Servicii Sociale Adresate Detinutilor In Perioada Detentiei

SERVICII SOCIALE ADRESATE DEȚINUȚILOR ÎN PERIOADA DETENȚIEI

CUPRINS

INTRODUCERE

Actualitatea temei: Persoanele private de libertate reprezintă o categorie a populației cu o poziție evident dezavantajată față de alte categorii de oameni, aceasta fiind ca una din problemele majore și ea poate fi soluționată numai prin efortul comun al tuturor oamenilor din diferite domenii ca: politic, social, afaceri, știință, cultură.

Gradul de civilizare a societății în mare măsură este determinată de atitudinea față de asemenea categorii de persoane. Crearea condițiilor pentru reeducație și integrare socială a persoanelor respective constituie un obiectiv principal al oricărui stat și a comunității mondiale în general.

O mare parte dintre persoanele care ispășesc o pedeapsă privativă de libertate comit noi infracțiuni după eliberarea din detenție. Astfel, rata de recidivă este îngrijorător de mare: se estimează că între 60% și 80% din totalul populației carcerale din România revine, mai devreme sau mai târziu, în penitenciar, potrivit unui sondaj realizat de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Dincolo de imaginea grevată de prejudecăți a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care conduce la impermeabilitatea societății în materie de reintegrare a deținuților, în România ne confruntăm cu lipsa totală a programelor de supraveghere și asistență socială post-detenție, menite să asigure un suport de calitate sau chiar condiții fundamentale pentru reintegrarea foștilor deținuți în societate: o locuință și un loc de muncă. Lipsa unui sistem de educare și formare profesională în cadrul penitenciarelor, neadaptarea programelor socio-educaționale la contextul socio-economic actual, dar mai ales lipsa unei monitorizări asupra vieții detinuților după eliberarea lor din închisoare au condus la creșterea ratei de recidivă. Totodată, s-a constatat faptul că foștii deținuți se confruntă cu un risc ridicat de excluziune pe piața muncii, ca urmare a discriminării și stigmatizării din partea angajatorilor și a societății.

Percepția negativă din partea societății față de deținuți are la bază, pe de o parte, lipsa de informații cu privire la situația reală a deținuților din România, iar pe de altă parte, avalanșa de informații cu caracter trunchiat care întreține toată gama de prejudecăți adiacente penitenciarului și care conduc la impactul negativ de proporții. De-a lungul timpului, s-a creat astfel o prăpastie între sistemul penitenciar și persoanele private de libertate și comunitate, care a ales să nu se informeze cu privire la această problematică si să plaseze deținuții și foștii deținuți la marginea societății.

Sistemul penitenciar și societatea trebuie să pună accent pe drepturile omului și în ceea ce privește foștii deținuți. Totodată, trebuie înțeles și aplicat principiul potrivit căruia deținuții sunt privați de libertate cu scopul de a fi reabilitați și ajutați să se integreze în societate, și nu doar pentru a fi pedepsiți și izolați de comunitate. Astfel de principii de incluziune socială a foștilor deținuți sunt urmate cu succes în alte țări, precum Norvegia, unde doar 20% dintre deținuți sunt recidiviști, iar rata criminalității este cea mai mica din lume. În scopul asigurării siguranței cetățenilor, se recomandă o liberare graduală a deținuților și o apropiere similară de societate; cu cât sunt mai aproape de societate pe timpul detenției, cu atât este mai ușoară reintegrarea deținuților în comunitate. De asemenea, în vederea reducerii ratei de recidivă, s-a constatat faptul că, dacă detinuții sunt tratați cu demnitate, asemenea unor oameni egali celor din societate, sunt șanse mai mari ca aceștia să își schimbe comportamentul și să devină cetățeni mai buni.

Problema cercetării. Persoanele private de libertate nu sunt doar o problemă a statului ci și totodată trebuie să fie o preocupare a societății. Desigur că nu se pot trece cu vederea delictele săvârșite dar este necesar să se efectueze o muncă de resocializare a acestor persoane.

Obiectul cercetării: o constituieserviciile de asistența socială a deținuților.

Scopul cercetării: studierea și analiza serviciilor sociale destinate deținuților în perioada detenției.

Obiectivele cercetări :

Analiza literaturii de specialitate privind servicii acordate deținuților în penetenciar.

Relevarea problemelor cu care se confruntă deținuții în penetenciar.

Identificarea serviciilor sociale necesare deținuților în perioada detenție.

Selectarea metodelor de cercetare a nevoilor cu care se confruntă deținuții.

Ipoteza cercetării: Presupunem că serviciile sociale acordate în penitenciar vor fi mai eficiente cînd se vor realiza individualizat și vor corespunde nevoilor persoanelor private de libertate pe durata detenției.

Baza conceptuală a cercetării: Suportul teoretic a fost bazat pe datele, teoriile din lucrările autorilor Gheorghe Florian, Durnescu Ioan, Mielu Zlate, Tiberiu Prună, X. Ulianovschi ș.a. Complementare acestor surse am utilizat actele legislative și sursele electronice.

Metode‚ procedee și tehnici de cercetare: studierea problemei abordate s-a realizat prin aplicarea unui coplex de metode

Metode teoretice: studierea și analiza literaturii științifice de specialitate (analiza documentară)

Metode empirice: studiul de caz, anchetă socială, observația

Metode de prelucrare statistică și interpretare a datelor.

Baza experimentală: Cercetarea practică sa realizat pe un lot de 30 persoane care își ispășesc pedeapsa la Penitenciarul Gherla, județul Cluj, penitenciar cu regim de maximă siguranță.

Importanța lucrării: Tema este actuală prin strigenta diferențiere a persoanelor private de libertate care este determinată de particularitățile individual-tipologice a persoanelor date și asigură realizarea maximă a posibilităților de cunoaștere a acestora. Este necesar de a acorda atenție acestor persoane întru-cit ele de asemenea sunt parte a societății noastre.

Termeni-cheie: libertate, penitenciar, recidivă, deținut, supraaglomerare, deținut recidivist.

ANALIZA TEORETICĂ PRIVIND ASISTENȚA SOCIALĂ A DEȚINUȚILOR

1.1. Contribuții teoretice privind serviciile sociale destinate detinutilor

Complexitatea sistemului penitenciar impune cu necesitate studierea problemelor privării de libertate. O veșnică imensitate frământată de problemele umane de o parte și de alta a grațiilor, de la un caz la altul, la coordonate grupate în tipuri.

Problema libertății a framântat și mai continua și astazi să frământe mințile oamenilor. În această soartă a lumii, ar trebui să medităm asupra adevaratului sens al vieții noastre, asupra esenței fiecaruia din noi.

Faptul libertății este foarte important pentru că este fundamental conceptului și practicii veții și întregii ordini morale.

Libertatea este scutirea de necesitate, este liber ceea ce nu este necesar. Libertatea poate fi fizică manifestată prin libertatea spontaneității, adică de violență sau de constrângere. Această libertate îi revine în general omului deși nu totdeauna în cazul deținutului. Libertatea poate fi morală, ea este scutirea de necesitatea de a fi supus legii sau poruncii unui superior, limitată de legea naturala umană. Noțiunea de drept și nedrept, virtute și viciu, porunca și permisiune, merit și vină, lauda și reproș, remușcare și satisfacție morală cer și presupun responsabilitatea proporțiilor acțiunii sau libertatea voinței. Dacă omul nu este liber legile și prescripțiile, sfaturile, rugăciunile și implorarile, recompensele și pedepsele nu au nici un scop. Aceste noțiuni nu implica în mod necesar libertatea deoarece se verifică și acolo unde cu siguranță nu există libertate așa cum îl aruncăm în închisoare pe deținut.

Combaterea libertății este constrânsa de concesii în favoarea libertății. Nu limitarea libertății ci amplificarea este calea cea mai directă către rezolvarea problemelor umane [7, p.138].

Problematica de baza a privării de libertate este însăși libertatea ca condiție umana strict necesară care trage după celelalte probleme legate de pedeapsă, intimidare, readaptare, factori facilitanți în apariția tuturor dificultăților detenției.

Însuși penitenciarul este problema cea mai mare căci prin esența sa manifestă o mulțime de probleme. Nu se știe dacă privarea de libertate este un remediu eficient în tratarea criminalității. Susținerea și presiunea spre performanță și schimbare vine din mai multe direcții: din partea guvernului care trebuie să facă față standardelor internaționale; din partea publicului care așteaptă informații privind gradul de siguranță al închisorilor și calitatea activităților de recuperare ce se desfășoară cu deținuții; din partea unor grupuri interesate în colaborare cu închisorile adica cu organizațiile non-guvernamentale pentru drepturile omului; cu centre universitare și de cercetări științifice; cu toți cei interesați de problema penitenciară globală cu aspecte sociale, psihologice, educative, morale, juridice.

Problematica umană din penitenciarele pentru adulti și centrele de reeducare a minorilor delicvenți este legată de:

– hiperadapterea la viață de detenție;

– construcția cognitivă a realitații la deținuții recidiviști;

– abordarea transculturală a recidivei;

– victima în viziunea detinuților;

– alienarea la detinuți cu pedepse mari;

– liderul harizmatic în comunitatea deținuților;

– dinamica personalității condamnaților pentru crime abominabile;

– comportamente aberante în detenție;

– patologia sexuală în penitenciar;

– supraaglomerarea închisorilor;

– violența în grupurile de deținuți;

– stilul de viață la recidiviști;

– problematica psiho-socială a femeilor deținute;

– schimbări calitative în delicvența minorilor;

– deținuți cu diverse tipuri de handicap;

– calitatea vieții în detenție;

– stilul de viață al personalului;

– structura valorilor gardianului.

Din primele clipe în care a întrat în închisoare subiectul se confruntă cu o serie de probleme în primul rând de adaptare la regimul, normele și regulile de detenție [9, p.28 – 29].

Pentru orice om privarea de libertate este o situație deosebită, de coexistență în comun a unor persoane diferite dupa vârstă, sex, limbă, religie, opinie, temperament, caracter, origine natională, statul economic și social. Fiecare deținut trăiește diferit momentele adaptării care pare a fi ceva simplu. Dezorientat, dezamăgit, disperat, părăsit de familie deținutul simte nevoia și integra în noul colectiv. Nu are de ales între izolare sau conformare. Izolarea îi va face și mai grea viața conformându-se se adaptează la situația de deținut. În aceste momente penitenciarul prin personal trebuie să sprijine deținutul moral, fizic, psihologic prin cele mai eficiente mijloace.

