Oportunitati de Dezvoltare a Persoanelor de Varsta a Treia

Psihologie

Oportunitati de Dezvoltare a Persoanelor de Varsta a Treia

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENTA

OPORTUNITATI DE DEZVOLTARE A PERSOANELOR DE VARSTA A TREIA

Cuprins

Cap. 1. Varsta a treia

Despre varstnici

Institutionalizarea persoanelor varstnice

Cadrul legislativ de functionare a centrelor rezidentiale pentru varstnici

Descrierea institutiei si a serviciilor sociale in care fac practica

Cap. 2. Caracteristici și elemente de problematică socială ale persoanelor vârstnice

2.1 Bătrânețea – o problemă socială

2.2 Bătrânețea – accepțiuni și controverse

2.3 Aspecte privind modificările psihologice ale persoanelor de

vârsta a treia

2.4 Pensionarea și patologia pensionării

2.5 Protecția persoanelor în vârstă

Cap. 3. Teorii și modele explicative în domeniul vârstei a treia

3.1 Teorii gerontologice

3.1.1 Teoria îngrijirii persoanelor în vârstă

3.1.2. Teoria activității

3.1.3. Teoria dezangajării

3.1.4. Modelul congruenței persoană vârstnică – mediu

Cap. 4. Partea practică

4.1. Metodologie

4.2. Studii de caz

4.2.1 Studiul de caz nr.1

4.2.2 Studiul de caz nr.2

4.3 Analiza studiilor de caz

Cap. 5. Concluzii

Bibliografie

Argument

Populația României, în continuă scădere, este afectată de fenomenul de îmbătrânire, fenomen care se manifestă în majoritatea Statelor Membre ale Uniunii Europene. Începând cu 1990, segmentul populației în vârstă de până la 14 ani, a intrat în declin, concomitent cu expansiunea segmentului de vârstă de peste 65 de ani. Pentru prima dată în ultimii 40 de ani, în anul 2002, procentul populației în vârstă (peste 60 de ani) a atins aceeași valoare înregistrată de segmentul cu vârsta de până la 14 ani, aproximativ 18%. Numărul de nașteri scade continuu, lucru care a început să se reflecte și în scăderea populației din categoria de vârste cuprinse între 15 – 19 ani.

Pe termen lung, aceste noi tendințe demografice vor afecta atât sistemul educațional, în sensul reducerii efectivelor de elevi și studenți, cât și expansiunea cererii pentru servicii de sănătate și de protecție socială. Procesul de îmbătrânire a populației va exercita o influență negativă asupra întregii economii, pe masură ce numărul populației inactive va dezechilibra, în sensul împovărării, sistemul asigurărilor sociale. Regiunile Sud și Sud – Vest se confruntă cu un fenomen accentuat de îmbătrânire a populației, înregistrând cea mai mare pondere a populației în vârstă de peste 65 de ani, în total populație (16,5%, respectiv 16,2% în 2005), așteptându–se o amplificare a acestei tendințe. Ponderea cea mai ridicată a segmentului populației tinere se înregistrează în Regiunea Nord – Est (18,3% în 2005, în ușor declin față de procentul de 20.5% din 2002), iar cea mai scazută în Regiunea Vest (14,9% in 2005 versus 17% in 2002). La 1 iulie 2005, la nivel național se inregistrau 94,6 vârstnici la 100 de tineri. Regiunile Sud, Sud-Vest, Vest au înregistrat o rată superioară mediei naționale, iar în Sud, numărul bătrânilor îl depășește pe cel al tinerilor.

Tema care urmează a fi dezvoltată în lucrarea de față a fost aleasă ca urmare a observației directe și indirecte în rândul beneficiarilor de care ONG-ul în cadrul căruia îmi desfășor activitatea, se ocupă. Majoritatea acestora, având copiii, soțul, respectiv soția plecați la muncă în străinătate, sunt afectați în mod negativ din cauza lipsei comunicării și a contactului direct cu ei.

În cadrul acestei lucrări ne propunem să identificăm și să definim efectele migrației asupra persoanelor vârstnice, precum și identificarea de soluții pentru îmbunătățirea stării socio-afective.

CAPITOLUL 1

Varsta a treia

1.1 Despre varstnici

De-a lungul timpului au predominat fie reprezentari optimiste ale varstnicilor, ca cele din secolul al XVIII-lea, cand acestia erau portretizati cu ”chipuri fericite, amoroase si surazatoare, ca respect fata de persoana in varsta’’, fie reprezentari mai pesimiste, ca cele din secolul al XIX-lea, cand geriatria descria degradarile fizice ale bartanetii ( Schiopu; Verza, 1997, pp 331-340). In dictionarul Larousse de psihiatrie ( 1993, pp. 94-95 ), batranetea este definita ca ”ultima perioada a vietii corespunzand rezultatului normal al senescentei’’. Termenul se opune celui de senilitate, care ar fi aspectul patologic. Organizatia Mondiala a Sanatatii, tinand cont de criteriul cronologic, se face urmatoarea clasificare:

persoane in varsta: intre 60 si 74 ani;

persoane batrane: intre 75 si 90 ani;

marii batrani: peste 90 ani.

In conceptiile medico-sociale franceze se vorbeste despre:

Varsta a treia: dupa 65 de ani, corespunzand varstei pensionarii;

Varsta a patra, dupa 80 de ani.

Cea mai uzuala forma de clasificare a batranetii cuprinde:

stadiul de trecere spre batranete: de la 65 la 75 de ani;

stadiul batranetii medii: 75-85 ani;

stadiul marii batraneti: peste 85 ani.

Americanii clasifica persoanele de varsta a treia astfel:

batrani tineri (’’old-young’’): 65-75 ani;

batrani-batrani (’’old-old’’) mai mult de 75 de ani ( Neamtu- coord, 2003, p. 914).

Imbatranirea normala definita senescenta, se refera la perioada de viata cand procesele degenerative ale batraneii isi intra in drepturi. Ea constituie o parte normala a dezvoltarii si, de obicei, se desfasoara gradual. Ritmul de imbatranire si efectele senescentei variaza de la o persoana la alta.

Cercetatorii au identificat mai multe aspecte ale senescentei. Acestea includ transformari fiziologice, biochimice si comportamentale. Pe masura imbatranirii apare o pierdere a tesutului nervos, inima, plamanii si sistemul nervos devin mai putin eficiente, iar rezistenta organismului la boli scade. Persoanele in varsta sunt mai putin expuse imbolnavirii, iar insanatosirea se obtine mai greu. Multe din semnele exterioare ale senescentei incep sa apara in timpul varstei mijlocii: incaruntirea parului, cresterea greutatii corporale, diminuarea fortei musculare si a agilitatii, dificultati de vedere si de auz – toate sunt manifestari exteriaoare ale transformarilor care apar odata cu imbatranirea ( Birch, 2000, p. 296).

Fizic, batranetea este o stare distrofica, de involutie, ce se poate agrava cu anumite boli cronice. Principalele modificari organice cuprind, pe langa sistemul nervos, sistemul locomotor, cardiovascular, respirator, renal si reproducator. De asemenea apar modificari ale tegumentelor , scaderea auzului, vederii si a echilibrului, scaderea fortei musculare si ale tegumentelor, scaderea auzului, vederii si a echilibrului, scaderea fortei musculare si a capacitatii de efort ( Girleanu-Soitu, 2006, p. 38).

Din punct de vedere psihologic, desi caracteristici posibile si nu definitorii, remotivarea actiunilor si a vietii, trairea preferentiala in trecut, conservatorismul, bilantul asupra vietii, preocuparea intensiva pentru moarte sunt asociate cu batranetea. Potrivit lui Erik Erikson, in perioada batrantii individul trebuie sa rezolve criza generata de conflictul dintre integritate vs. disperare si izolare ( Tudose, 2000, p. 99 ).

Imbatranirea patologica, definita senilitate, este versantul negativ al varstei a treia.

Imbatranirea este in esenta un proces fiziologic care poate deveni patologic in conditiile manifestarii oricarei boli somatice sau pshice. Batranetea constituie un teren biologic modificat care favorizeaza aparitia multor afectiuni somatice sau psihice. Daca batranetea poate fi o faza reusita a vietii, ea poate fi si un veritabil naufragiu. Cresterea numarului de persoane varstnice a dus la aparitia unei noi probleme a societatii, cea a psihopatologiei batranetii extreme, o veritabila provocare pentru secolul XXI ( Bogdan, 1992, p. 12).

In urma analizei factorilor medicali, psihologici si sociali prezenti in viata persoanei, o data cu inaintarea in varsta, s-a ajuns la concluzia ca ’’imbatranirea este un proces diferit de la un individ la altul, sub raportul timpului, manifestarii si mecanismelor actionale ’’ ( Sahleanu, 1971, p. 58 ).

Principalele schimbari si evenimente care marcheaza perioada batranetii sunt:

– Pensionarea ca ’’iesire’’ din viata activa;

– Separarea fata de copii, determinata de casatoria acestora;

– Decesul partenerului ca sursa de izolare si singuratate;

– Dependenta, izolare si ’’anomie’’ individuala ( Radulescu, 1994, pp. 131-138).

1.2 Institutionalizarea persoanelor varstnice

Cresterea numarului de persoane varstnice a dus si la cresterea celor ce necesita asistenta si protectie in cadrul unor institutii specializate, mai ales cele structurate pe asistenta medico-sociala. Prin dimensiuni si varietate, problematica varstnicului, care in trecut era in special in sarcina familiei, in prezent, in societatea moderna, impune interventia statului; 4 % din populatia de peste 65 de ani este internata permanent ( Bogdan, 1992, p. 285 ).

Erving Goffman, in 1961, ofera o definitie a institutiei ”totale”: ” un loc in care iai desfasoara viata si activitatea un numar mare de indivizi cu statut similar, despartiti de restul societatii pentru o perioada de timp apreciabila si care duc impreuna o viata strict delimitata, reglementata oficial de catre institutie ”( Goffman, Mindrila-trad., 2004, p. 13).

