Influenta Infidelitatii Asupra Triunghiului Dragostei In Relatiile Long Term Marriage

Influența infidelității asupra triunghiului dragostei în relațiile long-term marriage

Cuprins

REZUMAT

Capitolul I. Introducere

Capitolul II. Cadrul teoretic

2.1 Scurt istoric al sexualității – formarea cuplului și al triunghiului dragostei

2.2 Etapele evoluției cuplului marital

2.3 Sexualitatea și intimitatea în cuplu

2.4 Principalele perspective și teorii

2.4.1 Teoria triunghiului dragostei

A. Intimitatea

B. Pasiunea

C. Angajamentul

2.4.2 Teoria schimbului social

2.4.3 Teoria behavioristă

2.4.4 Teoria atașamentului

2.4.5 Teoria crizei

2.4.6 Perspectiva evoluționistă

2.5 Tipuri de infidelitate. Diferențe de gen și vârstă

2.6. Factori care disturbă triunghiul dragostei și intervin în satisfacția maritală

2.6.1 Comunicarea

2.6.2 Sexul

2.6.3 Rolul partenerilor în cuplu

2.6.4 Stresul

2.6.5 Existența unui copil

2.7 Satisfacția maritală de-a lungul timpului

Capitolul III. Obiective și ipoteze

3.1 Obiectivele cercetării

3.2 Ipotezele cercetării

Capitolul IV. Metodologia cercetării

4.1. Design-ul cercetării

4.2. Participanții la studiu

4.3. Instrumente utilizate

4.4. Procedura de lucru

Capitolul V. Prezentarea rezultatelor

Concluzii

Bibliografie

Anexe

REZUMAT

Infidelitatea este principala cauză a destrămării relațiilor maritale. Creșterea prevalenței infidelității și multiplele sale consecințe negative conduc spre nevoia înțelegerii factorilor care o influențează. Studiul de față își propune să evidențieze relația dintre intimitate, pasiune și angajament și infidelitate a cuplurilor care se află într-un punct critic al relației lor, sunt căsătoriți de mai bine de 10 ani. Participanții au fost 60 de cupluri, alese în funcție de disponibilitate, din cadrul populație căsătorite din orașul Baia Mare în total 120 de subiecți. Criteriul de selecție al subiecților a fost durata căsătoriei și prezența copiilor.

Studiul își propune să evidențieze faptul că infidelitatea emoțională este mai frecventă în rândul femeilor, iar cea fizică este mai frecventă în rândul bărbaților; dacă nivelul veniturilor va fi unul ridicat, atunci probabilitatea infidelității va fi una ridicată; dacă nivelul intimității este unul ridicat, atunci probabilitatea infidelității va fi una scăzută.

Aceste rezultate reafirmă importanța intimității, pasiunii și anagajamentului în menținerea unei relații sănătoase și de lungă durată și atrag atenția asupra importanței comunicării ca soluție în depășirea conflictelor inerente dintr-o relație. Sunt formulate concluzii și sunt discutate de asemenea implicațiile, limitele și direcțiile viitoare de cercetare.

Capitolul I. Introducere

Infidelitatea este posibil să nu aibă rival în întreruperea unei căsătorii. Studiile arată că o infidelitate sexuală, fie reală fie presupusă a unei femeie este principala cauză de a violenței domestice și a tentativelor de omor asupra soției (Daly & Wilson, 1988 apud Shackelford și Buss, 1997). De asemenea suferința, depresia, furia, și umilirea sunt printre experiențele emoționale ale partenerului cuiva care a fost infidel (Buunk & Van Driel, 1989; Lawson, 1988 apud Shackelford și Buss, 1997). Bertzig în 1989 într-un studiu etnografic al 160 de culturi a identificat 43 de cauze ale divorțului dintre acestea cea mai frecvent întâlnită a fost infidelitatea (Shackelford și Buss, 1997). În ceea ce privește procentajele între 25% și 30% dintre cazuri divorțul este cauzat de infidelitate (Kelly și Conley, 1987). O estimare a cazurilor de infidelitate maritală relevă procentaje între 26% și 70% pentru femei și 33% și 75% pentru bărbați (Buss, 1994 apud Shackelford și Buss, 1997). Diferența dintre estimarea divorțurilor cauzate de infidelitate și procentajele infidelității maritale relevă faptul că unele cupluri nu se destramă după descoperirea infidelității (Buunk, 1987 apud Shackelford și Buss, 1997).

Divorțul, arată studiile, afectează sănătatea psihologică, emoțională și fiziologică a soților (Kitson și Sussman, 1982). În ciuda costurilor deosebite implicate, multe cupluri divorțează după detectarea infidelității. Faptul că atât de multe cupluri fac acest pas după identificarea infidelității, în pofida costurilor pe toate planurile pe care acest proces le implică, atestă gravitate implicațiilor pe care infidelitatea le are asupra unei relații. De aici rezultă importanța deosebită care ar trebui să fie acordată unei mai bune înțelegeri a infidelității, a cauzelor și particularităților sale. Una dintre cauzele principale ale infidelității este insatisfacția în cuplu. Relația dintre acestea două a fost evidențiată de exemplu de un studiu realizat de către Todd K. Shackelford, Avi Besser și Aaron T. Goetz în anul 2008. Aceștia au evaluat satisfacția maritală și probabilitatea infidelității la 107 cupluri recent căsătorite. Rezultatele au relevat o corelație pozitivă semnificativă între satisfacția în cuplu și probabilitatea percepută a infidelității (Shackelford et al, 2008). Elizabeth S. Allen și colaboratorii evidențiază complexitatea și profunzimea cauzelor infidelității diferențiind patru aspect principale care interacționează în acest sens: Particularități ale celui care înșeală, particularități ale celui care este înșelat, relația de cuplu (satisfacția în cuplu) și contextul. Analiza principalelor aspecte legate de satisfacția maritală evidențiate în diverse studii efectuate de-a lungul timpului a condus la concluzia că acest factor corelează cu infidelitatea chiar dacă există cupluri care au înșelat deși s-au declarat satisfăcute de relația în care erau angajați (Allen et al, 2005).

Există dovezi substanțiale ce sugerează faptul că elementele componente ale intimității, pasiunii și angajamentului joacă un rol cheie în dragoste, dincolo de alte atribute. Cele trei componente ale dragostei au proprietăți diferite. În contextul în care intimitatea și angajamentul par a fi relativ stabile în relațiile apropiate, pasiunea poate să fie ușor instabilă și poate fluctua imprevizibil. Importanța fiecăreia dintre cele trei componente ale dragostei variază, în medie, în funcție de durata relației, dacă este una pe termen scurt sau dacă este una pe termen lung. În legăturile pe termen scurt, în special în cele de tip romantic, pasiunea tinde să joace un rol important, pe când pasiunea poate juca doar un rol moderat, iar compomenta angajament abia dacă joacă un rol. Dimpotrivă, într-o relație apropiată pe termen lung, intimitatea și angajamentul trebuie să joace în mod tiic roluri relativ mari.

Cele trei componente ale triunghiului dragostei diferă prin prezența lor în variatele tipuri de relații de dragoste. Intimitatea pare să fie în miezul multor relații de iubire, indiferent dacă acestă rlație este cu un părinte, cu frații sau cu un iubit sau cu un prieten apropiat. Pasiune se limitează la anumite tipuri de relații de iubire, în special la cele de tip romantic; angajamentul poate varia foarte mult de-a lungul diferitelor relații de iubire. Angajamentul tinde să fie mare în dragostea față de propriul copil, dar relativ mic în dragostea pentru prieteni, care vin și pleacă pe toată durata vieții. Cele trei componente diferă de asemenea prin cantitatea de excitație psihofiziologică pe care o declanșează. Pasiunea depinde foarte mult de excitația psihofiziologică, în timp ce angajamentul pare a implica un răspuns psihofiziologic relativ scăzut. Aceste trei componente ale triunghiului dragostei generează mai multe tipuri de iubire care sunt descrise în cadrul teoretic.

Lucrarea de față abordează relația dintre infidelitate de-a lungul etapelor unei căsnicii și triunghiul dragostei, reprezentat de intimitate, pasiune și angajament. Cei trei factori ai triunghiului dragostei reprezintă satisfacția maritală. În ce măsură intimitatea, pasiunea și angajamentul sunt importanți pentru unul din membrii cuplului și sunt satisfăcuți se reflectă asupra celorlalți, prin urmare asupra satisfacției generale în cuplu.

În alegerea mea am fost influențat și de studiile existente cu privire cu la satisfacția în cuplu. Astfel într-un studiu timpuriu, Bossard și Boll (1955) a constatat că sexul, vârsta, și starea civilă implică diferențe ale nivelelor de fericire: bărbații căsătoriți de peste 60 au fost mai fericiți decât bărbații mai tineri, în timp ce pentru femei, cele sub 30 și peste 60 au arătat cel mai înalt nivel de fericire. În 1960, o serie de studii au raportat o "inevitabilă" scădere liniară a triunghiului dragostei, respectiv a satisfacției maritale (Blood și Wolfe, 1960; Luckey, 1966; Pineo, 1961), deși Cuber și Harroff (1965), care a elaborat o tipologie a căsătoriilor cu o durată de 10 ani sau mai mult, a constatat că anumite tipuri de uniuni consensuale a scăzut, dar unele nu, așa cum este descris mai jos. Prin anii 1970, au fost studiate căsătoriile cu o durată mai mare a fost remarcată o dependență curbilinie între satisfacția maritală și durata căsătoriei. O scădere bruscă în timpul etapei de naștere a copiilor, cu satisfacție în creștere constantă apoi în perioada post-parentală fără a mai atinge însă nivelul inițial (Anderson, Russell, and Schumm, 1983; Burr, 1970; Glenn, 1975; Rollins and Cannon, 1974; Rollins and Feldman, 1970 apud Weishaus și Field, 1988).

Capitolul II. Cadrul teoretic

2.1 Scurt istoric al sexualității – formarea cuplului și al triunghiului dragostei

Se cunosc puține lucruri despre comportamentul sexual din vremuri străvechi, se știe însă că în jurul anului 3000 i. Chr., femeile erau considerate proprietate, valoroase pentru reproducere. În Grecia antică, unde femeia nu avea prea multe drepturi legale sau politice decât un sclav, ea era numită pur și simplu gyne, ceea ce însemnă “purtătoare de copii” (era definită de uter). De fapt, Platon a fost unul dintre bărbații prost informați de-a lungul istoriei care a decretat că un uter inactiv este o cauză a isteriei, o boală la femei care produce nervozitate crize de leșin, și insomnie. În secolul al doilea al erei noastre, Galen a descris isteria ca boală uterină care era cauzată de lipsa activității sexuale. Pentru vindecare el recomandă actul sexual sau masturbarea (Westheimer, Ruth, K., 2009).

Creștinismul a asimilat actul sexual în general răului, păcatului, în vreme ce Antichitatea l-a înzestrat cu semnificații mai degrabă pozitive. Creștinismul nu l-a acceptat decât în cadrul căsătoriei, iar în cadrul acesteia cu scopul ultim al procreării, în timp ce grecii și romanii antici acceptau relațiile bărbaților în afara căsătoriei și chiar cu indivizi de același sex. Creștinismul a acordat o mare valoare abstinenței, în timp ce anticii au clasificat-o ca fiind anormală și nesănătoasă. Sexualitatea în Antichitate se leagă de două fenomene: cel al curtezanelor și cel al relațiilor sexuale dintre un bărbat adult și un băiat adolescent. Femeile erau obligate, cu excepția curtezanelor, care aveau un statut social special, la un comportament extrem de strict, normat de reguli specifice. Ele sunt doar obiecte sau cel mult partenere ce trebuie formate și educate sub autoritatea unui bărbat. Grecii antici acceptau unele comportamente sexuale mai ușor decât creștinii Evului Mediu sau europenii perioadei moderne, sexualitatea în Antichitate nefiind demonizată și refulată, ci considerată naturală și acceptată, atât timp cât se respectau prescripțiile sociale (Foucault, Michel, 1995).

Dacă grecii vedeau femeia ca o sclavă, iar romanii considerau infertilitatea motiv de divorț, biserica creștină a condamnat sexul ca fiind dezgustător și au spus că femeia este o amenințare la dresa mântuirii bărbatului. Renașterea artelor și umanismului în epoca renascentistă a schimbat unele atitudini sexuale, după cum au făcut și reformatorii care au concluzionat că sexul în interiorul căsătoriei era permis nu doar pentru procreere, ci si pentru “ușurarea grijilor și tristeții treburilor gospodărești sau pentru a se îndrăgii unul pe celălalt” (Filip, S.,2008).

În secolul al nouăsprezecelea, concepția era ca femeile cepția curtezanelor, care aveau un statut social special, la un comportament extrem de strict, normat de reguli specifice. Ele sunt doar obiecte sau cel mult partenere ce trebuie formate și educate sub autoritatea unui bărbat. Grecii antici acceptau unele comportamente sexuale mai ușor decât creștinii Evului Mediu sau europenii perioadei moderne, sexualitatea în Antichitate nefiind demonizată și refulată, ci considerată naturală și acceptată, atât timp cât se respectau prescripțiile sociale (Foucault, Michel, 1995).

Dacă grecii vedeau femeia ca o sclavă, iar romanii considerau infertilitatea motiv de divorț, biserica creștină a condamnat sexul ca fiind dezgustător și au spus că femeia este o amenințare la dresa mântuirii bărbatului. Renașterea artelor și umanismului în epoca renascentistă a schimbat unele atitudini sexuale, după cum au făcut și reformatorii care au concluzionat că sexul în interiorul căsătoriei era permis nu doar pentru procreere, ci si pentru “ușurarea grijilor și tristeții treburilor gospodărești sau pentru a se îndrăgii unul pe celălalt” (Filip, S.,2008).

În secolul al nouăsprezecelea, concepția era ca femeile virtuoase din clasa de mijloc să îmbrățișeze modestia, puritatea personificată și lipsa totală de dorință sexuală. Epoca victoriană din America a transformat gospodina din clasa de mijloc într-un paznic al moralității publice. La începutul secolului următor, Sigmund Freud a pus sub semnul întrebării toate aspectele sexului așa cum fuseseră ele înțelese anterior. Freud, a tras concluzia că sexul e o forță primară în viața omului. El a și creat o teorie a dezvoltării psihosexuale care începe din cea mai fragedă copilărie – Complexul lui Oedip. În aceeași perioadă Havelock Ellis, numit și profetul sexualității moderne, a scris ”Studii de psihologie a sexului ”, în care își exprima credința în erotismul femeii și în nevoia acestora de a-și împlinii puternicele nevoi sexuale. Treisprezece ani mai târziu, în 1996, William H. Masters și Virginia E Jonson, au devenit cunoscuți pe plan mondial în urma publicării cărții “Răspunsul sexual uman”, în care descriau pentru prima dată răspunsul sexual feminin, ca fiind alcătuit din patru faze: excitare, platou, orgasm, deznodământ. Anii 1960 au adus unele dintre cele mai impetuoase schimbări sociale ale secolului, și multe dintre ele au afectat direct sexualitatea feminină. În primul an al deceniului șase a fost aprobată folosirea contraceptivelor orale (Foucault, M., 2004).

Revoluția sexuală a fost în mare parte un fenomen occidental. Ea nu a avut același impact în Asia, decât doar în unele clase bogate și educate. Chiar și așa creșterea activității sexuale nu a condus neapărat la creșterea satisfacției sexuale. În alte părți ale Asiei, precum Japonia, plăcerea sexuală era în mare parte domeniul bărbatului și, în multe cazuri, separată de căsnicie. În Statele Unite, în anii 1980, două forțe, SIDA și o mișcare modernă pentru “puritate” sub paravanul ”valorile familiei”, au provocat o diminuare a deschiderii față de sex a societății americane. Înțelegerea sexualității umane și a evoluției acesteia până astăzi este strâns legată de modul de viață uman. S-a dovedit că participarea fiecărui membru al societății la crearea valorilor materiale asigură afirmarea deplină a personalității ( Foucault, M., 1995).

Recunoașterea egalității în drepturi a bărbaților și femeilor nu este echivalentă cu analogia sexelor. Deosebirile de sex își găsesc expresia nu numai în deosebirile funcțiilor fiziologice în procesul de înmulțire, ci pătrund adânc în structura psihologică a personalității, în lumea sentimentelor și a emoțiilor. Dragostea, inclusiv satisfacția sexuală constituie o componentă esențiala a dezvoltării personalității și conștientizării modului de viață de către om. Ea reprezintă una din necesitățile elementare de manifestare a vieții umane. A. Bebel considera ca omul trebuie să fie capabil să-și satisfacă firesc instinctele  în esența lui cea mai intima. "Comunicarea" sexuală nu este doar o contopire organică într-o singură ființă, ci și o exprimare a relațiilor spirituale și morale a două personalități (Stekel, W., 1997).

2.2 Etapele evoluției cuplului marital

Cuplul ca asociere stabilă de parteneri, are o istorie personală lungă și interesantă, din cunoașterea căreia se pot deduce formele de evoluție și constituire ale atitudinilor și conduitelor psihosexual umane. Fiind rezultatul recunoașterii și valorizării unei relații interumane specifice, constituite în decursul timpului, iar începuturile sale corespund cu primele etape ale istoriei umanității. Etapele istorice ale cuplului au evoluat în paralel cu transformările istorice ale umanității, fiecărei etape istorice îi corespunde un anumit tip de cuplu, care va îmbrăca configurația instituționalizată a familiei ( Foucault, 1995).

Ideea de familie apare destul de târziu în evoluția umanității. Cuplul de parteneri în psihosexologie reprezintă o asociere a doi indivizi de sex opus pe considerente psihologice, biologice, sociale și culturale, el s-a constituit treptat, o dată cu evoluția umanități. Prima formă este asocierea indivizilor de sexe diferite, care stă bazată pe atracție sexuală, de ordin biologic, în vederea procreării, ea fiind limitată la perioada acuplării, nașterii și îngrijirii descendenților, ea se încheie o dată cu maturizarea copiilor. A doua formă, o reprezintă însoțirea, ea constă în trecerea de la simpla și exclusiva asociere biologică, în vederea realizării actului de acuplare pentru procreare, la o asociere emoțional-afectivă, unde apar și primele modele de comportament comune celor doi parteneri. A treia formă o reprezintă cuplul de parteneri, ca formă socioculturală, ea marchează începutul istoriei umanității (Enăchescu, 2003).

În decursul perioadelor istorice, cuplurile de parteneri vor deveni modelul sociocultural din care se vor constitui tipurile de familie specifice fiecărei epoci istorice, fiind forma de valorizare cultural-morală prin socializare a cuplului de indivizi. Acest tip de asociere-însoțire, capătă un caracter constant și devine instituție social-juridică în cadrul organizării și funcționării vieții în familie. Modelul de familie are la baza lui un cuplu de parteneri, dar ideea, forma și atitudinea față de cuplu s-au modificat considerabil în decursul istoriei umanității. Un cuplu se caracterizează prin faptul că cei doi parteneri maritali își unesc viețile în scopul realizării unui destin comun, a unui model de viață unic. Un cuplu reprezintă în psihosexologie etapa unei lungi evoluții istorice a ființei umane, de la condiția sa naturală primară la condiția sa de persoană civilizată. Cuplul în psihosexologie apare ca un rezultat al trecerii ființei umane, prin evoluție, la formele de viață civilizată din interiorul cetății (Foucault, 2004).

A doua revoluție psihosexuală o reprezintă instituirea unor interdicții și norme moral-religioase de utilizare a sexualității, specifice modului de viață din interiorul comunității umane. Iar a treia revoluție psihosexuală o reprezintă delimitarea devianțelor de utilizare a sexualității și reprimarea acestora, ducând la un control sever al vieții sexuale a cuplului, manifestat prin condiții impuse: virginitate, fidelitate, temperanța, supunerea, determinând instituirea unor acțiuni severe de control și reprimare a vieții intime a cuplului marital. Ceea ce a dus la acumularea unor tensiuni sociale care au avut ca soluție victimizarea femeii, considerată ca sursă a viciului, inferiorizată social și pusă sub autoritatea și controlul bărbatului. A patra revoluție a psihosexuală apare ca o formă de descărcare sublimată a tensiunilor acumulate în epocile istorice anterioare. A cincea revoluție psihosexuală va duce la o reevaluare a erosului în cursul celei de a șasea revoluție psihosexuală din epoca Romantică, unde femeia nu mai este stăpânită, ci admirată și dorită de bărbat, care luptă să o cucerească. În cea de a șaptea revoluție psihosexuală se produce un act istoric, și anume statuarea egalității dintre femeie și bărbat, astfel se modifică ierarhiile în cadrul grupului familial, dar și în societate (Enăchescu, 2003).

Conduitele sexuale, ieșite de sub control, considerat depășit din punct de vedere istoric, se liberalizează, stimulându-se manifestarea pulsiunilor primare. Cuplului marital nu mai comunică, nu se mai recunosc ca fiind co-participanți la același destin unic, astfel se înstrăinează unul de celălalt, ceea ce duce la o culpabilizare reciprocă a lor. Astfel apar conflictele dintre parteneri care îmbracă aspectele diferite ale nevrozei familiale sau ale maladiei conjugale. Revoluția psihosexuală a secolului XX reprezintă cea mai profundă formă de criză a cuplului familial, a conduitelor și utilizării sexualității din istorie ( Foucault, 2004).

Emoția de a merge către altar, rochia albă admirată de toată lumea, privirile invidioase ale bărbaților, o viață plină de împliniri. Sunt doar câteva dintre gândurile mirilor atunci când iau decizia de a-și uni destinele. Fiecare mireasă își dorește ca povestea ei de dragoste să nu se termine niciodată, însă, de multe ori, nu este așa. Nu este o surpriză faptul că femeile determină deseori schimbarea într-o relație. După modul în care lucrurile evoluează în societatea contemporană, femeile își doresc ca partenerii lor să se implice mai mult, fie în viața socială sau în activitățile casnice sau familiale, acestea sunt moduri de manifestare a sprijinului și afecțiunii pe care femeile le caută în general. Dar de multe ori dorințele lor de schimbare sunt percepute de către parteneri asemenea unor plângeri, care sfârșesc prin a-i înfuria. Bărbatul este angajat în principal în sfera vieții sociale, el nu acordă decât o anumită parte din interesul său afectiv vieții intime și satisfacerii sexuale. Acest fapt duce la o situație fără ieșire în cadrul unei relații și la un refuz de a participa la viața intimă care îi seacă de energie pe parteneri. Complementaritatea afectivă și sexuală dintre un bărbat și o femeie se realizează și se îmbogățește ideal în interiorul cuplului, pe baza unei legături erotice de durată (Wislocka, 1994).

Satisfacerea sexuală reciprocă constituie un aspect important și una dintre legăturile esențiale din viața de cuplu, chiar dacă și alte elemente sunt indispensabile. Unul din elementele esențiale pentru cuplu este realizarea durabilă a unei potriviri între cei doi parteneri. Aceasta se exprimă prin înțelegerea sexuală, trupească și senzuală care se poate stabilii numai prin atracție fizică reciprocă, însă, atracția reciprocă nu este suficientă pentru stabilirea relațiilor sexuale mulțumitoare. Aceste relații sexuale evoluează în timp. Viața sexuală se poate îmbunătății sau se poate altera. Monotonia vieții cotidiene și absența comunicării sunt două pietre de încercare în viața de cuplu și o cauză importanta a neînțelegerii în cuplu, asta pe lângă restul de probleme care apar pe parcursul vieții (Stekel, 1997).

Etapele evoluției sexuale a cuplului marital:

Luna de miere este prima etapă a evoluției sexuale a cuplului, iar relația lor romantică și sexuală este prioritară.

Adaptarea, după doi sau trei ani de pasiune intensă, frecvența sexuală se diminuează în mod progresiv și în același timp scad și schimburile romantice. Devin părinți sau pun accent pe profesiile lor, lasă rutina cotidiană să se instaleze.

Monotonia, apare când frecvența lor sexuală este o dată sau două ori pe săptămână, nu fac eforturi să aducă noutate.

Dificultățile, apar când partenerii și-au rătăcit visul unei vieți trepidante și trăiesc unul lângă celălalt.

Pentru majoritatea cuplurilor, actul amoros a devenit o chestiune de rutină. Îl fac mereu în pat, pe întuneric, sub pătură, înainte de culcare fără atmosferă erotică, iar asta pe termen lung devine banal și plictisitor, iar după rutină cel mai rău inamic al cuplului este televizorul (Dallaire, 2011).

Atunci când îți iei un angajament, apetitul sexual pare să scadă. E ca și cum natura ar hotărî că de acum înainte ai alte priorități. Graficul de mai jos arată o scădere a activității sexuale atunci când cuplurile întemeiază familii, raportul e însă foarte variabil. Activitatea se intensifică sau scade în funcție și de atitudinea față de sex. Satisfacția emoțională nu urmează un tipar, ceea ce înseamnă că poți fi fericită într-o relație chiar dacă sexul nu mai e atât de satisfăcător. Mulțumirea scade atunci când copii sunt mici (George, M., 1990).

Odată cu apariția celor mici, atitudinea femeilor tinde să se schimbe considerabil. Multe femei își pierd interesul pentru partener, mai ales cel sexual, ceea ce poate fi dureros pentru un mascul obișnuit să primească toată atenția ei. Dacă armonia sexuală este unul din factorii cei mai importanți ai fericirii maritale, soții trebuie să fie preocupați de menținerea și îmbunătățirea relației lor sexuale, iar pentru asta trebuie să respecte următoarele reguli: relația sexuală satisfăcătoare trebuie să fie o prioritate a ambilor soți, să se mențină o anumită frecvență a contactelor sexuale, spontaneitatea, comunicarea deschisă a nevoilor sexuale, a gesturilor și atitudinilor așteptate din partea partenerului în momentele de intimitate (Cotrain, 1992).

Satisfacția sexuală a femeii este în raport direct proporțional cu fericirea maritală, femeia satisfăcută sexual este mai fericită, căsătoria ei mai durabilă, iar femeia fericită atinge mai ușor satisfacția sexuală în cadrul relației sale conjugale. Se întâmplă uneori să ne îndepărtăm emoțional de persoanele importante din viața noastră, până în punctul în care nu mai există conectare, acea apropiere profundă. După nașterea copiilor fericirea maritală se poate diminua. Stresul și problemele cuplurilor cu copii pot afecta fericirea căsătoriei și chiar diminua calitatea relației cuplului (Diamond, 2007).

Pasiunea poate exista în absența intimității. Inevitabil, timpul și cunoaștere mai bună a partenerului de viață erodează noutatea de dragoste, și încetăm să ne mai idolatrizăm soția sau soțul. Odată ce idealizarea ia sfârșit și începem să vedem persoana așa cum este ea în realitate, putem simți că ne “dezîndrăgostim”, că nu mai trăim acea chimie a atracției. Intimitatea bazată pe atașament poate deveni o temelie solidă pentru o viață sexuală satisfăcător, pentru că ea oferă un sentiment de siguranță și de apropiere emoțională. Intimitatea cu mare încărcătură erotică necesită atenție, afecțiune, apreciere, afirmare și admirație (Wilson, 2012).

Într-o relație de cuplu, trebuie să căutăm să ne afirmăm dorințele proprii  pentru că doar așa putem contribui la perfecționarea vieții sexuale, doar așa putem ști care ne sunt nevoile, doar așa putem afla care-i sunt nevoile partenerului. În unele cupluri căsătorite în locul comunicării se instalează tăcerea. Partenerilor le vine greu să comunice ce își doresc, cum le-ar plăcea să fie mângâiați, nu au curajul să își refuze partenerul atunci când nu doresc să facă dragoste. În acest fel se simt deranjați dacă partenerul nu le răspunde nevoilor. Cei mai mulți asociază sexul cu ceva murdar și despre care nu se vorbește. Întradevăr partenerul se poate simți la prima vedere incapabil, însă ar trebui să conștientizeze că tocmai faptul că îi comunicăm ceea ce ne place, ceea ce ne dorim ne crește satisfacția. Ne temem să facem toate astea pentru că nu vrem să îl dezamăgim pe celalalt, nu vrem să îi lezăm imaginea și în același timp nu vrem să ne lezăm pe noi înșine. Chiar dacă evităm astfel de discuii trebuie să conștientizăm că nu putem să ne prefacem la nesfârșit. Într-un fel sau altul toate insatisfacțiile legate de viața sexuală vor ieși la iveală într-un mod care pot face rău vieții de cuplu (Goldman, 2000).

Rolul vieții sexuale în cuplu intensifică iubirea, menține armonia în cuplu și apropie partenerii. Satisfacția în cuplu este strict legată de satisfacția în viața sexuală, este o componentă importantă a armoniei în cuplu. Partenerii de cuplu trebuie să învețe să vorbească despre intimitatea lor conștienți de iubirea ce și-o poartă unul altuia dar și de dorința de a le fi mai bine. În relația de cuplu vom căuta în permanență să facem totul pentru a corespunde imaginii de partener ideal, de soț, soție. Firesc și natural bărbatul și femeia sunt făcuți pentru a trăi împreună. Alegem să trăim alături de parteneri, intrăm în relații, facem jurăminte, alegem să fim fericiți. Dacă am ales această cale atunci în mod conștient ar trebui să depunem efort pentru menținerea unei relații (Stekel, 1997).

Studiile statistice ale oamenilor cu căsnicii fericite au demonstrat că sexul este un ingredient important. Relația sexuală este un important mijloc de a-ți comunica sentimentele de dragoste, dacă unul dintre soți e frustrat în plan sexual căsnicia nu merge cum trebuie. Chiar dacă în codul familiei nu se specifică și cuvântul ”orgasm”, satisfacția sexuală între soți este cu siguranță implicată. Unirea sexuală dintre soț și soție aduce într-o căsnicie mai mult decât eliberarea tensiunilor sexuale și intimitate (Westheimer, 1998).

2.3 Sexualitatea și intimitatea în cuplu

Fiecare epocă istorică și fiecare societate au avut reprezentările lor despre sexualitate și modelele lor specifice de utilizare a sexualității. Aflată o lungă perioadă istorică sub semnul interdicției normelor morale și religioase, sexualitatea, ca ansamblu al fenomenelor vieții sexuale, se constituie ca domeniu științific al științelor umane destul de târziu, impunându-se însă rapid ca un domeniu teoretic și ca o practică medico-psihologică cu individualitate bine delimitată (Wheat Ed., G., 2004).

Conceptul psihic contemporan de sexualitate sau psihosexualitate decurge în mod direct din concepțiile psihanalitice ale lui Sigmund Freud (1905) care pune la baza teoriei sale asupra vieții psihice libidoul, în care vedea concentrată pulsiunea erotico-sexuală. În psihanaliză, S. Freud distinge două mari tipuri de instincte: instinctul sexual sau pulsiunea de viață (Eros) și instinctul sau pulsiunea de moarte (Thanatos). Freud propune o distincție clară între grupa impulsiilor sexuale, care, în momentul în care ele nu sunt deviate pe una din căile calificate drept perverse, permit ființei umane reproducerea și o altă grupă de impulsii care are mai degrabă drept funcție menținerea în viață a individului. Această a doua grupă înglobează impulsiile care îl împing pe subiect să se hrănească, să se apere, adică impulsiile de autoconservare. La baza instinctului sexual se află dorința sau apetitul sexual. Dorințele sexuale sunt foarte importante în sistemul lui Freud, încât acestora el le conferă un termen special, libido. Libidoul este sursa de energie pentru dorințele sexuale, după cum dorințele sexule însele sunt încadrate drept dorințe de libido. Dorința sexuală are atât o bază biologică cât și una psihologică și este legată de numeroși factori interni sau interpersonali care o condiționează. Dorința sexuală ca nevoie trebuie diferențiată de celelalte nevoi elementare ale organismului uman. Instinctul sexual, ca impulsiune, nu se configurează ca o adevărată necesitate individuală, similară celorlalte nevoi organice. Prin natura sa, el depășește individul, fiind un atribut al speciei. El are, într-o anumită privință, caracter de nevoie de descărcare, individul apărând în acest caz mai mult ca victimă a necesităților de reproducere a speciei, compensată cu plăcerea individuală care însoțește acest act. Rezultă de aici că noțiunea de dorință sexuală are un caracter și un conținut mult mai larg și mai complex decât cel de instinct sexual (Stoica, 1972).

Sexualitatea umană cuprinde aspectele somatice, emoționale, intelectuale, sociale și morale ale ființei. În plan psihic, aceasta definește un bărbat și o femeie. Ea cuprinde faptul fiziologic de a fi stimulat sexual și de a experimenta orgasmul. Din punct de vedere social, ea determină tipul de relații în care se angajează un individ, bărbat sau femeie. Din punct de vedere moral, antrenează o luare de decizie asupra comportamentelor acceptabile sau inacceptabile privind actul sexual. Componentele senzoriale, gestualitățile sexuale incluse în funcționarea sexuală sunt realizate prin integrare emoțională și afectivă. Prin sublinierea rolurilor sexuale, ale imaginației, preferințelor, motivațiilor, controlului și adaptărilor individuale, dar și prin procesarea tuturor acestor informații, capacitatea mentală poate fi considerată un „organ sexual". Acest „organ” integrează multitudinea acestor componente și creează o imagine sexuală complexă, care este componentă pe plan psihic cu idealul sexual individual, în funcție de care se dezvoltă un anumit comportament (Wilson- John, 2012).

