Definirea limbajului

Definirea limbajului

Ce este limbajul? „Limbajul este o formă specifică de activitate umană prin care se realizează comunicarea dintre oameni. Nu orice proces de comunicare între oameni poate fi considerat limbaj în sensul propriu al cuvîntului. În accepția sa strictă, termenul de limbaj se referă la comunicarea verbală.”

Limbajul este abilitatea umană de a achiziționa și utiliza sisteme de comunicare complexe. În filosofia limbajului, în Grecia Antică, cuvintele reprezentau experiența, apoi J.J. Rousseau susținea că limbajul provine din emoții, în timp ce Kant susținea că limbajul provine din gândirea logică. Tudor Vianu făcea o remarcă substanțială cu privirea la dubla funcție de comunicare prin limbaj: „limbajul comunică (o cantitate de informație), dar prin el omul se comunică (o complexitate de stări)”. Așadar, limbajul, în general, este mijlocul de transmitere și recepționare a informațiilor (o formă de manifestare a Universului), însă formele de manifestare ale limbajului nu se opresc doar la modul general, avem limbajul ca enunț (raportul dintre enunțare și situații, respectiv stări) și limbajul în calitate de cuvânt (problema corespondenței dintre cuvânt și obiectul sau starea de lucruri).

Fără limbaj, nu am reuși să comunicăm, să ne formăm o gândire logică și să transmitem experiența umană. Există o legătură strânsă între dezvoltarea limbajului și dezvoltarea gândirii. Astfel, diverși teoreticieni ca J. Piaget (1952) și L. Vîgotski (1962) au privit în mod diferit cum interacționează limbajul cu gândirea. Piaget considera că dezvoltarea cognitivă conduce către dezvoltarea și creșterea limbajului, pe când Vîgotski, observa limbajul ca pe un instrument de dezvoltare al gândirii. Teoria lui Vîgotski subliniază importanța comunicării cu adultul ca un factor major în dezvoltarea gândirii, astfel interacțiunile sociale în procesul de dezvoltare îi vor influența limbajul și gândirea. Acesta descrie importanța dezvoltării zonei proximale, în care este prezentă interacțiunea copiilor cu adulții și efectul remarcabil pe care îl are asupra dezvoltării limbajului. Această zonă este descrisă ca fiind distanța dintre nivelul real de dezvoltare al copilului determinat de rezolvarea independentă a problemelor și nivelul potențial de dezvoltare determinat de rezolvarea problemelor cu ajutorul adulților. Un punct de vedere comun al celor doi teoreticieni, J. Piaget (1952) și L. Vîgotski (1962) a fost vizualizarea dezvoltării limbajului ca o interacțiune complexă între copil și mediu, unde sunt influențate, atât dezvoltarea socială cât și cea cognitivă.

Privind din perspectiva ineistă (Chomsky, 1976) se evidențiază abilitatea înnăscută a copiilor de a dobândi limbajul, din perspectivă behavioristă se atrage atenția asupra importanței mediului în care se dezvoltă limbajul, în care modelele lingvistice trebuie să fie adecvate iar feedback-ul constant în încercarea copiilor de a comunica. Punctul comun al celor două perspective (chomskyană și vîgotskiană) este dat de faptul că limbajul este baza proceselor intelectuale. Diferența însă este redată de N. Chomsky care consideră că limbajul are o bază înnăscută (LAD = mecanism de achiziționare a limbajului). În dezvoltarea limbajului, copiii construiesc în mod activ un sistem de simboluri care îi ajută să înțeleagă mediul înconjurător. Însă limbajul se dezvoltă și într-un context social unde depinde de dezvoltarea socială, așa cum susține Bates (1976).

