Rolul Sinelui Fizic AL Femeii ÎN Relațiile DE Cuplu

Psihologie

Rolul Sinelui Fizic AL Femeii ÎN Relațiile DE Cuplu

Byadmin ianuarie 1, 2024

ROLUL SINELUI FIZIC AL FEMEII ÎN RELAȚIILE DE CUPLU

CUPRINS

INTRODUCERE

1. ROLUL SINELUI FIZIC AL FEMEII ÎN RELAȚIILE DE CUPLU

1.1. Particularitățile sinelui femeii

1.2. Factorii satisfacției în căsătorie

1.3. Rolul imaginii de sine în relațiile de cuplu

2. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A ROLULUI SINELUI FIZIC ÎN VIAȚA RELAȚIONALĂ

2.1. Metodologie și metode de cercetare

2.2. Rezultatele cercetării

3. ASPECTE ALE CONSILIERII ȘI FORMĂRII SINELUI

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării. Sinele fizic este o parte component a Eului, perceput ca element nodal al activității psihoindividuale și al ansamblului relațiilor psihosociale pe care persoana le inițiează și le întreține cu sine însăși, cu ceilalți și cu societatea în general. Una dintre cele mai esențiale preocupări ale psihologiei personalității din toate timpurile și de actualitate în cadrul cercetărilor actuale o constituie descifrarea originii, configurației și atribuțiilor Eului, sau Sinelul, cum este definit în investigațiile unor cercetători.

Acest concept include în sine o multitudine de aspecte, din perspectiva psihologiei sociale și a personalității identificăm:

• concepția despre sine (self concept), sau componenta cognitivă, ce înglobează ansamblul de concepții și convingeri față de sine însuși;

• stima de sine (self-esteem), sau componenta afectivă, ce se referă la valoarea acordată propriei persoane;

• prezentarea de sine (self-presentation) care se referă la strădaniile atitudinale și acționale prin care culege putere, influență, simpatie și aprobare din partea celorlalți.

Concepțiile despre sine se conturează, avînd la bază informații preluate prin intermediul activităților de interacțiune socială, în care individul își formează o părere despre sine în funcție de atitudinile și concepțiile proiectate de ceilalți asupra sa. Acestea evoluează continuu de-a lungul copilăriei și adolescenței datorită dezvoltării capacităților cognitive, intensificării și multitudinii experiențelor și relațiilor sociale întreprinse, asumării și interiorizării sistemului normativ și axiologic promovat de societate. În contextual lucrării pe care o prezentăm, concepția despre sinele fizic reprezintă cunoștințele și credințele privind aspectul exterior și starea de sănătate proprii, care pulsionează celelalte aspect ale existenței – social-relațional, intern-psihologic, evaluative etc.

Începînd cu adolescența, cînd se manifestă intens tendința de a referi la propria persoană prin intermediul calității relațiilor interpersonale inițiate, mai ales cu membrii grupului de egali prin imaginea pe care persoanele semnificative o proiectează asupra lor, oamenii își formează o imagine a sinelui fizic, prin care se proiectează în cadrul relational. Acest lucru este cu deosebire manifestat în cazul adolescentelor, pentru care sinele fizic ăn cele mai multe cazuri este cu adevărat central în cadrul celorlaltor component ale Eului.

Eul constitue punctul central al personalității, pivotul cheie al ei, ce se dezvoltă și evoluează o dată cu ea, iar dacă considerăm că personalitatea individului este originală, înglobează mai multe fațete, atunci și Eul este unic, constituit din mai multe fațete distincte. Maniera proprie de îmbinare a fațetelor Eului generează dezvoltarea unor tipuri de Euri, cu profile specifice, precum Euri omogene și armonios dezvoltate, dedublate, instabile, accentuate. Atunci cînd Eul înglobează un Sine fizic cu conotații negative, apar distorsiuini în întrega personalitate care afectează relațiile cu ambianța social.

Principalele forme de exprimare ale Eului sunt imaginea de sine și conștiința de sine, între care identificăm o relație de intercondiționare și implicare reciprocă.

Imaginea de sine constitue modul subiectiv prin care individul devine conștient de propria persoană, se reprezintă pe sine din punct de vedere al sentimentelor, trăsăturilor, capacităților, gîndurilor, atitudinilor, concepțiilor și convingerilor. Ea se conturează în urma acțiunii reflexive, avînd la bază sentimentul de identitate și persistență a propriei persoane. Imaginea de sine se referă la părerea conștientă pe care o persoană o are față de sine, percepție ce înglobează aspecte cognitive, iar stima de sine constitue o componentă evaluativă a sinelui ce include atît aspecte cognitive cît și comportamentale și afective.

Dezvoltarea imaginii despre sine se poate efectua mulțumită abilității de autoscindare caracteristică conștiinței umane, aceea de a fi obiect și subiect al analizei și evaluării. Prin intermediul acestei abilități individul joacă rolul de subiect (cel care efectuează procesele de prelucrare-integrare a informației) și de obiect (cel care oferă informații, cel care suportă analiza cognitivă). Imaginea de sine se conturează progresiv și se modifică continuu, întreaga viață. Sinele fizic conține imagine de sine fizică – component care garantează trăinicia vieții psihice și îl protejează pe om de agenții exteriori cauzatori de stres și tensiune. Aurora Liiceanu [apud 29] apreciează că imaginea de sine armonizează și sistematizează viața psihică, îndeplinind un rol esențial în achiziția sistemului axiologic și aspirațional. Imaginea pozitivă a fizicului garantează stima de sine: una dintre dimensiunile esențiale ale personalității, care relevă raportul pe care îl are fiecare cu propriul exterior, abilitatea de a te considera apt pentru biruirea problemelor de bază ale vieții și pentru trăirea sentimentului de fericire. Actualitatea temei rezidă dinn importanța pe care stima de sine o are pentru viața de cuplșu, garantîndu-I femeii stimă de sine și o autoevauare adecvată.

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate pe problematica sinelui fizic al femeii în relațiile de cuplu și a particularităților personalității acestora, precum și rezultatele unei cercetări personale, prin care mi-am propus investigarea imaginii de sine și a stimei de sine între partenerii de cuplu, prin comparație cu un lot de subiecți de sex femenin. Astfel încît se va demonstra o serie de caracteristici al lotului care urmează a fi investigat astfel avînd repercursiuni asupra personalității și sinele lor, a căror creștere și dezvoltare predomină a fi în creștere. După anumite cercetări și interogări se vor observa anumite rezultate la diferite persoane: satisfacția în cuplu, dezvoltarea cognitivă, maturizarea afectiv-emoțională, sistem de interese și valori, formarea conștiinței de sine interpersonale, natura imaginii și a respectului de sine. Lucrarea este organizată în trei capitole, dintre care primul capitol abordează o serie de termeni teoretici, legate de: partcularitățile de sine a femeii, sinele femeii, perspectivele de abordare în psihologie ale conceptului de personalitate, rolul partenerilor în dezvoltarea familiei, precum și caracteristicile personalităților care sunt interogate. În cea de-a doua parte a lucrării, am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia utilizată, precum și rezultatele unei cercetări, prin care am comparat imaginea și stima de sine, satisfacția în relațiile de cuplu, aprecierea personalității, astfel au fost evaluate pe un lot de 10 femei nou căsătorite. Datele obținute au confirmat ambele ipoteze generale de la care am pornit, indicînd faptul că femeile manifestă tendința de a prezenta o diferență mai accentuată între autopercepțiile cu privire la Eu-l actual și expectanțele cu privire la Eu-l ideal. Deși nu am obținut o diferență semnificativă între nivelul satisfacției în cuplu, comparațiile detaliate au relevat o serie de diferențe, între femeile care fac parte din lotul de 20 de subiecți. Rezultatele care sunt prezentate detaliat în capitolul doi.

Problema cercetării. Sinele fizic la etapa contemporană devine eronat un motiv de a explica calitatea relațiilor de cuplu – bună sau defectuoasă – ignorîndu-se alte aspecte mult mai importante ale vieții de familie. Astfel încît să predomine o armonie și înțelegere între parteneri, doar pentru a ajunge la o reație frumoasă. Prin sinele femeii înțelegem unele particulațrități de a dobîndi încredere și stima de sine între parteneri și gradul satisfacției care predomină în cuplu.

Pentru cuplu, comunicarea este, alături de intercunoaștere, principalul instrument de dezvoltare a structurii și relațiilor cu rol familial. Atunci cînd partenerii sunt capabili să se asculte unii pe alții, să comunice eficient, ei pot conlucra și interacționa optim, astfel ca fiecare să fie stimulat în a se dezvolta și a resimți satisfacție. Un stil defectuos de comunicare poate angaja multiple disfuncții familiale.

Ipotezele cercetării

Cu cît femeia își apreciază aspectul fizic cu atît este mai încrezută în partener și mai predispusă să evolueze pozitiv relațiile de cuplu. Așa cum indivizii căsătoriți își reglează comportamentele de risc, persoanele implicate într-o relație romantică premaritală adoptă mecanisme similare.

Cu cît sinele femeii își percepe fizicul exterior ca pe un trofeu, astfel cei din jur vor percepe femeia ca pe o zeiță a frumuseții.

Cu cît aspectul fizic e mai frumos și atrăgător, cu atît cei din jur acceptă realitatea.

Baza conceptuală a cercetării. Aprecierile date sinelui de către fizicul femeii în raport cu așteptările și calitatea relațiilor de cuplu. Manifestîndu-se astfel particularități ale sinelui femeii, eul femeii. Anumiți factori care contribuie la dezvoltarea relațiilor de cuplu din ceea ce predomină însăși satisfacția partenerilor în cuplu. Cel mai adesea, satisfacția în cuplu este definită ca starea emoțională individuală de a fi mulțumit de interacțiunile, experiențele și așteptările din cadrul vieții de cuplu. Deși aparent simplă, definiția aceasta ascunde un număr foarte mare de variabile care influențează starea de mulțumire a unui individ față de viața în cuplu.

Metode procedee și tehnici de cercetare:

Metoda ,,Cine sunt eu,, ”20 de eu”.

Testul Leary – relațiile interpersonal auto/heteropercepție.

Satisfacția relației de cuplu.

Test de autoapreciere Dembo – Rubenștein.

Etapele investigației

Punerea în aplicare a metodelor și tehnicilor, pe un eșantion de 20 persoane, astfel încît rezultatele finale să corespundă cu scopurile propuse de subiecți cum ar fi: creșterea inteligenței personale, dezvoltarea sinelui, formarea ca personalitate.

Baza experimentală a cercetării. Experimentul cercetării se v-a efectua în baza lucrării lui Dembo Rubinștein cu testul ” Aprecierea de sine”, și în baza testului ”Lery”, care la fel v-a demonstra ”Încrederea în sine”. Astfel încît răspunsurile subiecților vor coincide cu rezultatele testelor aplicate și conlucrarea fiecărui subiect în parte.

Importanța lucrării. Lucrarea s-a desfășurat în două capitole, în care v-a predomina, 1 capitol v-a predomina teoria, care se subdivizează în trei subcapitole, astfel încît capitolul 2 v-a predomina metodele de cercetare a subiecților (experința practică), capitolul 3 ne va demonstra cum am abordat metodele de consiliere în recomandarea subiecților, după care v-a urma Concluzii și Recomandări.

Importanța teoretică a tezei. Partea teoretică a tezei v-a constitui 35 foi, informație teoretică despre: 1.1 Particularitățile de sine a femeii, 1.2 Factorii satisfacției în căsătorie, 1.3 Rolul sinelui fizic în relațiile de cuplu. Apoi v-a urma Concluzia care predomină încheierea părții teoretice.

Importanța practică a lucrării. Partea practică se va desfășura pe un eșantion de 20 subiecți, care vor fi interogați cu doua tipuri de teste: Testul Lery, Testul ”Cum te apreciezi” în baza Dembo Rubinștein, astfel cu rezultatele primite de la subiecți voi determina cit de înalt și de jos este nivelul de dezvoltare a ”aprecierii de sine” și nemijlocit a ”încrederii în sine”. Astfel partea teoretică se v-a încheia cu concluzii pe baza Consilierii efectuate.

Obiectivele:

să studiez detaliat perceperea și sinele femeii,

să țin cont de metodologie și tehnicile de aplicare,

se: Testul Lery, Testul ”Cum te apreciezi” în baza Dembo Rubinștein, astfel cu rezultatele primite de la subiecți voi determina cit de înalt și de jos este nivelul de dezvoltare a ”aprecierii de sine” și nemijlocit a ”încrederii în sine”. Astfel partea teoretică se v-a încheia cu concluzii pe baza Consilierii efectuate.

Obiectivele:

să studiez detaliat perceperea și sinele femeii,

să țin cont de metodologie și tehnicile de aplicare,

să cercetez detaliat calitatea fizicului femeii,

să analizez cu atenție fiecare conținut,

să determin nivelul de satisfacție între parteneri,

să aplic consiliere între parteneri.

Termeni cheie:

cuplu,

familie.

femeia,

frumusețe femenină,

sinele fizic,

sinele.

1. ROLUL SINELUI FIZIC AL FEMEII ÎN RELAȚIILE DE CUPLU

1.1. Particularitățile sinelui femeii

Sinele fizic: se înțelege prin aspectele propriei corporalități, caracteristice bio – fizice personale, odată cu regresia biologică care a fost dată de intensitate, astfel modificîndu-se implicit conceptual de sine din punct de vedere fizic [42, p. 284]. Sinele fizic oglindește gradul de acceptare de către subiect față de înfățișarea sa fizică cum ar fi (cred că sunt prea grasă, slabă). Tot ceea ce este personal: „Eul", ceea ce ține de „mine". Sinele este prelungirea inconștientă a Eului", care se mai denumește entitate „supraordonată" a ”Eului, incluzînd nu numai conștientul și inconștientul, ci „și scopul vieții".

Acest procedeu imaginativ-substitutiv constituie singura realitate a celei mai reale componente a personalității. Din punct de vedere dinamic, astfel intră în conflict cu ”eu” și ”supraeul”, care din punct de vedere genetic sunt diferen-țieri ale personalității. Omul percepe să-și formeze un model informațional cognitiv nu numai despre obiectele și formele lui externe. Astfel se percepe pe el însuși, avînd o imagine mai mult sau mai puțin obiectivă și completă despre ”sinele fizic”, asociată cu aspectele de valoare corespunzătoare (frumos – urît, agreabil – dezagreabil, puternic – slab) [42, p. 267].

Eul se dezvoltă din Sine, însă, spre deosebire de aceasta, Eul se supune principiului realității, care vizează satisfacerea nevoilor Sinelui într-un mod care susține autoconservarea. Eul de fapt funcționează la un nivel mai înalt decît Sinele, folosindu-se de procese intelectuale precum gîndirea: evaluarea, planificarea, luarea deciziilor. Eul menține legătura cu realitatea și conștiința, dar nu este în realitate conștient. Este instanța centrală a personalității. Trebuie să facă un compromis între cerințele pulsionale, cele ale Supraeului și cele ale realității. Este organizat în jurul conștiinței, care defapt este nucleul Eului. Conține totodată preconștientul, care este în mare parte înglobat în Eu, cît și inconștientul, întrucît majoritatea operațiilor defensive sunt inconștiente. Prin extinderea noțiunii de Eu spre palierul inconștient, îi revin funcții diverse: controlul motricității și percepției, testarea realității și modificarea realității, anticiparea, ordonarea diacronică a proceselor mentale, controlul pulsional subordonate în esența autoconservării. Alterarea funcției de testare a realității se înscrie în patologia severă cum ar fi halucinante [19, p. 53].

Eul este mai degrabă o “armă” a sinelui decît o entitate independentă. La acțiunea nevoilor imperioase ale Sinelui, Eul răspunde uneori printr-o stare de anxietate, definite ca o stare neplacută de discomfort emoțional. Eul se formează, se modifică și se fortifică ca reacție subiectivă la stimuli din cadrul raporturilor sociale, însă G. Mead afirmă că ” Eul psihologic este reacția organismului la atitudinea celor din jur, ”Eul social” este ansamblul organizat de atitudini ale celorlalți, sunt atitudinile celorlalți pe care n-i le asumăm noi înșine și ”Eul psihologic”, fiind constituit din interacțiunea a celor doua Euri. Eul urmărește micșorarea acestor stări de anxietate și menținerea controlului Sinelui prin mecanisme de apărare. Mecanismele de apărare protejează personalitatea, ținînd în frîu ideile inacceptabile care tind să ajungă la nivelul conștiinței [apud 23, p. 67].

Tabelul 1. Metoda ”Cine sunt eu” ”20 de eu”

Astfel, distingem o structură complex a conceptului de Eu. Incluzînd Eul real – faptul cum se percepe individual la momentul dat, Eul social – cum consider că este perceput de alții, Eul ideal – cum și-ar dori să se perceapă pe el însuți. Astfel aceste imagini formează două componente ale Eului: imagine și apreciere. Imaginea constă din reprezentările de sine, înglobînd structuri cognitive cu referință la rol, statut, valori și alte componente care fac parte din normele socio-culturale [32, p. 55].

