Psihoterapie Electrica

REZUMAT

Lucrarea de față prezintă o abordare psihoterapeutică eclectică, a tulburărilor de anxietate socială ale adultului, dar și a îmbunătățirii satisfacției maritale relaționale în cuplu, din perspec-tiva abordării terapiei cognitiv comportamentale de scurtă durată în special, dar și a terapiei de scurtă durată centrată pe soluții, cu elemente din hipnoză clinică.

Tema aleasă a prezentat un interes major datorită nevoii de a veni în întâmpinarea clienților, cu o terapie în care accentul se pune pe starea de bine a acestora, iar dacă această stare se instalează mai repede, cu atât mai bine pentru client. Consider că este extrem de satisfăcător să putem ajuta oamenii să depășească anumite probleme cu care se confruntă, cum ar fi: depresia, dependențele, anxietatea, furia, fobiile sau stresul.

Gratificările personale obținute în urma terapiei sunt excelent descrise de Greben (1975), care menționează: ,,plăcerea de a descoperi misterul, de a-ți folosi intelectul pentru a rezolva o problemă complexă, satisfacția de a cunoaște profund o altă persoană, satisfacția de a o ajuta în procesul dezvoltării și de a elibera energiile captive’’. (Sussman, M., B., 2011, p. 67).

În alegerea tipului de terapie am pornit de la prima dintre caracteristicile terapiei de scurtă durată, aceea menționată de Barret-Kruse, 1994 și Koss & Butcher, 1986, O’Connell 1998, și

anume, că ,,fiecare persoană posedă resursele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă”.

Fiind nu doar în căutarea unui “megatrend” în psihoterapie, dar în special în căutarea unei terapii cât mai potrivite, am fost inspirată și de lucrarea “In Search Of Solutions- A New Direction In Psichotherapy” scrisă de Bill O’Hanlon și Weiner Davis (2003). Autorii menționați au afirmat că în activitatea lor s-au ghidat după principiul Zen, din lucrarea lui Suzuki ,“Zen Mind, Begginer’s Mind”: ,,În mintea novicelui există multe posibilități, în mintea expertului sunt puține.”(In the beginner’s mind there are many possibilities; in the expert’s mind there are few”. (Suzuki, 1970).

Am fost preocupată de dorința de a crea un cadru în care clientul să fie stimulat să caute singur nevoile și dorințele sale, să le înțeleagă, să acționeze și să le împlinească. Preocuparea mea generală a fost aceea de a găsi o terapie căt mai eficientă, cu rezultate satisfăcătoare și repede observabile, atât pentru client, cât și pentru mine ca terapeut.

Privind în ansamblu asupra tuturor motivelor menționate până acum, am descoperit că m-am implicat mai mult în propria explorare de sine și am ajuns la concluzia că motivarea inconștientă ar putea fi aceea că eu sunt de fapt în căutarea rezolvării propriilor probleme.

La fel de posibil este ca Michael Sussman să aibă dreptate cand spune că ,,unele dintre insight-urile cu privire la propriile motivații să devină accesibile în mod conștient, doar în ani de autoexplorare’’. (Sussman, M., B., 2011, p. 232).

Primele două capitole sintetizează informații științifice cu privire la psihoterapiile de scurtă durată în general, precum și evidențierea terapiei cognitiv-comportamentale de scurtă durată, și a celei centrată pe soluții.

Al treilea capitol are scopul de a defini și clasifica simptomatologia fobiilor sociale.

Al patrulea capitol se referă la abordarea psihoterapeutică legată de satisfacția în cuplu și probleme de comunicare maritală.

Al cincilea capitol și ultimul, are un demers aplicativ, prin abordarea psihoterapeutică a trei cazuri.

INTRODUCERE

Terapiile de scurtă durată au câștigat tot mai mult teren, după anii 1960. Numărul modelelor de terapie a crescut considerabil, de la 60, la peste 250. Cercetările efectuate în domeniul psihologiei conduc la concluzia că diversele sisteme terapeutice duc la rezultate aproximativ echivalente. Odată cu dezvoltarea acestor terapii, atenția terapeuților s-a focalizat pe prezentul ,,aici și acum”.

Caracterul eclectic datorat tehnicilor mixte, gradul mare de flexibilitate al abordărilor terapiei de scurtă durată, modelarea și caracterul normativ al demersului terapeutic, conceptualizarea fiecărui caz în parte prin individualizarea demersului terapeutic, stabilirea clară a obiectivelor și cuanti-ficarea acestora, sunt caracteristicile majore ale acestei abordări.

În cadrul terapiilor scurte există mai multe abordări terapeutice moderne, cum ar fi: terapia ericksoniană, hipnoterapia, terapia cognitiv-comportamentală (TCC), terapia rațional-emotivă, terapia strategică, terapia prin intervenție paradoxală, etc.

Noile intervenții de tip terapeutic care fac parte din ,,cel de-al treilea val” în psihoterapiile cognitiv-comportamentale, terapia prin acceptare și angajament (ACT), și mindfulness ( meditația bazată pe conștientizare, pun accent pe modul de conștientizare al gândurilor și evenimentelor neplăcute ale unei persoane, și relația sa cu acestea, prin concentrarea asupra stării de moment ,,aici și acum”.

Studiile efectuate asupra procesului psihoterapiei au arătat că eficiența psihoterapiei depinde în proporție de 40% de client, în proporție de 30% de relația pe care terapeutul o stabilește cu clientul, și doar în proporție de 15%, de tehnicile pe care terapeutul le utilizează. Ultimii 15% sunt reprezentați de expectațiile pe care atât clientul cât și terapeutul le au, referitor la demersul terapiei. În mod firesc, fiecare terapeut dorește să dețină ,,cheia” unei terapii eficiente pentru rezolvarea problemelor clienților.

Terapia de scurtă durată este o abordare potrivită contextului actual, în care efortul permanent de adaptare ,,din mers” la tot ce înseamnă nou, schimbările necesare aproape la tot pasul, sunt factori care antrenează și necesită adoptarea de noi comportamente funcționale. Metoda aleasă este de tip eclectic, îmbină psihoterapia, consilierea psihologică, conversația terapeutică, relaxarea, abordarea problemelor relaționale în general și în cuplu, cu scopul de a furniza o ghidare cât mai potrivită pentru problematica fiecărui client în parte.

Cuvinte cheie: fobie socială, stare de bine, disponibilități, resurse, soluții, relaxare.

I. ABORDAREA TEORETICĂ

Capitolul 1 – TERAPIA COGNITIV – COMPORTAMENTALĂ

1.1. Pledoarie pentru psihoterapiile de scurtă durată – Abordare generală

Studiile efectuate asupra creierului relevă că ,,porțiunile din creier care sunt răspunzătoare de producerea sentimentelor de emoție plăcută se activează când oamenii își închipuie că primesc o recompensă în viitorul apropiat dar nu și când își închipuie primirea aceluiași lucru în viitorul îndepărtat.” (Gilbert D., 2008, p.156).

Conform Marelui Dicționar al Psihologiei, psihoterapia este definită prin ,,orice utilizare de instrumente psihologice pentru tratarea unei maladii mentale, inadaptări sau tulburări psiho-somatice.” (Larousse 2006, p. 271).

La rândul său, Félix Guattari considera că toate formele de psihoterapie pot fi aduse la o ,,gestiune savantă” și pe cât posibil, îmbunătățită a relației interumane.

Psihoterapia este o metodă terapeutică care constă în intervenția psihologică realizată în mod știintific și spirit umanist. Domeniul psihoterapiei, se poziționează la demarcația dintre psihologie și medicină. Scopul acesteia este acela de a promova sănătatea, dorința de a trece peste momentele apăsătoare, triste și nesigure din viață, de a optimiza calitatea vieții, de a cultiva anumite comportamente sau abilități, de a obține o mai bună integrare de Sine și armonie în relațiile cu cei din jur. Toate acestea vor conduce la o mai bună echilibrare personală, la autocunoaștere și dezvoltare personală.

Psihoterapia nu este doar centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale, sau stări de suferință psihosociale, somatice, sau psihosomatice și comportamente disfuncționale, ci permite modificarea factorilor psihologici implicați în situații de risc. Intervenția psihologică este un proces planificat, dar flexibil, care oferă un cadru clinic și teoretic de aplicare a tehnicilor de intervenție într-o manieră adaptată nevoilor specifice fiecărui client.

Dafinoiu, I., (2000) consideră că relația terapeutică este cel mai important element în psihoterapie, că acesta reprezintă un factor comun în toate orientările terapeutice. Domnia sa este de părere că psihoterapia ar putea fi mai bine definită folosind termenul ,,psihoterapii”, datorită faptului că există numeroase orientări teoretice. Acest termen este evidențiat și de faptul că în psihoterapie, se utilizează mai multe tehnici: sugestie, hipnoză, restructurare cognitivă, etc.

Principiul care guvernează relația terapeutică este formulat de S. de Shazer astfel: "Nu există eșec, există feedback". Această abordare are la baza încrederea în resursele clientului și în dorința sa de vindecare, deoarece cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care deține problema respectivă.

În cadrul psihoterapiei se formează o relație interpersonală deliberată, între un psihoterapeut și client/pacient, cu scopul de găsi o soluție aplicabilă și folositoare la problemele de viață ale clientului. Resursele interioare de autocontrol și autovindecare de care dispune fiecare persoană, vor fi adesea activate în procesul terapeutic. În momentul în care un client spune ,,nu mai vreau să fiu trist sau depresiv!", el reactualizează toate situațiile în care s-a simțit nefericit, activeză insuccesele avute, lipsa lui de încredere, lipsa de speranță, etc. Adesea ne concentrăm eforturile pe eliminarea aspectelor negative din viața noastră dar ne focalizăm prea puțin pe amplificarea celor pozitive. În contextul terapiilor de scurtă durată nu mai este necesară povestirea în detaliu a istoricului insucceselor, limitărilor și neputințelor personale și totuși aceste terapii s-au dovedit la fel de eficiente în timp, ca și cele de lungă durată.

Terapeuții specializati în acest gen de terapie consideră că expertul în domeniul vieții sale este chiar clientul și firesc, acesta găsește singur cele mai bune soluții. Acest aspect, evidențiază faptul că ponderea cea mai mare în eficiența psihoterapiei o deține clientul.

Evidențierea succeselor, calităților, competențelor și posibilităților, accentul pus pe ceea ce merge bine și funcționează corespunzător în toată activitatea sa, provoacă individul la formulări și emoții pozitive de satisfacție, de utilitate, de mulțumire, de entuziasm, toate acele situații în care starea de bine este prezentă. Astfel, povestind despre realizările lui, subiectul va dezvolta imagini și emoții pozitive, iar comportamentul acestuia va deveni din ce în ce mai influențat de acest univers interior pozitiv. Acest mod de abordare schimbă modul în care clientul privește sau se gândește la evenimentele negative și astfel persoana nu se mai centrează pe aspectele neplăcute ale unei situații.

Psihoterapia de scurtă durată este orientată preponderent spre disponibilitățile clientului, pe resursele acestuia pentru a realiza schimbarea.

Un interes suplimentar în orientarea către acest tip de terapie, a fost motivația că aceasta este agreată de majoritatea clienților, datorită caracterului pragmatic și flexibil al acesteia.

Terapeutul urmărește reechilibrarea clientului, prin înlăturarea cauzelor simpomelor sau tulburărilor acestuia iar uneori, prin restructurarea personalității acestuia. Psihoterapeutul nu critică, nu judecă, nu evaluează, ci știe să asculte și respectă unicitatea și libertatea fiecărui individ. Rolul terapeutului este de a stabili cel mai adecvat cadru terapeutic, atât din punct de vedere teoretic, dar și metodologic și acțional.

Învățând să nu ne mai punem piedici nouă înșine, sau cum să depășim aceste piedici, ,,vom permite profundelor resurse de liniște și fericire din sufletul nostru să iasă la lumină, astfel ca noi să avem mai ușor acces la ele’’. (Williams,M., Teasdale, J., Segal, Z., Kabat-Zinn,J., Macovescu, A., 2013, p .136).

Principalele caracteristici ale terapiilor scurte propuse de Barret-Kruse, 1994; Koss & Butcher, 1986; O Cectul va dezvolta imagini și emoții pozitive, iar comportamentul acestuia va deveni din ce în ce mai influențat de acest univers interior pozitiv. Acest mod de abordare schimbă modul în care clientul privește sau se gândește la evenimentele negative și astfel persoana nu se mai centrează pe aspectele neplăcute ale unei situații.

Psihoterapia de scurtă durată este orientată preponderent spre disponibilitățile clientului, pe resursele acestuia pentru a realiza schimbarea.

Un interes suplimentar în orientarea către acest tip de terapie, a fost motivația că aceasta este agreată de majoritatea clienților, datorită caracterului pragmatic și flexibil al acesteia.

Terapeutul urmărește reechilibrarea clientului, prin înlăturarea cauzelor simpomelor sau tulburărilor acestuia iar uneori, prin restructurarea personalității acestuia. Psihoterapeutul nu critică, nu judecă, nu evaluează, ci știe să asculte și respectă unicitatea și libertatea fiecărui individ. Rolul terapeutului este de a stabili cel mai adecvat cadru terapeutic, atât din punct de vedere teoretic, dar și metodologic și acțional.

Învățând să nu ne mai punem piedici nouă înșine, sau cum să depășim aceste piedici, ,,vom permite profundelor resurse de liniște și fericire din sufletul nostru să iasă la lumină, astfel ca noi să avem mai ușor acces la ele’’. (Williams,M., Teasdale, J., Segal, Z., Kabat-Zinn,J., Macovescu, A., 2013, p .136).

Principalele caracteristici ale terapiilor scurte propuse de Barret-Kruse, 1994; Koss & Butcher, 1986; O Connell, în 1998, sunt:

– fiecare persoană posedă resursele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă;

– acceptarea modului în care clientul definește problema sa;

– formarea alianței terapeutice cât mai repede posibil;

– succesul este conferit clientului, terapeutul creează doar cadrul care să-i permită clientului să identifice și să utilizeze resursele pe care le are;

– evitarea angajării clientului la eforturi prea mari, altfel, ,,câștigurile” terapiei ar putea fi mai mici decât ,,investițiile" acestuia;

– descrierea unui comportament va fi mai ușor de admis decât personalizarea comportamentului clientului, în caz contrar, este posibil să se ajungă la învinovățirea acestuia;

– centrarea pe ,,aici și acum" face posibilă restrângerea incursiunilor în trecut, iar focalizarea se va direcționa doar pe problema actuală a clientului;

– existența unor obiective clare, specifice și concrete;

– schimbarea terapeutică va fi cu perseverență impulsionată prin provocări, nu va fi doar așteptată;

– responsabilitatea terapeutului este aceea de a influența clientul intr-o manieră deschisă.

Hoyt (1989), consideră că în spatele conceptului de psihoterapie scurtă se ascunde următorul mesaj: ,,Nu pierdeți timpul: prindeți momentul potrivit pentru a acționa", iar George W. Burns (2012) ne atrage atenția că uneori ,,soluțiile sunt chiar sub ochii noștri, numai că noi suntem prea obtuzi la minte și prea neatenți spre a le observa sau aplica”. (W. Burns, pag. 18).

Fiecare om este unic, la fel și problemele lui sunt unice, iar soluțiile pentru acestea sunt de asemenea, unice. Uneori, soluția problemei poate fi aflată doar prin extensia ariei de manifestare a strategiilor de succes pe care subiectul le-a utilizat deja. Pentru a găsi resurse, pentru a reduce tensiunile clientului, pentru ca obiectivele să devină mai clare și metodele de a le atinge mai ingenioase, am ales să administrez și sugestii în context hipnotic. Am considerat astfel că pot îmbunatăți rezultatele terapiei și voi putea spori astfel încrederea clientului în terapie și în terapeut.

Theodore Barber argumenta că ,,hipnoza poate genera motivații și așteptări pozitive care pot servi drept profeții autoîmplinite”, că aceasta ,,îi oferă terapeutului calea de a-i vorbi paci-entului în mod direct, într-o manieră extrem de semnificativă, care nu este posibilă într-o conversație obișnuită”. (Pintar J., Jay Lynn, 2012, p. 216) .

De cele mai multe ori, persoanele cu probleme nu-și pot mobiliza rapid și eficient resursele necesare readaptării stilului de viață cotidian. Diverse probleme, cum ar fi: singurătatea, dificultățile de relaționare, tristețea, melancolia, iritabilitatea, un nou serviciu, constrângerea, anxietatea de performanță, teama de examene, refugiul în mâncare, alcool sau droguri, dificultățile de somn, nevoia de diversitate, etc., antrenează stări de disconfort psihologic.

Lipsa soluțiilor generează deseori căutari interioare în speranța găsirii unui echilibru. Dacă dorim să ne simțim altfel decât până acum, dacă vrem să schimbăm ceva în viața noastră, suntem nevoiți să cercetăm câte puțin în interiorul nostru, pentru a ne înțelege mai bine. Nevoia de schimbare va antrena reajustarea scenariilor personale, la realitatea prezentă ,,aici și acum”. Adesea, descoperind cine suntem cu adevărat, putem să devenim ceea ce ne dorim să fim.

Stresul apare ca o reacție de adaptare la interacțiunea cu mediul, atunci cănd imaginea dorită sau anticipată de noi este diferită de realitate, când situația prin care trecem este în defavoarea noastră. Dorind să ne adaptăm la realitatea înconjurătoare fără resurse și soluții, favorizăm apariția distressului. Dacă lăsăm stresul să ne copleșească, acesta va influența negativ sistemul nostru imunitar, iar calitatea vieții noastre va avea de suferit. Când cineva spune că este trist, nefericit, sau furios, internalizează aceste lucruri, creează astfel la nivel cerebral o rețea neuronală solidă și astfel reușește să se simtă ca atare.

Astăzi avem o paletă diversă de opțiuni: putem lua medicamente, putem învăța cum să ne rezolvăm problermele, sau cum să ne diminuăm disconfortul, putem face chiar o combinație din medicație și ajutor terapeutic.

1.2. Diferența dintre psihoterapia scurtă față de alte tipuri de psihoterapie

Psihoterapia de lungă durată, este orientată preponderent asupra trecutului clientului, sursa problemelor actuale fiind căutată în copilăria acestuia. Simptomele clientului sunt analizate astfel încât să pună în vedere ceea ce se află în spatele lor, fără să trateze neapărat problema. Clientul este ajutat mai curând să înțeleagă în ce constă problema sa. Acest demers terapeutic necesită un timp destul de îndelungat, pune accentul pe explicații, iar, interpretările și analizarea problemei sunt instrumentele terapeutice de bază ale acestei abordări.

Descoperirea și discutarea unor experiențe neplăcute din trecut, retrăirea unor traume dureroase, tot acest stres terapeutic, poate fi însoțit de tristețe, iritabilitate, nervozitate sau sentimente negative, care pot înspăimânta clientul. De exemplu, psihanaliza clasică se bazează pe un model de ,,tip arheologic”, care consideră că “insightul” este cel care produce schimbarea. În acest caz, relația terapeutică este asimetrică, având la bază un model paternalist. Durata acestor terapii variază de la luni de zile, la câțiva ani, cu o frecvență care poate varia și ea de la 1-5 ședințe / săptamână, în funcție de profunzimea analizei.

Prin contrast, psihoterapia de scurtă durată este o metodă de tratament centrată pe prezent și pe viitor, iar soluționarea rapidă a problemei clientului este justificată de ritmul tot mai accelerat al vieții cotidiene. Costul mai mic al terapiei scurte, timpul redus acordat acesteia, rezultatele mai rapide în înlăturarea sau diminuarea simptomelor sau comportamentelor maladap-tative, precum și strategiile și abilitățile dobânditre în urma terapiei, sunt elemente importante agreate de majoritatea clienților.

Apărută pe terenul psihanalizei, psihoterapia de scurtă durată a luat forma terapiilor dinamice de scurtă durată. Demersul acestei terapii se axează pe instrucțiuni, are un caracter mai directiv, fiind orientat mai mult pe acțiune. Așa cum reiese și din denumirea ei, psihoterapia de scurtă durată presupune economie de timp, dar și economie de resurse, costuri reduse, se focalizează pe momentul ,,aici și acum”, care caută activ o soluție aplicabilă problemelor prezente ale clientului. Prin renunțarea la accentul pus pe cauzele și originea simptomelor din copilăria clientului, se diminuează interesul acordat factorilor care întrețin simptomele și centrarea se va orienta îndeosebi asupra mijloacelor de rezolvare a acestora. Psihoterapia scurtă se concentrează pe credința că schimbările rapide sunt posibile și că o schimbare oricât de mică, este totuși o schimbare, care va angrena la rândul ei alte schimbări benefice clientului.

Trăsătura esențială a terapiei centrate pe soluții (Solutionn Focused Therapy- SFT), este aceea că se centrează pe obiective și soluții și nu pe cauze și probleme. Această terapie pornește de la ideea conform căreia clienții își doresc o schimbare cât mai grabnică, respectiv o soluție la problema lor. Lipsa timpului necesar introspecției, viteza cu care se instalează stresul, frustrările și nevrozele de tot felul, necesită o mare rapiditate în găsirea soluțiilor potrivite pentru rezolvarea diverselor probleme inevitabile. Această terapie ajută clientul să descopere în el însuși resurse și să învețe strategii de funcționare la care să poată face apel ori de câte ori intră într-un impas. Aceste resurse ajută clientul să găsească răspunsuri și soluții la problemele sale, folosindu-se de experiența sa de viață, de aptitudinile, talentele, capacitățile și abilitățile sale. În acest fel se descurajează dependența față de psihoterapeut, întărind totodată credința că expertul în problema clientului poate fi însuși clientul.

În psihoterapia de scurtă durată, relația terapeutică este simetrică, de tip parteneriat. Orice comportament din partea clientului este primit de către terapeut ca semn al dorinței acestuia de colaborare, și nu ca rezistență.

Terapeutul informează, sfătuiește, ghidează și susține clientul pe tot parcursul terapiei. Scopul acestor terapii nu este atât de a vedea modul cum a apărut problema, ci mai ales, ce anume împiedică schimbarea și de a găsi răspunsuri și strategii menite să rezolve problemele clienților.

Potrivit lui Garfield (1986), durata scurtă a acestor terapii poate varia între 6-8 ședințe de psihoterapie. (Holdevici, I., 2011, p.11).

Totodată, terapia de lungă durată are la bază o singură tehnică, dar ,,în cadrul psihoterapiei scurte este necesară cunoașterea mai multor metode și tehnici de intervenție. (Holdevici, I., 2000).

Terapiile scurte actuale, includ mai multe sisteme terapeutice, cum ar fi: psihoterapia dinamică de scurtă durată, terapia rațional emotivă, terapia de orientare ericksoniană, psihoterapia prin intervenție paradoxală, psihoterapia de scurtă durată constructivist strategică, psihoterapia feministă, etc., și desigur, terapia cognitiv–comportamentală și cea de centrată pe obiective și pe soluții, la care vom face referire în continuare.

Hartland (1971), este de părere că indiferent de varianta de terapie abordată este necesar ca la începutul oricarei psihoterapii să obținem informații de la client, ,,conform unei scheme de anamneză”. (Holdevici, I., 1995, p. 69).

1.3. Terapia cognitiv–comportamentală

Această terapie își are originile în domeniul psihologiei cognitive, care pune accent pe rolul gândurilor asupra comportamentului, dar și în domeniul psihologiei comportamentale care este orientată către obținerea performanței.

,,Terapiile cognitiv–comportamentale sunt psihoterapiile cele mai utilizate pentru tratarea anxie-tății sociale.” (Andre Cristophe, Legeron P., 2011, p.150).

Deoarece persoanele anxioase social au tendința aproape constantă de a se retrage în solitudine, de a evita situațiile sociale, acest comportament poate deveni un automatism care poate fi tratat prin înfruntarea situațiilor temute.

În terapia cognitiv–comportamentală utilizată în cazuri de anxietate socială, terapeutul ghidează clientul în învățarea controlului asupra gândurilor negative și dezvoltarea unui ,,savoir faire relațional.” Clientul învață să răspundă concret la întrebările următoare:

Cum să facem să nu mai fugim?

Cum să comunicăm mai eficient?

Cum să gândim altfel? (Andre Cristophe, P. Legeron, 2011, p.151).

Totodată, psihoterapia cognitiv-comportamentală este utilă și în afecțiunile psihosomatice pentru: schimbarea atitudinii eronate și maladaptative; modificarea comportamentelor dăunătoare sănă-tății; restructurarea cognițiilor disfuncționale care generează aceste comportamente.

1.3.1. Rolul și atitudinea terapeutului de orientare cognitiv–comportamentală

Terapeutul deține un rol activ, mai directiv, ce implică o gamă largă de procese: ghidarea, orientarea, colaborarea, parteneriatul.

Dafinoiu, I, Lasylo Varga, J., (2005), sintetizează rolul și atitudinea terapeutului de orientare cognitiv–comportamentală, astfel:

1. Terapeutul cumulează toate datele obținute de la client și face o analiză funcțională a compor-tamentelor acestuia;

2. Terapeutul explică și informează clientul despre natura problemei sale;

3. Precizează simptomul țintă, distinge factorii de menținere și analizează beneficiile secundare ale acestora;

4. Selectează strategia terapeutică pe care o consideră potrivită pentru client;

5. Activează motivația clientului de a participa la terapie;

6. Folosește tehnica terapeutică aleasă;

7. Finalizează relația terapeutică conform contractului terapeutic.

Analiza funcțională a comportamentelor menționată la primul punct anterior, are scopul de a selecta cea mai bună intervenție menită să reducă comportamentul dezadaptativ. Această analiză funcțională presupune un ansamblu de proceduri menite să distingă cauzele inadecvate social, sau comportamentele dezadaptative, prin învățarea unor noi comportamente adaptative. Se face o analiză a modului în care persoana a dobândit acest comportament și a factorilor ce mențin în prezent acest comportament dezadaptativ.

Capitolul II

PSIHOTERAPIA CENTRATĂ PE SOLUȚII ȘI PE VIITOR

Psihoterapia centrată pe soluții și pe viitor, are la origine lucrările psihiatrului și psihoterapeutului Milton Erickson, acesta fiind considerat părintele hipnozei permisive, a terapiei scurte, a terapiei strategice, cât și părintele terapiei de familie. La acestea se adaugă eforturile echipei terapeutice din cadrul Institutului de Cercetări Mintale de la Palo Alto (oraș aflat lângă San Francisco). O contribuție însemnată o are și echipa Centrului de Terapie Familială Scurtă, (Brief Family Therapy Center) din Milwaukee, Wisconsin, din S.U.A., condusă de Steve de Schazer susținut și de soția sa, Insoo Kim Berg.

Hipnoza modernă ericksoniană este o terapie scurtă, centrată pe simptom, orientată spre obiectiv și presupune trăirea unor experiențe în transă, ca și cum am visa. Experiențele trăite sunt în funcție de metaforele, tehnicile, sau scenariile psihoterapeutice, care au rolul să activeze potențialul latent al clientului, resursele sale din subconștient. Terapeutul propune o abordare optimistă și pozitivă asupra oamenilor și consideră că inconștientul deține nenumărate resurse și strategii adunate și aplicate deja de oameni în trecut, pentru a face față unor situații dificile.

