Ingrijirea Pacientului cu Depresie Severa

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DEPRESIE SEVERĂ

CUPRINS

LISTA TABELELOR ȘI FIGURILOR.

INTRODUCERE

PARTEA TEORETICĂ

CAPITOLUL 1. SCURT ISTORIC AL DEPRESIEI

CAPITOLUL 2

2.1. Tulburările afective:

2.2. Definiția depresiei

2.4. Tabloul clinic:

2.5. Forme clinice

2.6. Evoluția tulburării depresive majore:

2.7. Diagnosticul pozitiv al depresiei

2.8. Tratament

2.9. Profilaxie

CAPITOLUL 3. PARTICULARITĂȚI DE ÎNGRIJIRE A PACIENȚILOR PSIHICI

3.1. Internarea pacientului

3.2.Comunicarea

3.3. Îngrijirile acordate de către asistentul medical

3.4. Cele 14 nevoi fundamentale

PARTEA PRACTICĂ

CAPITOLUL 4

4.1. Ipoteza de lucru

4.2. Motivația lucrării și obiectivele lucrării

4.3. Material și metodă de lucru

CAPITOLUL 5. PREZENTAREA REZULTATELOR

CAPITOLUL 6. DISCUȚII ȘI CONCLUZII

Cazuri clinice

BIBLIOGRAFIE

LISTA TABELELOR ȘI FIGURILOR

Tabelul nr. 2.1. Medicamente antidepresive

Tabelul nr.5.1. Incidența depresiei severe pe sexe

Tabelul nr. 5.2. Incidența depresiei severe pe grupe de vârstă

Tabelul nr. 5.3. Incidența depresiei severe în funcție de mediul de proveniență

Tabelul nr. 5.4. Nivelul educațional al pacienților

Tabelul nr.5.5. Incidența depresiei severe în funcție de ocupație

Tabelul nr.5.6. Starea civilă a eșantionului studiat

Tabelul nr. 5.7. Incidența în funcție de tipul internării (trimitere din ambulatoriu de specialitate sau urgență)

Tabelul nr. 5.8. Antecedente personale patologice

Tabelul nr.5.9. Antecedente heredo-colaterale

Tabelul nr. 5.10. Prezența comorbidităților

Tabelul nr. 5.11. Prezența evenimentelor de viață înaintea instalării depresiei severe

Tabelul nr.5.12. Media perioadei de spitalizare

Tabelul nr.5.13. Consumul de toxice în rândul pacienților cu depresie severă

Tabelul nr.5.14. Prezența sau nu a simptomelor psihotice

Tabelul nr.5.15. Media scorurilor obținute la scala Hamilton pentru depresie

Fig. nr. 5.1. Reprezentarea grafică a incidenței depresiei pe sexe

Fig. nr.5.2. Reprezentarea grafică a incidenței depresiei severe pe grupe de vârstă

Fig. nr. 5.3. Reprezentarea grafică a incidenței depresiei severe în funcție de mediul de proveniență

Fig. nr. 5.4. Nivelul de educație al pacienților

Fig. nr.5.5. Incidența depresiei severe în funcție de ocupație

Fig. nr. 5.6. Starea civilă a eșantionului studiat

Fig. nr. 5.7. Incidența depresiei severe în funcție de adresabilitate

Fig. nr. 5.8. Reprezentarea grafică a antecedentelor personale

Fig. 5.9. Reprezentarea grafică a pacienților cu antecedente heredo-colateral

Fig. nr. 5.10. Reprezentarea grafică a prezenței comorbidităților

Fig. 5.11. Prezența evenimentelor de viață înaintea instalării depresiei severe

Fig. nr. 5.12. Media perioadei de spitalizare

Fig. nr. 5.13. Consumul de toxice în rândul pacienților cu depresie severă

Fig. nr. 5.14. Prezența sau nu a simptomelor psihotice

Fig. nr. 5.15. Media scorurilor la HAMD

INTRODUCERE

…„numai că Zamolxis, adaugă el (un medic trac n.n.), regele nostru, care este zeu, mai spune că așa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii fără să vindeci capul și nici capul fără trup, la fel nici trupul fără suflet, iar tocmai acesta este pricina pentru care cele mai multe boli rămîn nevindecate de medicii greci, faptul că ei nu țin seama de întregul a cărei îngrijire ar trebui s-o întreprindă și că, dacă acesta nu se simte bine, este cu neputință ca partea să se simtă bine.”

(Platon, Charmides, 156, d, e, 157 a, trad. C. Noica, 1968)

Omul este o unitate existențială, psihică, biologică și socială; așadar nu poate exista boală psihică ruptă de baza materială biologică (creierul uman) și fără un răsunet somatic, la fel cum nu poate exista afecțiune somatică care să lase indiferent psihicul uman.

Psihiatria modernă privește atât boala psihică cât și „sufletul” într-o unitate indisolubilă cu organismul. În traducere etimologică, cuvântul „psihiatrie” înseamnă „vindecarea sufletului” (psyche = suflet; iatrea = vindecare).

Psihiatria reprezintă specialitatea medicală care studiază tulburările mintale, etiologia și patogeneza lor; organizează asistența, stabilește măsurile profilactice, terapeutice și de recuperare a bolnavilor cu afecțiuni psihice. Domeniul psihiatriei se extinde de la descifrarea manifestărilor patologice ale psihicului, la profalixia îmbolnăvirilor prin măsuri de psihoprofilaxie și psihoigienă, până la recuperarea socioprofesională a bolnavilor psihici. (Birț M., 2001)

Psihiatria e o specialitate care are un număr mare de pacienți neajutorați, ori dependenți de familie. Așadar, acești pacienți au nevoie de un tratament aparte și de o echipă medicală cât mai eficientă. În momentul în care un bolnav se prezintă într-o secție de Psihiatrie, întreg personalul angajat, trebuie să îl reprezinte și să facă tot ceea ce este posibil și uman în interesul bolnavului.

Îngrijirea bolnavului psihic e o muncă de mare răspundere care reclamă cunoștințe profesionale temeinice și calități morale deosebite. Bolnavul când se internează în spital, își încredințează sănătatea în mâinile celor care îl îngrijesc, iar această încredere nu poate fi acordată decât unor oameni demni de acest lucru și care au dat dovadă că merită aprecierea bolnavilor pentru care lucrează.

Exigența față de calitățile morale ale personalului medico-sanitar cresc de la o zi la alta, datorită ridicării nivelului de cultură generală, dar și datorită cerințelor populației.

Orice om care se ocupă de îngrijirea bolnavilor trebuie să lucreze conștiincios. Așadar, conștiinciozitatea ridică valoarea muncii sanitare, iar din acest motiv ea trebuie cultivată în mod sistematic.

Pe lângă medicul psihiatru, un rol important îl are asistenta medicală. De gradul de conștiinciozitate al asistentei medicale depind vieți de oameni, și de aceea ea trebuie să fie un om cu o serie de calități deosebite. Datoria asistentei este de a-și consacra toată știința și energia pentru a îngriji bolnavul.

Asistenta medicală trebuie să aibă suficiente cunoștințe de specialitate pentru a putea îndeplini, în bune condiții, sarcinile sale profesionale. Munca efectuată fără o pregătire corespunzătoare, e o lipsă de conștiinciozitate.

Asistenta medicală trebuie să cunoască tehnica îngrijirii bolnavului, pregătirea bolnavilor pentru examinările complementare, tehnica tratamentului modern etc., dar în același timp și evoluția bolilor, complicațiile posibile și măsurile de urgență care trebuie luate până la sosirea medicului.

Interesul pentru îngrijirea pacienților cu depresie severă a apărut pe parcursul activității desfășurate în cadrul Clinicii de Psihiatrie, unde s-a constatat că internărilor pacienților cu tulburări depresive severe, a crescut uimitor de mult. Prin prezenta lucrare, s-a urmărit evidențierea importanței îngrijirilor asistentului medical acordate pacienților cu depresie severă, și de ce nu, îmbunătățirea acestora.

PARTEA TEORETICĂ

CAPITOLUL 1

SCURT ISTORIC AL DEPRESIEI

„Mintea are propriile ei ascunzișuri în ea însăși, poate face un rai al iadului și un iad al raiului.”

(John Milton)

Psihiatria a cunoscut în ultimele decenii schimbări profunde și continue, datorită proceselor terapeutice și frecvenței crescute a bolilor mintale. Aceste fapte, îi conferă psihiatriei, un loc important în rândul științelor medicale, în practica și în teoria medicinei contemporane. Dintre numeroasele boli mintale, am ales să mă axez în a descrie boala secolului aș putea spune: depresia.

Tulburările mentale au fost cunoscute încă din antichitate, astfel în paginile lui Homer din „Iliada și Odiseea” sunt descrise cazuri de sindroame depresive.

Hipocrate a preluat termenul de la egipteni și l-a explicat printr-o stare de iritabilitate, dezamăgire. În anul 1621, a fost introdus pentru prima dată termenul de tulburări afective, de către Robert Burton, în cartea sa „Anatomy of Melancholy”.

Aaron Beck susține că depresia este rezultatul unor scheme cognitive distorsionate sub aspectul gândirii asupra propriei persoane, a perspectivei de viitor și a evenimentelor trăite.

Depresia este o tulburare frecventă care necesită îngrijire de specialitate. Din nefericire, multe persoane care suferă de depresie, îndură simptomele tulburării mult timp până ajung să primească ajutorul de care au nevoie. Amânarea tratamentului care este absolut necesar, conduce pacientul la pierderea locului de muncă, abuz de substanțe, probleme în cadrul familial, izolare socială sau cel mai grav, duce la suicid.

Motivele pentru care persoanele cu această tulburare nu doresc sa se prezinte le medic sunt, frica de stigmatizare socială, ignoranța și orgoliul personal. Așadar, subiecții sunt dominați de: sentimente de anxietate sau îngrijorare fără un motiv evident, sentiment de neajutorare, stimă de sine scăzută, deliruri micromanice, idei și preocupări autolitice (negativism alimentar, refuzul spitalizării), și mai ales că aceștia nu înțeleg natura și evoluția depresiei, ne pune în situația de a-i trata de cele mai multe ori, fără acordul lor. (Cantopher Tim, 2003)

Se estimează că în anul 2020 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare. În prezent, boala afectează aproximativ 121 milioane de oameni pe glob. În România, a fost depistată o creștere semnificativă a episodului depresiv major odată cu vârsta, de la 2,1% – 2,6% (18-49 ani) la 4,4% – 5,2 % (peste 50 de ani) cu un ritm de creștere de 1,2 puncte procentuale pentru fiecare grupă de vârstă (50-64 ani și peste 65 de ani).

„Depresia este distanța dintre corabia înecată și ștreangul de gât.”

(Cristian Andrei)

A fost probabil prima boală psihică recunoscută și descrisă. Cohen R. (1967) arată că Homer, Plutarch, Areteu și Hipocrat au descris boala „la fel de viu și de elocvent ca orice observator modern semnalând: circumstanțele de apariție, corelarea simptomelor, regularitatea remisiunilor, deosebirea de schizofrenie și tulburările senile, precum și măsurile medicale psihologice și de mediu, care trebuie luate în seamă în vederea tratamentului.”

Hipocrat a folosit termenul de „melancolie”, desemnând „atra bila” (bila neagră), a cărei predominantă ar conferi, în opinia lui, anumite trăsături temperamentale. Așadar, în accepțiune hipocratică, melancolia nu exprimă un diagnostic psihotic sau un semn de suferință psihică, ci o stare fiziopatologică. Primul autor care a descris melancolia, a fost medicul enciclopedist arab Isaq Ibu Imras. Acesta a scris în secolul al XIX-lea un tratat de melancolie.

Sindromul depresiv e un sindrom afectiv, care poate să conțină și simptome psihotice în forma sa severă. Toate planurile funcționale ale psihismului și ale expresivității sunt afectate, excepție făcând câmpul actual de conștiință, care este normal.

Multă vreme, din punct de vedere clinic, s-a utilizat conceptul de melancolie de involuție. Acest concept e inclus in ICD-10, în episodul depresiv cu simptome psihotice.

Caracteristicile acestei melancolii de involuție erau: prezența anxietății, depresiei, ambele severe ca intensitate și centrate pe delirul Cotard (delir de negație, omul trăiește convingerea că este mort), uneori asociat cu delir de pedeapsă, culpabilitate. La vârste mai înaintate, peste 70-75 de ani, melancolia de involuție capătă un caracter inhibant în care predomină sindromul stuporos.

După primul episod depresiv, evoluția e favorabilă. Episoadele se lungesc, iar intervalul liber se scurtează. Pe termen lung, această evoluție nefavorabilă, duce la demență. (Cantopher Tim, 2012)

CAPITOLUL 2

2.1. Tulburările afective

Conform DSM IV: „secțiunea tulburărilor afective include tulburările care au ca element predominant o perturbare de dispoziție.”

2.2. Definiția depresiei

Din punct de vedere etimologic noțiunea de depresie vine de la latinescul depressio care se traduce: afundare, coborâre.

Din punct de vedere medical, depresia este o tulburare a dispoziției și funcției timice, dar și a proceselor cognitive, aste mort), uneori asociat cu delir de pedeapsă, culpabilitate. La vârste mai înaintate, peste 70-75 de ani, melancolia de involuție capătă un caracter inhibant în care predomină sindromul stuporos.

După primul episod depresiv, evoluția e favorabilă. Episoadele se lungesc, iar intervalul liber se scurtează. Pe termen lung, această evoluție nefavorabilă, duce la demență. (Cantopher Tim, 2012)

CAPITOLUL 2

2.1. Tulburările afective

Conform DSM IV: „secțiunea tulburărilor afective include tulburările care au ca element predominant o perturbare de dispoziție.”

2.2. Definiția depresiei

Din punct de vedere etimologic noțiunea de depresie vine de la latinescul depressio care se traduce: afundare, coborâre.

Din punct de vedere medical, depresia este o tulburare a dispoziției și funcției timice, dar și a proceselor cognitive, astfel încât această boală se răsfrânge asupra funcționalității întregului organism.

2.3. Etiologia stărilor depresive

Principiul cel mai important este optimismul terapeutic, emanat de P. Janet: „Cea mai mare parte a bolilor mintale sînt curabile într-o foarte mare proporție în timpul primelor faze ale afecțiunii”. Așadar, atenția trebuie îndreptată spre debut.

Ratele de prevalență pentru tulburările afective sunt: tulburarea depresivă majoră e mai frecventă la femei, decât la bărbați, datorită stresorilor socio-familiali mai numeroși în cazul femeilor.

Media de vârstă la care are loc debutul depresiei majore este între 20 și 40 de ani.

Statutul marital e un alt factor de risc important, ratele de prevalență fiind mai înalte în cazul persoanelor divorțate, decât în cazul celor căsătorite sau singure. Factorii de risc în dezvoltarea acestei boli:

factorii genetici: pentru depresia severă s-a evidențiat un risc de boală mai mare pentru rudele de gradul I ale pacienților cu astfel de diagnostic, față de riscul de boală în populația generală.

unele medicamente, de exemplu narcoticele sau steroizii

tulburări ale secreției hormonale

infecțiile

afecțiunile cronice îndelungate, precum artrita, cancerul sau bolile cardiace

factori de stres (pierderea unei persoane dragi, dificultăți familiale, dificultăți financiare)

consumul de alcool

menopauza

sindromul premenstrual cronic

vârstnicii care de la stilul de viață independent ajung la un stil de viață dependent, având nevoie de ajutorul altor persoane

durerea cronică, oboseala, nașterea recentă

Teorii psihologice

Mai multe teorii psihologice încearcă să precizeze mecanismul prin care experiențele mai vechi sau recente pot duce la tulburări depresive. Dintre aceste teorii, cele mai consacrate sunt: teoria psihanalitică, teoriile comportamentale și teoriile cognitive.

Teoriile psihanalitice

Teoriile psihanalitice tradiționale susțineau faptul că depresia apare la persoanele caracterizate printr-o nevoie crescută de dependență. Această nevoie s-ar datora unor conflicte inconștiente apărute în stadiul oral de dezvoltare al personalității. Ca urmare a dependenței crescute, aceste persoane sunt predispuse la a dezvolta sentimente afective negative intense în cazul în care sunt rejectate sau în cazul în care pierd persoana iubită – persoana care le satisface nevoia de dependență.

Teoriile comportamentale

Teoriile comportamentale clasice explică depresia ca fiind generată de pierderea unor surse importante de recompensă, adică pierderea întăririlor pozitive. Ele încearcă să explice și mecanismele de accentuare și menținere a depresiei considerând că pierderea unei astfel de surse (de exemplu o persoană apropiată sau locul de muncă) și depresia secundară (în sens de simptom) determină o reducere a activităților plăcute – sursă și ele de recompense. Aceasta va accentua depresia, iar prin simpatia și atenția crescută a celor din jur, determină menținerea stării afective negative printr-un mecanism de reîntărire.

Teoriile cognitive

Acestea subliniază faptul că aceste reîntăriri nu reprezintă singurul mecanism implicat. O importanță deosebită o are modul personal de percepere și interpretare a propriei persoane, a spațiului în care funcționează și a viitorului.

Teoria cognitivă elaborată de Aaron Beck (1967) se bazează pe ideea că anumite persoane, în situații particulare, dezvoltă cogniții greșite. Astfel de cogniții greșite sunt de a se considera vinovați în mod nejustificat când lucrurile nu merg cum trebuie, sau focalizarea pe aspecte negative ale unei situații și exagerarea acestora, sau o generalizare pripită și nejustificată a unor concluzii pesimiste. Aceste cogniții depresive sunt erori sau stau la baza apariției gândirii negative și a altor simptome ale depresiei.

Factorii psihosociali

Factorii psihosociali implicați în etiologia depresiei se referă predominant la personalitate, natura biologică a personalității este implicată prin tipul constituțional picnic (Kretschmer, 1936) care este caracterizat prin expansiunea cavităților viscerale, prin tendința de a acumula grăsime, statură mijlocie, față moale și largă, gât mare, torace bombat, extremități scurte. Acestui tip constituțional, Kretschmer i-a asociat, pe baza experienței clinice, un portret psihologic ciclotimic care se caracterizează prin repetate și prelungite oscilații ale dispoziției. Indivizii cu personalitate ciclotimică sunt mai predispuși să dezvolte tulburare afectivă de tip depresiv.

2.4. Tabloul clinic

a).Tulburări afective: dispoziția depresivă, areactivă la evenimentele externe, dispoziție ce se agravează dimineața și are o evoluție de cel puțin două săptămâni

anhedonia,

tulburarea sentimentului vital: pacientul își simte corpul ca pe o povară,

sentiment de astenie psihică,

sentimente dezagreabile de neajutorare, suferință sufletească, inutilitate, neliniște, lipsă de orice speranță, incapacitate, durere morală.

b).Tulburări ale ritmului somn-veghe:

insomnia de adormire, care apare în depresia nevrotică, sau insomnia de trezire, care apare în depresia psihotică, uneori apare hepersomnia.

c).Hipoprosexia: scade capacitatea generală de concentrare, pacientul alegând selectiv, se concentrează doar pe evenimentele negative de viață.

d).Tulburări de percepție: halucinații auditive, halucinații olfactive, întâlnite doar în depresia severă.

e).Hipomnezie de memorare și evocare: datorate indiferenței pacientului, dar sunt memorate și evocate evenimentele cu încărcătură negativă din trecut și prezent.

f).Tulburări ale gândirii:

bradipsihie, cu scăderea debitului gândirii,

preocupări depresive: autodevalorizarea, pesimism existențial, pierderea stimei de sine, autoacuzare, gânduri privind moartea și suicidu,

idei delirante: de transformare corporală (posesiune, negarea unor părți ale corpului, de intruziune în corp a unor animale sau a unor spirite, de transformare in animale etc.), idei nihiliste (privind sfârșitul lumii), de ruină, hipocondriace.

g).Tulburările motivației:

diminuarea pulsiunilor instinctive (cum ar fi materne, alimentare, sexuale, de asociere în grup)

indiferență față de orice,

ezitare, nehotărâre.

h).Tulburări ale expresivității verbale și mimico-gestuale: ton scăzut, debit verbal redus, mimică mai lentă, mai săracă, facies depresiv, latențe ale răspunsurilor.

i).Tulburările activității motorii și ale comportamentului:

pierderea apetitului alimentar cu scăderea în greutate, apariția constipației, perturbarea somnului,

inhibiție psihomotorie sau agitație psihomotorie.

Ale semne: interes deosebit pentru trecut care e considerat catastrofal. (Dehelean Pompilia, Dehelean Mircea, Podea Delia, 2001)

2.5 Forme clinice

În funcție de modul de declanșare, de intensitatea și manifestarea simptomelor, de răspunsul terapeutic la antidepresive, depresiile se clasifică în depresii endogene (primare) și exogene (secundare). În cadrul depresiilor endogene, activitatea neurotransmițătorilor (NA, DA, 5HT) este scăzută datorită sensibilității reduse a receptorilor postsinaptici, iar în cazul depresiilor exogene, se produce o scădere ale acelorași neurotransmițători, datorită tensiunii emoționale prelungite generată de evenimentele emoționale exogene. Astfel este diminuată transmisia unui stimul de la o terminație nervoasă la alta.

Substanțele antidepresive au ca efect creșterea concentrației de NA și 5HT prin inhibarea recaptării în granulele presinaptice a aminelor biogene (NA, 5HT) emise în fanta sinaptică, inhibarea activității enzimatice MAO.

Între depresiile endogene și exogene există puncte de interferență patogenică și simptomatică.

În cadrul depresiilor endogene există caracteristici prevalente:

predispoziție ereditară,

declanșare prin evenimente nesemnificative, apariție spontană

hiposomnie sau insomnie,

oboseală matinală,

diminuare marcată a instinctului vital,

delir depresiv cu evoluție spontană a episodului,

excreție urinară de MHPG (metabolitul principal al adrenalinei) scăzută ,

răspuns favorabil la medicație antidepresivă,

testul de supresie la Dexametazonă frecvent pozitiv.

Iar în cadrul depresiilor exogene, caracteristicile prevalente sunt:

declanșarea episodului în legătură cu factori predominant exogeni psihosociali și somatici

simptomatologie legată de persistența stresului și afecțiunilor pe fonul căruia au apărut

fără modificări biologice (MHPG normal și testul de supresie la Dexametazonă negativ

absența bolilor afective în antecedentelor familiale ale pacientului

răspuns favorabil la medicația anxiolitică și psihoterapie

răspuns negativ la antidepresive

Depresiile endogene se pot clasifică în:

Depresie bipolară: se manifestă prin episod depresiv major actual precedat de unul sau mai multe episoade maniacale majore. În cazul depresiei bipolare II predomină episoadele depresive asupra celor maniacale.

Depresia monopolară: se manifestă doar prin unul sau mai multe episoade depresive majore. Fără episod maniacal sau hipomaniacal.

În cadrul acestor două forme de depresie se pot evidenția mai multe forme: semiologice și evolutive.

Formele semiologice sunt:

Melancolia simplă:

inactivitate

astenie

inhibiție

Melancolia anxioasă:

anxietate

panică

plâns

gemete

își frământă mâinile

nu își găsește locul

chinuri de care tinde a se elibera prin moarte

Melancolia stuporoasă:

inhibiție psihomotorie intensă

negativism verbal, motor, alimentar

stupoare

bolnav imobil

mimică ce exprimă disperare

Melancolia delirantă: dominată de delirul depresiv

delirul e monoton, sărac, acceptat pasiv ca o fatalitate

predomină amintirile din trecut (remușcări și regrete) sau în viitor (anxietate majoră)

Melancolia sau depresia mascată:

dominată de tulburări vegetative și de disfuncții organice

simptomele depresive se află pe plan secundar

Depresia mascată e întâlnită în melancolia de involuție.

Depresiile infantile: pot fi considerate ca bipolare și monopolare , ce au trăsături proprii vârstei. E. J. Antony consideră copilăria ca fiind punctul de plecare cu tendință de organizare a depresiilor clinice ale pubertății-adolescenței.

Melancolia de involuție: e legată de starea de involuție cerebrală și somatică, precipitată de disfuncții endocrine și de tulburări vasculare precoce:

dispoziție depresivă

astenie

ideație depresivă moderată

Depresiile atipice: reprezintă acele stări depresive care nu pot fi diagnosticate ca tulburări afective majore ori specifice, fiind astfel, un simptom în cadrul unei psihoze cronice, în debutul schizofreniei (schizo-melancolia) sau în evoluția unor altor stări psihotice (stări demențiale, delire de persecuție). Acestea au fost descrise de către K. Jaspers ca ”stări mixte”.

