Rolul Factorilor Socio Determinanti In Aparitia Problemelor de Sanatate Mintala

Psihologie

Rolul Factorilor Socio Determinanti In Aparitia Problemelor de Sanatate Mintala

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

LISTA ACRONIMELOR

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. GENERALITĂȚI PRIVIND SĂNĂTATEA MINTALĂ – CONTEXT ȘI PREMIZE

SĂNĂTATEA MINTALĂ ȘI BOALA PSIHICĂ ÎN PERCEPŢIA SOCIETĂȚII

dezvoltarea sănătății mintale în context istoric

FACTORII SOCIO-DETERMINANȚI ȘI DE CAUZALITATE PSIHOSOCIALĂ ÎN PROBLEMELE DE SĂNĂTATE MINTALE

STRESUL ȘI SĂNĂTATEA MINTALĂ

Concluzii la capitolul I

CAPITOLUL II. IDENTIFICAREA ROLULUI ȘI IMPACTUL FACTORILOR SOCIO-DETERMINANȚI ÎN APARIȚIA PROBLEMELOR DE SĂNĂTATE MINTALĂ

2.1 DESCRIEREA STUDIULUI ȘI METODOLOGIEI APLICATE

2.2 ABORDĂRI PRACTICE ȘI CONCEPTUALE DESPRE INSTRUMENTELE UTILIZATE ÎN STUDIUL

2.3 REPREZENTAREA REZULTATELOR STUDIULUI

2.4 Concluzii în urma studiilor de caz efectuate

2.5 Propuneri pentru organizarea asistenței persoanelor cu probleme de sănătate mintală

Concluzii pentru capitolul II

RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

Anexa 1: SONDAJ DE OPINII

LISTA DE ACRONIME

APL – Administrație Publică Locală

CCSM – Centrul Comunitar de Sănătate Mintală

MMPSF – Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei

MS – Ministerul Sănătății

ONG – Organizație nonguvernamentală

IPN – Internat Psihoneurologic

SP – Spital de psihiatrie

INTRODUCERE

Actualitatea temei:

Există peste 400 milioane de oameni în lume cu tulburări mintale. Cu toate acestea majoritatea nu primesc nici tratamentul de bază. Aceasta se întamplă în special în regiunile sărace ale lumii Sănătatea mintală poate îmbunatăți starea generală de bine a populației și poate preveni alte boli [6].

Numeroase studii și rapoarte, începînd din anii '90 au arătat, că probleme ale sănătății mintale cum ar fi depresia sunt mai frecvente printre săraci (Bulletin of the World Health Organization, vol 81, p. 609). De asemenea, schimbările sociale rapide și urbanizarea în tările în curs de dezvoltare au condus la creșterea ratei suiciderilor, în special în zonele rurale (Culture, Medicine and Psychiatry, vol 23, p. 25).

De asemenea cîteva studii recente din sudul Asiei au demonstrat că bebelușii mamelor care sunt depresive în timpul sarcinii și după naștere sunt mai predispuși să sufere de încetinirea creșterii și a dezvoltării, și au un risc mai crescut al problemelor de sănătate fizică, chiar în zonele în care se desfășoară programe nutriționale (British Medical Journal, vol 328, p. 820).

În Republica Moldova conform datelor statistice a Centrului științifico – Practic Sănătate Publică și Management Sanitar, incidența totală prin maladii psihice a constituit în 2012 – 415,5 cazuri la 100 mii locuitori, inclusiv la adulți – 353,5 cazuri, la copii pînă la 17 ani – 626,6 cazuri la 100 mii locuitori [1].

Sănătatea mintală este un concept general și complex care cuprinde mai multe dimensiuni:

– Dimensiunea emoțională – pune accentul pe conștientizarea și acceptarea sentimentelor (trăirilor) persoanei. Ea include măsura în care cineva are o atitudine pozitivă și entuziastă în raport cu propria persoană și cu viața în general. Include capacitatea unei persoane de a-și coordona sentimentele și comportamentele corelate cu acestea, inclusiv evaluarea (aprecierea) într-o manieră realistă a limitelor persoanei respective, dezvoltarea spiritului de autonomie și priceperea de a face față stresului în mod eficient. Persoana sănătoasă din punct de vedere emoțional menține relații satisfacătoare cu alții [23].

– Dimensiunea ocupațională – este legată de atitudinea pe care o persoană o are față de munca pe care o prestează, munca prin care poate dobîndi satisfacție personală și bunăstare materială. - Dimensiunea intelectuală – încurajează activitățile creative, care stimulează activitatea mintală. O persoană sănătoasă din punct de vedere intelectual folosește resursele disponibile pentru a-ți lărgi sfera cunoștințelor și utilizează activitățile intelectuale și culturale împreună cu resursele umane disponibile în cadrul comunității căreia îi aparține.

– Dimensiunea spirituală – presupune căutarea sensului și scopului existenței umane. Ea include dezvoltarea unei aprecieri profunde asupra vieții, naturii și universului și presupune existența unui puternic sistem de valori la fiecare persoană. - Dimensiunea socială – încurajează participarea la ambientul uman și fizic al unei persoane pentru bunăstarea generală a comunității din care aceasta face parte și pune accent pe interdependență cu alții și cu natura și include, de asemenea, urmărirea realizării armoniei în familie și în relațiile sociale.

Sănătatea mintală poate fi considerată o rezultantă a interacţiunii dinamice între factorii individuali şi sociali. Ea este condiţionată de disponibilităţile (calităţile) intelectuale şi afective (înnăscute sau dobândite), care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea. Sfera sănătăţii mintale este mai restrânsă decât cea a normalităţii eludând la nivelul individului conotaţiile valorice, normative, statistice şi subliniind latura funcţională, adaptativă a individului. Sănătatea mintală se suprapune peste domeniul mai restrâns al normalităţii psihologice.

Atunci, cînd aud expresia sănătate mintală – majoritatea oamenilor se gîndesc la boli mintale. Dar, sănătatea mintală înseamnă mult mai mult decît absența bolii psihice : - Sănătatea mintală este ceea ce ne dorim cu toții, fie că știm ce este, fie că nu. Atunci cînd ne gîndim la fericire, liniște sufletească, satisfacție, bucurie, ne referim de fapt la sănătatea mintală. - Sănătatea mintală este o parte a vieții cotidiene. Ne-o construim în fiecare zi în familie, la locul de muncă, în cercul de prieteni, în societate. - Sănătatea mintală înseamnă modul în care oamenii se înțeleg în familie, la școală, la serviciu, la joacă, cu semenii în comunitate. - Sănătatea mintală înseamnă modul în care fiecare iși poate armoniza dorințele, ambițiile, capacitățile, idealurile, sentimentele și conștiința pentru a putea face față cerințelor vieții. Nu există o delimitare netă între sănătatea mintală și boala mintală. Există o varietate de aspecte ale sănătății mintale. Nimeni nu posedă în orice moment toate trasăturile caracteristice ale unei sănătăți mintale perfecte. 

Disfuncțiile mintale alcătuiesc circa 12% din numărul totalul al maladiilor. Până în 2020 ele vor constitui 15%. Disfuncțiile mintale sunt proprii mai mult tinerilor, partea reproductivă a populației. În țările în curs de dezvoltare, în următorii ani, va fi observată creșterea acestor maladii. În toate părțile lumii, persoanele cu disfuncții mintale sunt stigmatizate și discriminate.

