Relatiile Interpersonale Prin Retelele de Socializare la Adolescenti

Relațiile interpersonale prin rețelele de socializare la adolescenți

1.3.1 Relele de socializare

“O rețea socială este o hartă a relațiilor dintre indivizi ce indică modurile în care ei sunt conectați prin diverse grade de familiaritate socială pornind de la cunoștințe întâmplătoare până la legături familiale puternice.”( Mircea Mitruțiu, 2005)

Ca ființă umană omul a simțit, simte și va simți nevoia a se afla în permanentă legătură cu cei din jur, simte nevoia să comunice, să transmită sau să primească mesaje, întreaga sa evoluție fiind practic coordonată de organizarea societății și de evoluția acesteia. Comunicarea este indispensabilă pentru ființa umană și putem spune chiar că omul care nu comunică nu există. Procesele de comunicare tind să se diversifice și să se dezvolte din ce în ce mai mult. Dacă în Antichitate oamenii comunicau doar verbal, apoi s-a inventat scrisul, hârtia tiparul, iar mai târziu s-au dezvoltat radioul, televiziunea și telefonia fixă și mobilă, astâzi putem vorbi despreo complexitate a rețelelor de socializare, putând afirma că pentru tineri constituie principala modalitate de comunicare. Aceste rețele de socializare au pus omul în fața unei modașități de comuicare care s-a dezvoltat într-o manieră rapidă și a schimbat foarte mult viața omului chiar și modul în care acesta percepe realitatea a suferit schimbări majore. Dacă înainte prietenii stăteau ore în șir pentru a-și povesti ceea ce fac și întâmplările prin care au trecut, azi cu un simplu clic putem vedea locurile prin care au trecut și gândulrile pe care le au.

1.3.1.1 Definitii si caracteristici

Rețelele sociale trimit și la acele aplicații online care-i ajută pe cei care le viziteză să se conecteze cu prietenii, cu partenerii de afaceri și chiar cu cei cu care au anumite interese.

Membrii rețelelor sociale sau doar a unei rețele de acest tip nu leagă relații oficiale, nu își creează obligații între ei și împart informațiile care le atrag interesul cu prieteni, care la râdul lor le pot împărtăși altora și așa mai departe transmițând o amuită informație uneori chiar la nivel global.

Conform Wikipedia, „o rețea de socializare este, general vorbind, o rețea de persoane cu scopuri comune, cum ar fi o rețea de studenți, politicieni,etc”. Rețelele de socializare intalnite pe Internet sunt numite și rețele sociale. În ultima perioada de timp peintr-o rețea socială se mai înțelege și o rețea informațională de utilizatori Internet, bazată pe diverse siteuri WEB la care utilizatorii se înscriu și interacționeaza cu alți utilizatori, care deja sunt înscriși. Acest fenomen nou din care fac parte aceste retele se numeste Web 2.0.

Rețelele de socializare au început să capete popularitate începând cu anul 2003, an marcat de lansarea unor website-uri ca «Friendster», «Tribe.net» și «LinkedIn». La momentul actual se estimează că există peste 200 de site-uride socializare cunoscute în întreaga lume. Cu cât o rețea atrage mai mulți mebrii cu atât ea devine mai cunoscută și utilizată de către populație.

Caracteristicile rețelelor de socializare :

Satisfac nevoia de a-i spiona pe ceilalți

Omul încă de la origine simte nevoia de cunoaștere, de a afla lucruri noi, de a investiga ceea ce se întâmplă cu cei din jurul lui. Apariția și diversificarea acestor rețele de socializare i-a creat omului oportunitatea de a a afla informații despre cei care îl înconjoară într-un timp cât mai scurt și print-o modatitate cât mai ușoară și necostisitoare. Astfel devenim martori ai detaliilor intime pe care prietenii pe care îi avem în cadrul acestor rețele ni le fac cunoscute.

“Favorizează dezvoltarea unor zone cerebrale

Un studiu realizat de oamenii de știință britanici de la Colegiul Universitar din Londra a demonstrat că numărul de prieteni de pe Facebook influențează materia cenușie din creier. Astfel, ei apreciază că un număr cât mai mare de prieteni cunoscuți prin intermediul aceestor comunități favorizează dezvoltarea anumitor zone cerebrale din ce în ce mai mult.