Depresiile psihosociogene: sunt generate de stres, impasuri existențiale, și se împart în:

Depresiile reactive:

de intensitate nevrotică-psihotică

apar la scurt timp după un eveniment psihotraumatizant

au evoluție pasageră

tendințe de atenuare în timp

astenie

anxietate

tristețe

risc suicidar variabil

predispoziție personală la o stare de imaturitate afectivă

Depresiile nevrotice: apar similar cu depresiile reactive, dar se deosebesc prin faptul că survin pe un fond preexistent de nevroză pe parcursul unor dificultăți existențiale. Orice fel de suferință nevrotică implică o stare depresivă ce se caracterizează prin:

anxietate

frustrare

sentiment de inferioritate

căutarea contactului psihic

comportament pseudosuicidar

păstrarea somnului și continuarea crizei depresive cu organizarea nevrotică a personalității

Depresia de epuizare: constă intr-o epuizare a personalității, epuizare care se dezvoltă progresiv ca reacție la o constrângere afectivă prelungită, după un șir de frustrări afective repetate sau psihotraume grave. De exemplu, la bărbați: griji financiare, conflicte profesionale, iar la femei, privarea de dragoste și de afecțiune, griji financiare. Simptomele sunt:

iritabilitate

hipersensibilitate

oboseală urmată de tulburări ale somnului

reducerea capacităților fizice

Depresiile somatogene: apar în evoluția sau după o boală somatică: infecțioasă, toxică, endocrină, internă, cerebrală.

Depresiile în afecțiuni cerebrale: infecțioase: encefalite, parazitoze, sifilis, în tumorile

cerebrale frontale și temporale, traumatisme cranio-cerebrale, boli neurologice degenerative (demența presenilă și senilă, boala Parkinson, coreea Huntington), epilepsie.

Depresiile în boli interne și endocrine: boli cardiovasculare (stări după intervenții chirurgicale pe cord, hipertensiune arterială, stări postinfarct miocardic, tulburări digestive, hipertiroidie, hipotiroidie, boala Addison, sindromul Cushing suprarenal, în tulburările hormonale sexuale feminine, faza depresivă din a treia zi după naștere), menopauză, disfuncții hipofizare, tulburări hormonale sexuale ale bărbatului.

Depresiile de origine toxică: apar în alcoolism, în sevraj alcoolic și de droguri. Mai apar în tratamentul cortizonic, în toxice profesionale (intoxicații cu sulfură de carbon, bromură de metil etc.), în boli cronice.

După intensitate există mai multe tipuri de episod depresiv:

Episodul depresiv ușor

Episodul depresiv mediu

Episodul depresiv sever fără simptome psihotice

Episodul depresiv sever cu simptome psihotice

Episodul depresiv ușor – e caracterizat printr-o intensitate mică a simptomelor depresive. Pacientul reușind, cu un anumit efort, să facă față cerințelor profesionale și familiale.

Simptomele episodului depresiv ușor:

Simptomul dominant este inhibiția psihomotorie nu foarte intensă, exprimată prin lentoare.

Tulburări ale instinctelor: scade pofta de mâncare și scade libidoul, și la femei amenoree.

Apar tulburări de ritm somn-veghe: apare insomnia matinală – pacientul se trezește cu cel puțin 2 ore înainte de ora obișnuită de trezire.

Depresia este mai accentuată dimineața.

Nu apar idei delirante și nici stupor.

Episodul depresiv mediu – Se caracterizează printr-o dispoziție afectivă depresivă mai intensă decât în cazul episodului depresiv ușor.

Simptomele episodului depresiv mediu:

Inhibiția psihomotorie este mai importantă

Bradilalie sesizabilă de către anturaj

Tulburări ale instinctelor – inapetență accentuată, iar scăderea libidoului poate fi însoțită de frigiditate la femei și impotență la bărbați

Ideația are un conținut centrat pe neputință, autodevalorizare și incurabilitate.

Hipobulie sau abulie

Tulburări de somn – trezire matinală care este acompaniată de un maximum al depresiei în acel moment

Se poate asocia cu anxietate de intensitate medie.

Episodul depresiv sever fără simptome psihotice

Dispoziție afectivă depresivă intensă

Innhibiție psihomotorie, lentoare care merge până la stupor (așa numitul stupor depresiv – absența oricărei activități, pacientul fiind nemișcat, nu comunică, nu se alimentează (poate ajunge până la anorexie).

Tulburări de ritm somn-veghe severe, apar trezirile matinale devreme

Riscul suicidar este crescut. Este posibil suicidul în manieră de raptus suicidar.

Se poate asocia cu anxietate de intensitate mare. Asociere numită episod anxios-depresiv sever.

Episodul depresiv sever cu simptome psihotice – depresia delirantă.

Simptomul psihotic delirant e delirul: de vinovăție, de inutilitate, de depreciere, delir hipocondriac. Mai poate fi prezent și un delir paranoid care poate fi însoțit de halucinații auditive sau olfactive. Halucinațiile auditive, pot avea caracter amenințător, care agravează anxietatea și duc la apariția unor stări de agitație psihomotorie.

Sindromul depresiv este sever

Riscul suicidar

(Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale – DSM-IV, 2003)

2.6. Evoluția tulburării depresive majore

Etatea medie de debut se situează la jumătatea anilor 20. Datele epidemiologice arată că etatea la debut este în descreștere la cei născuți mai recent. Evoluția acestei boli e variabilă. Unii pacienți au episoade izolate, separate prin mulți ani fără niciun fel de simptom depresiv, în timp ce alții au o serie de episoade, din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce avansează în etate. Unele date sugerează faptul că perioadele de remisie durează mai mult la începutul evoluției tulburării. Astfel, numărul episoadelor anterioare prezice probabilitatea apariției ulterioare a unui episod depresiv major. Cel puțin 60% dintre pacienții cu această tulburare cu episod unic, se pot aștepta să aibă un al doilea episod. Cei care au avut două episoade au o șansă de 70% de a avea și al treilea episod, iar indivizii care au avut trei episoade, au o șansă de 90% de a-l avea și pe al patrulea. (16)

Episoadele depresive majore se pot rezolva complet, parțial sau deloc. Pentru indivizii care au numai o remisiune parțială, există o mai mare probabilitate de a dezvolta episoade adiționale și de a continua patternul de recuperare interepisodică parțială. Un oarecare număr de indivizi au tulburare distimică preexistentă debutului tulburării depresive majore, episod unic, iar acești indivizi vor avea probabil, episoade depresive majore adiționale, cu recuperare episodică mai redusă. (Olaru Alexandru, 1990)

Studii catamnestice empirice sugerează că la un an după diagnosticarea unui pacient cu episod depresiv major, 40% dintre indivizi au încă simptome suficient de severe pentru a satisface criteriile unui episod depresiv major complet, iar doar 20% continuă să aibă câteva simptome care nu satisfac criteriile unui episod depresiv major, iar alți 40% nu mai au nicio tulburare afectivă. Severitatea episodului depresiv major inițial prezice persistența. Un alt factor de risc de episoade persistente, sunt condițiile medicale generale cronice. Studiile arată că stresorii joacă un rol important în precipitarea primului sau al celui de al doilea episod de tulburare depresivă majoră și un rol redus în apariția următoarelor episoade. Condițiile medicale generale cronice și dependența de o anumită substanță pot contribui la debutul și la exacerbarea tulburării depresive majore. (17)

Pattern familial: Conform DSM IV, tulburarea depresivă majoră este de 1,5-3 ori mai frecventă printre rudele biologice ale persoanelor cu această tulburare decât în populația generală. Există probe de risc crescut de dependență alcoolică la rudele biologice de gradul I adulte și o incidență crescută a tulburării de hiperactivitate/deficit de atenție la copiii adulților ce suferă de această tulburare.

Sindromul depresiv se mai întâlnește și în patologia neorganică și nepsihotică (nevroze depresive, ICD-10 le include în distimie, și personalitatea depresivă, existentă în ICD-9, dar nu apare în ICD-10 și DSM-IV).

Prin tratarea stărilor depresive, psihiatrul urmărește: diminuarea suferințelor, păstrarea vieții, readucerea bolnavilor la structurile psihosomatice și relaționare, caracteristice perioadei anterioare îmbolnăvirii. (Jeican Rodica, 1995)

2.7. Diagnosticul pozitiv al depresiei

Pentru stabilirea diagnosticului de depresie, pot fi utilizate, fie criteriile de diagnostic elaborate de OMS, cuprinse în Clasificarea Internațională a Bolilor – Ediția a X-a, ICD-10, fie cele elaborate de Asociația Psihiatrilor Americani și prezentate în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a patra revizuită (DSM-IV-TR).

Criterii de diagnostic pentru episodul depresiv – conform ICD-10:

Simptomele tipice ale depresiei sunt:

Dispoziție depresivă pentru cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, neinfluențată de circumstanțe, prezentă continuu cel puțin în ultimele două săptămâni.

Lipsa interesului sau a plăcerii în activități care în mod normal ar fi fost plăcute.

Astenie, fatigabilitate.

Alte simptome întâlnite frecvent în tulburarea depresivă sunt:

Reducerea capacității de concentrare și a atenției,

Reducerea stimei și a încrederii în sine,

Idei de vinovăție și lipsă de valoare,

Viziune tristă și pesimistă asupra viitorului,

Idei sau acte de auto-vătămare sau suicid,

Somn perturbat,

Apetit diminuat.

Episodul depresiv ușor: cel puțin 2 din simptomele tipice plus cel puțin 2 din simptomele descrise la alte simptome să fie prezente cel puțin două săptămâni.

Episodul depresiv moderat: cel puțin 2 din simptomele tipice plus cel puțin 3 (preferabil 4) din cele descrise la alte simptome să fie prezente cel puțin două săptămâni.

Episodul depresiv sever: toate cele 3 simptome tipice plus cel puțin 4 din cele descrise la alte simptome, unele de intensitate mare, să fie prezente cel puțin 2 săptămâni.

Criterii de diagnostic pentru episodul depresiv – conform DSM-IV-TR:

Cinci (sau mai multe) din următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleiași perioade de două săptămâni, și reprezintă o modificare de la nivelul anterior de funcționare; cel puțin unul din simptome este, fie (1) dispoziție depresivă, fie (2) pierderea interesului și a plăcerii:

Notă: Nu se includ simptome care se datorează în mod evident unei condiții medicale generale ori idei delirante sau halucinații incongruente cu dispoziția.

Dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prie relatare subiectivă (de ex., se simte trist sau vidat emoțional), ori observație făcută de alții (de ex., pare înlăcrimat).

Notă: Ls copii și adolescenți, dispoziția poate fi iritabilă.

Diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatarea subiectului, fie prin observații făcute de alții).

Pierdere semnificativă în greutate, deși nu ține dietă, ori creștere în greutate (de ex., o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creștere a apetitului aproape în fiecare zi.

Notă: La copii, se ia în considerație incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectate;

Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;

Agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alții, nu numai senzațiile subiective de neliniște sau lentoare;

Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;

Sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproș sau culpabilizare în legătură cu faptul de a fi suferind);

Diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatările subiectului, fie observată de alții);

Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideație suicidară recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului. (Ene Sorin)

Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt.

Simptomele cauzează o detresă sau o deterioare semnificativă clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare.

Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., abuz de drog, un medicament) ori ale unei condiții generale medicale (de ex., hipotiroidism).

Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei ființe iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate printr-o deteriorare funcțională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideație suicidiară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie. (Tudose Florin, Tudose Cătălina, 2004)

Observația pacientului: e foarte importantă. Ceea ce frapează examinatorul la bolnavul cu depresie este senzația de tristețe, lipsa de energie pe care o degajă, privirea stinsă, lipsa de strălucire, mimica ștearsă. Expresia feței trădează îndurerare, pacientul poate chiar lăcrima în timpul examinării. Se observă o încruntare a sprâncenelor, asemănătoare cu litera omega din limba greacă, în semiologie așa numitul „omega-melancolic”. Ținuta poate fi neângrijită: părul nespălat, nepieptănat, iar în cazul bărbaților pacientul poate fi neras. Hainele sunt murdare, necălcate, dezordonate și întotdeauna în culori închise. Pacientul stabilește cu dificultate un contact verbal, vorbește monoton, cu voce stinsă, monosilabic prin „da” sau „nu”, are o lentoare în vorbire. Lentoarea e prezentă de asemenea și în gesturi, pacientul prezentând bradikinezie.

Datele obținute din anamneză sunt un reper foarte important pentru diagnosticul de depresie. Acestea sunt anhedonie, izolare de familie și de prieteni, toleranță scăzută la frustrare, semne vegetative ca: scădere în greutate și anorexie, scăderea libidoului, creștere în greutate și hiperfagie, astenie, fatigabilitate, menstruații anormale, trezirea dimineața devreme, variații diurne ale simptomelor (se înrăutățesc dimineața). Alte simptome sunt: gură uscată, constipație, cefalee. (Enătescu V., 1981)

Examenul stării mentale va arăta modificări ale:

stării generale și comportamentului: inhibiție sau agitație psihomotorie, deprimare, indiferență față de evenimente noi

afectului, care e restrâns intens;

dispoziției, care este depresivă, tristă sau iritabilă;

vorbirea este monosilabică, cu pauze lungi, vocea e stinsă, monotonă;

conținutul gândirii e dominat de sentimente de vinovăție, inutilitate, șovăială, idei de sinucidere, preocupări somatice, halucinații și idei delirante de vinovăție, nihilism, nimicnicie.

Pentru identificarea simptomatologiei depresive se folosesc o serie de întrebări, mai mult sau mai puțin standardizate, iar cele mai folosite sunt:

V-ați simțit lipsit de energie?

V-ați pierdut pofta de mâncare?

Ați slăbit în greutate?

V-ați simțit des fără speranță?

Ați avut vreodată în viață (sau aveți în prezent) o perioadă de două săptămțâni sau mai mult când aproape în fiecare zi v-ați simțit trist, melancolic, deprimat?

În timpul acestei perioade ați plâns aproape tot timpul?

Ați avut probleme cu somnul (la adormire, treziri nocturne, trezire matinală timpurie fără a mai readormi) ?

V-ași simțit mai rău imediat după trezire?

Ați vorbit sau v-ați mișcat mai lent?

A scăzut interesul dumneavoastră sexual?

Ați pierdut interesul pentru cele mai multe lucruri ca munca, hobby-uri sau lucruri care obișnuit le făceați pentru amuzament?

Ați simțit că nu sunteți la fel de bun ca alți oameni?

V-ați simțit lipsit de valoare, păcătos, vinovat?

V-ați pierdut încrederea în dumneavoastră?

Ați fost incapabil să vă hotărâți?

Gândurile dumneavoastră au devenit mai lente ca de obicei?

V-ați gândit frecvent la moarte?

Ați simțit că vreți să muriți?

V-ați gândit să vă omorâți? (Predescu V., 2001)

2.8. Tratament

Tratamentul depresiei severe urmează desigur după internarea pacientului în spital. Apoi se va corecta bilanțul somatic dacă e cazul, după examinarea cardiacă, hepato-digestivă, renală, ginecologică, radiografii ale scheletului, cu efectuarea unui tratament anticarențial, a unei hidratări normale și a unui regim hipotaxic. Importantă este dozarea sideremiei, carență care se produce și în timpul tratamentului cu antidepresive. Unele antidepresive sunt psiho-stimulante, iar altele sedativo-anxiolitice. Cele psiho-stimulante acționează asupra inhibiției triste și asupra apragmatismului, iar cele sadativo-anxiolitice risipesc anxietatea. Se mai cunosc medicamentele mixte, care au efect asupra amândurora. Antidepresivele îl fac pe bolnav să fie cât mai permeabil la psihoterapie. Exista o serie de grupe de antidepresive, dar cele mai importante sunt: derivații de iminodibenzil și inhibitorii monoaminooxidazelor (IMAO). Alegerea antidepresivului se face în funcție de efectul lui predominent: stimulant, intermediar sau sedativ, în funcție de forma clinică și de intensitatea simptomelor pacientului.

Efectele secundare ale antidepresivelor sunt urmarea acțiunilor anticolinergice. Aceste efecte pot fi digestive: uscăciune a gurii, iar pentru corectarea ei se vor recomanda coleretice, constipație, așadar va fi nevoie de un regim alimentar și de laxative, renale: disurie-anurie (tratament colinergic), tulburări cardiovasculare: palpitații, tremor al extremităților, transpirații, călduri, hipotensiune arterială ortostatică, aritmie cardiacă, stări delirante. Rar mai pot apărea agranulocitoză sau tromboflebite. Tratamentul prin privarea de somn a pacientului. Privarea totală constă într-o noapte de insomnie totală, putând fi urmată de o scădere a simptomelor psihice. Această noapte albă se poate repeta de mai multe ori timp de câteva săptămâni. Se mai poate încerca și privarea parțială de somn după ora 1:30. În ambele cazuri se asociază cu antidepresiv. Modul de acțiune a acestui tratament ar consta în intervenția asupra ritmului nictemeral, „resincronizînd periodicitatea cotidiană a diferitelor funcții ale corpului, ce este perturbat în decursul fazelor depresive” (Kielholz). (Enăchescu Constantin, 2005)

Tabelul nr. 2.1.

Medicamente antidepresive

2.9. Profilaxie

Deși este posibil ca o persoana să nu poată preveni apariția unui prim episod de depresie, se poate preveni apariția unui episod recurent sau a unei agravări a simptomelor prin:

luarea cu regularitate a medicamentelor, așa cum au fost ele prescrise; adeseori depresia reapare deoarece tratamentul antidepresiv este oprit prea devreme sau nu este luat așa cum a fost prescris de medicul psihiatru,

continuarea administrării medicației pentru cel puțin 7 până la 15 luni de la ameliorarea simptomelor;

continuarea terapiei cognitiv-comportamentale chiar și după ce tratamentul medicamentos a fost oprit; cercetătorii au demonstrat că persoanele care au continuat să facă acest tip de consiliere terapeutică încă 2 ani de zile de la oprirea medicamentelor au avut o rată mai mică de recădere,

dieta alimentară echilibrată,

exerciții fizice efectuate cu regularitate,

căutarea imediată a unui tratament, atunci când persoana respectivă începe să observe că apar noi simptome de depresie, sau că cele prezente se accentuează, precum ar fi lipsa de speranță, tristețea sau pierderea interesului sau a plăcerii în majoritatea activităților,

menținerea unui program regulat de somn (minim 8 ore pe noapte),

evitarea consumului de alcool sau de droguri.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂȚI DE ÎNGRIJIRE A PACIENȚILOR PSIHICI

Comportamentul deosebit al bolnavilor de pe secția de Psihiatrie, trebuie sa fie bine cunoscut de personalul de îngrijire, care trebuie sa manifeste față de pacienți, o atitudine cât mai înțelegătoare și mai binevoitoare față de ei.

Asistenta medicală, trebuie să fie conștientă de faptul că bolnavii psihici sunt bolnavi asemănători cu bolnavii din alte spitale, iar respectarea demnității umane a bolnavului cu afecțiuni psihiatrice este una din principalele elemente de bază pentru câștigarea încrederii bolnavului. Astfel, în multe cazuri, pacientul ajunge să fie mai sincer și mai deschis față de asistentă, decât față de medic. Toate acestea explică importanța deosebită a atitudinii asistentei medicale față de acești bolnavi, atitudine care trebuie sa fie de mare răbdare, înțelegere, tact, îmbinată desigur, cu o observație foarte atentă, pentru a preveni eventualele manifestări periculoase ale pacientului.

În mare măsură, atitudinea bolnavilor psihici față de personalul de îngrijire este în funcție de comportamentul anturajului care îl primește in Clinica de Psihiatrie.

Pentru un tratament cât mai eficient al bolnavilor psihici, avem nevoie, în primul rând, de asigurarea condițiilor de mediu, iar apoi de îngrijirile generale: alimentația bolnavilor, supravegherea bolnavului.

Asigurarea condițiilor de mediu: spitalele de Psihiatrie nu diferă de celelalte spitale, dar aici, pacientul trebuie să simtă ca este într-un mediu spitalicesc, sa își dea seama de starea lui de bolnav și să se convingă ca anturajul de aici servește vindecării lui. Saloanele, coridoarele și anexele trebuie să fie spațioase, cu mult aer, bine luminate și îngrijite. Una din condițiile esențiale îngrijirii acestor bolnavi este evitarea aglomerației în saloane și în secții. Aglomerația declanșează stări de neliniște la bolnavii excitabili. Ușile închise irită pacienții, așadar, ușile dintre saloane și coridoare, sala de mese și camera de zi trebuie ținute deschise.

Încăperile anexe trebuie să fie bine iluminate, deoarece în aceste locuri se pot izola pacienții depresivi și pot comite acte suicidiare. Mobilierul trebuie să fie executat dintr-un material cât mai greu, lipsit de unghiuri ascuțite, care nu pot fi utilizate pentru comiterea unor agresiuni contra altor bolnavi, contra propriei persoane sau chiar a personalului medical.

Corpul de iluminat se fixează cât mai bine pe tavan, pentru a nu fi la îndemâna bolnavilor. Celelalte instalații trebuie să fie si ele la rândul lor, bine protejate. (Titirică Lucreția)

3.1. Internarea pacientului

Orice internare într-un spital de psihiatrie e resimțită de bolnav ca o privare a libertății, ca o degradare morală și socială, și mai rău, ca o separare de lume. Acestea vor duce la o serie de manifestări clinico-psihiatrice și social-morale resimțite direct și intens de către bolnav: izolarea individului cu ruperea comunicării cu familia sau prietenii, impresia de reprimare, carențe emoționale, sentimentul abandonului. Toate acestea vor duce la apariția ”nevrozei de spitalizare” ca o consecință a internării în spitalul de psihiatrie.

Prima formă de ameliorare a situației bolnavilor psihici e înlocuirea tratamentului intraspitalicesc cu tratament ambulatoriu, astfel încât bolnavii să nu fie scoși din mediul familial sau social.

Internarea înseamnă pentru pacient părăsirea rolurilor cunoscute (mamă, tată, soț, soție, funcționar etc.), iar aceste roluri sunt puțin apreciate sau se bucură de puțină atenție în sistemul în care a ajuns. El e mereu confruntat cu rolul de bolnav și poate avea multe întrebări despre boala sa, iar cei care îl ajută sunt răspunzători pentru binele corporal, spiritual și social al pacientului.

Atitudinea oamenilor cărora li se încredințează pacienții psihici variază între doi poli: un pol e acela al atitudinii de paznic, iar la polul opus e atitudinea terapeutică. În primul caz pacientul e considerat periculos față de sine sau de cei din jur, iar în al doilea caz pacientul e privit ca o persoană cu posibilități de a se schimba. În această abordare, fundamentul principal e implicarea umană.

3.2.Comunicarea

Cu toate că simt o mare nevoie de a comunica, pacienții depresivi intră foarte greu în contact cu personalul îngrijitor. Cadrele medicale sunt conștiente de starea de izolare în care se află pacientul, și e important să țină contact cu toți pacienții, ca astfel cei ce simt nevoia, să li se acorde această șansă. Contactul cât mai îndelungat cu personalul medical îngrijitor, duce la ameliorarea stării unor pacienți.

Uneori e nevoie doar să dai ascultare celor spuse, plin de compasiune și înțelegere, iar pacientul se va simți mai bine. Poți să dai de înțeles că asculți prin a face remarci asupra stării pacientului, de exemplu: „Văd că ați plâns, nu doriți să vorbiți despre asta?”. Este bine pentru pacient dacă e ajutat să își analizeze mai bine problemele, să le cerceteze prin diferite prisme și să își exprime gândurile cu claritate.

În privința relației asistent-pacient, e de remarcat importanța atitudinii corecte, a conversației și tratării în conformitate cu particularitățile naturale și individuale ale fiecărui pacient.

Cooperarea pacienților depresivi cu terapeuții lor e esențială în asigurarea succesului terapeutic.

3.3. Îngrijirile acordate de către asistentul medical

O importanță deosebită trebuie acordată ambianței examinării care trebuie să întrunească următoarele:

Să fie liniștită, cu asigurarea unor condiții minime de confort;

Să nu conțină piese de mobilier sau de ornament care să se interpună între asistent și pacient;

Să asigure intimitatea necesară dialogului, prin excluderea altor persoane;

Să evite expunerea la surse de zgomot și de lumină excesive, ori la culori stridente în spațiul imediat;

Să se păstreze un unghi de aproximativ 45 grade între poziția asistentului și cea a pacientului;

Asistentul să aleagă o poziție destinsă;

Asistentul să afișeze o mimică relaxată, zâmbitoare, fixând cu ajutorul privirii un spațiu de "confort comunicațional".

Rolul asistentei este de a se asigura, că bolnavul nu posedă asupra lui, obiecte tăioase de exemplu, care pot pune în pericol viața pacientului sau a cadrelor medicale. Apoi va asigura toaleta bolnavului: dezbrăcarea, îmbăierea și îmbrăcarea acestuia, se vor executa cu atenție pentru a nu irita sau leza, rănile pe care și le fac adesea bolnavii psihici, mai ales cei aflați în depresie care poate au avut tentativă de suicid.

După primire bolnavului în secția de Psihiatrie, acesta trebuie ajutat pentru satisfacerea nevoilor sale fizice. De exemplu, bolnavul în depresie gravă, de retrage, se izolează de realitate, iar de cele mai multe ori nu e capabil să își efectueze măsurile de igienă corporală elementară și eventual refuză și alimentele.

a) Alimentația bolnavilor la secțiile de Psihiatrie nu pune probleme de dietoterapie, asta în cazul în care pacientul nu suferă și de alte boli: hepatice, renale, digestive etc. Mulți dintre bolnavii psihici, dar mai ales cei depresivi, sunt predispuși la constipație. Astfel, acești bolnavi vor avea un regim dietetic, și se va recurge la clisme evacuatoare doar dacă regimul nu dă roade. Trebuie evitate purgativele, deoarece administrarea lor în mod repetat, duce la constipație habituală. Tot pacienții depresivi, datorită refuzului alimentar pană la internarea in spital, ajung aici intr-o stare de denutriție înaintată, așadar, la aceștia li se va asigura un aport caloric mai ridicat.

Problema majoră a bolnavilor cu depresie severă este inapetența pe o perioadă lungă de timp, și au nevoie de alimentare pasivă, eventual cu lingurița. Uneori de administrează 6-8-10 u insulină înaintea meselor principale, pentru a declanșa hipoglicemia și pentru a provoca de asemenea actul alimentației. Alături de alimentația pasivă, mai trebuie asigurat și aportul de lichide pe cale parenterală.

Dacă nici alimentația activă și pasivă nu dă roade, se va recurge la alimentația artificială prin sondă. De obicei, se utilizează sonda gastrică, care trebuie îndepărtată după fiecare masă și reintrodusă la următoarea alimentație, operațiune ce se execută de cel mult două ori pe zi. În cadrul alimentației bolnavului, se va ține cont de necesitățile cantitative și calitative reale ale acestuia, precum și de toleranța tubului digestiv.

Tratamentul medicamentos al acestor bolnavi poate să producă vertij, tulburări de echilibru, mers greoi, iar sistemul lor imunitar e mai scăzut, așadar trebuie urmărit și modul în care se îmbracă aceștia când părăsesc patul.

b).Supravegherea

Pe lângă asigurarea unei alimentații optime ale bolnavului, mai trebuie să i se asigure și o bună supraveghere. I se vor supraveghea funcțiile somatice obișnuite, dar trebuie urmărit și consumul cantitativ de lichide, modul de alimentație și funcțiile de evacuare, deoarece bolnavii psihici nu dau informații corecte, sau nu le dau deloc.

Bolnavii cu depresie severă, au adesea încercări de sinucidere, iar din acest motiv au nevoie de o supraveghere permanentă. Asistenta nu părăsește salonul pană nu vine să o înlocuiască altă asistentă, deoarece asistentele răspund pentru integritatea corporală a bolnavilor. Astfel, noaptea, când personalul de lucru este mai puțin numeros, lucrurile devin mai grele, iar asistenta medicală trebuie să fie o cât mai eficientă supraveghetoare.

Asistenta stând în permanență cu bolnavul, poate să culeagă cât mai multe informații despre acesta, atât de la el, cât și din comportamentul său. Datele pe care le culege trebuie să i le înregistreze medicului. Dacă asistenta e empatică și știe să se apropie de pacienții săi, bolnavii vor deveni mai comunicativi, mai deschiși, iar asistenta va putea adopta o atitudine terapeutică, dacă le cunoaște esența tulburărilor psihice.

În fața unui bolnav cu depresie psihică, asistenta trebuie să manifeste un comportament cât mai normal, și să reflecte ca și cum starea lui ar fi ceva obișnuit. În ajutorul pe care aceasta i-l oferă, trebuie să manifeste obiectivitate, fără compătimire. Asistenta trebuie să îl ajute în efectuarea toaletei de dimineață și menținerea igienei corporale, până când starea pacientului se va ameliora și va fi capabil să și-o efectueze singur. Dacă în timpul meselor nu consumă alimente suficiente, trebuie să îl încurajeze să consume caloriile necesare. Iar seara îi va supraveghea somnul, deoarece bolnavii cu depresie suferă adesea de insomnii, iar bolnavului nedormit sau cu un somn agitat, i se va accentua depresia.

Asistenta trebuie să ajute bolnavul aflat în depresie la alcătuirea unui plan de viitor, prin care acesta să nu se mai retragă în singurătate. Să caute să încurajeze bolnavului orice activitate minimală, să îi aprecieze orice gest pe care pacientul îl face spre vindecare. Să îl ajute în concretizarea obsesiilor și temerilor care îl frământă.

Așadar, măsurile psihogienice impuse in cadrul depresiilor sunt: combaterea oboselii, evitarea situațiilor de încordare emoțională, evitarea surmenajului intelectual, a situațiilor conflictuale, relații interpersonale pozitive, lecturi pozitive, activități distractive, antrenante, evitarea situațiilor care ar putea duce la izolare. Se impune un tratament de specialitate, psihoterapie, terapie de încurajare, control periodic medico-psihiatric. Tot acestor bolnavi li se va asigura un climat familial favorabil emoțional-afectiv, și se vor evita contactul cu alți bolnavi de depresie.

c).Comunitatea terapeutică:

Sub inițiativa lui Maxwell Jones s-a constituit metoda ”comunitate terapeutică”, metodă care are scopul de a organiza existența bolnavilor cronici care vor sta în spital o perioadă mai îndelungată. Principiile funcționării acesteia sunt:

Permisivitatea: constă în substituirea sancțiunilor prin înțelegere și în lărgirea posibilităților pe care bolnavul mintal le are pentru a se exprima prin gesturi și fapte.

Democrația: constă în diviziunea răspunderilor terapeutice și administrative între diverși membri ai echipei de îngrijire.

Comunitatea: principiu în cadrul căruia pacienții sunt resocializați prin integrarea lor într-o comunitate care are scopul de a-i face să atingă o structură de tip familial.

Realitatea: prin care se tinde spre o formă de viață și activitatea asemănătoare unei vieți obișnuite, extramurale.

Pot fi enunțate o serie de principii ce privesc funcționalitatea unei comunități terapeutice:

Pacienții au un program permanent, adică de la deșteptare și până la ora stingerii va fi utilizat fiecare moment, evitându-se astfel risipirea orelor. Bolnavii nu vor mai petrece ore în șir stând pe bancă sau privind în gol.

Forma esențială care încearcă să nu perpetueze tereotipia și să se situeze la nivel creativ este ergoterapia.

Pentru a crea un climat de resocializare, bolnavii fiind ei înșiși angajați în procesul terapeutic până la un anumit punct. Se pune accentul pe recucerirea libertății exterioare și interioare, împuținând autoritatea și înlocuind-o cu o răspundere colectivă. Aceasta se realizează prin forma marelui grup terapeutic care cuprinde în reuniuni zilnice, totalitatea celor îngrijiți și a celor ce îngrijesc dintr-o anumită secție a instituției. Acest „grup mare” (Haus-gruppe, Grand groupe) înlocuiește acea întrevedere între doi ochi medic-bolnav. „Grupul mare” devine un ”instrument de cunoaștere și de vindecare al componenților ei”, un organism social ce tinde să se revigoreze în părțile și totalitatea sa. (Carol Mozes, 2012)

3.4. Cele 14 nevoi fundamentale

Virginia Hederson a definit nevoile medicale de bază, ce se aplică în toate mediile îngrijire și la toate bolile. După Virginia Hederson, o nevoie nu poate fi atinsă decât dacă nevoile precedente sunt deja satisfăcute.

Cele 14 nevoi fundamentale:

Nevoia de a respira: este necesitatea fiecărui individ de a dispune de o oxigenare celulară satisfăcătoare.

Nevoia de a bea și a mânca: este necesitatea fiecărui individ de a întreține metabolismul său, de a produce energie, de a construi, menține și repara țesuturile.

Nevoia de a elimina: este necesitatea fiecărui individ de a elimina produsele rezultate din metabolism, din funcționarea organismului.

Nevoia de a se mișca și de a avea o bună poziție: este necesitatea fiecărui individ de a-și întreține integritatea și eficacitatea biopsihologice, de a permite realizarea activităților sociale și de a menține echilibrul mintal.

Nevoia de a dormi și de a se odihni: este necesitatea fiecărui individ de a preveni oboseala, de a diminua tensiunile psihice, de a conserva energia existentă și de a recupera energia pierdută.

Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca: este necesitatea fiecărui individ de a se proteja și de a-și exprima identitatea sa psihică, mentală și socială.

Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale: necesitatea de a se asigura randamentul optimal al funcționării metabolismului, de a menține într-un confort termic sistemele biopsihologice, de a crea o senzație de căldură corporală satisfăcătoare.

Nevoia de a menține tegumentele curate și integre: este necesitatea fiecărui individ de a menține integritatea pielii, mușchilor, fanerelor, de a înlătura murdăria și germenii microbieni, de a avea senzația de curat , senzația de bine.

Nevoia de a evita pericolele: este necesitatea fiecărui individ de a de a se proteja de toate agresiunile externe, reale sau imaginare, de a promova integritatea psihică, echilibrul mintal și identitatea socială.

Nevoia de a comunica: este necesitatea fiecărui individ de a transmite și de a recepta mesaje cognitive și afective, de a stabili relații cu alții prin transmiterea sau perceperea atitudinilor, credințelor și intențiilor.

Nevoia de a-și practica religia și de a acționa conform propriilor credințe: este necesitatea fiecărui individ de a fi recunoscut ca subiect uman, de a putea face legături între evenimente trecute, prezente și viitoare, de a crede în continuitatea omului, de a căuta un sens vieții sale, acceptarea morții.

Nevoia de a fi ocupat și de a se realiza: este necesitatea fiecărui individ de a-și trăi rolurile sale în familie și societate, de a-și asuma responsabilități, de a-și actualiza și dezvolta potențialul său.

Nevoia de a se recrea: este necesitatea fiecărui individ de a se destinde, de a se distra.

Nevoia de a învăța: este necesitatea fiecărui individ de a evolua, de a se adapta, de a interacționa în vederea restaurării, menținerii și promovării sănătății.

Nevoia este atinsă, sau nu?

1. Nevoia de a respira

a. fără jenă, normal

b. dispnee

c. are nevoie de ajutor tehnic: oxigenoterapie, aerosoli

d. ventilație asistată, intubație

Factorii care influențează respirația:

vârsta – nr. respirații la copil, adult, vârstnic

sexul: la femei mai crescut ritmul respirator ca la bărbat

statura: persoanele nai scunde respiră mai frecvent decât cele înalte

somnul: ritmul scade

exercițiile fizice

Frecvența respirației: numărul de respirații/minut

la nou-născut: 30-50/min

adult: 15-25/min

vârstnic: 15-25/min

2. Nevoia de a bea și a mânca

a. mănâncă singur

b. mănâncă la insistențe

c. are nevoie de ajutor parțial și/sau supraveghere

d. este dependent total

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

factori biologici:

vârsta și dezvoltarea

activități fizice

orarul și repartizarea meselor

psihologici:

emoțiile

anxietatea

sociologici:

clima: iarna, vara

statutul socio-economic

religia

3. Nevoia de a elimina

urina

continență

are nevoie de ajutor: ajutor la toaletă, ploscă

materii fecale

tranzit normal

are nevoie de ajutor: ajutor la toaletă, ploscă, laxativ

diaree, constipație, periodice

incontinență în permanență

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

factori biologici;

alimentația: cantitatea și calitatea alimentelor influențează satisfacerea nevoii de a elimina

hidratarea bună și alimentația bogată în reziduuri

mesele luate la ore fixe

activitatea fizică

vârsta influențează inclusiv controlul sfincterelor

regularitatea eliminărilor

factori psihologici

stresul

anxietatea

factori sociologici:

normele sociale: respectarea normelor de igienă, salubritatea locurilor publice

educația

cultura

4. Nevoia de a se mișca și de a menține o bună postură

a. se deplasează singur

b. se deplasează cu ajutor: cârjă, cadru de mers, ajutorul unei persoane

c. se deplasează cu ajutorul a două persoane

d. imobilizat la pat, interzis a se ridica

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

factori biologici:

vârsta și dezvoltarea fizică

5. Nevoia de a dormi și a se odihni:

a. somn natural

b. doarme cu medicamente

c. treziri frecvente

d. insomnii frecvente

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

biologici:

vârsta

necesitățile proprii ale organismului – există persoane care dorm puțin păstrându-și vioiciunea și puterea de muncă

activitatea

deprinderile legate de somn

ritmul veghe – somn, alternanța zi – noapte

psihologici

anxietatea

stresul

sociologici:

programul de activitate

locul de odihnă

6. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca:

a. se îmbracă și se dezbracă singur

b. are nevoie de sfatul unei alte persoane, de supraveghere

c. are nevoie de ajutorul parțial al unei alte persoane

d. este dependent total

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

biologici

vârsta

activitatea

psihologici

credința

emoțiile

sociali și culturali

clima

statutul social

munca

cultura

7. Nevoia de a menține temperatura în limite normale:

a. adaptează îmbrăcămintea la temperatura ambiantă

b. cere să fie îmbrăcat, acoperit

c. incapabil să adapteze îmbrăcămintea la temperatura ambiantă

d. păstrează hainele care i se dau, nu se poate (nu o face) îmbrăca singur

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

biologici

vârsta

activitatea musculară

alimentația

variația diurnă

sexul

psihologici

anxietatea

emoțiile

sociologici

locul de muncă

climatul

locuința

8. Nevoia de a menține tegumentele curate și integre:

a. se spală singur

b. are nevoie de a fi stimulat, dar se spală singur

c. are nevoie de un ajutor parțial (pentru anumite părți ale corpului)

d. este dependent total pentru această nevoie

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

biologici

vârsta

temperatura

alimentația: hidratarea corespunzătoare dă elasticitate pielii

psihologici

emoțiile cresc sudorația

educația dă deprinderile igienice

sociologici

cultura

organizarea socială

9. Nevoia de a evita pericolele:

a. lucid privind pericolele

b. confuz și/sau dezorientat episodic

c. confuz și/sau dezorientat permanent

d. nu recunoaște lucrurile periculoase pentru el și pentru ceilalți

e. comă

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

biologici

vârsta

mecanisme de autoapărare: termoreglarea, crearea de anticorpi

psihologici

emoțiile și anxietatea

stresul

sociologici

mediu sănătos

zgomot

organizarea socială

educația

10. Nevoia de a comunica:

a. se exprimă fără dificultate

b. se exprimă cu dificultate, gângăvit

c. are nevoie de ajutor pentru a se exprima (interpret)

d. nu vrea să se exprime

e. nu poate să se exprime (afazie)

Factorii care influențează satisfacerea nevoii:

biologici

integritatea organelor de simț

integritatea organelor fonației

integritatea aparatului locomotor

psihologici

inteligența

emoțiile

sociologici

anturajul

cultura și statutul social

personalitatea

11. Nevoia de a acționa conform propriilor credințe și valori:

a. este autonom

b. este descurajat, exprimă frică, mânie

c. exprimă un gol spiritual

d. cere și/sau are nevoie de asistență spirituală

12. Nevoia de a se realiza:

a. autonom

b. sentiment de inferioritate și de pierdere a imaginii de sine

c. spaimă, opoziție, descurajare, depresie

d. incapacitatea de a trece peste dificultăți, conflicte

13. Nevoia de a se recrea:

a. autonomie

b. dezinteres de a participa la activități recreative

c. dificultate/incapacitate de a participa la activități recreative

d. refuz de a participa la activități recreative

14. Nevoia de a învăța cum să-ți protejezi sănătatea:

a. dorință și interes pentru a învăța

b. este nevoie de a fi stimulat pentru această activitate

c. apatic

d. rezistență, refuz (Enăchescu Constantin, 2005)

PARTEA PRACTICĂ

CAPITOLUL 4

4.1. Ipoteza de lucru

În zilele noastre, din cauza stresului cotidian, a ostilității mediului, a crizei financiare, există o tendință generală de creștere a frecvenței tulburării depresive în populație, simptomatologia acesteia fiind din ce în ce mai intensă.

4.2. Motivația lucrării și obiectivele lucrării

Depresia este în prezent una din cele mai frecvente afecțiuni psihice la nivel de comunitate și se află în continuă creștere.

Obiectivul acestui studiu este de a determina numărul cazurilor de tulburare depresivă recurentă în perioada septembrie 2013- iunie 2014 și de a evalua aspectele clinico-evolutive ale acestei tulburări.

4.3. Material și metodă de lucru

Am efectuat un studiu statistic pe un număr de 40 de pacienți diagnosticați cu tulburare depresivă recurentă. Pacienții au fost internați în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Arad.

Studiul este de tip retrospectiv prin examinarea foilor de observație existente în arhiva spitalului.

Pentru fiecare caz s-a completat o fișă individuală după modelul foilor de observație clinică studiindu-se următorii parametrii:

sexul

grupe de vârstă

mediul de proveniență

nivelul educațional

ocupația

starea civilă

tipul internării (trimitere din ambulatoriu de specialitate sau urgență)

comorbidități

antecedente personale patologice

antecedente heredo-colaterale

evenimente de viață înaintea episodului depresiv

perioada de spitalizare

existența sau nu a simptomelor psihotice

consumul de toxice

Intensitatea depresiei a fost apreciată aplicându-se fiecărui pacient scala HAMD (Hamilton Rating Scale for Depression) la internare și la externare.

HAMD (Hamilon Rating Scale of Depression), (Scala Hamilton pentru Depresie) a fost concepută inițial, ca indicator a calității antidepresive a unor preparate psihotrope (Hamilton 1960). A devenit ulterior, o scală de heteroevaluare a severității depresiei pentru un episod actual la un pacient diagnosticat ca depresiv.

Scala cuprinde 21 de itemi gradați de la 0 la 4 sau de la 0 la 2, în funcție de posibilitatea unei informări suficiente.

1.Dispoziție depresivă (melancolie, izolare, disperare, inutilitate):

0.absentă

1.aceste sentimente nu sunt exprimate decât ca urmare a interviului

2.aceste sentimente sunt spontan exprimate verbal

3.aceste sentimente nu sunt exprimate verbal, ele transpar in fizionomie, voce, atitudini, tendința de a lăcrima

4.bolnavul nu raportează practic decât aceste sentimente în declarațiile și atitudinile sale

2.Sentiment de culpabilitate:

0.absent

1.autocritică, impresia de a fi abandonat de ceilalți

2.idei de culpabilitate sau ruminații privind erorile trecute sau actele culpabile

3.boala actuală este o pedeapsă, delir de culpabilitate

4.bolnavul aude voci care îl denunță, îl acuză, are halucinații vizuale amenințătoare

3.Suicid:

0.absent

1.impresia că viața nu merită trăită

2.bolnavul ar vrea să fie mort sau se gândește că ar putea să moară

3.idei sau gesturi de suicid

4.tentaive de suicid

4.Insomnie a începutului de noapte:

0. nici o dificultate de a dormi

1.bolnavul se plânge că are uneori dificultăți de a dormi (peste 30 minute)

2.bolnavul se plânge că are dificultăți de a dormi

5.Insomnie a miezului de noapte:

0. nici o dificultate

1.bolnavul se plânge că somnul lui este agitat și perturbat toată noaptea

2.bolnavul se trezește în cursul nopții (în afara nevoilor fiziologice)

6.Insomnie a sfârșitului de noapte:

0.absentă

1.bolnavul se trezește devreme, dar poate să readoarmă

2.bolnavul e incapabil să readoarmă și se ridică din pat

7.Muncă și activitate:

0.nici o dificultate

1.impresia de incapacitate, oboseală ori slăbiciune în fața activităților, a muncii sau a distracțiilor preferate

2.lipse de interes pentru activitate, distracții sau muncă, raportate fie direct de bolnav, fie indirect prin cuvintele sale (are impresia că trebuie să se forțeze pentru a lucra sau pentru a acționa)

3.readucerea timpului consacrat activității sau diminuarea productivității. În spital se alege rubrica 3 dacă bolnavul nu consacră cel puțin 3 ore pe zi unei activități în afară de activitatea sa normală

4.oprirea muncii ca urmare a bolii actuale. În spital se alege rubrica 4 dacă bolnavul nu are nicio activitate în afară de cea obișnuită, sau dacă e incapabil de a și-o asuma singur

8.Inhibiția (încetinirea ideației și a limbajului):

0.ideație și limbaj normale

1.ușoară inhibiție în timpul dialogului

2.netă inhibiție în timpul dialogului

3.dialog dificil

4.stupor complet

9.Agitație:

0.absentă

1.bolnavul își freacă mâinile sau părul

2.bolnavul își răsucește mâinile, își mușcă buzele, își roade unghiile etc.

10.Anxietate psihică:

0.nici o dificultate

1.tensiune subiectivă și iritabilitate

2.bolnavul își face griji pentru probleme minore

3.atitudine dea teamă decelabilă pe fizionomie sau în expresia verbală

4.teama e exprimată fără a interoga bolnavul

11.Anxietate somatică (proiecții somatice ale anxietății ca: uscăciunea gurii, aerofagie, tulburări respiratorii, tulburări gastro-intestinale, meteorism, diaree, colici abdominale, tulburări cardio-vasculare, palpitații, cefalee, polakiurie, transpirație, oftaturi):

0.fără

1.ușoară

2.moderată

3.severă

4.împiedică orice activitate

12.Simptome somatice gastro-intestinale:

0.absente

1.pierderea apetitului, dar bolnavul mănâncă fără intervenția personalului, impresia de greutate abdominală

2.dificultatea de a mânca fără intervenția energică a personalului, cerere sau dorință de laxative, sau cerere de medicamente pentru simptomele gastro-intestinale

13.Simptome somatice generale:

0.absente

1.greutate în membre, cap sau spate, dureri dorsale, cafalee, dureri musculare, pierdere de energie și fatigabilitate

2.orice simptom net va fi înscris la rubrica 2

14.Simptome genitale (simptome ca: pierderea libidoului, tulburări menstruale):

0.absente

1.ușoare

2.severe

3.neconfirmate

15.Hipocondrie:

0.absentă

1.preocupare față de sine însuși

2.preocupare față de sănătatea sa

3.plângeri frecvente, cereri de ajutor

4.delir hipocondriac

16.Pierdere în greutate (se completează fie A, fie B)

A. Estimare după anamneză (înainte de tratament)

0.fără pierdere în greutate

1.pierdere în greutate probabilă asociată cu boala actuală

2.pierdere în greutate precisă (după opinia bolnavului)

B. După examenul psihiatric săptămânal, când se măsoară schimbările actuale în greutate

0.pierdere în greutate sub 500 g într-o săptămână

1.pierdere în greutate peste 500 g într-o săptămână

2.pierdere în greutate peste 1 kg într-o săptămână

17.Autocritică:

0.pacientul recunoaște că este trist și bolnav

1.bolnavul își recunoaște afecțiunea, dar o atribuie unei proaste alimentații, surmenajului, climatului, unui virus, nevoii de odihnă

2.bolnavul își neagă complet afecțiunea

18.Variație diurnă (dacă simptomele se agravează dimineața sau seara, a preciza care, și a nota variațiile de intensitate):

0.fără

1.ușoară

2.severă

3.înainte de masă

4.după masă

19.Depersonalizare și de realizare (simptome ce sentiment de irealitate și idei de negare):

0.absente

1.ușoare

2.severe

3.împiedică orice activitate

20.Simptome paranoide:

0.absente

1.bănuite

2.idei delirante de persecuție și relație

3.delire de persecuție și relație

21.Simptome obsesionale și impulsive:

0.absente

1.ușoare

2.severe.

În îngrijirea pacienților s-a ținut cont de „demersul științific” respectând etapele fundamentale ale acestui proces:

1. culegerea datelor

2 .analiza și interpretarea datelor (problemelor) formulând diagnosticul de nursing

3. planificarea intervențiilor, stabilind obiectivele în legătură cu pacientul (rezultatele așteptate)

4. intervențiile asistentei

5. evaluarea rezultatelor

Cadrul conceptual folosit, a fost cel al Virginiei Henderson,care se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale, cu componentele bio-psiho-sociale, culturale și spirituale ale individului.

Cele 14 nevoie fundamentale sunt:

1.Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

2.Nevoia de a bea și a mânca

3.Nevoia de a elimina

4.Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

5.Nevoia de a dormi și a se odihni

6.Nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca

7.Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

8.Nevoia de a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele și mucoasele

9.Nevoia de a evita pericolele

10.Nevoia de a comunica

11.Nevoia de a acționa conform convingeri și valori

12.Nevoia de a se realiza

13.Nevoia de a se recrea

14.Nevoia de a învăța

CAPITOLUL 5

PREZENTAREA REZULTATELOR

În urma studiului efectuat, reiese că numărul femeilor care suferă de depresie severă, este mai mare decât cel al bărbaților.

Tabelul nr.5.1

Incidența depresiei severe pe sexe

Fig. nr. 5.1. Reprezentarea grafică a incidenței depresiei pe sexe

Segmentul de vârstă cel mai predispus la instalarea depresiei severe este 45-55 de ani.

Tabelul nr. 5.2.

Incidența depresiei severe pe grupe de vârstă

Fig. nr.5.2. Reprezentarea grafică a incidenței depresiei severe pe grupe de vârstă

Numărul pacienților cu tulburări depresive severe este mai mare în mediul urban decât în cel rural.

Tabelul nr. 5.3.

Incidența depresiei severe în funcție de mediul de proveniență

Fig. nr. 5.3. Reprezentarea grafică a incidenței depresiei severe în funcție de mediul de proveniență

Cei mai mulți dintre pacienții din lotul studiat au studii gimnaziale (37,5%), în timpe ce studii superioare au doar 10%.

Tabelul nr. 5.4.

Nivelul educațional al pacienților

Fig. nr. 5.4. Nivelul de educație al pacienților

Cei mai mulți pacienți cu tulburare depresivă severă care se internează în spital pentru tratament de specialitate sunt pensionari, majoritatea fiind pensionați pe caz de boală.

Tabelul nr.5.5.

Incidența depresiei severe în funcție de ocupație

Fig. nr.5.5. Incidența depresiei severe în funcție de ocupație

În lotul studiat majoritatea pacienților cu depresie severă sunt văduvi.

Tabelul nr.5.6.

Starea civilă a eșantionului studiat

Fig. nr. 5.6. Starea civilă a eșantionului studiat

Cei mai mulți pacienți cu depresie severă se internează după o consultație la medicul din ambulatoriul de specialitate.

Tabelul nr. 5.7.

Incidența în funcție de tipul internării (trimitere din ambulatoriu de specialitate sau urgență)

Fig. nr. 5.7. Incidența depresiei severe în funcție de adresabilitate

Un procent foarte mare din cei internați au antecedente personale patologice de tulburare depresivă recurentă, doar 30% fiind diagnosticați cu episod depresiv unic.

Tabelul nr. 5.8.

Antecedente personale patologice

Fig. nr. 5.8. Reprezentarea grafică a antecedentelor personale

45% (N=18) din pacienții studiați au antecedente heredo-colaterale pozitive.

Tabelul nr.5.9.

Antecedente heredo-colaterale

Fig. 5.9. Reprezentarea grafică a pacienților cu antecedente heredo-colaterale

Foarte mulți dintre pacienții depresivi aflați în studiu au și alte afecțiuni somatice, cele mai prezente fiind: hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială și diabetul zaharat.

Tabelul nr. 5.10.

Prezența comorbidităților

Fig. nr. 5.10. Reprezentarea grafică a prezenței comorbidităților

Doar 20% din pacienții diagnosticați cu depresie severă au avut evenimente psihotraumatizante anterioare.

Tabelul nr. 5.11.

Prezența evenimentelor de viață înaintea instalării depresiei severe

Fig. 5.11. Prezența evenimentelor de viață înaintea instalării depresiei severe

Majoritatea pacienților cu depresie severă au o perioadă de spitalizare de peste 25 de zile.

Tabelul nr.5.12.

Media perioadei de spitalizare

Fig. nr. 5.12. Media perioadei de spitalizare

Doar 38% din pacienții cu depresie severă sunt fumători.

Tabelul nr.5.13.

Consumul de toxice în rândul pacienților cu depresie severă

Fig. nr. 5.13. Consumul de toxice în rândul pacienților cu depresie severă

Cei mai mulți dintre pacienții lotului studiat, 60%, prezintă simptome psihotice.

Tabelul nr.5.14.

Prezența sau nu a simptomelor psihotice

Fig. nr. 5.14. Prezența sau nu a simptomelor psihotice

Media scorurilor scalei HAMD s-a îmbunătățit cu 4,3 puncte după tratamentul administrat în spital.

Tabelul nr.5.15.

Media scorurilor obținute la scala Hamilton pentru depresie

Fig. nr. 5.15. Media scorurilor la HAMD

CAPITOLUL 6

DISCUȚII ȘI CONCLUZII

Din studiul efectuat a reieșit faptul că numărul femeilor care suferă de depresie mult mai mare decât cel al bărbaților.

Segmentul de vârstă cel mai predispus la instalarea depresiei severe este cel cuprins între 45-55 de ani.

Observând lotul de pacienți aflat în studiu, am constatat că numărul celor provenind din mediul urban e mai mare decât a celor provenind din mediul rural.

Cei mai mulți dintre pacienții studiați au studii gimnaziale (37,5%), în timp ce studii superioare au doar 10%.

Cei mai mulți dintre pacienții care prezintă depresie severă sunt pensionari (35%), iar fără ocupație 23% .

Din cei 40 de pacienți, 19 sunt văduvi, adică 48%.

Mai mult de jumătate din lotul studiat (70%), se internează după o consultație la medicul din ambulatoriul de specialitate.

72% din pacienții studiați au antecedente personale patologice de tulburare depresivă recurentă.

45% din pacienții incluși în studiu au antecedente heredo-colaterale.

Foarte mulți dintre pacienții cu depresie severă aflați în studiu (60%) au și alte afecțiuni somatice, cele mai frecvente fiind: hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială, obezitatea și diabetul zaharat.

20% din pacienții diagnosticați cu tulburare depresivă severă au avut evenimente psihotraumatizante anterioare, cum ar fi decesul unei persoane apropiate sau pierderea locului de muncă.

Perioada de internare este lungă, de peste 25 de zile pentru majoritatea pacienților cu depresie severă..

Doar 38% dintre pacienții cu depresie severă sunt fumători.

Simptomele psihotice au fost prezente la 60% dintre pacienții diagnosticați cu tulburare depresivă severă.

Media scorurilor scalei HAMD s-a îmbunătățit cu 4,3 puncte după tratamentul administrat în spital.

Cazuri clinice

Cazul nr.1

Date generale:

Nume: P

Prenume: I

Vârsta: 35 de ani

Sex: feminin

Stare civilă: căsătorită

Mediul de proveniență: urban

Diagnosticul de internare: Episod depresiv sever. Tulburare depresivă recurentă.

Diagnosticul de nursing: Stare de neliniște, inapetență, absența scopului în viață.

Perioada internării: 11.12.2013-11.01.2014

Motivele internării:

dispoziție tristă

retragere socială

randament scăzut al activităților fizice

neliniște psihomotorie

cefalee occipitală

scăderea poftei de mâncare

idei prevalențe de inutilitate

plâns facil

Antecedente heredo-colaterale:

mama: sănătoasă

tatăl: alcoolism cronic

Antecedente personale fiziologice și patologice:

ulcer gastric

multiple internări în Clinica de Psihiatrie

Condiții de viață și de muncă:

a lucrat în comerț, panificație

locuiește împreună cu soțul

din 2008 pensionată de boală

Comportament față de toxice:

nu fumează

cafea 1-2 pe zi

alcool ocazional

Istoricul bolii:

Pacienta în vârstă de 35 de ani cu antecedente psihiatrice se prezintă din proprie inițiativă, însoțită de soț, pentru că se simte neliniștită, se simte tristă, fără chef de a desfășura activități fizice, plânge ușor, iar de aproximativ o lună o doare capul zilnic-durere inițial occipitală cu iradiere parietală și frontală.

Examen obiectiv:

– stare generală bună

– stare de nutriție: – relativ bună

– stare de conștiență: orientat temporo-spațial

– facies: trist

– tegumente și mucoase: normal colorate

– fanere: fără modificări

– țesut conjuctiv-adipos: slab reprezentat

– sistem ganglionar: nepalpabil

– sistem osteoarticular: integru mobil

– sistem muscular: normoton, normokinetic

Aparat respirator:

– normal conformat

– murmur vezicular fiziologic, fără raluri supra adăugate

Aparat cardio-vascular:

– șoc apexian spațiul V intercostal stâng

– zgomote cardiace ritmice, fără sufluri supra adăugate

-TA 125 /80 mmHg

Aparat digestiv:

– abdomen suplu, elastic

– fără sensibilitate la palpare

Ficat, căi biliare, splină:

ficat la rebord

splină nepalpabilă

Aparatul uro-genital:

loje renale libere

micțiuni spontane fiziologice

semnul Giordano negativ bilateral

Sistemul nervos, endocrin, organele de simț:

reflexe osteo-tendinoase prezente bilateral, simetric

fără semne neurologice de focar

Examen psihiatric:

vestimentație îngrijită

igienă corespunzătoare

facies trist, privire anxioasă

mimica-pantomimica: hipomobil

atitudinea: cooperantă, contextul verbal și dialogul se realizează spontan

memoria: hipomnezie de fixare

percepția: prag perceptiv diminuat, fără tulburări calitative la momentul examinării

atenția: hipoprosexie mixtă

gândirea: flux ideativ încetinit, sărăcăcios în idei, fără tulburări calitative în momentul examinării, idei de vinovăție, inutilitate

conștiința: orientată temporo-spațial și allopsihic

activitatea: randament scăzut al activităților fizice, lipsa inițiativei

voința: hipobule

afectivitatea: hipertimie negativă, astenie, dispoziție tristă

ritm nictemeral: somn indus medicamentos

personalitatea: trăsături de personalitate instabil emoțională

Culegerea datelor pe cele 14 nevoi fundamentale:

1.Nevoia de a respira și de a avea o bună circulație

căi superioare respiratorii libere

torace normal conformat, simetric

respirație amplă

frecvența respiratorie: 19 resp/minut

puls 70 b/ minut

TA 125 /80 mmHg

2.Nevoia de a se hidrata și de a se alimenta

alimentație insuficientă cantitativ și calitativ

inapetență, greutate inferioară a normalului

alimentație inadecvată din cauza stării depresive

3.Nevoia de a elimina

4-5micțiuni spontane, nedureroase

diureza 1500-1600 ml/ zi

constipația prezentă – absența scaunului de mai multe zile datorită dietei sărace în fibre și a lipsei de mișcare

4.Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură

sistem osteoarticular integru, mobil

mobilitate articulară

5.Nevoia de a dormi și de a se odihni

dificultate sau incapacitate de a se odihni

neliniște, ochi încercănați

6.Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

este capabil să își satisfacă această nevoie

se îmbracă îngrijit, hainele sunt curate

7.Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

pacient afebril

8.Nevoia de a fi curat și îngrijit

la internare are o ținută îngrijită

nu există leziuni ale pielii

tegumente și mucoase curate

9.Nevoia de a evita pericolele

pacienta cunoaște măsurile de siguranță

10.Nevoia de a comunica

sentimente de izolare

stare depresivă, față tristă

absența scopului în viață

izolare de anturaj și de mediu

11.Nevoia de a-și practica religia conform credințelor și valorilor proprii

pacienta e de religie ortodoxă

frecventează lăcașul de cult uneori

12.Nevoia de a fi util

randamentul e scăzut

13.Nevoia de a se recreea

urmărește programele tv

14.Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea

pacienta respectă indicațiile și tratamentul impus

are informații în legătură cu conduita după externare

Planul de îngrijire

Cazul nr.2

Date generale:

Nume: R

Prenume: A

Vârsta: 47 de ani

Sex: feminin

Stare civilă: căsătorită

Mediul de proveniență: rural

Ocupația: fără ocupație

Diagnosticul de internare: Episod depresiv sever cu simptome psihotice.

Diagnosticul de nursing: Neliniște psiho-motorie, insomnii, scădere în greutate, dispoziție tristă, ideație suicidară.

Perioada internării: 06.02.2014-06.03.2014

Motivele internării:

– dispoziție tristă

– insomnii mixte

– ideație suicidară

– scădere în greutate

– neliniște psiho-motorie

Antecedente heredo-colaterale:

mama: decedată în 2002, tuberculoză pulmonară

tatăl: alcoolism cronic

nu are frați

Antecedente personale fiziologice și patologice:

două sarcini, două nașteri

hipertensiune arterială formă severă

diabet zaharat tip 2

Condiții de viață și de muncă:

locuiește împreună cu soțul și cele două fiice, relație armonioasă în familie

nu lucrează

Comportament față de toxice:

nu consumă toxice

Istoricul bolii:

Pacienta în vârstă de 47de ani, se află la prima internare în secția de Psihiatrie. Este adusă de urgență de către familie cu simptomatologia unui episod depresiv sever, marcat de neliniște psihomotrie, dispoziție tristă, anxietate intensă, scădere marcată în greutate, insomnii, ideație suicidară.

Simptomatologia s-a instalat relativ insidios de aproximativ o lună, când a fost diagnosticată cu diabet zaharat și s-a accentuat anterior internării, cu o săptămână.

Examen obiectiv:

stare generală: ușor alterată

stare de nutriție: bună

stare de conștiență: orientat temporo-spațial

facies: anxios

tegumente și mucoase: palide

fanere: fără modificări

țesut conjuctiv-adipos: bine reprezentat, țesut adipos dispus predominant în zona abdomenului

sistem ganglionar: superficial, nepalpabil

sistem osteoarticular: integru, fractura gambei stângi, post accident rutier

sistem muscular: normoton, normokinetic

Aparat respirator:

normal conformat

sonoritate pulmonară normală

murmur vezicular fiziologic, fără raluri supra adăugate

Aparat cardio-vascular:

șoc apexian spațiul V intercostal stang

zgomote cardiace ritmice, fără sufluri supra adăugate, 80 b/ minut

TA 200/100 mmHg

Aparat digestiv:

abdomen elastic, bogat în țesut adipos

fără sensibilitate la palpare

tranzit intestinal încetinit

Ficat, căi biliare, splină:

ficat la rebord

splină nepalpabilă

Aparatul uro-genital:

loje renale libere

micțiuni spontane fiziologice

semnul Giordano negativ bilateral

Sistemul nervos, endocrin, organele de simț:

reflexe osteo-tendinoase prezente bilateral, simetric

fără semne neurologice de focar

Examen psihiatric:

vestimentație neglijentă

igienă necorespunzătoare

facies depresiv

mimica-pantomimica: hipomobilă, gestică de amplitudine scăzută

atitudinea: cooperantă

memoria: hipomnezie de fixare, hipermnezie selectivă de evocare pentru evenimentele negative ale vieții

percepții și senzații: hipoestezie senzorială, fără tulburări calitative de percepție

atenția: hipoprosexie globală

gândirea: bradipsihie, ideație suicidară, ideație micromanică de incurabilitate

conștiința: orientată temporo-spațial și allopsihic

activitatea: randament scăzut al activitășilor fizice, lipsa inițiativei

voința: hipobule

afectivitatea: hipertimie negativă, anxietate

ritm nictemeral: insomnii mixte

instincte: alimentar, sexual, de conservare-diminuate

personalitatea: transformată pe fond depresiv

Culegerea datelor pe cele 14 nevoi fundamentale:

1.Nevoia de a respira și de a avea o bună circulație

căi superioare respiratorii libere

torace normal conformat, simetric

respirație amplă

frecvența respiratorie: 19 resp/minut

puls 80 b /minut

TA 200 /100 mmHg

2.Nevoia de a se hidrata și de a se alimenta

alimentație suficientă cantitativ, dar nu și calitativ, reducerea tranzitului intestinal

3.Nevoia de a elimina

4-5micțiuni spontane, nedureroase

diureza 1500-1600 ml/ zi

constipația prezentă – absența scaunului de mai multe zile

4.Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură

sistem osteoarticular integru

5.Nevoia de a dormi și de a se odihni

dificultate sau incapacitate de a se odihni

neliniște

6.Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

nu este capabil să își satisfacă această nevoie

ținută neglijentă, stare de igienă precară

7.Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

pacient afebril

8.Nevoia de a fi curat și îngrijit

la internare are o ținută neângrijită

nu există leziuni ale pielii

tegumente și mucoase palide și neângrijite

9.Nevoia de a evita pericolele

ideație suicidară

10.Nevoia de a comunica

bradilalie

sentimente de izolare

stare depresivă, față și voce triste

absența scopului în viață

izolare de anturaj și de mediu

11.Nevoia de a-și practica religia conform credințelor și valorilor proprii

pacienta e de religie ortodoxă

nu frecventează lăcașul de cult

frustrare, sentiment de incurabilitate

12.Nevoia de a fi util

randamentul e foarte scăzut

13.Nevoia de a se recreea

dezinteres față de orice activitate recreativă, manifestată prin anhedonie

14.Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea

scăderea capacității de concentrare, manifestată prin hipomnezie de fixare

Planul de îngrijire

Cazul nr. 3

Date generale:

Nume: S

Prenume: H

Vârsta: 49 de ani

Sex: masculin

Stare civilă: căsătorit

Mediul de proveniență: urban

Ocupația: angajat CFR

Diagnosticul de internare: Depresie severă, anxietate severă și tentativă de suicid prin crearea de plăgi la nivelul antebrațelor.

Diagnosticul de nursing: Neliniște psiho-motorie, insomnii, scădere în greutate, dispoziție tristă, facies cu note triste, mimică și gestică hipomobile, ideație suicidară.

Perioada internării: 03.02.2014-02.03.2014

Motivele internării:

Iritabilitate

Agitație psihomotorie

Ideație suicidară

Antecedente heredo-colaterale:

mama: hipertensiune arterială

tatăl: Alzheimer

are 4 frați

Antecedente personale fiziologice și patologice: bolile primei copilării, internat în urmă cu 5 ani cu diagnosticul de ulcer duodenal.

Condiții de viață și de muncă:

– locuiește cu familia sa, soția și un fiu, într-un apartament cu două camere

Comportament față de toxice:

– fumător 20 țigări/zi, consumator de alcool, neagă consumul de droguri.

Istoricul bolii:

Pacient de 49 de ani, cunoscut secției de Psihiatrie de acum 4 ani când a fost internat pentru o tulburare afectivă mixtă pe fond toxico-carențial. Pacientul S.H. afirmă că ingeră băuturi alcoolice de foarte mulți ani, prima internare fiind în anul 2000, de când se internează anual pentru tratament. A încercat să renunțe la alcool, dar de 8 luni a reînceput să consume băuturi alcoolice, ajungând la 1 litru/ zi. De asemenea se alimentează foarte puțin, afirmă că are repulsie față de orice aliment. În ultima săptămână acuză insomnii, este agitat psihomotor, faciesul este congestionat. Pacientul prezintă tăieturi pe antebrațe și e adus de ambulanță pentru consult de specialitate, după ce a fost pansat si reechilibrat hemodinamic.

Examen obiectiv:

stare generală: alterată

stare de nutriție: alterată

stare de conștiență: confuzii onirice

facies: cu note triste

tegumente și mucoase: palide

fanere: fără modificări

țesut conjuctiv-adipos: slab reprezentat

sistem ganglionar: superficial, nepalpabil

sistem osteoarticular: integru,

sistem muscular: normoton, normokinetic

Aparat respirator:

normal conformat

sonoritate pulmonară normală

murmur vezicular fiziologic, fără raluri supra adăugate

Aparat cardio-vascular:

șoc apexian spațiul V intercostal stâng

zgomote cardiace ritmice, fără sufluri supra adăugate, 50 b/ minut

TA 110/70 mmHg

Aparat digestiv:

abdomen elastic,

fără sensibilitate la palpare

tranzit intestinal încetinit

Ficat, căi biliare, splină:

ficat mărit de volum

splină nepalpabilă

Aparatul uro-genital:

loje renale libere

micțiuni spontane fiziologice

semnul Giordano negativ bilateral

Sistemul nervos, endocrin, organele de simț:

polineuropatie senzitivo-motorie a membrelor inferioare pe fond toxic carențial.

Examen psihiatric:

Facies cu note triste, mimică și gestică hipomobile. Discretă disartrie, tremor al membrelor superioare, consum etanolic abuziv în antecedente psihiatrice sau confuzii onirice, neagă sevraje complicate. Anxietate marcată, dificultăți de controlare, dismnezii de fixare și de evocare disproxexie, randament util diminuat. Labilitate emoțională, toleranță scăzută la frustrare cu crize de scurt circuit. Tulburări hipnice mixte, apetit redus cu scădere în greutate.

Culegerea datelor pe cele 14 nevoi fundamentale:

1.Nevoia de a respira și de a avea o bună circulație

căi superioare respiratorii libere

torace normal conformat, simetric

respirație amplă

frecvența respiratorie: 19 resp/minut

puls 80 b /minut

TA 110 /70 mmHg

2.Nevoia de a se hidrata și de a se alimenta

alimentație insuficientă cantitativ, dar și calitativ, reducerea tranzitului intestinal

3.Nevoia de a elimina

micțiuni spontane, nedureroase

diureza 2000 ml/ zi

constipația prezentă – absența scaunului de mai multe zile

4.Nevoia de a se mișca și de a avea o bună postură

sistem osteoarticular integru

5.Nevoia de a dormi și de a se odihni

dificultate sau incapacitate de a se odihni

neliniște

6.Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

nu este capabil să își satisfacă această nevoie

ținută neglijentă, stare de igienă precară

7.Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

pacient febril, 38,4 grade C

8.Nevoia de a a fi curat și îngrijit

la internare are o ținută neângrijită

leziuni ale pielii

tegumente și mucoase palide și neângrijite

9.Nevoia de a evita pericolele

ideație suicidară

10.Nevoia de a comunica

bradilalie

sentimente de izolare

stare depresivă, față și voce triste

absența scopului în viață

izolare de anturaj și de mediu

11.Nevoia de a-și practica religia conform credințelor și valorilor proprii

pacientul e de religie ortodoxă

nu frecventează lăcașul de cult

frustrare, sentiment de incurabilitate

12.Nevoia de a fi util

randamentul e foarte scăzut

13.Nevoia de a se recreea

dezinteres față de orice activitate recreativă, manifestată prin anhedonie

14.Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea

scăderea capacității de concentrare, manifestată prin hipomnezie de fixare

Planul de îngrijire

BIBLIOGRAFIE

Birț M.: „Psihiatrie. Probleme clinice”, Editura Dacia, 2001.

Cantopher Tim: „Bolile Depresive-Blestemul celor puternici”, Editura Antet XX Press, 2003.

Carol Mozes: ‚,Tehnica îngrijirii bolnavului” (Cartea asistentului medical), Ediția a VII-a, Editura Medicală, București, 2012.

Dehelean Pompilia, Dehelean Mircea, Podea Delia: „Curs de Psihiatrie Generală”, Vasile Goldiș University Press, Arad, 2001.

DSM-IV-TR: ,,Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale-DSM-IV. Asociația psihiatrilor liberi din România”, București, 2003.

Enăchescu Constantin: ,,Tratat de Igienă Mintală, ediția a II-a revizuită și adăugită”, Edituraa Polirom, 2005.

Enăchescu Constantin: ,,Tratat de Pishopatologie”, Editura Polirom, 2005.

Enătescu V.: ,,Psihopatologie”, Editura Medicală, București, 1981.

Ene Sorin: ,,Depresia-Evadare din Infern”, Editura Herald, București.

Gorgos C.: ,,Subredacție –Dicționar enciclopedic de Psihiatrie”, vol.I, II, II, Editura Medicală București, 1989.

Jeican Rodica: ,,Psihiatrie-semne, simptome, sindroame”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1995.

Olaru Alexandru:,, Introducere în Psihiatria practică”, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1990.

Predescu V.: ,,Psihiatrie.Probleme clinice”, Editura Dacia, 2001.

Tudose Florin, Tudose Cătălina: ,,Abordarea pacientului în Psihiatrie”, Editura INFOMedia, București, 2004.

Titirică Lucreția: ,,Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali”, Ghide de nursing, Editura Viața Medicală Românească, București.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Depresie

.http://www.psyclinic.ro/files/Depresia%20tipuri%20depresie%20cauze%20depresie%20simptome%20depresie%20tratament%20depresie.pdf

BIBLIOGRAFIE

Birț M.: „Psihiatrie. Probleme clinice”, Editura Dacia, 2001.

Cantopher Tim: „Bolile Depresive-Blestemul celor puternici”, Editura Antet XX Press, 2003.

Carol Mozes: ‚,Tehnica îngrijirii bolnavului” (Cartea asistentului medical), Ediția a VII-a, Editura Medicală, București, 2012.

Dehelean Pompilia, Dehelean Mircea, Podea Delia: „Curs de Psihiatrie Generală”, Vasile Goldiș University Press, Arad, 2001.

DSM-IV-TR: ,,Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale-DSM-IV. Asociația psihiatrilor liberi din România”, București, 2003.

Enăchescu Constantin: ,,Tratat de Igienă Mintală, ediția a II-a revizuită și adăugită”, Edituraa Polirom, 2005.

Enăchescu Constantin: ,,Tratat de Pishopatologie”, Editura Polirom, 2005.

Enătescu V.: ,,Psihopatologie”, Editura Medicală, București, 1981.

Ene Sorin: ,,Depresia-Evadare din Infern”, Editura Herald, București.

Gorgos C.: ,,Subredacție –Dicționar enciclopedic de Psihiatrie”, vol.I, II, II, Editura Medicală București, 1989.

Jeican Rodica: ,,Psihiatrie-semne, simptome, sindroame”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1995.

Olaru Alexandru:,, Introducere în Psihiatria practică”, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1990.

Predescu V.: ,,Psihiatrie.Probleme clinice”, Editura Dacia, 2001.

Tudose Florin, Tudose Cătălina: ,,Abordarea pacientului în Psihiatrie”, Editura INFOMedia, București, 2004.

Titirică Lucreția: ,,Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali”, Ghide de nursing, Editura Viața Medicală Românească, București.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Depresie

.http://www.psyclinic.ro/files/Depresia%20tipuri%20depresie%20cauze%20depresie%20simptome%20depresie%20tratament%20depresie.pdf

Similar Posts