Costurile economice totale pentru disfuncțiile mintale sunt considerabile. În SUA, costurile directe pentru tratament au fost estimate la circa 150 miliarde USD, sau 2,5% din Produsului Intern Brut (PIB). Costurile indirecte sunt de la 2 până la 6 ori mai mari decât costurile directe în economiile dezvoltate și este, probabil, cu mult mai mare în țările dezvoltate, unde tratamentul direct are tendința de a fi mai ieftin. În majoritatea țărilor, familiile suportă aceste cheltuieli din cauza lipsei unor servicii finanțate. Familiile își asumă, de asemenea, costurile pentru supravegherea membrilor bolnavi, dar sunt marcați și de povara emoțională, de înrăutățirea calității vieții, excluderea socială, stigmatizarea și pierderea posibilităților pentru ameliorarea situației.

Sănătatea mintală a populației este influențată de mulți factori de natură socială și economică: sărăcia, urbanizarea, vagabondajului, lipsa adăpostului, șomajul, practicile bune de angajare, educația

Disfuncțiile mintale nu afectează în mod uniform toate aspectele societății. Grupurile aflate în condiții sociale dificile, care au resurse minime de trai, sunt de cel mai frecvent supuse riscului de a fi afectate de disfuncții mintale.

Obiectul cercetării noastre îl constituie comunitatea și persoanele cu probleme de sănătate mintale.

Scopul: Identificarea rolului și impactului factorilor socio-determinanți în apariția problemelor de sănătate mintală.

Obiective :

Reviul literaturii de specialitate cu privire la sănătatea mintală, contextul istoric, factorii socio-determinanți, povara sănătății mintale și stresul;

Analiza contextului sănătății mintale la nivel internațional și local.

Selectarea metodelor științifice de studiere a factorilor socio-determinanți în apariția problemelor de sănătate mintală;

Identificarea percepției societății despre factorii, care duc la apariția problemelor de sănătate mintală;

Elaborarea și evaluarea a studiilor de caz în vederea constatării cauzelor apariției problemelor de sănătate mintale și a factorilor care au intensificat aceste probleme;

Prelucrarea rezultatelor obținute și formularea concluziilor și a recomandărilor.

Elaborarea recomandărilor pentru profilaxia și igiena sănătății mintale.

Ipoteza: Persoanele, deseori sunt expuse acțiunii multor factori de origine societală, personală, economică și culturală, care au un impact negativ asupra funcționarii sociale și a tuturor aspectelor vietii. De multe ori acești factori pot să se regăsească ca factori provocatori și etiologici a diverselor probleme de sănătate mintală. Cunoașterea factorilor socio-determinanți de apariție a problemelor de sănătate mintală și a măsurilor de profilaxie poate reduce riscul achiziționării acestora.

Baza conceptuală a lucrării date o constituie cercetările în domeniul sănătății mintale a savanților: Sartorius, Tansella M., Predescu V., Saracenno B., Caldas de Almeido, Thornicroft G., Nacu A., RevencoM., Spinei L., Păpușoi E., Boderscova L., Chihai J., viziunile savanților din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății și ghidurile elaborate și recomandate în anii 2005 și 2012.

Metode, procedee și tehnici de cercetare:

Pentru realizarea scopului si obiectivelor trasate in cadrul studiului au fost aplicate urmatoarele metode de cercetare și analize utilizate [24]:

Istorică – studierea surselor si sinteza teoretica;

Observație

Empirică – cercetare bazata pe experienta;

Sociologica – chestionarea, sondajul si observatia;

Comparativă – compararea datelor primite in urma cercetarii cu studii efectuate anterior la noi in tara si peste hotare;

Etapele studiului:

I etapă:

Septembrie – octombrie 2013 – Reviul literaturii de specialitate cu privire la sănătatea mintală, context istoric, stres și contextul epidemiologic;

Octombrie -Noiembrie 2013 – elaborarea ipotezei studiului;

Noiembrie – decembrie 2013 – elaborarea designului studiului;

II etapă:

Ianuarie – februarie 2014 – Analiza contextului sănătății mintale la nivel internațional și local;

Februarie – martie 2014 – Selectarea metodelor științifice de studiere a factorilor socio-determinanți în apariția problemelor de sănătate mintală;

Martie – Aprilie 2014 – Identificarea rolului și impactului factorilor socio-determinanți în apariția problemelor de sănătate mintală.

Aprili – Mai 2014 – Prelucrarea rezultatelor obținute și formularea concluziilor și a recomandărilor.

Baza experimentală o reprezintă realizarea unui studiu calitativ printr-un sondaj de opinie a membrilor comunității și studiu de caz a 4 beneficiari (2 adulți și 2 copii) din cadrul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din municipiul Bălți.

Studiul constă în aplicarea unui sondaj de opinii la persoane, selectate aleatoriu în diverse locațiuni din municipiul Bălți – universitate, colegiu, în stradă, magazin, la Centrul Medicilor de Familie și la Spitalul municipal și compararea estimărilor primite de factori socio-determinanți din sondaj cu cele descrie în studiile de caz.

Grupul țintă: 100 de persoane selectate aleatoriu și rugate să răspundă la 10 întrebări din sondajul de opinie și 4 beneficiari ai CCSM.

Importanța lucrării constă în faptul că a fost abordată cauzabilitatea problemelor de sănătate mintală, factorii de risc sociali, culturali și familiali și importanța stresului, sărăciei și urbanizării, precum a viciilor sociale în apariția problemelor de sănătate mintală.

Valoarea practică a cercetării constă în fae caz a 4 beneficiari (2 adulți și 2 copii) din cadrul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din municipiul Bălți.

Studiul constă în aplicarea unui sondaj de opinii la persoane, selectate aleatoriu în diverse locațiuni din municipiul Bălți – universitate, colegiu, în stradă, magazin, la Centrul Medicilor de Familie și la Spitalul municipal și compararea estimărilor primite de factori socio-determinanți din sondaj cu cele descrie în studiile de caz.

Grupul țintă: 100 de persoane selectate aleatoriu și rugate să răspundă la 10 întrebări din sondajul de opinie și 4 beneficiari ai CCSM.

Importanța lucrării constă în faptul că a fost abordată cauzabilitatea problemelor de sănătate mintală, factorii de risc sociali, culturali și familiali și importanța stresului, sărăciei și urbanizării, precum a viciilor sociale în apariția problemelor de sănătate mintală.

Valoarea practică a cercetării constă în faptul că studiul realizat ne-a permis să propunem metode de prevenire și profilaxie a problemelor de sănătate mintală prin metode simple de informare a comunității, care poate fi cu succes utilizată în practica de asistență socială, realizată în instituții statale și în organizații nonguvernamentale.

Termeni cheie: sănătate mintală, probleme de săntate mintală, factori socio-determinanți, stres.

CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI PRIVIND SĂNĂTATEA MINTALĂ – CONTEXT ȘI PREMIZE.

SĂNĂTATEA MINTALĂ ȘI BOALA PSIHICĂ ÎN PERCEPŢIA SOCIETĂȚII

Sănătatea mintală inseamna mult mai mult decat absenta bolii psihice. Atunci cand vorbim despre fericire, pacea mintii, bucurie ori satisfactie, ne referim de fapt la sanatatea mintala.

