Particularitati ale Formarii Imaginii de Sine la Adolescenti

LUCRARE DE LICENȚĂ

Particularități ale formării imaginii de sine la adolescenți

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL 1 . ADOLESCENȚA – DEFINIRE și CARACTERISTICI

1.1 Despre conceptul de personalitate – scurtă prezentare

1.2 Delimitarea în timp a adolescenței. Stadiu important în dezvoltare

1.3 Particularități ale dezvoltării adolescentului. Tranziție și dezvoltare

1.4 Adolescența – Etapa crizei de originalitate

1.4.1 Criza de originalitate la adolescenți

1.4.2 Conflictul – trăsătura fundamentală a adolescenței

1.4.3 Fenomenul de frustrare în adolescență

1.4.4 Adevarata ,,criză’’ a adolescenței

1.4.5 Problema universalității crizei de originalitate

1.4.6 Diferențe în manifestarea crizei de originalitate

CAPITOLUL 2 . PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTARII ADOLESCENȚILOR. FORMAREA IDENTITĂȚII ȘI IMAGINII DE SINE – PREOCUPARE MAJORĂ LA ADOLESCENȚI

2.1. Sinele și cunoașterea de sine

2.1.1 Sinele

2.1.3 Cunoașterea de sine

2.2. Identitatea de sine – nucleu al personalității

2.3. Imaginea de sine, Dimensiunile ei și Percepția socială

2.3.2. Cum se formează imaginea de sine

2.3.3. Ce este percepția socială

2.3.4. Dimensiunile imaginii de sine

2.4. Stima de sine – vector al personalității

CAPITOLUL 3. FAMILIA – CADRU FUNDAMENTAL PENTRU DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ADOLESCENTULUI

3.1. Conceptul de familie

3.2. Funcțiile sistemului familial

3.3. Rolul familiei în dezvoltarea personalității adolescentului

3.4. Noțiunea de eșec școlar

3.4.1 Formele de manifestare a eșecului scolar

3.4.2 Cauzele eșecului scolar :

CAPITOLUL 4. CERCETARE. STUDIU PRIVIND INFLUENȚA FACTORILOR EXTERNI ASUPRA FORMĂRII IMAGINII/STIMEI DE SINE LA ADOLESCENȚI 48

4.1. Scopul și obiectivele cercetării

4.1.1 Scopul

4.1.2 Obiectivele cercetării

4.2. Ipotezele cercetării

4.3. Metodologia utilizată

4.3.1. Descrierea lotului de adolescenți investigați

4.3.2. Metode și instrumente de cercetare

4.5. Rezultatele cercetării

4.6. Concluzii

4.7. Recomandări

BIBLIOGRAFIE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5

ARGUMENT

Lucrarea de față prezintă concluziile unor investigații prezentate în literatura de specialitate pe problematica adolescenților, precum și rezultatele unei cercetari personale, prin care mi-am propus investigarea imaginii și a stimei de sine la adolescenți sub influența factorilor socio- informaționali și educaționali.

S-a scris mult pe această tema însă consider că adolescența constituie încă, un subiect de mare actualitate, o temă care mai are încă întrebări fără răspuns și care mai necesită investigații și cercetări, si, o mare atentie din partea celor care sunt preocupati de ,, Adolescentul, acest necunoscut’’. Adolescența este momentul vieții în care, pentru prima dată persoana isi pune cu maximă seriozitate problema identitătii : ,,Cine sunt eu?’’. Este perioada unei schimbări psihice și emoționale mari, individul căutând sa-și defineascâ rolul și statutul său în societate, este stadiul cel mai important în procesul dezvoltării, în care individul luptă pentru depășirea confuziei de rol și pentru a-și dezvolta un sentiment clar al identității personale.

Căutarea propriei identităti reprezintă sarcina, preocuparea majoră a adolescentului, etapă care nu este deloc lipsită de dificultâți, iar acest lucru se întamplă trecând de la imaginea de sine de copil la cea ideală, de adult, când pot fi înregistrate disonanțe cognitive cu incărcătură afectogenă, determinând frustrări, anxietați, etc.

Dominarea Eului ideal este un fenomen destul de frecvent printre adolescenți. Datorită influenței mass-media ajung să-si doreasca să fie ca idolii lor, motiv pentru care trăiesc dezamăgirea. Dacă adolescentul se cantonează în decalajul dintre Eul real și Eul ideal, atunci el va trai o permanentă stare de nemultumire de sine, frustrare și chiar depresie. Tocmai de aceea este foarte important ca adolescenții să invete să facă diferenta intre Eul ideal și Eul viitor, cel din urmă fiind realizabil.

Această etapă adolescentină este dificilă și pentru că imaginea ideală este difuză, fără repere normativ- valorice ferme, intrucât societatea și mass-media îi ,,bombardează’’informațional cu o multitudine, o diversitate și contradictorii modele de imagine a adultului contemporan.

Îngreunarea autocunoașterii o reprezintă faptul că nu există strategii elaborate și standardizate care să asigure precizarea autocunoașterii și de aceea, strategiile prezentate în acest studiu au și rolul de a-i ajuta pe adolescenți în procesul descoperirii de sine, sa se deschidă față de sine, uzând de instrumente adecvate.

La sfarșitul unui astfel de studiu, când se pot contura imagini clare despre adolescenți, aceștia ar trebui să pună fireasca întrebare : ,,Acum, că am văzut cine suntem cu adevărat, ce e de făcut?’’

Lucrarea este organizată în patru capitole, dintre care primele trei abordează o serie de probleme teoretice legate de : particularităti ale dezvoltării adolescentului, formarea identitații și a imaginii de sine, cunoașterea de sine și stima de sine – ca vector al personalitătii adolescentului, precum și de cadrul fundamental în dezvoltarea personalității adolescentului – familia și rolul acesteia.

În cea de-a doua parte a lucrării am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia utilizată, precum și rezultatele unei cercetări în care am investigat prezentarea imaginii/stimei de sine la adolescenți sub influența mediului social.

Ipoteza generală de la care am pornit o constituie presupunerea că factorii sociali și informaționali care contribuie la identificarea unor modele considerate de succes și a unor contramodele, prezentate prin mass – media și la care se raportează adolescenții, influentează în mare masură formarea imaginii/stimei de sine a adolescenților aflați în perioada crucială a dezvoltării și formării lor ca tineri adulti, a dobândirii autoaprecierii realiste și a respectului de sine.

Datele obținute în urma studiului au confirmat toate ipotezele de la care am pornit.

CAPITOLUL 1 . ADOLESCENȚA – DEFINIRE și CARACTERISTICI

Considerată când varsta de aur, când varsta ingrată, adolescența rămâne varsta oglinzii, ,,varsta la care adolescentul caută să coincida cu sine’’(Golu,M.) este epoca entuziasmului juvenil, este afirmarea eului (Debesse) , este epoca negației și indică consecintele maturizării sexuale prin‚ criza juvenila (Ch.Buhler).

Despre adolescență s-a scris cel mai mult, mai mult decăt despre orice altă etapă a dezvoltării umane și, cu toate că numărul lucrărilor legate de acest stadiu al dezvoltării vieții este atăt de mare, totuși, adolescența rămâne o temă controversata.

1.1 Despre conceptul de personalitate – scurtă prezentare

Complexitatea conceptului de personalitate determina rezistenta sa la încadrarea intr-o singura definiție, stricta. Exista peste cincizeci de definiții ale personalității, fiecare cu avantajele și cu limitele ei.

Adler acorda o deosebita importanta stilului de viată, intrucât stilul de viata se fixează înainte de varsta de cinci ani, orice atitudine a îndividului fata de lume depinde de mica sa copilărie. Deci, ca aspect de individualizare‚’’stilul de viata’’ asigura consecventa personalității.

Personalitatea este pentru psihologie, o calitate pe care o poate dobandi orice individ uman, intr-un anumit stadiu sau etapa a dezvoltarii sale, intrunind anumite note sau caracteristici definitorii.

Personalitatea fiecarui individ este o construcție unica. Pornind de la mostenirea genetica, individuala și irepetabila, fiecare individ va parcurge în viata un itinerar absolut diferit de al oricarui alt individ. Ceea ce confera unicitatea personalității este combinația dintre : 1-genotip, 2- anumite conjuncturi și 3- influentele organizate ce poarta numele de educație. în afara acestei triade nu se poate judeca. De subliniat însa, natura sociala a ceea ce constituie nucleul personalității, eul sau sinele, cel care da sentimentul identității personale și care are trei componente :

Componenta cognitiva sau conceptul de sine

Componenta afectiva sau stima de sine

Componenta comportamentala sau prezentarea de sine

Renumitul personolog G.W.Allport defineste personalitatea ca fiind ,, organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea și comportamentul sau caracteristic ‚’’ și considera ca personalitatea reprezintă ,, ceea ce o persoana este în mod real, indiferent de modul în care ceilalți ii percep calitațile sau de metodele prin care le studiem .’’ (Allport, 1991)

în 1966, N.Sillamy spunea ca ’’personalitatea este în esenta, elementul stabil al conduitei unei persoane, modul sau obisnuit de a fi, ceea ce o diferențiaza de altele. Orice om este, în același timp, asemanator cu alți indivizi din grupul sau cultural și diferit de ei prin caracterul unic al experiențelor traite; singularitatea sa, fractiunea cea mai originala a eului sau constituie esențialul personalității sale ’’.

M.Golu (1993) considera ca personalitatea este ,, un ansamblu de condiții interne’’ care se realizează la nivelul fiecarui individ sub forma unor însușiri sau trăsaturi psihice subtile. Aceste condiții interne detin rolul de mediere și intrare a solicitarilor din exterior la care este supus omul de-alungul vieții sale.

După psihologul roman P. Popescu Neveanu (1978) , personalitatea este subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-sociala și ca purtator al funcțiilor epistemice, pragmațice și axiologice.

S. Chelcea (1998) afirma ca personalitatea umana poate fi definita atat ,, din exterior’’ – ca ansamblul tuturor conduitelor și trăsăturilor umane care provoaca răspunsuri psiho-comportamentale din partea altora, cât și ,,din interior’’ – ca ansamblu structurat de elemente biologice, psihologice și socio-morale, acestea fiind achizitionate în procesul de socializare al individului.

Cu toate diferentele în ceea ce priveste definirea termenului de personalitate, se pot identifica cateva caracteristici ale acesteia :

Globalitatea –acea trăsătură prin care personalitatea este alcatuită dintr-o serie de caracteristici care permit identificarea și descrierea unei anumite persoane și faptul ca aceste caracteristici o transforma intr-o entitate unica;

Coerența – intrucât personalitatea este un sistem functional format din elemente interdependente, se poate vorbi de existenta unei anumite organizari și interdependențe a elementelor componente ale personalității;

Stabilitatea sau permanenta temporala – se poate spune ca personalitatea este un sistem functional, în virtutea coerentei sale, generand anumite legi de organizare a caror actiune este stabila, permanenta iar fiinta umana are constiința existentei sale, sentimentul identității personale și al continuității, în ciuda tuturor transformarilor .

în concluzie, se poate spune ca personalitatea reprezintă un sistem, un supra-construct informațional care mediaza, intr-un fel propriu, satisfacerea nevoilor organismului în mediul natural și social.

1.2 Delimitarea în timp a adolescentei. Stadiu important în dezvoltare

Adolescența este perioada dezvoltarii umane ce urmează etapei copilăriei și precede etapa de tânăr adult, fiind cunoscuta și sub denumirea de perioada scolarului mare. în general , este cuprînsă între 14/15 ani și 18/19 ani , în funcție de particularitățile fiecarei persoane.

Parcurgerea acestei perioade exprima atingerea maturității dezvoltarii fizice, psihice și sociale a individului.

În societațile arhaice, trecerea la maturitate era marcată de o serie de ritualuri și ceremonii avand ca rezultat constientizarea individului ca a atins pragul maturității, cu responsabilitațile e din partea altora, cât și ,,din interior’’ – ca ansamblu structurat de elemente biologice, psihologice și socio-morale, acestea fiind achizitionate în procesul de socializare al individului.

Cu toate diferentele în ceea ce priveste definirea termenului de personalitate, se pot identifica cateva caracteristici ale acesteia :

Globalitatea –acea trăsătură prin care personalitatea este alcatuită dintr-o serie de caracteristici care permit identificarea și descrierea unei anumite persoane și faptul ca aceste caracteristici o transforma intr-o entitate unica;

Coerența – intrucât personalitatea este un sistem functional format din elemente interdependente, se poate vorbi de existenta unei anumite organizari și interdependențe a elementelor componente ale personalității;

Stabilitatea sau permanenta temporala – se poate spune ca personalitatea este un sistem functional, în virtutea coerentei sale, generand anumite legi de organizare a caror actiune este stabila, permanenta iar fiinta umana are constiința existentei sale, sentimentul identității personale și al continuității, în ciuda tuturor transformarilor .

în concluzie, se poate spune ca personalitatea reprezintă un sistem, un supra-construct informațional care mediaza, intr-un fel propriu, satisfacerea nevoilor organismului în mediul natural și social.

1.2 Delimitarea în timp a adolescentei. Stadiu important în dezvoltare

Adolescența este perioada dezvoltarii umane ce urmează etapei copilăriei și precede etapa de tânăr adult, fiind cunoscuta și sub denumirea de perioada scolarului mare. în general , este cuprînsă între 14/15 ani și 18/19 ani , în funcție de particularitățile fiecarei persoane.

Parcurgerea acestei perioade exprima atingerea maturității dezvoltarii fizice, psihice și sociale a individului.

În societațile arhaice, trecerea la maturitate era marcată de o serie de ritualuri și ceremonii avand ca rezultat constientizarea individului ca a atins pragul maturității, cu responsabilitațile și avantajele specifice.

În societațile contemporane, nu exista un cadru în care copilul sa ia la cunosțintă faptul ca a atins și intra intr-o alta etapa de viata, fiind lasat sa descopere singur acest lucru.

Conform multor autori, adolescența traversează mai multe substadii.

J.Piaget considera adolescența ca fiind între 15 și 18 ani; alți cercetatori împart perioadele de la 11 ani la 20 de ani în patru stadii : preadolescența, adolescența timpurie, adolescența mijlocie și adolescența tarzie.

Pe de alta parte, Ursula Schiopu și Emil Verza, propun alte stadii ale adolescentei , prezentate în ordine cronologica astfel :

Preadolescența : cuprînsă între 11 – 14 ani, caracterizata prin întrepatrunderea și oscilația între comportamentele, conduitele infantile și cele ,,mature’’. Ambianta și familia îl considera pe adolescent când copil, când tânăr, ambiguitate care, pe bună dreptate ii creează irascibilitate, anxietate și chiar ostilitate. în aceasta etapa se conturează dorinta sa de afirmare personala, crește nevoia de cunoaștere abstracta.

Adolescența propriu – zisa : cuprînsă între 14 – 19 ani. Aceasta etapa presupune diversificarea, precizarea aptitudinilor personale și a gândirii abstracte, presupune imbogațirea cunostintelor și socializarea aspirațiilor. Astfel, adolescentul își poate stabili optiunile profesionale, conturandu-și concepția despre lume și viata, obȚinând drepturi și obligații civice prin majorat.

Adolescența prelungita : cuprînsă între 19 – 25 ani este caracterizata prin capatarea independentei de catre tineri intr-o masura mai mare. Adolescentul castiga un statut nou din punct de vedere profesional și social cu responsabilitați mult mai crescute.

în preadolescența se produc restructurari profunde în sfera personalității individului, care va evolua trecand succesiv și cronologic prin stadiile cautarii de sine (11 – 14 ani) , al afirmarii de sine (14 – 17 ani) și al impunerii de sine.

Pana a ajunge însa la ultimul stadiu, adolescentul este nevoit sa treaca prin varsta pubertala a conflictelor, atunci când apar numeroase cazuri de inadaptare, de ruptura a echilibrului psihic în favoarea emotionalității, atunci când tensiunea interioara este mai puternica decat controlul de sine, când activarea funcțiilor de reproducere generează transformari care , la randul lor influentează capacitatea intelectuala, afectivitatea și temperamentul.

Odată cu maturizarea adolescentului, reacțiile imediate la frustrare vor deveni vizibil mai putin frecvente și vor pierde în intensitate. Aceasta se datorează creșterii gradului de toleranta la frustrare și interdicțiilor educației obținute care va sanctiona, de altfel, toate reacțiile inadaptate ale adolescentului.

Nicolae Radu considera ca exista o tendinta de a compara anumite perioade ale adolescentei cum ar fi : tendinta de contopire a adolescentei în copilărie, tendinta de contopire a adolescentei cu tineretea, tendinta de separare a adolescentei de alte vârste dar și tendinta de definire a adolescentei prin comportamente specifice (N.Radu,p.21).

Pubertatea și adolescența se caracterizează prin trecerea spre maturizare și integrare în societatea adulta, cu solicitarile ei sociale, familiale, profesionale etc.

Întreaga perioada a adolescentei este legata de schimbari de o mare intensitate și cu efecte foarte vizibile în infațisare, dar și în comportamente, relaționarea cu lumea exterioara, inclusiv prin creșterea capacității de integrare în specificul vieții sociale.

Pe acest teren se constituie ,,sinele’’, imaginea și percepția de sine, ca o componenta a ,,identității’’ care, la randul sau, constituie nucleul personalității (U.Schiopu, E.Verza,1989).

Trăsătura dominanta a adolescentei este conflictul.

Adolescența abundă în conflicte, fie impotriva familiei, fie impotriva societății, a normelor și valorilor stabilite de adulti, fie inlauntrul propriilor motivari și nevoi.

Unii autori vorbesc despre existenta conflictelor dintre generății sau dintre diferitele grupe de varsta. N.Sillamy (1996) defineste adolescența ca fiind o perioada de viata care se situează între copilărie ( pe care o continua ) și varsta adulta.

Referindu-se la particularitațile bio-psiho-sociale pe care le impune ierarhizarea motivaționala și calitațiva a conflictelor în adolescența, Maurice Debesse sublinia necesitatea precizarii particularitaților dominante ,,nucleare’’, pe seama cărora se dezvoltă anumite conflictualitați dinamice corespunzatoare ,,schemei lor ontogenetice, situațiilor tip și evenimentelor’’.

Astfel el identifica :

La 11 – 13 ani, conflictul pubertar (cautarea de sine );

La 14 – 17 ani, conflictul de afirmare (afirmarea de sine );

La 17 – 20 ani, conflictul între rol și statut, profesie, cariera, vocație prin care se realizează sau nu dominanta vectoriala de integrare și adaptare.

Adolescența este perioada ,,ingrata’’, marcată de transformari corporale și psihice care incep pe la 12 – 13 ani și se termina spre 18 – 20 de ani. Limitele ei sunt imprecise deoarece apariția și durata adolescentei variaza după sex, după condițiile geografice și mediul social-economic.

Din punct de vedere psihologic, se deosebeste prin maturizarea instinctului sexual, prin dezvoltarea preocuparilor sociale și profesionale, prin creșterea dorintei de libertate și independenta personala, de plenitudine a vieții afective.

Aptitudinile personale se dezvoltă și se individualizează, se diversifica inteligenta iar puterea de abstractizare a gândirii crește. în acest moment, adolescenții au nevoie sa gaseasca structuri educațive în afara familiei, care sa le permita sa se dezvolte.

Pentru aceasta perioada însă, tipul fundamental de activitate rămâne invatarea și instruirea teoretica și practica, dar și pregațirea pentru indeplinirea unei activitați profesionale.

Astfel, viitorul devine una dintre problemele care alimentează cautari de sine și care generează o dezvoltare mai activă a unor ocupății, curiozitați și investigății latente cu privire la oameni, la conduitele, competentele și personalitatea lor.

Ursula Schiopu și Emil Verza (1989) considera ca adolescența începe după varsta de 10 ani și durează pana la 25 de ani, primii patru ani constituind pubertatea sau preadolescența, în aceasta perioada, copilul putand da dovada de o mare curiozitate și de mare atenție, care se poate extinde prin explorare și la ceea ce se afla în afara familiei și a școlii.

Totodată, se dezvoltă fenomenul de ,,influența de modelare imitațiva’’ între tineri. Formele de interdependenta dintre aceștia facilitează tot felul de imității și contagiuni, de multe ori aberante ( cum ar fi : elemente de moda, conduite, stil de viata, etc. ).

Adolescența se caracterizează, de altfel, prin axarea personalității pe achiziții de roluri dobandite și statuturi sociale legate de familie, de viata scolara și de prieteni. în acest mod, se dezvoltă interese și aspirații, idealuri și asteptari dar și tentațive de autocunoaștere și autodezvoltare.

Adolescentul dezvoltă tendinte tot mai largi de explorare, cu ajutorul cunostintelor școlare și al noutaților informaționale creându-și cadrul unei largi integrări sociale, în care se dezvoltă constituirea identității sociale reale, fapt ce contribuie la dezvoltarea sinelui social.

Adolescența este perioada în care se reconstruieste personalitatea cu principalele sale caracteristici, este acea perioada în care iau nastere sentimentele de responsabilitate și de datorie – ca expresie a sinelui social.

Perioada adolescentei este caracterizata de o enorma maturizare în toate planurile, chiar și în cel sexual cu efecte în toate componentele personalității pe care le influentează. Astfel, afectivitatea, imaginația și interrelațiile de multe feluri ajung sa formeze identitatea sexuala socializata și integrarea ei în sinele corporal. De asemenea, în foarte multe domenii are loc o organizare a capacitaților creative.

Identitatea intra intr-un bogat proces de constituire care se substructurează în : subidentitatea familiala, subidentitatea social-culturala, cea ocupaționala , adica a capacitaților și dexteritaților, și în identitatea axiologica care cuprinde universul valorilor.

După U.Schiopu și E.Verza, subidentitatea familiala se afla intr-o situație critica avand în vedere influentele subidentității social-culturale și axiologice.

în trecerea de la pubertate la adolescența și, chiar în perioada adolescentei propriu-zise, individul trece printr-o serie de transformari sub toate aspectele, iar Dacă acesta , pe baza noii incarcaturi bio-psiho-sociale pe care a dobandit-o, nu reuseste sa treaca dintr-o dată de la statutul de copil la cel de adult, apare ,,criza’’ în care adolescentul oscilează permanent între copilărie și maturitate, chiar Dacă el se orientează spre lumea adultului. Este foarte importanta trecerea de la un stadiu de dezvoltare la altul și preferăbil de gestionat intr-un mod rapid și benefic ,,criza’’; în funcție de trecerea cu bine sau nu de stadiul anterior, asa va intra individul în stadiul urmator de dezvoltare.

în concepția A.Munteanu (1998) exista cateva aspecte dominante specifice perioadei de dezvoltare adolescenține, și anume : dorinta individului de independenta, interiorizarea activității mentale și individualizarea, acestea structurandu-se odată cu desavarșirea particularitaților de sex și desavarșirea impactului provocat de influentele mediului.

Tipurile de relații devin mai complexe în mod progresiv în adolescența; copilul și apoi, tânărul se integrează tot mai mult în generația sa, adica intr-un grup social mai larg și aceasta se face prin exprimarea propriei identitați.

Adolescentul se afla pus în fata unei opoziții permanente când este vorba de formarea personalității sale, și anume între: pe de o parte comportamentele caracterizate de atitudini copilaresti, dorintele de protecție, teama, nesiguranta, deci anxietatea specifica vârstelor mici care sunt puse în fata unor situații complexe și solicitante, iar pe de alta parte, atitudini și comportamente noi , formate ori sub impulsul cerintelor interne de autonomie, ori impuse de societate.

în adolescența , incep sa se deosebească mai clar diferentele dintre ceea ce societatea cere de la tânăr și ceea ce acesta poate oferi, dar și dintre ceea ce tânărul cere de la societate și ceea ce i se poate oferi. în aceasta perioada maturizarea se centrează pe identificarea propriilor resurse și pe construcția propriei identitați și independente, care incep o dată cu ieșirea de sub tutela parentala.

Este perioada în care adolescentul-tânăr începe să-și descopere noi atitudini, noi abilitați, forta fizica și cea spirituala; începe procesul de construire a propriei lumi interioare : aspirații, interese, idealuri. Astfel, se dezvoltă concepții despre lume și viata, i-au nastere manifestari ale creațivității și, drept consecintă , apar structuri motivaționale puternice (U.Schiopu, E.Verza, 1997).

Trecerea de la statutul de copil la cel de tânăr adolescent este reșimtita cu o oarecare tensiune nu numai de catre adolescent , ci și de părinți și de educatori care trebuie sa-și schimbe modul de comunicare și interrelaționare cu adolescentul.

1.3 Particularități ale dezvoltării adolescentului. Tranziție și dezvoltare

Adolescența este marcată de definitivarea și stabilizarea tuturor structurilor de personalitate și de faptul ca psihismul dobandeste un caracter caleidoscopic, fapt ce va furniza materia prima necesara restructurarii personalității.

O autentica dezvoltare în adolescența o cunoaște procesul de consolidare și diferențiere a eului personal și a eului social. Drept consecintă, diferitele structuri ale personalității, cele psihice și cele sociale, vor primi noi valente, fapt ce asigura continuitatea fireasca a personalității.

Perioada pubertății este cea în care corpul uman se dezvoltă foarte mult. Din punct de vedere biologic, perioada este descrisa ca avand creșteri rapide în înălțime și în greutate dar și în alte caracteristici , deoarece perioada aceasta debutează cu pubertatea și se incheie cu maturitatea, după care nu mai au loc schimbari semnificațive ale corpului. Dezvoltarea corpului debutează cu dezvoltarea sexuala la fete dar și la băieți. Perioada de creștere rapida are loc în jurul vârstei de 9 – 10 ani la fete și 11 – 12 ani la băieți. Ursula Schiopu și Emil Verza împart pubertatea în mai multe stadii :

1 – etapa prepuberala, cuprînsă între 10 și 12 ani

– pubertatea propriu-zisa, cuprînsă între 12 și 14 ani

3– momentul post-puberal, cuprins între 14 și 16/18 ani (Schiopu,U., Verza,E.,p. 174-177)

Din cauza ritmului accelerat de creștere i-au nastere probleme care sunt percepute ca adevarate cutremure de catre adolescenți și aceasta, se datorează faptului ca ei trebuie sa depună un efort destul de mare pentru a se adapta la noile situații care apar.

în perioada 10 – 18 ani, masa corporala crește cu mai mult de 100%, iar înălțimea cu 27%, astfel incat la 14 ani adolescentul aținge 95% din talia adulta. Are loc , de asemenea, o creștere rapida a scheletului.

Dezvoltarea la băieți începe în general cu 2 ani mai tarziu decat la fete, iar dezvoltarea în înălțime la aceștia continua o perioada mai lunga de timp. Bazinul și toracele au un ritm mai lent de lațire spre deosebire de membrele inferioare și superioare care stau la baza creșterii rapide în înălțime. Din aceasta cauza rezulta o anumita infațisare nearmonioasa a adolescentului. Stangacia în miscari a anumitor adolescenți rezulta din faptul ca musculatura corpului se dezvoltă mai lent în comparație cu scheletul.

În ceea ce priveste dezvoltarea caracteristicilor sexuale primare este de mentionat ovulația la fete și dezvoltarea functionala caracterizata de debutul producerii spermei la băieți. Creșterea statuara a adolescentului este corelata cu maturizarea funcției de reproducere.. Forta musculara la băieți este mai mare decat cea a fetelor. La varsta de 14 ani dispare disproporția dintre trunchi și membre, crește volumul toracelui și bazinului, mai ales la fete și se mareste craniul facial cu muschii mimicii. Se echilibrează presiunea sanguina, este din ce în ce mai controlata reglarea nervoasa a aparatului cardiovascular și se stabilizează activitatea aparatului endocrin. Astfel, se incheie prima perioada a maturizarii sexuale, procesul continuand lent pana la 22 – 23 de ani.

în perioada adolescentei, creierul este în mare parte constituit și se perfectionează functionalitatea neuronilor scoartei cerebrale (Sion,G.p.193).

Ritmul maturizarii fizice a adolescentului are consecinte personale foarte mari, dar și sociale, indiferent de sexul acestuia. Planul psihic al adolescentului suporta transformari și prefaceri profunde , care, în mod treptat vor conduce la cristalizarea și maturizarea majorității structurilor psihice ale adolescentului. Deși acest proces este destul de complicat și poate fi mai incet sau mai rapid, cu devansari spectaculoase dar și cu intarzieri descurajante, la sfarșitul sau ne vom afla în fata unor structuri psihice bine inchegate și cu un grad mare de mobilitate.

Toate transformarile psihice la care este supus adolescentul sunt generate de nevoile și trebuințele pe care acesta le poate resimti, atat cele specifice pubertății, cat și nevoile specifice acestui nivel al dezvoltarii ontogenice.

O caracteristica a perioadei adolescenține este evoluția accelerata a tuturor proceselor psihice. Cea care analizează dezvoltarea psihică a adolescentului pe plan senzorial, intelectual și reglatoriu este A.Munteanu (1998).

Astfel :

În plan senzorial se stabilizează campul vizual iar individul dobandeste capacitatea de a denumi culorile și de a le asocia anumitor semnificății; la fete se intensifica sensibilitatea odorifica. O noua structurare capata și auzul, kinestezia și sensibilitatea tactila odată cu largirea explorarii mediului și cu cerintele din partea acestuia. Chiar și tactul (ațingerea) capata o noua semnificație atunci când se raportează la viata emotional-sexuala.

Asistam la o maturizare a proceselor intelectuale corelata cu maturizarea bazelor neuro-fiziologice. Gândirea se afla în stadiul operățiilor formale, care în opinia lui J.Piaget inseamna ,,punctul terminus’’ în evoluția ei și a inteligentei. De altfel, apare un tip nou de gândire : gândirea logica , dialectica (raționamentele deductive). Deci, gândirea individului evadează din ,,aici și acum’’, adolescentul fiind capabil sa rezolve probleme complexe și putand planifica procesele gândirii. Adolescentul dobandeste și abilitatea de a face deosebire între real și posibil și se constata nevoia sistemațizarii cunostintelor. Memoria, care asigura consistenta și coerenta vieții psihice, precum și inserția pe dimensiunea temporala a existentei, se dezvoltă în mod specific. Exista mai multe tipuri de memorie dar în adolescența, specifica este memoria de lunga durata. Ca atare, L.S.Vagotski a aratat ca ,, adolescentul, pentru a-și aminti, trebuie sa gândeasca’’ (Munteanu,1998). Schiopu și Verza (1989) considera ca adolescentul evoca mai ales evenimentele socio-culturale și abia mai tarziu faptele ce îl proiectează intr- o lumina favorabila.

Se constata ca limbajul imita viata psihică în ansamblu, prin autoreglare și autoperfectionare, iar apartenenta la o anumita clasa sociala își pune amprenta asupra limbajului incepand cu varsta de 15 ani. Adolescentul devine exigent cu sine însuși în ceea ce priveste exprimarea orala și cea în scris și acorda o mai mare atenție discuțiilor constructive, pentru sensul, semnificația și folosirea corecta a termenilor. Afectivitatea și motivația reprezintă ,,musculatura vieții psihice’’(Schiopu și Verza,1997).

În conformitate cu piramida trebuințelor, propusa de A. Maslow în 1954, exista sapte tipuri de trebuințe organizate ierarhic în felul urmator : trebuințe fiziologice, trebuințe de securitate, trebuințe de dragoste și afiliere, trebuințe de stima și statut, trebuințe de cunoaștere, trebuințe estetice și trebuințe care vizează autorealizarea propriului potențial. în adolescența este prezent întregul set dar primează trebuințele sinelui, adica cele de cunoaștere și estetice. Trebuinta de autorealizare se pare ca este pregnanta în adolescența prelungita.

Motivația scolara la adolescenți reprezintă o funcție reglatoare a comportamentului, astfel incat interesul pentru activitatea scolara este fluctuant : adolescentului i se poate parea școala ca fiind anosta iar prin compensație se activează deschiderea sa culturala.

Continua sa evolueze curiozitatea, aparand nevoia de a filosofa, ceea ce va contribui la schitarea unei prime concepții despre lume și viata individului. (R.L.Thorndike, apud Schiopu și Verza, 1989).

Viata afectiva se nuantează în adolescența, emotivitatea se echilibrează și apar sentimentele superioare (morale, intelectuale, creatoare) pe fondul deschiderii de bine și de frumos. Starile afective actionează mai acut în relațiile cu parinții, trecand de la o tensiune mai mare în pubertate, la o temperare în adolescența, când are loc o anumita redeschidere spre familie, aceasta fiind posibila prin scaderea tensiunii de opoziție și culpabilitate.

În relația cu sexul opus se manifesta sentimente și emoții noi, cum ar fi simpația și sentimentele de dragoste. Dragostea însă, se conturează ca o traire complexa de atasament, emotionalitate exaltata pentru persoana iubita, cu eforturi depuse ca acest sentiment sa nu para neansemnat sau sa transforme toate imprejurarile dificile în drumuri ce trebuiesc invinse pentru a fi la înălțimea dragostei, mobilizandu-se resurse extrem de mari ale psihicului (Schiopu și Verza,1997).

Conform lui Verza, în perioada adolescentei, individul este preocupat din punct de vedere psihic de cautarea constiintei de sine; sunt implicate identitatea egoului și plasarea subiectului în realitate. Adolescentul este preocupat de maturizarea sexuala dar și de implicarea și rolul lui în plan social (Verza,E. și Verza,I. pag 192). Intr-o asemenea perioada, adolescentul cauta sa fie acceptat de cei din jur și simte nevoia de a sti , nevoia de a fi afectuos, nevoia de independenta dar mai ales, cauta sa-și dezvolte identitatea de sine și personalitatea. Pe baza acestor nevoi de autodepașire, de independenta și de autodeterminare i-au nastere capacitați psihice de interpretare și evaluare, de planificare, de anticipare, spiritul critic și autocritic și gândirea logico-formala.

Analizand aceste nevoi și factorii ce implica satisfacerea lor, Jean Rousselet, în 1969, în cartea ,,Adolescentul, acest necunoscut’’ a identificat mai multe tipuri de conduite dezvoltate în adolescența : conduita revoltei, conduita inchiderii în sine, conduita exaltarii și a afirmarii.(Sion,G.p.195).

Conduita revoltei denota refuzul de a se supune autorității, manifestari de revolta și de protest. Aceasta razvrațire este directionata în primul rand spre părinți, perceputi ca autoritate, dar de cele mai multe ori impotriva școlii care, după cum intelege adolescentul îl constrange și ii impiedica dezvoltarea. Astfel de revolta se poate manifesta și impotriva moralei sau a bunelor maniere.

Conduita inchiderii în sine este similara cu o perioada de introspecție, Jean Rousselet considerand ca în aceasta perioada adolescentul își analizează defectele, deficientele, se compara cu alți adolescenți și își identifica posibilitațile, limitele și aptitudinile.

Ultima conduita identificata de J.Rousselet se referă la dorinta adolescentului după incheierea perioadei de introspecție, de a-și folosi aptitudinile în vederea ațingerii anumitor scopuri, obiective.

1.4 Adolescența – Etapa crizei de originalitate

Adolescența este momentul vieții în în care, pentru prima dată persoana își pune cu maxima seriozitate problema identității : ,,Cine sunt eu?’’

In the last few years, questions about the nature of atypical and normative development în adolescence have taken on special significance, and proof of that is the begining of recasting old adolescent behavior portraits by scientists, în the light of new knowledge about brain development. Adolescence is often a period of especially heightened vulnerability as a consequence of potential disjunctions between developing brain, behavioral and cognitive systems that mature along different timetables and under the control of both common and independent biological processes. These developments, taken together, reinforce the emerging understanding of adolescence as a sensitive or critical period for a reorganization of regulatory systems, a reorganization that is fraught with both risks and opportunities. (Department of Psychology, Temple University, Philadelphia)

Erikson afirma faptul ca pe masura ce traversam fiecare stadiu de dezvoltare, finalul sau este marcat de o criza, de un moment în care propria noastra identitate este pusa sub semnul întrebarii. în astfel de momente cruciale , putem sa alegem fie creșterea, fie stagnarea. Fiecare dintre aceste alegeri, spune Erikson, asează o noua piatra de temelie în în structura personalității adultului.

Erikson a gasit exemplul crizei de identitate prin excelenta, în biografia lui Luther, pe care o analizează în cartea ,,Young Man Luther : A Study în Psychoanalysis and History’’, publicata în 1958. Astfel, în ,,Tânărul Luther’’, el scrie : ,,A fi adult inseamna, prîntre alte lucruri, sa iti vezi propria viata intr-o perspectiva continua, atat retrospectiv cât și prospectiv…’’ ( Erikson, 1958/2001, p.111 – 112 ). Crizele de identitate, deși atunci când se intampla sunt extrem de dureroase, ele sunt necesare pentru a dezvoltă o personalitate puternica, capabila sa își controleze propria viata.

