Reflectarea Fenomenului de Violenta In Televiziune

Introducere

Violența este un fenomen social complex cu implicații atât în ceea ce privește factorii instituționali cât și opinia publică generală. E un fenomen care generează o serie de consecințe negative și distructive asupra structurii și stabilității sociale și provoacă stări demoralizatoare și de insecuritate la nivelul populației. Violența este un fenomen care poate fi abordat și interpretat în mai multe feluri, folosind o diversitate de abordări teoretice, din perspective disciplinare diferite, adesea întrepătrunse, sau profane, ale simțului comun.

Cauzele violenței sunt diverse, dar se pare că sunt alimentate de perpetuarea unor structuri economice, politice și sociale deficitare, incapabile sa atenueze dificultățile economice, inflația, sărăcia și șomajul, inegalitățile și inechitățile între indivizi și grupuri sociale. Este foarte important să atragem atenția asupra faptului că violența beneficiază din partea mass-mediei de o extindere la scară socială foarte largă.

În cadrul acestei lucrări vreau să pun accentul pe faptul că expunerea prelungită la violența prezentată de către mass-media are efecte cumulative directe asupra tinerilor și asupra lumii adulte, generând predispoziție spre violență. Majoritatea cercetătorilor cad de acord asupra faptului că televiziunea influențează atitudinile, opiniile și comportamentul uman. Dar cum are loc această influență, cât de puternică este aceasta în comparație cu alte influențe și care este justificarea teoretică sunt întrebări deschise încă.

Chiar dacă știm că violența TV poate duce la o creștere a comportamentului agresiv sau la frică și la atitudini și valori modificate despre rolul violenței în societate, cercetătorii consideră că este necesar să cunoaștem mai mult despre cum au loc aceste schimbări, care se exprimă prin comportamente sociale indezirabile.

Propun o inventariere a principalelor aspecte teoretice, metodologice și practice legate de specificul și particularitățile fenomenului de violență în condițiile societății românești, accentuând impactul pe care îl au televiziunile românești asupra telespectatorilor și modul în care acestea exploatează fenomenalul și spectacularul prin prezentarea excesivă a violenței. Pe parcursul lucrării vom atrage atenția asupra felului în care diferite emisiuni ale televiziunilor din România prezintă și accentuează mai ales violența reală, punând accent pe senzațional în defavoarea bunului simț.

Peste tot în lume, sectorul audiovizual se confruntă cu un conflict de interese în ceea ce privește violența: pe de o parte, dreptul la libertatea de exprimare și de creație, esențial pentru o societate democratică, iar pe de altă parte, protejarea celorlalte drepturi ale omului, în special a drepturilor copiilor. Se pune așadar problema limitării violenței în programele televizuale, fără a-i ignora prezența în viața reală sau a restrânge libertatea de informare.

Lucrarea este structurată pe 4 capitole, având fiecare cel puțin două subcapitole. În primul capitol al lucrării sunt prezentate perspectivele teoretice și modelele conceptuale privind fenomenul de violență, accentul fiind pus pe însăși definiția violenței (concept și structură) și formele de manifestare. În capitolul al doilea, ne axăm pe prezentarea caracterului senzațional și comercial al televiziunii, definind în primul subcapitol senzaționalul și comercialul. În al doilea subcapitol accentuam caracterul evident senzațional și comercial al televiziunilor românești. În al treilea subcapitol ne axăm pe efectele consumului de televiziune asupra tinerilor dar și asupra adulților. Sunt expuse principalele aspecte teoretice în ceea ce privește impactul prezentării în exces a violenței in mass-media. În capitolul al treilea prezentăm studiile teoretice cu privire la impactul violenței televizate asupra telespectatorilor. În capitolul patru prezentăm statisticile cu privire la violența difuzată de televiziunile din România și analizăm relația acesteia față de comportamentul violent. Primul subcapitol va fi dedicat analizei scenelor violente prezentate de cele mai importante posturi TV din țară, cel de-al doilea subcapitol va fi dedicat interpretării gradului de violență al fiecărui post de televiziune analizat, accentuând mai ales felul în care se prezintă violența reală în cadrul știrilor. În cadrul ultimului subcapitol vom prezenta un studiu de caz cu privire la influența violenței televizate.

Capitolul I

Fenomenul de violență

I.1.   Precizări terminologice si conceptuale

Începem abordarea acestei probleme prin încercarea unei definiri cât mai exacte a fenomenului violență, așa cum este el înțeles de cercetătorii diferitelor ramuri ale științei.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, violența este definită astfel „1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] -Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.”.

Violența care își are originea în latinescul „vis” care înseamnă forța, deci utilizarea forței pentru a manifesta superioritatea. Violenta se poate manifesta in plan fizic, economic sau moral.

Dificultățile întâmpinate în definirea violenței sunt determinate atât de varietatea formelor de violență din diferite societăți, cât și de diferențele în ceea ce privește sancționarea și pedepsirea acestora. Adesea violența acoperă o gamă largă de comportamente individuale și sociale ce își au propria lor etimologie. Totodată, aprecierea și definirea violenței se face în funcție de anumite criterii istorice, culturale și normative, de ordinea socială existentă la un moment dat într-o societate, de anumite interese sociale și politice, dar și în funcție de anumite criterii și contexte subiective și accidentale, care sunt relative spațial și temporal (atât de la o societate la alta, cât și de la o perioadă la alta).

Violența nu este un fenomen nou, apariția și evoluția ei fiind strâns legată de evoluția indivizilor, grupurilor, organizațiilor, instituțiilor și societăților umane. Din acest motiv, unii specialiști și cercetători consideră că violența constituie o permanență umană, fiind legată de esența umană și de funcționarea societății. Durkheim afirma: „În primul rând, crima este normală, fiindcă o societate în care ar lipsi este cu totul imposibilă” . Completăm cu mențiunea că este normală existența unui anumit nivel al criminalității, dar acest nivel nu trebuie să fie foarte ridicat. Ceea ce îngrijorează astăzi, este tocmai faptul că violența este din ce în ce mai mult prezentă în viața cotidiană prin intermediul mijloacelor media. Daca înainte se vorbea despre agresivitatea ființei umane sau despre violența în lume, astăzi se vorbește tot mai mult despre o lume a violenței.

De cele mai multe ori, noțiunea de violență se referă la o utilizare ilegitimă și ilegală forței (Lalande) și poate fi deci, definită ca o forță care se utilizează împotriva ordinii, a legii sau a dreptului (Lafon). Această definiție criminologică nu ia în considerare războiul sau cazurile de legitimă apărare, în aceste cazuri utilizarea forței fiind legitimă.

În cazul violenței, condiționarea este constituită predominant pe acțiunea factorilor de mediu de ordin social negativ și presupune elemente cauzale sau motivaționale patologice. Cu privire la cauzele violenței în România, Pr. Conf. Univ. Dr. Octavian Pop afirmă:

Aceste grave încălcări ale legii penale, dar mai ales ale drepturilor naturale ale ființelor umane la viață, sănătate, integritate corporală și psihică, par să fie datorate unei capacități foarte scăzute de adaptare la realitatea scăderii drastice a nivelului de trai, uneori până la amenințarea subzistenței pentru mulți români, la bulversarea scării de valori și căderea în desuetudine a reperelor spiritual-morale.

Pentru Eibl-Eibesfeldt, posesia armelor de război a fost pasul decisiv în cadrul transformării funcției agresiunii și a dezvoltării agresivității distructive: „O lovitură rapidă aplicată cu arma poate elimina un om, înainte ca acesta să fi avut posibilitatea de a ne fi stârnit mila prin gesturi de supunere.”

În concluzie, delictele și crimele comise prin violență sunt acte ilegitime comise de anumiți indivizi ce atentează asupra vieții, demnității, integrității și proprietății altor persoane și care sunt caracterizate de utilizarea constrângerii fizice, morale sau simbolice sau prin abuz, intimidare și frică asupra victimelor acestor acte. Ele presupun folosirea sau amenințarea folosirii forței și constrângerii în scopul producerii unor prejudicii morale sau vătămării integrității persoanei (omor, viol, lovituri, vătămări corporale) sau bunurilor acesteia (tâlhărie, jaf etc.).

Formele de violență directă sunt recunoscute ca atare. Există însă și forme mai ascunse de violență, este de părere cercetătorul în domeniu păcii, Johan Galtung: Galtung înțelege violența după cum urmează: "Eu înțeleg violența ca pe o deteriorare a nevoilor fundamentale omenești ce poate fi evitată sau, la modul mai general, o deteriorare a vieții, care scade gradul la care oamenii sunt capabili să-și îndeplinească nevoile la un nivel sun cel potențial posibil. Și amenințarea cu violența este tot violență."

Termenul de „violență” dobândește semnificații particulare în funcție de contextul de referință în care își fixează sensul. În continuare enumerăm succint câteva dintre accepțiunile acestui termen în funcție de domeniul de referință.

Atunci când mass-media folosește acest termen, este de obicei vorba despre următoarele aspecte ale violenței:

•Criminalitate (furturi și crime), mai ales în metropole;

•Vandalism: distrugere de bunuri;

•Scandaluri: isterie și violențe la evenimente de masă;

•Violență xenofobă: acte de violență comise împotriva unei anumite părți a populației;

•Violență motivată politic.

În general, psihologii înțeleg prin comportament violent, acel comportament care duce la vătămarea celui atacat din punct de vedere fizic sau psihic fie că este vorba de distrugere sau rănire, fie că este vorba de enervare, ironizare sau jignire.

Din punct de vedere juridic, violența înseamnă folosirea forței fizice sau autorității personale pentru a produce un prejudiciu sau o vătămare a integrității unei persoane – violența criminală, omucideri, lovituri și răniri voluntare, violuri.

În antropologia culturală, violența este echivalentă cu constrângerea exercitată de o anumită comunitate culturală asupra alteia sau de un anumit sistem normativ asupra altuia, prin intermediul unor agenți represivi cu caracter economic, politic sau spiritual, în scopul modelului dominator.

Din punctul de vedere al sociologiei, violența nu este o resursă a puterii claselor sau grupurilor privilegiate, ci un mijloc compensator la care recurg clasele și grupurile sociale defavorizate sau marginalizate, constituite de indivizi lipsiți de resurse, neintegrați social ori socializați în mod deficitar.

Așadar violența este un fenomen amplu și complex, cu implicații în numeroase domenii de cercetare. Prin urmare, într-o încercare de definire care sa cuprindă într-o formulă cât mai completa întreaga complexitate a fenomenului violenței, aceasta apare ca fiind intenția de a cauza dezavantaje altora in vedere obținerii unor avantaje personale (legat în mod direct de selecția naturala) sau a unor compensații pentru frustrările percepute (legat indirect de selecția naturala), pentru aceasta avându-se în vedere orice mijloace.

1.2. Modele și motivații ale violenței

Perioada dificilă traversată de societatea românească post-revoluționară este vizibil marcată de un climat general de agresivitate, latentă sau manifestă, cu o incidență din ce în ce mai ridicată a actelor violente și a comportamentelor deviante la nivel individual sau de grup.

Teoria criminologică ne furnizează o varietate de exanumită comunitate culturală asupra alteia sau de un anumit sistem normativ asupra altuia, prin intermediul unor agenți represivi cu caracter economic, politic sau spiritual, în scopul modelului dominator.

Din punctul de vedere al sociologiei, violența nu este o resursă a puterii claselor sau grupurilor privilegiate, ci un mijloc compensator la care recurg clasele și grupurile sociale defavorizate sau marginalizate, constituite de indivizi lipsiți de resurse, neintegrați social ori socializați în mod deficitar.

Așadar violența este un fenomen amplu și complex, cu implicații în numeroase domenii de cercetare. Prin urmare, într-o încercare de definire care sa cuprindă într-o formulă cât mai completa întreaga complexitate a fenomenului violenței, aceasta apare ca fiind intenția de a cauza dezavantaje altora in vedere obținerii unor avantaje personale (legat în mod direct de selecția naturala) sau a unor compensații pentru frustrările percepute (legat indirect de selecția naturala), pentru aceasta avându-se în vedere orice mijloace.

