Psihologia Culorilor

CUPRIS

Lumea islamica

Istoric

Viata Islamica

Viata femeii in lumea islamica

Psihologia culorilor

2.1 Istoric

2.2 Definirea personalitatii prin culoare

2.3 Contraste

2.4 Cotrastul clarobscur

2.5 Contrastul cald-rece

Tehnica batik

3.1 Istoricul tehnicii batik

3.2 Mod de realizare a batik-ului

3.3 Utilitatile batuk-ului

4. Expresiile fetei

Conceptul de feminism în secolul XXI

Lucrarea mea de licență este o exprimare a felului în care femeia este acceptată în societatea secolului XXI în țările musulmane dar și în țările contemporane. Deși teoretic se spune ca femeia are același statut în țările creștine ca barbatul practic lucrurile nu stau așa deoarece încă se mai practică ideea în care femeia să fie redusă la tăcere și ascultare de catre bărbat. In schimb în țările musulmane acestă conceptie este normală pentru ei.

În societatea de azi bărbatul își asumă, exercită și exagerează modul în care reduce femeia la tăcere astfel că și în ziua de azi femeile musulmane sunt privite drept proprietate a bărbatului, neavând dreptul la cuvânt și fiind omorate cu pietre. Acestea fiind o mică parte din cele întamplate în aceste țări.

Astfel lucrarea de licența se axează pe femeie încercând să redau sentimentele lor și statutul lor în societetea din zilele noastre folosindu-mă de culori, motive de restricționare și de supunere.

Figura 1. Femeie islamică ingropata pe jumatate a corpului

pentru a se arunca cu pietre in ea.

1.1 LUMEA ISLAMICĂ

Credința islamică este a doua religie din lume din punct de vedere al răspândirii fiind într-o continuă crestere a adepților ei.

Pe întreg Pământul unul din cinci persoane afirmă că sunt adepți ai islamului având ca și căpătâi al religiei lor Coranul. Cei mai mulți adepți ai acestei credințe se află în: Arabia, Turcia, Iran, India, Asia de Sud-Est și Africa, aceștia fiind aproximativ 1,1 miliarde de persoane fără a se pune în calcul țările din europa. Dar aceștia nu trăiesc la fel nici din punct de vedere al credinței lor nici economic ca și cei din țările musulmane.

Figura 1.1 Al-Masjid al Haram – Moscheea din orasul Mecca

1.2 Istoric

Religia islamică a fost fondată de către profetul Mohamed în secolul al VII-lea aceasta fiind una Avraamică. Cuvântul islam înseamnă pace și supunere față de Allah, Allah insemnând unicul dumnezeu.

Coranul este cartea care îndeamnă la supunere față de Dumnezeu, având cel mai important și cunoscut profet pe nume Mohamed. Despre acest profet se spune că însuși Allah a coborât asupra lui prin intermediul îngerului Gabriel, acesta fiind unul din cei ,,cinci stâlpi ai islamului”, pe lângă ei fiind profeții: Adam, Avraam, Moise și Iisus.

Figura 1.2 Musulmani rugându-se

Credincioșii islamici cred în profeții trimiși de Dumnezeu, în Coran, îngeri, destin, ziua judecății și a învierii. Ei consideră că se închină la același Dumnezeu ca și creștinii doar că nu cred în teologia Trinității. Poporul Islamic nu are o imagine vizuală reprezentând pe Allah.

Modul lor de a se închina lui Allah este de a se ruga de cinci ori pe zi, acesta fiind un ansamblu de îngenunchieri, înclinări și rostirea unor formule de rugăciune. Pe parcursul lunii Ramadamului (calendarului Islamic) musulmanii țin post de la răsăritul soarelui până la apus, constând în abținerea de la mâncare, băutură și relații sexuale.

Centrul religios al musulmanilor este în orașele Mecca și Medina.

1.3 Viața Islamică

Când un barbat sau o femeie ajung la vârsta la care doresc să se casatorească aceștia își exprimă abilitățile, cunoștințele și așteptările lor. În felul acesta un bărbat și o femeie îsi aleg viitorul soț sau soție încercând sa fie cât mai potriviți unul pentru celălalt neântalnindu-se în unele cazuri decat în ziua nunții.

Figura 1.3 Bărbatul musulman împreună cu cele patru soții ale lui.

Faptul că la unele femei au dreptul oarecum să îsi aleagă viitorul soț asta nu înseamnă că tuturor femeilor le este permis acest lucru. Unele fete nu au această posibilitate decât de a accepta indiferent de vârsta ei, vârsta viitorului ei mire sau întelegerile dintre bărbat si familia fetei.

Căsătoria în lumea musulmană este realizată printr-un contract făcut de familia mirelui și familia miresei sau mirele și tutorele miresei ajungând la un acord comun din punct de vedere financiar. Bărbatul musulman are voie să se casatorească cu o femeie de aceeași religie acesta având dreptul să aibe cel mult patru soții indiferent d vârsta lor.