După Erikson, în perioada copilăriei, principalele crize ale dezvoltarii se construiesc în jurul a patru conflicte majore :

-încredere vs neîncredere – va determina masura în care lumea va fi privita ca un loc sigur (sau nu) pentru copil;

– autonomie vs indoiala (și jena) – se dezvoltă autonomia și copilul începe sa aiba control asupra propriei persoane și asupra lumii;

– inițiațiva vs vina – este un conflict bazat pe activitatea imaginației, dezvoltarea limbajului și realizarea de actiuni pe cont propriu;

– actiune vs inferioritate – copîii asimilează valorile culturii în care traiesc, invata sa stabileasca relații interumane și sa indeplineasca sarcini caracteristice; se cristalizează sentimentul increderii în sine.

în adolescența, sarcina principala a persoanei este de a dobandi un sentiment al identității care poate fi definit ca fiind ,,sentimentul de a te simti acasa în propriul corp, sentimentul ca sții incotro mergi, precum și certitudinea recunoașterii din partea celor care contează’’. (Erikson, 1950, p.165).

5 Characteristics of Adolescent Social and Emotional Development

Labile Emotions

Adolescents can shift moods rapidly, vacillating between happiness and distress and self-confidence and worry. Some of these mood changes stem from biological sources. Increased hormones and changes to the brain structure arise from normal physical growth. Also, complex social interactions such as conflicts with friends, school pressures and experimentation with romantic relationships can exacerbate the labile emotional state of adolescents.

Personal Identity

Adolescence is a time when teenagers begin to explore and assert their personal identities. During this developmental period, teenagers engage în a process of searching for where they fit în with peers and society at large. It is common for adolescents to have an unstable sense of self and try out new personal labels and associate with various peer groups. Additionally, adolescents might struggle to define their sexual and gender identity during the teenage years. While these unstable identity issues are a common part of early adolescence, they tend to stabilize between the ages of 19 and 21, according to the American Academy of Child and Adolescent’s “Facts for Families," as cited by the Early Head Start National Resource Center.

Peer Relationships

During adolescence, relationships with peers begin to take precedence over relationships with the family. Although family interactions are still important and essential for a teen’s development, adolescents often place a stronger emphasis on their friends’ perceptions and values. Likewise, during the adolescent years, teens might be strongly influenced by their peers’ beliefs and behaviors. Paired with adolescents' limited life experience and under-developed decision-making skills, teenagers are often vulnerable to negative peer pressure.

Independence and Testing Boundaries

Adolescents often test parents’ and teachers’ rules and boundaries. Although this rebellious behavior might seem oppositional to parents, în most cases, this behavior is driven by the adolescent’s need to develop autonomy, experience new activities and earn more independence, explains the American Psychological Association. Even though teenagers can benefit from testing boundaries during adolescence, they still require rules and boundaries if they are to avoid negative influences and achieve their potential.

Self-centered Attitudes

It is often difficult for adolescents to look at circumstances from other people’s perspectives. This is due, în part, to their still-developing brain structures. Thus, adolescents might come off as self-centered and focused on their own needs without considering how those needs affect others. This apparent lack of empathy is normal and typically resolves itself once a teen reaches the end of adolescence. However, a complete lack of empathy în adolescents could mean a more significant underlying mental health issue exists. If that's the case, consult a mental health worker.

Principalul motor al dezvoltarii în aceasta perioada este lupta între:

Identitate vs confuzie – perioada unei schimbari psihice și emotionale mari, individul cauta sa își defineasca rolul și statutul sau în societate.

1.4.1 Criza de originalitate la adolescenți

Adolescența (13 – 19 ani) este stadiul în care individul lupta pentru depașirea confuziei de rol și pentru a-și dezvoltă un sentiment clar al identității personale.

1.4.2 Conflictul – trăsătura fundamentala a adolescentei

Cu referire la adolescența, M. Debesse nota : ,, Nu exista o perioada a creșterii în care evoluția sa fie mai sensibila decat în timpul adolescentei…Aceasta evoluție nu se produce numai un domeniul corporal și afectiv, asa cum se crede de obicei. Ea se manifesta în toate domeniile vieții mentale, ca și cel al personalității sociale .’’(1970, p.81).

Tot Debesse afirma faptul ca : ,, alterarea caracterului a fost de nenumarate ori subliniata. Adolescentul devine neascultator, iar conduita sa mai instabila. Eul se afirma, intra frecvent în conflict cu ambianta, atragând și o dezadaptare trecatoare’’ (1970,p.90). El a numit aceasta involburare de relațiv scurta sau lunga durata, ,, criza de originalitate juvenila’’, mentionand ca ceea ce se intelege prin originalitate este nu numai aprecierea de catre adult a gesturilor sau actelor neasteptate și neobisnuite, ci și sentimentul pe care îl are subiectul însuși privind singularitatea sa.

Criza este o faza decisiva a dezvoltarii, momentul în care viata se orientează intr-un anumit sens și când apar direcțiile esențiale și permanente ale gândirii (M.Debesse apud T. Cretu, 2000, p.177-178).

Referindu-se la particularitațile bio-psiho-sociale pe care le impune ierarhizarea conflictelor în adolescența, Maurice Debesse a identificat :

Între 11 – 13 ani : conflictul pubertar (cautarea de sine);

Între 14 – 17 ani : conflictul de afirmare (afirmarea de sine);

Între 17 – 20 ani : conflictul între rol și statut prin care se realizează sau nu dominanta de integrare socio-profesionala, de adaptare și integrare.

1.4.3 Fenomenul de frustrare în adolescența

Frustrarea, ca fenomen complex de dezechilibru afectiv, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, intervine și atunci cand, conform lui N.Sillamy, ‚’’subiectul se inseala în sperantele sale’’.

Dintre reacțiile la frustrare trebuie mentionate :

Agresivitatea – care poate fi orientata asupra obiectului frustrației sau prin comutare asupra oricarui alt obiect;

Regresia – intoarcerea la modalitați inferioare de comportament

Depresia

Reacțiile de abandon

1.4.4 Adevarata ,,criza’’ a adolescentei

Consta în multiple conflicte interne și externe, acte impulsive sau conduite deviante exprimate prin ostilitatea fata de părinți, revolta contra interdicțiilor puse de adult și afirmarea unor modele contestatare de conduita.

Trăsături specifice :

Atunci când apare se manifesta prin episoade lungi și spectaculoase;

Este generata chiar de ambiguitatea statusului adolescențin : adolescentului i se neaga identitatea de copil, dar nu i se recunoaște inca capacitatea de a indeplini rolurile adultului;

Sentimente de solitudine și tandrete egocentriste;

Anumita oscilație a personalității adolescenține între normal și patologic.

Criza de originalitate comporta trei etape :

Perioada revoltei:

Aceasta perioada începe la 14 ani, dar este precedată de o revolta ascunsa, manifestata pe la 13 ani (protestează cu voce inceata când i se cere sa faca ceva , dar pana la urma face);

Prima manifestare a acestei revolte este refuzul de a se supune, simpla idee ca i se ordona ceva ii provoaca un real dezgust;

Adolescentul nu mai este serviabil și se infurie impotriva micilor ajutoare pe care trebuie sa le dea în casa;

Revolta impotriva părinților și a familiei este cea mai frecventa și mai evidenta ; totul devine criticabil (revolta scandalului) pentru ca opoziția fata de cerintele părinților devine excentritate de varf.

Perioada examenului de constiința și a inchiderii în sine

Aceste excentritați durează de la caz la caz, dela 1 an la 3 ani, apoi se atenuează pentru a dispare între 16 și 17 ani;

Gustul pentru scandal scade când personalitatea a devenit destul de puternica incat sa nu mai aiba nevoie de a se afirma (intelege ca ceilalți nu-l mai cred copil, ca este altcineva, stapan pe faptele sale).

Perioada de exaltare și afirmare

In urma acestui examen de constiința, tânărul se simte pregațit sa-i infrunte pe cei de o seama cu el și pe cei mai varstnici;

Plin de încredere în el, adolescentul este gata sa ia cu asalt tot ceea ce este mai placut sau mai dificil de obținut în lume.

Putem considera criza de originalitate a adolescenților drept o cautare febrila a modului de exprimare prin : construcții de modele comportamentale și ațidunale, prin adoptarea unui stil de a reactiona, stil ce vrea sa se afirme ca fiind al constiintei de sine.

Criza de originalitate echivalează cu sondarea de catre tânăr a resurselor interne, a rolurilor posibile în viata, un fel de debut și rezumat al formelor de existenta și viata posibile, intelese și visate ( Schiopu,U.,1997).

O desfasurare normala a crizei de originalitate este o condiție de maturizare psihică. Stagnarea prea indelungata a uneia dintre perioade poate deveni însă patologică. De aceea , felul în care adolescentul traversează criza trebuie sa atraga atenția părinților și a profesorilo

1.4.5 Problema universalității crizei de originalitate

Este sau nu criza de originalitate un fenomen universal ? Fata de acest aspect se pot consemna mai multe puncte de vedere, și anume:

sunt autori care neaga existenta acestui fenomen argumentand ca la foarte multi adolescenți trecerea de la copilărie la acest nou stadiu se produce fara nici un fel de manifestari spectaculoase;

alții recunosc manifestarea crizei, dar o considera ca un fenomen exceptional prezent la un numar mic de adolescenți;

alții considera criza un fenomen ce apare numai la anumite categorii de adolescenți, este deci un fenomen cu manifestare parțiala;

autori ce considera criza de originalitate universala, deoarece fenomenul nu trebuie interpretat doar prin semnele sale exterioare, ci prin prisma prefacerilor interne.

Semnifcativ în ceea ce priveste problema universalității crizei de originalitate este studiul efectuat de M. Mead asupra adolescenților din insula Samoa (cf. A. Birch, 2000). în viata samoana, băieții și fetele se obisnuiesc cu faptele de viata, moarte și sex inca de la o varsta frageda.

Sexualitatea este tratata intr-o maniera deschisa, naturala și, din adolescența băieții și fetele se angajează liber în relații sexuale și de iubire.

Prin urmare, adolescenții samoani traiesc mai putine sentimente de vinovație și de rușine comparațiv cu cei din societațile vestice , detasandu-se de anxietatea și confuzia cu care se confrunta deseori aceștia.

Concentrandu-se pe traseul adolescentei la fetele din Samoa, Mead descrie procesul ca fiind linistit și natural, intr-un contrast evident cu anii adolescentei traiti în societatea vestica. A crește în Samoa este mai usor intrucât viata este, în general, mai putin complicata.

Relațiile afective sunt de circumstanta, creșterea copiilor este tratata cu usurinta, competitivitatea și ambiția sunt aproape inexistente. Prin urmare, adolescența se desfasoara fara evenimente importante.

Prin contrast, adolescenții din vest experimentează un trai plin de posibilitați, ambiții, presiuni în favoarea achizițiilor și, prin urmare, și stresurile care insotesc aceste stiluri de viata. Ca o concluzie, Mead sustine ca nu trebuie sa incercam indepartarea sstresului ce a pus stapanire pe adolescenții din societatea vestica. Mai de graba, trebuie sa gasim modalitați adecvate de pregațire a adolescenților pentru gama de optiuni personale și sociale cărora trebuie sa le faca fata (apud A. Birch, 2000).

T.Cretu (2000) considera însă ca M. Mead a abordat greșit problema intrucât a urmarit numai semnele exterioare, și nu și prefacerile interne.

Autoarea subliniaza ca însușirea rolurilor adultului și însăși ruperea de copilărie nu poate sa nu produca metamorfoze interioare mai mult sau mai putin tensionate.

în continuare, T. Cretu specifica faptul ca a considera acest fenomen universal nu inseamna a-l trata intr-o maniera globalista, indistincta, ci a-l lega de contextul dezvoltarii reale a adolescenților, de particularitațile macro și micro-mediului lor.

1.4.6 Diferente în manifestarea crizei de originalitate

T. Cretu (2000), sintetizand rezultatele mai multor cercetari, prezinta urmatorii parametrii de diferențiere a manifestarilor crizei de originalitate la adolescenți :

a) Intensitatea manifestarilor de opoziție, nerabdare și nemultumire care insotesc criza și care ațing grade diferite.

b) Momentul începerii crizei. Cercetarile au aratat ca la unii ea poate începe din preadolescența pe când la alții se manifesta la sfarșitul adolescentei sau chiar în

postadolescența. Se pare ca multi dintre cei ce fac mai tarziu criza apartin familiilor cu statut socio-profesional și cultural ridicat.

c) Durata crizei poate constitui un aspect de diferențiere pentru adolescenți. Sunt multi cei la care aceasta criza poate sa se manifeste un an, un an și jumatate, poate doi, dar la alții ea se poate prelungi mai mult, adica chiar cinci, sase ani. Se pare că în cazul celor din urmă sunt implicate și carențe ale mediului familial.

d) Apartenenta la sex poate determina diferente în manifestarea crizei. Baieții tind sa faca o criza mai puternica și chiar mai lunga pentru ca tind sa dezvolte cu precadere masculinitatea, forta, tendinta de a se manifesta totdeuna ofensiv. Fetele sunt în general mai blande și mai supuse și în momentul în care ajung la pubertate și apoi în adolescența, chiar Dacă traiesc schimbarile radicale specifice crizei, atitudinile și comportamentele lor negative sunt mai atenuate.

e) Apartenenta la un anume tip temperamental constituie în opinia unor autori, un aspect diferențiator. în genere, se apreciaza ca temperamentele puternice tind sa genereze crize puternice și invers. Se considera ca cea mai spectaculoasa criza poate fi intalnita la colerici și cea mai slabă la melancolici. Se fac aprecieri și cu privire la extraversie și introversie. Se releva faptul ca cei extravertiti reactionează repede și spectaculos la tendinta părinților de a le limita autonomia sau de a le cere sa respecte normele generale de comportare și de a le impune un anumit model de viata.

f) Diferențiere între mediul rural și cel urban; în mediile rurale mai indepartate de centrele urbane se tinde sa se pastreze o anume tendinta de a efectua un control social mai frecvent și adesea mai eficient și astfel manifestarile exterioare ale crizei sunt mai atenuate.

g) Cea mai importanta deosebire este cea legata de continutul central al prefacerilor pe care le antrenează criza. La unii adolescenți aspectul cel mai important este legat de afirmarea eului. Alteori, accentul cade pe constiința de sine, pe expresa incercare de a se auto-dezvalui pentru sine. Este preocupat sa se autodefineasca, sa descopere ceea ce doreste, ce-i place mai mult sa faca.

Criza se apropie de sfarșit și noua personalitate imbogațita chiar cu experienta transformarilor, este din ce în ce mai aproape de viitorul adult.

CAPITOLUL2 . PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTARII ADOLESCENȚILOR. FORMAREA IDENTITĂȚII ȘI IMAGINII DE SINE – PREOCUPARE MAJORA LA ADOLESCENȚI

2.1. Sinele și cunoașterea de sine

2.1.1 Sinele

Sinele (Eul) este cel care da sentimentul identității personale, este determinat social și este format din trei componente, și anume : componenta cognitiva (conceptul de sine), componenta afectiva (stima de sine) și componenta comportamentala (prezentarea de sine).

În vocabularul psihanalizei intocmit de J. Laplanche și J. B. Pontalis, sinele constituie polul pulsional al personalității conȚinând elemente inconsțiente atat innascute cât și dobandite prin refulare, fiind nucleul principal al energiei psihice.

Unii autori accentuează rolul mediului, aratand ca sinele este construit în contextul relațional al macromediilor cultural, economic, politic, precum și al macromediilor create de comunicarea interpersonala, media, interactiunile rutiniere curente (M.Modrea, 2006).

În opinia lui Ion Al. Dumitru , sinele consta intr-o constelație de atitudini ale persoanei fata de sine însăși și fata de alții, a caror stabilitate relațiva confera consistenta și coerenta de sine. Același autor considera ca sinele este o structura psihică relațiv stabila care se formează în ontogeneza individului în cadrul și prin intermediul proceselor de socializare și de educație. Multitudinea aspectelor sinelui, complexitatea sa explica adaptarea flexibila la mediul sau, deci, functionalitatea optima a personalității (I.A.Dumitru,2008).

În concepția lui P. Ilut , întregul sine este social , deoarece trăsăturile fizice, psihice, gândurile cele mai intime ale individului sunt valorizate social. Pentru acest autor, sinele este partea consțienta a personalității, concepția despre ceea ce esti și ceea ce poti deveni.

Conceptul de sine este un construct mintal și abstract care dispune de sfera și continut, poate fi definit prin raportarea la referentul sau și poate avea conotății, sensuri subiective, cu incarcatura afectiva și emotionala (M.Modrea, 2006).

După C.Rogers, conceptul de sine reprezintă imaginea noastra despre ceea ce suntem, ceea ce vrem sa fim și ceea ce ne-ar placea sa fim. N.Hayes și S. Orrell afirma ca sinele este opinia pe care o are un individ despre propria sa persoana.

Petru Ilut considera conceptul de sine ca fiind schema mentala centrala a sinelui, esenta sau identitatea lui, modul în care ne categorizam, conduitele exterioare și starile interne, iar E. Alpay îl defineste ca suma tuturor caracteristicilor mentale și fizice, percepute și dorite de o persoana ca și valoarea acestora asa cum și cât este perceputa de persoana.

Conceptul de sine cuprinde, de altfel, intr-un ansamblu dinamic, imaginea de sine, stima de sine și sinele ideal al individului.

în adolescența, sinele inregistrează progrese în trei planuri : fizic, spiritual și social.

2.1.1.1 Sinele corporal

– reprezintă o componenta principala a imaginii de sine a adolescentului și asta, datorita faptului ca este deosebit de valorizat în planul relațiilor interpersonale cu cel de alt sex. în legatura cu sinele corporal, în adolescența se intensifica unele aspecte legate de identitatea sexuala. în primul rand , este vorba de consolidarea și, totodată, de largirea conduitelor ce exprima apartenenta la sex. Conger și Peterson au subliniat faptul ca o parte importanta a identității de sine o constituie constiința și acceptarea propriei naturi biologice.

Identitatea sexuala este timpurie. Copîii , inca de la trei ani sunt preocupați de diferentele reale dintre băieți și fete. Transformarile puberale adancesc diferentele dintre fete și băieți și readuc în campul constiintei problema identității sexuale. în adolescența, imaginea de sine, cu dimensiunea sa, identitatea sexuala, se consolidează, se diferențiaza, se nuantează (apud J.Kagan, J. Segal, 1987).

