Psihologia Clinica Si Psihoterapie

Terapia cognitiv comportamentala este una dintre cele mai utilizate terapii, accentul punandu-se pe modificarea si restructurarea acelor cognitii irationale si comportamente care genereaza tensiuni si neplaceri pacientului. Astfel se apeleaza la diverse teorii precum cea a invatarii, modelul ABC, REBT(teoria rational emotiv comportamentala) in vederea obtinerii unei modificari la nivelul comportamentului si a cognitiilor. Pentru a pune bazele relatii terapeutice este important ca psihoterapeutul sa dezvolte calitatea de a empatiza cu pacientul. Aceasta carateristica se refera la posibilitatea terapeutului de a intelege ceea ce ii comunica pacientul, insa fara neaparat sa se indentifice cu acesta. Pentru ca pacientul sa simta ca este inteles, terapeutul recurge la expresii de genul: ”am inteles ca in urma accidentului, te asezi doar pe bancheta din spate a masinii deoarece iti este frica sa mai stai in fata” sau “din ceea ce mi-ai povestit inteleg ca”. Prin aceste sintagme se identifica situatia declansatoare a unui comportament care determina o traire. In felul acesta pacientul simte ca este ascultat activ, si inteles, ceea ce il ajuta sa prinda incredere si sa depaseasca bariera reticentei. Tonalitatea, gesturile, mimica fetei, pozitia corpulu, toate acestea sunt foarte importante in acest proces empatic pe care il dezvolta terapeutul in cadrul sedintelor sale. Conform lui Truax si Carkhuff, 1967, exista o scala care masoara gradul empatiei terapeutului. Un scor mai mare obtinut pe aceasta scala indica un grad mai ridicat de empatie a terapeutului fata de pacientul sau. O alta caracteristica care sta la baza unei relatii terapeutice sanatoase este acceptarea neconditionata a pacientului. Este foarte important ca terapeutul sa-si accepte pacientul cu bune cu rele chiar daca acesta este un terrorist sau un cersetor, el trebuie sa efectueze acele demersuri care sa-l ajute sa devina un om responsabil intr-o societate., Colaborarea atat a pacientului cat si a terapeutului contribuire la intarirea relatiei. Terapeutul se consulta cu pacientul in privinta stabilirii intalnirilor, verifica impreuna daca obiectivele sunt aceeleasi pentru ambele parti. Atata timp cat pacientul intelege ca el si terapeutul sunt de o parte a baricadei iar problemele sale sunt pe partea opusa exista toate sansele ca aceasta terapie sa-si implineasca scopul. In caz contrar, pacientul se va simti persecutat in cadrul intalnirilor, va avea retineri in a fi sincer si in a-si dezvalui problemele, iar rezultatele nu vor fi cele asteptate. Congruenta in relatia terapeutica se poate identifica in momentul in care terapeutul doreste sa-i comunice un aspect negativ pacientului si apeleaza la o varianta de a critica un comportament de-al pacientului si nu pe el ca si om. Pe langa acest lucru ii arata si ce impact au deciziile pacinetului in ceea ce-l priveste pe terapeut. De exemplu: pacientul vorbeste la telefon in timpul sedintei terapeutice, terapeutul ii spune ca vorbitul la telefon in cadrul sedintelor face sa se piarda puterea de concentrare si il va determina sa-i aloce mai putin timp. Terapeutul va putea opta pentru atribuirea unei pedeapse pentru a corecta un comportament neadecvat sau pentru oferirea unei recompense in cazul in care doreste sa schimbe ceva la comportamentul pacientului. Terapeutul doreste sa il ajute pe pacient sa-si seteze scopuri si asteptari conform cu realitatea. Precum spunea si Beck, 1976; Ellis, 1962 numarul dorintelor nu este important; ceea ce conteaza este felul in care acestea sunt formulate. Reformularea expresiilor automate si irationale ale pacientului, cum ar fi catastrofarea,: “este groaznic ca”, “nu suport sa”, in expresii rationale: “este trist ca.., dar pot accepta asta”, “nu imi place ca..dar data viitoare voi face mai bine”, devine un exercitiu excelent care ajuta rapid la intelegerea importantei acestuia prin insusi efectul pe care il are, si ajuta la dobandirea increderii in psiholog inca de la primele sedinte. Abordarea dinamic psihanalitica a fost conceputa pe baza ideilor si cercetarilor lui Freud si a fost dezvoltata de adeptii acestui curent. Bazele sunt puse pe impactul pe care il are inconstientul in tulburarile noastre emotionale. Astfel terapeutul conform tehnicii psihanalitice clasice, abordeaza o atitudine neutra dar cordiala fata de pacient. Prin atitudinea exercitata de terapeut se denota faptul ca acesta isi accepta pacientul cu toate problemele sale, nu face nici o remarca care l-ar putea stanjeni pe pacient insa nici nu il lauda. Ca pacientul sa nu simta ca trebuie urmata o procedura riguroasa in vederea identificarii conflictului si rezolvarii acestuia, terapeutul poate sa recurga la tehnica asociatiilor libere care ii ofera pacientului posibilitatea sa vorbeasca despre orice ii trece prin minte in acele moment. Rolul acestei tehnici este de a ajuta pacientul sa rememoreze acele evenimente din copilarie care stau la baza situatiei de conflict. In cadrul acestei abordari, se stabileste un triunghi al conflictului unde se puncteaza conflictul inconstient, reactiile care sunt generate de inconstient si releva atitudinea la care apeleaza pacientul ca sa treaca peste respectivele stari.Terapeutul, conform acestei abordari ajuta la rezolvarea conflictului actual prin rezolvarea conflictului bazal, din prima copilarie. Astfel pacientului i se permite a spune orice dar nu ii este permis sa actioneze. Terapeutul noteaza toate reactiile cognitive generate de pacient. In acest fel se dezvolta rolul de ingrijit si de ingrijitor, Conflictul actual se rezolva prin reanalizarea dintr-un punct de vedere matur al conflictului bazal. Relatia terapeuta se realizeaza cu ajutorul celor doi factori principali. Unul dintre acestia este transferul, care cumuleaza trairile prin care trece clientul in prezenta terapeutului. Al doilea este contratransferul care reprezinta trairile terapeutului fata de pacient. Contratransferul este de preferat sa nu intervina deoarece poate afecta calitatea terapiei. Pentru a putea dezvolta o relatie terapeutica sanatoasa, terapeutul invata sa evite sau sa constientizeze semnele aparitiei unui contratransfer precum emotiile puternice, atractia sexuala, programarea unor intalniri nejustificate, implicarea emotionala . In cadrul abordarii dinamic psihanalitice terapeutul in cazul lipsei de timp al pacientului poate apela la tehnica dinamica unde adopta un comportament activ, luand rolul unui parinte care ofera incurajari dar adopta si o atitudine critica in dezvoltarea asa zisului copil, respectiv pacientul. Un exemplu de astfel de tehnica este cea a podului care este mai bine evaluata stiintific si consta in analizarea acelor moment din trecut care pot sta la baza conflictului actual. In concluzie aspectul etic si anume ceea ce poate/nu poate face terapeutul si pacientul in cadrul terapiei impreuna cu aspectele tehnice ale terapeutului(adopta un stil neutru sau un comportament active) si cu dezvoltarea unui stil de comunicare adaptat la modelul care il aplica, definesc comportamentele care se dezvolta in cadrul unei relatii terapeutice (E. Gilieron 1997).In relatia terapeutica cognitiv comportamentala, terapeutul pune accentual in rezolvarea acelor comportamente derizorii care genereaza cognitii irationale fara a fi neaparat important de unde provine acel conflict. Important este sa il ajute sa isi restrucureze cognitiile pentru a gandi rational, pe cand terapeutul dinamic-psihanalitic porneste de la premiza ca inconstientul primeaza si pentru a rezolva conflictul actual trebuie identificat conflictul de baza, care provine de cele mai multe ori din copilarie. Asadar, in cazul terapiei cognitive comportamentale, primeaza efectul dorit, iar in cea psihanalitica, cauza care a determinat conflictul.Atitudinea terapeutului este diferita de la o abordare la alta. In cazul terapiei psihanalitice, acesta dezvolta un comportament neutru, actiunile lui axandu-se pe aducerea la suprafata (in constient) a emotiilor refulate in inconstient ale pacientului, neintervenind in vreun fel care ar putea altera continutul acestuia.. Modificarile apar la sfarsit, in cazul incheierii terapiei cu success, si se vad in starea pacientului. In cazul terapiei cognitive comportamentale, terapeutul empatizeaza cu pacientul, conlucreaza la a modifica ganduri automate care ii afecteaza pacientului starea de bine. Astfel, “being well” devine “getting well”. Din punctul meu de vedere, aceasta abordare devine mai facila si mai efectiva datorita psihologului care doar il ghideaza pe pacient sa poata sa constientizeze singur beneficiile gandirii rationale si sa fie capabil sa o aplice orice experienta ar avea. O asemanare ar fi ca fiecare terapeut are datoria de a-si accepta pacientul asa cum este el, fara sa fie neaparat de acord cu actiunile sau credintele sale. Ambii terapeuti incearca sa stabileasca o relatie cu pacientii sai care sa-i ajute la rezolvarea conflictului cu care se confrunta acestia.

Bibliografie:

Beck, A.T (1976). Cognitive therapy for emotional disorders. International New York: University Press

David, D. (2006). Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale. Iasi: Editura Polirom

Ellis, A (1962). Reason and Emotion in Psycoterapy. New York:Lyle Stuart