Impactul Relatiei Educatoare Copil Parinti Asupra Personalitatii Copilului

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

EDUCAȚIA TIMPURIE ȘI IMPORTANȚA PARTENERIATULUI GRĂDINIȚĂ – FAMILIE ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A PREȘCOLARULUI

1. Inovație și reformă în învățământul preșcolar românesc – finalități, tendințe, politici și practici educaționale

2. Educația între tradiție și inovare

3. Educația timpurie între concept, tendințe și valori

3.1 Obiective în educația timpurie a copilului, de la naștere la 6/7 ani

3.2 Educația preșcolară, componentă a educației timpurii

3.3. Grădinița și educația pentru copiii de vârstă preșcolară

3.4 Grădinița–instituție nucleu în parteneriatul specific educației timpurii

4. Educația timpurie – o paradigmă în educația copilului preșcolar

5. Familia – roluri și funcții în societatea contemporană

6. Climatul familial și impactul asupra formării copilului

7. Educatoarea , copilul și familia, parteneri activi și eficienți în educația timpurie

8. Parteneriatul grădiniță-familie, reper în managementul schimbării

CAPITOLUL II

SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

1. Tipul și natura cercetării

2. Ipoteza, scopul și obiectivele cercetării

3. Variabilele cercetării

4. Etape ale cercetării

5. Eșantionul, caracteristici, specificitate

6. Metode de cercetare, colectare și prelucrare a datelor

6.1 Observația comparativă de tip calitativ a eșantionului de copii

6.2 Analiza documentelor școlare și manageriale

6.3 Analiza de context – SWOT

6.4 Focus grup

6.5 Interviul calitativ

6.6 Chestionarul

6.7 Studiul de caz

6.8 Metode de prelucrare statistică

7. Limite în cercetare

CAPITOLUL III

REZULTATELE CERCETĂRII

1. Rezultatele copiilor la evaluările inițiale și finale-analiză comparativă.

2. Mediul familial și relația părinți-copii

3. Studiu de caz privind efectele benefice ale parteneriatului educațional grădiniță-familie asupra unui copil cu CES

4. Calitatea educației la Grădinița Nr. 1 Adjud – imagine publică, opinii, atitudini

CAPITOLUL IV

Concluzii, implicații

Bibliografie și Webografie

Anexe

INTRODUCERE

În contextul actual, când se acordă o importanță deosebită educației pentru toți, când societatea românească tinde spre a deveni o societate educațională, învățământul preșcolar românesc parcurge o perioadă de valorizare și de compatibilizare cu trepte similare din alte țări. În abordarea problematicii educației timpurii, sistemul educațional din România trebuie să se fundamenteze pe imperativele, nevoile, valorile și normele societății românești, pe trăsăturile și caracteristicile specifice ale societății noastre, dar și pe principiile care guvernează sistemul educațional european.

Am abordat această temă, deoarece am considerat a fi una de actualitate, ce interesează pe toți, parteneriatul educațional grădiniță-familie având un rol important în ceea ce privește învățământul preșcolar din România. Implicarea părinților în parteneriatul educațional grădiniță- familie, contribuie la reușita școlară a preșcolarului.

În învățământul românesc, mai ales la nivel preșcolar, parteneriatul educațional grădiniță-familie a fost în permanență o parte integrantă a demersurilor inițiate în sensul schimbărilor, atât la nivel teoretic cât și la nivel practic. Tocmai de aceea, cadrul didactic implică părinții în cadrul acestui tip de parteneriat. Prin implicarea părinților în cadrul parteneriatului grădiniță-familie, copilul devine curios, interesat de ceea ce va urma, va prelua informația în mod activ, participând la ,,descoperirea” ei, dezvoltându-se astfel anumite abilități, îndemânări, aptitudini, trăsături de caracter și comportament pozitiv.

Așadar, la nivelul parteneriatului educațional grădiniță-familie, educatoarea își propune să promoveze manifestarea liberă a copiilor în învățare, să stabilească relații interpersonale, între părinți și copii, dar, mai ales, să stimuleze reușita școlară a copilului preșcolar. Implicarea părintelui în educația copilului, reprezintă una dintre ,,problemele” de care trebuie să se ocupe cadrul didactic pe tot parcursul vârstei preșcolare.

Desfășurând activități la care să participe și părinții, cadrul didactic încurajează plasarea copilului în situația de a explora și de a deveni sigur pe sine. Copilul trebuie lăsat să gândească singur, să își exprime ideile și opiniile în mod liber; cadrul didactic sau părintele poate interveni în cazul în care răspunsul lui nu este cel corect, explicându-i ceea ce a greșit. Atunci, copilul va deveni inventiv, dornic să ,,creeze” lucruri noi, liber să argumenteze în fața celorlalți ideile susținute.

Am conceput această lucrare din dorința de a observa dacă parteneriatul grădiniță – familie joacă un anumit rol în influențarea rezultatelor preșcolarilor din grădiniță. Educația trebuie să se manifeste permanent ca o acțiune coerentă și unitară a grădiniței și familiei. Interesul comun determină o mișcare de apropiere cu dublu sens, familie – grădiniță,

grădiniță-familie, în vederea unei suficiente cunoașteri de ambele părți. Unitatea de acțiune

este condiționată de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru și de o bună cunoaștere reciprocă. Activitatea educativă din grădiniță nu poate fi izolată, separată de alte influențe educative ce se exercită asupra copilului și mai ales, nu poate face abstracție de acestea.

Convingerea noastră este că, fiecare cadru didactic constituie o valoare – o valoare ce trebuie convertită în alte valori. Munca noastră, de neînfăptuit fără vocația dăruirii, influențează destine și caractere, cultivă atitudini și comportamente. Fiecare eră a marcat

într-un fel propriu statutul familiei în societate, a stabilit implicit sau explicit funcții, responsabilități, i-a recunoscut importanța formativă. Progresul omenirii se leagă strâns de aceste responsabilități, devenite constant tot mai complexe și mai puternic conectate la orizontul de așteptare al societății.

Noțiunea de părinte nu poate exista separat de cea de copil/urmaș, după cum noțiunea de educator nu poate exista separat de cea de educat. Părinții trebuie să cunoască, să devină conștienți de influența pe care o exercită prezența lor în viața copilului, să fie convinși că educația ce trebuie dată copilului pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea viitoare va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

Timpurile moderne și, mai ales, contemporaneitatea produc mutații profunde, proiectând familia în centrul unui spațiu extrem de contorsionat, asaltat de crize și de revoluții, de ideologii și de interese. În acest context, științele pedagogice operează ele însele cu abordări și instrumente noi, adecvate unor ținte pragmatice, gândite din perspectiva eficienței.

Tema lucrării are implicații atât de ordin teoretic cât și de ordin practic. Acestea din urmă apar în plan strict educativ, vizându-se atât educația familială, cât și educația formală. Mai precis, este vorba de creșterea eficienței acestor forme ale educației pentru integrarea socială a copilului, pe scurt, pentru îndeplinirea idealului educațional. Interdependența educației informale cu cea formală este mai mult decât evidentă, ambele forme constituind una pentru cealaltă atât bază pentru educație, cât și conținut.

Lucrarea de față are rolul de a sublinia și de a susține cu argumente importanța parteneriatului grădiniță-familie, rolul familiei în socializarea copilului, în pregătirea lui pentru a se adapta cu ușurință în contexte diferite de viață.

Ca pedagog, ca părinte, ca om atent la fenomenele lumii contemporane, mă preocupă în mod deosebit rolul familiei în uriașul conglomerat uman, modalitățile prin care aceasta poate deveni un factor educativ instituționalizat, acționând nu empiric, ci conștient,

programatic, sistematizat.

Ipoteza generală a cercetării de față este determinată strict de aceasta problemă,

demonstrând că, ”dacă există un parteneriat strâns între grădiniță și familie, o relație pozitivă între părinte-copil-educatoare, atunci se poate realiza o educație la standarde înalte de calitate, iar performanțele copiilor preșcolari pot fi influențate semnificativ”.

Materialul de față prezintă rezultatele unei cercetări calitative în Grădinița Nr.1 Adjud, structură a Școlii Gimnaziale ,,Mihail Armencea” și Grădinița Nr. 2, structură a Școlii Gimnaziale „ Principele Radu” Adjud, județul Vrancea.

Analiza se va concentra pe evaluarea factorilor care pot influența nivelul performanțelor educaționale ale copiilor, plecând de la premisa că impactul unui program educațional poate fi potențat sau, dimpotrivă, anulat printr-o serie de caracteristici ale grădiniței: relațiile dintre familie și grădiniță, relațiile dintre cadrele didactice etc. Rezultatele analizelor susțin rolul parteneriatului grădiniță-famile în determinarea nivelului performanțelor copiilor.

Motivațiile alegerii temei sunt multiple: generozitatea temei, puținele preocupări teoretice care să ofere un tablou complet al parteneriatului dintre grădiniță și familiile copiilor care frecventează instituția, dacă performanțele copiilor au fost influențate și mai ales cât. Toate aceste motivații conduc la necesitatea unui parteneriat real, activ, cu implicarea susținută a familiei.

Demersul meu este rezultatul studierii atente a unei bogate literaturi de specialitate, dar mai ales al observării directe și al experimentărilor practicate în activitatea cu copiii, cu părinții lor și cu școala. Abordată din perspectiva educativă, familia este prima școală a vieții, așadar temelie în devenirea ființei, condiționând soliditatea oricărei construcții ulterioare. Pe o temelie solidă, se știe, poți înălța oricât, edificiul nu se va prăbuși. Părintele este pentru copil și un bun educator, el trebuie să-i stimuleze efortul, spontaneitatea, fantezia, inițiativa, independența, încrederea în sine.

Lucrarea este structurată în trei capitole. Primul capitol intitulat Educația timpurie și impactul parteneriatului grădiniță familie în dezvoltarea intelectuală a preșcolarului, cuprinde mai multe subcapitole care definesc în esență conceptul de educație timpurie și modul în care se realizează ea cu ajutorul parteneriatului educațional grădiniță-familie. Toate subcapitolele formează un tot unitar în sensul că au la bază aspecte importante în ceea ce privește învătământul preșcolar din România, dar nu în ultimul rând termenul de „familie”, „educație timpurie”, „grădiniță”. Familia reprezintă primul mediu educativ în care se integrează copilul, grădinița continuă ceea ce au început părinții, iar parteneriatul educațional grădiniță-familie pune accentul pe colaborarea dintre educatoare și părinți în scopul educării copilului preșcolar. În primul capitol al lucrării am încercat să argumentez aceaste idei și sper să fi găsit dovezile cele mai convingătoare și, totodată, determinante pentru a genera opinii, reflecții asupra temei. Al doilea capitol intitulat Scopul, obiectivele și metodologia cercetării cuprinde cercetarea propriu zisă pe care am desfășurat-o în anul școlar 2014-2015, în care am prezentat metodele pe care le-am folosit în cercetare, pentru o constatare reală a nivelului de cunoștințe ale copiilor și gradul de implicare a părinților în cadrul parteneriatului educațional grădiniță-familie.

Capitolul al treilea intitulat Rezultatele cercetării, prezintă o analiză comparativă a rezultatelor activității, cât și a progreselor preșcolarilor, înregistrate în anul școlar 2014-2015, în cadrul evaluărilor inițiale, formative și finale.

Lucrarea mai cuprinde Concluzii, Bibliografie, Anexe, toate acestea sunt trecute la sfârșitul lucrării, ca să se poată observa modul în care s-a produs schimbarea după cercetarea propriu zisă, instrumentele de lucru folosite în cadrul cercetării și materialele bibliografice pe care le-am consultat pentru partea teoretică.

Această lucrare pune în evidență importanța participării părinților în cadrul parteneriatului educațional grădiniță-familie și beneficiile acesteia în ceea ce privește educația copilului preșcolar. Familia reprezintă primul mediu educativ în care se integrează copilul, grădinița continuă ceea ce au început părinții, iar parteneriatul educațional grădiniță-familie pune accentul pe colaborarea dintre educatoare și părinți în scopul educării copilului preșcolar.

Suportul teoretic oferit de o bogată bibliografie tematică mi-a facilitat conceperea și realizarea unui program de educație a părinților, finalitate care m-a motivat și mi-a alimentat constant eforturile. Am demonstrat importanța și necesitatea unui parteneriat real grădiniță-familie, am identificat modalitățile de realizare ale acestuia.

Consider demersul meu psihopedagogic doar o modestă contribuție în cadrul unui amplu și necesar proces de conștientizare a lumii contemporane asupra parteneriatului grădiniță-familie. Am înțeles că implicarea părinților în activitatea din grădiniță este foarte importantă, iar relația părinte-copil are un rol deosebit de important în evoluția și dezvoltarea copilului.

Factorul decisiv în succesul școlar îl reprezintă raportarea corectă a realității în existența activității comune familie-grădiniță. Sunt necesare sisteme complexe de dezvoltare a responsabilităților individuale și colective, în concordanță deplină cu preocupările, interesele, deprinderile și aptitudinile fiecărui copil.

Procesul de colaborare cu părinții asigură atingerea scopului educațional. Pornind de la necesitatea cunoașterii sociopsihopedagogice a copilului, grădinița dorește colaborarea cu familia sub diferite aspecte. Urmărind aspectele comune, speciale și diferențiate pe care viața de preșcolar o prezintă, părinții pot completa, sprijini și dezvolta personalitatea copilului cu o singură condiție – colaborarea cu  gradinița. Gradinița trebuie să găsească o punte de legătură cu familia, arătând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.

Sperăm, ca prin demersul întreprins, să fi clarificat măcar o parte din aspectele mai puțin abordate în literatura de specialitate, iar sugestiile date reprezentanților grupelor grădinițelor analizate să le fie de folos acestora.

CAPITOLUL I

EDUCAȚIA TIMPURIE ȘI IMPORTANȚA PARTENERIATULUI GRĂDINIȚĂ – FAMILIE ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A PREȘCOLARULUI

1. Inovație și reformă în învățământul preșcolar românesc – finalități, tendințe, politici și practici educaționale.

În România, învățământul preșcolar face parte din sistemul național de învățământ și este coordonat de Ministerul Educației Naționale. Mai precis, reprezintă prima unitate de învățământ pe care o parcurge copilul în primii ani de viață, aici învață să se integreze în colectivitate, să socializeze cu ceilalți, să asculte părerile celor din jur și să își argumenteze punctul de vedere. Învățământul preșcolar de stat este gratuit, însă există și grădinițe particulare care percep taxă. Toți copiii au dreptul la educație, în acest sens grădinița funcționează în conformitate cu drepturile copiilor, la care România a aderat. Unitatea de învățământ preșcolar este grădinița de copii, care este coordonată de către o persoană specializată, dornică să mențină prestigiul grădiniței și aceea persoană este numită ,,director al grădiniței”. Pe lângă director, întâlnim alte persoane specializate și calificate în domeniul educației preșcolare care organizează grupa de copii, și anume educatoarele grupei. Acestea au un rol aparte în dezvoltarea armonioasă, liberă a personalității copilului, sprijinindu-l în toate acțiunile sale.

Învățămîntul preșcolar pregătește copilul pentru viața școlară, îi formează anumite abilități, priceperi, deprinderi necesare viitorului școlar de mâine: copilul învață să țină creionul în mână, învață să picteze, să deseneze, să recite o poezie, să dramatizeze diferite personaje din povești, să pronunțe corect sunete speciale care au nevoie de recuperare și de integrare. În cazul acestor copii cu cerințe speciale, educatoarea trebuie să le asigure atât protecție cât și educația de care au nevoie.

Toți copiii au nevoie de sprijin, de ocrotire, de educație din partea adulților, dar și de afecțiune din partea acestora. În învățămîntul preșcolar se pune accent pe colaborarea dintre grădiniță-familie-comunitate, ca parteneri egali în educația copilului, la asigurarea unui sprijin reciproc în ceea ce privește dezvoltarea integrală a preșcolarului. Dacă acești parteneri în educație colaborează, copilul se simte sprijinit, apreciat, este dornic să realizeze tot ce își propune, este stimulat să creeze lucruri noi, demne de laudă.

În învățământul preșcolar apar o serie de noutăți semnificative care pun accent pe educarea și dezvoltarea copilului preșcolar. O noutate apărută în 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial și a fost dezbătută de toate cadrele didactice din România. Conform metodologiei în vigoare, clasa pregătitoare rămâne în învățământul primar și poate fi organizată atât în spațiile școlilor, cât și în incinta grădinițelor.

S-a demonstrat faptul că preșcolarul se poate acomoda la clasa pregătitoare, cu succes, dacă are o învățătoare bună, care le captează mereu atenția în cadrul lecților propriu-zise. Jocul este activitatea predominantă în clasa pregătitoare. Chiar dacă părerile sunt controversate și acum, clasa pregătitoare rămâne în învățământul primar românesc și nu se va ,,transfera” din nou la grădiniță. Metodele activ-participative reprezintă o noutate în învățământul preșcolar. Acestea vizează participarea activă și directă a copilului la procesul de învățare. Potrivit noului Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6 ani, ,,metodele activ-participative încurajează plasarea copilului în situația de explora și de a deveni independent”. Preșcolarul trebuie să cerceteze un anumit subiect, ca să poată susține în cadrul grupului propriile păreri.

Educatoarea trebuie să desfășoare activități diversificate, astfel încât să trezească interesele copiilor, să le pună în valoare anumite abilități și capacități pe care deja le au formate. Mai precis, cadrul didactic trebuie să țină cont de faptul că preșcolarii au diferite niveluri de dezvoltare, ritmuri diferite de dezvoltare și învățare precum și stiluri diferite de învățare. Copilul trebuie încurajat să gândească singur, să propună alte soluții diferite de opiniile colegilor săi, să fie sigur pe el în tot ceea ce afirmă și să aducă argumente pro și contra atât în cadrul activităților propriu zise cât și în viața de zi cu zi, să nu se lase influențat de deciziile altora ci să își susțină cu mândrie punctul de vedere. Metode activ participative utilizate în grădiniță: Cubul, Tehnica Lotus, Explozia stelară, Brainstorming, Metoda pălăriilor gânditoare, Metoda predicțiilor, Turul galeriei, Metoda pătratelor divizate etc.

O altă noutate apărută în învățământul preșcolar, face referire la activitățile opționale

desfășurate în grădiniță. Notificarea nr. 41945/18.10.2000 cu privire la organizarea activităților opționale stabilește modul de organizare a acestor activități opționale astfel:

a) În cazul în care activitatea opțională este desfășurată de către educatoare în timpul programului, ea face parte din norma cadrului didactic. Pentru activitățile opționale de limba modernă, de inițiere în utilizarea calculatorului, educatoarea va face dovada calificării în domeniul respectiv.

b) Pentru cazurile în care educatoarea sau un alt cadru didactic dispune de timpul necesar pentru desfășurarea unei activități opționale la grădiniță și, în același timp, are calificarea necesară, opționalul va fi considerat activitate didactică desfășurată în afara programului. Plata pentru această activitate se va face în regim de plata cu ora sau cumul, din veniturile proprii ale unității de învățământ (donații sau sponsorizări), cu respectarea prevederilor legale.

Parteneriatul educațional reprezintă tot o noutate în învățământul preșcolar. Parteneriatul educațional se instituie între următoarele instituții: familie (partener tradițional al grădiniței), grădiniță (ca instituție socială transmițătoare de valori), comunitate (ca beneficiar al serviciilor educaționale), agenții educaționali (copii, părinți, cadre didactice, psihologi, alți specialiști), instituții de cultură (universități, biblioteci, muzee, centre de cultură) și alți factori interesați în dezvoltarea instituțională a sistemului de educație.

Parteneriatul educațional, este foarte necasar în acest caz. Atât educatoarea, părintele, autoritatea locală, membrii ai comunității toți participă la educarea preșcolarului. Colaborează, au o relație bazată pe înțelegere, motivație, respect, comunică problemele apărute și încearcă să le rezolve utilizând diverse strategii. În altă ordine de idei parteneriatul educațional este benefic în procesul de dezvoltare și educare a preșcolarului Instituțiile de învățământ, oricât de valoroase ar fi ele, nu vor substitui corelația dintre părinți și copii. Cu ajutorul specialiștilor din diverse domenii, se va realiza colaborarea cu familia, deoarece aceștia vor desfășura o activitate de inițiere și de susținere a părinților privind formarea și dezvoltarea competențelor educative parentale. În cadrul acestor parteneriate copiii participă efectiv la luarea unor decizi, preșcolarii întră-n contact direct cu mediul, devin sociabili, atenți, responsabili, învață multe lucruri importante despre viață, învață să colaboreze cu membrii unui grup, învață să câștige dar învață și să piardă. Cu alte cuvinte parteneriatele educaționale sunt benefice în învățământul preșcolar, ele reprezentând o scară importantă în dezvoltarea și educarea copilului preșcolar.

Un alt element de noutate îl reprezintă rutinele și tranzițiile, în care se includ, de fapt, activități realizate și pâna acum, dar nu sub aceasta denumire și fără de care nu era posibilă derularea programului zilnic. Acestea sunt incluse în cadrul activităților de dezvoltare personală, alaturi de activitatea opțională, altă dată inclusă, mai degrabă, în cadrul activităților obligatorii. Activitățile integrate reprezintă tot un element de noutate. Activitățile din grădiniță pot fi desfășurate integrat, după scenarii zilnice, cu generice distincte care reunesc activități comune și la alegere dar din zona respectivă sau prin care se regăsesc fragmentele de activități dintr-o săptămână, respectând tema și subtema săptămânii. La nivelul învățământului preșcolar regăsim o serie de elemente noi pe care fiecare educatoare le întâmpină la un moment dat.

Multitudinea programelor educaționale promovate, cu efecte atât la nivelul grădiniței, cât și al celorlalte niveluri ale învățământului: Program de educație Timpurie pe Arii de Stimulare, Programare de stimulare a interesului pentru lectură, Program de educație a părinților, Program de înființare a Centrelor de Resurse pentru părinți, Program de constituire a Centrelor de Resurse și Informare în Comunitate, Program de educație ecologică, Program de generalizare a grupei pregătitoare etc.

În contextul actual, când se acordă o importanță deosebită educației pentru toți, când societatea românească tinde spre a deveni o societate educațională, învățământul preșcolar românesc parcurge o perioadă de valorizare și de compatibilizare cu trepte similare din alte țări. Așadar, obiectivul programelor de dezvoltare timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoțională și socială a copiilor și, pe termen lung, de a promova dezvoltarea la maximum a potențialului copilului. În acest sens, suntem conștienți de faptul că focalizarea pe educația timpurie și anii preșcolarității este importantă, deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă rapid și, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil și mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. De asemenea, este bine cunoscut și, evident faptul că, alegerile făcute acum și acțiunile întreprinse de părinți și de societate în copilăria timpurie au o puternică și mai de durată influență asupra progresului copilului.

În prezent, atât prioritățile pe plan național, cât și cele pe plan internațional impun cu stringență stabilirea unei politici și a unui sistem de educație timpurie în interiorul cadrului mare al programului de Dezvoltare Timpurie a Copilului. De asemenea, este important ca sistemul național de educație timpurie să se dezvolte în contextul dat de Convenția pentru Drepturile Copilului, de Țintele Ministerului pentru Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015.

2. Educația între tradiție și inovare

Transformarea școlii românești în ceea ce privește structurile, finalitățile, conținuturile și pregătirea resurselor umane are la bază și învățământul preșcolar. Învățământul preșcolar, de altfel, trebuie să fie la curent cu problemele contemporaneității, și să le rezolve prin diferite mijloace la nivelul educației formale. În învățământul preșcolar un prim accent se pune pe dezvoltarea individuală a fiecărui preșcolar. Copilul învață să socializeze, să se integreze în colectivitate, discută cu părinții, cu educatoarea, cu ceilalți copiii, își compară și își alege prietenii după bunul lui plac.

Un al doilea accent se pune pe integrarea socio-școlară a copilului, pregătirea acestuia pentru școală și pentru viața socială. Acest fapt aduce în prim plan preșcolarul ca ființă emoțională, rațională, receptivă care, a trecut de stadiu socializării urmând să pășească, cu pași mărunți spre viața școlară. Educația preșcolară are la bază un proces de dezvoltare și adaptare continuă.

Astfel, această preocupare pentru dezvoltare se organizează pe câteva direcții și tendințe majore precum:

– Restructurarea curriculară a raporturilor dintre educație și instruire

În acest fel educația preșcolară tinde să devină ,,o instruire realizată prin educație și nu o educație dobândită prin instruire” (Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii, 1998). Cu alte cuvinte educatoarea se informează, prelucrează informațiile, alege materialele didactice, desfășoară activitatea propusă, dar produsele activității respective nu au o importanță semnificativă. La nivelul educației preșcolare actuale, însă, se urmărește dezvoltarea integrală a preșcolarului în ceea ce privește cunoștințele, priceperile, deprinderile, atitudinile, valorile, competențele, dar și creațile lui proprii.

– Reconsiderarea rolului educatoarei

Educatoarea deține un rol important în grupa de copiii. Ea este managerul grupei, coordonează întreaga activitate cu copiii, rezolvă probleme apărute, se informează, oferă copiilor răspunsuri la toate întrebările adresate de ei, dar în același timp, ea trebuie să se și perfecționeze, să participe la cursuri de formare, să inițieze parteneriate educaționale, să participe la concursuri, etc. Relația dintre educatoare și copil trebuie să fie una de prietenie, educatoarea trebuie să se apropie de copil, dar să fie și ,,autoritară’’, atunci când trebuie.

– Transformarea perspectivei de abordare a copilului

Fiecare copil e unic, are personalitatea lui, modul lui de viață, trebuințe de învățare specifice. În acest sens, educatoarea trebuie să utilizeze metode de lucru noi, cum ar fi metoda proiectelor, problematizarea, introducerea unor activități opționale care să îi dezvolte copilului anumite procese psihice precum: memoria, gândirea, creativitatea, atenția etc.

– Prefigurarea unei viziuni didactice de tip curricular

În învățământul preșcolar, la fel ca și la celelalte nivele de învățământ, activitatea predată la clasă are la bază obiective, conținuturi, etape ale lecții, strategii didactice etc. Programa nouă a învățământului preșcolar, mai precis curriculum preșcolar, cuprinde obiective de natură formativă care permite abordarea interdisciplinară a conținuturilor alese de cadre didactice și copii. Abordarea interdisciplinară reprezintă o tendință în dezvoltarea copilului preșcolar, oferă copilului posibilitatea de a cunoaște lumea înconjurătoare printr-o viziune sistematică.

– Recunoașterea valențelor formative ale mediului educațional

Copilul preșcolar trebuie să participe atât în cadrul activităților instructive educative cât și în cadrul activităților extracurriculare. Acest fapt implică atât grădinița în educarea copilului cât și membrii comunității, familia și alți parteneri educaționali. Parteneriatul educațional este benefic în cadrul grădiniței. Acesta are rolul de a implica membrii comunității în educarea copilului preșcolar; parteneriatul educațional este o tendință de dezvoltare a învățământului preșcolar.

– Considerarea educației preșcolare ca parte a educației permanente

Educația permanentă în învățământul preșcolar are diverse valențe atât formale, cât și informale și nonformale. De mic, copilul învață să socializeze, apoi se pregătește pentru școală. Grădinița nu se limitează la o educație formală, cunoștințele dobândite de copii în cadrul activităților instructiv-educative. Copiii participă la activități opționale, activități cu părinții, teatru, și alte activități distractive. Educația copilului preșcolar include în ansamblu activitățile prevăzute în programă, activități extracurriculare dar și activități informale, din afara grădiniței.

În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția societății și implicit a educației. Suntem în era informațională pe care unii cu greu o accepta, se integrează în ea. Și în învațământ au loc transformări rapide pornind de la crearea mediului de învățare care poate eficientiza tehnicile de învățare și de muncă intelectuală sau le poate bloca, încetini uneori din lipsa banilor, alteori din dezinteresul dascălilor. A apărut termenul de „educație modernă”.

Jacques Delors, în Raportul UNESCO pentru secolul XXI a avansat patru axe pentru educația viitoare, educația fiind înțeleasă ca experiență globală (în plan cognitiv, practic, personal și social): „a învăța să cunoști”, „ a învăța să faci”, „ a învăța să trăiești împreună cu ceilalți ( a învăța să fii), „ a învăța să devii”.

Activitățile pentru copii trebuie să aibă un caracter spontan, să contribuie la dezvoltarea independenței în gândire și acțiune. Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive, conferă activității mister didactic, se constituie ca o aventură a cunoașterii în care copilul este participant activ pentru că el întâlnește probleme, situații complexe pentru mintea lui de copil, dar în grup, prin analize, dezbateri, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă sarcini de învățare, se simte responsabil și mulțumit în finalul lecției.

Educatoarea trebuie să fie entuziasmată după reușită, progres înregistrat de grup sau de copil pentru pregătirea motivației sarcinii. Se spune deseori că acei copii care au parte de dascăli creativi vor fi și ei creativi urmând modelul. Lumea în care trăim se schimbă și odată cu ea și educația. Prin metode interactive de grup copiii își exersează capacitatea de a selecta , combina, învăța lucruri de care vor avea nevoie ca școlar și ca adult.

În sistemul de învățământ creativitatea și inovația se impun în atenția educatorilor ca

una dintre valorile formative esențiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor definitorii pentru – însuși idealul educațional. Stimularea creativității e un demers socioeducațional complex ce cuprinde simultan fenomenele de activizare, antrenare, cultivare și dezvoltare a potențialului de autoexpresie și împlinire creatoare.

Progresul uimitor al civilizației contemporane, explozia informațională, se resimt și în învățământul preșcolar românesc, acesta cunoscând, în ultimul deceniu, o continuă transformare și dezvoltare sub aspectul conținutului, metodologiei și strategiei didactice. Astfel au apărut noi concepte de o deosebită importanță în activitatea cadrelor didactice:

„ educația timpurie”, „ educația centrată pe copil”, „ învățarea prin descoperire”, „ inteligența emoțională”, „parteneriat educațional”.

Contextul actual ne cere să formăm micile personalități ale copiilor pentru a fi capabile să-și exprime gânduri, emoții, sentimente, opțiuni. Altfel spus, în fața acumulării de cunoștințe primează aplicarea informațiilor, capacitatea de socializare a copilului, dobândirea autonomiei și spiritul critic.

Noul curriculum poate fi înțeles ca totalitatea experiențelor de învățare a copilului, atât în grădiniță, cât și în afara ei, prin activități de tip nonformal sau extracurricular, planificate și aplicate de grădiniță. Aplicarea acestuia aduce cu sine noi schimbări în realizarea procesului de predare – învățare – evaluare.

Printre elemente de noutate ale curriculumului pentru învățământul preșcolar se regăsesc următoarele:

– poziționarea copilului în centrul procesului educațional, ce presupune realizarea educației în funcție de interesele și nevoile de formare ale acestuia;

– accentul pus pe dezvoltarea capacităților, deprinderilor, abilităților, atitudinilor ce țin de dezvoltarea fizică (motricitate fină și grosieră, dezvoltarea senzorio-motorie, dar și sănătate, nutriție, igienă și securitate personală), dezvoltarea socio-emoțională (a trăi și a interacționa cu alți copii sau cu adulți, a respecta diversitatea, a gestiona emoții, sentimente, atitudini,), atitudinile și capacitățile în învățare (curiozitate și interes, inițiativă, persistență în activitate, creativitate), alături de competențele urmărite în mod tradițional (din domeniul dezvoltării cognitive și a limbajului și comunicării).

– diversificarea și folosirea eficientă a strategiilor de predare – învățare – evaluare

( utilizarea metodelor activ-participative, interactive în procesul predării, alături de metodele tradiționale, cu scopul de a dezvolta creativitatea copiilor, capacitatea de interrelaționare, gândirea critică, rezolvarea de situații problemă etc.)

– importanța mediului educațional, care să permită dezvoltarea liberă a copilului –

spațiul educațional trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie curat, util, estetic, flexibil, adecvat la sarcini, confortabil, interactiv, valoros;

– părinții sunt partenerii – cheie în educația copilului, iar relația familie – grădiniță este una hotărâtoare pentru dezvoltarea acestuia.

Este necesar să facem deosebirea dintre schimbare și inovație: inovația are un caracter deliberat, planificat și voluntar al cărei obiectiv este să determine instalarea, acceptarea și aplicarea unei schimbări. Schimbările în educație se produc mai încet pentru că educația este un domeniu în care nu se produce niciodată o ruptură netă între nou și vechi, procesele de adoptare a unor noi idei sau practici și de acomodare a acestora la structurile și concepțiile existente sunt prin natura lor lente și treptate (A.M.Hubermann).

Ministerul Educației Naționale, prin politicile promovate și prin strategii specifice de aplicare a acestora, asigură cadrul de realizare a calității serviciilor educaționale, toate eforturile fiind concentrate pe linia creșterii calității și a compatibilizării sistemului de învățământ românesc cu sistemul european, însă pentru ca strategia de reformă a învățământului românesc să aibă cu adevărat succes este nevoie ca ea să aibă în vedere toate nivelurile învățământului, de la cel preșcolar la post-universitar.

3. Educația timpurie între concept, tendințe și valori

”Cu fiecare copil care se naște, în lume renasc speranțele și visele rasei umane”

UNICEF, 2000 (adaptare după sloganul ”Cruciadei copiilor”)

Fiecare copil care se naște este o speranță. O speranță pentru părinții săi, pentru sine, dar și pentru comunitatea și societatea în care trăiește. Acest adevăr constituie, poate, cea mai profundă argumentare a ceea ce se dorește a fi azi mișcarea în favoarea drepturilor copilului. Oricât de exactă și influentă este știința lumii moderne, nu poate fi mai convingătoare decât inima și dragostea unei mame, ca tot ceea ce ține de argumentația naturală a ființei umane. Copilul, acest vlăstar plăpând și vulnerabil al omului, are nevoie în primii ani de viață de o continuă acompaniere a adultului în dezvoltarea sa.

Organizațiile internaționale ( UNESCO și UNICEF) construiesc azi politici care se referă la o mișcare globală în favoarea copiilor și copilăriei. Este vorba de orientarea politicilor și practicilor educaționale, în așa fel încât, să se schimbe abordarea și filosofia cu privire la valoarea și importanța vârstei mici, precum și a investițiilor necesare pentru aceasta.

Încă de la Conferința mondială a miniștrilor educației și lansarea sintagmei educație pentru

toți ( Jomtiem, Tailanda, 1990), educația timpurie a devenit un obiectiv prioritar al tuturor strategiilor și programelor internaționale de educație. Educația pentru toți începe cu mica copilărie, chiar cu pregătirea părinților de a crește și îngriji copilul. Educația timpurie constituie astfel primul pas și cel mai important, pentru a sprijini prin politici și practici adecvate educația tuturor copiilor.

Ca obiectiv, educația pentru toți se întâlnește cu educația incluzivă când desemnează țelul unei educații cu adresabilitate maximă, care surprinde necesitatea adaptării strategiilor și metodelor, în așa fel încât nici un individ să nu rămână în afara acțiunii educaționale. Se conturează tot mai mult ideea că fiecare individ reprezintă un izvor de experiențe în învățare, atât pentru propria sa formare, cât și pentru ceilalți.

Ambele concepte evidențiază o dimensiune cantitativă și una calitativă. Dimensiunea cantitativă se referă la nevoia și obligația sistemelor educaționale de a cuprinde toți copiii în procesul învățării formale.

Dimensiunea calitativă are în vedere, mai ales, pe acei copii ale căror cerințe educative de bază nu sunt satisfăcute corespunzător în grădiniță. Suntem în fața unei perspective educaționale în care accentul se pune nu numai pe adaptarea individului la condițiile școlarizării, ci și, în mod deosebit, pe adaptarea grădiniței la cerințele copilului – perspectiva curriculară asupra învățării.

Între aspectul calitativ și cel cantitativ există o permanentă și profundă interdependență, astfel încât, numai urmărind cuprinderea tuturor copiilor în grădinițe cât mai incluzive, putem concepe adecvat paradigma educației pentru toți și asigurarea calității în educație, prin respectarea unor principii și valori universale și utilizarea unor strategii și metode cât mai incluzive.

Conceptul de educație timpurie este utilizat în două sensuri:

primul sens se referă la începerea educației cât mai devreme, și acesta este în genere

legat fie de înțelegerea și, pentru exercitarea de către părinți și persoanele care îngrijesc copilul mic, a unui rol cât mai adecvat în educația lui, fie de intrarea mai devreme în grădiniță a copiilor ( încă de la 2 ani).

al doilea sens, mult mai complex și bogat, exprimă faptul că educația copilului mic

este un domeniu prioritar și necesar de a fi abordat într-o viziune multidisciplinară și complexă și produce o schimbare majoră în practicile tradiționale de îngrijire, creștere și educare a acestuia. Pentru această înțelegere se utilizează termeni precum: îngrijire, dezvoltare, achiziții fundamentale, îngrijirea copilului în mica copilărie, educație și îngrijire pentru dezvoltare.

Prin educație timpurie se înțelege abordarea pedagogică ce acoperă intervalul de viață de la naștere la 6/7 ani, momentul intrării copilului în școală și, totodată, momentul când se petrec importante transformări în registrul dezvoltării copilului. Premisa educației timpurii constă în ideea că orice copil are nevoie și merită să aibă un început bun pentru viața sa. Dezvoltarea fizică, afectivă și intelectuală în mica copilărie constituie aspecte decisive pentru viitorul adult.

În același timp, din perspectiva socială, la copilul mic devine tot mai clar faptul că nu putem separa educația de îngrijire, de protecția sănătății și de asistența socială.

3.1. Obiective în educația timpurie a copilului, de la naștere la 6/7 ani

– dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității copilului, în funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă și creativă a acestuia;

– dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii, cu adulții și cu mediul pentru a dobândi cunostințe, deprinderi, atitudini și conduite noi;

– încurajarea explorărilor, exercițiilor, încercărilor și experimentărilor, ca experiențe autonome de învățare;

– descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identități, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

– sprijinirea copilului în achiziționarea de cunostințe, capacități, deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea în școală și pe tot parcursul vieții.

– copilul este o entitate care evoluează de-a lungul parcursului său educațional.

Educația timpurie poate fi considerată un prim pas pentru sprijinirea copilului mic pornit pe acest drum al învățării, în această experiență a cunoasterii acordată la timpul și societatea din care face parte.

Pentru o pregătire cât mai bună a copilului pentru școală și pentru viață, în perioada

copilăriei timpurii este deosebit de importantă atenția acordată dezvoltării sale din toate

punctele de vedere.

Domeniile de dezvoltare sunt instrumente pedagogice esențiale pentru a realiza individualizarea educației și învățării, acestea dând posibilitatea de a identifica atât aptitudinile cât și dificultățile fiecărui copil în parte.

3.2. Educația preșcolară componentă a educației timpurii:

Marele psihopedagog Pestalozzi, afirma acum două secole că „vârsta preșcolară a fost și va rămâne pentru copii, temelia educativă a întregii vieți”. Acest lucru se poate aplica și demonstra, chiar acum în zilele noastre. Pornind de la această premisă, putem susține faptul că  la o evoluție pozitivă a copilului, unul dintre cei mai importanți factori este grădinița.

Fiind prima verigă a sistemului de învățământ, ea reprezintă un element crucial în procesul instructiv-educativ, dar și în dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a copilului.

Un rol foarte important în realizarea cu succes a acestui proces îl are educatoarea. Rolul  acesteia este să promoveze, să coordoneze și să dirijeze întregul proces educativ. Menirea fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii. Educația vârstelor mici este privită într-o viziune globală ca temelie a personalității fiecărui individ. Devine tot mai evident faptul că societatea nu-și mai poate permite să lase la voia întâmplării procesele și situațiile în care se formează copilul. Problemele de dezvoltare pe care le întâmpină fiecare copil sunt, de fapt, situații de învățare prin care se dezvoltă nu numai copilul, ci toți cei implicați în actul educațional.

Într-o societate aflată în schimbare, pentru care trebuie reconsiderate dimensiunile teoriei și practicii educaționale, este firesc ca în centrul preocupărilor profesioniștilor educației să fie identificarea nevoilor de învățare și dezvoltare precum și strategiile optime de aplicare a lor. Toți copiii au dreptul de a primi sprijin, pentru a se dezvolta optim. Cum începutul educației coincide cu însuși începutul vieții, cu cât ne vom ocupa mai devreme să creăm situații favorabile dezvoltării/învățării, cu atât vom asigura mai mult șansele de integrare socială a cât mai multor copii. Când copilul este foarte mic, el nu poate „participa” direct la actul educațional, influențele sunt organizate și pregătite de adulți care îl înconjoară: la început, părinții și ceilalți adulți din familie, apoi educatoarea și copiii cu care vine în contact. Responsabilitatea dezvoltării copilului în primele etape revine în primul rând familiei.

Avem nevoie să ne reamintim de faptul că fiecare copil este o promisiune și are o

șansă care depinde de atitudinea și acțiunea celor care îl cresc și îl educă. Educația preșcolară care se desfășoară în grădinițe este o parte importantă a educației timpurii. Aceasta constituie un concept mai larg care se referă la toate programele realizate pentru a sprijini creșterea, educarea și dezvoltarea copiilor de la naștere și până la intrarea în școală. Orice schimbare în educație pune în discuție și implicarea familiei în educație, în activitatea grădiniței. Se știe că progresul copiilor depinde în mare măsură de armonizarea demersurilor grădiniței cu cele ale familiei, și de colaborarea educatoarelor cu părinții pentru stabilirea unei continuități în educație.

De aceea, grădinița trebuie să treacă de legăturile formale, oarecum firești, cu familiile copiilor și să dezvolte parteneriate active, formând diverse strategii. Pentru a fi, deci, pregătiți pentru viitor, este o mare nevoie de schimbare, schimbarea sistemului în interesul copilului și al cadrului didactic, schimbarea atitudinilor părinților prin deschiderea către dialog și cooperare. Și nu în ultimul rând este necesară schimbarea noastră ca indivizi, conștientizând că, poate, suntem factorii cei mai importanți care, dacă vrem, putem schimba întreaga lume. Sensibilitatea la problemele celor din jur și disponibilitatea în a-i ajuta la nevoie, ar trebui să redevină valori ale culturii comunității. Dar pentru a putea pretinde altora schimbare, ea trebuie mai întâi să răsară din sufletele noastre, să fim noi înșine modele.

3.3. Grădinița și educația pentru copiii de vârstă preșcolară

Dezvoltarea copilului în perioada preșcolară constituie o preocupare nu numai a familiei, ci și a sistemului general de învățământ, prin programele elaborate și derulate de grădinițe.

Încadrarea copilului de vârstă preșcolară într-un program de grădiniță constituie o premisă necesară, dar nu suficientă, pentru a-i stimula și sprijini dezvoltarea.

Când analizăm coordonatele politicilor educaționale moderne din învățământul preșcolar, putem identifica câteva argumente de bază care ne îndreptățesc să considerăm că educația pentru toți trebuie să înceapă de la grădiniță. Pentru a înțelege și explica mai concret cum se realizează educația pentru toți în învățământul preșcolar, putem porni de la o serie de de premise de lucru pe care le vom concretiza în câteva întrebări retorice, pe care le vom concretiza în câteva întrebări retorice , ca puncte de reflecție.

Primul argument se referă la faptul că orice grădiniță este terenul unei învățări timpurii a regulilor sociale și punctul de demarare a programelor proiectate și planificate la nivel general pentru integrarea educațională și socială a tuturor copiilor. Să ne punem o întrebare: încadrează grădinițele toți copiii de vârstă preșcolară? Dacă nu, cum ne asigurăm că toți copiii au șanse egale la participarea în programe dedicate sprijinirii și dezvoltării lor individuale? Desigur, familia are rolul ei bine definit în formarea copilului și în socializarea primară. Dar aici vorbim de politicile educaționale, de grija față de o societate întreagă, nu numai pentru anumite segmente ale ei. Pentru a crește generații educate, trebuie să ai grijă de fiecare individ, să nu lăsăm niciunul în afara efortului de proiectare și de acțiune. Aceasta este cerința educației pentru toți, la nivelul acestei instituții sociale trebuie realizate programe de sprijin educațional, căci, nu este suficient să îți iubești copilul; ca părinte, trebuie să înveți cum să îl sprijini adecvat. Educația părinților implică și ea experiențe, principii, norme, practici eficiente. Câți părinți le consideră importante și apelează la ele?

Iată de ce, se simte nevoia unei politici generale care să implice familia în parteneriatul educațional. Educația pentru toți, presupune această dimensiune de lucru și proiectează acțiunea și decizia comună a grădiniței, familiei și comunității în favoarea fiecărui copil.

Al doilea argument se referă la faptul că programul educativ al grădiniței trebuie să fie flexibil și deschis către răspunsuri adecvate individualizate și personalizate. Curriculum-ul preșcolar trebuie să răspundă nevoilor de educație și formare a tuturor copiilor. Apare o întrebare firească: este acesta suficient de flexibil pentru a fi adaptat real la cerințele educative ale fiecărui copil sau este construit pe modelul „normalității”, adică la acel standard care apreciază anumite caracteristici și devalorizează altele? Cu alte cuvinte, curriculum-ul se adresează numai celor care, oricum, ar face progrese ori și celor care au nevoie de sprijin educativ adecvat?

Educația pentru toți se sprijină pe un curriculum flexibil și deschis, care pornește de la cerințe educative ale copiilor „reali” nu „imaginari”, de la particularitățile și caracteristicile personale ale copiilor pentru a sprijini dezvoltarea adecvată. Altfel spus, cerințele educative ale fiecărui copil, mai mult sau mai puțin speciale, sunt la baza deciziilor educative și a proiectelor individualizate în grădiniță. Desigur, această recunoaștere cere ca orice acțiune să fie precedată de buna cunoaștere a fiecărui copil.

A treia idee pe care trebuie să o subliniem se referă la recunoașterea faptului că instituția de educație preșcolară nu poate face față singură cerințelor multiple ale unui program eficient de educație. Grădinița își poate îndeplini sarcinile de lucru numai în parteneriat cu familia și cu comunitatea. Întrebarea care se pune la acest nivel este: cât de activ, adevărat și eficient este parteneriatul în practicile educative ale grădiniței? Parteneriatul presupune respect reciproc, acceptare, toleranță și lipsa judecăților de valoare, a prejudecăților cu privire la situația economică, socială sau educațională a părinților. Dacă se realizează cu adevărat un parteneriat, se poate vorbi de o construcție comună de relații din care educatoarele primesc informații, părinții câștigă experiență, iar copiii cresc mai bine și mai siguri pe ei.

A patra idee se referă la practicile educative directe ale educatoarei. Pentru a putea răspunde diversității și unicității copiilor și a asigura educația tuturor, este nevoie să se orienteze pozitiv atitudinea, limbajul și metoda pedagogică. Aici, întrebarea firească este: reprezentările, imaginile și percepțiile educatoarei despre copii și valoarea pe care o acordă modelelor lor diferite de personalitate sunt de natură a garanta sprijinul adecvat fiecărui copil? Un adevăr fundamental, la acest nivel, este acordarea șansei la stimulare și formare a fiecăruia. Copilul preșcolar este actorul unui proces de formare în care fiecare gest, privire, cuvânt din partea adulților cu care vine în contact, poate să îi influențeze imaginea de sine. Este firesc ca programul din grădiniță să îi ofere șansa de a se forma în sens pozitiv, cu încredere în forțele sale.

De asemenea, mediul de viață al copilului influențează puternic și de durată componentele personalității individului. Astfel, comunicarea copilului cu educatoarea este extrem de importantă, atât cea verbală, cât și cea nonverbală. Contează foarte mult aprecierile educatoarei, apelativele, modul pozitiv sau negativ în care reacționează la acțiunile copilului. Un alt element important este participarea tuturor copiilor la programul educativ. Fiecare după forțele și posibilitățile sale. Copiii sunt diferiți, capacitățile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniță fiecare poate avea un loc, un rol și o valoare. Întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm este: participă fiecare copil la activitățile din grădiniță? Chiar și cei cu CES?

Cerințe Educative Speciale pot însemna și momente dificile, probleme legate de anumite situații sau caracteristici personale ale copiilor cu care aceștia se confruntă și care pot fi depășite prin programul educativ. CES este un concept care abordează educația pornind de la ceea ce poate copilul, și nu de la ceea ce nu poate. Pentru educatoare CES sunt provocări la găsirea unor soluții, nu piedici în realizarea curriculum-ului. Dacă educatoare realizează faptul că fiecare copil poate învăța – în ritmul, stilul și cu caracteristicile sale – îi va fi ușor să sprijine copiii cu CES. Educatoarea trebuie să găsească locul și rolul adecvat prin care fiecare copil poate participa la programul educativ.

Educația preșcolară este parte a educației timpurii, adică a celor programe care desăvârșesc o abordare complexă cu privire la valoarea influențelor educaționale la vârstele mici. Educația timpurie nu înseamnă numai educație în grădiniță, ci se adresează copiilor, părinților și membrilor comunității, pentru a construi împreună proiecte și programe care să

stimuleze dezvoltarea adecvată din primele momente ale vieții.

3.4. Grădinița – instituție nucleu în parteneriatul specific educației timpurii

“Educatoarea joacă oarecum rolul cristalului care polarizează lumina difuză și o transformă în raze, care se răspândesc într-un splendid curcubeu." (S. Herbiniere-Lebert)

„Toți copiii și adulții au dreptul să evolueze și să se dezvolte într-un context în care să existe egalitate și respect pentru diversitate. Copiii, părinții și educatorii au dreptul la calitate în serviciile implicate în copilăria timpurie, fără discriminare, din cauza rasei , culorii, sexului, limbajului, religiei, opiniilor politice sau de altă natură, naționalitate, etnicitate, origine social, sărăcie, dizabilitate, naștere sau alt statut” – DECET (European Diversity în Early Childhood Education and Training Network)

Relația dintre profesioniști și părinți se caracterizează în primul rând prin diversitatea formelor și tipurilor posibile. Părinții sunt extrem de diferiți și acest lucru este exemplificat în practica prin studiile care identifică parteneriatul ca fiind o formă ideală, necesară și importantă de relație educațională între instituțiile preșcolare și familie și între profesioniști și părinți.

Implicarea părinților în activitățile grădiniței se referă la contruirea unor relații pozitive între familie și grădiniță și la o unificare a sistemului de valori și cerințe relative la copil. Aceasta poate avea un aspect benefic asupra copiilor atunci când aceștia văd educatoarele colaborând și sfătuindu-se cu părinții.

Din perspectivă pedagogică, parteneriatul educațional are și o valoare de principiu, fiind o extensie de la principiul unității cerințelor în educație. Acesta presupune nevoia unei comuniuni în ceea ce privește obiectivele și cerințele exprimate prin acțiunea educativă. Acest principiu se adresează în principal părinților și educatoarelor și se referă la decizia și acțiunea comună, orientate în același sens și cu același scop. Ceea ce decide familia, trebuie să fie în accord cu măsurile de la grădiniță și ceea ce face unul din părinți să nu fie contrazis de celălalt.

Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței, nu doar atunci când se ivesc unele probleme. Educatoarea are posibilitatea unor întâlniri zilnice cu unul dintre părinți. Depinde de ea ca aceste întâlniri să devină momente de comunicare. În plus, prin programul educative al grădiniței se creează ocaziile unor colaborări planificate permanente și periodice. De asemenea, există și posibilitatea voluntariatului, care poate implica părinții sau bunicii în sprijinirea direct a activității de la grupă.

Toți părinții au nevoie de informații de bază referitoare la copiii lor. De asemenea, ei au nevoie să știe care este scopul de bază al programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite și să fie la curent cu politicile educaționale și valorile promovate de programul din grădiniță. Părinții sunt consultați în luarea deciziilor care privesc modificările orarului, pregătirile și programele suplimentare etc. De asemenea, ei trebuie să fie la current cu progresele făcute de copilul lor. Este eficient ca educatoarele să încurajeze să informeze și să sprijine părinții să aibă inițiative , să se organizeze și să fie participanți direcți în anumite activități instituționale.

Majoritatea părinților apreciază informațiile despre copilul lor, pentru că acestea pot contribui la decizii ale familiei pentru viitor. Alte informații care le sunt necesare părinților sunt cele referitoare la modul cum își pot ajuta ei copiii acasă, în continuarea programului educative al grădiniței.

Așa cum am mai precizat, părinții pot fi parteneri în educație pentru că dețin cele mai multe informații despre copiii lor. Majoritatea părinților, indiferent de nivelul lor cultural și social, pot oferi informații prețioase despre problemele, ritmurile de creștere, dorințele, așteptările, neîncrederile sau pasiunile copiilor lor. Utilizarea și valorizarea acestor informații devine o condiție a relației bune dintre educatoare și părinți.

Experiența demonstrează că legăturile afective și comunicarea bună cu părinții, angajarea lor în diverse acțiuni îmbunătățesc atitudinea acestora față de grădiniță sau față de orice alt tip de instituție de educație timpurie, încurajîndu-i să se antreneze și mai mult în viața instituției, să interacționeze și mai bine cu copiii lor. Părinții trebuie implicați permanent în activitatea grădiniței, nu numai atunci cînd apar unele probleme! Ei vor să fie informați asupra politicilor educaționale ale acesteia, să cunoască scopul și obiectivele programului educativ la care participă copilul lor.

Pentru ca parteneriatul să fie cu adevărat eficient, nu unul formal, este important ca părinții să fie implicați în luarea deciziilor, să devină participanți activi în planificarea, organizarea, implementarea și evaluarea oricăror practici pozitive, să identifice, în tematica acțiunilor, informațiile oferite despre copiii lor. Părinții și educatorii poartă, în egală măsură, răspunderea pentru contribuția și efortul în construirea unei relații de bună colaborare în beneficiul copilului. Avantajele activității în parteneriat includ deci responsabilitatea comună în luarea deciziilor.

Educația timpurie are menirea de a proteja, a forma ființa umană prin dotarea ei cu

capacități și achiziții fizice, psihice, intelectuale și culturale specifice, care să-i ofere identitate și demnitate proprie. Din experiența, din exemplele de bună practică oferite, din progresul pe care l-au înregistrat copiii pe parcursul celor trei ani de grădiniță ( observarea longitudinală) activitatea din grădiniță nu trebuie să vizeze numai achiziționarea unor cunoștințe ci și formarea unor abilități și capacități, instrumentare fundamentale dezvoltării personalității. Păstrarea echilibrului permanent între activitățile intelectuale, cele de dezvoltare psiho-motrică și ale limbajului constituie premiza dezvoltării nucleului de individualitate și expresie personală, creativă a copilului. Mediul educațional din grădiniță, amenajarea lui corespunzătoare, pe arii de stimulare, centre de interes, constituie o formă de stimulare a independenței de alegere și acțiune împletită cu sprijinirea relațiilor interpersonale.

