Reprezentari Sociale Despre Familie la Tineri

Cuprins:

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE ALE REPREZENTĂRILOR SOCIALE………………………….

1. 1. Reprezentări sociale- delimitări conceptuale…………………………………………………………………………..

1.2. Structura internă a reprezentărilor sociale………………………………………………………………………………..

1.3. Funcțiile reprezentărilor sociale……………………………………………………………………………………………..

1.4. Vîrsta tinereții-perioada marilor schimbări………………………………………………………………………………

1.5.Familia-delimitări conceptuale………………………………………………………………………………………………..

1.5.1. Tipurile familiei………………………………………………………………………………………………………..

1.5.2. Funcțiile de bază a familiei………………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL II: PREZENTAREA CERCETĂRII REPREZENTĂRI SOCIALE DESPRE FAMILIE LA TINERI……………………………………………………………………………………………………………………………….

2.1. Obiectiv, scop, ipoteză………………………………………………………………………………………………………….

2.2. Metodologia aplicată în studiul reprezentărilor sociale……………………………………………………………..

2.3. Prezentare, analiza și interpretarea datelor……………………………………………………………………………….

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………………………..

ANEXE

INTRODUCERE

Actualitatea temei:

Evoluția omului este o enigmă. Pe tot parcursul acestei evoluții, individul traversează anumite situații ale vieții care se depozitează în conștiința umană ca experiență de viață. Aceasta își lasă o amprentă generoasă asupra reprezentărilor sociale ale omului, întrucît formarea acestora depind de foarte multi factori: valori, norme, experiență socială. Astfel, reprezentările sociale nu apar pe un teren curat, ci sunt rezultatul a ceva deja existent în inconștientul uman.

Studiul asupra reprezentărilor sociale este unul relativ nou, primele abordări ale acestuia fiind atestate la Serge Moscovici, în 1961, odată cu teza sa de doctor, La psychanalyse, son image et son public. Abordările date disting rolul valoros pe care îl joacă reprezentarea socială în viața unui om.

Familia ca formațiune sociale nu are un caracter static, dimpotrivă, este într-o continuă schimbare datorită valorilor și normelor societății în care se dezvoltă. În același timp și imaginea indivizilor despre aceasta se schimbă formîndu-se reprezentări sociale care diferă de la o generație la alta anume datorită acestor modificări în societate.

Familia de origine își aduce aportul său considerabil în formarea primelor reprezentări sociale despre familie. Ca formațiune dominantă în societate, familia este acel grup social care oferă echilibru și stabilitate. Este alarmant, dar pentru societatea actuală divorțul nu mai este considerat a fi o raritate. Datele oferite de Biroul Național de Statistică al Republica Moldova nu sunt deloc îmbucurătoare. Astfel în 2002 au fost înregistrate în medie 154 divorțuri, a personelor cu vîrstă cuprisă între 25-35 ani, care au avut un mariaj cu o durată de pînă la 1 an, pe cînd în 2012 numărul acestora cresc puțin atingînd în medie 160 de divorțuri. Aceste cifre argumentează actualitatea cercetării propuse întrucît ne fac să medităm asupra întrebării dacă nu anume reprezentările sociale despre familie la tineri, sînt implicate în creșterea dumărului divorțurilor în rîndul tinerilor.

Cercetătorii din domeniul reprezentărilor sociale au pus accentele mai puțin asupra studiul reprezentărilor sociale despre familie și mai cu seamă în perioada tinereții care este marcată de o serie de transformări în viața individului și care pune accente impunătoare asupra reprezentării despre familie. Cercetarea propusă va fi una utilă, în deschiderea ușilor necunoscutului pentru domeniul psihologiei familiei.

În ciuda faptului, că perioada tinereții este marcată de schimbări importante în viața individului, nu se caracterizează prin rigiditate, ci dimpotrivă acceptă schimbările, valorizînd ceea ce este nou. Considerăm că cercetarea de față v-a servi un imbold importanta în insuflarea unor valori demne de urmat, care ar trebui să stea la baza unei familii, astfel prevenind certuri, neînțelegeri și în final divorțul.

În mînile noastre este puterea de a schimba imaginea familiei contemporane, doar noi suntem cei care putem accepta schimbarea pentru a menține echilibru și stabilitate în relația de cuplu marital.

Problema investigației: Divergențele cu privire la reprezentările sociale despre familie la tineri, deseori pot servi ca bază a unor discordii care pot genera adevărate conflicte între parteneri. Studiind acest domeniu, v-a fi posibilă identificarea unor elemente comune dar și deosebirile care v-or fi de ajutor pentru preîntîmpinarea animozității în viața tinerilor, sau și mai grav a unor eventuale divorțuri.

