Ocrotirea Copiilor
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Considerații conceptuale privind copiii rămași fără ocrotirea părintească
Noțiunea și reglementarea în situația copiilor rămași fără ocrotirea părintească
Caracteristica personalității copilului rămas fără ocrotirea părintească
Drepturile copiilor rămași fără ocrotirea părintească în situații de risc
Capitolul II. Reglementarea juridică privind protecția copiilor rămași fără ocrotire părintească
2.1. Caracterele juridice a protecției copiilor rămași fără ocrotire părintească, prin autoritățile tutelare
2.2. Implicarea cadrului instituțional în domeniul protecției sociale a copiilor rămași fără ocrotire părintească
2.3. Tipurile de prestații sociale acordate copilului rămas fără ocrotire părintească
Capitolul III. Cadrul național și internațional privind protecția copiilor rămași fără ocrotire părintească
3.1. Practica judiciară privind examinarea cauzelor civile cu privire la statutul copiilor rămași fără ocrotire părintească
3.2. Practica judiciară a Rusiei și României în cauzele civile privind apărarea intereselor copiilor minori rămași fără ocrotire părintească
3.3. Măsurile întreprinse la nivel național în vederea protecției copilului minor în Republica Moldova
Concluzie
Bibliografie
Capitolul I. Considerații conceptuale privind copiii rămași fără ocrotire părintească.
1.1 Noțiunea și reglementarea în situația copiilor rămași fără ocrotirea părintească.
Noțiunea de „ocrotire părintească” desemnează complexul de drepturi și îndatoriri ce revin părinților față de copiii lor minori, și a căror exercitare, respectiv îndeplinire, trebuie să se facă exclusiv în interesul minorilor, în scopul aigurării creșterii, educării și formării pentru viață a acestuia, potrivit cu interesele sale, ale familiei și societății, fără a deosebi după cum minorii sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.
Înstituția ocrotirii părintești a fost concepută de legiutor în vederea proteguirii intereselor și realizarea dreptului copilului minor, reglementîndu-se drepturi în favoarea acestuia și mai ales obligații în sarcina părinților, accentul punîndu-se așadar pe ocrotirea cît mai deplină a copilului iar nu pe drepturile sau prerogativele părinților în raport cu acesta.
Exercitarea ocrotirii părintești față de persoana și bunurile copilului presupune întrunirea următoarelor condiții:
părintele să aibă capacitate deplină de exercițiu precum și posibilitatea de a-și manifesta voința, pentru că dacă unul din părinți este decedat, decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție au din orice altă împrejurare se află în neputința de a-și manifesta voința, celălalt părinte va exercita singur ocrotirea părintească, iar dacă ambii părinți se află într-una din situațiile de mai sus, în privința minorului vor fi luate măsuri speciale de ocrotire;
pentru a se bucura de ocrotire părintească copilul trebuie să fie minor, pentru că la îndeplinirea vârstei de 18 ani, ocrotirea părintească se stinge; deasemenea, întrucît minorul, căsătorindu-se, dobîndește capacitatea deplină în exercițiu, ocrotirea părintească încetează în privința sa, din momentul încheierii căsătoriei;
Se consideră rămas fără ocrotire părintească în următoarele cazuri:
decesul părinților;
decăderea părinților din drepturi parentale;
declararea părinților ca fiind incapabili în ocrotirea copiilor;
îmbolnăvirea părinților;
lipsa îndelungată a părinților;
refuzul părinților de a ocroti,crește, educa și proteja drepturile și libertățile copilului;
alte cazuri lipsite de ocrotire părintească.
Conform art. 71 din Codul Familiei al Republicii Moldova, copilul poate fi luat de la părinți la cererea autorităților tutelare în baza hotărîrii judecătorești, iar în cazuri excepționale, dacă există un pericol inevitabil pentru viața și sănătatea copilului, autoritățile tutelare decid de sine stătător decizia asupra acestei situații, dar este obligată să anunțe procurorul timp de 24 ore, iar în termen de 7 zile să pornească un dosar în instanța de judecată privind decăderea din drepturi părintești sau luarea copiilor de la părinți fără decăderea acestora din drepturile părintești.
Evidența copiilor rămași fără ocrotire părintească se ține de către autoritățile tutelare care în funcție de circumstanțele în care se află copilul, aleg forma de plasament a copiilor pentru protecția juridică a lor, acordîndu-le sistematic condiții de întreținere, educație și instruire a acestora.
Persoanele cu funcție de răspundere din instituțiile de instruire, asistență socială și altele de acest gen, precum și alte persoane care dețin informații despre copiii rămași fără ocrotire părintească sînt obligate să comunice despre aceasta, în timp de 3 zile, autorităților tutelare de la locul aflării copiilor. După ce autoritățile tutelare au fost anunțate că copilul a rămas fără ocrotirea parentală, sunt obligate să facă o vizită la domiciliul acesteia și să verifice condițiile de trai ale copilului, pentru confirmarea că acesta întradevăr este lipsit de ocrotirea părintească, asigurînd în același timp și apărarea drepturilor și intereselor lui legitime, pînă la stabilirea formei de protecție adecvată. În termen de 10 zile de la luarea la evidență a copilului rămas fără ocrotirea părinților, autoritatea tutelară este obligată să comunice informația respectivă autorității centrale pentru protecția copilului.
În scopul protecției copilului rămas fără ocrotire părintească legislația Republicii Moldova stabilește diferite prestații și servicii sociale
Conform raportului Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copiilor (DMPDC), pentru anul 2014, am stabilit ajutorul acordat copiilor lipsiți de ocrotirea părintească, în municipiul Chișinău, (tabelul 1).
Anexa 1
Notă: În baza raportului pe anul 2014
Astfel conform art. 115 din Codul Familiei al Republicii Moldova, copiii rămași fără ocrotire părintească pot fi plasați pentru ocrotire și educație, adoptatorului sau adoptatorilor soți, sub tutelă sau curatelă, în clasele de copii de tip familial, în instituțiile de stat pentru copii, dacă nu există alte posibilități.
Din punct de vedere juridic, copiii rămași fără ocrotire părintească sînt clasificați în următoarele categorii, (conform figurii 1):
Figura 1. Categoriile de copii rămași fără ocrotire părintească
Conform datelor statistice expuse de Ministerul Educației din Republica Moldova din numărul total de copii aflați în instituții specializate de învățămînt circa 35%, sînt copii orfani și rămași fără îngirjirea părinților, inclusiv circa 330 copii sînt orfani de ambii părinți, aproximativ 600 sînt abandonați de părinți, ceilalți luați prin judecată de la părinți sau prin lipsirea acestora de drepturi parentale, copiin ai părinților lipsiți de liberatate și copii ai părinților bolnavi psihic ori inapți de a-și îndeplini funcția de părinte. [14, p.32]
În baza raportului DMPDC pentru anul 2013, au fost depistați copii fără ocrotire părintească în număr de 340 (conform diagramei 1):
Diagrama 1. Numărul de copii depistați fără ocrotire părintească pentru anul 2013
Potrivit aceluiași raport al DMPDC pentru anul fost stabilită următoarea formă de protecție a copiilor rămași fără ocrotire părintească (figura 2):
Figura 2. Forma de protecție a copiilor fără ocrotire părintească, anul 2013
O categorie distinctă de copii rămași fără ocrotire părintească pot fi consideranți copii ai căror părinți sînt plecați peste hotare în căutarea unui loc de muncă.
În ultimii ani a apărut o nouă problemă, relativ în creștere, a numărului de copii lipsiți de mediul familial pe motivul plecării părinților la muncă în străinătate.
La copiii rămași fără ocrotire părintească se observă o întîrziere clară în dezvoltarea fizică și psihică, ca de exemplu:
hipostatură;
foame exagerată;
nedezvoltarea scheletului sau altor părți corporale, ș.a.
Copiii rămași fără ocrotire părintească mai prezintă tulburări în comportamentul social, de exemplu:
nu știu a respecta regulile;
lipsesc relațiile de prietenie;
nu se simt vinovați etc. [11, p.7]
Caracteristica personalității copilului rămas fără ocrotire părintească
Copiii rămași fără ocrotire părintească devin foarte sensibili uneori și agresivi alteori. Factorul care îi determină la asemenea manifestări este afectivitatea. Anume datorită lipsei de afecțiune din partea familiei, copiii devin mai retrași și mai fricoși. Mai ales lipsa dragostei materne duce la dereglări fizice și psihice a personalității copilului. Această situație determină apariția unor dificultăți adaptive și a unor dereglări de comportament.
Încă din copilărie, afectivitatea, face parte din procesul formării personalității copilului. Pe lîngă acest factor mai există și alții 5, nu mai puțini importanți:
factorii fizici;
familia;
școala;
condiția socială;
inteligența.
Numeroase cerectări au demonstrat relația strînsă care există între dezvoltarea afectivă și dezvoltarea generală a personalității comportamentului copilului, începînd cu latura biologică și terminînd cu cea psihologică.
Componentele afectivității duc la determinarea dereglării sau modificării comportamentului personalității:
frustrările afective – duc la modificări somatice (copilul devine tot mai închis și mai resemnat, izolîndu-se, apare mai agresiv și chiar violent, comportamentul perturbat);
carența afectivă – determină sentimentul de frustrare (efectul unui mediu înconjurător nou, străin și rece);
deprivarea afectivă – comportamentul este dictat de nevoile emoționale. Copiii au un comportament depresiv, cu abandonarea speranței de a cîștiga afecțiunea cuiva. Aici apar tulburări ale echilibrului emoțional: fugă și anxietate, hiperactivitate, incapacitatea de concentrare, rezultate școlare slabe.
Trăsăturile tipice ale copiilor instituționalizați:
relații superficiale;
incapacitatea de a simpatiza oamenii, ori de a-și face prieteni adevărați;
o stranie nepăsare;
prefăcătorie;
lipsa de concentrare la școală.
E. Macavei găsește în cadrul investigațiilor sale, o serie de caracteristici, precum sărăcia repertoriului socio-afectiv, stări afective preponderent negative cu manifestări stridente și constată că trebuințele afective ale copiilor, restricțiile vieții în colectiv, declanșează stări de nervozitate colectivă, marcate de crize de afect, regresii comportamentale (suptul degetului, legănatul).[24, p.135]
Aceste manifestări sunt consecințe ale nevrozei de abandon, datorată carenței afective materne și neglijării copilului de către adult
Concluziile par a stipula faptul că deprivarea socială determinată de instituționalizare conduce la creșterea nevoii de afiliere, precum și la scăderea sentimentului propriei valori, ambele trăiri fiind originate într-un punct de puternică anxietate.
În cazul copiilor și al adolescenților instituționalizați, viciile în formarea autonomiei și a responsabilității, deficiențele in educația pentru viață, lipsa modelelor și lipsa de comunicare cu anturajul de tineri și adulți, preum și neîmplicarea adolescenților în luarea deciziilor importante în propria lor viață au repercursiuni negative asupra integrării lor sociale ulterioare.
Drepturile copiilor rămași fără ocrotire părintească în situații de risc
Pe lîngă factorii care afectează psihicul și fizicul copiilor rămași fără ocrotire părintească, există și așa-numiții factori de risc care reușesc să schimbe mediul familial în care se află copilul într-un mediu rezidențial.
La nivelul politicilor sunt următoarele situații de risc care duc la abandonul copiilor și ca urmare duc la încălcarea drepturilor copiilor:
-Lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidențial;
-Numărul mic de specialiști care să lucreze în domeniul ocrotirii copiilor rămași fără ocrotirea părintească;
-Legislația și mecanismele de finanțare care încurajează instituționalizarea ca formă principală de protecție;
-Slaba colaborare interinstituțională;
-Numărul scăzut de servicii organizate la nivel de comtr-un punct de puternică anxietate.