Sănătatea mintală este o parte a vietii noastre, inseamna modul in care oamenii se inteleg in familie, la scoala, la serviciu, la joaca, in comunitate cu semenii lor. Inseamna modul in care fiecare isi poate armoniza dorintele, ambitiile, capacitatile, idealurile, sentimentele si constiinta pentru a putea face fata cerintelor vietii. Nu exista o delimitare neta intre sanatatea si boala mintala.

Nici una dintre caracteristicile ei nu poate fi luata singura drept o dovada de sanatate mintala si nici absenta vreuneia nu este o dovada de boala mintala. Nimeni nu poseda in orice moment toate trasaturile caracteristice ale unei sanatati mintale perfecte.

O persoana se bucura de o sanatate mintala deplina daca: 

1. Nu se lasa coplesita de propriile emotii: teama, suparare, dragoste, gelozie, vinovatie sau griji; 

2. Poate face fata „din mers“ dezamagirilor; 

3. Isi poate accepta propriile defecte; 

4. Are respect de sine; 

5. Se bucura de lucruri simple, intamplari din viata de zi cu zi; 

6. Se simte bine impreuna cu alti oameni; 

7. Isi face planuri de viitor; 

8. Se bucura de experientele si ideile noi; 

9. Isi fixeaza teluri realiste; 

10. Este capabila sa ia singura hotarari in problemele care o privesc.

Ce este sănătatea mintală?

Indiferent de criteriile folosite, definirea şi încadrarea noţiunii de sănătate mintală este extrem de dificilă ţinând cont de complexitatea conceptului. Există două abordări pentru definirea sănătăţii mintale:

folosind criteriile negative (lipsa disconfortului, lipsa invalidităţii, lipsa durerii etc)

folosind criteriile pozitive (capacitatea de adaptare la schimbările din mediu, altruism,  controlul instinctelor, autonomie, integrare, armonie interioară)

Etimologic, derivă din latinescul sanitas – sănătate, mens – spirit. Definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS): „o condiţie a unei complete bunăstări fizice, mintale şi sociale, neconstând doar în lipsa unei boli sau infirmităţi care este starea de sănătate".

Sănătatea mintală poate fi considerată o rezultantă a interacţiunii dinamice între factorii individuali şi sociali. Ea este condiţionată de disponibilităţile (calităţile) intelectuale şi afective (înnăscute sau dobândite), care permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea. Sfera sănătăţii mintale este mai restrânsă decât cea a normalităţii eludând la nivelul individului conotaţiile valorice, normative, statistice şi subliniind latura funcţională, adaptativă a individului. Sănătatea mintală se suprapune peste domeniul mai restrâns al normalităţii psihologice.

Există mai multe modele ale sănătătii mintale:

1. Modelul pozitiv care reuneşte abilităţile sociale cotidiene, asertivitatea, autoaprecierea fără să se specifice condiţia obligatorie a absenţei bolii, sănătatea fiind accesibilă şi unei persoane afectate de o boală (remisă, ameliorată)

2. Modelul funcţional promovează ideea sănătăţii ca echilibru adaptativ dintre individ cu antecedentele şi resursele sale, reţeaua de suport social şi factorii protectivi din mediu.

Modelul traditionalist – continuumul sănătate mintală – boală

Boala psihică – proces care realizează un deficit psihic important şi prelungit al persoanei conştiente. Ea semnifică denivelare (simplificare), dezorganizare (destructurare), dezechilibrare ( dizarmonie) a vieţii psihice conştiente.

Datorită acestor fenomene negative, psihismul subiectului se reorganizează, prezentând manifestări neobişnuite, aberante, cum sint ideile delirante sau halucinatiile. Boala psihică grevează capacitatea subiectului de a se autoadministra raţional, diminueaza libertatea interioară, comunicarea interpersonală, integrarea socio-culturală, până la desprinderea de însăşi existenţa umană , de ex in demenţa, numita de altfel si "moarte psihica". Boala psihica poate conduce la diferite forme şi intensităţi de defect psihic.

O alta definitie denumeste boala psihica drept o stare psihica anormală, care are mai multe cauze, apare la un moment dat, prezintă un anumit tablou clinic, un anumit substrat, o anumită tendinţă evolutivă şi un răspuns terapeutic specific.

Exista mai multe modele, conceptii despre ce inseamna boala psihica si care sint cauzele ei:

l. Modelul medical: (Koch si Pasteur) – denumit si modelul "infectios": dupa acesti autori si corespunzator cu epoca istorica in care au trait,un factor patologic specific (toxic, viral, bacteriologic, etc.) este suficient pentru a explica procesul patogen. In consecinta, boala psihica este rezultatul unei cauze somatice, uneori este semnul unei boli somatice ascunse si nu este influentata de factorii situationali sociali sau psihologici. In 1960 au aparut reactiile de opozitie, dintre care enumeram: antipsihiatria, stiintele sociale si terapia comportamentala, aparind al doilea model, modelul psihosocial.

2. Modelul psihosocial: sustine ca boala psihica este determinata doar de cauze psihologice si sociale. De ex. terapia comportamentală – aplică cunoştinţele ştiinţifice din psihologie la soluţionarea problemelor clinice (Yates, 1970). Conform terapiei comportamentale, tulburările psihice sunt intotdeauna rezultatul învăţării nefavorabile.

Teoria etichetării critică abordarea unilaterală a terapiei medicamentoase. Scheff (1966) nu neagă influenţa factorilor somatici, dar le relativizează influenţa analizând tulburările psihice prin intermediul învăţării de roluri. "Eticheta" reprezintă roluri atât ale pacientului, cât şi ale celor din jur pe care acestia le invata, cu care se identifica. Pacientul se identifică cu un rol deviant ceea ce produce roluri si reactii corespunzatoare in reteaua si suportul sau social,inclusiv in familia nucleara.

Antipsihiatria (Szasz, 1960) subliniază rolul jucat de atribuirea de diagnostic şi conduite le de socializare deteriorate.

3.Modelul biopsihosocial reprezintă sinteza dialectică a celorlalte două modele şi ţine cont de interacţiune a factorilor şi de geneza multifactorială a tulburărilor psihice. Astfel, factorii psihosociali pot provoca boli fizice , iar bolile psihice pot conduce la consecinte organice, somatice./ explicaţia bolilor coronariene, digestive (ulcer).

Factorii patogenetici, cauzali, sunt biologici, psihologici şi sociali. Astfel, reactivitatea sistemelor organismului,cu care ne nastem este un factori biologic, factorii de risc traditionali cum sint stilul de viata sint cauze sociale,iar modalitatile de coping sint cauze psihologice.

Sănătatea mintală:

Este definită prin criterii pozitive, la nivel individual şi de grup.

Criteriile individuale reprezintă;

– "capacitatea de a creşte şi învăţa" (Ackerman) - "capacitatea de autoactualizare" (Maslow)

– "adaptare flexibilă la conflictele sale "(Krapf)

 - "capacitatea de a cunoaşte şi acţiona autonom"(Pelicier).

b. Criterii de grup: 

– predomină relaţiile de cooperare şi competiţie ( nu relaţiile conflictuale) – rezolvarea conflictelor prin mijloace paşnice

 - solicitarea de a îndeplini roluri concordante cu personalitatea sa

 - asigurarea securităţii emoţionale

 - acordare justă de recompense şi pedepse

 - distanţarea dintre structura formală şi informală.

În funcţie de ponderea acordată uneia sau alteia dintre aceste calităţi s-au formulat următoarele criterii generale pentru sanatatea mintala:

a. Criteriul mediei statistice: pierde din vedere cazul concret, individual şi exprimă mai degrabă repere de normalitate;

b. Criteriul adaptării: e cuprinzător (în ultimii ani a înglobat învăţarea, rezistenţa, renunţarea), dar nu este suficient, căci o adaptabilitate prea pronuntata poate să însemne conformism, labilitate, superficialitate;

c. Criteriul dezvoltării dinamice: sănătatea mintală reprezintă un proces, rezultat al valorificării potenţialului genetic într-o perspectivă tridimensională, biologică, psihologică, socială. Sănătatea se construieşte, se promovează, este mereu alta, specifică fiecărei etape de dezvoltare individuală (Freedman şi Kaplan);

d. Criteriul integrării sociale: relevă diferenţa în aprecierea sănătăţii mintale în funcţie de psihologia de grup caracteristică diferitelor zone geografice şi fracţiuni etno- culturale rezultând necesitatea de a studia întotdeauna particularităţile grupului social de apartenenţă;

e. Criteriul axiologic, conform căruia omul este creatorul şi beneficiarul propriei sănătăţi. Sănătatea mintală se edifică în raport cu anumite "precepte morale, condiţionate de cerinţe sociale" (Ajuriaguerra, l975).

În concluzie, sănătatea mintală este o rezultantă a interacţiunii dinamice dintre factorii individuali şi de grup. Ea este condiţionată de calităţi individuale şi afective, înnăscute ori/sau dobândite ce permit individului realizarea, integrarea socială şi autodepăşirea.

Toţi oamenii pot avea afecţiuni mintale – copii, adolescenţi, tineri şi adulţi, bogaţi şi săraci. Aproximativ 1 din 5 Copiii Lumii (sub 16 ani) suferă de Afecţiuni Mintale Medii şi Severe, iar majoritatea nu sunt trataţi din cauza faptului că serviciile de Sănătate Mintală sunt destinate adulţilor.

Numărul persoanelor afectate de Schizofrenie este de 7 milioane în tarile dezvoltate şi de 38 milioane în cele în curs de dezvoltare iar în cazul Epilepsiei raportul este similar (7,5 milioane şi respectiv 37,5 milioane).

Oamenii cu afecţiuni mintale pot exista în comunitate şi nu trebuie izolaţi sau restricţionaţi. Ca şi afecţiunile corpului, bolile neurologice şi bolile psihice au diferite grade de severitate tranzitorii (probleme acute provocate de stres), periodice (caracterizate de acutizări urmate de perioade de depresii), continue şi agravate în timp  (Alzheimer). Tratamentul trebuie să fie adecvat afecţiunii şi situaţiei sociale ale bolnavului.

Sănătatea mintală poate afecta viaţa de zi cu zi şi viitorul unei persoane tinere. De exemplu, învăţatul, relaţiile cu ceilalţi şi sănătatea fizică pot fi afectate de problemele sănătăţii mintală. Să ai grijă şi să protejezi sănătatea mintală a unui copil, reprezintă o parte importantă a ajutorului dat acelui adolescent de a se forma ca personalitate.  Ca si adulţii, adolescenţii pot avea probleme de sănătate mintală care să le afecteze modul cum gîndesc, simt şi acţionează. Aceste probleme sunt reale şi dureroase. Ele pot duce la abandonarea şcolii, la conflicte familiale, consum de droguri, violenţă şi chiar suicid. Problemele de sănătate mintală limitează adesea abilitaţile curente sau viitoare ale tinerilor de a fi „productivi". De asemenea, aceste probleme pot fi foarte costisitoare pentru familie, comunitate şi pentru sistemul de ingrijire de sănătate mintală. Problemele de sănătate mintală la adolescenţi se datorează unor cauze multiple, cum ar fi cauze biologice sau cauze de mediu.

Există mulţi factori de mediu care pot favoriza apariţia problemelor de sănătate mintală, cum ar fi: expunerea la un mediu toxic, cu nivel ridicat de poluare, expunerea la violenţă (abuz fizic, sexual, violenţă verbală sau emoţională), stresul legat de sărăcie, discriminare sau alte lipsuri, pierderea unei persoane importante în viaţa tînărului, fie prin moarte, divorţ sau ruperea unei relaţii, etc.

Familia, şcoala şi comunitatea trebuie să înveţe cum să lucreze împreună pentru a asigura un mediu sănătos, sigur şi încurajator pentru asemenea adolescenţi. Informaţiile corecte despre problemele de sănătate mintală ale adolescenţilor nu sunt cunoscute chiar de mulţi oameni care lucrează cu ei. Pe lîngă aceasta, din păcate, nu există servicii de sănătate mintală specializate pentru adolescenţi în fiecare comunitate. Cînd o tulburare emoţională gravă a unui adolescent rămîne netratată, poate avea un impact deosebit de grav asupra lui şi a familiei sale, atît la nivel personal, social, cît şi economic.

Afecţiunile psihice şi neurologice cele mai comune:

1. Depresia este o problemă de sănătate frecventă care ne afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe toţi, cel puţin o dată în viaţă. Ea ocupă locul doi pe lista celor mai des întâlnite afecţiuni medicale, fiind depăşită doar de hipertensiunea arterială. Se estimează că cel puţin unul din 10 pacienţi care se prezintă la medic suferă de depresie. Din nefericire, majoriteatea cazurilor trec neobservate.

Dacă depresia durează prea mult sau capătă o formă severă (numită depresie majoră ), efectele ei pot fi de-a dreptul invalidante pentru pacient. Ea poate provoca tulburări ale proceselor fiziologice normale – hrănirea, somnul, nivelul de activitate fizică, capacitatea de concentrare şi de realizare a diferitelor sarcini. Dacă nu este eliminată, ea poate duce la pierderea productivităţii, declin funcţional şi creşterea mortalităţii. Potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, depresia şi alte probleme de sănătate mintală constituie cauza principală de reducere a timpului de lucru, pe plan mondial.

Depresia poate fi provocată de o varietate de cauze:

Ø Predispoziţia genetică

Ø Transformări hormonale şi biochimice în interiorul organismului

Ø Stres în exces, conflicte şi abuzuri

Ø Pierderea cuiva drag, izolare, traume emoţionale

Ø Boală, durere, probleme neurologice

Tratament medicamentos plus consiliere şi ajutarea pacientului să facă faţă problemelor şi crizelor vieţii, dependenţei de alcool/droguri şi altor probleme care se asociază adeseori cu depresia.  In caz de netratare, depresia duce la ultima faza,sinuciderea. În anul 1990 mai mult de 1,4 milioane de oameni s-au sinucis, dar numărul tentativelor de sinucidere este de 10 la 20 ori mai mare. Sinuciderea ocupă locul 10 în cauzele de deces pentru toate vârstele dar ocupă locul 2-3 la tineri.  

2. Schizofrenia  este caracterizată prin gândire, percepţie şi judecată dezorganizate si ocupă locul 9 în cauzele de handicap la nivel mondial. Azi sunt circa 22 milioane de cazuri, dar în 2020 se preconizează, din păcate, că se va ajunge la 45 milioane.  

3. Demenţa   rezultă din afecţiuni cronice ale creierului, apărând în principal la vârstnici, şi este caracterizată de perturbarea memoriei, gândirii, orientării, înţelegerii, limbajului, judecăţii şi reducerea capacităţilor de învăţare şi calcul. Aceste caracteristici sunt însoţite de cele mai multe ori de deteriorarea controlului emoţional, comportamentului social sau a motivaţiei. Datorită măririi speranţei de viaţă, numărul bolnavilor ( care în majoritate sunt abandonaţi sau instituţionalizaţi ) va creşte de la 29 milioane la circa 80 milioane în anul 2020.

 4. Întârzierea mintală  sau retardul mintal este caracterizată de diminuarea abilităţilor manifestate pe timpul copilăriei ( învăţare greoaie, dificultăţi de concentrare, aducere aminte, urmărirea unor instrucţiuni simple, iar în cazurile cele mai severe şi dificultăţi în controlul mişcărilor. Este o afecţiune cronică pentru care nu există vindecare (tratamentele sunt paleative), dar cele mai multe cazuri pot fi prevenite sau efectele ameliorate prin intervenţii educaţionale simple şi ieftine dar la vârsta copilăriei.

5. Epilepsia

Este caracterizată de leziuni cerebrale, ce la rândul lor provoacă convulsii şi pierderea cunoştinţei. Ea poate fi prevenită prin protecţia mamei şi viitorului copil pe timpul sarcinii şi naşterii, prevenirea accidentării la cap şi controlul afecţiunilor provocate de infecţii şi paraziţi. Tratamente eficiente există dar din pacate la ele nu au acces bolnavii cu posibilitaţi materiale reduse sau cei aflaţi în ţările în curs de dezvoltare, care rămânând netrataţi trăiesc o mare dramă prin stigmatizare şi discriminare.

1.2. dezvoltarea sănătății mintale în context istoric

Pentru a înțelege originile disfuncțiilor mintale, tendințelor de îngrijire și tratament este necesar de a face o analiză din perspectiva istorică. Această analiză ar putea facilita dezvăluirea cauzele de eșuare a eforturilor reformelor precedente și ilustrează marea variație a modului în care au evoluat serviciile în țările dezvoltate, dar și în cele mai puțin dezvoltate.

Timp de secole, în multe societăți explicațiile religioase și spirituale au dominat modul în care au fost tratate persoanele cu disfuncții mintale. În secolul XVII, nebunia era apreciată drept o stare fizică. Numărul crescând al persoanelor sărace cu disfuncții mintale a fost îngrijorător, aceștia fiind întemnițați în închisori publice, case pentru săraci și în spitale.

Secolul II e.n. Soranus din Efes a subliniat importanţa convalescenţei şi relaţiei medic- pacient. Tot el este cel care a sugerat tratarea pacienţilor maniacali cu apele alcaline bogate în litiu, tratament care a fost redescoperit pentru tratamentul psihozei maniaco-depresive de către psihiatrul australian John Cade abia în anii 1940!

Romanii au axat tratamentul tulburărilor mintale pe terapii plăcute care cuprindeau băi, masaje, audiţii musicale, odihnă în camere bine luminate. Cicero (aprox. 110 î.e.n) a formulat un interviu complex care cuprindea nu numai datele personale a le pacientului dar şi întrebări despre istoricul familial, de muncă, educaţional, obiceiuri şi evenimente semnificative de viaţă. Cicero a respins conceptual hipocratic legat de cele 4 umori, spunând că melancolia nu este determinată de bila neagră, cu de furie, frică şi suferinţă psihică. Areteus (50-130AD), a stability faptul că episoadele depressive şi maniacale apar la acelaşi individ fiind separate de intervale de "luciditate". Cu puţin înainte de Hristos, influenţa medicilor greci şi romani a intrat în decline, fiind reinstalată idea că boala psihică este consecinţa furiei zeilor în acest fel justificându-se arderea vrăjitoarelor ăn Evul Mediu. Demonologia şi vânătoarea de vrăjitoare a continuat până în secolul 16, existând însă şi medici care se opuneau acestor practici şi care propuneau conceptul de boală naturală şi remedii pe bază de plante pentru bolile psihice (Paracelsus, Agripa).

Abia spre sfârşitul secolului 19, în 1881 cu ocazia celei de-a 40 aniversări a Asociaţiei Medico-Psihologice s-au exprimat următoarele principii ale Asociaţiei Superintendenţilor din Instituţiile Americane pentru Bolnavi psihici:

Nebunia este o boală care poate afecta pe oricine.

În majoritatea cazurilor, se înregistrează mai multe succese în tratarea pacienţilor în structurii special organizate decât acasă.

Aglomerarea secţiilor este un rău de o importanţă capitală.

Nebunul nu ar trebui niciodată închis în închisori.

Emil Kraepelin (1855-1927) produce prima clasificare a bolilor mintale cae stă la baza actualelor sisteme de diagnostic. Alfred Meyer (1866-1950) considera că pacientul psihic ar trebui consultat în mediul său. Soţia sa a devenit ceea ce mai târziu vom numi asistent social, făcând vizite la domiciliul pacientului şi înregistrându-le obiceiurile. Ea a fost cea care a susţinut importanţa conversaţiei cu pacientul.

Definiția istorică a nebuniei nu trezea, astfel, în comunități mila sau compasiunea. În primele decenii ale secolului al XVIII, opinia dominantă era că persoanele ce sufereau de boli mintale sunt incurabile și erau tratate ca rasă inferioară omului. Aceștia erau închiși în locuri speciale. Reformarea acestor instituții a coincis cu dezvoltarea calităților de compătimire și preocupări umanitare din secolul XVII. Astfel, multe instituții au introdus programul de tratament așa zis „moral”.

Succesul acestui tip de tratament a dus la construirea multor aziluri în țările europene și în SUA. În anii ’50, discreditarea azilurilor pentru boli mintale a condus la creșterea preocupării comunitare și la un proces de reducere a numărului pacienților cronici din spitalele pentru boli mintale. Unele spitale au fost reduse în dimensiuni, altele închise, astfel încât s-a recurs, în mod inevitabil, la dezvoltarea alternativelor în serviciile pentru sănătatea mintală. Acest proces este numit și dezinstituționalizare.

În câteva țări s-a făcut vădit transferul de la sistem de spital la cel comunitar. Dezinstituționalizarea nu înseamnă neapărat externarea în masă a pacienților, ci un proces complex care trebuia să aibă drept rezultat implementarea unei rețele de alternative în afara instituțiilor de psihiatrie. În multe țări dezvoltate, din păcate, dezinstituționalizarea nu a fost însoțită de dezvoltarea unor servicii comunitare pe potrivă. În multe țări dezvoltate, serviciile pentru sănătatea mintală de tip occidental au început cu implicarea autorităților în construcția spitalelor pentru boli mintale, la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Unele țări în curs de dezvoltare au fost capabile să aducă la un nivel mai înalt serviciile spitalelor și să stabilească noi unități de psihiatrie în cadrul spitalelor generale de district sau să integreze serviciile pentru sănătatea mintală în sistemul general de sănătate prin instruirea cadrelor primare în domeniul sănătății mintale. În majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, serviciile de psihiatrie sunt, în general puține, și acoperă necesitățile unei mici părți a populației, confruntându-se cu un deficit acut de resurse umane instruite.

Dar există și motive de optimism. Secolul XXI a adus îmbunătățiri semnificative în îngrijirile persoanelor cu disfuncții mintale. Descoperirile făcute în domeniul respectiv au scos în vileag originea socială a disfuncțiilor. Este vorba de depresie și anxietatea. Cercetările au demonstrat că unele dificultăți din copilărie se pot dezvolta la un individ într-o boală mintală la maturitate. Clinicienii au descoperit medicații psihotrope eficiente pentru o serie de disfuncții mintale. Cercetările au stabilit că eficiența intervențiilor psihologice și psihosociale trebuie să fie susținută de reabilitare. Procesul de reabilitare trebuie aplicat mai ales pentru depresie, anxietatea sau schizofrenie.

FACTORII SOCIO-DETERMINANȚI ȘI DE CAUZALITATE PSIHOSOCIALĂ ÎN PROBLEMELE DE SĂNĂTATE MINTALE

Complexitatea problemei cauzelor este data de doua aspecte:

1. Indepartarea in timp a cauzelor fata de effect – de ex.,nevrozele sint uneori produse ale unor experiente tramatizante din copilarie;

2. O singura cauza poate conduce la mai multe efecte/ de ex. privarea de afectiune poate conduce atit la comportament antisocial cit si la depresie sau suicid.

Clasificarea cauzelor: exista numeorase clasificari, dupa diferite criterii. Aici vom prefera sa facem clasificarea cauzelor bolilor psihice dupa criteriul cronologic. Astfel, după acest criteriu, avem cauze predispozante, precipitante sau de intretinere a bolii psihice.

a. Cauzele predispozante: actiunea lor incepe din primii ani de la nastere, determinind vulnerabilitatea persoanei fata de factorii etiologici care vor insoti mai tirziu aparitia bolii. Exemple de cauze predispozante ar fi zestrea genetica, viata intrauterina si factorii fizici, sociali, psihologici care actioneaza asupra copilului intre zero si trei ani. Aici intra si termenul de "constitutie" sau "teren"( dupa M.Lazarescu), termen care descrie un ansamblu structurat de trasaturi fizice si psihice ale persoanei in oricare moment al vietii ei. Unii autori includ aici doar trasaturile din copilarie, altii includ si trasaturile dobindite mai tirziu.Tot aici ar intra predispozitia persoanei spre anumite boli psihice, de ex. spre schizofrenie. O parte importanta a constitutiei este personalitatea,care poate fi cunoscuta prin evaluarea psihologica.

b. Cauze precipitante: sint evenimentele petrecute cu putin inaintea debutului bolii. Astfel, sint factori fizici ca tumorile cerebrale, medicamente; factori psihici sau sociali cum ar fi pierderea slujbei, schimbarea locuintei,etc.

c. Cauze de intretinere: cei care prelungesc cursul unei tulburari , dupa ce ea a aparut. Astfel, in multe tulburari psihice apare depresia reactiva, izolarea sociala,care, la rindul lor, intretin tulburarea initiala.

Alti factori psihosociali ce constituie cauze ale bolii psihice sint: "Stressul": termenul se refera la doua aspecte distincte: la evenimente cu efect negativ asupra persoanei si la efectele adverse induse de asemenea evenimente, efecte psihologice si vegetative/de ex. mănia, cresterea tensiunii arteriale si a secretiei de adrenalina). Legat de stress, una din preocuparile actuale este "Studiul evenimentelor de viata"(Life events) evenimente ce pot conduce la stress. Lista cea mai cunoscuta este cea a lui Holmes si Rahe,care prezinta a lista cu 41 evenimente de viata, cotate in functie de severitate de la 0 la 100 puncte, legate de munca,locuinta, situatia financiara, situatia familiala/de ex. moartea sotiei este cotata cu 100, permisia la un militar cu l3 puncte) [8, 19].

Factori de sanogeneză şi factori de protecţie

Prin factorii de sanogeneză (sanogeneză) se înţelege totalitatea factorilor individuali sau de grup, exogeni şi endogeni care produc, menţin şi promovează evoluţia stării de sănătate mintală a individului sau a grupurilor de indivizi. Există o suprapunere parţială a factorilor sanogenetici peste factorii de protecţie ai stării de sănătate mintală. În timp ce factorii de sanogeneză şi produc sănătatea mintală, factorii de protecţie se rezumă la menţinerea sau favorizarea acesteia. Factorii sanogenetici sunt în primul rând factori exogeni în timp ce factorii de protecţie sunt legaţi de factori endogeni care cuprind: Constituţia biopsihică; Temperament, tip caracterial; Ereditate; Capacitatea de adaptare la mediu. 

Caracteristicile factorilor sanogenetici

Produc şi menţin starea starea de sănătate mintală

Acţionează din exterior asupra individului sau grupului de indivizi

Sunt corelaţi cu circumstanţele pozitive care favorizează acţiunea lor sanogenetică  

În opinia lui P.Deniker, Th. Lemperiere şi J. Guyot, factorii sanogenetici cuprind:

factori ecologici exogeni (ex. factori meteo-climatici, factori demografici),

factori socio-economici şi culturali (ex. habitat, mediu familial, nivelul de educaţie, nivelul cultural, tradiţie, religie, învăţământ, factori profesionali, economici, sociali).

În ceea ce priveşte circumstanţele pozitive, acestea sunt exemplificate prin: nivelul de trai crescut, acţiuni profesionale conforme cu aptitudinile, alternarea activităţilor profesionale cu distracţiile, alimentarea raţională, grup familial organizat, cultivarea valorilor sociale şi cultural morale pozitive, adaptarea pozitivă, igiena somnului, etc.

La celălalt pol al ecuaţiei sănătate mintală-boală psihică se află factorii de morbigeneză psihică şi circumstanţele negative care pot să conducă la tulburarea stării de sănătate mintală şi la apariţia de boli psihice. Aceşti factori pot fi:

Factori personogenetici (care ţin de individ)

Factori demogenetici (care ţin de grupul socio-uman)

Factori ecogenetici (care ţin de mediul ambiant)

Factori socio-genetici (care ţin de mediul social)

Circumstanţe negative (ex. suprasolicitarea profesională, dezorganizarea grupului familial, alcoolism, toxicomanii, carenţe educaţionale, presiuni sociale, modele diferite de sistemul tradiţional)

Comportamentele care cresc sau prejudiciază starea de sănătate includ: Obiceiuri alimentare, Exerciţiu fizic, Fumat, Consum de alcool, Folosirea drogurilor, Practici sexuale, Obiceiuri legate de somn, orar de somn, Igiena personală, Folosirea măsurilor de siguranţă în trafic.

Alte obiceiuri specifice anumitor grupuri de populaţie (folosirea cremei de soare), etc  Conceptul de „stil de viaţă" este folosit şi în alte contexte, o definiţie complexă fiind aceea de „mod distinct de viaţă definit ca un set de modele de comportament care apare cu aceeaşi constanţă într-o perioadă de timp" (Elliot, 1993). Din această definiţie se înţelege că „stilul de viaţă" nu încearcă să definească totalitatea comportamentelor individului, existând trei aspecte care fac ca stilul de viaţă să fie un comportament specific: constanţa (sau stabilitatea relativă) în timp, să se supună unui anumit model, să aibă expresivitate (să aibă o anumită semnificaţie pentru sine şi pentru ceilalţi).

„Stilul de viaţă sănătos" este acel stil de viaţă care demonstrează în studii epidemiologice sau alte tipuri de cercetare că previne boalile şi favorizează starea de sănătate. La celălalt pol se află conceptul de „comportament de risc" sau „stil de viaţă nociv", referindu-se la comportamente voite care cresc riscul de rănire sau boală (Irvin, 1990). Deşi stilul de viaţă a unei persoane este privit ca rezultatul alegerilor individuale, controlabile, s-a demonstrat că factorii sociali şi de mediu exercită o influenţă substanţială asupra acestuia.

Alti factori care contribuie la aparitia bolii psihice sint:

psihotrauma (eveniment stressant acut si neprevazut de tipul unui viol, a unui cataclism,etc.),

esecul (neimplinirea unui proiect de viata pragmatic sau afectiv),

conflictul (situatie de tensiune,

dezacord,

confruntare intre subiect si alta persoana sau grup social),

suprasolicitarea emotionala, fizica sau intelectuala,

frustrarea (nesatisfacerea unor nevoi legitime) si conduita (atitudine sau traire) psihopatologica invatata (de ex. comportamentul agresiv din familie, drogurile in grupul de prieteni,

anxietatea in cazul unei persoane anxioase cu care subiectul vine in contact prelungit).

Evenimentele de viata influenteaza mai ales reteaua sociala primara si statutul social; acestea trebuie intelese din perspectiva ciclurilor de viata normale pentru fiecare om sau din perspectiva unor intimplari neobisnuite,cum ar fi detentia, deportarea sau razboiul. Pe de alta parte, pensionarea, nasterea unui copil, plecarea din casa a copilului adult pot constitui evenimente de viata stressante,desi sint lucruri obisnuite, firesti.

Evenimentele de viata pot fi traite in doua feluri de catre subiect, in sens pozitiv sau in sens negativ, cu intensitate diferita si pe durate diferite de timp. In DSM IV (manualul de diagnostic american) se iau in considerare in punerea diagnosticului si evenimentele de viata din ultimele sase luni, a caror intensitate este mentionata pe axa IV (de la moderat pina la sever), ele fiind clasificate in: evenimente conjugale,parentale, probleme interpersonale, ocupatie, circumstante de viata(de ex. emigrarea), financiare, legale, de dezvoltare, boli si accidente fizice, factori familiali (pentru copii).

Esecul, rezultanta a unui proiect de viata afectiv sau pragmatic este de fapt un rezultat al evaluarii cognitive,personale. Astfel, putem supraevalua sau subevalua un esec, in functie de nivelul de aspiratie si de posibilitatile reale de realizare ale acelui proiect. O nota proasta la scoala este supraevaluata, putind conduce la fuga de acasa, depresie sau chiar suicid, sau – mai adesea – este subevaluata, neluata in seama si deci, neconducind la corectarea propriilor greseli.

Conflictul poate fi clasificat in secvential sau prelungit, in functie de durata acestuia, sau poate fi conflict cu alta persoana,grup social sau conflict cu sine insusi (confruntare negativa cu sine insusi, autojudecare negativa, autocondamnare). Aceasta autocondamnare poate rezulta din anumite fapte pe care si le reproseaza subiectul(din trecut), din trasaturi de personalitate (exista oameni care nu admit minciuna sau compromisul), sau din dezacordul cu propria identitate biografica, tipologica,corporala, ceea ce va conduce la complexe de inferioritate sau actiuni gresite,cum este provocarea vomei in Bulimia nervoasa, cind exista un dezacord cu identitatea corporala.

Frustrarea, adica nesatisfacerea unor nevoi legitime, se refera mai ales la situatii prelungite de viata. Nevoile sint un capitol esential de evaluat in munca asistentului social, de aceea le vom enumera pe cele mai importante: nevoi fiziologice alimentare, sexuale, de aparare), nevoi temperamentale, nevoia de curatenie si igiena personala, de intimitate si pudoare, intimitatea spatiului locativ si a vietii personale, nevoia de a fi condus, dirijat, nevoia de a fi protejat si asigurat, nevoia de a fi evaluat pozitiv, de a fi crezut si ascultat, de a fi iubit si mingiat.

STRESUL ȘI SĂNĂTATEA MINTALĂ

Stresul este o parte firească a vieţii, într-o definiţie minimalistă stresul fiind modalitatea în care corpul nostru răspunde solicitărilor din viaţa noastră. Câteodată se întâmplă ca răspunsurile noastre să fie exagerate generând stări anxioase, boli psiho-somatice, disconfort, iritabilite, sindrom de burn-out şi alte complicaţii mintale şi fizice. Acest lucru nu trebuie să conducă însă la idea că stresul trebuie eliminat. Trebuie doar să învăţăm să-l gestionăm eficient. Biologul Hans Selye, cel care a consacrat termenul de stres afirma: „Ar fi iluzoriu să ne închipuim că am putea evita stresul de-a lungul întregii noastre vieţi;; tot ce ne rămâne de făcut este să cunoaştem felul în care putem reduce la minimum efectele lui vătămătoare deoarece numeroase boli sunt datorate în mare măsură erorilor răspunsurilor adaptative la stres, mai curând decât microbilor sau altor agenţi externi."

Termenul de stres (stress – cuvânt de origine engleză – 1. încordare, presiune, apăsare, povară, 2. fig. tensiune, constrângere, solicitare, efort, 3. fig. accentuare, reliefare etc) se referă în general la situaţia în care, sub acţiunea unui factor de natură diversă (fizic, chimic, biologic, psihic etc) echilibrul organismului este ameninţat;; limitele resurselor adaptative sunt depăşite. Conceptul de stres, introdus de Selye H, indica iniţial o acţiune de suprasolicitare exercitată din exterior asupra organismului, care determina o reacţie de adaptare nespecifică a organismului faţă de agresiunea care-i ameninţa integritatea.

Stresul psihic este rezultatul acţiunii unor factori sau condiţii stresante care acţionează predominant asupra psihicului uman, în principal prin semnificaţia pe care o au pentru persoană. Se observă însă cu uşurinţă că aceste definiţii ale stresului sunt doar cele ale DISTRESULUI – stresul negativ. La aceste definiţii trebuiesc făcute următoarele precizări (Mc Garth):

1. Solicitările pot produce stresul psihic numai dacă individul anticipează faptul că nu va fi capabil să le facă faţă sau că nu le va putea satisface cererile fără a pune în pericol alte scopuri pe care le urmăreşte.

2. Dezechilibrul între cerinţe şi capacitatea de a le răspunde adecvat provoacă stresul psihic numai dacă urmările eşecului prezintă importanţă pentru subiect;; în cazul în care subiectul nu-şi dă seama de consecinţele inadaptării sau acestea nu-l afectează, el nu trăieşte sentimentul ameninţării şi nu este stresat psihic.

3. Anticipând consecinţele, individul îşi poate modifica starea de stres fie prin evitarea solicitărilor, fie prin îndeplinirea acestora la „un preţ tolerabil", fie schimbându-şi optica asupra solicitărilor (minimalizându-le) sau asupra posibilităţilor proprii (reevaluându-le) sau asupra consecinţelor.

4. Nu numai suprasolicitările cantitative sau calitative pot determina stres psihic. Se vorbeşte şi despre STRESUL DE SUBSOLICITARE prin monotonie, rutină, lipsă de stimulare şi informaţie care împiedică individul să-şi manifeste toate posibilităţile sale, să-şi mobilizeze şi să-şi folosească resursele. Reducerea solicitărilor sau limitarea posibilităţilor de expresie devin pentru unele persoane la fel de stresante ca supraîncărcarea cu sarcini pentru altele.

5. Altă situaţie care poate determina stresul psihic este ambiguitatea stimulilor din cauza lipsei de informaţii sau a unor informaţii neclare sau contradictorii. În aceste situaţii individul, deşi este capabil să răspundă, nu-şi dă seama ce anume i se cere.

6. Alteori, conflictul rezultă din obligativitatea persoanei de a da în acelaşi timp două răspunsuri incompatibile sau de a proceda într-un mod care vin e în opoziţie cu propria convingere.

7. Alte surse de stres constitue imposibilitatea de amâna răspunsul la solicitări sau restrângerea posibilităţilor de a răspunde la acestea.

În încercarea de a clasifica sursele de stres, tipurile de solicitări stresogene, Lucian Alexandrescu (2000) stabileşte o clasificare stresului realizată în funcţie de următoarele criterii: magnitudinea absolută sau relativă a stresului;; raportul sau cu etapa de viaţă a subiectului, nuanţele de expectabilitate-neexpectabilitate şi controlabilitate- necontrolabilitate;; răspândirea generală a stresorilor şi efectul lor asupra omului „obişnuit".

Clasificarea este aplicabilă pentru orice stresori, la orice vârstă şi în conjuncţie cu orice sistem de clasificare al bolilor psihice. Ea conţine opt grupe mari, notate A-H.

Grupa A – Stresul excepţional sau catastrofic – se referă la stresuri masive, acute, de regulă neaşteptate, evenimente ieşite din comun, din cotidian, deloc sau puţin influenţabile de către subiect şi care afectează practic pe oricine într-o mare măsură. Acest tip de stres include dezastre şi calamităţi naturale, dezastre şi catastrofe (războaie, poluări, bombardamente);; accidente colective; stresul catastrofic individual: violenţa nesexuală sau sexuală, tortura. Din punct de vedere clinic, (Predescu şi Alexandrescu), patologia ocazionată de stresul catastrofic include reacţii psihotice imediate (de şoc şi neşoc), reacţii mai îndepărtate de tip depresiv şi, în mod aproape specific, sechele la distanţă, de tipul tulburării de stres posttraumatic.

Grupa B – Stresurile vieţii – include stresuri concordante sau necontradictorii cu etapa eriksoniană de viaţă, cu intesitate moderată medie sau mare, care afectează practic pe oricine, dar într-o măsură variabilă. Include şase sub-grupe de:

1) stresuri scurte -pierderi reale (cunoştinţe, rude), pierderi simbolice;

2) stresuri legate de boala tranzitorie;

3) stresuri cu post-efecte prelungite -pierderi reale (partener marital,  copil), pierderi materiale majore;

4) stresuri cu acţiune prelungită -suprasolicitări lungi, boala cronică,  conflicte cronice;

5) stări stresante -stresul existenţei ca handicap sau ca sechelar grav;; stresul existenţei în condiţii precare financiare şi/sau de mediu;;

6) stresuri legate de schimbări majore de statut, mediu, condiţie de viaţă. Stresurile îndelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltări patologice alepersonalităţii. 

Grupa C – Stresuri care decurg din desfăşurarea neobişnuită a unor acte de viaţă

obişnuite.

Grupa D – Stresul necazurilor şi al solicitărilor cotidiene. Specifice sau nu grupului de apartenenţă, aceste stresuri induc, cel mult, manifestări tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol pentru determinarea rezistenţei sau lipsei de rezistenţă la stresori mai mari. Adesea produc o anumită frustrare.

Grupa E – Stresul endemic – stresul general şi impersonal constituit de veştile proaste ale zilei sau perioadei: inflaţie, şomaj.

Grupa E1 – Stresurile speciale condiţionate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupaţii cunoscute ca stresante, şi al altor profesii ce implică risc individual.

Grupa E2 – Stresurile condiţionate de vulnerabilităţi individuale particulare:

stresul determinat de psihopatologia preexistentă: stresul determinat de anxietatea fobică, stresul fenomenelor compulsive şi cel consecutiv tulburării de control al impulsurilor;

stresul resimţit de pacienţii cu  schizofrenie, cu epilepsie;

stresul consecinţelor unor acte psihotice (amintiri crepusculare, confuzie,  comportament delirant-halucinator în psihoze majore);

stresul amintirilor, determinat de retrăirea sau evocarea unor situaţii  stresante anterioare;

stresul sărbătorilor ce evidenţiază subiectului singurătatea ori inadecvarea  vieţii pe care o duce;

stresul determinat sau facilitat de prezenţa unei patologii somatice care  modifică vulnerabilitatea.

Grupa F – Stresurile speciale – sunt stresuri ce se constituie ca atare, prin vulnerabilităţI şi/sau expuneri particulare. 

Grupa G – Stresul experimental – nu are, de regulă, urmări patologice durabile. El se referă la diferite proceduri de laborator care induc, la voluntari, stresuri scurte şi strict limitate ca intensitate şi gamă de conţinuturi.

Grupa H – Stresul situaţiilor extremale – este stresul experimental sau natural indus în legătură cu existenţa sau pregătirea pentru existenţa în medii intens nefavorabile vieţii omului.

Concluzii la capitolul I

Nu există sanatate fară sanatate mintală.

Sănătatea mintală a populației este influențată de mulți factori de natură socială și economică: sărăcia, urbanizarea, vagabondajului, lipsa adăpostului, șomajul, practicile bune de angajare, educația.

Disfuncțiile mintale nu afectează în mod uniform toate aspectele societății. Grupurile aflate în condiții sociale dificile, care au resurse minime de trai, sunt de cel mai frecvent supuse riscului de a fi afectate de disfuncții mintale.

Stresul este o parte firească a vieţii, într-o definiţie minimalistă stresul fiind modalitatea în care corpul și mintea noastră răspunde solicitărilor din viaţa noastră. Spectrul stresal cuprinde o multitudine de factori socio-determinanți cu impact în problemele de sănătate mintală.

Problema cauzalităţii în domeniul sănătății mintale depăşeşte modelul medical. Astfel, alături de factorii toxici, infecţioşi, de agresiune fizică, somatică, acţionează preponderent, factorii psiho – sociali, care sunt – nivelul de dezvoltare socială; – capacităţile organizatorice şi funcţionale ale serviciilrilor;- sistemul educaţional; – implicarea familiei, a comunităţii, gradul de colaborare dintre ele.

CAPITOLUL II

CAPITOLUL II. IDENTIFICAREA ROLULUI ȘI IMPACTUL FACTORILOR SOCIO-DETERMINANȚI ÎN APARIȚIA PROBLEMELOR DE SĂNĂTATE MINTALĂ

2.1 Descrierea studiului și metodologiei aplicate.

Identificarea rolului și impactului factorilor socio-determinanți în apariția problemelor de sănătate mintală au fost selectate ca subiect pentru cercetarea dată. În acest sens am realizat Un studiul calitativ, cu un volum a esantionului de 100 și studii de caz, care ne-au permis descrierea problemei în funcție de timp, persoană și spațiu.