În ce privește construcția cognitivă a realității la recidiviști ei au planuri bine întemeiate pe viitor este o problemă deoarece majoritatea din ei nu vor mai fi reeducați niciodată. După părerea lor viața penitenciară este ușoară, sunt mulțumiți, nu au remușcări, profită de orice ocazie pentru a-și atinge scopurile, sunt violenți, influențează celelalte categorii de deținuți, au pe constiință mai multe acțiuni criminale, tot timpul se cred cei mai neîndreptățiți. E o situație de problemă deoarece dupa afirmația lui Emile Durkeim crima este normală într-o societate fiindcă dacă ar lipsi este cu totul imposibilă… A pune crima printre fenomenele de sociologie normală înseamnă nu numai a spune că este un fenomen de neînlăturat deși regretabil datorat răutății incoibile a oamenilor înseamna a o afirma ca un factor al sănătății publice o parte integrantă a oricărei societăți sanatoase. E și mai greu să convingem un recidivist ca nu are o părere, o purtare corectă ci autosocială într-o perioada atât de schimbătoare, de tranziție a societății noastre.

O altă problemă privește abordarea trans-culturală a recidivei. Dacă primul contact cu penitenciarul este distrugător fizic, psihologic, social atunci cum de explicat fenomenul recidiva și multi-recidiva. Însdiva. Înseamnă că tratamentul a fost un eșec. Poate că este nevoie de un regim mai strict, ori existența unor închisori speciale pentru recidiviști. Recidiviștii alcătuind o parte foarte numeroasă din deținuți prin problema existenței față de cei obișnuiți a unor diferențe în ce privește modul de viață și atitudinile lor. Această diferență este unul din argumentele care justifică dezbaterile frecvente asupra instaurării stabilimentelor speciale sau cu securitate întarită.

Pentru reformatori, recidiviștii reprezintă simbolul eșecului oricărei măsuri de recluziune penală, al neputinței tratamentului penitenciar. Pedeapsa revizează mai întîi să fie "utilă societății" prin reeducarea comportamentelor.

Pentru a recidiva efectele sunt așteptate în principal de la pedepsele cele mai grele: anterior pedeapsa cu moartea, mai puțin este eficientă în prezent amenda sau alte pedepse în afara închisorii. Efectul se vede prin privarea de libertate sau amenințarea cu privare de libertate.

Trebuie sa fie folosite noi modalități pentru diferite categorii de recidiviști: pentru cei ocazionali, care incidental au comis crima e nevoie să se aplice o pedeapsă de intimidare, celor ce pot fi reformați, o pedeapsă reeducativă, cei ce nu pot fi reformați, trebuie neutralizați printr-o pedeapsă cu o durată mare. Uneori nici aceste tratamente nu ajută pentru ca un recidivist nu a fost nici intimidat, nici readaptat într-o pedeapsă precedentă. Această problemă va fi rezolvată când se va estima că intervenția penală produce un efect pozitiv dacă numărul recidiviștilor se va micșora.

Recidiva este întotdeauna interpretată ca un rezultat, chiar daca prin termeni inversați: de la o capacitate de a face bine, la o capacitate de a face rău. Închisorii îi ramâne funcția de neutralizare, eficientă temporar.

Problematica fenomenului recidiva poate fi analizată de la relația șomaj – criminalizare. Ambele fiind o arabilă a stilului de viața [10, p. 29]. Mulți deținuți reveniți în penitenciar explică, motivează acest lucru prin șomaj, stare care a determinat marginalizarea lor și o pierdere a stimei sociale pe care o aveau. Sărăcia și inegalitatea pot împinge individul la crimă, lipsa unor mijloace legitime de azi atinge scopurile aprobate de societate, în anumite circumstante unii indivizi încearcă să le obțină prin mijloace nelegitime.

În perioada actuală, schimbările sociale au făcut ca ideea de egalitate să marcheze profund scutimentul de justiție al oamenilor, și în special al celor ce bineficiază puțin de procesele sociale noi. Aici apare ca rezultat discripanța dintre ideologia egalității sociale și realitățile de fapt devenite mult mai profunde: cei privați de resurse materiale și cei privați de drepturile umane fundamentale. O reducere a acestor șanse a criminalității ține de : domeniile relațiilor din familie, cu prietenii; de domeniul social: investițiile afective în familie, educatie, prestigiu, carieră, perspestive pe viitor; convingerile morale la fel îi poate face pe oameni să evite activitatea infractională.

În ce privește stilul de viață al recidiviștilor ei au valori și interese diferite de cele ale nerecidiviștilor. Ei doresc drepturi mai mari. Program TV permanent, decret de grațiere, hrana mai bună, lăsarea părului, asistența medicală mai bună, mijloace audio-video personale. Au cerințe mai mari liderii ce provin din categoria lor. Ei se socot mai presus de ceilalți deținuți, au drepturi mai mari; În aceasta și constă problema stilului recidivist de viată.

Din studiul personalității recidiviștilor rezultă că acestea caută mereu experiențe și activități gratifiante, tind cu înverșunare – cît timp sunt la libertate – spre tot ceea ce le poate oferi satisfacții imediate. Din această cauză, pierderea libertății este resimțita cu atât mai dramatic, cu cît ei nu sînt obisnuiți și nici nu acceptă de buna voie vre-un fel de restricții. În aceste condiții detenția este nu numai privarea de libertate în mișcare și actiune, ci și o ruptură drastică în comportamentul obișnuit, preferențial al infractorului.

Pentru orice cadru juridic ori penitenciar este greu de lucrat cu un deținut recidivist, pe lângă celelalte caracteristici mai are și antecedentele sale și "școala penitenciarului". Această experiență "tragică" umană lasă urme adânci de neșters în psihologia individului, în comportament și caracter, în raporturile sale cu autoritatea. Chiar dacă individul fost recidivist și-a schimbat atitudinea sa față de viață, ea poate fi temporară, nu este exclus că dupa două comiteri de crime să nu fie comisă o a treia crimă cum ea poate și să nu mai aibă loc niciodată [13, p.105]. Însă în toate cazurile de recidiva, alături de noile fapte incriminate anchetatorul trebuie să examineze atent experiența de penitenciar a învinuitului spre a avea o imagine completă asupra personalității sale.

O problemă importantă a deținuților este structura puterii grupului; fiind originea multor evenimente negative. Prezintă o dificultate în primul rând pentru cadrul unității de detenție ele vor da responsabilități deținuților ce îndeplinesc anumite condiții, dar sunt descoperiți liderii informali a căror autoritate este incontestabil mai mare decât a celor numiți oficial. Sunt preferați de majoritatea deținuților persoanele mediocre cu un anumit stil de comportament în relații cu ceilalți.

Din investigările efectuate a rezultat că liderul cel mai agreat este cel ce își exercită influența din mijlocul grupului și nu din fața lui. Liderul în imaginea deținuților trebuie să fie obiectiv, respectabil, forța fizică, dicție bună, inteligența, priceput în oameni. Însă nu întotdeauna aceste calități aparțin liderului grupului de deținuți, în mediul lor poate da, dar pentru societate nu. Acest lider te poate sprijini din toate punctele de vedere doar când te conformezi. Toate acestea si în general venirea în penitenciar tulbura echilibrul personalității reducându-i spațiul de viață, timpul personal, comportamentul social. Componentele sociale ale personalității privind efectele acțiunii mediului, fenomenul învaățării și prin educație spontană și instituționalizată devin forte matrice și motive care modelează comportamentul. Au loc o serie de schimbări ale personalității în penitenciar datorita influentei acestui sistem instituțional patogen care în cele mai multe cazuri dezvoltă o personalitate și mai negativă decât cum era la început.

Dinamica personalității în închisoare constituie o problemă de ordin social – psihologic cît și a individului. Foarte mult depinde de subiect. Daca el va dori va fi tratat, dar dacă se va opune reeducării, nici un sistem de norme și regimuri nu-l vor putea dezbate de pe calea care a pornit.

Neacceptarea, respingerea socială, este un motiv puternic de acțiune si comportamentul va fi direcționat antisocial. Dinamica personalității depinde și de trăsăturile și caracterul ei, violența și agresivitatea dezvoltându-se și mai tare spre polul negativ. Brutalitatea și violența are consecințe ample asupra deținuților noi, este constituită de supraaglomerarea închisorii.

Supraaglomerarea depasind capacitatea de cazare, afectând vizibil condițiile de viața ale detinutilor. Aglomerarea este o problema organizațională ce implică modul de evaluare a asigurării serviciilor esențiale. Din punctul de vedere al deținuților efectele supraaglomerării sunt în mai multe direcții: o prabusire psihosocială; ierarhiile de dominanță sunt bulnersate, agresivitatea crește, judecățile de valoare sunt severe, se pierde libertatea de mișcare în spațiu, e o agitație totală

Supraaglomerarea: dezechilibrarea decalajului dintre dețiuți are se elibereazăsi noii sosiți în închisoare; creșterea duratei medii a executării pedepselor executate; creșterea numărului deținuților cu pedepse mari; lipsa posibilității de lucru.

Uneori supraaglomerarea aduce la alt gen de probleme: autorâniri, greva foamei, cădere în total pesimism, sinucidere.

Deținutul caută un remediu definitiv al nefericirii sale. Această reacție exprimă neputința individului de a se adapta la situația dată. Tentativa de a se sinucide este cel mai des întâlnita la deținuți nou veniți în penitenciar. Transformând ultimul eșec al existenței sale în eșecul vieții, gestul sinucidar nefiind o opțiune ci o negare totală a posibilității de a alege. Această soluție nu este deloc rațională deoarece practic nu există nici o situație fără ieșire limitele omului fiind infinite în ce circumstanțe nu s-ar afla el.

Cauzele cele mai frecvente sunt abandonul, doliul, separarea, eșecul sentimental, schimbările în situația sa socială, și altfel de situații. Mediul penitenciar aduce aceste elemente favorizate dar care nu joacă rol direct în finalizarea actului suicidar. Deținutul cu astfel de intenții are nevoie de un partener de disențiu cu care să analizeze problemele sale, să vadă mai clar locul și rolul său în împrejurarea specifică de viața, un partener care să-l ajute să-și mărească posibilitățile de rezistență în fața greutăților, să-i găsească noi sensuri de existență pe viitor. Problema suicidului trebuie să determine un adevarat parteneriat pentru reducerea încercărilor deținuților de a-și pune capăt zilelor. Ar trebui pentru soluționarea acestei probleme aleși un număr de deținuți caracterizați printr-un grad de maturizare, și cunostinte adânci asupra sistemului penitenciar și cu o dorintă adevarată de a ajuta pe alții mai puțin dotați cu viața de închisoare. Toate acestea poate or avea un efect pozitiv reducând numarul autorînirilor, sinuciderilor, cu timpul disparând în totalitate [3, p.53- 54]. S-ar schimba climatul general în interiorul zidurilor, prin faptul că o serie de responsabilități morale ar ameliora suferințele unor deținuți, deținuții întelegînd că detenția implică și drepturi și responsabilități.

