Patologia Orală Manifestată ÎN Sindromul Depresiv

Psihologie

Patologia Orală Manifestată ÎN Sindromul Depresiv

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Depresia este un fenomen des întâlnit, care duce la apariția unor stări neplăcute, ne reduce capacitatea îndeplinirii activităților zilnice și a luptei sistemului imunitar împotriva diverselor boli. Ea apare de cele mai multe ori în urma unor traume și probleme peste care nu se poate trece.

Astăzi un număr din ce în ce mai mare de oameni recunosc că au probleme din cauza depresiei și solicită ajutor specializat pentru a nu ajunge să le fie viața în pericol.

După natura ei, depresia, afectează pe diferite căi, iar simpotomele sunt regăsite pe diverse nivele: emoționale, motivaționale, comportamentale, biologice și cognitive.

În situația depresiei la nivel emoționale manifestările sunt sub aspectul capacității reduse de a simți orice plăcere, orice emoție pozitivă. Persoanele respective au sentimentul că sunt “golite” de orice trăire. Stările și energiile negative pot lua amplitudine având ca rezultat intensificarea sentimentelor anxioase, de furie necontrolată, frustrare, vinovăție și invidie.

La nivel motivațional depresia se manifestă prin apatie, lipsă de energie și de interes pentru oricare activitate zilnică, pentru persoanele din jur, alimentație sau igiena personală. Sensul dispare din orice lucru sau activitate, iar persoanelor respective viitorul le apare întunecat și fără speranța de a putea realiza ceva.

La nivel comportamental depresia se manifestă prin retragerea din acțiuni și activități pe care le considerau înainte plăcute. Devin retrași, nu le mai face plăcere întâlnirea cu prietenii sau să le caute ajutorul ori devin insistenți în relații căutând cu disperare încurajări. În situații severe bolnavii au stări de agitație psihomotorie, de neliniște , chiar retard.

În cazul nivelului biologic, persoanele dezvoltă probleme grave cu somnul, respespectiv adormirea rapidă și trezirea matinală devreme, fără a mai putea adormi. În lipsa somnului se poate instala oboseala cronică ce duce la pierderea apetitului pentru hrănire, pentru activități cotidiene, a interesului sexual și schimbări fiziologice în special în ce privesc hormonii de stres (hidrocortizorul si neurotransmițători ca serotonina și noradrenalina).

Depresia la nivel cognitiv se manifestă forma deteriorării funcției cognitive de unde rezultă probleme legate de menținerea atenției și a concentrării. De asemenea este afectată și

memoria, simptome ce pot sugera alte boli ca Alzheimer sau demență. Direcția gândurilor despre sine, despre lumea înconjurătoare și viață devine tot mai negativă si orizonturile tot mai întunecate.

Cercetarea depresiei a dus la concluzia că atât emoțiile pozitive cât și cele negative se pot accentua sau atenua și variază de la o persoană la alta.

Depresia poate fi asociată cu alte tulburări importante, precum anxietatea, tulburări de alimentație, abuz de medicamente sau alte substanțe și schizofrenia.

Cauzele care pot declanșa depresia se găsesc in viața cotidiană la fiecare pas, de la cazuri medicale până la ruperea unei relații, pierderea unei persoane dragi sau a serviciului, creșterea dobânzilor la bănci, creșterea prețurilor, plata facturilor, etc.

Persoanele care sunt depresive ajung să evite munca riscând pierderea serviciului, pot deveni apatici sau agresivi, neglijenți față de ei înșiși, nefiind capabili să îndeplinească cele mai simple îngrijiri personale. Igiena personală este amânată mereu ducând la sentimente de rușine foarte accentuate și o stimă de sine tot mai scăzută.

Nepăsarea și lipsa igienei personale duc la boli grave inclusiv la nivel oral, respectiv boli parodontale în care afecțiunile inflamatorii cronice cauzate de infecții bacteriene având ca rezultat distrugerea suportului osos și a fibrelor parodontale, afecțiuni la nivelul mucoasei cavității orele respectiv candidoza, afte, stomatite infecțioase, gingivite, lichen plan, tumori benigne și maligne, dantură defectuoasă, afecțiunile parodontale și igiena orală deficitară pot cauza boli cardiovasculare, afecțiuni gastrointestinale, endocrine chiar și boli autoimune.

Depresia poate fi recunoscută după anumite semne, respectiv depresia primară are debut și evoluție rapidă, intervin schimbări bruște de stări, fără cauze externe explicabile. De menționat caracterul sezonier al declanșării stărilor depresive.

Depresia secundară poate fi caracterizată ca o tulburare afectiva secundară a unei alte boli (afecțiune medicală sau consumul de substanțe ce pot provoca dependența și pot altera sistemul imunitar), dar și ca tulburarea de dispoziție ce apare în contextul altei tulburări, cum ar fi schizofrenia sau tulburarea anxioasa, câteodată cauza fiind neclară. Dintre tulburările psihiatrice, cele anxioase se complică cel mai frecvent cu depresia secundară.

Episoadele depresive majore complică frecvent evoluția schizofreniei la pacienții tineri. S-a ajuns la concluzia că este foarte des întâlnit sindromul de oboseală cronică datorită răspândirii tot mai mari a stării anxioase ca rezultat a stimulării excesive. Tulburările afective de obicei sunt inseparabile de tulburările de personalitate.

Rata mortalității este mai ridicată la pacienții depresivi , în vârstă, care au patologie cardiovasculară.

Această lucrare are scopul de a observa influența tulburării depresive și a medicației antidepresive asupra sferei stomatologice, atât la nivelul igienei orale, cât și la nivelul afecțiunilor dentare.

CAPITOLUL I

PARTEA GENERALÃ

1.1. Date generale

Depresia a fost cunoscută și studiată încă de acum 2000 de ani, când medicul grec Hippocrate a numit-o “ melancolie”. Grecii considerau că ea provine din “ tulburarea umorii negre din corp”. De asemenea mărturii ale depresiei se regăsesc și în numeroase texte biblice. Despre regele Solomon s-a scris că suferea de stări acute, de proastă dispoziție a unui “spirit malefic”. Se presupune că Iov era într-o stare de depresie când afirma că Dumnezeu îl pedepsește în mod intenționat.

Se cunoaște un număr mare de personalități care au suferit de depresie precum politicieni, compozitori, scriitori, artiști și poeți: Gustav Mahler, Piotr Ilici Ceaikovski, Johan Julius Christian Sibelius, Abraham Lincoln, Paul Thomas Mann, Edgar Allan Poe, Winston Leonard Spencer Churchill.

Melancolia, este un termen utilizat în discutarea depresiei, de-a lungul secolelor a fost un semn de geniu, uneori o boală psihologică sau considerată un păcat. În Antichitate, termenul de “taedium vitae” sau oboseala de viață este asociată cu preocupările intelectuale. Pentru Aristotel, “oboseala de viață” este regăsită de obicei, în mare parte la adulți, înțelepți și talentați.

Melancolia asociată intelectualilor este sinonim pentru curaj și luciditate față de condiția umană. În explicația medicală a lui Hippocrate se regăsesc 4 stări de spirit, asociate a 4 lichide fiziologice: sânge, flegmă, bilă galbenă și bilă neagră, aceste lichide influențează activitatea corpului, stările de spirit și pot provoca anumite boli.

Tabel 1. Teoria celor patru umori a lui Hippocrate

În Evul Mediu s-a observat ascensiunea și întărirea creștinismului. Însă, o formă de tristețe, de repulsie față de existența lor, de îngrijorare și de oboseală – numit demonul amiezii deoarece se intensifică în jurul amiezii – ajunge asupra călugărilor. Această stare este observată și asupra populației civile iar astfel apare concepul de interzis și de păcat asociat depresiei. Aceasta este alcătuită din tristețe și iritație si este asociată lenei și tradusă prin iubire insuficientă pentru Dumnezeu și pentru spiritualitate, devenind unul dintre cele 7 păcate pedepsite cu moartea. Condamnarea depresiei de către Biserică prin vocea Sfântului Augustin a făcut din sinucidere un act împotriva moralității și a societății, având consecințe severe. Cadavrele sinucigașilor erau îngropate în afara cimitirelor, câteodată la răscruce de drumuri, uneori cu un țăruș înfipt în piept. Bunurile lor și casele, erau confiscate și distruse.

La sfârșitul Evului Mediu și începutul erei moderne, termenul de melancolie se stabilește mai mult formal și devine boala intelectualilor și a artiștilor. Melancolia a fost asociată cu dificultatea adolescenților de a-și găsi un loc în lume unde primează acumularea bunurilor materiale și sentimentul de trăire într-o epocă marcată de incertitudine. Secolele XVIși XVII sunt deasemenea marcați de o epidemie a sinuciderilor.

În era contemporană, secolul al-XX-lea se caracterizează prin invenția medicamentelor antidepresive în 1957, dar în anul 1987 se descoperă Prozac-ul sau a fluoxetinei ce se destinge de celelalte prin puținele efecte secundare.

La nivel mondial, depresia afecteaza aproximativ 121 de milioane de oameni, iar in Europa 50 de milioane de persoane sunt diagnosticate cu depresie.

1.2. Definiția depresiei. Formele depresiei.

Depresia (provine din limba latina "depressio" = coborâre, afundare) constituie un fenomen psihopatologic caracterizat prin pierderea sau scăderea interesului și dispoziție depresivă (tristețe, deznădejde, lipsa speranței, descurajare).

Sindromul depresiv are următoarele componente : dispoziția depresivă, încetinirea proceselor gândirii și lentoare psihomotorie, la care se adaugă o serie de simptome auxiliare de expresie somatică. Dispoziția depresivă este traită ca tristețe vitală, pierderea sentimentelor, golire și neliniște interioara, conținut perceptual cenușiu.

Depresia este o afecțiune ce implică trupul, starea fizică și psihică. Intervine în activitatea zilnică, în fucționarea normală a persoanei și cauzează suferință atât pentru persoana afectată cât și pentru cei din jurul acestei persoane.

Există numeroase forme ale depresiei:

Tulburarea depresivă majoră numită și depresie majoră, este caracterizată prin combinarea simptomelor ce interferează cu abilitățile persoanei de a lucra, dormi, învăța și de a mânca. Depresia majoră duce la încetarea funcționării normale a persoanei respective.

Depresia mascată, numită disforia. Termenul se folosește de la sfârșitul anilor 1920, fiind aplicat de către dr. Dale J. Lange depresiilor endogene, cu dominantă copleșitoare a simptomelor fizice. În urma cercetărilor și studiilor ulterioare s-a stabilit existența lui și în depresiile psihogene. În 1973 este definit ca “boală depresivă în care simptomele somatice ocupă primul plan sau în care simptomele psihice sunt în planul secund (ca substrat)“. Depresiile mascate sunt stări dispoziționale de tip depresiv asociate cu disconfort somatic și excitabilitate crescută. Agresivitatea și impulsivitatea subiectului este crescută, determinând un comportament de tip coleric; la acestea se adaugă deseori logoreea și anxietatea. De obicei se întâlnește în stările psihopatoide (postraumatice, postencefalitice, toxice), comițialitate, stările mixte din psihozele afective.

Tulburarea depresivă minoră sau depresia minoră este o formă de depresie mai ușoară decât depresia majoră și se manifestă pe o durată de timp mai mică decât tulburarea majoră, dar nu sub două săptămâni, în caz contrar ar putea fi doar o reacție la o situație deosebită. De asemenea, ar putea prezice apariția depresiei majore sau poate reprezenta un stadiu de remisiune parțială a acesteia. Sunt și situații în care depresia minoră există independent de un istoric de tulburare depresivă majoră, necunoscându-se precis relația de cauză – efect între boala fizică și starea emoțională. Simptomele afective pot să apară atât în bolile somatice cronice, cât și în afecțiuni acute, în cazul în care acestea au un grad crescut de risc.

1.3. Aspecte etiopatogenice

Astăzi, depresia reprezintă o dimensiune a vieții cotidiene. Jacqueline Approach, subliniază faptul că o persoană depresivă a pierdut contactul cu resursele sale interioare reprezentate prin atitudini, convingeri, abilități comportamentale și factori de suport.

Un stil de viață activ bazat pe rezolvarea problemelor, implicarea în viața socială și familial, reprezintă o soluție eficientă în fața depresiei .

Cân. Aspecte etiopatogenice

Astăzi, depresia reprezintă o dimensiune a vieții cotidiene. Jacqueline Approach, subliniază faptul că o persoană depresivă a pierdut contactul cu resursele sale interioare reprezentate prin atitudini, convingeri, abilități comportamentale și factori de suport.

Un stil de viață activ bazat pe rezolvarea problemelor, implicarea în viața socială și familial, reprezintă o soluție eficientă în fața depresiei .

Când este supus unei situații stresante organismul produce hormoni – cortizonul sau secretă neurotransmițători ca epinefrina sau norepinefrina.

În decursul timpului, atât mamiferele cât și specia umana, la confruntarea cu o situație amenințătoare, care le punea viața în pericol, organismul lor se mobilizează în fața situației. Energia organismului se va direcționa pentru a declanșa reacții de luptă, fugă sau încremenire, se mai spune și stană de piatra.

În viața omului modern rareori sunt situații care să-i pună direct viața în pericol, în schimb, acum omul este supus permanent unor factori de stress specifici zilelor noastre, pe care organismul a a invățat să-i identifice ca atare. Urmare acestui fapt apar stări fiziologice asemănătoare celor menționate mai sus, respectiv de luptă , fugă sau stană de piatră, atunci când subiecții se află într-o situație stresantă ca de exemplu blocarea în trafic, suprasolicitare la locul de muncă, stări de sănătate ale celor din jur, situație financiară, piederea locului de muncă, etc.

În fața situațiilor stresante, subiecții reacționează diferit în funcție de importanța și semnificația pe care aceștia sunt dispuși și consideră că o au pentru ei.

În situațiile în care organismul este supus unor reacții de tip automatizat și repetitiv se poate accentua stresul chiar dacă sistemul nostru nervos percepe un posibil pericol inexistent în realitate.

Dacă, din anumite motive, nivelul de adrenalină crește nejustificat pentru o perioadă mai lungă de timp, organismul va avea de suferit o serie de dereglări..

Toate funcțiile fiziologice ale organismului sunt reglate de sistemul nervos vegetativ, care este compus din sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic. Sistemul nervos simpatic are rolul de accelerator al funcțiilor fiziologice, iar sistemul nervos parasimpatic are rol de încetinitor al funcțiilor fiziologice. În momentul în care creierul nostru detectează un posibil pericol dă comanda de accelerare a ritmului cardiac și respirator, crește tensiunea arterială, supraîncordarea musculară și secreția de endorfine, care au rolul de a reduce durerea, în același timp alte funcții fiziologice precum cele care țin de sistemul imunitar, reproducător sau digestiv își vor încetini activitățile. Aceste reacții ale sistemului nervos simpatic le permit oamenilor să reacționeze în caz de primejdie cu forțe nebănuite, să ridice greutăți pe care în mod normal nu le pot ridica , să alerge cu viteză din fața pericolelor, etc.

În cazul în care sistemul nervos evaluează situația stresantă ca fiind fără ieșire sau nu găsește repede soluțiile potrivite, intră în acțiune sistemul nervos parasimpatic, care încetinește toate funcțiile fiziologice, respectiv încetinește ritmul cardiac și ritmul respirator, scade tensiunea arterială și imobilizează corpul, ducând câteodată până la starea de leșin.

În momentul în care creierul decide că a trecut pericolul, se restabilesc toate funcțiile organismului prin activarea sistemului nervos vegetative. Deoarece creierul nu poate face diferența între un pericol fizic și unul psihologic, sistemele fiziologice reacționează identic.

Sunt cazuri când organismul este supus unui stres constant și prelungit, ceea ce poate duce la dereglări în organism sau boli cum sunt:

– hipertensiunea arterială,

– insomnii,

– boli dermatologice,

– gastrite,

– colite,

– depresie și anxietate,

– scăderea imunității.

Ca factori de declanșare a depresiei sunt și unele evenimente din existența noastră, care generează subiectului o stare puternică de disforie, evenimente ca : pierderea unei persoane dragi, probleme financiare, traume fizice sau psihice ori probleme de sănătate a lui sau a altui membru din familie. Ca urmare apar comportamente care supun sănătatea riscurilor ca: fumatul, consumul în exces de alcool sau droguri, mâncatul în exces sau dimpotrivă, infometarea, sedentarismul și care pot duce la boli grave prin afectarea organele – ficatul, rinichii, plămânii sau inima, boli care netratate se pot croniciza. Lipsa interesului pentru igiena proprie și a locuinței pot duce la boli grave dermatologige și stomatologice.

Subiectul este prins într-un cerc vicios al evitării și izolării, problemele nerezolvate se adună, starea psihică se deteriorează și se creează sentimentul că nu are nici o soluție pentru a ieși din această situație. Pe nesimțite se instalează un sentiment de frustrare, care la rândul lui duce la stări de nervozitate, de agitație, disperare și furie, subiectul devenind anxios, apatic, nepăsător și indiferent în fața activităților și problemelor cotidiene.

1.4. Clasificarea depresiei

S-a stabilit și o clasificare în care se îmbină criteriul nosologic cu cel etiologic și anume :

depresii somatogene: organice, simptomatice;

depresii endogene: schizoafective, unipolare, involuționale;

depresii reactive;

depresii postnatale;

depresii maniacale sau bipolare;

depresiile distimice;

depresii de sezon.

1. Depresiile somatogene – se întâlnesc la subiecții care sunt afectați de boli organice acute sau cronice, cerebrale sau extracerebrale, din care cauză orice pacient depresiv are nevoie de examinări complete clinice, neurologice și psihice, dublate la nevoie și de alte investigații paraclinice necesare diagnosticării precise.

Ele se întâlnesc mai des la persoane cu psihicul fragil și hipersensibile, care nu-și exteriorizează stările afective, tensionale și stresante, dar și la pacienții cu suferințe organice sau psihice , care sunt constienți de caracteristicile lor fizice și psihice.

O caracteristic’ principală a acestor pacienți cu psihosindroame organice o constituie oboseala rapidă și scăderea capacității lor cerebrale. Totodată trebuie luat în considerare că în stările depresive sunt implicate o serie de tulburări neuro-vegetative metabolice și organo-funcționale, care pot masca depresia cu diverse simptome ale altor afectiuni organice, numită "depresia mascată".

Depresia mascată a fost definită ca o boala depresivă în care simptomele somatice ocupă primul plan sau în care simptomele psihice sunt în planul second, ca substrat.

2. Depresiile endogene pot să apară și la persoanele anterior melancolice și anterior sănătoase. Se pot întâlni și la alți membrii ai familiei de același sânge. Debutul este acut și nu reacționează afectiv cu ceilalți. Se remarcă o ameliorare la sfârșitul zilei. Se manifestă ca o inhibiție psihomotorie sau dimpotrivă foarte mare agitație, cu manifestări chiar suicidale, care nu pot fi niciodată anticipate, ca moment și loc.

