Rolul Grupurilor de Suport de Tip Alcoolici Anonimi In Reducerea Recaderilor In Alcoolism
Cuprins
Abstract
Rezumat
Introducere
Capitolul 1. Cadrul teoretic
Alcoolismul
Prevalența consumului de alcool
Motivații și factori de risc în consumul abuziv de alcool
Tipuri de consumatori și criterii de diagnostic în alcoolism
Implicațiile consumului de alcool asupra stării de sănătate
Neurotoxicitatea alcoolului
Efectele alcoolului asupra vieții sociale
Modele explicative privind dependența de alcool
Modelul biomedical
Modelul biopsihosocial
Modelul Cercurilor lui van Dijk
Tratamentul în alcoolism
Suportul social în tratamentul și abstinența în alcoolism
Programul „Alcoolicilor Anonimi” în România
Prevenirea recăderilor
Capitolul 2. Obiectivele și ipotezele cercetării
2.1. Obiective generale
2.2. Obiective specifice
2.3. Ipotezele cercetării
Capitolul 3. Metodologia cercetării
3.1. Design
3.2. Participanți
3.3. Instrumente de cercetare
3.3.1. Măsurarea suportului social. Berlin Social-Support Scales
3.3.2. Interviul structurat
3.4. Procedura de cercetare
Capitolul 4. Rezultatele cercetării
4.1. Analiza datelor
Rezultatele analizelor de corelație suportul social – recăderi
Corelația între datele interviului și nivelul recăderilor
Testul T asupra suportului social
Interpretarea rezultatelor
Capitolul 5. Concluzii și implicații
5.1. Concluzii majore și aplicații practice
5.2. Limitele studiului și directive noi de cercetare
Bibliografie
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
ABSTRACT
The current study focuses on finding a relationship between the social support perceived by those being treated for alcoholism, the number of relapses these individuals have, and the difference in the perceived social support received by patients in a support group such as the „Alcoholics Anonymuous”(A.A.) and those in state clinics.
The first hypothesis of the research tests whether there will be a significant difference in the perceived social support by patients belonging to a support group (experimental group), and by those not belonging to such a group (the control group); the second hypothesis that we will focus on is that in both groups, there will be a corelation between the score obtained at the Berlin Social-Support Scales (BSSS) questionare and the number of relapses of patients in the study, such as that those who will perceive a greater social support, will have less relapses. Therefore, we would expect a high BSSS score to be in negative correlation to the number of relapses in both study groups.
The total number of subjects used in this study was 40 and they were split up in two groups of 20 participants each, such that the first group was selected among those that participate in a type of support group such as the A.A. and the other 20 were those that did not participate in such a group, being treated in a state clinic. Participants in both study groups were adminsitered a questionare for measuring social support (BSSS) and a structured interview. In order to test the above mentioned hypothesis, the corelation was used and the T test finally applied to compare the average social support from the two selected groups.
The first hypothesis holds true: those that participate in the support group have a stroger perception of the support than those who do not participate. The second hypothesis does not hold true for either of the two groups, which leads us to thinking that the higher the social support that exists, the higher the number of relapses.
In the future, we propose that this study be resumed on a greater number of participants, as well as taking into consideration the cultural dimension of the perceived social support.
REZUMAT
Prezentul studiu are în vedere cercetarea existenței unei relații înte suportul social perceput de persoanele care suferă de alcoolism și numărul de recăderi ale acestora și diferența de suport social perceput de pacienții care participă la un grup de suport de tip „Alcoolici Anonimi”( A.A.) și cei din clinica de stat.
Prima ipoteză a cercetării este faptul că va exista o diferență semnificativă a perceperii suportului social de către pacienții care fac parte dintr-un grup de suport (grupul experimental), față de cei care nu fac parte dintr-un astfel de grup (grupul de control), iar cea de-a doua ipoteză este aceea că cea de-a doua ipoteză pe care ne vom axa este aceea că în ambele grupuri va exista o corelație între scorul la chestionarul Berlin Social-Support Scales (BSSS) și numarul de recaderi ale participanților la studiu, prin faptul că cei care vor percepe un mai mare suport social vor avea un număr mai mic de recăderi. Astfel, ne așteptăm ca scorul ridicat la BSSS să coreleze negativ cu numarul de recaderi in ambele grupe vizate.
Totalul subiecților pentru acest studiu a fost de 40 și au fost împarțiți în două loturi de câte 20 de participanți, astfel că primul lot a fost selectat din rândul celor care participă la un grup de suport de tip A.A., iar ceilalți 20 din rândul celor care nu participă la un astfel de grup, dintr-o clinică de stat. Participanților din ambele grupe li s-a administrat un chestionar de măsurare a suportului social (BSSS) și un interviu structurat. Pentru a testa ipotezele enunțate mai sus am folosit corelația iar în final am aplicat testul T pentru a compara mediile suportului social de la cele două grupe selectate.
Prima ipoteză se confirmă: cei care participă la grupul de suport au o percepție mai puternică a existenței acesteia decât cei care nu partcipă. Ce-a de-a doua ipoteză nu se confirmă pe nici unul din cele două loturi, lucru care ne duce cu gândul la faptul că, cu cât suportul social crește cu atât crește și numaărul recăderilor.
Pe viitor propunem ca acest studiu să fie reluat pe un lot mai mare de subiecți și de asemenea să fie luată în considerare dimensiunea culturală a perceperii suportului social.
INTRODUCERE
În România, alcoolismul constituie de mulți ani o problemă serioasă. Dependența de alcool sau alte droguri se conturează ca o problemă din ce în ce mai gravă a societății noastre (WHO, 2008), astfel că se impune o schimbare de atitudine și considerăm, un lucru esențial, eliminarea tradiționalelor etichetări și rețineri privind alcoolismul.
Trăim într-o lume care se schimbă în mod alert, la fel ca și regulile după care ne ghidăm în viață. Într-o lume în care valorile nu mai sunt atât de clare și de cele mai multe ori tinerii sunt puși în situația de a lua decizii de adulți cu privire la ce e bine și ce e rău. Majoritatea tinerilor învață să bea alcool de la părinți sau de la rude apropiate (WHO,2009). Aceștia observă efectele consumului, faptul că e ceva plăcut și că acest comportament îl dezvoltă „oamenii mari”. Tinerii încep să bea de obicei pentru a intra în societatea adulților și odată ce au învățat să bea alcool, aceștia beau dintr-un singur motiv: își doresc efectul produs de drogul alcool. Mulți oameni, prin consumul de alcool, încearcă să scape de stresul vieții cotidiene și o mare parte dintre ei în anumite momente se întreabă de ce trebuie să sufere sau de ce viața lor este atât de goală și de lipsită de sens. Până la urmă fiecare dintre noi are nevoie de o motivație, de un scop și de un sens în viață pentru a merge mai departe, chiar dacă sensurile sau scopurile gasite de noi nu reprezintă în realitate, „adevărul” (David, 2006). Unii oameni își pierd motivația de a trăi, își pierd semnificața și sensul vieții, iar pentru a umple acest gol imens găsesc diferite comportamente de substitut: unii încearcă să adune bunuri materiale, unii se folosesc de sexualitate sau de relații nesănătoase cu alți oameni, alții râvnesc la prestigiu, iar alții caută disperați eliberarea din suferințele și greutățile zilnice prin consumul de alcool sau alte droguri, iar ca rezultat pot deveni dependenți de un stil de viață care în cele din urmă îi va distruge. Prin urmare unii oameni au un comportament dezadaptativ recurgând la cosumul de alcool sau alte droguri, iar alții se angajează în comportamente de coping adaptativ cum ar fi să încerce să caute ajutorul altora (Dryden et.al, 2003). Forma cea mai obișnuită a stării produse în urma ingerării regulate de alcool este numită „alcoolism” sau „dependență de alcool” ( DSM IV-R, 2003).
Asemeni diabetului sau bolilor cardiovasculare, „alcoolismul este o boală cu evoluție cronică, cu recăderi și remisiuni, determinată și influențată de factori genetici, psihosociali și de mediu” ( Prelipceanu, 2002). La întrebarea dacă „alcoolismul poate fi vindecat?”, raspunsul este din păcate „nu”. Nu există vindecare cunoscută pentru alcoolism, cu toate că boala poate intra în remisie. O persoană cu această afecțiune trebuie să urmeze indicațiile medicului și un stil de viață sănătos, acest lucru permițăndu-i persoanei afectate să se „recupereze” atât timp cât își menține programul de recuperare recomandat. Există studii care arată că programele spirituale și de suport social ajută la menținerea abstinenței ( Chen et.al, 2006; Rush, 2000), aici incluzând progamele de tip „Alcoolici Anonimi”.
În România există programe de tip „Alcoolici Anonimi” (A.A.), dar nu sunt studii care să ateste beneficiul adus de aceste programe în menținerea abstinenței comparativ cu spitalizarea standard a pacientului într-o clinică de stat și nici studii care să ateste numărul de recăderi și suportul social pe care îl primesc obiectiv și îl percep subiectiv pacienții români. Singurele date existente sunt statisticile WHO. Din acest motiv în prezenta lucrare vom încerca să aflăm dacă există o diferență semnificativă a perceperii suportului social între pacienții care participă la grupul A.A. și cei care nu fac parte dintr-un astfel de grup și dacă există diferențe între numărul recăderilor celor care participă la un grup de suport și cei care nu participă.
CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC
1.1. Alcoolismul
Denumirea de alcool vine din arabă (al-kohol) și este denumirea populară a etanolului, principalul „vinovat” pentru efectul psihotrop al băuturilor numite ”alcoolice”. Efectele acute induse de consumul de alcool (în prima fază excitația și dezinhibiția , iar apoi sedarea) au fost descrise cu mult timp în urmă, dar abea în secolul al XX-lea a fost analizată în amănunt nevoia compulsivă de a bea alcool, precum și consecința acestuia, alcoolismul (Richard și Senon, 1999).
Alcoolul are efect anesteziant asupra Sistemului Nervos Central (SNC), este acceptat aproape peste tot în lume atât în scopuri sociale cât și în scopuri religioase, adesea nefiind considerat un drog. Alcoolul (etilic sau etanolul) este substanța activă din din băuturile alcoolice, este un lichid transparent, limpede și incolor cu un gust arzător și un miros tipic plăcut. Băuturile alcoolice sunt obținute din diferite soiuri de fructe, legume sau cereale, care sunt lăsate să fermenteze sau se distilează. Aceste băuturi capătă o culoare specifică datorită substanțelor adăugate pentru diluarea băuturii, aditivi sau alte produse necesare fermentației. Alcoolul este un toxic celular. Ajuns în organism se răspândește și afectează aproape fiecare celulă. Acesta este absorbit rapid la nivelul intestinului subțire și mai puțin rapid prin stomac și intestinul gros. De aici, se răspândește în tot organismul, inclusiv în aerul din alveolele pulmonare, ceea ce explică de ce o parte este eliminată în timpul expirației. Cea mai mare parte din cantitatea de alcool ingerată (90%) este metabolizată la nivelul ficatului prin diverse sisteme enzimatice, dintre care unele nu sunt activate decât în cazul unei intoxicații masive sau în etilismul cronic. În toate cazurile alcoolul este transformat în acetaldehidă, iar ea este transformată la rândul ei în acetat sub acțiunea sistemelor enzimatice specifice. Această metabolizare la nivelul ficatului consumă 80% din oxigenul necesar funcționării acestui organ, substanța devenind un „parazit metabolic”. Celulele cardiace și cele nervoase au cel mai ridicat consum de oxigen și prin urmare suferă cel maAlcoolul (etilic sau etanolul) este substanța activă din din băuturile alcoolice, este un lichid transparent, limpede și incolor cu un gust arzător și un miros tipic plăcut. Băuturile alcoolice sunt obținute din diferite soiuri de fructe, legume sau cereale, care sunt lăsate să fermenteze sau se distilează. Aceste băuturi capătă o culoare specifică datorită substanțelor adăugate pentru diluarea băuturii, aditivi sau alte produse necesare fermentației. Alcoolul este un toxic celular. Ajuns în organism se răspândește și afectează aproape fiecare celulă. Acesta este absorbit rapid la nivelul intestinului subțire și mai puțin rapid prin stomac și intestinul gros. De aici, se răspândește în tot organismul, inclusiv în aerul din alveolele pulmonare, ceea ce explică de ce o parte este eliminată în timpul expirației. Cea mai mare parte din cantitatea de alcool ingerată (90%) este metabolizată la nivelul ficatului prin diverse sisteme enzimatice, dintre care unele nu sunt activate decât în cazul unei intoxicații masive sau în etilismul cronic. În toate cazurile alcoolul este transformat în acetaldehidă, iar ea este transformată la rândul ei în acetat sub acțiunea sistemelor enzimatice specifice. Această metabolizare la nivelul ficatului consumă 80% din oxigenul necesar funcționării acestui organ, substanța devenind un „parazit metabolic”. Celulele cardiace și cele nervoase au cel mai ridicat consum de oxigen și prin urmare suferă cel mai mult sub influența alcoolului. Deoarece mușchiul cardiac intră sub incidența suferinței, de patru ori mai multe persoane mor din cauza tulburărilor cardiace (mai exact a cardiomiopatiei), decât din cauza cirozei. Concentrația de alcool din sângele unui băutor depine de: cantitatea de alcool consumată într-un anumit timp; înălțimea, greutatea, digestia și sexul consumatorului; tipul și cantinatea de hrană existentă în stomac. Dacă alcoolul a pătruns în circulația sângelui, hrana nu mai are nici o influență asupra efectului alcoolului. Această substanță acționează în organism ca factor de stres, adică crește tensiunea arterială și sunt eliberate în sânge mai multe substanțe ca: lipide, zaharuri, cortizon. Efectele alcoolului sunt determinate de cantitatea de alcool existentă în sânge, iar starea de disconfort este provocată parțial de reacția etanolului și a altor substanțe din băutura alcoolică asupra organismului, precum și de absența acestora în organism la întreruperea consumului de alcool (Richard și Senon, 1999).
Din păcate, efectele farmacologice ale alcoolului sunt multiple și încă destul de puțin cunoscute. S-au descris o serie de efecte ale etanolului asupra creierului, la animal (în special la rozătoare), fără ca semnificația și pertinența acestor efecte să se mențină întotdeauna la om. Alcoolul, ca și alte produse ce dau dependență, exercită efecte simulante asupra activității căilor neuronale conținând dopamină . Printre altele, acest neuromediator este implicat în controlul conduitelor afective și în reglarea starilor emotive, în special plăcerea, neuronii respectivi formând cu structurile pe care le inerveză un sistem de recompensă general. Dat fiind faptul că stimulează acest sistem de recompensă, alcoolul este consumat pentru efectele lui de întărire pozitivă și aceasta cu cât funcția neuronilor dopamienergici ar fi mai deficitară sau ar deveni astfel în urma unui consum. Totuși, numeroase studii despre toxicomanie realizate pe modele animale nu au evidențiat astfel de efecte de întărire pozitivă. Aceasta se poate explica prin problemele metodologice (condiții experimentale, nivel de etanol administrat), dar s-ar putea ca efectele de întărire ale etanolului să fie slabe sau rare și limitate doar la indivizii care prezită o disfuncție a sistemului neuronal dopamienergic. Alcoolul exercită un efect facilitant asupra activității căilor neuronale GABA-ergice, acesta fiind un neuromediator cu rol inhibitor al activității neuronilor. Deci, alcoolul potențează inhibiția pe care GABA o exercită asupra activității neuronale, în special interacționând cu receptorii neuromediatorului și determinând astfel un efect anxiolitic sedativ asemănător celui al benzodiazepinelor. Totuși, acest efect nu este observat decât la dozele mari de alcool și în plus el se epuizează progresiv în timpul consumului prelungit. Scăderea transmiterii GABA indusă de consumul prelungit de alcool poate fi implicată în complicațiile neurologice (tulburări motorii, epilepsie), psihiatrice (tulburări anxioase, psihotice, tulburări de comportament cu agresivitate și iritabilitate) și ale simptomelor de sevraj (tremurături, agitație) apărute, caz în care alcoolul ar fi consumat pentru a reduce aceste simptome (Olteanu, 2001) . Efectele alcoolului asupra activității căilor neuronale care conțin noradrenalină și serotonină, neuromediatori implicați în numeroase funcții cerebrale, printre care reglarea stărilor emotive și a dispoziției, sunt controversate. Unele studii arată că o hipofuncție a acestor sisteme neuronale, înnăscută sau dobândită, predispune la consumul de alcool, dar alte studii nu confirmă aceste rezultate. Studii recente din ultima perioadă au arătat că etanolul se comportă ca antagonist al unor receptori ai glutamatului, neuromediator cu rol excitator. Una dintre explicațiile dependenței de alcool ar fi că, sistemul limbic (mai exact sistemul amigdalian și hipocampul), sistem care deține controlul unora din activitățiile instinctuale, a emoțiilor (amigdala) și a memoriei (hipocampul), printre altele fiind responsabil și de sentimentele de teamă și de stare de bine, învață că plăcerea, care apare de de exemplu din dopamina produsă de anumite substanțe, poate fi dobândită mai ușor și mai rapid și nu necesită efort asemeni unei partide de sex sau a mâncatului (Kapplan et.al,1993).
1.2. Prevalența consumului de alcool
Consumul de alcool a fost în primul rând un aspect al comportamentului social pentru că a servit ritualului de interacțiune socială. Astăzi se pare că acest obicei se readuce în unele țări, precum Franța, unde există studii care au dovedit că datorită consumului de vin oamenii sunt mai puțin predispuși la bolile cardiovasculare (Rimm et.al, 1996). Dar există totuși și probleme pentru acele persoane care gasesc în alcool o metodă de coping (scăpare).
Astfel, importanța problemei alcoolului a fost sesizată în general în societățile evoluate. Dacă vestul, nordul și sudul Europei au ridicat în slăvi sau au criticat băutura de-a lungul timpului, încercând să realizeze acest lucru pe baza unor observații științifice, Europa de Est nu a opus alcoolismului decât percepte religioase și morale. Aici alcoolismul a fost întotdeauna ignorat și nu a fost obiectul unei evidențe. Astăzi cel mai fidel indicator rămâne mortalitatea prin ciroza hepatică, accidente rutiere și criminalitate (Wikipedia, 2008). În funcție de acești trei indicatori istoria modernă a consumului de alcool, în Europa de Est, se împarte în trei etape:
Din 1960 până în 1980 producția și controlul oficial erau sub controlul statului. Prin creșterea puterii de cumpărare consumul a crescut, reprezentând o sursă de venituri deloc neglijabile (în Polonia 10-15% din venitul național). Cazurile de alcoolism repetate erau tratate în spitalele de psihiatrie și în centrele de dezintoxicare, în cazurile de urgență.