De aceea, întregul proces educativ din instituțiile de educație timpurie, trebuie să aibă în vedere formarea la fiecare copil a unei imaginii de sine pozitive, care să includă dimensiunea apartenenței etnoculturale, dezvoltarea unei atitudini pozitive față de cei care aparțin altor culturi, etnii, susținerea copiilor care aparțin unor grupuri defavorizate din punct de vedere social sau cultural, a acelor copii care au nevoi speciale.

Finalitatea majoră a educației timpurii de calitate, este de a oferi fiecărui copil posibilitatea să-și atingă potențialul maxim. Deoarece, copiii se dezvoltă rapid, educația timpurie este „la ea acasă” în sânul familiei și la grădiniță. Intervențiile educaționale realizate (sau nu) la această vârstă, acțiunile întreprinse de părinți și de societate în copilăria timpurie, au un impact puternic și de durată asupra progresului individual al copilului. Fiecare copil este unic, cu trebuințele, particularitățile sale specifice.

Demersurile educaționale pe care le alegem în raport cu copiii, trebuie să țină cont de particularitățile individuale ale fiecăruia. Altfel spus, educația timpurie se referă la fiecare copil în parte, și nu la "educația copiilor". Între realitate și deziderat, calitatea educației reprezintă chintesența devenirii umane, într-o lume morală, civilizată și plină de respect față de copil.

4. Educația timpurie – o paradigmă în educația copilului preșcolar

Reforma pedagogică inițiată în România, după revoluția din decembrie 1989, vizează transformări la nivelul structurii și funcționării sistemului de învățământ, pe verticală și pe orizontală: pe verticală, prin asigurarea continuității între ciclurile curriculare și pregătirea tranziției între acestea cu mijloace pedagogice adecvate și pe orizontală, prin conceperea conținuturilor într-o perspectivă intra, inter și transdisciplinară, deschisă valorilor specifice educației permanente.

Conceptul de educație a cunoscut de-a lungul timpului multiple operaționalizări și extinderi. Evoluția proceselor educaționale implică luarea în considerare – în cadrul analizelor, descrierilor, explicitărilor, investigațiilor, optimizărilor și prospectărilor – a specificității și complexității lor, precum și a caracterului lor sistemic.

Noile dimensiuni ale idealului educațional românesc converg către ideea că individul

trebuie să fie pregătit nu doar pentru acceptarea schimbărilor, ci și pentru inițierea, continuarea și dominarea acestora. Studiile recente de specialitate atribuie o tot mai mare importanță schimbării în educație, produsă sub impactul achizițiilor și tradiției pedagogice, a problematicii lumii contemporane și viitorului, căci „viitorul comandă prezentul”. (Văideanu, G., 1988, p. 38), iar a pregăti viitorul presupune a crea prezentul. Sub impactul acestui deziderat, dar și datorită schimbărilor sociale, fiecare componentă/treaptă a sistemului de învățământ se restructurează în manieră sistemică. Astfel, restructurarea învățământului preșcolar – ca primă etapă a educației instituționalizate – trebuie să reflecte analiza particularităților individuale ale copilului și acțiunea educativă proiectată în concordanță cu acestea. Subliniem faptul că perioada preșcolarității reprezintă fundamentul personalității copilului, ulterior a tânărului.

Investiția în educație pe care o fac grădinița și educatoarea în dezvoltarea copilului este una vizibilă, complexă și cu repercursiuni pe tot parcursul vieții, aserțiune verificată de-a lungul timpului de către diverși pedagogi, psihologi și experți în câmpul educației.

Noul curriculum pentru învățământul preșcolar are în vedere trei mari aspecte, atunci când vorbim despre inovație și reformă, de altfel, paradigmele educaționale actuale ale învățământului preșcolar, și anume: activitățile integrate, strategiile activ-participative, precum și domeniile experiențiale.

În ceea ce privește conținuturile curriculumului preșcolar românesc, noutatea acestuia se definește prin faptul că oferă șase teme curriculare integratoare și sugestii de conținuturi pentru fiecare temă, în funcție de obiectivele cadru și de referință urmărite. Temele de studiu sunt următoarele: „ Cine sunt/suntem?”, „ Când, cum și de ce se întâmplă?”, „ Cum este, a fost și va fi aici, pe Pământ?”, „ Cine și cum planifică/organizează o activitate?”, „ Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”, „ Ce și cum vreau să fiu?”.

În curriculum se subliniază, de asemenea, că aceste conținuturi sunt orientative și sunt utile mai ales cadrelor didactice debutante. Ceea ce asigură coerența conținuturilor subsumate diferitelor teme curriculare este abordarea lor prin „proiecte tematice”, care sunt de fapt subteme urmărite în cadrul unei teme mari, pe o anumită durată de timp, și prin prisma cărora sunt abordate toate activitățile din grădiniță.

Referindu-ne la reforma din cadrul învățământului preșcolar, menționăm că obiectivele generale ale învățământului preșcolar pun accentul pe socializare, pe dobândirea autonomiei, pe dezvoltare psihomotorie și fizică armonioasă, pe comunicarea și inițierea în limbajul scris-citit, pe stimularea curiozității, pe formarea deprinderii de a culege informații și de a rezolva probleme simple.

Educația timpurie reprezintă totalitatea experiențelor individual realizate și social existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viață, cu rol de a proteja, crește și dezvolta ființa umană cu capacități și achiziții fizice, psihice, culturale specifice, cu identitate și demnitate proprie. Aceasta reprezintă începutul educației și autoeducației continue. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice și psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale și culturale complexe. Ceea ce învață copiii în primii ani, reprezintă mai

mult de jumătate decât vor învăța tot restul vieții.

Educația timpurie se realizează ca educație informală în familie, în relații de vecinătate și în relații comunitare, prin mass-media – ca educație formală în creșe, grădinițe și alte instituții de ocrotire și educație; și sub forma educației nonformale în cluburi sportive, cluburi ale copiilor și elevilor, dar se poate și prin biblioteci, muzee, activități ale unor organizații nonguvernamentale etc.

Grădinița este fundamentul care pregătește copilul pentru viață, dar și pentru debutul școlar, preîntâmpinând eșecul acestuia la intrarea în clasa pregătitoare.

Pentru părinți ,copilul este sursă de bucurie, pentru națiune, el este promisiune de viitor. Și părinții, dar și națiunea nutresc speranțe și vise pentru copiii lor și își pun întreaga încredere în cadrul didactic care îi educă.

Copiii au și ei propriile speranțe și vise, iar dacă nu sunt împiedicați, ei vor învăța și le vor împlini. Educația timpurie trebuie să cultive aceste speranțe cu înțelepciune. Nimeni nu poate garanta viitorul, dar cel puțin, pe parcursul timpului în care avem spre educație acești copii, depinde numai de noi, educatoarele, să le oferim cunoștințele, ocaziile de dezvoltare și căldura la care fiecare dintre ei are dreptul.

Educația preșcolară este parte a educației timpurii, adică a acelor programe care desăvârșesc o abordare complexă cu privire la valoarea influențelor educaționale la vârstele mici. Educația timpurie nu înseamnă numai educație în grădiniță, ci se adresează copiilor, părinților și membrilor comunității pentru a construi împreună proiecte și programe care să stimuleze dezvoltarea adecvată din primele momente ale vieții. Este vorba de a valoriza adecvat un timp crucial pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale de educație.

5. Familia – roluri și funcții în societatea contemporană

„Viața de familie este prima școală a emoțiilor. În acest creuzet intim învățăm să recunoaștem emoțiile proprii, cât și reacțiile celorlalți la emoțiile noastre, cum să gândim aceste emoții și cum să le alegem reacțiile; cum să citim și să ne exprimăm speranțele și temerile. Această școală emoțională nu înseamnă doar ceea ce le spun părinții copiilor lor sau ceea ce fac pentru ei; ea presupune, de asemenea, modele oferite de părinți în ceea ce privește felul de a-și trata propriile emoții și pe cele care apar în relația soț-soție”.

(D. Goleman, Prefață la lucrarea „ Inteligența emoțională în educația copiilor”,

Elias, M., Tobias, S., Friedlander, B., 2002, p.3)

De la venirea sa pe lume, copilul aparține în mod normal unei familii. Familia are la bază anumite funcții bine definite, în ceea ce privește responsabilitatea, atribuțiile, creșterea și educarea copiilor. Responsabilitatea educațională este o funcție foarte importantă în cadrul familiei. Copilul se naște, crește, socializează, se integrează în colectivitate, este dus la grădiniță, la școală, la alte activități extracurriculare. Părinții au obligativitatea să îi ofere copilului dreptul la o educație bazată pe cunoștințe, priceperi, deprinderi, formare de abilități, de competențe, etc. Dintre toate funcțiile familiei, funcția educativă este cea mai importantă deoarece educația vizează dezvoltarea integrală a copilului. ,,Creșterea copiilor presupune asigurarea de către membrii adulți a acelor condiții de mediu (locuință, hrană, îmbrăcăminte) care să facă posibilă dezvoltarea normală a organismului copilului. Ca proces, acesta nu se poate rupe de educare, pentru că, simultan creșterii se înregistează dezvoltarea psihică a copilului, structurarea personalității sale și asupra acestora educația în famile are o deosebită importanță” (R. Niculescu, 1996, p.16).

Pentru a ne apropia de o atitudine cât mai corectă, privitor la familiile copiilor cu care venim în contact, este necesar să aprofundăm înțelegerea familiei ca fiind cea mai veche și cea mai importantă instituție socială, cu rol fundamental în dezvoltarea emoțională și socială a individului. Familia are o istorie care se confundă cu istoria civilizației umane. În același timp, familia contemporană este oglinda timpurilor actuale, se confruntă cu provocări noi și cu căutări efervescente ale modelelor și practicilor sociale moderne. Cercetarea științifică din ultimele decenii, a demonstrat și argumentat valoarea fundamentală a relațiilor dintre copil și familia sa naturală, de origine. Punând laolaltă cercetări ale psihologiei, antropologiei și biologiei, s-a evidențiat că modul în care este așteptat, întâmpinat, iubit și însoțit copilul de către familia sa, cu precădere de la primele momente ale vieții și la vârstele mici, devine determinant pentru construcția și dezvoltarea sa viitoare.

Pentru copil, familia este agentul inițial și primar de socializare. În genere, familia constituie mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani ai existenței personale, se dezvoltă și se formează pentru viață. Pe de altă parte, ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul social. Are rolul central în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.

În familie, copiii sunt crescuți, socializați, protejați și își apropie valorile culturii și ale moralei. Ei se dezvoltă fizic, psihic, moral și spiritual prin amprenta mediului familial. În familie se realizează integrarea socială primară a copilului. Odată cu intrarea în grădiniță, și mai apoi la școală, se va începe integrarea secundară.

Prin relațiile sale cu mama, cu tata și cu frații, copilul se integrează în relațiile sociale, se apropie de societate, își cunoaște valoarea și începe să-și formeze imaginea de sine.

Putem sintetiza că familia este unicul grup social caracterizat de determinările naturale și biologice, singurul în care legăturile de dragoste și consanguinitate capătă o importanță primordială prin interacțiunile multiple și determinante între toți membrii ei. În acest creuzet de relații, valori și sentimente, copilul primește forța și imboldul principal al dezvoltării sale.

Famila este pentru copil cea mai importantă instituție socială și mediul unic, natural și social în care se dezvoltă ca om și ființă socială. Orice intervenție educațională are nevoie de sprijinul și susținerea părinților pentru a fi efectivă și eficientă în viața copilului.

În aceeași măsură, părinții au nevoie de o colaborare constantă și continuă cu factorii implicați în educația formală a copilului, pentru ei ca părinți (să fie informați, consiliați și sprijiniți în creșterea, îngrijirea și educația copilului), dar și pentru interesul superior al copilului: dezvoltarea sa optimă și integrarea educațională și socială.

A fi părinte constituie o experiență extrem de complexă, cu nenumărate variabile. După opinia populară , un părinte bun posedă abilități umane adaptate rolului său. El trebuie să fie capabil să construiască o relație corectă cu copilul său, să știe să răspundă nevoilor acestuia și să îi favorizeze dezvoltarea în condiții optime. Pentru a fi un părinte bun este necesar să se adopte atitudini și abilități care să răspundă cât mai adecvat cu putință nevoilor care caracterizează fiecare vârstă a copilului.

Nu există nicio rețetă care poate transforma un părinte într-un părinte bun. A fi un părinte bun, înseamnă să-i pese de ceea ce poate face pentru copilul căruia i-a dat viață.

6. Climatul familial și impactul său asupra formării copilului

În lumea complexă, solicitantă în care trăim, familia reprezintă o ambianță în care solicitudinea și întrajutorarea sunt linii directoare de conduită obligatorii pentru toți membrii care o alcătuiesc.

Istoria vie a umanității, sub dimensiunile sale biologică, psihologică, socioculturală, economică și politică aparține familiei, coexistenței bărbatului și a femeii, a relațiilor dintre ei, a relațiilor cu copiii.

Teoretic, în familie îți găsești refugiul, liniștea, pacea, intimitatea, armonia; în realitate însă, oamenii au sentimente amestecate, contrare, opinii diferite, dorințe contradictorii. Este necesar să conștientizăm existența acestor lucruri și să acceptăm că ”armonia în familie nu este consecința faptului că toata lumea iubește pe toata lumea, ci este consecința unui echilibru între cenzura impusă de familie și autocenzura.

Atmosfera familială variază puternic de la o familie la alta. Maniera în care acesta influențează personalitatea copilului este incontestabilă. Se consideră că de o arie de cuprindere mai largă decât atmosfera familială dispune climatul familial.

Climatul familial este definit ca „formațiune psihică foarte complexă, cuprinzând

ansamblul de stări psihice, moduri de relaționare interpersonală , atitudini, nivel de satisfacție ce caracterizează grupul familial o perioadă mai mare de timp” (N. Mitrofan, 1991, p. 72).

Părinții trebuie să cunoască, să devină conștienți de influența pe care o exercită prezența lor în viața copilului, să fie convinși că educația ce trebuie dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea viitoare va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

Ca sǎ creascǎ, un copil are nevoie de un cadru de referințǎ. Pentru propria lui siguranțǎ, trebuie ca parinții lui, iar mai apoi dascǎlii, sǎ defineascǎ regulile, și sǎ spunǎ ce este permis și ce este interzis. Însǎ norma nu ajunge. Pentru a crește, copilul are nevoie de protecție și de bunǎvoințǎ. Așa cum un bun grǎdinar crește în grǎdina sa flori frumoase, viguroase, frumos parfumate și colorate, tot așa noi, pǎrinții și dascǎlii, dorim sǎ creștem copii frumoși, sǎnǎtoși, disciplinați, harnici, iubitori etc.

Tonalitatea în care sunt purtate discuțiile, conținutul acestora, gesturile cotidiene, chiar și cele mai simple (salutul, formele de adresare între membrii familiei), respectarea de către adulți a unui program zilnic – toate acestea alcătuiesc ambianța familială în care copilul este educat. Întotdeauna ambianța, climatul de familie, prin elementele sale concrete componente, influențează în raport cu natura sa, personalitatea copilului.

Pedagogul John Locke, convins de puterea exemplului în familie, de ambianța și climatul acesteia și de înclinația către imitație a copilului, se adresa părinților: ”Nu trebuie să faceți în fața copilului nimic din ceea ce nu vreți să imite. Dacă vă scapă o vorbă sau săvârșiți vreo faptă pe care i-ați prezentat-o drept o greșeală când a comis-o, el cu siguranță se va apăra invocând exemplul dat de dumneavoastră și se va pune în asemenea măsură la adăpostul acestui exemplu, încât cu greu vă veți putea atinge de el pentru a-i îndrepta cum trebuie greșeala”.

Exersarea unei autoritǎți înseamnǎ sǎ fii ca un pǎrinte, sǎ  fii normativ. Este necesar, educativ și face bine. Pentru cǎ  acest lucru va oferi securitate copilului. Este identic cu sentimentul de a fi persoana care nu va fi amenințatǎ, cǎreia nu trebuie sǎ-i fie fricǎ, pentru cǎ are o adevǎratǎ  valoare și va fi respectatǎ și bine tratatǎ.

Sunt pǎrinți  și dacǎli normativi și pozitivi atunci când vorbesc și explică pericolele, riscurile, sancțiunile. O sancțiune corectǎ, care are sens și care permite celui sancționat sǎ-și punǎ întrebǎri, sǎ gândeascǎ, o sancțiune formulatǎ clar și care este aplicatǎ dintr-o datǎ, fǎrǎ

explicații, este pozitivǎ.

Un pǎrinte este de asemenea binevoitor, protector și încurajator. Dascǎlul binevoitor este zâmbitor, destins, rǎbdǎtor, disponibil, atent. El creazǎ o ambianțǎ  amicalǎ și stimulatoare: încurajeazǎ și valorizeazǎ.

Dacǎ  dimpotrivǎ, devenim prea buni, superprotectori, nu-l vom mai ajuta pe copil. Dacǎ  reacționǎm în locul lui, fǎrǎ solicitarea lui explicitǎ, atunci când facem noi mai mult din drum, atunci când îl facem sǎ  înteleagǎ cǎ  nu va face bine un lucru și de aceea trebuie sǎ îl ajutǎm, fǎrǎ  doar și poate cǎ nu îl ajutǎm în adevǎratul sens al cuvântului. Îi luǎm doar locul, vrem sǎ îl salvǎm, ca și cum el însuși nu ar fi capabil sǎ se descurce. Vrând sǎ facǎ numai bine, pǎrintele salvator din nou nu lasǎ loc altcuiva. Lacan spunea: ”Dacǎ mǎ pun în locul cuiva, în locul cui se va pune el ?’’

Dorim sǎ facem din familiile noastre – ca părinți – și din grǎdinițǎ – ca dascǎli – ”leagăn de iubire” pentru copiii pe care îi creștem și îi educǎm.

Iatǎ câteva sfaturi pentru părinți și educatori, care ne-ar ajuta în crearea unui mediu prietenos și stimulator.

Să vă iubiți copiii și să vă apropiați de ei, pentru a-i cunoaște și ajuta să crească! Fiecare părinte trebuie să se bucure de copilul lui, să-l accepte așa cum este, să nu-l jignească, să nu-l umilească, să nu-l descurajeze, să nu-l pedepsească pe nedrept, să nu-l lipsească de încrederea sa, să-i dea prilejul să-l iubească la rândul lui.

Să-i protejați! Copilul trebuie apărat de primejdii fizice și sufletești, la nevoie chiar prin sacrificarea propriilor interese și cu riscul propriilor vieți.

Să fiți un bun exemplu pentru ei! Părintele, trebuie să transmită copilului valorile și normele etice ale societății. Să-i dovedească faptul că trebuie să trăiască în dragoste și armonie cu ai săi și cu toți cunoscuții familiei și nu numai. Să trăiască în cinste și adevăr, cu respectul bunurilor, convingerilor și al sentimentelor altora. Să crească și să simtă tot timpul comuniunea ” mamă- copil- tată”. Să-l obișnuiască să participe la activitatea comunității din care face parte.

Să vă jucați cu copiii! Să-și facă timp pentru copilul său, să vorbească și să se joace cu el cum îi place lui (jocurile lui), să ia în serios jocurile acestuia, să se familiarizeze cu lumea imaginilor lui.

Să-i antrenați la lucru, alături de dumneavoastră! Un părinte trebuie să-și ajute copilul când încearcă să participe la treburile casei în curte sau grădină. Când copilul este mai mare, trebuie obișnuit să participe la treburile zilnice din gospodărie și pentru gospodărie.

Să lăsați copiii să dobândească  experiență de viață, chiar dacă întâmpină greutăți!

Copilul acceptă numai experiențele pe care le face singur. Părintele trebuie să aibă curajul să-i dea prilejul de a-și acumula experiențe proprii, chir dacă sunt legate de anumite riscuri, dar

să-l urmărească îndeaproape.

Să-i învățați să fie ascultători! Să supravegheze și să îndrume comportarea copilului, astfel încât prin acțiunile sale să nu genereze suferință nici pentru familie, nici pentru alții. De asemenea, ar fi bine să fie răsplătit pentru respectarea regulilor stabilite.

Să-i lasati să se adapteze în societate! Copilului să-i fie înfățișate posibilitățile extraordinare de desfășurare ale omului, în conformitate cu înzestrarea și talentele fiecăruia. Dar, în același timp, să-i arate că orice om trebuie să recunoască anumite limite în faptele sale, chiar și în familie, față de părinți, copilul trebuie ajutat să cunoască și să respecte aceste limite.

Să așteptați de la copii numai aprecierile pe care le pot da, conform gradului de maturizare a propriei experiențe! Copilul are nevoie de mult timp până învață să se orienteze în această lume complicată. Părintele trebuie să-l ajute și să-i ceară o părere proprie sau un verdict, numai când este în stare să-l dea, conform experiențelor acumulate și gradului de maturitate .

Să  oferiți copiilor trăiri cu valoare de amintire! În vederea educării copilului, sunt necesare și importante anumite cunoștințe și calități pe care părinții trebuie să le dovedească, ca de exemplu: pricepere, simțul răspunderii, sănătate fizică și psihică etc.

Toate acestea au condus la conturarea unor obiective ce trebuie permanent avute în vedere. Atât în grădiniță, cât și în familie, exemplul personal este o soluție de a elimina minciuna, neîncrederea, conștientizarea greșelilor comportamentale. Educația sănătoasă a copilului este influențată de atmosfera din familie. De multe ori, influențele negative, atitudinile  contradictorii, nepotrivirile de păreri, lipsa de încredere în capacitățile copilului, au avut efecte negative asupra activității școlare, dar și asupra comportamentului școlarului.

Autoritatea se câștigă cu tact, afectivitate, răbdare în timp îndelungat. Numai atunci când putem purta o discuție cu copilul considerându-l partener, prieten, iar acest sentiment este reciproc, putem considera că munca de educație începe să dea roade. Trebuie să fim exigenți, dar nu excesiv, să îmbinăm toleranța cu fermitatea..

Plină de semnificații, adaptarea după un text italian anonim intitulată: „Lecția fluturelui”, care mi-a atras atenția în mod deosebit: „Într-o zi, un om văzut din întâmplare un cocon și se opri să-l studieze. În mica lui gaură, omul observă un fluture care se străduia să iasă. Rămase multe ore lângă cocon urmărind fluturele care părea că se află pe punctul de a abandona, fără să poată ieși prin gaura care rămânea mereu la fel de mică. Omul decise atunci să ajute fluturele. Luă un cuțit, deschise coconul și fluturele ieși imediat. Totuși, trupul  lui era  slab și amorțit, iar aripile mici și fragile abia se mișcau. Omul continuă să-l observe, spunându-și că aripile fluturelui se vor deschide, dintr-o clipă în alta, și că atunci insecta va putea să-și ia zborul. Dar nu se întâmplă nimic!

Fluturele își petrecu restul vieții târându-se pe pământ, cu  trupul lui slab și aripile chircite. Niciodată n-a putut să zboare. Ceea ce omul nu a înțeles, în intenția lui de a-l ajuta, este că trecerea prin orificiul coconului i-ar fi permis fluturelui să facă efortul necesar ca să poată trimite lichidele vitale din trupul lui aripilor, ceea ce i-ar fi permis să zboare.”
Ca și fluturii, copiii învață să-și deschidă aripile,iar cei care îi înconjoară știu să le fie aproape, păstrând, însă, distanța potrivită. [Marie-Claude Beliveau, 2002 , p. 7] .

Atât părinții, cât și cadrele didactice, uneori, din dorința de a face un lucru deosebit pentru copil, nu reușesc decât să-l rănească. Am întâlnit, adesea, părinți care fără să țină seama de înclinațiile copilului, îl obligau să facă un sport, sau așteptau rezultate foarte bune de la el de multe ori, doar din dorința ca acesta să realizeze ceea ce ei nu au avut puterea sau șansa în viață.

Tactul pedagogic nu este ceva înnăscut. Se poate dobândi, dar rezultate au doar cei care împletesc acest tact cu dragostea față de om. Cei care nu sunt sensibili la durerea celorlalți, la bucuria lor, la nevoia lor, n-ar trebui să-și facă din educație o meserie, iar dacă au devenit părinți trebuie să se autoanalizeze temeinic și să încerce să schimbe ceva la propria persoană.

Experiența din acest an, la grupa mare, mi-a întărit convingerea că rolul educației în grădiniță este mult mai greu de realizat în cazurile în care familia nu se implică serios în activitățile desfășurate la nivelul grupei. De asemenea, am observat că părinții consideră că la grădiniță, copilul trebuie să învețe multe lucruri pe care, nu cu multă vreme în urmă, le achiziționau în familie. Nu este normal ca un copil care are trei-patru ani să nu știe cum se numește, câți ani are, cum se numesc părinții, adresa personală… Ca urmare a acestor constatări, cred că avem și misiunea de a face educație parentală, pentru a ne asigura succesul colaborării active dintre grădiniță și familie.

De multe ori în situația fluturelui, se află copii care, deși se bucură de atenția părinților, a cadrelor didactice, înregistrează eșecuri în viața de preșcolar tocmai din cauza  lipsei de unitate a cerințelor. Dacă la grădiniță i se cere ceva, iar acasă norma pe care la grădiniță trebuie să o respecte este demolată de o vorbă sau o atitudine a părintelui, copilul se află în incapacitate de a lua o decizie. El nu știe pe cine să mai asculte și se revoltă. Iată de ce trebuie, mai mult ca niciodată, acum în aceste timpuri dominate de televizor, calculator și internet, grădinița și familia să acționeze unitar pentru un scop atât de nobil: educarea copiilor preșcolari. Într-o eră în care s-a dovedit cât de benefic este să lucrezi în echipă, să încercăm și noi  să o facem să aibă rezultate, pentru că, unitatea de acțiune a existat dintotdeauna, dar  rezultatele nu au fost cele așteptate.

Oricâte expectative și pretenții ar avea părinții de la copii, ar trebui să nu uite nici o clipă că și ei, la rândul lor, au dorințe și așteptări, iar gândurile lor sunt oglinzile reale și ideale în care se poate regăsi familia. Nu trebuie decât privite!

7. Educatoarea, copilul și familia – parteneri activi în educația timpurie

De ce împreună pentru copiii noștri? Pentru că împreună am pășit în Mileniul Trei care prevede schimbări, înnoiri, modificări în toate domeniile de activitate. Mileniul Trei este timpul care încă ne așteaptă !

Educația timpurie postulează nevoia de implicare și participarea familiei la programul educațional al copilului. Începutul vieții și primele experiențe care ancorează copilul în contextul său material și social, constituie demersul orientativ de la care se dezvoltă personalitatea sa. Activitățile din grădiniță contribuie în mod organizat la stimularea dezvoltării copilului. Ele sunt activități pe care părinții e nevoie să le cunoască și să le susțină, pe mai departe, în cadrul familial. Pe de altă parte, oricât de mic este copilul, el este purtătorul unei experiențe câștigate în cadrul mediului său familial și în comunitatea căreia îi aparține.

