Persoane de Etnie Roma Care Au Reusit In Viata. Aspecte Privind Rolul Asistentei Sociale In Viata Acestora

LUCRARE DE LICENṬĂ

Persoane de etnie roma care au reusit in viata.

Aspecte privind rolul asistentei sociale in viata acestora

CUPRINS:

Introducere

Capitolul 1. Aspecte generale privind minoritatea romă în România

Cine sunt romii din România

Condiții de viață și ocupații

Nivelul educațional al populației romilor

Capitolul 2. Măsuri de protecție și incluziune socială adresate romilor

2.1 Sprijinul societății privind dezvoltarea profesională a romilor

2.2 Importanța prezenței asistentului social în comunitățile de romi

2.3 Programe pentru romi

Capitolul 3: Povești de viață Cercetare

3.1 Obiectivele cercetării

3.2 Universul cercetării

3.3 Ipotezele cercetării

3.4 Operaționalizarea conceptelor

3.5 Strategii, metode și tehnici

3.6 Analiza și interpretarea datelor

Concluzii

Bibliografie

Anexă

Introducere

Când vine vorba de rromi, cu toții știm care sunt pãrerile cele mai des întâlnite. Atitudinea negativã fațã de acești oameni este crudã în special dacã ne amintim de afirmația care ne-a marcat copilãria „dacã nu stai cuminte, te dau la țigani”. Oamenii trebuie sã realizeze cã sub imaginea pe care le-o trezește un rrom (dezgust, dezaprobare, imaginea tuturor lucurilor rele) existã de fapt un om ca oricare altul. El nu este nici mai rãu nici mai bun decât alți oameni doar fiindcã este rrom. E o persoana care are potențial. Stã în puterea noastrã sã-i scoatem din starea aceasta de inactivitate pentru ca economia țãrii noastre sã prospere. Și nu în ultimul rând consider cã avem cu toții de câștigat dacă privim oamenii de lângă noi așa cum sunt.

Ȋn prezent majoritatea romilor se confruntă în continuare cu importante dificultăți, precum excludere, marginalizare socială și culturală, cât și discriminare. Pânã în momentul de fațã, specialiștii au promovat anumite politici, atât la nivel central cât și la nivel local, însã nu au reușit să schimbe această situație a romilor atât timp cât inițiativele au fost punctuale și izolate. Astfel, probleme precum nivelul scăzut de educație, analfabetismul, lipsa de calificare, lipsa unui loc de muncă, precaritatea stării de sănătate, sărăcia, au continuat să afecteze o mare parte a acestei populații.

Explorând nivelul educației cea mai mare parte dintre romi își educã copiii bazându-se pe regula supraviețuirii și a lui «fiecare se descurcã cum poate». Copiii cresc în sânul acestor comunitãți, lãsați cel mai adesea sã evolueze în mod liber, sã exploreze mediul înconjurãtor, și asimileazã astfel cunoștințele, valorile, normele și atitudinile ce îi pregãtesc sã devinã adulți asemãnãtori pãrinților lor. Pentru cea mai mare parte, accesul la școalã și la învãțãturã nu este o valoare în sine chiar dacã școala este cea care ar trebui sã le dea instrumentele necesare pentru a le asigura dezvoltarea și integrarea în societatea înconjurãtoare.

Aproape peste tot, tinerii se aratã mai degrabã cuceriți de ideea reușitei, axatã pe o acumulare rapidã de bani, asemãnãtor celor ce s-au îmbogãțit în meandrele economiei informale și afișeazã dovezi strãlucitoare de reușitã materialã. Acest tip de reușitã fascineazã și este sursã de prestigiu. Crescuți într-o societate în care nu doar realitățile socio-economice, ci și numeroasele stereotipuri despre romi le limitează drastic așteptările cu privire la viitorul lor, tinerii romi își găsesc uneori cu greu motivația de a depăși aceste obstacole și de a crede că puținele încurajări pe care le primesc sunt altceva decât basme.

Familia reprezintã pilonul central în viața copiilor. Primele modele de viațã ne sunt oferite de pãrinți dorindu-ne sã ajungem la fel ca ei. Sprijinul oferit de ei pe parcursul școlii ne determinã sã ne îndeplinim visele și sã ajungem acolo unde ne dorim. Astfel, dacă recunosc și acceptă importanța educației școlare, părinții elevilor romi consideră că educația ar trebui să le ofere copiilor o meserie, care ar trebui să le asigure un viitor mai bun, și mai ales un loc de muncă sigur. Existența unor locuri speciale în școli profesionale a crescut interesul lor pentru a urma acest drum. În ansamblu, părinții romi cu un nivel de educație scăzut doresc să asigure o carieră școlară mai lungă pentru copiii lor comparativ cu a lor, chiar dacă se tem că nu vor putea susține financiar această dorință. Pentru majoritatea lor școala pare a fi singura cale disponibilă pentru a scăpa de condițiile socio-economice precare fără ieșire.

Totuși existã și tineri de etnie romã care au reușit sã-și depãșeascã condiția prin educație, dorindu-și sã acumuleze cunoștințe noi care sã le deschidã noi orizonturi. Sunt tineri care și-au dorit sã învețe, care au trecut peste formele discriminãrii întâlnite în școalã și care au considerat cã pot fi un model demn de urmat pentru copiii romi.

Ȋn prima etapã a acestei lucrãri voi explora istoricul, modul de viațã, nivelul educațional împreunã cu sprijinul familiei cât și existența motivației în mediul din care provin copiii romi. Totodatã îmi propun sã aflu cum anume societatea româneascã încearcã sã-i scoatã pe romi din situția actualã cât și cum anume noi, ca asistenți sociali, putem sã-i ajutãm, sã-i sprijinim. Avem noi oare un rol important în evoluția acestor viitoare generații de romi? Oare romii știu ce este un asistent social și cum anume pot beneficia de un suport moral din partea acestora?

A doua etapã constã în realizarea unei cercetãri care presupune realizarea unor interviuri cu tineri romi care prin continuarea studiilor au reușit sã iasã din tiparele comunitãților din care fac parte dând dovadã de un model și un bun exemplu de urmat pentru copiii de etnie romã și nu numai. Cu ajutorul acestor interviuri voi colecta anumite studii de caz urmãrind traseul reușitei acestor tineri cu interesul îndreptat în mod special spre obstacolele întalnite de aceștia pentru a-mi rãspunde la întrebarea ce pot face eu ca viitor asistent social pentru a-i îndemna pe romi sã nu renunțe la acest drum ce constã în depãșirea condiției lor.

Inițial mi-am dorit sã cunosc oameni romi de succes, însã descoperind anumite lucrãri pe aceastã temã m-am decis sã cunosc oameni simpli care probabil nu au ajuns în «vârful» societãții dar mãcar au reușit sã-și depãșeascã condiția. Aceastã lucrare m-a fãcut sã-mi schimb și mai mult pãrerea despre romi. Sunt oameni frumoși cu simțul responsabilitãții, oameni care au o culturã, care au un imn, chiar și un drapel. De multe ori lumea generalizeazã atunci când se vorbește despre aceastã categorie de persoane. Sunt vãzuți drept o cauzã pierdutã pentru societate deoarece se considerã cã nu se pot schimba niciodatã.

Am ales aceastã temã pentru a mã lãmuri în primul rând pe mine și mai apoi pe alții cã atunci când auzim cuvântul «rrom» nu trebuie sã generalizãm și sã ne ducem cu gândul la acea fricã din copilãrie. Mi-am dorit sã descoper tânãra generație a acestei populații care dorește sã arate cã și ei pot, doar cã au nevoie de sprijin. Nu acel sprijin material care sã-i ajute doar pe moment sã iasã la liman, ci acel sprijin moral care sã-i îndrume, sã-i învețe, sã le deschidã noi orizonturi pentru a reuși sã fie vãzuți cu alți ochi de societatea în care trãiesc.

CAPITOLUL 1: Aspecte generale privind minoritatea romă în România

Minoritatea romă din România deține o serie amplă de caracteristici care au fost de-alungul timpului cercetate de diferiți autori încercându-se aflarea cu exactitate a originii, a limbii și culturii acestora. În continuare vom încerca să analizăm aspecte generale privind această minoritate etnică pentru a ne îndrepta către subiectul principal al acestei lucrãri și anume cum au reușit romii sã-și depãșeascã condiția.

Cine sunt romii din România

“Prima atestare documentarã a existenței unei comunitãți de romi este din 1068 în timpul Imperiului Bizantin. Despre locul de origine al romilor existã mai multe teorii; unii specialiști considerã cã aceștia ar proveni din Egipt, în timp ce alții avanseazã ipoteza nord-vestului Indiei. Este sigur însã cã migrația romilor cãtre Europa, alãturi de alte grupuri entice, s-a fãcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ṭara Româneascã, Moldova, Transilvania, dar și în vestul continentului.”(Sandu, 2007, p. 106).

Pentru a ști cine sunt vechii romi, pentru a le cunoașe limba și originea, a fost nevoie sã treacã mai multe sute de ani pânã când maghiarul Wáli István și-a dat seama cã limba romani este de origine indianã. Wáli István, fiind student la teologie în Olanda, în anii 1753 – 1754 a remarcat o asemãnare izbitoare între limba vorbitã de colegii lui veniți la studii de prin pãrțile Indiei și limba vorbitã de romii din Ungaria.(Petcuț, Grigore și Sandu, 2003, p.11).

Comparativ cu restul Europei, în principatele romane locuiau cei mai mulți țigani. După aprecierea lui M. Kogălniceanu (1837), din cei 600.000 de țigani câți existau în Europa, 200.000 trăiau în Moldova și Țara Românească (după el, tot 200.000 erau în Turcia, care cuprindea și Peninsula Balcanică, 100.000 în Ungaria, 40.000 în Spania, câte 10.000 Anglia și Rusia, 40.000 în Germania, Franța și Italia la un loc). Ȋn general, toate estimările asupra numărului de țigani din Europa făcute la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea arată că aproximativ o treime dintre ei trăiau în România. Spre exemplu, J.-A. Vaillant considera în 1857 că 262.000 din cei 837.000 de țigani ai Europei locuiau în principatele romane, iar Guido Cora socotea în 1895 că din cei 779.000 țigani care trăiau pe continent, 250.000 se aflau în România.(Achim, 2005, p.118).

Datoritã modificãrii regimului politic în România, prin guvernarea generalului Ion Antonescu, și a puternicei influențe germane, și-a fãcut loc ideea cã este mai bine ca rromii sã fie luați cu forța din casele și localitãțile unde locuiau și sã fie trimiși la est de râul Nistru, în Ucraina de astãzi. Se dorea, astfel, separarea rromilor și a altor minoritãți de români, pentru a se obține o națiune românã purã, fãrã a fi amestecatã cu alte rase, dupã modelul aplicat în Germania cu evreii și rromii. Din proprie hotãrâre, mareșalul Ion Antonescu a decretat deportarea rromilor în Transnistria în vara și la începutul toamnei lui 1942. El și-a motivat hotãrârea prin presiunea opiniei publice, care reclama unele furturi și alte fapte mai grave comise noaptea de grupuri de oameni, printre care erau și rromi. Deportarea s-a fãcut în baza unui recensãmânt din data de 25 mai 1942, care a clasificat rromii propuși pentru deportare în douã mari categorii: rromi nomazi, cãldãrari, lingurari etc. și rromi stabili, care nu aveau mijloace de existențã sau ocupații precise ori care fãcuserã pușcãrie. Mãsura deportãrii a vizat persoanele considerate periculoase pentru siguranța cetãțenilor și pentru ordinea în stat. Au fost deportați și rromi stabili, buni meseriași, care nu avuseserã vreodatã probleme cu poliția. Au existat numeroase cereri din partea lor și din partea satelor de care aparțineau, pentru a fi scoși de pe listele celor care urmau a fi deportați, sau, în cazul în care deportarea avusese deja loc, pentru a fi aduși înapoi. Mulți soldați romi reîntorși de pe front și-au gãsit pãrinții, soțiile și copiii deportați în Transnistria și au cerut reîntoarcerea lor de acolo. Datoritã unor condiții de trai extreme, în Transnistria au murit de foame, frig, boli și mizerie jumãtate sau chiar mai mult dintre rromii deportați. (Petcuț, Grigore și Sandu, 2003, p. 70-72).

Ȋn timpul regimului comunist, romii din România erau obligați sã se integreze în societatea modernã. Cea mai mare parte dintre romii nomazi s-au sedentarizat iar statul le-a propus case și locuri de muncã în industrie și în agriculturã împreunã cu românii și cu celelalte minoritãți etnice ale țãrii. Ȋn consecințã, romii au trebuit sã abandoneze o mare parte dintre obiceiurile și tradițiile lor sub presiunea legilor comuniste ce nu t pãrinții, soțiile și copiii deportați în Transnistria și au cerut reîntoarcerea lor de acolo. Datoritã unor condiții de trai extreme, în Transnistria au murit de foame, frig, boli și mizerie jumãtate sau chiar mai mult dintre rromii deportați. (Petcuț, Grigore și Sandu, 2003, p. 70-72).

Ȋn timpul regimului comunist, romii din România erau obligați sã se integreze în societatea modernã. Cea mai mare parte dintre romii nomazi s-au sedentarizat iar statul le-a propus case și locuri de muncã în industrie și în agriculturã împreunã cu românii și cu celelalte minoritãți etnice ale țãrii. Ȋn consecințã, romii au trebuit sã abandoneze o mare parte dintre obiceiurile și tradițiile lor sub presiunea legilor comuniste ce nu tolerau diversitatea etnicã și culturalã. Legi ce impuneau o egalitate între toți oamenii, forțându-i sã accepte o culturã comunã și o sendentarizare de fapt. Ȋn ciuda faptului cã romii au trebuit sã-și modifice obiceiurile de trai, caracteristicile lor demografice nu s-au schimbat. Statisticile aratã cã un mare numãr din vechile caracteristici ale poporului rom sunt încã valabile: familii numeroase, o ratã de natalitate ridicatã, cãsãtorie și maternitate precoce.(Comitetul PECO, 2005, p. 5). Conform statisticilor referitoare la romi, România este țara europeană cu cea mai numeroasă populație de romi. Populația romă prezintă caracteristici speciale în comparație cu alte minorități din România. Este o populație săracă, cu un statut social scăzut și cu o mare expunere la discriminare și excluziune socială. Până la sfârșitul secolului al XIX‐lea, romii au fost sclavi ai moșierilor români sau maghiari (în Transilvania). În secolul al XIX‐lea, când sclavia a fost desființată în mod oficial, romii au primit drepturi egale cu majoritatea populației și loturi mici de pământ agricol. (Voicu, 2007, p.7).

Ȋn ceea ce privește limba romani, aflãm cã aceasta are un profil distinct, suficient de unitar, dar împãrtãșirea ei este doar parțialã. Inexistența unei forme scrise a împiedicat dramatic dezvoltarea ei. Eforturile actuale deosebit de notabile pot duce în viitor la acumulãri importante. Sunt segmente largi de persoane care se identificã etnic ca romi, nu utilizeazã sau nu cunosc limba și nu este clar dacã în viitor va fi o tendințã de asumare a limbii ca o caracteristicã neapãrat obligatorie. Zamfir este de pãrere cã “fãrã doar și poate romii sunt o populație cu un profil etnic relativ distinct: au (se pare cã nici mãcar majoritatea lor) o limbã comunã, o parte dintre ei au anumite caracteristici fizice specifice (nu excesiv de pregnante), prezintã anumite obiceiuri care, mai ales în percepția „altora” sunt caracteristice, deși mulți romi nu au nici o legãturã cu ele, fac parte (iarãși nu toți) din anumite „neamuri” cu solidaritãți proprii, obiceiuri și cutume distincte, în fine prezintã (și iarãși nu toți și oricum în diferite grade) conștiința apartenenței la o grupare etnicã distinctã; tind sã fie tratați de „ceilalți” ca distincți, chiar dacã ei se definesc mai puțin în acești termeni.”(Zamfir, 2003, p. 6).

Otovescu ne dă o definiție a minorităților, conform acesteia “într-o accepție foarte largă minoritățile sunt grupuri sociale, politice, etnice, rasiale, lingvistice, religioase, culturale ș. a care există într-o societate și dispun de un număr de membri mai mic decât cel al colectivității din care fac parte.” (Otovescu, 2010, p.471).

Nivelul de trai al acestei populații este scăzut, veniturile sunt reduse și se bazează pe surse fluctuante (activități ocazionale, munca cu ziua în agricultură sau migrația în afara țării). Când se propune o încercare de a distinge romii față de populația majoritară, trebuie să fie luați în considerare cinci determinanți: etnia, cultura, stilul de viață, țara de origine și cetățenia. (Csepeli, 2004, p.126).

Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetarea a Calității Vieții, majoritatea familiilor de romi sunt caracterizate prin următoarele trăsături: căsătorie precoce, majoritatea nelegalizate, locuire a tinerelor familii împreună cu una din familiile de origine, un grad al natalității ridicat, divorțialitate scăzută. Astfel femeile se căsătoresc mai devreme dacă au absolvit un număr de clase școlare mai mic, dacă locuiesc în mediul rural și dacă știu limba romani. “Femeile care nu se autoidentificã cu etnia romă au o pondere mai ridicată a divorțurilor, definindu-se astfel la o distanță mai mare față de modelul comunităților de romi și mai aproape de modelul populației majoritare”. (Berevoescu, Cace și Zamfir, 2002, p.7).

Pe de altă parte, populația de romi se caracterizează printr‐un deficit de capital uman în sensul educației și abilităților. Membrii acestui grup etnic sunt în medie mai puțin educați decât populația majoritară, iar participarea copiilor la sistemul de educație formală este mai mică decât cea a românilor sau a altor grupuri etnice. Lipsa de educație blochează accesul romilor la piața muncii formale și îi ține închiși în capcana sărăciei. (Voicu, 2007, p.8).

Comunitățile de romi au un nivel foarte scăzut de ocupare a forței de muncă ceea ce duce la un nivel foarte scăzut al veniturilor. Acest lucru se datorează slabelor resurse educaționale în contextul ofertei generale scăzute de locuri de muncă pentru mâna de lucru necalificată și, uneori, ca urmare a discriminării în procesul de angajare. (Sandu, 2005, p.6).

Grigore și Sarãu sunt de parere cã datoritã statusului social de exclus, grupul de referințã al romilor nu este considerat un grup de prestigiu, nu deține un capital social pozitiv, nici un capital simbolic bine structurat, așadar nu oferã individului un statut ridicat în societate și o stare de siguranțã, drept pentru care membrii grupului își cautã canale de fugã spre realizarea de sine în alte grupuri, iar pentru a fi acceptați acolo, le copiazã cât mai fidel modelele.(Grigore și Sarãu, 2004, p. 64).

Condiții de viață și ocupații

La început, “majoritatea țiganilor sedentari ocupau locuințe cu una sau cel mult de douã încãperi, alții însã mai trãiau în corturi, în timp ce jumãtate dintre țiganii semisedentari locuiau în colibe provizorii din pãmânt sau paie, ori în caverne sãpate de ei înșiși. Pe timp de iarnã mulți dintre nomazi închiriau case sau își construiau colibe. Corturile au rãmas totuși principala lor formã de adãpost, transportul fãcându-se cu cãruța trasã de cai.” (Fraser, 1998, p.211-212).

Jack Greenberg un cercetător expert în suferința socio-economicã actuală a romilor, afirmă în urma unei lucrări de cercetare cã este ceva obișnuit în comunitățile de romi să vezi o mulțime de case fără uși sau ferestre, gunoi împrăștiat, nici o urmã de canalizare, câini rătăcind fără noimă sau dormind la soare, cocini de porci și copii parțial îmbrăcați arătând mizeria în care trăiesc. Boala este inevitabilă. Speranța de viață în rândul romilor este cu mult sub media națională, mortalitatea infantilă și morbiditatea având un grad ridicat. (Greenberg, 2010, p.7).

Privind situarea comunității romilor, o parte trăiesc în mediul rural, iar o parte în cartierele marilor orașe. Unii au un nivel de trai egal cu cel al comunităților vecine, iar alții se găsesc într-o situație foarte dificilă, fără resurse de venit și fără o perspectivă clară de ameliorare a condițiilor de trai. De asemenea, unele comunități au păstrat, în mare parte, o organizare de tip tradițional, iar alte comunități au adoptat modul de viață al populației majoritare. (Alviset, Navarro Barba, 2000, p.149).

S-a constatat ca unele gospodãrii de romi care trãiesc în sãrãcie severã au televizor sau cã familiile de romi care trãiesc într-o singurã camerã acceptã oferta companiei de cablu de a-i conecta la o antenã de satelit. Asemenea investiții, care au drept scop sã facã viața puțin mai suportabilã sau mai confortabilã, sunt considerate importante sau chiar vitale de cãtre membrii gospodãriei, chiar și de cãtre aceia care trãiesc în condiții de sãrãcie severã.(Fleck și Rughiniș, 2008, p.35).

Ȋn România s-a constatat cã 98% dintre romi sunt sedentari. Romii trãind în «centrele istorice» aparțin adesea unor comunitãți mici, și nu au în mod real un șef, și nici nu cautã sã-și îmbunãtãțeascã mediul în care trãiesc. Astfel, majoritatea caselor rome situate în centrele istorice sunt de fapt rezidente ilegale. Cum aceste populații sunt vizibile în centrele orașelor, autoritãțile locale sunt nevoite sã intervinã, iar primãriile nu vãd altã soluție decât expulzarea, fapt ce duce doar la deplasarea problemei. Ȋn ceea ce privește «comunitãțile de la bloc», ce reprezintã moștenirea perioadei comuniste, putem constata cã revoluția a creat o bruscã dezintegrare: “într-adevãr, aceste comunitãți regrupau comunitãți omogene din punct de vedere social, însã diverse din punct de vedere etnic. Din acel moment, aceste comunitãți sunt în conflict. Pentru aceste douã cazuri posibile, ca pentru toate dificultãțile privind habitatul rom, soluția care se impune este sensibilizarea aleșilor locali la problemele habitatului rom.ˮ(Comitetul PECO, 2005, p. 19).

Romii trãiesc de asemenea pe teritorii improvizate compuse din case foarte sãrace, adesea construite fãrã aprobarea primãriei pe teritorii ale municipalitãților, la periferia orașelor. Multe familii au trebuit sa trãiascã în asemenea condiții dupã demolarea caselor lor în periada regimului comunist.

Aceste ghetouri sunt în general situate la proximitatea populației non-rome care dispune de apã curentã, electricitate, strãzi asfaltate. Mult prea adesea, autoritãțile locale justificã aceastã lipsã de infrastructurã prin faptul cã locuințele romilor sunt în afara planurilor de cadastru. Romii, neavând nici un document de proprietate asupra terenurilor, comunitatea nu este în mãsurã sã se organizeze sau sã negocieze, iar adesea primarul nu dispune pur și simplu de fondurile necesare pentru a pune în funcțiune aceste echipamente colective.

Ȋn consecințã, este aproape imposibil, pentru toți cei care nu au case sau care trãiesc în condiții indecente, sã-și exercite rolul de cetãțeni activi, sã aibã un serviciu sau sã aibã grijã de proprii copii. Ȋn alți termeni, asigurarea accesului la o locuințã decentã reprezintã un element fundamental pentru a crea o societate echitabilã în care fiecare individ poate avea un rol activ. Ȋn concluzie, putem considera cã o locuințã adecvatã este elementul principal al inserției sociale. (Ibidem, p.21).

Ȋn concluzie, mai multe soluții pot fi gãsite pentru ameliorarea situației romilor la nivelul locuințelor:

Integrarea acțiunilor comunitãții rome într-un program global compus el însuși din mai multe mãsuri;

Principiul integrãrii spațiale;

Indivudualizarea acțiunilor la nivelul familiei;

Acțiunile pe termen lung;

Intervenția participativã;

Privind economia țării românești, în perioada Evului Mediu se poate afirma cã romii au ocupat un loc important, mai ales ca meșteșugari. Delia Grigore susține cã cel mai potrivit termen pentru cultura materială a romilor este cel de “ocupație”. Acest lucru este motivat de faptul cã “romii au cunoscut o dezvoltare comunitară marcată de factori istorici inhibanți- robia în Țările Române, Țara Românească și Moldova- și de elemente catalizatoare- modul de viață nomad, datorat și, el în parte, sistemului ocupațional, care presupunea arii largi de adaptare la necesarul local. Acești factori au determinat articularea unei strategii de supraviețuire bazate pe îndeletniciri capabile să asigure subzistență, așadar –ocupații- “. (Grigore, 2001, p.61).

Din totdeauna s-a spus cã principalele ocupații ale romilor au fost și încă mai sunt: arãmãritul, fierăritul, negustoria de cai și lăutăria. Se poate spune cã sunt adevărați maeștri în aceste ocupații însă nu reprezintă neapărat specificul culturii romilor, ci mai degrabă, o adaptare la nevoile comunității. De-alungul timpului s-au dezvoltat și alte ocupații dintre care amintim: prelucrarea argintului și a aurului, prelucrarea lemnului, cãrãmidãritul, tinichigeria, prelucrarea osului și a cornului, împletirea coșurilor și a altor obiecte din nuiele, confecționarea pensulelor și a periilor, spoirea vaselor, prelucrarea pieilor de animale, chiar și confecționarea florilor artificiale în zonele urbane. (Ibidem, p. 62).

Valorile familiale au o mare importanțã în viața romilor, lucru evidențiat de metodele prin care aceștia aleg sã-și câștige existența. De multe ori, în lipsa educației, copiii romilor învațã sã deprindã o serie de meșteșuguri dupã ce observã metoda de lucru și totodatã ajutându-i pe adulți.(Fraser, 1998, p. 306-307).

În România, comunități precum cea a fierarilor, a căldărarilor (cei care prelucrează cuprul pentru a fabrica căldări) sau a muzicanților, au jucat un rol socio-economic foarte important în timpul perioadei feudale. În Occident, anumite comunități s-au specializat în comerțul cu cai sau alte produse. De altfel, în cazul tuturor comunităților, activitatea de “producție” este strâns legată de comerț. Se poate observa cã în zilele noastre comerțul, și îndeosebi comerțul ambulant, reprezintă o ocupație care caracterizează numeroase familii de romi din Europa. (Alviset, Navarro Barba, 2000, p.87).

Mulți dinre romi se ocupã cu cântatul la nunți, botezuri și petreceri. S-a scris mult despre lãutari și despre muzica lãutãreascã. Ceea ce nu știu însã cu certitudine cercetãtorii, pentru rromi este un lucru cunoscut: muzica rromani este arta din interiorul comunitãții, cu caracter ritualic (cântecul de nuntã, bocetul etc.) sau neritualic, vocalã și instrumentalã. Muzica lãutãreascã, în schimb, este o ocupație aducãtoare de venituri și aparține profesioniștilor interpreți ai muzicii populare autohtone. Faptul cã artiștii rromi preiau motive sau fraze muzicale din muzica rromani sau chiar stilul de interpretare al muzicii rromani și le transpun în muzica lãutãreascã este cu totul altceva și, fãrã sã se creeze confuzie între cele douã tipuri de muzicã, acest fenomen este cunoscut sub numele de manierã rromã de interpretare.(Petcuț, Grigore și Sandu, 2003, p.98).

“Bișnița rãu famatã pe care o practicaserã înainte a devenit acum o îndeletnicire legalã. Uneori a fost vorba doar de afaceri organizate pe picior mare. Un segment deloc nesemnificativ al populației de romi s-a adaptat rapid la noile condiții. Ȋn general romii au dovedit și dovedesc un spirit întreprinzãtor și o flexibilitate economicã remarcabile, reușind, mulți dintre ei, sã se “descurce” în noile împrejurãri. Se pare cã ei au învãțat foarte bine regulile “autoprotecției sociale”. Romii au beneficiat de experiența lor de comercianți și de rețeaua familialã densã care le-a permis gãsirea oportunitãților de afaceri.” (Achim, 1998, p. 168).

În ceea ce privește venitul, se face o clasificare privind veniturile permanente (salariile și veniturile din transferuri sociale) și veniturile nepermanente (venituri din activități pe cont propriu, rezultat al practicării unei meserii sau al unei afaceri derulate pe cont propriu, respectiv venituri ocazionale facilitate în principal de circumstanțe exterioare individului). Tot aici se mai pot include și veniturile din activitatea de zilier, veniturile în natură obținute pentru munca depusă ca și cele provenind din activități “de ocazie”, precum tăiatul lemnelor, vânzarea diferitelor produse, micul comerț (sticle, fructe de pădure), munca în străinătate, practicarea diferitelor munci necalificate sau cu grad minim de calificare sau din activități ilegale. Totuși cea mai frecventă sursă de venit este alocația pentru copii. (Berevoescu, Cace și Zamfir, 2002, p.14).

Conform Barometrului Incluziunii Romilor, principalul tip de ajutor social primit de romii din România este venitul minim garantat (am exclus de aici alocațiile pentru copii, de care beneficiază orice familie care are copii, indiferent de nivelul de venit). Din întreaga populație, ponderea celor care declară că cineva din familia lor primește VMG (venitul minim garantat) este de 8%. În rândul romilor procentul crește la 38%. Dintre aceștia, 64% spun că în ultima lună au făcut muncă în folosul comunității pentru a primi banii (față de doar 42% procentul similar dintre ne-romii care primesc același ajutor social).(Voicu, 2007, p. 23).

Asigurările sociale și asistența socială contribuie în aceeași măsură la venitul gospodăriilor din familiile rome. Atât gospodăriile rome, cât și cele ne-rome se bazează într-o mare măsură pe protecția socială în ansamblul său: doar puțin mai mult de jumătate din venitul total al gospodăriilor provine din activități bazate pe ocuparea forței de muncă. “Transferurile de asistență socială reprezintă 20 de procente din venit în cazul gospodăriilor rome, din care jumătate – sau circa 20 de euro pe lună per gospodărie – provine din alocațiile de stat pentru copii. Transferurile de asigurări sociale reprezintă, de asemenea, 20 de procente din venitul gospodăriilor în cazul familiilor rome, din care pensiile contributive ajung la aproximativ 40 de euro pe lună. Acest procent este mult mai scăzut decât în cazul gospodăriilor ne-rome, unde această cotă ajunge la un procentaj de 42 la sută, iar transferurile se ridică la 146 de euro.”(Banca Mondialã, 2014, p. 145).

Prestațiile de asistență socială sunt o sursă importantă de venit pentru multe familii de romi sărace. Din cauza crizei fiscale profunde a perioadei de tranziție, disponibilitatea beneficiilor de asistență socială a fost sever restricționatã în toată România.(Ringold, Orenstein, Wilkens, 2005, p. 111).

Romii, lipsiți de calificãri cerute de piațã, de educație școlarã și de capital, pe o piațã mult mai organizatã, vor fi din ce în ce mai marginalizați, devenind un sector vulnerabil în viitorii ani. Datoritã problemelor economice și sociale tot mai grave, asistãm la o blocare a procesului de modernizare a populației de romi și chiar la o revenire a multora dintre ei la strategiile tradiționale de viațã.(Achim, 1998, p. 169).

„În mod paradoxal, romii care au absolvit școli profesionale, licee sau studii superioare, având calificãri și meserii, respectiv diplome și certificate, au mai multe dificultăți în a se angaja pe locuri de muncă adecvate pregătirii lor, ceea ce s-ar putea explica prin prejudecãțile negative despre romi existente în rândul angajatorilor (mulți angajatori gândesc că locurile adecvate pentru romi sunt muncile de jos, necalificate și slab plătite)”. (Vincze, 2010, p. 8).

Romii beneficiază de urmãtoarele beneficii sociale: venitul minim garantat, contribuția la cheltuielile pentru încălzire și alocația de stat pentru copiii până la vârsta de doi ani. Dintre acestea, venitul minim garantat este cel mai important deoarece constituie cea mai stabilă și semnificativă sursă de venit pentru familiile de romi. (Dénes, 2009, p.127).

Nivelul educațional al populației romilor

Neamțu susține cã “educația este percepută în prezent ca o funcție vitală a societății contemporane, deoarece, prin educație, societatea își perpetuează existența, transmițând din generație în generație tot ceea ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate. Școala este prima instituție care îi confruntă pe elevi cu exigențele integrării socionormative și toate cercetările demonstrează convingător cã modul în care se adaptează un copil la școalã reprezintă principalul indicator predictiv cu privire la calitatea conduitei sale socioprofesionale ca adult.” (Neamțu, 2011, p. 998).

Petru Iluț susține cã “ școala este o oportunitate prin care individul își poate depãși condiția socialã inițialã.”(Iluț, 2005, p. 215). Ca orice investiție, școala devine valoroasă numai dacă produce un “profit” care depășește investiția inițială. Problemă este cã “în enclavele de sărăcie… efortul frecventării școlii este uneori considerat prea mare în comparație cu beneficiile pe care le poate oferi, atât din perspectiva părinților cât și din perspectiva copiilor”. (Fleck și Rughiniș, 2008, p. 149).

Anumite cercetãri au scos la suprafațã faptul cã “în gospodăriile rome, principala cauza menționată de familie pentru copiii care nu frecventează grădinița este lipsa banilor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte (40,5%), precum și opțiunea familiei de a nu-i trimite la grădiniță pentru că „sunt prea mici” (34,5%).”(Duminicã și Ivasiuc, 2013, p. 97).

Potrivit cercetãtorilor ICCV, în comunitățile compacte de romi, unde se vorbește permanent limba romani, atât în familie cât și în comunitate, și unde romii își declară cetățenia, participarea școlară este mai redusă. Se poate presupune cã în aceste comunități nu există o încredere mai mare față de școală sau cã acționează un model cultural diferit însă, nu putem exclude nici ipoteza izolării geografice a acestor comunități. (Berevoescu, Cace și Zamfir, 2002, p.11).

Lipsa resurselor financiare conduc la dificultatea familiilor de a asigura copiilor pe lângă nevoile de bază (îmbrăcăminte, încălțăminte, hrană), costurile suplimentare ale educației: costuri de transport, pachețelul cu mâncare, dar și cheltuielile informale care duc la o bunã desfășurare a activităților educaționale: fondul clasei, cheltuieli adiacente pentru materiale de lucru, excursii.(Ibidem, p. 98).

Profesorii sunt de pãrere cã efortul lor pedagogic este în zadar dacã familia nu acordã timp și sprijin necesar studiului realizat acasã de cãtre copii. Lipsa acestor acțiuni din partea familiei poate fi un obstacol în succesul școlar al elevilor.( Jigãu și Surdu, 2002, p. 81).

Cei mai mulți romi sunt formați de părinții lor dupã modelul conform cãruia succesul se datoreazã obținerii banilor, modelul omului de succes fiind cel care reușește sã își întrețină familia. Astfel prin perpetuarea unui model de afirmare rapidã și fãrã nici un mare efort, rolul școlii este limitat. “Încurajarea acestor «modele pozitive» nu poate avea decât un efect de «magnet» asupra altor copii, ceea ce permite o mai bunã incluziune a comunităților de romi.” (Duminică, 2006, p.57-58).

Importanța școlii este recunoscutã indirect de către părinții romi privind
profesiile de viitor dorite pentru copiii lor. Statisticile aratã cã aceste profesii necesită în mare măsură participarea și absolvirea unei școli profesionale. Majoritatea pãrinților (26,4%) își doresc ca copiii lor să devină șoferi sau mecanici. 8,7% tind spre un alt stil de viațã și anume cel al unei afaceri proprii decât alte ocupații cum ar fi vânzãtor: 6,5%, sau zidar: 5,2%, sau croitor: 3,5%, etc. Comparând dorințele pãrinților din mediul rural cu ale părinților din mediul urban, ultimii opteazã de cele mai multe ori pentru ocupații precum afacerile proprii, vânzãtor sau paznic, precum și de contabil, fotbalist, cosmetician, și casnică; cu toate acestea, în țarã valoarea este dată de profesii precum medic, profesor, zidar, mecanic, electrician.( Surdu, Vincze și Wamsiedel, 2011, p. 34-35).

Motivația părinților, atitudinile și așteptãrile lor față de educație au o influență importantă asupra frecventãrii școlii. Mulți părinți au rezistat sã-și trimitã copiii la școală, invocând motive cum ar fi necesitatea pentru copiii lor de a avea un loc de muncă, teama de discriminare și maltratare a copiilor lor, și un scepticism general despre utilitatea educației. O altă categorie de constrângeri la educația romilor se referă la discriminare și excluziune. Mulți romi au fost reticenți în a-și trimite copiii lor la școală pentru că se temeau de prejudecãțile celorlalți și că copiii lor nu vor fi acceptați în școlile de masă.Alți părinți s-au plâns de discriminare împotriva romilor deoarece elevii ne-romi erau favorizați în clasã. Discriminarea variazã de la profesori care ignorã elevii romi, peiorativ numindu-i "țigani" și chiar prin tratarea lor violentã cu aceștia.( Ringold, Orenstein, Wilkens, 2005, p. 105-106).

“Dilema pãrinților romi constã între a-și trimite copiii la școalã (cu convingerea eșecului social) și a-i trimite direct pe piața muncii pentru supraviețuirea familiei, precum și în scopul dobândirii abilitãților de “supraviețuire socialã” necesare situației de status actual. Alegerea între școli, în funcție de calitatea educației primite în cadrul acestora, este irelevantã. Dezvoltarea personalã prin educație nu este o opțiune durabilã pentru persoane aflate în stare de saracie- romi sau nu.”( Fleck și Rughiniș, 2008).

Surdu caracterizează și el opțiunile unor părinți romi în a nu investi în educația școlară a copiilor drept “raționale și justificate nu doar de practicile curente ale angajatorilor… ci și de experiențele personale ale părinților romi înșiși” caracterizate prin pierderea locurilor de muncã ca urmare a declinului economic din anii ’90. (Surdu, 2003, p.30).

În opinia romilor, succesul depinde mai degrabă de factori care scapă controlului individual, sunt un “dat” (sănătatea, norocul și suportul din partea statului), și mai puțin de factori care pot fi influiențați de eforturile proprii (educație, muncã, seriozitate).

Relația dintre valorile parentale și poziția socială a copiilor este explicată astfel: nivelul de educație, ocupația și venitul determină profilul socio-economic al clasei sociale a părinților. Profilul socio-economic, la rândul lui, determină diferențe în condițiile și respectiv stilul de viață al părinților, care, la rândul lor determină o viziune diferitã asupra lumii și valori diferite. Astfel, acestea determină diferențe în stilul educațional și, în final, diferențe în personalitatea și traiectoria socială a copiilor (inclusiv educație și profesie). “Existența unei relații între statutul social și valorile parentale… ridică problema transmiterii avantajelor și dezavantajelor sociale de la o generație la alta. Dacă părinții transmit copiilor valori care sunt specifice poziției lor sociale, atunci procesul de socializare este echivalent cu o pregătire a copiilor pentru același tip de poziție socială și ocupațională ca cea a părinților.” (Tufiș, 2007, p.205-231).

Dincolo de obstacole și dificultãți, unele rapoarte au ilustrat și cazuri de îmbunãtãțire a

mobilitãții sociale și o schimbare de perspectivã în ceea ce privește avantajele educației. În aceste cazuri, chiar și în gospodãriile foarte sãrace, rolul educației este apreciat și se fac eforturi pentru a-i ține pe copii la școalã. Acest curent pozitiv poate fi pus pe seama anumitor modele de succes vãzute de romi și, totodatã, pe seama accesibilitãții „formale” a educației. (Fleck și Rughiniș, 2008, p.153).

Există cel puțin două ipoteze explicative elaborate de personalul didactic privind educarea copiilor romi. Prima se referă la starea de sãrãcie- uneori profundã- cu care se confruntă familiile și comunitățile de romi, alta se referă la dezinteresul părinților pentru performanțele școlare ale copiilor. Astfel “elevii și părinții sunt considerați… elemente fundamentale pentru înțelegerea motivelor pentru care copiii romi abandonează școala.” (Ibidem, p.61).

Pentru mulți pãrinți școala este un teritoriu necunoscut, nefiind familiarizați cu regulile acesteia. Aceastã situație duce la clasarea lor pe o poziție de inferioritate. Lipsa de comunicare între pãrinți și profesori face adesea ca pãrinții sã fie priviți ca inferiori, iar profesorii sã se considere superiori. Din cauza lipsei de comunicare se creeazã o serie de suspiciuni reciproce: profesorii îi bãnuiesc pe pãrinți cã se folosesc de școalã doar pentru ajutorul material pe care îl primesc copiii lor, în timp ce pãrinții îi bãnuiesc pe profesori de practici discriminatorii.(Ibidem, p. 150-151).

Deși statisticile arată cã numărul de copii romi înscriși în școli aparent a crescut în ultimii ani, acest lucru nu reflectă neapărat o creștere reală de înscriere. În mare parte, acest lucru poate fi atribuit simplului fapt că persoanele de etnie romă deja înscrise în instituțiile de învățământ se autoidentifică treptat ca fiind romi. În plus, la aceste rate scăzute de înscriere, rata abandonului predomină printre studenții romi. (Brems și Janssens, 2013, p.67).

Un studiu realizat de PNUD a ajuns la concluzia că 30% dintre romii din România care sunt înregistrați ca elevi, abandonează școala înainte de încheierea clasei a patra, doi din trei nu termină școala primară și doi din cinci nu participă la cea din urmã. Firește o varietate
de cauze pot explica nivelul de școlarizare scăzut și nivelul de abandon ridicat, variind de la lipsa mijloacelor financiare, pânã la discrepanțele culturale.(Roth, 2011, p.504).

În ceea ce privește fenomenul de segregare în școlile pentru romi, cercetãtorii considerã ca fiind segregate acele școli care înscriu o proporție mare de romi, care mențin clase separate pentru romi sau unde romii constituie întreaga populație școlarã.

Potrivit sociologului Mihai Surdu situația se prezintã astfel: ”Utilizarea termenului de școalã segregatã în cazul României înseamnã segregare de facto. Segregarea de facto, în cazul României, nu este o consecințã a vreunei legi sau politici publice, ci o continuare a tradițiilor, a prejudecãților sau un rezultat al inerției. Școlile segregate sunt localizate de obicei lângã comunitãțile compacte de romi, comunitãți caracterizate de obicei de o ratã ridicatã a sãrãciei. Deși nu existã bariere legislative în înscrierea sau transferul copiilor la alte școli, în practicã existã un set de bariere economice, birocratice și de mentalitate.”(Surdu, 2006, p. 15).

În aprilie 2004, Ministerul Educației și Cercetãrii a emis Notificarea nr.29323/20.04.2004 referitor la segregarea școlarã în încercarea sa de a defini mai bine termenul în discursul public la nivel național. Se dã de înțeles faptul cã segregarea este o formã foarte gravã de discriminare și cã segregarea în educație implicã separarea fizicã intenționatã sau neintenționatã a copiilor romi de alți copii în școli, clase, clãdiri sau alte facilitãți, astfel încât numãrul copiilor romi este disproporționat de mare fațã de cel al copiilor ne-romi comparativ cu procentul copiilor romi de vârstã școlarã din totalul copiilor de vârstã școlarã dintr-o anumitã zonã. Totodatã, Ministerul Educației și Cercetãrii interzice constituirea de grupe de grãdinițã, de clase de ciclu primar sau secundar inferior care sã includã exclusiv sau preponderent elevi romi. Aceastã manierã de constituire a claselor fiind consideratã o formã de segregare, indiferent de explicațiile de care se face uz.(Surdu, 2007, p. 8).

În condițiile în care abandonul școlar conduce la lipsa formării profesionale și la scăderea drastică a posibilității de angajare pe piața muncii, munca cu ziua sau munca la negru, precum și munca considerată a fi necalificată sunt cele accesibile pentru romi. Astfel de munci nu generează venituri stabile și suficiente, nu fac posibile planificările pe o perioadã lungă de timp, și de cele mai multe ori, în materie de securitate, nu garantează decât siguranța zilei de mâine.(Magyari-Vincze, 2009, p. 234).

“În condițiile în care pretutindeni în societate se cere o calificare școlară tot mai înaltă și nivelul școlarității obligatorii se prelungește, din insuccesul școlar al individului i se deduce insuccesul lui social.” (Neamțu, 2011, p.1001).

În urma unor discuții cu cadrele didactice s-a ajuns la concluzia cã, dacă în clasele primare diferențele dintre copiii romi și cei ne-romi nu se observă, în gimnaziu diferențele își fac prezența. “O altã problemã delicată care se ridică este aceea cã, de multe ori, copiii rămân prinși în două lumi diferite: cea a școlii, unde sunt educați într-un anumit sens, și cea a realității cotidiene căreia îi aparțin, caracterizată de coduri sociale și seturi de valori diferite.” (Tîrcã, 2009, p.56). Astfel copiii romi sunt blocați între două “lumi” diferite care împiedică o dezvoltare personală armonioasă.

“Romii care au reușit sunt partea dinamicã, elita comunitãților rome, tipuri de succes, cu un efect pozitiv important asupra etniei ca atare. Acest segment al populației rome este deja constituit din persoane desprinse din comunitãțile tradiționale, definite clasic, care au reușit ieșirea din patternul cultural de viațã legat de prejudecãți inhibitorii. Ei sunt dispersați geografic, au o varietate de activitãți oferite de noul stil de viațã pe care și l-au asumat.”(Zamfir și Burtea, 2012, p.59).

Capitolul 2. Măsuri de protecție și incluziune socială adresate romilor

Ȋn toți acești ani, România a implementat multe proiecte care implicau o serie de strategii cu privire la îmbunãtãțirea situației romilor. Multe dintre ele s-au realizat cu succes, rezultatele dãinuind în timp. Ȋn urmãtoarea parte a lucrãrii se va realiza o analizã a activitãților întreprinse de actorii sociali care au urmãrit schimbarea în bine a situației romilor.

Astfel se încearcã o trecere prin cele mai întâlnite programe realizate pentru romi de-a lungul timpului pânã în prezent, în special cele care au drept obiectiv creșterea nivelului educației în rândul comunitãților de romi.

2.1 Sprijinul societății privind dezvoltarea profesională a romilor

Guvernul României a adoptat o nouă legislație împotriva discriminării și multe organizații naționale și internaționale au realizat programe de sprijinire și de integrare socială a romilor. Dacă privim situația romilor din punct de vedere economic, se poate spune că este populația cea mai săracă din România. Informațiile puse la dispoziție de Comisia Română Antisărăcie arată că mai mult de jumătate din populația romă trăiește în sărăcie severă, în timp ce 9% din populația românească trăiește în aceleași condiții. (Voicu, 2007, p.7).

Guvernul ar trebui să reevalueze impactul programelor de ocupare a forței de muncã subvenționate, acordând o atenție deosebită incluziunii sociale și aspectelor educaționale ale romilor. Semnificația pregătirii preșcolare pentru oportunitățile de viață ale copiilor, sugerează cã legăturile dintre învățământul preșcolar și beneficiile de asistență socială trebuiesc restaurate și consolidate. Bunăstarea programelor de lucru ar trebui să fie introdusă atât în administrația publică precum și în parteneriat cu sectorul privat. Educația integrată ar trebui să fie văzută ca singurul mijloc eficient de a atinge oportunități egale în educație. Toate măsurile curente pe termen scurt și pe termen mediu care urmăresc îmbunătățirea statutului educațional al romilor, ar trebui să fie puse în aplicare în contextul educației integrate ca un obiectiv pe termen lung. (UNDP, 2003, p.6).

Inițial guvernele aveau ca obiectiv principal în domeniul educației, reducerea inegalitãții sociale și lupta contra eșecului școlar. Ulterior, elevul aflându-se în situația de eșec nu mai este considerat o victimã a injustiției sociale, ci un tânăr costisitor pentru societate, în curs de recuperare și inserție și un viitor cetățean puțin productiv.(Jigãu, 2002, p. 17).

În vederea reducerii decalajului de oportunități existent între persoanele aparținând minorității rome și restul societății, Guvernul României a adoptat o serie de măsuri ce se regăsesc și în obiectivul „Asigurarea egalității de șanse și creșterea participării la educație” din Strategia post aderare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) pentru perioada 2007-2013. Astfel de măsuri se refereau la formarea, în perioada 2003-2009, a 660 de mediatori școlari, persoane cu rolul de a sprijini participarea tuturor copiilor din comunitate la învățământul general obligatoriu, încurajând implicarea părinților în educația copiilor și în viața școlii și facilitând colaborarea dintre familie – comunitate – școală. De asemenea, anual s-a alocat de la bugetul de stat, beneficiari fiind elevi romi, aproximativ 3000 de locuri speciale la admiterea în învățământul liceal și aproximativ 500 de locuri speciale la admiterea în învățământul universitar.(Strategie Guvernului României pentru romi, 2012, p. 6).

În domeniul ocupării, Strategia Națională de Ocuparea Forței de Muncă 2004-2010 prevedea punerea în aplicare a planului de ocuparea a forței de muncă existent prin următoarele “direcții de acțiune:

creșterea gradului de ocupare a populației aparținând minorității rome;

programe pentru dezvoltarea capacității antreprenoriale a populației rome;

creșterea gradului de calificare a persoanelor aparținând minorității rome în conformitate cu cerințele pieței muncii;

externalizarea anumitor servicii (serviciile de mediere a muncii precum și de informare și consiliere profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă), în scopul de a spori eficiența acestora;”(Ibidem, 2012, p. 7).

Ȋn domeniul sãnãtãții, anumite Ong-uri au implementat programe care aveau drept obiectiv pregãtirea și formarea mediatorilor sanitari reprezentând o practică pozitivă a României. În vederea creșterii accesului romilor la serviciile de sănătate publică Guvernul României a asigurat salarizarea mediatorilor sanitari încă din anul 2002. Ca urmare a colaborării dintre Ministerul Sănătății și autoritățile publice locale în România, în anul 2011, aproximativ 450 mediatoare sanitare au participat activ la sprijinirea romilor în accesarea serviciilor de sănătate publică. La nivel local, s-au întreprins inițiative și proiecte în vederea îmbunătățirii accesului romilor la serviciile medicale.

Activitatea mediatorilor sanitari din România înregistrează progrese în asistarea socio-medicală a membrilor minorității rome în vederea îmbunătățirii stării lor de sănătate. De-a lungul acestor ani de activitate, mediatorii sanitari au sprijinit activ membrii minorității rome în procesul de obținere a actelor de identitate, asigurărilor medicale, înscrierea pe listele unui medic de familie, precum și conștientizarea mamelor asupra diferitelor subiecte legate de sănătate.(Ibidem, 2012, p. 8).

“În domeniul locuirii, programele de construcții de locuințe sociale prevăd:

construcția de locuințe sociale destinate unor categorii vulnerabile;

sprijin financiar pentru proiecte locale și a programelor care vizează să asigure condiții normale de viață în mediul urban și rural pentru categoriile vulnerabile (inclusiv în zonele populate de romi);

srijin total sau parțial pentru reabilitarea caselor sau proiecte de construcții de case în comunități dezavantajate (inclusiv în comunitățile de romi);”(Idem, 2012, p. 8).

Discriminarea reprezintă o altă sursă de sărăcie pentru populația de romi. Discriminarea romilor le‐a împiedicat integrarea pe piața de muncă formală, unele studii evidențiind refuzul angajatorilor de a oferi de lucru romilor. În plus, se observă discriminare și în contextul serviciilor medicale, în școli sau în asigurarea ajutoarelor sociale. Excluderea de pe piața muncii sau de la serviciile sociale de bază împiedică ieșirea populației de romi din sărăcie. Mai mult, ieșirea din sărăcie este dificilă pentru generația tânără în absența unei educații formale.

Otovescu susține cã “viața socială a romilor este una dintre cele mai grele, comparativ cu cea a altor minorități de pe continentul european, și orice sistem național de asistență socială s-ar declara depășit în fața multitudinii și dimensiunilor problemelor acestei comunități umane.” (Otovescu, 2010, p.481).

Prin pregătirea profesională a romilor înțelegem existența unui important indicator al participării lor la viața socială și economică a României. Astfel, în funcție de pregătirea profesională, romii reușesc să se integreze cu ușurință pe piața muncii și totodată reușesc să-și susțină financiar familia din care provin. Pe de altã parte tipul de comunitate în care trăiesc romii are implicații profunde în ceea ce privește calificarea lor. Astfel “pentru romii care provin din comunități compacte și oarecum izolate sunt specifice fie lipsa unei calificări, fie existența unor competențe în meserii de tip tradițional”.(Berevoescu, Cace și Zamfir, 2002, p.12). Reiese faptul cã pe măsură ce s-ar îndepărta de aceste comunități, romii ar deveni mai calificați, de regulă în meserii moderne.

Ȋn învãțãmântul superior, pe lângã cursurile universitare de Limba și Literatura Romani, inițiate de Facultatea de Litere a Universitãții București, au fost lansate o serie de oportunitãți pentru aspiranții romi la un loc în diferitele facultãți ale universitãților din țarã. Astfel, anual, la nivel național, au fost alocate aproximativ câte 1.000 de locuri rezervate pentru romi, pentru specializãrile știițelor umaniste, precum Asistențã Socialã, Sociologie, Științe Politice, Administrație Publicã, Psihologie etc. și, mai recent, Drept și Medicinã. (Giurca, 2012, p. 58).

Statisticile existente pe țarã arată cã gradul de ocupare pe piața de muncã a populației de romi este mult mai mic decât cel al populației la nivel național. Întrebarea este ce fel de munci aducătoare de venituri le sunt accesibile și cum sunt acestea valorificate, ce prestigiu simbolic și economic au ele în comunitățile proprii și în societatea mai largă. Romii sunt excluși datorită mai multor factori, printre ei și stereotipurile negative despre romi ale angajatorilor, care- judecând oamenii după culoarea pielii- preferă să angajeze pe cei de alte etnii decât pe romi. Educația școlară și formarea profesională sunt și ele, desigur, condiții ale angajării în alte munci decât cele necalificate, dar acestea, la rândul lor, sunt condiționate de resurse la care, din nou, romii nu au acces deloc sau au acces mai redus. (Magyari-Vincze, 2009, p.234).Ȋ

Ȋn calitate de cetățeni români, romii au acces la totalitatea cadrului național de protecție, care este accesibil cetățenilor români ne- romi, care presupune disponibilitate de securitate socială, remedii legale și protecție împotriva discriminării. (European Parlament, 2011, p.62).

Un inventar al documentelor de politică educațională elaborate în cadrul Ministerului Educației și Cercetării a evidențiat mai multe categorii de „măsuri cu impact asupra ameliorării participării școlare:

măsuri și programe de intervenție directă asupra cauzelor și efectelor fenomenului de neparticipare școlară;

reglementări privind ameliorarea învățământului din mediul rural, cu efecte asupra stimulării participării școlare;

măsuri de creștere a calității resurselor umane din sistemul de învățământ din zonele defavorizate;

reglementări privind flexibilizarea structurii anului școlar și forme alternative de organizare a procesului de învățământ (forme de învățământ cu frecvență redusă, clase recuperatorii, școli de vară etc.);

măsuri de protecție socială a categoriilor de populație defavorizată.”(Balica, 2002, p. 27).

Este în interesul societãții românești sã realizeze un plan de intervenție care sa ducã la rezolvarea problemelor romilor. Aceastã minoritate face parte din societatea româneascã și rezolvarea problemelor lor specifice ar contribui la dezvoltarea globalã a acesteia. Totodatã, situația actualã cu care romii se confruntã, influiențeazã în mod negativ viziunea celorlalte state despre România. Este necesarã o politicã socialã și educaționalã fațã de romi, la care sã participe romii, contribuindu-se astfel la modernizarea și reintegrarea lor. Pentru realizarea acestei modernizãri este nevoie de mãsuri de ordin economic, social, cultural și școlar. Prin aceastã acțiune, modul de viațã al romilor care este responsabil de situația actualã a acestora, va dispãrea. Atitudinea României fațã de romi rãmâne aceeași, și anume, tradiția rezolvãrii de la sine a problemelor.(Achim, 1998, p. 171).

Documentul major al Guvernului care abordeazã situația romilor, în general, este Strategia pentru Îmbunãtãțirea Situației Romilor, adoptatã în 2001 și revizuitã în 2006. Cercetãrile aratã cã implementarea strategiei nu a fost uniformã în toate domeniile vizate, printre care și educația. Proiectul „Acces la educație pentru grupuri dezavantajate, cu focalizare pe romi", care s-a dezvoltat și implementat începând cu 2003 cu sprijinul programului Phare al UE, include sprijin pentru strategiile județene și a reușit sã conducã o varietate de abordãri care vizeazã îmbunãtãțirea accesului la educație pentru romi.

Eforturile Guvernului de a crește numãrul de profesori romi și de profesori care vorbesc limba romani, precum și numãrul orelor de limba romani, au avut mai mult succes. Însã curriculumul ar trebui sã includã mai multe materiale care sã reflecte minoritatea romã și aceste conținuturi ar trebui sã devinã parte integrantã a ofertei educaționale pentru toți copiii din România, nu doar pentru minoritatea romã. ONG-urile și Guvernul finanțeazã formarea cadrelor didactice pe teme relevante pentru educația romilor. Guvernul ar trebui însã sã înființeze un sistem de monitorizare și evaluare a tuturor cursurilor pentru a le consolida și a clãdi mai departe pe bunele practici existente.( Open Society Institute(OSI), 2007, p. 47).

Un studiu de cercetare realizat de Fundația Roma Education Fund România și reprezentanța UNICEF România recomandã sã se intervinã în procesul de asigurare de șanse școlare egale elevilor romi, însã aceasta sã nu fie doar o intervenție pentru sprijinul general al grupurilor vulnerabile social (marcate de sărăcie, capital uman și social scăzut, etc) ci și specific, ca intervenție în sprijinul comunității rome, prin abordarea mecanismelor sociale care conduc la excluziune școlară a elevilor romi. Totodatã măsurile în sprijinul asigurării de șanse egale elevilor romi să țintească combaterea atitudinii negative la adresa romilor în rândul colegilor sau a profesorilor și să stimuleze empatia acestora cu condițiile sociale dezavantajoase ale elevilor romi, condiții care sunt în afara controlului lor personal. De asemenea, se impune monitorizarea, semnalarea și descurajarea cazurilor de discriminare pe criterii etnice manifestate de profesori și elevii neromi.

Pe de altã parte suportul educației elevilor romi trebuie să țintească și condițiile materiale ale acestora, asigurarea minimului necesar pentru a nu afecta derularea normală a procesului școlar. Este nevoie urgentă de intervenție de amploare, sistematică pentru a reechilibra balanța șanselor școlare între elevii romi și cei neromi. “Este o chestiune de noroc până la urmă familia în care elevul se naște, educația acestuia este însă un bun public – așa cum e stipulat în toate documentele programatice ale Uniunii Europene și României – fapt care atrage după sine și responsabilitatea decidenților publici în a interveni pentru a remedia această problemă socială.”(Fundația Roma Education Fund, 2012, p. 9).

2.2 Importanța prezenței asistentului social în comunitățile de romi

Potrivit Barometrului Incluziunii Romilor, Romilor”, efectuat de Fundația pentru o Societate Deschisă în anul 2007, romii apelează de trei ori mai des la asistenții sociali de la Primărie și de două ori mai mult la sprijinul altor funcționari din Primărie decât neromii. De asemenea, romii interacționează mai des cu poliția și cu directorul sau profesorii școlii. Aceste interacțiuni sunt în mare măsură determinate de dependent romilor de diverse forme de ajutor social, dar în același timp rezultatul lor determină felul în care respondenții privesc instituțiile publice. “Încrederea în Primărie, în cazul romilor, crește la 50% în rândul celor care au apelat la funcționari sau asistenți sociali din Primărie și au fost mulțumiți de felul în care li s-a răspuns solicitărilor, dar scade până la 22% pentru cei nemulțumiți.”(Voicu, 2007, p. 23).

Asistența socială include beneficii aferente unor programe care vizează, în majoritatea cazurilor, gospodăriile cu venituri mici și gospodăriile vulnerabile: venitul minim garantat (VMG), alocația de susținere a familiei (ASF), alocațiile pentru copii, ajutoarele pentru căldură, pensiile sociale, pensiile de urmaș și de veteran și ajutoarele de handicap, precum și alocația de stat pentru copil (ASC) și bursele. 84 de procente din populația României au acces la protecția socială, 45 de procente dintre gospodării primind ajutoare de la asigurările sociale, 2 procente primind sume transferate de pe piața muncii, iar 62 de procente primind ajutoare de la asistența socială.(Banca Mondialã, 2014, p. 139).

Conform lui Liégeois “demersurile de ajutor ale asistenților sociali deschid calea acțiunilor de «reintegrare» sau de «readaptare», care presupun în toate statele Europei cã romii, fãrã culturã deosebitã, nu pot fi egali decât fiind asemãnãtori, nu pot fi adaptați decât fiind asimilați. Reflecțiile pe tema unei neadaptãri la mediul cultural și social cãruia ei îi aparțin sunt pânã în prezent aproape inexistente.”(Liégeois, 2008, p. 177).

Asistenții sociali trebuie sã arate societãții gradul de dificultate al romilor în ceea ce privește exercitarea unei meserii tradiționale care, din nefericire, pentru mulți dintre ei, acestea nu se mai cer pe piața actualã, cât și teama de a-și recunoaște adevãrata identitate fãrã a fi discriminați.(Ibidem, 2008, p. 183).

Rãdulescu susține cã “în evaluarea nevoilor beneficiarului, un asistent social trebuie să înțeleagă faptul că, dincolo de trebuințele materiale și sociale primare, spectrul nevoilor umane este diversificat de la o persoană la alta; asistentul social nu trebuie să ia propriile sale nevoi drept etalon pentru considerarea nevoilor persoanei asistate. Totodatã asistentul social împreună cu persoana asistată trebuie să transforme nevoile în obiective ale intervenției. Obiectivele stabilite trebuie să fie atât specifice și relevante pentru problemele persoanei asistate, cât și realizabile în raport cu resursele disponibile și cu rezistența sau obstacolele care pot fi întâlnite.”(Rãdulescu, 2010, p. 35).

În ceea ce privește activitatea asistenților sociali din comunitățile de romi, aceștia ar trebui să facă demersuri în combaterea excluziunii sociale, care, nu poate fi combãtutã decât prin inițierea unor programe de reinserție profesionalã care sã punã un accent pe mãsuri active de susținere a romilor și nu mãsuri pasive de asistențã socialã. Pânã în prezent cele mai multe programe de asistențã socialã din România s-au axat doar pe mãsuri care îi mențin pe cei fãrã loc de muncã într-o stare de dependență continuã și mai ales îi mențin într-o stare de auto-suficiențã determinând o atitudine de neimplicare din partea acestora. Programele de asistențã socialã pot fi îmbunătățite prin dezvoltarea acelor mãsuri care sã-i oblige pe romi să-și caute un loc de muncã, sã îi transforme pe aceștia din pasivi în activi în cãutarea unor oportunități economice. (Duminică, 2006, p.62).

Un rol important în traiectoria romilor îl joacã mediatorii și consilierii. Programele mediatorilor și consilierilor romi ar putea fi extinse pentru a-i sprijini pe romi în accesarea serviciilor sociale și pentru a permite furnizarea acestor servicii într-un mod care este mai potrivit circumstanțelor populației rome. Mediatorii și consilierii romi au avut un impact pozitiv în educație, sănătate și ocuparea forței de muncă, construind un pod între comunitățile rome și instituțiile locale sau între romi și oficialii din sectorul public. Dovezile arată că medierea poate să joace un rol important și să contribuie la un acces mai bun la serviciile locale pentru romi, precum și la un nivel de încredere mai ridicat între municipalități și comunitățile rome în general.(Banca Mondialã, 2014, p. 13).

În ceea ce privește educația, existența asistenței sociale în școli joacă un rol foarte important pentru generațiile ce vin din urmã deoarece, asistentul social școlar trebuie să îndeplinească o multitudine de funcții în aceastã instituție.

În 1997, în SUA, s-a introdus prin lege serviciul de asistență socială în școli. Astfel “asistenții sociali școlari aveau de îndeplinit următoarele funcții: să pregătească istoricul social și/sau al dezvoltării elevilor, să realizeze activități de consiliere individuală sau de grup, cu elevii și părinții lor, să susțină adaptarea școlară a elevilor cu probleme, atât la școalã, cât și acasă sau în comunitate, să identifice resursele școlii și/sau ale comunității, necesare în realizarea obiectivelor educației școlare”. (Neamțu, 2011, p.1004).

La nivelul anilor ’90, asistenții sociali școlari caracterizau ca “foarte importante” toate cele 5 dimensiuni ale profesiei lor:

furnizarea de servicii pentru elevi și familie;

furnizarea de servicii pentru personalul educativ al școlii;

furnizarea de servicii pentru personalul noneducativ al școlii;

furnizarea de servicii pentru comunitate;

realizarea unor sarcini administrative și profesionale specifice;

În capitolul “Specificul asistenței sociale în școli” din Tratatul de asistență socială, Neamțu susține cã una dintre sarcinile majore ale asistentului social școlar constă în contribuția acestuia la identificarea elevilor sau a grupurilor de elevi care prezintă dificultăți de adaptare școlară și de a le oferi ajutor. (Ibidem, 2011, p.1005).

“Elevii care sunt susținuți să găsească satisfacții, practice sau intelectuale, în procesul învățării și al formării propriilor competențe dezvoltă un sens al autonomiei personale și sociale definitoriu pentru integrarea eficientă în comunitate. De aceea obiectivul general al asistentului social în școalã urmărește în primul rând identificarea barierelor învățării și îndepărtarea acestora.” (Ibidem, 2011, p. 998).

Ȋn ceea ce privește riscul de abandon școlar este nevoie înainte de toate de identificarea cazurilor în risc de abandon școlar în timp util, înțelegerea exactã, particularizatã, a cauzelor care cresc riscul de abandon și intervenție rapidã și adecvatã pentru reducerea riscului și reintegrarea educaționalã a elevului.

Lipsa resurselor este, de fapt, primul motiv care împiedicã accesarea educației și de aceea statul trebuie sã aibã un program de „investiție socialã” atunci când oferã un sprijin copiilor de etnie romã și nu un program de „asistențã”. “Acest cerc al dependenței trebuie rupt pentru totdeauna, altfel riscãm sã intrãm într-o „culturã a dependenței” fațã de resursele statului, însã calitatea actului educațional va fi întotdeauna extrem de scãzutã.” (Duminică, 2006, p.54).

Prin activitatea de consiliere a părinților se urmărește ajutorarea acestora în conștientizarea faptului cã anumite acțiuni și dispoziții ale lor duc la afectarea capacității de adaptare școlară a copilului, la scăderea motivației lui pentru studiu și la încetinirea progresului școlar. (Neamțu, 2011, p.1001).

Din cauza lipsei asistenților sociali cu studii superioare în comunitãțile de romi existã experții locali pentru romi care funcționează la nivelul primăriilor. “Ei se subordonează tehnic birourilor județene pentru romi și administrativ primarului. Experții locali reprezintă principala interfață dintre autoritățile publice și comunitățile de romi. La nivelul comunelor, funcția de expert pentru problemele romilor este exercitată de către un expert aparținând minorității rome. Atribuțiile expertului pentru problemele romilor sunt de a valorifica oportunitățile în plan local de care să beneficieze comunitatea locală, inclusiv minoritatea romilor.”(Strategia Guvernului României privind incluziunea romilor, 2012, p. 31).

Gelu Duminică consideră cã elementele de bazã ale intervenției pentru îmbunătățirea situației romilor sunt: “inițierea unor oportunități ocupaționale și de dezvoltare de resurse umane calificate, inclusiv prin revalorizarea meseriilor itinerante ale romilor la piața modernã, constituirea unor instituții publice de formare identitarã, dezvoltare comunitarã, ca rețea de informare, dialog, consultantã, expertizã, asistențã, monitorizare, prevenire și combatere a discriminãrii fațã de romi, în scopul stabilirii unor punți de comunicare și cooperare cu instituțiile locale și centrale, în vederea participãrii active a romilor la de îmbunătățire a propriilor condiții de viață.” (Duminică, 2006, p.70).

Intervențiile cu privire la protecția copiilor din comunitățile dezavantajate sunt fragmentate și marcate de lipsa de coordonare. Cele câteva locuri de muncă de asistență socială axate pe servicii de prevenire sunt adesea ocupate de personal medical restructurat și nu de asistenți sociali profesioniști. (Sykora, 2012, p.10).

Priorități de acțiune privind incluziunea romilor sunt: rezolvarea problemei actelor de identitate, asigurarea participãrii școlare extinse a copiilor, stimularea ocupãrii profesionale, accesul la servicii de asistențã socialã și medicalã, dezvoltarea infrastructurii comunitare, accesul la locuințe moderne, dezvoltarea de parteneriate locale și dezvoltarea de campanii de conștientizare care sã vizeze reabilitarea imaginii de sine și a imaginii publice a populației de romi, combaterea hotãrâtã a oricãrei forme de discriminare a romilor și promovarea unei atitudini colective suportive. (Duminică, 2006, p.76).

Pentru protecția socială a persoanelor roma, au fost identificate următoarele priorități de acțiune:

asigurarea participării școlare extinse a copiilor romi în ciclul preșcolar, primar obligatoriu și profesional, și stimularea participării acestora la ciclurile superioare de educație;

dezvoltarea capacității și motivației familiilor și comunităților de romi de a susține activ dezvoltarea socială a copiilor, în perspectiva integrării într‐o societate modernă;

dezvoltarea unui sistem de servicii de asistență socialã și medicală, cu accent pe accesul persoanelor rome la serviciile medicale primare, la informațiile privind sănătatea reproducerii, precum și pe îngrijirea socialã și medicalã a copilului și a mamei;

dezvoltarea unui sistem de mediatori sanitari, ca soluție temporară până la stabilirea legăturii dintre sistemul de asistență și comunitate;

suport pentru dezvoltarea infrastructurii comunitare în zonele deficitare și sprijin pentru modernizarea și construcția locuințelor;

amplificarea formelor de incluziune pe toate dimensiunile și în toate sectoarele vieții sociale(școală, loc de muncă, mass‐media);

promovarea suportului pentru eforturile romilor de integrare într‐o societate modernă;(Cace, Preoteasa,Tomescu și Stãnescu, 2010, p. 15).

Ȋn privința pregãtirii profesionale, s-a constatat cã meseriile tradiționale rome sunt adesea devalorizate. Pentru ameliorarea acestei situații, se dorește elaborarea de strategii care sã combatã tocmai aceste devalorizãri de meserii. De altfel, o soluție ar fi sensibilizarea AJOFM (agenției pentru șomaj), sau a Casei Corpului Didactic cãci aceste organisme ar putea da certificate de calificare pentru aceste meserii.(Comitetul PECO, 2005, p. 23).

Un indicator interesant este numărul de asistenți sociali cu studii superioare de specialitate încadrați pe posturi de asistență socială în cadrul consiliilor locale din mediul rural. Conform unor date din 2004, în regiunea Nord-Est rata asistenților sociali la 100.000 de locuitori se situa în jurul cifrei de 0,87, cu o valoare maximă de 1,32 în județul Botoșani și fără niciun asistent social în județul Vaslui, în timp ce media națională indică o valoare de 1,27. În același timp, comparativ cu media națională de 4,03% din posturile de asistent social ocupate de persoane cu pregătire superioară de specialitate, regiunea Nord-Est se situează la un nivel inferior, cu doar 3,37%. De menționat este însă că în 4 din cele 6 județe, procentul de asistenți sociali cu studii superioare de specialitate angajați pe post de asistent social este superior mediei naționale, valoarea fiind însă afectată de județul Suceava, care înregistrează doar 2,35%, precum și de Vaslui, unde nu au fost identificați asistenți sociali în 2004.(SASTIPEN, 2011, p. 120).

Liégeois este de pãrere cã “asistenții sociali/statul, trebuie sã-și îndrepte atenția asupra romilor în ceea ce privește poziția acestora fațã de societatea în care trãiesc, asupra celor care urmeazã o cale mediocrã fãrã o gândire prealabilã (cu precãdere în ceea ce privește ajutorul social), drum care este deseori trasat de o discriminare negativã prin existența unor criterii și modalitãți de alocare neadecvate realitãții.”(Liégeois, 2008, p. 184).

2.3 Programe naționale

Sistemul de protecție socială românesc include beneficii și prestții de asistență socială pentru persoanele și familiile cu sau fãrã copii cu venituri reduse sau lipsã. Acesta prevede, de asemenea, ajutorul de șomaj, asigurări sociale și de sănătate, precum și beneficii suplimentare și alte servicii instituționale pentru copiii aflați în dificultate.

Dupã domeniul cãruia i s-au adresat, se disting urmãtoarele tipuri de proiecte: pregãtire pentru angajarea în administrația publicã, pregãtire de absolvenți de liceu pentru admiterea în facultate, educație preșcolarã și școlarã, instruire pe diverse domenii, cercetare, publicații, apãrarea drepturilor omului, festivaluri, culturã, îmbunãtãțirea relațiilor interetnice, dezvoltare comunitarã, învãțarea și pãstrarea limbii romani, dezvoltare de centre de resurse.(Cace și Ionescu, 2006, p. 108).

Se impune urgentarea unui program național care sã vizeze tocmai încurajarea modelelor pozitive de romi care au reușit sã se impunã datoritã educației școlare pe care au primit-o. (Duminică, 2006, p.57-58).

În 2005 s-a lansat în mod oficial Decada pentru Incluziunea Romilor 2005-2015. Prin acest efort susținut al tuturor actorilor internaționali, fiecare stat în parte și-a asumat obligația de a crea planuri de mãsuri pentru fiecare domeniu identificat ca fiind prioritar: educație, sãnãtate, ocupare și locuire. “Prin acest raport propunem nu numai realizarea unui plan de mãsuri pentru fiecare domeniu în parte, dar și realizarea unui plan de mãsuri comun cu Strategia pentru Îmbunătățirea Situației Romilor”. (Ibidem, 2006, p.67). Și Strategia propune dezvoltarea unui plan de mãsuri pe fiecare domeniu în parte și de aceea este binevenitã inițiativa unui plan comun care sã arate eforturile susținute ale statului român pentru îmbunătățirea situației romilor.

Programul PHARE este principalul canal prin care «trec» ajutoarele Uniunii Europene cãtre populațiile rome în țãrile candidate. Ȋn fiecare an, România primește o «sumã naționalã» ce face parte din Programul PHARE. Autoritãțile naționale sunt responsabile de identificarea și de elaborarea proiectelor în colaborare cu Comisia Europeanã. Ṭãrile candidate sunt încurajate sã acorde un ajutor comunitãților rome și sã creascã participarea ONG-urilor la programe. Romii sunt de asemenea consultați în timpul perioadei de concepere a programelor.

Printre activitãțile importante ale acestui Program putem enumera :

Programele de specializare ale profesorilor în centrele multiculturale;

Programele de învãțãmânt la distanțã pentru tinerii romi;

Pregãtirea de mediatori școlari;

Elaborarea de materiale educative școlare destinate în același timp pãrinților, elevilor și profesorilor;

Reabilitarea a 120 școli.(Comitetul PECO, 2005, p. 11).

Rețelele de politică stabilite cu scopul de a ameliora practicile discriminatorii împotriva romilor precum și condițiile socio-economice cu care aceștia se confruntă sunt vaste. (European Parlament, 2011, p. 193-194). Cu toate acestea, două inițiative notabile sunt Deceniul de Incluziune a Romilor (2005 – 2015) și Platforma europeană pentru incluziunea romilor.

Pe 2 februarie 2005, opt țãri s-au reunit pentru a lansa Deceniul 2005-2015 al integrãrii Romilor, prin semnarea unei declarații prin care conducãtorii țãrilor se angajeazã sã «lupte» împotriva discriminãrii și sãrãciei a aceastei populații. Reunite în 2003 pentru prima datã, (la inițiativa Bãncii Mondiale și a Fundației Soros), Republica Cehã, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România, Croația, Macedonia și Serbia Muntenegru au decis planuri de acțiune în patru domenii prioritare: educație, șomaj, sãnãtate și locuințã. Dezvoltarea și realizarea acestor planuri de acțiune va depinde de țãrile participante. Obiectivele și indicatorii cuprind urmãtoarele puncte precum educația integratã, împiedicarea eșecului școlar și reintegrarea în sistemul școlar, creșterea șanselor romilor pe piața de muncã prin dezvoltarea re-calificãrilor, o mai bunã includere în sistemul de sãnãtate, ameliorarea condițiilor de locuire, ducându-se astfel la diminuarea segregãrii geografice.(Comitetul PECO, 2005, p. 12).

Fondurile de Dezvoltare Social Roman(FRDS), create în 1998, cu finanțare din partea Guvernului Român cât și a Bãncii Mondiale, contribuie la scãderea sãrãciei în mediile rurale din România. FRDS este preocupatã în mod special de sprijinul acordat populației rome deoarece considerã cã acest tip de populație este cea mai expusã la sãrãcie. Proiectele finanțate de FRDS care vizeazã dezvoltarea comunitãții rome pot fi împãrțite în trei mari grupuri :

49 proiecte privind micile infrastructuri rurale :

41 proiecte de reabilitare a strãzilor;

5 sisteme de aprivizionare cu apã;

3 centre comunitare (care oferã membrilor comunitãții un acces mai activ la viața socialã).

81 proiecte privind serviciile sociale :

40 centre educative și 17 refugii (ce acordã servicii pentru copiii și tinerii ce provin din familii sãrace);

10 proiecte privind mãrirea accesului persoanelor dezavantajate la serviciile sociale;

9 proiecte favorizând îngrijirea la domiciliu a persoanelor în vârstã;

5 proiecte de promovare sanitarã;

8 proiecte care sã genereze venituri:

4 proiecte pentru a prelucra local materiile prime disponibile (lapte, lemn, etc.);

3 ateliere de muncã manualã– orientatã spre producție și vânzare, beneficiarii putând fi în același timp creativi și în câștig financiar.(Ibidem, 2005, p. 13)

Fondul de educație pentru romi (FER) este o structurã care contribuie la eliminarea prãpastiei existente în ceea ce privește educația romilor și a neromilor, contribuie la asigurarea accesului egal la educație de calitate, inclusiv desegregarea sistemelor educaționale. FER opereazã din anul 2005, având asiguratã o finanțare de aproximativ 30 milioane de dolari, cea mai mare parte donate de George Soros, unul dintre inițiatorii acestui fond.

Fondul acționeazã în urmãtoarele direcții:

sprijinã idei, proiecte, programe care sã ducã la îmbunãtãțirea rezultatelor școlare ale romilor, în contextul Deceniului de incluziune a romilor;

interpreteazã „educația” în termeni largi, incluzând atât educația formalã, cât și cea vocaționalã, pentru copii și adulți;

opereazã ca un instrument financiar, și nu ca o agenție de implementare;

face disponibile și cautã fonduri;

funcționeazã într-o manierã echilibratã în ceea ce privește țãrile beneficiare;

sprijinã activitãțile care respectã și includ voința romilor;

stabilește un proces de finanțare simplu și rapid;

este un forum de consiliere și consultanțã;

centralizeazã informațiile relevante din domeniu.(Cace și Ionescu, 2006, p. 63)

Ȋn 2012 s-au derulat o serie de programe cu sprijinul ANOFM dintre care amintim:

-Programul 140 care a avut ca țintă angajarea în anul 2012 a 2.000 de romi, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul total de romi care trebuiau să fie angajați până la sfârșitul anului. Cu toate acestea, 2.152 persoane de etnie romă au fost angajate ca urmare a implementării acestui program. Astfel:

-1.862 persoane au beneficiat de servicii de mediere (1.156 pe contracte pe perioadă nedeterminată și 706 pe contracte pe durată determinată );

-214 persoane au beneficiat de informații și consiliere profesională;

-31 persoane au participat la cursuri de calificare ;

-15 persoane au beneficiat de completări ale salariului pentru că au fost angajați înaintea expirării dreptului la indemnizația de șomaj;

-16 persoane au beneficiat de contracte de solidaritate în baza Legii nr. 116/2002;

-pentru 14 persoane angajatorii au primit subvenții pentru plata contribuțiilor;

-Bursa locurilor de muncă pentru romi: în 2012, agențiile locale ale ANOFM au organizat 9 astfel de evenimente în 9 localități din 6 județe (Argeș, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Giurgiu și Prahova) cu populație numeroasă de romi. Participarea angajatorilor a fost, însă, slabă: 367 de potențiali angajatori au fost contactați și 58 au participat cu oferte pentru 431 posturi în total. La aceste târguri au participat în total 306 persoane de etnie romă, dintre care 86 au fost selectați pentru interviu și 40 au fost angajați ulterior. Raportul nu oferă informații despre nivelul de educație și de calificare al persoanelor angajate.

–Caravana ocupării în comunitățile de romi – măsură specială: a fost inițiată în 2005 și a fost derulată până la sfârșitul anului 2010. În 2012, Ministerul Muncii și ANOFM au decis să continue această inițiativă. Se poate spune că programul a fost gândit pentru a aduce mai aproape serviciile oferite de agențiile ANOFM comunităților de romi, mai ales din zonele rurale.(Fundația Secretariatului Deceniului de Incluziune a Romilor, 2013, p. 82).

“ANOFM a sperat să realizeze următoarele prin această intervenție: să identifice persoane inactive în căutarea unui loc de muncă; să le îndrume și să le înregistreze; să le ofere informații gratuite și consiliere profesională; să disemineze informații despre serviciile oferite de agențiile ANOFM șomerilor înregistrați; să identifice probleme și obstacole întâmpinate de persoane din mediul rural și din comunități de romi pentru ca ANOFM să își poată adapta măsurile la nevoile acestora; să inițieze și să consolideze relații de colaborare cu toate părțile interesate la nivel local pentru a încerca îmbunătățirea ratelor de ocupare.”(ANOFM, decembrie 2012).

Printre exemplele de bune practici în privința acomodãrii cu învãțãmântul de masã românesc al copiilor romi vorbitori nativi de limba romani, îl constituie proiectul grãdinițelor bilingve, inițiate de Centrul Romilor Amare Rromentza și finanțat de Reprezentanța UNICEF România. Acesta a apãrut din nevoia de a-i sprijini pe copiii romi (a cãror limbã maternã este limba romani) în a se adapta învãțãmântului de masã cu predare în limba românã. Printr-un curriculum adaptat și cu sprijinul personalului auxiliar de etnie romã și vorbitori de limba romani, educatorii neromi puteau interacționa mai ușor și sprijini educational copiii, în pregãtirea acestora pentru înscrierea în învãțãmântul primar de masã. Principalele obiective ale proiectului au fost: dobândirea abilitãților de comunicare în limba românã de cãtre copiii romi cu vârste între 3 și 6 ani; dezvoltarea parteneriatului pãrinți – școalã – administrație publicã; dezvoltarea participãrii pãrinților romi în activitãțile școlare ale copiilor. Ca rezultat al proiectului se poate menționa creșterea frecvenței sistemului preșcolar de cãtre copiii romi. Proiectul a fost continuat cu finanțare de la Amare Rromentza pentru a construi o grãdinițã nouã. Pânã în prezent, proiectul pilot a fost extins la nivel național prin programele de preaderare PHARE și din Fondul Social European. Prin intermediul programului „A doua șansã”, adulții care au abandonat școala, sau tinerii care au depãșit vârsta legalã de înscriere la cursurile școlare, au posibilitatea sã-și continue cursurile școlii primare sau gimnaziale. Programul, benefic îndeosebi femeilor și tinerelor fete rome provenind din comunitãți tradiționale, care abandonaserã timpuriu școala, a fost inițiat de organizații neguvernamentale și, ulterior, extins la nivel național, prin Programul PHARE Acces la educație pentru grupurile dezavantajate – programul „A doua șansã” în perioada 2002 – 2004. Programul funcționeazã și în prezent, în școlile din țarã, pe baza curriculum-ului la cerere.(Giurca, 2012, p. 62-63).

Proiectul “Un start bun în școalã, un start bun în viațã”, implementat de Romani CRISS, în parteneriat cu UNICEF și Ministerul Educației, în județul Vrancea, a debutat în 2001. Proiectul a avut ca scop creșterea adaptabilitãții la cerințele școlare și dezvoltarea de abilitãți pentru creșterea performanțelor școlare a copiilor romi care nu au frecventat grãdinițele sau școala primarã, cu vârste între 6 și 12 ani. Prezentat ca un proiect de succes în domeniul educației timpurii a copiilor romi, în special prin accentul pus pe dimensiunea interculturalã a acțiunilor școlare, acest proiect a fost continuat, în perioada 2006 – 2008, cu o serie de grãdinițe de varã, pentru copiii romi de vârstã preșcolarã, care punea accent pe dialog intercultural, schimb de experiențe, sprijin pentru asumarea identitãții etnice și creșterea conștientizãrii despre bogãția tradițiilor rome. În paralel, s-au desfãșurat acțiuni similare cu grãdinițe cu o populație preșcolarã etnicã mixtã. Succesul acestui proiect rezidã si în furnizarea copiilor romi de vârstã preșcolarã de abilitãți necesare unei integrãri de succes în școala primarã: îmbunãtãțirea abilitãților de comunicare verbalã, folosirea imaginației și creativitãții și cunoștințe de bazã de matematicã. Proiectul grãdinițelor de varã aratã cã copiii provenind din grupuri dezavantajate își pot spori participarea școlarã și abilitatea de a face fațã concurenței prin accesibilizarea pentru aceștia a grãdinițelor adaptate nevoilor culturale ale lor. (Ibidem, 2012, p.63).

În Strategia dezvoltării învățământului preuniversitar în perioada 2001-2004, Ministerul Educației și Cercetării a propus inițierea și continuarea unor programe special destinate stimulării participării la educație a copiilor și tinerilor romi:

Start bun pentru școală – propune pilotarea unui model educativ pentru diminuarea abandonului școlar la vârste mici a populației rome.

Dezvoltarea capacității comunităților de romi de a retrage copiii din formele periculoase de muncă și de a-i integra în sistemul de educație națională – vizează dezvoltarea unor metode eficiente de eliminare a muncii copiilor romi și de cuprindere a acestora în sistemul de învățământ.

Participarea școlară a copiilor romi. Probleme, actori, soluții – urmărește elaborarea de soluții pentru ameliorarea fenomenului.

Accesul la educație a grupurilor dezavantajate cu centrare pe romi – propune măsuri de stimulare a copiilor proveniți din grupuri defavorizate, în special romi, în vederea finalizării învățământului obligatoriu.

Șanse egale pentru copiii romi prin programe de dezvoltare școlară și implicarea părinților – are ca scop asigurarea șanselor egale la educație a copiilor romi prin adaptarea ofertei educaționale la nevoile specifice ale acestora și promovarea dialogului intercultural.

Planul național de stimulare a participării școlare și reducere a abandonului școlar în rândul populației de romi – propune măsuri integrate de stimulare a participării la educație a populației rome cu vârstă de școlarizare.(Balica, 2002, p.33).

În perioada 2000-2006, aproximativ 10.300 de elevi romi din România au beneficiat de măsurile pozitive (locuri rezervate pentru romi) pentru învățământul secundar superior și profesional și aproximativ 1.420 de studenți au beneficiat de locuri special rezervate în universități. Deși măsurile pozitive pentru copiii și tinerii romi nu au fost monitorizate sistematic la nivel național pentru a oferi dovezi privind eficacitatea acestora din punctul de

vedere al costurilor, anumite intervenții par să aibă efecte pozitive asupra rezultatelor educaționale ale romilor. Totuși, există nevoia de a îmbunătăți orientarea acestor programe,

consolidând focalizarea pe acei elevi/studenți care sunt vorbitori de limba romani, vin din zone rurale și trăiesc în comunități compacte, omogene de romi. Un studiu recent indică faptul că măsurile pozitive sunt relativ necunoscute în rândul romilor: numai 26 % din romii adulți știu de existența locurilor rezervate pentru romi din licee, în timp ce numai 21 % știu că această posibilitate există și în cazul învățământului post-secundar.(Duminică și Isaviuc, 2013, p. 34).

Capitolul 3: Povestea vieții – Cercetare

Obiectivele cercetãrii

Ȋn cadrul acestei lucrãri s-au urmãrit urmatoarele obiective:

Evidențierea factorilor care împiedicã continuarea studiilor copiilor( tinerilor) romi.

Identificarea unor posibile planuri de intervenție ale asistenților sociali/ societãții pentru ca romii sã-și depãșeascã condiția.

Identificarea unor modele de tineri romi care și-au depãșit condiția.

Universul cercetarii

Prin aceastã lucrare se încearcã studierea modului de viațã al romului care și-a depãșit condiția reușind sa devinã un model pentru romi și de ce nu, și pentru neromi. Se încearcã o descriere a metodelor prin care acești subiecți au reușit sã treacã peste obstacolele întâlnite dea-lungul vieții pentru a se afla pe poziția actualã. Tinerii romi studiați locuiesc în Municipiul București. Am reușit sã intru în contact cu ei dupã ce am întâlnit-o pe R.E, cazul 5, care m-a pus în legãturã și cu alți tineri, aceștia reprezentând unitatea de analizã a studiului.

În ceea ce privește unitatea de înregistrare, tot persoanele de etnie romã cu studii sunt cele care reprezintă această unitate de culegere a datelor întrucât s-a considerat faptul că este important ca „în încercarea de a înțelege pozițiile altora în viață sau descrierea lor și a relațiilor cu ceilalți, să îi las să li se audă vocile, să-i las să vorbească în primul rând pentru și despre ei înșiși.” (Atkinson, 2006, 12).

3.3 Ipotezele certcetãrii

Ipotezele de la care s-a plecat în cercetarea de fațã sunt urmãtoarele:

Cu cât asistența socialã se extinde în comunitãțile de romi, cu atât romii vor ieși din situațiile dificile în care se aflã.

Dacã familia sprijinã copiii în continuarea studiilor, atunci aceștia vor fi motivați sã aspire spre mai bine.

Cu cât existã mai multe modele de romi care au avut succes, cu atât tinerii romi vor dori sa-și depãșeascã condiția.

Ȋntrebãri de cercetare:

Care sunt factorii care împiedicã continuarea studiilor?

Ce cunoștințe au despre asistența socialã?

Unde ar trebui sã se punã mai mult accent pentru ca tinerii romi sã-și continue studiile?

Operaționalizarea conceptelor

Asistența socialã:

Definire nominalã: “ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunități cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză și deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace și eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viață.”(Zamfir și Vlãsceanu, 1998, p. 46)

Definire operaționalã:

Sprijin moral sau material;

Ajutorarea oamenilor;

Cãutarea de soluții;

Proces prin care se dorește reechilibrarea unei persoane;

Educația:

Definire nominalã: ”proces prin care societatea își perpetuează existența, transmițând din generație în generație tot ceea ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate.”(Neamțu, 2011, p. 998).

Definire operaționalã:

Cunoștințe, informații noi;

Cei 7 ani de acasã;

Școalã;

Învãțãturã;

Motivația:

Definiția nominalã: “Ansamblu de factori sau imbolduri care declanșeazã, energizeazã, mențin ( sau întrerup) și direcționeazã acțiunile sau comportamentele unei persoane.”( Zamfir și Vlãsceanu, 1998, 370)

Definire operaționalã:

Dorința;

Ceea ce te face sã realizezi ceva;

Satisfacție personalã;

Condiție de viațã:

Definire nominalã: “se referã la condițiile material care reprezintă pilonul esențial al unei vieți de calitate. În orice societate,oamenii trebuie să beneficieze de circumstanțe materiale, resurse obținute prin efort propriu, și în ultimă instanță prin intervenția statului care le dau posibilitatea de a trăi o viață bună, în acord cu normele sociale. De asemenea, condițiile materiale de calitate au o influență puternică asupra altor domenii ale vieții, cum sunt educația, sănătatea, profesia, timpul liber sau bunăstarea subiectivă.”(Mãrginean și Precupețu, 2010, p. 9).

Definire operaționalã:

Trai;

Situație materialã sau financiarã;

Rom:

Definire nominalã: “Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viață seminomadă.”(NODEX, 2002).

Definire operaționalã:

Ṭigan;

Persoanã deținãtoare de mult aur;

Persoanã care trãiește în șatrã;

Persoanã care are vestimentația țipãtor coloratã, cu motive florale foarte bogate;

Persoanã cu pielea închisã la culoare;

Familia:

Definire nominalã: “Familia reprezintã un grup social ai cãrui membri sunt legați prin raporturi de vârstã, cãsãtorie sau adopțiune și care trãiesc împreunã, coopereazã sub raport economic și au grijã de copii.” (Murdock, 1949 apud Zamfir și Vlãsceanu, 1998, p. 234).

Definire operaționalã:

Cãmin, acasã;

Locul unde gãsești sprijin și afecțiune;

Strategii, metode și tehnici

Aceastã lucrare de cercetare s-a dorit a fi una de tip explicativ întrucât s-a considerat a fi necesarã o analizã a factorilor care împiedicã continuarea studiilor tinerilor romi cât și posibilitãțile autoritãților de interveni. Deși existã o varietate de lucrãri care au reușit sã identifice atât factorii cât și metodele de intervenție în cazul romilor, m-a interest în mod particular cum anume unii dintre “subiecții” analizați au reușit sã treacã peste obstacolele întâlnite în drumul lor spre reușitã.

Cea mai potrivită metodă de cercetare pentru această lucrare s-a considerat a fi ancheta sociologică deoarece cu ajutorul acesteia se pot studia lucruri precum realitatea socială, evenimentele, fenomenele și procesele caracteristice acesteia, precum și atitudinea oamenilor față de acestea, semnificațiile pe care ei le atribuie, sfera lor de interese, preocupări și comportamente din domeniile economic, demografic, cultural, social, etc.

Ca și tehnică de cercetare am ales tehnica interviului întrucât consider că tema analizatã de mine este una complexã și vastã, cu implicații multiple ce nu pot fi pur și simplu cuantificate sau interpretate numeric fără a se pierde din substanță, datele care trebuiesc culese fiind mai degrabă de natură calitativã.

Întrucât s-a urmărit în principal descoperirea realității trãite de persoanele analizate s-a considerat că este indicat să se folosească povestea vieții ca și metodă de cercetare calitativă. „Povestea vieții este o metodă de cercetare calitativă care permite colectarea unor informații despre esența subiectivă a întregii vieți a unei persoane.” (Atkinson, 2006, 10) „Interviul de acest tip este singura metodă de a privi viața în ansamblu și de a efectua un studiu în profunzime al vieții indivizilor. Se acordă o atenție tot mai mare narațiunii ca mijloc pentru o mai bună înțelegere a vieții persoanelor în societate.” (Atkinson, 2006, 11)

În plus s-a luat în considerare faptul că această metodă de culegere a datelor este cea mai bună pentru a urmări validarea sau invalidarea ipotezelor de cercetare. „Ca modalitate de creare a semnificațiilor, de identificare a influențelor vieții și de interpretare a experiențelor trăite, probabil că nu există o metodă mai bună decât relatarea subiectivă a povestirii vieții. Aceasta îl ajută pe cercetător să înțeleagă viața din punctul de vedere al celui care o trăiește.” (Atkinson, 2006, 27-28)

Așadar, pentru a colecționa o serie de povești de viață, s-a apelat la tehnica interviului. Mai exact, au fost alcătuite o serie de întrebări semistructurate, deschise, fără o ordine strictă și precisă, care au permis flexibilitate în discuție, ținând cont de fluxul conversațional și de reacțiile interlocutorului. Ghidul de interviu este anexat lucrării de față. (vezi Anexa).

Analiza și interpretarea datelor

Cazul 1

R. E. are 22 de ani și momentan este studentã în cadrul Facultații de Sociologie și Asistențã Socialã la Universitatea din București. S-a nãscut într-un sat de lângã Buzãu într-o familie modestã. Mãrturisește cã mai are un frate mai mare și o sorã mai micã decât ea. Relația cu familia o descrie astfel: “Mã înțeleg super bine cu ai mei, mai ales cu mama. Ea e plecatã de ceva timp prin Grecia și vacanțele de varã mi le mai petrec pe acolo. Sora mea e și ea la liceu și o sprijin foarte mult pentru cã își dorește sã vinã în București… deja viseazã la o familie pe aici. Considerã cã traiul printre români, mai ales la oraș, nu se comparã cu cel de la țarã printre romi. Fratele e tot prin Grecia cã nu i-a plãcut școala…cât au încercat ai mei sã-l convingã sa-și termine mãcar un liceu, dar nu a vrut…Doar tata a mai rãmas pe acasã. Nu am probleme de comunicare cu niciunul dintre ei. Vorbesc acasã zi de zi.”

Ȋndreptând discuția spre educație îmi spune cã mama a fost cea care a luat inițiativa de a le încuraja sã-și continue studiile: “Pãi mama de asta a și plecat drãguța în strãinãtate…ca sã ne ofere nouã condițiile necesare pentru a termina o facultate. Și tata mi-a zis sã merg la școalã, dar nu în aceeași mãsurã ca mama.” Legat de anumitele dificultãți întâlnite pe parcursul anilor de studiu, spune: “Am avut unele neînțelegeri cu colegii și doamna învãțãtoare prin clasa I sau a-II-a. Mi se pãrea cã nu mi se acorda atenție ca și celorlalți colegi. Ridicam mâna sã rãspund și doamna învãțãtoare nu mã numea și pe mine. S-a ajuns la situația în care sã meargã mama la școalã și sã vorbeascã cu doamna. Dupã aia mã mai punea și pe mine. Colegii nu mã primeau în grupele lor, atunci când lucram pe echipe mai ales. Totul se datora faptului cã eram mai închisã la culoare, cãci în rest mama avea grijã sã fiu curatã și sã mã îmbrace bine la școalã. Nu am avut probleme de igienã, dacã înțelegi la ce mã refer. La liceu m-am înțeles bine cu colegii, în special cu bãieții. Ȋnvãțam bine și mereu îmi cereau temele și eu îi ajutam, probabil de asta le-am mai câștigat încrederea. Am fost invitatã și la majoratele lor, deși nu mã așteptam. Acum la facultate, nu am deloc probleme, pentru cã sunt înconjuratã numai de oameni care teoretic vorbind, cãci în asta constã asistența socialã, nu judecã dupã aparențe sau dupã fizicul unui om…Ȋn schimb, am întâmpinat la un moment dat dificultãți și pe acasã…atunci când mama hotãrâse cã trebuie sã plece la muncã în strãinãtate. Au fost certuri pentru cã tata nu era de acord. Luase bãutura dupã plecarea mamei…acum s-a resemnat. Si-a dat seama cã ne e mai bine așa decât dacã rãmânea mama acasã. Cu siguranțã nu ajungeam unde am ajuns acum fãrã sacrificiul ei.

Am întrebat-o pe E. ce anume a motivat-o sã nu renunțe la studii și mi-a spus cã ar fi fost pãcat sã nu continue din moment ce mama ei a facut niște sacrificii ca sã o întreținã. Ȋn ceea ce privește modelul vieții sale mi-a spus: “ Nu cred cã pot spune cã e un model, dar are legaturã cu motivul pentru care am ales aceastã facultate, mai mult. Eu am o mãtușã care nu prea are o viațã ușoarã. Are 5 copii și trãiesc foarte greu dintr-un salariu de 1200 Ron. A primit și ajutor social de la primãrie și mereu îmi spunea cã sunt niște doamne atât de drãguțe acolo. M-am interesat eu cam ce anume fac acele doamne pe acolo și am aflat cã ține de domeniul asistenței sociale. Și uite-așa am venit aici pentru cã mã consider persoana potrivitã și vreau și eu sã ajut oameni.” Am întrebat-o dacã a beneficiat vreodatã de asistențã socialã și mi-a spus cã nu a fot necesar, doar dacã mã gândesc la alocație, pe care oricum, toți o primesc.

Eram foarte curioasã ce o sã-mi rãspundã la întrebãrile legate de intervenția asistentului social în comunitãțile de romi dar și în viața tinerilor romi. “ Este greu, sã intri într-o comunitate de romi și sã le explici cum stau lucrurile în societatea în care trãiesc. Sã le explici cã fãrã școalã nu au ce sã facã… De multe ori când vãd pe cineva strãin în comunitate, încep sã le arate cã «uite, nu am nimic, nici de mâncare, nici de îmbrãcat copiii», pentru cã s-au învãțat sã li se dea. Nu merge nici un asistent social sã vorbeascã cu ei și sã facã sesiuni de lucru care nu constã în câștigarea unor foloase materiale, ci în ceva de lungã duratã, din care romul sã învețe lucruri noi prin intermediul cãrora sã iasã din starea în care se aflã. Cu tinerii care totuși au reușit sã-și termine 12 clase, se poate încerca sã se caute anumite locuri de muncã pentru ei, și poate dupã un an își pot continua studiile pe propriile picioare. Zic asta pentru cã mulți se opresc doar la stadiul în care primesc o diplomã de BAC. Se gândesc la pãrinți și la frații din urma lor, pentru cã, sã fim serioși, la facultate trebuiesc bani. Eu una mã întrețin singurã de când am venit în București și uite cã am reușit sã termin trei ani. Când ești tânãr se presupune cã știi ce vrei sã faci cu viața ta. Eu, ca viitor asistent social voi încerca sã gãsesc ceea ce îi face pe tineri sã-și doreascã de la viațã. Sa ajungã la fel ca pãrinții lor, farã studii, fãrã un salariu bun, sau ca ceilalți, majoritartea societații care au reușit sã iasã din stadiul din care pãrinții lor nu reușiserã.”

Cazul 2

R. D. are 25 de ani și este din Tecuci, județul Galați. A terminat Politehnica București ocupând funcția de inginer în prezent, și am remarcat cã se mândrește foarte mult deoarece nu contenește sã evidențieze acest lucru pe tot parcursul întrebãrilor legate de drumul sãu prin școalã. Ȋmi spune cã este singur la pãrinți și cã se simte privilegiat de acest lucru.

Relația cu familia mi-o prezintã a fi una foarte bunã întrucât a fost un copil cuminte care nu a cauzat probleme. A fost sprijinit de pãrinți pe tot parcursul studiilor și a ținut sã spunã: “le voi fi recunoscãtor toatã viața pentru cã m-au sprijinit și pentru cã au avut încredere în mine. Ȋți spun sincer cã mai ales mama și-a dorit atât de mult ca eu sã ajung acolo unde ei nu au avut posibilitatea datoritã vremurilor grele prin care au trecut. Eu am câștigat încrederea în sine datoritã pãrinților și îți spun asta pentru cã am întâlnit prieteni care erau romi și îmi spuneau cã regretã cã nu sunt și ei în locul meu. Pãrinții lor le spunea cã degeaba o sã cheltuiascã bani cu ei pentru cã tot nimic nu o sã facã în viațã. Unii se resemnau însã alții și acum le reproșeazã faptul cã nu i-au susținut. Conteazã mã foarte mult de cine ești crescut. Dacã ai tãi nu te lasã sa faci ce îți place e aiurea și e greu sã îi convingi sã faci ceva de capul tãu.”

Am rãmas surprisã atunci când R. D. mi-a spus cã nu a întâmpinat dificultãți pe parcursul studiilor: “Știu cã o sã-ți vinã greu sã crezi cã nu am fost discriminat sau exclus mãcar din grupul de joacã sau orice încerci sã afli prin aceastã întrebare. Eu nu am întâlnit nici un impediment care sã mã facã vreodatã sã renunț la ceea ce mi-am propus, și anume sã ajung un inginer de succes și sã arãt cã și romii pot. Nu zic…poate cã am avut ceva divergențe pe la gradinițã care, cel mai probabil nu m-au afectat într-atât de mult încât sã nu mai merg. La firmã nici atât nu pot sã spun cã sunt iritat în vreun fel de faptul cã sunt rom, ba dimpotrivã, am colegi care și-au schimbat pãrerea despre romi. Știi, asta cu discriminarea sau excluderea, cred cã ține de atitudinea fiecãruia, indiferent de etnie, rasã, naționalitate. Eu am fost și sunt un tip vesel, sociabil și simpatic aș putea spune, pentru cã toatã lumea mã apreciazã pentru starea mea de spirit. Și încã o data afirm cã asta e datoritã familiei, pentru cã așa m-au educat.”

Legat de poziția actualã în care a ajuns mi-a zis: “e greu la început când îți cauți de muncã. Eu am reușit sã mã angajez în funcția de inginer dupã un an de cãutãri. Pâna la urmã pot sa zic cã sunt o fire norocoasã de am nimerit într-o firmã bunã cu colegi care nu m-au judecat cã sunt rom sau alte chestii.”

L-am întrebat dacã a avut un model de urmat în viațã și dacã era rom, deoarece am observat cã se mândrește cu profesia dobânditã și îmi spune: “Fratele tatãlui meu e rom și a fost inginer. Mereu când venea pe la noi îmi aducea dulciuri și jucãrii din alea de construit, cuburi…de alea. Ȋmi plãcea de el pentru cã se vedea cã e diferit, parcã venea din altã lume și îmi doream sã ajung și eu ca el. M-a ajutat foarte mult când a aflat unde vreau sã dau mai departe dupã terminarea liceului. Dacã aveam o nelãmurire apelam la el. De el mã mândresc cel mai mult. Aveam cu cine sã mã laud pe la bloc pe la mine. Cred cã am fãcut o alegere bunã cã l-am urmat…ingineria mã reprezintã cel mai bine.”

Spre surprinderea mea, încã mai existã oameni care nu știu sau nu vor sã acorde importanțã informațiilor privind asistența socialã. A trebuit sã îi prezint lui D. în pași mari, cam ce anume face un asistent social, și, ca metode de intervenție mi-a spus cã având în vedere exemplul care mi l-a relatat cu acei prieteni care nu au fost susținuți de pãrinți, spune: “dacã aș fi fost eu asistent social mergeam sã îi întreb dacã au locuri de muncã, ce anume știu sã facã, dacã au copii, dacã și ei gândesc la fel cum gândeau parinții lor…sã știi cã profesia ta este una foarte grea. Sã trebuiascã sã schimbi mentalitatea cuiva, sã-l faci sã realizeze ce e mai bine pentru el și pentru cei din jur e ceva extraordinar. Ȋți urez mult succes!”. Am ținut sã-i mulțumesc pentru aceste cuvinte și pentru timpul acordat.

Cazul 3

Cazul lui M. C. mi-a fost recomandat de o colegã și am rãmas plãcut surprinsã de evoluția acestei persoane. M. C., în vârstã de 26 ani, a terminat Facultatea de Teatru din cadrul Universitãții Naționale de Artã Tetralã și Cinematograficã I.L. Caragiale. Este o tânãrã actrițã foarte plãcutã, blândã și binedispusã. Ȋmi povestește cã s-a nãscut Târgoviște și cã provine dintr-o familie cu încã 3 surori. Relația cu familia o expune astfel: ”Mã simt atât de rãsfãțatã de ai mei atunci când merg pe acasã încât nu imi vine sã mai vin la București o perioadã, însã știu cã teatrul mã așteaptã și dacã îmi doresc sã devin o actrițã de succes trebuie sã lupt din rãsputeri. Surorile mele fiind mai mici, ma admirã și cea mai micã dintre ele deja vrea sã mã urmeze în același domeniu. Sprijinul continuu l-am primit din partea bunicii,deoarece ea a fost cea care a remarcat prima acest talent al meu.

Schimbând discuția la perioada școlarã și posibilele dificultãți întâmpinate, îmi recunoaște cã: “o, da…normal cã am întâlnit. La început de liceu, imi amintesc faptul cã mama abia se descurca cu patru fete din ceea ce îi ieșea ei din croitorie. Si tata, având calificarea de mecanic auto, îmi spunea cã aspir prea departe și sã-mi vãd de lungul nasului mai ales cã sunt și “țigancã”. Am avut noroc de bunica. Din pensia ei îmi dãdea și mie ca sã îmi mai înnoiesc garderoba. La liceu, mulți colegi nu se așteptau sã termin cu brio pentru cã mã catalogau drept o țigancã care nu e în stare de prea multe. Ah, de m-ar vedea ei acum!”. Dupã aceastã replicã, am întrebat-o dacã au afectat-o acele vorbe și mi-a rãspuns: “ Ȋti poți imagina cã nu imi era ușor. Toate aceste lucruri i le spuneam bunicii și ea mã fãcea sã trec peste acele momente pentru cã știa cã sunt capabilã sã le demonstrez cã nu sunt “doar o țigancã”. Ȋn facultate pot sã spun cã nu au fost dificultãți întâmpinate. Fiind un domeniu în care cel mai bun trebuie sã ocupe un loc pe o scenã, batãlia e mare indiferent de comunitatea din care provii. Ești actor? Trebuie sã dovedești cã știi actorie. Invidia și egoismul se dezvoltã între colegi însã nu te fac sã renunți, ci din contrã, te motiveazã și te fac sã te simți important.”

Eram foarte curiosã ce model a avut C. pentru a-și alege aceastã profesie și mi-a povestit cã: “Aveam 10 ani când bunica a observat talentul meu actoricesc. Ȋmi plãcea sã reproduc anumite replici și gesturi ale distinsei doamne Stela Popescu și bunica mi-a spus “hai cã nu îți stã rãu așa”, atât mi-a trebuit. O singurã pãrere și de atunci doamna Stela a devenit modelul meu. Dar dupã cum am mai spus, bunica e cea care m-a împins de la spate și care mi-a dat aripi ca sã zic așa.”

Dacã a beneficiat de asistențã socialã, susține cã “la un moment dat au venit doi asistenți sociali la noi acasã când aveam 15 ani, parcã, pentru a se face o anchetã socialã privind condițiile în care eu si surorile mele creșteam. Parinții mei au fost foarte supãrați atunci pentru cã, sesizarea venea din partea unei vecine pe care nici acum nu o cunosc, deoarece a venit ca o situație jenantã pentru ei. De atunci nu îmi amintesc sã mai fi venit cineva pe la noi.”

Privind intervenția asistenților sociali în continuarea studiilor, îmi spune cã: “Normal cã se poate interveni pe acest plan. Sunt conștientã de faptul cã sunt foarte mulți care din varii motive nu pot sã-și depãșeascã condiția. Acest lucru se poate întâlni și la români, nu numai la romi, însã romii sunt mai dezavantajați oricum, pentru cã mereu a fost așa.” Mi-am permis sã o întreb ce anume o face sã afirme acest lucru și îmi evidențiazã faptul cã “ pentru cã noi, romii, în fața majoritãții suntem vãzuți drept oameni rãi, care furã, care sunt puturoși, etc.și e logic ca atunci când se întâmplã ca doi, trei romi sã adevereascã aceste afirmații, românii sã înceapã sã își facã o imagine de ansamblu și sã-i bage pe toți în aceeași oalã. Ȋn fine, spuneai de tineri. Cred cã trebuie cercetat sprijinul din spatele fiecarui tânãr sau cum anume reusește în cazul în care nu existã sprijin. Eu una cred cã e greu de unul singur sã treci peste toate barierele fãrã cineva care sã te încurajeze. Și nu mã refer doar la romi. Mã refer la toți oamenii in general. Dacã l-aș gasi pe cel care a reușit sã ajungã de unul singur la nivelul în care se poate mândri de ce a realizat, vreau sã-i aud povestea și sã-i fur din curaj și putere.”

Cazul 4

B. I. este un tânãr cuminte, foarte la locul lui și îi pare bine cã m-am gândit sã îi prezint povestea. I. are 23 de ani și îmi povestește cã provine din mediul rural, dintr-o familie numeroasã. Datoritã nivelului de trai scãzut și a numãrului mare de copii, pãrinții s-au decis sã îl încredințeze statului.” Știu cã mai am o sorã și trei frați și cã tata a murit când am împlinit 13 ani. Am fost adus la centru de la vârsta de 6 ani. Ai mei nu reușeau sã se descurce cu noi pentru cã tata mergea cu ziua prin sat, iar de mama îmi amintesc cã mergea câte o lunã, douã pe la o fabricã de la ieșire din comunã, aproape de oraș. Eram mic și știu cã am suferit mult când m-au adus la centru. Aveam atâtea întrebãri…de ce eu, ce le-am fãcut?…o perioadã credeam cã nu mã iubeau ca pe ceilalți frați din moment ce m-au pãrãsit.” L-am întrebat ce relație are cu familia în acest moment și mi-a rãspuns: “Am o relație bunã cu sora mea. Ea fiind cea mai mare, venea la mine pe la centru și îmi promitea cã o sã mã ia acasã la ea dupã ce se mãritã. Acum locuiesc la ea. Mama a îmbãtrânit, o vizitez din când în când. Frații au plecat prin țarã, fiecare s-a chinuit cum a putut sã ajungã sã se așeze la casa lui.”

Am continuat discuția cãtre nivelul de studii și mi-a mãrturisit cã în centru i-a fost greu sã termine școala. “Nu îmi plãcea la școalã pentru cã nu mã simțeam bine. Adicã, pe cât cã eram rom, mai stãteam și în centru. Colegii de clasã nu mã bagau în seamã iar profesorii nu își bateau capul cu mine prea mult. Multe zile nu am mers pânã când sora mea m-a întrebat ce voi face dupã ce ies din centru… Ȋmi doream sã ajung ceva, sã nu mã chinui și uite cã s-a ținut de capul meu și am terminat liceul și o postlicealã. Acum sunt farmacist.”

Mã interesa ce model a avut și mi-a zis cã nu a avut unul. Pur și simplu și-a ales acest drum, pentru cã tindea spre o situație mai bunã. Legat de aistențã socialã, mi-a spus cã: “Am beneficiat de asistențã socialã de nici nu îți închipui. Pãi dacã eu am stat în acel mediu protejat de stat, vorba vine, mã întâlneam destul de des cu doamna asistentã. Știu cã fãcea anchete sociale pe acasã și mai fãcea niște activitãți cu noi la centru.” Pentru comunitãțile de romi, și nu numai, crede cã trebuie sã se facã anumite campanii de informare și considerã urmãtoarele: “ar trebui sã se facã ceva în privința numãrului mare de copiii cãrora le dã naștere. Sunt rãu la faza asta dar cred cã ar trebui sã se impunã prin lege ca mamele care au mai mult de un copil în centru, sã nu mai facã copii. Dumnezeu sã mã ierte dar de ce sã dai naștere unui suflet din moment ce nu ai cu ce sã-l crești, sã îl dai statului sã cheltuiascã atâtea resurse și mai apoi acel suflet sã nu știe încotro sã o ia atunci când iese. Sã nu mai spun de faptul cã centrul nu e un mediu propice pentru ca un copil sã se dezvolte în condiții normale. Ȋi lipsește afecțiunea familiei, prietenii, sunt multe lucruri. Eu o am pe sora mea, dar dacã nu era ea…cred cã riscam în viitor ca și eventualii mei copii sã meargã tot într-un centru.”

Legat de tinerii care au pornit pe drumul educației îi sfãtuiește sã nu se dea bãtuți pentru cã dincolo de obstacole se aflã acel moment de glorie, de satisfacție, de reușitã. Pe mine, ca viitor asistent social mã sfãtuiește sã încerc sã ofer cât mai multe informații despre posibile cariere, cursuri de calificare, sã merg în comunitãți de romi și sã vorbesc cu pãrinți. Sã îi fac pe aceștia sã înțeleagã cã sunt de partea lor, cã vreau sã-i ajut, pentru cã încheiem discuția prin urmatoarea afirmație: “trebuie sã faci în așa fel încât sã le câștigi încrederea.”

Cazul 5

T. A. în vârstã de 23 de ani, provine din comuna Vidra, județul Vrancea, dar acum locuiește în București. Mãrturisește cã studiile liceale le-a terminat în Focșani și cã a terminat Facultatea de Litere din cadrul Universitãții din București. Momentan lucreazã la o școalã din București, pe post de profesor de Limba și Literatura Românã, însã visul ei este sã se întoarcã în comuna natalã pentru a le preda copiilor romi de acolo.

T. A. mi-a spus cã provine dintr-o familie nu foarte numeroasã: “am crescut într-o familie minunatã alaturi de cei doi frați ai mei, pânã la vârsta de 18 ani, când mama a decedat. De atunci ne-a fost foarte greu, deoarece tata rãmãsese singurul care aducea un venit în casã.” Când am întrebat-o ce relație are cu aceștia mi-a rãspuns cã pãstreazã legãtura mai mult cu tatãl întrucât cei doi frați mai mari, la un an de la decesul mamei s-au hotarât sã plece în Italia dupã ce un verișor le gãsise de lucru acolo.

Ȋn ceea ce privește susținerea din partea familiei: “Tata m-a susținut în cea mai mare parte pe tot parcursul studiilor însã același lucru nu pot sã-l spun și despre frații mei pentru cã m-au invidiat. Nu îi condamn pentru acest lucru deoarece și eu aș fi simțit la fel dacã tata investea doar în educația unuia dintre noi. Tatãl meu a gândit cã trebuie sã termin școala pentru cã eram fatã și nu vedea nici un viitor strãlucit pentru mine dacã nu continuam studiile.”

Ȋntrebând-o dacã a întâmpinat dificultãți, exceptând conflictele cu frații ei pe tema studiilor, mi-a rãspuns cã nu crede cã existã rom care sã nu se loveascã de vreo barierã: ”îmi amintesc momentele din clasa a-IX-a când doamna dirigintã ne-a cerut o scurtã prezentare în fața clasei pentru a ne cunoaște mai bine. Când am afirmat cã sunt de etnie romã, nu au întârziat sã aparã șușotelile colegilor din ultimele bãnci. Relația cu cei din liceu a fost una bazatã strict pe colegialitate, reușind sã leg o prietenie frumoasã doar cu colega de bancã. Ȋn ceea ce privește relația cu profesorii, nu am întâmpinat probleme deoarece eram o elevã conștiinciosã. La facultate pot sã spun cã nu am întâmpinat dificultãți pentru cã am cunoscut mulți studenți ca și mine, romi, și m-am integrat foarte ușor.” Singurul lucru care a motivat-o sã continue a fost dorința de a-l face mândru pe tatãl ei și dupã multe încercãri, la recomandarea unei doamne profesoare, a reușit sã primescã postul actual pe care îl deține. Ca model, mi-a mãrturisit cã a avut-o pe învãțãtoarea ei: “Cred cã sunt mulți copii care viseazã sã stea la o catedrã și sã împãrtãșeascã noi cunoștințe. Din pãcate “modelul” meu s-a stins din viațã, dar cred cã s-ar fi simțit onoratã dacã m-ar fi auzit cã dumneaei a fost cea care m-a fãcut sã-mi doresc aceastã profesie.”

Despre asistența socialã mi-a mãrturisit cã nu își amintește sã fi beneficiat de multe servicii decât de alocație. Este de pãrere cã: “ ar fi un lucru minunat sã existe cât mai mulți asistenți sociali cu studii superioare în mediile rurale, aici fac referire la comuna din care face eu parte. Sunt atâtea familii care nu s-au românizat și datoritã venitului scãzut nu își pot întreține copiii la școalã. Totodatã sunt și pãrinți care nu au încredere în sistemul românesc de educație pentru cã sunt de parere cã așa cum ei s-au lovit în cele patru clase de fenomenul discrimãrii, în același mod se vor lovi și copiii lor. Desigur, nu trebuie sã generalizãm. Eu una sunt mulțumitã cã tatãl meu nu a gândit așa”.

La întrebarea unde ar trebui sã se intervinã și cum, pentru ca tinerii sã continue școala, susține cã în primul rând trebuie sã se lucreze cu familiile: “dacã s-ar realiza cursuri de calificare pentru cei care nu au un loc de muncã pentru a avea resurse materiale sã-și trimitã copiii la școalã, cred cã soarta copiilor s-ar schimba. Nu cred cã ar fi o idee rea sã se realizeze sesiuni de lucru cu pãrinții care nu cred într-un viitor bun bazat pe studii. Cel mai probabil majoritatea și-ar schimba pãrerea. Consider cã prin aceste metode de intervenție situația romilor nu va mai fi aceeași.”

Cazul 6

S. D. are 25 de ani și locuiește în București de la 19 ani. S-a nãscut la țarã, în județul Cãlãrași. Este cel mai mic membru al familiei și îmi spune cã mai are doi frați. Relația cu ai ei este una bunã, ea fiind mezina familei, a fost iubitã și sprijinitã atât de pãrinți cât și de frați. A ajuns sã termine o postlicealã sanitarã și acum profeseazã ca asistent medical. “Sprijinul a venit din partea întregii familii fiind împinsã cãtre halat și injecții de tatãl meu care mi-a spus «lumea mereu se îmbolnãvește și va fi nevoie de aistente. Asta e pãrerea mea. Trebuie sã te gândești la ceva care sã te ajute în viitor, nu sã termini școala și apoi sã nu îți gãsești de muncã. Vezi cã alții terminã și stau acasã.». Pot sã spun cã s-au bucurat și m-au susținut toți. Când vorbeam la telefon seara cu ei, mã întrebau dacã mai am nevoie de ceva, dacã sunt bine…Din partea familiei am avut sprijin slava Domnului.”

D. mi-a spus cã nu a întâmpinat dificultãți la școalã deoarece atât în generalã cât și la liceu avea numai colegi de etnie romã în clasã. Problemele au apãrut când a ajuns în București. “Când am venit în București în schimb, am stat la cãmin și am avut o colegã de camerã care nu mã agrea. Ȋi era teamã sã nu îi fur lucrurile cãci mereu când pleca de acasã își punea semne de fațã cu mine ca sã observ și eu de ce se teme. Doamne…penibil. Pânã mi-am luat inima în dinți și i-am spus cã mã deranjeazã cã mã considerã de neîncredere.”. Mi-a spus cã acele gesturi o afectau pe moment, dar apoi se gândea cã nu meritã sã se întristeze din cauza unor gesturi urâte din partea unor oameni “urâți”.

Ȋn ceea ce privește motivația continuãrii studiilor îmi povestește cã: “Am fost motivatã de tata, pentru cã el avea o plãcere atunci când se gândea cã o sã fiu îmbrãcatã în alb și cã o sã ajut oamenii bãtrâni. Când i-am dus câteva poze cu mine în halat de pe la practicã, a fost atât de fericit și atât de mândru încât a și lãcrimat. Cred cã acele lacrimi m-au motivat cel mai mult, și sã îl fac sã fie fericit și mândru în același timp. Și așa se strãduiese cu frații mei sã le facã și lor un rost, mãcar sã vadã cã îi respect dorința, sã fiu capabilã sã i-o îndeplinesc. La asta m-am gândit când am decis sã continui.”

Mi-a spus cã nu a avut un model în viațã în alegerea acestei profesii și cã mi-a explicat de ce a mers spre asistențã medicalã. Cât despre asistențã socialã îmi spune cã: “Am întâlnit trei asistenți sociali de când sunt în București, adicã la modul cã am și interacționat cu ei pentru cã facem parte dintr-o echipã. Eu dacã am pe cineva cu probleme trebuie sã mã întâlnesc cu asistentul social și cu medical ca sã vorbim. Eu nu am beneficiat de asistențã socialã deoarece nu am avut probleme legate de abandon sau alte lucruri prin care trec oamenii asistați.” Legat de comunitatea romã crede cã: “Ar trebui sã li se dea sau sã fie informați cu privire la metodele de contracepție. Sunt atâtea femei de etnie romã care nu folosesc nici o metodã de contracepție și se plâng cã nu mai au cu ce sã-și creascã copiii.” Legat de studiile romilor este de parere cã: “ar trebui sã se intervinã în familiile tradiționale unde încã se mai pãstreazã acele tradiții în care copiii sã formeze o familie de pe la 15- 16 ani. Ȋți dai seama cã acei copii nu își mai pot continua studiile. Nu cred cã se pot schimba tradiții dar mãcar sã-i lase sã-și termine un liceu și apoi sã formeze o familie.”

Cazul 7

R. I. are 23 de ani și este din Brãila. A terminat Facultatea de Sociologie și Asistențã Socialã și momentan lucreazã într-un centru de îngrijire și asistențã pentru mamã și copil din București. Provine dintr-o familie modestã, cu cinci membri. “Am douã surori, una mai mare și alta mai micã. Relația cu ei este una deschisã. Cu surorile sunt foarte apropiatã, mai ales cã locuiesc cu sora cea mare. Pãrinților mei nu am ce sã le reproșez, mã înțeleg extraordinar cu ei.” Ȋmi spune cã pe parcursul studiilor a fost încurajatã și susținutã de toți și cã nu poate sã estimeze cine a susținut-o într-o mãsurã mai mare.

Când am trecut la întrebarea legatã de dificultãțile întâmpinate la școalã, au urmat aceste afirmații: “Ȋmi amintesc frânturi din mici certuri cu colegii. Singurul moment care m-a afectat oarecum, a fost în clasa a-III- a, când am fost acuzatã cã am furat un stilou. Toți spuneau «I. a furat sigur, cã ea e țigancã doar!». Atunci a fost pentru prima datã când am simțit ce înseamnã sã fii rom. Nu cred cã pot sã uit acea acuzã la adresa mea…am trecut peste acel moment, dar pot sã spun cã da…m-a afectat și îmi amintesc sã fi lipsit o zi sau douã de la școalã pentru cã nu suportam felul cum mã priveau toți colegii. Mai apoi, ai mei mi-au spus cã deși o sã mai trec prin astfel de evenimente neplãcute, nu trebuie sã le las sã mã afecteze. Aveau dreptate! Așa cã, am continuat, mai mult cu puțina urã și cu gândul de a mã afirma într-o bunã zi drept cineva în fața foștilor mei colegi… deși nu cred cã poți schimba pãrerea cuiva când pentru acel cineva ai fost mereu o hoațã doar datoritã etniei.” Tristã, dar totuși cu capul sus, mi-a zâmbit ușor asteptând parcã urmãtoarea întrebare. Am întrebat-o ce model a avut în viațã și mi-a zis cã modelul ei a fost reprezentat de mai multe persoane, în general persoane «puternice», care știau ce își doresc de la viațã, știau încotro sã meargã. Cât despre etnie, mi-a mãrturisit cã au fost și persoane de etnie romã printre cele care au fãcut-o sã meargã mai departe. ”Ȋncepând cu doamna învãțãtoare și continuând cu verișori care au reușit sã mã facã sã fiu mândrã deși sunt romã.”

Așteptam rãspunsul la întrebarea legatã de poziția sa actualã în acel centru și mi-a spus cã: “Aflasem prin facultate cã dã bine sã faci cât mai mult voluntariat…am fãcut cam 2 ani voluntariat la centru și acum m-au angajat. Prinde foarte bine, mai ales cã observi ce ai de fãcut pe acolo și cã deja cunoști colegii de muncã.” Trecând la asistențã socialã și la intervențiile în comunitãțile de romi, mi-a spus cã are multe cazuri de romi la centru și cã este dificil sã afle povestea fiecãrei mame pentru cã multe nu se deschid în fața ei.” Nu au încredere cã se poate schimba ceva în cazul lor. Dacã mergi acasã la romi sã vad în ce condiții trãiesc copiii, unii cred cã vii sã le râzi în nas de situația precarã în care își duc existența, pe când alții se așteaptã sã le dai bani, haine sau mâncare. Nu au voințã…Am reușit sã fac niște mame sã își înscrie copii la un liceu sau o postlicealã dupã ce le-am expus situații de reușitã ale altor copii ca și ei. Cu chiu cu vai am reușit sã fac ceva pentru viitorul acelor copii. Pe de-oparte le înțeleg temerile. Si eu m-am izbit de discriminare, de resurse financiare și materiale puține cât am fost elevã, dar ai mei nu s-au dat înapoi, au sperat alãturi de mine și încã mai au putere sã o susținã și pe sora mai micã. Trebuie ca toți asistentii sociali sã facã o schimbare în rândul mentalitații romilor. Sã îi scoatã din starea de «confort» în care se aflã. Mulți se mulțumesc cu ajutorul social și atât. Recunosc, unii chiar nu vor sã munceascã pentru cã oricum statul le dã…Nu…sã-i facem sã munceascã, sã aprecieze mai apoi singuri ce înseamnã sã ai o școalã fãcutã.”

Analiza și interpretarea datelor

Din urma acestor povești de viațã am dedus cele mai intense trãiri ale acestor oameni frumoși. Am realizat cã sunt romi care luptã sã iasã din tiparele pe care societatea le-a format de-alungul anilor. Totodatã am descoperit care sunt factorii care împiedicã la un moment dat continuarea studiilor, aceștia construind experiența de viațã a persoanei.

Cele șapte persoane intervievate au trecut prin procesul discriminãrii și al excluderii încã de pe bãncile școlii. Deși pe moment au trecut peste acele inconveniente, acum povestesc cu ușurințã dificultãțile întâlnite, însã se poate observa cã acele trãiri i-au afectat la momentul respectiv. Cu toate acestea, datoritã sprijinului acordat în principal de familie, mulți dintre ei nu s-au lãsat învinși, ci au continuat mai mult cu gândul de a dovedi contrariul acuzelor aduse de colegi, cu gândul de a reuși sã iasã din acel «climat» despre care lumea nu folosește cuvinte de laudã.

Am observat cã sunt romi care își recunosc apartenența la etnie asumându-și astfel posibilele acte de discriminare și excludere. Unii fac asta pentru a da de înțeles cã nu au de ce sã se ascundã și alții o fac pentru cã vor sã-și arate adevãratul caracter indiferent de etnia pe care o au. Totodatã, am înțeles cã familia este cea care ajutã copilul sã-și formeze stima de sine și încrederea cã va reuși. Mulți dintre subiecți au fost îndemnați de pãrinți sã continue școala pentru a depãși situația în care aceștia ajunseserã. Unii dintre ei și-au dorit sã arate cã și romii pot sã realizeze lucruri frumoase și sã ducã studiile la bun sfârșit.

Ceea ce m-a surprins a fost faptul cã unii încã nu știu cu ce se ocupã asistența socialã. De aici ajung la concluzia cã populația trebuie informatã mai bine despre activitãțile întreprinse de un asistent social pentru cã trebuie sã se cunoascã faptul cã existã cineva care îi poate ajuta sã iasã dintr-o situație de dificultate.

Concluzii

Prin realizarea acestei lucrãri mi s-a oferit șansa de a afla lucruri noi despre romi deși se prezintã ca o temã destul de abordatã pânã în prezent. Ȋn literatura de specialitate romii sunt analizați la nivel general folosindu-se date concrete legate doar de situațiile de dificultate în care trãiesc. Pe mine m-a interesat în special acea categorie de oameni romi care, în urma studiilor au reușit sã-și depãșeascã condiția și sã dea dovadã de curaj. Din aceastã cauzã am ales aceastã temã, pentru cã am vrut sã-mi demostrez în primul rând mie cã nu toți romii sunt delãsãtori, cã sunt oameni ca toți ceilalți care pot sã își ducã traiul dintr-un salariu de profesor, asistent medical, asistent, social, inginer și alte profesii obișnuite societãții.

Ȋn urma documentãrii pentru realizarea acestei lucrãri am aflat cã în prezent, romii nu au oportunități de a-și ameliora bunăstarea și de a avea acces la piața muncii, în ciuda unor măsuri disponibile de politici publice clare și aplicabile. Pe scurt, romii trăiesc în prezent în condiții precare și, în marea parte a cazurilor, nu au acces la instrumente care i-ar putea ajuta să scape de sărăcie.

Istoria romilor este un incredibil șir de persecuții și discriminare. Cauzele care au dus la situația economicã și educaționalã a romilor din ziua de astãzi, precum și cele care au dus la discriminarea cu care ei se confruntã sunt mult mai multe și mai complexe decât cele prezentate aici. Ele trebuie recunoscute și înțelese, atât de romi cât și de restul românilor.

Legat de dorința romilor de a ocupa un loc de muncã este similară dorinței vecinilor ne-romi. Cu toate acestea, simpla proveniență dintr-un mediu de romi crește șansele de a trăi în sărăcie, fiind posibilã o reflectare a lipsei de competențe și a altor bariere în calea obținerii unui loc de muncă (inclusiv discriminare).

România nu are o reputație prea bunã în Vest. Motivele sunt complexe și în general greu de izolat. Totodatã, ele sunt greu de acceptat. Cine e interesat de romii care nu furã? Cine este interesat de romii care fac cinste țãrii noastre? Nimeni. Mass-media exploateazã interesul populației cu titluri cã un țigan a "furat" și prin aceasta contribuie la continuarea acestui cerc vicios, deoarece majoritatea populației primește informații despre romi din mass-media și nu de la romi. Romii pe care îi vãd oamenii nu sunt, în general, reprezentativi: un cerșetor rom sau un copil al strãzii este mai ușor de vãzut decât un copil rom care se duce la școalã. Mulți romi care au un statut social și economic mai ridicat nu spun la toatã lumea cã sunt romi pentru cã prin aceasta nu au nimic de câștigat ci multe de pierdut. Tind sã cred totuși cã pentru generația din urma noastrã, fiind romi sau ne-romi, poveștile de viațã ale altora trezesc interes și de ce nu ar putea fi și urmate.

Ȋn urma documentãrii prin literatura de specialitate am aflat informații despre istoricul acestei minoritãți, tradițiile și cultura pe care le respectã de atâția ani. Totodatã, îndreptându-mã spre interesul meu privind aceastã lucrare, am analizat condițiile de viațã ale romilor, ocupațiile, sursele de venit cât și nivelul de educație al acestei populații țintã. Atunci când este vorba de educație, vulnerabilitatea copiilor și a adulților romi este sporită de „cercul vicios” dintre sărăcie și lipsa de oportunități egale, în care segregarea și discriminarea sunt fenomene comune. Deoarece rezultatele educaționale inferioare au un impact negativ asupra oportunităților de incluziune a romilor, atât sociale, cât și pe piața muncii, nepotrivirile

educaționale dintre romi și ne-romi produc un cerc vicios.

Nu se poate spune cã prin intermediul a șapte povești de viațã se pot schimba radical mii de vieți ale tinerilor romi, însã am considerat cã expunând câteva dintre ele, se pot îndeplini mãcar o parte din visele celor care și-au pirdut speranța. Pentru cã unii copii romi nu mai viseazã datoritã prejudecãților din jur și datoritã mentalitații pãrinților.

Consider cã în urma cercetării au fost îndeplinite obiectivele propuse anterior realizării interiviurilor. Astfel am dedus care sunt posibilii factori care influiențeazã continuarea studiilor tinerilor romi, care sunt în principal legați de actele discriminatorii cât și de marginalizare într-un colectiv de clasã. Totodatã am aflat din perspectiva celor intervievați unde anume sunt de pãrere ca ar trebui sã intervinã un asistent social pentru a reuși sã schimbe ceva. Aceste intervenții sunt urmatoarele: informarea unui numãr cât mai mare de familii rome care nu sunt încrezãtoare în capacitãțile ce le oferã școala, realizarea sesiunilor de lucru cu romii care doresc sã se specializeze pe o anumitã meserie în vederea angajãrii, cât și prezentarea metodelor de contracepție în comunitãțile cu o rata a natalitãții crescutã.

Validarea ipotezelor a fost posibilã în urma cercetãrii deoarece am întâlnit în fiecare caz modele de sprijin din partea familiei care au dus la creșterea motivației în continuarea studiilor, cât și pãreri care au susținut faptul cã este necesarã prezența asistentului social în viața romilor pentru a le arãta calea spre succes prin resurse proprii pe care încã unii dintre ei nu știu cã le dețin. Totodatã modelele de reușitã ale altor romi i-au facut pe unii sã realizeze cã se poate și din postura de “țigan” sã ajungã sã fie un salariat și sã se întreținã singur, indiferent de barierele întâlnite pe parcursul studiilor.

Pãrerea mea este cã numãrul de asistenți sociali cu studii superioare trebuie sã creascã în activitãți ce vizeazã comunitãțile de romi și sã se stimuleze dezvoltarea atitudilor pozitive ale adulților romi fațã de școalã și sã conștientizeze rolul și importanța educației.

Ȋn ansamblu, prin obiectivele propuse, consider cã prin aceastã lucrare am realizat ceea ce mi-am dorit de la început. Acum cred cu tãrie în schimbare și în mai ales cred cã eu în primul rând trebuie sã nu mai judec dupa aparențe. Am reușit pe lângã documentarea în prealabil despre aceastã minoritate, sã aflu chiar de la persoane de etnie romã ce factori împiedicã realizarea procesului de incluziune socialã și mai ales ce factori împiedicã continuarea studiilor. Consider cã romii ne sunt ca frați, pentru cã, deși sunt romi, majoritatea considerã cã sunt mai mult români deoarece România este țara în trãiesc sau încearcã sã trãiascã.

Ȋn ceea ce privește rolul asistenței sociale în viața romilor sunt de pãrere cã ocupã un loc important în îndeplinirea procesului de schimbare, atât pentru statul român cât și pentru romi. Satisfacția unui asistent social este mare atunci când își vede roadele muncii dupã eforturi depuse în cazul unor vieți considerate ca și pierdute.

BIBLIOGRAFIE:

Achim, V. (1998) Ṭiganii în istoria României. București: Editura Enciclopedicã.

Achim, V. (2005), Statistica țiganilor în Principatele Române în perioada 1830-1860, în Revista Istorică, S.N., XIV (2005), 5-6, p. 97-122, disponibil on-line pe http://www.iini-minorities.ro/resurse/Achim-Venera_Statistica-tiganilor_2005.pdf, accesat la data de 20 februarie 2014.

Atkinson, R., (2006) Povestea vieții: Interviul, tradus de Sebastian Năstuță, Iași: Editura Polirom.

Alviset, R., Navarro Barba, J., J.B. Bano Hernandez, L., Chevalier, J., Jivan, A., Kașa, E., Liégeois, J-P., Martin, X., Martin Ramirez, M., Repaire, V., Rus, C., Zeman, V. (2000) E U R R O M: Integrarea culturii romilor în educația școlară și extrașcolarã. Institutul Intercultural Timișoara(IIT).

ANOFM, Decembrie 2012.

Balica, M. (2002) Politici educaționale privind stimularea participãrii la educație a copiilor romi, în M. Jigãu și M. Surdu (coord.), Participarea la educație a copiilor romi. Probleme, soluții, actori. București: Editura MarLink.

Banca Mondialã (2014) Studiu de diagnosticare și consultanțã pentru politicile de sprijinire a incluziunii romilor din România.București, disponibil on-line pe http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/eca/romania/Output%20RO.pdf , accesat la data de 25 martie 2014.

Berevoescu, I., Cace, S., Zamfir, C. (2002) Indicatori privind comunitãțile de romi din România. București: Editura Expert.

Brems, E., Janssens, Y. (2013) Roma Rights. A Comparative Analysis Between Belgium and România, Faculteit Rechtsgeleerdheid: Editura Joyce De Coninck.

Cace, S., Ionescu, M., (2006) Politici publice pentru romi. Evoluții și perspective. București: Editura Expert.

Comitetul PECO, (2005) Stare de fapt- diagnostic asupra educației romilor în România. București: “Programul Collectiv Rom”.

Csepeli, Gyorgy & David Simon (2004) Construction of Roma Identity în Earn and Central Europe: perception and self-identification. Journal of Ethnic and Migration Studies 30.1: 126.

Dénes K. (2009) Romii din Herculian și rolul religiei penticostale în viața lor comunitarã, în F. Gábor, F. László, K. Támas(coord.), Incluziune și excluziune: studii de caz asupra comunitãților de romi din România. Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru studierea problemelor minoritãților naționale: KRITERION.

Duminicã, G (coord.) (2006) Accesul romilor la servicii sociale. Realități și tendințe în anul 2005. Cluj-Napoca: Editura AMM Desgn.

Duminicã, G., Ivasiuc, A (coord.) (2013) Romii din România. De la țap ispãșitor la motor de dezvoltare. București: Agenția Ȋmpreunã.

Fleck, G., Rughiniș, C. (2008) Vino mai aproape. Incluziunea și excluziunea romilor în societatea româneascã de azi. București: Editura Human Dynamics.

Fraser, A. (1998) Ṭiganii: originile, migrația și prezența lor în Europa. București: Editura Humanitas.

Fundația Roma Education Fund și reprezentanța UNICEF în România,(Septembrie 2011 – Mai 2012) Provocări actuale privind accesul la o educație de calitate a copiilor romi, Tema 1. Abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii în rândul copiilor romi. București, disponibil on-line pe http://romaeducationfund.ro/download/Policy%20Brief%201%20–%20Abandonul%20scolar%20si%20parasirea%20timpurie%20a%20scolii%20in%20randul%20copiilor%20roma.pdf , accesat la date de 15 decembrie 2013.

Fundația Secretariatului Deceniului de Incluziune a Romilor (2013) Raportul societății civile asupra implementării Strategiei Naționale de Integrare a Romilor și a Planului de Acțiune al Deceniului în România în 2012. Budapest, Hungary: Editura Decade of Roma Inclusion Secretariat Foundation.

Giurca, D. (2012) Incluziunea Romilor din România: politici, instituții, experiențe. București: Fundația Soros România.

Greenberg, J. (2009-2010) Roma Victimization: From Now to Antiquity. Columbia Human Rights Law Review 41 (2009-2010): 7.

Grigore, D., Sarãu, G. (2004) Istorie și tradiții rrome. București: Salvați Copiii.

Grigore, D. (2001) Curs de antropologie și folclor rrom: Introducere în studiul elementelor de culturã tradiționalã ale identitãții rrome contemporane. București: Editura Credis.

Iluț, P. (2005) Sociopsihologia și antropologia familiei. Iași: Editura Polirom.

Cace, S., Preoteasa, A M., Tomescu, C., Stãnescu, S M.(coord.) (2010) Legal și egal pe piața muncii pentru comunitãțile de romi. Diagnoza factorilor care influiențeazã nivelul de ocupare la populația de romi din România. București: Editura Expert.

Jigãu, M. (2002) Repere conceptuale și perspective asupra eșecului școlar și a cauzelor generatoare, în M. Jigãu și M. Surdu (coord.), Participarea la educație a copiilor romi. Probleme, soluții, actori. București: Editura MarLink.

Liégeois, J-P. (2008) Romii in Europa. București: Consiliul Europei.

Magyari-Vincze, E. (2009) Discriminarea multiplã și intersecționalã a romilor din România. Studiu de caz asupra fenomenului excluziunii sociale în Timișoara, în F. Gábor, F. László, K. Támas(coord.), Incluziune și excluziune: studii de caz asupra comunitãților de romi din România. Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru studierea problemelor minoritãților naționale: KRITERION.

Mãrginean, I., Precupețu, I.(coord.) (2010) Calitatea vieții în România 2010.București: Editura Expert.

Neamțu, C. (2011) Specificul asistenței sociale în școalã, G. Neamțu (coord.), Tratat de asistențã socialã. Iași: Editura Polirom.

Noul dicționar explicativ al limbii române, (2002) București: Editura Litera Internațional, disponibil on-line pe www.webdex.ro/ , accesat la data de 14 aprilie 2014.

Otovescu, D. (2010) Tratat de sociologie generalã. Craiova: Editura Beladi.

Open Society Institute, (2007) Acces egal la educație de calitate pentru romi, tradus de Marian Kovács, Cluj-Napoca: Editura AMM srl.

Petcuț, P., Grigore, D., Sandu, M. (2003) Istoria și tradițiile rromilor. București: Editura RO MEDIA.

Rãdulescu, A. (2010) Asistența socială: un răspuns la problematica grupurilor de risc, în D. Buzducea (coord.), Asistența Socială a Grupurilor de Risc. Iași: Editura Polirom.

Rindolg, D., Orenstein, M. A., Wilkens, E. (2005) Roma in an Expanding Europe: Breaking the Poverty Cycle. Washington, D.C.: Editura The World Bank.

Roth, M. & Florin Moisă. (2011) „The right to education of Roma children in România: European policies and Romanian practices.” International Journal of Children’s Rights 19: 504).

Sandu, D. (2005) Comunitãțile de Romi din România. O hartă a sărăciei comunitare prin sondajul PROROMI. București: Banca Mondială.

Sandu, V. (2007) Statutul minoritãților naționale din România. Actualitatea unei vechi probleme spinoase. București: Editura: Ars Docendi.

Sykora, C. (2012) Review of Național Roma Integration Strategies. Brussels – Belgium: Eurochild.

Surdu, M., (2006) Segregare școlarã și reproducerea socialã a inegalitãților, în O nouã provocare: Dezvoltarea Socialã. Iași: Editura Polirom.

Surdu, M. (2007) O analizã a procesului de desegregare. Raport elaborate pentru RomaniCriss.București.

Surdu, L., Vincze, E., Wamsiedel, M. (2011) Roma School Participation, Non-Attendance and Discrimination in Romania. București: Editura Vanemonde.

Strategia Guvernului României de Incluziune a Cetãțenilor Români Aparținând Minoritãții Romilor pentru perioada 2012-2020, disponibil on-line pe http://www.prefectura-teleorman.ro/doc/programe-guvernamentale/strategie-romi-2012.pdf , accesat la data de 13 ianuarie 2014.

Tîrcã, M. (2009) Ghetou de lux? Aleea Zãbrauți, București, în F. Gábor, F. László, K. Támas(coord.), Incluziune si excluziune: studii de caz asupra comunitãților de romi din România. Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru studierea problemelor minoritãților naționale: KRITERION.

Vincze, E. (2010) Accesul romilor la muncă decentă și nevoia de capacitare economică. Cluj-Napoca: Fundația Desire.

Voicu, M., Tufiș, C (coord.), (2008) Romii- povești de viață. București: Fundația Soros.

Voicu, M. (2007) Nevoi și resurse în comunitățile de rom., București: Fundația Soros.

Voicu, O. (2007) Stare de spirit, instituții, opțiuni politice ale romilor din România,în Barometrul Incluziunii Romilor, efectuat de Fundația pentru o Societate Deschisã, disponibil on-line pe http://www.edrc.ro/docs/docs/cercetari/Barometrul-incluziunii-romilor.pdf, accesat la data de 3 februarie 2014.

Zamfir, E., Burtea V. (2012) Prezent și perspective în cultura romã în viziunea intelectualilor, liderilor și oamenilor de success romi. București: Editura Grupul de Presã, Tipografie și Distribuție PPB.

Zamfir, C. (2003) Problema romilor: o nouã considerare a relației dintre etnic și modernizare, în Revista de Asistențã Socialã, nr. 4-5.

Zamfir, C., Vlãsceanu, L. (1998) Dicționar de sociologie. București: Editura Babei.

Rapoarte și documente ale organizațiilor internaționale

European Parlament. “Measures to Promote the Situation of Roma EU Citizens in the European Union.” Directorate-General for Internal Policies, 2011. 193-194.

European Commission. “Roma în Europe: the Implementation of European Union Instruments and Policies for Roma Inclusion-Progress Report 2008-2010.” Working Document. 2010.5-6, 13.

European Roma Information Office. “Discrimination Against Roma in the EU in 2012.” European Commission, January 2013.1.

UNDP (2003) – The roma in central and Eastern Europe. Avoiding the Dependency Trap. Bratislava, Slovak Republic.

ANEXA

Ghid de interviu:

Bunã ziua! Mã numesc Pohrib Alina Mariana și sunt studentã la Facultatea de Sociologie și Asistențã Socialã din București. Realizez o lucrare de cercetare privind reușita pânã în acest moment din viațã a tinerilor romi, pentru care trebuie să realizez câteva interviuri cu persoane de etnie romã. Ȋntrucât dumneavoastrã îndepliniți condițiile necesare aplicãrii unui ghid de interviu, aveți câteva minute la dispoziție pentru a-mi rãspunde la câteva întrebãri? Vă asigur că informațiile pe care mi le încredințați în urma interviului vor fi confidențiale iar numele dumneavoastră nu va fi menționat în lucrarea pe care o realizez.

Câți ani aveți?

Proveniți din mediul rural sau urban?

Ce nivel de studii aveți?

Proveniți dintr-o familie numeroasã?

Din câți membri este formatã familia dumneavoastrã?

Cum ați descrie relația dumneavoastrã cu aceștia?

Ați primit susținere din partea familiei pe parcursul studiilor?

Cine considerați cã v-a sprijinit continuu?

Ați întâmpinat anumite dificultãți pe parcursul studiilor care v-au determinat sã renunțați la școalã?

Ce fel de dificultãți?

Cum anume v-au afectat?

Ce anume v-a motivat sã continuați studiile?

Ați avut un model de urmat în viațã?

Ce etnie avea?

Cum ați ajuns în poziția actualã?

Aveți cunoștințã despre domeniul asistenței sociale?

Ați beneficiat de asistențã socialã vreodatã?

Ȋn ce a constat intervenția de asistențã socialã?

Cum credeți cã ar putea ajuta un asistent social comunitãțile de romi?

Unde credeți cã ar trebui sã se intervinã și cum pentru ca tinerii romi sã-și continue studiile?

Vã mulțumesc!

BIBLIOGRAFIE:

Achim, V. (1998) Ṭiganii în istoria României. București: Editura Enciclopedicã.

Achim, V. (2005), Statistica țiganilor în Principatele Române în perioada 1830-1860, în Revista Istorică, S.N., XIV (2005), 5-6, p. 97-122, disponibil on-line pe http://www.iini-minorities.ro/resurse/Achim-Venera_Statistica-tiganilor_2005.pdf, accesat la data de 20 februarie 2014.

Atkinson, R., (2006) Povestea vieții: Interviul, tradus de Sebastian Năstuță, Iași: Editura Polirom.

Alviset, R., Navarro Barba, J., J.B. Bano Hernandez, L., Chevalier, J., Jivan, A., Kașa, E., Liégeois, J-P., Martin, X., Martin Ramirez, M., Repaire, V., Rus, C., Zeman, V. (2000) E U R R O M: Integrarea culturii romilor în educația școlară și extrașcolarã. Institutul Intercultural Timișoara(IIT).

ANOFM, Decembrie 2012.

Balica, M. (2002) Politici educaționale privind stimularea participãrii la educație a copiilor romi, în M. Jigãu și M. Surdu (coord.), Participarea la educație a copiilor romi. Probleme, soluții, actori. București: Editura MarLink.

Banca Mondialã (2014) Studiu de diagnosticare și consultanțã pentru politicile de sprijinire a incluziunii romilor din România.București, disponibil on-line pe http://www.worldbank.org/content/dam/Worldbank/document/eca/romania/Output%20RO.pdf , accesat la data de 25 martie 2014.

Berevoescu, I., Cace, S., Zamfir, C. (2002) Indicatori privind comunitãțile de romi din România. București: Editura Expert.

Brems, E., Janssens, Y. (2013) Roma Rights. A Comparative Analysis Between Belgium and România, Faculteit Rechtsgeleerdheid: Editura Joyce De Coninck.

Cace, S., Ionescu, M., (2006) Politici publice pentru romi. Evoluții și perspective. București: Editura Expert.

Comitetul PECO, (2005) Stare de fapt- diagnostic asupra educației romilor în România. București: “Programul Collectiv Rom”.

Csepeli, Gyorgy & David Simon (2004) Construction of Roma Identity în Earn and Central Europe: perception and self-identification. Journal of Ethnic and Migration Studies 30.1: 126.

Dénes K. (2009) Romii din Herculian și rolul religiei penticostale în viața lor comunitarã, în F. Gábor, F. László, K. Támas(coord.), Incluziune și excluziune: studii de caz asupra comunitãților de romi din România. Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru studierea problemelor minoritãților naționale: KRITERION.

Duminicã, G (coord.) (2006) Accesul romilor la servicii sociale. Realități și tendințe în anul 2005. Cluj-Napoca: Editura AMM Desgn.

Duminicã, G., Ivasiuc, A (coord.) (2013) Romii din România. De la țap ispãșitor la motor de dezvoltare. București: Agenția Ȋmpreunã.

Fleck, G., Rughiniș, C. (2008) Vino mai aproape. Incluziunea și excluziunea romilor în societatea româneascã de azi. București: Editura Human Dynamics.

Fraser, A. (1998) Ṭiganii: originile, migrația și prezența lor în Europa. București: Editura Humanitas.

Fundația Roma Education Fund și reprezentanța UNICEF în România,(Septembrie 2011 – Mai 2012) Provocări actuale privind accesul la o educație de calitate a copiilor romi, Tema 1. Abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii în rândul copiilor romi. București, disponibil on-line pe http://romaeducationfund.ro/download/Policy%20Brief%201%20–%20Abandonul%20scolar%20si%20parasirea%20timpurie%20a%20scolii%20in%20randul%20copiilor%20roma.pdf , accesat la date de 15 decembrie 2013.

Fundația Secretariatului Deceniului de Incluziune a Romilor (2013) Raportul societății civile asupra implementării Strategiei Naționale de Integrare a Romilor și a Planului de Acțiune al Deceniului în România în 2012. Budapest, Hungary: Editura Decade of Roma Inclusion Secretariat Foundation.

Giurca, D. (2012) Incluziunea Romilor din România: politici, instituții, experiențe. București: Fundația Soros România.

Greenberg, J. (2009-2010) Roma Victimization: From Now to Antiquity. Columbia Human Rights Law Review 41 (2009-2010): 7.

Grigore, D., Sarãu, G. (2004) Istorie și tradiții rrome. București: Salvați Copiii.

Grigore, D. (2001) Curs de antropologie și folclor rrom: Introducere în studiul elementelor de culturã tradiționalã ale identitãții rrome contemporane. București: Editura Credis.

Iluț, P. (2005) Sociopsihologia și antropologia familiei. Iași: Editura Polirom.

Cace, S., Preoteasa, A M., Tomescu, C., Stãnescu, S M.(coord.) (2010) Legal și egal pe piața muncii pentru comunitãțile de romi. Diagnoza factorilor care influiențeazã nivelul de ocupare la populația de romi din România. București: Editura Expert.

Jigãu, M. (2002) Repere conceptuale și perspective asupra eșecului școlar și a cauzelor generatoare, în M. Jigãu și M. Surdu (coord.), Participarea la educație a copiilor romi. Probleme, soluții, actori. București: Editura MarLink.

Liégeois, J-P. (2008) Romii in Europa. București: Consiliul Europei.

Magyari-Vincze, E. (2009) Discriminarea multiplã și intersecționalã a romilor din România. Studiu de caz asupra fenomenului excluziunii sociale în Timișoara, în F. Gábor, F. László, K. Támas(coord.), Incluziune și excluziune: studii de caz asupra comunitãților de romi din România. Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru studierea problemelor minoritãților naționale: KRITERION.

Mãrginean, I., Precupețu, I.(coord.) (2010) Calitatea vieții în România 2010.București: Editura Expert.

Neamțu, C. (2011) Specificul asistenței sociale în școalã, G. Neamțu (coord.), Tratat de asistențã socialã. Iași: Editura Polirom.

Noul dicționar explicativ al limbii române, (2002) București: Editura Litera Internațional, disponibil on-line pe www.webdex.ro/ , accesat la data de 14 aprilie 2014.

Otovescu, D. (2010) Tratat de sociologie generalã. Craiova: Editura Beladi.

Open Society Institute, (2007) Acces egal la educație de calitate pentru romi, tradus de Marian Kovács, Cluj-Napoca: Editura AMM srl.

Petcuț, P., Grigore, D., Sandu, M. (2003) Istoria și tradițiile rromilor. București: Editura RO MEDIA.

Rãdulescu, A. (2010) Asistența socială: un răspuns la problematica grupurilor de risc, în D. Buzducea (coord.), Asistența Socială a Grupurilor de Risc. Iași: Editura Polirom.

Rindolg, D., Orenstein, M. A., Wilkens, E. (2005) Roma in an Expanding Europe: Breaking the Poverty Cycle. Washington, D.C.: Editura The World Bank.

Roth, M. & Florin Moisă. (2011) „The right to education of Roma children in România: European policies and Romanian practices.” International Journal of Children’s Rights 19: 504).

Sandu, D. (2005) Comunitãțile de Romi din România. O hartă a sărăciei comunitare prin sondajul PROROMI. București: Banca Mondială.

Sandu, V. (2007) Statutul minoritãților naționale din România. Actualitatea unei vechi probleme spinoase. București: Editura: Ars Docendi.

Sykora, C. (2012) Review of Național Roma Integration Strategies. Brussels – Belgium: Eurochild.

Surdu, M., (2006) Segregare școlarã și reproducerea socialã a inegalitãților, în O nouã provocare: Dezvoltarea Socialã. Iași: Editura Polirom.

Surdu, M. (2007) O analizã a procesului de desegregare. Raport elaborate pentru RomaniCriss.București.

Surdu, L., Vincze, E., Wamsiedel, M. (2011) Roma School Participation, Non-Attendance and Discrimination in Romania. București: Editura Vanemonde.

Strategia Guvernului României de Incluziune a Cetãțenilor Români Aparținând Minoritãții Romilor pentru perioada 2012-2020, disponibil on-line pe http://www.prefectura-teleorman.ro/doc/programe-guvernamentale/strategie-romi-2012.pdf , accesat la data de 13 ianuarie 2014.

Tîrcã, M. (2009) Ghetou de lux? Aleea Zãbrauți, București, în F. Gábor, F. László, K. Támas(coord.), Incluziune si excluziune: studii de caz asupra comunitãților de romi din România. Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru studierea problemelor minoritãților naționale: KRITERION.

Vincze, E. (2010) Accesul romilor la muncă decentă și nevoia de capacitare economică. Cluj-Napoca: Fundația Desire.

Voicu, M., Tufiș, C (coord.), (2008) Romii- povești de viață. București: Fundația Soros.

Voicu, M. (2007) Nevoi și resurse în comunitățile de rom., București: Fundația Soros.

Voicu, O. (2007) Stare de spirit, instituții, opțiuni politice ale romilor din România,în Barometrul Incluziunii Romilor, efectuat de Fundația pentru o Societate Deschisã, disponibil on-line pe http://www.edrc.ro/docs/docs/cercetari/Barometrul-incluziunii-romilor.pdf, accesat la data de 3 februarie 2014.

Zamfir, E., Burtea V. (2012) Prezent și perspective în cultura romã în viziunea intelectualilor, liderilor și oamenilor de success romi. București: Editura Grupul de Presã, Tipografie și Distribuție PPB.

Zamfir, C. (2003) Problema romilor: o nouã considerare a relației dintre etnic și modernizare, în Revista de Asistențã Socialã, nr. 4-5.

Zamfir, C., Vlãsceanu, L. (1998) Dicționar de sociologie. București: Editura Babei.

Rapoarte și documente ale organizațiilor internaționale

European Parlament. “Measures to Promote the Situation of Roma EU Citizens in the European Union.” Directorate-General for Internal Policies, 2011. 193-194.

European Commission. “Roma în Europe: the Implementation of European Union Instruments and Policies for Roma Inclusion-Progress Report 2008-2010.” Working Document. 2010.5-6, 13.

European Roma Information Office. “Discrimination Against Roma in the EU in 2012.” European Commission, January 2013.1.

UNDP (2003) – The roma in central and Eastern Europe. Avoiding the Dependency Trap. Bratislava, Slovak Republic.

ANEXA

Ghid de interviu:

Bunã ziua! Mã numesc Pohrib Alina Mariana și sunt studentã la Facultatea de Sociologie și Asistențã Socialã din București. Realizez o lucrare de cercetare privind reușita pânã în acest moment din viațã a tinerilor romi, pentru care trebuie să realizez câteva interviuri cu persoane de etnie romã. Ȋntrucât dumneavoastrã îndepliniți condițiile necesare aplicãrii unui ghid de interviu, aveți câteva minute la dispoziție pentru a-mi rãspunde la câteva întrebãri? Vă asigur că informațiile pe care mi le încredințați în urma interviului vor fi confidențiale iar numele dumneavoastră nu va fi menționat în lucrarea pe care o realizez.

Câți ani aveți?

Proveniți din mediul rural sau urban?

Ce nivel de studii aveți?

Proveniți dintr-o familie numeroasã?

Din câți membri este formatã familia dumneavoastrã?

Cum ați descrie relația dumneavoastrã cu aceștia?

Ați primit susținere din partea familiei pe parcursul studiilor?

Cine considerați cã v-a sprijinit continuu?

Ați întâmpinat anumite dificultãți pe parcursul studiilor care v-au determinat sã renunțați la școalã?

Ce fel de dificultãți?

Cum anume v-au afectat?

Ce anume v-a motivat sã continuați studiile?

Ați avut un model de urmat în viațã?

Ce etnie avea?

Cum ați ajuns în poziția actualã?

Aveți cunoștințã despre domeniul asistenței sociale?

Ați beneficiat de asistențã socialã vreodatã?

Ȋn ce a constat intervenția de asistențã socialã?

Cum credeți cã ar putea ajuta un asistent social comunitãțile de romi?

Unde credeți cã ar trebui sã se intervinã și cum pentru ca tinerii romi sã-și continue studiile?

Vã mulțumesc!