Din 1980 dezvoltarea economică a stagnat. Estul s-a confruntat cu scăderea consumului oficial. În fosta U.R.S.S., în perioada 1985-1987, succesul campaniei inițiate de Gorbaciov se poate atribui scăderii de băuturi alcoolice, majorării prețurilor, scăderii veniturilor disponibile și educației sanitare.
După 1989 se revigorează producția și implicit consumul. În această perioadă decesele din cauza cirozei hepatice cunosc o curbă ascendentă. Alcoolul devine simbolul dezvoltării economice și este privit ca semn al luxului, al libertății și al succesului. Înflorește piața neagră și odată cu ea comercializarea alcoolului mediocru, falsificarea alcoolului importat, lansarea de produse necunoscute la prețuri avantajoase și traficul ilegal de alcool (WHO, 2009) .
Uzul de alcool este foarte răspândit în cele mai multe țări vestice. Desfacerea anuală în ultimele patru decade in SUA a crescut de la 3,2 milioane la 22,9 milioane de litri de băuturi alcoolice. Pe plan mondial, consumul de alcool pe persoană a crescut în medie cu 46% în 1991 față de 1960. Creșterea s-a făcut cu valori foarte mari în țări care până în 1960 aveau consumuri relativ mici, în timp ce creșterea a fost moderată, absentă sau a existat o scădere a consumului în țari care pană în 1960 aveau cifre ridicate ale consumului pe persoană. Exista o tendință de egalizare a consumului pe glob prin extindere la zone virgine (Africa, Oceania) și la zone mici consumatoare (Europa Nordică). Dimensiunea problemei este „îngrijoratoare" (W.H.O.,2009). Doar 7% din populația adultă din SUA se confruntă cu abuzul de alcool.Un screening în capitala Scoției a găsit abstinența (nu au consumat în ultimele două luni) la bărbați la 6% și la femei la 15%, consumatori ocazionali fiind dintre bărbați la 15% și dintre femei la 37% , consumatori frecvenți (cel puțin saptămânal) dintre bărbați 79% și dintre femei 48% gustă. După date suedeze, epidemiologia alcoolismului s-a schimbat in ultimii 100 de ani. Dacă în 1900, problema era cunoscută ca rezervată aproape integral unei categorii de bărbați, în ultimele doua decade, alcoolismul și problemele legate de alcool erau prezentate la bărbați, femei și tineri. În SUA (1995) se aprecia oficial că existau 10 milioane adulți și 3 milioane minori care consumau în mod abuziv băuturi alcoolice, ceea ce afecta, prin implicarea familiilor, aproximativ 30-40 milioane de oameni. O persoană cu serioase probleme legate de alcool afectează viața altor 4 oameni (CDC, 2007).
În segmentul tânăr al populației, primul contact cu alcoolul s-ar situa în medie între 10 și 12 ani. După statisticile franceze, 13% dintre tinerii de 16 ani și 49% dintre tinerii de 18 ani consumă regulat. O alta anchetă arată că 39% dintre baieți între tinerii de 18 ani, și 5% dintre fete consumă regulat alcooluri tari. În SUA, 65% dintre băieți și 63% dintre fete, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani consumă alcool, iar o statistică efectuată la New York pe 10.000 de studenți (16-19 ani) a arătat că 1 din 8 este un băutor problemă. Astăzi, mai multe femei consumă alcool, consumul începe la vârstă mai mică, numărul femeilor ce beau în public a crescut, iar preponderența masculină scade lent. Dupa T. Banciu (1980), raportul pe sexe este de 9/1 (bărbați/femei) în rândul marilor consumatori și 2/1 în rândul consumatorilor ocazionali. O categorie profesională ce ridică probleme interesante este cea a personalului medical. Alcoolismul este cel puțin la fel de frecvent ca în populația generală. Există chiar suspiciunea că ar putea fi mai mare decât incidența medie. Reprezentarea este proporțională în toate ramurile medicinei. În 50% din cazuri se asociază cu abuzul de medicamente, astfel că incidența asocierii alcoolism – abuz de medicamente ar fi de 70% în rândul medicilor.
În clasamentul consumatorilor, România este pe locul 20 între 35 de țări studiate, deci în a doua jumătate, dar ritmul de creștere (+136%) o situează printre primele țări din lume. În România există consum mediu cu ritm de creștere mare. Azi ne asteptăm la cifre mai ridicate, ținând seama de faptul că statistica vine din 1992, perioadă în care graficul consumului în Europa de Est descria o curbă descendentă. România se încadrează într-un model de consum asemănător cu celalte țări din sud-estul Europei. Consumul de alcool la noi în țară a înregistrat valori crescute în perioada 1975-1985. Din 1985 până în 1995, consumul de alcool scade treptat, urmând ca din 1996 până în prezent să se înregistreze un trend progresiv ascendent anticipând creșterea incidenței patologiei legate de alcool în anii următori. În prezent, în România 3 din 10 adulți consumă alcool în mod irațional și au probleme din această cauză. Studiile sociologice și medicale arată că, între europeni, românii dețin un loc fruntaș la consumul băuturilor alcoolice. Un studiu recent, realizat de Agenția Națională Antidrog (ANA), mai exact de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Județului Cluj, arată că 24,1% dintre elevii chestionați au consumat alcool, iar 18,5% au afirmat că au consumat alcool în combinație cu marijuana sau alte substanțe psihoactive (ANA, 2007).
1.3. Motivații și factori de risc în consumul abuziv de alcool
Foarte multe studii realizate caută să vadă care sunt motivele consumului de alcool. Cel mai des întâlnit motiv este dorința de a gusta sau de a experimenta comportamentul de a bea alcool. Apoi, un alt motiv invocat este efectul produsului, dorința de a fi alături de semeni și de a face la fel ca ei, dimensiunea petrecerilor, obiceiurile familiale, atingerea majoratului/a vârstei legale și implicit înțelegerea greșită a ideii de libertate, de asemenea existând și motive inconștiente sau care dovedesc vulnerabilitatea individului (ANA, 2007).
Factorii de risc duc la posibilitatea trecerii de la consumul ocazional de alcool la cel de tip toxicoman și se întâlnesc la toți toxicomanii ca elemente retrospective. Factorii de risc sunt de trei tipuri: factori individuali/personali, factori familiali și factori de mediu/sociali.
Factorii individuali/personali pot fi de exemplu factorii genetici. Persoanele cu abuz de substanțe toxice au de cele mai multe ori un istoric familial de consum și abuz de substanțe toxice. Există diferite studii medicale care demonstrează faptul că există diferiți factori predispozanți de ordin genetic care în combinație cu factorii de mediu pot duce la apariția abuzului anumitor substanțe toxice. Apoi, un alt factor individual este tipul de personalitate și temperamentul. Adolescenții cu un comportament rebel, rezistent la autoritatea parentală, care prezintă sentimente de vinovație sau eșec, au o predispoziție aparte pentru consumul de substanțe toxice. De asemenea, diferitele afecțiuni țin tot de factorii personali. Adolescenții care au diferite afecțiuni psihice, precum deficitul de atenție asociat cu hipereactivitate, tulburările de comportament, depresia cronica, represia (ascunderea anumitor sentimente), sindromul stresului postraumatic sau tulburarile anxios depresive, sunt predispuși la consumul de substanțe toxice, aceste substanțe agravându-le totodată condiția. Alți factori individuali sunt tentația specifică vârstei și vârsta mică pentru prima utilizare.
Factorii familiali, în ordinea gravității lor, sunt separarea familială, carențele afective sau din contră excesu de afectivitate din partea familiai, obiceiuri de consum excesiv sau abuziv la părinți, schimbări ale culturii de proveniență cu pierderea valorilor sau conflicte între cultura de origine și cea de adopție, neînțelegerile din familie, incesturile sau doliul nerezolvat în familie. Dintre toți acești factori nici unul luat izolat nu poate fi considerat element de cauzalitate lineară directă.
Factorii de mediu/sociali includ toți factorii care includ o dezorganizare sau o pierdere a reperelor sociale obișnuite. Aici intră anturajul nepotrivit, care este un factor de risc foarte des întâlnit și foarte important în dezvoltarea dependenței deoarece grupul este mediul ideal unde se pot experimenta substanțele toxice. Alți factori de mediu întâlniți sunt accesul la substanțele toxice și procurarea relativ ușoară a acestora și publicitatea făcută de mass-media alcoolului. La adolescenți, toate fenomenele care conduc la excluderea și marginalizarea acestuia au un efect favorizant asupra consumului adictiv de substanță, cel mai important factor favorizant fiind abandonul școlar. De cele mai multe ori, toate aceste tipuri de factori se cumulează, acest lucru constituind un risc suplimentar (Serafino,1994).
1.4. Tipuri de consumatori și criterii de diagnostic în alcoolism
„Alcoolismul” sau „dependența de alcool” este greu de definit în termeni simpli și sunt multe cărți scrise despre ce înseamnă alcoolismul. Alcoolismul este o boală cu evoluție cronică, cu recăderi și remisiuni, determinată și influențată de factori genetici, psihosociali și de mediu. Boala este progresivă și poate avea un final fatal datorită complicațiilor somatice și psihiatrice. Se caracterizează prin pierderea controlului asupra consumului de băuturi alcoolice, preocuparea excesivă în procurarea și consumul acestuia, în ciuda consecințelor negative resimțite coștient de pacient, dar la modul distorsionat, în special mecanismul defensiv de negare.
Profesorul american E.M. Jellinek (2002) a stabilit o tipologie a consumatorilor de alcool, propunând împărțirea acestora în cinci categorii:
Băutorii de tip ALFA – aceștia consumă alcool pentru a se ușura, încercând astfel prin acest comportament să-și rezolve diferite probleme. În această formă încă există control asupra consumului, dar progresiv se va instala dependența;
Băutorii de tip BETA – aceștia consumă frecvent alcool, cu diferite ocazii, fară a fi instalată încă dependența;
Băutorii de tip GAMA – aceștia sunt dependenți de alcool atât fizic cât și psihic. Nu mai pot controla cantitatea de alcool consumată;
Băutorii de tip DELTA – aceștia sunt dependenți de alcool în primul rând fizic, pot păstra o perioadă mai lungă controlul asupra cantității de alcool consumată, nu se îmbată tare dar nici nu pot renunța;
Băutorii de tip EPSILON (periodici) – aceștia sunt dependenți de alcool, consumă necontrolat timp de câteva zile, având însă și perioade mai lungi în care nu consumă.
Conform DSM IV –R (2003), dependența de alcool are de cele mai multe ori un pattern familial și se estimează că 40-60% din variația riscului este explicată prin influențe genetice. Riscul de dependență de această substanță este de trei până la patru ori mai mare la rudele apropiate ale oamenilor cu dependență alcoolică. Totuși, factorii genetici explică doar o parte a riscului de dependență de alcool, o parte semnificativă a riscului venind din factorii ambientali sau interpersonali, care pot include atitudinile culturale față de băut și beție, accesibilitatea alcoolului, așteptările de la efectul alcoolului asupra dispoziției și comportamentului, experiențele personale dobândite cu alcoolul și stresul. Dependența fiziologică de alcool este indicată de prezența simptomelor de toleranță sau abstinență. Din cauză că abstinența de alcool genereaza reacții negative puternice, persoanele dependente de alcool pot continua să consume în ciuda consecințelor negative, de cele mai multe ori pentru a evita simptomele abstinenței. Dacă persoanelor care consumă constant alcool li se dezvoltă un pattern de uz compulsiv, aceste persoane vor acorda perioade substanțiale de timp obținerii și consumului de alcool. În ciuda consecințelor negative psihologice și somatice ei vor face uz de alcool. Diagnosticul de dependență de alcool se pune atunci când problemele sociale și interpersonale, apărute din cauza abuzului de alcool, sunt insoțite de simptome de toleranță, adică va fi nevoie să consume tot mai multă cantitate de alcool pentru a obține efectul pe care altă dată îl obținea cu o cantitate mai mică, de abstinență sau de comportament compulsiv în legătură cu alcoolul.
Apariția unui sindrom reversibil, specific substanței, datorat consumului recent al unei substanțe se numește intoxicație. Pentru a pune diagnosticul de intoxicație acută trebuie să existe o dovadă clară a utilizării substanței într-o cantitate suficient de mare pentru a determina o intoxicație la majoritatea persoanelor. Intoxicația se referă la efecte somatice și psihice, care dispar în timp odată cu eliminarea substanței, recuperarea fiind completă, exceptând situațile în care au apărut leziuni tisulare sau alte complicații. Ea apare de regulă în decurs de câteva minute până la câteva ore, după o singură doză suficient de mare și se continuă sau se intensifică cu doze repetate frecvent. Intoxicația începe de regulă să se diminueze pe măsură ce concentrațiile sanguine sau tisulare ale substanței scad, dar semnele și simptomele dispar lent, în unele situații durând ore sau zile după ce substanța nu mai este detectabilă în fluidele organismului. Debutul intoxicației poate fi întârziat în cazul absorbției lente a substanței sau metabolizării în compuși activi. Conform DSM IV-R, criteriile de diagnostic pentru intoxicația alcoolică sunt:
Ingestie recentă de alcool.
Modificări de comportament sau psihologice dezadaptative, semnificative clinic (comportament agresiv sau sexual inadecvat, labilitate afectivă, deteriorarea judecății, deteriorarea funcționării sociale sau profesionale) care apar în cursul sau la scurt timp după ingestia de alcool.
Unul sau mai multe dintre următoarele semne apărând în cursul sau la scurt timp după uzul de alcool:
Dizartrie;
Incoordonare;
Mers titubant;
Nistagmus;
Deteriorarea atenției și a memoriei;
Stupor sau comă.
Simptomele nu se datorează unei condiții medicale generale și nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare mentală (DSM IV-R, 2003).
Când o persoană dependentă de alcool întrerupe consumul intră intr-o altă etapă a bolii și anume abstinența. Abstinența este reținerea voluntară și durabilă de la consumul unui produs ce provoacă dependență, iar instituirea ei constituie un obiectiv al curei de dezintoxicare (DSM IV-R, 2003). Persoanele care se află în perioada de abstinență au o dorință arzătoare de a-și administra din nou substanța pentru a scăpa de simptomele ce apar în lipsa consumului acelei substanțe. Simptomele pot fi ușurate prin administrarea de alcool sau de alt deprimant cerebral. Simptomele abstinenței încep de obicei când concentrațiile sanguine ale alcoolului diminuă brusc (în decurs de 4-12h) după încetarea sau reducerea uzului de alcool. Simptomele de abstinență alcoolică ating maximumul de intensitate în timpul celei de-a doua zi de abstinență și este posibil să se amelioreze considerabil în cursul celei de-a patra sau a cincea zi. Din păcate după abstinența acută, simptomele de anxietate, insomnie și disfuncție vegetativă pot persista timp de 3-6 luni, la nivele de intensitate mai reduse. La unele persoane, în urma abstinenței de alcool, pot apărea perturbări de conștiință, cognitive și halucinații vizuale, acesta fază numindu-se „delirium tremens”. Conform DSM IV-R, criteriile de diagnostic pentru abstineța de alcool sunt:
Încetarea sau reducerea uzului excesiv și prelungit de alcool.
Două sau mai multe dintre următoarele simptome survenind în decurs de câteva ore sau ziledupă criteriul A:
Hiperactivitate vegetativă (de exemplu, transpirație sau puls peste 100);
Tremor marcat al extremitățiilor;
Insomnie;
Grețuri sau vărsături;
Iluzii sau halucinații vizuale, tactile sau auditive tranzitorii;
Agitație psihomotorie;
Anxietate;
Crize de grand mal.
Simptomele de la criteriul B cauzează detresă sau deteriorare semnificativă clinic în funcționarea socială, profesională sau în alte domenii de funcționare importante.
Simptomele nu se datorează unei condiții medicale generale și nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mentală (DSM IV-R, 2003).
1.5. Implicațiile consumului de alcool asupra stării de sănătate
Seneca ( 4. Î.Hr. – 65 după Hr. ) descria alcoolismul ca fiind „nebunie liber consimțită care permite să iasă la iveală orice slăbiciune. Beția se transformă în cruzime aproape nemijlocit, caci sănătatea minții se degradează iar cel atins de beție devine dezinteresat, indiferent și superficial”.
Alcoolul este folosit și savurat în majoritatea societățiilor și pentru mulți oameni reprezintă parte dintr-o viață plăcută și sănătoasă. Dovezi recente arată că, consumat în cantități reduse, alcoolul aduce beneficii asupra sănătății pentru unele persoane, contribuind la reducerea riscului pentru bolile de inimă, după 50 de ani în sus. Dar poate și dăuna sanătății fiind pe locul doi, după tutun, în ceea ce privește cauza bolilor legate de droguri și spitalizări. Persoanele care consumă alcool în exces își pun în pericol sănătatea, apărând pericolul morții premature, afecțiuni ale diferitelor organe, în special a ficatului și a creierului. Alcoolul este un drog, un toxic celular, care o dată ajuns în organism afectează aproape fiecare celulă și este mult mai periculos decât heroina. Deși nu creează aceeași adicție ca și heroina, în realitate alcoolul va ucide mult mai mulți oameni în România decât o va face vreodată heroina și asta din cauza atitudinii permisive a societății față de băut. Este un tranchilizant, este adictiv și este cauza multor probleme de sănătate și a multor probleme sociale. Consumul de alcool are implicații sociale și economice nu doar pentru persoanele care îl consumă, ci și pentru familiile acestora, locurile de muncă și defapt, întreaga societate. Ingestia repetată de doze mari de alcool poate afecta aproape fiecare organ, în special tractul gastro-intestinal, sistemul vascular și sistemul nervos central și periferic. Pe langă toate aceste probleme, de nivel social și economic alcoolul determină complicații somatice. Consumul excesiv de alcool duce la complicații gastro-intestinale, pulmonare, cardiovasculare, neurologice, hematologice și endocrine.