O schimbare a suferit și actualul curriculum: se plasează familia, părintele, în rol de partener activ în educația copilului. S-a crezut multă vreme că instituțiile de învățământ poartă întrega responsabilitate a educării copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei acțiuni. Familia nu poate fi parte separată în acest context, rolul părinților nu încetează odată cu intrarea copilului în instituția de învățământ, se schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său statut și în deplină concordanță cu ceea ce se întamplă în mediul educațional.

Pregătirea pentru viață a omului de mâine începe din primele luni de existență și primii chemați să pună bazele educației sale sunt părinții, familia. Familia reprezintă pentru copil un organism reglator, care permite, în ciuda unei aparente sărăcii de mijloace, să trăiască o viață foarte intensă, o viață proprie copilăriei. Familia oferă copilului un mediu afectiv, social, cultural. Mediul familial, mai ales sub aspect afectiv, este o școală a sentimentelor în care se modelează sub acest aspect personalitatea. Copilul trăiește în familia sa o gamă variată de relații interindividuale copiindu-le prin joc în propria conduită. Cu triplă funcție (reglatoare, socializatoare și individualizatoare), familia contribuie în mare măsură la definirea personalității și conturarea individualității fiecărui copil.

Între factorii educativi, familia a fost și este considerată ca factor prioritar și primordial deoarece, în ordinea firească a lucrurilor, educația începe din familie. Loisel afirma că “ în familie și pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume – omul de caracter” evidențiind dimensiunea morală a educației din familie.

După ce copilul intră în grădiniță, familia devine un partener permanent cu rol important în educația sa. Sarcinile educației se divizează între grădiniță și familie. Astfel, permanent, părinții trebuie să simtă responsabilitatea pentru educația copiilor, cerându-li-se aportul nu numai atunci când se ivesc fenomene negative, ci și în sprijinirea activităților de zi cu zi. Îndrumarea părinților se realizează nu numai prin ședințe, ci se poate face și în mod diferențiat în funcție de nivelul de cultură al părinților, cât și de personalitatea și particularitățile lor.

Funcția de părinte este o „meserie” și, ca oricare meserie, ea trebuie învățată. Noțiunea de părinte nu poate exista separat de cea de copil/urmaș, după cum noțiunea de educator nu poate exista separat de cea de educat.

Părinții trebuie să cunoască, să devină conștienți de influența pe care o exercită prezența lor în viața copilului, să fie convinși că educația ce trebuie dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea viitoare va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

În întreaga mea activitate didactică am stabilit relații de colaborare între educator și educat, considerând că acest lucru este necesar în stabilirea unor noi legături între factorii educativi – grădiniță și familie îndeosebi. Întrucât familia și grădinița sunt factori educativi de mare însemnătate și ceea ce realizează unul depinde de celălalt, este firesc ca între acești factori să se realizeze o strânsă unitate de cerințe și exigențe.

Familia constituie prima școală în care copilul se socializează, iar grădinița este forma instituționalizată care corectează și îmbogățește, continuă și completează ceea ce începe familia, de aceea, putem spune că, grădinița este de fapt, o a doua familie a copilului.

Scopul urmărit de acești factori fiind unic, unitară trebuie să fie și munca educativă pe care o desfășoară. Astfel, am căutat mereu să am o relație strânsă cu familiile copiilor, din dorința cunoașterii mediului de viață, a regimului de activitate și odihnă, a raporturilor dintre părinți-copii, precum și a climatului familial în general, deoarece, de modul în care familia influențează dezvoltarea copilului în primii ani de viață, depinde comportamentul socio-relațional al viitorului adult.

Prin discuțiile individuale, în special dimineața când este adus copilul la grădiniță sau la amiază când este luat acasă, m-am informat de la părinți despre atitudinea și manifestările copilului, acasă în familie, la jocul cu prietenii, ceea ce a dus la angajarea și antrenarea părinților în actul educațional. În toate aceste convorbiri am scos în evidență elementele pozitive ale copilului, manifestând un robust optimism pedagogic în posibilitățile de dezvoltarea ale acestuia și prin aceasta am trezit interesul și dorința părinților de a-și sincroniza efortul educativ cu al meu, făcându-i implicit parteneri în educația propriului copil. Din observațiile înregistrate cu ocazia discuțiilor purtate zilnic cu părinții, a vizitelor, a ședințelor lunare cu aceștia, am reușit să cunosc mai bine fiecare copil al grupei pe care o conduc, să constat că, în unele cazuri, lipsurile semnalate la unii copii, se datorau fie faptului că unii părinți nu știu să organizeze în mod judicios activitatea copilului și adoptă o atitudine prea permisivă față de conduita acestuia, fie faptului că în sânul familiei, între factorii educativi nu este asigurată o unitate de cerințe. Tocmai de aceea, activitatea de colaborare cu familia, trebuie să aibă la bază cunoașterea condițiilor de viață a copilului în familie și ,respectiv, familia să cunoască activitatea pe care copilul o desfășoară în grădiniță. Aceasta este calea asigurării continuității educative în familie și în grădiniță, a asigurării unui sistem unitar de cerințe.

Periodic, am organizat ședințe cu părinții în vederea stabilirii unor activități comune, pentru soluționarea unor probleme de organizare la nivelul grupei, luarea unor măsuri pentru buna dezvoltare psiho-fizică a fiecărui copil și transpunerea acestora în practică. La aceste întâlniri, am dezbătut împreună cu părinții, probleme importante referitoare la modul de creștere, îndrumare și informare a copiilor. Importanța jocului și a jucăriei în viața copilului, a constituit obiectul unor ample discuții, ceea ce a influențat în mod pozitiv atitudinea părinților față de jocurile copiilor. Am susținut activități demonstrative pentru părinți cu scopul de a le da acestora posibilitatea cunoașterii nivelului de cunoștințe acumulate de copii, după o anumită perioadă de timp, fapt care a mărit interesul părinților de a continua demersul educațional ce se desfășoară în grădiniță., Am organizat pentru părinți, expoziții cu lucrări ale copiilor și serbări, acestea fiind un prilej de cunoaștere și satisfacție reciprocă pentru realizările acestora.

Pentru a veni în întâmpinarea părinților, în legătură cu problemele educative ale grupei și ale grădiniței, am introdus completarea unor chestionare la sfârșitul fiecărei ședințe, în care părinții și-au putut exprima sugestiile, anumite inițiative și ce indicații ar dori să primească în legătură cu educarea copilului. Pe baza acestor informații, am axat tematica ședințelor lunare cu părinții, cât și obiectivele de urmărit și de realizat în cadrul muncii educative pe care o desfășor zi de zi.

Până la 5-6 ani, părinții constituie primul exemplu, unicul model de viață, de comportare, cu cea mai mare influență asupra copilului.

Referindu-se la puterea exemplului părinților în educație, John Locke spunea: „Nu trebuie să faceți în fața copilului nimic din ceea ce nu vreți să imite. Dacă vă scapă vreo vorbă sau săvârșiți vreo faptă pe care i-ați prezentat-o drept o greșeală când ați comis-o, el cu siguranță că se va apăra invocând exemplul dat de dumneavoastră și se pune în așa măsură la adăpostul acestui exemplu, încât, greu vă veți atinge de el pentru a-i îndrepta cum trebuie greșeala respectivă.” Copiii preșcolari își modelează „zestrea educativă” dobândită în familie prin exemplele și învățăturile date de educatoare, de personalul administrativ, de ceilalți copii.

Colaborarea dintre familie și grădiniță își găsește expresia în acțiunile comune de corectare permanentă a conduitei copiilor, de educare prin mijloace variate și rodnice. Spre deosebire de părinți, educatoarele, în virtutea experienței și pregătirii lor pedagogice, stabilesc cu ușurință strategia educațională potrivită fiecărui caz în parte.

În vederea unei colaborări reușite între cei doi factori educativi familie-grădiniță, în activitățile desfășurate cu părinții, trebuie respectate anumite principii deontologice, și anume: acceptarea și comunicarea eficientă, confidențialitatea, respectul individualității, sinceritatea, recunoașterea propriilor limite, negocierea soluțiilor și respectarea deciziilor beneficiarului, nediscriminarea și acordarea unor servicii integrate.

Copilul aparține unei familii și activitățile educative ale instituției preșcolare devin eficiente dacă se desfășoară atât în sprijinul dezvoltării copilului, cât și al funcției educative a familiei sale.

Așadar, în activitatea de colaborare cu familia, trebuie să ținem seama de faptul că unitatea dintre familie și grădiniță trebuie să se manifeste în permanență pe toate planurile și în toate domeniile educației, folosindu-se sistematic diferite forme de colaborare între cei doi factori, asigurând ridicarea nivelului pedagogic al părinților și înarmarea lor cu metode eficiente de educare a copiilor.

Funcția prioritară a grădiniței fiind cea formativ-pedagogică, e firesc ca acțiunea ei să vizeze atât pe copii, cât și pe părinții lor, deoarece părinții educă, dar se și educă prin copiii lor.

Adesea, auzim părinți spunând copiilor: „Așa te-a învățat la grădiniță?” Oare doar grădinița și școala educă? Noi, ca formatori, suntem adesea puși în situația de a explica părinților că rolul școlii este ușurat atunci când demersul educativ este sprijinit de activitatea familiei, care trebuie să fie una complementară. Rezultatele sunt foarte bune și demne de laudă în situații în care familia nu dă vina pe grădiniță iar grădinița pe familie, ci încearcă să găsească soluții pentru a evita insuccesele copiilor.

În deplină armonie cu obiectivele strategice ale reformei curriculare, grădinița este chemată să dea copiilor acele cunoștințe care îi vor ajuta să se orienteze, să facă față problemelor complexe apărute pe plan mondial, să le formeze deprinderi, să le cultive dragoste și interes pentru studiu, să le trezească motivații pentru muncă, să le formeze comportamente durabile.

Realizarea dezideratelor puse în fața grădiniței implică contribuția întregii comunități sociale și îndeosebi a familiei – partenerul esențial al grădiniței.

După cum se știe, educația e un fenomen fundamental, ce constă în transmiterea experienței de viață a generației adulte și a culturii către generațiile tinere, în scopul pregătirii pentru viață și integrării în societate. Și, totuși, în familie se face începutul actului educațional, iar grădinița continuă această activitate, colaborând în continuare cu familia.

Modalitățile de colaborare a grădiniței cu familiile copiilor sunt numeroase: ședințe, consultații, discuții individuale, antrenarea părinților în amenajarea spațiului sau procurare de mijloace și materiale didactice, desfășurarea unor activități extracurriculare. Nu trebuie, însă, ca aceste contacte să se limiteze doar la aceste forme de activități. Sunt situații în care grădinița este chemată să sprijine familia pentru soluționarea unor probleme apărute și se impune intervenția consilierului psihologic.

Grădinița nu poate face minuni, iar educația dată în această instituție nu va avea rezultate bune, dacă nu se va sprijini și nu va colabora cu familiile copiilor.

Tendințele actuale ale educației timpurii cer realizarea unor parteneriate constructive și eficiente între grădiniță, familie și alți factori educaționali, în vederea socializării și pregătirii copilului către școală și viața socială.

Parteneriatul educațional este una dintre cerințele-cheie ale pedagogiei contemporane, este un concept și o atitudine. Acesta presupune:

– egalizarea șanselor de participare la o acțiune educativă comună;

– interacțiuni acceptate de toți partenerii;

– comunicare eficientă între participanți;

– colaborare (acțiune comună în care fiecare are rolul său diferit);

– cooperare (acțiune comună cu interrelații și roluri comune).

Scopul general al parteneriatului educațional este cunoașterea reciprocă a punctelor de vedere, a opțiunilor partenerilor prin identificarea nevoilor grădiniței și ale copiilor, dar și implicarea comună în satisfacerea acestor nevoi.

Atunci cînd părinții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității devin și se consideră parteneri în educație, în jurul copiilor se formează o comuniune de suport, care poate funcționa ca un angrenaj bine pus la punct, astfel parteneriatele constituind o componentă esențială în organizarea și desfășurarea activităților în unitatea de învățămînt.

Parteneriatul se bazează pe premisa că părțile interesate au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permite să se unească.

8. Parteneriatul grădiniță-familie – reper în managementul schimbării

Educația constituie o componentă a existenței socio-umane.“Educația poate fi concepută ca o întâlnire între individ și societate, iar întreaga viață socială poate fi marcată de acest schimb permanent.” (P. H. Chombart de Lauwe). Sarcina educației este aceea de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale, ca subiect al relațiilor sociale.

Pregătirea pentru viață a omului de mâine începe din primele luni de existență și primii care sunt chemați să pună bazele educației sale sunt părinții, familia.

În etapa preșcolarității, părinții vor observa că întreaga responsabilitate față de reușita în procesul educației copiilor, este aceea de a asigura acestora atât condițiile materiale necesare dezvoltării psihofizice, cât și bazele trainice ale întregii formări, temelie pentru viitoarea personalitate adultă.

Un bun dobândit, câștigat de copil, în primul rând în familie, este comportamentul moral ca rezultat al unui sistem de cerințe precise, categorice dublat de un permanent respect pentru copil care trebuie să simtă iubirea, grija și înțelegerea părinților.

Dezideratul oricărui părinte este acela de a avea un ”copil bun”. În accepțiunea cea mai largă a termenului ”copil bun” reprezintă în fapt suma trăsăturilor pozitive structurate în dinamica comportamentului: cinste sârguință, inițiativă creatoare, sociabilitate, dispoziție de colaborare, politețe, etc., după cum un educator bun, atât în familie, cât și în grădiniță, înseamnă: calm, răbdare, înțelegere, afectivitate, dăruire.

Interesul comun al celor două instituții, familie și grădiniță, trebuie să determine o mișcare de apropiere cu dublu sens, în vederea unei suficiente cunoașteri a ambelor părți. Unitatea de acțiune a celor doi factori în opera de formare a copilului este condiționată de un mod comun de lucru, de o cunoaștere reciprocă și de unitatea de vederi.

Rațiunea educației copilului, din perspectiva familiei, dar și a grădiniței, nu poate fi alta decât aceea de a produce modificări pozitive, neîntrerupte în ființa fiecărui om, cu scopul formării unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectivă ale societății. Premisa de la care trebuie să pornească acțiunea de educație este unitatea, continuitatea și competența în munca educativă.

Nici o altă instituție, oricât de calificată, nu este așa de sensibilă la exprimarea trebuințelor, la manifestarea slăbiciunilor sau a potențialului dezvoltării copilului precum este familia, pentru că nici o altă instituție nu cuprinde ființe legate atât de direct, de vital, ca mama și ca tata.

Familia este mediul care poate să facă foarte mult bine în educația copilului, dar să și greșească, mai ales, din cauza lipsei de perspective în legătură cu opera pe care o întreprinde. Aici își găsesc locul intervenția unor opinii obiective, unor îndrumări concrete pentru fiecare copil sau părinte, pe care familia le poate găsi în grădiniță.

Pentru o intervenție oportună trebuie ca educatoarea să cunoască foarte bine condițiile de viață, a regimului de activitate și de odihnă, a raporturilor dintre părinți și copii, precum și a climatului familial în general.

De asemenea, este important ca educatoarea să cunoască stadiul de dezvoltare al copilului, disponibilitățile lui intelectuale, particularitățile de caracter, interesele și sentimentele sale. În funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copilului, educatoarea acționează diferențiat pentru un demers educativ eficient, respectând obiectivele curriculumului învățământului preșcolar.

Este important de știut cât, ce și cum să se transmită. Vor fi selecționate și transmise acele valori din ansamblul celor acumulate la nivel social, care să faciliteze formarea integrală și creativă a personalității prin asigurarea proporțiilor adecvate, precum și selectarea celor mai eficiente metode de însușire a acestor valori. Astfel, cultivarea dragostei de bine, de adevăr are nevoie, mai ales de acțiune și nu de verbalism, de activitate și nu de dialog, de descoperire a virtuților de către copil ci nu de oferire a lor de către educator.

Educatoarea este și trebuie să fie consilier pe probleme de socializare care presupune adaptarea copiilor din punct de vedere social și se referă la posibilitățile acestora de a face față dificultăților și cerințelor din viața colectivului de copii.

Când sosesc în grădiniță reacțiile sunt diferite. Dacă pentru cel care a frecventat alte colectivități poate însemna statutul de „independent” , pentru cel care vine în colectivitate pentru prima dată înseamnă „abandon” din partea părinților.

Rolul educatoarei este foarte important pentru că ea trebuie să găsească calea pentru comunicare cu preșcolarul, să-i ocupe timpul permanent cu acțiuni care-i stârnesc interesul, să alterneze activitatea statică cu cea dinamică, să descopere micile preocupări ale copilului și să-i fie partener în perioada de acomodare sau când activitatea sa stagnează; să-i creeze o „imagine de sine pozitivă”.

De asemenea, este și consilier pe probleme curriculare al cărui status „presupune un bagaj de cunoștințe, aptitudini și resurse” în domeniul curricular. Caracteristicile acestei competența pot fi concretizate în capacități care îi permit: „depistarea conținuturilor – informațiilor didactice”, „strategii de organizare a conținuturilor – informațiilor didactice”.

Apariția trăirilor și sentimentelor morale este posibilă numai prin contactul individului cu realitatea morală, cu fapte și întâmplări în care imperativele morale se exprimă.Toate aceste informații pot fi oferite părinților ca îndrumări metodice din partea educatoarei prilejuindu-se astfel schimburi de păreri și o cunoaștere reciprocă încărcată de satisfacții. Îndrumările educatoarei trebuie să aibă caracterul și nuanța unor sugestii pentru o evoluție mai bună a preșcolarului, în funcție de ceea ce poate oferi familia. Părinții pot uneori să asiste la activități și realizări ale copiilor în timpul programului de activitate.

Schimbul organizat de păreri și de îndrumare a părinților pe anumite probleme, se realizează prin programul de consultații individuale sau colective pe diverse teme: parteneriatul dintre familie și grădiniță, scopul familiei în creșterea copiilor, drepturile copiilor, relațiile permanente și continue dintre familie-grădiniță-școală. Adesea, în cadrul acestor consultații individuale se pot rezolva probleme de îndrumare pentru fiecare copil în parte, în condițiile unei colaborări prietenoase și de multă discreție din partea educatoarei.

De asemenea, periodic educatoarele organizează expoziții cu realizări ale copiilor și ale grădiniței. Șezătorile, serbările, drumețiile, excursiile sunt un prilej de cunoaștere reciprocă pentru realizările copiilor.

Buna cunoaștere a ceea ce trebuie să primească și primește concret din partea familiei, completată cu o muncă metodică, pe baze științifice, din grădiniță, în condițiile unei bune colaborări permanente dintre familie și grădiniță, al unei îndrumări suficiente a familiei reprezintă baze în munca de formare a preșcolarului.

Studii recente arată că ,,strategia educativă a familiei poate fi un rezultat al negocierii între părinți și copii atâta timp cât educația este interacțiune și raporturile de putere nu urmează clasica disjuncție autoritate parentală – obediență infantilă, ci se construiesc continuu în schimburile simbolice părinți-copii”.

Unii autori consideră că familia funcționează ca un complex educativ unitar pentru fiecare dintre membrii săi. În familia românească tradițiile sunt puternic înrădăcinate, îndeosebi în familia din mediul rural, fapt care nu are neapărat o conotație negativă, atât timp cât ea promovează valorile pozitive ale relației părinte – copil. În România zilelor noastre este pregnantă nevoia părinților de a avea cunoștinte adecvare despre îngrijirea copilului și despre copilărie și de a identifica canalele optime de informare.

Parteneriatul dintre educatoare și părinții copiilor cu care lucrează, reprezintă o arie restrânsă, bine conturată a parteneriatului educativ. Calitatea lui este dependentă de:

existența nevoii de colaborare educativă a părinților sau de stimularea acestei nevoi de către educatoare;

responsabilitatea și competența cu care educatoarele se angajează în acest parteneriat;

aducerea competenței de parteneriat a părinților la un nivel care să facă parteneriatul educativ funcțional, eficient, sub îndrumarea explicită și/sau implicită a educatoarei.

Pentru a putea proiecta un parteneriat performant și a-l evalua trebuie să-l înțelegem, să-l putem explica să-i cunoaștem posibilitățile și limitele, variantele, fluctuațiile tipice. Pentru aceasta, trebuie să determinăm caracteristicile factorilor umani implicați: copii educați, educatoare și părinți care influențează parteneriatul educativ, precum și problemele tipice care fac necesar parteneriatul, modalitățile și nivelul de soluționare actuală a problemelor.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETĂRII

1. TIPUL ȘI NATURA CERCETĂRII

În cercetarea de față, demersul investigativ s-a realizat din combinarea celor două tipuri fundamentale de cercetare: cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă. Tocmai de aceea, opțiunea a fost pentru metode și instrumente de cercetare atât cantitative, cât și calitative.

2. IPOTEZA, SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

În realizarea cercetarii am pornit de la urmatoarea ipoteză:

Dacă există un parteneriat strâns între grădiniță și familie, o relație pozitivă între părinte-copil-educatoare, atunci se poate realiza o educație la standarde înalte de calitate, iar performanțele copiilor preșcolari pot fi influențate semnificativ.

  OBIECTIVELE CERCETĂRII

Pornind de la ipoteza mai sus formulată,  în cercetarea pe care ne-am propus-o, am

stabilit urmatoarele obiective:

O.1      Identificarea gradului în care părinții copiilor din grădiniță cunosc nevoile educative ale copiilor;

O.2 Constatarea nivelul de cunoștințe ale copiilor în primul semestru;

O.3 Cultivarea interesului din partea familiei pentru implicarea lor în activitățile didactice;

O.4 Constatarea nivelul de cunoștințe ale copiilor în al doilea semestru;

O.5 Observarea și monitorizarea performanțelor școlare ale copiilor pe tot parcursul studiului și compararea acestora;

O.6 Aplicarea unui chestionar părinților privind implicarea acestora în parteneriatul educațional grădiniță-familie;

O.7      Identificarea modalităților și condițiilor de dezvoltare ale unui parteneriat educațional eficient;

O.8       Identificarea așteptărilor celor trei beneficiari ai parteneriatului : părinți-copii-educatoare;

O.9       Schimbarea mentalității despre implicarea familiei în programele educative curriculare și cele extracurriculare;

O.10      Identificarea unor căi și mijloace de eficientizare a parteneriatului grădiniță – familie;

Luând în considerare toate aspectele surprinse în delimitările conceptuale, avem toată

convingerea că ipoteza și obiectivele noastre sunt viabile.

3. VARIABILELE CERCETĂRII

În contextul cercetării noastre, pentru a răspunde scopului stabilit, am avut în vedere următoarele variabile:

Variabile independente:

activitatea educațională din grădiniță care răspunde nevoilor reale de educație ale copiilor preșcolari;

dotarea grădiniței- urmărește să arate în ce măsură preocuparea pentru crearea unui mediu cât mai bun îi asigură copilului și o bună integrare în grădiniță și, odată cu ea, creșterea semificativă a achizițiilor acestuia. Această variabilă este analizată în funcție de următoarele repere: spații adecvate în grădiniță, personal de specialitate și sprijin pentru educație.

profilul educatoarelor – competențe, calificare, experiență – arată nivelul pentru autoperfecționare a educatoarei, dorința ei de a fi în acord cu schimbările din pedagogia contemporană, interesul său pentru profesia didactică, precum și intenția sa de stabilitate în domeniul educației. Această variabilă poate fi măsurată prin repere precum gradul didactic, statutul și nivelul studiilor.

participarea părinților la programe de formare și consiliere;

copiii care formează grupele din grădiniță – arată nivelul în care educatoarea poate face față eficient educativ relației sale cu copiii. Dacă numărul copiilor din grupa pe care o coordonează este foarte mare și funcția sa tinde să devină mai puțin eficientă, scăzând calitatea actului educațional.

Variabile dependente:

parteneriat educațional eficient;

parteneriatul grădiniță-familie;

activitatea de consilier.

4. ETAPE ALE CERCETĂRII

Pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite, cercetarea s-a desfășurat în mai multe etape:

Documentarea și studierea bibliografiei de specialitate legate de tema de cercetare, proiectarea activităților cu cadrele didactice, cu părinții și cu copiii;

Continuarea și desfășurarea propriu-zisă a cercetării, adunarea de date preliminare prin desfășurarea interviurilor cu părinții copiilor și cadrele didactice, aplicarea evaluărilor inițiale și finale;

Finalizarea cercetării prin aplicarea chestionarelor, interpretarea rezultatelor obținute la testele de evaluare și elaborarea textului științific .

5. EȘANTIONUL EXPERIMENTAL, CARACTERISTICI, SPECIFICITATE

Cercetarea s-a desfășurat pe tot parcursul anului școlar 2014-2015 în cadrul Grădiniței Nr.1, structură a Școlii Gimnaziale ”Mihail Armencea” Adjud, unitate școlară în care îmi desfășor activitatea din anul  1996 și Grădinița Nr. 2 Adjud, structură a Școlii Gimnaziale „Principele Radu” Adjud. Participarea copiilor, dar și a părinților la această cercetare a fost făcută în urma consimțământului liber exprimat, asigurându-i atât de confidențialitatea datelor personale cât și de faptul că rezultatele vor fi utilizate doar în cadrul cercetării.

Eșantionul de subiecți, caracteristici, specificitate:

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei specifice formulate, am cuprins în cercetare un număr de 60 copii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani, care au frecventat cursurile grădiniței în anul școlar 2014-2015 și 60 de părinți ai acestor copii. Cercetarea vizează cele trei domenii distincte al parteneriatului grădiniță-familie: primul domeniu – familia, al doilea – colectivul de copii, iar al treilea domeniu grădinița și colectivul didactic. Cei 60 copii supuși investigării noastre provin din grupele pe care o să le denumim Mare A și Mare B.

Din cei 60 copiii ai celor două grupe, 12 copii au părinții plecați în străinătate și locuiesc cu bunicii, 32 copii provin din familii bine organizate, 15 copii provin din familii organizate de etnie rromă și 1 copil cu CES care provine dintr-o familie dezorganizată, copilul fiind încredințat mamei, care este plecată în străinătate, iar de acesta se ocupă bunica maternă. Din cei 32 copii care sunt crescuți în familii organizate 20 au frați cu vârste mai mari decât ei și 12 au un frate mai mic. Din numărul total de 60 copii, 45 frecventează în mod regulat grădinița, lipsind doar în cazuri excepționale, restul de 15 datorită lipsurilor financiare frecventează sporadic.

Din prezentarea de mai sus reiese faptul că există diferențe între mediile socio-culturale din care provin copiii acestor grupe care au repercusiuni asupra dezvoltării intelectuale a copiilor. Analiza efectuată a permis evidențierea faptului că influențele mediului educativ oferit de activitățile instructiv-educative din gradiniță, care respectă particularitățile de vârstă și individuale, dar și implicarea părinților în activitatea grădiniței sunt favorabile dezvoltării psihice a copilului.

Tabel nr.1 Structura eșantionului de copii în funcție de familiile din care provin:

Tabel nr. 2 Structura eșantionului de copii în funcție de numărul de copii din familie, care au frecventat sau frecventează aceeași grădinița

Se constată că mai mult de jumătate dintre copii 56,5% , provin din familii care se află la prima experiență cu grădinița pentru care au optat, iar 43,5% au frați mai mari care au frecventat aceeași unitate școlară.

