Notiuni Conceptuale Adiacente Manipularii

Noțiuni conceptuale adiacente manipulării

Conform accepțiunii generale, manipularea reprezintă acțiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenționat adevărul, lăsând impresia libertății de gândire și decizie.

Spre deosebire de influența de tipul convingerii raționale, prin manipulare nu se urmărește înțelegerea mai profundă a situației, ci inculcarea unei înțelegeri convenabile, recurgându-se la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât și la apelul palierelor emoționale sau non-raționale. În cazul manipulării, intențiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat.

Înainte de a porni demersul analitic al conceptului de manipulare și al diverselor forme de manifestare a acestuia, este necesară definirea uneia dintre noțiunile fundamentale ale comunicării pe care se întemeiază apariția și dezvoltarea manipulării ca domeniu distinct de studiu interdisciplinar. Astfel, informarea se poate defini ca procesul de transmitere a conținutului unui mesaj dinspre un emițător individual sau colectiv înspre un receptor individual sau colectiv prin care se sporește nivelul acestuia de cunoaștere asupra unor obiecte, procese, fenomene sau acțiuni sociale.După cum am văzut, scopul oricărui act comunicațional este de a transmite informație.

Corelativ informării, informația este, în accepțiunea lui Umberto Ecco, cantitatea de noutate ce poate fi transmisă prin comunicare, fie că e deținută implicit de către o sursă, fie că e generată de un sistem de decodificare și reprezintă o variabilă direct cuantificabilă a acestui proces. Astfel, pot fi identificate cinci tipuri de informație (în funcție de localizarea, în cadrul tripletelor semnal-semn-mesaj sau emițător-mesaj-receptor, a consistenței informaționale ):

informația deținută de sursă – ceea ce emite sursa în plus față de ceea ce cunoaște receptorul;

informația generată de sistemul de codificare – plusul de informație datorat tratarii în cheia proprie emițătorului a unor evenimente cunoscute atât de receptor cât și de emițător;

informația transmisă mecanic – prezența mesajului ca atare prin prezența implicită a mesajului;

informația datorată traducerii în semne a unui semnal (eveniment);

informația nulă – redundantă.

Din această clasificare putem identifica faptul că primele patru forme pot fi manipulate, iar încărcătura informativă poate fi “gestionată”, în mod premeditat, de către emițător. Codurile pot fi exprimate prin limbaj natural, limbaj non-verbal, simboluri concrete și simboluri abstracte. Combinarea acestor coduri conduce la crearea unui nivel metacomunicativ care poate să decontextualizeze mesajul în sensul dorit de sursa de emisie. De asemenea, codificarea polisemantică a unui mesaj, în sensul unei multitudini de semnificații imanente a enunțului, poate genera o diversitate de opinii ce se va răsfrânge într-o diversitate de atitudini care poate merge de la adeziune până la refractarism, ducând la o tensionare a relațiilor intrapersonală a celor care primesc mesajul.

În continuare, propunem o delimitare conceptuală a principalelor instrumente cu care se operează în literatura de specialitate care abordează acest domeniu. În acest sens, un autor sugerează o metodă de a distinge între demonstrație, argumentare și persuasiune.

În accepțiunea sa, demonstrația constă într-un discurs strict științific și strict rațional, cu premise și concluzii incontestabile; câmpul de acțiune este în aria științelor exacte; receptorul presupus este unul „ideal”, perfect neglijabil; obiectivul ei este să probeze inconturnabil adevărul ipotezei avansate; trebuie, prin urmare să opereze delimitarea netă între adevărat și fals.

Argumentarea presupune un demers de ordin preponderent rațional prin care se urmărește validarea unei ipoteze avansate; ipotezele și concluzia nu vor fi incontestabile, dar vor fi justificate și justificabile; receptorul prevăzut este unul „universal”, impersonalizat în măsură maximă; obiectivul este acela de a justifica o ipoteză, de a proba valabilitatea rațională a acesteia; temeiurile acestui discurs sunt, în general, de ordin axiologic. Astfel de discursuri nu vor ajunge la concluzii incontestabile, dar vor putea convinge dacă argumentația este solidă.