Complicațiile gastro-intestinale care apar în urma consumului de alcool pot fi: gastrite, ulcer gastric și duodenal, esofagită, varice esofagiene, steatoză și hepatită, ciroză hepatică și pancreatită. Din păcate aproximativ 15-20 % dintre alcoolici fac ciroză, dar 50-58% din cirotici sunt alcoolici. Metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului consumă aproximativ 80% din oxigenul necesar funcționării acestui organ. Prin urmare alcoolul devine un „parazit metabolic”( WHO,2008).
Complicațiile pulmonare care apar sunt pneumoniile bacteriene, TBC-ul, pneumoniile de aspirație. Cele mai frecvente probleme pulmonare care apar sunt bronșitele, emfizemul pulmonar și bronhopneumopatiile obstructive datorită asocierii în 90% din cazuri cu fumatul ( Prelipceanu, 2002).
În ceea ce privește complicațiile cardiovasculare, alcoolul provoacă cardiomiopatie, care din pacate trece de multe ori neobservată. Ea trebuie suspectată la pacienții sub 50 de ani care fac fenomene de insuficiență și poate fi la originea multor decese aparent subite la alcolici. Atât ingestia cât și sevrajul provoacă tahicardie sinusală, iar în cazul medicației la persoanele hipertensive aceasta are o slabă respondență, dar se poate stabiliza o dată cu abstinența (Prelipceanu, 2002).
Macrocitoza este una din complicațiile hematologice apărute din cauza consumului de alcool. Aceasta este o consecință relativ precoce a alcoolismului cronic, prin deficit de folat sau datorită toxicității directe a alcoolului. Alte probleme hematologice ce pot să apară sunt anemia feriprivă prin hemoragii digestive, leucopenie cu neutropenie și limfopenie cu risc crescut de infecții și trombocitopenie, toate prin deprivarea funcției morfogenetice a măduvei osoase ( Prelipceanu, 2002).
Complicațiile endocrine ce pot apărea sunt diferite la bărbați și femei. La bărbați poate apărea diminuarea testosteronului, prin deprivare hipofizară și gonadală, cu feminizare secundară și creșterea estrogenilor, exprimată prin ginecomastie, distribuție tronculară specific feminină a țesutului adipos subcutanat, scăderea libidoului, atrofie testiculară, impotență. La femeile consumatoare de alcool apar iregularități menstruale (Prelipceanu, 2002).
Din punct de vedere neurologic una din complicațiile care pot apărea este ecefalopatia hepatică cu confuzie, agitație, alterări de personalitate și apoi „flapping tremor”. Alte probleme asociate consumului de alcool sunt sidromul amnestic Korsakoff și neuropatia periferică, de obicei simetrică și mai frecventă la extremitățile inferioare, degenerarea cerebeloasă care se poate asocia psihozei Wernicke-Korsakoff și demența alcoolică în stadiile tardive (Prelipceanu, 2002).
1.5.1. Neurotoxicitatea alcoolului
Modul în care se bea se schimbă dramatic peste tot în lume, iar acest fenomen este în detrimentul sănătății și bunăstării multor populații. Chiar și alcoolici fără probleme neurologice sau hepatice arată semne de afecțiuni ale creierului și disfuncții cognitive. Celulele nervoase nu se regenerează. La fiecare consum de alcool sunt distruse mii de celule nervoase. Distrugerea treptată a neuronilor se observă în timp, mai ales de către persoanele apropiate alcoolicului. Această reducere a numărului neuronilor duce implicit la scăderea performanțelor creierului, vizibile în scăderea capacității de memorizare apărând lacune de memorie, a capacității de gandire, de înțelegere, pierderea simțului critic și al discernământului. Consumul abuziv poate cauza în timp deteriorări și leziuni la nivelul creierului, ajungându-se la convulsii, delirium tremens sau la demență.
Consumul excesiv de alcool poate duce la deteriorarea funcțiilor cognitive și schimbarea fucțiilor structurale ale creierului. Cea din urmă poate fi studiată folosind materialele autopsiei umane sau modelele animale. În creier unele afecțiuni sunt permanente, iar altele par a putea fi reversibile. Afecțunea creierului este relaționată cu consumul alcoolului pe întreaga perioadă avieții, precum și alte complicații medicale. Cea mai importantă dintre acestea este deficiența nutriționalăde vitamine (WKS), care este cauzată de deficiența de tamină, dar se întâlnește cel mai des la alcoolici. Această boală poate fi potențial prevenită printr-o cură de tiamină și bineînțeles conștientizarea medicilor pentru tratarea cu această substanță a pacienților care prezintă un risc. Deteriorarea funcțiilor neurologice care sunt întâlnite în cazurile de dependență de alcool includ incapacitatea de rezolvare a problemelor abstracte, memoria, vederea spațială, mișcarea (Harper, 1998).
Anormalități structurale și funcționale au fost descoperite și la alcoolicii fară complicații, dar cu cogniția afectată. Riscurile consumului moderat de alcool sunt mai greu de identificat. S-a demonstrat că, cu cât consumul de alcool este mai mare cu atât spațiile creierului umplute cu lichid cerebro- spinal devin mai mari. Alcoolicii au o greutate scăzută a creierului în comparație cu alțiiși există o corelație între gradul de atrofiere a creierului, rata și cantiattea alcoolului consumat pe perioada vieții. O reducere în volumul substanței albe poate justifica reducerea în greutate și volum a creierului. Kril et. al (1998) a observt că la alcoolici substanța albă prefrontală este cea mai afectată cu WKS și că există o corelație negativă între pierderea de substanță albă și consumul zilnic de alcool. Studiile in vivo au dovedit distrugerea integrității microstructurale ale substanței albe, odată cu vârsta. Mecanismul relaționat cu alcoolul responsabil pentru pierderea substanței albe, regenerarea ei odată cu abstinența de la alcool și distrugerea integrității microstructurale, rămân neclare. Totuși se pare că are de-a face, probabil, cu schimbările în mielinizare și integritatea axonală (Harper, 1998).
Pierderea de neuroni a fost înregistrată, la alcoolici, în regiunea cortexului superior frontal, hipotalamus și cerebel. Analide tipului de pierdere de neuronidin cortexul frontal a arătat că acest fenomen este de o cantitate mare. Această populație de neuroni este mai vulnerabilă și în cazul bolii Alzhaimer și în îmbătrânire. Totuși, nu pare să existe vreo legătură între afecțiunile creierului la alcoolici și boala Alzhaimer, deși unele studii sugerează o relație înteralcool și îmbătrânire. La alcoolici a fost descoperită și o micșorare dendritică neuronală, dar este important de știut că această micșorare s-a dovedit a fi reversibilă, într-un model experimental, după o perioadă îndelungată de abstinență. Această descoperire are implicații funcționale în legătură cu reversibilitatea deficiențelor cognitive la alcoolicii abstinenți.
Atrofia cerebelului este asociată cu alcoolismul și s-a arătat că acest articol faptul că 26,8% din alcoolicii cu WKS au avut atrofie cerebrală. Imaginile neurologice in vivo și examinarea cerebelului la autopsie au arătat micșorarea vermisului cerebelar anterior superior. Studiile cantitative patologice au arătat că există o pierdere de cellule Purkinje în vermis ( reduse în medie cu 43% ), fapt care corelează cu instabilitatea clinică. A existat o pierdere de 36% de cellule Purkinje în lobii laterali ai cerebelului care a corelat cu „semnele mentale”. Acest lucru este foarte interesant având în vedere ultimele date care sugerează că cerebelul este important în organizarea functiilor cerebrale înalte. De asemenea s-a arătat că nu există nici o corelație constantă între numărul neuronilor sau volumul structural pentru nici una din regiunile cerebrale la alcoolicii cronici care nu prezintă complicații, dar au fost observate schimbări importante la alcoolicii cu WKS, acestea sugerând ca daunele asupra cerebelului se datorează deficienței de tianină (Harper, 1998).
În diagnosticare, se face mereu confuzie între encefalopatia Wernicke și psihoza Korsakoff, care împreună sunt numite și Sindromul Wernicke-Korsakoff. La persoanele cu acest sindrom capacitatea de a encoda informația nouă este deteriorată sever. Confuzia vine de la faptul că aceste afecțiuni sunt de obicei întâlnite la alcoolici, sunt total diferite clinic, dar multi ani neuropatologia le-a considerat identice. Pacienții Korsakoff au amnezie severă, cu sau fără semen clasice de encefalopatie Wernicke. Au fost formulate noi criterii pentru diagnosticarea encefalopatiei Wernicke, care sunt mult mai folositoare, iar pentru a putea pune acest diagnostic trebuie să fie prezente cel puțin două: deficiență dietară, anormalități oculomotorii, disfuncții cerebrale și/ori stare psihică ușor sau grav afectată. Mulți doctori văd aceste doua boli ca un continuum, iar studiile recente întăresc acestă ipoteză. Studii clinicopatologice recente au identificat deficitul neuroanatomic care se pare că este cauza psihozei Korsakoff ( vătămarea nucleului anterior al thalamusului ). Trebuie ținut cont că pacienții cu encefalopatia Wernicke care nu sunt amnezici au afecțiuni în această regiune dar nu așa de severe. WKS-ul relaționat cu alcoolul este încă o problem universală și cazuri de acest fel sunt întâlnite cu regularitate în jurnalele medicale din întreaga lume. Multe din aceste cazuri au o istorie de abuz de alcool, dar altele sunt provocate de nutriția nesănătoasă, gantrectomii, diete, SIDA etc. Colegiul de doctori „Royal”, din Londra, spun că pacienții care arată semen de abuz de alcool și sunt suspectați că ar avea o dietă nesănătoasă ar trebi să fie tratați cu vitamina B intravenos sau intramuscular, în special când semnele clinice sunt ascunse inițial de beție. Indiferent de cauză, răspândirea cu WKS poate fi redusă prin suplimentarea dietelor cu tianină, care poate fi luată inclusv din mâncărurile e bază cum ar fi pâinea (Harper, 1998). Acest lucru a fost făcut în unele țări ca SUA, Marea Britanie, Australia, de-a lungul ultimilor ani și a avut un mare success. Acest exemplu ar trebui adoptat de toate țările în care afecțiunile legate de consumul de alcool sunt comune.
1.5.2. Efectele alcoolului asupra vieții sociale
În timp, dependența de alcool duce la tulburarea relațiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educației copiilor, întârzierea și absența de la locul de muncă, accidente de muncă și de circulație, delincvență, divorț și chiar pierderea locuinței.
1.6. Modele explicative privind dependența de alcool
Cu privire la felul în care o persoană poate ajunge la un moment dat dependentă, nu există nici o explicație general valabilă, deoarece fiecare dependent își are propria poveste, trecut și motivațiile personale. Însă, de cele mai multe ori există anumiți factori care stau la baza instalarii dependenței. Nimeni nu pare să știe cu certitudine ce factori stau la baza debutului și a evoluției alcoolismului ca și afecțiune, ce factori îi predispun pe unii și pe alții nu sau care sunt factorii de menținere. Exista câteva teorii despre debutul, evoluția și menținerea acestei afecțiuni, iar cea mai acceptată teorie este aceea că anumiți oameni sunt nascuți cu o „predispoziție” genetica la alcoolism. Această teorie implică faptul că la anumiți indivizi există un factor „bio-chimic” sau genetic care determină probabilitatea ca acea persoană să dezvolte o dependență față de alcool.
1.6.1. Modelul biomedical
Primul model care a aparut pentru a explica dependența a fost „modelul biomedical”. Acest model s-a dezvoltat începând cu prima jumatate a secolului XIX și privește dependența în primul rând ca pe o problema medicală și susține faptul că orice boală poate fi explicată prin procesele somatice, ca de exemplu nepotrivire biochimică sau anormalități neurofiziologice, iar despre procesele psihologice și sociale spune că sunt mult mai independente față de cele ale bolii. Este un model reducționist care explica boala ca datorându-se unor procese biologice și nu recunoaște faptul că o varietate de factori, printre care ar putea fi implicați și cei biologici, ar putea determina și dezvolta boala. Acesta presupune că rezolvarea problemei trebuie să se facă prin tratament medical, folosind eventual medicamente. În 1956, Organizația Mondiala a Sănatății, a declarat alcoolismul ca fiind o boală. Se poate spune că este o „boala primară” pentru că alcoolismul nu este considerat ca un simptom secundar al unei alte boli sau afecțiuni. Progresia sa este predictibilă, are anumite simptome și este tratabilă. Acest model susține conceptul de „dualitate minte-corp”, iar că mintea și corpul sunt doua entități separate. Modelul se centrează mai mult pe aberațiile care conduc spre boală mai mult decât pe condițiile care ar putea promova sănatatea și ignoră factorii psihologici și sociali care influențează dezvoltarea bolii. (Taylor,1998).
Dacă considerăm dependența de o substanța ca pe o boală, acest lucru ne-ar ajuta să definim mai clar situația. Considerând-o boala, problema poate fi definită, are anumite caracteristici și poate fi descrisă; are un început, cauze și consecințe. În cazul unor boli ne gândim în primul rând la componenta lor somatică, pe când alte boli sunt mai mult de natură psihică, având însă și ele elemente de natura somatică.
Una din caracteristicile modelului biomedical este pierderea controlului: dependentul, cel care bea mult, are o dorință de nestăpânit, un impuls compulsiv de a consuma alcool și nu-și mai poate controla dependența. Un alt element al modelului biomedical este că anumite forme de dependență sunt ereditare și astfel explicabile. Pentru unele obiceiuri nesănătoase, cum ar fi alcoolismul, se pare că într-adevăr sunt implicați anumiți factori genetici. Aceasta nu înseamna că dependența poate fi explicată numai prin ereditate. Susținerea modelului biomedical în forma lui cea mai strictă implică acceptarea faptului că o persoană care este bolnava (dependentă) nu se va mai vindeca niciodată. Boala poate fi ținută sub control, dar nu se va vindeca ( la fel ca pacienții cu diabet, care depind de insulină). Chiar dacă există un tratament care să vindece o anumită boală, acest tratament va fi influențat de factorii psihologici și cei sociali, factori care nu sunt luați în calcul de modelul biomedical. În concluzie, chiar și cel mai bun tratament nu ar da rezultatele dorite dacă nu am lua în calcul și ceilalți factori. Din această cauză modelul biomedical a fost dovedit a fi inadecvat pentru explicare procesului oricarei boli, printre care luăm în considerare și boala alcoolismului. (Taylor, 1998).
1.6.2. Modelul biopsihosocial
Un alt model care a aprărut după modelul biomedical este „ modelul biopsihosocial”. În această teorie este acceptat faptul că există factori sociali și psihologici care combinați cu predispoziția cresc sau descresc probabilitatea persoanei de a deveni alcoolică. Acest model, „modelul biopsihosocial”, a fost dezvoltat de către psihiatrul George Engel în 1977 și mai apoi reluat de Matarazzo în 1980.
Asumpția fundamentală a modelului biopsihosocial este aceea că orice stare de sănătate sau boală este rezultatul interacțiunii factprilor biologici, psihologici și sociali (Engel,1977; Schwartz,1982). Această abordare permite depășirea modelului biomedical al dependenței arătând importanța factorilor non-biologici: culturali, sociali, situaționali, legați de ritualuri, de dezvoltare, de personalitate, cognitivi. Modelul susține,opus modelului biomedical, faptul că sănătatea și boala se datorează unor factori multiplii și produc multiple efecte. Susține de asemenea faptul că mintea și corpul nu pot fi luate separat atunci cand vorbim de sănătate și boală, deoarece amândouă influențează starea de bine a individului. Acest model scoate în evidență ambele stări, atât cea de sănătate căt și cea de boală (S.Taylor, 1998).
O persoană este un sistem asemeni unui sistem nervos, care are componente care interrelaționează. Factorii biologici includ materialul genetic și caracteristicile dobândite de la părinții noștrii. Factorii psihologici, adică comportamentul și procesele mentale, includ cognițiile, emoțiile și motivația, iar factorii sociali se referă la societatea, comunitatea și familia în care trăim și în funcție de care ne modelăm și ne dezvoltăm ca urmare a interacțiunii cu acestea, mai ales în perioada copilăriei. Rolul factorilor biologici, psihologici și sociali în sănătate și boală nu este greu de observat. Mai greu este însă să înțelegem cum este sănătatea influențată de interacțiunea acestor factori, așa cum propune modelul biopsihosocial (Serafino, 1994). Modelul propune, pentru a explica cum interacționează acești factori, o teorie a sistemelor. Această teorie susține că omul ca entitate este format din mai multe nivele organizate ierarhic și daca într-unul din aceste nivele se produce o schimbare, același lucru se va întâmpla și în celelalte nivele. În consecință, sănătatea, boala și tratamentul medical sunt procese interrelațonate care implică schimbări diverse în cadrul individual și al diverselor nivele (Schwartz, 1982). În ceea ce privește diagnoza unei afecțiuni, modelul biopsihosocial susține că procesul de diagnoză ar trebui să ia întotdeauna în calcul, atunci când vorbim de sănătate și boală, rolul factorilor biologici, psihologici și sociali, iar atunci când se pune un diagnostic este de preferat să fie prezentă o echipă multidisciplinară. În privința tratamentului, modelul recomandă să fie examinate toate cele trei seturi de factori, astfel ca persoana să beneficieze de un tratament personalizat (Suls și Rothman, 2001).
Una din atribuțiile importante ale modelului biopsihosocial este faptul că scoate în evidență importanța relației dintre client și terapeut. Relația dintre cei doi este la fel de importantă ca și tratamentul folosit și o relație bună duce la vindecarea rapidă a afecțiunii. Un alt aspect de care trebuie să se țină cont în vindecarea dependenței este faptul ca dependența se autoîntreține, creându-și un cerc vicios din care dependentului îi este foarte greu să scape, lucru de care trebuie ținut cont de catre terapeut atunci cand se începe tratamentul. De aceea vom vorbi în continuare puțin despre „Modelul cercurilor lui van Dijk”, cercurile vicioase care explică menținerea dependenței.
