Profilul Psihologic al Diferitelor Profesii
Introducere
Dintre toate tipurile de activități, munca ocupă locul cel mai important în viața omului.
Munca e o manifestare conștientă de adaptare la mediu, desfășurată de organismul uman prin care se urmărește realizarea unor valori materiale sau spirituale. Munca profesională are două aspecte: una biologică, legată de organismul și funcțiile sale, și alta socială, determinată de relațiile de producție.
În componenta biologică sunt cuprinse toate reacțiile, structurile organice, care, în succesiunea cronologica și în proporții diferite pentru fiecare formă de muncă, înlocuiesc activitățile segmentelor corpului, n vederea obținerii unor rezultate bine definite: produsul muncii.
Componenta socială implică elemente complexe dintre care cea mai importantă e profesiunea. Munca profesională e o manifestare a adaptării la mediul social
Procesele psihice, fie ele simple sau complexe, au o finalitate foarte bine conturată, în cadrul existenței concrete a omului. Acestea, fiind selective și procesând stimuli cu valoare adaptivă, omul poate gândi, percepe, înțelege mai bine ralitatea înconjurătoare, poate rezolva probleme cu care se confruntă, își poate satisface trebuințele și necesitățile.
În cea mai largă accepțiune a sa, conceptul de personalitate denumește ființa umană considerată în existența sa socială și înzestrarea ei culturală. Totodată și un sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie fundamental în condițiile existenței și activității din primele etape ale dezvoltării individuale în societate.
Formarea personalității începe cu prima zi de viață, continuă pe tot parcursul educației realizate în școală și în afara ei, în copilărie și adolescență, dar nu se oprește odată cu începerea activității profesionale.
Alegerea profesiei și adaptarea la cerințele ei presupun continuarea unei direcții de dezvoltare a personalității care să permită dezvoltarea priceperilor și a aptitudinilor, exprimarea unor valori și atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, în ultimă instanță, o rezultantă a interacțiunii dintre structura de personalitate și mediul ocupațional.
Personalitatea și identitatea de sine a adultului sunt strâns legate de principala sa activitate – munca. Devenirea personalității, ca proces continuu, depinde. de o serie de factori, care ar putea fi grupați în trei categorii:
ciclurile de viață;
alegerile pe care le facem mai mult sau mai puțin întâmplător ;
automodelarea.
Aceste alegeri, printre care și cea a profesiei, exercită o influență modelatoare:
un post înalt solicitant sub aspect intelectual își pune amprenta nu numai asupra dezvoltării aptitudinilor și capacităților, ci și asupra intereselor, motivației, nivelului de aspirație, manifestărilor Eului (imagine de sine, respect de sine);
muncă monotonă și subsolicitantă poate deveni calea unei adevărate alienări de sine.
În viața cotidiană este larg răspândită sintagma "deformație profesională", care are semnificația de efect modelator al muncii asupra personalității, fie în sens pozitiv, de îmbogățire și dezvoltare a personalității, fie negativ, de îngustare a preocupărilor prin specializare excesivă, de evoluție spre "omul unidimensional".
Individul se poate identifica cu profesia practicată, lăsându-se complet "aculturalizat profesional" de mediul și cultura muncii, sau, dimpotrivă, poate dezvolta o duplicitate structurală". El își va dezvolta un Eu profesional exterior și oarecum separat de Eul său intim, pentru a se apăra de presiunile unui mediu cu imperative excesive și rigide. Eul intim rămâne astfel o "redută interioară" în fața acestor presiuni, cu rolul de a contrabalansa artificialitatea Eului profesional.
Performanța în muncă depinde atât de variabilele interne ale persoanei (vârstă, sex, aptitudini, interese și motivații, sistem de valori, trăsături de personalitate, experiență), cât și de variabile externe, de natură fizică – ambientală (spațiu de lucru, echipamente, metode de lucru) și organizațional – socială (caracterul și politica organizației, ambianța socială).
PARTEA TEORETICA
CAPITOLUL 1
Profesie și activitatea profesională
Muncă, ocupație, profesie
Munca este cea mai importantă formă de activitate umană, de muncă fiind legate mecanismele care au generat dezvoltarea societății omenești ducând omul din starea primitivă
în stadiile avansate ale societății contemporane.
Ca activitate umană munca sintetizează în ea manifestările omului ca structură bio – psiho- socială în care sunt implicate toate componentele psihismului uman, deci ansamblul fenomenelor, proceselor, mecanismelor, stărilor și trăirilor psihice.
1.1.1. Delimitări conceptuale
Munca e o manifestare conștientă de adaptare la mediu, desfășurată de organismul uman prin care se urmărește realizarea unor valori materiale sau spirituale. (Omer, I., 2003)
Munca are două aspecte:
biologică, legată de organismul și funcțiile sale;
socială, determinată de relațiile de producție.
În componenta biologică sunt cuprinse toate reacțiile, structurile organice, care, în succesiunea cronologică și în proporții diferite pentru fiecare formă de muncă, înlocuiesc activitățile segmentelor corpului, în vederea obținerii unor rezultate bine definite: produsul muncii.
Componenta socială implică elemente complexe dintre care cea mai importantă e profesiunea.
Munca profesională e o manifestare a adaptării la mediul social. Procesele psihice, fie ele simple sau complexe, au o finalitate foarte bine conturată, în cadrul existenței concrete a omului. Acestea, fiind selective și procesând stimuli cuvaloare adaptivă, omul poate gândi, percepe, înțelege mai bine ralitatea înconjurătoare, poate rezolva probleme cu care se confruntă, își poate satisface trebuințele și necesitățile.Cu alte cuvinte, omul e o ființă activă, care organizează, inițiază, se implică depune efort și se autorealizează.
Pentru finalizarea acestor demersuri, omul se folosește de o categorie de instrumente psihice, care sunt cuprinse în conceptul de activitate. Noțiunea de activitate are două accepțiuni:
una foarte largă, în cadrul căreia activitatea este un raport, relație între organism și mediu, în care au loc un consum energetic cu o finalitate adaptativă;
cea de-a doua accepțiune, ne prezintă activitatea ca totalitatea manifestărilor de conduită exterioară sau mintală, care duc la rezultate adaptative.(Golu, M., 2002)
Unele forme ale activității psihice implică efectuarea concretă, în timp ce alte forme au componentele motrice inhibate, ultima lor verigă aflându-se la nivel mintal. Astfel, datorită prezenței acestor acțiuni psihice interiorizate, omul poate depăși simpla reproducere a realității, transformând-o pe plan mintal.
Ocupația „este o activitate profesională sau extraprofesională caracterizată prin modalități acționale bine definite. Poate avea un caracter tranzitoriu sau permanent și nu presupune o calificare profesională putând fi însușită prin experiență. Este proprie persoanei active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine și semenii săi”.Omer, I., 2003, pg. 10)
Profesiunea este o activitate profesională cu caracter permanent, exercitată în baza unei calificări corespunzătoare. Este un complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea unei persoane, practicarea ei pe întreg parcursul vieții active implicând muncă intenționată și organizată. Practicarea unei profesii, constituie principala sursă de venit și oferă posibilitatea realizării persoanei pe plan profesional și social.(Tabachiu,1997)
1.1.2. Funcțiile și clasificarea profesiunilor
Funcțiile profesiunilor
Profesiunile îndeplinesc mai multe funcții (Hoffman, 1996):
Funcții generale :
satisfacerea necesităților umane;
realizarea solidarității umane;
instrument de realizare a diviziunii muncii.
Funcții în raport cu individul:
sursă de venit ;
mijloc de realizare și satisfacție umană;
mijloc de valorificare a pregătirii;
sursă de prestigiu social;
cadru de socializare prin muncă;
cadru de generare a unor modele de viață.
Clasificarea profesiunilor
D Dragomirescu și O. Hoffman (1990, 1996 ) propun urmatoarea clasificare:
profesiile de străpungere care inițiază direcțiile principale ale dezvoltării;
profesiile de promovare care generează ântreaga societate, inovațiile create de primul grup;
profesiile de susținere conturează întreaga gamă a celor care preiau, în calitate de beneficiari producători, inovația și asigură folosirea nemijlocită a acesteia;
profesiile depășite sunt acele zone ale structurii socioprofesionale rămase ân umbră sub aspectul corespondenței lor ân raport cu nuvelul de modernitate al muncii.
1.2. Personalitate și profesie
În cea mai largă accepțiune a sa, conceptul de personalitate denumește ființa umană considerată în existența sa socială și înzestrarea ei culturală. Totodată și un sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie fundamental în condițiile existenței și activității din primele etape ale dezvoltării individuale în societate
„Prin personalitate se înțelege modul specific de organizare a trăsăturilor și însușirilor psihofizice și psihosociale ale persoanei. Personalitatea sete o structură dinamică de natură psihosocială care la un anumit individ asigură adaptarea la mediul natural și social. Personalitatea are caracterul unei structuri vectorizată axiologic și ideologic, trinomul valori – atitudini – idealuri fiind principalul nucleu funcțional care mediază elaborarea conduitelor sociale .” (Cristea, D.,1999 p. 103).
Unii psihologi consideră că personalitatea noastră este exclusiv socială. Alături de termenul de personalitate, apare unul de personaj. Este cert că, conștiința de sine nu a putut apare decât în societate, decât ca un corelat al conștiinței de altul. Ceea ce credem despre noi se formează în contact cu ceea ce cred alții despre noi. Suntem puși în fața a trei ipostaze, a trei imagini: imaginea noastră despre noi, imaginea altora despre persoana noastră, și o realitate “autentică” care nu este identică cu primele două și despre care un romancier spune că” nimeni nu știe cum arată decât poate numai Dumnezeu”. Trebuie reținută ideea că „eul social”, conștiința de sine, reprezintă un mod particular de adaptare și integrare a individului la grupul social din care face parte. (Pavelcu, V.,1982)
Principalul element constitutiv al oricărei structuri sociale îl reprezintă persoana, înțeleasă ca subsistem relațional bazal, având o anumită identitate și poziție socială, cu drepturi, obligații și funcții specifice în cadrul sistemului social real. La nivelul persoanei ca entitate psihosocială se realizează interacțiune dinamică între individual și social, între procesele și fenomenele psihice care stau la baza elaborării conduitelor și proceselor psihosociale care condiționează forma și conținutul acestora. (Cristea, D.,1999).
Prin procese psiho-sociale se înțelege ansamblul transformărilor, schimbărilor, evoluțiilor care au loc la intersecția dintre psihismul individual și social, rezultând o restructurare cantitativă și calitativă atât a psihologicului cât și a socialului. (Cristea, D.,1999)
Organizarea personalității presupune paralel cu circumscrierea eului, realizarea unei distincții clare între eu – celălalt și eu – lume. Această tendință spre diferențiere începe din primii ani de viață, menținându-se de-a lungul întregii vieți ca un factor motivațional dintre cei mai importanală cu caracter permanent, exercitată în baza unei calificări corespunzătoare. Este un complex de cunoștințe teoretice și de deprinderi practice care definesc pregătirea unei persoane, practicarea ei pe întreg parcursul vieții active implicând muncă intenționată și organizată. Practicarea unei profesii, constituie principala sursă de venit și oferă posibilitatea realizării persoanei pe plan profesional și social.(Tabachiu,1997)
1.1.2. Funcțiile și clasificarea profesiunilor
Funcțiile profesiunilor
Profesiunile îndeplinesc mai multe funcții (Hoffman, 1996):
Funcții generale :
satisfacerea necesităților umane;
realizarea solidarității umane;
instrument de realizare a diviziunii muncii.
Funcții în raport cu individul:
sursă de venit ;
mijloc de realizare și satisfacție umană;
mijloc de valorificare a pregătirii;
sursă de prestigiu social;
cadru de socializare prin muncă;
cadru de generare a unor modele de viață.
Clasificarea profesiunilor
D Dragomirescu și O. Hoffman (1990, 1996 ) propun urmatoarea clasificare:
profesiile de străpungere care inițiază direcțiile principale ale dezvoltării;
profesiile de promovare care generează ântreaga societate, inovațiile create de primul grup;
profesiile de susținere conturează întreaga gamă a celor care preiau, în calitate de beneficiari producători, inovația și asigură folosirea nemijlocită a acesteia;
profesiile depășite sunt acele zone ale structurii socioprofesionale rămase ân umbră sub aspectul corespondenței lor ân raport cu nuvelul de modernitate al muncii.
1.2. Personalitate și profesie
În cea mai largă accepțiune a sa, conceptul de personalitate denumește ființa umană considerată în existența sa socială și înzestrarea ei culturală. Totodată și un sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie fundamental în condițiile existenței și activității din primele etape ale dezvoltării individuale în societate
„Prin personalitate se înțelege modul specific de organizare a trăsăturilor și însușirilor psihofizice și psihosociale ale persoanei. Personalitatea sete o structură dinamică de natură psihosocială care la un anumit individ asigură adaptarea la mediul natural și social. Personalitatea are caracterul unei structuri vectorizată axiologic și ideologic, trinomul valori – atitudini – idealuri fiind principalul nucleu funcțional care mediază elaborarea conduitelor sociale .” (Cristea, D.,1999 p. 103).
Unii psihologi consideră că personalitatea noastră este exclusiv socială. Alături de termenul de personalitate, apare unul de personaj. Este cert că, conștiința de sine nu a putut apare decât în societate, decât ca un corelat al conștiinței de altul. Ceea ce credem despre noi se formează în contact cu ceea ce cred alții despre noi. Suntem puși în fața a trei ipostaze, a trei imagini: imaginea noastră despre noi, imaginea altora despre persoana noastră, și o realitate “autentică” care nu este identică cu primele două și despre care un romancier spune că” nimeni nu știe cum arată decât poate numai Dumnezeu”. Trebuie reținută ideea că „eul social”, conștiința de sine, reprezintă un mod particular de adaptare și integrare a individului la grupul social din care face parte. (Pavelcu, V.,1982)
Principalul element constitutiv al oricărei structuri sociale îl reprezintă persoana, înțeleasă ca subsistem relațional bazal, având o anumită identitate și poziție socială, cu drepturi, obligații și funcții specifice în cadrul sistemului social real. La nivelul persoanei ca entitate psihosocială se realizează interacțiune dinamică între individual și social, între procesele și fenomenele psihice care stau la baza elaborării conduitelor și proceselor psihosociale care condiționează forma și conținutul acestora. (Cristea, D.,1999).
Prin procese psiho-sociale se înțelege ansamblul transformărilor, schimbărilor, evoluțiilor care au loc la intersecția dintre psihismul individual și social, rezultând o restructurare cantitativă și calitativă atât a psihologicului cât și a socialului. (Cristea, D.,1999)
Organizarea personalității presupune paralel cu circumscrierea eului, realizarea unei distincții clare între eu – celălalt și eu – lume. Această tendință spre diferențiere începe din primii ani de viață, menținându-se de-a lungul întregii vieți ca un factor motivațional dintre cei mai importanți. Fiecare simte nevoia de a fi unic și diferențiat de ceilalți, ca propria sa individualitate să fie bine definită și distinctă. Chiar dacă normele și modelele sociale sunt cele care creează o personalitate de bază, diferențierea socială este procesul prin care omul se descoperă pe sine.
Una dintre cele mai importante preocupări ale psihologiei personalității o constituie descifrarea genezei, structurii și rolului eului, înțeles ca pivot central al activității psihoindividuale și al proceselor de relaționare psihosocială a persoanei cu sine însuși, cu ceilalți și cu lumea. În esența sa eul este un proces psihosocial, constituindu-se și manifestându-se în zona de interferență dintre individual și social, unde intervine ca principal mediator în relația dintre persoană și mediul său sociocultural. (Zlate, M, 1999)
Eul este acea parte centrală de care suntem imediat conștienți, constituită dintr-un set de structuri cognitive care organizează funcțiile psihice ale persoanei, generând continuu consistență, pe fondul existenței conștiinței de sine și de lume. Într-un sens mai exact, eul reprezintă structura centrală a personalității – și implicit a persoanei – care asigură integrarea dinamică și continuă a informațiilor despre sine și despre lume, generând astfel sentimentul identității, continuității și unității propriei existențe.
Eul trebuie înțeles ca schemă cognitivă prin intermediul căreia se procesează informațiile despre sine, despre ceilalți și despre lume, printr-o raportare continuă la concepția despre sine. Structura eului se remarcă prin stabilitate, coerență și un nivel înalt de organizare, fără ca aceasta să excludă o anumită dinamică, legată atât de procesul formării și evoluției sale în ontogeneză, cât și fluctuațiile conjuncturale manifestate în grade variabile de priză la realitate și la sine. Principalele forme subiective de manifestare ale eului sunt imaginea de sine și conștiința de sine, între care există o relație dialectică de condiționare și implicare reciprocă (Cristea, D.,1999).
În cadrul acestei problematici, psihologia cognitivă pleacă de la premisa că ființa umană construiește activ o imagine a lumii esențială pentru evoluția sa în mediu. Omul construiește astfel și o imagine activă despre sine ca element esențial al lumii. Conceptul de sine este văzut ca un sistem de cunoștințe despre propriul eu, folosite pentru a cunoaște și pentru a interpreta stimulii relevanți pentru individ. Structura eului sau ierarhia structurilor de cunoștințe despre om și în mod particular despre sine, funcționează ca o parte a sistemului de tratament al informației. Ea se activează în situații ce presupun informații despre și pentru persoană. Din cauza activării repetate, ea devine foarte activată și subtilă.
În dezvoltarea sa, eul se construiește succesiv, parcurgând trei etape: etapa eului corporal, etapa eului social și în final etapa eului spiritual. Eul este rodul tuturor experiențelor acumulate de subiect în activitate și în corelare față de ceilalți iar apartenența la grup, familie, clasă, profesiune constituie o latura a identității subiectului. (Zlate, M, 1999)
Cu alte cuvinte, se poate spune despre personalitate ca exprimă o organizare dinamică aspectelor cognitive, afective, connative (ale activității), fiziologice și morfologice ale individului. Această organizare dinamică a tuturor trăsăturilor psihofiziologice se manifestă prin conduita omului în societate, personalitatea formându-se numai în cadrul societății.
