Microflora Apei – Factor Eco Sociologic Relevant

Motto:

“Privim adesea apa care curge, dar inconștient, nu ne dăm seama despre lucrarea ce o putem face grație ei pentru a evolua spiritual. Și dealtfel, ce știm despre folosirea tuturor elementelor pe care ni le dă natura?….”

Omraam Mikhael Aivanhov 

"Apa este singura băutură pentru un om înțelept." Henry David Thoreau

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1. Solul – dimensiune a mediului înconjurător

1.1.Starea naturală a solului. Alcătuirea generală a solului

1.2. Formarea solului

1.3. Compoziția chimică a solului

1.4. Morfologia solurilor

1.5. Principalele tipuri de sol de pe glob

CAPITOLUL 2. Microorganismele – parte integrantă a solului

2.1. Incărcătura microbiană a solului

2.1.1. Protozoarele din sol (Phyllum Protozoa)

3.2.4. Denitrificarea

Capitolul 4. Cuantificarea microorganismelor din sol

4.1.Generalități privind metodica de cercetare și interpretare a microorganismelor d

5.3.Rezultate și discuții.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Bibliografie

INTRODUCERE

De ce am ales ca temă tocmai APA ??? Deoarece:

apa este cel mai important aliment, elixir ce nu poate fi înlocuit,factor indispensabil organismului uman, resursă naturală esențială, cu rol multiplu în viața economică, socială și politică. Omul se poate lipsi in extremis de apă pentru alte folosințe, dar nu și de apa de băut; rezistă timp destul de îndelungat fără mâncare, dar foarte puțin fără apă. Omul găsește apă în diverse alimente, dar nu se poate lipsi de apa lichidă. De aceea, pentru om cea mai importantă apă a fost, este și va rămâne APA POTABILĂ.

Schimbările climatice au condus la perioade de secetă în mai mulți ani consecutiv, cumulate cu inundații catastrofale și lipsa apei potabile. Toate aceste aspecte pot conduce la instabilități și conflicte la nivel global în următoarele decenii, în Ńările în curs de dezvoltare, care se confruntă și cu o explozie demografică, dar și cu efecte serioase care duc la schimbări climatice majore. Riscul ca apa potabilă să fie la baza unui conflict în următorii 10 ani este minim, chiar dacă aceasta creează tensiuni atât în interiorul unor state, cât și între țări și amenință perturbarea piețelor de produse alimentare naționale și globale. Un alt aspect important al securităŃii resurselor de apă îl reprezintă protejarea surselor naturale, ceea ce implică investirea unor sume considerabile pentru protejarea zonelor care asigurăresursele de apă naturală. AcŃiunile de deversare în apele de suprafață a unor produși toxici ai activităților industriale conduc la deteriorare ecosistemelor, acționând nefast asupra florei și faunei din zonele afectate. Apele contaminate conțin în prezent, de ordinul sutelor de mii de substanțe chimice unele fiind chiar nocive vieții. Afectarea sănătăŃii populațiilor provine din patologia hidrică, dar și indirect prin hrana neadecvată generată de secetă și sărăcie, și este provocată și indusă de lipsa apei dulci.12 În același timp, comerŃul cu apă dulce devine din ce în ce mai rentabil. Previziunile actuale consideră că populația crește și consumul de apă se dublează la fiecare 20 de ani. Și analizele ONU sunt alarmante, acestea arătând că, până în 2040, cererea de apă va depăși cu 30% cantitatea disponibilă. Potrivit unui alt raport ONU, 1,1 miliarde de oameni nu au acces durabil la resurse de apăpotabilă la nivel mondial. Cum previziunile specialiștilor sunt pentru o populație de peste 9,5 miliarde de oameni la nivelul anului 2050, provocarea determinată de necesarul și distribuția apei pe glob este departe de a fi rezolvată.
Deficitul de apă este în mod evident unul dintre factorii cheie care vor limita producŃia de

alimente. Cu toate acestea, există oportunități pentru creșterea producției de alimente astfel încât utilizarea durabilă a apei și a altor resurse să fie optimizată. Problema actuală nu este una de resurse, ci o problemă de distribuție și de gestionare eficientă a apei la nivel global. Concluzia este certă și anume dezvoltarea societății umane în general depinde și este condiționată de prezența resurselor de apă dulce. Ca atare, asigurarea securității alimentare, gestionarea resurselor de apă și protecția ecosistemelor trebuie să fie considerate, mai degrabă, ca fiind o singură politică decât alegeri separate și, uneori, concurente. (http://www.greenagenda.org/eco-aqua/noi.htm).
Raportul prezentat în septembrie 2011 în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Internațional al Apei (Pernambuco, Brazilia) precizează faptul că îmbunătățirea distribuției apei la nivelul Terrei va avea un impact semnificativ și asupra producției de hrană pentru populație, deoarece apa dulce nu este distribuită astfel încât să asigure necesarul de hrană al planetei. Se estimează că deficitul de apă și distribuția ei va afecta cel puțin jumătate din populația globului, începând cu anul 2030.Astfel, criza apei poate determina și conflicte majore în rândul populațiilor afectate. Conform Raportului privind Securitatea Apei al National Intelligence din SUA, apa dulce poate deveni un motiv de război mai puțin obișnuit, care poate apărea în Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Africa de Nord. În opinia experților americani, apa va deveni în viitor o posibilă armă de război sau o amenințare teroristă. (http://www.state.gov/e/oes/water/ica/index.htm).

APA este element esential pentru viata

Apa este esențială supraviețuirii tuturor formelor cunoscute de viață, datorită răspândirii și calităților deosebite pe care le are. Suprafața globului este acoperită în procent de 70,8% cu apă, reprezentând un volum de 360 000 000km³, (http://en.wikipedia.org/wiki/Water) distribuit astfel:

1 320 000 000 km³ (97.2%) se află în oceane;

25 000 000 km³ (1.8%) se află în ghețari, calote glaciare și banchize;

13 000 000 km³ (0.9%) în ape subterane

250 000 km³ (0.02%) apă dulce, în lacuri, mări interioare și râuri;

13 000 km³ (0.001%) se află în atmosferă.

Apa este esențială în multe domenii:

sta la baza existenței biosferei,

este mediu de viață pentru plantele acvatice,

are energie cinetică și potențială utilizabilă pentru om și necesară naturii,

este principalul agent de modelare a reliefului,

este agent de răcire în tehnică dar și în natură,

este materie primă în economie,

este o cale de transport pentru ambarcațiuni,

este mijloc de igienă pentru spălat și pentru diluat și îndepărtat poluanți,

este un important agent terapeutic (băi, cure de ape minarale), etc.

În istorie, civilizațiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau mărilor; Mesopotamia, așa-numitul leagăn al civilizației este situată între două râuri, Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole își datorează succesul în parte accesibilității oferite de situarea lângă o apă, și înflorirea comercială rezultată. În locuri precum Africa de Nord și Orientul Mijlociu, unde apa nu se găsește în abundență, accesul la apă potabilă a fost și este o mare problemă în dezvoltarea comunităților umane. Pe Terra, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată există în oceane și mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găsește în calotele polare, ghețari, aisberguri, zăpadă, dar și ca precipitații solide, sau ninsoare. Sub formă de apă dulce lichidă, apa se găsește în ape curgătoare, stătătoare, precipitații lichide, ploi, și ape freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găsește sub formă gazoasă alcătuind norii sau fin difuzată în aer determinând umiditatea acestuia. Considerând întreaga planetă, apa se găsește continuu în mișcare și transformare, evaporarea și condensarea, respectiv solidificarea și topirea alternând mereu.

APA – resursă naturală inepuizabilă ?????????????

Nevoile de apă ale societății umane – Apa a fost și este un element central în viața societății umane, așezările și civilizația înflorind în prezența resurselor de apă și pierind adesea odată cu dispariția sau degradarea acestora. Apa poate fi atât factor pozitiv cât și negativ de dezvoltare, poate fi mijloc și obiect de muncă, este o resursă reînnoibilă dar de neînlocuit. De la bun universal și gratuit, asemenea aerului, a devenit o marfă cu preț uneori foarte ridicat. Nevoi ale colectivităților umane sunt în primul rînd nevoile directe pentru populație: nevoi gospodărești/individuale cum sunt cele pentru asigurarea nevoilor fiziologice de aport hidric zilnic (2,5 l/zi), pentru asigurarea igienei personale, pentru întreținerea curățeniei locuinței (40-280 l/zi), pentru spălarea alimentelor sau pentru prepararea hranei. Acest consum are desigur valori diferențiate: de la 30 l/zi/locuitor în țările slab dezvoltate, la 2000 l/zi/locuitor în țările industrializate (Silviu Negut, op. cit, pag. 11).Urmează nevoi publice ale comunității: consum divers de apă din unități sanitare, de cultură și educație, de deservire etc. (25 – 60 l/zi), nevoi pentru stingerea incendiilor și alte nevoi excepționale; nevoi urbanistice (5-20l/zi/locuitor) cum sunt apele pentru spălatul și stropitul străzilor, piețelor etc., pentru fântâni arteziene și alte asemenea; pentru stropirea spațiilor verzi, nevoi recreaționale – înot, navigație de agrement etc. Exista apoi nevoile pentru activitățile economice ale colectivităților umane: Nevoi pentru industrie (ape de răcire, pentru generare de energie electrică ex. în hidrocentrale, în procese tehnologice ca solvent sau reactant etc), nevoi pentru zootehnie, pentru piscicultură, pentru stropiri și irigații în agricultură, nevoi pentru transport (navigație) etc. Utilizarea apelor este în continuă dinamică. Statisticile oficiale oferă de regulă date detaliate depre consumul de apă potabilă, de consumul din industrie și agricultură. Alte folosințe merită și ele luate în seamă. De exemplu utilizarea pentru agrement a apelor, care este tot mai populară. 80% din apa consumată pe plan mondial este pentru irigații. Dar peste 50% din apa prelevată pentru irigații de fapt nu ajunge la destinație. Irigarea a produs numeroase catastrofe ecologice. Se apreciază că sfârșitul multor civilizații celebre a venit din cauza irigării excesive ce a dus la sărăturarea solului. Și în epoca modernă irigațiile abuzează adesea de rezervele de apă. Marea Caspică și-a redus nivelul cu trei metri în ultimii 70 de ani, fapt ce poate fi pus parțial pe seama schimbărilor climatice dar la care contribuie și reducerea debitului afluenților – mai precis Volga – prin masivele prelevări de ape pentru irigații. Scăderea nivelului afectează navigația dar mai grav este creșterea cu 30% a salinității, ceea ce are grave consecințe biologice și desigur și economice, prin reducerea recoltelor de pește. Natura însă pedepsește aceste manipulări negândite: Reducerea aportului de apă în mări face ca salinitatea să crească cu 40% în câteva decenii, cu consecințe foarte grave asupra faunei dar și a economiei piscicole.

Managementul resurselor de apă implică și măsuri de monitorizare cantitativă și calitativă a apelor, de prevenire și control al inundațiilor, de management bazinal și interbazinal (stocaj, drenaj, transferuri etc.), de controlare a salinității, sedimentelor, insectelor etc.

Sursele și situația asigurării necesarului de apă

Toate formele de viață au nevoie de apă. Nevoile biologice ale omului sunt modeste, de numai câțiva litri pe zi. Totuși, omul modern consumă mult mai mult. Până nu de mult însă omul a privit numai la necesitățile sale de apă, mereu crescânde, pentru satisfacerea cărora a apelat treptat la noi surse. Țări precum Ciprul, Danemarca, Slovenia, Elveția își asigură 80-100% din necesar din ape subterane; Spania, Belgia, Finlanda, Olanda își asigură peste 90% din ape de suprafață, Malta apelează și la ape meteorice, țările arabe se bazează mult (uneori exclusiv) pe desalinizarea apei marine și experimentează exploatarea ghețarilor, ploile artificiale etc. Acumulările artificiale și sistemele de irigații, aducțiunile interbazinale și regularizarea cursurilor de apă, exploatarea masivă a pâncâțiva litri pe zi. Totuși, omul modern consumă mult mai mult. Până nu de mult însă omul a privit numai la necesitățile sale de apă, mereu crescânde, pentru satisfacerea cărora a apelat treptat la noi surse. Țări precum Ciprul, Danemarca, Slovenia, Elveția își asigură 80-100% din necesar din ape subterane; Spania, Belgia, Finlanda, Olanda își asigură peste 90% din ape de suprafață, Malta apelează și la ape meteorice, țările arabe se bazează mult (uneori exclusiv) pe desalinizarea apei marine și experimentează exploatarea ghețarilor, ploile artificiale etc. Acumulările artificiale și sistemele de irigații, aducțiunile interbazinale și regularizarea cursurilor de apă, exploatarea masivă a pânzelor freatice și a apelor de adâncime și mai ales poluarea tuturor surselor de apă pun probleme serioase din punct de vedere ecologic, amenințând dezvoltarea durabilă în general și adesea deja și direct sănătatea colectivităților umane actuale. Pe plan mondial, consumul de apă și domeniile de consum variază mult. Pe ansamblu este în creștere, dar țările dezvoltate, după ce au atins un vârf de consum la mijlocul anilor 70, au luat măsuri de economie și au reușit chiar o reducere treptată a consumului de apă. Astfel, în 1980 consumul de apă pe cap de locuitor a fost de 1980 m3 în SUA, 1172 în Canada, 962 în Egipt, 946 în Finlanda, 836 în Belgia, 460 în China, 423 în Polonia, și doar 60 în Malta. În 1990, consumul de apă pentru industrie a atins 250 milioane tone pentru fier și oțel, 30 milioane tone pentru industria aluminiului, 21 milioane tone pentru industria îngrășămintelor chimice, 14 milioane tone pentru industria alimentară, 47 milioane tone pentru industria celulozei și hârtiei, 50 milioane tone pentru industria textilă, 9 milioane tone pentru industria cauciucului, 75 milioane tone pentru industria rafinări petrolului, 15 milioane tone în alte industrii. În total peste 500.000.000 tone de apă.

Asigurarea corespunzătoare a populației cu apă este o problemă peste tot, deși este în principiu declarată prioritară față de satisfacerea altor nevoi de apă (industrie, agricultură etc). Ca domeniu de utilizare, destinația este și ea foarte diferită în funcție de mulți factori. Astfel, pentru țări precum Olanda, Belgia, Austria sau Franța, principala utilizare ex situ este ca apă de răcire; pentru Norvegia și Suedia sunt alte utilizări industriale. Consumul de apă a crescut continuu pe plan mondial, crescând de trei ori față de 1950, iar pierderile definitive din apele de suprafață sau subterane au crescut de peste șapte ori în ultimul secol. La nivel mondial, 884 de milioane de oameni nu au acces la apă potabila (http://www.wateraid.org/ international/what_we_do/statistics/default.asp). Ca rezultat, 1,8 milioane de copii mor în fiecare an din cauza bolilor cauzate de apă nepotabilă și condiții sanitare necorespunzătoare. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (http://www.who. int/features/qa/70/en/), asigurarea apei potabile ar putea preveni anual: 1.4 milioane de morți ale copiilor, din cauza diareei, 500.000 de decese datorate malariei, 860.000 de decese din cauza malnutriției copiilor, și 280 000 de decese prin înnecare.

Lucrarea de față se doreste a fi o pledoarie în favoarea cunoașterii și aplicării principiilor microbiologice în ceea ce privește parametrii calitativi ai unor surse de apă din mediul urban, pe raza Municipiului Craiova. S-a încercat, de asemenea, o trecere în revistă a aspectelor esențiale ale relației apei cu sănătatea omului și alte informații despre apa potabilă.

CAPITOLUL I

APA – RESURSĂ NATURALĂ – element esențial pentru viață

Aspecte generale privind conceptul de calitate a apei

Distribuția apei la nivelul globului

Fiecare dintre noi am considerat la un moment dat că apa este o resursă inepuizabilă, că o putem folosi oricând și în orice cantitate, dat fiind că există circuitul natural continuu al apei (Figura 1.1). Astfel, apa râurilor, lacurilor, mărilor și oceanelor se evaporă și trece în atmosferă sub formă de apă atmosferică. Aceasta este purtată de curenții de aer până ajunge în zone mai reci unde se condensează și cade la suprafața solului sub formă de apă meteorică. Odată ajunsă pe sol, apa poate întâlni un strat permeabil pe care îl străbate formând apa subterană sau unul impermeabil rămânând la suprafață, unde, împreună cu apa subterană ajunsă din nou la suprafață, formează apa de suprafață (Mănescu, S., 1991).

Figura 1.1 – Circuitul apei în natură – (după U. S. Geological Survey)

Pentru o reprezentare schematică a distribuției apei pe Pământ, putem analiza repartiția acestei resurse așa cum este redată în figura 1.2. Astfel, se poate observa faptul că rezerva mondială de apă este de 1.386 milioane km3 de apă, peste 96% fiind apă sărată. Mai departe, din totalul de apă dulce, peste 68% este blocată în gheață și ghețari, iar 30% din apa dulce se găsește în subteran. Sursele de apă dulce de suprafață, cum ar fi râurile și lacurile, însumează doar 93.100 km3, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 1/150 din totalul de apă. Totuși, râurile și lacurile reprezintă sursele principale de furnizare pentru apa folosită zilnic de oameni.

Figura 1.2. – Distribuția rezervelor de apă ale Pământului – (după Encyclopedia of

Climate and Weather, 1996)

Așa cum reiese și din analiza tabelului de mai jos (Tabelul 1.1), rezervele de apă de pe Pământ sunt imense, dar acestea sunt compuse în majoritate din apă sărată, care nu poate fi folosită pentru consum uman sau pentru irigații. Cantitatea de apă dulce este și ea impresionantă, dar distribuția sa nu este egală pe Glob.

Tabelul 1.1

Estimare a distribuirii apei pe Glob (după Water resources, 2009)

Consumul de apă potabilă variază într-un oraș modern între 100 si 500 litri pe zi și persoană. Apa este consumată atât pentru satisfacerea nevoilor vitale, dar și nevoile specifice aglomerărilor umane legate de echipamentul igienico-sanitar modern, nevoile agriculturii – irigații, zootehnie și ale industriei, astfel că necesarul total de apă crește de 10-12 ori față de cel menționat. O aprovizionare cu apă curată este o cerință esențială pentru stabilirea și întreținerea unei comunități sănătoase. Ea acționează nu doar ca o sursă de apă potabilă, ci și ca un furnizor de hrană pentru susținerea vieții acvatice și, de asemenea, prin folosirea sa la irigații în agricultură.

Apa în România

Memento 2011: resursele de apă ale României în context internațional* !

