Povesti Terapeutice Pentru Copii
Cuprins
Abstract……………………………………………………………………………………………………………………..2
Capitolul 1………………………………………………………………………………………………………………….6
1.1. Introducere…………………………………………………………………………………………………6
1.2. Povestea terapeutică – Definiție și caracteristici………………………………………………7
1.2.1. Criterii de bază ale poveștilor terapeutice…………………………………………………….8
1.3. Metafora terapeutică – Definiție……………………………………………………………………9
1.3.1. Metaforele terapeutice …………………………………………………………………..9
1.3.2. Originea metaforei…………………………………………………………………………9
1.3.3. Contextul terapeutic al metaforelor și poveștilor ……………………………..10
1.4. Funcțiile metaforei terapeutice…………………………………………………………………….11
1.4.1. Funcția de oglindire……………………………………………………………………..11
1.4.2. Funcția regresivă………………………………………………………………………….12
1.4.3. Funcția de model………………………………………………………………………….13
1.4.4. Funcția de mediator………………………………………………………………………13
1.4.5. Funcția de depozitare……………………………………………………………………13
1.4.6. Funcția de resemnificare……………………………………………………………….14
1.4.7. Funcția de transmitere ale tradițiilor……………………………………………….14
1.4.8. Funcția transculturală……………………………………………………………………15
Capitolul 2 – Strategii de intervenție în practica clinică și în consiliere prin povești terapeutice…………………………………………………………………………………………………………………16
2.1. Tehnici de intervenție cognitiv-comportamentală – Definiție………………………….16
2.2. Tehnici de intervenție la nivelul cognitiv………………………………………………………16
2.2.1. Tehnicile de restructurare cognitivă………………………………………………..16
2.2.2. Expectanțe, motivații și credințe nerealiste despre realitatea externă / internă………………………………………………………………………………………………………….. 18
2.3. Modelul cognitiv al lui Aaron Beck-ABC…………………………………………………….18
2.3.1. Componentele modelului………………………………………………………………18
2.4. Modelul cognitiv al lui Albert Ellis – ABC …………………………………………………..19
2.4.1. Componentele modelului ABC………………………………………………………20
2.5. Etape în restructurarea cognitivă………………………………………………………………….22
2.5.1. Educarea clientului……………………………………………………………………….22
2.5.2. Tehnici pentru identificarea gândurilor dezadaptative………………………22
2.5.3 Tehnici de modificare a gândurilor disfuncționale…………………………….24
2.5.4. Tehnica reatribuirii……………………………………………………………………….28
2.5.5 Analiza costurilor și beneficiilor……………………………………………………..28
2.5.6. Tehnica listei……………………………………………………………………………….29
2.5.7. Tehnica experimentului…………………………………………………………………29
2.5.8. Tehnica celor trei întrebări…………………………………………………………….30
2.5.9. Decatastrofarea…………………………………………………………………………….30
2.5.10. Clarificarea semnificației…………………………………………………………….31
2.6. Tehnica rezolvarii de probleme și antrenamentul asertiv………………………………..32
2.7 Tehnica inoculării stresului (SIT-stress innoculation training)………………………….32
2.8. Concluzii teoretice……………………………………………………………………………………..33
Capitolul 3 – Metodologia cercetării…………………………………………………………………………….36
3.1. Obiective………………………………………………………………………………………………….36
3.2. Ipoteze……………………………………………………………………………………………………..36
3.3. Populație și eșantion…………………………………………………………………………………..36
3.4. Design și procedură……………………………………………………………………………………45
Studiile de caz…………………………………………………………………………………………………………..47
Studiul de caz 1………………………………………………………………………………………………47
Studiu de caz 2……………………………………………………………………………………………….50
Studiu de caz 3……………………………………………………………………………………………….54
Studiu de caz 4……………………………………………………………………………………………….61
Concluzii………………………………………………………………………………………………………..66
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………71
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………….75
Abstract
Înainte ca limbajul scris să devină o metodă formală de a transmite informații, poveștile transmise prin viu grai erau folosite ca mijloc de comunicare a cunoștințelor, informațiilor și tradițiilor din generație în generație. În decursul istoriei poveștile au fost utilizate pentru a calma, a vindeca, a inspira. Psihologii, sociologii, pedagogii, economiștii și medicii au făcut numeroase studii în care au arătat importanța, din diferite puncte de vedere, a poveștilor în dezvoltarea omului ca personalitate. O echipă de cercetători în neuroștiințe au descoperit că poveștile stau la baza conștiinței umane deoarece structura lor oglindește modul logic în care acțiunile se succed în memorie.
Before writtwn language became a formal method of transmitting information, information was orally transmitted through stories that were used as means of communication of knowledge, information and traditions from generation to generation. Throughout history, stories have been used to soothe, heal, to inspire. Psychologists, sociologists, educators, economists and doctors have done numerous studies which showed the importance, from different points of view, of the stories that helped in the in human development as a personality. A team of researchers in neuroscience have found that stories are the basis of human consciousness as their structure reflects the way logic in the actions succeed in memory.
Motto:
… în livadă ne place să avem copaci care rodesc mai devreme sau mai târziu […] toate aceste roade sunt bune, nici unul nu este de aruncat. De ce să nu acceptăm în școli, minți mai agere sau mai încete? De ce nu i-am ajuta? Pierdem timp dar câștigăm satisfacție și respect…
Comenius
Capitolul 1
1.1. Introducere
Fiecare om are o poveste. Fiecare obiect are o poveste. Mai frumoasă sau mai simplă. Fiecare om, indiferent cât de important sau interesant ne pare, ascunde o poveste din viața sa, amintiri, povești, de care este sau nu conștient. Fiecăruia dintre noi ne plac poveștile, să le ascultăm sau să le spunem. Unii sunt fascinați de posibilitatea de a le trăi, alții de a le spune și cei mai mulți de a le asculta. Poveștile se ascund în faptele aparent banale de viață. Poveștile se ascund în marile realizări ale vieții. Poveștile se ascund… dar nu pentru totdeauna.
Poveștile terapeutice conțin o varietate de teme în mesaje orientate către partea intuitivă a cititorului și este un mijloc excelent de a ne adresa copilului, fie pentru a transmite anumite modele comportamentale și valori morale, fie pentru a înlătura anumite comportamente indezirabile, care favorizează identificarea copilului cu anumite personaje și implicit transpunerea soluției din poveste și în situația sa.
Poveștile îi ajută pe copii să-și dezvolte limbajul, le oferă cuvinte pentru a face față unor situații dificile și pentru a comunica sau depăși obstacole, ele deschid universul imaginației și al creației atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pentru că povestile fac parte integranta din viata noastra cotidiana,astfel povestile terapeutice sunt utilizate in tratamente sau educare.
“Îl învata pe pacient sa se autoînteleaga, să se aprecieze pozitiv, să-și descopere propria putere de a se autovindeca”. (Sempronia Filipoi)
“Prin povestire se creează legătură dintre imaginar și realitate, legătură care poate fi foarte utilă, atunci când, la nivel imaginar a fost deja găsită soluția.” ( Milton Erickson)
Fiecare poveste își are „drumul” său, plecnâd de undeva…
Drumul tău
„Imaginează-ți că în viața ta întâlnești mai multe uși. Fiecare ușă duce către un drum. Anumite uși ești obligat și împins să le deschizi. Pe altele le deschizi doar dacă vrei, pentru că ți se dă dreptul să alegi.
Ar trebui să deschizi fiecare ușă, pentru a vedea unde duce. Pe unele nu le deschizi pentru că nu ai curaj și încredere în tine, iar pe altele nu le deschizi pentru că alegi altele în locul lor. Unele uși duc spre drumuri anevoioase, pline de încercări și piedici. Altele duc spre nicăieri…
Mai sunt uși care duc spre oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlnești. Unele uși duc spre uitare… Uneori ești tentat să deschizi uși frumoase, care promit strălucire, dar descoperi că poleiala lor a fost înșelătoare, pentru că ai găsit numai dezamăgiri. Dar sunt și uși vechi, mai puțin frumoase, care nu promit nimic, dar care în schimb duc spre cele mai frumoase drumuri.
Sunt unele uși pe care îți dorești enorm să le deschizi, sperând la ceva anume, dar din păcate, imediat deschise îți dezvăluie în față doar un zid. Mai sunt uși pe care îți dorești să le deschizi, dar alții ți le trântesc în față, sau fac tot posibilul să te oprească.
Unele uși te fac să crezi că ai ajuns la capătul drumului și că nu mai există întoarcere, dar ai surpriza să descoperi o ușă nouă care îți oferă încă o șansă.
Unele uși au o fereastră mică prin care poți vedea ceea ce te așteaptă, iar altele nu. Afli unde te duc doar după ce le-ai deschis și, de multe ori, întoarcerea este ireversibilă. Unele uși sunt protejate cu grilaje de fier, sau sunt prea sus și îți este imposibil să le deschizi. Doar îi privești pe alții cum le deschid și tu te întrebi cum o fi dincolo de ele…
Unele uși îți permit să fii însoțit, iar prin unele trebuie să treci singur, obligându-te să lași oameni dragi în urma ta. Mai exista uși pe care îți dorești să le redeschizi, dar care rămân închise pentru totdeauna, după ce ai ales să le închizi în urma ta. Acestea aduc în sufletul tău dor și regrete…
Niciodată nu știi câte uși vei întâlni în viață. Chiar și atunci când crezi că drumul tău s-a sfârșit, mai apare o ușă nouă, care te poate duce pe un drum neașteptat de frumos…” – Doreen Virtue.
1.2 Povestea terapeutică – Definiție și caracteristici
Povestea terapeutică este o poveste care folosește metafora și simbolul pentru a penetra filtrele și rezistențele noastre conștiente, pentru a reorganiza asocierea la un nivel mai profund prin intermediul diverselor personaje care transmit întotdeauna un mesaj bine definit cu un scop precis și transmit valori din generație în generație.
Criterii de baza ale poveștilor terapeutice
În funcție pe care o îndeplinesc, poveștile sunt:
– povești axate pe soluție, pe resursele clientului;
– povești pentru facilitatea exprimării, creativității și imaginației;
– povești exploratorii, care ajută terapeutul să cunoască universul interior conflictual și problematic al clientului.
În funcție de sursă, avem două direcții principale:
– emițătorul povești ceea ce duce la existența a trei tipuri de povești;
– povești produse de client: copilul sau adolescentul este cel care inventează povestea pe o temă data sau liberă;
– povești produse de terapeut: atunci când terapeutul propune într-un anumit moment al terapiei o poveste pe marginea căreia încurajează copilul sau adolescentul să se exprime, să o discute, eventual să o continue, să îi dea o finalitate;
– povești colaborative: sunt povești produse în egală măsură de client și de terapeut izvorând din interactivitatea lor și din schimbul de idei. Acest tip de povești pot fi create din momentul în care terapeutul și copilul au o relație destul de strânsă pentru că presupune, așa cum sugerează și numele, o colaborare. Intervenția terapueutului este mult mai pregnantă, el neasumandu-și doar rol de facilitator ci și de creator alături de copil.
Poveștile au o serie de caracteristici ale comunicării eficace, caracteristici terapeutice:
Problemele cărora se adresează
• Sentiment de neajutorare
• Sentiment de neputință
• A vedea ce nu poți face
Resurse dezvoltate
• Grija față de ceilalți
• A acționa cu bunăvoință
• Încredere că poți fi de ajutor
• A face primul pas
Rezultate oferite
• Bucuria de a-ți păsa
• Descoperirea propriilor abilități
• Recompensele bunăvoinței
1.3. Metafora terapeutică – Definiție
Metafora este una dintre cele mai vechi noțiuni ale științei limbajului (prima sa descriere a fost făcută de Aristotel), este definită în retorica tradițională ca „o figură de stil prin care un cuvânt sau o expresie care denotă un tip de obiect sau acțiune, este folosit în locul altuia pentru a sugera o asemănare sau analogie între ele” și presupune „transferul relației dintre un set de obiecte și celălalt set în scopul unei explicații succinte”.
Metaforele sunt figuri de stil ce desemnează un obiect printr-un cuvânt sau expresie care este propriu altuia (ex: durere „fulgeratoare”, „povara” gândurilor, „primavara” vieții etc.) Erikson (1935, 1944) și Kopp (1971, 1972) au adus o contribuție însemnată la implementarea acestei tehnici psihoterapeutice.
Heynes (1975) arată că insight-ul pe care îl sugerează o bună metafora deschide drumul pentru noi întrebări și ipoteze care fertilizează demersul psihoterapeuțic.
Bruner (1957) și Rotenberg (1979) consideră abordarea metaforică un mod de gândire creatoare, a cărei energie împinge clientul pe drumul rezolvării propriilor probleme.
1.3.1. Metaforele terapeutice
Sunt mijloace pentru transformarea existenței și asistarea clienților la transformarea personală, vindecare și creștere. Ele sunt povestiri mai mult sau mai puțin complexe, și care se apropie ori se identifică cu ceea ce retorica numește „alegorie”, „fabula”, și „parabola”. (În cadrul prezentei lucrări, termenul de „metafora terapeutică” și „poveste terapeutică” vor fi considerați echivalenți.
Metaforele terapeutice sunt create pe măsura nevoilor individuale și structurilor interne ale clientuluisi nu trebuie să dovedească neapărat calități literare, poetice sau filosofice, au valoare terapeutică doar în măsura în care se stabilește o relație între terapeut, client și problema acestuia.
Prin construcția sa, evidențiază un conflict și un mod, uneori neașteptat, de rezolvare a conflictelor acestuia. Cand conflictul din poveste se aseamănă cu ceea ce trăiește clientul, atunci soluția propusă poate sugera un nou cadru de rezolvare a problemelor sale.
Atitudinile și așteptările clientului sunt cele care dau, în principal metaforei terapeutice forță de transfer a semnificațiilor, către căutarea unei semnificații mai profunde și devine practic nelipsită din majoritatea sistemelor teoretice și tehnicilor de intervenție psihoterapeutică.
1.3.2. Originea metaforei
Cultura poveștilor, legendelor și miturilor unei populații sau poveștile transculturale;
produse artistice vizuale-desene, picturi;
teme universale;
experiență proprie a clientului a terapeutului sau eufemisme; povesti psihodramatice: care sunt puse in scena si jucate;
1.3.3. Contextul terapeutic al metaforelor si povestilor
Metaforele și poveștile în context terapeutic pot:
Să furnizeze un mecanism cheie pentru schimbarea modului propriu de reprezentare a lumii;
Să determine amintirea a ceva, să ilustreze, demonstreze sau explice un punct de vedere;
Crearea realități alternative,de deschidere a noi posibilități și strategi;
De normalizare sau recontextualizare unei poziti particulare sau un anume conținut ;
Să transporte multiple nivele de informații,pentru facilitarea de noi țipare de gândire, simțire și comportament;
De stimularea gândiri laterală și creative,recadrarea sau reformularea la o probleme sau situație;
Să introducă un dubiu într-o poziție care susține că există doar o singură cale, să ofere sau să ghideze asociații și gândirea în anumite direcții;
Permite clientului să proceseze direct la nivel inconștient(sugestii indirecte), să ocolească defensele egoului;
Să permită clientului să-și formuleze o opinie sau să își găsească propria direcție;
Schimbarea subiectul sau redirecționarea discuției,sugerarea de soluții sau opinii noi;
Crearea uni pasaj între conștient și inconștient și să trimită sugestii minți inconștiente prin creasterea raportului și comnicarea, îmbunătățirea dispoziției;
Pentru facilitarea accesări experiențelor, resursa
1.4. Funcțiile metaforei terapeutice
1.4.1. Funcția de oglindire
Abundența imaginilor din metafore face ca acest conținut al lor să pară mai apropiat de Egoul său ajutând astfel clientul să se identifice cu ele mai ușor.
Clientul își poate proiecta nevoile în metaforă și poate modela semnificația într-un fel care să se potrivească cu propriile structuri psihice din acel moment. Asociindu-se cu o metaforă, clientul vorbește despre sine, conflictele și dorințele sale. Aceste reacții pot deveni obiective ale muncii terapeutice.