În penitenciar își duc viața și persoane cu diverse tipuri de handicap. Pentru care ar trebui sa fie luate masuri ele nu pot fi detinute în penitenciare, se vor face aranjamente necesare pentru trimiterea lor în stabilimente pentru boli mentale cît pe curând posibile. Constituie o mare problemă faptul că în instituțiile specializate sau sectoarele aflate sub conducerea personalului medical separarea detinutilor suferinzi de cei bolnavi mental sau anormali. Institutia trebuie să asigure tratament psihiatric necesar detinutilor care au nevoie de el.

Un tratament special ar trebui sa se acorde minorilor institutionalizați în școlile pentru minori în aspect psiho-social. Trebuie accentuate formele de control social inițierea unor noi metode în educarea grupurilor sociale unde există tineri sau minori, să se ia masuri de reeducare reinserție socială. Date fiind vârsta și caracteristicile specifice minorizatului reacția socială în raport cu persoană celor ce comit fapte antisociale este și trebuie să fie diferită de cea a adulților. Faptul că minorul este în plin proces de formare și divinizare a procesului personalității, de maturizare sociala și psihosocială ceea ce face ca diterventele exterioare restructurate și recuperative să fie mult mai adecvate și eficiente.

Reeducarea abaterilor minorului, trebuie să decurgă în condiții normale, analizate din perspectiva mai multor indicatori: cadre organizatorice, obiective metadologice, forme de stimulare și recompensare.

În ce privește cadrele organizatorice, activitate de reeducare sa se desfasoare diferentiat de fiecare institutie socială specializată care preia minorul spre reeducare.

În general calitatea vieții în detenție privind cazarea, igiena personală, hrana este oribilă în perioada de tranziție, în care șomajul și-a luat un avânt mare. Este greu de asigurat viața normală din motive economice. În special în timpul unei supraaglomerări a închisorilor. Chiar dacă material deținutul nu poate fi satisfăcut i se poate aduce o asistență morală și religioasă. Accesul la un reprezentant de orice religie nu va fi refuzat nici unui deținut.

Poate că în nevoia de remușcare, sau mustrare de conștiința pentru fapta comisă. Victima înseamnă întotdeauna ființa umană. În viziunea deținuților victima este vinovată de comiterea actului antisocial, și de șederea lor în penitenciar. Deși victimei i se acorda mai putina atentie din partea legiuitorului, cu toate că ea poate suferi și mai mult direct sau indirect consecințelor fizice, morale, materiale, sociale. Victima poate fi orice persoană care nu și-a asumat conștient riscul, și fără să vrea ajunge sa fie jertfită.

Una din cele mai importante probleme întâlnite des în penitenciare este comportamentul aberant. Din partea unor specialiști este o problemă de ordinul cel mai general pentru unii ea nici nu este o problemă. Calificată ca o problema socială de majoritatea statelor lumii ca deviată sexuală: homosexualizmul și lesbianismul. Cercetările etnografice ne demonteaza ca în multe societați practicele acestea erau normale și sunt strâns legate de religie.

Pentru fiecare persoană aflată în închisoare principalul e să poată rezista. Pentru această te ajută: omenia si puterea morală. Dacă deținuta când a comis crima urmarea profitul material bănesc aici nu-i este de folos, și uneori dăunează.

În urma cercetarilor făcute pe baza acestei institutii s-au demonstrat urmatoarele ca sunt 253 detinute în aprilie 1998.

Cel mai bun remediu ar fi ca dupa comiterea primului act un termen min. pe o luna – doua ca un fel de excursie. E putin probabil ca aceste persoane vor mai comite asemenea acte.

S-a constatat stiintific că o femeie poate rezista în pușcărie 5 ani maximum 7 ani apoi degradează ca femeie. E o problemă gravă ce cere soluționare, femeia ramâne femeie chiar și după zăbrele. Acuma despre divinitatea problemei, explicația este simplă. Între femei mai ales în locul de detenție este lesbianizm. Administrația vede și nu le interzice. Doar în cazul când asemenea manifestări provoaca nemulțumirea altora, sau dezordinea publică. Aici este ordine, stabilitate și mai multă bunăstare.

Ar trebui din partea tuturor organelor legislative să se ia măsuri de soluționare a problemelor femeii deținute. O femeie are nevoie de alte condiții pentru trai, de existență. Chiar dacă a pornit pe o cale greșită, o femeie în penitenciar trebuie ajutată și poate este mult mai ușor a convinge o femeie, a-i arăta o cale mai bună. Nu trebuie sa uităm că mai întîi de toate o femeie este mamă și poate a făcut un lucru din greșeală.

Deținuții cu anomalii psihice nu pot fi scoși din societate, nimerind în penitenciar deseori încalcă regimul locurilor private de libertate. Aceasta se lămureste prin faptul că boala este rău tratată. Tratamentul trebuie să aibă loc conform defectelor. La tratarea deținuților cu anomalii psihice apar probleme de locul unde să fie plasați, cum de dovedit diagnostica, organizarea ajutorului medical. Mulți savanți fiind de părerea că acești deținuți să fie plasați în stabilimente de muncă care corespund cu anumite condiții, regim mai eficient deferit de celălalt contingent de deținuți pentru el fiind mai grea adaptarea în detenție [6, p.77- 78]. Metodele folosite acolo, pot să nu aibă efect, este nevoie de întreținerea acestei categorii de deținuți.

Toate aceste probleme legate de sistemul de detenție au în primul rând consecințe asupra deținuților ele ne fiind rezolvate la timp distrug totul. Pentru a face mai ușoară viața condamnaților este nevoie de rezolvarea la timp a conflictelor din grupul de deținuți, dintre personal și deținuți. Respectarea drepturilor, obligațiilor și normelor prevăzute regulamentul penitenciar, cît și cele ce țin de drepturile omului. Indiferent problemele de ce ordin țin: politic, economic, statul este obligat să asigure drepturile omului chiar și în condițiile închisorii.

Reforma sistemului penitenciar a început cu anul 1996, imediat după trecerea Direcției Instituțiilor Penitenciarelor în subordinea Ministerului Justiției, transformîndu-se în Departamenutul Instituțiilor Penitenciare a României, după care a fost implimentat un plan de idei și obiective pe parcursul anilor 2004-2013. Această acțiune vizeză în principal, umanizarea regimului de deținere, urmărindu-se respectarea demnității umane, absoluta imparțialitate, lipsită de orice discriminare bazată pe naționalitate, cetățenie, opinii politice și convingere religioasă; îmbunătățirea cantitativă și calitativă a normelor de alimentare; suplimentarea drepturilor acordate persoanelor private de libertate, accesul neîngrădit la mijloacele de informare în masă și asigurarea transparenței sistemului penitenciar.

Unele din sarcinile de bază a sistemului penitenciar sunt punerea în executare a pedepsei privațiunii de libertate, întreținerea persoanelor în izolatoare, asigurarea ordinii de drept și legalității în instituțiile penitenciare, a securității condamnaților, precum și a persoanelor cu funcții de răspundere cît și a cetățenilor aflați pe teritoriile acestor instituții. Activitatea Departamentului Instituțiilor Penitenciare constă în realizarea unui ansamblu de măsuri social-politice, economice și ideologice de influențare a condamnaților și persoanelor arestate preventiv, în condițiile reducerii libertății acestora, izolării lor de societate, precum și ale aplicării altor restricții la drepturi.

Activitatea în cadrul sistemului penitenciar este una complexă, care presupune realizarea de către ofițeri și subofițeri a unui spectru de atribuții și sarcini menite să asigure executarea legislației execuțional-penale și funcționarea sistemului penitenciar în conformitate cu standardele naționale și internaționale în domeniu.

Serviciul în instituțiile penitenciare și alte subdiviziuni ale sistemului penitenciar necesită posedarea de către ofițeri și subofițeri a anumitor abilități și cunoștințe care să le permită îndeplinirea la timp și eficientă a sarcinilor și obligațiunilor de serviciu, precum și o condiție fizică adecvată pentru a face față atribuțiilor de serviciu.

Scopul general al funcției de asistent social în cadrul penitenciarelor este de a atenua influența negativă a privării de libertate asupra personalității și comportamentului condamnaților precum și identificarea și dezvoltarea aptitudinilor și abilităților care să permită deținuților integrarea într-o viață socială după eliberarea din penitenciar. Sarcinile de bază a asistentului social sunt de a evalua personalitatea condamnaților sosiți în penitenciar și adaptarea acestora la viața instituționalizată, asigurarea metodelor de organizare și desfășurare a programelor educaționale, orientate întru corectarea condamnaților și reintegrarea eficientă în societate, asigurarea suportului în protecția drepturilor, libertăților și intereselor legale ale condamnaților, acordarea suportului în soluționarea problemelor de restabilire, menținere și dezvoltare a relațiilor social- utile cu rudele, organizațiile publice ș.a.

Condamnații dispun, deasemenea, de serviciile sociale ce intră în atribuțiile asistentului social cum sunt:

desfășurarea convorbirilor individuale și determinarea problemelor sociale ale condamnatuluice necesită a fi soluționate pe parcursul executării pedepsei;

primirea condamnaților în audiență și după necesitate face interpelări pentru soluționarea problemelor ce țin de pensie, viză de reședință, acumulează documente ce confirm vechimea în muncă a condamnatului;

desfășoară activități ce țin de includerea condamnaților în procesul de muncă al instituției, supraveghează îndeplinirea planului de lucru, în caz de necesitate propune de a schimbaspecialitatea de muncă a condamnatului, ținîndă cont de particularitățile lui;

exercită protecția social- juridică a deținuților și interesele condamnaților în toate sferele de activitate în cadrul instituției și reprezintă interesele condamnatului;

organizeaz lucrul ce ține de integrarea social a persoanelor ce se eliberează din detenție;

organizează întîlnirea condamnatului cu notarul, lucrătorul Oficiului Stării Civile la necessitate;

informează organelle Administrației publice locale, Comisariatele de Poliție și AFM din județul în care condamnatul după liberare va pleca pentru a locui permanent, despre eventual libertare a condamnatului, studiile, capacitatea de muncă și specialitatea lui;

întreprinde acțiuni pentru asigurarea deținuților cu acte de identitate;

expediază interpelări în termen de 15 zile din data solicitării persoanei ce se eliberează din detenție (invalid de gr. I și II, persoană cu vîrstă înaintată- bărbați peste 65, femei peste 60 ani), în adresa Direcției de Asistență și Protecție Socială a județului amplasării instituției sau după caz de la fostul domiciliu, cu privire la amplasarea acestor personae în azilurile pentru invalizi și bătrîni;

participă direct la procesul educative și la implimentarea programelor de intervenție.