Supraeul. Se subînțelege ca o noțiune în conformitate cu rezultatul unei interiorizări a normelor și standardelor impuse de societate. Acționează în conformitate cu principiul moralității. La fel ca și Eul se dezvoltă din energia Sinelui. Supraeul colaborează la realizarea controlului asupra impulsurilor Sinelui, prin directionarea energiei spre inhibarea instinctelor sexuale și agresive. Conținutul fiecarui Supraeu este specific fiecărei personae și rezultă din introspective, un proces prin care personalitatea se conformează normelor și standardelor precum că Supraeul poate fi o forță relativă independentă și dominatoare. Sinele fizic (propria corporalitate, caracteristicile bio-fizice personale) – odată cu regresia biologică dată de vîrsta a treia, activitățile fizice scad în intensitate, modificîndu-se implicit conceptul de sine din punct de vedere fizic [23, p. 75]. Supraeul este instanța intereselor dobîndite prin socializare. Supraeul îndeplinește trei funcții: autoobservare, conștiință morală și funcția de ideal. Delirul de observare este o alterare a funcției Supraeului cum ar fi în timpul observării este preliminară pedeapsa vaplicată Eului. În cazul melancoliei funcția conștiinței morale este exacerbată și acționează prin autoc-culpabilizare, Supraeul atacă și maltratează sever Eul. Deși Supraeul propune Eului un ideal pe care acesta să-l realizeze Astfel Supraeul aprobă Eul și-i conferă protecție. Conceptele de Eu ideal și de Idealul eului au fost folosite de Feud în teoria Supraeului, fără a le conferi funcții aparte. Formarea Supraeului presupune un proces de identificare. Freud se referă la identificarea cu tatăl. Ulterior Supraeul se va forma direct prin identificarea cu Supraeul patern [19, p. 55].

Imaginea de sine include și imaginea sinelui în relațiile cu ceilalți. Este de fapt un predictor al comportamentului persoanei, mai ales în cadrul relațiilor sociale. Schimbările de imagine de sine obținute prin consiliere duc la schimbări în relația cu ceilalți. În copilărie, parinții transmit copilului modul în care ei îl văd, îl simt, ceea ce cred despre copil și asta duce la modul în care copilul se vede, simte, crede despre el. Imaginea de sine cuprinde ansamblul autopercepției abilităților, atitudinilor și comportamentelor proprii.Prin imaginea de sine este reprezentată propria persoană – cine sunt eu – sub forma unei structuri coerente de informații declarative despre sine cu efect la nivel comportamental – ceea ce pot face eu. Disfuncțiile și incongruențele la nivelul omaginii de sine vor avea ca efect disfuncții la nivelul modalităților fundamentale de relație și al atitudinii globale în fața vieții, prin proiecția problematicii personale asupra diferitelor obiecte. Întrucît structurarea imaginii de sine este un proces ancorat încă din debutul psihogenezei în diferitele medii, nu există o relație de determinism între realitatea fizică a unei persoane și imaginea de sine a acesteia. Deficiențele imaginii de sine pot să fie rezultatul [19, p. 32].

unei permanente critici parentale prin raportarea la standarde înalte,

lipsa unei relații parentale adecvate,

Imaginea de sine reunește:

dimensiunea fizică a personalității – organizată de Eul somatic, personalitatea așa cum este percepută de ceilalți,

dimensiunea psihică (afectivă și cognitivă), personalitatea așa cum este imaginată de subiect sub acțiunea diferitelor condiționări – organizată de Eul psihic real și cel ideal. Capacitatea de dezvoltare și optimizare personală este determinată de structura Eului ideal. Discrepanțele prea mari între Eul psihic real și idealul său pot conduce la blocarea resurselor și dezvoltărilor.

Imaginea de sine are o dublă dimensiune: conștientă și inconștientă. Dimensiunea inconștientă are valoare de echilibrare și compensare a celei valori conștiente. Dimensiunea inconștientă se distribuie atît la nivelul Eului somatic, cît și la nivelul celui psihic.

Eul somatic: reflectă modalitatea în care a fost integrată propria corporalitate. Eul somatic se structurează la confluența manierei în care subiectul se autopercepe în raport cu percepția a celorlalți. Modalitatea de autopercepție este determinată de idealurile induse de mediul socio – cultural. Discrepanțele majore între idealul corporal somatic propus de mediu și auto percepția corpului au efecte negative la nivelul de ansamblu al imaginii de sine [19, p. 33].

Eul psihic real și Eul psihic ideal sunt alcătuite dintr-o dimensiune afectivă și una cognitivă. Eul psihic real organizează ansamblul reprezentărilor și afectelor conexe personalității actuale, reale a clientului. Eul psihic ideal ideal organizează ansamblul afectelor și reprezentărilor constituie în psihogeneză prin identificarea cu idealurile reprezentate și prezentate de către persoanele semnificative din istoria subiectului. Dimensiunea afectivă a Eului psihic reunește totalitatea afectelor determinate de sine și lume. Eul psihic este determinant pentru stabilitatea imaginii de sine [19, p. 32]. În raport cu coerența, cu nivelul de angoasă trăit în fața diferitelor obiecte, clientul își definește modalitatea de comunicare afectivă. Nivelul de angoasă este indicat de manieră în care este trăit Eul real în raport cu cerințele Eului ideal. Eul afectiv, real și ideal, se construiește prin relațiile semnificative pe care clientul le-a avut de-a lungul istoriei sale. Capacitatea de atrăi diferite afecte și de a le exprima explicit se află în relație directă cu seria identificatorilor clientului cu modelele familiale, culturale, sociale. Eul ideal poate genera trăiri negative în raport cu imperfecțiunile Eului real. Dimensiunea cognitiv – reprezentativă a Eului psihic organizează conținuturile informaționale despre sine și lume.Procesul de intervenție în consiliere se desfășoară în special prin mijlocirea dimensiunii cognitive a Eului psihic. În cadrul consilierii sunt supuse analizei reprezentări ale personalității clientului și raportul acestora cu palierul afectiv [19, p. 35]. Este importantă susținerea trăirilor diferitelor afecte care investesc reprezentările dimensiunii cognitive Eului. Dificultățile consilierului în raport cu clientul și necesitatea unei bune formări profesionale sunt explicate la acest nivel. Dimensiunea afectivă a Eului consilierul trebuie să aibă capacitatea de a conține afectele generate de client. Uneori o modalitate de apărare în fața dimensiunii afective constă în refugiul în dimensiuni cognitive. Dezvoltarea personală presupune punerea în raport a Eului real cu cel ideal. La incidența dintre Eul real și cel ideal se definește starea viitoare a Eului – obiectivul procesului consilierii. Starea viitoare a Eului se constituie prin negocierea dintre Eul ideal și cel real. Eul ideal este cel care impune Eului real imperativul, comandamentul. Clientul cu un nivel important de angoasă nu mai poate trăi coerent Eul său real întrucît este în permanență constrîngere de imperativele Eului ideal [19, p. 37].

Rezultatul interacțiunii dintre Eul real și cel ideal este stima de sine. Stima de sine este vectorul care organizează raportul dintre eul somatic și cel psihic. Se operaționalizează prin atitudinea față de sine, pin ansamblul afirmațiilor publice sau private despre sine. Un bun nivel al stimei de sine este indicat de:

sentimentul de autoapreciere;

încredere în propriile capacități asumarea de responsabilități;

comportament independent;

capacitatea de expresie afectivă;

capacitatea de a oferi suport celorlalți.

Un nivel scăzut al stimei de sine este rezultatul unei discrepanțe importante dintre eul ideal și cel real. Intervenția consilierului constă în discutarea mesajului transmis clientului de Eul său ideal, mesaj de tipul Dacă nu te comporți astfel…nu te mai iubesc, trebuie să fii astfel, deconstruirea imperativului, pentru a rezulta mesaje de tipul te iubesc așa cum ești.

De accea stima de sine se află în relație cu mesajele pozitive provenite de la persoanele semnificative ale psihogenezei: acordarea atenției și afecțiunii, încurajarea și lauda, respectul pentru sine așa cum este [19, p. 36].

"Eul" și "Supra-Eul" sunt instanțe cu conținut conștient sau inconștient, "Sinele" este totdeauna inconștient. În felul acesta se rezolvă în mod elegant problema localizării instanței de cenzură a proceselor psihice [38, p. 98]. După mai multe aspecte conștientizate, originea personalității este Sinele, cel mai vechi dintre cele trei sisteme. Sinele cuprinde tot ceea ce este dat omului la naștere. Se supune principiului plăcerii ce vizează obținerea rapidă a trăirilor plăcute, urmărindu-se astfel reducerea disconfortului, durerii și tensiunii. Sinele își satisface pulsiunile prin procese primare, care constau într-un flux continuu de evenimente, care cer o satisfacere imediată și directă. Sinele este un rezervor al instinctelor , cum ar fi forțe înnăscute, cu trăsături atit fizice (organice), cît și psihice (dorințele). După cum considerăm cele trei componente ale personalității ca fiind rezultatul libido-ului definit ca “dorința fizică” , “tendința erotică”, “dorința sexuală”, “motiv al vietii sexuale”.

Imaginea de sine – rolul ei reglator în sistemul personalității. Omul percepe și-și formează un model informațional – cognitiv nu numai despre obiectele și fenomenele lumii externe. El se percepe și pe sine însuși, se autoanalizează și se autointerpretează în primul rînd ca realitate fizică, ca înfățișare exterioară, formîndu-și o imagine mai mult sau mai puțin obiectivă și completă despre Eul fizic, asociată cu judecățile de valoare corespunzătoare (frumos – urît, agreabil – dezagreabil, puternic – slab, etc.), iar în al doilea rînd, se percepe, se autoanalizează și se autointerpretează ca realitate psihosocială, sub aspectul posibilităților, capacităților, aptitudinilor și trăsăturilor caracteriale, formîndu-și, de asemenea, o imagine mai mult sau mai puțin fidelă, asociată și aceasta cu judecăți de valoare (capabil – incapabil, înzestrat – neînzestrat, tolerant – intolerant, bun – rău etc.) Astfel, imaginea de sine apare ca un complex construct mintal, care se elaborează treptat în cursul evoluției ontogenetice a individului, în paralel și în strînsă interacțiune cu elaborarea conștiinței lumii obiective, printr-un lung șir de procese și operații de comparație, clasificare – ierarhizare, generalizare – integrare. Cele două componente de bază ale ei (imaginea Eului fizic și imaginea Eului spiritual, psihic și psihosocial) nu numai că se întregesc reciproc, dar interacționează și se intercondiționează în mod dialectic [18, p. 94].

Ele se pot afla în relații de constanță sau de disonanță, de coordonare, avînd același rang valoric în complexul vieții și activității individului, sau de subordonare, uneia atribuindu-se o valoare mai mare decît celeilalte. Formarea imaginii de sine nu este un proces exterior care se desfășoară pe lîngă dinamica evolutivă a organizării interne a personalității, dar nici un lux complicativ inutil. Dimpotrivă, ea se pătrunde organic și constituie o direcție esențială a devenirii personalității însăși sub aspect pragmatic – instrumental, reprezintă o cerință legică necesară a unei relaționări și coechilibrări adecvate cu lumea externă. În planul cunoașterii, formarea imaginii despre sine devine posibilă datorită capacității de autoscindare pe care o posedă conștiința umană, ceea ce face propriul său suport și mecanism obiect al investigației și analizei. Prin intermediul acestei capacități, individul este în același timp și subiect (cel care realizează procesele de prelucrare – integrare a informației) și obiect (cel ce furnizează informații, cel ce este supus investigației cognitive). Omul ajunge la o anumită imagine despre sine nu numai pe calea autoaprecierii și autocontemplări izolate, ci și prin relaționare interpersonală, prin compararea succesivă cu imaginile pe care el și le formează despre alții și cu imaginile pe care alții și le formează despre el. Tocmai prin intermediul opiniilor și aprecierilor celorlalți, el începe să se raporteze la sine cît de cît obiectiv și să se întreprindă o acțiune sistematică de autocunoaștere [18, p. 63].

Frumusețea femenină exterioară. Este exprimată prin următoarele semen: piele rafinată, păr îngrijit, vestimentație plăcută. La acest nivel se subînțelege rafinamentul și frumusețea exterioară pe care o conștientizează însăși ea femeia și sinele ei. Frumusețea exterioară este percepută în multe feluri de oameni, deoarece părerile pornesc de la un simplu prototip, însă se consider că frumusețea fizică a femeii este un ambalaj ” pe care îl crează fiecare în parte”, de care trebuie să se îngrijească în permanență.

Crezînd că frumusețea este doar exterioară și fizică, unele femei se inhibă și devin timide, altele se simt inferioare și se străduiesc să se facă remarcate din alte puncte de vedere, tocmai pentru a fi acceptate de ceilalți, însă știrile din lumea mondenă ne demonstrează că chiar și cele mai admirate femei nu sunt întotdeauna convinse de frumusețea lor [29, p. 90]. Fiecare femeie consideră în moduri diferite, că este de datoria fiecarei femei să se ingrijească, să fie fermecătoare, să încerce în primul rînd să-și iubească propria persoană, dar daca tot timpul și energia vor fi epuizate în alte scopuri, astfel odata cu trecerea timpului vor regreta ca au neglijat să cultive frumusețea interioară, exterioară, caracterul și strălucirea dată de acceptarea de sine.

Oamenii trebuie să-și impună să fie frumoși, pur și simplu, în sensul că avem nevoie în fiecare zi să vedem un om frumos, să aibă o prezență de spirit “frumoasă”, placută, să ne ramînă pe retină o figură frumoasă [33, p. 42]. Nici nu mai discutăm despre cîte metode sunt de a te îngriji și de a te preocupa de frumusețea ta și de păstrarea ei cea mai lungă perioadă, pentru că știm că frumusețea e trecătoare, din nefericire. Însă frumusețea sau lipsa ei nu trebuie să devină un criteriu de judecare al persoanei de langă tine. De cele mai multe ori este imposibil sa despărțim cele două aspecte. Mai exact, un om frumos pe interior, este frumos și pe exterior, deoarece trupul este expresia sufletului, a psihicului [13, p. 57].

Frumusețea femenină interioară. Frumusetea interioară se înțelege “ceva” inefabil care face ca un om să fie plăcut și dorit, în care ceilalți au încredere și alături de care se simt bine. Frumusețea interioară vine din acceptarea de sine, iar o dată cu aceasta se ajunge la atitudinea încrezătoare în forțele proprii [18, p. 80].

Este într-un fel rezultatul purității minții, efortului de autocunoaștere și conștientizarea a propriilor valori. Această frumusețe este vizibilă la oamenii care iradiază iubire, pasiune, care prin simpla lor prezență, transform totul din jur în frumos. Este acel ceva ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, prin această frumusețe răspîndind o atmosferă plăcută, astfel toți cei din jur se simt extrem de bine.

Intercunoaștere. Intercunoasterea se consideră o formă a interacțiunii persoanelor, un proces în care indivizii îi cunosc pe ceilalți, sunt cunoscuți de ceilalți și se cunosc pe ei înșiși. Ea include procese complexe de gîndire socială, de realizare a imaginii cît mai adecvate despre sine și despre ceilalți, ca și de apreciere reciprocă adecvată, cît mai obiectivă [15, p. 122]. Intercunoașterea se bazează pe urmatoarea motivație: trebuința recunoașterii sociale, nevoia de comunicare umană, de a fi confirmat în acțiuni de către cei din jur, necesitatea de a împărtăși sentimentele și convingerile proprii.

Din punct de vedere ontogenetic, cunoașterea celuilalt este anterioară cunoașterii de sine. În acest sens există trei situații care apar în ordinea următoare:

eul este cunoscut de ceilalți,

eul ii cunoaște pe ceilalți;

eul se cunoaște pe sine.

Intercunoașterea are ca scop implicarea unei scheme funcționale dispusă pe doua niveluri:

un nivel socioperceptiv, avînd ca suport imaginea perceptivă nemijlocită despre însușirile externe și comportamentale ale celuilalt;

un nivel socioepistemic, care are ca suport judecata apreciativă, de valoare, raționamentul cu conținut moral, rezultînd din explorareb în profunzime de către subiect a personalității semenilor sai.

Comunicînd (prin cuvinte, gest, mimica), persoana spune ceva despre un eveniment sau obiect al ambianței, dar totodată se expune percepției partenerului, furnizînd informații ce pot fi constate, înregistrate, apreciate, dînd astfel prilejul oferirii unui "diagnostic" asupra personalității sale [23, p. 108].

Conceptul de sine se manifesta prin:

Convingeri(elemente cognitive),

Atitudini afective fata de convingerile respective (elemente afectiv – valorice),

Reactii comportamentale.

Femeia: emotivitatea pe plan familial. Dragoste, acceptare, respect, a te simți dorit, stare de siguranță, pasiune, toate sunt lucruri pe care o femeie le poate dori în relația ei de cuplu. Ca o chestiune de fapt, acestea sunt elementele de bază pe care, probabil, toată lumea le vrea. Dorința sentimentului de „siguranță” este, uneori, generată de dinamica în cuplu, iar acest lucru poate crea conflicte [29, p. 59]. Modul în care se simte o femeie alături de iubitul său se poate schimba în fiecare moment, în funcție de aceste forțe complementar-opuse. Acest lucru poate duce la confuzie cu privire la ceea ce femeia vrea cu adevărat. Acceptarea necondiționată a unei femei de către bărbat înseamnă că nu există nici o judecată și nici critici. Ea poate comunica sincer, poate să fie ea însăși, și astfel se simte emoțional în siguranță. Există, de asemenea, factori fizici și financiari, care pot crea unei femei sentimentul de siguranță. Uneori, o femeie va schimba una dintre aceste facilități pentru o alta în relația ei [29, p. 32].

O femeie se simte în siguranță, dacă ea consideră că relația se îndreaptă către un scop nobil. Un alt factor pentru femei, care creează stare de siguranță este încrederea că relația este solidă și va funcționa. Cînd un bărbat își petrece timpul făcînd activități simple, ca de exemplu curățenie în casă și gătit, el trimite un mesaj că se angajează să fie împreună cu ea. Este inutil pentru ea altfel să investească timpul în cineva care ar putea pleca în curînd din relație. Femeia dorește să evite emoțiile asociate cu a fi singură. Acest tip de siguranță se referă într-adevăr la a se proteja de emoțiile dureroase care provin din temerile ei de a fi singură. Cînd un bărbat este îndepărtat emoțional sau fizic de ea, pot apărea sentimente de singurătate, sau teama de o pauză în relație. Căutarea încrîncenată a acestui tip de siguranță emoțională poate duce la dramă emoțională [18, p. 107].