Metaforele, fiind distincte de lumea nemijlocită a experienței, pot ajuta clientul să capete o relație distanțată față de conflictele sale și nu mai este victima propriei boli,poate lua o poziție cu privire la conflictele sale și la soluțiile obișnuite. Astfel, procesul intrapsihic generat de situație problematică, odată externalizat, devine mai accesibil unui examen rațional, când este reprezentat de personajele și evenimentele metaforei.
Observație: Comprehensiunea și receptivitatea la metafore sunt facilitate prin apropierea de fanteziile și amintirile pacientului.
1.4.2. Funcția regresivă
În contextul terapeutic, metaforele permit adultului să abandoneze temporar comportamentul corespunzător vârstei sale și să experimenteze (prin fantezie, intuiție sau umor) idei și atitudini de la vârstele precedente.
Adulții sunt obișnuiți cu o comunicare clară, logică, respingând mesajele redundante și având o rezervă față de poveste ca mijloc de comunicare.
De multe ori, când aceștia se îndoiesc de cele auzite, replica este: „Nu-mi spune povești!”. Astfel, în concepția maturului, orientat spre realizare, întoarcerea la fantezie și intuiție propusă de povești dobândește semnificația unei regresii către o fază mai timpurie de dezvoltare, către copilărie.
Psihoterapia oferă un cadru securizant al acestei forme de regresie, când, în calitate de copil, îi este îngăduit să se abată de la normele standard ale realizării și se dă acces la o gândire metaforică și creativă, la o reacție lipsită de teamă față de conținuturile fantastice.
Prin metafore, se face apel la resursele creative ale clientului, evitând rezistențele conștiente. Mai mult decât atât, prin această metodă nu este forțat inconștientul să facă lucruri specifice, ci este doar invitat să vadă noi sensuri, noi înțelesuri, lăsându-l apoi să aleagă cea mai potrivită „cale”.
Metaforele joacă rol de intermediari între realitate și dorințele clientului,construind o punte spre dorințele și scopurile personale din viitorul apropiat sau îndepărtat, făcând loc utopiilora ca alternative la realitate.
Regresia în perioadele timpurii de dezvoltare este ghidată fie de temele metaforelor, fie chiar de discursul introductiv al terapeutului.
J.A. Malarewicz propune chiar o „metafora-tip” pe care o introduce în cadrul terapiei în următoarea formulă: „Este vorba despre o poveste pe care aș dori să o povestesc fetiței (băiețelului) care se află în tine. Deoarece doar fetițele (băieții) pot înțelege această poveste și pot să îl ajute, peste câteva zile probabil, pe adultul care se află în tine și care relatează dificultățile despre care îmi vorbești.”
1.4.3. Funcția de model
Metaforele promovează învățarea prin intermediul unui model și sunt soluții posibile de rezolvare a unor situații de conflict cu care se confruntă clientul.Dar modelul / soluția oferită nu este rigidă, ci conține un număr de interpretări posibile și de conexiuni cu situația existenta a clientului, permițându-i acestuia să exploreze și să găsească soluții proprii, chiar inedite.
1.4.4. Funcția de mediator
Metaforele pot juca rolul de filtru dintre convingerile clientului și cele ale terapeutului, clienții țin la ideile lor fundamentale și la mitologiile lor personale, în mod concret aceste idei îi ajută să se împace cu conflictele existențe. (Acest lucru devine mai evident când clientul nu e sigur de ceea ce îi poate oferi terapeutul, ceva de valoare egală sau mai mare).
Atacul mai mult sau mai puțin frontal al terapeutului la concepțiile eronate ale clientului pot provocă mecanisme de rezistență din partea acestuia (tăcere, întârziere, absența de la ședințe,comentarii despre cheltuielile legate de terapie, diferite solicitări etc.), rezistențe ce pot ajuta sau dauna procesului terapeutic pe de-o parte, dar poate să asigure accesul la conflictul intrapsihic al clientului dacă sunt recunoscute suficient de clar.
Confruntarea dintre terapeut și client este înlăturată de prezența poveștilor ca intermediar între cele două părți,respect față de client,se adresează dorințelor sale narcisiste. Prin metafore, subiectul conversației nu este clientul, ce ar putea avea un comportament simptomatic, ci eroul poveștii este un proces în trei părți: pacient, metaforă, terapeut.
Metafora pentru client,este un scut temporar care îi permite să acceseze mecanismele de apărare conflictuale. Terapeutul, sugerează o schimbare de poziție, la început are caracterul unui joc care permite clientului de a vedea ideile unilaterale în raport cu alții, să le interpreteze și să le extindă, oferă clientului șansa de a se exprima pe sine într-o formă pe care în mod normal nu o are la dispoziție foarte des.
1.4.5. Funcția de depozitare
Metaforele, prin imagismul și pluritatea de sensuri pozitive, pot fi reținute cu ușurință și puse în practică de client și în alte situații decât cea vizată de procesul terapeutic.
Ele sunt prezente în procesul terapeutic, cât și în viață cotidiană și poate fi interpretă diferit, în funcție de circumstanele pe care clientul le trăiește,funcționând ca un depozit.
Clientul poate fi afectat (conștient sau inconștient) o perioadă mai lungă de timp decât terapia, îi mobilizează resursele interioare și îl fac independent față de terapeut.
1.4.6. Funcția de resemnificare
Metaforă schimbă perspectiva și cadrele de referință, dezvăluind noi semnificații și oferind o imagine completă asupra problemelor clientului, încurajează perspectivă schimbărilor și experimentarea de soluții noi, neobișnuite.
Scopul principal este,că un client să nu își retracteze punctul de vedere (e liber să continue să-l susțină),ci de a-l facă să realizeze că situația existența poate fi privită dintr-un unghi nou, (însă nu neapărat opus). Nimic nu este în mod absolut bine sau rău. „Lucrurile nu sunt bune sau rele, gândurile noastre le fac astfel”, spunea Shakespeare.
Această perspectivă este întâlnită și în psihologia populară: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău” (Proverb ce sugerează că, „răul” suferit la un moment dat de un individ, de fapt l-a ferit de un alt „rău” mai mare. Însușirile, caricaturale la prima vedere, ale unor personaje din basmele populare (de exemplu: Setilă, Gerilă, Flămânzilă, Păsări-Lați-Lungilă) se dovedesc a fi, în cele din urmă, calități, „resurse” surpriza care i-au asigurat succesul eroului principal.
În terapie, de exemplu, încapacitatea clientului de a vorbi în prezența unor persoane mai puțin cunoscute, poate fi expresia unei calități pe care el nu o conștientizează: capacitatea de a asculta! Acest lucru îi poate fi sugerat clientului prin zicală: „Vorba este de argint, tăcerea este de aur!”. În ciuda acestui adevăr, de multe ori dorința generală este de a învața să vorbim și mai puțin să tăcem!
1.4.7. Funcția de transmitere ale tradițiilor
Metaforele pot transmite tradiția, în orice formă posibilă: culturală, familială, religioasă, socială.
O poveste poate depăși viețile individuale, efemere, și transmite gânduri, reflecții și asocieri. Transmise din generație în generație, poveștile păr întotdeauna la fel.
Metaforele pot transmite atitudini și pattern-uri de comportament ce fundamentează conflicte intrapsihice ale tulburărilor psihice.
Un exemplu concludent este „complexul lui Oedip”, în care povestea lui Oedip, inspirată din modele tradiționale, este în primul rând o metaforă a comportamentului față de autoritate(a) paternă. Metafora a fost ulterior aplicată la teoria psihanalitică a complexului lui Oedip.
1.4.8. Funcția transculturală
Poveștile, aduc informații despre regulile și conceptele importante din diverse culturi, demolează barierele emoționale ale clientului legate de lărgirea orizontului propriu de concepte, valori și soluții.
Prin conținutul lor, reflectă reguli, concepte și norme de comportament acceptate de o anumită cultură. Dacă aceste conținuturi ar fi prezentate într-o variantă directă unui client dintr-o altă cultură,ele ar putea fi percepute că agresive sau amenințătoare.Forma poveștilor este(ca alternative de soluții și nu ca norme impuse) conținuturile stimulează receptiviatea clientului spre feluri noi de gândire.
Capitolul 2 – Strategii de intervenție în practica clinică și în consiliere prin povești terapeutice.
2.1. Tehnici de intervenție cognitiv-comportamentală – Definiție
Tehnicile cognitiv-comportamentale urmăresc modificarea cognitiilor și a comportamentelor care mențin problemele clientului.
În funcție de nivelul la care se intervine sunt clasificare în:
a. tehnici de intervenție la nivel cognitiv,
b. tehnici de intervenție la nivel comportamental
c. tehnici de intervenție la nivel biologic
2.2. Tehnici de intervenție la nivel cognitiv
Tehnicile de intervenție la nivel cognitiv se clasifica în trei categorii:
1. tehnici de restructurare cognitivă,
2. tehnica rezolvării de probleme și antrenamentul asertiv
3. tehnici de inoculare a stresului
2.2.1. Tehnicile de restructurare cognitivă
Există mai multe abordări care pun accent pe diferite tipuri de gânduri ce devin țintă modificării sau restructurării cognitive. Principalele curente teoretice și modul în care ele abordează modificarea gândurilor dezadaptative (iraționale) ale persoanelor sunt "Modelul cognitiv al lui Aaron Beck" și "Modelul cognitiv al lui Albert Ellis'.
Pentru a înțelege mai bine mecanismul prin care restructurarea cognitivă are impact asupra emoțiilor și comportamentelor clienților, este importantă clarificarea modelului pe care se bazează intervențiile cognitive.
Principalul mecanism etiopatogenetic (cauzal) implicat în problemele emoționale este discrepanța cognitivă. Dacă apare o diferență între reprezentarea realității interne/externe (ce cred eu despre, motivația și expectanțele noastre despre cum trebuie să arate acea realitate), și cum se prezintă realitatea, atunci avem o discrepanța cognitivă externă/internă care va determină modificări la nivel fiziologic și comportamental.
Discrepanța cognitivă se datorează următorilor factori:
Reprezentări eronate ale realității interne sau externe-apărute sub denumirea de credințe iraționale/dezadaptative, scheme cognitive, distorsiuni cognitive/erori în gândire:
Saltul la concluzii: extragerea unei concluzii fără a avea date obiective.
Cercetările au arătat că oamenii tind să tragă concluzii în funcție de starea pe care o au; dacă sunt fericiți totul pare mai ușor, mai roz, iar dacă sunt triști totul este parcă mai negru.
De exemplu, dacă din când în când cineva are stări mai proaste și se simte urât,asta nu înseamnă că este neapărat urât iar dacă se uită în oglindă constată că nimic nu e modificat.
Suprageneralizarea: generalizarea excesiva a concluziei.
O persona cu anorexie consideră că dacă a mâncat o felie de tort, dieta ei s-a dat peste cap, iar ea se va îngrășa și niciodată nu va mai fi în stare să țină o cură de slăbire.
Gandirea de tipul "totul sau nimic": interpretarea unei situații că fiind ori foarte bună ori foarte rea.
Un elev care urmează să dea admitere la facultate poate gândi: "Dacă nu iau notă maximă înseamnă că nu sunt bun de nimic".
Exagerarea sau minimizarea semnificației unor evenimente
Există cazuri când ponderea consecințelor negative ale unui eveniment este exagerată, iar cea a consecințelor pozitive este minimizată. O persoană care prezintă acest tip de eroare în gândire poate spune că a luat o notă mare la test deoarece profesoară a fost mai indulgență.
Personalizarea: atribuiri eronate asupra propriei persoane a cauzelor unor fenomene din realitate.
O persoană care este la o petrecere și vede un grup de tineri care încep să râdă atunci când trece pe lângă ei va spune "Sigur râd de mine! Cum m-am putut îmbrăca așa!?”
2.2.2. Expectanțe, motivații și credințe nerealiste despre realitatea externă/internă
Aceste cogniții sunt caracterizate printr-un stil de gândire absolutist, imperativ, rigid și inflexibil, care împiedică adaptarea la situațiile de viață (ex. trebuie să câștig întotdeauna, trebuie să-i pun pe ceilalți la respect, nu se poate să greșesc, etc.).
2.3. Modelul cognitiv al lui Aaron Beck-ABC
Conform lui Beck (1976), problemele noastre emoționale sunt consecința unor distorsiuni și scheme cognitive care se dezvoltă în funcție de experiențele din perioada primei copilării. Experiențele timpurii duc la formarea unor convingeri despre propria persoană, viață și ceilalți. De exemplu, în cazul în care copiii beneficiază de suport și afecțiune din partea părinților, ei își vor forma convingeri cum ar fi "Ceilalți mă iubesc", "Sunt competent", ceea ce va duce la o imagine pozitivă asupra propriei persoane.
Persoanele care au avut experiențe negative cu părinții își pot forma convingeri de genul "Nu pot fi iubit", sau "Sunt un ratat" și pot dezvolta în perioada adultă probleme psihologice.
Conceptele esențiale ale modelului lui Beck sunt gândurile automate, distorsiunile cognitive și schemele cognitive. Toate acestea reflectă într-un mod sau altul aspecte ale interpretării realității externe/interne.
2.3.1. Componentele modelului
a. Gandurile automate
Acestea sunt gândurile care apar involuntar și automat când ne aflăm într-o anumită situație. În cazul problemelor emoționale, aceste gânduri sunt inacurate. De exemplu, în momentul în care Marin a auzit întrebarea pusă de profesor la examen, a avut următoarele gânduri: "voi pica examenul, sunt un prost, incompetent, nu am nici o șansa". Aceste gânduri automate sunt grupate în scheme cognitive care au grad de generalitate mai mare. Marin are de exemplu o schemă cognitivă de tipul "Sunt incompetent".
b. Schemele cognitive
Schemele cognitive sunt convingerile bazale pe care persoanele le au despre ei, lume și ceilalți. Sunt două tipuri de scheme cognitive: adaptative și dezadaptative. Anumite scheme cognitive dezadaptative sunt asociate cu vulnerabilitatea spre anumite tulburări sau probleme emoționale și comportamentale. De exemplu persoanele depresive au scheme de genul: "Nu pot să fac nimic bine", " Nu sunt în stare de nimic", Nu merit nimic", "Ceilalți sunt mult mai buni decât mine" etc.
c. Distorsiunile cognitive
Distorsiunile cognitive sau erorile în gândire sunt:
-saltul la concluzii,
-suprageneralizarea,
.exagerarea sau minimizarea semnificației unor evenimente,
-personalizarea și gândirea de tipul totul sau nimic.
În terapie, modelul lui Beck vizează modificarea gândurilor automate, a schemelor cognitive și a distorsiunilor cognitive. Astfel se atinge doar prima componența implicată în discrepanța cognitivă și anume modul distorsionat în care persoanele văd realitatea .
2.4. Modelul cognitiv al lui Albert Ellis – ABC
Acest model pleacă de la ideea că există două tipuri de credințe referitoar la sine, lume și ceilalți:-raționale și iraționale. Credințele raționale sunt cele care ajută persoană să își atingă scopurile propuse, sunt conforme cu realitatea în care trăim și sunt formulate în termeni de preferințe (mi-ar plăcea să, mi-aș dori"); ele duc la emoții ca tristețe, îngrijorare, regret, iritare – emoții funcționale (adaptative).
Credințele iraționale împiedică adaptarea omului la condițiile de viață (Dryden, 1984), sunt formulate în termeni absolutiști (trebuie, este obligatoriu) și duc la emoții ca depresia, anxietatea, vinovăția, furia – emoții disfuncționale.
Aceste credințe se manifestă când apare o stare conflictuală și, deoarece sunt imposibil de satisfăcut întotdeauna, dau naștere la emoții dezadaptative.
De exemplu, o persoană care are credințe iraționale de genul "Ceilalți trebuie să mă respecte întotdeauna", va avea dificultăți în relațiile interpersonale deoarece va interpreta orice neglijență sau greșeală a celorlalți ca o lipsă de respect față de persoana sa, va avea o mulțime de conflicte cu aceștia și, în consecință, de multe ori va fi nefericit.
În schimb, o altă persoană care are credințe mai raționale, de genul "Mi-aș dori foarte mult ca ceilalți să mă respecte, chiar dacă uneori nu o fac; pot să suport lucrul acesta întrucât înțeleg că și ei sunt oameni și pot greși". Așadar "iraționalitatea" credințelor se referă la faptul că aceste nu ajută individul, dimpotrivă, împiedică adaptarea eficientă a acestuia la mediul în care trăiește, făcându-l nefericit.
2.4.1. Componentele modelului ABC:
a. Elementul activator – A
Elementele activatoare pot fi situații, gânduri, emoții sau comportamente legate de evenimente, gânduri și amintiri din trecut, care se reflectă în situația actuală.
b.Convingerile persoanei – B
Convingerile iraționale sunt formulate sub forma unor regului, generale, absolute (trebuie) și din ele rezultă 4 tipuri principale:
– „este îngrozitor"- când o persoană evaluează un eveniment ca fiind mult prea îngrozitor față de cum ar trebui să fie; ex. "Este îngrozitor să pici la un examen";
– „nu suport" – tolerantă scăzută la frustrare; ex. "Nu suport să fiu mușcată de câine";
– „deprecierea” – când clienții sunt excesiv de critici cu ei înșiși, ceilalți sau evenimentele de viață
-gândirea de tipul "totdeauna sau niciodată" ex. "niciodată nu o să întâlnesc pe cineva care să mă iubească"
c. Consecințele (răspunsuri comportamentale, emoționale, fiziologice, cognitive)
Sunt în primul rând afecte și comportamente, dar pot fi și gânduri (ex., obsesiile).
Un mod de gândire absolutist nu duce automat la emoții negative. Astfel, atunci când condițiile de viață confirmă așteptările iraționale ale persoanei, aceasta experimenteaza trăiri pozitive disfuncționale. Când condițiile de viață contrazic așteptările iraționale ale individului, acesta va trăi emoții negative disfuncționale.
La fel, în cazul unei persoane cu un mod de gândire preferențial confirmarea așteptărilor duce la emoții pozitive, pe când contrazicerea acestora generează emoții negative, însă funcționale.
În forma de terapie cognitiv – comportamentală propusă de Ellis, terapia rațional-emotiv-comportamentală (REBT), în care terapeutul se focalizează pe înlocuirea credințelor iraționale, absolutiste, cu cele raționale care facilitează adaptarea persoanei la situațiile de viață. Astfel, modelul lui Ellis vizează doar a două componența implicată în discrepanța cognitivă și anume modul irațional în care persoanele evaluează realitatea.
Luând în considerare cele două modele precum și cauzele care duc la discrepanța cognitivă, pentru a avea o eficientă mare în terapie este important să ținem cont de modificarea ambelor tipuri de credințe dezadaptative (Lazarus, 1991; David și Mcmahon, 2002).
Nu toate credințele iraționale devin țintă restructurării cognitive, ci doar acele convingeri care stau la bază problemei emoționale, problemă care interferează cu sarcinile zilnice ale clientului și îl împiedică să se adapteze la mediul din care face parte; de exemplu, dacă o persoană are fobie de șerpi și ea trăiește la oraș unde probabilitatea de a întâlni unul este foarte mică, atunci nu intervenim.
2.5. Etape în restructurarea cognitivă
2.5.1. Educarea clientului
Indiferent de tehnica folosită clientul trebuie să înțeleagă cum funcționează și de ce este potrivită pentru problema lui. Înainte de a începe restructurarea cognitivă este necesară educarea clientului privind relația dintre gânduri, emoții și comportamente (Stallard, 2002). Pentru a înțelege cât mai bine, i se va explică această relație pe problema cu care se confruntă și pe mai multe situații din viața lui.
2.5.2. Tehnici pentru identificarea gandurilor dezadaptative:
1. Discutarea unei situatii problematice (ex. "Ce ți-ai imaginat că se poate întâmpla atunci când ai văzut că se apropie de tine câinele?")
2. Imagerie dirijată – consilierul îi cere clientului să își imagineze situația în detaliu că o modalitate de a oferi indicii suplimentare pentru descoperirea gândurilor disfuncționale care apăr în acea situație.
Dacă clientul este un copil, atunci consilierul poate folosi personaje imaginare care se află într-o situație similară sau planșe cu desene în care personajele interacționează, dar nu sunt prezentate replicile, ci ele trebuie completate de către copil în norișorii desenați deasupra fiecărui personaj.
Replicile completate de către copil permit cunoașterea modului de gândire a acestuia despre sine sau despre anumite situații. Dacă de exemplu, personajele sunt un șoarece și o pisică, în funcție de problemele sale, copilul va proiectă o anumită stare: dacă el este anxios poate spune că șoarecelui îi este frică de pisică, sau dimpotrivă, dacă se simte singur, șoarecele se bucură că are cu cine să se joace.
De asemenea, pot fi introduse de către consilier personaje simbolice care au rolul de a-l ajuta pe copil să-și identifice gândurile: "Vânătorul de Gânduri", "Detectivul de sentimente", etc. (Stallard 2002)
3. Joc de rol – clientul și consilierul pot pune în scenă o situație problematică. În consilierea copiilor acest lucru se poate face folosind păpuși.
4. Automonitorizarea gândurilor – clienții sunt învățați să utilizeze un tabel de monitorizare după exemplul de mai jos. Deoarece în viața de zi cu zi nu suntem obișnuiți să fim atenți la ceea ce gândim, completarea tabelului ajută clientul să conștientizeze mai bine relația între modul în care gândește și felul în care se simte.
5. Sugerarea gândurilor
În cazul în care nici una dintre tehnicile de mai sus nu functioneaza, se pot sugera gândurile disfuncționale. Acest lucru trebuie făcut pe bază teoriei consilierului despre problemele clientului și într-un mod colaborativ. În cazul copiiilor trebuie să fim foarte atenți deoarece ei sunt obișnuiți să dea răspunsurile pe care ei cred că ceilalți le așteaptă.
6. Tehnica asociațiilor libere
Se cere clientului sa pornească de la situația prezentată de către consilier și să verbalizeze toate evenimentele care îi vin în minte fără nici o restricție. Acestea sunt înregistrate iar pe urmă sunt supuse interpretării.
2.5.3 Tehnici de modificare a gândurilor disfuncționale
Obiectivul principal al disputei gândurilor disfuncționale este de a-l face pe client să realizeze că gândurile sale disfuncționale și iraționale sunt nefolositoare, ilogice sau inconsecvente cu realitatea, și alternativele lor sunt folositoare, logice sau consecvente cu realitatea. Sunt trei strategii principale de disputare a gândurilor dezadaptative.
a. Disputa empirică
Se discută dovezile empirice ale gândurilor disfuncționale. Pe fondul dovezilor existențe se generează o nouă alternativă rațională. Pentru discutare se folosesc întrebări de genul "Ce evidente aveți că este așa cum spuneți?", sau "Pe ce vă bazați ceea ce afirmați?"
Exemplu de discuție empirică:
b. Dispuția logică
Se discută aspectele logice ale gândurilor iraționale și se arată că aceste gânduri nu sunt logice. Se utilizează întrebați de genul: "Este logic?", "E adevărat?", "De ce nu e așa?", "Unde e scris că e așa?", "Există vreo legitate care spune că e așa?".
c. Discuție pragmatică
Se discută aspectele pragmatice și ale gândurilor disfuncționale. Se utilizează întrebări de tipul: "La ce va ajută să va gândiți în acest mod acum sau în alte momente?", "Ce consecințe pozitive are acest gând?".
Această convingere ne ajută să rezolvăm problemă practică, să ne atingem scopurile, duce la consecințe pozitive, reduce starea afectivă neplăcută ?, Ce se întâmplă când te gândești în acest mod?, Cum te simți când te gândești în acest mod?".
Exemplu de discuție pragmatică
Alegerea unui anumit tip de discuție se face în funcție de tipul de argumentare pe care vedeți că îl folosește clientul. De exemplu, dacă observați că un client folosește o discuție logică pentru a-și susține punctul de vedere e indicat să folosiți și dumneavoastră același tip de discuție. De multe ori cele 3 moduri se folosesc combinat.
In discutia despre credintele irationale terapeutul poate folosi mai multe stiluri:
Stilul socratic – consilierul se folosește mai mult de întrebări pentru a identifica aspectele ilogice, inconsecvente cu realitatea sau dezadaptative ale gândurilor disfuncționale. Astfel clientul va ajunge singur la concluzia că aceste gânduri nu îi folosesc și este ajutat să genereze alternative raționale.
Stilul didactic – consilierul explică clientului de ce anumite ganduri sunt disfunctionale sau irationale si de ce altele sunt rationale.
Stilul umoristic- se referă la folosirea umorului pentru a schimba gândurile și credințele iraționale. Necesită o bună relație terapeutică, clientul să aibă simțul umorului, umorul să vizeze gândurile și nu clientul, și o sincronizare bună a revenirii la problemă. Autodezvăluirea – se referă la dezvăluirea unui exemplu personal al consilierului în care a discutat aceeași credință sau o credință similară.
Stilul metaforic – se referă la folosirea metaforelor în procesul terapeutic, pentru a-l ajuta să înțeleagă aspectul disfuncțional al gândurilor sale. De exemplu, credințele iraționale pot fi comparate cu niște ochelari prin care vedem doar aspectele negative ale lucrurilor. Folosirea metaforelor este foarte importantă în consilierea copiilor pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine cum funcționează gândirile iraționale.
2.5.4. Tehnica reatribuirii
Această tehnică se referă la modificarea gândului disfuncțional prin modificarea interpretării cauzelor care l-au generat. Se utilizează mai ales pentru modificarea erorii de personalizare.
CLIENT: Totul s-a întâmplat din vina mea!!!
CONSILIER:Adică?
CLIENT: Toate certurile pe care le-am avut cu colegul meu de școală
CONSILIER: Și colegul tău a fost calm tot timpul?
CLIENT: Nu,. de fapt începe să mă tachineze și dacă nu fac cum vrea el,ridica vocea..
CONSILIER: Crezi că am putea vedea certurile că fiind rezultatul amândurora?
CLIENT: Cred că da..
CONSILIER: Și dacă luăm în calcul faptul că colegul tău te tachinează și ridica vocea cum ai putea vedea responsabilitatea pentru certuri
CLIENT: Da cred că e vina amândurora, de fapt au fost multe probleme și la mine în clasă și la el, nu am avut destul timp să stăm împreună la joacă și lucrurile au evoluat
CONSILIER: Și cum te simți dacă ți-ai spune acest lucru în loc de totul s-a întâmplat din vina mea.
CLIENT: Mai puțin deprimat.
2.5.5 Analiza costurilor și beneficiilor
Clientului i se cere să realizeze o lista cu costurile și beneficiile pe care le are gândul disfuncțional. Pe urmă se analizează aceste costuri și beneficii cu scopul schimbării gândului disfuncțional. Pentru a intelge mai bine se recurge la integrarea perespectivei altei persoane. De exemplu, copilul este rugat să spună ce ar gândi/crede altă persoană despre respectivul punct de discuție (ex.: el este o persoană rea, o persoană în care nu poți avea încredere etc.) sau ce ar crede el despre asta dacă ar fi o altă persoană sau este rugat să ceară opinia altor persoane (Thompson & Rudolph, 1992). Un rol important îl au poveștile terapeutice.
Aceste povești pot fi construite împreună cu copilul sau dacă sunt adecvate, pot fi citite direct copilului sau oferite copilului să le citească. Scopul acestor povești este acela de a prezenta personaje care au moduri de gândire diferite (adaptative și dezadaptative) și care trec prin aceleași situații. Consecințele diferite, ca urmare a modului de gândire diferit, sunt analizate împreună cu copilul pentru a extrage dezavantajele modului dezadaptativ de gândire și pentru a elabora modalități alternative, mai avantajoase, eficiente de gândire (Simos, 2002).
2.5.6. Tehnica listei
Clientului i se sugerează să identifice și să noteze evenimentele care susțin gândul disfuncțional și evenimentele care infirmă acest gând. După ce se analizează aceste evenimente și se observă că sunt mai multe evenimente care infirmă gândul disfuncțional se generează un alt gând care este în conformitate cu lista realizată.
2.5.7. Tehnică experimentului
Modificarea gândurilor disfuncționale se face prin planificarea și realizarea unor "experimente" prin care acestea sunt testate de către client în viață de zi cu zi. Gândul este considerat că fiind o ipoteză ce urmează să fie testată printr-un experiment.
Secvența acestei tehnici este următoarea:
-notarea gândului disfuncțional (Dacă vorbesc cu el mă va respinge) cât la % crede în acesta, realizarea unui experiment prin care testează acest gând (se duce și îl întreabă ce face după serviciu), observarea și explicarea rezultatelor (de ce nu m-a respins?) și extragerea concluziilor în care se reevaluează gândul disfuncțional și se generează o ipoteză alternativă.
De exemplu, copilul este rugat să realizeze acțiuni pe care consideră că nu le poate face sau pe care le evaluează că fiind sub standardele dorite (ex.: citirea unei cărți, redactarea unui eseu, realizarea unor exerciții fizice, crearea de noi prieteni etc.).
Se folosește atât pentru modificarea gândurilor disfuncționale cât și pentru creșterea încrederii în alternativă rațională.
2.5.8. Tehnica celor trei intrebari
Este o formă specifică de dispută socratica, care constă într-o secvența de trei întrebări ce facilitează modificarea gândurilor disfuncționale.
-Ce evidente(dovezi) aveți pentru această credința?
-Cum ați putea interpreta situația altfel ?
-Dacă e adevărat că este așa(gândul disfuncțional), ce implicații (consecințe) sunt?
CONSILIER: Simona, mi-ai spus mai înainte că ceilalți te vor respinge dacă află că ai copiat.
Ce dovezi ai că te vor respinge?Te-au respins până acum?
CLIENT: Nu prea am, dar simt asta.
CONSILIER: Simți ai putea privi altcumva situația?
CLIENT: Prietenii mei nu mă vor respinge dacă țin la mine.
CONSILIER: Hai să spunem totuși că anumiți prieteni te vor respinge, ce s-ar întâmplă atunci?
CLIENT: Cred că aș putea suporta această situație, atât timp cât voi avea pe cineva care m-ar înțelege și nu m-ar respinge
CONSILIER: Crezi că ar fi cel puțin un prieten care te-ar înțelege?
CLIENT: Da, Alex..
CONSILIER: Și cum te-ai simți dacă te gândești astfel.
CLIENT: Supărată.
CONSILIER: …dar nu deprimată.
2.5.9. Decatastrofarea
Această tehnică mai este numită și tehnică întrebării "Și dacă..?" Se folosește în special pentru modificarea gândurilor care implică exagerarea consecințelor unor evenimente, explorându-se aceste consecințe și modul în care clientul le poate face față sau este afectat de acestea.
CLIENT: Nu mai suport când copilul meu întârzie, mă gândesc că i se va întâmplă ceva rău.
CONSILIER: Ce se poate întâmplă rău?
CLIENT: Să aibă un accident și să meargă în spital,asta e groaznic nici nu mă pot gândi..
CONSILIER: Și dacă are accident și este internat?
CLIENT: Nu mă pot gândi la asta.
CONSILIER: Hai să încercam totuși, ce va fi atunci.?
CLIENT: Ar putea să-și rupă ceva.
CONSILIER: Și dacă și-ar rupe picioarele?
CLIENT: N-ar mai putea merge o perioadă.
CONSILIER: Și cât de rău ar fi asta?
CLIENT: Ar trebui să reduc cheltuielile..să am grijă de el.
CONSILIER: Și e groaznic să ai grijă de copilul tău?
CLIENT: Nu ar fi, am avea mai mult timp să stăm împreună și ar fi dificil..
CONSILIER: Deci chiar dacă se întâmplă ceva rău ați putea trece peste asta,,,,
CLIENT: Da cred că am reuși.