Cauzele institutionalizarii pe tremen lung sunt: singuratatea si lipsa retelei de suport; dorinta manifestata a varstnicului; lipsa veniturilor; diferite afectiuni cronice; handicapul fizic sau mental; pierderea locuintei; lipsa adaptarii in cadrul serviciilor la domiciliu; ” crize” in familia de origine; imobilizarea la pat; violenta domestica sau a celor care s-au angajat sa-l ingrijeasca.

Populatia din institutiile de ocrotire este relativ omogena pe grupe de varsta. In lucrarea Diagnoza calitatii vietii varstnicilor in Romania, Hildegard Puwak ( 1992, p. 79 ) mentioneaza:

– in caminele pentru varstnici predomina persoanele de sex feminin ( 70 % );

– 80 % dintre persoanele institutionalizate depasesc 70 de ani si aproape 60 % se situeaza peste 75 de ani;

– nivelul de instructie al varstnicilor din aceste institutii este de peste 50% sub nivelul mediu ( Neamtu, 2003, pp. 947-949 ).

Au fost efectuate studii privind relatia dintre schimbarea mediului, mortalitate si morbiditate. S-a constatat ca mutarea unui varstnic dintr-un loc familiar intr-o institutie, chiar in apropierea casei lui, a fost cauza unei dezorganizari la nivel psihologic si cauza unei stari stresante ( Goffman, 1961, Mindrila- trad. 2004, pp. 42-43 ).

S-a constatat, de asemenea, ca perioada de asteptare pana la intrarea in institutie ( dupa parcurgerea etapelor de luare a deciziei, formularea cererii, asteptarea raspunsului si asteptarea momentului internarii ) se constituie intr-un factor de stres pentru varstnic prin intermediul unui proces psihosocial anticipator. Stereotipul negativ legat de institutionalizare contribuie la anticiparea unei realitati negative, ceea ce contavine, de multe ori, realitatii din institutie si chiar felul in care vor percepe realitatea si se vor simti in interiorul institutiei.

Tohin si Lieberman ( 1983) au evidentiat diferente foarte mari intre varstnicii care urmeaza sa fie admisi intr-o institutie si varstnicii care traiesc in comunitate, in ceea ce priveste fuctionarea cognitiva, raspunsurile afective, starea emotionala si imaginea de sine: sunt mai dezorganizati la nivel cognitiv, raspunsurile lor afective sunt limitate, le scade sentimentul de ” stima de sine „ si sunt depresivi. Aceste rezultate arata ca exista un proces psihosocial anticipator in care fortele sunt puse in miscare astfel incat individul ajunge sa aproximeze institutionalizarea in minte, inainte de a intra definitiv intr-un mediu institutionalizat ( Bucur, Maciovan, 2003, pp. 947-959 ).

Printre efectele negative ale institutionalizarii se numara:

Depersonalizarea: definita ca stare de destructurare a organizarii psihice a persoanei tradusa prin impresia subiectiva de schimbare. Subiectul are impresia pierderii identitatii personale ( Duda, 1983, p. 185 );

Sentimentul de inferioritate si auto-acuzare: un factor predispozant pentru ” dezorganizaret diferente foarte mari intre varstnicii care urmeaza sa fie admisi intr-o institutie si varstnicii care traiesc in comunitate, in ceea ce priveste fuctionarea cognitiva, raspunsurile afective, starea emotionala si imaginea de sine: sunt mai dezorganizati la nivel cognitiv, raspunsurile lor afective sunt limitate, le scade sentimentul de ” stima de sine „ si sunt depresivi. Aceste rezultate arata ca exista un proces psihosocial anticipator in care fortele sunt puse in miscare astfel incat individul ajunge sa aproximeze institutionalizarea in minte, inainte de a intra definitiv intr-un mediu institutionalizat ( Bucur, Maciovan, 2003, pp. 947-959 ).

Printre efectele negative ale institutionalizarii se numara:

Depersonalizarea: definita ca stare de destructurare a organizarii psihice a persoanei tradusa prin impresia subiectiva de schimbare. Subiectul are impresia pierderii identitatii personale ( Duda, 1983, p. 185 );

Sentimentul de inferioritate si auto-acuzare: un factor predispozant pentru ” dezorganizarea sentimentului de incredere si siguranta personala „ il constituie introspectarea exagerata si repetata. Ori, varstnicii in general si cu atat mai mult varstnicii institutionalizati, datorita scaderii ariei activitatilor, aloca o mare parte din timp introspectiei si amintirilor din trecut ( Rudica, 1990, p. 144 );

Negativismul: este o tulburare de activitate, mentalitate si reactionalitate ce se caracterizeaza prin opozitia pasiva sau activa adesea inconstientizata la diferite solicitari ( Schiopu, coord., 1997, p. 473 ).

Stigmatizarea: caracteristicile socio-psiho-fiziologice specifice acestei varste determina o potentiala stigmatizare ( Goffman, 1961 );

Desocializarea si resocializarea: desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane sau departarea ei de contexte sau persoane care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statuturile adoptate iar resocializarea consta in orientarea invatarii si controlului social catre asimilarea si manifestarea de comportamente individuale compatibile cu setul de valori si atitudini a noului sistem integrator ( Vlasceanu, Zamfir, 1993, p. 79 ).

Exista insa si o serie de avantaje certe ale institutionalizarii varstnicului: cazarea, hrana, cazarmamentul, conditiile igienico-sanitare asigurate si corespunzatoare; asistenta medicala curenta si de specialitate, recuperare, ingrijire si supraveghere permanenta; activitati cultural-educative si de socializare; activitati de ergoterapie; consiliere si informare specifica; calitatea vietii conform standardelor minime specifice de calitate.

Exista si studii de specialitate efectuate pentru a analiza diferenta dintre varstnicii institutionalizati si cei neinstitutionalizati, pe diferite dimensiuni psiho-sociale. Daniela Girleanu- Soitu, in lucrarea Virsta a treia, ( 2006, pp. 48, 49, 56, 57, 78, 79, 80, 81 ) prezinta urmatoarele rezultate stiintifice:

jumatate dintre varstnicii care locuiesc in propriile case, dintre cei intervievati, considera ca au o viata mai rea in comparatie cu bunicii lor. Pentru aproape jumatate dintre varstnicii institutionalizati intervievati, evolutia a fost pozitiva;

majoritatea persoanelor varstnice intervevate care nu sunt in institutii desfasoara, in principal, activitati gospodaresti, in vreme ce cei din institutii acorda o mai mare atentie si activitatilor de odihna, de petrecere a timpului liber;

varstnicii institutionalizati au mai multe responsabilitati administrative

( 14,9% ) si de relationare ( 7,5% ) si mai putine responsabilitati de ingrijire a unei alte persoane ( 3,0% ) fata de varstnicii neinstitutionalizati ( 9,0% ; 1,5%; 10,4% );

in timp ce 35,8% dintre varstnicii neinstitutionalizati au apreciat ca viata este rea, doar 9,0% dintre varstnicii institutionalizati au facut aceeasi apreciere; acestia din urma au apreciat in proportie de 37,3% ca viata este foarte buna, in timp ce nici unul dintre varstnicii neinstitutionalizati nu au facut aceeasi apreciere.

Apare astfel intrebarea „cum este o institutie corespunzatoare pentru varstnici?” Evaluarea unei institutii, a calitatii serviciilor oferite varstnicilor este un proces complex. Acolo unde exista mizerie si personal necalificat, unde varstnicii sunt nemultumiti si mor foarte repede, este clar ca institutia este necorespunzatoare. Insa este greu de definit ce este o institutie corespunzatoare. Variabilele masurate pot fi gradul de satisfactie a beneficiarilor sau gradul de profesionalizare a personalului, sau gradul de securitate sau numarul programelor de implicare a voluntarilor.

Anderson, Holmberg, Schneider si Stone au relevat urmatoarele caracteristici ale calitatii unei instituii:

numarul de persoane care locuiesc;

numarul persoanelor care folosesc acelasi grup sanitar;

numarul de ingrijitori pe persoana si timpul cat se ocupa de fiecare in parte;

marimea institutiei si modelele comportamentale ale personalului in raport cu varstnicii ( Bucur, Maciovan, 2003, p. 950 ).

Cadrul legislativ de functionare a centrelor rezidentiale pentru varstnici

Centrele rezidentiale pentru persoanele de varsta a treia functioneaza in baza unor legi, Ordine si Hotarari de Guvern precum:

Legea 292/2011 – legea asistentei sociale;

Ordonanta Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 86/2004;

Legea 17/2000 privid asistenta sociala a persoanelor varstnice;

Ordinul 246/2006 al M.M.S.S.F privind standardele minime specifice de calitate pentru centrele rezidentiale pentru personae varstnice;

Hotararea de Guvern nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei nationale de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice;

Ordinul 383/2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale si a modalitatii de evaluare a indeplinirii acestora de catre furnizori;

Ordinul 73/2005 privin aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, incheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditati conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale;

Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptata la , la 3 mai 1996.

Competente institutionale:

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale;

Consiliul National al Persoanelor Varstnice;

Comitetele consultative de dialog civic pentru problemele persoanelor varstnice;

Directiile Muncii, Familiei si Protectiei Sociale judetene;

Consiliile locale;

Serviciile Publice Locale de Asistenta Sociala ( S.P.A.S. );

Autoritatea Tutelara;

Asociatii si fundatii neguvernamentale;

Membrii familiei/reprezentantii legali/sustinatorii persoanelor varstnice.

1.4 Descrierea institutiei si a serviciilor sociale in care fac practica

4.1 Scurta descriere a institutiei:

– institutie de protectie sociala in care se asigura asistenta si suport in cadru institutionalizat pentru persoane de varsta a treia;

– unitate bugetara cu personalitate juridica si plan de cheltuieli cu venituri proprii ( contributia de intretinere );

– finantata din bugetul Consiliul Local Iasi prin Directia de Asistenta Comunitara ( in completarea veniturilor proprii );

– activitatea sociala este supervizata prin personal specializat de catre:

– Consiliul Local Iasi prin D.A.C;

– D.M.P.S. Iasi.

