Relatia Dintre Anxietate Si Depresie la Femeile Insarcinate

CUPRINS

Adnotare………………………………………………………………………………………………………………..

Introducere………………………………………………………………………………………………………………………

Capitolul I. Abordări teoretice privind anxietatea și depresia…………………………………………….

1.1. Anxietatea. Teorii ale anxietatiii………………………………………………………………………………..

1.2. Depresia. Teorii ale depresiei…………………………………………………………………………………….

1.3. Anxietatea și depresia la femeile însărcinate. Cauze și manifestări…………………………………..

1.4. Depresia postpartum…………………………………………………………………………………………………….

Concluzii la Capitolul I………………………………………………………………………………………………………

Capitolul II.Design-ul experimental…………………………………………………………………………………..

2.1.Metodologia cercetării…………………………………………………………………………………………………..

2.2.Procedura administrării………………………………………………………………………………………………….

2.3.Descrierea metodelor utilizate în cercetare ………………………………………………………………………

2.4.Analiza și interpretarea rezultatelor obținute…………………………………………………………………….

Concluzii la Capitolul II……………………………………………………………………………………………………..

Concluzii generale……………………………………………………………………………………………………………

Recomandări…………………………………………………………………………………………………………………..

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………………

Anexe………………………………………………………………………………………………………………………………

ADNOTARE

Gîndea(Tofan)Ludmila. Relația dintre anxietate și depresie la femeile insarcinate. Teză de licență

Structura tezei: Teza cuprinde adnotare, introducere, două capitole, concluzii generale, bibliografie din 19 de titluri, 2 anexe, și este perfectată pe 42 pagini, inclusiv 7 reprezentări grafice și 1 tabel.

Cuvinte-cheie: starea de bine, reglarea cognitiv-emoțională, persoane cu HIV/SIDA

Problema științifică actuală de importanță majoră în domeniu soluționată:

Cercetarea prezintă studierea nivelului stării de bine a persoanelor cu HIV/SIDA și a strategiilor de reglare cognitiv-emoțională pe care le folosesc aceste persoane pentru a face față situației în care se află. Cercetarea își propune să identifice impactul strategiilor de reglare cognitiv-emoțională și care din ele sunt cel mai des folosite de persoanele seropozitive. Actualitatea prezentei cercetări este determinată de conștientizarea necesității studierii stării de bine a acestor persoane, ce cred și simt referitor la viața lor, dacă acceptă sau nu situația în care se află, și cum se luptă cu ea.

Scopul lucrării: determinarea influenței strategiilor de reglare cognitiv–emoțională asupra bunăstării emoționale la persoanele infectate cu HIV/ SIDA.

Semnificația teoretică și valoarea aplicativă lucrării: prin lucrarea de față am evidențiat necesitatea studierii Stării de Bine a persoanelor cu HIV/SIDA. Evidențierea nivelului stării de bine favorizează elaborarea unor planuri de acțiuni pentru îmbunătățirea funcționalității psihosociale a acestor persoane. Cercetarea evidențiază faptul că prin starea de bine se asigură satisfacerea necesităților fundamentale, inclusiv adaptarea eficientă la boală și la sferele principale ale vieții.

Rezultatele cercetării confirmă importanța strategiilor de reglare cognitiv-emoțională folosite de persoanele cu HIV pentru îmbunătățirea sau înrăutățirea stării de bine.

ANNOTATION

Viorica Ciolac. The Wellbeing and Cognitive Emotion Regulation of people with HIV/AIDS. License Thesis

Structure of the thesis: The thesis contains annotation, introduction, two chapters, the general conclusions, bibliography of 19 titles, two appendices, and contains 42 pages including 7 graphics and 1 table.

Keywords: well-being, cognitive emotion regulation, people with HIV/AIDS

The scientific actual problem of major importance in field solved:

The thesis presents the study of well-being of people with HIV/AIDS and strategies of cognitive emotion regulation which they are using to cope with the situation. The research aims to identify the impact of the strategies of cognitive emotion regulation and which of them are most often used by people with HIV. The actuality of the present research is determined by the need to study the well-being of those people, what they think and feel about their lives, whether they accept it or not the situation in they are, and how they fight with it.

Purpose of the thesis: determination of influence strategies of cognitive emotion regulation to the well-being of people infected with HIV/AIDS.

Theoretical significance and practical value of the work: by this research we highlighted the need to study the well-being of persons with HIV/AIDS. The fact of highlighting the scale level of well-being favor the development of action plans to improve the psychosocial functioning of persons with HIV. The research shows that the well-being ensures that basic needs, including effective adaptation to illness and the main spheres of life.

Research findings confirm the importance of cognitive emotion regulation strategies used by em people with HIV to enhance or worsening the well-being.

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Deși de cele mai multe ori imaginea celor 9 luni de sarcina este prezentată într-o lumină idilică, s-a constatat că cel puțin una din 10 femei suferă de anxietate si depresie pe perioada sarcinii. Ani la rând, experții au considerat ca hormonii produși pe timpul sarcinii le protejează pe femeile gravide de efectele anxietății și depresiei, ele devenind expuse acestei afecțiuni abia după naștere. Acum însă, cercetările medicale moderne au demonstrat că situația sta exact invers, adică odată cu începerea celor 9 luni, schimbările hormonale pot afecta activitatea creierului ducând în mod direct la anxietate și depresie.

Și vorbind tot despre schimbările hormonale, trebuie menționat faptul că vinovați de stările de anxietate pe care le resimt unele gravide sunt tot hormonii specifici perioadei de sarcină.

Deși există, depresia și anxietatea pot trece uneori neobservate deoarece multe femei au obiceiul să își nege sentimentele, mascându-le sub pretextul "toanelor" de care suferă orice gravidă. Însă asta cu siguranță că nu este bine. Medicul trebuie să cunoască toate problemele pe care gravidă le are pe perioada sarcinii indiferent dacă vorbim aici de cele de ordin fizic sau psihic. Să nu uităm că sănătatea psihică este la fel de importantă ca cea fizică și nu de puține ori psihicul are influență directă și asupra fizicului.

Spre exemplu, după studii aprofundate, câteva echipe de cercetători au reușit să demonstreze că depresia și anxietatea pot fi cauza unei nașteri premature sau pot duce la probleme ce țin de dezvoltarea copilului.

Obiectul cercetării: Relația dintre anxietate și depresie la femeile însărcinate.

Scopul cercetării: Determinarea relației dintre anxietate și depresie la femeile însărcinate.

Ipoteza cercetării: Anxietatea prenatală influențează apariția depresiei postnatale.

Obiectivele cercetării:

noțiuni generale privind anxietatea și depresia

identificarea teoriilor explicative ale anxietății și depresiei

determinarea cauzelor anxietății și depresiei la femeile însărcinate

stabilirea relației dintre anxietate și depresie la femeile însărcinate

nivelul de anxietate și depresie la femeile însărcinate și cele care au născut

înaintarea concluziilor și recomandărilor

Metode de cercetare:

Scală de anxietate (J.Taylor)

Scală de depresie postpartum (Eidinburgh)

Valoarea teoretică. lucrarea de față scoate în evidență date generale și teoriile care explică anxietatea și depresia. Dacă există legatură dintre anxietate și depresie la femeile însarcinate, care sunt manifestările comportamentale și stările persoanelor care trăiesc acest sentiment.

Valoarea practică. lucrarea scoate în evidență faptul că există o strînsă relație între anxietate și depresie la femeile însărcinate, fapt care poate duce la depresie postpartum, sau la anumite consecințe asupra dezvoltării copilului.

Noțiuni cheie.

Anxietate – o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz.

Depresie – o stare mentală de tristețe/amărăciune care persistă pe perioade îndelungate

Depresie postpartum – caz specific de depresie care afectează unele femei după naștere și poate dura chiar și câteva luni.

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ANXIETATEA ȘI DEPRESIA

Anxietatea. Teorii ale anxietatii

Anxietatea este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz. Tulburările de anxietate sunt foarte frecvente și afectează 14% din populație. Acuzele pacienților sunt de natură fizică, ei nefiind conștienți că la baza problemelor apărute stă anxietatea [12].

Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecvent întâlnită în viața de zi cu zi. Aproximativ 25% din populație suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumita perioadă a vieții lor. Alți 25% au o anxietate mai puțin severă (ex. frica de șoareci sau păianjeni).

Anxietatea este un fenomen cu care fiecare s-a întâlnit în viața cotidiană și care însoțește , de asemenea, multe tulburări psihice. E vorba de o suferință îngrozitoare care poate să se manifeste cu o intensitate absolut neobișnuită, împingându-l pe individ la acte necugetate. Este o stare afectivă vagă, difuză, de neliniște, de apărare, tensiune, îngrijorare și teamă nemotivată, fără obiect, care este disconfortabilă din punct de vedere psihologic. Anxietatea generează produse imaginative abundente care nu pot fi ignorate și nici eliminate, care pun stăpânire pe persoana umană și o domină.

Anxietatea are grade diferite de profunzime. Cînd este prezentă într-o proporție mult mai redusă, ca stare generalizată, poate fi considerată fenomen normal cu valențe motivaționale și chiar un rol declanșator al creativității, iar când este mai accentuată și mai profundă devine simtom al unor tulburări psihice.

Teoretic nu există lucruri care nu pot fi sursă de anxietate, menționând în special, prezența elementului de subiectivitate. Aceasta depinde în mare măsură de gradul de cunoaștere a realității și de sentiment al propriei puteri în fața lumii exterioare. Situația care crează stare de spaimă, neliniște poate fi descrisă astfel: subiectul este pregătit față de pericol, manifestându-se printr-o exaltare a atenției senzoriale și a tensiunii motrice. Această stare da așteptare și de pragatire este incontestabil o stare favorabilă, fără de care subiectul ar fi fost expus unor urmări grave. Din această stare decurg pe de o parte, acțiuni motrice-fuga, și apoi- apărarea activă, iar pe de altă parte, ceea ce trăim ca pe o stare de neliniste-anxietatea.

Caracteristica principală a acestor stari este sentimentul de frică sau/și gânduri cronice (constante), repetitive, de îngrijorare, care reprezintă un element de stres pentru persoana respectivă și care interferează cu activitățile din viața sa (de exemplu dacă unei persoane îi este frică să meargă la interviuri pentru ca acolo ar trebui să interacționeze cu străini, va evita situația respectivă, temându-se ca oricât de inteligentă ar fi, nu ar primi postul, chiar și dacă ceea ce face actualmente nu îi oferă satisfacția dorită). Alte simptome comune tuturor tipurilor de anxietăți:

reacții fizice – (ex. transpirație, tremurături, bătăi de inimă rapide, dificultăți în respirație, greață, leșin)

gânduri disfuncționale – ex. „dacă o să vorbesc în fața publicului, și o să greșesc, toată lumea o să mă creadă prost” .

comportament de evitare – o persoană anxioasă poate să ajungă să evite foarte multe situații.

Faptul că are gânduri negative și evaluează irațional situațiile care îi provoacă anxietate, emoții negative foarte intense, reacții fizice puternice, și eventual experiențe negative, plasează persoana într-un cerc vicios, din care nu poate să iasă (de ex. studentul T. este foarte anxios la prezentarea unei lucrări în fața publicului, dar trebuie să-și susțină disertația. Se simte foarte anxios, de fapt de o săptămană întreagă, și a învățat foarte mult, ca totul să fie perfect și să nu dea greș, dar faptul că înainte de prezentarea disertației s-a gândit de foarte multe ori că trebuie să fie perfectă această prezentare, că altfel profesorii or să îl creadă prost, i-a provocat emoții foarte intense ceea ce evident a cauzat mici eșecuri în prezentare, pe care el ulterior le-a interpretat ca fiind greșeli catastrofale și nu a mai vrut să prezinte lucrări în fața mai multor oameni, având ca rezultat faptul că acum evită aceste tipuri de situații).

Anxietatea este studiată și explicată din perspectiva a mai multe teorii, astfel fiecare abordînd-o și explicînd cum individul trăieste această stare și ce procese au loc atunci cînd persoana este predispusă sau trăiește o stare de anxietate.

Teoria psihanalitică a anxietății. Această abordare presupune că anxietatea este trăită după ce Eu-l a fost copleșit de excitații. Freud a sugerat ca această energie în exces are trei surse posibile: lumea exterioară (anxietatea legată de anxietate), Id-ul (anxietatea nevrotică), și Supraeul (anxietatea morală). Decompensarea este mai probabilă dacă Eu-l a fost slăbit printr-un debut de dezvoltare în copilărie.

Atât în cazul agorafobiei, cât și în cazul anxietății absesiv- compulsive, Freud sugerează că simtomele rezultă din conflictele psihice inconștiente, din pulsiunile refulate de natura agresivă și sexuală. În ambele cazuri angoasa este deplasată și proiectată în spațiu; persoana încearcă să controleze aceasta anxietate prin mecanisme defensive-izolarea, deplasarea, anularea, evitarea.

Alte explicații psihanalitice presupun că anxietatea este trăită pentru prima dată la naștere. Se crede că nou-născutul este copleșit de stimuli chiar în momentul separării de mama. S-a sugerat ca aceasta poate explica de ce separarea poate produce anxietate. Ideea că separarea este o cauză importantă a anxietății nevrotice a fost elaborată de Bowlby(1969).

Adler abordează anxietatea ca fiind o <<atitudine ostilă a unui om față de mediul său. Anxietatea este un fenomen extraordinar de răspândit care-l însoțește pe om din fragedă copilărie și adesea până la adânci bătrâneți, amărându-i într-o inimagibila măsura existenta, făcându-l incapabil să-și facă prieteni și să pună prin aceștia o bază pentru o viață senină și pentru activitate rodnică>> În concepția autorului angoasa umană poate fi suprimata doar prin restabilirea legăturii între individ și societate(Adler,1996).

Modelul cognitiv-comportamental al anxietății. Literatura de specialitate abordează anxietatea din ambele puncte de vedere, din considerente că există o continuitate între explicația behavioristă și cea cognitivă. Conform modelului cognitiv-comportamental, criză de panică este considerată ca un produs terminal de interacțiuni complexe între senzații corporale primare, procese afectiv-cognitive și o reacție consecutivă a pacientului. Crizele de panică își pot avea originea în fenomenele biologice sau psihologice care sunt percepute mai mult sau mai puțin clar și interpretate ca <<pericol>>. Aceasta antrenează dezvoltarea anxietății care, la rândul său, influențează asupra diferitelor elemente ale acestei desfășurări și pot să le intensifice sau să la modifice. Probabilitatea, momentul și tipul de declanșare a acestor manifestar, cât și derularea concretă sunt influențate de o o multitudine de variabile: caracteristicile biologice și istoria însușirilor de cunoștințe individuale, tipul și eficacitatea strategiilor de control, cât și de particularitățile situației. Acest model a fost reprezentat de Clark și Salkovskis(1987)(fig1)

Stimul declansator (intern sau extern)

Perceperea amenintarii

Interpretarea

catastrofică Aprehensiune

a senzațiilor corporale

Senzații Hipervintilație

corporale

Fig.1. Schema dezvoltării unei crize de panică

Conform schemei, atacul de panică, anxietatea duc la simtome somatice care, la rândul lor, sporesc frica de boală și sporesc anxietatea, totul înscriindu-se într-un cerc vicios. Anxietatea generalizată, conform modelului, este provocată de evenimente negative. Acestea produc reacții neurobiologice legate de stres la un individ vulnerabil din punct de vedere biologic și psihologic. Percepția și interpretarea neadecvată a acestor reacții, antrenează anxietatea, care, la rândul său, intensifica reacțiile și în același timp, anxietatea(Borlow, 1988).

Reacțiile anxioase se dezvoltă prin condiționarea clasică și se mențin prin condiționarea operantă. Aceasta înseamnă că un obiect sau o situație neutră inițial este asociată unei reacții de anxietate, asociere care persistă ca urmare a unui comportament de evitare.

În legătură cu anxietatea obsesiv-compulsivă Salkovskis și Warwich(1987) dezvoltă un model conform căruia persoanele obsedate trăiesc într-o lume a insecurității și a îndoielii și că ei au o expectanță anormal de ridicată în legătură cu evenimentele negative, ca ei trăiesc deci cu sisteme cognitive disfuncționale.

1.2.Depresia. Teorii ale depresiei

Depresia este cel mai frecvent fenomen psihopatologic întilnt în practică clinică. Se apreciază că cel puțin 10 % din subiecții care se prezintă la medical generalist sunt depresivi. OMS considera că 3% din populația pămîntului suferă de depresie, ceea ce în cifre absolute prezintă un impresionant contingent, cuprinzând aproape 150 milioane de personae. Statistica denotă ascensiunea fenomenului, datorită creșterii duratei medii de viață, modificările psihosociale rapide generatoare de situații stresante, creșterii morbidității prin boli cronice, consumul excesiv de medicamente care pot induce la depresie farmacogena.