Obiectul cercetării îl constituie reprezentările sociale despre familie la tineri.

Scopul cercetării: ne-am propus să identificăm reprezentările sociale despre familie la tineri.

Obiectivele investigației:

Studierea literaturii științifice cu scopul de a determina baza teoretice ale problemei investigate;

Realizarea investigației prin aplicarea tehnicilor și metodelor propuse;

Identificarea elementelor constructive a reprezentărilor sociale a familiei la tineri;

Interpretarea cantitativă și calitativă a datelor;

Elaborarea concluziilor finale.

Ipotezele cercetării: Presupunem că, reprezentările sociale despre familie la tineri se diferențiază în funcție de gen.

Baza conceptuală a cercetării o constituie (aici voi completa dupa ce fac partea teoretică, ca să menționez mai multe personalități care au studiat reprezentările sociale dar și familia)

Motode, procedee și tehnici de cercetare:

Analiza literaturii de specialitate;

Observație;

Scheme cognitive de bază;

Evocare liberă;

Înducția prin scenariu ambiguu.

Baza experimentală a cercetării: : În calitate de eșantion am selectat 200 persoane, dintre care 100 de bărbați și respectiv 100 de femei. Respondenții tineri cuprinși între vîrsa de 25-35 ani, provin din medii diferite, cu studii și ocupații diverse.

Importanța lucrării: Rezultatele cercetării pot fi de ajutor psihologilor cu specializare în consilierea familiilor,pentru a cunoaște reprezentările sociale despre familie a tinerilor care, fie au formată o familie, fie sunt în pragul formării. În aceeași ordine de idei acestea pot servi ca suport pentru instanțele care lucrează cu această perioadă de vîrstă, pentru centre de tineret, dar și pentru primării.

Termeni-cheie: Bărbați, familie, femei, reprezentări sociale, nucleu central, sistem periferic.

CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE ALE REPREZENTĂRILOR SOCIALE

1.1.Reprezentările sociale- delimitări conceptuale

Unul dintre fenomenele sociale de bază care oferă posibilitatea de a cunoaște și tălmăci realitatea este reprezentarea socială. Willem Doise cercetînd evoluția reprezentărilor sociale evidențiază cîteva obstacole în dezvoltarea acesteia și anume: polisemia extraordinară a termenului, marea varietate a metodelor de abordare, situarea la intersecția mai multor științe și modestele încercări de delimitare conceptuală. Cel care a adus conceptul de reprezentare sociala la nivelul cunoascut astăzi este Serge Moscovici, care a pus bazele acestei teorii, odată cu publicarea vestitei teze de doctor,,La psychanalyse, son image et son public,, în care a reactualizat noțiunea de ,,reprezentare colectivă,, atribuindu-i o nouă identitate, devenind deja socială.

Literatura de specialitate oferă o gamă largă a definițiilor de explicare a acestei noțiuni. În concepția lui Serge Moscovici ,,Reprezentările sociale reflectă un sistem de valori, de noțiuni și de practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viață al indivizilor și grupului, dar constituie în mod egal un instrument de orientare a perceperii situației și de elaborare a răspunsurilor,,. Această definiție explică importanța, dar și valoarea reprezentărilor sociale în viața individului, dar și a grupului. J.C.Abric spune că reprezentarea socială nu este altceva decît un ,,grilaj de decodare și interpretare a cotidianului; în baza lor indivizii asimilează semnificația obiectelor percepute, anticipează și categorizează situațiile de interacțiune”. În aceste două definiri a reprezentărilor sociale se vede tendința clară de a compara această noțiune cu o anumită formă de gîndire.

J.C.Abric la fel accentuiază asupra caracterului funcțional al reprezentărilor sociale, prezentîndu-le ca ,,o viziune funcționalistă asupra lumii; ele permit individului sau grupului să dea un sens conduitelor, să înțeleagă realitatea prin propriul sistem de referințe, deci să se adapteze, să-și definească locul”. Pe aceeași undă de idee merge și Pascal Moliner, ,,pentru care reprezentările sociale sunt ,,grile de lectură a realității,, categorii de cunoștințe cu funcționalitate socială, modalități de integrare comunitară a indivizilor și posibilități de a acționa în lumea socială”.

Roussiau și Bonardi concep reprezentările sociale ca organizări complexe de opinii socialmente construite, referitoare la un obiect social, rezultînd dintr-un ansamblu de comunicări care permit stăpînirea mediului în funcție de elementele simbolice proprii sau ale grupului de apartenență.

O altă definiție la fel de impresionantă este și cea al lui De Rosa care spune ferm că o reprezentare socială este întotdeauna o reprezentare a ceva (obiectul) și a cuiva (subiectul), fiind influiențată de caracteristicile lor. Interacțiunea dintre subiect și obiect este elementul central al unei reprezentări.