Centrul rezidential „Sf. Cuv. Parascheva” Iasi, functioneaza in baza normelor legale in vigoare – Legea nr. 17/2000 privin asistenta sociala a persoanelor varstnice , Legea nr. 281/2006 , H.G. nr. 886 – pentru aprobarea Grilei Nationale de evaluare a nevoilor persoanelor varstnice, H.C.L. nr. 512 / 22.12.2008 privind aprobarea costului mediu de intretinere in Caminul de Pensionari „ Sf. Cuv. Parascheva” Iasi, Ordinul 246/2006 al M.M.S.S.F privind standardele minime specifice de calitate si reglementarile proprii R.O.I. ( Regulament de ordine interioara), R.O.F. ( Regulament de organizare si functionare ) – conform carora se realizeaza evaluarea serviciilor sociale.

4.2 Scurt istoric al institutiei:

Actul de infiintare: Decizia nr. 642.

Data emiterii: 4 noiembrie 1977.

Emitent: Consiliul popular al judetului Iasi – Comitetul executiv

Sediul: Str. Dr. Th. Codrescu, nr 6

Din momentul infiintarii si pana in prezent, Caminul de pensionari „ Sf. Cuv. Parascheva” a functionat in aceeasi cladire, la adresa anterior mentionata. Interioarele cladirii au cunoscut imbunatatiri continue iar in prezent exista un proiect de modernizare conform standardelor europene, care include si construirea unui corp nou de cladire. De asemenea serviciile sociale oferite s-au imbunatatit si diversificat continuu.

4.3 Beneficiarii

Sunt 219 persoane de varsta a treia, care indeplinesc urmatoarele conditii:

beneficiaza de pensie de limita de varsta;

nu au familie sau nu se afla in intretinerea altei persoane;

nu au locuinta si nici posibilitatea de a-si asigura conditiile de locuit;

nu realizeaza venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea ingrijirii necesare;

nu se pot gospodari singure sau necesita ingrijire specializata;

se afla in imposibilitatea de a-si asigura nevoile socio-medicale datorita bolii ori starii fizice sau psihice.

4.4 Procesul de admitere a beneficiarilor in institutie

Persoanele varstnice care indeplinesc conditiile anterior mentionate parcurg urmatorul proces in vederea accesarii serviciilor:

cerere depusa la Primaria Municipiului Iasi;

intocmirea dosarului cu actele necesare internarii;

evaluarea socio-medicala;

internarea conform dispozitiei de internare data de primarul Municipiului Iasi.

4.5 Serviciile sociale acreditate

Gazduire pe perioada determinata

capacitate: 219 locuri

camere cu doua paturi: 94 camere;

camere cu un pat: 26 camere;

suprafata locuibila = 8,2 mp/ persoana asistata;

Dotari independente in camera:

grup sanitar: 1 la 2 persoane asistate/ 1 la o persoana asistata;

1 lavoar la: 2 persoane asistate/ 1 persoana asistata;

un dus / cada: 1 la 2 persoane asistate/ 1 persoana asistata;

sifonier: 1 la o persoana asistata;

noptiera: 1 la persoana asistata;

televizor: 1 la 2 persoane asistate/ 1 la o persoana asistata;

frigider: 1 la 2 persoane asistate/ 1 la 1 persoana asistata;

telefon: 1 la 2 persoane asistate/ 1 la 1 persoane asistate;

echipament moale, mobilier;

incalzirea: centrala termica proprie.

Hrana:

alocatia de hrana este de 11 lei/zi/asistat;

masa asigurata pentru mic-dejun, pranz si cina, in regim sodat si desodat;

in medie -3000 Kcal/zi/asistat;

masa se serveste: in sala de mese- 164 de asistati, in doua serii; la camera 36 de asistati;

dotari: aparatura, vesela, tacamuri si utilaje din inox;

aprovizionarea: contracte cu furnizori de produse.

Asistena si ingrijire medicala

echipa: medic, asistente medicale, maseur, infirmiere;

este asigurata 24h/24h;

evaluarea nevoilor personale varstnice;

prevenirea si dispensarizarea bolilor infectioase si parazitare;

dispensarizarea unor categorii de boli(cronice si neepidemice);

educatia sanitara;

evaluarea initiala, reevaluarea pe parcurs in functie de nevoi;

prescriere de tratamente, trimeteri la medici specialisti;

medicatie, interventii;

consiliere asistat si familie.

Servicii medicale paleative

echipa: medic, asistent social, asistent medical, psiholog, psihiatru-voluntar, oncolog-voluntar, preot, infirmier, ingrijitor, reprezentant legal;

grupul tinta: persoane cu insuficienta de organe, scleroza multipla, patologie multipla, bolnavi de cancer in stadii incurabile;

evaluare initiala;

decizie de preluare in ingrijire;

stabilirea planului de tratament;

monitorizarea si supervizarea medicala;

reevaluarea;

comunicarea cu asistatul si familia;

educarea asistatului, a familiei, a ingrijitorului, a infirmierului

instruirea personalului.

Asistenta si consiliere psihologica

responsabil: psiholog;

monitorizarea si otimizarea starii psiho-afective a asistatilor;

prevenirea aparitiei starilor depresive;

prevenirea degradarii psihice;

diminuare sentimentelor de neputinta, inutilizarea, izolarea, singuratatea;

prevenirea aparitiei starilor conflictogene intre asistati si a tulburarilor de comportament;

identificarea nevoilor psihologice ale asistatilor si satisfacerea acestora;

informarea asistatilor in legatura cu problematica psihologica a varstei a treia;

consilierea individuala a asistatilor in situatiile: depresie, doliu, stadiu terminal a bolii, conflict intrapsihic, conflict inter-personal;

consiliere de famile in cadrul familiilor aflate in impas;

consiliere de grup, grupuri de suport.

Asistenta spiritual-religioasa

responsabil: preot

consiliere spirituala;

rugaciune;

ritualuri specifice;

convorbiri duhovnicesti

activitati spiritual-religioase la capela unitatii, la club, la patul asistatului;

eduvatie spiritual-religioasa;

Socializare si petrecerea timpului liber

responsabil: profesor cultura-fizica-medicala, asistent social, psiholog;

prevenirea degradarii psiho-fizice;

intretinere psiho-fizica;

facilitarea manifestarilor si conduitelor pro-sociale;

responsabilizarea competentelor;

crearea atmosferei familiale;

asigurarea unei atmosfere socio-afective pozitive;

constientizarea mentalitatilor cu privire la varstnici;

cultuvarea si omogenizarea relatiei asistat-asistat, asistat-salariat;

activitati: individuale, de grup, frontale;

animatie socio-culturala: seminarii, expuneri, prelegeri, intruniri, concursuri, spectacole.

CAP. 2

CARACTERISTICI ȘI ELEMENTE DE PROBLEMATICĂ SOCIALĂ ALE PERSOANELOR VÂRSTNICE

2.1 Bătrânețea – o problemă socială

Privită în ansamblul său, persoana vârstnică este o persoană de cele mai multe ori mutiplu dezavantajată prin scăderea resurselor fizice, care nu însemnă întotdeauna boală, prin scăderea resurselor financiare sau prin prezența unui handicap mintal. Perioada de tranziție din Romania anului 2000 a descalificat vârstnicul din lupta sa pentru o existență decentă, mulți dintre ei trăind sub pragul de sărăcie, mulți renunțând la facilitățile confortului (căldură, apă, energie) din cauza veniturilor mici, mulți „întărind” rândurile instituțiilor de ocrotire socială și ale cantinelor sociale. Durata medie de viață în România a scăzut, iar pensia, chiar indexată, nu acoperă taxele și impozitele împovărătoare; în plus, bătrânii trăiesc sentimentul frustrant al faptului că, dat fiind numărul lor în creștere în raport cu populația activă, ei sunt „întreținuții celor care azi lucrează”, sintagmă atât de vehiculată în mass-media și mediile politice din România (Neamțu, 2003, p. 912).

În aceste condiții, bătrânețea, ca problemă socială, alimentează ea însăși multiple alte probleme sociale. Aspecte negative pe care vechiul regim le păstra ascunse, refuzănd să fie nominalizate sau ameliorate, au ieșit astăzi tot mai mult la iveală și li s-au adăugat altele noi, generate de consecințele disfuncționale ale tranziției și de politica deficitară a guvernului în domeniul asistenței și protecției sociale. S-au amplificat cazurile de vagabondaj al unor categorii de bătrâni lipsiți de orice resurse, venit ori sprijin material, care sunt nevoiți să-și asigure existența cerșind sau apelând la mila puținelor organizații caritabile, petrecându-și nopțile în parcuri, metrouri, gări, holul unor blocuri sau alte locuri publice. Neputând beneficia de nici un fel de condiții sanitare, fără posibilitatea de a-și asigura igiena corporală, subnutriți și, de multe ori, supuși tendințelor de alcoolism, acești bătrâni nu au nici un sprijin din partea societății. Adeseori, mor înghețați de frig sau de boli, fără a putea fi identificați după nume. La rândul lor, bătrânii care posedă o locuință, dar locuiesc complet singuri, abandonați de rude sau prieteni, se confruntă cu mari dificultăți materiale, la care se adaugă sentimentele de izolare, teamă, frustrare, sentimentul justificat că au fost uitați, abandonați de societate. Mulți dintre aceștia, mai ales cei din mediul rural, sunt expuși atacurilor, furturilor și jafurilor.

Valul crescut de violență care caracterizează astăzi România se răsfrânge și asupra bătrânilor: în afara evacuărilor foțate din locuințe pentru diferite motive, legale sau ilegale, s-au înmulțit cazurile de maltratări fizice, jafuri de bunuri, omoruri și chiar violuri săvârșite asupra bătrânilor. A crescut, în același timp, numărul cazurilor de sinucidere în rândul acestora și s-au multiplicat cazurile de bătrâni abandonați, care mor la domiciliul lor fără să știe nimeni, zile și chiar săptămâni întregi. Mulți dintre aceștia sunt complet izolați de lumea din afară, trăind în propriul lor univers dominat de sărăcie, lipsă completă de resurse sau de ajutor din partea comunității.

Radulescu amintea intr-un volum de-al sau din 1994 ca nu exista nici un organism social care sa apere interesele batranilor, insa din anul 2000 lucrul acesta se schimba. Consiliul national pentru protectia persoanelor varstnice vine sa apere si sa sprijine drepturile acestei populatii vulnerabile.