În ciuda faptului că depresia este o experiență universală, cel puțin în formă sa de dispoziție tristă, este uneori percepută greșit,în special în culturile ce se mândresc cu controlul excesiv al emoțiilor. Unii consideră depresia că ceva ieșit de sub control, pe când alții o apreciază ca un impact puternic asupra vieții mai ceva ca bolile coronice somatice.

Prin examinarea numărului total de indivizi afectați de depresie și impactului asupra vieții se evidențiază o altă trăsătură , depresia adesea survine din familie și distresul semnificativ al unui dintre membri va avea mult mai probabil un impact asupra celorlalți. Mai mult decât atât, tinerii sunt acea parte a populației care sunt supuși unui risc mai mare de a suferi de depresie.

Dicționarul enciclopedic de psihiatrie definește depresia ca fiind<<scădere până la la prăbușire a dispoziției bazale, cu caracter pasager sau durabil, reactualizarea trăirilor neplăcute, triste și amenințătoare>>(Gorgos, 1987).

Depresia este termenul aplicat atât unei dispoziții negative, unui set de simtome și experiențe, cât și sindromul medical (sindromul depresiv).

Este utilă distincția dintre snsul vital al depresiei și cel psihopatologic, în care nu lipsește numai obiectul suferinței, dar însăși suferința este anormală, pervertită, deformată, subiectul devenind <<obiectul propriei sale suferințe>>.

Dispoziția depresivă este reacția normală și, de obicei, tranzitorie la tracasările cotidiene – mici eșecuri, dezamăgiri, dezacorduri, conflicte. Dispoziția depresivă este trăită ca <<tristețe vitală>>(K.Schneider), caracterizată prin pierderea sentimentelor, neliniște interioară, conținut perceptual cenușiu. Această stare negativă poate dura câteva momente, ore sau câteva zile.

Uneori, pe lângă dispoziția depresivă se manifestă și experiențe adiționale de genul: ideație și sentimente negative față de sine, pesimismul viitorului, simtome auxiliare de expresie somtica, astenie, lipsa de vigoare fizică, insomnii, la care se adauga reducerea senzațiilor de plăcere și a motivației.Aceste simtome pot dura ore sau zile și se încadrează în rangul reacțiilor tipice normale la stres și eșecuri prezente în viață.

Majoritatea oamenilor depășesc aceasta siuatie destul de rapid, nepermițându-i să-i captiveze și așteaptă de la alții același lucru. Ei consideră dezavantajos a rămâne în starea depresivă un timp mai îndelungat.

În contrast cu experiențele normale și tranzitorii ale dispoziției depresive, sindromul depresiv este definit ca o dispoziție depresivă acompaniata de un set de simtome auxiliare, persistând majoritatea timpului, și cauzând disfuncționalitatea normală.

Teoria psihanalitică. Freud(1917) compară depresia cu un necaz, dar accentuează importanța pierderii stimei de sine în depresie. El notează că simtomele sunt similare cu acelea din timpul unui doliu, urmate de experiența pierderii semnificative. Totuși spre deosebie de persoanele îndoliate, indivizii depresivi se autoponegresc mult mai mult, autoacuzîndu-se de a fi neajutorați, inadecvați. Din această observație Freud a formulat ipoteza că ponegrirea de sine nu este direcționată spre sine, ci spre obiectul său persoana pierdută. Astfel Freud considera că furia și dezaprobarea, care inițial erau direcționate spre obiectul pierdut, sunt internalizate ducând la pierderea stimei de sine și tendința de autocriticism.

Rado(1928) postulează ca similar copiilor, persoanele vulnerabile la depresie sunt foarte dependente de dragostea și aprobarea celor din jur, pentru a-și menține stima de sine. Realizarea acestei dependente are o pondere de semnificație mult mai mare decât propriile succese. Autorul notează că datorită excesivei dependente, persoanele depresive sunt afectate de dezaprobări și frustrații din mediul social. Conform autorului acestea duc în primul rând la ostilitate care îi face să se simtă alienați. Persoanele depresive tind să-și recupereze spijinul altora prin intermediul suferinței, autoblamării,și altor simtome depresive. Dacă comportamentul depresiv nu câștiga dragostea și afecțiunea pierdută, aceste simtome escaladează spre autodepășire, culpabilitate, remușcări. Din această perspectivă, depresia reprezintă o tendință de recuperare a stimei de sine, urmată de pierderi interpersonale semnificative.

Klein(1934) argumentează ca predispoziția la depresie nu se datorează atât incidentului traumatic de pierdere, cât calității relației mamă-copil în primul an de viață. Autoarea sugerează că dacă această relație nu menține sentimente de dragoste și securitate, copilul probabil va fi permanent supus riscului de a debuta un episod depresiv.

Teoria behavioristă. În optică behavioristă, comportamentele anormale și normale sunt dobândite și menținute prin mecanisme identice și urmând legile generale ale învățării. Teoria behavioristă tinde să explice depresia în termeni de stimul și răspuns. Depresia implica un răspuns generalizat(ex. pierderea intersului, pierderea apetitului,pierderea stimei de sine) la stimuli circumscriși(ex. pierderea serviciului)

Skinner (1953) susține că depresia este rezultatul slăbirii comportamentului, datorită întreruperii secventelor stabilite, ce au fost pozitiv întărite de mediul social.

Ferșter (1973) considera că depresia este reducerea în frecvanta difuzarii a câtorva tipuri de răspunsuri adaptative sau activități ce ar putea fi pozitiv întărite. Indivizii depresivi au un orar rigid, permițând reducerea ratei întăririlor. Autorul sugerează că eșecul în manifestarea comportamentelor adaptative se datorează mai multor factori :

Modificările bruște din mediu ce solicita stabilirea noilor surse de întăriri ;

Implicarea în comportamente aversive și punitive, ce reține posibilitatea întăririlor pozitive ;

Observarea neatentă a mediului rezultând în comportament social neadecvat și o frecvență redusă a întăririi pozitive.

Teoria disperării. Abramson, Metalsky și Alloy(1983) au reprezentat o revizuire a modelului reformulat al neajutorarii învățate propunând teoria disperării. Teoria postulează existența unui subtip al depresiei referindu-se la <<depresia disperării>>. Disperarea survine ca rezultat al expectațiilor foarte înalte, nerealizate. Conform teoriei, incidenta evenimentelor de viață negative servește drept <<set de ocazii>> pentru oameni în a deveni disperați.Abramson sugerează trei tipuri de inferențe în proximitatea evenimentelor de viață ce contribuie la debutul disperării :

Simtomele disperării, probabil, survin când oamenii atribuie importantelor evenimente negative de viață cauze stabile și globale ;

Simtomele disperării, probabil survin când oamenii percep consecințe negative ale evenimentului ca fiind importante, iremediabile, imposibil de schimbat, afectând diverse aspecte al evietii ;

Simtomele disperării, probabil, survin când efectul evenimentului are un impact

asupra convingerilor despre sine, despre abilitățile sale, despre personalitatea sa.

Deci, teoria disperării este o teorie a vulnerabilitații la stres.

Anxietatea și depresia la femeile însărcinate. Cauze și manifestări.

O stare accentuată de anxietate are numeroase cauze, printre care tulburări medicale sau psihiatrice, diverse medicamente. Totuși, cea mai frecventă cauză este incapacitatea individului de a face fața agenților care cauzează stres. Acesta poate fi definită ca orice solicitare de natură fizică sau psihică la care este supus individul. Stările anxioase accentuate pot fi cauzate și de tulburari de ordin medical (cum ar fi afecțiunile tiroidei) sau psihiatric (cum ar fi atacurile de panică sau depresia). La populația tînară, tulburarile psihiatrice sunt o cauză frecventă de anxietate.

Asemanator durerii, anxietatatea poate fi un semnal pentru individ. Acest semnal il avertizează că organismul este suprasolicitat.

Sarcina este o perioadă de schimbări fiziologice și psiho-sociale, precum și simptomele de anxietate și depresie pot fi accentuate în acest timp (Weisberg & Paquette, 2002).

Cercetările recente a sănătății mentale prenatale au început să sublinieze importanța cercetării anxietății și depresiei la femeile care sunt în perioada de sarcină. Studiile sugerează că anxietatea și depresia pot fi entități distincte care au implicări diferite pentru sănătate și bunăvoință.

