitare sub egida ONU a creat aproape o stare generală de isterie. Pentru a se menține o atitudine pozitivă față de armată, Pentagonul a eliberat și a adoptat “programe de acțiune în interiorul țării” având drept obiectiv atragerea tinerilor în armată. Rețineri și un anume declin al atitudinii față de serviciul militar, în genere față de armată, se remarcă și în Europa de Est. Așa de pildă, Rusia, cu toate că Ministerul Apărării nu a publicat nici o statistică oficial, informații scăpate, pomenesc de un procent de 40% în ceea ce privește numărul tinerilor care au refuzat să se prezinte la recrutare. În Ucraina, oficialitățile au recunoscut că au probleme serioase cu tinerii care refuză efectuarea stagiului militar.
Țările scandinave, cunoscute pentru inapetența populației lor la serviciul militar au introdus cu mulți ani în urmă serviciul opțional, tinerii putând presta activități sociale utile în locul satisfacerii stagiului militar. Exemplul țărilor scandinave tinde să se extindă în intreaga lume.
Deși profesionalizarea armatei a făcut pași importanți, nici cadrele militare permanente nu au fost scutite de efecte determinate de schimbarea atitudinii de acceptare a populației față de instituția militară. Astfel RAF (Royal Air Force- Aviația Militară Britanică) se confruntă de peste 15 ani cu pirderea de piloți și personal tehnic de specialitate în favoarea companiilor aeriene private unde salariile sunt mult mai atrăgătoare.
“ În mod paradoxal, criza instituției militare din estul Europei s-a generalizat odată cu căderea Cortinei de Fier la sfârșitul anilor `80, deci cu mult mai târziu decât în vest. Acest lucru este explicabil dacă ținem cont că societățile din est au fost mai tradiționaliste, mult mai închise, iar armata reprezenta un simbol al autarității statului totalitar, cu întregul cortegiu de privilegii reale sau închipuite care decurgeau din acest statut.” (Gh. Arădăvoaice, L.D, Niță, 1996)
Dinamica interacțiunii dintre armată și societate trebuie înțeleasă nu numai din punct de vedere al determinării structurii, locului, rolului și evoluției armatei de către societate, ci și al influenței exercitate de către organizația militară asupra societății, a membrilor săi. Această acțiune inversă s-a realizat de-a lungul timpurilor prin intermediul tuturor relațiilor proprii organismului militar în care au fost integrați militarii și care au influențat într-o formă sau alta viața și activitatea altor categorii sociale aflate în contact cu acest domeniu.
III.2. Armata în spațiul public românesc
Opinia publică este foarte importantă pentru instituțiile și demnitarii publici. Pentru militari, încrederea opiniei publice este o motivație morală esențială a activității lor și o garanție de menținere bugetară a programelor de apărare.
În România, legătura cu cetățeanul este definită și prin Constituție unde se precizează: “Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale.”
Această denumire stabilește locul și rolul tradițional al armatei în societate și într-un fel, comportamentul ei în raport cu societatea.
Din punct de vedere al relațiilor publice, obținerea și menținerea înțelegerii, încrederii și a sprijinului opiniei publice pentru acțiunile armatei reprezintă un obiectiv strategic. Imaginea publică a armatei române este o componentă a capacității sale de luptă. Lipsa și reducerea sprijinului public poate duce la compromiterea îndeplinirii misiunilor fundamentale ale armatei.
Un studiu întocmit de Secția Investigații Psihosociale a pus în evidență factorii care alimentează acest nivel al încrederii de care se bucură armata în societate. Unii factori își au originea în interiorul instituției militare, alții în afara ei. Din primul grup fac parte:
originea socială a grupului de cadre și a celui de militari în termen, care reflectă fidel structura societății, creând astfel o bază solidă pentru legătura dintre armată și societate;
comportamentul specific cadrelor militare, tradus simbolic cu identificarea cu un corp social aparte;
stabilitatea internă, autoritatea, cultul disciplinei și al ordinului;
promovarea tradițiilor și a valorilor comunitare- mândria națională, eroismul, spiritul de sacrificiu;
stabilirea organizațională și fermitatea instituției militare în comparație cu alte instituții ale statului în această perioadă de tranziție.
În grupul factorilor extrainstituționali pot fi enumerate:
încrederea, ca efect al istoriei, al rolului pe care l-a avut armata de- a lungul timpului;
capacitatea acesteia de a păstra stabilitatea în și de a garanta independența, suveranitatea și integritatea teritorială în această perioadă în care, în imediata apropiere a României au avut loc confruntări armate interne și destrămări statale;
încrederea ca mecanism de reducere a incertitudinii față de situațiile cu care se confruntă oamenii în perioada de tranziție.
O altă explicație este de natură socială. Vecinătatea militarului cu cetățenii de diverse condiții sociale a făcut să nu existe o ruptură între armată și comunitate. Lipsa bazelor militare cu facilități speciale pentru militari determină o conectare reală a acestora la problemele societății. Exceptând durata pe care militarii și-o petrec în cazarmă, ei își desfășoară activitatea împreună cu familiile lor, în cadrul comunității locale și se confruntă cu aceleași probleme pe care le au și ceilalți cetățeni.
III.3. Sisteme, structuri și forme de organizare militară
Puterea de stat își desfășoară și crează mijloacele necesare apărării sale , printre care și puterea sa militară. Pentru formarea și organizarea puterii sale militare este nevoie să concure mai multe organe și organizații sociale și cele speciale, militare. Totalitatea acestor organe și organizații, în corelațiile lor, formează sistemul militar.
Putem spune deci că sistemul militar general este ansamblul organizat de relații sociale și speciale, militare, între diferite organe și organizații sociale și militare. Se compune din subansambluri care se află într-o interdependență determinată.
Elementele sistemului militar sunt (Dulea, G. , 2007 )
sistemul organelor și formelor de conducere militaro-politică;
sistemul de organizare al forțelor armate( regulate, permanente și nepermanente);
sistemul recrutării și completării forțelor armate;
sistemul de formare al cadrelor necesare forțelor armate și altor instrumente ale sistemului militar;
sistemul de pregătire și educare a forțelor armate și a altor instrumente ale sistemului militar;
sistemul de mobilizare a potențialului militar;
sistemul instituțiilor și organizațiilor social-economice cu destinație militară și care concură la asigurarea forțelor armate;
sistemul de apărare materială.
Sistemul militar, ca orice alt sistem social, se distinge atât prin caracterul lui structural cât și prin îndeplinirea uneia sau mai multor funcții. Structura militară reprezintă organizarea și reglarea interioară a sistemului militar. Elementele sistemului militar constituie structura lui.
Funcția sistemului militar determinată de locul specific pe care îl ocupă în cadrul sistemului social global este de a servi interesele militare ale statului respectiv.
Structura sistemului militar a fost exprimată în decursul istoriei prin diferite forme de organizare militară (Dulea, G. , 2007 )
armata permanentă, în care toate elementele sunt în activitate de serviciu; această formă înlesnește realizarea unui înalt nivel calitativ al instruirii însă determină cheltuieli uriașe, ceea ce face ca armatele de acest tip să fie mici, uneori insuficiente față de misiunile ce le-ar reveni;
armata de cadru are în timp de pace un efectiv de cadre și militari în termen încorporate pe o perioadă determinată; la mobilizare, efectivele armatei de cadru se completează până la necesarul de război prin chemarea sub arme a rezervelor instruite; efectivul de pace al armatei de cadre trebuie să asigure instruirea în totalitate a tinerilor apți să poarte armele, să poată îndeplini misiuni de luptă pe timpul mobilizării armatei.
III.4. Trăsăturile armatei ca organizație socială
Trăsăturile fundamentale ale armatei ca organizație socială pot fi enumerate astfel ( Petre, N., 2006 ):
armata este o organizație în care relația formală predomină asupra relației personale;
armata este o instituție birocratică, cu structură ierarhică;
armata este un mediu social cu un sistem propriu de stratificare;
armata este un grup de luptă, organizat în vederea obținerii victoriei în război.
III.4.1 Armata este o organizație în care legătura formală predomină asupra legăturii personale.
Când afirmăm acest lucru ținem seama de deosebirea care există între cele dou ă tipuri de relație care se manifestă în cadrul grupurilor și organizațiilor sociale: relația formală și cea personală. Prima se bazează pe participarea la o anumită structură organizată, iar cea de-a doua pe contactul personal și pe personalitate.
Predominarea legăturii formale în armată se datorează faptului că totalitatea normelor de comportament în contactele reciproce dintre oamenii care aparțin forțelor armate este stabilită cu strictețe de regulamentele militare. Astfel, aspectul oficial, formal al legăturii sociale se situează în armată pe primul plan. Aceasta nu înseamnă că în armată există numai legătura formală. Dimpotrivă, legătura nemijlocită, personală, atinge un grad foarte înalt pe baza experienței comune de serviciu militar sau a luptei purtate în comun. În toate cazurile însă ea este secundară, derivată în raport cu legătura formală. Ceea ce caracterizează decisiv raporturile reciproce din armată nu sunt legăturile personale și raporturile de serviciu stabilite prin regulament.
Recenta descoperire a grupurilor primare, nu a făcut pe autorii ei să nu vadă “ faptul fundamental care consta în aceea că o organizație mare, de tipul armatei este ceva mai mult decât o colecție de grupuri primare. Ei sunt pe deplin conștienți de faptul că armata constituie o organizație în care instituțiile constituite în mod formal își exercită autoritatea asupra unor oameni de care nu sunt legate în general de nici un fel de relații nemijlocite. Ei nu scapă nici un moment din vedere importanța fundamentală pe care o au ordinea și pedeapsa.”( E. Shils, J. Wiatr, 1974, “Sociologia Armatei”, p. 295)
III.4.2 Armata este o instituție birocratică
Această trăsătură a armatei determină tipul de dependență internă care există în armată. Termenul “instituție birocratică” este utilizat în acest caz în accepțiunea lui din sociologie, implicând existența:
subordonării în exclusivitate pe verticală de jos în sus;
ierarhiei funcțiilor și gradelor cu drepturi de avansare în exclusivitate de sus în jos.
Aceste trăsături deosebesc instituția birocratică de o instituție nebirocratică. În cadrul instituției nebirocratice, dependența este bilaterală: conducerea organizației are anumite drepturi față de membrii acesteia, dar răspunde față de ei pentru activitatea desfășurată. Totodată, într-o asemenea organizație se realizează de jos( prin alegerea de către membrii ei, nu prin numirea de către organele superioare). Comandantul nu este numai un conducător natural care acționează prin puterea exemplului și prin influența personală. El este în primul rând un element al sistemului ierarhic de autoritate și subordonare. Măsura în care el reușește să îmbine rolul său birocratic oficial cu funcția de conducător natural al grupului depinde de perceperea și de calitățile lui personale.
III.4.3 Armata este un mediu social cu un sistem propriu de stratificare
Această trăsătură a armatei, extrem de importantă, scapă din vedere și atunci când armata este văzută în principal ca un conglomerat de grupuri primare, precum și atunci când este a subofițerilor și a trupei pe de altă parte. Distanța socială dintre subofițeri și trupă sunt fenomene relevate în repetate rânduri în literatura științifică. Studiile relevă în unanimitate că distanța socială dintre ofițeri și subofițeri, precum și dintre aceștia și soldați exercită o influență negativă asupra moralului soldaților. Sistemul de stratificare există ca sistem de drepturi și privilegii, independent de ceea ce-și imaginează indivizii. (E. Shils, J. Wiatr, 1974)
III.4.4 Armata este un grup de luptă, organizată în vederea obținerii victoriei
Trăsăturile armatei descrise anterior aveau un caracter structural. Cea de-a patra trăsătură are un caracter funcțional, fiind legată de destinația specială a armatei.
În mod cert, armata este un mediu social complex cu o diferențiere nternă a pozițiilor, este o structură birocratică amplă și o organizație în care legătura formală este predominantă față de cea nemijlocită, dar totodată ea este un grup de luptă a cărui destinație și rațiune de a fi rezidă în pregătirea pentru ducerea cu succes a luptei. Armata constituie totodată un grup special de grup de luptă; ea servește clasele și forțele sociale în mâna cărora se află puterea.
Caracteristicile proprii grupului de luptă, îndeosebi coeziunea internă și solidaritatea, simțământul specific de onoare și mândrie de grup pot fi înțelese numai pe baza analizei funcției pe care armata este menită să o îndeplinească. În timp de pace, efortul uriaș pe care îl face armata este consacrat pregătirii în vederea unui eventual război a cărui termen nu se cunoaște. Spre deosebire deci de celelalte instituții sociale, armata îndeplinește o funcție realmente importantă, dar ea rămâne timp îndelungat în afara sarcinilor normale, cotidiene pe care le realizează societatea. În momentul izbucnirii războiului însă, funcțiile armatei se situează brusc în fruntea tuturor funcțiilor ce se îndeplinesc în cadrul societății.
III.5.Caracteristicile mediului militar
Mediul militar prin natura lui și datorită scopurilor activității ce-i este proprie, generează o realitate psihosocială și educațională specifică. Principalele particularități ale acestui mediu sunt (Petre, N., 2006 ) :
limitarea considerabilă a libertății de acțiune la perimetrul instituției militare și în folosul acesteia; spiritul de lucru preponderent în echipă;
solicitări profesionale cu caracter de noutate;
relații interumane bazate decisiv pe ierarhizare și cooperare;
statute și roluri precis reglementate;
cod propriu de regulamente, diferit de cel civil în primul rând prin rigurozitate;
sistem de comunicare și valori morale specifice;
comunitate de scopuri;
activitate cu un înalt grad de solicitare fizică și psihică;
condiții de instruire adaptate formării individului ca luptător( condiții care încearcă să reproducă fidel solicitările câmpului de luptă modern);
regim de muncă și de viață strict dirijat și controlat;
grad înalt de complexitate a tehnicii și armamentului( cu efect asupra permanentizării pregătirii efectivelor);
misiuni cu înalt grad de pericol și risc.
Fără îndoială că aceste elemente au preponderență diferită în funcție de specificul instituției militare și acționează conjugat generând influențe complexe asupra indivizilor și grupurilor. Dar din perspectiva eficienței activității, problema asigurării sinergiei lor este esențială. Aceasta implică adaptarea la setul complex de exigențe.
III.6. Particularități psihologice individuale și grupale generate de activitățile de tip militar
III.6.1 În plan individual particularitățile generate de activitățile de tip militar reprezintă “un complex de transformări ce iau naștere prin instrucție și educație, care fac posibilă acțiunea fiecăruia în concordanță cu acțiunile încredințate, rolul său în luptă, dar și cu cerințele formării lui ca om.”(E. Burbulea 1984, “Psihologie și pedagogie militară”, p. 211)
Evident că inducerea acestui complex de transformări cu efecte la nivelul formării personalității militarului constituie scopul esențial al pregătirii militare( în general) și al pregătirii psihologice pentru luptă(în special).
Notăm doar câteva din trăsăturile esențiale ce caracterizează personalitatea militarului la nivelul obiectivelor generale de instruire militară (E. Burbulea 1984) :
rezistența fizică și capacitate crescută de efort fizic;
mobilitate psihică înaltă;
reactivitate generală promptă;
ansamblul instrumental-operațional( aptitudini și deprinderi militare generale/ specifice) lărgit;
capacitate mare de orientare spațială;
memorie audio-vizuală dezvoltată;
spirit de observație dezvoltat;
eficiență decizională;
capacitate ridicată de rezolvare a problemelor atipice;
flexibilitate înaltă;
capacitate de creație;
capacitate de autocontrol și autocenzură, stăpânire de sine;
spirit de ordine și disciplină;
capacitate de executare eficientă a misiunilor, ș.a.
Toate aceste elemente sunt în fond calități necesare adaptării optime la situații riscante, caracterizate printr-un înalt grad de incertitudine.
Pregătirea militară ca și activitate foarte complexă vizează modelarea personalității militarului, instruirea și educarea lui pentru a desfășura activități atât pe timp de pace cât și pe timp de război. Comportamentul uman în acest caz nu poate fi decât aproximat și/sau instruit. În plus, personalitatea este ea însăși un sistem deschis. De aceea procesul instructiv-educativ cu caracter militar urmărește conjugarea perfectibilității umane cu reducerea treptată a gradelor de incertitudine specifice situațiilor în care această construcție poate acționa.
Fără îndoială că problematica particularităților psihologice generate de activitățile de tip militar, este foarte vastă.
III.6.2 În plan colectiv
Microgrupurile ( grupă, pluton, echipaj, secție) funcționează la toate nivelurile vieții militare. Ele prezintă o serie de particularități ce derivă din natura activității și scopurilor ei. Acestea trebuie cunoscute de liderul grupului pentru a asigura controlul eficient, pentru a putea acționa conștient în vederea consolidării și dezvoltării dimensiunilor positive și totodată, a ameliorării celor negative.
Subunitatea militară este grup formal al cărui scop imperativ, bine precizat, este pregătirea pentru apărarea patriei. Specifică este comunitatea scopului pentru toți membrii grupului. Ințelegerea necesității atingerii acestui scop de către grup ca tot unitar depinde, mai ales, de lider. Acest aspect are repercursiuni puternice asupra trăsăturilor grupului militar și în ultimă instanță, asupra performanțelor lui.
Natura activității desfășurată de microgrupul militar și scopul lui, sunt corelative. Acțiunile multiple pe care ea le presupune au valuare psihosocială majoră- ele fiind fondul pe care se derulează viața membrilor grupului.
Subunitatea militară este un grup social special compus dintr-un număr strict delimitat de persoane care acționează într-o concepție și conducere unitară, potrivit relațiilor de status și rol stabilite în mediul specific, caracterizat printr-un model propriu de organizare și funcționare, fundamentat pe un sistem de norme și valori cuprinse în legi și regulamente, în scopul îndeplinirii necondiționate a unei misiuni.
“Pentru o sistematizare a expunerii recurgem la o descriere a subunității militare urmând parametrii grupului”( P. Golu, 1974)
În ceea ce privește parametrul “ structura grupului”, subliniem următoarele aspecte ( P. Golu, 1974) :
structura de rol a subunității militare este una riguros organizată și controlată; distribuția status -rolurilor este una bine precizată, fiecare membru având o funcție bine delimitată și evident atribuții clar determinate, un set de obligații care presupun condițiile particulare prescrise regulamentar; din acest punct de vedere trebuie menționat că subunitatea militară are un caracter strict organizat, grupul neconstituindu-se pe baza opțiunilor individuale/subiective ci pe criterii care vizează disponibilități, aptitudini, capacitate etc.;
structura de comunicare include o rețea de relații predilect formale, oficiale, prescrise; raporturile interindividuale sunt predilect reglementate prin instrucțiuni, regulamente, ordine și se detașează raporturile de sub/supraordonare, relațiile de comunicare structurându-se pe verticală ( subordonați- comandanți) și pe orizontală ( între egali, indivizii situați la același nivel ierarhic); relațiile verticale sunt predilect formale, strict determinate; cele orizontale sunt mai ales informale, bazate pe dinamică atracție-indiferență-respingere. Sensul și natura rețelelor de comunicare ce iau naștere în subunitate sunt indicatori ai sistemului relațiilor interpersonale, ai gradului de coeziune;
structura cognitivă ( de cunoaștere) vizează manierele de colectare a informațiilor despre membrii grupului, interpretarea și valorificarea lor în vederea intercunoașterii;
structura ocupațională vizează specializarea sarcinilor- intersectează cu structura de status- roluri formale/ informale (ocupații extraprofesionale), structura este riguros organizată- controlată deci ferm sancționată în raport cu scopurile grupului; spre deosebire de alte grupuri, în cele militare această structură are un rol deosebit având în vedere conviețuirea permanentă a membrilor lor; ea poate genera fluctuații marcante în rețeaua de status-roluri informale;
structura de putere vizează o ierarhizarea a autorității, a puterii de influențare bine precizată regulamentar; în subunitatea militară există o structură primară esențială caracterizată astfel:
comandantul are prin poziția conferită autoritatea cea mai mare, el este investit cu aceasta prin numire în funcție indiferent de preferințele subordonaților; ei au obligația să execute nemijlocit ordinele indiferent dacă el are sau nu prestigiu; în relațiile cu subordonații, comandantul este cel care influențează cel mai puternic comportamentul subordonaților, de aceea caracteristicile unității sunt în mare măsură determinate de comportamentul comandantului;
rețeaua verticală a relațiilor de putere este nemijlocită de sus în jos dar totdeauna mijlocită în sens invers( doar în situații speciale ea este directă, nemijlocită);
structura de afinități este dependentă în primul rând de particularitățile psiho-individuale, de viață intimă a grupului, este puternic influențată de rețeaua status- rolurilor formale de cea de putere și cea ocupațională.
structura locomotorie este dependentă de controlul formal asupra activității grupului; modificările de status-roluri formale se fac doar cu acordul și prin hotărârea liderilor formali; dacă ne referim la structura locomotorie informală acesta este mult mai flexibilă, dependența de celelalte tipuri și structuri și uneori puternic influențată de modificările în stuctura locomotorie formală.
În ceea ce privește :
mărimea grupului militar are consecințe psihosociale importante; mărimea depinde de nivelul ierarhic și atribuțiile încredințate grupului; în subunitățile mai mari, comunicarea și intercunoașterea se realizează mai dificil, mai lent existând șansa apariției izolaților, marginalizaților, a fenomenului de subgrupare informală; în anumite limite aceasta poate duce la scăderea eficienței grupului.
conformitatea grupului militar este o variabilă dependentă puternic de structura de influențare, de cea a status-rolurilor și a puterii; în general, dacă în ceea ce privește consensul există particularități de la un grup la altul, în ceea ce privește conformitatea, aceasta este asigurată prin mecanismele de control disciplinar; ea este esențială pentru activitatea subunității militare, coeziunea este o condiție majoră a eficienței subunității militare.
omogenitatea/ eterogenitatea subunității sunt variabile ce pot coexista. Eterogenitatea decurge din faptul că membrii grupului sunt individualități/ personalități distincte, unice; omogenitatea însă dezirabil va caracteriza nivelul înalt al grupului; evoluția, dinamica grupului influențează evoluțiile individuale, ale membrilor lui; în esență, dinamica subunității este variabilă și foarte complexă.
climatul psihosocial condiționează evident randamentul subunității putând lua sensuri pozitive sau negative și funcționând integrator sau nu în raport cu individul; climatul corelează cu coeziunea.
“Ca atare, armata este un organism strict centralizat, o entitate puternic structurată menită să asigure unitatea de comandă și de acțiune. Ca un instrument de realizare a acestei unități, hotărârea(decizia) aparține comandantului investit cu autoritate deplină, indiscutabilă privind utilizarea mijloacelor de realizare a acțiunii militare, fără însă ca acesta să excludă pregătirea colectivă a deciziei respective cu ajutorul echipei de stat major.( F. Sîntion, 1990)
III.7. Particularitățile conducerii în organizația militară
Funcționarea oricărei organizații presupune armonizarea resurselor materiale și umane prin intermediul actului de conducere în vederea realizărilor propuse. Orice organizație creată deliberat, cum este cazul organizației militare, are anumite obiective de realizat, în vederea realizării cerinței funcționale în virtutea căreia a fost înființată. Organizația are la dispoziție o structură organizatorică, un set de norme, tehnologia și baza materială, personalul și obiectivele. Conducerea reprezintă un proces de complexe destinate să administreze resursele primare pentru atingerea obiectivelor în condițiile eficienței maxime. Conducătorul este persoana investită cu autoritate care are ca atribuții să administreze resursele sistemului pentru atingerea obictivelor. ( F. Sîntion, 1990)
Comparativ cu alte funcții sociale, cea de comandant dă drepturi și prerogative foarte largi asupra personalului pe care îl are în subordine. Prin însăși natura și scopul existenței structurii militare, tot ce hotărăște comandantul are caracter imperativ pentru subordonații care trebuie să execute necondiționat.
Comandantul este cel care orientează oamenii în muncă, dă ordine, repartizează sarcinile, apreciază, recompensează și sancționează când este cazul. Pare evident că de capacitățile intelectuale psihomorale și experiența comandantului, de priceperile sale pedagogice, de modul cum organizează, planifică și conduce întreaga activitate depinde modul cum sunt îndeplinite misiunile.
Procesul de conducere mai ales în activitatea militară necesită un statut psihosocial ridicat al comandantului. Acest lucru trebuie să antreneze resurse de natură internă care să genereze subordonare conștientă și executare necondiționată. Îndeplinirea atribuțiilor ce revin comandantului trebuie să fie corelată cu menținerea statutului și cu adecvarea stilului de conducere și a metodelor folosite în dirijarea subordonaților.
III.8.Comunicarea în organizația militară
Fără îndoială că în organizația militară comunicarea influențează într-un înalt grad organizarea, funcționarea și reproducerea acesteia. Pentru sistemul militar comunicarea este o formă esențială de adaptare a organizației militare la schimbările rapide din mediul extern. Procesul de modernizare al armatei a determinat nevoia îmbunătățirii procesului de comunicare, atât în interiorul structurilor militare cât și între acestea și compomentele societății civile. (Arsenie, V. ; Sârbu, C. , 1993 )
Comunicarea și tehnicile de comunicare sunt de extremă utilitate în chiar interiorul organizației militare. Comunicarea internă este un domeniu mai complex și mai dificil decât orice strategie de comunicare. Oamenii simt nevoia să știe, din surse sigure și nu din zvonuri, care sunt problemele cele mai importante ale organizației din care fac parte, care sunt proiectele de schimbare și perspectivele de evoluție ale acesteia.
Științele și procedeele comunicării au o evoluție impetuoasă în armată și în întreaga societate. Într-o lume dominată de interese divergente, când dialogul, interviul, comunicatul sau conferința de presă, dreptul la replică, articolul, știrea întind tot felul de capcane, trebuie stăpânită foarte bine “arta comunicării” pentru a le putea descifra sensul și contracara.
Comunicarea verticală se realizează între diferite niveluri de conducere și între comandanți și subordonații lor. Acest tip de comunicare este deosebit de intens. Ea trebuie să se concentreze asupra motivației primitorului de mesaje( a subordonatului) , având în vedere de la început valorile, convingerile și aspirațiile acestuia; în acest caz subalternul are acces la experiența care îi dă posibilitatea să înțeleagă ce are de făcut cu privire la priorități, opțiuni, selectarea între ceea ce vrea să întreprindă și cerintele situației. Este posibil ca el să aibă altă viziune decât șeful său, însă va dobândi înțelegerea faptului că această situație nu este creația superiorului său, ci a realității mediului militar. Se întâlnește în special în rețeaua de comunicare în stea.
Comunicarea orizontală are loc între comandanți și executanții aflați pe același nivel ierarhic ( comandanți de companie, de pluton, etc.). Este specifică rețelei de tip cerc, care asigură interdependența de acțiune a membrilor organizației militare, precum și stabilirea unor relații de bună colaborare și a unui climat socio afectiv plăcut.
Comunicarea oblică se realizează între cadre care se situează pe niveluri diferite și operează cu diferite activități ( biroul pregătirii pentru luptă cu biroul logistic, etc.). Este specifică rețelei de comunicare în “ y”.
“Rețeaua de comunicare are caracter formal în organizația militară și este pusă la dispoziție de către eșaloanele superioare, cunoscând o mare varietate de modele. În activitatea curentă mai intră în acțiune o structură de comunicare, care cuprinde ansamblul comunicărilor efectiv schimbate în organizația militară bazate pe alte canale decât cele din dotare, aceasta fiind formal-informală.”( Gh. Arădăvoaice, 1997). Rețelele și structurile de comunicare presupun funcționarea unui sistem de statute și roluri comunicaționale pe care militarii ajung să și le însușească treptat. Fiecare militar deține condiția dublă de emițător și receptor. Când toate canalele dintr-o organizație sunt reciproce, se poate vorbi de prezența unei rețele simetrice sau omogene.
Structurile funcționale de tip comunicațional, ajungând să fie formal-informale, presupun traiectorii de comunicare complexe, cu o mare varietate de forme, frecvențe și amplitudini. Sunt necesare studii speciale care să stabilească structura optimă de comunicare în diferite tipuri de microgrupuri militare și în diferite situații ale câmpului de luptă. Apar probleme legate de viteza și păstrarea integrității mesajului transmis, securizarea informațiilor, tipurile și proporțiile intervențiilor( ordin, informare, utilizarea informațiilor, întrebare, răspuns, apreciere), dinamica desfășurării comunicațiilor, etc.
III.9. Disciplina și ordinea în organizația militară
În raport cu valorile social-fundamentale, disciplina este o valoare complexă cu caracter integrator al tuturor sferelor activității umane. Spiritul de ordine și disciplină dau măsura nivelului de organizare a societății, maturității sale sociale, gradului de cultură și civilizație. Existența armatei, forța ei, se întemeiază și pe o disciplină fermă, pe o ordine interioară desăvârșită.
Trăsăturile armatei, ca organism cu atribuții clar definite, se fructifică deplin numai în condițiile instaurării și păstrării ordinii și disciplinei. Acțiunile ferm conduse fac posibilă concentrarea forțelor acolo unde este nevoie, conjugarea eforturilor lor, menținerea moralului ridicat în rândul trupelor, a celorlalte formațiuni luptătoare, asigură în timp de război valorificare integrală a potențialului uman și tehnic și în final, victoria împotriva agresorului. Prin urmare, nivelul performanțelor, ca raport real între riscul acceptat și efortul dobândit în urma desfășurării acțiunilor, se află în dependență nemijlocită de menținere a spiritului de ordine și disciplină în rândul forțelor luptătoare, de gradul coeziunii și capacității lor combative. ( Burbulea, E. , 1984 )
Într-o armată a unui stat de drept, disciplina se constituie nu numai într-o normă juridicală, ci și într-una morală, de atitudine față de orice abatere de la normele și regulile vieții ostășești, în înțelegerea de către fiecare militar a locului și a rolului sau în cadrul armatei. Indisciplina nu poate fi în nici o situație tolerată, pentru că dezorganizează, împiedică unirea eforturilor, introduce incertitudine, anulează capacitatea, face vulnerabil orice colectiv, aduce prejudicii intereselor țării, este în ultimă istanță o problemă a răspunderii față de sine și față de colectivitate.
“ Din acest punct de vedere este nevoie să se acționeze pentru combaterea manifestărilor de voluntarism și de libertinism care apar în unele subunități și unități, a atitudinilor moralizatoare- criticarea cu fermitate a indisciplinei altora în timp ce conduita proprie lasă de dorit- cât și pentru eradicarea diferitelor forme de închistare în sine și pasivitate- comportament ireproșabil, dar o totală indiferență față de ceea ce se întâmplă în jur- ambele tipuri de conduită fiind fațete ale aceleiași trăsături negative-individualismul.” ( Gh. Arădăvoaice, 1997)
Ordinea interioară îl determină pe tânărul ostaș să acționeze și să se comporte așa cum cer regulamentele, îl obligă să renunțe la unele obișnuințe ce nu se încadrează în specificul și ritmul activității militare. Neasimilarea pe deplin a conduitei bazată riguros pe reglementările impuse de activitățile militare generează, în mod inevitabil, anumite frământări și tensiuni, sporește consumul nervos, creează chiar unele iritări. Dezvoltarea spiritului de ordine se bazează pe muncă, pe îndeplinirea ireproșabilă a activităților înscrise în planul pregătirii pentru luptă.
Prin urmare, angajarea tuturor militarilor la procesul de instrucție constituie și una din căile principale de a se preveni abaterile disciplinare.
III.10. Specificul spațiului intim în armată
Accesul la conduitele sau informațiile aparținând spațiului public este considerat în mod implicit legitim pentru orice altă persoană.
“În același timp, expunerea în spațiul public de către alte persoane a unor fapte sau informații aparținând spațiului privat al cuiva este percepută psihologic ca o agresiune sau, în cel mai bun caz, este generatoare de frustrare.”( Cândea, 1999)
“Grupul militar are și alte particularități. Astfel, cazarea în comun a unui număr mare de militari ca și îmbăierea lor în comun conferă un caracter mai degrabă difuz distincției public-privat. În același mod, preocuparea liderilor militari în instruire de realizare a coeziunii de grup accentuează aceste efecte. Autodefinirea prin “eu” cu componenta de protecție a personalității pe care o are spațiul privat asociat persoanei, devine printr-un fenomen cunoscut de sociologi ca “efect pervers”, un “noi” cu limite interpersonale destul de difuze, un fel de spațiu privat”comun” sau “extins”.”( Cândea, 1999)
Mediul militar este prin cultul masculinității și prin presiunea uniformizatoare a colectivelor militare, favorizânt pentru dezvoltarea unor conduite neacceptabile în mediul social extern. O problemă care se pune este în ce măsură indivizii care adoptă un astfel de comportament îl vor translata și în relațiile sociale extramilitare ori chiar în familie, în care convențiile tacite specifice mediului militar numai funcționează.
CAPITOLUL IV
Stresul ocupațional în armată
Prin natura și specificitatea sa, mediul militar este un mediu generator de stres ocupațional.
Stresul reprezintă, datorită amplorii pe care a căpătat-o în zilele noastre, încă una dintre „ bolile civilizației” moderne, iar în ultimii ani s-a scris foarte mult despre acest subiect. Biroul Internațional al Muncii consideră stresul „ una dintre cele mai grave probleme ale timpului nostru, nu numai pentru indivizii cărora le pune în pericol sănătatea fizică și mentală, dar și pentru înterprinderi și guverne”.
Cel mai frecvent și totodată cel mai devastator factor stresant îl constituie așa cum am spus și mai înainte, situația de muncă, viața profesională, ce are consecințe nemijlocite atât asupra activității profesionale cât și asupra sănătății celor care prestează munca.
Pentru România, ultimii ani au însemnat o perioadă de profunde transformări și restructurări sociale, politice, economice, care s-au extins și la nivelul socio-organizației militate. Implicațiile psihologice ale acestor transformări sunt dintre cele mai variate, relațiile psihosociologice sunt foarte diversificate și din păcate impredictibile. (Cîndea, I., 1999 )
În domeniul militar aceste transformări au fost urmate de optimizări în unele compartimente, dar cel mai adesea au declanșat disfuncționalități. Deși în plan organizatoric schimbările presupun intervenții simultane, efectele acestora apar succesiv, iar în plan individual, se produc cel mai greu. În plan individual există încă o succesiune a schimbărilor. Cunoștințele, prin acumulări și restructurări se schimbă primele și relativ ușor. Nu același lucru se întâmplă cu atitudinile, mentalitățile, comportamentele care se schimbă mult mai greu. De aceea apare o discordanță între mentalitățile anterioare și noile cerințe impuse, ceea ce determină imposibilitatea adecvării persoanei la mediu.
IV.1. Sursele stresului ocupațional în armată
Având un program bine stabilit cu mult timp înainte, militarii își desfășoară activitatea conform orarului, indiferent de factori, indiferent de anotimp. Factorii fizici de mediu interacționând între ei își pot spori efectul negativ, intensificând caracterul stresant al activității. De asemenea zgomotele și vibrațiile rezultate în urma tragerilor, deplasărilor cu mijloacele de luptă, deși nu produc leziuni din punct de vedere anatomic pot genera stres.
Tot factor legat nemijlocit de muncă este încărcarea sau deficiențele în muncă. Excesul de muncă fie de natură cantitativă , fie de natură calitativă reprezintă un real factor stresant. Supraîncărcarea determină instalarea oboselii care poate duce la stres psihic intens. Oboseala poate să apară și datorită nerespectării programului de somn, ori a intervalului mare dintre ora deșteptării și acea a începerii cursurilor- interval în care se desfășoară activități solicitante atât din punct de vedere fizic ( înviorare) cât și psihic (adunări, inspecții). (Dulea, G. , 2007 )
Mediul militar presupune de asemenea ritmuri impuse de muncă, ceea ce reprezintă altă sursă de stres și deficințele în muncă, activitățile puțin stimulatoare pot declanșa stresul. În domeniul militar, deși programul zilnic este foarte condensat și format dintr-o multitudine de activități, conținutul acestora este considerat de multe ori plictisitor, iar plictiseala ( dezinteresul) generează stres.
Profesiunea militară face parte din categoria profesiunilor de mare risc. De accea pericolul fizic ține de însăși esența acestei profesiuni. Sigur, în condiții de pace riscurile sunt mai mici dar există totuși. Pericolul fizic rezidă în primul rând din responsabilitatea socială a profesiunii militare- din scopul acesta- apărarea țării în condițiile acceptării și chiar a sacrificiului suprem.( Albu, C. , 2006 )
Adecvarea persoană-mediu, adică acea concordanță între caracteristicile psihosociale ale individului și condițiile de muncă din mediul său reprezintă un alt criteriu de determinare al stresului. Neconcordanța determină : anxietate, depresie, nemulțumire, etc.
Relațiile interumane, calitatea raporturilor dintre superiori și subordonați, sau dintre colegi între ei, pot să reprezinte surse de stres. În grupul militar aceste relații sunt predominant formale, iar atunci când ele nu se bazează pe corectitudine, înțelegere, respect, pot determina relații anxioase, depresii, stres.
Lipsa de înțelegere din partea superiorilor, birocrația, multitudinea de aprobări necesare rezolvării problemelor personale îi menține pe militari într-o stare de încordare declanșatoare de stres.
La aceste posibile surse de stres, specifice mediului militar, se pot adăuga încă multe altele determinate de viața cotidiană, familială, de schimbările din mediul social, politic, economic.( Andreescu, A., 2006 )
Deși toți indivizii sunt obligați să facă față evenimentelor stresante ca cele enumerate mai sus, nu toți sunt atinși de boli cronice sau de dezordini mentale. Este de la sine înțeles că sursele de stres nu declanșează ele singure boli și că trebuie luați în considerare și alți factori cum ar fi caracteristicile situației stresante, calitățile psihologice și biologice ale individului, caracteristicile sociale, care acționează ca adevărate bariere protectoare.
IV.2. Stresul în organizația militară
Fenomen curent al vieții moderne, ca urmare a creșterii ritmului solicitărilor și variațiilor ambianței, stresul are în armata și, îndeosebi pe câmpul de luptă, o importanță însemnată în influențarea negativă a moralului trupelor, în diminuarea capacității de luptă a militarilor și unităților. (Baban, A. , 1999 )
Situațiile generatoare de stres pot fi de natură fizică (zgomot, temperatură, spațiu limitat, incendii, cutremure), psihologică (teamă, conflict, presiune), socială (neadaptare, excludere socială).
În general, orice stimul intern sau extern care depășește sau scade sub un anumit prag poate constitui o sursă de stres, afectând conduita și activitatea psihică a unei persoane.
Pentru domeniul militar, recunoașterea operativă a prezenței stresului la cadrele militare are o importanță deosebită, constituie primul pas în controlul și stăpânirea acestui fenomen, asigurându-se îndeplinirea misiunilor fără pierderea eficienței. Odată cu identificarea manifestărilor stresului se pot folosi, individual și colectiv, metode și tehnici de scădere a intensității lor, de limitare a efectelor negative generate de acest fenomen.