Cercetătorii britanici,au ajuns la concluzia ca trei arii cerebrale din neocortex ,stratul exterior al celor două emisfere cerebrale, se modifică în funcție de nivelul de socializare pe Facebook. Numai una dintre aceste zone este responsabilă de percepția socială atât în viața virtuala, cât și în cea reala.” Ea urmareste modul în care procesăm și memorăm reacțiile emoționale ale celor din jur. Iar celelalte două zone care se dezvoltă la cei cu mai mulți prieteni pe Facebook sunt specializate pentru relaționarea virtuală.”( Andrada Floria,2011)

c) Influențează și chiar modifică comportamentul membrilor înregistrați

Zilnic, în rețelele de socializare sunt popularizate cazuri ale unor persoane bolnave care au nevoie de ajutor bănesc pentru a se trata. Aflați în fața unei situații de acest fel majoritatea din noi tind să se sensibilizeze și să-și evidențieze latura generoasă și atunci fie hotărâm să trimitem mai departe aceste cazuri dacă nu avem posibilitatea noi de a face ceva pentru ei sau chiar le putem acorda un minim de ajutor în funcție de situația inaciară a fiecăruia. Prin intermediul rețelelor de socializare sunt popularizate și o serie de probleme de sănătate.

In acest sens este campania de conștientizare asupra problemei pe care o reprezintă cancerul de sân la ora actuală. Retelele de socializare pot influenta și în mod pozitiv starea de sănătate.

Expunerea intimității atât prietenilor cât și străinilor

In multe cazuri,exista situații din viața personala si chiar intimă, ce devin lucruri pe care fiecare vrea să le posteze pe pagina personala pe rețeaua de socializare pe care sunt logați. „Potrivit statisticilor acestei rețele de socializare, în fiecare zi sunt publicate peste 250 de milioane de fotografii. Din acest motiv, noțiunea de intimitate a căpătat alt înțeles, ajungând să devină intimitate publică și fiecare dorește să împărtășească prietenilor schimbările de zi cu zi din viața lor.”(Andrada,2011)

1.3.1.2. Avantajele și dezavantajele

Printre principalele avantaje pe care ni le oferă aceste rețele de socializare se numără:

„Costuri mici – categoric este mai ieftin să utilizezi rețelele sociale online atât din

motive personale cât și pentru afaceri deoarece majoritatea sunt gratis. În timp ce uzul personal este destul de simplu pentru oricine, funcțiile de afaceri sunt subestimate de mulți;

Poti urmări conversații reale – poți afla despre ce discută cu adevărat oamenii pe

internet. E drept, poți face asta și pe forumuri, însă acolo e vorba de discuții specializate, în timp ce pe rețelele sociale e mai mult small-talk.

Căutare punctuala – doar rețelele de socializare oferă căutara stricta particularizată, pe persoana sau evenimente. Se pot căuta pe diferite categorii, ca locație, grup de interese, activități de bază sau extracuriculare, lucru ce ajută să nu se piarda timp căutând într- un internet ce devine pe zi ce trece mult mai vast și mult mai complex. Dar ,altfel spus, acesta ar fi unul dintre motivele pentru care trebuie să fii acolo: PENTRU A PUTEA SA FI GĂSIT.

Feedback masiv – este un alt avantaj care presupune ca nu poți evolua dacă ești si criticat sau lăudat.Astfel, sunt la dispoziția personala mai mulți oameni care își pot spune opinia. Unele opinii pot sa nu .avantajeze. Rămâne de datoria personala a fiecaruia să știi să aleaga ce se potrivește și ce nu.

Îți poti agrega toate activitățile online într-un singur loc, și ti le poți împărți pe

interese.”

Acestor avantaje li se adaugă și o serie de dezavantaje ale rețelelor de socializare:

Creează dependență și dăunează grav personalității;

Posibilitatea ca informațiile utilizatorilor să fie folosite în diverse acțiuni fără

permisiunea acestora. Aceste rețele de socializare au un grad de securitate scăzut iar informațiile utilizatorilor pot fi folosite de oricine.

Imposibilitatea de a șterge un cont definitiv. Dacă vrei să îți ștergi un cont de pe o

rețea de socializare nu vei putea. Contul tău va fi dezactivat și printr-o nouă logare vei putea reactiva contul și refolosi oricând.

Pericolele utilizarii retelelor de socializare

Pe lângă avantajele acestor rețele, se ascund și pericole determinate de nedeclararea explicita a surselor de informații, cum ar fi cine este furnizorul de servicii, dacă acesta intenționează să utilizeze informațiile obtinute și în alte scopuri. Uneori chiar ștergerea informațiilor introduse benevol nu este prevăzută, ele rămânând înregistrate , chiar dacă sunt greșite sau devin cu timpul depășite. Lipsa de reglementări clare deschide calea pentru abuzuri grave asupra datelor private sau chiar secrete ale utilizatorilor, cu atât mai mult cu cât majoritatea sunt tineri și încă nefamiliarizați cu pericolele de pe Internet.