Simtomele tulburării de anxietate și depresie includ îngrijorări persistente despre un număr de evenimente sau activități care apar mai multe zile, cel puțin șase luni; îngrijorare care nu poate fi controlată; îngrijorare care poate fi asociată cu neliniște. Se evidențiază următoarele simtome: oboseala, dificultăți de concentrare, iritare, tensiune musculară, tulburări de somn, îngrijorare care cauzaează suferința și deteriorarea relațiilor cu cei din jur. Anxietatea prenatală descrie experiența cu temeri specifici și îngrijorări relatate la sarcină. Anxietatea generalizată deseori precede în depresie prenatală și este un indicator important al depresiei postpartum. Anxietatea prenatală generalizată poate avea un impact negativ asupra greutății fătului și asupra temperamentului acestuia, pe când anxietatea prenatală specifică poate afecta mentalitatea și dezvoltarea locomotorie a fătului. Anxietatea prenatală generalizată la fel poate contribui la probleme emoționale și temperamentale a copilului. Prelevarea anxietății prenatale încă nu este clar stabilită, deoarece unele cercetări găsesc anxietatea mai des intinita că depresia, iar altele invers.

Pricchione (2004) a postulat că există un risc crescut ca tulburarea de anxietate generalizată se va dezvolta sau agrava în timpul sarcinii. Anxietățile netratate prezente în timpul sarcinii pot avea efecte negative asupra rezultatului neonatal, iar mai multe studii evidențiază posibilele implicații ale nivelurilor de anxietate crescute în timpul sarcinii. Astfel, detectarea anxietății este crucială pentru un tratament de succes. Există dovezi că factorii de risc non-biologici, cum ar fi lipsa de sprijin social și evenimente de viață stresante, pot contribui la dezvoltarea de anxietate crescută în timpul sarcinii (Ross, Sellers, Gilbert Evans, și Romach, 2004).

Un studiu recent publicat în revistă de specialitate PloS ONE arată că cele mai puternice surse de anxietate și depresie sunt: istoricul familial al unei boli mintale, deprivarea de relații sociale și un istoric de evenimente de viață traumatice. Dintre acestea trei, evenimentele de viață traumatice au cel mai mare impact asupra simptomelor psihologice.

Cercetătorii nu s-au uitat însă doar la impactul istoricului de viață asupra anxietății și depresiei, ci și dacă această relație este mediată de factori psihologici. Analizele de mediere realizate de grupul de cercetare britanic au scos la iveală următoarele rezultate: chiar dacă istoricul de viață poate produce anxietate și depresie, factorii psihologici sunt cei care fac diferența atunci când te uiți la intensitatea acestor simptome. Mai exact, cercetătorii au descoperit că anumite variabile psihologice (lipsa unui stil de coping adaptativ, ruminarea și auto-învinovățirea) mediază puternic relația cauzală dintre evenimentele de viață traumatice și simptomele de anxietate și depresie. Cu alte cuvinte, modul de gîndire în care oamenii reflectă asupra evenimentelor de viață și asupra propriei persoane determină impactul pe care traumele și problemele sociale sau familiale le au asupra simptomelor de anxietate și depresie.

Concluzia cercetătorilor britanici este în acord cu un număr tot mai mare de studii clinice care arată că factorii psihologici joacă un rol fundamental în dezvoltarea problemelor de sănătate mintală și fiziologică. Aceste date sunt încurajatoare din următorul punct de vedere: nu putem schimba istoricul de viață al unui individ, dar îl putem ajuta să își schimbe modul de gândire. Astfel, sunt mai mari șansele ca evenimentele traumatice să nu îl afecteze atât de mult încât să dezvolte probleme de anxietate sau depresie. Într-adevăr există deja numeroase studii de psihologice clinică care au confirmat că variabilele psihologice critice pentru dezvoltarea anxietății și depresiei, precum cele identificate în acest studiu, pot fi modificate cu succes prin procedurile de psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Studiul publicat în Octombrie 2013 a fost realizat de un grup de cercetare condus de Prof. Peter Kinderman de la Institutul de Psihologie al Universității Liverpool, având un eșantion de 32.000 de oameni (cel mai mare studiu de acest fel din Marea Britanie). Astfel de cercetări sunt binevenite, dat fiind că problemele de sănătate mintală sunt cauza principală de dizabilitate în EU. De exemplu, în Marea Britanie se estimează că 1 din 4 oameni suferă de o problemă de sănătate mintală, ceea ce aduce costuri anuale directe de 41.8 mld de lire, iar costurile economice datorate productivității reduse la locul de muncă se estimează a fi și mai mari.

1.4.Depresia post-partum

Depresia postpartum atinge o frecvență de până la 15% din nașteri și se manifestă prin scăderea interesului pentru viață, lipsa parțială sau totală a energiei, tulburări de somn, pierderea apetitului, izolare. Mamele depresive plâng foarte mult, au opinii negative despre partener și despre viață, sunt descurajate. Un rol important în instalarea depresiei îl au factorii biologici, ca: anemia, denutriția, boli cardiace, hepatice sau renale, care epuizează organismul, precum și factorii sociali alături de cei genetici. Frecvența depresiei postpartum este mai mare la mame adolescente, sau primipare, cele cu o viață familială disfuncțională, cu stare materială proastă.

Efectele asupra îngrijirii copilului sunt multiple în funcție de severitatea depresiei și de formă de manifestare. Cele mai frecvente sunt depresiile ușoare, caracterizate de comportamentul dezorientat al mamei, nesigur, asociat cu sentimentul că este depășită de evenimente, sentimentul de teamă, iar uneori sunt prezente palpitațiile și stările de panică. Depresiile severe pot fi însoțite de idei delirante, a căror temă este copilul, deliruri cu teme de vinovăție, autoacuzare. Din efectele asupra îngrijirii copilului, menționăm reacțiile de supraprotecție, care lipsesc copilul de timpul necesar experimentării prin simțuri și acțiuni proprii, reacțiile de respingere a copilului, manifestate prin neglijarea lui sau chiar agresiune, coroborate cu sentimente de vinovăție legate de actul săvârșit. Copilul neglijat plânge mult, este neliniștit, are tulburări de somn și de apetit.

Depresia post-partum este favorizată de atitudinea negativă din timpul sarcinii,de tensiunile în interiorul cuplului și cu anturajul, dar și de o tolerantă scăzută la schimbările ocazionate de prezența bebelușului în viața mamei.

De foarte multe ori se întâmplă ca în mediul spitalicesc atenția să îi fie refuzată mamei. Aceasta și bebelușul sunt despărțiți, iar mama este tratată cu neglijența sau chiar cu agresivitate de personal, acest lucru ducând la consecințe negative pentru cei doi.

În primele minute de după naștere, este necesar să li se dea mamei și copilului posibilitatea de a fi împreună. Mama căreia nu i se oferă ocazia să țină copilul în brațe imediat după naștere se va simți devalorizata și incapabilă ca mama.O importanță cauza a depresiei postnatale se consideră a fi sentimentul mamei din primele ore de după nașterea copilului că este o mamă incompetenta.

Se cunoaște faptul că în 10 până la 20 % dintre cazurile de depresii postnatale, apar tulburări de autoreglare la copil. Berger afirma că : “ depresiile post-partum care durează mai mult de câteva săptămâni au un impact de lungă durată asupra copilului și de aceea se impune diagnosticarea lor cât mai rapidă”.

Depresia postnatală poate fi pusă în legătură și cu problemele de funcționare a copilului.Un copil cu tulburări alimentare, de somn,bolnăvicios sau cu un temperament mai dificil va solicita mai mult energiile slăbite ale mamei și va putea să declanșeze sau să accentueze depresia.

Există trei tipuri de depresia postnatală (Wickberg):

Depresia ușoară a mamei care tocmai a născut, care se leagă de modificările fizice și endocrine din corpul său.Aceasta depresie apare la 60% din mame și se manifesta prin iritabilitate, lacrimi, labilitate emoțională și anxietate, în prima săptămână de după naștere.

Depresia postnatală mai serioasă care afectează până la 10-12% dintre mame. Se declanșează din săptămână a patra de după naștere până în cea de-a zecea și manifesta toate simptomele depresiei.

