Profilul Psihologic al Tradatorului Ion Mihai Pacepa

Trădarea este indisolubil legată de spionaj, iar spionajul face parte din cele mai vechi și mai complexe meserii ale civilizației omenești.

Evenimente care implică spionaj sunt bine documentate de-a lungul istoriei. Scrierile antice ale unor strategi militari din China și India, cum ar fi Sun-Tzu și Chanakya conțin informații privind înșelăciune și subversiune.

Chanakya lui Chandragupta Maurya elev, fondator al Imperiului Maurya, în India, a făcut uz de asasinate, spioni și agenți secreți, care sunt descrise în Arthasastra Chanakya.

Egiptenii antici au avut un sistem bine dezvoltat pentru obținerea de informații. În secolele 13 și 14, mongolii s-au bazat pe spionaj în cuceririle lor în Asia și Europa. Japonia feudală folosea deseori ninja pentru a aduna informații. Mai recent, spionii au jucat un rol important în Anglia elisabetană. Multe metode moderne de spionaj au fost bine stabilite, chiar din acele timpuri.

Sfârșitul secolului al XIX-lea avea să ducă la profesionalizarea conspirației prin impunerea unei stricte organizări și discipline. Această evoluție va fi dublată prin pregătirea oamenilor, făurirea unui plan foarte bine pus la punct. Pentru protejarea secretului, s-au folosit coduri, cifruri, cerneluri speciale, corespondența indirectă, deghizări, pașapoarte false, justificări abile și evadări spectaculoase. Din sec al XVIII-lea se conturează o tehnică de investigare a persoanelor și a informațiilor. Spionii făceau parte dintr-o anumită categorie, erau controlați periodic și erau mai mulți spioni trimiși pe urmele aceleasi ținte. Exista un balans între precizie și hazardare, între indiferență și strictețe, între eficiență și inutilitate. Lumea spionajului este o lume a suspiciunii, a verificării continue a agenților aleși pe baza calităților individuale. Contează foarte mult comunicarea cu spionul, cunoașterea personalității acestuia, iar nimeni nu trebuie să devină indispensabil.

În sec al XX-lea arta, tehnicile de disimulare, de protejare și de obținere a secretului cunosc alte culmi, facilitate și de o evoluție considerabilă a științei. Primul război mondial a fost precedat de o îndelungată pregătire, inclusiv sub forma unui război secret.

Spionajul din perioada ”Războiului Rece” descrie activitățile de colectare de informații în timpul Războiului Rece între NATO și Pactul de la Varșovia. Deoarece fiecare parte se pregătea să lupte, erau necesare informații cu privire la dezvoltarea militară și tehnologică a adversarului.

Războiul Rece a implicat activități de spionaj intense între Statele Unite și aliații săi și Uniunea Sovietică și China și aliații lor, în special referitoare la secretele armei nucleare. Începând cu anul 2008, Statele Unite au trimis în judecată 57 de persoane, suspecte de trădare în favoarea Chinei.

Profilul psihologic al trădătorului

Guvernul Statelor Unite a făcut o investiție considerabilă în studierea comportamentelor asociate cu riscul de spionaj. Într-unul dintre aceste proiecte, o echipa de agenți federali și psihologi și psihiatri de stat a intervievat mai multe persoane care au fost arestate și condamnate pentru trădare. Interviurile s-au axat pe motivație, percepția lor cu privire la politicile și procedurile de siguranță, precum și mijloacele prin care au comis faptele lor.

Acest proiect a căutat să înțeleagă comportamentul, motivația, personalitatea, precum și mentalitatea de spion. Scopul a fost de a aduna informații comportamentale care ar putea fi utilizate de către profesioniști de securitate și de contrainformații pentru a îmbunătăți identificarea timpurie și manipularea de angajați cu risc de a comite infracțiuni grave. Proiectul a generat o mulțime de date și multe descoperiri care au fost de atunci încorporate în politicile de securitate, formare profesională, și publicații.

Profesioniștii din domeniul securității au cunoscut de mulți ani că amenințarea principală la informațiile clasificate nu vine de la străini ci de la "insideri" – americani care lucrează într-o poziție de încredere în cadrul industriei de guvern sau de apărare. Aceștia sunt americani care, după o anchetă minuțioasă, au primit avize de securitate pentru ca mai apoi să-și trădeze angajatorul lor și țara lor.

Din 98 de americani arestați pentru spionaj în ultimii 20 de ani, aproape toți au fost de încredere și loiali, la momentul în care au fost investigați și autorizați pentru acces la informații secrete de stat. Ei s-au schimbat în timp. Ceea ce este cel mai surprinzător este faptul că o mare majoritate a celor care au devenit spioni și-au oferit voluntar serviciile lor unui guvern străin. Ei nu au fost ademeniți, convinși, manipulați, sau obligați să trădeze țara lor.

Prin interviuri cu spioni arestați, s-a căutat motivația pentru care un angajat loial se transformă într-un trădător.

Vânzarea de secrete este rareori rezultatul unui impuls brusc, necontrolat. Acesta este, de obicei, ultimul act al unei crize emoționale. În multe cazuri, simptomele acestei crize au fost observabile, identificabile, și chiar tratabile înainte ca prejudiciul să fi fost făcut.

Trădătorii nu sunt "nebuni", dar au probleme emoționale sau suferă de tulburări de personalitate. O tulburare de personalitate este recunoscută ca un model de comportament care este slab adaptat la circumstanțele în care aceasta are loc, ceea ce duce la conflicte în relații, dificultăți la locul de muncă, precum și schimburi periodice emoționale. Comportamentul poate deveni auto-distructiv.

Dintre tulburările de personalitate identificate la trădători, cele mai frecvente două sunt tulburările de personalitate antisocială și narcisism. Aceste două tulburări au unele caracteristici comune și sunt, uneori, găsite împreună.

O persoana cu tulburare de personalitate antisocială tinde să respingă normele și standardele normale ale societății. (antisocial, în acest sens, este un termen tehnic în psihologie și nu are nimic de-a face cu a nu fi interesat în a-și face prieteni).

Personalitățile antisociale sunt, de obicei, manipulante și caută satisfacerea imediată a dorințelor lor. Acestea sunt orientate spre ceea ce pot obține acum, cu puțin interes în viitor și nici un interes în procesul de învățare din trecut. Ei au capacitatea redusă pentru a forma atașamente, sau de a dezvolta un angajament pentru oricine sau orice altceva. Acest lucru sugerează că abilitatea lor de a dezvolta orice grad de loialitate este grav compromisă.

Multe persoane cu tulburare de personalitate antisocială au antecedente penale care nu le permit autorizația de securitate. Cu toate acestea, variantele mai blânde ale acestei afecțiuni sunt eligibile și primesc autorizațiile.

Semnele distinctive ale unei personalități narcisice sunt sentimente nejustificate de auto-importanță sau stima de sine (grandiozitate), un sentiment de drept, precum și o lipsă de empatie pentru alții.

Aceste persoane pot fi în imposibilitatea de a accepta critici sau eșecul, pentru că amenință imaginea de sine. Atunci când sunt criticate de către un șef, sau în cazul în care se simt devalorizat de organizație, narcisiștii pot reacționa cu furie, o criză de isterie. Un narcisist poate trece rapid din dragoste la ură, în funcție de faptul dacă relația sprijină sau subminează necesitatea imperioasă de a valida o grandioasă imagine de sine.

Narcisistul care se simte subevaluat de către supraveghetorul său sau organizația lui, în general, trebuie să se apere împotriva sentimentelor de inadecvare. Aceștia pot să răspundă în moduri care sunt rebele, pasiv-agresive, sau răzbunătoare.

Atât persoana antisocială, cât și narcisistul, se poate angaja în comportamente deliberate care incalcă normele de securitate și regulamente, dar ei fac acest lucru pentru motive diferite:

personalitatea antisocială respinge regulile, în schimb narcisistul acceptă regulile, dar crede că el sau ea este atât de special că regulile nu li se aplică; acestea se aplică numai pentru alții.

Acesta este motivul pentru orice încălcare deliberată de securitate, cum ar fi luarea de documente clasificate acasă sau furnizarea de informații clasificate către o persoană neautorizată este o preocupare serioasă de securitate, chiar dacă nu se produce prejudiciu real. Orice încălcare deliberată este o dovadă a refuzului sau incapacității de a respecta regulile, care pot avea implicații largi.

Deși tendințe antisociale sau narcisism sunt asociate cu un risc crescut de securitate, acestea nu conduc neapărat la infracțiuni grave. Trei factori critici trebuie să fie convergenți înainte ca un angajat de încredere și loial să comită o infracțiune gravă:

 În primul rând, trebuie să existe o personalitate sau slăbiciune caracter, cum ar fi tendințele antisociale sau narcisism, care determină o predispoziție la comportament neadecvat, contraproductiv.

 În al doilea rând, o criză personală, financiară, sau în carieră pune un individ cu aceste deficiențe sub stres mare, declanșând un comportament mai evident contraproductiv, des observat de prieteni, colegi, sau supraveghetor.

 În al treilea rând, prietenii, colegii de serviciu și supraveghetorii nu reușesc să recunoască semnele unei probleme grave, astfel că decid că nu doresc să se implice. Ca urmare, nimeni nu intervine pentru a ajuta la rezolvarea problemei și comportamentul scapă de sub control.

Cei mai mulți dintre noi posedă una sau mai multe caractere sau deficiențe de personalitate într-o oarecare măsură, dar asta nu înseamnă că suntem un risc de securitate. Toate hotărârile de securitate se bazează pe conceptul de ”întreaga persoană" – ceea ce înseamnă să se uite la punctele forte ale unei persoane, precum și la punctele slabe ale acestora. Un număr de caracteristici pozitive sunt de obicei asociate cu persoane fizice care sunt de încredere, și loiale, iar aceste puncte forte contrabalansează punctele slabe.

Printre caracteristicile pozitive se numără: capacitatea de a accepta critica, fără a deveni defensiv, capacitatea de a-și exprima furia și frustrarea într-un mod adecvat, fiind plin de compasiune și grijuliu față de ceilalți, respectând drepturile altora, fiind în măsură să coopereze și să lucreze ca o echipă cu alții pentru a atinge un obiectiv comun și fiind o parte a unui sistem puternic de suport social.

Alte caracteristici pozitive includ auto-disciplina, întârzierea în satisfacerea imediată a dorințelor, în scopul de a atinge un obiectiv pe termen lung.

Oricine are aceste caracteristici pozitive, în bună măsură, este puțin probabil să se angajeze în trădare, în ciuda unor deficiențe evidente, precum și indiferent de ispitele cu care se confruntă în viață.

Următoarele sunt câteva observații suplimentare de interes general, din interviurile cu spioni încarcerați.

Nu a existat niciun caz cu motivație unică pentru trădare. Adevărata motivație a fost întotdeauna mai profundă decât ceea ce a părut la prima vedere. De exemplu, trădează pentru bani ca simbol al acestora: succes, putere și influență. Oamenii comit trădarea nu doar pentru bani, ci într-o încercare disperată de a-și îndeplini nevoile emoționale complexe.

Bani primiți pentru spionaj au fost cheltuiți, nu economisiți. Cei mai mulți spioni nu au fost plătiți suficient pentru a deveni prosperi.

Un lucru pe care majoritatea trădătorilor îl au în comun este incapacitatea de a accepta responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Ei dau vina mereu pe alții pentru problemele lor, și pentru a minimiza sau ignora propriile greșeli sau erori.

În unele situații vinovații au susținut că, în cazul în care măsurile de securitate ar fi fost mai stricte, ar fi fost un factor de descurajare și nu ar mai fi comis fapta. Cu alte cuvinte, au dat vina pe organizație pentru problemele lor, deoarece nu a făcut suficient pentru a proteja informațiile.

Surprinzator, subiecții au avut tendința de a povesti despre faptele lor apropiaților. Uneori, acest lucru a fost pentru sprijin emoțional, de multe ori a fost un efort de a impresiona sau de a încerca să implice un prieten în activități de trădare.

Aceste persoane nu simțeau nicio vină pentru trădarea lor în timpul săvârșirii acestor fapte sau după ce erau prinși, încercând să găsească rațiuni superioare pentru faptele lor.

În rezumat, oamenii se schimbă, deoarece se confruntă cu stresul de relații rupte personale, crizele financiare, sau dezamăgirile de carieră.

Cauzele înfăptuirii infracțiunii

disonanța cognitivă dintre convingerile ideologice ale trădatorului și cele dominante în statul de care aparține;

 anumite trăsături de personalitate;

 unele tulburări psihologice;

 problemele financiare ale trădătorului ;

Trăsături de personalitate

Incapacitatea de a-si asuma răspunderea

Persoanele fizice care trădează încrederea angajatorului lor ar putea avea o înclinație pentru încălcarea regulilor și reglementărilor. Ele pot avea o vedere extrem de alterată cu privire la propriile abilități, astfel că dezamăgirea și amărăciunea față de cei care nu reușesc să recunoască talentele lor speciale sunt inevitabile. Ele pot fi înclinate să considere critica sau dezacordul ca o insultă personală, care necesită răzbunare. Acestea pot fi impulsive sau imature, precum și predispuse să acționeze emoțional.

Uneori, aceste deficiențe sunt atât de grave încât să poată fi diagnosticate clinic ca simptome ale unei tulburări mentale, emoționale, sau de personalitate. Cu toate acestea, ele sunt mai bine descrise ca puncte slabe comportamentale sau de personalitate, mai degrabă decât ca "tulburări psihologice."

Narcisism

O personalitate narcisistă este caracterizată prin sentimente nejustificate de auto-importanță sau stima de sine, un sentiment de drept, precum și o lipsă de empatie pentru alții.

Sentimente nejustificate în întregime de auto-importanță sau stima de sine sunt menționate de psihologi ca grandoare.

Nevoia de laudă și sensibilitate la critica domina relațiile cu ceilalți. Prieteniile, relațiile cu șefii și colegii, precum și relațiile amoroase se transformă rapid de la dragoste la ură, și invers, în funcție de faptul dacă relația sprijină sau subminează stima de sine.

Un sentiment de drept se caracterizează prin așteptarea rezonabilă de tratament, în special favorabil. Aceste persoane așteaptă să li se acorde orice doresc sau au nevoie.

Persoanele narcisiste pot fi neobișnuit de agresive și ambițioase în căutarea relațiile cu ceilalți, în poziții de putere.

Sentimentele de drept reprezintă o preocupare de securitate, deoarece acestea pot fi folosite pentru a raționaliza comportament ilegal sau poate reduce inhibițiile care împiedică altfel un comportament ilegal. Atunci când sunt combinate cu atitudini antisociale, narcisiste, sau există nevoia disperată de bani, apare înclinația rapidă către activități care să-i satisfacă trebuințele.

Cele mai mulți spioni arestați care au prezentat această caracteristică au dat vina pe alții pentru trădarea lor. Ei au dat vina pe comportamentul lor pe Comunitatea de Informații insensibilă și intruzivă, practici proaste de securitate, autoritățile de supraveghere care nu au reușit să recunoască potențialul lor. Puțini s-au văzut ca trădători, ei s-au văzut ca victime.

Impulsivitatea / imaturitate

Persoane impulsive și imature nu dispun de auto-control. Ele sunt o preocupare de securitate, deoarece acestea pot folosi judecata slabă sau să fie iresponsabile sau imprevizibile în comportamentul lor.

Militarii tineri care s-au oferit să trădeze pentru servicii de informații străine, au raportat ulterior că au luat o decizie impulsivă fără să se gândească la potențiale consecințe. Ei au făcut tot ce le-a dat satisfacție sau păreau să rezolve problemele financiare la momentul respectiv, fără a ține seama de efectele pe termen lung pe ei înșiși sau pe alții.

Persoanele impulsive sunt motivate de satisfacerea rapidă, ușoară de dorințe și nu reușesc să ia în considerare consecințele acțiunilor lor.

Imaturitatea este, de asemenea, caracterizată prin tendința de a-și asuma riscuri, sensibilitatea la presiunea de grup, precum și convingerea că unul este atât de invincibil încât nimic rău nu s-ar putea întâmpla.

Incapacitatea de a-și asuma un angajament

Incapacitatea de a menține relații sănătoase, pe termen lung, personale sau profesionale este o preocupare de securitate serioasă, deoarece indică o capacitate redusă de loialitate.

Incapacitatea de a susține un angajament nu rezultă dintr-un singur eveniment, cum ar fi un divorț. Aceasta se referă la un model de relații sărace și a unui stil de viață fără rost sau necontrolat. Istoria locurilor de muncă anterioare ar putea să fie un indicator al incapacității de asumare de angajamente.

Tulburări psihologice.

Comportamentul antisocial

Comportamentul care încalcă în mod obișnuit normele general acceptate ale societății se numește comportament antisocial. Psihologii numesc, uneori, o persoană care prezintă un astfel de comportament un psihopat sau sociopat. Manipularea de alții și înșelăciunea sunt caracteristici centrale ale acestui tip de comportament.

Comportamentul antisocial este o preocupare serioasă de securitate. Valori care inhibă în mod normal, un comportament ilegal sau răzbunător lipsesc. Acest lucru poate duce la fraudă, deturnare de fonduri, fraude informatice, sau trădare atunci când o persoană vede o oportunitate de câștig ilicit ușor, sau devine nemulțumit de serviciu.

Persoanele antisociale au tendința de a nu accepta autoritatea, sunt predispuse la a face contestații ample în scris, ca răspuns la orice critică în evaluarea performanțelor lor. Când acești subiecți se simt jigniți sau frustrați în dorințele lor, pot fi înclinați să caute răzbunare.

În cazurile severe de personalitate antisocială, indivizii sunt susceptibili de a avea antecedente penale, care în mod clar le descalifică pentru acces la informații clasificate. Personalitățile antisociale moderate pot părea a fi candidați foarte de dorit pentru ocuparea unui post. Ei sunt capabili de a manipula oamenii atât de eficient încât se descurcă excepțional în interviuri. Caracterul lor adevărat este stabilit numai după un contact prelungit și personal. Comportamentul antisocial, de obicei, începe în copilărie sau adolescență. Comportamentul antisocial mai flagrant se poate diminua după vârsta de 30 de ani. Cu toate acestea, incapacitatea de a susține relații de durată și responsabile cu familia, prieteni, parteneri sexuali, sau angajatorul pot persista în viața de adult.

Paranoia

Personalitatea paranoică se distinge printr-o neîncredere generalizată și suspiciunea cu privire la intențiile altor persoane. Aceste persoane sunt preocupate de îndoieli nejustificate cu privire la loialitatea sau credibilitatea unor prieteni sau asociați. Ele sunt reticente în a se încrede în alții, de teamă că informațiile pe care le împart vor fi folosite împotriva lor. Ei citesc înțelesuri ascunse, care pot fi remarci înjositoare sau amenințări în remarcile inocente sau evenimente independente.

Un compliment al unui șef pentru o realizare poate fi interpretată ca o încercare de a-l determina să facă mai mult, o ofertă de ajutor poate fi privită ca o critică, faptul că nu este capabilă să facă singură un anumit lucru.

Personalitățile paranoice pot da vina pe alții pentru propriile neajunsuri.

Paranoia este o preocupare serioasă de securitate, întrucât un paranoic poate vedea cu ușurință în angajatorul său sau în Guvernul statului ca fiind inamicul și să acționeze în consecință.

Statistici

Statisticile sunt rezultatele unei cercetări realizate în SUA, care a vizat o parte semnificativă dintre persoanele care au trădat SUA, prin transmiterea de secrete, în favoarea altor state (150 de cazuri de cetățeni americani).

Prin analiza datelor privind mai multe cazuri de spionaj, este posibil să se obțină concluzii semnificative privind fenomenul trădării, rezultate din studiul individual al cazurilor.

Sunt utilizate informații cu privire la 150 de cazuri începând cu anul 1940, respectiv cetățeni americani care au comis spionaj împotriva Statelor Unite de la începutul Războiului tentativă de trădare (această din urmă categorie include persoanele care au dezertat sau au fugit în altă țară înainte de a fi judecate, au murit sau s-au sinucis înainte de a putea fi urmărite penal).

Cinci categorii de informații au fost utilizate: informații biografice, postul ocupat și autorizarea accesului la informații clasificate, motivația lui de trădător, precum și consecințele faptei. Sunt incluse detalii din viața celor condamnați pentru “trădare "personale și profesionale, accesul acestora la materiale clasificate, modul în care acestea s-au implicat în spionaj, și modul în care ”carierele” lor ca trădători au evoluat și s-au încheiat.

Rezultatele cercetării:

 Sex: 93% bărbați, 7% femei. Informația este disponibilă în toate cele 150 de cazuri.

 Vârsta la care a început trădarea: 6% erau sub 20 de ani, 40% au fost 20 – 29, 27% au fost de la 30 la 39, iar 27% au fost de 40 sau peste. Există o diferență semnificativă în vârste cuprinse între trădătorii civili și militari. Pentru civili, 44% au fost de 40 de ani sau peste, la momentul în care au început trădarea, în timp ce pentru militari, 57% au fost în intervalul de vârstă de la 20 la 29 de ani când au început. Informația este disponibilă pentru 147 de cazuri.

 Starea civilă atunci când a început trădarea: 57% erau căsătoriți, 33% necăsătoriți, iar de 10% divorțați sau separați. Informația este disponibilă pentru 141 de cazuri.

 Rasă sau origine etnică: 84% – albi, negri – 6%, 5% – hispanici, și 5% – alții. Informația este disponibilă pentru 141 de cazuri.

 Preferințe sexuale: 95% erau homosexuali, iar heterosexuali – 5%. Informația este disponibilă pentru 116 de cazuri.

 Cetățenie: 83% s-au născut in Statele Unite, iar 17% au obținut cetățenia. Cele mai multe (77%) dintre cetățenii naturalizați care au devenit spioni au fost civili, mai degrabă decât militari. 26% din toți trădătorii civili au fost cetățeni naturalizați, comparativ cu 8% dintre spionii militari. Informația este disponibilă pentru 148 de cazuri.

Educație: 7% nu aveau studii medii, 39% erau absolvenți de liceu, 40% aveau studii superioare, iar 14% au avut cel puțin o lucrare de masterat sau de doctorat. Informația este disponibilă pentru 133 de cazuri.

 Tip de ocupare a forței de muncă atunci când a început trădarea: 49% militari în uniformă, civili în administrația de stat – 18%, 24% făceau parte din entități contractate de guvern, iar 9% alte categorii. Informația este disponibilă pentru 148 de cazuri.

Caracteristicile activități de spionaj :

 Recrutare: 64% dintre trădători și-au oferit voluntar serviciile, 15% au fost recrutați de către un prieten sau membru de familie, în timp ce doar 22% au fost recrutați la inițiativa unui serviciu de informații externe. Aceste procente diferă pentru diferite grupuri. De exemplu, 71% din totalul trădătorilor militari au fost voluntari, față de 57%, pentru civili. Șapte dintre cele 12 femei au fost recrutate de un soț sau iubit. Informația este disponibilă pentru 148 de cazuri.

Motivație: Informațiile privind motivația sunt defalcate pe categorii. O persoană poate avea mai mult de o motivație, astfel încât următoarele procentaje nu se adaugă până la 100%. Bani (fie nevoie sau aviditate) a fost un factor motivant în 69% din cazuri, și a fost aparent motivul unic la 56%. Dorința de răzbunare a fost un motiv în 27%, iar ideologia un motiv în 22%. Ideologia include convingerile și simpatiile rezultă din afinitate culturală (fond comun etnică sau națională). O dorinta de a fi pe placul unui prieten sau membru al familiei a fost un factor motivant în 17% din cazuri. 12% au fost atrași de emotiile sau entuziasmul de a deveni un spion (trădător), în timp ce pentru 4% a existat o nevoie stringentă de a fi recunoscut și de a se simtă important. Doar 5% au fost forțați. Informațiile au fost disponibile în toate cele 150 de cazuri.

Trădări nereușite: 39% nu au avut succes, fiind arestați înainte de a reuși să transmită informațiile clasificate. Din cei 39% dintre cei care au fost prinși înainte de a putea face orice daune, 69% au fost cadre militare, în principal tineri, necăsătoriți, personal cu studii medii.Toți au fost cetățeni americani nativi.

 Durata trădării: Din cei 111 trădători care au reușit transmiterea de informații clasificate, 27% au fost capturați în mai puțin de un an, 44%între 1 și 5 ani, în timp ce 29% au rămas nedescoperiți timp de cinci ani sau mai mult.

 Avizul pentru acces la informații clasificate atunci când a început trădarea: 50% au fost autorizați pentru acces de nivel SSID, 21% pentru ”strict secret”, 3% pentru ”secret”, iar 26% nu aveau astfel de autorizații. Printre cei care nu aveau autorizație au fost incluși și soții Witting, cei care au furnizat informații clasificate obținute în cursul unui loc de muncă anterior, când au avut acces la astfel de date. Informația este disponibilă pentru 141 de cazuri.

Țara beneficiară: în timpul Războiului Rece, cel mai important spionaj a fost realizat de către Uniunea Sovietică și țările asociate comuniste din Europa de Est. Au existat și cazuri în care cetățeni americani au fost arestați pentru trădare în favoarea următoarelor țări: Coreea de Sud, Taiwan, Filipine, Israel, Olanda, Grecia, Arabia Saudită, Egipt, Irak, Iordania, Ghana, Liberia, Africa de Sud, El Salvador și Ecuador. Informații se bazează pe cele 111 de cazuri în care infractorii au reușit transmiterea de informații clasificate.

 Sumele încasate pentru trădare: Deși banii se află în fruntea listei de motivații pentru spionaj, este interesant să vedem cum trădătorii nu au primit plăți semnificative. Cele mai multe servicii de informații străine sunt neîncrezătoare față de voluntari și sunt atente cu banii lor, cu excepția cazurilor cele mai importante. Din cei 64 de trădători care au primit plăți în numerar, 11% au primit mai puțin de 1.000 dolari, 17% au primit între 1.000 și 9.999 dolari, 26% au primit între 10.000 de dolari și 99.999 dolari, 12% au primit între 100.000 de dolari și 999.999 dolari, în timp ce 4% au primit 1 milion dolari sau mai mult.

 Sentințele: 18% mai puțin de 5 ani, 20% – 5 – 9.9 ani, 18% – 10 – 19.9 ani; 10% – 20 – 29.9 ani, 7% – 30 – 39 ani; 2% – 40 de ani, 12% – închisoarea pe viață. Informații privind condamnarea sunt disponibile pentru 127 de cazuri. Douăzeci de cazuri sunt cunoscute că au avut alte rezultate, cum ar f i: dezertarea, sinuciderea, sau schimbul de spioni.

Cazuistică românească

Cazul Ion Mihai Pacepa

Născut în anul 1928 la București Ion Mihai Pacepa și-a făcut studiile la Facultatea de Chimie Industrială, fiind încadrat în Securitate (Direcția a II-a de Contrainformații Economice) cu câteva luni înainte de absolvire. În perioada 1956 – 1960 a fost șef adjunct al Misiunii Române în RFG și șef al rezidenței de spionaj a României, în aprilie 1966 colonelul Pacepa fiind numit în funcția de adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE), deținând această funcție până în aprilie 1972. Este avansat apoi la gradul de general maior (1976).

În perioada 1972 – 1978 Pacepa a fost consilierul lui Nicolae Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică. Aflat cu o misiune în RFG Ioan Mihai Pacepa a solicitat azil politic președintelui SUA Jimmy Carter, iar la 28 iulie 1978 a fost transportat cu un avion militar american la Washington. A fost și continuă să fie cel mai înalt oficial din blocul sovietic ce a cerut azil politic într-o țară NATO, Pacepa fiind la acel moment șef al casei prezidențiale a României.

Imediat după fuga lui Pacepa, Nicolae Ceaușescu a ordonat asasinarea acestuia, însă fiind protejat de autoritățile din SUA și fiindu-i schimbată identitatea, generalul nu a putut fi găsit. În data de 17 august 1978 Tribunalul Suprem l-a condamnat în lipsă pe generalul Pacepa la pedeapsa cu moartea, l-a degradat militar la gradul de soldat și a dispus confiscarea totală a averii sale. Infracțiunile ce au stat la baza condamnării au fost cele prevăzute de art.155, art.157, art.332, al.1, art. 253 alin.1 și 2 din Codul penal. Fuga lui Pacepa a fost urmată de o restructurare din temelii a serviciilor de informații, mulți agenți fiind deconspirați. Acțiunile românului din acea perioadă au fost apreciate de către autoritățile americane, într-o scrisoare publică, drept « o unică și importantă contribuție adusă Statelor Unite».

În anii următori Mihai Pacepa a scris mai multe cărți din care amintim Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief, publicat în Statele Unite în anul 1987, prima carte occidentală ce a descris viața la curtea unui dictator comunist. După două luni de la apariția în limba engleză, la New York, cartea lui Pacepa a fost tradusă și tipărită într- o ediție în limba română, difuzată emigranților români din Occident și introdusă ilegal în România cu sprijinul echipajelor TAROM, a șoferilor de TIR și a turiștilor străini. În 1988 o ediție în limba maghiară a fost publicată ilegal și la Budapesta. După căderea comunismului, Orizonturi Roșii a fost publicată în 27 de țări, a fost obiectul a numeroase recenzii și a consituit subiectul unui film produs de televiziunea maghiară. Reputatul ziar american The Washington Post a recomandat în anul 2010 ca Orizonturi Roșii să fie studiată în școlile din SUA, aceasta devenind astfel o carte de istorie. În prezent Pacepa scrie la diverse ziare și reviste americane, precum The Wall Street Journal, National Review, The Observer și The Washington Times. Alte titluri Moștenirea Kremlinului (București,1993 Editura Venus), Cartea Neagră a Securității (Bucuresti 1999, editura Omega-Ziua), Programat să ucidă: Lee Harvey Oswald, KGB-ul și asasinarea lui Kennedy, Editura Ziua, 2007.

După aproape 21 de ani de la sentința de condamnare la moarte, la intervenția neoficială a autoritatilor americane, fostul Procuror General al României, Mircea Criste, a declarat, în data de 7 mai 1999, recurs în anulare în cazul lui Ion Mihai Pacepa, cerând Curții Supreme de Justiție să desființeze sentința de condamnare la moarte dată de Tribunalul Suprem în anul 1978, fostul procuror motivând cererea sa prin faptul că hotărârea de condamnare reprezintă consecinta unei erori grave de fapt.

Recursul în anulare a fost examinat de Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție, în data de 7 iunie 1999, prin decizia nr. 41 de la aceeași dată a fost admisă cererea și anulată sentința de condamnare la moarte a lui Pacepa, fiind achitat pentru toate infracțiunile, cu înlăturarea, pe cale de consecință a pedepesei complementare a confiscarii totale a averii și a pedepsei complementare a degradării militare.

În Decizia dată de Curtea Supremă de Justiție se arată că: "din examinarea actelor dosarului, se constată că, atat în faza de urmărire penală cât și în aceea de judecată, nu s-au administrat probe din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor pentru care Pacepa Ion Mihai a fost condamnat, iar pentru unele fapte nici nu s-a examinat dacă erau îndeplinite toate cerințele înscrise în Codul penal pentru a fi considerate infracțiuni. "

Lucia Hossu Longin a realizat în anul 2009 un amplu interviu, publicat în cartea sa Față în față cu generalul Ion Mihai Pacepa,în același an. Cunoscuta jurnalistă a scris în cartea sa: "Generalul Pacepa a ridicat cortina ce a acoperit, timp de peste două decenii, nelegiuirile unui regim impus cu tancurile sovietice și ale unei poliții politice aservite total dictatorului."

Deși reabilitat din punct de vedere juridic, Ion Mihai Pacepa continuă și acum să fie un personaj controversat, considerat de mulți un trădător, în timp ce pentru alții este un erou adevărat.

Cazul de trădare a lui Pacepa este unul aparte, întrucât ajuns să devină un simbol al puterii comuniste cu o influență majoră în ierarhia socialistă , acesta alege să treacă în tabăra inamică. Explicația acestei decizii controversate se găsește în 3 variante:

Prima este cea prezentată chiar de transfug: acesta ar fi ales varianta fugii la americani deoarece Nicolae Ceaușescu i-ar fi cerut să organizeze asasinarea lui Noel Bernard, directorul secției române a postului de radio Europa Liberă. Tot Liviu Țăranu constată că această variantă nu este susținută de nici o altă sursă aflată la dispoziția istoricilor. Eu aș mai adăuga faptul că memoria lui Ion Mihai Pacepa este fluctuantă: în prima ediție a cărții Orizonturi roșii spune că Nicolae Ceaușescu îi cerea să folosească un dispozitiv pentru iradierea indezirabililor; într-o ediție mai recentă a aceleiași cărți a lui Pacepa, Ceaușescu îi solicita să folosească otrăvirea cu taliu radioactive.

2. Al doilea posibil motiv al fugii lui Pacepa (și cel mai probabil și bine documentat) ar fi o combinație de factori care i-ar fi indicat acestuia că urma să cadă în dizgrația lui Ceaușescu și chiar să fie judecat și condamnat pentru fapte de corupție. Când șeful spionajului românesc Nicolae Doicaru a căzut în sus pe scări și a fost numit ministru al Turismului în martie 1978, adjunctul lui, Ion Mihai Pacepa se aștepta să preia el conducerea Direcției de Informații Externe din cadrul Securității. Avea să fie dezamăgit: șeful spionilor a fost numit generalul Alexandru Dănescu. La asta s-a adăugat și declanșarea unei anchete de partid asupra corupției practicate de ofițerii de Securitate care se ocupau cu spionajul extern, anchetă în care Pacepa figura la loc de frunte, printre șpăgarii cei mai mari. În plus, Pacepa a ratat și „afacerea Fokker”, nu a reușit să-i convingă pe vest-germani să vândă României drepturile pentru fabricarea unui avion civil. Trecut cu vederea la promovare, amenințat de o anchetă a procurorilor și cu ratarea afacerii Fokker, Pacepa avea foarte puține motive să se întoarcă în România, unde cu siguranță îl așteptau interogatorii prelungite și o posibilă condamnare.

3. A treia variantă ar fi că Ion Mihai Pacepa se află de multă vreme în legătură cu CIA ca agent dublu și în vara anului 1978 ar fi „mirosit” că ar putea fi descoperit și de aceea a trecut la americani. Istoricul Liviu Țăranu nu este convins de această variantă, deși foarte mulți generali de Securitate au luat în brațe această variantă. Mai degrabă totuși pare probabilă varianta în care Pacepa s-a speriat de ancheta declanșată de introducerea fără vamă în România a unui camion plin cu televizoare și frigidere occidentale destinate mahărilor din Partid.

Moral trădarea se judecă prin prisma relației antagonice dintre “bine” șiu “rău”, precumpănind cauzele care determină trădarea. Cauzele pentru Pacepa și-a părăsit intempestiv patria, pentru a se preda unei puteri străine, dintr-o alianță politico-militară declarată inamica României și împotriva căreia a luptat cu convingere –dovada fiind gradele militare, funcțiile și onorurile înalte pe care le-a dobândit ca adjunct al șefului spionajului, cu rang de secretar de stat în Ministerul de Interne. Generalul Pacepa nu au avut nimic în comun cu vreo atitudine antisistem sau vreo disidență față de partidul communist, ori cu privire la ordinele conducătorului acestuia. Dimpotrivă, Pacepa a fost un important stâlp al cultului personalității lui Nicolae si Elena Ceaușescu, a căror operă politică și științifică a răspândit-o cu ardoare în întraga lume, colecționându-le, ca pentru sine, înalte tiltluri și onoruri academice.

O posibilă explicație și interpretare a motivării lui Pacepa :

Dosarul de verificare a lui Pacepa pentru încadrarea în securitate nu a corespuns criteriilor politice și contrainformative

Inginerul chimist Ion Mihai Pacepa a fost recrutat in Securitatea Statului in pofida unui dosar ce contravenea criteriilor politice. Vulnerabilitățile politice ale dosarului său erau: originea socială, educația intelectuală, simpatiile liberale, frecventarea Biliotecii Americane, legăturile cu “Amicii S.U.A.”și cu Y.M.C.A.- Young Men’s Christian Association.

Tatăl sau fusese un exponent al unei clase muncitoare aparte, în calitatea de angajat al Atelierelor Ford, deschise în 1936 în cartierul Floreasca din București. Din această cauză, în ancheta efectuată după trădare, mai mult pentru a se găsi o explicație, s-a sugerat o legătură cu acest fapt și actul său.

Tânărul Mihai Pacepa studiase pianul și vioara și a urmat cursurile Facultății de Chimie, în ideea tatălui de deveni reprezentantul unui mare concern al industriei medicamentelor. Deci, Pacepa nu era un tânăr cu trecut revoluționar și educație muncitorească. Pentru el familia viza un viitor de “mic burghez”.

Surmontarea unor asemenea dificultăți de dosar nu ar fi fost posibilă fără recomandari solide, iar acestea nu au lipsit. Ele au venit din partea unor prieteni ai tatălului sau, activiști veterani ai Cominternului, aflați in legatură operativă a șefului consilierilor sovietici din Ministerul de Interne.

Circumstanțele deciziei lui Pacepa de a mai trăda încă odată România

Dacă la începutul anilor `50, când Pacepa a fost încadrat în Securitatea Statului Român , din înalt “ucaz”, România s-a aflat sub “cisma sovietică” și altfel nu se putea, ulterior, cand a început desovietivizarea, Pacepa, ca și șeful său Nicolae Doicaru, reprezentau “imporțanti factori de risc pentru securitatea statului roman”.

De altfel, acesta a fost motivul real pentru care, în martie 1978, Ceaușescu l-a numit pe Doicaru ministru al turismului.

Să ne reamintim că în același an a fost eliberat din funcția de Comandant al Armatei I a Sud, și trecut în rezervă, pentru numirea ca adjunct al ministrului construcțiilor industriale, generalul Nicolae Militaru, iar un alt general Vasile Ionel a fost scos din structurile operative ale Armatei și numit la conducerea Centralei Canalului Dunăre-Marea Neagra.

Generalul-colonel (trei stele) Nicolae Doicaru, pentru a i se aduce la cunoștință numirea în noua sa funcție, care era o serioasă retrogradare față de poziția de șef al spionajului, a fost chemat de Ceaușescu, care a deschis discuția prin a-i scoate în evidență meritele,” în îndeplinirea importantelor sale însărcinări de partid și de stat”. Doicaru se luminase la față, crezănd ca i se împlinește visul: numirea ca ministru de interne. “Dar- a continuat Ceaușescu rar și cu tonul grav- dacă partidul ți-a iertat greșelile din tinerețe (n.n. apartenența la organizația de tineret legionară, abuzurile grave în funcția de șef al Regiunii de Securitate Dobrogea), colaborarea pe care ai stabilit-o cu sovieticii și ce sconteaza ei din aceasta, mă determină sa te trimit într-o alta muncă, unde să-ți dovedești, în continuare, încrederea acordată. Am hotărât să te numim ministrul turismului”.

Faptul de a nu fi numit în locul șefului său, pentru care Pacepa credea că nu are contracandidat, a fost perceput de acesta ca un semn rău prevestitor. Șef al spionajului a fost numit, generalul-locotenent (doua stele) Alexandru Dănescu, la acel moment adjunct al ministrului de interne pentru pompieri, penitenciare, servicii și înzestrare.

Dedicat preocupărilor sale anterioare, generalul Alexandru Dănescu și-a început activitatea la conducerea spionajului prin a verifica situațiile financiare, legalitatea deconturilor în valută, care anterior chiar daca le intuise vulnerabile, nu a avut la îndemâna și toate elementele de control.

Nu a fost nevoie decât de începerea verificărilor, fiindcă imediat adevărul a fost scos la iveală : un mecanism rapace al corupției, patronat de Pacepa , înainte și de Doicaru, funcționa sub acoperirea afacerilor de spionaj, cu precădere în zona Levantului, cu complicități arabe, israeliene și ramificațiile lor în alte zone geografice, cum ar fi continentele australe, dar și Europa . Doicaru și Pacepa au adus prejudicii Romaniei prin proasta fundamentare cu informații a unor mari proiecte de cooperare economică internațională, în care partenerii au fost lipsiți de orice intenție de seriozitate, fără bonitate, sau erau integrați unor rețele criminale specializate în escrocherii internaționale.

În mai puțin de trei luni de la preluarea conducerii Direcției Generale de Informații Externe, generalul Alexandru Dănescu apucase zdravăn de odgoanele din plasa corupției, iar Pacepa urma să facă obiectul unei anchete prin deferirea sa justiției militare.

În momentul în care a aflat concluziile și propunerile de finalizare a cercetării, Pacepa și-a aranjat, cu sprijinul unui prim viceprim ministru al guvernului, care îi era îndatorat, o chemare de urgență în R.F. Germania din partea Concernului Fokker, ca persoană agreată pentru tratativele în vederea achiziționării motoarelor cu care se intenționa echiparea unor avioane ce urmau a fi produse în România.

Din R.F. Germania, dar și din Viena, Pacepa a dat mai multe telefoane pentru a se interesa dacă raportul generalului Dănescu către Ceaușescu a fost trimis și cu ce rezoluție s-a întors. La ultimul apel, a primit vestea proastă: “A venit aprobat”. A închis telefonul fără să mai spună ceva. Telefonase din Viena, unde se afla la jumatatea drumului de întoarcere în țară. În acel timp, ofițerii D.G.I.E. din R.F.Germania erau alertați că nu-l mai găseau și nu știau ce și cum să raporteze Centralei de la București. Pacepa reintra pe teritoriul vest-german, unde apelează la prietenul și “agentul“ său Rolf Spitra, de la Concernul Fokker, pe care îl știa că este agentul Serviciului de Informații al Comandamentului Trupelor Americane staționate în R.F.Germania, cu solicitarea de a fi condus la baza unde se afla acest comandament.

Ajuns în baza americană, unde nimeni nu-l cunoștea și nici chiar cuvântul lui Spitra, care l-a introdus în bază, nu a contat, Pacepa a spus că este cunoscut de către atașatul militar al Ambasadei S.U.A. la București. Acesta a fost chemat să-l identifice, apoi l-a însoțit în avionul care l-a transportat la Aeroportul Bazei Militare Andrews din proximitatea Washingtonului.

K.G.B-ul al carui om Pacepa era, posibil și înainte de a fi recrutat în Securitate, nu l-a “extras” în U.R.S.S. din doua motive: avea nevoie de el în Vest, iar la Moscova nu numai ca nu le era util, dar ar fi însemnat să se riște complicații în relațiile bilaterale pe care Brejnev nu și le-ar fi putut permite. În același timp, rușii au tras un maxim profit din lovitura primită de Ceaușescu ca urmare a trădării lui Pacepa, cunoscător a multora dintre vulnerabilitățile și predispozițiile înaltei nomenclaturi de la București.

Faptul de a nu fi primit cetățenia americană decât după zece ani, arată că “defectorul” Pacepa a fost tratat cu precauția necesară ținerii cât mai departe a calului troian.

Din momentul preluării primului său post în Direcția de Contrasabotaj, Pacepa a intrat în atenția și grija sefului grupului consilierilor sovietici, pe a cărui filieră veniseră și recomandările sau ordinul de încadrare.

După cum avea să ne relateze generalul Aron Bordea, care la începutul anilor `50 era șeful Securității Raionului Titu, locotententul major Pacepa era atașat cauzei Uniunii Sovietice, considerând drept o trădare a acesteia faptul că Gheorghe Gheorghiu Dej dăduse ordin să se ascundă de ruși existența unor zăcăminte de petrol în Câmpia Munteniei, punând să se sădeasca lăstari de salcâmi care să acopere marcajele locurilor unde se efecuaseră prospecțiunile, iar hărțile și documentațiile geologice să fie păstrate la Ministerul de Interne, de către Securitate. Cum Pacepa primise în răspundere tocmai contrasabotajul în sectoarele de extracție și petrochimie, a ajuns în posesia secretului și a dovezilor că “tovarășii sovietici sunt mințiți, înșelați prin ascunderea zăcămintelor“ respective, așa că a procedat potrivit propriei conștiințe. Urmarea a fost aceea că șeful consilierilor sovietici a dat buzna în cabinetului ministrului de interne, Alexandru Draghici, amenintându-l cu împușcarea, dacă nu pune la dispoziție informațiile privind amplasamentele zăcămintelor, pentru ca Sovrompetrolul să treacă la exploatarea lor. Ministrul Draghici l-a chemat la ordin pe șeful Raionului de securitate Titu, cerându-i să afle trădătorul. A primit răspunsul în aceiași zi: locotenentul major Pacepa era unicul păstrător al documentației. Ministrul a luat act și a cerut tăcere, deoarece nu se putea împotrivi generalului rus. Dar Pacepa a fost promovat la serviciile externe ale securității, unde iși va desăvârși ascensiunea, în pofida unor evenimente profesionale negative în care rolurile sale au ramas până astăzi în “noaptea și negurile” spionajului

BIBLIOGRAFIE

Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roșii: crimele, corupția și moștenirea Ceaușeștilor, București, Ed. Humanitas, 2010.

 Lucia Hossu Longin, Față în față cu generalul Ion Mihai Pacepa, Ed Humanitas, București.

Surse externe:

 http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5163670-top-10-tradari-din-istoria-romaniei.

 http://www.mapn.ro

 http://portal.just.ro,

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mihai_Pacepa.

 http://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-celebre.

 http://www.ne-cenzurat.ro.

 www.dm.usda.gov,www.intelligencesearch.com,en.eikipedia.org,camyyssa.xhost.ro.

 www.dhra.mil.

Fig. 1 http://www.ziare.com/media/presa/ion-mihai-pacepa-fotografii-actuale-publicate-de-american-spectator