O importanță depsebita se pune și pe îmbrăcăminte Coranul stabilind reguli stricte cu privire la felul în care să se îmbrace o femeie, dar aceste au fost interpretate în diferite culturi și regiuni puternic impuse. Îmbrăcămintea musulmanilor adesea acoperind bratele, picioarele și părul. Acest fel de haine este folosit atât de femei dar și de bărbați doar că în privința barbaților regulile nu sunt așa stricte precum în cel al femeilor.

1.4 Viața femeii in lumea islamică

Statutul femeii în societatea și în familia islamică este unul de supunere față de Allah și bărbat. Cuvântul unei femei având jumătate din credibilitatea pe care o are un bărbat, astfel dacă femeia acuză bărbatul aceasta nu este luată în considerare, doar dacă mai aduce pe cineva care să îi susțină ideile.

Femeile nu au dreptul de a sta într-o încăpere cu mai mulți bărbații ci întotdeauna ele stau separate având intrare separată neavând voie să stea la masă cu alți bărbați decât cu cei din familia ei. Purtarea voalului este obligatorie pentru a putea intra în ,,lumea bărbatului”. Femeile având posibilitatea de a ieși din casă numai dacă au îmbracamintea corespunzătoare de de altfel chiar existând o ,,politie” care verifică îmbracămintea femeilor acestea nevând voie sa poarte pantaloni, sutien sau sa poarte haine transparente sau haine prin care să să se vadă contururile trupurilor și cu deosebire locurile ispititoare, cum sunt sânii sau șoldurile. Astfel, dacă nu sunt îmbrăcate corespunzător legilor islamice, acestea sunt arestate sau lovite în strada de fața cu ceilalți cetățeni.

Cât sunt în casă ele pot puarta ceva mai lejer sub forma unor rochii lungi și largi, având capul descoperit doar în preajma soțului, al copiilor și în fața rudelor extrem de apropiate (tata, mama); în rest, oricine ar fi în casa chiar și pentru cateva secunde ele iși acoperă capu. Hainele femeilor musulmane evidentiază caracterul și personalitatea fiecareia dintre ele acestea fiind pe lângă faptul ca sunt obligate. Tocmai prin faptul ca sunt obligate să își acopere capul, multe dintre aceste femei sunt foarte frustrate pe baza acestei reguli. Uneori chiar protestând în stradă sau sub altă formă pentru a avea libera alegere de a purta sau nu hijab sau alt tip de acoperământ pe cap. Îngăduite de purtarea voalului sunt doar prostituatele, acestea arătând decăderea lor.

Prin purtarea voalului femeia exprimă supunere și castitate.

………………………………………………………………………………

1.4.1 Îmbrăcămintea Islamică a femeii

 HIJABUL-este materialul pe care ele îl folosesc femeile pentru acoperirea capului. Acesta poate fi de diferite marimi din una sau mai multe piese acoperind de la cap, pâna la umeri și piept.

Al Amira hijab -este purtat în special de eleve si studente, femei care lucrează mai exact femei ocupate dand o nota de eleganta dar si de modestie in acelasi timp. Acesta este format din două piese una care seamana cu o căciulă astfel prinzându-se tot parul in acea „căciulă” iar a doua piesă este materialul care esta asezat peste acesta fiild tras peste cap fără a fi nevoie de agrafe sau alte modele de prindere.

NIQAB acoperă aproape intreaga față lăsând să se vada doar ochii. Acest tip de a se acoperii femeile este compus din minim doua parți de obicei trei parți fiind compus din nou dintr-un fel de căciulă, o esarfă si mai apoi un material care este tăiat în două acesta legându-se în spate.

BURKA este valul care are diferite forme și diferite mărimi acestea fiind de cele mai multe ori brodate in drept cu ochii sau având transparență. Modul de așezare a burka-ului este la fel ca celor de mai sus doar că deasupra este asezat acest material unde în drept cu ochii este transparent.

    JILBABUL- este îmbrăcămintea care lasă doar mainile si capul la vedere.

 Acest costum poarta denumirea de TUNICA purtat de femei în casa datorită comodității sale.

CAFTAN este rochia purtată atat de femei atunci când doresc ele datorită materialului rezistent acestea având unele broderii însă broderiile fiind acceptate doar în unele părți.

ABAYA sunt rochiile care se poarta numai la petreceri și sarbatori, cu un shawl sau un hijab asortat. Acestea au manecile lungi terminate de cele mai multe ori în clopote având o notă de eleganță și cu broderiile cele mai impresionante.

Acest costum este de obicei purtat la nunți.

 Această categorie de îmbrăcăminte este utilizată pentru rugaciune fiind alcatuite din  doua piese: un hijab sau burka extrem de lungi și o rochie pana în pamant.

Figura 1.4 Femeile islamice acoperite total.