Psihozele post-partum care apar cel mai frecvent în prima lună.De cele mai multe ori este vorba de tulburări de dispoziție, în special depresive.Aceste depresii majore sunt deseori însoțite de un delir hipocondriac sau melancolic centrat pe bebeluș.Sentimentele de indignare, culpabilitate, idei legate de moarte ne fac să ne temem de trecerea la un act suicidar și/sau infanticid și impun spitalizarea.Accesele maniacale sunt frecvente, însoțite de halucinații și delir.

Nașterea poate grăbi decompensarea unei schizofrenii marcate printr-o agitație delirantă, discordantă sau stare disociativă, cu retragere în sine, ostilitate, dezinteres pentru copil. 10-15% dintre psihozele postnatale evoluează spre o schizofrenie.

Tratamentul acestor psihoze necesita adesea spitalizare, încercând să se mențină legătura mamă-copil pentru a preveni reacțiile de respingere a bebelușului datorate unei separări lungi, care risca să confirme mamei sentimentul că este periculoasă și incapabilă să se ocupe de copil.

Suportul psihologic și crearea condițiilor pentru dezvoltarea relației mamă-copil sunt necesare în cadrul spitalizării. Este importantă evaluarea femeii care vine să nască din punct de vedere al factorilor de risc de a dezvolta un sindrom depresiv.Printre aceștia se numără: factori biologici,factori de predispoziție psihologică (relații proaste în copilărie, maltratări, pierderea timpurie a părinților etc.) și factori de mediu (evenimente negative, cu mult stres, survenite în anul dinaintea nașterii). Se iau în considerare și factorii de risc perinatal obstetric (stres posttraumatic).

Concluzii capitolul I

Sarcina reprezintă o perioadă delicată pentru orice femeie, modificările hormonale specifice care au loc în timpul sarcinii cresc sensibilitatea femeii însărcinate, aceasta devine mai sensibilă și toate trăirile sale sunt mai accentuate. Astfel, femeia gravidă este mai sensibilă în fața stresului și mai vulnerabilă, comportamentul se poate schimba de la un moment la altul, stările anxioase și depresive devin mai accentuate.

Tulburările comportamentale din timpul sarcinii constau în special în anxietate, depresie și modificări bruște ale stării emoționale. Deși unele din aceste modificări nu sunt sesizate în stadiu inițial fiind puse pe seama “toanelor”, totuși este important ca o gravidă să fie atentă și la aspectele sănătății psihice, nu doar fizice, fiindcă stările psihice pot influența deasemenea starea de sănătate fizică. Studii medicale au scos la iveală spre exemplu faptul că anxietatea crește riscul avorturilor spontane sau al nașterilor premature, la fel și depresia, tulburările comportamnetale din timpul sarcinii afectînd inclusiv viața copilului după naștere. Alte studii au relevat tulburări în comportamentul copiilor ale căror mame au suferit de anxietate în timpul sarcinii, precum hiperactivitate sau scăderea capacității de concentrare și memorare după 4 ani.

Schimbarea bruscă a stărilor psihice și sensibilitatea emoțională accentuată sunt normale în sarcina însă până la o limită. Este normal că femeile să fie speriate, poate ușor depresive din cauza numeroșilor factori care s-au schimbat în stilul de viață și datorită modificărilor corporale care au loc în timpul sarcinii, însă în anumite condiții ar trebui de acodat mai multă atenție tuturor acestor modificări psihologice:

– Insomnii repetate în seri consecutive sau tulburări de somn

– Atacuri de panică cu senzația de sufocare, sfârșire sau chiar cu senzația unui atac de cord

– Te simți colpesită de griji atât pentru starea ta de sănătate cât și pentru naștere și copilul nenăscut

– Nimic nu mai pare distractiv, nu ai chef de viață, ai sta numai în casă

– Îți este greu să te concentrezi

– Alternări ale stării emoționale

La fel ca în cazul depresiei care apare după momentul nasterii, depresia din timpul sarcinii poate să apară oricînd și nu are un punct de dezvoltare într-un anumit moment. O femeie poate avea o stare de depresie la începutul sarcinii, posibil din cauza schimbarilor imediate ale stilului de viața sau a șocului de a face față unei sarcini neplanificate, pe cînd altă femeie poate să se confrunte cu această stare spre finalul sarcinii, cînd toate trăirile pozitive se diminuează pe masură ce momentul nașterii se apropie și anxietatea crește.

Problema depresiei în sarcina este important de adresat și din prisma relației mamă-fat. Studiile arată că stresul cauzat de anxietatea prenatală precum și de depresie afectează atat dezvoltarea fătului, cît și pe cea a copilului de mai tîrziu. Stresul prelungit poate fi transmis la nivel hormonal fătului, iar creierul uman este foarte vulnerabil în perioada rapidă de creștere și dezvoltare a țesutului nervos din timpul sarcinii.

Mai mult, depresia mamei poate cauza o inadecvare în ingrijirea pe care și-o oferă aceasta (hrană, somn etc.) în timpul sarcinii, precum și la complicații obstetrice, ceea ce poate afecta dezvoltarea ulterioară a copilului. Dacă fatul se dezvoltă într-un context intrauterin de stres sever și/sau prelungit acest lucru îl poate afecta la nivel neuro-comportamental. Pe termen lung, acest lucru poate include un risc crescut de a dezvolta deficit de atenție/hiperactivitate, anxietate sau întarziere în dezvoltare.

II. DESIGN-UL EXPERIMENTAL AL RELAȚIEI DINTRE ANXIETĂȚII ȘI DEPRESIEI LA FEMEILE ÎNSĂRCINATE

2.1.Metodologia cercetării

Perioada gravidității este însoțită de sentimente, emoții contradictorii și gînduri diverse, care reflectă latura psihică firească a sarcinii. Sarcina implică un efort de compensare și adaptare somatic, ci și de modelare psihologică de care trebuie să se țină seama în îngrijirea prenatală. Starea emoțională are o influență decisivă asupra bunului mers al sarcinii.

Și de aceea mi-am propus ca scop: determinarea relației dintre anxietatea și depresia la femeile însărcinate.

Obiectivele cercetării:

Identificarea eșantionului de cercetare;

Stabilirea și aplicarea metodelor specifice de cercetare;

Analiza statistico-matematica a datelor obținute;

Interpretarea datelor obținute;

Formularea concluziilor și recomandărilor.

Ipoteza cercetării:

Presupunem că există relație dintre anxietate și depresie la femeile însărcinate

Presupunem că există diferențe în manifestarea anxietății și depresiei la femeile însărcinate și cele care au născut.

Descrierea eșantionului: pentru cercetarea dată ne-am propus un eșantion de 40 de femei, dintre care 20 de femei fiind însărcinate și 20 care deja au născut și au copii până în jurul vistei de un an, aplicând pe ambele grupuri un test de anxietate și de depresie postpartum, nu s-a ținut cont de vârstă său mediu.

În vederea realizării cercetării propuse am mers la prieteni,rude, la spitalul din raion unde stau internate femei atât însărcinate, care au inascut cât și cu copii mici, unde am identificat cele 40 de persoane. Subiecților le-au fost aplicate cele două teste, în mod individual, fiindu-le explicate condițiile testării, oferire de explicații asupra itemilor prezenți în test. Subiecții au avut sarcina de a alege varianta cea mai potrivită și mai apropiată pentru ei înșiși din testele propuse. Pentru completarea testelor să oferit timpul și explicațiile necesare, fără a fi constrânși și influențați în vreun oarecare mod. Rezultatele obținute cât și interpretarea acestora la testele realizate le-au fost oferite persoanelor cu explicațiile de rigoare.

2.2. Descrierea metodelor utilizate la cercetare

Eșantionului stabilit pentru cercetare i-au fost aplicatedoua teste, astfel pentru evaluarea anxietății am utilizat Scală de anxietate (J.Taylor) alcătuit din 50 de afirmații asupra cărora subiectul trebuie să răspundă prin da sau nu. (vezi anexa 1)Pentru a prelucra rezultatele:

se calculează numărul răspunsurilor „da” la afirmatiile14-50;

se calculează numărul răspunsurilor „nu” la afirmațiile 1-13;

se calculează suma rezultatelor „a” și „b”.

Scorul final obținut se interpretează în funcție de încadrarea în următoarele intervale:

40-50 de puncte denotă un grad foarte ridicat de anxietate;

25-40 de puncte releva un grad ridicat de anxietate;

15-25 de puncte indică un grad mediu (cu tendința spre un grad ridicat) de anxietate;

5-25 puncte denotă un grad mediu (cu tendint spre un grad scăzut) de anxietate.

Cea de-a doua scală aplicată este Scală de depresie (Eidinburgh) cuprinde 10 itemi, asupra cărora se acordă puncte: a – 0 puncte; b – 1 punct; c – 2 puncte; d -3 puncte; e – 4 puncte (vezi anexa 2). Scorul final se interpretează în funcție de încadrarea în următoarele intervale:

între 0 și 8 puncte nu este vorba de depresie;

între 9 și 15 puncte poate fi vorba de o depresie foarte ușoară;

între 16 și 21 puncte avem de-a face cu o depresie ușoară;

între 22 și 25 puncte se considera că depresia este moderată;

peste 26 puncte depresia este severă.

2.3. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute

Cercetarea noastră presupune un experiment de constatare, în care am aplicat metodele descrise mai sus.

Pentru verificarea primei ipoteze, în care presupunem că există relație dintre anxietate și depresie la femeile însărcinate, am apelat la metoda de prelucrare statistică a datelor – coeficientul de corelație liniară Brawais – Pearson, pentru a determina dacă există sau nu legătură între acești doi factori studiați, și totodată, și tipul de legătură și interinfluență, utilizînd formula:

r=[-1;1]

unde xi, yi sunt variabilele implicate;

n – nr. subiecțlor implicați.

r ≥ 0, 195, pentru p = 0,05

r ≥ 0, 254, pentru p = 0,01

r ≥ 0, 321, pentru p = 0,001

În urma aplicării formulei s-a obținut următorul rezultat (eșantion – femei însărcinate):

Tabelul 1 Prezentare coeficientului de corelație dintre anxietate și depresie la femeile însărcinate

Corelînd anxietatea și depresia la femeile însărcinate, am obținut un coeficient r = 0,633 pentru p = 0,01. Coeficientul de corelație este semnificativ, conform tabelului Fischer a valorilor semnificative pentru coeficientul de corelație, ceea ce confirmă și demonstrează că legătura dintre acești doi factori este direct proporțională, adică cu cît nivelul anxietății este mai mare, cu atît mai înalt este nivelul depresiei, și invers.

De cele mai multe ori anxietatea este în legătură cu depresia. Anxietatea este un sentiment dezagreabil de teamă, de aprehensiune, ce duce la creșterea temerilor față de orice posibile nenorociri, în timp ce pentru depresiv, catastrofele sunt actuale și inevitabile. Anxietatea din depresie, fluctuații cantitative de puseuri paroxistice pot duce la niște comportamente neadecvate pentru a scăpa de angoasă resimțită. Atacurile de panică sunt deseori observate în sindroamele depresive. Tulburările anxioase sunt complicate deseori de episoadele depresive. Depresia și anxietatea sunt două entități patologice distincte care au relații apropiate, uneori părând că decurg una din cealaltă. Depresia se mai poate manifesta prin iritabilitate, manifestări agresive, agitație.

Această relație este alimentată și de starea în care se află femeia – sarcina, deoarece această stare este una care o face pe femeie, mai pretențioasă, mai îngrijorată, suspicioasă și precaută. Felul cum decurge sarcina, înseamnă foarte mult: sau este liniștită și savurează placerea stării în care se află, sau dacă sarcina decurge cu problem nivelul anxietății crește și femeia devine mai suspicioasă, evenimentele stresante din viața de zi cu zi joacă și ele un rol negativ iar dacă discutăm de o femeie gravidă al cărei echilibru hormonal este mult modificat, dacă nu chiar dat peste cap, efectele stresului zilnic vor fi chiar mai grave. Un factor de risc major în apariția depresiei și anxietății este și lipsa de activitate, care apare în anumite momente ale sarcinii, mai ales spre sfîrșitul perioadei, adică în trimestrul trei de sarcină.

În urma aplicării formulei s-a obținut următorul rezultat (eșantion – femei ce au născut):

Tabelul 2 Prezentare coeficientului de corelație dintre anxietate și depresie la femeile născute

Corelînd anxietatea și depresia la femeile ce au născut, am obținut un coeficient r = 0,656 pentru p = 0,01. Coeficientul de corelație este semnificativ, conform tabelului Fischer a valorilor semnificative pentru coeficientul de corelație, ceea ce confirmă și demonstrează că legătura dintre acești doi factori este direct proporțională, adică cu cît nivelul anxietății este mai mare, cu atît mai înalt este nivelul depresiei, și invers.

Ca stări se manifestă la fel ca și în cazul femeilor însărcinate, diferit sunt numai cauzele ce le provoacă. Dacă în primul caz, femeile mai mult se axau pe sarcina și rezultatul ei favorabil, în cazul femeilor cu copii mici sunt responsabilitățile, acțiunile, sănătatea copiilor, ocupațiile mamei pe parcursul zilei, oboseala, iepuizarea emoțională și fizică, care în final pot provoca depresia postnatală.

Depresia postnatală o afecțiune, care se manifestă prin tristețe, stări frecvente de plîns, neliniște, anxietate și iritabilitate, lipsa interesului față de viață, lipsa motivației și energiei, dificultăți de somn, stări de vină, lipsa de speranță, etc.

Cauzele care provoacă depresia postnatala sunt:

schimbările hormonale în organismul femeii, în timpul sarcinii, cantitatea de hormoni, estrogenul si progesteronul, creste considerabil. In primele 24 de ore dupa nastere, scade foarte mult si ramane la nivelul dinainte de sarcina. Cercetatorii cred ca aceste variatii puternice conduc la depresie. Este cunoscut faptul ca o mica variatie hormonala poate schimba starea femeii in perioada premenstruala.

Functionarea tiroidiana este influentata puternic imediat dupa nastere. Acest lucru poate determina stari de indispozitie, oboseala, agitatie, insomnie si anxietate. Un simplu test tiroidian poate demonstra daca este cauza depresiei postnatale. Daca testul este pozitiv, medicul de specialitate va poate prescrie medicatie pentru tiroida

Depresia postnatala este mai probabil sa apara la mamicile care au trecut prin: depresie postanatala la sarcina anterioara, o depresie care nu a avut legatura cu sarcina, sindrom premenstrual acut, o relatie sau casnicie dificila sau stresanta, lipsa de prieteni cu care sa se consulte, evenimente stresante in timpul sarcinii sau dupa nastere (cum ar fi o boala serioasa in timpul sarcinii, nastere prematura sau dificila) 
Faptul ca va simtiti deprimate in primele saptamani de cand sunteti mamica, nu inseamna ca sunteti o mama rea, ca ati facut ceva nepotrivit care sa va aduca in aceasta stare.

Din cele expuse mai sus, putem afirma că ipoteza, în care am presupus, că există o relație dintre anxietate și depresie la femeile însărcinate și care au născut, s-a confirmat.

Pentru verificarea ipotezei, în care presupunem că există diferențe în manifestarea anxietății și depresiei la femeile însărcinate și cele care au născut, am apelat la metoda de prelucrare statistică a datelor – criteriul t – Student, compararea a două medii eșantioane mici, pentru a determina dacă se confirmă sau nu prezența diferențelor semnificative a valorilor medii la femeile însărcinate și cele au născut, utilizînd formula:

Unde:

– este media eșantionului 1 (persoanele din familii monoparentale)

– estemedia eșantionului 2 (persoanele din familii complete)

– dispersia eșantionului 1

– dispersia eșantionului 2

n1 – numărul de subiecți , eșantonul 1

n2 – numărul de subiecți, eșantionul 2

Rezultatele obținute la probe au fost grupate: femei însărcinate și femei care au născut. Apoi s-au comparat valorile medii obținute la fiecare probă, care sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabelul 3 Prezentare valorilor medii ale anxietății și depresiei la femeile însărcinate și cele care au născut

Figura 1 Prezentarea valorilor medii la anxietate: femei îmsărcinate și femei care au născut

Există diferențe semnificative la anxietate: femei însărcinate și cele care au născut, t = 2,31 pentru pragul de semnificați p= 0,05, adică nivelul anxietății la femeile însărcinate este semnificativ mai înalt decît la cele care au născut, deoarece ele sunt mai expresive în exteiorizarea stărilor emotive ca neliniște , tristețe. (Blier, Blier-Wilson, 1989), și femeile mai mult se implică emoțional în problemele care apar, sarcina alimentează neliniștea, vulnerabilitatea emoțională, sunt mai fragile în fața fricilor, și evident, apar sentimentele de iritabilitate și disperare. La femeile care au născut aceste stări nu sunt atît de pronunțate , deoarece are ocupați, are reponsabilități și ele au mai multe șanse, posibilități și capacități de a o învinge, conform studiilor efectuate de Șafranskaia K.D. (1973)

Figura 1 Prezentarea valorilor medii la depresie: femei îmsărcinate și femei care au născut

Și între nivelele stărilor depresive, există diferențe, deoarece t = 3,19 pentru pragul de semnificație p= 0,005 , adică nivelul stărilor depresive la femeile care au născut este semnificativ mai înalt decît la cele însărcinate. Depresia reprezintă o decompensare reactivă și o epuizare a mecanismelor de apărare a Eului. Femeile manifestă îngrijorare excesivă, confuzie, lipsa energiei, incapacitatea de a dormi, lipsa apetitului stare de oboseală, chiar și după somn, îngrijorare excesivă asupra schimbărilor fizice, lipsa încrederii, tristețe, starea de copleșire, etc.