1.2. Modele și motivații ale violenței

Perioada dificilă traversată de societatea românească post-revoluționară este vizibil marcată de un climat general de agresivitate, latentă sau manifestă, cu o incidență din ce în ce mai ridicată a actelor violente și a comportamentelor deviante la nivel individual sau de grup.

Teoria criminologică ne furnizează o varietate de explicații ale comportamentului violent, printre care cele referitoare la personalitate – trăsături de personalitate, profil psihologic – apartenența la și rolul familiei disfuncționale, natura instinctuală umană, expunerea la violență – ca experiență personală directă sau indirectă, inclusiv mass-media – abuzul de substanțe – droguri, alcool – comportamentul colectiv și individual, valori regionale și naționale. După cum se observă, este dificil a diferenția între aportul adus de diferitele discipline interesate de comportamentul violent și explicațiile care se dau acestuia, întrucât discipline diferite au în câmpul lor de preocupări și investigații diferite.

Cauzele profunde ale agresivității au avut diverse încercări de explicare, diferiți autori aducând în atenția comunității științifice, si nu numai, diferite posibile explicații. În cazul comportamentelor complexe este lipsit de sens, afirma Elibesfeld, să încercăm să alegem între „înnăscut” și „dobândit”, pentru că atât mediul, cât și zestrea ereditară să fi participă la construcția lor.

Există trei tipuri de modele explicative ale comportamentului agresiv în jurul cărora gravitează opiniile specialiștilor.

Modelul biologic axat pe noțiunea de instinct

Acesta este explicat la nivelul psihologiei animale de Konrad Lorentz, iar la nivel uman de De Greff. Un al doilea model, cel psihofiziologic se bazează pe noțiunea de frustrare al cărui susținător este Brekowitz. Al treilea model este cel socio-cultural care se bazează pe noțiunea de învățare și este susținut de psihologul Albert Bandura.

Modelul biologic, bazat pe noțiunea de instinct este prezentat de către Konrad Lorentz. Prin cercetări asupra instinctelor animale, acesta consideră că „comportamentul tuturor speciilor ar fi comandat de patru impulsuri: foamea, frica, sexualitatea și agresivitatea”. Cauzele biologice ale agresivității sunt legate de mecanisme înnăscute, cerebrale si hormonale. Etologul Konrad Lorenz caracteriza agresivitatea drept instinctul luptei îndreptate împotriva indivizilor din aceeași specie, instinct care nu prezintă deosebiri față de celelalte instincte, acest instinct contribuind și la menținerea vieții și a speciei. Lorenz nu consideră ca agresivitatea –văzută ca instinct – ar avea mai multe efecte distrugătoare față de celelalte instincte.

Deși este periculos să se facă extrapolări, o cunoaștere a sistemului relațional care are loc în lumea animală determină o mai bună înțelegere a caracterului specific al sistemului uman. La nivel uman, putem afirma că există tendințe de agresiune în momentul în care îi sunt amenințate nevoile vitale.

Distincția dintre agresivitate și violență este foarte importantă în aceste abordări, cum precizează coordonatorii lucrării de referință, publicată în țara noastră: Gilles Ferreol și Adrian Neculau. Sunt prezentate definiții și înțelegeri paradigmatice ale agresivității: potrivit paradigmei psihanalitice agresivitatea este un instinct înnăscut, primar, este chiar „pulsiunea vieții”, opusă „pulsiunii morții” (S. Freud). În termenii lui Freud este opoziția dintre Eros și Thanatos, adică dintre pulsiunea sexuală (sexualitatea fiind un instrument generator sau cel puțin favorizant pentru agresivitate) și instinctul/teama morții. Mai curând aparține unei „paradigme fiziologice” teoria lui K. Lorentz despre cromozomul suplimentar „y” sau „gena criminală”, potrivit căreia agresivitatea este expresia emergentă a unor factori genetici.

S-a demonstrat însa că, atât la animale, cât si la om, agresivitatea nu poate avea o determinare exclusiv biologica (hormonală sau cerebrală), ea producându-se doar ca răspuns la anumite condiții ambientale sau sociale.

Modelul psihologic bazat pe noțiunea de frustrare

Frustrarea este o stare afectivă negativă generată de apariția neașteptată a unui obstacol real sau imaginar în calea satisfacerii unei trebuințe, atingerii unui scop sau îndeplinirii unei dorințe. Însă, așa cum avertizează Leonard Berkowitz, noțiunea de frustrare este una dintre noțiunile provenite din psihologie și folosite în limbajul comun susceptibilă unor sensuri radical diferite. Chiar și psihologii au folosit-o în mai multe moduri diferite, uneori referindu-se la condițiile exterioare nefavorabile, iar alteori referindu-se la reacția unei persoane cu privire la aceste condiții.

Există mai multe păreri divergente ale cercetătorilor în această privință. O serie de autori consideră că violența reprezintă un răspuns posibil la starea de frustrare, în timp ce alți autori consideră că frustrarea nu este decât o condiție ce favorizează agresiunea.

În viziunea psihanalitică agresivitatea este rezultatul mecanismului psihosocial al frustrării. Frustrarea ca sursă și mecanism al agresivității și în consecință al actelor de violență este explicitată, sub diversele sale fațete și consecințe. Indiferența și dezinteresul sunt forme de violență simbolică. Acestea îmbracă concretizări variate: nerecunoașterea meritelor personale și a statutului social, nerecunoașterea culturală, nerecunoașterea la nivel individual (a nu avea stimă de sine și a nu primi stima celorlalți), a nu fi „dezirabil social” (dezirabilitatea socială se bazează pe compararea socială, pe interacțiune și competiție socială pentru apropierea de un model uman), nerecunoașterea unor simboluri cu valoare de autoritate și de valori ale unui grup social provoacă frustrare și, finalmente, conduce la acte de violență. Se disting între consecințele frustrării mai multe forme de violență: violența „reactivă” (ca răspuns la o frustrare sau la un act efectiv de agresiune); violența „deliberată” (programată, planificată); violența „instrumentală” care folosește mijloace fizice și violența „emoțională”. Frustrarea devine sursă de agresivitate și violență mai ales în lumea modernă, odată cu evoluția modelelor familiale (accentuarea dominației masculine), cu formarea marilor aglomerări urbane cu cartierele lor periferice și cu formarea de subculturi. Este vorba de slăbirea funcției inhibante și de control social a „supraeului social”. Înțelegem că teoria frustrării nu se reduce la un psihologism primar, căci sunt luați în considerare și factorii sociali ai frustrării sau ai sublimării agresive

Frustrarea, prin ea însăși, nu declanșează un comportament agresiv. După afirmațiile lui Berkowitz, ea suscită o anxietate, ca variabilă intermediară și se poate considera că tensiunea generată de această anxietate declanșează reacția agresivă. Berkowitz afirmă că este nevoie să se lărgească conceptul de frustrare și să se prevadă nu numai o frustrare reală, dar și una posibilă sau imaginară.

Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv

Perspectiva modelului socio-cultural atrage atenția asupra rolului învățării în dezvoltarea comportamentului violent. În legătură cu problema ridicată de difuzare tot mai răspândită a violenței prin mass-media și în special prin televiziune, s-au făcut o serie de experimente. Vom descrie aceste experimente pe larg în capitolele următoare ale lucrării.

Albert Bandura este cel mai de seamă reprezentant al teoriei „modelului socio-cultural”. Ideea lui principală se referă la faptul că modelele de comportament sunt învățate observându-i pe ceilalți, acesta fiind principalul mijloc prin care copiii achiziționează comportamentele noi, chiar dacă performanțele comportamentului achiziționat depind în mare parte de alți factori decât achiziția. Rolul învățării in agresivitate este demonstrat și prin experimentele realizate de Albert Bandura asupra achiziționării comportamentului agresiv, în care acesta arată ca prezenta unei manifestări agresive observabile în apropierea subiectului duce la o creștere a violenței subiectului. Albert Bandura (1962) a fost cel care a relevat importanța agenților sociali considerați drept o sursă de modele de comportament. Bandura și colaboratorii (1963) au demonstrat că modelul agresiv filmat obține același efect ca și cel real.

Una dintre cele mai testabile ipoteze care derivă din această teorie este afirmația că mai ales copiii vor învăța la fel de mult din observarea comportamentelor de la televizor ca și din observarea acțiunilor persoanelor reale. Multe experimente de laborator susțin această idee. De exemplu, în unele cazuri stimulii de la televizor conțineau o formă de comportament agresiv și variabila dependentă era imitarea agresivității în joacă. Subiecții erau de multe ori copii mici, de vârsta grădiniței. Astfel a fost clar demonstrată ideea că în special copiii pot achiziționa comportament agresiv de la televizor, comportament manifestat ulterior în joacă.

Cercetările aprofundate ulterior au pus în evidență contribuția însemnată a violenței propagată prin mijloacele mass-media la comportamentul agresiv al copiilor și adolescenților (de pildă, Smith și Donnerstein, 1998).

1.3. Tipologii ale violenței și agresivității

Formele violenței se îmbogățesc pe parcursul evoluției societății umane, iar modalitățile actelor de violență variază în funcție de epocă, așezare geografică, circumstanțe, cultură, dar mai ales în funcție de evoluția moral-spirituală a comunităților.

Sfera de definire a violenței este mult mai largă decât cea stabilită de criminologie. Jean-Claude Chesnais, sugerează o împărțire geometrică, în trei cercuri ale violenței.

– Violența fizica (cauzează moartea persoanei, vătămarea corporala, atentează la libertatea individului). Aceasta forma de violenta este brutala, cruda, sălbatică.

– Violența economica (se refera la frustrările produse de bunurile materiale).

– Violența morala (specifica societății moderne).

Ca nucleu, primul cerc, este violența fizică, pe care autorul o consideră cea mai gravă, întrucât cauzează vătămări corporale sau chiar moartea persoanei atacate. Ea este cea mai brutală și mai sălbatică formă. În accepțiunea lui Chesnais violenta fizica este caracteristica omului din toate timpurile.

Apariția claselor sociale, a stratificării societății a generat violenta economica. Aceasta privește toate atingerile și frustrările asupra bunurilor materiale, cunoscând practic o infinitate de forme.

Modernitatea, prin ideile iluministe pe care le-a promovat a dus la dezvoltarea unei noi forme de violență: violența morală. Violența morală este o construcție intelectuală ce trimite la conceptul de autoritate și la modul în care se exercită raporturile de dominație.

Pornind de la această perspectivă, s-a stabilit următoarea tipologie a violenței, tipologie care este recunoscută și de către Organizația Mondială a Sănățății și INTERPOL.

A. Violența privată

1.Violența criminală:

a) Mortală (omorârea, asasinarea, otrăvirea, execuțiile capitale);

b) Corporală (loviri și răniri voluntare);

c) Sexuală: violul;

2.Violența non-criminală

a) Suicidul și tentativa de suicid

b) Accidentele (rutiere, de muncă)

B. Violența colectivă

1.Violența cetățenilor contra puterii

a) Terorismul

b) Revoluțiile și grevele

2.Violența puterii contra cetățenilor

a)Terorismul de stat

b)Violența industrială

3.Violența paroxistică-războiul

Încercând o corelare între agresivitate și delicvență, literatura de specialitate stabilește următoarele categorii ale comportamentului violent:

A) comportamentul agresiv nediferențiat, ocazional, fără răsunet antisocial obligatoriu sau imediat;

B) comportamentul agresiv delictual, propriu-zis, polimorf, permanent, în cadrul căruia se poate diferenția un comportament specific, criminal;

C) comportamentul agresiv ca expresie integrantă, nemijlocită a unei stări patologice, fie preexistente, fie dobândite în modificările de personalitate produse în psihopatizări, narcomanii etc.

Există și o tipologie a violenței care distinge între:

violența primitivă – ocazională, accidentală, determinată de reacții necontrolate.

violența pasională – generate de mobile de răzbunare, gelozie sau umilire

violența utilitară – legată de mobilurile ce urmăresc profitul, bunurile materiale.

violența rațională – caracteristică crimei organizate și activităților organizațiilor criminale.

În continuarea lucrării, atunci când ne vom referi la violența prezentată de canalele de televiziune vom distinge între violență fizică, verbală, psihologică, economică, socială, sexuală. În operaționalizarea conceptelor se va porni, de asemenea, de la distincția dintre „violența reală” (prezentă în emisiunile informative, mai ales știri și telejurnale) și „violența ficțională” (prezentă în filme de cinema transmise și prin televiziune și în telefilme)

Capitolul II

Caracterul senzațional și comercial al televiziunilor

2.1.Definirea senzaționalului și a comercialului

Violența face parte din viață, dar televiziunea dorește să ne reamintească mult prea des acest lucru. Știrile cu caracter violent au de cele mai multe ori o valoare jurnalistică scăzută, dar sunt spectaculoase și exploatează slăbiciunea publicului românesc pentru senzațional, nu în ultimul rând în vederea atingerii unor scopuri comerciale.

Conceptul de „cultură mediatică” definește în esență o cultură a divertismentului, o simplificare a formelor culturale care sunt reduse, condensate, repovestite și resemnificate. Mass-media și în special televiziunea, creează această cultură; ele încetează a fi un canal prin care se transmit celelalte componente culturale și devin ele însele un sistem cultural în sine. Chiar și un mesaj artistic sau cultural, odată devenit emisiune TV, cunoaște obligatoriu un procent de degradare în planul receptării.

Senzationalul este hrana preferata, dar si necesara pentru media scrisa ori audio-vizuala in goana dupa audienta. În condițiile în care senzaționalul înseamnă orice implică reacții primare (violenta, frica, plăcere), este evident că aceste aspecte vor apărea în programele de știri, crimele și dezastrele ocupând primele locuri. Chiar și cele mai neînsemnate chestiuni sunt tratate într-un stil apocaliptic, în vederea atingerii senzaționalului.

Bernard Cathelat susține că astăzi, fierberea culturală nu mai este mistică, filosofică sau scientistă; discursul care domină societatea nu mai este religios, tehnic sau politic, ci comercial.

Baudrillard susține că trăim într-o societate de consum, unde comercialul este cel mai important aspect al oricăror tipuri de manifestări. Având în vedere că spectaculosul și senzaționalul atrag atenția, devine obligatorie folosirea acestui tip de abordare chiar și în cazul programelor televizate.

Ceea ce caracterizează societatea de consum este universalitatea faptului divers în comunicarea de masă. Orice informație politică, istorică, culturală este primită sub aceeași formă, deopotrivă anodină și miraculoasă, a faptului divers. Este în întregime actualizată, adică dramatizată în mod spectacular – și în întregime neactuală, adică distanțată prin intermediul comunicării și redusă la semne.

O posibilă explicație a interesului față de senzaționalul violenței ne-o oferă tot Baudrillard, Afirmând că relația consumatorului cu lumea reală nu este aceea a responsabilității angajate, dar nici aceea a indiferenței totale: este aceea a curiozității.

În concluzie spectatorul are nevoie să se alimenteze cu astfel de imagini spectaculoase imagini. „Liniștea lui are nevoie de vertijul realității și al istoriei. Liniștea lui are nevoie, pentru a exulta, de perpetua violență consumată. Este felul lui de a fi obscen. Devorează evenimente și violență, cu condiția ca acestea să-i fie servite la pat.”

Psihologul Florin Tănase a explicat interesul telespectatorilor față de mesajele terifiante ca fiind „un deficit de fantasme”, spirite slabe, lipsite de imaginație, care doresc să-și creeze modele abstracte ale agresivității.

Atragem atenția și asupra pericolului pe care îl subliniază Ioan Drăgan în ceea ce privește comercializarea violenței. „Cel mai grav pericol stă în comercializarea violenței ca o marfă banală de uz curent, în orice situație.”

2.2. Caracterul evident comercial și senzațional al unor programe TV

Voluptatea cu care mass-media din România promovează violența își are cauzele sale: apelul emoțional este o sursă de a produce audiență, dar una discutabilă din perspectivă profesională. Violența din România nu este totuși un fenomen generalizat pentru a merita mediatizări atât de ample. Analizăm în continuare în acest capitol mecanismele conform cărora funcționează televiziunile comerciale din România și caracterul pronunțat senzațional al acestora.

Producția de mesaje mass-media e foarte costisitoare si solicită concentrări de resurse tehnice si umane. În aceste condiții mesajul este distribuit ca un bun de consum și pentru a fi prelucrat imediat trebuie să aibă un conținut atractiv, accesibil, cu o doză de noutate, uneori incitant.

Ideea de spectacol este însă mult mai contaminată, astăzi putându-se vorbi și în privința mass-mediei de asemenea manifestări, cum sunt, spre exemplu, emisiunile de știri ale unor posturi de televiziune private, în studiourile cărora, de la ambient la vestimentația redactorilor, de la fondul și până la cortinele muzicale, de la dialoguri până la aparaturi, se poate observa o tendință de atragere a publicului prin spectaculos.

Este de precizat că violența coabitează aproape natural cu televiziunea, cu specificul acesteia ca mediu tehno-psihologic: violența este un element ideal pentru finalitatea de seducție și captație spectacular-senzațională a televiziunii. Este vorba de captarea atenției publicului prin activarea emoțională a mecanismului de orientare.

Televiziunile „populare” atacă îndeosebi subiectele de tip senzațional și promovează un stil afectiv bazat de narațiuni, cu unghi de abordare de tip senzațional, pe exagerări, pe aluzii și pe afirmații nedemonstrate.

Competiția dintre canale conduce și la noi în țară la generalizarea modelului spectacular – consumerist în ansamblul televiziunilor, fie ele private sau publice, și la o tendință de reducere a disparităților dintre ele inclusiv în ce privește mediatizarea violenței.

Putem afirma că astăzi principalele caracteristici ale universului televiziunii sunt spectacularul și artificialul. Totul se reduce la aceste două imperative. E de la sine înțeles că suntem departe de cunoscutul triptic inițial, conform căruia funcțiile televizorului sunt: informarea, divertismentul și educarea.

Se consideră că audiența programelor televizate crește odată cu difuzarea programelor care pun accent pe spectacular. Dacă anumite programe TV au audiența mare, spațiul publicitar poate fi vândut mai scump. Astfel cele trei domenii clasice ale comunicării televizuale, jurnalismul de informare, publicitatea și divertismentul, tind să fuzioneze într-unul singur, în care limbajul publicității devine unul predominant, chiar dacă nu întotdeauna și cel mai important. Cu alte cuvinte, calitatea informației sau consistența produsului audiovizual de divertisment depinde de volumul de vânzare al publicității.

Discursul televizual este construit, în principal, după o logică a seducției și captării, induse de logica pieții. Se poate spune, reluându-l pe Herman Parret, că televiziunea nu este mincinoasă și nici manipulatoare în principiu, ci, pur și simplu, devastatoare pentru că este seducătoare. Iar violența este unul din ingredientele alimentării și susținerii acestei logici a comunicării televizuale: violența este chiar un summum al acestui discurs spectacular și senzațional.

Dispozitivul televizual, tehnologia, codurile narative și informaționale, modurile de scenarizare și de vizualizare senzaționale plasează televiziunea într-o logică a spectacularului îmbibat de violență care devine banală prin repetiție, atrăgătoare, prin suscitare emoțională și incitatoare prin magia puterii fără limite.

Odată cu eliberarea sa de sub cenzura ideologică, mass-media a căzut într-o altă extremă, în așa-zisa cursă economică. Concomitent cu întreaga societate, care devine tot mai privatizată și mai comercială, și audiovizualul se comercializează. Noile relații de piață impun și sistemul mass-media atât cel privat, cât și cel public în situația de a-și rezolva problemele financiare cu puterile proprii. Astfel, informația devine „un produs ca oricare altul, care se vinde și se cumpără, profitabil sau costisitor, condamnat de îndată ce nu mai aduce beneficii”. Respectiv și mesajele televizate s-au transformat într-o marfă care trebuie vândută unui auditoriu cât mai numeros. În goana după rating, jurnaliștii devin prizonieri ai unor mesaje senzaționale.

Astfel, în comunicarea audiovizuală din ultimul timp se înregistrează câteva tendințe: în primul rând, predomină tendința de a transforma TV într-un instrument de distracție prin show-izarea tuturor emisiunilor. O altă extremă tinde spre propagarea unei imagini a realității cotidiene în care pe prim-plan se profilează mesaje senzaționale, zugrăvind societatea contemporană în cele mai sumbre culori ca un univers apocaliptic, încât spectatorul in fața televizorului trăiește într-o permanentă tensiune.

În acest context al prezentării spectaculoase a evenimentelor poate fi numit și recentul experiment istoric Large Hadron Collider, care s-a lansat la 10 septembrie, la hotarele dintre Elveția și Franța și la care participă 20 de state, pe care posturile de televiziune încercau să le prezinte într-un mod cât mai senzațional, căutând și propagând opinii cât mai contradictorii de la descoperiri epocale, re-crearea fenomenului Big-Bang, până la „sfârșitul lumii” prin declanșarea găurii negre care va înghiți lumea.

Goana după senzații continuă să streseze întreaga lume. Televiziunea contemporană a devenit un izvor de extindere a unei stări depresive, de criză, educând tot odată indiferența și chiar violența. „Criza este inevitabilă și dimensiunile ei direct proporționale cu timpul alocat vizionării, deoarece modelul de viață impus de televiziune nu este unul viabil, el nu provine din experiențe de viață a oamenilor obișnuiți, ci este doar un construct cu scop seducător, comercial”.

Programele generaliste din prime-time, cu preponderenta programe de știri, mustesc de ceea ce industria a început sa numească “non-evenimente”, adică întâmplări care nu au nici o relevanța pentru un public mai larg, cum ar fi accidente de mașina sau cazuri de violența domestica. Orientate spre profit, televiziunile comerciale susțin ca, deoarece acest gen de programe se bucura de audienta mare înseamnă ca este cerut de public .

Pe 24 mai 2004, doi jurnaliști români și-au pierdut viața în timp ce relatau de la fața locului un accident rutier petrecut în localitatea Mihăilești, județul Buzău. Când cei doi jurnaliști, Elena Popescu și Ionuț Barbu, au aflat de accident, acesta era un simplu eveniment rutier fără victime. Cu toate acestea, s-au deplasat la fața locului, în speranța de a obține un material interesant pentru editorii lor de la București. În cele din urmă, au transformat cu viața lor subiectul în știre. Camionul, care transporta substanțe chimice, a explodat, ucigând mai multe persoane, inclusiv pe cei doi ziariști.

Cei doi jurnaliști au devenit astfel “victimele presiunii care se exercita zilnic asupra jurnaliștilor să producă senzaționalul cu orice preț”. Societatea Academică Română, comenta: În ultimii doi ani, jurnalele de televiziune au devenit mai puțin politice si mai mult tabloide, înclinate spre știrea de senzație, violuri, crime și accidente de trafic. Deși editorii susțin că această procedură asigură menținerea unui rating ridicat, știrile sunt din ce în ce mai puțin urmărite, pierzând circa 20 la suta din audiența pe care o aveau în 2000.

Frecvența ridicată a știrilor „negative” cu caracter violent duce, în viziunea multor politici editoriale, la creșterea audienței, aceasta însemnând o creștere a numărului „clienților” și în ultimă instanță a profitului. Dar oare este această informație cea cerută de către public? În acest sens, Frederich Schiller scria:

Este un fenomen comun naturii noastre a tuturor ca lucrurile triste, îngrozitoare, oribile chiar, să exercite asupra noastră un farmec irezistibil… Toată lumea se înghesuie să audă amănuntele unui asasinat: plini de curiozitate, sorbim toate povestirile aventuroase, iar plăcerea este cu atât mai mare cu cât ne înfioară mai mult… Și mai viu se manifestă această dispoziție când avem obiectul chiar în fața ochilor. O furtună pe mare care ar înghiți o flotă întreagă ar fi privită de pe țărm, tot atât de atrăgătoare pentru fantezia noastră, pe cât de revoltătoare pentru inima noastră sensibilă (…) Urmărim cu plăcerea mereu sporită suferința, în continuă creștere, până la prăbușirea totală a victimei.