 6. METODE ȘI INSTRUMENTE DE CERCETARE, COLECTARE ȘI PRELUCRARE A DATELOR

Alegerea metodelor și instrumentelor de cercetare a fost făcută în funcție de: caracteristicile problematicii studiate, de abordabilitatea metodelor și tehnicilor, de existența instrumentelor de investigație potrivite. Așadar, am optat pentru următoarele metode și instrumente:

a)      Metode teoretice:

–   cercetarea surselor teoretice – ce a constat în studierea bibliografiei de specialitate, a resurselor informaționale de pe internet, studierea planurilor manageriale ale școlilor; (delimitările conceptuale și anexele.)

–    metoda logica de analiză a informațiilor știintifice;

b)      Metode experimentale:

–    observația – spontană și organizată;

–    discuțiile – cu părinții și cadrele didactice;

–    convorbirea – cu directoarele școlilor despre planificarea managerială, despre o proiectare a unor activități în parteneriat cu părinții; 

Metodele de cercetare le-am aplicat în contextul educațional de care vorbim-învățământul preșcolar, urmărind în primul rând activitatea educațională din grădiniță, dar și manifestările comportamentale ale tuturopr „actorilor” implicați în promovarea și asigurarea calității educației copilului de vârstă preșcolară.

c)      Metode praxiologice:

–   redactare de proiecte  manageriale, programe de activități în parteneriat cu părinții, proiecte educative în colaborare cu școala, pentru îmbunătățirea colaborării dintre cei doi factori educativi determinanti; (anexa 6)

–   analiza calitativă și cantitativă a datelor experimentale (descrieri, prezentări tabelare, calcul procentual, grafice, histograme) .

În cadrul activităților propriu zise, am analizat modul în care copiii au participat la activități, le-am notat lucrările pe care le-au realizat, am analizat modul de lucru al fiecărui copil în parte, am apreciat calitatea efortului depus de fiecare copil etc.

Aceste metode ne-au ajutat să cunoaștem mai bine grupa de copii, să le ,,descoperim” anumite capacități intelectuale, să le dezvoltăm capacitatea de a relaționa atât cu părinții, cât și cu ceilalți copii.

Instrumente de cercetare utilizate:

Test de evaluare inițială

Test de evaluare sumativă

Test de evaluare finală

Chestionar pentru părinți

Chestionar pentru cadre didactice

Fișe de observație pentru copil

Grilă de analiză pentru programele de educație parentală și parteneriate cu părinții copiilor.

6.1. Observația comparativă de tip calitativ a eșantionului de copii

În cazul cercetării noastre, am avut în vedere grupa grădiniței în care funcționez și o grupă din Grădinița Nr. 2, observații realizate pe perioada unui an școlar. Rezultatele acestea, sunt redate pe larg în capitolul al III- lea al lucrării de disertație.

6.2. Analiza documentelor școlare și manageriale

Pentru început, am inițiat câte o discuție cu directoarele unităților școlare cuprinse în cercetare, pentru a pune la punct planul de derulare a cercetării, pentru a studia planurile manageriale, pentru a discuta despre colaborarea grădiniței cu familiile copiilor. Discuțiile cu directoarele au relevat deschiderea acestora spre învățământul preșcolar, existența unor programe de parteneriat de implicare a părinților, cât și a copiilor în viața grădiniței și ulterior a școlii. Trebuie precizat că prezența părinților la ședințele periodice cu părinții, la care participă și directoarele, este bună. În cadrul acestor activități se observă lipsa de implicare, de curaj în exprimarea opiniilor, de ridicare de probleme care îi frământă. Acest gen de discuții au loc în general în CDI, înainte sau după ședință. La ședințele pe grădiniță, se ridică de obicei probleme legate de cunoștințe acumulate, activități extracurriculare, probleme administrative. De remarcat, că directorul unității unde funcționez, cunoaște situația materială precară a multor familii, acesta fiind și motivul pentru care grădinița este cuprinsă în programul ZEP.  

Discuțiile purtate cu educatoarele, cât și o analiză a documentelor școlare – proiectarea didactică, planificarea evaluărilor inițiale, continue și finale, au scos în evidență faptul că activitatea didactică proiectată pentru acest an școlar este una ritmică, ținându-se cont de particularitățile de vârstă ale copiilor preșcolari. De asemenea, am putut identifica punctele forte, dar și punctele slabe ale fiecărei unități preșcolare în parte, realizând astfel analiza de context SWOT a grădinițelor implicare în cercetare.  

6.3 Analiza de context SWOT    

Analiza SWOT a reprezentat o cale practică pentru asimilarea informației privind mediul intern și mediul extern al grădiniței ca organizație. De asemenea, a reprezentat un fel de „scanare” a mediului intern și extern al grădiniței orientată spre a surprinde patru aspecte ale activității unității de învâțământ. Această „scanare” a relevat itemi ( probleme, cauze, condiționări) servind ca mijloace de propulsie ori, dimpotrivă, acționând ca frâne pentru atingerea performanțelor educaționale.

Analiza SWOT realizată la Grădinița Nr. 1 Adjud:

Analiza SWOT realizată la Grădinița Nr. 2 Adjud:

6.4 Focus grup

Cea mai întâlnită formă a unei cercetări calitative este focus-grupul. Focus group-ul sau discuția de grup este o metodă de cercetare calitativă, în cadrul căreia un moderator intervievează un grup de cadre didactice, în cazul nostru, pentru a vedea dacă familia poate influența progresul preșcolarilor. Dacă în cadrul interviurilor în profunzime aflăm informații despre diferențe dintre respondenți, în cadrul focus group-ului colectăm informații despre similarități și tendințe dominante. Ca și interviul în profunzime, focus group-ul este o metoda de cercetare calitativă, și are diferite forme care se clasifică în functie de durata, de numarul de participanți și de legătura dintre participanți.

Metoda de cercetare focus-grup se află la intersecția interviului focalizat cu interviul de grup, fiind denumit și interviu de grup în profunzime. Morgan definește focus grupul ca o tehnică de colectare a datelor prin interacțiunea dintre membrii grupului, referitoare la o problemă stabilită de către cercetător.

În fiecare grup, în jur de 7-9 persoane, se discută o anumită temă. Grupul este condus de un moderator specializat, care începe discuția de la un nivel foarte general, apoi, gradual, focalizează discuția pe subiectul vizat. Participanților nu li s-a spus înainte care este subiectul, ci doar domeniul de interes. De exemplu, au fost anunțați că tema discuției este „Parteneriatul grădiniță-copil-familie joacă un anumit rol în influențarea rezultatelor preșcolarilor din grădiniță?”

Prin discuțiile de grup și focus group-uri obținem opinii și percepții, dar nu și cât de puternice sunt acestea, respectiv nu obținem informații precise, la fel ca într-o cercetare cantitativă. Rezultatele dintr-o astfel de cercetare calitativă, precum este focus group-ul, se pot folosi ca o premisă pentru a genera ipoteze, opțiuni de răspuns în chestionare viitoare, sau ca suport pentru un proiect viitor de cercetare cantitativă, fundamentată statistic.

Tot ceea ce participanții au spus, a fost înregistrat atât video cât și audio. Adevarata muncă abia de aici a început. Analiza discuțiilor a fost mult mai dificilă și a luat mai mult timp. Casetele au fost vizionate în mai multe rânduri, accentul căzând, în special, pe conținutul relatărilor participanților, dar și pe expresiile, gesturile și mimica participanților.

Cunoștințe solide de psihologie, precum și experiența la cadedră, a fost necesară pentru reușita focus-grup-ului. În urma studierii înregistrărilor sau transcrierilor, am realizat un raport. Nu există metode simple de a transforma declarațiile participanților în concluzii. Folosim unele proceduri standardizate dar, de cele mai multe ori, procedurile se stabilesc de la caz la caz, în funcție de tema și obiectivele stabilite împreună cu beneficiarul studiului.

Fiecare membru al grupului a primit o agendă pe care o va folosi pentru a răspunde la întrebări pe parcursul întâlnirii. Întrebările fololosite au implicat răspunsuri simple cu o singura variantă de răspuns. Răspunsurile membrilor grupului au fost anonime, astfel, și-au putut compara opiniile cu ale celorlalți, dezvoltându-se discuții benefice grupului, sporind interesul și interacțiunea. Imediat ce datele au fost recepționate, acestea au fost afișate pe un ecran, pentru a fi observate de participanții. Răspunsurile au fost salvate în computer, evitându-se eventualele bias-uri de conversie și vor putea fi folosite pentru o analiză ulterioară – gen SPSS. Aplicația conține o suită de funcții dedicate analizei datelor obținute într-un focus-group.

Cum am realizat focus-group-ul ?

Cursanții au fost invitați să ia parte la discuții în grup. Numai cei invitați au putut participa, deoarece focus-group-ul nu este o întâlnire deschisă. Inițial, au fost 7-9 participanți, care au provenit dintr-o anumită categorie socială sau un grup de interes ( profesori, directori etc). Participanții au fost rugați să ia parte la o discuție care se structurează pe un set de întrebări – chestionar. În calitate de moderator al focus-group-ului, am realizat o transcriere sau un rezumat scris al întrebărilor. Focus-group-ul a fost repetat de câteva ori, folosindu-se același set de întrebări, până când acesta nu a mai generat alte noi răspunsuri. În acest moment se dețin informații complete despre atitudinile și opiniile participanților referitoare la subiectele dezbătute în cadrul discuțiilor de grup.

Distribuire focus-grup-uri

Dorim să aflăm opiniile cadrelor didactice din cele doua grădinițe, al directoarelor, privitoare la „Parteneriatul grădiniță-copil-familie joacă un anumit rol în influențarea rezultatelor preșcolarilor din grădiniță?” S-au realizat, în total, 2 focus-grupuri, câte un FG pe fiecare unitate de învățământ, cu o durată de maximum 2h, ce au fost înregistrate pe suport audio-video.

Structura focus-grup-urilor – Conform tematicii și a obiectivelor acestui studiu, FG-urile au avut o structură eterogenă din punct de vedere al profilului participanților, cadre didactice .

Tabel nr. 3 Structura FG-urilor, matricea eșantionării

FG 1 – 9 persoane profesori învățământ preșcolar, director

FG 2 – 7 persoane profesori învățământ preșcolar, director

Având în vedere faptul că tema cercetată este o temă de interes general s-a considerat potrivită o metodă calitativă de grup, în speță focus – grupul. Am optat pentru organizarea unui focus grup datorită: posibilității producerii unor seturi de date concentrate despre tema pusă în discuție, obținerea unor detalii ale problemei de cercetat și a unor aspecte de factură emoțională care nu pot fi obținute prin cercetări cantitative, interacțiunii de grup, aceasta generând efecte sinergice care au condus la o calitate superioară a informațiilor comparativ cu interviurile individuale, posibilității de a se obține informații exploratorii despre o temă.

Analiza de focus-grup

În privința îmbunătățirii activităților în parteneriat cu părinții, educatoarele au făcut referire la soluții pentru implementarea unui astfel de parteneriat cât mai real, la nivelul fiecărei instituții și o abordare mai atractivă a activităților, în timp ce directoarele au făcut referire la necesitatea ca toate cadrele didactice să se implice mai mult la nivel individual în procesul de predare-învățare, dar și să își dezvolte propria capacitate de a gândi inovativ “copilul produce mai multă valoare dacă profesorul este inovativ și are mai mică valoare dacă este numai executant”. Ceea ce demonstrează cele menționate mai sus, este faptul că se simte necesitatea sporirii numărului de activități aplicative, în care copilul să se dezvolte ca individ, și care să stimuleze capacitatea de creativitate și de punere în practică a noțiunilor acumulate.

 6.5.  Interviul calitativ – cu părinții și cu cadrele didactice, în faza inițială de derulare a cercetării pentru evidențierea părerilor, asteptărilor, implicării familiei în viața grădiniței;

Metoda reprezintă o metodă calitativă și ne-a permis înțelegerea profundă și nuanțată a diferitelor subiecte considerate prea complexe pentru a fi investigate cu metode cantitative. Cel mai tipic interviu a fost cel individual, prin contact direct, „față în față”, dar am folosit și varianta telefonică sau prin e-mail.

Am desfășurat spontan și discuții cu părinții  despre relația grădiniței cu familia. Observând atitudinea părinților s-a putut remarca interesul acestora, curiozitatea, dar în același timp și reținerea. Discuțiile au demonstrat că există personalități cu spirit de conducere, care participă activ la discuții, la exprimarea opiniilor sau nemulțumirilor, care se implică în animarea vieții grădiniței, dar majoritatea părinților au nevoie de încurajare și își expun părerea cu reticență. Considerăm că aceasta derivă din absența încurajărilor, a prejudecăților și din particularitățile persoanalității părinților. Părinții cu studii superioare dovedesc o mai mare deschidere, implicare, curaj de exprimare a opiniilor și sunt mai conștienți de îndatoririle ce revin din calitatea de părinte, sunt mai implicați în viața grădiniței, contribuind la ridicarea prestigiului acesteia.

Discuțiile purtate cu educatoarele au dovedit că probleme de frecvență a copiilor la

programul grădiniței, sunt, mai ales, la cei care provin din etnia rromă. S-a putut constata că părinții acestora se ocupă din ce în ce mai puțin de educația copiilor, petrec din ce în ce mai puțin timp cu copiii lor. Există în fiecare grupă de copii un număr mai mic sau mai mare de părinți care sar în ajutorul grădiniței, care sprijină cadrul didactic în derularea programelor educative curriculare și extracurriculare, care ajută în organizarea serbărilor, excursiilor, care oferă chiar sprijin material la nevoie, dar care la fel petrec puțin timp cu copiii lor datorită programului de lucru de la servici. Există părinți care au timp liber, dar preferă să nu se implice invocând rolul de educator prim al grădiniței, sau invocând lipsa de pricepere, calificare.

6.6.    Chestionarele 

Știind că valoarea științifică a datelor recoltate prin chestionare este condiționată de calitatea răspunsurilor subiecților, iar calitatea (valoarea) răspunsurilor este determinată de calitatea itemilor, de forța de a declanșa reacții pozitive, favorabile unor atitudini sincere la anumite fapte, fenomene, procese, stări ale actorilor investigați, în cercetarea noastră am acordat o atenție mare anchetei pe bază de chestionar. Am aplicat chestionare diferite celor trei categorii de subiecți: educatoare, directori de grădinițe și părinți.

În chestionarele construite alternează întrebări închise (precodificate) cu întrebări deschise care lasă subiectului posibilitatea de a formula singur răspunsul. De asemenea, în cele trei instrumente tehnice am introdus scale de atitudini, pentru a discrimina mai bine anumite aspecte supuse investigației. Astfel, chestionarul adresat educatoarelor a avut drept scop cunoașterea modului în care cadrele didactice educatoare apreciază și asigură calitatea procesului didactic văzut din perspectiva propriilor experiențe, practici, opinii, percepții și atitudini. Chestionarul pentru părinți și cadre didactice spre finalul cercetării, pentru surprinderea evoluției fenomenelor specifice parteneriatului, a evoluției relației de comunicare, colaborare și cooperare. Chestionarul adresat managerilor a avut drept scop cunoașterea modului în care directorii de grădiniță produc, apreciază, asigură și monitorizează calitatea proceselor de conducere și didactice, văzute din perspectiva propriilor experiențe, practici, opinii, percepții, atitudini și contexte. Chestionarul adresat părinților a avut drept scop investigarea opiniilor acestora cu privire la modul în care mediul grădiniței, educația prestată și relația cu unitatea satisfac exigențele lor.

Chestionarul a avut drept scop investigarea opiniilor părinților cu privire la modul în care mediul grădiniței, educația prestată și relația cu educatoarea satisface exigențele lor.

Am aplicat chestionare diferite celor două categorii de subiecți părinți și educatoare. În chestionarele constituite am alternat întrebările închise (precodificate) cu întrebări deschise, care lasă subiectului posibilitatea de a formula singur răspunsul. De asemenea, în acest instrument tehnic am introdus scale de atitudini, pentru a discrimina mai bine anumite aspecte supuse investigației. Chestionarele au fost aplicate în anul școlar 2014-2015.

6.7. Studiul de caz

În cadrul cercetării noastre metoda studiului de caz a avut în vedere cele două grădinițe din Adjud, observații realizate pe perioada anului școlar 2014-2015. Rezultatele acestuia sunt redate pe larg în capitolul III al lucrării de disertație.

Studiul de caz face parte din ansamblul metodelor activ-participative care stimulează gândirea și creativitatea, îl determină pe profesor să caute și să dezvolte soluții pentru diferite probleme, să facă reflecții critice și judecăți de valoare, să compare și să analizeze situațiile date.

Metoda studiului de caz ,,mijlocește o confruntare directă cu o situație din viața reală, autentică” (Cerghit, 1997), având un pronunțat caracter activ și evidente valențe euristice și aplicative.

Studiul de caz este o ,,metodă de confruntare directă a participanților cu o situație reală, autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situații și evenimente problematice.” (Oprea, 2007).

Această metodă urmărește realizarea contactului cadrului didactic cu realitățile complexe, autentice, din activitatea didactică și testarea gradului de operaționalitate a cunoștințelor însușite și a capacităților formate, în situații-limită. Este o metodă folosită încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea în diverse domenii deoarece ea nu este doar o metodă de învățare, ci și o metodă de cercetare. Esența acestei metode constă în analiza unei situații specifice, numită „caz”, în vederea rezolvării ei prin luarea unei decizii optime. Este important ca situația aleasă pentru studiu (cazul) să condenseze esențialul și să ofere o

perspectivă mai largă asupra fenomenelor studiate.

Atunci când prezintă aspecte particulare ce pot fi generalizate, apoi asupra unei întregi clase de fenomene, cazul este un suport pentru cunoașterea inductivă, iar când apare ca o particularizare sau concretizare a aspectelor generale, cazul este un bun suport pentru cunoașterea deductivă. Însă, de cele mai multe ori, cazul este o situație problematică care îi pune pe profesori în situația de a rezolva probleme și de a găsi soluții optime. Cu ajutorul acestei metode profesorii învață să strângă informații, să le valorifice, să ia decizii, să analizeze din punct de vedere critic diverse soluții, să anticipeze și să ia decizii rapid în situații excepționale, să-și susțină și să-și argumenteze punctul propriu de vedere. „Dezbaterea în jurul cazului și a variantelor de soluționare intensifică relațiile intercolegiale, amplifică interacțiunea educatoare-copil și copil-copil, cultivă responsabilitatea pentru cele afirmate și susținute, determinând profesorii să abordeze cu mai multă maturitate situațiile reale de viață.” De asemenea, metoda studiului de caz îi apropie pe profesori de viața reală și îi familiarizează cu aspecte particulare domeniului în care se pregătesc.

Pentru ca o anumită situație să poată fi considerată și analizată precum un ,,caz”, ea trebuie să aibă anumite particularități:

să prezinte relevanță în raport cu obiectivele activității;

să fie autentică;

să fie motivantă, să suscite interes din partea participanților;

să dețină valoare instructivă în raport cu competențele profesionale, științifice, etice.

Etape:

Prezentarea clară, precisă și completă a cazului, în concordanță cu obiectivele propuse;

Clarificarea eventualelor neînțelegeri în legătură cu acel caz;

Studiul individual al cazului – elevii/cursanții se documentează, identifică soluții de rezolvare a cazului, pe care le și notează;

Dezbaterea în grup a modurilor de soluționare a cazului – analiza diferitelor variante de soluționare a cazului; analiza critică a fiecăreia dintre acestea; ierarhizarea soluțiilor.

Luarea deciziei în legătură cu soluția cea mai potrivită și formularea concluziilor

Evaluarea modului de soluționare a cazului și evaluarea participanților

6.8. Metode de prelucrare statistică

Analiza calitativă și cantitativă a datelor experimentale am realizat-o prin descrieri, prezentări tabelare, calcul procentual, grafice, histograme.

Rezultatele prelucrării datelor observării (înregistrării) statistice se prezintă sub forma specifică statisticii (tabele, serii statistice, grafice) în care relațiile dintre fenomenele studiate apar într-o succesiune logică, corespunzătoare relațiilor obiective existente. Această sistematizare a informațiilor obținute face posibilă interpretarea statistică a formelor de manifestare a fenomenelor și permite alegerea corectă a metodologiei de calcul a indicatorilor statistici.

7. LIMITELE CERCETĂRII

Pricipalele limite care au afectat rezultatul cercetării au fost următoarele:

Observația s-a referit la o perioadă limitată din viața unei colectivități – semestrul I și

semestrul al II-lea ale anului școlar 2014 – 2015.

Una din limitele întâlnite vizează metoda de selecție a eșantionului, care nu a fost una

aleatorie, categoriile de subiecți ai cercetării fiind selectați numai din Adjud, fapt pentru care nu se pot extrapola rezultatele pe o altă populație care ar fi putut fi încadrată în grupul țintă.

O altă limită rezultă din trăsăturile și punctele slabe ale metodelor și instrumentelor de

cercetare. De pildă, în cazul chestionarelor, subiecții supuși cercetării au selectat din lista de răspunsuri posibile pe cele care sunt conforme cu părerile lor într-o anumită privință, însă nu au nuanțat răspunsul, ceea ce ar fi adus informații valoroase în analiza problemei. De asemenea, au existat cazuri în care subiecții nu au dat niciun răspuns la anumite întrebări, aspect ce ar putea reprezenta un motiv de analiză a acestui comportament. În cadrul interviului și al focus grupului, unii dintre participanți s-au simțit stânjeniți sau inhibați ca reacție la partenerii mai puțin cunoscuți.

Numărul foarte mare de copii la clasă, poate influența, îngreuna desfășurarea cercetării

precum și schimbările de ritm și resurse produse în sistem, modificările rapide impuse de Legea Educației Naționale Nr.1/2011.

CAPITOLUL III

REZULTATELE CERCETĂRII

1. Rezultatele copiilor la evaluările inițiale și finale – analiză comparativă

,,Toate rezultatele, bune sau rele, sunt în cele din urmă bune, deoarece acestea ne furnizează feedback-ul care ne poate ghida, indicându-ne cum să acționăm în continuare și modalitățile prin care putem fi mai eficienți.’’ (Schmoker, 1996, p. 3)

În grădiniță putem vorbi de evaluare inițială în momentul venirii copilului în instituție și evaluare finală, la părăsirea acesteia, când trebuie să i se completeze fișa psiho-pedagogică finală (profil de personalitate, inventar de cunoștințe, interese și posibilități de învățare) pentru a se recomanda înscrierea la școală. La începutul fiecărui an școlar, primele două săptămâni sunt rezervate culegerii de date pentru cunoașterea fiecărui copi. Metodele utilizate de educatoare sunt: • observarea copilului în timpul diferitelor activități și momente din programul zilnic, consemnarea în protocoale individuale sau fișe psiho-pedagogiceș • dialogul cu copilul și cu părinții, pentru cunoașterea dezvoltării psiho-fizice, a nivelului de 5 cunoaștere, a deprinderilor preșcolarilor.

„Evaluarea merită un loc important în învățământ, din care face parte integrată. Ea are întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, în extensie și în calitate, al învățării.” (D. Ausbel). Luând în considerare studiile lui D. Ausbel, se poate afirma cu certitudine că evaluarea este o componentă importantă a procesului de învățământ, ce permite luarea, în cunoștință de cauză, a unor decizii de reglare, ameliorare și perfecționare a activității preșcolarului. După D. Ausbel, ea este punctul final într-o succesiune de evenimente: stabilirea scopurilor, prin prisma comportamentelor dezirabile, proiectarea și executarea programului, măsurarea rezultatelor, aprecierea lor.

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de măsuare obiectivă, ci ca o cale de perfecționare, ce presupune o strategie globală a formării. Operația de evaluare nu este o etapă suprapusă procesului de învățare, ci constituie un act integrat activității pedagogice. Evaluarea constituie o validare a justeței secvențelor educative, a componentelor procesului didactic și un mijloc de delimitare,

fixare și intervenție asupra conținuturilor și obiectivelor educaționale.

Analiză comparativă privind rezultatele obținute de copii în urma evaluărilor

(evaluare inițială, evaluări sumative )

An școlar 2014 – 2015 – GRUPA MARE A – 30 preșcolari

Tabel nr. 4 Evaluare inițială- Grupa mare A

Evaluarea inițială reprezintă o componentă esențială a procesului instructiv educativ din grădiniță, fără de care cadrele didactice nu ar putea constata progresele fiecărui copil în 

parte și ale grupei în ansamblu. Pe lângă funcțiile de măsurare, de diagnosticare și de prognozare, un rol important al evaluării inițiale este stabilirea demersului didactic din perioada următoare, care urmărește în primul rând socializarea copiilor. Evaluarea am realizat-o prin aplicarea de probe orale, scrise, practice, probe ce au fost aplicate atât în activitățile de grup, cât și individuale și frontal, în cadrul activităților comune, cât și în perioadele de jocuri și activități alese.

  Probele de evaluare inițială au fost aplicate, pe parcursul primelor 2 săptămâni ale anului școlar, unui număr de 30 copii, cu vârste cuprinse între 5-6 ani, iar  comportamentele urmărite au fost stabilite pe domenii de activitate.

Din totalul copiilor evaluați, adică 30 copii, 13 copii au un comportament însușit, 13 copii au comportmente în dezvoltare și doar 4 copii care necesită sprijin, dintre care 1copil cu cerinte educative speciale (copil cu CES)

Tabel nr. 5 Evaluare sumativă – Grupa mare A

Din totalul copiilor evaluați, adică 30 copii, 24 copii au un comportament însușit, 5 copii au comportamente în dezvoltare și doar 1 copil care necesită sprijin (copil cu CES), care va repeta grupa mare.

Fig. nr. 1 Reprezentarea grafică a evaluării inițiale, summative și finale DȘ1 la Grupa Mare A

În activitățile de cunoaștere a mediului am urmărit evaluarea cunoștintelor copiilor referitoare la anotimpuri, animale, meserii și mijloace de transport. În urma evaluării, am constatat că majoritatea copiilor au însușite cunoștintele despre caracteristicile anotimpurilor, despre mijloace de transport și despre animale și mediul lor de viață. Doar 1 copil a întâmpinat dificultăți în recunoașterea și înlăturarea elementelor și caracteristicile care nu aparțin celor patru anotimpuri.

Fig. nr. 2 Reprezentarea grafică a evaluării inițiale, summative și finale DȘ2 la Grupa Mare A

La toți copiii care compun grupa, am constatat un progres față de anul trecut în ceea ce privește cunoștințele și reprezentările matematice. Toți numără corect, crescător și descrescător, ordinal și cardinal, în limitele 1– 10 însă, nu toți raportează corect numărul la cantitate, iar unii nu recunosc cifrele. Foarte puțini găsesc rezolvarea unei probleme, sprijinindu-se pe datele exprimate de o imagine. De asemenea, 5 copii nu cunosc vecinii numerelor. Majoritatea recunosc și descriu corect atributele formelor geometrice plane: cerc,

pătrat, triunghi și identifică corect pozițiile spațiale ale obiectelor .

Fig. nr. 3 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, summativă și finală DLC, la Grupa Mare A

În urma evaluării am constatat un progres, atât în ceea ce privește lexicul cât și exprimarea. Copiii înțeleg și utilizează corect structurile verbale. Majoritatea se exprimă corect, redau conținutul unor povești utilizând calitățile expresive ale limbajului oral și corporal. S-au remarcat și copii care prezintă deficiențe de vorbire cu diferite grade de dificultate a exprimării orale. În cadrul activităților de educare a limbajului, am observat o evoluție pozitivă în ceea ce privește îmbogățirea vocabularului activ și pasiv. Preșcolarii reușesc să formuleze propoziții simple despre un obiect, rețin cu ușurință expresii ritmate, recită expresiv, repovestesc fragmente din poveștile învățare, utilizând în povestirea lor dialogul.

Analiză comparativă privind rezultatele obținute de copii în urma evaluărilor (evaluare inițială, evaluări sumative )

An școlar, 2014 – 2015 – Grupa mare B – 30 preșcolari

Tabel nr. 6 Evaluare inițială Grupa mare B

Analizând și interpretând datele obținute raportate la obiectivele propuse și comparate totodată cu cele obținute la începutul etapei de instruire, am tras următoarele concluzii:

– evaluarile periodice și sumative au oglindit calitatea și temeinicia cunoștințelor, priceperilor și deprinderile copiilor sub aspect intelectual, psiho-motoriu, estetic, socio-afectiv;

– de asemenea, testele finale în raport cu cele inițiale arată un progres semnificativ, în însușirea cunoștințelor la grupă, precum și în existența unor competențe și abilități specifice categoriilor de activitate studiate;

– copiii care fac parte din grupa a căror părinți se ocupă îndeaproape de educația lor, au obținut rezultate semnificativ mai mari față de cei din grupa paralelă.

Tabel nr. 7 Evaluare sumativă Grupa mare B

Fig. nr. 4 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, summativă și finală DȘ1, la Grupa Mare B

În cadrul activităților de evaluare DȘ 1, de cunoaște a mediului, copiii au demonstrat că sunt mari iubitori de natură, și-au reamintit cu ușurință cunoștințele despre anotimpuri (aspecte, elemente specifice), animale sălbatice, dar și domestice, meserii etc .

Fig. nr. 5 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, summativă și finală DȘ2, la Grupa Mare B

În activitățile de educare a limbajului s-a urmarit dacă preșcolarii sunt capabili să formuleze propozitii corecte, să utilizeze antonimele, singularul și pluralul acestora, să reprezinte grafic propozitia, cuvintele, silabele și sunetele, să sesizeze sunetul inițial și final al unui cuvânt. De asemenea, s-a urmărit dacă preșcolarii recunosc personajele din poveștile studiate, dacă și-au însușit conținutul poveștilor, mesajul fiecăreia în parte și capacitatea de a caracteriza personajele din imaginile prezentate. În urma evaluării, s-a constatat că majoritatea copiilor nu au probleme de exprimare, formulează propozitii corecte, utilizează cuvintele adecvate, știu să despartă corect cuvintele în silabe, și-au însușit scrierea grafică a propoziției, cuvintelor, silabelor și sunetelor, știu să repovestească și să facă mici dramatizări a poveștilor învățate. Exista, totuși, 5 copii care nu identifică în mod corect sunetul inițial și cel fnal al unui cuvânt sau sunetele din care este formată silaba. Toți sunt de etnie rromă și nimeni din familiile lor nu se preocupă de ce și cât știe copilul.

Fig. nr. 6 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, summativă și finală DLC, la Grupa Mare B

Evaluarea sumativă desfășurată la grupele mari, în anul școlar 2014-2015, a avut în vedere verificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor însușite pe parcursul anului școlar, a urmărit gradul de progres al fiecărui copil în parte și al grupelor în ansamblu, de la evaluarea inițială pâna la cea finală. Pe lânga funcțiile de măsurare, de diagnosticare și de prognozare, am pus accent pe funcția de reglare a demersului didactic din perioada următoare, pâna la încheierea grupei mari, care urmărește în primul rând dezvoltarea aptitudinii de școlaritate.

Acest lucru a determinat elaborarea și punerea în practica a unor modalități și forme cât mai eficiente de realizare a evaluării, prin care să se surprindă cât mai fidel și să oglindească clar performanțele preșcolarului în raport cu obiectivele stabilite.

Având în vedere faptul că, pe parcursul acestui an școlar, s-a lucrat tot mai mult, abordând conținuturile din perspectivă interdisciplinară, am considerat necesar ca și evaluarea să se facă abordând conținutul din aceleași perspective. Pentru a nu abuza de fișele de lucru, am selectat și aplicat probe de evaluare care să permită preșcolarului să se manifeste liber, creativ și, astfel, am constatat mai ușor cunoștintele dodândite și capacitatea de aplicare a acestora în practică.

1.Constatări privind comportamentul cognitiv:

Marea majoritate a copiilor din cele două grupe au un potențial cognitiv bun, capacități perceptive bine dezvoltate, spirit de observație, gîndire logică și rapidă, capacitate flexibilă de operare cu noțiuni, date, ritm de învățare foarte bun, cu mici excepții care se încadrează la un nivel mediu.

Acest lucru a determinat elaborarea și punerea în practica a unor modalități și forme cât

mai eficiente de realizare a evaluării, prin care să se surprindă cât mai fidel și să oglindească clar performanțele preșcolarului în raport cu obiectivele stabilite.

2.Constatări privind comportamentul verbal:

Comportamentele verbale măsurate au fost atinse în cea mai mare parte de majoritatea copiilor o proporție mai mică au aceste comportamente în dezvoltare. Ceilalți copii vor fi antrenați în activități pentru dezvoltarea limbajului oral și a comunicării orale, fiind solicitați în rezolvarea unor sarcini mai complicate, cu grad de dificultate mai ridicat.

Prin toate aceste forme de evaluare și metode de apreciere a rezultatelor, preșcolarii devin treptat capabili să se autoaprecieze, să descopere ce au lucrat bine, corect, ce achiziții noi au, dar și ce lipsuri trebuie compensate. De asemenea, părinții preșcolarilor vor putea afla rezultatele evaluării prin întâlniri periodice, prin scrisori tematice, prin intermediul copiilor care vor duce acasă desene, fișe, felicitări, tablouri confecționate de ei, sporind astfel preocuparea acestora pentru muca educativă și conținutul informațional vehiculat de educatori și atrăgând sprijinul lor ca parteneri în educație. Așadar, prin evaluare, educatoarea își îndeplinește misiunea nobilă de a pregăti copilul pentru o integrare fără disfuncții în școală, de a urmări ce se întâmplă cu el și după terminarea grădiniței, furnizând învățătorilor datele necesare continuării acțiunii instructiv-educative pe diferite trepte. Urmând pașii unei evaluări eficiente și respectând cerințele acesteia, constituie o modalitate de a moderniza procesul de învățământ, precum și de a spori rolul educației în formarea personalității .

2. Mediul familial și relația părinți-copii

Tabelul nr.8. –  Repartizarea pe grupe a părinților și copiilor cuprinși în cercetare

Tabelul nr.9 – Structura lotului de părinți investigați în raport de nivelul de studii al acestora

Din rezultatele lotului de părinți se desprinde faptul că aproximativ 48,33 % dintre părinți au studii superioare, 20% au studii liceale, 5% au studii postliceale,ceea ce ne arată dorința lor pentru educația propriului copil. De asemenea, observăm că mai există totuși părinți care nu au nici studiile gimnaziale terminate, în special femeile, aceștia făcând parte din etnia rromă.

Tabelul nr.10 Structura lotului de părinți în funcție de statutul ocupațional al acestora

Statutul ocupațional al părinților este foarte important, din mai multe perspective, printre care și disponibilitatea de timp pentru îngrijirea copilului. Astfel: 80% dintre părinții copiilor lucrează, 16.66% lucrează doar unul dintre părinți și doar 3,33% sunt șomeri. Lupta de zi cu zi a părinților pentru supravietuire, complexele unora dintre ei de inferioritate sunt determinante pentru evoluția relației grădiniță-familie și trebuie avute în vedere în rezolvarea situațiilor conflictuale sau a celor de zi cu zi din viața copiilor. Trebuie căutate întotdeauna cauzele care stau în spatele problemelor, trebuie dusă în continuare lupta cu lipsa de încredere a unor părinți, grădinița trebuie să aibă o atitudine încurajatoare pentru mobilizarea acestora, pentru manifestarea propriilor temeri, păreri, așteptări.

Pornind de la ipoteza că dacă părinții copiilor apreciază, influențează și evaluează calitatea instituției de învățământ, există premise certe pentru asigurarea unui mediu de educație preșcolară cu un important impact educațional, o educație la standardele înalte de calitate, cât și o relație grădiniță-familie în beneficiul copiilor și al societății în cadrul cercetării noastre, am aplicat chestionare unui număr de 60 părinți cu copii în Grădinița Nr. 1 și Grădinița Nr. 2 Adjud.

Rezultatele interviului de grup cu părinții – interviul calitativ

 Pentru început, s-a trecut la clarificarea așteptărilor părinților față de grădiniță, în ceea ce privește genurile de activități la care ar lua parte cu plăcere, la modalitățile de colaborare preferate și la temele educative de abordat în cadrul lectoratelor cu părinții.

Metoda interviului reprezintă o metodă calitativă și ne-a permis înțelegerea profundă și nuanțată a diferitelor subiecte considerate prea complexe pentru a fi investigate cu metode cantitative. Cel mai tipic interviu a fost cel individual, prin contact direct, ”față în față”, dar am folosit și varianta telefonică sau prin e-mail.

Analizând răspunsurile date, am tras următoarele concluzii:

     a)     În ceea ce privește formele de comunicare între părinți și grădiniță, părinții au ales urmatoarele: le prezint în ordinea preferinței:

Lecții deschise și serbări – 49

Simpozioane completate cu expoziții din lucrările copiilor – 48

Participare la programul – Școala salvatorilor și a victimelor – 38

Discuții înainte sau după programul de lucru- 32

Ședințe cu părinții – 21

Vizite la domiciliu – 11

Figura nr.7  Graficul formelor de comunicare preferate de părinți

Deci, cele mai îndrăgite forme de comunicare între părinți și grădiniță rămân lecțiile deschise și serbările, organizate cu diverse ocazii, simpozioane completate cu expoziții din lucrările copiilor, ocupă locul al doilea în preferințele părinților, iar ședințele cu părinții și vizitele la domiciliu sunt pe ultimul loc. Activitățile de pe primul loc sunt cele mai frecvente forme de colaborare cu familiile copiilor, sunt cele mai cunoscute de către părinți și de aceea sunt cele mai îndrăgite. Nu trebuie să uităm, totuși, rolul deosebit pe care îl au celelalte forme de colaborare a grădiniței cu familia, educatoarea trebuie să le promoveze și pe acestea, părinții trebuie învățați să le aprecieze și să le solicite.    

b) Parintii sunt mulțumiți de activitatea desfășurată în grădiniță – atât cea curriculară, cât și cea extracurriculară, consideră că educatoarele sunt deschise spre problemele copiilor, colaborează cu plăcere cu aceștia, le oferă ajutor în rezolvarea problemelor. S-a pus problema organizării sistematice a convorbirilor cu părinții, pentru a stabili nu numai ora de consultație a cadrelor didactice ci și sala în care aceste consultații se desfășoară, pentru a evita discuțiile pe coridor sau în sala de grupă. Legat de posibilitățile de informare despre situația copiilor s-a precizat că activitățile de consultații pentru părinți sunt la ore inadecvate deoarece majoritatea părinților lucrează în acel interval orar, ar trebui să crească numarul ședintelor cu părinții și a vizitelor la domiciliul copiilor.

Chestionarul pentru părinți a cuprins itemi referitori la:

– mediul familial;

– satisfacția părinților cu privire la mediul instituțional;

– pregătirea prealabilă a copilului pentru a merge la grădiniță;

– satisfacția părinților cu privire la calitatea procesului educativ;

– satisfacția părinților cu privire la relația grădiniță familie;

– motivele înscrierii copilului în grădiniță și criteriile de alegere;

– conținutul, frecvența și modalitățile de comunicare cu educatoarea.

Majoritatea itemilor din chestionar au avut variante multiple de răspuns, iar pentru a da posibilitatea completării informațiilor, au conținut și variant semideschisă „ altele, care?” Au existat și doi itemi cu răspunsuri deschise, nestructurate. Chestionarele au fost confidențiale și au fost administrate de către un cadru didactic din fiecare grădiniță cuprinsă în eșantion, pe baza unui instructaj realizat în prealabil. Elaborarea și aplicarea instrumentelor de cercetare , prelucrarea și interpretarea rezultatelor au constituit un exercițiu de echipă.

Mediul organizațional al grădiniței, este privit de către părinți sub două aspecte:

a) imaginea externă a unității de învățământ, care se reflectă în motivația părinților pentru alegerea grădiniței;

b) imaginea internă;

Este știut faptul că mediul este cel care oferă stabilitate, încredere, elemente pozitive în dezvoltarea copiilor, feedback pentru părinții acestora. În cercetarea noastră, am încercat să aflăm ce i-a determinat pe părinți să aleagă grădinița pentru care au optat. Motivația pentru alegerea unității, ne-a arătat percepția acestora asupra modului în care se reflectă imaginea grădiniței în exterior (comunitate). Astfel, motivele au fost următoarele:

Tabelul nr.11 Motivele alegerii grădiniței

Opțiunea pentru o anumită grădiniță este o preocupare majoră a părinților, mai ales în situația în care au posibilitatea de a alege. Criteriile de alegere a grădiniței reflectă, pe de o parte, așteptările pe care le au părinții în raport cu mediul educativ al copilului – securitate, comunicare bună, activități variate, iar pe de altă parte, constrângerile pe care aceștia le întâmpină – accesul facil la grădiniță sau programul de lucru.

Din tabelul nr.11 se observă că principalul criteriu care determină opțiunea pentru o anumită grădiniță îl reprezintă personalul instituției, în special educatoarea și modul său de comunicare (83,33% ), oferă copiilor un mediu sigur și stimulativ (75%), 30% dintre părinți iau în calcul distanța de acasă până la grădiniță și doar zece părinți își doresc pentru copil o grădiniță mai aproape de locul de muncă ( 16.66%), unde să se desfășoare activități cât mai variate (66,66%) și nu în ultimul rând, antecedente educaționale pozitive cu aceeași educatoare (46,66%). Un alt criteriu pentru alegerea grădiniței în proporție de 66,66% dintre părinți, îl reprezintă calitatea grădiniței, în ansamblu, așa cum este percepută public. În contextual acestei variante de răspuns, calitatea grădiniței se referă la „prestigiul” acesteia în comunitate, la modul în care este percepută și caracterizată de alte personae. Una din variantele de răspuns a fost: „Calitatea grădiniței. Am aflat că este o grădiniță bună”. Sensul conceptului de calitate poate fi foarte diferit de la un părinte la altul – însemnând dotarea grădiniței, personalul bine pregătit, ofertă educațională variată etc. Constatăm că mentalitatea părinților este una pozitivă, ceea ce ne face să credem că oferta grădiniței este foarte variată, atrăgătoare, chiar în competiție cu alte unități preșcolare.

b) Imaginea internă a instituției – ne-a fost relatată de către părinți, din perspectiva relației educatoare – copil (motivații din perspectiva copilului). Părinții apreciază foarte mult dacă relația care se stabilește între educatoare și copil este una stabilă emoțional. Acest lucru se observă în motivațiile pe care le are copilul cu privire la grădinița unde frecventează.

Tabel nr.12 Perceperea relației cu educatoarea și cu colegii, din perspectiva copilului

În urma analizei, observăm că marea majoritate a copiilor vin cu plăcere la grădiniță

( 75% ) și sunt bine primiți de către cadrul didactic ( 66,6% ). Modul în care se reflectă

încurajarea și motivarea individuală, cât și primirea de către ceilalți copii, este pus pe seama

numărului foarte mare de copii la grupă, fapt pentru care educatoarea nu poate asigura o

foarte bună pregătire în funcție de nevoile personale. Calitatea este aici relativă.

Există părinții care se implică deosebit de mult în activitatea copiilor, uneori exagerând fără să își dea seama. Ei sunt în stare să facă orice, încât copilul lor să primească cea mai bună educație. Am întâlnit, de asemenea, și părinți care manifestă încredere deplină în instituția de învățământ, fără să se implice în mod deosebit în activitatea care se desfășoară aici. Din fericire, astfel de părinți sunt puțini.

Tratarea în manieră interogativă a problematicii expectanțelor părinților a fost în măsură să conducă la relevarea unor răspunsuri pertinente atât în privința gradului de optimizare, dar și de orientare instituțională al intervențiilor educative. Modul de construcție a chestionarului a permis reflectarea nedistorsionată a problemelor, indiferent de opinii și păreri personale sau dispoziții de moment ale celor ce l-au completat, având itemi neutri din punct de vedere emoțional. De asemenea, asigurarea confidențialității răspunsului a determinat obiectivarea implicării. S-au vizat opinii privind abilitățile estimate de părinți ca fiind necesar să se formeze copiilor în grădiniță, dar și premisele de la care trebuie să se pornească pentru a atinge optimumul de demarare a procesului instructiv-educativ.

Prin acest chestionar am cules date despre părinți și copiii lor așa cum îi văd ei în mediul familial, social. Totodată am aflat așteptările pe care le au părinții de la mediul educațional din grădiniță. Centralizând și analizând datele, în urma aplicării chestionarului am realizat două tablouri:

Tabelul nr.13 Tabloul copiilor

Dacă părinții au fost sinceri, înseamnă că preșcolarii grupelor mari sunt gata să pornească pe drumul cunoașterii.

Tabelul nr.14 Tabloul părinților

Din aceste cuvinte răzbate emoția părinților în momentul în care copiii lor trec într-un stadiu nou de dezvoltare, într-un nou cadru. Au înțeles, cred, ce înseamnă grădinița și ce rol are ca instituție.

Se poate concluziona că, există deci, premisele unui parteneriat pe care se poate dezvolta un program concret, ce trebuie să prevadă clarificarea rolurilor și îndatoririlor de părinte,  constientizarea funcțiilor grădiniței și ale familiei, dezvoltarea capacităților de comunicare a părinților, depășirea barierelor personale în relaționarea cu părinții și cu cadrele didactice, implicarea părinților în procesul decizional. Putem conveni că, o educație corespunzătoare, consecventă are drept rezultat o atmosfera educativă lipsită de conflicte, stabilă, o legătura bună părinte-copil. Părinții au așteptări concordante cu posibilitățile copiilor, sunt informați despre activitățile copiilor.

În urma aplicării chestionarului, am constatat anumite tendințe generale și altele specifice mediului instituției de învățământ. Prin aplicarea acestui instrument de lucru, nu am urmărit aglomerarea de date într-un conglomerat de aprecieri contabile, ci am urmărit surprinderea unei tendințe, modul de raportare a părinților la mediul instituțional, maniera de a ne percepe pe noi, educatorii, expectanțele familiilor, criticile ce le aduc sistemului și indirect nouă, dar și dinamica sistemului de valori. Pentru a avea un învățământ de calitate, trebuie create congruențe între repertoriul părinților și al grădiniței, fără a face însă compromisuri, ci influențând direct și indirect modificarea și adecvarea perspectivei părinților, dar și optimizând demersul fiecărui cadru didactic care ,în această perioadă de transformări accelerate, trebuie să fie animat de dorința de a evolua și de a se perfecționa.

În concluzie, putem aprecia faptul că, răspunsurile la acest chestionar pun în evidență implicarea părinților în parteneriatul educațional grădiniță-familie. După cum se poate observa majoritatea părinților au răspuns că preșcolarul vine cu plăcere la grădiniță, este dornic să învețe lucruri noi și să se întâlnească cu colegii. În ciuda faptului că majoritatea părinților lucrează, aceștia își fac timp să vină la grădiniță, să întrebe educatoarea de progresele copilului. Cele mai bune metode de a comunica cu educatoarea sunt, după părerea părinților: telefoanele, ședințele și întâlnirile individuale. Acestea vizează o comunicare directă între părinte-educatoare, părintele se poate interesa de copil mult mai bine utilizând aceste metode. În urma întâlnirilor cu educatoarea părinții au susținut că înțeleg mai bine problemele copilului și se implică în rezolvarea lor, dar pe lângă aceasta s-a format o relație de colaborare între educatoare-părinte. Majoritatea părinților au susținut că parteneriatul educațional contribuie la reușita școlară a copilului, și implicarea acestora în cadrul acestui parteneriat este benefică pentru copil. În urma aplicării acestui chestionar, am constatat faptul că fiecare părinte își dorește cât mai mult să se implice în educația copilului, să comunice cu educatoarea, să se intereseze de progresele copilului.

3.Studiu de caz privind efectele benefice ale perteneriatului educațional grădiniță-familie asupra unui copil cu CES

Date personale:

Copilul C.M. s-a născut la data 22.11.2009 în Adjud. Prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului, întârziere mintală și elemente de autism, toate au fost nediagnosticate și neatestate medical până anul acesta școlar, deoarece părintii sunt nepreocupați de evoluția copilului.

Anamneza:

Antecedente patologice: Naștere la termen, unicul copil

Istoricul dezvoltării: Este „crescut” de ambii părinți, într-o familie legal constituită, până în anul 2012, când, prin divorțul acestora, copilul i-a fost încredințat mamei, care a plecat în Italia și l-a lăsat în grija bunicilor. În toamna anului 2012, după începerea anului școlar, o bunică m-a rugat să mai primesc încă un copil, acesta fiind Maryo. Încă din prima zi a lui în grupă, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă cu micuțul copil. În primul rând, nu cunoștea limba română, ceea ce îngreuna și mai mult comunicarea lui cu colegii de grupă, dar și cu mine. După o perioadă de timp, bunica mi-a mărturisit că, timp de trei ani, fusese lăsat singur, încuiat în casă, părinții având alte preocupări, tatăl fiind alcoolic, iar mama muncea, pe unde apuca, pentru subzistență. Prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului, primul cuvânt este rostit în jurul vârstei de 2 ani, acela fiind „mama”, comunicarea lui cu ceilalți copii realizându-se prin semne sau diferite onomatopee. Odată, la începutul venirii lui la grădiniță, când nu a înțeles ce comunicau copiii sau educatoarea, din cauza frustrării, a început să se tăvălească pe covor, spre amuzamentul copiilor. Din acea zi, a trebuit să le explic copiilor că Maryo are nevoie de ajutorul nostru, să-l acceptăm așa cum este, pentru că este un copil ca fiecare dintre ei, numai că nu a avut niște părinți care să-i ofere dragoste. De asemenea, prezintă instabilitate psihomotorie, în timpul activităților nu-și poate concentra atenția mai mult de 2,3 minute, după care, ori se prăbușește pe spate, ori cade cu capul în jos.

Istoricul adaptării pedagogice: S-a adaptat greu la activitatea și disciplina din gradiniță, din cauza tulburărilor de comportament și de limbaj. La insistențele mele, bunica l-a dus pe Maryo la centrul CARTHA Adjud, unde persoane cu calificare specială i-au pus un „diagnostic” și încet, încet s-a trecut la ședințe de recuperare. De asemenea, are și un certificat eliberat de medic, cu diagnosticul de întârziere psiho-lalică.

Diagnosticare:

Examen somatic: Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală și toracică normală, situate la limita superioară.

Examen psihopedagogic: Bine dezvoltat fizic, nu prea ordonat în ținuta vestimentară, inteligența sub limita normalului. Capacitate slabă la efort în general, de concentrare în special, nu poate urmări activitatea prezentată de educatoare. Obosește repede și nu mai participă la activitate, deranjează ceilalți copii. Trece foarte greu de la activitate la joc la activitate pe domenii experențiale și foarte ușor invers. Are tulburări de comportament datorate sindromului hiperkinetic. Dacă la grupa mică limbajul era aproape zero, la grupa mijlocie prezintă vorbire încetinită, greu de urmarit, ce apare mai frecvent la copiii cu nivel scăzut de inteligență. Întârziere în apariția și dezvoltarea limbajului, repetă după copii sau după educatoare, dar înțelege tot ce se discută împrejurul lui.

Recomandări:

Terapie logopedică;

Ludotetrapie;

Terapie cognitivă;

Consilierea părinților.

Intervenție în cadrul grădiniței:

Domenii : educarea limbajului, matematică și abilități practice.

Tipul de intervenție:

dezvotarea abilităților cognitive specifice vârstei copilului;

dezvoltare abilităților de comunicare;

însușirea unor deprinderi elementare.

Cine intrevine în aplicarea programului:

educatoarea,

bunicii.

Scopul intevenției:

dezvoltarea potențialului cognitiv al copilului în vederea integrării lui în activitățile de tip școlar, cât și în grupul de copii.

Obiective:

pe termen lung:

creșterea nivelului de dezvoltare cognitivă prin stimularea corespunzătoare a senzațiilor și percepțiilor;

dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a structurilor verbale;

creșterea nivelului de dezvoltare motrică.

pe termen scurt:

să realizeze deosebiri și asemănări privind conservarea numărului de obiecte, lungimii, volumului și suprafeței;

să întrebe și să răspundă la întrebări;

să ia parte la discuții în grupuri mici;

să ia parte la activitățile de învățare în grup.

Programul de intervenție personalizat

Programul de intervenție personalizat are la bază metode și strategii centrate pe copil, în funcție de particularitățile lui, pentru a crea un mediu care să favorizeze și să sprijine învățarea.

Ținta 1 – Dezvoltarea abilităților de comunicare

Scopul acestor acțiuni este activizarea vocabularului pe baza experienței imediate, cu cuvinte care denumesc obiecte, ființe si fenomene observate, cunoscute, însușiri caracteristice, acțiuni, poziții spațiale, relații și unele trăiri afective.

Obiectivele acțiunilor sunt conturate raportate la particularitățile lui CM:

să transmită un mesaj simplu în cadrul activității de învățare;

– să primească mesaje, să indeplinească acțiuni simple;

– să răspundă adecvat la ceea ce i se spune.

Având în vedere importanța deosebită a mediului social în tratarea tulburărilor de limbaj, am căutat să mă asigur de sprijinul familiei în sensul de a-i determina să-și schimbe atitudinea, să fie mai afectuoși față de copil.

Am început cu băiatul o serie de exerciții pentru:

– imitarea de sunete sub forma de onomatopee;

– dezvoltarea auzului fonematic;

– repetarea unor serii de silabe;

– exersarea pronunțării cuvintelor cu o silabă, două sau mai multe;

– denumirea unor imagini sau obiecte;

– formularea de mici răspunsuri la întrebări pe baza unor imagini;

– povestire liberă.

În cadrul activităților de învățare, am așezat copilul în interiorul grupului de copii, preîntâmpinând astfel tendința de automarginalizare ce este prezentă la copiii cu dizabilități, ca urmare a faptului că se simt neputincioși să participe la activități. Am insistat, în mod frecvent, să povestească ce vede în imagini, cerându-i să răspundă la întrebări simple „Pe cine vezi în imagine?”, „Ce face?” copiii urmând să compună povestioarele sugerate de planșe. După fiecare răspuns l-am încurajat ( “Foarte bine!”, “Bravo!”) pentru a-i oferi un stimulent.

Ținta 2 Terapia cognitivă

Terapia cognitivă se constituie din acțiuni și programe compensatorii care facilitează înțelegerea lucrurilor, fenomenelor, persoanelor și situațiilor de viață.

Mi-am propus ca CM să-și fixeze câteva repere specifice stadiului gândirii preoperatorii, respectiv înțelegerea aspectelor privind conservarea numărului de obiecte, a lungimii și volumului.