Semnele unei depresii posnatale:

Starea de tristețe nu dispare dupa 2 săptămîni, sau stări puternice de depresie și furie incep sa se manifeste 1-2 luni dupa nastere.

Sentimentele de tristete, indoiala, vinovatie, neajoturare car par ca cresc in intensitate cu fiecare saptamina si tulbura functionarea normala a femeii.

S-ar putea ca femeia a nu fie capabila sa aiba grija de ea sau de copilul ei. S-ar putea sa aiba probleme in indeplinirea responsabilitatilor pe care le are la serviciu sau acasa.

Femeia nu poate sa adoarma chiar atunci cind este obosita, sau doarme aproape tot timpul, chiar si atunci cind bebelusul este treaz.

Modificari importante ale poftei de mincare.

Lipsa de interes in lucrurile care in mod normal erau placute.

Preocupare si grija extrema legate de bebelus, sau lipsa de interes si de sentimente pentru copil. Femeia se poate simti incapabila de a-si iubi copilul sau familia.

Neliniste sau atacuri de panica. Femeia este infricosata atunci cind este lasata singura in casa cu bebelusul.

Teama de a nu face vreun rau bebelusului. Femeia care sufera de stare depresiva postpartum nu actioneaza asupra acestor sentimente, dar ele pot fi infricosatoare si pot conduce la sentimente de vinovatie, ceea ce face ca starea depresiva sa se inrautateasca.

Ginduri de a-si face rau singura, incluzind sinuciderea.

Dacă este vreun semn descries mai sus, trebuie de acționat imediat pentru a beneficia de suportul și ajutorul profesioniștilor: medici, psihologi, psihoterapeuți, etc.

Conform datelor prezentate mai sus putem spune că ipoteza s-a confirmat. Adică, există diferențe în manifestarea anxietății și depresiei la femeile însărcinate și care au născut.

Concluzii

Sarcina este adesea etichetată ca o perioadă de calmă beatitudine, în care visezi cu ochii deschiși și te relaxezi, Și totuși, pentru multe femei sarcina este o perioadă dificilă, caracterizată prin anxietate, frică, stres și întrebări multiple. Aceasta nu înseamnă că n-ar exista și momente de seninătate și satisfacție profundă.

Peste imaginea ideală a gravidei fericite că va avea un copil, se suprapune imaginea reală a factorilor care influențează echilibrul sufletesc al gravidei.

Astfel, apare neîncrederea în sine (femeia gravidă se întreabă dacă este suficient de matură pentru a avea un copil), stresul de la locul de muncă sau nesiguranța financiară cauzată de lipsa unui loc de muncă, neînțelegerile sau certurile cu partenerul, disconfortul din timpul perioadei de sarcină, pierderea atractivității, frica de consecințele din plan social ale nașterii unui copil, teama de necunoscut (o stare nouă, ce presupune multe schimbări, insuficiente informații despre etapele și evoluția sarcinii).

Sentimente contradictorii și gînduri diverse sînt o latură psihică firească a sarcinii, deoarece principalii responsabili pentru aceste stări sufletești sînt hormonii din timpul sarcinii. Starea emoțională are o influență decisivă asupra bunului mers al sarcinii. Deprimarea, frica, anxietatea, eventualele probleme personale care se suprapun peste stresul nașterii vor intensifica senzațiile neplăcute.

Cînd femeia este neliniștită, organismul răspunde fie prin reacție de „fugă”, fie prin cea de „luptă”. Dacă organismul e pregătit să facă față, toate resursele lui sînt mobilizate către organele cheie, iar dacă este lipsit de resurse vitale, uterul femeii este stăpînit de frică și se va contracta fără randament, mărind durata tranvaliului și intensitatea durerii. Aici este vizibilă legătura dintre fizic și psihic, adica efectul psihosomatic.

O mămică relaxată și stăpînă pe sine, deplin încrezătoare în propriile puteri și care beneficiază de un mediu calm și de sprijinul celor apropiați va avea cele mai bune condiții să depășească fără probleme această experiență.

Scopul cercetării constă în determinarea relației dintre anxietate și depresi la femeile însărcinate.

În concordanță cu obiectivele fixate și ipotezele supuse cercetării, putem afirma că ele s-au adeverit.

Aceatsa ne permite să afirmăm că într-adevăr există diferențe în manifestarea anxietății și depresiei la femeile însărcinate și cele care au născut.

Aceste diferențe ne permit să facem concluzii asupra unor lucruri:

Femeile însărcinate au un nivel semnificativ mai înalt al anxietății în comparație cu cele care au nascut.

Femeile care au născut au un nivel semnificativ mai înalt la depresie decît la cele însărcinate.

S- a confirmat relația direct proporțională între anxietate și depresie atît las femeile însărcinate, cît și la cele care au născut.

Tezele expuse mai sus afirmă, că ipotezele înaintate spre cerecetare s-au adeverit.

Recomandări pentru a scăpa de depresie postnatală:

Daca ati nascut de curand si va simtiti trista, anxioasa, iritata, obosita sau prezentati orice alt simptom specific depresiei postnatale, amintiti-va ca nu sunteti singura in aceasta situatie si ca multe alte mamici au trait exact aceeasi experienta ca si dumneavostra. Stati linistita si calmativa si nu nu "va pierdeti mintile" si nici "nu innebuniti".

Iata cateva activitati pe care alte mamici le-au gasit folositoare in lupta cu depresia postnatala si pe care le puteti aplica:

– tineti langa dumneavostra o persoana apropiata cu care sa vorbiti si caruia sa-i impartasiti trairile si temerile

– solicitati ajutorul unei persoane care va poate ajuta sa ingrijiti bebelusul si cu intretinerea casei. Acest sprijin binevenit ca poate ajuta sa gasiti ragaz pentru dvs. si sa va odihniti gasiti timp sa faceti ceva pentru dvs., chiar daca asta inseamna nu mai mult de 15 minute zilnic.

– unul dintre cele mai eficiente metode este rugaciunea, cititi rugaciuni dintr-o carte de rugaciuni, sau un acatist, poate fi acatistul sfantului al carui nume il poarta copilul. Rugaciunile va pot aduce o stare de liniste si pace interioara cum nu ati mai avut de mult.

– incercati sa cititi o carte interesanta, sa faceti cateva exercitii fizice (plimbarile sunt perfecte pentru sanatatea dvs. si sunt usor de facut), faceti o baie relaxanta sau meditati p subiecte spirituale.

– tineti un jurnal in care sa va notati sentimentele si trairile. Acesta este un mod de a va destainui si va descarca gandurile si frustrarile. Dupa ce treceti de depresia postnatala si va simtiti mai bine, puteti sa recititi ce ati scris in timpul perioadei de depresie, si asta va poate ajuta sa va cunoasteti mai bine.

– probabil vor fi si zile cand o sa simtiti ca nu ati reusit sa realizati nimic, insa incercati sa nu va suparati pe propria persoana cand acest lucru se intampla nu este nicio problema in a va simti coplesita.

– nasterea aduce multe schimbari, iar ingrijirea bebelusului presupune multe responsabilitati. Iar cand nu te simti tu insuti, e normal ca toate aceste lucruri noi sa ti se para ca si cum ar fi mult prea mult nimeni nu asteapta de la dvs. sa fiti o "supermamica".

