Influenta Anxietatii Si Depresiei Asupra Vietii Profesionale

STRESUL PROFESIONAL LA LOCUL DE MUNCA

– Influența anxietății și depresiei asupra

vieții profesionale –

Introducere

Stările sufletești sunt conținuturi mentale, conștiente sau inconștiente, ce amestecă

stări ale trupului, emoții subtile și gânduri automate și care vor influența majoritatea atitudinilor noastre. In general, nu le acordăm decât o mică atenție și nici nu le consacrăm eforturi, fie ca să le înțelegem, fie ca să le integrăm reflecției noastre, sau ca să le cerem să se pună în slujba noastră. Din fericire, ele fac acest lucru singure, de la sine: rolul și influența lor asupra a ceea ce suntem și facem sunt imense.

Gândiți-vă la influența proastei voastre dispoziții, a necazurilor voastre asupra voastră. Gândiți-vă la furiile voastre, exprimate sau nu, dar atât de adesea disproporționate în raport cu evenimentele imediate: nu provin ele în mod frecvent din ruminația unor stări sufletești de resentiment, de ranchiună, de umilință sau, pur și simplu, de decepție, de neliniște? Stări sufletești frământate în minte de o bucată de vreme și cu atât mai puternice cu cât nu vom fi conștienți de ele. Gândiți-vă, de asemenea la forța pe care vi-o pot da elanurile și entuziasmul vostru, la sprinteneala trupului vostru în zilele de bucurie, la avântul povocat de buna dispoziție.

Stările noastre sufletești sunt mai mult decât niște gânduri sau emoții: sunt amestecul acestora. Nici o emoție nu e lipsită de gândire, nici un gând nu e complet lipsit de amintiri, nici o amintire nu există fără emotie etc. Stările sufletești sunt expresia acestui mare amestec indisociabil a tot ceea ce se petrece în noi și în jurul noastru: amestec de emoții și de gânduri, de trup și de spirit, de în afară și de înăuntru, de prezent și de trecut. Acest amestec este în mod evident pe cât de bogat, pe atât de complicat: impur, unic, labil, reînceput mereu, niciodată exact același.

Stările sufletești sunt urma faptelor și a gesturilor noastre. Este tot ce rămâne în noi după ce a trecut trenul vieții. Uneori , stările noastre sufletești vor fi în acord cu mediul iar alteori nu, în pofida veseliei ambiante, a petrecerii, noi ne vom simți melancolici. Atunci printr-un efect de contrast, ne vom da mai bine seama de stările noastre sufletești. Si vom fi și mai conștienți de faptul că suntem diferiți, de singularitatea noastră, de ceea ce ne desparte de ceilalți, în clipa aceea, sau poate în mod durabil. Astfel, stările sufletești ne pot ajuta să întelegem că ceva nu este în regulă în noi sau în jurul nostru sau dimpotrivă că totul merge deosebit și uimitor de bine.

Desigur, stările sufletești nu sunt cine știe ce și pot fi ameliorate prin lucruri mărunte: o vagă proastă dispoziție poate fi risipită de telefonul unui prieten sau de o plimbare în natură. Stările noastre sufletești nu ne fac oare să fim conștienți de natură fundamentală a acestor lucruri mărunte ale vieții și nu ne deschid atunci ochii asupra esenței lor profunde ca daruri și ca șanse a căror reflectare, ale căror semne, ar fi pornirile sufletului nostru? Stările noastre sufletești n-ar putea să ne vorbească încetișor, discret și despre ceea ce nu merge bine?

E inconfortabilă această mișcare neîncetată și instabilă a stărilor noastre sufletești, ca o respirație care nu încetează niciodată? Da. Uneori hipersensibilii și hiperemotivii ar prefera să aibă mai puține stări sufletești sau mai puțin copleșitoare. Pe de altă parte, avem atâta nevoie de ele pentru ca viețile noastre să fie niște vieți adevărate, ca să simțim mai bine că existăm.

Nu se poate să nu avem stări sufletești. Le putem reprima, disimula, refuza. Dar atunci ne refuzăm natura umană, ne privăm de ceea ce este cel mai bun din tot ce ne aduce ea: interioritatea. Această dialectică a lui ‘’a resimți’’ față de ‘’a înțelege’’ , a aflării prin experientă fată de aflarea prin cunoaștere, trebuie deci să ne împingă să acceptăm , să observăm și să iubim stările noastre sufletești: să nu neglijăm nici un mijloc de cunoaștere și de acces la această lume atât de complicată.