1.6.3 Modelul cercurilor lui van Dijk
De la un moment dat dependența se autoîntreține, distrugând totodată și motivația. Profesorul de psihiatrie W.K. van Dijk, din Groningen, a descris așa numitele cercuri vicioase prin care, în opinia sa, se menține dependența. Unei persoane care a ajuns dependentă i-au mai ramas foarte puține stimulente motivaționale care să rupă lanțul cercurilor vicioase cauzate de dependență. Van Dijk vorbește despre cinci cercuri care sunt legate între ele, iar daca luăm și rezolvăm un singur cerc nu putem rezolva dependența.
Cercul vicios farmacologic, prin care dependentul are nevoie de o cantitate mai mare dintr-un produs pentru a atinge efectul dorit. La un moment dat este nevoie de o nouă doza de droguri, mai mare pentru a putea funcționa „normal”. Problemele normale de viață pot fi înfruntate numai dacă persoana se află sub influența drogului.
Cercul vicios al identității: folosirea drogurilor, ca de exemplu excesul de alcool, poate duce la afecțiuni ale creierului. Aceste afecțiuni pot exercita o influență negativă asupra autocontrolului, voinței și capacității de decizie, iar consecința este că persoana dependentă va folosi din nou droguri, formându-se în acest fel un cerc vicios de „slăbire” a eului.
Cercul vicios psihic: persoana dependentă încearcă să evite stările de plictiseală și să-și stimuleze starea de plăcere, prin folosirea drogurilor. Cel care folosește substanțe care provoacă dependență, va dori să consume din ce în ce mai mult pentru a nu se gândi la sine și la problemele sale.
Cercul vicios social: folosirea drogurilor este considerată ca fiind inacceptabilă, condamnabilă si ilegală de către cei apropiați și de către societate în general. Deci, cel care folosește astfel de substanțe „ilegale” se simte respins și stigmatizat. Prin urmare dependentul va cauta suport social din partea celor care se aseamănă cu el, știindu-se neacceptat de ceilalți.
Cercul vicios spiritual: drogurile (heroina, cocaina, alcoolul etc.) ne influențează gândirea. Substanțele psihedelice au influență asupra gândirii și pot produce schimbări în procesul de percepție a realității. Folosirea acestora pot avea ca scop căutarea unor experiențe transcedentale. Drogurile au fost întotdeauna strâns legate de ocultism (magie), atât în curentele mistice din trecut, cât și în cele de astăzi. Misticii din orientul îndepărtat au folosit și folosesc și acum drogurile ca sprijin în meditațiile lor, pentru a ajunge mai repede în starea de transă și extaz (Monster, 2008).
1.7. Tratamentul în alcoolism
În programul de tratament terapeutul lucrează împreună cu o întreagă echipă pentru vindecarea pacientului, elaborând pentru fiecare pacient strategia terapeutică (planul terapeutic) potrivită. În tratamentul alcoolismului familea și mai ales partenerul de viață (soțul/soția) joacă un rol foarte important. Pentru început datoria terapeutului este de al informa atât pe pacient, cât și pe familia acestuia, despre ce presupune un plan de tratament, despre faptul că acest proces este lung și ce dificultăți vor întâmpina pe parcursul acestuia (recăderile care sunt aproape sigure), pentru a avea o imagine clară asupra perioadei ce va urma. Psihiartul va trebui să investigheze și să trateze nu numai dependența de alcool ci și comorbitățiile psihiatrice și, cu sprijin interdisciplinar, pe cele somatice. Dincolo de toate aceste aspecte de natură fiziologică, alcoolicul are și probleme psihologice și emoționale care trebuie îndeaproape observate și nu trebuie neglijate. Nici un alcoolic nu s-a vindecat doar cu intervenție psiho farmacologică, oricât de corect ar fi fost ea administrată.
Au fost propuse câteva principii și obiective generale de tratament, valabile în toate tipurile de dependență (Prelipceanu, 2002):
dezintoxicarea;
abordarea progresivă a mecanismului psihologic de „negare”;
construirea unei relații terapeutice pozitive, deschise;
schimbarea mediului pacientului atunci când este posibil;
promovarea abstinenței ca obiectiv terapeutic primordial, chiar dacă pacientul o acceptă cu greutate;
evitarea medicației cu potențial adictiv și prelungirea administrării ei atunci când nu mai este cazul;
identificarea, împreună cu pacientul a factorilor precipitanți din viață care cresc riscul de recădere;
asocierea mișcării fizice ca instrument terapeutic;
evitarea culpabilizării excesive a recăderii;
asocierea pacientului cu grupurile de suport (A.A.).
Principalele metode de tratament sunt dezintoxicarea, intervențiile psihologice scurte, medicațiile folosite în psihiatrie, medicațiile repulsive (Disulfiramul), medicațiile de scădere a apetitului alcoolic (Naltrexona), toate aceste metode de tratament folosindu-se în următoarele modalități: internarea în clinică, tratamentul ambulator și programele de întrajutorare de tipul „Alcoolicilor Anonimi”, programe de suport social care nu funcționează niciodată singure, ci sunt recomandate ca adjudvant în tratamentul alcoolismului, pentru menținerea abstinenței pacienților.
În ceea ce privește dezintoxicarea, acesta reprezintă primul pas în tratamentul alcoolicului. În această etapă se recomandă administrarea benzodiazepinelor datorită toleranței lor încrucișate cu alcoolul. Pentru pacienții cu leziuni hepatice, tulburări cognitive, vârstnici, sevraj complicat de delirium, sunt recomandate benzodiazepinele cu acțiune mai scurtă și în toate cazurile trebuie avut grijă să nu se obțină o supradozare. În combinație cu acest tip de medicamentație se mai folosesc și alte tipuri de medicamente care au rolul de a reduce simptomele provocate de absența substanței în organism (sevrajul) și de asemenea se încearcă să se completeze deficitul de tiamină, absolut necesară datorită deficitului ei metabolic bine cunoscut în alcoolism. Dozajul benzodiazepinelor trebuie diminuat treptat după primele 5-7 zile de administrare.
În tratamentul alcoolismului pot apărea complicații psihiatrice ca halucinoza, anxietatea și comorbitatea depresivă, care reprezintă o problemă constantă și importantă în alcoolism. Este demonstrat că cel puțin 60% dintre alcoolici sunt depresivi când acceptă o internare pentru detoxifiere, iar depresia post-sevraj este frecventă în primele luni. Un raport WHO, din 1990 arată că suicidul este mult mai frecvent la alcoolici decât la nonalcoolici și peste 15% din cei cu un diagnostic de alcoolism, stabilit după criteriile oficiale actuale, comit suicidul. După detoxifiere 3% dintre bărbați și 12% femei întrunesc criteriile DSM pentru tulburarea depresivă.
În tratamentul de întreținere al alcoolismului se folosește și medicația aversivă. Acest tip de medicație împiedică alcoolicul să bea prin facilitarea apariției unei reacții fizice acute și în același timp psihologice, de discomfort și rău la consumul de alcoo. Această senzație constă în senzație de căldură corporală, palpitații, tahicardie, amețeală, cefalee, greață, vomă, hipotensiune, presiune toracică cu dispnee. Una din substanțele folosite este Disulfiramul. Medicația aversivă nu constituie un tratament în alcoolism, ea fiind doar o metodă de a mari perioadele de abstinență sau de a preveni recidivele, prin urmare această metodă devine eficientă doar în cadrul unei strategii terapeutice mai largi. Creșterea eficienței aceste metode depinde și de pacienții selectați pentru aceasta, adică Disulfiramul este indicat la pacienții de sex masculin, cu o situație socio-profesională și familială relativ stabilă, care doresc abstinența și acceptă o relație psihoterapeutică regulată, nu au indicații somatice sau psihiatrice și nu au o atitudine ambivalentă față de acest medicament (Fuller & Roth, 1979). Fuller nu recomandă disulfiramul în momentul inițial al tratamentului, ci pentru momentul recăderii, deoarece alcoolismul este o boală caracterizată prin recăderi.
O altă substanță folosită în tratamentul alcoolismului este Naltrexona. Aceasta scade craving-ul și diminuă efectul de întărire pozitivă consecutiv activării „circuitului recompensei”, fiind folosită pentru menținerea și prevenirea recăderii. Volpicelli (1992), a observat că alcoolicii ce au continuat să bea în timp ce luau naltrexonă au progresat mai puțin în cerșterea cantității de alcool ingerate pentru că nu au mai regăsit senzația plăcută și cunoscută din timpul îmbibației alcoolice. Efectul clinic a fost demonstrat și de studii placebo controlate pe bărbații alcoolici. Totuși, majoritatea autorilor recomandă, pentru ca această substanță să ajute la diminuarea recăderilor, ca ea să fie asociată cu programe de reabilitare psiho-sociale. Deoarece este un medicament aversiv pentru alcoolism, naltrexona se poate administra și la alcoolicii care continuă să bea, bazându-se pe efectul anti-craving, care până la urmă va determina diminuarea sau chiar oprirea consumului de alcool.
Într-un studiu, Polcin (2007) spune că în tratamentul dependenței poate fi folosită confruntarea care poate reprezenta o formă de suport social și feedback pentru dependent. Confruntarea trebuie să aibă loc tot timpul în contextul unei relații terapeutice bune. Dacă clientul este conștient de daunele asociate cu abuzul său, terapeutul poate doar să analizeze spusele acestuia. Dacă clienții neagă acestea, confruntarea se poate folosii in 2 moduri : terapeutul poate da răspunsuri despre problemele pe care clientul le are ca urmare a abuzului, pentru ai arăta legătura dintre aceste probleme și abuz, sau poate ajuta la îmbunătățirea relației terapeut-client. Terapeutul trebuie să-i spună clientului tot ce gândește, altfel, în caz contrar, acesta poate interpreta situația ca pe un abandon din partea terapeutului sau nepăsare. Aceasta lucru duce la distrugerea relației.De asemenea, terapeutul trebuie să observe reacția clientului și să-și modifice intervenția în concordanță cu acesta. Dacă clientul nu este receptiv la observațiile terapeutului, acesta din urm ar trebui să o lase așa pentru a evita certurile care oricum nu duc la un rezultat bun. Terapeutul ar trebui să îi explice clar imporanța unei discuții deschise. Cel mai mare pericol în tratamentul dependenței este tendința familiei și a prietenilor de a folosi confruntarea pentru a încerca să forțeze subiectul să admită că are o problemă sau să își schimbe comportamentul. In acest caz, confruntarea nu este văzută ca și suport. Într-un studiu, care s-a întins pe o perioadă de 5 ani, s-a observat corelația dintre presiunile familiei și rezultatul băutului. În urma acestui studiu s-a găsit o relație negativă care a indicat că, consumul mai mare de alcool se asocia cu mai multă presiune. Deci, familia și prietenii ar trebui să își exprime grija , dar în același timp să fie pregătiți pentru consecințele negative ale acestor interacțiuni. Alt pericol, în ceea ce privește familia și prietenii, este ca aceștia să nu își exprime grija deloc. Subiectii s-ar putea simți abandonați dacă aceste probleme sunt ignorate. În procesul de recuperare este foarte important să înveți să răspunzi confruntării într-o manieră productivă. Trebuie să înveți cum să eviți reacțiile defensive (Polcin, 2007).
În orice tip de tratament al alcoolismului motivația este considerată punctul cheie în vindecarea alcoolicului (Miller,1986), iar lipsa acesteia duce la eșecul terapeutic. Teoriile psihodinamice au acreditat ideea că lipsa motivației în tratamentul alcoolicului constă în negarea realității, refuzul de a accepta adevărul propriei dependențe și gasirea unor scuze din exterior. Motivația pentru schimbare, în cazul unei persoane dependente de alcool, prezintă fluctuații în timp, iar evaluarea motivației este esențială pentru abordarea ulterioară a pacientului. Prochaska și DiClemente (1986) au elaborat un sistem de evaluare a motivație care cuprinde:
Stadiul precontemplativ, când aspectele negative ale dependenței sunt ignorate, în care intervenția se centrează pe interviul motivațional;
Stadiul contemplativ, în care are loc coștientizarea problemelor legate de alcool și în care intervenția se centrează pe balanța decizională;
Stadiul preparativ, în care dependentul se angajează în mici comportamente de schimbare, în cadrul căruia intervenția se centrează pe planul de acțiune care e de preferat să conțină scopuri și strategii SMART (specifice, măsurabile, orientate spre acțiune, realiste, efectuate în timp) pentru ca planul terapeutic să fie eficient;
Stadiul acțiunii, în care pacientul optează pentru dezintoxicare, în cadrul căruia intervenția se centrează pe implementarea planului terapeutic, însușirea de noi abilități de coping și pe strategii cognitiv comportamentale;
Stadiul de menținere în care scimbările durează minim șase luni și în care intervenția se centrează pe evaluare și strategii de abordare a situațiilor de risc crescut și a craving-urilor.
Evaluarea stadiului motivației pentru schimbare poate permite selecția tehnicilor de abordare a pacientului și predicția rezultatelor după implementarea planului terapeutic.
Unul dintre modelele de tratament folosite în dependența de alcool este modelul multidisciplinar Minnesota. Acest model, care îmbină consilierea cu resursele comunitare și grupurile de A.A., s-a dovedit a avea cea mai mare rată de eficiență, conform experienței statelor vestice, de aproximativ 64%, spre deosebire de 5% eficiența curelor de dezintoxicare, 28% rata de succes pentru programele bazate pe metode cognitiv-comportamentale și 48% rată de succes pentru grupurile de A.A. În cadrul acestui model dependența de o substanță este văzută ca o boală tratabilă, iar perspectiva asupra bolii este una bio-psiho-socio-spirituală, la fel cum este văzut și alcoolismul. Procesul recuperării implică profesioniști din diferite domenii. Interacțiunea multidisciplinară care are loc face ca „întreaga persoană” să fie tratată. Echipa care tratează pacientul este formată dintr-un medic, un psihiatru, un psiholog, un asistent social, un judecător/ofițer reintegrare și un preot. Relația dintre acești profesioniști/instituții și programul de tratament este continuă pe toată perioada procesului de recuperare (Winters et.al, 2000). Elementele definitorii ale modelului Minnesota (Cook, 1988) sunt:
Conceptul de boală, alcoolismul este văzut ca o boală;
Cei 12 Pași (A.A.), integrarea acestora în programul de tratament;
Accentul pe grup și nu individual;
Echipa multidisciplinară;
Implicarea familiei în procesul de recuperare în vederea reintegrării familiale a alcoolicului și a creșterii șanselor acestuia de a se menține abstinent;
Consiliere individuală în vederea planificării tratamentului și a particularizării lui pentru fiecare individ în parte;
Folosirea resurselor comunitare de menținere a abstinenței, participarea la A.A.
Acest model multidisciplinar a fost abordat și în România, una din instituțiile care îl folosesc cu succes fiind Programul „Sfântul Dimitrie” – Cluj-Napoca .
1.7.1. Suportul social în tratamentul și abstinența în alcoolism
Suportul social se referă la a avea o varietate de contacte sociale care sunt disponibile ca resurse pentru beneficiul personal al individului (Cohen et al., 2000). Suportul social poate fi structural, funcțional și emoțional. Suportul structural se referă la existența unei interconexiuni între legăturile sociale, iar pentru măsurarea acestui construct trebuie avute în vedere: statutul economic, numărul de coabitanți și numărul de contacte sociale. Pentru măsurarea integrării sociale aceste aspecte trebuie luate în considerare împreună. Suportul funcțional se referă la utilitatea contactelor sociale pe care o persoană le are pentru a-și îndeplini unele funcții specifice precum suportul emoțional, ajutor tangibil sau instumental, sentimente de apartenență sau suport informațional (Cohen et al. 2000, King 1997).
Deși s-a ajuns la concluzia că suportul social reduce morbiditatea și mortalitatea, prin reducerea apariției altor factori precum depresia majoră, cercetatorii se concentrează pe efectele moderatoare ale suportului social asupra stresului. Lepore (1998) sugerează cel puțin trei căi posibile prin care efectele patologice ale stresului ar putea fi reduse de către suportul social: scăderea activării neuroendocrine care reduce reactivitatea la stres, facilitarea copingului prin procesele de restructurare cognitivă și o combinație a celor două. Datorită asumpției populare conform căreia femeile ar fi mai receptive la suport social decât barbații, multe studii făcute pe suport social sunt realizate pe femei, deși datele epidemiologice sugerează exact opusul (Orth-Gomer și Johnson, 1987). Nevoile specifice ale individului pot să fie factori mediatori ai efectelor benefice ale suportului social. Datele epidemiologice sugerează că este necesar un număr minim de contacte sociale la femeile din zonele urbane pentru menținerea stării de sănătate (Berkman și Syme,1979, Orth-Gomer și Johnson,1987 ), spre deosebire de cele din zonele rurale care, deși au puține contacte sociale, nu experențiază efecte negative asupra stării de sănătate (Schoenbach et al., 1986). Pentru acest fenomen explicația ar putea fi dată prin faptul că femeile din zona urbană duc o viață mai puțin stabilă datorită cerințelor contradictorii venite din multiplele roluri sociale și schimbărilor frecvente, având astfel nevoie de o rețea socială mai vastă.
Nu orice contact social oferă suport. Relațiile sociale implică cerițe precum oferirea de atenție sau de asistență, conflict sau critică. Numărul relațiilor suportive ale unei persoane pare să fie corelat modest cu numărul relațiilor nonsuportive pe care le are (Seeman, 2000). Dacă e acompaniată de conflicte interpersonale sau probleme, integrarea socială poate chiar să dăuneze stării de sănătate a unei persoane (Medalie și Goldbourt, 1976). Un lucru de care trebuie ținut cont în măsurarea suportului social este natura relațiilor sociale, deoarece nu este important doar numărul contactelor siciale ci și natura lor.