2.2 Bătrânețea accepțiuni și controverse

În ultimele decenii, în lucrările de demografie se vorbește tot mai insistent despre bătrânețea sau tinerețea unor populații sau societăți, despre îmbătrânirea și, mai rar, despre întinerirea demografică a unor societăți umane.

Acest fapt este o consecință a unor modificări cantitative și calitative care au loc în structura după vârstă a populației multor țări, îndeosebi dezvoltate din punct de vedere economic, modificări cunoscute sub denumirea de îmbătrânire a populației (Teodorof, 1975, p. 1849).

Diferiți autori, atât din țară, cât și pe plan mondial au încercat să definească bătrânețea și să-i stabilească limitele. Astfel, s-au elaborat mai multe definiții, mai mult sau mai puțin contestate:

Criteriul cronologic a fost poate printre primele criterii de definire; el a fost însă intens criticat, deoarece poate exista o îmbatrânire precoce și pot exista persoane în vârstă la care majoritatea funcțiilor sunt asemănătoare omului adult.

Noțiunea de vârstă înaintată se utilizează pentru perioada din viața omului care urmează după maturitate și ține până la sfârșitul existenței sale. Această perioadă mai este numită și vârsta a treia, perioada de involuție, perioada de bătrânețe sau senescență.

Dicționarul Larousse de psihiatrie definește bătrânețea ca fiind ultima perioadă a vieții coresponzând rezultatului normal al senescenței. Termenul se opune celui de senilitate care ar fi aspectul patologic, dar, în același timp, precizează că bătrânețea extremă nu se distinge prin nimic de senilitate.

Tot Dicționarul Larousse definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de transformări ce afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, atrofie musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacității de adaptare.

În acest sens, precizează Dicționarul, îmbătrânirea oferă în mod vădit imaginea inversă a dezvoltării și a putut fi descrisă ca o involuție.

Organizatia Mondială a Sănătății consideră:

persoane în vârstă: între 60 și 74 ani;

persoane bătrâne: între 75 și 90 ani;

marii bătrâni: peste 90 de ani.

În concepțiile medico-sociale franceze se vorbește despre:

vârsta a treia: după 65 de ani, corespunzând vârstei pensionării;

vârsta a patra: după 80 de ani.

Cea mai uzuală formă de clasificare a bătâneții cuprinde:

stadiul de trecere spre bătrânețe: de la 65 la 75 de ani;

stadiul bătrâneții medii: 75-85 de ani;

stadiul marii bătrâneți: peste 85 de ani.

Americanii clasifică persoanele de vârsta a treia astfel:

bătrâni tineri (old-young): 65-75;

bătrâni-bătrâni (old-old): mai mult de 75 de ani ( Neamțu, 2003, pp.913-914).

Din punct de vedere biologic, cauzele procesului de îmbătrânire nu sunt încă elucidate și părerile sunt diferite: autointoxicarea, cu diverse produse digestive, procese coloidale, procese pur biologice, imposibilitatea secretării de fermenți vitali, procese chimice – însă este aproape unanim acceptat că ereditatea joacă un rol important (Pașcanu, 1994, p.51).

2.3 Aspecte privind modificările psihologice ale persoanelor de vârsta a treia

Modificările psihologice sunt rezultatul modificărilor de vârstă, la baza lor existând factori interni, cum ar fi ereditatea și modificările hormonale, și factori externi, cum ar fi pensionarea, scăderea potențialului biologic, patologia asociată, scăderea numărului membrilor de familie, decesul unor rude sau prieteni de vârste apropiate.

După dr. Constantin Bogdan, funcționarea normală a unei persoane vârstnice cuprinde echilibrul fizic, psihic și social.

Modificările psihologice se referă la:

Modificările atenției sau scăderea capacității de concentrare, scăderea atenției voluntare, care duc la scăderea capacități mnezice, în special a celei de scurtă durată; amintirile îndepărtate par totuși să fie mai ordonate, sistematizate și definite;

Modificările gândirii au drept caracteristică definitorie scăderea spontaneității, flexibilității, apariția tulburărilor de adaptare rapidă și a stereotipiilor; de asemenea, se observă o creștere a funcției de sinteză și schematizare. Apar frica de complot și circumspecția;

Din punct de vedere caracterial, se pot produce ascuțirea sau intensificarea unor trăsături disarmonice preexistente sau dezvoltarea lor pentru prima dată. Astfel:

– persoanele astenice se remarcă prin sentimentul de autoapreciere coroborat cu senzația de prăbușire a prestigiului social care duc la sentimente de devalorizare și o lipsă de respect cu predispoziție la reacții sau decompensări depresive;

– la persoanele depresive se intensifică deznădejdea și pot apărea reacții depresive sau idei de inutilitate și lipsa de sens a vieții, cu tendințe suicidare;

– la persoanele schizoide se pot acumula tendințele de izolare, refuzul contactului cu altul, preferințe pentru păstrarea stereotipă a camerei sau a rolului, însoțite de indiferența pentru ceea ce se petrece în jur imediat după satisfacerea nevoilor imediate.

Linia afectivă este dominată de depresie, apatie, răceală, fapt ce duce în general la un comportament labil, irascibil. Simptomele depresiei de involuție sunt manifestate prin suferințe somatice, tulburări de somn, de apetit, sentimente de culpabilitate, inutilitate, autoacuzare;

Învățarea – unele studii arată că persoanele în vârstă pot învăța la fel de mult ca alte grupuri de vârstă, doar că timpul de rezolvare este mai ridicat;

Vorbirea devine mai greoaie din cauza îmbătrânirii fiziologice la nivelul organului fonator, odată cu deteriorarea gâdirii, a memoriei, atenției; legat de fluxul vorbirii, se poate observa la persoana în vârstă o scădere a fluxului și ritmului verbal (Neamțu, 2003, p. 916-917).

Pensionarea și patologia pensionării

Pensionarea reprezintă un fenomen important în viață, care poate marca un punct terminus al dinamismului social sau, din contră, un punct de început pentru o viață rezervată relaxării și tuturor activităților pentru care nu au existat timp sau fonduri anterior. Există și situații în care pensionarea apare dintr-o necesiatate (de boală), moment care survine de obicei brusc, fără nici o pregătire, și al cărei impact aduce cu sine multiple probleme la nivel individual sau la nivelul societății.

Personalul implicat în lucrul cu vârstnicii iși pune adesea problema de ce mulți sexagenari se considră insultați atunci când sunt numiți „bătrâni” in momentul în care survine pensionarea.

Există mai multe explicații, cum ar fi: faptul că situația materială a vârstnicului nu creează o stare „care să convină”, faptul că în general și pensionarea este asemănată cu o boală, cu singurătatea, stigmatizarea, izolarea; de altfel, există și problema scăderii veniturilor, ceea ce poate duce la fenomenul de frustrare și de revoltă, considerând valoarea pensiei ca fiind o lipsă de respect din partea statului pentru munca depusă.

Se vorbește totuși de o categorie de pensionari „tineri” care încearcă să-și găsească „ceva de lucru”, deși piața de muncă nu are în România o ofertă prea bogată pentru aceștia, iar cursuri de recalificare pentru vârstnici nu există la noi in țară.

Pensionarea este considerată de mulți autori o piatră de hotar, dar toate studiile arată că, deși ea este percepută ca o pierdere, atunci când îi este găsit un sens și i se face o pregătire persoanei, aceasta o poate depăși cu bine.

Cu atât mai mare este impactul, cu cât pensionarea are o cauză patologică (Neamțu, 2003, pp. 920-921).

Boala pensionării afectează diferit indivizii, în funcție de mai mulți factori (personalitate, viață profesională anteriaoră și implicarea în sarcinile de serviciu, pregătire în vederea pensionării).

Puțin interogabilă sub aspectul veridicității este reacția echilibrată față de pensionare. Mai plauzibile sunt următoarele trei manifestări reactiv-atitudinale.

La subiecții care nu au avut succes profesional evident, care nu s-au realizat sau au avut parte de insatisfacții profesionale, dezangajarea din viața profesională este acceptată mai ușor, uneori chiar așteptată. La fel și la persoanele cu sănătatea șubredă. O reacție mai optimistă o prezintă și persoanele cu un statut social-economic favorizant, doritoare să-și realizeze vise, cum ar fi călătoriile, lecturile.

O recție pesimistă se manifestă la persoanele cu succese profesionale și cu apreciere socială pentru prestanța profesională. În special atunci când aceste persoane se prezintă cu o bună stare de sănătate și au convingerea că încă sunt apte pentru a-și manifesta abilitățile profesionale, reacția față de pensionare este criticată.

Simptomatologia bolii de pensionare constă în primul rând într-o stare de anxietate progresivă. Treptat, această stare subminează echilibrul psihic. Se adaugă insomniile, depresiile, nosofobiile. Nevroza de pensionare antrenează suferințe psihosomatice. Procesul de senescență ia o viteză crescută, iar uneori survin chiar „decesele pensionării”.

Al doilea moment de criză apare atunci când preocuparea pentru propriul corp devine explicită și manifestă, ca urmare a perceperii modificărilor fiziologice caracteristice vârstei și a perceperii diferitelor boli.

Al treilea moment de criză apare odată cu înțelegerea problematizării progresive a eului. Acest dramatic moment al vieții pune în chestiune totalitatea concepțiilor individului (Aprahideanu, 2001, pp. 90-93).

Aici, asistentul social ar fi cel mai reprezentativ profesionist în îndrumarea și consilierea celor bolnavi, deci prezența lui ar fi foarte importantă în spitale.

Femeile par mai puțin afectate de pensionare, dar pot trece prin crize de anxietate gândindu-se la aceasta. În România, multor femei le revine după pensionare rolul de bunică, se ocupă de amenajarea casei sau, nu de puține ori, de îngrijirea rudelor bolnave.

H. Clavet susține că „alegera individuală a vârstei de pensionare ar trebui ridicată la rang de drept al persoanei”.

Categoriile de prestații pentru pensionari includ în cazul tuturor tărilor:

pensia de vârstă;

pensia de invaliditate;

pensia de urmaș.