Cercetarea se axează pe concepte pur psihologice ce aparțin psihologiei ștințifice, mai puțin pe ideea de stare sufletească ce își are rădăcinile mai degrabă în poezie. Astfel neliniștea este o stare sufletească ce aparține familiei anxietății, care îi corespunde ca emoție puternică, uneori atât de puternică încât devine maladivă. Lucrarea de față încearcă să măsoare gradul de anxietate dintr-o tipografie, să scoată în evidență dacă există sau nu diferențe între departamente, dacă influențează sau nu ritmul de lucru. Instrumentul folosit în acest sens, va fi scala de anxietate Cattel care măsoară tensiunea interioară, instabilitatea, lipsa de încredere în sine, ezitare în asumarea riscurilor și manifestarile psihosomatice resimțite accentuat în plan subiectiv.

Repetiția și frecvența stărilor sufletești de tristețe sfârșesc prin a provoca un fenomen de coagulare, de solidificare: aceste stări sufletești se adună, reunirea lor dă vieții noastre de zi cu zi un sentiment de continuitate, de logică, de coerență. Pulsațiile surde ale tristeții se amplifică încetul cu încetul, se sincronizează,sfârșesc prin a intra în rezonanță. Tot trecutul, prezentul și viitorul încep acum să vibreze din pricina aceleiași dureri de a trăi, a aceleiași oboseli de a exista: extinderea domeniului tristeții, la întreaga viață , la întreaga lume. Atunci sosește oboseala, apoi dezgustul de viață. Este tristețea depresivă, care începe să ne îndepărteze de viață. Atunci sufletul nostru se întunecă încetul cu încetul.

Nu este sigur faptul că depresia este o exacerbare a tristeții. Este posibil ca multe dintre aceste ascensiuni asfixiante spre culmile tristeții să nu basculeze spre maladia depresivă. Este posibil ca ele să nu rămână decât niște tristeți extreme și dureroase, fără bascularea în depresie.

Pentru a măsura dacă există depresie în cadrul acestui colectiv, s-a folosit scala de depresie Zung, un instrument care permite autoevaluarea depresiei odată cu surprinderea aspectelor și trăsăturilor identificate în studii factoriale anterioare. Dacă nivelul de depresie crește odată cu vârsta, vom căuta să aflăm în cursul acestei lucrări. Subiecții aleși pentru cercetare se încadrează între 20 și 50 de ani și ne vom limita la a studia existența acestei maladii, în acest interval de vârstă.

Societatea este deranjată de depresii (persoana nu mai muncește, are dorința de a se sinucide și chiar o face uneori), de anorexiile mentale (toata lumea este îngrozită de slăbiciunea persoanei în cauză), de deliruri (persoana nu mai respectă regulile). Este mai puțin deranjată de fobiile sociale sau de bulimii (persoanei îi este atât de rușine pentru sine, încât se ascunde și încearcă să treacă neobservată, fără să deranjeze). Perspectiva cognitivă, triada lui Aaron Beck prezintă domeniile în care depresivii manifestă negativism:

 imagine de sine negativa;

 interpretare negativă a trăirilor;

 privire negativă asupra viitorului

Cu ajutorul scarei stimei de sine Rosenberg, care măsoară sentimentul global al valorii personale și autoacceptării, s-a verificat nivelul stimei de sine al subiecților.Se remarcă existența unei corelații semnificative negative între nivelul stimei de sine și depresie.

Stările noastre sufletesti sunt corelate cu ansamblul celor ce se intamplă in trupul nostru. Felul in care ne simtim in trupul nostru are un efect real, chiar dacă moderat, asupra dispozitiei noastre. Chiar și felul nostru de a respira joacă un rol in echilibrul nostru emoțional, de unde rezultă , în tulburările anxioase și depresive, importanța exercițiilor ce țin de respirație, care sunt incluse în abordările bazate pe relaxare și meditatie. De unde decurge și importanța acordată de maeștrii orientali posturii ce trebuie adoptată în timpul exercițiilor de meditație (‘’dreaptă și demnă’’) și în viața de toate zilele, în general.

‘’Fiecare suflet este pentru alt

suflet o lume ascunsă’’

F. W. Nietzsche

CAP. 1

Despre stările sufletești

1.1 Stările sufletești

Emoțiile sunt întotdeauna în centrul stărilor sufletești însă se pot menționa și diferențe între acestea: stările sufletești sunt mai durabile și mai puțin intense, dar mai influente (cum ne poate strica ziua o ușoară culpabilitate) și mai ales, au un impact mai cuprinzător, căci nu există doar ca răspuns la o situatie dată (precum o emoție puternică) ci in raport cu întreaga noastră legatură cu lumea. Emoțiile sunt, in general, un răspuns la ceva care ni se intamplă, stările sufletești ne pot veni dinlăuntru, pot fi autoproduse.

Stările sufletești nu au neapărat un obiect precis, precum emoțiile. Cu toate acestea au totuși surse, chiar dacă nu sunt întotdeauna clare. Emotiile sunt un răspuns la ceva care ni se întâmplă. Stările sufletești nu întotdeauna sunt astfel, ele ne pot veni dinlăuntru, pot fi autoproduse.

Emoțiile sunt niste ‘’agitatori sociali” care modifică relația noastră cu ceilalți și cu lumea iar stările sufletești sunt mai curând niște ‘’agitatori interni’’, care modifică ra- portul nostru cu noi înșine și viziunea noastra despre lume. Emoțiile ne împing mai de- grabă spre acțiunea exterioară, iar stările sufletești mai întâi spre reflecția lăuntrică. Toate studiile arată că viața noastră emoțională se desfășoara deseori la un nivel mai curând discret, decât intens: sub formă, mai degrabă, a stărilor sufletești, decât a emoțiilor puternice.

Intensitate resimțită

Tabel 1 Frecvența relativ scazută a emoțiilor puternice si preponderența stărilor sufletești rezultate pe baza unui numar de 10 169 de observații culese, în momente intâmplătoare , de la 226 de persoane

Dispunem de numeroase cuvinte pentru a vorbi despre stările noastre sufletesti: stare de spirit, umori, sentimente.

Există numeroase moduri de a-ți apropia stările sufletesti. Deseori, trebuie să te oprești. Să te oprești din ceea ce ești in curs să faci: din a munci , din a alerga, din a injura intreaga lume…Stările noastre sufletești sunt intotdeauna acolo , un zgomot de fond. Te oprești si asculti, asa cum facem in pădure atunci cand ne oprim din mers si ciulim urechile: auzim atunci vântul, copacii, păsările, tot freamătul pădurii.

In meditația zen există o frumoasă metaforă, cea a cascadei: fiecare dintre noi iși poate observa stările sufletești, chiar rămânând foarte aproape de ele, asemenea cuiva care se plimbă si care s-a strecurat in spatele cascadei și se găsește in mod provizoriu la adăpost intre stânci și torentul ce se prăbușește- puțin ud, puțin tremurând, dar apărat și

privilegiat. Unul dintre obiectivele meditației denumite pe deplin conștiente este, astfel,

acela de a sta o clipă deoparte si de a-ți vedea trecând stările sufletești, de a ți le

descompune, de a ți le intelege. Dar fără să incerci să oprești torentul: cine și-ar pune in

gând să oprească apa unei cascade?

Tipuri de stări sufletești:

Stări sufletești pozitive- a fi binedispus, a se simti liniștit, destins

Stări sufletești negative- a fi plictisit, a fi prost dispus, a se simți ingrijorat

Stări sufletești mixte-nostalgie=se asociază in același timp plăcerea cu durerea;

-decepția =se intemeiază pe amintirea unei increderi acordate, care ar trebui să fie plăcută dar care este contaminată de ceea ce a pricinuit decepția;

-culpabilitatea=joacă rolul de a ne constringe să reexaminam anumite decizii dăunătoare celorlalți.

Stările noastre sufletești sunt profund marcate de legătura cu timpul: trecutul ( nostalgie, rușine , melancolie, culpabilitate…), prezentul ( mândrie, satisfacție, supărare..), viitorul ( neliniște, ingrijorare, incredere…). In mândrie, se regăsesc, fericirea legată de sentimentul realizării, amintirea obstacolelor intâlnite, dar depășite. Curiozitatea, stare sufletească a prezentului, este un amestec de energie, de incredere, de dorința de a intelege si de actiona, aici si acum. Există, de asemenea, constiința timpului care trece si a imbâtranirii, o mare sursă de stări sufletești.

Prin stările sufletești, nu reactionăm doar la evenimentul care le-a indus, ci și la ceea ce inseamnă acel eveniment în ansamblul vieții noastre. In trecutul nostru există urme gata sa reapară in întregime: amintirile personale (este memoria denumită autobiografica) sunt în mod tipic obiecte mentale complexe, stocate in rețelele creierului nostru sub forma stărilor sufletești.

