Psihologia Confruntarii

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

DIMENSIUNILE ȘI ASPECTE GENERALE ALE

CONFRUNTĂRII

Definiție .Confruntarea reprezintă activitatea de ascultare concomitentă a persoanelor audiate anterioare în aceeași cauză ,între ale căror depoziții se constată existența unor contradicții ,în scopul înlăturării sau explicării acestora . O altă definiție a confruntării este aceea că ea este este o soluție la care se poate recurge când între declarațiile diferitelor persoane există contradicții, cerându-se clarificarea și completarea anumitor probe sau depoziții.

Confruntarea poate produce o anxietate manifestându-se prin stări de nervozitate , fiind o reacție naturală în caz de procese sau amenințări teroriste Persoanele cu probleme mintale subtile, cum ar fi narcisism sau probleme maligne,fac față cu greu confruntărilor ,deși majoritatea experților sunt de acord că fiind o minte deja instabilă poate fi avea o activitate dezastruoasă. Pentru a aprofunda teoria confruntării ,trebuie menționate câteva aspecte generale din literatura de specialitate elaborate de Jung .

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are , adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop. Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa. In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfîrșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice. Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei ființe vii particulare.

Personalitatea e o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a ființării individuale și a adaptării celei mai reușite la ceea ce e universal dat, cu condiția maximei libertăți a deciziei proprii. (C.G. Jung , 2008, pg.83)

În privința personalității Jung și-a elaborat propriile teorii printre care explorarea tipurilor de personalitate. După Jung, există două tipuri de bază de personalitate care alternează în mod echilibrat, la indivizii normali: extrovertită și introvertită.El deosebește patru funcții ale conștiinței:

Gândirea –  înseamnă recunoașterea și definirea unui element. Prin gândire căutăm să înțelegem realitatea printr-o abordare sistematică și rațională. Gândirea emite judecăți , prin care analizăm sentințele ca fiind adevărate sau false. Cei care aparțin acestui tip de personalitate sunt oameni foarte raționali, calculați, sunt perfecționiști și pretențioși. În comparație cu celelalte tipuri nu au o capacitate intelectuală mai mare, dar datorită faptului că le este mai bine structurată au rezultate mai bune. Sunt oameni rigizi, și sceptici. Nu acceptă nimic din ce nu poate fi perceput sau explicat rațional. Le place mediul ordonat, în jurul lor totul va fi aranjat într-o ordine strictă.

Percepția –  spre deosebire de gândire prin percepție constatăm că un obiect există, fără a emite evaluări în privința acestuia. Cei care aparțin acestui tip, sunt așa-numiți oamenii instinctelor. Pentru ei orice nevoie trebuie satisfăcută imediat și cu orice preț. Nu au cenzura raționalității, instinctele le controlează viața.

Sentimentul – dacă prin gândire încercăm să cunoaștem ceea ce ne înconjoară rațional și sistematic, prin sentimente judecățile emise sunt foarte subiective, doar prin prisma a ceea ce ne place, sau nu ne place. Aici se încadrează persoanele care de obicei se lasă conduse de dispoziții. Pentru ei contează mult ambientul, fațada. Tot ce e frumos  e și bun, asta e legea care le controlează deciziile. Sunt persoane destul de superficiale și schimbătoare.

Intuiția –  este un fel intuitiv de a percepe lumea, observând ceea ce ar putea fi sau ce a fost (posibil) în spatele lucrurilor. Oamenii intuitivi nu deduc logic cauzalitatea lucrurilor, ci o simt printr-o forță senzorială, intuitivă, aparte. Persoanele care aparțin genului intuitiv, nu au o gândire bine structurată, știu că lucrurile stau așa, dar nu pot explica de unde au aceste informații. Au o logică aparte de a vedea lucrurile și conexiunile dintre ele. (C.G. Jung , 2009, pg.132)

Inconștientul personal și inconștientul colectiv-Pentru Jung inconștientul se împarte , la rândul său în două zone :Inconștientul personal adună tot ceea ce am refulat și ce nu am reușit încât să percepem despre noi înșine , începând de la naștere și până la vârsta actuală.Conținutul refulat al inconștientului personal îl reprezintă dorințele , temerile și alte tendințe ale psihicului care sunt incompatibile cu egoul nostrum , fie pentru că sunt prea infantile , prea penibile sau pentru tot felul de rațiuni . (C.G. Jung , 2009, pg.134)Aceste materiale care figurează în inconștientul personal au ca principal characteristic faptul că ar putea să fie conștiente , dar procesul de refulare le face să se situeze în zona inconștientă Inconștientul colectiv este zona din inconștient alcătuită din ansamblul instinctelor și a tot ce are legătură cu acestea imaginile primordial pe care Jung le numește arhietipuri .Acesta este comun pentru întreaga colectivitate umană , în timp ce în inconștientul personal este produsul experiențelor personale .Cu alte cuvinte, inconștientul colectiv este expresia psihismului obiectiv, în opoziție cu inconștientul personal care exprimă psihismul subiectiv.

El s-a format de-a lungul a milioane de ani de existență și evoluție umană, în urma experienței ancestrale a acesteia, având rădăcinile în evenimentele preistoriei umanității și manifestându-se sub forma unui imens  depozit psihic , la care fiecare mileniu a adăugat noi straturi. Este ca o imagine care cuprinde întreaga trăire psihică a umanității, de la origini până în prezent.Experiențele reluate, repetate, din timpurile cele mai îndepărtate ale aventurii umane pe acest Pământ, s-au constituit într-o dimensiune suprapersonală, îmbrăcând un caracter de universalitate, dând astfel naștere unor modele , de tipul eroilor și zeilor mitologici, care sunt, de altfel, o proiecție arhetipală.Este evident, deci, că la nivelul inconștientului colectiv, mitologia se confundă cu psihologia.( . (C.G. Jung , 2009, pg.138)

Arhetipul .Un alt instrument pe care Jung îl introduce , cu deosebit success , în studiul și analiza psihologiei umane este noțiunea de arhetip.El definește acest concept ca fiind o formă psihică pe care nici un incident al vieții unui individ nu îl poate explica și care pare a fi o moștenire a spiritului uman universal .Arhetipurile sunt centre încărcate energetic , ca un soi de precipitate a milioane de experiențe imemoriale, și se traduc prin imagini sau teme simbolice, extrem de încărcate afectiv ,pe care le întâlnim de-a lungul epocilor sau civilizațiilor, întrupate în mitologii, religii, legende, mistere inițiatice, epopei, superstiții, obiceiuri, tradiții, povești din folclor, gesturi rituale, opere de artă, limbaj curent, viziuni, halucinații și vise.

Jung insistă asupra faptului că arhetipurile nu sunt imagini sau motive mitologice definite. Ele sunt doar  tendința de a reprezenta aceste motive iar reprezentările pot fi diferite de la un individ la altul.Ele se exprimă ca posibilități de manifestare, de reprezentare mostenite, care preexistă în străfundurile inconștientului și sunt activate numai dacă o problemă din interiorul unui individ, sau din exterior, le declanșează.Sunt ca niște prezențe permanente și eterne pe care conștiința le percepe sau le ignoră.

Arhetipurile sunt, pentru individ, la nivel mental, ceea ce instinctele sunt la nivel biologic.Ele sunt forma și imaginea instinctului.Ele revelează existența inconștientului colectiv, care este ca un ocean pe care plutește conștiința individuală. . (C.G. Jung , 2009, pg.139)

Simptomul și complxul .Spre deosebire de Freud , care consideră că eul este central personalității, pentru Jung inconștientul precede conștiința, care este ca un fel de emanatie a masei energetice inconștiente.La început este vulnerabil și slab, simțându-se permanent amenințat de a fi înghițit în masa inconștientului, pentru ca apoi, cu timpul și experiența, prin lărgirea treptată a câmpului de conștiință și devine din ce în ce mai ferm, odată cu raționalizarea, conștientizarea și stăpânirea propriilor reacții inconștiente.Este extrem de dificil și ne dăm seama de reacțiile noastre inconștiente.

Dacă, în ceea ce privește reacțiile noastre conștiente, este destul de simplu să le sesizăm, nu putem spune același lucru despre reacțiile inconștiente.În acest caz, singurul lucru pe care-l putem percepe este, ceea ce se cheamă, simptomul.Simptomul se produce atunci când pulsiunile energetice sunt perturbate în necesitatea lor de a se manifesta .O pulsiune este o forță, un puseu, un impuls nestăpânit al unei tendințe organice sau psihice.. (C.G. Jung , 2009, pg.143)

Persoana .Fiecare om poartă în societate o mască în scopul de a răspunde exigențelor mediului social în care se derulează existența acestuia la un moment dat .Această mască ascunde componentele profunde ale personalității sale , av’nd drept scop de a permite individului să proiecteze o imagine ideală – pe care acesta și-o face despre el însuși și pe care vrea să o răspândeâscă în jur  – pentru conservarea prestigiului pe care dorește să-l afișeze în ochii proprii și în ochii altora.Cuvântul personă vine din latină însemnând mască de teatru, Jung introducându-l în analiza psihologică, pentru a desemna masca pe care o afișează oamenii când vor să joace un rol în societate .

Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini idealizate și de a-și confecționa rolul dorit, în funcție de circumstanțe.Problema care apare este că această mască nu reprezintă personalitatea autentică a individului ci este o proiecție a ceea ce acesta ar dori să fie dar nu este în realitate.

Acest dezacord naște un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât antagonismul dintre natura profundă a eului și persona ( imaginea forțată a măștii ), este mai accentuat, cu atât generează o angoasă mai puternică.Unii oameni acordă atâta importanță rolului lor social, identificând Persona cu o funcție de prestigiu, încât fără să-și dea seama devin ei însiși Funcția.Ei ajung să umfle importanța imaginii încercând astfel să flateze propriul ego, încât întâlnim Persona medic, Persona colonel, Persona profesor universitar, etc.Persona nu se manifestă doar legat de statutul profesional. (. (C.G. Jung , 2009, pg.145)

Umbra . Un arhetip care personifică partea cea mai arhaică și mai obscură a psihismului uman și care constituie zona cea mai joasă a personalității, este Umbra.Jung spune: crusta noastră de civilizație ascunde un soi de brută cu aspect preistoric…Tot ce este mai primitiv, mai bestial și violent în natura umană este atributul Umbrei.Această figură arhetipală care sălășluieste în tenebrele inconștientului cuprinde elemente psihice personale sau colective care se opun tendințelor conștiente sau care nu au fost trăite ca experiențe concrete. Ea este compusă din două aspecte ale psihismului uman.

Pe de o parte semnifică zona psihică cea mai puțin evoluată, mai întunecată, prin raportarea la normele morale ale unei conștiințe civilizate. Pe de altă parte este suma tuturor defectelor, slăbiciunilor, tendințelor nefaste, care sunt respinse de către ego-ul individului.Aspectul terific al Umbrei, care se revelează în vise sub forma unor apariții detestabile, diabolice, dușmănoase, criminale, este expresia instinctelor bestiale, animalice, a poftelor sexuale incontrolabile, a pasiunilor oarbe și dezlănțuite, care populează straturile cele maietate .

Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini idealizate și de a-și confecționa rolul dorit, în funcție de circumstanțe.Problema care apare este că această mască nu reprezintă personalitatea autentică a individului ci este o proiecție a ceea ce acesta ar dori să fie dar nu este în realitate.

Acest dezacord naște un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât antagonismul dintre natura profundă a eului și persona ( imaginea forțată a măștii ), este mai accentuat, cu atât generează o angoasă mai puternică.Unii oameni acordă atâta importanță rolului lor social, identificând Persona cu o funcție de prestigiu, încât fără să-și dea seama devin ei însiși Funcția.Ei ajung să umfle importanța imaginii încercând astfel să flateze propriul ego, încât întâlnim Persona medic, Persona colonel, Persona profesor universitar, etc.Persona nu se manifestă doar legat de statutul profesional. (. (C.G. Jung , 2009, pg.145)

Umbra . Un arhetip care personifică partea cea mai arhaică și mai obscură a psihismului uman și care constituie zona cea mai joasă a personalității, este Umbra.Jung spune: crusta noastră de civilizație ascunde un soi de brută cu aspect preistoric…Tot ce este mai primitiv, mai bestial și violent în natura umană este atributul Umbrei.Această figură arhetipală care sălășluieste în tenebrele inconștientului cuprinde elemente psihice personale sau colective care se opun tendințelor conștiente sau care nu au fost trăite ca experiențe concrete. Ea este compusă din două aspecte ale psihismului uman.

Pe de o parte semnifică zona psihică cea mai puțin evoluată, mai întunecată, prin raportarea la normele morale ale unei conștiințe civilizate. Pe de altă parte este suma tuturor defectelor, slăbiciunilor, tendințelor nefaste, care sunt respinse de către ego-ul individului.Aspectul terific al Umbrei, care se revelează în vise sub forma unor apariții detestabile, diabolice, dușmănoase, criminale, este expresia instinctelor bestiale, animalice, a poftelor sexuale incontrolabile, a pasiunilor oarbe și dezlănțuite, care populează straturile cele mai frustre din profunzimile  insondabile ale inconștientului. . (C.G. Jung , 2009, pg.147)

Anima și Animus .Psihologia profunzimilor a lui Jung pune în evidență un alt aspect al psihismului uman: energia psihică – libidoul – este bisexuată. Natura umană , în esența sa, este bisexuată, ea conține în egală măsură principiul feminin și masculin care coexistă și se manifestă în interrelație în cadrul aceluiași individ.

Prin vointă și inițiativă, diferențiază, ordonează și clarifică elementele constitutive ale lumii interioare și exterioare entității individuale.El permite accesul la lumina unei Cunoașteri superioare.Principiul Feminin, corespunde Erosului instinctiv, este principiul pasiv, irațional,sentimental, sensibil.Exprimând pasiuni arzătoare și emoții năvalnice poate perturbă realizarea proiectelor.Poate conduce la gelozii devastatoare dar și la împlinirea Iubirii fără limite.

Principiul feminin trăiește experiența, cel masculin o înțelege. în exces, principiul feminin duce la întunecarea rațiunii și a gândirii, în timp ce, principiul masculin în exces, duce la incapacitatea de a resimți fluxul emoțional.Iubirea fără intelect este incoerență și perturbătoare, intelectul fără iubire este steril și abstract.Iubirea are nevoie de intelect pentru a fi călăuzită și canalizată benefic, intelectul are nevoie de iubire pentru a înflori și a se manifesta creator. 

Evoluția presupune îmbinarea armonioasă a celor două principii: a Logosului și a Erosului.Jung arată că, deși bărbatul se percepe ca masculin în plan conștient, el are în structura sa inconștientă o componentă feminină, la fel femeia, care la nivel conștient se percepe feminină, posedă o componentă masculină în structura sa inconștientă.El denumește Anima zona inconștientă a bărbatului și Animus sfera inconștientă a femeii.Sexualitatea, care se exprimă în vise prin imagini extrem de frecvente și semnificative, este mai degrabă o expresie simbolică a uniunii acestor două polarități care tind spre îngemănare armonioasă și nu trebuie luată explicit, ca expresie a uniunii fizice bărbat – femeie. . (C.G. Jung , 2009, pg.148-149)

Se observă ca sunt luate în considerație 4 pulsiuni sau vectori, 8 trebuințe sau factori pulsionali și 16 tendințe pulsionale. Suzanne Deri – o distinsă colaboratoare a lui Szondi aduce o contribuție meritorie subliniind caracterul motivațional al sistemului szondian, în concordanță cu spiritual psihologiei dinamice a lui K. Lewin. In schema, săgețile indică relațiile de opozitie, iar liniile pe cele de unitate dialectică din structura unei pulsiuni.

Astfel, o pulsiune este o formațiune complexă în care elementele sunt dispuse polar; există o polaritate a celor două tendințe, care se subsumează trebuinței și o polaritate a celor două trebuințe, care se subsumează pulsiunii. Pulsiunile, la rândul lor, deși au un grad ridicat de independență, specificitate și sfera de acțiune (așa-zisa atmosfera pulsională, cum o numește Szondi) în cadrul sistemului prezintă o altă polaritate, aceea între centru (Mitte) și periferie (Rand).

Pulsiunea Eului (Sch) și cea paroxismală (P) formează centrul de autoreglare, iar pulsiunea sexualității (S) și cea de contact (C) constituie pulsiunile primare, prezente în întreg regnul animal și la rigoare, chiar și în cel vegetal, care asigură pe de o parte forță vitală și, pe de altă parte, cadrul relațional organism-mediu, subiect-obiect, individ-lume etc., în vectorul contact (C) prin opozițiile între achiziție și consum, conservare-schimbare, atașare-detașare, fidelitate-infidelitate, cautare-fixatie etc.

In structură subsistemului central, pulsiunea paroxismală sau de surpriză este prezentă, de asemenea, și la animalele inferioare unde joacă rolul de instanță reglatorie, adaptativă și defensive – un fel de Eu animal. Faptul se poate exemplifică prin multiplele tehnici de adaptare-aparare în situații de pericol precum cameleonismul (mascarea), contraatacul (zbârlirea, urletul, lătratul, ragetul, răcnetul), rigidizarea (reflexul motor, a face pe mortul, reflexul morții la Kretschmer) sau dimpotrivă, furtuna motorie (fluxul afectiv, agitația lamentativă sau vaicareala, schelalaială).

La om, acest vector devine, dincolo de manifestările neurovegetative simpatico-parasimpatice care însoțesc lumea afectelor, instanță de reglare deonto-axiologică, etico-morală în lumea sentimentelor și pasiunilor, a normelor și valorilor general umane și de grup – pe scurt, sistemul evaluativ al raportului subiectului, motivate existențial cu obiectul de satisfacere real sau imaginar. In fenomenologia acestui vector găsim vastitatea, universul manifestărilor epileptoido-histeroide în normal și patologie. Acest factor fundamentează adevaratele maladii afective (epilepsia, isteria) în timp ce cuplul depresie-manie este în esența de natura contactuală.

Pulsiunea (vectorul) Eului reprezintă saltul calitativ uman în organizarea personalității profunde. Eul pulsional devine acel Pontifex oppositorum, care stabilește punți, poduri, modalități de a trece de …, între polaritățile pulsionale prin mijlocirea celor două categorii proprii de funcții polare. Astfel, egosistola este Eul care ia atitudine și confruntă realitatea (factorul k) iar prin opoziție, egodiastola este Eul care participă, proiectează, stabilește strategii de existență, de dilatare, de expansiune de sine (factor p). Eul (Sch) realizează unitatea dintre realist-materialistul a avea și ideal-spiritualul a f. Eul pulsional este, de asemenea, instanța defensivă suprema, care conține mecanisme ierarhizate și nuanțate.

Ele sunt elaborate deductiv de către Szondi pornind de la logică internă a funcțiunilor Eului spre fenomenologiă comportamental-clinică și nu invers inductive și observational-clinic cum procedeaza Freud. La Freud apar zece mecanisme defensive, în timp ce Szondi stabilește sistematic o multitudine de asemenea tehnici inconștiente ale Eului indicând de fiecare dată conținutul pulsional real al mecanismelor freudiene.

Esența psihopatologiei psihanalitice constă în ideea că fenomenele psihopatologice trebuie înțelese în treimi de transformare și descoperire a semnificației lor inconștiente .Cadrul de referință este constituit de principiul , pulsiunea de viață și cea de moarte ,nivelele și instanțele psihice , deplasarea energiei psihice în cadrul sistemului psihic , mecanismele de apărare și procesele de restructurare

Odată cu identificarea elementelor contradictorii vor fi studiate amănunțit persoanele de la care provin relatările divergențe, profilul lor psihologic, putându-se stabili pe această cale și motivele probabile ale distorsiunii. Prin compararea declarațiilor contradictorii cu alte declarații asupra acelorași elemente de la dosarul cauzei, se va putea aprecia care dintre persoanele care declară diferit se apropie mai mult de adevăr, așa cum rezultă el din restul probatoriului.

În cadrul actelor de urmărire penală ,confruntarea se înscrie printer procedeele probatorii cu character complementar ,efectuarea ei fiind condiționată de existența unor declarații date de persoanele ascultate în aceeași cauză ,declarații între care s-a constatat că există contradicții

Deși confruntarea prezintă numeroase simitudini cu ascultarea persoanelor în diversele lor calități procesual. ea prezintă și unele particularități.Astfel la confruntare, pentru a clarifica aspectele în legătură cu care au apărut contrazicerile, ascultarea persoanelor se face împreună și nu individual, ceea ce constituie o derogare de la regulile tactice de ascultare a persoanelor.

Confruntarea reprezintă un important procedeu tactic de verificare a declarațiilor, de precizare a pozitiei față de fapta și învinuirea care i se aduce, de verificare a probelor deja existente, și de administrare a unor noi probe. Totodata, confruntarea îndeplinește și o importantă funcție psihologică, întrucât poate crea un moment favorabil obținerii unor declarații veridice și complete de la persoanele care au persistat în declarații nesincere sau de la persoanele susceptibile a ascunde adevărul.

Din punct de vedere tactic, confruntarea se efectuează la sfarsitul unui subiect aceasta urmând a fi utilizată doar în măsura în care înlăturarea contrazicerilor nu a fost posibilă prin desfășurarea altor activitati de urmarire, cum sunt de exemplu reconstituirea, percheziția, ridicarea de obiecte și inscrisuri, dispunerea expertizelor și constatărilor tehnico-științifice etc.

În clarificarea unor fapte sau împrejurări rolul confruntării este pus în evidență îndeosebi de cazurile în care contradicțiile, neclaritățile, neconcordanțele din declarațiile personale ascultate într-o cauză penală nu pot fi înlăturate pe baza examinării altor mijloace de probă, confruntarea rămânând singura modalitate de limpezire, de clarificare a aspectelor incerte.

Cu atât mai necesar devine un asemenea act procedural, cu cât neconcordanțele între declarații vizează împrejurări esențiale pentru cunoașterea adevărului.

În sprijinul importanței confruntării poate fi adus și argumentul conform căruia, prin efectuarea acesteia este posibilă obținerea unor noi date sau informații, necunoscute până în acel moment de organul judiciar, cu privire la faptele și împrejurările cauzei. Avantajele acestui procedeu pot fi, în esență, următoarele:

a. Confruntarea își are importanța sa, prin plusul de informații pe care îl poate aduce în legătură cu personalitatea, cu psihologia persoanelor ascultate, mai ales în ipoteza în care acestea se dovedesc a fi nesincere, persistând în încercarea de ascundere a adevărului.

b.Confruntarea poate constitui un element de stimulare a memoriei persoanelor ascultate, care, deși de bună-credință, nu reușesc să-și reamintească o serie de amănunte referitoare la faptele și împrejurările percepute.

c.Este un valoros mijloc tactic de verificare a declarațiilor, de precizare a poziției învinuiților sau inculpaților, față de faptele imputate. În acest context, considerăm necesar să subliniem și semnificația tactică a momentului psihologic creat prin punerea față în față a persoanelor care au făcut declarații contradictorii.

d. Procedeul determină, de regulă, apariția unui stres psihologic aparte, astfel încât persoanele care persistă în declarațiile lor nesincere și care și-au controlat destul de bine emoțiile în ascultarea anterioară pot avea reacții de natură să le demaște reaua-credință, reacții pe care organul judiciar trebuie să fie pregătit să le surprindă și să le valorifice în interesul aflării adevărului.Cauzele contradicțiilor din declarațiile învinuiților sau inculpaților pot fi multiple.

Frecvent, acestea sunt determinate de încercările acestora de a scăpa de răspundere, prin punerea faptelor în sarcina altor persoane. Există, însă, și situații opuse, în care un învinuit sau inculpat ia asupra sa întreaga vină, urmărind să-și acopere complicii.Contradicțiile din declarațiile martorilor pot avea drept cauze, în primul rând, factorii obiectivi și subiectivi care influențează procesul de percepție, memorare și redare.

În al doilea rând, nu trebuie exclusă nici influențarea martorilor de către părțile interesate în cauză (învinuiți sau inculpați, parte responsabilă civilmente etc.) prin rugăminți, promisiuni sau amenințări.Pentru ca o confruntare să fie cât mai elocventă se vor lua în considerare starea fizică și emoțională la momentul faptei, atitudinea sau relația cu infractorul (relații de rudenie, prietenie, conflicte anterioare, milă pentru autor). Trebuie să se țină seama de oportunitatea confruntării sub aspect moral, în funcție de o serie de motive:

cultura generală și vârsta

trăsături morale

reacții pe fond temperamental

poziție socială

Unele persoane pot să se simtă depășite de actul și atmosfera confruntării. Va exista riscul ca aceste persoane să participe într-o stare de inhibiție, fiind doar participanți indirecți, care nu-și pot susține punctul de vedere, lăsându-se conduși de cealaltă parte cu care se face confruntarea. Există, de asemenea, posibilitatea ca, la confruntarea cu autorul infracțiunii, victimei sau martorului să-i fie reînviate sentimentele, starea emoțională pe care comiterea faptei le-a generat-o și astfel aceștia nu vor rezista procesului confruntării.

Când aceste situații nu pot fi înlaturate, este recomandabil să se renunțe la confruntare, aceasta fiind compromisă sub aspectul eficienței tactice. Divergențele de apreciere ale anumitor aspecte pot apărea și în mod sincer la persoane diferite, pe temeiul perceperii greșite sau al recepționării parțiale. În efectuarea confruntării poate fi adoptată o tactică surpriză sau o modalitate clasică. Confruntarea va avea loc în prezența ambelor părți confruntate, supraveghindu-se reacțiile acestora. Fiecare întrebare și răspuns vor fi consemnate, dar nu se recomandă a se citi declarațiile anterioare care au determinat confruntarea.

Ele vor fi reproduse în esență. Părților confruntate li se vor pune aceleași întrebari, acestea trebuind să fie clare, concise, de natură a nu sugera că anchetatorul ar împărtăși susținerile uneia și ar suspecta cealaltă parte de nesinceritate. Întrebările vor fi puse alternativ fiecărei părți, răspunsul uneia fiind urmat de adresarea aceleiași întrebari celeilalte părți și după semnarea a ceea ce s-a consemnat cu privire la aceste răspunsuri va fi adresată următoarea întrebare, continuând până la epuizarea problemelor ce au determinat confruntarea. În final se poate permite celor confruntați să-și adreseze întrebari reciproce prin intermediul anchetatorului care va decide în ce măsură acestea au legătură cu problema care a determinat confruntarea. Organizarea confruntării presupune următoarele aspecte:

a. Alegerea locului și momentului tactic cele mai potrivite pentru desfășurare, a ordinii în care persoanele vor fi chemate la confruntare. Citarea se va face conform regulilor procesuale, fiind recomandabil să se efectueze chiar în dimineața zilei în care va avea loc confruntarea.

b.Evitarea unor înțelegeri posibile între cei confruntați în cazul în care există mai mulți martori sau învinuiti în stare de libertate, confruntările urmând să aibă loc în aceeași zi, una după alta.

c.Stabilirea succesiunii întrebărilor sau a problemelor care a urmează a fi clarificate prin confruntare. Întreaga confruntare va avea la bază un plan orientativ care va putea fi modificat în funcție de aspectele noi ivite sau de poziția celor confruntați. De asemenea vor fi stabilite persoanele care vor asista la supravegherea celor confruntați, persoane avizate asupra problemelor care fac obiectul confruntării, astfel încât să fie pregătite să surprindă cu exactitate reacțiile celor confruntați în momentul punerii în discuție a problemelor.

Numărul persoanelor care efectuează confruntarea trebuie să fie cel puțin egal cu cel al persoanelor confruntate și este de la sine înțeles că ele aparțin unității judiciare în care are loc confruntarea. În efectuarea confruntării, martorii, învinuitii sau părțile vătămate supuse acestui procedeu sunt marcați atât de o tensiune psihică, cât și de elemente suplimentare de emoție specifice acesteia. Tensiunea psihică poate fi cauzată de:

teama fața de reacțiile celui cu care este confruntat;

sentimente de milă sau prietenie față de acesta;

complexul de vinovăție sau preocuparea de a nu fi învinuit pe nedrept;

teama de a nu se descoperi adevărul în cazul celor nesinceri.

Toate aceste elemente îl fac pe anchetator să asigure o atmosferă de calm și sobrietate, încă de la începutul confruntării. Atitudinea sa trebuie să se caracterizeze printr-o deplină obiectivitate, astfel încât nici unul dintre cei confruntați să nu aibă sentimentul că este defavorizat. Numai astfel se poate vorbi de existența unui contact psihologic cu cei confruntați. De asemenea, se va observa cu atenție comportarea celor confruntați, unul față de celălalt, nepermițându-li-se nici o încercare de intimidare, de influențare sau de dominare prin poziția socială, prin pregătirea superioară a vreunuia dintre ei, prin relațiile avute, prin tăria de character

Persoanele chemate pentru confruntare trebuie să li se stabilească identitatea.După stabilirea raporturilor cu părțile din dosar se procedează la confruntarea propriu-zisă. Important în desfășurarea confruntării, pe lângă observarea mimicii și gesticii persoanelor în cauză este:

a.Poziția celor două persoane confruntate.Persoanele confruntate pot fi așezate față în față sau ambele cu fața spre anchetator, poziția având implicații psihologice și permițând organului de anchetă să observe reacțiile celor întrebați. 

b. Ordinea de adresare a întrebărilor. Această ordine este determinată de organul judiciar în raport de impresia sa asupra sincerității sau nesincerității unuia dintre cei confruntați. Ca regulă generală,când o persoană afirmă o împrejurare, iar cealaltă o neagă, întrebările pornesc de la cel ce afirmă.

c. Cine adresează întrebările.De regulă, întrebările sunt adresate de către organul de cercetare penală. După epuizarea întrebărilor planificate, acesta poate permite părților să-și adreseze reciproc întrebări, moment de maximă importanță pentru a observa reacția persoanelor confruntate

CAPITOLUL II

IMPORTANȚA CONFRUNTĂRII

II.1. Scopul confruntării

Confruntarea este o abordare a conflictului care ia în considerare atât nevoia de rezultate, cât și relațiile cu subordonații. Aceasta constituie, probabil, singura cale de rezolvare definitivă a conflictului și este utilizată în cazul în care se acceptă diferențele legitime dintre părți, cheia soluționării conflictului fiind recunoașterea onestă a diferențelor. Studiile arată că cei mai eficace psihologi abordează conflictul prin confruntare, pentru început, iar apoi încearca aplanarea, compromisul, forțarea și, abia la urmă, retragerea.

Pe lânga aceste modalități se poate identifica o tehnică de soluționare a conflictelor care se refera la fixarea unor scopuri supra-ordonate. Pentru părțile aflate în conflict se stabilesc obiective comune care nu pot fi realizate decât prin unirea eforturilor și resurselor fiecărui grup în parte. Conform acestei tehnici, scopurile supra-ordonate ar forța părțile să uite dezacordurile dintre ele și să își concentreze atenția pe depasirea surselor de conflict. Deși este o tehnică ce nu presupune eforturi deosebite pentru aplicarea în practica, utilizarea scopurilor supra-ordonate prezintă dezavantajul că odată ce scopul a fost îndeplinit, conflictul poate să reapară.

În practică se apelează frecvent la utilizarea mediatorului sau părții a treia. Metoda este deosebit de eficientă atunci când cele două părți aflate în conflict nu mai sunt dispuse la o confruntare onestă, fiind prinse între presiune si neîncrederea reciprocă. O a treia persoana cu rol de mediator, va încerca să provoace o întâlnire între parti, favorizând comunicarea deschisă. În acest fel se reduce emotivitatea și se creeaza oportunități egale pentru ambele părți de a-și exprima sentimentele. Pentru a reusi în demersul sau, mediatorul trebuie să inspire încredere, armonie și stabilitate. Numai astfel mediatorul oferă o șansa de împăcare a părților adverse și apoi crearea unor facilități pentru comunicarea constructivă.