Pornind de la rândurile scrise de Schiller, Dumitru Solomon concluziona: Înțeleg, iată, de ce se grăbește televiziunea să ne ofere toate detaliile atentatelor, crimelor, violurilor și accidentelor, înfățișându-ne cadavre mutilate, bombardamente, case distruse, convoaie de refugiați, sfărâmături de avioane și de trenuri, trupuri tranșate, etc. Fiindcă ea știe ce ne place. Și în definitiv asta este realitatea psihologiei noastre.

Semnificativ în acest sens este și experimentul realizat recent de către televiziunea franceză cu privire la puterea de manipulare a presei, dar mai ales la setea publicului pentru violenta. Jurnaliștii au lansat un joc fals în care concurenții au fost convinși că le administrează șocuri electrice rivalilor. Prinși de acțiune, prea puțini s-au gândit că pot face mult rău. Doar la final au fost anunțați că totul a fost doar un test, iar cel pedepsit era un actor care mima suferința. Publicul și viitorii concurenți erau convinși că răspunsurile greșite sunt sancționate prin electrocutare. Rivalul avea posibilitatea să sporească intensitatea pedepsei, adică să aplice șocuri electrice din ce în ce mai puternice, până la 460 de volți, iar șocant a fost mai ales faptul că sala cerea permanent continuarea "torturii".

Participanții la acest experiment TV au fost voluntari dintre care niciunul nu mai participase vreodată la un joc televizat. Au știut doar ca s-au înscris la emisiunea pilot a unui spectacol "de divertisment".

Documentarul TV reia tema unui experiment din perioada anilor '60, care a vrut să demonstreze modul în care Hitler și naziștii au supus, din punct de vedere psihologic, populația germana.

Realizatorii au încercat să evidențieze puterea presei, dar mai ales dorința macabră a publicului de a vedea violența și suferința. Incredibil este ca 80% dintre cei aflați în sala au vrut ca tortura să meargă până capăt, pana când falsul concurent și-ar fi pierdut cunoștința. Doar 16 candidați au considerat că este pre mult și au renunțat pe parcurs.

Teoretic, chestiunea esențială care trebuie studiată constă în a cunoaște ce conivență intrinsecă există între televiziune și violență, ceea ce presupune a descifra logica producerii industriale a divertismentului spectacular și, în cadrul acesteia a conținuturilor violente, erotice, pornografice, a lua în considerare natura însăși a mediului televiziunii și apoi structura mentală și culturală a individului contemporan. Căutarea și reprezentarea violenței intră în logica tehnologică și spectaculară a televiziunii. Problema nu este atât aceea a cantității de violență prezentă în programele TV, cât mai ales a modului în care este scenarizată violența și în consecință cum este construită social violența ca parte a universului simbolic și real al omului contemporan.

În continuare analizăm pe scurt televiziunile românești și relația acestora cu spectacularul și violența.

Televiziunea publică, aureolată de faptul că a fost locul „revoluției în direct” și având avantajul acoperirii naționale, a controlat mult timp în mod aproape absolut piața audiovizualului. Prima televiziune metropolitană cu intenția declarată de a atinge acoperire națională a fost Antena 1, lansată în anul 1993. Cu aceeași intenție a pornit și postul Tele 7abc, care însă a pierdut bătălia pentru controlul pieții. Adevărata victorie a televiziunii publice a avut loc după 1996, odată cu apariția PRO TV (parte a grupului Central European Media Entreprises), care va impune sistemul comercial de televiziune de tip occidental. Succesul PRO TV s-a bazat pe câteva elemente inovative: atragerea celui mai interesant segment al publicului (până la 35 de ani) și pe oferirea unei grile de programe de tip occidental, axată pe divertisment și informare; programe de știri moderate de vedete tinere, prezentarea informațiilor într-un ritm rapid, cu numeroase imagini dramatice si corespondenți patetici la fața locului; o campanie de promovare axată pe evenimente spectaculoase, capabile să se fixeze în conștiința publicului. Modelul de televiziune comercială inaugurat de PRO TV a fost copiat de toate posturile de televiziune, inclusiv de cel public. Căminele au fost invadate de emisiuni de divertisment, de prezentatoare ingenue, care zâmbesc candid referindu-se la victimele unei catastrofe, de talk-show uri spumoase și de jocuri de noroc.

În anul 1997 se va lansa canalul Prima TV, care însă nu va reuși să depășească audiențele celorlalte televiziuni comerciale. În 2001 s-a lansat postul OTV, care se dorea a fi un post de știri și dezbateri. Ulterior, acesta a ieșit din anonimat datorită deciziei CNA de a-i retrage licența și a scandalului mediatic asociat acestei hotărâri. Cu aceeași intenție s-a lansat și postul Realitatea TV, propunându-și să difuzeze știri în flux continuu. Toate aceste televiziuni au un caracter comercial și exceptând Realitatea TV un format generalist.

În anul 2007 televiziunea națională a pierdut statutul de lider în ceea ce privește audiențele când postul comercial Pro TV a preluat conducerea. În zonele urbane, primul canal al TVR se situează pe poziția a treia, după Pro TV și Antena 1.

De-a lungul anilor PRO TV și Antena 1 s-au luptat una împotriva celeilalte pentru a atrage segmente din audiența competitorului. În acest scop ele și-au schimbat de mai multe ori grilele de programe, formatele de emisiuni și unghiurile de abordare.

În continuare prezentăm pe scurt o sinteză a studiului efectuat la cererea și cu finanțarea UNICEF, pe un corpus de programe TV din săptămâna 5-11 ianuarie 2009. Vom prezenta pe larg rezultatele acestui studiu în capitolele următoare.

Studiul este continuarea proiectului lansat în premieră în România în 2004 (contract cu CNA) consacrat măsurării violenței televizuale, cuantificării și scenarizării/ semnificării actelor de violență din programele principalelor canale de televiziune din România

Corpusul de analiză – emisiuni denumite de „real”, de ficțiune și ludice / de divertisment – cuprinde 348 de ore și 15 minute de programe. Canalele analizate sunt: Televiziunea publică – TVR1; televiziunile private Pro TV, Acasă, Antena1, Antena3, Realitatea TV, PrimaTV, OTV, trei canale pentru copii (desene animate): Cartoon Network, Jetix, Minimax. în total, 11 canale de televiziune.

1. Numărul actelor de violență care pot fi urmărite într-o oră de transmisie televizuală (exceptând publicitatea și promo-urile) variază în funcție de canalul TV, de la 9 acte de violență în medie pe oră (la TVR1) la 23,4 acte de violență pe oră (la Pro TV). Valori ridicate ale acestui indicator s-au înregistrat și pentru OTV (22,6 acte în medie pe oră – cu precizarea că singura emisiune analizată a fost Dan Diaconescu Direct). La celelalte cinci canale cuprinse în analiză, numărul mediu al actelor de violență pe oră variază între 10 și 14.

2. Durata totală maximă a actelor de violență care pot fi vizionate în 60 de minute de transmisie TV (excluzând publicitatea și promo-urile) este de 22,6 minute (la OTV -DDD). Pro TV-ul transmite aproape 16 minute violente din 60 de minute de emisiune; canalul care transmite cea mai redusă durată a violenței este Acasă TV, cu 3,6 minute din 60 de minute de emisiune).

3. Durata medie a unui act de violență arată cât durează, în medie, un act de violență; este un indicator calculat ca medie a duratelor tuturor actelor de violență, de orice tip, analizate la canalele TV monitorizate. Pe primul loc se află OTV, cu durata medie de 60 de secunde, iar pe ultimul loc se regăsește Prima TV, cu o durată medie de sub 20 secunde pentru un act de violență. Media acestui indicator este de 37,7 secunde pentru un act de violență.

4. Tipologia violenței arată care este repartiția procentuală a tipurilor de violență (fizică, verbală, psihologică, economică, socială, sexuală) pe canale. Pe primul loc ca pondere a frecvenței se plasează violența verbală, cu aprox. 44%, urmată de cea fizică, cu 33,6%, psihologică cu 9%, economică cu 8,4%, socială cu 4,1% și sexuală cu 1%. Ponderea fiecărui tip de violență depinde de canalele analizate, ca și de specificul fiecărui canal.

Oamenii par să aibă nevoie de știri, fie ele proaste, senzaționale sau greu de suportat. Se pare că informația și divertismentul televizual au înlocuit romanul, dialogul și chiar familia. Consumăm violența așa cum consumăm produse. Imaginile violente devin o marfă fabricată în masă. Totul se petrece acum pe ecranul televizorului – aceasta este realitatea.

În concluzie rămâne neschimbată setea cu care oamenii consumă spectacolele morții oferite de prim-planuri de trupuri zdrobite, ascunse timid de televiziune prin imagini din care totuși curg șuvoaie de sânge.

2.3. Efectele consumului de audio-vizual

Televiziunea este încă principalul mijloc de comunicare și în acest secol, supremația acesteia neputând fi depășită de noile media, cel puțin nu în curând. Puterea argumentului oferit de televiziune – “am văzut cu ochii mei” – subjugă masele și le transformă foarte repede în sclavi ai imaginii. Daca este adevărat ca televiziunea poate deschide gustul pentru cultură, ca poate satisface o pasiune ca sportul sau cinefilia, îi putem totuși reproșa pasivitatea pe care o induce.

Mass-media ne afectează profund, deoarece ele constituie o prezență constantă în viața noastră. Alte instituții pot avea un impact mai puternic, dar nu unul atât de persistent și adânc. Afilierea familială și prieteniile se schimbă pe măsură ce individul se maturizează și trece prin diferitele etape ale vieții. Școala ocupă numai o perioadă limitată din existența noastră. Doar o parte din populație frecventează, în mod regulat, biserica. În antiteză, mass-media fac parte din viața noastră zilnică și ne însoțesc din copilărie până la moarte. În plus, mass-media au o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție: presa oferă un bagaj comun de idei și imagini, care depășește barierele sociale și geografice

Urmările consumului masiv de televiziune se răsfrâng asupra însușirilor psihice mai ales în cazul copiilor. Enumerăm câteva dintre aceste urmări pe scurt. Inteligența va fi afectată negativ pentru că va scădea puterea de abstractizare prin scăderea capacității de concentrare; originalitatea se reduce datorită fenomenelor de stereotipizare și standardizare, deoarece emisiunile TV sunt făcute să placă cât mai multor persoane, astfel încât ele nu vor mai fi de calitate, dar vor spori cantitativ. Simțul realității se atrofiază datorită interpunerii între eu și realitate a „realității-substitut oferită de televiziune”. Observația și experiența de viață sunt viciate prin expunerea masivă la mass-media, telespectatorul acceptând ficțiunea și ignorând de cele mai multe ori realitatea.

Televiziunea poate avea o serie de efecte negative chiar și asupra sănătății, ea poate diminua somnul nocturn, poate provoca oboseala, mai ales cea vizuală, tulburări de atenție, scăderea formei si a performantelor fizice. Este important de asemenea rolul televiziuniii în apariția obezității în rândul copiilor și adolescenților.

Numeroși autori și cercetători au studiat efectele televiziunii pentru a stabili dacă expunerea la violență poate determina creșterea agresivității. Părerile specialiștilor sunt împărțite. Unii autori consideră că expunerea la violență are un efect de eliberare, de catharsis, alții consideră că aceasta conduce în mai mare măsură la creșterea agresivității. Totuși, se pare că există o mai mare pondere a celor care consideră că expunerea prelungită la violență poate avea efecte negative. Studiile întreprinse în acest domeniu au de cele mai multe ori în vizor protecția copiilor, aceștia fiind mai sensibili în perioada de formare a personalității, dar asta nu înseamnă că adulții sunt imuni la spectacolul violenței mediatice.

Printre efectele care pot apărea ca urmare a violenței difuzate de mass-media le enumerăm pe următoarele:

• efectul de pasivitate, caracterizat de o indiferenta si de o insensibilitate anormala fata de violentele efective. Consumul masiv de programe violente îi desensibilizează pe oameni, aceștia nemaifiind sensibili la actele de violență și la victimele violenței. Starea de indiferenta se manifesta printr-un comportament nesocial, oamenii fiind mai puțin dispuși să vină în ajutorul victimelor violenței.

• efectul de teama excesivă de a nu cădea victima a violentei. Televiziunea a dat naștere în S. U. A. și în alte părți la o „cultură a fricii” focalizată pe senzaționalismul programelor ce conțin violență. Studiile au arătat că oamenii din toate generațiile au exagerat cu mult amenințarea violenței în viața reală. Persoanele care vizionează frecvent programe de televiziune au temeri exagerate în legătură cu nivelul violenței pe care se așteaptă să-1 întâlnească în cartierele lor. Această constatare nu reprezintă un șoc, deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficțiune în timp ce se uită la televizor.

• efectul de cerc vicios, caracterizat de tendința de a se identifica cu personajele agresive.

O multitudine de cercetări științifice, validate epistemic, relevă relația dintre programele mass-media (îndeosebi televiziunea) și comportament. De asemenea, multiple cazuri reale de comportament deviant (mai ales la minori și mai ales în școli), scot în evidență această relație. Multe studii pun accentul pe numărul de scene violente vizionate de tineri în raport cu timpul de vizionare sau vârstă. Studiile efectuate asupra atenției relevă că aceasta este captată cu precădere de către scenele de violență, mai ales la băieți, și că această captare poate orienta unidirecțional comportamentul lor. Privitor la emoții și comportament, s-a constatat că televiziunea crește agresivitatea și scade comportamentul pro-social, consecutiv provocării și frustrării, mai ales la copii și mai ales pe termen scurt, dar chiar și pe termen lung.

Influența imensă pe care o are televiziunea și implicit violența televizuală, asupra convingerilor spectatorilor săi nu poate fi negată. În prezent este clar că mass-media influențează publicul și întreaga societate. Ceea ce nu înțelegem pe deplin este cum și în ce măsură. Cu alte cuvinte, căutăm să înțelegem cum are loc comunicarea de masă și ce consecințe are urmărirea emisiunilor TV violente atât pentru indivizi, cât și pentru ordinea socială. Trei teze de bază orientează cercetările și concluziile studiilor în acest sens: Teza efectului cathartic, teza suscitării violenței și teza efectului întăritor.

Teza efectului cathartic

Adepții acestei teorii consideră că oamenii pot fi eliberați de anumite porniri agresive, prin participare simbolică la actele de violență urmărite pe micul ecran. Conform acestor teorii prin urmărirea acestui gen de programe televizate se reduce tensiunea emoțională a telespectatorului, astfel acesta este chiar mai puțin dispus să recurgă la acte de violență reale. Conform acestei teorii, consumarea indirectă a frustrării, mâniei, revoltei, prin scenarii ce dezvoltă acțiuni agresive doar în teritoriul fanteziilor mentale pure poate conduce la o micșorare a tendinței de a realiza practic în viața reală, acte de violență.

Părintele acestei teorii a fost Aristotel, iar promotorul modern – Sigmund Freud. Catharsisul (”curățire” în greacă) susține că participarea – prin văz sau auz – la trăirea unor emoții negative produce purgarea acelor emoții rele din om. Pe acest principiu funcționau și spectacolele cu gladiatori.

Seymour Feshbach susținea de asemenea în 1970 că programele violente au efect de catharsis. El argumenta, spunând că acestea dau posibilitate tinerilor să se elibereze de tensiune, participând afectiv la confruntarea de pe ecran. Astfel spectatorul vizionează programe violente, experimentează indirect violența și își descarcă fără efecte dăunătoare surplusul de furie, ostilitate și frustrare. Această teorie este însă greu de argumentat atât timp cât studiile arată o creștere a manifestărilor violente în realitate în urma vizionării programelor de televiziune și nu o diminuare a lor, așa cum ar presupune catarsisul.

În cadrul acestei lucrări vom accentua o opinie diferită de cea expusă în cadrul tezei efectului cathartic, accentuând mult mai numeroasele studii care cad de acord asupra faptului că urmărirea programelor violente mai degrabă accentuează predispoziția spre violență.

Teza suscitării violenței

Există foarte mulți partizani ai teoriei conform căreia urmărirea scenelor de violență stimulează comportamentul violent. George Gerbner arată că industria cinematografică de la Hollywood ucide, ficțional, 1.000 de persoane pe zi. Ideea sa de bază spune că prin urmărirea programelor violente scade sentimentul de siguranță, ceea ce erodează credința în civilizație și încrederea în democrație. George Comstock în cadrul unui studiu publicat în 1990 în care a examinat 216 anchete asupra relației televiziune – violență arată că adolescenții expuși continuu la violența televizuală se comportă în mod agresiv, mai ales în urma violenței normative, eficiente, pertinente care facilitează identificarea tinerilor cu personajele violente.

Această părere este împărtășită si de Pierre Bourdieu, care consideră că evocarea jurnalistică a lumii prin prezentarea actelor de violență provoacă creșterea fricii xenofobe, iar impresia de creștere a ratei criminalității lăsată telespectatorilor le hrănește acestora fobiile și anxietățile referitoare la siguranță.

În perioada 1950 – 1970, această teorie are din ce în ce mai mulți adepți, convinși că dacă scenele de violenta sunt mai numeroase, impactul lor nefast este mai puternic. Aceștia consideră că violenta televizata este ca o otravă, acționând cu atât mai intens cu cât doza este mai puternica. Televiziunea este perceputa de către partizanii acestei teorii ca o școala a crimei și a delincvenței, în special a delincvenței juvenile.

Gerbner alături de colaboratorii săi au analizat numărul și frecvența scenelor de violență televizată din mostre din perioadele de maximă audiență, perioadele din timpul zilei și cele de la sfârșit de săptămână, anual după 1967. În cadrul studiului, violența este definită drept amenințarea sau folosirea forțe fizice. Concluziile studiului arată că filmele de tip dramă conțin violență în proporție de 80 %, cu o rată de 7,5 episoade violente pe oră. Programele pentru copii au arătat de asemenea niveluri ridicate de violență. Benzile desenate conțineau mai multe scene de violență decât orice alt tip de producții TV. În ceea ce privește modalitățile în care publicul este influențat de înfățișarea violenței, F. S. Anderson a adunat descoperirile a 67 de studii efectuate pe parcursul a peste 20 de ani, din 1956 până în 1976. Aproximativ trei sferturi dintre studii pretindeau că au descoperit o asociere între comportamentul agresiv și urmărirea violenței televizate, în 20 % dintre cazuri nu au existat rezultate clare, iar numai 3% concluzionează că urmărirea programelor de televiziune diminuează violența.

Un alt element important în acest sens este articolul “ Big World, Small Screen”, publicat în 1982 de American Psyhological Association`s, în colaborare cu profesorul Leonard Eron de la Universitatea Illinois, care trage un semnal de alarmă în ceea ce privește legătura dintre televiziune și violența reală, transformarea violenței virtuale în violență concretă. Aceste concluzii se bazează pe o statistică făcută de cercetătorii în cauză asupra unui eșantion de 720 de indivizi dintre care o parte au privit mai mult la televizor iar o parte au privit mai puțin. Aceștia au fost analizați din nou la vârsta de 30 de ani, constatându-se că în cadrul eșantionului care a privit mai mult “ sticla” este un procentaj vizibil mai mare de certăreți, arestați, criminali, persoane cunoscute cu un comportament dubios.

La congresul asupra criminalității de la New York, din octombrie 1994, George Comstock evocă un studiu publicat în 1990 în care a examinat 216 anchete asupra relației televiziune – violență și care arată că adolescenții expuși continuu la violența televizată se comportă agresiv, mai ales în urma violenței normative, eficiente, pertinente, care facilitează identificarea tinerilor cu personajele violente.

Dezbaterile și confruntările de idei pe acesta tema continuă și în anii ‘90. Karl Popper, în eseul intitulat „Un patent pentru a face TV” din volumul „Învățătoarea rea – televiziunea", editat în 1994 concluziona că televiziunea instruiește copii pentru violență.

Eseul lui K. Popper pornește de la studiul „Jefuitoare de timp, slugă Necredincioasă”, din 1993, al profesorului american John Condry Condry, care constată că televiziunea este direct răspunzătoare de faptul că copii americani dau semne vizibile de tulburări fizice și mentale.

Teza efectului întăritor

Teza efectului de întărire al mass-media este aplicată în analiza agresivității astfel: se consideră că mesajele violente nu fac decât să actualizeze și să întărească pulsiuni și tendințe agresive existente deja la anumiți indivizi, în funcție de felul în care au fost educați și socializați. Conform acestei teorii par a fi mai înclinate spre agresivitate și preluarea mesajelor violente persoanele care suferă de deficit de stabilitate afectivă, și cele neintegrate social în mediul lor.

Această teză arată că urmărirea scenelor de violență televizată nu conduce în sine la apariția unor manifestări violente la telespectatori dar că, în anumite cazuri și la anumiți telespectatori, poate să accentueze tendințe deja existente. Efectul de suscitare a violenței nu depinde atât de mesajul televizual difuzat, cât de alți factori cum ar fi structura personalității subiectului sau situația în care se află acesta. Așadar conform acestei teze violența televizată nu declanșează și nici nu inhibă comportamentele, ci confirmă și întărește valorile și normele de acțiune deja existente la nivelul unui grup sau al unui individ.

Capitolul III

Reflectarea în televiziune a fenomenului de violență și agresivitate

3.1. Analiza de conținut privind relația între violență/agresivitate și programele de televiziune analizate

Avem în vedere pentru analiza reflectării fenomenului de violență în televiziune atât datele prezentate in ultimele două studii de actualitate coordonate de Prof. Ioan Drăgan, este vorba de studiul de măsurare a violenței televizuale în anului 2008 pentru CNA și de mai amplul studiu studiului efectuat la cererea și cu finanțarea UNICEF în 2009, cât șiobservațiie șip. În cadrul acestor studii a fost utilizată o metodologie standard, măsurându-se ponderea violenței în programe după indicatorii clasici (stabiliți inițial de americanul George Gerbner). Vom expune în cadrul acestui capitol și păreri personale cu privire la violența expusă de canalele de televiziune analizate.

Am analiyt următoarele canale de televiziune: Televiziunea publică – TVR1; televiziunile private Pro TV, Acasă, Antena1, Antena3, Realitatea TV, PrimaTV și OTV. Vom analiza separat trei canale pentru copii (desene animate): Cartoon Network, Jetix și Minimax, pentru a vedea care este ponderea violenței și care sunt efectele asupra copiilor.

S-a pornit de la distincția clasica dintre violența reală (prezentă în emisiunile informative, mai ales știri și telejurnale) și violența ficțională (prezentă în filme de cinema transmise și prin televiziune, în telefilme și în seriale) Noțiunea de violență gratuită este importantă pentru evaluarea conținuturilor. Aceasta este considerată violența deconectată de context și neutilă desfășurării narațiunii.

TVR1

Analizând numărul mediu de acte de violență pe oră, comparativ cu celelalte posturi, televiziunea publică ocupă ultimul loc, într-o oră de emisiune propriu zisă, excluzând publicitatea, putând fi urmărite doar 9 acte de violență.

În ceea ce privește procentajul de violență pe oră, canalul TVR se situează pe antepenultimul loc, cu 11,6 % pondere a violenței pe oră de emisiune. Observăm că poziția ocupata de TVR este oarecum similară cu a altor canale publice europene, dar media generala este mai mare decât în cazul acestora, așadar totuși televiziunea națională depășește alte posturi de televiziune publice.

Durata medie a unui act de violență în cazul TVR este de 44,6 secunde, acesta ocupând poziția a treia din acest punct de vedere, după OTV și Antena 3. 35,6 % din totalul violenței este violență fizică, 40,3 % violență verbală, 10,6 % violență psihologică, 7,4 % violență economică și 6 % violență socială.

În continuare ne referim specific la violența reală prezentată de TVR în cadrul știrilor sau a emisiunilor informative. Analizând tipurile de violență prezentate de acesta în cadrul emisiunilor informative rezultatele sunt următoarele 43,1 % violență fizică, 22,4 % violență verbală, 5,2 % violență psihologică, 24,2 % violență economică și 5,2 % violență socială. În cazul canalului public 35,1 % dintre agresorii prezentați la știri sunt bărbați și doar 3,5 % sunt femei. (59,6 % nu e cazul iar 1,8 % nespecificat). Așadar televiziunea publică promovează un model al violenței masculinizat, în concordanță cu realitatea statistică. Observăm de asemenea că în cazul acestui post de televiziune doar mai puțin de jumătate dintre știrile violente au specificat agresorul, pentru restul identitatea acestora nefiind cunoscută. În opinia mea este foarte grav să apară mai ales pe un canal de televiziune public informații cu privire la agresiuni a căror agresori nu au fost identificați, deoarece acest fapt crește senzația de nesiguranță a telespectatorului și îi dă acestuia impresia că rata violenței este mult mai mare decât este aceasta în realitate.

Ponderea locațiilor unde are loc violența reală prezentată de TVR1 este următoarea: casa 3,4 %, locul de muncă 15,5 %, cluburi-baruri 3,4 %, strada 24,1%, alte spații publice 3,4 %, natură – parcuri 12,1 %, emisiune TV 3,4 %, șosele 1,7 %, altele 20,7 % iar pentru 12,1 % dintre cazuri locul este neprecizat.

Statistica intenționalității violenței reale pe TVR 1: violență intenționată 72,4 %, accident 19 % si neidentificat 8,6 %.

În ceea ce privește violența ficțională, canalul public de televiziune, TVR1 se situează pe ultimul loc ca număr de acte violente ficționale (cu un număr de acte reprezentând mai puțin de jumătate față de primul clasat). În ceea ce privește numărul de acte violente pe ora de emisiune, TVR ocupă pen-ultimul loc, cu o medie de 15 acte de violență pe o oră de emisiune. În ceea ce privește durata actelor de violență, programul cercetat se află pe primul loc, cu 38 de secunde media duratei actelor de violență. Durata scenelor violență ficțională într-o oră de emisiune este de 10 minute.

În ceea ce privește intenționalitatea actelor de violența ficțională, TVR 1 se situează pe ultimul loc, 78 % dintre actele violente fiind intenționate, fața de valori relativ mai mari în cadrul altor posturi. 75 % dintre scenele de violență ficțională sunt reprezentate de violența gratuită.

În concluzie TVR1 este unul dintre cele două canale unde violența fizică are o pondere mai mare decât violența verbală, probabil datorită numărului mic de emisiuni care, prin natura lor, „favorizează” apariția formelor de violență verbală.

Dacă după frecvența și durata medie pe oră a scenelor de violență acest canal este apropiat de identitatea unui canal public, în ce privește extensia în secunde a scenelor de violență este departe de misiunea sa editorială (educativă, culturală, informațională). Aceste valori se datorează scăderii audienței și urmării în consecință a modelului televiziunilor private.

In opinia mea TVR 1 este, in ciuda cifrelor relativ mari prezentate, un post de televiziune relativ decent, (exceptând faptul că apar acte de agresiune cu agresori neidentificați) mai ales in ceea ce privește emisiunile informative, care nu urmăresc în așa mare măsură exploatarea senzațională a fiecărei știri cu caracter violent. Îngrijorător este totuși faptul că televiziunea națională pare să urmeze modelul televiziunilor private, urmărind audiența. Așadar emisiunile și știrile prezentate de TVR 1 sunt calitative și moderate, însă filmele și serialele sunt în aceeași măsură violente ca și cele de pe alte canale private TV.

Pro TV

Postul de televiziune PRO TV este lider în ceea ce privește audiența în cele mai multe dintre sondaje și în opinia publică. Acesta însă este lider și în ceea ce privește violența medie, într-o oră de emisiune putând fi urmărite 23,40 acte de violență.

În ceea ce privește procentajul de violență pe oră, PRO TV e pe locul doi după OTV în topul canalelor cele mai violente după acest indicator, cu 26,6% pondere a violenței pe ora de emisiune.

Durata medie a unui act de violență la PRO TV este de 40,09 secunde, acesta ocupând poziția a patra după OTV și Antena 3 și TVR 1. 35,6 % din totalul violenței (reală și ficțională) este violență fizică, 40,3 % violență verbală, 10,6 % violență psihologică, 7,4 % violență economică, 6 % violență socială, și 0,8 % violență sexuală.

Violența reală

Analizând tipurile de violență prezentate de PRO TV în cadrul emisiunilor informative rezultatele sunt următoarele 49,9 % violență fizică, 5,5 % violență verbală, 3,0 % violență psihologică, 25 % violență economică și 5,2 % violență socială. 37,3 % dintre agresori sunt bărbați și 9 % sunt femei. (43,3 % nu e cazul iar 9,7 % nespecificat).

Ponderea locațiilor este următoarea: casa 29,3%, locul de muncă 7,3 %, cluburi-baruri 1,2 %, strada 1,2 %, școală 1,2 % alte spații publice 20,7 %, natură – parcuri 10,4 %, emisiune TV 7,3 %, șosele 6,1 %, altele 12,2 % iar pentru 4,3 % dintre cazuri locul este neprecizat.

În cazul PRO TV atragem atenția asupra celui mai violent buletin de știri din toată televiziunea. Știrile de la ora 17,00 sunt extrem de violente, ponderea violenței fiind de 80%, comparativ cu cele 54 de procente ale Antenei1, devansând deci cu mult buletinele de știri de pe celelalte canale. Comparativ cu jurnalele de știri ale altor canale TV care difuzează în medie de la 11-12 știri violente pe buletin, la o medie de 25-28 știri pe buletin, știrile de la ora 17.00 difuzează în medie 29 de știri violente din 36 de știri. Plasarea acestui tip de emisiune informativă senzaționalistă într-un interval orar caracterizat de audiențe medii scăzute (cu excepția serialelor) are ca scop maximizarea audienței canalului Pro TV pentru respectivul interval orar.

Principalul buletin de știri de la Pro TV are o pondere a violenței de 40-45%, care este ridicată ca valoare absolută, dar este scăzută comparativ cu știrile de la ora 17.00. Este lăudabilă intenția PRO TV de a nu plasa știrile cele mai violente la ora de maximă audiență pentru un buletin de știri, dar totuși acestea sunt mult prea violente indiferent de intervalul orar sau de audiența care are acces la ele.

Spațiul comun care este asociat cel mai des cu actele violente este strada. Ideea „străzii ca loc al violenței” sugerată de Pro TV contribuie la formarea opiniei că cetățenii nu sunt în siguranță când se află pe stradă. Mai puțin de jumătate din actele de violență au definiți agresorii. Acest aspect contribuie la creșterea la nivelul telespectatorilor a angoasei și a sentimentului de pericol nedefinit.

Violența ficțională

PRO TV se situează pe primul loc ca număr de acte violente ficționale, însumând 362 de acte violente pentru toată perioada monitorizată. În ceea ce privește numărul mediu de acte violente pe ora de emisiune, PRO TV conduce de asemenea detașat cu o medie de 32 acte de violență pe o oră de emisiune. În ceea ce privește durata actelor de violență, PRO TV ocupă ultimul loc, cu 38 de secunde media duratei actelor de violență. Durata scenelor violență ficțională într-o oră de emisiune este de 7 minute.

În ceea ce privește intenționalitatea actelor de violența ficțională, 95 % dintre actele prezentate sunt intenționate, 2 % sunt accidentale și 3 % sunt neidentificate.

87 % dintre scenele de violență ficțională sunt reprezentate de violența gratuită.

Per ansamblu putem concluziona că PRO TV are o întreagă strategie de valorificare senzațională a violenței, mai ales a celei de tip fizic. Observăm această valorificare mai ales în cazul reportajelor din cadrul știrilor, care insistă să creeze imagini violente pe calculator atunci când acestea nu sunt disponibile și să prezinte reporteri la fața locului chiar și atunci când prezența acestora nu aduce informații noi sau relevante. (Apar de asemenea reporteri „la fața locului” din zone aflate la kilometrii depărtare de locul accidentului/știrii, în ideea că telespectatorul nu va observa iar reportajul va părea mai dramatic, mai spectaculos și mai credibil decât cel transmis din studio)

Acasă

Acasă TV este un post de televiziune tematic, dedicat unui segment de piață anume, bine determinat, de altfel brandul Acasă aparține de Media Pro. Segmentul de piață vizat poate plasa Acasă TV în rândul posturilor TV de nișă, fiind reprezentat aproape integral de telenovele și seriale TV. Conform analizelor citate într-o oră de emisiune propriu zisă, pot fi urmărite 10,29 acte de violență. Acasă se situează pe locul 5 între posturile studiate.

Cu 6,04 % pondere a violenței pe ora de emisiune, Acasă se situează pe ultimul loc între posturile studiate, probabil datorită specificului acestuia. Durata medie a unui act de violență este de 21,1 secunde, acesta penultima poziție. 25,1% din totalul violenței (reală și ficțională) este violență fizică, 46,5 % violență verbală, 17,7% violență psihologică, 4,7 % violență economică 2,3 % violență socială și 3,7 % violență sexuală.

Postul Acasă TV, fiind un post tematic dominat de seriale și filme TV, nu are nici o rubrică propriu-zis informativă (în afară de cele câteva pseudo-știri a căror relevanță informativă este minimă sau chiar lipsește cu desăvârșire), așadar nu putem studia violența reală.

Violența ficțională

Acasă TV a însumat 215 de acte violente pentru toată perioada monitorizată. În ceea ce privește numărul mediu de acte violente pe ora de emisiune. La Acasă TV se difuzează în medie de 32 acte de violență pe o oră de emisiune. În ceea ce privește durata actelor de violență, Acasă TV ocupă locul al treilea, cu 20 de secunde media duratei actelor de violență. Durata totală a scenelor violență ficțională într-o oră de emisiune este de 4 minute.

82 % dintre actele prezentate sunt intenționate, 4 % sunt accidentale și 14 % sunt neidentificate. 93 % dintre scenele de violență ficțională sunt reprezentate de violența gratuită.

Observăm din cifrele analizate mai devreme că postul Acasă TV are cea mai mare pondere a violenței sexuale. De asemenea are și ponderea cea mai mare a violenței gratuite. Aceste rezultate nu sunt întotdeauna relevante, Acasă TV fiind un canal tematic, pe care, în perioada monitorizată au fost majoritar filme, așadar procentele au crescut evident în ceea ce privește violența ficțională. După cum am mai arătat, Acasă TV nu prezintă emisiuni propriu zis informative.

În opinia mea postul Acasă TV nu este unul propriu zis violent, mai ales dacă ne referim la violența fizică, însă ridicolul prezentat cu fiecare ocazie in emisiunile și serialele acestui post are o cota ridicată. De asemenea, unele emisiuni cum ar fi „Poveștiri de noapte” aduc în prim plan vedete contrafăcute și violență sexuală inadecvată în opinia mea niciunui interval orar.

Antena1

Antena 1 este postul de televiziune care urmează îndeaproape PRO TV în ceea ce privește audiența și după cum vom vedea și în ceea ce privește strategiile de ademenire a audienței prin violență gratuită. Antena 1 se situează pe locul 4 în ceea ce privește violența medie într-o oră de emisiune, putând fi urmărite 12,95 acte de violență, iar în ceea ce privește procentajul de violență pe oră, se situează tot pe locul 4, cu 26,6% pondere a violenței pe ora de emisiune.

Durata medie a unui act de violență la Antena 1 este de 39,8 secunde, acesta ocupând poziția a cincea după OTV și Antena 3, TVR 1 și PRO TV. 37,7 % din totalul violenței (reală și ficțională) este violență fizică, 35,5% violență verbală, 9,6% violență psihologică, 11,4% violență economică 3,7 % violență socială și 2,2 % violență sexuală.

Violența reală

În cadrul emisiunilor informative 34,4% dintre scene sunt de violență fizică, 29,3% violență verbală, 7,6% violență psihologică, 18,5 % violență economică și 6,4% violență socială și 3,8 % violență sexuală. 41,2% dintre agresori sunt bărbați și 31,4 % sunt femei. (26,8% nu e cazul iar 0,7 % nespecificat).

Ponderea locațiilor este următoarea: casa 45,9 %, locul de muncă 5,1 %, cluburi-baruri 1,3 % Școala 3,2 %, strada 14,0 %, alte spații publice 1,3 %, natură – parcuri 3,8 %, emisiune TV 1,9 %, șosele 0,6 %, altele 12,7 % iar pentru 8,9 % dintre cazuri locul este neprecizat.

Statistica intenționalității: violență intenționată 79,0 %, accident 15,3 %, neidentificat 3,8 % și 1,9 % nu e cazul.

Violența ficțională

Antena 1 însumează 362 de acte violente pentru toată perioada monitorizată. În ceea ce privește numărul mediu de acte violente pe ora de emisiune, la Antena 1 difuzează în medie 32 acte de violență pe o oră de emisiune. Durata medie a actelor de violență este de 36 de secunde. Durata scenelor violență ficțională într-o oră de emisiune este de 15 minute.

În ceea ce privește intenționalitatea actelor de violența ficțională, 93 % dintre actele prezentate sunt intenționate, 3 % sunt accidentale și 4 % sunt neidentificate. 70 % dintre scenele de violență ficțională sunt reprezentate de violența gratuită, 18 % de violență legitimă și pentru 11 % nu e cazul.

Deși are o pondere a numărului știrilor violente de peste 50%, buletinul de știri de la ora 16.00 al Antenei 1 nu poate fi echivalat cu cel de la ora 17.00 de la Pro TV. Valoarea ponderii duratei știrilor violente este semnificativ mai redusă. Concluziile pe scurt sunt următoarele: aspectul negativ este că în principalul jurnal de știri, știrile violente sunt prezentate mai pe larg decât în jurnalul de la ora 16.00, iar aspectul pozitiv este că s-a redus semnificativ ponderea numărului de știri violente: de la 53,6% la 44,8%. Însă știrile de la 22.30 ale Antenei 1 ies din tiparele canalului, asemănându-se, cel puțin la nivelul ponderilor violenței, cu știrile de la 17.00 de la Pro TV.

Pe locul al doilea în tipologia violenței se află violența de tip social, situație nemaiîntâlnită la alte buletine de știri. În privința repartiției pe vârste a actorilor, copiii, adolescenții și bătrânii sunt înfățișați numai ca victime, iar tinerii numai ca agresori – consecință probabilă a discursului stigmatizant despre tineri.

În opinia mea, postul Antena 1 este cel puțin la fel de nociv, violent și spectaculos ca și postul PRO TV. Războiul a între aceste două posturi în ceea ce privește audiența pare de natură să scuze orice mijloace. Această spectacularizare a violenței s-a amplificat, în opinia mea, de când formatul principalelor știri s-a schimbat, Observatorul fiind prezentat de Alina Petrescu. In Opinia mea, această strategie este doar o încercare de a o surclasa pe Andrea Esca de la postul de televiziune direct concurent, prin încercarea de a oferi o notă mult prea empatică și personală știrilor, în detrimentul informației.

Antena3

Antena 3 este o subdiviziune a trustului responsabil cu Antena 1, deci politica editorială este aceeași, adaptată însă caracteristicilor unui post tv informativ. Se situează pe penultimul loc ceea ce privește violența medie într-o oră de emisiune, putând fi urmărite 9,40 acte de violență, iar în ceea ce privește procentajul de violență pe oră, se situează pe locul 5, cu 12,98 % pondere a violenței pe ora de emisiune.

Durata medie a unui act de violență la Antena 3 este de 49,7 secunde, acesta ocupând poziția a cincea. 10,1 % din totalul violenței (reală și ficțională) este violență fizică, 59,4% violență verbală, 5,1% violență psihologică, 14,5% violență economică și 8,7% violență socială. În cadrul emisiunilor informative 70,7% dintre agresori sunt bărbați și 6 % sunt femei. (23,3% nu e cazul).

Ponderea locațiilor este următoarea: casa 2,9%, locul de muncă 2,9 %, școala 0,7%, strada 6,5%, alte spații publice 0,7%, natură – parcuri 2,9%, emisiune TV 62,3 %, altele 9,4% iar pentru 9,4 % dintre cazuri locul este neprecizat.

Statistica intenționalității: violență intenționată 87,7 %, accident 5,1%, neidentificat 5,8% și 1,4% nu e cazul.

Violența ficțională nu este calculată având în vedere că este vorba de un canal de informare.

Remarcăm un fapt deosebit: femeile sunt portretizate în ipostaza de agresoare, și mai puțin în cea de victime. Aceasta este o tendință inversă celor observate deja în celelalte buletine de știri.

La ambele posturi de televiziune informative studiate (Antena 3 și Realitatea TV), în opinia mea, se încearcă mai degrabă o spectacularizare a politicii decât a violenței. Deși după cum am văzut în celebrul caz al casetei care îl prezintă pe Traian Băsescu pălmuind un copil, spectacularizarea violenței și a politicii pot merge uneori mână în mână.

Realitatea TV

Realitatea TV se situează pe antepenultimul loc ceea ce privește violența medie într-o oră de emisiune, putând fi urmărite 10 acte de violență pe oră, iar în ceea ce privește procentajul de violență pe oră, se situează pe penultimul loc, cu o medie de 7,30 % pondere a violenței pe o oră de emisiune.

Durata medie a unui act de violență la Realitatea TV este de 26,3 secunde, acesta ocupând poziția a șasea. 18,3% din totalul violenței (reală și ficțională) este violență fizică, 67,2% violență verbală, 3,3% violență psihologică, 8,3% violență economică 1,7% violență socială și 0,6 % violență sexuală.

În cadrul emisiunilor informative 59,1% dintre agresori sunt bărbați și11,7% sunt femei. (25,1% nu e cazul și 4,1 % nespecificat).

Ponderea locațiilor este următoarea: casa 3,3%, locul de muncă 1,1%, școala 3,3%, strada 8,3%, alte spații publice 1,7 %, natură – parcuri 2,2 %, emisiune TV 65,0 %, șosele 0,6 % altele 6,1% iar pentru 7,2 % dintre cazuri locul este neprecizat.

Statistica intenționalității: violență intenționată 89,4 %, accident 3,9 %, neidentificat 6.1 % și 0,6 % nu e cazul.

Contrar tendinței de la jurnalul de știri competitor, cel de la Antena 3, la Realitatea TV agresorul este majoritar bărbat (86%), iar victima este majoritar feminină (67%). Este o situație care nu a mai fost întâlnită (cu atâta intensitate) la celelalte știri analizate.

Prima TV

Prima TV se situează pe locul 3 în ceea ce privește violența medie într-o oră de emisiune, putând fi urmărite 14,21 acte de violență, iar în ceea ce privește procentajul de violență pe oră, se situează tot pe locul 3, cu 15,42 % pondere a violenței pe ora de emisiune.

Durata medie a unui act de violență la Prima TV este de 19,5 secunde, acesta ocupând ultima poziție. 31,6 % din totalul violenței (reală și ficțională) este violență fizică, 49,3 % violență verbală, 7,4 % violență psihologică, 8,2 % violență economică 3,2 % violență socială și 20,4 % violență sexuală .

Violența reală

În cadrul emisiunilor informative 28,6 % dintre scene sunt de violență fizică, 46,0 % violență verbală, 6,3 % violență psihologică, 11,1 % violență economică și 7,1 % violență socială și 0,8 % violență sexuală. 41,0 % dintre agresori sunt bărbați și 32,0 % sunt femei. (26,2 % nu e cazul iar 0,8 % nespecificat).

Ponderea locațiilor este următoarea: casa 28,6 %, locul de muncă 15,9 %, cluburi-baruri 0,8 % școala 2,4 %, strada 7,9 %, alte spații publice 7,1 %, natură – parcuri 11,1 %, emisiune TV 9,5 %, piețe agro-alimentare 3,2 șosele 4,0 %, altele 5,6 % iar pentru 3,2 % dintre cazuri locul este neprecizat.

Statistica intenționalității: violență intenționată 81,0 %, accident 13,5 % și neidentificat 5,6 %.

Violența ficțională

Prima TV însumează 181 de acte violente pentru toată perioada monitorizată. În ceea ce privește numărul mediu de acte violente pe ora de emisiune, se difuzează în medie 17 acte de violență pe o oră de emisiune. Durata medie a actelor de violență este de 16 secunde. Durata scenelor violență ficțională într-o oră de emisiune este de 4 minute.

93 % dintre actele prezentate sunt intenționate, iar 7 % sunt accidentale. 75 % dintre scenele de violență ficțională sunt reprezentate de violența gratuită, 22 % de violență legitimă și pentru 3 % nu e cazul.

La prima TV avem cea mai mare pondere de știri cu privire la violența la locul de muncă. Per ansamblu știrile de la Prima TV au valori mari ale ponderii violenței, iar plasarea jurnalului de seară la o oră atipică față de concurență are ca scop maximizarea audienței.

De asemenea Prima TV pare să aibă o predilecție pentru „reality show-uri” și alte emisiuni de acest tip, în cadrul cărora în mod firesc își vor face loc violențe fizice, verbale și sexuale. Mai ales limbajul acestor emisiuni este inacceptabil, violent și ridicol. Se exploatează dorința telespectatorului de a vedea violențe despre care crede că sunt reale, deși majoritatea acestora sunt evident regizate si contrafăcute.

OTV

OTV însumează un număr ridicat de acte violente, 181 pentru toată perioada monitorizată, situându-se pe locul doi după PRO TV. Se observă de asemenea că cea mai mare durată a actelor de violență s-a înregistrat la canalul OTV, unde 37,7% dintr-o oră de emisiune a fost „ocupată” de acte violente. Durata medie a actelor de violență este de 60 secunde, de asemenea cea mai mare. OTV, prin natura emisiunii analizate, deține cea mai mare pondere a violenței de tip verbal (75,6% dintre toate tipurile de violență), ca și cea mai mică pondere a violenței de tip fizic: 6,5%. Avem de asemenea 12,6 % violență psihologică, 3,7 % violență economică 1,6 % și violență socială.

În cadrul emisiunilor informative 6,5 % dintre scene sunt de violență fizică, 75,6 % violență verbală, 12,6 % violență psihologică, 3,7 % violență economică și 1,6 % și violență socială. 56,3 % dintre agresori sunt bărbați și 30,7 % sunt femei. (11,8 % nu e cazul iar 1,3 % nespecificat).

Ponderea locațiilor este următoarea: casa 0,4 %, cluburi-baruri 0,4 %, strada 1,2 %, natură – parcuri 0,4 %, emisiune TV 85,8 %, cartiere 0,4 %, altele 1,6 % iar pentru 9,3 % dintre cazuri locul este neprecizat.

Statistica intenționalității: violență intenționată 96,7 %, accident 0,4 % și neidentificat 2,8 %.

Violența ficțională nu apare, având în vedere specificul emisiunii analizate și al postului TV în sine.

Consider că OTV-ul este postul de televiziune care exploatează în cea mai mare măsură violența reală. În cazul celorlalte posturi de televiziune cu valori mari ale violenței, acestea aparțin în mare parte filmelor și altor ficțiuni, însă acestea lipsesc, analizându-se doar emisiunea Dan Diaconescu în Direct. OTV-ul își creează scenarii spectaculoase și foarte violente și își impune sarcini cum ar fi găsirea Elodiei, încercând să capteze audiența cu orice preț.

OTV, prin natura emisiunii are predilecție spre violența verbală, aceasta având valori foarte ridicate comparativ cu alte canale. Observăm de asemenea că la OTV avem cea mai mare valoare de agresori de sex feminin, în parte și datorită faptului că e vorba de violență verbală. Observăm și că tot datorită naturii emisiunii o mare parte din violență se petrece în cadrul emisiunii TV.

III.2.   Televiziunea, generator de violența, studii de caz

Din nefericire, televiziunea nu se poate substitui catedrei de la școală, nici cărților și studiilor, pentru că ea nu a fost concepută pentru asta, ci pentru informare succintă și divertisment. Mai ales tinerii sunt modelați de televiziune și cad sub influența ei, ajungându-se la incredibile cazuri de violență. Astfel, după cum am arătat și pe parcursul lucrării, televiziunea și violența crescândă etalată de aceasta pot influența puternic comportamentul tinerilor și nu numai.

Iată câteva dintre cele mai notabile cazuri:

În februarie 2003, sub titlul ,,Televiziunea face din copii bestii violente”, ziarul ,,Adevărul” scria: ,,Un băiat de 13 ani din Alexandria și-a înjunghiat mortal sora mai mică, spunând apoi că a făcut totul în vis, asemeni unui personaj dintr-un film de groază” … F.C.G. (13 ani), din Alexandria, pe 26 ianuarie 2003, in miez de noapte, s-a trezit brusc din somn, a luat dintr-o vitrina un cuțit si a înjunghiat-o pe 7 ori pe sora sa de 9 ani. La întrebarea De ce a făcut-o?, a afirmat ca a procedat visând, ca un personaj din filmul Scream 3, pe care-l vizionase anterior.

Unele dintre cazuri arată că o mare parte dintre cei influențați de televiziune nu pot face diferența între realitate și ficțiune. În iunie 2003, ,,Evenimentul zilei” titra un alt caz, al unui tânăr din San Francisco care a ucis proprietara apartamentului închiriat după ce ,,a fost înghițit de Matrix”, invocând că se afla sub influența celebrului film SF.

La finalul articolului, ,,Evenimentul zilei” notează: ,,Pe măsură ce elemente tradiționale, ca educația din familie, de la școală și cititul sunt tot mai frecvent substituite,(…) copiii de azi pierd șansa de a-și însuși valorile morale clasice, astfel că, în viitor, ne așteaptă confruntarea cu adevărate ,,generații ale crimei”

Tot în iunie 2003, încă o crimă a avut loc în Sibiu. Inspirat tot de scene din filmul ,,Matrix”, Victor Popa, de 19 ani, l-a înjunghiat pe Dan Nișcov, de 18 ani, cel mai bun prieten al său, cu 5 lovituri de cuțit, în timp ce vizionau împreună filmul în cauză. Pe la jumătatea filmului, tânărul a scos un cuțit, pe care-l purta de câteva luni asupra sa, și și-a înjunghiat prietenul, după care a părăsit calm locuința acestuia.

La începutul anului 2004, o altă crimă a avut loc în Bacău: o fată de 15 ani și-a ucis prietena de aceeași vârstă, pentru câteva haine și bijuterii. Adelina Cătălina Galisz a strangulat-o pe Georgiana Blaga, în apartamentul acesteia, medicii legiști afirmând că fata a murit în chinuri groaznice. Anchetată de poliție, ea a declarat că i-a venit ideea de a-și omorî prietena de la filmul ,,Colega de cameră”, vizionat cu o seară înainte.

Prezentăm în continuare datele unei cercetări de teren cu privire la influența scenelor violente televizate. S-au considerat efecte pe termen scurt răspunsurile copiilor și adolescenților la următoarea întrebare: "În ce fel te simți influențat/ă de scenele de violență pe care le vezi la TV?": (1) mă amuză și mă lasă indiferent, (2) mă fac mai curajos și mai îndrăzneț (3) mă ajută/mă fac să le imit în relațiile cu alții, (4) mă îngrozesc și îmi dau un sentiment de nesiguranță, (5) îmi perturbă somnul.

În urma analizării rezultatelor s-a ajuns la concluzia că cele trei grupe de vârstă 7-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani sunt influențate în proporții diferite de acești factori, dar violența din filme și de la știri constituie factorii predictivi principali pentru toate vârstele. Pe măsură ce copiii cresc, efectele violenței televizuale sunt combinate și amplificate de factorii sociali, în special în cazul fetelor.

Se pare că băieții sunt influențați atât de aspectele calitative (prezența și intensitatea violenței TV), dar și de aspectul cantitativ (numărul de ore de vizionare a filmelor). Consumul de filme influențează băieții de 11-14 ani, iar la adolescenți situația se modifică din nou. În cazul acestora, remarcăm la ambele sexe prezența factorului cantitativ. Deși influența este slabă, acest factor este totuși unul stabil, lucru îngrijorător și datorat influenței prelungite a copiilor la violențele televizate.

Majoritatea cercetărilor de acest gen cad de acord asupra faptului că televiziunea influențează comportamentul tinerilor și al adolescenților. Iar felul în care în România televiziunile exploatează violența pentru a câștiga cât mai multă audiență cu siguranță influențează și afectează, alături de alți factori, acțiunile violente.

Concluzii

După cum am arătat și pe parcursul lucrării, peste tot în lume, sectorul audiovizual se confruntă cu un conflict de interese în ceea ce privește violența: pe de o parte, dreptul la libertatea de exprimare și de creație, iar pe de altă parte, protejarea celorlalte drepturi ale omului, în special a drepturilor copiilor.

Trebuie să recunoaștem validitatea economică a violenței din mass-media. Violența se vinde. Telespectatorii sunt atrași de scenele violente, prin acțiunea și emoțiile intense produse de film. Multe emisiuni cu popularitate și filme pentru copii conțin violență.

Deși violența face parte din viață și nu poate fi eradicată complet, mass-media trebuie să țină seama de efectele pe care le poate avea expunerea exagerată la scene violente, asupra dezvoltării copiilor și adolescenților.

În opinia mea, televiziunile din România nu țin cont de statisticile prezentate în această lucrare și valabile peste tot în lume, conform cărora expunerea la violențe repetate are efecte clare și puternice asupra telespectatorilor, atât la nivelul percepțiilor cât și la nivelul comportamentelor. În goana după senzațional, posturile TV uită că principala menire a emisiunilor informative este să informeze, nu să dezinformeze, modificând informația și amplificând patetic scene violente filmate cu camere de supraveghere sau filmate în timpul reconstituirilor.

De asemenea conform cercetărilor violența ficțională nu este suficient controlată cu ajutorul cerculețului de acord parental.

La final, vom prezenta o sinteză a măsurilor care pot fi operate față de expunerea copiilor la violența televizată:

Pentru protecția copiilor și a tinerilor, recomand ca toate televiziunile să evite emisiunile cu scene violente, în perioada din zi în care majoritatea copiilor sunt singuri acasă, adică înainte de ora 17.

Este vitală atenționarea publicului asupra conținutului emisiunilor, atât la început cât și pe perioada transmisiei emisiunii respective. De asemenea este vitală evitarea difuzarea violenței gratuite și a violenței spectaculoase, difuzată doar cu scopul de a câștiga audiență.

Ar fi utilă de asemenea derularea unei campanii de conștientizare a publicului asupra efectelor nocive pe care le poate avea violența televizată.

Deși s-au desfășurat ample studii peste tot în lume cu privire la fenomenul violenței televizate și la efectele nocive pe care aceasta le poate avea (iar uneori am avut impresia că s-a spus tot ce putea fi spus pe această temă), sper că opinia și vocea mea au fost suficient de pregnante în cadrul acestei lucrări.

Deși această cercetare este doar o schiță, am ambiția că am reușit să evidențiem principalele dezavantaje ale difuzării masive a scenelor violente. Sperăm ca pe viitor să se găsească o posibilitate de a găsi un echilibru între libertatea de exprimare și bunul-simț, morală și adevăr.

Anexe

Anexele sunt preluate din Drăgan, Ioan și Poliana Ștefănescu, Alexandra Povară Anca Velicu „Reprezentarea violenței televizuale și protecția copilului”, Editura Vandemonde 2009

Bibliografie

Banciu Dan, Sociologia crimei și criminalității, 1996

Bandura, A., „Social learning imitation”, in M.R. Jones (ed.), Nebraska Symposium on Motivation, Lincoln, 1962

Bandura, A.,Ross, S.A., „Transmission of aggression through imitation of aggressive models, in Journal of Abnormal and Social Psychologie, 63 (5), 1961

Baudrillard, Jean „Societatea de consum, mituri și structuri”, Editura Comunicare.ro, 2005

Berkowitz Leonard, Frustration-aggression hipothesis, 1989

Boboc, Alexandru „Filosofia contemporană. Orientări și tendințe în filosofia secolului XX”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

Bourdieu, Pierre „On television”, tradus din franceză de Priscilla Parkhurst Ferguson, editura The New Press, New York, 1998,

Cathelat, Bernard Publicitate și societate, editura Trei, București, 2005

Coman, Mihai „Mass-media în România post-comunistă”, Editura Polirom, 2003

Drăgan, Ioan și Poliana Ștefănescu, Alexandra Povară Anca Velicu „Reprezentarea violenței televizuale și protecția copilului”, Editura Vandemonde 2009

Durkheim Emil, Sociologia. „Regulile metodei sociologiei”, editura Polirom, Iași, 2002

Eibl- Eibesfeldt, Irenäus, „Agresivitatea umană. Studiu etologic”, Editura Trei, București, 1995

Ferreol, Gilles, Adrian Neculau, „Violența, aspecte psihologicale” Ed. Polirom, Iași, 2003

Galtung Johan, Kulturelle Gewalt; în: Der Bürger im Staat 43, 2/1993

Giddens, Antony, „Sociologie”, traducere Radu Săndulescu și Viva Săndulescu, editura All, București, 2001

Halimi, Serge „Noii câini de pază”, traducere din limba franceză de Felicia Dumas, Editura Meridiane, București

Ion, Radu „Psihologie socială”, editura. EXE, Cluj-Napoca, 1994

Konrad, Lorenz, „Așa zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii”, București, Ed. Humanitas, București

Păunescu, Constantin, „Agresivitatea și condiția umană”, Ed. Tehnică, București, 1994

Preoteasa, Manuela „Televiziunea în Europa Reglementari, Politici si Independenta, România”, Traducere din limba engleza de Ioana Avadani, editura Open Society Institute

Sachelarie, Octavian Mihail, „Mass.media sub imperiul violenței”, Editura Lică, Pitești, 2002

Sireteanu, Ana Maria, „Media și imagologia”, editura Tritonic, București, 2005

Smith, S.L., Donnerstein, E., „Harmful effects of exposure to media violence: Learning of aggression, emotional desensitization and fear, în R.G. Geen, E. Donnerstein (eds.), Human aggresion. Theories, research and implicatons for social policy, Academic Press, New York, 1998

Televiziunea în Europa 2008, România, Publicat de Open Society Institute

Virgiliu Gheorghe, „Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în lumea de azi”, prefață Ilie Bădescu, București, Editura Evanghelismos, Fundația Tradiția Românească. P. 295

Bibliografie on-line

Coman, Mihai Introducere în sistemul mass media, Efecte ale mass media, p.2 http://www.scribd.com/doc/23713010/introducere-in-sistemul-mass-media-tutorat-2 16.03.2010

Herjeu, Radu Oglinda mișcătoare, Tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune în televiziune, http://www.romaniaeuropa.com/cartionline/carti_literatura_universala/tehnici_de_propaganda_manipulare_si_persuasiune_in_televiziune_radu_he.php accesat la 9.03.2010

Pop, Octavian Mass media și criminalitatea, http://www.scribd.com/doc/4034413/Mass-Media-si-Criminalitatea-de-Pr-Conf-Univ-Dr-Octavian-Pop,

Sachelarie, Octavian Mihai Material publicat in “Arges: Revista de cultura”, Pitesti, anul IV(39), nr. 8(278), august 2005, http://www.bjarges.ro/download/2005%20mass%20media%20ii.pdf, 25.02.2010

Show TV sangeros! Concurent chinuit cu socuri electrice, http://stirileprotv.ro/show-buzz/film-tv/show-tv-sangeros-un-concurent-chinuit-cu-socuri-electrice.html 19.03.2010

Ștefănescu, Polina Violența trece, efectele rămân. http://www.dilemaveche.ro/sectiune/articol/violen%C5%A3-treceefectele-r%C4%83m%C3%A2n 26.04.2010

Bibliografie presa

Oancea, I. & Subțirelu, L.: Psihiatrii avertizează: Televiziunea face din copii bestii violente, în Adevărul, 1 febr. 2003

Evenimentul zilei, 15 iunie 2003, ,,Crescuți asasini”.

Libertatea, 19 iunie 2003, ,,Eram sigur că voi muri”.

Evenimentul zilei, 20 ianuarie 2004, ,,Crimă la liceu, inspirată dintr-un film”.