Adrian Niculau oferă cîteva definiții reprezentării sociale încercînd să aducă lumină asupra acetei noțiuni. Una din explicați spune că ,,reprezentările sociale desemnează un aparat evaluator, o grilă de lectură a realității, o situare în lumea valorilor și o interpretare proprie dată acestei lumi,,. O altă formulă spune că ,, reprezentările sociale caracterizează un stil de conduită, un model de a comunica cu exteriorul, o orientare în lumea obiectelor și a faptelor, o operație de clasificare a acesteia. O articulare la diferite sisteme explicative, dar și un instrument cu ajutorul căruia actorii sociali își regizează raporturile reciproce. O articulare a personalității la contextul social, un mod de a face accesibilă lumea exterioară, de a-i înțelege pe alții. Un sitem de credințe, un model explicativ, un mecanism prin care se formează impresii despre contextul social”.

O definiție care merită remarcată este și cea a A.Bogdan-Tucicov care spune că ,,reprezentarea socială, modalitate de redare în imagini intuitive și în termenii interacțiunii psihosociale a indivizilor, a unor procese sociale, evenimente, fapte umane existente sau închipuite… Reprezentările sociale sunt reproduceri mentale ale socialului: imagini ale unor comportamente grupale, ale relațiilor indivizilor, ale statusurilor, ale comunicării și ale proceselor psihosociale din gruparea dată”.

Toate aceste definiții prezintă explicația conceptului de reprezentare socială din mai multe perspective, privită din mai multe unghiuri de vedere și anume: reprezentare socială ca sistem de valori, ca grilaj de decodare și interpretare a cotidianului, sau ca organizări complexe de opinii și atitudini. Fiecare din aceasta își aduce aportul considerabil în evidențierea unor puncte forte prin care poate fi înțeles acest proces, iar diversitatea opiniilor și aporturilor aduse studiului reprezentărilor sociale complică posibilitatea de a oferi o explicație unică în acest sens. Aceste demonstrează caracterul complex al acestui fenomen, oferind și o primă caracteristică reprezentărilor sociale.

1.2. Structura internă a reprezentărilor sociale

Reprezentările sociale înglobează două elemente esențiale: nodul central și elementele periferice. Acestea funcționează ca un tot întreg, realizînd funcții diferite care se completează reciproc.

Ideea de nod central a fost propusă de Jean-Claude Abric, care enumeră cîțiva predecesori care și-au lăsat aportul asupra acestui concept: Heider care a avansat ideea unor ,,noduri unitare” în interpretarea evenimentelor, Asch care prin cercetările sale, a întărit idea organizării centralizate și, desigur, Moscovici.

Nodul central, numit și sistemul central al reprezentărilor sociale, susține Abric prezintă o serie de caracteristici:

Prezintă o legătură durabilă, și o influiență puternică de condițiile istorice;

Condițiile sociologice, factorii ideologic precum și memoria colectivă servesc ca sursa de alimentare pentru nodul central

Nodul central reprezintă baza comună care este împărtășită de către colectiv, avînd o funcție consesuală asupra indivizilor care împart aceleași idei, valori și credințe;

Sistemul central este stabil, prezintă rezistență mare la schimbare, asigurînd continuitatea și echilibrul necesar reprezentării;

Concluzia lui Abric în urma caracteristicilor oferite este că nodul central este stabil, consensual și marcat istoric.

Nodul central ca element al reprezentărilor sociale îndeplinește două funcții primordiale care îi oferă importanță și valore. Aceste funcții sînt:

1. Funcția generativă- reprezintă elementul prin care se formează sau se transformă semnificația celorlante elemente constitutive ale reprezentărilor sociale;

2. Funcția organizatorică- determină esența și calitatea legăturilor care au sarcina de a uni între ele elementele reprezentării. Astfel ea se instalează ca un element ce raspunde de unirea și stabilizarea unei reprezentări.

3. Funcția de stabilizare- Nucleul central este alcătuit din elementele cele mai stabile ale reprezentării, constituind astfel un ,,anasablu de elemente ce rezistă la schimbare”.

Ceea ce privește elementele periferice atunci acestea se formează în jurul sistemului central formînd în unison reprezentarea socilă. Elementelele periferice înglobează în sine păreri, descrieri, stereotipuri în privința obiectului reprezentat. Acesta permite adaptarea și evoluția reprezentării, servind ca zid de protecție pentru sistemul central.

Elementele periferice se caracterizează ca fiind cele mai flexibile, expuse, vii, accesibile și mobile părți ale reprezentării sociale. Precum estimează A. Niculau acestea oferă reprezentării posibilitatea ,,de a se ralia conjuncturii de moment, de a reține și de a trăi informațiile, de a formula evaluări și de a elabora credințe”.