1.2. Rolul legislației și al asistenței sociale în vederea protecției deținuților și al resocializării acestora

Aspect legislative de protecție socială a persoanelor deținute

În conformitate cu articolul 61 al Codului Penal al României

(1) Pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții drepturilor lor.

(2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Respectarea integrității fizice și mintale reprezintă unul din aspectele fundamentale ale protecției drepturilor omului. Tratamentul pe care un stat îl rezervă persoanelor private de libertate prezintă în mod clar importanța pe care acesta o conferă demnității umane.

Penitenciarul este locul unde se trag învățăminte cu privire la conduita de mai departe a condamnatului. Intrarea pe poarta penitenciarului și luarea în primire de către temniceri îl „trezește” chiar și pe un condamnat mai înrăit. Alt argument în producerea acestui efect psihic și moral al executării pedepsei este intrarea, dar mai ales, plasarea în penitenciar în vederea executării pedepsei, nu pentru cîteva zile, ci pentru luni și ani, uneori pentru mulți ani.

Sistemul Reformator aplicat în 1876 la penitenciarul Almira din New – York. Pedeapsa nu avea termen fix: nu depindea de gravitatea faptei comise, ci de compararea deținutului pe timpul executării pedepsei. Deținuții erau împarțiți în trei clase: cine atingea prima clasă, cea mai bună considerată, după șase luni era eliberat condiționat. După jumătate de an de libertate, eliberarea devenea definitivă. Sistemul Progresiv de la izolare și disciplină severă la drepturi și activități diverse într-o atmosferă de încredere; are 3 forme:

a) englez: într-o perioadă de 8 – 12 luni deținutul era sever izolat ziua și noaptea; în a doua perioada era tinut separat noaptea iar ziua lucra în comun cu ceilalți deținuți; în ultima perioadă, deținutul era eliberat provizoriu, dar supraveghiat;

b) irlandez: asemănător cu cel englez cu deosebire ca înainte de fazele a doua si a 3-a, detinutul era dus în institutii unde se investiga starea morală și rezistența la tentații a acestuia;

c) belgian: tratamentul se desfașoară în patru etape: reeducare, readaptare socială prin tratament dirijat într-un climat de încredere, per-liberare, eliberare conditionată.

Sistemul în comun. Deținuții stau permanent în comun, administrarea penitenciarului este simplă și economică; singurul aspect negativ îl constituie contagiunea morală si învațarea tehnicilor infracționale. Cel mai raspândit în prezent sistem de detenție.

Penitenciarele mai pot fi clasificate după următoarele tipuri:

a) regionale: pentru preventivi;

b) de transfer: cel mult o lună, în vederea regrupării detinuților;

c) pentru deținerea celor cu infracțiuni grave contra securității statului;

d) pentru munca silnica;

e) cu regim sever pentru detinuții care au comis abateri;

f) pentru bărbați;

g) pentru femei;

h) pentru minor.

Viața în penitenciar și sistemul de detenție se mai structurează și după criteriul tipurilor de norme și legi, valori, obligații pe care deținutul trebuie să le respecte.

În penitenciar acționează 3 tipuri de norme:

1. organizaționale – normele de acest tip includ mecanismul de funcționare a instituției penitenciare;

2. acționale – regulile colectivității deținuților.

3. relaționale – modalitățile considerate cele mai eficiente în raporturile deținut – deținut, deținut – grup, deținut – personal.

În paralel cu aceste norme în penitenciar există și norme oficiale și neoficiale:

• oficiale – urmăresc atingerea obiectivelor instituției: productive, educative, preventive.

• neoficiale care exprimă generalizarea experienței dobândite de deținuți cu scopul de a crea relații și condiții suportabile pe parcursul executării pedepsei, acționând doar în interiorul grupului de deținuți.

Fiecare deținut are obligația de a respecta aceste norme și reguli. Nou venitului în penitenciar i se aduc la cunostință aceste regulamente. Aici cea mai mică greșeală este sancționată. Sancționarea variază în dependență de durata șederii, vechimea sa în penitenciar, starea de recidivă, vârsta deținutului, statusul și rolul.

Din toate acestea relevăm modalitațile de interiorizare a normelor informale a grupului de deținuți:

– Conduita individului este în funcție de statutul actual: odată intrat în penitenciar subiectul va acționa conform normelor situației date.

– Deținuții cu vechime sunt mai dispuși spre cooperare și ajutor, cu scopul ca noul venit să se conformeze grupului.

– Uneori aderarea la sistemul de norme și valori informale are rolul de mecanism de securitate, aparare.

– Gama de reguli, obiceiuri, ierarhii este admisă mai ușor de deținuți cu un grad foarte scăzut de instruire. Normele și valorile neoficiale în general au menirea de a conserva un sistem de relații în avantajul deținuților cu pedepse mari, pe termen lung de pedeapsă. Aceste norme fiind impuse de relații de putere din nevoia de securitate, prin imagini și perspective a vieții de după eliberare.

Condiția respectării acestor norme este ca încălcarea să nu fie vizibilă de cei din jur, în caz contrar administrația penitenciarului este obligată să-i ofere suficientă protecție pentru a se desprinde de normele impuse de grupul detinuților, ce de multe ori sunt în contradicție cu normele sociale, morale, juridice.

Activitatea normativă informală se impune pentru că vine din interiorul grupului de deținuți. Între normele oficiale și neoficiale nu există o contradicție majoră primele primind obligații și drepturi, celelalte mențin o ierarhie bazată pe prestigiul conferit de mărimea pedepsei, nivelul informației între deținuți și personalul închisorii.

Pentru minori și deținuți tineri viața normativă pare mult mai ușoară, ei se asociază mai repede în calificarea într-o profesie, meserie folositoare. În prezent îi ajută să se integreze în sistemul penitenciar. Personalul la fel ca și deținuții au un sistem de norme și valori prin care participa la viața orgazițională, explicit formulate la nivelul instituției penitenciare și legătura lor cu nevoile și aspirațiile fiecărui membru.

Trebuie să aibă o competență vizibilă, maniere agreabile, transparentă, neutralitate binevoitoare, înțelegere corectă a timpurilor în care trăim, munca depusă de către personal să prezinte o terapie socială, de a face din penitenciar un loc unde se renaște. A avea o idee înaltă despre viața și om în situația de a administra existente care temporar au valoarea diminuata.

În viața cotidiană a penitenciarului personalul nu are prea des satisfacții: a influențat spre bine în perioada de tranziție a țării, când unele valori nu se mai respecta, când este dificil să definești binele și sensul evoluției sociale, când evenimentele vieții o iau înaintea gândirii. Diverse categorii fiind pregătite și perfecționate diferențiat bazate pe calificare și moralitate. Personalul închisorilor se gasește pe aceeași scenă cu deținuți, a fi partener de viața cu ei înseamna a le fi superior în univers sufletesc chiar daca penitenciarul este o frontiera a civilizației, a-ți face datoria înseamna mai întâi de toate a fi om.

Cele mai frecvente infracțiuni pentru care sunt condamnați deținuții sunt:

Omorul art.145,147 (art.88, 89, 92, al CP an. 1961) – 21,4%

Însușirea în proporții mari și deosebit de mari art.195 (art.1231 al CP an.1961) 16,2%

Furtul art.186 (art.119 al CP an.1961) – 15,8%

Și la acest capitol concluziile duc la insuficiența financiară pentru dezvoltarea sistemului penitenciar, dar putem adăuga și în cazuri aparte, calificarea insuficientă a colaboratorilor. Colaboratorii, fie sunt tineri specialiști fără experiență, fie au experiență dar nu cunosc metodele novatorii.

Conform datelor furnizate de către Departamentul penitenciar în închisorile din România începând cu ianuarie 1992 au fost înregistrați urmatorii deținuți după categoriile: bărbați, femei, minori pâna în aprilie 1999.

Vedem după aceste date o creștere a numarului deținutilor o sporire a creșterii în rândul femeilor deținute, și a minorilor față de adulți.

Situația problematică în rândul minorilor deținuți și a femeilor deținute s-a acutizat în virtutea unor factori sociali, economici, morali, psihologici. Creșterea razei criminalității a sporit mărirea numarului populației totale deținute la fel cu criza generală din societatea noastra a influențat sporirea numarului de deținuți minori și femei deținute, ceea ce contravine Drepturilor omului. Deoarece se înrăutățesc condițiile de existență în general în închisorile din întreaga lume.

Sistemul penitenciar și condițiile lui de existență trebuie să corespundă standardelor mondiale, în limitele legii. Specific sistemului este ținerea deținuților strict în funcție de vârsta, starea sănătății, condamnare, timpul efectiv executat din pedeapsa. Minorii separați de majori, ce-i primari separați de recidiviști, încercând prin eliminarea influențelor nefaste a celor din urma față de primii. Mentalitatea tradițională a cetățenilor o atitudine majoritară față de minoritate reprezentativă de cei care se află după zăbrele. Aceștea fiind considerați cetățeni de rang inferior, care nu mai merită nici atenția nici grija.

În România instituțiile penitenciare nu corespund standardelor mondiale, Legii cu privire la aceste instituții, ce reglementeaza activitatea lor. E de menționat că majoritatea lor sunt nominalizate să afle într-o stare tehnică deplorabilă. Din lipsa de finanțe timp îndelungat în ele nu se efectueaza reparații, multe încăperi devenind insuficiente de exploatat. Înzestrarea tehnică sub nivel creează condiții pentru diverse încălcări ale regimului de întreținere al arestaților. Timp îndelungat nu se efectuează nici prelucrarea sanitaro-epidemologică, fapt care aduce la apariția bolilor pediculozei si tuberculozei. În asemenea condiții deținutul fiind pedepsit dublu: prima dată de către instanțe, iar a doua oarâă prin condițiile inumane de deținere. Este nevoie de o reformă a sistemului penitenciar în România bazându-se pe principiile esențiale ale celorlalte state ale lumii:

– penitenciarele trebuie să consolideze puterea în limitele legii și nu a autorității criminale.

– viața penitenciară trebuie să se apropie de condițiile de viață din libertate, deși societatea se opune acestui fapt deținând deținuții în condiții severe.

– cel mai important este selectarea și pregatirea personalului și cadrelor penitenciare prin stagiere în străinătate.

– și nu în ultimul rând condamnații nu trebuie autocriticați ei trebuie să-și dezvolte simțul autocriticii pentru a se corecta.

