Manifestarile Starilor Psihice LA Preadolescentii CU Epilepsie
MANIFESTĂRILE STĂRILOR PSIHICE LA PREADOLESCENȚII CU EPILEPSIE
Proiect de licență
CUPRINS
INTRODUCERE
1. ASPECTE PSIHOLOGICE ÎN TULBURĂRILE NEUROLOGICE CRONICE
1.1. Cadrul clinic general al epilepsiei – etiologia, simptomatologia clinica,
tipologia
1.2. Tulburari psihice și comportamentale determinate de epilepsie
1.3. Particularitățile stărilor psiho-afective ale preadolescenților cu epilepsie
2. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A PARTICULARITĂȚILOR PSIHO-
AFECTIVE ALE PREADOLESCENȚILOR CU EPILEPSIE
2.1.Metode de cercetare
2.2. Rezultate și interpretări ale stărilor psiho-afective ale preadolescenților cu
Epilepsie
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Prezentarea organizației – gazdă
Organizația-gazdă în care sa realizat stagiul de practică a fost IMSP “Institutul Mamei și Copilului” în secția Neurologie cu condiții de acordare a ajutorului persoanelor ce au nevoie de ajutor.Strategia de bază a Institutului este de a le oferi tuturor persoanelor servicii medicale de către un personal calificat,dezvoltarea stărilor psihice, dorința de a lupta cu boala, adaptabilitate și desigur îi asigura cu medicamentele de care au nevoie.
Institutul Mamei și Copilulului are urmatoarele obiective de acvtivitate :
aducerea la conștiința a preadolescenților de stările psihice la epilepsie;
testarea preadolescenților pentru a determina tipul epilepsiei;
identificarea capacităților individuale ale fiecărui preadolescent prin teste;
de a ajuta acesti preadolescenți să nu să se simtă diferiți de ceilalți preadolescenții sănătoși;
IMSP „Institutul Mamei și Copilului” Fondat in anul 1885, luna iunie instituția de nivel republican în domeniul obstetricii, ginecologiei, neonatologiei și pediatriei (somatice și chirurgicale).Institutul a știut să amelioreze sănătatea populației prin organizarea și dezvoltarea asistenței medicale, bazată pe tehnologii medicale de înaltă performanță, prestarea serviciilor medicale costeficiente și calitative, efectuarea cercetărilor științifice în domeniul medicinii. IMSP „Institutul Mamei și Copilului” zi de zi ajuta mii de pacienți din toata țara cu diferite boli infecțioase și mai puțin infecțioase. Pe parcursul a 130 de ani, Institutul urmează a fi o instituție publica de nivel republican, încadrat în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală , care activează pe principiul de autofinanțare, nonprofit.
Medicii Institutului sînt ghidați de trei direcții prioritare de activitate: acordarea asistenței medicale înalt specializate mamei și copilului; cercetarea științifică în domeniul medicinei precum și desfășurarea unui proces didactic la standarde europene în studiile universitare și postuniversitare. Activitatea IMSP „Institutul Mamei și Copilului” este organizată și se desfașoară în baza prevederilor Constituției,Ministerului Sanatații, Guvernului. Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului este unitatea de referinta in domeniul sanatatii mamei si copilului si se poate mandri cu rezultate notabile de-a lungul a peste jumatate de secol, in domeniile obstetrica-ginecologie, pediatrie, dar si cercetare. Prezenta la evenimentele nationale și internationale a colectivului, conduc catre cresterea calitatii serviciilor medicale si asistentei medicale, a transmis ca imbinarea experientei profesionale si a tehnologiei innovative. Institutul Mamei și Copilului a acumulat, deja 33 de ani, un adevărat succes în medicina moldovenească. Au fost angajați buni specialiști și au fost aduse cele mai moderne echipamente din acea perioadă. Treptat, condițiile de activitate s-au înrăutățit, nu au mai fost făcute investiții în utilaje performante, iar medicii au fost nevoiți să mizeze doar pe propriile cunoștințe pentru a salva vieți.Medicul Valentina Belous a pășit pentru prima data pragul Institutului Mamei și Copilului în urmă cu 30 de ani."Avem un colectiv bun și am izbutit să facem lucruri frumoase. Pe parcursul anilor au fost multe nașteri, multe femei cu complicații, dar am reușit să facem față lucruilor", a spus Valentina Belous.Instituția medicală are șapte blocuri, unde funcționează 60 de secții, un departament științific, mai multe laboratoare, precum și două clinici pentru femei și copii.Lipsa condițiilor adecvate de muncă și a echipamentului performant nu i-a descurajat pe medici. În ultimii ani, ei au reușit să reducă mortalitatea infantilă de trei ori, iar pe cea maternă – de două ori."Ne dorim o instituție modernă, dotată cu echipament de performanță ce ar asigura un diagnostic promt și un tratament de calitate", a menționat vicedirectorul Institutului Mamei și Copilului, Natalia Cojușneanu.
Oportunitatea/motivația alegerii obiectului cercetării este determinată de importanța atribuită problemelor asigurării sănătății fizice și mintale a populației în documentele de politici sociale și programele de sănătate din Republica Moldova. Bolile cronice afectează calitatea vieții și impun limitări sociale în aspect educațional și vocațional. Persoanele cu epilepsie se confruntă nu doar cu probleme de șănătate, dar și cu cele de ordin psiho-social cum ar fi reacția celor din jur față de această boală sau reacția proprie față de stările sale disfuncționale cum ar fi de exemplu anxietatea și depresia. Reacțiile de ignoranță, stigmatizare și percepție greșită pot genera probleme psihice serioase pentru persoanele ce suferă de epilepsie. Este important să le determinăm și să le abordăm cât mai timpuriu prin programe adecvate de intervenție în vederea diminuării consecințelor negative pe care le pot produce asupra calității vieții pe durată îndelungată. Una dintre problemele actuale în Republica Moldova cît și în întreaga lume este epilepsia,o problemă de actualitate și care ridică o serie întreagă de întrebări, de controverse, și de aplicare în practică. Un subiect aparent limitat la o parte a problemelor unei singure afecțiuni neurologice. În realitate este un domeniu extrem de complex și dificil din numeroase motive. Incidenta crescuta a bolii in ultima jumatate a secolului XX impune o atentie deosebita si un studiu minutios al epilepsiei. Importanța temei este cu atât mai mare cu cât tratează un subiect delicat, dar de actualitate, ce preocupă din ce în ce mai multe guverne. “Cum se manifesta starile psihice la preadolescentii’’, a devenit o problemă demnă de a fi studiată de către mulți cercetători, dornici să afle cât mai multe și dezvoltând o vastă bază de date. În continuare, voi expune câteva caracteristici definitorii, ale principalilor termeni utilizați în cadrul cercetării. În acest demers, am pornit de la autorii “de marcă”, cei care au trasat privirile asupra înțelegerii problemei anxietății, atît ca stare, cit și ca trăsătură, stările depresive.
Problema cercetării practice constă în necesitatea identificării celor mai eficiente metode de tratament ale disfuncțiilor comportamentale asociate epilepsiei care în cele mai dese cazuri implică completarea intervenției medicamentoase cu cea psihologică/psihoterapeutică. Obiectul cercetării practice îl constituie stările psiho-emoționale disfuncționale asociate epilepsiei. Scopul cercetării practice constă în determinarea particularităților psiho-emoționale ale preadolescenților cu epilepsie.
Obiectivele investigației:
Prezenta cercetare și-a propus următoarele obiective:
O1: Analiza literaturii medico-știintifice și psihologice, care abordează tematica disfuncțiilor neurologice și consecințelor lor asupra calității vieții.
O2: Elaborarea modelului cercetării și selectarea metodelor de cercetare a stărilor psiho-emoționale ale preadolescenților cu epilepsie și preadolescenților sănătoși.
O3: Determinarea particularităților stărilor psiho-emoționale ale preadolescenților cu epilepsie.
O4: Elaborarea concluziilor și recomandărilor privind eficientizarea intervențiilor terapeutice.
Ipotezele cercetării: În urma realizării studiului teoretic am formulat ipoteza centrală a lucrării în felul următor: stările psiho-emoționale ale preadolescenților cu epilepsie se vor deosebi de stările psiho-emoționale ale preadolescenților sănătoși.
Din ipoteza centrală s-au desprins trei ipoteze specifice:
1. Preadolescenții cu epilepsie vor manifesta un nivel mai înalt de anxietate, atât ca stare cât și ca trăsătură, comparativ cu preadolescenții sănătoși.
2. Nu există diferențe gender între stările psihoemoționale luate la nivel intragrupal și acele tendințe ce se atestă la nivel intergrupal.
Metode‚ procedee și tehnici de cercetare:
Capitolul teoretic a prezentei cercetări a fost întocmit prin aplicarea metodei analitice de cercetare a literaturii de specialitate. Pentru realizarea cercetării empirice au fost aplicate următoarele instrumente de cercetare și anume:
ancheta demografică
Pentru determinarea stărilor psiho-emoționale ale adolescenților au fost aplicate:
inventarul de anxietate stare – trăsătură elaborat de către C. Spielberger [30];
Scala de atitudini disfuncționale, forma A, elaborat de Weissman și Beck în 1978 [38].
Datele empirice au fost analizate în baza mediei aritmetice și metodei comparației.
Etapele activității de cercetare profesională:
Prima etapă – analiza literaturii de specialitate la tema cercetării vizate;
Etapa a doua – determinarea scopului și obiectivelor cercetării, elaborarea ipotezelor și selectarea metodelor de cercetare.
Etapa a treia – elaborarea modelului cercetării, determinarea eșantionului de cercetare, selectarea metodelor de cercetare, aplicarea metodelor și prelucrarea primară a datelor obținute.
Etapa a patra – analiza, prelucrarea cantitativă și calitativă a datelor obținute, interpretarea științifică a rezultatelor cercetării.
Baza experimentală a cercetării practice: Subiecți ai cercetării empirice au constituit adolescenții aflați la evidență în IMSP „Institutul Mamei și Copilului” și adolescenții fără diagnostic de epilepsie care sunt elevi ai liceului teoretic Magdacești.
Eșantionul a incorporat două grupe:
rea ipotezelor și selectarea metodelor de cercetare.
Etapa a treia – elaborarea modelului cercetării, determinarea eșantionului de cercetare, selectarea metodelor de cercetare, aplicarea metodelor și prelucrarea primară a datelor obținute.
Etapa a patra – analiza, prelucrarea cantitativă și calitativă a datelor obținute, interpretarea științifică a rezultatelor cercetării.
Baza experimentală a cercetării practice: Subiecți ai cercetării empirice au constituit adolescenții aflați la evidență în IMSP „Institutul Mamei și Copilului” și adolescenții fără diagnostic de epilepsie care sunt elevi ai liceului teoretic Magdacești.
Eșantionul a incorporat două grupe:
– primul grup a cuprins 22 preadolescenți diagnosticați cu epilepsie, vârsta cărora se încadrează în limita 12 – 14 ani, dintre care 13 sunt de gen femenin și 9 de gen masculin;
– al doilea grup a cuprins 25 preadolescenți sănătoși (fără diagnostic de epilepsie) cu vârsta între 12 – 14 ani, dintre care 11 de gen femenin și 14 de gen masculin.
Termeni-cheie: preadolescenți, anxietate stare, anxietate trăsătură, epilepsie, stări depresive, stări psiho-emoționale disfuncționale.