De exemplu, am luat un număr egal de bile și le-am așezat în două șiruri ca să observe egalitatea numărului de obiecte. Apoi, am distanțat bilele dintr-un șir și am întrebat copilul unde sunt mai multe bile. În general, copilul răspunde că sunt mai multe în șirul mai lung. Asemenea exercitii am lucrat împreună cu CM și pentru conservarea volumului ( cu ajutorul a doua pahare identice cu lichid), pentru conservarea materiei (lucrând cu două bucăți egale de plastilină), pentru conservarea lungimii (cu două bețișoare de lungimi egale) sau pentru conservarea suprafeței ( jucându-ne cu un numar egal de cuburi pe două suporturi pe care le-am aranjat prima dată identic, iar a doua oară diferit).

Ținta 3 Dezvoltarea motricității

Scopul acestei activități este ca băiatul să fie capabil să realizeze lucrări practice inspirate din viața cotidiană, valorificând deprinderi de lucru însușite.

Obiectivele demersului sunt adaptate la particularitatile lui CM și anume:

-să utilizeze unelte ușor de manevrat;

-să folosească tehnici simple de lucru (asamblare, lipire);

-să selecteze materialul necesar temei propuse;

-să verbalizeze acțiunile întreprinse.

De exemplu, o temă la activitățile practice a fost: „Primăvara a sosit!” și a fost un colaj. Copiii au fost așezați la măsuțe, iar CM a fost așezat lângă educatoare pentru a primi ajutorul (verbal și fizic) în realizarea mișcărilor. Am distribuit copiilor materialele necesare (planșa, suport cartonat, aracet, foarfece, coli colorate, servetele de șters pe mâini) și am dat indicațiile despre utilizarea lor. Activitatea constă în ruperea bucăților de hârtie pentru realizarea floricelelor copacilor, lipirea lor pe suportul de carton pentru a realize tabloul. Pe parcursul activității copiii primesc sprijin pentru realizarea colajului, iar CM lucrează sub îndrumarea educatoarei( ex: “ luăm planșa…, o asezăm pe măsuța…, rupem bucățele de hârtie…, acum trebuie să lipim). Pentru fiecare etapă realizată, copilul primește stimulente verbale și poate fi dat și ca exemplu celorlalti copii.

Ținta 4 Consilierea bunicii

Am considerat că este necesară colaborarea cu bunica, tocmai pentru că am înțeles neputința și dezamăgirea acesteia în fața dificultăților copilului de a îndeplini sarcini și de a se integra în grupul de copii.

Prin discuții, explicații și exemplificări i-am ajutat pe bunici să înțeleagă că modul în care gândesc ei despre implinirea nepotului lor în viață, va determina maniera în care își vor educa băiatul și îi vor inocula acestuia o anumită imagine de sine. Am subliniat că părintele trebuie să fie un bun ascultator, să fie flexibil, realist și să colaboreze cu acesta pentru a-i înțelege problemele și a-l ajuta.

Bunicii au înțeles că, prin rabdare, întelegere și încurajare, pot ajuta copilul să treacă peste inhibiții și să execute activități la care întâmpină dificultăți.

Concluzii

Programul de intervenție personalizat presupune colaborarea în echipă, formată din educatoare, psiholog, logoped, familie, toți cei implicați în activitățile desfășurate de copil pe parcursul unei zile, pentru a susține și integra copilul în comunitate.

În urma intervențiilor educative, am reușit să realizez un progres semnificativ, prin ameliorarea tulburărilor de limbaj, astfel, favorizând dobândirea achizițiilor specifice vârstei copilului. Aproape la sfârșitul semestrului I al grupei mari, la serbarea de Crăciun, Maryo, a interpretat aproape perfect personajul pe care l-a reprezentat, spre bucuria bunicilor, a mea și nu în ultimul rând a copiilor, care l-au aplaudat. Când s-a uitat în ochii mei, așteptând parcă să fie apreciat, a primit un foarte tare și apăsat BRAVO! Cine nu știa despre ce este vorba, nu și-ar fi dat seama că Maryo a făcut un progres imens. Am știut atunci că, de acum înainte, lucrurile vor fi mai simple și așa a fost. În acest semestru, Maryo a reușit să coloreze în contur, să picteze, să rezolve măcar o sarcina din fișele pe care le au copiii în cadrul activităților pe domenii experențiale.

Cazul studiat a reprezentat un teren pentru observații multiple, dar și pentru utilizarea altor metode ( interviu, biografia socială etc.) necesare adunării informațiilor utile.

4. Calitatea educației la Grădinița Nr.1, Adjud-

imagine publică, opinii, atitudini

“Fiecare copil pe care îl educăm este un OM dăruit societății” (N. Iorga)

Psihologul și pedagogul Dumitru Salade spunea că “…nicio profesiune nu cere posesorului ei atâta competență, dăruire și umanism ca cea de educator, pentru că în niciuna  nu se lucrează cu un material mai prețios, mai complicat și mai sensibil decât este omul în devenire(…). Ancorat în prezent, întrezărind viitorul și sondând dimensiunile posibile  ale personalității, educatorul instruiește, educă, îndeamnă, dirijează, cultivă și organizează, corectează, perfecționează și evaluează neîncetat procesul formării și desăvârșirii calităților necesare omului de mâine”.

Aplicând enunțurile cadru de mai sus, la realitatea învățământului preșcolar, în speță la calitatea educației preșcolare în Grădinița Nr.1 din Adjud, județul Vrancea, consider utilă focalizarea activității pe următoarele aspecte:

a) planificarea și realizarea efectivă a rezultatelor așteptate, corespunzător activităților instructiv-educative prevăzute în noul curriculum pentru învățământul preșcolar;

b) monitorizarea rezultatelor și a progreselor obținute de personalul didactic în cadrul acțiunilor metodice la nivel de unitate și interinstituțional, la nivelul Cercului pedagogic;

d) evaluarea externă a rezultatelor prin diferite forme de inspecții școlare (tematice,de specialitate, RODIS), precum și prin fișe de apreciere, rapoarte și analize intermediare;

e) îmbunătățirea continuă a rezultatelor în educația timpurie prin elaborarea unor proiecte CDȘ, activități extracurriculare, microproiecte destinate asigurării resurselor financiare și materiale ale grădiniței, selecția resurselor umane disponibile (cadre didactice suplinitoare).

În imediata apropiere a Casei de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud, se află amplasată Școala Gimnazială „Mihail Armencea” , un exemplu de instituție de învâțământ preuniversitar, care are în structura sa și Grădinița Nr. 1. Este de apreciat, în primul rând, ospitalitatea, sinceritatea, profesionalismul, manifestate de către directorul școlii, profesoara Strat Reta, cât și de toate cadrele didactice din școală. Totul se derulează după reguli binecunoscute, acceptate și asumate deopotrivă de către preșcolari, elevi și cadre didactice. Disciplina, corectitudinea, rigoarea sunt cuvinte cheie pentru toți cei care, într-un fel sau altul, își desfășoară activitatea aici. Accentul este pus pe învățarea activă, pe responsabilizare, pe recunoaștere reală a valorilor. Este o prioritate monitorizarea progresului preșcolarilor, fiind ținută constant legătura cu familia. Profesionalismul remarcabil al educatoarelor, intuiția și spiritul lor vizionar, în raport cu transformările produse în plan socio-economic și rezonanța acestora în adaptarea misiunii noastre la cerințele și nevoile copilului, constituie esența explicației succeselor obținute și recunoscute de-a lungul anilor.

Un argument important este cel al modului în care grădinița înțelege să comunice cu partenerii educaționali. Eficiența tuturor formelor de comunicare depinde de folosirea adecvată și inventivă a canalelor existente de comunicare. O bună parte a teoriilor despre comunicare, utilizate în relațiile publice, se sprijină pe ideea lui Carl Hovland că, pentru a schimba atitudinile, trebuie mai întâi să schimbăm opiniile, iar încercarea de a face acest lucru se bazează pe comunicare.

Grădinița cu program normal Nr. 1 Adjud, a fost înființată în anul 1914, anul trecut sărbătorind centenarul. Este situată în Str. 1 Mai, Nr. 35 și este o unitate de învățământ modernă, cu o bază didactico-materială la nivelul cerințelor actuale. Unitatea oferă posibilitatea instruirii și educării preșcolarilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani pe grupe de vârstă, bazată pe o metodologie creativă și participativă, realizată prin:

– parteneriat profesioniști – familie;

– responsabilizarea familiei privind educația copiilor;

– implicarea comunității în acțiunile educative.

Pe baza pârghiilor și instrumentelor create, activitatea educativă din grădiniță va fi măsurată, comparată și prezentată persoanelor interesate, prin ”oferta educațională”.

Repere cadru, detaliate în exemplificare prin datele proprii grădiniței noastre

Valori și principii

Valorizarea, ca proces și act educațional specific grădiniței, presupune acționarea în

virtutea ”convingerii educatoarelor că orice copil reprezintă o valoare, are unicitate, manifestă caracteristici pozitive semnificative, ce vor fi dezvoltate, prețuite și susținute pentru a se manifesta și asigura dezvoltarea a ceea ce fiecare poate să devină”.

Pentru respectarea acestui principiu s-a pornit de la o bună și temeinică activitate de cunoaștere a copiilor. Noi, educatoarele, ne-am propus să cântărim și să aflăm cele mai bune căi pentru depășirea unor momente, situații dificile: adaptarea mai grea a unor preșcolari la programul grădiniței, lipsa deprinderilor lor de bază (vorbirea deficitară și vocabularul sărac), atașamentul excesiv față de familie, acomodarea dificilă la grupul nou constituit, instabilitatea motrică și afectivă. Un alt element important este participarea tuturor copiilor la programul educativ. Fiecare după forțele și posibilitățile sale. Copiii sunt diferiți, capacitățile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniță fiecare poate avea un loc, un rol și o valoare.

Organizănd activități variate, educatoarele au creat oportunități prin care-l fac pe copil

să se simtă acceptat și să accepte colectivul, să-și asume rolul și sarcinile de preșcolar, potrivit

disponibilităților sale, dar și în conformitate cu regulamentul interior al grădiniței.

În aceste condiții, definim calitatea în spațiul focalizat pe nevoile curente și de viitor ale copiilor, ale părinților, respectându-se atât autonomia individuală, cât și cea instituțională, un loc important fiind atribuit relației perteneriale grădiniță, părinți, școală, autorități locale, agenți economici.

Managementul educațional al grădiniței

Calitatea managementului și dezvoltării instituționale a Grădiniței Nr.1 Adjud a fost și este evaluată prin valoarea diagnostic-prospectivă a strategiilor manageriale (identificate în planul managerial prin funcții/domenii, obiective, sarcini, responsabilități, resurse necesare, termene, criterii de performanță); prin dinamica personalului, acordarea continuităților și calificativelor personalului didactic și didactic auxiliar, prin utilizarea optimă a resurselor financiare și materiale obținute din bugetul local și din unele sponsorizări ale unor agenți economici.

Eficiența investițiilor se relevă din modernizarea mediului de învățare prin:

– dotarea grădiniței cu tehnologie informatică de ultimă generație;

– mobilier specific și accesibil copiilor;

– amenajarea spațiului exterior de joacă;

– îmbunătățirea bazei materiale didactice;

– înființatea, amenajarea și dotarea CDI;

Accentuez și ideea conform căreea calitatea instituției este promovată și de liderul educațional al acesteia-directorul școlii, cel ce asigură unitatea și continuitatea scopurilor, creează și menține ethosul propice pentru îndeplinirea obiectivelor operaționale. Educatoarele grădiniței sunt permanent preocupate de procesul educativ pe care îl desfășoară în grădiniță, de adoptarea celor mai eficiente metode, procedee și mijloace, cum ar fi: jocul liber, dirijat sau didactic, activitățile didactice alese sau comune, abordându-le în manieră integrată și pe domenii experențiale. Proiectele pentru curriculum sunt corelate cu cele extracurriculare. Acordăm o importanță deosebită și activităților opționale prezente în oferta de curriculum la decizia unității școlare, alese de către educatoare în urma consultării părinților copiilor .

Dezvoltarea relațiilor comunitare

Grădinița Nr.1 Adjud, a reușit o bună colaborare cu autoritățile locale în ceea ce privește repartizarea și utilizarea fondurilor pentru funcționarea, întreținerea și repararea localului, asigurarea pazei și protecției instituției. Colaborăm, de asemenea, cu biserica și celelalte școli din oraș și nu numai, cu unii agenți economici, pentru procurarea unor materiale necesare. Întreținem o activitate de parteneriat cu teatrele pentru copii ”Licurici”și „George Bacovia” din Bacău, „Victor Ion Popa” din Bârlad.

Părinții devin tot mai mult parteneri activi în activitățile curriculare, dar și extracurriculare cum ar fi: organizarea excursiilor tematice, a serbărilor semestriale și ocazionale prin asigurarea recuzitei, cât și a costumelor necesare.

Standardele -un reper fundamental pentru calitatea grădiniței

La nivelul învățământului preșcolar, calitatea educației definește atât programul de studiu, cu standardele sale de calitate, cât și furnizorul acestuia, la care adăugăm indicatorii de bază prezenți în realizarea acestora: resurse materiale, financiare, umane, temporale, curriculare, relația cu comunitatea locală etc.

Indiferent de denumirea utilizată – standarde profesionale, standarde ocupaționale, standarde de competență, conceptul de standard în calitate oferă repere clare în ceea ce privește nivelul, exigența, criteriul de realizare a activităților într-o instituție cum este grădinița.

Utilizarea acestor standarde oferă avantaje însă, presupune și o anume pregătire inițială și continuă a personalului didactic, o îmbunătățire a calității cursurilor de formare profesională, ca și recunoașterea competențelor profesionale. Formarea continuă în grădinița noastră, se realizează prin participarea educatoarelor la acțiunile metodice din unitate, la Cercurile pedagogice, la cursurile propuse de CCD, dar și continuarea studiilor absolvite prin frecventarea cursurilor organizate în cadrul universităților.

Asigurarea pregătirii inițiale a educatoarelor din grădiniță a fost completată cu pregătirea continuă, prin schimburi de experiență și colaborări continue, pentru îmbunătățirea practicilor de predare și învățare.

Pregătirea educatoarelor constituie o cerință de bază pentru realizarea educației incluzive. Pregătirea continuă este și trebuie să fie responsabilitatea fiecărei educatoare, iar monitorizarea acesteia este firescă și se realizează la nivelul instituției școlare de care aparținem. Fiecare școală se dezvoltă și își perfecționează practicile, dacă are un colectiv de cadre didactice motivate să învețe, să își schimbe experiențele, să coopereze perfectând în același timp colaborarea cu familiile și comunitatea.

5. Preșcolarul-beneficiarul direct al programelor educaționale

Beneficiarul direct al acestui proces instructiv-educativ este preșcolarul. În ultimii ani, în Grădinița Nr.1 Adjud s-au desfășurat cîteva proiecte și programe naționale și internaționale, menite să promoveze strategii moderne, răspunzînd astfel cerințelor societății: „Educăm așa!”, PRET , „Școala salvatorilor și a victimelor”– programe de educare a părinților, „Salvați copiii!”, ZEP – programe pentru integrarea în învățământul de masă a copiilor cu CES, „Ecogrădinița”etc.

Sintetizând, pot spune că, la nivelul Gradiniței Nr.1 Adjud, calitatea în actul educativ presupune proiectatea managementului instituțional, prin oferte educaționale, acțiuni de formare/perfecționare continuă a cadrelor didactice, construirea unui mediu educațional propice dezvoltării armonioase a preșcolarilor, implicarea părinților în diverse acțiuni, parteneriate cu agenții și instituții locale și naționale, extensia unor programe europene. Asigurarea calității rămâne, desigur, și în seama altor factori, mai mult sau mai puțin implicați în actul educativ. Depinde, însă, de noi cum înțelegem, cum valorificăm, cum concretizăm și cum aplicăm toate elementele examinate.

Educația trebuie înțeleasă ca un proces pe tot parcursul vieții, începând cu perioada prenatală. Ea nu este numai responsabilitatea educatorilor, ci și a familiei și comunității în care se naște și crește copilul și trebuie să devină o cerință internă a fiecăruia. Educația de calitate se transformă în autoeducație. Responsabilitatea trece de la cei care o promovează spre cei care sunt formați.

6. Promovarea imaginii grădiniței

Ziarele, revistele, radioul, televiziunea și internetul sunt canale care, prin informațiile difuzate satisfac o nevoie fundamentală a omului modern: informarea. Aceste canale de comunicare realizează mai mult decât o informare. Ele influențează, orientează și dirijează opinia publică, interesele și motivațiile oamenilor, conștiințele chiar dincolo de propria voință. Indiferent de proiectul educațional al grădiniței, mass-media trebuie să fie un partener constant prin care activitățile grădiniței să fie cunoscute și recunoscute în comunitate. Toți angajații grădiniței sunt „bune gazde“ atunci când suntem vizitați de reprezentanți ai mass-media, dar, în același timp, respecta principiul ierarhic în furnizarea informațiilor.

Evenimentele și acțiunile desfășurate la Grădinița Nr.1 din Adjud, sunt consemnate, încă din anul 2009, pe blogul propriu,  gradinita1blogspot.com. Însă, din anul școlar 2010 – 2011, a fost creat și site-ul oficial al grădiniței, www.gradinitapn1-adjud.ro.

Întotdeauna, am susținut ideea că educatoarele și, mai nou, profesoarele pentru învățământul preprimar, sunt un fel de “Cenușăreasă” a învățământului, prea puțin cunoscute pentru munca ce o desfășoară și de prea multe ori desconsiderate. Ideea cu blogul personal, blog lansat în aprilie 2009, gradinita1blogspot.com, și efortul pe care l-am depus în susținerea acestui proiect, mi-a fost indusă tocmai din aceste considerente. Am dorit, pe de o parte, să prezint părinților crâmpeie din activitățile desfășurate, pe de altă parte să încurajez și alte colege de breaslă să își promoveze activitatea și, nu în ultimul rând, speram și într-un fel de schimb de experiență, altfel decât cel propus de didactic.ro. Într-o oarecare măsură am reușit însă, perioada de “pionierat” în online, continuă!”. Astfel, cei care au avut curiozitatea să acceseze pagina, au putut găsi, de exemplu, informații și fotografii de la serbările de Crăciun, sau sfârșit de an, activități demonstrative desfășurate cu ocazia comisiilor metodice sau a cercurilor pedagogice, descrierea activităților extracurriculare, prezentarea revistei grădiniței.

Din anul școlar 2010 – 2011, a fost creat și site-ul oficial al grădiniței, www.gradinitapn1-adjud.ro. Cu ajutorul acestui site, încercăm să promovăm imaginea grădiniței noastre, încercăm să avem și pe această cale o comunicare eficientă cu părinții, dar și cu cadrele didactice. În prezent ne aflăm într-o perioadă de actualizare a siteului, conform noii structuri a grădiniței, culegem date și imagini reprezentative pentru conținutul site-ului, din dorința de ai conferi o cât mai flexibilă și utilă prezență în spațiul virtual.

Revista grădiniței: „ Mirajul copilăriei” ISSN–L = 9783

Cei 100 de ani de existență a Școlii Gimnaziale „Mihail Armencea” din municipiul Adjud, au fost marcați și printr-un eveniment aparte – editarea unei reviste. Primul număr a fost editat în 2014, apare bianual și a început timid, dar entuziast, fiind darul de nou început pentru copiii care frecventează cursurile Grădiniței Nr. 1 Adjud. Ne-am dorit să bucure sufletul fiecărui cititor care, am sperat, să găsească în paginile acesteia un adevăr, un îndemn, un joc sau poate un sfat pentru problemele ori preocupările sale. „ Din dragoste pentru copii a fost concepută această revistă de către cele care au înțeles că fiecare moment al copilăriei trebuie pus în valoare. Să se bucure de paginile ei copii, părinți, bunici și toți ceilalți, care nu au uitat clipele plăcute din copilărie”, a afirmat Cristina Mazilu, Inspector învățământ preșcolar ISJ Vrancea.

Prin paginile acestei reviste, am încercat să facem cunoscute activitățile și rezultatele din grădiniță, efortul nostru comun de a învăța și de a acționa împreună. Editând această revistă, colectivul de educatoare al Grădiniței Nr.1 Adjud și-a lansat propria carte de vizită.

S-a dorit a fi o punte de legătură între colectivul grădiniței și părinți, un loc de unde aceștia pot obține informații despre ceea ce suntem și ceea ce ne propunem să devenim.

Proiecte educaționale cu impact local, județean, național

Motivația unor activități de parteneriat este înțelegerea necesității de a integra grădinița în mediul comunitar ca partener egal și consecvent în formarea viitorului cetățean. Activitățile desfășurate în parteneriat sunt modalități propice pentru atingerea unor astfel de scopuri, la acestea se adaugă plăcerea de a fi alături de colegi, activitățile desfășurându-se într-o atmosferă de voie bună, având, pe lângă valoarea social-educativă, un efect reconfortant. Proiectele educaționale realizate cu diferiți parteneri locali sunt, de obicei, foarte atractive, iar copiii participă activ și eficient la acestea. Stimulându-le interesul și inițiativa, copiii solicită participarea, implicarea în mai multe activități de acest fel.

S-au realizat parteneriate între școli. De exemplu: Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”- Bacău, Școala Gimnazială Nr.1 Râmnicul Sărat, jud. Buzău, Școala Gimnazială Ruginești. În ziua de 15 decembrie 2013, Casa de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud a fost gazda unui deosebit eveniment cultural, „Ninge iar cu sărbători de iarnă!”, care a reunit elevi și preșcolari din 24 unități școlare ale județelor Vrancea, Bacău, Buzău și Brăila. Activitatea este parte integrantă a proiectului interjudețean „Împreună prin cânt, joc și voie bună”, înscris în CAERI 2013.

Cadrele didactice, împreună cu preșcolarii și școlarii de la Școala Gimnazială „Mihail Armencea” Adjud, au desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Municipală și Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud, activitatea „1 Iunie – vis de copil”, ce face parte din Proiectul de parteneriat interjudețean „Fără limite – împreună pentru tradiții”, prevăzut în CAERI 2014, pozitia 1291, pag 43. A fost organizată și o expoziție cu lucrări ale preșcolarilor și școlarilor.

Toate grupele Gradiniței Nr. 1, au participat la concursuri naționale cum ar fi: „Evaluarea inițială”, editia a II-a, Simpozion Național „Tradiții și obiceiuri de iarnă”, Concurs Național „Magia Crăciunului”- proiecte realizate în parteneriat cu revista „Educația face diferența”, unde preșcolarii au obținut rezultate bune și foarte bune. De asemenea, gradinița noastră a organizat în data de 2.12.2014 expozitia „Frumoasa esti, patria mea!”, activitate ce face parte din Proiectul de parteneriat interjudețean „Pe urmele lui Ștefan”, inclus în CAER, 2014, poziția 192. Pe 17.12.2014 am participat la proiectul de parteneriat interjudețean „Oferă bucurie și vei primi bucurie!”

Dacă întrebi un părinte ce-și dorește pentru copilul lui, răspunsul este prompt și simplu: „ tot ce-i mai bun”. Grădinița Nr. 1 Adjud, asigură o asfel de educație copiilor de vârstă preșcolară, aici și acum. Aici, copilul este privit ca un întreg, al cărui dezvoltare armonioasă presupune o abordare educațională integrată – cognitiv, emoțional și social. Pașii pe care îi parcurg, acum, în grădinița noastră, sunt definitorii în formarea lor ca adulți: deprinderea gândirii critice, cunoașterea și exprimarea de sine, cultivarea talentului nativ, manifestarea deschisă a creativității și curiozității, înțelegerea și îmbrățișarea diversității, a încrederii în cei de lângă ei. Dacă am exprima parteneriatul grădiniță-familie printr-o diagramă, am apela la două cercuri care se intersectează, în centru fiind copilul, copilul nostru, copilul familiei, copilul grădiniței.

CAPITOLUL IV

Concluzii

Suntem contemporani cu schimbările profunde care s-au derulat în țara noastră în ultima vreme și totul confirmă că acestea vor continua într-un ritm tot mai accelerat. Reacția grădiniței, ca instituție de educație, formare și orientare, la mobilitatea socială și economică, trebuie să fie de adaptare a conținutului, structurii și funcțiilor sale, de creare de premise favorabile pentru preșcolari care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, inițiativa și rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului. Grădinița trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin stimularea intelectuală a copiilor, a aptitudinilor, a atitudinilor și a trăsăturilor lor de personalitate. O problemă stringentă pentru România o reprezintă responsabilitatea locală pentru calitatea educației, care reclamă căi diferite de stabilire a relațiilor de colaborare între grădinițe, familii și comunitate. Grădinițele care duc la bun sfârșit mult mai eficient aceasta responsabilitate se consideră pe ele însele și pe copiii lor ca parte a sistemului social ce include familiile și comunitățile.

Relația grădiniță – familie este un subiect des abordat în literatura de specialitate și supus atenției, mai ales pe fondul schimbărilor sociale multiple din ultimul timp. Acest proces atrage după sine o serie de schimbări, la nivel macro socio-economic, dar și în școli și grădinițe.

Una dintre aceste schimbări se referă la relația grădiniță-familie. Dacă până în prezent acest parteneriat grădință-familie a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat „responsabilitatea grădiniței”, acest lucru trebuie să se schimbe pe viitor.

Activitatea cu părinții, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din grădiniță, poate deveni un start bun pentru a crea părinților respect de sine, încredere în competențele lor, făcându-i mai buni.

Parteneriatul grădiniță- familie se referă la construirea unor relații pozitive între familie și grădiniță, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci când aceștia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinții.

Prin lucrarea de față, am dorit să evidențiem modul în care programul de educație din grădiniță trebuie să cuprindă și elemente de consiliere și educație a părinților, pentru că devine tot mai clar și mai limpede că educatoarea are nevoie de parteneriatul cu familia pentru a avea succes în educarea și dezvoltarea copiilor. Munca cu părinții este un domeniu de acțiune și intervenții în care există roluri profesionale bine delimitate, dar în același timp fiecare întâlnire dintre părinți și educatoare are componente speciale de relație care trebuie îndrumate profesional în direcția unui parteneriat real.

Calitatea educației se referă la a găsi acele dimensiuni ale procesului, conținuturi ale învățării și calități ale agenților educaționali care să sprijine învățarea tuturor, să asigure succesul, să facă sistemul deschis, flexibil, eficient și efectiv. Grădinița continuă ceea ce s-a învățat în familie, iar familia ajută la insușirea de către copil a cunostințelor predate la grădiniță. Dacă între grădiniță și familie există acest parteneriat, copilul va progresa și va avea încredere în ambele.

Fiecare educatoare are nevoie de competențe de comunicare eficientă, de capacitatea de a asculta activ, de empatie, respect și valorizare, abordare pozitivă, atitudine de nondiscriminare, organizare și proiectare de activități periodice în favoarea și sprijinul părinților. Copilul aparține unei familii și activitățile educative ale instituției preșcolare devin eficiente dacă se desfășoară atât în sprijinul dezvoltării copilului, cât și al funcției educative a familiei sale.

Grădinița este o instituție de educație, are rolul de a oferi sprijin educativ pentru copii și părinți. Mai mult, ea este terenul unor relații educative din care fiecare beneficiar – copil, părinte, educator – are de învățat și trebuie să se simtă valorizat și important.

Considerăm că acest demers științific are un potențial sporit de interes pentru a putea fi continuat în viitor, mai ales ținând cont de faptul că grădinița este primul pas în dezvoltarea personalității fiecărui copil, iar calitatea parteneriatului educațional părinți- grădiniță influențează rezultatele copiilor preșcolari.

Lucrarea de disertație a contribuit la crearea unei imagini reale despre relația grădiniță-copil-familie, dezvăluind încă o data importanța muncii educatoarei, oferind o direcție de acțiune în vederea lipsurilor observate. Ar fi folositoare dezvoltarea temei, aplicând chestionarele și realizând convorbirile cu toți părinții din grădiniță. Aici, de un real ajutor ar fi educatoarele care, datorită relației mai apropiate cu copiii și părinții, ar putea mobiliza mai bine colectivul de părinți de la fiecare grupă. Astfel, se poate lucra împreună, pentru copiii noștri, ca parteneri.

Concluzia finală este că, numai o bună colaborare între grădiniță și familie, o mai mare implicare a părinților în activitatea grădiniței (incusiv în luarea deciziilor) va îmbunătăți colaborarea dintre acești factori, foarte importanți în creșterea și dezvoltarea copilului preșcolar. Cultivarea unei relații de parteneriat afectiv între grădiniță și părinți în sprijinul educației și creșterii copilului constituie cheia succesului viitor în adaptarea și integrarea școlară; este primul pas către o educație deschisă, flexibilă și dinamică a personalității copilului.

Bibliografie și Webografie

Agabrian, Mircea, (2006), Școala, familia, comunitatea, Ed. Institutul European, Iași.

Antonesei, L. (2002). O introducere în pedagogie. Dimensiunile axiologice și transdisciplinare ale educației. Iași: Editura Polirom.

Bloch Crașovan, M. ( 2007). Procesualitatea curentǎ în educația adulților, în Educația adulților. Baze teoretice și repere practice (coord. Paloș, R; Sava, S.;Ungureanu, D.). Iași: Polirom.

Convenția despre Drepturile Copilului, ( 1989), traducere UNICEF.

Diaconu, M. ( 2002). Competențele profesiei didactice, în Standarde profesionale pentru profesia didacticǎ. Gliga Lucia (coord.). București.

Dimitriu, Cornelia, (1973), Contelația familială și deformările ei, EDP, București.

Dolean, I., Dolean, D. (2009). Meseria de părinte. București, Editura Aramis.

Dumitrana, Magdalena, (2000) Copilul, familia și grădinița , Editura Compania, București.

Dumitriu, G., Dumitriu, C.( 2004). Psihopedagogie. București: Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ.

Dumitru Al. Ion; Iordache, M. ( 2002). Educația la vârsta adultǎ și elemente de management și marketing aplicate în educația adulților. Timișoara: Editura Eurostampa.

Gherghinescu, R. (1999). Conceptul de competențǎ didacticǎ. În Competența didacticǎ, Stroe Marcus (coord.). București: Editura ALL Pedagogic.

Gliga, L.( coord.). ( 2002). Standarde profesionale pentru profesia didacticǎ. București.

Godeanu, F., Roșcan, D. ( 2010). Formarea continuǎ a personalului din învǎțǎmântul preuniversitar. Iași: Editura Lumen.

Golu, P., Mitrofan, N. (1982). Dimensiuni psihologice ale competenței didactice. În Revista de psihologie/ nr. 2.

Guțu, V., Muraru, E, Dandara, O. (2003). Proiectarea standardelor de formare inițialǎ în învǎțǎmântul universitar. Ghid metodologic. Chișinǎu. CE USM.

Ionescu, M.( 2003). Instrucție și educație. Cluj- Napoca: Garamond

Iosifescu, Ș. (coord.). (2002).Ghid metodologic pentru formarea formatorilor- Management educațional. București.

Iucu, Romiță (2004). Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii. Bucuresti: Ed.Humanitas Educațional.

Jigǎu, M. ( 2009). Formarea profesionalǎ continuǎ în România. București: Editura AFIR.

Jinga, I.( 1979). Educația permanentǎ. București: Editura Științificǎ și Enciclopedicǎ

Maciuc, I. (1998). Formarea formatorilor. Modele alternative și programe modulare. București: Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ. R. A.

Mateiaș, Alexandra, (2003) Copiii preșcolari,educatoarele și părinții. Ghid de parteneriat și consiliere E.D.P.București.

Mihăilescu, M. (2000). Un deceniu de tranziție. Situația copilului și a familiei în România. UNICEF.

Mircescu, M. (2003). Fundamente ale pedagogiei. București: Editura Fundația Culturalǎ Libra.

Molan, V. ( 2005). Calitatea în formare. Paradigme posibile. În Asigurarea calitǎții în educație. Galați: Editura Școala Gǎlǎțeanǎ.

Neacșu, I. (coord.).(2004). Ghid metodologic pentru elaborarea lucrǎrilor de licențǎ și disertație. București.

Neacșu, I. (1990), Metode și tehnici de învățare eficientă. București: Editura Militară.

Neacșu, Ioan „Instruire , învățare, evaluare. Teorii, modele, strategii”, București, Editura Științifică,1991.

Nicolau, A., Boncu, Ș. (1998). Psihologia socialǎ a câmpului educațional. În Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice ( coord. Cucoș, Constantin). Iași: Editura Polirom.

Niculescu, R.( 2000). Formarea formatorilor. București: Editura ALL Educațional.

Pǎun, E. ( 2002), Activitatea educaționalǎ între profesie și semiprofesie. În Standarde profesionale pentru profesia didacticǎ.( coord. Gliga, Lucia). București.

Paun, E.(2008). Profesionalizarea activitǎții didactice.O perspective sociologicǎ.În REPERE- Revista de Știintele Educației/ nr. 2, p. 46. https://revistarepere.files.wordpress.com/2012/02

Pânișoarǎ, G., Pânișoarǎ, I. O. ( 2004). Managementul resurselor umane: Ghid practic, Iași: Editura Polirom.

Peretti, André (1996). Educația în schimbare. Iași: Editura Spiru Haret

Popescu -Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros.

Potolea, D. ( 2002). Conceptualizarea curriculum-ului. O abordare multidimensionalǎ.

În Pǎun, E., Potolea. D. Pedagogie. Fundamentǎri teoretice și dimensiuni aplicative, Iași: Editura Polirom.

Potolea, D., Neacșu, I., Iucu,. R., Pânișoarǎ. O. (2008). Pregǎtirea psihopedagogicǎ : Manual pentru definitivat și gradul didactic II. București: Editura Polirom.

Rădulescu, S., Mihăilescu, I., Stănoiu, A., Banciu, D., Voinea, M.,(1987) Problematica familiei în dezbaterea sociologiei contemporane, studii, sinteze, Ed. Universității București.

Sǎlǎvǎstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Polirom.

Șerbǎnescu, L.( 2008). Formarea educatorilor- Repere normative și teoretice. Tg. Jiu: Editura Academia Brâncuși.

Văideanu, G. (1988). Educația la frontiera dintre milenii. București: Editura Politică.

Vrăsmaș, E., Herman, P., Paraschiv, I., Anghelescu, C., Costea , M., Pietraru, L.,(1995), Educația timpurie a copiilor în vârstă de 0-7 ani, UNICEF, MI, MS, Ed. Alternative, București.

Vrăsmaș, Ecaterina, (2003), Consilierea și educația părinților, Ed. Aramis, București.

Vrăsmaș, Ecaterina, (2008), Intervenția socio-educațională ca sprijin pentru părinți, Ed. Aramis, București.

Vrăsmaș, E. (2008). Educația timpurie și grădinița adaptată. De la pedagogia grupului la pedagogia diversității. Suport de curs pentru formarea continuă a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, MECT, UNICEF, RENINCO. București.

Vrăsmaș, Ecaterina,(2011), Reflecții asupra direcțiilor actuale în studiile privind educația timpurie, în REPERE revista de Științele Educației, nr. 5/2011, Ed. Universității București.

Vrăsmaș, Ecaterina, (2012), Modele explicative privind parteneriatul școală- familie, p.127-145, în Sava, S., Ulrich, C., Iucu, R.,(coordonatori) Școala și educația în spațiul social, Ed. Universității București.

Vrăsmaș, Ecaterina,(2014) Educația timpurie, Ed. Arlequin.

Vrăsmaș, T. (2001). Învățământul integrat și/sau incluziv. București: Editura Aramis

*** M.E.C. (2001 – 2004). Strategia de dezvoltare a sistemului de formare inițială si continuă a personalului didactic si a managerilor din învățământul preuniversitar 2001 – 2004.

ANEXE 1

Lista figurilor din text/tabela de figuri

Figura nr. 1 Reprezentarea grafică a evaluării inițiale, sumative și finale DȘ1 la Grupa Mare A ….58

Figura nr. 2 Reprezentarea grafică a evaluării inițiale, sumative și finale DȘ2 la Grupa Mare A….59

Figura nr. 3 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, sumativă și finală DLC, la Grupa

Mare A……………………………………………………………………………………………….. 59

Figura nr. 4 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, sumativă și finală DȘ1, la Grupa

Mare B ………………………………………………………………………………….……………61

Figura nr. 5 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, sumativă și finală DȘ2, la Grupa

Mare B………………………………………………………………………………………………..62

Figura nr. 6 Reprezentarea grafică a evaluărilor inițială, sumativă și finală DLC, la Grupa

Mare B…………………………………………………………………………………………………62

Figura nr.7 Graficul formelor de comunicare preferate de părinți…………………………66

ANEXE 2

Lista tabelelor din text

Tabelul nr. 1 Structura eșantionului de copii în funcție de familiile din care provin ………44

Tabelul nr. 2 Structura eșantionului de copii în funcție de numărul de copii din familie care au frecventat sau frecventează aceeași grădinița……………………………………………..44

Tabelul nr. 3 Structura FG-urilor, matricea eșantionării……………………………………51

Tabelul nr. 4 Evaluarea inițială Grupa Mare A……………………………………………57

Tabelul nr. 5 Evaluarea sumativă Grupa Mare A…………………………………………58

Tabelul nr. 6 Evaluarea inițială Grupa Mare B……………………………………………60

Tabelul nr. 7 Evaluarea sumativă Grupa Mare B…………………………………………61

Tabelul nr. 8  Repartizarea pe grupe a părinților și copiilor cuprinși în cercetare………….64

Tabelul nr. 9 Structura lotului de părinți investigați în raport de nivelul de studii al

acestora ……………………………………………………………………………………..64

Tabelul nr.10 Structura lotului de părinți în funcție de statutul ocupațional al acestora….64

Tabelul nr.11 Motivele alegerii grădiniței…………………………………………………67

Tabelul nr.12 Perceperea relației cu educatoarea și cu colegii, din perspectiva copilului…68

Tabelul nr.13 Tabloul copiilor, rezultat în urma aplicării chestionarului pentru părinți…..69

Tabelul nr.14 Tabloul părinților, rezultat în urma aplicării chestionarului pentru părinți…69

ANEXE 3

Lista abrevierilor din text

RODIS

CDȘ – Curriculum la Decizia Școlii

CDI – Centru de documentare și informare

MEN – Ministerul Educației Naționale

PTRET – Proiect de Reformă a Educației Timpurii

CCD – Casa Corpului Didactic

UNICEF – Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite

UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

UE – Uniunea Europeană

CES – Cerințe Educative Speciale

SWOT – Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats 

PETAS – Program de Educație Timpurie pe Arii de Stimulare

ZEP – Zone de Educație Prioritare

PIR – Proiect pentru Învățământ Rural

SLI – Sindicatul Liber din Învățământ

ISJ – Inspectoratul Școlar Județean

GPN – Grădinița cu Program Normal

GPP – Grădinița cu Program Prelungit

FG – focus- grup

ANEXE 4

Chestionar pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar

Stimate colege,

În acest an școlar realizăm o cercetare privind rolul parteneriatului grădiniță-familie în creșterea calității educației în învățământul preșcolar. În acest scop, va rog să ne sprijiniți prin completarea chestionarului de mai jos. Răspunsurile dumneavoastră sunt confidentiale, prelucrate statistic și utilizate numai pentru scopul cercetării.

Modalitatea de completare a chestionarului: încercuiți varianta de răspuns care corespunde opiniei dumneavoastră sau completați spațiile punctate, acolo unde este cazul. Dacă niciunul dintre răspunsurile din listă nu vi se potrivește, puteți încercui acolo unde există varianta „altele, altceva, altcineva”, precizând propriul răspuns. La tabele, pentru fiecare afirmație de pe orizontală încercuiți varianta care vi se potrivește, completați răspunsul (acolo unde este cazul) sau atribuiți un loc de la 1 la „n”.

Mulțumim pentru colaborare!

Grădinița : Localitatea:

Tip unitate: 1. GPN(Grădiniță Program Normal) 2. GPP(Grădiniță Program Prelungit)

Mediul : 1. Urban 2. Rural

Vârsta( ani îmliniți):

Vechimea în învățământul preșcolar:

Grad didactic: 1. Gradul I 2. Gradul II 3. Gradul Definitiv 4. Fără grad didactic

Statutul (încadrare) : 1. Titular 2. Suplinitor calificat 3. Suplinitor necalificat

Studii (ultima formă de învățământ absolvită):

Învățământ liceal (altul decât Liceul pedagogic)

Liceul pedagogic

Colegiu

Facultate

Alceva și anume

În ultimii ani, ați participat la cursuri de perfecționare pe teme legate de susținerea relației grădiniță-familie?

Da 2. Nu

Numărul de copii din grupa dumneavoastră, în anul școlar 2014-2015:

În acest an școlar, grupa dumneavoastră cuprinde:

Copii de aceeași vârstă (omogenă) 2. Copii de vârste diferite (eterogenă)

Cine s-a ocupat, în mod preponderent, de educația copilului până la intrarea lui în grădiniță?

Părinții

Bunicii

Alte rude

Altceva și anume

În grădinița unde vă desfășurați activitatea există spații adecvate pentru copii? (încercuiți toate variantele care corespund situației grădiniței)

Pentru joacă 2. Pentru activități 3. Pentru relaxare 4. Pentru activități comune cu familia

Care considerați că este vârsta minimă la care un copil poate merge la grădiniță?

Ani

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai frecvente cauze ale dificultăților de învățare a copilului la grădiniță? ( încerciuți cel mult 3 răspunsuri)

Copilul are probleme psiho-comportamentale (este anxios, hipersensibil, instabil psiho-afectiv, dependent față de părinți);

Copilul provine dintr-o familie dezorganizată sau care nu se preocupă de el;

Copilul provine dintr-o familie în care sunt prezente greșeli sau carențe educative;

Numărul mare de copii din grupă;

Lipsa specialiștilor sau numărul mic al acestora într-o unitate preșcolară;

Carențe în pregătirea personalului didactic;

Insuficiența personalului de îngrijire.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai întâlnite comportamente și atitudini parentale responsabile pentru insuccesul școlar al copilului? ( încercuiți cel mult 3 răspunsuri):

Părinții își răsfață sau își menajează prea mult copilul, făcându-l dependent de adulții din familie;

Părinții își neglijează copilul, nu se preocupă suficient de educația lui acasă;

Părinții se ceartă adesea acasă în fața copilului, creând un mediu conflictual violent;

Părinții nu-și aduc copilul cu regularitate la grădiniță, consideră frecvența ca fiind una opțională;

Părinții sunt foarte exigenți cu copilul, au așteptări prea înalte în raport cu posibilitățile lui ( în special privind achizițiile cognitive);

Părinții transferă asupra educatoarei responsabilitatea pentru educația copilului;

Părinții sunt puțin interesați să colaboreze cu educatoarea, nu se implică în activitățile din grădiniță.

Cum apreciați implicarea majorității părinților în parteneriatul grădiniță-familie?

Foarte bun 2. Bun 3. Satisfăcător 4. Nesatisfăcător

Cât de des participă părinții la următoarele activități in cadrul grădiniței?

Pe baza experienței dumneavoastră, vă rugăm să erarhizați următoarele deficiențe sau obstacole care pot interveni în parteneriatul cu părinții, începând cu dificultatea cel mai frecvent întâlnită (locul 1) și terminând cu cea observată cel mai rar ( locul 7):

Ce măsuri adoptați pentru creșterea calității educației copilului preșcolar?

1. Elaborarea unui plan de dezvoltare a grădiniței în care să se precizeze concret parteneriatul cu familia și comunitatea.

2. Pregătirea educatoarelor, a întregului personal pentru a primi toți copiii, indiferent de sex, nationalitate, gen, religie etc.

3. Pregătirea copiilor pentru a se accepta unii pe alții, pentru a negocia, a colabora și a lucra împreună.

4. Asigurarea unui climat primitor și deschis în grădiniță, prin organizarea mediului educațional cât mai eficient și stimulator.

5. Evaluarea fiecărui copil prin observație directă și indirectă, pentru a asigura participarea lui adecvată la activitățile curriculare.

6. Asigurarea participării familiilor la decizii și acțiuni în favoarea tuturor copiilor.

7. Asigurarea unei evaluări permanente și periodice a progreselor pe care le fac toți copiii .

8. Asigurarea unei educații incluzive în grădiniță.

9. Elaborarea unor planuri individualizate, personalizate la copiii care au nevoie de sprijin în anume componente ale dezvoltării și la anumite momente.

10. Ajustări permanente ale curriculum-ului pentru a se adapta la nevoile educative ale copiilor.

11. Schimb permanent de idei, experiențe și soluții, între educatoare, între acestea și directoarea grădiniței, precum și cu familiile copiilor.

20. În ce privește educația și instruirea copilului, care aspect îi interesează mai mult pe părinți?

1.Cantitativ (multe poezii, cântece, povești, cunoștințe)

2. Calitativ – Formativ (socializare, pregătire pentru viață)

ANEXE 5

CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI

(La grădinița noastră se realizează un studiu care are în vedere modul în care vă raportați la exigențele instituției, dar și așteptările pe care le aveți față de grădiniță. În vederea îmbunătățirii activității noastre, vă rog să răspundeți în modul cel mai sincer la următoarele întrebări. Vă asigurăm că răspunsurile dumneavoastră vor fi confidențiale. Vă mulțumim!)

1.Care a fost vârsta copilului dumneavoastră, la intrarea în grădiniță?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

2.Care a fost criteriul de selecție a educatoarei , cât și a grădiniței?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3.Ce așteptări aveți de la acest cadru educațional?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

4.Ce reprezintă grădinița pentru dumneavoastră?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5.Cum apreciați activitatea didactică desfășurată de educatoare?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

6.La ce fel de activități desfășurate în cadrul grădiniței ați participat și dumneavoastră?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

7.În ce fel a evoluat relația dumneavoastră cu grădinița în urma întâlnirilor cu educatoarea?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

8.Cât de mult vă ocupați de educația copilului?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

9.Ați fost consultați în alegerea disciplinelor opționale ? Care sunt acestea?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

10. Găsiți oportună implicarea dumneavoastră, ca părinte, în proiecte educaționale dezvoltate de unitatea preșcolară unde frecventează copilul dumneavoastră?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

11. Ce vă place cel mai mult la copilul dumneavoastră de când frecventează gradinița?

………………..…………………………………………………………………………………

12. Parteneriatul educațional grădiniță-familie contribuie la reușita copilului?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

13. Ce experiențe pozitive ați observat în activivitatea din grădiniță a copilului dumneavoastră, pe care doriti să le extindem?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

14. Ce apreciați cel mai mult din programul grădiniței?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

15. Copilul dumneavoastră merge cu plăcere la grădiniță?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

16. Cum se manifestă această atitudine de plăcere sau neplăcere față de grădiniță?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

17. Obișnuiți să încurajați copilul atunci când obține rezultate bune la activități?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

18. Cum considerați că este până în prezent pregătirea copilului dumneavoastră, în vederea intrării în clasa pregătitoare?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

19.Cum apreciați implicarea conducerii unității în angajamentele luate?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

20.Credeți că acest tip de chestionar este util?

………………..………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

ANEXE 6

PARTENERIAT EDUCATIONAL

„GRĂDINIȚA , COPILUL ȘI FAMILIA ”

ARGUMENT

„Eu sunt copilul. Tu ții în mână destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață. Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvantare pentru lume’’. 

        ,,Grădinița, copilul și familia” este un proiect de parteneriat între gradiniță și familie, pe care l-am inițiat la nivel de grupă și  care urmarește construirea unor relații pozitive ca astfel, să avem un echilibru în toate, pentru a putea avea influențe benefice asupra copiilor preșcolari. Familia și grădinița au un țel comun: educația copilului și pregătirea lui pentru integrarea cu succes în viața socială și mai târziu în școala. Rolul familiei nu se mai poate limita doar  la asigurarea condițiilor de viață pentru copil, la supravegherea lui, ci trebuie văzut ca factor principal în educația și socializarea copilului, precum și ca un continuator al cerințelor impuse de  practica educațională. Pentru reușita actului educational, munca depusă de educatoare trebuie continuată, sustinută și întărită de familie. Educatoarea trebuie să asigure o permanentă colaborare între grădiniță și familie, să-i convingă pe părinți să păstreze unitatea de cerințe adresate preșcolarilor, cu cele ale grădiniței.                              

Cunoscând faptul că fiecare persoană este unică în felul ei, că fiecare părinte are stilul propriu de educație, convingerile și valorile personale, prin acest parteneriat  încearc să stabilesc punți specifice pentru o mai bună comunicare, pentru a educa cât mai bine împreună. Grădinița este terenul unor relații educative din care fiecare beneficiar – copii, părinte și educator – are de învățat și trebuie să se simtă valorizat și important. Prin proiectul de parteneriat ,, Grădinița, copilul și familia ” părinții vor fi implicați în programul educativ încă de la început, permanent și nu doar când se ivesc probleme. Astfel își vor forma deprinderea de a se interesa și a sprijini activitatea pe care copilul o desfășoară  în grădiniță. Acestea sunt principalele motive care m-au îndemnat să închei acest parteneriat, adaptându-l  la cerințele părinților și la nivelul de vârstă al copiilor.

Grădinița și familia sunt doi factori primordiali în educația copiilor. În grădiniță se pun bazele unei personalități care, mai târziu, va fi parte integrantă a unei societăți a cărei cerințe se diversifică în permanență. Grădinița trebuie să găsească o punte de legătură cu familia, prezentând părinților noi căi spre educație în beneficiul copiilor.

Educatoarele sunt de multe ori asaltate cu întrebări și cereri ale familiei care exprimă dorința de a deține în continuare controlul situației, fiind ocrotitori, grijulii, uneori marcându-se prin impulsul de a verifica toți factorii care acționează asupra copiilor lor: de la condițiile materiale, la modul în care personalul relaționează cu cei mici. Orice modificări în comportamentul copiilor, cu excepția celor pozitive, devin pentru unii părinți motive de îngrijorare, de suspiciune și ridică semne de întrebare referitoare la influențele din grădiniță. Pe de altă parte, cadrele didactice au nevoie, oricum, de sprijinul familiei copiilor, atât pentru a prelua și dezvolta direcțiile de acțiune formativ-educative pe care le antrenează instituțional, cât și de a găsi rezolvări concrete la necesități de diverse categorii: financiare, practic-aplicative, organizaționale sau logistice. Parteneriatul dintre gradiniță și familie va duce la o educație solidă a copilului, iar prezența familiei în cadrul grădiniței va fi liantul între copil și mediul necunoscut inițial. De asemenea, parteneriatul presupune construirea unor relații pozitive între familie și grădiniță, o unificare de valori cu efect benefic asupra copiilor.

Dacă familia va fi implicată de la început în programul educativ, ea va percepe corect importanța colaborării cu gradinița și beneficiile acestei colaborări, iar implicarea sa în activitatea grădiniței va fi conștientă, interesantă și reciproc avantajoasă.

Toate aceste motivații conduc către necesitatea unui parteneriat real, activ, cu implicare sustinută a familiei, iar programul educativ să fie cunoscut și înțeles de către părinți și realizat printr-o colaborare strânsă între instituția familială și cea preșcolară.

OBIECTIV GENERAL:

Colaborarea permanentă între familie și gradiniță privind procesul instructiv-educativ al copilului pentru o educație cât mai eficientă.

OBIECTIVE SPECIFICE:

Privind educatoarea:

– să informeze părinții privitor la standardele de creștere și dezvoltare ale copiilor în funcție de particularitățile de vârstă și individuale;

să expună părinților scopul și conținutul programului educativ desfășurat în grădiniță;

să acorde consiliere individuală și în grup pe teme de educație în familie și în instituția preșcolară.

Privind părinții:

să participe activ în cadrul parteneriatului familie-instituția preșcolară cât și la alte activități organizate în grădiniță;

să informeze educatoarele privind comportamentul copiilor în familie și societate;

să continue în familie programul educațional propus de instituția preșcolară, îmbinând armonios atitudinea permisivă cu exigența.

Scop

Colaborarea dintre familie și grădiniță pentru o implicare cât mai activă a părinților în procesul de formare al preșcolarilor;

Stimularea interesului părinților pentru activitățile desfășurate în grădiniță;

Influențarea semnificativă a performanțelor copiilor preșcolari prin participarea activă a părinților în activitatea grădiniței, precum și în activitățile extracurriculare;

Stabilirea unor principii de bază ce trebuie respectate în formarea personalității copiilor, precum și procedee de corectare a unor devieri comportamentale.

Obiective generale

Formarea unor deprinderi de bune practici de relaționare și comunicare între preșcolari, părinți și educatoare;

Dezvoltarea unor atitudini pozitive față de problemele educative ale preșcolarilor, dar și eliminarea discriminărilor de orice natură;

Identificarea responsabilităților membrilor parteneriatului;

Derularea unor activități specifice, pregătite pentru stimularea unor procedee de colaborare între membri;

Cunoașterea individuală a copiilor pentru o mai buna colaborare grădiniță – copil, respectiv, grădiniță – familie.

Resurse

Umane: Preșcolarii grupei mari ;

Educatoarea grupei;

Directorul unității;

Părinții copiilor;

Psihologul unității.

Materiale: Spațiul de învățământ din unitate, cărți psihologice educative, aparat foto, materiale xerox pe teme de lucru, cărți pentru copii cu diferite jocuri, reviste, lucrări realizate de copii.

Durata: Anul școlar 2014 – 2015.

Loc de desfasurare: conform graficului

Modalitati de realizare:

Ședințe cu părinții;

Mese rotunde, dezbateri;

Activități deschise desfășurate împreună cu părinții;

Întâlniri prilejuite de evenimente diverse;

Expoziții cu lucrările copiilor;

Serbările realizate în diferite momente ale anului;

Vizite la domiciliul copiilor.

GRAFICUL ACTIVITĂȚILOR

Rezultate așteptate

Implicarea părinților în activitățile desfășurate, susținerea și încurajarea copiilor;

Încurajarea copiilor în exprimarea liberă și în manifestarea lor atât în mediul familial, cât și în cel social;

Consolidarea relațiilor dintre educatoare și părinți.

Modalitati de evaluare:

Chestionare, expoziții cu lucrări ale copiilor, serbări, participare la diferite festivaluri.

CHESTIONAR DE EVALUARE

I. Vă rugăm să completați următorul chestionar bifând figura corespunzătoare opiniei dumneavoastră:

tematica a fost interesantă

Gradul de interacțiune corespunzător

Au fost clarificate aspectele neclare cu privire la

tematica analizata în curs

Timpul alocat dezbaterilor a fost suficient

S-a îmbunătățit comunicarea în grup 

O notă pentru organizarea generală a activității

Propuneri pentru continuarea colaborării după finalizarea proiectului