O importanță deosebită în executarea pedepselor îl are principiul tratamentului uman (principiul umanist al condamnaților în timpul executării pedepselor privative de libertate, detenție sau închisoare, care se efectuează în penitenciare) potrivit căruia executarea pedepsei trebuie să fie severă, dar umană.

Un alt principiu de orientare și scopul pedepsei este principiul realizării îndreptării, corijării și reeducării condamnatului, astfel încît el, după executare, să poată reveni printre oamenii cinstiți din societate, care respectă normele de conduită socială și legală.

Condițiile din penitenciar, unde domnește o atmosferă încărcată, cu relații tensionate între condamnați și personalul penitenciarului, între oamenii care comandă și condamnații care trebuie să se supună, îngreunează procesul de reeducare.

Astfel, pot fi calificate drept rele tratamente lipsa condițiilor sanitare, lipsa asistenței medicale, hrana nesatisfăcătoare, lipsa spațiului stabilit pentru trai, care, de fapt, sunt determinate de finanțarea insuficientă a sistemului penitenciar.

Fenomenul de suprapopulare rămâne a fi prezent în unele instituții de detenție. Suprapopularea instituțiilor de detenție este cauzată de fluctuațiile persoanelor private de libertate, de numărul persoanelor aduse de la organele de poliție într-o anumită perioadă, sexul și vîrsta persoanelor condamnate și numărul secțiilor de deținere destinate unui anumit regim de executare din fiecare penitenciar.

Creșterea gradului de pericol social al unor persoane private de libertate, este o altă caracteristică care a însoțit și va însoți situația existentă în penitenciare.

Existența în penitenciare a unor astfel de persoane determină impunerea luării unor măsuri eficiente care să contracareze planurile ostile ale acestora de a se sustrage de la executarea pedepsei și aplicarea regimului penitenciar. În acest sens, este necesar să constatăm că persoanele private de libertate folosesc metode din ce în ce mai abile, inclusiv prin încercări de corupere a personalului.

În ultimii ani, persoanele private de libertate au simțit punctele vulnerabile și se folosesc din ce în ce mai des de ele. Aceste vulnerabilități se regăsesc în dotarea slabă cu mijloace tehnice, starea precară a multor clădiri și, nu în ultimul rînd, rezistența slabă la tentații a unor membri ai personalului. În special în ceea ce privește condițiile de trai există devieri importante a practicii de la teorie. Deși instituția ar trebui să asigure deținuților strictul necesar (cum ar fi hrană, îmbrăcăminte, saltele, pături, lenjerie, săpun etc.), deținutului, de regulă, i se recomandă să-și aducă cu el lucrurile strict necesare.

În România toți sunt egali în fața legii. Astfel în penitenciare nimeresc diferite categorii de persoane inclusiv bătrîni, bolnavi, invalizi, unii din ei necesitînd de îngrijire suplimentară, însă deseori povara de îngrijire cade pe umerii altor deținuți deoarece instituțiile nu dispun de surse suficiente materiale și de personal. Mulți dintre ei ar trebui să fie deținuți în spitalul penitenciar, dar această instituție nu are capacitate suficientă.

La capitolul condiții putem atribui și sistemele de ventilare, iluminare și încălzire, care, de regulă, sunt absolut inadecvate. Furnizarea neregulată a energiei electrice, motivul fiind rețeaua electrică învechită, completează problemele existente. Igiena este menținută în măsura în care aceasta poate fi menținută în clădirile învechite ce nu au fost reparate de ani de zile. Tot în acest context, s-a observat schimbări spre bine – în mai multe penitenciare au început lucrări de reparații a unităților sanitare, a izolatoarelor disciplinare, a unităților administrative.

Plictiseala și monotonia par să fie dominante în toate penitenciarele din România. Majoritatea condamnaților fie nu doresc să fie angajați în cîmpul muncii, motivul fiind tradițiile tîlhărești, fie insuficiența locurilor de muncă. (Spre exemplu un condamnat ce dorește să muncească, dar are vederea slabă, nu poate fi implicat în procesul de cusut încălțăminte, însă administrația nu-i poate oferi o altă alternativă).

O parte din condamnați sunt nemulțumiți că sunt plasați în penitenciare ce sunt situate departe de casă, dar aceasta se face din considerente operative, motivul fiind executarea pedepsei separat de către complici. Totuși deținuții sunt nemulțumiți cu astfel de hotărîri, invocînd motivul că îi împiedică condamnații să comunice cu familia, rudele.

Este remarcabil faptul că sistemul penitenciar a devenit mai receptiv, cooperează constructiv și eficient cu diverse organizații guvernamentale și neguvernamentale: PNUD, IRP, SIDO, OSCE, UNICEF, UNFPA,”MEMORIA”, CORAM DEO” etc. Colaborarea are drept scop susținea reformelor penitenciare și îmbunătățirea condițiilor de detenție în instituțiile penitenciare.

Rolul asistentului social în procesul resocializării

Un rol important al asistentului social se referă la reabilitarea comportamentală a deținutului. Sub acest aspect, aria de competență a asistentului social s-a apropiat mult, pînă la riscul de a se suprapune cu cea a psihologului. Totuși, portofoliul asistentului social cuprinde acele programme de intervenție care nu au ca țintă o patologie psihică, ci mai curînd învățarea unor comportamente noi și dezvoltarea unor abilități sociale de soluționare a conflictelor sau de rezolvare a problemelor.

În prezent, dezvoltarea și promovarea colaborării cu sistemele penitenciare din străinătate și organizațiile internaționale ce-și desfășoară activitatea în domeniul executării pedepselor penale a căpătat o amploare deosebită prin schimbul de experiență și practicilor pozitive care au contribuit esențial la intensificarea procesului de reformare și ajustare la standardele internaționale a sistemului penitenciar național.

Un alt rol al asistentului social din cadrul penitenciarelor este cel de pregatire pentru liberare a deținuților și de relaționare a asistentului social cu alte instituții, ONG- uri etc.

La acest capitol, în ultimul timp, se observă o strînsă colaborare cu Consiliul Europei, unde au fost efectuate un șir de vizite de lucru, toate fiind axate pe familiarizarea sistemului penitenciar național cu reglementările și condițiile de detenție din instituțiile penitenciare internaționale.

Ulterior, pe marginea acestor obiective a fost elaborat un Program de colaborare între Departamentul Instituțiilor Penitenciare din România și Direcția Generală de Afaceri Juridice a Consilului Europei, bazat pe următoarele domenii prioritare :

Tratamentul (reglementarea și crearea condițiilor de detenție) persoanelor condamnate la detențiune pe viață și pedeapsa închisorii pe termene mari;

Tratamentul deținuților minori și reintegrarea acestora în societate; Instruirea și formarea personalului penitenciar;

Construcția de noi instituții penitenciare (case de arest), care să corespundă exigențelor standardelor internaționale;

Implementarea în legislație și practica națională a noilor Reguli penitenciare europene din 11 ianuarie 2006;

Aplicarea pe scară largă a pedepselor alternative detenției și a probațiunii, care în prezent sunt în proces de realizare.

Începînd cu anul 2000, în conformitate cu Programul de pregătire și perfecționare a cadrelor de penitenciar din țara noastră, stabilit și semnat de Administrația Națională a Penitenciarelor din România și Departamentul Instituțiilor Penitenciare din Moldova, în cadrul Școlii de Formare și Pregătire Profesională a Agenților au fost instruiți 72 de colaboratori ai sistemului penitenciar din România, ce constituie o contribuție esențială în susținerea reformelor desfășurate în sistemul penitenciar al țării noastre, în special în contextul resocializării și facilitării integrării în societate a persoanelor deținute. Concomitent, o deosebită atenție a fost acordată reformării sistemului de executarea sentințelor privative de libertate și domeniului de resocializare a condamnaților. Astfel, în anul 2006, în cadrul unui proiect bilateral între sistemele penitenciare româno-lituaniene a fost elaborat „Modelul de resocializare a condamnaților.

În scopul susținerii reformelor penitenciare și îmbunătățirii condițiilor de detenție în instituțiile penitenciare, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a urmărit antrenarea mai activă a societății civile în activitatea sistemului penitenciar, în special la compartimentele: organizații nonguvernamentale.

Printre organizațiile nonguvernamentale pot fi enumerate:

Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copiilor (UNICEF)- colaborarea cu Departamentul Instituțiilor Penitenciare în domeniul instruirii personalului și resocializarea deținuților;

Fondul ONU pentru Populație (UNFPA)- colaborare în domeniul instruirii personalului și resocializarea deținuților;

Societatea Internațională a Drepturilor Omului din România- colaborarea în domeniul resocializării deținuților, pregătirea de liberare a condamnaților și instruirea personalului;

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)- desfășoară activitatea în cadru asigurării drepturilor deținuților în domeniul accesului la informație, asigurarea cu literatură juridică, instruirea personalului;

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa în România (OSCE)- asistarea în vederea accesului la informație a deținuților, suport cu literatură juridică, abonarea penitenciarelor și presa periodică;

Centrul European pentru Drepturile Omului (CEDO)- activitatea în domeniul accesului la informație a deținuților;

Institutul de Reforme Penale (IRP)- activează în domeniul instruirii personalului, resocializarea deținuților, asigurarea cu literatură în domeniul drepturilor omului, suport în elaborarea cadrului legislativ-normativ al sistemului penitenciar;

În acest context, organizațiile nonguvernamentale menționate efectuează vizite în instituțiile penitenciare, scopul cărora este acordarea asistenței juridice deținuților, pregătirea lor către eliberare, desfășurarea unor treninguri pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă aceștia.

În sistemul penitenciar se organizează cursuri de calificare și formare profesională. Instituțiile penitenciare derulează acest proces fie prin forțe proprii, fie beneficiind de sprijinul unei instituții ale statului. La finalizarea cursurilor, absolvenții vor primi adeverințe eliberate de către Administrația Națională a Penitenciarelor. În privința profesiilor, cei mai mulți deținuți sunt înscriși la cursuri de inițiere în operare PC, confecționer îmbrăcăminte, tâmplar universal, instalator, zidar, dulgher și parchetar, lucrător articole din piele și înlocuitori, legumicultor, frizer.

În vederea eficientizării activităților de formare profesională, cursurile de calificare, care se adresează unui număr relativ restrâns de deținuți, se desfășoară în paralel cu o serie de activități de informare, consiliere și mediere profesională. Acest tip de programe se realizează, în majoritatea penitenciarelor, datorită intervenției specialiștilor Serviciilor de Reintegrare Socială, care au creat premisele asistării și informării deținuților.

