Sistemul de Protectie Sociala In Romania pe Exemplul Protectiei Mamei Si a Copilului
SISTEMUL DE PROTECȚIE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA PE EXEMPLUL PROTECȚIEI MAMEI ȘI A COPILULUI
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII SISTEMULUI DE PROTECȚIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA
Delimitări conceptuale
Organizarea și funcționarea sistemului instituțional de asistența socială din
România
Sistemul de protecție socială din România
Contextul național privind politicile sociale de protecție ale mamei și copilului
Evoluția politicilor de protecție privind mama și copilul
Serviciile sociale destinate mamei și copilului
Problemele specifice de punerea în aplicare a legii
Legislație privind concediul pentru creșterea copilului în 2013
CAPITOLUL 2. INSTITUȚIILE IMPLICATE ȘI APORTUL ACESTORA ÎN SISTEMUL SOCIAL DE PROTECȚIE AL MAMEI ȘI COPILULUI
Conceptul de economie socială în legislația românească
Instrumentele financiare disponibile pentru finanțarea economiei sociale
Principiile economiei sociale reflectate în reglementările naționale
Ministerul Justiției
Ministerul Public
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Mamei și Copilului
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Unitățile Subordonate
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Mamei și Copilului
Organismele private acreditate
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND IDENTIFICAREA PROBLEMELOR SPECIFICE CU CARE SE COFRUNTĂ SISTEMUL DE PROTECȚIE SPECIALĂ DESTINAT MAMEI ȘI COPILULUI
Context general
Aspecte privind eficiența economiei sociale în cadrul sistemului de protecție a mamei și copilului
Susținerea financiară a familiei și copilului
Principalii indicatori privind veniturile și cheltuielile de protecție socială în anul 2012
Metodologia cercetării
Obiectivele cercetării
Prezentarea problemelor specifice identificate
Analiza și interpretarea rezultatelor
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Situația social-economică din România produce un impact grav asupra situației copilului si femeii-mame – o categorie de subiecți extrem de vulnerabili. A crescut numărul de copii vagabonzi, abandonați, rămași fără ocrotire părinteasca; s-a înregistrat o creștere însemnată a morbidității, în special a femeilor gravide și copiilor; a crescut numărul de infracțiuni comise de minori etc.
Secolul al XX-lea a fost marcat de conștientizarea faptului că femeia-mamă și copilul sunt subiecte ce necesită protecție și ocrotire specială, producând o revoluție în acordarea drepturilor acestora de la unele reglementări naționale la reglementări pe plan internațional – remediu la abuzurile flagrante și persistente asupra copilului și femeii.
În acest sens, legislația internațională pornește de la recunoașterea copilului și a femeii că subiecte de drept, și în această calitate, a posibilității lor de a se bucura de toate drepturile civile, politice, culturale, economice, sociale etc. Totodată, încep să fie evidențiate particularitățile copilului – ca personalitate în devenire (constatând absența discernământului și maturității intelectuale, care limitează competența sa juridică) – și femeii mame, ce face necesară instituirea și reglementarea unor măsuri speciale de asistenta și protecție, precum și a unor organe prin intermediul cărora aceștia și-ar putea valorifica drepturile fără a fi lezați sau prejudiciați.
Motivația alegerii acestei teme a pornit din dorința de a afla mai multe informații cu privire la sistemul de protecție socială privind mama și copilul și implicațiile acestei probleme în plan socio-economic.
Importanța acestei teme derivă din faptul că este un subiect atât de semnificativ, prin simplul fapt că pur și simplu o îmbunătățire a întregului sistem de protecție socială, duce la dezvoltarea economică a întregii țări.
De-alungul lucrării , scopul meu a fost să descriu situația socială, sistemul instituțional, politicile naționale (derivate din politicile internaționale), ce au avut un rol determinant în accesul femeilor la sistemul de protecție socială detinat mamei și copilului.
Lucrarea este structurată pe trei capitole.
Primul capitol, Stadiul actual al cunoașterii Sistemului de Protecție Socială din România, face referire la Sistemul Instituțional de Asistență Socială din țara noastră, la politicile sociale de protective ale mamei și copilului, la legislația privind concediul pentru creșterea copilului în 2013.
Cel de-al doilea capitol, Instituțiile implicate și aportul acestora în Sistemul Social de Protecție al mamei și copilului, prezintă fiecare instituție în parte cu caracteristicile specifice.
Cel de-al treilea capitol, Studiu de caz privind identificarea problemelor specific cu care se confruntă sistemul de protective specială destinat mamei și copilului, prezintă în prima parte într-un context general aspecte privind eficiența economiei sociale în cadrul sistemului de protecție a mamei și copilului iar în cea de-a doua parte am urmărit sentimentele, ideile, acțiunile femeilor, precum și așteptările lor față de Sistemul de Protecție Socială destinat mamei și copilului. În mod particular prin intermediul acestui studiu am dorit să pun în evidență percepția femeilor privind legislația cu privire la protecția mamei și copilului în România, modalitățile prin care femeile recurg la sprijin legislative, cât și prezentarea obstacolelor care le împiedică să beneficieze de legislație pentru a obține sprijin și siguranță pentru ele ca mame și copiii lor.
Rezultatele vor evidenția așteptările mamelor în ceea ce privește sistemul de protecție socială destinat lor și pruncilor, iar concluziile vor argumenta necesitatea schimbării intervențiilor în cazurile de nesiguranță a femeilor și copiilor din România.
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII SISTEMUL DE PROTECȚIE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA
1.1. Delimitări conceptuale
Protecția socială este mecanismul organizat de stat, printr-un pachet de legi, care vizează protecția persoanelor care, din diverse motive nu produc venituri (exemplu : persoanelor cu handicap, protecția copiilor, a bătrânilor etc).
O altă definiție este aceea că noțiunea de protecție socială este este cosntituită din ansamblul instituțiilor, structurilor și rețelelor de servicii ale acțiunilor destinate creării unor condiții normale de viață pentru toți membrii unei societăți și mai ales pentru cei cu resurse și capacități reduse de autorealizare. În sfera activităților de protecție socială sunt incluse atât prestațiile instituțiilor statului cât și cele ale organizațiilor societății civile.
În cadrul Uniunii Europene, desăvârșirea pieței interioare comunitare, dispozițiile sociale și conjuncturale ale Actului Unic European au avut o importantă influență asupra formei și conținutului programelor economice și sociale. Prin intermediul acestora au fost lansate informații utile comunității, tuturor instituțiilor comunitare și altor factori de decizie pentru că progresul economic și social să se instaureze pe piața unică .
Programul Economic-Social al Comunității Europene ține cont de multitudinea fenomenelor care se fac resimțite în Europa prezentului moment:
îmbătrânirea populației; apariția unor noi fenomene de sărăcie;
utilizarea din ce în ce mai frecvent ă a noilor tehnologii (și gradul diferențiat de accesibilitate a structurilor sociale la acestea);
construirea unor noi orare de muncă; permanentizarea șomajului;
luarea în considerare a efectelor aspra mediului înconjur ător;
dorința omului de a- și intensifică participarea la rezolvarea problemelor sociale.
Asigurări sociale reprezintă sistemul prin care mai multe persoane, de vârste diferite, plătesc o sumă de bani, o dată pe lună, pe an, într-un cont distinct, în baza unui contract, având interes comun iar când ajung să nu mai poată produce venit, (din diverse cauze: vârstă înaintată, boală, etc.), vor primi o rentă lunară din acest cont în funcție de suma cu care au contribuit și de timpul în care au alimentat acest fond. Sistemele de asigurări sociale pot fi organizate de Stat sau de persoane particulare.
Asistența socială comunitară este definită prin acele activități de asistență socială ce caută să abordeze, să sprijine, capabilizeze și întărească rețelele locale, formale și informale pentru a furniza clienților aflați în dificultate servicii de asistență socială de cea mai bună calitate. Asistența socială comunitară reprezintă elementul central al Serviciilor sociale personale, minimizează distanța dintre experți și beneficiari, și maximizează implicarea comunității locale, afirmând importanța vecinătății și a activităților comunitare.
Ca domeniu distinct de activitate, asistența socială este definită drept, „un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor și comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care (…) nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață".
Potrivit definiției agreate de către NASW, scopul fundamental al profesiei de asistent social este acela de restaurare a capacității de funcționare socială normală a indivizilor, grupurilor și comunităților, în acest sens fiind necesară crearea condițiilor societale necesare funcționării „normale" (adică în acord cu standardele unei societăți date). Practica asistenței sociale constă în aplicarea și utilizarea unor valori, principii și metode specifice pentru atingerea următoarelor scopuri: sprijinirea oamenilor în obținerea de resurse și servicii; consilierea și sprijinirea psihologică a indivizilor și microgrupurilor; implementarea sau îmbunătățirea unor servicii de sănătate la nivel comunitar; participarea la elaborarea și promovarea legislației sociale.
Alți autori definesc asistența socială (sau Serviciul social) ca „o instituție care, inserată în ansamblul organizării sociale, are ca funcție de a asigura, prin canalul organismelor publice sau private, un ajutor social membrilor comunității, și de a da asfel satisfacție multiplelor trebuințe ale omului. Serviciul social caută să-1 insereze pe individ, familie, grupuri și colectivități în mediul social de ansamblu. Prin intermediul unei acțiuni terapeutice sau preventive, el răspunde nevoilor pe care se bazează inserția socială, servindu-se de <social> ca de un punct de sprijin. Altfel spus, el pune în joc și dezvoltă energiile personale ale asistaților și ale asistenților sociali relațiile interprofesionale și resursele comunității.
Aceasta se realizează de către persoane specializate în munca socială, care identifică problemele sociale și le triază: cine trebuie să beneficieze de protecție socială este asistat și ajutat la întocmirea actelor necesare, altul are nevoie de asistență psihologică, altul de medic psihiatru, altul are nevoie de medic psiholog dar între timp trebuie încadrat temporar la una din formele de protecție socială, etc. Asistentul social este:
Asistența socială se face în cadru organizat de către Stat sau de către Societatea Civilă, organizată în asociații sau fundații, persoane juridice. În sens mai larg, asistența socială se referă la orice beneficiu financiar său serviciu social noncontributoriu, finanțat din taxele și impozitele generale sau din fonduri sociale speciale. Într-un sens mai restrâns, conceptul de asistență socială, nu include ansamblul de beneficii și servicii sociale universalist – categoriale, definind doar acel ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor sau comunităților, cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate”.
Asistența Socială promovează schimbul social, rezolvarea problemelor în relațiile umane și vine în sprijinul oamenilor pentru ca aceștia să trăiască decent. Utilizând teoriile comportamentului uman și rețeaua sistemelor sociale, asistența socială intervine în punctele în care oamenii se confruntă cu probleme în mediul lor de viață. Principalele reguli umave, el răspunde nevoilor pe care se bazează inserția socială, servindu-se de <social> ca de un punct de sprijin. Altfel spus, el pune în joc și dezvoltă energiile personale ale asistaților și ale asistenților sociali relațiile interprofesionale și resursele comunității.
Aceasta se realizează de către persoane specializate în munca socială, care identifică problemele sociale și le triază: cine trebuie să beneficieze de protecție socială este asistat și ajutat la întocmirea actelor necesare, altul are nevoie de asistență psihologică, altul de medic psihiatru, altul are nevoie de medic psiholog dar între timp trebuie încadrat temporar la una din formele de protecție socială, etc. Asistentul social este:
Asistența socială se face în cadru organizat de către Stat sau de către Societatea Civilă, organizată în asociații sau fundații, persoane juridice. În sens mai larg, asistența socială se referă la orice beneficiu financiar său serviciu social noncontributoriu, finanțat din taxele și impozitele generale sau din fonduri sociale speciale. Într-un sens mai restrâns, conceptul de asistență socială, nu include ansamblul de beneficii și servicii sociale universalist – categoriale, definind doar acel ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor sau comunităților, cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate”.
