Posibilitati de Valorificare a Folclorului Si a Literaturii Pentru Copii In Activitatea Didactica la Ciclul Primar

Posibilități de valorificare a folclorului și a literaturii pentru copii în activitatea didactică la ciclul primar

Cuprins

Introducere

Capitolul I

Genuri și specii în folclor

Capitolul II

Folclorul copiilor

Capitolul III

Valorificarea literaturii pentru copii și a folclorului copiilor în activitatea didactică

Capitolul IV. PROIECT DE CERCETARE

Rolul folclorului în dezvoltarea vocabularului elevilor din ciclul primar, cât și în păstrarea tradițiilor specifice zonei geografice în care trăim

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Folclorul include tradiția și uneori elementele de tradiție pot aparține unor epoci foarte îndepărtate. Aceasta implică ideea de stratificare istorică a faptelor folclorice la diferite niveluri: la nivelul unei întregi categorii; la nivelul unei teme, al unui motiv; la nivelul unei singure creații, la nivelul unei variante concrete; la nivelul mijloacelor de expresie.

Evoluția faptelor de folclor este regizată de anumite legi, pentru că sensul acestei evoluției e determinat nu de individ, ci de colectivitate; faptul folcloric fiind în continuă mișcare, procesele de evoluție se desfășoară chiar sub ochi noștri.

Confruntarea cu evoluția realităților social-istorice și cu puținele documente sau referințe de care folcloristul poate dispune constituie o altă posibilitate de cercetare diacronică în folclor.

Tipuri mai frecvente de cercetări diacronice constituite pe parcursul dezvoltării folcloristicii și al tehnicilor de investigație pol fi considerate: cercetarea genetică a folclorului, în general a categoriilor folclorice, a unor teme sau grupuri de teme; identificările istorice; cercetarea raportului dintre tradiție și inovație la diferite nivele.

Identificarea unor categorii ale folclorului literar implică ideea de clasificare. în literatura cultă se vorbește de trei genuri, mai mult sau mai puțin distincte și despre speciile lor: un gen liric, dramatic și unul epic.

În domeniul folclorului, problemele de clasificare reprezintă o necesitate didactico-metodologică în raport cu imensitatea materialului. Clasificarea folclorului literar trebuie concepută nu ca o constituire din afară a unor categorii, ci ca sesizarea a unor grupări reale existente în însăși realitatea folclorică.

În realitatea folclorică se observă o atitudine diferențiată a colectivităților față de bunurile folclorice. Nu le interpretează oricând ci legat de anumite momente sau ocazii: colindele, plugușorul sunt legate de anumite zile ale anului, bocetele, orațiile de nuntă de anumite momente din viața individului; basmul este legat și el de anumite ocazii de povestit, cântecul epic de anumite ocazii de interpretare. Creațiile folclorice nu sunt niciodată realizate în afara obiceiului care le integrează. Pentru fiecare categorie folclorică literară există un fond propriu de teme, subiecte, mijloace de expresie, deținut în exclusivitate, specific numai acelei categorii. Acestea se caracterizează printr-o mare mobilitate. Raportate la ele, categoriile folclorice sunt numai niște categorii virtuale, cadre structurale care își pot adapta teme, subiecte, expresii variate.

Structura faptelor de folclor este determinată la rândul ei, de funcție. Funcția își creează o structură specifică care îi asigură eficiența. Fiecărei categorii folclorice îi corespunde un model structural adecvat funcției sau complexului de funcții. Apariția unei noi valori folclorice răspunde unui complex de cerințe social umane de natură materială sau spirituală, intermediate de un anumit sistem de gândire. Bocetul de exemplu, apare pe primele trepte ale culturii primitive, ca modalitate a manifestării respectului pentru defunct și ca exteriorizare aducerii morale.

La nivelul folclorului literar se impune o delimitare între creațiile cu op funcție rituală sau ceremonială, integrate obiceiurilor populare și creațiile autonome din acest punct de vedere.

Poezia rituală și ceremonială apare ca element constitutiv în sistemul obiceiului care o integrează. în mod obișnuit sub sistemele poeziei rituale au fost stabilite pe criterii stric etnografice în funcție de clasificarea obiceiurilor înseși, distingându-se între:

poezia obiceiurilor calendaristice, grupată, potrivit cu principalele momente ale anului marcate prin obiceiuri (obiceiurile de Crăciun și Anul Nou, obiceiurile de primăvară, obiceiurile de seceriș);

poezia obiceiurilor legate de momente importante din viața omului (nașterea, căsătoria, moarte);

poezia descântecelor.

În ce privește categoriile rituale se confirmă din ce în ce mai mult ipoteza că, în condițiile culturii arhaice aceste categorii au fost generate și dominate și ele de funcții magice.

După origine și funcție, în repertoriul poetic al obiceiurilor tradiționale pot fi distinse două categorii de creații:

poezie de străvechi caracter ritual, care nu este nici o dată interpretată în afara obiceiului (poezia colindelor și a plugușorului, orațiile de nuntă, cântecele ceremoniale de înmormântare, descântecele, etc.);

o poezie de circulație mai largă, pentru care un anumit obicei sau ceremonial constituie o bună ocazie de interpretare.

Poezia de ritual și ceremonial este de cele mai multe ori cântată, uneori însoțită și de dans și integrată contextului ceremonial care o condiționează.

Ritualul se practică numai în anumite împrejurări sau momente din existența unui individ sau a unei colectivități, reprezentând nu realități cotidiene, ci realități ocazionale deosebite, care impun un comportament diferit de cel obișnuit.

Ceremonialul reprezintă secvențe de obiceiuri constituite în acte solemne, îndătinate sau cu funcție magică.

Anumite obiceiuri au căpătat prin însăși natura lor un caracter preponderent ceremonial (ceremonialul de înmormântare). în structura obiceiurilor, elemente și semnificații practice se îmbină deci cu acte de factură magică. Prin valoarea lor practică ele au un rol important în organizarea muncii și a vieții colective. Colectivitatea este interesată ca toi membri ei să respecte sistemul de obiceiuri.

Respectul pentru tradiție și grijă pentru forma obiceiului au făcut ca, în satele cu viață tradițională, anume persoane, cu aptitudini și interes, să se specializeze în anumite domenii ale vieții folclorice. Obiceiul nu se realizează în totdeauna colectiv. După natura datinii, după împrejurări și după necesități, colectivitatea tradițională practică obiceiul :în ansamblul ei, în grup sau individual.

În colectivitățile folclorice, momentele importante ale ciclului calendaristic unt însoțite de complexe de obiceiuri tradiționale. Fiecare etapă importantă a ciclului este marcată prin obiceiuri caracteristice: obiceiuri corespunzătoare etapei respective a muncilor agrare sau de altă natură, dar și obiceiuri care privesc bunăstarea omului, ca individ și colectivitate.

Obiceiurilor calendaristice le este caracteristică, în primul rând, legătura directă sau indirectă cu muncile de peste an și prin intermediul lor cu viața și bunăstarea individului și colectivității. De asemenea aceste obiceiuri au un caracter ciclic fiind repetate în forme similare la anumite date fixe ale anului. Din întreg repertoriul obiceiurilor calendaristice conservate în cultura poporului român, cele legate de festivitatea Anului Nou rețin în mod deosebit atenția prin amploarea lor, prin bogăția și varietatea lor artistice integrate în formele lor de desfășurare. Unele din aceste obiceiuri au un caracter mai restrâns, fiind practicate de indivizi izolați sau de grupuri mici, indiferent de faptul că semnificațiile lor vizează interesul general sau individual. Obiceiurile au un caracter mai larg sun realizate de ceată sau de individ în interesul întregii colectivități.

Pentru poezia obiceiurilor calendaristice pot fi luate în discuție creații legate de obiceiul plugușorului, colindatului, umblatului cu steaua, sorcova, de teatrul poporului din cadrul obiceiurilor de Anul Nou, precum și poezia riturilor de invocare a ploii, a obiceiurilor de la sfârșitul secerișului, conservate în folclorul ardelenesc.

Între poeziile legate de diferite obiceiuri sau grupuri de obiceiuri există însă afinități funcționale și formale, care permit diferențierea între: o poezie descriptivă, o poezie de incantație și o poezie de urare, acesteia din urmă putându-i fi și subordonată și poezia descriptivă. La acestea se adaugă o poezie de inspirație biblică, cu funcție moralizatoare sau de vestire a sărbătorii religioase. Toate acestea se caracterizează printr-o mare varietate tematică și imagistică, determinată de caracterul individualizat al urării și al zonelor în care se practică.

O altă grupă a obiceiurilor populare, sunt obiceiurile vieții de familie care marchează momentele esențiale ale vieții individului – naștere, căsătorie și moarte.

Spre deosebire de obiceiurile calendaristice, obiceiurile vieții de familie nu se leagă direct de activitatea productivă a omului; planul de care se leagă este cel social – biologic, familia și prin ea, colectivitatea mai largă, și numai indirect cel al vieții economice. Ele implică elemente de credință străvechi și de practici legate de logica magică, practici menite să-1 apere pe om. Implică, însă, și importante elemente sociale evenimentele pe care le marchiază fiind, în cadrul familiei și al societății, o schimbare a unei situații existente. Sunt implicate, de asemenea, desfășurări spectaculare, cu acțiuni dramatice, cântece, jocuri, versuri, constituind deci un plan artistic de realizare.

Obiceiurile vieții de familie se practică la date diferite, în funcție de evenimentul care le solicită și, de regulă, o singură dată în viața aceluiași individ. Principiul fundamental care structurează aceste obiceiuri este acela conform căruia, în momentele esențiale ale vieții sale, individul suportă o trecere de la o stare la alta, de la o existență prezentă la o existență nouă, care implică alte forme de viață, alt model de comportament.

Cele trei mari momente ceremoniale: nașterea, nunta, înmormântarea, au în principiu o structură similară, implicând diferențiat etapele esențiale ale unui ritm de trecere: despărțirea de vechia stare, trecerea propriu zisă și integrarea în noua stare.

Spre deosebire de obiceiurile de peste an sau cele legate de momente importante din viața individului, descântatul nu are un caracter ocazional și ca atare, nu implică instituirea unui moment ceremonial care să afecteze comportamentul unei colectivități mai largi sau mai restrânse. Practicarea lui este determinată de situații individuale cu caracter imprevizibil, nu este legat nici de anumite perioade calendaristice și nici de anumite momente importante din viața individului, descântatul nu are un caracter ocazional și ca atare, nu implică instituirea unui moment ceremonial care să afecteze comportamentul unei colectivități mai largi sau mai restrânse. Practicarea lui este determinată de situații individuale cu caracter imprevizibil nu este legat nici de anumite perioade calendaristice și nici de anumite momente importante din viața individului.

Condiționarea descântecului de anumite perioade de timp nu constituie o excepție, ci ține de caracterul ezoteric al ritului și de eficiența lui magică.

Limbajul popular folosește mai multe denumiri pentru descântat și descântece: descântec, vrajă, farmec, făcătură, bozgoane, desfaceri, etc. Termenii, care variază de la o regiune la alta arată, de asemenea, că avem de a face acțiuni defensive, profilactice și cu acțiuni ofensive, păgubitoare. În practica descântecului predomină factori care vorbesc despre străvechi credințe magice, despre încercările omului de a supune forțele naturii prin puterea cuvântului și al gestului, cu ajutorul unor elemente al căror efect real a fost descoperit printr-o îndelungată practică. Plantele folosite la descântat (frunza de prun și salcie, usturoiul, lemnul de alun, piperul, busuiocul, cimbrul, măceșul, etc.) au fost selectate în virtutea calităților lor vindecătoare. Folosirea obiectelor este și ea rezultatul unor re încercările omului de a supune forțele naturii prin puterea cuvântului și al gestului, cu ajutorul unor elemente al căror efect real a fost descoperit printr-o îndelungată practică. Plantele folosite la descântat (frunza de prun și salcie, usturoiul, lemnul de alun, piperul, busuiocul, cimbrul, măceșul, etc.) au fost selectate în virtutea calităților lor vindecătoare. Folosirea obiectelor este și ea rezultatul unor practici similare. Ca substanțe și obiecte cu valoare mai mult magică erau folosite: sarea, cărbunele, pământul, piatra, mierea, ceara, untura, ouăle, etc.

Fiind o practică profesională ezoterică, descântecul se transmite de la o generație la alta în cercuri închise, prin inițiere și deprindere orientată.

Conceptul mitic pe care se fundamentează descântecul este puterea magică a cuvântului, înțeleasă ca o puterea materială.

Cele mai frecvente sunt descântecele de boală și descântecele de dragoste.

Realizate într-o versificație liberă și ritmuri sacadate, secvențe de mitologie autohtonă, poezia descântecelor românești se integrează puternic în universul practic al creației noastre folclorice.

Proverbul și ghicitoarea sunt două categorii folclorice diferite ca funcții, structură și modalități de realizare. Ele sunt mesaje de dimensiuni reduse se realizează în contexte funcționale determinate, :În afara cărora actualizarea lor nu are rațiune. Nu este tot denumirea de proverb se dă aceluiași tip de formule. în folclorul românesc există, alături de terminologia internațională (proverbe, părenii, pilde, etc.), răspândită prin cărțile populare, o serie de denumiri autohtone (zicători, "vorba ăluia", "vorbe din bătrâni", etc.), care au calitatea de a scoate în evidență aspecte caracteristice acestor expresii. în lumina lor, proverbul apare ca o expresie impersonală și de mare vechime (din bătrâni), înzestrată cu autoritate și purtătoare de înțelepciuni.

Proverbele poartă amprenta colectivității, chiar dacă, prin origine, multe dintre ele sunt creații individuale. De caracterul colectiv al proverbelor se leagă și anonimatul lor, întâlnim proverbe care nu reprezintă altceva decât variantele metaforice le aceluiași proverb: "Nu e om fără cusur / Nu e răsur fără cusur", "Nu e grâu fără neghină, / Nu e trandafir fără spin".

Unele variante au un caracter antonimie ("Câinele care latră nu mușcă / Câinele care nu latră, mușcă.").

Proverbele sunt scurte, nedepășind limitele unei fraze sunt aplicate la contexte particulare, nelimitate ca număr, alcătuiesc un ansamblu care se manifestă ca un limbaj (sistem de exprimare).

Există o serie de expresii proverbiale cum ar fi: "La pomul lăudat să nu te duci cu sacul"; "Strânge bani albi pentru zile negre", etc. Acestea prin conținutul lor implică ideea de bine sau de rău și impun în mod expres un sfat, un îndemn, o povață.

în mediile folclorice, proverbele sunt considerate ca exprimând un adevăr incontestabil, marcat prin autoritate pe care le-o da tradiția, experiența ce stă la baza lor, și acceptarea lor foarte largă.

Ghicitorile sunt un fel de joc colectiv menite să pună la încercare istețimea și abilitatea minții. Originea lor este legată de funcții străvechi mult mai precise; se presupune că au izvorât din tipare primitive de gândire.

Ca joc distractiv, ghicitorile sunt practicate în deosebi la șezători și clăci, sunt folosite, de asemenea, pentru educarea copiilor, funcție devenită dominantă în lumea orașelor. Uneori nu foarte des, ghicitorile apar și ca imagini în contexte poetice mai largi. Imaginile artistice care stau la baza ghicitorii izvorăsc din experiența de viață al poporului, ele oglindesc concepția lui despre lume și viață, modul lui de trai, unele stări sociale, conturând prin învelișul lor metaforic, peisajul fizic și spiritual al satului românesc.