În ultimii ani s-a evidențiat ca necesară construirea unei metodologii specifice de intervenție socială. Acest demers a adus în prim plan menținerea contactului persoanelor care se află în executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate cu mediul de suport, în sens restrâns, dar și cu societatea, în plan general. Transparența acțiunilor întreprinse în mediul carceral, în special a celor ce vizează reintegrarea socială a deținuților, contribuie la efectuarea unui schimb eficient de informație între sistemul penitenciar și comunitate, având un rol determinant în asigurarea echilibrului emoțional al deținuților.

În acest context, apreciem că, deși prezența asistenților sociali ca specialiști în unitățile de detenție a permis eficientizarea activităților de reinserție socială a persoanelor private de libertate, se impune direcționarea eforturilor în sensul depășirii stereotipurilor de interpretare și evaluare a specificului relației pe care deținuții pot să o întrețină cu familia și societatea.

Programele de intervenție socială derulate în așezămintele de detenție vizează compensarea unor carențe în planul igienei personale, urmărind în egală măsură și achiziționarea de deprinderi comunicaționale, de relaționare eficientă cu cei din jur, și în special de interacțiune cu cadrul instituțional. Un număr crescut de activități au fost derulate cu participarea membrilor familiei deținuților, în cazul minorilor fiind planificate întâlniri periodice cu părinții. S-a demonstrat că există potențialul uman și material necesar pentru dezvoltarea unui număr semnificativ de ieșiri în exteriorul mediului carceral a persoanelor private de libertate.

Programe terapeutice:

În majoritatea penitenciarelor și a centrelor de reeducare se desfășoară programe adresate unor grupuri constituite de deținuți, aparținând categoriilor cu vulnerabilitate psiho-comportamentală sporită, și anume:

– Antidrog – prevenirea / combaterea consumului și a traficului de substanțe psihoactive.

– VADD – program de intervenție specifică, centrat pe diminuarea agresivității deținuților din categoria celor cu grad sporit de periculozitate.

– Programe de echilibrare și dezvoltare personală a deținuților – adresate persoanelor private de libertate care sunt diagnosticate cu tulburări psihiatrice sau prezintă tendințe psihopatoide accentuate.

O dezvoltare evidentă în anul fost circumscrisă activităților de consiliere psihologică individuală, intervenție realizată la cerere sau în cadrul programelor adresate categoriilor vulnerabile – minori, tineri, femei, deținuți cu risc sporit de autoagresiune, agresori sexuali, intenții suicid etc.

Programele de acest tip se desfășoară în toate instituțiile penitenciare și sunt centrate pe momente esențiale ale traseului individual al persoanei private de libertate:

– programul de observare și evaluare inițială (carantina) – prin care se urmărește adaptarea deținuților „nou-depuși” la condițiile vieții în detenție;

– programul de pregătire pentru liberare – în cele mai multe dintre așezăminte, această activitate s-a realizat în colaborare cu Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor și a Serviciului Umanitar pentru Penitenciare.

Menționăm faptul că toate persoanele aflate în executarea măsurii preventive sau a pedepsei privative de libertate sunt incluse în programul de observare și evaluare. Participarea la acesta, facilitează adaptarea deținuților la exigențele mediului carceral și permite cunoașterea individualizată a acestora în vederea întocmirii planului individualizat de intervenție ce poate asigura regimul progresiv de executare a pedepsei..

Pregătirea pentru liberare reprezintă o activitate complexă, realizată optimal cu sprijinul partenerilor externi. Parcurgerea acesteia reprezintă modalitatea concretă de facilitare a reinserției sociale postcondamnatorii și de condiționare negativă a riscului de recidivă.

În afara programelor menționate, la nivelul unităților de detenție s-au derulat numeroase alte activități nestandardizate de cadrul metodologic și evaluativ existent ca:

Activități cultural – artistice:

Palierul activităților cultural – artistice desfășurate cu persoanele private de libertate cuprinde:

– ateliere de pictură – în funcție de orar și de spațiul disponibil în fiecare așezământ de detenție, s-au organizat ateliere de pictură, grafică, desen, fiind încurajată participarea persoanelor private de libertate în scopul valorificării aptitudinilor artistice și asigurării unui regim de viață echilibrat și armonios;

– echipe de teatru – în cursul ultimului an s-au constituit brigăzi artistice permanente în vederea susținerii de reprezentații cu prilejul sărbătorilor aniversate pe plan local de către unitate;

– organizarea de expoziții cu lucrări realizate de către persoanele aflate în detenție, urmărindu-se mediatizarea creațiilor acestora și sensibilizarea opiniei publice și a comunității în sensul descoperirii valorii în mediul carceral;

– susținerea de spectacole și programe artistice de către deținuți, spectatorii fiind atât din rândul acestora, cât și din afara penitenciarului;

– conferințe pe teme de actualitate, de interes general (spre exemplu: drepturile omului, efectele integrării României în Uniunea Europeană, 1 Decembrie – Ziua Națională a României etc.);

– concursuri tematice sau de cultură generală, primii trei clasați fiind recompensați cu suplimentarea drepturilor, fiind astfel stimulat studiul personal în scopul evidențierii;

– cercuri de educație muzicală și dansuri – organizate cu precădere la nivelul centrelor de reeducare;

– cercuri de creație literară, cenaclu literar;

– redactarea unor reviste volante – articolele fiind elaborate de către persoanele aflate în detenție, cu adresabilitate extinsă, depășind deseori mediul carceral, reflectând preocuparea deținuților pentru exprimarea propriilor opinii și împărtășirea unor experiențe de viață autentice, cu valențe educative.

– realizarea și difuzarea unor emisiuni TV și radio – prilej de difuzare a culturii și antrenare a persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în realizarea și vizionarea/audierea unor emisiuni cultural – educative.

Activități sportive și recreative:

Activitățile recreative, competițiile sportive și loisirul reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de acțiune în rândul populației penitenciare în special prin prisma raportului resurse implicate/adresabilitate. În anul 2005, li s-a acordat o atenție deosebită, urmărindu-se desfășurarea acestora atât în spații special amenajate, cât și în curțile de plimbare disponibile la nivelul fiecărui așezământ.

Sportul promovează spiritul de echipă, fair-play-ul și un stil de viață echilibrat. Mișcarea, activismul, competițiile în general, pot constitui supape eficiente de descărcare a tensiunilor acumulate în perioadele de detenție staționară. Deținuții preferă să-și petreacă timpul în afara camerelor de deținere, practicând un sport sau participând la diferite concursuri.

Concluzii: În baza celor prezentate mai sus putem concluziona că deținuții fiind considerați o categorie aparte a societății noastre au problemele lor care necesită să fie rezolvate, iar principala problemă în acest sent este reintegrarea în societate. Conform normelor legislative ei își ispășesc pedeapsa și în dependență de aceasta sunt localizați în penitenciare cu regim specific, unde nu întotdeauna au condiții optime de viață. De aceea ei au nevoie de sprijin și de ajutor, și aici este tocmai binevenit ajutorul asistenților sociali specializați în acest domeniu.

CERCETAREA EXPERIMENTALĂ PRIVIND ASISTENȚA SOCIALĂ A DEȚINUȚILOR

2.1. Metodologie și metode de cercetare

Obiectul cercetării: îl constituie serviciile de asistența socială a deținuților.

Scopul cercetării: studierea și analiza serviciilor sociale destinate deținuților în perioada detenției.

Obiectivele experimentale ale cercetări :

Identificarea problemelor cu care se confruntă deținuții în penetenciar.

Stabilirea serviciilor sociale necesare deținuților în perioada detenție.

Constatarea metodelor de cercetare a nevoilor cu care se confruntă deținuții.

Determinarea formelor ajutorului social acordat deținuților de către asistentul social.

Ipoteza cercetării: Presupunem că serviciile sociale acordate în penitenciar vor fi mai eficiente cînd se vor realiza individualizat și vor corespunde nevoilor persoanelor private de libertate pe durata detenției.

Etapele cercetării

Selectarea metodelor de cercetare;

Selectarea eșantionului supus cercetării;

Identificarea problemelor cu care se confruntă deținuții în penitenciare;

Stabilirea (în baza datelor primite) a serviciilor de ajutorare socială necesare deținuților;

Elaborarea concluziilor și recomandărilor în urma analizei cantitative si calitative a datelor obținute.

Eșantionul cercetării: Cercetarea practică sa realizat pe un lot de 30 persoane care își ispășesc pedeapsa la Penitenciarul Gherla, județul Cluj, penitenciar cu regim de maximă siguranță.

.

Metode utilizate în procesul cercetării

O cercetare presupune o documentare serioasă a materialelor de specialitate, în domeniul serviciilor de asistență socială.

Avînd în vedere că unul din paragrafele părții practice a lucrării este rezervat metodelor de cercetare pe perioada practicii utilizăm metode speciale, legate de domeniul asistenței sociale, pentru a evidenția calitatea serviciilor. Acestea ar fi: servicii de instruire, specializate și servicii ocupaționale din cadrul instituției.

Se cunoaște faptul, că în România continuă să crească numărul deținuților, de asemenea și programele de reabilitare devin din ce în ce mai des solicitate de catre persoanele din această categorie. Factorii care influențează în cazul dat sunt factorii psihosociali.

Reieșind din aceasta, problema integrării persoanelor aflate în detenție este una critică. Ea are consecințe negative asupra personalității individului, care bineînțeles îi marchează întreaga existență.

De aici se subînțelege că situația persoanelor aflate în detenție are nevoie de un studiu experimental, pentru a facilita integrarea lor socială. Noi ca cercetători cu pregătire corespunzătoare, considerăm că deciziile privind studiul experimental sunt un mijloc favorabil dezvoltării programelor de reintegrare socială, cu scopul de a reeduca această categorie socială. În cele din urmă, aceasta intră în principiul de protecție a drepturilor omului, de aceea asistența socială trebuie să acorde o atenție deosebită, deoarece asistența socială face legătura dintre nevoile beneficiarilor și organizațiile care pot să raspundă acestor nevoi.

Noi am avut drept sarcină studiul în domeniul cercetării calității serviciilor din cadrul penitenciarului de tip închis. Pornind de la tema tezei de licență Sistemul de servicii acordate deținuților în penitenciare, principalii subiecți au fost persoanele aflate în detenție. E vorba despre evaluarea gradului de integrare socială a subiecților care se confruntă cu anumite probleme de integrare în cadrul comunității, ca consecință a privării de libertate.

Compoziția materială din partea practică a tezei atît ca structură metodologică cît și ca structură contextuală sunt persoanele aflate în detenție, intervievați din cadrul penitenciarului de maxima securitate Gherla.

În studiul nostru experimental de cercetare au stat la bază două instrumente:

Ancheta;

Studiul de caz.

Fiecare metodă îndeplinește o anumită funție:

Ancheta- este o cercetare puternic orientată spre faptele de teren, spre eficiența practică aplicativă. Ancheta de față constituie un set de întrebări unite într-o concepție de cercetare unică și îndreptată spre evidențierea unor laturi, însușiri, calități ale subiectului. Întrebările sunt formulate în raport cu ipoteza cercetării. Este o primă metodă de lucru utilizată de către asistentul social sau în general de un cercetător. Are drept scop obținerea materialului necesar pentru realizarea studiului de cercetare.

Activitatea asistenței sociale în cadrul penitenciarului va diminua impactul consecințelor negative asupra personalității persoanelor private de libertate, noi ca cercetători am folosit ancheta. În lucrarea noastra practică, avînd în vedere că ne-a interesat serviciile de asistență social acordate deținuților, care asigură susținerea și protecția socială în vederea integrării în comunitate, în acest fel, ancheta indică datele personale ale deținutului , cît și spre doleanțele și necesitățile acestora.

Și în final am aplicat studiul de caz ca metodă esențială și necesară în asistența socială. Studiul de caz este o metodă calitativă și se instituie într-o procedură de abordare a unei entități sociale, de la indivizi pînă la organizații și comunități, cu scopul de a ajunge la o imagine cît mai completă despre această entitate.

Studiul de caz, după cum găsim în literatura de specialitate, cuprinde opt etape care semnifică elaborarea planului de intervenție, decurgerea pas cu pas a procesului de rezolvare a problemei prin încercarea de a integra persoana privată de libertate în societate.

Tehnicile din metodologia cercetării: ancheta, studiul de caz, în studiul nostru n-au fost delimitate, era aplicat în momentul cînd era cazul, întrucît materialul de cercetare se desfășoară într-un spațiu de tip inchis pentru a răspunde presupunerii: Identificarea nevoilor la momentul sosirii in penitenciar, pentru întocmirea unui plan de intervenții. Ispășirea pedepsei și reintegrarea lui în societate.

Serviciile sociale acordate în penitenciar vor fi mai eficiente cînd se vor realiza individualizat și vor corespunde nevoilor persoanelor private de libertate pe durata detenției.

2.2. Rezultate și interpretări ale rolului sistemului de servicii acordate deținuților în penitenciare

Conținutul material din subcapitolul 2.2. presupune gruparea, interpretarea rezultatelor obținute în urma observației, anchetării deținuților din cadrul instituției și elaborarea a 5 studii de caz.

Pe durata cercetării calităților sistemului de servicii acordate persoanelor aflate în detenție a stat la bază modelul de anchetă propus spre completare condamnatului pentru a afla cum apreciază fiecare din ei serviciile instituției. În cele ce urmează studiul cercetării va fi redactat în termeni matematici. Astfel considerăm că va fi mai ușor să ne apropiem cu aproximație de scopul nostru propus. Ancheta constă din:

Identificarea serviciilor prestate de către instituție;

Identificarea necesităților persoanelor private de libertate;

Care este impactul serviciilor prestate asupra persoanelor aflate în detenție.

Toate aceste preocupări scot în vidență identificarea necesităților și acordarea serviciilor de calitate pentru diminuarea consecințelor privațiunii de libertate și reintegrării sociale. Un rezultat satisfăcător în vederea realizării scopului cercetării credem că vom obține din variantele de răspuns oferite de către subiecții cercetării, 50 la număr.

Conform anchetării subiecții cuprind vîrsta între 18-70 ani, cetățeni ai României.

Pentru a facilita studiul statistic vom grupa răspunsurile cele mai frecvente ale subiecților la înterbarile corespunzătoare anchetei.

Tabelul 1.

Gruparea subiecților dupa termenul privațiunii de libertate

În tabelul 1 am grupat răspunsurile subiecților după termenul privațiunii de libertate, termenul fiind selectat de la 5 ani la 25 ani, intervalul de ani fiind egal cu 5 ani. Din 50 subiecți avem: 20 subiecți cu termenul privațiunii de libertate de la 5 la 10 ani, 15 subiecți cu termenul privațiunii de libertate de la 10 la 15 ani, 8 subiecți cu termenul privațiunii de libertate de la 15 la 20 ani și 7 subiecți cu termenul privațiunii de libertate de la 20 la 25 ani.

Fig. 1 Gruparea în procente a subiecților după termenul privațiunii de libertate

Diagrama din figura 1 constituie procentajul subiecților privați de libertate conform termenului aflării acestora în detenție. Termenul minim fiind de 5 ani, maxim de 25 ani, gruparea am efectuat-o conform tabelului 1. Cu termenul privațiunii de libertate de la 5 la 10 ani sunt 40 % subiecți, de la 10 la 15 ani 30% din subiecții examinați, de la 15 la 20 ani 16% subiecți și de la 20 la 25 ani 14% subiecți. Se observă o descreștere a procentajului subiecților în raport cu descreșterea termenului privațiunii de libertate.

În continuare am efectuat gruparea subiecților după starea familiară a acestora luînd în considerație statutul marital.

Tabelul 2

Gruparea subiecților dupa starea familiară

După datele obținute în urma anchetării și gruparea lor, am obținut următoarele cifre conform starii familiare a subiecților, prezentate în tabelul 2: din 50 subiecți 22 sunt celibatari și 28 subiecți sunt căsătoriți; din 50 subiecți 32 au copii, iar 18 dintre ei nu au copii .

Fig.2 Gruparea în procente a subiecților după starea familiară

În figura 2 am prezentat în formă de diagramă procentajul subiecților după starea familiară. După statutul marital 42% sunt celibatari, iar 58% sunt căsătoriți, observîndu-se un număr mai mare a persoanelor aflate în detenție ce sunt căsătorite. Astfel și procentul persoanelor aflate în detenție ce au copii este de 64%, iar cei ce nu au copii constituie 46%.

În continuare am efectuat gruparea subiecților după persoanele cu care mențin legătura pe parcursul detenției.

Tabelul 3

Gruparea subiecților dupa persoanele cu care mențin legătura

Din 50 subiecți 20 mențin legătura cu soțiile, 27 cu copiii, 28 cu frații și/sau surorile și 39 persoane mențin legătura cu alte personae decît cele sus-numite. Am introdus în anchetă această întrebare pentru a determina relațiile persoanelor aflate în detenție cu peroanele din afară.

Fig.3 Gruparea în procente subiecților dupa pers. cu care mențin legătură

Din eșantionul de subiecți selectați 40% mențin legătura cu soția, 52% cu copiii, 53% cu frații și/sau surorile 46% cu părinții și 79% cu alte personae decît cele sus-numite.

În continuare am efectuat gruparea subiecților conform studiilor posedate. Studiile le-am grupat în: medii incomplete, medii, superioare incomplete ți superioare.

Tabelul 4

Gruparea subiecților după studiile posedate

Fig. 4 Gruparea în procente a subiecților după studiile posedate

În figura 4 subiecții sunt grupați în procente după studiile ce le posedă. Astfel am obținut: 24% din subiecți au studii medii incomplete, 28% studii medii, 40% studii superoare incomplete și doar 8%. Se observă între rîndurile persoanelor cu privațiune de libertate un procentaj foarte scăzut al celora cu studii superioare ți unul marit al celora cu studii superioare incomplete.

Următoarea grupare am efectuat-o după numărul subiecților încadrați în activitate pînă la detenție și în timpul acesteea.

Tabelul 5

Gruparea subiecților după incadrare in activitate

În tabelul 5 sunt ilustrate datele răspunsurilor subiecților prin “da”, adică acei subiecți ce au fost încadrați în cîmpul muncii pînă la detenție și în activitățile obștești în timpul detenției și prin “nu”, au răspuns acei subiecți ce nu au fost încadrați în cîmpul muncii pînă la detenție și în activitățile obștești în timpul detenției.

Fig. 5 Încadrarea în activitate a deținuților

În figura 5 este prezentată diagrama subiecților în procente după încadrarea în activitate. Subiecții încadrați în cîmpul muncii pînă la detenție constituie 46%, iar 34% din subiecți sunt încadrați în activitățile obștești în timpul detenției. Nu au fost încadrați în cîmpul muncii 54% și nu sînt încadrați în activitățile obștești în timpul detenției 66%. Procentul subiecților încadrați în activitate dupa privarea lor de libertate scade față de cel ce era pînă la detenție.

În tabelul 6 am grupat subiecții după pasiunil și activitățile preferate ale acestora. Astfel în cadrul pasiunilor și activităților preferate ale subiecților intră: sportul, lectura, lucrul cu lemnul, cusutul încălțămintei si altele.

Tabelul 6

Gruparea subiecților dupa pasiuni sau activitați preferate

Fig.6 Pasiunile și activitățile preferate de către deținuți

În figura 6 sunt prezentate în procente pasiunile și activitățile persoanelor ce se află în detenție. Astfel sportul ocupă 46% din preferințele subiecților, cusutul încălțămintei constituie 20%, lucrul cu lemnul 13% și alte preferințe decît cele enumerate mai sus 13%, lectura constituid 6%.

În tabelul 7 este prezentată gruparea subiecților după ajutorul oferit de către colaboratorul pe lucrul social. Din ajutorul oferit de către colaboratorul pe lucrul social am selectat pentru grupare: înscrierea în grupurile de lucru, perfectarea actelor, reintegrarea socială și altele.

Tabelul 7

Gruparea subiecților după ajutorul oferit de către colaboratorul pe lucrul social

Cel mai solicitat ajutor de către persoanele aflate în detenție de la colaboratorul pe lucrul social este perfectarea actelor-14 subiecți, apoi urmează înscrierea în grupurile de lucru cu 12 subiecți. Solicitarea pentru ajutorul reintegrării sociale este efectuată de către 9 subiecți și alte solicitări decît cele enumerate mai sus sunt efectuate de către 15 subiecți.

Procentajul solicitărilor este prezentat în diagrama ce urmează.

Fig. 7 Tipul de servicii oferit deținuților de către asistentul social

Figura 7 ne reprezintă procentual solicitările efectuate de către persoanele aflate în detenție către colabortorul pe serviciul social. Astfel am obținut înscrierea persoanelor în grupul de lucru 24%, perfectarea actelor 28%, reitegrarea socială 18% ți altele decît cele enumerate mai sus 30%. De aici se observă că cele mai multe solicitări ale persoanelor private de libertate sun cele cu referire la perfectarea actelor, apoi înscrierea în grupul de lucru.

