Perceptia Partenerului In Cazul Cuplurilor Aflate In Concubinaj

PERCEPȚIA PARTENERULUI ÎN CAZUL CUPLURILOR AFLATE ÎN CONCUBINAJ

CUPRINS

Factorii concubinajului

INTRODUCERE

Prezentarea organizației/lor-gazdă. Stagiul de practică a fost realizat în cadrul Societății de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM), care este o organizație nonguvernamentala, apolitică, non-profit, bazată pe voluntariat, fondată în anul 1993. Ea a fost constituită de un grup de medici entuziaști care au dorit să îmbunătățească situația în domeniul sănătății și drepturilor sexuale și reproductive în Republica Moldova.

În prezent SPFM are o structură de voluntari de aproximativ 70 de membri de diferită vârstă și profesii. SPFM este guvernată de un Consiliu Administrativ, ales în mod democratic din rândul voluntarilor organizației. Consiliul Administrativ este format din 7 membri, aleși la fiecare 3 ani de către Adunarea Generală Anuală a membrilor asociației.

În corespundere cu Planul Strategic al IPPF (Federația Internațională de Planificare a Familiei), noul Plan Strategic al SPFM se bazează pe 5 domenii, 5 „A”: Adolescenți/Tineri, HIV/SIDA, Acces, Avort, Pledoarie/Advocacy.

În Moldova tinerii sunt capabili să facă o alegere informată și să ia decizii informate cu privire la sănătatea lor sexuală și reproductivă.

Incidența cazurilor de HIV/SIDA/ITS s-a redus și drepturile persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA sunt respectate; aceste persoane au acces la asistența medicală și tratament fără discriminare și stigmatizare.

Toate femeile au dreptul la un avort sigur și acces la servicii de avort sigur, iar numărul de sarcini nedorite și avorturi s-a micșorat.

Toți oamenii, în special persoanele social vulnerabile, au acces la informație și servicii de calitate, sunt conștienți/cunosc și beneficiază de dreptul lor la alegere informată.

Legislația și politicile în domeniul sănătății și drepturilor sexual-reproductive sunt adoptate și implementate, iar organele de stat și alți actori relevanți din domeniu le susțin financiar [30].

Oportunitatea alegerii obiectului cercetării.

Viața de cuplu este întotdeauna un joc al echilibrelor. Chiar dacă există sentimente puternice reciproce, stabilitatea relației se poate deteriora în timp. Nu este neapărat de amintit mulțimile de cauze ce pot destabiliza cuplul, știind că în timp ambii parteneri se schimbă, probleme de viață apar permanent, monotonia și intrigile pândesc, iar tendința preluării dominanței mocnește întotdeauna ca un foc ascuns. În ciuda tuturor acestor probleme, orice cuplu poate rămâne stabil și armonios dacă există o permanentă comunicare afectivă și constructivă, sinceritate, compromis și, nu în ultimul rând, comportamente detensionate.

Răspândit mai ales în rândul tinerilor studenți din marile orașe – la fel cum s-a întâmplat, într-o fază inițială, în țările occidentale – concubinajul desemnează o categorie puțin studiată. În plus, el reprezintă un fenomen a cărui evoluție poate fi abordată din diferite perspective: sociologică, juridică, demografică, politică.

Concubinajul reprezintă o categorie de cercetare foarte controversată, datorită conotațiilor sale peiorative preluate de-a lungul timpului. Inexistent în textele românești din secolul al XVIII-lea, este necesară stabilirea exactă a momentului intrării cuvântului „concubinaj” în limba română, ca și identificarea cauzelor reale care au determinat diferitele semnificații și reprezentări sociale ale termenului. Cel mai vechi text în limba română, pe tema concubinajului, a fost scris în 1904: Emanoil Elefterescu, Despre reul Concubinagiului în poporul nostru, Ed. Al. Vălescu, 1904, pag. 1- 13

247

Michel Fresel-Lozey, „Les nouvelles formes de conjugalité : problèmes théoriques et méthodologiques”, Population no. 3, 1992, pag. 737

248

Conflictele constituie o componentă naturală inevitabilă a vieții fiecăruia dintre noi, cu atât mai mult a fiecărui cuplu unde interacționează permanent două poluri, opuse sau nu chiar.

Cei mai mulți oameni consideră conflictele ca fiind ciocniri distructive, ireconciliabile, în urma cărora unii câștigă în defavoarea altora, dar preocuparea de tip științific privind căile de a face față conflictelor a dus la dezvoltarea unor modele și strategii de abordare eficientă și constructivă a conflictelor. Aceste noi modele prezintă procesul rezolvării conflictelor nu ca pe un câmp de bătălie, ci mai curând ca pe o șansă de a învăța lucruri noi, de a dezvolta responsabilitatea și de a rezolva conflictele prin colaborare.

Pentru ca relația de cuplu să nu eșueze, ea trebuie creionată sub forma unui depozit emoțional. Fiecare plăcere, emoție constructivă ar corespunde acțiunii de alimentare a depozitului emoțional, în timp ce conflictele, lipsa soluțiilor la problemele curente, blocajele din cuplu ar corespunde acțiunii de retragere.

Privind în ansamblu putem emite ipoteza că în perioada de seducție majoritatea cuplurilor alimentează depozitul emoțional întrucât cei doi parteneri sunt centrați pe satisfacerea nevoilor celuilalt. Pecetluirea cuplului în forma de relaționare a căsătoriei determină o relaxare din partea partenerilor, apare percepția eronată că depozitul emoțional este suficient de solid și astfel cei doi parteneri aleg conștient să se hrănească doar din economii. Acțiunile de retragere sunt dovezi constante ale acestei „odihne emoționale” întărită prin investiția actului de căsătorie drept garant al stabilității cuplului.

Cele mai multe cupluri ulterior se trezesc în momentul în care conștiința individuală emite mesaje de genul „nemulțumiri interioare vis-a-vis de calitatea relației de cuplu”, „sentiment de înstrăinare față de partener/ă”, „sentimente de singurătate în doi”.

Înțelegând că relația de cuplu implică doi parteneri, două realități de a privi lucrurile, ne asumăm conștient diversitatea. Astfel, plecând de la două realități, treptat putem creiona o realitate a cuplului, împărtășită de ambii parteneri, negociată de aceștia și mai ales flexibilă și adaptabilă realității exterioare cuplului, realitate ce dinamizează cuplul.

Un subiect de interes pentru investigațiile din domeniul socio-psihologiei familiei este reprezentat de efectele produse de conflictul marital asupra membrilor familiei (și nu numai), mai exact – modul în care partenerii conjugali gestionează aceste cogniții, emoții și comportamente din timpul episoadelor tensionate are efecte directe și indirecte asupra calității relației de cuplu, asupra relației părinte-copil, a relației cu familia de origine, asupra eficacității la locul de muncă etc.

Astfel, strategiile eficiente, constructive de abordare a conflictului au un rol important în construirea și reconstruirea unei legături intime, o relație de cuplu cu potențial de dezvoltare, de îmbunătățire, o legătură dinamică, ce evoluează. conflictul poate fi privit ca experiență de viață, ca act de învățare în scopul dezvoltări personale și a propriei diade conjugale, aceasta fiind perspectiva centrală a lucrării de față.

Problema cercetării practice.

Obiectul cercetării practice: Vom elucida particularitățile de interrelaționare ale tinerelor familii în contextul procesului de compatibilizare. La o analiză sistemică a obiectului cercetării pot fi evidențiate aspecte ale satisfacției relațiilor de cuplu, aspecte ale atitudinilor față de partenerul conjugal cum ar fi: colaborarea, dominarea, supunerea, agresivitatea, altruismul, dependența, neîncrederea, autoritatea. De asemenea vom analiza specificul orientării personalității la tinerii soți: spre sine, spre comunicare sau spre activitate.

Scopul cercetării practice: De a determina particularitățile relațiilor interpersonale și strategiilor de rezolvare a conflictelor la cuplurile conjugale în proces de compatibilizare (durata căsătoriei 0-5 ani), în comparație cu cuplurile cu o durată mai mare de căsătorie (5-10 ani).

Obiectivele investigației:

Cercetarea teoretică și identificarea concepțiilor cu referință la compatibilitate în cuplu: definiție, caracteristici de bază, forme. Analiza teoretică a strategiilor de rezolvare a conflictelor.

Proiectarea și realizarea experimentului de cercetare în scopul determinării diferențelor la capitolul strategii de rezolvare a conflictelor la tinerele familii în proces de compatibilizare.

Determinarea instrumentelor de diagnostic;

Aplicarea testelor pe un eșantion de cupluri cu durata căsătoriei până la 5 ani ;

Aplicarea testelor pe un eșantion de cupluri cu durata căsătoriei 5-10 ani;

Compararea rezultatelor în scopul confirmării / infirmării ipotezelor înaintate.

Ipotezele cercetării:

În relația de concubinaj imаginii de sine și imаgineа аtribuită partenerului este similаră.

Decizia de a locui in concubinaj este conditionata de .. (intrebari din ancheta)

Ipoteza teoretică: „Compatibilitatea partenerilor determină alegerea strategiilor de rezolvare a conflictelor în familia contemporană”.

Ipoteze operaționale:

Problema insatisfacției de relațiile de cuplu este mai stringentă la familiile tinere în proces de compatibilizare (0-5 ani) (Testul satisfacției relațiilor de cuplu V. Stolin);

Cu cât partenerii vor manifesta mai multă agresivitate și neîncredere în relațiile interpersonale, cu atât se va intensifica insatisfacția în relațiile de cuplu (Testul Leary, Testul satisfacției relațiilor de cuplu V. Stolin);

Orientarea partenerilor spre comunicare duce la ameliorarea satisfacției relațiilor în cuplu (Testul „orientarea personalității” Bass).

Metode‚ procedee și tehnici de cercetare: metode practice – experimentale‚ alese în conformitate cu obiectul și obiectivele; statistice – în scopul analizei cantitativ-calitative, formative – cu caracter de implicare asistențială în scopul înlăturării sau diminuării unor situații defavorabile, identificate în cadrul cercetării.

Metodele empirice: experimentul de constatare a fost realizat prin utilizarea următoarelor metode:

Testul satisfacției relațiilor de cuplu V. Stolin;

Testul Leary;

Testul „orientarea personalității” Bass.

Metode statistice: calculul frecvențelor și al mediei statistice, compararea mediilor (t-Student), corelarea datelor (Bravais Pearson), comparearea Mann-Whitney.

Etapele activității de cercetare profesională:

I etapă: stabilirea problemei, obiectului și subiectului cercetării;

II etapă: stabilirea scopului și obiectivelor operaționale;

III etapă: elaborarea aparatului conceptual;

IV etapă: analiza sistemică a obiectului cercetării

V etapă: înaintarea ipotezelor cercetării;

VI etapă: planificarea strategică experimentală;

VII etapă: analiza eșantionului și a unităților observaționale;

VII etapă: analiza metodelor și procedeelor de culegere a datelor;

VIII etapă se referă la selectarea unui grup experimental și a unui grup de control din rândul persoanelor ce urmează a fi supuse testării;

IX etapă realizarea experimentului de constatare;

X etapă elaborarea concluziilor și înaintarea recomandărilor

Baza experimentală a cercetării practice:

Eșantionul de lucru a fost selectat din rândul cuplurilor tinere care și-au înregistrat căsătoria în perioada 2007-2013. Au fost identificate 30 cupluri cu termen de mariaj de la 0 la 5 an. Acest grup de cupluri a reprezentat eșantionul experimental.

Pentru a determina dacă caracteristicile înregistrate sunt specifice în special familiilor tinere în proces de compatibilizare, am recurs la compararea datelor cu un grup de familii cu o durată de căsătorie de la 5 la 10 ani.

Termeni-cheie: concubinaj, cuplu, familie, compatibilitate conjugală, conflict conjugal.

I. ANALIZA TEORETICĂ A FENOMENULUI DE CONCUBINAJ

I.1. Dinamica relațiilor interpersonale

Procesul relațional este dinamic. Pe măsura evoluării relațiilor, schimbul interpersonal progresează de la sferele superficiale spre cele profunde și poate alterna cu regresul, pierderea încrederii și deschiderii între parteneri. Se evidențiază două forme ale dinamicii relaționale:

a) schimbări ireversibile în sistemul relațiilor personalității (progres și regres),

b) schimbări peribări periodice a parametrilor relațiilor cu trecerea timpului sau ritmul relațiilor.

Timpul este unul dintre cei mai importanți factori a relațiilor interpersonale. Odată cu trecerea timpului, se schimbă atât comunicarea, cât și calitatea relațiilor: simpatia reciprocă a două persoane la începutul cunoașterii și sentimentele lor unul față de altul după despărțire au puțin comun între ele. Adresarea la factorul de timp ne permite de a evidenția cauzele și a înțelege legitățile desfășurării relațiilor interpersonale.