Conform datelor disponibile în 2013, resursele totale de apă dulce ale României erau estimate la circa 212 Km3/an, dintre care 1844 mil.m3 în lacurile de acumulare naturale și 7611 mil.m3 în lacurile antropice (artificiale), însemnând un total de circa 10 km3 apă stocată. ! În context global, resursele de apă dulce în România se plasează la un nivel de mijloc fiind estimate între 201-500 Km3/an, sau între 5.000-10.000 m3 per capita. ! România se află în regiunea europeană unde deficitul fizic de apă este redus: în 2007 România se încadra în categoria 6.000 -15.000 m3/locuitor. ! În perspectiva 2050, țara noastră nu intră sub incidența riscului de epuizare a resurselor de apă, estimarea privind cantitatea anuală disponibilă fiind ≥1,7 milioanelitri/locuitor .*PromoSan -CRSPB, Analiza de situație WWD 2013 : http://www.anpm.ro/upload/116008_RSM-2012.pdf;

În România, utilizarea apei este foarte diversă, existând o serie de particularități. Prețul este încă foarte redus și consumul cu randament scăzut, putându-se frecvent vorbi de risipă. Situația s-a modificat mult în ultimii ani. A scăzut consumul în industrie și în zootehnie, prin reducerea activității respectivelor sectoare. Pentru irigații, în 1988, în 90% din sisteme, apa nu corespundea normelor legale (STAS 9450/88). Actualmente, utilizarea apei pentru irigații s-a redus foarte mult, iar în privința calității ei nu mai există date. Pentru îmbăiere, nici o zonă amenajată naturală nu îndeplinea normele de calitate în vigoare (STAS 12585/87, iar din iunie 2002 Normele de Calitate aprobate prin HG 459/2002), nefiind prin urmare niciuna autorizată sanitar. Legat de acoperirea nevoilor de apă ale populației, a crescut procentul de alimentare în sistem centralizat, actualmente peste 60 % din populație (90% din populația urbană și 15% din cea rurală) are asigurată aprovizionarea cu apă potabilă în sistem centralizat. Sursa predominantă o reprezintă apele de suprafață. Ca sisteme de alimentare individuală, sunt în evidență aproape un milion de fântâni. Problemele sunt numeroase și grave: Nu toate sursele de suprafață sunt protejate sanitar, multe rețele funcționează cu intermitențe peste limitele admise, iar o mare parte din instalațiile de tratare au eficiență sub 90%. Datorită creșterii populației mondiale și a altor factori, tot mai puțini oameni beneficiază de apă potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creșterea producției, o distribuție mai bună, și nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru multe țări. Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă și controlul acesteia. Experții prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza creșterii populației mondiale și creșterii contaminării prin poluare și încălzire globală. În 2005 în SUA prețurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare și au existat temeri pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească prețuri duble pentru aceeași cantitate, dar de apă îmbuteliată. Conform standardului din țara noastră, pentru ca apa să fie potabilă, sestonul nu trebuie să depășească 1ml/m³. Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită extensiv în agricultură și industrie, și primește din ce în ce mai multă atenție pentru a fi folosită judicios pentru generațiile viitoare. Problema apei este tot mai acută în țară și în lume. Științele și tehnologiile au progresat mult, dar și populația globului, exploatarea resurselor și poluarea au crescut continuu, astfel că asigurarea cantitativă și calitativă a apei pentru colectivitățile umane, în ciuda eforturilor deosebite pe plan național și internațional, nu este nici pe departe "rezolvată" și nici măcar aproape de rezolvare. În plus, se conștientizează tot mai mult aspectul ecologic și se impune abordarea globală și integrată a problemei apei, și nu prin viziuni predominant sectoriale și tehniciste ca până acum. Apa fiind o problemă globală, decalajele trebuie recuperate și eforturile la nivel internațional coordonate. De aceea, Organizația Națiunilor Unite, prin organisme specializate precum Organizația Mondială a Sănătății, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, FAO, UNDP și altele promovează noile abordări necesare unei dezvoltări durabile, inclusiv cu privire la apă. Uniunea Europeană, prin Directiva-Cadru nr. 60/2000 privind Apa, a dat un impuls și un important cadru comun de acțiune către țările europene.

Importanța apei

Apa este un mare generator de oxigen atmosferic și cel mai mare absorbant de caldură. Ea este component însemnat al lumii vii și o importantă resursă necesară în majoritatea activităților umane. Apa determină și realizează cel mai important circuit – circuitul apei în natură – menținând echilibrul întregului mediu. Circuitul natural al apei se face, ca medie, în timp de 9 zile. Concomitent, apa participă esențial și în cadrul altor circuite (cel al oxigenului, al carbonului).

Reglează temperatura. Apa, care ocupă peste 70% din suprafața Terrei, împreună cu atmosfera, servește ca mediu de transfer al căldurii ajutând și la reglarea climei.

Este izvor hidroenergetic. Energia râurilor a fost folosită multă vreme la ridicarea apei pentru irigat sau la mori de apă ajungându-se în final la hidrocentrale care transformă energia hidraulică în energie electrică. Au ca avantaje faptul că produc o formă de energie regenerabilă, nepoluantă, care este de 3-5 ori mai ieftină decat cea produsă în termocentrale, ulterior cheltuindu-se mai putin. Rentabilitatea hidrocentralelor crește prin valorificarea complexă a lacurilor de acumulare (navigație, piscicultură, agrement) participând astfel în procent de 20-25% la producția mondială de energie electrică. Potențialul hidroenergetic global se analizează pe trei trepte: teoretic (total), tehnic (posibil a fi amenajat) și economic (rentabil). Cel teoretic este foarte mare (54.200 miliarde kWh), cel tehnic se reduce la 45%, iar cel economic rămâne cam 13%. Pe continente, Asia deține circa 40% din potențialul hidroenergetic, urmată de Africa 20%, America de Nord și Sud. Un mare potențial hidroelectric au fluviile: Zair, Enisei, Brahmaputra, Yangtze, Columbia, Parana, Nil și Zambezi. Potențialul hidroenergetic este deosebit de valoros pentru unele state sărace în combustibili fosili: Brazilia, Zair, Japonia, Suedia de aceea se fac amenajări complexe în sistem cascadă (Rin, Ron, Volga) precum și pe afluenți (Olt), se experimentează și se extinde cu repeziciune construcția microcentralelor. Printre hidrocentralele mari ale lumii sunt: centralele de pe Parana, cele de pe fluviul Columbia (SUA), pe Sf. Laurențiu (Canada), pe Volga și Enisei (din Rusia).

Apa este element de răcire și purtător de energie. De asemenea, este folosită în industria chimică pentru obținerea acidului sulfuric, a bauxitei, celulozei și hârtiei. Conține numeroase substanțe minerale. În apa mărilor și oceanelor au ajuns de-a lungul timpului aproape toate elementele cunoscute, aduse de către apele curgătoare, de vânturi, emanate de vulcani, sau praf cosmic. Ele sunt fie dizolvate în apă, sub formă de soluții, fie sub formă de substanțe precipitate acumulate în sedimentele marine. Repartiția lor geografică este în funcție de caracteristicile lor fizico-chimice, dar și de relieful oceanic: litoral, platforma continentală. Substanțele dizolvate sunt constituite din aproximativ 60 de elemente chimice, multe dintre ele cu mare importanță economică. Cantitatea acestora, la nivel global, este enormă, fiecare km3 de apă conținând în jur de 40 milioane tone de substanțe solide dizolvate. O tonă de apă marină conține: 19 kg clor, 10 kg sodiu, peste 1 kg magneziu, aproape 1 kg sulf, 0.5 kg calciu, 0.5 kg potasiu și cantități mici de crom, fluor, zinc, cositor, aur, argint, uraniu, nichel. În condiții economice se extrag deocamdată: clorura de sodiu, cea de magneziu, sărurile de potasiu, bromul, diverși compuși metalici și apa potabilă. Clorura de sodiu (sarea) se extrage prin evaporarea apei în: SUA, Japonia, Australia, Israel, China, Arabia Saudita, Kuwait, Mexic, Brazilia, Egipt. Magneziul folosit în aliaje ușoare pentru aeronautică, este extras din ocean în: Marea Britanie, SUA, Norvegia, Franta, Italia, Grecia. Alte elemente, îndeosebi compuși metalici se extrag în cantități foarte mici, experimental: aluminiu, zinc, plumb, cositor, mangan, mercur, aur, argint, uraniu.

Noduli polimetalici: Pe câmpiile și platourile suboceanice (4000 – 6000 m adâncime) s-au identificat noduli polimetalici. Aceștia sunt concrețiuni sferoidale care pardosesc fundul oceanului. Ei conțin circa 40 de elemente, dar de importanță economică sunt numai: manganul, fierul, nichelul, cobaltul și cuprul. Conținutul în aceste elemente diferă dupa ocean și câmpul regional de noduli, fiecare depunându-se în alt tip de mediu suboceanic. Numai în Pacific au fost identificate peste 100 de câmpuri de noduli, estimate la 1.500 miliarde tone. Deocamdată se fac numai cercetari și experimente de exploatare de către țări precum: SUA, Canada, Franța, Marea Britanie, Japonia, Germania. Exploatarea minereurilor de pe fundul oceanic cade însă sub incidența dreptului mării care îl socotește patrimoniu comun al omenirii, dar care vine oarecum în contradicție cu Convenția din 1958, prin care ONU atribuie statelor riverane dreptul de a exploata resursele minerale "până la adâncimea la care se poate exploata fundul mării".

Apa este o resursă importantă pentru turism. Plajele însorite ale mărilor din toată lumea atrag anual mii de turiști, dar pentru a ne putea scălda fără urmări neplăcute aceasta nu trebuie să conțină bacterii, sau alge care dau apei o culoare verzuie și care nu invită pe nimeni la scăldat. Aceste ape nu se ivesc numai pentru mări, dar și pentru apele curgătoare, lacuri și piscine. Calitatea apei din punct de vedere bacteriologic, este asigurată print-un tratament potrivit. Agentul de sterilizare cel mai folosit este clorul, fie sub formă de apă de Javel (hipoclorit de sodiu), NaClO, fie sub formă de granule de hipoclorit de calciu, Ca(ClO)2. Prin adăugarea acestor produse, pH-ul apei ajunge spre valoarea 12, mult prea mare comparativ cu valoarea ideală care este în jur de 7.6. De aceea, se adaugă produse acide, care coboara pH-ul până la valoarea dorită. Tratamentul cu apă de mare este practicat în toată lumea deoarece aceasta este o apă minerală tot timpul anului, iarna practicându-se în saloane specializate. Aceasta se numește talasoterapie și se poate practica și la Marea Neagră între mai și septembrie. Băile în mare se fac după expunerea la soare de 15 minute pentru evitarea incidentelor neplăcute precum stopul cardiac. Valurile reprezintă un masaj pentru piele. Apele subterane sunt folosite pentru tratamente. În stațiunile balneo-climaterice sunt tratate afecțiuni precum cele ale aparatului respirator, cardio-vascular, locomotor, boli ale sistemului nervos și boli endocrine. Zăpada constituie o altă variație a apei cu o ridicată valoare economică datorită sporturilor de iarnă. Pârtiile precum cele din Brașov reprezintă un venit important pentru România.

Apa dulce folosită pentru consum. Apele dulci (apa subterană, din lacuri și râuri, ghețari și zăpezi, care are un conținut de săruri minerale sub 0,5 grame la litru), reprezintă o mare bogăție. Circa 60,7% din resursele de apă dulce ale planetei se află în Asia și America de Sud (34% respectiv 26,7%).

Apa este indispensabilă pentru agricultură. Fertilitatea solului se formează și dă randament numai împreună cu apa, iar dacă se dorește o producție mare sunt necesare irigațiile. În prezent 40% din producția agricolă mondială provine de pe pământ irigat. Două treimi din agricultura irigată se află în Asia. Circa 70% din cerealele recoltate în China provin de pe pământ irigat, în timp ce în India revin 50%, iar în S.U.A. 15%.

Apa și viața, sunt două elemente legate unul de celălalt mai mult decât ne-am putea noi închipui. A devenit deja un stereotip formula "apa este leagănul vieții". Și într-adevăr, dacă ne gândim puțin ne dăm seama că așa este, că primele forme de viață au apărut în mările ce acopereau cândva, de mult întreg uscatul Planetei Albastre. Acolo au luat naștere primele organisme, invizibile pentru ochiul uman, niște celule simple plămădite din acizi nucleici sub impulsul radiațiilor ultraviolete ale Soarelui. Ceea ce le deosebea de celelalte substanțe din marea masă de apă era faptul că ele puteau să se dividă și să transmită caracterele lor celulelor care se formau ulterior. Așadar aveau viață!!!!

Se spune că un corp uman este format în mod obișnuit din 70% apă, că pepenii sau castraveții conțin apă în proporție mai mare de 85%. Așadar fie că vrem, fie că nu vrem apa constituie însăși esența noastră ca organisme vii.

Apa are un rol esențial în întreținerea vieții. Fără apă nu ar putea exista viața. În organism, apa intră în compoziția organelor, țesuturilor și lichidelor biologice. Ea dizolvă și transportă substanțele asimilate și dezasimilate; menține constantă concentrația sărurilor în organism și, evaporându-se pe suprafața corpului, ia parte la reglarea temperaturii. Apa contribuie la fenomenele osmotice din plante și are o deosebită importanță în procesul de fotosinteză. În natură, apa se găsește sub toate stările de agregare: solidă (gheața, zăpada, grindina), lichidă (apa de ploaie, ape subterane, oceane, mări, fluvii, râuri, etc.), gazoasă (vapori de apă din atmosferă).

În natură apa urmează un circuit. Se poate vorbi despre apă de ploaie, apa râurilor și izvoarelor, apa de mare, etc. Astăzi, constatăm că apa nu reprezintă numai o condiție a existenței vieții ci și o necesitate. Avem nevoie de apă ca să producem hidroenergie. Folosim în acest scop apele năvalnice ale râurilor sau apele mărilor care se abat periodic asupra uscatului sub forma mareelor. Avem nevoie de apă ca să răcim reactoarele centralelor atomice, deci tot ca să putem obține energia electrică. Avem nevoie de apă în orice ramură industrială. De exemplu, apa folosește în industria chimică la fel de mult ca și în industria metalurgică sau în cea alimentară. Nici o activitate umană nu ar putea avea loc fără apă.

Să nu uităm însă că apa este folosită pentru consum ca aliment și pentru igiena umană. Consumul de apă ce revine pe om/zi variază între 3 litri, în zonele aride ale Africii și de 1,045 litri la New York. În medie, în 24 de ore, un om adult consumă în scopuri alimentare 2-10L de apă. Apa, cea mai răspândită substanță de pe suprafața Terrei este și cea mai necesară pentru desfășurarea vieții. În absența ei, întreaga planetă pe care locuim ar arăta precum deșerturile absolute. De aceea, în scopul conservării acestei resurse naturale, precum și în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile pe calea apei se impune cu necesitate întreprinderea de măsuri riguroase de protecție a surselor și instalațiilor de aprovizionare cu apă precum și de control permanent al apei atât sub aspect ecologic cât și sub aspect sanitar al purității, în cazul apei potabile.

Calitatea apei în județul Dolj

Alimentarea cu apă potabilă – problemă la nivel național ?????

Alimentarea cu apă în sistem centralizat a localităților și a populației, pe lângă elementele de confort pe care le aduce, prezintă avantajul calității și siguranței, datorită posibilităților de tratare, de supraveghere și de control permanent al apei introdusă în rețea. În momentul actual, asigurarea apei potabile în sistem centralizat pentru populația din țara noastră se face din surse de suprafață (râuri, lacuri și fluviul Dunărea) în proporție de 18,7 %, din surse subterane – 19,5 % și din surse mixte (de suprafață și subterane) – 61,8 %. Situația alimentării cu apă în România arată că, din totalul de 22,4 milioane de locuitori, în anul 2000 beneficiau de alimentare cu apă de la rețea circa 14,7 milioane de persoane, reprezentând 65,6 % din populația României (INS, 2006). Cât privește dotarea locuințelor cu instalație de alimentare cu apă, recensământul populației din 1992 indică, la nivelul țării, o pondere a acestora de numai 51,6 % (CNS, 1994, citat de Chiriac, D., 2001). Conform datelor respective se poate deduce nivelul încă nesatisfăcător în ceea ce privește accesul populației la alimentarea cu apă potabilă în sistem centralizat, România situându-se și din acest punct de vedere în urma majorității țărilor din Europa.

Referitor la distribuția apei potabile, la sfârșitul anului 2000, rețeaua simplă de alimentare cu apă avea o lungime totală de 38.238 km (59,1 %) în municipii și orașe. Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică și Asociația Română a Apei, în anul 2006 toate cele 265 de municipii și orașe ale României dispuneau de rețele de alimentare cu apă, de avantajele cărora beneficiau 11,3 milioane de locuitori, respectiv 91,8 % din populația urbană (INS, 2001; ARA, 2000).

Tabelul 1.2

Lungimea rețelei de distribuție și cantitatea de apă potabilă distribuită în România (după INS, 2006)

Rețeaua de distribuție a apei potabile a înregistrat, în ultimii ani, o extindere nesemnificativă la nivelul orașelor României. Așa cum se poate vedea în tabelul 1.2., la sfârșitul anului 2000 lungimea acestei rețele în municipii și orașe a fost de 22621,7 km, cu 178,6 km mai mare față de 1999, respectiv o creștere de doar 0,8 %. Lipsa fondurilor cu care se confruntă autoritățile locale conduce la un proces lent de extindere a sistemului centralizat de alimentare cu apă, în comparație cu numărul tot mai mare al cerințelor. În ceea ce privește infrastructura localităților referitoare la gradul de echipare al străzilor cu rețele de apă potabilă, județul Dolj face parte din rândul celor care au un grad de echipare de peste 90,1 % (Tabelul 1.3.).

Tabelul 1.3

Gradul de echipare a străzilor din municipii și orașe cu rețele de distribuție a apei (după Raport Național, ARA 2000)

Datele statistice de mai sus nu relevă însă aspectele de ordin calitativ ale rețelei de distribuție a apei potabile, care constituie cel mai dezvoltat și solicitat obiectiv al sistemului de alimentare, în funcție de care se face simțită sau nu lipsa de apă, precum și nivelul de calitate a acesteia.

Aspecte privind calitatea apei în județul Dolj

Calitatea apelor freatice din Câmpia Olteniei a fost determinată pe baza analizelor chimice efectuate la probele de apă prelevate din forajele hidrogeologice de ordinul I si II, la execuție, la pompări experimentale periodice sau prin Programul de supraveghere. În aprecierea calității apelor freatice s-a ținut cont de o serie de indicatori care, prin conținutul ridicat, peste limitele excepționale de potabilitate admise de Legea nr. 458/2002, depreciază calitatea apei. Captările de apă subterane pentru alimentarea cu apă a municipiului Craiova din foraje hidrogeologice și drenuri de la Popova și Marica privind compoziția chimică sunt redate în tabelul 1.4.

Tabelul 1.4

Indicatori chimici ai compoziției apei la captările Popova și Marica (după Raport privind starea mediului în județul Dolj, 2005)

Influența emisiilor bogate în compuși de azot atât în aer, cât și în ape, a determinat o creștere a concentrațiilor compușilor de azot și în apele din zonele învecinate Combinatului Chimic Craiova, respectiv Filiași-Ișalnița, la nord, și Valea Stanciului-Zăval, la sud. Monitorizarea apelor freatice în perimetrul Câmpiei Olteniei de către Direcția Apelor Jiu se realizează în forajele hidrogeologice din rețeaua națională de monitorizare a apelor freatice, care captează apele subterane cantonate în depozitele detritice ale teraselor Jiului și ale afluenților. În acest perimetru, deasupra stratului freatic se întâlnește uneori un strat acvifer suprafreatic care este captat de fântânile locuitorilor din localitățile componente. Acestea au concentrațiile compușilor de azot mai ridicate decât cele din acviferul teraselor. În Tabelul 1.5 sunt redate câteva valori obținute după analizarea probelor de apă în cadrul Laboratorului Direcției de Sănătate Publică Dolj, la câteva fântâni publice din diverse localități ale județului, la care valorile azotaților se situează peste CMA (concentrația maximă admisă, în conformitate cu Legea apei potabile nr. 458/2002).

Tabelul 1.5

Compoziția chimică – indicatorul azotat la câteva surse de apă din localități din județul Dolj (după Raport privind starea mediului în județul Dolj, 2005)

Așa cum reiese și din datele expuse în tabelul 1.5, se remarcă faptul că în aceste localități, indicatorul azotat are o valoare care depășește de 2 (Cernătești, Bratovoiești) – până la 5 ori (Desa) concentrația maximă admisă, în conformitate cu Legea apei potabile 458/2002, care admite ca valoare maximă (CMA) pentru acest indicator, valoarea de 50 mg/l. În ceea ce privește caracterizarea apelor subterane, se constată că de-a lungul timpului, regimul natural al apelor subterane a suferit o serie de modificări cantitative și calitative. Aceste modificări sunt datorate atât folosirii lor ca sursă de alimentare cu apă (apă potabilă și industrială) pentru populație, executării unor lucrări hidrotehnice și hidroameliorative, cât și factorilor poluatori (naturali și antropogeni). Deși în ultimii ani intensitatea impactului antropic a scăzut (reducerea volumului producției industriale și a zootehniei a dus la scăderea cantităților de substanțe poluante evacuate în receptorii naturali) și au început să se pună în practică măsuri de epurare a apelor uzate, calitatea apelor subterane rămâne încă necorespunzătoare datorită ritmului lent de autoepurare.