2.5.10. Clarificarea semnificației
Anumite cuvinte au înțelesuri diferite în funcție de schemele cognitive ale clienților. Chestionarea acestor termeni uneori vagi sau formulați într-un mod absolutist ajută la clarificarea înțelesului lor și la modificarea în funcție de dovezile empirice existențe.
CLIENT: Sunt un ratat. Tot ce fac îmi arată că sunt un ratat.
CONSILIER: Îmi spui că ești un ratat. Ce înțelegi mai exact prin asta?
CLIENT: Să nu realizezi niciodată ce vrei, să ratezi totul.
CONSILIER: Îmi spui te rog ce ai ratat?
CLIENT: Dacă mă gândesc bine nu foarte multe, relația mea.
CONSILIER: Este singurul lucru pe care l-ai dorit vreodată?
CLIENT: Nu sunt mult mai multe lucruri..
CONSILIER: Atunci va trebui să-mi spui ce lucruri ai rata pentru că mi-e greu să înțeleg de ce ești un ratat…
2.6. Tehnica rezolvării de probleme și antrenamentul asertiv
Se folosește pentru rezolvarea situațiilor conflictuale dintre relațiile interpersonale. În acest caz discrepanța cognitivă apare deoarece clientul nu are abilitățile necesare rezolvării unor situații din realitate.
Tehnicii de rezolvare a problemelor:
1. Identificarea problemei. Care este problema?
2. Stabilirea scopurilor. Ce voi face, cum vreau să stea lucrurile?
3. Generarea unor soluții alternative. Ce pot face pentru a-mi atinge scopurile?
4. Considerarea consecințelor. Ce s-ar putea întâmplă dacă fac asta?
5. Decizia pentru cea mai buna alternativă. Ce voi face?
6. Implementarea. Fă ce ai ales. Stabileste-ți planul acțiunii. Când? Unde? Cu cine? Cât timp?
7. Evaluarea. A funcționat?. Dacă soluția găsită nu a funcționat se trece la încercarea altei soluții. În cazul în care nici o soluție nu a funcționat se reia întregul proces insistandu-se asupra fazei de generare a soluțiilor și de implementare.
În consilierea copiilor, pot fi exersate abilitățile sociale, de comunicare, de rezolvare de probleme sau de comtrol comportamental prin joc. O tehnică folosită pentru control și planificare comportamentală, la copii, este tehnica "semaforului". Copii sunt învățați în planificarea răspunsurilor comportamnetale urmând regulile de de circulație impuse de semafor: roșu-stop; galben-gândește; verde- acționeaza (Stallard, 2002).
2.7 Tehnica inoculării stresului (SIT-stress innoculation training)
În cazul în care o anumită situație nu poate fi modificată (ex.șeful este foarte critic) clientul poate fi învățat cum să se adapteze situației respective diminuând sau chiar eliminând starea subiectivă neplăcută. Astfel, tehnica restructurării cognitive vizează, în acest caz, nu modul în care clientul percepe realitatea externă ci modul eronat în care își percepe starea de distres nemodificabilă. Tehnica rezolvării de probleme și antrenamentul asertiv vizează nu modul de control al situațiilor din realitatea externă ci modul de control și gestionare ale stării de distres.
Etapele tehnicii de inoculare a stresului:
-identificarea situației problematice și a stării subiective declanșată de această (șeful este, foarte critic, iar clientul este stresat din acesta cauza).
-analiza mecanismelor prin care clientul face față stării respective (mecanisme de coping) și a consecințelor lor- se insistă asupra costurilor cât și asupra beneficiilor.
-înlocuirea mecanismelor de coping dezadaptativ cu mecanisme de coping adaptativ prin tehnici specifice. Aceste mecanisme de coping adaptativ trebuie să fie incompatibile cu cele dezadaptative, să fie acceptate de către client și să aducă aproximativ aceleași beneficii că și mecanismele de coping dezadaptativ
-evaluarea noilor mecanisme de coping;
-confruntarea cu distresul în noile situații;
-generalizarea strategiilor în cazul altor situații stresante posibile.
2.8. Concluzii teoretice
Tehnicile cognitiv-comportamentale urmăresc modificarea cognițiilor și factorilor care mențin problemele emoționale și comportamentale ale clientului. Ele pot fi clasificate în funcție de nivelul la care se intervine:
a) tehnici de intervenție la nivel cognitiv,
b) tehnici de intervenție la nivel comportamental și
c) tehnici de intervenție la nivel biologic.
Tehnicile de intervenție la nivel cognitiv pot fi de trei tipuri:
a) tehnici de restructurare cognitivă, care cuprind orice tehnici prin care se urmărește modificarea inferențelor și evaluărilor ce au implicații pentru problemele emoționale ale clienților.
b) tehnici de rezolvare a problemelor și antrenament care urmăresc dobândirea de abilități pentru rezolvarea problemelor practice.
c) tehnici de inoculare a stresului care vizează modificarea mecanismelor de coping emoțional. Prin aceste tehnici se modifică factorii cognitivi reducându-se astfel discrepanța cognitivă.
Intervenția la nivel comportamental cuprinde o serie de tehnici care se bazează pe principiul condiționării operante și vizează modificarea antecedentelor și consecințelor cu scopul modificării comportamentelor problematice.
Intervenția la nivel biologic cuprinde tehnici care vizează modificări biologice cum sunt tehnicile de relaxare. Tot în această categorie sunt cuprinse și tehnicile bazate pe principiile condiționării clasice, cum ar fi:
-expunerea gradată
-flooding-ul
-desensibilizarea progresivă
-tehnicile de control al respirației.
În concluzie, terapia cognitiv-comportamentală la copii urmează aceleași principii ca și în cazul adultului: interpretarea cognitivă a evenimentelor determină reacțiile emoționale și comportamentale, care se întrețin reciproc. Tehnicile de intervenție folosite la adulți sunt folosite și la copii, însă sunt adecvate vârstei și aplicate într-un contextul familiar și prietenesc al jocului. Întreg principiul care ghidează intervenția cognitiv-comportamentală poate fi sintetizat în schema de mai jos (Stallard, 2002).
http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Tehnici-de-interventie-cogniti84.php.
Capitolul 3 – Metodologia cercetării
3.1. Obiective
Clientul ocupă locul central în cadrul psihoterapiilor narative, iar demersul pe care psihoterapeul îl întreprinde inițial este de a asculta povestea clientului.
Pașii care sunt parcurși de client și psihoterapeut în timpul procesului terapeutic,constau din găsirea unui nume pentru problemă și negocierea acestuia împreună cu clientul astfel încât numele să se potrivească cu experiența clientului, externalizarea problemei prin explorarea intențiilor pe care problema le are, a influenței sale în viața persoanei, a tacticilor pe care le folosește pentru a se însera în existența clientului.
Descoperirea momentelor de excepție, respectiv a momentelor când persoana nu s-a simțit dominată și descurajată de problemă, identificarea resurselor persoanei în a face față problemei și redefinirea identității sale, în absența problemei, proiectarea în viitor a persoanei, care și-a rescris povestea de viață, descoperirea de modalități de a împărtăși cu ceilalți noua identitate sau noua poveste pe care persoană o are acum.
3.2. Ipoteze
Poveștile,pot fi utilizate ca mediator între terapeut și pacient,constituie un ajutor important. Ele dau clientului o bază pentru identificare,tot în același timp, ele constituie o protecție pentru el.
Prin asocierea cu povestea, el își mărturisește conflictele și dorințele sale neexprimate,în special atunci când există rezistență, poveștile își dovedesc valoarea. Fără a ataca în mod direct clientul sau conceptele și valorile sale, noi sugerăm o schimbare de poziție, care la început are mai mult caracterul unui joc.
Această schimbare de poziție permite în cele din urmă pacientului să descopere concepțiile sale unilaterale referitoare la el și la ceilalți, să le reinterpreteze și să le extindă. La nivel de metodă de cercetare, pot fi utilizate focus-grupuri, diade, interviuri în profunzime, jurnale, biografii sau alte elemente metodologice care constituie apanajul cercetării calitative. Eșantionul pe care este realizată această cercetare este de tip teoretic, fapt care corelează cu reprezentativitatea unităților de analiză cuprinse în eșantion.
3.3. Populație și eșantion
Regresia liniara
Unul din principalele capitole ale statisticii are în vedere posibilitatea de a face predicții. Deși nu se găsesc relații perfecte în lumea reală, prin intermediul regresiei se pot face predicții ale unei variabile, în funcție de valoarea alteia. Predicția este procesul de estimare a valorii unei variabile cunoscând valoarea unei alte variabile.
În continuare, ne vom referi doar la situația regresiei simple (o variabila dependentă și una independentă) și liniare (relația dintre cele două variabile poate fi descrisă printr-o dreaptă în cadrul norului de puncte).
Regresia se leagă foarte mult de conceptul de corelație. O asociere puternică între două elemente conduce la creșterea preciziei predicției unei variabile pe seama alteia. Dacă am avea o corelație perfectă (+1 sau –1) estimarea ar fi extrem de precisă.
Pentru a înțelege mai bine regresia, vom oferi un exemplu: să presupunem că între deficitul de atenție și tulburările emoționale s-a obținut un coeficient de corelație r = 0,80 pe un lot de 50 de subiecți. Regresia ne da posibilitatea să estimăm ce tulburări emoționale are un subiect dacă cunoaștem în prealabil nivelul deficitului de atenție și tipul de relație dintre cele două variabile.
Procesul de regresie presupune doi pași. Primul se referă la determinarea ecuației de regresie, iar cel de-al doilea constă în utilizarea acestei ecuații în a predicție.
Forma generală prin care se exprimă o ecuație de regresie este:
Y=a+bX
Unde: Y prim este rezultatul estimat;
a este interceptul (locul pe ordonata unde dreapta de regresie se intersectează cu OY, valoarea lui Y pentru X=0);
b este panta de regresie (ne arata cu cât se modifică Y atunci când X crește (scade) cu o unitate;
X este variabila criteriu (cunoscuta).
Calcularea coeficienților de regresie a, respectiv b conduce la realizarea primului pas din procesul regresiei.
Exista doua posibilitați de calculare a lor:
dacă se cunoaște valoarea coeficientului de corelație dintre cele două variabile X și Y, media și abaterea standard a celor două variabile putem aplica următoarele formule:
Unde: r este valoarea coeficientului de corelație dintre X si Y;
Sy este abaterea standard a variabilei Y;
Sx este abaterea standard a variabilei X.
a=My-Mx
Unde: My este media variabilei Y;
Mx este media variabilei X.
În exemplul nostru, să presupunem că media variabilei X (deficitul de atenție) a fost 20, iar abaterea standard 5. În același timp, media variabilei Y (tulburări emoționale) a fost 16, iar abatarea standard 4. Vom calculă în continuare coeficienții ecuației e regresie liniară a și b.
a=16-0,64*20=3
b=0,80*4,5=0,64
Ecuația de regresie pentru această problemă este:
Y=3,2+0,64
Interpretarea acestor valori reprezintă al doilea pas din procesul de regresie, cu ajutorul căruia putem estima valoarea lui Y pornind de la orice valoare a lui X.
Coeficientul a ne arată care este valoarea lui Y când X este zero. În schimb, coeficientul b (panta de regresie) ne arata cu cât este influențat Y atunci când X crește cu o unitate.
În problema de față vom calcula în continuare valorile estimate ale lui Y pentru X =0, 1 si 2.
Yo=3,2+0,64*0=3,2
Y1=3,2+0,64*1=3,84
Y2=3,2+0,64*2=4,48
Ce înseamnă acest lucru? Dacă un subiect obține scorul 0 la deficit de atenție, estimăm să obțină rezultatul 3,2 la scala de tulburări emoționale. Dacă un alt subiect obține nota 1 la deficitul de atenție, predicția noastră este că va obține rezultatul de 3,84 la testul de tulburări emoționale ș.a.m.d.
Cea de-a doua modalitate de calcul este metodă celor mai mici pătrate. Această cale nu necesită cunoașterea valorii coeficientului de corelație, a mediei sau a abaterii standard a variabilelor implicate. De aceea metoda este utilă în cazurile în care cunoaștem doar datele brute.
Pentru calculul lui a si b avem urmatorul sistem de ecuatii:
na+b∑x=∑y
a∑x+b∑x2=∑xy
Unde: n este numarul de cazuri ale unei variabile.
Să presupunem următorul exemplu: Zece subiecți sunt testați în ce privește nivelul de creativitate (Y) și stilul caligrafic (X) al grafiei lor. Au fost obținute următoarele rezultate:
S =135 S =147 S =1895 S =1918
Obținem astfel:
10a + 135b = 147
135a +1895b = 1918
În urma calculului va rezulta:
a = 27,08. Iar b = -0,91
Ecuația de regresie obtinuța este:
Y = 27,08 – 0,91X
Vom face în continuare predicții ale nivelului de creativitate pornind de la această ecuație în situațiile în care un subiect ar obține notă 11, respectiv notă 19 la probă de caligrafie.
Y1 = 27,08 – 0,91*11 = 17,07
Y2 = 27,08 – 0,91*19 = 9,79
Putem observa că între valorile estimate și valorile efective obținute sunt câteva diferențe (17,07 estimată față de 17 obținută, respectiv 9,79 estimată față de 10 obținută).
Aceste diferențe între valorile reale și cele estimate reprezintă erorile de estimare sau valorile reziduale. Dacă am calcula toate valorile reziduale și media lor, am obține media zero și abaterea standard ar fi eroarea standard a estimării. Această se interpretează asemănător cu abaterea standard în situația unei distribuții normale a datelor.
Formula de calcul prescurtată a acestei erori standard este:
Unde sy este abaterea standard a variabilei y r este valoarea coeficientului de corelație
În cazul primului exemplu vom obține:
Să luăm cazul în care un subiect obține notă 1 la probă de deficit atențional. Valoarea estimată a tulburărilor emoționale este de 3,84. Cu ajutorul acestei erori standard putem aproxima că în 68% din cazurile în care un subiect obține cotă 1 la deficitul de atenție (adică, între a-1 și +1 sy/x) vom obține o valoare estimată de tulburări emoționale de 3,84 A± 2,4. Cu cât coeficientul de corelație este mai mare, cu atât eroarea de estimare va fi mai mică.
Unul din principalele capitole ale statisticii are în vedere posibilitatea de a face predicții. Deși nu se găsesc relații perfecte În lumea reală, prin intermediul regresiei se pot face predicții ale unei variabile, în funcție de valoarea alteia. Predicția este procesul de estimare a valorii unei variabile cunoscând valoarea unei alte variabile.
În continuare, ne vom referi doar la situația regresiei simple (o variabila dependența și una independența) și liniare (relația dintre cele două variabile poate fi descrisă printr-o dreaptă în cadrul norului de puncte).
Regresia se leagă foarte mult de conceptul de corelație. O asociere puternică între două elemente conduce la creșterea preciziei predicției unei variabile pe seamă alteia. Dacă am avea o corelație perfectă (+1 sau a -1) estimarea ar fi extrem de precisă .
Pentru a înțelege mai bine regresia, vom oferi un exemplu: să presupunem că între deficitul de atenție și tulburările emoționale s-a obținut un coeficient de corelație r = 0,80 pe un lot de 50 de subiecți. Regresia ne da posibilitatea să estimăm ce tulburări emoționale are un subiect dacă cunoaștem în prealabil nivelul deficitului de atenție și tipul de relație dintre cele două variabile.
Procesul de regresie presupune doi pași. Primul se referă la determinarea ecuației de regresie, iar cel de-al doilea constă în utilizarea acestei ecuații în predicție.
Forma generală prin care se exprimă o ecuație de regresie este:
Y=a+bX
Unde: Y prim este rezultatul estimat;
a este interceptul (locul pe ordonata unde dreapta de regresie se intersecteaza cu OY, valoarea lui Y pentru X=0);
b este panta de regresie (ne arata cu cât se modifica Y atunci când X creste (scade) cu o unitate;
X este variabila criteriu (cunoscuta).