Relațiile interpersonale se pot desfășura la diferite niveluri. Astfel se poate identifica contactul zero, când individul suportă prezența altuia, dar nu caută să intre în relație cu acesta. Relația de conștientizare unilaterală, reprezintă primul nivel de relații, când lipsește legătura reciprocă pentru a purta o conversație sau pentru ca celălalt să fie conștient de interesul cuiva. La acest nivel nu există decât o percepere a altei persoane, niște atitudini și impresii unilaterale, lipsește interacțiunea. Relația superficială sau contactul de suprafață presupune existența unor centre de interes comune (cinema, muzică, fotbal), dar într-o manieră neangajantă. Acestea sunt relațiile noastre cotidiene cu colegii, vecinii, cunoscuții. Astfel, nivelul doi implică interacțiuni minime cu prezența atitudinilor bilaterale. Relația de mutualitate (minoră, moderată sau majoră) înseamnă împărtășirea în comun a unor credințe, valori sau sentimente, atașamentul unuia față de altul sau chiar iubirea. O altă persoană este percepută ca un individ unic și opiniile lui personale sunt apreciate. Exemple de acest tip de relație sunt prieteniile strânse și atașările romantice [191, p.4-16].

Conform modelului, propus de psihologul George Levinger, dezvoltarea naturală a unei relații urmează cinci etape:

I. Cunoștință. A face cunoștință depinde de relațiile anterioare, proximitatea fizică, primele impresii, și de o varietate de alți factori. În cazul în care doi oameni încep să se placă reciproc, continuarea interacțiunii poate duce la următoarea etapă, dar cunoștință poate continua la nesfârșit.

II. Acumularea. În această etapă, oamenii încep să aibă încredere și le pasă de relații. Nevoia de compatibilitate și de astfel de agenți de filtrare ca fundal și obiective comune va influența, fie că sunt sau nu interacțiunea continuă.

III. Continuarea. Această etapă urmează un angajament reciproc la o prietenie pe termen lung, relație romantică, sau de căsătorie. În general, este o perioadă lungă, relativ stabilă. Pentru susținerea relației este importantă încrederea reciprocă.

IV. Deteriorarea. Nu toate relațiile se deteriorează. Drept cauze pot fi: plictiseala, resentimentele, precum și nemulțumirea, comunicarea insuficientă, evitarea auto-dezvăluirii etc. Pierderea de încredere și de trădare pot avea loc într-o continuă spirală descendentă.

V. „Finalitatea”. Etapa finală marchează sfârșitul relației, fie prin moarte, în cazul unei relații sănătoase, fie prin separare [190].

Teza Diana Stefanet pag. 27

1.1.3. Tipuri de relații interpersonale și impactul lor asupra formării și dezvoltării

personalității

Teoriile prezentate mai sus ne sugerează și formele în care relațiile interpersonale se

manifestă: afilierea, atașamentul, prietenia și relațiile apropiate.

Afilierea exprimă natura socială a existenței umane, aceea de a fi cu ceilalți, nevoia de a

conta pe suportul colectiv, „dorința de a stabili contacte sociale cu ceilalți” [13]. În opinia lui

David G. Myers, trebuința în afiliere reprezintă „nevoia de a stabili relații, ce garantează

interacțiuni pozitive permanente” [119, p.533]. El susține că relațiile interpersonale, caracterizate

prin susținere și aprobare, sinceritate și încredere, asigură starea de sănătate și fericire a

persoanei, iar întreruperea lor conduce la suferință.

Indivizii diferă în ceea ce privește intensitatea nevoii lor de afiliere. Fiecare dintre noi este

motivat să stabilească și să păstreze un nivel optim de interacțiuni sociale, alternând clipele și

situațiile în care dorim cu ardoare prezența celorlalți și momentele în care dorim să fim singuri.

Omul este dependent de alții, iar această interdependență se manifestă prin nevoia de afiliere la

grupuri, structuri sociale sau indivizi care ne pot susține. Contactele sociale ne ajută să depășim

incertitudinea sau stresul, să controlăm o situație care provoacă anxietate, să înlăturăm frica.

Atașamentul poate fi definit ca o relație afectivă între două persoane. Atașamentul

comportă un răspuns activ la solicitudinea celuilalt și creează legături afective: grija fizică față

de copil și asigurarea securității sale afective. Studiile lui John Bowlby au stabilit trei tipuri de

atașament mamă-copil: a) relația de securizare, când mama este atentă, disponibilă, capabilă să

răspundă nevoilor copilului. Prin mamă copilul explorează și descoperă mediul înconjurător; b)

relația de evitare, când mama respinge copilul în căutarea de contacte fizice și afective. În acest

caz copilul se detașează de mamă, o evită; c) relația anxios-ambivalentă, care apare atunci, când

mama este lentă în răspunsurile sale la nevoile copilului sau când răspunsul său e imprevizibil. O

mamă nedispusă sau chiar inaccesibilă trezește protestele copilului, anxietatea sa, în final [180,

181]. Studiile mai recente, realizate de M. Main și J. Solomon, au introdus o a patra categorie:

atașamentul dezorganizat (dezorientat), când mama manifestă un comportament punitiv

inconsecvent și nemotivat, maltratare și abuz fizic [194]. Lipsa unei relații cu adultul, chiar în

condiții de stres, conduce la indiferență.

Prietenia reprezintă o relație de durată dintre două ființe umane, caracterizată prin

asocierea voluntară dintre două persoane, asociere care facilitează atingerea unor scopuri

socioemoționale. Se bazează pe ajutor reciproc, sprijin afectiv, încredere, susținere și apărare

mutuală în procesul de integrare socială [33, p.78]. Relația de prietenie se sprijină pe trăirea

sentimentului similarității în idei, credințe, apartenența socială. În opinia lui R. Blieszner, R.G.

Adams relația de prietenie presupune: împărtășirea reciproca a unor opinii, valori sau trăsături de

personalitate; prezența respectului reciproc, care în condițiile existenței unor tensiuni, conflicte,

ajută la depășirea lor; satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi încurajat, susținut,

prețuit, iubit); o atracție fizică; se manifestă prin nevoia de apropiere fizică de celălalt (prin

acordarea încrederii și sentimentul de siguranță ce-l încearcă în apropierea sa); semnalizează

atracția reciprocă, prețuirea la celălalt a unor calități intelectuale, fizice, morale etc.; dezvoltă un

sentiment de plăcere, fericire, o stare de bine [178].

Relațiile apropiate presupun interiorizarea unor legături, cunoașterea profundă a

celuilalt. Ele pot fi stabilite în cadrul cuplurilor de prieteni, îndragostiți, amanți și soți. Aceste

relații apropiate implică trei componente: 1) sentimente de atașament, afecțiune și iubire; 2)

satisfacerea unor nevoi psihologice; 3) interdependența partenerilor, fiecare exercitând o

influență semnificativă asupra celuilalt [15].

Relațiile interpersonale sunt extrem de numeroase și variate. Clasificarea lor poate fi făcută după mai multe criterii [3]:

I. După natura raporturilor interpersonale (J.Moreno):

1. relații de simpatie (atracție),

2. relații de antipatie (repulsie),

3. relații de indiferență

4. relații de ignoranță [122].

II. După nevoile și trebuințele psihologice resimțite de oameni (Mielu Zlate):

1. relații de intercunoaștere; 2. relații de intercomunicare;

3. relații socioafective; 4. relații de influențare [42].

III. După latura procesuală, dinamică (Mielu Zlate) sau modul de influență dintre actori

sociali (Marius Milcu):

a) Relații ce determină schimbarea personală:

1. relații de acomodare, presupun obișnuirea, ajustarea după ceilalți.

2. relații de asimilare, adică un transfer reciproc de mentalități, opinii, atitudini,

comportamente până la nivelul la care subiecții pot gândi sau acționa identic;

3. relații de stratificare, presupun niște structurări după anumite ierarhii (roluri, funcții,

statute sociale);

4. relații de alienare: ex. părăsirea mediul școlar.

b) Relații ce nu produc modificări particularităților personale (sau după

obiectivul urmărit și efortul depus de a obține un beneficiu):

1. relații de cooperare (coordonarea eforturilor în vederea realizării unui obiectiv comun);

2. relații de competiție (bazate pe rivalitatea partenerilor în atingerea unei ținte indivizibile);

3. relații de conflict (au ca suport opoziția mutuală raportată la un scop indivizibil) [42, 34].

IV. După caracterul apropiat – îndepărtat (Р.С. Немов):

1. relații în grupuri și colective: relații oficiale și neoficiale; relații de conducere și de

supunere; relații de afaceri și personale; relații raționale și emoționale.

2. relații intime: relații de prietenie; de ostilitate; dragostea; singurătatea [129].

V. După factorii esențiali ai dinamicii și evoluției personalității (M. Golu):

1. relații de filiațiune/de rudenie (3 nivele: nivelul primar, secundar și terțiar);

2. relații școlare;

3. relații profesionale (după criteriul spațial și temporar: relații directe și indirecte,

imediate și așteptate; după sensul derulării: de tip orizontal și de tip vertical);

4. relații extrașcolare și extraprofesionale;

5. relația erotico-sexuală;

6. relații interumane generale (relații de prietenie, de dragoste, relații între generații);

7. relații transpersonale (relația cu structurile obiectivate ale culturii și relația de

transcendență) [23].

VI. După dinamica dezvoltării relațiilor (Н.Н. Обозов; Е.П. Ильин):

1. relații de cunoaștere; 2. relații amicale; 3. relații de tovărășie; 4. relații de prietenie;

5. relații de dragoste; 6. relații conjugale; 7. relații de rudenie [132, 133, 104].

VII. De pe poziția subiectivității (А.Н. Леонтьев, Л.С. Выготский, И. Вачков):

1. Interacțiune presubiectuală: O ↔ O („Voia întâmplării”)

2. Interacțiune subiect – obiect: S → O („În scopurile proprii”)

3. Interacțiune subiect – subiect: a) S ← A→ S („Legătură simetrică”); b) S ↔ S

(„Actul întâlnirii”) [115, 95, 90].

VIII. După strategia comportamentală (K. Thomas, R. Kilmann):

1. cooperare; 2. evitare; 3. adaptare; 4. concurență; 5. compromis [209].

IX. După tipul de motiv social dominant (H. Murray):

1. relații de afiliere; 2. relații de ambiție, dominanță – supunere; 3. relații de apărare;

4. relații de respingere; 5. relații de comunicare; 6. relații de stimă; relații de spirit ludic;

7. relații de ajutorare și susținere; 8. relații de autonomie; 9. relații de realizare [196, 39].

X. După tipul de relație interpersonală (T. Leary):

1. Autoritară; 2. Egoistă; 3. Agresivă; 4. Suspicioasă;

5. Supusă; 6. Dependentă; 7. Prietenoasă; 8. Altruistă [189].

XI. După necesitățile afective implicate în relația interpersonală (J. Gray):

1. Grijă; 2. Înțelegere; 3. Respect; 4. Fidelitate; 5. Recunoaștere; 6. Asigurare;

7. Încredere; 8. Acceptare; 9. Apreciere; 10. Admirație; 11. Aprobare; 12. Încurajare [26].

CONCUBINAJUL: DE

Importanța concubinajului pentru lucrarea de față rezidă în faptul că, în pofida proliferării concubinajului ca alternativă a căsătoriei, în ultima perioadă, această evoluție reprezintă una dintre sursele alterării reprezentării feminine în spațiul social și, implicit, a interiorizării și asumării ipostazei de victimă de către femei. Astfel, se impune prezentarea unei viziuni de ansamblu asupra evoluției concubinajului după 1989, în vederea înțelegerii transformărilor structurilor sociale, tensiunilor, tendințelor și mizelor care, laolaltă, influențează formarea tinerelor cupluri.

Concret, deși opțiunea pentru concubinaj încearcă să satisfacă nevoia de dependență și identificare cu cea de autonomie, angajând o implicarea activă și negând aspectul contractual al relației, în favoarea unei libertății de manifestare pe măsura satisfacțiilor mutuale și a nevoilor de a fi împreună, unul dintre principalele dezavantaje ale concubinajului, pentru femeie, îl constituie tocmai perpetuarea rolului tradițional, care constă în asigurarea sarcinilor domestice. Această evoluție ar putea conduce fie la unele dificultăți în continuarea formării pentru o viitoare carieră, fie la o restrângere semnificativă a satisfacerii nevoilor proprii.

În primul rând, plecând de la cuvintele lui Xavier Thierry, („Studiul nupțialității are ca obiect apariția mariajelor” Xavier, Thierry, La nuptialité à l’épreuve de la cohabitation, în Population no. 4, 1993, pag. 939 ),

248

6.1. Căsătoria și concubinajul: istoric și repere teoretice

Căsătoria a fost considerată dintotdeauna condiția sine qua non a întemeierii familiei, încheierea ei, în condițiile imperative ale legii sau sub binecuvântare religioasă, oferind partenerilor o serie de drepturi și obligații. Încă din cele mai îndepărtate timpuri, au existat, însă, cupluri care au trăit împreună, fără a încheia o căsătorie religioasă ori civilă, situații ignorate, de altfel, la momentul redactării primelor coduri civile. Astfel, persoanele care trăiau într-o uniune liberă, alta decât căsătoria, nu puteau să pretindă , în cazul în care lipsea o reglementare juridică sau binecuvântarea religioasă, un statut legal sau moral.