Elementele periferice reprezintă interfața între nodul central și situația concretă în care se elaboreaza sau funcționează reprezentarea îndeplinind trei funcții esențiale:

1. Funcția de concretizare- care exprimă prezentul, experiența căpătată de subiect dar și unele caracteristici esențiale a situației, oferă posibilitatea ancorării reprezentării în realitate și învăluirea în termini concreți.

2. Funcția de reglare- permit adaptarea reprezentării la evoluția contextului astfel demonstrînd și constituind aspectul dynamic și evolutiv al acestora.

3. Funcția de apărare-dac fiind faptul că elementele periferice sunt caracterizate ca flexibile, mobile și accesibile , acestea în anume cazuri încearcă de a rezista unor eventuale schimbări, pentru evitarea unor bulversări complete.

Funcțiile celor două elemente de bază a reprezentărilor sociale demontrează legătura stabilită între acestea, și intercomunicarea continuă, care favorizează dezvoltării și răspîndirii acestui process formînduse noi idei.

1.3. Funcțiile reprezentărilor sociale

Reprezentările sociale joacă un rol important în dinamica relațiilor sociale, acestea întîmplîndu-se datorită faptului că ele îndeplinesc anumite funcții.

Mihai Șleahtițchi în cartea ,,Universul reprezentărilor sociale ,, menționează asupra 3 funcții ale reprezentărilor sociale:

Funcția cognitivă- care scoate în lumină posibilitatea reprezentarilor sociale de a reda, clasifica, analiza lumea înconjurătoare. Adrian Niculau spune că această funcție permite actorilor sociali să achiziționeze cunoștințe și să le integreze într-un cadru asimilabil, într-un sistem coerent de valori la care aderă. Lipsa acesteia ar face disfuncțional procesul de transmitere și răspîndire a cunoștințelor despre sine, dar și despre lumea înconjurătoare.

Funcția mediatoare- denotă influiența pe care reprezentările pot să o manifeste asupra comunicării sau comportamentului individului. O serie de cercetători care scot la iveală și prezintă această funcție a reprezentării sociale este tentată să considere ca ea semnifică, pe de o parte un criteriu prin care se pot asigura valoroase delimitări între notiunea de reprezentare socială și știință, iar pe de altă parte între conceptul de reprezentare socială și ideologie. Adrian Niculau spune că, dacă știința își propune să controleze natura, să emită adevăruri despre acesta, dacă ideologia se străduie să furnizeze un sistem general de scopuri și să justifice actele unor grupuri, reprezentarea socială oferă celor două instanțe, mecanisme interpretative, un istrument de transformare a abstractului în viață, o traducere a materialului științific în conduite concrete; un instrument de comunicare pentrua tranșa numeroase conflicte normative, materiale, sociale.

Funcția adaptivă-presupune transpunerea produselor actului de percepere a noilor informații, la opinii și atitudini deja existente. Astfel reprezentarea socială apare ca un mecanism de construire a unor tablouri cognitive necontradictorii, a unei armonii de atitudini dintre diferiți indivizi sau diferite grupuri sociale. Cercetările în domeniul reprezentărilor sociale aduc în lumină faptul că ele influiențează în foarte mare măsură procesul de comparație socială, dar și a controlului social pe care comunitatea îl aplică asupra memrilor săi.

O altă tipologizarea a funcțiilor reprezentărilor sociale este cea oferită de Jean Clode Abric care consideră că aceasta îndeplinește 4 funcții de bază:

Funcția de cunoaștere-care permite înțelegerea și interpretarea realității. Acestea ușurează comunicarea socială, fiind și una din condițiile de bază pentru realizarea acesteaia.

Funcția identitară- ele oferă un concept identitatea și permit protejarea specificității grupului. O serie de cercetări elaborate de Doise asupra rolului reprezentărilor sociale în relațiile intergrupale reprezintă, certifică și adeverește această funcție.

Funcția de orientare- îndrumă comportamentele, producînd un sistem de anticipări și expectanțe. În acest sens reprezentarea nu urmează, nu depinde de derularea unei interacțiuni, ea o precede și o determină.

Funcția justificativă- reprezentările permit a posteriori să se justifice luările de poziție și comportamentele.

Dumitru Cristea în ,,Tratat de psihologie socială,, oferă un alt soi de funcții ale reprezentărilor sociale, și anume:

Funcția cognitiv-explicativă- mediază și determină activitatea de cunoaștere, oferindu-se posibilitatea de a înțelege și interpreta realitatea. La fel sunt preocupați de explicarea și imbunătățirea actului de cunoaștere.

Funcția axiologic-normativă- reprezintă procesul de înglobare a normelor și valorilor sociale care aparțin unui tip de comunitate, și care vor servi ca bază pentru contruirea unui sistem reprezentațional.

Funcția identitară- reprezentările sociale determină identitatea invizilor, grupurilor, poziția sa, normele și valorile care le valorifică, obligațiile și ideologiile care le remarcă. În aceeași ordine de idei reprezentările sociale reprezintă instrumentul care definește și diversifică o comunitate de alta, respectă apartenența membrilor la aceste grupuri.

Funcția praxiologică și de orientare- reprezentările sociale servesc drept călăuză pentru comportamentul individual și colectiv.

Funcția simbolică- reprezentările sociale contribuie la metamorfozarea și spiritualizarea realității.

Funcția de susținere și justificare- fiind sustinute de valorile si normele constituite pentru un anumit tip de  grup sau comunitate, reprezentarile sociale constituie un element de sustinere psihologica a unor atitudini sau comportamente sociale.

Simpla analiză a acestor funcții demonstrează foarte bine în ce măsură acestea sunt indispensabile înțelegerii dinamicii sociale.

1.4. Vîrsta tinereții-perioada marilor schimbări

Tinerețea e soarele prezent în toate anotimpurile. Tinerețea este sufletul copil călător în timp. Tinerețea e timpul ce nu permite regretul. Tinerețea e vârsta hrănitoare a vieții. Tinerețea e refugiul imaginar al bătrânilor închipuiți( Claudiu Ovidiu Tofeni).

Perioada tinereții este de stabilizare și maturitate biopsihică deplină în care subidentitățile sociale, profesionale, maritale, parentale se echilibrează prin cîștigarea unui statut și rol de influiențe pertinente pentru evoluția personalității și comportamentului tînărului. D. Levinson, consideră virsta tinereții ca fiind plină de vigoare fizică, cu manifestări remarcabile de inteligență, memorie, abilități, aptitudini, dezvoltare maximală și care favorizează un bun randament în activitățile desfășurate.

Odată cu emanciparea față de părinți, acestei perioade îi revin cele mai importante decizii și hotărîri care vor viza tot parcursul vieții. În perioada tinereții trecutul pare a fi scurt, iar viitorul foarte lung, viitor în care individul își va putea realiza toate aspirațiile, planurile pe care și le structureaza la sfîrșitul perioadei adolescenței.

Se consideră că pentru tinerețe sunt caracteristice limitele cronologice între 17/18 ani-20/25/30 ani. În unele studii, găsim afirmația că, tinerețea continuă pînă la 30 de ani. Toare aceste variații sunt condiționate de faptul că procesul dezvoltării umane întotdeauna este influiențat de condițiile economice și sociale ale comunității. Pentru perioada tinereții, acest moment este deosebit de important, actual, deoarece este perioada cînd omul încearcă să se adapteze la presiunea socială șă să stabilească un anumit echilibru între valorile interne și externe.

Conform Psihologiei românești, tinerețea se întinde între 24 si 35 de ani și cuprinde trei subperioade:

24-28 ani este numită, subetapa de identificare profesională, în care tînărul încearcă să cunoască și să se adapteze la ritmul și stilul de viață. Pe lingă aceasta se conturează și rolul de soț, îmbrăcînd și haina de părinte. În acest sens pot apărea dificultăți în stabilirea unui program care ar raspunde și necesităților familiale.

28-32 ani, reprezintă subetapa de accentuare a adaptării profesionale si familiale. Este perioada de acumulare a experiențelor profesionale, deprinderilor de muncă, se manifestă intens și accentuat responsabilitatea. În această perioadă a tinereții, unii indivizi se înscriu la cursuri pentru sporirea cunoștințelor profesionale. Nu în ultimul rînd se realizează intens funcția educativă în familie.

32-35 ani subetapa în care se trăiesc primele satisfacții, se marchează echilibru în sfera profesională, progresînd și confortul familial.

Atenția tînărului contemporan este direcționată vieții sociale și politice, cît și integrării în profesie. După o perioadă de acumulare a cunoștințelor, acesta este matur biologic si psihic, apt pentru adaptarea la condițiile noi care trebuie să le înfrunte. Sigmund Freud este de părerea că anume ,,iubirea și munca sînt două dimensiuni care definesc maturizarea’’.Astfel iubirea se înfătuiește prin formarea unei familii, iar munca prin cîștigarea identității profesioanle. Schimbările sociale, politice și economice din ultima perioadă, ridică pentru unii tineri ziduri față de aspirațiile și expectanțele care și le-au format în perioada adolescenței, alții chiar și în astfel de situații complicate, marcate de dificultăți reușesc să se încadreze în mediul social, obținînd succes.