În cazul copiilor și al adolescenților instituționalizați, viciile în formarea autonomiei și a responsabilității, deficiențele in educația pentru viață, lipsa modelelor și lipsa de comunicare cu anturajul de tineri și adulți, preum și neîmplicarea adolescenților în luarea deciziilor importante în propria lor viață au repercursiuni negative asupra integrării lor sociale ulterioare.
Drepturile copiilor rămași fără ocrotire părintească în situații de risc
Pe lîngă factorii care afectează psihicul și fizicul copiilor rămași fără ocrotire părintească, există și așa-numiții factori de risc care reușesc să schimbe mediul familial în care se află copilul într-un mediu rezidențial.
La nivelul politicilor sunt următoarele situații de risc care duc la abandonul copiilor și ca urmare duc la încălcarea drepturilor copiilor:
-Lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidențial;
-Numărul mic de specialiști care să lucreze în domeniul ocrotirii copiilor rămași fără ocrotirea părintească;
-Legislația și mecanismele de finanțare care încurajează instituționalizarea ca formă principală de protecție;
-Slaba colaborare interinstituțională;
-Numărul scăzut de servicii organizate la nivel de comunitate,lipsa de servicii alternative instituționalizării,servicii de consiliere,centre de zi,centre de plasament pentru copiii orfani,centre maternale.
La nivel de familie situațiile de risc care pot duce la abandonul copiilor sunt:
-Fmiliile cu mai mulți copii.
Iar la nivel de societate sunt mai multe situații de risc și anume:
-Mamă divorțată sau solitară;
-Mamă minoră;
-Sarcina nedorită;
-Starea de sănătate precară a copilului;
-Starea de boală a membrilor familiei;
-Situația financiară grea a familiei;
– Consumul abuziv de alcool, droguri, tutun.
Politica de protecție a copilului aflat în dificultate în care statul își asumă responsabilitatea părinților, lipsa serviciilor pentru mame și copii, sunt doar cîțiva factori care permit agravarea fenomenului abandonului.
Cea mai ieftină și mai eficace armă de luptă a acestui fenomen este desigur că prevenirea abandonului, cu cele mai spectaculoase efecte în ceea ce privește dezvoltarea copilului atît pe termen lung, cît și pe termen scurt, iar acordarea de servicii, care să dezvolte capacitățile parentale ale familiei și să întărească rolul părinților în a-și crește odrasla în mod adecvat, s-a dovedit a fi cea mai bună soluție.[22, p.214]
La nivelul politicilor sunt următoarele situații de risc care duc la abandonul copiilor și ca urmare duc la încălcarea drepturilor copiilor:
-Lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidențial;
-Numărul mic de specialiști care să lucreze în domeniul ocrotirii copiilor rămași fără ocrotirea părintească;
-Legislația și mecanismele de finanțare care încurajează instituționalizarea ca formă principală de protecție;
-Slaba colaborare interinstituțională;
-Numărul scăzut de servicii organizate la nivel de comunitate,lipsa de servicii alternative instituționalizării,servicii de consiliere,centre de zi,centre de plasament pentru copiii orfani,centre maternale.
La nivel de familie situațiile de risc care pot duce la abandonul copiilor sunt:
-Fmiliile cu mai mulți copii.
Iar la nivel de societate sunt mai multe situații de risc și anume:
-Mamă divorțată sau solitară;
-Mamă minoră;
-Naștere nedorită;
-Starea de sănătate precară a copilului;
-Starea de sănătate precară a membrilor familiei;
-Situația socio-economic precară a familiei;
Capitolul II. Reglementarea juridică privind protecția copiilor rămași fără ocrotire părintească
2.1. Caracterele juridice a protecției copiilor rămași fără ocrotire părintească, prin autoritățile tutelare
Tutela minorului, reglementată de Codul familiei, poate fi definită ca mijloc juridic de realizare a ocrotirii copilului minor lipsit de ocrotirea părintească.
Ca instituție juridică, tutela minorului reunește ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează ocrotirea minorului printr-o altă persoană decât părinții săi.
Tutela prezintă următoarele caractere juridice:
– este o sarcină legală, în principiu obligatorie. Cel numit tutore nu poate refuza tutela, decît în situațiile expres prevăzute de lege.
– este o sarcină gratuită. În mod cu totul excepțional, autoritatea tutelară poate acorda tutorelui o remunerare ce nu poate depăși suma de 10 % din veniturile bunurilor copilului, ținînd seama de munca depusă în legătură cu administrarea bunurilor minorului, starea materială a copilului precum și a tutorelui.
Cuantumul remunerației tutorelui poate fi modificat, sau după caz, remunerația va fi suprimată, în funcție de împrejurări.
Acordarea remunerației are deci un caracter facultativ, condiționat, plafonat și reductibil până la suprimare, astfel încît tutela rămâne o sarcină în principiu gratuită.
– este o sarcină personală. Tutorele este ținut să exercite el însuși tutela, nefiind permisă transmiterea tutelei de către tutore unei alte persoane nici măcar temporar, sau îndeplinirea atribuțiilor specifice tutorelui prin reprezentant.
Numai autoritatea tutelară este îndreptățită să schimbe sau să înlocuiască pe tutore, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
Ca instituție juridică, tutela reunește dispozițiile referitoare la ocrotirea unui minor de către o altă persoană decît părinții săi, sub supravegherea autorității tutelare.
Într-o altă accepțiune privită din persepectiva persoanei desemnată să înfăptuiască ocrotirea, tutela numește însăși activitatea pe care o desfășoară tutorele în exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor ce îi revin legate de persoana și de bunurile copilului.
Prevederile Codului Familiei consacrate tutelei minorului, art. 142-147, se completează cu cele cuprinse în Legea nr. 140 din 14.06.2013.
Caracterele generale ale tutelei, ca alternativă la ocrotirea părintească, sunt următoarele:
– este o sarcină socială și de încredere;
– este o sarcină legală;
– este o sarcină în principiu gratuită;
– este o sarcină personală.
Titlul de reguli generale se consideră următoarele:
– principiul exercitării tutelei exclusiv în interesulsuperior al copilului;
– principiul generalității tutelei;
– principiul independenței patrimoniale dintre copil și tutore;
– principiul exercitării tutelei sub supravegherea și îndrumarea autorității tutelare.
2.2. Implicarea cadrului instituțional în domeniul protecției sociale a copiilor rămași fără ocrotire părintească
În contextul reformării sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova și alinierii acestuia la standardele și documentele europene și internaționale, în ultimii ani în Republica Moldova au fost înregistrate o serie de realizări importante. Eforturi sporite s-au depus asupra reformei sistemului de ocrotire a copiilor în situație de dificultate în baza unei Strategii și a unui plan național de acțiuni pentru reforma sistemului rezidențial de ocrotire a copilului pentru 2007-2012. Astfel, a fost elaborat cadrul normativ și instituțional pentru dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial pentru ocrotirea copiilor. [1]
Concomitent, pentru eficientizarea cadrului de prestare a serviciilor sociale s-a promovat implementarea sistemului integrat de servicii sociale, obiectivul principal al căruia este consolidarea capacităților de prevenire și asistență primară a beneficiarilor în cadrul comunității, în timp ce referirea și prestarea serviciilor sociale specializate sau cu specializare înaltă realizîndu-se doar în cazul în care acesta este impusă de necesitățile evaluate ale fiecărui potențial beneficiar.
De asemenea, s-au întreprins acțiuni pentru dezvoltarea mecanismului de prevenire a instituționalizării copiilor.
În scopul prevenirii abandonului copiilor și a mortalității infantile la nivel comunitar, a fost fundamentat mecanismul de colaborare interinstituțională între sistemul medical și cel de asistență socială.
Totodată, au fost aprobate și se află în proces de implementare Strategia și Planul național de acțiuni pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, precum și un Program de dezvoltare a educației inclusive.
În scopul asigurării unui venit minim garantat familiilor sărace, s-a realizat reforma sistemului de prestații sociale, printre efectele căreia se numără și prevenirea separării copiilor de familie din motivul sărăciei.
O reformă radicală a fost realizată în domeniul asigurării drepturilor copiilor, protejați prin adopție națională și internațională. [27, p.178]
Cu toate acestea, se constată că reformele și acțiunile întreprinse pînă în prezent în domeniul protecției copilului în țara noastră nu sunt suficiente. Reforma s-a produs în mod special în domeniul promovării cadrului normativ, în timp ce cadrul instituțional este adesea ineficient din cauza fragmentării structurale, și în mod special, datorită capacităților insuficiente ale profesioniștilor cu competențe în domeniul vizat.
Deși, în general, reformele sunt orientate pe prevenirea vulnerabilității, situația actuală denotă necesitatea concentrării eforturilor asupra optimizării și eficientizării sistemului de protecție a copiilor, cu accent deosebit pe abordarea individualizată și complexă a problemelor celor mai vulnerabile grupuri de copii și asigurarea unei monitorizări calitative a situației acestora.
Totodată, se constată necesitatea unificării și uniformizării bunelor practici și a experienței acumulate în ultimii ani la nivel local de către societatea civilă implicată în procesul de reformă și dezvoltare a sistemului de protecție a copilului, fiind necesară consolidarea capacităților autorităților publice locale în implementarea politicilor în acest domeniu.
Analiza situației denotă carențe semnificative în domeniul asigurării unui suport eficient familiilor vulnerabile pentru a preveni separarea copiilor, precum și în domeniul prevenirii și combaterii violenței, neglijării și exploatării copiilor.
Dezvoltarea insuficientă sau lipsa serviciilor sociale specializate pentru asistența copiilor și familiilor este complementată de capacitatea redusă a resurselor umane implicate în domeniul de protecție a copilului.
Actualul sistem de protecție poate fi caracterizat ca fiind unul reactiv, rigid și, respectiv, cost ineficient, context în care activitățile necesare pentru promovarea reformei în domeniul protecției copilului și familiei urmează în mod prioritar a fi reorientate spre dezvoltarea și implementarea unor mecanisme viabile de prevenire a situațiilor de risc, de identificare și intervenție timpurie. [31]
Necesitatea elaborării și implementării Strategiei pentru protecția copilului și familiei, pe lîngă argumente de natură obiectivă, rezultate din analiza situației actuale în sistemul de protecție a familiei și copilului, este corelată cu angajamentele asumate de Republica Moldova pentru implementarea tratatelor internaționale în domeniul respectiv, printre care în mod special se numără Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, Convențiile Consiliului Europei și Recomandările Cabinetului de miniștri ale CoE în domeniul protecției copilului, Strategia Consiliului Europei privind drepturile copiilor 2012-2015.
Strategia vizează, copiii de la 0-18 ani și familiile acestora, în mod special axîndu-se , pe următoarele beneficiari: copiii instituționalizați și copiii în risc de separare de părinți, copiii victime sau potențiale victime ale violenței, exploatării, neglijării.
Strategia este un document complementar altor documente de politici aprobate în domeniul protecției sociale, demografiei, migrației, prevenirii și combaterii violenței și traficului, descentralizării și are obiective cîteva priorități: prevenirea separării copilului de familie, continuarea dezinstituționalizării copiilor, reducerea riscurilor sociale ale migrației părinților asupra copiilor, prevenirea și combaterea violenței, neglijării și exploatării copiilor, facilitarea reintegrării în activitatea profesională a părinților și revigorarea rolului fiecăruia în creșterea copilului.[16, p.21]
Organizarea sistemului național de asistență socială, include:
La nivel central:
– Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei – reprezintă cea mai importantă instituție activă în domeniul politicilor de protecție și asistență socială;
– Casa Națională de asigurări sociale (CNAS) – administrează și gestionează sistemul public de asigurări sociale, este organul puterii executive, care realizează politica statului în domeniul asigurărilor sociale;
– Ministerul Educației – activitatea acestui minister în domeniul asistenței sociale a copilului și a familiei cu copii rezidă în coordonarea activității instituțiilor rezidențiale în cadrul cărora sînt plasați copiii rămași fără ocrotire părintească, copiii cu disabilități, cei din familii socialmente vulnerabile;
– Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului – asigură respectarea drepturilor copilului în teritoriu;
– Fondul Republican de Susținere Socială a Populației – creat pentru acordarea ajutorului material, păturilor socialmente-vulnerabile ale populației.
La nivel raional:
– Direcția/Secția Asistență Socială și Protecție a Familiei – identifică problemele sociale în raza administrativ-teritorială și elaborează strategii de dezvoltare și prestare a asistenței sociale;
– Direcția Generală Învățămînt Tineret și Sport- responsabilă de implementarea și monitorizarea politicilor educaționale;
– Casa Teritorială de Asigurări Sociale – partener al asistenței sociale;
– Secția Minori și Moravuri al Inspectoratului Raional de Poliție – partener al asistenței sociale;
La nivel comunitar:
– Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului – activează în conformitatea cu legislația în vigoare și în baza Regulamentului aprobat de Consiliul Municipal; dispune de ștampilă cu denumirea deplină a instituției, ștampilă pentru lucrările de secretariat, blanchete, cont bancar deschis teritorială Chișinău;
– Asistentul Comunitar – este un actor important în comunitate, care ia legătura cu persoanele în dificultate, evaluează nevoile lor și asigură accesul lor la prestațiile sociale și servicii sociale existente la niveș de comunitate sau de raion.
2.3. Tipurile de prestații sociale acordate copilului rămas fără ocrotire părintească
Prestațiile sociale din sistemul de protecție socială al Republicii Moldova, sunt instrumente de realizare a unor obiective socială de natură redistributivă care își propun, într-o formă sau alta, creșterea bunăstării sociale.
Prestațiile sociale reprezintă transferuri financiare care pot fi acordate pe o perioadă determinată și cuprind: indemnizații, alocații sociale, compensații.
Conform art. 9 din Legea asistenței sociale a Republicii Moldova, prestațiile de asistență socială se pot exprima în bani și în natură, indicîndu-se totodată că asistența socială poate fi acordată și indirect, sub formă de gratuități sau reduceri la procurarea unor bunuri sau la plata unor servicii curente ce țin de locuință, sub formă de scutiri sau reduceri de impozite. [15, p.43]
Prestațiile sociale au diferite denumiri, în cele ce urmează vom încerca să facem o mică caracteristică a fiecărei noțiuni în baza legislației în vigoare.
Alocația socială, potrivit art. 1 al Legii Republicii Moldova privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, reprezintă o sumă de bani achitată lunar sau o singură dată din bugetul de stat persoanelor care nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea dreptului la pensie conform Legii Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat [Legea Republicii Moldova nr. 499-XIV din 14.07.99 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 106-108.].
Compensația nominativă, potrivit art.1 al iar Legea Republicii Moldova cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație.[ Legea Republicii Moldova nr. 933-XIV din 14.04.2000 cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.70-72]
Alocațiile sociale de stat se achită din bugetul de stat, prin intermediul bugetului de asigurări sociale de stat. În prezent cuantumurile alocațiilor sociale de stat se stabilesc în raport cu pensia minimă pentru limita de vîrstă astfel încît să nu depășească valoarea minimă a pensiei de asigurări sociale stabilite pentru fiecare categorie în parte. Ca și prestațiile de asigurări sociale de stat, sunt supuse indexării cu unele excepții.
Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002 cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii în Republicii Moldova, familiile cu copii domiciliate în Republica Moldova beneficiază de următoarele tipuri de indemnizații:
indemnizația unică la nașterea copilului,
indemnizația lunară pentru creșterea/ingrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani,
indemnizația lunară pentru intreținerea copilului de la 1,5 pînă la 16 ani, inclusiv a copiilor aflați sub tutelă sau curatelă,
Elevii (studenții) orfani (rămași fără ocrotire părintească) care își fac studiile la învățămîntul secundar, mediu de specialitate (colegii) și superior, beneficiază de dreptul la indemnizații și ajutoare materiale, în temeiul Fotărîrii Guvernului nr.870 din 28.07.2004 „Despre aprobarea Normelor provizorii de cheltuieli în bani pentru elevii(studenții) orfani și cei aflați sub tutelă și curatelă din școlile profesonale și de meserii, instituțiile de învățămînt medu de specialitate și superior de învățămînt, școlile de tip internat și casele de copii”.
-Ajutor material pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și inventar moale la începutul anului de studiu (anual 3000,00 lei);
– Indemnizația pentru materiale didactice, inventar gospodăresc, obiecte de igienă personală și medeicamente pentru elevii(studenții) orfani (lunar 250,00 lei)
– Ajutor material la sfîrșitul anului de studii (anual 1000,00 lei)
– cheltuieli pentru alimentație (pentru o zi pe parcursul anului calendaristic 35,0 lei);
– Indemnizația la absolvire : (unică): școlii de tip internat sau a casei de copii; (5000,00 lei), școlii profesionale și de meserii, a instituției de specialitate sau a instituției de învățămînt superior (10000,00 lei);
– Indemnizația pentru elevii, studenții care nu primesc burse de studii (lunar cu excepția vacanței de vară -300,00 lei);
– Indemnizația pentru realizarea cercetărilor și editarea tezelor de licență în ultimul an de studii (unică-500,00 lei);
– Indemnizația pentru achitarea taxei de obținere a buletinului de identitate (unică-130,00 lei);
– Indemnizația pentru perfectarea pașaportului pentru elevii (studenții) delegați la studii peste hotarele republicii de către Ministerul Educației (Unică-250,00 lei ).
Odată cu instituirea tutelei/curatelei sau odată cu încuviințarea adopției, familiei în care se află copilul i se stabilește indemnizația lunară în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.581 din 25.05.2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la condițiile de stabilire și plată a indemnizațiilor pentru copii adoptați și cei aflați sub tutelă/curatelă. Indemnizația respectivă se stabilește fără luarea în considerație a pensiilor și altor indemnizații pe care le primește minorul. Conform Hotărîrii Guvernului nr. 198 din 16.04.1993 cu privire la protecția copiilor și familiiilor socialmente vulnerabile, cuantumul indemnzațiilor pentru copii adoptați și cei aflați sub tutelă/curatelă constituie 500,00 lei.
În scopul susținerii activității caselor de copii de tip familial sunt aprobate norme de asigurare materială a copiilor orfani și a celor rămași fără ocrotire părintească din casele de copii de tip familial, stabilite confrom Hotărîrii Guvernului nr, 1733 din 31.12.2002 cu privire la normele de asigurare materială a copiilor orfani și celor rămași fără ocrotire părintească din casele de copii de tip familial. Astfel:
alocații anuale prevăzute pentru asigurarea funcționării caselor de copii de tip familial cuantumul căruia constiuie 3000,00 lei;
alocația lunară pentru întreținerea unui copil de vîrstă preșcolară și de vîrstă școlară – 450,00 lei [12, p.134]
Capitolul III. Cadrul național și internațional privind protecția copiilor rămași fără ocrotire părintească.
3.1. Practica judiciară privind examinarea cauzelor civile cu privire la statutul copiilor rămași fără ocrotire părintească
Ocrotirea de către stat și societate a copilului, familiei și maternității constituie în Moldova o preocupare politică, socială și economică de prim ordin. Constatăm, însă, că aceasta deocamdată rămîne a fi doar o declarație irealizabilă. Din cauza finanțărilor insuficiente pentru domeniul protecției copiilor în 2010 drepturile copilului au rămas în mare parte afectate. În primul rînd ar trebui majorate investițiile în domeniile legate de apărarea drepturilor copiilor. [30]
Situația referitor la presupusa încălcare a drepturilor minorilor (spunem presupusa, deoarece nu știm cu certitudine dacă drepturile minorilor au fost sau nu încălcate, cert este că pe rol în instanțele judecătorești sau aflat spre examinare cauze diverse, în care au fost implicași minorii sau implicit afectate interesele lor). Conform aceleiași surse, de către instanțele judecătorești au fost examinate 1296 cauze penale în privința minorilor. De către instanțele de judecată au fost examinate 1327 cauze privind decăderea drepturilor părintești, 3090 cauze privind încasarea pensiei alimentare pentru întreținerea copiilor, 240 cauze privind înfierea copiilor și 137 cauze privind recunoașterea paternității. Astfel, în 2010 de către instanțele de judecată au fost examinate 6090 cauze în care sunt atinse drepturile sau interesele copiilor. Totodată, instanțele de judecată au examinat 13.907 cauze privind desfacerea căsătoriei, la care nu se cunosc detalii privind situația copiilor, însă cu certitudine în cel puțin 50% din aceste cazuri drepturile și interesele copiilor riscau a fi afectate. Taxele încasate de către stat pentru examinarea cauzelor legate de drepturile și interesele copiilor, evident că sunt mult mai neînsemnate, în comparație cu cele încasate în rezultatul activității instanțelor judecătorești economice. Conform statisticii judiciare pentru cauzele civile au fost încasate taxe de stat în valoare de numai 5.618433 lei.
În acest context, întrebarea este de ce nu există în Moldova instanțe de judecată specializate, care ar apăra drepturile și interesele copiilor minori? Răspunsul poate fi doar bănuit-este ineficient, implică cheltuieli esențiale și nu aduce profit statului. Astfel, preambulul privind drepturile copilului nu este aplicabil, iar preocuparea economică a statului în acest sens nu este vizibilă. Aceeași situație o observăm și în alte domenii unde sunt, sau ar putea fi, afectate drepturile copiilor. De la naștere copilul are dreptul de a locui într-un mediu familial împreună cu părinții săi, însă deja de mulți ani se constată că sistemul de protecție a drepturilor copilului este ineficient. Acestea se datorează în primul rînd ignoranței și iresponsabilității părinților, respectiv ineficienței organelor de stat în vederea promovării unei strategii efective în vederea redresării situației. Datorită situației socio-economice din , foarte multe persoane sunt nevoite să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă. [17, p.158] Astfel, un număr mare de copii rămîn fie sub supravegherea rudelor sau a persoanelor terțe, unele chiar fără supraveghere. Numărul copiilor nesupravegheați crește și din contul unor părinți iresponsabili. Deseori, o parte dintre copii lipsiți de supraveghere ajung la instituțiile rezidențiale ale statului. Potrivit statisticilor, în sunt circa 12.000 copii instituționalizați, dintre care numai 15% sunt orfani de ambii părinți. Totodată, constatăm că statul nu face față, din punct de vedere financiar, problemelor privind întreținerea acestor copii. Din cele cca 150 milioane lei, o mare parte sunt destinate pentru achitarea salariilor profesorilor și personalului instituțiilor rezidențiale. Credem că este cea mai rațională o modificare a cadrului legislativ ce ține de reglementarea problemei date, deoarece legislația imperfectă servește drept factor ce favorizează creșterea numărului de copii lipsiți de mediul familial. Observăm că prevederile alin.1 și alin.2 art.113 din Codul Familiei sunt contradictorii. Mai mult ca atît, la moment alin.1 art.113 Codul Familiei practic nici nu funcționează și este aplicat doar alin.2. [6, p.47]
În același timp, chiar și conținutul alin.2 art.113 Codul Familiei este contradictoriu. Astfel, prima frază din acest aliniat stipulează că funcția de autoritate tutelară este exercitată de direcțiile de învățămînt sau de asistență socială care sunt create în fiecare raion. Ele au o competență teritorială în fiecare localitate din teritoriul raionului. Din aceste considerente, fraza a doua prin care funcția de autoritate tutelară se exercită de către secretarii consiliilor locale, în localitățile unde lipsesc direcțiile expuse mai sus, nu are nici un sens și nici o logică fiind că nu există raioane unde nu ar fi instituite direcții de învățămînt sau asistență socială. Observăm, deci, că apărarea drepturilor copilului este prerogativa diferitor organe și instituții, nefiind stabilită modalitatea clară de conlucrare și subordonare a acestora. Astfel, eficiența activităților este redusă, iar un copil aflat în situație de risc, poate rămîne practic fără protecție adecvată a statului.[2]
Cu toate acestea, la moment funcția de autoritate tutelară pe parcursul anului fost exercitată de către direcția raională de învățămînt și parțial de secretarii consiliilor locale. Conform legislației în vigoare altor organe sau persoane, decît autorităților tutelare, le sunt interzise activitățile de depistare și de plasament a copiilor rămași fără ocrotire părintească. După informarea autorității tutelare despre cazul unui copilo, al cărui drepturi ar putea fi încălcate, în decurs de 3 zile, autoritatea este obligată să efectueze un control al condițiilor de trai ale copilului. Dacă informația privind lipsa îngrijirii din partea părinților se confirmă, autoritatea tutelară ia copilul la evidență și asigură apărarea drepturilor și intereselor sale legitime printr-un plasament provizoriu, pînă la determinarea formei de protecție adecvată.
Însă legislația națională nu prevede provizoratul tipurilor de plasament și nici nu stabilește durata acestora. Astfel, autoritățile tutelare, constatînd încălcări ale drepturilor copilului, îl plasează în instituții și numai după aceasta întreprind măsuri pentru a alege o formă de plasament definitivă. Din aceste considerente, există peste 12.000 copii instituționalizați a căror soartă și statut nu este determinat. Plasarea copiilor în astfel de instituții trebuie să fie o ultimă soluție și doar în cazul în care nu există o altă posibilitate. Cu toate acestea, anume aceasta este metoda cea mai frecvent întîlnită și se datorează faptului că statutul juridic al copiilor, lipsiți de mediul familial, nu este stabilit cu certitudine de către autoritățile tutelare. [5,p.73]
Mai mult ca atît, existența și finanțarea acestor instituții este direct legată de numărul copiilor care se află în ele, astfel colaboratorii acestor instituții nefiind interesați de micșorarea numărului de copii instituționalizați În atare situație ne întîlnim cu un cerc vicios, datorită căruia, afectați rămîn în primul rînd copiii.
Pornind de la instrumentele juridice internaționale care protejează drepturile copiilor, Constituția Republicii Moldova consacră cele mai importante principii care urmează să garanteze respectarea drepturilor copiilor la nivel național. Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, prin prisma raportului copil-interes stat, completează acest text cu următoarea prevedere, ,,În toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice sau private de ocrotire socială, de către tribunale, autorități administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate”. [10, p.178]
Trebuie de remarcat faptul că ansamblul de acte normative care reglementează nemijlocit contextul drepturilor copiilor și situațiile specifice legate de protecția drepturilor și intereselor poartă, în mare parte, un caracter declarativ. Astfel, chiar dacă conțin un complex important de principii și garanții care se referă la prioritatea respectării drepturilor și intereselor copiilor, o parte dintre acestea nu sunt asigurate printr-un mecanism eficient de realizare și de aplicare în practică. Vom specifica, mai întîi, lipsa în legislația națională a prevederilor cu privire la principiul ,,intereselor superioare ale copilului” statuat în Convenția internațională cu privire la drepturile copilului. Convenția precum și principiul interesului superior al copilului, menționat, trebuie să fie incluse în dreptul național și să beneficieze de un mecanism care să asigure o protecție reală a drepturilor copilului, inclusiv prin care să poată fi invocate în fața instanțelor judecătorești. Aceste principii nu sunt reflectate într-o măsură suficientă în cadrul legislativ în anumite sectoare cum ar fi asigurarea asistenței medicale, educație și securitate socială, domenii deosebit de semnificative pentru respectarea drepturilor omului.
Autoritățile naționale nu au elaborat o modalitate eficientă prin care să garanteze că ,,interesul superior al copilului” este cel ce îndrumă procesul decizional, în timp ce ocrotirea de către stat și societate a copilului, constituie o preocupare politică, socială și economică de prim ordin doar la nivel formal. Or, luarea în considerare a impactului pe care îl au anumite opțiuni, în special, politice asupra drepturilor copiilor va trebui să facă parte integrantă din acest proces. Și, pentru a elimina orice discriminare în mediul descris mai sus, interesele copilului trebuie puse în prim plan de către autorități, iar bunăstarea și dezvoltarea lui trebuie garantate. Orice copil trebuie să aibă acces la procedurile de denunțare a încălcării drepturile sale. În Convenție nu este nici o vîrstă limită sub care un copil este considerat incapabil să înainteze o plîngere sau să ceară judecarea încălcării drepturilor sale, în fața unui tribunal sau a altui organism, cu sau fără consimțămîntul părinților. Iar , orice excludere sau limitare a acestui drept trebuie făcută în contextul principiilor generale, cel al interesului superior al copilului și cel al nediscriminării. Contextul legislativ național însă, condiționează, atingerea vîrstei în care aceștia dobîndesc capacitatea de exercițiu. Astfel copii care ar dori să depună o plîngere contra părinților ar fi lipsiți de acest drept, la o eventuală pornire a urmăririi penale, din simplul motiv că noțiunea de reprezentant. În cazul de față minorii neavînd capacitate de exercițiu deplină, sunt reprezentați de părinți, care și sunt eventuali oponenți. Mai mult ca atît legislația nu prevede o modalitate de selectare a reprezentanților minorilor în cazul în care ei sunt victime ale abuzului din partea părinților.[7, p.264]
Orice neglijare sau abuz față de copil nu este altceva decît un fapt de nerespectare a drepturilor lui și de aceea faptele urmează a fi condamnate de către societate iar persoanele vinovate în săvîrșirea lor sancționate.
3.2. Practica judiciară a Rusiei și României în cauzele civile privind apărarea intereselor copiilor minori rămași fără ocrotire părintească
Problema apărării drepturilor copiilor a fost actuală în Rusia. Încălcarea drepturilor anume din această categorie a populației a devenit destul de acută în ultimii ani.
Lipsa unor mecanisme eficiente pentru a proteja drepturile copiilor, în special dreptul la viață și educație în familie conduce o creștere constantă a numărului de minori plasați în instituțiile de stat.
Actele juridice adoptate în ultimii ani, inclusiv și Codul de Procedură – Civilă, care consacră dreptul copilului la protecție nu permit răspunderea la întrebările apărute în practica pentru protecția drepturilor lui.
De aceia drepturile de protecție a copilului rămîn adesea neîmplinite. Cu toate acestea, Convenția cu privire la drepturile copilului al Organizației Națiunilor Unite, principalul instrument internațional, prevede obligația statului de a asigura protecția copilului, necesară pentru bunăstarea lui și să ia toate măsurile legislative și administrative corespunzătoare. Această dispoziție a Convenției se reflectă în art. 2 al Constituției Federației Ruse, unde este stipulat: recunoașterea, respectarea și protejarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului – este datoria statului. Prin aceasta, statul este obligat nu doar dă creeze un sistem de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale, care ar trebui să fie combinate în diferite organe destinate protecției drepturilor și libertăților, dar, deasemenea, să se prevadă și stabilirea unor proceduri clare pentru astfel de protecție.[28]
Protecția drepturilor copilului conform specificațiilor din legea rusă – este judiciară și administrativă. Aplicarea unui ordin de protecție sau altui ordin are avantajele sale, în funcție de încălcările specifice ale drepturilor copilului.
Eficacitatea protecției depinde de mecanismele bine-definite, elaborate și funcționale. În lipsa unui astfel de mecanism de aplicare a legii, adică punerea în apliacare a prevederilor legale, care prevăd protecția, va fi dificil.
Procedurile judiciare pentru protecția drepturilor copilului în Federația Rusă are un șir de caracteristici. Acest lucru se datorează faptului că din motive evidente copiii nu sunt în măsură să-și apere drepturile personale și interesele proprii. Deaceea, în instanța de judecată, interesele copiilor sunt reprezentate de către reprezentanții săi legali (părinți, tutori etc.), deși instanța de judecată este obligată să atragă la răspundere și la participarea în proces pe cei mai minori copii de la vîrsta de 14 ani pînă la 18 ani. În conformitate cu Codul Procesual-Civil al Federației Ruse, în cazurile prevăzute de legea federală specială, în dosarele intentate din reacțiile familiale sau altfel de relații, minorii la vîrsta de la 14 ani pînă la 18 ani au dreptul ca personal să-și apere drepturile și interesele personal să-și apere drepturile și interesele personale.
Implicarea în astfel de cazuri a părinților, părinții adoptivi sau tutorii pentru a le acorda ajutor, depinde doar de instanța de judecată. Excepție din aceste reguli sunt cazurile cînd minorul este recunoscut ca fiind total incapabil pînă la atingerea majoratului, în cazul emancipării sau în cazul căsătoriei.
Codul Familiei al Federației Ruse în articolul 56, stipulează dreptul copilului de sinestătător să se adreseze în instanța de judecată pentru a-și apăra drepturile personale la atingerea vîrstei de 14 ani. Acest drept nu poate fi pus în aplicare pînă la aprobarea unei legi federale, care prevedea un mecanism de adresare a copilului la instanța de judecată. Astfel condițiile reale pentru punerea în aplicare a acestui drept la moment nu există, deoarece legea procesual-civilă actuală nu determină stadiul în care se află participantul minor la procesul civil, care a pierdut ocrotirea părintească sau care încearcă să protejeze drepturile sale anume de părinți.
Această situație poate fi rezolvată, în primul rînd cînd aprobarea legii federale corespunzătoare, care întărește situația procesuală a minorului, procedura adresării acestuia în instanța de judecată și modificările corespunzătoare în Codul de procedură civilă al Federației Ruse, în al doilea rînd acordîndu-i dreptul de a solicita asistența gratuită a unui avocat.
Protecția drepturilor familiale în instanțele de judecată se efectuează în mod direct sau indirect. În prima situație este vorba despre sputele care sunt direct legate de educația de familie a unui minor, unde intră următoarele proceduri:
determinarea locului de reședință a copiilor în separarea lor cu părinții (cap.3 art. 65 CF al FR);
asigurarea drepturilor copilului în comunicarea cu părinții, care locuiec separat de el (cap.2 art. 66 CF al FR);
pentru protejarea dreptului de a comunica cu alte rude apropiate (cap.3 art.67 CF al FR);
prin decăderea părinților din drepturi (art.70 CF al FR);
prin restabilirea drepturilor părintești (art.72 CF al FR);
prin limitarea drepturilor părinților (art.73 CF al FR);
prin înlăturarea limitei drepturilor părintești (art.76 CF al FR);
prin adoptarea unui copil (art.125 CF al FR);
prin anularea adopției (art.140 CF al FR);
Lista cazurilor în care instanța de judecată asigură protecția directă a drepturilor copilului este exhaustivă. Trăsăturile lor caracteristice,rezultă din aceea că aici există un litigiu la dreptul la educația familială.
Protecția jurisdicționară indirectă a copilului are loc prin intermediul normelor de drept al familiei, care nu sunt direct legate cu educația copilului. În aceste proceduri sunt incluse:
stabilirea paternității în instanță (art.49 CF al FR);
legate de paternitate (materinitate) (art.52 CF al FR);
litigiile cu privire la protecția drepturilor de proprietate a copilului (cap.2 art.60 CF al FR);
prin determinarea și recunoașterea paternității părinților minori (cap.3 art. 62 CF al FR);
pentru stabilirea mărimii pensiei alimentare în instanța de judecată (cap.2 art. 80 CF al FR).
Această listă nu este exhaustivă. În plus, protecția indirectă a drepturilor copilului poate fi realizată cu ajutorul altor ramuri de drept (civil, administrativ, penal, al muncii, etc.). Exemplele în acest caz pot servi normele legislației în vigoare, legate de ordinul de transfer a spațiilor de locuit în proprietatea copiilor orfani, rămași fără ocrotire părintească, procesul privatizării spațiilor de locuit, evacuarea fără a pune la dispoziția unuo alt spațiu locativ persoanelor private de dreptul la libertate.
În așa mod, hotărîrea judecătorească de protecție a drepturilor copilului, în Rusia, poate fi caracterizată prin astfel de trăsături pozitive cum ar fi deschiderea și competitivitatea procesului, obligația de a întocmi minorilor, atunci cînd ajung la vîrsta de 14 ani, o gamă largă de întrebări care pot permite instanței soluționarea cazurilor Drepturilor Familiale ale Copilului.
Principalul dezavantaj al acestei proceduri de protecție este lipsa unui mecanism de acces a copilului în instanță și participarea lui la proces în calitate de inițiator a procesului, care permite judecătorilor să refuze minorilor, dreptul de protecție în legătură cu starea lor de incapacitate.
În ceea ce privește ocrotirea părintească reglementată în titlul IV din Codul civil, este de observat că în România, pe perioada în care minorul este lipsit de maturitate fizică și intelectuală, acesta se bucură de ocrotire din partea persoanelor majore și capabile să decidă atât în privința persoanei, cât și a bunurilor sale. Acest lucru este valabil atât în cazul copilului rezultat din căsătorie, cât și în cazul copilului din afara căsătoriei.[29]
În dreptul românesc, prin Legea nr. 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului3 (denumită în continuare „Legea nr. 272/2004”), se menționează că prin copil se înțelege persoana care nu a împlinit 18 ani și nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile legii. Este de menționat că dreptul românesc în materia ocrotirii copilului, mai exact Legea nr. 272/2004, cât și dispozițiile corespunzătoare din Codul civil, sunt în concordanță cu dispozițiile Convenției privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, adoptată la 19 octombrie 1996, și ratificată de România în 20074 (denumită în continuare „Convenția de ” sau „Convenția”) și Principiile legislației europene privind autoritatea părintească stabilite de Comisia asupra Dreptului European al Familiei (denumită în continuare „CEFL”)5 ca recomandare pentru toate statele europene privind legislația familiei.
Ocrotirea copiilor de către părinți presupune că părinții au anumite drepturi și obligații ce privesc atât persoana minorului, cât și bunurile sale. Ocrotirea părintească reprezintă o instituție de protecție a minorului, care decurge chiar din legătura de filiație dintre părinți și minor. Este compusă dintr-un ansamblu de drepturi și obligații ale părinților, toate în interesul minorului, pentru ocrotirea sa și a bunurilor sale. În cazul în care părinții minorului au divorțat și copilul este încredințat mamei, care nu este cetățean al statului unde locuiesc, spre deosebire de tată, care este cetățean al statului respectiv, probleme ridică situația în care mama, după divorț, dorește din diferite motive să se întoarcă în țara ei, însă, împreună cu minorul. În dreptul românesc, conform art. 5 din Legea nr. 272/2004, copii au dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor. Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, iar în subsidiar, colectivității locale din care face parte copilul și familia sa, precum și statului, a cărui intervenție – prin instituțiile și autoritățile publice cu atribuții specifice în domeniu – este definită ca fiind complementară.
Prin art. 6 din Legea nr. 272/2004, se prevăd principiile care stau la baza respectării și garantării drepturilor copilului și anume:
respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
egalitatea șanselor și nediscriminarea;
responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;
primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;
descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele privare autorizate;
asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
respectarea demnității copilului;
ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;
asigurarea stabilității și continuității în ocrotirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;
celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;
interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie. [9, p.42]
De asemenea, drepturile prevăzute de lege sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenență etnică sau origine socială, de situația materială, de gradul și tipul unei deficiențe, de statutul la naștere sau de statutul dobândit, de dificultățile de formare și dezvoltare sau de alt gen al copilului, ale părinților ori ale altor reprezentanți legali sau de orice altă distincție .
Printre alte drepturi ale copilului, la art. 14 din Legea nr. 272/2004 se menționează și dreptul acestuia de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat relații de atașament, dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. În legea română7 se precizează că minorul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al minorului. Instanța judecătorească, luând în considerare așadar cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. De asemenea, aceleași dispoziții legale stabilesc că minorul ai cărui părinți locuiesc în state diferite, are dreptul de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. [13,p.89]
Copiii neînsoțiți de părinți sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane, au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanții lor legali.
Deplasarea copiilor în țară ori străinătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți, iar orice neînțelegeri dintre părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța judecătorească. Totodată, dacă un copil dispare de la domiciliu, părinții sau reprezentanții săi legali au obligația să înștiințeze poliția în cel mult 24 de ore de la dispariție.
3.3. Măsurile întreprinse la nivel național în vederea protecției copilului minor în Republica Moldova
La nivel național, în Republica Moldova, s-au întreprins următoarele acțiuni:
Orice act internațional din domeniul drepturilor omului (inclusiv drepturile copilului) la care Republica Moldova este parte devine automat parte integrantă a legislației Republicii Moldova. Dacă vreo prevedere legală națională contravine actului internațional, atunci autoritățile au dreptul și obligația de a aplica direct prevederile actului internațional. [18, p.117]
La 16.06.2003, prin Hotărîrea Guvernului nr. fost aprobată Strategia națională privind protecția copilului și familiei. Unul din obiectivele acestei strategii este dezvoltarea/armonizarea cadrului legal în domeniul protecției copilului și familiei și asigurarea implementării depline a Convenției ONU și altor acte normative naționale și internaționale privind drepturile copilului și familiei.
În conformitate cu procedura stabilită, orice lege ce reglementează drepturile omului (inclusiv ale copilului) trece în mod obligatoriu expertizarea în cadrul Consiliului Europei (Comisia de ). Pe parcursul perioadei de raportare au fost adoptate mai multe legi în domeniu, care, în comparație cu legile vechi conțin un șir de reglementări menite să asigure o aplicare mai adecvată a drepturilor copilului în diferite domenii (Codul familiei, Codul de procedură penală, Codul penal, Codul civil, Codul de executare etc.).
Republica Moldova tinde nu numai să asigure standardele internaționale în domeniu, dar și să ofere, în măsura posibilităților, un tratament juridic , un șir de prevederi ale legislației noastre naționale sunt mai favorabile decît prevederile Convenției sau, detaliate, oferă un grad de implementare mai mare:
Codul familiei cuprinde următoarele prevederi favorabile: dreptul părinților minori de a locui împreună cu copilul lor și de a participa la educația lui; dreptul la adopție reglementat de Convenție este suplinit de Codul familiei cu dreptul de a cere desfacerea adopției. Legislația națională exemplifică felurile de separare de părinți atunci cînd interesele copilului o cer: decăderea din drepturi părintești și luarea copilului de la părinți fără decădere;
Codul civil acordă copiilor posibilitatea de a dobîndi capacitatea de exercițiu pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani pe calea emancipării; dreptul copiilor cu vîrsta cuprinsă între 7-14 ani și 14-16 ani de a încheia anumite acte juridice fără participarea reprezentanților legali. Codul civil mai prevede și un drept esențial al copilului, și anume, dreptul la moștenire, acordînd posibilitatea de a beneficia de acest drept și copilului abia conceput.
Codul de procedură civilă: pe lîngă dreptul acordat de Convenție minorului de a fi asistat în instanța de judecată de un reprezentant legal, minorului i se mai acordă posibilitatea de a numi un reprezentant din oficiu în situația în care interesele lui vin în contradicție cu cele ale reprezentantului legal. Legislația procesual-civilă acordă copilului posibilitate de a se adresa de sine stătător în instanță pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.
Codul penal și cel de procedură penală conțin diferite reglementări menite să asigure un tratament favorabil copiilor aflați în conflict cu legea. De exemplu, la stabilirea pedepsei cu închisoarea pentru minori, termenul se stabilește din maximul pedepsei, redus la jumătate; pedeapsa definitivă în cazul concursului de infracțiuni pentru minori nu poate depăși 12 ani și 6 luni, iar în cazul cumulului de sentințe 15 ani; reținerea – ca măsură procesuală de constrîngere nu poate depăși 24 de ore. [21, p.134]
Pe parcursul anului 2003 au fost în proces de implementare 185 de proiecte de asistență tehnică, dintre care 23 de proiecte au derulat în sectorul social, în anul 2004 – circa 168 de proiecte, dintre acestea 34 au fost desfășurate în sectorul social. În anul 2005 volumul asistenței tehnice externe a continuat să crească, înregistrînd la finele anului 196 de proiecte. În decursul anului 2006 au fost inițiate 24 de proiecte de asistență tehnică în valoare de 22,1 mil. dolari SUA, susținute de DIFID, SIDA, USAID, PNUD, OIM, Guvernul Elveției, Uniunea Europeană și JTZ. În perioada anului 2006 au fost valorificate peste 650 mii euro. Acordarea asistenței în domeniul protecției sociale, inclusiv protecția drepturilor copilului, a fost în creștere pentru fiecare an de raportare.
Pe parcursul perioadei de referință, sectorul social a beneficiat de susținere din partea Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene, Națiunilor Unite, Suediei, Regatului Unit al Marii Britanii, Elveției și altor donatori, care au acordat asistență în domeniul protecției drepturilor copilului, spre exemplu:
În anul 2000, cu susținerea Regatului Unit al Marii Britanii, au fost desfășurate un șir de activități în comun cu Primăria municipiului Chișinău în vederea resocializării și reabilitării copiilor străzii, creării centrului rezidențial pentru copiii străzii și cei din familii cu risc de abandon „Tinerețe” din Chișinău, a Centrului de zi și plasament temporar pentru copiii și tinerii orfani din perioada post-instituțională „Vatra”, a Centrului de socializare și dezvoltare a copiilor cu necesități speciale „Atenție”. Germania a finanțat construcția Centrului de copii și tineret din comuna Budești a mun. Chișinău, destinat acordării de asistență autorităților locale în cultivarea și implementarea unui mod sănătos de viață pentru tineretul din această comună și propagarea acestei experiențe în alte localități ale țării.
În anul 2003, Elveția, prin intermediul Direcției pentru Dezvoltare și Cooperare (DDC), a oferit asistență de urgență (susținerea în iarna anului 2002-2003, prin acordarea de produse alimentare și igienice pentru un număr de peste 4600 de persoane, livrarea a 54 tone de lapte praf pentru orfelinate (40 de instituții sociale). Prin intermediul proiectului „Tabăra de vară pentru copiii defavorizați”, finanțat de DDC, circa 1200 de copii din orfelinate și familii cu mulți copii, precum și copii cu handicap s-au odihnit în tabăra de pe malul Nistrului. Elveția a finanțat proiectul „Sănătatea mamei și copilului”, în care au fost organizate cursuri de instruire pentru 400 de persoane (medici de familie și surori medicale) conform standardelor OMS-UNICEF, precum și 100 de persoane extra-medicale pentru a efectua campania de informare a 11 mii de familii de vîrstă fertilă. Concomitent au fost publicate un șir de materiale instructiv-didactice în domeniul planificării familiei. Aceste activități au condus la diminuarea ratei mortalității mamelor și copiilor nou-născuți în fostul județ Ungheni, unde este implementat proiectul pilot, precum la reducerea ratei de spitalizare în stare acută a copiilor.
Uniunea Europeană a finanțat implementarea proiectului „Promovarea și dezvoltarea asistenței sociale pentru copiii afectați de boli neurologice și psihice”. A fost efectuată pregătirea continuă a lucrătorilor pentru centre de zi din Republica Moldova și a fost desfășurată o conferință internațională cu tema integrării copiilor, precum și tipărirea primelor două volume din cele trei preconizate care descriu metoda PORTAGE – un ghid pentru persoanele care îngrijesc copiii . [25, p.56]
Proiectul “Moldova. Politica protecției sociale”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare Internațională (Sida), a avut drept scop acordarea suportului la crearea și implementarea unui sistem mai cuprinzător și mai eficient al protecției sociale a copiilor și a familiei în Republica Moldova. La fel, cu suportul proiectului Sida „Copiii și adolescenții în grupele de risc” au fost organizate un șir de seminare, conferințe, cursuri de instruire la locul de muncă pentru asistenții sociali, care lucrează cu persoanele cu handicap și copiii în situații de risc, cu privire la asistența socială în domeniul protecției copilului și promovarea concepției noi a asistenței sociale în Moldova. În cadrul proiectului au fost organizate stagii de studiu de două săptămâni în Ostersund (Suedia) pentru 14 asistenți sociali din Ungheni, Chișinău și Peresecina.
În anul continuat proiectul „Dezvoltarea asistenței sociale. Copiii si adolescenții în grupele de risc”, finanțat de Sida. În cadrul lui s-a promovat conceptul unei abordări noi în ceea ce privește protecția tinerilor de abuzuri și neglijență aflați în grupul de risc.
ONU implementează Programul de Combatere a exploatării prin muncă a copiilor care are drept scop planificarea, monitorizarea și evaluarea activităților de combatere a exploatării. Acțiunile programului s-au axat pe 2 direcții. Prima ține de consolidarea capacităților partenerilor, fiind pus accentul pe perfecționarea legislației, informare și mobilizare. A doua – prevenirea formelor de exploatare a copiilor prin muncă, reabilitarea și reintegrarea lor în societate și sistemul educațional.
În anul 2005 Sida a finanțat cîteva proiecte de asistență tehnică cu un buget total de 7 mil. dolari SUA: „Dezvoltarea asistenței sociale în Moldova”, „Copii și adolescenții în grupele de risc” etc.
de Cooperare Tehnică a Germaniei (GTZ), prin proiectul „Îmbunătățirea asistenței elevilor cu nevoi speciale în școli și instituții speciale” au fost promovate ideile de integrare școlară în rîndurile specialiștilor, profesorilor, părinților și elevilor. Proiectul prevede consolidarea parteneriatelor dintre instituțiile de învățămînt unde sunt integrați copiii și organizații ce prestează servicii copiilor cu nevoi speciale și familiilor lor; stimularea inițiativelor locale prin organizarea unui concurs de granturi mici pentru instituții de învățămînt, ONG-uri, asociații de părinți ce activează în domeniul integrării elevilor cu nevoi speciale și sensibilizarea opiniei publice privind problema integrării școlare a copiilor. Au fost selectate 4 instituții de învățîmînt pentru construcția accesibilităților arhitecturale, amenajarea sălii speciale pentru organizarea reabilitării multifuncționale a elevilor cu nevoi speciale etc. (perioada de implementare – 05/2005-04/2007, bugetul total – 0,18 mil. dolari SUA). În acest domeniu s-a conlucrat cu Agenția de Dezvoltare Austriacă (ADA). Pe parcursul anului 2005, „Hilfswerk Austria”, partener austriac, a implementat un proiect divizat în 5 componente pe o durată de trei ani: Septembrie 2004 – August 2007, cu un buget total de 810.000 euro, oferit de Guvernul Austriei prin ADA. În cadrul acestei inițiative s-au realizat lucrări de reabilitare la orfelinatul pentru copiii din Tiraspol. De asemenea, s-a acționat pentru combaterea unor probleme ca: instituționalizarea, neglijarea și abuzul copiilor și tineretului, traficul de ființe umane, sărăcia și educația insuficientă. Departamentul de Dezvoltare Internațională a Marii Britanii (DFID) a contribuit cu 66 mii dolari SUA, iar SIDA cu 500 mii dolari SUA pentru Fondul de Investiții Sociale din Moldova în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață a copiilor în situație de risc și familiilor lor prin crearea serviciilor sociale de alternativă și prevenirea instituționalizării copiilor aflați în dificultate.
În anul 2006 s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului proiectelor de asistență tehnică. Au fost implementate 244 proiecte, cu un buget total de 310 mil. dolari SUA. În domeniul protecției drepturilor copilului au fost implementate 18 proiecte susținute de DFID, UNICEF, OIM, GTZ, DDCE cu un buget total 19,4 mil. dolari SUA.
În anul 2006 Banca Mondială a contractat Fondul de Investiții Sociale din Moldova pentru efectuarea unei evaluări tehnice și sociale a 93 de grădinițe din diferite raioane. Evaluarea acestora a presupus parcurgerea mai multor etape, inclusiv organizarea atelierelor de instruire pentru un număr de peste 50 de persoane (reprezentanți ai administrației publice locale din raioanele respective, 33 la număr). Tematica seminarelor a fost de ordin instructiv – prezentarea informației referitoare la posibilitățile de îmbunătățire a accesului copiilor de vîrstă preșcolară la educație în contextul SCERS; modalitatea de colectare a datelor și metodologia aplicată la evaluarea socială și tehnică rapidă; rolul autorităților publice locale în procesul de colectare a datelor pentru evaluarea socială și tehnică rapidă. De asemenea s-a efectuat evaluarea propriu-zisă. Grupul Consultativ al Proiectului (constituit din experții ministerului și reprezentanții UNICEF, UNESCO, Banca Mondială și specialiști în educația preșcolară) a recomandat Comitetului de Conducere al Proiectului 33 de grădinițe pentru selecție. Lista celor 33 de grădinițe, selectate pentru renovare, a fost aprobată de Ministrul Educației și Tineretului. Au fost întreprinse măsurile necesare (stabilit termenul de referință și coordonat cu donatorii, demarată procedura de selectare) pentru identificarea și contractarea consultanților în:
a) dezvoltarea standardelor educaționale și profesionale;
b) elaborarea modelelor de design interior-exterior pentru cele 33 de grădinițe în vederea asigurării vizibilității proiectului și renovării grădinițelor cu un stil unic;
c) crearea centrului pilot pentru copii în una din cele 33 de grădinițe;
d) elaborarea sistemului de monitorizare și evaluare a performanței sectorului de învățămînt preșcolar și actualizarea cartografierii școlilor cu componenta „grădinițe”;
e) dezvoltarea cerințelor tehnice în corespundere cu cele mai bune practici internaționale pentru dotarea grădinițelor renovate și a centrelor educaționale create;
f) elaborarea strategiei de comunicare și mobilizare socială etc.
A fost acordat suport tehnic în coordonarea activităților consultanților Institutului de Științe ale Educației și experților internaționali pentru revederea și finalizarea Curriculei pentru educația timpurie și preșcolară. Curricula a fost aprobată de către Colegiul ministerului și va fi pilotată în cadrul proiectului. [23, p.119]
Proiectul „Sănătatea mamei și copilului” (susținut de DDCE) a oferit asistență, avînd ca scop reducerea mortalității și îmbunătățirea sănătății în rândurile viitoarelor mame și nou-născuților. Au fost organizate și desfășurate 14 cursuri de instruire de cîte 5 zile pentru 293 colaboratori din domeniul îngrijirii primare. Au fost instruiți 26 de obstetricieni din maternități în domeniul îngrijirii obstetrice de bază. Instruirea privind ocrotirea de bază a nou-născuților a fost organizată și pentru 50 de moașe. O diseminare activă a mesajelor și a materialelor informative a fost organizată în conformitate cu Planul COMBI (Comunicat despre Impactul Comportamental) de către colaboratorii sistemului de ocrotire a sănătății, profesori, primării, și alți actori ai comunităților, precum și prin intermediul distribuirii documentației de domeniul îngrijirii antenatale și organizării emisiunilor radio și TV.
În cadrul proiectului UNICEF-UE/TACIS „Dezvoltarea serviciilor sociale integrate pentru familiile vulnerabile și copiii în situații de risc” a fost elaborat Proiectul final al Strategiei naționale și al Planului de acțiuni pentru reforma sistemului rezidențial de ocrotire a copilului. Pe durata proiectului au fost obținute următoarele rezultate: s-a lucrat asupra cadrului legislativ al reformei în domeniul protecției copilului și familiei; s-a lucrat la evaluarea mecanismelor de finanțare a sistemului de ocrotire rezidențială pentru copii și s-au elaborat recomandări de modificare a acestor mecanisme; s-au efectuat instruiri pentru managerii gimnaziilor internat (21 persoane) din 6 regiuni, reprezentanții APL din 6 regiuni (61 persoane), asistenții sociali (51 persoane), educatori din 5 instituții rezidențiale (100 persoane); s-au angajat 51 de asistenți sociali pe 48 funcții în 6 raioane, printre care 11 persoane din cadrul instituțiilor rezidențiale; s-au reparat și dotat tehnic 6 birouri pentru asistenții sociali nou-angajați în cele 6 raioane. [26, p.212]
Unii copii din Republica Moldova sunt puși în situație de risc de a deveni victime ale traficului, prin expunerea la cerșit, exploatare prin muncă sau sexuală. Din aceste considerente UNICEF, în comun cu DDCE susține implementarea proiectului „FACT Lupta împotriva traficului de copii”, inițiat de ONG-ul „Terre des hommes” (Tdh) din Lausanne, Elveția. Numărul copiilor, victime ale traficului s-a redus în Chișinău, Soroca și Ungheni cu aproximativ 100 de copii, jumătate din ei fiind integrați în familiile lor, iar altă jumătate în instituții sociale. S-a prevenit traficarea a 4000 de copii din grupul înalt de risc; a fost efectuată o campanie de informare care a cuprins circa 30000 de familii (cu risc mediu); a fost semnat Acordul privind protecția copilului și luarea măsurilor comune împotriva traficului de copii cu Ministerul Educației și Tineretului, Ministerul Culturii și Turismului și Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului, precum și cu autoritățile raionale din Soroca și Ungheni.
Cazurile de încălcare a drepturilor copiilor sunt soluționate în mare măsură prin intermediul autorităților tutelare care activează în fiecare raion/municipiu. Conform legii, copiii, începînd cu vîrsta de 14 ani, pot să se adreseze direct acestor instituții în cazul în care le sunt încălcate anumite drepturi. De asemenea, copiii pot să se adreseze cu plîngeri direct în instanța de judecată.
Ca un bun exemplu a activității autorității tutelare poate servi mun. Chișinău, unde există o Direcție municipală pentru protecția drepturilor copilului (DMPDC). Una din prioritățile Direcției este participarea la examinarea în instanța de judecată a litigiilor privind protecția drepturilor copilului. În anul 2006 colaboratorii Direcției au participat la examinarea a 978 de procese în instanțele judecătorești în interesul copiilor, (2001 – 451 procese; 2002 – 487 procese; 2003 640 procese; 2004 –755 procese; 2005- 922 procese).
Exodul populației în căutarea surselor de existență a avut un impact negativ asupra relațiilor familiale și a generat neînțelegeri între părinți, ceea ce a condiționat sporirea numărului de litigii în familie. În vederea respectării principiului intereselor majore ale copilului, în cadrul Direcției a fost creată Comisia de examinare și soluționare a litigiilor la care au fost discutate subiecte precum: reintegrarea copilului în familia biologică; oportunitatea susținerii cererii cu privire la decăderea din drepturile părintești; participarea la educația copilului a părintelui care locuiește separat; oportunitatea anulării/instituirii tutelei; necesitatea plasării copilului într-o instituție de ocrotire rezidențială etc.
Pentru eficientizarea mecanismului de conlucrare a subdiviziunilor Consiliului municipal în problemele de protecție a drepturilor copilului, în anul fost creat Consiliul municipal pentru protecția drepturilor copilului. În același scop au fost create Consilii pentru protecția drepturilor copilului de nivelul I al administrației publice locale din mun. Chișinău. Problemele legate de încălcarea drepturilor copilului sunt supervizate de către Serviciul asistență juridică și psiho-socială din cadrul DMPDC.
După cum a fost deja menționat în raportul inițial, în scopul asigurării garantării respectării tuturor drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor Republicii Moldova, a fost creată Instituția avocaților parlamentari (Legea nr. 1349 din 17.10.1997) și creat Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Instituția avocaților parlamentari nu substituie alte organe ale puterii executive și nu se suprapune acestora. Avocații parlamentari își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor care pretind că le sunt lezate drepturile și libertățile, sesizează autoritățile competente. Scopul stabilit pentru această instituție se realizează prin:
Audiența cetățenilor ale căror drepturi și interese legitime au fost lezate în Republica Moldova;
Primirea și examinarea petițiilor și repunerea în drepturi a cetățenilor (inclusiv a copiilor);
Activități de informare și instruire a comunității în domeniul drepturilor omului;
Activități editoriale;
Colaborarea cu diferiți parteneri sociali din republică și de peste hotare, întru realizarea obiectivelor trasate.
La începutul fiecărui an, Instituția avocaților parlamentari prezintă Parlamentului un raport privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova pe parcursul anului ce s-a scurs.
Drepturile copilului, ca parte inalienabilă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, sunt permanent în vizorul avocaților parlamentari, spre exemplu:
În 2001 Instituția avocaților parlamentari a fost sesizată de către locuitorii satelor Valea Florii și Cărpineanca din Lăpușna, pentru a soluționa problema elevilor nevoiți să se deplaseze pe jos circa ca să ajungă la instituția de învățămînt, ceea ce crea o problemă serioasă la frecventarea acesteia. În urma intervenției avocaților parlamentari, cu concursul administrației publice locale, problema a fost soluționată, elevilor fiindu-le puse la dispoziție mijloacele de transport necesare.
În 2003, un avocat parlamentar a acționat în judecată, în interesul unui copil, Asociația Medicală Teritorială a sect. Botanica, mun. Chișinău și pe medicul care l-a tratat, privind încasarea de către acesta din urmă a sumei de 43200 lei, ca să procure aparatul auditiv pentru copilul minor care-și pierduse auzul. Instanța de judecată a satisfăcut acțiunea avocatului parlamentar inițiată în interesul copilului.
În 2004 avocații parlamentari au examinat petițiile unui grup de cetățeni, copiii cărora își fac studiile peste hotare și cărora le-a fost interzisă ieșirea din țară pe motivul nerespectării regulilor de ieșire de pe teritoriul Republicii Moldova, care prevedeau că minorii au dreptul de a ieși și de a intra în Republica Moldova numai însoțiți de un reprezentant legal sau de o persoană desemnată prin declarație și legalizată notarial. Conștienți de efortul statului de a preîntîmpina și contracara traficul de copii, avocații parlamentari au considerat totuși că interzicerea ieșirii din țară a minorilor fără însoțitor – elevi și studenți, înmatriculați la studii în instituțiile de învățămînt din străinătate – creează impedimente serioase în realizarea dreptului la învățătură și a dreptului la libera circulație, drepturi garantate de Constituția Republicii Moldova și au optat ca pentru categoria de persoane sus-menționate să fie prevăzută o procedură simplificată de ieșire din Republica Moldova. În această privință a fost propusă Parlamentului modificarea legislației, astfel încît elevii și studenții înmatriculați la instituțiile de învățămînt din străinătate, să poată ieși din țară la prezentarea actului de înmatriculare la instituția de învățămînt respectivă și a declarației eliberate de unul dintre reprezentanții lor legali, autentificată notarial, prin care s-ar permite ieșirea minorului din Republica Moldova, indicîndu-se țara de destinație, scopul călătoriei, perioada aflării lui în țara respectivă și valabilitatea declarației. După o perioadă de promovare a propunerii, aceasta a fost adoptată la 23 decembrie 2005.
În 2005, colaboratorii instituției avocaților parlamentari au efectuat investigații privind numărul copiilor neșcolarizați, gradul de pregătire a instituțiilor de învățămînt pentru anul de studii 2005-2006 și cele mai stringente probleme cu care se confruntă instituțiile de învățămînt din republică.
În perioada de referință CpDOM a desfășurat numeroase activități în domeniul drepturilor omului, unele cu accent special sau privind în exclusivitate drepturile copilului:
Masa rotundă cu genericul ,,Drepturile copilului: actualitate și perspective’’ (2004, Chișinău);
Masa rotundă ,,Respectarea și protecția drepturilor persoanelor ’’ (2005, Chișinău), în cadrul căreia s-au pus în discuție subiecte cu referire la cadrul legislativ privind respectarea și protecția drepturilor persoanelor (categoria copii), de asemenea, asistența și protecția socială a persoanelor ;
Anual în cadrul Decadei drepturilor omului (1-10 decembrie) sunt organizate și ținute prelegeri privind drepturile omului, în special, drepturile copilului în școli și licee;
Editarea diverselor materiale cu referire la drepturile copilului: calendarul CpDOM, cu reflectarea sumară a drepturilor copilului (2002); pliantul ,,Migrația ilegală de muncă – sursă a traficului de persoane’’ (2004); pliantul ,,Drepturile copilului’’(2004); pliantul ,,Unele aspecte cu referire la cadrul juridic privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane’’ (2006)).
În scopul informării operative a cetățenilor care solicită informație și necesită consultanță juridică urgentă referitoare la drepturile și libertățile lor constituționale, posibilitățile și mecanismele existente în realizarea respectării și protecției acestora, în perioada 2004- fost instituit Serviciul informațional telefonic Linie fierbinte pe problemele drepturilor omului.
Ca rezultat al observațiilor Comitetului la raportul inițial, Republica Moldova a întreprins pași concreți în implicarea organizațiilor neguvernamentale în ceea ce privește implementarea Convenției și îmbunătățirea cooperării instituțiilor statului cu ONG-urile.
În perioada de referință, mai multe programe importante în domeniu au fost realizate de către ONG-uri cu susținerea și/sau implicarea directă a instituțiilor guvernamentale. Drept exemplu menționăm Institutul de Reforme Penale care, în parteneriat cu Parlamentul, Ministerul Justiției, Procuratura Generală și Consiliul Superior al Magistraturii au implementat mai multe programe relevante în domeniul justiției juvenile.
, cu suportul UNICEF Moldova, au organizat seminare de instruire pe mai multe teme din Convenție: participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor, prevenirea comportamentelor de risc printre copii și tineri, incluziune socială, justiție juvenilă. Activitățile de instruire au cuprins copii și grupuri de specialiști, precum: cadre didactice, lucrători de tineret, psihologi, asistenți sociali, medici, avocați, procurori și ofițeri de urmărire penală, judecători și colaboratori ai sistemului penitenciar.
Pornind de la recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului și axîndu-se pe necesitățile copilului și familiei în Republica Moldova s-a elaborat Strategia națională privind protecția copilului și familiei, care a definit prioritățile în domeniul protecției copilului și direcțiile de activitate pentru anii 2003 – 2008:
Strategia a abordat holistic copilul și problemele cu care se confruntă el, pornind de la interesele lui majore.
Consiliul național pentru protecția drepturilor copilului, ca structură guvernamentală, responsabilă de monitorizarea și asigurarea respectării Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, realizarea prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la drepturile copilului, precum și de elaborarea și coordonarea implementării politicilor în domeniul protecției drepturilor copilului – a realizat coordonarea activităților la nivelul autorităților centrale și locale, a dezvoltat parteneriate eficiente cu instituțiile internaționale (UNICEF, PNUD, SIDA, DFID, Banca Mondială etc.), cu organizațiile neguvernamentale și alte sectoare ale societății civile.
În perioada 2000 – 2006 Consiluil național a ghidat procesele de elaborare ale politicilor în domeniul protecției copilului, precum și consolidarea resurselor umane în acest domeniu:
Strategia națională privind protecția copilului și familiei (2003);
Planul național de prevenire și combatere a traficului de ființe umane (componenta – prevenirea, asistența și combaterea traficului de copii) (2004);
Standarde minime de calitate privind ocrotirea și educația copiilor în diferite servicii de protecție a copilului (case de copii de tip familial, centru de plasament temporar al copilului, instituții rezidențiale de ocrotire și educație a copilului) (2002-2006);
Promovarea formării profesionale a specialiștilor în domeniul protecției copilului (cunoștințe de bază privind Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, Prevenirea și combaterea violenței împotriva copilului, Protecția drepturilor copilului în serviciile de protecție și ocrotire a copilului etc.);
Promovarea serviciilor de tip familial pentru protecția copilului aflat în dificultate (centre de zi, centre comunitare, case de tip familial, asistență parentală profesionistă etc.).
Totodată, Consiliul național a organizat structuri locale – consilii locale pentru protecția drepturilor copilului, care operaționalizează obiectivele politicilor de protecție a copilului la nivel local, asistă direct copii aflați în diferite situații de dificultate, caută soluții optime pentru protecția copilului în proximitatea familiei acestuia. Aceste structuri locale ramîn a fi explorate și consolidate, în vederea eficientizăriii lor. Dar reformele administrative, care au avut loc în perioada de raportare, au condus deocamdată și la diminuarea calității activității acestora.
Guvernul a întreprins măsuri susținute pentru consolidarea capacităților Consiliului național, a completat componența Consiliului cu reprezentanți ai structurilor guvernamentale cu competențe în domeniu și cu reprezentanți ai instituțiilor neguvernamentale, naționale și internaționale, cu activități în domeniul protecției drepturilor copilului (UNICEF, Salvați Copiii, Alianța ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei etc.). Mai rămîne însă actuală problema asigurării Consiliului național cu resurse umane și financiare adecvate întru optimizarea activităților acestuia.
Reprezentanța UNICEF în Moldova oferă asistență tehnică Guvernului în vederea consolidării și dezvoltării capacităților Consiliului național pentru protecția drepturilor copilului, în special Secretariatului permanent al acestuia.
Concluzii
Având în vedere că, datorită imaturității sale fizice și mintale, copilul minor are nevoie de ocrotire, acesta este pus de lege sub protecția unor persoane deplin capabile. În principiu, legea plasează copilul sub ocrotirea părinților săi care sunt principalii responsabili de creșterea și dezvoltarea lui. Acestora le revine sarcina de a asigura apărarea și realizarea deplină a intereselor personale și patrimoniale ale copilului și a drepturilor pe care legea i le recunoaște. În vederea atingerii acestui obiectiv, părinții trebuie să îndeplinească o serie de obligații și să exercite un ansamblu de drepturi care privesc atât persoană cât și bunurile copilului și alcătuiesc în totalitatea lor conținutul ocrotirii părintești. Instituția ocrotirii minorului prin părinți, cunoscută în alte legislații sub denumirea de autoritate părintească, noțiune pe care și legiuitorul român o folosește în noul Cod civil pentru a desemna ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoană cât și bunurile copilului, este modalitatea naturală și firească de protecție a copilului menită să asigure dezvoltarea deplină și armonioasă a personalității sale, precum și bunăstarea lui materială. Legiferarea acestei instituții fondată pe ideea de protecție a copilului, are drept considerent suprem optima satisfacere a intereselor copilului. Interesul superior al copilului este principiul director pentru părinții care exercită drepturile și îndeplinesc obligațiile față de copil. Legea nu definește conținutul noțiunii de interes al copilului, rămânând la aprecierea suverană a judecătorului.
Ocrotirea copilului minor de către părinții săi vizează în primul rând persoana acestuia și se realizează printr-un ansamblu de drepturi și obligații părintești care intra în compunerea laturii personale a acestei ocrotiri. Conținutul laturii personale a ocrotirii minorului prin părinți prezintă anumite particularități din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor ce intra în compunerea sa, în funcție de legislația în care acestea sunt reglementate.
Ocrotirea părintească, în totalitatea ei, este alcătuită dintr-un ansamblu de obligații și drepturi atribuite părinților nu în interesul lor, ci în interesul copilului. Îndeplinirea și exercitarea în interesul minorului a obligațiilor și drepturilor ce intra în alcătuirea conținutului ocrotirii părintești pe cele două laturi ale sale, personală și patrimonială, are ca finalitate ocrotirea persoanei copilului și a bunurilor sale. Or, dacă în cazul drepturile și obligațiile părintești privitor la persoana copilului nu sunt exercitate și respectiv îndeplinite în interesul superior al copilului, li se poate aplica părinților sancțiunea decăderii din drepturile părintești, aceeași sancțiune trebuie pronunțată și în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoarea îndatoririlor părintești privitoare la bunurile minorului sau, după caz, exercitării drepturilor părintești privitoare la bunurile minorului contrar interesului superior al copilului.
Astfel se poate asigura o egalitate de tratament intre părintele care periclitează interesele personale ale copilului, fie prin punerea în primejdie a sănătății sau dezvoltării pe toate planurile, fie printr-o educare, învățătură, pregătire profesională necorespunzătoare și părintele care aduce atingere intereselor patrimoniale ale minorului.
Bibliografie
Acte legislative și normative
Declarația Universală a Drepturilor Omului. Rezoluția Adunării Generale ONU nr.217 AIII din 10.12.1948.Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.
Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 2200A din 16.12.1966. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 2200A din 16.12.1966. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.
Carta ONU, din 26.06.1945. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.XXVI.-Chișinău,2001.
Carta socială europeană, din 18.10.1961. Carta socială revizuită, din 03.05.1996. Carta socială europeană.Scurt ghid-C.E.Publishing, 2000.
Convenția O.I.M privind examinarea medicală a tinerilor nr.78/1946. R.Hodgkin, P.Newell. Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. UNICEF-Chișinău:Ed.Cartier,2001.
Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățămîntului, UNESCO, din 15.12.1960. Drepturile Omului. Principalele instrumente cu caracter universal.-Chșinău: Ed.Gadura-Art,1998.
Convenția europeană în materia adopției de copii, , din 24.04.1967.
Convenția O.I.M pentru examinarea medicală a tinerilor nr.124-1965. R.Hodgkin, P. Newell. Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. UNICEF-Chișinău:Ed.Cartier,2001.
Reglementarea internațională a drepturilor copilului. Ciugureanu-Mihăiluță.ASEM, Chișinău 2007
Identificarea și intervenția în cazurile de abuz și neglijare a copilului. Ghid informativ. V. Popescu, L. Danilov, Chișinău 2000.
Observații finale ale Comitetului privind Dreptuirle Copilului:Republica . Examinarea rapoartelor înaintate de statele-părți în temeiul art.44 al Convenției cu privire la drepturile copilului, UNICEF, Chișinău 2002.
Convenția cu privire la drepturile copilului.UNICEF, Chișinău 1998.
Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului.R. Hodgkin, P.Newell.Ed. Cartier ,Chișinău 2001.
Manuale,monografii și lucrări didactice
Banciu M.,Dreptul familiei,,1996,262 p
Barasch E.,Drepturile și îndatoririle părinților față de copiii minori,București,1960,383p
,Tratat de dreptul familiei,București,1998,643 p
Mărgineanu L.,Dreptul familiei, Chișinău 2008
Pînzari V.,Dreptul familiei, Universitatea de Criminologie, Chișinău,2000,160p
Țarălungă . Un monde sans enfants, Revista de drept internațional 2005, nr.2, p.93-97.
Țarălungă . Coraportul dintre Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Pactele internaționale din 1966 privind drepturile omului.Revista științifică practică,, Legea și viața”, iulie 2008, p.20-24.
Țarălungă . Definiția noțiunii de ,,copil” în lumina prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
Revista științifică practică,, Legea și viața”,septembrie 2008,p.49-53.
Țarălungă . Afirmarea și punerea în practică a drepturilor copilului. Materialele Simpozionului Internațional ,,Democrația și drepturile omului”.Bălți: Presa universitară bălțeană, 2006, p.79-86.
Țarălungă . Drepturile copilului o prioritate în Republica . Materialele Conferinței Științifice Internaționale,,Procesul de codificare în țările Europei de Sud-Est” din 21.10.2006. Chișinău:Pontos,2006, p.244-248.
Țarălungă Victoria.Principiul consultării și respectării opiniilor copilului prin prisma prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. Materialele Conferinței Științifice Internaționale,,Probleme actuale în domeniul protecției drepturilor omului” dedicată Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, 10 decembrie 2007.Chișinău.Pontos 2008, p.72-82.
Țarălungă . Triada-familia-statul prin prisma prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. Materialele Conferinței Științifice Internaționale,,Probleme actuale în domeniul protecției drepturilor omului” dedicată Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, 10 decembrie 2007.Chișinău.Pontos 2008,p.181-197.
III.Sito-grafie
http://www.mhg.ru/publications/2D12244 – vizualizat la 10.04.2015
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/protectia-drepturilor-copilului-in-republica-moldova/ – vizualizat la 10.04.2015
http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art2.pdf – vizualizat la 10.04.2015
http://www.ombudsman.md/sites/default/files/rapoarte/studiu-_protectia_copiilor_in_rm.pdf – vizualizat la 10.04.2015
Bibliografie
Acte legislative și normative
Declarația Universală a Drepturilor Omului. Rezoluția Adunării Generale ONU nr.217 AIII din 10.12.1948.Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.
Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 2200A din 16.12.1966. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 2200A din 16.12.1966. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.I.-Chișinău,1998.
Carta ONU, din 26.06.1945. Tratate internaționale la care Republica este parte.Vol.XXVI.-Chișinău,2001.
Carta socială europeană, din 18.10.1961. Carta socială revizuită, din 03.05.1996. Carta socială europeană.Scurt ghid-C.E.Publishing, 2000.
Convenția O.I.M privind examinarea medicală a tinerilor nr.78/1946. R.Hodgkin, P.Newell. Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. UNICEF-Chișinău:Ed.Cartier,2001.
Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățămîntului, UNESCO, din 15.12.1960. Drepturile Omului. Principalele instrumente cu caracter universal.-Chșinău: Ed.Gadura-Art,1998.
Convenția europeană în materia adopției de copii, , din 24.04.1967.
Convenția O.I.M pentru examinarea medicală a tinerilor nr.124-1965. R.Hodgkin, P. Newell. Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului. UNICEF-Chișinău:Ed.Cartier,2001.
Reglementarea internațională a drepturilor copilului. Ciugureanu-Mihăiluță.ASEM, Chișinău 2007
Identificarea și intervenția în cazurile de abuz și neglijare a copilului. Ghid informativ. V. Popescu, L. Danilov, Chișinău 2000.
Observații finale ale Comitetului privind Dreptuirle Copilului:Republica . Examinarea rapoartelor înaintate de statele-părți în temeiul art.44 al Convenției cu privire la drepturile copilului, UNICEF, Chișinău 2002.
Convenția cu privire la drepturile copilului.UNICEF, Chișinău 1998.
Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului.R. Hodgkin, P.Newell.Ed. Cartier ,Chișinău 2001.
Manuale,monografii și lucrări didactice
Banciu M.,Dreptul familiei,,1996,262 p
Barasch E.,Drepturile și îndatoririle părinților față de copiii minori,București,1960,383p
,Tratat de dreptul familiei,București,1998,643 p
Mărgineanu L.,Dreptul familiei, Chișinău 2008
Pînzari V.,Dreptul familiei, Universitatea de Criminologie, Chișinău,2000,160p
Țarălungă . Un monde sans enfants, Revista de drept internațional 2005, nr.2, p.93-97.
Țarălungă . Coraportul dintre Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Pactele internaționale din 1966 privind drepturile omului.Revista științifică practică,, Legea și viața”, iulie 2008, p.20-24.
Țarălungă . Definiția noțiunii de ,,copil” în lumina prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
Revista științifică practică,, Legea și viața”,septembrie 2008,p.49-53.
Țarălungă . Afirmarea și punerea în practică a drepturilor copilului. Materialele Simpozionului Internațional ,,Democrația și drepturile omului”.Bălți: Presa universitară bălțeană, 2006, p.79-86.
Țarălungă . Drepturile copilului o prioritate în Republica . Materialele Conferinței Științifice Internaționale,,Procesul de codificare în țările Europei de Sud-Est” din 21.10.2006. Chișinău:Pontos,2006, p.244-248.
Țarălungă Victoria.Principiul consultării și respectării opiniilor copilului prin prisma prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. Materialele Conferinței Științifice Internaționale,,Probleme actuale în domeniul protecției drepturilor omului” dedicată Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, 10 decembrie 2007.Chișinău.Pontos 2008, p.72-82.
Țarălungă . Triada-familia-statul prin prisma prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. Materialele Conferinței Științifice Internaționale,,Probleme actuale în domeniul protecției drepturilor omului” dedicată Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, 10 decembrie 2007.Chișinău.Pontos 2008,p.181-197.
III.Sito-grafie
http://www.mhg.ru/publications/2D12244 – vizualizat la 10.04.2015
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/protectia-drepturilor-copilului-in-republica-moldova/ – vizualizat la 10.04.2015
http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art2.pdf – vizualizat la 10.04.2015
http://www.ombudsman.md/sites/default/files/rapoarte/studiu-_protectia_copiilor_in_rm.pdf – vizualizat la 10.04.2015
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ocrotirea Copiilor (ID: 165774)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.