Pentru ca această activitate să își atingă scopul și pentru a elimina riscul aparitiei unor consecințe negative în buna desfășurare a urmăririi penale și în aflarea adevărului, confruntarea se recomandă să se realizeze între două persoane și nu mai multe. Atunci când se confruntă mai mult de doua persoane deodată, scade considerabil posibilitatea clarificării problemelor avute în atenția organelor de urmărire penală, datorită riscului de sugestionare reciprocă a acestora.

Scopul principal al confruntarii este acela de înlăturare a contrazicerilor ce survin între declarațiile diferitelor persoane cu privire la aceeași problemă.

In subsidiar, confruntarea are drept scop verificarea și precizarea unor declarații ale învinuiților sau inculpaților participanți la aceeași infracțiune, prin care aceștia și-au recunoscut faptele. In astfel de cazuri, confruntarea este importantță, întrucât oferă un plus de certitudine declarațiilor făcute de aceștia.

Totodată, cu ocazia desfășurării confruntării se poate ajunge la obținerea de probe, date și indicii noi, în situația în care persoanele confruntate își amintesc detalii omise cu ocazia ascultării individuale.Confruntarea aduce un plus de informații în legătura cu persoanele audiate, mai ales când acestea încearcă să ascundă adevărul. Totodată, ea poate stimula memoria persoanelor de bună-credință, care nu își pot aminti anumite amănunte în legătura cu cauza.Din punctul de vedere al probațiunii judiciare, confruntarea are o forță juridică egală cu a celorlalte mijloace de proba, legea neacordându-i o un statut superior din acest punct de vedre. Prin urmare, pentru a contribui la aflarea adevărului, este necesar ca rezultatele confruntarii sa se coroboreze cu celelalte probe si mijloace de proba aflate la dosarul cauzei.

II.2.Rolul confruntării

Rolul confruntării în clarificarea unor fapte sau împrejurări este pus în evidență, îndeosebi în cazurile în care contradicțiile, neclaritățile, neconcordanțele din declarațiile personale ascultate într-o cauză penală nu pot fi înlăturate pe baza examinării altor mijloace de probă, confruntarea rămânând singura modalitate de limpezire, de clarificare a aspectelor incerte. Cu atât mai necesar devine un asemenea act procedural, cu cât neconcordanțele din declarații vizează împrejurări esențiale pentru cunoașterea adevărului.

Un argument ce poate fi adus în sprijinul importanței confruntării este și acela conform căruia, prin efectuarea acesteia, este posibilă obținerea unor noi date sau informații, necunoscute până în acel moment de organul juridic, cu privire la faptele și împrejurările cauzei. Și în plan tactic criminalistic, confruntarea își are importanța sa, prin plusul de informații pe care îl poate aduce în legătură cu personalitatea, cu psihologia persoanelor ascultate, mai ales în ipoteza în care acestea se dovedesc a fi nesincere, persistând în încercarea de ascundere a adevărului.

De asemenea, confruntarea poate constitui un element de stimulare a memoriei persoanelor ascultate, care, deși de bună-credință, nu reușesc să-și reamintească o serie de amănunte referitoare la faptele și împrejurările percepute.Confruntarea reprezintă un valoros mijloc tactic de verificare a declarațiilor, de precizare a poziției învinuiților sau inculpaților, față de faptele imputate. În raport de aceste aspecte, trebuie menționat faptul că este necesară semnificația și evidențierea tactică a momentului psihologic creat prin punerea față în față a persoanelor care au făcut declarații contradictorii.

De regulă, confruntarea determină apariția unui stres psihologic aparte, astfel încât persoanele care persistă în declarațiile lor nesincere și care și-au Controlat destul de bine emoțiile în ascultarea anterioară pot avea reacții de natură să le demaște reaua-credință, reacții pe care organul judiciar trebuie să fie pregătit să le surprindă și să le valorifice în interesul aflării adevărului. Cauzele contradicțiilor din declarațiile învinuiților sau inculpaților sunt multiple. Frecvent, aceste contradicții sunt determinate de încercările acestora de a scăpa de răspundere, prin punerea faptelor în sarcina altor persoane.

II.3.Oportunitatea confruntării

Oportunitatea confruntării reprezintă un aspect important de care trebuie să țină seama organul judiciar atunci când recurge la efectuarea acestui procedeu probator. Confruntarea între persoanele care au făcut declarații contradictorii se impune numai dacă acesta este necesară pentru lămurirea cauzei. Cu alte cuvinte, dacă există posibilitatea clarificării neconcordanțelor dintre declarații prin alte probe aflate la dosar sau dacă contradicțiile vizează împrejurări neesențiale, lipsite de semnificație în stabilirea adevărului, este firesc să nu se mai recurgă la acest procedeu probator.

Lipsa oportunității unei confruntări poate genera dificultăți sau complica soluționarea cauzei. Astfel, învinuiții sau inculpații pot să-și mențină sau să revină asupra declarațiilor anterioare, speculând contradicțiile în interesul lor. Ei pot sesiza punctele slabe ale probatoriului și insista, ca urmare, la nerecunoașterea faptelor de care sunt învinuiți. Efectul negativ al confruntării este cu atât mai mare cu cât persoanele ascultate reușesc să se pună de acord asupra celor ce vor declara. În cazul martorilor, confruntarea devine inutilă dacă contradicțiile reprezintă consecința unor factori obiectivi care au împiedicat procesul perceptiv. Trebuie să se țină seama de oportunitatea confruntării sub aspect moral, în funcție de o serie de motive:

cultura generală,

vârsta,

trăsături morale,

reacții pe fond temperamental,

poziție socială;

unele persoane pot să se simtă depășite de actul și atmosfera confruntării.

Va exista riscul ca aceste persoane să participe într-o stare de inhibiție, fiind doar participanți indirecți, care nu-și pot susține punctul de vedere, lăsându-se conduși de cealaltă parte cu care se face confruntarea.

Există, de asemenea, posibilitatea ca, la confruntarea cu autorul infracțiunii, victimei sau martorului să-i fie reînviate sentimentele, starea emoțională pe care comiterea faptei le-a generat-o și astfel aceștia nu vor rezista procesului confruntării.

Când aceste situații nu pot fi înlaturate, este recomandabil să se renunțe la confruntare, aceasta fiind compromisă sub aspectul eficienței tactice. Divergențele de apreciere ale anumitor aspecte pot apărea și în mod sincer la persoane diferite, pe temeiul perceperii greșite sau al recepționării parțiale. În efectuarea confruntării poate fi adoptată o tactică „surpriză“ sau o modalitate clasică.

Confruntarea va avea loc în prezența ambelor părți confruntate, supraveghindu-se reacțiile acestora. Fiecare întrebare și răspuns vor fi consemnate, dar nu se recomandă a se citi declarațiile anterioare care au determinat confruntarea. Ele vor fi reproduse în esență. Părților confruntate li se vor pune aceleași întrebari, acestea trebuind să fie clare, concise, de natură a nu sugera că anchetatorul ar împartasi susținerile uneia și ar suspecta cealaltă parte de nesinceritate.

Întrebarile vor fi puse alternativ fiecărei părți, răspunsul uneia fiind urmat de adresarea aceleiași întrebari celeilalte părți și după semnarea a ceea ce s-a consemnat cu privire la aceste răspunsuri va fi adresată următoarea întrebare, continuând până la epuizarea problemelor ce au determinat confruntarea. În final se poate permite celor confruntați să-și adreseze întrebari reciproce prin intermediul anchetatorului care va decide în ce măsură acestea au legătură cu problema care a determinat confruntarea.

De exemplu, între declarațiile a doi martori apar neconcordanțe evidente datorită faptului că unul a perceput evenimente din imediata apropiere, în timp ce altul se afla la o distanță mai mare; un martor declară că l-a văzut pe învinuit lovind victima cu un cuțit în piept, spre deosebire de celălalt, care susține că a văzut numai cum victima încerca să împingă cu mâna pe învinuit. Scopul principal al confruntării este acela de a înlătura contrazicerile care survin între declarațiile diferitelor persoane cu privire la aceeași problemă

II.4.Pregătirea în vederea efectuării confruntării

Pentru efectuarea confruntării se efectuează o serie deactivități specifice, printre care cele mai importante sunt:

a. Studierea dosarului cauzei în scopul stabilirii problemelor cu privire la care au apărut contraziceri, a faptului dacă acestea prezintă relevan ță pentru aflarea adevărului și dacă puteau fi înlăturate prin desfășurarea altor activități de urmărire penală. Tot cu acest prilej se vor stabili persoanele care urmează să fie confruntate, calitatea lor procesual – penală , întrebările și ordinea în care le vor fi adresate, materialul probator care se va utiliza în cursul confruntării. În acest sens se impune studierea atentă a declarațiilor persoanelor care urmează să fie confruntate, ocazie cu care se vor stabili și persoanele care s-au situat pe poziții sincere, acestea urmând să aibă un rol hotărâtor în realizarea scopului confruntării.

Dacă se constat că că prin confruntare contrazicerile care privesc fapte sau împrejurării esențiale pentru aflarea adevă rului nu pot fi înlăturate, se renunță la organizarea ei.Date despre persoanele care vor fi confruntate pot fi obținute pe de o parte prin investigații, verificări în cazierul judiciar sau în evidențele ori cartotecile tehnico-criminalistice, prin studiereacelorlalte acte de urmărire penală existente la dosar etc. iar pe dealtă parte cu prilejul audierii individuale a acestora.Un aspect care trebuie valorificat în cursul confruntării estefaptul că fiecare din persoanele implicate va avea o stare emoțională diferită pe parcursul desfășurării acestei activități.

Astfel, dacă cel nesincer consideră că se află pe o poziție defavorabilăn întrucât seaș teaptă la o atitudine ostilă față de persoana sa, atât din partea organului de urmărire penală cât și din partea celui cu care va fi confruntat (martor, persoană vătămată și uneori chiar complice), ceade a doua persoană se găsește într-o postură care o avantajează,deoarece în plan psihic, aceasta este convinsă că se bucură de încrederea organului de urmărire penală , că va avea parte de un tratament corect, iar declarațiile sale vor contribui la aflarea adevărului.

Această stare de fapt nu trebuie însă absolutizată,deoarece uneori climatul tensional specific confruntării poate influența în mod negativ chiar și declarațiile persoanelor de bună credință , cu un nivel de cultură și pregătire generală ridicată. De exemplu, datorită tensiunii inevitabile din timpul confruntării,emotivii se pot inhiba, pot deveni nesiguri sau confuzi în declarații,în special atunci când cei cu care sunt confruntați sunt cunoscuți ca infractori înrăiți, periculoși, cu numeroase antecedente penale, cu putere financiară net superioară , sau că pot exercita presiuni prin prisma statutului social, politic etc. de care se bucură .

II.5.Cunoașterea persoanelor ce urmează a fi confruntate

Cunoașterea persoanelor ce urmează a fi confruntateare o mare importanță pentru desfăș urarea acestei activități. Cunoscând psihologia, temperamental și personalitatea celor care urmează să fie confruntați, organul de urmărire penală va avea posibilitatea să prevadă reacțiile și comportamentul acestora în timpul confruntării, să aprecieze care dintre persoanele ce vor fi ascultate concomitent ar putea influența în sens pozitiv sau negative rezultatele confruntării și în funcție de aceasta să stabilească cele să stabilească cele mai adecvate tactici de urmat în cursul desfășurării acestei activități .

Dacă se constată că prin confruntare contrazicerile care privesc fapte sau împrejurări esențiale pentru aflarea adevărului nu pot fi înlăturate, se renunță la organizarea ei.Date despre persoanele care vor fi confruntate pot fi obținute pe de o parte prin investigații, verificării în cazierul judiciar sau în evidenț ele ori cartotecile tehnico-criminalistice, prin studierea celorlalte acte de urmărire penală existente la dosar etc. iar pe de altă parte cu prilejul audierii individuale a acestora.Un aspect care trebuie valorificat în cursul confruntării este faptul că fiecare din persoanele implicate va avea o stare emoțională  diferită pe parcursul desfă șurării acestei activități.

Astfel, dacă cel nesincer consideră că se află pe o poziție defavorabilă întrucât se așteaptă la o atitudine ostilă față de persoana sa, atât din partea organului de urmărire penală cât și din partea celui cu care va ficonfruntat (martor, persoană vătămată și uneori chiar complice), ceade a doua persoană se găsește într-o postură care o avantajează,deoarece în plan psihic, aceasta este convinsă că se bucură de încrederea organului de urmrărire penală , că va avea parte de untratament corect, iar declarațiile sale vor contribui la aflarea adevărului.

Această stare de fapt nu trebuie însă absolutizată,deoarece uneori climatul tensional specific confrunt ării poateinfluența în mod negativ chiar și declarațiile persoanelor de bună credință , cu un nivel de cultură și pregătire general ridicat. De exemplu, datorită tensiunii inevitabile din timpulconfrunt ării,emotivii se pot inhiba, pot deveni nesiguri sau confuzi în declarații,în special atunci când cei cu care sunt confruntaț i sunt cunoscuți cainfractori înrăiți, periculoși, cu numeroase antecedente penale, cu putere financiară net superioară , sau că pot exercita presiuni prin prisma statutului social, politic etc. de care se bucură

În astfel desituații, atitudinea îndrăzneață, ofensivă a învinuitului sau inculpatului,poate vicia chiar și declarațiile martorilor de bună credințăDe la caz la caz, în funcție de datele pe care organul de urmărire penală le deține cu privire la psihologia, personalitatea și temperamental fiecăreia dintre persoanele între ale căror declarații există contraziceri esențiale cu privire la probleme de care depinde soluționarea corectă a cauzei, se va hotărâ dacă se va organiza sau nu această activitate . Din punctul de vedere al organului de urmărire penală , în timpul confruntării acesta trebuie să manifeste o atitudine de calm, sobrietate, imparțialitate și echilibru.Nu este favorabilă bunei desfășurări a reconstituirii, o atitudine plină de compasiune față de victimă, comparativ cu una plină de indignare pentru învinuit sau inculpat.Se va urmări deci, ca fiecare din participanții la confruntare să nu aibă sentimentul că este defavorizat .

II.6.Reaudierea persoanelor ce urmează a fi confruntate 

Scopul principal al reaudierii îl constituie verificarea declarațiilor făcute cu prilejul ascultărilor anterioare, pentru a stabili dacă persoanele care urmează a fi confruntate își mențin afirma țiile referitoare la problemele cu privire la care au apărut contrazicerile,ori dacă și le schimbă . Așadar, reaudierea nu se va desfășura în legătură cu toate stările de fapt și împrejurările cauzei cunoscute de persoanele care urmează a fi confruntate, mai ales dacă acestea au fost deja stabilite cu ocazia primelor audieri, sau prin intermediul altor probe administrate în cauză .

În eventualitatea în care la reaudiere se obțin date noi de natură să înlăture contrazicerile, sau noi elemente în baza cărora pot fi desfășurate alte activități de urmărire penală ce ar conduce la clarificarea lor, se va renunța la efectuarea confruntării.Atunci când asemenea modificări apar îndepozițiile persoanelor ascultate, este obligatoriu ca aceste modificări să fie consemnate într-o nouă declarație scrisă Totodată, reascultarea persoanei care anterior a de clarat adevărul, reprezintă un moment important în pregătirea acesteia pentru confruntarea propriu-zisă .

Constituirea echipei care va efectua confruntarea,asigurarea prezenței persoanelor confruntate și a apărătorului atunci când este cazul, la data și ora fixate pentru această  activitate.Pentru a asigura buna desfășurare a confruntării, în funcție de trăsăturile de temperament și personalitate ale celor care urmează să fie confruntați și complexitatea problemelor ce trebuie lămurite,la această activitate participă doi sau mai mulți lucrători,dintre care unul va adresa întrebările și va consemna răspunsurile primite, iar ceilalți vor asigura supravegherea persoanelor abordate pentru a le împiedica să comunice între ele, să-și facă semne, să -și adreseze reciproc înjurii ori să se lovească , precum și pentru a le studia reacțiile, siguranța răspunsurilor, ezitările, stările de latență  dinaintea răspunsurilor, etc.