1.2.1. Influențe ale trăsăturilor de personalitate asupra activității
Aptitudinile Oamenii se deosebesc între ei după capacitățile, posibilitățile lor de acțiune. Aceleași activități practice, intelectuale, artistice sunt executate de diverși indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficiență mai mare sau mai mică, uneori foarte redusă. Aptitudinile constituie latura instrumentală și executivă a personalității. Ele s-ar putea defini ca subsisteme sau sisteme operaționale, superior dezvoltate, care mijlocesc performanțe supramedii în activitatea depusă. Ceea ce interesează e posibilitatea de a prevedea reușita profesională. O aptitudine izolată nu poate asigura succesul într-o activitate profesională, pentru ca îndeplinirea oricărei activități profesionale necesită conlucrarea unui grup de aptitudini. Aptitudinea profesională e complexă și nu poate fi determinată de un singur factor. Fiecare din însușirile necesare luate separat, reprezintă o aptitudine simplă, iar întregul grup de aptitudini simple de care e nevoie într-o activitate, formează o aptitudine complexă. E adevarat că aptitudinile se bazează pe anumite premise, predispoziții ereditare, dar acestea se formează și dezvoltă în cursul activității, în funcție de mediu și educație.(Roșca, Al., Zorgo, B., 1972)
În afară de aptitudini, îndeplinirea cu succes a unei activități e condiționată de cunoștințe și deprinderi, interese și atitudini. Cunoștințele și deprinderile în lipsa aptitudinilor, asigură îndeplinirea activităților profesionale numai la un nivel mediu. Dacă, pe lângă cunoștințe și deprinderi, mai există și aptitudini, atunci se obțin rezultate superioare în activitatea respectivă.
Reușita profesională reprezintă o structură complexă în care, în afară de aptitudini, se includ interesele și motivația. În anumite situații, aptitudinile ce sunt deficitare, pot fi compensate prin dezvoltarea într-un grad mai mare a altor însușiri sau printr-o înclinație puternică pentru activitatea respectivă. Înclinația deosebită, statornică pentru o activitate asociată unei foarte bune dezvoltări ale aptitudinilor se transformă în vocație. O formă superioară de manifestare a aptitudinilor complexe e talentul. Iar forma cea mai înalta de dezvoltare a aptitudinilor, care se manifestă într-o activitate creatoare de însemnatate istorică pentru viața societății, o constituie geniul.
Aptitudinile de care depinde succesul într-un mare numar de activități, se numesc aptitudini generale, iar aptitudinile speciale sunt cele cerute de domenii specifice de activitate. Roșca, Al., Zorgo, B., 1972)
Caracterul Trăsăturile caracteriale exprimă motivele și scopurile acțiunilor omului (tendințe, trebuințe, motivații) precum și ce reprezintă omul ca ființă socială, care e orientarea sa față de muncă, societate și față de sine însuși (complexul său aptitudinal). (Șerbănescu, 1986)
În sens larg, caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularități psihoindividuale, ce apar ca trăsături ale unui portret psihic global. Dar, dintr-o perspectivă mai restrânsă, caracterul reunește însușiri sau particularități privind relațiile pe care le cultivă subiectul cu lumea și valorile după care se conduce.
În cadrul sistemului de personalitate, caracterul reprezintă latura relațional valorică, fiind un ansamblu de atitudini-valori. Cu alte cuvinte, caracterul e o formațiune superioară la structurarea căreia contribuie trebuințele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspirațiile și idealul. (Șerbănescu, 1986)
Motivele acțiunilor umane se clasifică în trei categorii care sunt bine delimitate între ele:
motivele biologice (legate de organism, conservarea și dezvoltarea sa),
motivele psihologice (în stransă legatură cu viața psihică)
motivele sociale.
Motivele psihologice, înnăscute, sunt instinctele. Eul și societatea exercită asupra instinctelor o acțiune de disciplinare, admițând manifestarea unora din pornirile legate de diferitele instincte și stăvilind manifestarea altora. Actul de corectare e un act de voință, fiind rezultatul unui efort mai mult sau mai puțin îndelungat. Trăsăturile de caracter care rezultă în urma acestui efort îndelungat de voință sunt: perseverența, conservarea, hotărârea, curajul, spiritul de inițiativă, disciplină și independența în acțiune. Dezvoltarea acestor trăsături are drept consecință formarea unui caracter puternic, capabil să învingă orice greutăți și să lupte pentru atingerea unor scopuri înalte. În industria modernă, simțul de responsabilitate este unul din factorii principali care asigură eficacitatea muncii. Astfel, supravegherea tablourilor de comandă necesită, în primul rând, o bună dezvoltare a trăsăturilor de caracter, dintre care cea mai importantă e simțul de responsabilitate. Atitudinile sunt trăsături de caracter care derivă din orientarea individului.
Trăsăturile de caracter ce exprimă atitudinea individului față de societate, față de oamenii din jur sunt: dragostea de patrie, respectul și grija față de proprietatea individuala și cea obștească. Atitudinile legate de orientarea față de sine însuși sunt: trebuințele, convingerile și interesele. (Șerbănescu, 1986)
Motivația poate un fi un factor care contribuie la succesul profesional. Dintre factorii motivaționali în muncă menționăm: salariul, condițiile de muncă, facilitățile, climatul psiho-social, cadrul organizatoric, etc.
Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a personalității. Hipocrate definește 4 tipuri de temperamente:
Colericul este energic, neliniștit, impetuos, uneori impulsiv și își risipește energia. El este inegal în manifestări. Stările afective se succed cu rapiditate. Are tendința de dominare în grup și se dăruiește cu pasiune unei idei sau cauze.
Sangvinicul este vioi, vesel, optimist și se adaptează cu ușurință la orice situații. Fire activă, schimbă activitățile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trăirile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale și instabile. Trece cu ușurință peste eșecuri sau decepții sentimentale și stabilește ușor contacte cu alte persoane.
Flegmaticul este liniștit, calm, imperturbabil, cugetat în tot ceea ce face, pare a dispune de o răbdare fără margini. Are o putere de muncă deosebită și este foarte tenace, meticulos în tot ceea ce face. Fire închisă, puțin comunicativă, preferă activiățile individuale.
Melancolicul este puțin rezistent la eforturi îndelungate. Puțin comunicativ, închis în sine, melancolicul are dificultăți de adaptare socială. Debitul verbal este scăzut, gesticulația redusă. (Omer, I., 2003)
1.2.2. Tipul de personalitate și comportament profesional
C. G. Jung a constat, că în afara unor diferențe individuale, între oameni există și deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientați predominant spre lumea externă și intră în categoria extravertiților, în timp ce alții sunt orientați predominant spre lumea interioară și aparțin categoriei introvertiților.
Extravertiții tind să fie atât optimiști cât și entuziaști, deși entuziasmul lor nu durează mult. La fel putem remarca despre relațiile lor cu ceilalți oameni, care se fac și se desfac la fel de ușor și de repede. (Jung, C.G., 1997)
Tipul extravertit merge în întâmpinarea celorlalți și este interesat de oricine și de orice. Îi plac organizațiile, grupurile, întrunirile comunitare și partidele, fiind de obicei activ și, în general, util, este tipul care face să meargă viața noastră economică și socială. Intelectualii extravertiți au calități similare și se simt excelent lucrând cu ceilalți, fiind cadre didactice fac să circule într-un fel oarecare cunoștințele lor; buna lor relație cu lumea îi ajută să facă pe deplin acest lucru.
Slăbiciunea extravertiților constă în tendința către superficialitate și în trebuința de a face bună impresie; nimic nu-i bucură mai mult decât audiența la public. Nu le place singurătatea, iar lucrul acesta, laolaltă cu lipsa de autocritică, îi face mai atractivi pentru străini decât pentru familia lor sau pentru anturajul imediat, unde ei pot fi văzuți fără mască. Deoarece sunt bine adaptați la societate, de obicei acceptă moravurile și convingerile momentului, tinzând astfel să fie oarecum convenționali în raționamentele lor; dar sunt, cu toate acestea, oameni foarte utili și absolut necesari pentru orice viață în comun. Pot devenii mai echilibrați dacă reușesc să-și dezvolte trăsături introvertite.
Tipul introvertit, dimpotrivă, este una de retragere; libidoul se revarsă înlăuntru, se concentrează asupra unor factori subiectivi, iar influența predominantă este “necesitate interioară”. Acesta este tipul introvertit, care este lipsit de încrederea în sine în relația cu oamenii și lucrurile, tinde să fie nesociabil, are tendințe spre solitudine și preferă reflecția în locul activității. (Jung, C.G., 1997)
Introvertiți, nu iubesc societatea și se simt stingheri și pierduți în marile adunări. Ei sunt impresionabili și le este teamă să nu pară ridicoli, adesea părând incapabili să învețe cum să se comporte în situații sociale: sunt neîndemânatici sau sunt prea sinceri, ori scrupuloși și de o ridicolă politețe. Tiind să fie hiperconștiincioși, pesimiști și critici, păstrându-și întotdeauna pentru ei înșiși cele mai bune calități, așa încât, firește, sunt lesne rău înțeleși.
Întrucât își pot demonstra darurile numai în anturaje pline de simpatie, au mai puțin succes decât colegii lor extravertiți; cu toate acestea ei au cantități mari de energii depozitate și canalizate pe activități individuale, astfel adesea posedă cunoștințe ieșite din comun sau dezvoltă vreun talent care depășește standardele.
Introvertiții se simt în largul lor în singurătate sau în grupuri mici și familiare, preferă propriile lor gânduri conversației și cărților, precum și ocupațiile liniștite unei activități zgomotoase. Pe parcursul vieții când trebuie să se-nfrunte cu tensiuni, au tendința să se retragă în viața lor interioară. În pofida lipsei lor de farmec social, introvertiții își fac adesea prieteni loiali și plini de înțelegere cu care se pot degaja. Propria lor judecată independentă și lipsită de convenționalitate este mai importantă pentru dânșii decât opinia general acceptată. Pot devenii mai echilibrați dacă reușesc să-și dezvolte trăsături extravertite.
. Aspecte ale comunicării în activitatea profesională
În toate timpurile și, cu atât mai mult în lumea de azi, activitatea nu poate exista în afara comunicării umane. (Omer, I., 2003)
A comunica înseamnă a pune ceva în comun. Între oameni, a comunica înseamnă a pune în comun idei, fapte, opinii, emoții și sentimente. Acestea circulă de la un partener la altul, sub formă de mesaje.
În consecință, a comunica înseamnă a emite, transmite și recepționa mesaje. Odată emis și recepționat, mesajul aparține, în comun, atât celui care a “dat” cât și celui care a “luat”. (Slama-Cazacu, 1999)
Omul emite mesaje atunci când vorbește, când scrie, când indică un obiect sau o imagine ca și atunci când zâmbește, se încruntă sau răspândește un anumit miros.
Când ascultă, citește, privește sau pipăie, el recepționează mesaje.
Comunicarea umană este un proces de predare-primire, adică unul de tip tranzacțional, prin care oamenii schimbă și transferă semnificații de la un individ la altul, către un grup uman mai restrâns sau către publicul larg.
Comunicarea există atunci când se emit și se recepționează semnale care poartă și cărora li se conferă semnificație.
Întotdeauna, comunicarea umană este deformată(distorsionată) de paraziți(zgomote), se produce într-un anumit context, generează anumite efecte și comportă o anumită retroacțiune.
1.3.1. Componentele actului de comunicare
Elementele cheie care intervin în orice proces de comunicare pot fi ansamblate împreună și plasate într-o configurație care simbolizează modelul general al comunicării umane.Elementele sale sunt conectate într-o manieră care sugerează dinamica procesului de comunicare umană și traiectoriile mesajelor. (Slama-Cazacu, 1999)
Expeditor-destinatar Acest element,întâlnit și sub denumirea emițător-auditor,semnifică dubla ipostază a comunicatorului,chiar și atunci când comunică cu sine însuși.Ori de câte ori comunicăm,ne aflăm simultan atât în ipostaza de expeditor(sursa informației nu se identifică întotdeauna cu expeditorul sau emițătorul ei) cât și în cea de destinatar(receptor) al mesajului.Este și motivul pentru care se folosesc ambii termeni legați printr-o liniuță de unire. (Slama-Cazacu, 1999)
Atunci când vorbim,scriem,gesticulăm sau zâmbim,etc.ne aflăm în ipostaza de emitenți.Când ascultăm,citim,pipăim,mirosim,etc.ne aflăm în ipostaza de destinatari ai unor mesaje.Adesea,recepționăm unele mesaje chiar în același timp în care emitem altele.În plus,recepționăm propriile noastre mesaje,în sensul că luăm act de mișcările sau gesturile noastre,ne auzim vorbind,ne strâmbăm în oglindă,etc.De regulă,în timp ce vorbim,urmărim reacțiile interlocutorului,încercând să descifrăm mesajele sale nonverbale în care căutăm aprobarea,simpatia,înțelegerea,etc.
Codificarea-decodificarea Codificarea reprezintă actul de a produce mesaje,adică de a vorbi,a scrie,a gesticula,a desena,etc.A codifica înseamnă a traduce gândurile și sentimentele în sunete și imagini,în cuvinte,în caractere scrise,în desene,în gesturi,în mirosuri,etc.
Decodificarea înseamnă actul de a recepționa și interpreta mesaje,ascultând,citind,privind,gustând,etc.A decodifica înseamnă a transpune cuvintele vorbite sau scrise,gesturile,mirosurile,imaginile sau oricare alte semnale,în idei și sentimente umane.
Informațiile nu pot fi recepționate decât într-un limbaj recunoscut de receptor.Cheia oricărui proces de comunicare este tocmai aceea de a face să se regăsească o concordanță între ceea ce a vrut să transmită expeditorul și ceea ce a recepționat destinatarul.
Acțiunea de a codifica este complementară și simultană cu aceea de a decodifica.În timp ce vorbim,de exemplu,noi încercăm să descifrăm reacțiile pe care mesajul nostru le provoacă interlocutorului.Este și motivul pentru care tratăm împreună aceste două fenomene. (Slama-Cazacu, 1999)
Mesajul Mesajul este ansamblul de semne și semnale care poartă ideea,sentimentul sau emoția pe care emitentul le transmite către destinatar El se constituie sub forma unui anumit set de simboluri. Mesajul poate fi purtat de sunete,imagini,mirosuri,atingeri,cuvinte,gesturi, postură,mimică și diverse alte semne și semnale care simbolizează o anumită semnificație. (Slama-Cazacu, 1999)
Când semnificația este codificată în cuvinte,spunem că mesajul este verbal și comunicarea verbală.Când semnificația este purtată prin alte semne decât cuvintele,spunem că mesajul și comunicarea sunt nonverbale.
Canalul sau media Media sau canalul este mijlocul și calea pe care este transportat și distribuit sau transmis și redat mesajul.Canalul este atât vehiculul cât și suportul fizic(mediumul) al mesajului.
În comunicarea interumană,se folosește rareori un singur canal.Chiar și în cadrul celei mai simple conversații intervin două,trei sau mai multe canale.Vorbim și ascultăm cuvinte (canal vocal și verbal),aruncăm anumite priviri și facem diverse gesturi care au semnificație (canal vizual),emitem anumite mirosuri(canal olfactiv),atingem mâinile sau alte părți ale trupului (canal tactil),etc.
Retroacțiune sau feedback Retroacțiunea sau feedback-ul este informația returnată sub formă de răspuns către cel care a lansat mesajul.Ea poate proveni de la expeditorul însuși sau de la altcineva care a recepționat mesajul său.
Retroacțiunea personală este propria noastră reacție față de propriul nostru mesaj,adică față de mesajul pe care chiar noi l-am expediat.Ne auzim vorbind,ne percepem gesticulând,citim ceea ce scriem,privim ceea ce pictăm,etc.Caracteristic acestui tip de retroacțiune este gradul ridicat de subiectivitate care distorsionează mesajul.
Retroacțiunea propriu-zisă este cea pe care o primim de la destinatarul mesajului.Poate fi o ridicare din sprâncene,un zâmbet sau o grimasă,un DA sau un NU,o experesie de mulțumire,etc.Pentru un actor,de exemplu,retroacțiunea înseamnă atenția și aplauzele publicului sau,la fel de bine,faptul că acesta moțăie pe scaun sau huiduiește. (Slama-Cazacu, 1999)
1.3.2. Tipuri de comunicare
Întotdeauna, comunicarea are loc în interiorul unui anumit cadru sau mediu concret și specific:
. Comunicarea intrapersonală este comunicarea individului uman cu sine însuși, atunci când își ascultă “vocea interioară”. Astfel, el cunoaște și se judecă pe sine. Se întreabă și își răspunde. Gândește, analizează și reflectează. Evaluează decizii sau repetă mesaje destinate altora.
Comunicarea interpersonală este cea care permite dialogul cu celălalt. Ea ne ajută să-i cunoaștem pe ceilalți și să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine prin imaginea lor despre noi.Grație comunicării interpersonale,se stabilesc,se întrețin și,uneori,se distrug relațiile umane,fie că este vorba de cunoștințe noi,de vechi prieteni,de iubite sau de membrii familiei.
Comunicarea în grup este cea care asigură schimburile în interiorul micilor grupuri umane.În cadrul acestora,individul își petrece o mare parte din viața socială și profesională.Aici,se împărtășesc cunoștințe și experiențe,se rezolvă probleme și se dezvoltă idei noi,fie că este vorba de un consiliu de administrație,fie de cercul de prieteni în care ne bem cafeua.
Comunicarea de masă este aceea prin care informăm pe alții sau suntem informați,persuadați,panicați,amuzați sau stresați de alții prin intermediul comunicațiilor de masă și în afara unei relații interpersonale.
Contextul influențează atât ceea ce se comunică cât și maniera în care se comunică.
Contextul comunicării comportă cel puțin patru aspecte și domenii relativ distincte:
contextul fizic, care se referă la mediul fizic concret și imediat tangibil,adică incinta sau spațiul deschis,microclimatul,ambianța sonoră,lumina,culoarea,etc.O discuție în amfiteatru,nde exemplu, se va desfășura într-o manieră diferită decât exact aceeași discuție purtată pe un stadion.
contextul cultural, care privește credințele, tradițiile, tabuurile, stilurile de viață, valorile împărtășite de grup sau comunitate, normele morale, legale și regulile după care se stabilește ce este bine și ce este rău, ce este permis și ce este interzis,etc.
contextul sociopsihologic, care se referă la poziția și statutul social al partenerilor și la caracterul oficial sau informal al relețiilor dintre partenerii de comunicare, la situația concretă și ipostaza specifică în care are loc comunicarea.O discuție cu șeful, purtată la restaurant, de exemplu, va fi altceva decât aceeași discuție purtată în sala de consiliu.
contextul temporal, care privește momentul și ordinea cronologică în care este plasat mesajul într-o secvență de alte mesaje succesive. In acest sens, de exemplu, după anunțul decesului mamei, nu vom putea comunica în aceeași manieră ca după anunțul unui mare câștig la loto.