Se presupune în general că suportul social are un impact favorabil asupra sănătății și ajută indivizii să facă față bolii. Integrarea socială, suportul social cognitiv și suportul social comportamental sunt diferite și relaționate cu personalitatea, stresul și cu modul în care o persoană face față unei boli sau afectează direct boala. R. Schwarzer și A. Leppin (1991) au realizat o metaanaliză, bazată pe 80 de studii empirice și care a inclus mai mult de 60 de mii de subiecți, privitoare la suportul social ți integrarea socială în raport cu morbiditatea și mortalitatea. Datele arată că suportul social operează în feluri complexe. În urma acestui studiu s-a stabilit o taxonomie a relațiilor sociale care separă integrarea socială cu subcomponentele structurii sociale, de suportul social cognitiv, inclusiv evaluarea, și suportul social comportamental cu subdimensiunile sale: mobilizarea, primirea și evaluarea. Acestea au facut parte dintr-un model cauzal în care au fost relaționate cu personalitatea, nivelul de stres, puterea de a face față bolii și sănătatea. Există dovezi care arată că integrarea socială este un factor mai izolat, mediat de suportul social pentru a fi efectiv. De asemenea, suportul social cognitiv a fost relaționat diferit față de cel comportamental în raport cu sănătatea. Schwarzer și Leppin spun că au motive întemeiate să creadă că relația dintre suportul social și sănătate este subestimată empiric. În primul rând corelațiile negative și pozitive sunt contrabalansate când li se face media. Deși în majoritatea cazurilor mai mult suport este asociat cu mai puțină boală ar putea exista și corelații pozitive în unele condiții. De exemplu, când au loc accidente sau apar boli neașteptate, mai multă boală ar putea fi asociată cu mai mult suport, acest lucru rezultând din mobilizarea rețelei de suport, corelație care mai târziu ar putea dispărea. Din păcate, multe studii nu controlează schimbările în timp. Se poate inițial ca începutul bolii să mobilizeze rețeaua de suport până când aceasta se reduce. Dacă toate aceste corelații pozitive se datorează efectului mobilizării, atunci ele ar reprezenta o categorie din studiile în care lucrează diferite mecanisme cauzale. În al doilea rând, relația dintre suport și sănătate este subestimată în studiile care nu specifică un model cauzal potrivit, sau în cele în care starea sănătății este constantă. Suportul social operează în parte prin alte variabile și are efecte indirecte asupra sănătății care ar putea depășii efectul direct. Suportul social ar putea ajuta, de exemplu, atunci când o persoană trebuie să urmeze un tratament medicamentos, în sensul de al lua corect și la orele stabilite de medic.
O limită a acestei metaanalize constă în faptul că nu au fost incluse efectele amortizoare, deoarece baza de date a fost prea mică pentru o sinteză cantitativă a numărului de efecte amortizoare identice. Cohen și Wills (1985) au presupus că suportul social cognitiv ar produce mai degrabă efecte tampon, aceasta fiind o presupunere rezonabilă dacă primirea suportul în majoritatea cazurilor este precedată de o altă situație de nevoie. Wethington și Kessler au stabilit însă opusul. Wills (1985) a facut distincție între funcțiile pe care le îndeplinește suportul. El a afirmat că integrarea socială, camaraderie și suportul informativ ar avea efecte tampon, pe când suportul instrumental și cel estimativ ar fi mai potrivite pentru efectele tampon. Cohen și McKay (1984) au spus că, pentru a avea rezultate, suportul social trebuie sa fie în concordanță cu nevoile specifice ale receptorului. Aceste nevoi diferă în ceea ce privește factorul de stres și timpul de expunere. Rezultatele cercetărilor vor rămâne inconstistente până când nu se vor aplica modele cauzale complexe pe date longitudinale. S-a sugerat să se pună accent pe rolul tuturor mediatorilor în loc să se pună accent pe rolul unui singur. Discuția se referă la acțiunile de suport dintr-o rețea diadică. Ar fi mai logic să nu se adreseze înterbări retrospective despre cât de mult ajutor a fost acumulat într-o perioadă de timp, ci să se obțină date legate de diferite modalități de suport care sunt primite în diferite momente din perioadele care sunt sub influența stresorilor. Cercetătorii au afirmat în mod repetat că suportul social operează în feluri complexe, dar în contrast, continuă să raporteze zero corelații între variabilele globale, iar prin acest fapt contribuie la neclarificarea modelelor cauzale specifice. Ar tebui să se facă mai multe analize ale proceselor bazate pe teorie. În acelasi timp, studiile trebuie sa fie mai minuțioase în ceea ce privește timpul în care s-a oferit suportul și potrivirea autorului din diferite surse.
Chen (2006) a condus un studiu care a comparat modificările personale și emoționale ale prizonierilor care se recuperau din dependență și care au participat la intervenții terapeutice. Intervențiile erau separate, durau câte un an, participanții erau împărțiți în două loturi, unul participa la intervenția în care era inclus, pe lângă suportul social și un program spiritual (cei 12 pași),iar celălalt participa la intervenția în care era inclus doar suportul social. Ipoteza studiului a fost aceea că se vor obține schimbări pozitive personale și emoționale în urma suplimentării programelor de suport social cu un program spiritual concret. Rezultatul studiului susține ipoteza inițială, prizonierii care au participat în programul spiritual demonstrând un nivel de coerență și un scop în viață mai mare și o reducere graduală în intensitatea emoțiilor negative (anxietate, depresie și ostilitate), decât cei care au participat la intervenția care avea inclus doar suport social, nu și spiritual. În general dependenții de alcool sau altfel de substanțe dau dovadă de o lipsă de resurse de autoajutorare care se manifestă într-un nivel scăzut de coerență și izolare socială. Simțul coerenței este definit de Antonovsky (1997) ca „o orientare globală care exprimă măsura în care o persoană crede că mediul intern sau extern este previzibil”. Cercetarea demonstrează că simțul coerenței este asociat negativ cu depresia, anxietatea și tendința către alcoolism și asociat pozitiv cu primirea ajutorului din partea altora și suportul social. Studiul lui Chen este unul longitudinal, iar originalitatea acestuia se datorează evaluării spirituale, multidimensionale și psihosociale.
O altă cercetătoare, M. Rush (2002) a studiat corelația dintre suportul social perceput și timpul de participare la un grup A.A. pe un lot de 125 de femei care nu mai consumă alcool, membre A.A. participantele au fost testate luând în considerare cinci dimensiuni ale suportului social: disponibil, practic, emoțional, reciproc și sobrietate. Suportul reciproc a fost cel mai mare contribuitor la suportul social în grup. Femeile care au avut un sponsor, adică o persoană apropiată, au primit un punctaj mult mai mare la suportul social total și personal. Disponibilitatea a fost cel mai mare contribuitor atât la suportul social personal, cât și la cel perceput. În concluzie, disponibilitatea și sponsorizarea sunt componente importante a unui mediu de suport între femeile aflate în sobrietate.
1.7.2. Programul Alcoolicilor Anonimi ( A.A. ) în România
Felul în care se descriu cei din programul Alcoolicilor Anonimi, cea mai eficientă asociație din domeniul tratării alcoolismului din toată lumea, este următorul:„ Noi nu suntem o organizație în sensul tradițional al cuvântului. Nu pretindem nici un fel de cotizații sau taxe. Singura ceriță pentru a fi membru este o dorință onestă de a înceta băutul. Comunitatea noastră nu e înrudită cu nici o religie, sectă sau confesiune, nici nu se opune vreunei organizații, credințe sau instituții. Pur și simplu, dorim să-i ajută pe cei afectați de alcoolism”. Programul Alcoolicilor Anonimi a fost inițiat în 1935 de către un agent de bursă din New York și un chirurg din Ohio, doi alcoolici cronici fără speranță (Bill și Bob). Aceștia și-au dat seama că puteau să stea abstinenți ajutându-i pe alții să stea abstinenți și ca rezultat au inițiat metoda „ grupului de suport” pe care o folosim și azi. Ei au pus bazele A.A.-ului în încercarea de a ajuta alți alcoolici care au suferit de pe urma bolii alcoolismului, dar și pentru a-și păstra propria abstinență. Cei doi au tratat alcoolismul ca și cum ar fi tratat orice altă boală care amenință viața cuiva și au inițiat un program de recuperare de „zi cu zi” care i-a ajutat să rămână abstinenți. La puțin timp după ce au început întâlnirile au apărut cei 12 Pași (Anexa 5). Cei 12 Pași reflectă modul în care au descoperit abstinența primii membrii ai A.A.-ului. A.A. s-a dezvoltat prin înființarea de grupuri autonome, prima dată in Statele Unite, iar mai apoi în întreaga lume. În prezent, conform Biroului General de Servicii al A.A.-ului, există mai mult de 90 de mii de grupuri și peste 2,5 milioane de membrii activi în 150 de țări. ( Cartea „Alcoolici Anonimi”)
În România, înainte de 1989, autoritățile nu au permis funcționarea Alcoolicilor Anonimi. O profesoară din Timișoara a reușit să cunoască acest program de la un profesor american care lucra aici. Acest profesor, care încă nu făcea farte din grupul A.A., a urmat programul ca „loner” ( loneri sunt cei care aplică programul dar nu mai au încă un memebru A.A în localitatea respectivă, deci nu pot înființa un grup deoarece pentru aceasta e nevoie de minimum doi membrii ). În 1990, acest membru A.A. a reprezentat România la „Congresul Internațional A.A.” din Seattle și abia în februarie 1991, la Timișoara, s-a constituit primul grup A.A. din România. Tot ei au înființat și primul grup din București, în 1993, iar astăzi în România există un număr de 36 de grupuri A.A. cu aproximativ 296 de membrii.
Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate internațională de bărbați și femei din toate mediile vieții care se întâlnesc, la început pentru a-și obține, iar apoi pentru a-și menține abstinența. Singura cerință pentru participarea la acest grup este dorința de a înceta băutul. Nu există nici un fel de cotizații sau taxe de participare la A.A. În timp, membrii A.A. au formulat și au întărit tradiția conform căreia se auto-susțin complet, nu caută și nici nu acceptă contribuții din partea non-membrilor. Acest program este unul bazat pe abstinență totală. Abstinența este menținută prin împărtăsirea experiențelor personale, a puterii și a speranței în cadrul grupurilor și prin practicarea celor 12 Pași sugerați pentru recuperarea din alcoolism. Grupul A.A. este un element esențial în programele de recuperare pentru că îl ajută pe alcoolic să își diminueze negarea, stigmatizarea și rușinea. De asemenea, grupul oferă modele pozitive prin oamenii care sunt ei înșiși în recuperare. Acest lucru înseamnă că membrul nou-venit în A.A. învață despre cum să rămână abstinent de la oameni care au avut aceleași probleme ca și el. Acest grup îi oferă alcoolicului noi prieteni care îl vor încuraja să rămână abstinent și nu să bea împreună. Acest nou cerc de prieteni se numește „grup de sprijin al egalilor” sau „grup de sprijin social”. Pentru menținerea abstinenței, participarea în mod regulat la aceste întâlniri are o importanță crucială. În cadrul acestui grup de suport sunt și câteva acțiuni pe care acesta nu le manifestă: „nu are registre de prezență ale membrilor, nu se angajează și nu face sponsorizări pentru cercetare, nu se afiliază cu agenții sociale (deși mulți membrii și gupuri cooperează cu ele ), nu îi monitorizează și nu încearcă să îi controleze pe membrii săi, nu face prognosticuri și nu dă diagnostice medicale sau psihologice, nu oferă tratament medicamentos, psihiatric, droguri și nu face internări, nu oferă servicii religioase, nu oferă adăpost, mâncare, haine, locuri de muncă, bani sau alte servicii sociale, nu oferă consiliere vocațională sau de probleme domestice și nu oferă scrisori de recomandare către tribunal, avocați, oficiali, școli, firme, agenții sociale sau alte organizații sau instituții”.
Fundamentul spiritual al A.A.-ului este anonimatul. Comunitatea este încurajată să se auto-conducă pe baza principiilor mai cu seama decât pe baza personalității. Sunt o societate de egali, care doresc săși facă cunoscut programul de recuperare și nu persoanele care participă la program. În ceea ce privește presa, anonimatul reprezintă garanția că tuturor membrilor A.A., mai ales celor nou-veniți, le va fi respectată confidențialitatea participării la A.A. Oricine poate participa la ședințele deschise ale grupului și de obicei acestea presupun prezentări ale unuia sau mai multor membrii de grup, care își împărtășesc experiența personală legată de alcoolism și recuperarea lor în A.A. Unele ședințe au scopul specific de a informa publicul non-alcoolic despre A.A., iar în cadrul acestora sunt invitați medici, membrii ai clerului și funcționari publici, dar ședințele inchise sunt rezervate doar alcoolicilor.
Câteva principii de bază ale A.A.-ului
Conceptul de boală este explicat de A.A. printr-o varietate de consecințe biologice, psihologice, sociale și spirituale, iar tratamentul implică abordarea fizică, emoțională, socială și spirituală asociate cu acestea. Alcoolismul este considerat o afecțiune progresivă care poate fi stopată, dar nu vindecată, iar pentru recuperare este nevoie ca abstinența de la alcool să se întindă pe toată durata vieții. A.A.-ul promovează recuperarea prin „spiritualitate”, aceasta fiind cea care umple golul din suflet și dă din nou sens vieții consumatorului. Fiecare consumator care dorește să renunțe la viciul său trebuie să recunoască că are nevoie de ajutor pentru a se schimba și acest ajutor va veni în primul rând din partea lui Dumnezeu. Un alt principiu de bază în recuperare este că alcoolicul trebuie să fie sincer față de el însuși și față de ceilalți, din cadrul grupului, cu privire la dificultățile trecutului și prezentului. Un alt aspect al spiritualitații, din perspectiva A.A., este repararea greșelilor față de cei pe care i-a rănit alcoolicul, iar acest lucru este făcut sub îndrumarea unui consilier spiritual sau a unui membru A.A mai experimentat. O componentă foarte importantă a recuperării este participarea activă si frecventă la întâlnirile A.A., lucru care contribuie la dobândirea și menținerea abstinenței noilor și vechilor membrii. Întâlnirile A.A. nu sunt suficiente pentru vindecarea alcoolicului. Aceste întâlniri trebuie făcute în paralel cu tratamentul specific acestui tip de afecțiune. În unele cazuri este nevoie de intervenție medicală înainte de a participa la grupurile de suport. Așadar, este recomandat ca în recuperare tratamentul și grupurile de suport să fie urmate simultan pentru ca rezultatele să fie cât mai bune. Un alt element care trebuie luat în considerare este acela că A.A.-ul este disponibil tuturor alcoolicilor, indiferent de apartenența lor religioasă sau de absența acesteia. Toate principiile spirituale ale A.A.-ului sunt extrase din Biblie și tot aceasta constituie fundamentul principal al celor 12 Pași, care defapt sunt principii care se pot găsi în toate religiile lumii și sunt universal acceptate (Floyd, 2007).
1.8. Prevenirea recăderilor
Încercările de a adresa rata întaltă de recăderi dupa abuzul de sustanță s-au axat pe identificarea nevoilor de previnere a recăderilor și pe dezvoltarea programelor de prevenire a recăderilor. Puține studii au examinat dacă femeile și negrii au nevoi unice pentru prevenirea recăderilor. Într-un studiu (Walton, 2001) s-au examinat diferențele de sex și rasă în interesele psihosociale ale pacienților recrutați pentru tratamentul abuzului de substanță ca și potențiali indicatori ai nevoilor de prevenire a recăderilor. Un număr de 331 de participanții au completat mai multe chestionare în prima lună de tratament. Pachetele de evaluări au inclus măsuri de a face față la tratament, eficacitate, nevoile de resurse, poftele, influențele sociale, expunerea și activitățile din timpul liber. Analizele s-au centrat pe diferențele de sex și rasă în aceste variabile înainte și după controlul caracteristicilor de fond (vârstă, starea civilă, venit, felul tratamentului și severitatea problemei). Diferențele de sex au arătat că bărbații au raportat mai putină îndemanare în a face față problemei și o influență socială și expunere negativă mai mare decât femeile. Aceste diferențe au fost importante în controlul caracteristicilor de fond. S-au găsit diferențe importante de rasă. După ce s-au examinat caracteristicile de fond, negrii au raportat mai multă îndemânare în a face față problemei și mai multă eficacitate decât albii, dar negrii au raportat în același timp și nevoi de resurse mai mari în comparație cu albii. Rezultatele demonstrează diversitatea în problemele psihosociale în rândul pacienților, în tratamentul pentru abuzul de substanță, mai ales între albi și negrii. În concluzie, în ceea ce privește rasa și sexul, există profile psihosociale unice, deci nevoi diferite în prevenirea recăderilor. Dat fiind faptul că, femeile au reclamat mai multă îndemânare în a face față vieții, mai puține influențe sociale negative și mai puțină expunere la substanță decât bărbații, aceștia au nevoie de un program de prevenire a recăderilor diferit de cel al femeilor.
În urma unui studiu realizat pe 200 de pacienți tratați în spital, 100 cu dependență de heroină și 100 cu dependență de alcool, Vaillant (1988) a identificat patru factori foarte importanți care ajută la prevenirea recăderilor. Acesta spune că dependența ar trebui privită ca și o mulțime de comportamente involuntare, condiționate, deoarece numai așa poate fi înțeleasă și implicit tratamentul să aibă succes. Într-o intervenție eficientă, pentru a fi prevenită recăderea, trebuie avut în vedere structurarea vieții dependenților. Acestă structură înlocuiește comportamentul îndreptat spre substanță și este bazată pe retragerea din comportamente/ritualuri de genul prieteniei cu bautorii. Unul dintre factorii despre care vorbește Vaillant se referă la supraveghere, la ceva care să interfereze cu viața de dependent. Acest ceva poate fi de exemplu un loc de muncă sau o boală care să nu-i mai permită dependentului să consume. Al doilea factor care ar putea ajuta la prevenirea recăderii este găsirea unui substitut, acest substitut putând fi orice alt comportament sănătos care să-l înlocuiască pe cel nociv. Un al treilea factor se referă la relații sociale noi, mai exact la refacerea rețelei sociale a dependentului care în toate cazurile duce lipsă de aceasta. Ultimul factor despre care vorbeste cercetătorul este faptul că dependentul trebuie să devină membru al unui grup inspirațional, mai exact al unui grup religios care să-i ofere inspirație, motivație și speranță în viață (aici poate fi vorba și de un grup A.A).