1.3.1.3 Cele mai cunoscute retele de socializare

1. Facebook – care are aproximativ 750 de milioane de utilizatori în întreaga lume;

Facebook este o rețea, inițial dezvoltată pentru studenți, dar care de-atunci a început să fie folosită de toți cei care au o adresă de email. Utilizatorii pot să se înscrie în una sau mai multe tipuri de rețele, cum ar fi liceu, loc de muncă sau zonă geografică.

2 Twitter – Este un site cu peste 100 de milioane de utilizatori activi, care se conectează pe site cel puțin o dată pe lună;

Twitter este un mediu online unde utilizatori își pot crea un profil cu informațiile pe care doresc să le împărtășească și își pot crea un grup cu oamenii pe care doresc să-i “urmărească” numiți following și un grup de persoane care să aibă acces la postările sale numiți followers. Mai este numit și jumătate site, jumătate rețea de socializare.

Twitter trimite mesaje între utilizatori via mesajelor scurte (SMS), membrii pot trimite textele via Twitter celor pe care îi au în lista de following. Mesajele numite tweets sunt foarte scurte, doar 140 de caractere sau mai puțin. Twitter este rețeaua de socializare preferată a celebrităților, anumiți actori având peste 3 milioane de followers. Twitter este cel mai rapid si cel mai simplu mod de a crea o relatie cu clientii. Cu un simplu twitt puteti atrage clienti noi si consolida relatiile cu ceilalti vechi. Comunicarea cu clientul este primordiala si Twitter exact asta va ofera.

3. LinkedIn – este o rețea de socializare, fodata in anul 2003, care vizează managementul relațiilor profesionale si al carierei din peste 200 de tari ,ajung in anul 2015 la peste 347 de milioane de utilizatori. Profitul companiei se realizeaza prin afisarea de anunturi sponsorizate,ce permit sa sustina 4500 locuri de munca ce au ca obiectiv imbunatatirea platformei din toate punctele de vedere.

LinkedIn este o retea de socializare cu ajutorul caruia persoanele isi pot expune profilul profesional (CV),fiind orientata spre mediul professional.Aici se poat conecta cu persoane cunoscute din viata privata sau colegi de serviciu, se pot gasi noi oportunitati de internship sau stagiu depractica sau locuri de munca ,alaturandu-se la diverse grupuri de interese. Acest aspect fiind valabil si pentru companii ce pot beneficia de o vizibilitate mai buna printre persoanele interesate de un loc de munca.

4.Instagram photo, este o aplicație gratuită, prin care utilizatorii acestui serviciu pot împărtăși cu prietenii momentele din viața lor printr-o serie de fotografii. Mai mult, utilizatorii serviciului pot transforma fotografiile capturate utilizând o serie de filtre puse la dispoziție prin această aplicație. Instagram readuce conceptul de photo sharing.De specificat ca imaginile capturate cu un iPhone pot fi astfel făcute publice instant pe Facebook, Twitter sau Flickr

Fondatorul Instagram Kevin Systrom, în cadrul unui interviu acordat celor de laTechCrunch, a mentionat ca numărul utilizatorilor acestei retele a crescut in 2015 la 300 de milioane useri.
Cifrele au fost anunțate de. 

.

4.YouTube, nu este o retea de socializare tipic traditionala. Scopul acestei retele este de a furniza un loc unde persoanele vizualiza videoclipuri,iar cei inregistrati denumiti membrii pot si incarca videoclipurii sau filme. Dar,aceasta retea este una dintre cele mai populare locuri unde cei inregistrati pot interactiona prin text,  videoclipuri si comentarii.

Membrii isi pot include cateva informatii despre sine ,prin crearea unui profil. Pagina fiecarui user detine videoclipurile pe care le-a postat pe site.

Vlogging ,o activitate similara cu blogging-ul, este una dintre cele mai appreciate activitati de pe YouTube .Membrii pot posta filmulete in care pot povesti despre un anume subiect sau un hobby. Un aspect ce face sa diferentieze YouTube de celelalte retele de socializare este faptul ca utilizatorii pot posta un videoclip raspuns la un alt filmulet.

5. Hi5 , a fost retea de socializare cea mai populara în România. Hi5 s-a infiintat in anul 2003, dar de abia din 2004, 2005 a început să se bucure de un adevărat succes, numarând peste 10 milioane de utilizatori. De mentionat faptul ca, din punctul de vedere al popularității, în 2008 a ajuns la un procent destul de ridicat, 78%.

Pe acesta retea, utilizatorii pot să își creeze un profil online si pot indica informații precum vârsta, interese, orașul natal, iși pot încărca poze si ceilalți utilizatori pot posta comentarii. Totodată, hi5 permite crearea unor albume personale și setarea unui music player pe profil. Utilizatorii pot trimite prin e-mail o solicitare de prietenie spre spre alti utilizatori. Când o persoană primește un astfel de e-mail, ea poate să accepte sau să refuze sau să blocheze persoana respectivă. Dacă o persoană acceptă pe cineva ca prieten, este bine sa stie ca acei doi vor fi conectați direct. Utilizatorul aparand apoi pe lista de prieteni a acestuia și vice-versa.
Unii utilizatori doresc setarea profilelor lor astfel ca să poată fie văzute de toți. Unii aleg ca profilul lor să poată fi văzut doar de către cei care se află în lista lor de prieteni, ceea ce se numeste profil privat. Rețeaua de prieteni constă în prietenii direcți, prietenii acestora ,grad doi și prietenii celor de al doilea grad, care formează al gradul trei. 

6. Myspace- a fost un timp cea mai mare retea de socializare dar a fost depasita in 2008 de Facebook .

MySpace.com este o cunoscută rețea de socializare generală care le permite membrilor să își creeze profiluri personale unice care pot fi conectate între ele prin rețele de prieteni. Membrii MySpace își pot vedea profilurile, pot comunica cu vechi prieteni și își pot face noi prieteni, pot schimba fotografii, pot ține jurnale și pot face comentarii și își pot descrie interesele. Se poate spune și că este printre primele site-uri de socializare, care într-un fel sau altula dat drumul trendului de acum. Față de celelalte rețele de socializare, are în plus posibilitatea de a crea anumite grupuri și a-ți putea invita prietenii să fie alaturi de tine în momentele dorite.

1.3.1.4 Fenomenul FACEBOOK

Facebook este în esență un site de socializare fondat de un tânăr, Mark Zuckerberg de 26 de ani. Inițial a fost denumit thefacebook.com,fiind un site accesat doar de studenții colegiului Harvard, acesta fiind creat chiar în unul din caminele studențești.

Într-un timp destul de scurt, mai mult de jumătate dintre studenții din cămine se aflau deja înregistrați pe site, lucru încurajator pentru fondatori să extindă din ce în ce mai mult aria de acoperire, creând cât mai multe campanii de promovare a site-ului.

Din ce în ce mai multe companii importante au investit în aceasta idee de moment , printre care Microsoft și Google concurând chiar la cumpărarea unui procent din Facebook. Mai târziu, Yahoo decide să cumpere toată compania.

Facebook ,este cel mai popular site de socializare în momentul de față , plasându-se la nivel global pe poziția a doua după Google, cu un număr de aproximativ 750 milioane de utilizatori înregistrați în doar 8 ani de la debut, o cifră absolut uimitoare ce bineînțeles a adus un profit enorm. Daca in ianuarie 2011, in Romania, exista 2.405. 920 de utilizatori, in ianuarie 2015 existau 7.600.000 de utilizatori. Ca la nivel mondial sa fie inregistrati peste 1 miliard de utilizatori .

Pagina de Facebook este asemănătoare celei de profil doar că aceasta este destinată în mare parte organizațiilor, companiilor, persoanelor publice. Pentru ca aceasta să aibă succes trebuie să te axezi mai mult pe faptul că nu este o pagină numai de promovare, și să te implici activ în ceea ce înseamnă această comunitate. Poți să alegi o poză reprezentativă paginii tale, care să aibă puterea de atracție încă de la prima privire, oamenii reacționând mult mai repede la vizualizarea unei imagini sugestive decât la receptarea unei informații.

Avantajul acesteia este gratuitatea și modul simplu de utilizare. Facebook-ul oferă posibilitatea ca în decurs de câteva minute să îți formezi un grup de prieteni virtuali, de aceea nu mai există posibilitatea de a te simți singur.Totodată într-un timp scurt poți comunica cu persoane la distanță destul de mare, chiar sa le citești gândurile ( la cei care sunt activi pe facebook și postează minut de minut ceea ce fac), poți să regăsești vechi cunoștințe, colegi.

Similar Posts