La mijlocul perioadei tinereții omul se ciocnește cu o stare de criză, o răsucire în dezvoltare, apărută din cauza imaginilor despre viață care au fost formate la sfîrșitul adolescenței, și care acum nu corespund realității. Criza poate începe cu o manifestarea unei depresii profunde bazat pe un regret apăsător. Făcînd o analiză fundamentală, a realizărilor dar și insuccesurilor sale, omul realizează că în ciuda bunăstării exterioare a ceea ce i se întîmplă, și-a irosit mult timp dar și forță pentru anumite lucruri, dar în același timp ar fi putut face mult mai mult. Apare conștientizarea că pînă la moment a făcut multe alegeri pe care nu le va mai putea schimba niciodată cum ar fi familia, meseria, modul de viață.

De regulă bărbații în această perioadă își schimbă serviciul. Motivul schimbului de cele mai multe ori este monotonia, insatisfacția, personalul și colegii care îl înconjoară, salariul pe care îl ia. În cazul cînd această insatisfacție este insturată ca motiv al dorinței de a obține succes, sau rezultate mai înalte atunci această schimbare este una benefică care va duce la perfecționarea sa ca profesionist în domeniu.

La femei în timpul crizei se schimbă prioritățile, stabilite la începutul acestei tinereții. Femeile care pînă în acest moment au fost îndreptate spre căsătorie și educarea copiilor, se orientează spre satisfacerea și realizarea sa profesională. Iar cele care erau mereu preocupate de serviciu, fiind dedicate carierei, se reorientează spre familie și copii.

Perioada tinereții rămîne a fi un stadiu important in viața omului întrucît anume în aceasta perioadă individul își contruiește o familie, se profilează privind meseria și specialitatea pe care o va avea.

1.5. Familia-delimitări conceptuale

Familia este primul mediu social cu care ne întîlnim la naștere, anume părinții sunt cei care ne oferă identitate, încercînd să insufle și unele regule de gîndire, legi care ar trebui să ne guverneze existența. Aceste reguli, sunt diferite de la o cultură la alta, dar factorul comun este al acestei diversificăți este familia, în centrul căreia se formează totul. Analizînd rădăcinile cuvintului ,,familie” vedem că acesta provine de la latinescul ,,famulus’’ în traducere însemnînd ,,servitor, stujitori,,. Odată cu trecerea timpului acest concept a devenit foarte popular, treptat modificîndu-se și semnificația termenului.

Analizînd Dicționarele din domeniu identificăm următoarele definiri ale noțiunii de familie:

-Dicționarului Larousse, definește familia ca o ,,instituție social bazată pe sexualitate și pe tendințele materne și paterne, a cărei formă variază de la o cultură la alta”.

-Ursula-Șchiopu în Dicționar de psihologie definește familia ca nucleu social primar reunit prin căsătorie, legătură de sînge sau adopție. Termenul a fost utilizat pentru ansamblul de persoane ce trăiau sub autoritatea unui patern familial. În zilele noastre familia este considerată o unitate sociobiologică și psihologică și se caracterizează prin raporturi de rudenie între persoane ce o alcătuiesc. Familia oferă identitate social și o tutelă, dispune de un anumit buget comun și un sistem de conviețuire, relații de dependență afectivă, spontană, intimă dar și distanțe psihologice nuanțate, distribuție a capacității și responsabilității educative și de intraajutorare.

Literatura de specialitate oferă o gamă largă a definițiilor care încearcă să explice acest concept, astfel este complicat de a oferi o pondere majoră unei singure perspective de definire.

1. Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, sunt de părerea că familia este ,, o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizînd, mai mult sau mai puțin latura biologică și/sau cea psihologică’’.

2. Maria Voinea spune că familia poate fi definită ca ,,o formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale între oameni legați prin căsătorie, sînge sau adopțiune. Fiind un fenomen social, se dezvoltă odată cu dezvoltarea societății și se modifică în raport cu acestea’’.

Familia, pentru fiecare individ, rămîne a fi mediul social de susținere, de ajutor, de formare a unor valori și norme care influiențează existența și comportamentul nostru ulterior. Din familia de origine învățăm stilurile de comunicare, pe care le aducem în familia pe care o formăm, considerîndule a fi cele mai bune și eficiente. Relațiile și atitudinea văzută în familie, valorile care guvernează, normele pe care le urmăm cu sfințenie, își lasă o amprentă majoră asupra reprezentărilor sociale despre familie. De cele mai multe ori cuplul, provenind din două familii diferite, vin și cu două reprezentări sociale despre famie diferită, acestea ciocnindu-se aduc neînțelegeri și conflicte. Fiecare își vede familia și viitorul diferit, iar formarea unei viziuni comune necesită comunicare, răbdare și comprimisuri.

