Particularitatile Psihologice ale Prescolarului

Învățământul preșcolar pregătește copiii de 3-6 ani pentru intrarea în sistemul școlar. Copiii dobândesc experiențe de învățare care le sunt folositoare atât în școală, cât și în societate.

La vârsta de 3-4 ani, copilul este fragil din punct de vedere fizic și este dependent în mare măsură de adult. Coordonările neuromotrice ale preșcolarului sunt nesigure, acesta obosește repede și are nevoie de odihnă. Limbajul este lacunar, redus doar la nevoile lui esențiale, copilul își exprimă unele dorințe în propoziții simple.

La această vârstă, jocul ocupă un loc important în activitatea zilnică, la început copilul se joacă de unul singur, îi este frică de ceilalți copii și are momente când este nesigur, uneori acesta plânge.

Tot în această perioadă el își dezvoltă autonomia, se dezvoltă deprinderile legate de comportamente alimentare, deprinderi de igienă etc.

Spre deosebire de copilul de 3-4 ani, la vârsta de 4-5 ani, copilul devine mai atent la evenimentele ce se desfășoară în grădiniță, cât și în alte medii. Mișcările devin mai precise, mersul mai sigur. Limbajul este mai clar, apare limbajul interior care îl ajută la organizarea activităților.

La această vârstă, copilul simte nevoia de a atrage atenția celor din jur asupra lui prin diverse moduri, cum ar fi: contradicția cu adulții, autonomie, negativism, acestea trebuie sesizate de către cadru didactic și utilizate în mod pozitiv.

La vârsta de 5-6 ani, copilul este mult mai dezvoltat fizic. Mișcările corporale sunt mult mai precise, iar limbajul este asemănător cu cel al adulților.

Prin joc el își exprimă activități voite și gândite. La această vârstă, copilul se joacă atât impreună cu ceilalți copii, cât și singur. Acesta este capabil de atenție și este pregătit pentru activitățile școlare. ( Curriculum pentru invățământ preșcolar, București, 2009).

De asemenea, în lucrarea ”Psihologia vârstelor”, autoarea Tinca Crețu abordează capitolul cu tema ”Preșcolarul sau cea de-a doua copilărie”, având in vedere particularitațile psihologice ale preșcolarului, cum ar fi: dezvoltarea proceselor senzoriale, dezvoltarea gândirii, limbajul copilului, memoria și imaginația, particularități ale atenției, afectivitatea, dezvoltarea voinței.

Din punct de vedere al proceselor senzoriale se știe că preșcolarul este dornic de a cunoaște prin atingere; copilul fiind dornic să pipăie obiectele din jurul său,astfel el se va obișnui cu lucrurile.

Senzațiile și percepțiile vizuale îl ajută pe preșcolar să distingă obiectele pe care denumindu-le le va memora mai ușor.

Formele geometrice (cerc, dreptunghi, pătrat, triunghi) învățate folosesc la deosebirea obiectelor după formă.

Copilul își însușește și folosește corect cuvinte pentru orientarea in spațiu, cum ar fi: sus, jos, aroape, departe, dreapta, stânga, aici, acolo, deasupra, dedesupt etc.

În apropiera vârstei de 5 ani, preșcolarul va recunoaște culorile.

Auzul preșcolarului este global, acesta aude cuvintele în întregimea lor, dar nu distinge ușor sunetele care formează cuvântul.

Percepția timpului se dezvoltă în funcție de respectarea programului zilnic și prin vorbirea cu adulții. Preșcolarii disting orele fixe și jumătățile de oră la ceas.

Reprezentările sunt importante pentru înțelegera cuvintelor și pentru desfășurarea activităților copiilor, cum ar fi jocul.

Gândirea prșcolarului se află în stadiul preoperațional, însă se observă o serie de progrese spre finalizarea ciclului preșcolar. Prin curiozitatea copilului, percepția obiectelor, prin însușirea limbajului și prin participatrea la diferite jocuri și la activități desfășurate în grădiniță, copilul își dezvoltă gândirea.

Limbajul prescolarului cunoaște o deosebiă schimbare , diferențele de la intrarea in grădiniță fața de finalizarea acesteia sunt foarte mari.

Unii copii se exprimă corect, pentru ei fiind o plăcere să folosească cuvintele noi. Aceștia folosesc cuvinte pretențioase în mod corect, însă fără să înțeleagă în totalitate ceea ce spun, deoarece ei imită persoanele adulte.

La vârsta preșcolară, copiii memorează involuntar, iar ritmicitatea și sonoritatea ajută la memorare.

Memoria este concretă bazându-se pe fapte reale.

Preșcolarii mari reușesc să memoreze succesunea evenimentelor și ordinea imaginilor ilustrate.

Memoria voluntară apare treptat și se dezvoltă prin joc.

O latură semnificativă formării copilului pentru școală o reprezintă extinderea relațiilor voluntare în viața psihică.

Prin trăiri afective și prin ascultarea poveștilor și povestirilor, copilul își imaginează imagini pe care le poate transpune în desen, astfel imaginația reproductivă se dezvoltă.

În majoritatea cazurilor în refacerea imaginativă copilul îmbină fabulosul cu experiența personală; preșcolarul în momentul când va repovesti povestea ”Fata moșului și fata babei” reproduce imaginile mentale pe care și le-a format în momentul citirii de către cadru didactic și la care a adăugat date din experiența lui zilnică, așadar fata moșului poate întâlni în drumul său aragaz în loc de cuptor etc.

Imaginația creatoare se observă accentuat în desenele copilului, în modelaj și în diferite jocuri de rol.

La vârsta preșcolară, atenția involuntară este larg exprimată și întreținută prin curiozitatea copilului. Copilul poate să urmărească propria activitate, cât și unele imagini din jurul său, el poate să vadă ceva și să audă explicațiile profesorului in același timp.

La această vârstă, apare prima dată în joc atenția voluntară, care apoi se dezvoltă o dată cu limbajul și se va manifesta în toate activitățile desfășurate in grădiniță.

Prin relațiile copilului cu membrii familiei, cu mediul, se dezvoltă trăirile afective , iar acceptarea și bucuria intâlnirii copilului cu cadru didactic va aduce o atmosferă plăcută în cadrul grupei, gradiniței.

Dezvoltarea voinței este în legătură directă cu dezvoltarea funcției de reglare a cuvântului, care apare după 4-5 ani, copilul ințelege indicațiile verbale și își propune scopuri pe care dorește să le realizeze.

În grădiniță se desfășoară activități matematice de observare, deducere, concretizare și abstractizare.

La 3 ani, preșcolarul observă mulțimea ca pe o grupare care nu are o alcătuire clară. Copiii înțeleg mulțimea doar dacă este alcătuită din același fel de obiecte, iar percepția cantății este redată prin limbaj (mașină-mașini).

Imaginea despre mulțimi se dezvoltă o dată cu creșterea în vârstă, iar la vârsta de 4-5 ani copilul percepe mulțimea ca pe un ansamblu spațial-organizat.

Numărul și numerația sunt abstracțiuni care se construiesc pe structura analizei însușirilor spațiale ale obiectelor si pe clasificarea acestora.

Conceptul de mulțime are o atribuție de unificare a noțiunii matematice, iar numărul este o însușire numerică a unei mulțimi.

Numarul este forma obiectivă a lucrurilor și este o caracteristică de grup. La vârsta de 3-5 ani se realizează numărarea cantității unei grupe formată de obicei din 3-5 obiecte.

Numărul doi se învață ca denumire a unui grup format din două obiecte, dar atunci când grupul este alcătit din 3-5 obiecte se ajunge prin numeație la numirea cardinarului cu alte mulțimi.

Noțiunea de număr este însușită doar dacă copilul poate să asocieze numărul la cantitate și cantitatea la număr. (”Activități matematice în grădiniță”, Îndrumător metodic, Polirom, 1997)

Conceptul de joc

I.TEORII DESPRE JOC

Jocul este fundamentala activitate a copilului. Prin joc copilul ia parte la experiențele de zi cu zi și își formează personalitatea.

J. Piaget, M. Montessori, E. Erikson, Frederik, Froebel, E. Claparède, Freud, Vîgotsky, Bruner sunt doar câteva nume importante care au lucrări despre acest domeniu.

Ideea principală a acestor lucrări despre joc este că prin joc copilul învață,își stimulează creativitatea și efortul pe care îl depune copilul este echivalent cu efortul unei activități de muncă. (Ecaterina Vrăsmaș, 2014).

Jean Piaget are o contribuție conștiincioasă și estinsă despre joc. Acesta este de părere că în momentul jocului, copilul își dedică întreaga ființă jocului și este conducătorul activității, copilul poate in joc să influențeze lumea reală. (J. Piaget, apud. Ecaterina Vrăsmaș, 2014).

Piaget a elaborat trei stadii centrale ale activității de joc.

Primul stadiu se referă la deprinderea se a se juca care se potrivește stadiului senzoriomotor al dezvoltării, mai exact de la naștere până în apropierea vârstei de 2 ani. În acest stadiu accentul este pus pe exersarea și felul in care sunt produse mișcările, dar, și pe modul în care copilul pipăie și manipulează obiectele din apropierea sa. Jocul la această vârstă este format din mișcări repetate, care sunt făcute cu plăcere pentru a-și exersa deprinderile învățate.

Al doilea stadiu, jocul simbolic, care se suprapune stadiului preoperațional, se produce în jurul vârstei de 2 ani și se menține până la vârsta de 7 ani. Copilul își imaginează, dar folosește obiect e reale in joc, el se entuziasmează în momentul în care folosește un anumit obiect pentru a simboliza alt obiect, cum ar fi: un scaun poate deveni o mașină, o coală de hârtie poate deveni o rachetă spațială etc.

În al treilea sadiu, jocul are reguli și coincide cu stadiul operațional, jocul cu reguli apare după vârsta de 7 ani. În joc, copilul folosește procedee și reguli, iar procesele de gândire ale lui sunt mai logice.

Piaget afirmă că jocul este un proces de dobândire a cunoștințelor despre lumea din jurul său pe care le modifică pentru a se potrivi propriilor experiențe. (Piaget, apud. Anna Birch, 2000).

Maria Montessori este de părere că jocul reprezintă munca celor mici, ea vorbește despre efortul depus de către copii în joc.

Maria Montessori pune accent pe dezvoltarea multisenzorialăprin joc, cât și pe spațiul în care se desfășoară activitatea educațională, care trebuie să fie particularizat în funcție de nevoile copilului. (Maria Montssori, apud. Ecaterina Vrăsaș, 2014).

Erik Erikson definește jocul ca fiind o unealtă cu ajutorul căreia copilul acționează, trăiește emoții și sentimente . Copilul in joc scoate la iveală trăirile interioare, astfel cadrul didactic poate observa anumite traume, experiențe plăcute la care a participat copilul și poate ameliora diferite comportamente indezirabile, iar comportamentele dezirabile le poate intari. (Erik Erikson, apud. Ecaterina Vrăsaș, 2014).

Erikson mai vorbește despre tratarea psihodinamică a jocului care se definește prin folosirea terapiei prin joc la insănătoșirea copiilor ”perturbați”. El consideră că jocul copilului este cugetarea psihicului. În momentul terapiei, copilul este indrumat să se joace, iar prin joc se elimină problema și teama copilului. . (Erik Erikson, apud. Anna Birch, 2000).

Frederic Froebel, consideră jocul un comportament spontan, ales liber și placut. El este de părere că prin joc, copilul pune în acțiune tot ceea ce se află în sufletul lui. (Frederic Froebel, apud. Ecaterina Vrăsaș, 2014).

Eduard Claparède (1975) pune în discuție o serie de teorii despre joc.

Schaller și Lazarus au considerat jocul ca find o recreere/o odhnă, ei spuneau că jocul ajută la odihnirea organismului. Este o teorie falsă, deoarece copilul se joacă din momentul în care se trezește până seara, atunci când nu sunt obosiți. (Schaller și Lazarus, apud. Eduard Claparède, 1975).

O altă teorie despre joc este aceea a surprusului de energie. Prin această teorie se înțelege că atunci când copilul este energic își consumă energia prin joc. Teoria a fost susținută mai întâi de Schiller și după aceea și de Spencer. Această teorie este săracă și nu explică în totalitate valențele jocului. (Schiller și Spencer, apud. Eduard Claparède, 1975).

Teoria exercițiului pregătitor, a fost relatată de către Karl Groos. El a observat sărăcia celor două teorii precedente, teoria recreerii și teoria surplusului de energie, și a adăugat funcția biologică a jocului. Din perspectiva autorului, jocul este un exercițiu pregătitor pentru viață, copilul pentru a se adapta cerințelor cotidiene imită prin joc persoanele adulte. (Karl Groos, apud. Eduard Claparède, 1975).

Jocul ca stimulent al creșterii a fost o teorie susținută de Carr, el considera jocul un stimulent prin care copilul crește fizic, dar și psihic, copilul își dezvoltă capaciățile cognitive prin joc. (Carr, apud. Eduard Claparède, 1975).

Freud susține teoria psihodinamică a dezvoltării prin care jocul este o modalitate de eliberare a emoțiilor suprimate. Copii se joacă pentru a investiga propriile emoții și sentimente, învingându-și teama, considerând jocul a fi o situație sigură. De aceea jocul este apreciat ca fiind un mod de apărare contra dificultăților și o modalitate de verificare a comportamentului. (Freud, apud. Anna Birch, 2000).

Vîgotsky defineste jocul ca pe un factor central al dezvoltării comune. El pune accent pe regulile jocului.

Vîgotsky consideră că uncopil care este implicat într-o problemă formulează inconștient un caz real de care poate să treacă cu ușurință. Pentru a face față copilul invenentează un joc cu reguli care îl ajută pe el să considere problema familiară, acesta poate spune că un băț poate deveni o baghetă magică , astfel prin joc copilul se detașează de realitatea de zi cu zi. (Vîgotsky, apud. Anna Birch, 2000).

Bruner afirmă că prin joc copilul învață și apreciază jocul ca pe o modalitate de realizare a deprinderilor fizice și cognitive. El susține că un copil în vârstă de 2 ani , care are în față jucării de construit, prima dată le va analiza i va pipăi piesele una câte una, iar doar după o perioadă de timp , copilul se va juca cu ele în diverse modalități , le va fixa pentru a construi. ( Bruner, apud. Anna Birch, 2000).

Pentru ca educația să fie eficientă prin joc și în folosul fiecărui copil trebuie pus accentul pe toate componentele jocului care îl stimulează pe copil.

După cum șim, jocul este activitatea umană fundamentală, care predomină în copilărie , cu ajutorul căreia, omul își satisface dornțe și prin care pătrunde într-o lume imaginară, creeată de el.

Așa cum am observat, trebuințele copiilor sunt diverse in funcție de vârstă și de mediul în care trăiește.

Doar în momentul când , jocul satisface nevoile copilului, devine o modalitate prin care copilul învață.

Este important să alegem materiale de joc cât mai adecvate vârstei copilului i particularităților acestuia.

Weller este de părere că prin joc copilul interacționează cu alți copii , dar și cu unele persoane adulte, care îi oferă copilului modele de viață. (Weller, apud. Ecaterina Vrăsaș, 2014). Este important să îi creăm copilului experiențe plăcute și directe pentru a recunoaște lumea și să fim un model demn, de la care copilul are ce invăța.

Jocul este activitatea prin care copilul aprofundează experiențe de viață, el învață, cooperează cu alti copii, cunoaște, își mărește increderea în sine.