2. PSIHOLOGIA CULORILOR

2.1 ISTORIC

Încă de la începutul lumii omul a fost influențat de culoare punându-și amprenta pe trăirile emoționale de moment dar și a atitudinii în funcție de ce culori și tonalitățile care le avea în jurui lui. Cele patru culori: galben, albastru, roșu și verde sunt cele care erau responsabile in mare parte de trăirile emoționale. Două dintre aceste culori fiind heteronome cum ar fi galbenul, reprezentând-atmosfera diurnal, iar albastrul întunecat-atmosfera nocturnă și cele două culori verdele reprezentând vegetația și roșul reprezentând focul și sangele aceasta culoare având-o sub controlul său. Aceste culori din punct de vedere psihologic sunt considerat a fi primare având reacție de activitate prin galben diurn si de repaos prin albastu. Psihofiziologic s-a constatat ca roșul intensifică procesele de ardere din organism accelerează circulația sângelui intensitatea tonusului muscular influențantă încordarea, contracția, creșterea vitezei de reacție. Culoarea verde stă la baza de autoconservare.

Culorile primare ale mediului natural se conservă și în cadrul ambianței artificiale astfel că încăperile albastru-întunecat facorizează dezvoltarea de inhibiție și de încetinire a ritmului activității, încăperile luminoase în tonalitatea galbenă stimulează și întrețin starea de vigilență, sporesc capacitatea de vigilență, sporesc capacitatea de mobilizare și de concentrare a atenției, încăperile verzi predispun relaxarea, meditația. Încăperile colorate în roșu irită, incită, provoacă la acțiune în plan motor.

Pe lângă aceste culori mai sunt: oranj, violet, alb, negru și gri. Din punct de vedere psihologic oranjul este activ accelerează pulsul și ritmul respirator, este asociat cu căldura și flacăra. Violetul este calmant scade tensiunea și ritmul respirator, induce melancholia și tristețea, purpuriul este asociat cu bogația și rafinamentul. Albul este calmant fiind asociat cu puritatea și zăpada. Negrul este inhibator este asociat cu întunericul și misterul și moartea iar psihic vorbind induce starea de repaus și tristețea. Griul este inhibitor și deprimant.

Iată ce spune pictorul și teoreticianul W. Kandinsky dar și studiile celui mai important teoretician al secolului XX, Itten Johannes despre culori:

ROSUL:

Kandinsky: ,,Culoare fără limite, caracteristic caldă, acționează în interior ca o culoare foarte vie, sprintenă, neliniștită.” ,,Roșul deschis și cald are o anumită asemănare cu galbenul mijlociu și trezește senzația de forță, energie, aspirație, decizie, bucurie, triunf plenar.” ,,Roșul de cinabru crește stabilitatea senzației acute a roșului: este ca o pasiune mereu la fel de incandescentă, o forță sigură de sine, care nu poate fi ușor înfrântă.”

Itten; ,,Din punct de vedere spiritual, roșul este pasiv”, iar “ din punct de vedere material și spațial, roșul este întotdeauna active.”,,Roșul-oranj este dens și opac, străluceste cald, plin de propria sa lumină.”

ORANJUL:

Kandinsky: “Trezește o accentuată senzație de sănătate.” ,,Nu are un echilibru stabil… ba chiar apare senzația că avem de-a face cu un dansator pe sârmă… unde începe oranjul și se termină galbenul sau roșul?

Itten: ”Luminozitate solară.”

GALBENUL:

Kandinsky: Dacă răcim galbenul, acesta devine verzui și capătă “un caracter oarecum maladiv și suprasenzorial”; ba mai mult, “galbenul ar putea însemna reprezentarea colorată a demenței, nu însă a melancoliei, a ipohondriei, ci a unui acces de furie, de nebunie oarbă, de turbare. Galbenul seamănă cu un bolnav năpustindu-se.” Galbenul citron” neliniștește, agresează, irită sufletul omenesc”, el “ pare acompaniat de o trompetă acută în care se suflă tot mai tare sau de un sunet înalt de fanfară.”

Itten: Galbenul “ seamănă cu un alb mai dens, mai material.” Este “cea mai luminoasă dintre toate culorile.”

VERDELE:

Kandinsky: ,,Verdele absolute (mediu) este culoarea cea mai liniștită den lume; nu tinde în nici o direcție, nu înregistrează ecoul bucuriei, al tristeții, al pasiunii.” ,,Această continuă absență a miscării este o calitate cu efect binefăcător asupra oamenilor și sufletelor obosite, dar, după un anumit timp de odihnă, poate deveni plicticoasă”. ,,Pasivitatea este calitatea cea mai caracteristică a verdelui absolut, căreia i se mai adaugă pe deasupra și parfumul unui soi de onctuozitate și automultumire”.

Itten: ,,Cu o tușă de albastru, verdele își dezvoltă componentele sale spirituale. Oxidul de mangan da albastrului-verzui forța sa cea mai eclatantă. Acest albastru este polul frigului. Albastrul-verzui posedă o agresivitate rece si violentă”.

ALBASTRUL:

Kandinsky: ,,este culoarea cerului, așa cum ni-l imaginăm când auzim sunetul cuvântului <<cer>>”. “Albastrul își desfășoară liniștea pană în adâncul sufletului omenesc. Apare o adâncire fără de sfârșit a unor stări de spirit grave”.

Itten: Albastrul este ,,Aerian și transparent”.

