Psihologie Scolara

Am ales ca si comportament personal de invatare scolara, redarea cat mai acurata a unei lecturi literare (a unui capitol consistent dintr-o carte) sub forma de rezumat, pe baza unei schite / scheme.

Învatarea auto-reglata este un proces activ și constructiv prin care cel care invata îsi stabileste scopuri ale învatarii în functie de care îsi monitorizeaza, regleaza si controleaza activitatea cognitiva, motivatia si comportamentul. Toate aceste procese sunt constrânse de caracteristicile contextului fizic si ale mediului social. Rolul activităților de auto-reglare este de a media relatia dintre individ și context. Învatarea auto-reglata poate fi considerata ca o interactiune între abilitatile individului si orientarea motivationala a acestuia. Strategiile de autoreglare sunt procese si actiuni de planificare utilizate pentru dobandirea unor abilitati de invatare. Ca si factori strategici ai autoreglarii se abordeaza strategii cognitive , metacognitive si strategii motivationale.

In acest caz, pentru a creste nivelul de autoreglare al acestui tip de comportament de invatare, pentru a reda cat mai acurat lectura literara, fac apel la: strategii cognitive.

O strategie cognitiva este o deprindere organizata intern care selecteaza si dirijeaza procesele interne implicate in definirea si rezolvarea problemelor noi. Cu alte cuvinte, este o deprindere prin intermediul careia imi organizez propriul mod de gandire.

La nivel cognitiv voi pune accent pe strategii de memorare, pe cele de elaborare si pe intelegerea si organizarea materialului de invatat. Trebuiesc utilizate modalitati complexe de procesare a informatiei continuta in materialul de studiat (lectura literara).

Voi folosi encodarea. Encodarea inseamna traducerea informatiei într-un anumit cod, care sa-i faciliteze intrarea în sistemul mnezic. Se stie ca uneori memoram fara sa ne propunem acest lucru. Alteori, dimpotriva, pentru a memora ceva se depune un efort destul de mare (de exemplu pentru intelegerea unei lectii sau a unei prelegeri). Prima formă se numeste encodare (memorare) incidentala, iar cea de-a doua encodare (memorare) internaționala, distincte si totusi puternic intercorelate. Acestea sunt denumite memorare involuntara si memorare voluntara. Encodarea (memorarea) incidentala nu presupune din partea celui care invata efort voluntar, nici intentia de a memora ceva. Trebuie stiut ca, in acest tip de encodare, esențial este gradul de implicare in sarcina de invatare. Encodarea (memorarea) intentionala prezinta alte caracteristici. Aceasta necesita stabilirea scopului de a retine, mobilizarea efortului voluntar pentru realizarea scopului propus si folosirea unor procedee speciale care faciliteaza memorarea.

Memorarea intentionala are rezultate mai bune, doar daca se bazeaza pe o procesare mai profunda a informatiilor. Altfel spus, intentia de a invata nu conduce, in mod automat, la performante superioare de invatare.

Profunzimea procesarii este mai importanta decat intentionalitatea invatării. Pot obtine cele mai bune rezultate atunci cand invatarea intentionala este asociata cu o prelucrare laborioasa a materialului de invatat.

Ia acest caz, deoarece este vorba de un material cu volum mare (un capitol), acesta se poate invata in mai multe etape.

In prima etapa efectuez lecturarea, o data sau de doua ori a materialului in intregime.

In etapa a doua pot incerca o invatare pe parti prin segmentarea materialului de invatat in secvente cu inteles unitar.

In etapa a treia poate avea loc o citire globala a materialului respectiv, se asambleaza partile si se intelege mai bine intregul material.

Intr-o a patra etapa este indicata o reproducere in cuvinte proprii a intregului material.

Prin acest procedeu se evita omisiunile, se adauga ceea ce s-a uitat, se intregeste materialul iar invatarea este mult mai trainica.

De asemenea, pentru dobandirea unor abilitati de invatare eficienta se apeleaza la modalitati prin care se faciliteaza elaborarea si intelegerea materialului de invatat. Ceea ce inseamna: ca voi trece la activarea cunostintelor anterioare prin survolarea materialului si punerea de intrebari referitoare la cunostinte relationate cu cele prezente in material; voi realiza analogii, respectiv apropierea unor concepte sau idei pe baza similaritatilor existente intre acestea (de exemplu: inima este ca o pompa care alimenteaza cu sange intregul organism, memoria este ca o biblioteca unde informatia este ordonata si poate fi accesata cunoscand aceasta structura); de asemenea, mnemotehnicile sau trucurile de memorare, sunt utile in special in prelucrarea unui material dificil de memorat si constau in crearea de legaturi artificiale intre diverse idei si concepte care sa permita reactualizarea ulterioara a acestora.

Deci, cand aplic aceasta strategie “elaborarea” inseamna ca imi voi folosi cunostintele anterioare pentru interpretarea si imbogatirea materialului ce trebuie invatat, iar scopul elaborarii este intelegerea, adica relationarea noilor cunostinte cu cele deja stocate pentru formarea unor structuri de cunostinte active si flexibile. Ambele procese implica relationarea cunostintelor anterioare cu cele noi si ambele sunt necesare pentru o invatare eficienta a materialului. Scopul principal al operatiilor mentale, implicate in intelegere, este surprinderea raporturilor dintre noile informatii si cele anterioare, precum si o noua ierarhizare, pe aceasta baza, a conceptelor existente in experienta la un moment dat. „A intelege” inseamna: a) sa sesizez existenta unei legaturi intre setul noilor cunostinte si setul vechilor cunostinte gata elaborate; b) sa stabilesc efectiv, uneori si rapid, natura si semnificatia acestei legaturi; c) sa incadrez si sa incorporez noile cunostinte in cele vechi, care in felul acesta se modifica si se imbogatesc.

O alta strategie pentru marirea nivelului de autoreglare o reprezinta : organizarea materialului de invatat, adica gruparea informatiilor relationate in diverse categorii si structuri, este o alta conditie a eficientei invatarii.

Mintea umana opereaza cu structuri de cunostinte, de aceea impune structura si organizare informatiilor pe care le achizitioneaza. Astfel, un material bine organizat este mult mai bine retinut decat un material neorganizat. Exista insa si cazuri in care structura materialului, chiar daca exista, nu este transparenta, fie datorita dificultatii materialului, fie datorita nesuprapunerii acesteia peste expectantele cititorului.

In acest caz se impune utilizarea unor strategii de organizare a materialului de invatat:
– realizarea unui cuprins al ideilor principale din materialul de invatat (lectura literara);

– schematizarea continutului pe baza relatiilor existente intre idei. Relatia poate fi de tip: cauza-efect, supraordonare sau subordonare (parte-intreg), ordine cronologica, naratiune.

Interactiunea cu textul se poate realiza prin sublinierea in text a ideilor importante care vor oferi o structura de fixare si reactualizare a informatiilor. Problema care apare in cazul sublinierii este de a decide asupra a ceea ce se considera important in text. Scopul sublinierii este de a reduce cantitatea de material ce trebuie reactualizata foarte specific și de a oferi o ancora in reactualizarea informatiilor adiacente. Voi citi tot paragraful, inainte de a sublinia ceea este considerat a fi important de retinut. Voi utiliza diverse semne pentru ca partile textului sa fie discriminate.

Strategiile metacognitive si auto-reglatorii. La nivel metacognitiv este implicata o combinatie a proceselor de planificare, monitorizare si evaluare a procesului de organizare al invatarii. Foarte important este modul in care imi voi organiza timpul de lucru, managementul timpului de studiu, care presupune alegerea momentelor propice pentru invatat si utilizarea eficienta a timpului acordat studiului/invatarii. Trebuie cautate si utilizate pentru invatare orele de maxima eficienta.

Exista doua aspecte generale ale metacognitiei, cunostinte despre cognitie si auto-reglarea cognitiei. Majoritatea modelelor de strategii de control sau auto-reglare metacognitiva includ trei tipuri generale de strategii: planificare, monitorizare si reglare.

Planificarea activitatilor care au fost studiate în diverse studii despre învatarea eficienta includ: stabilirea scopurilor pentru studiu, citirea razanta (skimming), stabilirea unor întrebari înainte de citirea textului, realizarea unei sarcini de analiza a problemei. Aceste activitati pot sa ma ajute sa-mi planific utilizarea strategiilor cognitive si de asemenea, par sa activeze sau sa aduca în prim plan aspectele mai relevante ale cunostintelor mai importante, facandu-mi organizarea sau intelegerea materialului mai usoara.           

Monitorizarea activitatii include trasarea, dirijarea atentiei în timpul citirii textului literar, auto-testarea prin utilizarea întrebarilor despre materialul de invatat pentru a verifica întelegerea, monitorizarea întelegerii lecturii si utilizarea strategiilor de luare a testelor (test-taking) într-o situatie de examinare. Aceste strategii il alerteaza pe cel ce invata de esuarile în atentie sau intelegere care pot fi „reparate” utilizand strategii reglatoare. Unele studii realizate asupra elevilor cu performante superioare in invatare au pus in evidenta prezenta in comportamentul de asimilare a cunostintelor a unor strategii de monitorizare „cu voce tare”.

Strategiile reglatoare sunt strâns legate  de strategiile de monitorizare. Acest proces de monitorizare sugereaza nevoia de reglare a procesului pentru a readuce comportamentul pe aceeasi linie cu telul sau sa-l apropie de un criteriu. De exemplu, imi pun intrebari în timp ce citesc pentru a-mi monitoriza intelegerea, apoi ma reîntorc sa reciteasc o portiune din text, aceasta recitire este o strategie de reglare. Toate aceste strategii se presupune ca îmbunatatesc invatarea prin a ma ajuta sa-mi corectez comportamentul de invatare si sa repare lacunele de întelegere.

P. R. Pintrich defineste învatarea auto-reglatoare (self-regulated learning) ca strategiile pe care le folosesc studentii pentru a-si însusi cunostintele, folosirea unor numeroase strategii cognitive si metacognitive, la fel ca si utilizarea strategiilor de management al resurselor pe care studentii le folosesc pentru a-si controla învatarea.

Strategii motivationale . Motivatia pentru invatare, ca imbold spre invatare si implicare sustinuta in realizarea sarcinilor pe care le presupune aceasta activitate, este rezultanta unui complex de factori, între care se includ factorii sociali si culturali, convingerile si valorile personale si factorii contextuali, specifici unei situatii de invatare. Sub aceasta “eticheta” sunt analizate – implicarea celui care invata in fixarea scopurilor invatarii: – constientizarea valorii sarcinii, adica angajarea în sarcini de învatare corespunzatoare propriilor nevoi si interese, întelegerea legaturii dintre sarcina actuala si problemele cotidiene de viitor; – autovalorizarea (adica, ma astep sa fiu laudata de felul prezentarii acestei lecturi), – evidentierea progreselor realizate în fiecare etapa de îndeplinire a sarcinii, reamintirea reusitelor din etapele anterioare ale activitatii de învatare. Fixarea scopurilor creste nivelul de activare a resurselor atentionale in directia atingerii lor, determinand mobilizarea eforturilor si sporind increderea de sine. Eficacitatea sistemului motivational va creste daca în procesul învatarii voi respecta câteva elemente cu valoare de principiu, norme sau chiar reguli practice, codificate cel mai adesea sub forma metodelor si procedeelor actionale, cum ar fi: fixarea progresiva a unor scopuri, la început mai apropiate, apoi, treptat, al unora mai îndepartate; individualizarea fixarii scopurilor în functie de personalitatea proprie, având în vedere si stabilitatea intereselor private ca atitudini pozitive fata de domeniul respectiv.

Bibliografie:

Micle. M., (2003). Psihologie cognitiva. Modele teoretico-experimentale. Ed. a II-a revazuta. Ed. Polirom, Iasi

Negovan, V (2007). Psihologia invatarii, Editura Universitara, Bucuresti;

Jinga, I. , Negret, I. (1994). Invatarea eficienta, Editura Editis, Bucuresti;

Cosmovici, A., Iacob, L., (1998). Psihologie scolara. Editura Polirom, Iasi;

Neacsu, I. (1990). Instruire si invatare. – Teorii, modele, strategii, Editura stiintifica, Bucuresti;

Radu, I. (2000). Strategii metacognitive în procesul învatarii la elevi, în “ Studii de didactica aplicata”, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.