Probleme Psihologice LA Copiii CU Parintii Plecati LA Munca In Strainatate
PROBLEME PSIHOLOGICE LA
COPIII CU PĂRINȚII PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I- FENOMENUL MIGRAȚIEI ȘI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI
1.1.Familia ca sistem
1.1.1. Familia-concept, definire
1.1.2. Tipuri de familii
1.1.3. Funcțiile familiei
1.2.Migrația-factor destabilizator al familiei
CAPITOLUL II- COPILUL ÎN MEDIUL FAMILIAL ȘI ȘCOLAR
2.1. Nevoile copilului
2.2. Atașamentul- importanța atașamentului pentru dezvoltarea individului
2.3. Tipuri de atașament
CAPITOLUL III- TEORII ALE DEZVOLTĂRII CE SUSȚIN FENOMENUL “ABANDONULUI” TEMPORAR
3.1. Teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale
3.2. Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson
3.3. Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale
CAPITOLUL IV-EFECTELE PSIHOSOCIALE ȘI COMPORTAMENTALE ALE“ABANDONULUI” TEMPORAR ASUPRA COPIILOR
4.1. Anxietatea de separare
4.2. Fobiile la copil
4.3. Depresia
4.4. Tentative de suicid
CAPITOLUL V- STUDIU CALITATIV ASUPRA PROBLEMELOR CU CARE SE CONFRUNTĂ COPIII AI CĂROR PĂRINȚI SUNT PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
5.1. Aria cercetării
5.2. Metodologia cercetării
5.3. Analiza și interpretarea datelor
5.3. Studii de caz
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1 – Chestionar
Anexa 2- Tabele de frecventa
Anexa 3- Desenul familiei
INTRODUCERE
Migrația părinților în căutarea unui loc de muncă care să aducă stabilitate materială familiei este unul dintre procesele sociale care au influențat și influențează profund societatea românească actuală. În acest context pot afirma că milioane de cetățeni români au ales această opțiune, în primul rând gândindu-se la binele celor dragi lor. Plecarea din țară la muncă a părinților are atât efecte pozitive, cât și efecte negative asupra copiilor rămași acasă. Principalele efecte pozitive sunt legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătățirea condițiilor de locuire, telefon mobil, computer etc.). Ca importanță a efectelor negative remarc faptul că plecarea unuia dintre părinți determină, în unele cazuri, o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă. Importante efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Specialiștii confirmă existența unei asocieri semnificative între absența ambilor părinți sau doar a unuia și frecvența simptomelor de deprimare la copii.
Deși uneori diferențele între copiii de migranți și cei ai căror părinți nu au plecat de lângă familie, sunt relativ mici, în ceea ce privește comportamentele deviante, totuși plecarea părinților reprezintă un factor de risc. Copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este deseori temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorț sau deces. Copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate ar trebui considerați în situație de risc. Este deosebit de important să se rezolve criza de psihologi în școli, mai ales din cele din mediul rural. Instituțiile abilitate din punct de vedere social ar trebui să construiască un set de servicii sociale ce pot fi oferite copiilor ai căror părinți sunt plecați temporar în străinătate. Acestea ar trebui să includă în principal, consiliere specială, ajutor în procesul de învățare, condiții de petrecere a timpului liber în activități organizate în comun cu alți copii, vizite la domiciliu.
Motivarea temei: am ales această temă de cercetare întrucât plecarea părinților la muncă in străinătate este un fenomen care ia amploare și care poate duce la destrămarea familiei,iar un al doilea motiv ar fi unul subiectiv, deoarece chiar eu sunt unul din adolescenții care se confruntă cu plecarea părinților în străinătate și îmi este mai ușor să vorbesc despre această temă din propria experiență.
Actualitatea temei: consider că fenomenul migrației reprezintă o problemă extrem de presantă în țara noastră, pentru cei mici rămași acasă în grija rudelor sau a altor persoane. Datorită lipsei locurilor de muncă și a salariilor mici, mulți părinți sunt nevoiți să-și abandoneze temporar copiii pentru a munci în străinătate. Acest fenomen a creat dezechilibre care demonstrează că suntem puțin pregătiți, ca țară, să atenuăm urmările negative ale migrației asupra copiilor. Dar, cu toate aceste, se fac eforturi continue la nivel de instituții pentru a veni în mod real în sprijinul copiilor rămași acasă, prin adaptarea legislației, prin crearea unor noi servicii sociale, prin cooptarea în această problematică a instituțiilor neguvernamentale etc.
Obiectivele lucrării: Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidențiez următoarele obiective:
determinarea particularităților specifice situațiilor de risc social în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;
evaluarea capacității acestora de a depăși situațiile dificile în care se află în contextul protecției sociale;
Cuprinsul lucrării: Pentru a realiza o bază teoretică a ceea ce urmează să evidențiez pe parcursul lucrării mele, în Capitolul I am analizat aspecte generale legate de “Fenomenul migrației și impactul asupra familiei” Am făcut acest lucru prin definirea conceptului de “familie” cu tot ceea ce înseamnă aceasta: tipuri, funcții, și nu în ultimul rând am detaliat teoretic “Migrația” ca fiind un factor destabilizator al familiei.
În Capitolul II aduc în atenție “Copilul” ce aparține familiei și care sunt în principal “nevoile” acestuia. Am considerat că “atașamentul” copiilor față de adulții din viața lui este deosebit de important pentru dezvoltarea adultului de mai târziu și am enumerat cele mai importante tipuri de atașament.
Capitolul III este cel în care dezvolt noțiunile teoretice legate de “abandonul temporar” și exemplific prin “Teoria lui Piaget”, prin “ Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson” și prin “Teoria lui Kohlberg”. “Efectele psihocociale ale abandonului temporar asupra copiilor”, fac obiectul Capitolului IV al lucrării mele. Aici menționez noțiuni ce țin de “anxietatea, fobiile și riscurile” la care sunt expușii copiii rămași acasă la diferite persoane din anturajul părinților lor. În Capitolul V, prezint partea de cercetare și anume “Aria cercetării” și metodele la care am apelat pentru a putea obține datele ce îmi sunt necesare pentru a realiza analiza și interpretarea datelor.
Pentru aceasta mi-am stabilit următoarele ipoteze :
1. Dacă minorii se confruntă cu situația plecării în străinătate a părinților, atunci ei vor prezenta serioase probleme psiho-comportamentale.
2. Plecarea părinților în străinătate are ca rezultat înrăutățirea situației școlare a copiilor.
CAPITOLUL I
FENOMENUL MIGRAȚIEI ȘI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI
1.1. Familia ca sistem
1.1.1.Familia- concept, definire
Fără a-și diminua importanța ca instituție socială, schimbările din ultimele decenii în sfera familiei îndreptățesc concluzia că, dimpotrivă, familia nu mai reprezintă o instituție conservatoare, ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societății: familia caută acum să se debaraseze de “gloria” conservatorismului, de “meritul” de a fi păstrătoarea valorilor naționale devenind mai curând “barometrul” schimbărilor sociale.
Aflându-se în strânsă relație cu societatea , familia resimte imediat schimbările economice, culturale, din cadrul societății și inevitabil viața cotidiană a indivizilor suferă modificări.
Derivând din latinescul “famulus” –“sclav domestic”, termenul de familie s-a schimbat în decursul vremurilor, căpătând conotații diferite. În literatura română Stănoiu și Voinea in Bonchiș Elena definesc familia ca fiind “grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund una pentru alta în fața societății.”
O altă definiție ar fi și cea a lui Claude Levi Strauss care spune că familia este un grup, având la bază căsătoria, alcătuit din soț, soție și copiii născuți în acest cadru, pe care îi numesc drepturi și obligații morale, juridice, economice, și sociale. Familia este o unitate socială, un sistem deschis, care este supusă unor schimbări rapide, radicale, paralele cu viața socială. Se presupune că în viitor, rolul familiei va suferi schimbări, își va crește semnificația și funcțiile, va trebui sa dovedească mai multă flexibilitate și adaptabilitate la cererile tot mai complexe ale vieții sociale.
A fi părinte este cea mai dificilă, importantă si exigentă muncă pe care o desfășoară un adult în viața lui. Când viața cotidiană aduce mai mult stres decât satisfacții este foarte ușor să îți reverși sentimentele generate de frustrare pe cei mai slabi, pe copii. Astfel calitatea vieții de familie este influențată de o serie de factori și anume:
Situația economică influențează în mare măsură viața de familie. Stress-
ul unor finanțe insuficiente apasă în permanență asupra unor familii, mai ales în condiții de instabilitate economică;
Locul de muncă al părinților. Munca în “ture diferite” a celor doi părinți
pentru a se asigura continuitatea în urmărirea copiilor la domiciliu tulbură interacțiunile între cei doi soți.;
Cultura familiei. Mediul în care crește și se dezvoltă copilul, nivelul de educație al părinților ,valorile morale care sunt transmise noilor generații își pun amprenta asupra relațiilor vieții de familie.
1.1.2. Tipuri de familii
În literatura de specialitate există numeroase abordări ale tipurilor familiale, iar in continuare voi încerca sa surprind câteva aspecte ale acestora.
Familia extinsă- cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude și generații: părinți,frate, surori ai/ale soțului/soției, bunici, unchi, mătuși, etc. Ea se caracterizează prin conservatorism al regulilor și tradițiilor familiale. De asemenea, ea asigură puternice sentimente de apartenență și siguranță care sunt esențiale pentru buna dezvoltare psihică a copiilor.;
Familia nucleară- Iluț consideră că familia nucleară este „nucleul” tuturor celorlalte structuri familiale, este o unitate minimală a organizării sociale. Comparativ cu familia extinsă, familia nucleară este mai expusă instabilității , „divorțul emoțional fiind mai frecvent decât cel legal”;
Familia monoparentală- este un tip de familie format dintr-un părinte și copilul sau copiii săi, un grup de persoane aflate în relație de rudenie, rezultată prin filiație directă sau adopție. Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre părinți și copilul sau copiii săi. Rolurile membrilor familiei și de aici , realizarea funcțiilor acesteia sunt condiționate inevitabil de structura grupului din care fac parte. În analizele referitoare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus pe consecințele asupra evoluției copiilor: starea de sănătate, succes, eșec sau abandon școlar, deviantă, stabilitate în familiile pe care le formează.;
Familia poligamă- se împarte în: familii poliandrice unde există mai mulți parteneri bărbați, femeia având dreptul să se căsătorească cu mai mulți bărbați.`
și familii poligenice unde există mai multe partenere femei, adică bărbații au dreptul de a-și alege mai multe partenere.
1.1.3. Funcțiile familiei
Familia a fost, dintotdeauna, apreciată ca fiind o importantă instituție socială pentru multiplele funcții pe care le îndeplinește. Rolul ei în formarea copilului pentru viață este hotărâtor. Funcțiile familiei ar putea fi definite ca fiind totalitatea responsabilităților ce revin familiei în cadrul arhitectonicii de ansamblu a activității economico-sociale într-o anumită perioadă istoricește determinată
Funcțiile universale ale familiei ar putea fi rezumate astfel:
Funcția de supraveghere și securitate- familia asigură nevoile de bază ale copilului, hotărăște dimensiliei și de aici , realizarea funcțiilor acesteia sunt condiționate inevitabil de structura grupului din care fac parte. În analizele referitoare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus pe consecințele asupra evoluției copiilor: starea de sănătate, succes, eșec sau abandon școlar, deviantă, stabilitate în familiile pe care le formează.;
Familia poligamă- se împarte în: familii poliandrice unde există mai mulți parteneri bărbați, femeia având dreptul să se căsătorească cu mai mulți bărbați.`
și familii poligenice unde există mai multe partenere femei, adică bărbații au dreptul de a-și alege mai multe partenere.
1.1.3. Funcțiile familiei
Familia a fost, dintotdeauna, apreciată ca fiind o importantă instituție socială pentru multiplele funcții pe care le îndeplinește. Rolul ei în formarea copilului pentru viață este hotărâtor. Funcțiile familiei ar putea fi definite ca fiind totalitatea responsabilităților ce revin familiei în cadrul arhitectonicii de ansamblu a activității economico-sociale într-o anumită perioadă istoricește determinată
Funcțiile universale ale familiei ar putea fi rezumate astfel:
Funcția de supraveghere și securitate- familia asigură nevoile de bază ale copilului, hotărăște dimensiunile ei, recrutare de noi membrii, tratarea bolnavilor;
Asigură dezvoltarea socială și emoțională a membrilor ei prin suport în perioade de stres, educație, pedepsire, compensații;
Educarea copiilor-in cadrul familiei se învață valorile morale, culturale, religioase, păstrarea identității etnice, conștiința civică, patriotismul.
Mitrofan și Mitrofan grupează funcțiile familiei în următoarele:
Funcția biologic-sexuală de satisfacere a trebuințelor sexuale ale celor doi soți în contextul normelor specifice unei comunități;
Funcția psihoafectivă-care se referă la natura relațiilor ce se nasc între membrii familiei și care generează sau nu o comuniune;
Funcția educațională-exercitată de către adulți, în speță părinți, asupra copiilor, sub forma unor acțiuni sau modele de conduită.
1.2.Migrația-factor destabilizator al familiei
Din cauza instabilității situației financiare , din ce în ce mai mulți români au ales să plece peste hotare pentru a asigura un venit constant si mai bun familiilor rămase în țară. Astfel, migrația a devenit unul dintre cele mai complexe și puternice fenomene din cadrul societății moderne. Migrația internațională a „forței de muncă” , prin amploarea dinamismului și consecințele profunde pe care le generează se impune tot mai mult atenției publice din mai toate țările lumii. Prin migrația internațională a forței de muncă se înțelege, în general, deplasări de persoane, singulare sau de grupuri, familii în afara granițelor naționale, în speranța unor condiții de trai mai bune.
Din perspectivă demografică, migrația este definită ca formă de mobilitate “teritorială” a populației, însoțită de schimbarea domiciliului obișnuit între doua unități administrativ-teritoriale bine definite.
Societatea românească nu a fost pregătită să suporte fără riscuri șocul unor asemenea migrații cu care nu a fost obișnuită în deceniile vechii societăți. Costurile cele mai mari sunt suportate, din păcate, de populații și grupuri sociale vulnerabile și “nevinovate”, astfel:familia este instituția cea mai afectată întrucât , de regulă, migrează unul dintre soți sau dacă nu chiar ambii; copiii sunt persoanele cele mai afectate atât în relațiile familiale, cât și în statutul lor școlar și mai ales în starea lor emoțională. Unele anchete au arătat că rolul părinților migranți este suplinit de rude, mai ales de bunici sau, în procente mai reduse(se estimează între 15-20% din totalul cazurilor) copiii au fost plasați sub protecția statului.
Pentru mulți dintre români, in funcție de contextele personale și familiale și de oportunitățile existente în țară în localitățile de proveniență, migrația a constituit si constituie în continuare singura variantă de supraviețuire și de depășire a propriei condiții, cam singurul răspuns, în fața unui viitor lipsă într-o Românie cu probleme.
Numărul părinților care optează pentru a pleca la muncă în străinătate este semnificativ mai mare în mediul urban (20,6%) , față de cei din mediul rural (7,4%). Plecarea la muncă în străinătate pare să fie influențată și de sexul și vârsta copilului. Astfel, decizia de a pleca la muncă în străinătate pentru ambii părinți este mai frecventă în familiile în care sunt fete ce urmează cursuri liceale (68,2%), față de familiile unde sunt băieți care urmează
aceleași cursuri (31,8%).
Migrația internațională si problemele pe care le generează ocupă un loc din ce în ce mai important pe agendele de lucru ale organizațiilor internaționale și ale guvernelor din întreaga lume . Prezint următorul tabel (tabelul1. 1) pentru a putea observa amploarea fenomenului cu care se confruntă țara în ultimii ani .
Tabelul 1.1
Fluxurile de migranți români în anii 1998-2009
CAPITOLUL II
COPILUL ÎN MEDIUL FAMILIAL ȘI ȘCOLAR
2.1. Nevoile copilului
Diferențele de ordin economic, sociocultural sau de altă natură sunt realități cu un puternic impact asupra dezvoltării personalității copilului și a formării lui în conformitate cu idealul social și cel personal. Toți părinții năzuiesc să își vadă copiii mari, bine educați și bine pregătiți pentru viața socială și profesională. Mulți dintre ei abandonează cursa. Unii o fac din ignoranță, unii din lipsă de răspundere, alții din imposibilitatea de a-și juca rolul până la capăt, din variate motive. Rolul părinților față de un copil este evident: pentru viața sa de zi cu zi, copilul depinde în general de adulți și în special de părinții săi. Părinții rămân întotdeauna un refugiu afectiv pentru copii, chiar dacă el îi respinge uneori și chiar dacă își afirmă câteodată independența.
Astfel, nevoile de bază ale copilului sunt:
Nevoile fiziologice ale copilului, necesare supraviețuirii și dezvoltării copilului. Atunci când copilul este prea mic, adultul este cel care trebuie să cunoască și să satisfacă nevoile fiziologice ale copilului. Mai târziu, copilul poate să ceară ceea ce are nevoie, iar adultul devine doar un ghid care îl sfătuiește corect pe copil. Tratarea cu indiferență, cu ostilitate sau cu agresivitate a copilului, sau supra protejarea acestuia de către părinți sunt greșeli ale adulților cu consecințe grave, cum ar fi:
– tensiunile, conflictele dintre indivizi au la origini traume , dureri, pericole pe care le-au trăit în copilărie;
– închisorile, spitalele de boli mintale, școlile de corecție sunt pline de indivizi care nu au cunoscut dragostea și respectul în copilărie;
– ostilitatea cu care poate fi tratat un copil de către părinți se poate transmite de la o generație la alta : copilul nu este în stare de a oferi dragoste necondiționată, ne egoistă, generoasă, nici celor din jur, nici propriilor copii.
Nevoile de dragoste și securitate. Este o nevoie permanentă în copilărie, dar la vârstă mică este cea mai importantă, fiind condiția dezvoltării unei personalități sănătoase. Prin această nevoie copilul se atașează de părinți și de restul familiei. Dragostea acestora și ordinea vieții de familie îl face pe copil să se simtă în siguranță. Nesatisfacerea nevoii de dragoste și securitate are ca efect sindromul de “ depravare maternă “.
Nevoia de stimulare, de experiențe noi necesare pentru stimularea inteligenței copilului. Jocul și limbajul sunt cele mai importante activități ale copilului. Prin joc copilul explorează lumea, se confruntă cu situații provocatoare care îl ajută să își dezvolte lumea sa internă, ce nu este altceva decât o reflectare a lumii externe așa cum este ea percepută de copil în momentul în care a descoperit-o.
Nevoia copilului de a fi apreciat și de a-i fi recunoscute capacitățile. Dacă mai târziu, la vârsta adultă o activitate dusă la bun sfârșit conține în ea însăși răsplata, la început, pentru a deveni încrezător în posibilitățile sale, copilul are nevoie de încurajări și răsplăți. Adultul va formula așteptări care să permită copilului trăirea succesului în urma unui efort depus. Recompensa pe care o dă adultul, prin care recunoaște meritele copilului, este importantă pentru stima de sine a copilului, dar și pentru atitudinea față de sarcini și față de efort.
Nevoia de responsabilități. La o anumită vârstă, aceasta devine o nevoie de bază a copilului. Prin satisfacerea acestei nevoi se dezvoltă autonomia copilului. Responsabilitățile cresc pe măsură ce copilul crește și îi dau acestuia sentimentul puterii lui, al libertății în acțiunile proprii. Crescând astfel, la maturitate el va putea accepta responsabilități și pentru alții, pentru cei care depind de el. Familia este importantă la începutul acestui proces de responsabilizare a copilului, dar și școala este de maximă importanță în acest proces de dezvoltare a copilului.
2.2. Atașamentul- importanța atașamentului pentru dezvoltarea individului
Noțiunea de atașament a fost introdusă în anul 1969 de către J. Bowbly și apoi de către
M.D.S Ainsworth, prin aceasta aducându-se o enormă contribuție la explicarea dinamicii interacțiunii mamă- copil. Astfel cei 2 autori văd atașamentul ca fiind o relație emoțională creată între doi indivizi, în care fiecare investește energie emoțională, unul în folosul celuilalt și se manifestă prin nevoia reciprocă de apropiere. Atașamentul este un proces social diferit de cunoaștere, a cărui natură este probabil înnăscută la ființa umană.
Relația de atașament dintre copil și adult se formează în mai multe etape și anume:
Perioada de pre- atașament, de la naștere până la 6 săptămâni : sugarului îi face plăcere să fie împreună cu alte persoane, dar nu manifestă neplăcere dacă este îngrijit de o persoană străină;
Perioada de formare a atașamentului ( 6 săptămâni- 6/8 luni) – în această perioadă copilul se manifestă diferit atunci când se află în prezența străinilor decât în prezența persoanelor cunoscute. Iar pe la 6/7 luni manifestă teamă față de persoanele sau obiectele străine.
Perioada atașamentului evident (6/8 luni- 18/24 luni) – această perioadă se caracterizează prin etapa anxietății de separare. Dacă persoana de care s-a atașat încă de mic pleacă, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, copilul manifestă nemulțumire, neliniște, teamă.
Atașamentul este o trebuință primară cu un rol foarte important în dezvoltarea individului, deoarece asigură protecția și chiar, uneori, supraviețuirea copilului, oferă copilului sentimentul de securitate necesară pentru a se îndepărta de mamă și a explora lumea înconjurătoare, atașamentul devine un model intern al interacțiunilor cu cei din jur și are o influență foarte mare asupra modului în care individul va stabili în decursul vieții relații cu persoanele din jurul său .
Atașamentul funcționează, după Bowlby, ca un sistem de control, respectiv aproximativ ca un termostat. El este făcut să asigure menținerea unei stări de echilibru, și anume rămânerea în proximitatea părinților. Atunci când această stare este atinsă, comportamentul de atașament este silențios: copilul nu trebuie sa plângă sau să se prindă și poate să urmărească alte scopuri, cum ar fi jocul sau explorarea. Atunci când această stare este amenințată, de exemplu prin plecarea mamei din câmpul vizual al copilului sau prin apropierea unui străin, sunt mobilizate răspunsurile de atașament și copilul depune un efort activ pentru a recâștiga starea inițială.
2.3. Tipuri de atașament
Atașamentul are un caracter dinamic, adică apare, se formează, se “ maturizează “ , atinge apogeul în anumite condiții ale copilăriei, iar semnele prin care se exprimă ar fi plânsul, chemarea, protestul, fuga din fața noului venit.
În funcție de natura și gradul de constituire a bazei de atașament există și se manifestă trei tipuri de atașament: – sigure- când copilul simte o protecție puternică și definitivă, dragostea părinților fiind elementul principal, dragoste ce îndepărtează orice stres, tristețe sau nesiguranță.
nesigure sau anxioase- când copilul nu este sigur de sentimentele părinților, acest tip de atașament fiind consecința clară a unui comportament ambivalent, contradictoriu, incert al părinților.
foarte nesigure sau ambivalente- datorită lipsei unei relații normale între părinți și copii și îndeosebi a lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească . Acest tip de atașament are consecințe negative asupra copilului manifestându-se ca fals atașament, deoarece:
copilul nu se simte protejat și sigur de sentimentele și dragostea părintească;
părinții dau senzația copiilor de indiferență , lipsă de preocupare față de nevoile și sentimentele acestuia;
copilul are sentimentul că este părăsit, neiubit, neîncurajat;
copilul nu știe niciodată la ce să se aștepte de la comportamentul părinților, acesta fiind imprevizibil;
copilul văzând că nu este apreciat pentru ceea ce face își pierde încrederea și stima de sine și astfel nu mai simte nevoia de autorealizare, de autostimulare;
copilul ajunge la concluzia că trebuie să te descurci singur, izolarea atât socială cât și afectivă fiind singura cale de a evita durerea
O altă clasificare a atașamentului este următoarea :
1. Atașament puternic/ securizant. Copiii plâng sau protestează la plecarea mamei și o întâmpină fericiți când se întoarce. De obicei acești copii sunt cooperanți și relativ lipsiți de furie. Cu cât atașamentul copilului față de adult este mai sigur cu atât e mai probabil ca acel copil să își formeze relații bune cu alții. Dacă, în perioada de sugar copiii au avut o bază sigură și au putut conta pe reactivitatea părinților sau a îngrijitorilor, probabil că se vor simți suficient de încrezători încât să se implice activ în lumea lor.
Copiii de vârsta învățării mersului cu atașament puternic tind să aibă un vocabular bogat și variat, iar în copilăria mijlocie și adolescență tind să aibă cele mai apropiate și stabile prietenii.
2. Atașament slab/evitant. Copiii plâng rareori la plecarea mamei, dar o evită la întoarcere. Tind să fie furioși și nu se îndreaptă spre mamă când se confruntă cu o nevoie. Le displace să fie ținuți în brațe, dar le displace și mai mult să fie lăsați jos. Au adesea inhibiții , ostilitate față de alți copii și dependență în anii de școală . Aproximativ 23 % dintre copii prezintă acest tip de atașament.
3. Atașament slab/ ambivalent. Copiii devin anxioși chiar înainte ca mama să plece și sunt foarte supărați când ea iese. La întoarcerea ei, își manifestă ambivalența căutând contactul cu ea, și în același timp, împotrivindu-se prin lovituri cu picioarele sau zvârcoleli. Acești copii explorează foarte puțin și sunt greu de alinat. Aceasta este reacția a aproximativ 12% copii.
4. Atașamentul dezorganizat. Copiilor cu tiparul dezorganizat pare să le lipsească o strategie organizată cu ajutorul căreia să se confrunte cu stresul situației străine. Ei prezintă în schimb comportamente contradictorii, repetitive sau greșit direcționate. Se crede că atașamentul dezorganizat apare la cel puțin 10 % din sugarii cu grad mic de risc, dar în proporție mult mai mare la anumite populații cu grad mare de risc, cum ar fi copiii născuți prematur, cei cu autism sau cu sindrom Down sau cei ale căror mame fac abuz de alcool sau droguri. Procesul atașamentului participă la constituirea unui eu, a unui sine ce caracterizează într-un anumit fel persoana. Părerea constantă despre sine a subiectului , felul în care el, ca adult, se înțelege pe sine în raportarea la ceilalți, poate fi o consecință a experiențelor din copilărie, atât a celor reprezentate, interpretate și imaginate, cât și a celor rezultate din experiențele directe cu alții În tabelul următor (tabelul 2.1) voi prezenta, pe scurt, cum reacționează la situația străină copiii cu fiecare din cele 4 tipare de atașament. Când spun situație străină mă refer la situația în care copilul se află într-o situație nefamiliară și în prezența unei persoane străine.
Tabelul 2.1
Comportamente de atașament în situația străină
CAPITOLUL III
TEORII ALE DEZVOLTĂRII COPILULUI CE SUSȚIN FENOMENUL “ABANDONULUI” TEMPORAR
3.1. Teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale
Pentru a scoate la iveală gândirea morală a copiilor, Piaget le spunea o poveste despre doi băieți : ”Într-o zi, Augustus a observat că în călimara tatălui său nu mai era deloc cerneală și a hotărât să își ajute tatăl , umplând-o. Când a deschis călimara, a vărsat multă cerneală pe fața de masă. Celălalt băiat, Julian, s-a jucat cu călimara tatălui său și a vărsat puțină cerneală pe fața de masă”. Apoi Piaget întreabă: “Care copil a fost mai obraznic și de ce?”. Copiii sub 7 ani răspundeau că Augustus a fost mai obraznic, fiindcă a făcut pata mai mare. Copiii mai mari și-au dat seama că Augustus a avut intenții bune și a făcut pata cea mare accidental, pe când Julian a făcut o pată mai mică în timp ce făcea un lucru ce n-ar fi trebuie să îl facă. Judecățile morale imature, a conchis Piaget, se concentrează doar asupra gravității delictului. Judecățile mai apropiate de cele mature iau în calcul intenția.
Piaget, în cercetarea dezvoltării morale la copil, debutează prin studierea aplicării, confecționării regulilor în jocurile de grup. El arată că până la vârsta de 6 ani, în jocul copilului nu există reguli în adevăratul sens al cuvântului. Între 6-10 ani, Piaget consideră că debutează la copii capacitatea de a înțelege reguli, dar sunt inconsecvenți în aplicarea sau urmarea lor. Adesea pentru copiii de această vârstă , același joc își schimbă regulile o dată cu schimbarea participanților sau componenței grupului. La 12 ani copiii încep să înțeleagă că există reguli pentru a oferi jocului sens și direcție și pentru a preveni disputele între jucători. Copilul înțelege acum că aceste reguli sunt acceptate de toată lumea, iar fiind acceptate de toți ele pot fi chiar schimbate.
Piaget a delimitat două mari etape ale dezvoltării morale, care sunt in corelație cu dezvoltarea intelectuală și anume :
În prima etapă care ține până la 6/7 ani, corespunzătoare stadiului preoperațional, copiii sunt caracterizați prin realism moral și se bazează pe supunerea rigidă față de autoritate. Această etapă are mai mult caracteristici :
morala are un caracter heteronom . Copilul consideră ca regulile sunt exterioare și sunt impuse copilului de către adulți;
consecința acțiunilor definește ceea ce este rău;
copilul nu înțelege ce înseamnă minciuna;
copilului îi judecă mai dur pe ceilalți decât pe el însuși, el neînțelegând de fapt intențiile celorlalți..
Întrucât sunt egocentriști, copiii nu își pot imagina mai mult de o modalitate de a privi o chestiune morală. Ei cred ca regulile nu pot fi adaptate sau schimbate , că purtarea este fie corectă fie greșită și că orice greșeală merită să fie pedepsită, indiferent de intenție.
A doua etapă care începe la 6/7 ani odată cu trecerea la stadiul operațiilor concrete se caracterizează prin autonomie morală și o flexibilitate în creștere. Copilul înțelege acum că regulile sunt făcute de cineva și chiar ei pot emite judecăți morale sau reguli. Regulile sunt acceptate prin consens de către membrii grupului și pot fi modificate dacă nu mai sunt considerate bune
Pe măsură ce interacționează cu mai mulți oameni și intră în contact cu o gamă mai largă de puncte de vedere, copiii încep să renunțe la ideea că există un standard unic și absolut de corectitudine și greșeală și să își formeze propriul simț al adaptării
3.2. Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson
Discipol al lui Freud, Erikson a dezvoltat o teorie proprie diferită de cea freudiană. Spre deosebire de Freud care considera încheiat procesul formării personalității în jurul vârstei de 5 ani, Erikson consideră ca personalitatea se formează pe durata întregii vieți. Freud și-a centrat teoria pe aspectele psihosexuale, în timp ce Erikson a situat în centrul gândirii sale aspectele psihosociale.
Erikson consideră că stadiul de viață este marcat de un conflict cu care individul trebuie să se confrunte și să încerce să îl rezolve. De modul în care sunt rezolvate aceste conflicte, depinde progresul individului.
1. Primul stadiu, în primul an de viață , are la bază conflictul încredere/neîncredere. O îngrijire calmă, caldă, echilibrată, determină încredere, speranță de viitor pe când o îngrijire dezordonată , capricioasă, neglijentă duce la teamă, neîncredere, suspiciune, insecuritate.
2 .Al doilea stadiu durează până la 3 ani, iar conflictul specific acestei perioade este cel dintre autonomie/îndoială, sentimentul de rușine datorită incapacității de a dobândi autonomia. Dacă copilul este încurajat să efectueze diferite acțiuni atunci acestea va dezvolta un simț al autonomiei și a aprecierii. Dacă este criticat atunci își va dezvolta sentimentul de rușine și îndoială despre propria capacitate de autocontrol.
3. Conflictul ce stă la baza celui de-al treilea stadiu, care durează până la 5 ani, este cel dintre inițiativă/vinovăție. Daca inițiativa este aplaudată atunci copilul va dobândi abilitata de a iniția activități și bucuria de a participa la ele. Dacă acesta este mereu certat atunci va avea teamă de pedeapsă și vinovăție cu privire la sentimentele personale.
4. Cel de-al patrulea stadiu se caracterizează prin conflictul dintre sârguință/inferioritate care durează până la 12 ani. Copilului i se impun anumite cerințe cărora el reușește să le facă față prin dezvoltarea sârguinței. Dacă nu reușește să facă față acestor cerințe atunci va avea sentimentul de inferioritate, de incapacitate.
5. Stadiul al cincilea are loc între 12- 18, iar conflictul caracteristic este cel dintre identitatea eului/confuzia rolurilor. Rezolvarea acestui conflict duce la abilitatea persoanei de a se vedea pe sine ca fiind consecventă și integrată. Eșecul formării identității duce la confuzia cu privire la cine și ce este adolescentul.
6. Cel de-al șaselea stadiu specific vârstei 18-35 ani are la bază conflictul dintre intimitate/izolare. Stabilirea unor relații intime duce la abilitatea de iubire si dăruire. Nerealizarea acestor relații duce la izolare, relații superficiale cu alții.
7. Al șaptelea stadiu, între 35-65 ani, este perioada adultă propriu-zisă și se caracterizează prin conflictul dintre generozitate/stagnare. Cei caracterizați prin generativitate sunt mai activi, creativi , au un interes și grijă față de ceilalți într-un sens mai larg. Eșecul generativității duce la egocentrism, stagnarea dezvoltării, plictiseală.
8. Ultimul stadiu descris de Erikson este cel de după 65 ani, în perioada bătrâneții, iar conflictul este cel dintre realizare/disperare. Unii atunci când privesc înapoi o fac satisfăcuți de viață, iar alții au regrete față de posibilitățile omise și pierdute, având și o teamă de moarte.
Marele merit al teoriei lui Erikson este acela că pune în valoare dezvoltarea Eului de-a lungul întregii vieți.
3.3. Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale
Ca și Piaget, Kohlberg a studiat felul în care copiii și adulții gândesc asupra regulilor care le guvernează comportamentul în anumite situații. Kohlberg nu a pornit de la studiul jocului copiilor așa cum a făcut Piaget, ci a probat răspunsurile la o serie de situații structurate sau dileme morale.
Kohlberg referitor la stadialitatea morală a realizat un studiu asupra problemelor morale discutând dilemele apărute la nivelurile: preconvențional, convențional, postconvențional.
Stadiul moralității preconvenționale (4-10 ani). În acest stadiu copilul încă nu are habar asupra faptului că în societate există norme de conduită care trebuie respectate. Acest stadiu cuprinde la rândul său două substadii:
– Substadiul 1. Orientare spre pedeapsă și supunere. „ Ce mi se va întâmpla?” Copiii respectă regulile pentru a evita pedeapsa. Ei ignoră motivele unei acțiuni și se concentrează asupra formei sale fizice, cum ar fi de exemplu mărimea minciunii sau asupra consecințelor ei, de exemplu gradul de vătămare fizică.
– Substadiul 2. Scopul instrumental și schimbul. „ O mână spală pe alta”. Copiii se conformează regulilor în virtutea interesului personal și a luării în calcul a ceea ce pot face alții pentru ei. Privesc o acțiune prin prisma nevoilor umane pe care le împlinește și delimitează această valoare de formă fizică și consecințele acțiunii.
În stadiul moralității convenționale ( 10-13 ani sau mai mult) respectarea regulilor sociale devine importantă.
– Substadiul 1. Menținerea relațiilor reciproce, aprobarea altora. Copiii vor să le facă pe plac altora și să îi ajute, pot să judece intențiile altora și își formează propriile idei despre ce înseamnă să fii o persoană bună.
– Substadiul 2. Grijă și conștiință socială. „Ce ar fi dacă toți oamenii ar proceda așa?” Oamenii sunt preocupați de îndeplinirea datoriei, de manifestarea respectului față de autoritățile superioare și de păstrarea ordinii sociale.
Stadiul moralității postconvenționale (începutul adolescenței sau abia la vârsta de adult tânăr sau niciodată).
– Substadiul 1. Moralitatea contractului, a drepturilor individului și a legii democratic acceptate. Oamenii gândesc în termeni raționali, prețuind voința majorității și binele societății.
– Substadiul 2. Moralitatea principiilor etice universale. Oamenii procedează așa cum consideră ei ca indivizi că este corect, indiferent de restricțiile impuse de lege sau de părerea altora. Acționează conform standardelor internalizate.
Nici Piaget, nici Kohlberg nu i-au considerat pe părinți importanți în dezvoltarea morală a copiilor, dar cercetările recente au subliniat contribuția părinților atât în plan cognitiv, cât și în plan emoțional.