Bariere și căi de creștere a eficienței în comunicare
Recunoașterea perturbațiilor și minimizarea efectelor lor este extrem sde importantă pentru ca procesul de comunicare să se poată desfășura în mod eficace și eficient.(Emilian, 1999)
Perturbații externe Printre cele mai frecvente perturbații de natură externă care pot interveni în procesul de comunicare putem aminti (Emilian, 1999, Tudose, 2000):
mediul fizic în care are loc comunicarea (de exemplu,o încăpere în care este frig,întuneric sau zgomot,este un mediu nepropice desfășurării comunicării);
distanța prea mare sau prea mică între comunicatori,care poate afecta comunicarea fie prin aceea că cei doi se aud defectuos,fie că se stânjenesc reciproc dacă se depășește spațiul perceput ca fiind personal;
stimulii vizuali care distrag atenția,de exemlu:interlocutorul este îmbrăcat sau parfumat foarte strident,cineva se deplasează prin încăpere,ticurile interlocutorului;
timpul și circumstanțele neportivite pentru schimbul de mesaje(de exemplu,la o oră târzie din noapte,cu câteve minute înaintea încheierii programului de lucru sau înaintea desfășurării unui eveniment important);
întreruperile repetate ale procesului de comunicare(telefoane,intrări sau ieșiri din încăpere,etc.),care nu permit concentrarea asupra comunicării și creează o stare de stres;
mijloacele tehnice cu funcționare defectuaosă:telefon cu paraziți,mașina de scris cu un caracter defect,etc.;
structura organizațională prin intermediul sistemului de canale formale de comunicare cum ar fi,de exemplu,obligativitatea de ate adresa mai întâi șefului direct,care se va adresa apoi șefului său până a se ajunge la factorul de decizie final.
Perturbațiile externe sunt mult mai ușor de identificat decât cele de natură internă și,odată identificate,se poate acționa în vederea reducerii lor.
Perturbații interne Dintre perturbațiile de natură internă putem aminti Emilian, 1999, Tudose, 2000):
factorii fiziologici-în timpul unei zile normale de lucru fiecare om are perioade de energie maximă și minimă conform bioritmului.În perioadele de energie scăzută capacitatea de a comunica este și ea redusă.Epuizarea fizică sau psihică pot afecta în mod negativ precizia comunicării,la fel ca și boala,auzul sau văzul deficitar și suferința fizică.În aceeași categorie de perturbații intră și factorii fiziologici ca foamea,setea,nevoia de somn.Un al factor perturbator de natură fiziologică poate fi starea emoțională.
distorsiunea semantică-amintită ca barieră în ascultare,distorsiunea semantică este o perturbație posibilă în cadrul tuturor componentelor comunicării orale și scrise.Ea se poate datora diferențelor legate de înțelesul pe care oamenii îl acordă aceluiași cuvânt.De asemenea,distorsiunea semantică se poate datora asociațiilor emoționale ale cuvintelor,care pot fi diferite pentru cel care le emite și pentru cel care le recepționează.
distorsiunea perceptuală-este foarte subtilă și de multe ori nu ne dăm seama de propriile filtre perceptuale.Astfel de distorsiuni pot să apară din motive legate de diferențele de atitudini,convingeri,sistem de valori,experiențe de viață,etc.
tendința de a evalua-este vorba despre tendința naturală a oamenilor de a judeca,evalua,aproba sau dezaproba ceea ce li se spune sau persoana care o spune.Deși tendința de evaluare este comună în aproape toate schimburile de mesaje,ea este accentuată,de exemplu,în cazul în care comunicarea implică emoții sau sentimente puternice,dacă imaginea de sine și cea văzută de interlocutor diferă mult sau interlocutorul nu este sigur de sine.
considerarea unor informații ca fiind subînțelese-comunicatorii pot să presupună lucruri diferite despre același mesaj..
-formularea defectuoasă a mesajului-acest lucru se poate întâmpla,de exemplu,dacă nu
am formulat suficient de clar mesajul..
limitele individuale-interpretarea corectă a mesajului sau transmiterea lui nedistorsionată poate să depindă și de diferențele individuale privind viteza de vorbire/gândire sau capacitatea de reținere sau de prelucrare a informației.
distorsiunea serială-se referă la modificările care pot să apară în mesaj în cazul în care el ajunge la destinatar prin intermediul mai multor transmițători.Cu cât acest mesaj trece prin mai multe etape de recepție-transmisie,cu atât distorsiunile sunt mai mari.
1.3.4. Strategia comunicării eficiente
Analiza situației premergătoare procesului de comunicare pornește de la ideea existenței unei probleme reale sau ipotetice, cu un anumit grad de risc, ceea ce ar presupune identificarea unor soluții eficiente de rezolvare a acesteia. .(Emilian, 1999)
Termenul de „problemă” trebuie înțeles în sensul larg al cuvântului, adică de „ceva” ce acționează ca un stimul între actorii implicați în procesul comunicării- emițătorul și receptorul (E și R). Sub influența stimulilor din mediu , la nivelul emițătorului apare motivația – deci problema (ce este acum în legătură cu „ceva” și ce aș dori sau ar trebui să fie acel ceva) în funcție de NADA (nevoi, dorințe, așteptări, aspirații) acestuia.
Altfel spus, din punct de vedere al comunicării, problema reprezintă diferența dintre ceea ce este „ceva” și ceea ce s-ar dori să fie – adică ceea ce trebuie îmbunătățit sau corectat. Prin urmare, apare necesitatea de a transforma intenția vagă în obiectiv precis, răspunzând la următoarele întrebări:
– „de ce ?” dorim ca acel „ceva” să fie altfel decât este în realitatea primară-motivul (cauza);
– „unde” vrem să ajungem în urma comunicării? – obiectivul (efectul);
– „cum?” (căile, mijloacele) – proiectul;
Din această perspectivă, a definirii problemei, se poate spune că instrumentul de rezolvare al acesteia îl reprezintă comunicarea însăși. Comunicarea presupune, în consecință, problema ce necesită rezolvare sau corectare, dar care nu trebuie înțeleasă prin prisma conotației atașate.
Înainte de a o rezolva, problema trebuie identificată, recunoscută, ca existentă!
Atunci când individul conștientizează că „trebuie făcut ceva”, el recunoaște, de fapt, existența acelui „ceva” ce îl afectează, deci a problemei care, în această situație, devine personală.
Din momentul identificării problemei, cel mai dificil lucru este acela de a o defini. In acest sens, se pornește de la realitatea că o problemă presupune: cunoașterea condițiilor de timp, spațiu și context existente la momentul respectiv, a cauzelor și efectelor, a obiectivelor finale precum și a căilor prin care se poate ajunge la acestea. Obiectivele finale realizate se transformă în rezultate.
Din punct de vedere al comunicării în cadrul organizației atât pe verticală (niveluri ierarhice superioare sau inferioare), cât și pe orizontală (același nivel ierarhic), problemele care apar pot fi împărțite astfel:
probleme legate de activitatea desfășurată în cadrul organizației (sarcinile de serviciu, probleme curente de muncă, situații de criză etc.);
probleme legate de relațiile interumane (în cadrul organizației pe diferite niveluri ierarhice, în cadrul grupului de lucru, în cadrul relațiilor de parteneriat cu colaboratorii externi organizației etc.)
probleme legate de relațiile organizației în amonte și aval (clienți, clienții clienților, furnizori, furnizorii furnizorilor, sferele de influență din jurul furnizorilor și clienților etc.)
CAPITOLUL 2
Cerințe pentru exercitarea profesiei – profil ocupațional
2.1. Psiholog
În țara noastră, legea cu nr. 213 din 27 mai 2004 reglementează modul de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, precum și înființarea,organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din Romania.
Ca un cadru de bază, cerințele au fost formulate cu referire la un model de programă care face distincție între trei etape:
prima etapă – licență sau echivalent;
a doua etapă – Master sau echivalent;
a treia etapă: practică supervizată.
Se presupune că prima și a doua etapă vor face parte din programa analitică, în timp ce etapa a treia nu are nevoie să fie inclusă în programa academică universitară. Masterul sau echivalentul său, după cinci ani de studiu ar trebui să ofere calificarea de bază necesară pentru
intrarea în practica de psihologie și trebuie să fie urmată de supervizare, înainte ca o persoană
să fie considerată ca fiind competentă ca practician independent.
Eforturile de reglementare a practicării profesiei de pisholog și a pregătirii profesionale (formării inițiale și dezvoltării continue) au condus la și chiar au impus eforturi de identificare și definire a competențelor de care au nevoie psihologii pentru a oferi asistență și suport potențialilor clienți.
Astfel, s-a convenit că există două grupe principale de competențe:
I – cele referitoarela conținutul psihologic al procesului de practică profesională (competențe primare)
II – cele care permit practicianului să presteze servicii în mod efectiv (competențe specifice).
Competențe primare
Competențele primare sunt unice pentru profesia de psiholog, în ceea ce privește conținutul, cunoștințele și deprinderile necesare pentru realizarea performanței..
Psihologul cu drept de libera practica desfasoara urmatoarele tipuri de activitati (Legea 213/2004 – www.copsi.ro) :
studiază procese mentale și comportamente umane, individuale și colective aplicând cunoștințele dobândite la promovarea adaptării ființelor umane pe plan profesional, social,educativ;
elaborează tehnici de intervievare, scale de evaluare și teste psihologice;
selectează, administrează și interpretează teste psihologice de evaluarea a inteligenței, aptitudinilor, personalității și intereselor;
desfășoară activități de cercetare pentru a îmbunătăți metodele de lucru existente;
facilitează dezvoltarea și schimbările de la nivelul individului, grupului sau organizației;
participă la conferințe, workshop-uri și seminarii pentru a fi mereu informați despre ultimele dezvoltări sau progrese din domeniul psihologiei;
respectă etica, deontologia și standardele profesional.
2.1.2. Competențe și profilurile de competență ale psihologilor
Psihologul clinician
Psihologia clinică studiază și intervine asupra factorilor psihologici cu relevanță pentru stările de sănătate și de boală. Se recunosc trei trepte profesionale (niveluri) de specializare în psihologia clinică, accesibile doar licențiaților în psihologie:
1. psiholog practicant în psihologie clinică:
sub supervizare sau
autonom;
2. psiholog specialist în psihologie clinică;
3. psiholog principal în psihologie clinică.
Competențe specifice psiholog clinician:
Consiliază indivizii și grupurile cu privire la stres, abuzul de substanțe, tensiuni intrafamiliale, înscopul modificării comportamentelor indezirabile și/sau îmbunătățirii vieții personale, sociale șiprofesionale;
Identifică problemele psihologice, emoționale sau comportamentale și diagnosticheazătulburările, pe baza informațiilor obținute din interviul clinic, testelor psihologice administrate, fișelor medicale ale clienților și lucrările de specialitate;
Elaborează și implementează planuri individualizate de tratament;
Evaluează eficiența terapiei, precizia și caracterul complet al diagnosticului, apoi ajustează planul de intervenție terapeutică în funcție de necesități;
Realizează acțiuni de promovare a sănătății și a unui stil de viață sănătos (sursă www.copsi.ro)
Psiholog școlar:
Psihologii școlari care lucrează în unitățile de învățământ de stat sau particular acreditate au statut de profesor psiholog. În exercitarea profesiei de psiholog în domeniul Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională sunt recunoscute următoarele trepte de specializare:
psiholog practicant;
psiholog specialist;
psiholog principal.
Competențe specifice psiholog școlar:
Evaluează nevoile, limitele și potențialul copiilor, utilizând observația, interviul, examinarea documentelor școlare și consultându-se cu părinții și cadrele didactice;
Consiliază elevii și familiile acestora, pentru a-i ajuta în rezolvarea conflictelor și problemelor de învățare și adaptare socială
Proiectează cursuri și programe adecvate pentru elevii cu cerințe educative speciale;
Promovează înțelegerea procesului de dezvoltare a copilului și a relațiilor dintre acest proces, comportament și învățare;
Oferă informație ocupațională, educațională și de altă natură persoanelor interesate, astfel încât aceștia pot să-și facă planuri educaționale și vocaționale adecvate;
Oferă consultații părinților, educatorilor și altor persoane interesate asupra stilurilor de învățare, tehnicilor de modificare a comportamentului, managementul clasei, strategii de predare, abilități parentale (sursă www.copsi.ro)
Psiholog industrial – organizațional:
Psihologii specializați în psihologia muncii, organizațională, serviciilor si transporturilor dezvoltă și aplică principiile, cunoștințele, modelele și metodele psihologice într-o manieră etică și științifică cu scopul de a promova dezvoltarea, starea de bine și performanța indivizilor, grupurilor, organizațiilor și a societății. Pentru a putea face acest lucru, psihologii au nevoie de competențe profesionale specifice.
Sunt recunoscute următoarele trepte de specializare:
psiholog debutant în supervizare;
psiholog autonom;
psiholog specialist.
Competențe specifice psiholog industrial – organizațional:
Realizează cercetări asupra mediilor de muncă, structurilor organizaționale, sistemelor decomunicare, interacțiunilor de grup și a nivelului motivațional pentru a determina funcționalitateaorganizației
Elaborează și implementează soluții în scopul creșterii productivității muncii, îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea eficienței și a satisfacției angajaților
Efectuează analiza muncii și proiectarea fișelor de post
Identifică nevoile de training și de dezvoltare a personalului din cadrul unei organizații;
Elaborează și implementează programe de selecție și plasare de personal, programe de
instruire profesională ( sursă www.copsi.ro)
Pentru dobândirea și dezvoltarea competenței de definire a scopului, specificare si definire a obiectivelor în profilul personalității psihologului trebuie să se regăsească cu preponderență: factori și constructe ca: autoeficacitatea, tenacitatea, dominanța, obiectivitatea, fidelitatea.
Pentru dobândirea și dezvoltarea competenței de măsurare în profilul personalității psihologului trebuie să se regăsească cu preponderență factori și constructe ca: spiritul critic, perspicacitatea, deschiderea, obiectivitatea.
Dobândirea și dezvoltarea competenței de dezvoltare este favorizată de factori și constructe: precum creativitatea, autocriticismul, sociabilitatea, modestia, perseverența
Pentru dobândirea și dezvoltarea competenței de intervenție factori și constructe ca: empatia, onestitatea, obiectivitatea, dominanța, sensibilitatea.
Pentru dobândirea și dezvoltarea competenței de evaluare sunt cu precădere favorabile: obiectivitatea,spiritul critic, onestitatea, sociabilitatea, maturitatea.
Pentru dobândirea și dezvoltarea competenței de comunicare: sinceritatea, fidelitatea, diplomația, sensibilitatea, empatia, sociabilitatea, creativitatea. (opinie personala)
2.2. Agentul de vânzări
Așa cum se specifică în Clasificarea Ocupațiilor din România , agentul de vânzări (poziția în COR: 342101), asigură promovarea și vânzarea directă a mărfurilor și serviciilor ce fac obiectul ofertei comerciale a organizației; prospectează piața pentru identificarea potențialilor clienți. (COR. Manual pentru utilizatori, 1995)
2.2.1. Descrierea ocupației. Conținutul muncii
În cadrul firmelor și agențiilor economice cu capital de stat sau privat, agentul de vânzări se ocupă de identificarea cerințelor concrete privind necesarul de produse pe piața și adaptarea comercializării lor la cerințele pieții.
În funcție de obiectivele și de strategia firmei (companiei) și pe baza informațiilor din serviciile de marketing elaborează propuneri pentru politica de prețuri și stabilește canale de distribuție a produselor.
Menține o legatură permanentă cu serviciile de aprovizionare și desfacere ale companiei pentru satisfacerea operativă a cererii de produse pe piață și evaluarea stocurilor.
Desfașoară prin mass-media acțiuni promoționale pentru comercializarea de produse, servicii și activități specifice firmei și participă la expoziții și târguri interne și internaționale.
Identifică potențiali cumpărători, culege informații despre aceștia și pregătește documentația de ofertare a produselor (cataloage, pliante, fișe, lista de prețuri).
Încheie, conform legislatiei în vigoare, contracte de vânzare – cumparare si urmareste realizarea lor în condițiile și termenele stabilite între parteneri.
Rezolvă anumite reclamații care apar în derularea contractelor, în legatură cu respectarea termenelor de garanție pentru diferite produse. (COR. Manual pentru utilizatori, 1995)
2.2.2. Atribuții și responsabilități
Munca agentului de vânzări se desfășoară atât în biroul propriu cât și al unor clienți. Efectuează deplasări zilnice, uneori pe distanțe lungi, folosind mijloacele de transport propriu sau publice
Programul de lucru este variabil în funcție de activitatea firmei (agentului economic). În general, ocupația solicită un timp zilnic mai mare de 8 ore pentru identificarea și perfectarea formelor de încheiere a contractelor cu potențiali cumpărători.
Atribuțiile și responsabilitățile agentului de vânzări :
Elaborarea propunerilor pentru politica de prețuri și rețeaua de distribuire a produselor;
Comunicare operativă cu conducerea companiei și compartimentele implicate în comercializarea produselor;
Organizarea și desfășurarea acțiunilor promoționale pentru produsele comercializate de firmă (agent economic);
Rezolvarea reclamațiilor;
Organizarea și planificarea activităților legate de încheierea și derularea contractelor;
Răspunde de întocmirea documentelor de livrare;
Urmărește atragerea permanentă de noi clienți;
Urmărește realizarea planului de vânzări lunar și anual stabilit;
Stabilește și dezvoltă o relație profesională cu clienții organizației;
Întocmește periodic materiale de sinteză (rapoarte, statistici) și de prezentare(buget estimative);
Acordă asistență tehnică și comercială clienților și potențialilor clienți;
Participarea activă la ședințe interne și colective, împreună cu clienții și partenerii. (COR. Manual pentru utilizatori, 1995)
2.2.3. Cerințe pentru exercitare și pregatire profesională
Tabelul nr. 1
Activități fizice
* semnificativ pentru această ocupație
CAPITOLUL 3
Personalitatea umană : concepte, abordări, metode de evaluare
3.1. Elemente de psihologie a personalității
Personalitatea este „realitatea complexă și dinamică a fiecăruia dintre noi” ( Zlate, 1994, p.55 ), ansamblu organizat al proceselor, stărilor și funcțiilor psihice ale individului, care determină modul său propriu de a gândi, simți și acționa, adică modul său de a fi.
Personalitatea este considerată, așa cum o dovedește perspectiva foarte extinsă evidențiată de Mielu Zlate (1994), drept o realitate complexă și dinamică a fiecărui individ. Autorul citat o consideră complexă și dinamică deoarece “cuprinde componente extrem de diverse și variate, începând cu cele anatomofiziologice, continuând cu cele psihice și continuând cu cele socio-culturale. Tocmai de aceea, personalitatea este obiect de cercetare pentru mai multe științe, fiecare dintre acestea detașând o latură, un aspect, transformându-l în obiect de investigație (…) ea nu este dată, imuabilă, fixă, ci suportă o oarecare evoluție în timp, atât în plan filogenetic-istoric, cât și în plan ontogenetic-individual” (p.178). Cele trei accepțiuni esențiale și complementare una în raport cu alta, ale noțiunii de personalitate, menționate de autorul mai sus citat (antropologică, psihologică și axiologică) exprimă tocmai această persepectivă contemporană asuprapersonalității.