Persuasiunea se concretizează printr-un discurs construit premeditat pe două planuri: rațional și emoțional; va fi asumată astfel includerea contextului și a receptorului ca factori constitutivi ai discursului. În consecință, discursul are un pronunțat caracter dialogic, impus de orientarea spre receptor și de principiul cooperării; receptorul este unul „particular”, caracteristicile îi sunt identificate și condiționează decisiv elaborarea discursului. Obiectivul este acela de a genera o atitudine favorabilă a receptorului în raport cu ipoteza avansată, de a îndemna spre un comportament prevăzut ca dezirabil de către emițător și asumat ca dezirabil de către receptor.

Asupra necesității de a delimita din punctul de vedere conceptual argumentarea de manipulare s-a pronunțat, în detaliu, psihologul francez Philippe Bretton, indicând implicit faptul că o astfel de delimitare nu este încă stabilită. În viziunea sa, argumentarea este perfect echivalentă cu persuasiunea.

În ceea ce privește caracteristicile persuasiunii, în cercetările sale, Cristian Radu a identificat o serie de aspecte definitorii pentru acest instrument. Astfel, în cazul persuasiunii, acțiunea de convingere se desfășoară înăuntrul unui act autentic de comunicare, propus de emițător și acceptat ca atare de receptor. Elaborarea mesajului mobilizează inteligența și abilitățile de comunicator ale emițătorului, iar mesajul este generat de intenția acestuia de a propune și a promova înaintea receptorului o idee/opinie/ atitudine.

Obiectivul persuasiunii este acela de a genera o atitudine favorabilă a receptorului în raport

cu ipoteza avansată, de a îndemna spre un comportament prevăzut ca dezirabil de către emițător și asumat ca dezirabil de către receptor. Astfel, gradul de relativitate al premiselor și, deopotrivă, al concluziei este mai ridicat decât în cazul argumentării, chiar dacă intențiile emițătorului sunt transparente, cuprinse explicit sau implicit în interiorul mesajului.

În ceea ce privește mesajul, acesta este structurat în mod deliberat pe două planuri: planul rațional, care conține ipoteza avansată și informațiile (argumentele) de ordin rațional care o sprijină și planul emoțional, care cuprinde toate elementele verbale sau nonverbale care contribuie la cizelarea relației cu receptorul, potențează coooperarea dintre parteneri și eficientizează comunicarea. În acest sens, rezultatul persuasiunii este în beneficiul ambelor părți implicate. Împărțirea beneficiului este uneori evidentă, ca în cazul unui mesaj publicitar care promovează un produs de calitate la un preț rezonabil: evident, atât producătorul, cât și consumatorul vor fi mulțumiți. Alteori însă, beneficiul uneia sau alteia dintre părți este de ordin mai subtil, dar aceasta nu înseamnă că este mai puțin consistent.

Delimitarea conceptuală și clasificarea manipulării

Una dintre definițiile posibile consideră manipularea ca fiind acțiunea orientată în scopul determinării unui „actor social” (persoană, grup) să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului și nu cu interesele sale. Utilizarea unor tehnici de persuasiune la nivel rațional și afectiv-emoțional este de natură să distorsioneze intenționat adevărul și să inoculeze o percepție falsă a realității, lăsând însă impresia libertății de gândire și decizie.

Manipularea apelează preponderent la nivelul psihoafectiv și, în mai mică măsură, la cel cognitiv, deosebindu-se de influență și de persuasiune prin faptul că urmărește inocularea unei înțelegeri convenabile doar emițătorului, evită interpretarea corectă și profundă a situației, printr-o serie de procedee de distragere a receptorului de la coordonatele convingerii raționale, ale argumentării și verificării informaților receptate.

În cazul manipulării, principul cooperării și al politeții sunt total ignorate: receptorul este desconsiderat în cel mai înalt grad, câtă vreme se ia ca premisă incapacitatea lui de a sesiza intențiile reale și artificiile manipulatorii ale emițătorului. Pentru reușita actului de manipulare, pasivitatea destinatarului, absența receptării critice sunt indispensabile. Termenul de manipulare este cât se poate de grăitor în privința modului în care este anihilată personalitatea receptorului. Tocmai de aceea, dacă am pus la îndoială calitatea de discurs a produsului verbal, putem să procedăm la fel cu statutul de receptor al celui căruia îi este destinat mesajul. În ultimă instanță, ne putem întreba, fără riscul de a exagera, în ce măsură manipularea este integrabilă în aria largă a comunicării.

Profesorul Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, clasifică manipulăriile ca: mici, medii și mari, „referindu-se la amplitudinea modificărilor inițiale” . Astfel, studiul numea „manipulări mici” acele acțiuni care nu realizau schimbări majore ale situației sociale. Deși logica a urmat acest drum inițial, s-a demonstrat că amplificarea inițială nu coincide mereu cu consecințele manipulărilor. Manipulările mici obțin modificări minore ale situației sociale. În ciuda acestui fapt, ele pot avea efecte surprinzător de ample.

O tehnică bazată pe o manipulare minoră este cea denumita de specialisti "Piciorul in usa"; aceasta porneste de la ideea ca pentru a determina oamenii sa accepte o concesie majora este convenabil sa li se prezinte mai intai o cerere nesemnificativa, dar de aceasi natura, careia aproape fiecare ii va da curs, pentru ca abia apoi sa se vina cu cererea avuta in vedere de la bun inceput. Cu toate ca "Piciorul in usa" se bazeaza pe stimuli sociali minori, efectele sale pot fi extrem de puternice, uneori chiar la nivelul unei societati intregi.

O alta tehnica de manipulare este "Trantitul usii in fata". Desi total opusa ca esenta cu "Piciorul in usa", efectele sunt aceleasi. Prin aceasta tehnica oamenii sunt determinati sa accepte o anumita concesie, prezentandu-li-se in prealabil o cerere mult mai mare, de aceasi natura, care are toate sansele sa fie refuzata. Abia dupa aceea se vine cu cererea avuta in vedere de la bun inceput. Aceasta are toate sansele sa fie acceptata deoarece, prin comparatie cu solicitarea inacceptabila de dinainte, pare foarte rezonabila. Trebuie precizat insa ca asemenea tehnici pot apartine categoriei micilor manipulari, dar la fel de bine pot constitui componente ale unui sistem de manipulare la scara larga.

Manipulările medii reprezintă schimbările importante a situațiilor sociale. De asemenea, efectele pot să depășească cu mult așteptările. Răspândirea unui zvon și crearea unui manifest protestatar pot constitui un exemplu de manipulare medie. Astfel, acestea sunt: tehnicile menite sa induca sentimentul de supunere fata de autoriati sau, dimpotriva, sa declanseze revolte puternice; tehnicile prin care se urmareste dezumanizarea victimelor sau dezindividualizarea atacatorilor, in vederea incurajarii spiritului agresiv. Aceste tehnici pot intra in categoria manipularilor medii datorita faptului ca, desi sunt relativ simple, efectele lor depasesc orice asteptari. 

In principal, tehnicile de dezumanizare a inamicului se utilizeaza pentru a face posibila atacarea acestuia fara ezitari si fara remuscari din partea executantilor. Concret, metodele utilizate in propaganda de dezumanizare a inamicului constau in impunere prin mass-media a unor caricaturi oribile, a unor sloganuri agresive, a unor materiale de presa falsificate, in care inamicii sunt prezentati drept niste fiinte lipsite de orice conotatie omeneasca.

Dezindividualizarea este o tehnica mult mai simpla, dar cu efecte la fel de socante. In termenii psihologiei sociale, dezindividualizarea este definita ca un sentiment al pierderii in anonimat. Eliberarea de sub constrangerile inerente impuse de un comportament normal si corect in societate, eliberare obtinuta prin aceasta cufundare in anonimat, conduce la o crestere a agresivitatii, a manifestarilor deviante. Pierderea sentimentului identitatii are rolul de a creea un sentiment de uniformitate, de a face individul mult mai usor de manipulat.

Manipulările mari urmăresc supunerea totală a individului, manipulatorul stăpânind atât gândirea, comportamentul, cât și sentimentele lui. Acestea apar în cazul seismelor social-politice de mare anvergură. În acel moment, întregul sistem de valori, concepții și standard social se prăbușește brusc. Sistemul de valori, comportamentul, felul de a gandi al individului sunt determinate in primul rand de normele scrise si nescrise ale societatii in care traieste, de subculturile cu care vine in contact. Neglijand aceasta permanenta si uriasa influenta, individul poate face mult mai usor judecati gresite sau poate fi mai lesne de manipulat.

Trebuie observat ca tocmai datorită acțiunii continue a manipulărilor mari asupra noastră, prezența lor a devenit ceva obișnuit, fiind mult mai dificil de identificat. Pentru foarte mulți este usor de remarcat o manipulare minoră de genul "trucurilor electorale", spre exemplu, decât una majoră, cum ar fi de pildă, faptul că rolul școlii de a transmite elevilor un bagaj de cunoștințe cât mai mare are o importanță secundară în comparație cu celelalte scopuri, prin care copilul, adolescentul de mai târziu, este antrenat pentru a se integra în societate. Nu exista tara, oricat de neinsemnata, in care structura educationala sa nu induca un comportament de fidelitate fata de natiune si stat, de respect fata de istoria nationala, prezentata cu o subiectivitate evidentă pentru un observator neutru, în așa fel încât să motiveze și să susțină doctrina promovatăa de regimul aflat la putere. Manipulările majore stau la baza răspândirii diferitelor curente de opinie, formeaza tradiții și obiceiuri, contureaza mentalitati, determina curente "la moda" sau chiar ample manifestari protestatare.

Un bine-cunoscut autor în domeniul manipulării clasifică această artă în șapte categorii distincte, dintre care patru prezintă o relevanță sporită, respectiv: manipularea emoțiilor, a intereselor, a contextului și a relațiilor.

În cazul manipulării emoțiilor, emițătorul utilizează mesaje de natură verbală și nonverbală pentru a specula emotivitatea receptorului. Pentru aceasta, se utilizează diverse tehnici, de natură să faciliteze modificarea atitudinii receptorului în sensul dorit de inițiator, cum ar fi: afișarea unor sentimente false, apelul la imagini expuse direct sau descrise, exploatarea unor sentimente legitime ale receptorului. Cele mai des întâlnite situații în care se folosesc acest gen de tehnici manipulative sunt în viața politică; spre exemplu, discursurile care exploatează sentimentele patriotice, cele care induc sentimente xenofobe sau imaginile care caută să umanizeze artificial imaginea unui politician sunt menite să manipuleze emotivitatea receptorului.

Tehnicile de manipulare a intereselor utilizează un mesaj care este menit să speculeze interese preexistente ale receptorului sau să le inducă în mod artificial pe cele dezirabile. Pot fi vizate interesul pentru confort (speculat de agenții imobiliari, de exemplu), interesul pentru confort psihic (apare în discursurile xenofobe), interesul pentru propria imagine sau interesul pentru sănătate, care este derivat din precedentul și învecinat cu interesul pentru confort psihic.

Manipularea situațiilor contextuale de comunicare are o importanță decisivă pentru transmiterea și recepționarea mesajului dezirabil. Dacă ne referim la contextul fizic, sugestii foarte fertile ne oferă cercetările de proxemică. Un anumit mod de dispunere în spațiu, prezența unor „accesorii”, cum ar fi biroul, ghiseul sau podiumul, o anumită distanță față de interlocutor, au efecte sensibile asupra modului în care e receptat un mesaj. De asemenea, modul în care este utilizat timpul are greutate în actul de comunicare. Manipularea normelor, a pozițiilor, a rolurilor, tratate separat de către Alex Mucchielli, pot fi incluse, la rândul lor, în clasa mai largă a formelor de manipulare a contextului.

Comunicarea în masă și tehnicile de manipulare

Consecintele comunicarii se datoreaza unor efecte de prag care dau nastere unei convergente a tehnicilor si tehnologiilor alta data bine delimitate: retelele de cablu TV, retelele telefonice si retelele de transmitere de date, sustinute de traductibilitatea cvasi-totala a culturii în informatie digitala, caruia autorul îi indexeaza urmatoarele caracteristici: pretul informatiei poate sa nu aiba nimic de-a face cu valoarea sa de folosire; informatia poate fi multiplicata, copiata, revanduta; informatia nu este un bun indefinit divizibil (mai multe exemplare diferite dintr-o revista si acelasi numar de informatii identice nu dau aceeasi cantitate de informatie) si nu raspunde principiului aditionarii (utilitatea nu creste prin posesia a doua exemplare ale aceluiasi ziar); informatia este partial substituibila.

Înțelegerea efectelor comunicării în masă poate fi rezumată sub forma unor tematici majore de interes, cum ar fi: puterea de influențare asupra anumitor tipuri de publicuri, direcțiile de influențare, clasificarea variantelor de efecte, mecanismele de funcționare a efectelor, condițiile efective ce se afla la fiecare nivel al procesului de comunicare.

În ceea ce privește efectele comunicării în masă, pot fi identificate o serie de trăsături particulare, a căror individualizare este de mare folos în înțelegerea fenomenului în sine. Astfel, în cazul comunicării în masă, efectele sunt identice cu consecințele, iar manifestarea acestora se raportează la orizontul temporal certitudini – probabilități. Totodată, acestea se produc la diferite niveluri ale realității sociale, acționând asupra opiniei sau convingerii individuale sau de grup, organizării instituționale, societății sau culturii. Sensul de acțiune al efectelor are în vedere modificarea, prevenirea, facilitarea sau întărirea unei opinii sau convingeri.

Reputatul lingvist și filosof american Noam Chomsky a sintetizat 10 strategii de manipulare prin intermediul mass-media:

distragerea atenției

Metoda principala de manipulare a societății este distragerea atenției oamenilor de la problemele importante și soluțiile acestora, luate de cercurile economice și politice aflate la conducere, prin umplerea permanentă a spațiului de informare cu mesaje lipsite de importanță sau cu foarte puțină importanță. Această tactică se dovedește a fi foarte utilă atunci când nu vrei ca cetățenii saafle informații importante din domeniul științei, economiei, psihologiei, neurobiologiei și ciberneticii.

să creezi probleme, iar mai apoi să propui soluții

Această metodă se mai numeste “problema- reacția- soluția”. Se creează problema, o anumita situatie, miza careia este sa produca o anumita reactie in randul populatiei in asa fel incat sa ceara luarea unor măsuri necesare cercurilor aflate la conducere. De exemplu, sa permiti violente intr-un oras sau organizarea unor atentate sangeroase pentru ca populatia sa ceara adoptarea unor legi pentru luarea  măsurilor de protecție mai aspre și politici care restrictioneaza libertatea cetatenilor.

metoda aplicarii treptate

Pentru a obtine adoptarea unei legi nepopulare este destul sa o infiltrezi treptat, zi de zi, an de an. In acest mod au fost adoptate noi conditii social-economice (neoliberalism) in anii ’80 si ’90 ai secolului trecut. Reducerea la minimum a functiilor statului, privatizarea, neincrederea, instabilitatea, somajul in masa, salariile care nu mai pot asigura o viata decentă. Daca toate astea s-ar intampla in acelasi timp, cel mai probabil, ar duce la revolutie.

amanarea executarii

O alta metoda de a adopta o solutie nepopulara este sa prezinti o problema marunta ca pe ceva “dureros si necesar” si sa obtii la acel moment acceptul cetatenilor pentru a o rezolva in viitor. Este mult mai simplu sa accepti niste sacrificii pentru viitor, decat pentru prezent.

In primul rand, pentru ca asta nu se va intampla imediat. In al doilea, din cauza ca  poporul e predispus sa aiba sperante naive ca “maine totul se va schimba in bine” si ca acele sacrificii care ii sunt cerute in prezent vor putea fi evitate. Asta le da cetatenilor mai multa vreme pentru a se obisnui cu schimbarile si sa le accepte cu calm, cand va veni timpul.

sa te comporti cu poporul la fel cum te-ai comporta cu niste copii mici

In majoritatea discursurilor propagandistice care erau destinate unui public larg se folosesc niste argumente, personaje, cuvinte si o intonatie de parca ar fi vorba de copii de varsta scolara cu retinere in dezvoltare, ori persoane cu handicap mental. Când cineva încearcă sa inducă în eroare o persoana, acesta folosește formulări infantile în discurs. Cu cât mai intens încearcă, cu atât mai multe expresii folosește. De ce? Dacă cineva se adresează altcuiva ca si acum acela are 12 ani sau mai putin, prin prisma influențării, in răspunsul și reacțiile acelei persoane, cu un grad înalt de probabilitate, va lipsi critica, ceea ce este caracteristic pentru copii pana la vârsta de 12 ani.

sa pui accent pe emoții într-o măsura mai mare decât pe gândire

Acționarea asupra emoțiilor reprezintă o metodă clasică, orientată spre a bloca capacitatea oamenilor de a analiza rațional, și ca rezultat capacitatea de a înțelege critic ceea ce se întâmplă.  Pe de alta parte, folosirea factorului emoțional permite deschiderea ușii spre subconștient pentru a infiltra gânduri, dorințe  fobii, temeri, constrângeri ori modele stabile de comportament.

tinerea oamenilor în necunoștință de cauza prin cultivarea mediocrității

Sa ajungi la rezultatul in care oamenii devin inapti de a intelege metodele si tacticile pe care le aplici ca sa ii influentezi si sa ii subordonezi voinței tale. Calitatea invatamantului oferit claselor inferioare ale societatii trebuie sa fie cat mai mediocru si mai sarac, pentru ca limita dintre paturile inferioare si cele superioare sa ramana la nivelul la care nu va putea fi trecut de primele.

să-i faci pe ceilalți sa se bucure de mediocritate

Sa infiltrezi in randul populatiei gandul ca a fi prost, vulgar si needucat este un lucru dezirabil în context social.

să îi faci pe ceilalți sa se simtă vinovați

Sa ii faci pe oameni sa creada ca numai ei sunt vinovati pentru situatia in care se afla din cauza ca nu sunt destul de destepti, nu au destule capacitati ori nu au depus destul efort. Ca rezultat, in loc sa lupte cu sistemul economic omul incepe sa se injoseasca, invinovatindu-se pentru toate ceea ce ii creaza o stare apasatoare ce duce in final la inactiune. Iar fara actiune, nu poate fi nici schimbare.

sa știi mai multe despre oameni decât știu ei despre sine

In ultimii 50 de ani succesele din domeniul științei au dus la crearea unei rupturi mari intre ceea ce stiu oamenii de rand si ceea ce nu stiu, de acest lucru folosindu-se acum clasele aflate la conducere. Datorita biologiei, neurobiologiei si psihologiei, sistemul are la dispoziție cunoștințe avansate despre ființa umană, atât in domeniul fiziologiei, cât si in cel al psihicului. Sistemul a reușit să afle despre om mai mult decât el însuși știe. Asta înseamnă ca, in majoritatea cazurilor, sistemul are mai multa putere și influențează oamenii într-o mai mare măsura decât ei singuri.

Social media – instrumente de informare și manipulare

Începând cu primii ani ai secolului XXI, specialiștii în comunicare, dar și jurnaliștii din toată lumea au acordat o atenție crescândă mijloacelor de comunicare electronice, ca instrumente de comunicare în masă și formare de opinie. Concluziile formulate au dus la redefinirea noțiunii de relații publice (PR – public relations), care a cunoscut astfel o reevaluare și actualizare conceptuală în ceea ce a devenit ulterior cunoscut drept PR 2.0 (după conceptul similar al web 2.0, care desemna noua eră de evoluție a internetului, în care accesul este generalizat și instrumentele de comunicare accesibile gradual unui număr tot mai mare de oameni).

În cartea Putting the public back in public relations, autorii atribuie apariția PR 2.0 analizei felului în care internetul și multimedia au contribuit la redefinirea relațiilor publice și a marketingului comunicării, în același timp oferind un nou instrument pentru reinventarea modului în care organizațiile comunică cu factorii de influențare a opiniilor, dar și direct cu oamenii. Astfel, PR 2.0 este realizarea că activitatea de relații publice și de comunicare în masă are o imensă oportunitate de a lucra nu numai cu jurnaliștii tradiționali, dar de a coopera direct cu o nouă categorie de factori accidentali de influență. Spre exemplu, mijloacele de comunicare electronice oferă astăzi posibilitatea de a purta discuții direct cu clienții, prin rețele sociale online, comunități micromedia, forumuri, bloguri etc.

Dezvoltarea internetului și generalizarea accesului la rețeaua globală de mijloace de comunicare astfel creată a dus la creșterea exponențială a abilități oamenilor de rând a publica idei, noțiuni și concepte, și de a construi, astfel, instrumente de autoritate. Astfel, putem concluziona că secolul XXI a devenit în mod oficial era social media. Din peisajul social media actual, un rol preponderent îl joacă rețeaua socială creată de Facebook. De la deschiderea rețelei, baza de utilizatori a crescut în mod exponențial, astăzi numărând 1,39 miliarde de utilizatori activi.

Un alt instrument de comunicare în masă, caracterizat de rapiditate și concizie, îl reprezintă conceptul de micromedia. Acesta datează de la începutul anilor 2000, dar nu a dobândit o formă definitorie și o consacrare concretă decât în anii 2005-2006, odată cu proliferarea rețelelor sociale și apariția nevoii de a concentra conversațiile.

Micromedia reprezintă o schimbare semnificativă în felul în care se creează și se distribuie conținut online și continuă să se dezvolte cu rapiditate. Factorul catalizator care hrănește această creștere exponențială îl reprezintă abilitatea de a creea sau consuma rapid expuneri de conținut foarte concentrate, puternic generatoare de conversații (spre exemplu, în cazul Twitter și alte micro-comunități, postările sunt de obicei limitate la 140 de caractere sau mai puțin).

Instrumentele de comunicare de tip micromedia se aseamănă cu blogurile, în sensul că emițătorul distribuie actualizări (noi informații) în mod proactiv. Cu toate acestea, actualizările respective nu sunt postări de blog, ele fiind mai asemănătoare actualizărilor publice (spre exemplu, informații cu privire la activitățile curente). Cel mai important aspect este că actualizările sunt distribuite în cadrul unei „secțiuni de știri publice” aranjată cronologic (public timeline), care permite abonaților sau comunității întregi să vadă și să răspundă la mesajele transmise, chiar în timp real.

Mijloacele de comunicare de tip social media joacă un rol important – dacă nu central de multe ori – în viața socială a milioane de oameni în fiecare zi. Așa cum am menționat, acestea ajută oamenii să interacționeze în moduri în care nu o puteau face înainte, să acceseze surse de știri și diverse informații pe domenii de interes și, poate cel mai relevant, să distribuie informații. Adoptarea pe scară largă a acestor instrumente comunicaționale a adus cu sine multiple efecte pozitive societății: acestea au jucat un rol central în recentele mobilizări sociale din diverse locuri ale lumii, au contribuit masiv la democratizarea discuțiillor asupra unor probleme sociale, au fost folosite în timpul situațiilor de urgență pentru a coordona intervențiile, au contribuit, de asemenea, la întărirea conștientizării sociale privind aspecte de sănătate, cum ar fi obezitatea sau la creșterea participării la vot.

Deși un volum substanțial de lucrări de specialitate au fost dedicate folosiri mijloacelor de comunicare tip social media, abia recent au început să fie conștientizate potențialele efecte nocive pe care le poate produce societății abuzarea de aceste platforme de comunicare. Datorită unei combinații de impulsuri sociale și economice, lipsa unor politici eficiente împotriva comportamentelor inacceptabile și insuficiența soluțiilor tehnice pentru a detecta din timp și împiedica folosirea incorectă, instrumentele social meedia au dovedit recent un potențial periculos de abuz generalizat.

Un exemplu concret în acest sens s-a petrecut în data de 23 aprilie 2013, la ora 13:07, când contul oficial de Twitter al Associated Press, una dintre cele mai influente agenții americane de presă, a postat o actualizare privind două explozii care ar fi avut loc la Casa Albă, cauzând vătămări președintelui Barack Obama. Știrea a fost redistribuită de mai multe mii de ori în numai câteva minute și a generat nenumărate variante care s-au împrăștiat necontrolat, ajungând la milioane de oameni. În intervalul scurt de timp necesar celorlalte agenții să conteste veridicitatea acelei știri și să realizeze faptul că acel cont de Twitter al Asoociated Press fusese spart, panica unui atac terorist a început să se inoculeze în rândul populației. Ca o consecință directă a acestui fapt, indicele bursier Dow Jones a scăzut brusc cu 147 de puncte în numai 3 minute, una dintre cele mai abrupte scăderi din istorie. La scurt timp după confirmarea caracterului fals al informației, indicele și-a revenit, dar scăderea bruscă a șters 136 de miliarde de dolari.

Un alt exemplu de dată relativ recentă privind potențialul de manipulare pe care îl au instrumentele social media îl reprezintă un experiment efectuat de cercetători ai Universităților Cornell și California, pe 689.003 persoane. Acest studiu arată că stările emoționale pot să fie transferate altora prin contagiune și că oamenii pot fi determinați să treacă prin anumite stări sufletești fără ca ei să fie conștienți de aceasta.

Experimentul s-a bazat pe filtrarea informațiilor (comentarii, poze, filme și linkuri) care apar în fluxul de noutăți de pe pagina de Facebook a subiecților. Toate postările de la cei aflați în rețeaua celor supuși experimentului au fost furnizate astfel încât să se obțină ceea ce cercetătorii au numit contagiune emoțională.

Unii dintre subiecți au fost supuși unei scăderi a numărului de postări cu încărcătură emoțională pozitivă, în timp ce altor subiecți li s-a limitat accesul la postările cu conținut emoțional negativ. Concluzia studiului este că „emoțiile exprimate de prieteni prin intermediul rețelelor sociale ne influențează starea de spirit”. Potrivit autorilor, acest studiu oferă prima dovadă a unei contagiuni emoționale pe scară largă prin intermediul rețelelor sociale.

Mulți politicieni se tem de implicațiile acestei extraordinare puteri a rețelelor sociale și spun că s-ar putea aștepta și la manipulări în zona politicii sau securității. Tot mai mulți oameni cer ca utilizatorii să fie protejați față de astfel de abuzuri. Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că această cercetare științifică, făcută publică într-un jurnal de specialitate editat de Academia de Științe a Statelor Unite, a fost efectuată pentru ca operatorul rețelei de socializare să-și îmbunătățească serviciile și să facă astfel încât conținutul pe care oamenii îl văd pe Facebook să fie cât mai relevant și motivant cu putință.

Conform companiei, cercetarea a fost desfășurată pe parcursul unei singure săptămâni, în 2012, și că datele cercetării nu au fost asociate cu vreun deținător de cont pe rețea, explicând că pentru a-și îmbunătăți serviciul – scopul acestui studiu, nu aveau nevoie ca datele cercetării să fie legate de persoane. De altfel, utilizatorii sunt preveniți, la deschiderea unui cont pe Facebook, că datele lor ar putea fi folosite pentru studii care să ajute la îmbunătățirea serviciilor companiei. Cu toate acestea, un specialist în drept de la Universitatea Maryland a declarat că simpla prevedere din termenii și condițiile rețelei sociale nu întrunesc elementele necesare pentru a se putea vorbi de un consimțământ informat, așa cum este necesar în baza prevederilor din legile federale.

Unul dintre specialiștii în rețele sociale, Clay Johnson, cel care a condus campania online a președintelui SUA Barack Obama, a declarat, citat de The Guardian, că experimentul este înfricoșător și a ridicat probleme de legalitate. Analiștii se tem că prin astfel de metode s-ar putea provoca revoluții sau anumite persoane ar putea manipula electoratul astfel încât să determine sau să împiedice alegerea unui candidat.

Există însă și voci care arată că manipularea emoțională face parte din chiar modelul de afaceri al rețelelor sociale sau al unor website-uri și că un astfel de scandal ar putea avea consecințe economice greu de estimat.