Dreptul elen făcea deosebirea între căsătoria printr-o simplă convenție (agraphos), acceptată drept căsătorie de probă, și cea oficială, cu acte legale (engraphos), care confereau depline efecte juridice. De asemennea, familia era monogamă, dar bărbaților li se permitea să aibă și alte relații și, în aceste condiții, copiii treceau automat sub tutelă parintească.

La începuturile dreptului roman, căsătoria viza o comunitate a cultului și îndatoririlor, urmând ca, în vremea lui Justinian, să se transforme într-o uniune pe viață. Încă de la întemeiere, în statul roman, concubinatul (concubinatus) se definește ca rezultat al uniunilor neparitare social, concubinii fiind privați de connubium, respectiv de dreptul încheierii unei căsătorii legitime, în baza lui ius civile 249 Adrian Pricopi, Căsătoria în dreptul român, Editura Lumina Lex, București, 1998. Astfel, până (445 î.H.), nu puteau fi oficializate uniunile dintre anumite categorii sociale: patricieni și plebei, liberți și ingenui, iar mai târziu, dintre liberți și senatori, dintre cetățeni și persoanele care desfășurau o serie de meserii considerate dezonorante, ca actoria sau luptele în arenă, ori dintre soldați și concubinele acestora 250 Aceștia, în timpul exercitării stagiului militar, nu puteau contracta iustum matrimonium. Înainte de Justinian, concubinatul a fost o simplă uniune de fapt, care, în epoca clasică, a primit un caracter onorabil. Dovezile arheologice arată că multe ingenue trăiau în concubinat, iar pe monumentele funerare, li se atribuiau epitete distinse ca sancta, sanctisima, dignissima, fidelissima 251 Jean Plassard, Le concubinat romain sous le Haut-Empire, É. Privat, Toulouse, 1921. Domițian, care a refuzat dreptul femeilor imorale de a primi o succesiune, le-a exclus pe concubine din categoria numită feminae probrosae. Nu exista o obligație de fidelitate a femeii față de concubin, fapt consemnat de Lex Iulia de Adulteriis, care nu prevedea nicio sancțiune pentru concubina adulterină.

Ulterior, spre sfîrșitul principatului, se impune obligația de fidelitate și se interzice pluralitatea relațiilor de concubinat pentru bărbat sau pentru femeie. Copiii rezultați în urma concubinatului nu erau percepuți ca fiind copii ai tatălui, ci copii naturali, liberi naturalis. Tatălui i se permitea să-i adopte, ba chiar să îi legitimeze, în perioada domiatului. În caz contrar, copiii naturali nu intrau sub

puterea părintească, patria potestas. Totuși, în această perioadă, ei puteau primi o parte din masa succesorală, după tatăl defunct, în lipsa concursului cu copiii legitimi. Pe lângă concubinat, dreptul roman permitea și alte uniuni, respectiv contubernium și matrimonium sine connubio. Contubernium nu avea efecte juridice și era interzis de lege, constituind doar o legătură de fapt între sclavi sau între oameni liberi și sclavi. La jumătatea epocii clasice, cei care dețineau sclavi nu îi mai puteau despărți pe aceștia de consoartele lor sau de copiii lor naturali, chiar dacă sclavul nu avea patria potestas și nici manus.

În dreptul postclasic, concubinajul era cel care reprezenta căsătoria specifică și abia Justinian a fost cel care l-a ridicat la rangul de căsătorie inferioară, acordând, în cazul în care nu existau descendenți sau soție legitimă, dreptul de succesiune copiilor naturali față de tatăl lor și concubinei față de concubin. Tot Justinian a fost cel care a creat o obligație alimentară, care să revină tatălui natural.

252 Constantin Tomulescu, Justinien et le concubinat, în Studi in onore di G. Scherillo, I, Milan, 1972,

pag.299-326.

În vremea împaratului Leon Filosoful (sec. al IX-lea d.H.), concubinajul a dispărut, deși s-a încercat eradicarea lui de către împărații creștini. Existența unei „căsătorii” de rang inferior, care desemnează, în fapt, concubinajul, atât în dreptul roman, cât și în cel elen, atestă această formă de

parteneriat încă din antichitate și stă la baza „transferului” ei în societatea modernă. Având în vedere proximitatea culturală și influențele romană și elenă asupra arealului corespunzător teritoriului nostru actual, putem aprecia că percepțiile celor două culturi asupra concubinajului s-au manifestat de o manieră semnificativă asupra evoluției acestuia în spațiul românesc. Având în vedere faptul că, treptat, concubinajului îi sunt conferite, pe lângă valențele sociale și valențe juridice, un interes aparte îl prezintă evoluția lui în perioada modernă în societatea occidentală. Așadar, ajungând la perioada modernă, abia după anul 1970, atât în Europa, cât și în SUA, înregistrarea unei creșteri a numărului de cupluri necăsătorite și, în consecință, a numărului de copii rezultați din uniunea liberă i-a determinat pe legiuitori să aibă în vedere reglementări care să nu prevadă relației de coabitare a concubinilor aceeași poziție cu familia legitimă. Astfel, dobândind, din partea autorităților civile, unele avantaje juridice proprii, uniunea liberă a ajuns sa se transforme dintr-un fenomen social, într-un fenomen juridic. Cu precădere în țările din Europa Occidentală, încă din anii ’60, se pot remarca o serie de transformări privitoare la structurile familiale, evoluția neașteptată a indicatorilor demografici semnalând primele indicii ale acestor transformări; astfel, dacă modelul dominant în țările industriale fusese până atunci familia nucleară (constituită din cei doi soți și copii), se poate observa cum schimbările amintite au afectat formarea și stabilitatea familiei și au favorizat apariția și dezvoltarea formelor familiale „atipice”:

cupluri necăsătorite coabitante,

familii cu un singur părinte,

mariaje în care cel puțin unul dintre parteneri este recăsătorit,

cupluri fără copii,

persoane care trăiesc singure.

Aceste schimbări au intrat în atenția multor specialiști, care au început să studieze noul fenomen al diversificării tipurilor familiale și să elaboreze noi teorii, prin care să explice schimbările percepute la nivelul structurii familiei. Louis Roussel 253 Mihail Jakota, Drept privat roman, Editura Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1997, pag. 107; Valerius

M. Ciucă, Drept roman, Editura Anakrom, Iași, 1996, pag. 272; Constantin St. Tomulescu, Drept

privat roman – curs, Tipografia Universității București, 1973

observă, în acest sens, faptul că „analizele clasice de altă dată se dovedesc astăzi a fi insuficiente în a explica atât schimbările recente, cât și situația actuală” 255 Louis Roussel, La famille incertaine, Editions Odile Jacob, Paris, 1989, pag. 103 . Totodată, interpretarea mutațiilor familiale este destul de complexă. Într-o lucrare destul de recentă, intitulată „Couple, filiation et parenté aujourd’hui”, Irène Théry remarcă: „Trebuie să înțelegem că nu lipsa de interpretări, ci tocmai invers, numărul prea mare al acestora este cel care stă la baza opacității și a incertitudinilor actuale. Judecățile pozitive sau negative, s-au impus înainte de toate, prestabilind, fără să ne dăm seama, un cadru obligat al dezbaterilor” 256 Irène Théry, Couple, filiation et parenté aujourd’hui, Editions Odile Jacob, Paris, 1998, pag. 15

; de aceea, I. Théry subliniează necesitatea de a interpreta, într-o manieră coerentă și argumentată,

mutațiile familiale, dincolo de limitele dezbaterilor tradiționale, cu ajutorul unei noi problematici 257 Irène Théry, Couple, filiation et parenté aujourd’hui, Editions Odile Jacob, Paris, 1998, pag. 19-

23 : este vorba despre o problematică ce presupune cinci idei principale: privilegierea centrului față

de periferic, privilegierea duratei în raport cu o perioadă de timp scurtă, situarea schimbărilor în

propriul context, nesepararea familiei nucleare de familia extinsă, situarea familiei în sistemul

simbolic al ru deniei 257 .

Philip Rice a identificat în cercetările sale atât cupluri dispuse pentru coabitare doar pentru o vreme, cât și persoane ce manifestau o dispoziție de coabitare permanentă. El a grupat aceste comportamente în cinci tipuri 258 Rice, Philip, The adolescent development, relationships and culture, Fifth Edition, Allyn and Bacon, Boston, 1987, pag. 500-501:

1. Aranjamentul fără angajare – este cel mai rar întalnit tip de relație, în care partenerii locuiesc și se distrează împreună, își distribuie cheltuielile și rolurile casnice, fiind foarte buni prieteni și iubiți, dar nedorind o angajare permanentă, ceea ce face ca, de cele mai multe ori, relația să fie de scurtă durată;

2. Implicarea intimă cu angajament emoțional – este cea care se regăsește la majoritatea studenților; ei își descriu relația ca puternică și sinceră și, cu toate că uneori își permit și întâlniri în afara relației, acordă mare importanță monogamiei; cei implicați într-o asemenea relație preferă să trăiască prezentul și nu se lansează în planuri pentru viitor.

3. Traiul în comun ca preludiu al căsătoriei – traduce decizia cuplului de a-și asuma o relație legală, ceea ce îi face să considere normal să trăiască împreună, timp în care fac angajamente pentru căsătorie;

254

France Prioux, La famille dans les pays développées : permanences et changements , INED-UIESP-

CNAF-CNRS, 1990, pag. 7

4. Traiul împreună simulând căsătoria (căsătoria de probă) – seamănă mai mult cu un test al relației, în care cei doi locuiesc împreună, pentru a se lămuri dacă sunt compatibili să intre într-o relație legală;

5. Traiul împreună ca alternativă a căsătoriei (companionate marriage) – apare ca un substitut al căsătoriei, înlocuind-o.

Cel mai folosit argument în favoarea coabitării îl reprezintă dizolvarea cuplurilor incompatibile și “stagiul” partenerilor pentru o căsnicie fericită. De altfel, există o întreagă serie de avantaje și dezavantaje ale uniunii libere, după cum le surprinde mai jos John Coleman 259 .

Dintre avantaje, demne de luat în seamă sunt:

dezvoltarea unor deprinderi interpersonale,

creșterea nivelului de trai,

asigurarea unei relații sexuale,

înțelegerea reciprocă și

acceptarea comportamentului în diferite situații de criză.

Dintre dezavantaje, se pot menționa:

limitarea prematură a experienței întâlnirilor,

reducerea numărului de prieteni, datorată tendinței cuplurilor de a se asocia cu alte cupluri, care reduc, pentru fiecare partener, rețeaua de suport social;

perpetuarea rolului tradițional al femeii, constând în îndeplinirea sarcinilor domestice, ceea ce poate aduce femeii prejudicii în continuarea perfecționării pentru o viitoare carieră sau poate conduce la o diminuare a satisfacerii propriilor nevoilor (poate că cel mai pregnant dezavantaj).

Creșterea numărului de uniuni libere – care reprezintă uneori doar o altă denumire a „concubinajului” tradițional 260 Louis Roussel, La famille incertaine, Editions Odile Jacob, Paris, 1989, pag. 118 – reprezintă una dintre trăsăturile esențiale care marchează transformările contemporane ale familiei. Totodată, într-o epocă a „demariajului” 261 Irène Théry, op.cit., pag. 34 : reprezentând mult mai mult decât refuzul sau criza mariajului, demariajul este „situația nouă din punct de vedere istoric, legată de transformarea legăturii conjugale într-un sens mai egalitar, mai privat și mai contractual”., concubinajul nu mai are aceleași semnificații de altă dată, reprezentând „o redefinire a angajării partenerilor într-o relație de cuplu, ca un pact esențialmente privat” 262 . În acest sens, oricare ar fi tipologiile „uniunilor fără acte” realizate de către specialiștii occidentali 263 Catherine Villeneuve-Gokalp, „Du mariage aux unions sans papiers :histoire récente des transformations conjugales”, Population no. 2, 1990, pag. 267-273, este evident faptul că, de-a lungul timpului, primele „coabitări juvenile” asociate „mariajelor de probă” s-au 259 Coleman, John apud Hardyment, Christina, Viitorul familiei, Ed, Stiintifica, Bucuresti, 2000, pag.

transformat în „coabitări adulte”. În privința acestora din urmă Laurent Toulemon remarcă: „După ce a fost considerată mult timp a fi un comportament specific tinerilor, coabitarea în afara mariajului se transformă progresiv într-un mod de viață durabil, ce concurează vieții cuplurilor căsătorite” Laurent Toulemon, „La cohabitation hors mariage s’installe dans la durée”, Population no. 3, 1996,

pag. 675. Se pot identifica o serie de trăsături caracteristice transformărilor familiei contemporane; toate acestea impun oricărei analize de sociologie a mediului de familie necesitatea de a se raporta la legătura de cuplu, care, în viziunea lui Jacques Commaille Jacques Commaille, „La construction du couple par les individus, la société et le politique. Approche sociologique”, în La notion juridique de couple sub direcția lui Clotilde Brunetti-Pons, Ed. Economica, 1998 , mai mult decât o problemă a vieții private (viața domestică, intimă, familială), reprezintă o problemă a vieții publice (Statul, societatea): cuplul este astfel o problemă a sentimentului, o problemă socială și totodată o problemă a Statului, „garant al individualizării” François de Singly, Sociologie de la famille contemporaine, Editions Nathan, Paris, 1993, pag. 33-

37 .