Pentru obținerea pensiei de bătrânețe, vârsta minimă variază de la 55 la 65 la femei si de la 60 la 70 de ani pentru bărbați (Neamțu, 2003, p.921).

Un alt factor important care condiționează atitudinea față de pensionare îl reprezintă influențele mediului – rural sau urban. În mediul rural, încetarea activității nu se face niciodată complet și brusc. În schimb, persoanele foarte active din mediul urban, care, în perioada adultă, s-au dedicat exclusiv activității profesionale, vor suporta foarte greu momentul pensionării și se vor acomoda cu dificultate, declanșând tulburări adaptative care pot duce chiar la „ moartea socială”. O dată cu pensionarea, indivizii cu grad mediu de educație acceptă ușor ideea că nu vor mai fi folositori, se conformează repede la acest statut și nu fac nimic pentru a-l schimba (Gârleanu-Șoitu, D., 2006, p.44).

În privința pensionării și a impactului acesteia, lucrările în domeniu se remarcă prin diversitatea punctelor de vedere. Unele consideră pensionarii „victime ale societății”, excluse din viața socială și conduse, astfel, spre dependență. Altele descriu pensionarii ca pe o cateorie activă, dinamică și susțin că persoanele vârstnice dependente își păstrează autonomia (Gârleanu-Șoitu, D., 2006, p.46).

2.5 Protecția persoanelor în vârstă

Dicționarul de sociologie definește protecția socială ca fiind ansamblul de politici, măsuri, instituții, organisme care asigură sprijinul persoanelor și grupurilor aflate în dificultate și nu pot să realizeze prin efort propriu condiții normale, minime de viață. Prin sistemul de protecție socială se caută posibilități de redistribuire a resurselor materiale și umane ale colectivității către acele persoane și grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceștia și populația majoritară. Protecția socială are ca obiectiv, nu crearea unei stări cronice de dependență a celor în nevoie, ci reintegrarea lor în viața normală prin stimularea forțelor active, a creșterii capacităților de a face față acestor probleme, a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. În sens general, protecția socială reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și, în mod special, pentru anumite grupuri sociale (Vlăsceanu, 1993, pp. 465-466).

Protecția socială a persoanei în vârstă înseamnă, de regulă – în societatea contemporană – protecția pensionarului, a unui minoritar cu totul particular.

Principalele probleme de protecție în acest domeniu sunt următoarele:

prevenirea „patologiei” statutului de pensionar;

pregătirea persoanei în cauză „pentru pensionare”, adică realizarea de activități de consiliere și negociere preventive cu indivizii aflați în faza de pre-pensionare pentru a evita șocul noii situații;

acțiunile vizează în același timp și „pregătirea pentru îmbătrânire” într-un plan multi-funcțional pentru a reduce riscurile acestei vârste;

consilierea familiei vârstnicului în legătură cu problematica pe care o generează apariția în grupul familial a unui pensionar, ce semnificație are acest fapt pentru ceilalți, ce schimbări de conduită ar putea apărea și ce atitudini de conduită trebuie să se promoveze în noul context intra-familial și chiar intra-comunitar (Miftode, 2004, p.164).

CAP. 3

TEORII ȘI MODELE EXPLICATIVE ÎN DOMENIUL VÂRSTEI A TREIA

3.1 TEORII GERONTOLOGICE

Cele mai importante teorii din domeniul asistenței sociale și al gerontologiei sunt urmatoarele: teoria îngrijirii, teoria activității, teoria dezangajării și modelul congruenței persoană de vârsta a treia – mediu.

3.1.1 Teoria îngrijirii persoanelor în vârstă

Teoria îngrijirii vizează atât individul în situația de risc și familia din care face parte, cât și mediul social degradat sau în curs de degradare, grupul – problemă, comunitatea sau colectivitatea umană marginalizată, presupunând implicarea asistentului social în programe și acțiuni practice.

Vârstnicii constituie cel mai numeros grup social care are nevoie de protecția celorlalți, în primul rând de protecția „grupului familial” din care face parte, a comunității și „vecinității umane” și, în ultimă instanță, de protecția ansamblului social. Problematica îngrijiri bătrânilor vizează, nu atât creșterea ponderii acestora în ansamblul populației, cât diversitatea și particularitățile nevoilor și exigențelor persoanelor în vârstă și, prin urmare, natura și volumul tot mai mare de servicii specifice de care aceste persoane au nevoie.

Cea mai bună și eficientă îngrijire este îngrijirea rezidențială și cea comunitară. Ancheta socială a asistentului social este decisivă pentru soluționarea cazurilor de acest fel și pentru elaborarea unui program adecvat de intervenție.

Ajutorul social poate consta în:

Servicii zilnice adecvate noilor persoane în vârstă;

Sprijin financiar și chiar alimente;

Consultații juridice și „sfaturi medicale” adecvate;

Integrarea în activități de grup, „re-inserție socială”;

ocrotire specială pentru vârstnicii aflați într-o dependență accentuată, care împovărează familia.

Se manifestă și în acest domeniu un „conflict de autoritate” între diferitele servicii, agenții și actori sociali implicați în asigurarea îngrijirii bătrânilor.

Concluziile unor analize privind teoria îngrijirii sunt de a orienta elaborarea viiroarelor programe sociale, atât de cunoaștere și diagnostic, cât și de acțiune, „intervenție” și de schimbare socială (Miftode, 1994, pp. 197-204)

3.1.2. Teoria activității

Teoria activității este una dominantă în gerontologia socială, fiind considerată a simțului comun.

Principala idee susținută de această teorie exprimă rolul activității la vârsta a treia: cu cât persoana este mai activă, cu atât va fi mai satisfăcută și mai adaptată la viața socială. Deoarece teoria activității pornește de la prezumția că validitatea conceptului de sine, la vârsta a treia, este determinată de participarea în roluri caracteristice ale vârstei adulte, devine deziderabilă păstrarea a cât mai multor activități posibile și substituirea rolurilor pierdute, prin văduvie sau pensionare, cu unele noi. Astfel, persoanele în vârstă minimalizează ceea ce li se întâmplă, ceea ce se petrece la etatea lor, păstrând stilul de viață al perioadei adulte cât mai mult timp posibil: rămânând activi, implicați și, astfel, tineri.

Continuarea implicării, ca modalitate de sprijinire a integrării sociale a bătrânilor, este reflectată în eforturile de identificare a noi roluri pentru dezvoltarea de responsabilități și obligații (Miftode, 1994, pp. 174-175).

3.1.3. Teoria dezangajării

Teoria dezangajării este considerată prima abordare comprehensivă, multidisciplinară și explicită, lansată de comportamentaliști în gerontologie.

Dezangajarea își are rădăcinile în prezumția unui declin inevitabil al abilităților, o dată cu trecerea vârstei, și în așteptarea universală a morții. Procesul dezangajării poate fi început fie de către o persoană în vârstă, fie provocat de societate.

În acord cu această terorie, persoanele în vârstă, pierzând unele roluri și o parte din energie, vor să fie eliberate de expectanțele sociale de productivitate și competitivitate. Dezangajarea este văzută, astfel, ca un comportament adaptativ, care ajută persoana în vârsta să își păstreze încrederea și liniștea, chiar dacă realizează roluri sociale periferice.

Astfel, teoria dezangajării susține că serviciile sociale nu ar trebui să urmărească revitalizarea bătrânilor ci, dimpotrivă, să încurajeze retragerea lor (Miftode, 1994, pp. 197-204).

3.1.4. Modelul congruenței persoană de vârsta a treia – mediul

Studii experimentale, dezvoltate de cercetători americani, au pornit de la ipoteza că incongruența dintre nevoile individuale specifice și presiunile mediului produce stres, care, la rândul lui, solicită adaptarea persoanei de vârsta a treia, afectându-i acesteia starea de bine, de mulțumire de sine.

Adaptarea se poate face fie prin modificarea presiunilor dinspre mediu, fie prin decizia individuală de a renunța la acel mediu, dacă circumstanțele o permit. Autorii acestei teorii susțin că stresul și disconfortul se amplifică dacă răspunsul individual nu aduce mediului nicio modificare dorită – situație întâlnită adesea în rândul persoanelor de vârsta a treia cu incapacități funcționale și cognitive, mai puțin capabile să modifice mediul sau să părăsească spațiul care nu le convine.

Unii autori în domeniu sugerează că un nivel redus al solicitărilor din partea mediului are un efect negativ, în vreme ce, la supracererem se răspunde cu indiferență.

Rezultatele testelor empirice, structurate pe modelul congruenței, au evidențiat că efectele asupra mediului depind de contexte (Gârleanu- Șoitu, D., curs ID, pp. 23-24).

CAPITOLUL 4

PARTEA PRACTICĂ

4.1 Metodologie

Metode, tehnici și instrumente de lucru

Pentru a pune în evidență efectele negative ale migrației asupra persoanelor vârstnice, am utilizat următoarele metode, tehnici și instrumente de lucru: studiul de caz, istoricul social, observația directă și întrevederea.

Studiul de caz este una dintre metodele de a realiza o cercetare în domeniul științelor sociale, o analiză amănunțită a unei persoane sau a unui grup, în mod special ca model al unui fenomen medical, pishologic sau social.

Se constituie în exclusivitate ca o metodă calitativă. Un studiu de caz realizează o abordare completă a unei entități sociale, fie cu scopul de a se obține o imagine cât mai completă asupra entității studiate, fie urmărindu-se găsirea unor soluții la anumite probleme sau luarea unor decizii la finalul unui proces de intervenție. Studiul de caz este:

metodă de predare participativă sau

metodă de investigare a unor cazuri concrete, urmărind o prezentare a unei situații reale sau prezentarea spre analiză (individuală sau colectivă) a unor date sau informații, cu scopul obținerii unor rezultate concrete, fie prin stabilirea unor concluzii sau diagnoze, fie prin luarea unor decizii (individual sau în cadrul grupului).

Tipologia studiilor de caz

Studiul de caz intrinsec – care urmărește investigarea cât mai minuțioasă a unui caz particular, fără a se încerca trasarea unor concluzii generale sau testarea unor ipoteze (studiile monografice);

Studiul de caz instrumental – în care un caz particular este analizat în detaliu cu scopul de a se lămuri o problemă sau o teorie mai generală (migrația germanilor din Banat);

Studiul de cazuri multiple – care urmăresc generalizarea aspectelor și trăsăturilor comune întâlnite în diferite cazuri identice sau asemănătoare.