– fiti sincera in legatura cu cat de mult puteti face, cere-ti ajutorul oamenilor din jurul dvs. atunci cand aveti nevoie  discutati cu doctorul in legatura cu starea dvs. Va poate oferi atat un sfat bun, cat si medicamente pentru a va ameliora situatia in care va aflati

Schimbările din perioada sarcinii, sigur atrag după sine o încercare biologică și psihologică de reechilibrare, este efortul oricărui organism de adaptare la noile condiții. Acest lucru atrage după sine și o schimbare în dispoziția psiho-afectivă însă să nu neglijăm condițiile socio-afective și cadrul de viață, responsabilități, stresori cotidieni (unii pot fi declanșatori), sprijinul acordat de cei apropiați, de soți, de prieteni, de ceilalți copii. Spre exemplu, monoparentalitatea e o situație delicată sau situația în care dumneavoastră sunteți obigată să aveți grijă și de persoane mai în vârstă la domiciliu, etc. Sunt o sumedenie de stresori, diferența constă în reactivitatea persoanelor față de aceeași situație, în asta constă diferența între indivizi.

Sarcina este o încercare pentru femeie, în această perioadă se produc schimbări importante în auto-perceptia, în imaginea de sine. Femeile își amintesc de propria copilărie, amintirile le invadează, cineva le numea poetic "fantomele din camera copilului" (S.Freiberg), proprii părinții devin un model de referință. O copilărie cu multe conflicte nerezvolate și părinți cu care nu vă identificați ușor sau o faceți conflictual determina a anumită ambivalență adică un conflict între sentimente contrare "acceptare-respingere", "asumare a situației – refuzul copilului, "bucuria maternitatii-frica de responsabilități", "satisfactie-nemultumire", "bucuria sarcinii-frica de schimbare biologică" etc. Să nu uităm frică de naștere. E important pentru toate femeile că înainte de naștere să aibă loc o pregătire anterioară cu privire la acest eveniment.

Schimbările hormonale și fiziologice precum și noile responsabilități pot fi factori care duc la apariția anxietății și depresiei după naștere. Poate fi vorba de o depresie trecătoare, poate dura 6 zile însă un episod depresiv exploziv nu are o epidemiologie așa ridicată și dacă inițiază o perioadă mai lungă de timp de stare depresivă atunci este important de a consultata de urgență un specialist. Când vorbim de specialist poate fi medicul obstetrician, medicul psihiatru, endocrinolog, psiholog sau psihoterapeut. Tratamentul acordat de un specialist este important, deoarece situația se poate agrava pe parcurs. Un medic suportiv, atent și suportul emoțional al familiei pot ajuta foarte bine și sunt principalele elemente de luat în seamă pentru recuperarea stării de echilibru și mai ales pentru recâștigarea stării de echilibru.

Englezii demonstrau în ultimii ani că anxietatea și depresia este mai frecventă înainte de naștere decât după naștere. Este importantă concentrarea lor pe perioada pre-partum pentru că se poate intervenii preventiv astfel încât capacitatea de îngrijire a copilului și bunăstarea interioară a mamei să fie recuperate.

Ce vreau să subliniez este că multe femei suferă de stări depresive în perioada de sarcină. Unele dintre persoane depășesc starea depresivă după naștere în timp ce la alte mămici se prelungește și după ce copilul se naște. Există și stări depresive de intensitate ușoară, nevrotică, însă lucrurile se pot complica la stările depresive de intensitate severă, încadrate la tulburările psihotice unde pot exista riscuri crescute de autoflagelare, conduita suicidară, și alte complicații.

Unii cercetători și clinicieni au dezvoltat intervenții la nivel hormonal, estrogenul fiind hormonul administrat, se pare că a produs a reechilibrare hormonală. Există și intervenții psihiatrice tradiționale. Aș vrea să subliniez este că nu sunt intervenții unilaterale și că deobicei este vorba de o abordare multidisciplinară și multifactorială. Intervenția medicului este primordială alături de intervenția psihoterapeutică. La acestea se adăugă anumiți pași de urmat care ar ajuta femeia sa depașească situația în care se află:

Modificare a stilului de viață, reducere a stresului, obiceiuri alimentare, obiceiuri și preocupări zilnice sociale chiar etc ;

Stabilire a unor obiective pe termen scurt și o modificare a rezolvării responsabilităților. Acestea pot fi intervenții cu scop psihoterapeutic. Vorbiți cu cineva despre simptomele dumneavoastră! Acest lucru vă va ajuta. Comunicarea ajută;

Sarcinile zilnice pot fi fragmentate în elemente mici. Încercați să fiți alături de cei din jurul dumneavoastră și care încearcă să vă ajute. Siguratatea nu e o soluție;

Încercați, pe cât posibil, să vă implicați în anumite activități, în funcție de disponibilitatea dvs. fiziologică, mentală. Mișcările, exercițiile fizice vă pot ajuta. Relaxarea este importantă, există exerciții specifice de relaxare;

Așteptați-vă că starea dumneavoastră. psihică să se remedieze treptat nu dintr-o dată, peste noapte. Nu se iese așa, ca dintr-un vis, din depresie. De obicei durează ceva timp;

Familia și prietenii sunt cei care pot fi alaturi, ajutînd persoana aflată într-o stare mai dezechilibrată;

BIBLIOGRAFIE

Asistența antenatală, Chișinău, 2004.

Băban Adriana, Stres și personalitate, Cluj- Napoca, 1998.

Căpraru Emil, Mama și copilul, București, 2006.

Cohen, Lee S., Nonacs, Ruth M. (editors): Mood and Anxiety Disorders During Pregnancy and Postpartum (Review of Psychiatry Series, Volume 24, Number 4; Oldham JM and Riba MB, series editors). Washington, DC, American Psychiatric Publishing, 2005

Cosnier Jacques, Introducere în psihologia emoțiilor și sentimentelor, Iași, 2002.

Cuzino Oana Stern, Sînt gravidă, ce să fac?, București, 2000.

Delahaye Marie Claude, Cartea femeii, București, 2002.

Ghidul viitoarei mame, Unicef, Chișinău, 2001.

Graham Janis, Biblia femeii gravide, București, 1991.

http://www.ele.ro/mamici/sarcina/un-subiect-despre-care-vorbim-prea-rar-dar-care-afecteaza-tot-mai-multe-persoane-depresia-din-timpul-sarcinii-35677

http://www.mamicamea.ro/despre-nastere/depresia-postnatala-de-dupa-nastere-cauze-si-solutii.html#ixzz3bjoDSCB3

http://www.mamicamea.ro/sanatatea-gravidei/depresia-si-anxietatea-pe-timpul-sarcinii.html

Irola N., Controlul cerebral și emoțional, București, 2003.

Jean Paul Sartre, Psihologia emoției, București, 1997.

Lisa V. John. Prenatal Psychosocial Stressors And Service Needs Among Ethnically Diverse, Low-Income, Urban Women. Saint Louis Missouri, May 2008

Munteanu Ana. Psihologia Dezvoltării Umane, Editura Polirom,2009

Penny Simkin, Sarcina, nașterea și nou- născutul, București 2004

Pregătirea psiho-emoțională a gravidei și a membrilor familiei ei, Chișinău, 2005.

Sălăgean Vinți, Conținutul asistenței prenatale, București, 1977.

Sănătatea mamei și a copilului, Chișinău, 1985.

Sion Grațiela. Psihologia vârstelor, Editura Fundației România de Mâine,2007

Ștefan Cojocaru, Consilierea gravidei și a tinerei mame; Iași, 2004.

Tatiana Turchină, Psihilogia clinică, Chișinău.

Trca Stanislav, Așteptăm copil, Chișinău, 1979.

Tu și corpul tău pentru un nou secol, Chișinău 2001.

Turchina Tatiana. Psihoterapii cognitiv-comportamentale, Chișinău,2012

Viviani Serena. Manual de supravetuire pentru proaspătă mămica, Editura ALL,2011 (copyright)

Wilks Frances, Transformarea sentimentelor, București, 2003.

Williams Norma, Totul despre sănătatea femeii, Bucuresti 1996.

В.В. Бойко, Психология и психоанализ беременности, Москва, 2003.

Велъвовский Илъя Захарович., Платонов Константин Иванович и др. Психопрофилактика болей в родах. Медгиз,1954

Изард Кэрролл, Психология эмоций, Питер, 1999.

Ильин,Эмоции и чувства, Питер, 2001.

О.А. Карабанова, Психология семейных отношений и основы семейного консулътирования, Гардарики, Москва, 2006.

Психология семейных отнощений, Диагностика семъи: методики и тесты, «Бахрах- М», Москва, 2004.