Studiile lingvistice efectuate până în prezent ne arată cum funcționează limbajul (gramatică, fonetică, semantică), cum este produs limbajul (psiholingvistică), cum se achiziționează limbajul (achiziționarea limbajului la copii) și cum este produs limbajul (neurolingvistică). Este important și necesar să stabilim că limbajul în sine nu este același cu limbajul scris, nu este un simplu gând, ci este instrumentul esențial prin care reușim să ne exprimăm verbal. Ca atare, copiii cu vârste cuprinse între 0 – 2 ani comunică prin limbajul nonverbal, utilizându-l într-o formă rudimentară deoarece aceștia înregistrează cognitiv cauza și efectul acțiunilor, obiectelor, chiar și intențiile adulților. Dezvoltăm tipul de gândire fără limbaj, acesta fiind construit mental prin imagini vizuale, cu ajutorul cărora putem asocia cuvintele de contextul în care au fost folosite. Memoria de lungă durată joacă un rol important, selectând informația și reținând esența cuvintelor, adică trăirea limbajului prin raportarea cuvântului în contextul adecvat.

Pentru a întări cele scrise mai sus, una dintre cercetările recente în cadrul cărora s-a studiat modalitatea de achiziție a limbajului este cea derulată de Massachusetts Institute of Technology și construită de profesorul asociat Deb Roy. În construcția cercetării, a fost urmărit copilul cu vârstă cuprinsă între 0 – 2 ani, filmat în mediul familial având ca scop final observarea achiziționării limbajului la copii. Concluzia finală a acestei cercetări demonstrează că atunci când cuvintele sunt repetate în același context, copilul achiziționează mai ușor și natural cuvintele, dobândind un limbaj receptiv mai bogat. Așadar, se evidențiază importanța contextului în care este pronunțat cuvântul, dar un rol major îl joacă îndrumarea și feedback-ul din partea adultului.

Rezultă deci că limbajul desemnează capacitatea de transmitere a ideilor, sentimentelor prin comunicarea verbală, adesea confundată cu vorbirea. Pentru a înlătura linia fină ce produce confuzie în utilizarea conceptului de limbaj, comunicare, vorbire, am realizat următoarea figură (Fig.1.1.):

Fig. 1.1.:

Funcțiile limbajului

Esența procesului de comunicare implică traseul informației dintre emițător (sursa informației) și receptor (beneficiarul informației).

Pentru o viziune mai clară și simplistă a modelului Organon construit de Karl Bühler, am redat același model, însă implicând elementele comunicării după cum urmează (Fig. 1.1.):

Fig. 1.1. – Elementele comunicării în Modelul Organon.

Acesta, pe baza elementelor situației de comunicare formulează trei funcții fundamentale ale limbajului și anume, funcția expresivă (emițător), funcția conativă (receptor) și funcția reprezentativă (contact). Utilizând axa comunicării elaborată de K. Bühler, lingvistul Roman Jakobson elaborează o schema a comunicării în care intervin următorii factori în actul de comunicare verbal (Fig. 1.2.):

Fig. 1.2. – Factorii comunicării în construcția jakobsoniană.

Construind după modelul tradițional al limbajului elucidat de K. Bühler, R. Jakobson preia cele trei funcții fundamentale ale limbajului analogic care susțin relația și adaugă alte trei funcții, referențială, metalingvistică și poetică ale limbajului digital care pun accent pe conținut. Acesta, nu doar preia și adaugă ci și atribuie fiecărui element al comunicării câte o funcție a limbajului.

Așadar, pe baza schemei comunicării, R. Jakobson elaborează funcțiile limbajului, după cum urmează (Fig. 1.3.):

Fig. 1.3. – Funcțiile limbajului în schema comunicării.

După elaborarea figurii de mai sus, R. Jakobson afirma: „Fiecare dintre acești șase factori determină o funcție diferită a limbajului. Deși distingem șase aspecte de bază ale limbajului, nu putem găsi totuși mesaje verbale care să îndeplinească doar o singură funcție. Diversitatea nu rezidă în monopolul uneia sau al unora dintre aceste funcții, ci în ordonarea ierarhică diferită a funcțiilor. Structura verbală a mesajului depinde în primul rând de funcția predominantă. Dar, chiar dacă (…) orientarea către context (…) este ceea ce se urmărește prin cele mai multe mesaje, participarea accesorie a celorlalte funcții în astfel de mesaje trebuie luată în considerare de către lingvistul care face studiul”.

În cele ce urmează, vom prezenta funcțiile limbajului din perspectiva jakobsoniană, utilizând clasificarea modelului lingvistic abordat de D. Usaci (….., p. 18):

Funcția emotivă (sau expresivă) ce i se atribuie emițătorului: el este angajat afectiv în ceea ce spune. Această funcție informează emițătorul asupra personalității celui care transmite mesajul.

Funcția conativă ce i se atribuie receptorului deoarece receptorul vrea să producă anumite efecte asupra acestuia. Această funcție apare clar în situațiile în care finalitatea comunicării este aceea de a-l face să acționeze pe receptor, în sensul dorit de emițător.

Funcția fatică este relativă la provocarea și menținerea contactului. Pentru menținerea contactului pot fi utilizate și mijloace retorice.

Funcția referențială vizează contextul, de care va depinde semnificația mesajului.

Funcția metalingvistică se realizează atunci când interlocutorii verifică compatibilitatea codurilor.

Funcția poetică se raportează la însăși forma mesajului în măsura în care acesta are o valoare expresivă proprie.

Achiziționarea limbajului.

„Copiii trebuie să fie foarte răbdători cu oamenii mari.”

Antoine de Saint-Exupéry

Achiziționarea limbajului este o abilitate complexă. Din momentul în care ne naștem, vorbim și vorbim atât de ușor, natural încât nici nu realizăm că se întâmplă. Limbajul este un proces specific uman, prin limbaj ne distingem de alte specii, fiind cea mai complexă abilitate prin care exprimăm nu doar cuvinte ci sentimente, gânduri autentice. „Logosul este țesătura intimă care exprimă intelectul, conștiința. Această întrepătrundere are zone adînci, unde toată procesualitatea psihică se interconectează structural.”

Cum achiziționăm limbajul?

De-a lungul timpului, au fost abordate și dezbătute, perspectiva chomskyană și perspectiva piagetiană.

Noam Chomsky, susținător al teoriei ineiste, tratează capacitățile lingvistice ca fiind o parte a bagajului genetic. Acesta afirmă că ne naștem cu un potențial infinit de a înțelege cuvintele, frazele și complexitatea structurii gramaticale, denumind gramatica o mașinărie care stimulează activitatea creierului uman și susține că interacțiunea înnăscutului cu dobândirea produc învățarea, iar cunoștințele înnăscute se dezvoltă pe parcursul vieții. Abordarea ineistă este stabilită doar la nivelul morfo-fiziologic. În opțiunea chomksyană, etapele achiziției constituie un simplu proces de apariție ce depinde de gradul de maturizare al sistemului nervos central. Astfel, N. Chomsky a concluzionat că achiziționarea limbajului este o activitate nativă a creierului uman, că omul este sortit să învețe limbajul, ceea ce a dus la teoria limbajului genetic programat.

Perspectiva piagetiană care pune bazele teoriei constructiviste în achiziția limbajului, susține că limbajul nu este o abilitate înnăscută, ci un produs al dezvoltării intelectuale. În opțiunea piagetiană, terminarea stadiului senzoriomotor (în special accesul la permanența obiectului) face posibilă apariția limbajului, iar achizițiile ulterioare sunt și ele condiționate de dezvoltarea cognitivă generală.

În concluzie, celebra dispută Chomsky – Piaget nu a ajuns la o finalitate, însă punctele comune ale celor două poziții se regăsesc în abordarea problemei naturii și învățarea limbajului.

Stadiile dezvoltării limbajului.

Fig. 2.1.: Relația de interdependență dintre limbaj receptiv – copil – limbaj expresiv.

Limbajul receptiv și expresiv debutează și se dezvoltă încă de la naștere. Limbajul receptiv se referă la abilitatea de a înțelege limbajul scris sau citit, adică se raportează la sens, comprehensiune și decodarea acestuia. Limbajul expresiv reprezintă capacitatea de a exprima, produce și coda gândurile în cuvinte și propoziții, dar cu condiția de a oferi un sens și un conținut construit corect din punct de vedere gramatical. Include învățarea formelor limbajului, utilizarea pronumelor, verbelor, etc., într-o formă corectă pentru o exprimare cât mai precisă.

În cele ce urmează vom aborda limbajul receptiv și expresiv având ca și criteriu stadiile de vârstă: