Impactul Mass Media Asupra Copiilor de 6 7 10 Ani

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: P.I.P.P

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lector univ. dr. Ionescu Eduard

[anonimizat] Cristina

2014

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

IMPACTUL MASS-MEDIA ASUPRA COPIILOR DE 6/7-10 ANI

DECLARAȚIE DE ONESTITATE

Prin prezenta declar că lucrarea de licență cu titlul Impactul mass-media asupra copiilor de 6/7-10 ani este scrisă de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate și instituție de învățământ superior din țară.

[anonimizat] Cristina

…………………..

PLANUL LUCRĂRII

Argument

Capitolul I. Fenomenul mass-media

1.1.Definirea conceptului de mass-media

1.2.Delimitări conceptuale

1.3.Mass-media componentă a lumii moderne

Capitolul II. Profilul psihologic al școlarului mic(6/7-10 ani)

2.1.Dezvoltarea psihică. Achizițiile vârstei

2.1.1.Caracteristicile dezvoltării psihice

2.1.2.Dezvoltarea psihofizică a școlarului mic

2.2.Reușita școlară și eșecul la învățătură

Capitolul III. Mass-media și școlarul mic(6/7-10 ani)

3.1.Televizorul în viața de zi cu zi

3.1.1.Relația copilului cu televizorul și ceilalți copii

3.1.2.Mass media -resursă a educației permanente

3.2.Televiziunea și influența ei asupra copilului

3.2.1.Aspecte pozitive ale televizorului asupra copilului

3.2.2.Aspecte negative ale televizorului asupra copilului

Capitolul IV. Studiu privind influența mass-media asupra copiilor de 6/7-10 ani

4.1.Premisele investigației psihopedagogice

4.2.Obiective și ipoteze

4.3.Lotul de subiecți

4.4.Metodologia-metode și instrumente utilizate

4.5.Analiza,prelucrarea și interpretarea rezultatelor

Concluzii

Bibliografie

Argument

A fost odată un copil, căruia mama i-a citit atât de multe povești, încât el a învățat să iubescă lumea minunată a cărților, de care nu s-a despărțit niciodată. Din păcate, astăzi, aceasta rămâne doar o poveste. Pentru că mulți părinți nu mai au timp să citească povești. Copiii sunt crescuți în ritmul alert cu care sunt obișnuiți adulții. Nou-născuții sunt lăsați în cameră cu radioul sau televizorul pornit, părinții lor crezând că astfel îi obișnuiesc cu sunetele. Total greșit. Sunt sunete reci, necunoscute, obositoare pentru micuți. Nimic nu se compară cu vocea caldă a mamei. Timpul petrecut în fața televizorului și efectele pe care acesta le are asupra copiilor și nu numai,reprezintă o problemă larg dezbătută în zilele noastre. Din numeroasele studii făcute și din ceea ce vedem zilnic în familiile noastre, realizăm că ai noștri copii petrec mai mult timp în fața televizorului decât cu noi. Apoi, pe măsură ce cresc, copiii sunt uitați în fața televizorului sau calculatorului; copiii își formează o imagine falsă asupra lumii, învață mai greu să vorbească, să relaționeze cu cei din jur, au dificultăți de adaptare, dezvoltă tulburări de atenție și uneori chiar de comportament. Privitul îndelungat la televizor și efectele pe care acesta le are asupra copiilor este o problemă delicată și larg dezbătută în zilele noastre.Televizorul este prezent în casele noastre,în viețile noastre și oricâte efecte ar avea el continuă să fie prezent în rutina noastră zilnică. Referitor la acest subiect, Virgiliu Gheorghe amintea:” Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp îndelungat în fața televizorului să aibă creierul dezvoltat diferit față de al acelora care se implică în activități fizice,interpersonale și cognitive?” Răspunsul la această întrebare,primit și din partea unor cercetători ca dr. Richard M. Lerner,profesor de Stat din Pennsylvania, specialist în dezvoltarea mentală a copiilor și tinerilor,este unul afirmativ:Din moment ce tinerii sunt atrași de un alt tip de activitate(privitul ) decât cei aparținând altor generații, atunci și funcția și structura creierului vor fi alterate.”(Virgiliu Gheorghe) Herbert Krugman un cunoscut cercetător din domeniul neuropsihologiei a făcut un experiment prin care urmărea să arate că activitatea neurologică înregistrată în timpul unei comunicări, pe parcursul cititului sau al vizionării TV, nu depinde de mediul prin care se realizează comunicarea, ci de natura mesajului. Krugman analizează mișcările oculare și electroencefalogramele realizate pe un grup de tineri, comparând activitatea neurologică a subiecților din timpul lecturii cu aceea care se înregistrează pe parcursul vizionării TV: “O persoană citea o carte când a fost deschis televizorul.” De îndată ce a devenit atentă la ecran, frecvența undelor cerebrale s-a modificat considerabil în mai puțin de două minute subiectul se afla predominant în stare alfa – relaxat, pasiv, neconcentrat. Reacția cerebrală a subiecților la trei tipuri de conținut al programului TV a fost esențialmente identică, deși i-au mărturisit lui Krugman că un program le place, altul le displace, iar al treilea îi plictisește. Ca rezultat al unei serii de asemenea experimente, Krugman ajunge la o concluzie contrară așteptărilor sale: această stare predominant alfa este caracteristică modului în care omul reacționează la orice program de televiziune.(…) Se pare că răspunsul la televiziune este foarte diferit de răspunsul la materiale tipărite (…) răspunsul electric al creierului este în mod evident dependent de mediu, și nu de conținut”.

