Personalitatea și Dezvoltarea Copilului

Psihologie

Personalitatea și Dezvoltarea Copilului

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………………………..

Capitolul I.Personalitatea și dezvoltarea copilului – accepțiuni și perspective de abordare……

1.1. Conceptului de personalitate………………………………………………..

1.2.Factori in dezvoltarea personalității si rolul lor…………………………..

1.3.Etapele dezvoltării copilului…………………………………………………………………

1.3.1. Vârstă preșcolară , 3 – 6/7 ani …………………………………………

1.3.2. Vârstă școlară mică , 6/7- 10/11 ani…………………………………….

1.3.3. Pubertatea și adolescența ( 14 – 24 /25 ani) ………………………………………………

Capitolul II.Contribuția familiei în dezvoltarea personalității copilului………………………

2.1.Importanta mediului socio-familial în dezvoltarea copilului………………………………

2.2.Importanta educării părinților………………………………………

Capitolul III.Cercetare privind contribuția familiei în dezvoltarea personalității copilului ………………………………………………………………………………………………….

3.1. Scop ,obiective și instrumente ale cercetării ………………………………………………………………

3.2. Ipotezele și etapele cercetării……………………………………………………………….

3.3.Metodologia și instrumentele utilizate……………………………………………………..

Concluzii………………………………………………………………………………………..

Bibliografie………………………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Familia,școală și biserica reprezintă sanctuare în care copilul crește,se dezvoltă și se educa pentru a se formă că om și a reuși pe deplin în viață.din cele mai vechi timpuri,dar mai ales azi,educația este considerate indispensabilă omului,la fel că aerul,hrană și apă.

Lucrarea de față prezintă sinteză unor investigații prezentate în literatură de specialitate, pe contribuția familiei în dezvoltarea personalității copiilor, precum și rezultatele unei cercetări personale, prin care mi-am propus realizarea unui curs de educație parentală și observarea schimbărilor pe care acest curs l-a adus în educația copiilor .

Copilăria este recunoscută, este o perioada unică, diferită față de alte perioade ale dezvoltării. Este perioada cea mai bogată în experiențe de învățare, pe care se construiește evoluția ulterioară. Copiii își construiesc propria modalitate de înțelegere a lumii. Ei învață interacționând cu adulții, cu copiii și mediul înconjurător, corelând noile experiențe cu ceea ce deja au înțeles. Adulții trebuie să ofere sprijin, îndrumarea copilului pentru a asigura valorificarea oportunităților de învățare.

Pe plan internațional este evidență abordarea holistică a dezvoltării copilului, din perspectiva sănătății, protecției și educației sale, care asigura bunăstarea și dezvoltarea integrală a copilului și implicit a dezvoltării personalității acestuia.Personalitatea copilului este un sistem deschis, care în procesul formării sale, asimilează în mod particular atât influențele sociale cât și cunoștințele obiective date în conștiința socială. Copilul stabilește relații permanente nu numai cu lumea naturală ci și cu mediul familial,socio-cultural. Limba, știință, artă, tehnică, constituie izvoare ale dezvoltării inteligenței, afectivității, caracterului, într-un cuvânt ale dezvoltării personalității umane. Copilul pășind pe drumul ascendent al inserțiunii sale în universul socio-cultural al adultului, învață modele, tipare de conduită, propriile procese psihice.

Problemele metodice fundamentale pe care am dorit să le lămuresc în această lucrare au fost:care sunt modalitățile optime de conducere a influențelor socio-culturale formative;cum trebuie transmise cunoștințele pentru a asigura angajarea individului în activitatea de învățare; cum se pot mobiliza resursele afective și cele motivațional-volitive ale copilului, alături de posibilitățile intelectuale, necesare în vederea asimilării influențelor externe.

Ideea aplicării acestei cercetări a venit de la impactul pe care l-a avut asupra mea cursul de educație oarentala pe care l-am desfaurat în urmă cu câțiva ani.Personal am avut o mare satisfacție în dezvoltarea fetiței mele în momentul în care am aplicat cele învățate la acest curs.Drept urmare am inițiat acest curs și cu un grup de părinți de la școală noastră.

Scopul cercetării a fost de a descoperi metode și tehnici de îmbunătățire a relației părinte-copil,deoarece această este condiția unei dezvoltări sănătoase și armonioase a copilului iar activitățiile cu părinții au urmărit :

– Construirea unei bune relații părinte-copil;

– Prevenirea unor probleme grave de educație;

– Prevenirea unor atitudini și reacții negative în comportamentul părinților față de copil;

– Aprofundarea unor abilități de baza de care părinții au nevoie pentru a influență pozitiv comportamentul copiilor.

Familia are o triplă funcție:reglatoare,socializatoare și individualizatoare,contribuind în mare măsură la definirea personalității și conturarea individualității fiecărui copil.Din punct de vedere practice,responsabilitatea socială a părinților se realizează în raport nemijlocit cu modalitatea în care pentru educarea copilului în spiritual idealului de viață,aceștia știu să folosească autoritatea lor părintească.

În definirea personalității,atributul unității,integralității,structuralității constituie un radical comun,care apropie diversitatea punctelor de vedere manifestate.Personalitatea nu este numai un obiect,produs al dezvoltării social-istorice,ci și un element activ.Omul poate să-și aleagă un mod sau altul de viață.Această depinde nu numai de poziția socială a omului ci și de nivelul conștiinței sale morale.

Lucrarea este organizată în trei capitole, dintre care primele două abordează o serie de probleme teoretice, legate de: perspectivele de abordare în psihologie ale conceptului de personalitate, particularitățile dezvoltării personalității , precum și contribuția familiei în dezvoltarea personalității copilului. În cea de-a două parte a lucrării, am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia utilizată, precum și rezultatele unei cercetări, prin care am vrut să aduc o îmbunătățire în educația pe care părinții o oferă copiilor cât și efectele acesteia asupra copiilor.

Capitolul 1. Personalitatea și dezvoltarea copilului – accepțiuni și perspective de abordare

Conceptului de personalitate

Personalitatea este definită într-o prima accepțiune că fiind individualitate,omul prin totalitatea însușirilor și funcțiilor fizice,psihice aflate într-o continuă unitate indisolubilă,rezultat al dezvoltării depline și unitare a calităților persoanei.De asemenea,definițiile date conceptului de persoană și personalitate nu sunt foarte clar elaborate,lăsând posibilitatea unor interpretări.Conceptul de persoană semnifică individul uman socializat,caracterizat printr-o anumită structura biologică și psihică,integrat social într-un anumit sistem de raporturi determinate asupra procesului formativ al persoanei . . Conceptul de “personalitate”este întâlnit în toate științele socio – umane și filosofie.De fiecare dată se relevă aspecte specifice,unghiul de abordare fiind schimbat,fapt ce impune cu atât mai mult convergență perspectivelor.

Termenul “ personalitate”,derivat de la “persoană”,își are originea în limba latină clasică,unde cuvântul – persoană – desemna inițial masca folosită de actori în tetrul antic,mai târziu ,acest cuvânt a dobândit înțelesuri multiple,funcționând în mai toate limbile moderne cu înțeles polisemantic,aspect exterior al omului,amintind de înțelesul original (masca) ,rolul jucat de un actor,funcția socială îndeplinită de un om ,actorul însuși care joacă un rol că și omul care îndeplinește o funcție socială,ceea ce conferă valoarea În accepția simțului comun personalitatea este echivalentă cu ,,individul de excepție”,cu persoană creativă pe plan social sau cultural,punct de vedere care nu este însușit în psihologie.pentru știință psihologică,personalitatea este o calitate,pe care o poate dobândi virtual orice individ într-o anumită etapă a dezvoltării sale și anume în perioada adolescenței avansate-întrunind anumite note sau caracteristici definite.Sub unghi psihologic,,personalitatea reprezintă îmbinarea unitară non-repetitivă a însușirilor psihice care caracterizează mai pregnant și cu un mai mare grad de stabilitate omul concret și modalitățile sale de conduită’’(Al.Roșca,1976,p.466).În același timp,personalitatea poate fi privită că o ,,construcție științifică”,un tablou elaborat prin abstracție științifică-pornind de la fapte-cu care abordăm individul concret,analizând modul sau de a fi și de a se comportă în condiții diferite.

Numărul definițiilor date personalității este de ordinul zecilor astfel încât enumerarea lor ar fi deconcertantă.Citez câteva:

După G.Allport(1981),,personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofiziologice care determina gândirea și comportamentul sau caracteristic”(p.40);

După N.Sillamy(1965),,personalitatea este în esență elemntul stabil al conduitei unei persoane,modul sau obișnuit de a fi,ceea ce o diferențiază de altele.Orice om este,în același timp,asemănător cu alți indivizi din grupul sau cultural și diferit de ei prin caracterul unic al experiențelor trăite,singularitatea să,fracțiunea cea mai originală a eului sau constituie esențialul personalității sale”(p.216).

A.V.Petrovski și M.Giarosevski (1975) propun definiția:,,Personalitatea (în psihologie)este o calitate sistemică dobândită de individ în activitatea obiectuală și în comunicare,care-l caracterizează sub aspectul includerii lui în relațiile sociale”(p.165).

În psihologie problematica personalității în ansamblul ei ocupă un loc central,având implicații atât pentru practică socială (educație,cultură etc.),cât și pentru domenii învecinate ale științei.

Personalitatea privită în accepția ei cea mai generală,sub incidența cercetărilor psihologiei moderne se înțelege întregul vieții noastre individuale,dezvoltată pe constituția noastră biologică,prin adaptarea la mediul social și cultural al comunității din care face parte. Cu alte cuvinte,structura de adâncime a corpului nostrum,rezultat al unei îndelungi evoluții biologice,prin integrarea într-o viață culturală,la o socializare a instinctelor,a fondului temperamental, a funcțiunilor fiziologice elementare, și la o viață spirituală în domeniul valorilor culturale.

Realitatea animalică primitive a finite noastre este chemată la o nouă viață,este o viață disciplinată prin muncă,reguli sociale și legi morale,animalul din noi devenind om deopotrivă, printr-o mutuatie biologică dar și printr-o dominare a fondului instinctual. S-a putut spune că personalitatea noastră reprezintă un mănunchi de impulsii și nevoi biologice,disciplinate prin inhibiții și dominare de sine.

Personalitatea presupune,așadar,o bogată viață interioară dezvoltată prin examene de conștiința și bilanțuri spirituale în vederea unei potențări și neîncetate creșteri,se vorbește de o dezvoltare fără termen,dezvoltându-se din copilărie și până în ultima zi a vieții. Această îmbogățire și adâncire treptată este însăși condiția specifică a vieții spiritualle umane,care nu înseamnă în timp o curbă suitoare, ci amenințată cu destrămări și decăderi pe parcurs.

Personalitatea se formează,se cucerește,este ansamblul de dispoziții inascute dobândite,formate și dezvoltate continuu sub influență factorilor biologici și a experiențelor personale.

Această “expresie a structurii sale psihice”, este o dimensiune a omului ce presupune existența celorlalte dimensiuni,biologică și fiziologică.Natură bio-psiho-socială,asigurând unui individ bună adaptare originală la mediul natural și social. O astfel de personalitate și o gândire emoțională dezvoltată îl poatre este chemată la o nouă viață,este o viață disciplinată prin muncă,reguli sociale și legi morale,animalul din noi devenind om deopotrivă, printr-o mutuatie biologică dar și printr-o dominare a fondului instinctual. S-a putut spune că personalitatea noastră reprezintă un mănunchi de impulsii și nevoi biologice,disciplinate prin inhibiții și dominare de sine.

Personalitatea presupune,așadar,o bogată viață interioară dezvoltată prin examene de conștiința și bilanțuri spirituale în vederea unei potențări și neîncetate creșteri,se vorbește de o dezvoltare fără termen,dezvoltându-se din copilărie și până în ultima zi a vieții. Această îmbogățire și adâncire treptată este însăși condiția specifică a vieții spiritualle umane,care nu înseamnă în timp o curbă suitoare, ci amenințată cu destrămări și decăderi pe parcurs.

Personalitatea se formează,se cucerește,este ansamblul de dispoziții inascute dobândite,formate și dezvoltate continuu sub influență factorilor biologici și a experiențelor personale.

Această “expresie a structurii sale psihice”, este o dimensiune a omului ce presupune existența celorlalte dimensiuni,biologică și fiziologică.Natură bio-psiho-socială,asigurând unui individ bună adaptare originală la mediul natural și social. O astfel de personalitate și o gândire emoțională dezvoltată îl poate ajută pe individ să se integreze mai ușor în societatea să ,să se socializeze, dar sis a se descurce în orice situație și orice ipostază ceea ce duce la valorizarea , afirmarea să.Personalitatea umană este expresia structrii activității sale la nivelul căreia obiectivul și subiectivul se interpătrund dialectic,se modelează reciproc. În acest raport,obiectivul capătă dimensiunile subiectivului,iar subiectivul se obiectivează, capătă conturi definitorii în produsele activității sale libere, adică transformare, invenție, creație de nou authentic,dispnibilitati demiurgice pe care subiectul le dobândește numai prin muncă,practică socială de pe urmă structurării cărora el își modelează personalitatea.

Însușindu-și cerință elementară pentru știință –de a porni de la fapte –studierea personalității și-a ales că punct de plecare fie observația în condițiile vieții cotidiene,fie probe psihologice standartizate,fie experiență clinică,fie combinarea acestor surse laolaltă.

Lund drept cadru de observație viață cotidiană,ceea ce se impune atenției-în legătură cu o persoană-sunt faptele sale de conduită,aspectul fizic,relațiile cu ceilalți,activitățile pe care le desfășoară,prestațiile la care ajunge,etc.La prima vedere,aceste relații cu excepția aspectului fizic diferă de la o situație la altă,prezintă o variabilitate situațională.În condiții diferite și într-un interval de timp mai lung se impune însă observației o anumită consistentă internă dincolo de varietatea situațiilor.Multitudinea de acte,relații,realizări ale unui individ se înscriu într-un cadru unitar,relevă decio anumite invariante.

Personalitatea este întotdeauna unică și originală, această întrucât fiecare pornește de la o zestre ereditară unică, singulară și mai departe în câmpul existenței sociale, fiecare străbate un drum anume, încercând o serie de experiențe variate, intrând în anumite relații, toate având anumite efecte asupra cursului dezvoltării personalității. În realitate fiecare om are un mod propriu și concret de gândire și de simțire, totuși între oameni nu sunt numai deosebiri ci și asemănări. Se înțelege că asemănările nu sunt totale, iar tipurile nu reprezintă decât o schemă ce permite o grupare prin aproximație.

În roluri sau funcții diferite pe care le îndeplinește o persoană,această manifestă atitudini și calități sau defecte asemănătoare,adeseori identice.Așadar,atât variabilitatea situațională a conduitei,cât și alternanța în timp a rolurilor unei persoane se înscriu într-un cadru de relativă stabilitate și consistentă,care conferă comportamentului,relațiilor sale cu lumea o anumită identitate sau unitate.Aceasta trimite la ideea de personalitate.Informația de start este aici,cu precădere,una observațională,formată inițial din date de ordin calitativ despre fapte,activități.Pornind de la aceste convergente constatate se impune noțiunea de treasatura psihică,și apoi cea de personalitate,înțeleasă în prima aproximație ,că ,,o constelație de trăsături”(P.Guilford).

O trăsătură psihică este o însușire sau particularitate relativ stabilă a unei persoane sau a unui proces psihic.Pe plan comportamental,o trăsătură este indicată de predispoziția de a răspunde în același fel la o varietate de stimuli.De exemplu timiditatea este un mod relativ stabil de comportare a unei persoane în situații noi și în raport cu ceilalți,mod de comportare marcat de stângăcie,hiperemotivitate,mobilizare energetică exagerată s.a.Luând act de comportamentele unei persoane,le subsumăm unor etichete verbale(sincer,onest,emotiv,etc),le grupăm în anumite noțiuni sau categorii.Trăsăturile sunt în primul rând noțiuni descriptive,dar ele dobândesc în practică și o valoare explicativă.Fapte de conduită,întâlnite în viață cotidiană,sunt explicate prin noțiunile care le rezumă:încăpățânarea este explicată prin negativism,relațiile emoționale exagerate-prin timiditate etc.Noțiuni construite astfel prin abstracție clasificatorie devin apoi explicative.Acesta este modul aristotelic de a bordare propriu simțului comun,dar și psihologiei tradiționale,care s-a menținut-cel puțin în punctele ei de plecare-în proximitatea simțului comun.