Statutul de militar se numără printre cele mai stresante profesii. Principalii factori stresori care pot apărea sunt: calitatea slabă a procesului pregătirii pentru luptă, gradul înalt de solicitare fizică și psihică a misiunilor, nivelul scăzut al ordinii și disciplinei militare, probleme nerezolvate în familie, stil de conducere inadecvat al comandanților și șefilor, lupta și activitățile pe timp de noapte, precum și în condițiile unui nivel scăzut de luminozitate și vizibilitate, izolarea, conflicte interioare între simțul datoriei și spiritul de conservare a integrității personale.
Căi și modalități de instruire a militarilor în vederea depășirii stresului în activitatea militară (Dulea, G. , 2007 )
– desfășurarea unei intense și eficiente pregătiri militare generale și de specialitate, aceasta fiind principala cale de creștere a capacității adaptative și antistres a personalului;
– realizarea la militari a unei foarte bune condiții fizice capabilă să le susțină eforturile aspre impuse de armată;
– însușirea de către militari a unor modalități de depășire a stresului și efectuarea de antrenamente pentru dezvoltarea acestor tehnici;
– stabilirea, îndeosebi în timpul aplicațiilor tactice a unui raport optim între efort, activitate și odihnă;
– repartizarea corectă, rațională a sarcinilor și misiunilor în raport cu gradul lor de dificultate și cu capacitățile oamenilor;
– rezolvarea operativă și pozitivă a problemelor personale și de familie ale militarilor;
– asigurarea funcționalității optime a sistemului de informații de jos în sus, de sus în jos și pe orizontală.
Ecuația personală își pune amprenta pe toate aspectele interacțiunii individului cu ambianța: evaluarea situației stresante, reactivitatea particulară a subsistemelor psihofiziologice solicitate, vulnerabilitatea sau toleranța la stres.
Stăpânirea fenomenului de stres impune atât relevarea aspectelor teoretice și practice ale răspunsurilor (reacțiilor) individului- colectivului la acest sindrom, cât și cunoașterea foarte exactă a cerințelor și solicitărilor generatoare de stres, denumite: "situații stresante", "factori stresanți", "stresori". Deosebindu-se de celelalte activități sociale, printr-o multitudine de condiții și particularități specifice, activitatea în domeniul militar conține importante surse potențiale de stres, numărându-se, din acest punct de vedere, printre cele mai stresante profesii. ( Petre, N., 2006 )
Principalii factori stresori care pot apărea, pe timp de pace, în activitatea militară sunt: calitatea slabă a procesului pregătirii pentru luptă, gradul înalt de solicitare fizică și psihică a misiunilor, numeroase situații de risc și pericol, nivelul scăzut al ordinii și disciplinei militare, starea prelungită de izolare relativă a ostașilor față de mediul de viață civil din care au provenit, conflicte între militari, climat de muncă deficitar în subunități, probleme nerezolvate în familie, boli, căsătorie, nașterea copiilor, stil de conducere inadecvat al comandanților și șefilor (abuziv, neregulamentar), insuficiența echipamentelor, hranei, condițiilor de nivel mediu, de cazare și de petrecere a timpului liber precum și a materialelor de întreținere, stresul pensionării (al trecerii în rezervă) . Odată cu anunțarea măsurilor de modernizare, restructurare, disponibilizare a cadrelor din armată, o nouă formă de stress ia amploare : stresul disponibilizării. Evident, în timp de război, tratarea superficială sau eludarea unora dintre factorii stresanți menționați, amplifică tensiunea luptei, reduc resursele disponibile pentru depășirea acestui fenomen psihic, diminuează substanțial eficiența militarilor.
Pregătirea pentru luptă, în general, și instrucția militară, în special este percepută ca o experiență profund negativă de cei instruiți. Există anumite caracteristici care o fac să fie "extraordinară" și să persiste, de-a lungul anilor: subaprecierea statutului de civil; izolarea extremă de societatea civilă și pierderea aproape totală a vieții private; evaluarea performanțelor este făcută, la nivelul grupului și nu la nivel individual (sursa celor mai multe și mai serioase nemulțumiri); accentuarea masculinității și agresivității …
”Orice situație de viață care solicită mecanismul adaptativ generează stres. Nimeni nu poate și nu trebuie să evite stresul, el reprezintă viața însăși.” ( Iamăndescu B.I., 1993)
IV.3.Factori stresanți specifici câmpului de luptă
Dintre elementele, acțiunile și situațiile specifice câmpului de luptă modern, care se constituie în factori stresanți, apreciez că cei mai importanți sunt următorii (Iamăndescu B.I. , 1993) :
IV.3.1. Uriașa putere letală a armamentului și tehnicii de luptă moderne din dotarea armatelor. Eficacitatea nemaiîntâlnită a acestora provoacă la militari o stare extremă de insecuritate, de tensiune și pericol, ceea ce conduce la un stres sever, cu efecte negative asupra capacității de luptă și rezultatelor conflictului armat. Sentimentul că omul nu mai înseamnă decât o unealtă a morții, pierderile de vieți omenești, răniții și imaginea terifiantă a câmpului de luptă provoacă la luptători un stres de mare intensitate, care la rândul său generează un număr sporit de victime umane, de soldați uciși, răniți, dispăruți sau îmbolnăviți. Stresul luptei generat de folosirea celor mai rafinate arme este amplificat de rezistența dârză a inamicului, peste limitele obișnuite, precum și de intensele acțiuni de propagandă și de influențare psihologică desfășurate de acesta.
IV.3.2. Zona de luptă neclar definită, fluidă, supraîncărcată de zgomot, aglomerație și haos.
Constituind un spațiu fără granițe vizibile între componentele dispozitivului de luptă, aceasta are astăzi o dimensiune fizică care depășește puterile obișnuite de percepție și orientare ale omului, mărind indefinit teama luptătorilor pentru propria lor integritate fizică, ceea ce se reflectă în valori extrem de reduse ale moralului și rezistenței psihice ale militarilor. Înzestrarea tehnică și armamentele "inteligente" oferă trupelor posibilități largi de desfășurare a unor operațiuni de luptă continue, prin surprindere, cu maximă intensitate și fără limitări în spațiu, indiferent de condițiile meteorologice, provocând la luptători, alături de stresul obișnuit de luptă și stresul generat de operațiuni neîntrerupte.
Eforturile fizice și mentale prelungite, solicitate de aceste operațiuni, precum și slaba protecție pe care o oferă terenul epuizează rapid energia corpului și diminuează foarte mult capacitatea intelectuală a individului. Toate acestea, însoțite de dese privări de hrană, apă, igienă, echipament etc., determină instalarea autoritară a stărilor de frică, anxietate, incertitudine și conflict, conduc la un acut stres, a cărui manifestare este permanent alimentată de frica intensă de a fi ucis sau rănit, de a pierde prieteni și de a vedea camarazi murind.
IV.3.3. Pericolul luptei în condițiile folosirii armelor de nimicire în masă, este o sursă majoră de stres. Deși militarii sunt pregătiți să înfrunte un atac cu armamente de nimicire în masă și cu armamente de lovire cu înaltă precizie, folosirea echipamentului de protecție și luarea altor măsuri de apărare împotriva acestora contribuie la accentuarea oboselii lor fizice, în primul rând datorită căldurii, reducerii vizibilității și îngreunarea mișcării, la scăderea într-o și mai mare măsură a timpului disponibil pentru odihnă și somn, mărind epuizarea. În plus, frica de necunoscut și cunoașterea efectelor dezastruoase ale armelor de nimicire în masă, precum și ale altor armamente moderne, provoacă stres psihologic semnificativ, agravat și de zvonuri nefondate lansate de inamic.
IV.3.4. Lupta și activitățile pe timp de noapte, precum și în condițiile unui nivel scăzut de luminozitate și vizibilitate constituie surse importante de stres.
Trupele aflate în acțiuni neîntrerupte vor fi private de un program de somn regulat, poate chiar nu vor putea dormi timp până la 3- 5 zile, schimbându-se astfel radical ritmul diurn și nocturn normal al oamenilor. Oboseala fizică și mentală care se instalează în asemenea condiții deteriorează rapid capacitățile militarului, scad rezistența la frig, zgomot, nesiguranță, provoacă iluzii și halucinații. Aceste efecte cumulate pot fi dezastruoase pentru îndeplinirea misiunilor de luptă.
IV.3.5. Inactivitatea, izolarea, monotonia și plictiseala contribuie la ridicarea nivelului stresului în luptă. Obișnuința luptelor intense și îndelungate determină organismul uman să se adapteze la mari emoții și agitație psihică. De aceea, orice întrerupere sau pauză care intervine în ritmul activităților pe front conduce la oboseală, plictiseală, frustrare, și în final, la un stres accentuat. Problemele de morală și de disciplină, care sunt adesea răspunsuri la stres, sunt înrăutățite de lipsa de coeziune a unității- subunității și a solidarității. În momentele de inactivitate, monotonie, plictiseală și izolare, coroborate cu un climat ostil în unitate- subunitate, apar fenomene negative precum: conflicte între militari, simularea de boli, acte de vandalism, de nesubordonare, bătăi, abuz de alcool etc..
Dacă nu se iau măsuri adecvate pentru eliberarea de plictiseală și îndepărtarea sentimentului de frustrare, stresul instituit poate căpăta valori nebănuite, afectând hotărâtor capacitatea de luptă a subunităților și unităților militare.
IV.3.6. Inconsecvențele și deficiențele în conducere ale comandanților și șefilor de stat major creează în rândul luptătorilor un stres sever. Este arhicunoscut faptul că autoritatea și prestigiul comandanților reprezintă factori hotărâtori ai succesului în luptă. Când subordonații au comandanți și șefi competenți, curajoși, când sunt informați operativ de aceștia cu privire la acțiunile și situația inamicului, precum și a trupelor proprii, atunci ei se simt protejați și ocrotiți, au încredere în propriile forțe și în victorie, pot depăși cu relativă ușurință greutățile și presiunile luptei. Soldații care își pierd încrederea în conducătorii lor, numai răspund prompt și correct la ordine, li se micșorează rezistența psihică și devin mai vulnerabili la stres.
IV.4.Factori moderatori ai stresului ocupațional la militari
Nu există vreun sector al vieții umane complet lipsit de stres. Însă în anumite domenii acesta este prezent cu mult peste limitele rezonabile; cauzele principale derivă din creșterea continuă a solicitărilor profesionale, prin complexitatea sarcinilor de rezolvat și prin expectațiile societății, mereu sporite.
Colectivitățile umane, cu rare excepții, se confruntă cu variate probleme sociale, economice, etnice, religioase, din ce în ce mai complexe și mai dificil de soluționat. În acest context, mediile militare se caracterizează printr-o încărcătură psihică bazală superioară mediei altor sfere de activitate, peste care se suprapune stresul acut din anumite perioade. ( Petre, N., 2006 )
Din punct de vedere psihologic, munca face parte din trebuințele fundamentale ale omului, corespunzând nevoii de realizare, nevoii de performanță, recompensată prin satisfacția rezultatelor abținute. Ea reprezintă instrumentul principal al formării personalității umane. Stresul profesional este determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice și intelectuale, în special în cadrul unei organizații.
Organizațiile militare constituie structuri sociale aparte. Nevoia adaptaării suple la noile solicitări și mai ales cea a rezolvării eficiente a problemelor din ce în ce mai numeroase, specifice oricăror organizații care se doresc viabile, se lovesc și sunt subminate sistematic de preluarea și perpetuarea unui cadru regulamentar/ legislativ de multe ori rigid. Adaptarea specifică la acest cadru presupune renunțarea conștientă și deliberată la o parte din propria individualitate, la o anumită libertate decizională și la libera inițiativă, iar pentru persoanele care nu-și asumă aceste particularități, ba mai mult le resimt disproporționat sau eronat, stresul ocupațional nu va intârzia să apară.
Între evenimentele de viață și sursa de stres nu se poate pune semnul identității. Primul element reprezintă doar o sursă potențială de stres, devine ,, stresor’’ în funcție de modul în care este perceput, interpretat și recunoscut ca atare. Aceeași situație poate fi luată în considerare din diferite puncte de vedere, iar evaluarea ei depinde de optica personală, de concepția despre viață, de experiența celui în cauză. Dacă accentul este pus pe pericol, pe risc, pe incapacitatea de a-l învinge, emoția va fi de frică; dacă atenția se va concentra asupra căilor și mijloacelor de a face față dificultăților, de căutare a posibilităților de a le depăși, se vor genera sentimente de încredere, curaj și îndrăzneală. Subestimarea valențelor negative ale situațiilo externe, însoțită de supraestimarea valorii proprii duce la comportamente neadecvate. Acest lucru se întămplă și în situația inversă, atunci când supraestimarea valențelor negative ale situațiilor extreme și subestimarea capacităților proprii duc la comportamente defensiv exagerate.
Tipul comportamental reprezintă un factor moderator al sresului ocupațional.Intr-o instituție militară, rigidă în primul rând datorită piramidei ierarhice, constrângerile interne constituțional caracteristice tipului de comportament reprezintă aproape întotdeauna factori predipozanți în escaladarea sresului profesional. Paradoxal, atât cei cu bune rezultate profesionale, cât și cei mai puțin eficienți, pot ajunge să suporte consecințele stresului, inclusiv ca urmare a tipului lor comportamental; primii au avantajul că aprecierile pozitive ale comandanților și superiorilor le favorizează găsirea unor metode eficiente de coping. ( Pitariu, H. ; Sîntion, F. , 2003 )
Literatura în domeniul militar este redusă în privința datelor referitoare la stresul ocupațional atât datorită confidențialității pentru societatea civilă a multor aspecte interne, cât și prin cultivarea imaginii de militar apt și dispus a suporta firesc toate privațiunile serviciului. Militarul care acționează pentru îndeplinirea unor misiuni specifice, încă din perioada de antrenament, se confruntă cu situații specifice, solicitante tocmai pentru a înțelege, cunoaște, sesiza simptomele apariției stresului și să fie în măsură să răspundă cu succes în diferite situații.
IV.5.Stresul psihic în lupta armată
Lupta și armata modernă, cu situațiile ei pline de riscuri, de pericol și neprevăzut, solicită toate resursele psihice, morale, cognitive ale ființei umane. Schimbările fregvente, pierderile umane și materiale, necesitatea imperioasa de a parcurge într-un timp scurt mari distanțe în diferite condiții de teren și stare a vremii, cer la trupe eforturi psihice sporite. Cunoasterea metodelor și mijloacelor de a preveni, limita și eliminarea stresului și urmarile acestuia trebuie să reprezinte o prioritate in lupta armată. Tendința spre perfecționarea și profesionalizarea pregatirii armatei, punerea in valuare a individualitații militarului devin o necesitate și o realitate pentru ceea ce înseamna luptător modern al unei armate moderne. ( Arădăvoaice, 1993 )
IV.5.1.Stresul psihic. Condiții de ordin general
Stesul psihic însoțește orice activitate în care omul este angajat, fiind o rezultantă a ,, conflictului’’ ce poate fi generat de acțiunea in sine și de cel pe care o prestează, precum și datorită creșterii ritmului evoluției societații, volumului solicitărilor și dinamicii accelerate a ambianței sociale. Din acest punct de vedere se vorbește despre stresul vieții de zi cu zi, al mediului ambiant, familial, școlar, profesional, etc..
Stresul profesional este determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice și intelectuale. Stresul profesional a atras atenția prin consecințele sale reflectate în etiologia sănătății mintale, a bolilor somatice, cum sunt cele de natura cardiovasculară, ulcerul și altele.
,,S-a afirmat că dacă știința despre stres – stresologia – care ține concomitent de psihologie, de medicină, de sociologie și de alte discipline – este foarte nouă, aparuta chiar de puțini ani, obiectul ei – stresul- este vechi de când lumea.Oamenii au avut de-a face cu stresul dintotdeauna, dar l-au suportat fără să-l înțeleagă. ( Arădăvoaice, 1993, p. 5)
Conceptul de stre a fost formulat pentru prima dată de canadianul Hans Selye (1907 – 1982). Prin stres el înțelegea un răspuns nespecific al organismului la solicitările la care este supus.
,,În Dicționarul de Psihologie Socială stesul psihic este definit ca ,,stare de tensiune, încordare și disconfort determinată de agenții afectogeni cu semnificație negativă, de frustrarea și reprimarea unor stari de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unei probleme’’(Dicționar, 1981, p. 235).
Capacitatea individului de a gândi și acționa se modifică in condiții de stres.Stresul influențează apariția astmelor bronșice, hipertensiunii, colitelor, anumitor dermatoze, reumatisme artrice, ulcere,etc.stresul este cauzator direct al tulburărilor de somn, a inapetenței.
Modificările fiziologice și psihologice datorate stresului nu au scăpat specialiștilor din domeniul militar.Folosirea factorilor de stres pentru slabirea potențelor inamicului este nouă.Luptele de uzură, terorizarea inamicului, măcinarea nervoasă a acestuia, reprezintă modalitați foarte des folosite în războaie sau în situații de criză.
Exemplele abundă in istorie fapt pentru care nu amintesc decât unele mai neobișnuite și eficiente: Lansarea de bombe și proiectile cu explozie întârziată care să prelungească starea de stres mult timp după terminarea bombardamentului, tehnică folosită pe scară largă de americani și japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial; Lansarea de atacuri diversioniste la mare distanță în spatele frontului pentru a creea nesiguranță; Atacarea combatanților inamici în locuri neașteptate: dușuri, WC- uri, restaurante, tabere de odihnă și refacere; Menținerea unei activitați pe timpul nopții, precum transferarea de unitați dintr-o poziție în alta, deplasări necontenite de coloane auto, simulare de atacuri aeriene și terestre etc.
Profesorul universitar dr. Karl Hecht afirmă că “ stă în puterea noastră ca prin structurarea mediului de viață și de muncă să folosim stresul pentru sporirea capacității de muncă și pentru menținerea sănătății.”
“Există factori ce facilitează agresiunea stresului și factori de creștere a rezistenței la stres’’.(Peter Hanson , 1987).
,,În categoria factorilor ce facilitează agresiunea stresului se înscriu:
– Ereditatea nefavorabilă; Insomnia; Dieta greșită; Obezitatea; Scopuri nerealiste; Abuzul de stimulente sau sedative; Fumatul; Situația materială deficitară; Munca nesatisfăcătoare; Instabilitatea familiei. În rândul factorilor de creștere a rezistenței la stres se remarcă- Ereditatea favorabilă; Simțul umorului; Dieta corespunzătoare; Stresul alternativ; Scopuri tangibile; Cunoașterea factorilor de stres; Somnul odihnitor și relaxarea eficientă; Situația materială bună; Munca plină de satisfacții; Armonia familială.’’ (Arădăvoaice, 1993, p. 21 – 24).
IV.5.2.Stresul în lupta armată. Factori generatori de stress
Conflictele militare în care se utilizeaza o gamă extrem de largă de mijloace de luptă cu urmari deosebit de distructive, întrebuințează o varietate de forme si procedee de luptă, inclusiv modalitați de influențare ideologică și persuasiune psihologică subtile, care fructifică marile avantaje de difuzare masivă și rapidă a mesajelor de care dispune mass – media contemporană și exploatează abil toate slăbiciunile omenești, solicită intens capacitațile intelectuale și psihice ale luptătorilor.
R. Wiliams și B. Smith, în vol. II al cunoscutei lucrări „Soldatul american” enunță 12 caracteristici ale luptei care generează stresul:
1. pericolul asupra vieții, asupra unor părți ale organismului și sănătății;
2. hrană, apă și îmbrăcăminte insuficientă;
3. munca pe timp îndelungat, somn insuficient;
4. lipsa relațiilor sexuale;
5. lipsa de încredere și simpatie (bunăvoință);
6. pierderea camarazilor și privirea răniților și morților;
7. limitarea posibilitaților de deplasare;
8. incapacitatea și limitarea posibilităților de orientare;
9. conflicte interioare între simțul datoriei și integritatea personală, acceptarea normelor de trai în colectivitate și imperativele luptei;
10. sentimentul că omul nu înseamnă nimic (el este mijloc și unealtă);
11. lipsa unei vieți private și constrângerea permanentă la viața în colectiv; etc.
,,Stresul, ca stare de încordare psihică maximă, are două niveluri( grade) de intensitate: ușor (hipostres) și puternic(hiperstres). Militarii percep în mod diferit factorii de stres. Astfel, un militar poate avea rezultate deosebite, iar altul este complet dezorientat, nu se poate concentra, nu poate desfășura o activitate eficientă.
Uneori, stresul produce emoții positive, stare denumită eustres. Prin acțiunea distructivă a stresului, militarul se află in așa-numita stare de distres. Dacă încordarea emoțională( psihică in general) este puternică și acționează asupra militarilor timp îndelungat (hiperstres în combinație cu distres)aceștia pot suferi o cădere psihică cu urmări uneori grave.’’(Gabriel Dulea, “Fundamente psihologice ale luptei armate”, 2007, p.107-108)
IV.5.2 Solicitări și trăiri psihice în luptă
Lupta armată modernă, cu situațiile ei pline de riscuri, de pericol și neprevăzut, solicită toate resursele psihice, morale, cognitive ale ființei umane. Schimbările frecvente, pierderile umane și materiale, necesitatea imperioasă de a parcurge într-un timp scurt mari distanțe în diferite condiții de teren și stare a vremii, cer trupelor eforturi psihice sporite. Aceasta apare și mai mult în evidență dacă avem în vedere situațiile ce impun ducerea unor acțiuni în spații infectate chimic sau radioactiv, în desfașurarea cărora luptătorii nu vor avea timp să se odihnească normal, precum și dificultățile ce pot să apară în asigurarea legaturilor și a transmiterii și primirii ordinelor, în asigurarea aprovizionării și în acordarea ajutorului medical.
Datorită mecanizării trupelor, acțiunile de luptă se desfășoară în ritm tot mai alert, iar mijloacele moderne oferă posibilitatea ducerii acțiunilor de luptă și noaptea. Toate acestea duc la scurtarea pauzelor pentru odihnă și la micșorarea numărului lor. Drept urmare apar tot mai frecvent stări de epuizare fizică și psihică.
În război, luptătorul este nevoit să lupte concomitent pe mai multe fronturi: lupta cu sine – sa-și înfrângă teama, sa-și mențină luciditatea, calmul, autocontrolul; lupta cu armamentul și tehnica din dotare pentru a o utiliza la parametrii superiori; lupta cu terenul, condițiile de climă, starea atmosferică și confruntarea propriuzisă cu inamicul pentru a-i ghici intențiile, a-i dezvălui la timp tacticile, a gasi modalitațile cele mai adecvate pentru a le contracara oportun.
Ideea apropiatei lupte cu inamicul tulbură contelarea psihică a militarilor. Interesant de relevat că starea aceasta, subminată de nervozitate ca la un sindrom obsesiv, încetează odată cu primele izbucniri în iureșul de foc.
,,Varianta limită a acestei stări reflectată în manifestări grupale în unitățile de luptă, în preajma intrarii lor în desfășurarea concretă a misiunii de luptă, produce o stare colectivă de euforie indicată de terminologia populară prin ,,beția luptei’’.
Oricât de ciudată ar părea alegerea expresiei pentru designarea unei stări sufletești în momentele decisive ale unei bătălii, ea se justifică prin încărcătura afectivă pe care o proiectează în spațiul definirii procesului. Nu este vorba de o dezintegrare spontană și momentană și nici de o dezadaptare, ci, dimpotrivă, de intensificarea unor dominante în constelarea psihică, menite să fie pârghie între consumul nervos și acoperirea sa organică.’’(Gabriel Dulea , Fundamente psihologice ale luptei armate, 2007, p.208)
Substratul euforiei de luptă este o mobilizare a energiilor până la exaltare. Înfruntarea riscurilor și înlăturarea oricăror îndoieli are loc înt-o stare de tensiune psihică neobișnuită, ce echivalează cu o încredere deosebită în propria personalitate. Starea de euforie întărește toate forțele interioare ce participă la făurirea puterii combative.
În acest domeniu al suprasolicitării, darn u în sensul efectului asupra organismului, ci al cauzei sale de natură psihica excepțională, psihologia marchează diferențele de expresie optimistă a personalității.
Pe câmpul de luptă modern se utilizează și arme ce acționează direct asupra sistemului nervos. Acestea se impart în două clase:
– substanțe toxice neuroparalitice – aceste substanțe provoacă o acumulare rapidă de acetilcolină la nivelul sistemului nervos central, având drept consecințe: transpirație abundentă, constricție bronhială, întunecarea vederii, vomă, convulsii, stop respirator;
– substanțe toxice incapacitante cu acțiune psihică – sunt menite să scoată militarii din luptă pe o perioadă de la câteva ore până la câteva zile, dar au o mică probabilitate de a provoca moartea sau persistența îndelungată a efectelor.
Solicitările psihicului uman diferă și în funcție de fazele luptei. Se apreciază că perioadele cele mai dificile sunt cele dinaintea luptei și partea finală a ei.
Manifestările individuale sunt cele ce apar îndeosebi în urma unei emoții cu caracter violent și constituie răspunsuri nespecifice ale militarului la agresiunile psihofiziologice ale luptei. În această categorie intră următoarele tulburări psihice individuale (Hanciuc, C. ; Jelea-Vancea, G. , 2005 )
– Siderarea – se caracterizează prin imobilitate psihică și rigiditate motorie ce creează o imagine de împietrire, de “statuie” a luptătorului;
– Panica – luptătorul nu-și mai poate exercita funcțiile de autocontrol și numai poate stabili relații normale cu mediul. Tremurând, urlând, îngrozit, militarul fuge dezordonat, neglijând cele mai elementare precauții de securitate pe care anterior le-a respectat. Aceste fugi haotice se termină adesea printr-o cădere în stare de epuizare, cu respirație sacadată, tahicardie și mutism, sau printr-o descărcare excito-motorie foarte violentă;
– Formele delirante acute – se definesc prin prezența parazită în gândirea luptătorului a unor idei sau nuclee delirante, obsesive, psihice sau maniacale (de la câteva ore la 2 – 3 zile). În aceste situații apare bizareria preocupărilor subiectului;
– Formele isterice – au o fenomenologie clinică, caleidoscopică și pot fi sugerate de către propaganda inamică. Pe timpul luptei, manifestările cele mai frecvente sunt surdo – mutitatea, tremurăturile și crizele isterice propriu-zise;
– Formele depresive – au la origine o stare conflictuală internă acompaniată de un puternic sentiment de culpabilitate legată de anumite momente și situații pe câmpul de luptă. Prin caracterul insidios al unor mesaje ale propagandei inamice se pot induce comportamente și stari depresive, veritabile consecințe ale șantajului emoțional și moral desfașurat de agresor prin acțiunile sale psihologice;
– Formele caracteriale – au manifestări polimorfe concretizate în indiferență și dezinteres pentru soarta celorlalți membri ai subunitații, iritabilitate și uneori placiditate.
IV.5.3 Urmările stresante ale dereglarii ciclului biologic zi – noapte
Acțiunile de luptă de toate tipurile trebuie desfășurate ziua si noaptea. În anumite cazuri, misiunile de luptă vor trebui prelungite pentru perioade nedefinite de timp. Unul dintre multele aspecte ale dimensiunii umane care va fi afectat de permanentele acțiuni de luptă este capacitatea personalului de comandă de a lua hotărâri rapide și corecte, care scade ca urmare a oboselii cauzată, în primul rând, de lipsa de somn.
Corpul omenesc funcționează după un „orar intern”, care reglementează atât anumite procese fiziologice cât și somnul. Aceste procese au o apariție ciclică și sunt obișnuit denumite ciclul diurn sau ciclul zi – noapte. Acest ciclu diurn tinde să regleze funcțiile fiziologice. (Hanciuc, C. ; Jelea-Vancea, G. , 2005 )
Din punct de vedere psihic, organismul este influențat de ciclul diurn în mai multe feluri. Temperatura corpului atinge un maximum între orele 17.00 și 23.00 și un minimum între 03.00 și 06.00. Activitatea intelectuală atinge un maximum între 09.00 și 12.00 dimineața și între 16.30 și 21.30 după – amiaza. Alte efecte constatate sunt: o încetinire în funcționarea glandelor salivare, ceea ce elimină necesitatea de a înghiți; secreția lacrimală scade în timpul fazei preliminare a somnului ceea ce explică senzația de usturime a ochilor; secreția gastrică și biliară scad; ritmul bătăilor inimii și presiunea sangvină scad; se micșorează pupilele; scade secreția urinară.
Aceste efecte apar în timpul perioadei nocturne a unui ciclu diurn, indiferent dacă omul doarme sau este treaz. Obligând organismul la o stare de veghe se întinde dincolo de momentul în care, în mod normal, s-ar instala somnul, aceasta face ca organismul să funcționeze deficitar, în asincronie cu ciclul diurn.
Iată câteva efecte fizice și psihice ale privării de somn:
– Scăderea rapidă a atenției, care duce la omiterea unor semnale importante (privirea în gol);
– Slăbirea capacitații de concentrare asupra unei activitați pe o perioadă mai lungă; și în curând, imposibilitatea distribuirii atenției asupra a două sau mai multe activitați;
– Diminuarea capacitații de memorare, mai ales privind evenimentele recente, ceea ce face dificilă asimilarea de noi informații, date și cifre, urmărirea unor instrucțiuni sau amintirea unor decizii recente;
– Încetinirea reacției la instrucțiuni sau evenimente, cu impresia că subiectul lucrează ca în transă; lentoare în reacții;
– Afectarea puternică a activitații de codificare și decodificare pentru care subiectul are nevoie de tot mai mult timp, activitate care suferă mult și din punct de vedere al corectitudinii;
– Degradarea capacitații de argumentare logică; apar dificultați de comunicare, subiectul având probleme în înțelegerea sau articularea celor mai simple mesaje;
– Apariția unor stări de depresie, furie, iritabilitate sau indiferență.
Mai trebuie amintit că privarea de somn se acumulează (3 ore de somn pierdute în această noapte cu 3 ore de somn pierdute în noaptea urmatoare ș.a.m.d.). Timpul de revenire diferă de la individ la individ.
,,Problema este deci foarte complexă: este vorba de luptători pe care pregătirea fizică îi ține în picioare, dar cărora absența somnului le provoacă halucinații, apatie, incapacitatea de a interpreta ordinele, de a citi o hartă, de a executa o activitate secvențială ce presupune un minimum de logică.’’ (Arădăvoaice, 1993, p. 59)
IV.5.4 Teama și frica
Ambele fenomene reprezintă factori stresori. Amenințarea și pericolul produc o stare neplăcută pe care o numim teamă. Formele specifice ale fenomenului de teamă sunt frica și spaima. Despre frică se poate vorbi atunci când amenințarea este perceptibilă, determinabilă; iar despre spaimă, când pericolul survine în mod neașteptat, brusc.
În stare de teamă, persoana conștientizează pericolul probabil ca fiind mare, chiar dacă în realitate este mic, ceea ce amplifică nesiguranța, neîncrederea în forțele proprii și ale celorlalti luptători, în posibilitatea îndeplinirii misiunii. În această situație, activitatea psihică a luptătorului își pierde integritatea, tinde să se dezorganizeze; percepția, memoria, gândirea și atenția funcționează la nivel scăzut. (Dragoș, S. ; Sârbescu, L. , 2003 )
Sentimentul de teamă apare și la luptătorii maturi, care s-au acomodat cu ambianța proprie razboiului; dar acești luptători mențin în anumite limite teama, o împiedică să evolueze până la copleșirea persoanei și la inhibarea, blocarea acțiunilor. Simptomele sentimentului de teamă sunt: uscăciunea gurii, transpirație rece, palpitații, zgomote în urechi, nervozitate, amețeli, incapacitatea trecătoare de a gândi, stări depresive, etc.. Starea de teamă diminuează considerabil randamentul în muncă, șubrezește sănătatea, slăbește capacitatea de decizie.
Frica este un fenomen biologic, ea pune în gardă individul că este în pericol. Frica este un sentiment puternic și de scurtă durată, de o mare tensiune emoțională, determinată de o anumită situație sau excitare. În cazul pericolului neașteptat, experiența războiului a arătat că 25% din militari fac față foarte repede șocului inițial și acționează rațional și oportun.
Frica amplificată împiedică autocontrolul asupra comportamentului, zonele de percepție se îngustează, se pierd din vedere lucruri elementare, apar greutăți în aprecierea unei situații obișnuite, acțiunile și mișcările individului ies adesea de sub controlul conștiinței, devin impulsive și vizibil dezordonate.
Teama, curajul, frica, mânia, dar și râsul, tristețea, nepăsarea și plictiseala – pentru a le menționa doar pe acestea – sunt molipsitoare. Când ne exprimăm sentimentele prin cuvinte, gesturi sau comportament, comunicăm și semenilor noștri stările noastre afective. Trăsăturile celui speriat, tremurul și spaima celui înfricoșat sunt semnale către ceilalți care pot să-și dea seama dupa ele cum ne simțim. Cu cât cei din jur se găsesc într-o dispoziție psihică similară cu a noastră, cu atât mai repede vor prelua și comportamentul manifestat într-o atare situație.
Un militar bine instruit, echipat, hrănit și înzestrat cu un ridicat nivel de conștiință morală, care face parte dintr-o unitate militară coezivă și bine condusa va putea lupta cu succes și vreme îndelungată, împotriva pericolelor și a sentimentului de teamă. Dimpotrivă, un militar extrem de obosit, slăbit și insuficient instruit, condus necorespunzător, activând într-o subunitate cu o coeziune internă scăzută, va fi expus mai repede pericolului și implicit dominat de sentimente de teamă.
IV.5.5 Anxietatea
Asociată cu frica este anxietatea.În situații de luptă este natural ca militarii să se teamă pentru viața lor ceea ce face parte din instinctul de conservare.
Anxietatea poate trece însă de limitele de a pune în gardă organismul pentru autoconsevare și apar atacurile de panică care dezorganizează psihicul uman . Există mai multe maniere de manifestare a fenomenului anxios:
– Atacurile recurente de panică (anxietate acută care apare brusc în cele mai diverse situații);
– Stări de anxietate generalizată în care predomină o stare de frică de mai mică intensitate, dar de durată mai mare și care își au explicația în idei nerealiste sau cu motivare excesivă care apar din interpretarea unor fenomene ale vieții. Multe reacții somatice (datorate reacțiilor vegetative) pot apărea în acest tip de anxietate (tensiune musculară, oboseală, tremurături, transpirații, uscarea gurii, amețeli, diaree, grețuri, micțiuni frecvente, insomnie, iritabilitate). Gândurile care apar pe acest fond sunt variate, dar toate au ca tematică ideia că individul nu este capabil a ține sub control această situație, motiv pentru care el anticipează nerealist situația și evaluările din partea altora, combinând frica cu aspecte de suferință somatică difuză.
Modul de debut a crizelor de panică apare brusc sau după o perioadă în care soldatul a avut anxietate generalizată, debutul putând apărea în timpul misiunii sau după (posttraumatic ).
Anxietatea generalizată poate apărea și brusc, dar și gradat după un eveniment cu efect de șoc pentru individul în cauză. Pentru ambele forme evenimentele stresante sunt acelea care declanșează fenomenul, aceste evenimente ducând adesea la declanșarea crizei (termenul folosit este acela de “eveniment de pericol” sau “eveniment ecran” pentru că el servește doar la declanșare, cauză fiind mult anterioară. Există și fenomene combinate de anxietate și depresie.
În anxietate se percepe un pericol fizic sau psiho-social (se supraestimează de fapt acest pericol). Este o supraestimare reflexă, automată care duce la activarea programului anxios (amintirea ancestrală).
În situații de risc, dacă individul are o percepere realistă a pericolului, starea de anxietate nu se mai produce. Când se produce anxietate patologică individul automat supraestimează pericolul care l-ar fi cuprins în situația respectivă. Această supraestimare automată și reflexă activează “programul anxios” ancestral, care este reprezentat de un set de răspunsuri, probabil reactivate din trecutul evoluției noastre ca specie și care avea rolul de a ne proteja de distrugere în mediul primitiv. Această reacție ancestrală cuprinde urmatoarele componente (Arsenie, V. ; Sârbu, C. , 1993 ) :
– Prepararea luptei sau a fugii (cele 2 reacții adaptative la un mare pericol);
– Scanarea selectivă a mediului pentru posibilele surse de pericol și panică;
– Inhibarea comportamentului (frica paralizează sau dimpotrivă, activează dacă reacția este adaptativă ). Reacția adaptativă reprezintă de fapt activarea resurselor psihice de a se menține în viață și a nu fi rănit.
IV.5.6 Furia și frustrarea
Frustrarea apare când o persoană este înfrantă în mod constant în încercarea de a a-și atinge un scop. Arta supraviețuirii presupune ca militarul să rămână în viață până când apare ceva sau cineva care l-ar putea ajuta. Pentru atingerea unui astfel de scop, soldatul trebuie să folosescă un minim de resurse și aproape inevitabil va întâmpina și dificultăți care-i vor scăpa de sub control. Astfel, mai curând sau mai târziu, luptătorii vor fi puși în fața frustrării când unele din planurile lor eșuează. O consecință a acestei frustrări este furia. Sunt multe evenimente într-o acțiune de luptă care pot produce furie: rătăcirea, uitarea sau deteriorarea echipamentului, temperatura, campul acțiunii cu multiple obstacole, agilitatea adversarilor și limitele fizice. Frustrarea încurajează reacțiile impulsive și comportamentul irațional, deciziile nefundamentate și abandonarea acțiunii.
Dacă luptatorul își poate valorifica și canaliza corespunzător intensitatea emoțională asociată cu furia, el poate acționa productiv atunci când răspunde provocărilor misiunii, din contră dacă se lasă pradă sentimentelor de mânie, el poate pierde multa energie și pune în pericol propria viață și pe a camarazilor.
IV.5.7 Singurătatea și plictiseala
Omul este o ființă socială. Foarte puțini oameni își doresc să fie singuri tot timpul. Militarul trebuie să fie conștient că există posibilitatea de a fi izolat într-un caz de supraviețuire. Partea pozitivă a acestui lucru ar fi că singurătatea poate releva abilități și talente ascunse pe care individul nu le conștientizase încă. Într-o astfel de situație se pot descoperi foarte multe calități și puteri interne nebănuite. Partea negativă este că singurătatea și plictiseala pot fi surse ale depresiei. Într-o situație de supraviețuire, singur sau împreună cu camarazii, soldatul trebuie să găsească căi pentru a-și ține mintea ocupată productiv.
IV.5.8 Vinovăția
Circumstanțele care conduc la o situație de supraviețuire sunt uneori tragice și dramatice, mai ales când este vorba de o operație antiteroristă cu pierderi de vieți omenești. Luptătorul trebuie să fie conștient că poate fi singurul sau unul din puținii supraviețuitori. Nu este neobișnuit pentru supraviețuitori să se simtă vinovați pentru că au rămas în viață, în timp ce alții au murit. Acest sentiment, când este folosit în sens pozitiv, a încurajat oamenii să fie și mai hotărâți să supraviețuiască pentru un scop măreț în viață. Uneori supraviețuitorii încearcă să continue acțiunea celor care au fost ucisi. Indiferent de motivația pe care o au, militarii nu trebuie să se lase cuprinși de sentimente de vinovăție. Cu totul aparte, având legătură tot cu sentimentul de vinovăție este “necesitatea de a ucide”. Fiind nevoiți să ucidă inamicul, pentru unii militari acest fapt poate deveni un important factor al stresului de luptă. Majoritatea oamenilor au convingeri morale puternice împotriva uciderii și rănirii semenilor noștri, iar pentru unii militari este aproape imposibil din punct de vedere psihologic să se angajeze în a omorî, cel puțin la primele contacte cu inamicul. În cazuri extreme, astfel de militari pot fi chiar incapabili să reacționeze, să se apere pe ei înșiși când sunt atacați. Pe parcursul angajării în luptă, militarii pot deveni însă obișnuiți să ucidă militarii inamici, iar unii dintre ei chiar se mândresc cu aceasta.
IV.5.9 Sinuciderea
Un alt răspuns la solicitările deosebite ale vieții de misiune, l-a constituit sinuciderea. Aceasta apare mai ales în condițiile în care luptătorul este luat prizonier. Analizele făcute asupra frecvenței sinuciderilor în rândul prizonierilor ne arată că acest fenomen nu constituie un simptom dominant. În general, sinuciderile au loc în perioada inițială a stării de prizonierat, când de fapt se produce impactul negativ cel mai puternic, ca urmare a distrugerii întregului suport social al vieții prizonierului. Ruperea țesăturii interindividuale rămâne un factor al producerii stresului, în orice condiții, și cu atât mai semnificativ în situațiile captivității. Rezistența individuală este astfel permanent corelată cu rezistența dată de forța coezivă, de solidaritatea socială a grupului. S-a constatat un raport invers proporțional al frecvenței sinuciderilor cu gradul de integrare într-un grup al unui individ și un raport direct proporțional cu creșterea rezistenței acestuia, atât a celei fizice cât și a celei psihice.
Posibilitățile de supraviețuire a grupului au fost realizate și dezvoltate numai în măsura în care acesta și-a dovedit capacitatea de organizare și de subordonare a intereselor individului la necesitățile colective. Existența unui grup organizat, animat de idealuri corespunzătoare, elaborarea unor strategii comune pentru supraviețuire au asigurat creșterea voinței individuale și de grup, a rezistenței psihofiziologice, diminuarea și eliminarea stării de apatie.
Condițiile prizonieratului pot induce o apatie generală a grupului ce determină la rândul ei scăderea capacității de decizie și de acțiune. Sinuciderea presupune un anumit grad de mobilizare și decizie activă pe care prizonierii, slăbiți și apatici, nu-l ating. În sprijinul acestei ipoteze se invocă frecvența mai mare a sinuciderilor la ofițeri (supuși unui grad mai mic de constrângere) fața de soldați. Așa s-ar explica, după unii autori, creșterea sinuciderilor printre prizonieri. Ofițerii educați în acest spirit normal al onoarei și demnității militare acceptă cu greu postura învinsului și a acestei pete considerate rușinoase, pe care o reprezintă prizonieratul. (Arsenie, V. ; Sârbu, C. , 1993 )
Datele obținute din diverse studii ale conduitei unor grupuri de militari aflate în condiții de viață și de muncă neobișnuite au atras atenția asupra complexității factorilor determinanți ai stresului psihic. Astfel, trebuie luate în considerare obiceiurile, credințele, valorile care caracterizează cultura unui individ sau unei organizații militare.
Fiecărui militar i se poate diminua teama de prizonierat dacă este convins de doua lucruri: primul, că are posibilități psihofiziologice deosebite de a rezista, că nu poate fi manipulat psihic chiar atât de simplu și al doilea, că niciodată nu va rămâne singur. Omul, și cu atât mai mult militarul bine pregătit poate supraviețui fără mâncare până la zece zile și până la șase luni consumând doar jumătate din cantitatea de alimente cu care este obișnuit, sau poate rezista fără somn până la cinci zile, fără urmări negative deosebite pentru sănătate. De asemenea o bună pregătire psihică îl ajută pe militar să nu devină o jucărie atât de ușor de cunoscut și de condus în direcția dorită de manipulator. Dacă învață să acționeze și să răspundă pozitiv la aceste solicitări, perioada prizonieratului poate fi depășită.
Astfel, unii cercetători au descoperit că una dintre variabilele critice de rezistență la stres era capacitatea emoțională de răspuns. Așa se explică de ce acei prizonieri de război dotați cu o anumită „distanțare emoțională” în raport cu viața cotidiană au rezistat mai bine decât camarazii lor de detenție. Pragul de anxietate sau de angoasă poate fi mai mult sau mai puțin ridicat, ținând seama de individ; în consecință, indivizii cei mai vulnerabili vor fi aceia care prezintă un prag al angoasei foarte scăzut. Se confirmă încă o dată astfel că vulnerabilitatea la stres, poate varia în funcție de acțiunea agenților stresori și de factorii de personalitate.
IV.5.10 Stresul luptei pe timp de noapte
În ceea ce privește eficiența și oportunitatea luptei pe timp de noapte părerile unor personalități militare și a unor specialiști militari au fost și sunt încă contradictorii. Pentru a înțelege mai bine fenomenele de ordin psihomoral ce le antrenează dupa sine întunericul, trebuie relevate unele caracteristici ale luptei pe timp de noapte. Avantajele luptei pe timp de noapte ar fi următoarele:
– mai mare securitate pentru realizarea în secret a deplasărilor în scopul apropierii de inamic și al aprovizionării; favorizarea infiltrării; condiții mai bune pentru executarea de ambuscade și atacuri prin surprindere; facilitarea ruperii contraatacului; favorizarea efectului surprinderii.
Dezavantajele constau în :
– îngreunarea exercitării actului de comandă și legăturilor de transmisiuni; scăderea eficacității focului; necesitatea unei mai mari clarități și precizii în întocmirea planurilor de manevră; creșterea oboselii militarilor; importante efecte psihologice asupra luptătorilor.
Pentru a imprima eficiența instrucției în condiții de vizibilitate redusă, trebuie cunoscute particularitățile conduitei umane pe timp de noapte. Întunericul stimulează imaginația, suprasolicită sistemul nervos, creând sentimentul de nesiguranță, de neputință, de luptă de apărare care poate duce la panică. Câteva din stările psihice pe care le traiește omul pe timp de noapte sunt:
– senzația de însingurare și de neîmplinire – descurajarea morală a luptătorului va fi dublă: descurajare ca urmare a sentimentului difuz de neîmplinire a ființei și descurajarea reală datorată neputinței de a stăpâni mediul, ceea ce va avea ca efect scăderea foarte evidentă a stării de securitate proprie și a încrederii în sine;
– senzația de neputință – facilitează apariția stărilor de teamă, a neliniștii în privința reușitei;
– senzația de nesiguranță – este consecința directă a fricii și a neliniștii.,, Ca membru al unei colectivitați, fiecare individ capătă și sentimentul că aceasta la nevoie îl va sprijini și proteja. Dar, în condițiile nopții, el se simte singur, izolat, starea de siguranță dispare.”( Arădăvoaice, 1993, p. 90)
IV.5.11 Stresul generat de izolare
Disponibilitățile intelectuale, fizice și psihomorale ale luptătorilor sunt solicitate la maxim și intens în condiții de izolare, împrejurare cu efecte stresante accentuate. Căci cea mai mare teamă pentru ființa umană o reprezintă izolarea fizică și psihică. Luptătorul, în starea de izolare poate prezenta neliniște, teamă, frică, intensitatea și efectele lor variind de la individ la individ, de la grup la grup.
Lipsa de informații, contactul strâns cu inamicul, insuficiența sau chiar absența sprijinului din partea esalonului superior, posibilitatea ca agresorul să dejoace intențiile forțelor izolate sau să pătrundă în zone în care acestea acționează, grija pentru subordonați, toate coroborate cu necesitatea împlinirii misiunii, îl pun pe comandant în situația de a suporta tensiuni psihice deosebite.
,,Militarul izolat este întotdeauna expus unui pericol sporit. Conștient de amplificarea pericolului, el este, sub aspect psihic solicitat suplimentar.’’ (Arădăvoaice, 1993, p. 95 )
IV.6.Modalități de control al stresului în mediul militar
Într-o lume în permanentă mișcare, schimbare, activă, dinamică, competitivă,suprasaturată informațional și tehnologic, oamenii par să-și găsească din ce în ce mai greu mecanisme adaptative adecvate. Se vorbește din ce în ce mai mult nu doar de indivizi stresați, ci și de grupuri stresate, organizații și instituții stresate, colectivități stresate.
Mediul militar este unul extrem de stresant, caracteristică indusă de însăși trăsăturile organizației: instituție birocratică cu o structură ierarhică bazată pe relații de putere, predominanța relațiilor formale asupra celor personale, normalizarea strictă a tuturor activităților. Dincolo de aceste caracteristici ale mediului militar, cauzatoare de stres organizațional, problematica stresului în mediul militar trebuie corelată și interpretată însă îndeosebi din perspectiva scopului fundamental al instituției. Dată fiind diversitatea foarte mare a acestor misiuni și implicit a solicitărilor cu care se confruntă personalul, se naște, firesc, întrebarea dacă este posibil un model general care să permită gestionarea stresului aferent acestei varietăți de situații. Răspunsul nu va putea fi decât pozitiv, dacă se pleacă de la premisa că acest model va trebui să propună un cadru pentru desfășurarea acestei activități importante.
Etapele gestionării stresului (Constantin Atanasiu, 1979 ) :
Înaintea misiunii:
Studierea în detaliu a caracteristicilor misiunii și a solicitărilor în plan psiho-comportamental aferente acesteia (grad de periculozitate, durată, intensitate, parametri socio-temporali etc.). Identificarea stresorilor potențial aferenți unei misiuni trebuie să fie o sarcină cheie în timpul acestei etape.
Selecția personalului trebuie să ia în calcul dimensiunea somatică ( sănătatea), dimensiunea socială ( mediul și grupul de origine ) și cea mai importantă, dimensiunea psihologică ( inteligență, echilibru, integritate, motivație, abilități). De aceea trebuie să fie selectate aspectele de personalitate care îi permit militarului să depășească situațiile critice și să învețe din propria experiență.
Pregătirea personalului. Principiul de la care se pleacă în stabilirea duratei, conținutului și formelor pregătirii este că o oră de antrenament practic valorează mai mult decât zece ore de pregătire teoretică. Bineînțeles, diferența fundamentală între un scenariu real și unul modelat constă în faptul că în al doilea caz militarii știu că ei acționează ca și cum situația ar fi reală, știu că viata lo nu este în pericol. Prin urmare, stresul experimentat în astfel de situații simulate este mai mic decât în situații reale. Totuși, de multe ori acest neajuns este contrabalansat de conștientizarea de către miltari a faptului că acțiunile lor sunt observate și evaluate, ceea ce induce acestora un stres suplimentar.
Pe de altă parte, este adevărat și faptul că uneori este extrem de greu să modelezi scenarii situaționale similare celor dintr-o misiune reală, dar oricum, indiferent de gradul de asemănare dintre simulat și real, aceste scenarii trebuie concepute și experimente.
Un rol deosebit de inportant trebuie să se acorde în acestă etapă pregătirii liderului echipei întrucât rolul acestuia va fi esențial în îndeplinirea cu succes a misiunii. Liderul este principalul agent al autogestionării și gestionării stresului în echipa sa.
3. În timpul misiunii:
Gestionarea stresului în acestă etapă se identifică cu autogestionarea acestuia. Rolul liderului și al coeziunii colectivului este esențial pentru surmontarea dificultăților și reprezintă cheia îndeplinirii cu succes a misiunii.
După misiune:
Este o etapă care se omite adesea, considerându-se că după îndeplinirea misiunii, aceasta s-a și încheiat. De multe ori nu se mai ia în considerare nevoia de catharsis a celor ce au participat la misiune. Se recomandă asistarea participanților la misiune de către un psiholog după încheiere.
După cum se observă, activitatea de gestionare a stresului este una laborioasă și continuă, cu mai multe etape interdependente. Din acest motiv, rolul psihologiei militare și a psihologului militar trebuie reconsiderate.
IV.7. Modalități de gestionare a stresului de luptă
Factorii cauzali în combaterea stresului psihic într-o situație de război în care există pericolul neîncetat de rănire sau moarte precum și repetatele încercări de „evadare" obținute cu mare dificultate impun căutarea, găsirea și aplicarea celei mai potrivite și posibil de realizat metode de gestionare a stresului psihic de luptă. Metodele și mijloacele de a preveni, limita și elimina stresul și urmările acestuia trebuie adecvate agenților stresori și personalității luptătorilor.
,,Personalitatea ostașului presupune un complex de elemente aflate în strânsă interacțiune.Aceste elemente sunt integrate în psihicul militarului prin intermediul factorilor de luptă.Chiar și atunci când unitățile execută doar exerciții tactice, conceptual de luptă primează esențial în toate obiectivele urmărite și de accea lui îi subordonăm întregul efort al armatei către desăvârșirea sa.’’(Constantin Atanasiu, Eseu despre educația ostășească, 1979 ,p.46)
IV.7.1. Cunoașterea simptomelor stresului de luptă
Fiecare militar, încă din condiții de pace trebuie învățat cu ceea ce înseamnă stresul de luptă, simptomele apariției și manifestării acestuia și cu strategiile de gestionare a stresului, ce pot fi aplicate la nivel individual sau grupal, fără intervenția specialistului (medic, psiholog, medic psihiatru etc.). Luptătorul sau militarul care acționează pentru îndeplinirea unor misiuni specifice situațiilor de război va putea înțelege astfel că stresul este o reacție normală la o situație anormală și servește ca o funcție de autoapărare până la o anumită limită.
IV.7.2. Cunoașterea limitelor posibilităților proprii
Cunoașterea limitelor posibilităților proprii și a vulnerabilității proprii fiecărui luptător de către el însuși sau de către comandanți are în vedere aprecierea nivelului forței fizice, a stabilității și rezistenței psihice, dar și a slăbiciunilor psiho-fizice caracteristice la un moment dat.
Caracteristicile personale care pot contribui la reacția luptătorilor la stres sunt: experiența de luptă anterioară; educația și concepția despre viață; competența și specializarea profesională; vârsta; robustețea și starea fizică; spiritul de sacrificiu; calitatea relațiilor, pozitive sau negative, cu cei de „acasă"; starea de sănătate; antecedente psihologice etc..
Prin exerciții și antrenamente „obișnuite" și speciale, care pun în valoare cerințele impuse de câmpul de luptă în raport cu posibilitățile individuale ale militarilor, încă din perioada instrucției pentru lupta desfășurate pe timp de pace, se pot identifica și dezvolta calitățile și performanțele psiho-fizice ale militarilor luptători. (Arădăvoaice, 1993)
IV.7.3. Amânarea deliberată a acțiunii
Amânarea deliberată a acțiunii trebuie înțeleasă ca o modalitate de rezolvare a unei situații de impas, înțeleasă de luptator în urma unei aprecieri cu privire la imposibilitatea „de moment" a executării misiunii. Nu este vorba de a pune în discuție desele momente ale situațiilor de luptă, când acestea apar în mod subiectiv pentru unii luptători care nu au suficiente informații, ca fiind imposibile, ci de situații care în mod obiectiv devin imposibile.
În cadrul acțiunilor de amânare reținem două variante ale neacceptării imediate a confruntării cu agenții stresori:
– dacă este posibil, oprirea, anularea acțiunii, cu rămânerea identică sau modificarea ulterioară a misiunii primite inițial;
– fragmentarea misiunii în obiective mai reduse cu posibilitatea de a fi îndeplinite, păstrând neschimbat scopul inițial al misiunii.
IV.7.4. Represiunea
Represiunea este o modalitate de respingere conștientă a unor presiuni sau tendințe de satisfacere a unor dorințe intime pe baza anticipării unor consecințe în dezacord cu valorile acceptate de luptător. În cazul gestionării unei situații stresante, represiunea incită căutarea și stabilirea acelor acțiuni care dau o rezolvare comodă situației de impas.
IV.7. 5. Reprimarea
Există și o altă modalitate mai profundă care explică mecanismul definitiv prin intermediul căruia lucrurile amenințătoare sau dureroase și dorințele luptătorilor sunt excluse din conștiință. Deși se vorbește destul de des de un atribut al uitării selective, s-ar părea că psihologic rămâne mai importantă realizarea amintirii selective. Cu toate că se conștientizează reprimarea materialului, a experienței avute la un moment dat, rămâne o anume parte care nu este uitată.
Reprimarea rămâne un mecanism de autoapărare important care realizează protecția la experiențele traumatice până când timpul face netemătoare reacția individuală la șoc. Reprimarea poate de asemenea să ajute la controlul individual al pericolului dorințelor inacceptabile și nerealizabile, asigurând în același timp și alinarea anxietății. Reprimarea, cunoscând astfel grade diferite de manifestare, prezintă mecanisme proprii de autoapărare.
IV.7.6. Regresul
Regresul este un mecanism de gestionare defensiv, care răspunde prin folosirea modelelor de reacție însușite și promovate vreme îndelungată, încă din faza dezvoltată a acestora. Ne putem aștepta la regres în situațiile când după victorii succesive în luptă pot apărea și eșecuri. În regres, comportamentul personal constă în retragerea din realitate spre un statut mai puțin revendicativ care implică aspirații mai joase și satisfacții mai ușor de realizat.
,,Prezentul ne găsește deja structurați într-un anume fel, prin mecanismul tradiției și al culturii al normelor și obiceiurilor asimilate, care ne-au înzestrat în timp, cu mentalități, gusturi și deprinderi și cu anumite ,,grile’’ de percepție și acțiune, cărora nu ne putem sustrage.’’( Pantelimon Golu, Fenomene și procese psihosociale, 1989, p. 9)
IV.7.7. Înlocuirea acțiunii inițiale cu o alta
Aceasta este asemănătoare cu ultima metodă de gestionare analizată, cuprinde fie alegerea și desfășurarea unei activități echivalente fie a uneia diferite. În primul caz substituirea se realizează prin dirijarea activității spre un scop echivalent, iar în a doua situație aceasta are loc prin înlocuirea primei acțiuni care nu a fost adecvată încercărilor de rezolvare a misiunii, cu o alta, diferită ca natură, capabilă însă de a oferi luptătorului o mulțumire echivalentă.
IV.7.8. Raționalizarea și intelectualizarea, exteriorizarea trăirilor emoționale, cognitive și verbalizarea
Acestea sunt modalități simple de gestionare a stresului aflate la indemâna fiecărui luptător. Raționalizarea și intelectualizarea problemei personale reprezintă un mecanism folosit frecvent de luptători, care poate determina o anumită satisfacție legata de faptul că problema a fost adusă în centrul de interes.
Raționalizarea cuprinde ansamblul procedurilor de gestionare a stresului prin propria justificare a comportamentului dezadaptativ pe care un militar l-a avut și de reevaluare a situației stresante, astfel încât impactul sau emoțional să fie redus. Deficiențele proprii sunt recunoscute, dar se oferă justificarea lor în ochii subiectului și a camarazilor. Justificările sunt „contrafăcute" de luptător și menite de a-l scuza în fața sa și a celorlalți militari. Intelectualizarea constă în analiza informației stresante prin disocierea acesteia de consecințele ei emoționale. De exemplu, un luptător devine tot mai interesat de propriile limite psihice și fizice.
Exteriorizarea trăirilor emoțional-cognitive și verbalizarea acestora pornesc de la recunoașterea faptului că nu există luptător care să nu fie stresat de câmpul de luptă sau de îndeplinirea unei misiuni pentru rezolvarea situației de criză si de la înțelegerea și autoînțelegerea rațională, adecvată, a realității acesteia.