3. Depresiile reactive sunt cel mai des întalnite. Ele sunt declanșate de un eveniment traumatic al vieții, ca divorț, pierderea serviciului, moartea cuiva drag sau îmbolnăvirea subiectului sau unei persoane din familie. Acest tip de depresie poate apărea după o perioadă prelungită de stress și chiar la mult timp după această perioadă, cu manifestări de iritare, stări de rău fizic și psihic, anxioase și mânioase.

4. Depresiile postnatale sunt afecțiuni ce apar după două chiar trei săptămâni de la naștere. Ele se dezvoltă lent, fiind dificil și pentru mamă să le descopere. Cauza este un dezechilibru hormonal în creier.

5. Depresiile maniacale sau bipolare nu sunt des întalnite, dar au un tipar ereditar comun. Ele cuprind cicluri de depresie și mânie , fiind cronice și recurente. Atunci când subiectul se află în ciclul depresiv are schimbări de dispoziție de obicei treptate, alteori dramatice și rapide si poate avea unele sau toate simptomele depresiei. Acest lucru afectează gândirea, judecata și comportamentul social.

6. Depresiile distimice sau duble, sunt depresii mai puțin grave. Ea are simptome cronice care nu debiliteaza, dar previn persoana afectată să funcționeze la întreaga capacitate sau sa se simtă bine. Se pot întâlni și episoade de depresie majora si de aceea se numesc și depresii duble.

7. Depresiile de sezon sunt legate de anotimpuri și lipsa expunerii la soare. Se manifestă cu dureri de cap, iritabilitate, anxietate și lipsa sau nivel scăzut de energie.

După gradul de intensitate se poate descrie o depresie nevrotică și o depresie psihotică:

depresia de intensitate nevrotică este declanșată psihogen și se manifestă sub aspectul unor stări de tristețe prelungită, lipsa de inițiativă, intoleranța la frustrare, scăderea sau exacerbarea apetitului alimentar, insomnii, tulburări de dinamica sexuală, iritabilitate, anxietate. Depresia nevrotică apare în relațiile de intensitate nevrotică, nevroză depresivă, în stări de epuizare și depresiile simptomatice.

în depresia de intensitate psihotică, fiecare din elementele constitutive ale sindromului depresiv atinge intensitate maximă, modificând personalitatea și comportamentul în sens psihotic.

Permanent a existat problematica diagnosticului și a clasificării tulburărilor depresive. Astăzi cel mai utilizat este Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor mentale sau DSM-IV, care clasifică depresiile după criterii moderne de diagnosticare, punând accentul pe aspectul simptomatologic, ignorându-l pe cel etiopatogenic, totuși acesta nu poate fi trecut cu vederea.

Din acest punct de vedere clasificarea depresiilor va ține cont de trei aspecte:

sindrom – severitate și factori specifici

evoluție – episoade și cronicizare

etiopatogenie – somatogen,endogen și psihogen.

Drept urmare, tulburările afective sunt împărțite în :

episoade afective – episodul depresiv major, episodul maniacal, episodul mixt și episodul hipomaniacal;

tulburări depresive – tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea depresivă fără altă specificație și tulburări de adaptare;

tulburări bipolare – tulburări bipolare I, tulburări bipolare II, tulburări ciclotimice și tulburări bipolare fără altă specificație.

Tulburarea depresivă majoră în care elementul esențial îl constituie o evoluție clinică caracterizată printr-unul sau mai multe episoade depresive majore, fără un istoric de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale . Episodul depresiv major se caracterizează prin faptul că timp de cel puțin două săptămâni este prezentă dispoziția depresivă manifestată pierderea interesului pentru toate activitățile care anterior le făceau plăcere indivizilor. De asemenea, trebuie să fie prezente încă cel puțin patru simptome dintr-o listă de simptome în care se includ: schimbări ale apetitului, modificarea greutății corporale, schimbări ale somnului și ale activității psihomotori, reducerea energiei, sentimente de vină sau devalorizare, dificultăți în gândire, în concentrare, în luarea deciziilor, gânduri negre depre viață și moarte, tendințe, planuri sau chiar tentative de sinucidere.

Tulburarea depresivă și în special cea majoră este asociată cu o mortalitate ridicată. Până la 15% dintre indivizii care suferă de tulburare depresivă majoră mor prin suicid. Statisticile au stabilit că există o creștere de patru ori mai mare a ratei mortalității la indivizii cu o vârstă de peste 55 de ani. Tulburarea depresivă majoră este întâlnită de două ori mai frecvent la femeile adolescente și în vârstă decât la bărbații adolescenți sau în vârstă. La copiii prepubertari, băieții sau fetele sunt afectați în egală măsură. Procentele de bărbați și femei depresivi sunt tot mai mari în grupul de vârstă cuprinși între 25 – 44 de ani, pe când peste vârsta de 65 de ani procentele sunt tot mai mici. Tulburarea depresivă poate începe la orice vârstă, cu debut situat la jumătatea anilor 20. Din păcate, datele epidemiologice sugerează că vârsta de debut este în descreștere pentru cei născuți mai recent.

Stabilirea diagnosticului pentru tulburarea depresivă majoră, în conformitate cu D.S.M. IV (2000, p.245) se bazează pe mai multe tipurii de criterii.

Dispoziția în episodul depresiv major este descrisă de subiect ca:

deprimare;

tristețe;

neadaptare;

descurajare;

supărare.

Pacientul, în unele cazuri, își neagă tristețea, dar iese la iveală în timpul interviului.

În alte cazuri există plângeri legate de lipsa sentimentelor, de stări de anxietate, iar prezența dispoziției depresive poate fi remarcată din expresia facială sau din comportament.

Unii indivizi accentuează plângerile somatice mai mult decât sentimentele de tristețe. Există multe persoane diagnosticate cu tulburare depresivă majoră care descriu sau manifestă creșterea instabilității (furie persistentă, tendința de a răspunde cu furie, de a-i blama pe alții, de a exagera frustrările).

Pierderea interesului sau a plăcerii este întotdeauna prezentă în cadrul episodului depresiv major cel puțin la un anumit nivel. Subiectul descrie dezinteresul față de anumite lucruri care anterior îi făceau plăcere. Membrii familiei remarcă adesea retragerea socială sau neglijarea profesiei. Se remarcă în unele cazuri, reducerea dorințelor sexuale.

De obicei și apetitul este diminuat, mulți subiecți afirmă că trebuie să depună efort pentru a mânca. Alții, dimpotriva, descriu o creștere semnificativă a poftei de mâncare și o direcționare spre anumite alimente, de exemplu, dulciuri sau bauturi alcoolice. Apar și schimbări semnificative în greutate.

Insomnia este cea mai obișnuită perturbare a somnului, asociată cu episodul depresiv major. Lipsa somnului se manifestă, ca insomnie inițială, prin trezire în timpul nopții, dificultăți de adormire sau ca insomnie terminală (individul se tezește mult prea repede și nu poate adormi). Exista cazuri de hipersomnie manifestată prin episoade prelungite de somn, noaptea sau ziua.

Schimbările în psihomotricitate în cadrul episodului depresiv major includ agitație sau retardare. Agitația sau retardul psihomotor trebuie să fie destul de sever, astfel încât să fie observate atât de cei din jur cât și de către subiect.

În episodul depresiv major diminuare energiei și oboseala sunt simptome obișnuite. Subiectul poate simți oboseală fără a fi efectuat vreun efort fizic; chiar cele mai mici sarcini par să-i solicite efort substanțial, iar eficiența în înfăptuirea sarcinilor se poate diminua.

Sentimentele de vină și devalorizare asociate episodului depresiv major pot cuprinde evaluări negative nerealiste a unor preocupări legate de valoarea sau vinovăția personală sau meditații pe seama unor eșecuri din trecut. În aceste situații subiecții interpretează greșit cursul unor evenimente cotidiene neutre sau în sens negativ, punându-le pe seama unor acțiuni personale. Pacienții depresivi au un sentimentul exagerat al responsabilității față de desfășurarea evenimentelor, se autoblamează pentru aceasta. Uneori devalorizarea personală și vina iau proporții uriașe. Autoblamarea pentru existența bolii sau pentru eșecul suferit ca și rezultat al depresiei majore este foarte des obișnuită.

Mulți indivizi diagnosticați cu tulburare depresivă majoră relatează despre slăbirea abilității de gândire, concentrare sau decizie despre dificulăți ale memoriei sau atenției. Cei ce desfășoară activități intelectuale adesea nu mai pot funcționa normal. Dacă episodul depresiv major este tratat adecvat, problemele memoriei se pot rezolva. Totuși, la persoanele în vârstă, episodul depresiv major poate fi uneori o manifestare ințială a demenției ireversibile.

La pacienții cu depresie majoră, în mod frecvent se întâlnesc gânduri despre moarte, despre sinucidere și chiar încercări de sinucidere. Asemenea gânduri pornesc de la credința că celorlalți le-ar fi mai bine dacă persoana în cauză ar fi moartă. Comportamentele persoanelor depresive sunt asociate deseori cu tentativele de suicid, dar cu toate acestea, studiile arată că nu este posibilă anticiparea precisă, corectă privind sinuciderea unui individ depresiv, ca loc și timp. Motivația suicidului este mult mai complicată, putând include dorința individului de a renunța, de a se da bătut în fața obstacolelor percepute ca insuportabile, de o durere emoțională devastatoare, percepută ca fiind fără soluție.

1.5. Diagnosticarea și evaluarea depresiei

Diagnosticarea corectă în planul terapeutic al unei boli somatice implică conlucrarea medicului neurolog, a psihiatrului și psihologului pentru tratarea și investigarea depresiei.

Atunci când o tulburare depresivă apare împreună cu o suferință somatică, sunt câteva explicații posibile:

– suferința medicală generală provoacă în mod biologic depresie;
– suferința somatică declanșează depresia la persoane vulnerabile genetic pentru depresie;
– suferința somatică produce psihologic depresia ca reacție la durere și invaliditate;
– suferința somatică și depresia nu sunt corelate, sunt independente;

Demersul evaluativ al psihologului clinician are o importanță deosebită în aprecierea tipului și a gradului de depresie.

În prezent, depresia majoră este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecțiunile cardiovasculare.

Prevalența depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbați, prezentând o creștere semnificativă odată cu vârsta. Una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbați.

Nu se poate stabili un diagnostic de episod depresiv major dacă simptomele nu acoperă criteriile pentru episodul mixt, caracterizat prin simptome ale ambelor episoade, maniacal și depresiv major apărute în fiecare zi.

Evaluarea prezenței simptomelor episodului depresiv major si diagnosticarea devin destul de dificile la persoanele ce prezintă afecțiuni medicale generale cum ar fi: traumatisme craniene, infart miocardic, diabet sau cancer. Unele criterii din DSM IV, pentru episodul depresiv major sunt aceleași cu semnele specifice afecțiunilor medicale generale , ca pierderea greutății sau obosela. Asemenea simptome trebuie luate în considerare pentru episodul depresiv major, exceptând situațiile când sunt datorate condițiilor medicale generale. La persoanele care au suferit un infart miocardic și la care apar sentimentele de tristețe, vină, insomnie sau pierderea greutății, fiecare simptom trebuie luat în considerare în cadrul episodului depresiv major, deoarece ele sigur nu se datorează efectelor fiziologice ale infarctului miocardic sau efectelor fiziologice directe ale abuzului de droguri sau efectelor medicației ori tratamentelor, toxinelor. De asemenea episodul depresiv major nu rezultă din efectele fiziologice directe ale condiției medicale generale.

În cazul în care simptomele acestea apar în timpul a două luni de la pierderea unei persoane dragi și nu persistă dincolo de aceste luni, ele sunt în general considerate ca rezultând din această pierdere. Condiția importanta este să nu se asocieze cu reducerea marcantă a funcționării sau să nu includă preocupări morbide, suicidare, simptome psihologice sau retardare psihomotorie.

În prezent, depresia majoră este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecțiunile cardiovasculare.

Prezenta depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbați, avand o creștere semnificativă odată cu vârsta. Una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbați.

Tulburările ce conțin episoade depresive sunt:

tulburarea afectivă indusă de o substanță se distinge de episoadele depresive majore din tulburarea depresivă majoră prin faptul că o substanță este considerată a fi la perturbarea afectivă. Un exemplu relevant în acest sens este dispoziția afectivă care survine numai în contextul abstinenței de cocaină și va fi diagnosticată ca tulburare afectivă indusă de cocaină, cu elemente depresive, cu debut în cursul abstinenței;

tulburarea distimică și tulburarea depresivă majoră sunt diferențiate pe baza severității, cronicității și persistenței. În cadrul tulburării depresive majore, dispoziția depresivă trebuie să fie prezentă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, o perioadă de cel puțin două săptămâni, în timp ce în tulburarea distimică trebuie să fie prezenta mai multe zile în cursul unei perioade de doi ani.

tulburarea depresivă majoră poate fi precedată de tulburarea distimică (10% în eșantioanele epidemiologice și 15% – 25% în eșantioanele clinice). Punerea diagnosticului diferențiat dintre tulburarea depresivă și cea distimică este foarte dificilă pentru că cele două tulburări au simptome similare și că diferența dintre cele două tulburări sub aspectul debutului, duratei, persistenței și severității nu este ușor de evaluat retrospectiv.

tulburarea depresivă majoră constă dintr-unul sau mai multe episoade depresive majore diferite, în timp ce tulburarea distimică se caracterizează prin simptome depresive cronice mai puțin severe, care au fost prezente de-a lungul a mai multor ani. Subiectii își descriu starea de spirit ca tristețe, supărare și folosesc termeni de tipul „jos la pământ ”.

Diagnosticul de tulburare distimică se poate stabili numai dacă în perioada inițială celor doi ani de prezență a simptomelor distimice nu au fost întrunite condițiile pentru diagnosticul de episod depresiv major. Dacă simptomele depresive cronice justifică, diagnosticul de episod depresiv major, se precizează diagnosticul de tulburare depresivă majoră, cronică sau tulburare depresivă majoră în remisie parțială.

După stabilirea diagnosticului de tulburare distimică, exprimarea criteriilor necesare diagnosticului de episod depresiv major, care se suprapune celor pentru distimie, necesită, întrucât există o dublă depresie, dublu diagnostic. Dacă criteriile episodului depresiv major nu se mai întâlnesc și persistă numai cele pentru distimie, se va diagnostica numai tulburarea distimică.

Diagnosticul se stabilește numai dacă subiectul nu a prezentat un episod maniacal, mixt, hipomaniacal, dacă nu au fost întrunite criteriile pentru tulburarea ciclotimică . Nu se stabilește diagnosticul de tulburare distimică, dacă simptomele depresive apar în exclusivitate în cursul tulburări cronice de tipul schizofreniei. În asemenea cazuri, ele sunt considerate aspecte asociate tulburărilor psihotice. Diagnosticul de tulburare distimică nu poate fi stabilit dacă perturbările se datorează fie efectelor fiziolgice ale substanțelor, fie condițiilor medicale generale. Simptomele trebuie să genereze distress clinic semnificativ sau perturbări în plan social, ocupațional sau în alte domenii. Instalarea tulburării distimice este adesea timpurie, ascunsă și are o evoluție clinică. În clinică persoanele cu tulburare distimică au de obicei suprapusă o tulburare depresivă majoră. În cazul în care tulburarea distimică precede instalarea tulburării depresive majore, există o probabilitate mai redusă a revenirii sau o șansă mai mare pentru apariția frecventă a episoadelor ulterioare.

Tulburarea depresivă nespecifică include:

tulburările cu aspect depresiv care nu întrunesc criteriile pentru tulburarea depresivă majoră;

tulburarea distimică;

tulburare de adaptare cu dispoziție depresivă;

tulburarea cu dispoziție mixtă, anxietatea și depresie.

Uneori simptomele depresive pot apărea ca elemente ale tulburării de anxietate nespecifică.

Tulburarea depresivă nespecifică include:

tulburarea disforică premenstruală;

tulburarea depresivă minoră;

tulburarea depresivă recurentă scurtă;

tulburarea depresivă postpsihotică, episod depresiv major, situațiile în care clinicianul ajunge la concluzia că tulburarea depresivă există, dar care nu se poate determina dacă este primară sau se datorează condițiilor generale medicale și este indusă prin substanțe.

Studiile longitudinale au aratat că depresia majoră unipolară se poate manifesta într-un număr foarte mare de forme:

tulburarea distimică;

episod depresiv major;

depresie dublă;

depresie minoră;

depresie scurtă recurentă;

simptome depresive subsindromale.

Depresia minoră se caracterizează prin prezența a doar două pânâ la patru simptome depresive, în intervalul de cel puțin două săptămâni, prin manifestări de dispoziția depresivă, pierderea interesului sau plăcerii. Simptomele depresiei subsindromale, două sau mai multe simptome, ce apar toată ziua sau cea mai mare parte a zilei într-o perioadă de cel puțin două săptămâni consecutiv, se asociază cu incapacitate psihosocială semnificativă. Pacienții nu întrunesc criteriile pentru episodul depresiv major sau pentru tulburare distimică.

Subiecții cu diagnosticul de tulburare bipolară au avut unul sau mai multe episoade depresive majore.

Episoadele de tulburare afectivă indusă de o substanță sau episoadele de tulburare afectivă datorată unor condiții medicale generale nu sunt luate în considerație pentru diagnosticul de tulburare bipolară. O schimbare de polaritate este definită ca o evoluție clinică în care un episod depresiv major evoluează într-un episod maniacal sau într-un episod mixt, ori în care un episod maniacal sau un episod mixt evoluează într-un episod depresiv major. Un episod hipomaniacal care evoluează într-un episod maniacal sau într-un episod mixt, ori un episod maniacal care evoluează într-un episod mixt este considerat a fi doar un singur episod. Pentru tulburările bipolare recurente, natura episodului curent sau a celui mai recent, poate fi specificată de cel mai recent episod hipomaniacal, cel mai recent episod maniacal, cel mai recent episod mixt, cel mai recent episod depresiv, cel mai recent episod nespecificat.

Strădania cercetătorilor de a da o definiție precisă tulburării depresive și criteriilor de diagnostic este susținută de preocuparea clinicianului, de a se asigura, înainte de a pune diagnosticul că simptomele depresive sunt prezente și corespund unei realități cunoscute sau recognoscibile în comunitatea profesioniștilor. Culegerea datelor pentru fiecare pacient în parte, presupune observația clinică, ghidată de repere comportamentale prestabilite, interviuri standardizate elaborate pe baza sistemelor de clasificare și diagnostic, inventare și scale de evaluare obiectivă sau de autoevaluare. Numeroși autori au propus diferite criterii de diagnostic pentru depresii conform diverselor abordări teroretice sau clinice.

Printre cele mai importante sisteme de evaluare sunt următoarele :

– Scale completate de către un evaluator – Scala Hamilton de evaluare a depresiei, reprezintă standardul pentru scalele de depresie, fiind considerat în psihiatria generală cel mai bun. Deobicei este folosit în studiile efectuate la persoanele în vârstă, ca referință pentru alte instrumente. O mare parte dintre autori consideră că unele întrebări nu sunt potrivite pentru persoanele vârstnice, care nu pot da răspunsuri exacte despre simptomele somatice, ceea ce duce la erori în diagnosticarea depresiei.

Scopurile acestei scale sunt urmatoarele:

– dispoziția depresivă,

– sentimentul de vinovăție,

– munca ,

– insomnia,

– suicidul,

– activitatea,

– lentoarea, agitația,

– anxietatea somatică și psihică,

– simptome somatice generale,

– simptome genitale,

– ipohondria,

– scăderea ponderală raportată apreciată cântărire etc.

Scala HDRS se aplică de către un evaluator cu experiență, sub forma unui interviu semistructurat, iar scopul este de a evalua severitatea depresiei. Cu toate că nu a fost concepută specific pentru persoanele în vârstă folosireaei la această categorie de vârstă este foarte răspândită.

– Scala Montgomery – A. Asberg de evaluare a depresiei a fost concepută pentru a cuantifica efectul tratamentului antidepresiv și se bazează pe zece trăsături ale depresiei. La originea sa se află un instrument de evaluare mai amplu – Comprehensive Psychopathological Rating Scale (Scală de Evaluare a Psihopatologiei).

Scala MADRS se aplică de către un evaluator cu experiență și este cea mai folosită scală în studiile tratamentului depresiei atât la pacienții tineri cât și la cei în vârstă.

– Scale de autoevaluare:

– Inventarul de depresie Beck, A.T. Beck a fost printre primele scale menite să măsoare severitatea depresiei. Această scală a rămas încă cea mai des utilizată în cercetarea clinică. Este aplicată la persoanele din toate categoriile de vârstă.

– A. Gallagher aplică BDI la pacienți de toate categoriile de vârstă și găsește o concordantă cu Research Diagnostic Criteria.

La fel ca și scala de autoevaluare Zung, BDI este deseori utilizată în evaluarea depresiei la persoanele care îngrijesc pacienții cu demență.
– Scala de autoevaluare a depresiei Zung (Zung Self-Rating Depression Scale), Zung este un instrument de autoevaluare folosită destul de des la persoanele vârstnice. Este utilă atât ca instrument de screening, cât și pentru măsurarea modificărilor depresiei.
– Scala pentru evaluarea depresiei, Carroll (CRS) a fost concepută ca o scală de autoevaluare paralelă la scala de evaluare obiectivă a depresiei Hamilton. Itemii săi vizează aspecte somatice și comportamentale ale depresiei, arătând severitatea depresiei fără a avea pretenția să constituie un mijloc de diagnostic.
Inventarele și scalele împreună cu interviurile structurate, pot fi folosite pentru evaluarea simptomatologiei, severității, frecvenței și evoluția depresiei.

1.6. Tratamentul depresiei

Studiile efectuate atestă că randamentul maxim în tratamentul depresiilor rezultă în urma terapiei combinate între tratamentul medicamentos și psihoterapie sau numai psihoterapia în cazurile depresiilor mai ușoare.

A. Tratamentul medicamentos. Depresia este interpretată ca un minus de serotonină și noradrenalină și prin administrarea de antidepresive rezula creșterea neurotransmițătorilor deficitari.

Alegerea tratamentului depresiei se face în func/ie de anumite criterii:

– prezența anumitor simptome, ca anxietatea, inhibiția psihomotorie și profunzimea depresiei;

– starea fizică și vârsta pacientului;

– la fiecare pacient se recomandă antidepresivele care au dat rezultate bune în trecut lui sau rudelor lui de gradul I diagnosticate cu depresie;

– tratamentul trebuie menținut minim șase luni, iar intreruperea se va face treptat pentru evitarea sevrajului;

– se va ține cont de costurile și eficiența tratamentului, iar în caz de ineficiența terapiei se va schimba antidepresivul. Bolnavul va fi informat despre efectele secundare care vor apărea în urma terapiei.

Astăzi se folosesc antidepresivele de prima linie :

din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării de serotonină, SSRI – sertralină (Zoloft), fluoxetină (Prozac), citalopram, paroxetină (Seroxat), fluvoxamin (Luvox), tianeptină (Coaxil);

din generația nouă, inhibitori selectivi ai recaptării de noradrenalină, SNRI – reboxetină (Ebronax);

din clasa inhibitorilor recaptării serotoninei și ai noradrenalinei, NaSSA –mirtazapină (Remeron) și venlafaxină (Efectin).

Rezultatele se obțin după 4-5 săptămâni.

în caz contrar se administrază antidepresive clasice triciclice: nortriptilină, iprindrol, clomipramină (Anafranil), amitriptilină, protriptilină (Vivactil), dezipramină (Norpramin), imipramină (Antideprin).

– sau antidepresivele tetraciclice ca: mianserina (Mianserin-Desitin), maprotilina (Ludiomil)

Ineficiența lor duc la introducerea antidepresivelor de linia a doua, precum inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO), Nardil, Parnate sau se completează tratamentul cu hormoni tiroidieni sau carbonat de litiu.

La pacientii cu depresie anxioasă se utilizează antidepresive de tip benzodiazepinice: Xanax, Frontin sau Helex.

B. Psihoterapia. Metode alternative de tratament a depresiei

Dr. Kirk Strosahl și dr. Patricia Robinson, în studiile publicate în anul 2008, Acceptance and Commitment Therapy-ACT, subliniază faptul că “ depresia reprezintă o problemă de sănătate foarte răspândită în societatea contemporană”. După părerea majorității oamenilor, specialiști sau nu în domeniu, depresia reprezintă o boală psihică, o stare anormală care are baze biologice și care trebuie depășite cu ajutorul tratamentului. O persoană suferindă de depresie, pentru a avea control asupra vieții ei, trebuie sa se vindece de depresie cu ajutorul medicamentelor prescrise de medic.

Autorii mentionați subliniază că depresia nu este un accident ce apare brusc în viața unei persoane care până atunci a dus o existență sănătoasă, fericită, plină de realizări, ci este rezultatul a ceea ce facem cu viața noastră. Aceasta este o altă perspectivă asupra depresiei, considerând-o un rezultat al dezechilibrului din anumite sectoare ale existenței, depresia ne spune că este momentul să analizăm și să abordăm toate aspectele vieții noastre care nu se află în echilibru.

Mesajul acesta nu este identic pentru toti subiecții, dar în general este posibil să se îndepărteze tocmai de activitățile care il pot scoate din depresie.

Unele persoane afectate de depresie consideră că din cauza acestei afecțiuni trebuie să se retragă din activitățile cotidiene, pentru a elimina depresia și apoi să își continue viața.

Acest tip de tratament nu întotdeauna dă rezultatul așteptat. Prin metoda de a depăna amintirile, stările afective și gândurile negative adâncesc depresia, deoarece aduc la suprafața memoriei situații și stări care l-au dus pe subiect, poate involuntar, la situația de a fi depresiv, de avea stări negative, de tristețe sau senzații corporale neplăcute.

Pentru a face față acestor situații intră în acțiune mecanismele adaptative și se bazează pe retragerea din fața evenimentelor stresante pentru refacerea energiilor organismului. Din păcate, unii subiecți, chiar după tratament, nu mai pot reveni la existența dusă înainte când aveau obiective care le dădeau sens vieții.

După părerea celor doi autori, dr. Kirk Strosahl și dr. Patricia Robinson, majoritatea oamenilor doresc aceleași lucruri de la viață: “o stare de sănătate bună, relații calde și pline de afecțiune cu cei dragi, o activitate profesională atractivă și bine remunerate, precum și activități recreative și spirituale care să le imbogățească existența “.

Modul acesta de viață este considerat de către autori ca fiind “ existența vitală”, intreprinzând acțiuni care au valoare pentru el, chiar dacă sunt experiențe dorite sau nedorite.

Unii subiecți învață să se mobilizeze în situațiile stresante, să-și formeze deprinderi de autoreglare psihosomatica, care să-i ajute să reacționeze la stres într-un mod mai adaptativ.

Distincția dintre reacția la stres și răspunsul la stres este studiată de dr. John Kabat-Zinn. Prima, reacție la stres este o negare a emoțiilor, un răspuns de natură inconștientă, care s-a produs în urma experiențelor anterioare și anume poate fi: fumatul, activitate făcută până la epuizare, consumul de alcool sau alte substanțe, pe când răspunsul la stres este o conștientizare și acceptare a emoțiilor și găsirea celor mai bune soluții pentru depășirea situațiilor stresante. Creierul, prin practicarea exercițiilor de conștientizare a stresului, va putea creea un echilibru între sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic, pentru ca subiectul să-și dezvolte deprinderi care să-l ajute să facă față stresului.

În Statele Unite ale Americii s-au facut studii și observații clinice care atestă faptul că practicarea meditației bazate pe conștientizare, duce la reducerea anxietății, la ameliorarea tulburărilor obsesiv-compulsive, la reducerea durerilor cronice, la ameliorarea psoriazisului, a depresiei, stoparea consumului de substanțe care dau dependență și afectează sistemul imunitar, va îmbunătății calitatea somnului, a capacitații de concentrare și memorare, îi va asigura o mai bună stare de sănătate și calitate a vietii.

Depresia se poate trata și vindeca, dar este importantă schimbarea mentalității despre ei. Dacă este tratata incorect, boala evoluluează spre cronicizare și pot duce la complicații ca sinuciderea, consumul de droguri sau alcool. Este nevoie de o diagnosticare corectă a depresiei și un tratament corect. Trebuie tratată cauza, respectiv dezechilibrul biochimic din organism.

După unii cercetători, din diverse cauze, depresia este mai frecventă la persoanele de 32 de ani. La oricare categorie de vârstă, depresia este uneori greu de diagnosticat și tratat, datorită mentalității, de ascundere a bolii de teama stigmatizării, ignorarea bolii, reticența de a se adresa medicului psihiatru, preferând să solicite ajutor numai pentru problemele de natură fizică.

Pentru a face față acestor situații, persoanele depresive încearcă să lupte singure, intră în acțiune mecanismele adaptative și se bazează pe retragerea din fața evenimentelor stresante pentru refacerea energiilor organismului. Din păcate, unii subiecți ajung foarte târziu la medicul specialist psihiatru și chiar după tratament, nu mai pot reveni la existența dusă înainte de a deveni depresivi, când aveau obiective care le dădeau sens vieții.

CAPITOLUL II

PARTEA PERSONALĂ

2.1. Scopul și obiectivele lucrării

Actualmente sindromul depresiv este a patra boală ca răspândire pe glob, reprezentând una dintre problemele grave de sănătate la nivel mondial. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în anul 2020 depresia va fi a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecțiunile cardiovasculare.

Frecvența depresiei este de două ori mai mare la femei decât la bărbați, prezentând o creștere semnificativă odată cu vârsta. Una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbați.

Depresia este o afecțiune des întâlnită ce afectează atât sănătatea fizică cât și cea psihică.

Scopul lucrării este de a găsi o corelație între sindromul depresiv și afecțiunile localizate la nivelul cavității orale și determinarea prevalenței afecțiunilor stomatologice la pacienți cu tulburări depresive și tratament antidepresiv.

Prima caracteristică a pacienților cu sindrom depresiv este anxietatea, plecând de la acest simptom, modul de viață a persoanei afectate este modificat, apar sau chiar se intensifică obiceiurile vicioase și nu se mai acordă atenție asupra igienei orale.

Alt scop al acestei lucrări este consemnarea influenței tulburării depresive asupra statusului igienei orale și efectele medicației antidepresive la nivel oral.

2.2. Materiale și metodă de lucru

Depresia este mai frecventă la persoanele de sex feminin decât la bărbați, datorită acestui fapt, studiul s-a realitat în perioada iunie-iulie 2015, în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, unde au fost examinate 30 de paciente, diagnosticate cu tulburări depresive.

Legătura dintre patologia orală și tulburarea depresivă este pusă în evidență pe baza examenelor clinice intraorale și a anamnezei.

Pentru fiecare pacient în parte se culeg datele bazate pe observația clinică, ghidată de repere comportamentale prestabilite, interviuri standardizate elaborate pe baza sistemelor de clasificare și diagnostic, inventare și scale de evaluare obiectivă sau de autoevaluare.

S-a efectuat un examen clinic intraoral documentat prin fotografii, consemnându-se modificările patologice apărute la nivel oral.

Parametri luați în vederea alegerii pacienților:

Vârsta;

Afecțiunea psihică;

Patologia dentară;

Gradul de colaborare;

Obiceiurile vicioase;

Medicația urmată.

S-a observat caracterul nespecific al afecțiunilor stomatologice la pacienții depresivi, corelate cu contextul psiho-social și cu tulburările ocluzale, parodontale și leziunile odonto-coronare.

2.3. Studiu de caz

1. Nume: B. Prenume: S.

Vârstă : 49 ani

Domiciliu: Iași

Antecentende personale generale: Tulburare depresivă recurentă majoră, cu agravări anxios- interpretative, ideație sumbră și deficit adaptativ- integrativ socio- familial, tulburare anxioasă generalizată, hipertensiune arterială, osteoporoză, obezitate grad III.

Tratament: Coaxil 12.5 mg 3cp/zi, Oxybral 30 mg/ zi, Rivotril 0.5 ½ cp/zi, Spitomin 5mg/zi, Gabapentin 300 mg 2cp,zi.

Antecedente personale stomatologice:

Tratamente odontale: leziuni carioase simple/ complicate;

Tratamente chirurgicale: multiple extracții dentare;

Tratamente protetice;

Tratamente endodontice în scop protetic.

Factori de risc:

Obiceiuri vicioase:

Pacienta este fumătoare de 15 ani (10 țigarete/zi).

Neagă consumul de alcool, droguri.

Consumă cafea – două pe zi.

Igienă orală deficitară: 1 periaj/zi, incorect realizat. Nu folosește mijloace adjuvante.

Examenul intraoral a relatat:

Diagnostic de integritate odontală:

Leziuni carioase 3.3, 3.4, 3.5 – clasa V Black, 3.5 – clasa I Black, 4.5 – clasa II Black, 3.1, 3.2, 4.1 – abrazie gradul 1, de etiologie plurifactorială, determină tulburări fizionomice, cu evoluție lentă, complicații locale, prognostic favorabil prin tratament, netratate

Diagnostic de integritate parodontală:

Parodontită marginală cronică superficială generalizată, de etiologie microbiană, determină tulburări fizionomice, masticatorii, cu evoluție lentă, prognosticul favorabil prin tratament, netratată.

Diagnostic de integritate a arcadei:

MAXILAR – edentație parțială întinsă, clasa I Kennedy cu 2 modificări, de etiologie plurifactorială, cu perturbarea funcțiilor: masticatorie, fonetică, fizionomică, deglutiție, cu evoluție lentă, complicații locale, loco-regionale și generale, prognostic favorabil sub tratament, tratată incorect.

MANDIBULARĂ – edentație parțial întinsă clasa I Kennedy cu 1 modificare, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale, evoluție lentă, complicații locale, loco-regionale și generale, prognostic favorabil sub tratament, netratat.

Diagnostic de integritate a ocluziei:

Malocluzie, lipsa reperelor, etiologie dată de edentație, cu tulburări funcționale, evoluție lentă, complicații locale și la distanță, prognostic favorabil prin tratament, netratat.

Diagnostic de integritate ATM:

ATM afectată în urma traumei ocluzale (cracmente), cu tulburări ale funcțiilor sistemului stomatognat, evoluție lentă, complicații locale, prognostic favorabil, netratat.

Diagnosticul a stării de igienă orală:

nesatisfăcătoare(prezența tartrului supragingival și a plăcii bacteriene la nivelul arcadei mandibulare).

Fig. 1

Fig. 2

2. Nume: Ș. Prenume: E.

Vârstă: 69 ani

Domiciliu: Iași

Antecedente personale generale: Tulburare depresivă recurentă majoră, cu ideație sumbră demobilizatoare, agravări anxios-interpretative și deficit adaptativ- integrativ socio-familial, hipertensiune arterială, colecistectomie, pancreatită acută preudomembranoasă, steanoză hepatică.

Tratament: Cymbata 30mg/zi, Carbamazepină 200 mg 1.5cp/zi, Anxiar 2cp/zi, Seroquel XR 50mg/zi.

Antecedente personale stomatologice:

Tratamente odontale (leziuni carioase simple și complicate);

Tratamente chirurgicale (multiple extracții dentare);

Tratamente protetice

Tratamente endodontice

Factori de risc:

Obiceiuri vicioase:

Pacienta declară consumul de alcool ocazional și de cafea.

Pacienta neagă consumul de tutun și droguri.

Igiena orală satisfăcătoare: 2 periaje/ zi, incorect realizate. Nu folosește mijloace adjuvante.

În urma examenului clinic intraoral s-au costatat:

Diagnostic de integritate a unităților odontale:

Leziuni carioase: – cl aIIIa Black (1.1),de etiologie plurifactorială, cu afectarea funcțiilor, fizionomice, cu evoluție lentă spre complicații locale (pierderea punctului de contact și parodontale), prognostic favorabil prin tratament , netratate.

Abrazie: gr II ( 3.1; 3.2; 4.1; 4.2), de etiologie traumatică, ce determină tulburări fizionomice, cu evoluție lentă spre complicații locale și locoregionale, prognostic favorabil prin tratament , netratate.

Diagnostic de integritate parodontală:

Parodontită marginală cronică medie generalizată, de etiologie plurifactorială (microbiana, patologie sistemică, medicație), ce determina tulburări funcționale , fizionomice), cu evoluție lentă, cu prognostic favorabil, netratat.

Diagnostic de integritate a arcadelor:

MAXILAR – edentație parțial redusă maxilară, cl a I a Kennedy, cu 1 modificare, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale( masticatorii) cu evoluție lentă, cu complicații locale (resorbții) și loco-regionale, prognostic favorabil, tratată complet, corect.

MANDIBULARĂ – edentatie partial redusă, clasa I Kennedy, cu 2 modificări, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale( masticatorii) cu evoluție lentă, cu complicații locale (resorbții osoase) și loco-regionale, prognostic favorabil, tratată corect, complet.

Diagnosticul de integritate a ocluziei:

Determinate de alterarea parametrilor ocluziei statice și dinamice, consecutiv edentației tratate, cu evoluție lentă, cu complicații locale, prognostic favorabil, tratate.

Diagnosticul de integritate a ATM:

Afectare ATM prin excursii condiliene asimetrice, asinergice și de amplitudine inegală și laterodeviație spre stânga cu 2 mm în mișcarea de deschidere, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale (masticatorii) cu evoluție lentă, prognostic favorabil, netratată.

Diagnosticul de igienă orală:

nesatisfăcătoare(prezența tartrului supragingival și a plăcii bacteriene la nivelul grupui frontal mandibular).

Fig. 3

Fig.4

Fig.5

Fig. 6

3. Nume: U. Prenume: S.

Vârstă: 57 ani

Domiciliu: Iași

Antecedente personale generale: Tulburare depresivă recurentă majoră- episod actual depresiv sever cu ideație interpretativ delirantă și deficit adaptativ- integrativ socio-familial major pe fond somato-discrin si preinvolutiv. Tulburare de panică. Tulburare a personalității de tip anxios-evitant. Hipotiroidie, gușă nodulară, coxartroxă bilaterelă, insuficiență venoasă cronică.

Tratament: Escitalopram 10mg 2cp/zi, Anxiar 1mg 1cp/zi.

Antecedente personale stomatologice:

Tratamente odontale(leziuni coronare multiple simple/ complicate);

Tratamente chirurgicale(extracții dentare);

Tratamente protetice.

Factori de risc:

Obiceiuri vicioase:

Pacienta este fumător de aproximativ 30 ani(20 țigarete/zi).

Pacienta consumă alcool frecvent și cafea 2/zi.

Pacienta neagă consumul de droguri.

Igienă orală deficitară: 1 periaj/zi- seara, realizat incorect. Pacienta nu folosește mijloace suplimentare de igienă orală.

În urma examenului clinic intraoral s-au costatat următoarele:

Diagnostic de integritate parodontală:

Parodontită marginală cronică la nivelul 1.5.,1.3.,3.4.,3.3.,4.3.,4.4., forma medie, de etiologie plurifactorială(microbiană), ce determină tulburări funcționale, masticatorii, fizionomice, cu evoluție lentă, cu complicații locale, prognostic rezervat, netratată.

Diagnostic de integritate a arcadelor:

MAXILAR: edentație parțial întinsă, clasa I Kennedy, cu 2 modificări, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale, masticatorii, de deglutiție, fizionomice, fonetice, cu evoluție lentă, cu complicații locale (resorbții și atrofii osoase) și loco-regionale, prognostic favorabil în caz de tratament, tratată.

MANDIBULĂ: edentație parțial întinsă, clasa I Kennedy, cu 1 modificare, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale, masticatorii, de deglutiție, fizionomice, fonetice, cu evoluție lentă, cu complicații locale (resorbții și atrofii osoase) și loco-regionale, prognostic favorabil în caz de tratament, tratată.

Diagnosticul de integritate a ocluziei:

Modificări ocluzale determinate de alterarea parametrilor ocluziei statice și dinamice, consecutiv edentației,cu tulburări funcționale fonetice, masticatorii și fizionomice, cu evoluție lentă, cu complicații locale și loco-regionale, prognostic favorabil sub tratament, netratate.

Diagnostic de integritate a ATM:

Disfuncție articulară, afectare ATM prin excursii condiliene asimetrice, asinergice și de amplitudine inegală și laterodeviație spre stânga cu 2 mm în mișcarea de deschidere, de etiologia dată de edentația netratată, cu tulburări funcționale masticatorii, de deglutiție, fizionomice, cu evoluție lentă, cu complicații locale și loco-regionale, prognostic favorabil în caz de tratament, netratată.

Diagnostic de igienă orală:

nesatisfăcător(prezența plăcii bacteriene la nivelul coletului dinților).

Fig.7

Fig.8

4. Nume: U. Prenume: P.

Vârsta: 57 ani

Domiciliu :Iași

Antecedente personale generale: Tulburarea depresivă recurentă majoră- episod actual sever cu psihosomatizare și ideație interpretativă demobilizatoare cu preocupări hipocondriace de intensitate psihotică și cu evoluție deteriorativă psihocognitivă agravată pe fond somato- vascular, discrin și preinvolutiv cu deficit adaptativ- integrativ socio-familial, tulburare anxioasă generalizată, tulburare a personalității de tip instabil- emoțional.

Tratament: Cipralex 10 mg/ zi, Imovane7,5 mg/zi, Bromazepam 1,5 mg/zi, Gabaran 300 mg/zi.

Antecedente personale stomatologice:

Tratamente odontale-leziuni carioase simple/carioase tratate și netratate;

Tratamente endondontice;

Tratamente chirurgicale – multiple extracții dentare;

Tratamente protetice.

Factori de risc:

Obiceiuri vicioase:

Pacienta declara consumul ocazional de alcool.

Pacienta este fumătoare de 30 ani(15 țigarete/zi), consumatoare de cafea 1/zi.

Pacienta neagă consumul de droguri.

Igienă orală deficitară:1 periaj/zi, nu folosește mijloace suplimetare de igienă orală.

În urma examenului clinic intraoral s-au constatat:

Diagnosticul de integritate odontală:

Leziuni carioase 1.8, 1.6, 1.5, 2.4., 2.6., 2.7., 3.8.,4.4.,4.5., 4.8.- claca I+II Black, 2.1, 2.2. – clasa a III-a Black, abrazie gradul II, de etiologie plurifactorială, determină tulburări fizionomice, cu evoluție lentă, complicații locale, prognostic favorabil prin tratament, netratate.

Diagnosticul de integritate parodontală:

Parodontită marginală cronică generalizată, de etiologie microbiană, determină tulburari fizionomice, masticatorii, cu evoluție lentă, prognostic favorabil prin tratament, netratată.

Diagnosticul de integritate a arcedei:

MAXILAR : edentație parțial întinsă, clasa a II-a Kennedy cu 1 modificare, de etiologie plurifactorială, cu perturbarea funcțiilor: masticatorie, fonetică, fizionomică, deglutiție, cu evoluție lentă, complicații locale, loco-regionale, prognostic favorabil sub tratament, tratate corect.

MANDIBULĂ : edentație parțial redusă, clasa a II-a Kennedy cu 2 modificări, de etiologie plurifactorială, cu tulburări fucționale, evoluție lentă, complicații locale, loco-regionale, prognostic favorabil sub tratament, netratat.

Diagnosticul de integritate a ocluziei:

Modificări ocluzale determinate de alterarea parametrilor ocluziei statice și dinamice, consecutiv edentației,cu tulburări funcționale fonetice, masticatorii și fizionomice, cu evoluție lentă, cu complicații locale și loco-regionale, prognostic favorabil sub tratament, netratate.

Diagnostic de integritate a ATM:

Disfuncție articulară, afectare ATM prin excursii condiliene asimetrice, asinergice și de amplitudine inegală și laterodeviație spre stânga cu 2 mm în mișcarea de deschidere, de etiologia dată de edenția bilaterală netratată, cu tulburări funcționale masticatorii, de deglutiție, fizionomice, cu evoluție lentă, cu complicații locale și loco-regionale, prognostic favorabil în caz de tratament, netratată.

Diagnosticul stării de igienă :

Nesatisfăcător datorită prezenței tartrului supragingival și a plăcii bacteriene.

Fig.9

Fig.10

Fig. 11

Fig.12

5. Nume: C. Prenume: C.-M.

Vârsta: 68 ani

Domiciliu: Iași

Antecedente personale generale: Tulburare depresivă recurentă majoră cu ideație interpretativă hipocondrică, tulburare de panică, tulburare a personalității de tip instabil-emoțional, rectitudinea coloanei cervicale cervicartroza, punți osteofitice antero și posterolaterele cervicale, tasări vertebrale C5,C6, C7, scolioza dexto-concavă, litiază renală, sindrom vertiginos, sindrom cefalalgic.

Tratament: Cymbalta 60 mg 1cp/zi, Spitomin 10 mg 2cp/zi, Anxiar 1 mg 1cp/zi, Zolpidem 10 mg 1cp/zi.

Antecedente personale stomatologice:

Tratamente odontale

Tratamente chirurgicale: multiple extracții dentare.

Factori de risc:

Obiceiuri vicioase:

Pacienta neagă consumul de alcool,cafea, droguri și tutun.

Examenul intraoral a relatat următoarele:

Diagnosticul de integritate odontală:

Leziuni odontale 4.3.,4.2.,3.3. clasa aVa Black, de etiologie plurifactorială, ce determină tulburări fizionomice, masticatorii, de foneție, cu evoluție lentă, complicații locale, prognostic favorabil prin tratament, netratate.

Diagnostic de integritatae parodontală:

Parodontită marginală cronică la nivelul 3.3.,4.2., 4.3., de etiologie plurifactorială, determină tulburări fizionomice, cu evoluție lentă, complicații locale(resorbție osoasă orizontală), prognostic favorabil prin tratament, netratate.

Diagnostic de integritate a arcadelor:

MAXILAR: Edentație totală clasa a I-a Sangiuolo cu elemente de clasa a II-a ,clasa a III a Atwood, grupa a IV-a Mersel, de etiologie plurifactorială(caria dentară și parodontopatie), cu tulburări fizionomice, masticatorii, de deglutiție, fonetice.

MANDIBULĂ: Edentație subtotală clasa aVI-a Kennedy-Appelgate, de etiologie plurifactorială(caria dentară și parodontopatie), cu tulburări fizionomice, masticatorii, de deglutiție, fonetice.

Diagnostic de integritate a ocluziei:

Lipsa contactelor dento-dentare.

Diagnostic de integritate a ATM :

Disfuncție articulară bilaterală, laterodeviație dreaptă, de etiologie post edentație totală maxilară și post edentație subtotatlă mandibulară, cu tulburări funcționale masticatorii, fizionomice, fonetice, evoluție lent progresivă, complicații locale (modificări morfologice și structurale ale ATM, perturbarea dinamicii mandibulare), loco-regionale(disfuncții musculare, malrelații mandibulo-craniene, agravarea sdr. Disfunctional), prognostic favorabil, netratat.

Diagnosticul stării de igienă: satisfăcătoare.

Fig.13

Fig. 14

6. Nume: I. Prenume: M.

Vârstă: 58 ani

Domiciliul: Iași

Antecedente personale generale: Tulburare depresivă recurentă majoră cu agravări anxioase și ideație interpretativă cu risc suicidar persistent, anxietate paroxistică episodică, insuficiență circulatorie vertebro-bazilară, nevralgia Arnold, reflux gastroesofagian.

Tratament: Cymbalta 60mg/zi, Seroquel XR 200 mg/zi, Nicergolina 30 mg/zi, Actovegin 200mg 3cp/zi.

Antecedente personale stomatologice:

Tratamente odontale: leziuni carioase simple și complicate netratate.

Tratamente chirurgicale: multiple extracții dentare.

Factori de risc:

Obiceiuri vicioase:

Pacienta este fumătoare de 27 ani(25 țigarete/zi), consumă cafea 3/zi.

Pacienta neagă consumul de alcool și de droguri.

Igiena orală deficitară: Pacienta nu realizează periajul zilnic al dinților.

În urma examenului clinic s-au observat:

Diagnosticul de integritate odontală:

Leziuni carioase pe 3.3, 4.4, clasa aV-a Black, 3.2, 3.1, 4.1 clasa a III-a Black, 1.1., 2.1 clasa a IV-a Mount și Hume, de etiologie microbiană, cu evoluție lentă,prognostic faborabil prin tratatment, netratată.

Diagnostic de integritate parodontală:

Parodontită marginală cronică medie,localizată la nivelul dinților 1.1, 2.1, 2.2, 3.3; 3.2; 3.1; 4.1; 4.4 ,de etiologie microbiană,cu tulburări funcționale,masticatori, fizionomice, fonetice ,cu evoluție lentă, cu complicații locale,prognostic rezervat,netratată.

Diagnostic de integritate a arcadelor:

MAXILAR – edentație subtotală, clasa a IV-a Kennedy-Applegate, cu 1 modificare, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale(masticatorii, de deglutiție, fizionomice,fonetice), cu evoluție lentă, cu complicații locale(resorbții și atrofii osoase) și loco-regionale, prognostic favorabil în caz de tratament, netratată.

MANDIBULARĂ – edentație parțial întinsă, clasa I Kennedy, cu 1 modificare, de etiologie plurifactorială, cu tulburări funcționale (masticatorii, de deglutiție, fizionomice,fonetice), cu evoluție lentă, cu complicații locale (resorbții și atrofii osoase) și loco-regionale, prognostic favorabil în caz de tratament, netratată.

Diagnosticul de integritate a ocluzei:

Determinate de alterarea parametrilor ocluziei statice și dinamice, consecutiv edentației,cu tulburări funcționale fonetice, masticatorii și fizionomice, cu evoluție lentă, cu complicații locale și loco-regionale, prognostic rezervat, netratate

Diagnosticul de integritate a ATM:

Afectare ATM prin excursii condiliene asimetrice, asinergice și de amplitudine inegală și laterodeviație spre stânga cu 5 mm în mișcarea de deschidere, de etiologia dată de edentația netratată, cu tulburări funcționale (masticatorii, de deglutitie, fizionomice, fonetice) cu evoluție lentă, cu complicații locale și loco-regionale, prognostic rezervat, netratată.

Diagnosticul stării de igienă:

Nesatisfăcătoare prin prezența tartrului supragingival și a plăcii bacteriene, localizate la nivelul tuturor grupurilor dentare.

Fig. 15

Fig. 16

2.4. Rezultate și discuții

Au fost examinate 30 de paciente din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, diagnosticate cu tulburare depresivă.

Pacientele au fost împărțite in 3(trei) categorii de vârstă. În tabelul nr. 2 sunt reprezentate categoriile:

Tabel nr. 2

Fig. 17

Se poate observa un număr mai mare de paciente cu vârsta cuprinsă între 40-49 ani diagnosticate cu tulburare depresivă.

Din punct de vedere odontal se remarcă o creștere a leziunilor carioase și a abraziilor.

Tabel 3

Fig. 18 Reprezentarea grafică din punct de vedere odontal a creșterii leziunilor carioase și a abraziilor

Frecvența leziunilor carioase și abrazia este mai mare conform studiilor făcute.

Gradul de afectare parodontală conform studiilor este următoare:

Tabel nr. 4

Fig. 19 Reprezentarea grafică asupra gradului de afectare parodontală.

Gradul de afectare a parodontitei marginale cronice medii este foarte frecvent în raport cu gingivitele și recesiunile gingivale.

Diagnosticul de integritate a arcadelor indică un număr mai mare de persoane cu edentație parțial redusă.

Prevalența edentație :

Tabel nr. 5

Se observa din situația prezentată numărul foarte mare de persoane care prezintă edentații parțial reduse, parțial întinse și totale.

Edentațiile totale sunt mai puține în raport cu celelalte, dar mai multe influențe asupra pacientelor.

Fig.20 Reprezentarea grafică asupra edentației.

Factorii de risc care duc la apariția și agravarea afecțiunilor dentare :

Tabelul nr. 6

Din studiul factorilor de risc, se poate observa incidența acestora asupra lotului studiat. Statistica arată că numărul mai mare este al pacientelor care au consumul mixt, respectiv cei care abuzează de tutun, cafea, alcool și medicamente. S-a costatat că dintre persoanlee studiate sunt puține care prezintă doar unul sau doi factori de risc.

Figura nr.21 Reprezentarea grafică a factorilor de risc.

Din punct de vedere al periajului, situația este următoarea:

Tabelul nr.7

Referitor la grija pentru prevenirea afecțiunilor dentare, se poate observa numărul îngrijorător de mic al persoanelor care nu folosesc periajul zilnic al dinților.

Ceilalți pacienți studiați, din acest punct de vedere, au recunoscut că practică periajul dentar, dar de multe ori superficial sau incorect.

Figura nr.22 Reprezentarea grafică a periajului

Nivelul igienei orale asupra lotului de paciente evaluate:

Tabel nr. 8

Din tabelul de mai sus reiese clar nivelul de îngrijire a pacientelor pentru propria lor persoană și în special pentru igiena lor orală. Statistic vorbind, gradul foarte mare de igienă orală necorespunzătoare , care reiese din studiile făcute, elucidează multitudinea de afecțiuni dentare întâlnite la aceste paciente.

Fig 23 Reprezentarea grafică a nivelului igienei orale.

CONCLUZII

Depresia prezintă simptome atât cognitive cât și vegetative care pot avea un impact asupra sănătății orale.

Afecțiunile orale pot surveni din simptomatologia depresiei, traumele psihice ale depresiei sau din efectele secundare ale medicamentelor antidepresive.

Lipsa energiei, a motivației și a respectului de sine sunt simptome ce pot interfera cu igiena orală a pacientului sau cu recomandările medicului stomatolog.

Consecințele fiziologice ale depresiei pot duce la o igienă dentară deficitară datorită xerostomiei, unei diete cariogene și afectarea sistemului imuntar, contribuind la infecții orale.

Printre efectele secundare ale medicamentelor antidepresive se numără și xerostomia, prin scăderea cantității și a calității salivei, ceea ce duce la creșterea riscului cariogen și a afecțiunilor parodontale, deoarece nu mai este posibilă curățirea și îndepărtarea resturilor alimentare în mod natural.

Pacienții ce au luat parte la acest studiu au acuzat senzații de gură uscată, halenă, salivă groasă, fibroasă, fisuri la nivelul buzelor și a comisurilor bucale.

La nivel odontal cea mai frecventă afecțiune este leziunea carioasă, datorită unui regim alimentar bogat în carbohidrați, a zaharurilor și a unei igiene orale deficitare.

În urma anamnezei s-au relatat factorii de risc (fumatul,alcoolul, cafea și droguri), ce au un impact mare asupra parodonțiului.

Studiile și cercetările făcute au arătat că un alt factor nociv asupra parodonțiului îl constituie tartrul și placa bacteriană, ceea ce a duce la un număr ridicat de parodontite marginale cronice medii în rândul pacienților.

Făcând o asociere între anamneză și examenul clinic se poate observa nivelul scăzut a stării igienei orale. Mulți dintre pacienți au declarat că nu realizează nici un periaj pe zi și nici nu folosesc alte mijloace suplimenare de igienizare a cavității orale.

Diagnosticul de integritate a arcadelor a arătat un numar mare de edentații parțiale reduse, urmat de edentațiile parțiale întinse și edentațiile totale.

Pierderea dinților (edentația) poate fi rezultatul unor afecțiuni dentare netratate, a unor traumatisme sau terapii eșuate.

Edentația este cauza care duce la alterarea echilibrului dintre multiplele componente faciale, care permit funcții precum masticația, fonația și expresia feței.

Toate eceste semne clinice sunt ca urmare a faptului că pacienții depresivi au o igienă precara sau deloc din cauză că nu sunt preocupați de aspectul lor sau ca efecte secundare a tratamentului recomandat manifestată la nivel oral.

BIBLIOGRAFIE

Approach Jacqueline, The depression solutions: A strength and Skills–Base, New Harbinger Publications, 2009

Chiriță R., Elemente de psihiatrie clinică și etică psihiatrică, Constanța, 1999.

Ene Sorin, Depresia- Evadarea din infern, București,Editura Herald,2011

Gaboș Grecu I., Gaboș Grecu M., Raduly L., Szabo KG, Verglea JL., Depresia metode de diagnostic și tratament, Târgu Mureș, Editura Farmamedia, 2007.

Gilbert Paul, Depresia psihoterapie și consiliere, București,Editura Polirom,2011

Hauck Paul, Depresia nervoasă, București, Editura Polimark,1995.

Holahan et al., 1995 – Holahan, C.J.Moss, R.H.Holahan, C.K.&Brennan – social Support, coping and depressive symptoms in a late-middle-aged sample of patients reparing cardiac illness.Health psychology 14(2),152

Kirk Strosahl, Patricia Robinson, Acceptance and Commitment Therapy-ACT, 2008

Montgomery – A. Asberg Depression Rating Scale, MADRS – Montgomery și A. Asberg, 1979