CAPITOLUL IV
EFECTELE PSIHOSOCIALE ȘI COMPORTAMENTALE ALE “ABANDONULUI” TEMPORAR ASUPRA COPIILOR
4.1. Anxietatea de separare
Anxietatea este definită de specialiști ca o teamă difuză, fără un obiect bine precizat. Subiectul trăiește o încordare continuă, simțindu-se permanent amenințat. El este foarte nervos și de cele mai multe ori nici nu realizează de fapt ce anume îl sperie atât de tare.
Tulburările anxioase care debutează cel mai devreme sunt anxietatea de separare și fobiile specifice. Copiii care suferă de anxietatea de separare au sentimente intense de detresă inadecvate stadiului lor de dezvoltare și care persistă cel puțin 4 săptămâni. Deși această afecțiune este recunoscută ca fiind una dintre tulburările manifestate pentru prima oară în copilărie sau adolescență, debutul înainte de vârsta de 6 ani este considerată precoce. Nevoia de a se afla mereu în apropierea persoanelor care oferă îngrijire are adesea ca rezultat incapacitate a funcționării sociale și școlare.
Copiii cu anxietatea de separare pot exprimenta un disconfort semnificativ dacă li se cere să părăsească teritoriul familiar. Simptomele detresei pot fi evidente în acuzele fizice și somatice, precum dureri pronunțate de stomac și vărsături. Adesea părinții descoperă că un copil cu anxietate de separare poate fi deosebit de dificil și deranjant.
Manifestările clinice ale acestei anxietăți exagerate pot fi reprezentate de:
Simptome psihice: nevoia prezenței unei persoane asiguratorii, sentiment de dezorientare și nesiguranță în lipsa acestuia;
Simptome vegetative: transpirații, palpitații, tahicardie;
Simptome somatice: dureri abdominale recurente, cefalee, grețuri, vărsături;
Simptome corporale: expresie facială de frică, plâns, agitație psiho-motorie, etc.
Prevalența anxietății de separare este estimată la aproximativ 4% dintre copii, diminuând spre adolescență. Ca și evoluție, anxietatea de separare poate sta la baza dezvoltării unei patologii de atac de panică, fobii, depresii, ea regăsindu-se frecvent în istoricul adulților cu astfel de patologii. În ceea ce privește tratamentul, putem vorbi de terapii ne-medicamentoase aplicate copiilor, terapii aplicate familiei, iar dacă este cazul, medicație adecvată vârstei și situației copilului.
4.2. Fobiile la copil
Fobia, care provine din grecescul ,,phobos” și înseamnă “fugă, “reprezintă frică intensă, nerealistă, irațională de anumite situații și/ sau obiecte , ca de exemplu , câini, albine, injecții, tuneluri, înălțimi, spații închise, ce apar în lipsa unui factor extern ce le-ar putea declanșa. Încercând să evite situațiile sau obiectele de care le este frică, traiul de zi cu zi al copiilor ce suferă de fobii poate fi extrem de restricționat.
Principalele fobii întâlnite la copii, sunt:
Fobii sociale- elementul esențial al fobiei sociale îl constituie frica persistentă și marcată de situațiile sociale sau de performanță în care poate surveni o punere în dificultate. Dacă adolescenții și adulții cu această tulburare recunosc că frica lor este excesivă sau nejustificată, acesta poate să nu fie cazul la copii. La copii, pot fi prezente vociferări, stupefacție, statul lipit sau strâns de o persoană familiară și inhibarea interacțiunii până la mutism. Copiii mai mici pot fi excesiv de timizi, se rețin să intre în contact cu alții, refuză să participe la jocul în grup.
Fobia școlară – este o formă a fobiei sociale ce are ca obiect participarea școlarului mic la școală și se manifestă prin refuzul acestuia de a se duce la școală, în special luni dimineața. Cauzele invocate de școlar sunt diverse, de exemplu colegii sunt răi, frica de a nu fi bătut, etc.
Participarea unui membru al familiei la școală fie prin așteptarea în fața școlii, a ușii clasei sau chiar la clasă, poate să permită școlarului cu fobie să – și învingă teama
4.3. Depresia
La adolescent, episodul depresiv durează în medie între 7 și 9 luni, 80% dintre adolescenți însănătoșindu-se după un an, dar 10% continuă să fie deprimați. Elementele caracteristice episodului depresiv sunt: diminuarea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, pierderea sau creșterea în greutate semnificativă în lipsa unui regim , insomnie sau somnolență în fiecare zi, agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi, oboseală sau pierdere de energie, sentiment de devalorizare sau de culpabilitate excesivă, diminuarea aptitudinii de a gândi sau de a se concentra , idei sinucigașe.
Trăsăturile adolescentului nu sunt căzute, fruntea nu este încruntată, el nu are deloc un aer abătut. În schimb, acesta poate avea un aer încruntat, ostil, încăpățânat,sau chiar interiorizat, nu dă atenție conversațiilor și dacă răspunde o face pe un ton monoton. Adolescentul este invadat de o idee unică, permanentă și persistentă, iar unele dintre aceste idei sunt: “La ce bun toate acestea, este inutil” , “ Nu sunt bun de nimic”, “ nimeni nu mă iubește”. Adolescentul revine în mod constant asupra acestor idei și este dificil să-i fie distrasă atenția de la ele.
Consecință a dezinteresului, izolarea socială, familială, afectivă este frecventă : adolescentul se închide singur în camera sa ore în șir, izolându-se și de grupul său de prieteni.
Alimentația este adesea perturbată. Este vorba fie de reducerea sau pierderea apetitului, de indiferență față de alimente, iar în ceea ce privește somnul, tulburările sunt foarte frecvente. Aceste tulburări se caracterizează prin dificultatea de a adormii, treziri frecvente în miezul nopții sau treziri matinale.
Ca și forme ale depresiei, discutăm despre depresia de inferioritate și depresia de abandon.
Depresia de inferioritate este destul de caracteristică adolescenței și se manifestă printr-o diminuare semnificativă a stimei de sine și prin complexe de inferioritate. Din punct de vedere clinic, ea se manifestă la adolescenți prin sentimental că nu este iubit, apreciat, înțeles.
Depresia de abandon, denumită și depresie borderline sau depresie – limită, se observă mai frecvent la adolescenții care au un trecut marcat de lipsuri sau abandon, iar elementul caracteristic este că, în cazul în care condițiile externe permit împiedicarea de a trece la act, se observă că acesta devine deprimat, se prăbușește. El începe să plângă, să resimtă un sentiment de gol.
Acumularea sentimentelor de viață constituie un factor favorizant pentru depresia din adolescență. Schimbarea domiciliului familial este prezentat ca fiind cauza depresiei unui adolescent, de asemenea se pot adăuga separarea parentală, dificultățile personale ale unui părinte, repatate a schimbării domiciliului datorită unor profesii parentale. Importanța evenimentelor de viață negative și a stresului, în special a celor cu evoluție pe termen lung, este de asemenea menționată ca factor de risc pentru sinucideri și tentative de suicid ale adolescenților.
4.4. Tentative de suicid
Proporția tentativelor de suicid propriu- zise în raport cu sinuciderile este mai ridicată în adolescență decât la alte vârste. Problemă majoră de sănătate publică, ele constituie una dintre conduitele patologice dintre cele mai caracteristice la această vârstă. Factorii care îi conduc pe unii dintre ei spre această ultimă treaptă sunt numeroși și aparțin de raționamente diferite, individuale, actuale sau din trecut, familiale, de mediu,culturale, sociale.
În cadrul depresiilor majore, ideile de sinucidere sunt prezente foarte adesea sau tot timpul în aproape jumătate dintre cazuri. Ele par mai puțin frecvente în stările de proastă dispoziție. Efectuate adesea într-un context de impulsivitate sau de trecere la act- constituind dovada unei agresivități îndepărtate împotriva subiectului însuși, având legături importante cu depresia, producându-se în cadrul unei dinamici familiale perturbate- tentativa de suicid a unui adolescent este în același timp un act individual, dar și un gest social care pune sub semnul întrebării mediul în care trăiește subiectul.
Adolescenții cu tentativă de suicid, în ansamblul lor, manifestă o mai mare sensibilitate la evenimentele de viață și o mai mare frecvență a acestor evenimente în antecedente. Regăsim astfel mai des o schimbare de domiciliu, plecarea unui membru al familiei, decesul unei persoane apropiate, schimbarea școlii, rupturi sentimentale sau în cadrul grupului de prieteni, modificări ale vieții de familie (șomaj, pensionare, îmbolnăvirea unuia dintre părinți, etc.).
CAPITOLUL V
STUDIU CALITATIV ASUPRA PROBLEMELOR CU CARE SE CONFRUNTĂ COPIII AI CĂROR PĂRINȚI SUNT PLECAȚI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
5.1. Aria cercetării și metodologia cercetării
Partea de cercetare a lucrării mele a vizat un lot de subiecți care se confruntă în mod real și actual cu problematica migrației astfel că cercetarea necesară definitivării lucrării de licență am efectuat-o în orașul Petroșani la Școala Generală nr. 6. În cadrul acestei școli se cunoaște situația copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate și corpul profesoral cu sprijinul psihopedagogului de la școală încearcă pe cât posibil să le fie alături acestor copii.
Obiectivele lucrării: Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidențiez următoarele obiective:
determinarea particularităților specifice situațiilor de risc social în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;
evaluarea capacității acestora de a depăși situațiile dificile în care se află
Am realizat partea de cercetare pornind de la următoarele ipoteze:
1. Dacă minorii se confruntă cu situația plecării în străinătate a părinților, atunci ei vor prezenta serioase probleme psiho-comportamentale.
2. Plecarea părinților în străinătate are ca rezultat înrăutățirea situației școlare a copiilor.
Au răspuns chestionarului meu un număr de 35 de persoane care au în grijă copiii ai căror părinți au plecat în străinătate la muncă și situația grafică a acestora o voi prezenta în figura următoare:
Persoanele care au plecat la muncă în străinătate au avut încredere în procent majoritar (65.72%), în persoanele de sex feminin din preajma lor: mame, bunici, alte rude sau în unele cazuri chiar prietene. În cazul acestora, s-a mizat pe o oarecare experiență în asumarea educării copiilor rămași acasă, pe înțelegerea și răbdarea de care dau dovadă persoanele de sex feminin în creșterea propriilor lor copii.
Diferența de o treime dintre respondenți (34.28%) a aparținut persoanelor de sex masculin. Aceștia au spus că în cazul lor nu a existat o altă opțiune. Persoanele de sex feminin sunt plecate la muncă în străinătate astfel copiii au rămas în grija tatălui, al bunicului sau a altei persoane de sex masculin.
5.2. Metodologia cercetării
Pentru realizarea părții practice a lucrării mele am folosit următoarele metode:
Ancheta sociologică reprezintă o tehnică de cercetare specifică sociologiei și se realizează cu precădere cu ajutorul chestionarului sociologic. Aceasta are ca scop cunoașterea realității faptice din diverse domenii ale socialului precum și a opiniilor și atitudinilor membrilor diferitelor grupuri sociale. Chestionarul este unul dintre cele mai frecvent folosite instrumente de realizare a anchetelor sociologice. El este un ansamblu de întrebări scrise, ordonate logic și psihologic, care impun celor anchetați consemnarea, în scris, a răspunsurilor;
Studiu de caz – este o metodă calitativă. Reprezintă o tehnică specială a culegerii, punerii în formă și a prelucrării informației care încearcă să arate caracterul evolutiv și complex al fenomenelor referitor la un sistem social. Studiul de caz nu abordează numai persoane, și mai ales nu se studiază realitatea psihosocială din perspectiva acestor persoane, prin prisma biografiei lor, ci se cercetează un fragment de realitate din exterior, utilizând metoda observației.
Desenul familiei – este un test proiectiv, pe de o parte, îi permite copilului să se exprime liber prin desen și, pe de altă parte, îi permite psihologului accesul la modul în care copilul trăiește relațiile cu părinții și frații și sentimentele pe care le are față de aceștia. Desenul este cel mai ușor mijloc de exprimare liberă, pe care copilul îl are, care îi permite să proiecteze în exterior sentimentele veritabile pe care le nutrește pentru persoanele importante din viața lui. Prin intermediul desenului copilul își exprimă deschis sentimentele, experiențele prin care a trecut, dorințele și fricile născute din neîmplinirea lor. Prin limbajul liniilor, semnelor, culorilor, copilul reușește să dea sens lumii lui interioare, lăsând la îndemâna adultului aceste informații prețioase. În special, În cazul copiilor aflați la o vârstă foarte mică. În perioada de achiziție a limbajului, desenul este unul dintre puținele instrumente care oferă informații legate de personalitatea, comportamentul, conflictele, traumele și bucuriile lor. Copiii desenează ceea ce știu despre lume și nu încearcă să redea fotografic sau să capteze realitatea.
5.3. Analiza și interpretarea datelor
5.3.1. Analiza situației persoanelor care au în grijă copii ai căror părinți au plecat în străinătate la muncă
Trecerea dificilă a economiei românești prin criza mondială, a dus la lipsa tot mai acută a locurilor de muncă în urma unor masive disponibilizări și a unor reduceri drastice de personal din toate domeniile de activitate economică. În aceste condiții, multe familii din Valea Jiului s-au văzut nevoite să caute soluții pentru a reuși să asigure confortul financiar atât de necesar. În urma pierderii locurilor de muncă, sau în urma căutării tot mai intense a unui loc de muncă stabil în zona noastră, aceste familii au decis să lucreze în spațiul european unde au găsit de lucru în meserii accesibile lor. Dar acest lucru s-a făcut cu mari eforturi emoționale deoarece, mamele au fost nevoite să își lase copiii în grija soților lor sau a altor rude apropiate în timp ce tații care au plecat la muncă în străinătate, poartă permanent în suflet dorul de copiii lor rămași acasă. Marea problematică a acestei situații reale cu care se confruntă societatea noastră, apare atunci când, copiii rămași acasă, sunt serios afectați psihosocial și în primul rând emoțional de lipsa părinților de lângă ei pe parcursul celor mai importanți ani ai copilăriei lor.
Persoanele care primesc în grijă și educare acești copiii, au de asemenea o mare răspundere față de societate și nu în ultimul rând față de copiii aflați în dificultate.
Am chestionat respondenții la început cu privire la lucrurile care sunt deosebit de importante în viața lor și care le aduc bucurie. Răspunsurile primite au fost:
Aproape un sfert dintre persoanele chestionate (22.85%), au declarat că este deosebit de important pentru ei să fie alături de copiii care le aduc permanent multe bucurii (prin gesturi mici și mărunte dar deosebit de importante pentru ei). Așa cum am observat anterior există persoane intervievate care au depășit cu mult vârsta tinereții și acestea au răspuns că cele mai multe bucurii le primesc alături de nepoții lor, sunt cea mai mare bucurie din viață Procentual aceste persoane reprezintă 42.85% dintre respondenții chestionați. Sunt persoane care au în grijă nepoții proveniți din familiile propriilor lor copii. Diferența de puțin mai mult de o treime dintre respondenți (34.30%) , a aparținut celor care au ales ca răspuns „familia”. Aceste persoane recunosc că duc dorul întâlnirilor familiale când sunt alături de cei dragi și se bucură de momente în care disconfortul financiar trece în plan secund.
În continuare, pentru a reuși să formez o imagine cât mai corectă asupra stării psihosociale a copilului, i-am întrebat pe cei 35 de subiecți, care sunt membrii familiei copilului aflat în grija lor, care au plecat la muncă în străinătate:
Procentul majoritar de peste jumătate (57.14%) a aparținut respondenților care au declarat că din familia copilului pe care îl au în îngrijire, lipsește mama. Acest aspect poate trage un semnal de alarmă asupra problematicii emoționale pe care o poate dezvolta copilul rămas acasă. În aceste cazuri, au spus că mamele au găsit de lucru în agricultură sau ca menajere sau alte slujbe unde nu este cerută calificare, dar în urma cărora obțin un venit mulțumitor pe care îl pot trimite celor rămași acasă pentru a depăși dificultățile financiare. Este real în schimb că, dincolo de aspectele materiale care se pot rezolva pentru familii în acest mod, copiii sunt cei care suferă și sunt serios afectați emoțional.
Ei sunt la vârsta la care, mama ar trebui să reprezinte în mod normal o prezență constantă în preajma lor. Aproape o treime dintre respondenți (28.58%) au ales ca variantă de răspuns „tata”. În cazul acestor copiii este vorba de tații care au ales să lucreze în construcții sau în alte domenii industriale în afara țării. Diferența de 14.28% a aparținut celor care au răspuns că membrii familiei lor care au plecat în străinătate sunt „frați sau surori”.
Perioada în care copilul minor este lipsit de lipsa celor dragi din preajma lui este importantă pentru buna lui dezvoltare.
Procentul majoritar (57.15%) al celor care lipsesc din familie de mai puțin de un an a aparținut în urma analizei, taților, urmați fiind în procent de 20% de mamele care au plecat de curând. Frații și surorile au plecat de mai puțin de 1 an în procent de 22.85%. Aspectele negative se desprind din analiza efectuată în cazul celor care lipsesc din familie de o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani. În acest caz, mai mult de jumătate dintre respondenți (51.42%) au declarat că mamele au plecat de lângă copii, de o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani. O perioadă destul de lungă măsurată în nevoia emoțională a copilului față de mama lui.
Puțin mai mult de o cincime dintre respondenți (28.58%), au declarat că tații copiilor pe care îi au în îngrijire lipsesc de un timp situat între 1 și 3 ani iar diferența de 20% aparține celor care au frați și surori plecați în același interval de timp. Și procentele următoare reflectă o starea îngrijorătoare pentru buna dezvoltare emoțională a copiilor , deoarece am realizat că, un procent de aproape jumătate dintre subiecți (45.72%), este reprezentat de cei care au răspuns că mamele lipsesc din anturajul copiilor lor de o perioadă de timp cuprinsă între 3 și 5 ani. Este o perioadă destul de lungă, având în vedere că cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani. Ei se află în aceste momente la primii pași în viață, descifrează în această perioadă tainele alfabetului, învață să scrie și să citească și toate aceste aspecte importante ale vieții lor presupun prezența celei mai importante ființe, „mama”.