Orice activitate este determinată motivațional intern, este expresia unei nevoi interne, bio-psihologice a personalității că individ concret.Aceste nvoi sunt determinate social prin apartenența personalității la un sistem social , apartenența care condiționează, motivează nevoi, scopuri opțiuni decizii,valorii după care se ghidează personalitatea în activitatea să.

Considerarea structurii că o structura temporală, în care condiția fundamentală a personalității apare că raport între necesitatea dezvoltării și afirmării sale multilaterale și condițiile acestei dezvoltări și afirmări, are în vedere nu temporalitatea empiric senzorială,ci sistemul de raporturi acționale ale personalității că raporturi temporale determinate social, concret – istoric.

Ca și gândirea , personalitatea este un proces unitar și complex care dezvoltă în timp, se consolidează devine mai pregnantă, dacă că om o ajuți prin implicarea ta, acțiunea ta la tot ce te înconjoară, gândirea cu cât este mai stimulate cu ață ea te va ajută mai mult în rezolvarea problemelor. Este că un circuit ce merge încontinuu fără a rugini dacă i-se maid a și puțin ul;ei, adică material se stimulează activitatea se ajunge la performanțe,la fel și în cazul personalității,cu cât este mai armonios formată cu atât omul va fi mai valoros.

1.2.Factori în dezvoltarea personalității si rolul lor

Ereditatea

Ereditatea reprezintă ansamblul dispozițiilor de natură anatomo-fiziologice,înnăscute sau transmise prin mecanismele și informațiile genetice de la generațiile anterioare la generațiile tinere prin intermediul părinților.

Ereditatea este premise naturală anatomo-fiziologică necesară și obiectivă a dezvoltării psihice în condițiile mediului socio-cultural.Fenomenele psihice sunt rezultatul în timp al interacțiunii dinamice dintre ereditate și mediul socio-cultural,îndeosebi educația.În contextual interacțiunii genotipului cu fenotipul,al formării și dezvoltării personalității nu contează anumite însușiri anatomo-fiziologice transmise ereditar cum ar fi:culoarea părului,pielii și a ochilor,formă capului,urechilor sau nasului etc.

Mediul

Mediul reprezintă ansamblul condițiilor înconjurătoare în care omul trăiește,de dezvoltă acționează și crează.mediul poate avea două componente principale:mediul natural și ecologic și mediul social-global și psihosocial.

Mediul natural cuprinde condițiile de climă ,relief,vegetație și fauna.Mediul natural are o anumită importantă privind dezvoltarea personalității,de aceea nu trebuie neglijat nici că factor de existența și nici că factor ce influențează dezvoltarea omului.

Mediul ecologic este legat într-o măsură importantă de mediul natural.El reprezintă printer altele condittile ce determina interrelatiile dintre organismele vii și mediul lor de viață.Mediul ecologic presupune un mediu de viață pur ,nepoluat pentru a asigura condițiile vieții organismelor.

Mediul social-global cuprinde ansamblul factorilor istorico-culturali,axiologici,instituționali,de organizare socială de grup în cadrul cărora relațiile interumane au un rol și o putere deosebită în formarea și dezvoltarea personalității.

Mediul psihosocial este amsamblul de condiții și idealuri social-spirituale ale persoanelor,cuprinzând relațiile interpersonale,statusurile psihosociale realizate de personae,idealurile și comportamentele lor colective,modele de comportament proiectate,complexul de norme și valori și procesele psihosociale ce le generează.

Între mediul social-global și mediul psihosocial există interacțiune.În timp ce mediul social-global reprezintă un ansamblu de condiții cu character pronunțat obiectiv,mediul psihosocial reprezintă ansamblul de condiții cu caracter pronunțat subiectiv.În mediul psihosocial în care acționează,indivizii privesc îndeosebi dependențele lor intersubiective,raporturile și procesele interpsihice și de grup.Printre cele mai importante elemente ale mediului psihosocial ce influențează educația menționez:comunicarea verbală ,relațiile interindividuale,modelele atitudinale și comportamentale ale educatorilor (părinți,cadre didactice).

Educația

Educația reprezintă unul din factorii care își adduce o contribuție importantă la formarea și dezvoltarea personalității,în interacțiune cu ceilalți doi factori-erditatea și mediul.Datorită calităților,funcțiilor și caracteristicilor ei,printre care subliniem caracterul organizat,conștient,intenționat,cu un conținut selectat și îndrumat de specialiști anume format și selectați pentru instrucție și educație,educația,fără a diminua cu nimic rolul celor doi factori care se interconditioneaza,are un rol îndrumător în interacțiunea factorilor dezvoltării personalității.

1.3.Etapele dezvoltării copilului

De la naștere,copilul începe să se dezvolte fizic și psihic până în jurul vârstei de 20 de ani,când se consideră că individual a ajuns la maturitate sic and devine liber pe plan psihic,capabil să se autoconduca în viață,în conformitate cu idealurile pe care și le-a format

Dezvoltarea psihică se realizează ascendant,însă nu uniform și linear,ci prin stadii diferite calitativ,deosebite între ele ,dar fără kimite nete :perioada de sugar,de preșcolar ,de scoar,această din urmă întrepătrunzându-se cu o etapă deosebită a vieții-adolescență.dacă obiectivele fiecăreia dintre aceste etape nu au fost realizate,este greu de crezut că vor pute fi îndeplinite în etapă următoare;de aceea urmărirea dezvoltării psihice a copilului trebuie făcută în așa manieră încât să se sesizeze la timp rămânerile în urm față de vârstă să sis a se încerce recuperarea,cât mai repede posibil.

Întregul process de dezvoltare psihică a copilului depinde de doi factori esențială:zestrea biologică cu care a venit pe lume și mediul cu care crește și se dezvoltă-care se influențează reciproc..

Hrană,îngrijirea și educația constituie principalele trei componente ale mediului copilului.Dezechilibrul dintre acestea poate influență nefavorabil evoluția dezvoltării copilului și fără o intervenție promptă și competență,care să aducă la normal echilibrul tulburat,urmările pot fi ireversibile.Copilul cu dezvoltarea fizică mult deficitară prezintă adesea și importante rămâneri în urmă din punct de vedere al dezvoltării neuropsihice,tot așa cum o parte dintre copiii cu suferințe neuropsihice severe prezintă și întârzieri importante sau dizarmonii serioase în dezvoltarea fizică.

Familia și societatea urmăresc să asigure copiilor o bună dzvoltare fizică și psihică.Dacă pentru aprecierea dezvoltării fizice există parametric exacți,pentru dezvoltare psihică nu există astfel de criterii exacte,corecte.

Ceea ce definește normalul din punct de vedere psihic sunt criteriile mai mult sau mai puți obiective(motricitatea,activitatea de cunoaștere,vorbirea,afectivitatea și sociabilitatea) pe care trebuie să le întrunească un copil la o vârstă dată,în comparative cu majoritatea copiilor de vârstă respectivă.

Privită astfel,în evoluția dezvoltării psihice putem găsi cel puțin 5 variante:copil redus,dezvoltat mediu,bine,foarte bine și supradotat.Încadrarea intro categorie sau altă este o acțiune foarte grea și necesită profunde cunoștințe medicale și psihologice.

În amplul proces de educare a copilului,indifferent de vârstă să ,este nevoie de mult atct din partea părinților și a educatorilor săi ,de abilitatea acestora de a îmbină afecțiunea cu autoritatea ,răbdarea și calmul cu fermitatea în decizii.

Evoluția psihicului copilului este paralelă dar și subordonată dezvoltării creierului.la naștere creierul cântărește 366 grame și ajunge la 900 grame la sfârșitul primului an de viață.Creșterea cantitativă este însoțită de mari progrese calitative înregistrate de sugar în dezvoltarea să neuropsihică(în domeniul afectiv,intelectual),evidente de la o luna la altă.Totodată se remarcă creșterea progresivă a capacității de adaptare a întregului organism la mediul fizic (frig,cald) și social (la condițiile de viață în familie sau colectivitate).

În perioada de nou născut,impresiile copilului sunt difuze;el vede,dar nu percepe,nu știe ce vede ,privește în jurul sau,dar nu este preocupat de obiectele ce-l înconjoară.Are în schimb reacții la temperature mediului extern (suportă bine căldură,plânge la frig),la nevoile biologice proprii (alimentația,mictiune,defecatiea),la stumulii luminoși,sonori sau tactili puternici,prin reacții globale motorii și prin plâns.Din punct de vedere motor,această perioada este caracterizată printr-o ușoară hipertonie musculară,prin încercări timide de a saltă capul și prin tendința de a strânge în mâna obiectele ce i se oferă.Comportamentul social afectiv și verbal este present prin emiterea unor sunete ,chiar și înafara plânsului (atât de obișnuit la această vârstă),prin reacții diferențiate de plăcere și de neplăcere și prin predominantă procesului general de inhibiții asupra celui de excitație (copilul doarme 20 din cele 24 de ore ale unei zile).

După vârstă de o luna,până la un an,copilul își dezvoltă mai mult comportamentul motor(mișcări,în special ale mâinilor,poziții staționare,mers) decât pe cel afectiv sau verbal.

Dacă la început mișcările copiluli sunt reduse și necoordonate (mișcarea mâinilor,picioarelor sau a capului),ele capătă odată cu creșterea o coordonare segmentară.Mâna constituie obiect de studio pentru copilul mic (studiază și întoarce cu mult interes degetele și palmele),pentru că apoi să devină mijloc de facilitare a cunoașterii și chiar a existenței sale.Cu mâna își aduce în câmpul vizual obiecte din jur ,își duce la gură tot ceea ce-I trebuie (biberonul sau alimentele) cât și ce nu-I trebuie,creând prin această un permanent pericol pentru sănătatea să (înghițirea de corpi străini,de substanțe toxice).Sugarul folosește mâna pentru a prinde jucăriile ,a chema,a respinge,a mângâia sau a lovi,acțiuni subordinate destul de bine cunoașterii și relațiilor cu mediul în care trăiește.

Comportamentul afectiv și verbal se dezvoltă continuu,dar în ritm oarecum lent în primii ani de viață.În prima luna copilul plânge sau emite unele sunete izolate,fără semnificație,după șapte luni emite sporadic silabe pe care apoi le leagă,rezultând cuvintele mama,tată,papa,după zece luni pronunță clar unele cuvinte dar fără semnificație apoi și cu semnificație către vârstă de 12 luni,că recunoaște unele obiecte sau acțiuni,după denumire lor.

Sub influență mediului din jur,copilul mic învață mereu câte ceva ,de la mișcări simple la acțiuni complexe.Dar trebuie ținut cont de posibilitățile lui evolutive.Orice effort de învățare al unor acțiuni sau activități pentru care el nu este pregătit și nu are maturitatea necesară,îi suprasolicită sistemul nervos,îl obosește și îi poate crea chiar o reacție de opoziție la astfel de încercări.

Ceea ce poate caracteriza dezvoltarea psihică a copilului în perioada de sugar este apariția limbajului,elementar la început,descoperirea și folosirea cuvântului,ridicatul în picioare,mersul liber,nesusutinut și întoarcerea capului.

1.3.1. Vârstă preșcolară (a două copilărie), 3 – 6/7 ani

Reperele psihologice fundamentale, ce dau contur și individualitate celei de a două copilării sunt: activitatea de baza – jocul și respectiv, tipul relațiilor în care este antrena copilul.Din punct de vedere fizic se produce o creștere a dimensiunilor sale antropometrice,cu o ușoară diferența în favoarea băieților. Continuă procesul de perfecționare a sistemului nervos, atât pe plan structural cât și funcțional.Se conturează și câteva diferențe între cele două sexe, sub raport comportamental: fetele sunt mai cooperante și mai vorbărețe, în timp ce băieții sunt mai rezervați și mai neliniștiți.

Vârstă preșcolară constituie perioada structurării viitoarei personalități; în această perioada asistăm la progrese remarcabile ale sensibilității tuturor organelor de simt. Cooperarea dintre tact și văz se îmbogățește așa încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut, doar prin simplă palpare și invers;

Sub aspect auditiv se perfecționează auzul fonematic, muzical precum și abilitatea de a repera obiectele și fenomenele numai după sunetul lor.Copilul face progrese și pe plan gustativ și olfactiv, mediul de proveniență având un rol decisiv în reglarea preferințelor și aversiunilor sale pe acest plan. Sub raport perceptiv apar o serie de achiziții notabile, în sensul trecerii de la forme elementare de percepție la forme superioare.

Formele de memorie predominante, în această etapă, sunt cea mecanică, cea involuntară. Progresele sunt însă rapide și evidente, dovadă că după 4-5 ani, intră în scenă și memoria voluntară. Memoria are o puternică amprenta afectogena dar și intuitiv-concret. Dacă debutul vârstei este caracterizat de limbajul situativ, format din propoziții simple, treptat se impune limbajul contextual.Varietatea de cuvinte a vocabularului sporește, la 3 ani este de aproximativ 100 de cuvinte, iar la 6 ani de cel mult 5000 de cuvinte.Din perspectiva școlii piagetiene, la vârstă preșcolară, gândirea copilului se află în stadiul preoperatoriu, cu următoarele două secvențe:

– Până la 4 ani, gândirea este preconceptual-simbolică, identificându-se prin câteva particularități: egocentrismul,sincretismul,animismul,realismul nominal și caracter practic-situațional.Deși cunoaște caracterul grupării în ființe și lucruri, el clasifică cele patru cartonașe (om, car, cal, lup), în două, după rațiuni absolut pragmatice: omul, carul și calul, pe de o parte și lupul, pe de altă parte. Rațiunea: omul folosește carul și calul pentru a scapă de lup.

– Între 4 -7/8 ani gândirea este intuitivă din mai multe considerente:

-se formează și ea sub influență investigațiilor practice ale copilului;

-este destinată nu atât cunoașterii adevărului, cât rezolvării unor probleme imediate precum și achiziționării unor cunoștințe elementare de viață;

-raționamentul transductiv sau preconceptual este înlocuit, mai ales, după vârstă de 5 ani cu cel intuitiv, care apelează masiv la reprezentare.

Jocul oferă un teren deosebit de fertil pentru dezvoltarea imaginației la vârstă preșcolară și o serie de activități organizate (desen, muzică, modelaj) contribuie și ele la stimularea fanteziei prescolarului. Mare admirator de basme și de povestiri pe care le ascultă cu un viu interes și le trăiește deosebit de intens, ceea ce atestă o mare saturație afectivă.

Jocul prin registrul amplu de situații atractive, solicită și funcțiile atenției, mai ales a celei involuntare și treaptat a celei voluntare. Se consolidează volumul, concentrarea și mobilitatea atenției. Astfel, concentrarea înregistrează ameliorări succesive: dacă la prescolarul mic este de 5-7 minute, la prescolarul mijlociu de 20-25 minute, iar la prescolarul mare de 45-50 minute. Ascultarea de povești, diafilme, desene animate, teatru de păpuși solicită atenția.

Adultismul constituie și sursă unor noi trăiri afective și se accentuează fenomenul de identificare în special prin intermediul situațiilor în care prescolarul depistează diverse similitudini cu adultul .Uzual, identificarea se produce cu părintele de același sex. Acest proces are două consecințe: pe de o parte, copilul adopta conduite specifice sexului căruia îi aparține, pe de altă parte, i se formează superegoul , că o sinteză de conduite morale; În afară părinților, frații și surorile constituie modele pentru copil. După vârsta de 5 ani copilul își caută elemente ale identificării în afară căminului părintesc, inclusiv în basme, cărți și filme. ,,Identificarea constituie un element important în evoluția personalității copilului.” (R.R. Sears).

Afectivitatea prescolarului, că aspect general, se distinge prin caracterul ei exploziv, instabil. Apoi stridențele se mai estompează, stările afective devin mai profunde și mai nuanțate.La 3 ani apare vinovăția și pudoarea,la 4 ani se schițează mândria,la 5 ani apare sindromul bomboanei amare, respectiv starea afectivă pe care o traversează copilul când primește o recompensă nemeritată iar la 6 ani se manifestă criză de prestigiu, adică disconfortul pe care îl trăiește copilul ori de câte ori este mustrat în public.