1.5.1 Tipurile familiei

Literatura de specialitate oferă o varietate considerabilă a criteriilor de clasificare a familie, însă cele mai importante pentru înțelegerea și analiza familiei sunt:

În funcție de numărul de parteneri care constituie familia:

Familii poligame, care pot fi de două tipuri:

-Familii poliandrice femeia are dreptul de a încheia căsătorii cu mai mulți bărbați, avînd mai mulți parteneri

-Familii poliginice unde bărbatul are două sau mai multe partenere.

Familii monogame, în care partenerii au dreptul să se căsătorească doar cu o singură persoană. Monogamia poate fi:

-Serială- ce presupune că în cazut decesului partenerului sau divorțului, aceștea pot întemeia o altă familie.

-Strictă- care interzice recăsătorirea.

La fel în cazul monogamiei diversificăm alte două tipuri de familii:

-Familii nucleare care are la bază doi partereri și copii lor necăsătoriți. Este cel mai întîlnit și dorit tip de familie din societatea contemporană întrucît acesta promovează intimitatea, dezvoltă valori si norme adecvate.

-Familii extinse reprezintă familia care are mulți memri ai familiei, diferitor generații. În astfel de familii domină regulile și normele bunicilor, și nu poate merge vorba de schimbare a acestora. De regulă, cea mai bătrînă persoană din case se consideră capul familiei, iar totți ceilalți îi respectă deciziile și hotărîre. În familia extinsă nu mai putem vorbi despre intimitate.

În funcție de numărul de părinți care formează familia:

Familii biparentale, în care ambii părinți sunt prezenți și își exercită funcțiile.Aceste familii pot fi formate din părinți biologici ai copilului, sau pot fi familii reconstituite(partenerii au fost casatoriți și au copii din mariajul anterior) sau reorganizate(cel puțin unul din parteneri nu are copil din căsnicia anterioară).

Familii monoparentale, unul din părinți lipsește, iar copii sunt crescuți de un singur părinte. Cauzele lipsei unui părinte poate fi concecința divorțului, decesului, sau părintele a decis din start că își va crește singur copilul.

-Familia monoparentală condusă de mamă este afectată pe termen lung de dificultăți financiare. În astfel de familii copii de regulă se maturizează mult mai repede. În relația mamă-fiu apar neînțelegeri similare cum au apărut în relația mamă-fostul soț.

-Familia monoparentală condusă de tată dispun de o mai mare libertate financiară. De regulă majoritatea sarcinilor casnice sunt realizate de către copil. Bărbații de cele mai multe ori acceptă ajutorul celui din jur.

În funcție de numărul de copii:

Familia fără copii, adică cei care nu au sau nu vor avea niciodată copii. În societatea contemporană întîlnim tot mai multe cupluri de acest tip. Tot mai multe cupluri amînă nașterea primului copil din mai multe motive:

-prelungesc perioada intimității în doi;

-își testează relația și sentimentele care îi unesc;

-frica de responsabilitate;

-tendința consolidării statutului economic.

Familia cu un singur copil este cel mai des întîlnită în rîndul familiilor tinere. Aceasta realizează nevoia de paternitate, fără a aduce suprasolicitate economică sau psihologică partenerilor. De regulă acești copii simt nevoia comunicării și socializării, cerînd de la părinți un frate sau o soră. Avantajul este că crește și se dezvoltă fiind înconjurat de atenția și grija ambilor părinți, dar asta poate duce la răsfățul acestuia. Copilul poate dezvolta o loialitate în exces față de părinți, punîndu-și astfel sub pericol asumarea relurilor de partener în relațiile viitoare.

Familia cu doi copii este cea mai optimă, avantajul de bază constînd în faptul că copii vor învăța să se accepte, să colaboreze, să cedeze în anumite situații. În același timp apare și sentimentul competiției, mai cu seamă pentru dragostea părintească dar și unele resurse familiale. Competiția poate fi privită și pozitiv, întrucît ea dezvoltă abilitățile de negociere și de a face față unor situații complicate, pe care copilul devenind matur le fa parcurge fără ajutorul maturului.

Familia cu trei sau mai mulți copii în care de cele mai multe ori copii se cresc și se educă între ei, de regulă copilul cel mare îndeplinid o serie de funcție preluate de la părinți. De regulă copilul mijlociu poate simți ignoranță, neglijență, ca rezultat se dezvoltă un sentiment de furie, neîncredere în sine, ceea ce poate determina o gamă largă a tulburărilor de comportament.

În funcție de orientarea sexuală a partenerilor:

Familii heterosexuale în care cuplul este format din doi parteneri heterosexuali.

Familii homosexuale în care cuplul este format fie din doi homosexuali, fie din două lesbiene. Aceștea pot avea copii, care fie vin din mariajul heterosexual anterior, fie prin adopție. Chiar dacă cîteva state au acceptat legalizarea căsătoriilor a asfel de cupluri, majoritatea preferă să rămînă la nivel de cuplu. La baza acestor familii este libertatea individuală, dar și cea a exprimării sexualității.

În funcție de apartenența culturală a partenerilor:

Familii, partenerii căreia aparțin aceleiași culturi, este cel mai întîlit tip de familie din societatea noastră

Familii mixte, presupune doi parteneri care vin din culturi diferite, cu norme și regule diverse de existență. Odată cu posibilitatea de a călători liber în alte state ale lumii, și cu devoltarea tehnologiilor de comunicare, acest tip de familie se întîlnește tot mai des. Unele familii sunt întemeiate după cîteva contacte viziuale prin intermediul internetului. Ana Tuciocv-Bogdan care spunea în cartea sa „Vocația familiei în dezvoltarea comunicării interetnice în România” că: ,,familiile tinere etnic mixte dețin un potențial remarcabil și resurse pozitive în a depăsi prejudecățile și stările tensionale interetnice și că ele pot contribui la dezvoltarea unor relații pozitive între membrii diferitelor naționalități”.

1.5.2. Funcțiile de bază a familiei

Ca și orice alt grup social, bazat pe anumiți parametri de dezvoltare, familia îndeplinește o serie de funcții, care condiționează dezvoltarea acesteia în societate. Dana Lucia în ,,Întroducere în psihologia familiei și psihosexologie” descrie o serie de funcții ale familiei. Astfel voi încerca a oferi caracteristicile de bază fiecărei funcții descrise de aceste două manuale.

1. Funcția economică presupune activitatea de asigurare cu resurse financiare, materiale pentru satisfacerea existenței și a nevoilor de bază, cum ar fi hrană, locuință, haine. Funcția dată este una din cele mai importante, întrucît dacă familia realizează cu succes aceată funcție, își poate reorienta tenția și asupra celorlalte. Această funcție de regulă este realizată de ambii soți, ca consecință a exercitării unei meserii în societate.

În mod tradițional, funcția economică a cuprins trei dimensiuni importante:

componenta productivă, care constă în fabricarea în gospodărie a bunurilor utile traiului familiei,

componenta privind pregătirea profesională a descendenților, care se realizeză prin transmiterea ocupațiilor de la părinți la copii,

componenta financiară constând în administrarea unui buget de venituri și cheltuieli pentru acoperirea nevoilor familiei și realizarea unor economii, sursă a dobândirii unor bunuri și valori.

2. Fucția de socializare presupune procesul de insuflare de către părinți a atitudinilor, valorilor, modului de comportare în anumite grupuri dar și în societate. Această funcție este numită și funcția educativă. Aceasta poate fi realizată la noate nivelele, și la orice vîrstă. Anume familia constituie mediu în care se implimentează socializarea, în care se dezvoltă normele dezirabile, modelelor așteptate de comportament. În sînul familiei, copilul stabilește primele contacte pentru deslușirea conceptelor de responsabilitate și raționalitate.

Chiar dacă procesul de socializare își dă startul în familie, acesta continuă în celelalte grupuri sociale cu care copilul se confruntă în viață, și anume școală, grupuri de prieteni, activități extrașcolare. Anume astfel are loc procesul de maturizare, prin suprapunerea atitudinii părintești și a comportamentelor văzute în mediul înconjurător, care acționează nemijlocit asupra evoluției personalității omului.

3. Funcția de solidaritate familială se referă la rolul familie în statisfacerea nevoilor de afecțiune, caldură, respect și ajutor reciproc între cei doi parteneri, și între toți membrii familiei (părinți, copii, frați, surori). Familia sănătoasă asigură coeziunea membrilor săi, intimitatea, dar și dezvoltarea individului în condiții psihologice pozitive.

Numărul considerabil al divorțurilor din ultimii ani, cuplurilor care sînt legați prin concubinaj, a celibatarilor, dar și contradicțiilor tot mai frecvente între generații face ca această funcție să fie tot mai rar îndeplinită.

4. Funcția sexual-reproductivă este considerată din cele mai vechi timpuri funcția de bază a unității familiale, care presupune satisfacerea nevoilor de bază, dar și nașterea copiilor. Aceste două elemente în viața de familie de regulă se îndeplinesc diferit, adică unele familii se axează pe îndeplinirea sexuală, altee dimpotrivă pe nașterea copiilor. Evident acest lucru este dependent de cultura din care fac parte familiile, de gradul și tipul de educație avut, de credințele religioase, de dorința și caracteristicile fizice și psihologice ale celor doi soți.