Dezavantajul de a obține ceea ce vrea ea femeia. În cazul în care o femeie se angajează în astfel de eforturi și are succes în a-și controla bărbatul, el va fi influențat în comportamentul său de reacțiile ei emoționale. El va învăța să evite activitățile care aduc reacții emoționale și critică, și în schimb va face lucrurile pe care ea le aprobă, dar acestea nu îi vor spori iubirea și nici respectul pentru femeia care îl tratează în acest mod. Ei vor petrece mai mult timp împreună, ceea ce o va ajuta pe femeie să se simtă sigură pe relație. De asemenea, ea va uita de teama de a fi singură. O ipoteză uneori adînc înrădăcinată în minte este că persoana mai puternică controlează persoana mai slabă. Dacă femeia îl poate controla, apoi el trebuie să fie mai slab decît ea [2, p. 145]. O femeie cu integritate emoțională este liberă să ceară ceea vrea, inclusiv mai mult timp petrecut cu iubitul ei, dar nu va recurge la manipulare și șantaj, pentru că ceea ce ea cere vine dintr-un preaplin, și nu dintr-o lipsă emoțională. “O viață fără cunoaștere de sine, nu merita traită”.

Aprecierea personalului sau evaluarea performanțelor profesionale este o activitate care în zilele noastre cunoaște o arie de răspîndire foarte largă. Dacă cu cîțiva ani în urmă exista o tendință de a aplica teste de inteligență pentru angajare la serviciu, în ultimul timp un nou tip deinteligență cîștiga tot mai mult teren în structurile organizaționale, și anume inteligența emoțională (EQ).

Inteligența emoțională. Este capacitatea personală de identificare și gestionare eficientă a propriilor emoții în raport cu scopurile personale. Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre cu un minim de conflicte inter și intra personale. Chiar dacă o persoană are suficiente cunoștințe și idei inteligente, daca nu își cunoaște și nu reușește să-și gestioneze emoțiile și sentimentele, poate întîmpina dificultăți în încercarea de a-și construi relațiile cu ceilalți sau o carieră profesională de succes. Inteligența emoțională este un amestec de stapînire de sine, motivație, empatie, gîndire liberă, tact și diplomație [14, p. 62]. Aceste atribute ale unei persoane o fac să aibă o inteligență emoțională ridicată. Astfel, ea își poate controla reacțiile emoționale în raport cu alte persoane, datorită faptului că este conștientă de toți factorii care contribuie la apariția reacției respective. „EQ-ul poate explica de ce oamenii cu o inteligenta rațională (IQ) foarte mare nu reușesc neaparat în viață sau nu ajung în poziții înalte profesional, în timp ce persoane cu un IQ mediu sau chiar sub medie ajung în funcții de conducere. Răspunsul la acest aparent paradox este modul în care fiecare dintre ei își folosește inteligența emoțională (EQ). Inteligența emoțională este unul din cei mai importanți parametri definitorii pentru succesul profesional. Dezvoltarea inteligenței emoționale ne permite să ne punem în valoare aptitudinile intelectuale, creativitatea, ne asigură reușita, atît în plan personal, cît și în cel profesional [3, p. 79]. Studiile cu privire la inteligența emoțională au fost elaborate începînd cu anii 90, conturîndu-se trei direcții în definirea acesteia:

gîndirea face posibilă perceperea corectă a propriilor emoții,exprimarea și reglarea lor, ca și cunoașterea și înțelegerea emoțiilor celorlalți. De asemenea,dezvoltarea intelectuală a unei persoane depinde în mare măsură de starea ei emoțională.

grupează componentele inteligenței emoționale după comportamenteleobservabile care se pot regla în procesul educațional: aspectul intrapersonal, aspectulinterpersonal, adaptabilitate, controlul stresului, dispoziție generală.

1.2. Factorii satisfacției în căsătorie

Satisfacția în căsătorie reprezintă o stare emoțională individual de a fi mulțumit de interacțiunile, experiențele, așteptările din cadrul vieții de cuplu (Ward, Lundberg, Zabriskieși Berrett, 2009). Starea emoțională de satisfacție marital se centrează pe interacțiunile dintre o persoană și partenerul acesteia [apud 2, p. 59]. Astfel, indivizii care experimentează fericire în relațiile cu partenerii lor au și o stare emoțională de satisfacție maritală ridicată

Gradul de satisfacție în cuplu este influențat de principalele evenimente prin care trece un cuplu de-a lungul vieții. Pentru cuplu comunicarea este o satisfactie, alaturi de intercunoastere, principalul instrument de dezvoltare a structurii și relațiilor cu rol familial. Atunci cînd partenerii sunt capabili să se asculte unii pe alții, să comunice eficient ei vor putea conlucra cu multiple modalități de comunicare adecvată care joacă un rol important în viața de familie nou formată. [11. p. 98].

Un rol important pentru comunicarea în cuplu il au factorii de personalitate și procesele psihice. Astfel dacă punem accent la diferențele de sex demonstrate că bărbații și femeile comunică în mod diferit reflectînd fundamentele diferite ale stimei de sine. Un bărbat comunică pentru a da soluții, expresie a competenței pe care și-o asumă și a eficienței spre care tinde. El face acest lucru inclusive în situațiile în care celălatl nu dorește altceva decît descărcare emoțională, defulare, liniștire prin confensare. Bărbatul nu acceptă cu placere sfaturi deoarece le percepe drept contestări ale competenței sale. Femeile comunică, în special, pentru a-și exprima sentimentele de afecțiune, grijă, înțelegere,iubire, dacă este copleșita de emoții negative, soluțiile pragmatic nu o satisface [38, p. 124].

Numeroasele studii întreprinse prin chestionare standart sau interviuri intensive au avidențiat importante diferențe pe planul confortului psihic și al satisfacției între bărabați și femei în cuplurile maritale. Astfel, o parte dintre femei consideră că pentru ele este vitală independent financiară, încrederea și respectul partenerului. Pe primul loc în împlinirea personală pentru femei continuă sa fie însă, maternitatea, fie că este deja realizată, fie doar dorită. Femeilor le place mai mult decît bărbaților sa fie parinți [39, p. 91]. Împlinirea personală a bărbaților este adusă de realizarea în carieră, de ocuparea unei funcții importante de conducere în defavoarea vieții de familie. Comparativ cu femeile care au o profesie , casnicele se simt mult mai singure, mai anxioase astfel au o senzație scăzută de utilitate. Principalele cauze a insatisfacției resimțite de casnicie sunt relative izolate de alți adulți și lipsa de recunoaștere pentru munca depusă. Recompensele materiale, prestigiul și puterea formală sunt mai mari pentru pozițiile sociale associate bărbaților, sursele statutului femenin sunt mai mult informale și indirect și cuprind mai mult satifacții de ordin psihologic. Diferențele apar și între sotiile care lucrează cele casnice și o altă explicație ar fi dată de faptul că femeile care lucrează au două surse de satisfacție: familia și locul de muncă, astfel ca aventualele dificultăți dintr-o parte pot fi compensate de cealaltă, ceea ce nu se întîmplă în cazul femeilor casnice. În plus, acestea din urmă ocupîndu-se “doar” de gospodărie si copii au un statut social mai scăzut chiar și în fața membrilor familiei [apud 18, p.55].

În cuplu învățăm ce înseamnă intimitatea cu o altă ființă, total străină de noi, învățăm ce este iertarea, toleranța, dar învățăm să ne manifestăm și emoțiile negative: furia, mînia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit, implică manifestarea, dar și dezvoltarea noastră ca ființe. Suntem provocați pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor și credințelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, precum și ale comportamentelor noastre. Tot în cuplu, ne împlinim cu sexualitatea. De aceea, cred că a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare pentru autodezvoltare și autoevoluție [39, p. 72].

Factorii satisfacției în cuplu:

1. Factorii de natură organizațională: – situația de promovare, condițiile în care se lucrează, munca în sine, etc.

2. Factorii de grup (grup primar, mic)

– tipurile de relații existente: intercunoaștere, intercomunicare, simpatie.

– interacțiunile dintre lucrători și seful lor direct.

3. Factorii personali:

– sociodemografici (vîrsta, sex ).

– socioprofesionali (nivelul de scolaritate).

Cuplul. Se generalizează ca unitatea de bază a perpetuării vieții. Cuplul este definit în general ca o pereche sau reunire a doua persoane bazate pe legatura constant sau datorată unei apropieri momentane. În ambele cazuri, însă uniunea trebuie să funcționeze, chiar dacă acest lucru este adesea dificil. Abordările mai recente definesc cuplul ca o entitate supraindividuală, sistematică și organic caracterizată prin cauzalitate mutuală ,interdependență și non repetiție [23, p. 79]. Dincolo de asigurarea reproducerii, cuplul presupune coexistența a doi indivizi. De altfel, abilitățile de relaționare sunt cele care permit oamenilor să formeze un cuplu. Aceste abilități se formează de timpuriu, încă din uterul matern, în funcție de atitudinea părinților, în special a mamei, față de făt. Apoi se dezvoltă foarte mult în prima copilărie și se definitivează în adolescență și tinerețe. În special cea care urmează a fi martorul vieții noastre și care ne permite a fi martorul vieții lui. De regulă, această hotărîre duce la oficializarea relației, adică la căsătorie și, astfel, la întemeierea familiei. Adică, apare, la cei mai mulți dintre noi, nevoia de a petrece timpul și a trăi alături de o singură persoană. Funcționarea în interiorul relației de cuplu se bazează pe o serie de factori care țin de individ de relația în sine precum și de normele sociale, (familie, societate). Toți acești factori au impact asupra reprezentării pe care fiecare persoană si-o face asupra cuplului. Unul dintre indicatorii acestei reprezentări este conceptul de satisfacție în cuplu [29, p. 76].

Cel mai des satisfacția în cuplu este definită ca starea emoțională individuală de a fi mulțumit de intreacțiuile, experiențiale și așteptările din cadrul vieții de cuplu. Deși apparent simplă definiția aceasta ascunde număr foarte mare de variabile care influențează starea de mulțumire a unui individ față de viața în cuplu. Satisfacția în general poate fi definită ca o stare de fericire care depășește durerea. Pentru a măsura satisfacția față de un eveniment persoană, viață, un individ tinde să ia în considerare toate influiențele din mediu, emoțiile, aspirațiile, dezamagirile, așteptările, împlinirea scopurilor personale și apoi să determine dacă pozitivul excedă negativul. Cei doi membri ai cuplului tind să-și autoevalueze propriul nivel de satisfacție, iar iar procesul de evaluare este nvel subiectiv și nu este același pentru toți. Satisfacția reprezintă o evaluare global a calității situației unui individ cu privire la criteriul intern ales de el. Astefl, o anumită situație poate fi satisfacătoare pentru o persoană și nesatisfăcătoare pentru altă persoană [2, p. 82]. Satisfacția în cuplu reprezintă o stare emoționnală individual de a fi mulțumit de interacțiunile, experiențele, așteptările din cadrul vieții de cuplu.

Familia. Reprezintă unica formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizînd, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau cea psihosocială”. Acest lucru presupune că există doi parteneri, cu sau fără copii, sau un partener cu unul sau mai mulți copii proprii. Cred însă că merită subliniată funcția fundamentală a familiei, aceea de a forma personalitatea copiilor apăruți în cadrul ei. În cadrul familiei, fiecare dintre noi dobîndim caracteristicile care ne vor defini ca persoane [39, p. 62]. Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o „relație psihologică” între doi oameni conștienți, ea fiind „o construcție complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective și obiective, avînd indiscutabil o natură foarte eterogenă”. Ea este „un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre ca personalități, de conștientizare, redirecționare și fructificare a tendințelor, pulsiunilor și afinităților inconștiente, de autocunoaștere prin intercunoaștere [32, p. 53].

Dacă aruncăm o scurtă privire la familiile care ne înconjoară, observăm o mare diversitate de structuri și manifestări familiale. Mult mai mare decît exista acum 50 sau 100 de ani. Acest lucru se datorează cîtorva schimbări pe toate planurile societății: economic, social, psihologic, spiritual [29, p. 74].

Familia ca sistem. Sistemul în general este un ansamblu de elemente aflate într-o ordine nonîntîmplătoare care funcționează pe baza unor reguli și dispune de echilibru. Prin sistem înțelegem nu numai o sumă a părților lui ci și relațiile dintre acestea. Raportat la familie aceasta este văzută ca o sumă a membriilor ei componenți și interacțiunea dintre aceștia, aceasta realizîndu-se după anumite reguli, avînd anumite funcții și existînd permanent tendința menținerii unui echilibru în interiorul acestuia. Ca și sistemele în general, familile pot fi închise(nu relaționează aproape deloc cu mediul înconjurător)sau deschise(relaționează cu mediul înconjurător). Familiile închise funcționează după regulile și principiile proprii, fiind foarte rezistente la schimbare, exemple sunt familiile care au foarte puțini prieteni, care nu sunt vizitate de rude, vecini, prieteni, își educă copii doar după propriile principii și sunt reticente la idei sau modalități noi de funcționare [38, p. 59].

Structura familiei. Structura familială este un set invizibil de cerințe funcționale ce organizează modurile în care membrii familiei interacționează. Pentru menținerea integrității și menținerea funcționalității unei familii este nevoie ca structura acesteia să fie flexibilă, să reziste la schimbare pînă la un anumit punct dar în același timp să se adapteze atunci cînd circumstanțele o cer. Acest lucru se poate realiza prin intermediul subsistemelor familiale, acestea fiind fie indivizi singuri, fie diade (exemplu mamă-copil, soț-soție) cele mai importante subsisteme familiale sunt: subsistemul adulților, subsistemul paternal și subsistemul fratriilor [39, p. 90]. Subsistemul adulțiilor numit și marital sau al soților, acesta include cei doi soți. Acest sistem are rolul principal de a modela intimitatea și angajamentul. Acest subsistem poate stimula învățarea, creativitatea și creșterea ducînd astfel la acomodarea reciprocă, mai precis la susținerea aspectelor pozitive ale partenerului și la actualizarea aspectelor creative ale acestora, aspecte inactive pînă atunci. Subsistemul marital are nevoie de protecție față de cerințele și nevoile altor sisteme cum ar fi de exemplu situația cuplurilor cu copii pentru a-și oferi unul altuia suport emoțional [18, p. 103]. Pentru aceasta este nevoie de abilități cum sunt complementaritatea si acomodarea reciprocă, cu alte cuvinte aceasta însemnînd, ambii soți simt că pot fi independenți dar în același timp și că sunt împreună. Pot apărea dificultăți de relaționare între soți de exemplu, atunci cînd unul dintre aceștia insistă în urmărirea propriilor scopuri, lăsînd în urmă scopurile diadei ca întreg. Subsistemul paternal se formează atunci cînd se naște primul copil și cuprinde părinții dar și membrii familiei extinse. Responsabilitatea acestui subsistem este mare și constă în a crește copii a-i ghida, a stabili limite și a-i disciplina. Dificultățiile apărute în subsistem, duc la destabilizarea cuplului marital prin atragerea unui copil în interiorul acestuia sau la izolarea copilului de către cuplul marital. Acțiunile exterioare asupra copilului sau modificările în evoluția acestuia duc la efecte și asupra subsistemului paternal chiar și asupra celui marital. . Acum apar dificultăți, pentru că adultul este în același timp partener pentru celălalt membru al diadei maritale, dar și părinte pentru copil însă nu întotdeauna aceste două tipuri de funcții sunt eficient îmbinate [29, p. 57].

Rolurile partenerilor de cuplu. Prin rol familial înțelegem setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl așteaptă de la fiecare membru al acesteia, în funcția de poziția pe care o ocupă în sistem familial. Există trei roluri familiale: rolul conjugal (de partener, de soț/soție) vizînd relaționarea cu soțul, soția, rolul parental(de părinte) vizînd relaționarea și rolul fratern(de frate) vizînd relaționarea cu frații.

Cînd merge vorba de o relație de cuplu fericită este aceea în care ambii parteneri se străduiesc să îndeplinească nevoile celuilalt, manifestînd diferite roluri esențiale pentru bunăstarea celui iubit. Deși pasiunea fără prietenie nu menține niciodată stabilitatea cuplului pe termen lung, iar relațiile matrimoniale “de o viață” se bazează pe o complexitate de factori și valori în care se implică ambii parteneri [18, p. 129].

Familia ca grup rămîne în strînsă legătură cu comunitatea din care fac parte membrii ei. Din acest motiv este foarte important să cunoaștem normele sociale și culturale din care face parte o familie înainte să ne referim la ea ca fiind funcțională sau nefuncțională. Tot atît de important este să ținem cont și de contextul istoric în care a trăit sau trăiește o familie la un moment dat. Din aceasta reese că membrii cuplului sunt nevoiți să ducă cont de anumite funcții care se referă la familie sau cuplu.

Funcțiile cuplului și ale familei:

1. Funcția de suport;

2. Funcția de comunicare;

3. Funcția de rezolvare a problemelor;

4. Funcția de asigurare a continuității grupului familial – funcția de

reproducere;

5. Funcția de relaționare;

6. Funcția de satisfacere a nevoilor.

Pentru a observa dinamica inconștientă a rolurilor în cadrul relației de cuplu și mai ales sursa problemelor, Alberto Eiguer este de părere că întîlnirea celor doi parteneri din prezent nu face decît să asigure continuitatea antecesorilor, ceea ce echivalează cu partea moștenirii – mandatul transgenerațional.

Angajarea într-o relație amoroasă reprezintă totodată o suprainvestire a partenerului.