Calcularea coeficienților de regresie a, respectiv b conduce la realizarea primului pas din procesul regresiei.
Există două posibilități de calculare a lor:
dacă se cunoaște valoarea coeficientului de corelație dintre cele două variabile X și Y, media și abaterea standard a celor două variabile putem aplica următoarele formule:
Unde: r este valoarea coeficientului de corelație dintre X și Y;
Sy este abaterea standard a variabilei Y;
Sx este abaterea standard a variabilei X.
a=My-b*Mx
Unde: My este media variabilei Y;
Mx este media variabilei X.
În exemplul nostru, să presupunem că media variabilei X (deficitul de atenție) a fost 20, iar abaterea standard 5. În același timp, media variabilei Y (tulburări emoționale) a fost 16, iar abatarea standard 4. Vom calcula în continuare coeficienții ecuației de regresie liniară a și b.
a=16-0,64*20=3,2
Ecuația de regresie pentru aceasta problema este:
Y=3,2+0,64 X
Interpretarea acestor valori reprezinta al doilea pas din procesul de regresie, cu ajutorul caruia putem estima valoarea lui Y pornind de la orice valoare a lui X.
Coeficientul a ne arata care este valoarea lui Y când X este zero. În schimb, coeficientul b (panta de regresie) ne arata cu cât este influențat Y atunci când X crește cu o unitate.
În problema de fața vom calcula în continuare valorile estimate ale lui Y pentru X =0, 1 si 2.
Y0=3,2+0,64*0=3,2
Y1=3,2+0,64*1=3,84
Y2=3,2+0,64*2=4,48
Ce înseamnă acest lucru? Dacă un subiect obține scorul 0 la deficit de atenție, estimăm să obțină rezultatul 3,2 la scala de tulburări emoționale. Dacă un alt subiect obține nota 1 la deficitul de atenție, predicția noastră este că va obține rezultatul de 3,84 la testul de tulburări emoționale ș.a.m.d..
Cea de-a două modalitate de calcul este metoda celor mai mici pătrate. Această cale nu necesită cunoașterea valorii coeficientului de corelație, a mediei sau a abaterii standard a variabilelor implicate. De aceea metoda este utilă în cazurile în care cunoaștem doar datele brute.
Pentru calculul lui a și b avem urmatorul sistem de ecuații:
( http://statisticasociala.tripod.com/regresie.htm)
Unde: n este numarul de cazuri ale unei variabile.
Sa presupunem urmatorul exemplu: Zece subiecți sunt testați în ce privete nivelul de creativitate (Y) si stilul caligrafic (X) al grafiei lor. Au fost obținute urmatoarele rezultate:
S =135 S =147 S =1895 S =1918
Obținem astfel:
10a + 135b = 147
135a +1895b = 1918
În urma calculului va rezulta:
a = 27,08. Iar b = -0,91
Ecuația de regresie obtinuta este:
Y = 27,08 – 0,91X
Vom face în continuare predicții ale nivelului de creativitate pornind de la această ecuație în situațiile în care un subiect ar obține nota 11, respectiv nota 19 la proba de caligrafie.
Y1 = 27,08 – 0,91*11 = 17,07
Y2 = 27,08 – 0,91*19 = 9,79
Putem observa ca între valorile estimate și valorile efective obținute sunt câteva diferențe (17,07 estimată față de 17 obținută, respectiv 9,79 estimată față de 10 obținută).
Aceste diferențe între valorile reale și cele estimate reprezinta erorile de estimare sau valorile reziduale. Dacă am calcula toate valorile reziduale și media lor, am obtine media zero și abaterea standard ar fi eroarea standard a estimării. Aceasta se interpretează asemanator cu abaterea standard în situația unei distribuții normale a datelor.
Formula de calcul prescurtata a acestei erori standard este:
Unde sy este abaterea standard a variabilei y
r este valoarea coeficientului de corelatie
În cazul primului exemplu vom obtine:
Sa luam cazul în care un subiect obtine nota 1 la proba de deficit atentional. Valoarea estimata a tulburarilor emotionale este de 3,84. Cu ajutorul acestei erori standard putem aproxima ca în 68% din cazurile în care un subiect obtine cota 1 la deficitul de atentie (adica, între –1 si +1 sy/x) vom obtine o valoare estimata de tulburari emotionale de 3,84 ± 2,4. Cu cât coeficientul de corelatie este mai mare, cu atât eroarea de estimare va fi mai mica.
3.4. Design si procedura
Începând cu anul 1992, în procesul educațional-terapeutic din școlile pentru copii cu cerințe educative speciale din țara noastră a fost introdusă programa de terapie educațională complexă și integrată, după o concepție modulară. Această programă are ca punct de plecare un curriculum model pentru elevii cu deficiență intelectuală elaborat de Carol Ouvry în 1987 și este structurat pe patru arii de dezvoltare:
-aria de dezvoltare fizică, perceptivă
-de dezvoltare intelectuală
-aria de dezvoltare personală și socială.
Acestea pot fi considerate coordonate majore ale educației speciale și formează structura primară a unui curriculum pentru elevii cu diferite tipuri de deficiență, indiferent de natura sau gravitatea deficienței și a nivelului de școlarizare, urmând ca obiectivele și componentele constitutive ale ariilor de dezvoltare să fie completate sau adaptate în funcție de particularitățile elevului cu cerințe educative speciale și cu nivelul de școlarizare.
Pornind de la acest curriculum model, programa de terapie educațională complexă și integrativă, cuprinde:
terapia cognitivă;
terapia ocupațională și psihoterapia de expresie;
terapia psihomotricității și abilitării manuale;
formarea și dezvoltarea autonomiei personale și sociale;
ludoterapia.
Aceste categori de terapie, deși au fiecare în parte o anume autonomie funcțională se află într-o relație de interdependență continuă și reciprocă. Prin aceasta este marcat caracterul intermodular, ceea ce aduce după sine o serie de considerații metodologice în organizarea și desfășurarea activităților educațional-terapeutice.
Fiecare categorie de terapie este un complex de tipuri, de acțiuni terapeutice care implică o abordare intradisciplinară între elementele consecutive.
Abordarea intermodulară și intramodulară a programului educațional terapeutic conferă acesteia atât un caracter complex cât și unul integrativ, impunând ca activitățile educațional terapeutice să se organizeze și să se desfășoare în viziunea educației integrate. Aceasta, presupune o largă deschidere spre normalitate, înseamnă a oferi persoanelor cu cerințe speciale modele și condiții de viață cotidiană cât mai apropiate de condițiile și modurile de viață obișnuite.
Normalizarea trebuie privită ca un proces reciproc de acceptare a persoanei cu deficiențe mintale de către comunitate și de participare a acesteia la viața comunității.
TEHNICI DE OPERAȚIONALIZARE A OBIECTIVELOR OPERAȚIONALE: sunt centrate pe cel care învață, sunt centrate pe rezultat și nu pe proces, măsurarea achizițiilor este obiectivă (ce?, cât, cum să știe și să facă elevul?) descriu comportamente concrete (observabile) și nu vagi (presupuse). Cele mai eficiente procedura de operaționalizare aparțin lui Robert Mager și lui Gilbert de Landsheere.
Procedura lui R. Mager presupune operaționalizarea în 3 pași (acțiuni succesive):
1. Comportamentul–identificarea comportamentului final, în termeni de performanțe/rezultate, pe care instruirea încearcă să le realizeze (= denumirea comportamentului preconizat) exprimat concret, în termeni de acțiune (a se vedea inventarul verbelor de acțiune de la sfârșit).
2. Condițiile de realizare a comportamentului– descrierea condiției (externe/interne) în care așteptăm să se producă comportamentul dorit (sunt condiții de producere a comportamentului final). Cerința de formulare a condițiilor trebuie înțeleasă în sensul că fiecare cadru didactic trebuie să precizeze ce materiale sau ce cadru de acțiune îi sugerăm celui ce se instruiește pentru a-l ajuta să demonstreze că și-a însușit un anume comportament. În formulare trebuie incluse informații / instrucțiuni asupra a ceea ce este permis sau nu.
Formele cele mai des utilizate sunt:
– „dându-se o listă de…”
– „confruntat cu…”
– „având acces la…”
– „în următoarele circumstanțe…”
– „fără a utiliza…”
– „cu ajutorul…”
– „pornind de la…”
– „pe baza…” etc.
3. Criteriul de performanță,descrierea nivelului de realizare a performanței, necesar pentru ca să fie acceptat comportamentul dobândit (criteriul de reușită/de evaluare); indică performanța-standard de obținut.
Studiile de caz
Studiul de caz 1
Prezentarea cazului: Elev cu dificultati de învatare
Numele elevului: D. C., vârsta 9 ani, clasa a III-a.
Elevul înregistrează rezultate slabe la învățătură, atingând cu greu standardele minimale de performanță la disciplinele: limba română, matematică, științe, limba germană. Rezultate acceptabile are la disciplinele: religie, educație muzicală, educație plastică și educație fizică.
Date despre mediul familial:
Este fiul lui D.M., tatăl fiind necunoscut. Din cauza condițiilor precare, copilul locuiește cu nașii lui, fiind crescut de aceștia încă din primul an de viață. Mama este singură cu ceilalți frați ai săi, 2 surori gemene cu vârsta de 6 ani și un frate la grădiniță.
Elevul E.F. se bucură din plin de implicarea atât materială cât si afectivă a nașilor săi în creșterea și educarea lui, aceștia neavând copii. Deși fără probleme fizice și psihice, întâmpină unele greutăți în a face față cerințelor școlare având o motivație slabă la învățătură. În cadrul colectivului clasei iese mereu în evidență cu brutalitate (altercații, injurii, neîndeplinirea unor sarcini, vorbește neîntrebat, distrage atenția colegilor).
Temele orale și cele scrise sunt efectuate de cele mai multe ori cu superficialitate.
Particularități individuale:
Dezvoltarea senzorial-perceptivă: percepe difuz materialul de învățare, reprezentările fiind greu de actualizat;
Nivelul dezvoltării psiho-motricității: slabe reprezentări spațiale (nu poate aranja corect în pagina caietului, nu percepe detaliile, nu utilizează corect noțiunile spațiale); Memoria este de scurtă durată, de tip mecanic.
Imaginația – predominant de tip reproductiv.
Limbajul – vocabular sărac, exprimare greoaie; cu greu poate exprima un mesaj coerent oral, cât și scris. A reușit să învețe toate literele alfabetului, dar citește silabisind.
Atenția –prezintă dificultăți de concentrare și stabilitate a atenției voluntare. Câmpul, volumul atenției este redus. Cel mai mic zgomot îi distrage atenția, nu se poate concentra decât pentru o perioadă scurtă de timp, fiind incapabil de a duce la bun sfârșit sarcinile date.
Pentru terapia prin poveste am ales povestea ”Fii tu însăți” pentru valorificarea resurselor, acceptarea neconditionata de sine, ascultarea sfaturilor, legarea de prietenii, ajutorarea celorlalti sunt aspecte pe care această poveste le dezvolta.
Fii tu însăți
Gema era o girafă nemulțumită de faptul că era o girafă. S-a uitat la celelalte animale și s-a gândit că i-ar plăcea mai mult să fie ca ele. Când a văzut cum aleargă zebrele în galop și-a dorit să poată alerga cu mișcări la fel de line ca ale lor. Când a văzut elefantul și-a dorit să aibă o trompă că a lui cu care să soarbă apă și să o stropească apoi pe spinarea ei sau a prietenilor. Când a văzut gazelele și-a dorit să fie la fel de elegantă că și ele.
Gema și-a privit în oglindă unui lac picioarele și s-a gândit că sunt prea lungi și deșirate. Gâtul ei arată că o bucată de gumă de mestecat întinsă între două degete și lăsată apoi să atârne. Bineînțeles, ea nu știa ce era aceea o gumă de mestecat, dar s-a gândit că nu mai era nici un animal în zonă cu un gât la fel de lung și de urât ca al ei. Apoi avea și acele două cornițe haioase în vârful capului. Nu erau la fel de mari și puternice că ale antilopelor. La ce i-ar folosi aceste cornițe dacă ar fi pusă în situația de a se apăra? Iar pielea girafei arăta după părerea ei de parcă ar fi fost murdărită cu noroi.
"Nu-ți mai fă atâtea griji! Ești pur și simplu o girafă și așa e firesc să arate o girafă! Fii tu însăți!" încerca în zadar să o liniștească mamă ei.
Într-o zi Gema era pe o plajă cu nisip și s-a gândit că i-ar plăcea să se tăvălească în nisip. Amintindu-și îndemnul mamei de a fi ea însăși, s-a gândit că va face exact ceea ce dorea să facă. Așa că s-a întins pe spate în nisip agitându-și lungile picioare în aer și rostogolindu-se de pe o parte pe alta. Privită din exterior arată că o marionetă scăpată de sub control de păpușar. Gema nu știa nici ce era acela un păpușar și nici ce era o marionetă, dar a auzit într-un tufiș râsetele unor pui de hienă. S-a întors și a văzut că aceștia o priveau de ceva vreme și se amuzau pe seamă ei.
Gema s-a ridicat iute în picioare și s-a îndepărtat cu capul plecat, gândindu-se că a plătit destul de scump curajul de a fi ea însăși. Apoi, ca prin minune a apărut în față ei zâna girafelor. Eu nu știu cum arăta această zâna, dar sunt sigură că voi vi-o puteți imagina.
"Mamă ta avea dreptate", a spus zâna, că și cum ar fi citit gândurile micuței girafe. "Este important să fii tu însăți, dar este la fel de important cum faci asta. Nu e important ce nu ai sau cum nu ești. E mai important prin ce ești diferită de ceilalți, care sunt părțile tale bune și speciale. Nu e important că nu poți alergă că o zebră, că nu ești elegantă că o gazelă sau că nu te poți jucă cu apa că un elefant. Contează la ce ești tu bună, ce poți tu să faci." Și cu aceste cuvinte, zâna a dispărut.
Gema și-a continuat drumul, ridicându-și un pic capul și gândindu-se la înțelesul celor spuse de zâna când deodată a văzut o leoaică alergând spre ea. La început Gema s-a speriat, dar leoaica a liniștit-o: "Nu te speria! Te rog ajută-mă! Puiul meu s-a cățărat într-un copac și nu pot să-l dau jos!" Gema s-a ridicat pe vârfuri și și-a strecurat cu ajutorul gâtului ei lung capul printre crengile copacului. L-a prins cu gură pe micuțul pui la fel cum mămicile pisici își prind puiuții când îi plimbă dintr-un loc într-altul și l-a pus cu blândețe pe iarbă, lângă mămica lui.
"Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!" a spus cu adâncă recunoștință leoaica bucurându-se că-și avea puiuțul din nou lângă ea.
Nu a mai mers mult Gema și a văzut o maimuța speriată sărind agitată la marginea unei stânci și strigând după ajutor: "Puiul meu a căzut de pe stâncă. Abia se mai poate ține de rădăcină unui copac și eu nu ajung să-l prind. Dacă nu îl salvează cineva repede, va cădea în prăpastie!"
Gema s-a așezat în genunchi pe marginea prăpastiei și și-a întins gâtul lung spre puiul de maimuță: "Prinde-te bine de cornițele mele!" i-a spus micuțului. Acesta s-a prins bine de cornițe și Gema l-a tras lângă mamă lui.
"Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!" nu se mai putea opri fericită mămica să spună.
Gema se îndreptă spre casă ținându-și și mai sus capul, când zâna girafelor a apărut din nou în față ei. "Cred că nu mai e nevoie să-ți spun ceea ce tocmai ai învățat făcând aceste lucruri pe care numai tu le puteai face. Gheparzii au devenit cele mai rapide animale din lume, nu dorindu-și să fie asemeni broscuțelor țestoase, ci antrenandu-și talentul lor în a alergă. Făcând ceea ce poți face, dezvoltându-ți talentele cu care ești înzestrată vei putea deveni tu însăți."
"Dar mă gandsc că poate ai învățat chiar mai mult" a continuat zâna "Folosind ceea ce ai tu diferit i-ai putut ajută pe cei care nu sunt la fel înzestrați și ți-ai făcut astfel noi prieteni. Mai mult, cum a fost în cazul leoaicei, ți-ai putut transformă un dușman în prieten."
Și zâna a dispărut din nou.
Gema a plecat spre casă ținându-și gâtul atât de drept încât capul ei cu acele cornițe drăguțe care au ajutat-o pe maimuțică atingeau parcă norii. Gema era mândră de ea.
Studiu de caz 2
Grupa: 1,2,3.
Tulburare de limbaj: Dislalie polimorfă
Durata: 50 min
Tema activitații: Diferențierea sunetelor „s” și „z”
Tipul activitații:-corectiv-terapeutică
Obiective generale: Diferențierea sunetelor “s” și “z” în emitere independentă, în silabe directe și indirecte, cuvinte care conțin sunetele “s” și “z”, cuvinte paronime, propoziții cu aceste cuvinte.
Obiective operaționale:
1: Să pronunțe corect sunetele „s” și „z”;
2: Să recunoască auditiv cele două sunete în silabe, cuvinte, propoziții;
3: Să articuleze corect cuvintele date;
4: Să descopere diferențele dintre cuvinte din imaginile date;
5: Să diferențieze cuvintele paronime prin pronunție și sens;
Obiective formativ-terapeutice:
Pe parcursul activității se va urmării:
a. elevii să-si dezvolte deprinderile de pronunție corecta a sunetelor “s” și „z”, în toate cazurile date;
b. elevii să interacționeze cu ceilalți colegi in povestirea după imagini;
c. să se creeze un climat afectiv pozitiv care să-i stimuleze pe copii.
Metode si procedee didactice:
– Conversația
– Demonstrația articulatorie
– Explicația
– Exercițiul
– Comparația
– Jocul didactic
– Ludoterapia
Mijloace didactice:
– oglinda logopedică
– poveste terapeutică a căror denumire conțin sunetele “s” și „z”
– material verbal
– stimulent
In cadrul ludoterapiei am folosit povestea terapeuticăa ”Limbuța neascultatoare a lui Peticel”
Recomandări terapeutice: tulburare de pronunție (dislalie), stimă de sine scăzută ca urmare a dificultăților de comunicare
Obiective: îmbunătățirea capacității de pronunție, dezvoltarea încrederii în forțele proprii, stimularea dorinței de schimbare prin acceptarea unui sprijin din exterior (ședințe de logopedie)
Vârsta recomandată: 4 -7 ani
Limbuța neascultatoare a lui Peticel
Peticel era un pisoi tare drăgălaș. Avea blănița albă, iar pe ici pe colo apărea câte o pată neagră de diferite forme: una semăna cu o pară, alta cu o rățușcă, iar alta cu o floare. Tare era mândru Peticel de petele lui negre, dar cel mai mândru era de pata aceea rotundă care o avea pe botic.
Lui Peticel îi plăcea să colinde aleile parcului de lângă casa lui și să privească fluturii care dansau zglobii în jurul florilor abia deschise. Când vedea motăneii de vârsta lui alergând după vreun ghem de ață sau jucându-se de-a prinselea prin copaci, zâmbea ușor și scotea un mic suspin. Dacă se întâlnea cu vreo pisică cunoscută, nu saluta, ci doar îi zâmbea larg cu boticul lui cel frumos și pătat.
Dar de ce oare Peticel nu se juca împreună cu celelalte pisicuțe și de ce nu saluta el oare politicos? Am să vă spun secretul lui. Peticel avea o limbuță tare neascultătoare. Ori de câte ori Peticel dorea să spună ceva, limbuța i-o lua înainte și ieșea repede din gură printre dinții lui de lapte, astfel că deși Peticel voia să vorbească frumos, cuvintele pe care le spunea sunau tare ciudat, iar lui îi era rușine de felul în care vorbea. Odată, pe când stătea el în parc admirând fluturii, a auzit un cântec foarte frumos.
S-a uitat atent să vadă cine cântă și a văzut pe o creangă, sus într-un copac bătrân, o pasăre mică. Era o privighetoare. S-a uitat atent la ea și s-a întrebat cum poate ea care e atât de mică să cânte atât de frumos, dar mai ales cum poate face ca limba s-o asculte și să nu iasă printre dinți sau să se încurce prin gură. A stat și a ascultat-o ore în șir pe micuța pasăre, iar când aceasta și-a terminat concertul, Peticel nu s-a putut abține să nu o aplaude cu putere. Pasărea, care până atunci nu îl observase, a coborât pe o creangă mai jos, ca să-l vadă mai bine pe Peticel.
– Bună, pe mine mă cheamă Lili, privighetoarea. Mă bucur că ți-a plăcut concertul meu.
Peticel încă uimit de muzica frumoasă a privighetoarei a uitat că nu vorbește corect și i-a spus acesteia:
– Bună, eu sssunt Petițel. Tale flumos ai mai cântat!
– Și tu ai putea cânta la fel de frumos ca și mine, dacă ai învăța cum să-ți stăpânești
limbuța și ai face exerciții de vorbire în fiecare zi.
– Eu? întrebă mirat Peticel.
– Da, tu și sunt sigură de asta.
– Dar eu nu ssstiu cum sssă fac ca limba sssă mă asssculte și niți nu am cântat vleodată.
– Uite cum o să facem, o să ne întâlnim în fiecare zi în locul acesta și vom face exerciții
de vorbire. Am să te învăț cum să-ți controlezi limbuța.
– Bine, am ssssă vin în fiecale zi sssă învăț, spuse Peticel bucuros.
Și privighetoarea s-a ținut de cuvânt. L-a învățat pe Peticel să facă exerciții pentru limbuța lui cea neascultătoare. I-a arătat cum să facă gimnastică cu limbuța: să-și atingă nasul cu limba, să scoată limba afară sub diferite forme, să o pună în spatele dinților de jos și să sufle aerul printre dinți ca să-l poată spune pe S corect, să o pună în spatele dinților de sus și să facă vârful limbii să vibreze când il spune pe R și multe alte exerciții frumoase.
După ce a făcut mai multe exerciții Peticel era foarte bucuros că în sfârșit își putea controla limbuța așa cum voia el. Acum vorbea foarte frumos. Nu îi mai era rușine să vorbească cu celelalte pisicuțe și nici să salute politicos. A învățat chiar să și cânte și cânta așa de frumos, încât de multe ori privighetoarea venea să-l asculte. Dacă veți asculta atenți seara și veți auzi un pisoi cântând foarte frumos, să știți că este Peticel.-Poveste preluata din(Jucarii vorbărețe)
Studiu de caz 3
Numele elevului: M.S
Sex: masculin
Varsta: 9 ani
Clasa: a. III-a
Motivul întocmiri prezentului caz:
Elevul M.S., în ultimele trei luni prezintă tot mai des lacune în pregătirea lecțiilor (greșeli de gramatică, probleme de învățare).
Obiective:
identificarea problemei care influențează rezultatele scăzute la învățătură;
alegerea unei strategii corespunzătoare pentru valorificarea potențialului intelectual al elevului.
Date familiale:
Structura și componența familiei
Elevul M.S. -născut în anul 2000, în orașul B unde locuiește și acum. Elevul provine dintr-o familie organizată, de condiție socio-profesională medie: tatăl S.C., șofer la societatea de transporturi, mama L.I.,muncitoare la intreprinderea Leoni. Familia S. Mai are în întreținere încă doi elevi minori, în vârstă de 14 ani și respectiv 17 ani, frații elevului M.S.. Aceste date fac ca familia L. să dețină condiții materiale medii, dar satisfăcătoare creșterii și educării celor trei copii.
Atmosfera și climatul educativ
In cadrul familiei S., atmosfera și climatul educativ este unul general pozitiv. Relațiile normale dintre părinți cât și cele părinți-copii sunt tulburate uneori de mici conflicte interfamiliale datorate unor neajunsuri materiale, dar au caracter temporar.
Datorită programului și condițiilor de lucru al părinților, cât și propriei pregătiri modeste, aceștia nu se implică activ în demersul educativ al copiilor, dar colaborează cu cadrele didactice ori de câte ori sunt solicitați de aceștia, fiind alături de copii participând la evenimentele școlare. Frații se ajută foarte mult între ei, colaborând la pregătirea lecțiilor. Toți trei au rezultate bune și foarte bune la învățătură.
Condiții de viață și învățare
Elevul M.S., locuiește împreună cu familia sa, într-un apartament cu trei camere. Spațiul locativ este amenajat astfel încât copiii să beneficieze de condiții bune de învățare și petrecerea timpului liber. Au la dispoziție mijloace de învățare și recreere moderne (calculator cu internet, televizor, dvd, etc.).
Elevul M.S., a dovedit aptitudini deosebite pentru desen și lectură, obținând rezultate foarte bune și la celelalte materii încă din primul an de școală. De câteva luni nu a mai acordat suficientă atenție temelor și nici valorificării aptitudinilor sale.
Influențe extra familiale
Elevul M.S. este comunicativ, are prieteni de vârsta lui, se înțelege bine cu colegii. Relațiile de prietenie se bazează atât pe interese și preocupări comune, de ordin școlar, cât și de petrecere a timpului liber. Dar am observat că, în ultima lună participă tot mai puțin la jocurile cu colegii din timpul pauzelor, stă mai mult singur.
Date medicale
In afara problemelor medicale inerente creșterii și dezvoltării, elevul nu era în evidență cu afecțiuni clinice și/sau cronice.
În urma discuției cu părinții elevul a fost dus la medic. Acesta a fost diagnosticat cu tulburări ale refracției oculare și anume miopie cu astigmatism si va trebui să poarte ochelari în regim de permanență.
Dezvoltare fizică
Greutatea și înălțimea sunt în limitele normale ale vârstei. Rezistența la efort fizic este relativ bună.
Experiențe relevante
Anterioare
Clasele a I-a și a II-a le-a urmat în același colectiv, în cadrul căruia s-a integrat ușor. A dovedit de la început interes pentru învățătură, aptitudini pentru desen și lectură.
Concluzie
In prezent elevul M.S., diagnosticat cu miopie cu astigmatism, prezintă stări psihice de disconfort generate de necesitatea purtării permanente a chelarilor și a „inconștientelor răutăți” ale colegilor (aprecieri verbale pe seama handicapului: chiorule, ochelaristule, etc.). Acest lucru se manifestă prin: tendința de autoizolare; greutate în concentrare; accese de nervozitate.
Prezintă o ușoară îmbunătățire a rezultatelor la învățătură, manifestând interes în acest sens.
Metode si strategii utilizate:
Metode: observația, interviul, grilă de observație a comportamentului.
Strategii: mutarea elevului într-o poziție mai apropriată de tablă, monitorizarea evoluției școlare și personale ale elevului, discuții cu consilierul școlar si cu părinții, repartizarea de sarcini corespunzătoare.
Plan de interventie
Asigurarea unui confort psihic și înțelegere, în vederea determinării unei evoluții pozitive a personalității:
discuții cu colectivul de elevi în vederea explicării implicațiilor tulburărilor de vedere;
antrenarea elevului în activități în care să își pună în valorea abilitățile intelectuale;
urmărirea efectuării periodice a consultațiilor medicale și de consiliere școlară;
urmărirea elevului în timpul pauzelor pentru a preveni antrenarea acestuia în implicarea în accidente ce pot agrava problema medicală.
Concluzii
Elevul M.S. are un prognostic favorabil pentru îmbunătățirea situației la învățătură, dezvoltarea în continuare a capacităților intelectuale și de aptitudini. Se recomanda un efort susținut în învățare și refacerea încrederii în propriile capacități,povestea terapeutica ”Povestea celor trei uși”, care abordeaza asumarea responsabilitatii, adoptarea unei atitudini proactive, modelarea performanței, valorificarea resurselor sunt aspecte importante pe care aceasta poveste le ținteste.
Povestea celor trei uși
Un rege avea un fiu deștept și curajos. Ca să îl pregătească pentru a înfrunta viața, îl trimise la un bătrân înțelept.
– Luminează-mă! Ce trebuie să știu în viață?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pașilor tăi pe nisip, dar o să-ți dau totuși câteva sfaturi. În drumul tău prin viață vei întâlni trei porți. Citește ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorință mai puternică decât ține te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăiești din nou și din nou ceea ce încerci să eviți. Nu pot să îți spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inimă și cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din față ta.
Bătrânul înțelept dispăru și tânărul porni pe drumul vieții.
Nu după mult timp, se găsi în față unei porți mari, pe care se putea cîți: SCHIMBĂ LUMEA!
– Asta era și intenția mea, gândi prințul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima să luptă. Idealul sau, abilitatea și vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorință să. El găsi plăcerea și beția cuceritotului, dar nu și alinarea inimii. Reuși să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care îl întreba:
– Ce ai învățat tu pe acest drum?
– Am învățat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scăpa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise bătrânul. Utilizează-ți forțele pentru ceea ce stă în puterea ta și uită ceea ce-ți scăpa printre degete.
Și dispăru.
Puțin după această întâlnire, prințul se găsi în față celei de-a două porți, pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALȚI!
– Asta era și intenția mea, gândi el. Ceilalți sunt sursă de plăcere, bucurii și satisfacții, dar și de durere, necazuri și frustrări.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter și să le extirpeze defectele. Această fu a două luptă a să. Într-o zi, pe când medită asupra utilității tentativelor sale de a-i schimbă pe ceilalți, îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întreba:
– Ce ai învățat tu, deci, pe acest drum?
– Am învățat că nu ceilalți sunt cauza sau sursă bucuriilor sau necazurilor, a satisfacțiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. În mine prind rădăcină toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce trezesc ceilalți în ține, ei te descoperă în față ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în ține bucuria și plăcerea, dar și celor care fac să se nască în ține suferința sau frustrarea, căci prin ei viață îți arată ce mai ai încă de învățat și calea pe care trebuie să o urmezi.
Nu după multă vreme, prințul ajunse în față unei porți pe care scria: SCHIMBĂ-TE PE ȚINE ÎNSUȚI!
– Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, își zise el și începu luptă cu el însuși.
El caută să pătrundă în interiorul sau, să-și combată imperfecțiunile, să-și înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.
După câțiva ani de luptă cu el însuși, după ce cunoscu câteva succese, dar și eșecuri și rezistente, prințul îl întâlni iarăși pe bătrânul înțelept, care-l întreba:
– Ce ai învățat tu pe acest drum?
– Acum am învățat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd pe mine în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată; când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există. Atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit și grijile pe care mi le făceam. Am învățat să o accept fără să o judec, fără nicio condiție.
Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie să-l uiți. Acum ești împăcat cu tine, cu ceilalți și cu lumea!
Studiu de caz 4
Nume :P.P.
Varsta :10 ani
Domiciliu: Bistrița
Diagnostic retard psihic, de limbaj și autism, cu crize parțiale, inteligență sub nivelul mediu, instabilitate emoțională.
Datorită acestor bariere psihice comunicarea și relaționarea cu acest copil cât și integararea sa este deficitara. Se încearcă ameliorarea acestora.
Condițiile de locuit bune cu un cadru familial călduros.
Relațiile dintre părinți copil și familie sunt optime,comunicarea ușor deficitară datorită neputinței copilului de a se exprimă verbal, dar se fac înțeleși.
Astfel,în urma unor pregătiri profesionale competente din partea cadrului didactic, și echipei din care face parte copilul care încearcă să evolueze.
Asta datoria faptului, că profesorul predă într-un mod care îl stimulează și îi da încrederea în sine și în același timp îl educa, învață lucruri de adaptere, comunicare, consiliere, vorbește călduros cu elevi și îi antrenează la diferite teme didactice care să îi stimuleze gândirea, limbajul și toate celelalte funcții pentru a face progrese.
Elevul este încântat să fie laudat și să i se dea atenție, activități etc.
Copilul începe să vorbească anumite cuvinte și astfel barierele de comunicare sunt îndepărtate,el putând să își expună ideiile, exprimare liberă etc, creierul fiind stimulat se dezvoltă mult mai mult optimizând și toate celelalte funcții.
Concluzie și ipoteze
Cu cât se lucrează mai mult cu copilul, familia, școlari, grup educațional, psiho-social, cultural, cu atât copilul cu handicap de intelect, de comunicare poate avea mai multe performanțe fată de stadiu în care se află. De integrare, socializare, adaptare socială etc.
Dacă consilierea, pregătirea copilului cu probleme psihice este defectoasă atunci remedierea copilului este slabă. Iar acesta nu poate fi adus la stadiul de normalitate sau de depăsire, ramânând doar un dezechilibru care dezavantajează umaniatea.
În multe cazuri,orice concesie în plus făcută clienților,reprezintă o amenințare la adresa poziției pe care ceilalți clienți au adoptat-o și o amenințare pentru sentimental de securitate pe care aceștia îl obțin în urmă cunoașterii și controlării poziției pe care urmează să o ia. Exemplu, când un professor într-o scoală manifestă prea multă înțelegere față de elevi cu probleme, se implică în joaca lor din timpul pauzei sau e dispus să se aproprie de elevii cu un statut mai scăzut,ceilalți profesori vor considera că este periclitată impresia unei conduite adecvate, așa cum incearcă ei să o impună. Atunci când anumiți performeri depășesc liniile care separă echipele, când cineva devine prea intim, prea indulgent sau prea opozant ne putem aștepta să apară un circuit de reacții care să afecteze grupa subordonată, grupa superioară și pe cei care au încălcat linia.
Acest mod de atitudine față de elevi poate avea avantaje și dezavantaje în favoarea lor. Este ca un fel de terapie în care elevii pot avea mai multă încredere în ei și eliminarea barierelor de contribuție personală. Devenin mai liberi în gândire și se solicita mai mult gândirea lor.
Dezavantajul ar fi că elevi să nu recunoască statutul preofesorului și să nu îl mai respecte așa cum ar trebui.
Dacă se adopta o educație strictă, dură și conservatoare cu statuturi de superioritate și inferioritate, atunci elevii respectivi sunt ușor ingrăditi și în timp se vor găsii soluțiile eficiente pentru abordări optime. Depinde de noi să evoluăm și să aducem contributi substanțiale societății de sutinere reciprocă indiferent de problemele pe care le avem. Împreună lumea este mai frumoasă și mai usoară.
Pentru terapie prin povești am utilizat povestea ”Cei patru prieteni credinciosi” care abordează următoarele aspecte: acceptarea prieteniei, importanta cooperării, oferirea ajutorului, descoperirea felului în care abilitățile individuale sunt mai valoroase împreună.
Cei patru prieteni credincioși
O săvă spun acum povestea celor patru prieteni credincioși. A fost odată că niciodată un papagal, o pasăre frumoasă cu pene lucioase și frumos colorate. Într-o zi papagalul a găsit o samantă neagră și rotundă. Papagalul s-a gândit o clipă și apoi s-a hotărat să o planteze. A început să sape o groapă și în timp ce lucra de mare zor, o maimuțică se apropie de papagal, sărind din creangă în creangă:
– Spune-mi prietene, ce faci aici?
Papagalul i-a povestit că a găsit o sămânța lucioasă și că s-a hotărât să o planteze.
– Pot să-ți fiu de ajutor cu ceva? a întrebat maimuțica.
– Este foarte drăgut din partea ta că vrei să mă ajuți. După ce voi planta sămânța, vei fi dragută să o uzi?
– Bineînțeles, a spus maimuțică. L-a asigurat pe papagal că plantă va avea suficientă apa, în special în timpul sezonului secetos când va aduce apa din răul din apropiere.
Un ursuleț drăgalas cu blăniță moale și pufoasă s-a apropiat și el, văzându-i pe cei doi prieteni.
Ce faceți aici prieteni?
Am să închei prezentarea de cazuri cu o poveste care are un mesaj important nu numai pentru copii, adolescenți ci și pentru noi… Povestea creionului.
Povestea creionului, atribuită scriitorului Paulo Coelho.
Băiețelul își privea bunicul scriind o poveste. La un moment dat îl întreabă:
– Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Și, cumva, ar putea fi despre mine?
Bunicul s-a oprit din scris, a zâmbit și i-a răspuns nepoțelului său:
– Într-adevăr scriu despre tine. Dar creionul pe care îl folosesc este mult mai important decât cuvintele pe care le scriu. Sper să ajungi să-i semeni atunci când vei crește.
Băiatul a luat creionul și l-a întors curios pe toate părțile dar nu a observat nimic special. Intrigat, i-a răspuns bunicului:
– Dar e ca toate celelalte creioane pe care le-am mai văzut până acum!
– Totul depinde de modul în care privești lucrurile. Creionul acesta are cinci calități pe care, dacă vei reuși să le dobândești și tu, vei deveni o persoană mereu în armonie cu întreaga lume.
Prima calitate: poți realiza lucruri mărețe dar nu trebuie să uiți niciodată că există o mână care îți călăuzește pașii. Mâna aceasta o numim Dumnezeu, iar El te va călăuzi mereu după Voia Sa.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris ca să folosesc o ascuțitoare. Ceea ce pe creion îl rănește puțin, dar la final va fi mai ascuțit. Așa că învață cum să înduri unele suferințe pentru că ele te vor transforma într-o persoană mai bună.
A treia calitate: creionul îți permite să folosești radiera ca să ștergi ceea ce ai greșit. Nu este neapărat de condamnat să încerci să schimbi ceva ce ai făcut în trecut ci este mai degrabă important pentru că ne ajută să nu ne abatem de la calea cea dreaptă.
A patra calitate: ceea ce contează cu adevărat la un creion nu este lemnul din care este alcătuit, nici vârful său ascuțit ci miezul din interior. Așa că ai mereu grijă de ceea ce se întâmplă înlăuntrul tău.
În fine, a cincea calitate a creionului: întotdeauna lasă o urmă. În mod similar, să știi că tot ceea ce faci în viață va lăsa urme, așa că încearcă să fii conștient de fiecare dintre acțiunile tale
Concluzii
În concluzie, principiul integrativ al acțiunii educațional-terapeutice obligă ca activitățile educaționale să fie valorificate sub toate aspectele terapeutice. Astfel, profesorul/educatorul/terapeutul care desfășoară activitatea cu copilul cu cerințe speciale, trebuie să apeleze la toate tehnicile terapeutice care utilizează actul însușirii cunoștințelor și formarea de deprinderi, toate în ideea realizării obiectivului general al educației speciale, integrarea psihoșcolară și psihosocială a copilului cu cerință educativă specială
Specific pentru școlarii cu handicap mintal este caracterul polimodal al defectelor de vorbire și al tulburărilor de limbaj.
De asemenea, este specifică și asocierea tulburărilor de limbaj altor tulburări și insuficiențe ale dezvoltării. Unele dintre aceste tulburări se pot constitui în factori cauzali sau de agravare a diferitelor defecte de pronunție, de ritm și de fluență a vorbirii, de citire, de scriere etc. Altele imprimă tulburărilor de limbaj ale școlarilor respectivi o accentuată rezistență la măsurile de corectare.
În clasele mici ale școlii speciale ajutătoare, tulburările de limbaj sunt prezente la majoritatea elevilor. Deși sub influența activităților instructiv-educativ-terapeutice aceste tulburări se diminuează și se reduc treptat, ele se pot întâlni și la diferiți elevi din clasele mari, fie datorită orientării târzii spre măsuri terapeutice adecvate și pierderii în acest fel, a perioadei optime de corectare, fie datorită unor fenomene decompensatorii, frecvente la deficienții mintal, mai ales, la vârsta pubertății.
În condițiile școlii speciale ajutătoare, obiectivele urmărite la cabinetele de terapia limbajului depășesc sarcinile activității logopedice obișnuite, corelându-se strâns cu alte obiective importante ale educației și terapiei complexe a elevilor cu handicap mintal.
Activitățile de corectare a vorbirii și terapia limbajului, ca parte integrantă a sistemului de terapie complexă, contribuie la integrarea eficientă a elevilor cu handicap mintal în procesul învățării și al comunicării curente, la pregătirea lor pentru integrarea socială multiplă.
La rândul lor, activitățile organizate de învățare oferă terapiei limbajului cadrul necesar de desfășurare, principii și procedee de lucru, care se asociază demersului metodologic specific în corectarea fiecărei tulburări de limbaj.
Povestea este un mediator între o experiență de viață aparent fără nici o legătură cu ascultătorul și propriile dileme, conflicte, nevoi ale acestuia. Având în vedere rolurile lor multiple și beneficiile complexe, se recomandă folosirea poveștilor de către părinți cât și de către alți educatori în relația cu copiii. Poveștile pot fi spuse sau create, modificate, îmbunătățite și adaptate. Cărțile de povești sunt o sursă nemaipomenită de învățături, soluții, idei, și surse de creștere emoțională pentru copil.
Doresc să închei lucrarea de disertație tot cu o poveste așa cum este și titlul lucrări ”Povești Terapeutice” care au un scop de a ajuta persoanele.
Poveste pozitivă despre psihoterapia pozitivă de Adonis Bunghis
A fost odată că niciodată… Într-o zi senină, cam prin anul 1968, când soarele zâmbea cu toată gura, Psihoterapia a dat naștere unui nou copil, o fetiță care s-a dovedit a fi mai târziu una tare înțeleaptă.
Se tot gândea mama ce nume să-i pună încă de când era însărcinată, când avusese un vis că fiica ei va reuși să aducă bucurie și pace unei lumi întregi și să aducă un zâmbet prin vorbele și atitudinea ei acolo unde oamenii nu vedeau decât tristețe, durere și sărăcie.
Avusese discuții serioase cu celelalte fiice ale ei care fiecare susțineau că nu era cazul că mama să mai aducă o fiică pe lume, că erau destule și numai ceartă se iscă de fiecare data, deoarece concurau care să fie cea mai bună și mai apreciată de cei din jur, cu un statut preferențial și privilegiată printre băieții Științei.
Toate celelalte fete aveau nume ciudate unele greu de pronunțat sau cu semnificații adânci, cum era fiica cea mare numită Psihanaliză, care dorea să fie respectată și apreciată de toți ca fiind o a două mamă pentru surorile ei terapeutice, și care nici nu acceptă să fie comparată cu celelalte fiice deoarece, consideră ea, având experiență necesară și fiind născută în timpuri și condiții grele, fiind când ovaționată, când huiduită, amintea mereu că tot ce au învățat surorile ei i se datorează doar ei. E drept că le crescuse și educase pe surorile ei mai mici deoarece mama lor, Psihoterapia era foarte ocupată să-și câștige un loc printre băieții Științei care nu vroiau s-o recunoască nicicum și o tot confundau cu sora ei Psihologia, cu care semăna foarte bine și care, pe drept cuvânt, la vremea aceea era mult mai cunoscută și apreciată decât ea. Sau , și mai rău, o confundau chiar cu soră ei vitregă, Psihiatria, cu care deși avea în comun faptul că erau din același tată și că ea era mai în vârstă, totuși mamă, Medicina, o avusese din prima căsătorie a tatălui Filosoful.
Totuși Psihanaliza era destul de greu de mulțumit, mereu aroganta cu celelate surori, deoarece se consideră elitistă, umblă printre oameni mari și societăți distinse, și uneori nici nu vroia să-și recunoască familia de origine.
Era destul de rece și distanta, locul ei preferat era în camera mare de oaspeți era intotdeuna întinsă pe canapea asociind liber pe temele în discuție și anlizandu-le invitaților visele.
Casa Psihoterapiei era veșnic plină de vizitatori,de curioși, de băieții Științei care veneau să-i curteze fetele și să vadă dacă merită să-și mute zestrea în casele lor.
Mama Știință era o mamă severă, foarte pretențioasă și îndemnă băieții să supună fetele la diferite teste care de care mai interesante că să vadă dacă erau capabile să primească votul ei de a-i intra sub acoperiș. Băieții Științei aveau întâlniri periodice în care dezbăteau și argumentau cu mare vervă care dintre fete merita să fie validate și acceptate în casa lor deoarece pretutindeni era recunoscut ca fiind o mare onoare să faci parte din casa Științei.
Psihanaliza avea multe surori,care mai de care mai talentate și mai bine pregătite în domeniul ei, dar care, din păcate, se ciorovăiau din pricină orgoliului că una sau alta ar avea o slujbă mai bună sau că ar fi mai apreciată și mai bine văzută decât alta.
Una dintre ele era Psihodrama, foarte talentată în domeniul artistic. Știa să pună în scenă aproape orice și îi ajută pe oameni să se descopere pe ei înșiși prin prisma temelor vieții lor care se repetau pe scenă inconștient. Frumoasă foc, și cu o foarte bună intuiție, te citea de când intrai pe ușă. Avea cele mai trăznite idei, fiind cea mai creativă dintre surorile ei, reușind să-i fascineze pe toți prin ceea ce le descoperea. Te îndrăgosteai repede de ea deoarece știa să te cucerească nu prin vorbe, ci prin acțiune, prin joc, reușea să mobilizeze pe toată lumea pe scena vieții. Când te prindea în mrejele dragostei nu te mai lasa. I se solicita serviicile în toată lumea și aproape în orice domeniu.
Erau două surori gemene, una numită Logopedia și cealaltă Analiză Existențială care se preocupau mereu de sensul vieții pe pământ, găseau sensuri suferinței, morții, trăiau liber, autentic și își asumau responsabilitatea pentru acțiunile lor. Erau apreciate în ascuns de surorile lor pentru că aveau valori morale trainice și încercau să-i ajute pe ceilalți să-și descopere propria voință, sensul în viață și libertatea.
Fiecare fiică avea o anumită particularitate și se remarcă printr-un anume lucru. Gestalt Terapia era foarte mult preocupată de prezent, și veșnic întreba pe toată lumea cum se simte aici și acum. Era foarte pasionată de explorare și să-i facă pe ceilalți conștienți de ceea ce se întâmplă cu ei. Era interesată nu numai de ce anume fac oamenii ci și cum fac un anumit lucru. Hipnoză era un drac de față, care avea tot felul de tertipuri prin care ajungea la mintea inconștientă și reușea să le descopere celor din jur cele mai adânci intenții, le aducea în conștient amintiri reprimate care îi ajutau să-și rezolve dilemele din prezent. Aceștia erau mereu vrăjiți de puterea și seducția acestei domnișoare care le creă stări de trasă și de reverie, ea îi făcea să se relaxeze profund și intotdeuna când se trezeau din starea aceea bizară, ca de somn, căscau, se întindeau și se simțeau mai bine. Fenomenal ce putea face față asta! Îi făcea pe oameni mai sănătoși și mai fericiți.
Cognitivă consideră că cel mai important lucru e cum gândești, că de acolo pornește totul, îi învață pe cei din jur cum să treacă de la gânduri iraționale la cele raționale. Era foarte mândră de realizările ei, fiind des curtată de băieții Științei, deoarece demonstra în multe locuri că de la cap se-mpute peștele”. Sora ei preferata, puțin mai mare decât ea, Comportamentală spunea că cel mai important e comportamentul, și că noi putem învaț cum să ne comportăm dacă suntem condiționați de anumite lucruri.
După cum spuneam, veni ziua când Psihoterapia dădu naștere unui nou copil. Aceasta se născuse în mijlocul conflictelor surorilor ei iar mai târziu avea să-și facă o slujbă din a vindecă conflictul. Se tot gândi cum să-i pună numele, și deoarece zâmbea tot timpul și era fericită chiar dacă cineva se uită încruntat la ea, chiorâș sau o vorbea de rău fu numită Pozitivă. Era inteligenta fetița, și în scurt timp învățase ce e bun de la fiecare surioară a ei, meșteșuguri care s-o ajute să-și facă mai bine meseria pe mai târziu. Cu răbdare își configura propriul ei sistem de terapie, însă ținu seama și ce ce învățase în copilărie de la surorile ei terapeutice și integra lucrurile bune în propriul ei stil.