1.2.3 Aprovizionarea cu apă a localității Craiova

Aprovizionarea cu apă în cantitate suficientă și de bună calitate are o importanță deosebită în păstrarea și promovarea sănătății populației. Este cunoscut faptul că o serie de boli sunt legate direct de calitatea apei potabile și nu poate fi concepută ridicarea nivelului general sanitar al unui centru populat fără o aprovizionare corespunzătoare cu apă (Mănescu, S., vol.I, 1984). În prezent, apa potabilă pentru Municipiul Craiova provine din surse de apă subterană și de suprafață, după cum urmează:

Sursa Gioroc, având un debit de 130 l/s, furnizează apa din pânza freatică a Văii Gioroc printr-un sistem de drenuri;

Sursa Popova, pusă în funcțiune în anul 1953, este o sursă de capacitate redusă, cu apă de bună calitate, care deservește utilizatorii din zona parcului Romanescu;

Sursa Ișalnita este o sursă de apă de suprafață, având o capacitate proiectată de 1150 l/s, apa fiind preluată din râul Jiu. După tratare, apa ajunge în Stația de acumulare și pompare Șimnic, fiind pompată în rețeaua publică de distribuție a Municipiului Craiova;

Sursa Marica, pusă în funcțiune în anii 1993-1997, captează apa freatică din terasa râului Jiu prin trei fronturi de captare (Marica I, Marica II, Marica Nord);

Sursa Izvarna, pusă în funcțiune în anul 1966 si având un debit actual de 700 l/s, este o sursă subterană de apă de izvor, cu o apă de foarte bună calitate.

Sursa cuprinde o captare de izvor, o cameră de captare, un dren de captare cu o lungime de 170 m, un rezervor de înmagazinare și două stații de ridicare a presiunii, una fiind amplasată la captare, iar cea de-a doua pe traseul aducțiunii, la Țânțăreni. Transportul apei spre rezervoarele stației Șimnic se face prin intermediul unei aducțiuni Din 1000 mm, având lungimea de 117 km. Până în prezent s-au proiectat 40 km din firul al doilea și s-au executat două tronsoane de la Izvarna spre aval și de la Craiova spre amonte. Înmagazinarea apei potabile este asigurată de 17 rezervoare cu capacități cuprinse între 250 mc și 10000 mc. Rețeaua publică de distribuție a apei potabile are o lungime totală de 414 km. Sistemul public de alimentare cu apă al Municipiului Craiova dispune de 42 stații de hidrofor, care asigură presiunea optimă a apei potabile. De la toate aceste surse, apa este pompată în trei stații de apă formate din mai multe rezervoare: stația Făcăi, cu două rezervoare de 10000 m3 și 500 m3, asigură apa pentru zona de S-E a orașului; stația Bordei, cu două rezervoare de 5000 m3 fiecare, asigură apa tot pentru zona de S-E a orașului și stația Șimnic, cu trei rezervoare de câte 10000 m3 fiecare și cinci rezervoare de câte 5000 m3 fiecare, pompează apa potabilă în zona superioară a orașului. În afară de sursa Gioroc și Popova, toate celelalte surse pompează apa în rezervoarele de la Șimnic, iar ceea ce se distribuie în oraș este apa potabilă amestecată din sursele Ișalnița și Izvarna (Dragalina, 2004). Alimentarea cu apă a municipiului Craiova se asigură din patru surse; sursa Ișalnița (râul Jiu), care este o sursă de apă de suprafată, celelalte surse de apă (Izvarna, Gioroc, Marica) fiind captări din subteran. În caz de necesitate sunt puse în funcțiune și sursele subterane Mihăița și Breasta, care în prezent se află în stare de conservare. Legislația din domeniu a Uniunii Europene recomandă ca alimentarea cu apă din sursele de la suprafață să fie eliminată, deoarece nu este foarte sigură pentru populație. În această situație, regia se va vedea obligată să alimenteze orașul doar din două surse, care nu pot însă să asigure debitul necesar pentru toată populația. Stația de captare a apei de la Izvarna a fost dată în folosință în anul 1967, înainte cu doi ani fiind începută construcția. Mai exact, apa vine din Munții Vulcan, este captată și tratată. Practic, este formată din două stații de captări (o captare mare și una mică), rezervorul și un canal de drenaj, cu o lungime de 120 de metri, ce captează patru izvoare din masivul Parâng. Din bazinul ce face captarea mare, apa pleacă pe două conducte spre rezervorul de înmagazinare al apei potabile. Al doilea bazin este menit să îl suplinească pe cel mare în caz de urgențe. După ce ajunge în rezervor, apa este tratată cu clor și e trimisă, prin cădere liberă, pe conductă. Cantitatea de clor la litrul de apă variază între 0,36 și 1 mg. Până în prezent nu a beneficiat însă de nicio renovare, multe dintre celulele folosite în procesul de furnizare a apei fiind învechite. Stația de la Izvarna, deși a fost proiectată pentru preluarea a 1.000 l/s, în prezent debitul pentru Craiova ajunge la 700 l/s prin cădere liberă. Deși în cadrul stației există și echipamente speciale pentru pomparea apei, acestea nu mai sunt folosite de câțiva ani, deoarece, din cauza vechimii întregului sistem, există în orice moment pericolul ca acesta să se spargă. Craiova are ca principală sursă de alimentare – Ișalnița, ce asigură aproximativ 60 la sută din debitul necesar. Numai locuitorii de pe centura de nord a orașului sunt alimentați cu apă de la Izvarna, combinată cu cea de la Ișalnița. Astfel, orașul Craiova nu a putut satisface nevoile de apă numai prin captarea de surse de apă subterane și a fost nevoie să apeleze, încă din 1976 la o apă de suprafață, practic inepuizabilă – rîul Jiu, în secțiunea nodului hidrotehnic Ișalnița. Sursa Ișalnița-Jiu prezintă câteva avantaje mari (debit nelimitat, apropiere de rezervoarele de stocare, transport prin cădere liberă prin conducte, nu prezintă puncte critice), iar dintre dezavantaje unul singur, dar foarte mare: nevoile de tratare, completă, costisitoare – apa Jiului fiind încadrată în categoria a II-a de calitate (Savin, C., 2000).

CAPITOLUL II

MICROORGANISMELE DIN APĂ ȘI BOLILE CU TRANSMITERE HIDRICĂ

Apa poate avea o mare influență asupra stării de sănătate a organismului uman. Sunt teorii care afirmă chiar că succesul civilizației moderne nu se trage în principal din revoluția industrială ci mai mult din redescoperirea igienei..

2.1. Patologia hidrică infecțioasă

Pe primul plan al acțiunii apei asupra sănătății omului stă patologia hidrică infecțioasă. Ea este astăzi un concept firesc, dar a fost acceptat public târziu și nu ușor. Prima demonstrație oficială și practică a relației apă – epidemii a făcut-o dr. John Snow la Londra în 1854, probând corelația dintre epidemia de holeră – consumul apei din fântâna de pe Broad Street și o latrină din vecinătate, folosită de bolnavi de holeră, determinând oficialitățile să realizeze primele canalizări.

Patologia hidrică infecțioasă a scăzut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii este statistic în creștere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor boli virale și parazitare, care stau tot mai mult în atenția specialiștilor. Bolile cu transmitere hidrică continuă să facă în lume zilnic peste 25.000 de victime. O statistică americană pe 60 de ani (1920-1980) indică 1405 epidemii hidrice, din care 5 cu peste 10.000 cazuri, 5 între 5-10.000 cazuri, 9 între 3.5000 cazuri, 31 între 1-3000 cazuri, 39 între 500-1000 cazuri, 44 cu 300-500 cazuri, restul cu sub 300 de cazuri / epidemie. Din aceste 1405 epidemii, 603 au survenit în sisteme comunitare, 500 în sisteme non-comunitare și 302 în sisteme individuale. Spectrul de boli a cuprins zeci de afecțiuni diferite. Germania a înregistrat multe epidemii hidrice, unele de mare amploare cum este cea din 1882 de la Hamburg care a făcut 8500 de morți….

În România au fost înregistrate oficial în perioada 1985 – 1995 un număr de 75 de episoade de epidemii hidrice, cu un total de 10238 persoane afectate. Maximul s-a înregistrat în 1993. Se estimează însă că aceste date sunt mult subevaluate față de situația reală, din cauza raportării deficitare.

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate prin apă), dar este posibilă infectarea și prin spălare și îmbăiere (leptospiroză, schistostomiază, tularemie) și prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Principalele boli cu transmitere (predominant sau posibil ) hidrică sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare. Dacă anumite boli sunt specifice zonelor tropicale, iar altele au fost cvasieradicate în România, multe au încă o frecvență ridicată în țara noastră. La nivel mondial, boala diareică este a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare, iar studii în țări dezvoltate arată că incidența bolilor diareice este puternic subestimată, ele fiind, contrar părerii generale, mai frecvente la vârstnici decât la copii, iar efectele socio-economice foarte importante. Un studiu pe 10 ani în Cleveland (SUA) indică boala diareică de etiologie virală ca a doua cauză de boală după rinofaringită.

Mari diferențe în patologia hidrică vin din diverse cauze, din care unele legate de agentul patogen. Unii agenți patogeni trăiesc doar în anumit climat (de regulă tropical), alții au nevoie pentru ciclul lor biologic de anumite insecte sau alte organisme vii ca să se înmulțească…. Același tip de sursă de infecție face să ajungă în apă cantități diferite de infectant. Astfel, în cazul impurificării fecaloide, într-un gram de fecale există Escherichia coli și Salmonella typhi de ordinul miliardelor, Amoeba dizenteriae, Vibrio cholerae și Shigella și Enterovirusuri de ordinul sutelor de milioane, Giardia de ordinul milioanelor, ouă de tenii și ascarizi de ordinul zecilor de mii etc. Timpul de supraviețuire în apă a agentului patogen diferă mult și el. De aceea, unele ape contaminate masiv nu produc epidemii deoarece prin diluție scade doza c ajunge într-un anumit om sau animal, sau agenții patogeni liberi în apă mor repede. Astfel, supraviețuirea în apă e în medie de un an la ascarizi, 9 luni la tenii, 3 luni la enterovirusuri și Escherichia coli, 2 luni la Salmonella typhi, 1 lună la Shigella și Vibrio cholerae, 25 de zile la Amoeba dizenteriae și Giardia, 10 zile la Hymenolepis…. Doza infectantă diferă și ea enorm de la o boală la alta. Astfel, pentru a se îmbolnăvi, statistic un om trebuie să ingere în medie (Doza infectantă 50%) miliarde de Escherichia coli, sute de milioane de vibrioni holerici, zeci de milioane de Salmonella typhi, zeci de mii de Shigella, dar numai câteva sute de enterovirusuri, câteva zeci de Amoeba sau Giardia sau Balantidium câțiva ascarizi sau leptospire… și în fine ajung pentru infectare un singur Hymenolepis sau Tenia…. Desigur doza depinde și de organismul-țintă – vârstă, stare de sănătate etc. Evoluțiile recente sunt foarte îngrijorătoare. Succesele obținute în prima parte a secolului în combaterea bolilor infecțioase cu transmitere hidrică a dus la o reducere a atenției și fondurilor alocate în acest sector, iar autoritățile sunt adesea ignorante. 2 milioane de copii mor anual prin boli diareice transmise hidric, iar numărul anual de astfel de îmbolnăviri se estimează la 900.000.000. Astfel, în țările în curs de dezvoltare, se înregistrează anual amibiaze (400 milioane infectați, 30.000 morți), poliomielită (80 milioane infectați, 10.000 morți), febră tifoidă (1 milion infectați, 25.000 morți), ascaridoză (1 miliard infectați, 20.000 morți), schistostomiază (200 milioane infectați, 500.000 – 1.000.000 morți), trepanosomiază (1 milion infectați, 5.000 morți), malarie (800 milioane infectați, 1.200.000 morți) etc.

Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea țărilor, iar germenii sunt tot mai rezistenți la dezinfectante. Scăderea imunității populației, în principal prin îmbunătățirea generală a igienei, a produs o creștere a susceptibilității la boli hidrice. Se preconizează că securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă a secolului viitor.

Patologia hidrică infecțioasă cuprinde: boli virale, boli bacteriene, boli parazitare

Epidemiologie

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate prin apă), dar este posibilă infectarea și prin spălare și îmbăiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) ;i prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Dacă anumite boli sunt specifice zonelor tropicale, iar altele au fost cvasieradicate în România, multe au înca o frecvența ridicată în țara noastră. La nivel mondial, boala diareica este a doua cauză de deces dupa bolile cardiovasculare, iar studii în țari dezvoltate arată că incidenta bolilor diareice este puternic subestimata, mai frecvente la vârstnici decât la copii, iar efectele socio-economice importante.

Principalele grupe de microorganisme prezente in apa sunt reprezentate prin:

Bacterii patogene și potențial patogene

Virusuri patogene

Protozoare patogene

2.2. Forme de manifestare a bolilor infecțioase transmise pe cale hidrică

Pentru apariția unei boli hidrice sunt necesare următoarele condiții:

existența unui eliminator de germeni (bolnav sau purtator);

viabilitatea în apă a germenilor patogeni;

un timp suficient pentru producerea bolii;

existența unei populații receptive.

Formele principale de manifestare a bolilor infecțioase transmise pe cale hidrică sunt:

epidemia,

endemia,

forma sporadică.

Epidemiile hidrice

Reprezintă forma cea mai gravă prin numărul mare de persoane și extinderea facilă. Ele trebuie diferențiate de alte tipuri de epidemii pentru care se instituie măsuri de prevenire și combatere specifice, (epidemiile alimentare, de contact etc..)

Ignorarea lor poate duce la un dezastru prin numărul mare de cazuri și dificultățile de tratament și profilaxie.

Epidemiile hidrice au caracteristici principale și secundare.

Caracterele principale, definitorii în orice epidemie hidrică sunt:

-Apar brusc, un număr mare de cazuri, caracter cunoscut sub denumirea de caracter cronologic.

-Predomină în jurul unei surse de apă care a favorizat epidemia (izvor, fântână, conductă) caracter cunoscut sub denumirea de topografic , bine evidențiat pe o hartă.

-Epidemia cuprinde majoritatea populației receptive, indiferent de sex, vârstă sau de profesiune.

-După inițierea măsurilor de combatere, epidemia încetează tot atât de repede pe cât a apărut, persistând doar unele cazuri transmise prin contact (asa numita coadă a epidemiei).

Caracterele secundare – nu sunt definitorii, dar întăresc suspiciunea de epidemie hidrică:

epidemia este precedată de îmbolnăviri digestive (diaree, diaree dizenteriformă) dată în general de alți germeni decât cei care produc epidemia, ziși și germeni de întovărășire.-mai ales la copii, de aceea pediatrii sunt cei care pot prevedea aparitia unei epidemii hidrice.

dacă se fac cercetări tehnice pentru a vedea cauza poluării apei, se găsesc deficiente (conducte sparte, fântâni cu defecțiuni de construcție sau utilizare etc.)

determinarea germenilor patogeni respectivi în apa bănuita a fi cauza epidemiei poate să dea rezultate negative, deoarece germenii au murit până s-a declanșat epidemia. Exemplu: febra tifoida unde incubația este de 3 saptămâni, iar viabilitatea în apă a bacilului tific este de 20-21 de zile.

Lipsa germenilor din apă nu trebuie să ne conducă la infirmarea apei ca declanșatoare a epidemiei.

Endemia implică:

-număr redus de cazuri, dar care se găsesc permanent într-o anumită zonă sau localitate

-mai frecvent în zonele în care nivelul de igienă este nesatisfăcător, ori acolo unde populația consumă apă de suprafață direct din râuri sau lacuri, fără o prealabilă tratare.

-cazul oricărei boli infecțioase digestive hidrice în condițiile unor defecțiuni ale alimentării cu apă a populației (ex. Delta Dunării unde se bea apă direct din râu).

-Numărul endemiilor ca urmare a măsurilor luate a scazut astăzi foarte mult.

Epidemia sporadică sau de cazuri izolate se manifestă ca:entitate individuală; totuși, dacă urmărim formele sporadice de boli infecțioase hidrice constatăm că prezența lor este mai mare când, în localitatea respectivă sunt defecțiuni ale alimentării cu apă sau poluare.

mai ales în anumite boli mai puțin caracteristice transmiterii prin apă, sau în cazul bolilor în care apa este recunoscută ca o cale de transmitere a îmbolnăvirilor.

Cauzele bolilor cu transmitere prin apă in România ar fi, în esență, următoarele:

Majoritatea, țevilor prin care circulă apa potabilă au o vechime de aproape o sută de ani, Ministerul Sănătății și Familiei susține că, nu s-au depășit limitele admise la plumb din apă .

Locuitorii care folosesc apa din fântâni sunt expuși contaminării cu nitrați, în orașe, plumbul, care apare în apă prin erodarea țevilor învechite; apa mai acidă și mai caldă se încarcă mai mult cu plumb, în contact cu țevile învechite.

Contraindicată folosirea apei calde pentru consum sau pentru gătit; prin acumularea în organism, plumbul poate cauza întârzieri în dezvoltarea psihică a copiilor, infertilitate masculină, cancer pulmonar și gastric la adulți.

Aluminiului peste limita normală,( 0,2 mg/l, potrivit standardelor europene), crește semnificativ riscul de apariție a bolii Alzheimer.

Bolile transmise prin apă se datorează:

Bacteriilor

Paraziților

Virusurilor

Protozoarelor

Bacteriile agenți de transmitere a bolilor pe cale hidrică sunt prezentate în Tabelele 2.1; 2.2 și 2.3

Tabel 2.1

Bacterii si bolile transmise de acestea

Tabel 2.2

Caracteristici importante ale unor boli hidrice

Tabel 2.3

Caracteristici importante ale unor infectii acute intestinale

BOLI DE NATURĂ BACTERIANĂ

Enterocolita cu Salmonella

Există numeroase serotipuri de Salmonella, peste 200, iar doza infectantă este 106.

Boala are un mecanism enteroinvaziv și enterotoxigen.

Invazia – germenele cu tropism pentru ileon și colon invadează epiteliul, provocând distrucție, iar în submucoasă determină reacție inflamatorie în lamina propria, întregind un sindrom dizenteriform ca la Shigella

Secreția prin toxine are efect enterotoxigen, care apare în toxiinfecții alimentare.

Tabloul clinic asociază febră de tip septic, semne de gastroenterită cu sindrom dizenteriform, scaune apoase mucosanguinolente, greață, vărsături cu abdomen destins de volum, bradicardie, meningism.

Complicațiile sunt reprezentate de meningită, septicemie, artrite.

Diareea cu Campylobacter jejuni

Se întâlnește la copii între 1-15 ani și reprezintă 25% din etiologia bacteriană.Este un germene enteroinvaziv, produce ulcerații extensive în jejun, ileon, colon.

Mecanisme: – enteroinvaziv – care determină sindrom dizenteric;

– enterotoxigen – care determină diaree apoasă.

Tablou clinic: febră, vărsături, diaree apoasă până la sanguinolentă, dureri abdominale, rar bacteriemie și sindrom de deshidratare.

Evoluția este prelungită, uneori recidivantă.

Complicații: sindrom Guillain-Barré, eritem nodos, artrită reactivă, sindrom Reiter.

Diareea cu Yersinia enterocolitica

Yersinia enterocolitica – responsabilă de diaree acută;

Yersinia pseudotuberculosis – care are un tablou clinic de adenită mezenterică cu sindrom pseudoapendicular( rareori diaree).

Yersinia enterocolitica acționează prin două toxine: yst 1 și yst 2, care determină aspect de colită ulceroasă sau cel mai des de ileocolită inflamatorie.

Tablou clinic. Boala are aspect de gastroenterită cu sindrom dizenteriform la copii sub 2 ani, febră 40ºC în 40-50% din cazuri. Durerile abdominale sunt sub formă de colici în 20-80% din cazuri. Diareea apoasă apare la 55-98% din cazuri; uneori poate fi mucosanguinolentă, însoțită de febră, vărsături.

Boala este autolimitată, de obicei la copilul mare. Evoluția poate fi scurtă de 2 zile sau mai lungă, de 3-4 săptămâni.

Complicații: pot apare artrită reactivă, eritem nodos, miocardită, anemie hemolitică.

Dizenteria

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza următoarelor g p p p elemente: diaree febrilă cu scaune cu puroi și sânge, noțiune de contagiu, iar în coprocitogramă se găsesc neutrofile nesegmentate/segmentate, cu coprocultură pozitivă.

Diagnostic diferențial se face cu alte infecții enterale (E. coli), toxiinfecții alimentare, cu alte infecții grave la debut (meningita) sau cu invaginația intestinală (scaune cu sânge).

Complicațiile sunt reprezentate de deshidratare, acidoză, șoc infecțios care determină diaree trenantă, malnutriție și grefare de noi infecții.

Febra tifoidă și paratifoidă

S. typhi și S. paratyphi viabili în apă timp de mai multe săptămâni:

4-10 zile în apele curgătoare;

30 zile în apă de profunzime;

până la 4 săptămâni în apele stătătoare;

până la câteva luni în nămolul fântânilor și iazurilor;

în apele de canal durata de supraviețuire ar fi de 6-12 zile.

In gheata b.tific poate supraviețui 2-3 luni de zile,

în apele minerale circa 5 zile,

în apa de mare 4-9 zile.

• Calea hidrică reprezintă calea principală de transmitere; folosirea apei contaminate în scopuri menajere (spălatul veselei, legumelor, rufelor etc.), prin spălat ca și prin folosirea gheții naturale sau preparate dintr-o apă contaminată, utilizată în întreprinderile pentru prepararea și conservarea produselor alimentare

• epidemie de febră tifoidă: apariție explozivă și durata mai mare în comparație cu epidemiile transmise prin alimente.

Holera

vibrionul holeric este bine adaptat la condițiile de viață din apele de suprafață, viabilitate la câteva zile până la câteva luni.

În cursul ultimilor 15 ani holera clasică provocată de vibrionul holeric (Vibrio cholerae) a regresat mult chiar în regiunile endemice; în schimb holera El Torr se întâlnește tot mai frecvent.

Forma clasică a bolii, are manifestări variate, de la forme ușoare până la cele grave, urmate de deces; holera produsă de vibrionul El Torr se manifestă prin forme de gravitate mai mică.

Transmitere – apa de băut contaminată

Factori de propagare a bolii: lipsa instalațiilor sanitare, mai ales insuficiența de apă potabilă și pentru alte nevoi

Tularemia

Agentul patogen al tularemiei, Fr. tularensis, prezintă o rezistență remarcabilă în mediul extern.

În apă – viabilitate 2-3 luni de zile, iar în sol 10 zile – 2 luni.

Numeroasele focare de tularemie se înregistrează periodic în anumite colectivități din apropierea unor râuri de șes.

S-a izolat bacilul tularemiei din plante acvatice, din moluște etc, ceea ce dovedește multiplele posibilități de transmitere a acestei afecțiuni prin apă.

Îmbolnăvirile de tularemie sunt cauzate de consumul de apă contaminată de urina, dejecțiile sau cadavrele rozătoarelor.

În timpul verii îmbolnăvirile sunt cauzate de scăldarea în ape contaminate.

Bacilul tularemiei poate traversa tegumentele și mucoasele (mucoasa conjunctivală), chiar dacă ele sunt intacte.

Virusurile prezente în apă sunt:

Adenovirus

Coronavirus

Rotavirus

Astrovirus

Virusul hepatitei A,E

Parvovirus

Calicivirus

Circovirus

Picobimavirus

Transmiterea pe cale hidrică a virusurilor are la bază următoarele principii:

Omul elimină prin dejecții mai mult de 100 virusuri diferite

Apele de profunzime sunt cel mai bine protejate de poluarea virală, în cele freatice sau de mică profunzime contaminarea este posibilă prin infiltrări de la suprafața solului, latrine sau gunoaie; Metodele existente nu permit izolarea imediată a virusului din apă

O apă potabilă, din punct de vedere bacteriologic, poate transmite o afecțiune virală!!!

Teoretic, orice tip de virus patogen pentru om se poate transmite prin apă, practic însă sunt de importanță sanitară recunoscută acele care sunt depistate cu frecvență mare în apă și confirmate ca agenți etiologici în îmbolnăvirile umane

Apa murdară și sistemele sanitare insalubre pot provoca de asemenea boli și chiar moartea, în special în rândul copiilor subnutriți.

PARAZIȚII DIN APĂ sunt reprezentați prin

Protozoare

Helminti

Nematode

Cestode

Trematode

PROTOZOARELE din apă sunt extrem de periculoase pentru om:

Prin intermediul chisturilor infecțioase eliminate în mediu extern de un bolnav sau purtător, omul sănătos se poate îmbolnăvi ingerând aceste chisturi ( apa, alimentele infestate, ori de pe mâinile contaminate).

Prin apa de baie de uz personal etc. se poate transmite de la o persoană la alta Trichomonas vaginalis.

INFECȚII CU PROTOZOARE transmisibile pe cale hidrică sunt prezentate în tabelul 2.4.

Tabel 2.4

Caracterici ale infecțiilor cu protozoare

• Giardia duodenalis este un parazit extrem de periculos și de răspândit.

infecție a copilului (rareori la adult); forme clinice acute și cronice (sdr. de malabsorbție, sdr. celiac – mai ales în deficitele de IgA); în urma infecțiilor repetate, G. Duodenale conferă imunitate

3 specii : G. duodenalis , G. agilis , G. Muri

• Microsporidia spp: imunocompetent: Diareea turistului; imunodeprimat: Diarei trenante, malabsorbție.

Helminții

Helminții pot fi împărțiți în două grupe:

Biogeohelminți – pentru dezvoltare au nevoie de o gazdă intermediară

Geohelminți, care nu au nevoie de gazda intermediara.

• Geohelminții (ascarizii, oxiurii, tricocefalii) ajung în organismul uman prin apa poluată și infestată cu ouă și larve sau prin contactul cu alți factori de mediu infestați.

• Prezența în apă a ouălor sau larvelor de helminți semnalează o poluare cu materii fecale, reprezentând un pericol epidemiologic (în același timp cu helminții prin fecale pot fi eliminați și germenii patogeni).

HELMINTIAZELE INTESTINALE – prezentate in tabelul 2.5

Afectează în special copiii între 5-14 ani

Ascaris lumbricoides – prezent la 1-1,4 miliarde de locuitori

Populația globului găzduiește aproximativ zece milioane de ascarizi cu o greutate totală de circa 1 000 tone. Zilnic ascarizii elimină în medie 100 tone de ouă.

Tabel 2.5

Caracterici ale Helmintiazelor intestinale

Trichuris trichiura – prezent la 900 milioane -1 miliard loc

duodenale si N. americanus prezenți la 500 milioane -1,3 miliarde

(P. Upcroft & J. Upcroft, Clinic Microbiology Reviews, 2001)

Cestodele sunt embrioforii ingerați o dată cu apa sau alimentele contaminate sau de pe mâini ; pot conduce la îmbolnăviri de:

a) cisticeroză – agent etiologic Cisticercus bovis;

b) echinococoză – agent etiologic Echinococcus granulosus;

Patologia hidrică neinfecțioasă

Diversele substanțe chimice dizolvate în apă pot avea importante efecte asupra sănătății organismelor vii în general și asupra omului în particular. Sunt substanțe care pot să fie dăunătoare peste o anumită concentrație. Altele crează probleme la concentrații prea mici. În fine, sunt substanțe care pot dăuna la orice concentrație. Pe această bază putem grupa efectele biologice ale substanțelor din apă în trei categorii:

Substanțe toxice cu efect de prag: Sunt toxice numai peste o anumită concentrație (prag); sub aceasta nu se observă efecte asupra sănătății. Toxicitatea poate fi acută, la aportul unei doze mari, sau la atingerea unei concentrații toxice în urma unui aport repetat sau continuu în doze mici de toxic care nu e eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu și deci se acumulează. Astfel de substanțe sunt cianurile sau nitrații, care devin toxice peste o anumită concentrație și pentru care e nevoie de doză crescută deoarece nu se acumulează, sau diverse metale care sunt toxice peste concentrația-prag, aceasta putând fi atinsă și treptat prin fenomenul de bioacumulare.

Substanțe genotoxice: Sunt substanțe toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer), mutagene (produc mutații genetice) sau teratogene (produc malformații) posibil la orice concentrație, deci pentru care nu s-a putut stabili existența unui prag sub care să nu fie nocive. Organismele vii au mecanisme de reparare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac față oricărei sau oricâtor asemenea agresiuni și deci prezența unei substanțe genotoxice nu înseamnă automat apariția efectului ci a riscului ca un asemenea efect să se producă, risc cu atât mai ridicat cu cât e și substanța genotoxică are concentrație mai mare (și deci are șansa să atace mai multe gene). În categoria substanțelor genotoxice pentru om intră arsenul, unele substanțe organice sintetice, mulți compuși organici halogenați, unele pesticide etc. Elemente esențiale: Sunt substanțe care trebuie să facă parte obligatoriu din dieta organismului. Unele din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apă și de aceea lipsa lor sau cantitatea prea redusă afectează sănătatea respectivului organism viu. Totodată însă și concentrațiile prea crescute sunt nocive, la fel ca la substanțele toxice cu efect prag. Astfel de substanțe esențiale sunt la om seleniul, fluorul, iodul etc.

La baza patologiei hidrice neinfecțioase stau urmatoarele mecanisme:

modificarea conținutului de micro și macroelemente chimice în apă;

contaminarea apei cu substanțe chimice toxice;

contaminarea apei cu elemente radioactive.

Modificarea conținutului de micro- și macroelemente

Măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor prin intermediul apei – Atenție!!!

modul de aprovizionare cu apă potabilă a colectivităților,

controlul instalatiilor centrale de apa si a conductelor de

distributie ,

controlul bacteriologic si chimic al potabilitatii apei

întreținerea igienica a surselor de apă,

controlul stării de purtător de germeni la personalul care

deservește intreprinderile de aprovizionare cu apă.

IN CONDITII SPECIALE se impune dezinfecția și fierberea ei, la

indicația serviciului sanitar.

CAPITOLUL II

PREZENȚA MICROORGANISMELOR ÎN APĂ

2.1 BACTERII PATOGENE ȘI POTENȚIAL PATOGENE

Aeromonas

Aeromonas sp. sunt bacterii Gram-negative, bacili, facultative anaerobe, nesporogene, aparținând familiei Vibrionaceae. Sunt înrudite cu familia Enterobaceriaceae.Acest gen se împarte în două grupuri: grupul bacteriei psihrofile A. salmonicida, o bacterie patogenă a peștilor, și grupul bacteriilor mezofile motile considerate importante pentru sănătatea omului. Din acest grup fac parte următoarele specii:A. hidrofila, A. caviae, A. veronii subsp. sobra, A. jandaei, A. veronii subsp veronii și A. schubertii.Aceste bacterii se găsesc în mod normal în apa dulce dar sunt prezente și în alimente, în special în lapte, carne și în sol.

Efecte asupra sanatății umane: Aeromonas sp. pot provoca infecții la oameni, cauzând septicemia, mai ales la persoanele cu imunitate scăzută și cu infecții ale căilor respiratorii.Au existat ipoteze privind provocarea de gastroenterite, dar testele epidemiologice nu au confirmat aceste ipoteze.

Surse de contaminare și căi de infectare

Aeromonas sp se găsesc în apă sol, alimente, în special în lapte, carne și pește. Prezența de Aeromonas sp.a fost confirmată și în apele tratate, ca urmare a proliferării lor în sistemele de distribuție a apei.Nu sunt cunoscuți toți factorii care infuențează dezvoltarea lor,dar temperatura, conținutul de substanțe organice, reziduul de clor și timpul de stagnare al apei în sistemele de distribuție determină numărul unei populații.Rănile infectate au fost asociate cu înotul, pescuitul și îmbăiatul în ape contaminate sau în apropierea solurilor contaminate. Aceste răni pot să fie urmate de septicemia.

Prezența în apa potabilă : Deși este prezentă în apă, această Aeromonas sp nu se transmite pe această cale.Probele de AND prelevate de a speciile găsite în apă nu coincid cu AND-ul speciilor care provoacă gastroenterite. Pentru a reduce numărul de bacterii trebui să se facă tratamente de îndepărtare a substanțelor organice, tratamente de dezinfectare și reducerea timpului de stagnare a apei în sistemele de distribuție.

Bacillus

Bacillus sp. sunt bacterii cu dimensiuni cuprinse între 4-10µ, Gram-pozitive, strict aerobe sau facultative anaerobe. Au capacitatea de a produce spori rezistenți în condiții nefavorabile. Bacillus sp.are două subgrupe, B polymyxa, B.subtilis( care include B.cerus și licheformis),B. brevis și B. anthracis.

Efecte asupra sanatății umane: Majoritatea acestor bacterii sunt inofensive, dar există câteva specii patogene. B.cereus provoacă toxiinfecții alimentare similare cu cele provocate de staphylococci. Anumite specii produc toxine stabile termic în alimentare, care provoacă stări de vomă după 1-5 ore de la ingerarea alimentului.Alte specii produc o toxină instabilă termic, care produce diaree după 10-15 ore de la ingerare. B.cereus poate provoca bacterimie, dar și stări de vomă și diaree la pacienții cu imunitatea scăzută. B. anthracis cauzează antraxul la oameni și animale.

Surse de contaminare și căi de infectare: Bacillus sp. se găsește în mod obișnuit în apă și în sol. Fac parte din HPC, care sunt detectate în majoritatea apelor.Infecțiile cu Bacillus sp. sunt asociate cu consumul de alimente, în special paste, orez și legume, dar și cu consumul de lapte nepasteurizat și cu produsele din carne. Apa nu este o cale de transmitere a B.cereus. Transmiterea de gastroenterite provocate de Bacillus sp. prin intermediul apei nu a fost confirmată.

Prezența în apa potabilă: Bacillus sp. sunt detectați în rezervele de apă, chiar și după dezinfectare, datorită sporilor foarte rezistenți.Datorită inofensivității acestor bacterii în apă nu se recomandă măsuri pentru îndepărtarea lor.

Campylobacter

Sunt bacterii microoaerofile. Campylobacter sp. este una din cele mai importante cauze de gastroenterite acute în toatã lumea. C. jejuni este specia cel mai des izolată, de la pacienții cu diaree acută, în cazuri mai rare s-au izolat specii de C. coli, C. lardis și C. fetus.

Efecte asupra sanătății umane: Specia de. C.jejuni este cea mai virulentă, sunt suficiente 1000 de microorganisme pentru a declansa infecția. Cele mai multe infecții se contactează în copilărie și în primele luni de viață. Perioada de incubație este de 2-4 zile. Simptomele clinice sunt caracterizate prin dureri abdominale, diaree, stări de vomă și febră. Infecția dispare de la sine în 3-7 zile. Reinfectări pot să apară în 5-10% din cazurile netratate. Pot să apară alte complicații, cum ar fi meningita sau artrita reactivă.

Surse de contaminare și căi de infectare: Animalele sălbatice și domestice, în special vitele, puii de găină și păsarile sălbatice, reprezintă surse importante de contaminare. Animalele de companie și alte animale pot fi deasemenea surse de infectare. Alimentele, în special carnea și laptele nepasteurizat, dar mai ales apa potabilă sunt surse semnificative de contaminare.Prezența microorganismelor pe suprafața apelor este strâns legată de ploi, de temperatura apei și de contaminarea cu materiile fecale ale păsărilor. Apa insuficient clorinată sau impurificată cu materiile fecale ale pasărilor sălbatice poate fi infectată cu Campylobacter.

Prezența în apa potabilă: Prezența acestor bacterii se detectează prin aplicarea testului pentru E. coli (germeni coliformi termotoleranți). Pentru a reduce riscul acestei contaminări a apei se recomandă de a nu se deversa materiile fecale umane și animale în apa potabilă, un tratament adecvat al apei și supraveghearea apei pe durata distribuției. Campylobacter sp este puțin rezistentă la tratamentul de clorinare.

Escherichia coli tulpini patogene

Escherichia coli este prezentă în număr mare în flora intesinală normală umană și animală, unde nu este patogenă.Totuși dacă este prezentă în alte parți ale corpului, poate cauza infecții ale tractului urinar și meningită. Un număr mic de tulpini enteropatogenice pot cauza diaree acută. S-au descoperit mai multe clase de E.coli enteropatogenice pe baza diferiților factori virulenți: E. coli enterohemoragica (EHEC), E. coli enterotoxigenica (ETEC), E. coli enteropatogenica (EPEC), E. coli enteroinvaziva (EIEC), E. coli enteroagregativa (EAEC) și E. coli aderenta (DAEC). Se cunosc mai multe informații referitoare la primele patru clase, modul de acțiune al EAEC și al DAEC sunt mai puțin cunoscute.

Efecte asupra sănatații oamenilor: Stereotipurile de EHEC cum ar fi E. coli O157:H7 și E. coli O111 cauzează diaree, care poate fi ușoară sau hemoragică și nu se poate distinge de colitele hemoragice. 2% și 7% dintre cazuri pot să dezvolte sindromul hemolitic potențial mortal, caracterizat prin anemie hemolitică și insuficență renală acută. Copiii sub 5 ani sunt cei mai expuși riscului de a dezvolta acest sindrom. Tulpinile de EHEC sunt cele mai infecțioase. Simptomele infecției cu ETEC sunt următoarele: diaree ușoară, dureri abdominale, dureri de cap, stări de greață. Infecțiile cu EPEC se caracterizează prin diaree severă, stări de vomă și febră la copii. Infecțiile cu EPEC sunt rar întâlnite în țările dezvoltate, dar sunt des întâlnite în țările în curs de dezvoltare. EIEC are un mecanism patogen similar cu cel al Shighellei.

Surse de contaminare și căi de infectare: E.enteropatogenica este un microorganism enteric, iar oamenii reprezintă principala sursă în special pentru ETEC, EIEC și EPEC. Animalele vii în special vitele, oile și într-o măsură mai mică porci și păsările de curte sunt o sursă de EHEC. Mai târziu au fost asociate și cu legumele crude, de exemplu mugurii de fasole. Se pot transmite de la om la om, prin contactul cu animalele, prin alimente sau prin ingestia de apă contaminată. Transmiterea de la om la om predomină în maternități și centre de îngrijire.

Prezența în apa potabilă : Prin aplicarea testului convențional pentru E. coli se determină și serotipurile patogene, totuși nu se detectează tulpinile de EHEC. Pentru a reduce riscul acestei contaminări a apei se recomandă a nu se deversa materiile fecale umane și animale în apa potabilă, un tratament adecvat al apei și supraveghearea apei pe durata distribuției.

Francisella tularensis

Denumită inițial Pasteurella tularensis, este o bacterie Gram-negativă și are forma de coccobacil. Există două varietăți Francisella tularensis Francisella tularensis biovar. tularensis și F. tularensis biovar. paleartica. În apă își poate păstra viabilitatea 2-3 luni de zile, iar în sol în funcție de natura și proprietățile acestuia, 10 zile și 2 luni.

Efecte asupra sanatății umane: Îmbolnăvirile de tularemia pot fi cauzate de consumul de apă contaminată, dejectele sau cadavrele rozătoarelor.Ca și leptospirele, bacilul tularemiei poate traversa tegumentele și mucoasa, chiar și când ele sunt intacte.Cel mai frecvent simptom este ulcerarea zonei în care bacteria a pătruns în organism și inflamarea ganglionilor limfatici.Perioada de incubație este de 1-14 zile, de obicei este de 3-5 zile.Alte simptome apar după consumul de apă sau alimente contaminate: faringită, dureri abdominale, febră, diaree și stări de vomă. Inhalarea de praf contaminat poate conduce la pneumonie.

Surse de contaminare și căi de infectare: Animalele sălbatice (iepuri, lupi, etc.) și unele animale domestice sunt rezervorul pentru aceste bacterii. Tularemia se transmite prin mușcătura unor artropode, consumul de carne insuficient preparată și apă, contaminate, inhalarea de praf contaminat.

Helicobacter pylori

Helicobacter pylori a fost denumită inițial Campylobacter pylori, este o bacterie Gram-negativa, microaerofilă, are forma de spirală. Există cel puțin 14 specii de Helicobacter dar numai Helicobacter pylori este patogenă.

Efecte asupra sănătații umane: Helicobacter pylori a fost identificată în stomacul uman, deși infecțiile sunt asimptomatice, microorganismul poate cauza gastrite cronice, care pot conduce la alte boli: ulcer duodenal , pectic și cancer gastric. Infecțiile cu Helicobacter pylori au loc în copilarie și netratate devin cronice.

Surse de contaminare și căi de infectare : Oamenii sunt principalul rezervor de Helicobacter pylori, alte gazde sunt pisicile. Helicobacter pylori a fost identificată în apă, deși nu se dezvoltă în mediul acvatic poate supraviețui 3 săptămâni în biofilme și 20-30 de zile la suprafata apei. Contactul oral de la persoana la persoana este principala cale de transmitere.

Prezența în apă: Consumul de apă contaminată este o posibilă cale de transmitere.Helicobacter pylori este sensibilă la tratamentul cu substanțe dezinfectante.Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale.

Klebsiella

Klebsiella sp sunt bacterii Gram-negative, imobile, aparținând familiei Enterobacteriaceae. Prezintă un număr mare de specii, incluzând K. pneumoniae, K. oxytoca, K. planticola și K. terrigena. Aproximativ 60-80% din speciile izolate din materiile fecale sunt reprezente de K. pneumoniae care testează pozitiv la testul germenilor coliformi termotoleranți. K. oxytoca este de asemenea o forma patogenă.

Efecte asupra sănătății umane: Klebsiella sp a fost identificată în spitale, unde răspândirea ei este asociată cu contactul frecvent cu pacienții.Persoanele cele mai expuse infecțiilor sunt bătrânii, copii și personele cu sistem imunitar scăzut. Foarte rar K. pneumoniae și . K. oxytoca pot provoca infecții cum ar fi pneumonia.

Surse de contaminare și căi de infectare : Klebsiella sp sunt bacterii care populează în mod normal apele și se pot înmulți în număr mare în apele bogate in nutrienți cum sunt apele reziduale rezultate după spălarea plantelor textile sau a trestiei de zahăr. Aceste microorganisme se pot dezvolta în sistemele de distribție a apei. Klebsiella sp se găsește și în materiile fecale umane și animale. Klebsiella poate cauza infecții, iar apa și aerosolii contaminați pot fi surse de infectare în spitale.

Prezența în apa potabilă: Klebsiella sp nu sunt considerate a fi o cauză de gastroenterite. Aceste bacterii prezente în apa potabilă nu reprezintă un risc de îmbolnavire.Sunt microorganisme sensibile la dezinfectanți, creșterea lor sub formă de biofilme poate fi redusă prin aplicarea de tratamente ce îndepartează substanțele organice, reducerea timpului de stagnare a apei în sistemele de distribuție. Klebsiella este un germene coliform și se poate detecta folosind teste convenționale pentru germenii coliformi.

Legionella

Genul Legionella se încadreză în familia Legionellaceae și are cel puțin 42 de specii. Legionella sp. Este o bacterie răspândită în forme variate de apă și proliferează la temperaturi de peste 25ºC.

Efecte asupra sănătății umane: Deși toate speciile de Legionella sunt considerate patogene L. pneumophila este principalul agent al legionelozei care există sub două forme clinice:boala Legionnaires și febra Pontiac.Aceasta boală se aseamănă cu pneumonia și are perioada de incubație de 3-6 zile. Bărbații sunt mai afectați decât femeile, majoritatea cazurilor au loc la vârsta de 40-70 de ani. Factorii de risc includ fumatul, alcoolismul, cancerul, diabetul și afecțiunile respiratorii. Febra Pontiac este o formă mai ușoară a bolii, având simptome asemănoare cu cele ale influenzei: dureri de cap, febră, stări de vomă, greață și dureri musculare. Studiile efectuate asupra anticorpilor arată că infecția este asimptomatică.

Surse de contaminare și căi de infectare: Legionella sp. face parte din flora naturală a apelor dulci unde se găsește în număr mic. Totuși ele prosperă în medii artificiale precum condensatoare, sisteme de încălzire, sisteme de aer condiționat și stațiuni, unde există condiții prielnice de dezvoltare (25-50 ºC). Aceste medii constituie o sursă de boala Legionnaires. Legionella trăiește și supraviețuiește în biofilme și este mai ușor de detectat din sedimente decât din apa curgătoare. Legionella poate fi ingerată de anumite amibe precum Acanthamoeba, Hartmanella și Naegleria care au un rol important în prezența lor în apă.

Cea mai frecventă cale de contaminare este prin inhalarea de aerosoli care conțin bacteria.Acești aerosoli se formează în condensatoare, sisteme de încălzire, sisteme de aer condiționat și stațiuni. Inspirarea de apă sau alimente contaminate, în special înghețată, reprezintă o altă cale de contaminare. Nu se transmite de la om la om.

Prezența în apa potabilă : Legionella nu poate fi detectată prin testele pentru E. coli și HPC, în prezent se lucrează la o metodă pentru detecția acesteia în sistemele de apă ale clădirilor mari.Aceste bacterii sunt sensibile la dezinfectanți. Ca măsuri de prevenire a contaminărilor cu Legionella, apa din sistemele de încălzire trebuie să nu aibă temperaturi cuprinse în intervalul 25-50 ºC ,iar sistemele de alimentare trebuie să fie menținute curate, fără acumulări de alge sau reziduuri.

Mycobacterium

Speciile de Mycobacterium tipice cum ar fi M.tuberculosis, M.bovis, M.africanum și M.leprae au drept rezervor numai oamenii și animalele și nu se transmit prin intermediul apei. Speciile atipice de Mycobacterium sunt foarte răspândite în apă. Sunt bacterii aerobe, au formă de bacili și cresc încet în medii acvatice favorabile.

Efecte asupra sănătății umane : Speciile atipice de Mycobacterium pot afecta sistemul respirator, gastrointestinal, tractul urinar, pielea și sistemul limfatic. Pot cauza boli pulmonare, ulcer Buruli, artrite septice, osteomielita.

Surse de contaminare și căi de infectare: Microbacteriile atipice se pot dezvolta în medii acvatice favorabile sub forma de biofilme. Cea mai răspândita specie în apa este M.gordonae, dar și alte specii au fost izolate în apă, precum M.intracellulare, M.avium, M.fortuitum, M.chelonae și M.kansasii. Numărul de bacterii atipice crește odata cu dispersarea biofilmului prin revărsarea apelor. Principalele căi de transmitere sunt inhalarea, contactul și consumul de apă contaminată. Infecțiile cu această bacterie sunt asociate cu contaminarea rezervelor de apă. Tuberculoza,forma ei intestinală, poate fi transmisă pe calea apei prin deversarea de ape reziduale provenite de la spitalele de tuberculoză în apele de suprafață.

Prezența în apă : Există puține informații cu privire la metode eficiente de control care ar putea reduce riscul de contaminare cu aceste bacterii. Micobacteriile atipice sunt relativ rezistente la acțiunea substanțelor dezinfectante. Măsurile de reducere a riscului de contaminare cu aceste bacterii, includ îndepărtarea eficientă a substanțelor organice, scurtarea duratei de stagnare a apei în sistemele de distribuție și păstrarea unor cantități de reziduuri de substanțe dezinfectante.

Pseudomonas aeruginosa

Pseudomonas aeruginosa face parte din familia Pseudomonaceae și este o bacterie aerobă, flagelată polar, Gram-negativă, are formă de bastonaș. Atunci când se dezvoltă pe medii propice produce un pigment de culoare non-florescent numit piocianină. Alte specii produc un pigment de culoare verde, fluorescent.

Efecte asupra sănătății umane: Pseudomonas aeruginosa poate să producă o serie de infecții, dar foarte rar la oamenii sănătoși.Colonizează preponderent căile respiratorii ale bolnavilor de anumite insuficiențe respiratorii, răni, arsuri și zone ale ochiului distruse fizic.Din aceste zone poate să invadeze corpul cauzând leziuni, septicemie și meningită.Pacienți diagnosticați cu fibroză chistică și cei cu imunitate scăzută sunt predispuși să fie infectați cu Pseudomonas aeruginosa, care poate produce infecții pulmonare severe.

Surse de contaminare și căi de infectare : Pseudomonas aeruginosa este o bacterie răspândită în apă, sol, materii fecale și ape menajere. Se înmulțește la suprafața apei și pe anumite materii organice aflate în contact cu apa.Poate să provoace infecții și complicații intraspitalicești. A fost izolată din o serie de medii umede precum piele, apa din băi, apa din sistemele de încălzire, apa de la dușuri și apa din stațiuni. Cea mai frecventă cale de contaminare este prin contactul cu țesuturi, răni și mucoase contaminate cu apă sau prin contaminarea instrumentelor chirurgicale.

Prezența în apa potabilă: Pseudomonas aeruginosa poate fi detectată prin teste de HPC și nu este detectată prin teste pentru E. coli. Prezența ei în număr mare poate provoca alterări ale gustului și mirosului apei. Bacteria este sensibilă față de agenții de dezinfecție.Pentru a reduce numărul de bacterii trebui să se facă tratamente de îndepărtare a substanțelor organice, tratamente de dezinfectare și să se reducă timpul de stagnare a apei în sistemele de distribuție.

Salmonella

Salmonella sp. sunt bacterii Gram-negative, motile, care au formă de bastonașe. Face parte din familia Enterobacteriaceae. Clasificarea actuală include 3 specii Salmonella enterica, Salmonella bongorii și Salmonella typhy, de care aparțin diferite subspecii.Agenții patogeni ai febrei tifoide-S. typhi și al febrei paratifoide-S. paratyphi sunt viabile în apă timp de mai multe săptămâni.

Efecte asupra sănătății umane: Infecțiile cu Salmonella provoacă patru tipuri de manifestări clinice: gastroenterite, caracterizate prin diarei, stări de greață și vomă, septicemie caracterizată prin febră, febră tifoidă și înrăutățește infecțiile anterioare. Simptomele de gastroenterită apar după 6-72 de ore de la ingerarea de alimente sau apă contaminate. În general simptomele dispar de la sine. Perioada de incubare a febrei tifoide variază între 1-14 zile. Febra tifoidă este o boală severă și poate fi mortală.

Surse de contaminare și căi de infectare : Salmonella sp.este foarte răspândită în natură. Bacteriile patogene contaminează apele prin intermediul materiilor fecale.Salmonella poate fi transmisă, de asemenea, prin moluște crescute în apa contaminată. Salmoneloza este transmisibilă prin carne crudă de pasăre, ouă, lapte și produse lactate, pește, crevete, picioare de broască, nucă de cocos, sosuri și maioneză,creme pentu prăjituri și gelatină, pastă de arahide, cacao și ciocolată.

Prezența în apa potabilă : Deși sunt foarte răspândite în ape, bacteriile non-tifoidale cauzează foarte rar boli.Transmiterea se face prin intermediul apelor subterane și de suprafață contaminate cel mai des de S. Typhimurium. Salmonella sp sunt relativ sensibile la substanțele dezinfectante. Pentru a reduce riscul acestei contaminări a apei se recomandă a nu se deversa materiile fecale de origine umană sau animală în apa potabilă, un tratament adecvat al apei și supraveghearea apei pe durata distribuției.

Shighella

Shighella sp. sunt bacterii Gram-negative, nesporulate, cu formă de bastonașe și se dezvoltă în prezența sau absența oxigenului. Face parte din familia Enterobacteriaceae și se clasifică în funcție de antigenul O. Supraviețuiesc în apă5-38 de zile.

Efecte asupra sănătății umane: Shigella sp. provoacă dizenteria bacilară și boli intestinale grave, care afectează peste 2 milioane de oameni și provoacă moartea în 600.000 de cazuri, în țările în curs de dezvoltare.Majoritatea cazurilor sunt copii sub 10 ani. Perioada de incubare este de 24-72 de ore. Infecția este provocată de ingestia a 10-100 de bacilli. Simptomele incipiente sunt febră, dureri abdominale și diaree, S.dysenteriae provoacă ulcerații. Bacilii produc toxina Shiga. S-au raportat și infecții mixte: tifice și dizenterice, urmate de îmbolnăviri de hepatită virală.

Surse de contaminare și căi de infectare : Oamenii și primatele sunt singurele gazde pentru Shighella sp. Bacteria se fixează de mucoasa intestinală a gazdelor. Epidemiile de shigheloză apar în locurile aglomerate și prost igienizate. Shighella sp. se transmite în mod obișnuit pe calea fecal-orală, infecția este provocată după ingerarea de apă sau alimente contaminate cu materii fecale. Alimente care pot fi contaminate: lapte și produse lactate,legume crude, carnea pasăre, macaroane și salate ce conțin cartofi,pește, creveți, pui.

Prezența în apa potabilă: Prezența acestor bacterii în apa potabilă indică o contaminare recentă cu materii fecale, deorece nu supraviețuiesc mult timp în apă. Pentru a reduce riscul acestei contaminări a apei se recomandă a nu se deversa materiile fecale de origine umană sau animală în apa potabilă, un tratament adecvat al apei și supraveghearea apei pe durata distribuției.

Vibrio

Vibrio sp. sunt bacterii de dimensiuni mici, Gram-negative. Speciile patogene sunt V. cholerae, V. parahaemolyiticus și V. vulnificus. Doar V. cholerae se transmite prin intermediul apei. Un anumit număr de serotipuri pot provoca diaree, dar numai serotipurile O1 și O 139 declanșează simptomele holerei.

Efecte asupra sănătății umane: Simptomele sunt cauzate de enterotoxina termolabilă, elaborată de V. cholerae O1/O139. 60-75% din persoanele infectate nu prezintă simptome clinice.Se pot pierde prin diaree 10-15 l de lichide.Alte simptome sunt senzații de greață, stări de vomă,deshidratare și stări de șoc. În ultimii ani, holera clasică a regresat foarte mult. Cazurile de mortalitate reprezintă 1%.

Surse de contaminare și căi de infectare : Speciile nepatogene sunt răspândite în număr mare în ape, cele patogene sunt răspândite în număr mai mic în ape. Oamenii pot fi o sursă de V. cholerae patogenă este eliminată în materiile fecale, care pot să ajungă în apele reziduale. V. cholerae nepatogenă a fost identificată în organismul unor păsări și erbivore în zone îndepărtate de mare. Numărul de V. cholerae scade odată cu scăderea temperaturii sub 20 ºC. Holera se transmite în mod obișnuit pe calea fecal-orală, infecția este provocată după consumul de apă sau alimente contaminate cu materii fecale.

Prezența în apa potabilă : Prezența acestor bacterii patogene în apa potabilă este cauzată de igienizarea insuficientă a apei. V. cholerae este sensibilă față de substanțele dezinfectante. Pentru a reduce riscul acestei contaminări a apei se recomandă a nu se deversa materiile fecale de origine umană sau animală în apa potabilă, un tratament adecvat al apei si supravegherea apei pe durata distribuției.

Yersinia

Yersinia face parte din familia Enterobacteriaceae și cuprinde specii: Y. pestis, Y. pseudotuberculosis și anumite tipuri serotipuri de Y. enterocolitica sunt agenți patogeni pentru oameni.

Efecte asupra sănătății umane: Y. enterocolitica pătrunde în mucoasa intestinală provocând ulcerații. Yersinioza este o gastroenterită acută care provoacă dureri abdominale, diaree și febră. Boala este mai acută la copii decât la adulți.

Surse de contaminare și căi de infectare : Animalele domestice și cele sălbatice sunt principla sursă. Porcii sunt principla sursă de Y. enterocolitica, iar animalele mici sunt o sursă de Y. pseudotuberculosis. Y. enterocolitica,forma patogenă, a fost detecată în apa menajeră și la suprafața apelor poluate. Totuși Y. enterocolitica detectată în apa potabilă este în majoritatea cazurilor nepatogenă. Câteva specii sunt capabile să se înmulțească în apă, în prezență de resturi organice de azot, chiar și la temperaturi mai mici de 4 ºC;principalii contaminanți sunt alimentele, în specia carnea și produsele din carne, laptele și produsele din lapte precum și prin ingestia de apă contaminată.Se poate transmite de la om la om sau de la animal la animal.

Prezența în apa potabilă: Deși Yersinia sp. detectată în apa potabilă este în majoritatea cazurilor nepatogenă, pot exista Y. enterocolitica și Y. pseudotuberculosis în apele netratate. Sursa de contaminare a apei o reprezintă materiile fecale de origine animală. Pentru a reduce riscul acestei contaminări a apei se recomandă a nu se deversa materiile fecale de origine umană sau animală în apa potabilă, un tratament adecvat al apei si supraveghearea apei pe durata distribuției.

2.2 VIRUSURI PATOGENE

Adenovirusuri

Familia Adenoviridaee se clasifică în 2 genuri: Mastadenovirusuri (gazde mamiferele) și Aviadenovirus (gazde păsări). Adenovirusuri sunt larg răspândite în natura, infectând păsări, mamifere și amfibieni. La ora actuală s-au identificat 51 de tipuri antigenice umane de Adenovirusuri (HAds) .

Efecte asupra sănătații umane: HAds cauzează infecții la nivelul tractului gastrointestinal (gastrite), sistemului respirator (pneumonie), aparatului urinar (cistită, cervită) și la nivelul ochilor(keratoconjunctivita epidemică). Adenovirusuri provoacă gastroenterita la copii. În general copiii și nou-născuții sunt cei mai afectați.

Surse de contaminare și căi de infectare: Adenovirusurile sunt eliminate în mare număr în materiile fecale umane și se găsesc în apele reziduale și rezervele de apă tratate. Principalele căi de transnmitere sunt pe cale fecal-orală, oral-orală, prin contactul mâinii cu ochiul, sau pe cale indirectă prin atingerea suprafețelor sau obiectelor contaminate.Numeroase cazuri s-au raportat în spitale, școli, creșe și instituții militare.Infecțiile se pot transmite și prin consumul de apă și alimente contaminate, sau prin atingerea de prosoape sau a apei de piscină contaminată.

Prezența în apă: Se găsesc în rezervele de apă tratate, dar și în apele naturale. Adenovirusurile sunt foate rezistente la tratamentele cu substanțe dezinfectante.Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale

Enterovirusuri

Enterovirusurile fac parte din familia Picornaviridae. Infectează animalele și nu oamenii.

Efecte asupra sănătații umane: Enterovirusurile cauzează cele mai multe infecții la oameni. În SUA s-au raportata anual 30 de milioane de astfel de cazuri. Aceste virusuri pot provoca febră ușoară, miocardită, meningoencefalită, poliomielită, boli la nivelul mâinilor, picioarelor și gurii, și infecții ale organelor la nou-născuți. Afectează în deosebi copii.

Surse de contaminare și căi de infectare: Virusurile sunt eliminate în materiile fecale ale persoanelor infectate. Au fost izolate în apele de suprafață, apa potabilă, în apele reziduale și în alimente. Principalele căi de transmitere sunt prin contactul cu persoanele infectate sau inhalarea de aerosoli contaminați. Transmiterea prin intermediul apei potabile este posibilă, dar această ipoteză nu a fost confirmată.

Prezența în apă : Aceste virusuri sunt prezente în apele de suprafață, în apele reziduale, apa potabilă tratată neadecvat. Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale.

Calicivirus

Familia Caliciviridae cuprinde două genuri care infectează oamenii: Norovirus (virusuri similare cu agentul Norwalk) și Sapovirus.

Efecte asupra sănătații umane : Calicivirusurile sunt o cauză importantă de gastroenterite pentru toate grupele de vârstă.Simptomele sunt stări de vomă și greață, dureri abdominale.40% dintre bolnavi prezintă diaree, unii febră și dureri musculare. Simptomele sunt de obicei ușoare și dispar în 3 zile.

Surse de contaminare și căi de infectare : Virusurile sunt eliminate în materiile fecale ale persoanelor infectate și astfel, pot contamina apa potabilă și alimentele. Răspândirea are loc cel mai des prin consumul de apă și alimente contaminate. Dar și prin contactul cu persoanele infectate reprezintă o cale importantă de transmitere. Virusul se mai transmite și prin inhalarea de aerosoli și praf contaminat.

Prezența în apă: Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei pe durata distribuției.

Rotavirusuri

Genul Rotavirus face parte din familia Reoviridae, care pot infecta oamenii și animale.

Efecte asupra sănătații umane: Rotavirusurile reprezintă principala cauză de mortalitate a copiilor nou-născuti. În general 50-60% din cazurile de gastroenterite acute la copii sunt cauzate de aceste virusuri. Simptomele infecției sunt: febră, diaree, stări de vomă, dureri abdominale și uneori, deshidratare. Aceste infecții pot provoca moartea dacă nu sunt tratate adecvat.

Surse de contaminare și căi de infectare : Rotavirusurile sunt eliminate prin materiile fecale ale persoanelor infectate. Apele poluate astfel, pot conține rotavirusuri. Infecția se transmite pe cale fecal-orală. Transmiterea de la persoană la persoană și inhalarea de aerosoli contaminați este o modalitate de transmitere mai imporatantă decât consumul de alimente și apă contaminată.

Prezența în apă: Deși consumul de apă contaminată nu este principala sursă, virusurile prezintă un risc la adresa sanătății publice. Rotavirusurile sunt cele mai rezistente virusuri la acțiunea substanțelor dezinfectante.Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei în sistemul de distribuție.

Virusul hepatitei A

Virusul hepatitei A este singura specie a genului Hepatovirus

Efecte asupra sănătații umane: Virusul hepatitei A este foarte virulent, sunt necesare doze foarte mici pentru a provoca infecția.Cauzează hepatita A, infecția are loc prin traversarea tractului gastrointestinal, după ingerarea virusului, și infectează celulele epiteliale, apoi se infiltrează în sistemul sangvin , ajungând la ficat unde poate distruge celulele ficatului. Mortalitatea este mai mică de 1%, vârstnicii sunt cei mai afectații.

Surse de contaminare și căi de infectare: Virusul este eliminat în materiile fecale ale persoanelor infectate , apa și alimentele contaminate în acest mod devin surse de infecție.

Răspândirea are loc cel mai des prin contactul cu persoanele infectate, dar și consumul de apă și alimente contaminate reprezintă o cale importantă de transmitere. Boala se poate transmite și prin consumul de droguri injectabile și noninjectabile.

Prezența în apă: se transmite prin apă. Virusul hepatitei A este foate rezistent la tratamentele cu substanțe dezinfectante. Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminări resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei în sistemul de distribuție.

2.3 PROTOZOARE PATOGENE

Balantidium coli

Balantidium coli este un microorganism unicelular, parazit, cu o lungime de până la 200 μm, este cel mai mare parazit intestinal.

Efecte asupra sănătații umane: Infecțiile la oameni sunt relativ rare și în general asimptomatice. Simptomele clinice manifestate sunt colita, diaree, stări de greață, vomă, dureri de cap sau anorexie. Simptomele sunt uneori asemănatoare cu cele cauzate de amibază. Microorganismul provoacă dizenteria balantidiană.

Surse de contaminare și căi de infectare: Principalul rezervor de parazit este porcul, care este infestat într-o mare proporție. Omul bolnav și purtatorul de paraziți are, de asemenea, rol în răspândirea bolii. Transmiterea bolii se face pe cale fecal-orală, prin consumul de apă și alimente contaminate.

Prezența în apă: Balantidium coli se poate îndepărta prin filtrare, dar chisturile sunt foarte rezistente la acțiunea substanțelor dezinfectante. Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei în sistemul de distribuție.

Cyclospora cayetanensis

Cyclospora cayetanensis este un microorganism unicelular, parazitar, aparținând familiei Eimeriide.Produce oochisturi care sunt eliminate prin materiile fecale ale indivizilor infectați.

Efecte asupra sănătații umane: Simptomele manifestate după infectare sunt următoarele: diaree, crampe abdominale, anorexie, scăderi în greutate și uneori, stări de vomă.

Surse de contaminare și căi de infectare : Oamenii sunt singurele gazde ale acestor paraziți. Cyclospora cayetanensis a fost izolată în apele reziduale și în sursele de apă.

Prezența în apă: Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminari resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei în sistemul de distribuție.Oochisturile sunt rezistente la dezinfectare.

Cryptosporidium

Genul Cryptosporidium conține 8 specii dintre care C.parvum provoacă majoritatea infecțiilor, dar și alte specii sunt patogene.

Efecte asupra sănătații umane: Cryptosporidium provoacă diaree, uneori stări de greață, vomă și febră, care dispar după o săptămână la oamenii sănătoși, uneori aceste stări pot dura și mai mult timp. La persoanele cu sistem imunitar scăzut și vârstnici poate cauza moartea.

Surse de contaminare și căi de infectare : Multe animale sunt rezervorul pentru C.parvum, dar în general animalele tinere și oamenii sunt principalul rezervor.Oochisturile pot supraviețui timp de săptămâni, chiar luni în apa proaspată. Oochisturi de C.parvum au fost detectate în rezervele de apă, dar nu există informații despre prezența formelor patogene. Sunt prezente și în apele de piscină.

Cryptosporidium se transmite pe cale fecal-orală, cea mai importantă cale de transmitere este contactul de la persoana la persoana. Alte căi de transmitere sunt consumul de apă și de alimente contaminate și contactul direct cu animalele infectate. În anul 1993, în Milwaukee, SUA, s-a înregistrat un record, 400.000 de persoane au fost infectate cu Cryptosporidium prin intermediul apei potabile.

Prezența în apă: Oochisturile sunt foarte rezistente la substanțele dezinfectante, dar studiile arată că, iradierea cu UV le inactiveaza. Datorită dimensiunilor mici se separă foarte greu prin filtrare.Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficientă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei în sistemul de distribuție.

Entamoeba histolytica

Entamoeba histolytica este cel mai răspândit parazit protozor patogen din lume. Aparține genului Entamoeba, familia Amoebidae. În condiții nefavorabile formează chisturi cu diametrul de 10 până la 20 μm; rezistă în apă pana la 90 de zile la 0º și până la 3 zile la 30 º.

Efecte asupra sănătații umane: Boala provocată se numește amibiază și în prezent afectează cca 10% din populația globului. 85-95% din infecțiile la oameni sunt asimptomatice. Boala se declanșează odata cu pătrunderea parazitului în celulele epiteliale ale colonului, dar poate migra și la ficat, plămâni și creier, putând avea consecințe fatale.

Surse de contaminare și căi de infectare : Oamenii sunt principalul rezervor. Formele infecțioase ale parazitului sunt chisturile care se formeză în intestin și sunt eliminate în mediul extern, odata cu materiile fecale ale omului bolnav sau purtătorului sănătos de paraziți. Contactul de la persoană la persoană, consumul de alimente contaminate de manipulatorii bolnavi și consumul de apă contaminată sunt principalele căi de transmitere.

Prezența în apă: Chisturile sunt relativ rezistente la dezinfectare și nu sunt inactivate prin clorinare. Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficientă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei în sistemul de distribuție.

Giardia

Giardia intestinalis denumită și G.lamblia sau G.duodenalis face parte din clasa Fllagelata. Giardia este considerată astazi cel mai frecvent flagelat al omului.

Efecte asupra sănătății umane: Formele infecțioase ale parazitului sunt chisturile, care se elimină în mediul extern prin materiile fecale ale bolnavului sau purtătorului sănătos. Chisturile sunt rezistente, în condiții de umezeală putând rezista mai mult timp. În organism chisturile se dezvoltă în tot tractul intestinal, în special în duoden și căile biliare. Giardioza la copii si adulți poate fi asimptomatică și este mai frecventă la copii decat la adulți. Simptomele sunt diaree, și în cazurile severe, crampe abdominale.

Surse de contaminare și căi de infectare : Giardia se poate multiplica în organismul a numeroase animale și al oamenilor. Chisturile pot rezista luni în mediul acvatic, prezența lor a fost raportată și în rezervele de apă, deși nu există informații despre prezența speciilor partogene. Chisturile se găsesc și în apa de piscină și în alimentele contaminate.Cea mai importantă cale de transmitere este contactul de la persoană la persoană. Consumul de apă și alimente contaminate și mai puțin, apa din piscină, sunt alte căi de transmitere.

Prezența în apă: Chisturile sunt relativ rezistente la acțiunea substanțelor dezinfectante. Măsurile de prevenire a riscurilor de infecție includ: dezinfectarea eficentă și prevenirea contaminării resurselor de apă potabilă cu ape reziduale și protejarea apei în sistemul de distribuție.

Isospora belli

Isospora este un parazit unicelular înrudit cu Cryptosporidium și Cyclospora.

Efecte asupra sănătății umane: Simptomele de infecție sunt similare cu giardioza și criptosporidioza. Afectează mai mult copii decât adulți. Provoacă boala numită coccidioză intestinală și este răspândită mai mult în tările tropicale.

Surse de contaminare și căi de infectare : Oochisturile sunt eliminate prin materiile fecale ale indivizilor infectați, care pot contamina mediul înconjurător. Consumul de apă și alimente contaminate sunt principalele surse de contaminare.

Prezența în apă: Nu există informații despre eficența tratamentelor de dezinfecție, dar se presupune că, Isospora belli este relativ rezistentă la aceste tratamente.

Toxoplasma gondii

T. gondii este un parazit care are drept gazdă definitivă pisica.

Efecte asupra sănătății umane: Toxoplasmoza este de obicei asimptomatică la oameni. În puține cazuri au existat simptome asemănătoare cu răceala, patologii ale ficatului, după 5-23 de zile de la ingestia chisturilor. Studii recente arată că aceste chisturi rămân latent și se depun pe creier, cauzând reacții întârziate la stimuli. Chisturile latente pot cauza boli ale sistemului nervos, pneumonie dacă sistemul imunitar este sensibil.

Surse de contaminare și căi de infectare : Se estimează că 15-30% din carnea de porc este contaminată cu aceste chisturi. 1% din pisici sunt rezervor de chisturi. 50% din adulții europeni și 80% din cei francezi sunt purtători sănătoși de chisturi. Apa contaminată cu materii fecale de pisici poate conține chisturi de T. gondii.

Oamenii se pot infecta prin ingestia de chisturi excretate de pisici sau prin contactul cu solul sau apa contaminată. S-au raportat cazuri de toxoplasmoză în anul 1995, în Canada.

Prezența în apă : Apa contaminată este o sursă a epidemiilor de toxoplasmoză. Chisturile sunt îndepărtate prin filtrare. Nu există date despre rezistența parazitului la tratamentele de dezinfectante.

Trichomonas vaginalis

Este un flagelat sub formă de pară, rămâne viabil 24 de ore în urină și 30-40 de minute în apă.

Efecte asupra sănătății umane : Parazitul stă în căile urinare, sub o formă saprofită, fără a produce nici o simptomologie. Poate deveni patogen numai când se asociază cu bacterii ca bacil coli, streptococ, stafilococ. Afectează aparatul uro-genital la femei și bărbați. Simptomele infecției sunt: secreții vaginale albicioase, arsuri la micțiune care poate conduce la cistită. 50% din cazuri sunt asimptomatice. Perioada de incubație este de obicei de 7 zile și doza de infectare este de 100000 de microorganisme.

CAPITOLUL III

CONDIȚIILE DE POTABILITATE ALE APEI

Datorită posibilităților multiple de îmbolnăvire prin apă, s-a simțit nevoia de a stabili anumite condiții sanitare pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă. Sub denumirea de apă potabilă sau bună de băut, se înțelege apa care este consumată cu plăcere – dând senzația de sațietate – și care odată consumată nu are efecte nocive asupra consumatorilor.

Primele condiții de potabilitate au avut un caracter empiric și au fost legate de caracterele organoleptice : gust, miros, culoare, ușor de evidențiat numai cu ajutorul organelor noastre de simț. Apariția unor boli, ca urmare a consumului de apă cu caracteristici organoleptice denaturate, a dus la crearea unor reflexe condiționate puternice. Studii recente efectuate în acest sens, au arătat că apele cu gust sau miros particular, colorate sau tulburi inhibă secrețiile digestive și opresc senzația de sete.

Ulterior, o dată cu dezvoltarea posibilităților de analiză a apei, s-au introdus criterii sau condiții chimice de potabilitate. Printre primii cercetători care au căutat să stabilească asemenea condiții a fost Lavoisier.La început aceste condiții s-au adresat exclusiv gradului de mineralizare a apei. Aceste condiții au fost stabilite după caracteristicile naturale ale apei din regiunea Weimar, ele fiind aprobate ulterior prin congresul de la Bruxelles. Mai tîrziu s-a dovedit însă a fi insuficiente și necorespunzătoare, ceea ce a dus la stabilirea unor condiții privitor la conținutul în substanțe chimice supraadăugate, mai ales de natură organică, stabilite pentru prima dată de Rubner în 1894.Ulterior s-a adăugat, drept criteriu și limita unor substanțe nocive-toxice pe baza propunerilor lui Gartner ( 1911 ).Relația apei cu bolile infecțioase a condus la elaborarea unor condiții bacteriologice pentru apa potabilă. Primele condiții sub aspect bacterian au apărut în 1904 și se datoresc lui Eijkman, perfecționate ulterior de alți mulți cercetători. Vincent a fost primul care a stabilit metoda de analiză bacteriologică a apei, ca și primele medii de cultură realizate în acest scop.Pentru prima dată însă, abia în 1914 în S.U.A. apare o lege de stat privitoare la condițiile de potabilitate. Asemenea dispoziții au fost adoptate ulterior de majoritatea statelor din lume. În țara noastră primul standard de potabilitate a apei a apărut în anul 1952, pînă la acea dată condițiile de potabilitate a apei fiind cuprinse în cadrul normelor sanitare privitoare la calitatea alimentelor și băuturilor. O.M.S. a elaborat recomandări sau norme internaționale de potabilitate, norme care sunt valabile pentru toate țările, fapt pentru care au limite destul de largi de valabilitate. Normele de potabilitate nu sunt fixe, ele se pot schimba în funcție de evoluția cunoștințelor medicale, de posibilitățile de determinare a anumitor componenți ai apei și de capacitatea tehnicii de a realiza condițiile cerute de organele medicale. Condițiile de potabilitate ale apei se pot împărți în mai multe grupe.

3.1. CONDIȚIILE ORGANOLEPTICE

Aceste condiții se adresează acelor calități ale apei care se pot determina exclusiv cu ajutorul organelor noastre de simț.În trecut ele au fost mult mai largi, dar astăzi, pentru unele din aceste condiții ca turbiditatea sau culoarea, se aplică metode de determinare obiectivă, fapt pentru care au fost scoase din cadrul condițiilor organoleptice și trecute în cele fizice.

Condițiile organoleptice sunt gustul și mirosul.

3.1.1. Gustul apei

Gustul apei este rezultatul conținutului apei în elemente minerale și gaze dizolvate. Lipsa acestora, face ca apa să aibă un gust fad neplăcut și care nu satisface senzația de sete. Aceasta se adresează mai ales oxigenului, care imprimă un caracter de prospețime, dar și excesul de săruri minerale poate produce modificarea gustului apei. Astfel, excesul de fier produce un gust metalic, de calciu un gust sălciu, de magneziu unul amar, de cloruri un gust sărat etc. Excesul de CO2 produce un gust acrișor-înțepător, iar cel de H2S unul respingător-grețos. Prezența urinei dă de asemenea un gust ușor sărat, iar a fecalelor unul dulceag-neplăcut.

3.1.2. Mirosul apei

Mirosul apei este legat, de asemenea, de prezența unor elemente naturale sau poluante în exces. Astfel, substanțele organice în descompunere, dau un miros particular datorită degajării de SH2 și NH3. Unele substanțe chimice poluante ca, pesticidele și detergenții dau un miros particular, caracteristic. Diferitele organisme, mai ales vegetale, produc un miros de iarbă sau mucegai etc. Atît gustul, cît și mirosul apei se exprimă în grade; pentru a fi potabilă apa nu trebuie să depășească 2 grade.

3.2. CONDIȚIILE FIZICE

Ca și cele organoleptice, condițiile fizice de potabilitate se adresează unor caracteristici care pot fi evidențiate în cea mai mare parte cu organele noastre de simț. Obișnuit însă, ele se determină cu diverse aparate sau instrumente care le conferă un caracter obiectiv. Sunt considerate și ca, indici de poluare a apei. Cele mai importante condiții fizice sunt:

3.2.1 Temperatura apei

Temperatura apei are o dublă valoare sanitară. în primul rînd, temperatura apei influențează direct organismul uman și consumul de apă. Apa rece, cu o temperatură sub 5°C produce o scădere a rezistenței locale a organismului față de infecții, favorizînd producerea de amigdalite, faringite, laringite etc. De asemenea, asupra tubului digestiv produce o creștere a tranzitului intestinal. Apa caldă, cu o temperatură peste 17°C are un gust neplăcut, datorită gazelor dezvoltate și nu satisface senzația de sete; mai mult chiar, la unele persoane sau la temperaturi mai mari creează o senzație de greață și vomă. De aceea, temperatura apei trebuie să fie cuprinsă între 7 și 15°C. În mod excepțional, se admite temperatura naturală a sursei utilizate în aprovizionarea populației.

3.2.2. Turbiditatea apei

Turbiditatea apei este produsă de substanțe insolubile din apă.Aceste substanțe pot fi, sub aspectul naturii lor minerale sau organice, iar al originii naturale ( din sol ) sau poluante (din reziduri ). Importanța lor sanitară constă în aspectul neplăcut imprimat apei, dar în același timp ele pot constitui suport pentru microorganisme care persistă astfel mai mult timp în apă.

3.2.3. Culoarea apei

Culoarea apei este dată de substanțele dizolvate în apă. Și acestea pot avea o proveniență naturală, ca unele săruri minerale sau organisme acvatice care conferă apei o culoare galben-verzuie sau brun-roșcată, dar pot proveni și ca urmare a poluării apei, mai ales cu substanțe chimice din care unele potențial toxice.

3.3. CONDIȚIILE CHIMICE

Aceste condiții se adresează unui foarte mare număr de substanțe care pot fi prezente în apă. Valoarea sanitară diferită a acestor substanțe a condus O.M.S. la clasificarea lor în mai multe grupe și anume:

3.3.1. Substanțe cu acțiune nocivă

Substanțele cu acțiune nocivă sunt de cele mai multe ori toxice. Aceste substanțe provin, de cele mai multe ori din afară, prin poluare și au o limită maximă admisă foarte exactă. Numărul substanțelor toxice normate în apa de băut este variabil de la o țară la alta. În țara noastră sunt normate 11 substanțe și anume: nitrații, plumbul, mercurul, cadmiul, arsenul, fluorul, pesticide, cromul, cianuri, detergenți.

3.3.2. Substanțe indezirabile

Substanțele indezirabile sunt substanțele care nu au efecte nocive ( toxice ), dar care prin prezența lor în apă, modifică caracterele organoleptice ale apei într-o astfel de măsură, încît fac apa improprie consumului. Aceasta se referă nu numai pentru apa de băut, dar și pentru alte nevoi, cum ar fi cele gospodărești, industriale, agricole etc. Astfel, calciul și magneziul, care formează împreună duritatea apei, imprimă acesteia un just sălciu-amar, ridică temperatura de fierbere și determină formarea de cruste, prin depunere, pe vase și legume, împiedicînd o bună fierbere a acestora. De asemenea, pe conducte, mai ales prin încălzire și în mod special, pe țevile locomotivelor și conductelor de calorifer, precum și pe cazane, determinînd o încălzire inegală și favorizînd exploziile. O cantitate crescută de săruri de calciu și magneziu determină un consum mare de săpun, prin formarea de săruri solubile, facând apa neeconomică. În fine, o cantitate mare de magneziu poate mări tranzitul intestinal, avînd un efect laxativ. Fierul și manganul modifică gustul, mirosul și culoarea apei, se depun pe cazane, vase și conducte, pătează rufele prin transformarea lor din săruri solubile în săruri insolubile, în contact cu aerul. Prezența lui permite dezvoltarea unor bacterii ( feruginoase și manganoase ) și alge, care pot obtura conductele și modifica caracterele organoleptice ale apei, căreia îi conferă un aspect gelatinos. Cuprul și zincul, pătrund prin impurificări, modifică gustul apei, care devine amărui-astringent, mirosul și mai ales culoarea și turbiditatea apei. În plus, ambele imprimă un efect emetizant, determinînd senzația de greață și chiar vomă la concentrații mai mari. Clorurile și sulfații considerați multă vreme ca indicatori de impurifieare, imprimă apei un gust sat-amar. Fenolii și crezolii provin în apă, în cea mai mare parte, din poluare industrială, ca și din descompunerea unor substanțe vegetale.

3.3.3. Substanțe indicatoare ale poluării

Încadrează substanțe care nu au efecte nocive toxice asupra organismului uman și animal și care, nici nu limitează folosința apei. Importanța lor sanitară constă în faptul că, ele arată sau indică ( de aici și denumirea de indicatoare ) poluarea apei cu alte elemente chimice sau mai ales, bacteriologice care au efecte nocive asupra populației. Substanțele indicatoare ale poluării apei nu au o normă precisă. Teoretic, ele avînd origine dublă, atît naturală cît și artificială, prin poluare, trebuie să fie normate în limite specifice zonei sau localității respective, de organele sanitare locale. În cadrul acestor substanțe sunt cuprinse : substanțe organice care au o valoare de indicator global; amoniacul care provine din descompunerea substanțelor organice într-o primă etapă, de la cîteva ore la cîteva zile, și care are valoarea unei poluări recente și nitriții care rezultă din amoniac, în a doua etapă de descompunere, de la cîteva zile la cîteva săptămâni și au o valoare de poluare mai veche. Prezența concomitentă atît a amoniacului, cît și a nitriților arată o poluare continuă.

3.4. CONDIȚIILE BACTERIOLOGICE

Prima și cea mai importantă condiție bacteriologică de potabilitate este lipsa totală din apă a germenilor patogeni. Deoarece, punerea în evidență a acestora este dificilă datorită pe de o parte, a lipsei de metode adecvate, iar pe de altă parte inconstanței prezenței lor în apă, cea mai mare parte a autorilor au acceptat utilizarea, ca și în cazul condițiilor chimice, a unor germeni indicatori.

3.4.1. Germenii mezofili

O primă alegere a fost făcută asupra numărului de germeni din apă și care se dezvoltă la 37°C sau a germenilor proprii omului și animalelor cu sînge cald. Cu cât numărul acestor germeni este mai mare, cu atât se poate presupune că, între ei se găsesc și germeni patogeni. În apă se găsesc și germeni proprii apei, saprofiți care se dezvoltă la 20°C. Din studiile făcute a rezultat că între aceste 2 flore există un raport de cel puțin 3 la 1 pentru flora proprie în condițiile naturale. Cu cît acest raport se micșorează sau se inversează în favoarea florei supraadăugate cu atît nivelul de poluare al apei este mai mare și pericolul prezenței germenilor patogeni mai crescut. În condiții obișnuite numărul germenilor din flora proprie nu trebuie să depășească 1.000 pe cm3 de apă; de aici concluzia că numărul celor supraadăugați nu poate depăși 300/cm3.

LIMITELE ADMISE ALE NUMĂRULUI DE GERMENI CARE SE DEZVOLTĂ LA 37°C ȘI A NUMĂRULUI DE COLIFORMI DIN APA POTABILĂ

Tabel nr.3.1

S-a constatat că, dacă numărul de locuitori care se aprovizionează cu apă din aceeași sursă este mai mare, cu atît numărul germenilor proprii omului ( 37°) este mai redus. Această idee are la bază gradul de extindere al epidemiilor hidrice, care ar putea izbucni în cazul consumului unei ape nepotabile. Deși numărul de germeni este un indicator bun, totuși s-au descris situații cînd, cu toate că aceștia s-au găsit în limitele acceptate, au izbucnit epidemii. De aici a apărut necesitatea adoptării unor alți indicatori mai preciși. Aceștia sunt indicatorii poluării fecale a apei, deoarece majoritatea bolilor transmisibile prin apă au ca agenți etiologici germenii eliminați prin tubul digestiv.

Pentru ca un germene să poată fi utilizat, ca indicator al poluării fecale este necesar să îndeplinească anumite condiții și anume :

– să se găsească constant și în cantitate mare în dejectele omului și animalelor cu sînge cald;

– să nu se găsească în mediul exterior sau în alte surse în afara celor de mai sus;

– să permită stabilirea unei relații cantitative între numărul lor și nivelul de poluare al apei;

– să reziste în mediul extern un timp cît mai apropiat de cel al gemenilor patogeni a căror prezență o indică ;

– să nu sufere fenomenul de variabilitate microbiană sub acțiunea factorilor mediului extern ;

– să fie ușor de decelat în apă prin examene bacteriologice simple și rapide.

3.4.2. Germenii coliformi

Pe baza acestor condiții s-au ales mai multe grupe de germeni indicatori din care cei mai utilizați în prezent sînt germenii coliformi. Germenii coliformi reprezintă un grup relativ eterogen, găsindu-se în fecalele omului și animalelor cu sînge cald într-un număr mare, ceea ce permite determinarea lor cu ușurință. În ceea ce privește limita germenilor coliformi în apă, ea a fost stabilită la sub 10 / dm3 ( lipsă la 100 cm3) pentru apele care se dezinfectează pornind de la constatarea, că la acest număr toți germenii patogeni din apă au fost distruși. Pentru apele care nu se dezinfectează, limita acceptată este de sub 100 / dm3, limită la care nu au apărut niciodată epidemii. În afara germenilor coliformi mai sînt cunoscuți și alți germeni indicatori ai poluării fecale și anume :

3.4.3. Enterococii

Enterococii sînt germeni care de asemenea se găsesc în fecale, dar într-un număr mai mic decît coliformii, ceea ce îi face mai dificili de determinat. Ei sunt mai rezistenți în apă decît coliformii fecali și nu suferă fenomenul de variabilitate microbiană ; enterococii prezintă tipuri caracteristice pentru animale, ceea ce permite diferențierea tipului de poluare a apei.

Tabel nr.3.2

RAPORTUL ÎNTRE COLIFORMII FECALI ȘI STREPTOCOCII FECALI LA DIVERSE SPECII după Drapeau și Ivanovic

3.4.4. Germenii sulfito-reductori

Sulfito-reductorii sunt germeni care în condițiile neprielnice din mediul încojurător trec în forme de rezistență (spori) și au astfel, o viabilitate foarte mare în apă, lipsa lor din apă arătînd că, aceasta nu a fost foarte multă vreme poluată. Fiind foarte rezistenți la clor, ei pot fi determinați ca indicatori de poluare în apele superclorinate, în caz de epidemii hidrice.

3.4.5. Bacteriofagii enterici

Bacteriofagii enterici reprezintă o ultimă grupă de indicatori sanitari ai poluării fecale a apei. Inițial ei au fost considerați ca indicatori specifici, în sensul că, prezența lor ar evidenția prezența germenului omolog. S-a constatat însă că, specificitatea nu este generală pentru toate tipurile de bacteriofagi (tifici, dizenteriei, holerici etc. ). De aceea, astăzi sunt utilizați în unele țări, ca indicatori de poluare fecală datorită originii lor intestinale.

3.5. CONDIȚIILE BIOLOGICE

Organismele existente în apă sunt strîns legate de calitățile apei. O serie de organisme se dezvoltă la lumină, respectiv în apele de suprafață, iar altele la întuneric în apele subterane. Unele organisme sunt caracteristice apelor curate, bogate în oxigen, iar altele se găsesc mai ales în apele poluate. Acest fapt a atras atenția cercetătorilor încă de multă vreme și a condus la utizarea analizei biologice a apei, în scopuri sanitare. Pentru a putea utiliza însă analiza biologică, trebuie să cunoaștem că organismele din apă au fost clasificate în funcție de valoarea lor sanitară în 3 categorii și anume :

organisme oligosaprobe caracteristice apelor curate: diatomeele, algele, crustaceii ;

organisme polisaprobe caracteristice apelor poluate ca: protozoarele, ciliatele,viermi

organisme mezosaprobe care fac trecerea între cele 2 feluri de organisme și care se subîmpart în ά mezosaprobe si β mezosaprobe, mai aproape de cele oligosaprobe.

În afara conținutului său în organisme, apa are și un conținut abiotic format din detritus organic și / sau mineral, resturi vegetale, fragmente de insecte etc. și care poartă denumirea de tripton. În fine, triptonul și planctonul ( organismele libere din masa apei ) formează sestonul apei. Pentru a fi potabilă apa trebuie să îndeplinească următoarele condiții biologice :

sestonul obținut prin filtrarea pe fileu să nu depășească 1 cm3 la m3 de apă pentru instalațiile centrale și la 100 litri pentru cele locale;organismele vizibile cu ochiul liber să fie absente;organismele caracteristice apelor poluate să fie absente ;organismele dăunătoare sănătății, ca ouă și larve de paraziți să fie absente;organismele care prin înmulțire în masă modifică caracterele organoleptice ale apei să fie absente sau în exemplare izolate ;organismele animale microscopice să nu depășească 20 dm3 apă ; triptonul de poluare format din resturi fecaloide sau industriale să fie absent.

CAPITOLUL III

CONDIȚII DE POTABILITATE A APEI

3. 1. INDICATORI SANITARI AI SURSELOR DE APA

Apa potabilă nu trebuie să conțină organisme animale, vegetale și particule vizibile cu ochiul liber. În apa potabilă nu se admite să existe nici un organism dăunător sănătății, (ouă, larvele de paraziți), alte organisme biologice indicatoare de impurificare, organisme care prin înmulțire în masă modifică proprietățile organoleptice sau chimice ale apei și care pot produce degradări ale instalațiilor. Analizele biologice complete de laborator servesc, în mod eficient, la aprecierea poluării apei – evidențierea relațiilor ce există între apă și organismele acvatice: unele pot să se dezvolte numai în ape practic curate, altele, necesită ca substrat nutritiv substanțe organice. Oxigenul – unele microorganisme necesită cantități mari, altele trăiesc în mediu anaerob. Adaptarea diferitelor organisme la anumite condiții ecologice permite utilizarea lor ca indicatori sanitari ai surselor de apă.

Indicii bacteriologici ai apei

Indicele microbian = numărul de colonii microbiene crescute pe agar după însămânțarea unui centimetru cub de apă ( 24 ore la 37°C). Caracterizează însămânțarea bacteriană generală a apei: in apa curată din fântânile arteziene < 10-30 microorganisme în 1 ml, în apa relativ curată a bazinelor deschise ~ 1000 – 1500 în 1 ml, în fântânile obișnuite – 300 – 400.

Indicele coli (al bacteriilor) – 0/100 ml apă pentru apele care se dezinfectează – toți germenii patogeni din apă au fost distruși; pentru apele care nu se dezinfectează- limita acceptată este sub 3/100 ml apă, limita la care nu au apărut niciodată epidemii.

Principiul relației indirecte între numărul populației care se alimentează cu apă și numărul germenilor indicatori acceptați în apă:

1. Instalații centrale cu dezinfecție: nr. coliformi – 0/100 ml apă; nr. coliformi fecali

– 0/100 ml apă; nr. enterococi – 0/100 ml apă.

2. Instalații centrale fără dezinfecție numărul total coliformi – 3/100 ml apă;

nr.coliformi fecali – 0/100 ml apă; nr. enterococi – 0/100 ml apă.

Instalații locale, fântâni, izvoare: numărul total coliformi – 10/100 ml apă; nr. coliformi fecali – 2/100 ml apă; nr. enterococi – 2/100 ml apă.

În prezent indicatorii de potabilitate sunt sistematizați în următoarele grupe: indicatori organoleptici, indicatori fizici, indicatori chimici, indicatori radioactivi, indicatori bacteriologici și indicatori biologici. În tabelul de mai jos, nr. 3.1. sunt redate valorile admise și excepțional admise ale indicatorilor de potabilitate. Organismele biologice indicatoare de poluare, dăunătoare sănătății precum chisturi de giardia, protozoare intestinale patogene etc. nu se admit.

Tabel nr. 3.1.

Indicatori de potabilitate și valorile maxim admise

Apa poate fi foarte periculoasã, dacã nu chiar fatalã, mai ales pentru copiii mici. Motivul: nitriții, niște substanțe rezultate în urma descompunerii în apã a nitraților.

Nitriții nu se distrug prin fierbere, ci, mai mult, se concentreazã. Pentru organismul uman principalele surse de nitrați sunt produsele alimentare și apa. În prezent cea mai mare parte a aportului de nitrați se realizează prin consumul produselor vegetale, deoarece în lanțul trofic, legumele și fructele, zarzavaturile dispun de o mare capacitate de bioacumulare a nitraților. Sub acțiunea florei bacteriene, nitrați se transformă în nitriți responsabili de riscurile pentru sănătateca urmare a ingestiei de nitriți/nitrați: methemoglobinemie (pentru sugarii mici), cancerigen/teratogen. În condiții normale la o concentrație de peste 10% methemoglobină apare cianoza, iar peste 20% apar cefalee, amețeli, dispnee iar în concentrații de 50% se poate instala coma cu convulsii. Apa poluată are consecințe nu numai asupra sănătății umane ci și asupra ecosistemelor acvatice. Într-un ecosistem, transferul energiei și al elementelor nutritive de la plante la animale se realizează prin intermediul lanțurilor trofice (lanțurilor alimentare). Astfel substanțele toxice din apa poluată prin trecerea de la o verigă la alta, se concentrează treptat, în special în speciile aflate la extremitatea superioară a rețelei trofice, inclusiv specia umană.

Calitatea apei potabile, în România, este reglementată de Legea nr. 458/2002, care transpune Directiva 98/83/CEE privind apa potabilă. Orice alterare fizică, chimică sau bacteriologică a apei peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect, cu activități umane care o fac improprie pentru o folosire normală, se numește poluare a apei. Apa, element indispensabil vieții și activității omului, se constituie într-un important indicator al aprecierii gradului de civilizație și al posibilităților de dezvoltare pe care o localitate le oferă locuitorilor săi.

Agricultura are o contribuție majoră la deteriorarea calității apei, datorită utilizării fertilizanților și pesticidelor, care se infiltrează în pânza freatică. Ca urmare, sursele de apă prezintă, în foarte multe cazuri, compuși chimici cu potențial toxic, cu risc pentru sănătatea populației. Se remarcă, în special, nivelele ridicate de nitrați, ca și de contaminanți organici care se află în apa de fântână. Ca urmare a procesului de chimizare a agriculturii, a poluării determinate de industrie și zootehnie, numărul substanțelor toxice a crescut foarte mult și este în continuă creștere. Avem în vedere o serie de substanțe, cum ar fi nitrații, care, prin prezența lor peste anumite concentrații, produc intoxicații la nivelul organismului.

Apa potabilă trebuie să corespundă standardului de calitate nr.1342/91, respectiv să se încadreze în limitele impuse de 54 de indicatori (preluați la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății), și anume: organoleptici (2), fizici (4), chimici (35), radioactivi (2), bacteriologici (4) și biologici (7). Valorile acestor indicatori trebuie să fie controlate la ieșirea din stația de tratare, la intrarea în rețeaua de distribuție și la capăt de rețea.

Cantitatea minimă de apă pentru nevoi individuale este de 5 litri în 24 de ore, asigurând aproape exclusiv numai nevoile fiziologice; cantitatea optimă este de 100 litri pe zi (în scopul acoperirii necesarului fiziologic, igienei individuale și pregătirii hranei). (Mănescu, 1991).

3.2. Fântânile din Craiova – mărturii de apreciere și cult

Populația care nu beneficiază de apă din sistemul centralizat, se alimentează din fântâni. Apa din fântâni este în principiu bună direct pentru consum dacă apa freatică din zonă nu este contaminată si fântâna este bine construită si intreținută.

Importanța ce se dădea fântânilor, rolul pe care l-au jucat ele în viața înaintașilor nostri se poate aprecia atât după grija ce o manifestau în construirea lor ca niște adevărate edificii de piatră sau cărămidă, cât și după ceremonialul religios – sfințirea fântânilor – înainte de a fi puse în folosință.

Despre fântânile din Craiova există numeroase mărturii de apreciere și cult, în vechile cronici cum ar fi ,,mercantilul” din 18 februarie 1866, ,,Vestirea” 14 noiembrie 1896, Anafora Domnească din 1776 și 1780, precum și în Arhiva Primăriei Craiova, dosar nr.10/1896 unde prin relatarea unui craiovean M. Leoveanu, se remarca existența numai în centrul Craiovei a 15 fântâni. M. Leoveanu a fost împotriva concesionării la străini a sumelor mari de bani cheltuiți și a ineficienței ,, Poate cineva nu-si dă seama că aici nu este pustiul Saharei unde lumea moare de sete. Ce trebuie populației este 90 m.c apă și se poate lua de la fântâni. Aceea apă vine singură și nu trebuie decât conducte. Apele de la fântâni se vor uni în același rezervor și de aici se va aduce apă în toate părțile orașului, apa fiind suită prin pompa pe care primăria o are la 7 fântâni cu mici cheltuieli”. . În schițe din Istoria Craiovei August Pessiacov face unele consemnări legate de 4 fântâni care astăzi sunt dispărute. Printre fântânile menționate documentar în sec. al XVIII-lea și care astăzi nu mai există amintim: Fântâna Coconilor , lăngă Balta Craioviței; Fântâna Țuțuri, Fântâna Geanova, Fântâna Zalhanaua Cornițoiu, din mahalaua Potbanița, Fântâna de lângă casele serdarului Dâljeanu, Fântâna din apropierea caselor Văleanu. În ultimele două decenii ale secolului trecut s-au înmulțit fântânile cu pompă ajungând în 1897 la un număr de 23.

Studiile efectuate în scopul îmbunătățirii calității apei au scos în evidență pe lângă existența a cel puțin 25 de zone și orașe deficitare în ceea ce privește această resursă, si Municipiul Craiova alături de Timișoara, Ploiești, Brașov, Drobeta Turnu Severin. Cercetările de teren efectuate pentru realizarea studiului „Diagnoza calității vieții în România” au evidențiat opinii ale unor subiecți, care sesizează de multe ori calitatea necorespunzătoare a apei din cauza poluării (Mărginean,1994–1999). Un astfel de caz a fost prezentat în raportul întocmit de un operator de teren, în anul 1995, prin care se face cunoscută nemulțumirea populației unui sat de lângă Craiova (Coțofenii din Dos) în legătură cu „apa ce nu poate fi folosită nici pentru spălat”. Conform INFO Buletin, 2001, se apreciază că cea mai mare parte a bolilor care afectează astăzi populația planetei are ca sursă originară calitatea deficitară a apei. În regiunea de sud a județului Dolj pânza freatică este afectată grav din cauza poluarii cu nitriți și nitrați, concentrația acestor compuși chimici depășind cu 100-150% limitele maxime admise. În tot judetul, după verificările efectuate de specialiștii Inspectoratului de Sănătate Publică (ISP) Dolj, nu există, practic, nici o localitate care să nu aibă probleme din cauza apei din fântâni. “Nu avem nici o comună în care concentrația acestor substanțe să fie sub limita admisă. Cotele cele mai ridicate se întâlnesc în sudul judetului, unde depășirea este de o dată, o dată și jumătate față de nivelul maxim admis”. Nu exista nici o solutie pentru epurarea fântânilor a căror apă este poluată și nici nu se pot neutraliza nitriții prezenți în pânza freatică: “Cu posibilitățile actuale nu există absolut nici o soluție. Cum descompunerea naturală a substanțelor nocive din sol este o problemă de durată, situația din Dolj, în special, și din Oltenia, în general, poate fi apreciată ca un dezastru ecologic.”(Mariana Butnariu)

Nevoile de apă potabilă ale populației municipiului Craiova sunt asigurate în principal prin sistemul central de aprovizionare cu apă și în mai mică măsură prin instalații locale. Prin apă potabilă se înțelege apa care este consumată cu plăcere, fără a produce riscuri pentru sănătatea consumatorului. Numeroasele și variatele riscuri de îmbolnăvire pe care le poate produce poluarea și contaminarea surselor de apă a impus din cele mai vechi timpuri, stabilirea unor condiții igienico-sanitare pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă. Primele criterii cu caracter empiric s-au bazat exclusiv pe calitățile organoleptice ale apei: gust, miros, culoare.

Întrucât numai acestea s-au dovedit a fi insuficiente, pe măsura dezvoltării posibilităților de analiză fizică, chimică, bacteriologică, respectiv, biologică, și a dobândirii cunoștințelor privind riscul pentru sănătatea consumatorilor afost extinsă gama criteriilor de potabilitate.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND PARAMETRII CALITATIVI AI APEI DIN SURSE DIFERITE – MUNICIPIUL CRAIOVA

4.1. Scopul lucrării. Material și metode de lucru

Scopul lucrării: Caracterizarea calității apei, la nivel local sau național, reprezintă evaluarea globală a rezultatelor analitice obținute periodic, în campanii expediționare. Sursele de apă, secțiunile de monitorizare și cursurile de apă sunt încadrate pe categorii de calitate, în conformitate cu actele normative în vigoare. Lucrarea de față și-a dorit să se constituie într-o pledoarie în favoarea necesității cunoașterii și aplicării principiilor microbiologice în ceea ce privește parametrii calitativi ai unor surse de apă din mediul urban, pe raza Municipiului Craiova, conținând, de asemenea, o trecere în revistă a aspectelor esențiale ale relației apei cu sănătatea omului.

Materiale și metode de cercetare

Prelevarea probelor. În vederea efectuării analizelor microbiologice probele de apă se recoltează și se transportă cu anumite precauții. Cantitatea de apă necesară variază de la 500 cm3, pentru analize curente, până la 100 dm3 pentru analize speciale (Mănescu. 1989). Sterilizarea flacoanelor se face după ce au fost spălate, limpezite și uscate. Partea superioară a flaconului închis cu dopul de sticlă se înfășoară cu un capac de hârtie care se leagă cu sfoară de gâtul flaconului, după ce între dop și vârful flaconului se interpune o fâșie îngustă de hârtie. Sterilizarea se face în etuvă la căldură uscată, la 180°C timp de o oră sau în autoclav la 121°C, timp de 20 de minute. Probele de apă recoltate din patru puncte (apă Jiu, apă rețea, apă fântână Grădina Botanică, apă fântână Piața Veche) au fost supuse analizei chimice și microbiologice în luna ianuarie, martie, iunie, noiembrie, 2010. Din punct de vedere chimic au fost urmăriți numai parametrii care se corelează cu încărcătura microbiologică a apei (temperatura, pH-ul, turbiditatea, reziduu, substanțele organice, CO2).Din punct de vedere microbiologic au fost efectuate numai analizele curente – numărul total de germeni, coliformii totali, coliformii termorezistenți (coliformii fecali), streptococii termorezistenți (streptococii fecali). Analizele microbiologice au fost efectuate în Laboratorul de Microbiologie din cadrul Facultății de Horticultură.Rezultatele obținute au fost comparate cu normele STAS în vigoare.

Determinarea numărului de germeni coliformi.

Germenii din grupul Coli sunt bacterii Gram – negative, nesporulate cu mobilitate slabă sau nulă, care fermentează lactoza în 24-48 ore.Ca mediu de cultură se folosește: bulion lactozat și mediul E.M.B. Bulion lactozat: Nutrient Broth …………………….. 8 g

NaCl ……………………………….. 5 g

Apă distilată ……………………….. 1000 ml

Lactoză …………………………….. 5 g

pH = 6,8-7; sterilizare la 115°C, 20’

Mediul se distribuie în eprubete cu tuburi de fermentație, câte 10 ml în fiecare eprubetă.

Mediul E.M.B. (eosine methylene blue)

Peptonă ………………………… 10 g

K2PO4 ………………………….. 2 g

Agar ……………………………. 15 g

Apă distilată ……………………. 1000 ml

pH = 7,4; sterilizare la 121°C, 30’

Mediul s-a repartizat în flacoane de 100 ml. În momentul întrebuințării geloza s-a topit și s-au adăugat: Lactoză ……………………….. 20% ………………. 5 ml

Soluție de eozină galbenă …….. 2% ………………… 2 ml

Soluție de albastru de metilen … 0,5% ……………… 1,3 ml

Amestecul s-a repartizat în cutii Petri.

Modul de lucru – eprubetele cu tuburi de fermentație ce conțin bulion lactozat, în care a avut loc fermentația s-au recunoscut după degajarea de gaz. Pentru a preciza dacă fermentația a fost sau nu produsă de coli s-au făcut însămânțări pe mediul E.M.B. Citirea s-a făcut după 24 ore de la incubare la 37°C. Dacă s-a produs dezvoltarea coloniilor pe mediu E.M.B., prezența bacililor a fost confirmată; aprecierea cantitativă a germenilor s-a făcut prin stabilirea numărului probabil da bacili coli la litru apă.

Determinarea numărului total de bacterii coliforme

Principiul metodei. Prezența bacteriilor coliforme (coliformi totali) se pune în evidență prin testul de orezumție însămânțând apa sau/și dilutii decimale într-un număr de flacoane și eprubete cu mediu de îmbogățire lichid, reacția pozitivă fiind evidențiat printr-o metodă de confirmare pe mediu solid la 37°C±0.5()C. Plecând de la numărul tuburilor confirmate se calculează folosind tabela 1 și 2 numărul total de bacterii coliforme (coliformi totali) (STAS 3001/91).

Materiale și medii de cultură

Ansă bacteriologică;

Eprubete de 16×160 mm cu tuburi de fermentare Durham în interior (sterile);

Cutii Petri cu diametru de 10 cm, sterile;

Apă tamponată sterilă, soluție de lucru, conform celor arătate mai sus;

Mediu bulion lauryl sulfat;

Mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat;

Mediu geloză lactoză eozină, albastru de metil (medii GEAM).

Mediu bulion lauryl sulfat simplu și dublu concentrat precum și mediu geloză lactoză euzină albastru de metil se prezintă sub formă de flacoane de 250 ml și sunt preparate la Institutul Cantacuzino.

Mod de lucru

a) Testul de prezumție

Pentru determinarea numărului probabil de bacterii coliforme , se analizează un volum 100 cm3 probă din care se însămînțează 50 cm3 probă într-un flacon care conține 50 cm3 mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat ( STAS 3001/91 ).Pentru apa recoltată din puncte diferite de pe raza Municipiului Craiova se analizează un volum de 55.5 cm3 probă din care se însămînțează cîte 10 cm3 probă în cinci eprubete care conțin fiecare cîte 10 cm3 mediu bulion lauryl sulfat dublu concentrat, cîte 1 cm3 probă în cinci eprubete care conțin fiecare cîte 10 cm3 mediu bulion lauryl sulfat și cîte 1 cm3 din diluția 10-1 a probei în cinci eprubete care conțin fiecare 10 cm3 bulion lauryl sulîat (STAS 3001/91 ). În caz că apa este poluată sau nu-i cunoaștem gradul de poluare se însămînțează în continuare în același mod din diluațiile 10-2 , 10-3, etc. Flacoanele și eprubetele însămînțate se introduc în termostat și se incubează la 37°C±0.5° C timp de 48 ore ( STAS 3001/91 ). După 24 de ore se face o primă citire și trecere pe mediu geloză lactoză cuzină albastru de metil pentru testul de confirmare din flacoanele și epmbetele unde se constată turbiditate și gaz. Considerăm pozitive flacoanele și eprubetele în care se evidențiază fermentarea lactozei prin prezența de gaz în tuburile de fermentare oricît de mică ar fi cantitatea de gaz degajată în eprubeta respectivă. În continuare eprubetele se mențin în termostat pînă la 48 ore. După 48 ore se face citirea definitivă și trecerii pentru testul de confirmare pentru flacoanele și eprubetele în care s-a obținut o dezvoltare microbiană (turbiditate ) cu sau fără gaz, cu excepția celor ce s-au confirmat la 24 ore.

b) Testul de confirmare

Pentru a preciza dacă fermentarea a fost produsă de bacteriile coliforme, din fiecare flacon sau eprubete considerate pozitive la testul de prezumție se fac însămînțări cu ansa pe mediul geloză lactoză euzină albastru de metilen. Se fac dispersii cu ansa în striuri pe sectoare pentru obținerea de colonii izolate. Pe o cutie Petri se pot folosi cel mult 5-6 sectoare în cazul trecerilor din eprubete și 2-4 sectoare în cazul trecerilor din flacoane. Se incubează cutiile la termostat cu capul în jos 37° C ±0.5° C timp de 48 ore. Prezența bacteriilor coliforme (coliformi totali ) se confirmă dacă s-au dezvoltat colonii caracteristice : colonii plate de culoare albastru violet închis, cu luciu metalic sau bombate, opace, mucoase cu luciu metalic în centra sau de culoare cu centrul albastru violet (Collins, Line, 1976).

Calcul

Determinarea numărului probabil de bacterii coliforme/ 100 cm3 probă se face cu valori din tabela 1 șl 2 în funcție de cantitatea de probă analizată, luând în considerare flacoanele si eprubetele confirmate (Mănescu, 1989).

Determinarea numărului probabil de bacterii coliforme termotolerante(coliformi fecali)

Principiul metodei

Prezența bacteriilor coliforme termotolerante ( coliformi fecali ) se pune în evidență plecând de la flacoanele și eprubetele pozitive în testul de prezumție pentru bacteriile coliforme (coliformi totali ) prin confirmare în mediu selectiv lichid, la temperatura 44±0.5°C timp de 24 ore. Luând în considerare numărul de tuburi pozitive la temperatura de 44 ±0.5°C se calculează, folosind valorile din tabelul 1 și 2, numărul total de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali ) ( STAS 3001/91 ).

Metode și medii de cultură

Eprubete de 16×160 mm cu tuburi de fermentare ;

Pipete Pasteur, sterile ;

Termostat care asigură temperatura de 44 ±0.5°C;

Mediul Lauryl sulfat simplu;

Apă peptonată.

Mod de lucru: Pentru confirmarea bacteriilor coliforme termotolerante din aceleași flacoane și eprubete considerate pozitive la testul de prezumție din care s-au făcut treceri pentru confirmarea bacteriilor coliforme (coliformi totali) se trec cu pipeta Pasteur, una sau două picături în eprubetele care conțin mediu lauryl simplu, eprubete prevăzute cu bentiță de iridol și una două picături în eprubetele care conțin apă peptonată fără bentiță de iridol. Probele se incubează la 44 ±0.5°C timp de 24 ore. Virarea culorii mediului în galben (acidifierea) concomitent cu producerea de gaz ca urmare a fermentării lactozei, indiferent de cantitatea degajată în tuburile de fermentare, precum și colorarea în albastru violet a bentiței de iridol, indică prezența bacteriilor coliforme termotolerante (coliformi fecali). Calculul se face la fel ca în cazul determinării numărului de bacterii coliforme (coliformi totali) STAS 3001/91 .

4.2. Rezultate obtinute: CHESTIONAR “Percepția populației privind calitatea apei”

Pentru a afla care este percepția populației din Municipiul Craiova privind calitatea apei, dar și gradul de informare și de cunoaștere a parametrilor definitorii pentru calitatea apei potabile, în anul 2010 s-a redactat un chestionar, adresat cetațenilor Craiovei, consumatori particulari. aplicat pe un eșantion de 100 de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani.

Aplicarea chestionarului a avut loc pe un eșantion de 30 de persoane, cu vârste cuprinseîntre 18 și 78 de ani, în mai multe locații din perimetrul zonei studiate, însă rezultatele obținute în urma aplicării chestionarului au un nivel de încredere de doar 10.8%. Pentru un nivel deîncredere de 95% se impunea aplicarea a 263 de chestionare. Așadar, datele obținute în urmaaplicării chestionarului au caracter orientativ și nu constituie argument științific.

Procedura de eșantionare aleasǎ a fost cea aleatoare, fiecare individ din populație având o șansǎ calculabilǎ și nonnulǎ de a fi ales în eșantion (Rotariu & Iluț, 1997). Este metoda tipicǎ aplicatǎ în anchetele de opinie, în analizele exploratorii sau în cele care își propun identificarea unor factori cu incidență asupra constituirii unor fenomene sau procese sociale. Pentru o populație nediferențiată pe subclase sau straturi, dimensiunea optimă a unui eșantion este de circa 400 de elemente pentru un nivel de confidență de 95%; în cazul nostru avem un eșantion de 440 de persoane (www.dictsociologie.netfirms.com).

CHESTIONAR “Percepția populației privind calitatea apei”

Considerați că sursele de apă de pe teritoriul Municipiului Craiova asigură în totalitate aprivizionarea cu apă de calitate corespunzătoare?

Cum apreciați calitatea apei potabile din Municipiul Craiova:

A. Proastă și foarte proastă

B. Satisfăcătoare

C. Bună și foarte bună

Indicați orice date de care dispuneți cu privire la incidența problemelor de sănătate legate de apă de pe teritoriul din vecinatatea locuinței dumneavoastră, precum și costul problemelor de sănătate și al apariției bolilor declanșate de consumul de apă potabilă contaminată.

În zona dumneavoastră, există vreo sursă de furnizare a apei cu probleme funcționale care duc (sau se consideră că ar putea duce) la contaminarea apei și în cazul căreia s-a pus sau se va pune în aplicare un plan de îmbunătățire a calitatii?

Care este sursa de apă folosită în mod curent de familia dumneavoastră:

A. De la retea

B. Îmbuteliată

C. De la fântâni

Care este sursa de apă care vă inspiră încredere totală:

– A. De la rețea

– B. Îmbuteliată

– C. De la fântâni

Cunoașteți cațiva parametrii calitativi pentru apa potabilă?

Ați fost informat de autoritățile locale despre acțiunile legate de controlul calității apei din surse diferite:

– A. De la rețea

– B. Îmbuteliată

– C. De la fântâni

Cum interpretați eventualele modificări ale aspectului apei (culoare, miros, impurități)?

Considerati că apa potabilă din Craiova este calitativ mai bună decât în alte orașe din țară?

In urma completării acestuia si interpretarii lui s-au înregistrat următoarele rezultate:

Privind calitatea apei, pentru 22% dintre subiecți apa este ,,proastă și foarte proastă”, pentru 32% dintre subiecți, apa este ,,satisfăcătoare”, iar pentru 46% dintre subiecți, apa este ,,bună și foarte bună”

În ceea ce privește sursa preferată de aprovizionare cu apă, 32% au răspuns că preferă

apa îmbuteliată, 42% apa de la rețea și 20 % apa din fântâni.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Importanța prezenței microorganismelor în sol este dată de faptul că:

protozoarele limitează numărul altor organisme, stimulează activitățile de fixare a azotului molecular, descompun activ celuloza, descompun humusul.

ciupercile au rol în celobioliza și ligninoliza resturilor vegetale; condiționează interrelațiile între microorganismele din sol și între plantele superioare; condiționează proprietățile humusului.

algele mineralizează sau humifică substanța minerală; rol în procesul de pedogeneză; îmbogățesc solul cu oxigen rezultat din fotosinteză.

virusurile influențează capacitatea de absorbție a humusului și a argilelor, prin imobilizarea particulelor virale .

Microflora totală a solului , sub incidența sistemelor de întreținere aplicate prezintă variații sezoniere, fiind influențată pozitiv de sistemele biologic și manual, diminuîndu-se în cazul utilizării monoculturii prin dezerbare chimică.

Microflora telurică este influențată diferit de sistemele de întreținere:

bacteriile amonificatoare sunt stimulate de înierbarea naturală.

bacteriile nitrificatoare acționează cel mai intens în producerea de azotați accesibili vitei de vie în cazul întreținerii biologice și manuala a solului;

bacteriile denitrificatoare prezintă activitate redusă în toate variantele studiate de întreținere a solului;

fixarea aerobă bacteriană a azotului molecular atmosferic este puternic reprezentată numeric în varianta înierbată natural

fixarea anaerobă bacteriană a azotului molecular atmosferic profită de prezența unei cantități suplimentare de materie organică în varianta înierbată natural, unde realizează simbioze asociative în spațiul rizosferic .

Prezentarea singulară a rezultatelor numerice privind microflora telurica este insuficientă pentru caracterizarea biologică a unui tip de sol; trebuie imbinata cu parametrii calitativi pedologici si agrochimici, pentru evaluarea starii de fertilitate a unui sol. Determinările propuse se bazează pe reducerea in-put-urilor mecanice și chimice, pe reevaluarea rolului florei microbiene din exploatațiile viticole, într-o optică ce vizează și o producție de calitate, o diminuare a costurilor si o respectare a mediului înconjurător.

.

În anul 2013 nu s-au înregistrat epidemii hidrice în rândul populației. Cele mai frecvente intoxicații cauzate de apa potabilă sunt intoxicațiile cu apă consumată din fântâni contaminate cu nitrați și nitriți, peste pragurile de sănătate admise. În acest caz, impactul asupra sănătății umane se manifestă în special asupra bebelușilor.

Pentru a avea siguranta ca sanatatea dumneavoastra nu este in pericol, repetati periodic (6 luni) analiza de laborator a apei pe care o consumati din sursa proprie (fantani sau puturi private), comuna (retele comune de alimentare cu apa) sau apa achizitionata din comert. ATENTIE!!! NU NEGLIJATI.

În context global, potrivit datelor disponibile în 2011 resursele de apă dulce plasau România la un nivel de mijloc fiind estimate între 201-500 Km3/an, sau între 5.000-10.000 m3 per capita. În perspectiva 2050, țara noastră nu intră sub incidența riscului de epuizare a resurselor de apă, estimarea privind cantitatea anuală disponibilă fiind ≥1,7 milioane litri/locuitor .! Ȋn România captările de apă au scăzut de la 10,3 mld.m3 în 1995, la 6,49 miliarde m3 în anul 2012 – împărțite între industrie – 4,35 mld.m3, agricultură – 1,09 mld.m3 și populație – 1,05 mld.m3. Gradul mediu de folosire al resurselor de apă, adică ponderea volumului utilizat din totalul captat (potrivit capacităților de captare aflate în funcțiune) este de 90,26% (între 85,16 – agricultura și 95,45 – populație). În aceste condiții volumul de apă disponibil pentru toate utilizările apare deocamdată suficient.

Bibliografie

Hiltner L., K Stormer – Neue Untersuchungen Uber Die Wurzelknollchen Der Leguminosen Und Deren Erreger, Berlin,1903

Koch, R. , 1881 Zur Untersuchung von pathogenen Organismen. Mitth. a. d. Kaiserl. Gesundheitsampte 1: 1-48. Cited in Milestones in Microbiology: 1556 to 1940, translated and edited by Thomas D. Brock, ASM Press. 1998

Mihăescu Gh., Gavrilă L. – Biologia microorganismelor fixatoare de azot, Ed. CERES, București, 1989

Muller G. -„Biologia solului" , Ed. Agosilvică , București 1965.

Papacostea P.-„Biologia solului" , Ed. Științifică și Enciclopedică ,

București 1967.

Popa Daniela, Coyne Mark (SUA), – Soil Microbiology. The life beneath your feet, Instant Publisher.com, U.S.A., 2007

Ștefanic Gh.-„Microbiologia solului" , Universitatea de Științe agricole ,

București 1990.

Ștefanic Gh.-„Metode de analiză enzimatică și chimică a solului, București

1993 , Reprografia USAMV-București.

Stefanic Gh., Sandoiu D.I, Gheorghita Niculina – ’’Biologia Solurilor Agricole, Ed.Elisavaros Bucuresti, 2006.

Zarnea G. -„Tratat de microbiologie generală" , voi. 5 , Ed. Academiei

Române , București 1994.

http://www.cyf-medical-distribution.ro/library/Biblioteca%20digitala%20veterinara/Microbiologie.doc

Bibliografie

Hiltner L., K Stormer – Neue Untersuchungen Uber Die Wurzelknollchen Der Leguminosen Und Deren Erreger, Berlin,1903

Koch, R. , 1881 Zur Untersuchung von pathogenen Organismen. Mitth. a. d. Kaiserl. Gesundheitsampte 1: 1-48. Cited in Milestones in Microbiology: 1556 to 1940, translated and edited by Thomas D. Brock, ASM Press. 1998

Mihăescu Gh., Gavrilă L. – Biologia microorganismelor fixatoare de azot, Ed. CERES, București, 1989

Muller G. -„Biologia solului" , Ed. Agosilvică , București 1965.

Papacostea P.-„Biologia solului" , Ed. Științifică și Enciclopedică ,

București 1967.

Popa Daniela, Coyne Mark (SUA), – Soil Microbiology. The life beneath your feet, Instant Publisher.com, U.S.A., 2007

Ștefanic Gh.-„Microbiologia solului" , Universitatea de Științe agricole ,

București 1990.

Ștefanic Gh.-„Metode de analiză enzimatică și chimică a solului, București

1993 , Reprografia USAMV-București.

Stefanic Gh., Sandoiu D.I, Gheorghita Niculina – ’’Biologia Solurilor Agricole, Ed.Elisavaros Bucuresti, 2006.

Zarnea G. -„Tratat de microbiologie generală" , voi. 5 , Ed. Academiei

Române , București 1994.

http://www.cyf-medical-distribution.ro/library/Biblioteca%20digitala%20veterinara/Microbiologie.doc