VIOLETUL:

Kandinsky: Violetul este ,,un roșu răcit atât în sens fizic, cât și psihic. De aceea are în sine ceva maladiv, stins (zgură de cărbune), trist”. ,, Nu are un echilibru stabil, deoarece e compus din roșu și albastru, ducându-ne cu gândul la balansul unui dansator pe frânghie – ca și oranjul”.

Itten: ,,Violetul iuminat cu alb își pierde caracterul grav și devine vesel”. ,,Când se luminează desfășoară minunate culori în tonalități tandre”.

ALBUL:

Kandinsky: ,,Albul acționeaza asupra sufletului nostru ca o prelungă tăcere, pentru noi absolută. Corespunde oarecum unor pauze musicale”. ,, Albul sună ca o tăcere care, brusc, poate fi înțeleasă. Este un neant tineresc sau, mai precis spus, un neant dinaintea începutului, dinainte de a se fi născut”. ,, Albul a fost ales ca veșmânt-simbol al purei bucurii și al curățeniei desăvârșite”.

NEGRUL:

Kandinsky: ,,Negrul este stingerea, grămadă de gunoi ars, nemișcare, cadavru, ceva care nu participă emoțional la nici un eveniment, care lasă ca totul să alunece peste el. Este ca tăcerea unui trup după moarte, încheierea unei vieti”. Negrul – ,,veșmânt de mare doliu, de adâncă întristare, simbol al morții”.

GRIUL:

Kandinsky: Dacă amestecăm albul cu negru ,,rezultă griul, care, psihologic vorbind, se află aproape de verde” – e liniștit și imobil. ,,Griul este lipsit de sunet și imobil. Această imobilitate are însă un alt caracter decât liniștea verdelui (plasat între două culori active și care este produsul lor). De aceea, griul exprimă imobilitatea fără speranță”. ,, În cazul griului mai deschis, culoarea se aerisește, parcă începe să respire și de aici apare semnul unei speranțe ascunse”.

2.2 Definirea personalității prin culoare;

Atracția sau respingerea, simpatia sau antipatia, preferința sau indiferența pentru o culoare indică personalitatea persoanei dar și raportul la lumea externă. De aceea, culoarea nu este numai un imbold cu care putem modifica stările și trăirile dar și un instrument pshihologic care permite să se dezvăluie trăsături ale personalității unei persoane.

Cu ajutorul testului Roschach persoanele care își rețin sentimentele si trăirile au o înclinație înspre albastru și verde evitând cât mai mult roșul. Persoanele care își exteriorizează trăirile și sentimentele aleg și se înclină înspre roșu, portocaliu și galben evitând albastrul, violet și negrul.

În privința factorului vârstă, se poate spune că la bătrâni centrul de interes este acordat nuanțelor șterse și mai întunecate; cât despre tineri centrul de interes și preferințele lor cromatice se îndreaptă spre nuanțele vii și luminoase.

Figura 5. Influenta culorlor

Johannes Itten susține faptul că culorile deschise sugerează ,,partea luminoasă a vieții”, iar cele închise ,,partea sumbră și negativă a forțelor naturale”.

Seurat G. a afirmat: Veselia tonului, este dominanța luminoasă; a tentei dominantă caldă; a linie, linii care suie; liniștea este egalitatea sumbrului și a clarului, a caldului și a recelui pentru tentă și a orizontalei pentru liniei; tristețea tonului este dominantă, sumbră, a tentei e dominantă rece, iar pentru linie, direcțiile ce coboară”.

Cu ajutorul culorilor s-au realizat diferite teste-color anume testul Luscher, testul Roschach, s.a. cu ajutorul lor putând să se analizeze trăsături psihice ale persoanelor care realizau testul, acestea ajutând în medicină și pshihologie în urma lui putând mai usor să se controleze tratamentul.

Astfel psihologii au ajuns la rezultatele acestea*:

ROSU:

Preferința: Indică dorința, impulsul spre acțiune, voința de a obține rezultate; mai indică activitate intensă, dinamism, energie, agresivitate, excitabilitate.

Respingerea: Indică oboseală, slăbiciune, teama de acțiune și de imixtiune a mediului extern.

GALBENUL:

Preferința: Denotă dorința de realizare, de fericire, expansiune.

Respingerea: Indică decepție, izolare de sine.

VERDELE:

Preferința: Indică adaptibilitate și mobilitate, dorința de a impresiona, de a obține confirmări publice.

Respingerea: Indică rigiditate psihică.

ALBASTRUL:

Preferința: Indică atitudine morală calmă și pașnică, încrezătoare în relațiile cu mediul.

Respingerea: Denotă nesatisfacerea dorinței de liniște și echilibru.

VIOLETUL:

Preferința: Indică dorința de relații producătoare de satisfacție și fascinație.

Respingerea: Indică teama de angajare în relații personale și profesionale, nerealizarea atmosferei intime dorite.

BRUNUL:

Preferinta: Indică dorința de confort fizic și conservare corporală.