Dimensiunea trangenerațională a cuplului este întotdeauna prezentă. Este lesne de înțeles că partenerii cuplului conjugal nu au informații precise despre modul în care s-au transmis conținuturile psihice ale antecesorilor, însă aceste informații sunt păstrate în memoria afectivă a fiecăruia și reprezintă mobiluri care pot reînvia în viața cuplului sub diverse aspecte [apud 29, p. 98].

Perspective teoretco-aplicative privind studierea relației de cuplu și a familiei

Perspective teoretco-aplicative privind studierea relației de cuplu și a familiei se axează pe următoarele aspecte:

– studierea modului de organizare și funcționare a vieții de cuplu și de familie;

– studierea dinamicii relației de cuplu: roluri, identatea de rol-sex, expectanțe de rol;

– studierea mecanismelor psihologie implicate în constituirea și funcționarea relației de cuplu;

– studierea aspectelor spiho(patologice) ale funcționării cuplului;

– evaluarea și intervenția psihoterapeutică asupra relației de cuplu

Astfel indiferent de distanța care ne desparte de familie, de origine a unuia dintre parteneri granițele trebuie să fie foarte clar stabilite.

Granițele externe sunt cele care permit cuplului să-și întemeieze propriile reguli exact cum își doresc ei. Asta înseamnă că: partenerii iau decizii împreună, își petrec timpul liber așa cum doresc și unde doresc fără intervenții și își educă copii dupa propriile reguli.

Întîmplător, datorită situației financiare precare cuplurile sunt obligate să îșî împartă spațiul de locuit cu părinții unuia dintre parteneri. Termenul de viață a acestui cuplu este limitată, deoarece intimitatea cuplului are de suferit. Frecvent partenerii renunță la intimidare sau și-o manifestă pe ascuns și în grade foarte reduse, ceea ce face ca relația să fie nesatisfăcătoare. Partenerii se instrăinează și în același moment se distanțeaza. Ruptura devine amenințătoare [29, p. 160].

Granița internă un alt tip de graniță indispensabilă în relația de cuplu se referă la teritoriul personal al fiecaruia dintre membrii cuplui. Fiecare partener are nevoie de spațiu, timp și ritmul propriu de viață. El există, celălalt există, relația de cuplu există. Asta înseamnă că el poate face ce simte și are nevoie la moment, fără a fi împiedicat de cineva, ea la fel, însă niciunul dintre ei nu trebuie să uite ceea ce este mai important și anume relația de cuplu. Absența acestei granițe în relația de cuplu este un semnal că ceva nu este în regulă. Relația este una de tip fuzională și simbiotică. Cu timpul partenerii ajung să se sufoce reciproc. Nivelul de frustrare într-o astfel de relație este extrem de ridicat. Obișnuința este cea mai mare treaptă negativă care poate distruge o relație. Ca urmare lipsa acestor granițe, transformă relația de cuplu într-o relație plictisitoare și obișnuită.

Fiecare din noi ne dorim o relație armonioasă, stabilă și durabilă, este bine să ne lăsăm provocați de diferențe și diversități. Ele sunt cele care colorează viața în doi. Fiecare dintre parteneri trebuie să ceară și să respecte la rîndul său granițele partenerului. Fie că sunt relaționale, temporale, financiare sau afective, ele trebuie discutate și în final acceptate. De ele depinde fericirea și armonia cuplului fiecaruia din noi axact cum ne dorim [29, p. 180].

Rolurile partenerilor de cuplu

Anumite roluri sociale sunt marcate de relații complexe și profunde, de natură biologica, psihologică, spirituală, morală, juridică, religioasă, economică. Unele din ele sunt dominante în anumite perioade de existență a cuplului, în anumite cicluri familiale, altele insoțesc viata de familie pe tot parcursul ei. La începutul vietii cuplului conjugal domină atracția biologica și afectivă a partenerilor, soții cunoscînd-se destul de puțin cu privire la valoarea personalității lor. Toate relațiile biologice sunt mascate de atracția sexuală dinte cei doi soți, determinată atît de necesitățile biologice cît și de nevoia de perpetuare a speciei umane prin procreare.

Există o concluzie în care se se manifestă cele două tipuri de familii:

• familii în care rolurile de comportament marital sunt în conformitate cu rolul social de soți și părinte;

• familii în care aceste roluri sunt parțial realizate cu efecte neplăcute, uneori dezorganizatoare asupra vieții sociale și profesionale a cuplului și asupra copiilor, a familiei în general.

Reusita grupului marital depinde tocmai de capacitatea partenerilor de a-și asuma și îndeplini rolurile conjugale necesare. Structura de autoritate reprezintă capacitatea familiei de a elabora norme și valori necesare funcționării familiei prin impunere sau prin consens. Grupul familial este un grup acțional cu multiple sarcini și responsabilități. În familie se planifica diverse acțiuni, se iau decizii, se îndeplinesc concret diferite sarcini

Familia în evoluția ei istorică a cunoscut două tipuri generale de autoritate:

• autoritatea ascendenților asupra descendenților;

• forme secundare de autoritate (autoritatea copiilor față de părinți, a tinerilor față de vîrstnici) întîlnite în societățile moderne ca urmare a emanicipării economice și sociale a tinerilor. Ca modalități concrete de autoritate familială întîlnim o diversitate de manifestări concrete, în funcție de tipul familiei, de particularitățile socio-culturale ale acesteia, tradiții etc.

Astfel, în functie de poziția bărbatului sau femeii în familie există două tipuri de autoritate:

• tipul autoritar care este dominat de bărbat sau femeie regăsit în forme absolute sau moderne;

• tipul egalitar în care autoritatea aparține celor doi parteneri.

Deși există o interacțiune semniﬁcativă între comunicare și satisfacția sexuală atunci partenerii au posibiități majore de a forma un cuplu satisfăcut. Dacă partenerii dintr-un cuplu comunică foarte bine, satisfacția sexuală nu are un impact semniﬁcativ asupra nivelului de satisfacție maritală. În cazul în care indivizii au diﬁcultăți de comunicare în interiorul cuplului, dar sunt satisfăcuți sexual, ei vor raporta o satisfacție maritală ridicată. Astfel, satisfacția sexuală va compensa parțial pentru efectul negativ al comunicării deﬁcitare asupra satisfacției maritale [23, p. 199].

Factorii emoționali și trăsăturile de personalitate în relație cu satisfacția în cuplu, deși expresivitatea emoțională este în general considerată ca ﬁind un tipar individual și persistent de manifestare a expresiilor verbale/nonverbale, care adesea sunt relaționate cu emoțiile. După unele rezultate au arătat că nivelul crescut de expresivitate emoțională pozitivă a partenerilor e asociat cu o satisfacție maritală ridicată, aceștia exprimînd mai multă înțelegere, aprobare și empatie unul față de celălalt. Expresivitatea în ceea ce privește emoțiile negative poate avea un impact puternic asupra satisfacției maritale, prevenției și rezolvării conﬂictelor apărute anterior și asupra funcționării cuplului, în general. Cu toate acestea, exprimarea unor emoții negative (de exemplu, tristețe) poate avea o funcție adaptativă în relație. Cum ar fi, soția poate exprima tristețe pentru că percepe că soțul ei petrece mult timp la muncă.

Exprimarea acestei emoții negative funcționale (tristețe) poate duce la un conﬂict, care să se rezolve însă printr-o înțelegere între parteneri și poate să mo-tiveze soțul să rămînă mai mult timp acasă. Astfel, în anumite cazuri, expresivitatea emoțională negativă poate contribui la creșterea satisfacției relației deși se pare însă că nu toate emoțiile negative sunt beneﬁce pentru relație.

Exprimarea tristeții la comportamentele negative ale partenerului e asociată cu consecințe pozitive, în timp ce exprimarea furiei se asociază adesea cu consecințe negative. Ambii parteneri în aceste cazuri sunt nevoiți să găsească soluții cît mai benefice și mai culte pentru a rezolva problemele, conflictele apărute.

Tabelul 2. Afișarea rolurilor partenerilor de cuplu

Pot apărea carențe în ceea ce privește îndeplinirea rolurilor familiale cum ar fi exacerbarea sau minimalizarea rolurilor familiale. Astfel în exacerbarea rolului, de exemplu soțul sau soția se implică exclusiv în rolul conjugal, generînd sentimente de sufocare, de culpă și control pentru partener și ignorarea copiilor. Cel mai des exacerbarea rolului se întîlnește la mame, ajungînd să facă din rolul matern un scop în sine punînd totul, chiar și pe ele pe planul doi întotdeauna. O altă exacerbare este cea a rolului fratern apărînd în situațiile în care un frate își îndreaptă toată atenția, grija și viața spre frații săi, ignorînd propriile nevoi și scopuri, un exemplu fiind copii parentali. Minimalizarea rolului familial, de exemplu minimalizarea rolului conjugal și îndreptarea spre relații extra conjugale, activități profesionale [28. p. 86].

Dimpotriva, comparativ cu femeile casnice, cele angajate au o mai buna stima de sine, mai multe satisfactii si autocontrol, conflictul de roluri fiind diminuat de recompenselele pe care le confera aceste roluri.

In concluzie, o dificultate, o criza, o problema profesionala sau o problemma sexual pot sa separe un cuplu sau pot sa-i apropie mai mult pe cei doi , totul depinzînd de răspunsul lor la situația cu care se confruntă. Dacă sunt dispuși să-și acorde încredere și să-și împartășească unul celuilalt temerile, ei pot cu siguranță să-și cimenteze și mai mult relația [18, p. 100].

Oricare ar fi problema, ea nu poate fi rezolvata decit daca ambii parteneri sunt dispusi sa o recunoasca si sa o trateze, sa caute impreuna o solutie si sa o puna in aplicare. Cei doi parteneri au responsabilitati egale in ceea ce priveste educarea problemei in discutie, cautarea si gasirea a noi solutii.

Un alt lucru care determină scăderea gradului de satisfacere în cuplu este școala. Tata și mama trebuie să lase totul deoparte și încep să facă înmulțiri, declinări. Trebuie să o ia din nou de la zero, cu manualul alături, ca să își asiste copilul la teme.

După școală vine o fază critică: adolescența. În adolescență, tinerii încep să-și clădească identitatea, și fac acest lucru prin sfidarea părinților. Adolescentul se dezice de sistemul lor de valori, vrea să arate că este cineva, că are identitatea lui. Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit, implică manifestarea, dar și dezvoltarea noastră ca ființe.

Suntem provocați pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor și credințelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, precum și ale comportamentelor noastre.

In cuplu învățăm ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o altă ființă, total străină de noi, învățăm ce este iertarea, toleranța, dar învățăm să ne manifestăm și emoțiile negative: furia, mînia, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot în cuplu, ne împlinim sexualitatea [30, p. 122].

De aceea, cred că a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare pentru autodezvoltare și autoevoluție. Nici o relație, fie ea de căsătorie sau nu, nu anulează diferențele dintre parteneri, ci, dimpotrivă, atunci cînd relația este foarte profundă și satisfăcătoare, aceste diferențe se completează reciproc.

E drept că pînă a se ajunge la această completare, se trece prin perioade de supărări, dezamăgiri, certuri, conflicte, momente de separare emoțională și reveniri. Orice relație presupune să ajungi și „pe culmile raiului și în adîncurile iadului”.

Cu referire la familie, înseamnă aceasta este mai mult decît suma membrilor ei componenți. Adică, ceea ce contează în abordarea familiei este și interacțiunea dintre acești membri, care se realizează după anumite reguli, avînd anumite funcții și căutînd să mențină un anumit echilibru în interiorul acesteia.

Există sisteme închise (care nu comunică cu mediul, nu fac schimb de resurse cu mediul înconjurător) și sisteme deschise (care comunică cu mediul, fac schimb de resurse cu mediul înconjurător).

După acest model, familiile pot avea grade diferite de deschidere către mediul înconjurător, alcătuit din prieteni, rude, vecini, școală, alte instituții etc [38, p. 98].

Astfel, familiile pot fi:

mai închise, avînd puține relații sau chiar deloc cu mediul, funcționînd după regulile și principiile proprii, acestea avînd un mare grad de rigidizare și fiind foarte rezistente la schimbare; de exemplu, familii care au foarte puțini prieteni, la care nu vin în vizită rude, vecini, prieteni, care își educă copiii doar după propriile principii, nefiind prea disponibili la noi idei sau modalități de funcționare;

mai deschise, cele cu multe relații de prietenie, care presupun vizite reciproce, preocupări pentru modificarea regulilor și a concepțiilor prin observarea altor familii.

Pe de altă parte, cibernetica, ca știință care se ocupă de studiul mecanismelor de feed-back ale sistemelor cu autoreglare, a contribuit la abordarea familiei prin conceptul de buclă de feed-back – mecanism prin care sistemul preia informația din exterior pentru a-și regla starea, scopul final fiind echilibrul și stabilitatea lui. Familia folosește și ea mecanisme de feed-back prin care își menține stabilitatea și echilibrul dinamic. Feed-back-uri poate fi de două feluri:

pozitiv – este mecanismul prin care informația semnalează nevoia de a modifica sistemul, pentru a-1 face să evolueze.

negativ – informația semnalează nevoia de a reechilibra sistemul, datorită unei perturbări.

În cazul familiilor, mecanismele de feed-back pozitiv sunt reprezentate de acțiunile pe care le întreprind, de exemplu, cînd copilul merge la grădiniță sau la școală. În funcție de reacțiile copilului și caracteristicile grădiniței sau școlii, părinții își vor reorganiza stilul de viață: programul zilnic de muncă, timp liber, timpul dedicat lecțiilor, tipurile de activități extrașcolare etc. Tot un exemplu de feed-back pozitiv este și fenomenul autoprofeției împlinite (pe care îl cunoașteți de la psihoterapie). Mecanismele de feed-back negativ sunt pedepsirea, învinovățirea, umilirea, cearta, simptomele, bătaia, folosite pentru a corecta comportamentele greșite ale membrilor [39, p. 69].

Aceste paternuri sunt menținute prin două tipuri de constrîngeri:

Unul generic, referitor la regulile universale care guvernează organizarea familiei. De exemplu, există în cadrul familiei o ierarhie a puterii și o complementaritate a funcțiilor (copiii nu au aceleași niveluri de autoritate ca părinții, iar aceștia din urmă au nevoie de o interdependență pentru a acționa ca o echipă).

Unul idiosincratic, referitor la expectațiile reciproce ale unor membri particulari ai familiei. Aceste expectații se construiesc în timpul numeroaselor negocieri, implicite sau explicite, dintre membrii familiei și, de regulă, apar în mici evenimente zilnice. Fiecare dintre membrii familiei contribuie la dezvoltarea și întărirea acestor așteptări.

Mulți consideră că structura familială are nevoie de flexibilitate, deoarece ea trebuie să reziste la schimbare (pînă la un anumit nivel), dar să se și adapteze atunci cînd circumstanțele o cer, pentru a-și putea menține integralitatea și funcționalitatea. Acest lucru se realizează prin intermediul subsistemelor familiale [38, p. 59]. Subsistemele familiale sunt reprezentate fie de indivizii singuri, fie de diade (exemplu: mamă-copil, soț-soție). Ele se pot forma după criterii, precum: generația căreia membrii aparțin, sex, interese, funcții. Cele mai importante și mai des întîlnite subsisteme familiale sunt:

Subsistemul adulților-uneori, acesta este denumit și subsistemul marital sau al soților, deoarece include, de regulă, diada soților. Rolul preponderent este acela de a modela intimitatea și angajamentul.Principalele abilități necesare pentru a îndeplini acest rol sunt complementaritatea și acomodarea reciprocă. Complementaritatea permite fiecărui soț să participe la viața familială, să „ofere” fără a considera că prin aceasta „pierde” ceva; cu alte cuvinte, ambii soți simt că pot fi independenți, dar în același timp și că sunt împreună.

Acest subsistem poate deveni un refugiu față de stresul extern și o matrice pentru contactul cu alte sisteme sociale. Subsistemul marital are nevoie și de protecție față de cerințele și nevoile altor sisteme, mai ales în situația cuplurilor cu copii, pentru a-și oferi unul altuia suport emoțional [28, p. 112].

Granițe clare(libere) – se află la mijlocul continuumului dintre rigid și difuz; sunt cele care promovează comunicarea deschisă și intimitatea subsistemelor, astfel încît acestea pot opera liber pentru îndeplinirea funcțiilor lor în cadrul familiei.

Granițe difuze – sunt caracterizate prin definirea vagă a funcțiilor și a membrilor care fac parte din subsisteme. Ele permit o intimitate minimă și o interacțiune maximă. Nu este clar cine are responsabilitatea și autoritatea, iar membrii familiei pot fi mult influențați unul de celălalt. In alți termeni, relațiile dintre membrii sunt suprapuse.

1.3. Rolul imaginii de sine în relațiile de cuplu

Imaginea de sine, deși greu de definit, joacă un rol esențial în conduită, deseori omul apără, afirmă, dorește să creeze celor din jur o imagine pozitivă despre sine. Imaginea de sine are la bază fenomenul percepției socale, se realizează treptat în procesul de socializare, prin raportarea la sistemul de norme și valori social cultural ale grupuli [18, p. 45]. Ne formăm și ne schimbăm imaginea de sine prin părerile, atitudininile, comportamentul celorlalți față de noi, ne reflectăm în alții. Este vorba de o percepție, care indifferent dacă este sau nu adevărată, ea v-a acționa asupra imaginii de sine.

Persoanele cu o apreciere de sine înaltă, fiind afectuoși și interesați de copii lor ca indivizi. Sistemul de pedepse/recompense este consecvent, comportamentul pozitiv fiind recompensat, iar cel negative dezaprobat astfel încît părinții respect dreptul copilului la libertate cerîndu-i să respecte unele reguli bine stabilite, așteptînd un comportament disciplinar. Copii au încredere în sine și sunt mai puțin independenți și își cred părinții lipsiți de afecțiune. D. Salade definște imaginea de sine ca și capacitatea individului de a integra intr-un tablou unitar toate impresiile ,infirmațiile și trăirile care se referă la persoana sa și de a vedea just pe baza acestora locul sau intre cei lalți.