Apariția unui copil aduce alte constatări relevante pentru nevoia femeii de a se defini prin apartenența la un mediu familial protector. O serie de cercetări sociologice demonstrează că, în cuplurile de părinți care coabitează, copiii obțin rezultate mai slabe, în comparație cu acei copii care provin din cupluri cu părinți căsătoriți. Efectele se datorează faptului că părinții care coabitează sunt mai înclinați spre separare decât cei căsătoriți, instabilitatea relației repercutându-se negativ asupra copiilor. Alte câteva studii analizează de ce mariajul convențional între părinți duce la o dezvoltare mai sănătoasă a copiilor, comparativ cu situația coabitării, și concluzionează că statutul social și legalizarea relației conferă mai multă încredere femeii, responsabilizând-o în privința administrării resurselor familiale; reducerea stresului parental și un comportament mai cooperant între părinți sunt de natură să aducă rezultate benefice în viața copilului.

Studiul Millenium Cohort http://www.cls.ioe.ac.uk/studies.asp?section=000100020001- un studiu longitudinal ce a debutat în 2000 pe un eșantion de circa 19.000 de copii născuți în Marea Britanie și a continuat prin reveniri atunci când copilul a împlinit 9 luni, 3 ani și respectiv 5 ani, arată că un eșantion de aproximativ 10.000 dintre acești copii, aveau părinți biologici care au fost căsătoriți sau locuiau împreună la momentul nașterii lor și stabilește câteva criterii care definesc diferențierile dintre cuplurile care aleg să se căsătorească și cele care aleg să coabiteze:

Criteriul etnic: doar puțin peste jumătate dintre mamele de origine negro-caraibiană sunt căsătorite atunci când li se naște copilul, comparativ cu 70% dintre mamele de rasă albă. Prin contrast, aproape toate mamele din Bangladesh, Pakistan sau India sunt căsătorite la nașterea copilului;

Criteriul religios: mamele care se supun unor credințe religioase sunt mult mai înclinate să fie căsătorite, decât să trăiască în concubinaj, comparativ cu mamele care declară ca nu aparțin vreunei religii;

Criteriul educației parentale: procentul mamelor, dar și al taților din cuplurile căsătorite care dețin o diplomă școlară este dublu față de cazul părinților care coabitează.

Ocupația părinților: sunt de două ori mai mulți tați care au o ocupație sau un loc de muncă în cuplurile căsătorite, în comparație cu cei din cuplurile care locuiesc împreună;

Venitul parental și deținerea unei locuințe: cuplurile care sunt deja căsătorite când se naște copilul sunt de două ori mai bine situate în categoria populației cu venituri mari și, de cele mai multe ori, dețin o locuință proprie sau se angajază într-un credit pentru cumpărarea locuinței;

Vârsta mamei la nașterea primului copil: de foarte mult ori, mamele din cuplurile care coabitează sunt adolescente când nasc primul copil; 18% dintre ele au avut prima naștere înainte de 20 de ani, în comparație cu 4,2% dintre mamele căsătorite, iar peste 30% dintre mamele căsătorite aveau peste 30 de ani la nașterea primului lor copil, comparativ cu 21% dintre mamele care coabitează;

Durata relației dintre părinți înainte de nașterea copilului: spre deosebire de cuplurile care coabitează, mai mult de jumătate dintre cuplurile căsătorite au trăit peste 6 ani împreună înainte de nașterea copilului, comparativ cu 16% dintre cuplurile care coabitează. Aproape 40% dintre cuplurile care locuiesc împreună necăsătoriți au trăit împreună mai puțin de 2 ani, situație întâlnită doar la 8% dintre cuplurile căsătorite;

Planificarea sarcinii: 75% dintre mamele căsătorite și-au planificat sarcina, comparativ cu doar 47% dintre mamele ce coabitează;

Calitatea relației: se înregistrează diferențe în ceea ce privește calitatea relației din cuplu în stadiul ei incipient. 31% dintre mamele căsătorite susțin că, abia după primele 9 luni de la nașterea copilului, partenerul lor este sensibil și atent la nevoile lor, în comparație cu 24% dintre mamele din cuplurile care coabitează; 152

Stabilitatea relației: majoritatea cuplurilor care coabitează experimentează o perioadă de separare de cel puțin o lună, înainte ca primul lor născut să ajungă la vârsta de 3 ani, situație prin care au trecut 26% dintre cuplurile care locuiesc împreună, dar numai 7% dintre cuplurile căsătorite. De multe ori, se întâmplă ca părinții care coabitează la momentul nașterii copilului să nu mai locuiască împreună până acesta ajunge la vârsta de 3 ani;

Sănătatea mamei și a copilului: cele mai multe dintre mamele căsătorite la nașterea copilului sunt mai sănătoase decât mamele care coabitează. Numai 5,8% dintre nou născuții din familii căsătorite sunt sub greutatea normală la naștere, în comparație cu 7,4% în cazul copiilor cuplurilor care coabitează. 7,7% dintre copiii născuți în cuplurilor căsătorite sunt născuți prematur (comparativ cu 8,5%). 41% dintre mamele din cadrul cuplurilor care coabitează fumează, spre deosebire de 15% dintre mamele căsătorite. De asemenea, doar puține dintre mamele care coabitează își alăptează copilul. Toți acești factori pot fi considerați indici de depresie;

Practici parentale: deși tații căsătoriți par să aibă cel mai scăzut nivel de implicare în creșterea copilului, în preajma vârstei de 9 luni, 57% dintre ei cred că sunt „părinți buni”, în comparație cu 44% dintre tații necăsătoriți, care cred același lucru. Diferența de procent din afirmațiile similare ale mamelor nu este semnificativă în compararea celor două categorii. 46% dintre părinții căsătoriți la momentul nașterii copilului și-au stabilit o rutină pentru culcarea copilului, înainte ca acesta să împlinească 3 ani, spre deosebire de cuplurile care coabitează, în care doar 39% dintre ei au această rutină. Totodată, părinții căsătoriți oferă și un mediu de educție mai eficient pentru copilul de 3 ani, 67% dintre ei citind copilului zilnic, în comparație cu numai 58% dintre cuplurile necăsătorite.

Cuplurile care au coabitat, nu-și schimbă și precepția asupra traiului în comun după căsătorie, ceea ce face ca rata divoțurilor să fie cu până la 80% mai ridicată la aceste cupluri Larry Bumpass și James Sweet, Cohabitation, Marriage and Union Stability:Preliminary Findings from NSFH2, NSFH Working Paper nr.65, Center for Demography and Ecology: University of Wisconsin, Madison, 1995

Pe de altă parte, concubinajul subminează , într-un fel, responsabilitatea, întrucât partenerul nu se vede răspunzător de problemele pe termen lung ale relației, de complicațiile ce pot să apară nici chiar după încheierea căsătoriei.

Păstrarea unei permanente posibilități de evadare aduce o sursă de îndoială și neîncredere reciprocă permanentă, mai ales în rîndul femeilor.

Cuplurile care coabitează înaintea căsătoriei au conflicte maritale mai mari și o mai slabă comunicare, sunt mai puțin satisfăcute sexual 269 și apelează mai frecvent la consilieri maritali. 269

Lee Robins și Darrell Regier, Psychiatric Disorders in America: The Epidemiologic Catchme n t

Area Study , New York: Free Press, 1991,, pag. 64

270

Elizabeth Thompson și Ugo Colella, Cohabitatin and Marital Stability: Quality or Commitment?

Journal of Marriage and The Family 54, 1992, pag. 263

Numeroase studii arată că femeile care coabitează sunt și mult mai expuse decât soțiile să suporte violență domestică Koray Tanfer și Renata Forste, „Sexual Exclusivity Among Dating, Cohabiting and Married

Women”, Journal of Marriage and Family, February 1996, pa g. 33-47, fiind, totodată, de trei ori mai expuse să facă o depresie decât femeile căsătorite Kersti Yilo și Murray A. Strauss, Interpersonal Violence Among Married and Cohabiti ng Couples,Family Relations, 1981, pag. 30; Albert R. Roberts, Ps y chological Characteristics of Batterers: AStudy of 234 Men Charged with Domestic Violence Offences, Journalof Family Violence 2, 1987,pag. 81-93; Jan E. Stets, Cohabiting and Marital Agressions: The Role of Social Isolation, Journal of Marriage and The Family 53 (1991), pag. 669-680

. Concubinajul este astăzi legiferat în unele state, dar nu este acceptat sau este acceptat treptat în altele. În Moldovaa, concubinajul este tot mai des întâlnit și acceptat.

Aceste evoluții se reflectă și în doctrina juridică aferentă familiei. Inițial, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a avut în vedere, prin „familie”, numai relațiile dintre soți și relațiile dintre părinți și copiii lor minori. Pe parcurs, însă, noțiunea de „viață de familie” s-a extinsși asupra relațiilor de familie care există în fapt, adică asupra relațiilor dintre concubini. În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, de altfel, noțiunea de „familie”, prezintă două înțelesuri: de jure, ca o consecință a încheierii actului juridic de căsătorie, și de facto, ca un rezultat al conviețuirii dintre un barbat si o femeie, fără încheierea căsătoriei.

271

Linda J. Waite și Maggie Gallagher, The Case for Marriage: Why Married People are Happier,

Healthier and Better Off Financially, New York: DoubleDay, 2000, pag. 93

TEZĂ DE DOCTORAT

REPREZENTARE IDENTITARĂ FEMININĂ ÎN CULTURA ROMÂNĂ

Conducător doctorat: Prof. univ. dr. Vasile Morar

Doctorand: Aurora Martin BUCUREȘTI 2011 file:///D:/Desktop%2015.02.2015/ULIM%202014-2015/Teze%202014-2015/Cap_VI%20_%20CONCUBINAJULLucrare_doctorat_Martin_Aurora.pdf

I.2. Compatibilitatea – baza unei relații reușite

din teza Demerji

Compatibilitatea nu este ceva ce ai de la început, este ceva ce obții în timp. Partenerii ajung să fie compatibili în urma unui proces de durată, pe care-l negociază pe măsură ce înaintează în relație. Reușita procesului de „compatibilizare” se bazează pe dorința de a coopera și lucra împreună. Desigur că și trăsăturile de personalitate contribuie la acest proces dar modul în care partenerii interacționează contează mai mult. Partenerii au nevoie să simtă siguranța că ei construiesc ceva împreuna, ceva ce are sens. Este important să asculți ce-l mulțumește pe celalalt. Toate cuplurile sunt în acord sau dezacord cu aceleași lucruri: modul în care sunt gestionate resursele financiare, împărțirea sarcinilor, îngrijirea și educarea copiilor, petrecerea timpului împreună, viața sexuală. Modul în care cuplul își gestionează diferențele creează compatibilitatea sau din contra disoluția cuplului [29]. 

Stabilitatea cuplului este favorizată de o homogamie relativă. În contrast, diferențele mari dintre soți comportă riscuri, generând o incompatibilitate între ei și ducând, în final, la separare.

Principalele dimensiuni de analiză a (in)compatibilității dintre parteneri sunt: vârsta, nivelul de educație, standardul economic, mediul de proveniență (rural sau urban), naționalitatea, religia, preocupările de timp liber, valorile și concepția despre viață în general.

Aceste dimensiuni se reflectă concret în viața de familie, influențând gradul de acord/dezacord al soților asupra mai multor aspecte și activități (de exemplu, bugetul familial, timpul liber, prietenii, manifestarea afecțiunii). Aceste dezacorduri se pot transforma în surse de conflict. Un loc aparte în cercetările de sociologie a familiei ocupă variabila vârstă [6, p. 3-4].

Una dintre lucrările de pionierat în acest domeniu, demonstrează că vârsta la căsătorie este un element important, această vârstă trebuind să asigure flexibilitatea, dar și maturitatea soților. În lucrarea sa „Prezicerea succesului sau eșecului în căsnicie”, Ernest Burgess și Leonard Cottrell ajung la concluzia că: „În marea majoritate a cazurilor sunt neîndoielnice efectele nefericite ale căsătoriilor încheiate la vârste foarte tinere” [1, p. 115-116].

Diferența de vârstă dintre soți nu creează probleme atunci când se înscrie în limitele mediilor statistice existente în populația dată [20, p. 183] .

Un alt studiu descoperă însă că egalitatea relativă a vârstelor celor doi soți este favorabilă stabilității cuplului [10, p. 103].

În continuare vom prezenta câteva criterii ce ar indica asupra compatibilității partenerilor [27]:

Compatibilitatea indusă. După o relație de conviețuire împreună, simți că nu mai este ca la început, că ușor începeți să vă certați din orice sau că vă dați seamă că nu mai aveți subiecte comune pe care să le dezbateți. Chiar dacă la început erați compatibili din toate punctele de vedere, simțiți că odată cu acea flacără a dragostei de la început, ușor se alunecă pe panta depărtării de partener.

Compatibilitatea încercării în viață. Ești într-o relație în care totul merge perfect, chiar și atunci când viața va pus la încercare cu multe probleme. Ați reușit să treceți peste toate împreună, v-ați completat unul pe altul și totul a venit de la sine, v-ați înțeles din priviri ne mai fiind nevoie să comunicați prea mult.

Compatibilitatea comportamentală. Atunci când discuți cu partenerul și îi spui o problemă pe care o ai sau când îi ceri o părere legată de un gând al tău, simți că cel de lângă tine se simte incomod, că devine tăcut și parcă gândurile îi zboară în altă parte? Dacă insiști și îi spui că îl simți că se comportă ca și cum nu i-ar păsa sau că nu-l interesează, iar discuția curge pe panta unei mici certe, atunci putem spune că nu este bine.

Compatibilitatea personalității. Dacă unul dintre parteneri are o personalitate mai puternică și unul mai slabă, poate însemna că se completează reciproc, dar nici dacă două personalități foarte puternice, care riscă să ducă discuțiile pe multe contraziceri nu înseamnă că ar fi o problemă în cuplu. Cheia constă ca să se creeze acea compatibilitate, dacă cei doi au aceleași scopuri și țeluri, iar asta înseamnă că se simt în cuplu.

Dacă însă probleme tale îți creează o stare de nervozitate pentru că nu vine nici un ajutor sau un sfat din partea celuilalt, dacă unul este agitat încercând să-și rezolve problema și celalalt calm și detașat, atunci putem considera că există o problemă.

Compatibilitatea subjugală. Simțiți că partenerul vă pune într-o lumină slabă, poate nu aveți aceeași pregătire ca el și pentru acest lucru deja vă simțiți inferioară, dar faptul ca el vă accentuează acest lucru este din start o problemă. Poate există diferențe privind stadiul vostru de pregătire, dar o relație compatibilă trebuie să nu aibă această problemă și nu trebuie să existe diferențe în cine este șeful în casă și cine ia deciziile. Bineînțeles dacă nu cumva tu îți dorești acest lucru, adică să fii condusă și în postură doar de executant.

Compatibilitatea culinară. Vă înțelegeți perfect din toate punctele de vedere perfect, dar este o mică problemă în sensul că nu vă plac aceleași feluri de mâncare? Nu trebuie să fie un impediment acesta în a avea o relație de cuplu reușită, doar dacă unul dintre voi nu va impune stilul celuilalt.

Compatibilitatea timpului liber. Aveți un stil diferit în a va petrece timpul liber? Poate ție îți plac plimbările în parc sau ieșirile cu prietenii în oraș, dar partenerul are un stil de viață mai sedentar și preferă să vă țină de mână acasă în fața televizorului. Dacă vreți ca să nu se iște o problemă de cuplu ar trebui ca la acest capitol amândoi să faceți compromisuri, asta dacă nu vreți să ajungeți să vă depărtați. Trebuie ca noțiunea de recreare să fie percepută ca pe un lucru comun și în ambele sensuri.

Compatibilitatea sexuală. Compatibilitatea sexuală este cea mai importantă pentru un cuplu. Este foarte important ca să ai aceleași preferințe în intimitate cu partenerul și să vă înțelegeți perfect. Foarte mult contează comunicarea referitoare al comportamentul intim, asta dacă simțiți că ceva nu este perfect din acest punct de vedere. Dacă relația voastră merge foarte bine din celelalte puncte de vedere este păcat să nu-l faceți să exceleze la acest capitol. Mereu este loc de și mai bine!

Toate aceste tipuri de compatibilități ar trebui să-ți formeze o idee dacă relația cu partenerul este una care este menită să dureze și nu numai, dacă această relație este cea mai bună pentru voi. Dacă găsiți diferențe între felul de a înțelege dragostea și de-a v-o manifesta pe parcursul relației pot apărea probleme nedorite, deci important este să comunicați de la început și într-o manieră foarte relaxantă și calmă toate aspectele unde credeți că ceva nu merge tocmai bine și să găsiți împreună calea pentru a vă face o viață fericită. Fericirea constă în potrivirea perfectă cu partenerul, restul trecând pe planul doi [17].

II. CERCETАREА EMPIRICА А FENОMENULUI

II.1. Metоdele cercetării

Experimentul de cоnstаtаre а fоst reаlizаt prin utilizаreа următоаrelоr metоde:

Metоdele empirice:

Metоdа de diаgnоsticаre а relаțiilоr interpersоnаle T. Leаry

Metоdа este dedicаtă cercetărilоr închipuirii subiectului despre sine și „eul” ideаl; și de аsemeneа pentru cercetаreа relаțiilоr interpersоnаle în grupurile mici. În cercetаreа relаțiilоr interpersоnаle cel mаi mult se evidențiаză 2 fаctоri: dоminаre/supunere și prietenie/аgresivitаte. Аcești fаctоri determină impresiа generаlă despre оm în prоcesul percepției interpersоnаle.

T. Leаry pentru reprezentаreа оrientărilоr sоciаle а elаbоrаt о schemă оrientаtivă în fоrmă de cerc împărțită în sectоаre. Pe оrizоntаlă și verticаlă sunt trаnspuse pаtru оrientări: dоminаre/supunere și prietenie/аgresivitаte. Lа rândul său аceste sectоаre sunt împărțite în оpt subsectоаre – cоrespunzătоr relаțiilоr mаi pаrticulаre. Pentru о descriere mаi detаliаtă cercul pоаte fi împărțit în șаisprezece sectоаre. Cu cât mаi аprоаpe rezultаtele sunt de centrul circumferinței, cu аtât аceste dоuă vаriаbile sunt mаi tаngente. Sumа bаlurilоr fiecărei оrientări se trаduce în index, unde dоmină аxа оrizоntаlă sаu verticаlă. Distаnțа de lа centru lа rezultаt indică аsuprа cоmpоrtаmentului interpersоnаl аdаptiv sаu extremаl. Chestiоnаrul cоnține 128 аfirmаții, dintre cаre pentru fiecаre din 8 tipuri de relаții se fоrmeаză 16 puncte, аrаnjаte în оrdineа crescătоаre în dependență de intensitаte. Аfirmаțiile cаrаcteristice unui аnumit tip de relаție sunt grupаte câte pаtru și se repetă după аlte șаpte grupuri. Lа interpretаre se numără cаntitаteа relаțiilоr de fiecаre tip.

Testul Leаry pоаte fi utilizаt pentru аpreciereа cоmpоrtаmentului оаmenilоr оbservаți „dintr-о pаrte”, pentru аutоаpreciere, pentru аpreciereа оаmenilоr аprоpiаți, pentru descriereа „eului” ideаl. În dependență de аceste nivele аle diаgnоsticării se schimbă instrucțiunile pentru răspunsuri. Аpreciereа mаximаlă а unui nivel este de 16 bаluri, cаre e împărțită în 4 nivele de prоnunțаre а relаției, după cum este prerzentаt în tаbelul 1.

Tаbelul 1. Nivelele de prоnunțаre а relаției (Metоdаde diаgnоsticаre а relаțiilоr interpersоnаle T. Leаry)

Se pоаte diаgnоsticа diferite аspecte аle eului: „eul sоciаl”, „eul reаl”, „pаrtenerii mei”. Metоdа pоаte fi prоpusă în cаlitаte de listă sаu cа fișe sepаrаte. În rezultаt se numărа bаlurile după fiecаre оctаt cu аjutоrul cheie speciаle. Bаlurile se trаnspun pe discоgrаmă. Limitele vectоrilоr se unesc și se оbține prоfilul persоnаlității.

După fоrmule speciаle se determină indicii fаctоrilоr de bаză:

Dоminаre = (I – V) + 0.7 (VIII + II – IV – I)

Prietenie = (VIII – III) + 0.7 (VIII – II – IV + VI)

Аnаlizа cаlitаtivă а rezultаtelоr se efectueаză cu аjutоrul cоmpаrаției dintre dоuă discоgrаme, demоnstrând diferențe între închipuirile diferitоr оаmeni.

Figurа 2. Tipurile de аtitudini fаță de cei ce ne încоnjоаră / sine

I. Аutоritаrul

13 – 16 – dictаtоriаl, аutоritаr, cаrаcter despоtic, tip puternic de persоnаlitаte, cаre este lider în tоаte аctivitățile de grup. Întоtdeаunа îndrumă, învаță, în tоаte se bаzeаză pe prоpriа оpinie, nu pоаte аcceptа sfаturile аltоrа. Cei ce-l încоnjоаră оbservă аceаstă аutоritаte, dаr о аcceptă;

9 – 12 – dоminаnt, energic, cоmpetent, lider аutоritаr, cu succes în аctivități, iubește să deа sfаturi, cere respect;

0 – 8 – persоаnă încrezută în sine, nu neаpărаt lider, insistent.

II. Egоist

13 – 16 – tinde să fie deаsuprа tuturоr, dаr în аcelаși timp într-о pаrte de tоți, nаrcisic, cаlculаt, independent. Greutățile le trece pe аlții, singur аre аtitudine străină fаță de ele. Lăudărоs, mulțumit de sine;

0 – 12 – cаlități egоiste, оrientаre аsuprа sinelui prоpriu, tendință spre rivаlitаte

III. Аgresiv

13 – 16 – dur și dușmănоs în аtitudineа fаță de аlții, brusc, аgresivitаteа pоаte аjunge până lа cоmpоrtаment аsоciаl;

9 – 12 – cu multe cerințe, direct, sincer, sever și brusc în аpreciereа аltоrа, neprimitiv, tendință de а învinui în tоtul pe аlții, bаtjоcоritоr, irоnic, iritаnt;

0 – 8 – încăpăținаt, insistent și energic.

IV. Suspect

13 – 16 – îndepărtаt de lumeа аgresivă și răutăciоаsă, supărăciоs, tinde să se îndоiаscă în tоаte, cаre ține pică, întоtdeаunа se plânge pe tоți (tip schizоid de cаrаcter);

9 – 12 – critic, аre dificultăți în cоntаcte interpersоnаle din cаuzа suspiciunii sаle și din cаuzа că îi este frică de relаții rele, închis în sine, sceptic, decepțiоnаt în оаmeni, аscuns, negаtivismul său este mаnifestаt în аgresivitаte verbаlă;

0 – 8 – critic fаță de fenоmenele sоciаle și fаță de оаmenii încоnjurătоri.

V. Supus

13 – 16 – umil, tinde spre аutоdistrugere, аre vоință slаbă, tinde să cedeze tuturоr în tоаte, întоtdeаunа se pune pe sine pe ultimul lоc și se judecă, se cоnsideră vinоvаt, pаsiv, tinde să găseаscă supоrt în cinevа mаi puternic;

9 – 12 – timid, rușinоs, pоаte fi ușоr frustrаt, se supune ușоr în оrice situаție оricărui mаi puternic cа dânsul;

0 – 8 – mоdest, timid, ușоr cedeаză, emоțiоnаl reținut, cаpаbil de а se supune, nu аre оpinie prоprie, își efectueаză оbligаțiunile cuminte și cinstit.

VI. Dependent

13 – 16 – neîncrezut în sine, аre fоbii pаrаnоice, temeri, se neliniștește cu оrice оcаzie, este dependent de оpiniа аltоrа;

9 – 12 – cuminte, fricоs, neputinciоs, nu pоаte mаnifestа rezistență, sincer crede că аlții аu dreptаte întоtdeаunа;

0 – 8 – cоnfоrmist, mоаle, аșteаptă аjutоr și sfаturi, credul, tinde să аdmire pe аlții, аmаbil.

VII. Prietenоs

9 – 12 – prietenоs și аmаbil cu tоții, оrientаt spre аdаptаre și cоnfirmаre sоciаlă, tinde să sаtisfаcă cerințа tuturоr „de а fi bun” pentru tоți fără а luа în cоnsiderаție situаțiа, tinde spre scоpurile micrоgrupului, аre dezvоltаte mecаnismele de refulаre și presаre, emоțiоnаl lаbil (tip de cаrаcter isteric);

0 – 8 – predispus spre cооperаre, flexibil și cаpаbil de cоmprоmis în rezоlvаreа prоblemelоr și cоnflictelоr, tinde să fie în înțelegere cu оpiniа аltоrа, cоnfоrmist cоnștient, se cоnduce de regulile și principiile „bunului gust” în relаțiile cu оаmenii, entuziаst în аtingereа scоpurilоr grupei, se stăruie să аjute, să se simtă în centrul аtenției, să merite аcceptаre și drаgоste, cоmunicаbil, mаnifestă căldură și prietenie în relаții.

VIII. Аltruist

9 – 16 – hiper respоnsаbil, tоtdeаunа își jertfește prоpriile interese, tinde să аjute și să cоmpătimeаscă pe tоți, băgăciоs cu аjutоrul său și preа аctiv în rаpоrt cu аlții, neаdecvаt eа аsuprа sа respоnsаbilitățile аltоrа (pоаte fi dоаr о mаscă cаre аscunde un tip de persоnаlitаte оpus);

0 – 8 – respоnsаbil în rаpоrt cu оаmenii, delicаt, mоаle bun, аtitudinile emоțiоnаle fаță de оаmeni le mаnifestă prin cоmpătimire, simpаtie, grijă, mângâieri, știe să înviоreze și să linișteаscă pe cei din jur, săritоr lа nevоie, nu este mercаntil.

Diagnosticarea orientării personalității B. Bass.

Reprezintă o anchetă din 27 afirmații care au câte trei variante de răspuns corespunzătoare cu trei tipuri re orientare a personalității. Respondentul trebuie să aleagă unul dintre răspunsuri care îl caracterizează mai mult (2 puncte) și unul care diferă cel mai mult de părerea lui (0 puncte). Răspunsul omis primește 1 punct. Răspunsurile se raportează la cheia testului conform coloanelor: „Eu”, „Comunicare”, „Activitate”. Punctajul maxim la una dintre coloane reprezintă orientarea personalității.

Punctajul maxim acumulat la coloana „Eu” ne vorbește despre orientarea personalității spre sine. Persoana este orientată spre recompensa directă, manifestă agresivitate în atingerea statutului, autoritarism, tendință spre competitivitate, iritabilitate, neliniște, introversiune.

Punctajul maxim acumulat la coloana „Comunicare”, denotă o tendință de menținere a relațiilor interpersonale în orice condiții, orientare spre activitate în comun, deseori în detrimentul realizării unor sarcini concrete. Persoana este dependentă de grup, orientată spre confirmare socială, are necesitatea de relații emoțional apropiate cu alte persoane.

Punctajul maxim acumulat la coloana „Activitate” indică asupra unei cointeresări în rezolvarea problemelor profesionale, efectuarea muncii cât se poate de bine, orientare spre colaborare în vederea realizării sarcinilor, capacitate de a-și menține propria părere și propriile interese sau interesele comune ale grupului.

Metoda de diagnosticare a satisfacție relațiilor de cuplu (V. Stolin).

Este destinat pentru diagnosticarea nivelului de satisfacție/insatisfacție, coordonarea/ necoordonarea satisfacției de căsătorie în cazul cuplului marital concret. Chestionarul se aplică individual. Conține 24 de afirmații și fiecărei îi corespunde 3 variante posibile de răspunsuri: a) corect; b) incorect; c) nu știu.

Prelucrarea și interpretarea rezultatelor. Dacă varianta de răspuns aleasă de către persoană investigată coincide cu varianta cheie, atunci se acordă 2 puncte. Dacă ea a ales o variantă intermediară de răspuns – se oferă 1 punct. Pentru răspunsul care nu coincide nici cu varianta cheie, nici cu cea intermediară persoana acumulează 0 puncte.

Reieșind din suma de puncte obținută, satisfacția de căsătorie este apreciată în modul următor:

0 – 16 puncte – insatisfacție totală

17 – 22 puncte – insatisfacție semnificativă

23 – 26 puncte – tendință spre insatisfacție

27 – 28 puncte – insatisfacție situativă

29 – 32 puncte – tendință spre satisfacție

33 – 38 puncte – satisfacție semnificativă

39 – 48 puncte – satisfacție totală

Metode statistice: calculul frecvențelor și al mediei statistice, compararea mediilor (t-Student), corelarea datelor (Bravais Pearson), comparearea Mann-Whitney.

II.3. Desfășurarea cercetării. Prezentarea rezultatelor

Verificarea ipotezei operaționale nr. 1: „Problema insatisfacției de relațiile de cuplu este mai stringentă la familiile tinere în proces de compatibilizare (0-5 ani)”

În scopul verificării ipotezei înaintate am recurs la metoda de diagnosticare a satisfacției de relațiile de cuplu Varga Stolin. Rezultatele obținute la eșantionul experimental (cupluri cu durata căsătoriei 0-5 ani) și la grupul de control (cupluri cu durata căsătoriei 5-1 ani) sunt reprezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Rezultatele în procente la metoda V. Stolin

Este alarmant faptul că o mare parte a eșantionului experimental (1/4) manifestă „insatisfacție totală” de relația de cuplu. Altele 20% subiecți de asemenea dau dovadă de insatisfacție semnificativă, 7% tendință spre insatisfacție și 18% insatisfacție situativă. Putem deci spune că sunt satisfăcuți de relația pe care o întrețin doar a treia parte din eșantionul experimental.

Rezultatele înregistrate ne permit a conchide că cea mai mare parte a tinerilor căsătoriți dau dovadă de diferite grade de insatisfacție de relațiile de cuplu. Pentru a determina dacă aceste manifestări se raportează anume la dificultățile perioadei de compatibilizare vom compara rezultatele cu familiile tinere cu stagiu de căsătorie 5-10 ani. Dacă însumăm rezultatele înregistrate la satisfacție totală, satisfacție semnificativă și tendință spre satisfacție, obținem un procentaj de 60%, ceea ce reprezintă mai mult de ½ din grupul de control. Deci cea mai mare parte a subiecților investigați sunt satisfăcuți de relația de cuplu.

Figura 1. Rezultatele în procente la metoda V. Stolin

În diagrama din figura 1 sunt prezentate grafic rezultatele în procente obținute la metoda V. Stolin pentru cele două grupuri de subiecți investigate. La capitolul satisfacție totală există o diferență de 9% între grupurile cercetate, cu prevalență pentru familiile cu durata căsătoriei 0-5 ani. Decalajul este mai mare în manifestarea satisfacției semnificative 23% pentru grup de control versus 7% pentru grup experimental. Cu 20% mai mulți subiecți din grupul de tineri căsătoriți manifestă insatisfacție totală de relațiile de cuplu și cu 11% mai mulți înregistrează insatisfacție semnificativă.

Pentru a putea afirma cu certitudine referitor la diferențele dintre cele două grupuri de cupluri vom recurge la analiza statistică a datelor obținute în urma interpretării metodelor psihometrice. Analiza statistică va urma în două etape: statistica descriptivă și cea comparativă.

Tabelul 2. Statistica descriptivă la metoda V. Stolin

În medie pe eșantionul experimental variabila „satisfacție în relațiile de cuplu” se încadrează în limitele tendinței spre insatisfacție M=25,95. Minimele de manifestare a variabilei satisfacție / insatisfacție în cuplu se încadrează în limita manifestării „insatisfacție totală” (între 0 și 16 puncte acumulate). Maximele acestei variabile atinge gradul de satisfacție totală de relațiile de cuplu (între 39 și 48 scor acumulat la testul V. Stolin).

La grupul de control media scorurilor înregistrată la analiza statistică este M=30,82, ceea ce poate fi caracterizată drept „tendință spre satisfacție” (între 29 și 32). Dea asemenea minimele și maximele de manifestare variază de la insatisfacție totală la satisfacție totală, doar că la acest grup de cupluri tinere acești indicatori sunt mai înalți ceea ce vorbește despre o manifestare mai pozitivă a variabilei. Între grupurile de tinere familii investigate se poate vorbi despre următoarea diferență de medii M1-M2=30,82-25,95=4,87. Pentru a putea conchide referitor la semnificația acestei diferențe am recurs la coeficientul de comparație T-Student pentru eșantioane neomogene.

Tabelul 3. Comparația T-Student pentru variabila „satisfacția în cuplu”

Diferența semnificativă obținută la compararea celor două grupuri de subiecți la variabila „satisfacția în cuplu” (t= -3,165; p=,002), determinarea diferențelor la analiza în procente și la analiza mediilor confirmă ipoteza operațională nr. 1 „Problema insatisfacției de relațiile de cuplu este mai stringentă la familiile tinere în proces de compatibilizare (0-5 ani)”. Deci cuplurile tinere se lovesc de dificultăți de satisfacție a relațiilor interpersonale în proces de compatibilizare.

Nici într-un caz nu dorim să demonstrăm că debutul căsătoriei este cel mai anevoios. Încercăm doar să reliefăm faptul că această perioadă este una dificilă pentru tânăra familie, perioadă în care este nevoie de multă comunicare, empatie, suport reciproc pentru a face față noilor solicitări.

Din care cauză vom încerca a determina care este cauza diminuării satisfacției de relațiile de cuplu prin investigarea particularităților comunicaționale și a diverselor laturi ale relațiilor interpersonale dintre parteneri.

Verificarea ipotezei operaționale nr. 2: „Cu cât partenerii vor manifesta mai multă agresivitate și neîncredere în relațiile interpersonale, cu atât se va intensifica insatisfacția în relațiile de cuplu (Testul Leary, Testul satisfacției relațiilor de cuplu V. Stolin)”.

Ipoteza a fost testată cu ajutorul metodei de diagnosticare a relațiilor interpersonale T. Leary. În prezentarea rezultatelor în procente obținute la analiza datelor cu ajutorul testului Leary ne interesează în special scala „agresivitatea” și „neîncrederea / scepticismul”. Am presupus că creșterea agresivității și a neîncrederii reciproce se va raporta la intensificarea insatisfacției în relațiile de cuplu. Anterior am demonstrat că cuplurile cu durata căsătoriei de la 0 la 5 ani sunt mai puternic nesatisfăcute de relațiile de cuplu decât tinerele familii cu durata căsătoriei de la 5 la 10 ani.

La etapa de față a cercetării încercăm a demonstra că există un raport între manifestarea variabilelor investigate, nu înainte de a prezenta analiza în procente și statistica descriptivă pentru rezultatele înregistrate.

Tabelul 4. Rezultatele în procente obținute la testul Leary

În tabelul 4 sunt prezentate rezultatele în procente la metoda Leary. Remarcăm că la variabila „agresivitate” cu 15% mai mulți subiecți din grupul experimental manifestă nivel înalt de manifestare și cu 25% mai puțini dau dovadă de nivel scăzut al acesteia. Putem presupune că agresivitatea este unul dintre cauzele insatisfacției de relațiile de cuplu.

Un procentaj mai mare (92,5% versus 55%) dintre subiecții grupului experimental dau dovadă de neîncredere, scepticism față de partener. Cu 8% mai puține persoane din grupul experimental se încadrează în cel de-al doilea nivel de manifestare a supunerii. De asemenea se observă că mai mulți subiecți din grupul experimental înregistrează scoruri înalte la variabila dependență.

Un decalaj mare în procentele de subiecți se remarcă la variabilele „colaborare” și „altruism”. La nivelul superior de manifestare a acestor scale se remarcă numărul dominant de subiecți din grupul experimental. Cea mai mare parte a persoanelor din grupul experimental manifestă nivel scăzut al colaborării. Posibil că aceasta este una dintre cauzele dificultăților de interrelaționare. Incapacitatea de colaborare este determinată de aptitudinile comunicative ale partenerilor, iar o consiliere orientată spre dezvoltarea acestora ar putea ameliora situația. Într-o formă grafică rezultatele în procente la variabilele testului Leary sunt prezentate în diagramele din figurile 2-7.

La variabila autoritate grupul de cupluri în perioada de compatibilizare înregistrează un procentaj mai înalt de manifestare a nivelului I (27,5% versus 22,5%). La variabila dominanță nu se observă un decalaj mare între grupurile investigate, doar că din nou grupul de control cu 2,5% mai mulți subiecți se raportează la nivelul I de dominare (cel mai înalt nivel). În ambele grupuri investigate gradul de dominare este destul de înalt (peste 80%).

Sunt curioase rezultatele pentru variabila „agresivitate”. Cea mai mare parte a grupului experimental (67,5%) dau dovadă de agresivitate în relații interpersonale, pe când în grupul de control acest fenomen este întâlnit cu 23,5% la mai puțini subiecți. Neîncrederea este caracteristică pentru 92,5% din grupul experimental.