Lucrătorul care instrumentează cauza trebuie să asigure prezența tuturor participanț ilor la data, ora și locul fixate pentru confruntare. Invitarea celor în cauză se face potrivit regulilor prezentate la ascultarea martorului, învinuitului sau inculpatului ori părții vătămate în funcție de calitatea procesual-penală a fiecăreia dintre ei.Atunci când ,va depune jurământul prevăzut de lege și i se va atrage atenția că în cazul în care nu întrebată , va depune jurământul  prevăzut de lege și i se va atrage atenția că  în cazul în care nu spune adevărul, va să vârși infracțiunea de mărturie mincinoasă . În timpul confruntării, în afara celui care conduce activitatea,se interzice oric ărei alte persoane să intervină cu întrebări.

Deasemenea, nu este recomandat să se adreseze mai multe întrebări deodată, înainte de a se clarifica în totalitate un aspect sau altul.Primele întrebări se adresează de regulă persoanei considerate sincere și apoi celei de a doua persoane.Ele trebuie să stabilească dacă acestea se cunosc, împrejurările în care s-au cunoscut, și relațiile existente între ele.Se recomandă ca în situația în care persoana nesinceră Afirmă că nu recunoaște persoana din fața sa, să se insiste asupra elementelor de detaliu furnizate cu prilejul audierii prealabile, pentru a-i demonstra faptul că cele două persoane chiar se cunosc.În continuare se va trece la formularea de întrebări în raportcu scopul urmărit prin confruntare.

Acestea vor viza în special clarificarea neconcordanțelor și contrazicerilor existente între declaraț iile anterioare ale celor confruntați.Dacă în timpul confruntării persoana nesinceră își menține declarațiile anterioare, acesteia îi vor fi adresate întrebări de detaliu asupra unor aspecte furnizate de cealaltă persoană, pentru ai se demonstra lipsa de temeinicie a afirmațiilor sale și pentru a-l determina să și schimbe atitudinea sau să devină cooperant.În formularea întrebărilor se interzice a se pronunța numele persoanelor confruntate, să se reamintească  declarațiile anterioare ale acestora, ori să se sugereze  răspunsurile pe care le a șteaptă organul de urmărire penală .În caz contrar, s-ar limita sfera afirmațiilor pe care cei confruntați le-ar putea face și s-ar diminua șansele de înlăturare a contrazicerilor care interesează a fi clarificate.

Cel care conduce confruntarea trebuie să se situeze pe o poziție neutră , de imparțialitate față de persoanele care se confruntă , fiind necesar să manifeste pe întreaga durată a confruntării, o atitudine sobră și impersonală.În mod constant, organul judiciar va urmări cu atenție reacțiile persoanei considerate nesincere la întrebările care i-au fostadresate,la ce fel de întrebări devine neliniștită, ezitantă, care sunt probleme pe care le evită , dacă sunt probleme care îi creează teamă etc. Acestea pot oferi indicii cu privire la poziția față de aspectele declarificat, inclusiv în legătură cu sinceritatea lor .

Trebuie amintit că și în cazul în care la confruntare participă învinuiți sau inculpațI versați, calmi,prompți în r ă spunsuri, aceștia pot avea astfel demomente de sl ă biciune care tr ă dează nesiguranță, aspect care poate fi exploatat de anchetator în continuarea confruntării.În timpul confruntării organul de urmărire penală trebuie să creeze un climat psihologic adecvat, o atmosferă de calm și imparțialitate, menite să diminueze stările tensionale sau emoționaleinerente unei asemenea activități.

Atunci când se constată că oricare dintre persoanele confruntate încearcă să și intimideze adversarulori să-i câștige compasiunea, trebuie să se intervină imediat,atrăgându-li-se atenția să manifeste un comportament civilizat, orisă se refere doar la problemele cu privire la care au fost întrebați.În timpul confruntării trebuie avut în vedere că persoanane sinceră va încerca să împiedice prin diverse mijloace realizareascopului acestei activități. Astfel de manifestări pot fi contracarateprintr-o atitudine fermă dar în acela și timp calmă din parteaorganului judiciar, fără a da senzația că favorizează vreuna din păți.Dintre procedeele folosite în acest sens de persoana nesinceră, celemai răspândite sunt:

refuzul de a r ă spunde la întrebări;

negarea faptului că ar cunoaște persoana cu care esteconfruntată

încercarea de calomnier și intimidare a persoanei cu care este confruntată

încercarea de sugestionare a persoanei sincere

încercarea de a influența persoana sinceră prin intermediul propriilor răspunsuri;

Încercarea de a impresiona, prin simularea unor stări desuferință sau stări bolnăvicioase.

CAPITOLUL III

EFECTUAREA CONFRUNTĂRII PROPRIU-ZISE

În acest capitol trebuie menționat , încă de la început faptul că , confruntarea este în strânsă legatură cu anxietatea .În tipologia lui K. Schneider (1962) trăsătura anxioasă caracterizează tipul neliniștit senzitiv, hipersensibil și inadaptabil. În cercetările lui H. Eysenk (1975) anxietatea apare ca trăsătură de personalitate, alături de altele, subsumată unei dimensiuni generale care exprimă emoționalitatea subiectului, și anume, factorul nevrozism.

Persoana cu anxietate este un element structural al personalității fiind caracterizată, ca bănuitoare, nesigură pe sine și pe alții, mai ales în confruntarea cu situațiile problematice sau ambigue, prezintă stimă de sine redusă, neâncredere în forțele proprii, fără conștiința propriei valori, este sensibilă la critica altora, evită contactele sociale.

Tipul de personalitate care integrează anxietatea ca element al dimensiunii sale centrale, este numit, în literatură, personalitate anxioasă.Tulburările anxioase includ un grup de tulburări în care anxietatea ori este simptomul principal (anxietatea generalizată și tulburările de panică), ori este trăită atunci când individul încearcă să controleze anumite comportamente inadaptate (tulburările fobice și tulburările obsesiv-compulsive).

În literatura de specialitate este menționat faptul că în timpul confruntări se instalează în mod normal anxietatea deoarece în confruntările cu ceva real , subiectul devine nervos , are o reacție naturală , în special dacă este vorba de procese , amenințări , paranoia .Pentru toate acestea există, de asemenea, preocupări cu privire la statutul social al cuiva și locul în ierarhia socială, care poate, uneori, să fie compusă de anxietate socială .

Cu ocazia confruntării propriu-zise, trebuie respectate o serie de reguli tactice și o anumită ordine a activităților care se desfășoară.In ceea ce privește invitarea persoanelor în încăperea stabilită unde urmează a avea loc această activitate atât practica judiciară cât și literatura de specialitate recomandă ca prima persoană invitată să fie cea care este considerată sinceră, sau după caz, cea care a solicitat să aibă loc confruntarea. Acest aspect este motivat de rațiuni psihologice, întrucât persoana invitată va avea posibilitatea să se obișnuiască cu atmosfera din încăpere, să devină ferma în convingerile sale, să elimine emoțiile ori stările de neliniște. Pentru persoana considerată nesinceră, invitarea în încăperea în care deja se găsește cealaltă persoană poate constitui un dezavantaj, iar anchetatorul poate miza pe elementul surpriză care, așa cum s-a mai precizat, poate clătina hotărârea de a ascunde adevărul.

In ceea ce privește poziționarea persoanelor atât față de consilier care conduce confruntarea, cât și una față de cealaltă, este recomandat ca persoanele confruntate să stea cu fața către consilier , sau cu fața una la cealaltă, și să se evite cu orice preț așezarea acestora spate în spate. Poziționarea persoanelor confruntate în campul vizual al anchetatorului permite acestuia observarea reacțiilor pe care le au în timpul desfășurării confruntării (gestica, mimica etc.).

Inainte de începerea activității, organul judiciar care conduce confruntarea este obligat să atragă atenția celor în cauza, că nu au voie să își facă semne, să vorbească, sau să-și adreseze întrebări. Persoanele confruntate își pot adresa reciproc întrebări, dar numai în final și doar prin intermediul celui care conduce activitatea. Atât întrebările cât și răspunsurile nu trebuie să depășească sfera problemelor care urmează să fie clarificate prin confruntare.

In timpul confruntarii, în afara celui care conduce activitatea, se interzice oricărei alte persoane să intervină cu întrebări. De asemenea, nu este recomandat să se adreseze mai multe întrebări deodată, înainte de a se clarifica în totalitate un aspect sau altul. Primele întrebari se adresează de regulă persoanei considerate sincere și apoi celei de a doua persoane. Ele trebuie sa stabileasca daca acestea se cunosc, imprejurarile in care s-au cunoscut, si relatiile existente intre ele.

III.1.Strategii în psihologia confruntării

În procesul de negociere ,strategia nu trebuie niciodată redusă la o rețetă sau la o doctrină, mulțumită căreia se poate obține succesul într-o infinitate de situații conflictuale, posibile între parteneri. Gândind astfel, șansele de reușită sunt anulate, de cele mai multe ori.Strategia este doar o linie de acțiune care se poate dovedi valabilă într-o situație dată, dar inaplicabilă în multe altele.

III.2.Strategia ca mod de gândire

În negocieri, strategia trebuie privită ca un mod de gândire, ca o manieră de abordare dinamică a unei confruntări sau a unui conflict psihologic între două sau mai multe voințe. În final, partenerul trebuie să gândească așa cum dorim și să ajungă acolo unde dorim noi să ajungă.Strategia de negociere este arta de a orienta și controla interacțiunea voințelor aflate în conflict, folosind energia psihologică a emoțiilor și logica rece a argumentelor.

Orice formă de negociere implică o confruntare de voințe care, prin natura sa, are o anumită dinamică, pe care una din părți o imprimă și celeilalte. Prin rotație, fiecare dintre părți poate fi dominantă, dar nu pot avea inițiativa mai multe părți, simultan. Fiecare dintre părți este influențată de modul în care percepe propria sa poziție și, în raport cu aceasta, pe acea a adversarului. Partea care are o viziune mai clară asupra acestei confruntări de voințe, are mai multe șanse să controleze interacțiunea acestora și să obțină victoria.

Ideal ar fi ca partenerul de negocieri să înțeleagă că noi avem dreptate și el se înșeală mai înainte de a învesti prea mult timp, efort sau alte resurse. Dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că am ales cea mai bună strategie.Trebuie reținut faptul că principiul fundamental al strategiei este acela de a stăpâni interacțiunea voințelor care se înfruntă la masa tratativelor.

III.4.Terapia comportamental cognitivă

Terapia comportamental-cognitivă (TCC) este o abordare psihologică bazată pe principii științifice; studiile publicate au demonstrat eficacitatea sa în rezolvarea unui spectru larg de probleme.

In cadrul TCC, clienții și terapeuții colaborează pentru identificarea și înțelegerea problemelor, în termenii relației dintre gânduri, emoții și comportament. Abordarea se concentrează, de obicei, asupra dificultăților cu care este confruntată o persoană „aici și acum” și se bazează pe dezvoltarea unei viziuni comune a terapeutului și a clientului asupra problemei. Acest lucru conduce către o terapie individualizată, limitată în timp, ale cărei scopuri și strategii sunt monitorizate și evaluate continuu.TCC se adresează indivizilor, familiilor și grupurilor, cu scopul de a ajuta pe oricine, independent de abilități, cultura, rasa, sex sau preferință sexuală.

Terapia comportamentală și cognitivă este o abordare menita să ajute oameni afectați de un spectru larg de dificultăți psihologice. Principiul de baza al TCC s-ar putea rezuma astfel: ceea ce GANDESC oamenii influențează modul în care se simt din punct de vedere emoțional și ceea ce fac.

Pe durata unei suferințe psihice, felul în care oamenii se percep și se judecă pe ei înșiși se modifică, așa cum se modifică și felul în care sunt percepute lucrurile și evenimentele. Acestea tind să fie exagerate. Exagerările pot înrăutăți felul în care o persoana se simte și o pot constrânge să reacționeze în moduri care mențin suferință în loc să o ușureze.Terapeutii TCC lucrează împreună cu clienții, ajutându-i să înceapă să identifice și apoi să schimbe acest fel disfuncțional de a gândi precum și reacțiile exagerate pe care le provoacă gândurile disfuncționale.

Rezultatul este o îmbunătățire semnificativă a felului în care clienții se simt și trăiesc viața de zi cu zi. In terapia comportamentală și cognitivă, terapeutul și clientul lucrează împreună pentru  ajunge la un punct de vedere comun asupra problemelor clientului. Identifică felul în care aceste probleme îi afectează gândurile, comportamentul, emoțiile și viață de zi cu zi.

Apoi, terapeutul și clientul vor  identifică, împreună, obiectivele terapiei și vor stabili planul planul terapeutic.

Scopul terapiei este creșterea abilității clientilor de a gasi singuri solutii pentru problemele lor, lucru mult mai util decât oferirea de soluții „la cheie”. Aceasta implică adesea folosirea timpului dintre sesiuni pentru experimentarea practica a soluțiilor convenite de comun acord.

Terapia este concepută să dureze un numar de ședințe stabilit în prealabil de terapeut împreună cu clientul. Numărul de ședințe necesare va fi diferit în funcție de natura și severitatea problemei pentru care se prezintă acesta. In mod obișnuit, ședințele sunt săptămânale, durează o ora iar numărul lor mediu este între 10 și 15 dar acest număr poate fi considerabil mai mare sau mai mic. După încheierea tratamentului, clientul și terapeutul cad de acord asupra unui număr limitat de ședințe de urmărire a evoluției, spațiate în timp (ex. o ședință pe luna), cu rolul de a menține progresul obținut. Până în prezent, eficacitatea TCC a fost obiectul unor cercetări extensive. Rezultatele studiilor publicate recomandă TCC, mai ales pentru următoarele tipuri de probleme:

• Anxietate și Atacuri de panică

• Fobii (ex. agorafobie, fobie socială, fobii simple)

• Sindromul de oboseală cronică

• Depresie

• Tulburare obsesiv-compulsivă

• Probleme de alimentative

• Probleme relaționale și sexual

• Probleme ale copiilor și adolescentilor

• Probleme generale de sănatate

• Durere cronică

• Tulburari ale habitusului (ex. ticuri)

• Furie

• Probleme datorate alcoolului și drogurilor

• Schizofrenie, alte tulburări psihotice

• Probleme asociate cu dizabilități de învătare

• Tulburare bipolar

• Tulburare de stress post-traumatică

• Tulburări de somn

Informații despre multe dintre problemele de mai sus sunt disponibile în broșurile editate de ARTCC.

TCC poate funcționa ca modalitate unică de tratament sau în combinație cu medicamente, în funcție de severitatea sau natură problemei fiecărui client.

CAPITOLUL IV

CONSILIEREA ȘI LIMITELE CONSILIERII ÎN PSIHOLOGIA

CONFRUNTĂRII

Consilierea este un proces de scurtă durată, prin care un specialist consilier oferă sprijin unei alte persoane (client) pentru a depăși o serie de obstacole ce țin de sfera carierei, a vieții profesionale sau care țin de viața personală și pot avea efecte în cea profesională și personală (lipsa de organizare, neâncredre în sine, dificulăți în luarea deciziilor etc).

Asistența socială este activitatea profesională de ajutorare a oamenilor, grupurilor sau comunităților pentru a-și restaura sau mări capacitatea lor de funcționare socială existentă și de a crea condiții (de către societate), care să favorizeze acest scop. Nu este numai o disciplină și o activitate, ci și o metodă și o practică.Asistența socială practică aplicarea valorilor umane la munca socială, ca și aplicarea mai multor principi.Practica psihologului pretinde cunoștințe privind dezvoltarea umană și comportamentul (cunoștințe din domeniul social, economic și cultural) .

Indiferent sub ce denumire ar fi întâlnire (sfătuire ,psihoterapie îndrumare,orientare) consilierea este recunoscută ca fiind procesul prin care o persoană, numită consilier ,parcugând procedura de investigare ,conceptualizare , soluționare și implementare ,oferă uneia sau mai multor persoane numite clienți , pachete de soluții pentru problemele specific ( sub formă de proiecte , de programe noi component sau structure de programe) împreună cu asistența tehnică necesară implementării acestora și trainingul de specialitate pentru asigurarea viabilității ,perenității și derulării în continuare a programului sau proiectului de către clienți prin forțe proprii .