2.1.1.2 Sinele spiritual

Adolescenții sunt interesați de calitațile lor sufletesti ca și de cele fizice, cautand în permanenta ocazii de a le constata și evalua. Ei sunt foarte interesați de nivelul lor de inteligenta și de gradul de cultura generala pe care l-au dobandit și își doresc ca acestea sa fie remarcate de catre cei din jurul lor.

Un loc destul de important, chiar primordial în campul intereselor privind însușirile personalității proprii îl ocupa acele trăsături care au o mare semnificație în relațiile cu prietenii și colegii, cum ar fi : onestitatea, sinceritatea, spiritul de echipa, încrederea , empația etc.

Sunt foarte multi adolescenți puternic integrați în activitatea scolara, care sunt interesați de succesele școlare și de ocuparea primelor locuri din clase. Adolescenții, fata de defecte manifesta atitudini active, mai ales în cazul în care își dau seama ca le pot inlatura.

Exista însă, adolescenți care sunt preocupați de a-și dezvoltă caracteristici care sunt considerate calitați numai de catre un grup restrans și care , din punct de vedere al valorilor sociale , ar trebui respinse.

2.1.1.3 Sinele social

Trecera de la preadolescența la adolescența duce la stabilizarea și consolidarea sinelui social și la integrarea sa intr-o imagine de sine mai clara și mai unitara.

Trebuie retinut faptul ca sinele social consta în reputația și recunoașterea unei identitați anume, considerația pe care o obtine individul în mediul sau. (U.Schiopu, E.Verza,1981, p.185 ).

Adolescentul își construieste un loc al lui în cadrul grupului, poate intelege foarte bine atitudinile celorlalți fata de sine, simte simpățiile unora și antipățiile, respingerile altora, se bucură de o reputație și este preferăt pentru ceva anume de catre cei din grupul stabil pe care și l-a construit.

Grupurile informale de adolescenți exercita o presiune continua fata de membrii sai de a se conforma normelor de functionare impuse de grup. Norma este din ce în ce mai mult rezultatul colaborarii, a confruntarii unor opinii diferite care sunt acceptate de toti, a exprimarii deschise a acordurilor și dezacordurilor, a efortului comun.

În consecintă, fiecare individ parcurge în cadrul grupului o experienta sociala de valoare, privind stabilizarea și consolidarea eului social. Individul, la randul sau, sustine unitatea de ansamblu a imaginii de sine și o face sa devina un factor mai puternic pentru toate tipurile de adaptari pe care le incearca adolescentul.

Sinele social se defineste și în cadrul altor relații sociale, cum ar fi cele din cadrul familiei sau cele din instituțiile educațive, însă acestea nu au cum sa suplineasca în întregime influentele grupului de egali.

În consecintă, cele trei planuri ale sinelui constituie componentele subiective cu roluri imprtante în inițierea, stimularea și sustinerea atitudinilor și comportamentelor, în implicarea în activitate și relații, în formarea și desavarșirea personalității.

2.1.3 Cunoașterea de sine

Pe langa acceptarea de sine, cunoașterea de sine inseamna o fundamentala variabila în functionarea și adaptarea optima la mediul social și indeosebi, în mentinerea sanatății mentale și emotionale.

Cunoașterea de sine se dezvoltă treptat, în același timp cu varsta și experienta prin care trece adolescentul, nefiind însă un proces care se termina , se incheie odată cu adolescența și tineretea. Dezvoltarea ei se intinde pe tot parcursul vieții individului.

Cunoașterea de sine este un proces cognitiv, afectiv și motivațional individual, dar care suporta puternice influente de mediu.

Rezultatul cunoașterii de sine este tocmai imaginea de sine , care ia nastere și se dezvoltă sub influența aprecierilor primite de catre copil de la familie, de la prieteni, colegi și sub influența observarii propriului comportament sau a comparației cu ceilalți.

2.2. Identitatea de sine – nucleu al personalitații

Eul, sinele este determinat social și este cel care da sentimentul identității personale. în adolescența, sarcina principala a individului este de a dobandi un sentiment al identității. Întrebarea ,,Cine sunt eu ?’’ apare cu staruinta de mai multe ori pe parcursul vieții unei persoane.

Teoria lui Erikson cu privire la identitatea de sine a adolescentului este bine cunoscuta. După Erikson, cautarea unei identitați de sine în adolescența, este trăsătura cea mai importanta a acesteia.

Formarea identității de sine începe inca din copilărie și în adolescența traversează o perioada critica, deoarece transformarile fizice și psihice din aceasta etapa duc la apariția unei fiinte diferite, fata de tot ce a fost inainte de adolescența. Astfel, în situații similare, adolescentul se poate manifesta diferit, poate experimenta diverse fatete ale sale, pentru ca intr-un final , acesta sa aleaga fateta care i se potriveste cel mai bine.

Adolescența, perioada în care au loc alternari de conduita și atitudini este denumita de catre E. Erikson perioada moratoriului psihologic.

În opinia lui Erikson, exista patru variante ale realizarii de sine :

1. Adolescenții care descopera repede identitatea de sine, cu condiția ca ei sa-și fi conturat un sens al vieții în funcție de valorile și credintele părinților sau ale altor persoane semnificative din viata lor și care tin mai putin cont de propriile capacitați și interese ;

2. Adolescenți care își formează o identitate de sine consțienta și stabila, care devine o condiție a dezvoltarii personalității în continuare;

3. O parte dintre adolescenți raman intr-o stare de confuzie a identității de sine, risipindu-și energia în cautari sterile și de durata;

4. Exista și o identitate negativă, rezultat al aderarii la grupuri delicvente.

Ultimele două variante ale realizarii identității de sine, de cele mai multe ori sunt rezultatele unor presiuni puternice din partea părinților , care vor cu orice pret ca proprîii lor copii sa faca ce își doresc parinții, fara sa acorde încredere capacitaților, aspirațiilor și intereselor proprii, adolescenține.

J.Marcia (apud Berger, 1986 ) a extins și aprofundat ideile lui Erikson și a ajuns la diferențierea a patru niveluri în dezvoltarea identității de sine, și anume :

1. Identitatea timpurie, care se aținge prin preluarea deciziilor și dorintelor părinților;

2. Identitatea stabila, aceasta fiind atînsă după trecerea printr-o faza de cautare, apoi se ajunge la o identitate pozitiva și stabila în care se fac optiunile cele mai avantajoase pentru viata și profesia viitoare;

3. Nivelul al treilea este al celor care se afla inca în etapa moratoriului psihologic relevat de Erikson, lupta între identitate vs confuzie. Adolescenții sunt în curs de experimentare, cauta inca sa-și defineasca rolul și statutul în societate, de aceea sunt tensionați.

4. Identitatea difuza, adica etapa în care adolescenții traiesc o stare a lipsei sensului vieții, riscand sa nu ajunga la maturitatea necesara și la realizarea propriului potențial.

Cercetarile au aratat ca cei cu identitate timpurie sau cu identitate difuza se afla la inceputul adolescentei, în timp ce, cei cu identitate stabila și pozitiva au deja în jur de 18 ani (apud A.Birch, 2000).

L.Steinberg (1993) sustine ca interesul crescut pentru ceea ce se petrece în adolescența referitor la identitate este sustinut de schimbarile generale ce se produc în acest stadiu, și anume :

– Dezvoltarea cognitiva ampla , care permite sesizarea schimbarilor și intelegerea semnificățiilor lor;

– Schimbarile din plan biologic în infațisarea fizica, în functionarea organismului pot genera modificari în imaginea de sine și în conceptul de sine ; atunci când adolescentul își schimba tunsoarea, când își pune ochelari, slabeste sau când crește în înălțime, nu se poate sa nu își pună întrebari și despre personalitatea lui;

– Transformarile din planul relațiilor sociale reprezintă o alta sursa de influența asupra identității de sine.

Același autor , atrage atenția asupra faptului ca dezvoltarea identității de sine este complexa și multilaterala, adica exista o identitate fizica, sexuala, profesionala, socio-culturala, familiala.

În lucrarea sa fundamentala ,,Personalitatea : o interpretare psihologică’’ (1937), G.W.Allport, propune termenul de proprium pentru a-l inlocui pe cel de ego sau self. Aici imaginea de sine apare ca stadiu al dezvoltarii proprium-ului.

După stadiul Eului corporal (1 – 3 ani ), în care copîii disting între ei inșiși și obiectele din jur, se produce identitatea Eului (sesizarea constantei identității în raport cu schimbarile din jur), apare auto-stima și constientizarea numelui propriu, iar între 4 – 6 ani apare și se manifesta imaginea de sine actuala și idealizata în raport de cum satisfac sau nu expectățiile parentale, iar aceasta, pe fondul extensiunii Eului, când copilul ajunge sa recunoasca obiecte și persoane care fac parte din lumea sa.

Dezvoltarea și stabilirea identității personale se realizează între 11 și 13 ani, când are loc conflictul puberal (cautarea de sine ), între 14 și 17 ani, prin conflictul de afirmare (afirmarea de sine ) și acum se constituie subidentitatea culturala, între 17 și 20 de ani prin conflictele de rol și status, când se realizează pregațirea profesionala, organizandu-se subidentitatea profesionala (aspirațiva ), și între 20 și 25 de ani prin conflictele de integrare socio-profesionala, integrarea profesionala, prin stadii de practica și experienta profesionala.

O dimensiune importanta a identității este aceea a idependentei, în pubertate și adolescența fiind vorba de o independenta pe plan valoric , intrucât dependenta materiala și afectiva a adolescentului rămâne activă fata de familie un timp inca indelungat.

Deoarece priveste spre viitor, asistam la cristalizarea unui ideal al adolescentului, care se realizează prin identificarea cu persoane renumite și valori consacrate.

În adolescența, idealul are urmatoarele trăsături : refuzarea șabloanelor, asumarea conștientă de catre individ și importanța în reconstrucția personalității (Munteanu, 1998 ).

După varsta de 17 ani, se nuantează responsabilitatea, adolescentul asumându-și sarcini dificile și incercand sa faca fata situațiilor neplacute.

Astazi , în psihologie se admite faptul ca imaginea de sine nu reprezintă doar rezultatul unei introspecții, ci, asa cum remarca P.Fraisse (1967) , omul este capabil de o dubla cunoaștere, una prin care sesizează propriile senzații, sentimente sau gânduri și o alta, prin care se vede pe sine traind și actionand ca și ceilalți oameni.

Auto-observația este precedată de fapt, de observarea celorlalți din jur și, chiar mai mult, individul se cunoaște din activitatea proprie, din succesele și eșecurile sale, din relațiile cu diverși oameni, din încercările prin care trece în viata.

Prin actele sale de conduita , prin perceperea prestățiilor personale în imprejurari de viata obisnuite, cat și în situații limita, se edifica imaginea de sine ca interiorizare a conduitei celorlalți. Ch. Cooley și G. Mead au subliniat faptul ca intelegerea propriei identitați de catre copil este ecoul reacțiilor celorlalte persoane fata de el, iar conștiința de sine este imaginea Eului în oglinda ( Cf.I.Radu, p.21 – 24 ).

Sau, cum afirma Ch. Baldwin : „Psihogeneza imaginii de sine este simultana cu imaginea de altul, respectiv, reprezentarea despre celalalt functionează ca prototip, ca altul generealizat în edificarea propriei imagini de sine”.

Sursa autentica de cunoaștere de sine este compararea sociala în cadrul interactiunii umane și opinia exprimata sau indusa de catre grupul social de referinta.

La nivelul propriu de constientizare, se produc continuu procesari de informație rezultate din percepția celorlalți, experienta succesului sau a eșecului, pretuirea, respingerea de catre grup, la care se raspunde cu autopercepția propriei identitați și cu propria imagine de sine.

Imaginea de sine se cristalizează intr-o matrice sociala care ofera cadrul social de comparație, criteriile, standardele necesare și un eventual model de urmat prin persoanele de referinta pe care subiectul le pretuieste.

Atunci și acolo, unde apar disonante percepute acut între imaginea de sine reala (cea cu care operează individul), cea atribuita altora și imaginea de sine ideala (cea pe care subiectul tinde sa o impună sieși și altora ) intervin, între anumite limite ale normalității, din subconsțient mecanismele de protecție ale Eului.

Dacă disonanta nu poate fi compensata se pot produce patologizari ale imaginii de sine, implicit ale Eului și personalității.

Deosebit de importanta pentru psihologia practica este o forma a imaginii de sine pe care Albert Bandura (1989) o denumeste conștiinta eficienței proprii validătă de performante. Aceasta are mare valoare acționala și motivaționala , prezența sa ridicând nivelul de aspirație, crește perseverenta și investiția de efort pe termen indelungat.

Încrederea în eficienta personala are și ecou fiziologic. Subiecții care au încredere în eficienta personala inregistrează putine efecte fiziologige adverse, în comparație cu cei care nu au încredere în eficienta personala.

2.3. Imaginea de sine, Dimensiunile ei și Percepția sociala

2.3.1. Imaginea de sine

Imaginea de sine se referă la reprezentarea și evaluarea pe care individul le face despre el însuși în diferite etape ale dezvoltarii sale și în diferite situații de viata, este o construcție personala, o imagine despre ceea ce consideram ca ne este caracteristic și ne defineste.

Imaginea de sine se formează prin interiorizarea schemei altei persoane, adica individul percepe propriile atribute la altul și apoi, le recunoaște și la el însuși. Imaginea de sine este expresia concretizata a modului în care se vede o persoana pe sine însăși, contaminata de dorinta, dar și de modul în care evoluează ceilalți.

D.Salade definea imaginea de sine ca fiind : ,,capacitatea individului de a integra intr-un tablou unitar toate impresiile, informațiile și trairile care se referă la persoana sa și de a vedea just, pe baza acestora locul sau între ceilalți’’.

Imaginea de sine joaca un rol foarte important în conduita dar și conduita, la randul ei, contribuie la constituirea imaginii de sine.

Pe baza informațiilor culese în urma numeroaselor interactiuni sociale se realizează atat percepția proprie, cât și percepția celorlalți. Se sție ca imaginea de sine are la baza fenomenul percepției de sine și al percepției sociale și ca se realizează treptat în procesul de socializare, prin raportarea (sau nu ) la sistemul de norme și valori socio-culturale ale grupului la care este afiliat individul. Imaginea de sine însă, reflecta și statusurile familiale, civice, profesionale și bineinteles, rolurile persoanei în decursul vieții, exprimate în respectul de sine, atitudini, opinii, comportamente.

Cea mai responsabila pentru construcția imaginii de sine este socializarea, aceasta reprezentand cel mai amplu și mai complex proces prin care individul devine fiinta sociala. Atunci când se raportează la ceilalți, individul trebuie sa ia în calcul două tipuri de evaluari :reflectata și comparațiva. Atunci când individul cere altora sa-și spună părerea despre el, vorbim de o evaluare reflectata direct; în cazul în care individul interpretează singur spusele, părerile, reacțiile celorlalți cu privire la persoana sa , este vorba de evaluare reflectata indirect. în ceea ce priveste evaluarea comparata, aceasta se realizează simplu, prin procedeul de comparare a propriilor reușite și atitudini cu cele ale celorlalți.

Deci, putem spune, conform cu teoria ,,sinelui ca privire în oglindă’’- Cooley, sau teoria evaluarii reflectate (oglinda care te reflecta), ca ne formam și ne schimbam imaginea de sine prin părerile, atitudinile și comportamentul celorlalți fata de noi, ne reflectam în alții. Este adevarat faptul ca aceasta percepție va actiona asupra imaginii de sine indiferent Dacă este adevarata sau falsă.

Cunoașterea de sine este dată de feedback-ul pe care îl primim de la cei din jur cu privire la propria noastra persoana; este o modalitate importanta de autocunoaștere, mai ales în perioada socializarii la vârstele mici, atunci când imaginea de sine nu este cristalizata și de aceea este foarte important sa nu se realizeze etichetari (ex.: esti prost, nu esti bun de nimic, etc.). Astfel, copîii, fiind tratați în mod negativ vor deveni nesiguri, frustrați și plini de resentimente.

În ceea ce priveste teoria compararii sociale, adolescentul dobandeste informații despre el însuși comparandu-si calitațile cu aceleași calitați intalnite la cei din jur, acest proces incepand cu inserția în grupurile sociale. Comparația se face cu persoane similare și relevante. Exista compararea în sus, ca un imbold pentru perfectiune și compararea în jos care are ca rezultat creșterea stimei de sine.

Imaginea de sine este influențata și de idealurile și de aspirațiile fiecarei persoane, în constituirea ei intervenind, în același timp scara de valori personale și Eul dorit.

Dimensiunea gradațiilor în care indivizii își concentrează atenția asupra lor inșiși reprezintă focalizarea de sine. Aceasta se accentuează în preadolescența și , mai ales în adolescența, când definirea propriului Eu devine principala preocupare.

2.3.2. Cum se formează imaginea de sine

Exista numeroși autori care de-a lungul timpului au subliniat importanta pe care o are cunoașterea de sine. Socrate a lansat indemnul : ,,Cunoaște-te pe tine insuti’’. Jean la Fontaine scria ceva asemanator în 1679 : ,,Cel ce cunoaște universul și nu se cunoaște pe sine, nu cunoaște nimic’’. Fara o bună cunoaștere de sine, relaționarea cu cei din jur, la fel ca și ațingerea potențialului maxim în viata, sunt de neatins.

Primul aspect important al identității de sine este simtul unui Eu corporal, aparut în primul an de viata. Alaturi de acest simt se dezvoltă și simtul unei identitați de sine continue.

În jurul vârstei de 6 ani apar două aspecte ale individualității : extensia Eului și imaginea Eului – copilul descopera și intelege ce asteapta parinții de la el și compara comportamentul sau cu aceste asteptari.

În prima copilărie apare constiința de sine, care este etapa asemanatoare cu cautarea de sine. Odată cu trecerea timpului, puberul constientizează influența pe care o au conduitele, comportamentele sale asupra oamenilor și lucrurilor cu care intra în contact și acest lucru este posibil datorita extinderii contactelor individului cu ceilalți, a inregistrarii unor succese și eșecuri.

La varsta prescolara, dezvoltarea imaginii de sine se face prin confruntare și comparare cu alți copii, rezultand o imagine de sine preponderent pozitiva, care trebuie protejata de adulții aflați în apropierea copilului. La aceasta varsta predomina motivația extrinseca, fapt care ii influentează și dezvoltarea imaginii de sine. La aceasta varsta , copilul își insuseste criteriile de apreciere ale adultilor, aceste criterii nefiind în totalitate asimilate.De aceea , invatatorul trebuie sa precizeze clar criteriile de evaluare ale diferitelor activitați precum și a conduitelor. Auto-valorizarea are și ea ca punct central modelele propuse de adult, pe care copilul le revendica pentru a fi apreciat.