M. Erickson întărește ideea că fiecare persoană deține atât resursele cât și aptitudinile necesare rezolvării problemelor sale. Domnia sa consideră că orice persoană posedă bogate ,,rezerve de înțelepciune uitată care poate fi actualizată și valorificată.” (Holdevici, I., 2011, p. 258).

Adoptând o perspectivă paradoxală, terapia ericksoniană provoacă clientul să caute în el însuși resursele necesare schimbării așteptate. M. Erickson le spunea deseori pacienților săi în timpul transei: ,,Există lucruri pe care le știți, dar nu știți că le știți. Când veți ști ceea ce nu știți că știți, atunci vă veți schimba".

Este posibil ca uneori să privim prea de aproape o problemă, care ocupă o suprafață atât de mare, încât zonele laterale nu sunt explorate suficient. Acordând mai multă atenție acestor zone neexplorate, clientul va avea posibilitatea să privească mai atent de jur împrejur, să vadă și să aleagă din multitudinea de variante, pe aceea care i se pare mai potrivită. Aceste zone nedes-coperite și neexplorate încă, pot fi echivalentul metaforic al psihoterapiei scurte, orientată către resurse, posibilități, și soluții.

Orice persoană care se prezintă la cabinet pentru psihoterapie, este evident îndemnată de dorința către schimbare. Relația dintre client și terapeut de tip parteneriat, presupune ca ambii protagoniști ai relației să definească problema, să stabilească obiectivele, și tot împreună să decidă momentul în care terapia va fi încheiată.

Durata acestei terapii depinde de îndeplinirea obiectivelor și se poate desfășura pe o perioadă cuprinsă între 4 – 6 luni, în general cu ședințe săptămânale. Progresul terapiei este revizuit constant, iar intervențiile ineficiente vor fi eliminate.

Terapeutul este implicat în mod activ în tratament, el este cel care construiește terapia în funcție de realitatea unică a clientului. Este important ca terapeutul să clarifice ,,realitatea” pe care clientul și-o imaginează despre el, acest lucru înlesnind crearea unei relații constructive și satisfăcătoare. Datoria terapeutului este aceea de a-i oferi clientului sprijinul de care acesta are nevoie pentru a descoperi ce este important și semnificativ pentru propriul său stil și mod de viață. Terapeutul pornește de la principiul că subiectul aflat în terapie a făcut deseori în trecut, dovada unei funcționări adaptative și eficiente, iar efortul acestuia va fi acela de a ajuta clientul să-și deblocheze patternul arhaic, dezadaptativ. Rolul acestuia este de a influența atitudinea clientului și de a-l susține, în valorificarea resurselor personale, în vederea realizării obiectivelor stabilite. Astfel, terapia devine un proces de stimulare a resurselor existente, dar care au rămas mult timp nefolosite.

Carl R. Rogers spune ca un om educat ,, este cel care a învățat cum să învețe… și să se schimbe”.

,,În relația empatică a lui Rogers, terapeutul trebuie să fie transparent. Astfel, clientul va putea realiza același drum în viața curentă.’’ (Moreau A., 2007, p. 38).

La rândul lor, Frank Thomas și Thorana Nelson, în ghidul dedicat clinicienilor, indiferent de nivelul acestora de experiență, “The Handbook of Solution-Focused Brief Therapy” (2007), afirmă că precizia și transparența sunt caracteristici importante ale acestei psihoterapii, iar clienții sunt experții propriilor lor vieți.

Psihoterapiile scurte pun accentul pe dorința de a obține rezultate satisfăcătoare și rapide, care sunt folositoare în situațiile în care ne simțim inadecvat, când ceva nu merge conform dorințelor noastre, când suntem triști, nesiguri, dezorientați, etc. Aceste psihoterapii s-au dovedit utile pentru eliminarea rapidă a disconfortului datorat problemelor psihologice și permit aplicarea modificărilor comportamentale într-un interval scurt de timp, dar într-o manieră durabilă.. Terapiile scurte pun în acțiune un concept terapeutic condensat, care ,,are la bază puternice fundamente teoretice și metodologice logice și riguroase.”(I., Holdevici, 2011).

Terapiile de scurtă durată au ca punct comun o gamă largă de posibilități deoarece pot fi folosite mai multe tehnici specifice, cum ar fi: tehnica complimentării clientului, tehnica validării stării clientului din acel moment, tehnica normalizării, și scalarea.

Tehnica scalării se referă la schimbările pe care le obține clientul, care sunt conștientizate cu ajutorul scalei pe care terapeutul o folosește pentru a evalua procesul psihoterapeutic.

Psihoterapeutul se focalizează în special pe relevanța pe care o are obiectivul stabilit împreună cu clientul său, va fi atent pe tot parcursul psihoterapiei să urmărească aspectele pozitive din viața clientului, și să exprime reformulări la afirmațiile acestuia. Centrarea pe sine, pe senzațiile și sentimentele trăite, ne permite să fim mai conștienți de nevoile proprii, ne ajută să deținem un control mai bun asupra vieții noastre, chiar mai mare decât ne putem imagina. Asumarea responsabilității pentru problemele și sentimentele noastre permite ieșirea din impas.’’ (Moreau A., 2007, p. 50).

Alen H.Cohen este de părere că siguranța se află în fiecare dntre noi și nu este necesar s-o căutam la cei din jur. Noi suntem cei mai capabili să avem grijă de noi. Prin urmare, ar fi util să ne axăm pe ceea ce putem schimba în situația prezentă și cea viitoare. ,,Descoperă legătura-cheie dintre credințele si experiența ta și vei scăpa de programarea care ți-a alterat viața.’’ (Cohen A.,H., 2013, p.80).

În cadrul terapiei centrate pe soluție accentul se pune pe responsabilitatea clientului pentru întâmplările vieții, pe descoperirea resurselor proprii ale acestuia, pentru a deveni inde-pendent emoțional, mental și spiritual.

Nu orice persoană care vine la terapie este un candidat pentru schimbare. Heraclit afirma că nu este posibil să intrăm de două ori în același râu, deoarece acesta este permanent curgător. Acceptând faptul că schimbarea este permanentă, vom putea avea o atitudine mai flexibilă asupra schimbării și implicit asupra acțiunilor noastre. Ca și client, este important să fii conștient că ai o problemă, să fii disponibil să acționezi asupra acesteia, să accepți ideea că schimbarea este posibilă, dar și să te vezi pe tine însuți ca fiind parte a soluției.

Terapeutul ghidează demersul terapiei, dar clientul este acela care va trebui să găsească cheile potrivite pentru a pătrunde în universul său interior, în vederea rezolvării dificultăților cu care se confruntă. Terapeutul va ghida clientul să-și clarifice obiectivele și să le organizeze, astfel încât acestea să devină realizabile.

Relația dintre client și terapeut este o relație de colaborare strânsă, deoarece cei doi vor lucra împreună pentru a identifica resurse și pentru a găsi cele mai bune soluții. Soluțiile ipotetice la problema clientului pot fi identificate cu ajutorul ,,întrebării-miracol" și a feed-back-ului pe care clientul îl oferă la această întrebare.

2.1. Intervențiile în psihoterapia centrată pe soluție și pe viitor

Intervențiile în psihoterapia centrată pe soluție și pe viitor pot fi de mai multe feluri:

1. Schimbarea modului de percepere a problemei care devine posibilă prin lărgirea câmpului atenției, sau schimbarea canalului senzorial;

2. Schimbarea de pattern se referă la intervențiile în cadrul frecvenței acțiunii problematice, a ordinii evenimentelor, sau a duratei de manifestare;

3. Interventiile de tip metaforic sunt modele specifice terapiei ericksoniene. Aceste intervenții pot fi folosite atunci când rațiunea nu găsește soluții eficiente la probleme. Intervențiile de acest gen depășesc limita psihoterapiilor scurte orientate pe soluție.

Cu ajutorul metaforei ne putem angaja mai ușor în găsirea soluțiilor la problemele cu care ne confruntăm. Scopul terapeutului este de a ajuta clientul să-și definească obiectivele cât mai exact și poate doar sugera asupra cărui fapt ar fi util să lucreze.

De exemplu, pentru un client care are ca obiectiv optimizarea unei probleme de relaționare, o metaforă constructivă va depăși rezistența, va oferi o nouă perspectivă, va construi așteptarea și va menține autonomia clientului.

2.2. Etape și principii specifice terapiei centrate pe soluții

Ca etape ale demersului specific terapiei centrate pe soluții, meționez:

Interviul privind problemele cu care se confruntă clientul;

Depistarea celor mai potrivite soluții care ar putea funcționa pentru el;

Întrebarea miracol.

Principiile aflate la baza psihoterapiei centrate pe soluții au valoare pragmatică, stimu-lează gândirea și libertatea de creație, ghidează demersul terapeutic, evidențiat prin următoarele:

1. Clientul este expert în problema sa, el este cel care deține ,,capitalul” necesar rezolvării problemelor cu care se confruntă, el știe cel mai bine ce și cât dorește să schimbe;

2. Terapeuul identifică schimbarea pe care clientul o poate realiza. Această schimbare se află în strânsă legatură cu motivația acestuia pentru schimbare;

3. Terapia este focalizată spre ceea ce este realizabil și abordabil pentru client;

4. Terapeutul pune accent pe recunoașterea aspectelor pozitive și funcționale ale persoanei aflată în terapie. Vizualizarea problemei ca fiind rezolvată, este facilitată și de folosirea verbelor la viitor. Astfel, clienții pot experimenta procesul pe care îl descriu;

5. Soluția poate fi independentă sau nu, de problemă, iar construirea acesteia se face fără a analiza problema în profunzime;

6. Excepțiile sugerează adesea soluțiile. Terapeutul încurajează clientul să construiască ,,excepții” la problema sa, sugerând ca acestea să fie aplicate cât mai des, pentru a-l ajuta să amplifice credința că problema poate fi controlată.

Prin exemplificare putem atrage atenția clientului cum se comportă cineva care nu are probema pe care o are acesta. Astfel, terapeutul va ajuta clientul să perceapă și alte aspecte sau fațete care împreună alcătuiesc ansamblul problemei și să observe momentele în care aceasta nu există. Flexibilitatea dobândită prin schimbarea perspectivei și implicit a acțiunilor, va influența pozitiv interacțiunile viitoare cu toți ceilalți, deoarece orice modificare produsă la o persoană, va atrage firesc, schimbări și în comportamentul celor din jur.

În contrastul dintre trecut și prezent, dintre copilărie și maturitate există adesea în fundal momente supărătoare și anxiogene. Aceste ecouri ale trecutului sunt cu atât mai deranjante, dacă există un coflict între proiecția în viitor și lipsa resurselor de concretizare a scenariilor pozitive ale persoanei. Tehnicile de management al stresului sunt utile în orice plan de schimbare. Acestea au rolul de a ajuta clientul să abandoneze deprinderile dezadaptative, să le înlocuiască și să stocheze deprinderi noi, adaptative. Acest proces va permite o armonizare și ajustare eficientă a comportamentului, prin schimbarea reacțiilor subiecților la împrejurările exterioare.

Întrebările cheie vor fi formulate în funcție de ceea ce dorește clientul să obțină prin terapie. De exemplu, în cazul unei persoane cu anxietate putem întreba: ,,Cum altfel te vei comporta când nu vei mai fi anxios?”; ,,Ce comportamente și ce acțiuni noi vei face în locul celor care le practici acum?”

Conform aceluiași model, dacă o persoana timidă spune că dorește să fie curajoasă și cu mai multă încredere în ea, vom întreba: ,,Cum te vei comporta când vei fi curajoasă?”; ,,Cum anume altfel decât până acum, te vei manifesta când vei avea mai multă încredere în tine?”

Răspunsurile la acest gen de întrebari vor descrie comportamente concrete, observabile și ușor de evaluat. Odată modificate, aceste comportamente vor conduce la dispariția problemei. Prin descrierea acestor comportamente se creează un context favorabil pentru acțiune. O persoană care își imaginează acțiunile pe care urmează să le facă, va dezvolta imagini pozitive asupra viitorului, deoarece activează în mod inconștient micromișcări corespunzătoare acestor acțiuni. Prin descrierea viitoarelor acțiuni pozitive, subiecții își planifică inconștient comportamentul, iar viitorul acestora are tendința de a se transforma în ,,profeție autoîmplinită".

Ca și în terapia cognitiv-comportamentală, scopurile vor fi exprimate în termenii acțiunii. Astfel, dorințele exprimate în termenii unor stări mai greu de observat și evaluat, vor fi operaționalizate în comportamente specifice care vor ghida demersul terapeutic.

Procesul terapeutic începe chiar din momentul stabilirii acordului dintre client și terapeut și decurge către rezolvarea problemei clientului. Identificarea schimbărilor care ar trebui să se producă pentru ca scopurile să fie atinse, determină demersul de planificare a intervenției.

De obicei, problemele cu care se prezintă clienții, sunt numeroase. Atât clientul cât și psihoterapeutul colaborează la stabilirea priorităților. Odată stabilite, acestea vor fi grupate astfel încât să fie posibilă identificarea inter-relaționărilor dintre problemele observate, sau declarate direct de subiect. Este esențial să se țină cont de ce anume își dorește clientul să obțină în urma terapiei. Este util să existe o distincție între ceea ce clientul dorește ca terapeutul să facă pentru el și ceea ce se poate face în mod real. Este benefic ca opțiunile să fie în concordanță cu așteptările clientului, al timpului alocat, a resurselor necesare și a celor disponibile.

Planul de acțiune cât și planificarea intervenției terapeutice, evoluează gradat. Dorința de schimbare necesită conștientizarea faptului că implicarea personală este absolut indispensabilă. Schimbarea este un proces complex, care necesită onestitate, voință, flexibilitate, dar în special acțiune. Conștientizarea propriului mod de a fi, va activa în interiorul nostru schimbarea pe care ne-o dorim.

Demersul intervenției va fi determinat de activități care vor fi efectuate de către client și îndrumate de terapeut

Temele pentru acasă vor fi ,,mulate pe necesitățile individualizate ale subiecților”, au un ,,rol extensiv, în sensul prelungirii travaliului” terapeutic în afara cabinetului, cu rolul de a exersa ,,în situații reale, abilități, competențe, atitudini dobândite sau reîntărite.”(B. Crăciun, 2014, p.123).

Compton și Gallaway sunt de părere că descrierea în scris a rezolvării unei probleme este lineară, însă aplicarea ei în viața reală deseori este circulară. Astfel, în oricare etapă clientul și terapeutul se pot deplasa în buclă, înapoi în trecut, sau pășesc în viitor, atunci când circumstanțele necesită acest lucru. (Compton, B.R., & Galaway, B., 1994, Social work processes, 5th ed.).

Capitolul III

TULBURĂRILE ANXIOASE – Fobia socială

3.1. Definiție, prevalența și elemente de diagnostic

Marele dicționar al Psihologiei definește fobia socială ,,printr-o evitare a situațiilor în care subiectul va fi observat și criticat de alte persoane.” La fel ca și în fobiile simple, aceste situații pot fi neobservate de către anturaj, atâta timp cât ,,subiectul cu prețul strategiilor psihic epuizante, ajunge să se sustragă acestor situații sociale.” (Larousse, 2006, p.475).

Marele psihiatru francez Pierre Janet, a fost primul care a descris încă din 1909, ,,fobiile de situațiile sociale”. Caracterul esențial care stă la baza acestor ,,fenomene terifiante este acela de a fi în fața oamenilor, de a fi în public, de a trebui să acționeze în public”. (Andre C., Legeron P., 2011, p.23) .

Dr. Hicks James Whitney, asistent de psihiatrie la Universitatea New York, denumește anxietatea socială sau fobia socială, ca fiind o tulburare de anxietate, manifestată prin teama intensă a unui individ de a fi ,,examinat sau umilit în public“. Potrivit domniei sale, ,,aproximativ 2% din oameni suferă de fobie socială la un moment dat, deși doar unul din zece manifestă unele simptome.”(Hicks J.W., 2012, p. 146).

Persoanele afectate de fobie socială ,,depun un efort substanțial pentru a evita situațiile sociale”, iar temerile lor sunt diferite. Teama poate fi ,,limitată la vorbitul în public”, poate fi manifestată în ,,alte situații specifice,” sau situații ,,în care ar putea interacționa cu alte persoane”. (David D.,2008, p. 219).

Prevalența pe viață a acestei tulburări se încadrează între 3% – 13%, conform datelor pre-luate din Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburarilor Mentale. (DSM IV TR).

Criteriile de diagnostic sumarizate pentru (300.23), Fobia Socială (Anxietatea socială) conform DSM IV TR, p.450:

A. Frică persistentă și marcată față de una sau mai multe situații sociale sau de performanță, care implică expunera unei persoane în fața unor oameni nonfamiliari, sau face posibilă examinarea de către alții. Persoana se teme, va acționa sau va afișa simptome anxioase care-l vor face să se simtă umilit sau jenat.

B. Expunerea la situația socială temută provoacă aproape invariabil anxietate, ce poate lua forma unui atac de panică care poate fi limitat situațional, sau predispus situațional.

C. Persoana recunoaște că frica sa este excesivă sau nejustificată.

D. Situațiile sociale sau de performanță de care individul se teme, sunt evitate sau suportate cu o anxietate sau detresă intensă.

E. Situațiile temute (evitarea, anticiparea anxioasă sau detresa în situațiile sociale sau de performanță), interferează semnificativ cu rutina normală, cu funcționarea profesională sau activitățile ori relațiile sociale sau există o detresă marcată în legătură cu faptul de a avea fobia.

F. La persoanele sub 18 ani, durata este de cel puțin 6 luni.

G. Frica sau evitarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe sau a unei condiții medicale generale și nu este explicată mai bine de altă tulburare mentală.

H. Dacă este prezentă o condiție medicală generală ori altă tulburare mentală, frica de la criteriul A, este fără legătură cu aceasta (de exemplu, frica nu este de trernor în maladia Parkinson).

De specificat când este generalizată: în acest caz include mai multe situații sociale (se poate lua în considerație, diagnosticul adițional de tulburare de personalitate evitantă).

Notele specificate pentru copii nu au fost inclus în aceste criterii.

3.2. Elemente și tulburări asociate

Printre elementele asociate fobiei sociale sunt incluse: sensibilitatea mărită la critică, stima scăzută de sine, sentimentele de inferioritate, teama de evaluarea negativă sau de rejecție din partea celorlalți. La acestea se adaugă lipsa aptitudinilor sociale care se manifestă în special prin contactul vizual redus, sau semne observabile ale anxietății, ca de exemplu mâini transpirate, voce tremurată, bâlbâială. etc.

Fobia socială poate fi asociată cu tulburări comorbide. Cele mai frecvente tulburări comorbide sunt: tulburarea de personalitate evitantă și tulburarea de personalitate obsesiv–compulsivă, ambele situate pe Axa II (Leahy R., Holland,S., J., 2012, p.153).

Deoarece nu s-au remarcat diferențe calitative între subiecții cu fobie socială cu tulburare de personalitate evitantă și cei fără, se poate lua în considerare că ,,tulburarea de personalitate evitantă reprezintă o formă severă a fobiei sociale (Heckelman & Schenier 1995).

Diagnosticul diferențial în anxietatea socială se face cu:

1. panica cu agorafobie; 2. agorafobia fără istoric de panică; 3. anxietatea de separare; 4. anxietatea generalizată sau fobia specifică; 5. tulburarea de dezvoltare pervazivă și tulbura-rea de personalitate schizoidă; 6. tulburarea de personalitate evitantă; 7. anxietatea de funcți-onare, frica de scenă (tracul) și timiditatea.

3.3. Tipuri de fobii sociale

Fensterheim și Baer (1977, pp. 298-299) au identificat mai multe tipuri de fobii sociale, printre care :

1. Fobia de a fi privit;

2. Teama că ceilalți din jur observă că subiectul este nervos;

3. Teama ca individul va fi ,,prins” într-o relație apropiată;

4. Fobia de a fi ,,descoperit”;

5. Fobia de sentimente negative;

6. Teama de singurătate;

7. Fobia subiectului că nu va putea comunica cu ceilalți;

8. Teama de ridicol.

Autorii fobiilor anterior enumerate, sunt de părere că acestea sunt reprezentative pentru extin-derea ,,claustrofobiei la relațiile sociale”, deoarece ,,subiectul generalizează teama de a fi prins în capcană la situațiile sociale.” (Holdevici, I., 2011, p. 92).

Toate aceste temeri determină subiecții să evite asfel de situații, aceștia își reprimă dorințele, se străduiesc să fie amabili, să se facă plăcuți, uneori cu riscul de a-și pierde demnitatea, sau cu riscul să devină tot mai inhibați. Teama de ridicol inhibă creativitatea persoanelor care suferă de aceste temeri, transformându-le în persoane plicticoase și neinteresante.

Factori comportamentali

Teoria bifactorială a lui Mowrer (1960), ne ajută să înțelegem cum se formează procesele de condiționare și menținerea fobiei sociale. În cadrul unor interacțiuni sociale poate apărea trăirea unui eveniment traumatic, sau stânjenitor. Acest fapt poate duce la dobândirea unor răspunsuri condiționate anxioase, iar persoana în cauză poate experimenta sentimente de jenă sau umilire care ulterior pot fi incluse în situații sociale similare, ca răspunsuri condiționate. Aceste frici condiționate de situațiile sociale sunt menținute prin evitare. Evitarea situațiilor temute scade nivelul de anxietate, dar în același timp întărește evitarea comportamentului.

Există două metode comportamentale care și-au dovedit eficacitatea pentru ameliorarea fobiei sociale și care se bazează pe modelele condiționării, și anume:

1. expunerea

2. tehnicile de relaxare

Primul procedeu implică expunerea repetată a subiectului la stimulii de care se teme, până când anxietatea lui se va reduce. Expunerea poate să se producă în imaginar, unde subiectul își imagi-nează situația temută, sau in vivo, cînd subiectul se implică în situațiile sociale temute, în mod direct, în afara cabinetului terapeutului.

Factorii cognitivi

Factorii cognitivi sunt incluși în criteriile de diagnostic DSM-IV pentru fobia socială și se referă la convingerea subiecților că sunt judecați negativ de către ceilalți.

Distorsiunile cognitive ale pacienților cu fobie socială sunt conceptualizate pe trei niveluri:

1. gânduri automate distorsionate;

2. convingeri subiacente dezadaptative;

3. scheme disfuncționale.

La baza gândurilor și convingerilor automate stau: ,,standardele perfecționiste exagerate, vizând performanțele în general și/sau nevoia excesivă a acceptării și aprobării de către ceilalți.” (Leahy R.,L., Holland, S., J., 2012, p. 157).

3.4. Terapia fobiilor sociale

Cauze și mecanisme psihologice specifice fobiilor sociale

De cele mai multe ori, fobiile sociale sunt declanșate de traume sau conflicte care-și au originea în copilărie. Teoriile behavioriste susțin că fobiile sunt conduite dezadaptative învățate. La rândul ei, psihanaliza freudiană are în vedere faptul că fobiile sunt modalități de manifestare ale isteriei.

Teama este primul semnal de alarmă care modifică starea fizică și psihică a individului. Teama de a fi judecat, analizat, ,,cercetat ca sub lupă”, sau respins de ceilalți, conduce la evitarea situațiilor în care pericolul de a fi criticat, batjocorit, sau evaluat negativ, ar putea apărea. Ca urmare, evitarea durerii asociată cu anxietatea determină izolarea de societate și restrângerea contactelor cu ceilalți oameni.

Indiferent de varianta în care au fost însușite fricile sociale, ele se mențin prin evitarea situațiilor sociale. În acest fel evitarea îi ajută pe acești indivizi ,,să experențieze evenimente sociale fără să aibă consecințe negative, menținând astfel fricile condiționate”. (Leahy R.,L., Holland,S., J., 2012, p.156).

Fobia socială apare și ia amploare destul de timpuriu, iar temerile se pot instala prin mai multe căi:

1. Prin transmiterea intergenerațională (între generații) și transgenerațională (de-a lungul genera-țiilor familiei). Modul în care părinții relaționează și interacționează cu copilul, între ei dar și cu persoanele din jurul lor, este perceput de acesta chiar din primele luni de viață. Dezvoltarea ulterioară a copilului, modul în care acesta construiește relații cu cei apropiați, cu mediul social, reflectă tiparele învățate și introiectate la nivel inconștient. Acesta este modul incipient de a dobândi o atitudine retrasă și temătoare.

2. Prin factorii de mediu predispozanți, ce corespund perioadei în care se instalează primele contacte sociale. Un teren sensibil, un părinte autoritar, excesiv de critic, aspru, sau absent în relația cu copilul la care se adaugă un mediu constrângător, sunt tot atâtea premise ca viitorul adult să dezvolte această tulburare.

Atunci când copilul merge pentru prima dată la creșă, sau la grădiniță, un rol major îl dețin și educatorii care interacționează cu copilul. Un mod de interacțiune auster, o comunicare afectivă limitativă, care creează restricții, sunt pașii care conduc la instalarea emoțiilor negative asupra tânărului membru al societății.

Kagan et al. (1988), în lucrarea despre inhibițiile comportamentale, au admis că la copiii mici, încă de la vârsta de doi ani, un oarecare ,, stres cronic de mediu” a acționat ,,asupra, dispoziției temperamentale de origine pentru a se obține un comportament rușinos, timid și liniștit”. Kagan și colegii lui, consideră ca factori de mediu predispozanți: ,,umilința și criticile aduse de adulți, certurile părinților și moartea unui părinte sau separarea.” (Gabbard, G.O., 2014, p. 254).

Teama de interacțiuni sociale afectează o mare parte din populație și poate evolua de la sociofobie (anxietate socială), până la tulburare de personalitate evitantă.

Sunt puțini oameni care n-au prezentat niciodată simptome specifice acestei tulburări. Inevitabil, pe parcursul existenței lor, oamenii se confruntă cu diverse temeri. Deși au avut emoții, aceștia s-au descurcat foarte bine, depășindu-le cu succes.

Fobia socială este un mecanism inconștient de apărare, în scopul de a ne proteja de ceva traumatic, greu de suportat, cu rădăcini în trecut. În urma unei experiențe traumatice, se poate instala o stare de timiditate care cronicizată, poate declanșa fobia socială. Aceasta presupune diferite simptome, care se pot manifesta prin: înroșirea feței, voce tremurată, bâlbâială, nod în gât, transpirații calde sau reci, uscăciunea gurii, puls accelerat, amețeală, palpitații, dificultăți de concentrare, sau chiar senzație de sufocare, în contextul unor situații relaționale.

Acest disconfort intens resimțit în situații de panică în context social, poate fi însoțit de mai multe temeri, adesea nejustificate, cum ar fi:

– teama de a-și manifesta emoțiile;

– teama de a fi analizat, judecat, sau evaluat ca penibil, prost, incompetent, fără valoare, etc.;

– teama de a iniția și întreține raporturi interpersonale armonioase;

– teama de a vorbi in public, sau uneori chiar jena de a mânca în public;

– evitarea interacțiunilor sociale sau limitarea acestora;

– tendința de izolare, dar și teama de singuratate;

– teama de a fi respins sau de a fi privit, sunt datorate tot fricii de reacție a interlocutorului.
Timiditatea și fobia socială sunt două trăsături distincte. Persoanele timide întâmpină dificultăți în confruntarea și comunicarea cu ceilalți, datorită unui consum nefiresc de energie emoționlă. Prin contrast, persoanele cu fobie socială prezintă disfuncționalități în capacitatea de integrare în relații sociale.

În ceea ce priveste incapacitatea de integrare în social, un rol important îl deține accentul pus pe imperativul "trebuie", dar și pe modelul "pedeapsă–recompensă", modalități care intensifică șansele dezvoltării și întreținerii unei stări de timiditate excesivă.

Rezultate eficiente în psihoterapia fobiilor sociale s-au obținut prin tehnicile cognitiv comporta-mentale, cele de NLP, și hipnoza clinică.

Planul de acțiune este realizat prin următorii pași:

1. Explorarea resurselor clientului și a rezistențelor la schimbare;

2. Întocmirea și dezvoltarea planului de acțiune și evaluarea șanselor de succes;

3. Aplicarea planului propriu zis;

4. Evaluarea rezultatelor.

Pe parcursul îndeplinirii planului de acțiune pot să apără obstacole. În acest caz se va ține cont de dorințele clientului, nevoile de intervenție decurgând din identificarea problemelor acestuia. Demersurile următoare vor fi consolidate pe resursele reale existente ale clientului. Obiectivele vor fi clare, măsurabile și realiste, pentru client.

Circumscrierea problemei țintă, se face selectând dintre multiplele probleme supărătoare, pe cele generează cea mai mare îngrijorare pentru client. Ulterior, pot fi abordate și următoarele probleme, cu condiția ca numărul de ședințe stabilite de comun acord cu clientul, să permită acest lucru. Cei doi parteneri ai relației examinează problemele prioritare identificate, pe criteriul care dintre acestea dacă nu ar fi abordată, ar putea avea urmările cele mai negative, și care dintre probleme, dacă ar fi abordată ar avea cele mai pozitive efecte pentru client.

Vor fi luate în calcul posibilitățile și variantele de schimbare și în funcție de acestea se vor adopta cele mai adecvate obiective de intervenție.

Gradul înalt de motivare al clientului va declanșa și susține acțiunea. Motivația este aceea care reușește să ,,trateze” două tipuri de probleme:

1. Activează organismul la stadiul care declanșează energia amplitudinii comportamentului;

2. Schimbă comportamentul în direcția dorită.

Prin orientarea activității spre un scop, motivele se restructurează generând alte noi motive. Acest parcurs schimbă sensul direcției, trecând de la motive la scop, dar și invers, de la scopuri la motive. Astfel, schimbarea clientului nu urmează doar drumul către ,,trebuință-tendință-dorință-țintă, dar parcurge și drumul opus, care debutează cu ,,trebuie” cu determinanți valorici care prin interiorizare produc noi motive și trebuințe.” (Popescu-Neveanu, P., 2013, p. 710).

Scopurile eficiente formulate în termenii ,,aici și acum", vor dezvolta sentimentul că ele pot fi controlate. Dacă scopurile nu sunt concrete, sunt vagi, imaginea despre ele va fi confuză. Scopurile eficiente sunt cele care declanșează acțiuni care conduc către schimbare. Este necesar ca subiectul să știe clar ce anume trebuie să facă și ce poate să facă pentru rezolvarea proble-melor, atunci cand pleacă din cabinetul terapeutului. Necesitatea angajării imediate în acțiuni ce determină atingerea obiectivelor, este evidențiată și prin binecunoscuta zicală: ,,nu lăsa pe mâine ce poți face azi!".

Scopurile specific descrise vor orienta mai adecvat comportamentul subiectului. De exemplu, în cazul unei cliente care dorește să slăbească, obiectivul ,,în următoarea perioadă voi slăbi 7-10 kg", are ,,slabe” șanse să fie atins, deoarece nu este formulat în maniera "aici și acum”, iar numărul kilogramelor este vag specificat. În schimb, șansele sale de a slăbi vor crește dacă obiectivul său va fi formulat clar, astfel: ,,vreau să slăbesc 7 kg și pentru a realiza acest obiectiv, începând chiar de astăzi, renunț la dulciuri și voi face gimnastică câte 30 de minute zilnic!" Această reformulare evidențiază cu precizie momentul, contextul, dar și acțiunile care vor fi inițiate pentru realizarea acestui obiectiv.

Conform acestui model, pentru a stimula asertivitatea, termenul va fi operaționalizat în acțiuni cât mai specifice, dirijate înspre obținerea anumitor reacții, pentru atingerea obiectivului: să spui celorlalți cum ai vrea să fii tratat, să-ți afirmi dreptul de a face greșeli, să nu fii neapărat de acord cu cineva, să te exprimi onest, să pui capăt relațiilor care nu-ți mai dau satisfacție, să fii sincer și să spui “NU”, când simți acest lucru, cu riscul de a-i supăra pe ceilalți, să-ți trăiești viața așa cum consideri că este mai bine pentru tine. Chiar dacă nu ești perfect, ai tot dreptul să nu fii perfect, ai dreptul să ai o părere bună despre tine. În plus, este util ca aceste acțiuni să fie adesea repetate, în repere orare precise, dacă este posibil.

Noi toți ne-am născut asertivi. Copii fiind plângeam când aveam un disconfort, sau atunci când ne doream ceva, exprimând liber emoțiile noastre. Ulterior, ne-am aclimatizat emoțiile conform răspunsurilor primite din mediul înconjurător. Dacă am fost învățați de părinți că întotdeauna trebuie să-i mulțumim pe ceilalți, atunci este firesc să fie dificil să fim asertivi, atunci când trebuie să ne exprimăm ceea ce dorim.

Există subiecți care-și exprimă dorința ca cei din jurul lor să se schimbe. Terapia nu va avea rezultate pozitive în cazul în care subiectul dorește ca o persoană apropiată să se schimbe. Subiectul poate fi ajutat să conștientizeze că prin schimbarea lui va declanșa în cele din urmă și schimbarea celorlalte persoane, deoarece comportamentul nostru este un răspuns la compor-tamentul celorlalți. Perspectiva sistemică evidențiază că părțile unui întreg sunt interconectate astfel încât schimbarea oricărui element va antrena automat schimbări și în alte părți ale sistemului. Schimbând doar o singură piesă dintr-un puzzle, obținem o imagine diferită.

Noi creem în fiecare clipă prin gândurile, sentimentele, și emoțiile pe care le trăim. Creator fiind, omul se poate reinventa, poate crea stări și atitudini pozitive.

Capitolul IV – SATISFACȚIA ÎN CUPLU

4.1. Statutul marital și starea de bine

Psihosociologia familiei definește cuplul ca fiind o „ structură bipolară, de tip bio-psiho-social”. Rolul conjugal (de partener), presupune atât dezvoltarea partenerilor ca individualități biologice, afective și sociale, dar și impulsionarea funcțională reciprocă a fiecăruia, unul prin intermediul celuilalt, prin folosirea tuturor resurselor personale.

Nevoia fundamentală de afecțiune necesară oricărei ființe, determină nevoia adultului de a-și petrece timpul și de a trăi alături de o singură persoană. Această nevoie de a primi și împărăși afecțiune, conduce firesc spre oficializarea relației, și implicit, la întemeierea familiei. Prin intermediul căsătoriei liber consimțite și statuată prin lege, cuplul erotic devine cuplu conjugal. Statutul marital implică un proces interpersonal de maturizare a personalității fiecărui partener în parte, de autocunoaștere, potențare, reglare, direcționare și redirecționare permanentă, de sporire a tendințelor inconștiente, prin intercunoaștere.

Beneficiile majore ale căsătoriei sunt provocarea, manifestarea și dezvoltarea noastră ca ființe umane, prin intermediul experimentării rolurilor conjugale și parentale. Această provocare continuă contribuie la autodezvoltarea și autoevoluția partenerilor.

Relația dintre doi parteneri de cuplu devine ,,o relație psihologică” între două persoane conștiente, de sex opus (în general), care presupune o întregire și definire a personalității diadei conjugale. Toate acestea aduc ca ,,zestre”, un profit de valoare, pentru fiecare membru al diadei conjugale, o creștere personală prin experimentarea și provocarea continuă a rolului conjugal și implicit parental, atunci când apar copiii. Relaționarea cu soțul/soția, implică manifestarea, dar și dezvoltarea noastră ca ființe umane. Aceast lucru contribuie la o bună cunoaștere de sine, dar și a partenerului; satisfacerea reciprocă a nevoilor afectiv-sexuale, a intereselor și aspirațiilor comune sau individuale, prin susținere reciprocă în efectuarea activităților familiei, prin modelarea intimității și a vieții de cuplu pentru familiile cu sau fără copii.

Există astăzi o diversitate destul de mare de structuri și modele familiale, față de cele care existau cu mulți ani în urmă, datorită schimbărilor majore ale societății, survenite pe diverse planuri: economic, social, psihologic, sau spiritual.

În urma unui studiu longitudinal realizat pe o perioadă de 17 ani, Frey, B. S. și A. Stutzer (2006), evidențiază la secțiunea socio–economia fericirii (“The Socio-Economics of Happiness”), sub titlul ”Does marriage make people happy, or do happy people get married ?”(Căsnicia îi face pe oameni fericiți, sau oamenii fericiți se căsătoresc ?), relația cauzală dintre fericire, starea de bine și statutul marital. Autorii studiului menționează faptul că există totuși diferențe între cupluri, în ceea ce privește modul cum sunt percepute beneficiile vieții în doi. Ca și beneficii majore sunt menționate potențialul financiar mai mare și diviziunea muncii, aceste aspecte fiind agreate mai mult de femeile căsătorite. În contrast, s-a constatat o scăzută satisfacție a vieții și un efect negativ asupra cuplului, acolo unde există mari diferențe între parteneri, în ceea ce privește nivelul lor educațional. (The Journal of Socio-Economics,Volume 35, Issue 2, Pages 171-398, April 2006).

Rezultatele mai multor studii în acest domeniu relevă că persoanele căsătorite sunt mai puțin predispuse la depresie, tristețe, sau boli, cum ar fi cancerul, hipertensiunea, sau bolile vasculare, că acestea au mai multe șanse de supraviețuire și se recuperează mai repede în urma unor afecțiuni medicale.

F. Ruppert spune că ,,relațiile interumane eficiente ne sunt benefice, iar cele rele ne îmbolnăvesc”, că atașamentele sufletești produc dependențe reciproce.” Din acest motiv, relațiile de atașament reprezintă o mare prvocare (Ruppert F., 2012, p. 82).

Un predictor major pentru satisfacția în cuplu este o comunicare eficientă și asertivă, utilă ca de altfel în orice tip de relație. Comunicarea eficientă este considerată o abilitate indispen-sabilă în rezolvarea eficientă a problemelor sau conflictelor dintre parteneri. Pentru depășirea neînțelegerilor dintre parteneri, este necesar ca aceștia să poată să vorbească deschis despre motivele conflictului, să-și susțină adecvat, concret, și cu abilitate opiniile astfel încât argu-mentarea să fie flexibilă și să asigure acceptarea unui punct de vedere diferit.

Comunicarea asertivă în cuplu necesită abilitatea de a evita conflictul. Acest lucru este posibil prin reglarea dorințelor sau nevoilor personale, cu cele ale partenerului de relație. Folosirea unor acțiuni verbale sau non-verbale, astfel încât proprille nevoi și drepturi să fie clar exprimate sau evidențiate, vor avea ca efect evitarea certurilor și a comportamentelor negative.

Când comunicarea este blocată, iar relaționarea în cuplu este dificilă, apare firesc fenomenul de insatisfacție cu relația.

De cele mai multe ori, datorită grabei, oamenii au tot mai mult tendința de a sări rapid de la o problemă la alta. În urma oricărei conversații obținem o discuție în urma căreia putem lua o decizie legată de problemele discutate. Fiind prea concentrați asupra propriilor păreri, numeroși interlocutori nu-i dau răgaz partenerului de conversație pentru dreptul la replică. Astfel, abilitatea de a asculta este o artă pe cale de dispariție. Fiind prea preocupați de propriile noastre convingeri, de punctele noastre de vedere, ignorăm adesea fără să vrem, nevoile partenerului nostru de relație și astfel, adevărul despre problemele reale ale cuplului va fi greu de descoperit.

Ascultarea eficientă conduce la o înțelegere mai profundă și creează terenul propice pentru încredere și respect între parteneri, fie ei de afaceri sau de cuplu. Un bun ascultător, interacționează mai ușor în relațiile personale, conexiunile cu celalalt sunt aprofundate, și astfel se creează oportunități prin care să ne putem concentra asupra nevoilor și gândurilor interlo-cutorului, în loc de noi înșine.

Ascultarea activă implică atât, auzul, văzul, cât și imaginația. Atenția la ce spune parte-nerul, contactul permanent cu privirea acestuia, dorința de a vedea cu ochii minții ceea ce ți se povestește, necesită un grad mare de empatie. Exprimarea empatiei va avea un impact pozitiv asupra partenerului, deoarece acesta se va simți ascultat, înțeles, și va împărtăși la rândul lui sentimentele, cu aceeași generozitate.

Autoobservația comportamentului va facilita înlocuirea comportamentelor inadecvate cu comportamente potrivite prezentului relațional.

Autodezvăluirea ca deschidere sufletească, are o contribuție importantă în dezvoltarea intimității în cuplu, deoarece pe măsură ce aceasta evoluează, va crește automat gradul de cunoaștere interpersonală, la un nivel satisfăcător pentru ambii parteneri.

Terapia de cuplu presupune stabilirea unor detalii privind diferite activități cotidiene de petrecere a timpului a vieții în comun a unui cuplu, ,,în scopul de a o face mai satisfăcătoare pentru familie și cuplul însuși”. (Larousse, 2006, p.294).

În cadrul relației de cuplu, fiecare partener dezvoltă și dobândește noi caracteristici prin care se va defini ca persoană adultă exprimându-se prin sex-rol, folosind comportamente care rezultă din condiția de bărbat sau femeie, datorată apartenenței noastre la un sex sau altul, conform așteptărilor celorlalți.

Prin explorare continuă, întreținere și consolidare permanentă, vor fi înlesnite noi modalități de construire a intimității în cuplu.

4.2. Criza în cuplu

Momentele de criză în cuplurile tinere, sunt deja destul de obișnuite. Din păcate aceste momente au devenit ,,familiare” și în cupluri cu un trecut marital cu vechime de zeci de ani. Rutina, lipsa empatiei, sau o boală îndelungată a unuia dintre parteneri, uzează climatul cuplului, și perturbă armonia căminului.

S.R. Karasu și T:B. Karasu, (2013, p.p. 240-242), consideră intimitatea în cuplu, un fel de ,,striptease psihologic reciproc”, deoarece intimitatea presupune dezvăluirea vulnerabilităților noastre în fața parteneului. Prin dezvăluirea slăbiciunilor noastre, îndemnăm partenerul ,,să procedeze la fel, prin aceea că-l facem să se simtă în largul lui.” Invulnerabilitatea manifestă a bărbatului impusă de cerințele sociale, are ca efecte secundare ,,izolarea emoțională”, determină experiența unei fisuri, cauzată tocmai de presiunea ,,exercitată de această postură.” Dacă unul din parteneri nu reușește să-și exprime slăbiciunile, acesta va trece printr-un ,,divorț emoțional.”

Terapeuții specializați în terapie de familie consideră că o explorare a punctelor forte a fiecărui partener de relație este esențială în cuplurile disfuncționale.

Ca și familia, cuplul este un sistem ce oprează prin intermediul patternurilor tranzacționale. Aceste tranzacții repetate stabilesc modul cum se relaționează în cuplu. Pentru a putea menține funcționalitatea și integralitatea optimă a cuplului, este absolut necesară flexibilitatea ambilor parteneri de relație. Această flexibilitate trebuie să fie rezistentă la schimbare (până la un anumit nivel), dar să fie și adaptativă, atunci când circumstanțele impun acest lucru.

Până la momentul în care se ajunge la armonie și toleranță reciprocă, cuplul necesită multă elasticitate și suplețe pentru a depăși perioade inevitabile uneori, de dezamăgiri, conflicte, diverse nemulțumiri, așteptări nerealiste, certuri, diferențe de manifestare a emoțiilor și sentimentelor, etc.

Provocările vieții de cuplu se manifestă pe multiple planuri și sunt legate de sentimentele, de convingerile și credințelor noastre, precum și de comportamentele noastre. Viața în doi presupune să ne împlinim sexualitatea, să învățăm ce înseamnă intimitatea cu o persoană total străină de noi, ce este toleranța, iertarea, dar ne învață totodată să ne exprimăm și emoțiile negative, cum ar fi: frustrarea, dezacordul, furia, ura, etc.

A trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare partener al diadei, dar este o provocare necesară și utilă pentru autoevoluție. Diferențele dintre parteneri, atunci când relația este puternică și satisfăcătoare, se completează reciproc.

Abilitățile de relaționare sunt absolut necesare pentru formarea unui cuplu sudat. Specialiștii sunt de părere că aceste abilități se formează de timpuriu, chiar din stadiul de făt. Atitudinea părinților, în special a mamei, față de viitorul copil din uterul matern, are o importanță majoră pentru devoltarea ulterioară a adultului. Aceste abilități se dezvoltă în prima copilărie și adolescență, se structurează la tinerețe, și devin stabile la vârsta adultă.

Din păcate, în societatea de azi, încă mai dăinuie în unele familii prejudecățile legate de superioritatea bărbatului și privilegiile de care acesta trebuie să se bucure. Există în continuare unele tinere care consideră căsătoria ,,un colac de salvare” sau, ,,un rău necesar”. Dificultățile și tensiunile dintre sexe generate de acest aspect, determină revolte tacite din partea unor partenere care în pofida oricărei logici, consideră că aceste privilegii legate de bărbat nu trebuie încălcate, și astfel constrânse de rolul la care cred că trebuie să se supună, în detrimentul nevoii lor de autonomie, devine adesea un prilej de conflict marital.

Câteva schimbări semnificative cu efect asupra familiei:

Microclimatul familial depinde firesc, în cea mai mare măsură, de funcționalitatea vieții sociale. Astfel, orice problemă importantă cu care se confruntă familia, este dependentă de problemele societății globale. Tot mai multe studii demonstrează că satisfacția maritală este în scădere pentru majoritatea cuplurilor.

Faptul că familia și cuplul dețin la bază ideea de procreere, copiii sunt adesea cei care consolidează relația de cuplu, oferind vieții de familie un sens. Copiii declanșează însă uneori motive de conflict pentru cuplurile care se află la cea de-a doua căsătorie. Multe dintre divorțuri au legătură cu divergențele dintre soți și copii vitregi. Faptul de a avea copii poate fi în favoarea sau în defavoarea relației de cuplu. Majoritatea dintre noi consideră că este minunat să ai copii, că experiența de a avea copii ne poate împlini viața, dar există și ideea că aceștia ne-o pot complica.

Partenerii cu copii ,,uită” deseori de existența lor, direcționând întreaga energie către aceștia Greșesc punând copilul înaintea relației. Nu realizează că de fapt, dacă relația lor este bună, copiii sunt fericiți, iar relația lor va supraviețui.

Negarea problemelor maritale poate fi prezentă atunci când cand unul din parteneri se plânge de celălalt, este nemulțumit, iar celălalt partener neagă problemele din cuplu, și pretinde că relația lor decurge normal și bine.

Este destul de firesc ca în cadrul oricărei relații, sentimentele să se transforme pe parcurs, iar schimbarea atitudinii unuia dintre parteneri să determine ,,repoziționarea față de o fidelitate trecută sau inutilă”, care va necesita o ,,exprimare prin cuvinte, pornind de la propria lui trăire.” (Salome, J., 2008, p. 85).

Frica de intimitate presupune un deficit în funcționarea mecanismelor psihice și comportamentale care conduce la evitarea intimității. Dorința pentru crearea, menținerea și dezvoltarea intimității în relațiile de cuplu presupune dezvoltarea unor abilități specifice ce contribuie la amplificarea intimității în relațiile conjugale. Există cupluri căsătorite de mulți ani dar care nu discută despre probleme legate de sex, datorită faptului că este considerat un subiect tabu, ca și când ar fi vorba de ceva imoral, deoarece educația primită de la părinți despre acest subiect, a fost subestimată sau ignorată. Deoarece lipsa intimității în cuplu este o ,,contradicție matrimonială”, consilierii specializați în acest domeniu știu ,,că există tăceri care divizează cuplurile, îndoieli care le chinuie, torturi care le distrug, stări de rău de care este vinovată viața sexuală atunci când nu este trăită în libertate și cu bucurie.” (Roberti A., 2007, p. 219).

În situația în care unul dintre soți este bolnav, boala este resimțită ca o agresiune asupra organismului, cu consecințe negative și asupra partenerului de relație. Individul care este afectat, realizează pe plan psihologic boala ca pe o stare de insecuritate marcantă și devine deseori dependent de partener. La rândul său, partenerul valid simte boala partenerului ca pe o nedreptate, sau stres intens.

În orice relație ,,sănătoasă” cei doi comunică direct și onest, se susțin permanent unul pe celalalt, își acceptă diferențele și greșelile. Când nevoile de autonomie ale ambilor parteneri sunt respectate, cuplul se bucură de o relație intimă profundă.

În psihoterapia individuală, optimizarea relației cu partenerul / partenera scopurile și obiectivele sunt discutate doar între subiect și psiholog. În cazul ideal în care ambii parteneri se hotărăsc să urmeze ședințe de consiliere sau psihoterapie de cuplu, atunci scopurile, obiectivele și planul terapeutic vor fi stabilite de comun acord între cei doi membri ai cuplului.

PARTEA A II-A STUDII DE CAZ

CAPITOLUL V

Cazul NR. 1 Fobia socială

Subiectul D. B., este de sex masculin, în vârstă de 40 de ani, necăsătorit, fără parteneră.

Clientul se prezintă la cabinet din proprie inițiativă, deoarece consideră că ceva nu este în regulă cu el. Nu are prieteni, nu are o parteneră de viață, sau o prietenă, lucru care-l nemulțumește destul de mult. Se simte ,,adesea abătut, fără chef, nefericit, nemulțumit, obosit, apatic”, simte că se ,,târăște prin viață”, spune că ,,trece viața pe lângă mine’’. Clientul dorește să-și facă viața mai plăcută, dar nu știe cum. I-am răspuns că decizia de a se afla în cabinet poate fi chiar răspunsul la întrebarea lui.

Clientul este singurul copil la părinți, s-a născut și a crescut în București, unde locuiește și acum, împreună cu mama lui. Subiectul provine dintr-o familie echilibrată, cu venituri medii Tatăl său a lucrat ca tehnician și a decedat chiar de ziua lui, când el împlinea 24 de ani. Mama și fiul locuiesc împreună într-un apartament cu două camere. Mama sa a fost contabilă, iar în prezent, este pensionară.. De pe urma bunicilor din partea mamei, le-a rămas moștenire o căsuță modestă, cu o mică curte, unde stau mai mult vara. Mi-a povestit că și-a iubit mult bunicii. Aceștia au decedat unul după celălalt, la scurtă vreme după dispariția tatălui. Subiectul a făcut cu dificultate față acestor pierderi repetate, într-un timp relativ scurt.

Își descrie părinții ca fiind înțelegători și toleranți, deși spune că mama lua în general deciziile, iar el și tatăl său se conformau adesea. După dispariția tatălui, rămânând doar cu mama, fiul a preluat rolul de ,,bărbat în casă”, simțindu-se responsabil.

Pe mamă o descrie ca fiind „o mamă model”. Are încredere totală în ea, spune că mama îi oferă îngrijire și atenție, o stare de confort, fiindu-i și prietenă.

Despre tată, spune că a fost tolerant și protectiv, responsabil și echilibrat, poate mult prea implicat în a-i ajuta pe ceilalți. L-am întrebat în ce constă acest ajutor oferit celorlați? Mi-a răspuns că adesea era plecat să ajute o rudă, un vecin un coleg, sau o cunoștință. Dacă cineva avea nevoie de o reparație, o zugrăveală sau mai ales dacă era internat în spital, el se oferea din proprie inițiativă să ajute. Adesea duminica nu stătea cu familia la prânz acasă, deoarece vizita pe câte cineva la spital, orele de prânz fiind ore de vizită, în care pe atunci, era permis accesul in spital. Acesta era singurul ”hobby” al tatălui, pe care mama sa încerca cu greu să-l tolereze.

Despre conflictele familiale clientul consideră că atunci când au existat, au fost tratate cu calm, au fost bine gestionate și niciodată nu a fost pedepsit fără motiv.

Clientul consideră că simptomele au apărut în clasa primară când învățătoarea l-a așezat doar pe el în bancă alături de o fetiță. Ceilalți colegi stăteau câte doi băieți sau câte două fete. El era foarte entuziasmat de colega lui, căreia îi spunea ,,Lămâița”, iar el a fost poreclit de câtre colegi, ,,Lămâițul”. Cei doi colegi se înțelegeau foarte bine. Atât părinții, bunicii căt și colegii se amuzau de aceste porecle și de atașamentul lui față de fetiță și făceau diverse glume la adresa lor, care-l necăjeau. După mutarea fetiței la altă școală, el s-a retras tot mai mult în sine, nu a reușit să-și facă alți prieteni.

Chiar și acum la maturitate, relațiile lui sociale se rezumă la colegii de servici, câțiva vecini și rudele din partea tatălui, pe care le vede destul de rar, deoarece acestea locuiesc în provincie. Familia din partea tatălui este din provincie, este mai numeroasă, formată din mătuși, unchi, și mulți verișori. Ei organizează reuniuni în familie cu prilejul aniversărilor, nunților, botezurilor și parastaselor. Subiectul participă la acestea, când programul de la servici îi permite, sau dacă este în concediu. Toate concediile le petrece cu mama lui, în compania acestor rude. Cam la atât se rezumă relațiile sale interpersonale și activitățile la care ia parte. Clientul consideră că există armonie și coeziune în familie.

În urmă cu patru ani, clientul a fost pe cale să se căsătorească. Cunoscuse o fată retrasă, cu care se potrivea. După șapte luni, a cerut-o de soție. Îi cumpărase fetei chiar și un inel de logodnă dar relația s-a deteriorat imediat după ce el a vizitat părinții fetei și le-a vorbit despre planurile lor. Aceștia au fost foarte fermi, exprimându-și dezacordul în legătură cu această căsătorie. Nu știe exact motivul pentru care n-a fost pe placul părinților fetei. Nu înțelege nici de ce fata a fost atât de ușor și repede influențată de părinții ei. Adaugă totuși că ea era dependentă financiar de părinții, deoarece nu avea servici, deși avea 32 de ani și terminase o facultate. După acest episod, a mai vorbit de două ori la telefon cu fata, iar relația s-a întrerupt brusc.

Scopul general al terapiei a fost creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii și deprinderea unor abilități sociale. Pe măsură ce încrederea și abilitățile sociale ale clientului vor crește, acesta va deveni mai rezistent la criticile potențiale sau reale. Clientul a fost informat că problemele sale nu vor fi rezolvate de terapeut, ci el va fi îndrumat cum să le rezolve singur și cum să facă față pe viitor, situațiilor stresante.

Sumarul evaluării:

Anamneza și evaluarea clinică s-au făcut pe baza Chestionarului Multimodal al Istoriei de Viață al lui Lazarus, dar și pe baza unor scale și interviuri care s-au dovedit a avea o bună validitate și sunt larg folosite în munca de fiecare zi a psihologului clinician. Scopul utilizării chestionarului a fost acela de a obține de la client o imagine de ansamblu asupra problemelor cu care se confruntă și cât mai multe informații pentru găsirea unor strategii terapeutice cât mai potrivite pentru ameliorarea sau rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Clientul a acceptat să i se administreze căteva teste. Am precizat că o parte le va face ca temă pentru acasă. Testele aplicate au fost următoarele:

– Chestionarul pentru evaluarea anxietății (Anxiety Symptom Questionnaire-ASQ). (Anexa 1)

– Scala de anxietate Hamilton, SAH. (Anexa 2)

– Interviul pentru alcool Cage. (Anexa 3)

– Scala FNE (Fear of Negative Evaluation) – Watson si Friend. (Anexa 4)

– Inventarul de fobie socială (Social Phobia Inventory-SPIN). (Anexa 5)

Acest inventar l-am folosit cu permisunea d-lui Jonathan R Davidson, profesor de psihiatrie și director al Programului Integrativ de Tratament pentru Anxietate și Stres Traumatic, din cadrul Universității Duke Medical Center, din Durham, UK. Domnia sa deține și dreptul de copyright al inventarului. Aceasta este ulima variantă a inventarului și a fost updatată ultima oară pe 10 noiembrie 2013.

Scala de cotare a ședinței terapeutice (Anexa 6)

Pentru evaluarea anxietății am folosit atât chestionarul ASQ cât și scala de anxietate SAH, pentru a corela mai bine datele între ele.

În urma testelor aplicate am obținut următoarele rezultate:

Chestionarul ASQ (Anexa 1):

La toate cele trei subscale, scorurile obținute au fost medii, astfel: la scala pentru dimensiunea somatică scorul a fost de 64 de puncte, la scala pentru dimensiunea comportamentală a obținut 52 de puncte, iar pentru dimensiunea cognitivă a obținut 58 de puncte.

Scorul global de 174 de puncte, reprezintă un indicativ ce confirmă un nivel crescut de anxietate, deoarece peste 136 de puncte se consideră un scor ridicat.

Scala de anxietate Hamilton- SAH (Anexa 2):

-La subscala psihică (cognitivă) investigată prin cei 7 itemi, scorul obținut a fost de 17 puncte, astfel: 1. Dispoziție anxioasă = 3 puncte; 2. Tensiune = 3 puncte; 3. Temeri = 3 puncte; 4. Insom-nie = 3 puncte; 5. Simptome cognitive = 1 punct; 6. Dispoziție depresivă =3 puncte; 15. Compor-tamentul la interviu = 3 puncte. Scorurile obținute reprezintă valori medii ale anxietății la această subscală.

– Subscala somatică a totalizat 21 de puncte cumulate, iar punctele pe componentele subscalei sunt următoarele:

7. Simptome musculare = 3; 8. Simptome senzoriale = 2; 9. Simptome cardiovasculare = 2; 10 Simptome respiratorii = 2; 11. Simptome gastrointestinale = 3; 12. Simptome genito-urinare = 2; 13. Simptome autonome = 4; 14. Comportament (fiziologic) = 3. Scorul acestei subscale se înscrie la valori medii.

Indicele global de anxietate al scalei Hamilton cuprinde valori între 0 – 60 puncte. Indicele global de anxietate al clientului este de valoare medie, deoarece a totalizat de 38 de puncte. Ca urmare, scorurile obținute pe scala SAH ne indică prezența factorilor de natură anxiogenă.

Interviul pentru alcool Cage (Anexa 3):

Evaluare: Deoarece se consideră că două sau mai multe răspunsuri pozitive, indică probleme legate de consumul de alcool, prin răspunsurile obținute, reiese faptul că persoana nu are probleme deosebite legate de consumul de alcool deoarece a obținut doar un punct la acest interviu. Clientul a răspuns pozitiv doar la întrebarea: V-ați simtit vreodată prost sau vinovat după consumul de alcool?

La Scala FNE (Fear of Negative Evaluation) – Watson si Friend (Anexa 4):

Versiunea lungă (integrală) a scalei FNE pe care eu am folosit-o are 30 de întrebări, cotate cu adevarat sau fals, cu scopul de a măsura frica de a fi evaluat de alții, așteptarea de a fi evaluat negativ de alții și necazul generat de acestea. Scorurile înregistrate arată cât de mult este preocupată o persoană de aprobarea celor din jur. Clientul a obținut scorul de 25 de puncte. Un scor mai mare de 19 puncte indică un nivel ridicat de preocupare față de opiniile celorlalți. Aceste preocupări provoacă disconfort, prin urmare, induce anxietate în situațiile sociale.

Inventarul de fobie socială (Social Phobia Inventory-SPIN) (Anexa 5):

Scorurile separate obținute pe cele trei subscale (evitarea: 18 puncte; simptomele psihice: 7 puncte; și ponderera fricii: 5 puncte), mi-au furnizat informații relevante în ceea ce privește ponderea acestora. Astfel s-a evidențiat că evitarea are un scor mai mare decât celelalte scale, iar scorul general al inventarului este de 30, ceea ce corespunde unei anxietăți sociale ușoare, ce-i drept, scor aflat chiar la limita cu scorul care sugerează anxietate socială moderată (între 31 și 40).

Scala de cotare a ședinței terapeutice (Anexa 6)

Interviul și testele aplicate și corelate între ele au evidențiat o imagine de sine scăzută, devalorizare, anxietate în situațiile sociale, evitarea relațiilor sociale, frica de a fi evaluat de alții, așteptarea de a fi evaluat negativ, preocupări intense legate de obținerea aprobării celor din jur.

În urma interviului clinic structurat pentru tulburările clinice de pe axa I din DSM -IV-TR, s-a constatat ca subiectul îndeplinește criteriile pentru anxietatea socială conform criteriilor de diagnostic DSM-IV-TR.

În urma interviului clinic structurat pentru tulburările clinice de personalitate de pe axa II, din DSM-IV-TR, s-a constatat existența unor elemente de personalitate dependentă, care nu satis-fac totuși criteriile pentru o tulburare de personalitate.

Diagnostic pe axe DSM

AXA I – Anxietate socială

AXA II – Nici un diagnostic, elemente de tulburare de personalitate evitantă

AXA III- Nici un diagnostic

AXA IV- Nici un diagnostic

AXA V (GAF ) – 70.

Diagnosticul diferențial s-a făcut cu anxietatea de separare. Clientul prezintă o oarecare teamă în legătură cu faptul de a fi separat de persoana de atașament major din viața lui (mama), dar nu prezintă totuși un disconfort considerabil la nevoia de a renunța mai mult timp la întoarcerea acasă, sau la absența mamei, pentru a întruni criteriile pentru anxietate de separare.

Diagnosticul diferențial s-a făcut și cu tulburarea de personalitate evitantă, dar subiectul întrunește doar trei din cele patru condiții necesare pentru acest diagnostic.

Factori heredocolaterali: Au existat antecedente de anxietate socială în familie, deoarece părinții lui nu aveau un cerc de prieteni, relațiile lor sociale se rezumau la colegi de servici și familie. Părinții s-au cunoscut prin intermediul unei rude, s-au văzut doar o dată, și au acceptat să se căsătorească, deoarece familiile deciseseră deja acest lucru pentru ei.

Factori favorizanți: Atenția insuficientă din partea părinților, sentimentul de jenă datorat ironiilor membrilor familiei și a colegilor din primele clase, îl determină să evite interacțiunea deschisă și comunicarea cu ceilalți. Astfel, el învață de timpuriu că este foarte important să-i mulțumească pe ceilalți oameni, să le facă pe plac celor din jur, să nu-i contrazică, să fie excesiv de politicos, toate acestea considerând că sunt necesare pentru a fi apreciat de cei din jur.

Factori declanșatori: Botezul nepoatei din partea unei verișoare din familia tatălui. Îndemnat insistent de mama sa să invite o tânără la dans în timpul acestui eveniment, aceasta l-a refuzat nu tocmai delicat, iar el a simțit un disconfort intens, a devenit tăcut, și nu s-a mai mișcat de la masă toată seara, privind ,,farfuria din față și studiind cu multă atenție modelul feței de masă”.

Factori susținători: Somatizările sunt susținute în special de mama lui, care îl consideră încă ,,puiul mamei”, care n-are noroc în dragoste și-l copleșește cu atenție și grijă exagerată. Toate acestea mențin o oarecare dependență de aceasta dar și o oarecare imaturitate în comportamentul clientului.

Ședinta 1

Interviul a început cu o discuție despre vreme, trafic, și cât de ușor i-a fost clientului să găsească adresa. Am fost preocupată de la început să-l pun situația de a se simți confortabil, să creez o atmosferă de încredere și siguranță. Am felicitat decizia clientului de a apela la un specialist pentru rezolvarea problemelor sale și am adăugat că-mi dau seama că nu a fost o decizie ușoară. Clientul a dat aprobator din cap, schițând un zâmbet sfios, asigurându-mă că într-adevăr s-a decis greu, dar se bucură că-i înțeleg momentele de îndoială.

Am dat răgaz clientului să se obișnuiască cu atmosfera cabinetului, l-am rugat să ia loc, dar a rămas în picioare și s-a oprit în fața unui tablou ce reprezintă un copac a cărui coroană este pe jumătate verde, iar cealaltă jumătate este înflorită. Văzând că tăcerea se prelungește și nu spune nimic, l-am întrebat dacă acel copac îi evocă vreo amintire. Mi-a răspuns că și-a adus aminte de gutuiul din curtea bunicilor, care arăta superb primăvara, când înflorea. După această remarcă în loc să-l întreb ce-l deranjează, m-am folosit de acest prilej și l-am rugat să-și amintească ceva din trecut, o amintire dragă lui. A stat din nou pe gânduri, apoi a început să povestească.

Și-a adus aminte că era după-amiaza în curtea bunicilor, era primăvară și părinții lui au intrat pe poartă, încărcați cu multe sacoșe și i-au adus o grămadă de dulciuri. A surâs, surprins plăcut și el că și-a adus aminte de acel moment.

În continuare am abordat modul in care se desfășoară relațiile sale satisfăcătoare la locul de muncă. Am anticipat să spun ,,satisfăcătoare” deși nu eram foarte sigură că acestea sunt chiar așa, dar mi-am asumat totuși acest risc. Astfel, am încurajat clientul să-mi vorbescă despre aspectele pozitive ale muncii sale. M-am gândit că în acest mod pot declanșa un sentiment de satisfacție, care să conducă la dezanxietizarea lui, deoarece era vizibil stânjenit. În loc să abordez clientul cu întrebarea care este problema sa, l-am direcționat spre o zonă în care se simte confortabil și are rezultate pozitive. Pentru încurajarea și susținerea clientului, motivarea implicării acestuia în procesul de schimbare, i-am vorbit despre oamenii de succes care nu ezită să acționeze, care nu renunță la visele lor, care valorifică orice ocazie favorabilă. În acest mod, am considerat că pot fisura vechiul său pattern, acela că pentru a trăi un sentiment de bucurie, nu trebuie neapărat să fie cineva alături de el. Am adăugat că evocând acea scenă din copilărie, el singur și-a activat starea de bine.

Prin abordarea indirectă a clientului, am ajuns la identificarea problemei acestuia. Întrebările ulterioare adresate clientului s-au referit la cerințele, obiectivele și scopurile acestuia, pentru a surprinde elementele pozitive, care pot constitui punctul de pornire ale terapiei.

Folosind tehnica reformulării, i-am solicitat clientului să-mi confirme dacă am înțeles bine pro-blemele prezentate de el și am stabilit împreună lista de simptome și lista de probleme.

Identificarea simptomelor și problemelor din:

– sfera comportamentală: fatigabilitate, lipsă de energie, evitarea relațiilor sociale, restrângerea activităților plăcute, tulburări de somn, dispoziția anxioasă preponderentă în afara orelor de program de muncă, apetit crescut seara, dorința de a consuma alcool.

– sfera motivațională: lipsa interesului și a sentimentului plăcerii;

– sfera afectivă: tristețe, anxietate, lipsa de speranță;

– sfera cognitivă: diminuarea capacității de concentrare.

Obiectivele ședinței inițiale au fost:

Aspectele practice legate de așteptările părților, numărul de ședințe, durata și frecvența acestora, costuri;

Stabilirea relației terapeutice, asigurarea clientului de înțelegere și suport;

Interviul clinic și evaluarea cazului;

Informarea clientului cu specificul abordării terapiei cognitiv-comportamentale și a celei de scurtă durată centrată pe soluții;

Temele pentru acasă și importanța lor.

În această ședință am explorat mai puțin problemele clientului, dar am fost atentă la nevoile lui. Clientul a primit răspunsuri la întrebările legate de procesul terapeutic și informații suplimentare în legătură cu anxietatea socială.

Problemele clientului au fost acceptate ca atare, dar în același timp am avut în vedere stimularea resurselelor și disponibilităților latente ale acestuia. În acest sens am pus accentul pe succesele lui de până acum, și nu pe deficiențe, puncte slabe sau simptome psihopatologice. Am accentuat curajul și decizia lui de a se prezenta la cabinet, am vorbit despre așteptările lui despre modificările pe care și le dorește, adăugând totuși că și el va trebui să depună un efort în acest sens, spunându-i să nu se aștepte ca toate problemele lui să fie rezolvate integral. Am adăugat că multe modificări pozitive pot să se producă chiar și după ce demersul terapeutic s-a încheiat deja. Am avut grijă să nu creez expectanțe nerealiste în legătură cu rezultatele terapiei. Clientul și-a exprimat teama că dacă pornește pe calea asta, psihoterapia nu se va mai termina niciodată.

I-am acceptat cu înțelegere îngrijorarea, am adăugat că el este cel care decide durata terapiei.

Am atras atenția clientului că transformarea care însoțește vindecarea se obține în urma unui proces asumat, care în funcție de problematică dar și de cât de motivat este pentru a depăși problema care-l deranjează poate dura de la câteva ședințe până la mai multe luni de terapie.

Dorind să-i risipesc teama, dar și să destind atmosfera, i-am citit din cartea ,,Viața ca o țeapă” o frază care mi-a plăcut și mi s-a părut potrivită în acel moment: ,,Dacă faci ceva fără să fii total convins de acel lucru înseamnă că te sabotezi chiar înainte de a începe, apoi am adăugat că demersul pentru atingerea obiectivului poate ,,să-i aducă tot atâta satisfacție ca și obiectivul realizat”.(Cohen A.,H., 2013, p. 128; p 148).

I-am împrumutat cartea acasă, recomandându-i s-o citească și asigurându-l că va fi o lectură plăcută și utilă. Procedând astfel, am considerat că-i activez motivația de a continua terapia, și-l provoc să facă ceva diferit. Pentru a întrerupe monotonia vieții de zi cu zi a clientului, i-am propus să petreacă momente agreabile în compania acestei cărți, deoarece este scrisă cu umor, dar mai ales am dorit să descopere că viața necesită uneori ,,mici retușuri” pentru a ține mai cu forță frâiele în propriile mâini.

Am adăugat că această primă ședință este un prim pas important în direcția dorită de el, că refuzul său de a accepta pasiv dificultățile inevitabile ale vieții, este drumul spre vindecare: ,,Faptul că astăzi te-ai expus și mi-ai povestit atâtea lucruri despre tine, că ai recunoscut că ai o problemă, implică mult curaj și sinceritate. I-am mărturisit că și eu fac adesea căte un lucru care mă sperie, deoarece am învățat că aceasta este calea de a ieși din zona de confort. Mi-a zâmbit, parcă s-a mai relaxat și încordarea destul de vizibilă de la început, s-a diminuat. A adoptat o poziție mai degajată în fotoliu.

Deoarece clientul a apreciat că opt ședințe de terapie ar fi de ajuns, am convenit că acesta este numărul de ședințe care-l vom parcurge împreună, cu o frecvență de o ședință pe săptămână. Am încheiat ședința cu o discuție despre relaxare, despre beneficiile multiple ale acesteia în îmbunătățirea calității vietii, a somnului și în special în reducerea nivelului de anxietate și a stresului. Am făcut și un exercițiu demonstrativ pe care l-am rugat să și-l însușească, în vederea repetării lui și acasă.

Tema pentru acasă a fost să-și planifice zilnic măcar un moment de relaxare, conform modelului efectuat în cabinet.

La final, am apreciat încă o dată sinceritatea și deschiderea de care a dat dovadă clientul, cât și decizia lui de a apela la un specialist. Menționez că această primă ședință a durat 90 de minute.

Ședința 2

Interviul clinic și evaluarea cazului au continuat și în această ședință. Am verificat dacă și-a făcut tema, dacă a găsit răgaz zilnic pentru efectuarea momentelor de relaxare, conform reco-mandării mele. Mi-a mărturisit că a fost o zi în care nu a găsit răgazul potrivit deoarece a plecat în deplasare în weekend o zi și a făcut totul în grabă. A adăugat că totuși fiind foarte scrupulos din fire, a făcut acest lucru în compensare, de mai multe ori, asigurându-mă de buna lui credință. A adăugat că a citit cu plăcere din cartea recomandată, că simte mai multă liniște interioară și că lectura chiar îi face plăcere, el fiind o fire contemplativă, și mai puțin de acțiune.

Obiectivul acestei ședințe a fost acela de a crește motivația și activismul clientului de a-i maximiza eficiența și bucuria de viață, prin implicarea gradată a acestuia în activități plăcute. Am ales ca metodă monitorizarea comportamentală, în scopul de a modifica programul monoton al subiectului, care prin uniformitatea lui devenise o sursă de gânduri disfuncționale cu caracter autodevalorizant. Împreună cu acesta, am făcut o programare a activităților zilnice, oră de oră in care să fie înserate activități care-i fac plăcere.

Din testele aplicate dar și din cele relatate de client, a ieșit la iveală comportamentul acestuia de evitare în situații care presupun evaluarea socială, cum ar fi abordarea sau inițierea unei conversații cu o tânără, sau vorbitul în public. Clientul se teme să nu clipească prea des când susține o conversație, deoarece a fost atenționat de acest lucru de o colegă de școală, din clasele primare. În acest scop se străduiește să mențină o poziție fixă a ochilor, dar cu cât încercă mai mult, cu atăt clipitul este mai frecvent și el se fâstâcește tot mai mult. I-am explicat și demonstrat clientului că o astfel de concentrare exagerată în controlul pleoapelor favorizerază clipitul mai des, chiar și persoanelor care nu se tem de acest lucru.

I-am explicat clientului despre cum noi înșine ne accentuăm starea de anxietate, cum ajungem să ne ,,programăm” singuri stările de neliniște prin gânduri nerealiste care ne fac ,,inima să bată cu putere”, sau ,,sufletul cât un purice”, deoarece corpul nostru ne dă semnale că s-ar afla în pericol, determinând organismul să ia decizia de luptă sau fugă, ca răspuns la o situație amenințătoare.

Tema pentru acasă pentru această ședință a avut ca scop optimizarea abilităților de comunicare, astfel a avut ca exercițiu să salute trei persoane necunoscute de sex feminin, să le zâmbească, să rețină, și să verifice apoi starea lui afectivă. I-am recomandat să continue să facă exercițiile de relaxare, să facă un obicei permanent din aceste exerciții de imagerie dirijată, cu programarea unei stări emoționale pozitive, pentru creșterea stimei și încrederii în sine.

Ședințele 3 și 4

Clientul nu a așteptat să-l întreb despre temă, mi-a spus că a fost plăcut surprins că una dintre persoane chiar i-a întors zâmbetul, prima dintre ele i-a răspuns automat, iar cealaltă a fost vizibil surprinsă și nu i-a răspuns la salut.

Aceste reacții diferite la același stimul simplu, au evidențiat cât de diferite sunt modalităițile prin care oamenii răspund provocărilor, fie ele și inofensive. Chiar dacă nu a comunicat mai mult de atât cu aceste persoane, mi-a spus că i s-a părut interesant exercițiul, că zâmbetul primit chiar dacă a fost abia schițat, i-a dat curaj să mai încerce acest lucru cu alte ocazii, mai ales atunci când se va simți atras de o persoană de sex feminin.

Obiectivele următoare ale ședințelor s-au axat pe informații cu privire la ceea ce înseamnă gândurile negative disfuncționale și prin exemplificări, să-l ajut să înțeleagă modul cum se declanșează și cum acționează acestea, producând distorsionări de gândire care generează la rândul lor, stări afective disfuncționale.

Obiectivul major al acestor ședințe a fost modificarea gândurilor negative și implicit a comportamentelor nedorite (evitare) și adoptarea unei atitudini mai flexibile față de el și față de ceilalți.

Deoarece clientul declară că simte că ceilalți îl judecă, și că nu deține abilități sociale, discuția s-a axat pe aceste aspecte, astfel:

La întrebarea cum de este atât de sigur că ceilalți îl judecă aspru, mi-a răspuns că nu are dovezi, dar că așa simte. L-am întrebat cum crede că îl judecă ceilalți și mi-a spus că ceilalți gândesc despre el că este singur deoarece este prea slab, că este neîndemânatic, bleg și timid. Spunând toate acestea era vizibil nemulțumit. Atunci i-am răspuns că nu știam că are darul de a ghici gândurile oamenilor. Acestă remarcă l-a amuzat, iar atmosfera s-a detensionat.

Întrebat fiind dacă consideră că îl judecă și vecinul de bloc, sau casiera de la supermarket, sau angajatul de la pompa de benzină de unde-și face plinul mașinii, a răspuns bineînțeles că nu, zâmbind.

C: Ei, nu mă critică chiar toți (zâmbește în continuare).

T: E necesar să conștientizezi faptul că nu toată lumea te judecă. De multe ori teama poate proveni din convingerea ta, că toți cei din jur te critică. Deci ești de acord că în realitate omenii din jurul tău se concentrează mai mult pe propria lor persoană și mai puțin pe a te analiza?

C: Da.., sunt de acord.

T: Dacă vei privi oamenii mai atent, vei realiza că de cele mai multe ori, sentimentul că toți sunt cu ochii pe tine este unul creat chiar de imaginația ta și nu reprezintă neapărat o reflectare a realității.

Întrebat fiind pe o scală de la 0-10 unde crede că s-ar poziționa abilitățile lui sociale, mi-a spus că pe la șase. Ajunși la acest moment, i-am atras atenția că a menționat că are ceva abilități, deși declarase puțin mai înainte că nu are de loc. Mi-a surâs, surprins și el de acest lucru, apoi dialogul a continuat astfel:

T: Ce crezi că ți-ar fi de folos pentru a dobândi aceste abilități și ce ar trebui să faci ca să depă-șești această cifră, să ajungi pe la 8 sau 9 ?

Clientul a stat puțin pe gânduri, apoi a răspuns:

C:… Cred că ar trebui să–i evit mai puțin pe ceilalți,… să știu cum să ințiez un dialog.., să mă antrenez în discuții, dar teama de a fi ridicol sau de a nu fi plăcut, mă oprește de fiecare dată.

Ajunși în acest punct, am găsit oportun să-i vorbesc despre înlocuirea gândurilor nereraliste cu unele mai realiste, prin identificarea gândului negativ și aflarea convingerii care se ascunde în spatele acestui gând, cu ajutorul unui tabel, cu două coloane distincte. Pentru a fi mai edificator modul în care să lucreze tema, i-am dat și un exemplu, preluat din convingerea lui că ceilalți îl consideră un bleg, astfel:

Am găsit ca temă potrivită pentru acasă, să mă folosesc de această tehnică a identificării supozițiilor negative (disfuncționale). I-am sugerat să găsească trei gânduri negative pe care să le înlocuiască cu gânduri mai raționale.

Ședința 4

Tema făcută de client a inclus patru gânduri negative și arată astfel:

Am vorbit în continuare despre modalitățile posibile de inițiere a unei conversații, pornind de la cele utilizate frecvent, atunci când oamenii stau la coadă sau sunt într-o sală de așteptare, când călătoresc împreună cu autobuzul, trenul sau avionul, în divese împrejurări ale vieții când sunt alături o vreme. Discuțiile despre vreme sunt utilizate frecvent în astfel de situații. Un eveniment, cultural sau sportiv, o știre politică, un eveniment monden, o lansare de carte, ultimele tendințe în modă, o rețetă de mâncare exotică, sau subiecte legate de profesie, sunt ușor de abordat, nu necesită vaste cunoștințe de specialitate, care ne-ar putea pune într-o poziție de disconfort intelectual.

Adresarea de întrebări deschise este o altă modalitate prin care o conversație poate să nu fie stopată de un răspuns scurt și concis, prin care interlocutorul este invitat să răspundă fără a avea impresia unui interogatoriu.

Am subliniat cât este de necesară și formarea unor deprinderi de ascultare activă, că aceasta presupune menținerea contactului vizual și adoptarea unei atitudini de interes și înțelegere față de ceea ce spune interlocutorul, că poziția corpului și semnalele nonverbale pe care le transmitem interlocutorului sunt și ele importante.

Deoarece a apreciat că lectura cărții împrumutată în prima ședință i-a fost utilă, mai ales că a conștientizat că ,,se sabota” de căte ori își aducea dosarele acasă în weekend pentru a fi ocupat, în detrimentul relaxării sau acțiunii, i-am recomandat o nouă carte. De această dată i-am propus să citească cartea lui J. Navarro – ,,Secretele comunicării non-verbale” care-i poate fi de folos, mai ales în ceea ce privește semnalele pe care le poate transmite corpul său celorlalți, cum să facă ca acestea să fie cât mai pozitive, prin care va putea dobândi și o înțelegere mai bună a ceea ce-i poate transmite un interlocutor doar prin limbajul trupului.

Tema pentru acasă: Să inițieze câteva acțiuni concrete pe care să le și pună în practică pentru a ridica scorul de șase, pe care a considerat că-l deține în ceea ce privește abilitățile sociale.

Ședința 5

Acțiunile concrete alese și întreprinse de client pentru a obține o poziționare mai bună pe scala de la 0-10, în ceea ce privește abilitățăle lui sociale au fost:

să vorbească în fața oglinzii cu o persoană imaginară despre un subiect banal;

să sune o colegă de servici și s-o întrebe dacă are cartea ,,Secretele comunicării non-verbale”, a lui Navarro;

să-și cumpere un obiect vestimentar și să întrebe vânzătoarea dacă consideră că i se potrivește culoarea aleasă.

Am felicitat clientul pentru soluțiile găsite și acțiunile întreprinse și am subliniat că mi s-au părut foarte originale. Clientul a fost încântat de această remarcă. Întrebat din nou unde crede că se situează acum pe scala de la 0-10, subiectul răspunde cu un aer triumfător că undeva între 7-8. Adaugă că simte că ar putea urca și mai sus, cu puțin antrenament. M-am bucurat de perspectiva lui de a se strădui mai mult, dar și de faptul că sfiala din primele ședințe era vizibil diminuată.