1. ASPECTE PSIHOLOGICE ÎN TULBURĂRILE NEUROLOGICE CRONICE
Epilepsia – suferință cronică cerebrală manifestată prin crize epileptice recurente, spontane.Criza epileptică – episod brusc, stereotip de manifestare motorie, senzitivă, senzorială, comportamentală și sau modificare a stării de conștiență ce se datorează activării bruște, neprovocate, a unei populații neuronale. E.Pamfil a considerat că anxietatea e un fenomen universal legat de integrarea în mediu a ființelor vii, de dorința de a trăi, de a fi în pregatit față de dușmani lui [25]. Anxietatea este un fenomen ce nu-1 ocolește nici pe om. Dar la un moment al existenței sale, omul înceteaza să-și exprime starea anxioasă, astfel se diferențiază de de celelalte viețuitoare. Acest material este după lectura de ani de zile a mai multor marilor scriitori care au contribuit la descoperirea anxietății, cât și în urma covorbirilor și expunerilor Maestrului Eduard Pamfil în cursul vieții sale. Kierkegaard Soren a descris anxietatea ca trăire obligatorie a omului în fațalui Dumnezeu din ceruri [20]. După el, omul este făcut să-i fie teamă permanent de Dumnezeu și să răspundă în fața Lui când greșește cu fapta sau cu gândul. El descrie conștiința umană cu toate formele de învinuire și înfricoșare. Ca scriitor a fost cel care a cunoscut și descris cel mai profund gândurile omenești. Se presupune că, din motive care ne rămîn ascunse, anxietatea se amplifică, căci preadolescentul se simte din ce în ce mai tensionat, că se gîndește doar la dezastre posibile și inposibile, fapt care îi tulbură somnul și capacitatea de concentrare. Dacă medicul său îl trimite la psiholog sau psihiatru , fără îndoială acesta îi va pune diagnosticul de anxietate.Sindromul anxios este un soi de caricatură a personalității anxioase și cei ce suferă de acest sindrom pătimesc destul. Adesea, cele mai eficiente tratamente sunt cele în care o psihoterapie este însoțită de medicație. Preadolescenții epileptici se confruntă zi de zi cu anxietatea. Grijile pe care le simt pot fi paralizante. Au nevoie să se integreze în grupul ălor, să aibă succes la școală, să fie acceptați în echipa de fotbal de exemplu, să poarte haine adecvate, să aibă prieteni potriviți, etc. Lista e nesfîrșită, deci oricare din aceste lucruri poate deveni atît de important, încît gîndul la un posibil eșec capătă proporții imense. Dacă nu-i ajuți, anxietatea preia controlul asupra adolescenților cu epilepsie. Bion a dus anxietatea de la studiu și semnificația la paroxisme literare. El a știut să cerceteze și să inducă anxietatea făcând-o cunoscută întregii lumii și au contribuit la decriptarea și cunoașterea anxietății umane din copilărie până la ultima zi de viață [5]. Cauza nevrozei de angoasă este excitația frustrantă, iar responsabil al angoasei este procesul refulării,aceste situații sunt trăite ca anxietăți interioare și exogene, ele coduc la amenințări cu pedepse, la sublimări precum la masturbare, la fantasmele sexuale, la auto erotism sau erotism agresiv, fantasmele sexuale. Freud presupune că "în epocile primitive ale familiei umane, castrarea chiar era efectuată de către tatăl gelos și plin de cruzime, asupra băiatului în creștere, iar circumcizia este un rest clar recognoscibil al acestei epoci" [42, p.13]. Reiese că în anxietatea cronică (neurotică) inițierea este endogenă, deci este pericolul "nu e înțeles conștient, dar este trăit permanent".
Depresia majoră este o tulburare foarte des întilnită la preadolescenții cu epilepsie. După Murray & Lopez depresia reprezintă o altă cauză ca diasibilitate ca importanță [23]. Tulburările depresive la bărbați sunt de 4,7% iar la femei 6 % și este crescatoare pe seama persoanelor tinere sub 45 de ani. Teoriile psihanalitice despre angoasă sunt de-a lungul anilor și au legătură în principiu cu probleme de diferite forme de conflict. Ideile lui Freud de angoasă s-au schimbat pe parcursul vieții sale și pot fi separate în trei etape [42]. În prima etapă, el credea că angoasa nu are legătură cu idei sau gânduri, ci este rezultatul unei acumulări de energie. Libidoul neexprimat devine „îndiguit“ și, ca o substanță toxică, este convenit în angoasă. Cu siguranță, angoasa nu se reduce la frica irațională. În multe cazuri ar fi irațional să nu simți angoasă. Spre exemplu, persoana căreia tocmai i-a fost diagnosticat epilepsie are tot dreptul să resimtă angoasă. Ne-am alarma imediat dacă n-ar simți-o. Cu toate că unele dintre fricile acelei persoane ar putea fi iraționale, faptul că se teme nu e deloc irațional. Angoase iraționale se pot numi deseori fobii – cum ar fi frica de păianjeni, de spații deschise, de tunet. Totuși, aceste angoase fobice au uneori o bază reală. O definiție mai utilă, care nu are nevoie să facă apel la caracterul real sau imaginar al fricii, este reacția la un factor deocamdată necunoscut, fie în mediul în care traiești, fie în propria ființă“. Reacția poate aparea din surse conștiente sau inconștiente. Această definiție surprinde nesiguranța ca factor central al angoasei și se apropie de „premoniție a unei trăiri afective, ceea ce subliniază faptul că angoasa are legătură cu o experiență emoțională cu probabilitate mare de a fi trăită iminent și pune accentul pe caracterul ei necunoscut. Ideea de premoniție surprinde totodată un element esențial al angoasei, întrucât presupune ceva înrudit cu un simțământ de groază. În plus, ea plasează ferm experiența în corpul persoanei care o trăiește, căci stările afective sunt în primul rând și în principal stări organice. Știm cu toții cum resimțim angoasa: un nod în stomac, inima bubuind, senzații neplăcute sau un sentiment vag, dar persistent de neliniște. Iubitorii pătimași ai fotbalului spun deseori că a-ți urmări echipa cum câștigă un meci e mai plăcut decât sexul. S-a dovedit că la suporterii ai căror echipă a pierdut partida, nivelul de testosteron, hormonul sexual masculin, este ridicat. Freud afirmă că dacă nu există cale de a descărca această tensiune toxică acumulată când, spre exemplu echipa pierde sau plăcerea golului marcat de ea dispare când cealaltă echipă egalează, angoasa poate să se amplifice și să conducă la încercări de a descărca tensiunea pe căi inadecvate, prin comportamente violente sau antisociale [42]. Adesea ea e internalizată și determină un sentiment similar deprimării. Sunt conștient că în acest exemplu acționează mulți alți factori complecși, de grup și individuali, și că el e hipersimplificat, în scopul unei expuneri cât mai clare.
1.1 Cadrul clinic general al epilepsiei – etiologia, simptomatologia clinica, tipologia
Epilepsia reprezinta o tulburare in activitatea electrica a creierului ,care implica o depolarizare haotică si paroxistică a neuronilor, cu programarea acesteia si la neuronii invecinați, cu implicații bruște și severe pe plan motor ,senzitivo-motor, emotional și comportamental. D.David spune că descarcarea poate fi limitată la un singur teritoriu sau se poate propaga pe teritorii extinse, trebuie facută diferintierea intre epilepsia ca boală și sindromul epileptic ca și crize epileptice [11]. Popoviciu afirmă că epilepsia ca boală este o afecțiune cronică cerebrală cu diferite etiologii, care se caracterizează prin prezența de crize epileptice recurente și de obicei afectează virstele mici, fiind idiopatică sau criptogenetică. Popoviciu afirmă că sindromul epileptic este realizat de prezența de crize epileptice, declanșate în mod accidental în cadrul a numeroase afecțiuni generale, deoarece apar pe fondul unor perturbări structurale, metabolice cerebrale și/sau sistemice tranzitorii [24]. Epilepsia este egal raspîndită la ambele sexe și poate afecta orice grupă de vîrsta. În CIM epelepsia pe plan mondial este de aproximativ 4-5 % din populația globului suferă de epilepsie, iar 1 din 50 adolescenți sunt afectați de aceasta boală, frecvența în rîndul acestora fiind aproximativ de 7%. Rata incidenței epilepsiei variază intre 10-120 pacienți la 100.000 locuitori, iar rata prevalenței variază între 4-28 pacienți la 1.000 locuitori. Incidența variază cu vîrsta și are o valoare mare în adolescența și la persoanele învîrsta [39].
Uneori epilepsia reprezinta doar un simptom al unei afecțiuni neurologice, a cărei evoluție condiționează prognosticul afecțiunii respective. Alteori se constituie într-o veritabila boală, independent de cauza care i-a dat naștere. Această afecțiune neurologică nu are o etiologie unică. În majoritatea cazurilor ea este secundară unor afecțiuni cerebrale. Într-un număr mic de cazuri ,epilepsia poate fi de cauză primitiv idiopatică, cu sau fără predispoziție ereditară familială. Este, de fapt, determinată de interacțiunea factorilor genetici, cu factorii dobândiți. Popoviciu afirmă că la factorii genetici putem să amintim: eriditatea monogenică, poligenică, ereditatea familială legată de sex (sindromul de X fragil sau ereditatea maternă legată de ADN mitocondrial) [24]. Factorii dobîndiți putem să amintim: malformațiile congenitale, tumorile, infecțiile, bolile vasculare cerebrale ischemice și hemoragice, traumatismele cranio-encefalice, bolile degenerative, bolile toxice etc. Se consideră epilepsie cu debut tardiv, epilepsia apărută după vârsta de 18 ani. Bion afirma că prevalența epilepsiei secundare a crescut foarte mult în ultimii ani, datorită cresterii incidenței tumorilor cerebrale, traumatismelor craniene, accidentelor vasculare cerebrale și nu în ultimul rând, datorită creșterii consumului de alcool [5]. Crizele parțiale simple, crizele parțiale complexe și crizele parțiale secundar generalizate reprezintă aproximativ 60% din totalul crizelor de epilepsie, în timp ce epilepsia cu convulsii tonico-clonice primar generalizată reprezintă doar 30% din totalul crizelor, iar crizele temporale de tip absență și cele mioclonice reprezintă 5% din totalul crizelor de epilepsie. Aproximativ 40-50% dintre pacienți au o epilepsie pură, restul prezentând concomitent tulburările neurologice, intelectuale și de comportament. Diferitele studii arată că aproximativ 1/3 dintre pacienți au o singură criză pe an, 1/3 au între 1 și 10 crize pe an, iar 1/3 dintre pacienți au mai mult de o criză pe lună. Evoluția epilepsiei netratate este necunoscută.
Etiologia recunoaște autorii clasici ce distingeau o epilepsie simptomatica si o epilepsie idiopatica (genuina). Spock B ne afirmă că cadrul epilepsiei idiopatice (genuine), odata cu metodele moderne, din ce in mai perfectionate, se restringe tot mai mult, putindu-se pune in evidenta in aceste cazuri leziuni cerebrale ,de multe ori sub forma unor leziuni cicatriciale ( chiar microleziuni cerebrale ) mai vechi , care au evoluat latent,subclinic, pina la un moment dat [32]. Se rezerva pentru epilepsia idiopatica („esentiala” sau genuina) doar rarele cazuri determinate de unii factorii genetici. Se stie de altfel ca reactivitatea convulsivantă a creierului fata de anumite excitanti reprezinta o proprietate generala, bine cunoscuta ca intr-o proportie redusa de cazuri se transmite ereditar o „reactivitate” convulsivanta, care ea însa-și nu ar putea singura sa genereze boala, dar ca aceasta ar putea fi facilitata, ”actualizata” de unele noxe exogene sau Importanța pierderii sau separării în trecutul preadolescentului depresiv. Factorii prenatali actioneaza in perioada dezvoltarii embrionare si fetale dupa A.Popoviciu:
a) influente genetice (in cazul rarelor epilepsii asa-zise „”idiopatice”, „esentiale” respectiv dismetabolice
b) anomalii congenitale (inclusiv anomalii cromozomiale),care produc disemrioplaziile fetale : diverse malformatii craniene (microcifalie ,oxicefalie,turicefalie,scafocefalie,platibazie,
c) infectiile materne : luesul, bolile eruptive, malaria, alte boli infectioase ;
d) afectiuni parazitare ale mamei (toxoplasmoza ) ;
e) unii agenti fizici : traumatisme abdominale ale mamei gestante iradierii cu radiatii roentgen etc.);
f) intoxicatii materne (oxid de carbon, etilism cronic etc.) ;
h) tulburari metabolice ale mamei, care pot produce encefolapatii infantile (diabet , tireotoxicoza
etc); j) alti factori antenatali (infectii, variate medicamente, anoxie etc.);
k) prematuritate.
2. Factori natali (perinatali):
a) travaliu prenlugit, strangulare fatala prin cordon ombilical, nasteri vicioase;
Importanța pierderii sau separării în trecutul preadolescentului depresiv juca rol important de factorii epileptogeni:
a) boli infectioase : encifalite, meningite, meningo-encifalite;
b) abcese cerebrale; c) traumatisme cranio-cerebrale;
d) afectiuni vasculare cerebrale: ateroscleroza, encelofapatie hipertensiva, anevrisme si angeoame cerebrale , tromboflebite cerebrale, insuficiente circulatorii cerebrale [24].
Tipologia epilepsiei se caracterizează prin prezența de crize epileptice recurente și de obicei afectează virstele mici , fiind idiopatică sau criptogenetică. Spock B afirmă că epilepsia nu comporta o etiologie unica, putind fi de obicei secundara (simptomatica) unei afectiuni cerebrale, sau aparent primitiva (idiopatica), cu sau fara predispoziție familiala [12]. Uneori epilepsia nu reprezinta decit un simptom al unei afectiuni neurologice,a carei evoluitie conditioneaza prognosticul , dar alteori ea se constituie ca o veritabila boala, devenita oarecum independenta de cauza care i-a dat nastere.
Dupa DSM-IV tipologia epilepsiei.
Tipologia: 1. Ideopatica-raportata la virsta 1.1 Epilepsia benigna a copilariei cu virfuri centrotemporale. 2.2 Epilepsie de lob temporal, parietal si occipital 1.2 Epilepsia copilariei cu paroxime occipitale 1.3 Epilepsia primara a cititului 2. Simptomatica – epilepsie progresiva cronica partial continua a copilariei: 2.1 Sindroame caracterizate prin crize cu mod specific de precipitare
3.Criptogenetica- epilepsie de lob temporal frontal, parietal si occipital [40].
Simptomatologia clinică epilepsiei e “Petit Mal” (minoră) apare de predilectie la vîrsta de pînă la 15 ani. Absențele petit mai simple sau absențele mai pure (doar cu suspendarea temporală ,scurtă de conștiență. Durata obișnuită este scurtă, 5-15 secunde, dar uneori se poate prelungi la cîteva zeci de minute și exceptional la cîteva ore.În cursul acestor crize , care se pot repeata de mai multe ori pe zi , bolnavul nu aude,nu vede și nu simte nimic el intrerupîndu-și orice act inceput inclusiv vorbirea, și ramînînd nemișcat, imobil cu privirea fixata în gol. Popoviciu afirmă că această obnubilare discrete poate fi uneori evdențiata doar cu ajutorul testelor psihometrice [24]. Chiar și copiii cu intelect normal care au epilepsie au risc mai mare pentru probleme sociale, conform unor studii.
Astfel, studiul lui Davies a arătat că rata tulburărilor psihice în grupul de copii analizați este distribuită astfel:
56% în grupul copiilor cu epilepsie complicată
26% în grupul copiilor cu epilepsie necomplicată
11 % în grupul copiilor cu diabet
9% în grupul celorlalți copii [13].
1.2 Tulburări psihice și comportamentale determinate de epilepsie
Asocierea epilepsiei cu tulburări psihice este cunoscută din antichitate. Emil Kraepelin afirmă că pacienții epileptici, reprezintă tulburari de personalitate și predispoziție pentru psihoze [43]. Pervalența tulburărilor psihice la epileptici pare a fi de la 30-40% și poate depași 60% la cei cu deficite neurologice asociate epilepsiei.Putem diferenția tulburările psihice cronice de tulburările psihice temporale. Din punct de vedere anatomic ele se împart în forme care au originea în zona laterală a lobului temporal și cele cu originea în zona medială (mesială). E Pamfil afirmă că epilepsiile de lob temporal pot reprezenta 30-35% din toate epilepsiile la copil , 2/3 din acestea au originea în regiunea mesială și 1/3 în regiunea laterală a lobului temporal [25]. Cele mai fregvente cauze sunt scleroza mesială, tumorile bolile cerebrovasculare și malformațiile cerebrale. Clasificarea tulburărilor psihice din epilepsia lobului temporal se poate realiza în funcție de momentul critic, criza epileptică și, astfel, ele pot fi periictale ( din jurul crizei epileptice) sau interictale (între crizele epileptice). Tulburarile psihice preictale (prodromate) pot fi de tipul modificării stării de dispoziție (iritabilitate, neliniște psihomotorie, labilitate emoțională) sau a tulburarilor de gîndire. Pot să apară cu ore, uneori chiar zile înaintea unei crize epileptice. Simptomele prodromale nu sunt legate de descărcarea epileptiformă ci mai probabil de unele modificări metabolice sau funcționale dinaintea crizei. Tulburările psihice prectrice sunt de fapt cunoscute ca prodroamele crizelor epileptice și sunt reprezentate de stari disforice , anxietate, tensiune,iritabilitate. Anxietatea este o problema foarte des întalnită in viata de zi cu zi. Aproximativ 30% din populatie suferă de anxietate ce necesită tratament intr-o anumita perioada a vietii. Alti 30% au anxietate mai putin severa. Fiecare din noi a trecut prin experiențe de frica, ce este o emotie umana normala, si care ne ajuta să înfruntam pericolul. Dar sunt persoane ce traiesc o frica intensă și iratională, ce nu e justificată prin situatii periculoase. Tulburarile de anxietate cuprind mai multe probleme. În aceasta categorie sunt asemenea forme: fobia socială, anxietate generalizată, fobii specifice (ex. fobia de insecte, frica de spatii deschise sau inchise), tulburarea obsesiv-compulsiva si stresul post-traumatic, atacul de panică. Conform studiului realizat de Sillanpaa pe copii finlandezi cu epilepsie, prognosticul pe termen lung din punct de vedere al remisiunii crizelor a fost în general favorabil [29]. Anxietatea caracterizează o problema întalnită în viața de zi cu zi. O persoana anxioasă simte o neliniște permanentă. Acesta poate indica prezența unei tulburari de anxietate. Insumand cele spuse anterior, anxietatea resimțită de o persoană e o frica foarte intensă si nejustificat. Caracteristica acestora este sentimentul de frica sau ganduri cronice, de ingrijorare, care reprezinta un element de stres pentru persoana dată.
Persoana are gînduri negative si iraționale situații ce provoacă anxietate, emotii negative foarte intense, reactii fizice puternice, si eventual experiente negative, plaseaza persoana intr-un cerc vicios, din care nu poate ieși.
Depresia reprezintă o tulburare a starii afective, ce declanșează stări de supărare, de tristețe, de subapreciere de sine, a sperantei, a propriilor puteri pentru o perioada de timp destul de indelungata. Depresia e o perioada mai lungă de timp față de stările de tristețe, de suparare, de pierdere a propriei energii, iar aceasta poate sa-ti schimbe complet viata, avand un impact negativ asupra bucuria vietii tale. Depresia influenteaza întreg modul de viata, iți schimbă Importanța pierderii sau separării în trecutul preadolescentului depresiv in parte. Studiile efectuate de Baumann au evidențiat faptul că părinții celorlalți copii consideră că copiii cu epilepsie au un efect negativ asupra clasei, în comparație cu cei cu astm bronșic [3]. La unele persoane poate dupa o perioada destul de lunga, la altii poate fi trecatoare in cateva zile. Persoanele care au depresie o perioada scurta de timp, o zi sau doua, pot trece foarte usor peste si isi pot continua foarte usor viata personala si profesionala, fara ca ele sa fie afectate.
Dar chiar daca despresia se intinde pe o perioada scurta de timp, ea trebuie sa fie tratata cu medicamente si sa fie tinuta sub observatie deoarece exista riscul care sa devina din ce in ce mai agresiva și sa inceapa sa-ti afecteze sanatatea. În cazul depresiilor severe, persoanele isi pot pierde capacitatea de a comunica cu lumea din jur, nu mai pot face activitatile zilnice pe care le faceau inainte, chiar ajung sa se sinucidă. Din aceste cazuri este urgent ca persoana respectiva sa primeasca tratament din partea unui medic specialist pentru ca starea lui de sanatate sa nu se agraveze. Persoanele care suferă de depresie nu vor sa primeasca ajutor din partea nimanui, refuză tot ce inseamna ajutor deoarece ele consideră ca acest lucru va arăta ca sunt persoane slabe, care nu pot avea grija singure de ele si considera ca pot sa isi rezolve problema. In ziua de azi, dupa foarte multe studii facute de catre diferiti cercetatori, se stie ca depresia este o afectiune medicală, și că are atat o baza biologica și o cauza chimica. Au existat multe cercetari a cărui subiect erau motivele din cauza caror apar starile de depresie fie ele usoare sau depresii severe.
Cercetatorii au ajuns la următoarea concluzie că depresia de declanșează datorită mai multor factorii cum ar fi: predispozitia genetica, evenimente din viata stresante, afectiuni medicale, administrarea medicamentelor sau alti substante chimice care pot declansa un dezechilibru al creierului.
Depresia episodica poate fi declansata de: oboseala, menopauza, stresul din fiecare zi, consumul de alcool, infectii, dezechilibre chimice, diferite medicamente. Este interesant faptul că un studiu populațional realizat în Japonia de către Wakamoto a avut rezultate mult mai bune pentru copiii cu epilepsie și intelect normal ajunși la vârstă adultă – ei Importanța pierderii sau separării în trecutul preadolescentului depresiv [35]. Agresivitatea a fost studiată mult timp de multe persoane, care incercau să găsească cauze și chiar să previna diferitele stari ce cauzează agresivitatea. Conform definitiei din dictionar, agresivitatea este un comportament destructiv și violent orientat spre persoane, obicte sau spre sine. Este și o agresivitate calma, nonviolentă dar totuși agresivitatea semnifica punere in primejdie, atac, ostilitate, ofensiva. Agresivitatea este și la animale dar acestea o fac doar din motivul nevoii de hrană, nu ca și omul care o face din tendinta competitiva. Agresivitatii i-a fost acordata o origine ereditara sau instinctiva, dar aceasta teza a fost contrazisa, observandu-se atat la animale si la om ca agresivitatea este un rezultat al invatarii, al modelarii comportamentului in functie de mediul de dezvoltare. Wilmshurst L afirmă că preadolescenții cu epilepsie au nevoi semnificativa de susținere chiar din momentul în care a aflat diagnosticului de epilepsie [36]. Ei au nevoie de foarte mult suport medicamentos pentru a pentru a avea o calitate a vieții acceptabilă. Pentru preadolescenții cu crize, care au mai puține anomalii asociate, este extrem de important ca activitățile normale pentru vârstă să fie încurajate și de a se preveni supraprotecția. Preadolescenții cu epilepsie poate că vor avea mai mult curaj de a vorbi despre ei și despre epilepsie, moment în care vom putea observa că mai frecvent este vorba despre oameni "obișnuiți" ce trebuie luați în considerare în același mod ca alți pacienți cu boli cronice, fără a mai fi stigmatizați. Wilmshurst L afirmă că în momentul susținerii diagnosticului de epilepsie părinții își vor exprima nedumeririle și neliniștile legate de consecințele pe termen lung ale bolii [36]. În acest sens este extrem de important ca medicul curant să evalueze cât mai corect pacientul, să definească tipul de criză și mai ales de sindrom epileptic. Unii cercetători au descoperit o genă a agresivitatii, care se transmite de la tata. Sa fie oare acesta motivul pentru care suntem agresivității, doar acele persoane care sunt pașnice, nu au aceasta gena a agresivitatii? Mediul de dezvoltare pune o amprenta asupra comporatmentului. Dupa CIM Oamenii pot fii agresivi din următoarelele motive:
– agresivitatea fata de lucrurile care nu le sunt pe plac si agresivitatea colectiva , pentru aceste doua agresivitati cititi exemplul urmator: bataile de pe stadioane, care sunt intre tabere diferite, fiind indreptate asupra lucrurilor care nu le sunt pe plac, echipa adversa; in aceste batai sunt implicati mai toti suporterii, acestia impartasind agresivitatea si dorinta de a sarii la bataie a intregii multimi;
– agresivitatea datorata frustarilor sexuale sau de alta natura;
Importanța pierderii sau separării în trecutul preadolescentului depresiv.Asemenea agresivitate poate să ducă la bătăi, vătămări corporale foarte grave si chiar pîna la crime. Fiecare dintre noi e agresiv dar nu asa tot timpul, doar atunci cînd suntem frustrați, supărați, sau cînd cineva ne ameninta, agresivitatea prinde proportii, si în cazurile grave ar trebuii apelat la un ajutor profesionist, la psihoterapie de exemplu [39].
1.3 Particularitățile stărilor psiho-afective ale adolescenților cu epilepsie
Deși a fost mult timp na fost luată in serios ca și entitate nozologică, depresia preadolescentului a devenit obiectul a multor cercetări , dacă există sau nu la același subiect a depresiei din timpul copilăriei și până la vârsta adultă. În timp ce există certitudinea existenței episoadelor depresive la preadolescenți, statutul de tulburare depresivă și legăturile cu tulburarea distimică și tulburările bipolare ale adultului rămân a fi clarificate prin studii longitudinale. Deși multi indivizi cu tulburări afective se prezintă pentru atenție clinică în copilărie și adolescență, uneori tulburările nu sunt diagnosticate până în perioada adultă. Clasificările actuale reduc depresia copilului la o serie de criterii gândite în cea mai mare parte după simptomatologa adultului. Dupa DSM-IV la preadolescent simptomatologia poate avea intensitate și variabilitate clinică diferită și astfel se poate vorbi despre :
Depresia simptom – ca senzație de tristețe trăită sau observată sau relatată;
Depresia sindrom – totalitatea simptomelor depresive;
Depresia boală – simptomatologia [41].
Cînd starea depresivă este persistentă, ea modifică comportamentul și relația cu anturajul și adesea se poate stabili un context etiologic determinant sau favorizant.
Dupa DSM-IV clasificarea generală a tulburărilor de dispoziție este clasificata în felul următor:
Tulburări depresive (tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică)
Tulburări bipolare, care se disting de tulburările depresive prin prezența (sau un istoric) puțin un episod maniacal, mixt.
Tulburarea afectivă datorată unei condiții medicale generale.
Importanța pierderii sau separării în trecutul preadolescentului depresiv [40].
Survenind de obicei în decursul unui eveniment care are valoare de pierdere sau de doliu (separarea părinților, decesul unui membru al familiei ) plecarea unui prieten, mutarea la altă școală), episodul depresiv survine progresiv, dar comportamentul preadolescentului apare net modificat în raport cu situația anterioară.
În DSM-IV sunt redate 4 grupe principale de simptome asociate depresiei: 1. Dispoziția depresivă – este condiția centrală a tuturor tulburărilor depresive. În funcție de severitatea depresiei ea poate fi sub formă de apatie sau lipsă de chef și poate merge până la anhedonie, incapacitatea de a se bucura sau sentimentul că „viața nu mai merită trăită”. 2. Inhibiția psihomotorie – poate conduce la imaginea de „mic bătrân”, puțin mobil și surâzător, adolescentul fiind descris ca „prea cuminte”, supus la tot ce i se propune. 3. Simptomele somatice. Preadolescenții sunt aduși la medic cel mai frecvent plângându-se de simptome fizice mai mult decât de tulburările de dispoziție. 4. Ideile suicidare apar la 4 din 5 pacienți și nu este rar ca ideile suicidare să fie exprimate printr-o scrisoare adresată părinților în care copilul declară că „nu este iubit și că va muri sau se va omorî”. Adesea o astfel de scrisoare sau declarație este motivul pentru care parinții îl aduc la consultație [41].
În DSM-IV este clasificată importanța pierderii sau separării în trecutul preadolescentului depresiv în felul următor:
– 50-70% din pacientii care sufera de anxietate sufera de asemeni si de depresie;
– se estimeaza, in general, ca 6% din populatie sufera de depresie si 2-3% sufera de anxietate [40]. Starea depresivă la preadolescenții cu epilepsie este considerată o problemă destul de gravă de sănătate și ea trebuie tratată cu multă seriozitate de către persoanele epileptice. Pentru că ei mereu sunt înconjurați de griji și cad sub presiunea depresiei. Depresia nu afectează doar mintea dar și corpul grăbind persoana spre îmbătrînire.
II. CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A PARTICULARITĂȚILOR PSIHO-
AFECTIVE ALE PREADOLESCENȚILOR CU EPILEPSIE
2.1 Metode de cercetare
Capitolul teoretic a prezentei cercetări a fost întocmit prin aplicarea metodei analitice de cercetare a literaturii de specialitate. Pentru realizarea cercetării empirice au fost aplicate următoarele instrumente de cercetare și anume:
ancheta demografică
Pentru determinarea stărilor psiho-emoționale ale preadolescenților au fost aplicate:
inventarul de anxietate stare – trăsătură elaborat de către C. Spielberger [30];
Scala de atitudini disfuncționale, forma A, elaborat de Weissman și Beck în 1978 [38].
Datele empirice au fost analizate în baza mediei aritmetice și metodei comparației.
În urma realizării studiului teoretic am formulat ipoteza centrală a lucrării în felul următor: stările psiho-emoționale ale preadolescenților cu epilepsie se vor deosebi de stările psiho-emoționale ale preadolescenților sănătoși.
Ipoteza centrală am împarțito in trei ipoteze :
Preadolescenții cu epilepsie vor manifesta un nivel mai înalt de anxietate, atât ca stare cât și ca trăsătură, comparativ cu preadolescenții sănătoși.
Preadolescenții cu epilepsie vor demonstra o predispoziție mai accentuată pentru instalarea depresiei comparativ cu adolescenții sănătoși.
Nu există diferențe gender între stările psihoemoționale luate la nivel intragrupal și acele tendințe ce se atestă la nivel intergrupal.
Descrierea loturilor de prreadolescenții investigati.În cercetarea noastră am investigat, două loturi de preadolescenți, dintre care 22 de preadolescenți instituționalizați (Institutul Mamei și Copilului) și 25 de preadolescenți proveniți din familii normale, deci neinstituționalizați (elevi ai Liceului Teoretic Măgdăcești ).În total, au fost investigați 47 de preadolescenți (23 de băieți și 24 de fete) cu virste cuprinse între 12 și 14 ani. Motivele instițuționalizarii acestora în Institutul Mamei și Copilului țineau de tulburări de comportament specifice epilepsiei. Dintre preadolescenții proveniți din familii normale (neinstituționalizați), 11 au fost fete și 14 – băieți. Vârstele acestora au variat între 12 și 14 ani, fiind elevi în clasele VIII și XI ale Liceului di Magdacești. Preadolescenții din lotul celor instituționalizați au completat chestionarele care le-au fost administrate în grupuri mici (1-3 subiecți), în mai multe zile diferite, pe perioadă a două luni. Am acordat o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita situația contaminării răspunsurilor prin influență reciprocă. Culegerea datelor a fost realizată în lunile ianuarie și februarie anul curent. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor. Pentru colectarea datelor referitoare la anxietatea ca stare, anxietatea ca trăsătură și tendințele depresive, am aplicat trei chestionare: Scala de anxietate Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, este alcatuit din 2 scale de autoevaluare pentru măsurarea a doua concepte distincte privind anxietatea. Scala (A-stare) este un indicator bun al nivelului de anxietate tranzitorie resimtita de clienti si pacienti in consiliere, psihoterapie, terapie comportamentala sau in domeniul psihiatric. Ea poate fi de asemenea, utilizata pentru masura schimbarile de intensitate ale starii anxiogene care apar in aceste situatii. A-stare poate varia in intensitate si fluctua in timp. Anxietatea ca trasatura se refera la diferentele individuale relativ stabile in inclinatia spre anxietate, ce diferentiaza oamenii in ceea ce priveste tendinta de a raspunde la situatiile percepute ca amenintatoare cu cresteri ale intensitatii starii de anxietate. Ca si concept psihologic –trăsătura- anxietate. În standardizarea Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, scala A-stare forma X1 – se aplica itemii, urmata apoi de scala A-trăsatură, forma X2, aceasta ordine fiind recomandata cand ambele scale sunt aplicate impreuna. Intrucat scala A-stare este sensibila la condotiile in care testul est administrat, scorurile la aceata scala pot fi influentate de atmosfera emotionala care poate fi creata daca scala A-trasatura este aplicata prima. In contrast, s-a determinat ca scala A-trasatura este relativ neinfluentata de conditiile in care este aplicata. Scorurile posibile pentru forma X a Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, variaza de la un scor minim de 20 de puncte la un scor maxim de 80, in ambele subscale A-stare si A-trăsătură. Subiecții raspund la fiecare item a Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, evaluand ei însăși pe o scala cu 4 puncte. Cele patru categorii pentru scala A-stare sunt: 1) deloc, 2) putin, 3) destul, 4) foarte mult. Categoriile pentru scala A-trasatura sunt: 1) aproape niciodata 2) cateodata 3) adeseori 4) aproape totdeauna. Unii dintre itemii Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, de exemplu, “sunt incordat(a)”, sunt organizati de asa natura incat o cota de 4 indica un nivel inalt de anxietate in timp ce alti itemi de exemplu, “sunt bine-dispus(a)” sunt organizati astfel incat o cota mare indica anxietate scazuta. Ponderile scorurilor pentru itemii ale caror cote ridicate indica o anxietate crescuta sunt aceleasi ac si numarul incercuit. Pentru itemii ale caror scoruri ridicate indica o anxietate redusa, ponderile scorurilor sunt inverse. Scorurile ponderate ale raspunsurilor marcate 1,2, 3, 4 pentru itemii inversi sunt 4,3,2,1. Pentru a reduce influenta potentiala a unui set pentru raspunsurile la Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, este de dorit ca in cadrul scalelor A-stare si A-trasatura sa se realizeze balansarea cu un numar egal de itemi pentru care scorurile inalte indica niveluri crescute, respectiv scazute de anxietate. Scala A-stare este balansată cu 10 itemi cotati direct si cu 10 cotati invers. Totusi, nu a fost posibil sa se dezvolte o scala balansata A-trasatura pornind de la itemii originali amestecati. Scala A-trăsătura are 7 itemi inversati si 13 itemi cotati direct. Itemii cotati invers in subscalele Inventarul de Anxietate stare-trăsătură sunt: scala A-stare 1, 2, 5, 8, 10, 11, 15, 16, 19, 20.Scala A-trăsătură: 21, 26, 27, 30, 33, 36, 39. Media Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, trăsătură la femei este de 42,11 și abaterea standard este de 7.04. Media Inventarul de Anxietate stare-trăsătură , trăsătură la bărbați 40,16 și abaterea standard aste de 8.33. Media Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, stare la femei 41,39 și abaterea standard este de 8.30. Media Inventarul de Anxietate stare-trăsătură, stare la bărbați 40,38 și abaterea standard este de 7,21. Scala de atitudini disfuncționale este un instrument care permite evaluarea atitudinilor ce pot constitui o predispoziție pentru instalarea depresiei. Cei 40 de itemi ai scalei sunt formulați ca afirmații care stau, în general, la baza gândirii idiosincratice tipic depresive. Răspunsul la fiecare item oferă informații referitoare la atitudinile disfuncționale ale persoanei, care funcționează ca scheme prin intermediul cărora persoana își construiește realitatea. Spre exemplu, itemul 4 – „Dacă nu reușesc să fac totul bine de fiecare dată, nu voi fi respectat de ceilalți” reflectă o atitudine disfuncțională și este evaluat pe o scală Likert de la 1-7, unde: 1 = sunt cu totul de acord, 2 = sunt în mare măsură de acord ,3 = sunt întrucâtva de acord, 4 = sunt neutru, 5 = sunt întrucâtva în dezacord ,6 = sunt în mare măsură în dezacord, 7 = sunt în dezacord total. Scala de atitudini disfuncționale, indică măsura în care atitudinile disfuncționale sunt considerate ca fiind proprii gândirii subiectului: cu cât scorul total este mai mare, cu atât nivelul atitudinilor disfuncționale este mai mare. În funcție de conținut, itemii sunt cotați direct sau invers, în dezacord total Itemii care au fost omiși se cotează cu zero. Dacă subiectul omite să dea răspunsuri la un număr mare de itemi, atunci testul nu se ia în considerare. Scorul maxim posibil este 280 (7×40 itemi), iar scorul minim posibil este 40 (1×40 itemi). Cu cât scorul total este mai mare, cu atât nivelul atitudinilor disfuncționale este mai mare.
2.2 Rezultate și interpretări ale stărilor psiho-afective ale adolescenților cu epilepsie
Pentru demonstrarea primei ipoteze de lucru am comparat media aritmetică a stărilor psihoemoționale la preadolescenții sănătoși cu media aritmetică a stărilor psiho-emoționale la preadolescenții cu epilepsie. Datele obținute sunt prezentate în tabelul 1
Tabelul 1. Stările psiho-emoționale ale preadolescenților în funcție de starea sănătății
Din datele tabelului constatăm că preadolescenții cu epilepsie atestă un nivel mai ridicat al anxietății, atât ca stare, cât și trăsătură. De asemenea ei au nivel mai sporit a predispoziției pentru instalarea depresiei comparativ cu preadolescenții sănătoși. Astfel putem concluziona că bolile cronice cum este epilepsia contribuie apariției și dezvoltării stărilor psiho-emoționale disfuncționale. În cazul acestei cercetări, deoarece am lucrat cu două supgrupe am înțeles că preadolescenții sănătoși cînd sunt supuși testelor au trăsături de anxietate. Anxietatea ca stare pentru preadolescenții cu epilepsie nu este atît de mare ca diferența pentru anxietatea ca stare pentru preadolescenții sănătoși. Pe cind anxietatea ca trăsătură la preadolescenții cu epilepsie este mai mare ca anxietatea ca trăsătură pentru preadolescenții sănătoși. Predispoziții pentru depresie pentru preadolescenții cu epilepsie este la fel mult mai sporită față de preadolescenții sănătoși. Rezultatele eșantionului cercetat demonstrează afirmarea primei ipoteze ca preadolescenții cu epilepsie manifesta un nivel. Din datele tabelului constatăm că preadolescenții sănătoși atestă un nivel mai scăzut al anxietății, atît ca trăsătură, cît și ca stare, fața de preadolescenții cu epilepsie. Preadolescenții cu epilepsie au nivel mai sporit a predispoziției pentru instalarea depresiei comparativ cu preadolescenții sănătoși. Datele susțin că epilepsia contribuie apariției și dezvoltării stărilor psiho-emoționale disfuncționale. Din datele tabelului constatăm că preadolescenții cu epilepsie atestă un nivel foarte ridicat de tendințe depresive fața de preadolescenții sănătoși, conform rezultatelor noastre obținute putem spune ca au un nivel de aproximativ două ori mai ridicat decît la preadolescenții sănătoși. În baza datelor obținute afirmăm că prima și a doua ipoteză de lucru sunt confirmate. Pentru o reflectare mai clară a acestor date le prezentăm în formă grafică (figura 1 și figura 2).
Figura 1. Nivelul anxietății în funcție de starea sănătății
Depresia e o perioada mai lungă de timp față de stările de tristețe, de suparare, de pierdere a propriei energii, iar aceasta poate sa-ti schimbe complet viata, avand un impact negativ asupra bucuria vietii tale. Depresia nu influentează asupra tuturor oamenilor la fel, ia reactioneaza diferit la fiecare om in parte.
Figura 2. Tendințe depresive în funcție de starea sănătății
Preadolescenții cu epilepsie au nevoi semnificativa de susținere chiar din momentul în care a aflat diagnosticului de epilepsie. Ei au nevoie de foarte mult suport medicamentos pentru a pentru a avea o calitate a vieții acceptabilă. Pentru preadolescenții cu crize, care au mai puține anomalii asociate, este extrem de important ca activitățile normale pentru vârstă să fie încurajate și de a se preveni supraprotecția. Preadolescenții cu epilepsie poate că vor avea mai mult curaj de a vorbi despre ei și despre epilepsie, moment în care vom putea observa că mai frecvent este vorba despre oameni "obișnuiți" ce trebuie luați în considerare în același mod ca alți pacienți cu boli cronice, fără a mai fi stigmatizați. În momentul susținerii diagnosticului de epilepsie părinții își vor exprima nedumeririle și neliniștile legate de consecințele pe termen lung ale bolii. în acest sens este extrem de important ca medicul curant să evalueze cât mai corect pacientul, să definească tipul de criză și mai ales de sindrom epileptic. epileptice, declanșate în mod accidental în cadrul a numeroase afecțiuni generale, deoarece apar pe fondul unor perturbări structurale, metabolice cerebrale și/sau sistemice tranzitorii. Epilepsia este egal raspîndită la ambele sexe și poate afecta orice grupă de vîrsta.
Tabelul 2. Starile psiho-emoționale ale adolescenților cu epilepsie
Pentru testarea celei de a treia ipoteze de lucru al divizat eșantionul format din preadolescenți cu epilepsie și eșantionul format din preadolescenți sănătoși în funcție de gen. În grupul preadolescenților cu epilepsie sunt 13 fete și 9 băieți. Pentru fiecare subgrup am calculat media aritmetică a anxietății stare și anxietății trăsătură. Același lucru l-am făcut și pentru stările depresive. Datele obținute sunt prezentate în figura ce urmează. Din datele obținute în tabel constatăm că fetele cu epilepsie atestă un nivel mai ridicat al anxietății, atât ca stare, cât și trăsătură față de băieții cu epilepsie. Pe cînd tendințele depresive au un nivel mai înalt la băieții cu epilepsie față de fetele cu epilepsie. Din datelor obținute am constatat că fetele cu epilepsie atestă au un nivel mai înalt al anxietății, atît ca stare, căt și ca trăsătură, față de băieții cu epilepsie. Anxietatea ca trăsătură pentru fetele cu epilepsie este cu mult mai ridicată față de băieții cu epilepsie pe cînd anxietatea ca stare nu atestă o diferență (este doar de 0,03 puncte). Din datele prezentate întabel reiese că fetele cu epilepsie sunt mai anxioase comparativ cu băieții cu epilepsie, mai puțin ca stare, dar mai multca trăsătură. Din rezultatele obținute am constatat că băieții cu epilepsie sunt mult mai depresivi față de fetele cu epilepsie. Ei au un nivel mult mai înalt de depresie față de fetele cu epilepsie poate chiar de două ori mai mari șanse de tendințe depresive.
Figura 3. Nivelul anxietății în funcție de gen la preadolescenți cu epilepsie
Bolile cronice afectează calitatea vieții și impun limitări sociale în aspect educațional și vocațional. Persoanele cu epilepsie se confruntă nu doar cu probleme de șănătate, dar și cu cele de ordin psiho-social cum ar fi reacția celor din jur față de această boală sau reacția proprie față de stările sale disfuncționale cum ar fi de exemplu anxietatea și depresia. Reacțiile de ignoranță, stigmatizare și percepție greșită pot genera probleme psihice serioase pentru persoanele ce suferă de epilepsie. Este important să le determinăm și să le abordăm cât mai timpuriu prin programe adecvate de intervenție în vederea diminuării consecințelor negative pe care le pot produce asupra calității vieții pe durată îndelungată. Una dintre problemele actuale în Republica Moldova cît și în întreaga lume este epilepsia,o problemă de actualitate și care ridică o serie întreagă de întrebări, de controverse, și de aplicare în practică. Prognosticul copiilor și preadolescenților cu epilepsie depinde de etiologie, de asocierea sau nu a altor anomalii, de funcționarea fizică, mentală, psihologică a copiilor în cadrul familiei și a mediului social căruia îi aparțin și reflectă într-o anumită măsură impactul crizelor și al tratamentului asupra pacienților și părinților lor. Medicul poate teoretic favoriza un prognostic nefavorabil atunci când nu încearcă să încadreze crizele într-un sindrom epileptic cât mai bine definit. în consecință poate face alegeri nepotrivite ale moleculelor anticonvulsivante și poate contribui la lipsa controlului crizelor și apariția reacțiilor adverse legate de polipragmazie.
Figura 4. Tendințe depresive în funcție de gen la preadolescenți cu epilepsie
Influența epilepsiei asupra prognosticului social este mai mare decât în cazul altor boli cronice (de exemplu, astmul bronșic). Nu se poate spune același lucru despre prognosticul social – epilepsiile cu debut în copilărie, chiar și cele necomplicate, par a avea o influență nefavorabilă asupra nivelului de educație, găsirii unui loc de muncă, căsătoriei și fertilității. Motivele care stau la baza acestor lucruri nu sunt foarte clare. Limitările sociale și academice pot fi legate de etiologie, medicație, discriminarea de către societate.. În această situație se poate emite ipoteza că normele societății au probabil un rol important în prognosticul social, și astfel s-ar putea explica rezultatele diferite ale studiului japonez față de cele din alte țări. Stigmatizarea pacienților cu epilepsie este o problemă persistentă chiar și în țările dezvoltate.
Tabelul 3. Stările psiho-emoționale ale preadolescenților sănătoși
Din datele tabelului am constatat că băieții sănătoși atestă un nivel mai ridicat al anxietății, atât ca stare, cât și trăsătură. Pe cînd fetele sănătoase au nivel mai sporit a predispoziției pentru instalarea depresiei comparativ cu băieții sănătoși. Astfel putem concluziona că băieții sănătoși sunt mai predispuși la stărilor psiho-emoționale disfuncționale. Pe cînd fetele sănătoase sunt mai mult predispuse la tendințe depresive. Datele obținute sunt reprezentate în figurile (4 și 5) Din datele obținute în tabel am ajuns la urmatorul rezultat, fetele sănătoase sunt mai predispuse la tendințe depresive fața de băieții sănătoși.
Figura 5. Nivelul anxietății în funcție de gen la preadolescenți sănătoși
Psihologi, terapeuți și lucrători sociali au evidențiat faptul că 15% din cei 76 respondent credeau în existența "personalității epileptice" și 32% considerau că epilepsia afectează performanțele intelectuale. În fapt aceste concepții greșite stau la baza discriminării, prin formarea unor opinii despre ceilalți care nu sunt bazate pe meritele individuale ci pe apartenența la un grup cu caracteristici presupuse. În ceea ce privește spectrul sever al bolii – epilepsiile generalizate simptomatice, care reprezintă aproximativ 12% dintre epilepsiile copiilor – un studiu foarte recent al prognosticului social la 20 ani de la debut4 arată că aproximativ 25% dintre ei nu supraviețuiesc iar aproape toți ceilalți au retard mental semnificativ și sunt dependenți social.
Figura 6. Tendințe depresive în funcție de gen la preadolescenții sănătoși
Tabelul 4. Stările psiho-emoționale ale preadolescenților în funcție de starea sănătății
Din datele tabelului constatăm că fetele cu epilepsie atestă un nivel mai ridicat al anxietății, atât ca stare, cât și trăsătură. De asemenea ele au nivel mai sporit a predispoziției pentru instalarea depresiei comparativ cu fetele sănătoase. La fel și băieții cu epilepsie atestă un nivel mai ridicat al anxietății, atât ca stare, cât și trăsătură. De asemenea ei au nivel mai sporit a predispoziției pentru instalarea depresiei comparativ cu băieții sănătoși. Și astfel ajungem iar la concluzia că bolile cronice cum este epilepsia contribuie apariției și dezvoltării stărilor psiho-emoționale disfuncționale. Anxietatea ca trăsătură la băieții cu epilepsie este cu un nivel înalt fața de băieții sănătoși. Și la general orientîndune după rezultatele obținute adolescenții cu epilepsie sunt mai predispuși la anxietatea ca trăsătura. Anxietatea ca stare la adolescenții cu epilepsie este mult mai accentuata fața de adolescenți sănătoși. Anxietatea ca trăsătură la băieții cu epilepsie este cu un nivel înalt fața de băieții sănătoși. Și la general orientîndune după rezultatele obținute preadolescenții cu epilepsie sunt mai predispuși la anxietatea ca trăsătura. Din datele reprezentate în tabel am ajuns la urmatoarea concluzie, preadolescenții cu epilepsie (atît fetele cît și băieții) sunt mai predispuși la tendințe depresive fața de preadolecenții sănătoși. Rezultatele eșantionului cercetat demonstrează infirmarea ipotezei adolescenții cu epilepsie (atît fetele cît și băieții) sunt mai predispuși la tendințe depresive fața de preadolecenții sănătoși. Datele susțin că există diferențe gender între stările psihoemoționale luate la nivel intragrupal și acele tendințe ce se atestă la nivel intergrupal.
Figura 7. Nivelul anxietății la preadolescenți în funcție de starea sănătății
Sindromul anxios este un soi de caricatură a personalității anxioase și cei ce suferă de acest sindrom pătimesc destul. Adesea, cele mai eficiente tratamente sunt cele în care o psihoterapie este însoțită de medicație. Preadolescenții epileptici se confruntă zi de zi cu anxietatea. Grijile pe care le simt pot fi paralizante. Au nevoie să se integreze în grupul ălor, să aibă succes la școală, să fie acceptați în echipa de fotbal de exemplu, să poarte haine adecvate, să aibă prieteni potriviți, etc. Lista e nesfîrșită, deci oricare din aceste lucruri poate deveni atît de important, încît gîndul la un posibil eșec capătă proporții imense. Dacă nu-i ajuți, anxietatea preia controlul asupra adolescenților cu epilepsie.
Figura 8. Nivelul anxietății la preadolescenți băieți în funcție de starea sănătății
Conform definitiei din dictionar, agresivitatea este un comportament destructiv și violent orientat spre persoane, obicte sau spre sine. Este și o agresivitate calma, nonviolentă dar totuși agresivitatea semnifica punere in primejdie, atac, ostilitate, ofensiva. Agresivitatea este și la animale dar acestea o fac doar din motivul nevoii de hrană, nu ca și omul care o face din tendinta competitiva. Agresivitatii i-a fost acordata o origine ereditara sau instinctiva, dar aceasta teza a fost contrazisa, observandu-se atat la animale si la om ca agresivitatea este un rezultat al invatarii, al modelarii comportamentului in functie de mediul de dezvoltare. Unii cercetători au descoperit o genă a agresivitatii, care se transmite de la tata. Sa fie oare acesta motivul pentru care suntem agresivității, doar acele persoane care sunt pașnice, nu au aceasta gena a agresivitatii? Mediul de dezvoltare pune o amprenta asupra comporatmentului.
Figura 9. Tendințe depresive la preadolescenți
în funcție de gen și starea sănătății
Înainte de a rezuma rezultatele acestei cercetări, trebuie sa menționez cîteva limitări ale acestui studiu. Omogenitatea eșantionului nu a contribuit la obținerea unor date reprezentative și nu pot fi generalizate pentru întreaga populație de preadolescenți. Subiecții acestei cercetări au fost o parte de preadolescenți cu studii în liceul Magdacești, iar cea dea doua parte au fost preadolescenți instituționalizați (Institutul Mamei și Copilului), iar majoritatea subiecților locuind cu ambii părinți. În eșantion nu au fost incluși preadolescenți din familii dezavantajate, orfani, și nu a fost luat în considerare nivelul de educație al părinților. Pe plan teoretic, lucrarea de față a urmărit identificarea particularităților psihoemoționale ale preadolescenților cu epilepsie. În partea teoretică a lucrării am realizat o descriere sumatită a etimologiei, simptomatologiei și tipologiei epilepsiei. În prezent epilepsia este recunoscută ca o afecțiune cronică cerebrală, caracterizată prezența de crize epileptice recurente. Această boală poate apărea la oricare vârstă și este egal raspîndită la ambele sexe. Statisticele atestă o incidență a acestei boli aprozimativ la 4-5 % din populația globului. Epilepsia este o boală cu un nivel înalt de stigmatizarea și prejudecăți. Oamenii cu epilepsie se confruntă cu un șir de limitări în viața sa cotidiană, restricții de ordin social ce țin de angajarea în câmpul muncii și educație, sport și petrecerea timpului liber, probleme în cuplu, contacte cu prietenii și acceptarea de către alții. Această afecțiune le cauzează stări psihoemoționale disfuncționale, cum ar fi anxietate, sențiment de vină, rușine și tendințe depresive. Din investigatiile practice efectuate la loturile de preadolescenți cu epilepsie și preadolescenți sănătoși, rezulta ca preadolescenții cu epilepsie raportează un nivel mai înalt de anxietate atât ca stare, cât și trăsătură comparativ cu preadolescenții sănătoși. Nivelul anxietății la preadolescenții sănătoși se încadrează în limitele anxietății moderate (intervalul de 31-45 puncte), pe când preadolescenții cu epilepsie raportează un nivel înalt de anxietate (peste 45 puncte). Aceasta înseamnă că preadolescenții cu epilepsie reacționează prin tensiune și teamă la diverse situații, pe care le percep ca amenințătoare. Ei manifestă o nervozitate mai mare, care le poate provoca tulburări neurotice și crize emoționale. În privinta predispoziției pentru instalarea depresiei cauzate de atitudinile disfuncționale, datele obtinute de noi arata că preadolescenții cu epilepsie raportează un nivel mai ridicat a predispoziției pentru instalarea depresiei (159 puncte, M=120 puncte) comparativ cu preadolescenții sănătoși (142 puncte, M=120 puncte). Aceasta indică predispoziția adolescenților cu epilepsie de a adapta niște atitudini negative față de propria persoană, perspectiva de viitor și speranța pentru a schimba lucrurile. În urma analizei datelor ce țin de diferențe de sex am constatat că în grupul preadolescenților sănătoși nivelul anxietății stare este aproape egal la fete și la băieiți, iar nivelul anxietății trăsătură este mai ridicat la băieți comparativ cu fetele. Aceasta presupune că băieții sunt mai predispuși să reacționeaze prin trăiri emoționale negative la diverse situații pe care le percep ca amenințătoare (imaginii de sine, autoaprecierii, nivelului aspirațiilor etc.). În privința predispoziției pentru depresie am constatat că fetele sunt mai predispuse să adopte atitudini disfuncționale negative față de sine, perspectiva de viitor și speranța de a schimba lucrurile, comparativ cu băieții, și sunt mai predispuse de atrăi stări depresive. În grupul preadolescenților cu epilepsie am constatat că atât fetele cât și băieții atestă un nivel aproape egal al anxietății stare, deși fetele raportează un nivel puțin mai ridicat al anxietății stare. La fel putem spune și despre nivelul anxietății trăsătură, care este mai ridicat la fete cu epilepsie comparativ cu băieții cu epilepsie. Scorurile obținute pe scala atitudinilor disfuncționale și predispoziției pentru depresie, am constatat că băieții cu epilepsie sunt mai predispuși pentru instalarea stărilor depresive? Comparativ cu fetele. In așa mode observăm niște tendințe inverse (atât pentru anxietate cât și pentru depresie) comparativ cu grupul preadolescenților sănătoși. Aceasta ne permite să concluzionăm, că există diferențe gender atât la nivel intergrupal, cât și intragrupal
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Preadolescenții cu epilepsie au nevoi semnificativa de susținere chiar din momentul în care a aflat diagnosticului de epilepsie. Ei au nevoie de foarte mult suport medicamentos pentru a pentru a avea o calitate a vieții acceptabilă. Pentru preadolescenții cu crize, care au mai puține anomalii asociate, este extrem de important ca activitățile normale pentru vârstă să fie încurajate și de a se preveni supraprotecția. Preadolescenții cu epilepsie poate că vor avea mai mult curaj de a vorbi despre ei și despre epilepsie, moment în care vom putea observa că mai frecvent este vorba despre oameni "obișnuiți" ce trebuie luați în considerare în același mod ca alți pacienți cu boli cronice, fără a mai fi stigmatizați. În momentul susținerii diagnosticului de epilepsie părinții își vor exprima nedumeririle și neliniștile legate de consecințele pe termen lung ale bolii. în acest sens este extrem de important ca medicul curant să evalueze cât mai corect pacientul, să definească tipul de criză și mai ales de sindrom epileptic. Alegerea tratamentului optim și stabilirea prognosticului sunt legate de încadrarea sindromică corectă. În mod tradițional obiectivul tratamentului epilepsiilor era reprezentat de controlul crizelor epileptice cu un minimum de reacții adverse, în ultimul timp această abordare a fost însă modificată, astfel încât obiectivul tratamentului copiilor și preadolescenților cu epilepsie să fie o viață cât mai liberă de implicațiile medicale și psihosociale ale bolii. Prognosticul copiilor și preadolescenților cu epilepsie depinde de etiologie, de asocierea sau nu a altor anomalii, de funcționarea fizică, mentală, psihologică a copiilor în cadrul familiei și a mediului social căruia îi aparțin și reflectă într-o anumită măsură impactul crizelor și al tratamentului asupra pacienților și părinților lor. Frustrările, lipsa speranței, dificultățile financiare, izolarea socială, relațiile familiale tensive, neglijarea celorlalți frați în favoarea copilului bolnav sau invers sunt situații pe care le întâlnim în familiile cu copii cu epilepsie. Există uneori sentimente de vinovăție sau rușine, anxietate, disperare și în consecință o calitate a vieții redusă și pentru părinți. În cazul acestei cercetări, deoarece am lucrat cu două supgrupe am înțeles că preadolescenții sănătoși cînd sunt supuși testelor au trăsături de anxietate. Anxietatea ca stare pentru preadolescenții cu epilepsie nu este atît de mare ca diferența pentru anxietatea ca stare pentru preadolescenții sănătoși. Pe cind anxietatea ca trăsătură la preadolescenții cu epilepsie este mai mare ca anxietatea ca trăsătură pentru preadolescenții sănătoși. Predispoziții pentru depresie pentru preadolescenții cu epilepsie este la fel mult mai sporită față de preadolescenții sănătoși. Preadolescenții cu epilepsie au nivel mai sporit a predispoziției pentru instalarea depresiei comparativ cu preadolescenții sănătoși. Datele susțin că epilepsia contribuie apariției și dezvoltării stărilor psiho-emoționale disfuncționale. Din datele tabelului constatăm că preadolescenții cu epilepsie atestă un nivel foarte ridicat de tendințe depresive fața de preadolescenții sănătoși, conform rezultatelor noastre obținute putem spune ca au un nivel de aproximativ două ori mai ridicat decît la preadolescenții sănătoși. În urma cercetării realizate am ajuns la următoarele concluzii:
1. Pe plan teoretic, lucrarea de față a urmărit identificarea particularităților psihoemoționale ale preadolescenților cu epilepsie. În partea teoretică a lucrării am realizat o descriere sumatită a etimologiei, simptomatologiei și tipologiei epilepsiei. În prezent epilepsia este recunoscută ca o afecțiune cronică cerebrală, caracterizată prezența de crize epileptice recurente. Această boală poate apărea la oricare vârstă și este egal raspîndită la ambele sexe. Statisticele atestă o incidență a acestei boli aprozimativ la 4-5 % din populația globului. Epilepsia este o boală cu un nivel înalt de stigmatizarea și prejudecăți. Oamenii cu epilepsie se confruntă cu un șir de limitări în viața sa cotidiană, restricții de ordin social ce țin de angajarea în câmpul muncii și educație, sport și petrecerea timpului liber, probleme în cuplu, contacte cu prietenii și acceptarea de către alții. Această afecțiune le cauzează stări psihoemoționale disfuncționale, cum ar fi anxietate, sențiment de vină, rușine și tendințe depresive.
2. Din investigatiile practice efectuate la loturile de preadolescenți cu epilepsie și preadolescenți sănătoși, rezulta ca preadolescenții cu epilepsie raportează un nivel mai înalt de anxietate atât ca stare, cât și trăsătură comparativ cu preadolescenții sănătoși. Nivelul anxietății la preadolescenții sănătoși se încadrează în limitele anxietății moderate (intervalul de 31-45 puncte), pe când preadolescenții cu epilepsie raportează un nivel înalt de anxietate (peste 45 puncte). Aceasta înseamnă că preadolescenții cu epilepsie reacționează prin tensiune și teamă la diverse situații, pe care le percep ca amenințătoare. Ei manifestă o nervozitate mai mare, care le poate provoca tulburări neurotice și crize emoționale.
3. În privinta predispoziției pentru instalarea depresiei cauzate de atitudinile disfuncționale, datele obtinute de noi arata că preadolescenții cu epilepsie raportează un nivel mai ridicat a predispoziției pentru instalarea depresiei (159 puncte, M=120 puncte) comparativ cu preadolescenții sănătoși (142 puncte, M=120 puncte). Aceasta indică predispoziția adolescenților cu epilepsie de a adapta niște atitudini negative față de propria persoană, perspectiva de viitor și speranța pentru a schimba lucrurile.
4. În urma analizei datelor ce țin de diferențe de sex am constatat că în grupul preadolescenților sănătoși nivelul anxietății stare este aproape egal la fete și la băieiți, iar nivelul anxietății trăsătură este mai ridicat la băieți comparativ cu fetele. Aceasta presupune că băieții sunt mai predispuși să reacționeaze prin trăiri emoționale negative la diverse situații pe care le percep ca amenințătoare (imaginii de sine, autoaprecierii, nivelului aspirațiilor etc.). În privința predispoziției pentru depresie am constatat că fetele sunt mai predispuse să adopte atitudini disfuncționale negative față de sine, perspectiva de viitor și speranța de a schimba lucrurile, comparativ cu băieții, și sunt mai predispuse de atrăi stări depresive.
5. În grupul preadolescenților cu epilepsie am constatat că atât fetele cât și băieții atestă un nivel aproape egal al anxietății stare, deși fetele raportează un nivel puțin mai ridicat al anxietății stare. La fel putem spune și despre nivelul anxietății trăsătură, care este mai ridicat la fete cu epilepsie comparativ cu băieții cu epilepsie. Scorurile obținute pe scala atitudinilor disfuncționale și predispoziției pentru depresie, am constatat că băieții cu epilepsie sunt mai predispuși pentru instalarea stărilor depresive? Comparativ cu fetele. In așa mode observăm niște tendințe inverse (atât pentru anxietate cât și pentru depresie) comparativ cu grupul preadolescenților sănătoși. Aceasta ne permite să concluzionăm, că există diferențe gender atât la nivel intergrupal, cât și intragrupal.
În baza concluziilor formulate mai sus am elaborat un șir de recomandări:
1. Deoarece subiecții afectați de epilepsie atestă un nivel înalt de stări psihoemoționale disfuncționale este necesar de elaborat programe educaționale speciale adresate pacienților cu epilepsie și rudelor acestora. Asemenea programe sunt răspândite în Statele Unite, Germania, Austria. Ele sunt destinate pacienților cu vârsta peste 16 ani și se realizează în formă modulară în grup.
2. Programe educaționale pentru cei afectați de epilepsie pot fi realizate în clinici sau în alte centre medicale specializate, de către o echipă multidisciplinară (medicul neurolog, psihologul clinician și alt personal nemedical special instruit).
3. Programul are drept scop să-l ajute pe pacient să-și cunoască mai bine boala, să-și ridice încrederea în sine și gradul de responsabilitate, astfel susținându-i pe pacienți să devină experți în gestionarea propriei boli. Acest program poate include astfel de module: ”cum să trăiești cu epilepsia”, epidemiologia și cunoștințe de bază despre diagnostic, terapie, auto-control, perspective în evoluția bolii, aspecte psihosociale, interacțiunea în rețea (network) privind epilepsia.
BIBLIOGRAFIE
1. Arzimanoglou A.; Guerrini R.; Aicardi J. General aspects of prognosis. In: Aicardi's Epilepsy in
Children. 2004, nr 2, p. 23-45. 2. Annegers J.F.; Dubinsky S.; Coan S.P. The incidence of epilepsy and unprovoked seizures in
multiethnic, urban health maintenance organizations. In: Developmental Psychology. 1999,
nr 23, p.21-39.
3. Baumann R.; Wilson J.; Wiese H. Kentuckians: attitudes toward children with epilepsy. In: The
British Journal of Psychiatry. 1995, nr 36, p. 502-506. 4. Barron F.; Harrington D. M. Depression. In: Annual Review of Psychology. 2006, nr 32, p. 459-
466. 5. Bion S.; Ricky E. Anxiety. In: The British Journal of Psychiatry. 2001, nr 17, p. 12-26. 6. Camfield C.; Camfield P. Long-term social outcomes for children with epilepsy. In: American
Psychologist. 2007, nr 130, p. 48-61.
7. Camfield C.S.; Camfield P.R.; Gordon K.; et al. Incidence of epilepsy in childhood and
adolescence: a population based study in Nova Scotia. In: Child Development. 2008, nr 56,
p.19-23.
8. Camfield C.; Camfield P. Twenty years after childhood-onset generalized epilepsy the social
outcome is usually dependency or death: a population based study. In: Research Journal. 2008,
nr 34, p. 63-81. 9. Cowan L.D.; Bodensteiner J.B.; Leviton A.; et al. Prevalence of the epilepsies in children and
adolescents. In: Developmental Psychology. 1989, nr 22, p. 94-109. 10. Cramer J.A.; Perrine K.; et al. Development and cross-cultural translations of a 31 -item quality
of life in epilepsy inventory. In: Developmental Psychology. 1998, p. 81-98. 11. David D. Psihologie clinică și psihoterapie. Iași: Polirom, 2006. 122 p. 12. Dolfi A. Epelepsia la copii. În: Elemente de patologie neonatală. 2004, nr2. p. 6-9. 13. Davies S.; Heyman I.; Goodman R. A population survey of mental health problems in children
with epilepsy. In: The British Journal of Psychiatry. 2003, 292-295 p. 14. Deonna T. Management of epilepsy. In: Annual Review of Psychology. 2005, p. 10-26. 15. Diomid G.; Cezar I. Dicționar de neurologie. Iași: Polirom, 2000. 223 p.
16. Eisenberger R.; Cameron J. Detrimental effects of reward: Myth or reality? In: American
Psychologist. 1997, nr 51, p. 103–113. 17. Ertas N.K., Gul G., Atav T. Absence Epilepsy and psychosis. A report of two cases. In:
Journal of Personality and Social Psychology. 2000, nr 56, p. 17-34. 18. Iliescu C. Neurologie și Psihiatrie a Preadolescentului. București: Albatros, 2007. 45 p. 19. Joensen P. Prevalence, incidence and classification of epilepsiesin the Faroes. In: American
Journal of Social And Management Sciences. 1986, nr 74, p. 100-115. 20. Kierkegaard S. Concept de anxietate. București: Polirom, 2003. 197 p. 21. Kraepelin E. Tulburari psihice și comportamentale. Iași: Albatros, 1998. 87 p. 22. McLin W.M.; Myrianthopoulos N.C. Age: risk of seizures in infants. In: Journal of Personality
and Social Psychology. 2006, nr 15, p. 44-57. 23. Murray I.; Lopez S. Depresia-tipuri, cauze și simptome. București: Polirom, 2004. 60 p. 24. Popoviciu A. Neurologia. București: Editura Academiei Române, 1993. 64 p.
25. Pamfil E. Impactul parentingului incomplet asupra dezvoltării socio-emoționale a copilului.
Oradea: Univers, 2010. 48 p.
26. Roñen G.M.; Streiner D.L.; et al. Health-related quality of life in childhood epilepsy: Moving
beyond "seizure control with minimal adverse effects. Health and Quality of Life Outcomes.
In: Developmental Psychology. 2003, nr 12, p. 36-59. 27. Roman G.; Sotelo J.; Del Brutto O.; et al. A proposal to declare neurocysticercosis an
internationally reportable disease. In: Early Childhood Education Journal. 2000, nr 77,
p. 99 – 106.
28. Sachden O. Schizophrenia – Psychosis and epilepsy. The status of the association of Psychiatry.
In: Early Childhood Education Journal. 1998, nr. 28, p. 25-28. 29. Sillanpaa M; Jalava M; Kaleva O; Shinnar S. Long-term progno, sis of seizures with onset in
childhood. In: Child Development. 1998, nr 9, p.115-122. 30. Spielberger C. Culegere de teste psihologice de nivel și aptitudini. Iasi: Polirom, 2003. 34 p. 31. Scott C. Boli și tulburări psihice. În: Socializarea copilului preșcolar. 1989, nr 4, p. 34-39.
32. Spock B. Îngrijirea copilulului și a preadolescentului. Oradea: Polirom, 2000. 65 p.
33. Tiberiu M. Tratat de psihopatologie si sanatate mentala a copilului si preadolescentului.
Timisoara: Artpress, 2002. 34 p. 4.
34. Vasilescu G. Dicționar de Medicină. Târgu Jiu: Științe ale Educației, 2009. 229 p.
35. Wakamoto H.; Nagao H.; Masatoshi H.; Takehiko M. Long-term medical, educational, and
social prognoses of childhood-onset epilepsy: a population-based study in a rural district of
Japan. In: Handbook of Child Psychology. 1999, nr 5, p.24-25.
36. Wilmshurst L. Psihopatologia copilului-preadolescentului. București: Didactică și pedagogică,
1999. 51 p. 37. William W. Ghidul sănătății Familiei. Chișinău: CEP USM, 2004. 573 p. 38. Weissman C.; Beck A.. Teste psihologice și chestionare în diagnosticul depresiei. București:
Polirom, 2004. 190 p.
39. CIM. Clasificatorul Internațional a Maladiilor [online]. Bucuresti (RO), 2004. Accesibil pe
Internet <http://www.cnms.md/ro/clasificatorul-maladiilor> 40. DSM-IV. Clasificarea generală a tulburarilor de dispoziție [online]. Bucuresti (RO), 2002.
Accesibil pe Internet <http://www.psiho.eu/2008/01/ii-problematica-diagnosticului-si-a-
clasificarii- Tulburarilor> 41. DSM-IV. Clasificarea a 4 grupe principale de simptome asociate depresiei [online]. Bucuresti
(RO), 2001. Accesibil pe Internet <http://www.scribd.com/doc/24854658/DSM-IV-Manual-de-
Diagnostic-Si-Statistic-A-a-Tulburarilor-Mentale>
42. Freud S. Angoasa și viața instinctuală [online]. Iași (RO), 1997. Accesibil pe internet <http:/
/surse.dia.ro/din.php?a=Sigmund+Freud&d=Angoasa+%BAi+via%FEa+instinctual% E3> . 43. Kraepelin E. Revista Româna de Psihiatrie [online]. Iași (RO), 2002. Accesibil pe Internet
<http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie>
ANEXE
anexa 1
Vă rugam să participați la studiul propus completând chestionarele anexate. Studiul este anonim și datele furnizate vor fi păstrate în confidențialitate. Vă mulțimim anticipat pentru participare. Înainte de a purcede la completarea chestionarelor, vă rugăm să indicați următoarele:
1. Vârsta: _______________________
2. Genul:
0 – femenin
1 – masculin
3. Cu cine locuiți?
cu ambii părinți
cu unul din părinți
cu rude
altele
4. Câți copii sunteți în familie? __________________________
5. Frecvențați vre-o instituție educațională?
1. gimnaziu
2. liceu
3. colegiu
4. universitate
5. altele
6. Care este reușita academică medie?
1. între 9 (inclusiv) și 10
2. între 7 și 9
3. mai jos de 7
anexa 2
Instrucțiuni: Acest chestionar cuprinde o serie de atitudini și convingeri pe care unele persoane le au în diverse situații. Citiți cu atenție fiecare afirmație și decideți în ce măsură sunteți sau nu de acord cu ea. Utilizați pentru fiecare afirmație, din scala prezentată mai jos, cifra care corespunde în cea mai mare măsură modului în care gândiți. Alegeți un singur răspuns pentru fiecare afirmație în parte. Deoarece oamenii sunt diferiți, nu există răspunsuri corecte sau greșite. Pentru a vă asigura că o anumită atitudine vă caracterizează, aveți în vedere modul în care gândiți în cea mai mare parte a timpului (în general). 1 – Sunt cu totul de acord 2 – Sunt în mare măsură de acord 3 – Sunt întrucâtva de acord 4 – Sunt neutru 5 – Sunt întrucâtva în dezacord 6 – Sunt în mare măsură în dezacord 7 – Sunt în dezacord total
anexa 3
Instructiuni: Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stari sufletesti. Cititi fiecare descriere in parte si incercuiti acea cifra din dreapta descrierii care corespunde cu modul in care va simtiti acum in acest moment. Nu exista raspunsuri bune sau rele. Nu pierdeti prea mult timp cu vreo deosebire si dati acel raspuns care pare sa infatiseze cel mai bine felul cum va simtiti in prezent.
anexa 4
Mai jos sunt date mai multe descrieri ale unor stari sufletesti. Cititi fiecare descriere in parte si incercuiti acea cifra din dreapta descrierii care corespunde cu felul in care va simtiti in general. Nu exista raspunsuri bune sau rele. Nu pierdeti prea mul timp cu vreo deosebire si dati acel raspuns care pare sa descrie felul in care va simtiti in general.
BIBLIOGRAFIE
1. Arzimanoglou A.; Guerrini R.; Aicardi J. General aspects of prognosis. In: Aicardi's Epilepsy in
Children. 2004, nr 2, p. 23-45. 2. Annegers J.F.; Dubinsky S.; Coan S.P. The incidence of epilepsy and unprovoked seizures in
multiethnic, urban health maintenance organizations. In: Developmental Psychology. 1999,
nr 23, p.21-39.
3. Baumann R.; Wilson J.; Wiese H. Kentuckians: attitudes toward children with epilepsy. In: The
British Journal of Psychiatry. 1995, nr 36, p. 502-506. 4. Barron F.; Harrington D. M. Depression. In: Annual Review of Psychology. 2006, nr 32, p. 459-
466. 5. Bion S.; Ricky E. Anxiety. In: The British Journal of Psychiatry. 2001, nr 17, p. 12-26. 6. Camfield C.; Camfield P. Long-term social outcomes for children with epilepsy. In: American
Psychologist. 2007, nr 130, p. 48-61.
7. Camfield C.S.; Camfield P.R.; Gordon K.; et al. Incidence of epilepsy in childhood and
adolescence: a population based study in Nova Scotia. In: Child Development. 2008, nr 56,
p.19-23.
8. Camfield C.; Camfield P. Twenty years after childhood-onset generalized epilepsy the social
outcome is usually dependency or death: a population based study. In: Research Journal. 2008,
nr 34, p. 63-81. 9. Cowan L.D.; Bodensteiner J.B.; Leviton A.; et al. Prevalence of the epilepsies in children and
adolescents. In: Developmental Psychology. 1989, nr 22, p. 94-109. 10. Cramer J.A.; Perrine K.; et al. Development and cross-cultural translations of a 31 -item quality
of life in epilepsy inventory. In: Developmental Psychology. 1998, p. 81-98. 11. David D. Psihologie clinică și psihoterapie. Iași: Polirom, 2006. 122 p. 12. Dolfi A. Epelepsia la copii. În: Elemente de patologie neonatală. 2004, nr2. p. 6-9. 13. Davies S.; Heyman I.; Goodman R. A population survey of mental health problems in children
with epilepsy. In: The British Journal of Psychiatry. 2003, 292-295 p. 14. Deonna T. Management of epilepsy. In: Annual Review of Psychology. 2005, p. 10-26. 15. Diomid G.; Cezar I. Dicționar de neurologie. Iași: Polirom, 2000. 223 p.
16. Eisenberger R.; Cameron J. Detrimental effects of reward: Myth or reality? In: American
Psychologist. 1997, nr 51, p. 103–113. 17. Ertas N.K., Gul G., Atav T. Absence Epilepsy and psychosis. A report of two cases. In:
Journal of Personality and Social Psychology. 2000, nr 56, p. 17-34. 18. Iliescu C. Neurologie și Psihiatrie a Preadolescentului. București: Albatros, 2007. 45 p. 19. Joensen P. Prevalence, incidence and classification of epilepsiesin the Faroes. In: American
Journal of Social And Management Sciences. 1986, nr 74, p. 100-115. 20. Kierkegaard S. Concept de anxietate. București: Polirom, 2003. 197 p. 21. Kraepelin E. Tulburari psihice și comportamentale. Iași: Albatros, 1998. 87 p. 22. McLin W.M.; Myrianthopoulos N.C. Age: risk of seizures in infants. In: Journal of Personality
and Social Psychology. 2006, nr 15, p. 44-57. 23. Murray I.; Lopez S. Depresia-tipuri, cauze și simptome. București: Polirom, 2004. 60 p. 24. Popoviciu A. Neurologia. București: Editura Academiei Române, 1993. 64 p.
25. Pamfil E. Impactul parentingului incomplet asupra dezvoltării socio-emoționale a copilului.
Oradea: Univers, 2010. 48 p.
26. Roñen G.M.; Streiner D.L.; et al. Health-related quality of life in childhood epilepsy: Moving
beyond "seizure control with minimal adverse effects. Health and Quality of Life Outcomes.
In: Developmental Psychology. 2003, nr 12, p. 36-59. 27. Roman G.; Sotelo J.; Del Brutto O.; et al. A proposal to declare neurocysticercosis an
internationally reportable disease. In: Early Childhood Education Journal. 2000, nr 77,
p. 99 – 106.
28. Sachden O. Schizophrenia – Psychosis and epilepsy. The status of the association of Psychiatry.
In: Early Childhood Education Journal. 1998, nr. 28, p. 25-28. 29. Sillanpaa M; Jalava M; Kaleva O; Shinnar S. Long-term progno, sis of seizures with onset in
childhood. In: Child Development. 1998, nr 9, p.115-122. 30. Spielberger C. Culegere de teste psihologice de nivel și aptitudini. Iasi: Polirom, 2003. 34 p. 31. Scott C. Boli și tulburări psihice. În: Socializarea copilului preșcolar. 1989, nr 4, p. 34-39.
32. Spock B. Îngrijirea copilulului și a preadolescentului. Oradea: Polirom, 2000. 65 p.
33. Tiberiu M. Tratat de psihopatologie si sanatate mentala a copilului si preadolescentului.
Timisoara: Artpress, 2002. 34 p. 4.
34. Vasilescu G. Dicționar de Medicină. Târgu Jiu: Științe ale Educației, 2009. 229 p.
35. Wakamoto H.; Nagao H.; Masatoshi H.; Takehiko M. Long-term medical, educational, and
social prognoses of childhood-onset epilepsy: a population-based study in a rural district of
Japan. In: Handbook of Child Psychology. 1999, nr 5, p.24-25.
36. Wilmshurst L. Psihopatologia copilului-preadolescentului. București: Didactică și pedagogică,
1999. 51 p. 37. William W. Ghidul sănătății Familiei. Chișinău: CEP USM, 2004. 573 p. 38. Weissman C.; Beck A.. Teste psihologice și chestionare în diagnosticul depresiei. București:
Polirom, 2004. 190 p.
39. CIM. Clasificatorul Internațional a Maladiilor [online]. Bucuresti (RO), 2004. Accesibil pe
Internet <http://www.cnms.md/ro/clasificatorul-maladiilor> 40. DSM-IV. Clasificarea generală a tulburarilor de dispoziție [online]. Bucuresti (RO), 2002.
Accesibil pe Internet <http://www.psiho.eu/2008/01/ii-problematica-diagnosticului-si-a-
clasificarii- Tulburarilor> 41. DSM-IV. Clasificarea a 4 grupe principale de simptome asociate depresiei [online]. Bucuresti
(RO), 2001. Accesibil pe Internet <http://www.scribd.com/doc/24854658/DSM-IV-Manual-de-
Diagnostic-Si-Statistic-A-a-Tulburarilor-Mentale>
42. Freud S. Angoasa și viața instinctuală [online]. Iași (RO), 1997. Accesibil pe internet <http:/
/surse.dia.ro/din.php?a=Sigmund+Freud&d=Angoasa+%BAi+via%FEa+instinctual% E3> . 43. Kraepelin E. Revista Româna de Psihiatrie [online]. Iași (RO), 2002. Accesibil pe Internet
<http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie>
ANEXE
anexa 1
Vă rugam să participați la studiul propus completând chestionarele anexate. Studiul este anonim și datele furnizate vor fi păstrate în confidențialitate. Vă mulțimim anticipat pentru participare. Înainte de a purcede la completarea chestionarelor, vă rugăm să indicați următoarele:
1. Vârsta: _______________________
2. Genul:
0 – femenin
1 – masculin
3. Cu cine locuiți?
cu ambii părinți
cu unul din părinți
cu rude
altele
4. Câți copii sunteți în familie? __________________________
5. Frecvențați vre-o instituție educațională?
1. gimnaziu
2. liceu
3. colegiu
4. universitate
5. altele
6. Care este reușita academică medie?
1. între 9 (inclusiv) și 10
2. între 7 și 9
3. mai jos de 7
anexa 2
Instrucțiuni: Acest chestionar cuprinde o serie de atitudini și convingeri pe care unele persoane le au în diverse situații. Citiți cu atenție fiecare afirmație și decideți în ce măsură sunteți sau nu de acord cu ea. Utilizați pentru fiecare afirmație, din scala prezentată mai jos, cifra care corespunde în cea mai mare măsură modului în care gândiți. Alegeți un singur răspuns pentru fiecare afirmație în parte. Deoarece oamenii sunt diferiți, nu există răspunsuri corecte sau greșite. Pentru a vă asigura că o anumită atitudine vă caracterizează, aveți în vedere modul în care gândiți în cea mai mare parte a timpului (în general). 1 – Sunt cu totul de acord 2 – Sunt în mare măsură de acord 3 – Sunt întrucâtva de acord 4 – Sunt neutru 5 – Sunt întrucâtva în dezacord 6 – Sunt în mare măsură în dezacord 7 – Sunt în dezacord total
anexa 3
Instructiuni: Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stari sufletesti. Cititi fiecare descriere in parte si incercuiti acea cifra din dreapta descrierii care corespunde cu modul in care va simtiti acum in acest moment. Nu exista raspunsuri bune sau rele. Nu pierdeti prea mult timp cu vreo deosebire si dati acel raspuns care pare sa infatiseze cel mai bine felul cum va simtiti in prezent.
anexa 4
Mai jos sunt date mai multe descrieri ale unor stari sufletesti. Cititi fiecare descriere in parte si incercuiti acea cifra din dreapta descrierii care corespunde cu felul in care va simtiti in general. Nu exista raspunsuri bune sau rele. Nu pierdeti prea mul timp cu vreo deosebire si dati acel raspuns care pare sa descrie felul in care va simtiti in general.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Manifestarile Starilor Psihice LA Preadolescentii CU Epilepsie (ID: 165640)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.