Absența acesteia în aceste momente pot afecta în mod serios buna dezvoltare psihosocială a copilului. Ei au nevoie de multă afecțiune necondiționată, așa cum doar mama poate dărui. Copiii înțeleg greu nevoile financiare la această vârstă deși, pe moment se bucură de „beneficii” materiale ale veniturilor familiei din străinătate, emoțional au nevoie de părinții lor aproape. Aproape jumătate dintre respondenți (40%), au declarat că tații sunt cei plecați în străinătate de o perioadă cuprinsă între 3 și 5 ani. Aceștia s-au simțit datori moral să susțină financiar familiile pe care le au, astfel că, dacă nu au găsit o slujbă sigură și stabilă alături de casă au ales să plece. Acest fapt afectează emoțional pe toți membri familiilor lor. Pe de o parte, este îngreunată sarcina mamei care trebuie să țină și locul tatălui în familie și pe cel al mamei răbdătoare și permanent disponibilă la nevoile emoționale ale copiilor.
E posibil ca acest fapt să inducă o stare de stres suplimentară în familie. 14.28% dintre respondenți au declarat că cei plecați din familie în perioada cercetată (3-5 ani), sunt frații sau surorile celor rămași acasă. Este vorba de copiii ai căror frați mai mari au împlinit vârsta majoratului și care, pentru că nu au găsit de lucru în localitate, au ales să plece de lângă familii pentru a sprijinii și ei financiar pe măsura propriilor lor puteri .
Au existat și persoane care au declarat că în cazul lor, mama copiilor pe care îi au în grijă a plecat la muncă în străinătate de mai mult de 5 ani. Este cazul a 22.85% dintre respondenții chestionarului aplicat, urmat fiind de un procent de peste jumătate (51.42%) care au răspuns că tații copiilor sunt plecați de lângă ei de o perioadă de timp mai mare de cinci ani. Ultimul procent de peste un sfert dintre respondenți (25.73%) au declarat că cei plecați de peste 5 ani din familie sunt frații sau surorile copiilor rămași acasă.
Este important ca cei rămași acasă să aibă grijă de copiii să aibă resursele educaționale suficiente pentru ai îndruma pe elevi. În acest context voi arăta în figura următoare cum au fost repartizați respondenții în funcție de studiile pe care le au:
Din acest grafic se poate observa că un procent de 22.85% din respondenți au doar până în 4 clase ca maxim de educație școlară. și doar un procent minim dintre ei (8.58%) au absolvit între 5 și 8 clase. În perioada anilor în care aceste persoane se aflau la vârsta școlară erau obligatorii doar 7 sau 8 clase. În aceste condiții, respondenții și-au format o educație minimă cerută în acea perioadă. În procente egale de 17.15% au fost subiecții care au declarat că au absolvit doar „9-10 clase” și „școala profesională”. Aceștia au optat pentru cunoașterea unei meserii în detrimentul absolvirii unor studii mai avansate. Puțin mai mult de o cincime dintre respondenți (22.85%) sunt absolvenți de liceu în timp ce diferența procentuală de 11.44% a aparținut persoanelor care sunt absolvente de studii universitare în diverse domenii.
Ocupația respondenților a fost următoarea:
Cei care anterior au declarat că au venituri minime se evidențiază în graficul anterior în procent de 22.85% pentru că sunt persoane casnice, deci nu au alt fel de venituri decât alocațiile copiilor și banii pe care îi primesc de la cei plecați la muncă în străinătate. Un procent însemnat de aproape o treime din respondenții chestionarului meu (28.57%) au declarat că sunt persoane ieșite la pensie. Au declarat că sunt funcționar în diferite instituții un procent de 17.14% din cei chestionați. Procentul minim de 11.44% aparține celor care au răspuns că lucrează ca muncitori calificați în diferite meserii (electrician, lăcătuși, mecanic etc.) la diverse firme din Valea Jiului. O cincime din cei întrebați (20%), au declarat că au alte meserii (ingineri, profesori, etc.).
Vârsta persoanei care are în grijă minori este deosebit de importantă:
Doar un procent minim de 11.43% dintre respondenți au vârste până în 35 de ani. Sunt persoane tinere cu o minimă experiență în creșterea și educarea minorilor. Puțin mai mult de o cincime dintre respondenți (22.85%) sunt persoane cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani. În cazul acestora, persoana plecată la muncă în străinătate a investit multă încredere, bazându-se pe maturitatea și experiența acestora de viață, atunci când le-a încredințat spre educare proprii copiii. Peste o treime dintre cei chestionați (34.30%), au declarat că au vârste cuprinse între 46 și 65 de ani. Sunt persoane suficient de mature pentru a inspira încredere deplină din partea celor plecați. Procentul de 31.42% dintre respondenți au declarat că au vârste de peste 65 de ani. Este un procent îngrijorător, deoarece aceste persoane se află la vârsta a treia, vârstă care aduce cu sine probleme serioase de sănătate, probleme de comunicare și nu în ultimul rând respectă anumite mentalități. Poate educația oferită de aceste persoane întâmpină anumite piedici date de diferența mare dintre generații.
Deoarece situația școlară a copiilor rămași acasă este deosebit de importantă pentru viitorul acestora, am dorit să știu cine din anturajul actual al copilului ține legătura cu școala și se prezintă la ședințele cu părinții. Am primit următoarele informații:
Referitor la această problemă, procentele sunt oarecum echilibrate pentru că: în proporție de puțin mai mult de un sfert din respondenți (28.57%) au răspuns că cei care merg la ședințele de la școală ale copiilor, sunt părinții rămași acasă; puțin mai mult de o cincime (22.85%) sunt frați sau surorile celor mici. În aceste cazuri, ori sunt plecați ambii părinți, sau copiii provin din familii monoparentale, astfel încât frații mai mari își asumă o parte din obligații; 17.14% au răspuns că merg la ședințele de la școală ale copiilor, dar ei sunt vecini sau prieteni ai celor plecați. Procentul majoritar de 31.44% aparține persoanelor care îi au momentan în îngrijire pe minori.
Am constatat în cele analizate anterior, că problematica acestor copii este reală și depășirea tuturor obstacolelor pe care minorii le întâmpină, depind de foarte mulți factori. Este important confortul emoțional al copilului, ceea ce aduce cu sine și o mai bună dezvoltare din punct de vedere educațional. Rezultatele școlare sunt importante în primul rând pentru copii dar tot odată sunt și o imagine a trăirilor pe care aceștia le încearcă, dacă ele se modifică semnificativ și ar trebui să tragă un semnal de alarmă părinților sau persoanelor în grija cărora se află. Școlile au realizat că se confruntă cu o problemă serioasă și au încercat pe cât posibil să ofere măsuri de specialitate cu sprijinul consilierilor.
Confortul financiar al familiilor în care se află copiii are și el de asemeni importanța lui pentru că poate influența în sens pozitiv sau negativ satisfacerea nevoilor copiilor rămași acasă.
Am constatat că un procent de 17.14% se bazează pe un venit financiar minim de sub 600 lei pe membru de familie. Este posibil ca aceștia să întâmpine dificultăți în satisfacerea nevoilor copiilor rămași în îngrijirea lor. Un procent de peste o cincime din subiecți (22.85%), au declarat că au un venit cuprins între 601 și 1.000 lei pe membru de familie. La aceste venituri contribuie propriile lor venituri și primesc și sprijin financiar de la cei plecați la muncă în străinătate. Un procent însemnat de 45.71% au declarat că veniturile lor se situează între 1.001și 2.000 lei. Din punct de vedere financiar, familia lor nu are probleme dar întâmpină probleme de ordin psihosocial din partea copiilor care au rămas acasă. Au existat și cazuri fericite de familii ale căror venituri se situează peste medie, adică la peste 2.001 lei în procent de 14.30%. Aceștia au recunoscut că nu se confruntă cu probleme de ordin material ci din contră, au suficient venit pentru a satisface orice nevoie a copiilor de care au grijă.
În urma analizei efectuate, am demonstrat că problemele emoționale ale minorilor rămași acasă sunt reale și întâmpină un grad diferit de suport emoțional, astfel că, în concluzie pot spune că ipoteza nr.1 se confirmă: „Dacă minorii se confruntă cu situația plecării în străinătate a părinților, atunci ei vor prezenta serioase probleme psiho-comportamentale.”.
5.3.2. Influența plecării părinților în străinătate asupra rezultatelor școlare
Pentru a detalia factorii care au stat la influența plecării părinților asupra rezultatelor școlare ale acestora, voi ilustra î graficul următor care sunt rezultatele școlare ale copiilor:
Rezultatele școlare ale copiilor au oscilat în felul următor: un procent de 11,42% din respondenți au răspuns că nu au avut probleme din acest punct de vedere deoarece copiii aflați în îngrijirea lor au avut rezultate „foarte bune”. Rezultate „bune” la școală au avut un procent de 17.14% din copiii aflați în grija subiecților, care s-au declarat mulțumiți de felul î care copiii sunt responsabili în ceea ce privește activitățile lor școlare. Cel mai mare procent de peste jumătate (51.42%), a aparținut celor care au declarat că copiii se descurcă la școală „așa și așa”. În acest caz sunt copiii care încearcă să facă față cât mai bine schimbărilor de ordin emoțional din familia lor. A existat și un procent de 14.28% din respondenți care se confruntă cu rezultatele „slabe” la școală ale copiilor aflați în răspunderea lor. În acest caz sunt bunicii, care s-au declarat depășiți de problemele pe care le au nepoții lor la școală. Procentul minim a aparținut subiecților ai căror copiii din grija lor au rezultate școlare „foarte slabe”.
Deși în unele cazuri, părinții sau membrii familiei care intenționează să plece la muncă în străinătate, explică copiilor din jurul lor care este motivația gestului lor, aceștia pot fi în tip afectați emoțional. Voi reda în continuare care au fost rezultatele în urma analizei efectuate:
Copiii au fost afectați emoțional într-o anumită măsură astfel: mai mult de două treimi dintre respondenți (65.73%) au declarat că au observat că minorii aflați în îngrijirea lor au fost afectați emoțional în sens „negativ”. În această situație se află minorii ai căror membrii de familie este plecat unul dintre părinți. Acest fapt a indus o schimbare a modului lor de viață, lipsa părintelui este deosebit de importantă pentru ei, erau un punct de sprijin în dezvoltarea psihică de zi cu zi. Sunt debusolați, părinții formau un nucleu de siguranță în jurul lor cu toate neajunsurile financiare cu care se confruntau. Mai mult de o cincime dintre respondenți (22.85%) au spus că nu au observat „nici un efect” în starea emoțională a minorilor pe care îi au în îngrijire. Aceștia sunt părinți ai copiilor, în cazul lor a plecat soțul sau soția. Deoarece copilul a rămas într-o stare constantă în familie, în aceiași locuință cu unul dintre părinți, care a încercat pe cât posibil să nu modifice foarte mult activitățile zilnice ale copilului, din dorința ca acesta să suporte cât mai ușor lipsa celui plecat. A existat și un procent de peste o zecime (11.42) dintre respondenți care au răspuns că minorii aflați în grija lor au fost afectați emoțional în sens pozitiv. În această situație se află cei care au fost crescuți de bunici, faptul că părinții lor au plecat la muncă în străinătate nu a adus schimbări majore în viața lor de zi cu zi și din contră, bunicii primesc sprijin financiar din partea celor plecați, astfel că, pentru copil este un fapt pozitiv că nu mai întâmpină lipsurile care veneau odată cu pensia insuficientă a bunicilor. Pe lângă starea emoțională care poate fi afectată în dezvoltarea minorului rămas acasă, o problemă deosebit de importantă o constituie și modificarea comportamentului său psihosocial. Măsura în care minorii au fost sau nu afectați am ilustrat-o în figura următoare:
Analiza a arătat că cei care au devenit necomunicativi cu familia sau cu cei din jurul lor au arătat acest lucru „în foarte mare măsură” într-un procent de 14.28% dintre copii, „în mare măsură” un procent de 17.15%. În potrivită măsură au devenit necomunicativi un procent de 28.57%, „în foarte mică măsură” au schimbat modul de comunicare un procent de 2.85% în timp ce o cincime dintre copiii rămași în îngrijire (20%) nu și-au schimbat deloc comportamentul față de cei din anturajul lor.
Schimbările majore survenite în viața lor i-a afectat pe unii dintre copiii rămași acasă și din punct de vedere educațional. Rămași în grija unor părinți afectați ei înșiși de schimbările survenite în familie, sau în grija unor bunici prea vârstnici pentru a face față realităților zilnice, unii dintre copiii care au făcut obiectul cercetării mele, s-au confruntat cu problema absenteismului școlar. „În foarte mare măsură” s-au confruntat cu această situație un procent de 22.85% dintre copii. Puțin mai mult de o zecime dintre subiecți (11.42%), au resimțit acest efect „în mare măsură”. În procente egale de 5.74% au fost aparținătorii care au declarat că minorii rămași în grija lor s-au confruntat cu absenteismul școlar „în potrivită măsură” și „în mai mică măsură. În foarte mică măsură s-au confruntat cu absenteismul școlar un procent de două cincimi (40%) dintre cei chestionați și doar un procent mic de 14.25% au declarat că nu au avut astfel de probleme.
Și „tristețea” a fost un factor care a afectat într-o anumită măsură pe copii rămași acasă. Puțin mai mult de o cincime dintre subiecții întrebați (28.60%) au declarat că minorii rămași în îngrijirea lor au fost triști de evenimentele petrecute în familia lor „în foarte mare măsură”. Au fost triști „în mare măsură” un procent de 22.85% dintre copii, dar. Procentul majoritar al copiilor afectați de tristețe în comportamentul lor zilnic a fost de 34.28% „în potrivită măsură”. Doar în mică măsură au fost triști 8.57% dintre copiii ce au făcut obiectul cercetării mele. „În foarte mică măsură” au fost afectați de tristețe un procent de 8.57%. Iar „în foarte mică măsură” sau „deloc” au răspuns la acest aspect un procent egal de 2.85%.
În concluzie am putut observa că lipsa unui părinte afectează în mod deosebit copiii care au rămas acasă. O foarte mare importanță o are în acest moment modul în care gestionează această situație adulții răspunzători de sprijinul moral al copilului. Felul în care acești reușesc să fie aproape emoțional de copiii persoanelor care au plecat la muncă în străinătate. Sunt prea mici să înțeleagă necesitatea gestului făcut de unul din părinții lor (plecarea la muncă în străinătate) și este posibil să treacă emoțional prin tot felul de stări. E posibil ca ei să se învinovățească, e posibil să creadă că vinovat de situație este părintele rămas acasă și tot odată, în felul lor încercă să se revolte și să facă față transformărilor.
Unii dintre ei au devenit violenți cu colegii lor de școală, cu adulții în grija cărora au rămas sau doar cu persoanele care apar în anturajul lor. Acest fapt i-a afectat pe cei studiați „în foarte mare măsură” un procent de 17.14%; „în mare măsură” pe 20% dintre copii iar „în potrivită măsură” pe un procent de 8.57% dintre copii. Peste un sfert dintre respondenți (28.58%) s-au confruntat cu un mod de violență din parte copiilor, „în foarte mică măsură” și doar un procent minim de 8.57% dintre respondenți au declarat că nu s-au confruntat cu astfel de probleme.
Indiferența a fost și ea un alt mod de schimbare de comportament al copiilor rămași acasă. În procente egale de 20%, respondenții au răspuns că s-au confruntat cu acest mod de reacție „în foarte mare măsură”, „în mare măsură” și „în potrivită măsură”. Procentul majoritar de 25.70%, în această situație a aparținut celor care au răspuns că s-au confruntat cu indiferența copiilor.
Au existat și alte manifestări pe care respondenții nu le-au identificat în opțiunile din chestionar, dar le-au declarat ca existente „în foarte mare măsură” un procent de 14.28%, „în mare măsură” un procent de 22.85%, „în potrivită măsură” 34.28%, „în potrivită măsură” 34.28%, „în mică măsură” 5.74%, „în foarte mică măsură” 8.57%. Toții aceștia au spus că minorii rămași în răspunderea lor au devenit mai vorbăreți, încercau permanent să iasă în evidență cu orice ocazie, au devenit mai agitați, au început să aibă nemulțumiri diverse și lucruri care altădată le făceau deosebită plăcere, acum îi lăsau indiferenți. Și acestea au constituit moduri de manifestare a revoltei și a supărării copiilor față de problematica cu care se confruntă. Pentru a depăși astfel de momente, cei plecați încearcă în măsura în care își pot permite, să păstreze legătura cu cei mici. În această situație se include și frecvența cu care pot reveni acasă, pentru a da continuitate sentimentului de siguranță al celor mici. Am exprimat această realitate în figura următoare:
Puțin mai mult de jumătate (51.45%) dintre respondenți au declarat că cei care au plecat la muncă în străinătate reușesc să ajungă în țară cel puțin odată pe an în perioada în care pot lua concediu prevăzut contractual. Deoarece vin în concediu și perioada lor de ședere în țară este mai lungă. Stau alături de copiii lor o lună întreagă după care se reîntorc la locurile lor de muncă, iar copiii rămân cu propriile lor manifestări comportamentale. Doar puțin mai mult de o zecime dintre respondenți (11.42) au răspuns că cei plecați, încearcă să revină în țară o dată la trei luni. Copiilor acestora le este astfel mai ușor să depășească anumite momente dificile din punct de vedere emoțional pentru că știu că până la revedere nu va trece foarte mult timp. E îngrijorător procentul de 22.85% al celor care au răspuns că rudele lor plecate în străinătate nu reușesc să revină acasă mai des de o dată la doi ani. Acest fapt induce copiilor lor o stare permanentă de stres și nesiguranță și îi face pe acești foarte vulnerabi8li din punct de vedere emoțional. Au existat procentual și 14.28% dintre cei chestionați care spun că rudele lor revin în țară de cel puțin 2 ori pe an, sau de câte ori au ocazia, În această situație sunt cei care lucrează aproape de granițele țării și costurile revenirii lor în țară nu sunt exagerate și singurul lucru care îi împiedică să revină mai des, este programul de lucru.
Indiferent de frecvența cu care pot revenii alături de copii lor, cei plecați la muncă în străinătate, încearcă, dacă locația în care se află o permite, să țină legătura cu cei dragi, prin telefon sau prin internet. Am ilustrat datele obținute în urma analizei efectuate:
În procente minime egale de 5.71% , respondenții au declarat că părinții plecați în străinătate ai copiilor pe care îi au în grijă, comunică telefonic sau pe internet cu aceștia „zilnic” sau „la maxim 3 zile”. Puțin mai mult de o cincime dintre ei (22.85%), reușesc să comunice „săptămânal, în procent apropiat de 28.57% sunt cei care țin legătura cu cei dragi telefonic „la maxim 3 săptămâni”. Și un procent important de peste o treime dintre respondenți (37.16%) au recunoscut că rudele lor plecate în străinătate reușesc să ia legătura cu familia doar lunar sau chiar mai rar. În situația celor din urmă, motivația a fost aceea că, persoanele lucrează în zone în care nu au semnal la telefon și implicit nu pot beneficia de o legătură la internet. Profită de aceste tehnologii doar când pleacă la oraș pentru aprovizionare și atunci sună acasă sau accesează o adresă de socializare pe internet pentru ai vedea pe cei dragi. Veștile de la cei dragi în pot afecta pe copiii rămași acasă în sens pozitiv sau chiar, negativ. Unii dintre ei se pot bucura și discuțiile cu părintele plecat le poate crea o stare benefică din punct de vedere emoțional, tot așa cum se poate, tot odată, ca în urma discuțiilor avute să rămână pe gânduri, să își dorească să poată schimba situația, manifestările pot fi diverse. Am analizat răspunsurile privitoare la acest aspect și am putut exprima următoarele:
Puțin mai mult de o cincime dintre cei chestionați (22.85%), au declarat că minorii aflați în grija lor, în urma discuțiilor cu părinții plecați, devin mai optimiști. Le revine buna dispoziție, și comunică mai bine cu cei din jurul lor. Discuția reușește cumva să îi abată de la gândurile negative, îi simt pe cei dragi apropiați emoțional și știu că părintele plecat nu încetează să se gândească la ei. Se simt importanți și încearcă, să înțeleagă motivațiile celor mari. Ceva mai mult de un sfert dintre subiecți (28.60%) recunosc că în urma discuțiilor dintre copii și părinții plecați recunosc la aceștia o reală stare de bucurie, lucru extrem de pozitiv pentru atitudinea lor următoare și pentru buna lor dezvoltare psihosocială. 11.40% dintre cei chestionați au declarat că aceste convorbiri sau discuții nu induc nici un fel de modificare comportamentală asupra minorilor pe care în au în îngrijire. Mai mult de o treime (31.45%) au spus că în urma convorbirilor dintre părinții plecați și minori, recunosc la aceștia din urmă o pronunțată stare de tristețe. Devin melancolici și își revin puțin mai greu. Se închid în ei și răspund cu greu dorinței celor din jur de ai înveseli. Au existat în procente egale de 2.85% și respondenți care au declarat că copiii aflați în grija lor, devin nervoși, își pierd răbdarea foarte repede sau au alt fel de manifestări. Cred că în aceste situații, foarte mult contează modul in care părintele comunică cu copilul rămas acasă. Este important conținutul acelor convorbiri, dacă părinții reușesc sau nu, să le inducă celor mici o stare benefică. Ei, în calitate de adulți îi pot încuraja, să comunice bine cu cei în grija cărora au rămas, să își mențină rezultatele școlare la un nivel pozitiv și e important ca cei mici să fie convinși că nu sunt uitați (chiar dacă comunică mai rar) și că au pentru totdeauna un loc special în inima părinților lor.
Analiza pe care am făcută a ilustrat următoarele situații:
Un procent semnificativ de 17.16% dintre copii, dezvoltă în opinia respondenților, probleme de comportament. Copiii devin mai agitați, permanent revoltați, nu reușesc să comunice ușor cu comunitatea în care trăiesc. Acasă nu mai ascultă mereu, și-au schimbat comportamentul, din copiii liniștiți care erau înainte de plecarea părintelui în străinătate, acum răspund mai greu când sunt chemați, au tendința de a întoarce vorba persoanelor adulte,devin agresivi verbal sau fizic cu copiii și adulții din jurul lor. În procent de aproape jumătate (45,71%) respondenții au recunoscut că copii rămași în îngrijirea lor au început să aibă „rezultate scăzute la învățătură”. Pentru mulți dintre acești copii aceasta a fost cea mai la îndemână metodă de revoltă, dar fiind prea mici ca vârstă nu au realizat că de fapt rezultatele scăzute se reflectă asupra educației lor și că acestea nu afectează viața adulților. A existat un procent de peste o cincime (22.85%) dintre respondenți care au declarat că minorii aflați în grija lor au devenit necomunicativi. Aceștia au început să își țină supărările și bucuriile doar pentru ei și au refuzat să mai comunice cu cei mari, dar totodată s-au închis și față de colegii și copii de seama lor. Nu au mai ieșit la joacă, nu se mai bucură ușor de orice schimbare pozitivă din viața lor (dusul în parc, participarea la spectacole de teatru pentru copii, de circ, la cofetărie etc.). Doar un procent de 8.57% au spus că copii au „altfel de probleme” decât cele menționate în chestionarul meu. Aceștia încearcă să acapareze permanent atenția asupra lor prin faptul că vorbesc mai tare, râd excesiv, plâng din orice și manifestă tot felul de alte revolte. Procentul minim de 5.71% a aparținut celor care au recunoscut că nu au probleme de comportament copii lăsați în grija lor. Acest lucru se datorează faptului că într-un fel sau altul reușesc pe cât posibil să înțeleagă că părinții lor au trebuit să plece, au înțeles că comportamentul lor firesc și normal îi ajută să treacă mai ușor peste perioadele în care nu se văd, comunică mai des cu părinții plecați, iar persoanele la care au rămas în grijă știu să le fie alături și să le facă perioada de așteptare mai suportabilă.
Deoarece am observat anterior că procentul majoritar aparține celor care sub o formă sau alta se confruntă cu schimbări de comportament am dorit să știu măsura în care aceștia ar trebui sprijiniți din punct de vedere emoțional de către familie, de către persoanele care îi îngrijesc, de școală, de colegii și prietenii lor sau de către personal specializat în astfel de situații.
În acest caz am constatat un fapt pozitiv, acela că peste jumătate dintre copii (51.42%) sunt sprijiniți în foarte mare măsură de către familie (din partea părintelui rămas acasă). Puțin mai mult de o treime dintre aceștia (34.30%) reușesc să primească sprijin emoțional, în mare măsură, din partea persoanelor care îi au în grijă până la revenirea părinților (bunici, unchi, mătuși etc.). Sprijinul din partea școlii, în potrivită măsură, vine în procent de 25.71%, iar în foarte mică măsură în procent de 28.57%. Am constatat că școala reușește mult mai greu decât familia să aducă un sprijin emoțional elevilor care se confruntă cu problematica părinților plecați la muncă în străinătate. Efortul școlii este cumva susținut și de sprijinul colegiilor și al prietenilor care în procent de 34.30% sprijină emoțional minorul aflat în dificultate, în mare măsură. A existat și un procent de 25.71% al respondenților care, în potrivită măsură, au declarat că minorii aflați în îngrijirea lor primesc sprijin din partea personalului specializat.
Am dorit de asemenea dacă numărul copiilor rămași în îngrijire afectează din punct de vedere emoțional sprijinul primit de către aceștia.
Am observat că doar o cincime dintre respondenți (20%) au în îngrijire doar un copil, prin comparație cu cei care în proporție de peste jumătate (51.42%) au în îngrijire doi copii. A existat și un procent de 17.14% care au declarat că au în îngrijire trei copii. Procentul minim în această situație (11.44%) a aparținut celor care îngrijesc mai mult de trei copii. Pentru a completa imaginea formată de răspunsurile primite la figura anterioară am dorit să cunosc care este relația dintre persoanele care au în îngrijire minori și aceștia:
Un procent însemnat de 22.85% dintre respondenți au răspuns că sunt părinții ai copiilor și au grijă de aceștia în lipsa soțului sau a soției care a plecat la muncă în străinătate. Ei înșiși au un loc de muncă și încearcă, pe cât posibil, să acorde minorului rămas în grija lui o atenție suficientă pentru ca acesta să resimtă cât mai puțin lipsa mamei sau a tatălui.
În procent aproape egal de 22.90% s-au aflat cei care au declarat că sunt bunicii minorilor pe care îi au în îngrijire. În cazul acestora, deși există suport emoțional ridicat, aceste familii se confruntă cu probleme de mentalitate, de obiceiuri, de reguli etc., datorate diferenței dintre generații. Un procent de 17.14% aparține celor care au declarat că sunt frate/soră cu cei pe care îi îngrijesc.
Aceștia, deși mai mari decât frații lor, este posibil să nu fie pregătiți din punct de vedere emoțional pentru creșterea și educarea minorilor. Se află ei înșiși într-o perioadă de transformare, se confruntă ei cu propriile lor probleme astfel că se descurcă greu în situația dată.
Copii rămași acasă, în procent de 14.28% se află în grija unchiului sau a mătușii lor. Deși fac parte din familie, aceștia au propriile lor familii, iar nepoții aflați în grija lor necesită o atenție suplimentară. 11.42% dintre copii au rămas în grija verișorilor lor. Au existat și procente îngrijorătoare de 2.85% dintre minori care au rămas în grija veciniilor, 5.71% în grija prieteniilor de familie sau, mai rău, un procent de 2.85% care au rămas în grija unor persoane străine de anturajul părinților lor. Aceste ultime trei variante aduc minorilor un stres emoțional însemnat deoarece ei cresc, până la revenirea părinților în țar㸠în medii diferite de familia lor.
Deoarece am menționat în analizele anterioare că cei implicați în susținerea minorilor până la revenirea părinților lor se confruntă, pe lângă nevoile emoționale, și cu dificultăți financiare, am dorit să cunosc care este situația materială a familiei care îi îngrijește.
Un procent de 22.85% al respondenților au declarat că situația materială a familiei se sprijină pe propriile venituri. Acestea sunt formate din salariul părintelui rămas acasă, pensia bunicilor, alocația copilului etc. Peste un sfert dintre respondenți (28.57%) se sprijină pe veniturile din partea soțului/soției rămași acasă. Peste o treime dintre respondenți (34.30%) au răspuns că situația materială a familiei lor se bazează pe sprijinul financiar primit din partea celor plecați la muncă în străinătate. Un procent minim de 8.58% aparține celor care au declarat că au ca sprijin material doar alocația celor pe care îi au în grijă. În procente egale de 2.85% au fost subiecții care au răspuns că situația lor materială se bazează pe primirea unui ajutor social de la stat sau alte surse.
În urma plecării părinților lor, copiii, elevi de școală generală, la clasele I-IV se adaptează în mod diferit, într-un sens pozitiv sau negativ la situația cu care se confruntă.
Este important dacă aceștia au o relație pozitivă și constructivă cu persoanele în grija cărora au rămas.
Doar un procent de 22.85% au declarat că relația pe care ei o au din punct de vedere emoțional cu copilul este „foarte bună”. În aceste cazuri copiii au rămas în grija unuia dintre părinți care ii cunosc obiceiurile și modul de viață, astfel că pentru ei ritualurile zilnice decurg aproape normal, locuiesc în aceeași casă, au același cerc de prieteni și se simt în largul lor în mediul în care cresc.
Relații „tensionate” dezvoltă 34.30% dintre respondenți deoarece ei, probabil sunt rude ale copiilor și relația lor se află acum la început de drum, în faza în care acești adulți încearcă să se conformeze obiceiurilor copiilor rămași în grija lor. Ei nu au făcut parte zilnic din viața copiilor, iar acum încearcă să îi cunoască pe aceștia cât mai bine pentru a putea să îi sprijine și să le ofere o stare de siguranță. Procentul majoritare de 42.85% aparține celor care au recunoscut că relația lor cu copii rămași în grija lor este „foarte tensionată”. Acesta este cazul celor care provin din afara familiei copilului, au ei înșiși propriile lor probleme și reușesc cu greu să facă față stresului suplimentar.
Deoarece aceasta este situația relațiilor actuale dintre adulți și minorii rămași în grija lor, am dorit să cunosc si care a fost natura relațiilor anterioare pe care aceștia le-au cu părinții înaintea plecării lor în străinătate.
Mai mult de două cincimi (42.85%) au răspuns că s-au aflat în relații cu părinții „foarte bune”. În aceste cazuri impactul plecării părințiilor a fost unul însemnat și au afectat copilul și din punct de vedere educațional. În relații „normale” s-au aflat cu părinții lor un procent de 45.71% dintre copii rămași acasă. Plecare părințiilor, în aceste cazuri, a dezvoltat o situație mai suportabilă pentru minori, iar aceștia au încercat pe cât posibil să își păstreze același nivel educațional, chiar dacă emoțional au fost și ei afectați. Procentul minim de 11.42% a aparținut copiilor care au avut relații „foarte tensionate” cu părinții care au plecat la muncă în străinătate. Pentru aceștia, schimbările aduse în familia lor au fost privite pozitiv din partea lor, așa că nu a influențat in mare măsură rezultatele școlare și nici nu au întâmpinat probleme semnificative din punct de vedere comportamental.
Copilul rămas se confruntă cu o stare de nesiguranță, are sincer nevoie de multă comunicare din partea tuturor care îl pot sprijini sau ajuta. Este important de știut dacă comunicarea cu părinții plecați la muncă în străinătate, are efecte pozitive asupra stării psiho-comportamentale a minorilor. Dacă ei se simt sau nu confortabil în urma acestor comunicări se poate reflecta și asupra situației lui școlare. Copiii care se simt în siguranță pot aborda procesul educațional mult mai detașați de problemele existenta în relațiile lui familiale.
Care sunt rezultatele analizei pe care am efectuat-o în acest sens am ilustrat în figura următoare:
Un fapt pozitiv și de apreciat, a fost acela că aproape o treime din respondenți au fost de părere că în urma discuțiilor pe care le-au avut minorii aflați în îngrijirea lor cu părinții, efectele au fost „foarte benefice”. Aceștia au continuat să învețe în același ritm și atitudinea lor față de mediul școlar, nu s-a modificat în sens negativ. Au continuat să își facă temele și să învețe cu aceeași frecvență fără modificări esențiale. Pentru un procent de 22.85% dintre copii, comunicarea de la distanță cu părinții lor, au avut influență „benefică”. De câte ori se simțeau în derivă, telefonul primit din partea celor dragi, a constituit pentru acesta un imbold în sens pozitiv.
Pentru 11.45% dintre copii, aceste convorbiri de la distanță nu au avut nici un efect. Au existat și astfel de situații în care copilul a urmat o traiectorie constantă, din punct de vedere emoțional dar și, în principal, din punct de vedere educațional. Plecarea părinților nu au afectat în nici un fel activitatea lor școlară. Mai mult de o treime (31.42%), a celor chestionați, au fost de părere că comunicarea cu cei plecați au influențat în sens „negativ” atitudinea copilului din punct de vedere educațional.
Acești copii au renunțat la ritmul în care își făceau datoria la școală, au început să aibă accese de suferință emoțională (le era foarte dor de părinți după ce discutau cu ei) și trebuia să treacă o perioadă de timp rezonabilă pentru a intra iar în cotidian. A existat și un procent minim îngrijorător de respondenți care au declarat că minorii aflați în grija lor, au reacționat „foarte negativ” în urma comunicării cu părinții. Au refuzat să mai facă teme, nu au mai vrut să participe la activități extrașcolare cu același entuziasm și nu în ultimul rând au început să refuze chiar, să mai meargă la școală. Toate aceste reacții, sub diferite forme ar fi putut să își pună amprenta și asupra situației lor școlare:
Pentru aproape jumătate dintre copiii care au făcut obiectul cercetării mele, influența situației cu care se confruntă asupra situației lor școlare „s-a înrăutățit” Copiii au devenit mai apatici, încearcă să „păcălească” sub diferite forme atribuțiile lor școlare. Nu își mai fac temele cu regularitate, învață doar minim necesar sau aproape deloc, fapt ce a dus la o schimbare în sens negativ a situației lor școlare. Un procent de aproape o treime (28.58%), dintre cei chestionați au fost de părere că situația școlară a copiilor rămași în îngrijirea lor „a rămas la fel”.
Este un lucru pozitiv și denotă eforturile pe care adulții le fac permanent pentru a păstra în jurul lor un ambient plăcut și o stare de spirit cât mai benefică. Îi sprijină permanent pe cei mici la teme, încearcă să îi facă curioși, pentru ca școala să nu li se mai pară o corvoadă pe care ar fi nevoiți să o ducă singuri. Încearcă să le fie alături și să îi sprijine educațional. Analiza a evidențiat și un procent de peste un sfert din respondenți (25.71%), care au răspuns că situația școlară a copiilor” după plecarea părinților „s-a îmbunătățit”. Este cazul celor care au păstrat o constantă în viața lor, au rămas alături de unul dintre părinți, locuiesc în același mediu și se bucură în continuare de preocuparea sinceră a ambilor părinți.
O altă latură a modificărilor comportamentale suferite de copiii pe plan educațional poate fi și frecvența acestora la școală.
Peste jumătate dintre cei chestionați (51.42%), au fost de părere că frecvența la școală a copiilor rămași în grija lor „a rămas la fel”. În această situație sunt care au reușit să păstreze o constantă pozitivă în viața copilului de zi cu zi. Pentru mai bine de o treime din respondenți (37.16%) frecvența la școală a copiilor aflați în grija lor a scăzut, deci situația lor școlară „s-a înrăutățit”. Acești copii, au afirmat cei chestionați, s-au considerat abandonați, neînțeleși și au renunțat la menținerea unei situații școlare pozitive. Au plecat spre școală aproape zilnic, dar s-au abătut de la traseu sub influenta unui anturaj nepotrivit. În această situație copiii, fiind mici ca vârstă sunt și foarte ușor influențabili. Dar, pentru un procent de 11.42% dintre copii, frecvența la școală „s-a îmbunătățit”.
E posibil ca aceștia să poată fi convinși că purtarea lor pozitivă le poate aduce alături pe cei dragi, cred că demonstrează că sunt cuminți și ascultători și atunci speră într-o reîntregire a familiilor lor cât mai curând posibil.
În mod normal, părinții sunt implicați în procesul educațional al copiilor lor. După plecarea unuia sau a ambilor părinți, copiii au rămas în grija rudelor apropiate, a unor prieteni sau a unor cunoștințe ce nu fac parte din cercul familial. Este important dacă aceste persoane adulte, au înțeles care le este rolul din punct de vedere educațional și dacă au disponibilitate pentru a se implica în sens pozitiv.
Respondenții în procent de 22.85% au declarat că sunt foarte implicați. Participă periodic la toate ședințele cu părinții, ajută la efectuarea temelor și motivează permanent copiii să obțină rezultate bune. Peste un sfert dintre cei întrebați (25.71%) se consideră implicați în procesul educațional al minorilor pe care îi au în îngrijire. Țin permanent legătura cu doamna învățătoare, se interesează de situație școlară a copilului în mod periodic și încearcă să nu neglijeze nici un aspect ce presupune educația școlară a acelui mic. Mai mult de o treime (34.28%) se consideră implicați doar „așa și așa”.
Mai lipsesc uneori de la ședințele de la școală, dar, spun ei că fac acest lucru din motive obiective. Dacă nu pot arăta celui mic la teme, care sunt soluțiile concrete, renunță în speranța că acesta va primi sprijinul necesar de la școală. În procente de 5.71% și 11.45% au fost cei care au optat pentru variantele de răspuns „mai puțin implicat/ă” și „foarte puțin implicat/ă”. Este cazul acelor persoane care au în grijă minori ce nu fac parte din familiile lor. Ei sunt deja copleșiți de propriile lor griji și consideră implicarea într-o măsură mai mare în situația școlară a celor mici, o sarcină suplimentară în plus căreia nu sunt siguri că îi pot face față.
Voi arăta în continuare măsura implicării acestora în sprijinul familiilor care se confruntă cu problematica părinților plecați în străinătate și a copiilor rămași acasă în grija altor adulți:
Aspectele evidențiate din datele primite, arată că în proporție de aproape o treime (28.57%), consilierii școlari se implică în sprijinul familiilor și îndeosebi acordă sprijin specializat copiilor rămași acasă. În cadrul ședințelor cu părinții consilierii sunt și ei chemați și încearcă să discute cu părinții rămași acasă sau cu aparținătorii minorilor, despre problemele cu care se confruntă, Ei inițiază discuții constructive și acordă în mod special consiliere individuală acolo unde situația necesită acest lucru. Consilierii încearcă alături de corpul profesoral și alături de aparținători să formeze o echipă reală venită în sprijinul elevului ce poate dezvolta grave probleme școlare.
Mai mult de jumătate din respondenți (65.71%), au recunoscut că apelează și implicit primesc sprijin din partea consilierilor de la școală doar „uneori”. Sunt de părere că acest sprijin este posibil să aducă copilului o doză suplimentară de stres și încearcă pe cât posibil să se descurce singuri. La momentul la care nu mai găsesc soluții, cer sprijin din partea consilierului care îl și acordă în mod individual, deoarece fiecare copil are propriile sale reacții la situația cu care se confruntă. Procentul minim (5.72%), în acest caz aparține adulților care au recunoscut că ei nu primesc sprijin specializat.
Sunt persoane mai conservatoare și înțeleg să nu divulge nimănui din afara familiei lor problemele cu care se confruntă. Dar, pentru toate persoanele implicate în sprijinul acordat copiilor la școală, am dorit să știu dacă ședințele cu părinții organizate periodic de către școală sunt benefice. Am primit următoarele răspunsuri:
Un procent semnificativ de aproape jumătate din respondenți (42.85%), au recunoscut că informațiile școlare despre copiii pe care îi au în îngrijire, le primesc în cadrul ședințelor organizate de școală, astfel că ei le găsesc a fi „eficiente”. Peste o treime din cei chestionați sunt imparțiali în ceea ce privește eficiența acestor ședințe, astfel că au ales varianta de răspuns „așa și așa”. Ei sunt de părere că informațiile primite la ședințele cu părinții, le sunt aduse la cunoștință de elevi și participă la acestea, doar pentru a nu părea dezinteresați și pentru a afla altfel de detalii decât rezultatele școlare.
Aceste detalii pot fi de ordin comportamental sau pot afla dacă copilul lor excelează sau nu le o anumită disciplină sau pot fi sfătuiți în legătură cu anumite probleme apărute între ei și copil la momentul respectiv. Procentul minim în această situație, de 22.87% a aparținut subiecților care sunt de părere că informațiile despre rezultatele școlare ale minorilor, primite la ședința cu părinții sunt ‚ineficiente”.
Acești aparținători și-ar dori o implicare mai mare din partea școlii care să depășească spațiul atât de general al unei ședințe. Am arătat că nu tuturor adulților ce se confruntă cu problematica studiată le este ușor sau la îndemână să ceară sprijin specializat sau chiar să recunoască că nu pot face față problemelor fără ajutorul unor specialiști.
Pentru că am dorit să cunosc cum cred ei că pot fi ajutați copiii aflați în întreținerea lor, am primit următoarele răspunsuri:
Mai mult de o treime (34.28%) din respondenți sunt de părere că, consilierea copiilor și implicit a familiilor care îi au în grijă, ar fi un fapt benefic pentru reușita rezultatelor școlare și nu în ultimul rând pentru o bună dezvoltare psihosocială a copiilor ce se confruntă cu problematica studiată. Peste jumătate din cei care au răspuns chestionarului aplicat (51.42%) sunt de părere că atragere copilului în activități extracurriculare ar fi foarte benefică pentru elevii pe care îi au în grijă.
Ar scăpa astfel de stresul rezultatelor școlare dar în același timp ar avea ocazia de a socializa mai mult cu colegii sau prietenii din anturajul cărora fac parte. Doar un procent de 14,30% din cei chestionați au ales ca variantă de răspuns „altfel”, deoarece ei își doresc pentru copiii aflați în îngrijirea lor, o doză mai mare de disciplină și nu în ultimul rând, nu înțeleg pe deplin eficiența unei consilieri de specialitate și sunt tributari unor mentalități mai rigide (copilul stă în casă și învață, că aceasta este treaba lui, nu pleacă în excursii deoarece s-ar putea confrunta cu pericole necunoscute, nu are nici o problemă emoțională pentru că este bine îngrijit etc.).
Vizitele la domiciliu ale personalului didactic este o veche moștenire care s-a perpetuat și în societatea actuală. Rolul acestora, este acela de a cunoaște condițiile în care se dezvoltă emoțional copilul, modul în care acesta comunică cu cei din jurul lui, ce fel de relații dezvoltă minorul cu părinții sau cu aparținătorii etc.
Puțin mai mult de o cincime din cei chestionați (22.85%) sunt de părere că acestea sunt „eficiente”. Pot fi părinți care nu au reușit din cauza programului la serviciu sau a altor motive obiective, să nu ajungă la școală să se intereseze de situația școlară a celui mic, așa că vizita primită nu poate fi decât benefică. Poate fi cazul copiilor care au rămas în îngrijirea bunicilor cărora le este greu din cauza vârstei sau a unor probleme de sănătate să vină permanent de școală. Dar aceștia se arată deschiși comunicării și apreciază ca fiind un lucru pozitiv, vizita doamnei învățătoare, pentru a discuta la domiciliu și individual despre situația școlară a copiilor lor.
Aproape jumătate din respondenți (45.71%) au ales ca variantă de răspuns „așa și așa”. Au motivat acest lucru prin faptul că nu întotdeauna, profesorii găsesc momentul oportun pentru o vizită, și că își doresc să fie anunțați din timp. Altora aceste vizite le creează o stare de stres suplimentară deoarece cred că trebuie să se pregătească anume, să facă casa să pară altfel în sens pozitiv, să aibă o anumită stare de spirit și recunosc că devin agitați. Cu toate acestea, le face plăcere că pot fi vizitați acasă unde vor afla care sunt rezultatele școlare ale copiilor pe care îi au în îngrijire și pot să ceară sfaturi specializate în particular. Peste o treime din subiecți (31.44%) sunt de părere că aceste vizite sunt „ineficiente” și le consideră o pierdere de timp. Ei cred că nu au nevoie să fie vizitați deoarece participă cu regularitate la toate ședințele cu părinții de la școală și cred că au toate informațiile școlare de care au nevoie.
Atitudinea colegilor de clasă a copiilor față de aceștia constituie un reper important în depășirea problematicii cu care aceștia se confruntă. Chiar și colegii pot observa dacă colegul sau colega lor, au probleme în particular, după modul în care aceștia aleg să se comporte în mediul școlar, și nu în ultimul rând după nivelul rezultatelor școlare pe care reușesc să le obțină după ce părinții lor au plecat în străinătate.
Este important că în proporție de 37.14% dintre colegi, atitudinea acestora față de colegul lor aflat în dificultate „s-a îmbunătățit”. Au încercat să se poarte mai frumos cu colegii lor, să fie mai îngăduitori, să îi sprijine pe aceștia la lecții, în măsura în care au putut. Peste jumătate din cei chestionați au declarat că atitudinea colegilor față de copilul pe care îl au în îngrijire „a rămas la fel”. Minorii aflați în îngrijirea lor nu s-au plâns acasă de atitudinea colegilor sau de faptul că ar fi tratați altfel de prietenii lor constanți de joacă. Dar a existat și un procent minim de 11.44% care au spus că s-au confruntat cu astfel de probleme și că atitudinea colegilor și a prietenilor copilului aflat în grija lor, „s-a înrăutățit”.
Acești copii au început să fie marginalizați, colegii lor au încercat să se îndepărteze de ei, au refuzat să înțeleagă că se petrece ceva serios cu colegul sau colega lor. Prietenii au încetat să îi antreneze în jocurile pe care le jucat altădată. Toate acestea au constituit din nou, o problemă deosebit de importantă care a afectat și situația școlară a copiilor. Ei nu s-au mai simțit confortabil în mediul școlar, au început să vadă mersul la școală ca pe o corvoadă și s-au confruntat serios cu absenteismul școlar.
În concluzie pot afirma că ipoteza nr. 2 a cercetării mele se confirmă: Plecarea părinților în străinătate are ca rezultate scăderea reușitelor școlare ale copiilor.
Pentru a întregi imaginea asupra tuturor celor chestionați și a problemelor cu care aceștia se confruntă am dorit să cunosc care este vârsta copilului pe care aceștia îl au în îngrijire.
Am observat astfel că, un procent minim de 11.42% dintre cei chestionați aveau în grijă copii cu vârsta de 7 ani. Aceștia sunt elevi în clasa I în cadrul Scolii Generale nr. 6 din Petroșani și pe lângă problemele de adaptare cu care s-au confruntat în acest an școlar au fost afectați psihosocial și de plecare unuia din părinți la muncă în străinătate, ceea ce le-a adus un disconfort emoțional însemnat. Un procent de 17.14% din subiecți au în răspunderea și educarea lor, copii în vârstă de 8 ani. Procentul majoritar (42.85%), a aparținut copiilor care sunt elevi în clasa a treia și în consecință au 9 ani împliniți. Aproape o treime dintre copii (28.57%) au vârsta de 10 ani și sunt elevi în clasa a patra.
După criteriul „sex” copiii care au făcut obiectul cercetării au fost împărțiți astfel:
Majoritatea a fost formată în procent de 57.14% de copiii de sex masculin iar diferența procentuală de 42.86% din copii de sex feminin.
Starea civilă a respondenților o voi detalia în figura următoare:
În procente egale de 11.42% au fost respondenții care au declarat că sunt necăsătoriți sau că trăiesc într-o relație de concubinaj. Mai mult de o treime din cei chestionați s-au declarat căsătoriți. Aproape un sfert din cei întrebați au declarat că sunt divorțați și procentul de o cincime din respondenți a aparținut acelor care au răspuns că sunt văduvi.
5.3.3. Studiu de caz
STUDIU DE CAZ
1. Date beneficiar: Marian, 9 ani
2. Istoricul social al beneficiarului
Marian provine din relația de concubinaj a mamei sale Ioana cu tatăl său Sorin. Aceștia au locuit primii 6 ani din viața lui Marian într-o garsonieră închiriată în cartierul Aeroport. Garsoniera era modestă și nu oferea spațiu suficient unei familii de 4 persoane, deoarece Marian mai are o soră mai mică Alina. În urmă cu doi ani, tatăl celor doi copii a plecat la muncă în străinătate în construcții. Acesta, o perioadă a câștigat financiar suficient să trimită și în țară celor doi copii ai săi. Odată cu criza economică la nivel mondial, tatăl copiilor nu a mai avut un loc de muncă și a rămas în străinătate lucrând doar temporar în diferite locuri de muncă Mama s-a angajat ca vânzătoare la un magazin în cartier unde are un venit minim alături de alocațiile celor doi copii. Marian a început să lipsească de la școală fără să spună mamei sale. Aceasta a aflat când a fost chemată la școală de către doamna învățătoare care era îngrijorată de situația școlară a copilului. Marian a fost luat în evidența psihologului școlii în luna octombrie 2012. S-au luat aceste măsuri , deoarece situația școlară a copilului a avut serios de suferit de când tatăl copiilor a plecat să lucreze în străinătate pentru a putea susține financiar nevoile familiei lui. În ultima perioadă bunica are grijă cel mai mult de cei doi frați, deoarece mama muncește foarte mult pentru a putea aduce și ea niște bani în casă .Astfel că Marian s-a confruntat într-un timp destul de scurt, atât cu plecarea tatălui , dar și cu lipsa actuală a mamei care s-a văzut nevoită să găsească soluții pentru a se descurca material cu cei doi copii. Marian a fost încadrat în programul special de consiliere și sprijin social pentru că a devenit agresiv verbal și fizic cu colegii săi, a început să o mintă pe bunica sa și pe mamă , să evite temele primite la școală și cel mai grav lucru, a intrat într-un anturaj nepotrivit vârstei sale. La începutul acțiunii întreprinse în beneficiul său, s-a observat de către dna. învățătoare și de către personalul psihosocial al școlii că băiatul avea momente în care era închis și necomunicativ cu cei din jur și că se revolta permanent împotriva oricăror reguli la școală. Întârzia frecvent la ore și era din ce în ce mai trist. După o cercetare mai amănunțită a situației, s-a observat că mediul familial nu este tocmai propice pentru dezvoltarea copilului. Mama face eforturi să susțină financiar copiii, dar încă nu câștigă suficient, astfel că familia a ajuns sa fie concentrată mai mult pe asigurarea unor venituri decât pe susținerea emoțională a copiilor si pe verificarea lor.
3. Nevoi identificate
Nevoile lui Maria și ale surorii lui mai mici sunt specifice vârstei, sunt într-o continuă schimbare. O serie de elemente concură la modificarea acestora: starea de sănătate, vârsta lor, lipsa afecțiunii părintești etc. În principal am determinat existența nevoilor natură emoțională. Are nevoi afective, dorindu-și foarte mult dragostea părinților lor, atenție și înțelegere din partea bunicii lui. Am identificat și nevoi medicale, Marian și surioara lui au fost tratați medical necorespunzător de către bunică, fără a cere sfatul medicului de familie. Marian a ajuns sub influența unui anturaj nepotrivit pentru că simte nevoia de apartenență la un grup social sportiv, de utilitate socială sau școlară, și își dorește foarte mult să fie un copil bine integrat în colectivul clasei sale, să nu fie considerată „altfel” de către colegii lui.
4. Acțiuni întreprinse
Consilierul școlii, a adus la cunoștință acest caz directorului școlii care s-a adresat serviciului de Serviciului de Protecție și Asistență Socială Petroșani. După ce s-a luat la cunoștință despre toate problemele pe care le întâmpină Marian în familie, s-a luat decizia de a-l sprijini. Astfel s-au întreprins câteva acțiuni ce au dorit să-i ofere suport și să o convingă să-și urmeze în continuare școala și să își îmbunătățească rezultatele școlare. S-au efectuat acțiuni educaționale de realizare a lecțiilor pentru a doua zi, necesare la școală. Pentru aceasta a fost ajutat de pedagogul din cadrul școlii la care este elev. În paralel au fost întreprinse și acțiuni recreative și extrașcolare la care a luat parte și Marian, alături de ceilalți copii, și au fost întreprinse și activități de creație artistică.
5. Metodologie utilizată
În remedierea situației lui Marian s-au utilizat următoarele metode:
metoda biografică, unde echipa multidisciplinară a obținut date semnificative referitoare la situația copilului;
metoda observației, unde Marian a fost supravegheat atent fiind vizate următoarele aspecte: capacitatea de socializare, capacitatea de exprimare a sentimentelor negative dar și a celor pozitive, capacitatea de stabilire a relației de atașament, capacitatea băiatului de a îndeplini anumite sarcini adaptate vârstei sale;
metoda investigativă;
documentarea la domiciliul minorei, unde au avut loc convorbiri cu bunica acestuia și discuții în cadrul școlii cu doamna învățătoarea;
metoda intervenției în situație de criză;
Iar ca instrumente specifice, în acest caz s-au utilizat:
raport de întrevedere;
istoric social;
fișa de evaluare a situației sociale;
plan individualizat de asistență și îngrijire;
anchetă socială;
fișă de monitorizare și reevaluare;
desenul familiei
Psihologul școlii au utilizat ca tehnică specifică de lucru: genograma și analiza câmpului de forțe. Astfel am identificat în baza următoarei genograme:
Genograma lui Marian
LEGENDĂ:
– relație de uniune consensuală – femeie
– relație echilibrată de căsătorie
– relație foarte puternică de atașament – bărb – barbat
– bărbat decedat
Am constatat că, Marian în vârstă de 9 ani provine dintr-o relație de uniune consensuală a părinților săi Sorin de 32 ani și Ioana de 30 de ani. Marian mai are o soră mai mică, Alina de 5 ani. De asemenea am mai constatat că bunicul matern al minorului este decedat, iar bunica sa maternă are vârsta de 56 de ani. Mama lui Marian este singură la părinți. Bunicii paterni sunt Ion de 66 ani și Angela de 58 ani. Între aceștia există o relație de echilibrată de căsătorie.
De asemenea pe baza analizei câmpului de forțe am ilustrat următoarea schemă:
Analiza câmpului de forțe
Fig.5.34 Desenul familiei lui Marian
De ce tocmai desenul?
Desenele reprezintă un mijloc privilegiat de cunoaștere a personalității copiilor. Ele nu sunt doar un simplu joc sau doar un simplu vis, ci în același timp, și joc și vis și realitate .
Testul este relevant pentru cunoașterea legăturilor pe care copilul le are cu familia, astfel că Marian,în vârstă de 9 ani își prezintă familia în desenul făcut de el și prezentat mai sus ( fig.5.34) în modul următor: desenul este așezat în partea stângă a paginii ,ceea ce semnifică, după Colette Jourdan- Ionescu și Joan Lachance trecutul, invocându-se viața interioară ,intimitatea, amintirile, dar și visele . Atfel putem înțelege că Marian și-a desenat familia care era odată, în trecut ,înainte ca tatăl să plece în străinătate la muncă, dar și dorința acestuia de a revedea familia cum era înainte.
Un alt lucru important pe care-l putem observa în desenul prezentat este că tatăl lipsește , omisiune care dupa Colette Jourdan- Ionescu și Joan Lachance indică respingerea față de persoana respectivă . Inevitabil, lipsa tatălui din cadrul familiei și ,totodată ,din viața lui Marian a lăsat efecte asupra modului în care acesta iși vede tatăl în cadrul familiei sale, cît și în viața sa. De asemenea, asezarea lui Marian în centrul desenului, denotă faptul că acetsa se percepe ca fiind „ bărbatul casei”, cel care are grijă de persoanele din familia sa, adică mama și sora lui.
6. Desfășurarea intervenției
6.1.Sesizarea.
Cazul a fost sesizat domnului director de către consilierul școlii și împreună cu acesta, s-a stabilit acordarea unui sprijin profesional pentru depășirea problemelor și evitarea riscului de eșec școlar în cazul lui Marian. Pentru obținerea datelor concrete despre beneficiar și condițiile sale de viață, dar și în vederea nevoilor urgente cât și pentru completarea fișei de deschidere a cazului, a fost efectuată o deplasare a consilierului școlar la domiciliul lui Marian.
6.2.Deschiderea cazului
Pentru ca intervenția să poată fi declanșată s-a trecut la cea de a doua etapă, aceea de deschiderea cazului în vederea evaluării obiective a situației reale a minorului. În momentul în care consilierul școlar a deschis cazul a fost declanșat procesul de investigație și de intervenție pe care îl voi descrie în cele ce urmează.
6.3.Etapa de evaluare inițială
Această etapă a implicat o analiză si o interpretare a problemelor de ordin social din familia lui Marian pentru care s-a oferit ajutor și de asemenea a implicat utilizarea criteriilor de selecție prestabilite de profesionist in vederea selectării potențialilor beneficiari (în cazul nostru Marian și familia lui). În această etapă au fost utilizate următoarele metode investigative: documentarea în teritoriu cu privire la specificul cazului și observația. Ca tehnici specifice au fost utilizate de către asistentul social: tehnica întrevederii, tehnici de comunicare-reformulare, parafrazarea și interpretarea. Ca instrumente, în această etapa au fost utilizate: raportul de convorbire, raportul de vizita și de consiliere familială cât și fișa de evaluare inițială.
6.4. Etapa de evaluare propriu-zisă
În ceastă etapă au fost analizate nevoile de bază a mediului de viață, a gradului de implicare în procesul de educație sau de instrucție a celor din jur și starea de sănătate a minorului, s-a făcut o evaluare inițiala a situației prin metode investigative (documentarea în teritoriu cu privire la specificul cazului). Pentru o evaluare corectă și obiectivă au fost utilizați itemi de tip cantitativ și anume identificarea beneficiarei, datele ei de contact, datele persoanelor apropiate.
6.5. Selectarea beneficiarului în procesul suportiv asistențial în baza rezultatelor evaluării sociale efectuate. În urma acestor analize, cazul lui Marian a fost selectat în atenția Serviciului de Protecție a Copilului și consilierul școlar împreună cu echipa sa, au elaborat un plan de intervenție personalizat. Intervenția a fost desfășurată urmând anumite etape stabilite de către profesioniștii implicați și a fost recomandat să se contureze o relație de colaborare proactivă și constructivă între părțile implicate care să ducă la un rezultat benefic și de încredere.
6.6. Elaborarea planului de intervenție personalizat
În toate demersurile sale alături de familie (bunică), consilierul școlar a propus măsuri de soluționare a problematicii sociale existente. La elaborarea planului de intervenție au fost vizate respectarea următoarelor aspecte foarte importante:
– identificarea resurselor individuale ale familiei ce puteau fi utilizate;
– corelarea nevoilor emoționale și afective ale fetiței și a nevoilor familiei ei cu resursele, cu oferta serviciilor sociale ce le puteau fi oferite de către asistentul social și tot odată de rețeaua socială;
– stabilirea strategiei de intervenției.
Planul de intervenție trebuia să respecte alegerile, așteptările, scopurile pe termen scurt și lung formulate împreuna cu Marian și familia lui, efectele trebuiau explicate pe înțelesul tuturor celor implicați. Au fost stabilite scopurile finale care să corespundă cu dorințele beneficiarilor și să fie în avantajul acestora. S-au fixat obiectivele concrete ce puteau fi atinse, s-au stabilit și s-au ordonat obiectivele intervenției în funcție de prioritățile existente. S-au fixat sarcinile, responsabilitățile și acțiunile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor.
6.7. Contractul cu Marian
Consilierul școlar a furnizat minorului anumite servicii, numai în contextul unei relații profesionale bazate pe un raport contractual semnat de ambele parți. Contractul fiind o etapă obligatorie în munca asistentului social și persoana asistată conform procedurilor metodologice de centralizare. Utilizarea contractului fiind avantajoasă deoarece el face o precizare explicită a problemelor și scopurilor urmărite de asistentul social și persoana vizată.
6.8. Realizarea intervenției în conformitate cu obiectivele planificate.
În această etapă a fost pus în aplicare planul de intervenție individualizat pe problemele psihosociale și de comportament pe care le avea Marian în familie și nu în ultimul rând, în colectivul de la școală. Astfel ea a fost ajutat pe plan școlar, afectiv și social. S-au respectat strategiile de acțiune și obiectivele planificate în cazul lui, păstrând mereu o atitudine pozitivă și flexibilă față de evoluția cazului, urmărind progresul realizat.
6.9. Monitorizarea cazului.
Consilierul școlar, pe tot parcursul intervenției a verificat și înregistrat permanent ceea ce s-a întâmplat cu cazul social pe care l-a susținut din punct de vedere social. Astfel el a monitorizat dacă în cadrul familiei, Marian a înțeles situația ce a dus la plecarea mamei lui în străinătate și dacă relațiile comportamentale ale acestuia s-au mai îmbunătățit. Dacă Marian a primit mai mult suport afectiv din partea bunicii ei și dacă toți cei implicați (mamă și bunică) au început să se implice mai mult în situația școlară a copilului.
6.10. Evaluarea finală a rezultatelor obținute
La finalizarea acestei intervenții, profesionistul a putut înregistra roadele muncii sale sociale prestate în favoarea lui Marian și a familiei sale. Astfel el a putut evalua calitatea prestației sociale, pe tot parcursul intervenției cât și gradul în care obiectivele planificate au fost atinse. Această evaluare finală a putut clarifica metodele și strategiile eficiente în rezolvarea problemelor..
6.11. Monitorizarea postintervenție
După perioada de încheiere a intervenției propriu-zisă, pe o perioadă de încă 6 luni, familia lui Marian și el personal au fost monitorizați de către consilierul școlar ce a răspuns de acest caz, pentru a se asigura că obiectivele pe termen mediu sau lung au fost îndeplinite.
6.12. Închiderea cazului
La încheierea acestui caz, pe baza rapoartelor a fost efectuată o evaluare a gradului de îndeplinire a obiectivelor propuse.
Concluzii: Urmare a întrevederilor dintre consilierul școlar , mama și bunica băiatului, aceștia s-au declara mulțumiți de evoluția minorului care a acceptat necesitatea plecării tatălui său și a reușit să se integreze mai ușor în colectivul clasei din care face parte, menționând că s-au observat schimbări evidente, pozitive, în comportamentul și cunoștințele sale. La finalizarea intervenției s-a observat că băiatul a început să aibă rezultate școlare mai bune, atitudinea lui devenind dintr-una distructivă, una constructivă față de colegii ei și față de doamna învățătoare.
CONCLUZII
Tranziția la o economie de piață specifică capitalismului, a făcut ca țara noastră să treacă prin transformări majore din punct de vedere economic. Acest lucru a determinat schimbări importante în stabilitatea și siguranța locurilor de muncă din economia noastră. Foarte multe persoane și-au pierdut locurile de muncă în urma unor disponibilizări colective majore. Au existat cazuri în care familii întregi s-au confruntat cu lipsa veniturilor lunare în mod sigur și constant. După aderarea țării noastre la Uniunea Europeană în anul 2007, foarte mulți români au ales să emigreze în afara granițelor țării în căutarea unui loc de muncă și implicit în a realiza venituri cu care să sprijine financiar familia rămasă în țară. Aceștia au lăsat în țară rude foarte dragi (soț, soție, frați, surori, părinți etc.), dar în principal această tranziție a fost deosebit de marcantă din punct de vedere emoțional, asupra copiilor (de toate vârstele) care au rămas acasă.
Copiii celor plecați s-au confruntat, emoțional, cu o situație căreia nu erau pregătiți să îi facă față. Aceasta datorită vârstei fragede la care se aflau, datorită întreruperii unui ciclu de viață cu propriile lui rânduieli (luau masa în familie, erau împreună cu părinții zi de zi, aveau activități de relaxare împreună cu părinții lor, etc.) lucru pe care inițial, nu toți copiii au fost pregătiți să îl înțeleagă. Unii dintre ei au crezut inițial că părinții au plecat pentru că el nu a fost cuminte, sau pentru că el nu învăța suficient de bine, sau găseau tot felul de alte motivații care nu făceau decât să le adâncească și mai mult stabilitatea emoțională.
Am dorit ca pe parcursul acestei lucrări să evidențiez următoarele obiective:
determinarea particularităților specifice situațiilor de risc social în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate;
evaluarea capacității acestora de a depăși situațiile dificile în care se află în contextul protecției sociale;
Ca particularități aș putea menționa faptul că mai mult de o treime dintre copiii, au rămas în grija unor persoane cu vârste de până în 65 de ani (34.30%), vârste mature dar care nu știu cât au fost de pregătiți pentru a face față creșterii și educării unor copii ce au dificultăți emoționale și de comportament. Este important pentru familie venitul ce vine din partea celor plecați la muncă în străinătate, deoarece 34.30% din respondenți se bazează pe aceste venituri. Relația emoțională dintre copii și cei în grija cărora au rămas relevă aspecte îngrijorătoare deoarece 77.15% din subiecți au declarat că au relații „tensionate” și „foarte tensionate” cu copiii pe care îi au în grijă, ceea ce face să ne îngrijorăm de evoluția lor socială.
În urma analizei datelor primite cu ajutorul chestionarului am confirmat cele două ipoteze de la care am pornit, pentru că am demonstrat că minorii rămași acasă, dezvoltă în timp și în funcție diferiți factori sociali, schimbări de comportament care le poate influenta evoluția în viitor.
BIBLIOGRAFIE
Albu A., Humzescu I. R, (1987), Migrația forței de muncă, Editura. Științifică și Enciclopedică, București
Badea C. V,( 2009), Migrația de revenire. Studii de caz în satul Speriețeni, un sat de tranziție, Editura Lumen, Iași.
Braconnier A., ( 2001), Copilul tău de la 10 la 25 ani, Editura Teora, București
Bocsa E. , (2009), Psihologia dezvoltării umane, Editura Focus, Petroșani
Bonchiș E. , (2011), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași
Bonchiș E. , (2011) , Psihologia copilului și parenting, Editura Polirom, Iași
Ciocănescu E. A. , (2011), Migrația externă : de la țara de origine România , lațările de destinație din spațiul Uniunii Europene, Revista de Statistică nr.7, www.revistadestatistică.ro, accesat la data de 22 noiembrie, ora 13
Ciofu C. , (1998), Interacțiunea părinți- copii, Editura Medicală, Iași
Crețu E. , (1999), Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București
Corman L., ( 2012), Testul desenul familiei, Editura Trei, București
Davido R., ( 1998), Descoperiti-vă copilul prin desene, Editura Image, București
Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D.F. , ( 2010) , Dezvoltarea umană, Editura Trei, București
Gal D. , ( 2011), Dezvoltarea umană și îmbătrânirea, Presa Universitară Clujeană,
Holdevici I. , ( 1998), Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București
Jourdan-Ionescu C., Lachance J., (2003), Desenul familiei, Editura Profex, Timișoara
Lăzărescu M. , Nireștean A. , ( 2007), Tulburările de personalitate, Editura Polirom, Iași
Mitrofan I. , Mitrofan N. , ( 1991), Familia de la A…la Z, Editura Științifică, București
Miftode V. , (2010), Tratat de Asistență Socială, Editura Lumen, Iași
Muntean A. (2003) , Violența în familie și maltratarea copilului în Neamțu G., Tratat de Asistența Socială, Editura Polirom, Iași
Popescu R., (2009), Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană, Editura Polirom, Iași
Romilă A. , ( 2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi, București
Schaffer R. , (2007), Introducere inpsihologia copilului, Editura ASCR
Schmidt M. , (2011), Asistența socială a familiei și copilului, Petroșani
Secară O. ,( 2008), Tulburările anxioase în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara
Sion G. , (2003), Psihologia vârstelor, Edtitura Fundației România de Mâine, București
Stoiciu V. , (coord), (2011), Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești, Editura Friedrich Ebert Stiftung
Ștefan C. , (2006), Familia monoparentală. O abordarea politică, Editura Polirom, Iași
Vasile D. L. , (2007), Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, Editura Fundației România de Mâine, București
Wilmshurst L. , (2007), Psihopatologia copilului,Editura Polirom, Iași
Vrăjitoriu M., ( 2008), Perioada de școlar mic în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara
ANEXA 1
CHESTIONAR
Universitatea din Petroșani Nr…………..
Facultatea de Științe
Specializarea Asistența Socială
CHESTIONAR
Stimate domn/doamnă,
Pentru lucrarea de licență doresc să realizez un studiu asupra problemelor psihologice cu care se confruntă copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Am nevoie de sprijinul Dvs. și menționez că datele obținute sunt confidențiale. În acest sens doresc să vă adresez câteva întrebări și vă rog să răspundeși sincer. Vă mulțumesc!
Care este cel mai important lucru din viața Dvs. care vă aduce bucurie?
……………………………………………………………………………………………………………………………..
Care sunt membrii familiei copilului plecați în străinătate? (indicați toți membrii plecați)
2.1. mama
2.2. tata
2.3. frați/surori
De cât timp sunt plecate aceste persoane?
Cum evaluați relația pe care o aveți cu copilul?
4.1. foarte bună
4.2. tensionată
4.3. foarte tensionată
Considerați că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect emoțional asupra copilului:
5.1. pozitiv
5.2. nici un efect
5.3. negativ
Cum s-a modificat comportamentul copilului aflat în grija dvs. ?
Relațiile copilului cu părinții înaintea plecării în străinătate au fost :
7.1. foarte bune
7.2. normale
7.3. foarte tensionate
Cât de des își revede copilul părintele/părinții plecat/plecați în străinătate ?
8.1. la aprox. 3 luni
8.2. de 2 sau mai multe ori pe an
8.3. o dată pe an
8.4. o dată la 2 ani
9. Cât de des vorbește la telefon sau ține legătura pe internet cu părintele/părinții?
9.1. zilnic
9.2. la maxim 3 zile
9.3. săptămânal
9.4. la maxim 3 săptămâni
9.5. lunar sau mai rar
10. Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinții asupra copilului?
10.1. foarte benefice
10.2. benefice
10.3. nici un efect
10.4. negative
10.5. foarte negative
11. Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma discuțiilor cu cei plecați din familie?
11.1. devine mai optimist
11.2. devine bucuros
11.3. nu are nici un fel de manifestare
11.4. devine trist
11.5. devine nervos
11.6. alte manifestări…………..
Situația școlară a copilului a avut de suferit după plecarea părintelui/părinților?
12.1. s-a îmbunătățit
12.2. a rămas la fel
12.3. s-a înrăutățit
De când părintele/părinții copilului au plecat, frecventarea școlii:
13.1. s-a îmbunătățit
13.2. a rămas la fel
13.3. s-a înrăutățit
Cât de implicat/ă sunteți în ceea ce privește situația școlară a copilului ?
14.1. foarte implicat/ă
14.2. implicat/ă
14.3. așa și așa
14.4. mai puțin implicat/ă
14.5. foarte puțin implicat/ă
15. Care credeți că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?
15.1. are probleme de comportament
15.2. are rezultate scăzute la învățătură
15.3. este necomunicativ
15.4. alte probleme (precizati care)…………………………………………………………….
15.5. nu are probleme
16. Cine merge la ședințele cu părinții?
16.1. părintele rămas
16.2. frați/surori
16.3. vecini/prieteni de familie
16.4. persoana care il ingrijeste in prezent
17. Considerați că consilierul școlii se implică în sprijinirea copiilor cu părinții plecați în străinătate?
17.1. da
17.2. uneori
17.3. nu
18. În ce măsură considerați că sunt eficiente ședințele cu părinții pentru obținerea de informații cu privire la performanțele școlare ale copilului?
18.1. sunt eficiente
18.2. așa și așa
18.3. ineficiente
19. Cum credeți dvs. că ar trebui sprijiniți copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate?
19.1. prin consiliere
19.2. prin atragerea lor în diferite activități extracurriculare
19.3. altfel ……………………………………………………..
20. Cât de eficiente considerați că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau domnului diriginte?
20.1. eficiente
20.2. așa și așa
20.3. ineficiente
21. Cum și-au schimbat colegii de clasă atitudinea față de copil?
21.1. s-au îmbunătățit
21.2. au rămas la fel
21.3. s-au înrăutățit
22. In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către:
23. Câți copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?
23.1. un copil
23.2. doi copii
23.3. trei copii
23.4. mai mult de 3 copii
24. Care este relația dintre dumneavostră și copilul aflat în grija dumneavostră?
24.1. părinte
24.2. frate/soră
24.3. bunic/bunică
24.4. unchi/mătușă
24.5. verișor/verișoară
24.6. vecin
24.7. prieten de familie
24.8. alte situații. Care…
25. Vârsta copilului aflat în îngrijire este (ani împliniți) :
……./ani
26. Sexul copilului aflat înîngrijire este:
26.1. masculin
26.2. feminin
27. Rezultatele școlare ale copilului sunt:
27.1. foarte bune
27.2. bune
27.3. așa și așa
27.4. slabe
27.5. foarte slabe
28. Situația materială a familiei dvs. se sprijină pe( bifați toate variantele care se potrivesc):
28.1. propriile mele venituri
28.2. veniturile soțului/soției
28.3. primesc sprijin material din partea celor plecați
28.4. alocație
28.5. ajutor social de la stat
alte surse
29. Evaluați venitul lunar al familiei dumneavostră pe membru de familie
29.1. sub venitul minim de 600 lei
29.2. 601 lei -1.000 lei
29.3. 1.001 lei- 2.000 lei
29.4. peste 2.001 lei
30. Sexul dumneavostră :
30.1. masculin
30.2. feminin
31. Vârsta dumneavostră :
31.1. până în 35 de ani
31.2. 36-45 ani
31.3. 46-65 ani
31.4. peste 65 ani
32. Nivelul de studii absolvite:
32.1. pana la 4 clase
32.2. 5-8 clase
32.3. 9-10 clase
32.4. școala profesională
32.5. liceu
32.6. universitar
33. Ocupația:
_____________________________________________________________________
34. Starea civilă:
34.1. necăsătorit/ă
34.2. concubinaj
34.3. căsătorit/ă
34.4. divorțat/ă
34.5. văduv/ă
ANEXA 2
TABELE DE FRECVENȚĂ
Tabel nr. 1: Care este cel mai important lucru din viața Dvs. care vă aduce bucurie?
Tabel nr. 2: Care sunt membrii familiei copilului plecați în străinătate? (indicați toți membrii plecați)
Tabel nr.3: Cine lipsește din familie de mai puțin de un an?
Tabel nr.4: Cine lipsește din familie de o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani?
Tabel nr. 5.: Cine lipsește din familie de o perioadă cuprinsă între 3 și 5 ani?
Tabel nr. 6: Cine lipsește din familie de o perioadă de peste 5 ani?
Tabel nr. 7: Cum evaluați relația pe care o aveți cu copilul?
Tabel nr.8: Considerați că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect emoțional asupra copilului:
Tabel nr.9: Măsura în care copilul a devenit mai necomunicativ
Tabel nr.10: Măsura în care copilul s-a confruntat cu absenteimul școlar
Tabel nr.11: Măsura în care copilul a devenit mai trist
Tabel nr.12: Măsura în care copilul a devenit mai violent
Tabel nr.13: Măsura în care copilul a devenit mai indiferent
Tabel nr.14: Măsura în care copilul a și-a schimbat altfel comportamentul
Tabel nr. 15 Relațiile copilului cu părinții înaintea plecării în străinătate au fost :
Tabel nr. 16: Cât de des își revede copilul părintele/părinții plecat/plecați în străinătate?
Tabel nr. 17: Cât de des vorbește la telefon sau ține legătura pe internet cu părintele/părinții?
Tabel nr. 18: Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinții asupra copilului?
Tabel nr. 19: Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma discuțiilor cu cei plecați din familie?
Tabel nr. 20: Situația școlară a copilului a avut de suferit după plecarea părintelui/părinților?
Tabel nr. 21: De când părintele/părinții copilului au plecat, frecventarea școlii:
Tabel nr. 22: Cât de implicat/ă sunteți în ceea ce privește situația școlară a copilului ?
Tabel nr. 23: Care credeți că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?
Tabel nr. 24: Cine merge la ședințele cu părinții?
Tabel nr. 25: Considerați că consilierul școlii se implică în sprijinirea copiilor cu părinții plecați în străinătate?
Tabel nr. 26: În ce măsură considerați că sunt eficiente ședințele cu părinții pentru obținerea de informații cu privire la performanțele școlare ale copilului?
Tabel nr. 27: Cum credeți dvs. că ar trebui sprijiniți copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate?
Tabel nr.28: Cât de eficiente considerați că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau domnului diriginte?
Tabel nr. 29: Cum și-au schimbat colegii de clasă atitudinea față de copil?
Tabel nr. 30: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către familie
Tabel nr. 31: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către dumneavoastră
Tabel nr. 32: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către școală
Tabel nr. 33: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către colegi și prieteni
Tabel nr. 34: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către personalul specializat
Tabel nr. 35: Câți copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?
Tabel nr. 36: Care este relația dintre dumneavostră și copilul aflat în grija dumneavostră?
Tabel nr. 37: Vârsta copilului aflat în îngrijire este (ani împliniți) :
Tabel nr. 38: Sexul copilului aflat în îngrijire este:
Tabel nr. 39: Rezultatele școlare ale copilului sunt:
Tabel nr. 40: Situația materială a familiei dvs. se sprijină pe( bifați toate variantele care se potrivesc):
Tabel nr. 41: Evaluați venitul lunar al familiei dumneavostră pe membru de familie
Tabel nr. 42: Sexul dumneavostră :
Tabel nr. 43: Vârsta dumneavostră :
Tabel nr. 44: Nivelul de studii absolvite:
Tabel nr. 45: Ocupația:
Tabel nr. 46: Starea civilă:
ANEXA 3
DESENUL FAMILIEI
BIBLIOGRAFIE
Albu A., Humzescu I. R, (1987), Migrația forței de muncă, Editura. Științifică și Enciclopedică, București
Badea C. V,( 2009), Migrația de revenire. Studii de caz în satul Speriețeni, un sat de tranziție, Editura Lumen, Iași.
Braconnier A., ( 2001), Copilul tău de la 10 la 25 ani, Editura Teora, București
Bocsa E. , (2009), Psihologia dezvoltării umane, Editura Focus, Petroșani
Bonchiș E. , (2011), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași
Bonchiș E. , (2011) , Psihologia copilului și parenting, Editura Polirom, Iași
Ciocănescu E. A. , (2011), Migrația externă : de la țara de origine România , lațările de destinație din spațiul Uniunii Europene, Revista de Statistică nr.7, www.revistadestatistică.ro, accesat la data de 22 noiembrie, ora 13
Ciofu C. , (1998), Interacțiunea părinți- copii, Editura Medicală, Iași
Crețu E. , (1999), Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București
Corman L., ( 2012), Testul desenul familiei, Editura Trei, București
Davido R., ( 1998), Descoperiti-vă copilul prin desene, Editura Image, București
Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D.F. , ( 2010) , Dezvoltarea umană, Editura Trei, București
Gal D. , ( 2011), Dezvoltarea umană și îmbătrânirea, Presa Universitară Clujeană,
Holdevici I. , ( 1998), Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București
Jourdan-Ionescu C., Lachance J., (2003), Desenul familiei, Editura Profex, Timișoara
Lăzărescu M. , Nireștean A. , ( 2007), Tulburările de personalitate, Editura Polirom, Iași
Mitrofan I. , Mitrofan N. , ( 1991), Familia de la A…la Z, Editura Științifică, București
Miftode V. , (2010), Tratat de Asistență Socială, Editura Lumen, Iași
Muntean A. (2003) , Violența în familie și maltratarea copilului în Neamțu G., Tratat de Asistența Socială, Editura Polirom, Iași
Popescu R., (2009), Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană, Editura Polirom, Iași
Romilă A. , ( 2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi, București
Schaffer R. , (2007), Introducere inpsihologia copilului, Editura ASCR
Schmidt M. , (2011), Asistența socială a familiei și copilului, Petroșani
Secară O. ,( 2008), Tulburările anxioase în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara
Sion G. , (2003), Psihologia vârstelor, Edtitura Fundației România de Mâine, București
Stoiciu V. , (coord), (2011), Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești, Editura Friedrich Ebert Stiftung
Ștefan C. , (2006), Familia monoparentală. O abordarea politică, Editura Polirom, Iași
Vasile D. L. , (2007), Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, Editura Fundației România de Mâine, București
Wilmshurst L. , (2007), Psihopatologia copilului,Editura Polirom, Iași
Vrăjitoriu M., ( 2008), Perioada de școlar mic în Mircea T. (coord), Tratat de psihiatrie developmentală și a copilului și adolescentului, Editura Artpress, Timișoara
ANEXA 1
CHESTIONAR
Universitatea din Petroșani Nr…………..
Facultatea de Științe
Specializarea Asistența Socială
CHESTIONAR
Stimate domn/doamnă,
Pentru lucrarea de licență doresc să realizez un studiu asupra problemelor psihologice cu care se confruntă copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Am nevoie de sprijinul Dvs. și menționez că datele obținute sunt confidențiale. În acest sens doresc să vă adresez câteva întrebări și vă rog să răspundeși sincer. Vă mulțumesc!
Care este cel mai important lucru din viața Dvs. care vă aduce bucurie?
……………………………………………………………………………………………………………………………..
Care sunt membrii familiei copilului plecați în străinătate? (indicați toți membrii plecați)
2.1. mama
2.2. tata
2.3. frați/surori
De cât timp sunt plecate aceste persoane?
Cum evaluați relația pe care o aveți cu copilul?
4.1. foarte bună
4.2. tensionată
4.3. foarte tensionată
Considerați că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect emoțional asupra copilului:
5.1. pozitiv
5.2. nici un efect
5.3. negativ
Cum s-a modificat comportamentul copilului aflat în grija dvs. ?
Relațiile copilului cu părinții înaintea plecării în străinătate au fost :
7.1. foarte bune
7.2. normale
7.3. foarte tensionate
Cât de des își revede copilul părintele/părinții plecat/plecați în străinătate ?
8.1. la aprox. 3 luni
8.2. de 2 sau mai multe ori pe an
8.3. o dată pe an
8.4. o dată la 2 ani
9. Cât de des vorbește la telefon sau ține legătura pe internet cu părintele/părinții?
9.1. zilnic
9.2. la maxim 3 zile
9.3. săptămânal
9.4. la maxim 3 săptămâni
9.5. lunar sau mai rar
10. Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinții asupra copilului?
10.1. foarte benefice
10.2. benefice
10.3. nici un efect
10.4. negative
10.5. foarte negative
11. Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma discuțiilor cu cei plecați din familie?
11.1. devine mai optimist
11.2. devine bucuros
11.3. nu are nici un fel de manifestare
11.4. devine trist
11.5. devine nervos
11.6. alte manifestări…………..
Situația școlară a copilului a avut de suferit după plecarea părintelui/părinților?
12.1. s-a îmbunătățit
12.2. a rămas la fel
12.3. s-a înrăutățit
De când părintele/părinții copilului au plecat, frecventarea școlii:
13.1. s-a îmbunătățit
13.2. a rămas la fel
13.3. s-a înrăutățit
Cât de implicat/ă sunteți în ceea ce privește situația școlară a copilului ?
14.1. foarte implicat/ă
14.2. implicat/ă
14.3. așa și așa
14.4. mai puțin implicat/ă
14.5. foarte puțin implicat/ă
15. Care credeți că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?
15.1. are probleme de comportament
15.2. are rezultate scăzute la învățătură
15.3. este necomunicativ
15.4. alte probleme (precizati care)…………………………………………………………….
15.5. nu are probleme
16. Cine merge la ședințele cu părinții?
16.1. părintele rămas
16.2. frați/surori
16.3. vecini/prieteni de familie
16.4. persoana care il ingrijeste in prezent
17. Considerați că consilierul școlii se implică în sprijinirea copiilor cu părinții plecați în străinătate?
17.1. da
17.2. uneori
17.3. nu
18. În ce măsură considerați că sunt eficiente ședințele cu părinții pentru obținerea de informații cu privire la performanțele școlare ale copilului?
18.1. sunt eficiente
18.2. așa și așa
18.3. ineficiente
19. Cum credeți dvs. că ar trebui sprijiniți copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate?
19.1. prin consiliere
19.2. prin atragerea lor în diferite activități extracurriculare
19.3. altfel ……………………………………………………..
20. Cât de eficiente considerați că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau domnului diriginte?
20.1. eficiente
20.2. așa și așa
20.3. ineficiente
21. Cum și-au schimbat colegii de clasă atitudinea față de copil?
21.1. s-au îmbunătățit
21.2. au rămas la fel
21.3. s-au înrăutățit
22. In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către:
23. Câți copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?
23.1. un copil
23.2. doi copii
23.3. trei copii
23.4. mai mult de 3 copii
24. Care este relația dintre dumneavostră și copilul aflat în grija dumneavostră?
24.1. părinte
24.2. frate/soră
24.3. bunic/bunică
24.4. unchi/mătușă
24.5. verișor/verișoară
24.6. vecin
24.7. prieten de familie
24.8. alte situații. Care…
25. Vârsta copilului aflat în îngrijire este (ani împliniți) :
……./ani
26. Sexul copilului aflat înîngrijire este:
26.1. masculin
26.2. feminin
27. Rezultatele școlare ale copilului sunt:
27.1. foarte bune
27.2. bune
27.3. așa și așa
27.4. slabe
27.5. foarte slabe
28. Situația materială a familiei dvs. se sprijină pe( bifați toate variantele care se potrivesc):
28.1. propriile mele venituri
28.2. veniturile soțului/soției
28.3. primesc sprijin material din partea celor plecați
28.4. alocație
28.5. ajutor social de la stat
alte surse
29. Evaluați venitul lunar al familiei dumneavostră pe membru de familie
29.1. sub venitul minim de 600 lei
29.2. 601 lei -1.000 lei
29.3. 1.001 lei- 2.000 lei
29.4. peste 2.001 lei
30. Sexul dumneavostră :
30.1. masculin
30.2. feminin
31. Vârsta dumneavostră :
31.1. până în 35 de ani
31.2. 36-45 ani
31.3. 46-65 ani
31.4. peste 65 ani
32. Nivelul de studii absolvite:
32.1. pana la 4 clase
32.2. 5-8 clase
32.3. 9-10 clase
32.4. școala profesională
32.5. liceu
32.6. universitar
33. Ocupația:
_____________________________________________________________________
34. Starea civilă:
34.1. necăsătorit/ă
34.2. concubinaj
34.3. căsătorit/ă
34.4. divorțat/ă
34.5. văduv/ă
ANEXA 2
TABELE DE FRECVENȚĂ
Tabel nr. 1: Care este cel mai important lucru din viața Dvs. care vă aduce bucurie?
Tabel nr. 2: Care sunt membrii familiei copilului plecați în străinătate? (indicați toți membrii plecați)
Tabel nr.3: Cine lipsește din familie de mai puțin de un an?
Tabel nr.4: Cine lipsește din familie de o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani?
Tabel nr. 5.: Cine lipsește din familie de o perioadă cuprinsă între 3 și 5 ani?
Tabel nr. 6: Cine lipsește din familie de o perioadă de peste 5 ani?
Tabel nr. 7: Cum evaluați relația pe care o aveți cu copilul?
Tabel nr.8: Considerați că lipsa persoanei/ persoanelor plecate în străinătate a avut un efect emoțional asupra copilului:
Tabel nr.9: Măsura în care copilul a devenit mai necomunicativ
Tabel nr.10: Măsura în care copilul s-a confruntat cu absenteimul școlar
Tabel nr.11: Măsura în care copilul a devenit mai trist
Tabel nr.12: Măsura în care copilul a devenit mai violent
Tabel nr.13: Măsura în care copilul a devenit mai indiferent
Tabel nr.14: Măsura în care copilul a și-a schimbat altfel comportamentul
Tabel nr. 15 Relațiile copilului cu părinții înaintea plecării în străinătate au fost :
Tabel nr. 16: Cât de des își revede copilul părintele/părinții plecat/plecați în străinătate?
Tabel nr. 17: Cât de des vorbește la telefon sau ține legătura pe internet cu părintele/părinții?
Tabel nr. 18: Ce efecte are comunicarea cu părintele/părinții asupra copilului?
Tabel nr. 19: Care sunt manifestările cele mai frecvente pe care le are copilul în urma discuțiilor cu cei plecați din familie?
Tabel nr. 20: Situația școlară a copilului a avut de suferit după plecarea părintelui/părinților?
Tabel nr. 21: De când părintele/părinții copilului au plecat, frecventarea școlii:
Tabel nr. 22: Cât de implicat/ă sunteți în ceea ce privește situația școlară a copilului ?
Tabel nr. 23: Care credeți că este cea mai gravă problemă pe care o ridică copilul aflat în grija dvs.?
Tabel nr. 24: Cine merge la ședințele cu părinții?
Tabel nr. 25: Considerați că consilierul școlii se implică în sprijinirea copiilor cu părinții plecați în străinătate?
Tabel nr. 26: În ce măsură considerați că sunt eficiente ședințele cu părinții pentru obținerea de informații cu privire la performanțele școlare ale copilului?
Tabel nr. 27: Cum credeți dvs. că ar trebui sprijiniți copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate?
Tabel nr.28: Cât de eficiente considerați că ar fi vizitele la domiciliu ale doamnei sau domnului diriginte?
Tabel nr. 29: Cum și-au schimbat colegii de clasă atitudinea față de copil?
Tabel nr. 30: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către familie
Tabel nr. 31: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către dumneavoastră
Tabel nr. 32: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către școală
Tabel nr. 33: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către colegi și prieteni
Tabel nr. 34: In ce măsură credeți că ar trebui sprijinit din punct de vedere emoțional copilul de către personalul specializat
Tabel nr. 35: Câți copii se află în îngrijirea dvs.(inclusiv copiii dumneavoastră)?
Tabel nr. 36: Care este relația dintre dumneavostră și copilul aflat în grija dumneavostră?
Tabel nr. 37: Vârsta copilului aflat în îngrijire este (ani împliniți) :
Tabel nr. 38: Sexul copilului aflat în îngrijire este:
Tabel nr. 39: Rezultatele școlare ale copilului sunt:
Tabel nr. 40: Situația materială a familiei dvs. se sprijină pe( bifați toate variantele care se potrivesc):
Tabel nr. 41: Evaluați venitul lunar al familiei dumneavostră pe membru de familie
Tabel nr. 42: Sexul dumneavostră :
Tabel nr. 43: Vârsta dumneavostră :
Tabel nr. 44: Nivelul de studii absolvite:
Tabel nr. 45: Ocupația:
Tabel nr. 46: Starea civilă:
ANEXA 3
DESENUL FAMILIEI
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Probleme Psihologice LA Copiii CU Parintii Plecati LA Munca In Strainatate (ID: 165941)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.