3.1.1. Conceptul de personalitate
Majoritatea celor care s-au ocupat de studiul personalității umane sunt de acord că termenul personalitate derivă din cuvântul “persona” (de origine etruscă), utilizarea sa inițială referindu-se la masca folosită de actori în teatrul antic. Sensul conceptului a evoluat de la cel de personaj ( întăi din teatru ) spre cel de persoană pe scena vieții, ca apoi să capteze valențe polisemantice ( Șchiopu, 1997 ).
Stőetzel ( 1963 ) identifică patru sensuri ale termenului personalitate și anume:
aspectul exterior al omului (amintind de sensul originar al cuvântului, acela de mască);
rolul jucat de actor sau de om în viața cotidiană, funcția îndeplinită de el în societate;
actorul sau persoana care joacă rolul – omul cu toate caracteristicile sale, inclusiv cele morale, care îndeplinește o funcție socială;
ceea ce determină și conferă omului, calitățile sale, capacitățile de acțiune ale acestuia ( Stőetzel, 1963, p. 140 ).
Plecând de la aceste patru sensuri, S.Chelcea ( 1994 ) consideră că personalitatea umană poate fi definită atât „din exterior” ca efect produs de un individ asupra celorlalți – ansamblul trăsăturilor și conduitelor umane care provoacă răspunsuri psihocomportamentale din partea altora – cât și „din interior” ca ansamblu structurat de elemente biologice, psihologice și sociomorale achiziționate în procesul socializării individului.
În psihologie s-au impus cu deosebire două accepțiuni ale termenului personalitate: aceea referitoare la persoana concretă, care îndeplinește un rol, o activitate socială, și aceea de persoană valoroasă care prin calitățile și acțiunile ei influențează pozitiv desfășurarea vieții sociale.
Conceptul de personalitate desemnează “individualitatea umană ca ansamblu unitar,structurat ierarhic, al trăsăturilor și manifestărilor psihocomportamentale, persoana umană considerată în contextul social în care trăiește și își desfășoară activitatea, evaluată după criterii ( standarde ) valorice” ( Dumitru, 2001, p. 17 ).
Termenii „persoană” și „personalitate” includeau încă în accepțiunile lor inițiale, originare, sensurile de individualitate și valoare socială a omului. Particularitățile și trăsăturile psihice individuale ale persoanei conferă acsteia o anumită valoare, tocmai prin modul lor de structurare,de diferențiere și integrare într-o formulă unică. Din acest motiv, personalitatea este organizarea superioară a caracteristicilor persoanei,este „persona plus o notă de valoare” (Zlate,1994, p. 54 ).
I.Al.Dumitru ( 2001 ) consideră că personalitatea reprezintă o unitate bio-psiho-socioculturală, un mod particular de structurare la nivelul persoanei a acestor elemente. Totodată, personalitatea este o individualitate puternic conturată,impunătoare prin activitatea sa, care-i conferă o valoare deosebită recunoscută și apreciată de ceilalți.
M.Golu ( 1993 ) consideră că în psihologia personalității pot fi identificate patru orientări principale, și anume:
Orientarea biologistă – are la bază ideea potrivit căreia personalitatea este rezultatul interacțiunii dintre zestrea genetică, experiența timpurie a individului și cadrul evolutiv al organismului său;
Orientarea experimentalistă – pornește de la ideea că există similitudini în funcționarea psihologică a oamenilor,astfel încât indivizii trebuie studiați și interpretați în termenii unor procese psihice relativ uniforme, generate de aceleași legi: în cadrul acestei orientări, o deosebită dezvoltare a cunoscut și psihologia cognitivă,care pune accentul pe modul de procesare și interpretare a informației, pe stilul cognitiv al persoanei;
Orientarea psihometrică – se concentrează pe studiul trăsăturilor de personalitate, exprimabile sub forma unor atribute ce caracterizează persoana aflată într-o anumită situație;
Orientarea socioculturală și antropologică – se întemeiază pe ideea că personalitatea poate fi pe deplin înțeleasă numai luând în considerare contextul sociocultural în care individul trăiește și se dezvoltă.
3.1.2. Determinări privind natura umană
Există mai multe teorii ce constau în modalități diferite de abordare a personalității, ca rezultat al perspectivelor și direcțiilor variate de cercetare a acesteia. Dincolo de aceasta, orice teorie a personalității dispune de două nivele: nivelul constructelor teoretice – entități abstracte, ce nu pot fi observate direct, create de autorii lor pentru a descrie și explica în manieră deterministă structura și dinamica personalității și nivelul observațiilor empirice directe – ceea ce persoana face, modul cum ea se comportă în situații diverse.
Între cele două nivele de analiză a personalității, există relații de interdependență: ipotezele teoretice sunt supuse testării empirice, iar observațiile empirice contribuie la îmbogățirea conținutului ideatic al constructelor teoretice.
Varietatea tipurilor de abordare a personalității derivă din modul în care sunt văzute aceste două nivele. Astfel, se difrențiază două tipuri majore de abordare a personalității: abordarea sistemică – oarecum statică, punând accent pe structura de ansamblu a personalității considerată ca sistem, și abordarea funcționalistă – predominant dinamică, evidențiind aspectele de dezvoltare a personalității în contextul interacțiunii sale cu mediul.
Indiferent de modalitatea de abordare, sistemică sau funcționalistă, toate pozițiile teoretice privind personalitatea converg către aceeași idee: a explica personalitatea înseamnă a descoperi cauzele comportamentului, ca expresie a acesteia.
Descrierea personalității presupune identificarea unor unități de analiză a acesteia. Dintre acestea, cele mai des utilizate sunt tipul, trăsătura și factorul de personalitate. Caracteristicile acestora sunt prezentate în tabelul nr.2.
Tabel nr.2. Unități descriptive ale personalității și caracteristicile lor.
3.1.3. Teorii și modele privind personalitatea
Psihologia consideră personalitatea „un macrosistem al invarianților informaționali și operaționali, ce se exprimă constant în conduită și sunt definitorii pentru subiect“ (Popescu- Neveanu, 1978, p.121). Fiind obiect de cercetare pentru mai multe științe, personalitatea, dintr-o perspectivă mai largă, reprezintă individul uman considerat ca unitate bio psihosocială; o sinteză unică a funcțiilor de cunoaștere, operaționale și axiologice, organizate ierarhic; un ansamblu de caracteristici constante ale comportamentului, fixate de-a lungul timpului, omul concret în continuu proces de evoluție și autorealizare; individul în interacțiune dinamică cu mediul, reglându-și permanent adaptarea și comportamentul în societate; omul ca obiect și subiect al relațiilor sociale, ca participant conștient la viața societății, creator de istorie și cultură, capabil de autodeterminare.
Mielu Zlate (1994), o consideră complexă și dinamică deoarece “cuprinde componente extrem de diverse și variate, începând cu cele anatomofiziologice, continuând cu cele psihice și continuând cu cele socio-culturale. Tocmai de aceea, personalitatea este obiect de cercetare pentru mai multe științe, fiecare dintre acestea detașând o latură, un aspect, transformându-l în obiect de investigație (…) ea nu este dată, imuabilă, fixă, ci suportă o oarecare evoluție în timp, atât în plan filogenetic-istoric, cât și în plan ontogenetic-individual” (p.178). Cele trei accepțiuni esențiale și complementare una în raport cu alta, ale noțiunii de personalitate, menționate de autorul mai sus citat (antropologică, psihologică și axiologică) exprimă tocmai această persepectivă contemporană asupra personalității.
Paralel, tangențial sau intersectându-se, cu perspectiva generală, holistă, asupra personalității, există o serie de alte abordări ale acesteia, utile cercetătorului care investighează implicarea ei în configurarea profilului profesional al individului în general și al psihologului în particular.
Alfred Adler (1996) dezvoltă o concepție asupra personalității cu multiple implicații sociale și psihosociale. Ideea centrală constă în afirmarea inferiorității naturale a omului, atât la nivelul speciei, cât și la nivelul individului, apariția fenomenului de compensare fiind o modalitate naturală și imperioasă de depășire a sentimentului de inferioritate. La nivelul speciei, inferioritatea naturală și sentimentul de inferioritate aferent sunt depășite prin constituirea societății umane, ca formă supremă de compensare bazată pe organizare și întrajutorare, iar sentimentul de comuniune apare spontan ca un factor esențial al coeziunii și funcționării societății.
Modelul pulsional al personalității elaborat de Leopold Szondi (1948 cit.în Deri, 2000) este fundamentat pe teza existenței a trei sectoare ale vieții inconștiente – inconștientul individual, familial și colectiv – aici avându-și sursa patru vectori pulsionali fundamentali, din
a căror dozare și manifestare diferențială rezultă comportamentele normale sau patologice ale
oricărui subiect, în care „accentul a fost pus asupra încercării de a explicita verbal principiile psihologice de bază în interpretarea fiecărui factor și vector separat” (Szondi, 1948, apud Deri, 2000, pp. 12 – 13). Vectorii pulsionali au o structură complexă, fiecare dintre aceștia presupunând existența a doi factori pulsionali care exprimă trebuințe umane specifice.
Abordarea personalității în termeni de trăsături și/sau factori are o istorie lungă marcată de dispute devenite celebre și de integrări și convergențe care au condus la o înțelegere a ei din ce în ce mai nuanțată.
Abordarea pe trăsături este cea mai răspândită dintre teoriile personalității, după cum
este atestat de vocabularul de termeni legați de trăsături present în fiecare limbă umană. Este în aparență natural pentru mintea umană să atribuie caracteristici nemuritoare, cum ar fi vitejia, jovialitatea, curiozitatea, mărinimia și perseverența atât sieși cât și altora. Psihologii din domeniul psihologiei sociale au concluzionat că oamenii atribuie prea repede comportamente unor trăsături, chiar și atunci când alți factori ar putea fi mai importanți (Ross,
1992).
După Gordon Allport (1991), trăsăturile sunt tendințe generale care permit înțelegerea
și anticiparea comportamentului unui individ, fără ca acestea să fie singurii factori care intervin în elaborarea reacțiilor comportamentale ca atare. „Conceptele lui Allport s-au dovedit a fi mult mai recunoscute printre psihologii, cercetătorii și practicieni ultimelor patru decenii” (Pervin și John, 2001, apud Opre, 2006, p. 6) în ceea ce privește teoria trăsăturilor de personalitate. Cea mai importantă contribuție a lui Allport (1937) la teoria trăsăturilor a fost delimitarea trăsăturilor comune de dispozițiile personale. Primele sunt acele „dimensiuni ale diferențelor individuale” pe care McCrae și Costa (apud Minulescu, 1996) le-au observat și care corespund unor trăsături precum agresivitatea, seriozitatea și prudența. Aceste trăsături sunt comune prin faptul că au o anumită însemnătate pentru toți oamenii. Fiecare poate fi considerat mai mult sau mai puțin agresiv, serios sau prudent.
Limitele explicative ale abordării personalității în termeni de trăsături au condus la abordarea ei în termeni de factori. Una dintre cele mai cunoscute abordări în termeni de factori este cea a lui Hans Eysenck (1970), care prin analiză factorială a obținut ca factori majori ai personalității: introversiunea – extraversiunea (dimensiunea identificată de Jung) care exprimă orientarea individului spre sine (spre interior) sau spre exterior; stabilitatea – instabilitatea emoțională – numită neuroticism care exprimă calmitatea, adaptarea bună vs. anxietate, neadaptare; psihoticismul.
Studii rezumative realizate de Digman (1990) și De Raad (1994) indică un accord unanim pentru primii 4 factori: Extraversia, Agreabilitatea, Conștiinciozitatea și Stabilitatea emoționată, în privința celui de al V-lea factor denumirile sunt încă controversate (Digman, 1990; De Raad, 1994; Minulescu, 1996).
Unele abordări moderne ale personalității sunt de tip lexical (Din lexiconul limbii respective se extrag acele cuvinte care au relevantă pentru personalitate; majoritatea cercetărilor axându-se pe adjective, adverbe, substantive, verbe care pot capta în înțelesul lor aspecte ale personalității). Abordarea lexicală contemporană are (Goldberg, 1981), ca supoziție fundamentală faptul că acele diferențe individuale care au cea mai mare semnificație în relațiile interpresonale în realizarea „tranzacțiilor” zilnice între persoane, sunt virtual encodate în limbajul persoanelor care folosesc limba respectivă.
Un loc important în analiza conteporană a personalității este acordat eu-lui și imaginii
de sine.
Prin tot ceea ce întreprinde individul afirmă, apără, tinde să creeze celor din jur o anumită imagine despre sine, suma reprezentărilor sale cu privire la el însuși vorbește astfel despre personalitatea sa autoevaluată. După G. Clauss (apud Ceaușu, 1983), imaginea de sine reprezintă o „percepție și valorificare a concepțiilor despre sine, a propriilor poziții, judecăți, orientări în atribuirea de valori, capacități și deprinderi, precum și asupra premiselor obișnuite ale acestora. Imaginea apare ca o oglindă individuală a solicitărilor socialmente condiționate ale lumii înconjurătoare și servește conștiinței propriei identități în condițiile schimbării situațiilor externe” (p. 82).
Între structura eului și profilul imaginii de sine există o strânsă interdependență, imaginea de sine derivând din reflectarea subiectivă, conștientă și sintetică a eului aflat în situație, însă odată constituită, poate influența semnificativ structura și funcționarea eului, devenind o componentă esențială a acestuia. Dacă eul reprezintă forma de organizare dinamică a proceselor subiective prin care ne raportăm conștient la lume și la noi înșine, atunci imaginea de sine se referă chiar la reprezentarea despre propria noastră persoană. Între cele două structuri – eu și imagine de sine – există decalaje de conținut și nivel de dezvoltare în măsura în care conștiința și conștiința de sine nu sunt același lucru, pe nici o treaptă de dezvoltare a persoanei. Unul dintre cel mai coerent model al evoluției imaginii de sine este cel reprezentat modelul lui G. Allport (1991) care propune șase etape în dezvoltarea acesteia, respectiv simțul corporal, identitatea de sine, respectul de sine, imaginea de sine, extensiunea
eului și efortul personal central.
În jurul imaginii de sine se elaborează și mecanismele de apărare a Eului. Apărarea constă în modalități speciale de efort pentru a face față stressului psihic care rezultă din conflictul dintre solicitările interne și externe. „Eul este ceea ce diferențiază, individualizează, dă consistență ontologică și delimitare, prin autodeterminare și autoîncredere, personalității în raport cu mediul. Trăsăturile sale definitorii sunt reflexivitatea („Eu sunt Eu, nu sunt tu, nici el sau ei”), adresabilitatea („Eu mă raportez la cei din jur, la lume, ca Eu”), transpozabilitatea („Eu mă compar cu alții și mă transpun în situația lor), teleonomia (orientarea finalistă, spre scopuri)” (Golu, 1999, p. 709).
V. Dem. Zamfirescu (2003), afirmă că „cea mai importantă funcție a Eului este autoconsevarea organismului. Pentru a o îndeplini este indispensabilă cunoașterea realității externe și acumularea în memorie a experiențelor realizate” (p.226). Maturitatea psihică este atinsă în momentul în care Eul dobândește autonomie în raport cu celelalte instanțe.
Studiul personalității a fost frecvent subordonat prognozei adaptării profesionale direcția cea mai cercetată în acest sens fiind analiza comparativă a trăsăturilor de personalitate
a celor buni și a celor slabi profesional. Cercetările au arătat că procesul de adaptare profesională poate fi îndrumat, direcționat, prin mijloace educative, prin dezvoltarea acelor aspecte care pot avea o acțiune compensatorie și asupra altor variabile (Iosif și Botez, 1981). Unele modificări ale situației de muncă sau chiar ale unor elemente de conținut ale muncii influențează factorii atitudinali și motivaționali, dinamizând astfel întreaga personalitate.
Pentru a putea stabili importanța anumitor variabile de personalitate, ele au fost evaluate în raport cu anumite criterii, și anume: adaptarea, integrarea, reușita și stabilitatea profesională. Prin integrarea profesională se înțelege procesul prin care se ajunge la identificarea persoanei cu structura și obiectivele cadrului socio-profesional. Procesul de integrare este multidimensional și industria modernă i-a mărit complexitatea, introducând noi coordonate (Chepeș și colab., 1967). Spre deosebire de integrare, procesul de adaptare profesională are o extindere mai largă. Adaptarea profesională constituie însă un criteriu mai frecvent tocmai din cauza extinderii sale mai largi, în care se implică și reușita și stabilitatea profesională.
Horia Pitariu (2000) în lucrarea Managementul resurselor umane. Evaluarea performanțelor profesionale este de părere că “performanța profesională nu este numai rezultatul prezenței sau absenței unor particularități cognitive, ca inteligență, memorie, atenție etc. Activitatea profesională […] depinde și de anumite calități sau atribute ale personalității. Perseverența, calitățile empatice, sociabilitatea, dorința de a-și construi o cabană la munte ori de a petrece o vacanță în Mexic sunt mobiluri pe care nu le putem neglija în prestarea activității profesionale” (p.25).
Mihai Aniței (2000) ne atenționează pe bună dreptate în lucrarea sa Psihologia personalității aviatorului, capitolul Personalitatea și psihologia muncii, cu privire la abordarea personalității în sfera muncii, unde avem supoziția că, “în muncă, personalitatea este diferită semnificativ față de alte activități ale omului” (p.71), conceptul de muncă fiind foarte greu de delimitat riguros. Autorul citat mai sus subliniază faptul că trăsăturile de personalitate realizează cele mai multe interacțiuni și exercită un efect direct asupra conduitei ocupaționale.
3.2. Metode de evaluare a personalității
Sistemul personalității nu poate fi cunoscut decât prin intermediul unor investigații complexe. Elementele sale constitutive se află într-un sistem de legături multiplu determinate, astfel încât fenomenul personalității este dificil de cunoscut și reclamă utilizarea unor mijloace științifice deosebit de sensibile pentru a efectua o analiza eficientă.
3.2.1. Metoda –scurtă caracterizare
Etimologic, termenul de metodă provine din grecescul methodos – cale, drum către ceva. După opinia autorului francez A. Lalande metoda reprezintă “un program” ce reglementează dinainte o suită de operații și care semnalizează erorile de evitat cu scopul de “ a atinge un rezultat determinat”(apud Cosmovici, 1996, p.29). M. Zlate este de părere ca metoda defineste “calea, itinerariul, structura de ordine sau programul dupa care se reglementeaza actiunile practice si intelectuale in vederea atingerii unui scop” (1996, p. 92), in vreme ce P. Golu consideră metoda drept “ acea îmbinare și organizare de concepte, metode, ipoteze, strategii instrumente și tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect metodologic”(apud Zlate, p.91; Albu, 2000, p.37).
3.2.2. Metode nepsihometrice
Metodele calitative fac referire la procedurile de evaluare care furnizează date cu caracter descriptiv (declarații, documente, comportamente observabile, etc) despre subiect. Aceste metode permit cunoașterea nemijlocită a persoanei, favorizând contactul direct cu propriile sale viziuni și interpretari la experiența de viață, precum și cu eforturile acesteia de a-i face față (Bogdan și Taylor, 1975, p.4-5). Cele mai des utilizate în studiul personalității umane sunt:
observația;
convorbirea;
metoda biografică;
studiul de caz;
tehnicile proiective.
3.2.3. Metode psihometrice
După cum le sugerează și denumirea, acestea urmăresc “măsurarea capacităților psihice ale individului în vederea stabilirii prezenței sau absenței lor și mai ales a nivelului (gradului) lor de dezvoltare” (Zlate, 1996, p.119). Dintre cele mai cunoscute și raspândite sunt testele și chestionarele.
Testul este o probă definită, implicând o sarcină de executat, identică pentru toți subiecții, un instrument înalt specializat, care implică condiții speciale de aplicare și interpretare. Dintre acestea menționăm:
teste de inteligență și perspicacitate
teste și chestionare de aptitudini
teste și chestionare de personalitate
Teste de inteligență și perspicacitate
Testul de nivel mental RAVEN Este o probă nonverbală, care constă în 60 de itemi, structurați în 5 serii. Fiecare item este format dintr-un desen sau o succesiune logică de figuri abstracte din care lipsește un fragment în colțul din dreapta jos. Fragmentul care lipsește este dat în partea de jos a paginii între alte 6 sau 8 figuri. Itemii din cadrul fiecărei serii au grade de dificultate crescândă de. Această probă poate fi aplicată individual sau în grup, contra cronometru (cca 25 – 30 de minute).
Cu ajutorul acestui test se calculează coeficientul de inteligență, fiind un test internațional, adaptat și pe populație românească. De reținut este faptul că acesta evidențiază în mod real nivelul de inteligență a individului, spre deosebire de așa – zisele teste ce apar publicate pe piața românească, care nu sunt nicidecum relevante.
Testul Raven servește la aprecierea “abilității educative înnăscute”, a capacității de a realiza comparări, raționamente prin analogie, de a-și dezvolta o metodă logică de gândire, independentă de informațiile anterior câștigate.
Testul de D48 și D78 Este un test de inteligență generală, care este prezentat sub forma a 44de serii de imagini de dominouri, cu numere de buline distribuite în funcție de anumite relații cantitative, pe care subiectul trebuie să le descopere și să completeze dominourile goale din cadrul fiecărei serii.
Testul analitic de inteligență Meili Este un test ce ne ajută să cunoaștem aspecte calitative ale inteligenței, caracteristicile concrete, abstracte, analitice, inventive ale acesteia. El cuprinde 6 teste într-un caiet de 8 pagini. Ajută la identificarea câtorva tipuri de profiluri ale inteligenței ; inteligență practică, inventivă, concretă, abstractă.
Testele NM – ID –95 și F. R. N. M. A. – 94 Acestea sunt teste de identificare a gradului de dezvoltare a tipului de inteligență verbală și respectiv neverbală.
Bateria de nivel mental NM – ID – 95 cuprinde 6 probe – trei verbale și trei nonverbale și evaluează eficiența intelectuală generală. În soluționarea itemilor bateriei de nivel mental, sunt implicate operațiile de bază ale gândirii: analiza și sinteza superioară, generalizarea și abstractizarea, comparația și concretizarea. Totodată bateria solicită atenția, capacitatea de înțelegere, gândire logică, memoria și spiritul de observație.
Probele verbale vizează cu precădere capacitatea de raționament verbal, clasificarea noțiunilor și ordonarea logică a lor, judecata prin analogie și deducție.
Probele neverbale surprind capacitatea de reprezentare, logica matematică, evidențierea de relații spațiale.
Toate aceste teste presupun condiții aparte de administrare și evaluare. Este asigurată confidențialitatea acestora în ceea ce privește criteriile de evaluare a performanțelor subiecților. Accesul la ele este foarte limitat, aparținând psihologului, reproducerea și comercializarea lor contravenind deontologiei profesionale.
Același lucru este valabil și pentru celelalte tipuri de teste pe care le vom prezenta ulterior.
Testul de inteligență Wonderlic (I. W) sau testul de aptitudini generale (T. A. G.) Testul conține 50 de itemi, a căror conținut se referă la: analogii, analiză de figuri geometrice, probleme de similaritate a unor formulări verbale, găsirea sensului unor proverbe, raționamente axate pe logica inductivă sau deductivă, spirit de observație, aprecierea unor relații spațiale. Problemele urmăresc capacitatea de a înțelege și de a gândi în termeni verbali și critici, capacitatea de a gândi în termeni de simboluri și idei.
Proba se administrează colectiv sau individual contra timp. Ea este un predictor satisfăcător a performanțelor intelectuale, permițând nu doar o analiză cantitativă a performanței, ci și o analiză cantitativă a semnificației rezultatelor.
Teste și chestionare de aptitudini
Aptitudinile sunt instrumente ale personalității și se manifestă spontan ca fenomene de randament calitativ și cantitativ, crescute în condiții egale de educație și exerciții :
teste de aptitudini vizuale – spațiale,
teste de atenție distributivă (Praga),
teste de atenție concentrată (Touluse – Pieron),
teste de memorie auditivă, memoria vizuală,
teste de reprezentare în spațiu,
teste de combinare în spațiu,
teste de înțelegere verbală și tehnică,
teste de testare a spiritului de observație.
Teste și chestionare de personalitate
Diagnostichează una sau mai multe trăsături ale personalității. Ele pot fi clasificate în trei categorii:
teste de adaptare;
teste și chestionare de interese și atitudini;
testele proiective.
Teste de adaptare:
CP L1 – este o formă prescurtată a chestionarului CPI, cuprinzând 7 scale ce evidențiază cei 7 factori de personalitate ce sunt implicați în relaționarea interpersonală și conviețuirea socială. Se identifică: maturitatea interrelațională și responsabilitatea (R); toleranța (F); adaptare la modelul comun (C); starea de comfort psihic (GI); nivelul motivațional implicat în potențialul de realizare personală cât și focalizarea pe valori intelectuale, reprezentate de realizarea prin conformism (AC); realizarea prin independență (AI) și eficiență intelectuală (EI).
F. P. I. – este un inventar de personalitate, ce cuprinde 212 întrebări grupate în 12 scale, ce pun în evidență următoarele însușiri de personalitate: nervozitate (N), agresivitate (A), depresia (D), excitabilitatea (E), sociabilitatea (S), calmul (C), tendință de dominare (TD), inhibiție (I), fire deschisă (FD), extraversia (E+), labilitate emoțională (NLE), masculinitate (M).
G. Z. – acest test cuprinde 300 de întrebări grupați în 10 dimensiuni și anume: activism- eficiență (G), autocontrol (R), ascendență (A), sociabilitate (S), stabilitate emoțională (E), obiectivitate (0), toleranță (F), reflexivitate – introversie (T), relaționare personală (P), și masculinitate (M).
Chestionarul de personalitate E. P. Q. – analizează dimensiuni esențiale ale personalității, evaluează echilibrul general al structurii și pune în evidență eventuale personalități dizarmonice cu potențial dezadaptativ lent. Proba cuprinde 5 scale, care evidențiază următorii factori de personalitate: extraversie- introversie (E), minciună (L), psihotism (P),nevrozism sau instabilitate emoțională (N) și tendință spre devieri de comportament – C.
Deși sunt utilizați termeni psihiatrici, semnificația lor nu este una propriu zis clinică. Testul nu este un instrument de analiză a unor boli psihice manifeste, el se adresează persoanelor normale, dar care prezintă accentuări de diferite intensități în structura personalității, care sunt latente în condiții obișnuite. Problemele pot să apară sub influența unor factori de mediu, generând conduite inadecvate manifeste. Manifestările dezadaptative exprimate prin abateri disciplinare, fac absolut necesare cunoașterea celora ce prezintă accentuări de personalitate.
Chestionarul de anxietate Cattel – Anxietatea ca tulburare a afectivității, se manifestă prin stări de neliniște, teamă și îngrijorare, trăite în absența unor cauze concrete vizibile. Anxietatea se referă la caracteristici ca: tensiune interioară, instabilitate, lipsă de încredere în sine, rezervă în asumarea situațiilor de risc, temeri, tulburări psihosomatice trăite în plan subiectiv. Toate acestea pot determina apariția unor conduite inadecvate, datorate incapacității de adaptare corectă și rapidă la situații noi. Pentru Cattel, anxietatea este rezultatul combinării a 5 factori mari: conștiința de sine, forța eului, tendința paranoidă, tendința spre culpabilitate și tensiune ergică.
16 PF – urmărește depistarea a 16 factori determinanți ai personalității, grupați în “factori de ordin 1” – schizotimie – ciclotimie, nivel intelectual, forța eului, subordonare – dominare, comunicativitate – taciturnie, forța asupra eului – reguli de conviețuire socială, timiditate – îndrăzneală, raționalitate – afecțiune, atitudine încrezătoare – suspiciune, preocupări față de aspecte practice – ignoranță, clarviziune – naivitate, calm – neliniște, radicalism – conservatorism, dependență – independență față de grup, integrare (autocontrol- lipsă de autocontrol), tensiune energetică – tensiune /încordare și “4 factori de ordinul 2”: adaptabilitate – anxietate, introversiune – extraversiune, dinamism – inhibiție și independență- supunere.
Chestionarul pentru personalități accentuate – cuprinde 88 de întrebări prezentate amestecat, formând 10 grupe, fiecare grupă urmărind explorarea unor trăsături “accentuate”: demonstrativitatea, hiperexactitatea, hiperperseverența, nestăpânirea, hipertimie (“…timie = tonus afectiv /stare afectivă), distimie, ciclotimie, exaltare, anxietate, emotivitate”.
Chestionarul de diagnosticare a temperamentelor- testul cuprinde 30 de întrebări care permit identificarea celor trei factori ai personalității: emotivitatea, secundaritatea și activitatea – prin combinarea cărora se obține tipul temperamental (sangvinic, coleric, flegmatic,apatic, amorf, nervos, pasionat, sentimental).
Teste și chestionare de interese și atitudini:
Testele sociometrice – sunt instrumente de bază în metodologia sociometriei, prin care se măsoară atracțiile și respingerile care au loc între indivizii unui grup. Datele astfel culese, prin prelucrarea ulterioară cu ajutorul sociomatricelor sau sociogramenlor dezvăluie structura grupului, reperarea subgrupurilor, a centrelor de influență și a sistemului de comunicare socială, identificarea indivizilor populari, a celor izolați și a celor respinși.
Teste de interese – Inventarul de preferințe profesionale Kuder se utilizează în dublu scop: pentru identificarea profesiunilor preferate de o persoană și pentru a verifica corectitudinea alegerii profesionale a subiectului. Acesta cuprinde 9 scale de interese: interese mecanice , numerice, științifice, de convingere, artistice, literare, muzicale, pentru servicii sociale, pentru munca de birou.
Scale de atitudini ale gradului de satisfacție a angajaților/subalternilor vizavi de condițiile climatului organizațional respectiv șef / manager:
Aceste scale măsoară atitudini: atitudini față de femeile manageri, atitudinea față de valori, față de locul de muncă, satisfacția în muncă, tensiunea la locul de muncă, tocirea emoțională a managerilor(“burn –out”), motivație la locul de muncă.
Testele proiective
Sunt tehnici, prin care sunt urmărite diferite aspecte ale personalității și interacțiunii dintre acestea. Ele permit depistarea a ceea ce este mai ascuns, mai puțin accesibil, mai greu de descoperit cu ajutorul a celorlalte teste. Având în vedere dificultățile de interpretare a acestora, ele pot fi aplicate doar de psiholog, experiența și capacitatea de înțelegere a acestuia fiind de foarte maree importanță.
Testul de completare a unor fraze Rotter – modificat – cuprinde mai multe începuturi de fraze ce urmează a fi completate de subiectul examinat. În interpretare se ia în considerare conținutul răspunsurilor, dacă tonul este dominant pozitiv sau negativ, dacă rolul eroului este activ sau pasiv, dacă atitudinea lui este imperativă. Interpretarea permite o descriere globală a personalității.
Testul Arborelui – permite cunoașterea personalității (introversiune, agresivitate, tensiuni, conflicte nerezolvate, tendințele spre disimulare etc.) și tulburărilor în diferite stadii de evoluție a acestora. Desenând un arbore, omul desenează fără să își dea seama raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglări.
3.3. Evaluarea psihologică în firme/instituții
În mediul organizațional, evaluarea psihologică permite nu numai studiul aptitudinilor și al personalității la un moment dat, ci oferă și un cadru predictiv – fie el relativ uneori – pentru evoluția profesională ulterioară a individului, precum și în privința căilor și resurselor cele mai eficiente de dezvoltare a personalității.
3.3.1. Scurtă caracterizare
Primele evaluări cu caracter psihologic în mediul organizațional au luat ființă din necesitatea asigurării compatibilității între oameni și echipamentul tehnic ca urmare a intoducerii în câmpul muncii a semiautomatizării și ulterior a automatizarii. Aceste evaluări inițiale vizau atât personalul calificat, cât și pe cel necalificat, dar și specialiști în scopul aprecierii capacității acestora de adaptare la noile condiții de muncă.
Obiectivul general al evaluării psihologice este – după cum știm- cunoașterea finite umane, a particularităților și caracteristicilor individuale ale acesteia pentru stabilirea unui diagnostic, pentru rezolvarea unei probleme de natură psihologică. În mediul organizațional, acest obiectiv vizează diagnosticarea în vederea selecției profesionale, a consilierii și orientării în câmpul muncii.
În cadru mai cuprinzător, examinarea psihologică presupune înțelegerea problemelor umane și a comportamentului global al individului sub aspect psihologic. În acest sens, concluziile unei evaluari psihologice constitue o sinteză a informațiilor obținute prin intermediul unei varietăți de metode și tehnici. Astfel după cum sublinia H. Pitariu în lucrarea “Psihologia selecției și formării profesionale”, “imaginea structurii personalității ne apare sub forma unui mozaic organizat conform unor legi proprii în care elementele constitutive se intercondiționează, se compensează unele pe altele” (p. 83).
Examinarea psihologică trebuie proiectată așadar într-un cadru care să depăsească simpla constatare “mecanicistă”, întrucât personalitatea umană se afla – cel puțin sub aspectul aptitudinilor și intereselorîin continuă dinamică și transformare. Din acest motiv, considerăm că evaluarea psihologică nu se reduce numai la “observarea metodică a comportamentelor provocate în circumstanțe precise și condiții constante” (Pitariu, 1983. p. 87), ci poate servi la un moment dat drept “ analiză experimentală progresivă” a comportamentului nostru, drept prilej de autocunoastere și chiar autodepășire a capacităților actuale.
3.3.2. Tipuri de evaluării
În lucrarea“Psihologia selecției și formării profesionale” , H. Pitariu propune urmatoarea clasificare a tipurilor de evaluare psihologică în organizații:
evaluarea pentru selecție profesională;
evaluarea în vederea promovării;
evaluarea pentru consiliere și orientare profesională;
evaluarea în scopul avizării pe post;
evaluarea cu caracter special.
Pornind de la acest model, suntem de prere că, în esență, există patru situații majore ce impun evaluarea psihologică în mediul organizațional:
evaluarea psihologică în scopul consilierii pentru orientarea/reorientarea în carieră;
evaluarea psihologică pentru selecția de personal;
evaluare psihologică în vederea formării profesionale;
evaluarea psihologică în scopul promovării.
3.3.3. Organizarea evaluării psihologice în firme/instituții
W. Stern ( apud Pitariu, 1983. p. 91) propune urmatoarea schema organizatorică a evaluării psihologice:
componentele de bază – evaluarea senzațiilor, percepției, memoriei, limbajului, imaginației, etc.
componentele intelectuale – examinarea funcționala a inteligenței și a aspectelor acesteia (raționament, judecată, abstractizare, comparative, combinații, creativitate);
componentele personale – structura reacțiilor generale, dinamica personalității, universal valoric.
O schemă ușor diferită propune și G. Allport (Pitariu, p. 91), care consideră că evaluarea psihologică trebuie să urmarească:
sistemele psihofizice determinante – constituție/temperament și aptitudini eventual inaptitudini;
componentele speciale – natura componentelor dobândite;
organizarea dinamică a personalității; sistemul relațional și adaptarea la mediu.
Evaluarea psihologică are un caracter global, de ansamblu, concluziile sale presupunând întotdeauna prelucrarea unei varietăți de informații despre subiectul în cauză. Sinteza finală (care reflectă de regulă diagnosticul) trebuie prezentată într-o manieră accesibilă care să permită relevarea acurată a profilului psihologic al acestuia.
I. PARTEA APLICATIVĂ
CAPITOLUL 4
Metodologia cercetării
4.1. Obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării întreprinse au fost:
sondarea legăturii dintre trăsăturile de personalitate și preferința pentru anumite tipuri de activități profesionale, cu ajutorul chestionarului de interese profesionale Holland;
verificarea existenței unei legături între orientarea spre profesia de psiholog și trăsăturile de personalitate conturate prin testul MBTI în cadrul eșantionului constituit din 30 studenți de la facultatea de Psihologie ;
verificarea existenței unei legături între orientarea spre ocupația de agent de vânzări și trăsăturile de personalitate conturate prin testul MBTI în cadrul eșantionului constituit din 30 de agenți de vânzări .
4.2. Ipotezele cercetării
Pentru atingerea obiectivelor cercetării au fost formulate următoarele ipoteze:
Presupunem că între cei 30 de studenți și cei 30 de agenți de vânzări există diferențe semnificative privind distribuția combinațiilor de interese profesionale.
Presupunem că între interesele profesionale ale subiecților prezentate în termeni de comportamente și trăsăturile de personalitate ale acestora, există o strânsă corelație.
Presupunem că nu există diferențe semnificative între trăsăturile de personalitate care stau la baza potrivirii subiecților cu domeniul profesional.
4.3. Descrierea lotului investigat
Lotul experimental este alcătuit din 60 de subiecți, respectiv 30 de agenți de vânzări , angajați ai unei firme și 30 de studenți ai unei facultăți de psihologie.
Tinerii angajați au vârste cuprinse între 19 și 25 ani . Dintre cei 30 de subiecți 18 sunt de sex masculin și 12 sunt de sex feminin.
Studenți au vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, lotul investigat fiind constituit preponderent din subiecți de gen feminin (26 studente și 4 studenți).
4.4. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor
Pentru atingerea obiectivelor studiului s-au folosit :
Observația;
Convorbirea;
Inventarul de interese profesionale al lui J. L.Holland.
Testul Mayer Briggs (MBTI)(adaptare)
Observația direcționată
Ca metodă de cercetare nonstandardizată, a fost utilizată pe tot parcursul cercetării. S-a luat în considerare atitudinea subiectului față de sarcină, față de sine, modul în care au intervenit schimbări în modificarea acesteia, factorii care l-au influențat (persoane și/sau factori de mediu).
Convorbirea
A fost utilizată cu fiecare subiect în parte În discuțiile purtate am informat subiectul despre modul de aplicare al probelor, ordinea și succesiunea acestora
Convorbirile au fost pregătite alegându-se acele strategii de lucru care să creeze un climat psihosocial securizant, plăcut, deschis, necenzurat.
Inventarul de interese profesionale al lui J. L.Holland
Interesul se definește ca o variabilă psihologică de natură motivațională care, în determinarea conduitei persoanei, exprimă pe planul relației acesteia cu mediul exterior, direcția de orientare, categoria de valori căreia îi acordă importanță sau care reține atenția persoanei. Considerată ca o variabilă care exprimă o stare de normalitate, opusă apatiei, interesul ia naștere dintr-o necesitate și contribuie la realizarea omului prin rolul pe care il îndeplinește în procesul de adaptare la condițiile de mediu.
Exprimând o relație intelectuală și afectivă dintre individ și realitate, dintre individ și o anumită categorie de valori, interesul îndeplinește pe planul activității omului o funcție de selecție, de valorificare, de restrângere tematică a câmpului de acțiune, de canalizare a energiei spre anumite domenii, de mobilizare și susținere a efortului în activitate. Interesul este condiționat de fondul aptitudinal și informational al persoanei, de experiența acesteia, de caracteristicile afective, de atitudine, de vârstă.
Interesele se deosebesc de atitudini, care reprezintă linii largi de valorificare pe care individul o acordă realităților exterioare fără a implica atât de pregnant dinamica trebuințelor în constanța unui proces de integrare; se deosebesc și de atracție sau curiozitate, care sunt condiționate de realități exterioare fără a implica atât de pregnant dinamica trebuințelor în constanța unui proces de integrare; se deosebesc și de atracție sau curiozitate, care sunt condiționate de realități exterioare și a căror manifestare se epuizează prin însuși actul satisfacerii lor. Interesul este o condiționare internă (necesitatea psihologică a persoanei), este persistent în timp, este orientat spre o categorie de valori (nu spune un obiect determinat). Satisfacerea lui determină întarire și nu stingere. În general dacă temperamentul exprimă fondul biologic al persoanei, iar caracterul pe cel social, interesul exprimă personalitatea ca produs al culturii.
Rolul interesului în formarea personalității este mare, deoarece el susține procesele atenției, prezența efortului în activiotate, mobilizează energiile. Holland vorbește despre o lege a interesului în sensul condiționării conduitei persoanei de către interese sau în sensul că interesul dominant impune orientarea persoanei la mediul înconjurător.
Reprezentând categoria de valori spre care se îndreapta o persoană, interesul poate fi considerat o dominantă psihologică a personalității prin care aceasta se poate defini.
Chestionarul tip Holland este structurat astfel încât să permită identificarea a 6 tipuri de personalitate după cum urmează:
REALIST
INVESTIGATOR
ARTISTIC
SOCIAL
INTREPRINZATOR
CONVENTIONAL
Codul fiecarui subiect investigat va fi format dintr-o combinație de două scoruri cu punctajele cele mai mari, iar în dreptul fiecarui cod sunt date domeniile de activitate corespunzătoare fiecăruia dupa cum urmează:
Prezentăm principalele caracteristici ale fiecărui tip de personalitate, cu menționarea posibilelor profesii :
Tipul realist (motor) – R – este caracterizat prin:
activități care presupun manipularea obiectelor, instrumentelor, mașinilor;
aptitudini manuale, mecanice sau tehnice;
organizare motorie bună, ingeniozitate tehnică și spirit practic;
rezolvare de problemele concrete;
sarcinile care necesită calități intelectuale, artistice sau sociale (nu sunt potriviți ca lideri);
masculinitate, nesociabilitate și stabilitate emoțională;
activitățile în aer liber;
dificultăți în a-și exprima sentimentele;
plăcerea de a construi și a repara.
Tipul intelectual (investigativ) – I – caracterizat prin:
tendința de a rezolva sarcini abstracte, de a înțelege și organiza lumea;
abilități matematice și științifice;
fire analitică și curioasă, preferă să lucreze singur pentru rezolvarea de probleme;
preferințe spre activități care implică cercetare, investigare sub diverse forme și în domenii diferite (fizic, biologic, social, cultural);
reacție față de mediu folosind inteligența, manipulând idei, cuvinte și simboluri;
fire nesociabilă, masculină, insistentă și introvertită;
tendința spre sarcinile științifice, teoretice (de exemplu, cititul, algebra, colecționarea de obiecte) și activități creatoare cum ar fi sculptura, pictura, muzica;
preferința de a lucra într-un mediu academic sau științific;
neagrearea regulilor și a lucrului în echipă;
originalitate și creativitate.
Tipul artistic (estetic) – A – este caracterizat de :
imaginație;
creativitate;
atracție spre activități mai puțin structurate, care presupun o rezolvare creativă și îi oferă posibilități de auto-expresie;
abilități artistice și imaginație, independență, originalitate, expresivitate artistică;
relaționarea indirectă prin auto-exprimare artistică;
face față mediului folosind forme și produse ale artei;
impresii subiective, este nesociabil, feminin, supus, sensibil, impulsiv și introspectiv.
preferă profesiile muzicale, artistice dramatice și nu îi plac activitățile masculine și rolurile care implică muncă fizică.
Tipul social (de susținere) – S – este interesat de activități care implică:
relaționare interpersonală;
informare, pregătire, dezvoltare, grijă pentru alte persoane;
deprinderi verbale, sociale, este cooperant, generos, ascultă și înțelege pe semeni, acesta caută interacțiunea socială în mediul educațional, terapeutic și religios;
se consideră o persoană sociabilă, veselă, cu simțul răspunderii, care obține succese și îi place să se afirme, să i se acorde atenție.
Tipul întreprinzător (persuasiv) – E :
preferă să lucreze în echipă, mai ales cu scopul de a conduce, dirija, de a ocupa locul de lider;
evită activitățile științifice sau domeniile care implică o muncă foarte dificilă, preferându-le pe acelea care îi pun în valoare abilitățile oratorice, persuasive, manageriale, de relaționare interpersonală;
are spirit de aventură, este dominant, impulsiv, persuasiv, vorbăreț, extravertit, încrezător, agresiv și exhibiționist.
preferă ocupații din domeniul vânzărilor și al managementului, unde
Tipul convențional (conformist) – C:
preferă activitățile care solicită manipularea ordonată, sistematizată a datelor, informațiilor, într-un cadru bine organizat și definit;
are abilități de secretariat și matematice;
este atent la detalii;
alege rolurile de subordonat, își realizează scopurile prin conformism, are nevoie de aprobarea celor din jur;
creează o impresie bună deoarece este ordonat, sociabil, corect, dar este lipsit de originalitate;
preferă ocupații de funcționari cu activități stabile și bine definite în domeniul afacerilor;
acordă o importanță deosebită chestiunilor economice și se consideră masculin, dominant, rigid și stabil;
are mai mult calități matematice decât verbale.
Holland afirma că, pentru orice tip de personalitate, ocupația care conține caracteristici îi oferă individului o satisfacție potențială, deoarece oamenii caută medii profesionale și ocupații care să le permită să-și exercite deprinderile și aptitudinile, să-și exprime opiniile și valorile. O metodă bună de predicție a succesului profesional este cea prin care se face o identificare între individ și activitate. Holland sugerează că ocupațiile care sunt strâns legate de preferințele noastre conduc la un succes mai mare decât acelea care conțin puține din preferințele noastre.
Tipurile de personalitate pot fi structurate în funcție de un model consecvent. Acest model este numit modelul hexagonal (fig. 1).
Figura 1: Modelul hexagonal pentru interpretarea relațiilor intra- și inter-clase
Modelul hexagonal este de fapt transpunerea grafică a celor șase tipuri de personalitate, sub forma unui hexagon, în care fiecare punct de legătură dintre două laturi reprezintă un tip de personalitate. Acest lucru se face în următoarea ordine: realist, intelectual, artistic, social, întreprinzător și convențional.
Altfel spus, dacă o persoană nu-și poate desfășura activitatea conform propriei personalități, atunci trebuie să-și aleagă domeniile cele mai apropiate.
De exemplu, dacă personalitatea individului este de tip social, ariile de interese cele mai apropiate sunt cele de tip artistic și întreprinzător, iar cele mai înepărtate cele de tip convențional și intelectual (investigativ). Deci primele vor constitui priorități de interese, iar celelalte sunt ariile cu interese mai scăzute
Testului Mayer Briggs (MBTI)
Tipurile de personalitate Myers Briggs – Myers-Briggs Type Indicator (MBTI) – este un sistem utilizat la scara larga pentru a intelege si interpreta personalitatea umana, ce are la baza ideile lui Carl Jung despre tipurile de personalitate si, intr-o mai mica masura, teoria celor patru temperamente sau umori.
Isabel Briggs Myers, impreuna cu mama sa Katharine Briggs, a dezvoltat teoriile lui Jung, obtinand o metodologie si un sistem ce pot fi implementate pentru a intelege si evalua personalitatea si modul comportamental preferat de fiecare.
In continuare sunt prezentate descrierile preferintelor conform tipurilor de personalitat Myers Briggs.
Măsurând și categorisind personalitatea sau stilul comportamental al unei persoane potrivit preferințelor – câte una din fiecare cele patru scări (E-I, S-N, T-F, J-P), sistemul MBTI formează 16 tipuri principale.
Cele 16 structuri tipologice se constituie din combinarea
a două tipuri de atitudini – EI – (extraversie-introversie)
trei modalități de raportare la realitate:
cum percepi informația: intuitiv sau senzorial – SN,
cum iei decizii: TF – prin gândire logică sau prin afectivitate,
cum te orientezi față de lumea exterioară: JP – prin rațiune sau prin percepție.
4.5. Prezentarea și interpretarea datelor
Inventarul de interese profesionale al lui J. L.Holland
Interesele profesionale exprimate le-am studiat cu ajutorul Inventarului de Interese de tip Holland.
Informațiile culese au fost prelucrate și sunt prezentate sub forma unor grafice.
Pentru a putea compara rezultatele obținute de cele două loturi, am calculat frecvențele relative și le-am exprimat apoi în procente. Frecvența relativă am obținut-o prin împarțirea frecvenței absolute la numarul de subiecți.
Analiza distribuției tipurilor de interese profesionale va fi abordată din perspectiva teoriei lui Holland.
Tipul întreprinzator, în proporții aproximativ egale la cele două grupuri studiate (26% la psihologi, față de 23% la agenții de vâzări). Persoanele care se încadrează în acest tip sunt orientați spre activități care presupun inițiativă personală, dezvoltarea propriilor afaceri, coordonarea. Ei știu să îi motiveze, influențeze și orienteze pe alții. Au aptitudini pentru conducere, relații interpersonale sau activități persuasive.
Tipul social are o pondere mai mare la psihologi (36,6%), față de agenții de vânzări (26%). Persoanele care se încadrează în acest tip sunt orientați spre profesii legate de mediul social, de comunicare și sprijinul celorlalți; sunt persoane înclinate să îi ajute pe ceilalți, să-i învețe, informeze, sprijine.
O diferențiere semnificativă între cele două loturi studiate apare în cazul tipului investigator, care este reprezentat în proporție de 16% la psihologi, față de 10% la agenții vâzări. Persoanele care se încadrează în acest tip sunt orientați spre activități predominant intelectuale, care presupun rezolvarea de probleme și situații teoretice, explicarea cauzelor și naturii fenomenelor; sunt persoane care preferă să se ocupe de aspectele abstracte în activitatea profesională, de sarcinile mai puțin concrete.
Tipul conventional are o reprezentare scăzută : 10% în cazul grupului de agenți, și 3% în cazul grupului de psihologi. Indivizii care se încadreză în acest tip sunt orientați spre activități de execuție bine precizate de alții, sunt persoane mai conformiste, care preferă să lucreze cu date pe care le ordonează și categorisesc și preferă un loc de muncă unde sunt sarcini precise, structurate: acești subiecți au aptitudini pentru munci administrative, de birou, în domeniul financiar.
Tipul artistic ocupă o pondere de 10 % la psihologi, și de 3,333% la agenții de vânzări. Persoanele care se încadrează în acest tip manifestă o orientare spre activități de relaționare mijlocită cu alții prin intermediul produselor artistice. Ei au talente în domenii precum: pictura, scrisul, arta dramatică, muzica, dansul.
Tipul realist nu apare reprezentat în cadrul grupului de psihologi (aici obținându-se punctajul zero). De altfel, tipul realist ocupă într-o proporție de 80% din cazuri ultimul loc în ierarhia tipurilor. Indivizii care se încadrează în acest tip sunt orientați spre activități fizice care solicită îndemanare, deprinderi manuale și îndeplinirea de sarcini concrete.
În vederea unei mai bune diagnosticari a tipului de interes profesional al unui individ, Holland pune în discuție 4 criterii (indicatori de diagnostic):
Congruența (reflectă gradul de potrivire dintre personalitatea individului și mediul său de muncă) – acest indicator reflectă gradul de potrivire dintre personalitatea individului și mediul său de muncă. Cel mai înalt nivel de congruență va fi dacă respectivul cod de trei litere al personalității este același, în privința conținutului și al succesiunii, cu codul de trei litere al mediului de muncă în care respectivul individ dorește să intre. Indicatorii cu congruență înaltă au drept rezultat o alegere stabilă a profesiei, rezultate bune în aceasta și un grad înalt de satisfacție.
Consecvența (măsura coerenței interne a punctajelor obținute de o persoană) – aceasta este măsura coerenței interne a punctajelor obținute de o persoană. Consecvența se calculează prin examinarea poziției primelor două litere ale codului lui Holland de pe hexagon (vezi mai sus). Cu cât este mai apropiată poziția pe hexagon, cu atât codul este mai consecvent. Subtipurile cu coduri adiacente sunt consecvente (de ex., convențional și întreprinzător). Se consideră a fi tipuri inconsecvente cele care sunt situate față în față unul cu celălalt (de exemplu, realist și sociabil). Claritatea scopurilor unui individ și percepția lui despre sine, care sunt definitorii pentru decizia în alegerea carierei, sunt direct proporționale cu tipul Holland. Un tip consecvent va avea scopuri mai clare și o percepție despre sine mai limpede decât un tip inconsecvent. Pentru tipul consecvent, alegerea carierei va fi mult mai ușoară.
Diferențierea (măsoară cristalizarea intereselor și a profilului individului) – aceasta măsoară cristalizarea intereselor și a profilului individului. Diferențierea este definită astfel: punctajul cel mai mare minus punctajul cel mai mic al celor trei punctaje reprezentate de codul de trei litere. Diferențierea cea mai mare (punctaj mare) se constată atunci când se găsește un grad înalt de conturare a caracteristicilor unui anumit tip, iar o diferențiere scăzută se va constata în cazul unui profil plat, cu punctaje relativ identice la toate trei tipurile. Un tip diferențiat va avea scopuri mult mai clare și o percepție despre sine mai bine cristalizată decât tipul nediferențiat. Alegerea carierei va fi mai ușoară pentru tipul diferențiat decât pentru cel nediferențiat și aceste alegeri vor fi mai stabile.
Identitatea (reflectă claritatea scopurilor, intereselor, talentelor unei persoane) – reflectă claritatea scopurilor, intereselor și talentelor unei persoane. Este legată de diferențiere și de consecvență.
Am ales pentru cercetarea noastră interpretarea și analiza a 2 dintre indicatori: nivelul de consistență și nivelul de diferențiere.
NIVELUL DE CONSISTENȚĂ (CONSECVENȚĂ) Consistența se calculează prin
anularea poziției primelor două litere ale codului Holland de pe hexagon. Cu cât este mai apropiată poziția pe hexagon, cu atât codul este mai consecvent.
În urma rezultatelor obținute am stabilit 3 niveluri de consistență: înalt, mediu, scăzut. Am încadrat subiecții cercetării noastre în aceste niveluri și am calculat frecvența absolută, relativă apoi le-am exprimat procentual.
Prezentăm în tabelele și graficele alăturate rezultatele obținute:
Constatăm ca 16 dintre psihologi (53,3%) au obținut un nivel înalt de consistență, spre deosebire de agenții de vânzări la care ponderea obținută pentru acest nivel este mai mică (40%).
Aceasta arata ca studenții psihologi au scopuri clare și o percepție mai bună despre sine.
Dimpotrivă, agenții de vânzări nu au o percepție clară despre sine, nu au scopuri bine definite.
NIVELUL DE DIFERENȚIERE Diferențierea se calculează astfel: Punctajul cel mai mare minus punctajul cel mai mic reprezentate de codul de 3 litere. Diferențierea măsoară cristalizarea intereselor și a profilului individului.
Am stabilit și aici ca și în cazul consistenței 3 niveluri (înalt, mediu, scăzut).
Prezentăm în tabele și grafice alăturate rezultatele obținute:
Testului Mayer Briggs (MBTI)
În ce privește tipul psihologic preferat de psihologi s-au relevat următoarele:
preferința cea mai mare a fost manifestată pentru tipul psihologic INFP (Afectivitate
Introvertă cu Intuiție) cu un procent de peste 35%.
următorul preferat este tipul psihologic ESTJ (Gândire Extravertă cu Senzorialitate) cu 25%
al treilea tip psihologic preferat de psihologi, cu 20%, este INFJ (Intuiție Introvertă cu
Afectivitate)
tipurile de personalitate ESTP (Senzorialitate Extravertă cu Gândire) și ISTJ (Senzorialitate Introvertă cu Gândire) au fost preferate de 8%, fiecare.
cel mai puțin preferate de psihologi sunt tipurile de personalitate ESFP (Senzorialitate Extravertă cu Afectivitate) și ENFJ (Afectivitate Extravertă cu Intuiție) cu 2 %.
În ce privește tipul psihologic preferat de agenții de vanzări s-au relevat următoarele:
preferința cea mai mare a fost manifestată pentru tipul psihologic ENFP (Extravertit Intuitiv Afectiv Perceptiv) cu un procent de peste 35%.
următorul preferat este tipul psihologic ENTJ (Extravertit Intuitiv Gânditor Judecător) cu un procent de 25%
al treilea tip psihologic preferat de psihologi, cu 20%, este ENFJ (Extravertit Intuitiv Afectiv Judecător)
tipul de personalitate ESTP (Extravertit Senzorial Gânditor Perceptiv) a fost preferat de !0%dintre subiecți .
cel mai puțin preferate de psihologi sunt tipurile de personalitate ISTJ (Introvertit Senzorial Gânditor Judecător) cu un procent de 8 și INFJ (Introvertit Intuitiv Afectiv Judecător) cu un procent de 2%.
Extravertit Intuitiv Afectiv Judecător (ENFJ)
Puncte tari:iubitori de oameni; idealiști, dedicați oamenilor și cauzelor pe care le respectă; se simt conectați la toate lucrurile; energici, entuziaști, perseverenți și conștiincioși; diplomați, promovează armonia în jur; iau decizii mai degrabă pe baza a ccea ce simt despre o situație.
Puncte slabe: se implică excesiv în problemele altora, pot fi ușor dezamăgiți sau deziluzionați; nu-și cunosc limitele, pot fi orbi la fapte obiective, în folosul păstrării unor relații; ușor de jignit, putând ajunge la reacții iraționale.
Introvertit Intuitiv Afectiv Judecător (INFJ)
Puncte tari trăiesc într-o lume a ideilor; principii ferme și integritate personală; loiali, dedicați și idealiști; caută să impună acceptarea ideilor lor; – se încred în deciziile lor; sunt motivați de o viziune interioară pe care o apreciază mai mult decât orice altceva; excelenți conducători; stil conducere democratic; influențează părerile altora cu integritate morală; unidirecționali în focalizarea atenției; au un grup restrâns de prieteni vechi.
Puncte slabe pot fi absorbiți de idee, lipsiți de spirit practic; dedicați principiilor personale, se pot opune modificării unei decizii de tip tunel; pot fi surzi la obiecțiile altora; exagerează cu reglemetările,perfecționisti; au dificultăți în rezolvarea conflictelor din cadrul relațiilor.
Extravertit Intuitiv Afectiv Perceptiv ( ENFP)
Puncte tari plini de entuziasm și de idei noi; sunt interesați de posibilități, păstrează deschise cât mai multe opțiuni; curioși, preferă să înțeleagă decât să judece; apreciază mai mult decât orice inspirația, fiind inventatori ingenioși; lucrează bine în echipă și se simt stimulați de prezența altora; tratează oamenii cu simpatie și căldură, sunt interesați de dezvoltarea altora.
Puncte slabe au dificultăți în a se concentra asupra unui singur lucru, în selecționarea celei mai bune alternative; la un proiect partea amuzantă este rezolvarea problemei inițiale, apoi își pierd interesul; nu au capacitatea de a gestiona timpul; nu culeg toate informațiile de care au nevoie, fiind tentați să-și folosească imaginația pentru a improviza; dezorganizați, riscă să rămână mereu la stadiul de „idee sclipitoare”.
Introvertit Intuitiv Afectiv Perceptiv (INFP)
Puncte tari apreciază armonia interioară; sunt motivați de credința într-un ideal; sunt interesați de posibilitățile aflate dincolo de ceea ce este deja cunoscut; excelentă perspectivă pe termen lung; au standarde interioare foarte înalte; la exterior se arată reci, rezervați, în realitate sunt sensibili și empatici, preferând comunicarea scrisă; sunt prietenoși, dar evită socializarea superficială.
Puncte slabe ilogici, pot foarte ușor migra în misticism; își urmăresc idealul cu rigiditate și rigoare logică, în detrimentul trecerii la acțiune; pot ajunge la autoacuzare, la autoperceperea ca incompetenți; le lipsește asertivitatea, fiindu-le greu să refuze.
Extravertit Intuitiv Gânditor Judecător ENTJ
Puncte tari conducători și factori de decizie, sunt fericiți să-i dirijeze pe alții în acțiunea de trasformare a unei viziuni în realitate excelenți planificatori pe termen lung; logici și analitici, vor încerca să perfecționeze orice sistem cu care iau contact; apreciază doar adevărul și sunt convinși doar de argumente logice; lucrează cu plăcere în probleme teoretice complexe, fiind preocupați de consecințele viitoare ale faptelor; lideri înnăscuți, vor prelua conducerea oricărei situații, fiind buni organizatori; competitivi, impulsionează și pe cei pe care-i conduc.
Puncte slabe iau uneori decizii în pripă, fără să mai verifice datele încă o dată; pot fi duri, obtuzi, nerăbdători și insensibili față de sentimentele oamenilor; pot critica automat altă idee decât a lor;nu acceptă sfaturile altora.
Introvertit Intuitiv Gânditor Judecător (INTJ)
Puncte tari perfecționiști, au încredere în propriile idei originale, logici, critici, ingenioși; exigenți cu ei înșiși și cu alții, sceptici în fața opoziției; se conformează regulior doar dacă le consideră utile; lucrează ușor cu concepte complexe; gânditori, strategici, pot distinge ușor punctele tari și slabe ale oricărei situații;dacă ideea le aparține, vor investi concentrare, energie și ambiție
Puncte slabe pot cere prea mult de la sine și de la alții; desconsideră valorile altora; autoritari, nu obișnuiesc să încurajeze pe alții să le combată părerile; orientați spre viitor, pot scăpa unele realități ale clipei prezente; lucrează singuri, nu sunt jucători de echipă, încăpățânați și autoritari.
Extravertit Intuitiv Gânditor Perceptiv ENTP
Puncte tari atenți la toate, iubesc provocările; entuziaști, ingenioși și vorbăreți; centrați pe autodezvoltare; întreprinzători înnăscuți; fascinați de ideile noi; operează pe baza impulsurilor creative, apreciind creativitatea; dețin excelente capacități analitice; buni gânditori și strategici;
Puncte slabe testează limitele celor din jur și consideră că majoritatea regulilorsunt create pentru a fi ocolite; caută să-i înțeleagă pe ceilalți, evită încadrarea în tipare; ignoră uneori modalitățile clasice de a face lucrurile, disprețuind rutina; le lipseste deliberarea și, odată ce problemele majore au fost depășite, se năpustesc la următoarea provocare; pot fi insensibili și lipsiți de tact, nesinceri; nepăsători față de planurile și proiectele altora, capricioși; pot părea aroganți.
Introvertit Intuitiv Gânditor Perceptiv INTP
Puncte tari soluționează probleme conceptuale;și logici, cu străfulgerări de o creativitate excepțională;tăcuți, rezervați, universul interior e absorbit de analiza problemelor; critici, preciși, sceptici; sunt convinși numai de raționamente logice; ingenioși și originali;puternică pornire spre competența personală, provoacă și pe alții în autoperfecționare;nu sunt buni organizatori ai oamenilor, mai mult lucrează cu sisteme conceptuale.
Puncte slabe pot trece cu vederea ceea ce conteză pentru alții; reticenți în a exprima aprecieri, pot face fixație pe o eroare minoră, putând stopa întregul plan din acest motiv; se plictisesc de detaliile rutiniere; onestitatea lor analitică poate jigni.
Extravertit Senzorial Gânditor Judecător ESTJ
Puncte tari excelează în realizarea practică a proiectelor; responsabili, conștiincioși, tradiționali;deciziile sunt adesea bazate pe experiența anterioară;realiști, practici și prozaici, cu greu pot fi convinși de altceva decât logica
Puncte slabe dictatoriali, impunând altora propriile norme; nu sunt interesați de impactul deciziilor lor asupra altora; rigizi în gândire, pot pierde oportunități oferite de creativitate.
Introvertit Senzorial Gânditor Judecător ISTJ
Puncte tari atleții serioși, responsabili ai societății; practici și realiști, prozaici și meticuloși; teribil de preciși și metodici, cu mare putere de concentrare; au idei de neclintit, bine elaborate și sunt greu de distras; sistematici și organizați, precauți și tradiționali.
Puncte slabe au tendința de a se pierde în detaliile unui proiect; rigizi, refuză alte puncte de vedere; au dificultăți în înțelegerea nevoilor altora, nu-și exteriorizează sentimentele; impun altora propriile păreri și se așteaptă ca toți să fie logici.
Extravertit Senzorial Afectiv Judecător ESFJ
Puncte tari sunt motivați să ajute pe alții în mod practic; responsabili, prietenoși și înțelegători; doritori să placă, sunt vorbăreți și amabili; au nevoie să fie apreciați, fiind foarte sensibili la critică; prozaici și organizați, atenți la fapte și detalii; au un puternic simț al datoriei, se implică în comitete și organizații; se implică în momentele festive.
Puncte slabe preferă să evite conflictele; acordă prea mare importanță opiniilor persoanelor la care țin; le vine greu să spună nu; iau lucrurile foarte personal, fiindu-le greu să facă sau să accepte critici; deliberarea este scăzută și nu obișnuiesc să caute variante alternative.
Introvertit Senzorial Afectiv Judecător ISFJ
Puncte tari loiali, devotați plini de compasiune și receptivi față de sentimentele altora; realiști, cu picioarele pe pământ, preferă persoanele liniștite; le place ca lucrurile să fie prezentate clar și explicit;meticuloși și sistematici în îndeplinirea sarcinilor; le place să ajute în mod practic, tangibil; tăcuți și modești, își folosesc căldura personală pentru a comunica; protectori devotați ai prietenilor;
Puncte slabe trăiesc total clipa prezentă, percepând mai greu posibilele consecințe ale unei acțiuni; pot obosi cu usurință, pentru că fac totul singuri; au nevoie de un timp mai îndelungat pentru aprofundarea problemelor tehnice, fiind excesiv planificați.
Extravertit Senzorial Gânditor Perceptiv ESTP
Puncte tari sunt optimiști, spontani, se bucură de clipa prezentă; extrem de realiști, curioși și fini observatori; acceptă lucrurile așa cum sunt, fiind lipsiți de prejudecăți și toleranți; buni practicieni; găsesc repede soluții logice și firești, fără să cheltuiască prea multă energie; buni negociatori; pragmatici, iau decizii bazate pe logică; populari și relaxați în majoritatea situațiilor mondene.
Puncte slabe nu planifică lucrurile, sunt haotici; acceptă multe solicitări, se pot trezi supraaglomerați; pot fi lipsiți de tact și pot ignora sentimentele altora; pot fi percepuți ca vulgari; au tendința de a sări la următoarea urgență de îndată ce au detensionat o situație.
Introvertit Senzorial Gânditor Perceptiv ISTP
Puncte tari direcți, onești și pragmatici, preferând acțiunea în detrimentul conversației; foarte buni în perceperea proporțiilor, buni mecanici, bună dexteritate manuală; tind să ia decizii logice; buni obesrvatori, au respect pentru fapte; tăcuți și rezervați, pot părea reci; răspund la provocări imediat; le plac obiceiurile sportive și viața în aer liber.
Puncte slabe taciturni, au dificultăți în a partaja informații și sentimente; manifestă dorința de a beneficia de timp liber, reducând efortul în orice proiect; neglijenți, nehotărâți; se plictisesc ușor.
Extravertit Senzorial Afectiv Perceptiv ESFP
Puncte tari plini de vervă, le plac surprizele; adaptabili și relaxați, calzi, prietenoși; entuziaști și cooperanți, se ocupă de mai multe lucruri simultan; observatori realiști, nu se încred în explicații teoretice; au memoria amanuntelor și capacitatea de a aborda practic persoane și evenimente; plini de tact, înțelegători, le place să ajute.
Puncte slabe responsabilitățile sunt adesea neglijate; au dificultăți cu autodisciplina; nu au un viitor organizat, nu au planuri alternative; iau decizii fără să analizeze consecințele logice; vad doar laturile pozitive ale prietenilor.
Introvertit Senzorial Afectiv Perceptiv ISFP
Puncte tari blânzi, sensibili, se exprimă prin acțiuni și nu prin cuvinte; modești și rezervați; răbdători și flexibili; lipsiți de spirit dominator; acceptă cu nonsalanță comportamentul altora;
buni planificatori pe termen scurt; executanți de încredere.
Puncte slabe se straduiesc excesiv să îndeplinească dorințele altora; nu au perspectivă; vulnerabili la critici; pot abandona totul pentru o activitate frivolă.
CAPITOLUL 5
Concluzii
De- a lungul timpului, cercetări din domeniul psihologiei organizaționale au relevat un complex de factori care influențează comportamentul oamenilor, în ceea ce privește orientarea în carieră și alegerea profesiei. Între acestia menționăm trăsăturile de personalitate, valorile (ceea ce orientează și susține conduita individului) și contextul ( care poate acționa ca un catalizator) sunt cel mai frecvent citați.
Utilizând instrumente care acopereau atât domeniul tipurilor de personalitate cât și cel al intereselor am încercat să schițăm profile profesionale pe două loturi de persoane, respectiv un lot alcătuit din studenți psihologi și un lot alcătuit din agenți de vânzări .
Deasemenea am încercat să identificăm dacă există legături între tipurile de personalitate și preferința pentru anumite tipuri de activități profesionale.
Liniile directoare pentru analiza și interpretarea datelor au fost condensate în trei ipoteze ( vezi capitolul 4). Încercăm mai jos o sinteză a pricipalelor rezultate.
Pentru a putea compara rezultatele obținute la testul Holland de cele două loturi, am calculat frecvențele relative și le-am exprimat apoi în procente. Frecvența relativă am obținut-o prin împarțirea frecvenței absolute la numarul de subiecți. Analiza distribuției tipurilor de interese profesionale a fost abordată din perspectiva teoriei lui Holland.
Diferențe oarecum așteptate am obținut și cel de-al doilea test respectiv Testul Mayer Briggs . De pildă pentru lotul format din studenți psihologi preferința cea mai mare a fost manifestată pentru tipul psihologic INFP (Afectivitate Introvertă cu Intuiție). Aceștia judecă doar prin prisma idealurilor și valorilor personale. Își exprimă rar sentimentele profunde, fiind interesați de ceea ce se află dincolo de prezent. Următorul este preferat tipul psihologic ESTJ
(Gândire Extravertă cu Senzorialitate) – sunt practici, realiști, cu simțul responsabilității. Al treilea tip psihologic preferat de psihologi, este INFJ (Intuiție Introvertă cu Afectivitate) – sunt independenți, dominați de inspirațiile care le vin prin intuiție.. Tipul ESTP este flexibil, tolerant, centrat pe rezultate imediate, iar tipul psihologic ISTJ este practic, realist și responsabil. Cel mai puțin preferate de psihologi sunt tipurile de personalitate ESFP (Senzorialitate Extravertă cu Afectivitate) și ENFJ (Afectivitate Extravertă cu Intuiție)
O altă observație interesantă este aceea că, în comparație cu non-psihologii, psihologii preferă tipurile introverte. Acesta înseamnă că psihologii preferă activitățile solitare, sunt orientați către lumea lor interioară. preferă multe activități, se implică activ în evenimente, fiind orientați către lume.
Agenții de vânzări preferă multe activități, se implică activ în evenimente, fiind orientați către lume prima lor alegere fiind tipul psihologic ENFP (Extravertit Intuitiv Afectiv Perceptiv) plini de entuziasm și de idei noi; sunt interesați de posibilități, păstrează deschise cât mai multe opțiuni; curioși, preferă să înțeleagă decât să judece. Lucrează bine în echipă și se simt stimulați de prezența altora, tratează oamenii cu simpatie și căldură.
Subiecții din acest lot au preferat tipurile extravertite. ESFP este deschis, prietenos, entuziasmat de viață, oameni și bunuri materiale. ENFJ își dorește armonie în mediul lui.
Prin analiza detaliază a tipurilor psihologice preferate și a variabilelor extrase din metodologia propusă de MBTI, am ajuns la concluzia că teoria tipurilor este validată prin cercetare și ar merita cu prisosință ca psihologii să cunoască din punct de vedere al descrierii acestor tipuri pentru îmbunătățirea activității profesionale..
Deși nu considerăm nici pe departe subiectul epuizat, încheiem fiind conștienți de necesitatea multiplicării studiilor cu privire la această topică de cercetare.
Anexa 1
CHESTIONAR DE INTERESE
(TIP HOLLAND)
Anexa 2
Testul de personalitate Myers-Briggs
P A R T E A I
1. Când mergeți undeva, pentru o zi, aveți tendința
A — să vă planificați și să vă pregătiți dinainte asupra a ce veți face, sau
B — preferați să vă orientați la fața locului ?
2. Dacă ați fi profesor ați prefera să predați
A — cursuri mai mult practice, sau
B — cursuri mai mult teoretice ?
3. De obicei
A — sunteți o persoană vorbăreață, comunicativă, sau
B — mai degrabă tăcută și rezervată ?
4. Preferați
A — să vă pregătiți întâlnirile, petrecerile etc. cu mult timp înainte, sau
B — lăsați lucrurile să curgă de la sine, bazându-vă pe inspirația de moment ?
5. De obicei, vă înțelegeți mai bine
A — cu oamenii imaginativi, sau
B — cu oamenii realiști ?
6. Cum raționați mai des
A — după sentimente (vă lăsați capul condus de inimă), sau
B — după judecată, rece, (lăsați capul să vă conducă inima) ?
7. Când vă aflați într-un grup, de obicei preferați
A — să vă alăturați discuției colective, sau
B — să discutați separat cu câte o persoană ?
8. Când aveți mai mult succes ?
A — când aveți de a face cu o situație neașteptată și trebuie să hotărâți pe loc ce trebuie
făcut, sau
B — când apar situații la care vă conformați unui plan de acțiune elaborat dinainte ?
9. Sunteți considerat, mai degrabă
A — o persoană practică, sau
B — o persoană ingenioasă, originală ?
10. într-un grup mai mare, cel mai adesea este mai ușor
A — ca dumneavoastră să-i prezentați pe alții, sau
B — dumneavoastră să fiți cel prezentat ?
11. Admirați mai mult oamenii care sunt
A — destul de convenționali ca să mai fie și remarcați, sau
B — destul de originali ca să le mai pese dacă sunt remarcați ?
12. Faptul că trebuie să vă conformați unui program
A — vă atrage, sau
B — mai degrabă vă deranjează ?
13. Tindeți să aveți
A — prietenii profunde cu foarte puțini oameni, sau
B — prietenii mai puțin profunde cu mulți oameni diferiți ?
14. Ideea de a întocmi o listă cu ceea ce vă trebuie să faceți în weekend
A — vă surâde, sau
B — vă lasă rece, sau
C — chiar vă displace ?