Asistența Socială promovează schimbul social, rezolvarea problemelor în relațiile umane și vine în sprijinul oamenilor pentru ca aceștia să trăiască decent. Utilizând teoriile comportamentului uman și rețeaua sistemelor sociale, asistența socială intervine în punctele în care oamenii se confruntă cu probleme în mediul lor de viață. Principalele reguli umane și drepturile sociale sunt fundamentale pentru asistența socială. În anumite situații, asistentul social intervine mai mult în sprijinul oamenilor și mai puțin în mediu, iar în alte situații intervenția este în cadrul mediului și a impactului pe care îl are asupra modului de viață al oamenilor în societate. În toate cazurile, asistenții sociali adoptă o viziune holistică, concentrându-se asupra multiplelor interacțiuni dintre oameni și mediile lor de viață. Oamenii sunt afectați de mediile în care trăiesc, având în același timp capacitatea de a schimba mediul în care trăiesc.
Codul etic al Asociației Naționale a Asistenților Sociali din SUA spune: principala misiune a profesiei de asistent social este îmbunatățirea stării de bine a oamenilor. O publicație a UNESCO definește stare de bine ca fiind o stare de performanță de-a lungul cursului vieții, integrând funcțiile psihice, cognitive și social – emoționale care se materializează în activități productive .
Protecția socială este o componentă a politicilor sociale. Politica socială a statului reprezintă un ansamblu de scopuri și instrumente de analiză prin care puterea publică realizează afectarea normați ă a resurselor publice și a distribuirii veniturilor în perspectiva umanistă a dreptății sociale. Politica socială urmărește rezolvarea marilor probleme sociale legate de sănătate, educație, locuințe și se realizează prin intervenția statului asupra următoarelor categorii de beneficiari:
familii cu mulți copii fără susținere materială;
copii orfani;
persoane aflate în incapacitate de muncă definitiv său temporar;
persoane vârstnice etc.
Statul dorește și poate să acționeze prin intermediul politicii sociale deoarece aceasta cuprinde o arie mai larg ă sau mai restrânsă de obiective sociale determinată de organizarea societății, în general și în funcție de politica promovată de partidul de guvernământ și mecanismele politice specifice acestuia.
1.2. Organizarea și funcționarea sistemului instituțional de asistența socială din România
Statele aflate în tranziție, în general, cât și țara noastră se preocupă pentru problemele protecției sociale, cu care se confruntă în prezent toate țările. Astăzi ne confruntăm cu inexistența unui model de tranziție a societății de la o formă social-economică bazată pe un sistem de organizare și conducere socială, economică autoritară la un sistem bazat pe autonomizarea relațiilor și a agenților și funcționarea economiei pe principiile cererii și ofertei.
Politica socială a UE este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat și multiplicat pe parcursul timpului și care acționează în acele sectoare de activitate ce afectează sau generează gradul de bunăstare individuală și socială. Permanenta preocupare a comunității europene pentru aspectele de politică socială – începută cu Tratatul de Roma (1957) – a dus, în timp, la crearea unui „model social european”.
În țara noastră, asistența socială este definită drept componentă a sistemului național de protecție socială și cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.
Conform lui Botiș N., sistemul de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții și măsuri prin care statul, prin autoritățile administrației publice centrale și locale, colectivitatea locală și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.
În România, politica socială este o politică concertată, coordonată de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și susținută de activitatea altor ministere precum Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării. Domeniile de activitate ale politicii sociale naționale sunt:
A. Piața forței de muncă (inclusiv șomajul) și politicile salariale
B. Pensiile și alte drepturi de asigurări sociale;
C. Asistența socială și politicile familiale;
D. Relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă.
La aceste 4 domenii de care este responsabil în special Ministerul Muncii se adaugă domeniile: Asigurări de Sănătate, Politici din sfera locuinței și locuirii, Politici în sfera Educației, Politicile sociale din domeniul probațiunii/reinserției sociale a persoanelor delinvente și alte politici sociale de care sunt responsabile în principal alte ministere. Fiecare dintre aceste domenii are cadrul său legal și instituțional, problemele specifice și prioritățile sale de acțiune.
Așa cum politica socială a Uniunii Europene este în continuă transformare, și politica României în această direcție nu reprezintă o etapă finală de dezvoltare ci progresează permanent, adaptându-se atât unor priorități comunitare cât și unor priorități naționale specifice. La momentul actual se află în discuție o serie de acte legislative și se desfășoară o serie de proiecte cu asistență internațională, ce au în vedere dezvoltarea unui cadru instituțional adecvat, perfectarea dialogului social și a comunicării inter-ministeriale, precum și dezvoltarea de sisteme de monitorizare a progresului – elemente cheie ale unei politici sociale eficiente.
1.3. Sistemul de protecție socială din România
Ca urmare perioadei de tranziție marcată de adâncirea sărăciei, înregistrată în anii 1993- 2003, evoluția sistemului național de asistență socială s-a concentrat în principal pe măsurile de transfer financiar, materializate în prestații sociale de tipul alocațiilor, ajutoarelor sociale și indemnizațiilor care, în fapt, pentru multe categorii de populație, au constituit venituri de înlocuire a salariilor sau de completare a altor drepturi (indemnizațiile de șomaj, pensii etc.).
Odată cu evoluția societății și apariția altor tipuri de nevoi, prestațiile sociale s-au diversificat și au înregistrat o importantă creștere cantitativă, fără însă să atingă întotdeauna rezultatele așteptate. S-a ajuns astfel la unele situații nedorite și antagonice ca efect, cum ar fi:
– din cauza nivelelor necorelate și insuficiente, prestațiile nu reprezintă un mijloc real
de combatere sau prevenire a riscului de excluziune. Totodată nu sunt nici eficiente, atâta timp cât administrarea lor este destul de costisitoare în raport cu beneficiile
– în baza principiului universalității se acordă alocații unor familii/persoane care nu se află în situații de nevoie
– prin cumularea mai multor ajutoare financiare de către același beneficiar, sumele acordate acoperă nevoile traiului zilnic și descurajează orice inițiativă de intrare pe piața muncii.
Serviciile sociale a căror organizare și funcționare a fost reglementată în anul 2003, prin Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare au înregistrat un ritm intens de dezvoltare în ultimul deceniu, ceea ce a
condus la necesitatea revizuirii legislației existente, pentru a acoperi ariile de acțiune insuficient reglementate în domeniu. De asemenea, actualizarea legislației privind serviciile sociale este necesară pentru a se alinia ultimelor evoluții în domeniu înregistrate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
Așadar, în dorința de a crea rapid un sistem eficient de asistență socială, după modelele europene, deși au fost înregistrate progrese importante în domeniu, s-au produs și o serie de erori, atât conceptuale, cât și instituționale cum ar fi : fragmentarea responsabilității între mai multe instituții ale administrației publice centrale, cât și diluarea rolului de coordonare al MMFPS, în condițiile descentralizării unor responsabilități din domeniul asistenței sociale către autoritățile locale. Această situație a condus la imposibilitatea monitorizării eficiente a impactului programelor de prestații și servicii sociale .
În anul 2008, Unitatea Centrală de Audit Public Intern de la nivelul M.F.P. a realizat o misiune de evaluare a sistemului de evidență și control a drepturilor de natură socială acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului național unic de asigurări de sănătate și de la bugetele locale. Prin acest raport au fost identificate un număr de 202 drepturi de natură socială cuprinzând :
Prestații sociale : alocații familiale, ajutoare sociale, indemnizații și facilități așa cum sunt definite prin Legea nr.47/2006 privind sistemul național de asistență socială ;
Drepturi reparatorii pentru IOVR, eroii Revoluției, persoane persecutate politic de regimul comunist: definite ca indemnizații cu caracter reparatoriu în Legea nr.47/2006;
Drepturi de asigurări sociale (pensii și alte drepturi aferente);
Drepturi de asigurări de șomaj (indemnizații, ajutoare);
Drepturi de asigurări de sănătate;
Drepturi auxiliare celor salariale pentru susținerea categoriilor socio-profesionale din minerit, apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pentru magistrați.
1.4. Contextul național privind politicile sociale de protecție ale mamei și copilului
1.4.1. Evoluția politicilor de protecție privind mama și copilul
Societatea românească a suferit profunde schimbări în plan politic și economic odată cu Revoluția din 1989, creându-se condițiile și deschiderea necesară pentru înțelegerea, recunoașterea și identificarea unor soluții menite să îmbunătățească politica privind protecția copilului din acea vreme.
În anul 1990 a avut loc reorganizarea protecției copilului în România, reprezentând ratificarea de către Parlamentul României a Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.Țara noastră, ca parte semnatară a documentului, acceptă schimbări fundamentale la toate nivelele: legislativ, educativ, cultural, organizatoric, făcând eforturi în vederea realizării lor.
Pentru asigurarea în realitate a drepturilor copilului, importantă este cunoașterea largă a ideilor și principiilor exprimate de Convenție. În acest sens, O.N.U., principala organizație cu titlu de universalitate din lume, pune un accent deosebit pe activitățile menite să sprijine statele în luarea celor mai potrivite măsuri pentru asigurarea unor condiții normale de dezvoltare fizică și psihică a tinerei generații.
În urma acestei convenții s-au produs următoarele modificări: a definit principii și norme universale asupra situației copiilor, a conturat un proces de urmărire și discutare a gradului de implementare. Astfel putem afirma următoarele: convenția poate fi un instrument al schimbării și un sprijin pentru politica privind drepturile copilului; impactul Convenției depinde în mare măsură de sprijinul pe care-l primește din partea comunității internaționale.
Obligațiilor pe care statele sunt pregătite să le recunoască în ceea ce privește drepturile copilului constituie Convenția, acoperind astfel întregul set al drepturilor copilului în 54 de articole, structurate pe trei părti: drepturile tuturor copiilor; monitorizarea și implementarea convenției; angajamente pentru intrarea sa în vigoare.
Prin această convenție se înțelege :
reafirmarea , cu privire la copii, drepturilor deja oferite omului în alte tratate;
afirmarea ascensiunea anumitor drepturi de bază ale omului, în scopul de a lua în considerare nevoile speciale și vulnerabilitatea copilului;
stabilirea standardelor în domenii care sunt pertinente sau specifice copiilor.
Tratatul de la Roma (titlul III, partea a III-a – Politici sociale) cuprinde bazele politicii de prosperitate a tuturor membrilor societății, unde sunt prevăzute măsuri de ameliorare a condițiilor de viață și de muncă, armonizarea sistemelor sociale din diferite state membre.
Statul se implică tot mai activ în viața economică și socială și politica de repartizare a bunurilor societății cu scopul de realiza prevederile politicii sociale, astfel protejând anumite categorii ale populației și minimalizând conflictele și diferențierile sociale.
1.4.2. Serviciile sociale destinate mamei și copilului
Consiliul Europei a propus modernizarea legislațiilor naționale derulând o politică fermă și clară de a identifica soluții pentru accentuarea acordării unei protecții reale copiilor, ținându-se cont de evoluția societății și a mentalităților.
Scopul Uniunii Europene, a fost constant, de a crea un cadru juridic sigur pentru copii prin asigurarea liberei circulații a hotărârilor judecătorești privind copiii și răspunderea părintească în Uniunea Europeană. Regulamentul 2201/27.11.2003 al Consiliului a reprezentat un pas important, garantând că o hotărâre judecătorească privind răspunderea părintească poate să fie recunoscută și executată într-un alt stat membru printr-o procedură simplă și uniformă. Regulamentul stabilește, de asemenea, reguli uniforme privind competența și oferă răspunsuri la întrebări fundamentale, arătând de pildă în care stat membru instanțele sunt competente să hotărască asupra problemei răspunderii părintești sau cum poate fi recunoscută și executată într-un alt stat membru o hotărâre privind răspunderea părintească.
În legislația romana, serviciile sociale sunt definite drept “ ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependenta pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale și în scopul creșterii calității vieții”.
Actuala legislație, elaborată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a dorit să realizeze un cadru general de organizare și gestionare a serviciilor sociale adresate tuturor persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.
În prezent, programul de reformă în domeniul asistenței sociale și, implicit, a sistemului de servicii sociale, se afla în plin proces de implementare. Se are în vedere crearea unui nou cadru instituțional, înființarea Inspecției Sociale și a Observatorului Social, modificarea și completarea legislației secundare, toate aceste obiective fiind prevăzute în proiectul unui nou act normativ referitor la sistemul național de asistență socială.
Politici de asigurări sociale
Prin acordarea diferitor tipuri de pensii și ajutoare în caz de bătrânețe, boală, invaliditate, șomaj sau alte cazuri de pierdere a mijloacelor de existență în rezultatul unor împrejurări independente de voința beneficiarului, statul este obligat să întreprindă măsuri adecvate pentru a putea oferi fiecărei persoane un nivel de trai decent desemnând dreptul la protecție socială.
În concordanță cu standardele europene, statul își propune promovarea unei politici sociale coerente, consecvente și ajustate la condițiile perioadei pe care o trăim.
Are loc aplicarea de noi mecanisme de protecție socială a categoriilor de populație cu venituri mici, perfecționarea cadrului legislativ-normativ care va asigura accesul populației la minimul de servicii de asistență socială garantat de stat, achitarea deplină, la timp și în cuantumuri majorate a pensiilor, indemnizațiilor și altor plăți sociale, cu scopul de a realiza acest deziderat.
Promotorul politicii sociale de stat în domeniul protecției sociale a populației îl reprezintă Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului care are ca scop crearea unui sistem echitabil, social-eficient și financiar-stabil de protecție socială.
Româniea în perioada de tranziție la economia de piață a făcut eforturi pentru realizarea obiectivelor politicii sociale de stat, menite să contribuie la atenuarea consecințelor nefaste ale tranziției, făcându-le mai puțin resimțite pentru majoritatea cetățenilor, prin asigurarea unei protecții sociale adecvate și eficiente și sporirea nivelului de trai al populației.
Nivelul scăzut al asigurării și protecție sociale s-a datorat de-alungul timpului fenomenelor de declin în economia țării și creșterea inflației din anii 90 conducând la dezvoltarea crizei în sistemul de pensionare.
Prin orientarea spre acordarea unei asistențe financiare stabile și bine focalizate persoanelor aflate în dificultate , s-a efectuat depășirea situației create, în vederea reconsiderării sistemului de protecție socială a populației (prin divizarea lui în 2 componente – asigurări sociale și asistență socială).
Trecerea de la asistența socială asigurată de stat la asigurarea socială s-a datorat cursului de bază al reformelor promovate pe parcursul anilor 1999-2001. Actualul sistem al asigurărilor sociale este unul independent, separat de la bugetul de stat și se fundamentează pe principiile solidarității sociale, obligativității contribuțiilor, repartiției, precum și a onorării complete și continue a obligațiilor asumate.
Pensiile, dar și celelalte prestații de asigurări sociale au înregistrat o majorare semnificativă datorită aplicării măsurilor reformatorii au fost lichidate datoriile de mai mulți ani la plata pensiilor.
1.4.3. Problemele specifice de punerea în aplicare a legii
Din studiile efectuate de UNICEF în România reiese că peste 70% din copiii instituționalizați provin din familii dezorganizate structural, respectiv din familii monoparentale. Legile și convențiile sociale românești permit bărbățiilor să evite responsabilitatea pentru copiii pe care-i procreează.
În „Cercetarea Națională privind violența domestică și violența în România” (CPE, 2003), majoritatea respondenților (61%) consideră că violența în familie este o chestiune privată, și 33% consideră că poliția și 3% că Procuratura ar trebui să intervină. În acest sondaj, procentul celor care au depus o plângere la poliție împotriva făptuitorului agresorului a fost de 20%. 47% dintre cei care au depus o plângere au fost satisfăcuți de modul în care ofițerii de poliție au tratat cazurile lor, un procent mai mare comparativ cu rezultatele sondajului anterior.
În cadrul Cercetării Victimele Violenței Domestice: copiii și femeile, care este o analiză calitativă a 40 de interviuri cu femei victime ale violenței în familie, a fost evidențiat că poliția intervine în special în cazurile în care partenerii au divorțat și în marea majoritate a cazurilor acordă amenzi pentru tulburarea liniștii publice, încurajând în mod direct sau indirect violența domestică.
Un semnal de alarmă devine violența în familiile din România, neglijarea, abuzul și maltratarea pe care copiii ce trăiesc într-un asemenea mediu le suportă zilnic fără nici o speranță că cineva va lua o măsură împotriva părintelui său rudei agresoare.
După Pecora, cunoașterea fenomenului abuzului comis împotriva copiilor și a femeii are caracteristicile unui iceberg; ceea ce iese la suprafața este doar o mică parte din ceea ce rămâne ascuns și marchează traumatizant dezvoltarea psihică și fizică a copilului.
Violența îndreptată împotriva femeilor și/sau copilului are uneori ca urmare directă internarea într-o instituție. Deoarece se știe că asemenea cazuri de violență în familie nu sunt raportate în totalitate în România (ca în alte țări), amploarea acestei probleme necesită o documentare suplimentară și o modificare rapidă a politicilor sociale, respectiv a sistemului legislativ.
Un alt factor cauzal al insituționalizării copilului și confruntarea mamei cu probleme sociale se delimitează ca fiind vârsta mamei corelat cu neacceptarea tinerei mame necăsătorite de către familia lărgită care se simte trădată în așteptările ei vis-a- vis de viitorul feței lor. Lipsa educației sexuale, a serviciilor de consiliere pentru mamele tinere, singure, precum și lipsa resurselor financiare necesare unui proces juridic de stabilire a paternității, le constrânge pe aceste mame să recurgă la soluții extreme: abandonarea copilului fără acte de identitate, în diferite locuri publice sau, în cel mai fericit caz, într-o instituție specializată în protecția copilului.În concluzie se poate spune că nici una din funcționalitățile și “nefuncționalitățile”
Datele Institututului Național de Statistică atestă faptul că deși România a înregistrat progrese în ceea ce privește dezvoltarea sistemului de protecție specială destinat mamei și copilului, separarea de familie a copilului și aflarea mamei în diferite situații de risc rămân unele dintre cele mai stringente probleme ale țării și sistemului de protecție.Una dintre cauze o constituie lipsa programelor viabile de prevenire a separării copilului de familia naturală precum și posibilele situații de risc ale mamei, programe care să acționeze la originea fenomenului, respectiv la cauzele separării și nu doar atunci când aceasta s-a produs.
Problemele specifice de punerea în aplicare a legii sunt redate de inadvertențele sistemului juridic, probleme în ceea ce privește soluționarea cauzelor, probleme în ceea ce privește siguranța victimei și probleme legate de pedepsirea actelor de violență.
1.5. Legislație privind concediul pentru creșterea copilului în 2013
Legislația privind concediul pentru creșterea copilului în 2013. Indemnizația pentru creșterea copilului
Conform MMFPS, Amendamentele cu care MMFPS a fost de acord vizează, între altele, flexibilizarea condiției de achitare a impozitelor și taxelor locale. Astfel, verificarea se va face doar în cazul familiilor și persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puțin 6 luni și vor fi excluse de la această verificare familiile monoparentale.
Adoptarea de către plenul Camerei Deputaților a proiectului de lege privind aprobarea OUG 124/2011 care prevede că indemnizația pentru creșterea copilului revine de la 75% la 85% din venitul net, cu începere de la 1 octombrie, presupune un efort bugetar de 11 milioane lei pentru acest an și 67 milioane lei pentru 2013, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS), De asemenea, se va acorda o perioadă de grație de 60 zile în care se pot plăti datoriile către bugetele locale, timp în care beneficiarul își va primi dreptul.
Principalul amendament stabilește cuantumul indemnizației pentru creșterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei, cu menținerea limitelor maxime reglementate în prezent – 1.200 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani și 3.400 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an.
În plus, stimulentul de inserție se va acorda și persoanelor care au optat pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, fiind eliminată limitarea la trei nașteri a situațiilor pentru care se acordă concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor.
Un alt amendament se referă la acordarea sumei suplimentare de 600 lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu și indemnizație în baza OUG nr.148/2005 și naște/adoptă/ia în plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr.111/2010. Această reglementare va asigura aplicarea unitară a Deciziei Curții Constituționale nr.495/2013 și va avea efecte doar pentru situațiile aflate în plată sau pentru cele care se vor produce după adoptarea legii.
Totalul beneficiarilor indemnizației pentru creșterea copilului, aflați în plată, este de 153.090. Dintre aceștia, 20,52% au venituri de peste 1.500 lei, 33,12% sunt cu venituri cuprinse între 600 și 1.500 lei, ceilalți 46,36% fiind fără venituri.
Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului cu indemnizația lunară corespunzătoare, decid să se reîntoarcă în câmpul muncii înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 1 an (înainte, chiar și cu câteva zile, și nu în ziua când acesta împlinește 1 an sau după această dată), au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 500 lei pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. OUG 124/2011 raportează cuantumul stimulentului de inserție la indicativul social de referință (ISR = 500 lei), menționând că pentru copiii ai căror părinți se întorc în câmpul muncii înainte de împlinirea vârstei de 2 ani, stimulentul va avea o valoare de 1 ISR (adică tot 500 lei).
După împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, cu excepția copilului cu handicap, dacă părintele decide să nu se reîntoarcă la serviciu are dreptul la concediu fără plată pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani. Cererea pentru acordarea concediului fără plată indemnizației pentru creșterea copilului se depune și se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naștere al copilului.
Concediu creștere copil până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului cu indemnizație lunară în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 1.200 lei. Începând cu anul 2013, ordonanța de urgență adoptată de Guvern la 27 decembrie 2011 (OUG 124/2011) introduce cuantificarea indemnizației în funcție de indicatorul social de referință (ISR = 500 lei), menționând astfel ca indemnizația acordată părinților copiilor născuți după 01.01.2011 trebuie cuprinsă în intervalul 1,2 – 2,4 ISR (adică tot 600 – 1200 lei).
Dacă părintele se întoarce la serviciu înaintea împlinirii vârstei de 2 ani a copilului, nu primește stimulent. Întoarcerea la serviciu pentru a primi stimulent trebuie să se facă înainte de împlinirea vârstei de 1 an a copilului. Odată ce a optat pentru CCC până la 2 ani, nu mai poate să opteze pentru altă variantă.
Pentru a opta pentru oricare dintre aceste variante, părintele trebuie să depună la primăria localității în care își are reședința un dosar cu actele care dovedesc eligibilitatea sa.
Amendamentele cu care MMFPS a fost de acord vizează, între altele, flexibilizarea condiției de achitare a impozitelor și taxelor locale. Astfel, verificarea se va face doar în cazul familiilor și persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puțin 6 luni și vor fi excluse de la această verificare familiile monoparentale.
De asemenea, se va acorda o perioadă de grație de 60 zile în care se pot plăti datoriile către bugetele locale, timp în care beneficiarul își va primi dreptul.
Principalul amendament stabilește cuantumul indemnizației pentru creșterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei, cu menținerea limitelor maxime reglementate în prezent – 1.200 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani și 3.400 lei pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an.
În plus, stimulentul de inserție se va acorda și persoanelor care au optat pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, fiind eliminată limitarea la trei nașteri a situațiilor pentru care se acordă concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor.
Un alt amendament se referă la acordarea sumei suplimentare de 600 lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu și indemnizație în baza OUG nr.148/2005 și naște/adoptă/ia în plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr.111/2010. Această reglementare va asigura aplicarea unitară a Deciziei Curții Constituționale nr.495/2012 și va avea efecte doar pentru situațiile aflate în plată sau pentru cele care se vor produce după adoptarea legii.
Indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinde beneficiarii aflați în plată, de 153.090. Dintre aceștia, 20,52% au venituri de peste 1.500 lei, 33,12% sunt cu venituri cuprinse între 600 și 1.500 lei, ceilalți 46,36% fiind fără venituri.Ministerul Muncii, Familiei și Protecției SocialeMinisterul Muncii, Familiei și Protecției SocialeMinisterul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
Concediul de creștere a copilului cu handicap
1. Concediul de creștere a copilului cu handicap beneficieaza de indemnizație în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3.400 lei până la împlinirea vârstei de 3 ani. În cazul copilului cu handicap acordarea stimulentului se realizează oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani.
2. În cazul sarcinilor multiple, cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. OUG 124/2013 raportează cuantumul indemnizației la indicativul social de referință (ISR = 500 lei), menționând că pentru copiii proveniți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, indemnizația lunară se va majora cu 1,2 ISR (adică tot 600 lei). Majorarea este valabilă și în cazul persoanelor care nasc/ adopta sau iau un copil în plasament sau tutela în timp ce se afla în concediu de creștere copil.
Codul Muncii stipulează că este ilegal să desfaci contractul de muncă pe perioada concediilor (de orice tip ar fi ele: medical, fără plată, de maternitate, de creștere copil), ceea ce însemana ca mama nu poate fi concediată în timpul concediului de creștere copil, indiferent de opțiunea ei de a rămâne acasă pentru 1 sau 2 ani în perioada concediului de maternitate sau de creștere copil, contractul de muncă este suspendat de drept potrivit OUG 111/2010, desfacerea contractului în cazul mămicilor este interzisă pe o perioadă de 6 luni de la momentul revenirii la muncă.
CAPITOLUL 2. INSTITUȚIILE IMPLICATE ȘI APORTUL ACESTORA ÎN SISTEMUL SOCIAL DE PROTECȚIE AL MAMEI ȘI COPILULUI
2.1. Conceptul de economie socială în legislația românească
În legislația românească, noțiunea de economie socială apare pentru prima dată în HG 829/2002 privind aprobarea Planului național anti-sărăcie și promovare a incluziunii sociale (PNAinc). Actul normativ, cu modificările și completările ulterioare, definește obiective strategice pe termen mediu-lung (2002-2012) și imediate (2002-2004). În cadrul obiectivelor pe termen mediu – lung, economia socială este menționată ca unul dintre principiile ce vizează construirea unei societăți incluzive. Reglementarea cuprinde și o definiție a termenului de economie socială prin două tipuri de intervenții:
Primul tip se referă la activități economice care, în subsidiar și cu condiția mențineriiperformanței economice, includ obiective de tip social. Această categorie de activități se apropie destulde mult de accepțiunea curentă a termenului de economie socială la nivel european. Totuși, ea nu cuprindeactivitățile cu scop prioritar social însoțite în subsidiar de activități economice. Astfel sunt excluse, depildă, activitățile asociațiilor și fundațiilor (organizații fără scop lucrativ, active în domeniul social însens larg) care desfășoară activități generatoare de venit și care sunt larg recunoscute, în țările europene, ca realizând activități din sfera economiei sociale.
Al doilea tip de activități de economie socială constă în lansarea de largi programe de amenajări deinfrastructură și teritoriale, inclusiv de mediu. Investițiile din aceste domenii pot fi atât investiții economice (parte a dezvoltării economice a țării), cât și investiții sociale propriu-zise, în infrastructura calității vieții (școli, spitale etc.). Formularea este generală și inexactă, întrucât asemenea programe sau investiții pot fi realizate într-o largă varietate de forme, care să urmărească fie doar obiective economice, fie doar obiective sociale, ceea ce le exclude din economia socială. Definiția menționată se interpretează însă în coroborare cu prevederile privind rolul ES în domeniul social. Se arată astfel că economia socială trebuie să fie organizată în așa fel încât, fără a scădea performanțele economice propriu-zise, să devină și un instrument al integrării sociale, al prevenirii excluziunii sociale și reducerii sărăciei, îmbinând principiile politicii economice cu principiile politicii sociale. Aceste prevederi subliniază, practic, caracterul bivalent, social și economic, al activităților specifice conceptului de economie socială.
După stabilirea acestei baze pentru dezvoltarea economiei sociale în România, documentele cu rol major în promovarea incluziunii sociale nu mai menționează termenul de economie socială până în 2008. Astfel, în 2005 s-a semnat Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale pentru România, care a identificat „provocările în abordarea sărăciei și a excluziunii sociale, prezintă măsurile politice majore luate de România, pe baza acordului, de a începe transpunerea obiectivelor comune ale UE în politicile naționale și identifică principalele metode pentru viitoarea monitorizare și revizuire a politicii”.
Tot în cadrul aceluiaș document, conceptul de economie socială este definit ca fiind „termenul generic utilizat pentru a face referire la un grup depersoane care se reunește pentru a-și asuma un rol economic activ în procesul de incluziune socială, deex. cooperative, întreprinderi sociale, ONG-uri (fundații și asociații) și alte organizații nonprofit care auun rol important în activități de gestionare și consolidare”. Deși în principiu respectă spiritul definițiilorși principiilor prevăzute în documentele europene privind economia socială, definiția de mai sus necesită câtevaobservații terminologice.
Această definiție se referă doar la activități care contribuie direct la incluziunea socială, ceea ce reprezintă o abordare mai restrânsă decât cea pe care o regăsim în general la nivel european, unde sfera ES cuprinde și activități cu caracter social în sens larg, ca în cazul, de pildă, al cooperativelor de credit.
Accepțiunea din documentul românesc menționat se explică însă prin faptul că definiția respectivă este elaborată în cadrul unui instrument de finanțare care are ca obiectiv prioritar tocmai incluziunea socială, ES fiind percepută ca una dintre metodele de atingere a acestui deziderat. Totuși, această interpretare limitativă a conceptului nu trebuie generalizată, ci trebuie privită ca o definiție operațională, aplicabilă doar programului de finanțare în cauză. Mai mult, definiția în discuție are aplicabilitate limitată în timp, având în vedere că actul normativ care o cuprinde se referă exclusiv la Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
2.2. Instrumentele financiare disponibile pentru finanțarea
economiei sociale
Instrumentele financiare disponibile pentru finanțarea economiei sociale în România se pot grupa pe următoarele categorii principale: fonduri structurale; (micro)credite; fonduri mutuale; fonduri de investiții sociale; sisteme de garanții publice sau private pentru proiecte în domeniul social (condiție pentru atragerea de fonduri pentru finanțarea activităților sociale). Datorită importanței actuale a unora dintre aceste surse de finanțare, vom prezenta pe scurt câteva elemente semnificative pentru susținerea dezvoltării acesteia.
Economia socială nu are un cadru legal specific, o strategie de dezvoltare, nu dispune de o rețea suport specifică de sisteme de finanțare. Inițiativele care au contribuit la dezvoltarea sau finanțarea unor activități de ES care au avut ca scop: identificarea soluțiilor de finanțare a implementării de proiecte care să susțină dezvoltarea comunităților locale sărace, ca formă de promovare a incluziunii sociale, și implicarea grupurilor defavorizate în activități locale, cu caracter economic sau non-economic, care să permită creșterea ocupării pe termen mediu și lung.
Sursele de finanțare, formele și instrumentele financiare pentru susținerea organizațiilor ES sunt prezente în practica din România, fiind definite și dezvoltate de legislația de organizare și funcționare și de strategiile și planurile de acțiune pentru organizații sau instituții ce pot avea activități cu caracter social: asociații și fundații, organizații nonprofit, cooperative de credit, organizații mutuale, întreprinderi sociale etc.
Sursele de finanțare a economiei sociale pot fi: publice sau private, naționale sau internaționale, de lapersoane fizice sau juridice. Finanțarea economiei sociale se poate face prin: alocare directă de sume prin donații, transferuri, finanțări gratuite pentru satisfacerea unor nevoi sociale direct prin servicii adecvate grupurilor țintă; obținerea sau multiplicarea resurselor financiare proprii din activități economice șiutilizarea profitului în scopuri sociale (satisface nevoia socială indirect) sau auto-finanțare (fonduri mutuale) bazată pe principiul deciziei democratice și al promovării solidarității.
Sursele financiare principale provin din: economia de piață (din profit), activități necomerciale(producția de bunuri și servicii pentru autoconsum), acțiuni de voluntariat; finanțare publică directă,prin bugetul de stat și bugetul de asigurări sociale; finanțare din fonduri și surse speciale (de tipul FSE, fonduri structurale, POS-DRU, POR etc., alte fonduri naționale/ UE/ internaționale: PNCDI, PHARE, finanțare BM, PNUD, donații private (persoane fizice și juridice) și din impozitele aferente câștigurilor individuale (2% din impozitul aferent câștigurilor din muncă poate fi redirecționat pentru finanțarea directă a unor organizații nonprofit).
2.3. Principiile economiei sociale reflectate în reglementările naționale
Grafic 2.1. Principiile ES reflectate în reglementările naționale
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de Baza de date a cercetării tendințelor ES în Europa, MMFPS 2010
Evoluția recentă a politicii sociale naționale a condus la găsirea soluțiilor inovatoare șialternative de răspuns adecvat nevoilor grupurilor vulnerabile, în special cu scopul reducerii excluziuniisociale multiple. Strategia de promovare a incluziunii sociale, inclusă în Raportul Național Strategicprivind Protecția Socială și Incluziunea Socială (2008 – 2010) include obiectivul prioritar 2 Creștereagradului de ocupare a persoanelor defavorizate care precizează că „dezvoltarea sectorului privind economia socială poate fi primul pas. Construirea unui astfel de sistem este foarte important pentru că oferărăspunsuri la nevoile identificate ale societății românești“.
La nivel național responsabilitatea monitorizării economiei sociale revine unui minister (economic sau social) sau unei structuri (inter)ministeriale. Fragmentarea economiei sociale între mai multe ministere este o piedică în coagularea unei viziuni politice comune asupra economiei sociale. La nivel regional au fost identificate instituții regionale și locale responsabile pentru respectarea și adaptarea deciziilor naționale cu impact asupra economiei sociale. Acestea pot avea putere legislativă în țări federale precum Austria, Belgia sau Germania.
Economia socială reprezintă frecvent soluția problemelor sociale, în special prin capacitatea de inovație socială. Dezvoltarea ES implică adoptarea unor acte legislative adaptate mediului social economic în continuă evoluție. Munca de pledoarie pentru consolidarea economiei sociale este apanajul actorilor instituționali privați. Dezvoltarea formelor de economie socială depinde de apartenența la rețele sau federații de economie socială capabile să participe și să influențeze politicile naționale și europene prin creșterea vizibilității și recunoașterii economiei sociale.
2.4. Ministerul Justiției
În exercitarea funcțiilor și principalelor sale atribuții înscrise în art.3 și 4 din H.G. nr.83/2005, Ministerul Justiției elaborează strategii de fundamentare și elaborare a programului de guvernare în domeniul justiției, în cadrul căruia un obiectiv strategic îl constituie și justiția pentru minori.
Fiind responsabil cu buna administrare a justiției ca serviciu public, Ministerul Justiției în realizarea justiției pentru copii, în acord cu strategia de reformă a sistemului judiciar, dar și cu strategia națională în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului 2008-2013 și a Planului operațional pentru implementarea strategiei naționale în acest domeniu aprobată prin H.G. nr.860/2008, are menirea de a continua demersurile necesare reformei instituționale a instanțelor judecătorești în sensul acționării cu prioritate în vederea înființării la nivelul întregului teritoriu al țării de secții ori complete specializate pentru minori și familie, dar și a realizării unor studii în legătură cu posibilitatea și oportunitatea înființării tribunalelor specializate în acest domeniu.
În vederea realizării unui cadru legislativ coerent în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, Ministerul Justiției are drept de inițiativă legislativă în realizarea unor dispoziții procedurale speciale, simplificate în domeniul justiției pentru copii de natură a se circumscrie unor garanții procesuale acordate copiilor, corespunzător standardelor românești și europene în materia respectării drepturilor copilului. Totodată, pentru realizarea obiectivelor sale de acțiune, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești elaborează proiecte de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate, fiind abilitat să constituie comisii de elaborare a proiectelor de coduri și alte acte normative ce interesează domeniul justiției, printre acestea fiind și cele relative la domeniul justiției pentru copii.
2.5. Ministerul Public
În cadrul activității judiciare, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturilor și libertățile cetățenilor, atribuție particularizată prin dispoziții speciale prevăzute de Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, precum și în alte acte normative speciale.
Atribuțiile Ministerului Public exercitate prin procurori în temeiul legii se referă – printre altele – la apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și se exercită prin mijloace judiciare sau complementare activității judiciare, constând în: promovarea acțiunilor civile adresate instanțelor judecătorești în temeiul dispoziții art.45 Cod procedură civilă; în participarea la judecarea cauzelor penale ori civile în care sunt implicați minori; în supravegherea punerii în executare a hotărârilor judecătorești care se referă la minori.
2.6. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Mamei și Copilului
Este organizată și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, îndeplinind în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului funcții strategice de reglementare, administrare și reprezentare, sens în care exercită următoarele atribuții principale referitoare la:
a) Protecția și promovarea drepturilor copilului:Instituția are prerogativa elaborării strategiilor naționale și a programelor în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, coordonarea activităților și măsurilor de implementare a obiectivelor preconizate, monitorizând respectarea drepturilor copilului, precum și identificarea nevoilor de formare și specializare a personalului din acest domeniu.
b) Prevenirea separării copilului de părinți și al protecției speciale a copilului separat temporar sau definitiv de părinți:Instituția are prerogativa elaborării de norme, standarde și metodologii pentru funcționarea serviciilor care asigură prevenirea separării copilului de pă-rinții săi, precum și protecția specială a copilului și licențiază serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, precum și serviciile destinate protecției speciale a copilului.
2.7. Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Unitățile Subordonate
Rolul Poliției Române este de netăgăduit în intervenția sa pentru prevenirea separării copilului de părinți, în situațiile de abuz, neglijare și exploatare a copilului, inclusiv cele de violență în familie îndreptată împotriva copilului, această instituție specializată a statului având atribuții în sesizarea autorității administrației publice locale prevăzute de lege pentru a interveni în cazurile în care drepturile și interesele copilului sunt puse în pericol.
Conform H.G. nr. 860/13.08.2008 pentru aprobarea strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului 2008-2013 și a Planului operațional pentru implementarea acestei strategii, în aplicarea justiției pentru copii este recunoscut rolul poliției în intervenție, alături de ceilalți parteneri relevanți, în cadrul unor echipe pluridisciplinare și interinstituționale de abordare sistemică a problematicii drepturilor copilului.
În aplicarea legislației în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, organele de poliție au îndrituirea, ca în caz de abandon sau părăsire a copilului, sădesemneze persoanele responsabile de a realiza demersurile în vederea stabilirii identității copilului pentru înregistrarea nașterii acestuia.
În privința sesizărilor privind cazurile de abuz și neglijarea copilului organele de poliție au obligația să sprijine reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului în scopul efectuării verificărilor asupra sesizările primite.
În privința copilului părăsit de mamă în maternitate organele de poliție întocmesc și semnează procesul-verbal de constatare a părăsirii copilului într-un termen de 5 zile de la sesizarea unității medicale și întreprind verificări specifice pentru identificarea mamei, comunicând rezultatul investigațiilor direcției generale de asistență socială și protecția a copilului într-un interval de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal.
Organele de poliție au competență să constate contravențiile și să aplice sancțiunile pentru săvârșirea unor fapte de natură să lezeze drepturile și libertățile civile ale copilului ori să prejudicieze interesele acestuia.
2.8. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Mamei și Copilului
Este instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea consiliului județean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, având rolul de a asigura aplicarea politicilor și strategiilor de asistență sociale în domeniul protecției copilului, familie, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap. Are ca sarcină responsabilizarea dezvoltării și diversificării serviciilor sociale specializate în vederea asigurării reinserției persoanelor în mediul propriu de viață, familial și comunitar.
În scopul protejării drepturilor copilului, împreună cu poliția și maternitatea, întocmește procesul – verbal de constatare a părăsirii copilului în maternitate în vederea instituirii plasamentului în regim de urgență, iar atunci când mama este identificată asigură consilierea și sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor pentru întocmirea actului de naștere.În vederea asigurării protecției speciale a copilului abuzat sau neglijat direcția generală de asistență socială și protecție a copilului verifică și soluționează toate sesizările privind cazurile de abuz și neglijare, asigurând prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării și ale familiilor acestora.
Sub aspectul măsurilor de protecție specială reglementate de Legea nr. 272/2004 direcția generală de asistență socială și protecție a copilului solicită instanței judecătorești stabilirea măsurii plasamentului ori stabilește măsura plasamentului în regim de urgență în privința copilului găsit sau celui abandonat de mamă în unitățile sanitare ori a copilului abuzat sau neglijat în situația în care nu se întâmpină opoziție la luarea măsurii. De asemeni, este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 48 de ore de la stabilirea plasamentului în regim de urgență de către directorul DGASPC.
Instituția are îndrituirea de a verifica trimestrial împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție socială, iar în cazul în care constată că împrejurările care au condus la luarea măsurilor de protecție sau modificat sesizează Comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească în vederea modificării sau a încetării măsurii.
În toate cauzele care privesc aplicarea legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului D.G.A.S.P.C. are obligația de a întocmi și prezenta instanței judecătorești raportul privitor la copil, iar în cazul primirii cererilor de instituire a unei măsuri de protecție specială sau imediat după instituirea plasamentului în regim de urgență de către directorul acestei instituții, D.G.A.S.P.C. are obligația de a întocmi planul individualizat de protecție.
2.9. Organismele private acreditate
Desfășoară și dezvoltă activități în domeniul protecției drepturilor copilului și al protecției speciale a acestuia. Organismele private acreditate sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, având posibilitatea de a înființa, organiza și dezvolta servicii de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și de protecția specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi.
Aceste organisme private pot adopta măsuri de natură a facilita readaptarea fizică și psihologică, și reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de neglijență, exploatare sau abuz, de tortură sau tratamente inumane ori degradante.
Un rol important în ameliorarea sistemului din România l-au avut și îl au organizațiile neguvernamentale, care au creat, pilotat și transferat servicii către autoritățile
administrației publice locale, alături de importul de expertiză, know-how, programe de profesionalizare a resurselor umane, implicare a comunității etc. Totodată, au contribuit la cristalizarea sistemului de protecție a copilului, prin structuri înființate prin proiecte pilot, care, ulterior, au devenit direcțiile pentru protecția copilului. De la înființarea sistemului, organizațiile neguvernamentale și-au perfecționat metodele de dialog cu autoritățile centrale și locale, precum și metodologiile de implementare, în parteneriat, a strategiilor în domeniu.
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND IDENTIFICAREA PROBLEMELOR SPECIFICE CU CARE SE COFRUNTĂ SISTEMUL DE PROTECȚIE SPECIALĂ DESTINAT MAMEI ȘI COPILULUI
3.1. Context general
Potrivit legislației naționale (în special legea 272/2004) și internaționale, în România, copiii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor. Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
În subsidiar, responsabilitatea revine colectivității locale din care fac parte copilul și familia sa. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând și asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile și de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.
Intervenția statului este complementară; statul asigură protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituțiile statului și de autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu.
De-alungul timpului, datorită politicii de dezinstituționalizare a copiilor, fie prin reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie prin înlocuirea măsurii de protecție de tip rezidențial cu una de tip familial, s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de copii aflați în servicii de tip rezidențial publice și private , astfel fiind promovată idea că dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere a unui copil, cât și integrarea lui în societate sunt realizate cel mai bine în cadrul unei familii.
Grafic 3.1. Evoluția numărului de copii aflați în sistemul de protecție socială în perioada 1997 – 31 decembrie 2013
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de ANPDC în decembrie 2013
Din anul 2000, numărul copiilor din sistemul de protecție care sunt plasați în familii substitutive a crescut, în paralel cu eforturile realizate pentru reducerea numărului de copii instituționalizați, prin închiderea instituțiilor rezidențiale și dezvoltarea de alternative de tip familial pentru copiii separați de părinți. În consecință, numărul copiilor protejați în instituții rezidențiale a scăzut de la 57.181 la mai puțin de jumătate, 22.189 de copii la sfârșitul anului 2013.
Aspecte privind eficiența economiei sociale în cadrul sistemului de protecție a mamei și copilului
Conform lui Bistriceanu, ,,asigurarea este un sistem de relații economico-sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorât din acțiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către populație și agenții economici amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac și alte cerințe economico-financiare, probabile, imprevizibile.
O activitate în domeniul social se dovedește eficientă dacă răspunde obiectivului social urmărit, iar sub aspectul alocării resurselor, dacă satisface nevoia pentru care s-au consumat resursele financiare, respectiv a generat un efect curativ sau de prevenție (limitarea, reducerea riscului de vulnerabilitate sau/ și de excluziune socială).
Componenta din mediul economic care se concentrează spre eficiența asupra persoanelor predominant față de preocuparea pentru multiplicarea capitalului, respectiv economia socială, joacă un rol tot mai important pe piața financiară, deoarece nu există presiunea exercitată de acționari asupra profitabilității companiilor private.
Condiția indispensabilă pentru funcționarea eficientă din punct de vedere economic și social a organizațiilor economiei sociale (cu activitate comercială sau nu) o reprezintă asigurarea unui mediu de afaceri favorabil caracterizat prin:
un cadru legislativ stabil, coerent și care să favorizeze dezvoltarea acestui sector;
politici naționale și locale de suport care să permită valorificarea atributelor specifice, prin generarea de efecte directe în plan social asociate cu externalități pozitive economice și sociale pentru persoanele aflate în situație de risc sau vulnerabile, prin promovarea unor politici active de incluziune socială prin ocupare și activități de includere în comunitate a categoriilor defavorizate;
dezvoltarea unui sistem de măsurare și evaluare a rezultatelor și de determinare a impactului asupra grupurilor țintă și, indirect, asupra mediului economic și social, asupra echilibrelor locale și macroeconomice.
Economia socială a reintrat în ultimii ani în dezbaterea publică internațională și națională în special în contextul implementării proiectelor co-finantate FSE în spațiul comunitar. Propunerile legislative din 2011 privind antreprenorul social și economia socială și menționarea economiei sociale în Legea 292/2011 a asistenței sociale oglindesc interesul autorităților publice față de reglementarea domeniului economiei sociale în România.
Susținerea financiară a familiei și copilului
Beneficiile de asistență socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obținute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum și o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege, iar serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activități realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții.
În temeiul Hotărîrii Guvernului cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii nr.1478 din 15.11.2002, familiile cu copii beneficiază de următoarele tipuri de indemnizații:
a) indemnizația unică la nașterea copilului;
b) indemnizația lunară pentru creșterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani – în cazul persoanelor asigurate, indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 1,5 ani – în cazul persoanelor neasigurate;
c) indemnizația lunară pentru întreținerea copilului cu vîrste între 3 și 16 ani – în cazul persoanelor asigurate și cu vîrste între 1,5 ani și 16 ani – în cazul persoanelor neasigurate, inclusiv pentru copilul aflat sub tutelă sau curatelă (în cazul elevilor școlilor, gimnaziilor, liceelor – pînă la absolvirea instituției respective).
Începând cu 1 ianuarie 2008 cuantumul indemnizației unice la nașterea primului copil constituie 1200 lei, iar pentru nașterea fiecărui copil următor – 1500 lei (atât pentru persoanele asigurate, cît și pentru persoanele neasigurate).
Mărimea indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani pentru persoanele neasigurate constituie 150 lei lunar, față de 100 lei în anul 2007.
În scopul prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2013 s-au acordat atât beneficii universale cât și adresate în mod specific unor categorii de persoane, sub formă de alocații, indemnizații și ajutoare:
Pentru familiile cu copii: alocația de stat pentru copii; indemnizația pentru creșterea copilului; stimulentul acordat în cazul în care mama sau tatăl care ar avea dreptul la concediu de creștere a copilului realizează venituri profesionale; alocația pentru susținerea familiei; alocația lunară de plasament.
Pentru persoane și familii cu venituri mici: ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, ajutoare de urgență, ajutoare de înmormântare, ajutoare de încălzire.
Pentru persoane cu dizbilități: o serie de beneficii destinate adulților și copiilor cu dizabilități.
Tabel 3.1. Cuantumurile alocației pentru susținerea familiei , anul 2013
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
Nivelurile, respectiv cuantumurile beneficiilor de asistență socială se stabilesc în raport cu indicatorul social de referință, prin aplicarea unui indice social de inserție.
Indicatorul social de referință (ISR) reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistență socială, suportate din bugetul de stat, acordate atât în vederea asigurării protecției copiilor și mamelor în cadrul sistemului de asistență socială.
În urma Ordonanței e urgență a Guvernului nr.42/2013 pentru modificarea Legii nr.416/2001 și a Legii nr.277/2010, în luna mai a anului trecut s-a dorit majorarea limitei de venituri până la care se acordă alocația pentru susținerea familiei de la 370 lei/membru de familie la 530 lei/membru de familie, cu modificarea celor două intervale de venituri la 0 – 200 lei/persoană și 201 lei/persoană – 530 lei/persoană, precum și majorarea cuantumului alocației cu 30%, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013.
Grafic 3.2. Alocația pentru susținerea familiei: număr mediu lunar de familii beneficiare, 2013
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
În anul 2013, în medie, 260.416 familii au primit lunar acest tip de alocație, suma totală plătită fiind de 215.061.950 lei. Comparativ cu anul 2012 a avut loc o diminuare a numărului de familii beneficiare (cu 41.170 familii, respectiv 13,7%) și o reducere a sumelor cheltuite, cu 1.799.449 lei (0,8%).
Dintre cauzele care au condus la această evoluție menționăm reducerea natalității, scoaterea din plată sau suspendarea alocației datorată absențelor școlare sau neachitării obligațiilor față de bugetele locale. Regiunea Nord-Est a prezentat cel mai mare număr de familii beneficiare: 71.831 (27,6% din numărul total de familii beneficiare la nivel național), datorită faptului că în județele componente locuiau un număr mare de beneficiari: Botoșani (7.950), Neamț (10.211), Iași (12.449), Suceava (13.098), Vaslui (13.902) și Bacău (14.221).
Ultimele patru județe au înregistrat cele mai mari valori de familii beneficiare la nivel național.
Grafic 3.3. Alocația pentru susținerea familiei: număr mediu lunar de copii din familiile beneficiare, 2013
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
Din familiile beneficiare au făcut parte 492.074 copii; valorile cele mai mari au fost de 18.125 copii în Mureș, 19.407 copii în Neamț, 20.067 copii în Dolj, 26.777 copii în Iași, 26.994 copii în Suceava, 27.492 copii în Bacău și 27.566 copii în Vaslui.
În consecință, dimensiunea medie a familiei beneficiare de alocație de susținere (numărul mediu de copii dintr-o familie beneficiară) a fost de 1,89 copii/familie, valorile cele mai mari (peste 2,0) fiind întâlnite în județele: Botoșani (2,03), Sibiu (2,04), Suceava (2,06), Brașov (2,12), Iași (2,15), Bihor (2,16), Arad (2,16) și Timiș (2,24).
Venitul minim garantat (VMG), este unul din cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei.
Tabel 3.2. Comparație între sumele medii acordate ca ajutor social și nivelul venitului minim garantat în anul 2013
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
1) Valoarea maximă prevăzută de lege
2) Ajutoare transmise spre plată
3) Valori calculate pentru o familie de 6 persoane, deoarece pentru fiecare altă persoană din familiile cu mai mult de 5 persoane se adaugă 35 lei (înainte de 1 iulie se adăugau 31 lei)
În anul 2013 au fost plătite în medie 217.109 ajutoare, lunar. Din totalul familiilor pentru care s-a stabilit dreptul la ajutor social, 38,5% au fost persoane singure.
Ponderea familiilor formate din patru sau mai multe persoane în total familii beneficiare a fost de 26,9%.
Grafic 3.4. Ajutoare sociale pentru asigurarea venitului minim garantat: număr mediu de familii beneficiare, 2013
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
Județele cu cel mai mare număr de familii beneficiare de venit minim garantat (peste 7.000) au fost Iași (7.035), Argeș (7.334), Dâmbovița (7.975), Bacău (8.489), Teleorman (9.298), Vaslui (9.488), Buzău (9.719), Galați (9.724) și Dolj (14.025 familii).
Grafic 3.5. Ajutoare sociale pentru asigurarea venitului minim garantat: număr mediu de persoane beneficiare de ajutoare sociale, 2013
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
Județele cu cel mai mare număr de persoane care făceau parte din familiile beneficiare de ajutor social au fost: Iași (20.162), Bacău (21.012), Buzău (22.365), Teleorman (22.800), Galați (24.548), Vaslui (25.755) și Dolj (35.738).
Aproximativ jumătate din persoanele din familiile beneficiare se aflau în familii compuse din patru sau mai multe persoane.
Majorarea nivelului venitului minim garantat cu 8,5% a determinat creșterea, comparativ cu anul anterior, atât a numărului de beneficiari cât și a sumelor plătite.
Numărul mediu lunar de familii beneficiare a crescut de la 192.713 în anul 2012 la 217.109 în anul 2013, cu 24.396 beneficiari (12,7%).
Suma plătită în anul 2013, de 533.372.724 lei, a fost mai mare cu 119.080.462 lei (28,7%) decât în anul 2012. A avut loc astfel o creștere a sumelor medii lunare plătite/familie beneficiară, de la 179 lei/lună/familie beneficiară la 205 lei/lună/familie beneficiară (cu 14,3%).
Tabel 3.3. Valoarea indemnizației pentru creșterea copilului
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
Valoarea ajutorului social lunar se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
De indemnizația pentru creșterea copilului în anul 2013 au beneficiat 142.170 persoane, un număr maimic cu 17.858 persoane (11,2%) decât în anul 2012, conform tabelului următor:
Tabel 3.4. Numărul mediul lunar de beneficiari de indemnizație de creștere a copilului sau stimulent, în 2013 comparativ cu 2012
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
Scăderea s-a datorat în principal evoluției natalității și creșterii numărului de beneficiari de stimulent, cu 11.895 persoane.
După cum se poate observa în tabelul precedent, suma plătită în anul 2013 pentru indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele lunare a fost de 1.724.050.649 lei, mai mică cu 134.259.660 lei (7,2%) decât în anul 2012, datorită scăderii substanțiale a numărului de beneficiari de indemnizație de creștere a copilului.
În anul 2013 față de anul 2012, numărul total de beneficiari de stimulent a crescut cu 11.895 persoane (63,0%), iar suma totală plătită a crescut de la 98.023.210 lei la 189.548.710 lei, respectiv cu 91.525.500 lei (de aproape 2 ori).
Prin urmare ponderea beneficiarilor de stimulent în totalul beneficiarilor care au putut opta între indemnizația pentru creșterea copilului sau stimulent a crescut de la 10,6% în anul 2012 la 17,8% în anul 2013.
Principalii indicatori privind veniturile și cheltuielile de protecție socială în anul 2012
Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2012, veniturile de protecție socială au însumat 92911,33 milioane lei, în creștere cu 4,7% fațǎ de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut (PIB – date semidefinitive) a fost de15,8%, aflându-se în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de anul anterior.
Cheltuielile cu prestațiile sociale (exclusiv costurile administrative și alte cheltuieli), în anul 2012, au reprezentat 15,4% din PIB, în scădere față de anul 2011 cu 0,7 puncte.
În anul 2012, ca și în perioada 2000-2011, protecția socială s-a orientat către acoperirea riscurilor de bătrânețe și a celor de boală sau îngrijirea sănătății care au implicat 49,4% și, respectiv, 26,5% din totalul cheltuielilor cu prestațiile sociale, conform graficului următor:
Cheltuielile privind protecția socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecție socială) s-au ridicat la 91558,70 milioane lei, cunoscând o creștere de 1% față de anul precedent. Ponderea în PIB a acestei categorii de cheltuieli a fost de 15,6%, în scădere față de anul 2011 cu 0,7 puncte.
Grafic 3.6. Cheltuielile cu prestațiile sociale în perioada 2000-2012
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică/Comunicat de presă nr. 151/2014
În perioada tranziției s-a acordat o atenție specială asistenței sociale. Cu toate ca la nivel global populația Terrei a crescut în ultimii ani, natalitatea a scăzut foarte mult în România de la 16‰ în 1989 la 9,7‰ în 2011. În ciuda acestui trend descendent, natalitatea precoce rămâne relativ mare în România, de asemenea a crescut numarul familiilor monoparentale. Acest tip de familii reprezintă aproximativ 10% din familiile cu copii, în astfel de familii trăind aproximativ 10% dintre copiii din România. Aproximativ o treime dintre aceste familii se aflau în 2009 în sărăcie (în jur de 15% aflându-se în sărăcie severă).
Grafic 3.7. Cheltuielile cu prestațiile sociale pe funcții de protecție socială (ESSPROS), în perioada 2000-2012
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de Statistica protecției sociale conform ESSPROS (European System of Integrated Social Protection Statistics), derulată în baza Regulamentului Consiliului și Parlamentului European nr.458/2007 privind sistemul european al statisticilor integrate de protecție socială
Conform metodologiei ESSPROS sunt opt funcții de protecție socială, respectiv:
BOALĂ/ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂȚII;
INVALIDITATE;
LIMITĂ DE VÂRSTĂ (BĂTRÂNEȚE);
URMAȘ;
FAMILIE/COPII;
ȘOMAJ;
LOCUINȚĂ;
EXCLUZIUNE SOCIALĂ.
Metodologia cercetării
Obiectivele cercetării
O1. Analiza situației actuale privind domeniul de protecție socială adresat mamei și copilului;
O2. Identificarea principalelor tipuri de probleme cu care se confruntă Sistemul de Protecție Socială adresat mamei și copilului.
Prezentarea problemelor specifice identificate
Abordǎrile diferite în asistarea mamei, copilului sau mamei și copilului constau în tipul de servicii acordate.
Astfel, avem servicii rezidențiale, servicii de zi, servicii de tip familial și alte tipuri de servicii. Exemplu de serviciu de tip rezidential ar fi: centrul maternal.
Un alt tip de servicii sunt cele care, conform reglementǎrilor în vigoare, au fost denumite serviciile de zi și care au rolul de a asigura menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților copilului și ale părinților săi, pentru depășirea situațiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa. centrele de zi , centrele de consiliere și sprijin pentru părinți, centrele de asistență și sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale și serviciile de monitorizare, asistență și sprijin al femeii gravide predispuse să își abandoneze copilul.
Analizând contextul socio-economic actual din România, deși se afirmǎ în lucrǎrile de specialitate cǎ „în prezent sǎrǎcia în România este, în cea mai mare parte, o sǎrǎcie temporarǎ”, prelungirea crizei economice și cronicizarea deprivarilor populației aflate în sǎrǎcie duc la o permanentizare a sǎrǎciei, putând astfel sǎ discutǎm de un segment al populației aflat în sǎrǎcie extremǎ. Sǎrǎcia extremǎ nu se referǎ exclusiv la lipsuri financiare și materiale, ci este un complex de factori care cronicizeazǎ în timp situația persoanelor afectate, ducând la excluderea ocialǎ a acestora din viața socio-economicǎ și culturalǎ a societǎții. Acești factori sunt legați de lipsa/calitatea foarte scǎzutǎ a locuinței, lipsa unui loc de muncǎ din cauza condițiilor economice din zona în care trǎiesc, precum și a calificǎrii profesionale reduse a acestora, și implicit lipsa veniturilor, lipsa accesului la sǎnǎtate, la educație, precum și la viața socialǎ a comunitǎții.
Excluziunea socialǎ este definitǎ nu doar ca suferința provocatǎ de sǎrǎcia materialǎ, ci ea denotǎ și izolarea tipicǎ de rețelele sociale, politice și civice care îi ajutǎ pe oameni sǎ ducǎ o viațǎ reușitǎ în societatea modernǎ și sǎ contribuie la aceasta, fiind în același timp stǎpânii propriului destin.
Din perspectiva vulnerabilitǎții printre familiile vulnerabile din România se numǎrǎ cei mai sǎraci dintre sǎraci, familiile cu probleme, familiile monoparentale și familiile cu mulți copii, familiile din mediul rural și peri-urban, familiile de rromi, familiile care au copii cu dizabilitǎți sau copii cu HIV/SIDA.
Aproape o cincime (18,3%) din totalul familiilor beneficiare de alocație de susținere au fost monoparentale. Distribuția numărului de familii monoparentale beneficiare în funcție de numărul de copii a fost următoarea: familiile cu un copil au reprezentat 64,3% din totalul beneficiarilor, familiile cu doi copii 25,7%, cele cu trei copii 6,9%, iar cele cu patru sau mai mulți copii 3,1%. Familiile cu un copil domiciliate în mediul rural aveau ponderea cea mai mare în totalul familiilor monoparentale beneficiare de alocație de susținere: 42,9%.
Cele mai multe familii monoparentale beneficiare au fost înregistrate în regiunea Nord-Est (reprezentând 23,4% din totalul familiilor monoparentale beneficiare), acestea fiind de 15 ori mai multe decât cele din regiunea București-Ilfov.
Ponderea familiilor monoparentale care locuiau în mediul rural în totalul familiilor monoparentale beneficiare de alocație de susținere a fost de 66,5%.
Astăzi tot mai multe familii decid să-și abandoneze copiii din diverse motive, considerând că le va fi mult mai bine în afara mediului familial.
Acest subiect m-a motivat să analizez situația actuală cu care se confruntă domeniul de protecție socială adresat mamei și copilului și ce măsuri ar trebui luate în scopul asigurării copiilor o șansă la o familie unită și integră.
Analiza și interpretarea rezultatelor
Plasarea copiilor în instituții este determinată de un complex de factori sociali și economici care declanșează o multitudine de cauze ale abandonului. Cele mai frecvente sunt reprezentate în graficul următor:
Grafic 3.8. Factori sociali și economici ce determină abandonul copiilor
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de ANPDC
După cum putem observa dificultățile materiale sunt cei mai întâlniți factori de abandon în cadrul familiilor într-un procent de 96,6%, destul de îngrijorător. De asemenea, un procent considerabil îl deține și abandonul cauzat de familiile fromate dintr-o mamă solitară, 60,4%, acestea nu reușesc singure să-și crească copii neavând o sursă de venit sigură, sau să se decurce din alocația copiilor. Foarte multe familii rămân fărră copii atunci când se constată abuzul sau neglijarea acestora în familie, într-un procent de 36,7%, iar sănătatea copilului este un factor ce-i determină pe părinți să-și abandoneze copiii, 21,2% dintre cazuri urmează acest rău exemplu pentru cei mici, cât și întreaga familie, din punctul meu de vedere.
Un raport al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Sociale, instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii, arată că, la nivelul DGASPC, la nivel național, în 2009, 2010 și 2011 au fost înregistrate doar 4.213 de astfel de cazuri.
În ce priveste vârsta mamelor singure, Conform Institutului Național de Statistică, 7.646 de fete sub 18 ani au născut în anul 2012. Pe ultimii 16 ani, media nașterilor de cǎtre minore a fost de 8.500 pe an, cu un vârf în anii imediat de dupǎ revoluție, când s-au depǎșit 10-12 mii de asemenea nașteri pe an.
Raportul „Progresul națiunilor”, prezentat anual de UNICEF, aratǎ cǎ România se situeazǎ pe primul loc în Europa în ceea ce privește numǎrul de nașteri ale mamelor sub 18 ani. Conform raportului, dintr-o mie de femei care nasc, 43 sunt minore.
În ceea ce privește eficiența sistemului de protecție socială privind mama și copilul, datele și cercetările proiectelor UNICEF au constatat că sistemul se confruntă cu probleme de genul : resursele, diferențiate atât prin contextul socio-economic și geografic cât și în relație cu problematica variată cu care se confruntă comunitățile analizate, sunt cu precădere insuficiente; presiunea asupra acestora este mare dar nici populația și nici decidenții nu știu cum să procedeze pentru a accesa eficace puținele resurse disponibile; problematica din comunități tinde să caracterizeze grupuri asemănătoare, determinantul principal fiind apartenența etnică și sărăcia economică; leadership-ul în comunitate și dezvoltarea unor structuri comunitare sunt slab dezvoltate.
Exemple concludente în acest sens sunt: lipsa de conlucrare între sectoarele medical și social, cu efect direct asupra individului ce are nevoi în ambele sfere sau presiunea mare asupra asistenților sociali de la nivel comunitar care, singuri fiind, ar trebui să efectueze o serie de activități în majoritatea domeniilor sociale, fie că este vorba de copii sau mamele acestora.
Principalii factori de risc în abandonul copiilor la nivelul politicilor sunt: legislația și mecanisme de finanțare care încurajează instituționalizarea ca formă principală de protecție; viziune fragmentată asupra copilului; dispersarea responsabilităților cu privire la copil între mai multe ministere/departamente; slaba colaborare interinstituțională; lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidențial; număr scăzut de servicii organizate la nivel comunitar: servicii de consiliere, centre de zi, servicii de suport pentru părinți,centre maternale; număr foarte mic de specialiști care să lucreze orientat spre prevenirea abandonului.
La nivel de societate principalii factori de risc în abandonul copiilor sunt: întipărireaculturală a abandonului și instituționalizării copilului; tigmatizarea copiilor care sunt/au fost instituționalizați; statul substituie rolul familiei în creșterea și educarea copilului.
În cadrul familiei , așa cum am precizat, familiile își abandonează copiii din motive precum: mama divorțată sau este solitară; mama este minoră; are loc o naștere nedorită; din cauza statutului socioeconomic scăzut al familiei; o stare de sănătate precară a părințilorsau o stare de sănătate precară a copilului și un număr mare de copii în îngrijire.
Grafic 3.9. Ponderea numărului copiilor plasați în sistemul de protecție a copilului – 2012
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de ANPDC în decembrie 2012
Conform statisticilor furnizate de ANPDC în decembrie 2012 în România trăiesc 4.141.020 copii (la data de 30 iunie 2012, conform Anuarului Statistic al României 2012), dintre care 1,72% , 71.586 copii , sunt plasați în sistemul de protecție a copilului: 47.159 în familii substitutive (rude, asistenți maternali, alte familii sau persoane) și 24.427 în servicii de tip rezidențial (centre de plasament și căsuțe de tip familial).
La sfârșitul anului 2013, în țara noastră erau 61.749 de copii în sistemul de protecție specială, repartizați în funcție de tipul serviciilor, rezidențial sau familial,conform următorului grafic:
Grafic 3.10. Ponderea numărului copiilor plasați în sistemul de protecție a copilului
31 decembrie 2013
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de ANPDC în decembrie 2013
Conform graficului precedent putem observa că sfârșitul anului 2013, înregistrează un procent de 35,93% ( un număr de 22.189 copii) copii ce beneficiază de măsura de protecție specială în tip rezidențial, dintre care 18.148 copii se aflau în servicii de tip rezidențial publice și 4.0141 copii în servicii de tip rezidențial private.
Obiectivul fundamental al Departamentului de Asistența Socială și Politici Familiale în raport cu prevederile Programului de Guvernare (2008-2012) este reprezentat de elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor sociale destinate măsurilor de activizare a categoriilor sociale cu risc major de excluziune.
Un procent de 61,36% (un număr de 37.889 copii) beneficiau de măsură de protecție specială în servicii de tip familial conform următorului grafic:
Grafic 3.11. Ponderea numărului de copii ce beneficiază de măsură de protecție specială în servicii de tip familial
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de ANPDC în decembrie 2013
După cum putem observa, la sfârșitul anului 2013, 18.947 de copii se aflau la asistenți maternali ai DGASPC, 73 de copii la asistenți maternali angajați ai organismelor private acreditate, 14.899 de copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv și 3.970 de copii se aflau la alte familii sau persoane.
Începând cu 1 ianuarie 2005 serviciile publice de asistență socială de la nivelul consiliilor locale sunt principalele responsabile cu dezvoltarea acestora, ajungând la sfârșitul anului 2013 să ofere servicii pentru 38,15% din copiii beneficiari de astfel de servicii, pentru 22,00% oferind organismele private acreditate, iar 39,85% sunt beneficiari ai serviciilor de prevenire oferite de Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Grafic 3.12. Repartiția numărului de copii beneficiari ai serviciilor de prevenire a separării
de familie în funcție de furnizorul de servicii, la 31 decembrie 2013
Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de ANPDC în decembrie 2013
La sfârșitul anului 2013, din totalul serviciilor publice de asistență socială de la nivelul consiliilor locale, 4010 se adresează beneficiarilor din centre de zi și recuperare și 14.354 beneficiarilor altor servicii de prevenire. Beneficiarii serviciilor de prevenire oferite de DGASPC se împart în 7.969 în centre de zi și recuperare și 11.209 în alte servicii de prevenire.
Tabel 3.5. Raport privind principalele beneficii de asistență socială în anul 2013
Sursa : Ministerul Muncii, familiei, Protecției Sociale și persoanelor vârstnice
Conform tabelului precedent, anul 2013 înregistrează o creștere a principalelor beneficii de asistență socială cu 1,88% respectiv, 120.647.021 lei.
În cele ce urmează am reprezentat grafic evoluția principalelor beneficii de asistență socială pentru anii 2012 și 2013.
Grafic 3.13. Evoluția principalelor beneficii de asistență socială, 2012-2013
Sursa. Prelucrare pe baza datelor din tabelul 3.5.Raport privind principalele beneficii de asistență socială în anul 2013
Cea mai semnificativă modificare s-a înregistrat la ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, crescând în 2013 cu 28,70%, respectiv 119.080.462 lei, conform graficului precedent.
Alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului au înregistrat o scădere în 2013 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2012, respectiv o scădere cu 1,60% și 12,80% . Sumele cheltuite pentru ajutoarele de încălzire a locuinței, în valoare de 368.459.714 lei, au reprezentat 4,7% din totalul sumelor cheltuite cu beneficiile sociale în anul 2013; de acestea au beneficiat circa un milion de familii sau persoane singure.
În ceea ce privește alocația de susținere a familiei, pentru circa 260 mii familii beneficiare s-au plătit 215.061.950 lei (2,7% din totalul cheltuielilor cu beneficiile de asistență socială din anul 2013).
Din punct de vedere al numărului de angajați în sistemul de asistență socială, în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul județelor/sectoarelor municipiului București, în departamentul de „Protecția Copilului” erau angajați la sfârșitul lui 2013 față de anul 2012 aceeași perioadă, conform tabelului următor:
În total, beneficiile de asistență socială bazate pe testarea veniturilor (ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, ajutoarele pentru încălzirea locuinței și alocația de susținere a familiei), respectiv adresate categoriilor de populație cu riscul cel mai mare de sărăcie, au reprezentat 1.150.734.933 lei, respectiv 14,6% din sumele cheltuite cu beneficiile sociale.
Tabel 3.6. Numărul de angajați din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului 2012-2013
Sursa : Ministerul Muncii, familiei, Protecției Sociale și persoanelor vârstnice
Grafic 3. 14. Ponderea angajaților DGASPC anul 2013
Sursa: Prelucrare pe baza datelor din tabelul 3.6. Numărul de angajați din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului 2012-2013
În urma datelor prezentate se poate observa că cea mai mare pondere a angajaților este cea din serviciile de tip rezidențial, 38,97%, fiind apropiate de serviciile cu angajați asistenți maternali profesioniști.
Fâcând o partajare pe grupe de vârstă a copiilor în servicii de tip rezidențial avem următoarele date:
Tabel 3.7. Numărul copiilor pe grupe de vârstă în servicii de tip rezidențial – decembrie 2012
Sursa: date preluate de pe siteul Direcției Generale Protecția Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale www.copii.ro
După cum se poate observa, grupa de vârstă a copiilor cu cele mai multe servicii de tip rezidențial este cea de 14-17 ani. În această categorie, serviciile publice au fost în număr de 5697 și doar 1062 private.
În concluzie, schimbările rezultate în urma programelor de reformă a sistemului de protecție a copilului sunt evidente în toate domeniile acestui sector. Scăderea semnificativă a numărului de copii aflați în servicii de tip rezidențial publice și private, a fost consecința aplicării politicii de dezinstituționalizare a copiilor, fie prin reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie prin înlocuirea măsurii de protecție de tip rezidențial cu una de tip familial, fiind promovată ideea că dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere (fizic, psihic, intelectual) a unui copil, ca și posibilitatea integrării lui în societate sunt cel mai bine realizate în cadrul unei familii.
.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Protecție socială are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependență a celor în nevoie, ci reintegrarea lor în viața normală prin stimularea forțelor active, a creșterii capacităților lor de a face față problemelor, a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii.
În România cadrul legislativ include referiri la formele de economie socială, dar se impune continuarea efortului de armonizare a legislației. Cadrul instituțional este relativ confuz și orientat mai degrabă către sprijinirea particulară și fragmentată a anumitor forme de economie socială, dar nu a domeniului în ansamblul său. Eficiența finanțării accesate de formele de economie socială conduce către concluzia regândirii sistemului, cu accent pe economia socială.
Deși România a înregistrat în ultimii ani progrese importante în definirea și implementarea unor politici publice axate pe protecția copilului despărțit de familie, însă fără a putea considera că s-a ajuns la consolidarea unui sistem eficient de rezolvare a tuturor problemelor cu care se confruntă mamele și copiii aflați în dificultate.
Răspunsul sistemului de protecție la aceste probleme este însă adesea unul inadecvat. Serviciile, atât cele publice, cât și cele private, se confruntă cel mai adesea cu personal insuficient pentru susținerea unei intervenții individualizate, cu o implicare redusă și pe termen scurt a profesioniștilor cu experiență în munca cu această categorie de persoane aflate în situație de risc.
Lupta împotriva sărăciei și a marginalizării, pentru România, aflată în plin proces de tranziție la economia de piață, implică nu doar un proces de creștere și de dezvoltare economică, ci și o mai bună armonizare a obiectivelor economice cu cele sociale și de mediu încă din etapa restructurării și reformei. Realizarea acestei sarcini majore are în vedere, ca o condiție fundamentală corelarea acțiunii mecanismelor de reglare macroeconomică în cadrul reformelor structurale de proprietate, tehnologică, organizațională și de conducere cu cea de adecvare economică permanentă a programelor sociale de protecție socială în ceea ce privește mama și copilul.
În România, excluziunea familiilor monoparentale trebuie studiată atât ca lipsă de servicii destinate lor, cât și ca diminuare a șanselor lor de integrare economică și socială. De aceea, se poate spune că cele mai importante probleme ale acestei categorii sociale sunt, implicit, formele de expunere ale acestora la mecanismele de excluziune, pe termen lung.
Cele mai multe dintre problemele identificate în cadrul studiului de caz țin de pasivitatea statului în ceea ce privește derularea proceselor de protecție și susținere socială.
În urma Ordonanței e urgență a Guvernului nr.42/2013 pentru modificarea Legii nr.416/2001 și a Legii nr.277/2010, în luna mai a anului trecut s-a dorit majorarea limitei de venituri până la care se acordă alocația pentru susținerea familiei de la 370 lei/membru de familie la 530 lei/membru de familie, cu modificarea celor două intervale de venituri la 0 – 200 lei/persoană și 201 lei/persoană – 530 lei/persoană, precum și majorarea cuantumului alocației cu 30%, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013.
În anul 2013, în medie, 260.416 familii au primit lunar acest tip de alocație, suma totală plătită fiind de 215.061.950 lei. Comparativ cu anul 2012 a avut loc o diminuare a numărului de familii beneficiare (cu 41.170 familii, respectiv 13,7%) și o reducere a sumelor cheltuite, cu 1.799.449 lei (0,8%).
Dintre cauzele care au condus la această evoluție menționăm reducerea natalității, scoaterea din plată sau suspendarea alocației datorată absențelor școlare sau neachitării obligațiilor față de bugetele locale. Regiunea Nord-Est a prezentat cel mai mare număr de familii beneficiare: 71.831 (27,6% din numărul total de familii beneficiare la nivel național), datorită faptului că în județele componente locuiau un număr mare de beneficiari: Botoșani (7.950), Neamț (10.211), Iași (12.449), Suceava (13.098), Vaslui (13.902) și Bacău (14.221).
În anul 2013 au fost plătite în medie 217.109 ajutoare, lunar. Din totalul familiilor pentru care s-a stabilit dreptul la ajutor social, 38,5% au fost persoane singure.
Ponderea familiilor formate din patru sau mai multe persoane în total familii beneficiare a fost de 26,9%.
Suma plătită în anul 2013 pentru indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele lunare a fost de 1.724.050.649 lei, mai mică cu 134.259.660 lei (7,2%) decât în anul 2012, datorită scăderii substanțiale a numărului de beneficiari de indemnizație de creștere a copilului.
În anul 2013 față de anul 2012, numărul total de beneficiari de stimulent a crescut cu 11.895 persoane (63,0%), iar suma totală plătită a crescut de la 98.023.210 lei la 189.548.710 lei, respectiv cu 91.525.500 lei (de aproape 2 ori).
Prin urmare ponderea beneficiarilor de stimulent în totalul beneficiarilor care au putut opta între indemnizația pentru creșterea copilului sau stimulent a crescut de la 10,6% în anul 2012 la 17,8% în anul 2013.
În ce priveste vârsta mamelor singure, Conform Institutului Național de Statistică, 7.646 de fete sub 18 ani au născut în anul 2012. Pe ultimii 16 ani, media nașterilor de cǎtre minore a fost de 8.500 pe an, cu un vârf în anii imediat de dupǎ revoluție, când s-au depǎșit 10-12 mii de asemenea nașteri pe an.
În concluzie, schimbările rezultate în urma programelor de reformă a sistemului de protecție a copilului sunt evidente în toate domeniile acestui sector. Scăderea semnificativă a numărului de copii aflați în servicii de tip rezidențial publice și private, a fost consecința aplicării politicii de dezinstituționalizare a copiilor, fie prin reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă, fie prin înlocuirea măsurii de protecție de tip rezidențial cu una de tip familial, fiind promovată ideea că dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere (fizic, psihic, intelectual) a unui copil, ca și posibilitatea integrării lui în societate sunt cel mai bine realizate în cadrul unei familii.
Ca și recomandări , doresc să sugerez îmbunătățirea echilibrului socio-economic al familiei, astfel, în ultimii ani, programele de prestații sociale s-au diversificat vizând, în principal, susținerea familiei și creșterea natalității. Astfel, principalele programe derulate de Ministerul Muncii, Solidarității și Familiei prin care se acordă sprijin familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate, sunt următoarele:
– Alocații familiale, alocația de stat pentru copii, alocația complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală, alocația pentru copiii nou-născuți, alocația lunară de plasament, programul de acordare a trusourilor pentru copiii nou-născuți;
– Venitul minim garantat : creșterea venitului familial și a calității vieții de familie, prin:corelarea nivelului venitului minim garantat cu salariul minim pe economie; majorarea alocației de stat pentru copiii; lansarea unor programe de integrare a familiei în problemele comunitare.
BIBLIOGRAFIE
ANEXA 1. Numărul de beneficiari ai sistemului de protecție specială – cazuri active la 31 decembrie 2013
Beneficiaries of the special protection system – active cases on December 31, 2013
ANEXA 2. Numărul de beneficiari ai serviciilor de prevenire a separării copilului de părinți – cazuri active la 31 decembrie 2013
Number of beneficiaries of parent-child separation prevention activities – active cases on December 31, 2013
BIBLIOGRAFIE
ANEXA 1. Numărul de beneficiari ai sistemului de protecție specială – cazuri active la 31 decembrie 2013
Beneficiaries of the special protection system – active cases on December 31, 2013
ANEXA 2. Numărul de beneficiari ai serviciilor de prevenire a separării copilului de părinți – cazuri active la 31 decembrie 2013
Number of beneficiaries of parent-child separation prevention activities – active cases on December 31, 2013
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sistemul de Protectie Sociala In Romania pe Exemplul Protectiei Mamei Si a Copilului (ID: 166277)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.