La aceasta varsta se inregistrează schimbarile în schema corporala, copilul începe sa perceapa propriile transformari, comparandu-se din ce în ce mai des cu cei din jur.

Sfarșitul acestei perioade este inlocuit și continuat de perioada de opoziție , etapa de afirmare și luare de poziție a unui Eu care se descopera pe sine și se delimitează de cei cu care se confunda pana atunci.

Inceputul adolescentei este marcat de începerea școlii, acceptarea unor obligații și indatoriri, supunerea unor reguli și de un conformism social.

Critica venita din partea celor cu care interactionează îl determina sa se evalueze pe sine însuși, sa admita calitațile membrilor grupului din care face parte și sa constientizeze valoarea sa. Prin controlul exercitat de grup ia nastere teama de a nu fi respins de acesta și astfel, are loc o dezvoltare a constiintei de sine.

Aceasta etapa noua favorizează apariția interiorizarii, nevoia de a se feri de privirile altora, nevoia de a se izola. Este perioada în care Dacă imaginea de sine nu coincide cu imaginea celorlalți despre el, apar complexele de inferioritate, scaderea stimei de sine.

Succesele și insuccesele, eșecurile școlare au un rol foarte important în constituirea imaginii de sine.

Apare nevoia de a sti, de a cunoaște și astfel, interesul și curiozitatea pentru cunoaștere, care sunt caracteristici ale preadolescentului, sunt satisfacute de grupul în care se integrează, grup care satisface nevoile acestuia de socializare, afiliere, de valorizare a potențialului fizic și intelectual. Datorita prezentei grupului, a opiniei celorlalți de fapt, imaginea de sine capata noi valente.

Adolescența este perceputa de multi ca o perioada de criza, în care individul incearca sa-și gaseasca locul în societate și sa-și constituie identitatea.

2.3.3. Ce este percepția sociala

Putem spune, deci, ca imaginea de sine reprezintă o construcție sociala și ca în formarea ei, interactiunea cu ceilalți inseamna compararea cu alții și aprecierile pe care ceilalți le fac asupra individului. Putem spune astfel, ca percepția indivizilor asupra unui aspect al realității constituie percepția sociala și, ca atare, percepția sociala poate determina formarea imaginii de sine. Percepția sociala se realizează pornind de la exterior, de la observarea caracteristicilor fizice și ale comportamentelor indivizilor. Mai exact, din comportamentul persoanelor din jur, impresiile, aprecierile lor, intelegem modul în care suntem perceputi de ei (percepția sociala), iar acest lucru ne poate determina sa ne privim pe noi inșine intr-un anumit fel; Dacă cei din jurul nostru ne vad ca fiind persoane consțiincioase, responsabile (aceasta fiind percepția sociala) și Dacă ne transmit acest lucru, este foarte probabil ca și noi sa ne formam o părere despre noi inșine conform cu ceea ce ni s-a transmis.

Psihologul american William James considera ca imaginea de sine poate fi abordată din două perspective, și anume : din perspectiva continutului și ca proces.

Abordarea din perspectiva continutului se referă la faptul ca atunci când ne orientam atenția spre analiza interiorului nostru, putem intra în contact cu personalitatea, corpul și chiar eul nostru.

Abordarea imaginii de sine ca proces se referă la contactul pe care îl are fiecare individ cu cei din jurul lui. în momentul în care individul intra în contact cu o alta persoana, aceasta ii transmite anumite informații, care intra în procesul personal de selecție. Odată selectate, informațiile sunt asimilate, imbogațindu-se.

Pe scurt, imaginea de sine privita ca proces se referă la faptul ca fiecare persoana cu care intram în contact ne influentează, avand loc un proces de evaluare de sine precum și o organizare a prezentarii de sine. Toate aceste procese ne orientează spre mediul social, constituind un prilej de a confrunta continuturile noastre cu alte continuturi

2.3.4. Dimensiunile imaginii de sine

Imaginea de sine indeplineste mai multe funcții la nivelul personalității, cum ar fi:

Determina comportamente și autoreglează comportamentul

Stimulează dezvoltarea personalității

Selectează scopurile și valorile după care se conduce persoana

Activează procesele cognitive

Contribuie la fixarea nivelului performantelor

Imaginea de sine, la fel ca și cunoașterea de sine este un proces complex care implica mai multe dimensiuni. Aceasta nu este o structura omogena, iar în cadrul ei se face distincția între : Eul real, Eul viitor și Eul ideal ( A.Baban,p.66).

Eul real, numit și Eul actual este rezultatul experiențelor noastre, a cadrului social și cultural în care traim. Acesta cuprinde , la randul lui – Eul fizic, cognitiv, emotional, social și spiritual.

Eul viitor reprezintă aspirațiile viitoare ale individului, aspirații realiste, care pot fi atinse datorita resurselor de care dispune subiectul.

Eul ideal este ceea ce ar dori sa ajunga individul, dar este consțient ca nu are resursele necesare pentru a-și aținge aspirațiile. Eul ideal nu poate fi niciodată atins. Dacă individul se cantonează în decalajul dintre Eul real și Eul ideal, atunci el va trai o permanenta stare de nemultumire de sine, frustrare și chiar depresie.

Dominarea Eului ideal este un fenomen destul de frecvent prîntre adolescenți. Datorita influentei mass-media ajung sa-și doreasca sa fie ca idolii lor, motiv pentru care traiesc dezamagirea.

Tocmai de aceea este foarte important ca adolescenții sa invete sa faca diferenta între Eul ideal și cel viitor, cel din urma fiind realizabil.

2.4. Stima de sine – vector al personalitații

Apreciera pozitiva sau negativă despre imaginea de sine constituie stima de sine, componenta afectiva a Eului.

Cu privire la transformarile din adolescența s-au formulat întrebari în legatura cu stima de sine, inteleasa ca atitudine pozitiva fata de propria persoana.

L.Steinberg(1993) subliniaza ca, în timp ce sentimentele adolescenților cu privire la propria persoana oscilează, intr-o anumita masura, în funcție de situațiile în care se afla, stima de sine rămâne stabila.

Cele mai mari fluctuății ale imaginii de sine sunt în intervalul de trecere de la preadolescența la adolescența și mai putin între prima parte a adolescentei și adolescența de mijloc și cea finala ( Simmons, Rosenberg,1973, apud. L.Steinberg,1993, p.259).

Stima de sine este definita de S.Coopersmith(1984) ca fiind un ansamblu de atitudini și opinii pe care individul le pune în joc în raporturile lui cu lumea exterioara. Atitudinile legate strict de stima de sine sunt : mobilizarea în vederea ațingerii unor obiective, încrederea în reușita proprie, resimtirea mai mult sau mai putin a unui eșec, valorificarea experiențelor anterioare în scopul ameliorarii performantelor. în aceeași ordine de idei, stima de sine are inserata o dispoziție mentala care este folosita la pregațirea individului pentru a sti sa reactioneze în conformitate cu asteptarile sale de succes, acceptarea și determinarea personala.

Stima de sine indica în ce masura un individ se crede capabil și important.

Se pune întrebarea la ce varsta se poate vorbi despre existenta stimei de sine.

Stima de sine are o dezvoltare stadiala, în funcție de varsta , la fel ca și în cazul imaginii de sine. De exemplu, prescolarii mentionează despre ei doar trăsături generale : varsta , sax, înălțime. La 7-8 ani stima de sine începe sa se consolideze dar este inca ancorata în caracteristicile fizice, fiind situaționala. în adolescența, globalitatea selectiva se accentuează și se deplasează spre trăsăturile stabile interne. Se spune ca o realizare, chiar și exceptionala în ochii altora, dar putin valorizata de cel în cauza, nu egalează o performanta mai slabă, dar foarte intens dorita.

Adulții sunt modele importante, rolul lor în construirea stimei de sine la copii fiind foarte mare. Uneori pe copii ii sperie și propriile emoții atunci când acestea sunt intense. Dacă aceste emoții sunt invalidăte de catre adult, atunci copilul poate dezvoltă o stima de sine scăzută, avand comportamente neadecvate și fiind incapabil sa faca diferenta între emoțiile pozitive și emoțiile negative. Pentru a evita aceasta situație, parinții trebuie sa-i ajute pe copii sa exprime corespunzator emoțiile negative și , în același timp, sa-i ajute sa le inteleaga.

Inceputurile dezvoltarii stimei de sine pot fi corelate cu cele ale constiintei de sine, a carui componenta importanta este. Deși cercetatorii cauta instrumentele potrivite pentru a masura și evalua stiintific stima de sine a copiilor sub 8 ani, acest lucru nu a fost inca posibil.

Nivelul stimei de sine are un rol foarte important și influentează starea psihică și dezvoltarea individului : cei care au o stima de sine ridicata au o mai mare încredere în sine, se mobilizează mult mai usor și reusesc mai bine, fapt ce consolidează imaginea de sine.

O stima de sine redusa însă, are multe efecte negative, sporeste numarul insucceselor și îl arunca pur și simplu pe individ intr-un cerc vicios din care cu greu și cu mari eforturi se poate ieși.

În procesul creșterii stimei de sine, un factor important este identificarea cauzelor unei stime de sine scazute și definirea acelor domenii importante de competenta ; putem adauga ca și factori în creșterea stimei de sine suportul psiho-afectiv și aprobarea sociala, motivația de realizare și afirmare, ce are un rol important, dar și tehnicile psihologice, Dacă este cazul de a face fata dificultaților și stresului.

Persoanele reactionează diferit în funcție de nivelul de stima, chiar Dacă vorbim despre succes. Spre exemplu, indivizii cu o stima de sine scăzută, în fata succesului, reactionează nerealist, neapreciindu-se la adevarata valoare și chiar atribuind altora sau unor factori externi succesul lor și nu propriilor resurse. Se intampla asa deoarece reușita le poate produce o anumita teama de a nu mai fi la înălțime pe viitor, fiind vorba clar de teama de eșec (bucurie anxioasa). Astfel de persoane sunt foarte prudente, preferă sa ramana mediocre și neasumându-și riscuri progresează lent cu cate o ,,bucurie anxioasa’’ din când în cand.

Persoanelor cu o stima înaltă de sine, dimpotriva, reușita le aduce emoții pozitive, le crește motivația dar sunt însă dependente de recompense ; acestea sunt persoanele care vor sa-și depaseasca limitele și își asumă riscuri, sunt stimulate de succes, progresează rapid dar raționează în funcție de succese.

Orice activitate ar întreprinde individul, el urmareste sa-și satisfaca două trebuințe care sunt indispensabile stimei de sine : nevoia de a fi iubit (simpațizat, apreciat, dorit) și nevoia de a fi competent (inzestrat, abil, performant).

Datorita faptului ca stima de sine constituie o dimensiune mobila și foarte importanta a personalității, aceste două trebuințe trebuiesc satisfacute permanent.

Se pare ca stima de sine este și un element fundamental al creațivității : s-a demonstrat ca persoanele creative au convingerea ca-și pot impune propriul model, avand o înaltă stima de sine.

Coopersmith (1984) considera ca ,, cu cât un individ este eliberat de indoieli și ambivalente, cu atat acesta rezista mai bine amenintarilor, este degajat de tulburari minore de personalitate ; astfel, cel care are o înaltă stima de sine poate sa-și aținga scopurile pe care și le-a fixat’’.

CAPITOLUL 3. FAMILIA – CADRU FUNDAMENTAL PENTRU DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ADOLESCENTULUI

3.1. Conceptul de familie

Familia reprezintă nucleul social primar care este reunit prin casatorie, legatura de sange sau adopție (după U.Schiopu, 1977).

Aceasta comuniune esențiala, care prin funcțiile care i-au fost atribuite contribuie la unitatea, stabilitatea și coerenta sistemului social reprezintă de fapt, un complex de dimensiuni biologice, psiho-sociale, cultural-educațive, religioase, sociologice, juridice și demografice specifice.

Familia este privita din două puncte de vedere : din punct de vedere juridic și dintr-o perspectiva sociologica.

Din punct de vedere sociologic, familia reprezintă ,,un grup social ai caror membri sunt legați prin raporturi de varsta, casatorie sau adopție și care traiesc impreuna, cooperează și au grija de copii’’ (Zamfir și Vlasceanu, , 1993 ).

După Mihailescu,I., (1999), familia constituie ,,exemplul tipic de grup primar’’, care este caracterizat de relații puternice, prin colaborarea și asocierea intimă a tuturor membrilor ei.

În concepția Iolandei Mitrofan, familia este ,, o forma de comunitate umana alcatuita din doi sau mai multi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie și/sau paterne, realizand, mai mult sau mai putin, latura biologica și/sau cea psiho-sociala’’(I.Mitrofan, C.Ciuperca, 1998, p.17).

Putem spune deci, în mai putine cuvinte ca pentru sociologie familia reprezintă un grup social care este format dintr-un cuplu casatorit și din copîii acestuia.

Din punct de vedere juridic, pe langa faptul că familia este constituita dintr-un grup de persoane între care exista casatorie, adopție și relații de sange, aceștia au drepturi și obligații care sunt reglementate juridic prin certificat de nastere, de casatorie, de adopție sau alt tip de documente.

Structura familiala reprezintă un set invizibil de cerinte functionale ce organizează modurile în care membrii familiei interactionează.

Aceasta are nevoie de flexibilitate, deoarece ea trebuie sa reziste la schimbare, dar sa se și poata adapta atunci când este nevoie pentru a-și putea mentine integralitatea și functionalitatea. Acest lucru se realizează prin intermediul subsistemelor familiale.

Cel mai des intalnite și cele mai importante subsisteme familiale sunt :

Subsistemul adultilor – este subsistemul marital, al sotilor, al carui rol este acela de a modela intimitatea și angajamentul. Pentru a putea fi implinit acest rol este nevoie de complementaritate și acomodare în cuplu. Astfel, ambii soti simt ca pot fi independenti, dar în același timp ca sunt impreuna.

Subsistemul parental – apare atunci când se naste primul copil. Responsabilitatea este aceea de a crește copîii, de a-i educa, de a-i ghida.

3. Subsistemul fratriilor – este format din toti copîii din familie și le ofera acestora primul grup social în care sunt cu toții egali. Astfel , copii invata ce inseamna cooperarea, negocierea, competiția, suportul reciproc, atasamentul. Ei preiau diferite roluri și poziții în familie și, de multe ori acestea devin semnificațive pentru evoluția lor ulterioara în viata.

3.2. Funcțiile sistemului familial

Sistemul familial indeplineste o serie de funcții, ca orice instituție. Principalele funcții ale familiei sunt :

Funcția de socializare – are scopul de integrare în societate a copilului, contribuind la asimilarea de catre acesta a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de comportament caracteristice familiei. Evident, unele familii se ocupa mult de educarea membrilor sai, altele mai putin sau chiar deloc.

Funcția economica – aceasta funcție este realizată de ambii soti prin aducerea de venituri, funcția economica presupunând asigurarea resurselor materiale și financiare necesare existentei familiei (locuinta, hrana, haine etc.).

Funcția de solidaritate – asigura unitatea și stabilitatea familiei. Ea presupune existenta și manifestarea sentimentelor de afectiune și de respect între membrii familiei, a increderii, ajutorarii și sustinerii reciproce.

Funcția social-reproductiva – se referă la viata intimă de cuplu și la aducerea pe lume a copiilor.

Exista două categorii de factori care ar putea modifica functionalitatea unei familii : factori externi și factori interni.

Factorii externi sunt cei exteriori familiei, vin din afara dar care actionează foarte puternic asupra ei, iar cei interni sunt cei care vin din interior , de la membrii familiei.

Indiferent de perspectiva din care este abordată, familia indeplineste un set complex de roluri iar utilitatea sociala a familiei nucleare ii confera caracterul de universalitate.

3.3. Rolul familiei în dezvoltarea personalității adolescentului

Dacă ar trebui sa dam o definiție rolului familial, atunci acesta reprezintă ,, setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl asteapta de la fiecare celalalt membru, în funcție de poziția pe care o ocupa în sistemul familial’’ (Rusu,C,2008).

Familia constituie pentru copil primul sau factor de legatura în relațiile cu societatea, este factorul primordial al formarii și socializarii copilului. în familie iau nastere trăsăturile caracteriale și morale importante ale copilului, iar atitudinile pe care copilul le adopta în familie pun bazele conduitelor sale viitoare. Deci, familia are un rol foarte important în structurarea și formarea personalității copilului. Prin comportamentele și atitudinile lor, prin concepția lor despre lume și viata, dar și prin gradul lor de toleranta, parinții au o mare influența asupra copiilor lor. Familia este locul în care copilul invata primele reguli în viata, invata cum sa rezolve probleme practice și cum să deosebească competentele sociale de baza.

Aceste lucruri invatate în familie îl vor ajuta mai tarziu pe copil, tânărul, adultul care va deveni, sa se adapteze la rolurile familiale și sociale pe care societatea le va astepta de la el. De asemenea, copîii primesc de la familie sprijin material și cognitiv, dar mai ales sprijin afectiv de care au nevoie cel mai mult pentru o bună dezvoltare. Parinții trebuie sa-i invete cum sa fie independenti, sa fie siguri pe ei și disciplinați pentru a reuși în viata.

Comportamentul ambilor părinți reprezintă un exemplu pentru copii, este prima lor sursa de imitație. Dacă parinții sunt capabili sa-și stimuleze copilul în direcția buna, acesta va socializa normal și va avea sanse crescute de reușita în viata. Dar Dacă parinții nu sunt modele pozitive pentru copii, aceștia vor intampina dificultați în dezvoltarea lor, cu efecte negative pe termen lung asupra personalității lor, în cazul în care nu sunt ajutați la timp sa le depaseasca.

Familia este foarte imprtanta în dezvoltarea personalității copilului inca din etapele micii copilarii și continuand cu adolescența, pana când copilul ajunge la maturitate.

Putem vorbi de o diversitate a mediului familial care are rolul de a-i oferi copilului posibilitatea de a se defini pe sine.

Exista trei cai prin care familia influentează personalitatea adolescentului, și anume :

Prin transmiterea unor modele de valori și comportamente ; acestea pot fi diferite de la o familie la alta , în funcție de credintele , nivelul socio-economic și cultural al fiecareia. Modelele comportamentale pe care adolescentul le gaseste în familie pot fi pozitive dar și negative. Copilul este caracterizat de o mare sensibilitate când e vorba de starile de spirit și de opiniile părinților. Acesta este dependent de părinți cel putin pana la varsta adolescentei și crede ca parinții pot rezolva orice problema sau dificultate. Dacă copilul nu ar avea aceasta încredere, nu ar exista un suport important al imaginii lui despre lume iar lipsa acestui suport poate produce o dezorientare grava în constiința lui.

A două cale – climatul familial – influentează în mare masura formarea personalității adolescentului , deoarece intr-o atmosfera de tensiune și conflict, cazul unei familii cu climat negativ, acesta sigur nu va avea modele bune de urmat în viata.

Cea de a treia cale – este cea prin educație explicita , intentionata. Aceasta este o cale directa în timp ce primele două cai sunt indirecte.

Educației ii revine un rol principal, educația copilului în familie depinzand de structura familiei, de nivelul de instrucție și intelectual al părinților și de unele caracteristici psihopatologice ale părinților etc.

Familia și relațiile familiale reprezintă principalul izvor al vieții afective a omului. Relația afectiva a copilului cu mama și tatal sau va fi modelul de baza al dezvoltarii sentimentelor fata de sine și ceilalți.

3.4. Notiunea de eșec școlar

În mediile școlare, fenomenul de ,,eșec scolar’’ poate capata uneori aspectul unui fenomen cronicizat ( permanentizat) și de aceea trebuie privit cu toata responsabilitatea. Un astfel de eșec scolar cronicizat este foarte periculos deoarece poate determina efecte negative , o alterare a imaginii de sine a elevului în cauza, atat în plan psihologic individual cât și social ; în plan individual elevul își va pierde din ce în ce mai mult încrederea în propriile sale posibilitați care va duce la dezvoltarea unui sentiment de teama fata de eșec, iar în plan social, deoarece un eșec scolar pemanentizat aduce cu sine o marginalizare sociala a elevului în cauza, exprimata printr-o limitare a dreptului elevului la o calificare autentica și prin limitarea exercitarii unor roluri sociale apreciate și recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitate.

Indicatorii utilizați pentru aprecierea existentei unei situații de eșec scolar sunt : în primul rand, abandonarea precoce a școlii, parasirea școlii fara nici un fel de calificare, decalajul dintre potențialul personal și rezultatele obținute, incapacitatea de a se adapta și de ațingere a obiectivelor pedagogice, incapacitatea de adaptare scolara, eșecul repetat la examene, mai ales la cele finale.

Eșecul scolar de tip cognitiv care se referă la neatingerea obiectivelor pedagogice a elevilor în cauza, atesta niveluri scazute de competenta la acesti elevi, ducand la obtinerea unor rezultate slabe la examene și evaluari pana la corigente sau repetenție. Toate aceste niveluri scazute de competenta pot fi explicate prin intarzieri în dezvoltarea intelectuala sau printr-o serie de neajunsuri în planul motivațional, volitional sau operațional, cum ar fi:

Nivelul foarte scazut de aspirații și de expectante în raport cu activitatea scolara și mai ales, cu propriul Eu;

Disponibilitați reduse de vointa care sunt necesare formularii obiectivelor de invatare și necesare în depașirea dificultaților care apar pe parcursul activității de invatare.

3.4.1 Formele de manifestare a eșecului scolar :

Faza premergatoare : încetinirea ritmului ideatic, apariția lacunelor;

Faza rămânerii în urma celorlalți la invatatura : se semnalează o acumulare mare de goluri în cunostinte, se evita orice fel de efort pentru indeplinirea individuala a sarcinilor și, cel mai grav apare aversiunea fata de invatatura.

Repetenția, care poate fi urmata chiar de abandon

3.4.2 Cauzele eșecului scolar :

Cauze de natura fizio-psihologică :

Tulburari somațice, endocrine, neurologice;

Boli specifice vârstei;

Tulburari legate de pubertate

Deficiente senzoriale

Inteligenta scolara sub limita

Insuficiente ale elaborarii intelectuale

Cauze de natura socio-familiala :

Familii dezorganizate

Atmosfera familiala incarcata cu tot felul de excese

Nivelul igienico-sanitar al familiei

Nivelul cultural scazut al familiei ( cu părinți excesiv de grijulii, părinți intoleranti sau indiferenti)

3- Cauze de natura pedagogică :

– evaluari incorecte

– prezentarea intr-un mod neatractiv și superficial a continutului lecției

– tratarea unor copii ca pe niste paria ai clasei

– autoritatea excesivă a pedagogului

– neconlucrarea cu familia

Ca urmare, este necesara cunoașterea psihologică a metodelor , a simtului diagnostic de catre profesorul unei anume specialitați, care impreuna cu psihologul și cu parinții, pot forma o echipa care sa dobandeasca cunostinte despre personalitatea fiecarui elev și ce fel de decizii trebuiesc luate cu privire la procesul instructiv , cum poate fi asigurata intervenția adecvata pentru a preveni eșecul scolar.

Insuccesul repetat, insotit și de o stare de frustrare se inscrie intr-o spirala regresiva : Dacă elevul nu reuseste sa inteleaga , sa faca fata cerintelor, el renunta la efortul de a intelege, se resemnează ( ceea ce inseamna indiferenta, descurajare) sau se supune greu efortului sub presiunea celor din jur. Important este sa fie sesizat momentul când începe ,,demotivarea’’. Dacă se pun etichetari și evaluarile nu sunt corecte, intervin și alte surse de blocaj. Este însă, suficienta și o problema familiala pentru a afecta viata psihică a copilului, antrenand o serie întreaga de neajunsuri prîntre care și dificultați la invatatura. Astfel, la școala poate fi incordat, apoi sanctionat, luand și o nota slabă – apare un nou prilej de tensiune și astfel, se formează un cerc vicios din care tânărul nu poate ieși decat Dacă se rezolva problema familiala.

Profesorii ar trebui sa sție și sa constientizeze faptul ca influența negativă pe care o poate avea asupra evoluției copilului o stare prelungita de stres creata la școala, la care se mai poate adauga și una existenta în familie , îl afectează psihic pe copil, ii afectează placerea de a munci, capacitatea de a invinge dificultațile și optimismul.

Marele pedagog francez, J.J.Rousseau, acum mai bine de 200 ani, adresa educatorilor un apel și un avertisment care a devenit celebru : ,,Educatori, invatați sa va cunoașteti copîii!’’, semnaland o carenta majora a educației – ignorarea copilului, a aspirațiilor, a intereselor și posibilitaților acestuia.

De-a lungul timpului, cu toate progresele obținute și aduse continuturilor educației, totuși, problema calității vieții școlare și a statutultu copilului în cadrul procesului instructiv – educațiv continua sa fie o problema deschisa.

Starea de tensiune psihică care are ca efect eșecul scolar, este o tema importanta care urmareste sa invite toti factorii angajați în actul educațiv – părinți, profesori, conducerea invatamantului, alte autoritați – la reflecție și luare de atitudine.

Parinții și chiar educatorii uneori, se întreaba inca, de unde provine eșecul scolar.

Plecand de la date concrete de viata, cauzele generatoare ale starii de tensiune psihică ale adolescentului , de la ingândurare, tristete, anxietate pana la frica și ura se rasfrang negativ nu numai asupra acivității lor dominante – invatarea, ci și asupra personalității lor în curs de formare. Parinții , profesorii trebuie sa constientizeze consecintele de natura predominant medicala, psihologică sau pedagogică, pe care le antrenează în viata adolescenților unele conduite sau relații inadecvate cu aceștia, cu efect educațiv de a preveni o stare patologică de anxietate și depresie, aparuta la unii elevi, ca urmare a greselilor didactice ale educatorilor.

,,MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENȚIA’’

(unui copil trebuie sa i se arate cel mai mare respect)

IUVENA

CAPITOLUL 4. CERCETARE. STUDIU PRIVIND INFLUENȚA FACTORILOR EXTERNI ASUPRA FORMĂRII IMAGINII/STIMEI DE SINE LA ADOLESCENȚI

4.1. Scopul și obiectivele cercetării

4.1.1 Scopul

A fost de a arăta cum se prezintă imaginea/stima de sine în rândul adolescenților sub influența factorilor externi cei mai importanți : familia, școala, societatea.

Asa cum am văzut în partea teoretica a lucrarii, literatura de specialitate a subliniat de multe ori importanta legaturilor afective primare intre copil și părinți, a nevoilor general – afective ale acestuia, fundamentala fiind pentru orice adolescent dobandirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine. în planul structurarii identitatii proprii – în care criza adolescențina este nelipsita, al structurarii propriului Eu, a unui Eu armonios și capabil de adaptare la status – rolurile cerute oricarui individ, în legatura cu care imaginea de sine reprezinta o componenta principala, un rol deosebit de important îl constituie influențele familiei, ale școlii și societații.

Raportandu-ne la observațiile de mai sus, am pornit de la presupunerea ca factorii sociali și informaționali, care contribuie la identificarea unor modele de succes și a unor contra modele prezentate prin mass – media și la care se raportează adolescenții, influenteaza în mare masura formarea imaginii/stimei de sine a adolescenților aflati în perioada cruciala a dezvoltarii și formarii lor.

4.1.2 Obiectivele cercetării :

1. Identificarea acelor modele sociale considerate de succes, precum și a contramodelelor prezentate prin mass – media și la care se raportează adolescenții, dar și identificarea factorilor sociali, informaționali și educaționali care contribuie la construirea acestor modele;

2. Identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea și stima de sine a adolescenților supusi studiului;

3. Cotarea răspunsurilor conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor, în vederea identificarii tendinței în randul adolescenților în ceea ce priveste natura imaginii de sine și nivelul stimei de sine;

4. Pe baza rezultatelor cercetării, precum și a observațiilor din literatura de specialitate, am urmarit proiectarea unui program de intervenție centrat pe imbunatatirea imaginii de sine și pe cresterea nivelului stimei de sine la adolescenții devianți și care au inregistrat esecuri școlare.

4.2. Ipotezele cercetării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că :

Dacă adolescentul are o popularitate crescută și este preferăt în grupul din care face parte, atunci imaginea de sine este pozitiva;

Dacă adolescentul are o popularitate scăzută și este respins sau indiferent în grupul din care face parte, atunci imaginea de sine este negativă;

Cu cât influienta contramodelelor este mai mare, cu atat creste riscul adoptarii de catre adolescenți a comportamentelor deviante;

Adolescenții devianți au o imagine de sine negativă, comparativ cu adolescenții care nu manifesta devianta;

Adolescenții care manifesta devianta au o stima de sine mai scăzută, în acord cu natura negativă a imaginii de sine, comparativ cu cei care nu manifesta comportamente deviante.

4.3. Metodologia utilizată

4.3.1. Descrierea lotului de adolescenți investigati

În cercetarea de față, am investigat un grup țintă de adolescenți constituit din 54 de elevi ( 2 clase a XII-a), dintre care , 36 de băieți și 18 fete, cu vârste cuprinse intre 17 ani și 19 ani, acestia fiind elevi ai Colegiului Tehnologic ,,Rulmentul’’, din Alexandria. Aducem la cunosțintă faptul ca liceul este cotat ca fiind unul slab în ceea ce priveste performantele elevilor.

4.3.2. Metode și instrumente de cercetare

Pentru colectarea datelor referitoare la imaginea/stima de sine, am folosit metoda anchetei pe bază de chestionare, analiza documentelor școlare și metoda sociometrică pe baza testului sociometric.

Ancheta pe bază de chestionar:

Chestionarul pentru identificarea modelelor sociale de succes și a contramodelelor prezentate prin mass – media la care se raportează adolescenții, precum și a factorilor sociali, educaționali și informaționali care contribuie la construirea acestor modele;

Chestionarul pentru identificarea climatului familial și al situatiei școlare;

-,,Chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine’’, inspirat din cercetarile asupra imaginii de sine și a rolului acesteia în psihoterapie, intreprinse de Carl Rogers – acest chestionar este prezentat intr-o traducere și adaptare romaneasca de Ion Dafinoiu, în lucrarea coordonata de Adrian Neculau, ,,26 de teste pentru cunoașterea celuilalt’’, Editura Polirom, Iasi, 2003

,,Scala de stima de sine’’, concepută de Rosenberg în 1965;

Metoda sociometrică

-Testul sociometric pe criterii sociometrice diagnostice

Analiza documentelor școlare

4.4 . Rezultatele obținute și interpretarea lor

Testul sociometric folosit în aceasta cercetare se bazează pe criterii sociometrice diagnostice : a) munca în comun și b) petrecerea timpului liber. (Anexa 1 )

Negru Munca Atractie

Timp liber

Rosu Munca Respingere

Timp Liber

Fig. 1

Ținând cont de observațiile din literatura de specialitate, conform cărora adolescenții preferăti de grupul din care fac parte și care se bucură și de o popularitate crescută, au o imagine de sine pozitiva ( ex. A din fig. 1 ), iar adolescenții care sunt respinsi sau indiferenti din acelasi grup, au o imagine de sine negativă, (ex. G- respins, respectiv P – indiferent ), putem afirma, asadar, că datele pe care le-am obținut au confirmat primele două ipoteze de la care am pornit.

Chestionarul privind identificarea modelelor și contramodelelor prezentate prin mass – media și a factorilor socio – informaționali și educaționali care contribuie la construirea acestor modele ( Anexa 2 )

Item 1 Modele demne de urmat

Din cei 54 de elevi supusi cercetării, 25 de elevi identifica drept model de succes pe care ar dori să-l urmeze – vedetele TV, 10 elevi identifica sportivi, 8 elevi – politicieni, 7 – profesori și 4 – familia; reprezentare în Fig.2.

Fig.2.

Pentru adolescenți, bogatia, luxul, opulenta promovate de mass – media constituie un adevarat magnet, care ii atrage și îi rupe de realitate. Una dintre functiile mass – mediei este aceea de socializare anticipativa, de furnizare a unor modele ce urmeaza a fi selectate.

De asemenea, consumul de mass – media constituie cel mai frecvent comportament. Dupa cum se observa, pe primul loc, adolescenții au plasat vedetele TV. Pe locul al doilea se situeaza sportivii, sportul fiind pentru adolescenți un domeniu atractiv și o optiune validă pentru o viitoare cariera. Pe locul al treilea, adolescenții au plasat politicienii care, în ciuda faptului că au o credibilitate scăzută, mass – media evidentiaza bunastarea și avantajele de care se bucură clasa politica.

Pe ultimele locuri, adolescenții plaseaza ca modele demne de urmat profesorii și familia, fapt care ne ingrijoreaza.Plasarea pe ultimele locuri a familiei și a profesorilor ne conduce la ideea ca educatia, care se initiaza în familie și continua în școala nu mai este o prioritate pentru marea majoritate a adolescenților, care sunt preocupati sa-si gaseasca propria identitate intr-o lume care nu asigura o perspectiva pozitiva.

Item 2 Contramodele

Din totalul de 54 de elevi ai claselor a XII-a, identifica ca și contramodele : 16 elevi – prietenii, 22 – colegii; 14 – familia și un numar de 2 elevi – profesorii. Reprezentare Fig.3.

Fig. 3.

Elevii considera ca prietenii și colegii sunt contramodele din cauza comportamentelor neadecvate, a presiunii grupului, a lipsei de cultura și educatie. Membrii familiai nu sunt considerate modele demne de urmat din cauza statutului social, a saraciei, a nivelului scazut de implicare și de educatie. Profesorii reprezinta contramodele datorita comportamentelor neadecvate fata de elevi și stilurilor de predare/evaluare.

Item 3 Factori de influența asupra elevilor

Din grupul țintă format din 54 de elevi, 25 afirma ca au fost influențati de mass – media, 15 de catre prieteni, 10 de familie și 4 de catre profesori; reprezentare Fig.4.

Fig. 4

.

Rezultatele releva faptul ca mass – media se afla pe primul loc în cadrul factorilor de influența, confirmandu-se rolul ei de agent socializator principal. Mass – media gestioneaza o mare putere de influența producand efecte pe termen lung, accentuand trasaturi negative și predispozitii spre violenta și agresivitate si, conducand uneori, la manifestarea unor comportamente deviante în randul adolescenților.

Prietenii sunt plasati pe locul al doilea ca factor de influența și consideram ca aceasta este o tendinta normala avand în vedere presiunea anturajului și sentimentul de apartenenta la grup al adolescenților. Familia și profesorii, ca și la itemul precedent sunt plasati pe ultimele locuri ca factori de influența.

Item 4 Dacă școala este importanta

Fig. 5

Din totalul de 54 de elevi, 16 dintre ei considera ca școala este importanta, iar 24 de elevi sunt de parere ca aceasta nu ofera oportunitati de cariera. 14 elevi nu au dat nici un raspuns.

Item 5

în ceea ce priveste asigurarea succesului în viata prin intermediul școlii , rezultatele sunt urmatoarele :

Profesori : 20 de elevi au raspuns ca profesorii au un rol foarte mare, 23, un rol mic , iar 11 au raspuns ca profesorii nu au nici un fel de rol în succesul lor în viata; reprezentare Fig.6

Fig. 6

Discipline școlare: 18 elevi au raspuns Da, 24- putin și 12 – deloc

Fig. 7

Activitati extrașcolare :

Fig.8

Diploma/Calificari

Fig.9 .

Consiliere și orientare

Fig. 9.

Item 6 – Percepția rolului școlii în succesul modelului personal

Fig. 10

Item 7 – Mass- media

Fig. 11

Pentru 42 de elevi, din cei 54 chestionati, presa scrisa nu prezinta interes, un numar de 9 elevi declara ca citesc reviste de divertisment, iar 3 dintre ei sunt interesati doar de presa sportiva.

Item 8 – Audio – vizual

Fig. 12

Item 9 – Profilul liceului

Fig.13. TEHNOLOGIC

Item 10 – Genul

Fig.14.

Item 11 – Studiile părinților

Fig. 15

Fig. 16

Item 12 – Perspectiva de viitor

Fig. 17

Nivelul de aspiratie și dorinta de a continua studiile sunt destul de scazute. Numai 8 elevi vor sa continuie studiile, 14 dintre ei sunt indecisi, iar cei mai multi, 32 doresc sa-si caute un loc de munca. Aspiratiile elevilor corelate cu nivelul de instructie al părinților, arata ca elevii ai caror părinți au absolvit liceul și studii superioare, în general, doresc sa continue studiile intr-o forma de invatamant superior. în cazul părinților doar cu școala generala și profesionala, dorinta elevilor este de a-si cauta un loc de munca.

Item 13 Forma de invatamant pentru care se opteaza

Fig. 18

Chestionarul privind climatul familial și situatia scolara ( Anexa 3)

Item 1 – Rezultate școlare pe semestrul I, an scolar 2013 – 2014

Fig. 19

Item 2 – Situatia absentelor

Fig. 20

Item 3 – Motivele absenteismului Fig 21

dificultati materiale – 3,7%;

influența grupului – 35,2%;

parintii nu stiu – 44,5%;

comportamente de risc – 5,5%;

ma plictisesc – 3,7%;

am rezultate slabe – 3,7%;

dificultati de adaptare – 1,85%;

sunt discriminat – 1,85%.

Fig.21.

Item 4 – Timp liber în timpul absenteismului scolar

Fig. 22

Atunci când absenteaza, 24 de elevi au raspuns ca se intalnesc cu prieteni, 20 stau la televizor sau calculator, 2 dintre ei au afirmat ca muncesc, iar 8 nu au dorit sa raspunda.

Item 5 – Nivelul de trai al familiei

Fig. 23

Item 6 – Veniturile familiei

Fig. 24

Item 7 – Conditii de locuit

Fig. 25

Item 8 – Cai de reducere a absenteismului

Fig. 26

Item 9 – Situatia părințilorMentionam ca din totalul de 54 de elevi supusi cercetării, 26 dintre ei au parintii acasa și numai 28 au parintii plecati.

Fig. 27

Item 10 – Nota la purtare

Fig. 28

Dintre cei 14 elevi care au nota la purtare sub sapte, 3 sunt fete și fac parte din grupul care manifesta tulburari de comportament.

Chestionarul autoaprecierii imaginii de sine ( Anexa 4 )

Chestionarul autoaprecierii imaginii de sine integreaza rezultatele cercetarilor lui Carl Rogers asupra acestei dimensiuni a personalitatii.

Fundamentul teoretic include ideea potrivit careia oamenii au competentele necesare pentru a privi din exterior, adica pentru a-si analiza propria persoana.

C.Rogers a observat ca persoanele cu o stima de sine negativă prezentau discrepanta intre ceea ce ar fi dorit sa fie și ceea ce credeau ca sunt în momentul respectiv.

Aceste observații l-au condus catre elaborarea teoriei conflictului intre Eul actual și Eul ideal ; discrepantele amintite mai sus pot conduce la sentimente de frustrare, stres și o stima de sine scăzută.

Chestionarul prezintă o lista de 32 de adjective ce trec în revista o serie de caracteristici pozitive și negative ale eului.

Chestionarul nu presupune răspunsuri gresite sau corecte, ci doar informații despre felul în care subiectul se vede pe el insusi.

Chestionarul autoaprecierii imaginii de sine

Fig. 29

Rezultatele la chestionarul autoaprecierii imaginii de sine confirma observațiile din literatura de specialitate care arata dificultatile pe care le intampina adolescenții în ceea ce priveste formarea reprezentarii despre propria persoana. Din răspunsurile date , un numar de 16 elevi prezinta o discrepanta mare, printre acestia numarandu-se și cei 14 adolescenți identificati ca avand abateri de la conduita și a caror nota la purtare este sub sapte. 14 dintre ei prezinta o discrepanță medie, iar cei mai multi, 24, o discrepanta redusa intre Eul actual și Eul ideal.

Elevilor cu discrepanță mare, consideram ca le lipsesc reperele, modelele ( parintii, prietenii, colegii etc. ), despre care stim ca reprezinta un rol important în formarea imaginii de sine, prin judecatile de valoare pe care le emit referitor la o persoana, judecati care se referă la comportamente, atitudini, competente, abilitati, capacitati de interrelationare etc.

De asemenea, trebuie avuta în vedere și lipsa de afectivitate și carentele în conduita emotionala. Legaturile afective slabe sau chiar absente , pe care adolescenții le au cu familia, isi pun amprenta asupra capacitatii acestora de gestionare a emotiilor.

Scala de stima de sine ( Rosenberg ) ( Anexa 5 )

Fig. 30

Stima de sine reprezinta acceptarea de catre o persoana a propriei puteri, este sentimentul de autoapreciere și incredere în fortele proprii.

Ea este implicata în capacitatea de a face fata presiunilor grupului, presiune ce constituie cel mai adesea cauza adoptarii unor comportamente dezadaptative la adolescenți și care pot conduce la esecuri școlare.

Din totalul de 54 de elevi, 27 de elevi au stima de sine inalta, 12 stima de sine medie, iar 15 stima de sine scăzută. Dintre cei 14 adolescenți identificati initial ca manifestand tulburari de comportament, 11 au stima de sine scăzută , iar 3 o stima de sine medie.

4.5. Rezultatele cercetării

Am ales utilizarea chestionarelor de mai sus în acest studiu, deoarece am considerat ca prin intermediul acestora, în afara de faptul ca le-am gasit potrivite pentru tema aleasa, adolescenții investigati au și ocazia de a intelege, raspunzand la intrebari, cine sunt cu adevarat, sa se autocunoasca mai bine și mai realist.

Premergator aplicarii chestionarelor am analizat documentele școlare. în limbaj comun, termenul document are, în special intelesul de act oficial cu ajutorul caruia poate fi probat un fapt, semnificand un text care ofera o informație. Orice cercetare presupune și verificarea calitatii informațiilor obținute prin alte metode și procedee.

Astfel, analiza documentelor școlare a asigurat în cadrul cercetării identificarea adolescenților care prezinta comportamente violente, deviante, situatia scolara și familiala a populatiei cercetate, precum și verificarea datelor rezultate în urma aplicarii chestionarelor pe care le-am propus.

În urma analizei documentelor școlare, respectiv cataloagele și dosarul comisiei de disciplina, am identificat un numar de 14 elevi, din care 3 fete cu o situatie scolara la limita de promovare, cu corigente multiple, abateri de la conduita, absenteism, acte de violenta fizica și verbala, consum de substante.

Facem aceste precizari deoarece pe parcursul cercetării am urmarit la acesti 14 adolescenți modul în care se raportează la propria persoana și la cei din jur, precum și felul în care s-a conturat imaginea și stima de sine.

Chestionarele pe care le-am utilizat au avut ca principal scop identificarea factorilor socio- informaționali și educaționali care pot determina adoptarea unor comportamente violente, deviante și care isi pun amprenta asupra imaginii și stimei de sine în adolescenta si, nu în ultimul rand, cunoașterea climatului familial și a situatiei școlare a adolescenților care fac obiectul cercetării de fata.

Chestionarul necesita o deosebita atentie atat fata de continutul intrebarilor, cat și fata de tipul, forma și ordinea lor. în formularea intrebarilor am incercat sa evitam greselile de adresare : intrebari prea generale, limbaj greoi, intrebari tendentioase etc.

Încheiem studiul spunand ca imaginea de sine este un construct informațional subiectiv și aceasta, în baza limitelor de cunoaștere senzoriale, de simtire și reglare a realitatii interne, în functie de influentele externe ale mediului social.

în concluzie, precizam ca obiectivele propuse au fost atinse și ca ipotezele de la care am pornit s-au verificat.

4.6. Concluzii

Studiul de fata se adreseaza unor adolescenți ce studiaza intr-un liceu mai slab, cotat ca performanta scolara.

Aceasta precizare trebuie realizată intrucat s-a constatat specificul mediului social, cerintele școlare, sociale și mass – media au influențat dezvoltarea și manifestarea imaginii de sine a adolescenților.

Subliniem faptul ca vorbim despre adolescenți și ca imaginea de sine a adolescentului este o ,, efemerida’’, intrucat este trecatoare, iar adolescentul trebuie sa se desprinda de imaginea de copil și sa-si formeze o imagine de tânăr adult.

Adolescenții sunt ,,insetati’’ de senzatii, sentimente noi, de tot ceea ce este la moda . ,,A trai’’ este mai la moda printre adolescenți decat ,,a sti’’, iar ,,a deveni’’, decat ,,a fi’’.

în drumul lor spre independenta identitara adolescenții se afla la mijlocul drumului intrucat sunt sensibili la impresia lasata egalilor de varsta. Dezvoltarea imaginii de sine a adolescenților este influențata mai mult te anturajul colegilor decat o fac profesorii din liceu, valorile, normele proprii.

Se poate spune ca în tranzitia de la imaginea de sine de copil la cea ideala, de adult, pot fi inregistrate disonante cognitive cu incarcatura afectogena, determinand frustrari, anxietati, conflicte etc. Insa, pentru a putea reduca disonanta și anxietatea, adolescentul trebuie sa gaseasca acel echilibru dinamic și flexibil intre cele două imagini oglindite în imaginea ,,de tranzitie’’ prezenta.

Subliniem inca o data faptul ca adolescenții nu vor parcurge fara dificultati aceasta etapa, iar acest lucru se intampla deoarece imaginea ideala este difuza, fara repere normativ – valorice ferme, intrucat, asa cum am mai spus, societatea și mass- media ii ,,bombardeaza’’ informațional cu o multitudine, o diversitate și contradictorii modele de imagine a adultului contemporan.

Asa cum am văzut, conduitele adolescenților suporta influente majore din partea factorilor sociali. Aceasta actiune și influența a factorilor externi – familie, școala, grupul de prieteni, mass-media – poate fi pozitiva sau negativă. Este de remarcat faptul ca, asa cum am aratat, în grupul țintă sunt 14 elevi care manifesta comportamente deviante de tipul absenteismului, violentei verbale și fizice, consumului de substante. Dintre acestia, 8 declara ca nu au un model de succes. O concluzie ar fi aceea ca elevii raman vulnerabili în fata comportamentelor deviante, mai ales din cauza lipsei unor modele pozitive, dezirabile.

Ipoteza conform careia ,, cu cât influența contramodelelor este mai mare, cu atat creste riscul adoptarii de catre adolescenți a comportamentelor deviante’’, se verifica Dacă luam în calcul preferinta și atractia acestora fata de non-valorile vehiculate în viata sociala și promovate de mass- media.

Modelele dominante sunt intr-o proportie covarsitoare, personalitati din afara școlii, cu precadere vedete de televiziune sau persoane intens mediatizate. Foarte putini elevi si-au gasit un model în școala. Mass-media și indeosebi televiziunea constituie o sursa esentiala de informare dar și de modele.

Principalele criterii care indica și clasa de valori care dirijeaza conduita elevilor în selectionarea modelelor sunt banii și notorietatea, iar criteriile cu cele mai mici scoruri sunt educatia, bunatatea, empatia.

Mai mult, elevii chestionati considera ca școala nu a avut un rol determinant în succesul modelului ales sau nu pot aprecia aceasta influența.

în privinta contramodelelor, principalele criterii de respingere sunt comportamentele inadecvate, trasaturile negative de personalitate și lipsa unui tel în viata.

Ca urmare a acestor constatari, se poate concluziona ca atitudinea elevilor pentru invatare și manifestarea conduitelor deviante sunt influențate predominant extern, școala nefiind interesata în mod direct și explicit de nevoile, interesele și aspiratiile concrete ale elevilor. Faptul ca elevii din anii terminali de liceu nu pot defini mai precis și concret modul în care școala ii poate ajuta, ridica serioasa semne de intrebare privind realizarea functiilor institutiei școlare.

Marea problema ridicata de rezultatele cercetării este nu atat diminuarea importantei școlii, cât lipsa de incredere în școala ca sursa de modele în viata și factor determinant al succesului personal, precum și faptul ca școala nu creeaza o motivatie intrinseca pentru invatare atat de necesara în societatea romaneasca.

4.7. Recomandari

Imaginea de sine și stima de sine sunt constructe subiective care se dezvolta plecand de la ereditatea individului în context geografic dar mai ales social.

De aceea, trebuie sa tinem cont de variabila dinamica – mediul social, care îl influenteaza în mare masura pe adolescent. Astfel, cercetarile despre dezvoltarea imaginii/stimei de sine a adolescentului din Romania trebuie sa se faca pe populatii din tara noastra, nu generalizand concluzii traduse din cercetari din Statele Unite sau alte culturi și sa se faca pe populatii atat din mediul urban , cat și rural și sa se tina cont și de forma institutiilor de invatamant ( licee, scoli profesionale, scoli speciale ).

Adolescenții au o imagine interioara despre sine insa sunt timizi și nesiguri atunci când trebuie sa vorbeasca despre ei insisi. De aceea, trebuie concepute mai multe activitati de autocunoaștere care sa ii ajute sa isi exploreze adevarata lor personalitate și sa poata impartasi apoi celorlalti cate ceva despre sine. Activitatile de autocunoaștere în scoli le-ar oferi sansa de a-si explora sentimentele și perceptiile interioare și sa afle, în acelasi timp, ca și ceilalti au valori și viziuni asemanatoare. Astfel, se ofera posibilitatea formarii unei ,,echipe’’ si, implicit ocazia de a afla ceva mai mult despre ceilalti.

Recomandam, de asemenea :

Abordarea explicita, în strategiile de dezvoltare a sistemului de invatamant, a problemelor legate de dezvoltarea motivatiilor și atitudinilor pentru invatare pe parcursul intregii vieti și în toate situatiile de viata;

Intarirea ariei curriculare ,,Consiliere și orientare’’ prin : introducerea unor teme specifice la toate disciplinele de studiu ; largirea activitatii consilierilor scolari spre aspectele informale și nonformale ale vietii școlare și extrașcolare a tinerilor ; abordarea constienta și explicita în unitatile școlare a temelor legate de succesul personal ; abordarea explicita a temelor legate de modelul social de succes al tinerilor în cadrul orelor de dirigentie.

Formarea cadrelor didactice pentru : abordarea temelor legate de succesul în viata și în cariera ; analiza modelelor de succes și propunerea unor modele dezirabile din punct de vedere social, analiza și interpretarea mass-media.

Implicarea sustinuta și constienta a familiei în activitatea scolara, avand în vedere importanta covarsitoare a familiei în construirea modelului de succes al adolescenților.

BIBLIOGRAFIE

Baban, A., Consiliere educaționala, 2001, Psinet, Cluj-Napoca

Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie scolara,, 2005, Polirom

Chelcea, S., Dictionar de psihosociologie, 1998, Editura Institutului National de Informație, Bucuresti

Dumitru,I., Al., Consiliere Psihopedagogică, 2008, Ed. Polirom

David, E., Psihologia grupurilor umane, Note de curs

Golu, M., Dinamica personalitatii, 1993, Ed., Geneze, Bucuresti

Golu, M., Fundamentele Psihologiei, 2005, Ed. Fundatiei Romania de Maine

Golu, M., Bazele psihologiei generale, 2002, Ed. Universitara, Bucuresti

Golu, P., Psihologie Sociala, 1974, Ed. Didactica și Pedagogică, Bucuresti

Gilly, M., Elev bun, elev slab, 1976, Ed. Didactica și Pedagogică, Bucuresti

Hayes,N., Orrell,S., Introducere în psihologie, 1997, ( trad.), Ed. All, Bucuresti

Ilut,P., Sinele și cunoașterea lui – Teme actuale de psihosociologie, Ed. Polirom

Lemeni,G., Miclea,M., Consiliere și orientare, 2004, Ed. Polirom

Macavei,E., Familia și casa de copii, 1989, Ed. Litera, Bucuresti

Mitrofan, I., (coord.), Psihopatologia, psihoterapia și consilierea copilului, 2001, Ed. Super

Mitrofan, I., Ciuperca, C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, 1998, Ed. Mihaela Press, Bucuresti

Modrea, M., Imaginea de sine și personalitatea în adolescenta, 2006, Ed. Aliter

Munteanu, A., Psihologia copilului și adolescentului, 1998, Ed. Augusta, Timisoara

Marica, S., Introducere în Psihologia Sociala, 2008, Ed . Fundatiei Romania de Maine

Neculau, A., Grupurile de adolescenți, 1979, EDP, Bucuresti

Neculau, A., Psihologie sociala, 1996, EDP, Bucuresti

Osterrieth, P., Copilul și familia, 1973, (trad.), EDP, Bucuresti

Popescu, V., Succesul și insuccesul scolar – precizari terminologice, forme de manifestare, cauze, 1991, Revista de Pedagogie 12

Popescu- Neveanu, P., Dictionar de psihologie, 1978, Ed. Albatros, Bucuresti

Popescu – Neveanu, P., Psihologie sociala, 1987, Tipografia Universitatii Bucuresti

Radu, I., (coord.), Psihologie scolara, 1974, Ed. Stiintifica, Bucuresti

Rosca, Al., Psihologie generala, EDP, Bucuresti

Rose, Vincent, Cunoașterea copilului, 1972, EDP, Bucuresti

Rusu, C., Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, 2008, Ed. Fundatiei Romania de Maine

Sion, G., Psihologia vârstelor, 2009, Ed. Fundatiei Romania de Maine

Salavastru, D., Psihologia educatiei, 2004, Ed. Polirom

Stoica, M., Pedagogie și psihologie, 2007, Ed. Gheorghe Alexandru, Bucuresti

Sillamy, N., Dictionar de Psihologie, 1996, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti

Schiopu, U., Verza, E., Adolescenta, personalitate și limbaj, 1989, Ed. Albatros, Bucuresti

Schiopu, U., Verza, E.,Psihologia vârstelor. Ciclurile vietii, 1997, EDP, Bucuresti

Schiopu, U., (coord.), Dictionar de Psihologie, 1997, Ed. Babel, Bucuresti

Ungureanu, D., Teoria și practica evaluarii în educatie, 2001, Ed. Mirton, Timisoara

Zamfir, C., Vlasceanu, L., (coord.), Dictionar de Sociologie, 1993, Ed. Babel, Bucuresti

Developmental Psychology, 2013.

ANEXA 1

Testul sociometric

Dupa J.L.Moreno, testul sociometric determina masura în care un individ, în grupul din care face parte, este un popular, preferăt sau, dimpotriva, un izolat, un respins, un ignorat, un exclus.

Testul sociometric consta în a cere subiectilor sa-si exprime preferintele sau respingerile fata de ceilalti membri ai grupului; el se adreseaza, cu precadere, relatiilor preferentiale, simpatetice.

Testul sociometric folosit în aceasta cercetare se bazează pe criterii sociometrice diagnostice : a) munca în comun și b) petrecerea timpului liber.

Intrebarile permit declansarea unuia din procesele fundamentale din punct de vedere sociometric și anume, spontaneitatea.

Spre deosebire de celelalte teste, evita plasarea subiectului intr-o situatie standardizata și face apel la motivatii ( interese, inclinatii). Intrebarile cuprinse în test vizeaza fie aspectul pozitiv al relatiei preferentiale ( subiectului i se cere sa arate care sunt persoanele cu care doreste sa se afle impreuna în situatia invocata de intrebare), fie aspectul negativ ( se cere indicarea persoanelor cu care nu doreste sa se afle impreuna).

Pentru usurarea operatiei de prelucrare a datelor este mai indicat sa se lucreze intr-un regim de alegeri limitate, iar în elaborarea sociogramelor sa se tina seama de primele cinci alegeri (Pantelimon Golu, ,,Psihologie sociala’’, EDP, 1974).

Am folosit dimensiunea atractie – respingere. Subiectii trebuie sa inteleaga ca cel ce va fi situat pe prima pozitie intruneste maxim de atractie sau respingere.

Itemi

Cu care dintre colegi doresti sa lucrezi impreuna la proiectul pentru bacalaureat?

Cu care dintre colegi doresti sa iei masa în pauza?

Cu care dintre colegi nu doresti sa lucrezi impreuna la proiectul pentru bacalaureat?

Cu care dintre colegi nu doresti sa iei masa în pauza?

La primele două intrebari se acorda 5, respectiv 4 puncte, iar la ultimele două intrebari se acorda 2, respectiv 1 punct.

Subliniem faptul ca , fiind un numar de 54 de elevi, i-am impartit în 6 grupuri a cate 9 elevi fiecare grup; important de adaugat, ca elevii au hotarat liber impartirea în grupuri, fiecare grup alegandu-si cate un reprezentant a caror initiala o vom folosi în test.

ANEXA 2

CHESTIONAR

Completeaza acest chestionar subliniind modelul de succes pe care ai dori să-l urmezi .

Mentioneaza o persoana pe care o consideri model demn de urmat:

As dori sa fiu ca………………………………………………………………….

Mentioneaza o persoana pe care nu o consideri model demn de urmat :

Nu as dori sa fiu ca……………………………………………………………….

Am fost influențat(a) în alegerea mea de (incercuiti o singura casuta pe fiecare rand ) :

Școala imi ofera oportunitatea sa ajung ca persoana model – numita la punctul 1:

Da Nu

Școala imi asigura succesul în viata prin (incercuiti o singura casuta pentru fiecare rand)

Cred ca reusita/succesul modelului meu se datoreaza școlii

Da Nu Nu pot aprecia

Ce reviste/ziare citesti de obicei ?…………………………………………………………………..

Ce emisiuni TV urmaresti ?……………………………………………………………………………….

Raspunde la urmatoarele intrebari privitoare la tine și familia ta :

Profilul clasei în care inveti:………………………………………….

Genul: masculin feminin

Nivelul educațional al părinților

Ce ti-ai propus sa faci dupa absolvirea liceului?

Sa continuu studiile Sa caut loc de munca Nu m-am hotarat inca

Pentru cei care doresc sa continue studiile, care este forma de invatamant pentru care optati :

Postliceala Invatamant superior Altele……………..

Va multumim!

ANEXA 3

CHESTIONAR ELEVI

In acest moment apreciezi ca rezultatele tale la invatatura, în comparatie cu anul scolar trecut, sunt :

mai bune mai slabe la fel

Incercuieste varianta de raspuns care corespunde numarului de absente nemotivate inregistrate de tine în semestrul I al anului scolar 2013 – 2014 :

Mai putin de 50 intre 50 și 100 peste 100

Ierarhizeaza urmatoarele motive pentru care absentezi de la școala, acordand un punctaj de la 1 la 5, unde 1 reprezinta cel mai important motiv și 5 cel mai putin important :

Dificultati materiale

Influența grupului de prieteni

Parintii nu stiu de absentele mele

Comportamente de risc

Ma plictisesc

Am rezultate școlare slabe

Intampin dificultati de adaptare scolara (curriculum, orar, sarcini școlare )

Sunt discriminat de catre profesori

Cum iti petreci timpul atunci când lipsesti de la școala? Alege varianta care se potriveste situatiei tale:

ma intalnesc cu prietenii…

stau la TV sau la calculator…

muncesc pentru a-mi ajuta familia..

altele, care………………………………………………………..

Consideri ca familia ta are un nivel de trai :

scazut mediu ridicat

In acest moment consideri ca veniturile familiei tale, comparativ cu anul trecut :

au crescut au ramas constante au scazut

Ai camera ta?

Da Nu

Ce te-ar determina sa nu mai lipsesti de la școala?

modificarea orarului și a programei școlare

aprecierea profesorilor

sustinerea materiala din partea familiei

altele, care…………………………………………………………..

Parintii tai sunt:

plecati în strainatate ( precizati: mama , tata sau ambii )

divortati

Nota la purtare în semestrul I al anului scolar 2013 – 2014 a fost : 10 9 8 7 sub 7

Va multumim!

ANEXA 4

CHESTIONARUL DE AUTOAPRECIERE A IMAGINII DE SINE

Chestionarul prezinta o lista de 32 de adjective, reprezentand atat caracteristicile pozitive, cat și negative. Chestionarul nu presupune răspunsuri gresite sau corecte, ceea ce conteaza fiind felul în care subiectul se evalueaza pe sine insusi.

Instructaj :

Cititi adjectivele de mai jos, apoi marcati cu X în coloana ,,Cum sunt în prezent’’ fiecare cuvant care, dupa parerea dumneavoastra, exprima o trasatura ce va caracterizeaza. Apoi, fara sa priviti semnele deja facute, recititi lista. Acum notati cu O în coloana ,,Cum as dori sa fiu’’ fiecare cuvant care exprima insusirea pe care a-ti dori sa o aveti Dacă a-ti putea fi o persoana ideala.

Notare:

Pentru a afla scorul, se acorda un punct pentru fiecare adjectiv notat în ambele coloane, cu X, respectiv O, ca și pentru cele care în ambele coloane nu au primit nici un semn. Dacă un adjectiv este notat doar intr-una dintre coloane, el nu primeste nici un punct. Pentru obtinerea notei totale se face suma punctelor, obȚinându-se o masura aproximativa a discrepantei intre Eul actual și Eul ideal.

Interpretare:

Existenta unui punctaj de cel putin 24 sugereaza un nivel rezonabil al confortului psihic și o discrepanta nesemnificativa intre Eul actual și Eul ideal. Un punctaj sub 24 de puncte reprezinta un disconfort psihic si, bineinteles, o discrepanta mare intre Eul acual și Eul ideal.

ANEXA 5

SCALA DE STIMA DE SINE ( ROSENBERG)

Chestionarul contine 10 itemi negativi și 10 itemi pozitivi.

Prelucrarea datelor obținute se realizeaza diferentiat pe grupe de intrebari. La intrebarile 1,5,7,8,9, pentru raspunsul DA se acorda un punct, iar la intrebarile 2,3,4,6,10, pentru raspunsul NU se acorda tot cate un punct. Se procedeaza apoi la insumarea totala a punctelor obținute.

Intre 10 – 16 puncte = stima de sine scăzută

Intre 17 – 33 puncte = stima de sine medie

Intre 34 – 40 puncte = stima de sine inalta

BIBLIOGRAFIE

Baban, A., Consiliere educaționala, 2001, Psinet, Cluj-Napoca

Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie scolara,, 2005, Polirom

Chelcea, S., Dictionar de psihosociologie, 1998, Editura Institutului National de Informație, Bucuresti

Dumitru,I., Al., Consiliere Psihopedagogică, 2008, Ed. Polirom

David, E., Psihologia grupurilor umane, Note de curs

Golu, M., Dinamica personalitatii, 1993, Ed., Geneze, Bucuresti

Golu, M., Fundamentele Psihologiei, 2005, Ed. Fundatiei Romania de Maine

Golu, M., Bazele psihologiei generale, 2002, Ed. Universitara, Bucuresti

Golu, P., Psihologie Sociala, 1974, Ed. Didactica și Pedagogică, Bucuresti

Gilly, M., Elev bun, elev slab, 1976, Ed. Didactica și Pedagogică, Bucuresti

Hayes,N., Orrell,S., Introducere în psihologie, 1997, ( trad.), Ed. All, Bucuresti

Ilut,P., Sinele și cunoașterea lui – Teme actuale de psihosociologie, Ed. Polirom

Lemeni,G., Miclea,M., Consiliere și orientare, 2004, Ed. Polirom

Macavei,E., Familia și casa de copii, 1989, Ed. Litera, Bucuresti

Mitrofan, I., (coord.), Psihopatologia, psihoterapia și consilierea copilului, 2001, Ed. Super

Mitrofan, I., Ciuperca, C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei, 1998, Ed. Mihaela Press, Bucuresti

Modrea, M., Imaginea de sine și personalitatea în adolescenta, 2006, Ed. Aliter

Munteanu, A., Psihologia copilului și adolescentului, 1998, Ed. Augusta, Timisoara

Marica, S., Introducere în Psihologia Sociala, 2008, Ed . Fundatiei Romania de Maine

Neculau, A., Grupurile de adolescenți, 1979, EDP, Bucuresti

Neculau, A., Psihologie sociala, 1996, EDP, Bucuresti

Osterrieth, P., Copilul și familia, 1973, (trad.), EDP, Bucuresti

Popescu, V., Succesul și insuccesul scolar – precizari terminologice, forme de manifestare, cauze, 1991, Revista de Pedagogie 12

Popescu- Neveanu, P., Dictionar de psihologie, 1978, Ed. Albatros, Bucuresti

Popescu – Neveanu, P., Psihologie sociala, 1987, Tipografia Universitatii Bucuresti

Radu, I., (coord.), Psihologie scolara, 1974, Ed. Stiintifica, Bucuresti

Rosca, Al., Psihologie generala, EDP, Bucuresti

Rose, Vincent, Cunoașterea copilului, 1972, EDP, Bucuresti

Rusu, C., Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, 2008, Ed. Fundatiei Romania de Maine

Sion, G., Psihologia vârstelor, 2009, Ed. Fundatiei Romania de Maine

Salavastru, D., Psihologia educatiei, 2004, Ed. Polirom

Stoica, M., Pedagogie și psihologie, 2007, Ed. Gheorghe Alexandru, Bucuresti

Sillamy, N., Dictionar de Psihologie, 1996, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti

Schiopu, U., Verza, E., Adolescenta, personalitate și limbaj, 1989, Ed. Albatros, Bucuresti

Schiopu, U., Verza, E.,Psihologia vârstelor. Ciclurile vietii, 1997, EDP, Bucuresti

Schiopu, U., (coord.), Dictionar de Psihologie, 1997, Ed. Babel, Bucuresti

Ungureanu, D., Teoria și practica evaluarii în educatie, 2001, Ed. Mirton, Timisoara

Zamfir, C., Vlasceanu, L., (coord.), Dictionar de Sociologie, 1993, Ed. Babel, Bucuresti

Developmental Psychology, 2013.

ANEXA 1

Testul sociometric

Dupa J.L.Moreno, testul sociometric determina masura în care un individ, în grupul din care face parte, este un popular, preferăt sau, dimpotriva, un izolat, un respins, un ignorat, un exclus.

Testul sociometric consta în a cere subiectilor sa-si exprime preferintele sau respingerile fata de ceilalti membri ai grupului; el se adreseaza, cu precadere, relatiilor preferentiale, simpatetice.

Testul sociometric folosit în aceasta cercetare se bazează pe criterii sociometrice diagnostice : a) munca în comun și b) petrecerea timpului liber.

Intrebarile permit declansarea unuia din procesele fundamentale din punct de vedere sociometric și anume, spontaneitatea.

Spre deosebire de celelalte teste, evita plasarea subiectului intr-o situatie standardizata și face apel la motivatii ( interese, inclinatii). Intrebarile cuprinse în test vizeaza fie aspectul pozitiv al relatiei preferentiale ( subiectului i se cere sa arate care sunt persoanele cu care doreste sa se afle impreuna în situatia invocata de intrebare), fie aspectul negativ ( se cere indicarea persoanelor cu care nu doreste sa se afle impreuna).

Pentru usurarea operatiei de prelucrare a datelor este mai indicat sa se lucreze intr-un regim de alegeri limitate, iar în elaborarea sociogramelor sa se tina seama de primele cinci alegeri (Pantelimon Golu, ,,Psihologie sociala’’, EDP, 1974).

Am folosit dimensiunea atractie – respingere. Subiectii trebuie sa inteleaga ca cel ce va fi situat pe prima pozitie intruneste maxim de atractie sau respingere.

Itemi

Cu care dintre colegi doresti sa lucrezi impreuna la proiectul pentru bacalaureat?

Cu care dintre colegi doresti sa iei masa în pauza?

Cu care dintre colegi nu doresti sa lucrezi impreuna la proiectul pentru bacalaureat?

Cu care dintre colegi nu doresti sa iei masa în pauza?

La primele două intrebari se acorda 5, respectiv 4 puncte, iar la ultimele două intrebari se acorda 2, respectiv 1 punct.

Subliniem faptul ca , fiind un numar de 54 de elevi, i-am impartit în 6 grupuri a cate 9 elevi fiecare grup; important de adaugat, ca elevii au hotarat liber impartirea în grupuri, fiecare grup alegandu-si cate un reprezentant a caror initiala o vom folosi în test.

ANEXA 2

CHESTIONAR

Completeaza acest chestionar subliniind modelul de succes pe care ai dori să-l urmezi .

Mentioneaza o persoana pe care o consideri model demn de urmat:

As dori sa fiu ca………………………………………………………………….

Mentioneaza o persoana pe care nu o consideri model demn de urmat :

Nu as dori sa fiu ca……………………………………………………………….

Am fost influențat(a) în alegerea mea de (incercuiti o singura casuta pe fiecare rand ) :

Școala imi ofera oportunitatea sa ajung ca persoana model – numita la punctul 1:

Da Nu

Școala imi asigura succesul în viata prin (incercuiti o singura casuta pentru fiecare rand)

Cred ca reusita/succesul modelului meu se datoreaza școlii

Da Nu Nu pot aprecia

Ce reviste/ziare citesti de obicei ?…………………………………………………………………..

Ce emisiuni TV urmaresti ?……………………………………………………………………………….

Raspunde la urmatoarele intrebari privitoare la tine și familia ta :

Profilul clasei în care inveti:………………………………………….

Genul: masculin feminin

Nivelul educațional al părinților

Ce ti-ai propus sa faci dupa absolvirea liceului?

Sa continuu studiile Sa caut loc de munca Nu m-am hotarat inca

Pentru cei care doresc sa continue studiile, care este forma de invatamant pentru care optati :

Postliceala Invatamant superior Altele……………..

Va multumim!

ANEXA 3

CHESTIONAR ELEVI

In acest moment apreciezi ca rezultatele tale la invatatura, în comparatie cu anul scolar trecut, sunt :

mai bune mai slabe la fel

Incercuieste varianta de raspuns care corespunde numarului de absente nemotivate inregistrate de tine în semestrul I al anului scolar 2013 – 2014 :

Mai putin de 50 intre 50 și 100 peste 100

Ierarhizeaza urmatoarele motive pentru care absentezi de la școala, acordand un punctaj de la 1 la 5, unde 1 reprezinta cel mai important motiv și 5 cel mai putin important :

Dificultati materiale

Influența grupului de prieteni

Parintii nu stiu de absentele mele

Comportamente de risc

Ma plictisesc

Am rezultate școlare slabe

Intampin dificultati de adaptare scolara (curriculum, orar, sarcini școlare )

Sunt discriminat de catre profesori

Cum iti petreci timpul atunci când lipsesti de la școala? Alege varianta care se potriveste situatiei tale:

ma intalnesc cu prietenii…

stau la TV sau la calculator…

muncesc pentru a-mi ajuta familia..

altele, care………………………………………………………..

Consideri ca familia ta are un nivel de trai :

scazut mediu ridicat

In acest moment consideri ca veniturile familiei tale, comparativ cu anul trecut :

au crescut au ramas constante au scazut

Ai camera ta?

Da Nu

Ce te-ar determina sa nu mai lipsesti de la școala?

modificarea orarului și a programei școlare

aprecierea profesorilor

sustinerea materiala din partea familiei

altele, care…………………………………………………………..

Parintii tai sunt:

plecati în strainatate ( precizati: mama , tata sau ambii )

divortati

Nota la purtare în semestrul I al anului scolar 2013 – 2014 a fost : 10 9 8 7 sub 7

Va multumim!

ANEXA 4

CHESTIONARUL DE AUTOAPRECIERE A IMAGINII DE SINE

Chestionarul prezinta o lista de 32 de adjective, reprezentand atat caracteristicile pozitive, cat și negative. Chestionarul nu presupune răspunsuri gresite sau corecte, ceea ce conteaza fiind felul în care subiectul se evalueaza pe sine insusi.

Instructaj :

Cititi adjectivele de mai jos, apoi marcati cu X în coloana ,,Cum sunt în prezent’’ fiecare cuvant care, dupa parerea dumneavoastra, exprima o trasatura ce va caracterizeaza. Apoi, fara sa priviti semnele deja facute, recititi lista. Acum notati cu O în coloana ,,Cum as dori sa fiu’’ fiecare cuvant care exprima insusirea pe care a-ti dori sa o aveti Dacă a-ti putea fi o persoana ideala.

Notare:

Pentru a afla scorul, se acorda un punct pentru fiecare adjectiv notat în ambele coloane, cu X, respectiv O, ca și pentru cele care în ambele coloane nu au primit nici un semn. Dacă un adjectiv este notat doar intr-una dintre coloane, el nu primeste nici un punct. Pentru obtinerea notei totale se face suma punctelor, obȚinându-se o masura aproximativa a discrepantei intre Eul actual și Eul ideal.

Interpretare:

Existenta unui punctaj de cel putin 24 sugereaza un nivel rezonabil al confortului psihic și o discrepanta nesemnificativa intre Eul actual și Eul ideal. Un punctaj sub 24 de puncte reprezinta un disconfort psihic si, bineinteles, o discrepanta mare intre Eul acual și Eul ideal.

ANEXA 5

SCALA DE STIMA DE SINE ( ROSENBERG)

Chestionarul contine 10 itemi negativi și 10 itemi pozitivi.

Prelucrarea datelor obținute se realizeaza diferentiat pe grupe de intrebari. La intrebarile 1,5,7,8,9, pentru raspunsul DA se acorda un punct, iar la intrebarile 2,3,4,6,10, pentru raspunsul NU se acorda tot cate un punct. Se procedeaza apoi la insumarea totala a punctelor obținute.

Intre 10 – 16 puncte = stima de sine scăzută

Intre 17 – 33 puncte = stima de sine medie

Intre 34 – 40 puncte = stima de sine inalta