15. Vi se face un compliment mai mare atunci când sunteți apreciat(ă) ca fiind
A — o persoană cu sentimente adevărate, sincere sau
B — o persoană deosebit de rezonabilă, cerebrală ?
16. Printre prietenii dumneavoastră sunteți adesea
A — ultima persoană care află ce se întâmplă cu ceilalți, sau
B — sunteți persoana plină de noutăți în privința tuturor ?
(Numai la întrebarea următoare, dacă două răspunsuri sunt valabile pentru dumneavoastră, marcați-le pe amândouă)
17. în activitatea dumneavoastră zilnică
A — mai degrabă vă convine o urgență care vă forțează să lucrați contra-cronometru, sau
B — nu vă place să lucrați sub presiune, sau
C — de obicei vă planificați munca de așa manieră încât să nu fie nevoie să lucrați sub presiune ?
18. Ați prefera să fiți prieten(ă) mai degrabă
A — cu cineva care vine întotdeauna cu idei noi, sau
B — cu cineva foarte realist, cu picioarele pe pământ ?
19. De obicei
A — puteți discuta mult și cu ușurință aproape cu oricine, sau
B — sunteți înclinat, prin fire, să puteți vorbi mult numai cu anumite
persoane și numai în anumite împrejurări ?
20. Când aveți de efectuat o activitate deosebită, preferați
A — să organizați totul cu grijă, înainte de a începe, sau
B — să stabiliți ce e necesar pe măsura ce înaintați în rezolvarea ei ?
21. De obicei
A — apreciați mai mult sentimentele decât logica, sau
B — logica mai mult decât sentimentele ?
22. Când citiți ceva din plăcere, preferați
A — modurile neobișnuite sau originale de exprimare, sau;
B — vă place ca scriitorul să spună exact ceea ce intenționează să spună ?
23. De obicei persoanele cu care tocmai ați făcut cunoștință ajung să vă spună
ceea ce vă interesează
A — imediat, sau
B — numai după ce reușesc să vă cunoască bine ?
24. Atunci când este stabilit dinainte că veți face un anumit lucru la o anumită
dată găsiți
A — că este mai bine când puteți planifica totul dinainte, sau
B — că nu e bine să vă simțiți legat de un program detaliat ?
25. De regulă atunci când faceți lucruri pe care le fac și alții
A — preferați calea (metoda) unanim acceptată, sau
B — preferați să inventați dumneavoastră una proprie ?
26. De obicei
A — vă manifestați deschis sentimentele, sau
B — preferați să le păstrați numai pentru dumneavoastră ?
P A R T E A A II-A
PRECIZAȚI CUVÂNTUL CARE VI SE POTRIVEȘTE
27 A — calculat B — nonconformist
23 A — delicat B — intransigent
29 A — fapte B — idei
30 A — rațiune B — sentiment
31 A — expansiv B — liniștit
32 A — convingător B — seducător
33 A — afirmație B — concept
34 A — a analiza B — a înțelege
35 A — sistematic B — spontan
36 A — drept B — milos
37 A — rezervat B — comunicativ
38 A — compasiune B — precauție
39 A — planificat B — conjunctural
40 A — calm B — activ
41 A — beneficii B — binefaceri
42 A — speculație B — certitudine
PRECIZAȚI CUVÂNTUL CARE VI SE POTRIVEȘTE
43 A — hotărât B — devotat
44 A — sens propriu B — sens figurativ
45 A — minte viguroasă B — inimă înflăcărată
46 A — fantezist B — prozaic
47 A — împăciuitor B — judecător
48 A — a face B — a crea
49 A — maleabil B — inflexibil
50 A — sensibil B — fascinant
51 A — a ierta B — a tolera
52 A — producție B — proiectare
53 A — impuls B — decizie
54 A — cine B — ce
55 A — a vorbi B — a scrie
56 A — necritic B — critic
57 A — punctual B — nepunctual
58 A — concret B — abstract
59 A — schimbător B — constant
60 A — circumspect B — încrezător
61 A — a construi B — a inventa
62 A — ordonat B — nepăsător
63 A — temelie B — turlă
64 A — grăbit B — încet
65 A — teorie B — experiență
66 A — sociabil B — detașat
67 A — semn B — simbol
68 A — petrecere B — spectacol
69 A — acceptare B — schimbare
70 A — a fi de acord B — a discuta
71 A — cunoscut B — necunoscut
PARTEA A III-A
72. Sunteți
A — mai entuziast(ă) decât o persoană obișnuită, sau
B — mai puțin entuziast(ă) ?
73. Credeți că este o greșeală mai mare să fiți
A — lipsit de înțelegere, sau
B — lipsit de judecată ?
74. De regulă
A — preferați să rezolvați problemele în ultimul moment, sau
B — considerați că acest lucru este foarte stresant pentru dumneavoastră ?
75. Când sunteți la o petrecere
A — există momente când vă plictisiți, sau
B — vă distrați întotdeauna ?
76. Credeți că rutina de zi cu zi este
A — o modalitate comodă de a vă rezolva problemele, sau
B — pentru dumneavoastră este ceva obositor, chiar atunci când este
necesară ?
77. Când un element nou vine la modă
A — obișnuiți să fiți printre primii care-1 adoptă, sau
B — de regulă, nu vă interesează ce este moda ?
78. Când aveți de făcut un lucru mai puțin important, ca de pildă să cumpă
rați un obiect mărunt,
A — adesea uitați să vă amintiți astfel de lucruri, sau
B — de regulă vă notați pentru a nu uita astfel de lucruri, sau
C — aproape întotdeauna le rezolvați fără să fie nevoie să le notați ?
79. Prin temperament și fire, nu prin educație, sunteți
A — ușor de cunoscut (vă exteriorizați cu ușurință), sau
B — greu de cunoscut (vă exteriorizați cu greutate) ?
80. Stilul dumneavoastră de viață arată că vă place să fiți
A — un tip original, nonconformist, sau
B — un tip convențional, conformist ?
81. Când vă aflați într-o situație jenantă, de obicei
A — schimbați subiectul discuției, sau
B — faceți o glumă, sau
C — vă vine în minte ulterior răspunsul cel mai potrivit ?
82. La ce vă este mai dificil să vă adaptați
A — la rutină, sau
B — la schimbarea continuă ?
83. Vi se pare mai lăudabil pentru cineva să-i spuneți că are
A — imaginație, sau
B — bun simț ?
84. Când vă apucați de rezolvarea unei sarcini deosebite (a unei lucrări importante) ce trebuie finalizată într-o săptămână
A — începeți prin a formula o listă a problemelor ce trebuie rezolvate pentru a stabili o ordine a rezolvării lor, sau
B — treceți direct la acțiune, pur și simplu, fără a mai insista asupra unui plan de
acțiune ?
85. Credeți că este mai important
A — să fiți capabil să întrevedeți posibilitățile existente într-o situație dată, sau
B — să vă adaptați situației ca atare ?
86. Considerați că prietenii dvs. știu ce credeți (simțiți)
A — despre majoritatea lucrurilor, sau
B — află numai când aveți un motiv special să le spuneți ?
87. Ați lucra mai degrabă sub conducerea cuiva care este
A — tot timpul cumsecade (amabil), sau
B — întotdeauna corect (drept) ?
88. De obicei, când aveți ceva important de făcut
A — vă apucați din timp de treabă pentru a avea suficient timp la dispoziție,sau
B — vă bazați pe puterea de mobilizare din ultimul moment ?
89. Credeți că este mai rău
A — să arătați prea multă căldură celorlalți, sau
B — să nu arătați destulă căldură ?
90. La o petrecere vă place
A — să creați antren, sau
B — să-i lăsați pe ceilalți să se distreze în felul lor ?
91. Sunteți în favoarea
A — căilor și metodelor deja stabilite de a rezolva bine problemele, sau
B — sunteți înclinat de a analiza de fiecare dată ceea ce este greșit și de a ataca problemele nesoluționate încă ?
92. Sunteți o persoană preocupată mai mult
A — de sentimentele oamenilor, sau
B — de drepturile lor ?
93. Dacă ați fi întrebat(ă) sâmbătă dimineața ce aveți de gând să faceți în acea zi, de obicei,
A — ați putea răspunde imediat (întrucât v-ați gândit dinainte)
B — ați enumera la întâmplare o listă de activități, sau
C — ați răspunde că vă veți hotărî pe parcurs ?
94. Când luați o decizie importantă, de regulă
A — aveți încredere că ceea ce simțiți e cel mai bine de făcut, sau
B — gândiți că trebuie să faceți ceea ce este logic, indiferent de ceea ce simțiți ?
95. Considerați că momentele de rutină ale zilei dumneavoastră sunt
A — odihnitoare, sau
B — plictisitoare ?
96. Importanța obținerii unor rezultate bune la un test, de obicei, vă face
A — să vă concentrați mai bine și să vă dați maximum din potențial, sau
B — să vă concentrați mai greu și să rezolvați la limită ?
97. Aveți tendința
A — să vă placă să decideți asupra lucrurilor, sau
B — sunteți la fel de mulțumit când împrejurările decid pentru dumneavoastră ?
98. Când aflați despre o nouă idee (concepție) sunteți mai nerăbdător
A — să aflați totul despre ea, sau
B — să o analizați dacă este corectă sau greșită ?
99. în situațiile deosebite, zilnice, preferați
A — să primiți ordine de la alții și să fiți de ajutor, sau
B — să dați ordine și să fiți răspunzător ?
100. Când ați fost în compania unor persoane superstițioase
A — v-ați simțit afectat(ă) într-o oarecare măsură de superstițiile lor, sau
B — ați rămas cu totul neafectat(ă) ?
101. Sunteți o persoană înclinată
A — spre a-i lăuda pe ceilalți, sau
B — spre a-i critica ?
102. Când aveți de luat o decizie de obicei
A — vă hotărâți imediat, sau
B — așteptați cât de mult se poate, în mod rezonabil, înainte de a decide ?
103. Când în viață v-ați simțit cel mai mult năpădit de necazuri, primul gând
care v-a trecut prin minte a fost
A — că ați ajuns într-o situație imposibilă, sau
B — că, făcând numai ceea ce este necesar s-ar putea să depășiți momentul?
104. Dintre toate deciziile bune pe care le-ați adoptat
A — unele au rezistat până în ziua de astăzi, sau
B — nici una nu a durat cu adevărat ?
105. Atunci când rezolvați o problemă personală
A — vă simțiți mai sigur când cereți sfatul altora, sau
B — credeți că nimeni nu o poate judeca mai bine ca dumneavoastră ?
106. Când o nouă situație care se ivește intră în conflict cu planurile dumneavoastră, mai întâi încercați
A — să vă schimbați planurile pentru a vă conforma situației, sau
B — să schimbați situația pentru a se potrivi planurilor ?
107. „Urcușurile" și „coborâsurile" de ordin emoțional, pe care în mod firesc le resimțiți în viață
A — la dumneavoastră se manifestă foarte intens, sau
B — mai de grabă moderat ?
108. în formarea convingerilor personale
A — prețuiți în mare măsură și ceea ce nu poate fi dovedit, sau
B — credeți numai în ceea ce poate fi dovedit ?
109. Acasă, când tocmai terminați de făcut ceva, de obicei
A — vă place să vă apucați de altceva imediat, sau
B — sunteți bucuros să vă acordați o relaxare înainte de a se ivi altceva de făcut ?
110. Când aveți șansa să faceți ceva interesant
A — vă decideți relativ repede, sau
B — câteodată pierdeți șansa deoarece vă hotărâți mai greu ?
111. Dacă o încurcătură sau un accident au întrerupt o activitate la care lucrați
împreună cu mulți alții, impulsul dvs. este
A — să vă bucurați de momentul de respiro, sau
B — să încercați să lucrați asupra acelor părți care permit, totuși, continuarea acțiunii, sau
C — să vă alăturați celor ce luptă cu dificultățile pentru a „pune umărul" la rezolvarea lor ?
112. Când nu sunteți de acord cu o afirmație făcută de altcineva, de obicei
A — treceți peste aceasta ușor, sau
B — aveți tendința să prezentați un contraargument ?
113. Asupra celor mai multe chestiuni
A — v-ați formulat o opinie clar definită, sau
B — preferați să vă păstrați o minte deschisă ?
114. Ați prefera să aveți mai degrabă în viața dumneavoastră
A — o mare ocazie (oportunitate) care să conducă la obținerea unor lucruri deosebite, sau
B — o experiență zilnică, liniștită de care sunteți sigur satisfăcut ?
115. în administrarea propriei vieți, aveți tendința :
A — să vă angajați (implicați) prea mult în ceea ce faceți ajungând adesea în situații dificile, stresante, sau
B — să vă mențineți la ceea ce puteți rezolva ușor, fără prea mari eforturi ?
116. Când jucați cărți, vă satisface mai mult :
A — sociabilitatea, sau
B — emoția de a câștiga, sau
C — străduința de a obține cât mai multe puncte la fiecare mână, sau
D — nu jucați cărți, de fapt (de fel).
117. Atunci când a spune adevărul este nepoliticos
A — preferați să spuneți o minciună politicoasă, sau
B — adevărul oricât ar fi de neplăcut ?
118. Ați fi tentat să vă angajați la o activitate susținută, suplimentară
A — pentru a vă permite o viață mai confortabilă, sau
B — numai pentru șansa de a realiza ceva important ?
119. Când nu aprobați modul în care acționează prietenul dumneavoastră
A — așteptați, de regulă, să vedeți ce se mai întâmplă cu el, sau
B — faceți ori spuneți ceva în legătură cu aceasta imediat ?
120. Vi s-a întâmplat, uneori
A — să vă angajați sufletește într-o idee sau proiect, astfel încât la început să fiți foarte
entuziasmat, iar la sfârșit, când acțiunea nu a reușit, să fiți foarte dezamăgit, sau
B — vă temperați, adesea, entuziasmul, astfel încât, atunci când nu reușiți, să nu fiți foarte
dezamăgit ?
121. Când aveți de luat o hotărâre importantă în viață
A — adoptați, de regulă, imediat o decizie clară, sau
B — câteodată, găsiți că este greu de luat o decizie și cumpăniți îndelung variantele ?
122. De obicei, la vârsta dumneavoastră,
A — vă bucurați cât puteți de mult de momentul prezent, sau
B — credeți că viitorul vă rezervă ceva mai important ?
123. Când acționați în cadrul unui grup de lucru, sunteți, cel mai adesea, impresionat de :
A — cooperarea dintre oameni, sau
B — ineficienta lucrului în grup, sau
C — nu prea vă place să vă implicați în activități de grup ?
124. Când vă confruntați, în timpul activității, cu un obstacol neașteptat, îl resimțiți ca pe :
A — un simplu ghinion, sau
B — un necaz, sau
C — ambele, într-o zi de lucru ?
125. Care greșeală ar fi mai naturală, mai firească pentru dumneavoastră ?
A — să vă lăsați purtat de la un lucru la altul, toată viața, sau
B — să rămâneți pe un făgaș, chiar dacă nu vi se potrivește ?
126. V-ar fi plăcut să cunoașteți înțelesul
A — multora din aceste întrebări, sau
B — numai la câteva ?
Bibliografie
Adler, A., „Cunoașterea omului”, Editura IRI, București 1996
Allport, G.W., „Structura și dezvoltarea personalității”., Editura Didactică și Pedagogică, București,1991
Aniței, M. „Psihologia personalității aviatorului”, Edit Press Mihaela S.R.L. București, 2000
Bonchiș, E. et al. „Introducere în psihologia personalității,” Editura Universității din Oradea, 2009
Cazacu-Slama, T., „Psiholingvistica o știință a comunicării”, Editura All, București, 1999
Cristea, D., „Tratat de psihologie socială”, Editura Transilvania, București, 2005
Ceaușu, V., „Autocunoaștere și creație”, Editura Militară, București, 1983
Chepeș, Ch. et al., „Integrarea profesională”, Editura Politică, Bucuresti, 1967
Chelcea, A. , Chelcea, S., „Cunoașterea de sine-condiție a înțelepciunii”, Editura Albatros, București, 1994
Cosmovici, A., „Psihologie generală” , Collegium Polirom, Iași, 1996.
Dragomirescu, D., Hoffman, O., “Profesiile în fața viitorului”, Editura Academiei, București, 1990
Emilian, R., „Conducerea resurselor umane”, Editura Expert, București, 1998
Golu, M. „Dinamica Personalității” , Editura Geneza, București, 1993
Golu, M., „Bazele psihologiei generale”, Editura Universitară, Bucuresti, 1999
Golu, M., “ Fundamentele psihologiei II” Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2002
Holban I., „Orientarea școlară”, Editura Juninea, Iasi, 1973
Jung, C.G., „Tipuri psihologice”, Editura Humanitas, București, 1997
Manolescu, A., „Managementul resurselor umane”, Editura RAI, București, 1998
Minulescu, M., „Psihodiagnoza modernă. Chestionarele de personalitate”, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2004
Minulescu, M., ‚Chestionarele de personalitate în investigarea Personalității”, Garrell Publishing House, Bucuresti, 1996
Omer, I., “ Psihologia muncii”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003
Opre, A. Modele clasice ale personalității, în A., Opre (coord.). „Noi tendințe în psihologia personaltății. Modele teoretice”., vol. I, Editura ASCR, Cluj – Napoca, 2006
Pavelcu, V. „Cunoașterea de sine și cunoașterea Personalității” , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982
Pitariu, H., „Managementul resurselor umane. Evaluarea performanțelor Umane”, Editura All Beck, Bucuresti, 2000
Popescu-Neveanu, P., „Dicționar de psihologie”, Editura Albatros, Bucuresti, 1978
Roșca, Al., Zorga, B., “ Aptitudinile “ , Editura Științifică, București, 1972
Szondi, L. (1948). Schicksalsanalyse. Basel, Benno Schwabe, în Deri, S.„Introducere în testul Szondi”, Editura Paideia, Bucuresti, 2000
Șchiopu, U. , Verza, E. „Psihologia vârstelor”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997
Șerbănescu, D., “ Aptitudini, muncă și caracter în industia automatizată”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986
Tabachiu, A., “Psihologia muncii” , Editura Universității Politehnice, București, 1997
Tudose, F., „O abordare modernă a psihologiei medicale”, Editura Infomedica, București, 2000
Vlăsceanu, M., „Psihologia organizațiilor și conducerii”, Editura Paideia, București, 1993
Zlate, M. „Eul și Personalitatea” , Editura Trei, București, 1999
Zlate, M., „Introducere în psihologie”, Editura Șansa, Bucuresti, 1994
Zamfirescu, V.Dem., „Introducere în psihanaliza freudiană și posfeudiană”, Editura Trei, Bucuresti, 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Profilul Psihologic al Diferitelor Profesii (ID: 165957)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.