Amintirile însotite de o emoție puternică sunt deseori mai ușor reținute decât unele episoade mai banale. Neurologii(LeDoux,1994) au arătat că, în creier, în apropierea hipocampului, care permite înregistrarea noutăților, este atașată o altă structură, amigdala. Amigdala creierului are funcția de a-i transmite acestuia dacă evenimentul este fericit (pozitiv) sau trist (negativ). Atunci cand evenimentul suscită o emoție puternică (de exemplu, mânia sau teama), un anumit tip de molecule este trimis la hipocamp care deține cea mai bună capacitate de inregistrare a lor. Astfel, experiențele pe animale de laborator (șoareci,șobolani) arată că deprinderile asociate unor șocuri electrice dureroase sunt mai rapide decat cele pozitive (hrana) , iar memoria este, de asemenea mai durabilă. Fără să se știe din ce motiv, tatăl lui Sacha Guitry a aplicat același mecanism. Acesta din urmă povestea că, după ce a întalnit-o pe Sarah Bernhardt la sfarșitul unei piese, tatăl său i-a dat o chiar dupa ieșirea din loja celebrei actrițe:’’Asta ca să-ți aduci aminte, fiule, că ai întalnit-o pe marea Sarah Bernhardt…’’

Stările noastre sufletești fac să crească întelegerea noastră asupra vieții: sunt rezultanta modului nostru de a recepta lumea , chiar si în microevenimentele acesteia (un copil care plânge, un cerșetor care doarme in mizerie)- toate acestea , dacă le-ați acordat atenție, au putut declanșa în voi o proasta dispoziție, fără ca aceste evenimente să aiba un impact asupra întregii zile sau asupra existenței voastre. Acestea se resimt și în trup: ai inima grea cand ești trist și te simți atât de ușor și de energic atunci cand ești binedispus! Există de asemenea , o apăsare și o încetinire provocate de spleen ( plictis) , precum și dificultatea de a sta locului la nerăbdare .

In ceea ce numim intuiție , suntem informați printr-o perceptie subliminală, care activează gânduri inconștiente si emoții subtile. De fiecare dată când simțim că cineva ne minte sau ne ascunde ceva , intuiția noastra se întemeiaza în fapt pe percepția inconștientă a simetriilor de pe chipul interlocutorului nostru și a diferitelor mici incoerențe.Această percepție este ceva care atrage după sine starea sufletească de îndoiala atât de tipică pentru momentul acela: ne simțim prost fizic, puțin framântați și perplecși din punct de vedere intelectual, fără argumente pentru a-l contrazice pe celălalt, dar cu convingerea intimă că ceva nu e în regulă.

1.2 Dureri si plăceri ale stărilor sufletești

Sistemul nostru nevos și organizarea creierului ne împing în mog firesc să atribuim tuturor resimțirilor și tuturor lucrurilor ce ni se întâmpla două tonalități: această experiență este placută ( tonalitate pozitivă ) sau neplacută (tonalitate negativă).

Stările sufletești pozitive sunt legate de atitudinile de apropiere, pe când cele negative incită mai curând la retragere și evitare.

Stări sufletești de apropiere: interes, curiozitate, entuziasm

Stări sufletești de evitare: agasare , dispreț, dezgust, neliniște

Dacă apropierea este mulțumitoare sau dacă duce la un succes , atunci resimțim bucurie, plăcere, bună dispoziție, care vor facilita alte apropieri. Când suntem fericiți , ne simțim în siguranță, ne place totul, suntem gata să privim și să admirăm tot ce ne înconjoară.

Stările sufletești negative ne incită și mai mult să ne focalizăm asupra a ceea ce ni se pare periculos sau problematic. Aceastea ne împing la o tratare a informației mai degrabă lentă, prudentă, atentă, pas cu pas, ca și cum am merge pe un teren minat, dându-ne impresia că timpul care trece e mai lung. In vreme ce stările sufletești pozitive ne duc către o apropiere de lumea înconjuratoare mai curând rapidă si intuitivă, euristică.

Stările sufletești pozitive ne permit un autocontrol mai bun: adică ne ajută să ne angajăm în comportamente ce au nevoie de o constrângere imediată spre beneficii ulterioare, de exemplu să facem eforturi azi ( exerciții fizice , regim ) pentru sănătatea noastră de mâine. Acesta este motivul pentru care tendințele depresive sunt atât de des asociate cu un mod de viață nesănătos ( consum de alcool , tutun , mai puține exerciții fizice ).

Stările sufletești pozitive ne dau, de asemenea mai mult discernământ ca să atingem țelurile pe care le fixăm: dacă ne simtim bine la un nivel mental vom reuși mai multe lucruri, pentru că vom avea grijă să ne angajăm în demersuri ce comportă o șansă rezonabilă de succes. In vreme ce subiecții căzuți pradă unor stări sufletești mai dureroase risca, atunci când nu vor fi victime ale renunțărilor premature, să faca alegeri mai presus de forțele sau de capacitățile lor deoarece vor avea și tendința de a fi mai puțin flexibili mental. De altfel , s-a dovedit că persoanele cu o dispoziție pozitivă ascultau mai bine criticile care le erau adresate. Stările pozitive ne fac să fim mai convingători și ne ajuta să memorăm mai bine ceea ce ne este de folos.

Stările sufletești negative favorizează comportamente de verificare excesivă, în special la persoanele deja predispuse la așa ceva, minuțioase sau obsesionale. Acestea ne determină , să avem mai puțină grijă de noi. Ruminăm mai mult asupra fricii noastre de boală, dar până la urmă ne ocupăm mai puțin de sănătatea noastră decât oamenii mai veseli.

Contrar a ceea ce se crede uneori, a vedea sporind stările noastre sufletești negative nu ne privează neapărat de a resimți stări sufletești pozitive. Si invers, creșterea stărilor sufletești pozitive nu le suprimă întotdeauna pe cele negative. Am văzut că anumite stări, ca nostalgia sau tristețea, pot fi mixte.

Funcționarea stărilor noastre sufletești este supusă unui registru mai curând bidimensional. Ne găsim în mod frecvent într-o stare în care se amestecă cele două dimensiuni, pozitivă și negativă, ale stărilor noastre sufletești.

exemplu:

-tensiunea legatǎ de stres poate fi în acelasi timp excitantă și obositoare, bazându-se pe stări sufletești negative si pozitive la fel de ridicate

-suferința depresivă este bazată pe stări sufletești negative ridicate și pe stări sufletești pozitive scăzute

-starea de bine este asociată unui nivel ridicat de stări sufletești pozitive și unui nivel scăzut de stări sufletești negative

-vidul si apatia rezultă dintr-un nivel scăzut de trăiri sufletești pozitive și negative

Grafic1 – Model bidimensional al stărilor sufletești

Independența relativă a stărilor sufletești pozitive și negative ne permite să întelegem mai bine rolul banilor în sentimentul de fericire: aceștia acționează mai mult asupra stărilor sufletești negative decât asupra celor pozitive. Pe termen lung , banii limitează în mod clar impactul evenimentelor de viață negative. Datorită lor, avem mai puține stări sufletești de stres și, mai ales de neliniște materială (când boilerul se defectează, nu suntem neliniștiți că nu avem bani să-l reparăm). Dar pe de altă parte, aceiași bani nu fac să sporească stările sufletești pozitive, poate pentru că, atunci când ești bogat, rareori îți spui în gând :’’Dar ce fericire pentru mine să fiu bogat, să fiu plin de bani!’’. Banii nu te fac fericit în mod direct dar te apără de stres (adică de stări sufletești legate de griji reale si actuale) dar nu neapărat și de anxietate ( care nu necesită griji reale).

Totuși în zonele de activare extremă, există între cele două polarități, pozitivă și negativă, o relație de incompatibilitate: astfel, prea mult stres, pentru prea multă vreme, slăbește puțin câte puțin capacitatea de a resimți plăcere, sporind stările sufletești negative. La fel , în timp ce tristețea nu ne impiedică să ramânem sensibili la bucurie , depresia nu ne mai permite să resimțim plăcere , oricare ar fi aceasta.