Din perspectiva modelului bio-psiho-social, ariile de funcționare bio-psiho-socială și factorii care pot determina recăderea sunt (Lowinson et.al, 1997):
Afectivitatea – dispoziția depresivă sau entuziasmul;
Comportamentul – impulsivitatea, lipsa abilităților de coping, lipsa abilităților sociale;
Cognițiile – atitudinea față de procesul de recuperare, capacitatea autoreprezentată scăzută de a face față unei situații de risc;
– lipsa stabilității sociale și familiale, presiunea socială de a consuma, lipsa activităților școlare sau profesionale, lipsa activităților de petrecere a timpului liber;
Fiziologice – craving, sindrom de abstinență prelungit, existența unei boli sau dureri cronice, efecte ale medicației asociate;
Psihiatrice – prezența unor comorbități psihiatrice, severitatea acestora, traume sexuale;
Psihologice și spirituale – sentimente pervazive de vinovăție și rușine, sentimentul de gol interior, lipsa unui sens perceput al vieții;
Tip de tratament – atitudinile negative ale îngrijitorilor, servicii inadecvate de post-cură, lipsa unor servicii specializate pentru cazurile de dublu diagnostic.
În terapie programul de prevenire a recăderilor se centrează pe educarea clienților în a identifica și anticipa situațiile de mare risc și pe învățarea răspunsurilor eficiente de a face față acestora. Studiile realizate asupra recăderii identifică patru categorii de situații de mare risc care pot duce la recădere (Marlatt și Gordon 1985, Marlatt et al. 1999):
Stările emoționale negative,ca frustrare, anxietate, plictiseală, depresie și dorința persoanei de a schimba repede aceste sentimente;
Conflictele interpersonale din cadrul relațiilor sociale;
Presiunea socială, care poate fi directă sau indirectă și care poate fi exercitată îndeosebi de vechiul anturaj de consumatori;
Emoțiile pozitive intense, în special trecerea bruscă de la emoții negative la emoții pozitive.
Un factor deosebit de important în prevenirea recăderii este stresul. Într-un studiu (Petterson et.al, 1990) s-a urmărit legătura dintre evenimentele stresante de viață și recăderi. Rezultatele arată că severitatea evenimentelor stresante de viață și relația acestora cu consumul de alcool reprezintă o dimensiune importantă ce trebuie luată în considerare când se examinează legătura dintre evenimentele de viață și recădere. Totuși, s-a evidențiat faptul că nu numai stresul reprezită un factor care poate duce la recădere. Este un factor de risc pentru recădere dar nu singurul. Este de asemenea posibil ca stresorii puternici care sunt asociați cu consumul de alcool, de exemplu pierderea locului de muncă după tratament, loc de muncă în care persoana era încadrată înainte să înceapă tratamentul, să precipite băutul sau să sporească severitatea recăderii.
În următoarea parte a lucrării o să ne concentrăm asupra unora din variabilele ce au fost identificate pe alte populații și pe care dorim să le cercetăm pe populația din România. Astfel, vom urmări dacă există o relație de cauzalitate între nivelul de suport social al celor din grupul de suport și al celor din clinica de stat, comparativ prin utilizarea testului T. De asemenea, pentru a identifica alte varibile care ar putea relaționa cu nivelul de suport social perceput sau cu numărul de recăderi, vom aplica și un interviu structurat din care vom afla mai multe despre participanți.
CAPITOLUL 2. OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII
2.1. Obiectivele generale
Obiectivul general al acestei lucrări are în vedere cercetarea existenței unei relații între suportul social perceput de persoanele care suferă de alcoolism și numărul de recăderi ale acestora. Pentru a evidenția acest lucru am ales două grupe separate de indivizi, unul care face parte din Programul „Sfântul Dimitrie”(Cluj-Napoca), un program care se bazează pe cei „12 Pași” ai Alcoolicilor Anonimi (A.A.) și în cadrul căruia există grup A.A și un alt grup pe care l-am luat dinntr-o clinică de specialitate de stat, Spitalul de Psihiatrie Zam (județul Hunedoara), în care pacienții nu primesc suport social.
Lucrarea se centrează de asemenea și pe diferența de suport social perceput, dintre participanții programului „Sfântul Dimitrie” și cei din clinica de stat.
2.2. Obiectivele specifice
În ceea ce privește obiectivele specifice, am avut în vedere următoarele:
Identificarea nivelului suportului social perceput în cele două loturi de partcipanți, prin aplicarea testului Berlin Social Support Scales (BSSS) la pacienții diagnosticați ca fiind alcoolici dintr-o clinică de stat și la cei din cadrul unei clinici care ofera program specializat în suport social.
Identificarea unor posibili factori demografici care au contribuit la apariția abuzului de substanțe și a recăderilor în cazul participanțiilor. Pentru atingerea acestui obiectiv va avea loc aplicarea unui interviu structurat la cele doua grupe, din care vom extrage urmatoarele informații:
Estimarea momentului în care persoana a început să consume alcool;
Factorul motivator care a declanșat consumul;
Perioada de abstinență;
Estimarea numărului de recăderi;
Factorul care a declanșat recăderea;
Timpul participării la un grup de suport.
Identificarea unei posibile relații între numărul recăderilor și nivelul suportului social perceput, comparativ la cele doua grupe. Acest obiectiv va fi atins printr-un test t datelor obținute din chestionarul BSSS și din interviul structurat;
Identificarea altor posibile relații între aspectele țintite de interviul structurat și a nivelului suportului social perceput, precum și a posibilelor relații dintre suportul social și recăderi.
2.3. Ipotezele cercetării
Unele cercetări postulează că disponibilitatea suportului social reduce reactivitatea cardiovasculară la stres. Acest lucru a fost observat la mai multe tipuri de pacienți cu probleme psihologice (Timmerman et al., 2000) și aceasta deoarece s-ar părea că suportul social are un efect de tampon între stres și starea de bine a persoanei. În alte studii se postulează însă, că nu a fost făcută o delimitare precisă între diferitele aspecte ale suportului social (exemplu: suport afectiv, suport informațional, obiectiv și perceput subiectiv) nu a fost din cauza problemelor de tipul „morții experimentale” sau a altor factori obiectivi experimentali care au intervenit.
Dat fiind faptul că nu există multe studii de acest gen în România și mai ales pe populațiile care solicită ajutor din partea unor programe de suport de tipul A.A.-ului, această lucrare își propune să studieze exact aceste relații pe populația românească. Astfel, prima ipoteză a cercetării este faptul că va exista o diferență semnificativă a perceperii suportului social de către pacienții care fac parte dintr-un grup de suport (grupul experimental), față de cei care nu fac parte dintr-un astfel de grup (grupul de control). Astfel, ne asteptam ca scorul la BSSS sa fie mai scăzut în lotul de control decât în cel experimental. Această ipoteza este susținută de studiul lui Schwartzer și Leppin (1991), în care s-a observat că înțelegerea situațiilor stresante (de exemplu problemele de viață cu care se confruntă persoanele alcoolice) sunt dependente de suportul social perceput. Dacă o persoană se simte în control față de o situație dificilă, acest lucru este posibil doar prin disponibilitatea percepută a ajutorului celorlalți, iar procesarea evenimentului propriu-zis rezultă în mult mai puțin stres. Perceperea acestei disponibilități, după autori, este și o opțiune de coping pentru a face față pierderilor, amenințărilor și provocărilor care pot fi văzute obiectiv ca fiind foarte severe.
Există un alt studiu asupra necesității programelor spirituale și de suport social care susține aceasta ipoteză și anume aceea că în grupul care primește un asemenea suport organizat, scorurile la BSSS vor fi mai ridicate decât în celălalt grup care nu primește suport. Chen (2006) a condus un astfel de studiu pentru a compara modificările de ordin emoțional a prizonierilor cu probleme de adicție, în urma unui astfel de program de suport. S-ar părea că cei care au trecut prin acest program au avut un simț al coerenței mai puternic, al sensului vieții și al evenimentelor și s-a observat o scădere graduală a intensității emoțiilor negative de tipul anxietății, depresiei și ostilității.
Cea de-a doua ipoteză pe care ne vom axa este aceea că în ambele grupuri va exista o corelație între scorul la BSSS și numărul de recăderi ale participanților la studiu, prin faptul că cei care vor percepe un mai mare suport social vor avea un număr mai mic de recăderi. Astfel, ne așteptăm ca scorul ridicat la BSSS să coreleze negativ cu numărul de recăderi în ambele grupe vizate. Această ipoteză este susținută de studiul lui Rush (2000). Cercetătoarea a proiectat acest studiu corelațional pentru a explora relațiile dintre suportul social perceput și timpul de întâlnire din cadrul grupului de suport (A.A.) a persoanelor afectate de boala alcoolismului. S-ar părea că numărul de întâlniri la care s-a participat corelează semnificativ cu autoeficacitatea de a trece peste această dependență și cu spiritualitatea. Din păcate durata abstinenței nu a corelat semnificativ cu nici o variabilă introdusă în studiu, însă într-un studiu ulterior din 2002, aceeași autoare observa pe un lot similar un nou fenomen. S-ar părea că suportul social reciproc perceput contribuie puternic la suportul social de grup. Pacienții care aveau pe cineva aproape au avut scorurile cele mai înalte la instrumentele psihometrice care au măsurat suportul social și cel personal, iar ca și în alte studii, disponibilitatea acestui ajutor a influențat toate scorurile scalei.
CAPITOLUL 3. METODOLOGIA CERCETĂRII
3.1. Design
Designul utilizat a fost unul corelațional, datorită faptului că atât situația participanților (alcoolismul) cât și variabila independentă (suportul social) studiate nu pot fi schimbate. Variabila dependentă este numărul recăderilor, care ar putea fi sau nu influențată de participarea la un grup de suport. De asemenea, este un studiu retrospectiv, a schimbărilor care au survenit în situația participantului până și inclusiv în momentul studiului, motiv în plus din cauza căruia ar fi dificil să se evidențieze o relație cauzală între variabile, ci doar o anumită legătură. Studiul are un design cvasiexperimental doar în măsura în care este urmărit numărul de recăderi al acestor persoane ca urmare a integrării într-un grup de suport social. Este un studiu cvasiexperimental din cauză că variabila independentă (alcoolismul) nu poate fi controlată, varibila dependentă avută în vedere este numărul de reccăderi comparativ la grupa care primește suport social prin intermediul grupului A.A. și la grupa dintr-o instituție de stat care nu este inclusă într-un astfel de program.
3.2. Participanți
Participanții pentru acest studiu provin din două loturi distincte. Unul selectat din Programul „Sfântul Dimitrie”( grup care participă la grupurile de suport A.A.), care a servit ca și lot experimental pentru variabilele suport social și recădere și în care am presupus că ar exista un mai mare suport social. Cel de-al doilea lot a fost ales din Clinica de Psihiatrie Zam și nu a fost integrat în nici un fel de program de suport social. Ambele loturi au fost constituite din câte 20 de subiecți fiecare. Lotul de participanți din grupul de suport au vârstele cuprinse între 19 și 59 de ani (m=46, σ=10.3), iar în lotul fără grup de suport, din clinica de stat, vârstele participanțiilor au fost cuprinse între 17 si 64 de ani (m=53, σ=9.8). Toți participanții au fost barbați.
Pe baza celorlalte studii efectuate pe această temă am ales ca și variabile demografice de inclus în studiu vârsta participanților (care are importanță din perspectiva a câți ani de consum de alcool există), profesia și sexul acestora. Față de alte studii (Rush, 2000; 2002) care se centrează mai mult pe situația femeilor participante la grupul A.A., studiul de față are în vedere situația bărbațiilor, lotul fiind format în totalitate din bărbați. De asemenea, am avut in vedere analiza motivelor cele mai frecvente pentru începutul consumului de alcool, motivele autoperceptute pentru recăderi.
3.3.Instrumente de cercetare
3.3.1. Măsurarea suportului social. Berlin Social – Support Scales (Schwartzer și Schultz, 2000)
Această scală a fost construită pentru a măsura aspecte cognitive și comportamentale ale suportului social, pentru a se evalua cantitatea, tipul și funcțiile suportului social (individual și de grup), atât în general, cât și în situații stresante.
Berlin Social-Support Scales (BSSS) a fost dezvoltat și validat pe indivizi, care fac parte din populația adultă, care sufereau de cancer și pe aparținătorii acestora. Cu toate acestea, scala poate fi utilizată pe diferite alte populații clinice și sănatoase și se pretează și la autoadministrare. Aceasta nu dureaza mai mult de 20 de minute.
În ceea ce privește scorarea, aceasta este aceeași pentru toți itemii. Participanții notează gradul în care sunt de acord cu 32 de afirmații, pe o scală likert de la 1 (deloc adevărat) la 5 (foarte adevărat). Itemii negativi (ex. ma descurc mai bine fără ajutor, m-a lăsat în pace, nu a arătat înțelegere și s-a plâns de mine) au o scorare inversă. Scorul global este obținut prin însumarea și împărțirea sumei la numărul total de itemi. De asemenea, pot fi obținute scoruri separate pe scalele de: suport perceput, suport primit și suportul perceput de către aparținător că l-au dat. Cum toate aceste scale n-ar fi putut fi completate și de aparținători am preferat în acest studiu să lucrăm doar cu scorul global la test, distincțiile urmând să fie făcute în studii ulterioare. Itemii designează aspecte diferite ale suportului social precum: cel emoțional, cel instrumental și în fine, cel informațional. Adunarea acestor itemi dau scoruri separate pe tipuri de suport social. Chestionarul poate fi utilizat atât în cercetări (transsecvențiale, longitudinale și experimentale), în domeniul clinic, consiliere și traininguri.
În ceea ce privesc datele psihometrice ale scalei, consitența internă a fost calculată pe un lot de 457 de pacienți cu cancer. Scorul Alpha Cronbach pe cele 5 scale separate este, după cum urmeaza:
Suportul social perceput, 0.83
Suport social primit, 0.83
Nevoia de suport, 0.63
Căutarea suportului, 0.81
Tampon protectiv (protective buffering), 0.82.
Pentru scorul general la acest test pentru aparținătorii paciențiilor (n=175) s-a obținut un scor al consistenței interne de 0.75. Din cauza structurii multifactoriale, instrumentul dă posibilitatea unei evaluări comprehensive a suportului social în funcție de necesitatea în cadrul studiilor sau evaluarilor clinice. În același timp, fiind foarte simplu de administrat, scurt și simplu de înțeles, evaluarea în medii diferite nu compromite scorurile de fidelitate și validitate. Din păcate, una dintre limitele chestionarului este că scalele menționate sunt susceptibile la efectul dezirabilității sociale, motiv pentru care participanții ar putea distorsiona răspunsurile. De asemenea, scalele nu includ o evaluarea a interacțiunilor sociale negative posibile și a consecințelor acestora.
Interviul structurat
A cuprins șase întrebări referitoare la urmatoarele aspecte: timpul de când persoana consumă alcool, motivul începerii, existența unei perioade de abstinență, numărul recăderilor (estimativ), motivul perceput al recăderii și integrarea într-un grup de tip A.A. Nu toate aceste aspecte au fost incluse și în analiza statistică din cauza variabilității răspunsurilor, însă restul rezultatelor cumulate sunt prezentate în secțiunea ce urmează.
Procedura de cercetare
Totalul subiecților pentru acest studiu a fost de 40 de participanți. Acestora li s-a administrat un chestionar de măsurare a suportului social: Berlin Social Support Scales (BSSS, Schwartzer și Schultz, 2000). Durata de aplicare a chestionarului a fost în jur de 40 de minute pentru fiecare participant, iar aplicarea lor s-a efectuat individual și a fost aprobată de conducerea clinicii și a Programului „Sfântul Dimitrie”. Acestui chestionar (Anexa 3) i s-a atașat și un interviu structurat (Anexa 4) care a avut în vedere următoarele aspecte:
Estimarea momentului în care persoana evaluată a început să consume alcool;
Factorul motivator care a declanșat consumul;
Perioada de abstinență;
Estimarea numărului de recăderi;
Factorul care a declanșat recăderea;
Timpul participării la un grup de suport.
Deoarece cele doua loturi provin din locații diferite, datele au fost împărțite și analizate separat pentru a identifica posibilitatea unor corelații între gradul de suport social perceput și numărul recăderilor participanțiilor de-a lungul timpului.
CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII
4.1. Analiza datelor
Participanții din primul grup, al celor care participă la grupul A.A, au avut vârste cuprinse între 19 și 59 de ani, cu o vârstă medie de 46 de ani (σ=10.3). În cel de-al doilea grup, vârstele sunt cuprinse între 17 și 64, cu o vârstă medie de 53 de ani (σ=9.8). Cu toții au fost bărbați, iar majoritatea ieșiți la pensie pe caz de boală (37.5%) în ambele grupe. Perioada consumului de alcool variază în primul lot de la 5 la 43 de ani, media aflându-se la 22 de ani (σ=9.8), iar în cel de-al doilea lot de la 1 la 40 de ani, media aflându-se la 24 de ani de consum de alcool (σ=8.5). Motivele declarate pentru începerea consumului de alcool (date obținute din interviul structurat) la cei mai mulți participanți din primul lot, a fost plăcerea efectului dat de alcool (12.5%), iar la același nivel se plasează și curiozitatea de a încerca această metodă de așa-zisă relaxare. Celelate motive, cu procentaje de 2.5 și 5% sunt boala unei persoane din familie sau decesul acesteia, prietenii și anturajul, problemele la locul de muncă și de familie sau izolarea. În cel de-al doilea grup, motivul care a primit procentajul cel mai mare (17.5%) au fost prietenii și anturajul, iar cel de-al doilea (10%) lipsa de prieteni și izolarea socială. ( Anexa 1)
Timpul participării la grupul de suport în prima grupă variază de la 6 luni la 10 ani (m=3.8, σ=2.66).