Această ședință s-a axat mai mult pe găsirea soluțiilor la problemele descrise de client. Am accentuat din nou faptul că unicitatea unei persoane presupune pe lângă defectele pe care le are, mulțime de calități neexplorate.

În acest demers, i-am propus exerciții în care să-și imagineze soluții pe care nu le-a mai încercat până acum:

Aceste exerciții au fost următoarele:

1. Să aleagă trei oameni pe care el îi admiră și să-și imagineze ce soluții ar găsi ei pentru problema lui;

2. Vizualizarea propriului scenariu de succes care să declanșeze emoții pozitive prin imagerie vizuală a unei situații sau a unui moment de succes, în care s-a simțit confortabil, acceptat sau fericit;

3. Punerea în evidență a nevoii clientului de liniște, sau zgomot, de odihnă sau mișcare, de singurătate sau de companie, prin meditație. Aceasta s-a făcut prin asocierea unui peisaj dorit, apoi s-au discutat trebuințele acestuia de a avea pe cineva alături.

Pentru a facilita schimbarea clientului și adoptarea unor noi modele de comportament, am abordat următoarea discuție:

T: Scoate la lumină punctele tale forte și devin-o conștient și mulțumit de acestea. Vei reuși astfel să eviți să te compari cu alte persoane, vei putea să îți valorifici părerea despre propria persoană și să dai mai puțină importanță părerilor celorlați despre tine.

C: (cu o privire nedumerită) Hmmm..cum aș putea să fac asta?

T: Perseverând deprinderea de a învăța să fii tu însuți, conștient de unicitatea ta, de valorile tale. Ai putea de exemplu, să așterni pe o listă calitățile și convingerile tale, să parcurgi apoi această listă, să pui în acord acțiunile cu convingerile tale.

După o pauză, neprimind nici un răspuns, l-am întrebat ce-ar face cu multă plăcere?

C. Cred că mi-ar place să stau în liniște acasă și să privesc un meci la televizor, sau să citesc în pat. Cred că mi-ar place și să mă plimb dimineața în parc. Îmi place lumina dimineții, eu ajung adesea acasă doar pe înserat.

Simpla verbalizare a unor activități care i-ar face plăcere, i-au adus clientului o lumină în ochi și o detensionare a fizionomiei faciale, o postură mai degajată.

I-am atras totuși atenția că prin ceea ce-și dorește nu se regăsește prezența feminină de care spune că are nevoie. Mi-a răspuns că aceasta încă nu este în peisaj, că încă lucrează la acest aspect, că este hotărât ca acest an să-i fie favorabil în acest sens.

T. Ai putea să-ți programezi o zi pe săptămână în care să-ți împlinești propriile dorințe.

Întrebat fiind de care aspect al vieții lui este pe deplin mulțumit, mi-a răspuns că este mulțumit de rezultatele pe care le are la locul de muncă. În continuare am pus accentul pe întărirea sentimentelor de satisfacție pe care le încearcă în viața profesională, dar am vorbit și despre strategia care crede că i-ar fi de folos pentru a aborda cu ușurință o persoană de sex feminin.

T: Cum vei proceda pentru a găsi o nouă relație?

C: Cred că aș putea începe prin a renunța să mă simt inferior celorlalți.

T: (parafrandu-l pe E. Roosvelt). Nimeni nu te va putea face să te simți inferior fără ca tu să consimți acest lucru! Și cum crezi că ai putea realiza asta?

C. Aș fi mai puțin retras…, mai volubil, mai comunicativ…, mai încrezător…

T: Și cum ai face asta?

C:(îndreptându-și spatele) Aș privi oamenii în ochi,.. le-aș zâmbi…

T: Crezi că asta ar fi de ajuns? Cum altfel ai mai proceda?

După câteva clipe de gândire, a enumerat mai multe posibilități, una după alta, ca și cum se mai gândise la aceste lucruri, dar nu le exprimase.

C: Aș putea exersa în fața oglinzii, aș putea învăța ce replici aș aputea să dau unei tinere, să aleg modul cel mai potrivit pentru a o aborda, aș putea citi mai multe despre comunicare, aș vrea să fiu mai atent la cum se comportă cei care au succes la fete…, aș putea fi mai grijuliu la modul cum mă îmbrac…, aș avea o atitudine mai deschisă față de oameni. Deja urmăresc un site pe internet, despre cum să cuceresc o fată și urmăresc comentariile celorlalți. Mi-am exprimat curozitatea despre site și mi-a răspuns zâmbind, că se numește ,,cele 10 secrete ale lui Casanova”. Ne-am amuzat împreună de acest titlu, a adăugat că el nu arată ca un Casanova, iar eu i-am răspuns că nici eu nu știu cum arată, important este să se comporte ca un Casanova, nu să arate ca el.

Văzând că încă se gândește ce ar mai putea face, am așteptat să continue.

C: (roșind) … Mi-aș face un detartraj pe care-l tot amân, pentru a fi mai sigur pe mine, mi-aș face un abonament la o sală de sport. Cine știe, poate voi întâlni pe cineva chiar acolo…

T: Foarte bine! Ai găsit singur mai multe soluții pentru problema ta. Când crezi că vei putea începe să pui în aplicare aceste soluții?

C: Cât mai curând.

T: Adică ai putea începe chiar de mâine?

C: (privind în sus, spre dreapta, stă pe gânduri)…

Fiind atentă la indicatorii vizuali de care vorbeau promotorii NLP și pe care-i folosesc adepții acestei tehnici, am realizat că subiectul construiește sau inventează vizual imagini. Neprimind încă un răspuns, am adăugat:

T: Cum crezi că va fi viața ta și tu însuți în momentul atingerii obiectivelor (acelea de a renunța la gândirea negativă, de deveni mai flexibil, de a intra firesc în comunicare cu ceilați), ceea ce va crește posibilitatea de a intra într-o relație, dar și de a se simți în largul său în prezența celorlalți.

C: Păi,.. viața va fi cu certitudine mai frumoasă, mai interesantă, eu voi fi mai degajat, mă voi simți mai bine în pielea mea..

T: Ce crezi că vei face în momentul cînd vei avea o parteneră, cum te vei comporta atunci?

C: Voi veni mai devreme de la servici, vom decide amândoi cum ne vom petrece timpul liber, vom face proiecte împreună…, poate va apare și un copil…

Răspunsul la întrebare l-a dat zîmbind și roșind ușor.

Prin aceaste întrebări am dorit să-i creez expectații mentale pozitive prin care să-i aduc mai aproape situațiile și emoțiile pozitive pe care și le dorește. Astfel, începând de la nivel mental de la nivelul așteptărilor, momentul atingerii obiectivelor poate fi perceput ca fiind foarte aproape și realizabil.

Jocul de rol transpus in viața cotidiană prin sarcini între ședințe

Clientul evita să inițieze o conversație sau să vorbească în public deoarece și-a sădit convingerea ca ceilalți vor râde de el. A fost încurajat să inițieze chiar el conversații pe care le evita.

Am vorbit despre modul cum poate să-și folosească imaginația și să-și construiască propriile vise, cum să devină scenaristul și creatorul propriului fel de a fi, cum să creeze realita-tea pe care și-o dorește.

T: ,,Imaginează-ți că ai o întâlnire cu o tânără, că ai stabilit data și locul întâlnirii respective, închipuie-ți în cele mai mici detalii cu ce te vei îmbrăca, cum vei avea aranjat părul, ce culoare vor avea pantofii tăi, cum vei păși degajat și relaxat spre ea, ce vei spune, tonul pe care-l vei folosi, imaginează-ți că ești extrem de sigur pe tine și că te descurci remarcabil. Folosește aceste lucruri în fiecare zi, până când vei crea un reflex și vei simți o modificare în atitudine.

În continuare am vorbit despre importanța atitudinii personale, despre ce înseamnă perspectiva pe care o afișăm asupra realității în fiecare moment. Aceasta perspectivă este alcătuită din: interacțiunile dintre așteptările noastre, credințele care ne influențează, deciziile pe care le luăm, gândurile și cuvintele pe care le rostim, sentimentele noastre și acțiunile întreprinse conform dorințelor noastre.

Întrebarea miracol despre ce ai face dacă peste noapte toate problemele tale ar dispărea, a primit următorul răspuns:

C. În cazul în care problemele au dispărut și odată cu acest fapt a apărut și o parteneră, mă voi trezi dimineața alături de ea, mă voi simți norocos că o am.., mă voi simți excelent, relaxat…, o voi săruta la plecare.., voi pleca la job bine dispus, voi lua autobuzul sau voi merge pe jos pentru a fi mai mult în preajma oamenilor, voi zâmbi trecătorilor, mă voi bucura de cerul senin, sau vântul răcoros…, mă voi simti confortabil, voi glumi cu colegii, voi lucra cu plăcere, cu gândul că…la întoarcerea acasă vom petrece împreună acasă momente agreabile, sau vom ieși la plimbare…

Am observat cu plăcere că a intrat firesc în joc, că sfiala de la prima ședință a rămas undeva în urmă și încă mai caută ceva de spus. Am mai observat că acel clipit pe ca-l considera deranjant, se diminuase și el.

T: Ce altceva ai mai putea face?

Aș face ceva complet diferit, ceva care să-mi aducă bucurie. Mă voi gândi să-i fac o surpriză, să-i iau un inel, la un nou spațiu unde voi putea sta cu prietena mea, vom face proiecte de viitor împreună legate de destinația unei vacanțe dar și proiecte legate de căsătorie și eventualitatea apariției unui copil în viața noastră. Mama va fi cu siguranță fericită să devină bunică și să aibă un nepoțel sau o nepotică căci iubește toți nepoții din partea verilor mei.

A rămas visător o vreme, apoi l-am trezit din visare pentru a-i spune că toate acestea pot fi posibile dacă el chiar și le dorește.

La întrebarea ce ai face diferit când problemele vor dispărea pusă astfel încât schimbarea și eventualitatea de a găsi o parteneră să fie foarte posibilă i-a transmis indirect expectații pozitive despre acest lucru.

Am vorbit despre faptul că viața pe care o avem este doar creația noastră. În trecut ai învățat să fii timid, ai invățat să te temi. Așa cum ai invățat, tot la fel te poți și dezvăța. Ai avut momente bune în viața ta, ai avut succese în relații, nu ignora asta! În continuare am vorbit despre cum se poate dezvolta și apoi menține o atitudine personală pozitivă, folosind ca temă pentru acasă autoobser-varea gândurilor pe care le are, a cuvintelor pe care le rostește față ceilalți, a stărilor emoționale pe care le trăiește. I-am recomandat să pună accent în special pe lucrurile, ideile și persoanele care îl influențează pozitiv.

La finalul ședinței, i-am cerut un feedback clientului, din dorința de a înțelege mai bine atât eu cât și clientul dacă acesată ședință i-a fost de folos, dacă tot ce am făcut împreună până acum i-a fost util, folosind Scala de cotare a ședinței terapeutice (Anexa 6).

Privind retrospectiv la timpul care s-a scurs de la ultima întâlnire, până astăzi, ajută-mă să înțeleg cum ți-a mers, cum te-ai simțit în relația cu mine, dacă tu consideri că obiectivele, temele sau metodele abordate au fost cele mai potrivite pentru tine, și cum și s-a părut că a fost ședința de astăzi în general ? Cotările din stânga reprezintă valori scăzute, iar cele din partea dreaptă reprezintă valori ridicate. Rezultatele cotărilor au fost poziționate preponderent spre dreapta, clientul considerând că în general a fost bine, că atât relația, obiectivele, temele și metodele abordate au fost potrivite pentru el.

Tema pentru acasă a constat în abordarea unei tinere într-un mod spontan, pe stradă sau într-un context social.

Sedințele următoare

În cadrul ultimelor întâlniri aș face o trecere în revistă a tuturor ședințelor anterioare de psihoterapie. Aș discuta despre abilitățile și noile deprinderi pe care D:B. presupun și le va dezvolta pe parcursul ședințelor, pentru a face față pe viitor diverselor situații problematice care se pot ivi în viitor, dar și despre cum o atitudine personală de succes ne ajută să ne atingem obiectivele și să fim fericiți, și despre cum să ne dezvoltăm această atitudine pozitivă.

Cazul NR. 2 Fobia socială

Subiect D. V., de sex feminin, are 37 de ani, este de profesie grafician, dar în prezent ocupă funcția de director de vânzări. Clienta este absolventă de liceu, este căsătorită, locuiește la bloc, într-un apartament de trei camere, împreună cu soțul ei și fetița lor, în vârsta de cincisprezece ani. Clienta spune că are două fete, deoarece se consideră a fi mamă și pentru fata cea mare, în vârstă de 27 de ani, care provine din prima căsătorie a soțului. Fiica mai mare, deși are o mamă care deține două apartamente, preferă să stea deseori cu tatăl ei și cu familia acestuia. Relațiile între ei sunt armonioase.

Clienta se prezintă la cabinet mai mult îndrumată de fiica cea mare, care a considerat că psihoterapia i-ar fi de un real folos mamei ei vitrege. Problemele pe care le acuză clienta sunt de disconfort intens resimțit la locul de muncă, manifestat prin stări de neliniște, îngrijorare și nervozitate. În timpul programului de lucru aceasta s-a simțit rău, a avut probleme respiratorii, tremor și palpitații. Aceste simptome sunt însoțite de somatizări: nod în gât și dureri de spate. ,,Am impresia ca cei din jur mă privesc atent, mă studiază, mă analizează și mă judecă”.

Evoluția patologică, primele manisfestări până în prezent –sumar:

Primele simptome ale tulburării (probleme respiratorii, tremor și palpitații) au apărut în septembrie 2013, cam la o lună după angajare. La acea dată a fost promovată în cadrul firmei în poziția de director de vânzări, o responsabilitate copleșitoare pentru ea. Persoana aflată în terapie s-a bucurat de încrederea acordată, dar s-a temut teribil că n-o să poată face față, deoarece nu are pregatirea necesară pentru ocuparea acestui post.

Simptomele au reapărut în prezența patronului (când acesta i-a cerut explicații legate de scăderea încasărilor sau legate de clienții nemultumiți).

Nu există istoric medical sau terapeutic legat de problemele clientei.

În urma observației directe, folosind ghidul de observație și Chestionarul Multimodal al Istoriei de Viață al lui Lazarus, am cules următoarele date:

1. Expresia și ținuta persoanei: Clienta are o ținută îngrijită, este cooperantă, are o vestimen-tație corespunzătoare (office), machiaj discret, părul prins cochet la spate.

2. Reacțiile la prima intilnire cu terapeutul: Comunicarea s-a obținut oarecum cu dificultate la început, doamna fiind vizibil stânjenită (am observat congestia facială și vocea nesigură), să relateze informații despre sine. Discursul păsterază structura logică, fluxul narativ este uneori întrerupt (parcă filtrează ideile), ritmul ideativ este regulat, vocabularul adecvat, coerent inteligibil, limpede, clar. Relatarea este însoțită de fluctuații ale stărilor emoționale, astfel tonalitatea verbală este uneori ușor crescută și în evocarea simptomelor a manifestat o neliniște moderată. Reacțiile clientei au fost de la început de cooperare, interes, curiozitate, cu înțelegerea propriei situații.

3. Nivelul de mobilizare al gândirii: Capacitatea de generalizare și abstractizare este cores-punzătoare pregătirii sale profesionale. Clienta se teme să-și susțină opiniile și renunță repede la părerile și judecățile ei.

4. Comportamentul: aparent liniștit, privirea orientată deseori în jos. Am observat frecatul frecvent al palmelor (semn al anxietății și al încordării, nesiguranță și neîncredere în sine, o imagine de sine scăzută, cu sentimente de depreciere și devalorizare față de propria persoană).

5. Conștiinta de sine și a mediului: Clienta realizează, cine este, cu cine este, unde se află și în ce moment din timp se află, este orientată autopsihic, allopsihic, spațial și temporal.

6. Dispozitie bazală: constant anxiogenă;

7. Conduita alimentară, calitatea somnului, igiena proprie:

– alimentație –încearcă să mănânce sănătos, ,,mai fac uneori excepții”, are o greutate relativ constantă;

– acuză insomnii (se trezeste de 3-4 ori/ noapte), se gândește cum să rezolve diverse probleme:

– igiena corespunzătoare;

8. Relații sociale: Prieteni puțini, familie, integrare profesională bună. Este de părere că încearcă să facă ,,prea mult pe plac celor din jur”, declară că integrarea în grup o face cu precauție;

9. Viața afectivă și sexuală: neatisfăcătoare cam de 6 luni;

10. Somatic / somatizări (dureri de spate, palpitații, tremor, tulburări de somn, tahicardie, probleme de vedere, tulburări circulatorii).

Parcurs familial, cuplu si grup social, context familial

Familia de origine: Clienta s-a născut în mediul urban, într-o familie de muncitori (tata: lăcătuș–sudor, mama: sudor). Mai are un frate mai mare, ea fiind al doi-lea copil în familie. Este crescută de părinți iar relațiile cu familia de origine le descrie ca fiind dificile, încordate, tensionate. Consideră că mama ei s-a implicat oarecum mai mult în creșterea și educația copiilor, comparativ cu tatăl. Se raporteză la mamă ca fiind puțin mai apropiată de ea, dar totodată spune că era ,,dură și autoritară”. În relația mama – fiică, se puteau discuta anumite probleme, dar conversația era deseori fragmentată și ,,subiectele se schimbau brusc” Pe tată îl descrie ca fiind: ,,autoritar, distant, absent în creștera noastră, rec eși dur”.

Discutând despre persoanele importante din viața ei, clienta declară că este la fel de apropiată atât de fiica ei, cât și de soțul și fratele ei.

Experiențele semnificative din copilărie și adolescență sunt evocate prin amintiri negative legate de bătăile primite, de povara responsabilității multiplelor sarcini casnice impuse de părinți, nereușita la examene, teama de eșec, teama de abandon, lipsa protecției. Clienta își amintește că: între 0-5 ani: își eticheta tatăl ca fiind prost, iar acesta o alerga furios prin casă s-o bată, iar ea se ascundea sub masă;

între 6-10 ani:–,,mama mă punea să fac treburi casnice’’, considerate de ea ca fiind prea grele pentru vârsta ei ;

între 11-15 ani: ,,primul examen de intrare la liceu, l-am ratat;”

între 16–20 ani: ,, tentativa eșuată de a intra la facultate’’;

între 21–25 ani fratele ei care-i oferea suport, a plecat din casa părinților, iar ea s-a simțit fără sprijin, apoi menționează mariajul ei, nașterea copilului și emoția resimțită în momentul cunoaș-terii fiicei soțului, din prima lui căsnicie

îttre 26-30 ani și 31-35 ani viața ,,trăită cu bune și cu rele”, alături de familia ei nucleu. Când vorbește despre ,,cele rele”, se referă la relația conflictuală cu șefii cu care a lucrat până acum și cu soacra ei. Ea acuză primul ei șef de tentativă de viol, apoi pe următorul de hărțuire sexuală. De asemenea, soacra ei a fost o femeie ,,rece ca oțelul”, ,,nu eram în stare s-o contrazic !”

Educația severă și așteptările din partea familiei de origine, tehnicile educative dure, au condus clienta spre imperative sociale de tip :„trebuie să fiu bună în orice întreprind”; ,,este foarte important pentru mine să-i mulțumesc pe ceilalți oameni”; ,, trebuie să mă străduiesc să fiu perfectă”; ,,nu trebuie să greșesc’’. Aceste stereotipii cognitive conduc spre tendința de a gândi doar în termeni de bine sau rău.

Faptul că primul examen de intrare la liceu l-a ,,ratat”, urmat de ,,,tentativa eșuată de a intra la facultate’’(spusă cu multă amărăciune), au fost momentele care i-au întărit și mai mult convingerea susținută de părinți, care-i spuneau adesea că ,,nu ești bună de nimic”. Amintirile despre admonestările și certurile din partea părinților, i-au activat schemele de gândire de atunci. Astfel, stima de sine scăzută și slaba toleranță la frustrare au făcut dificilă adaptarea socială și astfel comunicarea cu o persoană autoritară cum este șeful, este dificilă. Clienta a crescut cu convingerea că nu merită iubirea, succesul și nimic bun în viață și simte o nevoie puternică de a fi recunoscută și apreciată. Din descrierea plecării fratelui din casa părintească, putem observa o oarecare dependență față de acesta.

Evoluția personală a clientei 

La școală a fost o elevă cu rezultate mediocre, cu preferințe pentru limba română, istorie, și limbi străine. Mama ei a fost cea care a influențat-o inițial în alegerea profilului liceului. Aceasta a îndemnat-o să dea la un liceu cu profil economic, deoarece dorea s-o vadă contabilă, desi ea nu avea atracție pentru acest domeniu. Nu a luat examenul, apoi ea a decis să urmeze liceul filologie- istorie, pe care l-a și terminat.

În relațiile interpersonale nu întâmpină dificultăți (spune că se înțelegea bine atât cu colegii de școală cât și cu colegii de serviciu). Singura relație pe care o descrie a fi conflictuală, este cea cu șefii cu care a lucrat. Spune că relațiile cu aceștia erau tensionate datorită faptului că nu era apreciată pe măsura efortului ei, salariul era prea mic, sau condițiile de muncă erau nesatisfăcătoare.

Viața sexuală a debutat la 22 de ani, soțul ei fiind singura experiență sexuală până acum. Față de soț are o atitudine ambivalentă, deoarece declară că: acesta este „inteligent, hotărât, spontan, familist, bun, generos, avem aceleași concepții de viață”. Ulterior adaugă: ,,suntem incompatibili când trebuie să facem ceva, eu sunt o persoană mai activă, iar el preferă calculatorul, sau când trebuie sa luăm o decizie importantă, el are altă părere”. După felul în care a descris relația cu părinții, conflictele cu șefii anteriori și actualul șef, putem presupune dificultăți în gestionarea relației cu o persoană cu autoritate.

Nivelul material și modul de viață actual

Clienta declară că este o fire retrasă, că are puțini prieteni și se află în relații foarte bune cu fiica soțului (27 ani), pe care o consideră singura ei prietenă. În diverse situații sociale se simte relativ confortabil și în general este o persoană deschisă. Are preocupări corespunzătoare vârstei și profesiei (citește, ascultă muzică, lucrează cu plăcere grafică pe calculator, când are puțin timp liber), are proiecte legate de deschiderea unei afaceri proprii, și visul să-și vadă fiica intrată la facultate. Visează să petreacă mai mult timp liber cu familia, să evadeze din București, sa meargă mai des la munte.

Diagnostic ipotetic/prezumtiv: anxietate socială

Probele aplicate pentru precizarea diagnosticului și rezultate:

Chestionarul de anxietate ASQ (Anexa nr.1)

dimensiunea somatică: scor scăzut 23;

dimensiunea comportamentală: scor scăzut 17;

dimensiunea cognitivă: scor mediu 41;.

Deși scorul global de 81 de puncte este scăzut, scorurile obținute pe subscalele ASQ, ne indică prezența factorilor de natură anxiogenă. Itemii legați de faptul că pare naivă în fața unei persoane a cărei părere o consideră imporantă, sau preocuparea ei majoră pentru ca ceilalți să gândească bine despre ea, au fost cotați cu punctaj maxim.

Scala FNE (Fear of Negative Evaluation) – Watson si Friend. (Anexa 4): Scorul de 24 de puncte indică un nivel ridicat de preocupare față de opiniile celorlalți.

Inventarul de fobie socială (Social Phobia Inventory-SPIN), (Anexa 5): Scorul obținut este de 31 puncte, ceea ce corespunde unui nivel moderat de anxietate socială.

Chestionarul de depresie BDI –II (Anexa 7): scorul obținut este de 22 puncte, ceea ce se încadrează la stare depresivă moderată.

Chestionarul de evaluare a fricii- Marks si Mathews (Anexa 8): Din subtotalul fobiilor s-a evidențiat subscala fobiei sociale investigată de itemii 3, 7, 9, 11, 14.

La această subscală, clienta a obținut scorul 29 de puncte, în timp ce pentru subscalele agorafobie și fobia la sânge și rani, a obținut scoruri de 20 și respectiv 19 puncte.

Ținând cont de faptul că scorul la această subscală scorul este cuprins între 0-40 puncte, se observă prezența fricii marcate cu punctaj maxim (8 puncte), la itemii 7, 9 și 14, în situații în care este privită insistent de cineva, când este nevoită să vorbească cu superiorul ierarhic sau persoanele care exercită autoritate și evitarea de a vorbi în public sau a acționa în public.

Chestionarul de personalitate Guilford Zimmerman (Anexa 9)

Latura comportamentală a fost evaluată prin factorii:

A (activitate generală = 50); R (autocontrol = 55); A (ascendență = 45), evidențiază că persoana evită să ia cuvântul, evită să se remarce, și deține o slabă capacitate de convingere;

S (sociabilitate = 40) puțini prieteni, reținere să intre în discuții, evită relațiile sociale; La scala O (obiectivitate), are un scor minim de 35, ceea ce denotă hipersensibilitate, egocentrism, egoism, neîncredere. Își imaginează că este obiectul ostilității, gândește ca oamenii vorbesc despre ea. T (reflexivitate = 45), este preocupată de sine, se descumpănește ușor; P = relaționare personală -cooperare (45), relevă tendința ei critică, bănuitoare față de alții și milă pentru sine.

Componenta dinamic-energetică a personalității clientei s-a evaluat prin factorul Activism –Eficiență. Scorul obținut (50) înclină ușor spre un randament slab, ineficient.

La subscala stabilitate emoțională a clienta a obținut un scor mic, de 40 puncte, ceea ce evidențiază persistența grijilor, variație de dispoziție, pesimism, rigiditate.

Nivelul de relaționare interpersonală s-a evaluat prin trăsăturile: sociabilitate, priete-nie și relații. Astfel, etalonul obținut relevă că nu-i plac activitățile sociale, evită relațiile sociale, evită să iasă în evidență.

Descrierea succintă a componentelor psihologice și analiza corelativă a rezultatelor:

Nivel Cognitiv- procesări informaționale (conștiente și inconștiente) și conținutul acestora. Nivelul cognitiv poate determina și calitatea nivelului emoțional prin analizarea pro-priilor gânduri, calități și defecte. În plan cognitiv predomină amintiri, gânduri și predicții negative asupra viitorului, cât și formulări autoblamante;

Schemele cognitive și credințele disfuncționale de bază despre sine și despre ceilalți:

  A. Oamenii tind să îi evalueze pe ceilalți într-o manieră critică și negativă.

  B. Este foarte important ca oamenii să mă placă / să aibă o părere bună despre mine.

Nivel Comportamental

Metode utilizate: observația, monitorizarea comportamentului, sub aspectul frecvenței de manifestare a contextului în care apare și a intensității sale, în vederea stabilirii unui program țintit de modificare comportamentală, prin tehnici de stingere a comportamentelor nedorite.

Deoarece anxietatea unei persoane se poate manifesta la nivelul a trei comportamente (motor, cognitiv și psihofiziologic), conform Teoriei celor 3 sisteme a lui Lang, am avut în vedere următoarele aspecte:

1. motor – evitarea obiectului anxiogen;

2. cognitiv – “Nu sunt în stare!”;

3.nivel psihofiziologic (emoțional și fiziologic)- frică, tremor și palpitații

Metode utilizate: autoobservația, tehnici de relaxare.