Nu putem să ne axăm pe pozitiv sau negativ:

există bucurii nesănătoase, plăceri și desfătări toxice care ne secătuiesc pe termen lung: plăcerea răzbunării, a dominării sau acea plăcere de a-i vedea pe ceilalți eșuănd, amestec de bucurie si culpabilitate și poate ansamblul stărilor sufletești de mândrie, atât de molipsitoare prin instinctul de dominare și nevoia de superioritate;

există suferințe sănătoase, care ne deschid ochii asupra anumitor realități precum cele legate de compătimire; suferințe care ar putea fi anticamerele unei forme de eliberare de toate suferințele; budismul vorbește astfel despre renunțare, sau despre spiritul de emergență. Această stare sufletească de deziluzie, tristă și dureroasă pentru început, este ceea ce va permite, potrivit gânditorilor budiști, conștientizarea zădărniciei care există spre a fi capitalizată în Samsara, astfel spus în lumea iluziilor materiale, acel ‘’teatru în care ființa omenească trăiește experiența suferinței în atașamentul înșelător față de lucruri’’

Prin urmare, e nevoie de umbră pentru a da profunzime luminii. Umbrele înfrumusețează ziua și, astfel, luminile serii sau ale dimineții sunt uneori mai frumoase decât cele din plină zi. Este și noaptea frumoasă? Da, dar numai pentru că se știe că după aceea va urma o nouă zi…

1.3 Ruminații

Stările noastre sufletești ne sensibilizează față de lucrurile triste, ceea ce ne face să devenim și mai triști. Ele induc, de asemenea, comportamente care merg în același sens: resentimentul provoacă neînțelegeri și conflicte care confirmă și realimentează resentimentul. Incetul cu încetul, stările sufletești dezvoltându-se, ele pot să ne abată de la real și să ne aspire în lumea lor. Nu este vorba doar despre stările sufletești negative: în euforie , în afară de acest amestec de bucurie și de dilatare a stimei de sine, există și o pierdere periculoasă a contactului cu realitatea. In franceză , există un cuvânt frumos , derivat din , pentru a descrie această exaltare bazată pe hipertrofia necontrolată a eului: l`elation-‘’betia succesului’’.

Există de asemenea, un efect de remanență, despre care am vorbit: stările sufletești durează dincolo de situațiile care le-au justificat sau care le-au declanșat. Stările noastre sufletești își fac drum în noi, într-un mod foarte concret, activând la nivelul creierului nostru niște ‘’căi sinaptice’’ ale tratării informațiilor, înclinate întotdeauna în aceeași directie. După o vreme, avem tendința de a ne sprijini în exces pe senzațiile noastre lăuntrice, de a considera stările nostre sufletești drept o informație mereu valabilă. Aceasta se numește în franceză raționament emoțional: dacă mă simt trist, este pentru că situația este tristă; dacă mă simt tensionat, este pentru că există un pericol; dacă mă simt furios, este pentru că a existat o ofensă sau o nedreptate…

In psihiatrie , termenul de disforie descrie un cocktail de stări sufletești dureroase supărătoare și mai mult sau mai puțin durabile. Cuvântul disforie vine de la grecescul dys (dificultate) și phorein (a purta , a suporta ): ceea ce este greu de suportat. Disforie este atunci când nu se mai poate suporta nimic; pe când euforia ne permite să suportăm totul. Disforia este un amestec al tuturor stărilor sufletești neplăcute care ne pot afecta : tristețe, iritabilitate, tensiune , neliniște. Aceasta nu numai că este neplăcută lăuntric, ci perturbă și reactivitatatea noastră la evenimentele vieții. In mod global, ne face să reacționăm mai puternic la ceea ce nu merge și mai slab la ceea ce este favorabil.

Persoanele disforice, în comparație cu cele care nu sunt astfel, acordă o atentie prelungită cuvintelor negative care li se prezintă. Pe când persoanele nondisforice se desprind mai repede și, mai ales, acordă mai mult timp cuvintelor pozitive.

La persoanele în disforie există, de asemenea , ceea ce numim ‘’căi ocolite de anticipare’’: spiritul lor genereaza mai puține anticipări pozitive și, atunci când ele există, aceste anticipări au mai puține efecte plăcute. Disforia ne face într-un anumit fel, să ne schimbăm hotărârea de a pune la cale proiecte plăcute și de a ne bucura de ele; pe câtă vreme anticiparea pozitivă a momentelor plăcute (gândul cum vom petrece seara de sâmbătă seara, etc) găsirea dinainte a reconfortării în aceste evocări aparțin de ceea ce ne face viața mai plăcuta.

‘’In apropiere de capul Horn, în largul coastelor chiliene, există o insula: Insula Dezolării. Sunt obsedat de ea.’’Această mică notă a lui Cioran, din Caietele sale, îmi pare ca un summum de surditate și de omenesc în acelasi timp.