Dialogul deschis despre pericole, frustrări, amenințări, neprevăzut și imprevizibil oferă ocazia unei pregătiri mentale și emoționale a luptătorilor pentru situațiile stresante. Este foarte important pentru fiecare luptător să aibă capacitatea de a discuta despre particularitățile câmpului de luptă, dar mai ales despre situațiile negative sau confuze, despre valorile emoționale proprii care pot fi determinate sau care au fost produse de acțiunea agenților stresori pe timpul îndeplinirii misiunii.
,,Percepțiile și reprezentările, gândurile și sentimentele nu există ca acte răzlețe: ele intră in conexiuni reciproce, se interacționeaza, se combină și totodată se integrează in sfera stărilor, atitudinilor, relațiilor și comportamentelor persoanei” (Pantelimon Golu, Fenomene și procese psihosociale, 1989, p.27)
IV.7.9. Recurgerea la folosirea alcoolului, tutunului și a cafelei
Recurgerea la folosirea acestor alimente constituie o modalitate de gestionare tradițională a stresului, cu condiția rămânerii la cantități normale de consum. Astfel, recurgerea la alcool induce înainte de începerea luptei sau chiar pe perioada neangajării în luptă o senzație de destindere și de ușurare, care poate însă, în caz de consum exagerat, să provoace și să intensifice tulburările de somn, să agraveze depresia lentă și pierderea controlului rațional. Tutunul (nicotina), stimulează producerea unei cantități mai mari de adrenalină, diminuează angoasa, sporește starea de veghe și procură o senzație de energie.
IV.7.10. Asistența religioasă
Asistența religioasă rămâne una din acțiunile spirituale cele mai dense de gestionare a stresului de luptă. Militarii au nevoie și caută sprijin sufletesc și la o forță divină, care este capabilă în fiecare moment să dea încredere, putere și liniște în depășirea tuturor obstacolelor. Credința religioasă și prezența preotului, discuțiile cu acesta în momentele dificile din viața militarilor, determinate de factorii nemijlociți ai câmpului de luptă dar și de cei situați în afara acestuia, rămân modalități de descărcare psihică emoțională și cognitivă, de stopare a agravării stresului de luptă.
Rostul omului în armată este de a se forma ca luptător. Astăzi, mai mult ca oricând, găsim indispensabil a se da o mai mare importanță componentei psihice, care, mai curând sau mai târziu, va avea o influență hotărâtoare în obținerea victoriei în luptă. ,,Tendința spre perfecționarea și profesionalizarea pregătirii armatei, punerea în valoare a individualității militarului devin o necesitate și o realitate pentru ceea ce înseamnă luptător modern al unei armate moderne’’. (Cosma Mircea)
IV.8.Traumele psihice datorate stresului în contextul luptei
Locotenent Colonel Doctor Sliviu Isacu, în lucrarea sa ,,Tulburările de stres în mediul militar’’ în,, Spirit Militar Modern nr. 1/2000’’ pune la dispoziție un set de criterii de diagnosticare, care cuprind două mari categorii: criterii de diagnostic a tulburării acute de stres și criterii de diagnosticare a tulburării de stres posttraumatic.
În ceea ce privește criteriile de diagnosticare a tulburării acute de stre, trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:
1.Sunt diagnosticate cazurile în care militarii au fost expuși la evenimente traumatizante, ca de exemplu:
a. militari care au experimentat, au fost martori, ori s-au confruntat cu evenimente care reprezentau un potențial pericol vital;
b. amenințarea cu moartea sau rănirea, atentate la integritatea lor psihică sau a altor militari;
c.implicarea sau participarea la acțiuni marcate de trăiri extreme, temeri intense, neajutorare.
2.După experimentarea unui asemenea eveniment se descrie prezența a cel puțin trei din următoarele simptome:
a. senzație subiectivă de ,, împietrire’’, detașare, absența responsivității emoționale;
b. derealizare;
c. depersonalizare;
d. amnezie disociativă ( dificultăți în a rememora aspecte importante ale traumei).
3.Evenimentul traumatizant este în mod persistent reactualizat în : imagini recurente, gândiri intruzive, vise, iluzii, flash-back-uri, distres la expunerea la situații ce reamintesc de conjunctura traumei.
4. Comportament de evitare a stimulilor ce gravitează în jurul evenimentului traumatizant ( gânduri, sentimente, conversații, locuri, colegi) ;
5. Anxietate marcată de creșterea excitabilității psihice cu dificultăți de adormire, instabilitate, scăderea capacității de concentrare, răspunsuri exagerate la stimuli neașteptați, neliniște psihomotorie.
6. Modificări în comportamentul social, profesional, familial, ori în alte domenii importante de funcționare, îndeplinirea cu dificultate a sarcinilor încredințate.
7. Tulburările să dureze minimum două zile și maximum patru săptămâni și să se manifeste în cursul a patru săptămâni de la evenimentul traumatizant.
8. Perturbările nu sunt consecința unor condiții medicale generale.
În general, militarii care au factori de vulnerabilitate și predispozanți la tulburarea acută de stres pot evolua spre tulburare de stres posttraumatic. Aceasta din urmă este o reacție prelungită de răspuns la un eveniment traumatic – în care durata tulburărilor este mai mare de o lună – , evoluând în pusee, urmate de perioade de remisiune.
Diagnosticarea tulburării de stres posttraumatic se suprapune în mare parte cu diagnosticarea tulburării acute de stres, dar, datorită persistenței în timp a tulburărilor de stres, se mai adaugă și alte elemente, semnificativ de menționat fiind:
scăderea marcantă a interesului sau participării la activități anterior semnificative;
restrângerea gamei expresiei emoționale, fiind incapabil de a mai iubi;
renunță de a-și mai planifica existența, chiar într-un viitor apropiat, renunță la dorințe firești de a-și face o carieră, o familie, de a duce o viață normală;
persistența exagerată în timp a semnelor de hipertonicitate, tulburări de somn, iritabilitate, hipervigilență, răspuns exagerat la stimuli neașteptați ce invalidează individul, influențând și destabilizând existența persoanelor din anturaj sau din familie.
Un diagnostic favorabil este anticipat de:
un debut acut al simptomelor;
persistența simptomelor pe o durată mai mică de 6 luni;
funcționarea premorbidă bună;
absența altor afecțiuni psihice, medicale sau legate de abuzul de substanțe;
prezența unui suport social adecvat.
La 30% din militarii care au suferit o rănire majoră în tipmul luptei, simptomele persistă peste un an.
Având în vedere că tulburarea de stres posttraumatic scoate militarul afectat din circuitul existenței normale socio-profesionale și familiale, rezultă importanța recuperării psihologice posttraumatice și consolidării psihologice prin asistență psihologică și după caz psihiatrice, profilactice și terapeutice.
Desfășurarea efectivă a tratamentului posttraumatic are loc într-un loc sigur, apărat împotriva acțiunilor inamicului sau intemperiilor, cu suficientă lumină, pentru a vedea pe toți participanții, loc în care nu este permisă prezența mass-mediei sau a outsider-ilor și se execută cel mai bine la 24-72 ore de la eveniment, după ce toți participanții s-au odihnit și și-au revenit suficient.Bilanțul este condus de comandantul subunității, în mod relaxat, specificând faptul că toți vor fi tratați de la egal la egal și încurajându-i pe subordonați să spună tot ce au de spus.
,,Statisticile arată că în urma recuperării psihologice ale militarilor cu tulburări de stres posttraumatic instituit la 30% dintre aceștia s-a constatat remisie completă; 40% continuă să prezinte simptome ușoare cu inadecvare psiho-socio-profesională, iar 10% au evoluție neschimbată în timp sau chiar nefavorabilă’’.( Ion Pascu, ,,Combaterea oboselii de luptă’’, 1999, p.28-31)
CAPITOLUL V
METODOLOGIA CERCETĂRII
V.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Obiectivele acestei cercetări sunt următoarele:
Identificarea unei relații între stres și satisfacția profesională.
Identificarea unei relații între stres și climatul organizațional.
Identificarea unor factori de personalitate care influențează stresul.
Identificarea unei diferențe privind stresul la subofițeri și ofițeri.
V.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
Ipotezele acestei cercetări sunt următoarele:
Se prezumă că există o corelație negativă între stres și satisfacția profesională.
Se prezumă că există o corelație negativă între stres și climatul organizațional.
Se prezumă că există o corelație între stres și următorii factori de personalitate: capacitate pentru statut, responsabilitate și prezență socială.
Se prezumă că există diferențe privind stresul la subofițeri și ofițeri.
V.3. INSTRUMENTELE CERCETĂRII
Instrumentele pe care le-am utilizat în cadrul acestei lucrări sunt :
Inventarul Psihologic (CPI)
Chestionarul Melgosa
Chestionar de percepție a climatului organizațional
Chestionar de satisfacție profesională.
Inventarul Psihologic (CPI)
Datorită faptului că este unul dintre cele mai "răspandite și apreciate instrumente de investigare a personalității", fiind cunoscut ca un "chestionar de evaluare obiectivă a personalității, cu largă penetrare interculturală" am ales să utilizez acest chestionar. (Pitariu, 1995)
Obiectivele acestui chestionar sunt să evalueze variabile cotidiene utilizate de oamenii în viața de zi cu zi cu scopul înțelegerii, clasificării sau predicției propriului cmportament sau al altora.
Coeficienții de fidelitate au fost obținuți prin testarea cu forme paralele sau prin metoda test-retest.
CPI-ul cuprinde 18 scăli. Itemii pentru fiecare scală sunt notați cu 0 sau 1.
Prezentarea scaleleor și semnificația lor.
Dominantă (Do) – destinată identificării persoanelor dominante, care au încredere în ele însele, sunt pline de inițiativă, capabile de a influența pe alții.
Capacitate de statut (Cs) – scala servește ca indice al capacității individuale pentru statut, ea încearcă să măsoare calitățile și atributele personale care fundamentează și conduc la statut.
Sociabilitatea (Sy) – scala identifică persoanele care se detașează ușor, cu un comportament deschis, cu temperament participativ.
Prezența socială (Sp) – apreciază factori cum sunt : echilibrul, spontanietatea, încrederea în sine, în interesele sociale și personale.
Acceptarea de sine (Sa) – evaluează factori cum sunt : sensul valorii personale, acceptarea de sine, capacitatea de gândire și acțiune independentă.
Sentimente de bunăstare personală (Wb) – este destinată identificării protocoalelor subiecților care doreau să se pună în lumină nefavorabilă, se referă atât la starea fizică cât și psihică a subiecților.
Responsabilitate (Re) – identifică persoanele conștiincioase, responsabile și stabile în dispoziție și temperament.
Socializarea (So) – evaluează gradul de interiorizare, valorile normative și culturale. Scala clasează subiecții după un conținut de socializare, descoperind la o extremitate predispoziții criminale și asociale, iar la cealaltă extremitate, înclinații de respectare a altora și a regulilor.
Autocontrolul (Sc) – evaluează gradul și adecvarea autocontrolului și cenzurarea impulsivității și centrării pe sine.
Toleranța (To) – este utilizată pentru identificarea persoanelor cu convingeri și atitudini sociale de îngăduință și acceptare.
Impresie bună (Gi) – această scală are două funcții ; identifică protocoalele subiecților care încearcă să se prezinte sub o lumină favorabilă și evaluează factorul de "dezirabilitate socială".
Comunalitate (Cm) – arată gradul în care reacțiile și răspunsurile unui individ corespund modelului comun stabilit.
Realizare prin conformism (Ac) – evidențiază potentialitățile de realizare care funcționează bine într-un cadru bine definit și clar structurat.
Realizare prin independență (Ai) – evidențiază potențialitățile de realizare care funcționează bine într-un cadru deschis, minim definit.
Eficiența intelectuală (Ie) – indică gradul de eficiență personală și intelectuală la care a ajuns individul.
înclinație (intuiție) psihologică (Py) – măsoară capacitatea de a discerne ceea ce alții simt și gândesc.
Flexibilitate (Fx) – indică gradul de flexibilitate și de adaptabilitate a gândirii și comportamentului unei persoane.
Feminitate/Masculinitate (F/M) – evaluează pe un continuum rolul social masculin, la un pol și feminin la celălalt. Itemii au fost aleși în funcție de două interese :
– diferențierea bărbați/femei
– diferențierea între bărbații heterosexuali/homeosexuali.
Răspunsurile date la itemii CPI sunt grupate în scalele prezentate, cotele brute obținute fiind transformate în cote/scoruri standard pentru care media este 50, iar abaterea standard fiind delimitată de plus/minus 10 unități.
2. Chestionarul Melgosa
Pentru a identifica nivelul de stres am ales să utilizez acest chestionar.. Acest inventar a fost elaborat pentru condiții normale și obișnuite, excluzându-se situațiile deosebite.
El este structurat pe următoarele categorii :
Stil de viață
Mediu
Simptome
Ocupație profesională
Relații
Personalitate
Fiecare categorie conține un număr de 16 întrebări la care subiecții intervievați trebuie să răspundă conform următoarei scale de evaluare :
Zona I – 0-70 puncte (eustress)
Zona II – 70-120 puncte (nivel optim)
Zona III – mai mult de 120 (distress)
Stresul reprezintă o problemă, datorita faptului că influențează performanța individuală și performanțele organizației.
3. Chestionar de percepție a climatului organizațional
Acest chestionar studiază următorii opt factori:
Sarcina sau obiective clare: urmărește sarcina și obiectivele la nivelul întregii organizații, dar și pentru fiecare angajat în parte.
Structura sau organizarea eficientă: face referire la modul de organizare a muncii; eficiența, flexibilitatea și adaptabilitatea posturilor și funcțiilor.
Relațiile sau relațiile pozitive: se referă la calitatea relațiilor dintre angajați; comunicarea și colaborarea pe linie profesională; climat nonconflictual.
Motivația sau motivație stimulativă: urmărește climatul motivațional existent în firmă, asigurat prin: retribuție, promovare, competență, dezvoltare etc.
Suportul sau sprijin performant: se referă la resursele și condițiile de muncă pe care le asigură organizația în vederea realizării unei activități performante.
Conducerea sau conducere eficientă: studiază stilul de conducere eficient, sprijinind performanța individuală și colectivă, asigurând condiții pentru eficiență.
Schimbarea sau atitudine pentru schimbare: urmărește atitudinea generală față de schimbare a organizației reflectată în stilul flexibil, adaptabilitate, inițiativă, creativitate.
Performanța sau performanța generala: se referă la performanța realizată de către organizație, evaluată în funcție de atingerea obiectivelor, reducerea costurilor, imaginea pozitivă.
4. Chestionar de satisfacție profesională.
Conform definiției de satisfacție profesională, ”satisfactia apare ca rezultat al diferenței dintre ceea ce indivizii obțin ca recompensă a muncii și ceea ce estimează ei că ar trebui să obțină”,(Zamfir, 1980) am încercat să elaborez un chestionar. Acesta cuprinde 20 de întrebări. Chestionarului este cuprins la anexă. Acesta a fost utilizat pe 30 de subiecți. După ce a fost dat, s-au realizat curbele distribuției. Acestea sunt cuprinse la anexă. După ce am apelat la un specialist, am eliminat doi itemi, care sunt cuprinși în tabelul nr. 5.3.1. atașat în anexă.
Chestionarul final cuprinde 18 itemi, atașat în anexă.
Validarea chestionarului.
Pentru validarea chestionarului am trecut prin următoarele etape:
I. Metoda test-retest
Rezultatele celor două testări sunt trecute în tabelul nr 5.3.2, atașat în anexă.
În tabelul nr. 3 sunt prezentați indicii de start pentru cele două testări la chestionarul de satisfacție.
Indici de Start
Tabel nr. 3.
Conform acestui tabel, am obținut la prima testare media 45.933 și abaterea standard de 5.66863, iar la a doua testare am obținut media 48.4333 și abaterea standard de 10.14612.
În figura nr. 4. este prezentat norul de puncte.
Fig. nr. 4. Norul de puncte între cele două testări.
Conform norului de puncte, putem afirma că între cele două testări există o corelație pozitivă.
În tabelul nr. 5 sunt prezentate rezulatatele obținute de subiecți la cele două testări, acesta fiind atașat la anexă.
Pentru interpretarea datelor s-a folosit metoda de calcul, coeficientul de corelație Bravis – Pearson. Acesta este prezent în tabelul nr. 6
Corelație între cele două testări.
Tabel nr. 6. .
** Corelația are pragul de semnificație la 0.01.
Conform acestei corelații, pentru n (grad de libertate) = 28, am obținut r = 0.766, ceea ce înseamnă că avem pragul de semnificație mai mic decât 0.01 (p< 0.01).
Datorită faptului că coeficientul de corelație este semnificativ, aceasta înseamnă că instrumentul este fidel.
II. Metoda split- falf
Întrebările au fost împărțite în două categorii: pare și impare. Ele au fost trecute în tabelul nr. 7
În tabelul nr. 8 sunt prezentați indicii de start la cele două tipuri de întrebări: pare și impare.
Indici de start
Tabel nr. 8.
Conform acestui tabel, am obținut la prima tstare media 22.1000 și abaterea standard de 3.93350, iar la a doua testare am obținut media 22.1000 și abaterea standard de 4.07135.
În figura nr. 9 este prezentat norul de puncte la cele două tipuri de întrebări.
Fig. nr. 9. Norul de puncte între întrbările pare și cele impare.
Conform norului de puncte, putem afirma că între cele două tipuri de întrebări, există o corelație pozitivă.
În tabelul nr.10. sunt prezentate rezulatatele obținute de subiecți la cele două tipuri de întrebări.
Pentru interpretarea rezultatelor s-a utilizat coeficientul de corelație Bravis –Pearson. Acesta este calculat în tabelul nr. 11
Corelație între întrebările pare și impare.
Tabel nr. 11.
Acest coeficient (0.258) se introduce în formula Brown-Spearman.
Conform acestei formule, coeficientul Brown-Sperman = 0.41
III. Metoda Alfa Crombacht
Pentru a calcula acest cooeficient se folosește următoarea formulă:
α = (n / n-1)(√G2-∑√i2 / √G2)
Unde: n – nr de întrebări=18
√g- dispersia pe rezultatul global=100.83
√1=1.50; √2=1.49; √3=1.39; √4=1.50; √5=3.18; √6=0.52; √7=1.10; √8=0.85; √9=1.09; √10=1.47; √11=1.34; √12=1.50; √13=1.35; √14=1.19; √15=1.53; √16=1.39; √17=1.48; √18=1.12 iar dacă adunăm aceste rezultate obținem √=24.39
Conform acestor rezultate: α = 0.82 .
Conform acestui rezultat, chestionarul este valid și fidel deoarece acest rezultat este cuprins între 0.6 – 0.9.
V.4. EȘANTIONUL CERCETĂRII
Subiecții pe care i-am chestionat au fost selectionați prin eșantionare aleatorie simplă. Aceștia sunt în număr de 30, având vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani. Eșantionul este format doar din persoane de sex masculin, fiind subofițeri și ofițeri.
V.5. ASPECTE ETICE PRIVIND CERCETAREA
Subiecților le-au fost explicate consensurile de la fiecare chestionar, dându-și acordul de a participa la acest studiu de caz. Li s-a asigurat confidențialitatea răspunsurilor.
V.6. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
1. Se prezumă că există o corelație negativă între stres și satisfacția profesională.
Prezentarea rezultatelor.
În tabelul nr. 12 sunt prezentate rezultatele obținute de subiecți la cele două chestionare.
În tabelul nr. 13 sunt prezenați indicii de start la cele două chestionare de stress și sociabilitate.
Indici de start
Tabel nr. 13.