Autoobservația a avut în vedere mecanismele fiziologice implicate în trăirea situațiilor stresante și reacțiile psihologice la stres (anxietate), durata și intensitatea simptomelor, efectele fiziologice pe care le au activitățile psihice.

Sumarul evaluării

Dispoziția anxioasă a clientei se manifestă în special în momentele de confruntare cu o persoană autoritară. Analiza corelativă în urma aplicării testelor și rezultatele anamnezei suțin un diagnostic de anxietate socială circumscrisă situațional în relație cu autoritatea. Caracteristicile fobiei sociale se regăsesc în tabloul clientei prin evitarea situațiilor sociale legate de frica persoa-nei, aceea de a fi pusă în dificultate când vorbește în public, în cazul situațiilor de performanță socială, frica de a nu se face de râs, frica de evaluare negativă din partea celorlalți, frica de o posibilă umilire. Toate acestea se manifestă chiar și în absența atacurilor de panică inopinate, recurente, chiar dacă frica este centrată pe panică.

Conform DSM-IV, clienta îndeplinește 5 din 8 criterii care permit diagnosticul de fobie socială negeneralizată, și anume:

În plan afectiv: anxietate, neliniște, sentimente de vinovăție;

În plan somatic: tulburări de somn (insomnie de adormire și somn întrerupt), fatigabilitate, tensiune musculară.

Diagnostic pe axe DSM

AXA I – Anxietate socială discretă cu atac de panică cu somatizare, cu simptome limitate, probleme respiratorii, tremor și palpitații;

AXA II – Nici un diagnostic, elemente de tulburare de personalitate evitantă, cu mecanisme de coping dezadaptative;

AXA III – Dureri de spate și de articulații, tulburări ale aparatului respirator, tulburări ale sistemului circulator, fără substrat anatomo-fizilogic;

AXA IV- Probleme cu grupul de suport primar (soțul nu are servici); probleme profesionale program de lucru stresant)

AXA V (GAF ) – 70.

Diagnostic diferențial se face cu:

1. Panică cu agorafobie: Deși fobia socială este dificil de diagnosticat și diferențiat de atacul de panică cu agorafobie, se evidențiază că subiectul a prezentat două atacuri de panică doar în situații sociale, sau în activități legate de asemenea situații. Deci clienta nu întrunește criteriile pentru atacul de panică cu agorafobie.

2. Anxietatea de separare: Clienta nu prezintă teama în legătura cu faptul de a fi separată de casă, sau de persoanele de atașament major, nu prezintă un disconfort considerabil la nevoia de a renunța pentru mult timp la întoarcerea acasă, și nu necesită neapărat prezența un parinte, chiar dacă acesta nu este corespunzător evolutiv. Persoanele cu anxietate de separare evită situațiile când sunt separate de persoanele de atașament, au temeri în lipsa acestor persoane, se simt bine in situațiile sociale din propria casă. Prin contrast, persoana cu fobie socială prezintă semne de disconfort, chiar când situațiile temute survin și acasă.

3. Anxietatea generalizată: Spre deosebire de persoanele care au anxietate generalizată și au preocupări exagerate cu privire la calitatea funcționării lor, chiar când nu sunt evaluați de ceilalți, în fobia socială, posibila evaluare de către alții este motivul anxietății.

4 Tulburarea de dezvoltare pervazivă și tulburarea de personalitate schizoidă: În acest caz, situațiile sociale sunt evitate datorită lipsei de interes în relaționarea cu ceilalți. Prin contrast, persoana cu fobie socială are atât capacitatea, și interesul de a stabili relații cu cei din jur.

5. Tulburarea de personalitate evitantă: aceasta se suprapune oarecum cu fobia socială generalizată, și din acest motiv este bine de luat în calcul ca diagnostic adițional. Deși persoana este hipersensibilă la critici, nu evită permanent situațiile sociale și nu caută locuri de muncă în care contactul cu oamenii este absent sau minim.

6. Anxietatea de funcționare, tracul și timiditatea, implică persoane nonfamiliare în situațiile sociale și este evidentă în situțiile cu egalii și persistă cel puțin șase luni. Prin contrast, anxietatea clientei este evidentă în relația cu autoritatea.

Conceptualizarea cazului

Clienta în vârstă de 37 de ani, se prezintă la cabinet cu următoarele acuze: dureri de spate, dureri articulare, tremor și palpitații. Toate aceste acuze apar pe fondul dificultăților întâmpinate la locul de muncă, în special în relația cu autoritatea. În urma evaluării clinice prin anamneză și probele aplicate, reiese diagnosticul de anxietate socială.

Factori heredocolaterali: nu prezintă antecedente de fobie socială

Factori favorizanți: Atenția insuficientă din partea părinților o determină să se orienteze mai mult către fratele ei, pentru gratificarea nevoilor de dependență. Ea învață de timpuriu că este foarte important să-i mulțumească pe ceilalți oameni, să le facă pe plac celor din jur, să nu-i contrazică, toate acestea considerând că sunt necesare pentru a fi apreciată. Atât relația de insecuritate cu părinții, cât și tentativa de viol și harțuirea sexuală din partea șefilor anteriori, au contribuit la o slabă gestionare a relației cu autoritatea.

Factori declanșatori: Promovarea în poziția de autoritate în cadrul firmei.

Factori susținători: Lipsa studiilor necesare poziției de director de vânzări, respon-sabilitatea permanentă necesară acestei poziții

Analiza funcțională a cazului a scos la iveală faptul că atât istoricul familial cât și cel personal al clientei, a făcut posibilă internalizarea unui model cognitiv-comporta-mental de tip anxios, astfel:

Obiective terapeutice:
1. Reducerea anxietății și în general, a dispoziției negative;
2. Conștientizarea și exprimarea propriilor sentimente (afecte) și diminuarea afectelor negative acumulate;
3. Îmbogățirea vieții imaginative, diferențierea senzațiilor de sentimente;
4. Îmbunătățirea funcționării personale și autonomiei;
5. Ameliorarea relaționării în familie, grup social, grup profesional;

6. Ameliorarea imaginii de sine, inclusiv a imaginii corporale.

Planul terapeutic va urmări terapia psihologică prin:

– dezvoltarea unor abilități de ridicare a stimei de sine, prin conștientizarea și evidențierea cali-tăților clientei (lista cu calități și defecte);

– exerciții de dezvoltare a abilităților sociale, comunicarea asertivă;

– restructurare cognitivă rezultată din anxietatea socială (’’dacă-mi exprim părerea sincer, cei-lalți se vor supăra și-mi voi pierde serviciul”);

– exprimarea sentimentelor negative (furia reținută). prin jocul de rol și expunere;

– folosirea resurselor: – motivația puternică și atitudinea hotărâtă de a depăși problemele, umorul, aspectul fizic agreabil, stilul de viață sănătos. posibilitatea găsirii unui loc de muncă mai bine plătit.

Evaluarea motivației la schimbare:

Având în vedere că persoana este puternic motivată să-și rezolve problemele, scopul general al terapiei este îmbunătățirea stării generale de sănătate, dezvoltarea unor relații interpersonale pozi-tive, și găsirea unor soluții viabile pentru problemele clientei.

Analiza problemelor actuale:

În urma analizei datelor, am emis următoarele ipoteze despre clientă:

Imaginea negativă despre sine

Stima de sine scăzută

Toleranță scăzută la frustrare

Îngrijorare față de reacțiile sale psihosomatice, de gândurile negative legate de evaluările celor din jur.

Lista cu problemele ierarhizate a clientei:
a. simptome psihopatologice:
-congestie facială ;
-senzația de disconfort general, anxietate;
– tulburări de somn ;
– iritabilitate;

b. sfera interpersonală:

1. dificultăți în plan profesional –descris ca stresant și nesigur (consideră că are multe sarcini și nu se bucură de autoritate în rândul colegilor);

2. dificultăți de relaționare socială;

3. relații conflictuale cu părinții;

4. relații conflictuale cu soțul (acesta nu este de acord ca fiica lor să meargă la un psiholog, privește superficial situația);

5. lipsa unui grup de prieteni stabili;

6. lipsa de asertivitate.

c. probleme somatice: probleme respiratorii și cardiace.

d. probleme financiare: ea intreține preponderent familia in perioadele reci ale anului, deoarece soțul găsește rareori de lucru în aceste perioade.

e. probleme gospodărești: nu este ajutată de soț sau fiică în treburile casnice.

g. probleme legate de petrecerea timpului liber: când nu este la serviciu, clienta declară că preferă să stea acasă să facă ordine, sau să plimbe câinele.

Ipoteza de lucru

Identificarea aspectelor negative din copilăria clientei, a schemelor cognitive disfuncționale de bază ale acesteia: (,,nu fac nimic bine”, ,,fac mereu greșeli”, ,,ceilalți sunt hipercritici”, ,,ceilalți sunt egoiști”, ,,nimeni nu mă sprijină”, ,,nimeni nu mă ajută”), și înlocuirea acestora cu gânduri raționale.

Concluziile -derivate deductiv și/sau inductiv din anamneză și testele clinice utilizate :

Acumulând tensiuni încă din perioada copilăriei, clienta reușește mai greu să construiască relații personale intime, sau sociale. Factorii din familia de origine și cei de mediu, i-au transmis persoanei temerile că nu este suficient de competentă pentru a face față situațiilor sociale. Rezultatul conștientizării slăbiciunii în fața eșecului, lipsa de valorizare din partea părinților, hipercriticismul tatălui, au condus la sentimente de inferioritate și stimă de sine scazută. Responsabilitatea primită odată cu poziția de director, în situația în care nu are studiile necesare pentru ocuparea acestei poziții, îi intrețin teama de judecata celorlalți, teama de a nu se descurca și de a fi etichetată în mod negativ. ,,Dacă fac totul pentru ceilalți și îi mulțumesc, atunci mă vor accepta”. Problemele legate de bugetul familiei nucleu cât și cele ale fiicei mai mici, s-au suprapus cu cele sociale, au acumulat multiple îngrijorări și nemulțumiri. Teama, îngrijorarea sau anumite simptome fizice, nu sunt totuși atât de frecvente și intense și nu afectează semnificativ viața profesională sau de familie.

Relația de cuplu promovată de părinții ei, este aceea de eșec, care este simțit ca propriul ei eșec.

Din anamneză, prin observație și testele clinice aplicate, am constatat că persoana deține suficiente resurse pentru a face față problemelor asociate. Clienta deține abillitatea de a se vedea reușind, dornică de a câștiga abilități de comunicare interpersonală. Este conștientă de scopurile ei (pe termen scurt sau de perspectivă), de convingerile ei (raționale sau iraționale) de valorile și regulile rigide pe care și le-a impus (,,este important să mulțumesc pe toată lumea”).

Obiectivele propuse pentru prima ședință au fost:

Construirea unei bune relații terapeutice;

Câștigarea încrederii de sine a clientei printr-o atitudine empatică, de înțelegere a problemelor și emoțiilor ei;

Acceptarea necondiționată a propriei persoane, așa cum este ea, fără judecăți de valoare;

Detensionarea clientei prin relaxare.

Sedința 1

Interviul începe cu o discuție despre lucruri care o pun pe clientă într-o poziție confor-tabilă, de încredere și siguranță. Am abordat o atitudine empatică, non-evaluativă, de înțelegere față de problemele clientei, care să-mi faciliteze posibilitatea de a intra în comunicare, deschis și firesc. Am invitat clienta să-mi povestească ceea ce consideră că este important pentru ea, despre familie, aspecte ale stării de sănătate, despre stilul de viață și activitățile care le face cu plăcere, gradul de satisfacție al calității vieții, fără să-i solicit încă istoricul stării anxioase, debutul și evoluția problemelor care au determinat-o să apeleze la un psiholog.

Ascultând cu atenție și interes, prin aprobare și înțelegere, consider că am redus anxietatea clientei. Aceasta a reușit să vorbească despre problemele ei, să se deschidă, simptomul de jenă s-a diminuat, apoi pe parcurs, clienta a devenit mai volubilă.

Fragment din conversația terapeutică:

T: Din cele relatate de dvs., înțeleg că aceste probleme sunt mai vechi. De ce ați apelat la terapie tocmai acum?

C: Am avut recent o discuție cu șeful meu, mi-a reproșat din nou că vânzările au scăzut starea de neliniște, îngrijorare și nervozitate a reapărut parcă cu mai multă intensitate. ,,Tremu-ram vizibil, simțeam toți ochii colegilor îndreptați spre mine și nu mai aveam mult până să izbucnesc în plâns. Nu-mi doresc să mai retrăiesc aceste momente, trebuie să fac ceva în această privință, să-mi depășesc aceste momente de slăbiciune”.

T: Înțeleg că ați mai fost ținta unor reproșuri asemănătoare din partea șefului. Cum ați încercat să rezolvați problema atunci? Cum v-ați descurcat?

C: A.., atunci am fost inspirată, am intrat pe calculator, am comparat cifra de încasări de atunci cu cea din anul precedent, i-am arătat că dimpotrivă, rezultatele sunt simțitor mai bune.

T: Ce v-a împiedicat să faceți la fel de această dată?

C: …, Nu-mi dau seama, acum mi-am amintit de acel episod, aș putea verifica din nou, nu cred că este prea târziu să-mi iau revanșa…, (zâmbește). Sper ca rezultatul să fie satisfăcător, iar șeful meu mulțumit.

T: Cum vedeți sau cum înțelegeți situația dvs. acum? Ce credeți că v-ar fi de ajutor?

C: Cred că atât șeful cât și ceilalți colegi mă consideră o persoană ușor de intimidat, nu îndeajuns de puternică pentru a ocupa poziția de director de vânzări. Mă tem pentru postul meu, mi-ar fi de folos să am mai multă încredere în mine, să fac față cu demnitate acestor provocări.

Deoarece clienta s-a prezentat din proprie inițiativă la cabinet, mi-a dat speranța că nu va prezenta rezistență la terapie. Am stabilit împreună frecvența ședințelor la una /săptămână, iar numărul ședințelor de zece la număr, deoarece clienta speră să aibă rezultate chiar mai devreme.

Spre finalul ședinței, pentru a contracara starea negativă de încordare a clientei, am vorbit despre tehnicile de relaxare care o vor ajuta la detensionarea organismului.

Vorbind depre beneficiile multiple dovedite ale relaxării, am aceentuat posibilitatea de a da un răgaz minții ei ocupată preponderent cu gânduri negative și griji, care-i slăbesc sistemul imunitar și o sleiesc de puteri, cum poate ea însăși să se ocupă în mod direct de starea ei de bine, fizică și emoțională, fără a se mai simți ca o ,, oală sub presiune”.

Ședința s-a încheiat cu o sesiune de relaxare, cu accentul pus pe respirație controlată, pe conștientizarea modului în care respiră, ghidând respirația de la una superficială spre una pro-fundă și calmă, cu sugestia că odată cu aerul introdus în trup, cu atât se simte mai ușoară, și cu atât îi va fi mai ușor să-și ducă la îndeplinire responsabilitățile. I-am sugerat să extindă conști-entizarea asupra întregului corp, asupra tuturor celulelor corpului, asupra interiorului ei unde simte căldură energie și siguranță, asupra gândurilor care o neliniștesc. I-am propus să-și domo-lească aceste gânduri, care odată încetinite să fie apoi alungate prin expirație.

Am adăugat că acest lucru va face posibilă detașarea de imperativul „trebuie” să dovedesc mereu că sunt capabilă, și concentrarea pe beneficiul „ce-ar fi dacă” i-aș spune șefului că eu știu că îmi fac treaba cu conștinciozitate, și că mi-ar fi de folos să lămurim în ce fel este nemulțumit de mine?”Am considerat că astfel clienta va putea instala starea de bine și capacitatea de a-și găsi pacea interioară, calmul și liniștea din viața ei.

Tema pentru acasă a fost însușirea tehnicii de relaxare și efectuarea acesteia zilnic, sau de câte ori se simte tensionată.

Sedința doi

Clienta s-a prezentat vizibil obosită și nemulțumită. Această ședință a început cu verificarea temei pentru acasă. Clienta a mărturisit indispusă, că nu a reușit să se relaxeze. De câte ori și-a propus să facă acest lucru, intervenea câte ceva. La servici i-a fost imposibil, acasă numeroasele activități casnice, sau telefonul, au fost motivele invocate. În weekend a avut musafiri neașteptați și planurile ei de odihnă și relaxare au fost amânate. Mi-a mărturisit că se simte obosită și abia așteaptă weeendul viitor.

Am decis împreună cu acordul ei, să începem ședința cu o scurtă sesiune de relaxare, de zece minute, după care a recunoscut că se simte mai revigorată.

Obiectivul ședinței a fost centrat pe construcția și reconstrucția cognițiilor, emoțiilor și comportamentelor umane. Am informat clienta cu privire la mecanismul formării și menținerii anxietății, cum se formează un cerc vicios prin faptul că gândurile negative întrețin dispoziția proastă care generează la rândul ei, gânduri negative. I-am explicat că schimbarea se va produce în momentul când va învăța să surprindă gândurile negative și să le înlocuiască cu gânduri alternative mai realiste.

Am vorbit depre meditația bazată pe conștientizare care o va ajuta să-și identifice și să-și înțeleagă mai bine trăirile și experiențele. Am adăugat faptul că această meditație va facilita intrarea ,,în rezonanță cu propria persoană”, ceea ce-i va permite să se simtă mult mai ,,sigură pe sine, mai deschisă față de propriile gânduri, senzații și emoții.” (I., Holdevici, B., Crăciun, 2015, p.61-62).

Am vorbit depre cum putem alunga tiparele de gândire disfuncțională și transformarea vocii interioare în aliatul nostru. Mintea este liniștită când suntem prezenți la momentul actual, când sutem conștienți total și profund.

I-am spus apoi un citat din Eckhart Tolle, care-mi place foarte mult: ,,Fiți cât se poate de conștienți de faptul că momentul prezent este tot ce aveți”. Suntem atât de absorbiți de ce s-a întâmplat în trecut, ne judecăm pentru ce am zis sau am făcut, ne frământăm pentru ce s-ar putea întâmpla în viitor, încăt uităm să ne bucurăm de prezent.

Răspunsurile ei privind calitatea vieții profesionale ca fiind scăzută, m-au determinat să-i propun să acorde atenție ridicată următoarelor categorii:

Relația viața personală-munca;

Controlul pe care îl are asupra muncii;

Condițiile de la locul de muncă;

Stare de bine generală;

Satisfacția față de muncă și carieră.

Pentru creșterea calității vieții ei profesionale, am rugat-o să-mi spună ce aspecte ale muncii ei sunt pozitive. Contrar celor declarate până acum, vorbind despre aspectele care-i sunt agreabile la locul de muncă, a găsit multe lucruri pozitive privind mediul de muncă, relația cu colegii și flexibilitatea programului, chiar și salariul mai mare în comparație cu retribuțiile anterioare acestui post. Relatând acestea aspecte, au fost atenuate considerabil nemulțumirile expuse anterior.

Ședința s-a încheiat cu o nouă sesiune de relaxare, în care clienta s-a imaginat într-un peisaj montan, acesta fiind locul unde i-ar place să ajungă mai des și să se relaxeze. Reco-mandarea mea a fost să-și facă din exercițiile de relaxare un obicei zilnic.

Tema pentru acasă a fost “Cine sunt eu?”prin care a fost rugată să se descrie așa cum se vede ea, cu calități și defecte, pentru a scoate în evidență o mai bună cunoaștere de sine ,care să-i înlesnească conștiința valorii de sine.

Sedința 3

Ședința a început cu verificarea temei pentru acasă, cu rolul de autocunoaștere (“Cine sunt eu?”). Efectuarea temei a scos la iveală mai multe calități legate de devotamentul ei de mamă și soție, de plăcerea de a munci, abilitatea de a duce lucrurile la bun sfârșit, de a fi o persoană cu inițiativă, harnică, onestă, punctuală deoarece a învățat din copilărie că munca are valoare socială. Chiar dacă se descrie ca o persoană sensibilă, este și o persoană energică, ambițioasă, hotărâtă și muncitoare.

Obiectivele ședinței a fost accesarea resurselor, dar și autoanaliza, recunoașterea emoțiilor și gestionarea acestora deoarece la subscala de stabilitate emoțională a Chestionarului de personalitate Guilford Zimmerman a obținut un scor mic. Am utilizat ca metode:

– Autoanaliza (prin introspecție, prin analizarea propriilor trăiri și sentimente),

– Recunoașterea emoțiilor (autoconștientizarea emoțiilor proprii) descrierea unei întâmplări fericite și a uneia nefericite

– Gestionarea (managementul) emoțiilor proprii, abilitatea de a-și controla și exterioriza emoțiile astfel încât să fie potrivite momentului, situației sau contextului. Am vorbit despre controlul emoțiilor, despre faptul că nu este nimic în neregulă cu ea, că numeroși adulți formați sub influența unui model de atașament insecurizant, dezvoltă un deficit în controlul emoțiilor și inevital, au dificultăți în a gestiona stresul cotidian.

-Monitorizarea comportamentală s-a realizat folosind un tabel sub forma unei grile de observație, completat de clientă.

Temă pentru acasă a fost să identifice în continuare momentele care determină comportamente disfuncționale care au ca urmare extenuarea, ineficiența, nesiguranța, neliniștea, deprimarea, stima de sine la pământ, pesimismul, etc.

Sedința 4

Clienta mi-a mărturisit că atenția pe care o acordă momentelor care declanșează com-portamente indezirabile pentru ea, au ca efect diminuarea consecințelor negative. Fiind mai atentă la comportamentul ei și înțelegînd mecanismul cauză –efect, a realizat că are o atitudine ,,mai în control cu situația”.

Ședința s-a focalizat preponderent pe amplificarea sentimentului de autocontrol, identificarea momentelor când șeful devine abuziv și excesiv de autoritar, pentru a ști ce are de făcut, cum să gestioneze și să acționeze în astfel de momente.

Vorbind depre șefi, depre tendința lor de a critica și de a devaloriza pe membrii echipei sale, i-am explicat că aceasta este de fapt modalitatea acestora de a se înălța pe sine. Nevoia lor de autoapreciere este atât de mare, încît respectul de sine se manifestă astfel prin acuzații, indignări, sau explozii de furie la adresa subalternului, ceea ce-i creează lui sentimentul de superioritate. Înțelegând modul lor de comportament, de ce sunt aproape mereu în dezacord cu un interlocutor aflat pe o poziție de subaltern, sau fac rareori aprecieri la contribuția valoroasă a celuilalt, înțelegem mai lesne motivul pentru care nu suntem lăudați, apreciați, admirați, chiar când meritele sunt evidente.

Deoarece stilul de management este investit cu autoritate, șefii impun, dictează, critică adesea, nu permit negocieri sau discuții în contradictoriu asupra sarcinilor ce trebuie realizate, și se așteaptă firesc ca subalternii sau membrii echipei lor să facă întocmai cum le spun ei. Sigur că este greu să faci față unui astfel de interlocutor, care simte nevoia să te coboare pe tine, pentru ca nevoia lui de valorizare și dominanță să fie satisfăcută.

Am discutat despre dorința firească a omului de a plăti prin reciprocitate ,,cu aceeași monedă “ care este de cele mai multe ori înăbușită, deoarece interacțiunile șef – subaltern sunt asimetrice, relațiile de putere fiind și ele asimetrice.

Pornind de la aceste aspecte, i-am recomandat clientei ca temă să fie atentă la cuvintele pe care le rostește șeful, la imperativele pe care acesta le utilizează, la gesturile lui, la tonul ferm, la privirea directă și atitudinea lui dominantă să-l observe cu atenție, folosind contactul vizual direct, să rețină și să exerseze în fața oglinzii acasă, imitând toate acestea.

Sedința 5

Clienta și-a facut conștincioasă tema, s-a amuzat maimuțărindu-se în oglindă. Fiind mai atentă la aspectele enumerate de mine, a observat că și cu ceilalți colegi șeful se comporta cam la fel, nu avea ceva special împotriva ei, așa cum percepuse înainte.

Obiectivele ședinței: stimularea asertivității, dezvoltarea abilităților de rezolvare de probleme, creșterea încrederii în sine.

Deoarece clienta caracterizeză viața ei din ultima lună ca fiind nesatisfăcătoare, am evaluat trăirile și emoțiile clientei, satisfacția generală față de viață, pe o scală cu 5 trepte, din care să reiasă mai exact unde se poziționează, cât de mulțumită este de viața ei de zi cu zi (unde 1 = foarte nemulțumiă; 2 = nemulțumită; 3 nici nemulțumită, nici mulțumită; 4 mulțumită; 5 foarte mulțumită). Cugetând la un răspuns pe care mi-a mărturisit apoi că l-a cântărit bine pentru a fi cât aproape de realitate, mi-a spus că este în general mulțumită.

Folosirea scalării, a ajutat clienta să se simtă mai mulțumită de viață ei în general, să-și comute atenția focalizată preponderent asupra aspectelor negative, să corecteze interpretările catastrofice, să conștientizeze mai bine comportamentele ei de evitare.

Pentru creșterea încrederii în sine, i-am propus să noteze toate reușitele și calitățile ei de care este muulțumită, toate acestea fiind importante în susținerea convingerilor raționale și a accesării resurselor interne.

Tehnica imageriei dirijate: concentrarea asupra unui scenariu cerându-i să-și imagineze că

aici

Cazul NR. 3 Probleme maritale legate de interrelaționare

Subiect D.C. de sex feminin, în vârstă de 57 de ani, artist plastic, momentan fără ocupație. Faptul că nu are de lucru o nemulțumește destul de mult, și are deseori sentimentul de inutilitate. Este căsătorită de 30 de ani și nu are copii. Afecțiunea ei este preponderent îndreptată spre cei doi cățeluși pe care îi are de aproximativ un an, pe care spune că îi adoră și despre care vorbește cu mult entuziasm.

Clienta se prezintă la cabinet, destul de nemulțumită și își exprimă îngrjorarea în legatură cu relația tensionată pe care o are cu soțul ei. Întrebată fiind ce o deranjează cel mai mult, răspunde că problema ei majoră este că ,,mi s-a cam terminat rezerva de toleranță față de capriciile soțului meu“. Este impulsionată de dorința de a gestiona mai bine stresul provocat de deficitul material și problemele de relație cu soțul in special, dar și cu prietenii, pe care îi vede tot mai rar.

Până acum nu s-a gandit niciodată să apeleze la consiliere sau psihoterapie, este curioasă și se simte atrasă de această profesie, s-a gândit că este o oportunitate de a învăța și a încerca unele lucruri noi, că nu i-ar strica puțin ajutor pentru a ameliora unele aspecte ale vieții în doi.

Dorința ei este să devină o persoană mai fericită, un partener mai bun, un prieten mai bun pentru cei apropiați.

,,De câțiva ani încoace am tot eșuat în comunicarea cu soțul meu”, spune ea. De 11 ani el este bolnav și tot de atunci am inceput să-i fac mereu pe plac. Am considerat că este potrivit să-i satisfac mereu dorințele și nevoile lui, fără să țin cont și de ale mele.

,,Întodeauna am avut grijă de alții și acum m-am gândit că este momentul să fac ceva și pentru mine”. Îmi lipsește abilitatea de a-i vorbi și de a-mi susține deschis părerile pentru atingerea sau satisfacerea propriilor dorințe sau interese. ,,Relația cu soțul meu este importantă pentru mine, dar nici nu vreau ca partenerul meu de viață sau alte persoane să aibă de suferit. Mă urăsc uneori când nu spun celor din preajma mea ce simt la un moment dat.”

Credințele clientei sunt legate de faptul că prin recunoașterea și manifestarea emoțiilor s-ar situa pe o poziție inferioară soțului și astfel ea consideră că evită ironiile sau disprețul acestuia. Deși se simte nemulțumită și neînțeleasă, își apreciază soțul ca fiind ,,un leu greu de îmblânzit”, atitudinea lui arogantă fiind apreciată ca un semn de masculinitate.

Această situație durează de mai mulți ani de când soțul clientei, a suferit o intervenție medicală numită colostomie (anus contra naturii). De atunci, el evită cât poate contactele sau ieșirile cu prietenii și îi limitează și ei aceste ieșiri. Ea și-a limitat la rândul ei ieșirile în oraș, singură sau în compania prietenelor, datorită acceselor de gelozie ale soțului. Când ea dorește să iasă cu prietenii, să meargă in vizite sau să plece în scurte excursii, el are o atitudine de vădită nemulțumire. Ea acceptă deseori cu resemnare să-i fie alături, dar se simte nedreptățită că el nu înțelege câtă bucurie îi dau întâlnirile cu vechii colegi din formația Song cu care a reluat legătura, recent. După 20 de ani, s-au reunit mai mult de 60 din foștii membri ai grupului, din toate generațiile, hotărâți să relanseze Grupul Coral Song. Clienta a fost doar la câteva repetiții, limitată de pretențiile soțului de a sta alături de el. Din acest motiv nu s-a putut prezenta la lansarea grupului lucru a mâhnit-o foarte tare. Din acel moment ea a devenit tot mai tristă și nemulțumită.

Din relatările clientei reiese că ea și-a însușit din copilărie prejudecata referitoare la inferioritatea femeii și consideră firească supunerea ei. În același timp, se plânge de aroganța soțului care tulbură armonia căminului care aduce tensiune, și care amenință posibilitatea de a trăi împreună satisfăcător.

Interviul psihologic a fost urmat și de o investigare obiectivă prin următoarele teste psihologice:

Scala de anxietate Hamilton (Anexa nr. 2): La subscala psihică scorul obținut a fost de

16 puncte, scor care se înscrie la o valoare medie de anxietate. La subscala somatică investigată de cei opt itemi, scorul este de nivel mediu, deoarece a obținut 12 puncte. Scorul general obținut la indicele global de anxietate totalizează 28 de puncte, fapt ce denotă o anxietate de nivel mediu,.

Scala de Adaptare în Cuplu (DAS -Dyadic Adjustment Scale) – (Anexa nr. 10). DAS

include patru subscale, unde clienta a obținut următoarele rezultate:

(a) Consensul în cuplu (CD) = 42 puncte (scorul maxim care poate fi obținut este 65, iar cel minim 0) . Din punctajul obținut, reiese că acest consens este doar ocazional.

(b) Satisfacția în cuplu (SD) = 25 puncte (scorul maxim ce poate fi obținut este 45, iar cel minim este 0), ceea ce denotă că aceasta este prezentă ocazional, sau aproape întotdeauna în dezacord.

(c) Coeziunea în cuplu (Co. D) = 15 puncte (scorul maxim ca poate fi obținut este 24, iar cel minim este 0). Scorul relevă că aceasă coeziune este prezentă o dată sau de două ori/ lună, iar o dată/ zi se poate discuta cu calm.

(d) Exprimarea afectivă (EA) = 6 puncte (scorul maxim ce poate fi obținut este 10, iar cel minim este 0), de unde reiese că EA este prezentă dar ocazional.

Testul arborelui: Modul în care se raportează cu lumea înconjurătoare indică introver-

siune, anxietate, nervozitate, elemente de agresivitate, cu tendința depresivă (ramuri fără frunze, trasate din linii unice, liniile ușor trasate evocă lipsa de sprijin).

Testul asociativ verbal al lui C.G. Jung (1904), bazat pe teoria complexelor inconștiente: Din tabelul de înregistrare al datelor am observat un număr mare de reproduceri greșite.

Jung-este de părere că numărul de reproduceri greșite la subiecți normali este 10%-20% iar la nevrotici, este dublu. Clienta prezintă un procent de 26 %, fiind suspectă de nevrotism. Se observă un număr mare de asocieri perturbate, ceea ce sugerează o slabă adapatare emoțională, anxietate, instabilitate afectivă și o gândire invadată de emoții. Valorizează ideea de prieten, dar este introvertă.

Concluziile derivate deductiv și/sau inductiv din anamneză și testele clinice utilizate relevă faptul că subiectul de sex feminin prezintă anxietate cu tentă depresivă, nemulțumire în relația de cuplu, lipsa exprimării afectivității, asertivității și flexibilității în relația cu partenerul de cuplu.

Scopul general al terapiei a fost îmbunătățirea relației de cuplu printr-o înțelegere mai profundă a partenerului, conștientizarea modului ei personal de a acționa în situații delicate, oferirea de sprijin și suport afectiv soțului, dar și evidențierea conformismului ei la așteptările partenerului, cu riscul de a nu fi ea însăși.

Sedința 1

În aceste prime ședințe am evaluat clienta pe baza observației, a interviului clinic, și a probelor aplicate.

Clienta s-a prezentat la cabinet vizibil nemulțumită, și hotărâtă să schimbe ceva în relația cu soțul ei. Aș putea spune că relația terapeutică s-a declanșat aproape automat, poate datorită faptului că avem cam aceeași vârstă, sau pentru că atitudinea ei fermă și determinată, mi-au dat mie sentimentul satisfăcător că relația terapeutică s-a instalat instant.

Clienta spune că relația ei de cuplu se îndreaptă vertiginos spre o perioadă ,,de criză”. Mi-a povestit aproape pe nerăsuflate, schimbările majore din viața ei profesională, problemele legate de șomaj, evenimente de viață pe care le considera importante, despre boala soțului, despre mamă, soacră, căței, și aspirații. Este posibil ca starea ei de nemulțumire acută să fi declanșat această avalanșă de mărturisiri. M-am bucurat de ,,energia ei verbală”, de faptul că am aflat multe lucruri de la ea, într-un timp destul de scurt.

Dorind totuși să direcționez demersul terapiei, am rugat-o să-mi spună mai pe îndelete ce anume o supără cel mai tare, ce așteptări are, ce anume vrea să rezolve în urma terapiei? Ea consideră că a făcut tot ce se putea ca relația cu soțul ei să meargă, în ciuda bolii acestuia. Spune că relația lor ,,a fost mereu pusă la încercare”. ,,Am senzația că uneori nu mă aude, nu mă înțelege sau nu mă vede”, altfel n-ar ignora și nevoile mele.

În acest moment, am întrebat clienta: ,,Când a fost ultima oară cand ți-ai revendicat aceste nevoi personale și cum te-ai simțit atunci?” Clienta vizibil surprinsă de întrebare, a căutat puțin răspunsul privind în sus, apoi și-a adus aminte că doar cu câteva zile înainte îl rugase să iasă el cu cățelușii la plimbare, deoarece ea dorea să–și coasă un fermoar la pantaloni, lucru care-l amânase de nenumărate ori. Contrar așteptărilor ei, soțul nu a comentat nimic, s-a conformat rugăminții ei, iar ea a reușit să facă ce și-a propus. Mi-a spus că s-a simțit mulțumită că a bifat ceva care tot amânase, și că abia acum și-a dat seama că el a venit bine dispus după plimbare, a rugat-o să-i facă o plăcintă cu brânză și chiar a ajutat-o să radă brânza, căci era nerăbdător, fiind foarte pofticios. Rememorând întâmplarea, s-a mai domolit, spunând că ăsta a fost un moment bun, pe care atunci nu l-a remarcat. I-am atras atenția că aceste momente bune fac deliciul căsniciei, că fiind mai atentă la acestea, ar putea să extragă ce este mai bun din ele, și util ar fi să învețe să se bucure din plin de acest lucruri.

Pentru a avea o viziune mai clară asupra dorințelor și așteptărilor ei, i-am pus o întrebare mai directă, și anume, ,,cu ce ți-ai propus să pleci de aici?” Rezumând, așteptările ei în urma terapiei sunt legate de: o comunicare mai eficientă cu șoțul, să învețe să aplaneze conflictele destul de dese dintre ei, cum să gestioneze stresul, cum să stabilească limite constructive.

C: ,,M-am săturat de atitudinea rigidă soțului meu, atunci când doresc să fac ceva și pentru mine! Mă simt frustrată, trădată în așteptările mele și nu știu ce se va întâmpla mai târziu…Nu cred că meritam să se comporte așa.”

T: Într-adevăr, te simți nespus de dezamăgită datorită atitudinii lui. Dar mai cred că ești dezamăgită și față de tine însuți, pentru că nu i-ai spus ce ai simțit în acel moment când nu a fost de acord cu tine, și nu te-ai comportat conform nevoilor tale .

C….Cred că da, m-aș fi simțit mai bine să-i spun. Cred că nu am avut suficientă energie.

T: Orice îți dorești să faci, ai nevoie de energie, iar tu ai dovedit că ai din plin, venind aici. Este cunoscut faptul că energia se mișcă tocmai în direcția spre care atenția noastră se îndreaptă.

C: zâmbește…

T: Să înțeleg că ești de acord că multe din lucrurile pe care ni le dorim și le acordăm suficientă atenție, pot deveni realitate.

C: Într-adevăr, am realizat uneori ce mi–am dorit…Recunosc că aș fi putut realiza mai multe lucruri dacă aș fi acționat mai mult.

T: Și când ți-ai transformat visul în realitate te-ai gândit probabil că poți face acel lucru cu certitudine, ți-ai spus probabil că ,, sigur pot face acest lucru”, și ți-ai folosit toata energia în acea direcție. Prin urmare, ce crezi că ai putea face pentru ,,ați îmblânzi“soțul?

C: Aș putea să-i imit atitudinea, să fiu la fel de fermă și categorică când doresc ceva de la el.

T: Crezi că o atitudine fermă și categorică ar fi de ajuns?

Clienta se gândește,… nu găsește un răspuns. Pentru a direcționa demersul terapiei spre găsirea soluțiilor, am adăugat:

T: Înțeleg ca te simți compleșită de ceea se întâmplă acum în viața ta, dar sunt convinsă că pe parcursul căsniciei te-ai mai confruntat cu situații asemănătoare și ai reușit să treci peste ele cu bine. Cu această afirmație i-am sugerat că reacțiile ei emoționale sunt limitate în timp și situaționale, iar găsirea soluțiilor este o bună direcție terapeutică.

Am discutat problemele generale existente, cum se manifestă acestea, ce simptome prezintă, ce gânduri are și ce comportamente însoțesc aceste gânduri.

În continuare am evidențiat câteva asumpții pe baza cărora vom acționa în cadrul ședințelor:

• Orice cuplu își crează propria relație unică, neexistând un standard al relațiilor care să poată fi luat ca model;

• Deși cuplul funcționează de multă vreme, el este format din două persoane diferite, care vor avea adesea dorințe, nevoi și perspective diferite.

• Chiar și atunci când nevoile unuia dintre parteneri sunt total opuse nevoilor celuilalt (ca în exemplul de față unde unul vrea independență, iar celălalt vrea siguranță), ambele nevoi sunt firești și valide.

Tehnicile care le vom exersa în cadrul terapiei vor avea scopul de a dezvolta două abilități:

1) Claritate în exprimarea nevoilor.

2) Dezvoltarea abilităților de negociere, în urma cărora fiecare dintre parteneri să-și satisfacă nevoile într-o oarecare măsură.

Planul intervenției psihologice a inclus următoarele tehnici:

Tehnici de relaxare: de management al stresului, de creare a unor expectații pozitive și accesarea resurselor latente existente;

Tehnici comportamentale: – planuri de activități zilnice, monitorizarea activităților;

Tehnici cognitive: de identificare a găndurilor negative automate cu caracter dezadap-tativ și a schemelor cognitive dezadaptative folosite și înlocuirea acestora cu unele mai realiste;

Tehnici cognitiv comportamentale – identificarea gândurilor negative și adoptarea unui comportament flexibil care să-i asigure o adaptare mai eficientă asupra realității.

Modalitățile și strategiile pentru rezolvarea problemelor:

– să gestioneze stresul într-o manieră productivă, astfel încât să transforme diferențele dintre ei în oportunități, să privească aceste diferențe nu ca pe niște probleme, ci modalități de a se completa unul pe celălalt. Să trateze eventualele eșecuri ca pe niște victorii;

– să dezvolte o atitudine empatică față de soț;

– să comunice asertiv;

– să dezvolte moduri constructive de a relaționa cu ceilalți fară jenă;

– să întrerupă patternul de comportament evitant, prin efortul de a pune capăt criticilor sau ironiilor, care caracterizează căsătoriile evitante;

– optimizarea relației prin optimizarea comportamentelor și abilităților existente;

– rezolvarea problemelor prezente prin strategii de a face față problemelor curente printr-o gestionare mai bună a timpului.

Întrebată fiind cât crede că ar fi necesar să dureze terapia, mi-a răspuns întâi că nu știe, apoi a considerat că șase ședințe ar fi de ajuns.

Tema pentru acasă a constat în luarea în considerare a raportului de ,,cinci la unu”, pentru a evidenția dacă există șanse de reconciliere între cei doi parteneri, pentru a evidenția dacă conflictele dintre cei doi, sau interacțiunile pozitive, sunt cel mai adesea prezente. Astfel, dacă la cinci interacțiuni pozitive între cei doi există una singură conflictuală, atunci există șanse ca relația lor să se îmbunătățească. În acest sens, ea a fost sfătuită să noteze zilnic, timp de o săptămâmă, un calificativ pozitiv sau negativ, pentru fiecare interacțiune cu soțul.

Sedința 2

Clienta s-a prezentat mai destinsă decât la prima ședință. Motivul acestei atitudini a fost că rezultatele temei pentru acasă au relevat faptul că există expectații pozitive în ceea ce privește relația lor, deoarece raportul dintre interacțiuni s-a situat la procentul de cinci la doi.

Am felicitat clienta pentru efectuarea temei dar și pentru rezultatul obținut.

Procesului terapeutic s-a centrat pe problematica intimității cuplului. Deoarece intimitatea și sexualitatea se susțin reciproc, iar boala soțului a avut ca și consecință deficiențe în aceste aspecte importante ale relației conjugale, unul dintre obietivele majore ale terapiei s-a axat pe optimizarea relației dintre cei doi.

Astfel, am luat în calcul următoarele aspecte:

Optimizarea relației de intimitate: În cadrul psihoterapiei individuale aceasta a constat în recomandarea făcută clientei de a descoperi și a iniția activități comune plăcute și interesante pentru ambii parteneri.

Conștientizarea evitării intimității datorată problemei de sănătate a soțului, dar și datorită activităților permanente pe care și le asumă adesea clienta. Identificarea mecanismelor de evitare a intimității, conștientizarea și exprimarea emoțiilor negative și a comportamentelor legate de acest aspect în relația de cuplu, vor contribui la o mai bună înțelegere și acceptare cognitiv-emoțională a realității, vor avea ca și consecință o resemnificare a evenimentelor negative trecute sau prezente, dar vor debloca și resurse pentru o perspectivă mai optimistă asupra viitorului.

Necesitarea relaxării: Deoarece clienta declară că și-a impus ca orice plecare de acasă să fie o urgență, și trăiește preponderent sentimentul de grabă, iritabilitate și nerăbdare, am constatat lipsa timpului pentru relaxare dar și deficitul de timp dedicat propriei persoane sau a cuplului. Sentimentul de vinovație pe care și-l asumă adesea, este că nu a reușit să facă tot ce ar fi putut pentru cei dragi. Aici se referă nu doar la soțul ei, ci și la timpul acordat soacrei ei, cu care a avut o relație ,,incredibil de bună” dar și la timpul redus acordat îngrijirii mamei ei care are 89 de ani, de care tot ea se ocupă preponderent. Am evidențiat faptul că deși nu are copii, clienta a fost ,,mamă” pentru soacra ei, iar în continuare joacă acest rol, pentru soțul și mama ei.

Am vorbit de spre empatie, despre rolul esențial al acestui condiment atât de necesar în relațiile interumane, dar în mod special în cadrul relației de cuplu. Lipsa acestui ingredient poate face viața partenerilor plină de resentimente, pe când dezvoltarea acestei abilități, ajută partenerii să se înțeleagă cu adevărat, să depășească momentele dificile. Folosind același mod de înțelegere dintre terapeut și client în cadrul construcției terapeutice, tot astfel dacă unul dintre parteneri ,,ghicește” sentimentele și reacțiile personale ale celuilalt, dacă reușește să le înțeleagă ,,din interior”, așa cum îi apar acestuia și deține abilitatea de a-i comunice această înțelegere, atunci se manifestă această empatie. Atunci când unul din parteneri traversează o perioadă de viață dificilă cum este boala soțului, aceasă empatie poate fi exersată, de exemplu prin meditație. În continuare am vorbit despre rolul meditației, acela de a te ,,catapulta” într-o stare de răgaz, de liniște și detașare, care ne ajută să devenim mai conștienți de noi înșine, dar și de realitatea din jurul nostru și de starea de spirit a celor de lângă noi. Înțelegându-ne propriile senzații și sentimente, putem deveni mai ,,deschiși “ către cei de lângă noi.

I-am atras atenția asupra faptului cât de ușor ne formăm anumite tipare de comportament pe care le folosim adesea, deși nu ne sunt de mare ajutor. Aceste automatisme ne determină să acționăm pe pilot automat, iar uneori aceste tipare ne limitează și astfel ne împiedică să facem, să spunem sau să acționăm adecvat, conform dorințelor noastre. Am vorbit despre faptul că ea se consideră mai flexibilă iar el este mai rigid. Tocmai aceste diferențe nu trebuie privite ca probleme, ci dimpotrivă, reprezintă un avantaj, din care fiecare poate ajusta ceva, ca într-un dans, în care mai întâi învățăm pași simpli, cum să respirăm și să ne lăsăm conduși sau să conducem.

I-am vorbit clientei despre obiceiurile pe care le avem, comportamentele prin care acționăm, care se datorează unui proces de învățare la nivel inconștient. Tocmai acet mod de a acționa și de a ne comporta ne ajută să acumulăm energia necesdară pentru a ne concentra asupra lucrurilor pe care le considerăm importante. Barierele noastre sunt acele credințe limitative care ne sabotează să facem ceea ce dorim.

Spre finalul ședinței, am vorbit despre exercițiile de respirație, despre tehnicile atât de utile de relaxare, despre beneficiile acestora. Am folosit ca metodă „trainingul autogen” al lui Schultz, i-am arătat cum se face acesta corect, și posibilitatea de a alunga probleme, tensiuni, griji și emoții negative.

Tema pentru acasă a fost să aplice zilnic acest exercițiu, de 2-3 ori pe zi, în sesiuni de cel puțin 15 minute.

Sedința 3

Ședința a început prin verificarea temei pentru acasă. Clienta este încântată de efectul tehnicilor de relaxare. Declară că starea de bine care o simte în urma acestora o ajută să fie mai puțin încordată.

În continuare, clienta a adus în discuție perioadele dificile. în care inacțiunea i-a limitat succesul. A înțeles că în loc să alerge mereu ,,în căutarea timpului pierdut”, în loc să se văicărească, poate să facă ceva plăcut pentru ea, să reducă timpul petrecut cu lucruri neimportante, să citească cărți interesante, să deseneze, să elimine din viața ei pe cât posibil orice simte că o irosește, o stoarce de vlagă, sau nu-i face plăcere.

Deoarece clienta s-a plâns că nu este ascultată de partener, i-am propus să încerce să se pună în locul lui, iar dacă tot nu-și dă seama ce-l împiedică s-o asculte, să-l întrebe sincer ce-l deranjează. Am avansat ideea că este posibil ca el să procedeze astfel, că să evite un conflict prin care cândva au trecut amândoi, pe tema respectivă.

Clienta spune că simte că soțul ,,nu o vede”. I-am spus că am citit undeva că ,,barbații aud ceea ce văd”. Dacă partenerul ei vede o soție obosită, mereu grăbită, iritată, plictisită sau nemulțumită, este foarte posibil să afișeze o atitudine de evitare, să devină la rândul lui ursuz sau taciturn.

Când partenerul ,,nu te înțelege,” găsește un moment potrivit să îi spui că te deranjează această atitudine a sa, dar mai ales spune-i ce simți cu adevărat, în acele momente. Astfel, vei putea să-ți exprimi sentimentele deseori reprimate, dar totodată vei deschide canalul de comunicare dintre voi, care deseori este blocat. Dacă partenerul își ascunde emoțiile, este foate posibil ca el să considere că poate să rezolve o problemă existentă prin ignorarea acesteia.

Este de înțeles faptul să te simți frustrată când simti că soțul tău nu te vede, nu te ascultă sau nu te înțelege. Ai impresia că nu se gândeste și la tine, ca nu îi pasă.de tine. Aș vrea să observi modul în care tu faci aceste lucruri față de el. De cele mai multe ori, modul cum se comportă cineva cu noi, poate fi o reflectare a comportamentului nostru.

Deoarece clienta se plânge de timpul care niciodată nu-i ajunge (în ciuda faptului că nu are servici), i-am propus ca temă să noteze pe un caiet activitățile zilnice propuse și să bifeze ceea ce reușește să facă din ele..

Ședința 4

În urma temei a înțeles mai bine ceea ce bănuia doar intuitiv, că problema ei nu se datora doar faptului că nu reușea să stabilească o oră la care să facă sarcina respectivă dar și când reușea totuși, nu putea să se țină de ea până la final, din diverse motive. După verificarea temei pentru acasă, am găsit de cuviință să identificăm împreună mecanismele psihice și comportamentale implicate în evitarea intimității în relația de cuplu.

Astfel am identificat evitarea relațională și fuga de contact cu partenerul de relație, prin implicarea preponderentă în tot felul de activități (facebook, treburi casnice, hobbyuri, etc.), astfel încât intimitatea relațională și comunicarea acestora să rămână la un nivel foarte scăzut.

De asemenea, a ieșit la iveală că cei doi parteneri folosesc intermedierea ca formă de evitare a intimității (care constă în intermedierea contactului cu celălalt printr-o altă persoană, sau un animal), în acest caz prin cei doi cățeluși, de care ambii parteneri sunt foarte atașați.

I-am vorbit clientei despre cum poate prelua controlul asupra acestor obișnuințe prin folosirea a trei instrumente:

1. Folosirea cuvintelor pozitive și eliminarea celor negative, prin autosugestie.

2. Construirea de așteptări pozitive printr-o schimbare de perspectivă și anume aceea de a vedea partea plină a paharului, prin învățarea dar și practicarea optimismului realist, ținând cont de realitatea înconjurătoare. Acționând asupra acestei realități, vom determina posibilitatea punerii în mișcare a abilităților pe care le deținem, le putem identifica mai ușor, și putem urmări dacă acestea dau rezultate tangibile și concrete, conform așteptărilor noastre.

3. Dezvoltarea unei atitudini pozitive, de acceptare a evenimentelor sau momentelor negative prin aplicarea relaxării, autohipnozei și autosugestiei.

Am vorbit despre beneficiile multiple pe care aceste aplicații le pot inlesni și costurile minime pentru realizarea lor.

Pentru a realiza acest lucru, îngăduie-ți să investești puțin timp pentru tine zilnic, fă-ți acest cadou, să-ți aloci câteva minute pentru a face aceste exerciții, dă-ți destul răgaz ca aceste exerciții să funcționeze pentru tine. Exercițiile de autoobservație ne ajută să ieșim din „transa hipnotică limitativă” pentru a începe un proces de transformare pozitivă. dar îți dezvolți capacitatea de convingere, înveți cum să te eliberezi de mânie, furie, ostilitate, resentimente, vei putea găsi soluțiile potrivite la problemele pentru care nu ai găsit până acum o rezolvare. Autoobservația acestor tipare emoționale, de gândire și de comportament, ar putea fi înlesnită prin notarea acestora într-un caiet, sub forma unui tabel.

Descoperirea tiparelor negative, modul lor de funcționare și efectul acestora în viața noastră, vor elimina stresul fizic, mental, și emoțional. vei putea să-ți analizezi propriul comportament și influența acțiunilor tale asupra persoanelor apropiate, dar mai ales, vei reuși să-ți îmbunătățești respectul, încrederea și valoarea de sine, cum să comunici mai eficient și mai convingător, cum să îți extinzi relațiile personale, cum să-ți stabilești și să-ți atingi obiectivele. Toate aceste câștiguri necesită doar timp și diponibilitate, pentru a le exersa.

I-am propus clientei să identifice dacă reproșurile și criticile soțului sunt exprimate în termeni generali, sau dacă ea își exprimă nemulțumirea, folosind generalizarea. I-am dat ca exemplu că soțul i-ar putea spune: ,,Niciodată nu ești acasă când am nevoie de tine, sau ea i-ar putea reproșa:,,niciodată nu cureți masa după ce mănânci". Scopul acestei propunei a fost conștientizarea modului de adresare dintre parteneri, cât de important este actul comunicării, cum ne adresăm și ce impact au aceste reproșuri asupra fiecăruia dintre ei. Pe de altă parte, frecvența și generalizarea acestor critici sau reproșuri va fi un indiciu pentru amândoi că au nevoie o schimbare de atitudinedacă vor ca relația lor să nu se degradeze.

Credințele clientei sunt legate de faptul că prin manifestarea emoțiilor s-ar situa pe o poziție inferioară soțului și astfel ea evită ironiile sau disprețul acestuia, se conformează de fiecare dată când el pretinde ceva. Întrebată fiind de ce se consideră inferioară, nu prea știe ce să răspundă, apoi spune că se simte așa, deoarece soțul susține financiar familia. Am rugat-o să se poziționeze pe o scală de la 0-10, unde 0 este limita inferioară, iar 10, maxim pentru nivelul superior, unde s-ar afla ea, și unde s-ar poziționa soțul ei. S-a gândit puțin, apoi a spus că ea ar fi la nivelul 6, iar soțul ei, pe la 8. Apoi a revenit, s-a răzgândit, a zis că a fost prea critică cu ea, că de fapt ar fi și ea tot pe la 8, dar acum chiar nu-și dă seama de ce a spus așa, că i-ar fi inferioară lui. Această constatare a surprins-o și pe ea și dintr-o dată a zâmbit, cuta dintre sprâncene a dispărut, părea chiar mulțumită. Am încheiat ședința cu o sesiune de relaxare, cu recomandarea să continue să găsească răgaz pentru a face acest lucru și acasă.

Tema sugerată pentru acasă a fost aceea de a face ceva diferit.

Sedința nr. 4

Clienta a găsit ca modalitate de a ieși din monotonia vieții zilnice, să se tundă scurt și să-și vopsească părul, ceea ce-i dădea un aer mai tineresc, fața ei era mult mai destinsă și afișa o dispoziție mai bună. I-am spus că am remarcat acest lucru și a zâmbit.

Declară că este mai calmă și că se odihneșe mai bine, acest lucru contribuind la starea ei de bine din activitatea diurnă. Afișează față de soț o atitudine mai înțelegătoare, lucru remarcat și de acesta. Deoarece ea nu mai este atât de posomorâtă și a devenit mai volubilă, el este mai puțin arțăgos.

Aceasta ședință s-a axat preponderent pe rolul acceptării diadice a cuplului. Adesea partenerii dau vina unul pe celălalt și atribuie problemele din cuplu, defectelor partenerului. Acceptarea de ambele părți că celălalt este de vină, poate transforma această situație într-o problemă comună, la care pot lucra amândoi pentru a o rezolva. De exemplu, clienta aflată în terapie în loc să se plângă de soțul ei că preferă să evite relațiile cu prietenii, și preferă să plimbe cățelușii, o discuție referitoare la problema lui de sănătate ar putea să dezvăluie cât este de dureros pentru el să vorbească despre asta, sau să se simtă în centrul atenției. De asemenea, atitudinea lui de nemulțumire când ea pleacă de acasă ar putea scoate la iveală cât de singur și neajutorat se simte când ea nu este în preajma lui și cât de greu îi este să renunțe la ,,coroana lui de leu”. Scopul acestei abordări a fost acela de a atenua spiritul critic al clientei și de a o face să înțeleagă comportamentul partenerului, ca și cum ar fi ea în această situație.

Rememorarea experiențelor plăcute comune din trecut, ar putea fi o modalitate eficientă pentru consolidarea relației. Detaliile din perioadele lor fericite, umorul, o atitudine calmă și deschisă, vor destinde cu siguranță tensiunile conjugale, iar viața în doi va fi nu doar suportabilă, ci plăcută, chiar dacă problemele de sănătate nu vor dispărea.

Deși terapia s-a efectuat doar în prezența unuia dintre partenerii de cuplu, obiectivul major al consilierii și terapiei a fost acela că prin schimbarea atitudinii ei va dezvoltar un nou mod de gândire și de comportament, chiar dacă unul dintre ei este dispus să învețe mai mult. Vorbind depre însușirea artei comunicării, este foarte posibil ca în scurt timp să antreneze, să construiască, și să mențină o relație cât mai pozitivă, cu partenerul de cuplu, bazată pe înțelegere, respect reciproc și egalitate.

I-am sugerat clientei să vadă lucrurile din altă perspectivă. În loc să-i îndepărteze, conflic-tele sau problemele inevitabile ale vieții în doi îi pot ajuta să devină mai întelepți și mai uniți,

Scopul general al ședinței a fost axat pe însușirea de modalități de redirecționare a discuțiilor în contradictoriu și transformarea acestora în negocieri. Am discutat despre utilitatea abordării argumentative, în care atitudinea fiecărui partener care se străduiește să își justifice perspectiva personală și să ignore perspectiva și nevoile celuilalt, să fie înlocuită cu o abordare de compromis. În aceasă abordare fiecare partener să își exprime pe rând dorințele, apoi să caute o cale de mijloc împreună, prin care nevoile fiecăruia să fie îndeplinite măcar parțial.

Am folosit jocul de rol, în care am îndemnat clienta să-i spună soțului ceea ce simte.

T: Dacă ai dori să-i spui ceva soțului tău, ce i-ai spune?

C: I-aș spune că țin la el în continuare, că nu degeaba am stat cu el atâția ani, dar că mă simt încorsetată de nevoile lui. Am și eu nevoie de puțin spațiu, de diversificare, de respirat alt aer. Monotonia vieții de acasă mă îndeamnă uneori să evadez. Îmi place natura, îmi plac culorile fiecărui anotimp, mă simt revigorată după o plimbare sau când socializez, când sunt în preajma prietenilor.

Recomandarea mea a fost să facă mai mult din toate acestea, ori de câte ori se ivește ocazia. Am adăugat că neavând un contract de muncă, sau un program strict legat de un job, este foarte posibil să-și organizeze timpul liber astfel încât să facă aceste lucruri frecvent. În acest moment m-a informat că a găsit un job part-time, ca bonă pentru un copil de opt ani. Am felicitat clienta pentru aceast lucru, și i-am spus că am surprins o satisfacție pe fața ei cînd mi-a mărturisit despre noua ei activitate.

Tema pentru acasă a fost să-și invite soțul la o scurtă plimbare împreună cu cei doi cățeluși (de regulă, soții plimbă cățelușii pe rând).

Sedința nr.5

La începutul ședinței am verificat dacă ,,întreaga familie” a ieșit la plimbare. Clienta mi-a răspuns că plimbarea a fost benefică pentru toată lumea. Am cerut mai multe detalii și mi-a povestit că la început s-au plimbat în tăcere (nu mai ieșiseră de multă vreme împreună). Au mers pe niște străzi mai puțin umblate de ei. Păreau foarte absorbiți de fațadele caselor (cei doi stau într-o zonă cu case cochete), și de pomii abia înmuguriți. Un lătrat neașteptat de pițigăiat, de câine dintr-un garaj, i-a făcut pe amândoi să tresară. S-a iscat o hărmălaie care i-a amuzat, doarece și cățelușii lor se dezlănțuiseră. Au izbucnit în râs și s-au întords acasă bine dispuși. La întrebarea ce ai face diferit dacă problema ei s-ar rezolva peste noapte, dacă relația lor ar fi ca la început când viața era frumoasă pentru amândoi, mi-a răspuns că s-ar scula dimineața devreme cu zâmbetul pe buze, ar pregăti cafeaua pentru amândoi, ar cânta în timpul necesar preparării cafelei, așa cum făcea adesea în primii ani de căsnicie. Și-ar săruta soțul când acesta trezit datorită veseliei ei debordante ar apărea ciufulit în ușa bucătăriei. Își amintește că el îi ținea isonul deși era încă adormit și avea voca răgușită și râdeau amândoi. Povestind despre acesrtea a devenit puțin nostalgică. I-m răspuns clientei că muzica este o cale foarte potrivită pentru a exprima cu sinceritate sentimentele umane și am încurajat-o să reia acest plăcut obicei. A produce sau a asculta muzica, este o bucurie pentru suflet și o modalitate de a crea bună dispoziție.

Clienta a mai spus că și-ar cumpăra o eșarfă colorată, deoarece iubește culorile vii, ceea ce va contribui la o atitudine mai veselă și mai optimistă. Aș face ceva cu totul diferit, ceva care să-mi aducă satisfacție, să mă facă să mă simt bine, să mă simt mai puțin ….(căutând cuvântul potrivit), sufocată. Spunând acest cuvânt, precizează că un nou spațiu, mai luminos, mai aerisit, i-ar fi folositor pentru a se simți mai bine. Privirea ei s-a luminat deodată. Am intrebat-o dacă se gândește la ceva anume și mi-a răspuns că se gândește la faptul că în atelierul ei de pictură s-au adunat multe lucruri nefolositoare de-a lungul anilor, că acesta s-a transformat într-un fel de depozit, căci ea nu a mai simțit dorința să picteze. Am întrebat-o apoi dacă decizia de a elibera acest spațiu în eventualitatea de a reîncepe să deseneze i-a venit tocmai acum și-am adăugat că am remarcat cu plăcere faptul că fața ei s-a luminat. Doamna mi-a răspuns că acest gând i-a încolțit de puțină vreme, activat fiind și de vernisajul expoziției unei prietene bune, stabilită de mulți ani în Italia, care a venit în țară recent, special pentru acest eveniment. Doar că până acum nu simțise decât amărăciune că ,,și-a irosit talentul și viața ”. Întrebarea referitoare la ce ar face altfel decât până acum, parcă a luminat-o (exact cum m-am exprimat eu că arată), simte instinctiv că de asta are nevoie, să se exprime prin desen și culoare, așa cum a făcut adesea în tinerețe. Acum știe cum să aducă mai multă ,,culoare și lumină” în viața ei și este surprinsă că această idee a prins abia acum un contur clar, simte satisfacție și bucurie la gândul că această decizie a luat-o spontan. M-am bucurat și eu că am avut o contribuție la decizia ei și am felicitat-o pentru soluțiile pe care singură le-a găsit.

CONCLUZII

Scopul terapiei s-a focalizat pe obținerea acelei stări de bine spre acea ,,pace a minții”,către care tânjim cu toții, prin creșterea încrederii în resursele și eficiența personală a fiecărui client în parte, prin clarificarea nevoilor acestora, dar și a obiectivelor de viață. Am avut în vedere nu doar ,,pansarea rănilor emoționale”, dar și vindecarea acestora. prin clarificarea obiectivelor de suflet și găsirea echilibrului emoțional.

Am pus accent pe necesitatea desprinderii de trecut. a modificării stilului de gândire inflexibil și a comportamentelor cu caracter dezadaptativ, și înlocuirea acestora cu înțelegere și acceptare de sine, și implicit o înțelegere mai bună a celor din jur.

Elementele de noutate ale lucrării se referă la: elaborarea și aplicarea unei proceduri psihoterapeutice eclectice, care este posibil să fi depășit planul simptomatologic al subiecților, care pune accent pe ceea ce face cu plăcere subiectul, pe starea de confort și de bine, de liniște sufletească de conștientizare a resurselor clientului, un mai bun autocontrol al emoțiilor, pentru optimizare personală și inter-relațională cu ceilalți.

Pe parcursul ședințelor am stimulat prin întrebări, intervenții sau reflecții personale ca subiecții să vorbească, urmărind cum se modifică atitudinea lor pe măsură ce-mi împărtășeau tot mai multe experiențe personale. În demersul terapiei am abordat o atitudine flexibilă, empatică de înțelegere .

Inițial, am stabilit de comun cu clientul o schemă de terapie și niște obiective, însă contactul conștient și deplin cu situația prezentă din cabinet, permiterea șuvoiului de gânduri și sentimente să curgă natural și firesc, împrumutată din tehnica mindfulness, au avut ca efect modificări din mers și ajustări în procesul terapeutic. Atentă fiind la cuvintele și stările clienților, la nevoile lor de moment, (aici și acum), a avut ca efect înțelegerea acestora că posibilitatea de schimbare sau de menținere a comportamentului lor, depinde în cea mai mare măsură de subiectul aflat în terapie. Posibilitatea de a fi prezent și deschis, a face ceea ce contează și este cu adevărat important pentru client, a deschis orizontul acestora, permițându-le o mai mare libertate de mișcare și acțiune.

Întrebări de genul:,,Dacă ai vrea să fii altfel, cum ai fi?”, ,,Dacă ți-ai dori un loc în care să te afli unde te-ai duce ?” ,,,Dacă ar mai fi încă o soluție care ar fi aceasta?”, au fost utilizate ca intervenții de clarificare și au limpezit într-o oarecare măsură confuzia subiecților care s-au prezentat cu sentimente amestecate, ajutându-i să fie mai atenți la nevoile și dorințele lor.

Scenariile psihoterapeutice au îmbinat terapia armonios, astfel încât clienții au recunoscut că au trăit senzația unei experiențe plăcute și cu expectații pozitive. Sugestia de a trăi un vis în care subiectul visează o poveste despre viața lui, nu despre cum a fost, ci mai ales cum ar dori sa fie, au scos la iveală dorințe neexprimate, neexperimentate-până atunci.

Limitele lucrării sunt legate de metodologia calitativă aleasă care nu permite generalizarea rezultatelor pozitive, dar și de existența unor date neinvestigate, care ar fi scos la lumină aspecte neexplorate, dar utile în procesul de schimbare al clienților.

Pe tot parcusul demersului terapeutic m-am ghidat după principiul că succesul este al clientului, și nu al demersului psihoterapeutic aplicat. Am accentuat adesea pe parcursul terapiei faptul că clientul este cel care lucrează cu propria persoană, nu el este problema, ci problema este, doar o problemă care are o rezolvare. Procedând astfel, am întărit încrederea subiecților în forțele și abilitățile lor. Criteriul de alegere a tehnicilor aplicate și conversațiile efectuate, au avut ca scop să fie utile și eficiente pentru înțelegerea problemelor și rezolvarea lor. Feedback-ul primit a fost că ședințele le-au fost utile și aceștia au părăsit terapia nu doar mulțumiți, ci și cu abilități noi pentru a depăși obstacolele care se ivesc firesc, în viața fiecăruia dintre noi.

În procesul de comunicare, semnificativ a fost faptul că m-am focalizat pe observațiile, sentimentele și nevoile clientului, iar când acesta s-a simțit nu doar ascultat ci și înțeles, mi-a oferit la rândul său, atenția și înțelegerea sa.

Schimbările observabile în personalitatea clienților s-au evidențiat prin:

– deschidere spre experiență și mai puțină defensă

– vulnerabilitatea la frică diminuată

– percepții mai realiste despre sine și ceilalți

– încredere crescută în abilitățile proprii

– acceptare și toleranță crescută față de el și de ceilalți

– mai multă flexibilitate și suplețe în gândire print-o perspectivă mai amplă asupra problemelor și implicit o adaptare mai bună la problemele noi inevitabile ale vieții

– dezvoltarea abilităților de a găsi soluții benefice pentru o stare de confort si echilibru interior.

Ingredientele de bază ale procesului terapeutic și-au propus să activeze motivația interioară, să mențină și să amplifice schimbarea fiecărui subiect în parte, aceea de a face fiecare ceva benefic pentru sine. Nevoia și mai ales dorința subiecților de a depăși rapid blocajele de a face o transformare reală, de a evolua, au condus la:

o mai bună înțelegere și acceptare a vieții, cu problemele și neajunsurile ei

clarificarea filtrelor de gândire prin care ne raportăm la viața noastră

posibilitatea de acces la resursele existente latent in noi

mai multă bucurie și mulțumire interioara și stare de bine

capacitatea de a lua decizii potrivite în situații pe care le percepem copleșitoare

eliberarea de stress si efectele generate de acesta.

Fiecare ședință a avut structura ei și fiecare relație terapeutică a fost unică prin calitățile sale diadice. Pentru a face demersul terapeutic cât mai creativ, incitant și atractiv, m-am străduit să nu repet nimic, presupunând astfel că voi dezvolta interesul dar și creativitatea clienților, stimulându-i să găsească soluții cât mai diverse.

Ca terapeut începător, am asistat la mirajul, satisfacția și uimirea clienților când „le cădea fisa”, cum soluțiile și ideile curgeau uneori în șuvoi,de la sine, doar prin simplul fapt că cineva deschidea robinetul. Ideile se rostogoleau spectaculos, unele după altele, precum valurile mării, sau ca piesele de domino suprapuse. Atunci când o singură piesă alunecă în momentul căderii aceasta le antrenează și pe celelalte.

Terapie pentru starea de bine este modul metaforic în care am simțit firesc să definesc rezultatul experienței mele ca psiholog și terapeut, este motto-ul pe care eu am simțit potrivit să-l pun asupra informațiilor transmise clienților și asupra practicilor terapeutice aplicate. Consider că am creat un cadru empatic, confidențial și suportiv, de înțelegere față de nevoile și problemele clienților. În susținerea primului interviu, am avut grijă să evit să-mi iau notițe în fața subiecților, considerând astfel că aceștia se vor simți mai în largul lor, și pentru a atenua diferența de forță client-terapeut pe care aceștia ar putea s-o resimtă. Evitarea întrebărilor directe și repetitive, alternanța întrebărilor deschise (în special la început), cu întrebări țintite (după stabilirea relației terapeutice), maniera non-autoritară, atitudinea non-evaluativă, încurajarea clienților de a-și exprima clar și deschis problemele și sentimentele, i-au determinat pe aceștia să expună cu mai mult curaj ceea ce-i nemulțumea. Stropul de culoare adus în viața lor, a permis o paletă mai largă de culori, care au modificat albul sau negrul, au nuanțat griul, le-au îmbogățit și înseninat momentele mohorâte ale vieții, iar mie mi-au dat satisfacția priveliștii unui curcubeu după ploaie.

Am încercat să înțeleg și să pătrund în cadrul de referință al clienților să mă acordez intuitiv cu sentimentele sau mesajele nerostite ale acestora, să ascult muzica lor interioară, să-i urmez în călătoria lor interioară. M-am străduit să le înțeleg temerile și dezamăgirile lor, să-i însoțesc și să-i încurajez către deschidere, acceptare, creativitate, și consider că într-o oarecare măsură am reușit

Acceptarea de sine a avut în vedere o percepție pozitivă asupra experiențelor trecutului dar și abordarea unei atitudini pozitive asupra viitorului față de propria persoană, prin acceptarea calităților și defectelor personale, ca fiind umane și normale. Această acceptare a făcut posibilă atât bucuria prezentului cât și evidențierea unui viitor satisfăcător, condimentat prin modelarea și redescoperirea propriei persoane.

Clienții cu fobie socială au recunoscut că se temeau la gândul ca ar putea deveni centrul atenției și că erau jenați să-și exprime problemele. Ei au conștientizat însă că este necesar pentru ei să-și depăsească fobia socială, că gândurile lor erau erau cele care-i determinau să evite interacțiunile deschise cu ceilalți. Subiecții au învățat pe parcursul ședințelor să-și folosească resursele, să-și depășească limitările, să lucreze cu mintea, s-o modeleze, s-o reinventeze, s-o hrănească cu idei pozitive pentru ca teama de ceilalți să dispară.

Clienta care-și dorea mai multă satisfacție în cuplu a învățat să-și acorde timp de reflecție să vadă și alte nuanțe, în afară de negru sau alb, să privească o problemă în ansamblul ei, să fie mai răbdătoare și mai toleranță atât cu propria persoană, dar și cu partenerul ei sau cei apropiați. Chiar dacă au înțeles că lucrurile nu se pot schimba peste noapte, subiecții au învățat să nu renunțe de la primul eșec, au conștientizat că evitările și inacțiunea nu duc la rezultate, au învățat să nu se lase doborâți de primul obstacol, să se ridice, să iasă din zona lor de confort și să acționeze.

Bibliografie selectivă

Andre, C., Legeron P., (2011), Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți-Tracul, timiditatea, inhibițiile, fobia socială, Ed. Trei, București.

Burns, G.,W., (2012) 101 povești vindecătoare pentru adulți, Editura Trei, București.

Cohen A.,H., (2013), Viața ca o țeapă, Ed. Nemira, Ed. a 3-a, București.

Compton, B., R, & Galaway,B. (1994), Social work processes, 5 th ed, Pacific Grove, CA: Brooks/Cole.

Crăciun, B., (2014), Dimensiunile perfecționismului-Implicații și intervenții psihologice,Ed. Pro Universitaria, București.

Dafinoiu, I, Lasylo Varga, J., (2005), Psihoterapii scurte-Strategii, metode, tehnici, Ed. Polirom, Iași

David D., (2008), Psihologie clinică și psihoterapie, Ed. Polirom, Iași

DSM-IV- TR 2000, (2003), Manual de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, Ed. Asociația Psihiatrilor liberi din România, București.

Fensterheim, H., and Baer, J., (1977), Stop Running Scared! Fear Control Training: The New Way to Conquer Fears, Phobias and Anxiety, Dell Publishing Comp. Inc., New York.

Frey, B. S., A. Stutzer., (2006), Does marriage make people happy, or do happy people get married ?, The Journal of Socio-Economics of Happiness, volume 35, pp 326-347.

Gabbard ,G.O., (2014), Tratat de psihiatrie psihodinamică, Ed. Trei, București.

Gilbert, D., (2008), În căutarea fericirii, Ed. Curtea Veche , București.

Heckelman, L. R., & Schenier, F.R. (1995), Diagnostic issues. In R.G Heimberg, M.R. Liebowitz.

Hicks, James Whitney, (2012), 50 de semne ale tulburărilor psihice, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., Crăciun, B.,(2015), Psihoterapia tulburărilor emoționale, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., Crăciun, B., (2013), Psihoterapia eficientă, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., (2011), Psihoterapia anxietății, Abordări cognitiv–comportamentale, Ed. Universi- tară.

Holdevici, I., (2011), Psihoterapii de scurtă durată, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., (2000), Psihoterapii scurte, Ed. Ceres, București.

Holdevici,I., (1995), Sugestiologie și psihoterapie sugestivă Ed. Victor, București. p. 69

Hope, D. A., &. F.R. Schenier (Eds.), Social phobia:Diagnosis assesment, and treatment (pp.3- 20. New York: Guilford Press.

Kagan J., Reznic J. S., Snidman N.,(1998), Biological Bases of Childhood Shyness, Science 240:167-171.

Karasu, S.,R., Karasu, T:,B., (2013), Arta menținerii căsniciei, Ed. Trei, București.

Larousse, (2006), Marele dicționar al Psihologiei, Ed. Trei, București.

Leahy R. L., Holland,S., J., (2012), Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate, Ed. ASCR.

Moreau, A., (2007), Psihoterapie-Metode și Tehnici, Ed. Trei, București.

Pintar Judith, Jay Lynn, (2012), Hipnoza, Ed. Trei, București.

Popescu-Neveanu, P,. (2013), Tratat de psihologie generală, Ed. Trei, București

Reich, G. (2003). Depression and couples relationship. Psychotherapeutics, 48, 2 – 14

Roberti, A., (2007), Cum să te psihanalizezi singur, Ed. Trei, București.

Ruppert, F., (2012), Traumă, atașament, constelații familiale, Ed. Trei, București.

Salome, J., (2008), Curajul de a fi tu însuți, Ed.Curtea Veche, București.

Sussman, Michael, B., (2011), O chemare curioasă, Ed. Trei, București

Williams, M., Teasdale, J., Segal, Z., Kabat-Zinn, J., (2013), Exerciții de meditație pentru depăși- rea depresiei – Eliberarea de nefericirea cronică, Editura Trei, București.

Site-uri consultate:

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1053535705001745

http://www.slideshare.net/tutrent2/irina-holdevici-psihoterapia-tulburarilor-anxioase?next_slideshow=1

http://www.amazon.com/In-Search-Solutions-Direction-Psychotherapy/dp/0393704378#reader_0393704378 + maestrul ZEN

http://alindiaconu.blogspot.ro/2011/01/managementul-stresului-cauzeefecte-si.html

http://www.holisterapi.ro/terapie-centrata-pe-solutii#sthash.aBho9HZb.dpuf

http://www.e-scoala.ro/psihologie/caracteristici_principii_definirea_scopului_terapii_scurte.html

http://www.clinica-anima.ro/index.php?section=0&component=2&module=article&pag=&mainmenuitem=&content=221&lang=

Bibliografie selectivă

Andre, C., Legeron P., (2011), Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți-Tracul, timiditatea, inhibițiile, fobia socială, Ed. Trei, București.

Burns, G.,W., (2012) 101 povești vindecătoare pentru adulți, Editura Trei, București.

Cohen A.,H., (2013), Viața ca o țeapă, Ed. Nemira, Ed. a 3-a, București.

Compton, B., R, & Galaway,B. (1994), Social work processes, 5 th ed, Pacific Grove, CA: Brooks/Cole.

Crăciun, B., (2014), Dimensiunile perfecționismului-Implicații și intervenții psihologice,Ed. Pro Universitaria, București.

Dafinoiu, I, Lasylo Varga, J., (2005), Psihoterapii scurte-Strategii, metode, tehnici, Ed. Polirom, Iași

David D., (2008), Psihologie clinică și psihoterapie, Ed. Polirom, Iași

DSM-IV- TR 2000, (2003), Manual de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, Ed. Asociația Psihiatrilor liberi din România, București.

Fensterheim, H., and Baer, J., (1977), Stop Running Scared! Fear Control Training: The New Way to Conquer Fears, Phobias and Anxiety, Dell Publishing Comp. Inc., New York.

Frey, B. S., A. Stutzer., (2006), Does marriage make people happy, or do happy people get married ?, The Journal of Socio-Economics of Happiness, volume 35, pp 326-347.

Gabbard ,G.O., (2014), Tratat de psihiatrie psihodinamică, Ed. Trei, București.

Gilbert, D., (2008), În căutarea fericirii, Ed. Curtea Veche , București.

Heckelman, L. R., & Schenier, F.R. (1995), Diagnostic issues. In R.G Heimberg, M.R. Liebowitz.

Hicks, James Whitney, (2012), 50 de semne ale tulburărilor psihice, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., Crăciun, B.,(2015), Psihoterapia tulburărilor emoționale, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., Crăciun, B., (2013), Psihoterapia eficientă, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., (2011), Psihoterapia anxietății, Abordări cognitiv–comportamentale, Ed. Universi- tară.

Holdevici, I., (2011), Psihoterapii de scurtă durată, Ed. Trei, București.

Holdevici, I., (2000), Psihoterapii scurte, Ed. Ceres, București.

Holdevici,I., (1995), Sugestiologie și psihoterapie sugestivă Ed. Victor, București. p. 69

Hope, D. A., &. F.R. Schenier (Eds.), Social phobia:Diagnosis assesment, and treatment (pp.3- 20. New York: Guilford Press.

Kagan J., Reznic J. S., Snidman N.,(1998), Biological Bases of Childhood Shyness, Science 240:167-171.

Karasu, S.,R., Karasu, T:,B., (2013), Arta menținerii căsniciei, Ed. Trei, București.

Larousse, (2006), Marele dicționar al Psihologiei, Ed. Trei, București.

Leahy R. L., Holland,S., J., (2012), Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate, Ed. ASCR.

Moreau, A., (2007), Psihoterapie-Metode și Tehnici, Ed. Trei, București.

Pintar Judith, Jay Lynn, (2012), Hipnoza, Ed. Trei, București.

Popescu-Neveanu, P,. (2013), Tratat de psihologie generală, Ed. Trei, București

Reich, G. (2003). Depression and couples relationship. Psychotherapeutics, 48, 2 – 14

Roberti, A., (2007), Cum să te psihanalizezi singur, Ed. Trei, București.

Ruppert, F., (2012), Traumă, atașament, constelații familiale, Ed. Trei, București.

Salome, J., (2008), Curajul de a fi tu însuți, Ed.Curtea Veche, București.

Sussman, Michael, B., (2011), O chemare curioasă, Ed. Trei, București

Williams, M., Teasdale, J., Segal, Z., Kabat-Zinn, J., (2013), Exerciții de meditație pentru depăși- rea depresiei – Eliberarea de nefericirea cronică, Editura Trei, București.

Site-uri consultate:

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1053535705001745

http://www.slideshare.net/tutrent2/irina-holdevici-psihoterapia-tulburarilor-anxioase?next_slideshow=1

http://www.amazon.com/In-Search-Solutions-Direction-Psychotherapy/dp/0393704378#reader_0393704378 + maestrul ZEN

http://alindiaconu.blogspot.ro/2011/01/managementul-stresului-cauzeefecte-si.html

http://www.holisterapi.ro/terapie-centrata-pe-solutii#sthash.aBho9HZb.dpuf

http://www.e-scoala.ro/psihologie/caracteristici_principii_definirea_scopului_terapii_scurte.html

http://www.clinica-anima.ro/index.php?section=0&component=2&module=article&pag=&mainmenuitem=&content=221&lang=