. Cele mai multe motive pe care participanții le-au declarat a fi cauzatoarele recăderii sunt, pentru grupa experimentală, dupa cum urmează:
Alcoolismul în sine: 27.5% (participantii au declarat că au reînceput consumul de alcool fiindcă „nu au știut că ar fi bolnavi”) ;
Prietenii și anturajul:12.5%;
Problemele din familie (certuri cu soția, divorț etc.) sau de la muncă și stresul au cauzat 5% dintre recăderi;
Ultimele 5% au fost cauzate de singurătate și probleme emoționale. (Anexa 2)
În lotul celor din clinica de stat,subiecții care nu sunt incluși în nici un grup de suport social, motivele declarate sunt următoarele:
15% dintre participanți declară că nu știu din ce cauză au avut aceste recăderi și nu dau nici un raspuns;
Prietenii, anturajul sunt motivele date de alți 15% dintre participanți;
Plăcerea și un anumit dor față de efectul produs de alcool este motivul a 12.5% dintre participanți;
7.5% declară că motivele au fost prostia și neștiința, problemele de acasă sau singurătatea.(Anexa 2)
Rezultatele analizelor de corelație suportul social – recăderi
Tabel 1. Corelație suport social perceput și recăderi pentru grupul A.A. si non-A.A.(2); N=40
Corelația între scorul obținut la scala suportului social perceput (m=3.71, σ=1.08) și numărul recăderilor (m=4.75, σ=4.75) este de r=0.134, scor nesemnificativ la pragurile de semnificație de 0.05 sau 0.01. Corelația nesemnificativă poate fi datorată și din cauza lotului restrâns de subiecți. Corelațiile pentru ambele loturi de participanți dintre suportul social și nivelul recăderilor au fost nesemnificative, după cum se va vedea în cele ce urmează.
Statisticile descriptive pe aceste variabile sunt următoarele:
Media la BSSS, este de 3,7 cu o deviație standard de 1,08, iar media recăderilor se plasează la 4,75 cu o deviație mult mai mare de 4,10. Aceasta ar putea fi un alt motiv al rezultatului nesemnificativ al corelației.
Corelația pentru cel de-al doilea grup, cel din clinica de stat, care nu a fost introdus intr-un program specializat de suport social, deși nesemnificativă este de notat că am obținut o corelație negativă (p>0.05). Astfel, cu cât scorul obținut la scala de suport social perceput (m=3.38, σ=0.54) a crescut, cu atât s-a înregistrat un număr mai mare de recăderi (m=16.5, σ=4.68).
4.1.2. Corelația între datele interviului și nivelul recăderilor
Tabel 2. Vârsta participanțiilor din grupele A.A. ți non-A.A.(2) și perioada consumului de alcool
N=40; *corelație semnificativă pentru p<0.05; **corelație semnificativă pentru p<0.01
În ceea ce privește grupul experimental, corelația dintre perioada consumului de alcool și vârstă este semnificativă, ca și în cazul grupului fară grup de suport (r=0.73, p<0.01, respectiv r=0.54, p<0.05)
Tabel 3. Corelația dintre nivelul de recăderi și participarea la un grup de suport pentru grupele A.A. si non-A.A. (2); N=40; *corelație semnificativă pentru p<0.05;
În ceea ce privește situația lotului care participă la un grup de suport, nu am găsit nici o corelație semnificativă. Pe de altă parte, în ceea ce privește cel de-al doilea grup am găsit o corelație negativă semnificativă de r=-0.63, între timpul participării la un grup de suport și numărul de recăderi pentru cea de-a doua grupă.
4.1.3. Testul T asupra suportului social
Compararea mediilor suportului social între cele două grupe a rezultat în următoarele scoruri:
Tabelul 4. Testul T: percepția suportului social și numărul de recăderi în funcție de participarea la un grup de suport tip A.A.
T-ul este semnificativ la ambele grupe, atât în privința suportului social perceput, cat și în privința numărului de recăderi. Procentual vorbind, cei mai mulți participanți la grupul de suport au declarat existența a pană la 5 recăderi (40%), în comparație cu cei din clinica de stat, care nu au participat la un astfel de program, care în majoritate au declarat existența a 20 sau mai multe recăderi (50%). Această diferență reiese și din testul T, semnificativ asupra acestor variabile. Pentru suportul social perceput T-ul obținut este de 15.32 (grupa A.A.), respectiv 27.82 (grupa non-A.A.), ambele scoruri semnificative pentru p<0.05. În ceea ce privește numărul recăderilor avem un t de 5.17 (grupa A.A.), respectiv unul de 15.80 (grupa non-A.A), semnificativ tot pentru p<0.05. Toate aceste scoruri sunt seminificative pentru t critic, plasat la 0.05, de 1.68.
În mod interesant, scorul t obținut pentru nivelul suportului social perceput, este mai mic în cazul grupului A.A, decât în cazul celui non-A.A., fapt care a reieșit și în analizele corelaționale. Acest fapt va fi comentat mai pe larg în cadrul interpretării rezultatelor.
Interpretarea rezultatelor
După cum am menționat deja într-o secțiune anterioară, corelația nesemnificativă între scorul la suportul social și numărul recăderilor în grupa experimentală poate fi datorată numărului redus al lotului de subiecți implicat în acest design cvasiexperimental. Fiind un lot de subiecți nealeator, selectat apelarea la un singur program de acest gen limitează mult posibilitățile de a face rost de loturi mai mari de subiecți. Din acest motiv, rezultatul la această cercetare preliminara asupra populației romanești se merită reținut și continuat pe un lot ceva mai mare. Corelația pozitivă, relevă însă faptul că măsura suportului social perceput ar putea avea o legătură, deși foarte redusă, cu numărul recăderilor. Se merită cercetate ipotezele altor variabile precum spiritualitatea sau credințele iraționale sau emoțiile dezadaptative care îi împing pe oamenii care se afla deja într-un astfel de program să reia consumul de alcool după o perioadă de abstinență.
Corelația negativă din lotul de control, din clinica de stat este surprinzătoare. Deși nesemnificativă, corelația de r=-0.36 ar releva faptul ca în masura în care scorul la suportul social perceput crește, cu atât scade frecvența recăderilor. Acest scor este ciudat, mai ales având în vedere media efectivă a recăderilor pe cele două loturi, pe lotul experimental aceasta fiind mult mai mică decât pe cel de control (4.75 si respectiv 16.5). Scorul mediu apropiat la BSSS în lotul de control se poate să fi fost influențat de mai multe variabile precum suportul social perceput de participanți prin prisma acceptării necondiționate a familiei a consumului de alcool, sau poate chiar din structura itemilor testului care se pretează la populația din cultura nord americană, dar poate au fost înteleși diferit de către participanții din România.
Cu toate acestea, compararea mediilor la BSSS, a dat un rezultat semnificativ la pragul de p<0.05, suportul social perceput de către cei din grupa experimentală fiind mai mare decât a celor aflati în clinica de stat. Astfel, este infirmata ipoteza nulă conform careia cele doua populații ar fi avut aceeași medie și este menținută ipoteza alternativă conforma căreia participarea la un asemenea program ar avea un beneficiu asupra participanților. Astfel, una dintre ipotezele de la care am plecat pentru această lucrare este confirmată: cei care participă la grupul de suport social au o percepție mai puternică a existenței acesteia decât cei care nu participă la acesta.
În ceea ce privește restul corelațiilor semnificative pe care le-am găsit, este logic de gândit că într-adevăr există o corelație pozitivă și semnificativă între vârsta participanților din ambele grupe și durata consumului de alcool. Însa ceea ce este mai interesant, sunt o parte din participanții din cel de-al doilea grup, care au declarat participarea întamplatoare la un grup de suport și pentru aceștia a existat o corelație negativă între timpul participării și numărul de recăderi. Astfel, cu cât timpul participării la un grup de suport ar crește, cu atât ar scădea numărul recăderilor. Astfel, prezența întâmplătoare a unei asemenea variabile în grup ar putea afecta de fapt scorul obținut. Deși poate diferența n-ar fi una foarte semnificativă, sau poate cei din grupa experimentală nu au estimat corespunzător numărul propriilor recăderi, totuși este demn de cercetat în alte studii care ar putea fi numărul recăderilor pe perioade mai mici de timp în care există participarea preliminară la un grup de suport.
Astfel, pentru a sintetiza, prima ipoteză este confirmată. Există într-adevăr, o diferență semnificativă între suportul social perceput de către participanții la grupul de suport și cei din clinica de stat. Însă această diferență nu este cea semnalată de lucrările de specialitate publicate în alte țări, ci suportul social este perceput ca fiind mai favorabil de către cei care nu participă la grupul de suport. Din acest motiv sugerăm extinderea lucrării prezente pentru a cerceta posibile variabile confundate (definiția dată suportului social de catre participanții la studiu, posibile variabile culturale, sau marimea scazută a lotului). O alta posibilă variabilă confundată gasită în cercetarea lui Barber și Crisp (1995) este suportul social perceput mărit în mod artificial. Poate grupul de suport social nu a fost perceput de către participanți ca un grup real care i-ar putea oferi suport moral și afectiv.
În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză, conform căreia în ambele grupuri va exista o corelație între scorul obținut la suportul social perceput și numărul de recăderi ale participanțiilor la studiu, nu s-a confirmat. În prima grupă, suportul social perceput este mai scăzut decât în a doua grupă, deși numărul de recăderi este mai mic – însă nu există o corelație semnificativă între aceste două variabile. În al doilea rând, în cazul participanțiilor din clinica de stat, suportul social perceput este mai crescut, numărul recăderilor mai mare și există și o corelație semnificativă, negativă între cele două variabile (r=-0.63, p<0.05).
În studii ulterioare, ne așteptăm, ca pe loturi mai extinse de subiecți și corelațiile dintre numărul de recăderi și suportul social perceput să ajungă la un prag semnificativ. Nesemnificativitatea rezultatului nu înseamnă în mod necesar o lipsă a efectului sau a legăturii dintre cele două variabile, ci poate fi datorată multor variabile confundate, precum: modul de înțelegere al itemilor și a conceptelor de către participanți, starea sa de moment, seriozitatea cu care a privit participarea sa la studiu, pe langă alte variabile statistice care ar fi putut interveni (marimea mica a lotului). În multe studii pe care le-am citat anterior (Rush 2000,2002; Barber, 1995) suportul social evaluat global nu a reușit să ajungă la o corelație semnificativă cu numărul recăderilor. În studiul lui Barber (1995), s-a sugerat ca și răspuns la problema faptului că s-a obținut un scor negativ între suport și recăderi este faptul că suportul social acordat prin programe de specialitate ar fi prea artificial iar participanților le este dificil să se identifice cu acest tip de suport în comparație cu cel primit în cadrul familiei care s-ar părea că reușește să prevină recăderile și pe perioade de până la trei luni.
CAPITOLUL 5. CONCLUZII ȘI IMPLICAȚII
Concluzii majore și aplicații practice
Reamintim pe scurt principalele argumente care ne-au împins spre efectuarea acestui studiu:
În primul rând lipsa unor studii pe populația românească cu probleme de tipul dependenței de alcool;
Lipsa unor studii care să ateste beneficiul adus de programele de tip „Alcoolicii Anonimi” în comparație cu spitalizarea standard a pacientului într-o clinică de stat;
Lipsa unor studii care să ateste numărul de recăderi și suportul social pe care îl primesc obiectiv și îl percep subiectiv pacienții români.
Plecând de la aceste idei am ajuns la concluzia că, deși lotul a fost restrâns, o limită importantă din cauză că ne-a limitat rezultatele corelaționale la unele nesemnificative, totuși ne-a dat o idee despre măsurile ce pot fi luate în perspectivă. Corelația pozitivă, deși nesemnificativă între numărul de recăderi și suportul social perceput, ne duce cu gândul la ideea că pe masură ce suportul social perceput de pacient crește, numărul recăderilor sale cresc. Acest rezultat interesant prin orientarea pe care o are, decât prin semnificativitate crează baza pentru noi studii care să aibă în vedere diferitele scale ale BSSS și decelarea rezultatelor obținute de pacienți pe aceste categorii, pentru a vedea care dintre ele este mai relevantă. Astfel, este posibil ca fie nevoia de suport a persoanei să fie mai scăzută, sau să existe diferențe între nevoie și căutarea propriu-zisă a suportului. De asemenea, pot exista diferențe și între suportul social obiectiv primit și cel pe care îl percepe subiectiv pacientul. Acest rezultat este interesant și prin faptul că în lotul de control s-a obținut corelația negativă (deși nesemnificativă) la care ne-am fi așteptat în grupul care trece prin programul de suport. Noi punem acest rezultat pe baza faptului că în acest grup de control gradul de conștientizare propriu-zisă a recăderilor este mai puțin puternic decât în celalalt grup. Din acest motiv, deși în mod obiectiv în grupul experimental, toți participanții consideră că au un suport social semnificativ, numărul recăderilor lor este în creștere.
5.2. Limitele studiului și directive noi de cercetare
Prima limita a prezentului studiu, care constituie o limită majoră, este numărul subiecțiilor incluși în studiu. Dat fiind faptul că lotul de subiecți a fost unul selectat și nu unul randomizat, numărul participanților este mic, iar acest lucru e posibil să ne fi influențat rezultatele.
Una dintre ipoteze, este însă confirmată: există o diferență semnificativă între suportul social perceput între cele doua grupe, cea din programul „Sfântul Dimitrie” având un rezultat mai ridicat. Cu toate acestea, pentru a vedea efectiv ce tipuri de variabile și factori influențează recăderea considerăm că este nevoie, pe viitor, să utilizam un scor mai puțin global care să privească conceptul de suport social. Aceasta este cea de-a doua limită pe care o semnalăm: utilizarea unui concept global în condițiile în care, în literatura de specialitate sunt postulate fațete atât de diferite ale suportului care pot influența recăderile acestor persoane și răspunsul lor la terapia din cadrul programului.
Lotul ales a fost unul omogen: de bărbați. Ar fi interesant de văzut, în perspectivă, dacă există sau nu diferențe între modul de raportare al acestora la astfel de programe față de femei. Studii de specialitate din literatura occidentala se centrează mult pe aderența semnificativ mai mare a femeilor la astfel de intervenții în comparație cu bărbații (Rush, 2000). De asemenea, dimensiunea culturală a perceperii suportului nu este de neglijat: mulți dintre participanți ar putea avea o nevoie considerabilă de a include sprijinul spiritual în categoria suport – ceea ce ar însemna că aceasta ar fi o variabila neinclusă în studiu, dar care l-ar putea totuși influența din cauza unei înțelegeri greșite a itemilor. Tot în studii din afara s-ar părea că se menționează terapia cu orientare spirituală ca fiind eficientă în țări cu o astfel de orientare culturala.
În concluzie, cu reținerile de rigoare în generalizarea acestor rezultate propunem pe baza studiului efectuat, continuarea unor studii de mai mare finețe pe acestă populație. Frecvența persoanelor afectate de diferite probleme somatice și psihologice fiind în creștere, este de esențială importanță dezvoltarea și optimizarea programelor de tipul „Alcoolicilor Anonimi”. Studiul prezent și cele ulterioare vin ca argument în favoarea acestor tipuri de programe pentru a ajuta orientarea acestora pe probleme mai specifice pe care le întâlnesc acești pacienți în controlul propriilor recăderi și în dezvoltarea de noi tehnici în cadrul acestor programe. Aceste noi tehnici ar putea viza: decelarea de către persoană între calitatea și cantitatea de suport social pe care și-l dorește, conștientizarea diferenței între suport efectiv și acceptarea necondiționată a unei afecțiuni de către aparținători și nu în ultimul rând tehnici comportamentale de evitare și prevenire a recăderilor.
BIBLIOGRAFIE
APA (2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a IV-a revizuită, Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București;
Barber, J.G., Crisp, B.R (1995), Social support and prevention of relapse following treatment for alcohol abuse, Research on Social Work Practice, 5:283;
Cartea „Alcoolici Anonimi”;
Chen G. (2006), Social Support, Spiritual Program, and Addiction Recovery, Int J Offender Ther Comp Criminol, 50, 306;
Cook C.C.H. (1988), The Minnesota Model in the Management of Drug and Alcohol Dependency:miracle, method or myth?Part I. The Philosophy and the Programme, British Journal of Addiction 83, 625-634;
Cook C.C.H. (1988), The Minnesota Model in the Management of Drug and Alcohol Dependency:miracle, method or myth?Part II. Evidence and Conclusions, British Journal of Addiction 83, 735-748;
David D.,(2006) Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Polirom, Iași;
Dryden W., Digiuseppe R. & Neenan M. (2003), A Primer of Rational Emotive Behavior Therapy, Ediția a II-a, Champaign IL: Research Press;
Floyd F. (2007), Cum tratăm alcoolismul, Trinitas, Iași;
Fuller R. K., Roth H.P. (1979), Disulfiram for the treatment of alcoholism: an evaluation in 128 men, Am. Intern. Med., 90:901-49;
Harper C. (1998), The neurotoxicity of alcohol, J Am Psychiatr Nurses Assoc, 15-42;
Larimer M.E., Palmer R.S., Marlatt A.G. (1999), Relapse prevention. An overwiev of Marlatt’s Cgnitive Behavioral Model, Alcohol Research & Health, Vol.23, No.2;
Krantz D.S., McCeney M.K. (2002), Effects of psychological and social factors on organic disease: A Critical Assessment of Research on Coronary Heart Disease, Annu. Rev. Psychol., 53;341-69;
Lowinson J.H., Ruiz P., Millman R.B., Langrod J.G. (1997), Substance Abuse.A comprehensive textbook, Williams & Willkins;
Marlatt G.A., Gordon J.R. (1985), Relapse prevention, Guilford Press, N. York;
Miller W.R. (1986), Motivation and treatment goals, Drug and Society, 1, 133-51;
Monster Sjaak (2008), Curs de bază în adicții-Modelul DeHoop, Cluj-Napoca;
Olteanu A., Lupu V., Miu A. (2001), Neurofiziologia comportamentului uman, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Patterson T.L., Irwin M.R.,Grant I. (1990), Severity of Psychosocial Stress and Outcome of Alcoholism Treatment, Journal of Abnormal Psychology Vol. 99, No. 4, 344-348;
Polcin D.L. (2007), Confrontation as a form of social support and feedback, Drugs and Alcohol Today, Vol. 7, Iss. 1,11-5;
Prelipceanu D.(2002), Ghid de tratament în abuzul de substanțe psiho-active, Ediția a II-a, Infomedica, București;
Prochaska J.O., Di Clemente C.C.(1986), Toward a comprehensive model of change, Plenum Press, N. York;
Richard D., Senon J.L. (1999), Drogues, des toxicomanies et des dependances, Larousse, Paris;
Rimm EB, Klatsky A, Grobbee D, Stampfer MJ. (1996), Review of moderate alcohol consumption and reduced risk of coronary heart disease: is the effect due to beer, wine or spirits?, BMJ, 312: 731-735;
Rush M. M. (2002), Perceived Social Support: Dimensions of Social Interaction among Sober Female Participants in Alcoholics Anonymous, J Am Psychiatr Nurses Assoc, 8,114;
Rush M.M. (2000), Power, Spirituality, and Time From a Feminist Perspective: Correlates of Sobriety in a Study of Sober Female Participants in Alcoholics Anonymous, J Am Psychiatr Nurses Assoc, 6, 196;
Sarafino E. (1994), Health Psychology: Biopsychosocial Interaction, New York: Wiley, 16-20;
Suls J., Rothman A. (2001), Evolution of the Biopsychosocial Model: Prospects and Challenges for Health Psychology, Health Psychology, Vol. 23, No. 2, 119-125;
Schwarzer R.,Leppin A. (1991), Social Support and Health: A Theoretical and Empirical Overview, Journal of Social and Personal Relationships, 8, 99;
Taylor S. (1998), Health Psychology, 2nd Edition, 11-14;
Timmerman I.G.H., Zuurveen E.S.E., Emmelkamp P.M.G. (2000), Assessment The Social Support Inventory (SSI): A Brief Scale to Assess Perceived Adequacy of Social Support, Clin. Psychol. Psychother. 7, 401–410;
Vaillant G.E. (1988), What Can Long-term Follow-up Teach us About Relapse and Prevention of Relapse in Addiction?, British Joumai of Addiction 83, 1147-1157;
Volpicelli J.R., Alterman A.I., Hyasida M. Et al. (1992), Naltrexone in the treatment of alcohol dependence, Arch. Gen. Psychiat., 49:876-80;
Walton M.A., Blow F.C., Booth B.M. (2001), Diversity in relapse prevention needs:gender and race comparison among substance abuse Streatment patients, Am. J. Drug Alcohol Abuse, 27(2), 225–240;
Winters K.C., Stinchfield R.D., Opland E., Weller C. & Latimer W.W. (2000), The effectiveness of the Minnesota Model approach in the treatment of adolescent drug abusers, Addiction 95(4), 601-612;
http://www.euro.who.int/
http://en.wikipedia.org/wiki/Alcoholism
http://www.cdc.gov/nchs/fastats/alcohol.htm
http://www.ana.gov.ro/rom/rapoarte.htm
http://www.drugabuse.gov/ADAC/ADAC11.html
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3
Suportul social se masoara prin intermediul chestionarului Berlin Social Support Scales (BSSS) elaborat de catre Ralf Schwartzer & Ute Schultz în anul 2000
Berlin Social – Support Scales ( BSSS)
Ralf Schwartzer & Ute Schultz, 2000
Cod:
Vârsta:
Sexul:
Profesia:
Mai jos aveți un tabel care conține întrebări referitoare la atitudinea față de suportul social oferit de cei apropiați dumneavoastră. În prima coloană figureaza întrebările, iar în următoarele cinci coloane răspunsurile posibile. Încercuiți răspunsul care este adevărat pentru dvs. Nu există răspunsuri corecte sau greșite. Răspundeți conform propriilor dvs. păreri. Nu omiteți nici o întrebare. Răspunsurile dvs. vor fi confidențiale.
Va mulțumim pentru colaborare!
Berlin Social – Support Scales
( BSSS)
Ralf Schwartzer & Ute Schultz, 2000
Există oameni care mă plac cu adevărat.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de câte ori nu ma simt bine, ceilalți îmi dovedesc ca sunt alături de mine.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de căte ori sunt supărat, exista oameni care ma înveselesc.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Întotdeauna există cineva pe care să mă sprijin când am nevoie.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Cunosc câteva persoane pe care mă pot baza.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când sunt îngrijorat, exista întotdeauna cineva care sa mă ajute.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când am nevoie de ajutor, sunt oameni care să mi-l ofere.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când mi se pare că mă depășește situația, ei sunt gata să mă ajute.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când sunt doborât, am nevoie de cineva care să-mi ridice moralul.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Pentru mine este foarte important ca să am pe cineva care sa ma asculte întotdeauna.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Înainte de a lua decizii importante am nevoie neaparat de o adoua persoana.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Mă descurc mult mai bine fără acordarea unui ajutor din afară.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
În situații critice îmi place să cer sfatul și altora.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de câte ori sunt trist, caut pe cineva care să ma inveseleasca.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când sunt îngrijorat, caut pe cineva cu care sa discut.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când nu știu cum sa acționez într-o situație, îi întreb pe alții ce ar face în locul meu.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de câte ori am nevoie de ajutor, îl cer.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Gândiți-va la persoana cea mai apropiată: soțul/soția, partenerul(a), copilul, prietenul(a) sau altcineva. Cum s-a comportat acesta/aceasta în săptămâna trecută.
Mi-a arătat că el/ea mă iubește și ma accepta.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
A fost aproape când am avut nevoie de ea/el.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a consolat atunci când m-am simțit rău.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a lăsat în pace.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Nu a arătat multă înțelegere față de condiția mea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
S-a plâns de mine.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
A avut grijă de lucrurile mele.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a făcut să mă simt valoros(ă) și important(ă).
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Și-a exprimat preocuparea față de condiția mea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a asigurat că mă pot baza în totalitate pe el/ea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a ajutat să gasesc ceva pozitiv în situația mea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Mi-a sugerat activități care să-mi distragă atenția.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a încurajat să nu renunț.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
A avut grijă de lucrurile pe care nu le puteam face singur(ă).
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
În general, sunt foarte mulțumit(ă) de modul în care acestă persoană se comportă.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
ANEXA 4
INTERVIUL SEMISTRUCTURAT –
De cât timp a-ți început să consumați în mod regulat alcool?
Ce va determinat să începeți să consumați alcool?
A-ți avut o perioadă in care a-ți încetat consumul de alcool?
Dacă la întrebarea precedentă a-ți raspuns cu „da”, de câte ori s-a întamplat să opriți consumul de alcool după care să-l reîncepeți?
0-5 ori; b) 5-10 ori; c) 10-15 ori; d) Peste 15 ori.
Ce v-a determinat să consumați din nou alcool după o perioadă de abstinență?
Participați la grupul A.A.? Dacă „da”, de cât timp?
ANEXA 5
Cei 12 Pași ai Alcoolicilor Anonimi
Am admis că eram neputincios în fața alcoolului, că nu mai eram stăpâni pe viața noastră.
Am ajuns la credința că o Putere superioară nouă înșine ne-ar putea reda sănătatea mintală.
Am hotărât să ne lăsăm voința și viața în grija lui Dumnezeu.
Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunțit al propriei persoane.
Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înșine și unei alte ființe umane natura exactă a greșelilor noastre.
Am consimțit, fără rezerve, ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.
Cu umilință, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile.
Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri și am consimțit să reparăm aceste rele.
Ne-am reparat greșelile direct față de acele persoane, acolo unde a fost cu putință, dar nu și atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.
Ne-am continuat inventarul personal și ne-am recunoscut greșelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele.
Am căutat, prin rugăciune și meditație, să ne întărim contactul conștient cu Dumnezeu, așa cum L-a cunoscut fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ce ne privește și să ne dea putere s-o împlinim.
După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor pași, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici și să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieții noastre.
„Beția zămislește mii de rele. Beția seamănă cu somnul morții, ea aduce boli, dureri de cap, uitare și este chipul morții”.
( Sf. Ioan Gură de Aur )
BIBLIOGRAFIE
APA (2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a IV-a revizuită, Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București;
Barber, J.G., Crisp, B.R (1995), Social support and prevention of relapse following treatment for alcohol abuse, Research on Social Work Practice, 5:283;
Cartea „Alcoolici Anonimi”;
Chen G. (2006), Social Support, Spiritual Program, and Addiction Recovery, Int J Offender Ther Comp Criminol, 50, 306;
Cook C.C.H. (1988), The Minnesota Model in the Management of Drug and Alcohol Dependency:miracle, method or myth?Part I. The Philosophy and the Programme, British Journal of Addiction 83, 625-634;
Cook C.C.H. (1988), The Minnesota Model in the Management of Drug and Alcohol Dependency:miracle, method or myth?Part II. Evidence and Conclusions, British Journal of Addiction 83, 735-748;
David D.,(2006) Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Polirom, Iași;
Dryden W., Digiuseppe R. & Neenan M. (2003), A Primer of Rational Emotive Behavior Therapy, Ediția a II-a, Champaign IL: Research Press;
Floyd F. (2007), Cum tratăm alcoolismul, Trinitas, Iași;
Fuller R. K., Roth H.P. (1979), Disulfiram for the treatment of alcoholism: an evaluation in 128 men, Am. Intern. Med., 90:901-49;
Harper C. (1998), The neurotoxicity of alcohol, J Am Psychiatr Nurses Assoc, 15-42;
Larimer M.E., Palmer R.S., Marlatt A.G. (1999), Relapse prevention. An overwiev of Marlatt’s Cgnitive Behavioral Model, Alcohol Research & Health, Vol.23, No.2;
Krantz D.S., McCeney M.K. (2002), Effects of psychological and social factors on organic disease: A Critical Assessment of Research on Coronary Heart Disease, Annu. Rev. Psychol., 53;341-69;
Lowinson J.H., Ruiz P., Millman R.B., Langrod J.G. (1997), Substance Abuse.A comprehensive textbook, Williams & Willkins;
Marlatt G.A., Gordon J.R. (1985), Relapse prevention, Guilford Press, N. York;
Miller W.R. (1986), Motivation and treatment goals, Drug and Society, 1, 133-51;
Monster Sjaak (2008), Curs de bază în adicții-Modelul DeHoop, Cluj-Napoca;
Olteanu A., Lupu V., Miu A. (2001), Neurofiziologia comportamentului uman, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
Patterson T.L., Irwin M.R.,Grant I. (1990), Severity of Psychosocial Stress and Outcome of Alcoholism Treatment, Journal of Abnormal Psychology Vol. 99, No. 4, 344-348;
Polcin D.L. (2007), Confrontation as a form of social support and feedback, Drugs and Alcohol Today, Vol. 7, Iss. 1,11-5;
Prelipceanu D.(2002), Ghid de tratament în abuzul de substanțe psiho-active, Ediția a II-a, Infomedica, București;
Prochaska J.O., Di Clemente C.C.(1986), Toward a comprehensive model of change, Plenum Press, N. York;
Richard D., Senon J.L. (1999), Drogues, des toxicomanies et des dependances, Larousse, Paris;
Rimm EB, Klatsky A, Grobbee D, Stampfer MJ. (1996), Review of moderate alcohol consumption and reduced risk of coronary heart disease: is the effect due to beer, wine or spirits?, BMJ, 312: 731-735;
Rush M. M. (2002), Perceived Social Support: Dimensions of Social Interaction among Sober Female Participants in Alcoholics Anonymous, J Am Psychiatr Nurses Assoc, 8,114;
Rush M.M. (2000), Power, Spirituality, and Time From a Feminist Perspective: Correlates of Sobriety in a Study of Sober Female Participants in Alcoholics Anonymous, J Am Psychiatr Nurses Assoc, 6, 196;
Sarafino E. (1994), Health Psychology: Biopsychosocial Interaction, New York: Wiley, 16-20;
Suls J., Rothman A. (2001), Evolution of the Biopsychosocial Model: Prospects and Challenges for Health Psychology, Health Psychology, Vol. 23, No. 2, 119-125;
Schwarzer R.,Leppin A. (1991), Social Support and Health: A Theoretical and Empirical Overview, Journal of Social and Personal Relationships, 8, 99;
Taylor S. (1998), Health Psychology, 2nd Edition, 11-14;
Timmerman I.G.H., Zuurveen E.S.E., Emmelkamp P.M.G. (2000), Assessment The Social Support Inventory (SSI): A Brief Scale to Assess Perceived Adequacy of Social Support, Clin. Psychol. Psychother. 7, 401–410;
Vaillant G.E. (1988), What Can Long-term Follow-up Teach us About Relapse and Prevention of Relapse in Addiction?, British Joumai of Addiction 83, 1147-1157;
Volpicelli J.R., Alterman A.I., Hyasida M. Et al. (1992), Naltrexone in the treatment of alcohol dependence, Arch. Gen. Psychiat., 49:876-80;
Walton M.A., Blow F.C., Booth B.M. (2001), Diversity in relapse prevention needs:gender and race comparison among substance abuse Streatment patients, Am. J. Drug Alcohol Abuse, 27(2), 225–240;
Winters K.C., Stinchfield R.D., Opland E., Weller C. & Latimer W.W. (2000), The effectiveness of the Minnesota Model approach in the treatment of adolescent drug abusers, Addiction 95(4), 601-612;
http://www.euro.who.int/
http://en.wikipedia.org/wiki/Alcoholism
http://www.cdc.gov/nchs/fastats/alcohol.htm
http://www.ana.gov.ro/rom/rapoarte.htm
http://www.drugabuse.gov/ADAC/ADAC11.html
ANEXA 1
ANEXA 2
ANEXA 3
Suportul social se masoara prin intermediul chestionarului Berlin Social Support Scales (BSSS) elaborat de catre Ralf Schwartzer & Ute Schultz în anul 2000
Berlin Social – Support Scales ( BSSS)
Ralf Schwartzer & Ute Schultz, 2000
Cod:
Vârsta:
Sexul:
Profesia:
Mai jos aveți un tabel care conține întrebări referitoare la atitudinea față de suportul social oferit de cei apropiați dumneavoastră. În prima coloană figureaza întrebările, iar în următoarele cinci coloane răspunsurile posibile. Încercuiți răspunsul care este adevărat pentru dvs. Nu există răspunsuri corecte sau greșite. Răspundeți conform propriilor dvs. păreri. Nu omiteți nici o întrebare. Răspunsurile dvs. vor fi confidențiale.
Va mulțumim pentru colaborare!
Berlin Social – Support Scales
( BSSS)
Ralf Schwartzer & Ute Schultz, 2000
Există oameni care mă plac cu adevărat.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de câte ori nu ma simt bine, ceilalți îmi dovedesc ca sunt alături de mine.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de căte ori sunt supărat, exista oameni care ma înveselesc.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Întotdeauna există cineva pe care să mă sprijin când am nevoie.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Cunosc câteva persoane pe care mă pot baza.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când sunt îngrijorat, exista întotdeauna cineva care sa mă ajute.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când am nevoie de ajutor, sunt oameni care să mi-l ofere.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când mi se pare că mă depășește situația, ei sunt gata să mă ajute.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când sunt doborât, am nevoie de cineva care să-mi ridice moralul.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Pentru mine este foarte important ca să am pe cineva care sa ma asculte întotdeauna.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Înainte de a lua decizii importante am nevoie neaparat de o adoua persoana.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Mă descurc mult mai bine fără acordarea unui ajutor din afară.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
În situații critice îmi place să cer sfatul și altora.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de câte ori sunt trist, caut pe cineva care să ma inveseleasca.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când sunt îngrijorat, caut pe cineva cu care sa discut.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Când nu știu cum sa acționez într-o situație, îi întreb pe alții ce ar face în locul meu.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Ori de câte ori am nevoie de ajutor, îl cer.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Gândiți-va la persoana cea mai apropiată: soțul/soția, partenerul(a), copilul, prietenul(a) sau altcineva. Cum s-a comportat acesta/aceasta în săptămâna trecută.
Mi-a arătat că el/ea mă iubește și ma accepta.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
A fost aproape când am avut nevoie de ea/el.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a consolat atunci când m-am simțit rău.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a lăsat în pace.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Nu a arătat multă înțelegere față de condiția mea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
S-a plâns de mine.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
A avut grijă de lucrurile mele.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a făcut să mă simt valoros(ă) și important(ă).
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Și-a exprimat preocuparea față de condiția mea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a asigurat că mă pot baza în totalitate pe el/ea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a ajutat să gasesc ceva pozitiv în situația mea.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
Mi-a sugerat activități care să-mi distragă atenția.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
M-a încurajat să nu renunț.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
A avut grijă de lucrurile pe care nu le puteam face singur(ă).
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
În general, sunt foarte mulțumit(ă) de modul în care acestă persoană se comportă.
Deloc adevărat în cazul meu.
Puțin adevărat în cazul meu.
Nici adevărat, nici fals în cazul meu.
În mare parte adevărat în cazul meu.
Foarte adevărat în cazul meu.
ANEXA 4
INTERVIUL SEMISTRUCTURAT –
De cât timp a-ți început să consumați în mod regulat alcool?
Ce va determinat să începeți să consumați alcool?
A-ți avut o perioadă in care a-ți încetat consumul de alcool?
Dacă la întrebarea precedentă a-ți raspuns cu „da”, de câte ori s-a întamplat să opriți consumul de alcool după care să-l reîncepeți?
0-5 ori; b) 5-10 ori; c) 10-15 ori; d) Peste 15 ori.
Ce v-a determinat să consumați din nou alcool după o perioadă de abstinență?
Participați la grupul A.A.? Dacă „da”, de cât timp?
ANEXA 5
Cei 12 Pași ai Alcoolicilor Anonimi
Am admis că eram neputincios în fața alcoolului, că nu mai eram stăpâni pe viața noastră.
Am ajuns la credința că o Putere superioară nouă înșine ne-ar putea reda sănătatea mintală.
Am hotărât să ne lăsăm voința și viața în grija lui Dumnezeu.
Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunțit al propriei persoane.
Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înșine și unei alte ființe umane natura exactă a greșelilor noastre.
Am consimțit, fără rezerve, ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.
Cu umilință, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile.
Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri și am consimțit să reparăm aceste rele.
Ne-am reparat greșelile direct față de acele persoane, acolo unde a fost cu putință, dar nu și atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora.
Ne-am continuat inventarul personal și ne-am recunoscut greșelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele.
Am căutat, prin rugăciune și meditație, să ne întărim contactul conștient cu Dumnezeu, așa cum L-a cunoscut fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ce ne privește și să ne dea putere s-o împlinim.
După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor pași, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici și să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieții noastre.
„Beția zămislește mii de rele. Beția seamănă cu somnul morții, ea aduce boli, dureri de cap, uitare și este chipul morții”.
( Sf. Ioan Gură de Aur )
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Grupurilor de Suport de Tip Alcoolici Anonimi In Reducerea Recaderilor In Alcoolism (ID: 166181)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.