Apar o serie de trăsături pozitive: stăpânirea de sine, ierarhizarea motivelor acțiunii. Prescolarul va fi capabil să îndeplinească și activități care nu îi plac, sau îi plac mai puțin, dacă poate procura o bucurie celor dragi sau își pregătește, astfel, teren pentru o activitate mai plăcută. Părinții pot contribui la exersarea voinței sale atribuindu-i o serie de sarcini permanente: șters praf, așezat tacâmuri pe masă, udat flori etc.

La vârsta preșcolară se pun bazele personalității,joacă fiind importantă pentru evoluția copilului, permițându-i să se identifice cu adultul și să-și descarce stresul. Jucându-se, copilul își folosește mintea și corpul și învață lucruri esențiale despre lumea din jurul lui. Copilul se joacă pentru că această îl distrează. Jocul îl ajută pe copil la dezvoltarea capacităților de vorbire, gândire și organizare.Jocul consolidează cunoașterea și experiență și ajută copilul să-și dezvolte curiozitatea, încrederea în sine și puterea de a se controla. Jocul îl ajută pe copil să-și descarce micile sau marile traumatisme. Atunci când copilului îi vine greu să depășească un conflict, el îl pune în scenă. Acesta este mijlocul cel mai bun de a admite un eveniment neplăcut, de a exprimă ceea ce i-ar fi greu să transmită prin cuvinte. Pe fondul temperamentului se schițează primele trăsături caracteriale pozitive: inițiativa, independența, hotărâre, stăpânire de sine, perseverență .

Formarea caracterului la preșcolar are o motivație practică și presupune, mai ales, adeziune afectivă decât rațională la normele morale: interiorizează regulile postulate de familie sau de grădiniță și apar și primele aptitudini speciale. Fenomenul de durata al dezvoltării copilului presupune un proces de socializare în care copilul învață să se conformeze normelor societății și să acționeze adecvat.

Copilul observă și imită persoanele din jurul sau,se joacă adoptând roluri sociale și imitând adulții pe care i-a văzut în aceste roluri,învață mai mult prin imitare decât ar reține prin învățare directă,imită în funcție de întărirea pe care o primește: întărirea pozitivă precum laudă sau încurajarea duc la repetarea comportamentului, în timp ce pedeapsa sau ignorarea scad probabilitatea repetării comportamentului.

Un alt aspect al socializării îl reprezintă clarificarea expectantelor adulților și motivele regulilor. Explicațiile încurajează copilul să se comporte sociabil. Copilul trebuie să înțeleagă ce se întâmplă în jurul sau, să dea o rațiune regulilor și comportamentelor observate.

1.3.2. Vârsta școlară mică (marea copilărie), 6/7- 10/11 ani

Această etapă a fost denumită și copilăria adultă sau maturitatea infantila. Dacă la 6-7 ani ritmul creșterii trenează, ulterior devine alert, astfel încât până la debutul pubertății, copilul crește în greutate aproximativ 10 kg, iar în înălțime cu circa 20 cm. Corpul și extremitățile se lungesc, ceea ce provoacă o modificare a proporției dintre cap și trup. Sistemul muscular progresează, îndeosebi sub raportul masei sale. Crește forță musculară, precizia și viteză motrică a micului școlar.

În ceea ce privește sistemul nervos, asistăm la o creștere a creierului (aproximativ 1200 g) și la o organizare de căi funcționale noi.

Achiziționarea scris-cititului solicită complex întreagă paleta de senzații, percepții,reprezentări. Se dezvoltă sensibilitatea tactilă a mâinii dar și cea vizuală și auditivă. Se îmbunătățește vederea la distanță și capacitatea de apreciere vizuală a mărimii. Auzul fonematic evoluează considerabil.

Pe plan gustativ și olfactiv crește abilitatea individului de a identifica și clasifică gusturile și mirosurile.

Sub raport tactil, obsevam o evoluție deosebită a chinesteziei mâinii prin scris, desen, lucru manual. Îmbunătățiri multiple survin și în planul percepției spațiului și a timpului.

Predomină memoria mecanică, involuntară și cea de scurtă durata este condiționată de încărcătură afectogena iar uitarea apare frecvent în jurul vârstei de 7 ani. La 9 ani școlarul face eforturi voluntare de a-și cultivă memoria. Raportul dintre capacitatea de recunoaștere și de reproducere se modifică. La 6-7 ani procesul de recunoaștere este mai ușor de realizat, iar pe măsură înaintării sale în vârstă crește posibilitatea de reproducere. În această perioada se dezvoltă și imaginația creatoare .

Crește capacitatea de mobilizare voluntară, dar sunt frecvente fluctuațiile de atenție. Neatenția fortuită – apariția neașteptată a unui stimul oarecare spre care școlarul mic se orientează. Neatenția activă – agitație motrică care deranjează pe cei din jur. Neatenția pasivă – sub o masca de implicare aparență deturnează traiectul intelectiv în cu totul altă direcție.Neatenția activă și cea pasivă trebuie rezolvate prin cunoașterea cauzelor care le-au alimentat .Școala determina copilul să se sacrifice diverselor tentații, interese, care îi ocupă majoritatea timpului diurn. Se exersează caracterul voluntar al conduitei și se pun bazele unor deprinderi, priceperi automatizate, ce vor fi active prin voință.Toate procesele psihice (percepție, memorie, gândire, atenție, afectivitate) se impregnează volitiv. În desfasurararea acțiunii se lasă ușor sustras, ceea ce demonstrează caracterul fragil al voinței.

Viață emoțională a micului școlar devine mai echilibrată și apare sentimentul datoriei; • Imitația adultului, dorința de a demonstra că nu mai este mic, constituie o altă cale de socializare afectivă.Apare un progres semnificativ în ceea ce privește capacitatea de reproducere.

Intrarea copilului în școală accelerează procesul eliberării limbajului de anumite clișee parazitare, elemente dialectale, jargoane, pronunții deficitare etc., altfel spus micul școlar are acces în mod organizat la limbajul cult. Potențialul lingvistic diferă la începutul clasei I în funcție de educația primită în familie, de fomulă să temperamentala etc.Vocabularul se dublează,progrese evidente se înregistrează în ceea ce privește debitul vorbit și cel scris pe măsură ce se aproprie de sfârșitul claselor primare.

Apare gîndirea operatorie concretă, prin trecerea de la cunoașterea intuitivă, nemijlocită a realității la cea logică, mijlocită.Apare caracterul operatoriu al gândirii – posibilitatea de a manipula obiectele și fenomenele în plan mental, fără a le deforma, păstrându-le .

Sub raport temperamental, se produce o mascare a fomulei temperamentale, adică trăsăturile primare, generate de tipul de activitate nervoasă superioară sunt redistilate, ajustate în tipare noi. La această vârstă se pun baze1e convingerilor morale fundametale. Datorită cerințelor morale ale școlii și familiei asistăm la o întărire și modelare a trăsăturilor de caracter. În formarea trăsăturilor caracteriale contribuie cărțile și alți factori externi.

1.3.3. Pubertatea și adolescență ( 14 – 24 /25 ani)

Pubertatea (10-14/15 ani), este corespunzătoare gimnaziului,adolescență propriu-zisă (14/15-18/20 ani), este corespunzătoare liceului iar adolescență prelungită (18/20-24/25 ani), caracterizată printr-o diversitate de situații. La această vârstă se produce, că rod al cooperării dintre ereditate și mediu, atât o creștere spectaculoasă, cât și o maturizare evidență.

Datorită creșterii nivelului de viață și a schimbărilor survenite în calitatea alimentației, se poate observă, la ultimele generații de adolescenți, o creștere a dimensiunilor antopometrice față de generațiile anterioare. Există două revoluții:fiziologică și hormonală.

Ritmul de creștere este imens, el se instalează mai repede la fete decât la băieți . De asemenea, este mai intens în mediul urban decât în cel rural. Individul crește mai întâi în înălțime, apoi și în greutate. Odată cu dezvoltarea masei musculare crește și puterea fizică, cu mențiunea că, la băieți, această se angajează pe un traseu ascendent atât cât durează adolescență, în timp ce la fete, puterea atinge apogeul aproape de dată declanșării ciclului menstrual.

Maturizarea sexuală demarează vertiginos, atât la fete, cât și băieți. Debutul, ritmul și nivelul creșterii este influențat de mai mulți factori: condiții climaterice, clasa socio-economică din care provine individul, premise genetice, nutriția, gradul de sănătate al persoanei. Ansamblurile vestimentare sunt uneori grotești, obligatoriu acute pentru a se epata anturajul.

În adolescență ritmul de creștere se temperează treptat, dar continuă lent până la 25 de ani, datorită echilibrului hormonal fragil, apetitul este inconstant iar ritmul somnului este deseori perturbat, datorită obiceiului de a învață noaptea.Adolescentul manifestă interes pentru amenajarea camerei proprii. Gustul vestimentar se rafinează.

În pubertate asistăm la o scădere a tuturor pragurilor senzoriale, ceea ce evocă creșterea sensibilității sale. În plus, se produce o erotizare a tuturor simțurilor. Individul are o mai mare capacitate în a percepe culorile. Se dezvoltă spiritul de observație odată cu diversificarea consumurilor culturale. Se constată o capacitate mai bună de verbalizare a trăirilor sale.

În adolescență se stabilizează câmpul vizual și cromatic, individul dobândește o capacitate suplimentară în a denumi culorile. Interesul pentru activitatea școlară este fluctuant, nu de puține ori apar perioade când școală i se pare anostă, devitalizantă și în compesatie se activează deschiderea culturală.

În pubertate coexistă două stadii de evoluție a intelectului:

• stadiul operațiilor concrete (7-12 ani);

• stadiul operațiilor formale, care debutează după vârstă de 11- 12 ani și continuă dincolo de acest palier ontogenetic.

Se formează judecați și raționamente tot mai complexe, inclusiv de probabilitate. Se strucureaza și un stil de gândire, adică un mod personal prin care individul acționează intelectiv asupra unui aspect sau altul din realitate. Există trei stiluri care se referă la: simplu-complex, intuitiv-abstract, primar-secundar. Tot la această vârstă apare o curiozitate intelectuală deosebită, iar pe fondul aspectului contestatar se structurează și caracterul critic al gândirii.

În adolescență, specific este stadiul operațiilor formale care în viziunea lui Piaget, semnifică punctul terminus în evoluția gândirii și inteligenței. Apare un nou tip de gândire: logic, cauzal, dialectic. Altfel spus, gândirea individului evadează din perimetrul lui "aici și acum" dominând cu pertinentă și dezinvoltură problemele complexe, ipotetice și în general lumea abstracțiunilor.

Se dobândesc câteva abilități noi: distincția dintre real și posibil; utilizarea de simboluri secundare; coordonarea unor variabile multiple. Curizitatea continuă să evolueze, apare nevoia de a filozofa, ceea ce va contribui la apariția primei concepții despre lume și viață a individului.

Memoria asigura consistentă vieții psihice și inserția pe dimensiunea temporală a existenței. Există mai multe tipuri de memorie: voluntară-involuntară; mecanică – logică; de scurtă durata – de lungă durata; empirică- semantică .În pubertate este specifică memoria voluntară, logică și mai ales cea de scurtă durata deși funcționează și cea de lungă durata. Preadolescentul evocă, mai ales, evenimente școlare, învăluind în mister (după ani) întâmplările din familie.

În adolescență caracteristică este mai ales memoria de lungă durata iar în adolescență prelungită atât memoria de lungă cât și cea de scurtă durata. Adolescență se caracterizează și prin memoria logică. În adolescență individul evocă mai ales evenimente socio-culturale, iar după 17 ani, acele fapte care îl proiectează într-o lumina favorabilă. Dacă puberul manifestă față de eșecul școlar o mare seninătate, la începutul adolescenței, persoană devine sensibilă la eșec, pentru că după 18 ani, din nou să se instaleze dezinteresul școlar.

În pubertate limbajul se caracterizează prin următoarele particularități:crește debitul verbal oral și cel scris; vocabularul se îmbogățește în termeni de știință, tehnică, literatură;exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă;este specifică vorbirea în jargon, populată cu expresii pitorești, teribilisme, vulgarisme.

În adolescență apar noi trăsături pe plan lingvistic: apare limbajul literar, dar în același timp se cristalizează și un anumit stil personal în exprimare;vocabularul continuă să se nuanțeze, fiind prezente și numeroase expresii tehnice; se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne;se stabilizează caracteristicile scrisului și ale semnăturii; apare plăcerea discuțiilor în contradictoriu; apare disponibilitate spre limbile străine.

În pubertate, specifice sunt trebuințele de securitate precum și cele de dragoste și afiliere la grup,iar în adolescență prelungită se manifestă cu pregnantă trebuință de autorealizare.În pubertate afectivitatea are un caracter vulcanic, debordant ,emotivitatea oscilează între extreme.Toată gama de stări afective este prezența: anxietatea, teamă, timiditatea. S-a constatat că față de stres, puberul manifestă intoleranță, reacționând recalcitrant. Spiritul contestatar îmbracă accente corozive, ceea ce provoacă o serie de distorsiuni în ambianța. Primul destinatar al acestei virulente îl constituie familia, deoarece exercită cea mai veche și perseveranta tutela; de asemenea, profesorul reprezintă țintă criticismului sau. În interiorul grupului format din persoane de același sex, relațiile sunt calde, tandre, grupul îl securizează și îi da forță,prin urmare, în cadrul aceluiași sex se schițează prieteniile cele mai sincere.

În adolescență viață afectivă se nuanțează,emotivitatea devine mai echilibrată,pe fondul deschiderii față de bine și frumos apar sentimente superioare intelectuale, estetice, morale,raporturile cu familia, asperitățile se estompează și armonia se restabilește.

Pubertatea și adolescență se caracterizează prin definitivarea și stabilizarea structurilor de personalitate, fenomen care se produce la 14 -15 ani. Dincolo de multitudinea transformărilor ce invadează întreagă personalitate a adolescentului, există trei dominante care dau culoare și specificitate acestei vârste: cristalizarea conștiinței;identitatea vocațională ; debutul independenței.

În pubertate și adolescență, conștiința de sine înregistrează un salt calitativ remarcabil, datorită frecventelor replieri ale individului în propriul sau for interior. Procesul de cristalizare a imaginii de sine implică mai multe fațete:

Identificarea e-ului personal, al E-ului spiritual și al E-ului social. Referitor la e-ul corporal, pentru a se familiariza cu nouă să entitate anatomică, dialogurile puberului cu oglindă sunt deosebit de frecvente, oscilând între satisfacție și critică virulentă. Pe lângă teribilismul vestimentar și comportamental, apare o gala de modalități de sublimare prin artă și literatură dar și acte delincvente.Cât privește formarea E-ului spiritual, acesta se referă la capacitatea individului de a-și evalua corect propria activitate și nivelul de cunoștințe și aptitudini pe care le posedă.E-ul social semnifică reputația socială a individului și conștientizarea statusurilor și rolurilor pe care le îndeplinește în prezent, sau cele pe care le proiectează.

Dobândirea independenței constituie un corolar firesc al inventarului minuțios și sever pe care individul și l-a făcut pe plan interior. Cazurile cele mai frecvente apar în jurul vârstei de15-16 ani, la sexul masculin, fiind provocate, mai ales de un climat familial instabil, sărăcie, carențe educative. Există numeroși factori care contribuie și influențează numărul comportamentelor delincvente ale adolescenților.

Studiile realizate de Warners și Smith (1982), Mayer (1982) au scos în evidență câteva caracteristici ale adolescentului care apelează la asemenea surogate existențiale:

• majoritatea dintre ei au avut o copilărie nefericită, au un tonus psihologic dezolant, încordat, acuză nervozitate, depresie, gânduri sinucigașe; • acest tip de adolescenți au puține reușite școlare, iar imaginea de sine și proiecția lor în viitor este profund deteriorată; • aproximativ 25 % dintre ei au avut în familie modele nefaste, respectiv, un părinte sau chiar pe amândoi cu vicii similare. Că o expresie a unei dezadaptări ajunsă la limita extremă se plasează sinuciderea.

II.Contribuția familiei în dezvoltarea personalității copilului

II.1.Importanța mediului familial în dezvoltarea copilului

Familia,că nucleu fundamental al societății îndeplinește un sistem de funcții între care cele mai importante sunt:

a)Funcția naturală biologică.Prin această funcție familia asigura perpetuarea speței finite umane ,rezolvându-se prin familie problema demografică.

b)Funcția economică.În condițiile economiei de piață și mai ales ale privatizării,crește funcția economică a familiei,care trebuie să asigure baza materială necesară satisfacerii trebuintelor de alimentație,îmbrăcăminte a tuturor membrilor familiei.

c)Funcția de socializare.Familia,reprezentând nucleul de bază al societătii in care acționează relațiile interumane,sociale și civice la nivel de microgrup social,în mod firesc contribuie la socializarea membrilor ei, a copiilor îndeosebi,dezvoltând relații de înțelegere ,de cooperare respect și ajutor reciproc,de rezolvare în comun a unor trebuințe materiale,spirituale,sociale etc.

d)Funcția educativă.Creșterea și educarea copiilor reprezintă îndatoriri și responsabilități deosabit de importante oricare ar fi dificultățile pe care le întâmpina.Mediul familial are influențe deosebit de puternice asupra formării personalității copilului,a comportamentului lui,care își mențin forța educativă uneori toată viața.

În etapa preșcolarității,în mod special,părinții vor fi observat că întreaga responsabilitate față de reușită în procesul educației copiilor poate fi formulată printr-o singură normă de acțiune:să asigure acestora nu numai condițiile necesare dezvoltării psihofizice,ci și bazele trainice ale întregii formări,temelie pentru viitoarea personalitate adultă.Intr-o societate care își propune acordarea de șanse egale la educație pentru toți se constată o agravare a discrepanțelor între copiii proveniți din medii sociale și culturale diferite.

Condițiile favorabile de dezvoltare psihică și fizică, climatul spiritual și nivelul aspirațiilor familiei și al mediului social lărgit, conlucrarea familiei cu școală, constituie premise temeinice pentru educarea capacității de învățare a copiilor. Experiență arată că influență acestor factori, deși se face simțită la orice vârstă, are un rol mai mare pe primele trepte ale școlarității, în învățământul primar și gimnazial. Recunoașterea contribuției mediului familial la formarea și dezvoltarea personalității elevilor au generat multiple forme și modalități de colaborare a școlii cu familia, privind participarea copiilor la gestiunea instituțiilor de învățământ, realizarea în comun a unor acțiuni educative pe probleme concrete, interesul manifestat de educatori pentru o mai bună cunoaștere a mediului familial.

Trebuie de reținut că faptele de astăzi ale copiilor sunt o prefigurare certă a celor de mâine,că deprinderile și convingerile conturate acum formează baza modului de acțiune în viitor sic el mai important este că atitudinile și comportamentele părinților vor fi primele modele copiate cu fidelitate de copii.Părerea această pornește de la faptul că copilul trebuie considerat că un viitor adult.Copilul ar trebui să aibă toate condițiile optime în care să se dezvolte ,iar această revine în mare măsură familiei,care poate îndeplini această sarcina printr-o colaborare eficientă cu toți factorii care intră în contact cu copilul.

Munca pedagogică cu părinții pentru a crea elevului condiții cât mai bune de studiu, îndrumarea acestora pentru a stabili elevului un regim de muncă și a-i supraveghea timpul liber, organizarea condițiilor de pregătire a lecțiilor la școală pentru unii elevi, înlăturarea golurilor din cunoștințele anterioare ale acestora prin muncă suplimentară cu ei, folosirea unor procedee adecvate prin care să se înlăture consecințele unor particularități individuale sunt măsuri prin care se poate asigura progresul la învățătură al elevilor prin grijă învățătorilor, profesorilor sau asistenților sociali. Cu cât ajutorul este acordat mai curând, când lacunele sunt mici, cu atât el este mai eficace, oferind perspectiva aducerii elevului la nivelul celor buni din clasa.

Familia are rolul de a asigura copilului mediul potrivit de viață, afecțiune, dragoste, ocrotire, să reprezinte modelul de viață pe care copilul, încă de la naștere începe să și-l însușească. Părinții sunt modele importante pentru copiii lor și au rol deosebit în dezvoltarea socială, etică și emoțională a acestora. Cine ar dori mai mult și din toată inima, binele și fericirea copilului și cine ar putea iubi mai mult, mai sincer, mai generos decât părinții. Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea și întotdeauna există teamă de a nu face greșeli.

Pregătirea copiilor pentru căpătarea independenței și pentru integrarea socială presupune participarea la activitățile familiale și asumarea unor responsabilități prin care fiecare își îndeplinește statutul și rolul în familia să. Activitățile la care participa mai frecvent copiii împreună cu părinții se desfășoară cotidian, altele sunt periodice sau ocazionale. Prin această se constată indirect și timpul pe care îl petrec copiii în mod activ, împreună cu părinții, cu familia lor și situațiile mai frecvente de cooperare în familie. Apar astfel moduri și modele comune de viață și de educație în familie care conduc la distingerea unor indicatori ce pot caracteriza stilul de viață și stilul de educație în familie. Menționez încă o dată că educația în familie este una din principalele manifestări ale educației informale care se realizează implicit, permanent, cu sau fără intenție conștientizată, prin utilizarea cotidiană a resurselor obișnuite, cu îndeplinirea funcțiilor normale ale vieții de familie.

Studii recente arată că ,,strategia educativă a familiei poate fi un rezultat al negocierii între părinți și copii atâta timp cât educația este interacțiune și raporturile de putere nu urmează clasică disjuncție autoritate parentală – obediență infantilă, ci se construiesc continuu în schimburile simbolice părinți-copii” (www.miruna.go.ro/cercetări/familia) Așadar, istoria comună îi obligă pe părinți la reconsiderarea propriilor poziții. În conversație, copiilor li se acordă treptat “dreptul la replică”, această înseamnă că în mod legitim, comunicarea între părinți și copii se realizează în ambele sensuri, că părintele admite opinia copilului că demnă de luat în considerație. În general, receptivitatea copilului la raționalitatea adultă este esențială: cu cât se dovedește mai “ascultător”, mai “înțelegător” cu atât este, la rândul lui, ascultat și înțeles mai mult. În acest caz părinții admit că reciprocitatea poate merge până la inversarea rolurilor educat – educator și că au de învățat mult de la și mai ales împreună cu copiii lor. Altfel spus, educația copiilor constituie simultan o construcție a sinelui părintelui, respectiv un câmp important al diferențierii sale în raport cu identitatea rurală originală. Unii autori consideră că familia funcționează că un complex educativ unitar pentru fiecare dintre membrii săi. În România, copilul și copilăria au parcurs istoricește aceleași tendințe că în toată lumea, cu o defazare a ritmului de parcurgere a traiectoriei, determinat de două cauze: izolarea intelectuală, culturală și socială în care a fost obligată să trăiască familia românească în anii comunismului, proliferarea comunismului care promova identitatea copilului că “aparținând societății”, depersonalizarea familiei și efortul de a rupe copilul de familie, pentru a putea fi astfel mai bine inoculat cu ideologia comunistă și, în al doilea rând, de renunțare mai lentă la unele tradiții în familie și societate. Cu toate acestea, în familia românească tradițiile sunt puternic înrădăcinate, îndeosebi în familia din mediul rural, fapt care nu are neapărat o conotație negativă, atât timp cât ea promovează valorile pozitive ale relației părinte – copil. În România zilelor noastre este pregnantă nevoia părinților de a avea cunoștințe adecvare despre îngrijirea copilului și despre copilărie și de a identifica canalele optime de informare.

Educația morală trebuie să urmărească obiectivul de a forma la copil un fel de a fi care să-i dea o tărie sufletească, care să-i formeze o comportare onorabilă în familie, la școală și în colectivul de prieteni în mijlocul cărora trăiește. Această comportare morală se poate eticheta cu denumirea de conștiința socială superioară. Educația morală a copiilor în familie se formează prin cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decentă în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grijă față de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urat în comportamente. Aceste noțiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului sau și a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg și prieten. Formarea conștiinței morale naște sentimentul datoriei, sentimentul de cinste și coeziune între membrii familiei. Educația morală nu se limitează doar la străduință de a avea un copil cu idei juste și umanitare. Copilul nu trebuie instruit doar să cunoască sentimentele morale, ci trebuie să le și aplice în viață, sub influență împrejurărilor exterioare, sub influență educației familiale și culturii căpătate în școală, să-și formeze personalitatea să morală. În evoluția psihică a copilului trebuie să se simtă călăuză educativă a părinților. Treptat, el trebuie să ajungă la o oarecare independența de gândire și simțire încât la vârstă școlară, intrând în contact cu colectivul de colegi și profesori, el capătă noi obligații sociale.

Îndeplinirea cu succes a funcțiilor familiei implică respectarea unui sistem de cerințe,printre care menționez:

a)Preocuparea permanentă a părinților de a-și ridica nivelul pregătirii culturale și profesionale pentru a putea fi model și pentru a sprijini copiii în dezvoltarea personalității lor;

b)Realizarea unui colectiv familial închegat,unit,care să aibă forță socio-educativă corespunzătoare;

c)Cunoașterea de către părinți și de către alți menbrii adulți ai familiei a obligațiilor socio-educative ce le revin în educarea copiilor;aceasta presupune și o preocupare pentru pregătirea psihopedagogică,pentru a acționa corespunzător și cu eficientă în modelarea personalității acestora;

d)Contribuția părinților ,în funcție de posibilitățile lor de pregătire,la realizarea obiectivelor tuturor dimensiunilor educației intelectuală,profesională,moral-civică,estetică,fizică etc,;

e)Antrenarea copiilor,după posibilitățile lor,la viață și muncă variată a familiei,evitandu-se situațiile de a li se oferi totul de-a gata în satisfacerea trebuintelor lor;

f)Sprijinirea copiilor la învățătură,după posibilitățile părinților;

g)Să nu se condiționeze de nimeni obținerea unor rezultate la învățătură ,de acordare a unor recompense,ci recompensele să se dea că o urmare firească a rezultatelor bune sau foarte bune la învățătură;

h)Să li se acorde copiilor mijloace materiale și financiare în limita necesităților firești,evitându-se exagerările în această direcție,chiar în situațiile când părinții au venituri mai mari.Exagerările vor avea urmări negative,copiii folosind necorespunzător surplusurile bănești,îndeosebi.Părinții trebuie să satisfacă nevoile firești ale copiilor dar nu trebuie să se sacrifice pe ei înșiși,satisfacandu-le egoismul și dând totul copiilor;

i)Să se manifeste o autoritate părintească rațională,umană,justă;nici dragoste exagerată,nici exigență exagerată,brutală,nici părinți toleranți și indulgenți,nici părinți tirani cu copiii lor;

j)Dragostea părintească să fie egală pentru toți copiii;indiferent de vârstă,sex sau alte diferențieri individuale;

k)Copiii trebuie învățați să stabilească relații numai cu persoane cunoscute,care sunt bine intenționate și le vor binele;De evitat orice cunoștință întâmplătoare căci fără voia copiilor,pot intră în medii imorale,infracționale,etc.pot adduce prejudicii,lor și familiei;

l)Orice situație nouă(de viață,educațională,relațională,afectivă,compotamentala)apărută în viață copiilor trebuie sesizată imediat și realizate măsurile,mijloacele și acțiunile adecvate,pentru a feri copiii de șocuri grave,care duc la discomfort familial,educațional,psiho-social,cu consecințe negative în evoluția vieții și personalității copiilor.

Trebuie conștientizat faptul că părinții au îndatorirea sacră de creștere și educare a copiilor lor,fără a deveni însă supușii acestora.La rândul lor și copiii au obligația tot sacră,de a-și iubi și respectă părinții,încât atunci când copiii vor deveni mari,iar părinții vor avea vreo nevoie,copiii să-și ajute părinții fără reserve.

II.2.Contribuția familiei în dezvoltarea personalității copilului

Familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană ce asigura menținerea continuității biologice, culturale a societății , satisfacerea nevoilor personale , asigurând sentimentul siguranței , menținerii și dezvoltării personalității.

Contribuția familiei nu se mai poate rezumă la asigurarea condițiilor de viață pentru copil, la asigurarea supravegherii acestuia, ci trebuie văzută că primul factor în educația și instrucția copilului și un continuator al cerințelor impuse de practică educațional instituționalizată . Familia este prima școală a copilului și contribuția pe care o are la educația acestuia poate favoriza sau îngreuia activitatea școlii. Din perspectiva sociologică, familia este instituția fundamentală în toate societățile.

De obicei nucleul familiei îl formează părinții și copii. Sunt însă și situații în care la acest nucleu se mai adaugă bunicii, iar în unele cazuri și rudele apropiate (unchi, mătuși) se implică sau sunt implicate în activitatea educativă.

În familiile formate din părinți și copii, mama este cea care începe educația, în primul an de viață având rol predominant, nu numai în hrănirea copilului cum exagerat se accentuează, ci în realizarea și a celorlalte dimensiuni ale educației, între care căldură afectivă și formarea deprinderilor elementare ocupă primul loc. Mama este prima persoană pe care o va iubi copilul.Atitudinea acestuia față de alte persoane este esențial determinată de relația să cu mama.Semnificația pe care o vor avea pentru el mai târziu oamenii și perspectiva în care el va consideră raporturile posibile cu lumea depind de mama.Contactul copilului cu universul se realizează prin intermediul mamei.Ea este în aceeași măsură inițiatoare și pe plan intelectual și cultural .Acest rol de inițiator al mamei , de ghid și de model are o deosebită strălucire în primii ani de viață ai copilului.

Pe măsură ce copilul înaintează pe treptele superioare ontogenetice, tatăl preia atribuțiile educative într-o măsură mai mare. De fapt această defalcare a atribuțiilor este relativă, căci și sexul copilului își spune cuvântul în exercitarea influențelor educative, fetele rămânând în seama mamelor , iar băieții intrând în sfera de influență a taților. Rolul tatălui are la început manifestări în bună parte indirecte, dar această nu-i știrbește caracterul esențial.Acest rol indirect nu trebuie să ne determine să pierdem din vedere că tatăl are de jucat și un rol direct.Copilul cunoaște prin tată un mod diferit de a fi și învață să se adapteze fără să se simtă amenințat în sentimentul sau de siguranță.Tatăl își exercită funcția să esențială pe care o va păstra și care constă în a reprezenta în familie și mai ales față de copil o ordine a realității diferită de aceea pe care o reprezintă mama.Copilul învață că tată muncește și tocmai acestei munci depusă de tată la serviciu i se datorește siguranță de zi cu zi și plăcerile din afară programului, care vin din timp în timp să dea o culoare festivă existenței curente.Rolul sau de întreținător îi da un prestigiu considerabil. Acest personaj plin de prestigiu ,purtând aureolă autorității , a forței și puterii ,este evident redutabil dar și atrăgător, copilul fiind mândru de el ,dorind să-i semene.

Prezența bunicilor în familie ar trebui să exercite influențe benefice în educație. Și așa se și întâmplă în acele familii în care bunicii își înțeleg corect rolul de colaboratori ai părinților. În momentul însă când bunicii fac exces de zel , considerându-se în continuare părinții tuturor și tratandu-și copiii că pe niște copii, influență bunicilor devine dăunătoare prin faptul că știrbesc autoritatea părinților.Totuși unii bunici au de jucat un rol pozitiv și util atât față de părinți cât și de copil.În afară de ajutorul real și eficace pe care îl pot aduce tinerilor părinți angajați din plin în lupta pentru existența, sustinandu-i și secundandu-i în sarcina lor educativă și înlocuindu-i câteodată temporar ,ei îndeplinesc față de copii o funcție dublă.Fiind reprezentanții trecutului ei introduc în perspectiva infantilă noțiunea de altădată,de continuitate a vieții și de înlănțuire a generațiilor.Copiilor nu le strică să cunoască pe lângă imaginea adulților în plină înflorire și activitate și pe aceea mai senină și mai tihnită oferită de adultul care îmbătrânind , privește existența de pe o poziție mai retrasă .Aceștia au timp să-l asculte pe copil ,să-i răspundă sau să-i istorisească întâmplări personale.Tatăl arată cum se procedează acum , în timp ce bunicul povestește cum se proceda odinioară, transmițând astfel o înțelepciune și un element contemplativ care nu sunt lipsite de valoare.Fără îndoială există bunici cărora nu le lipsesc aptitudinile pedagogice.Sunt situații când au mai multe aptitudini decât părinții și acest lucru este în beneficiul copiilor.Și mai grave sunt acele situații în care rudele apropiate dau sfaturi, îndrumări și directive în educația din familie motivându-și acest amestec prin ajutorul material pe care l-au acordat părinților.

În procesul educațional ponderea cea mai mare a influențelor le revine părinților și familiei în întregime. Cei doi părinți pot avea aceeași atitudine fundamentală de acceptare sau de inacceptare și o pot exprimă în mod diferit sau asemănător. Există un monopol al acceptării sau al neacceptării care să revină unui părinte sau altuia. Pentru conturarea unei personalități de succes familia trebuie să colaboreze cu școală fapt ce va influență pozitiv procesul de educație al copilului pentru o civilizație democrată și liberă , care să-i confere posibilități multiple de afirmare.Indiferent de perspectiva din care am consideră-o, familia îndeplinește un rol complex , juridic,economic, cultural și educativ.Metodă de lucru a familiei cu școală trebuie să aibă la baza unificarea întregului ansamblu de măsuri care contribuie la educația copiilor în spiritul drepturilor omului , pentru afirmarea deplină a personalității fiecăruia ,portivit potențialului nativ și al mediului familial și social.Familia constituie un rezervor de modele pe care le oferă copiilor, înlesnind astfel inserarea lor în cultură societății.Stăruind asupra modelelor în procesul de educație , M. Peretti subliniază:”formarea personalității nu e realizată prin cărți , școală,intervențiile autoritare ale tatălui față de copilul mare , ci se consolidează în urzeala relațiilor trăite în copilărie , adică în relațiile de comportament cu persoanele întâlnite zilnic , cu modul lor de a explică , de a comandă , de a cere , de a exprimă sentimente , preocupări , preferințe”.Capacitatea copilului de a capta și fixă imagini și impresii , de a trăi intens situații din viață reală depășește în mod obișnuit pe aceea a adultului.O explicație aacestei receptivități intense ar fi aceea că în cazul copilului , conștiința este departe de a fi saturată,totodată universul obiectiv care confruntă această conștiința păstrează în infinite detalii un acut caracter de noutate. Foarte important este și cercul de prieteni ai copilului , grupul de joacă, un grup primar care , de fapt gravitează în jurul grupului familial.Aceste două grupuri oferă prima experiență de comportament social, aproape în aceeși măsură.Cu toate că funcția culturală a familiei stă la baza procesului de educare a copiilor , ea nu trebuie confundată cu funcția educativă.Funcția educativă presupune o acțiune dirijată și are astfel caracter internațional.Operează prin exprimări esențiale active având că finalitate integrarea eficientă a individului în societate,dar acest lucru nu se realizează prin însușirea cvasimecanica a unor modele , ci prin formarea după un anumit ideal de personalitate.Individul se definește că personalitate în relațiile cu ceilalți indivizi, cu societatea în ansamblul ei.El trăiește și acționează având conștiința apartenenței la un grup.De la dinamică personalității în plan individual trebuie să se treacă la dinamică în plan social. Acesta funcție nu se mărginește să tindă la asigurarea unui sistem de tehnici în relațiile dintre individ și societate care să dea acestuia din urmă minimul de stabilitate necesar pentru conservarea ei , ci urmărește crearea de individualități bine pregătite , care să aducă o contribuție maximă la transformarea și la progresul societății.

Rolul părinților este foarte important și trebuie să fie puternic prin fermitate, nu prin severitate sau brutalitate , prin răbdare și dragoste . Trebuie intensificat tot ceea ce este satisfăcător din partea copilului și raportate progresiv, impulsurile sale agresive folosind modelele.Astfel copilul să se regăsească în acest cadru și să prevadă reacțiile adultului de care este dependent. Schimburile afective sunt necesare acestei construcții progresive a “personalitătii copilului”.Schemă fundamentală a grupului familial , a creșterii copiilor se formează pe modelul relațiilor dintre părinți, pe modelul relațiilor dintre aceștia și copil.S-a constatat că cea mai mare parte dintre părinți educa așa cum au fost educați. Dacă tentativă de stăpânire a adultului asupra copilului este totală, fără spațiu de libertate, personalitatea acestuia va fi zdrobită sau chiar va riscă să prelungească această perioada de opoziție.Dacă i se interzice ceva copilului, nici părinții nu trebuie să facă acel lucru, pe considerentul că sunt adulți.Cu răbdare și fermitate făcându-se eforturi repetate de a-i spune care sunt interdicțiile și limitele , copilul va înțelege că cel care face regulile este adultul.Va trebui să înțeleagă că aceste reguli sunt valabile pentru toată lumea.Familia este cea care asigura hrană și îmbrăcămintea copiilor,timpul de joacă,condiții de odihnă,sănătatea.Un program riguros de viață va avea urmări pozitive asupra dezvoltării fizice.

Tot în familie copilului își formează primele deprinderi de igienă personală și socială,va fi obișnuit să utilizeze factorii naturalipentru bunăstarea organismului. În perioada pubertății, schimbările fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului; prin îndrumări perseverente și afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

Familia se preocupă și de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observație, memoria și gândirea.Părinții trebuie să dea explicații corecte copiilor să îi învețe să utilizeze dicționarul pentru însușirea corectă a explicațiilor.Este binecunoscut faptul că o deprindere greșit formată este mai greu de înlocuit cu una corectă. Cel mai important este stimularea curiozității copilului de a citi, prin cumpărarea unor cărți care să pună bazele unei mici biblioteci.Familia constituie primul mediu de viață socială și culturală , iar prin valorile pe care le transmite copilului asigura premisele dezvoltării intelectuale morale și estetice.Oferind copilului cartea de lectură părintele, prin provocarea acestuia de a povești, de a comenta și de a aprecia ceea ce l-a impresionat, va realiza natural și firesc primul exercițiu de formare a judecății estetice.

În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decentă în vorbire, ordinea, cumpătarea, grijă față de lucrurile încredințate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinții le spun copiilor ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urat în comportamente ,îi îndrumă să fie sociabili,să fie buni colegi și prieteni. Aceste lucruri îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului sau și a celor din jur. Formându-se aceste atitudini corecte față de propria persoană se pot combate unele însușiri negative că îngâmfarea, aroganță ,egoismul.Educarea acestor calități presupune combaterea izolării și a individualismului, a indiferenței față de om , a nesincerității și a necinstei.Una din cele mai frumoase calități care împodobesc personalitatea omului este modestia.Omul modest știe să-și aprecieze meritele la adevărată lor valoare , fără a face caz de ele și a caută să-i pună în inferioritate pe alții.Modestia rezultă dintr-o mare exigență față de sine și din respect pentru calitățile celorlalți oameni.Copilul însă nu are posibilitatea să se autoaprecieze just și trebuie ajutat .Multe greșeli se fac tocmai pentru că părinții supraapreciază sau minimalizează calitățile copilului.Obiectivitatea este absolut necesară, deși orice părinte este înclinat , într-o măsură mai mare sau mai mică să facă aprecieri subiective.Mulți părinți reușesc să-și cunoască și să-și aprecieze just copilul, încurajându-i calitățile reale și corectându-i greșelile .Cunoscându-l vor ști în ce direcție să acționeze pentru a preveni apariția unor însușiri negative.

Factorii familiali sunt că importantă cei mai importanți în dezvoltarea unei personalități armonioase, în securizarea fizică, afectivă și materială a copilului.Indiferent de modul de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de interacțiuni afective intense este apt de a reacționa la trebuințele copilului, de a participa și favoriza elaborarea personalității, a imaginii sale de sine și despre lume.

Familia este locul de inserție a copilului în societate și în cultură, constituind mijlocul prin care copilul este introdus în viață umană și în cadrul în care se elaborează personalitatea să proprie.Numeroase trăsături importante ale personalității se constituie după măsură situațiilor trăite de copii în sânul familiei.Atitudinile părintești determina pe copii să se diferențieze unii de alții destul de net pentru că particularitățile pe care le prezintă să se manifeste clar și coerent în comportamentul curent sau în exprimările pe care subiecții înșiși le oferă prin unele teste de personalitate .Cei doi părinți sunt implicați în mod egal în procesul educativ familial.Ei sunt indispensabili , dar pot , în largă măsură să fie substituiți de înlocuitori adecvați , dacă copiii îi acceptă pe aceștia , fapt care depinde mai ales de propria acceptare a copiilor de către părinți.Orice neînțelegere dintre părinți , pune în pericol sentimentul de siguranță al copilului și deci armonia dezvoltării personalității sale.Părinții trebuie să fie convinși că nu există o metodă unică de educație infailibilă și universal valabilă ,ci sunt mai multe metode , toate bune ,dacă sunt folosite adecvat , în funcție de individualitatea copilului și de împrejurările concrete.

II.2.Importanța educării părinților

Educabilitatea,sub raport teoretic,reprezintă o teorie ,o concepție sau o categorie pedagogică fundamentală care exprimă puterea sau pondere aeducatiei în dezvoltarea personalității.

Educabilitatea,sub raport funcțional-evolutiv,reprezintă capacitatea specifică psihicului uman de a se modela structural și informațional sub influență agenților sociali și educaționali.

Educabilitatea privește omul că ființă educabilă,fapt finalizat în ceea ce denumim ,,homo educandus”(omul care se educa,care este educabil).Ea reprezintă concepția,legitatea și fenomenul care dinamizează posibilitățile de devenire,de formare și dezvoltare a omului că personalitate și profesionalitate.

Educabilitatea fundamentează teoretic și aplicativ pedagogia că știință a educației,care asigura eficientă socială a educației și învățământului.Ea constituie o concepție optimistă pentru dezvolatrea educației și învățământului.Definitorie pentru ființă umană din punctual de vedere al educabilității,este faptul că copilul(dezvoltarea sa ca personalitate)este în primul rând un produs al modelării socio-culturale,îndeosebi educaționale,adică un produs al fenotipului sin u un produs nemijlocit al evoluției biologice naturale,adică al biotipului.Desigur,în abordarea științifică a problemei va reieși că și evoluția biologică,ereditatea,au un rol important în dezvoltarea personalității,fiind în relație și interacțiune cu mediul social și cu educația,care deține un rol preponderant.Trebuie avut în vedere faptul că dacă omul ar supraviețui fizic numai prin evoluția să natură-biologică,el nu ar deveni o ființă umană ci ar rămâne un hominis(hominid),apropiat de nivelul și comportamentul maimuței antropoide,foarte puțin adaptat luptei pentru existența.

Sub influență agenților socio-educaționali omul se modelează structural și informațional,transformându-se treptat în ființă umană cu personalitate,care se caracterizează prin limbaj articulate,gândire logică,intenționalitate,afectivitate superioară și voință.

,,Dezvoltarea armonioasă a personalității copilului apare atunci când el beneficiază de dragoste și securitate, de experiențe noi, de apreciere și de stimă, de responsabilitate și autonomie.”(Mia Kellmer Pringle,1986)

Autoarea amintită recomandă 10 comandamente legate de educarea unui copil:

,,1. Oferiți copilului îngrijiri permanente, coerente, iubitoare, ceea ce este de o importantă fundamentală pentru sănătatea spiritului, la fel cum alimentația corectă este esențială pentru sănătatea corpului.

2. Oferiți copilului o mare din timpul și din înțelegerea dumneavoastră – jocul cu copilul, lectură sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut.

3. Copilul are nevoie de experiențe noi și de comunicare permanentă, ceea ce îi asigura dezvoltarea spirituală.

4. Copilul va fi stimulat să se joace, singur sau cu alți copii, ceea ce permite explorarea, imitația, construcția și creația.

5. Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el trebuie felicitat, apreciat.

6. Părinții trebuie să-i dea copilului responsabilități din ce în ce mai mari, deoarece simțul responsabilității se dezvoltă doar prin activități practice.

7. Fiecare copil este unic în felul lui, astfel că părinții trebuie să-și adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia.

8. Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea dezaprobării trebuie să țină cont de temperament, vârstă și capacitatea de înțelegere a copilului.

9. Copilul nu trebuie amenințat cu pierderea dragostei sau cu abandonul; părinții pot respinge comportamentul copilului, dar nu-și pot respinge propriul copil.

10. Părinții nu trebuie să aștepte recunoștință, deoarece copilul nu și-a solicitat nașterea”(Mia Kellmer Pringle,1986) .

Schimbările de natură socio-economică din societate au consecințe negative asupra situației copiilor în familie. Părinții, mult prea preocupați de satisfacerea nevoilor materiale ale vieții nu mai oferă suficientă afectivitate și sprijin copilului- elemente atât de necesare dezvoltării armonioase.

Una din modalitățile de ameliorare a acestor efecte este educarea părinților. Educarea părinților are în vedere acțiuni îndreptate spre exersarea funcției educative și spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare și interactionare în familie.

Colaborarea școlii cu familia este o parte componentă a sistemului general al activității educative.Școală nu trebuie să corecteze singură greșelile de educație ale părinților , deoarece sistemul acesta nu poate duce decât cu greu la rezultate bune.Ceea ce îndreaptă școală poate să fie anulat de metodele greșite folosite în continuare de familie . Este nevoie de o unitate de exigențe și de măsuri , și această face absolut necesară colaborarea dintre familie și școală.Numai împreună pot corectă tot ce s-a greșit până acum , punând temelia unei educații morale sănătoase.

Așa cum s-a menționat mai sus colaborarea școlii cu familia este o condiție importantă a unirii eforturilor în educarea copiilor.Această colaborare trebuie să constituie o acțiune suplă de educare a educatorilor-părinți.Printre acțiunile pedagogice ale școlii,în rândul părinților se pot menționa:consultații pentru părinți,discuții individuale cu părinții,adunările cu părinții însoțite de expuneri și discuți pe diverse teme psihopedagogice,cum ar fi cunoașterea particularităților de vârstă și individuale ,condițiile necesare învățării eficiente,activitatea copiilor în timpul lor libersi altel.Aici putem aminti și lectoratele cu părinții susținute de specialiste de valoare pe o tematică diversă ce privește creșterea și educarea copiilor,educația sexuală,comportarea civilizată,cât și adunarlie pe diverse teme și discuțiile cu părinții în comitetul de părinți pe școală sau vizitele profesorilor în familie.

Educând părinții se va realiza și o schimbare în mentalitatea părinților despre copil. Părinții trebuie să fie informați și să accepte că orice copil :

-este o persoană cu anumite caracteristici, speciale, diferite, în concordanță cu gradul de dezvoltare ;

-are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate și în special de către părinți ;

-copilul are o personalitate individualizată.

Un bun dobândit sau mult apreciat ,câștigat de către copil în primul rând în familie este comportamentul moral că rezultat al unui sistem de cerințe precise,categorice dublat de un permanent respect pentru copilul care trebuie să se simtă iubit și ocrotit.Părinții dovedesc și ei, uneori, atitudini nepotrivite față de situația la învățătură a copiilor. Cercetările psihopedagogice au diferențiat trei atitudini greșite ale părinților:

– părinți care își manifestă teamă în legătură cu carieră școlară a copilului și astfel îi transmit aceeași atitudine, determinând neliniște, lipsa de încredere în forțele proprii, sentimente de vulnerabilitate;

– părinții își manifestă agresivitatea asupra școlii, diminuează autoritatea școlii și a cadrelor didactice sau își îndreaptă agresiunea împotriva copilului care este adeseori victima unor abuzuri fizice și psihice inițiate de părinți;

-indiferență părinților prin bagatelizarea școlii- care se leagă fie de lipsa de responsabilitate manifesata în familie, la locul de muncă, fie de o slabă considerație față de școală, minimalizând eficientă învățăturii pentru perspectivele de viață.

Cele mai grave consecințe ale atitudinii greșite a părinților sunt: rămânerea în urmă la învățătură și eșecul școlar.Cadrului emoțional de familie îi corespunde și cultivarea dragostei față de frumos,privită că un aspect al pregătirii bunului gust al copilului față de îmbrăcăminte ,de ținută fizică,de cadru al locuinței,precum și că frumusețe în comportare,în relațiile cu cei din jur.

Familia și căminul,conviețuirea și cadrul conviețuirii laolaltă a părinților cu copiii lor ,reprezintă școală primilor ani ai copilului în care trebuie să primească bazele temeinice ale viitoarei sale conștiințe ,ale tuturor trăsăturilor care îl vor defini că om integru în epoca maturității sale.

Copilul este dependent din punct de vedere social și emoțional de familie și de scoală. Reprezentanții acestor instituții sociale sunt cei dintâi care îi oferă copilului prețuire, întredere și siguranță. Cu sprijinul părinților și pedagogilor copilul se cunoaște pe sine, dobândește păreri despre propria persoană, păreri care se constituie treptat într-un proces complex și permanent, într-un concept de sine, într-o imagine a eului. El se poate crede că este „ deștept” sau dimpotrivă că „ nu este bun de nimic” pentru că așa spun cei din jur. Este vorba, la această vârstă, mai degrabă de o imagine de sine, bazată pa eul reflexiv, pe imaginea pe care alții i-o prezintă. Imaginea de sine constă, dupa cum apreciază E. Vrășmaș, intr-o varietate de credințe și judecăți care îți exemplifică ideea despre cum crezi tu că ești. Unele dintre aceste credințe sunt fapte obiective verificabile, dar sunt și judecăți făcute de alții, pe care mai puțin la poți verifica, în condițiile în care au aceeeași importanță pentru tine. Mai târziu imaginea de sine și încrederea în forțele proprii vor ajuta copilul în rezolvarea situațiilor de viață; încrederea în forțele proprii aducând jumătate din energia necesară rezolvării acestora (E. Vrășmaș, 1999, p. 161-162). ,,Încrederea în sine este o trăsătură pe care psihologii o asociază persoanelor creative. Când un copil are încredere în sine, pornește cu încredere în executarea unei sarcini, este pozitiv, vesel , calm, se încrede în ceilalți și colaborează cu plăcere, este inventiv și creative” (E. Vrășmaș, 1999, p. 166). Imaginea de sine a copilului de vârstă preșcolară se constituie, în mare parte, în concordanță cu aprecierea pe care i-o oferă adultul. Copilul va avea tendința să se autoprecieze în limitele celor din jurul său; rolul adultului fiind acela de a valoriza acțiunile copiilor.

Familia este, pentru copil, un factor fundamental al conturării imaginii de sine; se constată o corelație strânsă între calitățile familiei și prezența unor anumite trăsături de personalitate la copii. A. Bergers (apud 162, p. 196) apreciază că un climat familial –calm, optimist, stimulativ, cu modele de conduită pozitive – generează la copil însușiri pozitive ca: încredere în sine, independență, optimism, încredere în ceilalți. Același aspect este susținut de către P. Osterrieth: un climat familial tensionat, conflictual, cu modele parentale negative, cu un stil tiranic de conducere limitează identificările și generează cu mare frecvență trăsături ca: teama, anxietatea, supunerea, agresivitatea (apud 162, p. 182).

C. Samuels (apud 162, p. 162) consideră că în primii ani de viață se pun bazele imaginii de sine. Modalitățile pentru a încuraja cunoașterea de sine și construcția încrederii în forțele proprii sunt variate, cu posibilități de extindere în toate tipurile de activități desfășurate în familie și în grădiniță. Dacă dorim să formăm la copiii noștri o imagine pozitivă despre persoana lor, vom încerca să le oferim un context educațional care să le permită să-și exprime independența, curiozitatea, inițiativa. Dacă un copil va fi încurajat și progresele lui valorizate, el va progresa prin încrederea pe care o va avea în sine. Sancționând negativ rezultatele sale, el se va îndepărta de activitatea respectivă, își va pierde încrederea și siguranța în acțiunile lui, își va limita sfera acțiunilor reușite sau creative. Pentru constituirea unei imagini de sine pozitive la copii, considerăm valoroase și utile următoarele sugestii propuse de către E. Vrășmaș (1999, p. 171)

Jocul este forma de activitate specifică copilului și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică. Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios și pasiunea cu care se joacă copiii constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere. Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului, prin crearea și rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicții:

între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc;

între imitație și inițiativă;

între repetiție și variabilitate;

între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară;

între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine;

între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului;

între operarea cu obiecte reale și efectuarea de acțiuni simbolice, stabilirea de raporturi în plan fictiv;

între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.

La vârsta preșcolarității jocul oferă cadrul pentru efort și depășire a anumitor obstacole iar „moralitatea ludică” contribuie la geneza comportamentului socio – moral, la asimilarea unor elemente de disciplină în ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este și faptul că jocul le oferă posibilitatea dezvoltării naturii autentice a copilului, a forțelor sale, observându-se o intimă cerință spre afirmare. Este suficientă observarea copiilor în timpul jocului pentru formarea de impresii referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Unii copii se exprimă clar, deschis, dezinvolt, în timp ce alții sunt mai reținuți, inhibați, mai puțin activi. Primii sunt mai ușor de cunoscut deoarece manifestările lor sunt spontane iar ultimii exprimă mai subtil trăsăturile lor interne.

Se constată că în toate jocurile intervin și se exersează elementele creative, mobilitatea, flexibilitatea gândirii, capacitatea de imaginare a unor soluții, aplicarea în practică a celor memorate și eficiente. Toate laturile vieții psihice, începând cu cele mai simple și terminând cu cele mai complexe, se educă, se exersează și se dezvoltă prin intermediul activității ludice.

Trăsăturile de personalitate – aptitudini, deprinderi, interese, aspirații, caracter, temperament – se exprimă prin comportamente. Activitatea ludică constituie un teren fertil prin care se pot evidenția aceste caracteristici, dar se pot exersa și dezvolta cu ajutorul jocului. în fiecare moment, participanții la joc îndeplinesc o serie de sarcini, roluri, depun un anumit efort pentru finalizarea acțiunii, manifestă deprinderi și priceperi, respectă condițiile de joc, acționează rapid sau lent, sunt mai mobili sau mai inerți.

Parintii trebuie sa stie ca jucandu-se cu copii lor vor obtine foarte mult de la acestia,in primul rand se vor apropia de copiii lor,vor reusi sa-si cunoasca copiii,sa cunoasca nevoile acestora si sa ii ajute sa se dezvolte intr-um mod cat mai armonios.

CAPITOLUL 3. Cercetare privind contribuția familiei în dezvoltarea

personalității copilului

3.1. Scop ,obiective și instrumente ale cercetării

Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv. Scopul a fost de a descoperi metode și tehnici de îmbunătățire a relației părinte-copil,deoarece această este condiția unei dezvoltări sănătoase și armonioase a copilului.

Așa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatură de specialitate a subliniat importantă legăturii afective primare între copil și părinți, a cărei lipsa va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea și dezvoltarea personalității copilului, pe toate palierele ei. Lipsirea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoțional și în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă o componentă principala. O altă nevoie fundamentală a oricărui copil este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine.

Activitățile derulate cu grupurile de părinți au urmărit :

– stabilirea problemelor cu care se confruntă părinții în educarea copiilor

– realizarea unei bune relații părinte-copil;

– prevenirea unor probleme grave de educație;

– prevenirea unor atitudini și reacții negative în comportamentul părinților față de copil;

– însușirea unor abilități de baza de care părinții au nevoie pentru a influență pozitiv comportamentul copiilor.

În decursul acestor întâlniri s-au discutat teme și s-au exersat abilități care au vizat :

-nevoile copiilor mici ;

-acordarea atenției în manieră pozitivă în vederea stimulării unui comportament dorit;

-aprecierea (convingerea părinților că laudele îi pot determina pe copii șase comporte într-un mod dorit);

-stabilirea limitelor- diferențierea între a respinge copilul sau a respinge un comportament;

-fixarea unor limite verbale ;

-ignorarea unor comportamente nedorite ;

-discriminarea situațiilor când copiii trebuie izolați pentru anumite comportamente;

-stabilirea situațiilor când trebuie folosită pedeapsa sau recompensă și pentru care comportamente.

Modalitățile de realizare au fost variate și s-au concretizat în:

-vizionari de filme educative ;

-chestionare ;

-dezbateri;

-jocuri și exerciții practic-aplicative

3.2. Ipotezele și etapele cercetării

Luand ca punct de plecare observațiile din literatură de specialitate, am presupus că o personalitate de succes nu poate fi cultivată decît în sînul unei familii, în care acceptarea de sine și încurajarea sînt stâlpii principali. De aceea rolul părinților în devenirea și consolidarea unei personalități de succes a propriilor copii este enorm,aceștia având nevoie de sprijin și susținere în îmbunătățirea competențelor parentale.

Ipoteze de lucru:

Dacă familia de astăzi are timp pentru îndeplinirea responsabilităților educative, dacă este pregătită să activeze constant că un factor educativ.

Dacă școală nu este eficientă în colaborarea cu familia atunci elevul profită de aceste neglijente ale școlii, iar modul de apreciere al școlii se diferențiază în funcție de acestea.

În funcție de interesul părinților față școală și față de educația pe care o primesc copiii lor se manifestă și interesul copilului față de școală.

Dimensiuni

Implicarea familiei în educația copilului

Variabile:

– Supravegherea mai atentă a copilului;

– Cunoașterea normelor de disciplină;

– Acceptarea acestora;

– Respectarea regulametului;

– Cunoașterea poziției copilului în cadrul colectivului din care face parte.

Eșalonarea pe etape

a) Studiul și documentarea psiho-pedagogică privind contribuția familiei în dezvoltarea personalității copiilor

b) Investigarea opiniilor elevilor, părinților.

c) Centralizarea opiniilor

d) Întocmirea și realizarea programului de acțiuni.

e) Elaborarea concluziilor

Desfășurarea studiului de caz a început de la o ședința cu părinții clasei a IV-a,căreia i-au urmat o serie de ședințe,având că tema principala ,,educați așa”.Aceste ședințe,vor fi în număr de 5,cu pauze între ele,fiecare ședința finalizându-se cu o tema pentru acasă.La final vom analiza rezultatele obținute în urma aplicării a ceea ce au învățat la ședințe.

3.3.Metodologia și instrumentele utilizate

În condițiile unei atmosfere familiale echilibrate și prielnice dezvoltării copilului de vârstă preșcolară ,familia este în primul rând cadrul existenței biofizice,al acestei dezvoltări,iar pentru această este foarte important că ea,familia,să cunoască aceste priorități:

– să favorizeze conștientizarea competențelor și calităților prin intermediul unor realizări obiective; să conducă la descoperirea domeniilor de împlinire de sine pe care le valorizează și la conștientizarea largului evantai de caracteristici posibile ale valorii în specia umană;

– să sprijine copilul în formarea unor idealuri congruente cu competențele și interesele sale;

– să-l ajute să se insereze în contexte sociale mai valorizante pentru el;

– să-i împărtășească strategii adecvate pentru a face față situațiilor dificile, în care apare teamă de eșec sau de respingere socială; să-i atragă atenția asupra caracterului controlabil al situațiilor ;

– să lupte împotriva suprageneralizarii eșecului, recentrand eșecul asupra sarcinii și oferind metode pentru o reușită ulterioară și la nivelul instituției școlare, unde sunt uneori enunțate judecați negative care, dincolo cu mult de performanțe, aduc atingere persoanei;

– să se situeze el însuși că dătător de valoare pentru copil, care are nevoie să fie tratat că persoană și nu numai că elev.

Atunci cînd părinții realizează că copiii au nevoie de mai mult decît un confort material asigurat, începe educația propriu-zisă și edificarea personalității de succes.

În cercetarea pe care am făcut-o ,am ales un grup de părinții care au vrut să aducă îmbunătățirii în modul de educare al propriilor copii.Înainte de a intră în subiectul cercetării am considerat că este foarte important să-mi cunosc grupul cu care voi lucra din mai multe aspecte. Am aplicat și câteva chestinare amuzante pentru că părinții să-și descopere propria personalitate, pentru a destinde atmosfera care avea un aer de prea mare de seriozitate,și pentru a face acest curs mai atractiv.

Test de personalitate

1. Numerotează de la 1 la 5 animalele următoare, în funcție de preferințe:

Iepure: __________

Lup : __________

Oaie : __________

Hienă : __________

Leu : __________

2. Scrie primul cuvânt care îți vine în minte ce descrie următoarele cuvinte(exemplu: iepure-fricos):

Cal: _____________

Tigru: ____________

Sconcs:___________

Lapte:____________

Rău:______________

3. Scrie primul număr care îți vine în minte, între 0 și 100:

______________

4. Scrie un oraș din lume care îți place:

_______________

Interpretări:

1. Prioritățile tale în viață:

Iepure este Carieră;

Oaie este Familie;

Lup este Dragoste;

Hienă este Mândrie;

Leu este Bani;

2. Descriere personalităților:

Descriere Calului este personalitatea ta;

Descrierea Tigrului este personalitatea persoanei iubite;

Descriere Sconcsului este personalitatea dușmanilor tăi;

Descrierea Laptelui este felul în care te joci.

Descrierea Răului este felul în care vezi viață ta.

3. Numere și noroc:

Ai ales un număr între 0 și 5 – ai mult noroc în viață;

Ai ales un număr între 5 și 10- ai mult noroc la jocuri;

Ai ales un număr între 10 și 50 – ai mult noroc la alegeri;

Ai ales un număr între 50și 100 – ai noroc de bani:

4. Orașe și personalitate: Ai ales un oraș capitală- ești conformist;

Ai ales un oraș din România – ești simplu;

Ai ales un oraș exotic- ești pasional;

Ai ales un oraș mic- ești romantic;

Ai ales un oraș mare și cunoscut- ești petrecăreț.

Test distractiv

Întrebări:

1. Cum iese un negru din Marea Roșie?

a) negru;

b) roșu;

c) nu mai iese;

d) ud.

2. Zebră este un animal alb cu dungi negre, sau un animal negru cu dungi albe?

a) un animal alb-negru;

b) un animal alb cu dungi negre;

c) un animal negru cu dungi albe;

d) este o trecere de pietoni.

3. Ce este alb-negru și roz peste tot?!

a) dacă e alb-negru nu are cum să fie și roz;

b) o combinație de culori;

c) planșă mea la desen;

d) o zebră jenată.

4. Cu ce viteză se deplasează întunericul?

a) întunericul nu se deplasează;

b) depinde cât de repede rasoare soarele;

c) repede,cât aprind lumina;

d) cu viteză luminii.

5. Ce este negru și cu două puncte albe?

a) o tablă neagră pe care am desenat două puncte albe;

b) două lumânări în întuneric;

c) un costum de carnaval;

d) un purice cu vată în urechi.

6. Ce poți prinde, dar nu poți aruncă?

a) ceva ce pică din cer;

b) pisica în brațe;

c) pe cineva de urechi;

d) o răceală.

7. Primești bani înapoi dacă taxiul merge cu spatele?

a) nu cred;

b) parcurgi aceeași distanță indiferent dacă mergi cu față sau cu spatele;

c) am vrea noi;

d) nu, altfel ar merge toate taxiurile cu spatele.

8. Un avion se prăbușește la granița dintre SUA și Canada, unde vor fi îngropați supraviețuitorii?

a) în Canada;

b) pe granița;

c) la primul cimitir;

d) cum să îngropi oamenii de vii? .

9. Cum împărți 5 mare la 4 copii în mod egal?

a) nu poți;

b) le tăi bucățele mai mici;

c) o rogi pe mama să facă prăjitură cu mere;

Interpretări:

Dacă ai litera A:

Stai cam slab cu imaginația

Imaginația nu este inteligență. Poate că ești inteligent, dar imaginația ta suferă. Nu trebuie să dai răspunsuri corecte, doar amuzante.

Dacă ai lierta B :

Mai trage de fiare, că poți

Încerci dar nu prea îți iese.Imaginația se poate antrena, dar numai dacă ai un punct de pornire. Lasă-ți mintea liberă și începe să gândești în afară limitelor.

Dacă ai litera C:

Ai potențial. Imaginația ta scornește lucruri amuzante. Dar nu e niciodată destul.Amuzant este una, total în afară limitelor este altă. Gândește lucruri pe care doar tu le poți gândi și atunci o să fii recunoscut pentru imaginația ta.