Studiul de caz este folosit de multe ori pentru a contribui la cunoștințele noastre cu privire la indivizi, organizații, societate, politică și alte fenomene înrudite. Aceasta a fost o srategie comună de cercetare în psihologie, sociologie, științe politice, asistență socială, afaceri și planificare comunitară. Metoda ne permite să extragem caracteristicile evenimentelor din viața reală, cum ar fi ciclurile de viață individuale, procesele oragnizaționale și manageriale, schimbările din vecinătăți, relațiile internaționale și maturizarea industriilor (Yin, 2005, p. 18).

Istoricul social este un instrument de evaluare și intervenție în contextul cazurilor sociale care urmărește modul în care trecutul beneficiarului influențează problema acestuia și modalitatea de rezolvare. Acest instrument se aplică în foarte multe domenii de intervenție ale asistenței sociale, centrându-se pe individ, familie, grup social sau comunitate, văzuți ca beneficiari ai evaluării și intervenției de specialitate (Manual de bune practici în asistența socială comunitară, p. 80).

Observația este o tehnică de investigație utilizată și în domeniul asistenței sociale care

are ca scop culegerea de informații cu valoare de fapte, necesare pentru a le completa/confirma pe cele rezultate în urma altor tehnici (documentarea, interviul sau

întrevederea).

Observația are o mare importanță în mod deosebit în primele etape ale instrumentării cazului (după sesizare/referire, evaluare inițială, evaluare complexă), dar se aplică pe tot parcursul lucrului la caz (Manual de bune practici în asistența socială comunitară, p.14).

Pe parcursul instrumentării unui caz social, din momentul înregistrării unei solicitări și până la închiderea cazului, profesionistul realizează continuu un proces de evaluare. Pentru realizarea acestei evaluări, atât a problemei clientului, cât și a rezultatelor obținute în urma intervenției, asistentul social utilizează o serie de metode și tehnici specifice, printre care regăsim ca tehnică și întrevederea.

În demersul de intervenție, întrevederea reprezintă modalitatea prin care, în cursul unei întâlniri între asistentul social și client, se stabilesc relații care vizează obținerea de informații primare necesare explorării problemei și, ulterior, stabilirii modalităților de rezolvare (Manual de bune practici în asistența socială comunitară, p.16).

Având în vedere că, studiul de caz ne oferă informații importante cu privire la beneficiar (mediu de viață, accidente de sănătate, documente personale, etc.), am ales să utilizăm această metodă pentru a evidenția că:

Migrația poate avea efecte negative atât asupra vârstnicului, cât și asupra întregii familii.

Informațiile necesare studiilor de caz au fost obținute din lucrul direct cu beneficiarul, urmărindu-se datele de identificare, situația familială, starea de sănătate, situația materială, relațiile cu familia și în comunitate, precum și identificarea nevoilor acestuia. Prin intermediul discuțiilor cu beneficiarii și colaborarea cu ceilalți profesioniști s-au obținut date ce privesc situația actuală a beneficiarilor.

În acest sens, am elaborat două studii de caz prezentate în următorul capitol, pe baza cărora vom surprinde elementele de diferențiere între situația unui beneficiar care are un membru sau mai mulți membri plecați la muncă în străinătate și cea a unui beneficiar ai cărui membrii ai familiei se află în țară. Subiecții sunt două persoane cu vârsta cuprinsă între 60 ani și 75 ani, beneficiari ai serviciilor psihosociale destinate persoanelor de vârsta a treia.

4.2 Studii de caz

4.2.1 Studiul de caz nr. 1

Date de identificare a beneficiarului

Nume și prenume: P.F.

Locul și data nașterii: Comuna V., Iași, 01.04.1949

Domiciliul legal: Iași

Domiciliul în fapt: Iași

Stare civilă: căsătorit

Studii: liceu

Ocupația: casnic

Etnia: română

Religia: ortodoxă

Date despre familie/ persoane resursă:

Observații despre persoanele menționate mai sus:

1. Soția- Doamna P.M este plecată din anul 2006 în Italia pentru a lucra ca menajeră; revine în țară o dată pe an, în luna august. Plecarea soției a fost cauzată de dificultățile financiare cu care se confruntau, lipsa unui loc de muncă, cât și de problemele maritale.

Beneficiarul nu realizează nici un venit, de aceea soția sa îi trimite din Italia o suma lunară, sumă administrată de fiica sa (200 Euro pentru acoperirea cheltuielilor pentru utilități, procurarea medicamentelor și a alimentelor de bază) care de multe ori este depășită de costul cheltuielilor lunare.

Relațiile de cuplu sunt tensionate după plecarea soției în Italia, deoarece beneficiarul s-a opus plecării la muncă în străinătate. Pe perioada plecării soției la muncă în străinătate frecvența comunicării dintre cei doi soți a scăzut, cei doi vorbesc la telefon o dată pe lună.

2. Fiica- principala persoană resursă pentru domnul P.F.. Beneficiarul are o relație bună și puternică cu fiica sa, aceasta vizitându-l des și ajutându-l la activitățile vieții de zi cu zi.

3. Fiul- este plecat de 2 ani în Anglia. Acesta menține legătura telefonic cu tatăl său o dată pe lună, iar în cazuri de urgență trimite maxim 100 Euro.

Istoricul social al beneficiarului

Domnul P.F s-a născut în comuna V., jud. Iași, în anul 1949. În anul 1979 a cunoscut-o pe P.M., cu care s-a căsătorit. În urma căsniciei au rezultat doi copii: P.M, actualmente 30 ani, căsătorită cu P. C., locuiește în Iași și cei doi au un copil ( băiat- 3 ani) și P.I., 25 ani, necăsătorit, plecat în Anglia de aproximativ 2 ani.

Domnul a lucrat ca lucrător cormerciant pănă în anul 2004 când au început problemele de sănătate. Tot în anul 2004 cei doi soți au încercat să înceapă o afacere (un magazin mixt). Dat fiind faptul că cei doi soți au avut probleme financiare mari și magazinul a falimentat, doamna Popovici a decis să plece la muncă în străinătate, deși dl. P.F nu a fost de acord la momentul respectiv.

Momentan, dl. P.F. locuiește singur și este ajutat de către fiica sa pentru a se administra, pentru menajul casei, aprovizionare alimente, plătți facturi, etc.. D-na P.M. este cea care îl susține financiar pe dl. P.F., dar banii trimiși pentru acesta sunt administrați de fiica acestora.

Starea de sănătate

Starea de sănătate este precară, începând cu anul 2005 beneficiarul prezentând probleme medicale, fiind diagnosticat cu: Diabet Zaharat Tip II, HTA, Hernie de Disc L4-L5.

În anul 2006 este diagnosticat cu Lombosciatică L4 Drept Algo-Paretică Restantă, iar în anul 2007 suferă o intervenție chirurgicală pentru Hernie de Disc L3-L5.

În urma operației, starea de sănătate a domnului P:F s-a agravat, fiind diagnosticat de asemenea cu Scleroză Laterală Amitrofică, Parapareză Spastică, Discopatie Lombară operată.

Momentan, domnul P.F. urmează tratament medicamentos pentru afecțiunile de mai sus și proceduri medicale de recuperare postoperatorii stabilizându-și situația medicală. Trebuie menționat faptul că domnul P.F. nu are asigurare medicală deoarece nu realizează niciun venit, toate costurile tratamentelor și intervențiilor fiind acoperite de către soția sa.

Situația materială/ financiară

Locuința- formată din 3 camere, utilată modest, proprietate personală în care locuiește singur în urma plecării din țară a soției și a fiului său. Menționez că locuința nu are încălzire și nici apă caldă, însă există apă rece, electricitate și telefon.

Starea de igienă- satisfăcătoare

Altele (terenuri, alte proprietăți, animale)- deține o casă în mediul rural, moștenită de la părinți.

Venituri- Stabile: 200 Euro – trimiși lunar din Italia de către soția sa; ocazionale, 100 Euro, trimiși de fiu, în caz de urgență.

Relațiile în familie și comunitate

Relații în familie

Relațiile de cuplu sunt tensionate după plecarea soției în Italia deoarece beneficiarul s-a opus plecării la muncă în străinătate. Pe perioada plecării soției la muncă în străinătate frecvența comunicării dintre cei doi soți a scăzut, cei doi vorbesc la telefon acum o dată pe lună.

Beneficiarul are o relație bună și puternică cu fiica sa, aceasta vizitându-l des (3 ori pe săptămână) și ajutându-l la activitățile vieții de zi cu zi. Dl P.F. nu are o relație bună cu ginerele său, fapt ce determină ca familia fetei să vină des în vizită. Dl. P.F. consideră că, din cauza ginerelui, fiica acestuia nu vine atât de des pe cât și-ar dori, în vizită.

Fiul domnului P.F. menține legătura telefonic cu acesta o dată pe lună, iar în cazuri de urgență îi trimite bani.

Relații în comunitate:

Din cauza faptului că mobilitatea domnului este redusă, deplasându-se numai cu ajutorul cârjelor pe distanțe foarte mici, domnul P.F. are relații sociale reduse, vorbind la telefon cu fiica, fiul și cu un fost coleg de muncă.

Are relații de vecinătate reduse care se rezumă doar la un simplu salut. Domnul nu dorește să apeleze la vecini pentru mici cumpărături sau servicii și nici nu frecventează un grup social, nici nu merge la biserică.

Este împovărat de problemele cu care se confruntă (condiția medicală, lipsurile materiale, depărtarea de familei, singurătatea) și găsește puține resurse pentru a face față provocărilor vârstei a treia.

Observații

Consideră că soția ar avea o altă relație – din cauza faptului că anul trecut nu a revenit în țară așa cum proceda în alți ani.

Fiica afirmă cătatăl său refuză uneori sprijinul deoarece consideră că între ea și mamă ar exista o alianță.