Pentru orice om privarea de libertate este o situație deosebită, de coexistență în comun a unor persoane diferite dupa vârstă, sex, limbă, religie, opinie, temperament, caracter, origine natională, statul economic și social. Fiecare individ privat de libertate trăiește diferit momentele adaptării care pare a fi ceva simplu. Dezorientat, dezamăgit, disperat, părăsit de familie deținutul simte nevoia de a se integra în noul colectiv. Nu are de ales între izolare sau conformare. Izolarea îi va face și mai grea viața conformându-se se adaptează la situația de deținut. În aceste momente penitenciarul prin personal trebuie să sprijine persoana privată de libertate moral, fizic, psihologic prin cele mai eficiente mijloace.

Concluzii: Reprezentările grafice și rezultatele obținute în mersul cercetării ne oferă posibilitatea să afirmăm că într-adevăr persoanele private de libertate se confruntă cu probleme de ordin emoțional, social și financiarÎn același timp putem evidenția că partea a doua a ipotezei este confirmată prin analiza informațiilor și a materialelor obținute în cercetarea efectuată, demonstrînd că instituția penitenciarului, prin oferirea serviciilor de asistență socială, va asigura susținerea și protecția persoanelor cu privațiune de libertate în vederea integrării lor în societate.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Lucrarea de față abordează studierea problemelor și serviciilor oferite persoanelor aflate în detenție. În urma studiului teoretic s-a constat că fenomenul detenției este într-o continuă expansiune, extinzîndu-se atît în țările dezvoltate cît și în statele mai puțin dezvoltate.

În urma cercetării literaturii în domeniul de referință putem concluziona că nu există o definire clară a fenomenului dat și se observă o insuficiență a serviciilor de susținere a persoanelor private de libertate. Astfel, ajungem la ideea că în România se simte necesară perfectarea normelor și actelor legislative pentru a favoriza (re)integrarea mai eficientă și rapidă a acestei categorii de populație.

Statul nu dispune de resursele necesare pentru prestarea serviciilor de calitate, societatea civilă vine în ajutorul soluționării problemiei prin oferirea diverselor tipuri de servicii, aceasta a fost confirmată de lucrătorii instituțieii în care s-a petrecut studiul practic.

Ipoteza lucrării noastre: Identificarea nevoilor la momentul sosirii în penitenciar, pentru întocmirea unui plan de intervenții. Ispășirea pedepsei și reintegrarea lui în societate.

Serviciile sociale acordate în penitenciar vor fi mai eficiente cînd se vor realiza individualizat și vor corespunde nevoilor persoanelor private de libertate pe durata detenției, a fost demonstrată în urma studiului experimental de cercetare a serviciilor, care face parte din capitolul practic al tezei.

Conform scopului propus am identificat necesitatea activității de asistență socială în cadrul penitenciarului. Meritul asistentului social constă în acordarea serviciilor de calitate pentru diminuarea consecințelor privării de libertate și integrare socială. În urma aplicării anchetei și a elaborării studiilor de caz, am ajuns la concluzia că acordarea serviciilor de asistență socială este primordială.

Aceasta dovedește încă o dată că dacă există asistență socială, înseamnă că există și calitatea serviciilor. De aici rezultă că scopul lucrării: studierii și analizei serviciilor sociale destinate deținuților în perioada detenției, a fost atins.

Reprezentările grafice și rezultatele obținute în mersul cercetării ne oferă posibilitatea să afirmăm că într-adevăr persoanele private de libertate se confruntă cu probleme de ordin emoțional, social și financiar. În același timp putem evidenția că ipoteza este confirmată prin analiza informațiilor și a materialelor obținute în cercetarea efectuată, demonstrînd că instituția penitenciarului, prin oferirea serviciilor de asistență socială, va asigura susținerea și protecția persoanelor cu privațiune de libertate în vederea integrării lor în societate.

Recomandări:

Penitenciarele trebuie să creeze condiții favorabile pentru dezvoltarea serviciilor sociale, formînd un sistem de politici bazate pe principiul egalității în drepturi;

Se recomandă elaborarea și implimentarea diverselor programe de informare vis-a-vis de existența serviciilor oferite persoanelor aflate în detenție;

Preluarea experiențelor pozitive în domeniul organizării activităților din penitenciarele internaționale care prestează servicii de acest gen;

Oferirea serviciilor calitative, individualizate pentru susținerea, ajutorarea persoanelor private de libertate;

Diversificarea serviciilor sociale în funcție de necesitățile persoanelor aflate în detenție.

BIBLIOGRAFIE

Adler A. Cunoașterea omului. București: Editura IRI, 2007, 275 p.

Banciu D. Sociologie juridică. Ipostaze și funcții sociale ale dreptului. București: Editura Hyperion, 1995, 315 p.

Birch A. Psihologia dezvoltării. București: Editura Tehnică, 2000, 256 p.

Bulgaru M. Asistența Socială în contextul transformărilor. Chișinău: S.R.L., 2008, 375 p.

Buzdugea D. Aspecte contemporane în asistența socială. București: Polirom, 2005, 478 p.

Caciamac L.; Zaharia V.; Conțer N. Raportul mișcării de evaluare a necesităților pentru pregătire de liberare a deținuților. Chișinău, 2006, 198 p.

Carbonier J. Sociologie juridique, Paris: Librarie Armand Colin, 1972, 156 p.

Ciucă V. Lecții de sociologia dreptului. Iași: Editura Polirom, 1998, 215 p.

Cojocaru Ș. Asistența socială. București: Polirom, 2005, 297 p.

Cojocaru Ș. Metode apreciative în asistența socială. Ancheta, supravegherea și managementul de caz. Iași: Polirom, 2005, 205 p.

Durnescu I. Asistența Socială în penitenciare. Iași: Polirom, 2009, 326 p.

Durnescu I. Asistența Socială în penitenciare-un profil ocupational. Iași: Polirom, 2009, 231 p.

Gheorghe F. Psihologia penitenciară. București: Oscar Prinț, 2001, 336 p.

Gheorghe F. Psihologia penitenciară. București: Oscar Prinț, 2006, 251 p.

Howe D. Introducere în teoria asistenței sociale. București: Mar Link, 2001, 207 p.

Institutul de reforme penale. Raport necesitar în domeniul integrării sociale a persoanelor liberate din detenție. București, 2007, 287 p.

Miley K. Practica Asistenței Sociale – abordarea participativă. Iași: Polirom, 2006, 658 p.

Mitrofan N.; Zdrenghea V.; Butoi T. Psihologia judiciară. București: Casa de editură și presă Șansa, 1997, 315 p.

Neamțu G. Tratat de Asistență Socială. Iași: Polirom, 2003, 534 p.

Prițcan V. Repere teoretico-applicative vizînd reintegrarea socilă a persoanelor liberate din locurile de detenție. Chișinău, 2007, 178 p.

Prună T. Psihologia penitenciară. Iași: Polirom, 1994, 401 p.

Rădulescu S. Sociologia devianței. Teorii, paradigme, arii de cercetare. București: Editura Victor, 1998, 305 p.

Rebeleanu A.; Roth M. Asistența socială. Cadru conceptual și aplicații practice. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2007, 367 p.

Spînu M. Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului. Chișinău: Tehnica, 1998, 345 p.

Ulianovschi X. Probațiunea alternativă la detenție. Chișinău: Prut Intrenațional, 2004, 278 p.

Zlate M. Psihologia vieții cotidiene. Iași: Polirom, 1997, 489 p.

Resurse internet:

www.I.R.P.md

www.penitenciar.md

www.spitalulpenitenciar.htm

www.jurisprudenta.htm

www.ombudsman.md

BIBLIOGRAFIE

Adler A. Cunoașterea omului. București: Editura IRI, 2007, 275 p.

Banciu D. Sociologie juridică. Ipostaze și funcții sociale ale dreptului. București: Editura Hyperion, 1995, 315 p.

Birch A. Psihologia dezvoltării. București: Editura Tehnică, 2000, 256 p.

Bulgaru M. Asistența Socială în contextul transformărilor. Chișinău: S.R.L., 2008, 375 p.

Buzdugea D. Aspecte contemporane în asistența socială. București: Polirom, 2005, 478 p.

Caciamac L.; Zaharia V.; Conțer N. Raportul mișcării de evaluare a necesităților pentru pregătire de liberare a deținuților. Chișinău, 2006, 198 p.

Carbonier J. Sociologie juridique, Paris: Librarie Armand Colin, 1972, 156 p.

Ciucă V. Lecții de sociologia dreptului. Iași: Editura Polirom, 1998, 215 p.

Cojocaru Ș. Asistența socială. București: Polirom, 2005, 297 p.

Cojocaru Ș. Metode apreciative în asistența socială. Ancheta, supravegherea și managementul de caz. Iași: Polirom, 2005, 205 p.

Durnescu I. Asistența Socială în penitenciare. Iași: Polirom, 2009, 326 p.

Durnescu I. Asistența Socială în penitenciare-un profil ocupational. Iași: Polirom, 2009, 231 p.

Gheorghe F. Psihologia penitenciară. București: Oscar Prinț, 2001, 336 p.

Gheorghe F. Psihologia penitenciară. București: Oscar Prinț, 2006, 251 p.

Howe D. Introducere în teoria asistenței sociale. București: Mar Link, 2001, 207 p.

Institutul de reforme penale. Raport necesitar în domeniul integrării sociale a persoanelor liberate din detenție. București, 2007, 287 p.

Miley K. Practica Asistenței Sociale – abordarea participativă. Iași: Polirom, 2006, 658 p.

Mitrofan N.; Zdrenghea V.; Butoi T. Psihologia judiciară. București: Casa de editură și presă Șansa, 1997, 315 p.

Neamțu G. Tratat de Asistență Socială. Iași: Polirom, 2003, 534 p.

Prițcan V. Repere teoretico-applicative vizînd reintegrarea socilă a persoanelor liberate din locurile de detenție. Chișinău, 2007, 178 p.

Prună T. Psihologia penitenciară. Iași: Polirom, 1994, 401 p.

Rădulescu S. Sociologia devianței. Teorii, paradigme, arii de cercetare. București: Editura Victor, 1998, 305 p.

Rebeleanu A.; Roth M. Asistența socială. Cadru conceptual și aplicații practice. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2007, 367 p.

Spînu M. Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului. Chișinău: Tehnica, 1998, 345 p.

Ulianovschi X. Probațiunea alternativă la detenție. Chișinău: Prut Intrenațional, 2004, 278 p.

Zlate M. Psihologia vieții cotidiene. Iași: Polirom, 1997, 489 p.

Resurse internet:

www.I.R.P.md

www.penitenciar.md

www.spitalulpenitenciar.htm

www.jurisprudenta.htm

www.ombudsman.md