Mitul relațiilor sexuale, existența relațiilor sexuale este, de regulă, ascunsă copiilor și tinerilor, ca reprezentând un subiect interzis vârstei lor inocente. Acestea sunt înlocuite cu relațiile de tandrețe, bunătate, respect, ajutor, toate reprezentând virtuți morale care se opun pulsiunilor instinctual-sexuale. Mitul relațiilor sexuale răspunde nevoii explicative de la vârsta pubertății sau puțin înainte de aceasta. El se manifestă inițial ca o curiozitate în cadrul activității ludice a copiilor, de tipul jocurilor ”de-a mama și de-a tata”, ”de-a doctorul”, care urmăresc ”descoperirea” nudității sexului opus și, prin aceasta, ”ruperea” misterului separației. Acest mit, care se repetă de la o generație la alta în mod neîntrerupt, reproduce tema păcatului originar, temă legată de următoarele aspecte: curiozitatea față de sexul opus, dorința reciprocă de a se oferi unul altuia, contopirea prin apropiere. Toate însă încalcă un tabu, violează o interdicție (Wheat, 2004).

Consecințele ”relației dintre sexe” este tema păcatului originar, de care se leagă complexul Adam , precum și complexul Oedip. Interdicția reprimă instinctul sexual, dar stimulează unirea erotică prin iubire. Este, de fapt, semnificația simbolică a temelor complementare dintre ”iubirea sacră” și ”iubirea profană”. Trebuie subliniat faptul că, miturile sexuale sunt dezvoltate complementar și întreținute nu numai de curiozitatea copiilor și a tinerilor pentru teme interzise vârstei lor, ci și de fantasmele sexuale ale acestora, care au rolul compensator de a ”umple” vidul sau golurile de cunoștințe anterior amintite lor, teme mitice. Miturile și fantasmele răspund unor întrebări firești, dar ale căror răspunsuri sunt interzise acestor vârste. Absența răspunsurilor produce neliniște, angoasă sau chiar stări nevrotice, motiv pentru care funcția fantasmatică a miturilor are un efect compensator esențial în plan psihologic. Un rol important în acest proces îi revine identității sexuale. Identitatea sexuală nu se reduce numai la apartenența unui individ la sexul masculin sau la sexul feminin, ci are semnificații multiple: psihologice, morale, social-culturale, statute și roluri precise. Ea trebuie dezvoltată și cultivată riguros, orice încercare de intervenție cu efecte schimbătoare asupra identității sexuale a indivizilor putând avea urmări nu numai neprevăzute și greu de controlat, dar și, în multe situații, de o extremă gravitate atât pentru individ, cât și pentru societate (Reuben, 1999).

Din aceste considerente, identitatea sexuală nu are numai o semnificație biologică, ci și una antropologică, de natură morală, socială, culturală. În sfera psihanalizei lui C.G.Yung, identitatea sexuală se raportează la cei doi ”poli” ai Eului: polul masculin sau animus și polul feminin sau anima. În raport cu aceste caracteristici, se disting un tip de Eu masculin și un tip de Eu feminin. Identitatea sexuală depășește însă atât cadrele sale strict biologice, cât și pe cele psihologice. Ea nu este numai marca individului, ci însăși natura sa specifică, acel ”mod de a fi” masculin sau feminin al omului. De această ”marcă a identității” vor depinde statutul și rolul individului, poziția și funcțiile sale în familie și societate, modul său de viață și, în final, destinul său. Faptul că cei doi indivizi, bărbatul și femeia, sunt foarte diferiți între ei este cert. Mai mult chiar, această diferență, dincolo de mentalitățile discriminatorii, este condiția esențială a atracției dintre indivizi și unul dintre mobilurile comunicării, afecțiunii și, în final ale vieții înseși (Quilliam, 2006).

Trăsăturile care definesc identitatea feminină se caracterizează prin alterocentrism. Femeia este altruistă, ea își plasează pasiunea nu asupra propriei sale persoane, ci asupra celorlalte persoane de care se simte atrasă și puternic legată: părinte, copil, soț, prieteni etc. Ea este dornică să se dăruiască, să trăiască pentru cei de care e legată afectiv. În plan psihologic și moral, aceste trăsături care configurează identitatea femeii sunt sentimentalismul, compasiunea, spiritul de sacrificiu, generozitatea, dar și unele aspecte contrarii, ca: ilogismul, gelozia, spiritul de intrigă, părtinirea, dorința de acaparare. Din toate aceste aspecte, se degajă două trăsături principale, care par a le concentra pe celelalte: pasionalitatea și intuiția (Wheat, 2004).

Femeia este destinată devotamentului și iubirii pentru alți. Din aceste motive, ea este în primul rând mamă și soție. Orice formă de împlinire a destinului unei femei trece obligatoriu prin aceste roluri: nici o femeie nu se simte pe deplin realizată dacă nu este soție, în primul rând, și, în al doilea rând, mamă. Aceste roluri îi împlinesc identitatea, îi oferă satisfacție și siguranță. Mișcarea feministă modernă care cere pentru femei ”drepturi egale” cu ale bărbaților are la bază un conflict și o confuzie a identității feminine, un refuz mascat al feminității, o violentare a unui statut natural al femeii. Dincolo de a fi un act istoric, reparator, egalitatea femeii cu bărbatul, în societatea modernă, a sfârșit prin a o înrobi mai mult, prin ”masculinizarea femeii”, alterându-i în felul acesta identitatea (Nițescu, 2004).

Trăsăturile care definesc identitatea masculină se caracterizează prin egoism sau egocentrism. Bărbatul are nevoie de libertate pentru a putea fi el însuși, pentru a fi independent în relațiile sale, plăceri, ocupații, profesiune etc. Dominat de rațiune, evită emoțiile, este capabil de a se autoconduse, fiind sigur pe sine indiferent de opinia celorlalți. Interesele bărbatului se centrează asupra propriei sale persoane, spre deosebire de femeie care pune pe primul plan interesele familiei sale, soțul, copiii. Bărbatul este aproape în totalitate absorbit de interesele și activitățile sale sociale. Bărbatul are nevoie de femeie, care ”rememorează” legătura maternă a copilăriei, de partenera sa de viață, pe care s-o iubească și de care să fie iubit, ocrotind-o. El e protectorul familiei, pe când femeia este elementul de stabilitate și continuitate al familiei. Familia este cea care scoate în relief rolurile diferențiate ale celor doi parteneri ai cuplului marital: femeia și bărbatul. Aceste roluri se reflectă asupra copiilor, a creșterii și educării lor (Quilliam, , 2006).

G. Lombroso, în excepționalele sale studii de mare finețe și pertinență despre sufletul femeii, afirmă că în familie, pentru copii, femeia este doică, educatoare, profesor, prieten, sfătuitor, iubită. Altruismul feminin se opune egocentrismului masculin și, dincolo de aspectele lor psihologice, acestea constituie doi poli complementari care atrag și întregesc partenerii cuplului marital, contribuind la formarea și menținerea familiei.

Femeia se caracterizează prin iubire, pentru părinți, pentru soț, pentru copii. Prin aceștia, ea lasă o urmă în viață, se simte împlinită. Bărbatul, dimpotrivă, se realizează prin creațiile sale profesionale sau sociale, raportate la egocentrismul său. Bărbatul este ceea ce produce prin munca sa, femeia e cea care se regăsește în dăruirea de sine, în copii, familie, acte caritabile. Femeia aspiră către iubire si stabilitate, pe când bărbatul aspiră către ambiție, glorie, putere, bogăție, poziție socială (Moreau, 2006).

Prin alterocentrismul său, femeia este supusă și devotată. Ea cere să fie iubită și ocrotită pentru că iubește. Bărbatul prin egocentrismul său, este dominant, posesiv, putând ajunge la violență. El și când ocrotește comandă și impune. Din nou, cele două identități se întâlnesc și devin complementare. Altruismul femeii o face dependentă de ceilalți și, în primul rând, de soț și copii. Plasându-și centrul vieții sale în ceilalți, ea devine în mod fatal dependentă de ei. Încercarea de a se desprinde eșuează, întrucât îi lipsește egoismul, căzând în situația tragică de a nu-și pune niciodată în acord pasiunea cu interesele. Aceasta este de fapt tragedia femeii moderne, obligată de societate să-și reprime personalitatea și iubirea pentru valorile raționale, specific masculine. Ea oscilează între interesele sociale, impuse de mișcarea feministă, și pasiunile altruiste interne, sfârșind în mod lamentabil prin a nu fi nici persoană publică și nici soție sau mamă, în sensul total al acestor roluri (Reuben, 1999).

Un alt aspect interesant, este legat de modul de a percepe și utiliza libertatea de către femeie și de către bărbat. Pentru bărbat, libertatea este exterioară, legată de afirmarea egoistă de sine în plan social, ca autoritate. Pentru femeie, libertatea este deschiderea interioară, capacitatea de a se dărui celor iubiți. Ea este ca un trunchi din care trebuie să crească mereu ramuri noi care să o reprezinte și s-o împodobească. Bărbatul este ca un trunchi viguros, drept, crește înalt și robust, dar care nu dă lăstari. Pentru bărbat, familia este o sarcină, pentru femeie, familia e o misiune, un destin, o necesitate vitală. Familia se întemeiază pe femeie și este păzită de autoritatea masculină. G. Lombroso afirmă că ”în adâncul fiecărei femei se ascunde un educator” care se manifestă în familie prin funcția maternă a acesteia. Această funcție este dublată și de cea de soție. Dacă identitățile sexuale reprezintă una din condițiile atracției indivizilor în scopul realizării cuplului marital, la fel, viața în cuplu contribuie la precizarea identității sexuale, prin impunerea unor statute și roluri specifice. În familie, se vor dezvolta relații de ordin biologic, psihologic, moral, spiritual, care vor contribui la ”completarea” reciprocă a partenerilor în decursul timpului (Reuben, 1999).

Societatea modernă a produs importante mutații în viața indivizilor, în relațiile interumane, în familie, în modelele de comportament, în sistemele de educație. Acestea au avut, într-o mare măsură, un efect negativ asupra valorilor și modelelor tradiționale de viață, inclusiv asupra familiei, a relațiilor dintre sexe și a identității sexuale. Una dintre consecințele cele mai grave este reprezentată de libertatea sexuală aberantă, conduite violente, conflictele și competiția cu conotații negative dintre sexe, care au înlocuit comunicarea, cooperarea și ordinea existente în trecut. De asemenea, a demitizat sexualitatea, a influențat în mod negativ structura și dinamica familiei, creșterea și educarea copiilor. Orice act de inițiere presupune o introducere într-un univers al misterelor. Deși rezervate, ca semnificație, spațiului cultural, ritualurile de inițiere au o funcție paidetică, de formare a sensibilității, gusturilor, modului de a gândi, de a acționa, de a se comporta etc. Ele marchează trecerea de la o etapă de vârstă, a vieții la alta, având prin aceasta un rol pregătitor, de introducere într-o nouă etapă de viață a individului. Dincolo însă de aspectele pur culturale, trebuie descifrată și înțeleasă semnificația mobilurilor psihologice ale acestor manifestări (Quilliam, 2006).

În seria de ritualuri culturale, ritualurile cu semnificație psihosexuală ocupă un loc aparte, destul de important. Ele sunt ritualuri de inițiere, introducere în viața sexuală sau de cuplu, legate de etapele de vârstă a individului (trecerea de la copilărie la adolescentă si apoi la vârsta adultă), ritualurile de unire a cuplurilor, ritualurile de fertilitate, ritualurile de castitate/virginitate, ritualurile orgiastice etc. Toate au un caracter de spectacol, presupunând o participare colectivă a întregului grup social la acest tip de manifestări, care se succed, periodic, cu o anumită ritmicitate strict respectată, la date fixate (Quilliam, 2006).

2.4 Principalele perspective și teorii

Există cinci perspective teoretice care au influențat cercetarea privind
căsătoria și relațiile dintre soți: teoria schimbului social, teoria behavioristă, teoria atașamentului și teoria evoluționistă. Aceste teorii vor fii prezentate în continuare ținându-se cont de trei criterii: spectrul posibilelor influențe asupra cuplului și influența variabilelor în diverse nivele de analiză (de exemplu o variabilă de nivel macro ar fi normele culturale iar una de nivel micro ar fi numărul de afirmații negative pe care le fac soții în cadrul unei interacțiuni), mecanismele schimbării relației, explicarea rezultatelor posibile într-o relație de cuplu (de exemplu durata relație, relații care continuă în pofida insatisfacției în cuplu, relații care variază în satisfacție, etc.) (Karney & Bradbury, 1995).

2.4.1 Teoria triunghiului dragostei

Teoria triunghiului dragostei (Sternberg, 1986, 1988) susține faptul că dragostea poate fi înțeleasă în termenii a trei componente care pot fi văzute ca formând liniile unui triunghi. Triunghiul este folosit mai degrabă ca o metaforă, decât ca o figură geometrică în sine. Aceste trei componente ale triughiului sunt intimitatea (reprezentând vârful triunghiului), pasiunea (linia stângă a triunghiului), și angajamentului (linia dreaptă a triunghiului). Teoria psihologului Robert Sternberg descrie tipurile de dragoste bazându-se pe cele trei componente ale triunghiului. Este important de reținut că o relație care se bazează mai mult pe un singur element al tringhiului nu are șanse să supraviețuiască prin comparație cu o relație care se bazează pe cele trei componente, sau măcar pe două dintre ele.

Componentele triunghiului dragostei

Cele trei componente ale teoriei Tringhiului dragostei sunt intimitatea, pasiunea și angajamentul. Fiecare componentă manifestă diferite aspecte ale dragostei.

A. Intimitatea

Intimitatea se referă la sentimentul de apropiere, conexiune și afecțiune în cadrul relației. Atfel, includem acele sentimente care oferă „creștere” relației, esențiel pentru a experienția căldură în cadrul relației de dragoste. Sternberg și Grajek (1984), au analizat datele obținute în urma cotării scalei „Dragoste și prietenie” – Rubin (1970) și a scalei care viza relații de prietenie a lui Levinger, Rands și Talaber (1977). În urma rezultatelor au identificat 10 grupuri ale intimității:

Dorința de a promova bunăstarea partenerului

Experiențierea fericirii alături de persoana iubită

Recunoștință adusă persoanei iubite

Să poți conta pe cel iubit la nevoie

Înțelegere mutuală cu persoana iubită

Împărtășirea de sine și a bunurilor cu persoana iubită

Suport emoțional din partea persoanei iubite

Dăruirea suportului emoțional persoanei iubite

Valorizarea peroanei iubite

B. Pasiunea

Pasiunea se referă componenta principală a romantismului, atracția fizică, sexuală, consimțită care relaționează direct cu relația de dragoste. Pasiunea este componenta care include sursele motivaționale și alte surse de excitare care conduc la experiențe de pasiune în cadrul relației de dragoste. Include ceea ce Hatfield și Walster (1981) au numit o dragoste intensă pentru reuniunea cu celălalt partener. În cadrul relației de dragoste, nevoile sexuale pot predomina. Totodată, diferite nevoi, ca și cele de stimă de sine, sigurnță, afiliere, dominare, supunere și auto-actualizare pot contribuie la experiențele pasionale.

C. Angajamentul

Angajamentul se referă la decizia de a iubi partenerul sau partenera pe o perioadă lungă, de cele mai multe ori nedefinită de timp și de a menține acea relație, respectiv dragoste în timp. Aceste două aspecte ale angajamentului nu este necesar să fie luate în același timp, o persoană poate să fie decisă să își iubescă partenerul/ partenera, dar fără a-si lua angajamentul de a menține acea dragoste pe o perioadă nedefinită de timp.

Astfel, cele trei componente ale dragostei interacționează între ele: de exemplu un nivel ridicat de intimitate în cadrul cuplului duce implicit la oun nivel ridicat de pasiune sau angajament. În general cele trei componente pot fi privite și separat dar și interacționând între ele. Totuși toate cele trei componente sunt elemente importante ale dragostei, importanța lor poate fi diferită de la o relație la alta, sau dacă le privim evoluția lor în timp. Întradevăr, diferite tipuri de dragoste pot fi generatoare pentru diferite tipuri de dragoste sau combinații a celor trei laturi ale triunghiului.

Diferite stadii sau tipuri de dragoste pot fi explicate ca diferite combinații a celor trei elemente ale triunghiului.

Tabelul 1. Tipuri de dragoste Strenberg, 1988

Figura 1. Triunghiul dragostei – Sternberg (1987)

Simpatie/ Prietenie – în acest caz autorul Sternberg susține că acestă prietenie intimă este caracterizată de o prietenie adevărată, în care unul dintre membrii relației simte o apropiere față de celălalt membru, dar aceasta nu reprezintă o pasiune intensă sau un angajament pe termen lung.

Infatuare – este ceea ce noi definim „dragoste la prima vedere”. Dar fără intimitate sau angajament, acestea fiind elemente ale dragostei, dragostea infatuată poate să dispară foarte repede.

Dragoste superficială – uneori o dragoste puternică poate să se transforme într-una superficială, situație în care angajamentul se menține, dar intimitatea și pasiunea se sting. În culturi în care căsniciile „aranjate” sunt foarte comune, relațiile de la început sunt caracterizate de o dragoste superficială.

Dragoste romantică – partenerii angajați într-o astfel de relație sunt caracterizați de o apropiere emoțională (ca în Simpatie/Prietenie) și fizică printr-o excitare pasională.

Dragoste prietenească – se regăsește cel mai adesea în căsniciile în care pasiunea s-a stins, dar partenerii sunt caracterizați de o afecțiune profunsă și un angajament asumat. Dragostea prietenească este în general este o relație personală care se construiește cu o persoană cu care se împărtășește viața, dar fără dorință sexuală sau fizică.

Dragoste nechibziută – poate fi exemplificată printr-un mariaj în care angajamentul este motivat în general de pasiune fără a fi stabilizată intimitatea.

Dragoste împărtășită – este dragostea care surprinde echilibrul laturilor triunghiului și reprezintă idealul relațional, un ideal spre care mulți indivizi tind, dar care este atins de prea puțini. Sternberg, susține că pentru a menține idealul unei dragoste împărtășite este nevoie de mai mult efort decât pentru a-l atinge. Dragostea împărtășită poate să nu fie una permanentă. De exemplu dacă pasiune se stinge în timp, relația se poate tranforma într-una caracterizată de o dragoste prietenească.

Balanța celor trei componente ale triunghiului dragostei poate fi schimbată în timp (Sternberg, 1987), ea înclinând diferit pe parcursul unei relații pe termen lung. O doză puternică a celor trei componente – care se regăsesc la dragostea împărtășită – este un ideal pentru majoritatea indivizilor. Dacă cele trei componente ale dragostei se cunosc și pot fi identificate de către cuplu, aceștia pot evita diferite capcane în propria relație, sau pot lucra la anumite componente care au nevoie de îmbunătățiri sau reorganizare, înainte de a fi prea târziu.

2.4.2 Teoria schimbului social

Teoria schimbului social își are rădăcinile în teoria interdependenței creată de către Thibaut și Kelly în 1956, care considera că relațiile se dezvoltă, cresc, se deteriorează și se dizolvă ca o consecință a unui schimb social, o tranzacție de recompense și costuri, atât între parteneri cât și între parteneri și ceilalți (Huston & Brugess, 1979 apud. Karney și Bradbury, 1995). Levinger (1975, 1976) a fost printre primii care a aplicat conceptele schimbului social în cadrul relațiilor de cuplu. El a susținut că succesul sau eșecul acestora depinde de modul în care individul evaluează: atractivitatea relației sau alte aspecte ale relației care ar putea oferi satisfacție (de exemplu securitatea emoțională, împlinire sexuală și statut social), barierele în a părăsi relația (de exemplu presiuni sociale și religioase, costuri financiare) și prezența unor alternative atractive în afara relației. Din punctul de vedere al acestei perspective, relațiile de cuplu se sfârșesc atunci când atractivitatea relației este scăzută, barierele în a părăsi relația sunt slabe și alternativele sunt ispititoare. Pornind de la aceste idei Lewis și Spanier (1979, 1982) au format o tipologie a schimbului în relațiile de cuplu în care satisfacție și stabilitatea sunt concepute ca dimensiuni ortogonale ale rezultatului relației. Astfel, relațiile pot să fie satisfăcătoare și stabile, satisfăcătoare și instabile, nesatisfăcătoare dar stabile sau nesatisfăcătoare și instabile. De exemplu, un cuplu insatisfăcut dar stabil este caracterizat de o atracție în cadrul relației scăzută, dar barierele în a părăsi relația sunt foarte mari (Karney & Bradbury, 1995).

Un punct forte al teoriei schimbului social este acela că în cadrul său pot fi încorporate multe tipuri de variabile. De exemplu, în cadrul conceptului atracției Levinger (1976) a plasat variabile de nivel micro, cum ar fi percepția asupra calității companiei sau variabile socio-demografice cum ar fi statutul ocupațional. Barierele au inclus variabile de nivel macro cum ar fi normele comunitare sau obligații mai specifice cu privire la sentimentele partenerilor. Această teorie explică modul în care variabilele amintite se combină pentru a influența rezultatul relației. Un al doilea punct forte al acestei teorii este acela că face o distincție clară între satisfacție și stabilitatea maritală explicând astfel numeroasele caracteristici posibile ale unei relații. Una dintre slăbiciunile Teoriei Schimbului Social este aceea că, nu explică cum are loc schimbarea într-o relație, nu explică cum o relație stabilă se transformă în timp într-una instabilă (Lewis & Spanier 1979, 1982 apud Karney & Bradbury, 1995).

2.4.3 Teoria behavioristă

Teoriile comportamentale ale relației de cuplu îți au rădăcinile ca și Teoria Schimbului Social în lucrările lui Thibaut și Kelley (1959). Cu toate că recompensele și costurile care fac parte din Teoria Schimbului Social sunt elemente de bază ale conceptului comportamental, ele sunt considerate de către aceasta ca aspecte ale percepției și nu ale acțiunii. Cercetările behavioriste au mutat accentul dinspre percepții spre comportamente, spre acțiune. Ele se concentrează asupra comportamentelor schimbate în cadrul discuțiilor legate de rezolvarea problemelor și sunt ghidate de premisa că recompensele sau comportamentele pozitive îmbunătățesc evaluarea globală a relației în timp ce comportamentele negative o afectează negativ (Markman, 1981; Stuard, 1969; Wills, Weiss & Patterson, 1974 apud Karney & Bradbury, 1995). Spre deosebire de Teoria Schimbului Social care consideră percepțiile ca fiind determinanți direcți asupra calității relației de cuplu, modelul behaviorist sugerează că răspunsurile cognitive afectează relațiile de cuplu prin influența lor asupra comportamentelor ulterioare. În timp, acumularea de experiențe în urma interacțiunilor influențează percepția partenerilor asupra calității relației de cuplu (Gottman, 1993).

Una dintre calitățile acestei abordări este aceea că, sugerează un mecanism care explică cum aprecierea satisfacției în cuplu se schimbă de-a lungul timpului. Mai exact, partenerii învață pe baza interacțiunilor și a evaluării acestora dacă relația în care se găsesc este sau nu satisfăcătoare (Bradbury & Fincham, 1992). Pentru cuplurile satisfăcute, fiecare interacțiune satisfăcătoare justifică satisfacția continuă care la rândul ei face ca interacțiunile satisfăcătoare să fie mai probabile. Insatisfacția maritală, pe de altă parte poate fi în general o consecință a dificultății cuplului de a gestiona conflicte. Dacă disensiunile maritale nu sunt gestionate corespunzător, sentimentele negative nerezolvate încep să se acumuleze alimentând modelele distructive ale interacțiunilor în cuplu și în cele din urmă se erodează aspectele pozitive ale relației (Markman, 1991).

2.4.4 Teoria atașamentului

În ultimii ani teoria atașamentului a devenit unul dintre cadrele importante de studiu al relațiilor de cuplu. Acest fapt se datorează completitudinii acestei teorii care reușește să explice dezvoltarea, menținerea și disoluția relațiilor romantice dintre doi indivizi oferind în același timp perspective asupra dezvoltării personalității, controlului emoțiilor și psihopatologia celor implicați (Fraley & Shaver, 2000)

Teoria atașamentului este derivată din munca efectuată de Bowlby (1969) asupra relației dintre copii și cei care îl au în grijă. Bowlby a sugerat că natura acestei prime relații strânse determină un model intern pe care copilul îl va avea ca reper pe tot parcursul vieții. Deși teoretic numărul de modele de legături posibile este infinit, în practică cercetătorii au evidențiat trei stiluri majore de atașament (Ainsworth, Blehar, Waters, & Wall, 1978 apud Karney și Bradbury, 1995). Atașament securizant este stilul cel mai frecvent, observat mai ales între mame și nou-născuți, este considerat a fi ideal și descrie părinți care sunt disponibili pentru copiii lor și copii care atașamentul față de cei care îl îngrijesc oferă o bază pentru a descoperi noi stimuli. Atașament anxios / ambivalent descrie părinții care sunt inconsecvent receptivi cu copiii lor, rezultă astfel copii care simultan tânjesc și resping pe cei care îi au în grijă. Atașament anxios /evitant descrie părinții care nu sunt receptivi la copii lor și copiii care, prin urmare, evită contactul cu aceștia și nu sunt tulburați de separare.

Shaver și Kazan (1987, 1994, Shaver, Kazan, & Bradshaw, 1988) au aplicat aceste idei direct la relațiile dintre adulți, argumentând că relațiile strânse dintre adulți reflecta stiluri de atașament de durată dezvoltate în perioada de sugar și copilăria timpurie, și că stilurile de atașament descrise de Ainsworth et al. (1978) descriu, de asemenea. cu precizie stilurile de atașament pentru adulți Aceasta perspectivă subliniază faptul că experiențele timpurii ale unei persoane în ceea ce privește relațiile cu persoanele apropiate modelează natura și dezvoltarea ulterioară a relațiilor la vârsta adultă. Satisfacția relației, prin urmare, ”depinde în mare măsură de satisfacerea nevoilor de bază pentru confort, îngrijire și satisfacție sexuală” (Hazan & Shaver, 1994). Succesul a unei relații va fi dat de încrederea că partenerul poate îndeplini aceste nevoi.

Conform teoriei atașamentului succesul sau eșecul marital va fi afectat de aspecte durabile ale istoricului relațiilor și a familiei de origine ale fiecărui partener. Un punct forte al acestei abordări este că acesta sugerează legături între nivelurile de analiză, care sunt subestimate sau absente în teoriile schimbului și behavioristă. Deoarece se axează pe continuitate de-a lungul întregii vieți teoria atașamentului pierde de multe ori din vedere sursele de schimbare și variabilitate în cadrul unei relații. De exemplu teoria atrage atenția asupra importanței istoriei personale în determinarea tipului de relație de care are nevoie fiecare partener dar aceasta nu descrie modul în care istoriile personale afecta dezvoltarea relației odată ce două persoane cu tipuri de relație diferite sunt împreună. Deși teoria atașamentului sugerează că ”importanța relativă a diferitelor nevoi suferă modificări în timp” (Hazan & Shaver, 1994) sursele de schimbare în nevoile relație și modul în care această schimbare are loc rămân a fi specificate.

Cercetările indică faptul că atașamentul securizant este asociat cu relații mai stabile și o incidență mai redusă a infidelității (Miller & Fishkin, 1997 apud Tsapelas 2010) în timp ce atașamentul anxios se asociază pozitiv cu un număr mai mare de relații extradiadice. Barbații cu un stil de atașament desconsiderant și de femei, cu un stil de atașament preocupat au raportat cel mai mare număr de parteneri extra-diadici (Bogaert & Sadava, 2002 apud Tsapelas 2010).

2.4.5 Teoria crizei

Teoria crizei derivă din eforturile lui Hill (1949) de a explica modul în care familiile să reacționeze la evenimente stresante. De ce unele familii când se confruntă cu provocări și situații adverse par să se consolideze iar altele par să se deterioreze sau se destramă. Conform modelului ABCX propus de Hill, evenimentele stresante (A) necesită o anume adaptare a cuplului. Fiecare cuplu prezintă de asemene resurse concrete diferite (B) care se impun la diferite definiții de evenimente (C) schimbând impactul acestora. În orice circumstanță, măsura în care resursele disponibile sunt suficiente pentru a răspunde cerințele implicate de un anume eveniment, determină natura crizei (X) și dacă familia este sau nu capabilă să o depășească cu succes. Depășirea cu succes a crizei presupune o adaptare a partenerilor care odată efectuată va îmbunătăți relația dintre parteneri, va contribui la dezvoltarea lor și va consolida unitatea cuplului (McCubbin & Patterson, 1982 apud Karney și Bradbury, 1995). McCubbin și Patterson (1982) observând că modelul propus de Hill în 1949 se concentra doar asupra unor variabile existente înaintea crizei au adăugat o perspectivă temporală modelului. Ei au extins modelul de bază în două direcții. În primul rând au luat în considerare faptul că răspunsurile la un eveniment se pot dezvolta în timp iar în al doilea rând au luat în considerare faptul că răspunsurile la un eveniment au implicații asupra răspunsurilor la evenimente viitoare. Astfel a rezultat modelul dublu ABCX în care fiecare element din designul original este considerat ca având un înțeles inițial și unul care se conturează în timp. De exemplu, efortul inițial de a răspunde unui eveniment (A) poate crea alte elemente de stres proces denumit de McCubbin și Patterson încărcare. Un nivel inițial de resurse (B) poate fi îmbunătățit de către răspunsurile date la alte evenimente. La percepția inițială asupra unui eveniment (C) se pot adăuga percepții asupra unor răspunsuri la evenimente anterioare fapt care poate influența rezultatul acesteia. Prin urmare, răspunsurile în caz de criză pot să aibă ca și consecință adaptarea sau o adaptare defectuoasă. Deși teoria crizei a fost creată pentru a explica modul în care o relație de cuplu funcționează, unii cercetători au folosit-o pentru a explica și a prezice rezultatele posibile ale unei relații de cuplu. Această direcție presupune că declinul în ceea ce privește satisfacția în cuplu care conduce spre separare sau infidelitate se datorează incapacității recuperării în urma unei situații de criză. În general cuplurile care se confruntă cu mai multe evenimente stresante sunt mai vulnerabile iar acest efect este moderat de către resursele cuplului și de modul în care acesta definește evenimentele.

Teoria crizei extinde modul în care cuplul este privit. De exemplu, în perspectivele discutate anterior căsătoriile sunt considerate a fi influențate în primul rând de variabile care provin fie dintr-un nivel intra-personal, fie dintr-unul inter parteneri. Când variabile în afara relației au fost abordate ca și în alternative descrise de teoreticieni schimbului social acestea au fost descrise în primul rând ca acționând asupra percepțiilor fiecărui partener în parte asupra relației. În schimb, teoria criza este prima perspectiva care se concentrează asupra efectelor directe ale evenimentelor externe asupra proceselor din cadrul cuplului (definirea evenimentelor) și asupra proceselor dintre parteneri (adaptarea la evenimente). Un alt element pe care teoria crizei îl aduce în plus față de alte teorii este acela că oferă posibilitatea de a prezice declinul satisfacției în cuplu pornind de la modul în care acestea răspund la evenimente stresante (Karney & Bradbury, 1995).

2.4.6 Perspectiva evoluționistă

Din punct de vedere evoluționist satisfacția sau insatisfacția maritală poate fi privit ca o stare psihologică care urmărește beneficiile globale și costurile asociate cu o uniune maritală. Perspectiva evoluționistă pune accentul schimbul de beneficii în cadrul cuplului și prezice că satisfacția depinde, în mare măsură, de nivelul de echitate a acestui schimb. Psihologii evoluționiști recunosc, de asemenea, că satisfacția este invers proporțională cu calitatea alternativelor. Modelul evolutiv se distinge, totuși, prin presupunerea sa că baza funcțională a acestor beneficii, nu este de a promova satisfacția ci de a facilita producția de urmași. Din punct de vedere darwinist, ambele caracteristici ale unei specii atât cele morfologice cât și cele legate de comportament, se presupune că pot conferi avantaje în ceea ce privește succesul reproductiv. Se prezumă că și comportament heterosexual este modelat, de cele mai multe ori, predispoziții inconștiente de funcționare care au scopul de a promova succesul reproductiv al unei persoane.

Costurile și beneficiile sunt cuantificate psihologic dar mecanismele noastre psihologice de măsurare a evoluat, au fost modelate de vasta întindere a timpului de evoluție. La un nivel final, prin urmare, mecanismele psihologice urmăresc ceea ce ar fi reprezentat costurile și beneficiile în vremurile ancestrale. Un partener de căsătorie, care este necredincios, de exemplu, cauzează un cost probabilistic a securității paternității sau deturnarea de resurse și de angajament spre o altă persoană. Infidelitatea prin urmare este de așteptat să reducă satisfacția partenerului, pentru că atrage a costuri de acest fel. Astfel satisfacția maritală poate fi considerat ca un dispozitiv psihologic care urmărește costurile și beneficiile globale dintr-o căsătorie. Insatisfacția în cuplu poate servi de asemenea și ca o funcție de adaptare deoarece motivează individului să încerce să schimbe relația existentă sau să caute o alta care poate fi mai propice.

Alianță marital este o uniune reproductivă creată de aproape fiecare bărbat și femeie din întreaga lume. Este foarte probabil sa fi fost o trăsătură recurentă a "peisajului adaptiv" al omului (Buss 1991b) de-a lungul istoriei noastre evolutive. Căsătoria presupune multe provocări și variante de adaptare dintre care unele sunt specifice unui anumit gen, dar multe dintre care se confruntă bărbați și femei deopotrivă. Problemele de adaptare ale căsătoriei, nu sunt statice ci se schimba cu contextul fluctuant al căsătoriei de durată. Aceasta rezolvarea continuă cu succes a problemelor de adaptare ridicate de relația de cuplu este cea care produce o stare de satisfacție maritală relativă, fericire și mulțumire (Buss & Shackelford, 1997).

Conform teoriei atașamentului, oamenii sunt construiți să-și mențină proximitatea față de cei de care sunt atașați. Când obiectivul proximității fizice sau psihologice este “zdruncinat”, un mecanism destinat restaurăurii proximității (sistemul atașamentului) este declanșat, activat. Deoarece partenerii romantici sunt de asemeni ‚figuri’ de atașament (attachment figures), Sharpsteen si Kirkpatrick (1997) au argumentat ca sentimentele, gândurile, și comportamentele care constituie gelozia romantică sunt, într-o oarecare măsură, aceleași sentimente, gânduri, și comportamente care apar când sistemul atașamentului este activat de pierderea, sau de amenințarea pierderii a unei relații romantice. Gelozia și sistemul atașamentului sunt declanșate de evenimente similare, au aceleași funcții, implică aceleași emoții, și implică diferențe în nivelul de distres care este mediat de modele mentale ale sinelui și ale celorlalți.

O ipoteză a modelului evoluționist este aceea că bărbații și femeile nu prezintă aceeași motivație de a înșela. Un bărbat își poate crește considerabil succesul reproductiv alegând un partener extradiadic, iar pentru o femeie, însărcinată sau care are acces exclusiv la un bărbat, un partener extradiadic nu va aduce beneficii (Buss, 1998). O a doua ipoteză a modelului evoluționist se bazează pe certitudinea paternă (bărbații nu au certitudinea absolută a originii biologice a urmașilor, în timp ce femeile sunt în general sigure). Ca urmare, bărbații sunt mai predispuși să exprime o gelozie sexuală violentă decât femeile (de exemplu, Daly & Wilson, 1988). Femeile, eliberate de neliniștile legate de paternitatea biologică a urmașilor acestora, sunt mai sensibile la posibilitatea de abandon a partenerului deoarece acesta are ca rezultat o șansă de supraviețuire scăzută a urmașilor lor. O a treia ipoteză prezumă faptul că investiția parentală, sau de timpul și resursele dedicate copiilor, este invers corelat cu un efort de împerechere, sau timpul și resursele alocate pentru a căuta și atrage parteneri sexuali. Din cauza costurilor asociate cu sarcina și alăptarea investiția parentală este mai mare pentru femei decât pentru bărbați. Prin urmare, bărbații au mai mult timp și resurse decât femeile să dedice căutării de parteneri înafara cuplului. Ca urmare, la un moment dat, concurența pentru accesul la parteneri este mai mare în rândul bărbaților decât în rândul femeilor, iar acest lucru permite femeilor să fie mai discriminatorii decât bărbații în alegerea lor.

O contribuție a modelului evoluționist a fost de a genera întrebări de cercetare care nu au beneficiat de atenție anterior. De exemplu, s-a constatat că bărbații sunt mult mai susceptibili să se angajeze în infidelitatea sexuală decât în ​​infidelitatea emoțională și consideră infidelitatea sexuala ca mai supărătoare în raport cu infidelitatea emoțională decât femeile.

2.5 Tipuri de infidelitate. Diferențe de gen și vârstă

Bărbații sunt înclinați să se implice mai mult fizic decât emoțional, în timp ce femeile pun mai mare preț pe conectarea emoțională și pe sentimentul de apartenență. Adeseori, se poate evidenția o legătură între infidelitate și motivul divorțului părinților. Legat de felul de a înșela, bărbații tind să trăiască mai mult experiențe sexuale intense decât femeile. Femeile, ca și bărbații cu educație sau cu reușită profesională, inclusiv câștiguri financiare mari, dar și cu oportunități mai mari, au tendințe de a înșela uneori la scurtă vreme de la creșterea profesională sau independența/creșterea financiară. Femeile au tendințe de a se deconecta de la relația de cuplu înainte de a începe o infidelitate, în timp ce bărbații au tendința de a se deconecta și implica emoțional în cealaltă relație, ca rezultat al relației extraconjugale. Femeile tind să caute siguranță, protecție, putere și resurse financiare, în timp ce bărbații rămân căutătorii frumuseții, tinereții și chimiei sexuale (Covrig, 2011).

Anuarul Demografic al Națiunilor Unite, inițiat în anul 1990 și care cuprinde 97 de țări, indică faptul că aproximativ 93,1% dintre femei și 91,8% dintre bărbați se căsătoresc până în vârsta de 49 de ani (Fisher, 1992 apud Tsapelas et al, 2010). Studii realizate în Europa Canada și Statele Unite ale Americii arată că între 20% și 30% dintre bărbați și între 15% și 20% dintre femei au avut relații extraconjugale (Dallaire, 2007). Procentaj impresionant având în vedere faptul că 95% dintre cei chestionați consideră fidelitatea ca fiind esențială în relația de cuplu (Dallaire, 2007). Aceste procente ridicate sunt contrare și cu gravitatea consecințelor negative asupra relației de cuplu ale infidelității, demonstrate de exemplu de un studiu asupra psihoterapeuților (Whisman et al 1997, apud Tsapelas et al, 2010) care a identificat infidelitatea ca cea mai dificil de depășit problemă de cuplu dar și cu procentele ridicate de cupluri 50% – 65% (Glass et al, 1988 apud Tsapelas et al, 2010) care încearcă apoi prin terapie să depășească această problemă.

Infidelitatea maritală apare atunci când unul dintre membrii cuplului crede în continuare faptul că relația în care este angajat este exclusivă (monogamă) iar celălalt înșeală în secret această încredere (Harway, 2005). Prin urmare infidelitatea presupune încălcarea unul dintre cele mai importante elemente ale unei relații de cuplu încrederea. Ea este deseori însoțită de distres atât pentru cuplul în cauză cât și pentru membrii familiilor acestora (Epstein, 2005). Prin urmare, în general, infidelitatea are o puternică conotație negativă.

Infidelitatea poate fi împărțită după natura sa în două categorii: infidelitate sexuală și infidelitate emoțională. Infidelitatea sexuală este definită ca fiind un comportament de natură sexuală care are loc cu un partener din afara unei relații. Infidelitatea emoțională este definită ca o relație cu o persoană din afara cuplului care să implice sentimente puternice față de acea persoană, fără știrea partenerului. Studiile efectuate de către cercetători au reliefat faptul că există diferențe între sexe în funcție de natura infidelității. Astfel bărbații vor fi mai predispuși spre infidelitate sexuală fără implicare emoțională iar femeile vor fi mai predispuse la infidelitate emoțională (Thompson, 1983). De asemenea s-a evidențiat faptul că bărbații prezintă un stres fiziologic și psihologic mai ridicat decât femeile la ideea infidelității sexuale a partenerului iar femeile la perspectiva infidelității emoționale (Buss, et al., 1993). Această diferențiere în funcție de sex are la bază o explicație evoluționistă conform căreia principala cauză ar fi diferențe în percepția consecințelor biologice. Astfel bărbații prezintă nivele mai ridicate de stres în cazul infidelității sexuale deoarece nu pot fi siguri de paternitatea urmașilor iar femeile în cazul celei emoționale deoarece prevăd posibilitatea relocării resurselor bărbatului spre o altă femeie sau spre un alt copil în dauna propriului copil. Prin urmare sexele prezintă adaptări diferite la pericolul infidelității (Buss et al., 1993). O altă explicație a fost oferită de Harris și Christenfeld (1996). Care au evidențiat faptul că prezența uneia dintre cele două tipuri de infidelitate (sexuală sau emoțională) atrage după sine apariția celeilalte și că așteptările, cauzele și răspunsul partenerilor la infidelitate se formează ca rezultat al învățării sociale și al predispozițiilor genetice.

Tipul combinat de infidelitate, atât sexuală cât și emoțională, reprezintă practic angajarea individului într-o altă relație decât cea cu partenerul. Este cel mai adesea întâlnit în cazul indivizilor care prezintă nivele scăzute de satisfacție în cuplu. În general femeile au raportat nivele scăzute de satisfacție ca predictor al infidelității decât bărbații dar implicarea emoțională a bărbaților în relațiile extraconjugale a presupus în general același nivel scăzut de satisfacție în cuplu ca și în cazul femeilor (Glass, 1985 apud Tsapelas et al, 2010).

Diferențele de gen în ceea ce privește infidelitatea reflectă în general faptul că bărbații sunt mai predispuși decât femeile. Totuși studiul realizat de Allen și colaboratorii săi în 2005 a relevat faptul că ultimul timp diferențele dintre bărbați și femei din punct de vedere al incidenței infidelității prezintă tendința de a se diminua. Un alt fapt relevat de aceste studii este acela că spre deosebire de bărbați care prezintă o incidență relativ constantă a infidelității indiferent de vârstă femeile prezintă o scădere a acestei incidențe odată cu vârsta (Allen et al., 2005).

Femeia infidelă pare mai mult înclinată să îmbrățișeze sau să își sărute bărbatul cu care înșeală, în timp ce bărbatul infidel pune baza pe ”partida de sex”. Ambele sexe aleg infidelitatea mai des pentru a-și confirma atracția personală sau pentru a retalia. Bărbații sunt mai vulnerabili în societatea noastră, datorită disponibilității și interesului venit din partea femeilor necăsătorite sau implicate într-o relație de cuplu. Femeia infidelă pare să fie mai înclinată să se îndrăgostească de bărbatul cu are înșeală, în timp ce bărbatul infidel își face planuri pe termen scurt.

Cu toată emanciparea femeilor și a societății în totalitatea sa, există în continuare standarde diferite de a judeca comportamentul de a fi infidel. Se trece în continuare mult mai ușor peste infidelitatea bărbatului scuzându-i-se acestuia comportamentul. În schimb, alegerea femeii de a fi infidelă este criticată, blamată, suportă consecințe grele, mai ales dacă este și în rolul de mamă. Poate așa se explică de ce ambele sexe se luptă pentru supremația în topul infidelității, asta în condițiile în care au fost vremuri în care bărbații erau fruntași de departe. Femeile sunt înclinate să divorțeze după un episod de infidelitate, în timp ce bărbații nu.

În urma infidelității, oamenii pierd încrederea în ceilalți și curajul, emoția cea mai puternică este furia, îngrijorarea cea mai mare este legată de imaginea de sine, lupta cea mai mare este regăsirea sinelui și restaurarea stimei de sine, lupta cea mai mare este regăsirea sinelui și restaurarea stimei de sine, suferința cea des asociată descoperirii infidelității este depresia – experimentarea episoadelor depresive (Ramona Covrig, 2011).

2.6. Factori care disturbă triunghiul dragostei și intervin în satisfacția maritală

2.6.1 Comunicarea

Este un factor cheie în toate relațiile și din această cauză nu este o surpriză că relația sa cu satisfacția maritală a fost deseori evidențiată (Carrere și Gottman, 1999; Christensen și Shenk, 1991; and Gottman & Levenson, 1988, 1998 Litzinger și Gordon, 2005) Introduceți text ori o adresă de site web sau traduceți un document. Alpha

Bradbury și Karney, 1993; Christensen și Shenk, 1991). Ca indivizi, căutăm parteneri față de care ne putem deschide și ne putem împărtăși sentimentele noastre, visele, dorințele și temerile. Comunicarea prin urmare face individul vulnerabil, ceea ce va duce spre nevoia de încredere și angajament .Deși comunicarea pare a fi un subiect simplu, este foarte complexă. Atunci când individul caută să aibă o relație romantică, acesta trebuie să fie pregătit să gestioneze critica partenerului, să fie capabil să rezolve conflictele cu acesta, și să verbalizeze planuri de viață împreună. De asemenea comunicarea presupune și respect reciproc, iertare, romantism, și sensibilitate (Rosen-Grandon et al., 2004).

Studii recente s-au axat pe o perspectivă a familie ca sistem care subliniază importanța percepe interacțiune maritală ca un sistem de comunicare cu modele interdependente de interacțiune (Caughlin și Huston, 2002 apud Askari et al, 2012). Unele modele de interacțiune reflectă negociere activă și constructivă a diferențelor, în timp ce alte modele reflectă o tendință generală de a evita conflictul și / sau de a adopta comportamente care subminează uniunea(Christensen, 1987 apud Askari et al, 2012). De exemplu, cuplurile care raportează discutarea problemelor în mod deschis, exprimarea pozitivă a sentimentelor lor și care lucrează la o rezolvare de comun acord a acestora problemele au prezentat un nivel de satisfacție a crescut (Christensen & Shenk, 1991; Noller & White, 1990 apud Askari et al, 2012).

Cuplurile care raportează un model de solicitări și retrageri au tendința de a experimenta un declin satisfacție în relație de-a lungul timpului (Heavey, Christensen & Malamuth, 1995 apud Askari et al, 2012) și divorț (Gottman & Levenson, 2000 apud Askari et al, 2012).

2.6.2 Sexul

Este o altă variabilă care intervine în satisfacția maritală. Un studiu efectuat de Donnelly (1993) pe un eșantion de 6029 de persoane căsătorite care analiza sexul în cadrul căsătoriei a relevat faptul că în cuplurile active sexual partenerii sunt mai fericiți și nivelele lor de satisfacție maritală sunt mai ridicate. De asemenea Morokoff și Gillilland au constatat că satisfacția maritală este strâns legată de mai multe aspecte ale funcționării sexuale. Cel mai semnificative corelații pozitive au fost semnalate cu satisfacția sexuală, percepția față de satisfacție sexuală a partenerului și frecvența actului sexual

2.6.3 Rolul partenerilor în cuplu

Rolul partenerilor în cuplu este de asemenea foarte important și influențează satisfacția. Percepția pe care o au aceștia despre ei înșiși și despre partenerul lor în cadrul relației este dată de atât de compararea cu partenerul cât și de compararea cu alte relații din jur. În general într-un grup există tendința de a se uniformiza costurile și beneficiile rolurilor, de a se instala echitatea. Percepție de fi mai recompensat va fi însoțită de sentimente de vinovăție și de teama de răzbunare și, prin urmare, vor fi evitate. În mod similar, indivizii nu vor agrea și vor evita percepția de a fi sub apreciat.

2.6.4 Stresul

Stresul este un concept care a primit o atenție sporită în cercetare maritală în ultimul deceniu, care au evidențiat că aceasta joacă un rol important în înțelegerea calitatea și stabilitatea relațiilor de cuplu el fiind o amenințare la adresa satisfacției maritale și longevității relației. Pentru o lungă perioadă de timp, factorii de stres și stresul au fost definite la un nivel individual, ca un fenomen care afectează în primul rând individul și bunăstarea acestora (de exemplu, Lazarus, 1999; Lazarus și Folkman, 1984). Un accent mai mare pe aspectele legate de mediul social este prevăzut în
abordarea Conservarii resurselor ( Hobfoll, Dunahoo, Ben-Porath, și Monnier, 1994 apud Randall și Bodenmann, 2009). Conform acestei teorii, percepțiile subiective legate de stres sunt încorporate într-un context social și efectele sale asupra individului sunt privite din perspectiva consecințelor sociale. Numai în ultimii ani, stresul în cuplu a fost definit ca un fenomen diadic sau social. Conform acestui punct de vedere, stresul diadic reprezintă o formă distinctă de stres social care implică preocupări comune, intimitatea emoțională între parteneri, și de întreținere a unei relație strânse.

Bodenmann (2005) a definit stresul diadic ca un eveniment care se referă întotdeauna ambii parteneri, fie direct, atunci când ambii parteneri se confruntă cu același eveniment stresant sau când stres se naște în interiorul cuplului, sau indirect, atunci când stresul unui partener se extinde asupra relației și afectează ambii parteneri. Se evidențiază de asemenea faptul că parteneri se pot sprijini reciproc în procesul de adaptare și de modul în care resursele legate de adaptarea la acest stres, care compensează abilitățile individuale de adaptare, pot fi îmbunătățite și promovate de către profesioniști.

2.6.5 Existența unui copil

Existența unui copil într-un cuplu este privită ca factor care determină schimbare în căsătorie. Cele mai multe cupluri este de așteptat să experimenteze o schimbare calitativă în relația lor, care este relativ abruptă, negativă ca natură, relativ mare ca magnitudine și este probabil să persiste (Prancer, Pratt, Hunsberger, și Gallant 2000). Naștere a unui copil este considerat normativă în dezvoltarea unei căsătorii. Ea poate fi atât o sursă de stres cât și un eveniment pentru a testa strategiile de coping ale familiei. În același timp, copilul poate da un sentiment de împlinire, un sens nou în viață și poate consolida legătura dintre soț și soție, contribuind astfel la un sentiment al coeziunii familiei (Miller și Sollie 1980). Chiar și atunci când un cuplu își dorește foarte mult un copil, partenerii vor experiența în mod inevitabil preocupări cu privire la împărtășirea vieții lor intime și a resurselor emoționale cu o altă persoană. Prin urmare pentru marea majoritate a cuplurilor, trecerea la statutul de părinte poate fi extrem de stresantă. Acest stres poate amplifica diferențele dintre soți, care pot duce la o scădere a satisfacție maritale (Cowan, et al. 1991). Pentru aproximativ 10 până la 70% din cupluri există o scădere a calității maritale. În general, conflictul marital crește cu un factor egal cu 9; crește de asemenea riscul depresiei, există o scădere precipitată în calitate maritală în termen de un an de la nașterea primului copil, partenerii revin la rolurile de gen stereotipice, sunt copleșiți de cantitatea muncă necesitată de îngrijirea copilului; părinții se retrag în muncă și calitatea comunicării și vieții sexuale scad brusc (Gottman și Notarius 2002).

2.7 Satisfacția maritală de-a lungul timpului

O componentă de satisfacție maritale este înțelegerea factorilor care o influențează la un moment dat dar este, de asemenea, important este modul în care acești factori joacă un rol în dezvoltarea sa de-a lungul timpului. Satisfacția maritală, arată studiile, urmează o traiectorie sub formă de U în sensul că, în general cuplurile încep mariajul cu nivele ridicate de satisfacție, care se diminuează apoi treptat îmbunătățindu-se abia după o perioadă lungă de mariaj (Vaillant și Vaillant, 1993). În general, de calitate maritală tinde să scadă treptat, în primii ani de căsătorie pentru cele mai multe cupluri (Karney și Bradbury 1997; Kurdek 1998). Acest declin pare să fie mult mai drastic pentru cuplurile căsătorite care au copii (Belsky and Hsieh, 1998; Kurdek 1999; Lawrence et al. 2008; Twenge et al. 2003; Wallace and Gotlib 1990). Cuplurile care au devenit părinți au mai multe șanse de a raporta conflicte și dezacord în căsnicia lor și a fost mai puțin
probabil să se vadă ca "iubiți" în relațiile lor (Cowan, Cowan, Heming, Garrett, Coysh, Curtis-Boles & Boles, 1985). Roluri cum ar fi acela de "tată" și "mamă" devin dominante pe când cele de " soț / soție" se diminuează ca importanță (Cowan, Cowan, Heming & Miller 1991).

Capitolul III. Obiective și ipoteze

Scopul acestei cercetări este de a investiga în contextul teoriei triunghiulare intimitatea, pasiunea și angajamentul în relațiile long-term marriage (cu o durată mai mare de 10 ani și prezența copiilor) și cum aceste dimensiuni se asociază cu infidelitatea. Urmărim formarea unei imagini asupra dinamicii relației dintre componentele iubirii și infidelitate comparând rezultatele obținute. Alegerea acestui subiect se datorează divergențelor existente în literatura de specialitate legate de cauzele infidelității.

3.1 Obiectivele cercetării

Identificarea particularităților infidelității pentru lotul studiat.

Evidențierea diferențelor în funcție de statutul socio-economic în ceea ce privește probabilitatea infidelității.

Identificarea particularităților dimensiunilor (laturilor) triunghiului dragostei (Intimitate – Pasiune – Angajament) pentru lotul studiat.

3.2 Ipotezele cercetării

Se prezumă că infidelitatea emoțională este mai frecventă în rândul femeilor, iar cea fizică este mai frecventă în rândul bărbaților.

Dacă nivelul veniturilor va fi unul ridicat, atunci probabilitatea infidelității va fi una ridicată.

Dacă nivelul intimității este unul ridicat, atunci probabilitatea infidelității va fi una scăzută.

Capitolul IV. Metodologia cercetării

4.1. Design-ul cercetării

Design-ul acestei cercetări este unul corelațional. Variabile cercetării sunt reprezentate în tabelul de mai jos și au fost operaționalizate cu ajutorul chestionarelor: Scala Triunghiul Dragostei (Sternberg, 1987) respectiv Scala de Infidelitate (Drigotas et al. 1999).

Tabelul 2. Design-ul cercetări

Tabelul 1. Design-ul cercetării

4.2. Participanții la studiu

Participanții vor fi 60 de cupluri, alese în funcție de disponibilitate, din Județul Maramureș în total 120 de subiecți. Criteriul de selecție al subiecților este durata căsătoriei mai mare de zece ani și prezența copiilor. Datele demografice ale subiecților (Vârsta, Sexul, Nivelul veniturilor și al Educației) vor fi analizate și prezentate sub formă condensată (tabele și grafice). Tabelele vor conține indicatori statistici cum ar fi frecvențe (absolute și procentuale), indicatori ai tendinței centrale și indicatori ai dispersiei.

Tabelul 2. Indicatori statistici

Deoarece participanții sunt cupluri distribuția lor procentuală în funcție de sex este una identică.

Tabelul 2. Media de vârstă a participanților

Tabelul 3. Intervalele de vârstă

Tabelul 4. Distribuția procentuală a nivelului veniturilor participanților

Deoarece selectarea s-a realizat în funcție de disponibilitate distribuția în funcție de venituri este 19% participanți cu venituri ridicate, 60% cu venituri medii și 20% cu venituri scăzute.

Tabelul 4. Indicatori statistici

Se observă că un număr de 19 participanți sunt caracterizați de studii medii iar 41 de studii superioare.

4.3. Instrumente utilizate

4.3.1. Scala de Infidelitate (Drigotas et al. 1999)

Această scală conține 11 elemente. A fost dezvoltată de Drigotas et al. (1999). A fost concepută pentru a evalua intimitatea emoțională și fizică cu o anumită persoană din afara relație primare a respondentului. Setul de întrebări începe cu sentimente și comportamente care pot sau nu pot fi considerate infidele iar gravitatea lor crește treptat. Respondenții sunt rugați să evalueze nivelul de intensitate a fiecărui sentiment / comportament pe o scară de Likert cu 8 itemi. (0) indică lipsa unui sentiment / comportament și (8) indică sentimente extreme, sau o mare parte din comportament. Exemple de întrebări sunt: (1) Cât de atractivă găsiți această persoană? (4) Cât de mult timp mă gândesc la această persoană? (7) Cât de des faci lucruri specifice unui cuplu împreună (de exemplu, petrecerea de timp împreună, vorbitul la telefon)? (11) Cât de intim ai fost cu această persoană din punct de vedere fizic? Scorurile mari reprezintă gradul intimitate emoțională, fizica și cognitivă pe care o au respondenți cu o persoană din afara relație sale principale. Drigotas et al. (1999) susțin că scorurile de la mijloc sau mai mari sugerează un comportament extradiadic intim și fizic. Coroborate cu faptul că subiecții au raportat că relațiile lor ar fi "serioase" și "exclusive" acestea reprezintă infidelitate.

Drigotas, Safstrom și Gentilia (1999) au relevat trei tipuri de Infidelitate măsurate de chestionar: infidelitatea fizică, infidelitatea emoțională, și infidelitatea compozită. Subscala infidelitate fizică conține șase itemi. Alpha Cronbach pentru această subscală este de 0.83. Un exemplu de item al scalei este "Cât de mult contact fizic ați avut cu această altă persoană?" Subscala infidelitatea emoțională conține cinci itemi, cu nivelul de alfa Cronbach de 0.84. Această scală măsoară legătură emoțională pe care respondentul o are de o altă persoană. Un exemplu de item ar fi "Cât de mult timp ai petrece gândești la aceasta altă persoană?" Variabila infidelitatea compozită a fost identificat printr-un factor de analiză, în cazul în care 9 din cele 11 articole încărcate pe un factor de Drigotas, Safstrom, și Gentilia (1999).

Potrivit acestor autori scorul general nu indică neapărat intimitatea fizică, cu toate acestea, acesta a fost corelată cu comportamentul (r = 0.80). Itemii care alcătuiesc scorul total s-au dovedit a avea consistență internă bună, cu un coeficient alfa Cronbach de 0,93. Pentru a testa validitatea un eșantion 67 de studenți au fost rugați să indice dacă cred că partenerul lor ar fi infidel, dacă s-a angajat fizic sau emoțional în modul descris de un scor de mijloc reprezentate pe scara infidelitate. 76% dintre respondenți au considerat că acestea constituite infidelitate.

Scala Trunghiul Dragostei (Sternberg, 1987)

Chestionarul a fost creat de către Robert Sternberg și a fost publicat în anul 1987. Instrumentul conține itemi care măsoară cele trei componente ale triunghiului dragostei: intimitate, pasiune și angajament. Este o măsură de auto-raport care identifică dimensiunile pozitive și potențial problematici din cadrul unei relații. Fiecare partener în relația ia parte la evaluare. Interpretarea rezultatelor este concepută pentru a ajuta în procesul de remediere și/ sau consiliere maritală. Acesta poate fi folosit ca un instrument pentru a identifica dimensiunile unei relații (niveluri ale intimității, pasiunii și angajamentului).

Chestionarul este compus din 45 de itemi măsurați pe o scară Likert (1 – Dezacord total; 9 – Întotdeauna de acord). Itemii sunt grupați în trei scale: Intimitate, Pasiune, Angajament. Coeficientul Alpha Cronbach pentru consistența internă de ansamblu a fost mai mare decât valoare 0.90, respectiv 0.97. Pentru subscale coeficienții de consistență internă sunt după cum urmează: Intimitate 0.91, Pasiune 0.94, Angajament 0.94, iar acest lucru sugerează o consistență internă înaltă pentru toate scale.

Validitatea scalei Triunghiul Dragostei a fost stabilită prin corelarea cu Scala dragostei și Scala Dragostei Rubin. Scorul obținut pentru corelația mediană dintre instrumente a fost 0.67, respeciv 0.76, fapt care indică o corelație puternică.

Scorare Scala Trunghiul Dragostei

Conform Teoriei Trunghiul Dragostei, așa cum este ea vazută de psihologul Robert Sterberg (cel care a și conceput acestă scala), dragostea este compusă din trei componente: inteimitate, pasiune și angajament. Primii 15 itemi ai acetei scala reflectă nivelul intimității, următorii 15 itemi măsoară pasiunea, și ultimii 15 reflectă angajamentul. Scorurile adunate pentru cele trei scale, va reflectă triunghiul dragostei și gradul în care experiențiezi fiecare dintre cele trei scale – prin compararea cu nivelele de mai jos (Sterberg, 1988):

Tabelul 5. Cotare – Triunghiul dragostei

Conform autorului scoruri ridicate a celor trei componente sunt indicații ale unei relații de dragoste împărtășită, pe când nivele scăzute a celor trei componente relevă faptul că acea relație nu este una puternică. De asemenea se poate observa care dintre componente se află la un nivel inferior pentru a depista gravitatea problemei și natura acesteia. Toate relațiile au suișuri și coborâșuri, iar natura unei relații poate suferi modificări în timp.

Chestionar date demografice (creat)

Acest chestionar are ca scop inventarierea unor elemente cum ar fi vârsta, sexul, nivelul veniturilor și educația participanților la studiu. Întrebările acestui chestionar sunt deschise și vor fi codate ulterior pentru a facilita utilizarea lor.

4.4. Procedura de lucru

Chestionarele (Scala de Infidelitate, Scala Triunghiul Dragostei și chestionarul Date demografice creat) au fost aplicate individual. Este important a menționa că fiecare dintre membrii unui cuplu au fost rugați să completeze chestionarele independent. În pregătirea participanților pentru a completa chestionarelor s-a avut în vedere atât instruirea cu privire la modul de completare cât și evidențierea faptului că datele obținute sunt confidențiale pentru a încuraja sinceritatea.

Pentru început participanții au completat un scurt chestionar în care li s-a cerut date personale, inclusiv Vârsta, Sexul, Nivelul veniturilor și Educația. Apoi s-a trecut la completarea celorlalte chestionare.

Capitolul V. Prezentarea rezultatelor

Pentru a evidenția particularitățile infidelității se va apela la instrumentele analizei descriptive indicatori statistici, tabele și grafice. Pentru început vor fi exprimate tendințele centrale și de dispersie a datelor pentru satisfacție. Acestea vor fi analizate pentru a identifica indicatorul cel mai potrivit pentru a exprima tendința centrală. Se va avea în vedere că media este influențată de prezența valorilor extreme.

Mai întâi s-au evidențiat mediile și abaterile standard calculate pentru fiecare dintre cele două grupuri (bărbați respectiv femei) în ceea ce privește infidelitatea scor general (Tabelul 6.) pentru a identifica particularitățile infidelității a lotului studiat.

Tabelul 6. Infidelitate scor mediu în funcție de sex

Se observă că mediile celor două grupuri sunt foarte apropiate. Nici una dintre cele două medii nu depășesc valorile prag de cel puțin jumătate din punctajul maxim (4) propuse de către autori. Se poate deci afirma că în general bărbații și femeile participante la studiu nu sunt caracterizate de comportamente intime și/sau fizice extra-diadice. Se mai observă că bărbații înregistrează o medie ușor mai ridicată pentru infidelitate de cât femeile. Existența unei diferențe semnificative va fi verificată cu ajutorul testului t pentru eșantioane independente (Tabelul 7.).

Variabila sex conține două categorii (Masculin și Feminin) codate cu 1 = Masculin și 2 = Feminin. Rezultă astfel două eșantioane independente. Pentru a putea compara mediile pentru infidelitate a celor două eșantioane astfel formate și a verifica dacă sunt semnificative este necesară încadrarea datelor în una dintre categoriile: date parametrice și date neparametrice. Încadrarea se realizează în funcție de natura datelor (cantitative – calitative) și de natura distribuției lor (normală – asimetrică). Numărul mare de subiecți, natura cantitativă a datelor și faptul că acestea sunt măsurate pe scale de interval permit folosirea testelor parametrice. Eșantioane independente + date cantitative + distribuție normală + nr. subiecți > de 30 sugerează folosirea testului t pentru eșantioane independente (Popa, 2008).

Tabelul 7. Testul t pentru eșantioane independente

Dacă scorurile pentru infidelitate sunt împărțite în nivele conform specificațiilor oferite de autorii instrumentului (infidelitate scăzută scoruri sub scorul 4 respectiv infidelitate ridicată scoruri peste 4) rezultă faptul că bărbații par să prezinte în număr mai mare infidelitate ridicată comparativ cu femeile (Tabelul 8.).

Tabelul 8. Nivele infidelitate

Conform tabeluluide mai sus, 7 dintre bărbați prezintă nivele ridicate de infidelitate comparativ cu doar 4 dintre femei. În Figura 1. Vor fi prezentate diferențe procentuale între nivelele de infidelitate ale bărbaților comparativ cu cele ale femeilor.

Figura 1. Diferențe procentuale între nivelele de infidelitate în funcție de sex

Procentual 11,6% dintre bărbații care au participat la studiu înregistrează nivele ridicate de infidelitate în timp ce 88,3% înregistrează nivele scăzute ale infidelității. În ceea ce privește femeile 6,6% dintre acestea prezintă nivele ridicate de infidelitate iar restul de 93,3% prezintă nivele scăzute.

Infidelitatea fizică

Tabelul 9. Compararea mediilor pentru infidelitatea fizică

Comparând mediile obținute pentru infidelitatea fizică în funcție de sexul subiecților putem observa faptul că subiecții de sex masculin au înregistrat o medie semnificativ mai ridicată decât subiecții de sex feminin. Pentru a verifica dacă acestă diferență este una semnificativă vom folosi testul parametric t pentru eșantioane independente.

Tabelul 10. Testul t pentru eșantioane independente

Diferențele dintre mediile pentru infidelitatea fizică ale bărbaților și cele ale femeilor diferă semnificativ din punct de vedere statistic deoarece pragul de semnificație al diferenței se situează sub valoarea de 0.05 (0.001<0.05).

Figura 2. Diferențe procentuale între nivelele de infidelitate fizică în funcție de sex

Infidelitatea emoțională

Tabelul 11. Compararea mediilor pentru infidelitatea emoțională

Comparând mediile obținute pentru infidelitatea emoțională în funcție de sexul subiecților putem observa faptul că subiecții de sex feminin au înregistrat o medie semnificativ mai ridicată decât subiecții de sex masculin. Pentru a verifica dacă acestă diferență este una semnificativă vom folosi testul parametric t pentru eșantioane independente. Acest tip de test t este utilizat pentru testarea diferenței dintre mediile aceleiași variabile măsurate pe două grupuri, formate din subiecți diferiți, aleși la întâmplare pe baza situației lor naturale.

Tabelul 12. Testul t pentru eșantioane independente

Valoarea testului t, este de -1,78 cu 118 grade de libertate și un nivel de semnificație de 0,03 < 00,5. Gradele de libertate arată numărul comparațiilor independente între elementele unei mărimi de observație sau numărul valorilor care pot fi alese arbitrar în cadrul unei specificări. Nivelul de semnificație arată măsura în care există diferențe între mediile celor două eșantioane. În cazul de față, se poate spune că sunt peste 95% șanse ca în realitate, să existe diferențe semnificative între valorile eșantioanelor. Diferența dintre medii calculează diferența dintre mediile menționate mai sus. Eroarea standard este o măsură a acurateței mediei eșantionului ca o estimare a mediei populației. Și este folosită pentru a construi limitele de încredere în jurul mediei eșantionului. Ultimele două coloane calculează valorile minime și maxime ale mediilor la nivelul populației, adică, limitele de încredere de 95% indică faptul că probabilitatea ca valoarea mediei necunoscută în populație să se afle între aceste limite este de 95%, iar în afara lor este 5%.