NEGRUL:

Preferința: Indică negarea acțiunii și vitalității, renunțarea, revolta față de o ambianță lipsită de satisfacții.

Respingerea: Denotă tendința de contact afectiv cu ambianța, integrarea în acțiuni positive.

*M. Golu, A. Dicu, op. cit. pag. 209-210

2.3 Contraste:

,,Un contrast cromatic clar apare întotdeauna când pe o suprafață există minimum două culori suficient de diferite între ele pentru a putea fi comparate. Cu cât distanța dintre cele două culori care intră în contrast este mai mare, cu atât efectul este mai puternic, iar când distanța ajunge la maximum, intre cele două culori se stabilește o relație de polaritate – adică un contrast polar, o opoziție cromatică. E interesant de observat însă că opoziția cromatică nu este antagonică, ba dimpotrivă, polii opuși se atrag asemenea polilor plus – minus din electricitate, producându-se efectele cele mai puternice.

Figura 2.3 Autoportret interpretat

Contrastele polare sunt următoarele: contrastul complementarelor, contrastul clarobscur, contrastul cald-rece și contrastul cantitativ.”*

* Liviu, Lăzărescu, Culoarea în artă, Editura Polirom, Iasi, 2009

2.4 Contrastul clarobscur:

Contrastul clarobscur înseamnă contrastul lumină – întuneric astfel contastul se pune accent pe culorile luminoase și cele întunecate și cu cât este mai intens contrastul cu atât este mai spectaculos. Acest contrast este reprezentat cel mai bine de raportul alb-negru acestea fiind de fapt limitele acestui tip de contrast. În pictură acest contrast ajută la redarea volumetriei și spațializării.

Figura 2.4.a. Arhitectură Islamică

O culoare așezată langă negru, culoarea este mai luminoasă, dar negru amestecat cu o culoare o decolorează și o întunecă. În schimb atunci când o culoare este amestecată cu alb aceasta culoare scade din valoarea ei.

Este contrastul care corespunde luminii și umbrei, astfel că la baza lui stă valorația, adică raportul dintre valorile deschise și închise.

Contrastul alb-negru este un contrast fundamental, prezent în orice imagine vizuală deoarece fiecărei culori îi corespunde implicit, o anumită treaptă valorică situată între alb și negru. Fiind un contrast fundamental, contrastul de clarobscur este prezent în întreaga istorie a artelor.

Figura 2.4.b. Podea in stil Islamic

Acest contrast desfășoarp două categorii de probleme: cele legate de acromatism (monocrome) și cele ale tonurilor colorate.

Clarobscurul acromatic (Monocromatic) – albul pur și negrul pur sunt noțiuni teoretice fără corespondent în lumea obicetelor naturale, în care cel mai luminos alb este sulfatul de bariu (blanc fix), iar cel mai întunecat negru este catifeaua neagră.

Van Gogh spunea : „Negrul absolut nu se află nicăieri. Negrul ca și albul intră în compoziția aproape tuturor celorlalte culori și formează nemărginita variație de griuri, deosebite ca ton și vigoare”.

Albul juxtapus unei culori o intensifică cromatic și o întunecă iar amestecat cu o culoare o decolorează și o răcește. Negrul juxtapus unei culori o luminează , iar amestecat cu o culoare o decolorează și o întunecă. Amestecul de alb și negru crează griuri neutre – fiecare dintre ele având distincția ei, dar fiind oarecum lipsite de „personalitate” atunci când au vecini puternic saturați. Aceste griuri neutre pot însă îndeplini rolul de pauze acromatice, necesare economiei tabloului . Când glisează pe nesimțite între alb și negru, trec printr-un lung șir de trepte valorice, degradându-se.

Figura 2.4.c. Arhitectură Islamică

Griuri neutre se pot obține din alb și negru, din amestecul primarelor și din amestecul oricărei perechi complementare . Adăugînd puțină culoare griurilor neutre mai deschise sau mai închise , rezultă game bogate de griuri colorate, subtile și rafinate.

Clarobscurul policrom, analizând scala lui Gheote și Itten la ambii galbenul este culoarea cea mai deschisă și violetul cea mai închisă. Mai observăm că o culoare nu poate fi luminată cu alb sau întunecată cu negru decât până la un anumit punct, dincolo de care culoarea se modifică, devine inexpresivă sau se transformă în altceva . Concluzionăm că exită un punct anume în care fiecare culoare își manifestă în mod plenar specificul unui specific pe care daca vrem să îl păstrăm suntem obligați să pivotăm doar în preajma acelui punct. Dacă vrem să păstrăm griurile neutre, le vom juxtapune unor culori cu alt grad de luminozitate și invers dacă alăturăm griurile neutre unor culori la fel de luminoase ele se vor colora indirect.

Specificul expresiv al contrastului

-Efecte dramatice , neliniște , mister , efecte ecenografice.

-Este contrastul cel mai potrivit pentru temperamentele pasionale frămîntate, neliniște.

Genrealizare :

-Contrastul de clarobscur se pretează la un cromatism redus , baza lui fiind opoziția deschis închis.