Faptul de a rumina, înseamnă ‘’să ne focalizăm, în mod repetat, circular, steril, asupra cauzelor, a semnificațiilor și a consecințelor problemelor noastre,,ale situației noastre, ale starii noastre. In ruminare, persoana se focalizeaza asupra problemei si a consecințelor acesteia, și nu pe soluțiile posibile ce trebuie să fie imaginate sau puse în practică. Se pierde un timp nesfarșit cu ruminarea asupra eventualelor cauze ale bolii, în loc să se caute remediile. Aceasta este asociată deseori cu posomorârea și cu un sentiment de neputintă.

Stările sufletești ale ruminației nu conțin decât lungi lanțuri de jumatăți de gânduri, gânduri neterminate, frânturi de gânduri, care nu se împlinesc, care nu merg pâna la capat, căci se opresc la ușa oricărei eventuale decizii. Până la urmă, ele, au un alt rezultat, și poate nici vreun alt țel inconștient, decât acela de a menține disforia. Ruminația este fără un obiectiv precis, de unde rezultă faptul că nu poate avea un scop precis. Este o supunere neputincioasă a spiritului nostru la un gând circular și închis: ne învârtim pe loc și o știm. Dar nu mai reușim să reluăm controlul. Va trebui să așteptăm să se întample ceva: somnul, o distragere destul de puternică sau de prelungită, o întâlnire.

In ruminație, există o cronicizare și o remanență abuzivă a stărilor sufletești negative și a dimensiunilor lor emoționale multă vreme după dispariția eventualelor probleme. Dacă nu avem grijă vom fi atrași într-o capcană și vom deveni prizonierii ruminaților noastre până când epuizarea, un eveniment intruziv sau uzura timpului ne vor smulge de acolo…

Intrebarea centrală a ruminației este:’’de ce?’’

‘’De ce n-am luat hotărârea aceea, de ce am avut gestul acela sau cuvintele acelea, de ce a căzut totul peste mine?’’

Astfel in ruminațiile provocate de tristețe, găsim in general trei elemente:

de ce sunt atât de trist?( ruminații în legatură cu motivele tristeții mele);

ce vrea sa spună tristețea mea? (ruminații privitoare la semnificația tristeții mele);

de ce nu reușesc să mă smulg din tristețea mea? (ruminații privitoare la neputința fața de tristețea mea).

Faptul de a ne întreba ‘’De ce?’’ nu este un lucru bun decât dacă suntem în stare după aceea să ne spunem ‘’Stop!’’. In caz contrar, întrebările noastre atrag după sine un șir nesfârșit, intrăm în amănuntul amănuntelor, în motivul motivelor: înlănțuirea unor serii de ‘’da, dar de ce?’’este unul din jocurile favorite ale copiilor care-și innebunesc părinții.

In esență, ruminația prelungește în timp grijile și evenimentele nefericite, ca și când ele n-ar fi deja destul de supărătoare. Ea le dilată, le răspândește în toată viața noastră, în trecut (toate se intamplă pentru că n-am făcut ce trebuia să fac’’) si în viitor (‘’asta va aduce după sine cutare și cutare lucru’’), ceea ce degradează coplet evaluarea problemei pe care ar trebui să o facem în prezent.

Ruminațiile facilitează închiderea în sine și ne impiedică să ascultăm de sfatul și de experiența celorlalți, ceea ce ne-ar putea ajuta să ieșim din impas. Cu cât ne focalizăm mai mult asupra noastră în abordarea unei probleme, cu atât sunt mai imense pagubele în ceea ce privește inducerea stărilor sufletești negative. Faptul de a cere ajutorul și sfatul, toate acestea vor ușura povara emoțională a reflecției asupra problemelor noastre.

Există în ziua de astăzi protocoale de psihoterapii cognitive axate pe ruminații.Pacienților li se propune un exercițiu specific: să se disocieze de acestea (prin tehnici de recul asupra gândurilor lor), să le observe (învățarea tehnicilor de meditație), să limiteze timpul dedicat gândurilor (delimitarea unui worry time, unui ‘’timp ai grijilor’’pentru fiecare zi-dar nu mai mult!)…

Stările noastre sufletești nu depind doar de o stare lăuntrică de bine, ele joacă un rol important în diverse patologii psihiatrice, de la bulimie la anxietate, trecând prin depresie și dependența de droguri. Ele pot fi implicate înainte, în timpul și după aceste tulburări:

Inainte,într-un rol fragilizant: faptul de a suferi în mod repetat stări sufletești dureroase, fără să știm clar ce să facem cu ele, ne expune la apariția pe neașteptate a diferitelor boli psihologice, oricât de puțin predispuși am fi , de altfel;