Pentru a înțelege în ce constă sarcina specifică a asistenței sociale ,trebuie să pornim de la considerentul că omul nu dispune de -o viață biologică și psihică,ci devine om printr-o viață în plan social și cultural.Pe de altă parte , el este un organism biologic ,dotat cu un anumit grad de energie și sănătate ,cu o viață psihică și o pregătire intelectuală diferită .

Totodată ,el devine ființă socială prin integrarea într-un sistem de relații și raporturi sociale :este membru al unei familii , angajat sau specialist cu activități și răspunderi diferite.De aici rezultă că orice dereglare în plan individual atrage după sine o dereglare a încadrării sociale a individului ,iar orice încercare de a trăi în condiții sociale de tip deviant se răsfrînge asupra vieții individuale .

Consilierea constă într-o serie de întâlniri față în față în timpul cărora au loc discuții între client și consilier (intervirui, completarea unor teste de evaluare a intereselor, valorilor, trăsăturilor de personalitate, atitudinilor, sunt discutate rezultatele obținute în urma aplicării testelor etc), au loc exerciții de simulare a situațiilor reale etc, cu scopul de a clarifica situațiile problematice pe care persoana respectivă le întâmpină, pentru a identifica soluțiile posibile și pentru a sprijini clientul în adoptarea celei mai potrivite decizii.

Beneficiarii consilierii și psihoterapiei sunt persoanele specializate care primesc serviciile specializate ale medicilor ,psihologilor, psihopedagogilor , și asistenților sociali în centrele specializate pentru această activitate .Dizabilitatea este termen generic pentru deficiențe ( afectări) ,limitări de activitate și restricții de participare ;relevă aspectul negativ al interacțiunii individ-context .Consilierea, în înțelesul său clasic, se rezumă la o triplă perspectivă:

Psihologică;

Socială asupra activitătilor cu valențe etice pe care le va întreprinde

consilierul în scopul ajutării beneficiarilor săi în vederea angajării în acel tip de comportament care să-i conducă la solutionarea optimă a propriilor probleme.

Munca asistentului social este o muncă de echipă, caracterizată de pluridisciplinaritate, în încercarea unei abordări a situației copilului în contextul familiei sale, al comunității din care face parte și al relațiilor interpersonale construite de acesta.

Specificitatea se referă la complexul de vulnerabilități asociate cu refuzul societății de a angaja tineri cu dizabilități care necesită modalități de evaluare, intervenție și monitorizare specifice. Intervenția profesioniștilor vizează obiective specifice (menținerea legăturii cu părinții, fomarea unor abilități de viață) .

Una dintre problemele esențiale cu care se confruntă cel mai adesea tânărul cu dizabilități ,este găsirea unui angajator care să vrea să îl angajeze , fără să-și dea seama că și acesta poate fi util societății indifferent de handicapul său.

Consilierea personalității de tip afectiv funcționează pe baza stabilirii unei relații interpersonale între client și psiholog sau psihoterapeut.Consilierea are în atenție situația prezentă și problemele actuale ale subiectului, propunându-și să ajute clientul să rezolve anumite probleme de ordin psihologic, și să înlăturare anumite simptome. In acest context, ambele utilizează trăsăturile pozitive de personalitate și resursele actuale ale clientului în scopul compensării celor mai slab reprezentate avînd ca scop stimularea autoînțelegerii și autocunoașterii, importante în îmbunătațirea percepției și a imaginii de sine

Consilierea personală sau terapeutică se ocupă de problemele relaționale, adaptative și afective. In funcție de domeniu și problematică există mai multe tipuri de consiliere:

familială ;

privind probleme afective ;

relații interpersonale,

probleme adaptative datorită cărora persoana prezintă un risc crescut

de îmbolnăvire (consiliere personală sau consiliere terapeutică )

In timp ce consilierea adoptă un model educațional al dezvoltării ființei umane, adresându-se unor structuri de suprafață ale personalității, psihoterapia adoptă un model medical. Aceasta are ca scop realizarea unor modificări profunde în structura personalității, în special în sfera afectiv-motivațională și volițională, urmărind întărirea personalității și a sentimentului de sine .

Alte caracteristici ale consilierii psihopedagogice este consilierea proactivă în sensul că se focalizează pe activități de prevenire a comportamentelor problematice sau indezirabile ale copilului cu părinți drogați pentru îmbunătățirea unor aspecte din viața lui, cum ar fi comunicarea efcientă ,imaginea de sine, , modalități de a face față stresului etc.;se ghidează după anumite teorii și după metode specifice domeniului .Proiectul pentru abordarea comportamentală și abordarea psiho-dinamică este :

electivă din punct de vedere al procedurilor de intervenție, pentru

că integrează și aplică principii și strategii specifice mai multor orientări teoretice, în funcție de problema copilului, pregătirea și stilul consilierului;

este formativă, vizând mai ales prevenția unor comportamente

neadaptative și învățarea acelor strategii care să faciliteze adaptarea efcientă la situațiile de viață;

este informativă, deoarece furnizează copiilor cu părinți drogați ,datele

necesare pentru a lua decizii ;

este suportivă, oferind copiilor cu părinți drogați cadrul adecvat

pentru a-și exprima emoțiile, confictele, dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor;

este un proces ce facilitează identifcarea resurselor proprii copiilor cu

părinți drogați pentru adaptarea la mediu și de soluționare a situațiilor problematice și potențează validarea resurselor acestuia în lumea reală;

implică principiul dezvoltării personale, astfel încât cei care participă la

procesul de consiliere, specialiști sau copiilor cu părinți drogați ,vor accesa multiplele resurse ale personalității lor: calități, puncte tari, puncte slabe, interese, aptitudini, abilități, aspecte de îmbunătățit, strategii de a face față confictelor etc.;

abordează emoțiile, cognițiile și comportamentele care împiedică

dezvoltarea și adaptarea optimă a   copiilor cu părinți drogați la cerințele cu care se confruntă.

Asistentul social va evalua situația fiecărui individ ce și va cuprinde în demersul său serviciile destinate asigurării de integrare a acestuia aflat în dificultate, inclusiv cele referitoare la desemnarea unui reprezentant legal.În cadrul demersurilor sale, asistentul social trebuie să țină cont de o serie de teorii psihologice și sociologice care clarifică anumite contexte sau care explică anumite reacții ale subiectului evaluării (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.169-174)

IV.1. Relațiile de consiliere a indivizilor ce urmează

să fie confruntați

Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere putând fi centrate pe aspect ale dezvoltării , pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice ,luarea unor decizii ,controlul stărilor de criză , dezvoltarea unui instinct personal ,pe lucrul asupra trăirilor affective sau a conflictelor interne ,ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți facilitând ,prin demersuri repetate ,ca persoana să facă față mai efficient stresorilor și sarcinilor vieții cotidiene și contribuie la îmbunătățirea calității vieții .Relația dintre consilier și persoana consiliată trebuie să fie una de alianță ,de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă ,oferind ,totodată ,sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale ,indentificarea unor partternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții .

Relația dintre consilier și persoana consiliată trebuie să fie o alianță, de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, înidentificarea unor patternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.În literatura de specialitate Baerban A identifică principalele tipuri de consiliere și anume :

Informațională care constă în oferirea de informații specific ;

Educațională oferă repere psihoeducaționale pentru sănătatea mintală ,emoțională ,fizică, socială și spiritual a copiilor și adolescenților ;

De dezvoltare personală , contribuie la formarea abilităților și atitudinilor care permit o funcționare personal și social flexibilă și eficientă în scopul atingerii stării de bine

Suportivă ,care constă în oferirea de support emoțional ,apreciativ și material celor aflați în situații de risc ;

Vocațională ,vizează dezvoltarea capacității de planificare a carierei ;

De criză , oferă asistență psihologică persoanelor aflate în dificultate .

Mitrofan și A.Nuță ,specifică în analiza pe care o fac comunicării că orice profesionist are nevoie de a se dezvolta în 5 categorii de abilități fundamentale . (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.169-179).

IV2.Colaborarea

Presupune încurajarea și ghidarea persoanelor ce urmează a fi confruntate ,pentru găsirea de soluții la problemele identificate. Prin colaborare și cooperare, consilierul îi ajută pe aceștia să înțeleagă strategiile folosite, de ce a acționat așa și nu în alt mod, adică mecanismele care au declanșat emoțiile, gândurile și comportamentele.

E IV.3.IStabilirea relației de cooperare cu consilierul

Un mare dezavantaj în consilierea indivizilor ce urmează a fi supuși confruntării ,este că relația de cooperare cu consilierul se stabilește mult mai încet întrucât aceștia se dezvăluie mai greu, au rezerve și ziduri de protecție, se deschid puțin cîte putin. Increderea în psiholog este acordată în urma mai multor testări și tatonări, și se realizează treptat .

IV.5.Observația

Ca metodă științifică ,observația constă în înregistrarea sistematică prin simțuri a caracteristicilor dar și transformarea obiectului studiat .Observația nu este un act pasiv ci ea se prelungește printr-un comportament reflexive de clasificare și sistematizare.

Observația are ca scop înțelegerea.Observația științifică întotdeauna confirmă sau infirmă o teză anterioară (deci are la baza anumite întrebări și ipoteze; psihologul va limita observațiile variabile care intră  în formularea ipotezelor  sau a  întrebărilor sale.). Așadar observația are un caracter organizat sisistematizat făcînd astfel că existe:

Observația  directă ( prin simțuri) care se face asupra comportamentului. Dar psihologul trebuie să-și situeze  observația la un nivel care integrează  organizarea și  finalitatea comportamentului (astfel mai utilizat este termenul de conduită).O dată cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizează termenul de comporament, nu doar  cu  referire la manifestări motorii direct observabile, ci și cu referire la gînduri (comportament cognitiv), emoții (comportament psiho-emotional);

 Observația indirectă ( o serie de ipoteze și inferențe sau informații culese de la alte persoane). Observația  clinică  vizează   descrierea  unui  subiect prin individualitatea lui. (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.185)

IV.6.Atitudini ale consilierului

Acceptarea necondiționată vizează persoana ca ființă umană, nu convingerile sau comportamentele sale personale, având în vedere că acceptăm clientul și nu comportamentul său .Este diferită de neutralitate, ignorare, milă sau toleranță. Nu este echivalentă cu aprobarea oricărui comportament. Prin acceptarea necondiționată, oferim un model de relaționare pentru cei consiliați care vor învăța să se accepte pe ei înșiși, așa cum sunt, și cu bune și cu rele. Este important ca valorizarea individului să fie apreciată indiferent de gen, etnie, religie, nivel de dezvoltare cognitivă, tip de dizabilitate, statut socio-economic al familiei, performanțe obținute, comportamente.

IV.7.Abilități fundamentale ale consilierului

Ascultarea poate fi :

reală și pseudoreală;

evaluarea modalităților prin care ascultarea este blocată ;

ascultarea activă ;

ascultarea empatică ;

ascultarea deschisă ;

ascultarea totală.

Autodezvoltarea sunt :

recompensele dezvăluite prin autodezvăluire ;

identificarea blocajelor în autodezvăluire ;

nivelurile optime ale autodezvăluirii .

Exprimarea :

cunoașterea regulilor eficiente ;

discriminarea între mesaje totale și mesaje contaminate .

Abilități speciale

Limbajul corporal :

interpretarea corectă a expresiilor faciale ;

interpretarea corectă a gesturilor ;

interpretarea corectă a posturii și relațiilor spațiale .

Paralimbajul :

detectarea elementelor de paralimbaj ( frecvența , rezonanța ,articulare ,

tempo , volum ,ritm);

identificarea mesajelor și capacitatea de a le face față .

Programele secrete .

accesul la mecanismele inconștiente de operare sau de manipulare a

celuilalt ;

clarificarea limbajului ( înțelegerea modelelor de comunicare și

eliminarea distorsiunilor) .

Principala limită întâlnită în consilierea persoanelor cu dizabilități constă în insuficienta înțelegere și asimilare a conceptului de lucru în echipă ,consilierea sau sprijinul tinerilor cu dizabilități care doresc să se integreze professional , necesitând eforturi semnificative atât din partea consilierului și beneficiarilor direcți ai consilierii Eforturile vizează în primul rând,înțelegerea problemelor specific ale copiilor cu părinți drogați. O altă limitare a consilierii este dată uneori de folosirea inadecvată ,deficitară ,a curriculumului adaptat .Etichetările ,generalizările rejectările din planul concepției colective ,îngreunează ,deasemenea ,de multe ori ,procesul de consiliere precum și integrarea ,de multe ori ,procesul de consiliere precum și integrarea ulterioară a copiilor cu părinți drogați în viața comunității . (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.188)

IV.7.1.Ascultarea activă

Ascultarea activă presupune concordanța între limbajul verbal și nonverbal, folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea, formularea întrebărilor ( consiliere psihologică).În acest context, consilierea copiilor cu părinți drogați ,presupune o cunoaștere profundă a particularităților individuale, prin experimentarea unor strategii de consiliere specifice, precum și adaptarea comportamentului și atitudinilor consilierului la aceștia.

În manifestarea ascultării active, ținem seama de stadiul de dezvoltare a limbajului și de achizițiile exprimării nonverbale, urmărim cu atenție ceea ce spune, ceea ce face vîrstnicul pentru a-i transmite mesajul că ne interesează și este important ceea ce relatează . Este importantă adaptarea tonului și a ritmului de vorbire, la modul de comunicare al copiilor cu părinți drogați deoarece vocea este un instrument care comunică emoțiile și sentimentele pe care le avem față de o persoană.

Solicitările formulate pe un ton plăcut și ferm în același timp, dar în nici un caz amenințător sau milos, invită la comunicare deschisă.Vocea noastră este un instrument care comunică emoțiile și sentimentele pe care le avem față de o persoană, de aceea este importantă adaptarea tonului și a ritmului nostru de vorbire, la modul de comunicare al individului ce urmează a fi pus în fașa unei confruntări .

IV.7.2. Observarea

Observarea este abilitatea de a culege informații relevante, de a identifica incongruențele, prin analiza comportamentului verbal și nonverbal al clientului.Comportamentul verbal  poate evidenția tendința clienților de a repeta și de a pune accentul pe cuvintele care au legătură cu problema lor. Există cazuri în care copiilor cu părinți drogați au probleme de vorbire,ceea ce-i determină să se simtă frustrați de faptul că nu pot comunica

IV.7.3. Comportamentul nonverbal 

Comportamentul nonverbal  se referă la contactul vizual sau limbajul ochilor, expresiile feței, gesturi,mișcări, poziții, contactul fizic. Expresia facială reflectă ceea ce simte vîrsnicul la un moment dat, dar și transpirația, înroșiri și încordări ale feței, dilatări ale pupilei, un zîmbet care nu se potrivește într-un context, modifcări ale ritmului respirației etc. Expresia facială reflectă emoții ca: bucuria, surpriza,frica, supărarea etc. Este nevoie de precauții în formularea unor concluzii pe baza comportamentului nonverbal, deoarece anumite manifestări sunt determinate cultural, sunt în mare măsură inconștiente.

IV.7.4. Confruntarea

Confruntarea constă în identificarea și conștientizarea discrepanțelor, în asistarea copiilor cu părinți drogați ,pentru a găsi soluții la problema cu care se confruntă. Anumite credințe acționează ca bariere în calea schimbării.Se bazează pe ascultarea activă, pe reflectarea empatică a emoțiilor și sentimentelor, pe sumarizare și parafrazare. Rezistența exercitată de credințe și convingeri îl împiedică să-și înțeleagă problemele.

IV.7.5. Focalizarea 

Focalizarea presupune direcționarea conversației cu copii cu părinți drogați spre aspectele pe care le consideră importante pentru consiliere. Atunci când aceștia evită să vorbească despre un subiect, spune multe deodată, sare de la una la alta. Focalizarea vizează emoțiile clientului.

IV.7.6. Furnizarea de informații

Furnizarea de informații este abilitatea de a folosi ceea ce spun copii cu părinți drogați cu scopul de a arăta acestuia că este înțeles, de a recunoaște resursele, punctele tari, de a marca aspectele importante dintr-o activitate.În funcție de acuratețea informațiilor primite de la aceștia , consilierul va oferi la rândul acestuia mesaje corecte care-l vor ajuta să găsească soluții la problema cu care se confruntă. Folosirea afirmațiilor în furnizarea de informații dă posibilitatea tinerilor cu dizabilități să se integreze mai ușor înplan professional.