-pentru a păstra unitatea și claritatea unui tablou lucrat în clarobscur cromatic sau acromatic este important să restrângem valorile în 2-3-4 grupe distincte .

-Dacă vrem să ne plasăm griurile neutre , le vom alătura unor culori cu luminozități distanțate

De exemplu dacă observăm trei sfere egale distribuite în profunzime (una aflată în prim-plan, adoua dispusă la o distanță medie, iar a treia aflată în depărtare), constatăm că în primul plan contrastul dintre lumină și umbră este foarte puternic, iar pe măsură ce sfera se îndepărtează de noi contrastul valoric scade, tinzând spre gri- așadar părînd a să se dizolve, aparent în aerul interpus. Rămânem cu două concluzii: 1) datorită raportului valoric definim volumul obiectelor și 2) cu ajutorul aceluiași raport le localizăm spațial.

2.5 Contrastul cald-rece:

Acest contrast are ca și compoziție după cum se înțelege din nume, culori calde și reci. Încercând cât mai mult să explice acest contrast Itten a realizat teste în care persoane și animale au fost influențate fizic dar și psihic de culoarea încăperilor în care se aflau.

În sânul fiecărei culori „căldura variază”; astfel un vermillon este mai cald decât un roșu carmiu, galbenul de crom este mai cald decât cel citron, verdele de crom e mai cald decât smaraldul, iar ultramarinul mai cald decât manganul.

În cercul cromatic  al lui Itten culorile calde sunt G, G-O, O, R-O, R, R-Vi, iar cele reci sunt G-V,V, A-V,A, A-Vi, Vi.

Figura 2.5.a Cercul cromatic al lui Johannes Itten

Din practica de atelier știm că încărcătura caldă sau rece a oricărei culori este variabilă și că orice culoare fluctează, își modifică temperatura spre cald sau spre rece, în funcție de culoare vecină. Cu această ocazie au loc două fenomene :

1 Distanța termică – caz în care culoarea caldă devine și mai caldă , iar cea rece devine și mai rece. Astfel că nuanțarea fiecărei culori spre complementara celeilalte devine vizibilă dacă privim un R juxtapus unui  A și același R lângă un G; în primul caz roșul va tinde spre oranj și A către V, iar în al doilea R tinde spre Vi și G spre V;

Contrastul  cald –rece crează senzații polare, dintre care cea mai puternică este senzația de căldură-frig. Aceasta senzație nefiind singura astfel că acest contrast transmite: căldură-frig, însorit-umbrit, jos-sus, terestru-aerian, greu-ușor, uscat-umed, opac-transparent, agitat-calm, aprope-departe, mare-mic.

Grupate , sugestiile cele mai importante din punctul de vedere al pictorului sunt cele legate de redarea spațiului, volumuli și mărimii deci culorile calde vin , cele reci pleacă-redarea planurilor apropiate și îndepărtate, culorile calde sugerează partea însorit, cele reci partea umbrită, același obiect dacă este colorat în culori calde , pare mai mare , iar culorile reci par mai mici.

Efectele contrastulii de cald-rece depind și de saturația culorilor care le

modifică temperatura: albul amestecat în culori le răcește.

Figura 2.5.b Arhitectură Islamică

2.6 Contrastul culorii în sine:

Contrastul dintre culorile puternic saturate, acest contrast creează suprafețe multicolore, intense cromatic și foarte expresive . Poate avea loc în prezența a minim trei culori cât mai diferite între ele .

Contrastul poate fi pus în evidență prin trei exerciții ale căror efecte vor fi comparate în final: o suprafață în care se alătură mai multe culori primare saturate la maximum, se produc efecte expresive ferme, aproape aspre. O altă suprafață în care se alătură culorile secundare, efectele se diminuează.

O suprafață în care se juxtapun culori secundare și terțiare astfel efectele fiind mai slabe.

Cel mai puternic contrast de acest fel are loc între culorile primare (roșu, galben, albastru saturate la maximum) și pe măsură ce ne depărtăm de ele forța contrastului scade.

Contrastul culorilor în sine câștigă cel mai mare efect expresiv dacă se alătură alb și negru oricăror culori. Prin juxtapunearea primarelor cu secundarele poate fi creată o mare diversitatea de contraste în sine; lipsind alăturările de alb și negru , forța expresivă a contrastului este mai redusă.

Specificul expresiv al contrastului produce efecte tonice, fortifiante, optimiste, clare, uneori aspre; îi sunt proprii vitalitatea și bucuria vieții. Așadar contrastul pare pe deplin potrivit firilor luminoase și limpezi.

Itten nuanțează caracteristicile contrastului : „Culorile pure primare și secundare exprimă întotdeauna o iradiere cosmică primitivă și în același timp o realitate solemnă și materială.iată pentru ce se întrebuiențează tot atît de bine pentru o încununare celeastă, ca și pentru o natură moartă realistă”.Contrastul culorilor în sine poate să exprime la fel de bine o bucurie debordantă, ca și tristețe profundă, viață primitivă , ca și universalitatea cosmică.