Conform acestui tabel, am obținut la prima tstare media 76.6333 și abaterea standard de 81.9000, iar la a doua testare am obținut media 17.55874 și abaterea standard de 10.70723.
În figura nr. 14. este prezentată histograma chestionarului de stres.
Fig. 14. Histograma chestionarului de stres.
Conform acestei figuri, curba de distribuție este normală.
În figura nr. 15. este prezentată histograma chestionarului de climat organizațional.
Fig. 15. Histograma chestionarului de climat organizațional
Conform acestei figuri, curba de distribuție este normală.
Interpretarea rezultatelor.
În figura nr. 16 este prezentat norul de puncte între stress și satisfacție profesională.
Fig. 16. Norul de puncte între stress și satisfacție profesională.
Conform norului de puncte, putem afirma că între cele două tipuri de întrebări, există o corelație negativă.
În tabelul nr.17. este calculat coeficientul de corelație
Corelație între stres și satisfacție profesională.
Tabel nr. 17.
** Corelația are pragul de semnificație la 0.01.
Conform acestei corelații, pentru n (grad de libertate) = 28, am obținut r = 0.715, ceea ce înseamnă că avem pragul de semnificație mai mic decât 0.01 (p< 0.01).
Datorită acestei corelații putem afirma, că stresul influențează negativ satisfacția profesională, pentru că diminuează capacitatea de muncă evolutivă, diminuează atenția, concentrarea, iar capacitatea de muncă scade.
Se prezumă că există o corelație negativă între stres și climatul organizațional.
Prezentarea datelor
În tabelul nr. 18. sunt prezentate rezultatele obținute la cele două chestionare.
În figura nr. 14, cuprinsă la ipoteza unu, este prezentată histograma chestionarului de stres. În figura nr. 19 este prezentată histograma chestionarului de climat organizațional.
Fig. 19. Histograma chestionarului de climat organizațional.
Interpretarea rezultatelor
În figura nr. 20 este prezentat norul de puncte între stress și climat organizațional.
Fig. 20. Norul de puncte între stres și climat organizațional
Conform norului de puncte, putem afirma că între cele două tipuri de întrebări, există o corelație negativă.
În tabelul nr. 21 este calculat coeficientul de corelație
Corelație între stres și climat organizațional.
Tabel nr. 21
* Corelația are pragul de semnificație la 0.05.
Conform acestei corelații, pentru n (grad de libertate) = 28, am obținut r = 0.398, ceea ce înseamnă că avem pragul de semnificație mai mic decât 0.05 (p< 0.05).
Datorită acestei corelații putem afirma, că stresul influențează negativ climatul organizațional, pentru că există tensiune în cadrul organizației, neînțelegeri, păreri contradictorii.
Se prezumă că există o corelație între stres și următorii factori de personalitate : capacitate pentru statut, responsabilitate și prezență socială.
Chestionarul de stres este alcătuit din următoarele scale : stil de viață, mediu, simptome, ocupație profesională, relații, personalitate. În anexă sunt cuprinse toate corelațiile dintre fiecare scală din cadrul chestionarului de stres și următorii factori de personalitate: capacitate pentru statut (Cs), responsabilitate (Re), autocontrol (Sc).
În tabelul nr. 22 sunt cuprinse rezultatele corelațiilor dintre scălile chestionarului de stres și factorii de personalitate.
Tabel nr. 22
După cum se poate observa, factorul care influențează cel mai mult stresul îl reprezintă capacitatea pentru statut, datorită faptului că persoanele care doresc să se afirme în cadrul grupului, întreprind acțiuni care pot genera stresul.
Se prezumă că există diferențe privind stresul la subofițeri și ofițeri.
Prezentarea datelor
In tabelul nr. 103 sunt prezentate rezultatele obținute de subofițeri și ofițeri.
În tabelul nr. 104 este prezentată histograma rezultatelor obținute de subofițeri.
Fig. 104. Histograma rezultatelor obținute de subofițeri
În tabelul nr.105 este prezentată histograma rezultatelor obținute de ofițeri.
Fig. 105. Histograma rezultatelor obținute de ofițeri
Datorită faptului că distribuțiile celor două fistograme, de la subofițeri și ofițeri nu sunt normale, am calculat coeficientul Kolmogorov – Smirnov, prezentat în tabelul nr. 106.
.
Testul Kolmogorov-Smirnov
Tabel nr. 108
a Distribuția este normală.
Interpretarea rezultatelor
În figura nr. 109 este prezentat norul de puncte privind corelația dintre rezultatele obținute de subofițeri și ofițeri.
Fig. 110 Norul de puncte între rezultatele obținute de subofițeri și ofițeri
Indicii statistici pe perechi.
Tabel. Nr. 111
Conform acestui tabel, la subofițeri am obținut media 9.70420 și abaterea standard de 2.50561, iar la ofițeri am obținut media 11.17693 și abaterea standard de 2.88587.
Corelația pe perechi
Tabel nr. 112
Conform acestei corelații putem afirma că, între cele două variabile nu există o corelație.
Testul T pe perechi Tabel nr. 113
Pentru un interval de confidențialitate de 95 % am obținut t = -8.676, ceea ce înseamnă că pragul de semnificație este mai mic decât 0.01. Se poate observa, datorită pragului de semnificație, că între cele două perechi există o diferență considerabilă.
Ofițerii sunt mai stresați decât subofițerii datorită faptului că ei au mai multe sarcini de îndeplinit în cadrul organizației militare, aceștia sunt mai expuși la activități periculoase decât subofițerii, datorită pregatirii lor și experienței pe care o dețin.
Concluzii
Problematica stresului este una extrem de complexă, cu implicații în toate domeniile vieții pentru absolut toți indivizii societății contemporane. Evenimentele majore de viață corelează cu problemele din toate domeniile de viață: familial, profesional, relațional, financiar. Evenimentele majore de viață și problemele familiale, profesionale, relaționale, financiare au repercursiuni asupra personalității, sănătății și stilului de viață. Stresul ocupațional reprezintă răspunsul individual ce apare atunci când solicitările de la locul de muncă nu sunt adecvate abilităților, resurselor și nevoilor persoanei care muncește.
Condițiile de muncă sunt considerate principala cauză a stresului ocupațional, însă acțiunea lor este mediată de caracteristicile individuale și/sau situaționale.
Statutul de militar se numără printre cele mai stresante profesii. Principalii factori stresori care pot apărea sunt: calitatea slabă a procesului pregătirii pentru luptă, gradul înalt de solicitare fizică și psihică a misiunilor, nivelul scăzut al ordinii și disciplinei militare, probleme nerezolvate în familie, stil de conducere inadecvat al comandanților și șefilor, lupta și activitățile pe timp de noapte, precum și în condițiile unui nivel scăzut de luminozitate și vizibilitate, izolarea, conflicte interioare între simțul datoriei și spiritul de conservare a integrității personale.
Pentru domeniul militar, recunoașterea operativă a prezenței stresului la cadrele militare are o importanță deosebită; Constituie primul pas în controlul și stăpânirea acestui fenomen, asigurându-se îndeplinirea misiunilor fără pierderea eficienței. Odată cu identificarea manifestărilor stresului se pot folosi, individual și colectiv, metode și tehnici de scădere a intensității lor, de limitare a efectelor negative generate de acest fenomen.
Stăpânirea “fenomenului de stres” impune atât relevarea aspectelor teoretice și practice ale răspunsurilor ( reacțiilor) individului- colectivului la acest sindrom, cât și cunoașterea foarte exactă a cerințelor și solicitărilor generatoare de stres, denumite: "situații stresante", "factori stresanți", "stresori". Deosebindu-se de celelalte activități sociale, printr-o multitudine de condiții și particularități specifice, activitatea în domeniul militar conține importante surse potențiale de stres, numărându-se, din acest punct de vedere, printre cele mai stresante profesii. Analiza rezultatelor cercetării indică o preponderență în ceea ce privește utilizarea mecanismelor active de coping, centrate pe problemă, în detrimentul celor cu componentă emoțională prevalentă. De asemenea, se constată folosirea intensă a mecanismelor evitative.
Dincolo de puterea cunoscută a armanentului și tehnicii de muncă sofisticate, tăria sufletească este bunul cel mai de preț al militarilor. Asupra tulburărilor stresante intervine un rol catalizator, atitudinea conștientă a acestora. Mai mult ca oricând astăzi, educația militară trebuie să creeze din stres o modalitate de cunoaștere a reacțiilor combatanților la cele mai grele condiții pe care câmpul de luptă modern le impune cu acuitate.
Rolul psihologului vizează cunoașterea în profunzime a mecanismelor de apărare, de coping, ca și al nivelului agresivității, pentru a putea acorda asistență și consilierea psihologică necesară fiecarui tip de comportament adoptat, sprijinirea personalului militar în găsirea stilului de coping eficient, ca și în demersul de autocunoaștere a acestuia. Cu cât o persoană este supusă unui număr mai mare de agenți stresori cu atât personalitatea își consumă mai mult resursele în vederea adaptării, iar după ce se depășește un anumit prag (specific fiecărui individ, în funcție de o serie de variabile), apare dezechilibrul și decompensările.
Stresul ocupațional are o serie de componente:
Sursa de stres – amenințarea externă, provocarea, sarcina sau gândul interior, percepția sau îngrijorarea care se manifestă ca provocare pentru homeostazia (homeostazia este o noțiune împrumutată din fiziologie și care definește tendința organismului de a menține constanți paramentrii mediului intern, așa cum un termostat menține temperatura unui congelator).
Surmenajul – lupta internă de a redobândi homeostazia și de a preîntâmpina efectele surselor de stres( oboseala, insomnia).
Reacția la stres- o perturbare a funcționării emoționale și / sau fizice sau comportamentale, manifestată prin nervozitate, anxietate, iritabilitate, descurajare care la rândul lor pot fi asociate cu probleme fiziologice ( de circulație, de digestie, dureri musculare, osoase, etc.)
Adaptarea la stres- procesul prin care persoana încearcă să facă față reacțiilor la stres prin diferite metode ( de la strategii de rezolvare a problemelor) până la reinterpretarea evenimentelor, (adică, încercarea de a găsi alte explicații ale evenimentelor) și circumstanțelor generatoare de stres.
Trăirile care însoțesc sau care se dezvoltă pe fondul stresului psihic îmbracă forma unei suferințe existențiale sau morale, a unei insatisfacții de sine sau de lume, a unei neplăceri de a trăi, a unei disperări, a unei depresii.
Rezultatele acestui studiu vor putea contribui la o mai bună întelegere a stresului la care sunt supuși oamenii. Obiectivele propuse sunt: să explice ce este stresul, cum funcționează, cum să extragem din el maximul de avantaje și cum să-i reducem la minim inconvenientele, ce este sănătatea ocupațională și stresul ocupațional, aflarea riscurilor asupra sănătății, delimitarea factorilor individuali și situaționali, prezentarea unor modele posibile de chestionare de evaluare a stresului.
În ceea ce privește partea de Metodologia cercetării, am avut în cadrul acestei licențe următoarele obiective:
Identificarea unei relații între stres și satisfacția profesională.
Identificarea unei relații între stres și climatul organizațional.
Identificarea unor factori de personalitate care influențează stresul.
Identificarea unei diferențe privind stresul la subofițeri și ofițeri.
Instrumentele pe care le-am utilizat în cadrul acestei lucrări sunt :
Inventarul Psihologic California (CPI)
Chestionarul Melgosa
Chestionar de percepție a climatului organizațional
Chestionar de satisfacție profesională.
Chestionarul propriu pe care l-am validat și utilizat în cadrul licenței este Chestionarul de satisfacție profesională.
Acest chestionar pentru a fi validat a fost trecut prin următoarele etape :
Metoda test – retest;
Metoda înjumătățirii;
Alfa Crombacht.
Metoda test – retest. Chestionarul a fost validat pe 30 de subiecți. Am realizat histogramele celor două testări, norul de puncte și datorită acestuia am aflat că între cele două testări există o corelație pozitivă. Pentru interpretarea datelor am utilizat coeficientul de corelație parametric Bravis-Pearson. Rezultatul acestui coeficient este de .766, iar pragul de semnificație este 0.01. Conform acestui coeficient, instrumentul este fidel.
Metoda înjumătațirii. Întrebările au fost împărțite în pare și impare. Am realizat histogramele celor două tipuri de întrebări, norul de puncte, și datorită acestuia am aflat că între cele două tipuri de întrebări există o corelație pozitivă. Pentru interpretarea datelor am utilizat coeficientul de corelație parametric Bravis-Pearson. Rezultatul acestui coeficient este de .258, iar pragul de semnificație este 0.01. Acest rezultat a fost introdus în formula Brown-Spearman. Conform acestei formule, acest coeficient este de 0.41.
Alfa Crombacht. Pentru a calcula acest coeficient am utilizat următoarea formulă:
α = (n / n-1)(√G2-∑√i2 / √G2)
Acest coeficient este de 0.88. Datorită faptului că se află între 0.6 și 0.9. putem afirma că acest chestionar este valid și fidel.
Cercetarea din cadrul acestei licențe am utilizat-o pe subofițerii și ofițerii din cadrul Unității Militare nr. 02154 din județul , în număr de 30 de subiecți. Designul utilizat este cvasiexperimentul.
Toate ipotezele din cadrul acestei cercetări mi s-au confirmat. Astfel:
Se prezumă că există o corelație între stres și satisfacția profesională. În cadrul unei organizații, într-un mediu ambiental stresant, capacitatea pentru exercitarea profesiei și dorința pentru rezultate scontate bune se diminuează.
Se prezumă că există o corelație între stres și climatul organizațional. Cu cât climatul din cadrul unei organizații este mai nefavorabil, existând tensiuni între membrii organizației, cu atât predispoziția spre stres se accentuează.
Se prezumă că există o corelație între stres și următorii factori de personalitate : capacitate pentru statut, responsabilitate și prezență socială. Cu cât persoanele doresc să-și realizeze un statut prin propriile puteri, și să-și formeze o imagine agreabilă, cu atât ei sunt mai stresați datorită acțiunilor motivante de impresionare pe care le intreprind și din încercările continue de îmbunătățire a imaginii proprii.
Se prezumă că există diferențe privind stresul la subofițeri și ofițeri. Datorită faptului că ofițerii au mai multe sarcini de realizat în cadrul organizațiilor militare, și fiind implicați în mai multe acțiuni, aceștia sunt mai stresați decât subofițerii.
Această lucrare, reprezintă un pas mic în studierea stresului în organizațiile militare. Pornind de la aceasta, se pot realiza alte studii referitore la relațiile dintre stres și alți factori de personalitate, astfel putându-se adăuga noi scrieri celor deja existente. Un plus de informații aduse pe acestă temă, atât de interesantă de altfel, stresul în organizația militară și totuși atât de puțin dezbătută, poate sporii interes, curiozitate sau chiar atracție și poate îmbunătății ori influența acest domeniu.
Bibliografie
Albu, C.,( 2006 ) , “ Tipurile de conflicte organizaționale care determină apariția stresului și a consumului nervos “, în Managementul stresului professional , vol. II , Editura Ministerului Administrației și Internelor.
Andreescu, A., (2006 ) ,“ Managementul stresului profesional “ , vol. II , Editura Ministerului Administrației și Internelor.
Arădăvoaice, Gh. ; Niță, L.D. , ( 1996 ) , „Motivația și motivarea în domeniul militar „ , Editura Academiei de Înalte Studii Militare , București ;
Arsenie, V. ; Sârbu, C. , ( 1993 ) , “ Surprinderea în lupta armată “ , Editura Militară , București ;
Atanasiu, C. , ( 1979 ) , “Eseu despre educația ostășească “ , Editura Militară , p. 46 ;
Baban, A. , ( 1999 ) , “ Stres și personalitate “ , Editura Presa Clujeană, ;
Bazai, V. , ( 2006) “ Stresul și frustrarea “ în “ Managementul stresului profesional “ , vol II , Editura Ministerului Administrației și Internelor ;
Bălan, I.C. , ( 1995 ) , “ Nostalgia “ , în Revista “ Spirit Militar Modern” , nr. 3 ;
Brate, A. , ( 1996 ) , „ Stresul ocupațional și perceperea lui la militari și electricieni „ , Dezertație ( coordonator prof. Univ. dr. Horia Pitariu), Universitatea „ Babeș-Bolyai „ , Cluj-Napoca;
Brown, G.D., ( 1972 ) , “ Stress as a Precipitant Factor of Eczema “, Journal of Pssychosomatic Research 16 .
Burbulea, E. , ( 1984 ) , „ Psihologie și pedagogie militara „ , Editura Militară , București , p. 211 ;
Cîndea, , ( 1997 ) , “ Sindromul cumul de funcții “ , în Revista “ Spirit Militar Modern “, nr. 2 ;
Cîndea, I., ( 1999 ) , “Mediul militar, atentator la pudoare” , in Revista “Spirit militar modern”, nr 4 ;
Cosma, M. , Sfârlog B. , Rizescu A. , Dicționar de termeni specifici crizelor , Editura Academiei Forțelor Terestre , București ,
Cosma, M. , “ Gestionarea stresului psihic de luptă “ , Editura Academiei Forțelor Terestre , București ;
Cotârta, M.A. , ( 2005 ) , “ Managementul stresului în armată “ , în “ Psihologie aplicată în mediul militar “ , Editura Universității Naționale de Apărare , București ;
Cotârță, M. A., ( 2005 ) , curs “ Stresul în organizația militară. Managementul stresului în armată “
Cracsner, E.C. , ( 2003 ) , “Elemente de psihologie militară “ , Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București ;
Dragoș, S. ; Sârbescu, L.- curs “ Sters și agresivitate în mediul militar.”
Dragu, A. ; Cristea, S. ( 2003 ) , “ Psihologie și pedagogie școlară “, Ediția a II a Revizuită și Adăugită, Editura Ovidius University Press, Constanța ;
Dulea, G. , ( 2007 ) , “Fundamente psihologice ale luptei armate “ , Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I’’ ,București, p.107-108 ;
Floru, R. , ( 1974 ) , “ Secretul psihic “ , Editura Enciclopedică , București , p.22 ;
Frățilă, Maria, Curs : Managementul stresului și al schimbării ;
Golu, P. , ( 1989 ) , “ Fenomene și procese psihosociale “ , Editura Științifică și Enciclopedică , București , p. 9 ;
Hanciuc, C. ; Jelea-Vancea, G. , ( 2005 ) , “ Consecințe ale stresului în organizația militară “ , Editura Universității Naționale de Apărare , București;
Heilbrun, A.B. Jr. ; Friedberg, B.E. , ( 1988 ) , „Type A Personality Self Control and Vulnerability to Stress “ , Journal of Personality Assessment 52 , nr. 3 , citat în Lery R.M. , Digman M. , Shirreffs H.J. , “Targeting Wellness: The Core” , Editura Mc Graw Hill , Inc ;
Iamăndescu, B.I., (1993), ”Stresul psihic și bolile interne” , Editura All , București ;
Jeammet, Ph. ; Reynaud, M. , Consali S. , ( 1989 ) , ,,Psychologie medicale’’, Editura Masson , Paris , p. 183-185 ;
Jonas, C. ; Crocq, L. , ( 1996 ) , ,,Les consequences cliniques du traumatisme psychique’’, Editura Nervure, vol.9, nr.6 , p. 23-28 ;
Laplanche, J. ; Pontalis, J.B. , ( 1994 ) , Dicționar de psihanaliză , Editura Humanitas , București ;
Lazarus, S.R ; Folkman, S. , ( 1984 ) , „ Stress, Appraisal and Coping„, Springer Publishing , New York ;
Miclea, M. , ( 1997 ) , “ Stres și apărare psihică “ , Editura Presa Universitară Clujeană , Cluj- Napoca ;
Observatorul Militar , ( 2002 ) , Editura Ministerului Apărării Naționale , nr. 11 , 15, 21, 24, 27 ;
Papari, A. ; Sîntion, F. , ( 2000 ) , “ Psihologie managerială “ , Editura Fundației Andrei Șaguna , ;
Petre, N., (2006 ) , “ Factori moderatori ai stresului ocupațional la militari și polițiști “ în Managementul stresului professional , vol. II , Editura Ministerului Administrației și Internelor.
Pitariu, H. ; Sîntion, F. , ( 2003 ) , “ Psihologia luptătorului “ , Editura Militară , ;
Shils, E. ; Wiatr, J. , (1974 ) , „ Sociologia armatei „ în „ Orientări și tendințe în sociologia militară contemporană „ , Editura Militară, București, p. 295 ;
Sîntion, F. , (1990 ) , “ Cunoașterea subordonaților „ , Editura Militară , București ;
Stanciu, ; Mihalcea, N. , “ Stresul pensionării “ , în Revista “ Spirit Militar Modern “ , nr.1 , 2000 ;
Stora, J.B. , ( 1997 ) , ,,Le stress’’, colecția ,, Que sais-je?’’, nr.2575 , a III-a ediție , Editura PUF, Paris ;
Sutherland, V. ; Cooper, C. „ Strategic stress management : An organizational approach „ , MacMillian Business , Basingstoke ( 2000);
Șchiopu, U. , ( 1997 ) , Dicționare de psihologie , Editura Babel , București
The 1995 Australian Workplace and industrial Relations Survey ( AWIRS 95 ) , National Occupational Health and Safety Commission , Australia ;
Tihan, E.; Ghiza, L. – “ Stresul – Mecanisme fiziologice și psihologice“, Editura Institutul de Ecologie și Protecție umană- Focus.
Vlăsceanu, M. , ( 1993 ) , “ Legea lui Parkinson “ , în “ Dicționar de sociologie “ , Editura Babel , București ;
Zamfir, C. , ( 1980 ) , “ Dezvoltarea umană a interprinderii “ , Edirura Academiei , București ;
Zamfir, C. , ( 1980 ) , “ Un sociolog despre muncă și satisfacție “ , Editura Politică , București ;
Zlate, M. , ( 1981 ) , “ Psihologia muncii-relații interumane “ , Editura Didactică și Pedagogică , București ;
Zlate, M. , ( 1996 ) , “ Introducere în psihologie “ , Editura Șansa , București .
Anexă
Chestionar privind satisfacția profesională
Considerați că situațiile și activitățile alerte de lucru vă caracterizează?
Vă place atât de mult activitatea de la locul de muncă încât îl considerați a fi unul dintre hobby-urile dvs.?
Considerați locurile de muncă ale colegilor ca fiind mult mai interesante ca al dvs.?
Concentrarea și minuțiozitatea sunt atuurile dvs. în ceea ce privește activitatea la locul de muncă?
Locul de muncă pe care îl dețineți presupune o activitate care vă captează toată atenția?
Considerați că actualul post de muncă este neplăcut?
Considerați că orele petrecute la muncă sunt mai plăcute decât cele din timpul liber?
Satisfacția față de postul ocupat este totală.
Momentan sunteți satisfăcut de ceea ce vă oferă actualul post?
Locul dvs. de muncă vă plictisește?
Priviți serviciul actual ca și o obligație?
Considerați actualul loc de muncă ca fiind mult mai atractiv decât altele?
Comparativ cu alții locul dvs. de muncă vă face fericit?
Timpul petrecut la locul de muncă pare interminabil.
Actualul loc de muncă vi se pare neinteresant?
Vă pare rău că momentan aveți acest loc de muncă?
Cu siguranță activitatea întreprinsă îmi displace.
În majoritatea timpului mă duc cu drag la locul de muncă.
Adorați ceea ce faceți comparativ cu munca depusă de alți angajați?
Activitatea desfășurată vă oferă multe reușite?
Curbele de distribuție
Datorită curbelor de distribuție rezultate, am eliminat următorii itemi, itemi prezentați în următorul tabel:
Tabel 1
Chestionarul final privind satisfacția profesională
Vă place atât de mult activitatea de la locul de muncă încât îl cosiderați a fi unul dintre hobby-urile dvs.?
Considerați locurile de muncă ale colegilor ca fiind mult mai interesante ca ale dvs.?
Locul de muncă pe care îl dețineți presupune o activitate care vă captează toată atenția?
Considerați că actualul post de muncă este neplăcut?
Considerați că orele petrecute la muncă sunt mai plăcute decât cele din timpul liber?
Satisfacția față de postul ocupat este totală.
Momentan sunteți satisfăcut de ceea ce vă oferă actualul post?
Locul dvs. de muncă vă plictisește?
Priviți serviciul actual ca și o obligație?
Considerați actualul loc de muncă ca fiind mult mai atractiv decât altele?
Comparativ cu alții locul dvs. de muncă vă face fericit?
Timpul petrecut la locul de muncă pare interminabil.
Actualul loc de muncă vi se pare neinteresant?
Vă pare rău că momentan aveți acest loc de muncă?
Cu siguranță activitatea întreprinsă îmi displace.
În majoritatea timpului mă duc cu drag la locul de muncă.
Adorați ceea ce faceți comparativ cu munca depusă de alți angajați?
Activitatea desfășurată vă oferă multe reușite?
Rezultatele celor două testări sunt trecute în tabelul nr 2.
Tabel nr.2
În tabelul nr. 5 sunt prezentate rezultatelecomplete obținute de subiecți la cele două testări.
Tabel nr. 5.
Întrebările au fost împărțite în două categorii: pare și impare. Ele au fost trecute în tabelul nr. 7
Tabel nr. 7
În tabelul nr.10. sunt prezentate rezultatele obținute de subiecți la cele două tipuri de întrebări.
Table nr. 10
În tabelul nr. 12 sunt prezentate rezultatele obținute de subiecți la cele două chestionare.
Table nr. 12.
În tabelul nr. 18. sunt prezentate rezultatele obținute la cele două chestionare.
Tabel nr. 18
3.1. Corelația între stil de viață și capacitate pentru statut.
În tabelul nr.23 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Table nr. 23
În figura nr.24 este prezentată histograma scălii stil de viață.
Fig. 24. Histograma scălii stil de viață
În figura nr. 25 este prezentată histograma scălii capacitate pentru statut.
Fig. 25 Histograma scălii capacitate pentru statut
În tabelul nr.26 sunt calculați indicii de start ale celor doua scăli: stil de viață și capacitate pentru statut.
Indici de start
Tabel nr. 26
Conform acestui tabel, la scala stil de viață am obținut media 16.7000 și abaterea standard de 2.93786, iar la scala capacitate pentru statut am obținut media 17. 2333 și abaterea standard de 3.34956.
În figura nr.27 este prezentat norul de puncte.
Fig. 27. Norul de puncte între stil de viață și capacitate pentru statut.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr.28 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între stil și capacitate pentru statut
Tabel nr. 28
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.008) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.2. Corelația între stil de viață și responsabilitate.
În tabelul nr.29 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Table nr. 29
În figura nr. 24 de la ipoteza 1 este prezentată histograma scălii stil de viață.
În figura nr. 30 este prezentată histograma scălii responsabilitate.
Fig. 30 Histograma scălii responsabilitate
În tabelul nr.31 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 31
Conform acestui tabel, la scala stil de viață am obținut media 16.7000 și abaterea standard de 2.93786, iar la scala responsabilitate am obținut media 28. 63333 și abaterea standard de 3.59581.
În figura nr.32 este prezentat norul de puncte.
Fig. 32. Norul de puncte între stil de viață și responsabilitate
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr.33 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între stil și responsabilitate
Tabel nr. 33
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.187) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.3. Corelația între stil de viață și autocontrol.
În tabelul nr.34 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tablel nr. 34
În figura nr.24 de la ipoteza 1 este prezentată histograma scălii stil de viață.
În figura nr 35. este prezentată histograma scălii autocontrol.
Fig. 35. Histograma scălii autocontrol
În tabelul nr. 36 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 36
Conform acestui tabel, la scala stil de viață am obținut media 16.7000 și abaterea standard de 2.93786, iar la scala prezență socială am obținut media 30.6667 și abaterea standard de 5.39689.
În figura nr.37 este prezentat norul de puncte.
Fig. 37. Norul de puncte între stil de viață și autocontrol
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 38 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între stil de viață și autocontrol
Tabel nr. 38
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.081) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.4. Corelația între mediu și capacitate de statut
În tabelul nr.39 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Table. Nr. 39
În figura nr.25 de la ipoteza 1 este prezentată histograma scălii capacitate pentru statut.
În figura nr. 40 este prezentată histograma scălii mediu.
Fig. 40 este prezentată histograma scălii mediu
În tabelul nr.41 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 41.
Conform acestui tabel, la scala mediu am obținut media 13.1667 și abaterea standard de 5.07246, iar la scala capacitate pentru statut am obținut media 17.2333 și abaterea standard de 3.34956.
În figura nr. 42 este prezentat norul de puncte.
Fig. 42. Norul de puncte între mediu și capacitate pentru statut
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr.43 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între mediu și capacitate pentru statut.
Tabel nr. 43
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.194) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.5. Corelația între mediu și responsabilitate.
În tabelul nr. 44 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Table nr. 44
În figura nr.36 de la ipoteza 4 este prezentată histograma scălii mediu.
În figura nr. 30 de la ipoteza 2 este prezentată histograma scălii responsabilitate.
În tabelul nr.45 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 45
Conform acestui tabel, la scala mediu am obținut media 13.1667 și abaterea standard de 5.07246, iar la scala responsabilitate am obținut media 28.6333 și abaterea standard de 3.59581
În figura nr.46 este prezentat norul de puncte.
Fig. 46. Norul de puncte între mediu și responsabilitate
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație pozitivă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 43 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între mediu și responsabilitate
Tabel nr. 43
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.063) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.6. Corelația între mediu și autocontrol
În tabelul nr.47 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Table nr. 47
În figura nr. 36 de la ipoteza 4 este prezentată histograma scălii mediu.
În figura nr. 35 de la ipoteza 3 este prezentată histograma scălii autocontrol.
În tabelul nr. 48 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 48
Conform acestui tabel, la scala mediu am obținut media 13.1667 și abaterea standard de 5.07246, iar la scala prezență socială am obținut media 30.6667 și abaterea standard de 5.39689
În figura nr.49 este prezentat norul de puncte.
Fig. 49. Norul de puncte între mediu și autocontrol
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr.50 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între mediu și autocontrol
Tabel nr. 50
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.115) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.7. Corelația între simptome și capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 51 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 51
În figura nr. 52 este prezentată histograma scălii simptome.
Fig. 52. Histograma scălii simptome
În figura nr. 25 de la ipoteza 1 este prezentată histograma scălii capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 53 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 53
Conform acestui tabel, la scala mediu am obținut media 10.0333 și abaterea standard de 4.06400, iar la scala prezență socială am obținut media 17.2333 și abaterea standard de 3.34956
În figura nr.54 este prezentat norul de puncte.
Fig. 54. Norul de puncte între simptome și capacitate pentru statut
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație pozitivă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr.55 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între simptome și capacitate pentru statut
Tabel nr. 55
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.012) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.8. Corelația între simptome și responsabilitate.
În tabelul nr. 56 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Table nr. 56
În figura nr. 52 de la ipoteza 7 este prezentată histograma scălii simptome.
În figura nr.30 de la ipoteza 2 este prezentată histograma scălii responsabilitate.
În tabelul nr. 57 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 57
Conform acestui tabel, la scala simptome am obținut media 10. 0333 și abaterea standard de 4.06400, iar la scala responsabilitate am obținut media 28.6333 și abaterea standard de 3.59581
În figura nr. 58 este prezentat norul de puncte.
Fig. 58. Norul de puncte între simptome și responsabilitate
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 59 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între simptome și responsabilitate
Tabel nr. 59
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.117) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.9. Corelația între simptome și autocontrol.
În tabelul nr.60 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 60
În figura nr. 52 de la ipoteza 7 este prezentată histograma scălii simptome.
În figura nr. 35 de la ipoteza 3 este prezentată histograma scălii autocontrol.
În tabelul nr. 61 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 61
Conform acestui tabel, la scala simptome am obținut media 10. 0333 și abaterea standard de 4.06400, iar la scala prezență socială am obținut media 30.6667 și abaterea standard de 5.39689
În figura nr.62 este prezentat norul de puncte.
Fig. 62. Norul de puncte între simptome și prezentă socială.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație pozitivă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr.63 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație
Tabel nr. 63
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.192) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.10. Corelația între ocupație profesională și capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 64 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
În figura nr. 65 este prezentată histograma scălii ocupație profesională.
În figura nr. 25 de la ipoteza 1 este prezentată histograma scălii capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 66 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 66.
Conform acestui tabel, la scala ocupație am obținut media 14.000 și abaterea standard de 3.69529, iar la scala prezență socială am obținut media 17.2333 și abaterea standard 3.34956.
În figura nr. 67 este prezentat norul de puncte.
Fig. 67. Norul de puncte între ocupație și prezentă socială.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație pozitivă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 68 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între ocupație și prezență socială.
Tabel nr. 68
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.178) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.11. Corelația între ocupație profesională și responsabilitate.
În tabelul nr. 69 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 69
În figura nr. 65 de la ipoteza 10 este prezentată histograma scălii ocupație profesională.
În figura nr.30 de la ipoteza 2 este prezentată histograma scălii responsabilitate.
În tabelul nr.70 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 70
Conform acestui tabel, la scala ocupație am obținut media 14.000 și abaterea standard de 3.69529, iar la scala responsabilitate am obținut media 28.6333 și abaterea standard 3.59581.
În figura nr.71 este prezentat norul de puncte.
Fig. 71. Norul de puncte între ocupație și responsabilitate.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație pozitivă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 72 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între ocupație profesională
Tabel nr. 72
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.119) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.12. Corelația între ocupație profesională și autocontrol.
În tabelul nr.73 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Table nr. 73
În figura nr. 65 de la ipoteza 10 este prezentată histograma scălii ocupație profesională.
În figura nr. 35 de la ipoteza 3 este prezentată histograma scălii autocontrol.
În tabelul nr. 74 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 74
Conform acestui tabel, la scala ocupație am obținut media 14.000 și abaterea standard de 3.69529, iar la scala prezență socială am obținut media 30.6667 și abaterea standard 5.39689.
În figura nr.75 este prezentat norul de puncte.
Fig. 75. Norul de puncte între ocupație și prezență socială.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație pozitivă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 76 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între ocupație și prezență socială.
Tabel nr. 76
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (0.125) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.13. Corelația între relații și capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 77 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 77
În figura nr. 78 este prezentată histograma scălii relații.
În figura nr. 25 de la ipoteza 1 este prezentată histograma capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 79 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 79
Conform acestui tabel, la scala relații am obținut media 16.6000 și abaterea standard de 3.40992, iar la scala capacitate pentru statut am obținut media 17.2333 și abaterea standard 3.34956.
În figura nr. 80 este prezentat norul de puncte.
Fig. 80. Norul de puncte între relații și prezență socială.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 81 este calculat coeficientul de corelație.
Corelatie între relații și capacitate pentru statut.
Tabel nr. 81
* Corelația are pragul de semnificație la 0.05
Pentru n (grad de liberate)= 28, coeficientul de corelație r = -.416, pragul de semnificație este mai mic decât 0.05 (p<0.05). Datorită faptului că, pragul de semnificație este de 0.05, aceasta înseamnă că există o corelație între scala relații și capacitate pentru statut. Acest factor de personalitate influențează stresul.
3.14. Corelația între relații și responsabilitate.
În tabelul nr. 82 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 82
În figura nr.78 de la ipoteza 13 este prezentată histograma scălii relații.
În figura nr. 30 de la ipoteza 2 este prezentată histograma scălii responsabilitate.
În tabelul nr. 83 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 83
Conform acestui tabel, la scala relații am obținut media 16.6000 și abaterea standard de 3.40992, iar la scala responsabilitate am obținut media 28.6333 și abaterea standard 3.59581.
În figura nr. 84 este prezentat norul de puncte.
Fig. 84. Norul de puncte între relații și responsabilitate.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 85 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între relații și responsabilitate
Tabel nr. 85
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.184) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.15. Corelația între relații și autocontrol.
În tabelul nr. 86 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 86
În figura nr.78 de la ipoteza 13 este prezentată histograma scălii relații.
În figura nr. 35 de la ipoteza 3 este prezentată histograma scălii autocontrol.
În tabelul nr. 87 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 87
Conform acestui tabel, la scala relații am obținut media 16.6000 și abaterea standard de 3.40992, iar la scala prezență socială am obținut media 30.6667 și abaterea standard 5.39689.
În figura nr. 88 este prezentat norul de puncte.
Fig. 88. Norul de puncte între relații și prezență socială.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 89 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între relații și prezență socială
Tabel nr. 89
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.009) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.16. Corelația între personalitate și capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 90 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 90
În figura nr. 91 este prezentată histograma scălii personalitate.
În figura nr. 25 de la ipoteza 1 este prezentată histograma scălii capacitate pentru statut.
În tabelul nr. 92 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 92
Conform acestui tabel, la scala personalitate am obținut media 16.8000 și abaterea standard de 2.78419, iar la scala capacitate pentru statut am obținut media 17.2333 și abaterea standard 3.34956.
În figura nr.93 este prezentat norul de puncte.
Fig. 93. Norul de puncte capacitate pentru statut și personalitate.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculate coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 94 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între personalitate și capacitate pentru statut
Tabel nr. 94
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.314) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.17. Corelația între personalitate și responsabilitate
În tabelul nr. 95 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
În figura nr. 91 de la ipoteza 16 este prezentată histograma scălii personalitate.
În figura nr. 30 de la ipoteza 2 este prezentată histograma scălii responsabilitate.
În tabelul nr. 96 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 96
Conform acestui tabel, la scala personalitate am obținut media 16.8000 și abaterea standard de 2.78419, iar la scala responsabilitate am obținut media 28.6333 și abaterea standard 3.59581.
În figura nr. 97 este prezentat norul de puncte.
Fig. 97. Norul de puncte responsabilitate și personalitate.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 98 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între personalitate și responsabilitate
Tabel nr. 98
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.245) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
3.18. Corelația între personalitate și autocontrol.
În tabelul nr.99 sunt prezentate rezultatele la cele două scăli.
Tabel nr. 99
În figura nr. 91 de la ipoteza 16 este prezentată histograma scălii personalitate.
În figura nr. 35 de la ipoteza 3 este prezentată histograma scălii autocontrol.
În tabelul nr. 100 sunt calculați indicii de start.
Indici de start
Tabel nr. 100
Conform acestui tabel, la scala personalitate am obținut media 16.8000 și abaterea standard de 2.78419, iar la scala prezență socială am obținut media 30.6667 și abaterea standard 5.39689.
În figura nr. 101 este prezentat norul de puncte.
Fig. 101. Norul de puncte prezență socială și personalitate.
.
Conform norului de puncte putem afirma că între cele două scălii există o corelație negativă.
Datorită faptului că cele două histograme nu sunt normale (curba distribuției nu este normală) am calculat coeficientul de corelație Spearman.
În tabelul nr. 102 este calculat coeficientul de corelație.
Corelație între personalitate și prezență socială
Tabel nr. 102
Datorită faptului că pragul de semnificație dintre cele două scale (-0.024) nu este semnificativ, putem afirma că între ele nu există o corelație semnificativă.
În tabelul nr. 103 sunt prezentate rezultatele obținute de subofițeri și ofițeri.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stresul Ocupational In Organizatiile Militare (ID: 166350)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.