Capitolul I

Genuri și specii în folclor

Creațiile folclorice prezintă anumite particularități în funcție de epoca, regiunea, categoria socială, evenimente.

în funcție de gen, cântecul popular este grupat în trei categorii:

genul liric din care face parte cântecul prcpriu-zis, doina, bocetul, strigăturile, cântecele de leagăn, cântece rituale de nuntă, de înmormântare etc;

genul epic cuprinzând: colindele, baladele, unele cântece de nuntă etc;

genul dramatic cu cântece integrate în "teatrul profan" și religioase: Anul Nou, Viflaiemul, jocul cu măști, paparuda, etc;

Primele elemente de epică morală le-am întâlnit în poezia obiceiurilor, în special în colinde. Categoriile epice propriu-zise au o existență folclorică aparte, cu determinări istorice, funcționale, tematice și structurale proprii.

în folclorul românesc, epicul cunoaște două forme fundamentale de manifestare:

epica în proză;

epica versificată și cântată.

Aceste două modalități reprezintă categorii de sine: stătătoare, cu determinări istorice, aparte, moduri de realizare proprii și specii proprii. Nu toate speciile prozei orale au interesat în egală măsură pe cercetători, atenția fiind îndreptată la început spre basmul fantastic; ulterior, sfera preocupărilor se lărgește cuprinzând legenda, basmele despre animale, snoava. Narațiunea orală în proză nu se realizează în granițele unei culturi etnice sub o formulă unitară ca funcție și structură ci ea se grupează în categorii cu un grad mare de specificitate, pe care conștiința folclorică le înregistrează sensibil.

În voluminoasa monografie a lui Lazăr Șăineanu, delimitarea speciilor este viciată, după părerea lui I. C. Chițimia, de inconsecvența terminologică. El își intitulează lucrarea "Basmele române", discută termenii basm, legendă, snoavă, dar rezumă clasificarea la povești fantastice, etnico-mitice, religioase și glumețe.

Nu toți folcloriști disting însă povestea ca gen a parte de narațiune orală, diferențiat de basm; de asemenea, nici existența unei fabule nu este unanim acceptată. Distincția, argumentată, prin poziția pe care povestitorul și ascultătorii o manifestă față de conținutul narațiunii, se face între legendă, ca narațiune cu caracter didactic, povestire despre fapte din viața contemporană, basmul despre animale, care se deosebește de fabulă pentru că nu prezintă analogii conștiente, voite, în domeniul uman.

în folcloristica europeană s-au încercat și recuperări în categorii mai largi pe baza unor criterii esențiale. Astfel V. I. Cicero propune împărțirea narațiunilor orale în două grupe mari, în funcție de preponderența elementelor fantastice sau a celor reale. în prima grupă ar intra basmele despre animale, basmele fantastice și legendele. în grupa a doua ar intra basmele nuvelistice, povestirile din viața contemporană și povestirile satirice care se plasează pe planul vieții reale.

Dincolo de preferința unor popoare pentru anumite teme, subiecte sau motive, specificul național al basmelor reiese din felul în care acestea oglindesc locurile în care se realizează modul de trai al oamenilor care le povestesc, stările sociale în care trăiesc acești oameni, orizontul lor cultural, artistic.

Basmul fantastic s-a constituit ca gen într-o cultură mai evoluată, preluând ca elemente de cod, valori ale culturilor primitive, care au putut supraviețui în noua lor organizare.

Un prim aspect estetic al basmului fantastic îl constituie lumea dominată de dimensiuni fantastice, dar având perspectiva realului. Un alt aspect mai complex și cu implicații mai largi, îl constituie structura mesajului narativ ca atare.

Diversitatea tipologică, în sens tematic și stabilitatea relativă a tipurilor de basm derivă din natura elementelor de cod selectate în discurs.

În folclorul românesc ca și al altor popoare europene, legenda desemnează un repertoriu de narațiuni orale cu funcție predominant cognitivă. Legenda nu poate fi definită ca gen independent numai după criteriu de ordin estetic, întru cât ea împrumută modurile de realizare artistică de la toate celelalte genuri ale prozei epice populare.

Ca repertoriu tematic și fond imagistic, legenda este eterogenă, această particularitate, fiind determinată nu numai de îndelungata ei existență, ci și de marea diversitate a faptelor reale pe care le explică. Identitatea de gen este asigurată însă de caracterul explicativ, cu funcție de semnificare, și de raportul specific ce se instituie între realul concret și imaginarul fantastic.

Tipologic folcloriști disting în cultura tradițională românească patru categorii de legende: etiologice, mitologice, religioase și istorice.

Snoava se înscrie într-un bogat repertoriu de creați: folclorice care reprezintă umorul popular. Ea este expresia înțelepciunii practice a omului simplu, a modului în care judecă el viața și lumea înconjurătoare, o înțelepciune manifestată însă prin glumă, prin vorba de duh. Tematica snoavelor în folclorul românesc este foarte bogată și variată, subsumând motive de largă circulație, teme specifice spațiului nostru cultural și teme cu localizare mia circumscrisă.

Baladele sunt "cântece bătrânești" cum le spunea poporul, ele cultivă dragostea pentru pământul strămoșesc, preamăresc eroismul și condamnă trădarea. Baladele propriu-zise au, în general, un conținut care în chip convențional se numește nuvelistic. Ele cuprind teme din viață cotidiană (relații de familie, relații erotice, etc.), care circulă în general la mai multe popoare. Baladele nu oglindesc fapte de rezonanță istorică ci întâmplări din viața particulară. Numai în anumite condiții, și prin anumite subiecte ele capătă un colorit eroic, prin faptul că personajele sunt luate din anume medii: haiducești, soldățești etc. Pentru anumite teme baladele împrumută nume istorice sau numele eroilor mai de seamă ai epicii haiducești.

Una din temele cele mai frecvente este tema Lenore, cântecul fratelui sau logodnicului strigoi, cântec cunoscut în colecțiile românești sub titlul "Voichița".

O altă temă este tema fraților regăsiți realizată. în balade ca: "Dobrișian", "Oleac", sau tema soției necredincioase în "Ghiță Cătănuță".

Baladele au menirea moralizatoare, și de multe ori elementele senzaționale urmează atracția lor deosebită. Deși cuprinde numeroase teme de largă răspândire în folclorul european, balada implică diferențieri accentuate de la o zonă la alta chiar în cultura aceluiași popor. Totodată balada se dezvoltă într-un timp foarte îndelungat și de aceea modul de realizare diferă de la o epocă la alta. La noi genul pendulează între forme foarte vechi de poezie descriptivă și foarte noi de reportaj versificat cu caracter senzațional. Unele teme de balada capătă și azi variante noi foarte interesante.

Balada "Miorița" reprezintă pentru cultura românească o valoare care depășește cadrul unei singure creații. Motivele pe care le include în structura ei au o largă circulație în cultura românească și rezonanțe puternice în cultura universală. Semnificațiile ei privesc probleme majore ale omului, cu vaste implicații filozofice.

Structura metaforică a poemului este, la prima vedere, la fel de simplă: mioara care vorbește, oile care plâng moartea ciobanului, fluierele care cântă la bătaia vântului, moartea concepută ca nuntă și cortegiul nupțial format din soare și stele, munți și brazi, păsările cerului. Toate acestea ne vorbesc despre o senină comuniune între om și natură, comuniune care devine mai profundă, atingând desăvârșirea după moarte.

"Miorița" este o creație în care s-a concentrat, prin contaminări succesive experiența de veacuri a unui popor.

Elementul de mit nu este reprodus integral în baladă, dar împlinirea lui se face simțită prin prezența elementelor fantastice.

Capitolul II

Folclorul copiilor

Folclorul copiilor constituie un gen literar de sine stătător care îl însoțește pe copil în toate manifestările sale dezvoltându-se de-a lungul secolelor în strânsă legătură cu jocurile lor, cu educația pe care o primesc în familie. Trăsătura distinctivă a folclorului pentru copii rezultă din particularitățile de vârstă ale copilului, particularități care au determinat atât anumite trăsături de conținut ale genului cât și modul de realizare al acestuia. Acest gen se deosebește de folclorul adulților prin:

particularități de interpretare a versurilor recitate într-un anumit ritm-cântate sau gesticulate în strânsă legătură cu jocul;

tematica și procedeele de creație artistică cristalizate de-a lungul timpului;

datorită funcțiilor multiple folclorul copiilor are un conținut complex și eterogen, acest conținut derivă din fe.ptul că folclorul copiilor cuprinde piese create în epoci diferite și din faptul că unele dintre aceste piese sun prelucrări din folclorul adulților.

Folclorul copiilor care este foarte bogat în funcție de origine, structura, finalitatea, cunoaște câteva specii literare. Clasificare în aceste specii literare a fost făcută de către specialiști, aceștia consideră că în folclorul copiilor există:

– Cântece formule;

– Recitative numărători (cunoscute și sub numele de formule de eliminare);

– Literatura propriu-zisă care la rândul ei cuprinde:

versuri cântate care însoțesc dansul;

versuri recitate care însoțesc jocurile;

formule cumulative: păcăleli cimilituri, frământări de limbă (ghicitori, proverbe).

A. Cântece formule

Au fost create în epoci foarte vechi în perioada în care omul lupta împotriva forțelor naturii mult mai puternice decât el, lupta și pentru menținerea sănătății sale. în aceste vremuri îndepărtate versurilor li se atribuia o forță magică și erau însoțite de practici deseori oculte. Aceste versuri au fost prelucrate de copii și pe măsura înaintări în timp și-au pierdut sensul și funcția inițială transformându-se în simple auxiliare ale jocului.

în cântecele formulă, procedeul artistic frecvent folosit este invocarea soarelui, a lunii, a unor vietăți și plante – fluture – barză – păpădie – a unor personaje cu atribute pozitive sau negative și chiar a unor boli personificate: frigura – migura.

Copilul invocă lumea nouă pentru a-i da sănătate și bani, dar folosește și elemente realiste:

"- Lume, lume nouă

Taie pâinea-n două

Și ne dă și nouă

Ție jumătate, nouă sănătate." Sau

"- Lună, lună nouă

Și ne dă și nouă

O cofă de ouă

Și-o litră de vin

Să ne veselim." Copilul cere soarelui să strălucească, să iasă de după perdeaua norilor, să se ascundă în nori, uneori amenințându-1, alteori ademenindu-1, de exemplu:

"- Luci, soare, luci

Că-ți dă baba nici

Și uncheșul mere dulci."

Sau: "Ieși copile cu părul bălai și râde la soare că doar s-a îndrepta vremea" sau

"Ieși soare din închisoare

Că te tai cu-un mai, cu-n pai

Cu sabia lui Mihai." în unele versuri ale cântecelor se păstrează reminiscențe de medicină populară empirică. în acestea sunt invocate atât elemente din universul fantastic cât și elemente din viața socială:

"Aurar, păcurar,

Scoate-mi apa din urechi

Că ți-oi da parale vechi

Scoate-mi-o din amândouă

Că ți-oi da parale nouă." Sau

"Frigura, migura,

Nu mă lua pe mine

I-al pe cel din gârlă." Cântecul ariciului este însoțit de zgomote făcute cu obiecte din tablă și are la bază motivul căsătoriei animalelor:

"Arici pogonici, ce-ai căutat pe aici?

– Să iau fata lui mosor,

Cu cercei cu ghiocei,

Cu salbă de nouă lei." Foarte cunoscut este cântecul curcanului:

"Sâc, curcan că n-ai mărgele, c-ale mele,

Sâc, că n-ai oplege – cin' te mia alege."

B. Recitativele numărători

Sunt alcătuite dintr-un grup de versuri recitate în scopul de a alege prin eliminare copilul care are un anumit rol în joc. Recitarea este însoțită de o anumită gesticulație. Și în recitativele numărători se remarcă preocuparea copiilor pentru a introduce în joc imagini din lumea înconjurătoare –

"Una, două, trei

Baba la bordei

Curăță ardei

Pentru moș Andrei." Sau

"Are tata patru boi

Și din patru vinde doi.

Face rochie cu volan

Și io vinde lui Ghivan.

Lui Ghivan cu nasul roșu

Bată-1 focul mincinosul." în aceste recitative numărători apr imagini din lumea animalelor sub formă de descrieri naive:

"Vine rața de la baltă,

Cu codița răsfirată

Și face un oușor

Și îl da " Sau

"Șapte gâște potcovite,

Au plecat sa se mărite.

Dar cocoșul cârâia

Taci, taci nevasta mea

Că nici dracul nu te ia." Imagini realiste din mediul școlar confirmă rolul acestor versuri de auxiliar ludic:

"Enți – benți – teci la tablă

Nu știu lecția doamnă dragă.

Pentru ce n-ai învățat?

Fiind că am fost la bal mascat." Sau

"Repetenta după ușă,

Bate toba la păpușă."

În unele dintre recitativele numărători se remarcă spiritul de observație al copilului care introduce în joc deprinderile adulților:

"Ieși Mariță pân' afară

S-auzi copii cum zbiară

Lasă zbiere cor tăcea

Număr eu să am ce bea." Apare și ironia la adresa unor categorii sociale și a unor oameni care nu își fac datoria:

"Bărbier, bărbier,

Bărbier cu briciu-n mână

Pană razi o căpățână,

îți trece o săptămână."

Sau

"Una, două, trei pitici,

Arde moara

Procovici Pompieri din Băneasa, Au venit să stingă casa.

Pompieri din Bacău,

Au aprins-o și mai rău."

C. Literatura propriu zisă

Versurile se pot grupa în mai multe categorii:

– După procedeul de creație se ține cont de numărarea de la 1 la 5 sau de la 1 la 10, păstrându-se la început cifra respectivă la care se adaugă o terminație fixă: una, donca, trenca, panca, cinca, sanca, șinca, onca, monca, zenca. Fiecare cifră este însoțită de un cuvânt cu care rimează:

nouăle-ouăle;

zecele-berbecele.

Cea mai bogată categorie o constituie versurile formate prin enumerarea de la unul la trei sau zece, la care se adaugă versuri cu conținut naiv, ultimul vers fiind o formulă imperativă cu ajutorul căreia este eliminat copilul din grup:

"Sade barza pe cuibar,

Și numără ouăle

Câte unul, câte două, câte zece,

Ieși berbece!" Sau

"1,2,3,4,5,

Tata cumpără opinci.

Mama cumpără secară,

Dumneata să ieși afară!" în literatura propriu-zisă intră și versurile create de copiii din dorința de a imita sau parodia o limbă străină:

"în, ten, tina, s-o ara

Cătina

S-o ora catin,

Cătina.

Ilen, belen, buș." în versurile legate de joc conviețuiesc elemente fantastice cu imagini realiste. Copii care se joacă iau nume de animale, de plante, de obiecte, de elemente cosmice. Unele jocuri amintesc ambianța familială: De-a mama; De-a familia, altele amintesc de procesul muncii: "Țăranul e pe câmp"; "Pudul de piatră".

Dansurile copiilor influențate de școală, sunt susținute de versuri cântate:

"Printre munți și printre văi,

Trece o căruță,

Dintre toate fetele,

Tu ești mai drăguță."

Ideile și sentimentele copilului raportate la mediul înconjurător, înclinarea lui spre glumă, spre satiră, istețimea lui se oglindește în jocurile de cuvinte, cimilituri, frământări de limbă – toate acestea sunt în versuri sau în proză, au ca scop distractiv și educativ. Se pune o suită de întrebări la care copilul trebuie să răspundă:

"Baibaș unde-ai maș

La un cap de oraș.

Ce-ai văzut, ce-ai pățit?

Am văzut o barză și-un bărzoi."

Frământările de limbă folosite ca scop didactic bine precizat în grădiniță, urmăresc ameliorarea defectelor de pronunțare, dezvoltarea auzului și dezvoltarea atenției voluntare:

"Ala, bala – portocala;

Stanca, stanca, stă-n castan;

Fata fostului, frânar – Fane Fănicâ

Fierbe fasolea fără foc, fiindcă focul face fum;"

"Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia când s-a întors Bucurel din București."

Ghicitorile reprezintă un gen artistic lapidar în construcție simetrică-rimă. Ghicitoarea este o metaforă bine compusă. Obiectului de ghicit se evocă prin comparație câte unul sau mai multe aspecte indicându-se forma, sunetul, efectul, originea, fabricația, durata.

Dacă în ghicitoare se compară două viețuitoare, acestea sunt cu precădere din specii tot mai îndepărtate.

Găina este comparată cu ariciul, cu purcelul, calul cu moșneagul, lupul cu oaia, etc.

Neașteptate sunt și asocierile la care dau naștere uneltele, obiectele, fenomenele naturii – focul e comparat cu capra, cu omul, oaia cu ursoaica, peștele cu soarele și luna etc. Obiectelor li se atribuie trăsături umane:

– Am un om mititel,

Trage gardul după el! (Acul)

Proverbele au un nesecat izvor în experiența de toate zilele, în observația fină asupra naturii înconjurătoare, în anumite întâmplări și fenomene istorice, în fantezia vie a poporului, ele sunt creații anonime și sunt bun al întregului popor. în unele proverbe accentul cade pe apreciere filozofică a problemelor fundamentale ale vieții:

– viața și moartea; dragostea și ura; binele și răul; sărăcia și suferința;

lenea și munca; prostia și istețimea;

„- Cine se scoală de dimineață, departe ajunge;"

"- Două cuțite ascuțite nu pot sta într-o teacă"

Paparuda

Este un obicei agrar al primăverii și verii practicat în timp de secetă în scopul fertilizării prin ploaie a holdelor. Este cunoscut sub numele de păpărugă sau dodoliță. Fete tinere și mai ales țigănci îmbrăcate cu frunze și crengi verzi merg de la o casă la alta jucând și cântând unde sunt stropite cu apă și primesc daruri.

E practicată mai mult de țigănci tocmai pentru răsplata pe care o cer versurile:

"Dodoliță, liță,

Dă Doamne, ploiță

O ploaie curată, prin ciur strecurată,

Tenchiu să rodească,

Păsula să înflorească

O oluță nouă,

Dă-ne nouă ouă,

Cu mâna-ntinsă

Dă-ne nouă clisă."

Colinda

Este o poezie ocazională cantată în anumite momente festive ale anului, marcând o mare sărbătoare creștină, nașterea lui Isus Hristos și trecerea de la un an calendaristic la altul – Anul Nou.

Colindele au funcție de urare și de felicitare de marcare a sărbătorii și de festivitate a momentului.

În realitatea folclorică nu se face distincție între colindele de copii zise de obicei în Ajunul Crăciunului de o mare simplitate compozițională, cuprinzând de regulă o formulă de vestire a sărbătorii, o scurtă urare de belșug și o cerere de obținere a darurilor tradiționale:

"Bună ziua lui Ajun, Sora, sora lui Crăciun Când îi laptele mai bun Cruce-n casă, cruce-n masă Să fii gazdă sănătoasă." Colindele cântate la casele gospodarilor în noaptea de Crăciun, de Anul Nou, sunt mult mai ample și mai diverse din punct de vedere tematic.

Colindele propriu-zise cântate de obicei în casă, se diferențiază an raport cu persoana căreia I se adresează: feciori, fată de măritat, tineri căsătoriți, gospodari, păstori, pescari, etc.

Gospodarului i se urează belșug de vite, de turme de oi, herghelie de cai, fetei de măritat o căsătorie fericită, feciorului de însurat calități voinicești etc.

Cunoscute sunt și colindele cu conținut moralizator cu adresă precisă în lume satelor – bogatul zgârcit, cârciumarul necinstit, etc.

Cântecul ceremonial al "Lioarei"

Jocul cu cântec propriu-zis, practicat de fetele cu vârstă între copilărie și adolescență se regăsește în obiceiul "lioara" numită și "Feleagă" denumire locală a ștergarului de podoabă. El este practicat de fetele de măritat uneori și de neveste tinere, ca un obicei de Paști, și prezintă un caracter evident.

Tot câte două participante se prind între ele de mâini sau de feleagă formează un șir ce se deplasează înainte în pași ceremonioși și cântă "lioară", se opresc din loc în loc, pentru trecerea perechilor din urmă pe sub feleaga care este ridicată ca o poartă de perechile din față:

Jocul are loc de obicei în jurul bisericii și conferă obiceiului o funcție distractivă, promovând sentimentul de solidaritate și prietenie feminină.

Capitolul III

Valorificarea literaturii pentru copii și a folclorului copiilor în activitatea didactică

Valorificarea creației populare, în activitățile didactice constituie o modalitate de îmbogățire a practicii pedagogice și este un mijloc eficient în formarea personalității copilului.

încă din primii ani de grădiniță, se urmăresc obiective educaționale variate și complexe cum sunt:

cultivarea sentimentelor de dragoste și atașament față de familie, societate, grădiniță, față de natura patriei și frumusețile ei;

educarea dragostei față de trecutul istoric al țării și eroii neamului românesc;

educarea dragostei față de limba românească și creațiile poporului nostru;

educarea sentimentului de bună înțelegere și dorința de pace;

– educarea dragostei pentru muncă, pentru activitate utilă.
Formarea tuturor acestor sentimente încep cu stârnirea sentimentului

de necesitate, de cunoaștere, a administrației, pentru ținutul natal, casa părintească, familie, educatori, școală, continuând apoi pe măsura lărgirii orizontului copiilor, cu dezvoltarea dragostei de țară, de poporul român, de eroii neamului și cultura românească.

în grădiniță, realizarea acestor obiective este posibilă prin toate activitățile organizate cu copiii dar și cu ocazia serbărilor organizate cu diferite prilejuri. Aceste activități pregătite cu copiii la sfârșit de semestru sau an școlar și cele ocazionale de diferite evenimente "1 Decembrie", "8 Martie", "1 Iunie", "24 Ianuarie", sărbătorile de iarnă, câștigă în totdeauna valoare artistică și stări emoționale provocate atunci când educatoarea include în program diferite creații folclorice: dansuri populare, cântece, datini și obiceiuri.

Proverbele, ghicitorile, frământările de limbă, le învățăm cu copiii, atât în activitățile obligatorii, cât și în prima sau a treia etapă. Astfel la o activitate de convorbire sau observare, spunem copiilor o ghicitoare, despre obiectul discutat, proverbele copiii și le însușesc atât în timpul activităților de exemplu: "Cine răspunde repede și bine?", am obiceiul să spun: "Cine are carte, are parte.", dar și în orice moment al zilei. Sunt copii care vin la grădiniță târziu și atunci le spun: "Cine se scoală de dimineață, departe ajunge" sau la cei care mai pun câte o jucărie în buzunar: "Cine fură azi un ou, mâine fură un bou" și uite așa copiii încep să le folosească și ei. Frământările de limbă, copiii le învață foarte repede în timp ce se joacă, mai ales când construiesc eu atât le spun cine știe să repete după mine, și fiecare copil încearcă să spună cât mai corect. în activitățile muzicale mi-am programat înspre sărbătorile de iarnă, colinde pe care le învățăm în mod organizat sau cântece prilejuite de diferite ocazii: "1 Decembrie", "24 Ianuarie".

La activitățile matematice tocmai pentru consolidarea cunoștințelor învățate am folosit recitativele numărători, la sfârșitul activității urmând a fi repetate versurile respective cu prima sau a treia etapă. După ce am constatat că materialul selectat, pentru serbare este învățat de copii, urma să îl adun pe tot la un loc, pentru a monta o șezătoare, un grup vocal, un dans popular, o suită de colinzi. De-a lungul anilor de un succes real sau bucurat spectacolele în care am prezentat soliste și soliști de muzică populară, grupuri vocale, șezătoare – dansuri populare bogat ornamentate cu strigături autentice și răsplătite cu multe aplauze, dar nu trebuiesc uitate nici satisfacțiile trăite de copiii care s-au văzut deodată "artiști".

În continuare am să încerc să redau felul cum am desfășurat o șezătoare cu ocazia serbării de sfârșit de an.

În organizarea șezătorii erau antrenați la început, un băiat și o fată, respectiv moșul și baba, cei doi invitau la ei acasă pe toți copiii din grădiniță, ca să îi ajute la sfărmatul porumbului.

La șezătoare, copiii îi rugau pe cei doi să le cânte un cântec frumos, iar moșul și baba începea:

"- Tragănă nană, tragănă,

Că și codrul se leagănă,

Că și eu am trăgănatu

Și codrul s-o legănatu.

Mulțumescu-i la maica

Că m-o făcut să știu cânta măi

Io nu cânt că știu cânta măi

Cânt să-mi stâmpăr inima

Mie și cui mo-asculta."

După aceea moșul și baba îi roagă pe copii sa le cânte ei ce le știu:

"Bate vânt de

Cu dor de la tine badi

Bați vânt de ,

Cu dor de la bădița,

Trimisu-mi-o badea carte

Pă poșta de

Și eu i-am trimis-napoi

Pă poștașul de la noi.

Mult mă-ntreabă doru vară

Doru-mi-i dă badea sară

Eu tă zic că nu mi-i doru

Da dă la inimă moru

Eu tă zic că nu mi-i drag

Da dă la inimă zac." Sau:

"Aseară vântul bătea,

Badea-n brațe mă strângea

De-ar fi bătut vântul mult,

M-ar fi strâns de m-ar fi rupt.

Dar noroc că vântul-a stat

Și bădița m-a lăsat,"

Moșul și baba îi învață pe copii diferite jocuri, frământări de limbă, ghicitori, proverbe, cerându-le și lor să le spună care știu. Jocul "Pițigaie"

Copiii cu mâinile unul peste altul, cântă în timp ce se "pițigă" unul pe altul:

"Pițigaie, gaie,

Prinde lupul oaie,

Și uliul cocoșul

Și Nelu pă moșul.

" Jocul "Mămăruță" Mica, mămăruță este pusă pe mână și se cântă legănat:

"Mămăruță, rută,

Suie-mă-n căruță,

Și mă duc la vale

Ca pe zmeu călare

Și mă ține-n poală

Să nu merg la școală."

Poezii spuse de copii din folclorul copiilor: Numărătoarea

"Unii, dunii, trinii

Tinii, panii

Ciuntăr, buntăr,

Sava, conta,

Noana, doana,

Ieși cocoana.

" La ploaie:

"Ploaie, ploaie nu ploie

Ci te du

Cu caii cu cocie

Pe unde ți-i moșie.

" La melc:

"Melc, melc, codobelc,

Scoate coarne bourele

Și te du la baltă

Și bea apă caldă

Și te du

Și bea apă tulbure

Și te suie pe-un buștean

Și mănâncă leuștean."

Cu ocazia serbărilor prezentate în cinstea zilei de 1 Decembrie sau 24 Ianuarie, pe lângă cântece patriotice tot sub formă de grup vocal, copiii au cântat câteva cântece, care au fost răsplătite cu numeroase aplauze:

Hora cătanelor:

"Cântă cucu-n vârf de nucu,

Vine vremea să mă ducu

Vine vremea să mă ducu

La armata nu la plug.

Când cătană m-o luat

Doamne, mândru m-o jurat

Și pă pită și pă sare,

Să n-am nici o sărbătoare.

Numa-n ziua de Crăciun

Și-atuncia plângând pă drum

Numa una

Si-atuncia plângând cu jele

Plânge-mă mamă cu dor,

T-am fost fată și fecior

Plânge-mă mamă cu jele,

Că ți-am fost prunc pă plăcere

Mânânce-te focu neamț

Cum ți-oi țâpa pușca-n șanț

Și borneu pă pârâu,

Și m~oi duce-n satu meu.

" Răsună din Apuseni

"Răsună din Apuseni,

S-aude pân'

S-aude tulnicu-n munți,

Iancu-n fruntea celor mulți,

Crăișor, Iancule mare,

Nu-ți lăsa feciorii tare

De ții lăsa mai încet

Că le sar bumbi din piept.

Iancule Măria Ta,

Lasă Turda n-o trăda,

Hai mai bine fără,

Să-i scoatem pă grofi afară

Arde Clujul și Felcacul,

C-o pus foc pruncii lui Iancu,

Lasă ardă foc și pară,

Că Iancu domnește-n țară."

Plânge-mă maică:

"Vine-o carte ș-o poruncă,

Din trei frați, unul să ducă,

Ș-atunci dacă-i treaba așa,

Coasă maică chemeșe.

Și o coasă cum să coasă,

Și o coasă cu crețele,

Neamțului să-i fie jele

De tinerețile mele.

Plânge-mă maică cu dor,

Ț-am fost fată și fecior

Mance-te focu neamț

De tânăr m-ai pus în lanț

Neamțule crucea te bată,

Cum duci pruncii dă la tată."

În cinstea Sărbătorilor de iarnă, Nașterea Domnului și Anul Nou am organizat cu copii o serbare care a cuprins obiceiuri de iarnă – Umblatul cu Steaua, Sorcova și Plugușorul. La umblatul cu Steaua, copiii au avut în mână fiecare o bâtă mai groasă, care avea la capătul de sus o stea, făcută din carton și frumos împodobită cu hârtie de diferite culori, iar la mijloc câte

un clopoțel care cânta frumos când copiii dădeau cu bâtele în pământ. Doi

copii care erau mai mari duceau cu ei țovul pe care introduceau pupii

primiți de la gazdă după ce colindau.

Colindele erau închinate Nașterii Domnului. Cei care nu aveau pupii

copți, le dădeau copiilor bani. Prezint în continuare câteva colinde cântate de

copii la serbare:

Puică neagră:

"Puică neagră, bagă-n sacu

– Florile dalbe

Scoală gazdă, dă-mi colacu'

Nu-mi da micu că mi-i frigu

– Florile dalbe

Ce-m dă mari, bine nu pari

Cât îi roata plugului,

– Florile dalbe

Ca așe-i place pruncului.

" Măruț – mărgăritar:

"Noi umblăm a colinda

– măruț mărgăritar

Dă la o casă la alta

– măruț mărgăritar

Și ne lasă gazdă-n casă

– măruț mărgăritar

C-afară plouă de varsă

– măruț mărgăritar

Și ne lasă gazdă-n șură

– măruț mărgăritar

C-afară plouă dă cură

– măruț mărgăritar

Și ne-o nins și ne-o ploiet

– măruț mărgăritar

P-atâta drum ce am umblat

– măruț mărgăritar

Și ne-o jucat picurile

Dă la tăte streșinile

Să fii gazdă sănătoasă

Să cinstești corinda noastră.”

După fiecare colindă copiii, dau cu bâtele în pământ ca să se audă clopoțeii în semn că s-a terminat o colindă.

O, ce veste minunată !

"O, ce veste minunată

În Viflaem ni s-arată.

Astăzi s-a născut

Cel făr-de-început

Cum au spus prorocii.

Că ,

Săvârșind călătoria

Într-un mic sălași

Lâng-acel oraș

A născut pe Mesia.

Pe Fiul în al sau nume

Tatăl 1-a trimis în lume

Să se nască

Și să crească

Să ne mântuiască."

Nu am uitat nici colindele dedicate lui Moș Crăciun care împarte darurile copiilor la sfârșitul serbării:

"Moș Crăciun cu plete albe,

Moș Crăciun cu plete albe

A sosit de prin nămeți

Și aduce daruri multe

Pe la fete și băieți.

Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Din bătrâni se povestește

Că-n toți anii negreșit

Moș Crăciun pribeag sosește

Nici o dată n-a lipsit.

Moș Crăciun, Moș Crăciun.

Moș Crăciun, cu plete albe,

încotro vrei s-o apuci?

Ți-aș cânta florile dalbe

De la noi să nu te duci

Moș Crăciun, Moș Crăciun."

"Sorcova" și "Plugușorul" sunt obiceiuri de urare cu ocazia Anului Nou. Copii au ramuri de brad frumos împodobite de hârtii de diferite culori și clopoței pe ele și un plug din lemn tot împodobit frumos. La intrarea în casa gospodarului copiii cântă:

"Sorcova vesela,

Să trăiți, să-nfloriți,

Ca un măr, ca un păr,

Ca un fir de trandafir.

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata

și La mulți ani!"

Textele, melodiile, obiceiurile care se pretează pentru a fi interpretate la vârsta școlară sunt numeroase și nici nu este indicat să se ofere o rețetă. La alegerea lor, trebuie însă ținută seama de farmecul melodiei și valoarea educativă a textului.

A. Conceptul de literatură pentru copii, specii literare accesibile copiilor.

Componentă importantă a literaturii naționale, literatura pentru copii include totalitatea creațiilor, care, prin profunzimea mesajului, gradul de accesibilitate și nivelul realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relație afectivă cu cititorii lor. Receptată în propriul ei cod, literatura destinată copiilor îmbracă ia diferite vârste forme specifice impuse de:

gradul dezvoltării psihice (gândire, limbaj, imaginație, emoții și sentimente estetice sau morale);

sfera de interese, trebuințe, preocupări;

posibilitățile de identificare și înțelegere a mesajului artistic, etc.

în aprecierea literaturii destinate copiilor, accesibilitatea nu constituie, singură, un criteriu, funcția artistică și originalitatea fiind hotărâtoare pentru însăși existența operei literare.

"Prima funcție a operei literare este aceea de a fi operă, de a exista ca un organism autonom cu o finalitate proprie și numai astfel va putea ea ajunge să îndeplinească vre-un rol, sau să ocupe un rol în afară." (I. Pascadi)

Dintre trăsăturile funcției artistice a operei literare menționate de I. Pascadi în lucrarea citită, trei sunt identificabile și în creațiile artistice ale copiilor:

caracterul informativ (cognitiv) – opera ne comunică informații artistice organizate într-un mesaj specific și transmise printr-un cod;

expresivitatea, prin care se înțelege valorificarea virtuțiilor estetice ale limbajului;

caracterul formativ, mesajul artistic al operei, înțeles în varietatea semnificațiilor sale de către mici cititori, contribuie la educarea acestora în spiritul unei virtuți morale alese (cinste, demnitate, adevăr, curaj, etc). Interferența dintre categoriile estetice și extraestetice proprii acestei literaturi (frumosul, urâtul, ridicul, grațiosul, miniaturalul, duiosul, cu binele, dreptatea, munca, umanismul, etc.) conferă operei un spor de afectivitate și, prin aceasta, implicit un spor formativ.

Literatura pentru copii, investighează universul propriu de cunoaștere al copilului, năzuințele, aspirațiile lui cele mai înalte, relevă eroismul oamenilor din totdeauna, printr-o ingenioasă transfigurare artistică: "Copilul", scris Călinescu, se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire încântă (…); ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineret trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. A ieși din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret.

Într-adevăr copiii citesc cu pasiune nu numai creațiile literare dedicate lor, ci și altele care prin valoarea lor artistică și frumusețea limbii interesează de o potrivă și pe adulți. în acest sens, "Amintiri din copilărie" de I. Creangă, "Călătoriile lui Guliver" de Jonathan Swift, "Somnoroase păsărele" …, "Revedere", "Ce te legeni" … de M. Eminescu sunt doar câteva exemple semnificative. Marea varietate a creațiilor artistice aparținând unor genuri și specii literare diferite, care se integrează în sfera literaturii pentru copii, evidențiază receptivitatea copiilor față de frumos, cu condiția ca acesta să fie accesibil.

Producțiile populare în proză sau în versuri (basmele, poveștile, snoavele, doinele, cântecele de leagăn, proverbele, zicătorile, ghicitorile ș.a.) au format din totdeauna fondul de aur al acestei literaturi. Datinile,

obiceiurile, aspirațiile poporului, întreaga lui spiritualitate, au fost și vor fi cunoscute prin intermediul lecturii.

Creația populară a constitui o permanentă sursă de inspirații pentru
literatura cultă, prin profunzimea și diversitatea ider.or, ca și prin
frumusețea și expresivitatea limbajului. Din izvoarele ei sau inspirat uni din
cei mai reprezentativi scriitori ai noștri: Ion Neculce (O samă de cuvinte),
Anton Pann (Povestea vorbei, Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogia), Dimitrie
Bolintineanu (Muma lui Ștefan cel Mare), Daniel Sihastrul (Mircea cel Mare
și solii), Vasile Alecsandri (Sânziana și Pepelea, Legendele), Petre Ispirescu
(Legendele sau basmele românilor), Ion Creangă (Povești, Amintiri, Povestiri),
Mihai Eminescu (Făt-Frumos din Lacrimă, Călin Nebunul), Ioan Slavici
(Florița din codru, Ioaheia Mamei, Păcală în satul lui) s.a

Un conținut variat, o mare diversitate a formelor de expresie artistică explica forța de iradiere a acestei literaturi, contribuția ei la formarea viitoarei personalități, la cultivarea unor puternice sentimente moral -patriotice (dragoste față de Patrie, față de istoria neamului, eroii săi, față de unele atitudini umane).

Descinzând din lumea mirifică a basmului, în care conflictul central
polarizează personajele, devenite simboluri ale binelui și răului, copilul face
cunoștință cu povestirea sau schița în care micile viețuitoare, prezentate
antropomorfizate, facilitează înțelegerea raporturilor umane, a normelor de
conviețuire socială. Astfel, prin intermediul literaturii, copilul poate realiza o
bine venită dedublare a sa atunci când se recunoaște în altul. înainte de a
putea înțelege că "eul" său se află în contact cu alte "euri", el își află un
alterego multiplicat în fiecare personaj cu care simpatizează: copil, zână,
prinț, iepure, gândăcel, etc

Limbajul specific al cărții pentru copii, personajele exponențiale, epicul dens, conflictul împins spre suspans, spre senzațional, deznodământul fericit sunt doar câteva modalități de oglindire a vieții reale prin transfigurare artistică

Valorificarea virtuților comicului prin umor, ironie, satiră, sau grotesc aduce în plin plan diferite tipuri de comportament, literatura pentru copii contribuind și pe această cale la formarea și modelarea caracterelor, la stimularea dorinței de cunoaștere și perfecțiune.

Interferența dintre epic, liric și dramatic potențează receptivitatea micului cititor. Dacă într-un prim stadiu al contactului cu literatura acesta este atras în primul rând de desfășurarea epică, expozițiune, intrigă, dezvoltarea acțiunii, punct culminat și deznodământ, treptat el devine sensibil la expresivitatea limbajului poetic, identifică "imaginile frumoase" (epitetul, comparația, metafora, hiperbola, personificarea) dintr-o creație lirică află importanța acestora în evidențierea ideilor poetice sau a sentimentelor exprimate nemijlocit. Tendința unor copii de a trece foarte repede, uneori, fără să le citească, peste descrierile din natură, trebuie să rămână o preocupare pentru educatori. Zăbava asupra textului, relevarea unor imagini vizuale, auditive sau motorii: jocul de umbre și lumini, susurul izvorului, murmurul apei, freamătul codrului, mișcarea aștrilor constituie doar câteva modalități de cultivare a gustului estetic, de sensibilitatea față de frumusețile naturii Patriei, în fața peisajului autohton.

Naturalețea, simplitatea, armonia, expresivitatea și originalitatea, calități particulare ale stilului, corelate celor generale, facilitează înțelegerea mesajului artistic, oferind cititorului reale satisfacții de ordin estetic. Funcțiile emotive, conativă, referențială și metalingvistică a limbajului se condiționează reciproc, nici una dintre acestea ne apărând în stare pură.

Literatura, ca artă a cuvântului prin intermediul căreia realitatea este recreată în toată complexitatea ei, oferă copilului de vârstă preșcolară și școlară mică, un întreg univers de gândire și sentimente;, de aspirații și îndrăzneli, de înaripare entuziastă și idealuri înalte. Sugerat printr-un conținut variat (Patria, trecutul istoric, natura și frumusețile ei, viețuitoare, școală, viață cotidiană, copilărie) ca și prin prototipuri umane surprinse în ipostaze dintre cele mai felurite, acest univers se va putea constitui într-o zestre spirituală, importantă, ci condiția ca opera literară În ansamblul ei să răspundă cerințelor multiple pe care le ridică educația estetică, intelectuală, morală și patriotică. Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic etic și estetic a fiecărei creații în parte se stimulează interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaștere.

Formarea și modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu normele de comportare civilizată, cultivarea sentimentelor moral-patriotice (umanismul, dragostea față de Patrie, curajul, perseverența, respectul pentru muncă) sunt cerințe la realizarea cărora opera literară, prin specificul ei, aduce o contribuție majoră.

Dacă școala are ca finalitate instruirea și educarea copilului, dacă viitorul adult trebuie să fie un foarte bun tehnician, dublat de u umanist capabil să înțeleagă și să aprecieze frumosul din natură și societate, atunci realizarea tuturor acestor imperative se leagă în primul rând de cultivarea pasiunii pentru lectură. Copilul trebuie permanent îndrumat, orientat spre un evantai diversificat de cărți instructive, de la basm la povestire, schiță sau nuvelă, de la legendă la poezia patriotică, de la fabulă la călătoriile extraordinare, de la romanele științifice-fantastice sau literatură de informare.

Pentru a insufla însă copilului dragostea pentru literatură, nevoia interioară pentru lectură, trebuie ca educatorul însuși să fie un om cultivat, un foarte bun cunoscător al valorilor naționale și universale.

Cunoașterea treptelor de dezvoltare a copilului, a principiului accesibilității în vederea îndrumării permanente a lecturii copilului, constituie o altă sarcină importantă.

Literatura pentru copii se adresează celor mia diferite vârste. Este foarte mare distanță de la cartea cu poze însoțite de versuri sau proză din perioada preșcolară și clasele I și a Ii-a, când caracterul concret – intuitiv al gândirii impune ilustrația ca auxiliar prețios în înțelegerea semnificației operei la cărțile în care primatul îl deține textul literar, în clasele a IlI-a și a IV-a, când gândirea copilului începe să fie capabilă de generalizări și abstractizări.

Iată de ce este nevoie de cărți diferite care să se adreseze nivelului de înțelegere al copilului în funcție de particularitățile de vârstă și preferințe individuale.

în afara speciilor literare menționate, există o categorie distinctă în care se include producțiile artistice create chiar de către copii. Printre acestea, deosebit de îndrăgite sunt cântecele – formulă și recitativele – numărători.

B. Posibilități de valorificare al folclorului copiilor în procesul instructiv

educativ din învățământul primar (citire, lectura suplimentară, matematică, educație moral-civică, educație fizică, desen, muzică)

Multe din aceste versuri, jocuri, numărători, cântece ne-au însoțit și mie copilăria și sunt fericită când văd că și copiii mei le știu, se bucură de frumusețea lor.

N-aș fi vrut să fie uitate, nu vreau să fie uitate, de aceea, în procesul instructiv educativ le folosesc la toate disciplinele în momentele potrivite. Mă gândesc cine oare m-ai are ouă încondeiate atât de frumos ce, ale noastre. La orele de desen și la lucrul manual am făcut tot posibilul de-a lungul anilor de ai face pe copii să iubească această artă (obicei). Folosindu-se de acuarele, pensule și coală de desen, am realizat lucrări neasemuite: "Mozaic cu ouă încondeiate"; "Coș cu ouă de Paști"; "Măști de la sărbătorile de iarnă"; "Turca de Crăciun"; "Steaua "; "Hora-n sat"; "La șezători" – lucrare pe care elevi le-au realizat cu mult drag, lucrări ce au contribuit la dezvoltarea gustului lor pentru frumos, la dezvoltarea imaginației, la dragostea pentru locurile natale și obiceiurile de aici.

La orele de lucru manual, atât cu fetele cât și cu băieții am realizat încondeieri de ouă de paști, cusături artizanale locale, ștergare, fețe de masă, cuverturi, covorașe, împletituri din nuiele – coșuri de diferite forme, măști din piei, blană și alte obiecte și nu în ultimul rând obiecte artizanale din lemn, cum ar fi: suport linguri, linguri din lemn, vase pentru brânză, cutii pentru bijuterii, toate având pe ele modele ce se găsesc în sat pe lăzile de zestre, furca de tors cu roată, războaie de țesut și multe alte obiecte folosite în gospodărie, obiecte ce îți încântă privirile. îmi amintesc de porțile din lemn frumos sculptate, fântânile cu acoperișul și împrejmuirea

dantelată, adevărate broderii în lemn ce-mi încântă privirea și mă bucur că puțini cei drept, dar mai există câteva asemenea bijuterii în lemn, în sat, poate cu timpul vor reînvia.

La orele de muzică, în toate clasele I – IV, cântecele din manual, culegeri, am introdus și cântecele de leagăn auzite de la bunici și părinți mei și cântecele ce le cântă copiii. Mi-a făcut plăcere să-i învăț cântecele vechi din folclorul copiilor, cântece pe care și eu le-am auzit în diferite momente ale anului, mai ales la muncile câmpului, cântate de femei, bărbați, tineri. Cât de frumoase sunt basmele, poveștile, snoavele, ghicitorile, unele din ele făcând copiii să râdă, să fie veseli, altele ținând-i cu ochi nemișcați de la învățător, sorbind fiecare vorbă a lui, pentru a respira ușurați și a zâmbi fericiți, că totul s-a terminat cu bine.

Ce ușor este să desprinzi trăsăturile morale: hărnicia, cinstea, bucuria de a trăi, aspirația omului spre mai bine, spre dreptate prin povestirea la clasă a unor povești, basme, întâmplări.

Școlarizarea copiilor ridică probleme din punct de vedere intelectual, afectiv și psiho-motor, în adaptarea la regimul muncii școlare. Acest lucru m-a determinat să introduc activitățile recreative și în general "jocul", pe parcursul lecțiilor, care să vină în sprijinul adaptării lor Ia procesul de învățare, al menținerii atenției, al accelerării ritmului de lucru, al corectării defectelor de vorbire din necesitatea de a forma deprinderea unei exprimări corecte, curente și coerente, precum și prevenirea rămânerii în urmă la învățătură. Programa școlară și materialele de îndrumare metodică, recomandă ca la douăzeci de minute din oră să fie afectate activități recreative, timp pe care l-am utilizat în mod creator atât în ce privește conținutul cât și plasarea lor în momentele cele mai potrivite al lecției. Nu de puține ori am observat la elevii mei, scăderea atenției, fenomen care m-a obligat să întrerup lecția și să recurg la una din activitățile creative pe care le-am prevăzut pentru ziua respectivă. Aceste activități le-am repartizat de la caz la caz, în două sau trei reprize. Mai întâi a fost necesară depistarea și corectarea defectelor de vorbire.

Pentru acestea am folosit în perioada preabecedară de: poezii, cântece, povestiri, ghicitori, numărători, etc. folclorul local al copiilor mi-a fost de foarte mare folos.

Așa am folosit și jocuri de mișcare care au avut darul de a-i ajuta să cunoască colegii de clasă și a mâinii drepte și a mâinii stângi. "Inclusul" sau "Cerculețul", joc de mișcare pe versurile:

"Iau cu dreapta, dau cu stânga Iau cu dreapta, dau cu stânga Stop! Inelul s-a oprit De la cine l-ai primit? Ineluțul cui vei da? Cine e la stânga ta?" în desfășurarea lecțiilor de matematică se simte în și mai mare măsură nevoia folosirii jocurilor didactice, a activităților recreative variate și atractive.

În acest sens, "numărătorile" enumerate în această lucrare, versurile problemă, ghicitorile sunt de mare ajutor.

Pe lângă activitatea de relaxare am introdus elemente de joc și în vederea însușirii noilor cunoștințe. Mult succes au versurile ghicitori folosite de exemplu la scăderea cu doi:

"Patru pici în sănioară

De pe deal ca vântul zboară

Au ajuns în jos râzând

Doi în sanie mai sunt.

Ia ghiciți?

Câți în zăpadă

Au căzut pe drum, grămadă?"

Pentru lecția "Asociativitatea adunării", suma a trei termeni, folosirea paranteze mici, rotunde, la clasele I și II, foarte multe roade au dat ghicitoarea-problemă:

"Urcă ursul către munți

Cu ursați săi mărunți

Iar în frunte e ursoaica

E tare grăbită maica

Greu la deal, mai stai un pic!

Zise ursul cel mai mic.

Dar ursoaica vreme n-are

Își ia trei pui la plimbare

Ce stau veseli pe spinare

Și acuma, ia să-mi spui?

Câți sunt toți, și urși și pui". Ghicitoarea problemă scrisă pe fișa de lucru pentru fiecare elev i-a determinat să exerseze actul citirii, să intervină concurența și în mod direct implică dezvoltarea facilității gândirii, determină crearea conexiunilor interdisciplinare-cuvânt, operație, determină plăcerea căutărilor.

Pornind de la aceste probleme (versuri din folclorul copiilor tip ghicitoare) se naște capacitatea de a vedea căi diversificate; de operare cu datele și de a căuta multiple și diverse situații. Acceptate ca. divertisment și joc al fanteziei, activitățile de mare dificultate sunt efectuate de elevi fără trăirea subiectivă a efortului, aceștia angajându-se plenar în acțiune (clasele I -II)

"Pe o creangă de cireș

Stăteau patru rândunele

Încă cinci au mai venit

Ca să stea la sfat cu ele.

Dacă două au zburat

Câte au continuat

Să-și vorbească neîncetat?"

"O găină mititică într-o zi de primăvară

Și-a chemat puii afară.

Atunci i-am văzut și eu.

Trei micuți și gălbiori,

Doi moțați și pieptănați,

Doi aveau gâtul golași,

Iară unul pieptărași,

Cloșca avea zece pui

Câți din ei umblă hai-hui?".

Aceste activități recreative ne ajută să formăm școlarilor o gândire creatoare, capabilă să se adapteze solicitărilor mereu crescânde, să-i înarmăm cu priceperi și deprinderi temeinice de activitate independente.

Învățarea prin efort personal, prin manifestarea independenței de acțiune, gândire și exprimare, însoțite de bucurie și satisfacție, va fi temeinică și va genera noi interese de cunoaștere. Trezirea interesului și gustului pentru lectură în general și pentru literatura bună, în special implică pentru școală o responsabilitate incontestabilă. Pentru ca lectura să devină o necesitatea pentru toți elevi, plăcerea cititului trebuie cucerită o dată cu învățarea alfabetului și chiar înainte de învățarea acestuia.

Un adevăr axiomatic este acela că învățătorul are sarcina nu numai a stimulării lecturi ci și a dirijării ei.

Încă înainte de învățarea cititului, trebuie să li se prezinte copiilor, povestiri cât mai multe și de cea mai bună calitate. Cei care au noroc de povestitori deosebiți, câștigă premisele pasiunii de mai târziu, pentru citit. Cât sunt de frumoase povestirile spuse la gura sobei în serile; lungi de iarnă, ghicitorile, poeziile, cântecele? Acestea mie mi-au încântat copilăria. Pe aceste povestiri le spun eu la rându-mi copiilor și elevilor mei.

Ce poate fi pe lume mai frumos decât ochi plini de uimire de fericire a copiilor când le spui povești în orele de lectură. Ce ușor se scot în evidență atunci trăsăturile pozitive de caracter ale personajelor. Toți vrem să fim buni, harnici, cinstiți, ordonați.

Ghicitorile, versurile, frumoasele versuri din folclorul copiilor sunt o binecuvântare pentru dascăl și elevi, sunt ca un vânt de primăvară după o iarnă lungă. La orele de educație moral-civică sunt bine venite versurile din folclorul copiilor, despre animale, despre soare, lună, ghicitorile și în mod deosebit povestirile și proverbele din care se pot desprinde multe lucruri înțelepte din popor, se pot trage învățăminte: cum e bine să ne purtăm, să muncim în colectiv, să fim cinstiți, harnici, să nu facem rău nimănui, să iubim natura, animalele, să iubim părinți și frați noștri și să fim ascultători. Referitor la posibilitățile de valorificare a folclorului copiilor în orele de educație fizică, vreau să spun că educația fizică prezintă o sferă largă de folosire a jocurilor, a versurilor, a cântecelor cu mișcare. Sunt lecții în cadrul educației fizice ce include învățarea de jocuri populare – dans popular. Nici o dată n-am ezitat să învăț copiii chiar dansurile populare ce se joacă la sărbători la nunți, botezuri. Un alt dans ce i-am învățat pe elevi a fost dansul specific satului "Dansul Turcii" – adică ceea ce joacă în sărbătorile de iarnă turca (capra) un dans foarte frumos. Forate iubite de copii sunt apoi jocurile "Batistuța", "Printre munți și printre văi", "Podul de piatră", "Ciobanul e pe câmp" și altele.

O altă activitate în care se poate valorifica folclorul copiilor este serbarea școlară. Serbările ocupă un loc foarte important în procesul instructiv-educativ. Făcute atât pe parcursul celor două semestre ale anului școlar, cu diferite ocazii, 8 Martie, 1 Decembrie, 1 Iunie. La sfârșitul semestrelor sau a anului școlar, ele include: poezii, cântece, piese de teatru, dansuri, glume. Multe din acestea pot fi luate din folclorul copiilor și din folclorul local. Pot fi folosite dansurile populare locale, cântece vechi din sat, versuri din folclorul copiilor.

Am să descriu o serbare școlară "Datini străbune" care se poate realiza cu clasele I-IV.

Un copil, un bun recitator, în fața cortinei neridicate:

"De trei zile cad ninsori

Ca gingașe dalbe flori,

Drumurile troienind

Cu zăpadă de argint

Iar din neaua sclipitoare

Trec copii pe cărare"

In timp ce recită se ridică cortina. în scenă, o familie ^bunici, părinți, copii îmbrăcați în porturi de la țară) și în partea opusă trei băieți (îmbrăcați în costume populare și coif, sabie, stea) întreabă cu glas tare:

– Primiți "Steaua?"

Gospodarii se opresc din activitatea lor – erau în jurul mesei aranjând colacii, merele, nucile și răspund:

– Primim!

Cei trei încep să cânte Steaua.

Copiii sunt răsplătiți cu colăcei, nuci și mere, după care "mama" spune:

– Acum că au trecut toate "stelele" pe la noi, eu zic să mergem la culcare că mâine dimineață trebuie să mergem la biserică, iar apoi să primim"turca".

Cortina cade și în depărtare (încet) se aude dansul turcii. Se ridică din nou cortina și aceiași familie foarte vioaie și terminând ultimele pregătiri așteaptă uitându-se spre partea opusă a scenei. Muzica se aude mai tare și își face apariția un băiat îmbrăcat în costum popular ce întreabă:

– Primiți turca?
Gazda: – Primim!

În "Dansul turcii" intră "Turca" jucând un grup de șase băieți stingheri fără perechi, toți au traiste. Cel ce-i conduce înaintează până lângă gazdă, turca își joacă dansul. Se termină dansul turcii și gazda, mulțumit de dans, cere conducătorului să-i cânte pe rând trei colinzi la alegerea colindătorilor (La roși de răsărit, Colindă, Trei Păstori)

Gazda: – Sunt frumoase colinzile ce mi le-ați cântat, acuma aș mai vrea să vad dacă știți încă două: Fată dalbă de-mpărat și Poarta Raiului.

Se cântă și din aceste colinzi câte o parte din fiecare, după care gazda le mulțumește și spune ca ar dori ca băiatul și fata lui să joace alături de tinerii veniți cu turca un joc din partea locului. Se cântă cu instrumentele un dans și o polcă, cele șase perechi ocupă acum scena și încântă spectatorii cu un dans după care urmează cei trei băieți stingheri. Aceștia vor ieși în față și în ritmul muzicii vor juca singuri și partea cea mai importantă se vor bate pe picioare.

Muzica va cânta apoi i o polcă, în cadrul căreia va intra în joc și gazda cu soția și copiii acestuia. La terminarea jocului, bunicii rămași lângă masă vor împărți colaci, mere și nuci, tuturor.

Un băiat și o fată apar o dată cu căderea cortinei, pentru a încheia serbarea.

Fetița:

Colinde, colinde

E vremea colindelor

(M. Eminescu)

Băiatul:

Colindăm la toți românii

De la sat de la oraș

Și-avem mult de colindat

Oameni vrednici ca-am aflat.

Amândoi:

La mulți ani să ne trăiască

Scumpa vatră românească

Țara noastră din Carpați

Unde oamenii sunt frați

Și muncesc cu bucurie

Mai bogată să ne fie

Dulcea noastră Românie!

CAPITOLUL IV. PROIECT DE CERCETARE

Rolul folclorului în dezvoltarea vocabularului elevilor din ciclul primar, cât și în păstrarea tradițiilor specifice zonei geografice în care trăim

CUPRINS

PREZENTAREA PROBLEMEI CERCETATE

Motivația alegerii temei

Importanța și relevanța educațională a temei

Actualitatea temei

Delimitări terminologice

PREZENTAREA IPOTEZEI șI A OBIECTIVELOR CERCETĂRII

DESCRIEREA METODOLOGIEI CERCETĂRII SAU A STRATEGIEI DE LUCRU

Locul de desfășurare al cercetării

Perioada de desfășurare

Etape implicate

Disciplina de studiu pe care o am în vedere

Descrierea eșantionului de subiecți

Resurse materiale

Metode de cercetare utilizate

Procedura utilizată

Analiza și rezultatele cercetării

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

PREZENTAREA PROBLEMEI CERCETATE

Motivația alegerii temei

Folclorul este un fenomen accentuat sincretic: se îmbină – în grade diferite -textul poetic, melodia, gestul, mișcarea, jocul; are un puternic caracter colectiv. Are la bază o serie de norme tradiționale existente în formă latentă în memoria colectivă care se obiectivează cu fiecare interpretare.

Conform necesităților sale funcționale, folclorul copiilor se structurează în mai multe categorii, având câteva elemente fundamentale comune: tip de versificație, imagini poetice și manieră de alcătuire a întregului sistem ritmic și sonor, permanenta transformare și adaptare la cerințele spirituale ale copilului dintr-o epocă dată. Se practică numai în mediul copilăresc, din sate și orașe. Prin conținutul și funcția sa, folclorul copiilor are un rol deosebit de important în educație.

Stimulent continuu de dezvoltare a aptitudinilor, de pregătire pentru viața de mai târziu, folclorul copiilor reprezintă o etapă necesară de trecere spre adolescență și constituie un bun mijloc de integrare a copilului în spiritualitatea poporului din care face parte.

Prilej de manifestare a potențialului creativ al copilului, folclorul își poate găsi o aplicare pedagogică mai susținută în scopul dezvoltării simțului ritmic și metodic și pentru dezvoltarea armonioasă a viitorului cetățean. Copiii sunt nu numai creatori-inventatori pe plan muzical, ci și pe plan lexical și verbal. Caracterul eterogen al producțiilor din folclorul copiilor este o consecință a surselor variate: copilul se inspiră din viața de familie, de școală, din creația adulților, adaptând-o la stilul său propriu de manifestare.

Folclorul copiilor se caracterizează ca gen universal, bine conturat, frecventat în mod firesc la o vârstă când jocul constituie punctul central al activității. Prin cântec și joc, copilul ia contact cu mediul înconjurător, străduindu-se să-1 cunoască, să și-1 apropie ori să-1 domine. Dorințele, bucuriile, supărările, impresiile și le exprimă și prin intermediul acestui gen cu funcții multiple: psihică, educativ-formativă și distractivă. Dorinței de joc, de mișcare, de cunoaștere, de acțiune, capacității uimitoare de observație și invenție, de învățare prin imitare și parodiere – caracteristice vârstei – îi corespund creații artistice cu un conținut propriu, exprimat într-un stil specific.

Folclorul copiilor are nu numai o utilitate distractivă ci, în același timp, educativă, didactică, dezvoltând spiritul de cooperare, de acțiune, limbajul, sensibilitatea, percepțiile verbale și muzicale, punându-i în mișcare copilului forțele spirituale și corporale.

Copiii învață folclorul, de obicei, de la cei de o vârstă cu ei, de la cei mai mărișori, pe care încearcă să-i imite, și din familie. Versurile sunt epice, mai rar lirice, concise, cu o notă de enigmatic și de naivitate firească.

In timpul dansului se conduc cel mai adesea numai după ritm. Când silaba finală e sonoră, nu cere înțeles, ci sunet.

In folclorul copiilor, alături de forme arhaice, au fost create variante și forme noi, determinate de evoluția mediului social și cultural. Folclorul celor mici este un fenomen viu, dinamic, este o artă necesară dezvoltării spirituale a puiului de om, o verigă ce leagă trecutul de prezent și de viitor. Impresionați de noutatea sonoră a limbilor străine, copiii își îmbogățesc patrimoniul tradițional cu elemente provenind din aceste limbi, uneori apropiindu-le, în mod hazliu, de cuvinte românești.

Putem conchide spunând că aceste producții artistice își au originile în epoci imemoriale, în etapa de copilărie a omenirii, când sunetului i se atribuiau puteri magice, fiind utilizate în lupta cu natura în scopul obținerii celor necesare traiului și au devenit astăzi mijloc de exteriorizare a unora dintre atitudinile față de mediul înconjurător, față de vietățile din preajmă, față de elementele și fenomenele naturii, prilejuri de joc și delectare.

Folclorul copiilor – parte integrantă a folclorului general – pune în valoare o serie de specii folclorice, versificate sau nu, cu gesturi sau mișcare, cântate sau scandate (cântece, numărători, ghicitori, frământări de limbă, formule terapeutice, incantații). Fiecare generație de elevi dovedește ușurința și plăcerea acestora de a și le însuși, dorința de a le repeta și a le îmbogăți. Aceste creații constituie permanent un valoros și variat mijloc de educație. Valorificarea lor în procesul de învățământ din gimnaziu este cu atât mai oportună cu cât calculatorul și televizorul tind să acapareze timpul liber al copiilor.

Învățarea jocurilor din folclorul copiilor contribuie în primul rând la îmbogățirea vocabularului, cunoașterea unor termeni populari (naționalisme, arhaisme), exersarea pronunției corecte a unor grupuri de sunete,, dezvoltarea simțului ritmic (picior metric) și sesizarea exprimărilor rimate. In plus, ajută la educarea creativ-estetică a copiilor, pregătindu-i pentru receptarea poeziei mai rafinate, cultivându-le înclinațiile poetice și dezvoltându-le simțul ritmic și melodic. Sprijină procesul de socializare prin crearea bunei dispoziții și a plăcerii de a socializa.

IMPORTANȚA ȘI RELEVANȚA EDUCAȚIONALĂ A TEMEI

De-a lungul timpului, poporul român și-a creat obiceiuri ce însotesc viața omului din clipa nașterii până la mormânt.

Folclorul românesc păstrează multe dintre aceste obiceiuri legate de cele mai importante momente ale vieții sau obiceiuri legate de sărbătorile de peste an sau a muncilor agricole. Expunerea sau prezentarea acestor obiceiuri la elevi, începând cu clasele mici și continuând cu gimnaziul si liceul nu face decât să le dezvolte respectul și admirația pentru înaintașii noștri, care deși nu au avut atâtea posibilități au reușit să formeze și să păstreze o cultură impresionantă.

Se poate spune despre folclor că este oglinda trecutului unui popor, iar acel popor care reușește să-l păstreze, are o comoară, un tezaur extraordinar cu care se poate mândri.

« Inainte de a avea o literatură scrisă, poporul român a avut o literatură orală, care întregeste imaginea dezvoltării literaturii noastre cu câteva veacuri ; care, depăsind limitele patrimoniului artistic național, au intrat în patrimoniul general al culturii europene » (G. Calinescu, Istoria literaturii romane). Așadar este normal ca în obiectele de învățământ pe care elevii le studiază la școală să fie strecurate și câteva elemente de folclor.

Demersul de față încearcă să prezinte o mică parte din aceasta activitate care implică o mare responsabilitate, acest folclor care este însă asimilat cu mare plăcere de către elevi.

Orice formă de folclor păstrează și transmite esența tradiției, dar în același timp se îmbogățește cu forme ale creației noi, izvorate din marile transformări sociale, care le dau sensuri noi.

ACTUALITATEA TEMEI

Când vorbim despre socializare la vârsta școlară, gândul ne duce imediat la integrarea copilului într-un nucleu social, altul decât familia. Acest lucru se realizează simplu, sau dificil, în funcție de o serie de factori dintre care putem enumera: gradul de deschidere a copilului spre relația cu ceilalți, temperamentul său, calitatea mediului educogen din care vine, gradul de independență în acțiune. Contează, de asemenea, competența profesoarei, calitatea estetică și afectivă a mediului ambiant al scolii, deschiderea spre colaborarea cu familia, precum și (nu în ultimul rând) talentul cadrului didactic de „a se lipi" de sufletul copilului.

Privind din perspectiva oferită de programa actuală, socializarea elevului înseamnă pregătirea integrăriii copilului în colectivitatea națională prin familiarizarea cu tradițiile populare, cu evenimentele istorice, cu valorile spirituale ale localității natale și ale țării.

Ca profesor , dar și ca om consider că orice copil trebuie educat pentru a fi un continuator al culturii populare

Putini sunt cei care s-au instrainat de sat fie printr-o casatorie fie pentru a-si cauta serviciu. Baza de existenta sociala a satului a fost cresterea animalelor si cultivarea pamantului.In sat timpul se scurge lent, urmand niste activitati ancestrale, legate de anotimpuri.

Astfel primavara se seamana, vara se secera si se strange fanul, toamna se culeg roadele pamantului, iar iarna se tese, este vremea petrecerilor.

Viata spirituala a satului romanesc ofera un orizont larg pentru descoperirea unor practici, obiceiuri, gesturi, expresii, retete tamaduitoare care aveau un rol important in mentalitatea populara..

Le-am vorbit copiilor despre ocupațiile și meșteșugurile tradiționale si in acest scop am discutat ca uneltele pe care le foloseau erau destul de rudimentare.

Dialogul nostru despre meștesuguri a fost completat cu vizite pe care le-am făcut la domiciliul unor mestesugari (la opincar)

In poezia „Lada de zestre", bunica pastreaza un strop din istoria noastra:

Marama, tesuta din fire de borangic

Brodată măiestru, cu galbenul spic

Aminte ne-aduce de dacii stramosi

De holdele lor,smaltuite cu macii cei rosii

ie cusută cu frunze de stejar

Ne spune că strămoșii n-au luptat în zadar

Și-așa cum stejarul stă drept în vijelii

Rezistă românii de ani două mii,

Mai are bunica, păstrată de mult,

O pereche de opinci.

Le privesc… Parcă văd hora

sprințara, cu pasul săltat

Joc din bătrâni, ce prin vremi l-am păstrat.

Toate acestea, ca și mușcata,

Pe care bunica o ține în fereastră,

Sunt un strop din istoria noastră.

Lucrurile acestea, știți voi, oare ce spun?

Izvorul neamului meu e țăranul român!

Este acesta, motivul pentru care, la fiecare serie de elevi, îmi voi propune activități de cunoaștere a unui strop din ceea ce a creat omul simplu, cu iscusința și căldura sufletului său și a minții sale, pentru ca fiecare din elevii mei să poată ști de unde se trage, cine este, pentru a ști cine trebuie și cum trebuie să fie ca membru al colectivității sociale, aceasta este țara.

DELIMITĂRI TERMINOLOGICE

Folclor: totalitatea faptelor de cultură populară, transmise prin cuvânt și practici ritualice. Tot ceea ce se organizează în text, spus sau scris, cântat, scandat sau pur și simplu „zis" – alcătuiește literatura populară sau folclorul literar. Când discursul (textul) e întovărășit de practici și rituri integrate avem de-a face cu folclorul obiceiurilor.

împreună cu literatura cultă, folclorul relevă particularitățile psiho-spirituale ale unui popor.

Trăsături specifice:

Caracter oral: literatura populară este creată păstrată și transmisă prin viu grai (oral) din generație în generație.

Caracter tradițional: existența unui sistem prestabilit de mijloace de expresie artistică – motive; imagini vizuale, auditive, olfactive motrice; metafore; formule magice; grupuri de rime; reprezentări motrice, formule magice cu prozodie specifică: măsura 5-6 sau 7-8 silabe, în ritm predominant trohaic, cu rimă pereche sau monorimă, cu variante multe. De exemplu, „Miorița" are peste 900 de variante.

Caracter colectiv: expresia artistică a conștiinței colective, care intervine cu modificări de șlefuire a textului ori de câte ori este nevoie.

Caracterul anonim e determinat de oralitate și de caracterul colectiv care fac ca numele creatorului să nu fie reținut întrucât nu este important cine a spus un anumit lucru, ci important este ce și cum a spus ceva.

Caracterul sincretic se manifestă prin contribuția mai multor modalități artistice (a mai multor arte) la perfecționarea unei opere folclorice: poezia se poate cânta (cu excepția plugușorului și orațiilor de nuntă, a descântecelor) sau se scandează (proverbe, zicători, ghicitori) în timpul jocului (strigăturile); narațiunea (basmul, legenda, snoava) beneficiază de mimica și gestica povestitorului; teatrul popular folosește arta măștilor, a mimei și pantomimei, gestica, declamația, muzica și jocul.

Miturile folclorice românești (după George Călinescu) ar fi:

„Traian și Dochia": simbolul constituirii poporului român;

„Miorița": existența pastorală a poporului român;

„Meșterul Manole": mitul estetic, indicând concepția noastră despre creație, ca rod al suferinței ce implică sacrificiul suprem;

„Zburătorul": mitul erotic, „personificarea invaziei instinctului puberal".

Aceste „mituri" sunt construite pe niște motive fundamentale (vezi „Miorița", „Meșterul Manole" și „Soarele și luna" – comentarii)

Teme și motive majore ale literaturii populare sunt: comuniunea om-natură, jertfa pentru creație, viața, moartea, iubirea, binele, răul, dorul, înstrăinarea, revolta socială, ireversibilitatea timpului, aparențele înșelătoare, paralelismul dintre viața omului și viața naturii etc.

Basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" are ca motive fundamentale: motivul împăratului fără urmași; al dorinței imposibile; al probelor depășite; al dorinței îndeplinite, al dorului de părinți, al reîntoarcerii la condiția umană. Exprimă concepția despre rostul omului pe pământ, despre rolul lui în univers, despre viață și moarte. Omul e născut pentru a fi fericit, dar fericirea nu vine de la sine, ci trebuie cucerită. Idealurile pot fi atinse numai prin cutezanță și perseverență. Insă omul nu se poate deroga de la statutul său de ființă muritoare. încercarea de a eluda moartea echivalează cu depășirea omenescului; doar prin dăruirea fericirii semenilor, devii nemuritor.

Basmul este o narațiune populară în care întâmplările sunt fantastice și personajele imaginare, cu valoare de simbol, supranaturale. Eroii se grupează în două categorii, după cum se află în slujba binelui sau a răului: Feți-Frumoși, animale năzdrăvane, zâne etc, se confruntă cu forțele nefaste ale naturii sau ale societății reprezentate de zmei, balauri, vrăjitoare etc, pe care le înving făcând să triumfe Binele.

Doina este cântecul specific folclorului literar românesc; exprimă melancolia și duioșia unui suflet care circulă sub zodiile unui destin dulce-amar, ce-și are suișuri și coborâșuri; „se zice" (adică se cântă) „în ritm legănat, monoton și fără sfârșit" (Lucian Blaga); este de o „vechime imemorabilă" (B.P. Hasdeu). In unele regiuni ale țării, doina este numită: cântec, horă de jale, de pe la noi, de sub pădure, de codru, de demult, de-a bătrânilor etc. și are drept motive de bază: dorul care are chipul unei zeități, sau unui zburător etc; jalea căreia îi sunt caracteristice permanența și amploarea; codrul care este motiv, expresie a unei autentice solidarități cu plaiul – adică leagănul poporului român și care are diferite ipostaze: frate, majestate, casă, țară a libertății, simbol al eternității, templu protector etc; mândra care este o apariție astrală, ființă florală, cochetă, inteligentă, frumoasă (și M. Eminescu are aceeași viziune în portretizarea femeii) etc; badea, totdeauna „spic de grâu", princiar, voinic, frumos etc; haiducul – un viteaz care luptă cu armele pentru un scop nobil social sau național; înstrăinarea; eroi naționali care au exprimat năzuințele cele mai adânci ale poporului nostru: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul; Constantin Brâncoveanu; Horia; Avram Iancu, Iancu Jianu ș.a.

Denumește cu deosebire o stare poetică specifică și profund caracteristică pentru lirica plaiurilor românești. Este o creație în care eul liric colectiv, anonim își exprimă, prin formă poetică și melodie, o mare varietate de sentimente puternice provocate de felurite împrejurări din viață. Dacă în plan muzical doina are o individualitate fermă, în cel literar ea devine sinonimă cu lirica (în care limba poetică se distinge prin simplitate, naturalețe și expresivitate). De aceea, poate, doina nu se recită, ci se cântă.

Doina zvâcnește și se revarsă în lumină ca o destăinuire, exprimând sentimente foarte variate: tristețea pricinuită de un dor neîmplinit sau de viața obidită, dragostea puternică, dorul de cei dragi sau de locul natal etc. Varietatea sentimentelor asigură varietatea doinelor care pot fi: sociale, de haiducie, de păstorie, de cătănie, de dor și de jale, de dragoste, de înstrăinare etc

Varietatea mare a sentimentelor și a doinelor a impus o doină-sinteză a doinelor românești: „Cântecul doinei" („Doină, doină, cântec dulce/Când te-aud nu m-aș mai duce!/Doină, doină, viers cu foc/Când răsuni, eu stau în loc!/Bate vânt de primăvară./Eu cânt doina pe afară,/De mă-ngân cu florile/Și privightorile./Vine iama viscoloasă,/Eu cânt doina-nchis în casă,/De-mi mai mângâi zilele/Zilele și nopțile/ Frunza-n codru cât învie,/Doina cânt de voinicie/Cade frunza gios, în vale,/Eu cânt doina cea de jale./ Doina zic, doina suspin,/Tot cu doina mă mai țin,/Doina cânt, doina șoptesc/Tot cu doina viețuiesc"). Din ea se desprinde marea dragoste a omului din popor pentru cântecul doinei, cu care el își împletește existența și prin care își exprimă toate simțămintele, fie bucuria și aleanul, fie revolta și setea de luptă, fie jalea și dorul. Doina îi este românului atât de dragă încât, în cele 20 de versuri (poezia este astrofă!) substantivul „doină" se repetă de 14 ori, sugerând o profundă trăire pasională, un sentiment foarte puternic, generat de o dorință arzătoare, sau de o înclinație irezistibilă de a pronunța mereu și mereu un nume atât de drag.

Dragostea nespusă pentru doină se face prin mărturisirea directă a profundei trăiri pe care doina o stârnește în sufletul omului din popor: „Doină, doină cântic dulce/Când te-aud nu m-aș mai duce/ Doină, doină, viers cu foc,/Când răsuni eu stau în loc!". Repetarea în anaforă a substantivului nearticulat „doină", urmat de opoziții precum „cântec dulce" și „viers cu foc" („viers" = melodie) – metafore foarte sugestive pentru trăiri pasionale – potențează expresivitatea acestei creații a unui eu liric colectiv și anonim în același timp. Cele două epitete simple – „dulce" și „cu foc" – exprimă, nespus de viu, natura doinei, ca melodie de alinare sau de pătrunzătoare durere, melodie de bucurie și entuziasm, așa cum o simt oamenii simpli din popor.

împletirea cântecului doinei cu viața unei colectivități este redată printr-o serie de imagini construite cu elemente din natură: venirea primăverii stârnește în suflet nădejde și dorul de viață liberă; a iernii viscoloase îl obligă pe om la o viață de restriște și izolare.

Imaginea frunzei care înverzește, doina de voinicie pe care o cântă poetul anonim, sugerează nestăvilitul dor de luptă al haiducului: „Frunza-n codru cât învie/Doina cânt de voinicie", în timp ce imaginea frunzei care cade și cântecul doinei de jale contrastează (este antitetică) cu imaginea precedentă și sugerează starea sufletească de tristețe a haiducului care nu-și poate afla ocrotire în desisul codrului. Lirismul poeziei culminează în partea finală prin identificarea doinei cu însăși viața poporului, exprimată simplu dar deosebit de sugestiv prin repetarea susținută a substantivului „doină", articulat cu articolul hotărât enclitic „a" (prin care se materializează): „Doina zic, doina suspin/Tot cu doina mă mai țin/Doina cânt, doina șoptesc/Tot cu doina viețuiesc". Verbele „zic", „suspin", „cânt", „șoptesc", se înscriu în același câmp semantic ca și „mă mai țin" („trăiesc") și „viețuiesc", iar forma lor de prezent sugerează permanența, eternitatea doinei, ca trăire intensă avariatelor sentimente pe care le poate avea omul de-a lungul vieții sale.

Literatura populară – sursă de inspirație pentru literatura cultă: „Doina" a constituit izvor de inspirație pentru: Vasile Alecsandri („Doina"); Mihai Eminescu („Ce te legeni", „Revedere", „La mijloc de codru…"); G. Coșbuc („Doina"); Octavian Goga („Noi"); L. Blaga („La curțile dorului"). „Miorița" a inspirat opere nemuritoare: „Mai am un singur dor" – M. Eminescu, „Vara" – G. Coșbuc, „Baltagul" -M. Sadoveanu, „Moartea unui artist" – Horia Lovinescu ș.a.

La nivelul cosmogonic se prezintă fenomenul apariției Soarelui și Lunii ca aștri benefici ai Pământului. O astfel de cosmogonie își are explicația mitologică în sacrificarea unei mari iubiri dintre doi frați (Ileana Consânzeana și Soarele) care se iubeau atât de mult încât voiau să se căsătorească.

PREZENTAREA IPOTEZEI ȘI A OBIECTIVELOR CERCETĂRII

2.1. IPOTEZA DE LUCRU ȘI METODE DE CERCETARE

In urma activității cu elevii am constatat, atracția pe care aceștia o au față de folclor, plăcerea și atenția deosebită cu care pregătesc serbări, urmăresc lecțiile ce conțin creații folclorice, presupunem că folclorul are un rol deosebit în formarea intelectuală a elevilor de la ciclul primar..

M-au determinat să caut rezolvarea ipotezei anunțate, pe lângă cele amintite mai sus, unele aspecte observate, la început întâmplător, privind modul de a se manifesta, de a se comporta, de a vorbi chiar, pe care îl adoptă copiii, cel putin parțial, imediat după activitățile care au ca tema folclorul.

Ca atare mi-am propus să adun datele necesare ilustrării influenței pe care o are folclorul asupra elevilor, a importanței sale instructiv-educative.

Dintre multiplele metode folosite în cadrul unei cercetări metodico-didactice m-am oprit asupra observației, convorbirii, problematizării, metodei testelor pe care le-am considerat adecvate atat temei, scopului urmărit, cât și particularității vârstei școlare. Copii sunt impresionați în mod profund de personajele positive din basme, de Iovan Iorgovan din Plugusorul, basme pe care acum le citesc, iar Plugusorul îl joacă. Am apelat in primul rând la metoda observației, deoarece aceasta are avantajul că oferă date veridice, copiii manifestându-se firesc neștiindu-se special urmăriți, neavând emoții sau reserve în manifestările lor, am aplicat metoda observației întregului proces instructiv-educativ, lecții, manifestări cultural-artistice, activități libere, etc.

Am observat spontan, dar premeditat elevii. Trebuie să arăt ca nu toți copii mi-au oferit date in legătură cu ipoteza cercetării. Aceasta nu înseamnă ca influența folclorului a fost nula. Consider însa ca există copii timizi, ai căror temperamente nu le permit să se exteriorizeze.

Organizând serbări cu ocazia diferitelor evenimente, copiii au incercat fiecare să participe într-un fel. Astfel în cadrul activităților ei au adus la școală diferite obiecte tradiționale, și-au procurat costume populare, măști, și-au ales rolurile pe care le-au învățat, au decorat sala de spectcol adecvat.

Observația provocată, utilizată împreună cu metoda convorbirii, sau cea a problematizării aduce rezultate net superioare calitativ în privința colectării datelor necesare temei propuse.

Explicația etică luată ca metoda de sine stătătoare servește la interpretarea argumentată sub unghiul exigentelor etice, a anumitelor acte fapte sau evenimente. Ea vizează atât fapte din viața colectivității cât și a celor din afara ei. De asemenea, explicația etică se axează pe interpretarea și evaluarea atitudinilor și actelor comportamentale ale diferitelor personaje din colinde, snoave, basme, etc. Explicatia etică poate fi făcută frontal sau individual.

Spre deosebire de explicația etică în care accentul cade pe logica argumentărilor noastre, convorbirea etică este, de fapt, un dialog afectiv-cognitiv între profesor si elev. Eficiența acestei metode depinde de climatul afectiv emoțional care se bazează pe încrederea reciprocă și stimă, asigurând sinceritatea și libertatea schimbului de idei și de opinii. Convorbirea etică presupune dirijarea conștientă și sistematică a discuțiilor pentru formarea și consolidarea noțiunilor morale și combaterea unor acte de conduită negativă.

Studiul de caz este o metoda în care subiectii sunt puși in situația de a analiza independent sau in grup anumite cazuri de comportament. Cazurile de analizat sunt luate din viața reală, din literatură, sau media. In contextul metodelor educatiei morale, metoda studiului de caz se evidentiază prin urmatoarele valențe formative: stimulează capacitatea de analiză, dezvoltă spiritul critic și autocritic, stimulează spiritual activitatea de participare la transpunerea în fapte a principiilor și normelor morale.

Provocând in mod special copiii, conversând cu ei, punându-le întrebări care să-i incite, să-i determine să se manifeste, aceștia ne furnizează datele de care avem nevoie. Pe parcursul experimentelor am folosit și metoda chestionarului, copii fiind solicitati să răspundă anumitor întrebări stabilite cu grija de noi.

Metoda statistică, tabele și graficele ne-au dat prilejul de a evidenția saltul propus în evoluția copiilor în timpul experimentului.

Am folosit pentru experiment clasele a patra din doi ani scolari, iar omogenitatea cerută de experiment a fost satisfacută

2.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Pornind de la aceste constatariin problema influentei folclorului in instruirea si educarea elevilor, ne-am propus urmatoarele obiective :

– cultivarea unor valori morale prin intermediul folclorului ;

– cultivarea dragostei si admiratiei fata de creatiile folclorice ;

– cultivarea gustului estetic ;

– imbogatirea vocabularului cu cuvinte noi si expresii literare ;

– ridicarea calitatii invatamintului ;

– cultivarea stimei fata de propria persoana prin intelegerea apartenentei la cultura si civilizatia poporului in mijlocul caruia traim  ;

In ceea ce priveste cultivarea anumitor valori morale prin intermediul folclorului, am remarcat rolul deosebit pe care acesta il are la varsta maximei receptivitati si sensibilitati a elevilor. Folclorul are o mare influenta morala asupra elevilor, stiut fiind faptul ca binele si adevarul sunt prezentate in opozitie cu raul si minciuna, calitatile sunt prezentate in antiteza cu defectele.

Folclorul ne prezinta lumea satului romanesc si asa cum ne-am propus ca obiective si cultivarea dragostei fata de folclorul romanesc, fata de creatiile folclorice,de traditiile si obiceiurile populare bazate pe bun-simt, pe modestie, cinste si alte virtuti.

Ridicarea calitatii si eficientei invatamantului este o cerinta a didacticii moderne, un obiectiv pe care l-am urmarit pe parcursul demersului nostru, avand in vedere metode si modalitati de a lucra cu copiii, menite sa asigure participarea lor la activitati, receptare maxima in plan moral si instructiv.

III DESCRIEREA METODOLOGIEI CERCETĂRII SAU A STRATEGIEI DE LUCRU

3.1.LOCUL DE DESFĂȘURARE AL CERCETĂRII

Cercetarea s-a desfășurat la Școala cu clasele I-IV Buntești, comuna Buntești, satul meu natal, la clasele primare, respectiv clasele a patra.

3.2. PERIOADA DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII

Cercetarea s-a desfășurat pe o perioada de doi ani, respectiv anul școlar 2012-2013 și 2013-2014 la clasele primare, dar consider că trebuie să menționez că la proiectele culturale pe care le-am înițiat au participat și elevi din clasele gimnaziale din comuna Buntești

3.3. ETAPE ȘI SUBETAPE IMPLICITE

Oamenii care au o experiență de viață mai bogată traiesc o gamă a sentimentelor mai variată și au posibilitatea de a înțelege bucuriile și suferințele altora.

La întâlnirile mele cu părinții le-am vorbit acestora despre importanța păstrării și cultivării obiceiurilor și tradițiilor, de rolul lor în încurajarea elevilor mei de a păstra și continua aceste tradiții.

La această vârstă (10 – 12 ani) elevul cunoaște o imensa erupție multidimensional orientată. Este o vârstă la care toate canalele de acces ale adultului către copil sunt amplificate de intensitatea afectivă la care elevul trăiește fiecare experiență.

Etapa de pregătire și participare a elevilor la proiecte culturale și serbări, competiții care au ca temă folclorul va ajuta noua generație să-și formeze simțul estetic și să-și afle rădăcinile.

Programa școlară îi pune în contact cu literatura populară, ca mijloc de îmbogățire a vocabularului, de exprimare îngrijită, corectă dar și de a pune elevii în fața unor activități artistice, unde talentul lor să fie pus în valoare.

3.4.DISCIPLINA DE STUDIU PE CARE O AM ÎN VEDERE

Disciplina pe care am avut-o în vedere în cadrul acestui demers este Limba și literatura română, și ca parte distinctă folclorul .

În contemporaneitate, valorile culturale, comportamentele, relațiile dintre oameni se înnoiesc, se modelează, se completează, se șterg ori se îmbogățesc cu concepte etice tradiționale. Colindul prin forma sa familiară, cu emfaza îi captivează pe ascultători, îi face să simta atmosfera sărbatorească, din ajunul sărbătorilor de iarnă, folclorul, în general îi face să intre în contact cu trecutul și viitorul în același timp, îi face să simtă exact ce se potrivește cu viața lor reală, trag învățături, crează asocieri care îi ajută să-și dezlege nedumeririle.

Am abordat un subiect foarte puțin dezbătut în literatura de specialitate, fiind puțin reprezentat prin exemple la toate nivelele : preșcolar, școlar, liceal, deși din cele mai vechi timpuri folclorul a încantat copilaria atâtor generații.

S-a pus problema fantasticului, câteodata chiar a magiei, pe care o conține folclorul, susținandu-se că i-ar îndepărta pe copii de problemele realității și ca ar avea o influență negativă asupra lor. Este bine cunoscut faptul că îmbinarea realului cu fantasticul încântă pe copii și răspunde visului și imaginației lor active. Obiceiurile și tradițiile folclorice sunt, de fapt, o extensiune a realului, fiind expresia celor mai puternice năzuinte ale poporului.

Copiii participă cu plăcere și trăiesc cu intensitate nu numai spectacolul propriu-zis ci și pregătirile și atmosfera sărbătorească – atunci când aceste obiceiuri se desfășoară. Colindele, de exemplu, exprimă entuziasmul pentru anul care vine, cu bucuriile și greutățile lui, laudele pentru gospodării vrednici, bucuria de a fi împreună, de a se bucura de viață.

Folclorul trebuie valorificat de către cei care-i îndrumă pe copii. Părinții, educatoarele, învățătoarele, profesorii pot urmării și studia influența pe care o are folclorul asupra profilului moral și intelectual al copilului. Acest lucru mi l-am propus și eu în demersul de față, cu atât mai mult cu cât mediul rural cu care cei mai mulți elevi au legături strânse oferă câteva posibilități copiilor de a intra în contact cu folclorul prin rudele lor mai în vârstă, care le transmit pe cale orală creații folclorice, dar ai căror părinți s-au desprins din viața satului din motivul asigurării existenței. Am dorit ca școala, prin intermediul literaturii, să contribuie la păstrarea și răspandirea folclorului.

3.5. DESCRIEREA EȘANTIONULUI DE SUBIECȚII

Eșantionul grupului experimental este format din două grupe de elevi, actuala clasă a patra – l7 elevi și actuala clasă a cincea, care a fost a patra în anul școlar 2012-2013, tot 17 elevi. Grupul nr 1, actuala clasă a cincea este formată din baieți și fete.

Grupul nr.2 fosta clasă a cincea, actualmente a șasea este formată tot din 17 elevi baieți și fete.

3.6. RESURSE MATERIALE

Pe parcursul activităților inițate de mine am realizat o frumoasăcolectie de obiecte traditionale, pe care le-am folosit in cadrul competitiilor culturale unde de multe ori am fost premianti, elevii participanti la aceste actiuni si la ansamblul folcloric « Izvorasul » au toti costume populare autentice. Pe parcursul lectiilor, pe langa manuale am mai folosit si antologii si culegeri de folclor.

3.7. METODE DE CERCETARE UTILIZATE

Cercetarea pedagogică în desfășurarea ei recurge la diverse metode cum ar fi : metoda observației, convorbirii, metoda testelor,etc.

În desfășurarea cercetării de fața am utilizat următoarele metode : observației, convorbirii, demonstrației, problematizării, testelor.

3.7.1. METODA OBSERVAȚIEI

Metoda observației constă în urmarirea sistematică a faptelor educaționale așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite.

Deci observația constă în înregistrarea datelor și constatărilor așa cum se prezintă ele, profesorul așteptând ca ele să se producă, pentru a le putea surprinde.

Această metodă am folosit-o în toate etapele cercetării, ea a însoțit toate celelalte metode și mi-a oferit date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate, respectiv îmbogățirea vocabularului și exprimarea fluentă și literară. Cu ajutorul acestei metode am adunat astfel un bogat material faptic consemnat în fișele de observație psihologică individuale.

3.7.2.METODA CONVORBIRII

Metoda convorbirii constă într-un dialog dintre profesor și elevi în vederea acumulării unor date, opinii în legătură cu anumite fenomene și manifestări, respectiv, îmbogățirea vocabularului și exprimarea spontană, fluentă și literară.

Valoarea convorbirii depinde de măiestria profesorului în formularea și înlănțuirea întrebărilor.

Dialogul trebuie să fie cât mai natural, profesorul să manifeste multă elasticitate. Intrebările trebuie să fie cât mai clare, să se refere la un aspect concret, să aiba o înlănțuire logică. Aplicând această metodă în diferite situații și ținând cont în folosirea ei de condițiile amintite mai sus, am obținut prin intermediul ei, unele date în legătură cu modul de îmbogățire a vocabularului sub aspectul fonetic, al expresivității, date utile în cadrul cercetării.

3.7.3.METODA EXPLICAȚIEI

Metoda explicației este o metodă verbală de asimilare a cunoștințelor, ce oferă un model descriptiv, la nivelul relațiilor. Ea impune să apară clar pentru elev în relații explicative de tipul »dacă-atunci »(cauză-efect). Ca metoda de învățământ explicația trebuie să aibe urmatoarele caracteristici :

să faciliteze înțelegerea unui aspect literar ;

să aibp un rol concluziv ;

să influențeze resursele afectiv-emoționale ale elevilor ;

Explicația trebuie să fie precisă, corectă, concisă și accesibilă. În cadrul lecțiilor de limba și literatura română, explicația este folosită de către profesor, dar și de către elevi.

Astfel profesorul explică :

modul de desfășurare al lecției :

noțiunile și expresiile noi care vor fi utilizate ;

modul de folosire al materialului didactic ;

sarcini și situații de învățare.

Elevul explică modul în care a lucrat, motivează soluțiile găsite și rezolvarea sarcinii didactice. Explicația însoțește întotdeauna demonstrația.

3.7.4. METODA DEMONSTRAȚIEI

Metoda demonstrației este metoda învățării pe baza contactului cu materialul intuitiv, contact prin care se obține reflectarea obiectivului învățării la nivelul percepției și reprezentării.

Demonstrația se poate face cu material didactic standardizat sau confecționat de profesor sau elevi (planșe, fișe de lucru, prezentări power point).

3.7.5.METODA CONVERSAȚIEI

Metoda conversației este o metodă de instruire cu ajutorul întrebărilor și răspunsurilor, în raport cu obiectivele urmărite. Conversația poate fi :

euristica – de valorificare a cunoștințelor anterioare ale elevilor ;

de clasificare, de aprofundare a cunoștințelor ;

de consolidare sau sistematizare ;

de verificare ;

Mecanismul conversației constă într-o succesiune logică de întrebări și trebuie să păstreze o propoziție corectă în timpul reproductiv – cognitiv și cel productiv – cognitiv « de ce ». Întrebările trebuie să satisfacă următoarele cerințe :

să stimuleze gândirea elevului ;

să fie clare, corecte, precise :

să nu sugereze răspunsurile ;

să nu suprastimeze capacitățile copilului.

Răspunsurile elevilor trebuie să fie ;

complete, satisfăcând cerințele cuprinse în întrebare ;

motivate, dovedind înțelegerea cunoștințelor predate;

să fie formulate independent.

Aceasta metodă am folosit-o în toate etapele experimentului oferindu-mi un real ajutor în cunoașterea lacunelor existente în bagajul de cunoștințe și vocabulare al elevilor, cât și în modul lor de exprimare. Astfel am descoperit modalități de ajutorare a elevilor care prezintă lacune în modul de exprimare.

3.7.6.METODA PROBLEMATIZĂRII

Metoda problematizării solicita elevului un efort intelectual orientat spre descoperirea de noi cunoștințe sau procedee de acțiune și de verificare a soluțiilor găsite. Ea presupune crearea unor situații problemă, care solicită elevilor utilizarea, restructurarea și completarea unor cunoștințe și capacități anterior însușite în vederea rezolvării situației problemă pe baza experienței și efortului personal. Ea dezvolta la elevi gândirea independentă, productivă și asigurp motivația învățării.

Aceasta metoda m-a ajutat în depistarea elevilor comozi, care căutau modalități simple pentru a folosi un efort intelectual minim spre a-și însuși cunoștințele. Astfel i-am orientat spre plăcerea de a descoperi, de a căuta mai ales procedeele de acțiune și de rezolvare a problemelor cerute atât în lecțiile de verificare a cunoștințelor cât și în testele date.

3.7.7. METODA TESTELOR

Testul este un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea înregistrării prezenței sau absenței unui fenomen psihic, a unui comportament sau a unei reacții la un stimul dat.

Testele oferă date despre persoana umană, unele dintre ele neputând fi obținute pe alte căi. Testele aplicate în cadrul cercetării au fost pentru îmbogățirea vocabularului elevilor de gimnaziu. În cadrul experimentului am aplicat probe în prima fază pentru depistarea nivelului de pregătire al elevilor, apoi am făcut testări pentru stabilirea progreselor.

Astfel, rezultatele obținute au relevat progresele înregistrate de către fiecare elev, dovedind că modalitățile folosite în faza formativă, au fost eficiente și alese în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor.

Se impune precizarea că metodele prezentate mai sus nu se folosesc în mod izolat. Orice cercetare pedagogică presupune adoptarea unui complex metodic pentru a putea astfel surprinde fenomentul în toată diversitatea manifestărilor sale.

3.8. PROCEDURA UTILIZATĂ

Am elaborat teste de creativitate pentru învățamântul gimnazial, cercetarea cuprinzând șase teste aplicate individual și scris. Conținutul probelor a cuprins noțiuni din programa școlară de limba și literatura română din clasa a IV-a care au fost date spre rezolvare subiectelor. Timpul de lucru a fost de 20 minute. Probele aplicate au pornit de la un nivel redus de dificultate până la un grad ridicat de dificultate.

3.9.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

La această probă am verificat fluiditatea și flexibiliatea în exprimare a elevilor acestia dând dovadă de cunoștințe temeinice de vocabular , exprimarea lor fiind frumoasă și îngrijită.

La proba nr. 1 răspunsurile au fost următoarele:

Analizând răspunsurile subiecților, se poate observa că elevii proveniți din mediul rural apreciaza calitatile umane si valorile pe care acestea le promoveaza. Ei s-au dovedit buni cunoscători ai obiceiurilor animalelor si nu numai. Ei au mai dat dovada ca le place atmosfera de actiune mai ales activitatile unde pot sa-si exercite imaginatia si creativitatea. Am observat că elevii s-au străduit să folosească în exprimare cuvinte nou învățate.

Pentru proba a doua am folosit o compunere unde elevii trebuiau sa prezinte , cât și un exercițiu de cunoaștere a figurilor de stil din această creație literara. Elevilor li s-a cerut sa prezinte acest basm impresiile care le-au avut.

Răspunsurile elevilor au fost următoarele:

Proba a doua ne-a adus rezultate surprinzătoare în legătură cu recunoașterea figurilor de stil. Am observat interesul copiilor pentru expresiile frumoase din limbă, dar și intenția lor clară de a le folosi în vorbire. Copiilor le plac operele literare inspirate din folclor, le consideră interesante și deci cunosc multe lucruri despre ele.

Proba nr. constat într-un test bazat pe trăsăturile de caracter ale lui Făt-Frumos. Elevii au aflat că orice basm are un miez de adevăr și că și ei pot fi pentru cedi din jur Feți – Frumoși.

Răspunsurile elevilor despre basmul „Spaima zmeilor” și expresiile literare întâlnite au fost următoarele:

Proba a patra a constat într-o compunere legata de personajul Făt-Frumos de vocabularul fragmentului. Am observat că cei 30 de subiecți au recunoscut cuvintele frumoase întâlnite în text și le cunosc sensul. În același timp pot spune ca ei au un vocabular îngrijit, bogat și expresiv.

Răspunsurile la această probă au fost următoarele:

Proba a cincea a constat într-o compunere în care subiecții au trebuit să prezinte semnificația întâmplărilor din basmele citite, dar si sa facă dovada cunoștințelor de vocabular legate de basme.

S-au verificat fluiditatea în exprimare, flexibilitatea și creativitatea.

Răspunsurile primite au fost următoarele:

CONCLUZII

Din vremuri imemoriale, omul a găsit locuri prielnice vieții în depresiunea Beiuș – Vașcău. în perioada ocupației otomane, Bihorul era stăpânit de daci liberi, dar romanii au fost prezenți și aici, mai ales în zona Băița, de unde extrăgeau aur.

Până în secolul XVII-lea, când cade sub dominația maghiară, Bihorul a fost condus de cnezi și voievozi. Cu toate că dominația străină s-a impus, românii bihoreni au continuat să păstreze legăturile culturale în permanență, cu celelalte provincii românești. Numai așa se poate explica menținerea conștiiței de neam, unitatea limbii, culturii și spiritualității noastre.

În graiul popular din Bihor, toponimia este aproape, numai românească, pătrunzând și unele cuvinte de origine maghiară.

Viața oamenilor din această depresiune a fost deosebit de grea. Solul sărac și mereu expus degradării n-a permis practicarea unei agriculturi care să asigure existența acestor oameni. Astfel, cele mai practicate meserii au fost:olăritul, cioplitul în piatra de marmură, cojocăritul, confecționarea sumanelor, cizmăritul, țesutul și brodatul, vărăritul, cioplitul în lemn, ceea ce dovedește înclinația și preocuparea populației pentru a folosi condițiile naturale ale acestei regiuni.

Valea Superioară a Coșului Negru dispune de o bogată creație culturală populară formată din: țesături, cusături, cojoace, sumane, case din lemn, ceramică, arhitectură bisericească.

La loc de frunte stă și bogăția spirituală de neprețuit, care este folclorul. Depresiunea Beiuș-Vașcău "cuib de poveste" și-a adus din plin contribuția la cunoașterea bogăției folclorice, prin folcloriști:Vasile Sala, Miron Pompiliu și continuatorul său, profesor Ioan Simedre.

În localitățile din acest ținut s-au păstrat până în zilele noastre multe dintre tradițiile și obiceiurile străbune legate de colinzi și urări în timpul sărbătorilor de iarnă, sosirea primăverii, obiceiuri la diferite sărbători, la nunți, la boteze, la hore, la claci sătești, la înmormântări. Prin cântece și voie bună, prin cântăreți populari locali, s-au transmis din generație în generație bucuria vieții cinstite, setea de muncă liberă, creatoare și de viață pașnică.

Încă din fragedă copilărie am purtat la diferite festivități costumul popular local, bunicului meu, Duse Crăciun din Sârbești, fiind sumanar.(foto 8) Pe parcursul anilor de școală, dascălii mei au încercat să-mi sporească dragostea față de folclorul local prin rolurile la anumite serbări:interpretă de muzică populară și dansatoare (dansuri populare locale).

Și-au adus aportul și părinții mei care mă duceau la spectacole de muzică populară, precum cj la nunțile din sat. Datorită acestor influențe posed un puternic sentiment de dragoste și admirație față de datinile, tradițiile, obiceiurile locale, portul țărănesc și dansul popular din zona în care m-am născut.

Aceste sentimente nobile le-am transmis și le voi transmite în continuare pe parcursul carierei mele de dascăl prin activități prevăzute de programa școlară, precum și prin activități extrașcolare

BIBLIOGRAFIE

1. Bârlea,Ovidiu (1981- 1983): Folclorul românesc, Ed. Minerva, București, Caraman, Petru (f.a): Studiu de folclor comparat, Ed. Minerva, București,

2. Bârlea Ovidiu – „Folclorul românesc”, Ed. , , 1977

3. Breazu G. – „Colinde” – Editura Fundației Culturale Române, București, 1993

4. Bocșe Maria Obiceiuri, p. 142

5. Comitetul de cultură Bihor-"Folclorul literar din Bihor", 1974

6. Călinescu George, Istoria literaturii române, Editura Academiei 1964

7. Eminescu, Mihai, Literatură populară, Ediția critică de D. Murărașu, București, 1977;

8. Eretescu, Constantin (2004: Folclorul literar al românilor. O privire contemporană, Ed. Compania, București,

9. Iorga Nicolae Istoria românilor de la 1821 până la 1989, p.195

10. xxxx Însemnări momentane "Din folclorul Steiului de ieri", Stei 1998

11. Miron Pompiliu – limbă și literatură populară, Edit.pt.literatură, 1967

12. Muster Dumitru (1985) Metodologia cercetării în educație și învățământ, București,

13. Nicola Ioan ( ) Pedagogie școlară

14. Pamfilie Tudor – „Sărbătorile la români”, Studiu etnografic, colecția Mythos, Ed. SEACOLUM I. O., 1977

15. Pop, Dumitru Studiu și comunicări, Sibiu, 1982

16. Pop, Mihai; Ruzîndoiu, Pavel (1991): Folclorul literar românesc, EDP, București,

17. Roșianu , Nicolae (1989): Eseuri despre folclor, Ed. Univers, București,

18. Simedre Ioan ( ) Colectia Revistei Învățământul primar

19. Tarban Măria "Pedagogie preșcolară", E.D.P. București 1970,,capitolul VII 20. Tiberiu 20. Alexandru "Muzică populară românească Editura muzicală, 1975

21. Vrabie, Gheorghe (1970). Folclor. Obiect, principii, metodă, categorii, Ed. Acad. R.S.R., București,

ANEXE

1. Explicarea unor cuvinte mai puțin folosite azi

Vinars = Palincă

Cârpim = Coasem

PLAN DE LECȚIE

»

CLASA: I

DISCIPLINA: Abilități practice

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Activități cu materiale sintetice

CONȚINUTURI: Hârtia

ELEMENT DE CONȚINUT: „Costume populare românești"

TIPUL LECȚIEI: formarea de priceperi și deprinderi

OBIECTIVE CADRU/DE REFERINȚĂ: 1.2. 1.3. 2.2. 2.4.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

COGNITIVE

OCl – să aplice tehnici variate de lucru (rupere liberă, rupere după contur, decuparea

după contur);

Nivel minimal: aplicarea tehnicilor simple (rupere liberă, decupare după contur);

Nivel mediu: aplicarea tehnicilor necesare (cu sprijin);

Nivel maximal: realizarea lucrării prin tehnici variate. OC2 – să realizeze o compoziție originală;

Nivel minimal: copierea modelului;

Nivel mediu: lucrare cu puține elemente de originalitate;

Nivel maximal: combinarea originală a elementelor componente. OC3 – să realizeze o lucrare după criterii adecvate;

Nivel minimal: formulează două criterii;

Nivel mediu: analizează cu ajutorul întrebărilor de sprijin;

Nivel maximal: formulează judecăți de valoare.

MOTRICE

OM1 – să demonstreze deprinderi practice;

OM2 – să mânuiască instrumentele de lucru;

AFECTIVE

OA1 – vor participa cu interes la lecție;

OA2 – vor manifesta un comportament adecvat;

OA3 – vor aprecia lucrările, sprijinind efortul depus.

RESURSE

BIBLIOGRAFICE

„Curriculum Național", București, 1998

METODOLOGICE

Strategie – dirijată;

Forme de activitate – frontală, individuală, pe grupe mici;

Metode și procedee – explicația, demonstrația, exercițiul, observația;

Mijloace didactice – planșă model, carton, foarfece, hârtie glasată, lipici.

TEMPORALE: 45 min

SINTEZA PROIECTULUI DIDACTIC

SCENARIUL DIDACTIC

BIBLIOGRAFIE

1. Bârlea,Ovidiu (1981- 1983): Folclorul românesc, Ed. Minerva, București, Caraman, Petru (f.a): Studiu de folclor comparat, Ed. Minerva, București,

2. Bârlea Ovidiu – „Folclorul românesc”, Ed. , , 1977

3. Breazu G. – „Colinde” – Editura Fundației Culturale Române, București, 1993

4. Bocșe Maria Obiceiuri, p. 142

5. Comitetul de cultură Bihor-"Folclorul literar din Bihor", 1974

6. Călinescu George, Istoria literaturii române, Editura Academiei 1964

7. Eminescu, Mihai, Literatură populară, Ediția critică de D. Murărașu, București, 1977;

8. Eretescu, Constantin (2004: Folclorul literar al românilor. O privire contemporană, Ed. Compania, București,

9. Iorga Nicolae Istoria românilor de la 1821 până la 1989, p.195

10. xxxx Însemnări momentane "Din folclorul Steiului de ieri", Stei 1998

11. Miron Pompiliu – limbă și literatură populară, Edit.pt.literatură, 1967

12. Muster Dumitru (1985) Metodologia cercetării în educație și învățământ, București,

13. Nicola Ioan ( ) Pedagogie școlară

14. Pamfilie Tudor – „Sărbătorile la români”, Studiu etnografic, colecția Mythos, Ed. SEACOLUM I. O., 1977

15. Pop, Dumitru Studiu și comunicări, Sibiu, 1982

16. Pop, Mihai; Ruzîndoiu, Pavel (1991): Folclorul literar românesc, EDP, București,

17. Roșianu , Nicolae (1989): Eseuri despre folclor, Ed. Univers, București,

18. Simedre Ioan ( ) Colectia Revistei Învățământul primar

19. Tarban Măria "Pedagogie preșcolară", E.D.P. București 1970,,capitolul VII 20. Tiberiu 20. Alexandru "Muzică populară românească Editura muzicală, 1975

21. Vrabie, Gheorghe (1970). Folclor. Obiect, principii, metodă, categorii, Ed. Acad. R.S.R., București,

ANEXE

1. Explicarea unor cuvinte mai puțin folosite azi

Vinars = Palincă

Cârpim = Coasem