Pseudodeficienta Mintala

PSEUDODEFICIENȚA MINTALĂ

Definirea pseudodebilității mintale

Termenul de pseudodeficiența mintală se referă la acele categorii de copii cu întârziere sau încetinire în dezvoltarea psihică, cu blocaje emoționale, cu carențe educative, care sunt determinate în general de factori de origine externă și al căror randament școlar și rezultate la unele teste psihologice sunt similare cu cele ale deficientului mintal. .
Deosebirea majoră dintre pseudodeficienții mintali și deficienții mintali constă în faptul că pseudodeficienții mintali pot însă recupera deficitul intelectual dacă intervenția este promptă, sistematică și de durată, pe când la deficienții mintali deficitul intelectual se consideră a fi ireversibil.
Pentru denumirea acestei categorii de pseudodeficiența mintală unii autori propun termenul de "arierație pedagogică", în care includ tulburările generate de factori extrinseci, în care includ influențele de mediu și deficiențele secundare de origine externă sau socială. După acești autori copiii pseudodeficiența mintali prezintă particularități puțin compatibile cu instruirea și educarea lor în cadrul școlilor pentru copii normali (M. Prudhommeau; R. Serpell). .
Alți autori propun termenul de "inadaptați", întrucât consideră că la originea deficiențelor care apar se află inadaptarea. .
Referindu-se la pseudodeficienții mintali, S.M. Sarasan, Th. Gladwin, consideră că aceștia sunt "needucați", deci copii la care, spre deosebire de deficienții mintali autentici, nu s-au putut pune în evidenta modificări organice, și care provin din medii subculturale.
Încercând o sinteza a modului de abordare a pseudodeficienții mintale putem constata că autorii au avut în vedere fie un factor, fie acțiunea sumată a mai multor factori care pot determina diversitatea manifestării deficitului intelectual, ceea ce sugerează ideea eterogenității categoriei de pseudodeficiența mintală.

Caracteristicile pseudodeficienții mintale

Cercetările efectuate asupra pseudodeficienței mintale au urmărit evidențierea mecanismului prin care, copiii care au suferit adversitățile mediului sau cei cu inteligență de limită, devin handicapați școlari. .
De asemenea s-a urmărit evidențierea anumitor caracteristici ale pseudodeficienței mintale, care să permită înțelegerea cauzelor care duc la conturarea diferitelor forme de manifestare ale pseudodeficientei mintale, precum și la diferențierea acesteia de deficiența mintală ușoară. În această direcție, randamentul școlar slab, a fost acela care a atras atenția în primul rând.
În acest sens se consideră că inferioritatea intelectuală a pseudodeficientului mintal apare chiar de la intrarea sa în grădinița, întrucât el prezintă deficiente de limbaj, deficiente perceptive, spirit de observație redus, dificultăți de gândire și interese reduse. Menținerea acestor deficiențe îi determină pe pseudodeficienții mintali să prezinte un start slab, care le creează dificultăți în competiția școlară.
Inabilitățile acestor copii se amplifică pe măsura ce sarcinile școlare devin mai complexe și fac apel la procese intelectuale de nivel superior. Aceasta face ca handicapul să progreseze, iar potențialul intelectual să se blocheze, ceea ce duce la creșterea experienței descurajatoare și la accentuarea întârzierii în dezvoltare o dată cu înaintarea în școlarizare.
Performantele școlare ale acestor copii sunt influențate și de factori cognitivi, motivaționali și emoționali, specifici mediului, în general nefavorabil, în care trăiesc. Pentru prevenirea si corijarea acestei situații este necesara investigarea trecutului acestor copii, a experienței lor generale și a mediului lor de viață. .
Un alt aspect, care a atras atenția cercetătorilor, a fost acela al rigidității și al privării.
În acest sens, unii autori (K. Lewin, J. Kounin) au emis ideea conform căreia copilul pseudodeficient mintal este mai puțin diferențiat în structura sa cognitivă, este mai rigid și prezintă o capacitate mai redusă de înțelegere decât copilul normal. .
Datorită acestor aspecte, pseudodeficienții mintali irosesc mai mult timp pentru rezolvarea sarcinilor noi, întrucât persistă în rezolvarea lor pe tipul de rezolvare utilizat în sarcinile anterioare.
Ed. Zigler consideră că la pseudodeficienții mintali rigiditatea este cauzată de privațiunea socială accentuată, deci nu este o rigiditate cognitivă înnăscută, ci este o consecință a diminuării contactului cu adultul și în special a aprobării din partea acestuia. .
Un alt autor, W. Goldfarb emite ideea după care copilul privat de mama poate prezenta un tip de personalitate deviat, caracterizat prin apatie marcată, retardare în limbaj, performanță perceptivă diminuată, imaturitate în reacție, incapacitate de concentrare, nevoia excesivă de afecțiune, manifestări de hiperactivitate, randament școlar slab. .
Aceste manifestări pot fi considerate ca fiind o consecință a influentei negative a condițiilor socio-economice și culturale, întrucât familiile cu status socioeconomic și cultural scăzut furnizează o cantitate redusă de stimulări, de obiecte de joc, și mai ales de modele pozitive de imitat. Mai mult chiar, am putea spune că în aceste condiții copilul întâlnește un obstacol important în dezvoltarea sa, întrucât întrebările pe care le adresează rareori primesc răspunsuri adecvate. De asemenea, în astfel de medii, oportunitățile educative sunt inferioare și însoțite de o lipsă de stimulare pentru achiziții intelectuale, întrucât accentul se pune pe concret, aspect ce limitează capacitatea intelectuală a copilului, precum putem asista și la o lipsă de informare a copilului cu privire la conținutul aspectelor implicate în activitatea școlară și de învățare. .
Desigur, efectele unui asemenea mediu devin mai severe și devin mai durabile cu cât ele acționează o perioadă mai mare de timp. .
În concluzie, termenul de rigiditate luat in sine, nu spune nimic despre factorii care au generat-o, sau despre constelația psihica a subiectului. În acest context numai corelarea rigidității copilului cu mărimea experienței privatoare poate să elucideze specificul structurii cognitive a copilului pseudodeficient mintal. .
Un alt aspect care a atras atenția a fost acela al motivației și atitudinii.
În acest sens se apreciază că diferențele de performanță obținute de copiii pseudodeficienți mintali, comparativ cu cei normali, sunt influențate de sistemul motivațional.
Dacă am lua în discuție structura motivațională a pseudodebilului mintal, cuprins într-o anumită instituție, vom observa că aceasta este influențată atât de factorii care au acționat în perioada preinstitutionalizarii, cât și de cei care au intervenit în timpul instituționalizării.
De asemenea, se cunoaște faptul ca motivația majora a întregii activități a copilului este dorința de a se identifica cu adultul. Deci, într-un mediu cu nivel cultural scăzut, aspirațiile familiei nu au menirea de a încuraja și stimula aspirațiile copilului privind activitatea intelectuală.

În aceste condiții, chiar și în cazul în care copilul aspiră la mai mult, datorită contactului cu mijloacele de cultură oferite de societate și cu variate nivele de aspirații, totuși performantele obținute se situează sub nivelul aspirațiilor, întrucât tendințele sale pozitive nu sunt tonificate de către părinți, ceea ce face ca ambiția și elanul pentru activitățile viitoare să diminueze continuu.
Un alt aspect luat în discuție este acela al învățării și educabilității.
În acest sens se evidențiază faptul că la copiii pseudodeficienți mintali, mediul nu le oferă stimulări suficiente, nu le pune la îndemnă materialul și tehnicile necesare achizițiilor intelectuale, nu-i orientează spre activități variate și bogate în conținut. .
Acești copii n-au fost învățați să recepționeze și să asculte ce li se spune de alta persoană, sau să observe obiectele sau fenomenele care le sunt prezentate. .
De asemenea, putem constata că acești copii n-au fost încurajați sa gândească; să interacționeze cu adultul prin întrebările adresate acestuia și prin răspunsurile date la întrebările adultului; n-au fost obișnuiți cu tehnica discuției, pentru că adulții n-au susținut conversație cu ei, nu le-au răspuns la întrebări, nu le-au permis să-și apere punctul de vedere; n-au fost obișnuiți cu lectura sau cu utilizarea lecturii și cu trecerea de la observație la concluzii.
În modelul oferit acestor copii de către familiile lor accentul cade pe scopul imediat și nu pe cel pe termen lung, așa cum se întâmplă cu rezultatele învățării în școală.
Deci, capacitatea de recepționare a stimulilor, experiența și capacitatea intelectuala a copiilor pseudodeficienți mintali este limitată, ajungându-se la dificultatea de gândire și la un stil fizic al învățării.
De aceea pentru copilul pseudodeficient mintal problema învățării si a modificabilității sale devine esențiala în procesul de recuperare a acestuia. .
O altă trăsătură caracteristică a pseudodeficienței mintale a fost lentoarea.
În acest sens se discută mult despre stilul mental lent al copilului carențat.
Uneori copiii pot apare ca fiind lenți dat fiind că au un potențial de bază original, inteligența lui este mai profundă decât a unui copil aparent vioi, dar mai puțin dotat intelectual. În acest sens trebuie să atragem atenția că în școală de multe ori se pune prea mare atenție pe repeziciune și în acest caz multe forțe pot fi ascunse în lentoare, și deci copilul carențat trebuie să fie evaluat cu grijă.
De asemenea, se poate spune că un copil poate fi lent pentru că este extrem de meticulos sau prevăzător; sau un copil poate fi lent pentru că refuză să generalizeze ușor pentru că învață pe o anumita direcție sau pentru că nu adoptă ușor anumite cadre de referință.
Un elev orientat spre concret are dificultăți în înțelegerea unor concepte, în operațiile cu numerele, în exprimarea verbală, gândește cu efort și urmărește cu greu un fir conducător.
Aceste tipuri de copii pot fi considerați ca lenți și nicidecum ca deficienți mintali.
Copilul lent are nevoie pentru a progresa, nu numai de utilizarea unor metode pedagogice adecvate ci și de un climat afectiv adecvat. El are nevoie să i se traseze drumul, să i se indice dificultățile și să fie stimulat pentru a achiziționa în ritmul său. .
Un alt aspect specific luat în discuție cu privire la pseudodeficiența mintală a fost acela al caracteristicilor limbajului acestora. .
În acest sens, se menționează că în limbajul copilului pseudodeficient mintal se observă o proporție scăzută de propoziții structurate matur, de construcții superior elaborate, utilizarea unor forme sintactice sărace, folosirea limitată a adjectivelor, utilizarea repetată a conjuncțiilor, sau utilizarea unui anumit timp al verbului. Aceste aspecte nu sunt doar o reflectare a posibilităților mnezice, ci ele pun în evidență forma verbală a unor scheme deficitare ale gândirii.
De asemenea, se apreciază că pseudodeficienții mintali înțeleg mai mult pe plan verbal decât pot să utilizeze și că ei folosesc în general un număr de cuvinte cu precizie satisfăcătoare, dar care nu sunt întotdeauna reprezentative pentru cultura școlară. Aceste aspecte nu sunt determinate de un deficit intelectual ci sunt o consecința a sărăciei de stimuli în care sunt crescuți copiii dezavantajați și a absenței discuțiilor care caracterizează comunicarea în mediile nefavorabile socio-cultural. În general se consideră că diferența dintre limbajul copilului normal și cel al copilului carențat constă în diferența dintre limbajul formal și public, între limbajul dintr-o carte scrisșă și cel de fiecare zi (informațional). .
Deci problema care se pune este aceea a formei deficitului verbal. În acest sens se pare că deficitul major apare la pseudodeficientul mintal la nivelul mijloacelor verbale. De aceea, este indicat a cunoaște abilitățile verbale de care dispune copilul pseudodeficient mintal pentru a răspunde mai mult nevoilor acestuia și pentru a se obține mai mult de la el, întrucât deficientele de limbaj a acestora nu sunt ireversibile. .
Luate in discuție au fost si unele trăsături pozitive ale pseudodeficienților mintali.
În acest sens, unii autori care au căutat sa evidențieze potențialul copiilor dezavantajați menționează ca acești copii sunt "orientați fizic", adică le plac mai mult acțiunile cu conținut concret decât cele cu sens abstract; au deprinderi neverbale care pot fi utilizate în învățare; au un stil mintal diferit de cel al copilului normal, dar cu posibilități superioare în anumite compartimente. Aceste trăsături pozitive pot reprezintă punctul de plecare în acțiunea psihoterapeutică de recuperare.

Formele de manifestare ale pseudodeficientei mintale

Datorită diversității factorilor și a combinațiilor în care aceștia pot acționa în determinarea pseudodeficienței mintale, aceasta categorie cuprinde:

a) Debilitățile achiziționate, a căror origine se află în sfera afectivității ca urmare a unor situații conflictuale a căror intervenție precoce determină la un moment dat modificări comportamentale. La aceste modificări, cerințele scolii se adăugă ca o sursă de suprasolicitare, determinând apariția inhibiției și a negativismului. În acest context rezultatele școlare sunt slabe, asemănătoare cu cele ale deficientului mintal ușor, deși avem de a face cu potențialități normale.
Tot în aceasta categorie a debilitaților achiziționate sunt incluse si întârzierile în dezvoltare determinate de carențe afective care pot fi carențe reale, determinate de lipsa îngrijirilor materne sau carente relative determinate de exigentele nefirești ale familiei, sau de neglijarea copilului, aspecte care tulbură procesul de dezvoltare normală a copilului. .
În acest sens unii autori (B.Mc Candlless, W. Golfarb. R.A. Spitz si alții) susțin că, copilul instituționalizat precoce, privat de contactul cu adultul, prezintă un tip de personalitate deviant, iar funcțiile rămân neexersate, luând aspectul unei deficiente mintale. La acești copii tulburările cuprind și sfera comportamentului social.

b) În categoria pseudodeficienței mintale intră acei copii care provin din medii subculturale sau din medii cu nivel socioeconomic scăzut. Acești copii prezintă dificultăți de vorbire, dificultăți de abstractizare, un vocabular sărac și imprecis. Aceste aspecte sunt o consecința a condițiilor nefavorabile de mediu care nu oferă posibilitățile normale de dezvoltare, ceea ce determina si o motivație slab dezvoltata pentru scoală.

c) în categoria pseudodeficienței mintale putem întâlni copiii cu astenie funcțională generală câștigata, la care nu poate fi pusă în evidență o atingere organică a sistemului nervos central sau a glandelor endocrine. Deci, cuprinde copii la care scăderea capacitații funcționale intelectuale se datorește unor îmbolnăviri repetate din primii ani de viata din cauza lipsei de îngrijire.
La acești copii se manifesta o scădere permanenta a capacitații funcționale intelectuale, care apare mai ales in condițiile unui efort intelectual prelungit. In schimb în condiții obișnuite, normale, acești copii pot obține rezultate bune, aspect ce nu apare la deficientul mintal autentic.

d) în categoria pseudodeficienței mintale pot fi cuprinse cazurile marginale, limitrofe deficientei mintale, care prin performantele lor nu dovedesc o deficientă mintală certă, prezentând doar un grad ușor de întârziere în dezvoltare, o diminuare generală a performanțelor în special în sfera limbajului și a comportamentului adaptativ.

e) în categoria pseudodeficienței mintale putem regăsi copiii cu deficiente senzoriale și fizice care antrenează rezultatele școlare slabe, sau rezultate de nivel inferior la testele de inteligență.

f) în categoria pseudodeficienței mintale sunt cuprinși copiii instabili psihomotori la care atenția nu poate fi concentrată pe o perioadă mai mare de timp, aspect ce determină obținerea unor performante școlare diferite de la un moment la altul sau a unor rezultate dispersate la examinarea cu testele de inteligență sau de dezvoltare.

g) în categoria pseudodeficienței mintale pot fi incluși si unii copii epileptici, la care capacitatea de lucru este diminuata în perioadele dinaintea și de după crizele epileptice.

h) în aceasta categorie a pseudodeficientei mintale poate fi regăsit și copilul lent al cărui ritm încetinit de gândire și de achiziție constituie un handicap în competiția școlară.
În concluzie, am putea spune că pseudodeficiența mintală apare în acele cazuri la care acțiunea unor factori nefavorabili dezvoltării normale intervine precoce și durează o perioadă îndelungată de timp. Acțiunea influențelor multiple negative determină o structurare intelectuală, afectivă și un comportament adaptativ în discordanță cu cerințele școlare și sociale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Gherguț, A., Neamțu, C., (2000), Psihopedagogie specială, Editura Polirom Iași

2. Păun,Emil,( 1982), Sociopedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică,

București, p. 27

3. Vrăsmaș, T., (2001), Învățâmântul inegrat și/sau incluziv, Editura Aramis, București