Figura 3. Diferențe procentuale între nivelele de infidelitate emoțională în funcție de sex

Veniturile subiecților vor fi împărțite în trei categorii (nivel redus, nivel mediu și nivel ridicat) care vor fi codate cu 1, 2 respectiv 3. La fel ca și mai sus pentru a putea folosi teste parametrice trebui ca datele să fie cantitative măsurate pe scale de interval, distribuția lor să fie normală iar în plus varianțele să fie omogene. Deoarece avem trei modalități se va utiliza ANOVA simplă. Aceste test permite evaluarea diferențelor dintre mediile a două sau mai multe serii de date. Utilizarea SPSS în folosirea ANOVA va avea ca rezultat un tabel de forma Tabelului 13.

Tabelul 13. Anova

Dacă F=1, atunci diferențele sunt nesemnificative; F<1, chiar aproape de 0, indică doar că mediile eșantioanelor sunt neobișnuit de apropiate; daca F>1 rezultă că există diferențe semnificative între eșantioane.

Figura 4. Compararea mediilor pentru infidelitate în funcție de nivelul veniturilor

Cele mai ridicate scoruri pentru infidelitate se înregistrează pentru subiecții cu venituri ridicate. Cele mai scăzute pentru cei cu venituri medii. Contrar așteptărilor subiecții cu venituri cele mai scăzute nu prezintă cele mai mari scoruri pentru infidelitate.

Tabelul 14. Distribuția nivelelor pentru intimitate

Distribuția frecvențelor pentru Intimitate al lotului de subiecți este relevată atât de tabelul 14 cât și de figura de mai jos, astfel: un nivel foarte scăzut al intimității este corespunzător pentru 17 dintre subiecți, reprezentând 14,2% din eșantion, un nivel sub medie al intimității este corespunzător pentru 21 dintre subiecți, reprezentând 17,5% din eșantion, un nivel mediu al intimității este corespunzător pentru 72 dintre subiecți, reprezentând 60% din eșantion, și un nivel peste medie al intimității este corespunzător pentru 10 dintre subiecți, reprezentând 8,3% din eșantion.

Figura 5. Distribuția nivelelor pentru intimitate

.

Tabelul 15. Distribuția nivelelor pentru pasiune

Distribuția frecvențelor pentru Pasiune al lotului de subiecți este relevată atât de tabelul 15 cât și de figura de mai jos, astfel: un nivel foarte scăzut al pasiunii este corespunzător pentru 15 dintre subiecți, reprezentând 12,5% din eșantion, un nivel sub medie al pasiunii este corespunzător pentru 27 dintre subiecți, reprezentând 22,5% din eșantion, un nivel mediu al pasiunii este corespunzător pentru 64 dintre subiecți, reprezentând 53,3% din eșantion, și un nivel peste medie al pasiunii este corespunzător pentru 12 dintre subiecți, reprezentând 10% din eșantion, aici regăsindu-se și 2 subiecți (1,7%) cu un nivel foarte ridicat al pasiunii.

Figura 6. Distribuția nivelelor pentru pasiune

Tabelul 16. Distribuția nivelelor pentru angajament

Distribuția frecvențelor pentru Angajament al lotului de subiecți este relevată atât de tabelul 16 cât și de figura de mai jos, astfel: un nivel foarte scăzut al angajamentului este corespunzător pentru 3 dintre subiecți, reprezentând 2,5% din eșantion, un nivel sub medie al angajamentului este corespunzător pentru 10 dintre subiecți, reprezentând 8,3% din eșantion, un nivel mediu al angajamentului este corespunzător pentru 34 dintre subiecți, reprezentând 28,3% din eșantion, și un nivel peste medie al angajamentului este corespunzător pentru 38 dintre subiecți, reprezentând 31,7% din eșantion. De asemenea putem observa faptul că 35 (29,2%) dintre subiecți au un nivel foarte ridicat al angajamentului.

Figura 7. Distribuția nivelelor pentru angajament

Figura 8. Triunghiul dragostei

Graficul de mai sus reprezintă cele trei laturi ale triunghiului dragostei și nivelele corespunzătoare ale eșantionului studiat. Prin inspecție vizuală, putem observa faptul că pentru angajament s-a obținut scorul cel mai ridicat, ceea ce este firesc având în vedere că subiecții se află într-o relație maritală de lungă durată.

Relația dintre Intimitate, Pasiune, Angajament și Scorul mediu general obținut pentru Scala Infidelitate fi investigată cu ajutorul testului parametric Bravais Pearson.

Tabelul 17. Corelație Pearson

În ceea ce privește relația Intimitate, Pasiune, Angajament și Scorul mediu general obținut pentru Scala Infidelității se poate observa că există o corelație semnificativă între Scorul mediu general al Infidelității și Intimitate, ceea ce înseamnă că infidelitatea în general se asociează cu intimittea și având în vedere că bărbații și femeile diferă din punct de vedere al tipului de infidelitate, reiese faptul că rolul intimității este puternic indiferent de tipul de infidelitate.

În continuare se va investiga existenței unor corelații între fiecare dintre factorii satisfacție maritale și infidelitate. Cu ajutorul programului SPSS se va putea realiza o matrice de corelații care să conțină toate variabilele implicate coeficienții lor de corelație și pragurile de semnificație corespunzătoare acestora.

Tabelul 18. Corelație Pearson

Rezultatele ambelor chestionare sunt exprimate pe o scară de interval prin urmare s-a folosit statistica parametrică pentru a verifica existența corelației. Ca și anterior, folosirea programului de analiză statistică SPSS permite aplicarea rapidă și facilă a acestui test și relevă un coeficient r (cuprins între -1 și 1) și un prag de semnificație corespunzător acestuia. În ceea ce privește relația dintre Intimitate, Pasiune, Angajament și Infidelitatea Fizică și Infidelitatea Emoțională se poate observa că există o corelație semnificativă între:

Infidelitatea Fizică și Pasiune având un coeficient de -0,27 la un prag de semnificație de 0,002

Infidelitatea Emoțională și Intimitate având un coeficient de 0,55 la un prag de semnificație de 0,001

Infidelitatea Emoțională și Angajament având un coeficient de 0,30 la un prag de semnificație de 0,001

Concluzii

Din perspectiva teoriei crizei evenimentele externe joacă un rol important asupra proceselor din cadrul cuplului (definirea evenimentelor) și asupra proceselor dintre parteneri (adaptarea la evenimente). Toate aceste evenimente externe se coroborează cu cele intra-personale și inter-parteneri generând satisfacție. Unul dintre cei mai importanți factori care pot contrubui la riscul infidelității, fie că ne referim la cea fizică sau cea emoțională este satisfacția maritală resimțită de fiecare dintre parteneri. Ea poate fi despărțită în laturile triunghiului dragostei: intimitate, pasiune, anagajament. Dacă există evenimente externe suficient de stresante este posibil ca acestea să scadă satisfacția maritală și să faciliteze insatisfacția.

Perspectiva evoluționistă pune accentul schimbul de beneficii în cadrul cuplului și prezice că un nivel ridicat al laturilor triunghiului dragostei va depinde, în mare măsură, de nivelul de echitate a acestui schimb. Psihologii evoluționiști susțin, de asemenea, că perspectiva unei potențiale infidelități va fi invers proporțională calității alternativelor. Modelul evolutiv se distinge, prin presupunerea că baza funcțională a acestor beneficii, nu este de a promova intimitatea, pasiunea, anagajamentul ci de a facilita producția de urmași iar bunăstarea acestora joacă un rol important în cadrul relației.

Cea mai acceptata teorie în literatura focalizată pe formarea unui cuplu este teoria investiției parentale (Trivers, 1972), conform căreia în timpul căutării unui partener, având in vedere asimetria dintre cele doua sexe în ceea ce privește investiția parentală, femeile ar trebuie sa se focalizeze pe atribute ale bărbaților care reflectă resursele, iar bărbații ar trebui sa se focalizeze pe indicatori ai sănătății și ai fertilității ale femeilor. Totuși relațiile de cuplu sunt mult mai complexe și nu se rezumă doar la dorințele de a procrea ale individului. Relația de cuplu trebuie să împlinească nevoi multiple ale unui individ iar măsura în care reușește determină un nivel ridicat al intimității, pasiunii și anagajamentului partenerului și după cum ne arată rezultatele propuse și probabilitatea ca acesta să se angajeze în relații extramaritale.

Studiul realizat de către Vailant & Vailant (1993) arată faptul că satisfacția maritală prezintă o distribuție temporală sun formă de U cu un punct de minim care se situează după o perioadă mai mare de 10 ani de căsătorie. Este de asemenea cunoscut faptul că rata divorțurilor este la un nivel ridicat în țara noastră (1,5 la mia de locuitori) și că principala cauză a divorțului este infidelitatea. Din acest motiv este importantă studierea intimității, pasiunii și anagajamentului cuplurilor care se află în această marjă temporală și mai ales a posibilelor implicații.

Având în vedere rezultatele obținute, ipoteza cercetării care prezuma că infidelitatea emoțională este mai frecventă în rândul femeilor, iar cea fizică este mai frecventă în rândul bărbaților să se confirme. Bărbații resimt în mod diferit cele trei laturi ale triunghiului față de femei, datorită diferențelor de rol din cadrul cuplului sau datorită diferențelor de nevoi pe care cele două sexe caută să le împlinească printr-o relație.

Rezultatele confirmă de asemenea ipoteza care prezuma faptul că probabilitatea infidelității va fi una ridicată, dacă nivelul veniturilor va fi unul ridicat să fie confirmată. Se va confirma astfel ideea avansată de toate teoriile care explică infidelitatea ca o reacție la nemulțumirea legată de diferite aspecte ale relației. Se confirmă și ipoteza care prezuma că probabilitatea infidelității va fi una scăzută, dacă nivelul intimității este unul ridicat. Aceste rezultate reafirmă importanța intimității, pasiunii și anagajamentului în menținerea unei relații sănătoase și de lungă durată și atrag atenția asupra importanței comunicării ca soluție în depășirea conflictelor inerente dintr-o relație. Prin urmare prevenția divorțului și îmbunătățirea mariajului, trebuie să țină cont de faptul că nu este sufiient un nivel ridicat al angajamentului ci intimitatea va ajuta cuplul sa lucreze împreună împotriva greutăților apărute și să construiască legături mai puternice între ei.

Limitele acestui studiu sunt legate de modul de alegere al subiecților (în funcție de conveniență) care nu a ținut cont și de alte variabile demografice care s-ar fi putut dovedi importante și despre care nu se poate afirma că a relevat un grup de subiecți reprezentativ pentru populația din care fac parte. Din aceste motive există rezerve cu privire la posibilitatea generalizării rezultatelor.

O viitoare cercetare ar putea să elimine aceste neajunsuri și să ofere rezultate care să aibă o mai mare generalitate a rezultatelor. De asemenea relația dintre intimitate, pasiune, anagajament și infidelitate ar putea fi urmărită pentru cupluri cu diferite durate ale căsătoriei pentru a avea o imagine mai completă a acestei legături și a particularităților pe care durata relației le implică.

În concluzie, această cercetare își dorește să evidențieze relația dintre intimitate, pasiune, anagajament și infidelitate la cuplurile căsătorite și să arate că factorul cel mai influent al satisfacție în cadrul acestei relații este Intimitatea.

Bibliografie

Alecu, Ungureanu, M., (1968), Viața sexuală și căsătoria, București, Ed. Științifică

Ardelean, Delia, (2009), Adolescența, dincolo de mituri, Baia Mare, Ed. Editura Universității de Nord

Atkins, D. C., Baucom, D. H., & Jacobson, N. S. (2001), Understanding infidelity: Correlates in a national random sample. Journal of Family Psychology, 15, 735–749.

Baumgart, H., (2008), Forme ale geloziei, București, Editura Trei

Bradbury, T. N., & Fincham, F. D. (1992), Attributions and behavior in marital interaction. Journal of Personality and Social Psychology, 63, 613-628.

Bradbury, T. N., & Karney, B. R. (1993), Longitudinal study of marital interaction and dysfunction: Review and analysis Clinical Psychology Review Volume 13, Issue 1, Pages 15–27 Special Issue: Martial Conflict

Buss, D.M.; Shackelford, T. K. (1997), Marital Satisfaction in Evolutionary Psychological Perspective in: Satisfaction in Close Relationships edited by Robert J. Sternberg, Mahzad Hojjat.

Cohen, J. (1988), Statistical Power Analysis for the Behavioral Sciences (2nd ed.), New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates

Diamond, J. (2007), De ce sexul e o plăcere. Evoluția sexualității umane, București, Ed. Humanitas

Dobson, J. (2002). “Căsătoria împlinire sau frustrare”. Timișoara, Ed. Noua Speranță

Dolto, F., (2008), Femininul, București, Editura Trei

Donnelly, D.A. (1993), Sexually inactive marriages. The Journal of Sex Research, 30(2), 171-179.

Doron, Jack; Montreuil, M., (2009), Tratat de psihologie clinică și psihopatologie, București, Editura Trei

Enăchescu, C. (2003), Tratat de psihosexologie, Iasi, Ed. Polirom

Enăchescu, C. (2003), Tratat de psihosexologie, Iasi, Ed. Polirom

Fowers, B. J. (1991). His and her marriage: A multivariate study of gender and marital satisfaction. Sex Roles, 24, 209- 221.

George, M. (1990), Dialog despre sănătatea femeii și a copilului, București, Ed. Ceres

Glass, S. P., & Wright, T. L. (1985). Sex differences in type of extramarital involvement and marital dissatisfaction. Sex Roles, 12, 1101-1120.

Goldman, J. (2000), Sex… Ce?, Cum?, De ce?, București, Ed. Național

Gosselin L. (2008), Evitați capcanele în cuplu, București, Ed. Minerva

Gottman, J. M.; & Clifford I. N.. 2002. Marital Research in the 20th Century and a Research Agenda for the 21st Century. Family Process 41:159-197.

Granata, G. (2005), Homeopatie și sexualitate, Iași, Ed. Polirom

Hazan, C., & Shaver, P. R. (1994). Attachment as an organizational framework for research on close relationships. Psychological Inquiry, 5, 1-22.

Jaba, E,; Grama, A. (2004), Analiza statistică cu SPSS sub Windows, Iași, Ed. Polirom

Jung, C., G., (2006), Dezvoltarea personalității, București, Editura Trei

Kerkmann, B. C., Lee, T. R., Lown, J. M., & Allgood, S. M. (2000). Financial management, financial problems and marital satisfaction among recently married university students. The Journal of the Association for Financial Counseling and Planning Education, 11(2), 55–64.

Lazarus, R. S. (1999), Stress and emotion. New York: Springer Publishing Company.

Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984), Stress, appraisal, and coping. New York: Springer.

Marian, Mihai, (2011), Psihoterapii – teorii, metode, intervenție, Ediția a III-a, Oradea, Editura Universității din Oradea

Neculau, Adrian, (2004), Manual de psihologie socială, Iași, Editura Polirom

Pancer, S. M., M. Pratt, Br. Hunsberger, and M. Gallant. 2000. Thinking Ahead: Complexity of Expectations and the Transition to Parenthood. Journal of Personality 68:253-280.

Popa, Marian, (2008), Statistica pentru psihologie, Iași, Ed. Polirom

Rime, Bernard, (2008), Comunicarea socială a emoțiilor, București, Editura Trei

Sava, Florin. (2004), Analiza datelor în cercetarea psihologică, Cluj-Napoca, Ed. ASCR

Schumm, W. R., Webb, E J., & Bollman, S. R. (1998). Gender and marital satisfaction data from the National Survey of Families and Households. Psychological Report, 83, 319-327.

Stanley, S., Amato, P. R., Markman, H., & Johnson,C. (2006). Premarital education, marital quality, and marital stability. Journal of Family Psychology, 20, 117 – 126.

Stekel, W. (1997), Psihologia eroticii feminine, București, Ed. Trei

Sternberg, R., (2010), Săgeata lui Cupidon, București, Editura Trei

Stoica, T. (1972), Sexologie, București, Ed. Medicala

Tsapelas, I; Fisher, H.E.; & Aron, A (2010) Infidelity: when, where, why. In Cupach, W.R. & Spitzberg B.H. The Dark Side of Close Relationships II, New York: Routledge.

Vaisman, A. (2009), Primele experiențe sexuale, București, Ed. Cartier

http://www.amsciepub.com/doi/abs/10.2466/pr0.2000.87.3.941?journalCode=pr0 (22.02. 2014)

http://vivanautics.com/pdf/Sternberg1997.pdf (22.02. 2014)

Anexe

Anexa 1

Scala triunghiul dragostei

Citește cu atenție următoarele afirmații, după care completează spațiile cu numele persoanei iubite sau pentru care ai sentimente profunde . Pentru fiecare afirmație de mai jos, în măsura în care este de acord cu ea, scrie în stanga itemului numărul corespunzător răspunsului tău, astfel încât 1 – reprezintă dezacord total…5 – reprezintă acord…, iar 9 – întodeauna de acord.

IMPORTANT: răspunsurile la afirmațiile de mai jos vor face referire la relația amoroasă în care sunteți implicat acum, nu în trecut sau viitor!