2.7 Contrastul simultan:

Iata cel mai subtil și mai complex tip de contrast. Contrastul simultan se întamplă numai în ochii noștri, nu pe suprafața colorată propriu-zisă, de aceea el nu poate fi surprins și nici ilustrat prin fotografii.

Leonardo da Vinci a fost primul care a observat faptul ca, prin alaturare, culorile se influențează reciproc. Mult mai tarziu pictorii au început să utilizeze această observație pentru a genera efecte vizuale nebănuite.

In esența, contrastul simultan este proprietatea unei culori (cu cat este mai pura culoarea cu atat aceasta proprietate este mai puternică) de a vira tonurile neutre cu care vine în contact catre complementara sa.

Culorile nu influentează numai tonurile neutre cu care vin în contact, ci și culorile cu o calitate mai slabă sau care se regasesc într-o cantitate mai mică, facandu-le să ne apară mai reci sau mai calde în funcție de opusul lor.

Acest tip de contrast se afla în stransa legatură cu contrastul complementarelor, iar în amenajarile interioare el va aparea de la sine la utilizarea acestora.

2.8 Contrastul de calitate:

Contrastul de calitate este contrastul dintre culorile pure, intense, saturate, vii, aprinse, și culorile rupte, palide, stinse, mohorâte, terne.

Acest contrast este subtil și rafinat al acordurilor în care intră griurile colorate- acestea fiind socotite genreatoarele prin excelență ale farmecului specific picturii.

Ruperea unei tente este însoțită întotdeauna de căderea saturației și a luminozității.

2.9 Contrastul cantitativ:

Contrastul cantitativ este lesne de înteles și de aplicat. Este vorba de combinații de culori pe suprafețe diferite ca și intindere.

Figura 2.8 Arhitectură Islamică

Acest contrast este direct responsabil de armonia culorilor de orice fel. Practic, în cantitățile potrivite, oricare doua și chiar trei culori pot funcționa armonios. Pentru a pune în aplicare acest contrast este necesar să întelegem foarte bine și contrastul de calitate. 

3. MATERIALE

3.1 Materiale textile

Materialul textil este o rețea de fibre sintetice, naturale sau amestec dintre aceste două acestea fiind realizate prin țesere, împletire, înodare, croșetare și presare.

Țesaturile textile se caracterizează prin elasticitate, mladire și porozitate fină. Aceastea au rezistența mecanică redusă, sunt folosite ca suprafețe filtrante intinse pe rame sau pe un support original și exceptional, în formă de pungi. Felul țesăturii, porozotatea, grosimea țesaturii, natura materialului tratarea ulterioară dau pânzelor filtrate o mare varietate și adaptabilitate la condițiile de filtrare.

Figura 3.1.a. Redarea lucrării de licență

Procedeu de tratare cu polimeri prevede fixarea fibrelor în țesatura, cu ajutorul unor punți microscopice de masă plastică, unele de altele, pentru a le împiedica să se deplaseze și să se încâlcească. Astfel deși nu se modifica structura solzoasă a fibrelor, aceste sunt împiedicate să se miște una în raport cu cealaltă. Avantajele sunt multiple: procedeu nu necesită tratarea prealabilă a fibrei, structura și calitațile aceste fiind păstrate intacte, iar tratarea se aplică țesăturii sau chiar confecțiilor finite, prin simpla înmuiere într-o soluție sau emulsie de polimeri. Pâna în prezent au fost testate mai multe tipuri de polimeri pentru această operație. Cei mai indicați sunt cei care conțin grupari ce permit formarea de legături chimice între lanțurile moleculare, constituind, după aplicare, punți de rășină insolubilă, dar moale și elastică, fapt ce elimină pericolul ca stofa să devină rigidă.

Matasea naturală este o fibră cu componență proteică, obținută din secreția viermelui de matase și în general, arde repede, cu o flacără medie ca intensitate. Aceasta este puternic concurată de fibrele sintetice, ajungând în unele state să fie înlocuită complet de fibrele sintetice. Industria mătasii este dezvoltată în statele cu tradiții în creșterea viermilor de mătase.
China fiind țara originală a mătăsii naturale, renumită prin mătasea și adevăratele opere de artă obținute din mătasea naturală. Centrele sunt concentrate în China de Est și Sud-Est, renumit fiind centrul Shandong, L'Eshan, Anayang, Gaipeng, Luda, Qingadao și multe alte țări.

Figura 3.1.b. Realizarea liniilor cu pipa pe materialul textil.

O ramură mai recentă a fibrelor chimice care s-a dezvoltat în ultimii 40 de ani într-un ritm extraordinar o reprezintă fibrele sintetice. Aceste fibre sunt rodul dezvoltări uneia dintre cele mai moderne ramuri ale chimiei: chimia polimerilor. Sintetizarea lor a fost posibilă doar atunci când cercetarea a relevat caracteristicile necesare unui polimer fiabil: să aibă o masa moleculară potrivită, să poată fi orientat si cristalizat; să fie solubil în solvenți sau să se topească fară descompunere.
Fibrelor sintetice li se pot conferi proprietăți pe care nu le au cele naturale: neinflamabilitate, rezistență la temperaturi mari. Există însa și proprietăți nesatisfăcătoare: absorbție de umiditate scăzută, efecte de scamosare, colorabilitate mai dificilă. 