Dacă ai litera D:

Ai o imaginație de speriat

Imaginația ta nu are limite. Ține-o tot așa și nu îți folosi imaginația doar când e vorba de teste.Scrie, inventează și distrează-te.

După ce am cunoscut mai multe aspecte din viață socială a părinților,a trebuit să cunosc și părerea părinților despre școală ,cât de bine cunosc oferta educațională,iar pentru această ,am dat acestora niște chestionare în care să se reflecte acest lucru.

Exemple de chestionare:

1.Chestionar pentru părinți

Va rugăm să ne sprijiniți prin completarea acestui chestionar cu opiniile dumneavoastră exprimate în mod liber și cât mai sincer cu putință.

1. Alegeți din lista de mai jos 3 cuvinte care definesc cel mai bine Școală ……….:

□ calitate

□ performanță

□ competență

□ lipsa de interes

□ organizare slabă

2. Controlați activitatea elevului de pregătire în familie? DA □ NU□

3. Copilul dumneavoastră are acces către toate spațiile de instrucție și educație din școală? DA □ NU □ NU ȘTIU □

4.Școală, sala de clasa în care își desfășoară activitatea copilul dumneavoastră reprezintă element de securitate? DA □ NU □ ÎN MICĂ MĂSURĂ □

5. Ați fost consultat în elaborarea regulamentului intern sau a regulilor din școală? ÎN TOATE PRIVINȚELE □ ÎN UNELE PRIVINȚE □ DELOC □

6. Prin ce mijloace ați dori să fiți informat ?

□ În scris

□ Telefonic

□ Vizită la domiciliu

□ Să fiți chemați la școală în diverse situații

7. Cum sprijiniți bună desfășurare a activităților școlare?

□ financiar

□ activitãți de voluntariat

□ rãspund la solicitarea dirigintelui

□ nu mã implic deloc

8. La cine apelați în cazul în care copilul dumneavoastră are probleme?

□ Directorul școlii

□ Diriginte

□ Alți profesori de încredere

9. Cum apreciați colaborarea cu profesorii?

FOARTE BUNĂ □ BUNĂ □ INSUFICIENTĂ □ NU ESTE NECESARĂ □

10. Obișnuiți să luați legătură cu cadrele didactice:

□ Periodic (lunar, semestrial )

□ Numai când sunteți chemați la școală

□ Rareori

□ Nu obișnuiesc

11. Ce apreciați mai mult la un profesor al copilului dumneavoastră?

□ Că este apropiat de copii

□ Că este exigent

□ Că este apropiat de părinți

□ Că va puteți sfătui împreună privind educația copilului

□ Că știe să stimuleze copiii

12. Cum urmăriți progresul școlar al copilului dumneavoastrã?

□ Prin discuții cu dirigintele/ profesorii clasei

□ Carnetul de elev

□ Discut cu el și îmi spune tot ce vreau să aflu

□ Întâlniri cu profesorii care îmi semnalează probleme

□ Nu îl urmăresc pt. că nu am timp

13. Cât timp petreceți zilnic cu copilul/copiii dvs.?

……………………………………………………………

14. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuțiilor în contradictoriu cu copilul/copiii dvs.?

o vestimentație

o limbaj

o anturaj (prieteni)

o timp liber

o școală

o bani

15. Cum procedati atunci când copilul/copiii dvs. încalcă regulile?

……………………………………………………………………………………………………………………

16. Considerați că agresivitatea copiilor se datorează unor disfuncții apărute la nivelul ?

o familiei;

o școlii;

o alți factori educaționali. Care ? …………………………………………………………………………….

17.În general, considerați că fiul / fiica dumneavoastră este o persoană care: (alegeți varianta/ variantele care considerați că sunt cele mai potrivite)

o generează conflicte;

o alimentează conflicte deja existente;

o aplanează conflicte;

o nu se implică în conflicte (le evita).

18. Ați încercat să luați legătură cu un specialist pentru a rezolva anumite probleme ale copilului dumneavoastră ?

o Da o NU

19. Copilul dumneavoastră este într-o relație de prietenie ?

O mama O bunica O altă relație

O tată O bunicul O frate/sora

Chestionar pentru părinți

1.Copilul are camera să de lucru ?

Da Nu

2.Dacă nu are camera separată îi oferiți un spațiu care să fie doar al lui ?

Da Nu

3.Câți bani de buzunar îi dați copilului , în medie,într-o săptămâna ?

aprox…………. lei

4.Cât timp acordă copilul dumneavoastră pentru pregătirea lecțiilor?

1 ora

2 ore

mai mult de 2 ore

5.Când își pregătește copilul lecțiile ?

la sosirea de la școală

după ce se odihnește

seară

6. Cine se ocupă mai mult de supravegherea copilului ?

tată

mama

altcineva

7.Controlați copilul dacă și-a făcut lecțiile?

zilnic

sporadic

niciodată

8. Verificați rezultatele copilului dumneavoastră :

zilnic

săptămânal

câteodată

9.Sunteți mulțumit de interesul pentru școală și de rezultatele la învățătură ale copilului. ?

Foarte mulțumit

Mulțumit

Nemulțumit

10. Luați măsuri în cazurile în care sunteți nemulțumit ?

totdeauna

uneori

niciodată

11. Acordați recompense copilului ?

des

rar

niciodată

12.Sunteți mulțumit de modul în care se desfășoară procesul- instructiv educativ în școală ?

foarte mulțumit

mulțumit

nemulțumit

13. Cum apreciați dotarea școlii cu mijloace de învățământ ?

foarte bună

bună

satisfăcătoare

nesatisfăcătoare

14. Cunoașteți prietenii cu care își petrece copilul timpul liber ?

Da Nu

15. Știți totdeauna unde și cum își petrece copilul timpul liber?

Da Nu

16. Copilul va informează din proprie inițiativa despre activitatea lui în școală ?

Da Nu

17.Aveți aceleași păreri în familie referitor la educația copilului ?

Da Nu

18. Participați regulat la ședințele cu părinții ?

Da Nu

19. Ce alte modalități de relaționare cu școală folosiți ?

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

1.Chestionar pentru elevi

Va înștiințați părinții despre eventualele probleme apărute la școală?

2. Considerați că este de datoria școlii să instiinteze familia despre problemele apărute în școală?

3. Credeți că înștiințarea părinților de către școală ar reduce riscul apariției anumitor probleme?

4. Te rog să apreciezi despre care dintre următoarele probleme crezi că ar trebui înștiințată familia ta periodic?

5. Credeți că părinții se vor sesiza dacă vor fi înștiințați prin bilete despre situația la învățătură și purtare?

6. Cum credeți că va evolua relația vostră cu părinții dacă aceștia vor află situația voastră școlară, precum și problemele de comportament?

7. Regulamentul de ordine interioară al unității școlare de care aparțineți este cunoscut de părinți?

8. Cât de des sunteți întrebați de către un membru al familiei despre ce s-a mai întâmplat la școală?

9. Ce părere au părinții dumneavoastră dacă veniți acasă cu o notă proastă?

10. S-a întâmplat să fiți pedepsiți dacă părinții au fost înștiințați despre deviațiile comportamentale apărute în cadrul unității școlare?

11. S-a întâmplat că părinții dumneavoastră să aibă păreri diferite referitoare la educația dumneavoastă?

12. Ce părere au părinții despre comportamentul vostru în societate și în cardul școlii?

13. Considerați că părinții colaborează suficient cu școală?

14. Cât de des vin la școală părinții tăi pentru a se interesa de evoluția ta?

15. Ce considerați că ar trebui să facă școală pentru a există o mai bună colaborare între familie și școală?

Chestionar pentru părinți

1. Studiile dumneavostră?

2. Profesia?

3. Mediul de proveniență?

4. Va întrebați în fiecare zi copilul despre ce s-a întâmplat la școală?

5. Se întâmplă des că atitudinea dumneavoastră față de copil să nu fie în concordanță cu cea a dirigintelui?

6. Este necesar să insiste copilul dumneavoatra pentru că să participați la ședințele cu părinții?

7. Țineți cont de părerile și sfaturile profesorului diriginte?

8. Cum considerați colaborarea dumneavoastră cu școală?

9. Cât de des vizitați școală copilului dvs?

10. Când vizitați școală copilului dvs?

11. Cum păstrați legătură cu dirigintele copilului?

12. Considerați că acordați timp suficient și atenție suficientă problemelor școlare ale copilului?

13. Cui credeți că se datorează lipsa succesului școlar al copilului dumneavoastră?

14. Cum apreciați contribuția școlii la succesul pesonal și profesional al copilului dumneavoastră?

15. Considerați că i-ați oferit copilului dumneavoastră o bună educație în familie?

16. Ce considerați că ar trebui să facă școală pentru a există o mai bună colaborare între familie și școală.

Scopul principal al chestionarului dat copiilor a fost determinarea părerii elevilor referitor la actuală implicare a familiei de către școală în educația lor, precum și aflarea consecințelor ce vor apărea după o implicare mai agresivă în educația lor a părinților.

Eșantionul a fost reprezentat de 40 de elevi din clasa a IV-a, aparținând unor categorii sociale diferite și provenind din medii diferite.Unele întrebări au vizat dezvăluirea condițiilor în care se face în momentul actual colaborarea dintre familie și școală. Răspunsurile date de elevi au relevat faptul că în momentul de față nu există o colaborare strânsă între părinți și școală, fapt care le permite să aibă o atitudine superficială față de sistemul educațional. Peste 65% dintre cei intervievați au ajuns la concluzia că implicarea și informarea cât mai bună, eficientă și periodică a părinților despre situația lor școlară și comportamentul lor ar duce la diminuarea problemelor comportamentale și o implicare mai activă în procesul de învățare.

La întrebarea: Cât de des sunteți întrebați de către un membru al familiei despre ce s-a mai întâmplat la școală?, elevii au răspuns:

a) zilnic 10%

b) de două ori pe săptămâna 15%

c) în weekend 12%

d) o dată pe săptămâna 40%

e) o dată pe luna 25%

Reprezentate grafică pentru o mai bună exemplificare a implicării familiei în viață copilului

După cum se poate observa din acest grafic, implicarea familiei în acest moment în educația copilului este deficitară.

Din următorul grafic va rezultă foarte clar părerea celor chestionați despre modificarea comportamentului lor în cazul unei mai bune colaborări dintre familie și școală.:

„Credeți că înștiințarea părinților de către școală ar reduce riscul apariției anumitor probleme?”

b) chestionarul destinat părinților

Chestionarul adresat părinților scoate în evidență o situație de interes a acestora față de școală cel mai des în momentul în care sunt atenționați prin diferse metode de către diriginte despre situația școlară a elevului sau despre deviațiile comportamentale ale acestuia. Când vizitați școala copilului dumneavoastră?

a) Când sunteți invitat la scoală

b) Când aveți anumite nemulțumiri

c) Prin participare voluntară la proiectele școlare

d) Zilnic prin intermediul internetului

e) Alte situații

Pentru că subiectul principal pe care îl au aceste întâlniri este copilul,înainte de discuțiile pe care le vom purta în timpul ședințelor,am vrut să scot in evidenta putinul timp pe care ni-l dedicam copiilor asa ca am acordat parintilor alte chestionare.

În bună desfășurare și dezvoltare a unei personalități,este important și cadrul în care își desfășoară copiii activitățile cât și colaborarea familiei cu instituțiile de învățământ.Drept urmare pentru a observă acest lucru am aplicat următorul chestionar.

Chestionar

1.Copilul are camera să de lucru ?

Da Nu

2.Dacă nu are camera separată îi oferiți un spațiu care să fie doar al lui ?

Da Nu

3.Câți bani de buzunar îi dați copilului , în medie,într-o săptămâna ?

aprox…………. lei

4.Cât timp acordă copilul dumneavoastră pentru pregătirea lecțiilor?

1 ora

2 ore

mai mult de 2 ore

5.Când își pregătește copilul lecțiile ?

la sosirea de la școală

după ce se odihnește

seară

6. Cine se ocupă mai mult de supravegherea copilului ?

tată

mama

altcineva

7.Controlați copilul dacă și-a făcut lecțiile?

zilnic

sporadic

niciodată

8. Verificați rezultatele copilului dumneavoastră :

zilnic

săptămânal

câteodată

9.Sunteți mulțumit de interesul pentru școală și de rezultatele la învățătură ale copilului. ?

Foarte mulțumit

Mulțumit

Nemulțumit

10. Luați măsuri în cazurile în care sunteți nemulțumit ?

totdeauna

uneori

niciodată

11. Acordați recompense copilului ?

des

rar

niciodată

12.Sunteți mulțumit de modul în care se desfășoară procesul- instructiv educativ în școală ?

foarte mulțumit

mulțumit

nemulțumit

13. Cum apreciați dotarea școlii cu mijloace de învățământ ?

foarte bună

bună

satisfăcătoare

nesatisfăcătoare

14. Cunoașteți prietenii cu care își petrece copilul timpul liber ?

Da Nu

15. Știți totdeauna unde și cum își petrece copilul timpul liber?

Da Nu

16. Copilul va informează din proprie inițiativa despre activitatea lui în școală ?

Da Nu

17.Aveți aceleași păreri în familie referitor la educația copilului ?

Da Nu

18. Participați regulat la ședințele cu părinții ?

Da Nu

19. Ce alte modalități de relaționare cu școală folosiți ?

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Rezulatele acestui chestionar au fost că jumătate din familiile chestionate nu au condițiile optime în care copilul să-și dezfasoare activitățiile,iar colaborarea cu școală este în mică măsură,părinții acordând foarte puțin timp și interes pentru copil.acestea sunt relevante și în graficele următoare:

În lucrarea de față am să va prezint și câteva din ideeile principale,principii pe care le are cursul de educație parentală care l-am desfășurat cu acest grup de părinți.Vreau să menționez faptul că am fost pregătită pentru desfășurarea acestui curs în cadrul unui proiect desfășurat de Fundația COPIII NOȘTRI. În cursul pentru părinți sunt discutate diverse subiecte și sunt exersate diversele abilități care au ,fiecare,un scop foarte concret.Voi specifică abilitățile ce vor fi dobândite de părinți împreună cu temele acestui curs.

Tema,,Acordarea atenției”

-să-i facă pe părinți să înțeleagă că dacă acordă atenție influențează comportamentul copilului;

-să-I facă pe părinți să înțeleagă că pot acordă atenție într-o manieră pozitivă sau negative;

-părinții să învețe să acorde ain special atenție pozitivă dacă vor să stimuleze comportamentul pozitiv al copilului.

Tema ,,Aprecirea” și ,,Stabilirea limitelor”

-să-i convingă pe părinți că laudele îi pot stimula pe copii să se comporte mai des într-un mod dezirabil;

-să-i stimuleze pe părinți să-și laude copilul pentru faptele bune pe care le face acesta fiindcă atmosfera din casă este mult mai plăcută și oferă copilului o imagine pozitivă față de sine însuși;

-părinții învață să formuleze o apreciere pozitivă;

-părinții trebuie să îi explice copilului de ce l-au lăudat;

-părinții înțeleg că în orice situație există diverse modalități de a stabili limite pentru comportamentul copilului și că părinții sunt aceia care vor allege întotdeauna care este cea mai potrivită modalitate;

-părinții înțeleg că există ,în orice caz,alte modalități decât pedepsele și abuzul fizic și că aproape toate celelalte modalități sunt mai indicate decât pedeapsa fizică;

-părinții învață care manieră are effect față de un anumit comportament nedorit;

-prinții înțeleg că tocmai în stabilirea limitelor este de o mare importantă să fie clari și consecvenți și totodată atenți la limbajul și formularea folosită;

-părinții înțeleg diferența dintre respingerea unui copil și respingerea unui comportament inadmisibil al unui copil;

-părinții învață cum să fixeze limite,ce pot spune și ce nu,cum pot să reacționeze atunci când copiii nu ascultă;

-părinții înțeleg că își ating scopul mai degrabă atunci când reacționează pozitiv decât atunci când reacționează negative față de încălcările unor reguli.

Tema ,,A spune NU și a interzice”

-părinții învață să fixeze limite verbal;

-părinții învață cum să formuleze cât mai clar o interdicție.