Cunoașterea de sine este cheia apropierii de cei in jur, mă cunosc prin alții iar pe alții îi identific prin mine…obiectivarea eului, cristalizarea imaginii adevărate despre sine se produce prin reversibilitatea imaginii despre sine cu imaginea altora, despre noi cu capacitatea de a privi pe alții cu ochii noștri [apud 14, p. 62]. Încrederea în sine nu poate fi formată și dezvolată de la sine. Ca să înțelegi mai bine ce e cu imaginea de sine , spunem că personalitatea este ceea ce tu afișezi în public iar imaginea de sine este ceea ce tu știi că e real despre tine. În interiorul unui cuplu nou format se substituie patru imagini de sine nu doar două: prima imagine de sine este a ta despre tine adică cum crezi tu că ești, cu toate lucrurile pe care le crezi bune despre tine și cu toate lucrurile rele care le crezi despre tine, ex: – crezi că nu poți să vorbești în public, crezi că ești prea slabă sau prea grasă etc. Toate aceste credințe despre tine îțistabilesc ce vei face și dacă vei reuși sau nu în viață. Apoi, este imaginea de sine a partenerului, care e într-un mod similar în mintea sa. Poate crede ca nu e nimic de capul său sau, din contra că e super inteligent. Oricum și orice ar crede, acele credințe îi dictează și acțiunile următoare și succesul apoi [7, p. 52-53]

Virginia Satir spunea că convingerile tale despre tine îți infuențează așa de mult viața și implicit cuplul încă acest element (imaginea de sine), este punctul de pornire al oricărei transformări. Fizic și biologic tu ai crescut odată cu trecerea anilor. Din cauza stimei de sine scăzute și a nesiguranței tinzi să comunici partenerului așteptările, trăirile și ne gîndim mereu ce ar trebuie să știe el despre problemele, gîndurile care mă persistă. Iar dacă nu le știe , începi să te gîndești că nu te iubește. Cînd stima de sine e scăzită să nu uităm că au existat cauze pentru asta.

Acele cauze au fost în familie unde tu ai crescut, în școală, în mediu din jurul tău pe care nimeni nu a știut cum să facă ca să fie sub control. Cînd stima de sine e scăzută la tine, ai dorința ca partenerul să îți fie și părinte și profesor și iubit și prieten. Cînd stima de sine este crescută, tu nu vrei nimic de la partener, ci doar ești foarte fericit că partenerul este prezent în viața ta. Virginia Satir aplică această metodă cu cuplurile cu care lucrează. Le spunea să înceapă să discute unul cu altul, dar doar după ce stăteau fiecare cam 1-2 min și își aminteau cum vorbeau unul cu altul în momentul de început al relației, imediat după ce s-au cunoscut și au devenit cuplu. Îi punea astfel să discute pe exact același ton, să folosească exact aceleași gesturi, să se țină de mină exact ca atunci. Apoi îi lasă să vorbească, iar uneori li se amintea cînd uitau să mai păstreze modelul de comunicare de la începutul relației. Această metodă are un efect emoțional foarte rapid, pentrucă amîndoi parteneri își aduc aminte exact cum anume era pe vremea de început a relației și pot astfel să retrăiască aceleși momente, sentimente traite astfel vor putea rezolva cu ușurință problemele de cuplu [apud 3, p. 70-71].

În terapia de cuplu nu este decîn nevoie de un rol de observator și ii poți învăța pe cei doi să își rezolve problemele imaginii de sine. Cînd tu ai o nevoie puternică de stabilitate și siguranță, asta e din cauza unei ”piese” insufiecient dezvoltate a imaginii de sine a unuia din parteneri. Un alt element important este să descoperi ce anume din relația părinților tăi se repetă în relația ta. Pentru că oricum careva deprinderi, obiceiuri vazute în familie le copii în relația ta. Este posibil sa copiezi doar mici elemente sau chiar moduri întregi de gîndire, dar ceva copiezi și poate nu e adecvat la relația ta acel compartiment. Regula de bază este ”totul te influențează” deci fii atent la detalii mărunte. Cît timp nu se știa atîtea lucruri, puteam să accept că alta este cauza suferinței tale. Dar odată cu cunoașterea vine și responsabilitatea [3, p. 54-55].

Se spune : ”A ști și a nu acționa este suprema liniște”…

Una din cele mai mari aventuri ale vieții noastre este cunoașterea de sine. Este o adevărată tragedie faptul că unii oameni își petrec întraga viață fără a avea o țintă precisă, împotmolindu-se în frustrări, pentru că nu știu nimic despre ei înșiși sau despre felul în care ar trebui să abordeze problemele, multe dintre acestea fiind create exact din mediul în care trăiesc. Există unii oameni care își accentuează aspectele negative și nu reușesc niciodata să se împlinească, să-și pună în valoare calitățile de care dispun și sa-și folosească întregul potențial uman. Imaginea personală este reală, chiar dacă nu o putem atinge, simți sau vedea. Eșecul și succesul sunt la fel de reale.

Imaginea personală este propria noastră părere despre ce fel de persoană suntem. Este rezultatul experiențelor trecute, reușitelor sau eșecurilor, umilințelor sau triumfurilor și poartă amprenta modului în care am fost tratați de ceilalți mai ales în primii ani ai copilăriei [39, p. 67].

Această imagine odată formată noi o solicităm corectă. Dar ea poate fi și falsă și în multe cazuri ea chiar este falsă, dar important este faptul că noi ne comportăm ca și cum ar fi adevărat. Asta înseamnă că imaginea de sine , cea a unei ființe pline de slabiciune, a unei victime căreia i se întîmplă tot felul de lucruri este cea adevărată. Imaginea personală, putem spune, stă la temelia întregii noastre personalități în raport cu ea, experiențele noastre tind să se adeverească și să întărească propria imagine, ducînd astfel la un cerc vicios. Toate acțiunile și sentimentele noastre sunt în concordanță cu imaginea noastră personală. Ne vom comporta asa cum credem că suntem. Pur și simplu nu putem acționa astfel, indiferent de cîtă voință am da dovadă. Cum ar fi cel care se considera un ” ratat” va face în așa fel încît să rateze, oricît de mult s-ar strădui să cunoască succesul și oricîte șanse iar ieși în cale. Cel care se consideră ” ghinionist” va face în așa fel încît să demonstreze că este victima ”ghinionului” [18, p. 36-37].

Liceeana care se consideră urîtă și neatrăgătoare va găsi o cale să demonstreze că imaginea sa personală este corectă, dacă un baiat îi spune că este drăguță, ea se va gîndi la alunița de pe față, atitudinea sa difinitivă îi va alunga din cele din urmă pe toți potențialii admiratori și astfel ea va avea confirmarea faptului că felul în care se percepe ca fiind urîtă reprezintă adevărul, din cauza așa zisului adevăr ” obiectiv”, o persoană își dă seama rareori că problema constă în evaluarea de sine ne dăm seama că imaginea de sine poate fi dușmanul sau prietenul nostru; depinde dacă se hrănește din eșecurile din trecut pentru a ne submina în prezent sau dacă se hrănește din succesele trecute pentru a ne da curaj să trăim în prezent și să progresăm.

Trebuie să descoperim secretul convețuirii cu propria persoană și să nu ne fie frică de nimic. O imagine personală este cheia convețuirii cu sine. Dacă ne percepem realist și ne acordăm respectul meritat acumulînd succesele și sentimentele păstrînd încrederea în sine. În ciuda eșecurilor și iertîndune propriile greșeli ajungem să trăim în armonie cu propra persoană. În viața de toate zilele în relațiile interpersonale fiecare dintre noi aspiră la cunoașterea de sine și de altu. Acest proces cuprinde sinteza a două laturi: orice persoană abordează pe o altă persoană pornind de la sine, după cum reprezentarea despre altul face parte din percepție de sine, se pare că informațiile noastre privind formarea imaginii de sine și a modului de percepție a celorlalți a semenilor – ceea ce sa numit percepție socială – sunt destul de lacunare, încît simțul comun prin adevăratele sale clisee a dominat adevărul obiectiv [7, p. 54]. Se poate da ca exemplu faptul că în realitate întilnim destui oameni care admit ideea că inteligența sau noninteligența se poate înscrie în fizionomia unei persoane. Este adevărat că din observarea expresiei mimice se pot obține o serie de informații privind dispoziția emoțională a persoanei respective: vigoare sau oboseală, asprime sau blîndețe sufletească dar nu putem obține date despre inteligența însăși.

Doi autori americani, (Cooley și Maed), au ratat ca imaginea de sine rezultă din interiorizarea schemei unui semen al nostru, adică psihogenetic copilul percepe propriile atribute mai întîi la cineva apoi la el insuși. Înțelegerea propriei identități este reflexul, (ecoul), reacțiilor celorlalte persoane față de el, conștiința de sine este imaginea eului în oglinda socială, deci genetic are loc o construcție simultană a imaginii de sine cu imaginea de altul. În principiu, individul se cunoaște pe sine din încercările vieții, prin intermediul actelor sale de conduită, a prestațiilor personale, a relațiilor sale cu alții atît în împrejurări obișnuite cît și în situații limită.

Formarea imaginii de sine. Un rol important în formarea imaginii de sine îl joacă conștiința eficienței proprii. Acesta va determina la subiect o valoare motivațională deosebită, care la rîndul ei va determina o creștere apreciabilă a nivelului de aspirație care la rîndul lui va spori considerabil perseverența și investiția de efort pe termen mai lung. Problema care se pune în acest moment este să înțelegem cum la același nivel aptitudinal performanțele obținute de subiect sunt total diferite în funcție de autoaprecierea eficienței proprii [apud 18, p. 102]. Acest lucru poate să presupună o evoluție în dublu sens: atît ascendentă (din succes în succes), și descendentă ( din eșec în eșec). Un exemplu concret îl constituie modul în care o persoană sau alta rezistă la acțiunea factorilor de stres, rezultatele fiind diferite, astfel la o persoană cu o conștiință a eficienței (cum ar fi la anxioși și depresivi) apare o decompensare rapidă la confruntarea cu un factor stresant, mergînd chiar pînă la diminuarea sistemului imunitar. La polul opus, o persoană care abordează cu încredere încercările vieții nu se expune la modificări fiziologice defavorabile. Astfel, imaginea de sine nu este un simplu epifenomen, ci ea este însoțită de modificări pe toată scala sistemului bio-psiho-social [7, p. 70-71].

Imaginea personală un viitor frumos. Studiile efectuate pe diferiți psihologi arată precum că înțelegerea psihologiei sinelui poate însemna diferența dintre reușită și eșec, dintre dragoste și ură, dintre amăraciune și fericire. Descoperirea adevăratului ”eu” poate salva căsniciile destrămate, poate remodela o carieră greșită și transforma victimele ”eșecului de personalitate” [15, p. 72-73]. Indiferent că ne dăm seama sau nu, absolut toți avem o imagine mintală a noastră. Poate fi una vagă sau prost definită, dar conștientul nostru o sesizează. S-ar putea uneori, chiar să nu fie recunoscută de către conștient, dar ea există pînă în cele mai mici amănunte. Imaginea personală este părerea noastră despre ce fel de persoană suntem [15, p. 95]. Ea a fost creată din propriile noastre convingeri despre noi înșine. Dar majoritatea acestor convingeri despre noi înșine s-au format în subconștient din experiențele trecutului, din succese și eșecuri, din umilințe, din triumfuri și din felul cum au reacționat alții față de noi, în special în prima copilărie.

Din toate acestea noi am construit mental un ”sine” sau o imagine de sine”, de îndată ce o idee sau o convingere despre noi intră în imagine , ea devine automat ”adevărată” în ceea ce ne privește. Noi nu-i putem pune la îndoială validitatea, ci acționăm conform ei ca și cum ar fi fost reală. Odată construită, toate acțiunile noastre sentimentele și comportamentul – chiar și capacitățile noastre – sunt întotdeauna în concordanță cu imaginea personală [15, p. 93]. Vom acționa ”conform” persoanei pe care o concepem. În alt mod nu putem acționa în ciuda tuturor eforturilor conștiente și a voinței de sine. Imaginea persoană este o ”premisă”, o bază pe care se construiește întreaga personalitate, comportamentul și chiar o parte din întimplări. Din această cauză, experiențele noastre par să verifice și deci să întărească imaginea noastra personală, astfel ajungîndu-se la un cerc vicios din care cu greu se mai poate ieși. Imaginea de sine și obiceiurile noastre au tendința de a funcționa împreună. Obiceiurile trebuie considerate un fel de haine ale personalității noastre. Ele nu sunt accidentale sau întîmplătoare. Le avem pentru că n-i se potrivesc. Ele sunt în concordanță cu imaginea de sine și cu tiparul întregii noastre personalități. Atunci cînd dezvoltăm în mod conștient și deliberat obiceiuri noi, mai bune, imaginea personală are tendința șă depășească vechile obiceiuri construind noi tipare [23, p. 84-85].

Astfel o tînără care are o imagine de sine conform căreia nimeni n-o place, se v-a trezi evitată la reuniuni. Ea pur și simplu invită această reacție de respingere. Expresia ei jalnică, maniera sa veșnic abătută, nerăbdarea de a plăcea celor din jur, sau ostilitatea subconștientă față de cei pe care anticipează că o vor jigni – toate acestea fac să fie îndepărtați cei pe care i-ar fi putut atrage.

Concluzie

Femeia perfectă se naște din imaginația bărbaților și rămîne întotdeauna un vis frumos. Dar pentru că oamenii, la origini, sunt niște idealiști, bărbații vor căuta întotdeauna această femeie care întruchipează toate caracteristicile visate, iar femeile vor face tot posibilul pentru a se încadra în standardele preferabile. Frumusețea fizica a femeii a evoluat de-a lungul timpului. Ce este de notat e că mult timp s-a căutat, la femei, o trăsătură anume. Altfel spus fiecare secol își alegea femeile frumoase după o anumită caracteristică. Astăzi de la o femeie se cere totul: ochi, buze, pomeți, sîni, talie, picioare.Acestea sunt aspecte exterioare care posedă plăcere în viziunea celorlalți, dar femeia posedă inteligența sufletului care are o însemnătate mare. Cînd vom avea curajul să fim doar atît de frumoase cît ne dorim. Să îi învățăm pe toți că „o femeie naturală” axact așa cum ne dorim fiecare din noi – nu înseamnă o femeie machiată în tonuri naturale, ci o femeie care se simte bine cu ea însăși, cu sinele ei, în fizicul ei, astfel savurînd plăcerea fizicului femeii, ceilalți din jur vor accepta cu plăcere ceea ce exista frumos.

De aici reese ca însăși fizicul femeii posedă o imagine de sine și o satisfacție în cuplu foarte plăcută. Încît cuplul, familia și membrii ei sa se simtă mereu intr-o atmosferă plăcută. De aici reese aspecte concluzionale ”a trăi„ cu adevărat, adică pentru a găsi viața satisfăcător de rezonabilă, este nevoe de o imagine personală adecvată și realistă pe care trebuie să o acceptăm. Trebuie să ne acceptăm singuri, să ne stimăm pe noi înșine, nivelul stimei de sine afectează puternic performanțele în toate activitățile , o joasă stimă de sine sporește riscul insucceselor, determinînd astfel o viziune și mai sumbră asupra propriei persoane. Stima de sine este profund legată de raportul dintre sinele autoperceput și sinele ideal(dorit), adică modul în care am dori să arate, sub multiple aspecte, însăși persoana noastră.

După unii autori distanța dintre sinele actual și cel dorit prețuirii (stimei ) de sine. S-a constatat că o diferență mare între sinele actual (perceput) și sinele dorit conduce la stări deprimante. Trebuie să avem un „eu” al nostru de care să nu ne fie rușine și pe care să-l putem exprima liber, creator, neîncercînd să-l ascundem. Trebuie să avem un „eu” care să corespundă realității, pentru a funcționa eficient în lumea reală. Trebuie să ne cunoaștem atît punctele tari cît și punctele slabe și să fim onești în ambele direcții. Imaginea noastră personală , trebuie să fie o aproximare rezonabilă a noastră, nefiind nici mai mult decît ceea ce suntem, nici mai puțin. În special această imagine de sine cînd este intactă și sigură, ne simțim bine. Cînd este amenințată, ne simțim neliniștiți și nesiguri. Cînd este potrivită și ne simțim întru totul mîndri de ea, căpătăm încrederea în sine. Ne simțim liberi să fim noi înșine și să ne exprimăm ca atare. Atunci funcționăm optim. Atunci cînd imaginea personală devine obiect de rușine, avm tendința s-o ascundem și să n-o etalăm. Exprimarea creatoare este blocată, devenim ostili și greu de abordat.

În special datele arată că partenerii implicați într-o relație (căsătorie sau concubinaj) se angajează în mai puține comportamente de risc deoarece își dedică mai mult timp partenerului, iar cei care adoptă comportamente de risc (consum de substanță, comportamente sexuale inadecvate) au o sănătate fizică/mentală scăzută și nu își pot menține partenerii alături, satisfacția relației fiind una foarte scăzută. Deaceea este nevoie de menținut un comportament adecvat între ambii parteneri pentru a fi un cuplu puternic și bine determinat. Prin aceasta reese că exemplul comportărilor din cuplu, familie îl vor transmite și copiilor lor. Imaginea de sine stabilește limitele a ceea ce poți și a ccea ce nu poți reuși. Realizarea personală este de fapt un concept subiectiv. Pentru unii el înseamnă bani și bunuri personale. Pentru alții, el poate fi măsurat în realizări sentimentale și emoționale. Imaginea de sine, este sinele suprem, este centrul etern al conștiinței individuale care nu este născut și care nici nu moare niciodată. Este complet liber și își exercită puterea prin voință care are aspectul dinamic al inteligenței personale.

2. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A ROLULUI SINELUI FIZIC ÎN VIAȚA RELAȚIONALĂ

2.1. Metodologie și metode de cercetare

Cercetarea de față de lotul de subiecți a avut un caracter constatativ-descriptiv. Scopul a fost de a arăta cum se prezintă imaginea și stima de sine, relațiile inerpersonale auto/heteropercepție, în rîndul lotului de persoane de sex femenin, cu vîrsta cuprinsă între 20-30 ani. Astfel încît să elaborez un program de consiliere pentru subiecții încadrați în program, cu scopul de a observa și analiza nivelul de creștere sau de scădere a metodelor aplicate consecutive și gradul de sinceritate a fiecărui subiect în parte. Așa cum am observat în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate rînduri importanța afectivității și a sinelui fizic al femeii și nemijlocit a percepției de sine, dezvoltarea și supraaprecierea nivelului de satisfacție în cuplu.

Subiecții au fost examinați concomitant din raionul Căușeni (10 persoane) cu vîrsta cuprinsă între 20-30 ani, și din or Chișinău (10persoane) cu vîrsta cuprinsă între 20-30 ani. Astfel făcînd diferența între subiecți unii au avut o dispoziție pozitivă, un entuziasm cointeresat de a purcede în sfera gîndirii, iar unii subiecți au dat dovada de nerăbdare și au executat cu greu complex de teste. Astfel am concluzionat că mulți subiecți cu vîrsta cuprinsă între 20-25 ani au dat dovadă de nerăbdare, și de care puțin sunt cointeresați de cunoașterea de sine, nivelul percepției și heteropercepției în cuplu. Iar cei cu vîrsta cuprinsă între 25-30 ani au fost cointeresați să finiseze cu success complex de teste și astfel să-și urmărească rezultatele obținute în urma consilierii care a avut loc. La multe dintre subiecte au fost rezultatele în creștere, iar la unele dintre subiecte au fost rezultatele medii sau chiar în scădere în ceea ce predomină cunoașterea de sine, relațiile inerpersonale între parteneri.

Astfel lotul de subiecți format din 20 persoane cu vîrsta cuprinsă (20-30) ani, l-am expus la coplexu de teste, care nemijlocit am început consilierea cu testul Leary. Astfel lotul de subiecți au fost informați cum trebuie să perceapă un test format din 127 întrebări, după care fiecare subiect v-a obține rezultatul.

Testul Leary Relații interpersonale.

Acest test a fost elaborate de T.Leary, G.Leforgem, R. Sazek în anul 1954. Acest test are ca scop cercetarea imaginilor subiectului despre ”sine” și ”eul ideal”, de asemenea și studierea interrelațiilor care fac parte din grupele mici. Cu ajutorul metodicii date se determină tipul predominant de atitudini față de oameni în autoapreciere și apreciere reciprocă. Astfel la cercetarea relațiilor interpersonal după formule special se determină indicia, evidențiind doi factori fundamentali:

Dominare-supunere;

Bunăvoință – agresivitate;

Acești factori determină impresia general despre persoane în procesul percepției interpersoanle.

Aceste sectoare la rîndul său se mai impart în 8 părți corespunzătoare atitudinilor mai mult particulare, pentru o descriere mai detaliată. Tipurile de atitudini față de cei din jur:

At – autoritar;

E – egoist;

Ag – agresiv;

Ss – bănuitor, cu character suspect;

Sb – subordonat;

Dp – dependent;

Pr – prietenos;

Al – altruist;

Slide Share spune în felul următor: relațiile interpersonale pot fi definite drept acele raporturi sociale dintre doi sau mai mulți oameni caracterizate, în general, de „utilizarea minimă a etichetelor stereotipe, de existența unor reguli unice și idiosincratice și de un grad înalt de schimb informațional”. În general, relațiile interpersonale se realizează între două sau mai multe persoane, care se află în poziții de proximitate în care interactionează sau se influențează reciproc. Relatiile interpersonale au constituit dintotdeauna mediul optim de dezvoltare a oricarei fiinte umane. Si cînd spun asta, ma refer la acel tip de relatie interpersonala definita ca o relatie interpsihologica, directa, reciproca, care se desfasoara atît în plan constient cît si în plan inconstient. Nu putem sa ne dezvoltam ca oameni în afara relatiilor cu alti semeni de-ai nostri. Cazurile rare de copiii crescuti de animale confirma aceasta ipoteza: lipsa interactiunilor umane duce la nedezvoltarea acelor abilitati specific umane, gîndirea, limbajul, sociabilitatea etc.

Steve Duck spune despre relațiile interpersonal precum că sunt un caz particular al relațiilor sociale și reprezintă legături psihologice, conștiente și directe între oameni.

Caracterul psihologic: al legăturii arată că avem de-a face cu două surse psihice, ambele inzestrate cu toată gama funcțiilor, însușirilor, stărilor și trăirilor psihice;

Caracterul conștient: al legăturii arată faptul că pentru a intra în relații de tip interpersonal, oamenii trebuie să fie conștienți, adică să își dea seama unii de alții, de existența, nevoile și însușirile lor, de natura și scopul relațiilor care se stabilesc între ei.

Caracterul direct: al legăturii arată că relațiile interpersonale sunt de tipul “față în față” , presupun realizarea unui contact perceptiv minim între parteneri; pe baza acestui criteriu diferențiem relațiile interpersonale de toate celelalte relații care sunt mediate (fie de surse nepsihologiece: telefon, internet, fie de surse psihice – relația dintre două persoane mediată de o a treia).

Caracter etic, moral: prin intermediul lor, omul urmărește realizarea binelui sau răului, fie în raport cu sine, fie în raport cu ceilalți; prin ele, comportamentul se valorizează, adică devine pozitiv sau negativ, acceptat sau respins din punct de vedere social.

Caracter formativ: prin raportare la ceilalți oamenii reușesc nu doar să-și cunoască semenii, ci să își conștientizeze părțile slabe, pe cele tari, limitele. Oamenii se pot și modela în funcție de ceilalti.

Steve Duck spune despre tipurile de relații interpersonale:

CRITERIUL 1:

Nevoile și trebuințele psihologice: resimțite de oameni atunci cînd aceștia se raportează unii la altii:

Relații de intercunoaștere: cu cît indivizii au mai multe informații despre ei, cu atît relația se va desfășura mai ușor; important în acest tip de relație e imaginea pe care partenerii o au despre ei înșiși, dar și despre celălalt. În raport cu aceste imagini ne comportăm unii față de alții într-un anumit fel.

Relații de intercomunicare: generate de nevoia de comunicare între oameni și astfel considerate a fi fundamentul apariției societății; în acest tip de relație pot apărea fenomene de perturbare a comunicării precum: blocajul ei (imposibilitatea de a comunica); bruiajul (deformarea conținutului unui mesaj din cauza gălăgiei), distorsiunea informațiilor (deformarea neintentionată a mesajului atunci cînd el trebuie să parcurgă mai multe verigi);

Relații afectiv – simpatice: care nu sunt altceva decît relațiile de simpatie/antipatie între oameni, de preferință sau de respingere afectivă. Acestea pot fi unilateral sau reciproce (împărtășite).

CRITERIUL 2: În funcție de latura procesuală a relațiilor interpersonale:

Relații de cooperare: bazate pe coordonarea eforturilor în vederea realizării unui obiectiv comun.

Relații competitive: bazate pe rivalitatea partenerilor în atingerea unei ținte individuale;

De conflict: ce au ca suport opoziția mutuală raportată la un scop indivizibil;

CRITERIUL 3: În funcție de modificările produse în propria persoană:

Relații de acomodare: (cînd partenerii se obișnuiesc unul cu celălalt).

Relații de asimilare: (are loc o fuziune, un transfer reciproc de gusturi, mentalități, opinii, partenerii gîndind și comportîndu-se aproximativ la fel).

Relații de stratificare: (ierarhizarea pertenerilor în funcție de statutele pe care le dețin).

Relații de alienare: (echivalentă cu fuga,, cu îndepărtarea de celălalt, cu ruperea relațiilor).

Astfel interpretarea rezultatelor testului Leary, cu scopul determinării atitudinilor subiecților cu cei din jur:

Autoritar:

13 – 16 puncte – dictator, character despotic, tip de personalitate puternic, lider în toate formele de activitate, pe toți îi învață nu primește sfaturi, se bazează și recunoaște doar părerea proprie;

9 – 12 puncte – dominant, energic, competent, lider autoritar, îi place să dea sfaturi, cere stimă față de persoana proprie;

0 – 8 puncte – persoană încrezută în sine, nu întotdeauna lider, perseverent, străduitor.

Egoist:

13 – 16 puncte – tinde să domine, dar întotdeauna e într-o parte de alții, îndăgostit de sine, independent, egoist, greutățile le transfer pe umerii altora, nu stimează pe cei din jur, prea încrezut în sine, lăudăros;

0 – 12 puncte – elemente de egoism, orientare spre sine, tendință spre concurență;

Agresiv:

13 – 16 puncte – răutăcios față de ce-l înconjoară, brutal, agresiv, aspru, poate ajunge la comportament asocial, răzbunător;

9 – 12 puncte – insistent, deschis, perseverant, aspru în aprecierea celorlalți, cu tendință de a învinui pe alții, ironic, irascibil;

– 8 puncte – încăpățînat, insistent, perseverant și energic;

Bănuitor, cu caracter suspect

13 – 16 puncte – detașat de lume și montat negative față de ea, bănuitor, cu tendință de neîncredere, pizmaș, permanent are pică pe cineva;

9 – 12 puncte – critic, întîmpină greutăți în relații interpersonal, închis în sine, sceptic, își exprimă negativismul în agresia verbală, dezamăgit de oameni;

0 – 8 puncte – atitudine critic față de toate fenomenele sociale și lumea înconjurătoare.

Subordonat (supus)

13 -16 puncte – docil, cu tendință spre autodistrugere, slab de character, predispus să cedeze în tot, întotdeauna se plasează pe ultimul plan, pasiv, tinde să găsească sprijin în cineva mai puternic;

9 – 12 puncte – timid, blajin, ușor se intimidează, predispus de a spune celui mai puternic fără a lua în considerare situația.

Dependent

13 – 16 puncte – foarte neîncrezut în sine, are fobii obsedante, trăiri dependente de părerea altora;

9 – 12 puncte – ascultător, neajutorat, anxios, nu poate manifesta opunere, crede că ceilalți sunt întotdeauna corecți;

0 – 8 puncte – moale de character, așteaptă ajutor și sfaturi, prudent, predispus să admire pe alții, delicat.

Prietenos

9 – 16 puncte – prietenos și binevoitor cu alții, orientat spre a accept ape alții și pe sine, tinde a fi bun pentru toți, independent de situație, orientat spre scopurile microgrupului, labil, emoțional.

– 8 puncte – predispus spre colaborare, mobil și compromise în hotărîrea problemelor, tinde să fie de accord cu poziția altora, respect condițiile, regulile unui comportament agreabil, entuziast în atingerea scopului, tinde să ajute, îi place să fie central atenției, comunicabil, binevoitor.

Altruist

9 – 16 puncte – hiperresponsabil, întotdeauna jertvește interesele personale pentru binele altora, insistent în acordarea ajutorului, neadecvat preia responsabilitatea pentru altcineva, uneori poate fi fățarnic;

0 – 8 puncte – responsabil față de oameni, delicat, moale, bun, simpatizant, compătimitor, are grijă de cei ce-l înconjoară, fără interese egoiste și de bunăstare, manifestă cordialitate, înțelegere, compătimire, săritor la nevoie, milos, inimos.

Astfel interpretarea rezultatelor testului Leary, cu scopul determinării atitudinilor subicților cu cei din jur:

3 persoane (20 – 25ani) – 0 – 8 puncte (Agresiv);

5 persoane (23 – 27ani) – 9 – 12 puncte (Autoritar);

5 persoane (25 – 28ani) – 9 – 16 puncte (Prietenos);

7 persoane (26 – 30 ani) – 13 – 16 puncte (Dependent).

2.2. Rezultatele cercetării

Din rezultatele obținute în urma interpretării statistice a lotului de subiecți format din 20 persoane, astfel am obținut rezultate diferite, în dependență de vîrstă și dorința interogării testului. Unii dintre subiecți au fost mai energici, mai entuziasmați, air alții au fost mai timizi, îngîndurați și greu de determinat. Astfl și rezultatele au fost la unii subiecți cu un punctaj ridicat, la unii a fost un procentaj mediu, și la unii dintre subiecți a fost punctaju scăzut, din considerente ca nu au dat dovadă de răbdare și interesul de a vedea rezultatele finale.

Figura 1. Distribuția eșantionului în autoapreciere a relației interpersonale și a celor din jur

Tabelul 3. Tipurile de atitudini față de cei din jur

După interpretarea rezultatelor pentru tipurile de atitudini față de cei din jur a eșantionului format din 20 subiecți am primit rezultatele în felul umător:

La tipul Agresiv au fost predispuse 3 persoane cu procentaj mediu de creștere;

La tipul Autoritar au fost predispuse 5 persoane cu un procentaj considerabil în creștere;

La tipul Prietenos au fost predispuse 5 persoane cu un procentaj mărit considerabil înspre o atitudine pozitivă autoritară către membrii cuplului.

La tipul Subordonat au fost predispuse 7 persoane, este un număr mai mare la subiecții care au rezultate considerabil de mari ajungînd la 100%, de aici reese că rezultatele sunt foarte bune în atitudinile relației interpersonal și autoapreciere. Putem să ne dăm foarte bine seama că aici se prevede o stabilitate și un echilibru a procentajului care va domina încredere și armonie în cuplurile nou formate.

Tabelul 4. Relațiile Interpersonale în cuplu și în familie

Figura 2. Distribuția eșantionului în relații interpersonale

Din rezultatele obținute în urma interogării subiecților cu vîrsta cuprinsă 20-30 ani, pe un eșantion de 20 subiceți, rezultatele sunt în dependență de relația fiecăruia în parte.

Începutul relației:

8 persoane cu un procentaj 40-50% – un nivel mediu al percepției la începutul relației;

5 persoane cu un procental 50-60% – un nivel puțin ridicat al percepției relației între parteneri;

7 persoane cu un procentaj 80-90% – un nivel foarte ridicat al percepției între parteneri;

La etapa inițială la începutul relației avem un procentaj în creștere, astfel putem observa că cei mai mulți subiecți ocupă cel mai mare procentaj. Și astfel putem determina că procentaju v-a crește considerabil pe viitor a relațiilor interpersonale.

Relația în cuplu:

8 persoane cu un procentaj 60 – 80% – un nivel ridicat al percepției în cuplu;

12 persoane cu un procentaj 30 – 50% – un nivel scăzut al percepției între membrii cuplului.

La această etapă observăm că avem un procentaj în scădere ceea ce semnifică că cuplurile nou formate nu sunt pregătite pentru a se cunoaște reciproc, astfel unii dintre subiecti nu dispun de răbdare și toleranță de a forma un cuplu.

Relația în familie:

12 persoane cu un procentaj 90 – 100% – un nivel foarte ridicat al percepției membrilor în viața de familie;

persoane cu un procentaj 30 – 40% – un nivel scăzut al percepției și autoapreciere;

5 persoane cu un procentaj 10 – 20% – un nivel extreme de scăzut în ceea ce privește relația interpersonală în familie, astfel reese ca unii subiecți au familii formate dar nu apreciază ”sinele”, ”eul ideal”, apreciarea reciprocă;

La această etapă a vieții de familie, care foarte bine observăm ca este în scădere considerabilă.Acești membrii ai cuplului care au format familii sunt într-o stare de disconfort, depresii și dezechilibru al relației. De aici reese că fiecare cuplu trebuie să ia în considerare că aprecierea reciprocă, autoaprecierea sunt lucuri foarte importante pentru a forma un cuplu, o familie fericită.

Cea de-a doua parte a lucrului cu eșantionul de subiecți format din 20 persoane, din complexul de teste, am efectuat consiliere cu fiecare subiect în parte fiecare lucrînd individual cu testul IS-”Dembo Rubinștein”, ”Cum te apreciezi”, este o lucrare a stîrnit interesul persoanelor cointeresate de a percepe aspirațiile individuale. Fiecare subiect care a descoperit acest miracol, testul IS – Dembo Rubinștein”, au fost satisfăcuți de rezultatele obținute în ceea ce privește: autoaprecierea, nivelul de dezvoltare, determinarea caracterului, aprecierea capacităților.

Fiecare om își apreciază capacitățile , posibilitățile, caracterul. Nivelul de dezvoltare, de manifestare al unor calități individuale poate fi convențional comparat cu o linie, un punct al ei astfel simbolizînd cele mai joase valori, iar altul – cele mai înalte valori.

Mai întîi s-a explicat subiecților însărcinările, în ce mod să acționeze asupra testului și modalitatea de rezolvare a lui. În pagină se văd 7 linii de asemenea fel, se v-a nota cu semnul ” – ” un punct de pe fiacare linie, asfel apreciind manifestarea acestor calități în structura personalității dumneavoastră. Iar apoi cu semnul ”+”, nivelul dorit de dumneavoastră, în manifestarea calităților remarcate mai jos: Sănatate, Inteligență, Caracter, Autoritate la colegi, Mîini dibace,iscusință, Aspect exterior, Încredere în sine.

În conformitate cu concepția subiecților a acestui test, nivelul autoaprecierii se evaluează în modul următor:

Mai puțin de 44 mm autoapreciere joasă,

45 – 59 mm medie,

60 – 74 mm înaltă,

75 – 100 mm foarte înaltă.

Tabelul 5. Nivelurile de dezvoltare și apreciere a calităților individuale

Aspirații reale – de la 61 la 89 puncte, nivel optimal – 75 – 89 reprezentări certe despre propriile posibilități, aptitudini, condiție pentru afirmarea personalității.

90 – 100 – nivel al aspirațiilor neîntemeiat, personalitate incapabilă de judecată critic la adresa sa, mai puțin de 60 – indicator al defectelor ale dezvoltării personalității.

Iar autoaprecierea reală – de la 46 la 74, joasă – pînă la 45 poate predomina grup de risc, după 75 – supraapreciere (imaturitate, incapacitate de apreciere a propriilor calități, activitate, în special compararea cu alții).

Tabelul 6. Rezultatele pentru nivelul aspirațiilor

Rezultatele la acest nivel sunt în creștere considerabilă, ceea ce semnifică că subicții sunt tentați să-și determine nivelurile supraaprecierii.

Tabelul 7. Nivelul de aotoapreciere reală

Rezultatele la acest nivel sunt determinate cu 8 subicți care fac parte la nivelul mediu al Autoaprecierii, după care urmează nivelurile Înalte și Foarte Înalte cu 5persoane și 2 persoane, la care punctajul este în creștere iar subiecți sunt puțini la dezvoltarea Autoaprecierii reale, de aici reese ca unii subiecții supraapreciază cele mai nobile calități care le v-a reprezenta personalitatea individuală iar alții mai au nevoie de lucru asupra lor pentru a percepe aceste calități deosebite.

Tabelul 8. Rezultatele pentru motivația dezvoltării

La acest nivel al Motivației dezvoltării rezultatele au fost într-o tensiune și cu un punctaj scăzut, astfel reeșind la o concluzie că unii subiecți nu au nici un motiv de a-și dezvolta capacitățile și calitățile individuale. Iar unii subiecți abia încep să-și modeleze motive spre Motivația dezvoltării cu o tensiune internă, un dezechilibru dar oricum punctaju este în creștere. Deși unii subiecți la acest nivel au avut un punctaj crescut dar cu dezvoltarea unui conflict intern care predomină nemijlocit în Motivația dezvoltării.

” Dembo Rubinștein” spune că Motivația este un „concept fundamental în psihologie și, în genere în științele despre om, exprimînd faptul că la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri – trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri – care susțin realizarea anumitor acțiuni, fapte, atitudini”. Trebuințele sunt componente ale motivației care semnalizează o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Modelul ierarhic al trebuințelor ierarhică, la baza fiind plasate trebuințele fiziologice, iar în vîrful piramidei trebuințele referitoare la realizarea de sine.

Tabelul 9. Nivelul de dezvoltare a autoaprecierilor individuale

Rezultatele obținute au fost demonstrate în formă diagrmă pentru a observa mai exact npuncaju de creștere și de scădere a nivelurilor de dezvoltare, aprecierile individuale.

Figura 3. Distribuția eșantionului în aprecierea Sinelui

Următoarea diagram v-a demonstra nivelul de creștere a Motivația dezvoltării a eșantionului de subeicți care nemijlocit se vor demonstra.

Figura 4. Aprecierea Motivației în metode aplicative

Concluzie

În urma obținerii rezultatelor și repartizării datelor în forma grafică , observăm că Nivelul aspirațiilor a subiecților care au fost implicați în complexul de teste este cel mai înalt nivel și mai prosper, subiecții au rămas mulțumiți de rezulatele obținute, dînd dovadă de sinceritate, răbdare și devotement. Eșantionul de subiecți au cocretizat că sunt date personale în urma lucrului individual a fiecărui subiect în parte. Nivelul aspirațiilor spre dezvoltare este optimal determinat atunci, cînd se include între 60 – 89 mm, iar de la 75 la 89 – denotă o percepere adecvată a propriilor posibilități, perspective de dezvoltare a personalității. Rezultatele înalte 90 – 100 mm denotă o apreciere inadecvată a capacităților proprii iar cele joase pînă la 60 mm un nivel jos al aspirațiilor.

La al doilea nivel Autoaprecierea reală este foarte important această calitate rezonabilă pentru fiecare subiect. Rezultatele sunt medii, după care putem concretiza că eșantionul de subiecți au fost mulțumiți de rezultatele obținute. La acest nivel punctaju fiind în creștere apoi a descrescut. Astfel le-am propus subiecților să-și pună în evidență această calitate pentru că este una din cele mai importante nivele în dezvoltarea personalității.

Se consider că autoaprecierile realese conțin careva termini: 45 – 74 de la 75 la 100 se manifestă o supraapreciere, care denotă anumite problem a formării personalității, incapacitate de evaluare de sine în raport cu alții, lipsa unui potențial de dezvoltare. Mai puțin de 45 subapreciere, subiecții din această categorie alcătuind ”grupul de risc”, deoarece se manifestă puternic sentimental de neîncredere în sine sau de apărare.

Și respectiv la nivelul Motivația dezvoltării rezultatele sunt în medie creștere, după cum se observă, că eșantionul de 20 subiecți avînd un rezultat bun și reese că va crește considerabil, inspirîndu-și mai multe motive de a prospera spre un rezultat mai mare. Pentru a te simți apreciat la justa valoare, trebuie să ne autoapreciem capacitățile, posibilitățile, caracterul. Calitatea Motivației ne indică o predezvoltare astfel, pînă la 7 se va considera lipsa unei motivații, de la 20 – 40 aspirații sporite, soldate cu solicitări intense față de sine și în rezultatul final cu tensiune internă, astfe peste 40, cu conflict intern.

3. ASPECTE ALE CONSILIERII ȘI FORMĂRII SINELUI

Consilierea efectuată pe un eșantion format din 20 subiecți, format dintr-un complex restrîns de teste care au avut un scop lucru cu subiecții. Care pînă într-un final s-au vazut rezultatele subiecților cu virste cuprinse între 20-30ani. Astfel implicînd complex de teste s-a manifestat foarte bine, observînd rezultatele subiecților din diferite stadia de creștere sau scădere a satisfacției în cuplu, relația de autocunoaștere, relații interpersonale, cunoașterea de sine, astfel apreciind procentaju și punctaju testelor prelucrate Leary și IS Dembo Rubinștein, am observant că unii subiecți au nevoie de cîteva Metode, Tehnici de Formare a cuplului, familiei fericite. De aceea am constatat după datele din rezultatele obținute că din eșantionul de subiecți sau format doua delimitări adică două grupe de subiecți, fiecare a cîte 10 subiecți, o grupă de 10 persoane sunt cu un procentaj mai slab, iar alții 10 subiecți sunt cu un procentaj mai ridicat. Luînd în considerare că Metodele și Tehnicile sugerate subiecților vor fi diferite și în urma prelucrării și interpretării lor vor fi rezultate diferite a subiecților.

Prima Tehnică sugerată subiecților celor cu un procentaj scăzut în Autocunoașetre și Dezvoltarea respectului de sine:

Tehnici de Autocunoaștere

1. Tehnica: A conștientiza, aici și acum, sunt conștient de….

Această tehnică durează 45min, și are ca scop de a lărgi simțul cunoașterii de sine . De a scoate la iveală relația din trecut și viitor astfel mereu de analizat prin prisma prezentului. Această tehinică ne descrie pe noi înșine ”aici și acum”, ne descrie gindurile noastre.

2. Cine sunt eu?…

Această tehnică este concepută pentru a-i obișnui pe subiecți într-un mod conștient, cu sentimente și gînduri despre problemele lor personale. Astfel subicții își vor da seama că au numeroase calități positive și în acest caz vor putea reflecta calitățile admirabile partenerilor de cuplu.

3. Tehnica: Spunemi cine ești…

Această tehnică durează 30min și defapt este inspirată dintr-o meditație hindusă. Fiind punctual nodal al ”iluminării intensive”. Este o introspecție asupra a ceea ce ești tu, fără o oarecare raportare la un obiect exterior. Astfel în această metodă este nevoie de a allege un partener cu scopul de a te asculta și ccea ce reflect asupra fiecărui subiect executînd acestă tehnică, astfel propria personalitate, propria identitate la momentul actual sunt în proporție de creștere. Subiectul își exprimă sentimentele verbal și corporal, această tehnică îi vor ajuta pe subiecți cum să-și manifeste un comportament nobil în fața partenerului.

4. Tehnica: Terapie și meditație ”Cele patru poziții”,..

Această tehnică este o activitate relaxantă, astfel sbiecții de vor confrunta cu propriile stereotipuri, vor putea ușor face deosebiri între oameni, aceasta scoate în evidența că oamenii au între ei asemănări și deosebiri, și că suntem fiacre unici, singulari, deoarece nu sunt toți exact la fel. După această tehnică vor putea ușor determina ce este bine pentru ei și ce este rău, vor putea observa neajunsurile și astfel vor ști exact unde să acționeze doar pentru a forma un cuplu cu o satisfacție deplină.

5. Tehnica: Te iubesc…Nu te iubesc (Nevoia de a iubi și de a fi iubit).

Această tehnică durează aproximativ 30 min, este o modalitate a comportamentului subictului față de a doua jumătate, ceea ce inspiră satisfacție, dragoste, afectivitate, anume ce sentimente predomină în mintea sa atunci în momentul tehnicii. Este nevoie să găsești o persoană prin preajmă să-ți imaginezi că ești cu iubitul tău și începi să spui: ”Te iubesc pentru că….”, sau ”Te iubesc atunci cînd…” , astfel subictul va repeat această tehnică și astfel ușor vor putea determina această afectivitate între membrii cuplului.

6. Tehnica: Îmi spun părerea, ofer o mîngîiere

Aici se manifestă o stare de tandrețe, dominare, frumusețe și ceea ce apreciază frumos, această tehnică se face în grup și se manifestă o energie pozitivă spunînd unul altuia ”sunteți formidabil, aveți un zîmbet frumos, felul tău de a spune ce gîndești”, atunci subiecții implicați în astfel de tehnică își inspiră dispoziții bune, se iubesc pe ei înșiși, manifestă un comportament adecvat cu persoana iubită, astfel au un procent foarte mare că relația lor se va forma foarte frumos.

7. Tehnica: Despre cum să purtăm o discuție pozitivă cu noi înșine

Subicții în această tehnică vor predomina o discuție pozitivă cu ei înșiși, astfel fiind o tehnică eficientă care îi ajută să-și creeze o imagine de sine pozitivă. De aici reese că această tehnică are ca scop să pună subiecții într-o formare competent și să îi facă să înțeleagă că prețuirea de sine este benefică pentru propria imagine de sine, subiecții au ca scop să se prețuiască pe ei înșiși, și să-ți laude propriile trăsături positive, după cum arată Donald Felker, un expert în imaginea de sine, și exprimîndu-se astfel, imaginea de sine este calea reușitelor și succeselor în cuplu, în familie. Pozitivitatea subiecților dupa această tehnică s-a demonstrat cît de bine s-au implcat, și cît de bine vor acționa în rezolvarea problemelor apărute în cuplu, sau cît de ușor vor forma un cuplu. Prin aceasta se v-a arăta frumusețea sufletului și scopul de a se forma a propriei persoană.

Tehnici conceptuale din viziunea afectivității

Afectivitatea umană este un proces psihic care se activează de la naștere și astfel sufeă modificări pe parcursul vieții, transformîndu-se în scopul realizării unor necesități fundamentale, în primul rînd a celor sociale. Omul învață arta dragostei, a comasiunii, a empatiei, asimilează diverse metode de dirijare a pulsațiilor emotive, își dezvoltă sentimentele morale, estetice.

Afectivitatea se subînțelege ca un subsistem al vieții psihice, care, în interrelație cu alte subsisteme, asigură integrarea și adaptarea în ambianță, oferă posibilitatea unei trăiri științifice ce se relevă într-un caracter integrativ – sistematic al afectivității. Afectivitatea poate fi modelatoarea subtilă a începuturilor și sfîrșiturilor de drumuri și orizonturi de viață care se cîștig sau se pierd. Ea se dezvoltă prin implicarea imitării comportamentului celor din ambianța socială, prin diferite antrenamente care duce la formare de deprinderi și cunoștințe. Afectivitatea, fiind o tensiune a întregului organism, produce simultan o vibrație la nivel organic, psihic și comportamental, ce se supune legilor dinamicii întregii personalități. Astfel înglobînd procese simple, slab controlate de rațiune și complexe care se constituie și se dezvoltă pe parcursul vieții și activității individului uman, determinînd un șir de factori: ereditari, instructivi, se manifestă ca un puternic factor motivațional, dezvoltarea ei ducînd la modificarea necesităților, intereselor, orientărilor, aspirațiilor, iar aceste componente motivaționale determină caracterul emoțiilor, sentimentelor și pasiunilor. Prin noțiunea de afectivitate se desemnează ansamblul de reacții emoționale spontane, de elemente marcate prin conștiință și pasiuni generate de anumite atitudini, necesități, trebuințe, interese, idealuri, aspirații pe care omul le trăiește intînd în contact cu ambianța naturală și socială. Sfera afectivă și organismul nu pot acționa fără stimularea volitivă și impulsurile conștiente sau inconștiente. Înțelegerea afectivității va fi incompletă, dacă nu se va studia toate raporturile care există între ea și personalitate ca o formațiune complexă și integră, fiind deosebit de profundă și corelată cu orientările, convingerile și idealurile personalității. Structura emoțională se deosebește de la un individ la altul, după nivelul de activism, inițiativă, profunzimea și intensitatea trăirilor. Formarea structurii emoționale a personalității depinde de următoarele condiții deosebit de importante: particularitățile sistemului nervos, condițiile de viață și de activitate, necesități și interese, cercul și caracterul comunicării, nivelul de dezvoltare al autoreglării, abilitatea de atrece la emoțiile negative la cele pozitive.

O. Ewert distinge trei forme ale stărilor afective: dispozițiile, tonurile trăirilor, sentimentele în sens restrîns. El nu separă sentimentele de emoții.

Conform remarcii lui U. Șchiopu, afectele, emoțiile, sentimentele și pasiunile sunt forme de existență a afectivității. Sfera afectivă constă din emoții fundamentale, complexe de emoții, stimuli și interacțiunea lor. În ea sunt incluse diverse fenomene emoționale: tonul emoțional, reacția emoțională sau procesul emoțional, starea emoțională (stres, neliniște, încordare, frustrare), calitățile emoționale ale personalității. Afectivitatea este trăire diferențiată ca stare față de situații, evenimente, persoane, conținuturi de comunicări la care se participă. Expresiile afectivității, dacă sunt legate de un moment sau o situație, se numesc afecte sau emoții. Afectivitatea sau emoționalitatea poate fi activă sau pasivă, aceeași realitate psihologică este desemnată de diverși autori prin sinonime „sfera afectivă”, „sfera emoțională”, „viața emoțională”, „afectivitate” și deasemeni se folosesc și sinonimele termenii „sfera afectivă” și „afectivitate”.

U. Șchiopu cosideră că stările emotive se consumă începînd cu stările euforice legate de succese, stări de enervare, depresie, durere în cazuri de eșecuri și mai ales de stresuri provocate de acestea, de efectele competițiilor și nu de puține ori, aceste trăiri consumă o cantitate foarte mare de anxietăți în competență cu sine. Omul trăiește zilnic diferite stări de diferită durată și intensitate, caracterizîndu-se legitățile sale de formare. Dispoziția afectivă este cea mai răspîndită stare emoțională de slabă intensitata,durată considerabilă, difuză, generalizată, mai puțin conștientizată de către individ. Deaceea omul trebuie să cunoască toate stările, fenomenele, trăirile, petrecute în viața sa, cu care se întilnește zi de zi.

Tehnica caracteristica defavorizărilor afective

Caracterul dinamic al vieții, în condițiile actuale, astfel cerînd modificări permanente de personalitate și comportament. Trecerea prin faza afirmării și integrării poate accentua negativ, uneori, comportamentul, agitîndu-l, în sensul unei exaltări prin bravură și performanță, cu dominanță afectivă pasionată pentru prietenie și relații intime. După stabilitatea emoțională depinde de particularitățile sferei emoționale, nivelul controlului cognitiv, însușirile comunicative, particularitățile comportamentului expresiv, nevelul autoaprecierii, tipul sistemului nervos și manifestarea funcțiilor psihice elementare. Stabilitatea emoțională este un fenomen determinat de diferiți factori: puterea necesităților, particularitățile temperamentului, diferențierea componenților structurali ai personalității. Cu cît mai bine va fi cunoscută această diferențiere, cu atît mai multe perspective se vor deschide pentru un control mai eficient al acțiunilor personale în condiții emoționale semnificative. Defavorizările afective sunt numeroase, iar în cazuri de intensă dereglare sunt foarte grave. Ele se caracterizează prin diminuarea sau intensificarea sensibilității în raport cu norma. Experiența afectivă se nuanțează și datorită raporturilor nemijlocite și antrenării diferite situații din viață. O energie emoțională mare este un puternic stimulent pentru comportamentele satisfăcătare manifestate emoțional de către om.

Fiecare dintre subiecți vor aprecia acestă schemă a satifacției în cuplu după cum o percepe în sinea lui. Pe parcursul relației vor da dovadă de aceste trăsături, deși unii încă nu le percep ce semnificație are fiecare din ele. Atunci le explic subiecților toate caracteristicile, anume ele joacă un rol foarte important în viața fiecărui subiect în parte, în viața de cuplu cît și în viața de familie.

Figura 5. Aspectele necesare a satisfacției în cuplu

În special ambelor grupe formate a cîte 10 subiecți fiecare, am considerat că ar fi mult mai benefic daca aș mai aplica cîteva metode, chestionare, care în principiu vor fi benefice pentru a forma un cuplu deosebit.