Se gândi într-o bună zi să viziteze fiecare surioară a ei care stătea care pe unde, răsfirate prin toată lumea. Unele erau măritate cu băieții Științei, altele erau necăsătorite iar altele rămaseră văduve. Era curioasă să vadă cum se trăiește în cultura fiecăreia. Înțelese că fiecare surioară o judecă pe cealaltă că trăiește corect sau incorect după standardele societății și culturii lor, iar ea decise că va învinge aceste prejudecăți și va încerca să înțeleagă comportamentul fiecăreia în mediul ei natural. Avusese multe discuții cu fiecare și observă că una o învinuia pe cealaltă, se înțepau cu cuvintele, deoarece fiecare din ele avuseseră multe greutăți, unele chiar traume pînă ajunseră să li se recunoască autoritatea și statutul profesional. Unele aveau necazuri de familie, se certau care e preferata mamei și care seamănă cel mai bine cu ea, care e originală în idei și care nu. Pozitivă înțelese că fiecare era unică, diferită și irepetabilă, cu nevoi particulare dar și universale, cu propriile convingeri și valori care se doreau a fi respectate.
Tocmai de aceea,ea încerca să fie cât mai pașnică și împăciuitoare și să le înțeleagă diferențele. Numai că unele se îmbolnăviseră de atâtea discordii, de unde trase ea concluzia că drumul spre boală e semănat cu multe mici necazuri de care trebuia să țină seama că să nu le repete povestea. La orice dramă asistă, orice necaz avea ea încerca să-i găsească o latură pozitivă și să nu se mai necăjească atât. Pe oriunde mergea raspindea mireasmă păcii și a voii bune. Că să nu le jignească pe surorile ei când greșeau sau că să nu le zică direct, pe față ceea ce avea de spus că s-ar fi supărat foc, sau poate n-ar fi înțeles mesajul ei și nu le-ar fi picat fișa, le spunea cîte o poveste orientală, un basm, un proverb, o zicală, doară doară se prinde. Vorbirea asta în parabole nu-i era străină deoarece Psihoterapia, mama ei, o obișnuise de mică cu povești, metafore și multe altele că să-și dezvolte universul imaginativ și să intuiască mai bine ce are de făcut în viață.
Mamă ei Psihoterapia îi dăduse de mică prețiosul sfat:
-Nu uită, draga mea, că în viață să ai un echilibru cât mai bun între realizările tale, adică nu te suprasolicita cu munca, fă-ți timp pentru pentru trupul tău, nu uită de contactul cu oamenii și fă-ți planuri de viitor, încrede-te în visele tale. Dacă abuzezi într-o direcție sau alta vei pierde echilibrul. Astfel ea și-a format un Model al Balanței, al echilbrului după care să se orienteze în viață.
Astfel învățată lecția, Pozitivă păși în viață cu multă forță și dragoste, dăruind celor din jur pacea, înțelepciunea și echilibrul ei. Când am întâlnit-o acum doi ani și m-am plâns de problemele mele mi-a spus zâmbitoare:
– Ai supraviețuit. Ești puternic. Deci poți! Ai învățat din trecutul tău ca să poți trăi mai bine în viitor. Și mi-a dat un sărut dulce, matern, pe frunte ca o binecuvântare, întărindu-mi ca și cu o pecete convingerea că totul va fi bine! Și așa a fost. Azi sunt bine!- (Adonis Bunghis)
Bibliografie:
1.http://adevarul2012.blogspot.com/2014/12/drumul-tau.html, 2.http://adevarul2012.blogspot.com/2014_12_01_archive.html
3.https://drumuricatretine.wordpress.com/2014/12/14/cand-crezi-ca-drumul-tau-s-a-sfarsit-mai-apare-o-usa-noua-care-te-poate-duce-pe-un-drum-neasteptat-de-frumos/
4.http://psihologiepentruviata.ro/category/povestiparabole/page/2/
5.http://psihologiepentruviata.ro/2012/09/, http://picurideviata.ro/cand-crezi-ca-drumul-s-a-sfarsit/
6. Albu, A., Albu, C., 2000, Asistența psihopedagogică și medicală a copilului deficient fizic, Iasi, Polirom
7. Gherguț, Alois, 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale, Iași, Editura Polirom
8. Gînu, Domnica, 2002, Copii cu cerințe educative speciale, Chișinău, Editura Pontos
9.http://quinix.info/rol/index.php?act=pag_art_mem&&us=camynenu&&art=356
10. Ionescu, S., 1975, Adaptarea socioprofesională a deficientilor mintal, Bucuresti, Editura Academiei P.S.R.
11. Paun, E., Verza, E., 1998, Educația integrată a copiilor cu handicap, Unicef
12. Popovici D. V., 1999, Elemente de psihopedagogia integrării
13. Popescu G., Plesa O., 1998, Handicap, readaptare, integrare
14. Șoitu, Laurențiu, 1997, Pedagogia comunicării
15.http://articole.famouswhy.ro/modele_ale_comunicarii_didactice_la_copilul_cu_deficiente_mintale
16. Vlaicu Claudia , “Psihopedagogia copiilor cu dificultati de invatare”
17. http://www.mihaelapuciu.ro/tag/autoexplorare/
18. Paunescu C, Limbaj si intelect, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1973.
19. Paunescu C, Musu I., Psihopedagogie speciala integrata -Handicap mintal. Handicap de intelect, Ed. ProHumanitate, Sibiu, 1997.
20. Paunescu C, Copilul deficient. Cunoasterea si educarea lui, Ed. stiintifica si Enciclopedica
21. Doreen Virtue https://drumuricatretine.wordpress.com
22. Curs postuniversitar-Tehnicile de interventie la nivel comportamental-este preluat din cursul de "Modificari cognitiv-comportamentale" (Miclea, 2003) anexat acestui modul.
23.http://www.host4you.in/flow study univ file/suporturi pentru curs/Studiu caz Deficienta de vaz.doc
24.http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Tehnici-de-interventie-cogniti84.php
25.http://www.referateok.ro/produse/3702_1274182532.doc
26. Verza, E. (2003), Tratat de logopedie, Editura Fundației Humanitas, București, vo
27. Verza, E. (1977), Dislalia si terapia ei, E.D.P., București
28. Verza, E. (1995), Psihopedagogie speciala – manual pentru cls. XIII Scoli normale, E.D.P., București
29.http://www.terapiiimunitare.ro/phpbb3/viewtopic.php?f=252&t=9071&start=765
30. Păunescu, C-tin. (Sub red.) (1984), Tulburări de limbaj la copil, Ed. Medicală, București
31. http://jucarii-vorbarete.ro/poveste-terapeutica-limbuta-neascultatoare-lui-peticel/
32. Preda V. (1998b) – Educația copiilor cu cerințe speciale, în M. Ionescu (coord.) „Educația și dinamica ei”, Editura Tribuna Învățământului, București;
33. Popovici D. (1999) – Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitas, București;
34. http://statisticasociala.tripod.com/regresie.htm-F.Alin.Sava- Social Cognition and Personality Assessment Lab- The development and validation of implicit measures (i.e. the semantic misattribution procedure – SMP
35.http://biblioteca.regielive.ro/referate/matematica/regresie-liniara-28772.html?ref=doc2
36.http://biblioteca.regielive.ro/referate/matematica/regresie-liniara-28772.html
37.http://www.scrigroup.com/educatie/matematica/Studiul-corelational73398.php
38. http://biblioteca.regielive.ro/referate/matematica/regresie-liniara-28772.html?ref=doc2
39. Gheorghe Radu; (2000) Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal, Editura Pro Humanitas, Bucureșt
40. Drugas, I., Biblioterapia –Educa si vindeca prin poveste Ed. Universitatii din Oradea 2008
41. Birch, A. (2000), Psihologia dezvoltarii, Bucuresti,Ed. Tehnica
42. Sempronia Filipoi, Basme terapeutice
43. Nancy Davis, Povești terapeutice
44. http://bazaitu.ro/ povesti/page/2/fii/tu//insati/
45.http://prima-zi.blogspot.com/2009_08_01_archive.html
46.http://maiamariamaia.blogspot.com/2014_05_01_archive.html
47.http://www.alcohelp.ro/forum/viewtopic.php?f=4&t=1342&start=180
48.http://www.crestinortodox.ro/comunitate/blog.php?user=alexie&blogentry_id=3707
49.http://ciupercaniculina.blogspot.com/
50.http://www.terapiiimunitare.ro/phpbb3/viewtopic.php?f=252&t=9071&start=79
51. George W. Burns, 101 povesti vindecătoare pentru copii si adolescenți, Editura Trei
52. N. Peseschkian-povesti orientale ca instrumente in psihoterapie.
53. Drugaș, I., Bîrle, D. (coord.) (2008).Educăm și vindecăm prin… povești.Oradea: Editura Universității din Oradea
54.http://www.strategiidesucces.ro/article/Cum-poti-schimba-lumea
55. Milton Erickson- Metafora terapeutica
56. Nossrat Peseschkian-Psihoterapia vietii cotidiene, Povestiri terapeutice
57. Clara Ruse – Poveștilor care vindecă
58. Luiza Ștefan – Povestea de duminică…
59.http://blog.ele.ro/Cultura/Cultura_–b630/o-povestioara-interesanta_–pa2286.html
60. Aaron Beck-Cognitive-Behavioral Therapy,1979
61. Stăvărache, C.A. (2002), Ghid de psihoterapie pentru reducerea conflictelor, București: Editura Oscar Print.
62. Vernon, A. (2008), Ce, cum, când, în terapia copilului și adolescentului. Manual de tehnici de consiliere și psihoterapie, Cluj-Napoca: Editura RTS.
63.http://psihologiepentruviata.ro/category/uncategorized/page/7/
64.http://www.naturalist.ro/viata-si-sanatate/consilierea-copilului-cu-deficienta-mintala-1/
65. Mitrofan, I. (coord.) (2001), Psihopatologia, psihoterapia și consilierea copilului (abordare experiențială), București: Editura SPER.
66.http://forpedia.ro/showthread.php?1300-Vitamine-pentru-suflet/page995
67. Huber, W. (1997), Psihoterapiile. Terapia potrivită fiecărui pacient, București: Editura Științifică și Tehnică.
68. Geldard, K.; Geldard, D. (1997), Counselling Children: A Practical Introduction, London: Sage
69.http://www.naturalist.ro/viata-si-sanatate/consilierea-copilului-cu-deficienta-mintala-1/
70. Antonia Noel -Povesti terapeutice pentru copii si parinti
71.http://psihologiepentruviata.ro/category/povestiparabole/page/2/
72.http://psihologiepentruviata.ro/category/uncategorized/page/7/
73. Dafinoiu, Ion – Elemente de Psihoterapie Integrative, Editura Polirom – Colecția Collegium, Iași, 2001
74. Dafinoiu, Ion; Jeno-Laszlo Vargha – Psihoterapii scurte: strategii, metode, tehnici, Editura Polirom – Colecția Collegium, Iași, 2005
75.http://www.romedic.ro/psihoterapiefamiliecuplu-beatricechicos/articol/6547
76. Dafinoiu, Ion; Jeno-Laszlo Vargha –Hipnoza clinică, Ed. Polirom, Iași, 2003
77. Holdevici, Irina – Elemente de psihoterapie, Editura ALL, București 1998
78.http://limbajul-c.wikispaces.com/file/view/Saptamana+tolerantei+buna.doc
79. Pașca, Marina Dorina – Metafora terapeutică, Editura Ardealul, 2004
80. Maria Dorina Pasca "Povestea terapeutica", Editura Ardealul, 2004
81.http://www.cristinatohanean.com/povesti_terapeutice_pentru_copii_8.html
82. Eben Pagan, Self made wealth
83. Gardner, Intelligence Reframed: Multiple Intelligences for the 21st Century, (1999)
84. Sempronia Filipoi- Basme terapeutice pentru copii si adulti
85.http://oanapopescuargetoia.ro/modelul-cognitiv-al-lui-aaron-beck-terapia-cognitiv-comportamentala/
86.http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Tehnici-de-interventie-cogniti84.php
87. Modelul cognitiv al lui Albert Ellis – ABC
88.Drugas, I., -Biblioterapia –Educa si vindeca prin poveste,Ed. Universitatii din Oradea 2008
89. Birch, A., Psihologia dezvoltarii, Bucuresti,Ed. Tehnica, (2000)
90. Adonis Bunghis- Poveste pozitiva despre psihoterapia pozitiva http://psihoterapie.net
91.http://jucarii-vorbarete.ro/poveste-terapeutica-limbuta-neascultatoare-lui-peticel/
92. Ghid de bune practici, Tehnici creative / Daniela MariaGheorghe, Bruno Mastan,… – Bucuresti: Vanemonde, 2005
93. Mitrofan I, Buzducea D, -Psihologia pierderii și terapia durerii-Ed. Sper-București, (2002)
94. Stănica, C., Vrăsmaș, E. (1994), Terapia tulburărilor de limbaj, Editata de S.S.H., București
95. Paulo Coelho, Povestea creionului
96.http://psihologiepentruviata.ro/2012/09/, http://picurideviata.ro/cand-crezi-ca-drumul-s-a-sfarsit/,http://www.romedic.ro/psiholog-oana iscru/articol/15261,https://insidejurnalpsihoterapieintegrativa.wordpress.com/2015/06/25/poveste-despre-psihoterapia-pozitiva,/http://xa.yimg.com/kq/groups/19841200/1214697121/name/POVESTE+POZTIVA+DESPRE++…PSIHOTERAPIA+POZITIVA.doc,http://www.romedic.ro/psiholog-oana-iscru/articol/15261,http://www.referateok.ro/?x=referat&id_p=3702,
Anexe
Exemple de povesti terapeutice
– “Poate ca sunt un curcubeu” O povestire care îi ajută pe copii să exploreze o gamă largă de sentimente pe care le pot experimenta.
– „Cele trei rățuște confuze”. O povestire despre divorț și despre impactul acestuia asupra copiilor.
– „Ceva înfricoșător s-a întâmplat”. O povestire despre efectele traumei asupra unui copil.
– “ Cupa cu neliniști”. O povestire despre anxietate și despre modul în care un copil reușește să o gestioneze.
– “Familia mea se marește”. O povestire despre familiile vitrege.
– “Furia”. O povestire despre managementul furiei în cazul copiilor (identificare, temperare și manifestare optimă).
– “Gașca de maimuțe”. O povestire despre prietenie, huliganism și tărie sufletească.
– “George, ursul grizzly”. O povestire care ajută copiii să treacă mai ușor peste o despărțire temporară de un părinte.
– “Purcica Norica”. O povestire despre conflict, prietenie și deprinderea amabilității.
– “Nufarul luat de ape”. O povestire despre pierderi și acceptarea acestora.
– “Pasari curajoase”. O povestire despre abuz și dezvăluiri.
– “Povara fluturelui”. O povestire despre copilul impovarat cu grijile altora.
– “Rapida și prietenii ei”. O povestire pentru copii, despre controlul de sine și respectul pentru ceilalți.
– “Secretul”. O povestire despre impactul alcoolismului asupra copiilor.
– “Stratul cu flori”. O povestire pentru copii, despre frați noi și rivalități.
– “Veverel și ghindele”. O povestire despre cinste și încredere.
– „Și-n situații dificile poți vedea o licărire” – include următoarele tematici: divorțul părinților, decesul unei persoane apropiate, supraprotecția.
– „Idei bune pentru tine ca sa-ți fie mult mai bine” – surprinde relația părinte–copil, dezvoltarea abilităților sociale și aduce în discuție cu ce se ocupă psihologul, psihiatrul și consilierul școlar și când este necesar să apelăm la acești specialiști.
– „Când la școală nu-i ușor poți găsi un ajutor” – tratează atenția, motivația pentru învățare, fobia școlară.
– „Ce să faci interior ca să crești mulțumitor” – curpinde următoarele teme: regresia, rezistența la frustrare, minciuna.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Povesti Terapeutice Pentru Copii (ID: 165892)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.