Tema ,,Ignorarea”

-părinții înțeleg ce comportamente ale copiilor pot fi sau nu ignorate și ce effect are ignorarea;

-părinții învață cum să ignore comportamentul nedorit al copilului.

Tema ,,Izolarea”

-părinții înțeleg în care situații trebuie separat sau izolat copilul ;

-părinții înțeleg care sunt regulile care trebuie respectate când izolăm copilul;

-să indice părinților care sunt riscurile dacă,de exemplu izolează copilul într-o încăpere în care se poate distra.

Tema,,Pedepsirea”

-părinții intelegca,dacă ei confisca un obiect care copiilor le face plăcere,copiii consideră această o pedeapsa;

-părinții învață,,regulile jocului”:,,san nu exagerezesi san u se gândească la pedepse nepotrivite care nu pot fi puse în aplicare,să nu înspăimânte copiii”

Rezultatele acestei cercetări au fost așa cum m-am așteptat în mare măsură,adică majoritatea părinților au avut un rezultat pozitiv în aplicarea celor învățate la sedintele pe care le-am avut,iar mai mult de 70% din parintii au avut rezultatele asteptate in urma aplicarii celor invatate la acest curs,dupa cum arata si urmatorul grafic.

La finalul ședințelor s-au evaluat cunoștințelor dodandite și abilitățile formate prin chestionare aplicate, prin jocuri de rol și dezbateri,cât și efectul pe care l-a avut aplicarea acestora asupra copiilor.

Rezultate obtinute de parinti in urma cursului:

Acestea au condus la concluzia că întâlnirile au fost eficiente și bine venite, părinții participanți le-au recunoscut importantă în schimbarea comportamentului propriu față de copii și contribuția în îmbunătățirea atmosferei familiale în perioada participării la cursuri.

Familia este primul factor educativ.După cum am văzut influența familiei lasă urme foarte importante,hotărâtoare în evoluția copilului.Influență familiei nu se bazează întotdeauna pe potențialul real al copiilor,ci pornește fie de la eșecurile sau neîmplinirile părinților în anumite profesii,fie de la succesul ce le-ar asigura o profesiune la un moment dat.Având în vedere influență socio-educațională puternică a familiei,școala,profesorii și ceilalți factori educativi trebuie să îndrume și să coopereze cu multă pricepere și măiestrie cu familia,pentru că această să contribuie alături de ei ,la o științifică și eficientă orientare sclara și profesională a copilului,evitându-se contracararea concepției și strategiilor corecte ale școlii și celorlalți factori educativi.

Concluzii

Familia, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile sale psihologice și sociale și împlinite etapele întregului sau ciclu de creștere și dezvoltare fiind astfel primul sau intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea, constituie matricea care îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale.Familia că nucleu social este prima care influențează dezvoltarea copilului deoarece își pune amprenta pe întreagă să personalitate iar trăinicia edificiului depinde de calitatea temeliei.

În concluzie contribuția familiei este aceea de a pregăti copilul pentru viață oferindu-i cel mai potrivit cadru în care să își formeze principalele deprinderi, pentru transmiterea principalelor cunoștințe asupra realității și pentru formarea primelor principii de viață.

Familia este pentru copil structura socio-afectivă securizantă, principala structura protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolut necesară existenței lui. În familie copilul are parte de primele lecții de viață, părinții sunt cei care îi oferă un prim model de învățare,copilul își însușește normele și valorile sociale devenind apt să interacționeze cu ceilalți membrii ai societății.

În cadrul familiei, socializarea are patru componente: normativă- prin care se transmit copilului principalele reguli și norme sociale; cognitivă – copilul dobândește deprinderile și cunoștințele necesare formării că adult; creativă – copilul învață să gândească creativ pentru a se putea adapta noilor situații;psihologică- pentru a relaționa cu persoanele foarte apropiate cât și cu alte persoane, este nevoie de dezvoltarea afectivității.

Dragostea părintească concretizată în asigurarea protecției, securității și orientării copilului, în formarea unor aptitudini și atitudini pozitive presupune încredere și siguranță din partea copilului , afecțiune și înțelegere din partea părinților.Asigurarea unor raporturi relaționale, juste și echilibrate care se concretizează datorită modelelor de conduită adecvată oferită copiilor de către părinți deoarece calitățile și atitudinile lor au o influență formativă decisivă.Complementaritatea rolurilor parentale presupune că părinții să formeze în raport cu copilul o unitate inseparabilă care-și împarte rolurile și sarcinile, care trebuie să se completeze reciproc astfel încât tatăl să reprezinte autoritatea supremă iar mama, afectivitatea căminului.

Sentimentul de siguranță, pentru copil, se întemeiază pe sentimentul de a fi acceptat așa cum este și drept ceea ce este de către anturajul sau imediat, dar mai cu seama de către părinți iar pentru a se simți acceptat înseamnă mai înainte de orice a se simți iubitDupa cum am precizat deja, dragostea părintească presupune încredere și siguranță, afecțiune și înțelegere din partea părinților. Cu alte cuvinte, dragostea părinților este un element securizant pentru copil. Atunci când acesta este lipsit de dragostea părintească el devine timid, instabil, interiorizat și complexat. Importantă prezenței familiei în viață copilului constă în faptul că acesta se identifica cu ei motic pentru care ei trebuie să fie atenți atât la ceea ce spun cât și la ceea ce fac deoarece eventualele divergente sau neconcordanțe provoacă dezorientare și derută cu efecte negative asupra dezvoltării personalității copilului.

Părinții, pe lângă sentimentul de securitate, sentimentul de iubire și acceptare, au câteva responsabilități față de copil necesare în procesul de creștere și educare:

– asigurarea subzistenței și educației;

-educarea și dirijarea trebuintelor fiziologice în raport cu oportunitățile familiale și cu standardele sociale și culturale ale vieții;

– dezvoltarea aptitudinilor, a limbajului și stimularea exersării capacitasilor practice, cognitive, tehnice și sociale care au rolul de a facilita securitatea personală, și comportamentul autonom;

– orientarea spre comunitatea mai largă, spre societate, în așa fel încât adolescentul să fie pregătit să se confrunte cu marea varietate de situații și poziții sociale care vor interveni în viață de adult.

Că părinți iubitori putem face și greșeli în educarea copiilor, încât dorindu-le binele,să le facem.Lipsa de supraveghere, dezinteresul, indiferență față de ceea ce gândește copilul este o altă mare greșeală educativă, care duce adesea la pierderea lui de sub control, acesta devenind un copil-problema din punct de vedere social.Psihicul copilului este sensibil fașă de situațiile anormale care se petrec în familie. El simte cele mai mici schimbări de afecțiune față de el și între părinți, este puternic tulburat de certuri, neînțelegeri.

Pentru bună dezvoltare a copilului, pentru formarea unei personalități armonioase, căldură căminului părintesc, afecțiunea părinților, înțelegerea familială sunt esențiale. În creșterea, educarea și formarea acestuia este nevoie de mult tact, de o îmbinare corectă a înțelegerii și afecțiunii cu autoritatea părintească, astfel încât să lucreze disciplinat, dar cu plăcere, respectându-și și iubindu-și părinții

“Meseria” de părinte este grea. De aceea trebuie să fim buni părinți, plini de afecțiune, pentru că grijă și eforturile noastre să fie răsplătite prin dragostea și bunele rezultate ale copilului armonios dezvoltat psihic și afectiv. Adevărată căldură familială se întâlnește în familiile în care părinții sunt în bune relații, se preocupă suficient, cu dragoste, dar și cu autoritate părintească de copiii lor, pentru care sunt și trebuie să rămână modele vii, exemple demne de urmat.

O mare importantă are și nivelul de instruire, bagajul de cunoștințe al părinților, pentru bună educare și pentru a putea ajută în pregătirea lecțiilor acasă.Niciodată nu știm prea mult pentru copiii noștri,niciodată nu suntem destul de pregătiți pentru a oferii copiilor noștri o bună educație.este important să conștientizăm acest lucru și să fim deschiși în a învață ce este mai bun pentru copiii noștri și cum putem să fim mai buni pentru copiii noștri.

Studiul de față a reușit să adune opinii cu privire la necesitatea educației parentale în , în contextul în care se redefinește nevoia promovării și punerii în aplicare a unei strategii integrate de formare și dezvoltare a competențelor parentale. Din analiză datelor cuprinse în acest studiu ipoteza generală a fost confirmată și reiese clar necesitatea stringentă cu privire la structurarea și organizarea unui sistem integrat de educație parentală, care să aibă la baza o strategie națională în domeniu încât părinții să găsească răspuns la întrebările lor și să fie pregătiți pentru a face față rolului pe care-l au.

Consider că datele furnizate de acest studiu constituie argumente solide, convingătoare pentru:

-elaborarea unei strategii și programe de dezvoltare socio-educațională.

– întărirea sistemului legislativ și a sistemului instituțional, o lege a educației permanente cu o secțiune privind educația părinților și educația familială.

– dezvoltarea resurselor umane pentru programele de educație familială și de educație a părinților prin formarea de formatori, atragerea de voluntari cu pregătire corespunzătoare.

Bibliografie

1. Allport, G. W. (1991) Structura și dezvoltarea personalității (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.

2. A.S.Makarenko- Carte pentru părinți ,E.D.S.P.,București , 1961

3. Atkinson, R.,L.; Atkinson,R.,C.; Bem,D., J.; Smith,E.,E., Introducere în psihologie Ediția a XI-a,, Editura Tehnică, București,2002

4. Chelcea, S. (1998) Dicționar de psihosociologie, Editura Institutului Național de Informație, București.

5. Coopersmith, S. (1984) Inventaire d’estime de soi. Manuel, Édition du Centre de Psychologie Appliquée, Paris.

6. Crăciun, A. (1998) Stimă de sine – vector al schimbărilor adaptative. În Anuarul Universității ,,Petre Andrei”. Tom VIII – Științe Socio-Umane, Fundația Academică ”Petre Andrei”, Iași.

7. Dafinoiu, I. (2002) Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, Iași.

8. Dumitrana, M. (1998) Copilul instituționalizat, Editura Didactică și Pedagogică, București.

9. Florescu, L., Fratiman, L. (2000) Ontogeneza dezvoltării în situații de abandon, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța.

10. Golu, M. (1993) Dinamică personalității, Editura Geneze, București.

11. Hayes, N., Orrell, S. (1997) Introducere în psihologie (trad.), Editura All, București. 10. Macavei, E. (1989) Familia și casă de copii, Editura Litera, București.

12. Mihăilescu, I. (1999) Famila în societățile europene, Editura Universității, București. 12. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998) Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București.

13. Munteanu, A. (1998) Psihologia copilului și adolescentului, Editura Augusta, Timișoara.

14. Munteanu, A., Stadiile Dezvoltării, Editura Augusta, Timișoara, 1997

15. Neculau, A. (coord.) (2003) 26 de teste pentru cunoașterea celuilalt, Editura Polirom, Iași.

16. Osterrieth, P. (1973) Copilul și familia (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.

17. Pop, O. (1998) Copilul abandonat, Editura Ando Tours, Timișoara.

18. Popescu-Neveanu, P. (1978) Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București.

19. Psihologia Online Biblioteca Online.www.psihologiaonline.ro

www.miruna.go.ro/cercetări/familia

20. Radu, I. (coord.), Drutu, I., Mare, V., Miclea, M., Podar, T., Preda, V. (1991) Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, Cluj-Napoca.

21. Sillamy, N. (1996) Dicționar de psihologie (trad.), Editura Univers Enciclopedic, București.

22. Stănciulescu, E. (1997) Sociologia educației familiale, Vol. I., Editura Polirom, Iași. 21. Șchiopu, U., Verza, E. (1989) Adolescență, personalitate și limbaj, Editura Albatros, București.

23. Șchiopu, U., Verza, E. (1997) Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București.

24. Șchiopu, U. (coord.) (1997) Dicționar de psihologie, Editura Babel, București.

25. Turliuc, M. N. (2004) Psihologia cuplului și a familiei, Editura Performantica, Iași.

26. Ursula Șchiopu și Emil Verza – Psihologia vârstelor, Editura Didacticã și Pedagogicã, București – 1981

27. Verza E., Psihologia Vârstelor, ciclurile vieții, Editura Didactică și pedagogică, București, 1997 Verza E., Psihologia vârstelor, Editura Hyperion XXI, București, 1993

28. Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1993) Dicționar de sociologie, Editura Babel

Bibliografie

1. Allport, G. W. (1991) Structura și dezvoltarea personalității (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.

2. A.S.Makarenko- Carte pentru părinți ,E.D.S.P.,București , 1961

3. Atkinson, R.,L.; Atkinson,R.,C.; Bem,D., J.; Smith,E.,E., Introducere în psihologie Ediția a XI-a,, Editura Tehnică, București,2002

4. Chelcea, S. (1998) Dicționar de psihosociologie, Editura Institutului Național de Informație, București.

5. Coopersmith, S. (1984) Inventaire d’estime de soi. Manuel, Édition du Centre de Psychologie Appliquée, Paris.

6. Crăciun, A. (1998) Stimă de sine – vector al schimbărilor adaptative. În Anuarul Universității ,,Petre Andrei”. Tom VIII – Științe Socio-Umane, Fundația Academică ”Petre Andrei”, .

7. Dafinoiu, (2002) Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observația și interviul, Editura Polirom, .

8. Dumitrana, M. (1998) Copilul instituționalizat, Editura Didactică și Pedagogică, București.

9. Florescu, L., Fratiman, L. (2000) Ontogeneza dezvoltării în situații de abandon, Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, .

10. Golu, M. (1993) Dinamică personalității, Editura Geneze, București.

11. Hayes, N., Orrell, S. (1997) Introducere în psihologie (trad.), Editura All, București. 10. Macavei, E. (1989) Familia și casă de copii, Editura Litera, București.

12. Mihăilescu, (1999) Famila în societățile europene, Editura Universității, București. 12. Mitrofan, , Ciupercă, C. (1998) Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, Editura Mihaela Press, București.

13. Munteanu, A. (1998) Psihologia copilului și adolescentului, Editura Augusta, .

14. Munteanu, A., Stadiile Dezvoltării, Editura Augusta, , 1997

15. Neculau, A. (coord.) (2003) 26 de teste pentru cunoașterea celuilalt, Editura Polirom, .

16. Osterrieth, P. (1973) Copilul și familia (trad.), Editura Didactică și Pedagogică, București.

17. Pop, O. (1998) Copilul abandonat, Editura Ando Tours, .

18. Popescu-Neveanu, P. (1978) Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București.

19. Psihologia Online Biblioteca Online.www.psihologiaonline.ro

www.miruna.go.ro/cercetări/familia

20. Radu, I. (coord.), Drutu, I., Mare, V., Miclea, M., Podar, T., Preda, V. (1991) Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, .

21. Sillamy, N. (1996) Dicționar de psihologie (trad.), Editura Univers Enciclopedic, București.

22. Stănciulescu, E. (1997) Sociologia educației familiale, Vol. I., Editura Polirom, . 21. Șchiopu, U., Verza, E. (1989) Adolescență, personalitate și limbaj, Editura Albatros, București.

23. Șchiopu, U., Verza, E. (1997) Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Editura Didactică și Pedagogică, București.

24. Șchiopu, U. (coord.) (1997) Dicționar de psihologie, Editura Babel, București.

25. Turliuc, M. N. (2004) Psihologia cuplului și a familiei, Editura Performantica, .

26. Ursula Șchiopu și Emil Verza – Psihologia vârstelor, Editura Didacticã și Pedagogicã, București – 1981

27. Verza E., Psihologia Vârstelor, ciclurile vieții, Editura Didactică și pedagogică, București, 1997 Verza E., Psihologia vârstelor, Editura Hyperion XXI, București, 1993

28. Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1993) Dicționar de sociologie, Editura Babel

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Personalitatea și Dezvoltarea Copilului (ID: 165871)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Personalitatea și Dezvoltarea Copilului

Copyright Notice

Disciplinarea Si Problemele Emotionale Si Comportamentale ale Copiilor

Profilul Psihologic al Lui Vladimir Putin

Idealul Educațional sau Idealul Pedagogic

Procesul de Cristalizare a Sistemului Psihic al Adolescentului

Stresul Ocupational

Modalitati de Psihopedagogice de Efiencitizare a Predarii Istoriei In Invatamantul Primar

Copyright Notice

Similar Posts