Concluzii și recomandări

Vârstnic singur, fără sursă de venit propriu – oferirea unui sprijin material pentru alimente;

Vârstnic fără asigurare medicală – informare cu privire la procedura de obținere a asigurării;

Consiliere juridică pentru posibilitatea obținerii pensiei de invaliditate;

Vârstnic singur, fără venit și cu probleme grave de sănătate – începerea demersurilor pentru obținerea pensiei de invaliditate;

Vârstnic singur – Consiliere suportivă;

Participarea la activități de socializare deoarece are relații sociale reduse.

Intervenția

Planificarea serviciilor și intervențiilor concretizată într-un plan de servicii.

PLAN DE SERVICII

DATE DESPRE CAZ

Numele și prenumele beneficiarului: P.F

Data nașterii: 01.04.1949 Vârsta: 60 ani

Reprezentantul legal și gradul de rudenie: Nu necesită reprezentant legal

Adresa: Iași

Motivul întocmirii/ revizuirii planului de servicii: Prevenirea marginalizării sociale a vârstnicului și reintegrarea socială a acestuia cu scopul îmbunătățirii calității vieții conform Lg. 17/ 2000.

Responsabil de caz: asistentul social

Membrii echipei și instituția din care provin:

Asistent social – ONG;

Psiholog – ONG.

PRESTAȚII

SERVICII PENTRU BENEFICIAR

OBSERVAȚII legate de îndeplinirea obiectivelor:

Disponibilitatea beneficiarului de a colabora ne ușurează îndeplinirea acestor obiective.

Îndeplinirea obiectivelor propuse va fi influențată de starea de sănătate a beneficiarului.

Posibilitatea întârzierii atingerii obiectivelor datorită faptului că se lucrează cu instituții ale căror proceduri necesită un timp legal de soluționare a cererilor.

Există resursele finaciare și umane necesare bunei implementări a obiectivelor.

Există susținere din partea familiei pentru atingerea obiectivelor.

Monitorizare

Observații referitoare la evoluția cazului:

În urma vizitei de monitorizare la domiciliul clientului s-au constatat următoarele lucruri:

Clientul locuiește tot singur și este vizitat în continuare de fiica sa;

A obținut pensia de invaliditate – 500 Ron;

Socializare – este mai deschis spre comunicare și vizite, vizitele voluntarului având un efect pozitiv;

Starea de sănatate – s-a constat înrăutățirea stării de sănătate la nivelul membrelor inferioare, dar și a sistemului muscular, însă urmează medicația prescrisă și merge la medicul specialist;

Relația cu soția – din declarațiile acestuia, nu s-au îmbunătățit, vorbind și mai rar la telefon decât în trecut. Acesta este într-o oarecare măsură hotărât să deschidă procesul de divorț pe motivul că soția sa ar avea o altă relație în Italia. Însă în continuare aceasta contribuie financiar pentru întreținerea domnului, deși acesta are venit propriu;

Relația cu fiica – este puternică și este în continuare persoana resursă pentru beneficiar cu specificația că domnul încearcă să fie mai tolerant în ceea ce privește prezența fiicei la domiciliul său.

Relația cu fiul – este puternică, dar menținută telefonic, vorbind de aproximativ 3 ori pe lună.

Închiderea cazului

Cazul va fi închis deoarece obiectivele planului de intervenție au fost atinse și evoluția vârstnicului este bună, cu excepția relației cu soția sa și a stării de sănătate care nu poate fi schimbată, dar poate fi ținută sub control.

4.2.2 Studiul de caz nr. 2

Date de identificare a beneficiarului

Nume și prenume: P.V.

Locul și data nașterii: Comuna C., Botoșani, 28.08.1935

Domiciliul legal: Iași

Domiciliul în fapt: Iași

Stare civilă: văduvă

Studii: primare

Ocupația: persoană pensionară

Etnia: română

Religia: ortodoxă

Date despre familie/ persoane resursă:

Observații despre persoanele menționate mai sus:

Fiica – este principala sa persoană resursă. În limita timpului său disponibil, o vizitează de aproximativ 3 ori pe săptămână și o susține financiar, ocupându-se de plata utilităților locuinței deoarece venitul doamnei P.V.. este mic. Între beneficiară și familia fiicei sale există o relație puternică.

Ginerele – atunci când fiica doamnei nu poate să ajungă la ea, soțul acesteia este cel care o înlocuiește și o ajută să aibă cele necesare traiului zilnic pe care beneficiara nu le poate procura prin forțele proprii.

Nepotul – este foarte apropiat de bunica sa, aceasta fiind și cea care a contribuit la creșterea și educația sa atunci când părinții nu erau prezenți. Nepotul o vizitează pe doamna P.V.. ori de câte ori are timp liber și în măsura în care aceasta îl solicită.

Istoricul social al beneficiarului

Doamna P.V. s-a născut în comuna C., județul Botoșani, în anul 1935. În anul 1955 l-a cunoscut pe dl. P.V. și s-au căsătorit. În urma căsniciei a rezultat un copil, B.A, 53 ani actualmente, căsătorită cu B.M, locuiește în Iași, împreună au un băiat, B.C., 26 ani, căsătorit care, la rândul său, are o fetiță de 1 an.

Doamna P.V. a lucrat doar câțiva ani într-o fabrică, soțul său fiind cel care se ocupa de resursele financiare ale familiei, aceasta ocupându-se de activitățile gospodărești și creșterea copilului. În urmă cu 3 ani, doamna P.V. a rămas văduvă, soțul său a decedat din cauza problemelor de sănătate, având diagnosticul de ciroză hepatică.

În prezent, beneficiara locuiește singură, în apartamentul său proprietate personală, este ajutată de fiica sa și familia acesteia, cu toate că este o persoană autonomă, însă prezintă probleme de sănătate și are o vârstă înaintată.

Starea de sănătate

Starea de sănătate este precară, beneficiara prezintă probleme medicale, fiind diagnosticată cu: Fibrilație atrială permanentă, Hiperuricemie, Dislipidemie, Varice ale membrelor inferioare, Sindrom vertiginos, Sindrom anxios, Cataractă ochi drept și Spondiloză dorsală, Insuficiență cardiacă cronică clasa II, HTA,și Angină pectorală.

În anul 2007 a suferit un infarct miocardic care a necesitat intervenție de specialitate și un tratament bazat pe o medicație complexă și costisitoare.

Momentan, doamna P.V. urmează tratament medicamentos pentru afecțiunile de mai sus, stabilizându-și situația medicală. Trebuie menționat faptul că doamna P.V. acordă o atenție deosebită administrării medicametelor de care depinde zilnic și are grijă să nu încalce recomandările medicului.

Situația materială/ financiară

Locuința – formată din 2 camere, utilată modest, proprietate personală în care locuiește singură în urma decesului soțului său. Menționăm că locuința este îngrijită și are utilitățile necesare (apă curentă rece și caldă, încălzire, electricitate și telefon).

Starea de igienă- satisfăcătoare

Altele (terenuri, alte proprietăți, animale)- nu este cazul

Venituri- Stabile: 375 RON- pensie de asigurări sociale de stat; ocazionale: nu are.

Relațiile în familie și comunitate

Relații în familie:

Doamna P.V. are o relație apropiată cu familia sa, bazată pe o bună comunicare și sprijin reciproc.

Relații în comunitate:

Beneficiara are o bună relație cu vecinătatea, care nu se rezumă doar la salut, ci chiar și la vizite, uneori la sprijin reciproc. Doamna merge des la biserică, mai ales de când a decedat soțul său.

Observații

Doamna P.V. este o persoană deschisă spre colaborare și socializare, este o persoană autonomă, dar care necesită sprijin în unele activități ale vieții cotidiene.

Concluzii și recomandări

Persoană vârstnică singură, cu un venit propriu (375 RON), insuficient pentru acoperirea cheltuielilor lunare și a medicației neceseare permanent – oferirea unui sprijin material pentru alimente, medicamente și produse de curățenie și igienă;

Persoană vârstnică cu probleme de sănătate ce necesită un tratament medicamentos permananet;

Vârstnic singur – consiliere suportivă;

participarea doamnei la activități de socializare deoarece este o persoană deschisă sper lucruri noi.

Intervenția

Planificarea serviciilor și a intervențiilor, concretizată într-un plan de servicii.

PLAN DE SERVICII

DATE DESPRE CAZ

Numele și prenumele beneficiarului: P.V.

Data nașterii: 28.08.1935 Vârsta: 75 ani

Reprezentantul legal și gradul de rudenie: Nu necesită reprezentant legal

Adresa: Iași

Motivul întocmirii/revizuirii planului de servicii: Prevenirea marginalizării sociale a vârstnicului și reintegrarea socială a acestuia cu scopul îmbunătățirii calității vieții conform Lg. 17/ 2000.

Responsabil de caz: asistentul social

Membrii echipei și instituția din care provin:

Asistent social -ONG;

Psiholog- ONG.

PRESTAȚII

SERVICII PENTRU BENEFICIAR

OBSERVAȚII legate de îndeplinirea obiectivelor:

Disponibilitatea beneficiarei de a colabora ne ușurează îndeplinirea acestor obiective;

Îndeplinirea obiectivelor propuse va fi influențată de starea de sănătate a beneficiarului;

Există resursele finaciare și umane necesare bunei implementări a obiectivelor;

Există susținere din partea familiei pentru atingerea obiectivelor.

Monitorizare

Observații referitoare la evoluția cazului:

În urma vizitei de monitorizare la domiciliul clientei, s-au constatat următoarele lucruri:

Clienta locuiește tot singură și este vizitată în continuare de fiica sa și de familia acesteia, vizita fiind și reciprocă;

Venitul beneficiarei este același, însă, cu ajutorul sprijinului material primit, a reușit să mai facă câeva economii, în așa în fel încât să apeleze la sprijinul financiar din partea fiicei cât mai puțin;

Socializare – este mai deschisă spre comunicare și vizite, vizitele voluntarului având un efect pozitiv;

Starea de sănatate – este ținută sub control prin urmarea medicației permanente;

Relația cu fiica – este puternică și este în continuare persoana resursă pentru beneficiară.

XI. Închiderea cazului

Cazul va fi închis deoarece obiectivele planului de intervenție au fost atinse, cu specificația că activitățile de socializare sunt benefice pentru doamna P.V., aceasta fiind o persoană comunicativă.

4.3 ANALIZA STUDIILOR DE CAZ- Comparație

Cele două situații prezentate se diferențiază prin câteva aspecte, după cum urmează:

Vârsta beneficiarilor influnțează modul de percepție a problemelor;

Motivul singurătății;

Consecințele afecțiunilor medicale de care suferă fiecare;

Plecarea soției la muncă în străinătate a avut o influență majoră asupra vieții domnului P.F, și anume:

apariția conflictelor în cuplu;

răcirea relației dintre soți, finalizată cu despărțirea în fapt;

dependența de ajutorul fiicei, de ajutorul financiar al soției și generarea conflictelor cu ginerele său;

existența „gândurilor negre” (cum ar fi sinuciderea);

declanșarea unor suspiciuni nefondate.

Problemele specifice vârstei sunt diferite;

Factorul declanșator al problemelor este diferit:

plecarea soției la muncă în străinătate;

pierderea soțului.

Concluzii

Impactul migrației are numeroase efecte negative asupra familiei, aceasta suportând transformări evidente de la începutul acestui fenomen. Amintim următoarele consecințe ale migrației în plan familial:

afectarea relațiilor de familie;

destrămarea familiilor ca urmare a plecării la muncă în străinătate;

schimbarea instituției familiei cu relații de concubinaj;

creșterea numărului familiilor uni-parentale;

femeile care pleacă la muncă în străinătate riscă să nu mai găsească la întoarcerea lor acasă copiii și nici soțul.

stare de neliniște determinată de schimbarea de mediu;

divorț generat de mediu conflictual din familie;

transformare a noțiunii de familie;

femeile care oleacă ajung să își dorească altceva de la relația de cuplu.

Enumerăm ca o consecință semificativă asupra societății în contextul plecării unor membri ai familiei la muncă în străinătate, schimbarea sistemului de valori, locul prim fiind reprezentat de bani.

Efecte economice

Un factor determinant al emigrării se referă la calitatea vieții migrantului. Aici se includ: venitul, locul de muncă și perspectivele pe care le oferă acesta, nivelul de trai ș.a.. Totodată, câștigurile mari de peste hotare determină decizia de a pleca în alte state. La prima vedere, remitențele (banii și alte bunuri pe care migranții le trimit acasă) au un rol pozitiv, contribuind la ridicarea nivelului de trai al familiei migrantului (achiziționarea mărfurilor de consum, procurarea de locuințe, investirea în educația copiilor, mai rar în afaceri). Pe termen lung însă, remitențele produc efecte negative: susținerea artificială a valutei naționale, scăderea exporturilor și indecizia Guvernului de a implementa reforme economice structurale.

Un aspect negativ al emigrării este „exodul creierelor”, ce se caracterizează prin plecarea peste hotare a cadrelor înalt calificate. Astfel, statul care investește în educația acestora nu are de beneficiat. Deși în literatura de specialitate s-a încercat să se argumenteze că „pierderea” este compensată de sumele mari de bani trimise acasă, această legătură nu a fost demonstrată. Adesea, migranții optează pentru reîntregirea familiei, bucurându-se de o serie de avantaje în statul de destinație. Un fenomen și mai grav vizează persoanele care își pierd aceste calificări, angajându-se la munci nepotrivite formației lor. De asemenea, plecarea celor cu o anumită pregătire poate conduce la o insuficiență a personalului dintr-un anumit sector de pe piața muncii a statului de origine. Cifrele alarmante ne confirmă această situație: în anii 2000-2004, 36.000 de medici au părăsit sistemul de sănătătate, iar 28.000 de cadre didactice au plecat din sistemul de învățămînt. Aproape 3/4 din cei care lucrează peste hotare au activat în medicină, învățămînt, agricultură, construcții. Este, de asemenea, adevărat că, după întoarcerea migranților, statele de origine pot beneficia de deprinderile dobândite peste hotare, însă date reale și confirmate despre acest fapt nu sunt încă disponibile.

Efecte sociale

Probabil, cel mai evident efect social al migrației, în special al celei ilegale, este traficul de ființe umane. Nu ne referim numai la traficul în scopul exploatării sexuale, dar și la traficul în scopul exploatării muncii forțate. Consecințele sunt devastatoare, atât pentru societate, cât și pentru persoana traficată, care poate fi marginalizată, rămânând cu sechele. Reintegrarea ei în comunitate nu poate fi garantată în toate cazurile.

Un alt efect negativ este separarea familiilor, avându-se în vedere modificarea structurii, dinamicii și funcționalității acesteia. Ca suport al afirmațiilor poate fi invocată rata scăzută a nașterilor, rata înaltă a divorțurilor și faptul că majoritatea emigranților sunt tineri la vîrsta fertilității.

Migrația afectează, de asemenea, copiii. În 2004, conform unor date de la Ministerul Educației, numărul copiilor ai căror ambii părinți erau plecați peste hotare constituia 23.000, iar al celor cu un singur părinte plecat în străinătate era mult mai mare.

Plecarea părinților este dictată de dorința de a le asigura copiilor un viitor mai bun. Cu toate acestea, riscurile la care sînt expuși copiii din respectiva categorie sînt multiple, iar lipsa comunicării și afectivității părintești nu pot fi compensate cu nimic.

Analiza unor studii realizate în România, cât și în Moldova, cu privire la această categorie de copii arată că ei sînt lăsați în grija bunicilor, a rudelor și chiar a fraților sau surorilor mai mari. Casele de copii sunt, de asemenea, o opțiune pentru părinții care nu pot conta pe ajutorul celor apropiați. În marea parte a cazurilor, părintele plecat este mama, iar acest lucru poate marca profund copilul căruia îi lipsește dragostea și îndrumarea maternă exact în perioada creșterii și formării. Studiul relevă că plecarea părinților este cel mai frecvent întîlnită în familiile ai căror copii au vîrste cuprinse între 13 și 17 ani.

Cel mai utilizat mod de comunicare dintre membrii unei familii este cel telefonic, frecvența convorbirilor fiind săptămânală. Cu toate acestea, dragostea părintească și comunicarea cu cei dragi le lipsește cel mai mult copiilor.

Deși, pe plan material, plecarea rudelor este justificată, lipsa de afecțiune și supraveghere pot determina o serie de riscuri. Principalele dificultăți identificate se referă la modul de relaționare cu semenii, la îndeplinirea sarcinilor familiale, la apariția unor probleme de comportament. Toate acestea pot cauza marginalizare, schimbarea anturajului de prieteni, deseori nefast pentru individ. De asemenea, bătrânii își pot părăsi rudele existente, rămânând pe străzi și devenind potențiale victime.

Efectele negative ale migrației par a le întrece pe cele pozitive. Medierea acestora este posibilă prin gestionarea eficientă a fenomenului dat, prin includerea instituțiilor specializate, a societății civile, a organismelor internaționale care ar facilita cooperarea între state și a comunității academice. Stoparea migrației, prin impunerea de politici restrictive, nu este un răspuns. Crearea unor oportunități pentru atragerea migranților și a investițiilor în comunitatea locală, promovarea unei migrații circulatorii și crearea unui cadru instituțional și legal adecvat realității ar putea soluționa efectele negative ale fenomenului vizat.

BIBLIOGRAFIE

Aprahideanu, O., Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia, Ed. Eftimie Murgu, Caraș Severin, 2001

Bălașa,Ana, Îmbătrânirea populației: provocări și răspunsuri ale Europei în Revista Calitatea vieții XVI,nr.3-4, 3, 4-10, 2005

Constantinescu, M., Teorii ale migrației internaționale, Ed. Academiei, București, 2005;

Cartea Verde a Populației, Editată de Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare, 2006

Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998

Gîrleanu-Șoitu, Daniela, Vîrsta a treia, Ed. Institutul European, Iași, 2006

Gîrleanu-Șoitu, Daniela, Asistența socială a persoanelor de vârsta a treia, Curs ID

Johnson,Allan,G., Dicționarul Blackwell de sociologie, Ed. Humanitas, București, 2007;

Luca, C., Lupu, A., Pitea, Mihaela, Stîngaciu, Alina, Gavriluță, N., Cojocaru, Maria, Stan, D., Irimescu, Gabriela, Servicii sociale oferite copiilor singuri acasă. Studiu comparativ Iași –Chișinău, Iași, 2009;

Miftode, V., Migrațiile și dezvoltarea urbană, Ed. Junimea, Iași, 1978;

Miftode,V., Elemente de sociologie rurală, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984;

Miftode, V., Sociologia populațiilor vulnerabile, Ed. Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2004,

Manual de bune practici în asistența socială comunitară, Material realizat de către World Vision România- Biroul Iași în cadrul proiectului „Formarea lucrătorilor sociali din mediul rural”

Nemțu, G., Tratat de asistență socială, Ed. Polirom, Iasi, 2003

Pașcanu, V.O., Vârsta a treia sau ultimul examen, Ed. Moldova, Iași, 1994

Rotariu, T., Demografie și sociologia populației, Ed.Polirom, Iași, 2003;

Rădulescu, S., Sociologia vârstelor, Ed. Hyperion, București, 1994

Sandu, D., Fluxurile de migrație în România, Ed. Academiei, București, 1984

Sime, A.,V.,Eșanu,G., Migrație și globalizare, Ed. Detectiv, București, 2005

Stănică, Simona, Ionela, Abordări, modele, teorii privind fenomenul „brain drain”. În Revista de cercetare și intervenție socială vol.19, Ed. Lumen, Iași, 2007

Vlăsceanu, L., Zamfir, C., Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București, 1993

Zaman,Gheorghe.,Vasile,Valentina.(2005).Migrația forței de muncă și dezvoltarea durabilă a României. Abordări teoretico-metodologice.Sisteme de indicatori și modele de analiză. București. Editura Expert

Yin, K. R., Studiu de caz: designul, analiza și colectarea datelor, Ed. Polirom, Iași, 2005

Pagini web:

http://www.migratie.md/about/moldova/dept/general )

(http://facultate.regielive.ro/referate/economie/fenomenul_migratiei_in_romania_migratia_cercetatorilor_romani-71392.html )

http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc