Proiect Psihologie Clinică Si Psihoterapie

“Conform teoreticienilor învățării sociale, procesele cognitive interne influențează comportamentul la fel de mult ca observarea comportamentelor altor persoane și a mediului în care apar comportamentele” . Influența contingențelor (a întăririlor pozitive sau negative) asupra comportamentului, expresivitatea emoțiilor, trebuințele (motivația), relațiile interpersonale nu pot fi reduse la structuri cognitive. Principiile ce fundamentează abordarea cognitiv- comportamentală sunt: problemele psihice (răspunsuri dezadaptative învățate susținute de cogniții disfuncționale), factorii generatori ai gandirii disfuncționale ce pot fi influențele genetice și de mediu, modalitatea de a reduce distresul și comportamentele dezadaptative, cognițiile disfuncționale care generează psihopatologia.

Modelul ABC este un model terapeutic în care cele trei componente se intersectează astfel evenimentul activator (A-stimuli) antrenează personalitatea individului și include situații obiective, gânduri și emoții legate de acestea sau gânduri și amintiri din trecut legate de situația actuală iar consecințele procesării cognitive a elementului activator (C) dau răspunsul comportamental biologic, fiziologic și emoțional al pacientului. Convingerile persoanei (B) se interpun între evenimentul activator și consecințele comportamentale.

Obiectul intervenției terapeutice este dat de interferențele disfuncționale: gândirea dihotomică, abstracțiunea selectivă, minimalizarea și maximizarea, suprageneralizarea, personalizarea, inferența arbitrară. „Discrepanța dintre ceea ce ne dorim și ceea ce se întâmplă este una dintre cauzele fundamentale implicate în psihopatologie„ . Procedura terapiei cognitiv- comportamentale cuprinde 4 faze: prima fază (aproximativ 2-5 ședințe în care se stabilește relația terapeutică, diagnosticul clinic, stabilirea problemelor care trebuie rezolvate), în faza a doua (cuprinde 7-10 ședințe în funcție de numărul problemelor), faza a treia (5-7 ședințe: concentrarea asupra factorilor generali care au declanșat tulburările clinice), faza a patra (evaluare și urmărire).

2.Prezentarea aspectelor caracteristice relației terapeutice în cazul abordării dinamic- psihanalitice.

Freud a comparat mintea umană cu un aisberg în care partea de dimensiuni reduse care apare deasupra apei este conștient Eu-l cu cerințele realității, conștiința noastră curentă și preconștientul cu toate informațiile care nu sunt “în mintea noastră” în prezent dar pe care le putem aduce în conștiință dacă ni se cere să facem acest lucru, iar partea mult mai mare din aisberg de sub apă reprezintă inconștientul Sinele Id-ul cu nevoia de satisfacere a impulsurilor sexuale și agresive și care ne afectează în opinia lui Freud gândurile și comportamentul. Se știe că Sinele este cea mai primitivă parte a personalității din care se dezvoltă mai târziu Eul și Supraeul.

“Rolul Eu-lui este de a media între cerințele realității, nevoia de satisfacere a impulsurilor sexuale și agresive și valorile sociale și morale internalizate sub forma SuperEu-ului”, și conform acestei abordări există trei tipuri de anxietate care le definește și anume anxietatea realistă( perceperea unor pericole reale sau posibile), anxietatea nevrotică (teama inconștientă că instinctele primare in Id vor prelua controlul asupra comportamentului persoanei) și anxietatea morală (rezultată din frica de a nu încălca normele morale și religioase interiorizate sub forma SuperEu-ului, anxietate care se manifestă sub forma emoțiilor de rușine și vinovăție.

Ana Freud a descris numeroase mecanisme de apărare sau strategii de reducere a anxietății pe care cu toții le folosim (reprimarea, raționalizarea, proiecția, negarea, deplasarea) care ne ajută să trecem peste părțile dificile până când ne putem ocupa mai direct de situațiile care provoacă stres. Aceste mecanisme au ca scop protecția Eului împotriva dorințelor instinctuale iar eficiența lor e dată de momentul și durata folosirii lor și funcționează automat, inconștient. Mai târziu s-au reliefat și mecanisme de apărare care sunt angajate conștient și intenționat (Lazarus).

Demersul aplicativ este sumarizat de simptomatologia pacientului care este determinată de un conflict actual, conflict ce își are rădăcinile într-un conflict mai vechi iar pentru a rezolva conflictul actual trebuie reactualizat conflictul bazal și trăit în cadrul terapiei sub forma nevrozei de transfer care reprezintă o transpunere în prezent a unor capacități și stări afective din trecutul clientului. Această etapă poate genera reacții puternice în care pacientul retrăiește conflicte trecute dar care vor fi rezolvate cu ajutorul terapeutului. Factorii principali ce determină relația terapeutică îi constituie transferul se referă la trăirile afective (mai ales din prima copilărie a pacientului), pe care le experiențiază pacientul față de terapeut în cursul terapiei și contratransferul se referă la totalitatea trăirilor afective pe care le experiențiază terapeutul față de pacient.

3. Realizarea unei comparații între elementele specifice relației terapeutice în cazul celor două abordări prin referire la cel puțin 3 asemănări și/ sau deosebiri.

Modelele psihanalitice și cognitive prezintă următoarele deosebiri: în abordarea psihanalitică interpretările vieții inconștiente se fondează exclusiv pe observațiile clinice cu un suport investigativ sărac în comparație cu modelul cognitivist în care concepțiile cognitive sunt puternic susținute de cercetare. În psihanaliză analistul nu poate cunoaște în mod nemediat conștientul. Evaluând cele două modele, psihanaliza a orientat focalizarea psihologiei pe probleme psihopatologice, ignorând subiecții normali în timp abordarea cognitiv-comportamentală este aplicabilă în psihopatologie dar și la subiecții umani sănătoși. O altă diferență este data de abordarea științifică care pornește de la azumții testate experimental în timp ce teoria psihanalitică nu este verificabilă. Caracterizarea relației terapeutice (empatie, congruență, acceptare necondiționată și colaborare) a terapiei cognitiv- comportamentale este diferită de cadrul general determinat de relația terapeutică psihanalitică al cărei factori îl constituie transferul și contratransferul (care pot fi redate prin reacții emoționale puternice, pozitive sau negative, nejustificate de situația terapeutică față de pacient).

Modelele psihanalitice și cognitive prezintă următoarele asemănări:

Ambele modele sesizează existența unor diferențe calitative între procesele conștiente și cele inconștiente. Ambele modele valorizează procesarea inconștientă care acoperă o parte semnificativă a vieții psihice. În psihoterapie, abordarea comportamentală a reinterpretat tehnicile dinamic- psihanalitice în termenii teoriei învățării care este validată științific astfel transferul este interpretat ca un fenomen de generalizare a învățării iar represia este un comportament învățat deoarece este întărit prin reducerea anxietății. Triunghiul conflictului este descris în psihoterapiile validate științific în termeni de eveniment activator A, cogniții B și consecințe C emoționale.

Analiza trecutului pacientului comună celor două terapii prin diagnosticul clinic al terapiei cognitiv- comportamentale (anamneză).

Bibliografie:

Opre, A (2012) , Inconștientul Cognitiv, Editura Polirom.

Miclea, M (2003) , Psihologie Cognitivă, Editura Polirom.

Edward E. Smith, Susan Nolen- Hoeksema, Barbara L. Fredrickson, Geoffrey R. Loftus (2005) , Atkinson & Hilgard’s Introduction to Psychology , Editura Tehnică.

David, D (2013), Psihologie clinică și psihoterapie. Suport de curs ID.