Metodele lui W. Snell, sunt chestionare de lucru individual și sunt multidimensionale în relațiile de cuplu. Adică acest chestionar a fost elaborat pe baza ideilor W. Snell și validat ca un instrument de măsură a tendințelor psihologice asociate în special relațiilor intime. Totodată este posibil de măsurat standardizarea satisfacției în privința relației prin folosirea subscalelor chestionarului. Acest chestionar v-a fi conlucrat de fiecare subiect în parte, astfel vor observa ce fel de relație are fiecare din ele, vor determina respectul față de relație la ce nivel se află, controlul intern al relației, frica de a forma o relație, nivelul satisfacției în cadrul cuplului. Fiecare subiect în parte se v-a determina acesta tendințe cu propria conștientizare.

Chestionarul are întrebări grupate în 12 scale, conținînd fiecare cîte 5 itemi, care vizează cîte un sector particular în cadrul stabilirii și tratării unei relații intime. Astfel, sunt abordate următoarele aspecte:

Respectul față de relație,

Preocuparea subiectului de propria sa relație,

Controlul intern al relației,

Conștientizarea acesteia,

Motivația de a avea o relație

Controlul extern al relației,

Teama față de o relație,

Asertivitatea,

Depresia,

Monitorizarea acesteia,

Satisfacția în cadrul relației.

La fiecare din cele 60 de afirmații subiectul trebuie să răspundă în funcție de măsura în care această afirmație este valabilă pentru el cu o literă de la A la E, litere care ulterior se cuantifică și se pot interpreta rezultatele obținute de subiecți pe cele 12 scale vizate.

Astfel unde A – nu mă caracterizează deloc este contat cu 0

B – mă caracterizează într-o formă foarte mică și este contat cu 1

C – mă caracterizează într-o oarecare măsură și este contat cu 2

D – mă caracterizează relativ bine este contat cu 3

E – mă caracterizează foarte mult este contat cu 4

Astfel prin adunarea scorurilor obținute la fiecare întrebare se obțin 12 subscoruri pentru cele 12 subscale. Scorurile pentru fiecare subscală se încadrează între 0 (dacă subiectul va răspunde cu A toate cele 5 întrebări ale subscalei) și 20 (dacă subiecții vor da răspuns cu E la cele 5 întrebări ale subscalei). Astfel cu cît scorul obținut la o subscală este mai mare, cu atît caracteristica respectivă este mai importantă pentru subiect cu privire la relația sa. Un aspect important îl reprezintă perspectiva de abordare a problemei și anume: relația prezentă în care este implicat subiectul, o relație încheiată sau de fapt o relație imaginară.

Cele 12 scale se referă la:

Respectul relației – itemii acestei subscale se referă la tendința generală de a evalua pozitiv capacitatea proprie de a relaționa intim cu un partener. Această subscală a fost concepută să măsoare în ce grad oamenii ajung să dispună de un sentiment de respect ținînd cont de aspectele intime ale vieții lor și măsura în care sunt încrezuți în relația lor intimă (1,13,25,37,49).

Preocuparea subiectului de propria sa relație – este definită ca tendință de a deveni absorbit de aceasta, obsedat de ea, pînă într-un moment cînd subiectul va exclude orice gînd la alt subiect (2,14,26,38,50).

Controlul intern al relației – itemii acestei subscale se referă la convingerea oamenilor că aspectele intime ale vieții lor sunt determinate de controlul propriu, astfel acești itemi sunt cu scopul de a măsura expectanțele oamenilor, că ei singuri își pot influența relațiile intime (3,15,27,39,51).

Conștiința relației – acești itemi se referă la conștiința aspectelor intime ale relației proprii. Acești itemi au fost construiți pentru a observa tendința oamenilor de a gîndi și de a reflect asupra naturii a relației intime a fiecărui subiect (4,16,28,40,52).

Motivația relației – itemii subscalei se referă la motivația de a avea activitate intimă și de a subordona aspectele intime a relației între parteneri, mai exact itemii sunt desemnați să măsoare motivația subiecților de a se implica în relații intime (5,17,29,41,53).

Anxietatea privind relația – acești itemi ai scalei se referă la sentimentele de anxietate asociate aspectelor intime ale vieții subiectului. Mai exact, itemii au fost construiți pentru a pune în evidență tensiunea, disconfortul, anxietatea subiecților vizavi la relațiile intime a partenerilor de cuplu (6,18,30,42,54).

Asertivitatea relației – itemii se referă la tendința de a fi asertiv în privința aspectelor intime ale vieții. De obicei în particular acești itemi măsoară caracteristica de a fi asertiv, și anume de a decide cu privire la relațiile intime, de a se baza pe forțele proprii în împlinirea și perseverența în relațiile intime (7,19,31,43,55).

Depresia legată de relația intimă – se definește ca tendința de a evalua relațiile intime proprii într-un mod negativ și de a simți deprimat în privința statusului relației intime proprii (8,20,32,44,60).

Controlul extern al relației – itemii subscalei se referă la convingerea oamenilor că relațiile lor intime sunt determinate de experiențe și influențe care sunt în afara controlului lor. Mai exact, itemii determină, expectanța oamenilor că relațiile intime sunt în mare parte determinate de forțe pe care ei înșiși nu le pot anticipa sau influența (9,21,33,45,57).

Monitorizarea relației – acești itemi subscalei se referă la conștiența reacției altor oameni față de relațiile intime ale subiectului. Itemi au fost desemnați pentru a pune în evidență cum este percepută reacția altor oameni față de relațiile intime ale subiectului, a proiecției imaginii relației proprii în ochii altor oameni (10,23,34,46,58).

Teama de relație – la unele persoane înainte de a începe o relație predomină un simptom de frică, este teama oamenilor de a se implica intr-o relație intimă cu un alt partener. Mai exact, acești itemi evaluează int-un mod direct în ce măsură oamenilor le este frică de o relație intimă (11,23,35,47,59).

Satisfacția în relația intimă – se referă mai exact la evaluarea statusului nevoilor proprii ale subiecților. Într-un mod mai concret acești itemi arată subiecților, modul de măsurare a gradului de nevoi intime într-o relație dacă sunt satisfăcute și în ce măsură (12,24,36,48,60).

Sunt indicate afirmațiile și subiecții vor lucra cu această metodă de sinestătător, toate afirmațiile se referă la relațiile intime. Cum ar fi o relație intimă înseamnă o relație strînsă cu un singur partener în care există o atracție sexuală între parteneri și vor determina fiecare din subiecți gradul satisfacției în cuplu.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Concluzii

După rezultatele acestei lucrări, în care am depus inițiativă și entuziasm ca să ajungem la un final plăcut. În special rezultatele finale a subiecților a fost în creștere continuă. Acest interes mare a fost conlucrat cu eșantionul de 20 subiecți dintre care cu vîsrte diferite 20 – 30ani, astfel subiecții în urma acestui complex de lucrări oferite au rămas mulțumiți în mare măsură, astfel subiecții la moment sunt calmi, entuziasmați, cu o dorință mai mare de a forma sau de a menține o relație, un cuplu într-o armonie plăcută, deacum fiecare din ele vor ști cum să acționeze asupra partenerului și asupra relației, în orice situație prevăzută, vor găsi ușor soluția de rezolvare a oricărei probleme. Subiecții au lucrat individual la cerințele cerute de la ei, si-au afirmat propria personalitate și astfel au primit rezultatele dorite.

În urma recomandărilor date de mine, subiecților le-am recomandat un șir de metode și tehnici de la care li s-a ridicat interesul de a cunoaște și mai mult din ceeace predomină noțiuni psihologice din viața cuplului, familiei, într-un final vor avea capacități de a scoate în evidență gradul de satisfacție între parteneri. În special eu am rămas complet mulțumită de comportamentul adecvat care l-au dat dovadă și inițiativă, interese mari de a percepe într-o lume de cunoștințe, într-o lume a intereselor proprii, și de a percepe modul de conștientizare a fiecăruia din ei. Am fost mulțumită de implicarea subiecților în cerințele cerute și la rîndul meu mi-a făcut plăcere să aplic consiliere acestor persoane.

Mi-a făcut plăcere să le deschid calea spre multe aspecte interesante, din viaț a de cuplu, familie, fiecare din subiecți au respectat condițiile și cerințele propuse, și într-un final au ajuns la concluzia că interesul este mai mare și dorința de a merge mai departe, de a deschide noi oportunități din viață. Consilierea psihologică a femeilor cu vîrsta cuprinsă (20 – 30 ani), poate la rîndul ei să confirme utilitatea în următoarele situații din viața de cuplu nou format sau viața de familie, cum ar fi:

Debutul gradului de satisfacție,

Unele situații, probleme neplăcute prin care au trecut ambii parteneri,

Stabilitatea emoțională a cuplului,

Debutul sau găsirea soluțiilor de rezolvare a problemelor,

Rolul afectivității între parteneri,

Obiectivele cunoașterii Sinelui.

La nivelul lotului de subiecți experimental am analizat cîteva opinii privind condițiile de dezvoltare a satifacției în cuplu. Consilierea psihologică acordată eșantionului de subiecți prin intermediul cărora am primit rezultate în ceea ce se manifestă o adaptare a conlucrării cu consilierea. După opiniile mele privind condițiile de lucru cu eșantionul de subiecți, este necesar să țină cont de regulile care fac parte din viața fiecărui subiect în parte și nemijlocit de ținut cont de următoarele recomandări propuse în ceea ce privește satisfacția în cuplu și autocunoașterea.

Recomandări

Aș porni cu o inițiativă de recomandare eșantionului de subiecți un complex de teste care la rîndul lor vor avea nevoie de ele pe parcursul vieții. Cum ar fi:

Testul K.Leonhard – accentuările de caracter care domină manifestări comportamentului, în special trebuie de ținut cont că în formarea unei relații, manifestarea caltăților de caracter are o însemnătate importantă.

Testul Vasserman și Gumeniuk – tipul activismului comportamental ceea ce predomină: incapacitate de relaxare, suprasolicitare, lupta pentru succes, hiperactivism toate lucrurile se manifestă în grabă.

Testul T Leary – relații interpersonale care au ca scop cunoașetere partenerilor, cunoașterea de sine și aprecierea și autoaprecierea la nevel înalt.

Test de personaliatate Cattell – acest test demonstrează măsurarea dimensiunilor de personalitate, comportamentul prin anumiți factori se identifică personalitatea, în ceea ce privește importanța acestui test semnifică un rol important în viața fiecarei persoane de a forma un cuplu, o relație, astfel trecînd prin evaluarea acestui test, vor putea ușor să cunoască tipurle de personalitate care predomină în viața sa.

După cum privim recomandările sunt destinate fiecărui subiect în parte, sunt sigură că ținînd cont de recomadările propuse mai sus, se vor forma mai ușor ca personalitate și vo avea dorință să facă schimbări în viața lor, astfel formînd un cuplu apreciabil și să dee dovadă de comportamente psihologice adecvate normelor enumerate:

Aspecte afective,

Aspecte cognitive,

Aspecte comportamentale,

Aspecte psihofiziologice,

Aspecte de personalitate,

Aspecte raționale.

Astfel subiecții vor rămîne frapați de însăși schimbările care au avut loc în viața lor. Într-un final ar mai fi careva recomandări eșantionului de subiecți, deși sunt cele mai importante calități, aspecte, din viața omului care ne întîlnim cu ele zi de zi și cu ele manifestăm schimbări în comportament, în cuplu și în familie între parteneri.

Cum ar fi:

Să mențină satisfacția relației,

Să țină cont de părerile reciproce,

Să găsească soluția de rezolvare a oricărei neplăceri apărute,

Să posede comportament adecvat între parteneri,

Sa-și formeze propriile opoziții în societate,

Să se formeze ca personalitate,

Să dispună de încredere între parteneri,

Să perceapă nivelul de afectivitate,

Să cunoască nivelul de autocunoaștere și autoapreciere,

Să perceapă fiecare din ei ce semnificație importantă are noțiunea de Satisfacție în cuplu.

Astfel eșantionul de subiecți format din 20 persoane, ținînd cont de aceste recomandări vor putea ușor să conlucreze cu partenerii lor, cu scopul de a forma cupluri, familii, decente și frumoase. Vor predomina o armonie și o satisfacție în cuplu restrînsă și puternică.

BIBLIOGRAFIE

Albu M.Construirea și utilizarea testelor psihologice. Cluj-Napoca: Clusium, 1998. 220 p.

Allport G. W. Structura și dezvoltarea personalității. Bucuresti: EDP, 1981. 256 p.

Allport G.W. Structura și dezvoltarea personalității. București: Didactică și Pedagogică, 1991. 350 p.

Atkinson R. Introducere in psihologie. București: Tehnică, 2002. 270 p.

Attkinson R. Attkinson Introducere în psihologie. București: Tehnică, 2002. 120 p.

Boncu Ș. Eul în cogniția socială. Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iași: Polirom, 1996. 153 p.

Boncu Ș. Eul în cogniția socială. Aspecte contemporane. Iași: Polirom, 1996. 190 p.

Coopersmith S. Inventaire d’estime de soi. Paris: Edition du Centre de Psyhologic Aplique, 1984. 230 p.

Cosmovici A. Psihologie general. Iasi: Polirom, 2005. 140 p.

Cowan W. M. Harter D. H. & Kandel E. R. The emergence of modern neuroscience. Some implications for neurology and psychiatry. NY: Annual Review of Neuroscience, 2000. 391 p.

Crăciun A. Stima de sine. Științe socioumane. Iași: Fundația Academică ”Petre Andrei”, 1998. 198 p.

Dafinoiu I. Personalitatea. Metode calitative de abordare. Iași: Polirom, 2002. 265 p.

Dafinoiu I. Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observație și interviul. Iași: Polirom, 2002. 260 p.

Doise W. Deschamp J-C. Mugny G. Psihologie social experimental. Partea 1.2. Definire de sine și identitate socială. Iași: Polirom, 1995. 290 p.

Golu M. Natura psihicului uman – problema cercetării interdisciplinare. În: Revista de Psihologie, 1984, nr. 4, p. 80-90

Golu M. Bazele psihologiei generale. Bucuresti: Universitaria, 2002. 340 p.

Golu M. Dinamica personalității. București: Geneze, 1993. 220 p.

Grama D. Preferință interpersonală. București: Geneze, 1974. 80 p.

Giorgescu M. Introducere în consilierea Psihologică. București: Polirom, 2002. 191 p.

Havîrneanu C. Cunoașterea psihologică a persoanei. Iași: Polirom, 2000. 190 p.

Howitt D. Cramer D. Introducere în SPSS pentru psihologie. Iași: Polirom, 2010. 320 p.

Iluț P. Matei L. Psihologie socială. Cluj: Clusium, 1994. 200 p.

Iluț P. Sinele și cunoașterea lui. Iași: Polirom, 2001. 120 p.

Kandel E. R. Breaking down scientific barriers to the study of brain and mind. NY: Neuroscience, 2000. 290 p.

Lilienfeld S. O. Lynn S. J. Namy L. L. & Woolf N. J. Psychology. From inquiry to understanding. Boston: Allyn & Bacon, 2011. 180p.

Mamali C. Intercunoaștere. București: Științifică, 1974. 240 p.

Miclea M. Psihologie cognitivă. Cluj-Napoca: Gloria, 1994. 165 p.

Moscovici S. Psihologia social a relațiilor cu celălalt. Iași: Polirom, 1998. 200 p.

Munteanu A. Psihologia cuplului și adolescentului. Iași: Augusta, 1998. 180 p.

Murry J. Puterea extraordinara a subconstientului tau. București: Deceneu, 1995. 175 p.

Opre A. Inconștientul cognitiv. Modele teoretice. Suport experimental și aplicații. Iași: Polirom, 2012. 350 p.

Osterieth P. Copilul și familia. București: Didactică și Pedagogică, 1973. 270 p.

Popa M. Statistici multivariate aplicate în psihologie. Iași: Polirom, 2010. 168 p.

Purves D. Augustine G. Fitzpatrick D. Hall W. La Mantia A. S. White L. Neuroscience (ed. a 3-a). Massachusetts: Sinaue, 2010. 210 p.

Radu I. Introducere în psihologia contemporană. Cluj Napoca: Sincron, 1991. 185 p.

Radu I. Introducere în psihologia contemporană.Termeni cheie. București: Babel, 1991. 185 p.

Radu I. Imaginea de sine și percepția social. Radu I. Psihologie socială. Cluj Napoca: Albatros, 1994. 230 p.

Radu I. Imaginea de sine și percepția social. București: Babel, 1994. 270 p.

Radu I. Miclea M. Albu M. Nemes S. Moldovan O. Szamoskozi S. Metodologie psihologică și analiza datelor. Cluj Napoca: Sincron, 1993. 320 p.

Sadler T. W. Langman’s Medical Embriology. Lippincott. Philadelphia: Williams & Wilkins, 2011. 190 p.

Șchiopu U. Dicționar de psihologie. București: Babel, 1997. 357 p.

Șchiopu U. Verza E. Psihologia vîrstelor. Ciclurile vieții. București: Didactică și Pedagogică, 1997. 280 p.

Șchiopu U. Dicționar de psihologie. București: Babel, 1997. 357 p.

Șchiopu U., Verza E. Adolescență, personalitate și limbaj. București: Albatros, 1989. 250 p.

Smith E. Nolen-Hoeksema S. Fredrickson B. L. & Loftus G. R. Atkinson & Hilgard. Introducere în psihologie. Bucuresti: Tehnica, 2005. 180 p.

Tudose C. Gen și personalitate. București: Tritonic, 2005. 220 p.

Turliuc M. N. Psihologia cuplului și a familiei. Iași: Performantică, 2004. 290 p.

Van Pelt N. Secretele comunicării. București: Viață și Sănătate, 2006. 200 p.

Ziglar Z. Secretele căsniciei fericite. București: Curtea Veche, 2001. 285 p.

Zlate M. Eul și personalitatea. București: Șansa – SRL, 2000. 190 p.

Zlate M. Introducere în psihologie. Bucuresti: Șansa – SRL, 1996. 300 p.