In timpul, într-un rol fragilizant: faptul de a suferi în mod repetat stări sufletești dureroase, fără să știm clar ce să facem cu ele ne expune la aparitia pe neasteptate a diferitelor boli psihologice, oricaât de putin predispuși am fi,de altfel;

După, în rol de cicatrici invizibile și de factori de recidivă: instabilitatea stărilor sufletești după boală joacă un rol binecunoscut în apariția recurențelor; din nenorocire, cele mai multe boli psihiatrice sunt boli recurente: nu doar că recidiva ar fi o fatalitate, dar este sigur că vom întalni pe drum ocazii de recidivă; și că vom avea de lucru pentru a le înlătura.

Dar stările sufletești dureroase sunt, de asemenea , implicate din plin, de exemplu, în relația noastră cu hrana si cu posibilele sale derapaje. Se știe : crizele de bulimie se declanșează deseori plecând de la trăiri lăuntrice de tristețe, de neliniște, de singurătate sau pur si simplu de plictiseală și de vid.

Dar chiar dacă nu suferim de crize de bulimie, stările noastre sufletești intervin , în tendințele noastre de a rontțăi (faptul de a mânca în afara orelor de masă) sau în hiperfagie (faptul de a mânca prea mult în timpul meselor). In acelasi fel, persoanele supraponderale încep cu ușurință să mănânce prea mult atunci când se simt neliniștite sau triste. Si inducerea stresului la subiecții puși la regim îi împinge la încălcarea hotărârilor lor. Stările noastre sufletești dureroase sau neplăcute, dacă nu le identificăm , ne vor împinge în mod inconstient să ne ghiftuim. Apoi vor provoca prin ricoșeu alte stări sufletești dezagreabile, legate de data aceasta de scăderea stimei de sine: resentiment, rușine sau dezgust de sine. In general, tendința de a se refugia în diferite substanțe precum tutunul , alcoolul sau canabisul, este un mod de a fugi de stările sufletești dureroase sau pur si simplu neplăcute. Un mod prost, din păcate; ele vor reapărea cu și mai multă forță și între timp, vom fi devenit dependenți de acea substantță. Stările sufletești negative sunt cele care facilitează cel mai mult dorința de a fuma sau de a bea, pentru a-și alina sentimentele de tensiune sau de confuzie.

1.4 Introspecții

Dacă nu ne oprim să ne gândim la noi înșine, nu ne vom pune creierul în funcțiune decât pentru a face niște lucruri și vom uita să simțim că existăm, să ne observăm trăind. Si în felul acesta, vom trece pe lângă jumătate din viața noastră. Evacuand stările noastre sufletești, neacordându-le atenție, vom rămâne simple ‘’mașini de trăit’’ , potrivit expresiei lui Paul Valery. Si un sentiment de vid neliniștitor sau întristător ne va năpădi uneori, de îndata ce vom inceta să acționăm sau să reacționăm.

Avem nevoie de introspecție, avem nevoie să privim înlăuntrul nostru. De ce să nu ne întrebăm ‘’cum stau lucrurile acolo, înlăuntru?’’ de mai multe ori pe zi? De ce să nu luăm temperatura acestor stări sufletești ori de câte ori ne este cu putință?

Fără aceasta , vom naviga între doua primejdii: să ne înecam in stările noastre sufletești (ruminația) și să refuzăm să ne aplecăm asupra lor (fuga, care în acest caz este fuga de sine). Calea de urmat este cea de mijloc: o introspecție liniștită, dar conștientă, a limitelor sale.

Stările sufletești sunt expresia și sediul conștiinței de sine. După ce ascultăm două povestiri, ne vom aduce mai bine aminte de cea care ne-a marcat emoțional. De aceea experiențele noastre existențiale marcante se bazează pe stări sufletești: nu ne amintim niciodată ceva insipid, lipsit de incărcătura emoționala, nepersonal.

Când Socrate spunea :’’Cunoaste-te pe tine însuți’’, el nu intelegea prin asta să ne trezească la bucuriile introspecției , ci la conștiința pe care trebuie să o aibă fiecare dintre noi asupra limitelor sale, ca să stea la locul lui, pentru că adaugă : ‘’Să știi că nu ești un zeu și să te comporți în consecință’’.

Rousseau în Confesiunile sale , a fost cel care a făcut ca arta introspecției să intre în era sa modernă. Iată ce spunea el in Discurs despre științe și arte: ‘’Oh, virtute! Stiința sublimă a