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Dezacord total Acord Întodeauna de acord

_____ 1. O/îl susțin întrutotul pe ____________.

_____ 2. Am o relație călduroasă cu persoana iubită.

_____ 3. Pot să mă bazez pe ea/el indiferent de situație.

_____ 4. El/Ea poate să se bazeze pe mine indiferent de situație.

_____ 5. Sunt dispus/ă să îmi pun la dispoziția lui/ei toate bunurile, inclusiv pe mine.

_____ 6. Primesc suport emoțional considerabil din partea lui/ei.

_____ 7. Dăruiesc suport emoțional considerabil lui/ei.

_____ 8. Comunic foarte bine cu persoana iubită.

_____ 9. Îl/O valorez mult pe el/ea în viața mea.

_____ 10. Mă simt apropiat/ă de persoana iubită.

_____ 11. Am o relație confortabilă cu persoana iubită.

_____ 12. Simt că îl/o înțeleg cu adevărat.

_____ 13. Simt că el/ea mă înțelege cu adevărat.

_____ 14. Simt că pot să am cu adevărat încredere în persoana iubită.

_____ 15. Împărtășesc informații profunde cu partenerul/a meu/mea.

_____ 16. Mă emoționează revederea lui/ei.

_____ 17. De multe ori mă surprind gandindu-mă la el/ea.

_____ 18. Relația mea cu persoana iubită este foarte romantică.

_____ 19. Îl/O găsesc ca fiind o persoană foarte atractivă.

_____ 20. Îl/O idealizez.

_____ 21. Nu îmi pot imagina cum o altă persoană m-ar putea face la fel de fericit/ă ca și el/ea.

_____ 22. Aș prefera să fiu cu el/ea decât cu oricine altcineva.

_____ 23. Nu este nimic mai important decât relația mea cu el/ea.

_____ 24. Îmi place în mod special contactul fizic cu el/ea.

_____ 25. Este ceva apropae „magic” în relația mea cu persoana iubită.

_____ 26. Îl/O ador.

_____ 27. Nu îmi pot imagina viața fără el/ea.

_____ 28. Relația mea cu el/ea este una foarte pasională.

_____ 29. Când vizionez filme sau citesc cărți romantice mă gândesc la el/ea.

_____ 30. Am fantezii cu el/ea.

_____ 31. Știu că țin la el/ea.

_____ 32. Îmi asum angajamentul de a menține relația cu el/ea.

_____ 33. Datorită angajamentului cu el/ea, eu nu voi permite altor persoane să intervină între noi.

_____ 34. Am încredere în stabilitatea relației cu persoana iubită.

_____ 35. Nu aș putea să las nimic în calea angajamentului meu față de el/ea.

_____ 36. Mă aștept la dragostea mea față de el/ea să dureze tot restul vieții.

_____ 37. Întotdeauna o să simt o mare responsabilitate față de el/ea.

_____ 38. Privesc angajamentul meu față de el/ea ca unul solid.

_____ 39. Nu pot să mi imaginez terminând relația mea cu el/ea.

_____ 40. Sunt sigur/ă pe dragostea mea față de el/ea.

_____ 41. Îmi văd relația mea cu el/ea ca fiind permanentă.

_____ 42. Îmi văd relația mea cu el/ea ca o decizie înțeleaptă.

_____ 43. Mă simt responsabil/ă față de el/ea.

_____ 44. Îmi plănuiesc să continui relația mea cu el/ea.

_____ 45.Chiar și atunci când este dificil/ă să îi fac față, rămân devotat/ă relației noastre.

Anexa 2

Scala infidelității

Uneori pe parcursul unei relații romantice ne simțim atrași de alte personae. A fi om înseamna a fi conștint de ceilalți, de a-i atrage sau de a fi atras de ei/ ele. Uneori acea atracție este una mutuală, împărtășită, alteori nu. Când ea este împărtășită, poate conduce uneori la comportamente prin care flirtăm. Ne dorim să te gândești la o persoană din trecut/ sau present, (asta rămâne să stabilești tu) față de care te-ai simțit cel mai atras/ă exceptându-l/o pe partenerul/a tău/ta. Nu ne dorim să știm cine este acea persoană, ci doar să răspunzi sincer la întrebările de mai jos făcând referire la perioada când te-ai simțit cel mai atras/ă de el/ea.

1) Cât de atractiv/ă l-ai/ai simțit/-o?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Extrem

atractiv/ă de atractiv/ă

2) Cât de atractiv/ă crezi că te-a găsit acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Extrem

atractiv/ă de atractiv/ă

3) Cât de incitat/ă te-ai simțit în prezența lui/ei?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Foarte

Incitat/ă incitat/ă

4) Cât timp ai petrecut gândindu-te la el/ea?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Foarte mult

Timp

5) Cât de mult flirt a avut loc între voi?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Foarte mult

6) Cine a inițiat atracția mutual/împărtășită dintre voi?

0 = Altă persoană 1 = Amândoi 2 = Eu

7) Cât de des tu și acea persoană a-ti avut contacte specific unui cuplu( ex. A-ti petrecut timp împreună, a-ti discutat la telefon)?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Niciodată Foarte des

8) Cât de tentat/ă ai fost să te implici emotional (ex. Să împărtășești sentimente, emoții) cu acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem

tentat/ă de tentat/ă

9) Cât de initim emoțional ai fost cu acestă persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem de

intim emoțional intim emoțional

10) Cât de tentat te-ai simțit pentru a fi intim fizic (ex. sărut, contact sexual) cu acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem

tentat/ă de tentat/ă

11) Cât de intim, la nivel fizic ai fost cu acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem de

fizic intim fizic intim

Bibliografie

Alecu, Ungureanu, M., (1968), Viața sexuală și căsătoria, București, Ed. Științifică

Ardelean, Delia, (2009), Adolescența, dincolo de mituri, Baia Mare, Ed. Editura Universității de Nord

Atkins, D. C., Baucom, D. H., & Jacobson, N. S. (2001), Understanding infidelity: Correlates in a national random sample. Journal of Family Psychology, 15, 735–749.

Baumgart, H., (2008), Forme ale geloziei, București, Editura Trei

Bradbury, T. N., & Fincham, F. D. (1992), Attributions and behavior in marital interaction. Journal of Personality and Social Psychology, 63, 613-628.

Bradbury, T. N., & Karney, B. R. (1993), Longitudinal study of marital interaction and dysfunction: Review and analysis Clinical Psychology Review Volume 13, Issue 1, Pages 15–27 Special Issue: Martial Conflict

Buss, D.M.; Shackelford, T. K. (1997), Marital Satisfaction in Evolutionary Psychological Perspective in: Satisfaction in Close Relationships edited by Robert J. Sternberg, Mahzad Hojjat.

Cohen, J. (1988), Statistical Power Analysis for the Behavioral Sciences (2nd ed.), New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates

Diamond, J. (2007), De ce sexul e o plăcere. Evoluția sexualității umane, București, Ed. Humanitas

Dobson, J. (2002). “Căsătoria împlinire sau frustrare”. Timișoara, Ed. Noua Speranță

Dolto, F., (2008), Femininul, București, Editura Trei

Donnelly, D.A. (1993), Sexually inactive marriages. The Journal of Sex Research, 30(2), 171-179.

Doron, Jack; Montreuil, M., (2009), Tratat de psihologie clinică și psihopatologie, București, Editura Trei

Enăchescu, C. (2003), Tratat de psihosexologie, Iasi, Ed. Polirom

Enăchescu, C. (2003), Tratat de psihosexologie, Iasi, Ed. Polirom

Fowers, B. J. (1991). His and her marriage: A multivariate study of gender and marital satisfaction. Sex Roles, 24, 209- 221.

George, M. (1990), Dialog despre sănătatea femeii și a copilului, București, Ed. Ceres

Glass, S. P., & Wright, T. L. (1985). Sex differences in type of extramarital involvement and marital dissatisfaction. Sex Roles, 12, 1101-1120.

Goldman, J. (2000), Sex… Ce?, Cum?, De ce?, București, Ed. Național

Gosselin L. (2008), Evitați capcanele în cuplu, București, Ed. Minerva

Gottman, J. M.; & Clifford I. N.. 2002. Marital Research in the 20th Century and a Research Agenda for the 21st Century. Family Process 41:159-197.

Granata, G. (2005), Homeopatie și sexualitate, Iași, Ed. Polirom

Hazan, C., & Shaver, P. R. (1994). Attachment as an organizational framework for research on close relationships. Psychological Inquiry, 5, 1-22.

Jaba, E,; Grama, A. (2004), Analiza statistică cu SPSS sub Windows, Iași, Ed. Polirom

Jung, C., G., (2006), Dezvoltarea personalității, București, Editura Trei

Kerkmann, B. C., Lee, T. R., Lown, J. M., & Allgood, S. M. (2000). Financial management, financial problems and marital satisfaction among recently married university students. The Journal of the Association for Financial Counseling and Planning Education, 11(2), 55–64.

Lazarus, R. S. (1999), Stress and emotion. New York: Springer Publishing Company.

Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984), Stress, appraisal, and coping. New York: Springer.

Marian, Mihai, (2011), Psihoterapii – teorii, metode, intervenție, Ediția a III-a, Oradea, Editura Universității din Oradea

Neculau, Adrian, (2004), Manual de psihologie socială, Iași, Editura Polirom

Pancer, S. M., M. Pratt, Br. Hunsberger, and M. Gallant. 2000. Thinking Ahead: Complexity of Expectations and the Transition to Parenthood. Journal of Personality 68:253-280.

Popa, Marian, (2008), Statistica pentru psihologie, Iași, Ed. Polirom

Rime, Bernard, (2008), Comunicarea socială a emoțiilor, București, Editura Trei

Sava, Florin. (2004), Analiza datelor în cercetarea psihologică, Cluj-Napoca, Ed. ASCR

Schumm, W. R., Webb, E J., & Bollman, S. R. (1998). Gender and marital satisfaction data from the National Survey of Families and Households. Psychological Report, 83, 319-327.

Stanley, S., Amato, P. R., Markman, H., & Johnson,C. (2006). Premarital education, marital quality, and marital stability. Journal of Family Psychology, 20, 117 – 126.

Stekel, W. (1997), Psihologia eroticii feminine, București, Ed. Trei

Sternberg, R., (2010), Săgeata lui Cupidon, București, Editura Trei

Stoica, T. (1972), Sexologie, București, Ed. Medicala

Tsapelas, I; Fisher, H.E.; & Aron, A (2010) Infidelity: when, where, why. In Cupach, W.R. & Spitzberg B.H. The Dark Side of Close Relationships II, New York: Routledge.

Vaisman, A. (2009), Primele experiențe sexuale, București, Ed. Cartier

http://www.amsciepub.com/doi/abs/10.2466/pr0.2000.87.3.941?journalCode=pr0 (22.02. 2014)

http://vivanautics.com/pdf/Sternberg1997.pdf (22.02. 2014)

Anexe

Anexa 1

Scala triunghiul dragostei

Citește cu atenție următoarele afirmații, după care completează spațiile cu numele persoanei iubite sau pentru care ai sentimente profunde . Pentru fiecare afirmație de mai jos, în măsura în care este de acord cu ea, scrie în stanga itemului numărul corespunzător răspunsului tău, astfel încât 1 – reprezintă dezacord total…5 – reprezintă acord…, iar 9 – întodeauna de acord.

IMPORTANT: răspunsurile la afirmațiile de mai jos vor face referire la relația amoroasă în care sunteți implicat acum, nu în trecut sau viitor!

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Dezacord total Acord Întodeauna de acord

_____ 1. O/îl susțin întrutotul pe ____________.

_____ 2. Am o relație călduroasă cu persoana iubită.

_____ 3. Pot să mă bazez pe ea/el indiferent de situație.

_____ 4. El/Ea poate să se bazeze pe mine indiferent de situație.

_____ 5. Sunt dispus/ă să îmi pun la dispoziția lui/ei toate bunurile, inclusiv pe mine.

_____ 6. Primesc suport emoțional considerabil din partea lui/ei.

_____ 7. Dăruiesc suport emoțional considerabil lui/ei.

_____ 8. Comunic foarte bine cu persoana iubită.

_____ 9. Îl/O valorez mult pe el/ea în viața mea.

_____ 10. Mă simt apropiat/ă de persoana iubită.

_____ 11. Am o relație confortabilă cu persoana iubită.

_____ 12. Simt că îl/o înțeleg cu adevărat.

_____ 13. Simt că el/ea mă înțelege cu adevărat.

_____ 14. Simt că pot să am cu adevărat încredere în persoana iubită.

_____ 15. Împărtășesc informații profunde cu partenerul/a meu/mea.

_____ 16. Mă emoționează revederea lui/ei.

_____ 17. De multe ori mă surprind gandindu-mă la el/ea.

_____ 18. Relația mea cu persoana iubită este foarte romantică.

_____ 19. Îl/O găsesc ca fiind o persoană foarte atractivă.

_____ 20. Îl/O idealizez.

_____ 21. Nu îmi pot imagina cum o altă persoană m-ar putea face la fel de fericit/ă ca și el/ea.

_____ 22. Aș prefera să fiu cu el/ea decât cu oricine altcineva.

_____ 23. Nu este nimic mai important decât relația mea cu el/ea.

_____ 24. Îmi place în mod special contactul fizic cu el/ea.

_____ 25. Este ceva apropae „magic” în relația mea cu persoana iubită.

_____ 26. Îl/O ador.

_____ 27. Nu îmi pot imagina viața fără el/ea.

_____ 28. Relația mea cu el/ea este una foarte pasională.

_____ 29. Când vizionez filme sau citesc cărți romantice mă gândesc la el/ea.

_____ 30. Am fantezii cu el/ea.

_____ 31. Știu că țin la el/ea.

_____ 32. Îmi asum angajamentul de a menține relația cu el/ea.

_____ 33. Datorită angajamentului cu el/ea, eu nu voi permite altor persoane să intervină între noi.

_____ 34. Am încredere în stabilitatea relației cu persoana iubită.

_____ 35. Nu aș putea să las nimic în calea angajamentului meu față de el/ea.

_____ 36. Mă aștept la dragostea mea față de el/ea să dureze tot restul vieții.

_____ 37. Întotdeauna o să simt o mare responsabilitate față de el/ea.

_____ 38. Privesc angajamentul meu față de el/ea ca unul solid.

_____ 39. Nu pot să mi imaginez terminând relația mea cu el/ea.

_____ 40. Sunt sigur/ă pe dragostea mea față de el/ea.

_____ 41. Îmi văd relația mea cu el/ea ca fiind permanentă.

_____ 42. Îmi văd relația mea cu el/ea ca o decizie înțeleaptă.

_____ 43. Mă simt responsabil/ă față de el/ea.

_____ 44. Îmi plănuiesc să continui relația mea cu el/ea.

_____ 45.Chiar și atunci când este dificil/ă să îi fac față, rămân devotat/ă relației noastre.

Anexa 2

Scala infidelității

Uneori pe parcursul unei relații romantice ne simțim atrași de alte personae. A fi om înseamna a fi conștint de ceilalți, de a-i atrage sau de a fi atras de ei/ ele. Uneori acea atracție este una mutuală, împărtășită, alteori nu. Când ea este împărtășită, poate conduce uneori la comportamente prin care flirtăm. Ne dorim să te gândești la o persoană din trecut/ sau present, (asta rămâne să stabilești tu) față de care te-ai simțit cel mai atras/ă exceptându-l/o pe partenerul/a tău/ta. Nu ne dorim să știm cine este acea persoană, ci doar să răspunzi sincer la întrebările de mai jos făcând referire la perioada când te-ai simțit cel mai atras/ă de el/ea.

1) Cât de atractiv/ă l-ai/ai simțit/-o?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Extrem

atractiv/ă de atractiv/ă

2) Cât de atractiv/ă crezi că te-a găsit acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Extrem

atractiv/ă de atractiv/ă

3) Cât de incitat/ă te-ai simțit în prezența lui/ei?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Foarte

Incitat/ă incitat/ă

4) Cât timp ai petrecut gândindu-te la el/ea?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Foarte mult

Timp

5) Cât de mult flirt a avut loc între voi?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Deloc Foarte mult

6) Cine a inițiat atracția mutual/împărtășită dintre voi?

0 = Altă persoană 1 = Amândoi 2 = Eu

7) Cât de des tu și acea persoană a-ti avut contacte specific unui cuplu( ex. A-ti petrecut timp împreună, a-ti discutat la telefon)?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Niciodată Foarte des

8) Cât de tentat/ă ai fost să te implici emotional (ex. Să împărtășești sentimente, emoții) cu acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem

tentat/ă de tentat/ă

9) Cât de initim emoțional ai fost cu acestă persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem de

intim emoțional intim emoțional

10) Cât de tentat te-ai simțit pentru a fi intim fizic (ex. sărut, contact sexual) cu acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem

tentat/ă de tentat/ă

11) Cât de intim, la nivel fizic ai fost cu acea persoană?

0 1 2 3 4 5 6 7 8

Nu am fost Extrem de

fizic intim fizic intim