IV.7.7.Întâlnirea

Implică o relație cu psihologul, care prin prezența și ascultarea sa, este un catalizator al emoțiilor, reprezentărilor.Atfel, studiul de caz ilustrează metoda clinică și se poate sprijini pe diverse metode de culegere a datelor:

observația;

interviul ;

teste psihometrice ;

teste proiective.

Anzieu (1974) consideră că metoda clinică are la bază trei principii:

Postulatul dinamicii ;

Postulatul totalității ;

Postulatul genezeicare aduce trei obiecții majore privind valoare

științifică a studiului clinic al indivizilor:

Nu permite predicții;

Lipsa obiectivitatii ;

Nu permite generalizări

  Același autor enumeră resursele studiului clinic:

Înțelegerea personalităților excepționale sau plasate în situații excepționale;

Oferă ocazia modificării unor teorii;

Plasarea individualui în contextual său ;

Permite evidențierea complexității personalității ;

Înțelegerea schimbării și dezvoltării personalității ;

Accentul pus pe procesele ce se desfășoară în interiorul personalității.

IV.7.8.Interviul

Interviul este  o situație socială de schimb conversațional între două persoane cu scopul înțelegerii de informații într-un cadru specificat .Pentru a fi psihologic,interviul trebuie să aibă obiective psihologice și să fie purtat după anumite reguli impuse de psihologia persoanei. Interviul psihologic presupune, în general, următoarele elemente:

Intre Intâlnirea a două persone, intervin procese psihologice, comunicaționale specifice. Se vorbește despre lipsa de putere a psihologului (evidențiată în psihologia clinică);

De exemplu medicul decide tratamentul;psihologul consiliază, nu ia decizii. Lipsa de putere a psihologului este cea care face posibilă redarea puterii pacientului. Un context specific se poate baza pe :

Mediul  fizic  (distanța  spațială,  biroul,  scaunele  etc  pot  apropria  sau  

distanța interlocutorii) ;

Cadrul temporal (40-60 min) ;

Contextul psihosocial (fiecare intră în relatie de comunicare cu toata

istoria sa: valori,credinte, experiente, coduri de comunicare etc.)

Un joc de relații emotive și afective .Convorbirea antrenează un joc al emoțiilor si sentimentelor, jocuri ale puterii, seducției,rivalității, opoziției etc. Discuția va fi influentată de perceptțiile reciproce ale celor doi participani:

fenomenele proiecției ;

fenomenele interpretării;

identifcarea cu interlocutorul. De asemenea,relatia  de  comunicare  

poate  fi  marcată  de  ambivalențe,  ambiguități  și  contradicțiile afectivității.

Are obiective:

psihodiagnoza ;

selecție și recrutare,

consiliere și psihoterapie.

În funcție de obiectivele vizate vor fi utilizate demersuri și tehnici diferite. Interviul este un schimb structurat și tactic de informaț

IV.8.Calitățile consilierului

Calitățile consilierului sînt :

este bine pregătit profesional;

este cald și comunicativ;

este sensibil la emoțiile vîrstnicului;

este analitic și sintetic;

dovedește toleranță pentru diversitate și îi plac oamenii;

este creativ, realist, fexibil și manifestă capacitate de autocontrol și are

simțul umorului;

este motivat pentru activități de dezvoltare personal.

IV.9.Empatia

Empatia este abilitatea de a fi în pielea celuilalt, de a ne transpune în locul altei persoane și de a înțelege modul în care aceasta gîndește, simte și se comportă. Empatia se manifestă prin ascultare activă, comunicare verbală și nonverbală, prin utilizarea întrebărilor deschise care facilitează comunicarea

Atitudinile, mimica, tonul vocii, privirea trebuie să fie convergente în ceea ce privește înțelegerea spuselor celuilalt. Ele facilitează empatia.Trebuie evitat moralizarea clientului, întreruperile dese, abuzul de sfaturi, judecarea, întrebările închise care blochează comunicarea

IV.10.Probleme de asistență socială

Intrucât relațiile sociale ale copiilor cu părinți drogați ,intrafamiliale sau generale pot favoriza sau agrava stările psihice a acestora , trebuie să se formuleze și un diagnostic social ceea ce înseamnă că trebuie să se cerceteze și să se ia în considerare și aspectele psihosociale acestora ( respingerea la angajarea ,stresul că societatea îl ignoră raporturile cu familia, dacă este tolerat sau neglijat,solidaritatea cu familia ) .Situația ideală o constituie tinerii cu dizabilități integrați ărofesional cu un nivel de trai decent pentru că nu întotdeauna suferința poate fi rezolvată cu medicamente .Izolarea socială și familială,chiar persecuția în familie ,cere alte măsuri .

IV.11.Inventarul de Personalitate Eysenck (E.P.I)

Înțara noastră inventarul de personalitate Eysenck (E.P.I) a fost folosit încercetări experimentale (E.Gulian, Negoescu-Bodor) sau de teren (industrie, selecția candidaților la examenele de intrare în facultate) (E. Gulian, T. N. Andriescu, 1975).E.P.I a fost standardizat, adapatat pe populația româneasca deoarece valorilemedii obținute în Anglia, S.U.A.și Franța, pe eșantioane normale și patologice, suntdiferite din punct de vedere intercultural și normativ.E.P.I măsoară două dimensiuni, independente între ele, ale personalității extraversiunea – introversiunea (E) și neuroticismul – stabilitatea (N).

Cele două dimensiuni sunt măsurate prin raspunsuri DA sau NU, date la cate 24 intrebari pentrufiecare dimensiune, întrebări selectate prin analiza itemilorși prin analiza factorială În plus, chestionarul cuprinde și o scală a sincerității pentru a depista eventualeletentative de falsificare. Există două teste paralele (A și B) pentru cazul în care este necesară retestarea subiecților, fiecare formă având 57 întrebări.Fidelitatea chestionarului a fost calculată pe subiecți din Anglia, prin(stabilitatea chestionarului în cazul aplicării după un an aproximativ, obținandu-se (corelații înalte. De asemenea, Eysenck (1964) a calculat fidelitatea prin metoda split-half pentru persoane normale, psihotice și nevrotice, observând o fidelitate importantă. Concluzia la care ajung E. Gulian și T. N. Andriescu (1975) este acea că pentru deciziile individuale se recomandă aplicarea ambelor forme.

IV.12.Chestionarul de personalitate Eysenck

Chestionarul de personalitate Eysenck E.P.Q. E.P.Q. include și o a IV-a scară– psihotismul, alături de extraversie-introvesrie și neuroticism.Caracteristici specifice dimensiunii de psihotism.Psihotismul este cea mai complex dimensiune, fiind descrisisă prin interacțiunea dintre tendințele spre agresivitate, egocentrism, comportament antisocial și lipsa de empatie.

Dacă trăsătura este prezentă la nivel superior, atunci în comportament poate apărea tendința de a produce tulburări, solitudinea, este cruzimea, ostilitatea față de celălalt, preferințe pentru lucruri ciudate si neobișnuite.

La celalalt pol sunt descrise persoane socializate, tendința de a acorda un mare respect tregulilor sociale, convențiilor, drepturilor celorlalți,și care au nivele de aspirație adaptate la realitate.Termenul de psihotism aparține terminologiei psihiatrice, dar totuși scala este destinată evaluării unei dimensiuni normale a personalității, care doar la un procent mic de populație poate evalua în manifestări patologice.

În urma cercetărilor privind psihotismul, Eysenck aprecia că schizophrenia poate fi un pol al acestei dimensiuni,și care la scoruri ridicate include și tendința spre criminalitate, psihopatie și tulburări de tip maniac depresive. De asemenea,cercetările efectuate după anii au relevat la persoanele cu scoruri ridicate conduit antisociale, consumul de droguri, comportamente violente și preferința pentru filme violente, comportament și ideație suicidară și deprinderi deficitare de studiu.

Cercetările efectuate de Eysenck au relevat diferențe între femei și bărbați pentru scalele N și P, în sensul că cei din urmă înregistrează valori medii mai mari,fapt ce s-ar putea datora și unor carcteristici care sunt asociate bărbaților,și anume ostilitatea și agresivitatea. De asemenea, autorul a constatat că există note înalte la neuroticism și scara sincerității la femei.Testul EPQ are și o variant românească experimentată de Băban, Deverenco și Eysenck în 1990, sub forma unui chestionar de 79 de itemi, pentru care au foststabilite datele statistice și normative (media și abaterea standard pentru cele 4 scaleale testului) diferențiate în funcție de sex. (M. Minulescu, 1996.

CAPITOLUL V

ORGANIZAREA CERCETĂRII

V.1.Actualitatea temei

Actualitatea temei este o problemă ce ține de consilierea individului care sunt supuși confruntării cu o altă persoană .Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării inedite a metodelor de culegerea datelor din literatura de specialitate și consiliere .Lucrarea este structurată în 6 capitole:

în primele patru capitole este prezentată partea teoretică pentru

aprofundarea pe larg a cunoștințelor ;

al V-lea capitol se implică în dezbaterea pe larg a intervențiilor

profesionale din punctul de vedere al psihologului și consilierului ,pentru a acorda servicii de calitate datorită cunoștințelor pe care aceasta le are și le aplică .

Capitolul V este premergător cercetării

Capitolul VI est complex prin analiză punând în lumină discuțiile și rezultatele cercetării.

Partea finală,încheie lucrarea nu înainte de a adăuga concluziile și anexele ce se impun .

V.2.Motivația lucrării

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează atât consilierilor și psihologilor , cât și tutror celor care sunt implicați în activitatea de educare și, în egală măsură, studenților de la psihologie întrucât aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate în privința rolului pe care îl joacă individul care urmează a se confrunta cu o situație din punct de vedere judiciar . .

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,întrucât , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale și satisfacția subiecților pentru atenția acordată. Am ales această temă în ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care tratează acest subiect și a da un concept nou noțiunii de consiliere în rândul adolescenților care provin din familii în care unul din părinți sunt cadre militare .Motivul acestei lucrări este :

Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a cerceta

1 de subiecți dintr-un lot de 60 , care urmează să fie confruntați din punct de vedere psihologic cu martorii care au asistat la faptele comise de aceștia .În acest caz s-a urmărit :

realizarea evaluării inițiale;

prelucrarea statistică a rezultatelor obținute;

analiza diferențelor existente între datele de referință, existente în

literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;

Nu în ultimul rând, situația personală mi-a permis să utilizez metoda observației participative și să analizez cu mai multă atenție și mai mult interes aspecte ușor de evitat de altfel .

V.3.Scopul cercetării

Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.Scopul a fost de a arăta cum se prezintă personalitatea psihologică a confruntării a indivizilor cercetați .

V.4.Obiectivele lucrării

Obiectivul general al prezentei lucrări este de a oferi adolescenților prin intermediul chestionarului ,, scala de anxietate , testul familiei . În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de

actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi

verificate;

redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele

finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu.

îmbunătățirea statusului emoțional al indivizilor ce urmează a fi supuși confruntării ;

ameliorarea funcției de coordonare și control ;

identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm

imaginea și stima de sine a celui care este supus confruntării ;

Un alt obiectiv pe care studiul de față își propune este :

să contribuie la înțelegerea motivațiilor și naturii actului confruntării

de assemenea se dorește obținerea unei imagini mai comprensive privind personalitatea confruntării

înțelegerea individului reținut pentru confruntare prin dezvoltarea unui profil sociopdihologic

dinamica personală a comportamentului violent și caracteristicile violenței în timpul confruntării psihologice .

V.5.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice. Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile adolescenților care provin din familii cu părinți cadre militare .

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației școlarilor ,consultării fișelor și discuțiilor purtate ;

Metoda observație a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizeii;

Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul presupune o stare activă a subiectului și implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

Investigația a fost realizată în arestul poliției , pe parcursul a 1 an (2011-2012 ) . Conform datelor oferite de conducerea arestului , din structura efectivului de agresori rezulta că cei mai mulți au vârste cuprinse între 21-30 și 41 și 60 . Se mai observă că majoritatea indivizilor care se află în arestul poliției , pentru comiterea diferitelor fapte din punct de vedere judiciar provin și au domiciliul în mediul urban .În ceea privește nivelul de instrucție , cei indivizii reținuți , au studii gimnaziale , dar un număr important au urmat un liceu sau sunt analfabeți primar

Trebuie menționat faptul că se află în arestul poliției de mai bine de 10-15 zile

Eșantionul de subiecți a fost alcătuit după cum urmează :

-5 de indivizi reținuți pentru omor au fost confruntați pentru prefigurarea unei identități sociale .

-18 de indivizi au fost reținuți pentru fraude economice și așteaptă să fie confruntați cu echipa de evaluare , cu faptele lor comise .

-12 de indivizi au fost reținuți pentru violență fizică

-10 pentru violență domestiă

-9 pentru abuz sexual asupra minorilor

-6 pentru viol

E menționat că toți acești indiviziurmează să fie supuși atât confruntării psihice , cât și confruntării fizice .

40 dintre aceștia au fost investigați pentru surprinderea unui eventual profil psihologic Pentru Studiu m-am axat în principal pe acei indivizi care au fost reținuți pentru crime , și urmează să fie confruntați cu probele găsite la fața locului de persoanele abilitate .

Ținînd cont de faptul că în multe cazuri anchetele durează mai mult , indivizii sunt reținuți fiind supuli încontinuu unu Stres psihologic .Aplicarea în criminologie a unor metode de cercetare ce au fost elaborate în vederea realizării altor scopuri decât acelea ale explicării criminalității cât și interferența care este posibil să se producă aici , între metodele proprii științelor sociale și metodele specific ale altor domenii de cercetare , au drept consecință , un anume dualism pe plan metodologic .

Acest dualism trebuie considerat ca având o finalitate în confruntarea psihologică .Pentru profilul psihologic , eșantionul s-a redus la 40 de indivizi , dată fiind amploarea confruntării .Din acest eșantion , în urma unor prelucrări de ordin statistic, s-au selectat acei indivizi care au obținut scorurile cele mai mari și li s-a schițat acestora un profil psihologic .

Fișele criminologice au cuprins :

– datele personale ale indivizilor ,

-informații legate de infracțiunea comisă

-informații privind familia de origine

-informații privind statutul psihologic în momentul confruntării

-informații privind antecedentele penale

-comportamentul individului în timpul reținerii .

Au fost aplicate următorele teste :

-testul de personalitate Eysenk și un test obiectiv de explorare a personalității pentru punerea în evidență a echilibrului emoțional și a dimensiunii extraversie /introversie ;

-s-a utilizat etalonul cunoscut pentru departajarea subiecților în funcție de tipurile extravert – ambivert- introvert . Testul mai permite departajarea subiecților , în funcție de tipurile extravert-ambivert –introvert 

– testul mai permite și surprinderea altei variabile ( propusă de autorul probei în completarea tipologiei lui Jung ) denumită nevrotism sau echilibru afectiv .

-testul 16 PF –Cattell ( 1970 ) care permite obținerea unei informații cât mai complet legate de trăsăturile de personalitate ; cele 16 dimensiuni propuse , considerate entități funcționale independente cu semnificație psihologică reală , asigură o analiză completă a personalității .

– testul de empatie emoțională Mehrabian Epstein , pentru punerea în evidență a capacității empatice de tip emoțional .

Studiu de caz

OD subiect: C.A. , poreclit Doctoru

Vârsta: 28 ani

STAREA CIVILĂ: necasatorit, are 3 copii rezultați din concubinaje

Antecedente penale:

-1995, condamnare la 1 an si 6 luni inchisoare, cu suspendarea pedepsei, pentru furturi, violare de domiciliu și distrugere de bunuri;

-1996, condamnat la 1 an și 10 luni(9 luni pedeapsa executată), pentru furturi prin spargere, din locuințe particulare și de la două unități comerciale ;

-1997, condamnare la 6 ani si 6 luni (4 ani si 8 luni pedeapsa executata), pentru diverse furturi prin spargere, din locuinte particulare, instituții publice si unitati comerciale ;

-din noiembrie 2002, este arestat si cercetat, la sediul IPJ Maramures, in 11 dosare de furt si spargeri de locuinte particulare, unitati comerciale( doua magazine, o farmacie, doua baruri), institutii publice (o primarie, un oficiu postal) ;

-valoarea totala a prejudiciilor, in cauzele pentru care este cercetat, se ridica la peste 600 mil. lei ;

Mod de operare

– patrunde prin efractie (fortare de ferestre, spargere de geam, dislocare de gratii, fortare de usa prin dislocare sau « spargere de butu

– foloseste diferite instrumente pentru fortarea incuietorilor, usilor sau ferestrelor si are in permanenta asupra sa (conform propriilor declaratii) o surubelnita pe care o tine lipita cu scotch de antebratul stang ;

– in doua cazuri este identificat pe baza urmelor papilare gasite la fata locului desi subiectul declara ca, in general, foloseste manusi chirurgicale ;

– in cazul spargerii la un oficiu al Romtelecom, negasind in afara unor cartele telefonice, alte valori, procedeaza la spargerea si distrugerea unor bunuri ;

– in general actioneaza singur dar recunoaste ca , in unele cazuri , se foloseste de complici pentru cumpararea de « ponturi » si informatii legate de obiectivul vizat si pentru a-si realiza acoperirea pe timpul actiunii.

  Date anamnestice :

ial de origine

– provine dintr-o familie de rromi cu 3 copii, cu tata « Natural »

– dupa nastere este abandonat de mai multe ori de mama sa si crescut o perioada de bunica sa, care-l interneaza intr-un orfelinat din Ocna Sugatag, jud.Maramures ;

– istoria sa existentiala este legata de Centrul de plasament in care a fost internat la varsta de 9 luni, dupa majorat ramanand, o perioada, asistat al acestui centru ;

Starea sanatatii si antecedente heredo-colaterale :

  – la varsta de 13 ani sufera o dubla-fractura de tibie si un traumatism cranio-cerebral, ca urmare a unui incident soldat cu o cazatura de la etajul al II-lea,al scolii in care invata ;

– in 1996 este diagnosticat cu meningita si internat in Spitalul de Boli Infectioase din Baia Mare ;

– posttratament prezinta stari de lesin si crize paroxismale ;

– in intervalul 1995-1999, atat in perioada de detentie, cat si inainte, are 4 tentative suicidare, prin ingestie de substante medicamentoase si prin spanzurare ;

–         in perioadele care preced tentativele de suicid, descrie existenta unor stari de furie paroxismala, cu descarcari epileptoide ale agresivitatii prin distrugeri de bunuri si obiecte(agresivitate clastica) ;

–         din relatarile sale, tentativele de suicid par mai degraba forme parasuicidare, de suicid demonstrativ, deorece lipsesc perioadele de incubare si preparare a actului suicidar iar suicidatia se petrece in prezenta sau in apropierea unor persoane ;

–         dupa prima tentativa suicidara(1995) are doua internari in Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Baia Mare (nu exista date privind diagnosticul si prescriptiile medicale) ;

– in perioada detentiei suporta o interventie chirurgicala pentru extragerea unor corpuri straine metalice ingerate(monezi, bucati de sarma, lama de ras). Descrie ca a recurs la aceste acte, pe fondul unor situatii conflictuale si a unor crize de furie paroxismala, cu pierderea partiala a cunostintei ;

Evolutia scolara si profesionala

– perioada copilariei si a scolii gimnaziale o petrece in Centrul de plasament din Ocna Sugatag, in care a fost internat;

– memoria episodica este slab structurata (fenomen specific copiilor internati in orfelinate), primele amintiri evocate sunt situate in jurul varstei de 9-10 ani si sunt legate de abuzurile fizice si psihice la care erau supusi de catre copii mai mari si chiar de unii membri ai personalului de supraveghere(ex: "imi amintesc cum eram pusi sa ne cataram in copaci si apoi sa sarim intre urzici");

– in clasele V-VIII, are o buna evolutie scolara, cu rezultate superioare la disciplinele socio-umane si la invatamantul practic-aplicativ ;

– inca din scoala cauta sa se faca remarcat si sa caute un statut cat mai bine valorizat, folosind diferite strategii : performante scolare bune, relatii privilegiate cu educatorii si supraveghetorii sau asocierea cu liderii informali ai grupului pentru a comite diferite acte de teribilism ;

– este investit cu unele responsabilitati in cadrul organizatiei de pionieri si de tineret ;

– in perioada 1990-1994 urmeaza cursurile Liceului industrial nr.1 din Baia Mare, profilul alimentatie publica ;

–         in perioada liceului are primele experiente sexuale si incepe o relatie de cuplu cu una dintre colegele sale .In 1993 are primul copil, rezultat din aceasta relatie neacceptata de parintii partenerei, fapt pentru care aceasta isi paraseste familia ;

– in perioada ultimilor ani de liceu face primele demersuri pentru cautarea familiei sale de origine, pe care o identifica in loc. Coltau, jud.Maramures .Bunica sa ii confirma datele existente in dosarul de la centrul de plasament si incearca sa-l determine sa ramana aproape de familia sa. Sub influenta bunicii dezvolta o relatie de concubinaj cu o partenera din etnia rromilor, fara a renunta la prima relatie. In 1995 are un copil cu aceasta partenera.

– aspiratiile sale profesionale vizau cariera militara, dar la terminarea liceului este respins pe motive medicale la recrutarea pentru stagiul militar ;

– dupa terminarae liceului are o viata itineranta, cu deplasari frecvente intre Baia Mare si Ocna Sugatag, unde mai figura in evidentele Centrului de plasament, in calitate de asistat ;

– fara o viata de familie responsabila, cu doua concubine si doi copii, lucreaza sporadic ca zilier la diferite munci agricole si gospodaresti sau ca paznic la diferite societati comerciale ;

– in oct.1995, dupa implicarea intr-o retea de trafic international de obiecte de arta si antichitati sufera prima condamnare, la 1 an si 6 luni. In aceasta perioada, sustine ca s-a aflat in anturajul

-unor demnitari din S.M.( medici, juristi, afaceristi locali), care au avut si ei legatura cu acest scandal si care -sustine el- i-au facilitat suspendarea pedepsei privative de libertatate.

– in perioada 1995-1996, comite mai multe spargeri pe raza municipiilor Baia Mare si Sighetu Marmatiei, fiind identificat si arestat in 1996 ;

– in perioada de detentie primeste vizite putine si este vizitat de misionari din comunitatea religioasa penticostala, care ii acorda sprijin material pentru familie si un suport in perioada de privare de libertate ;

– dupa iesirea din detentie, ramane in relatie de cuplu doar cu ultima dintre partenerele sale anterioare, cu care mai are un copil. In aceasta perioada isi stabileste domiciliul in localitatea sa de nastere dar evita relatiile cu familia sa de origine. Pentru reintegrarea in viata sociala este ajutat material si financiar de comunitatea penticostala, participa o perioada la diferite adunari si manifestari religioase dar renununta la relatiile cu aceasta comunitatea in favoarea vechilor anturaje ;

– perioada dintre 1996-1997 este si cea mai prolifica din punct de vedere infractional, subiectul pretinde ca au fost zile in care a comis si 2-3 spargeri, afirmatie care, partial, pare verosimila avand in vedere numarul mare de cauze in care a fost si este cercetat ;

– dupa iesirea din a doua detentie, intra in contact cu diferiti comercianti arabi, de religie musulmana, de unde apare si interesul sau pentru aceasta orientare religioasa si pentru studiului Coranului. Este sprijinit financiar de aceste persoane, in schimbul prestarii unor servicii de muncitor-zilier, la unitatile comerciale pe care le detineau acestia.

4.Hobby-uri

– are preferinte pentru muzica, genuri specifice etniei din care face parte;

– este interesat de aparatura audio-video, care face si obiectul activitatilor sale infractionale ;

– in perioada detentiilor citeste mult, fara a fi foarte selectiv cu lecturile sale. Afirmativ, se declara interesat de literature religioasa, stiintifico-fantastica, juridica, politica etc. Biblia, Coranul, Codul penal si Codul de Procedura Penala sunt cateva lucrari pe care le are in permanenta la el ;

– fumeaza 20-30 de tigari/zi dar nu consuma alcool ;

 Mediul social actual :

– casatorit nelegitim cu o partenera de etnie rroma, cu care are doua fetite, in varsta de 8 si respective de 5 ani, al treilea copil urmeaza a se naste in luna aprilie;

– din primul cocubinaj a mai avut o fetita de 10 ani, decedata in luna dec.2002, in timp ce el se afla in arestul IPJ Maramures ;

– detine o locuinta cu 3 camere pe care afirma ca si-a construit-o singur si o parcela de 50 de ari de teren intravilan, in localitatea natala, bunuri despre care afirma ca sunt rodul activitatilor sale infractionale. In acte nu figureaza cu bunuri imobile sau mobile.

– fetita cea mai mare frecventeaza o scoala dintr-o colonie de rromi de la periferia localitatii Somcuta Mare ;

– familia sa se intretine din ajutoare sociale si cu sprijinul socrilor ;

– personal, se afla intr-o situatie conflictuala cu socrii sai si nu are relatii cu familia de origine ;

Comportamentul pe timpul arestului si anchetei

– datorita antecedentelor sale este foarte familiarizat cu regimul de detentie si arest, cunoaste bine personalul de supraveghere si cel din serviciile de ancheta judiciara ;

– este foarte avizat in legatura cu prevederile Codului Penal , Codului de Procedura Penala si privind drepturile pe care le are in procesul de cercetare penala ;

– isi asuma anumite responsabilitati in legatura cu participarea la diferite activitati administrativ-gospodaresti din Sectorul Arest, cauta gratificatii si valorizari din partea personalului de paza si supraveghere ;

– nu este vizitat si cautat de nici o persoana din exterior fiind strict dependent de drepturile de hrana si echipament prevazute in regimul de arest. Pentru a obtine mici « favoruri sau privilegii » (tigari, cafea etc.) este dispus la compromisuri si la negocieri cu oricine ;

– este afectat de regimul de arest si prefera regimul de detentie din penitenciar, unde exista o minima viata sociala ;

– cunoaste bine stilul de lucru al fiecarui anchetator si incearca sa-i manipuleze solicitand interviuri exclusive doar cu unii dintre ei, in functie de evolutia anchetei ;

– pentru anumite recunoasteri sau dezvaluiri solicita audiente sau interviuri la sefii serviciilor de urmarire penala sau la diferiti manageri ai institutiilor de politie ;

– la inceputul anchetei face recunoasteri partiale, apoi retracteaza unele afirmatii, adopta o atitudine de aparenta cooperare iar cand se ia o pozitie mai ferma refuza orice declaratie.In faza finala a cercetarilor face multe dezvaluiri si isi asuma acte pentru care nu exista nici o proba impotriva lui, cu posibila intentie de a discredita organele de cercetare penala in fata instantelor de judecata. Prin aceasta strategie de « intoxicare » cu false informatii si dezvaluiri, ingreuneaza mult evolutia cercetarilor, solicita participarea si cooperarea mai multor anchetatori in dosarele pentru care este cercetat, atrage mai mult atentia asupra persoanei sale si obtine si unele beneficii secundare rezultate in urma participarii la diferite recunoasteri si reconstituiri care ii permit o evaziune temporara din mediul de detentie ;

– este extrem de instabil in marturisirile sale si in functie de situatie incearca sa obtina un minim profit din orice dezvaluire ;

– in perioadele in care, din diferite motive, ramane in interiorul arestului o perioada de mai multe zile, fara a fi solicitat in activitatile de cercetare judiciara, devine violent, revendicativ, manifesta crize de furie si solicita audiente la diferite persoane din conducerea institutiei sau reclama nevoi de asistenta medicala ;

– in timpul activitatilor de cercetare si anchetare se angajeaza usor in discutii colaterale, deviaza rapid de la scopul anchetei, relateaza cu mult talent diferite aspecte din experienta sa infractionala si de viata, multe dintre ele fiind evident rodul imaginatiei sau a unor proiectii personale ;

Evaluarea psihologica a subiectului

1.Tehnici si instrumente de evaluare folosite

– pe baza consmtamantului subiectului am desfasurat mai multe sedinte de evaluare in care am folosit : observatia, anamneza, interviul , testul ;

– instrumente utilizate :

–         a)Chestionarul de personalitate Eysenck (varianta E.P.Q, etalonata pe populatie romaneasca de A.Baban-P.Derevenco)

In conformitate cu recomandarile autorilor am utilizat cu precautie scala P, datorita fidelitatii scazute rezultate in urma excluderii unor itemi din varianta originala si neinlocuirii lor cu altii specifici pentru populatia autohtona.

Modelul teoretic care sta la baza constructiei chestionarului precum si semnificatia psihologica a celor trei factori este foarte cunoscut si nu mai necesita prezentare.

–         b) Inventarul de tendinte de dezadaptare a personalitatii( TDP)

Contine 130 itemi (vezi anexa nr.1) care se grupeaza pe 13 scale, dispuse pe cele 13 linii ale matricii de raspuns care masoara urmatoarele tendinte patologice:

-scala psihasteniei, care evidentiaza o structura psihastena, prezenta unei personalitati afectate de ritm, fenomene de spoliere energetica, deci fond energetic scazut, pedanterie, dispozitie anancasta;

-scala depresiei, vizeaza prezenta unor reactii depresive;

-scala imaturitatii emotionale vizeaza existenta unor carente educationale, reactii imprevizibile, neconcordante cu varsta;

-scala tendintelor schizoide releva prezenta unei gandiri abstracte, tendinta de detasare sau aplatizare afectiva;

-scala tendintelor paranoide subliniaza o anumita rigiditate, parcimonie, atitudini manifeste de revendicare;

-scala tendintelor isteroide, subliniaza o nevoie de exagerare a imaginii de sine, de etalare etc.;

-scala tendintelor psihopatoide reliefeaza prezenta unor comportamente imprevizibile, carente educationale si afective;

-nivelul mental vizeaza inteligenta verbala a subiectului;

-scala tendintelor de frustrare subliniaza prezenta (absenta) sentimentului de frustrare;

-scala echilibrului emotional sugereaza la cote crescute lipsa autocontrolului, existenta unor precipitari, blocaje in situatii tensionate;

-scala motivationala vizeaza dimensiunea factorilor motivationali.

Inventarul mai are doua scale, una pentru dezirabilitate (onestitate) si alta pentru antecedente personale

–         c) Matricile progresive Raven, pt. evaluarea nivelului de dezvoltare intelectuala

–         d) Testul de atentie distributiva (Praga)

–         e) Testul proiectiv Szondi, metoda complementara

Ultimele trei instrumente sunt foarte cunoscute in psihologie si nu mai necesita prezentare.

.Rezultate obtinute

– protocoalele testelor si cotele brute obtinute sunt anexate in copie prezentei lucrari

Interpretatrea rezultatelor

a)     Chestionarul EPQ

– valorile scazute ale factorului E semnifica prezenta unei trasaturi acccentuate de introversie, specifice persoanelor cu tendinte de repliere spre sine, care in asociere cu valorile ridicate ale factorului N sunt caracteristice tipului introvert-neurotic (corespondentul melancolicului din tipologia pavloviana);

-valorile crescute ale factorului N (Neuroticism) definesc, ca prima trasatura, o instabilitate emotionala crescuta a subiectului. Ea presupune o anumita labilitate emotionala, fiind specifica persoanelor cu dificultati de restabilirea echilibrului psihic dupa socuri emotionale. Aceste note accentuate ale factorului N sugereaza o capacitate scazuta de adaptabilitate, lipsa de energie, tonus muscular scazut, prezenta unor trasaturi depresive;sunt prezente si unele acuze psihosomatice( dureri de cap, tulburari digestive), confirmate si de datele anamnestice;

-in privinta factorului P (Psihoticism) cota bruta 4 desi nu reprezinta o valoare ridicata, este situata peste medie esantionului de referinta . Tinand cont si de precautiile pe care le recomanda autorii chestionarului in interpretarea scalei, voi sublinia, totusi, ca subiectul prezinta tendinte de egocentrism, asociate cu o propensiune spre un comportament agresiv si ostil si o sensibilitate mai scazuta fata de sentimentele semenilor.

– cotele de la scala L evidentiaza o usoara tendinta a subiectului de a se pune intr-o lumina favorabila si de a raspunde in sensul dezirabilitatii;

b)   Inventarul T.D.P. -rezultatele obtinute valideaza concurent existenta unor note accentuate ale trasaturilor de personalitate subjacente factorului N, de la Chestionarul EPQ. Astfel scorurile mari obtinute la scalele de echilibru emotional, depresie, imaturitate afectiva si psihastenie, sugereaza ponderea ridicata a unor trasaturi vizand fondul energetic scazut, spolierea energetica, existenta unei personalitati afectate de ritm, prezenta unor trasaturi depresive si indeosebi lipsa autocontrolului, prezenta unor precipitari, blocaje si in situatii relativ normale, nivel scazut al stimei de sine.

Putem aprecia ca trasaturile subscrise de factorul N, cel putin din punct de vedere descriptiv sunt in ocurenta cu tendintele circumscrise de scalele de psihastenie, depresie, imaturitate afectiva, echilibru emotional de la inventarul T.D.P.

Dintre trasaturile specifice factorului P, Inventarul T.D.P. a validat prin cota obtinuta la scalele tendintelor psihopatoide si schizoide, anumite trasaturi de rigiditate, egocentrism, impulsivitate, aplatizare afectiva, tendinte de detasare si existenta unor carente educationale si afective.

– trebuie mentionata cota ridicata a scalei antecedente personale care a fost confirmata de datele anamnestice ale subiectului( tentative suicidare, internari pt.afectiuni neuro-psihice, traumatisme cerebrale si suferinte organice)

Ca limita in interpretarea acestor rezultate, indeosebi pentru Inventarul T.D.P. as mentiona existenta unor tendinte patologice reactive, induse de mediul de detentie si care pot explica scorurile mari obtinute la scalele de depresie, si paranoidie. Aceste tendinte 'reactive' au fost subliniate si de alti autori care au studiat rezonanta mediului de detentie asupra comportamentului detinutilor (Ghe. Florian, 1996).

c)   Proba Szondi

-vectorul S(al pulsiunilor sexuale) subliniaza ambivalenta fata de nevoia de virilitate, prezenta unui subiect usor efeminat cu tendinte latente spre inversiunea scopului sexual;

-vectorul P ( al pulsiunilor paroxismale) sugereaza o criza ascunsa cu o acumulare latenta a afectelor;

– vectorul Sch (al pulsiunilor Eului) prezinta un Eu inhibat, care utilizeaza ca mecanisme de defensa negatia si represiunea;

– vectorul C (al pusiunilor de contact, al legaturii cu lumea exterioara) subliniaza tendinte de infidelitate, de cautare permanenta si instabilitate. Subiectul este atent si reactiv la noile incitatii exterioare.

d) MP Raven subliniaza prezenta unui intelect de limita(inferioara), confirmat si de scala Nivel mintal, de la TDP

a)Testul Praga ne arata o slaba distributivitate a atentiei subiectului.

Randamentul la ultimele doua probe poate fi influentat si de starea depresiva pe care subiectul o prezenta la momentul examinarii.

4.CONCLUZII SI DISCUTII

Din punct de vedere al somatotipologiei kretschmeriene, subiectul prezinta o constitutie leptosoma careia ii corespunde tipul temperamental schizoid (nesociabilitate, solitudine, disociere usoara, predispozitie pentru activitati intelectuale).

Din punct de vedere al tipologiilor criminologice (Seelig, Pinatel) subiectul se incadreaza in categoria infractorilor recidivisti, fiind prezente si unele trasaturi specifice infractorilor caracteriali. Subliniez urmatoarele caracteristici confirmate prin date obiective si prin interpretarea rezultatelor evaluarilor de personalitate:

–         comite in mod repetat infractiunea, existand un mecanism de obisnuinta in acest sens;

–         percepe realitatea in mod deformat, avand impresia ca este un "ghinionist existential"

lipsit de sansa si noroc;

manifesta indecizii si incertitudini interioare, cu dificultati de a-si asuma unele roluri sociale (indeosebi roluri familiale si profesionale)

–         prezinta grave deficiente de reprezentare, constientizare si ierarhizare a normelor si valorilor socio-culturale;

Dintre trasaturile comune majoritatii infractorilor, subiectul analizat prezinta:

–         o accentuata instabilitate emotiv-actionala care genereaza anumite salturi si discontinuitati in reactiile comportamentale;

-componenta afectiva a personalitati sale este puternic perturbata de traumatizarile psiho-afective suferite in mediul institutional de provenienta;

– subiectul prezinta o tulburare de atasament (cf. teoriei lui Bolwby), generata de deprivarea si lipsa de investire afectiva din partea unei figuri materne sau substitut de mama, in perioada micii copilarii.Ca urmare subiectul nu poate dezvolta relatii sociale si de afiliere bazate pe investire afectiva reciproca , pe sentimente si emotii superioare, se cantoneaza in sfera unor relatii umane de suprafata, fiind intr-o perpetua cautare de satisfactii si placeri.

– imaturitatea intelectuala, definita prin incapacitatea de a prevedea pe termen lung consecintele actelor sale, este dublata in cazul acestui subiect si de un nivel intelectual scazut, situat la limita inferioara a normalitatii, care nu-i permite compensarea, macar partiala, a carentelor afective;

– imaturitatea afectiva, determinata de dezechilibrul psiho-afectiv, il determina la comportamente regresive, de tip infantil (crize de furie, de plans), atunci cand nu obtine gratificatii sau cand mersul anchetei nu-i este favorabil;

– subiectul are o toleranta scazuta la frustrare, reactia tipica, pentru situatiile extreme, fiind in cazul lui pierderea autocontrolului cu descarcari brutale ale afectelor, cu heteroagresivitate sau autoagresivitate care poate merge pana la autolezare, automutilare sau tentativa suicidara;

– complexul sau de inferioritate, este determinat, probabil, de apartenenta sa la etnia rromilor, cu handicapurile sociale aferente, ce decurg din anumite mentalitati si prejudecati. Comportamentele sale compensatorii sunt diverse: concubinaj si relatii amoroase cu femei din randul populatiei majoritare, cautarea unor anturaje in randul persoanelor cu un anume statut social, anumite aspiratii profesionale sustinute partial si de rezultatele scolare etc dar se sfarsesc in zona antisociala, unde are un nume si un statut recunoscut si bine reprezentat de o impresionanta cariera infractionala.

Din punct de vedere al nosografiei psihopatologice are o structura dizarmonica de personalitate cu caracteristici specifice "tulburarii de personalitate emotional-instabila forma borderline"(cf.ICD-10) caracterizata prin:

-dispozitie fluctuanta in raporturile interpersonale

– reactii impulsiv-agresive

– sentiment de vid interior, plictiseala, zadarnicie

– imagine incerta asupra propriei persoane, dispersia identitatii

– acte autodistructive repetitive

– apreciere retrospectiva realista si critica

– stari spontane sau reactive de disforie episodica, depresie sau anxietate

Interventia psihologica pe timpul anchetei judiciare

– a vizat, initial, reechilibrarea subiectului, care prezenta o reactie de doliu ca urmare a decesului

uneia din fiicele sale, in varsta de 10 ani

– in aceasta faza subiectul manifesta dispozitie trista, ideatie suicidara, insomnii, lipsa apetitului, dezinteres pentru evolutia anchetei, sentimente de autodepreciere si culpabilizare

– in urma demersurilor realizate a beneficiat de tratament psihofarmacologic (in primul rand datorita riscului suicidar) si de consiliere psihologica. De asemenea, in perioada de criza, a fost supravegheat in mod special de personalul din serviciul de paza si nu a fost izolat in celulele de arest;

– in demersurile de consiliere psihologica a subiectului am urmarit realizarea unei ,,aliante terapeutice,, prin valorificarea trebuintei de relatie exclusiva cu persoane suportive, puternice, specifica pacientilor borderline si abordarea unei atitudini deschise si de acceptare neconditionata fata de subiect;

– am avertizat personalul participant la ancheta judiciara in legatura cu instabilitatea caracteristica subiectului, cu posibilele regresii si schimbari de pozitie ale subiectului si am recomandat dezvoltarea unei atitudini pozitive, suportive in cadrul interogatoriilor, cu valorificarea momentelor de deschidere ale subiectului;

– de asemenea am recomandat valorificarea tendintelor subiectului de deschidere fata de persoanele cu o anumita autoritate de statut, din serviciile de cercetare judiciara;

– dificultatile de reactualizare ale subiectului, legate de slaba structurare a memoriei episodice, cu lacune si amnezii legate de unele detalii si amanunte ale comiterii infractiunilor au creat dificultati in constituirea probatoriului. Pentru compensarea acestor dificultati, am folosit tehnici de inducere imaginativa in stare de veghe, a contextului fizic si emotional al subiectului si am facut sugestia organelor de cercetare, de introducere a subiectului in campul infractional (cu prilejul unor reconstituiri) unde sa I se solicite detali legate de modul de comitere a infractiunilor;

– in urma acestor demersuri convergente s-a reusit finalizarea urmaririi penale intr-un numar de 10 dosare, existand in lucru alte cauze in care se intampina dificultati din cauza unor false recunoasteri ale subiectului (aceste situatii apar indeosebi in perioadele distimice ale subiectului, cand manifesta tendinte de culpabilizare si autodepreciere);

– prognoza in legatura cu evolutia subiectului in perioada de detentie este legata de mentinerea tratamentului psihofarmacologic consecutiv cu interventia psihoterapeutica si/sau consilierea psihologica;

– ca strategie terapeutica, literatura de specialitate, recomanda in cazul pacientilor borderline, psihoterapia individuala, acesti subiecti fiind rezistenti la terapia de grup(nu suporta confruntarile si interpretarile pe care le implica aceasta abordare terapeutica);

– terapia comportamentala constituie o alternativa utila in aceste situatii si trebuie fixata pe:

–         hipersensibilitatea subiectului la frustrare sau rejectie

–         antrenamentul abilitatilor sociale

– reinsertia si reintegrarea sociala a subiectului va fi ingreunata de riscul conduitelor addictiv-alcoolice sau toxicomanice precum si de suferintele organic-cerebrale preexistente, care pot determina dezvoltari si evolutii psihopatologice;

– subiectul necesita reinsertia intr-un mediu social stabil, pozitiv, suportiv si deschis (posibil ca acesta sa fie realizat de comunitatea religioasa cu care subiectul s-a mai aflat in contact) ;

– evolutia statutului marital poate constitui un indice al prognosticului in legatura cu validitatea r

CONCLUZIE

C a o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că , confruntarea este instrumentul care asigură acestei activități un caracter organizat și lămurirea sistematică a tuturor aspectelor cu privire la care există contraziceri. El se impune a fi întocmit în toate situațiile, îndeosebi în cauzele complexe, sau în care există un mare număr de persoane care urmează a fi confruntate.Atunci când se impune efectuarea mai multor confruntări în aceea și cauză, pentru fiecare dintre acestea se întocmește câte un plan, cu obiective precise stabilite, în funcție de natura problemelor ce se impun a fi clarificate.Planul de confruntare va cuprinde următoarele date:

-scopul confruntării;

-lucrătorii ce vor participa la confruntare;

-persoanele confruntate și modalitățile de invitare a acestora;

-problemele care urmează a fi clarificate, întrebările care se vor adresa în acest sens și ordinea de adresare (întotdeauna întrebările se adresează mai întâi persoanei sincere și apoiceleilalte persoane);

-mijloacele materiale de prob ă ce urmează a fi folosite în cursulconfruntării.

BIBLIOGRAFIE

MIHAI GOLU –Bazele psihologiei generale –ed. Universitară , București , 2010

Ion Grigoraș-Personalitatea morală, ed. Științifică și enciclopedică , București , 1992

R.FLORU –Fenomene depresive , ed.Enciclopedică Romînă , 1984

CONSTANTIN STANCIU -Psihologia Generală și psihologia dezvoltării , ed . Universitară , București , 2008

BONCHIȘ ELENA, DRUGAȘ MARIUS- Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,2006

DORON, ROLAND- Dicționar de psihologie, Humanitas, București, 2007.

ENĂCHESCU CONSTANTIN- Tratat de psihopatologie, Polirom, București, 2007

IONESCU GEORGE- Tulburările personalității, Editura Asklepios, Bucuresti, 1997.

TUDOSE FLORIN, Psihopatologie și orientări terapeutice în psihiatrie, Editura Fundației

România de Mâine, București, 2007.

TUDOSE FLORIN, TUDOSE CĂTĂLINA- Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Infomedica, București, 2002.

MIELU ZLATE -Fundamentelor Psihologiei,

DAFINOIU, I.- Elemente de psihoterapie integrativa, ed. Polirom, Iasi, 2001

POPESCU – NEVEANU, P., Dictionar de psihologie, ed. Albatros, Bucuresti, 1979
HOLDEVICI, I.; VASILESCU,I.P.-Psihoterapia. Tratament fara medicamente, ed.Ceres,Bucuresti, 1993.
HOLDEVICI, I.-Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie, ed. Orizonturi, Bucuresti, 1993.
HOLDEVICI, I.- Psihoterapie, ed. Ceres, Bucuresti 1993.
HOLDEVICI, I.- Sugestie si psihoterapie sugestiva, ed. Victor, Bucuresti, 1995.
HOLDEVICI, I.- Autosugestie si relaxare. ed. ALL, Bucuresti, 1995.
HOLDEVICI, I- Gîndirea pozitivă, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2000.
HOLDEVICI, I.- Psihoterapia de scurta durata, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2004.
HOLDEVICI, I.- Psihoterapii scurte, ed. Ceres, 2004.
IAMANDESCU, I.B.- Dimensiunea psihosociala a practicii medicale,

BIBLIOGRAFIE

MIHAI GOLU –Bazele psihologiei generale –ed. Universitară , București , 2010

Ion Grigoraș-Personalitatea morală, ed. Științifică și enciclopedică , București , 1992

R.FLORU –Fenomene depresive , ed.Enciclopedică Romînă , 1984

CONSTANTIN STANCIU -Psihologia Generală și psihologia dezvoltării , ed . Universitară , București , 2008

BONCHIȘ ELENA, DRUGAȘ MARIUS- Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,2006

DORON, ROLAND- Dicționar de psihologie, Humanitas, București, 2007.

ENĂCHESCU CONSTANTIN- Tratat de psihopatologie, Polirom, București, 2007

IONESCU GEORGE- Tulburările personalității, Editura Asklepios, Bucuresti, 1997.

TUDOSE FLORIN, Psihopatologie și orientări terapeutice în psihiatrie, Editura Fundației

România de Mâine, București, 2007.

TUDOSE FLORIN, TUDOSE CĂTĂLINA- Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Infomedica, București, 2002.

MIELU ZLATE -Fundamentelor Psihologiei,

DAFINOIU, I.- Elemente de psihoterapie integrativa, ed. Polirom, Iasi, 2001

POPESCU – NEVEANU, P., Dictionar de psihologie, ed. Albatros, Bucuresti, 1979
HOLDEVICI, I.; VASILESCU,I.P.-Psihoterapia. Tratament fara medicamente, ed.Ceres,Bucuresti, 1993.
HOLDEVICI, I.-Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie, ed. Orizonturi, Bucuresti, 1993.
HOLDEVICI, I.- Psihoterapie, ed. Ceres, Bucuresti 1993.
HOLDEVICI, I.- Sugestie si psihoterapie sugestiva, ed. Victor, Bucuresti, 1995.
HOLDEVICI, I.- Autosugestie si relaxare. ed. ALL, Bucuresti, 1995.
HOLDEVICI, I- Gîndirea pozitivă, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2000.
HOLDEVICI, I.- Psihoterapia de scurta durata, ed. Dual-tech, Bucuresti, 2004.
HOLDEVICI, I.- Psihoterapii scurte, ed. Ceres, 2004.
IAMANDESCU, I.B.- Dimensiunea psihosociala a practicii medicale,