În grupul de control neîncredere în partener manifestă un procentaj mai mic 55%, dar această cifră oricum este alarmantă. Posibil neîncrederea este datorată faptului că familiile sunt tinere, fără un stagiu mare de conviețuire și sunt prezente unele dubii referitoare la sinceritatea partenerului.

Timiditatea se înregistrează în proporție egală pentru ambele grupuri investigate (5%). Grupul experimental denotă supunere cu 6,5% la mai mulți subiecți decât la grupul de control, dar pentru ambele grupuri este caracteristic un nivel înalt de supunere. Rezultate similare se înregistrează și la variabila „dependență”. Cu 15% mai mulți subiecți din grupul de tineri căsătoriți manifestă dependență. Rezultatele înalte înregistrate la scalele supunere și dependență pot fi explicate prin statutul femeilor tinere care fiind în concediu de maternitate depind în totalitate de soț.

La variabila colaborare se observă un decalaj de 42% în manifestarea primului nivel de colaborare (cel mai pronunțat). Doar ¼ din grupul experimental dau dovadă de colaborare în relațiile interpersonale.

Partenerii sunt prea obosiți de conflicte și nu încearcă a rezolva constructiv conflictele. În același timp un moment pozitiv remarcat la cuplurile tinere este nivelul înalt de altruism.

Tabelul 5. Statistica descriptivă pentru testul Leary

Pentru o analiză mai detaliată am recurs la statistica descriptivă pentru scalele testului Leary. Din rezultatele prezentate în tabelul 5 este evident că agresivitatea obține scoruri medii mai înalte la grupul de experimental. O diferență de medii în favoarea grupului de control se înregistrează și la variabila „dominare”. La variabila colaborare cea mai înaltă medie este obținută la grupul de control (10,000), pe când la variabila altruism grupul experimental înregistrează media de top.

Figura 10. Rezultatele medii la testul Leary pentru două grupuri de subiecți

În figura nr. 10 sunt prezentate grafic rezultatele obținute la calculul mediilor în grupul experimental și cel de control. Se observă că grupul experimental atinge rezultatele de top pentru următoarele variabile: supunere, neîncredere, agresivitate, dependență.

Pentru a determina diferențele dintre grupurile investigate am recurs la compararea statistică T-Student.

Tabelul 6. Compararea T-Student pentru variabilele testului Leary

Diferențele semnificative înregistrate la variabilele testului Leary ne permit a conchide următoarele:

Cuplurile cu durata de căsătorie 5-10 ani dau dovadă de un nivel mai înalt de dominare (t=1,870; p=,012);

Cuplurile în perioada de compatibilizare manifestă o agresivitate (t=1,861; p=,048) mai înaltă și un nivel mai pronunțat de neîncredere (t=1,505; p=,000);

La grupul experimental supunerea (t=1,938; p=,000) și dependența sunt mai înalte decât la grupul de control (t=1,165; p=,002);

Cuplurile cu durata de căsătorie 5-10 ani înregistrează un nivel mai înalt de colaborare (t=2,518; p=,135).

În scopul demonstrării raportului dintre variabilele investigate de testul Leary și satisfacția de relația de cuplu, am recurs la coeficientul statistic de corelație Bravis Pearson.

Tabelul 7. Corelarea variabilelor testului Leary și variabila satisfacția de relațiile de cuplu

A fost înregistrat raport direct între colaborare și satisfacția de relațiile de cuplu (R=,710; p=,000), deci cu cât este mai înalt nivelul de colaborare în familie, cu atât este mai înaltă satisfacția de relațiile de cuplu.

Raport invers proporțional este observat între următoarele variabile:

Agresivitate și satisfacția de relațiile de cuplu (R=-3,94; p=,002), deci cu cât este mai pronunțată agresivitatea, cu atât satisfacția de relațiile de cuplu este mai scăzută;

Neîncredere și satisfacția de relațiile de cuplu (R=-,318; p=,013), deci cu cât este mai înalt nivelul de neîncredere, cu atât cuplul este mai puțin satisfăcut de relațiile interpersonale.

Diferențele înregistrate la analiza mediilor, procentajelor la fel ca și diferențele statistice la variabilele testului Leary ne permit a conchide că grupul experimental întâmpină dificultăți de soluționare a conflictelor cum ar fi agresivitatea, neîncrederea, supunerea, dependența.

Raporturile determinate între variabilele testului Leary și satisfacția de relațiile de cuplu ne permit a confirma ipoteza operațională nr. 2: „Cu cât partenerii vor manifesta mai multă agresivitate și neîncredere în relațiile interpersonale, cu atât se va intensifica insatisfacția în relațiile de cuplu”.

CONCLUZII

În conformitate cu cele expuse mai sus putem trage următoarele concluzii:

1) Relațiile interpersonale reprezintă orice legătură directă sau indirectă dintre subiecții sociali,

care decurge sub forma perceperii, înțelegerii, evaluării și preferării sau respingerii unei

persoane de către o alta, contribuind prin reciprocitatea sa la influența și schimbarea mutuală a

ambelor părți care implică în raport așteptări și conduite personale;

2) Trei factori ai relațiilor interpersonale sunt suficienți pentru a explica majoritatea situațiilor de

interacțiune umană: includerea (Inclusion), controlul (Control) și afecțiunea (Affection).

(Teoria relațiilor interpersonale: William Schutz);

3) Relațiile interpersonale sunt extrem de numeroase și variate. După T. Leary distingem opt

tipuri de relații interpersonale: autoritară, egoistă, agresivă, suspicioasă, supusă, dependentă,

de prietenie, altruistă. După K. Thomas, R. Kilmann identificăm cinci strategii

comportamentale: cooperare, evitare, adaptare, concurență și compromis.

La debutul cercetării priveam cu o oarecare notă de ironie asupra teoriilor referitoare la crizele cuplului. Nu înțelegeam de ce o perioadă atât de fericită cum ar fi prima perioada după căsătorie ar putea determina dificultăți de interelaționare ale partenerilor, strategii non-adaptative de soluționare a conflictelor.

Din incapacitate de exprimare, sau din dificultăți de comunicare acest aspect nu este discutat, dar este trăit foarte intens. Astfel apar conflicte ce izbucnesc parcă pe loc gol, manifestări agresive, învinuiri și sentimente de culpabilitate. Tinerii parteneri se apreciază ca eșuați în rolul de soț/soție. Aceste stări emoționale trebuie discutate, analizate și rezolvate prin colaborare și înțelegere reciprocă. Majoritatea cuplurilor se lovesc de asemenea dificultăți, dar puțini cunosc că ajutorul psihologic poate degaja situația.

Am întâmpinat dificultăți în selectarea eșantionului experimental. Cuplurile tinere nu merg la contact ușor deoarece sunt limitați în timp și sunt oarecum închiși în universul lor familial orientat spre copiii mici.

În scopul verificării ipotezei nr. 1 înaintate am recurs la metoda de diagnosticare a satisfacției de relațiile de cuplu Varga Stolin. Este alarmant faptul că o mare parte a eșantionului experimental (1/4) manifestă „insatisfacție totală” de relația de cuplu. Altele 20% de subiecți de asemenea dau dovadă de insatisfacție semnificativă, 7% tendință spre insatisfacție și 18% insatisfacție situativă. Putem deci spune că sunt satisfăcuți de relația pe care o întrețin doar a treia parte din eșantionul experimental.

Rezultatele înregistrate ne-au permis a conchide că cea mai mare parte a tinerilor parteneri dau dovadă de diferite grade de insatisfacție de relațiile de cuplu. Pentru a putea afirma cu certitudine referitor la diferențele dintre cele două grupuri de cupluri am recurs la analiza statistică a datelor obținute în urma interpretării metodelor psihometrice.

În medie pe eșantionul experimental variabila „satisfacție în relațiile de cuplu” se încadrează în limitele tendinței spre insatisfacție M=25,95. Minimele de manifestare a variabilei satisfacție / insatisfacție în cuplu se încadrează în limitele manifestării „insatisfacție totală” (între 0 și 16 puncte acumulate). Maximele acestei variabile atinge gradul de satisfacție totală de relațiile de cuplu (între 39 și 48 scor acumulat la testul V. Stolin).

Diferența semnificativă obținută la compararea celor două grupuri de subiecți la variabila „satisfacția în cuplu” (t= -3,165; p=,002), determinarea diferențelor la analiza în procente și la analiza mediilor a confirmat ipoteza operațională nr. 1 „Problema insatisfacției de relațiile de cuplu este mai stringentă la familiile tinere în proces de compatibilizare (0-5 ani)”. Deci cuplurile tinere se lovesc de dificultăți de satisfacție a relațiilor interpersonale în procesul de compatibilizare.

Ipoteza a doua a fost testată cu ajutorul metodei de diagnosticare a relațiilor interpersonale T. Leary. În prezentarea rezultatelor în procente obținute la analiza datelor cu ajutorul testului Leary ne-a interesat în special scala „agresivitatea” și „neîncrederea / scepticismul”. Am presupus că creșterea agresivității și a neîncrederii reciproce se va raporta la intensificarea insatisfacției în relațiile de cuplu.

Am remarcat că la variabila „agresivitate” cu 15% mai mulți subiecți nesatisfăcuți de relația de cuplu manifestă nivel înalt de manifestare și cu 25% mai puțini dau dovadă de nivel scăzut al acesteia. Putem presupune că agresivitatea este unul dintre cauzele insatisfacției de relațiile de cuplu.

Sunt curioase rezultatele pentru variabila „agresivitate”. Cea mai mare parte a grupului experimental (67,5%) dau dovadă de agresivitate în relații interpersonale, pe când în grupul de control acest fenomen este întâlnit cu 23,5% la mai puțini subiecți. Neîncrederea este caracteristică pentru 92,5% din grupul experimental.

În grupul de control neîncredere în partener manifestă un procentaj mai mic 55%, dar această cifră oricum este alarmantă. Posibil neîncrederea este datorată faptului că familiile sunt tinere, fără un stagiu mare de conviețuire și sunt prezente unele dubii referitoare la sinceritatea partenerului.

Diferențele semnificative înregistrate la variabilele testului Leary ne permit a conchide următoarele: cuplurile tinere (5-10 ani) dau dovadă de un nivel mai înalt de dominare; cuplurile cu o durata de căsătorie de 0-5 ani manifestă o agresivitate mai înaltă și un nivel mai pronunțat de neîncredere; la grupul experimental supunerea și dependența sunt mai înalte decât la grupul de control; cuplurile cu durata căsătoriei 5-10 ani înregistrează un nivel mai înalt de colaborare.

În scopul demonstrării raportului dintre variabilele investigate de testul Leary și satisfacția de relația de cuplu, am recurs la coeficientul statistic de corelație Bravis Pearson.

A fost înregistrat raport direct între colaborare și satisfacția de relațiile de cuplu, deci cu cât este mai înalt nivelul de colaborare în familie, cu atât este mai înaltă satisfacția de relațiile de cuplu.

Raport invers proporțional este observat între următoarele variabile: agresivitate și satisfacția de relațiile de cuplu, deci cu cât este mai pronunțată agresivitatea, cu atât satisfacția de relațiile de cuplu este mai scăzută; neîncredere și satisfacția de relațiile de cuplu, deci cu cât este mai înalt nivelul de neîncredere, cu atât cuplul este mai puțin satisfăcut de relațiile interpersonale.

Diferențele înregistrate la analiza mediilor, procentajelor la fel ca și diferențele statistice la variabilele testului Leary ne permit a conchide că grupul experimental întâmpină dificultăți de soluționare a conflictelor cum ar fi agresivitatea, neîncrederea, supunerea, dependența.

Raporturile determinate între variabilele testului Leary și satisfacția de relațiile de cuplu ne-a permis a confirma ipoteza operațională nr. 2: „Cu cât partenerii vor manifesta mai multă agresivitate și neîncredere în relațiile interpersonale, cu atât se va intensifica insatisfacția în relațiile de cuplu”.

Ipoteza a treia a fost verificată cu ajutorul metodei de determinare a orientării personalității Bass și a metodei de determinare a satisfacției relațiilor în cuplu V. Stolin.

Cea mai mare parte a subiecților cercetați sunt orientați spre activitate. Cu 5% mai mulți subiecți sunt orientați spre sine decât spre comunicare. Faptul că în cuplurile investigate domină orientarea spre activitate și spre sine versus orientare spre comunicare denotă o oarecare doză de egocentrism.

Procentajul mic (15%) obținut la variabila „orientare spre comunicare” de către grupul experimental ne demonstrează faptul că în cuplurile investigate se atrage puțină atenție aspectului comunicativ, în mai mare parte partenerii fiind preocupați de activitățile lor profesionale, sau de educarea copilului (orientarea spre activitate). Aceste rezultate ne indică asupra unei situații critice la nivel de comunicare.

Rezultatele semnificative înregistrate ne permit a confirma faptul că cuplurile în proces de compatibilizare întâmpină dificultăți de comunicare.

În scopul de a verifica ipoteza nr. fost realizată analiza datelor cu ajutorul coeficientului statistic Anova. În calitate de factor a fost selectată variabila „orientarea spre comunicare”, iar în calitate de variabilă dependentă a fost plasată „satisfacția în cuplu” investigată cu ajutorul testului de diagnosticare a satisfacției relațiilor în cuplu V. Stolin. Diferența semnificativă a indicat că orientarea spre comunicare este factor al satisfacției în cuplu. Media înaltă la variabila „orientare spre comunicare” la grupul de control, dependența acestei caracteristici de satisfacția de cuplu (Anova), la fel ca și diferența semnificativă obținută la comparația grupurilor (T Student), ne-a permis să confirmăm ipoteza Nr. 3 operațională: „Orientarea partenerilor spre comunicare duce la ameliorarea satisfacției relațiilor în cuplu”.

Deci putem afirma că cuplurile mai puternic orientate spre comunicare sunt mai satisfăcute de relația pe care o întrețin. Poate că nu este o descoperire nouă, dar am confirmat suplimentar rolul important al comunicării în formarea unei relații armonioase.

Faptul că calitatea comunicării influențează calitatea relațiilor într-un cuplu este un lucru arhicunoscut, chiar și la nivel de psihologie populară, totuși după trecerea primei perioade a relațiilor de cuplu – „luna de miere”, majoritatea persoanelor uită de importanța menținerii unei relații armonioase și se orientează mai mult spre „activitate” sau spre sine.

Confirmarea ipotezelor operaționale oferă valoare de adevăr ipotezei teoretice a lucrării „Compatibilitatea partenerilor determină alegerea strategiilor de rezolvare a conflictelor în familia contemporană”.

RECOMANDĂRI

Recomandări pentru psihologi:

Încercați să fiți catalizatorul unei comunicări deschise, sincere între parteneri, posibil că cauza dificultăților de interrelaționare să se ascundă în lipsa abilităților comunicaționale ale partenerilor;

Se va lucra cu trăsăturile de personalitate accentuate în perioada de compatibilizare pentru a evita patologizarea personalității;

Ajutorul psihologic este de dorit atunci când partenerii nu găsesc rezolvare pentru problemele lor. Lipsa comunicării poate la apariția conflictelor in cuplu.

Dacă problemele nu pot fi soluționate prin resurse proprii, este nevoie de consiliere specializată. Consilierea maritală poate restabili armonia conjugală.

Atunci când conflictele și reproșurile sunt din ce în ce mai dese, terapeutul îi poate ajuta pe cei doi parteneri să găsească modalități eficiente de comunicare pentru restabilirea echilibrului conjugal;

Este binevenită drama terapia în consilierea cuplului, unde prin utilizarea jocurilor de roluri se vor conștientiza propriile greșeli;

Este esențial acordul ambilor soți pentru a urma terapia. Atunci când unul dintre parteneri este „adus” de celalalt, consilierea psihologica are foarte puține șanse de reușită.

Cauzele celor mai multe probleme conjugale sunt lipsa comunicării și schimbările care necesită adaptarea la viața în comun. Un cuplu este încercat de situații la care nici unul dintre parteneri nu s-a gândit.

În cadrul terapiei trebuie să „se caute soluții, nu vinovați”. De aceea, este recomandat ca negocierile sa se inițieze de pe poziții egale între parteneri, nicidecum de la relația acuzat-acuzator.

Recomandări pentru parteneri

În cazul în care simțiți o distanțare în relațiile cu partenerul, nu ezitați să vă adresați unui psiholog pentru o psihoterapie de familie.

Manifestați interes pentru sine – partenerii echilibrați emoțional au capacitatea de a fi interesați de sine. „Nu poți avea grijă de alții, dacă nu-ți pasă de tine”;

Dați dovadă de interes social – familiile pot oferi un important sentiment de împlinire personală;

Păstrați sentimentul propriei răspunderi

Dați dovadă de toleranță – partenerii maturi sunt capabili să le permită celorlalți să facă greșeli sau să procedeze eronat și să nu-i condamne pentru un astfel de comportament;

Dați dovadă de flexibilitate – fiți deschis la schimbare și nu vă axați pe idei fixe despre ceilalți;

Acceptarea incertitudinii – partenerii maturi realizează că trăiesc într-o lume nesigură; deși le-ar conveni un anumit grad de ordine, nu se plâng și nu vor să-și formeze un fals sentiment de siguranță;

Angajare (implicare) – asemenea parteneri au capacitatea de a deveni total preocupați și de altceva decât de sine;

Gândire științifică – astfel de parteneri pot simți profund și se pot sincroniza; pot, de asemenea, să-și controleze emoțiile și acțiunile, gândindu-se la ele și la consecințele lor;

Autoacceptare – partenerii maturi se acceptă pentru că se simt puternici și evită să-și măsoare valoarea prin realizări externe sau evaluări ale altora;

Acceptarea riscului – tind să se aventureze, dar nu sunt nesăbuiți;

Nu sunt utopici – partenerii maturi și echilibrați emoțional acceptă faptul că nu vor avea niciodată o existență utopică; realizează că nu vor avea niciodată tot ce își doresc și nici nu vor putea evita complet tot ceea ce nu vor.

BIBLIOGRAFIE

BURGESS, E.; COTTRELL, L. Predicting success or failure in marriage. New York: Prentice-Hall, 1939. 472 p.

BURGESS, E.; LOCKE, H. The Family. New York: American Book Co., 1995. 136 p.

CHAPMAN, G. Cele cinci limbaje ale iubirii. București: Curtea Veche, 2008. 224 p.

CLOCOTICI, V.; STAN, A. Statistică aplicată în psihologie. Iași: Polirom, 2001. 296 p.

DUBAR, C. Criza identităților. Interpretarea unei mutații. Chișinău: Știința, 2003. 122 p.

GHEBREA, G. Factori ce afectează stabilitatea cuplului marital. In: Calitatea vieții. 1999, nr. 1-2, p. 3-41

GOTTMAN, J. Why marriages succeed or fail: and you can make yours last. New York: Simon&Schuster, 1995. 240 p.

KARASU, S.; KARASU, T. Arta menținerii căsniciei. București: Trei, 2011. 352 p.

LELEU, G. Cum să fim fericiți în cuplu. Intimitate, senzualitate, sexualitate. București: Trei, 2003. 288 p.

LOCKE, H. Predicting adjustment in marriage. New York: Henry Holt and Company, 1951. 407 p.

MIHĂILESCU, I. Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz. București: Editura Universității din București, 2000. 446 p.

MITROFAN, I. Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie. București: Științifică și Enciclopedică, 1998. 300 p.

MITROFAN, I.; CIUPERCĂ C. Introducere în psihosociologia și psihosexologia familiei. București: Press Mihaela SRL, 1998. 285 p.

MITROFAN, I.; MITROFAN, N. Familia de … : Științifică, 1991. 360 p.

NICOLAE (STANA), E. Roluri și atitudini parentale în socializarea copilului preșcolar: autoref. al tezei de doctor în psihologie. București, 2012, 20 p.

NUȚĂ, A. Psihologia cuplului. București: Sper, 2007. 200 p.

PEASE, A.; PEASE, B. Cât de compatibili sunteți. Manualul relațiilor. București: Curtea Veche, 2008. 149 p.

STĂNCIULESCU, E. Sociologia educației familiale. Iași: Polirom, 1997. 280 p.

STĂNOIU, A.; VOINEA, M. Sociologia familiei. București: Tipografia Universității București, 1983. 420 p.

TERMAN, L. et al. Psychological factors in marital happiness. New York: McGraw-Hill, 1938. 474 p.

TURLIUC, M. Psihologia cuplului si a familiei. Iași: Performantica, 2004. 248 p.

VASILE, D. Introducere în psihologia familiei și psihosexologie. București: Fundația România de Mâine, 2006. 113 p.

VOINEA, M. Psihosociologia familiei. București: Editura Universității din București, 1996. 102 p.

VOINEA, M. Sociologia familiei. București: Editura Universității din București, 1993. 216 p.

ZAMFIR, C.; VLĂSCEANU, L. Dicționar de sociologie. București: Babel, 1993. 795 p.

ZIGLAR, Z. Secretul căsniciei fericite. București: Curtea Veche, 2001. 224 p.

Surse electronice

Compatibilitatea în cuplu – compatibilitatea unei relații reușite [Online]. 2009. Accesibil pe internet: <URL: http://www.codrosu.ro/compatibilitatea-in-cuplu-compatibilitatea-unei-relatii-reusite/>

Evoluția căsătoriei și a familiei în istoria dreptului românesc [Online]. Accesibil pe internet: <URL: http://www.scritube.com/istorie/Evolutia-casatoriei-si-familie752010219.php>

SINDIE, M. Compatibilitatea se creează în timp [Online]. București (RO), 2011. Accesibil pe internet: <URL: http://www.psiholife.ro/family-life.php?art=15&page=2>

Societatea de Planificare a Familiei din Republica Moldova [Online]. Accesibil pe internet: <URL: http://iubire.md/?option=mat&id=1>

BIBLIOGRAFIE

BURGESS, E.; COTTRELL, L. Predicting success or failure in marriage. New York: Prentice-Hall, 1939. 472 p.

BURGESS, E.; LOCKE, H. The Family. New York: American Book Co., 1995. 136 p.

CHAPMAN, G. Cele cinci limbaje ale iubirii. București: Curtea Veche, 2008. 224 p.

CLOCOTICI, V.; STAN, A. Statistică aplicată în psihologie. Iași: Polirom, 2001. 296 p.

DUBAR, C. Criza identităților. Interpretarea unei mutații. Chișinău: Știința, 2003. 122 p.

GHEBREA, G. Factori ce afectează stabilitatea cuplului marital. In: Calitatea vieții. 1999, nr. 1-2, p. 3-41

GOTTMAN, J. Why marriages succeed or fail: and you can make yours last. New York: Simon&Schuster, 1995. 240 p.

KARASU, S.; KARASU, T. Arta menținerii căsniciei. București: Trei, 2011. 352 p.

LELEU, G. Cum să fim fericiți în cuplu. Intimitate, senzualitate, sexualitate. București: Trei, 2003. 288 p.

LOCKE, H. Predicting adjustment in marriage. New York: Henry Holt and Company, 1951. 407 p.

MIHĂILESCU, I. Sociologie generală: concepte fundamentale și studii de caz. București: Editura Universității din București, 2000. 446 p.

MITROFAN, I. Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie. București: Științifică și Enciclopedică, 1998. 300 p.

MITROFAN, I.; CIUPERCĂ C. Introducere în psihosociologia și psihosexologia familiei. București: Press Mihaela SRL, 1998. 285 p.

MITROFAN, I.; MITROFAN, N. Familia de … : Științifică, 1991. 360 p.

NICOLAE (STANA), E. Roluri și atitudini parentale în socializarea copilului preșcolar: autoref. al tezei de doctor în psihologie. București, 2012, 20 p.

NUȚĂ, A. Psihologia cuplului. București: Sper, 2007. 200 p.

PEASE, A.; PEASE, B. Cât de compatibili sunteți. Manualul relațiilor. București: Curtea Veche, 2008. 149 p.

STĂNCIULESCU, E. Sociologia educației familiale. Iași: Polirom, 1997. 280 p.

STĂNOIU, A.; VOINEA, M. Sociologia familiei. București: Tipografia Universității București, 1983. 420 p.

TERMAN, L. et al. Psychological factors in marital happiness. New York: McGraw-Hill, 1938. 474 p.

TURLIUC, M. Psihologia cuplului si a familiei. Iași: Performantica, 2004. 248 p.

VASILE, D. Introducere în psihologia familiei și psihosexologie. București: Fundația România de Mâine, 2006. 113 p.

VOINEA, M. Psihosociologia familiei. București: Editura Universității din București, 1996. 102 p.

VOINEA, M. Sociologia familiei. București: Editura Universității din București, 1993. 216 p.

ZAMFIR, C.; VLĂSCEANU, L. Dicționar de sociologie. București: Babel, 1993. 795 p.

ZIGLAR, Z. Secretul căsniciei fericite. București: Curtea Veche, 2001. 224 p.

Surse electronice

Compatibilitatea în cuplu – compatibilitatea unei relații reușite [Online]. 2009. Accesibil pe internet: <URL: http://www.codrosu.ro/compatibilitatea-in-cuplu-compatibilitatea-unei-relatii-reusite/>

Evoluția căsătoriei și a familiei în istoria dreptului românesc [Online]. Accesibil pe internet: <URL: http://www.scritube.com/istorie/Evolutia-casatoriei-si-familie752010219.php>

SINDIE, M. Compatibilitatea se creează în timp [Online]. București (RO), 2011. Accesibil pe internet: <URL: http://www.psiholife.ro/family-life.php?art=15&page=2>

Societatea de Planificare a Familiei din Republica Moldova [Online]. Accesibil pe internet: <URL: http://iubire.md/?option=mat&id=1>