4. TEHNICA BATIK

4.1 Istoricul tehnicii batik

Tehnica batik are originea în India, Malaysia și Indonezia apărând în Europa în secolul al XVI-lea. Această tehnică fiind o exprimare a artei decorative incluzând arta populară și design-ul vestimentar.

4.2 Mod de realizare a batik-ului

Batik este un cuvânt Indonesian care înseamnă o tehnică de aplicare a unor substanțe rezistente la apă, adică pasta de orez sau ceară. Ceara sau pasta de orez se aplica pe materialul textil, materialul fiind bumbac sau mătase fină de culoare albă acestea fiind pregătite pentru a fii vopsite și desenate cu motive specifice regiunii.

Figura 3.2. Realizând lucrarea de licență. În imagine se poate vedea pipa.

La început se aplică ceara fierbinte cu ajutorul unui instrument numit pipă (denumire românească) sau canting (denumire Indonesiană). Acest instrument având un mic rezervor pentru ceara lichidă și o continuare prin care iese ceara astfel trasându-se conturul desenului, ceara protejând materialul de culoare atunci când se aplică vopseaua.

La această tehnică se aplică mai întâi vopsele în nuanțe deschise trecându-se usor la nuanțe din ce în ce mai închise în nuanța aleasă. Se aplică din nou ceară în locurile unde se dorește să rămână o anumită culoare care să fie evidentă și la sfârșitul lucrării.

4.3 Utilizările batik-ului

În ultimii ani batik-ul are o mare popularitate. Modul tradițional în care batik-ul se pliază, se poartă și se confectionează, este influențat de superstițiile locale.

Figura 4.3 Femeie musulmancă folosind hijab in tehnica batik

Șalul sau bucata de material ce atârnă peste umeri, purtat de către femei, este un articol vestimentar tradițional, acesta fiind binențeles realizat în tehnica batik. Paleta de culori fiind restrânsă dar viu colorată înfățisând deseori flori, păsări și diferite vietăți.

În schimb bărbații folosesc tradiționalul iket kepala, acest material folosindu-se pentru a se acoperii capul, materialul, fiind în formă patrată, folosindu-l la ceremonii.

Sarongul este o bucată dreptunghiulară de batik, el este un alt material destinat vestimentației folosit de femei și bărbați. Acesta se poartă în jurul taliei arătând ca o fustă mai largă.

Batik-ul poate fii folosit oricărui tip vestimentar fie el lejer sau de gală. Batik-ul are și o altă destinație decât vestimentația, acesta putând fi tablou sau utilități decorative.

5. PORTRETUL

Portretul este reprezentarea trăsăturilor unei persoane acesta având ca scop dorința de a perpetua amintirea unei persoane și de voința de a crea o imagine istorică a cuiva. Cu toate acestea portretul nu este doar o reprezentare absolută a unei persoane ci este o interpretare a artistului în funcție de gusturile artistului, sau fiind influențat de curentul artistic al anumitei perioade.

Figura 5. Autoportret interpretat

5.1 EXPRESIILE FEȚEI

Portretul în artă este un subiect istoric și plastic pe care artistul le reproduce sau reinventează unele aspecte morfo-anatomice rafinate care se află în subtile armonii și noi modificări ale acestora indusă de latura subiectiv-spirituală, cea psihologică a modelului reprezentat.

Expresivitatea facială este realizată de către musculatura pieloasă astfel datorită acestor muschi se modifică suprafețele feței prin mărirea orificiilor, realizarea unor șanțuri foarte proeminente pe frunte în obraji și langa ochi.

Foarte importante în expresivitatea feței sunt sprancenele. Acestea fiind două proeminente musculare arcuite și acoperite cu păr. Dinamica faciala a stărilor ajută la exprimare starilor astfel acestea fiind manifestări mimice.

Figura 5.1 Expresie facială

Bibleografie

Itten, Johannes, Art de la couleur, Dessain et Tolra, Paris, 1973.

Kandinsky, Wassily, Spiritualul in art, Editura Maridiane, Bucuresti, 1994.

Liviu, Lăzărescu, Culoarea în artă, Editura Polirom, Iasi, 2009

Mihai, Golu si Aurel, Dicu, Culoare și comportament, Editura ,Scrisul romanesc, Craiova, 1974

Yves, Thoraval si Gari, Ulubeyan, Lumea musulmană o religie, societati multiple, Grupul Editorial RAO, 2003

Laurian Bonea, Dorel Moise, Claudiu Candea, Morfologie de suprafață a corpului uman, Editura Academic Presss, Cluj-Napoca 2013

https://www.youtube.com/watch?v=C2LRnz4jHk

http://stirileprotv.ro/stiri/international/povestea-dramatica-a-unei-fetite-de-16-ani-ii-face-pe-marocani-sa-ceara-schimbarea-legii-islamice.html