Iată ce au descoperit soții Emery, de Stat din Australia: “Câțiva ani mai târziu, de Stat din Canberra, Australia, se desfăsura un important proiect de cercetare condus de soții Emery. La fel ca și Krugman, aceștia ajung la concluzia că,„indiferent de emisiunea vizionată la televizor, undele cerebrale au un răspuns caracteristic. Răspunsul ține de mediu mai degrabă decât de conținutul transmis. Odată ce televizorul este pornit, undele creierului încetinesc până când undele alfa și delta devin preponderente. Cu cât televizorul stă mai mult timp aprins, cu atât sunt mai lente undele cerebrale.” Acestea sunt doar câteva exemple care întăresc ideea că privitul excesiv la televizor este nociv pentru copii. Fiecare mediu – televiziunea, în special – ne face să ne raportam într-un anumit fel la lumea care ne înconjoară, ne modelează comportamentul, percepțiile și universul de gândire. Cu toate că teoria era argumentată prin numeroase exemple din istoria culturii, din antropologie și teoria comunicării, ea părea destul de puțin credibilă pentru marea parte a comunității oamenilor de știință. Prin această lucrare îmi propun să demonstrez teza conform căreia mass-media și „televizionarea” au un efect nociv asupra „minții” copiilor. Totodată, această lucrare, dorește să evidențieze posibila apariție, la unii dintre elevii care vizionează excesiv programele de televiziune, jocurile pe calculator sau internetul, a unor tulburări de atenție, de învățare, de conduită și de comportament, de limbaj, de somn, anxietate, lipsa motivării și lipsa voinței, ca factori perturbatori în ce privește adaptarea copiilor la cerințele procesului de învățare.

Modul de a se distra al copiilor evoluează de la o generație la alta, iar cele două moduri preferate de petrecere a timpului liber, ale copiilor din ziua de astăzi, considerate de către specialiști a fi cele mai controversate și mai nefavorabile pentru dezvoltarea creierului sunt televiziunea și internetul.

În primul capitol am încercat să definesc “fenomenul mass-media”: definiție, etimologie, mijloacele de comunicare în masă. Am vorbit despre formele mass-mediei,despre rolul pe care îl ocupă în viața socială(rol informativ, interpretativ, expresiv, critic, instructive-culturalizator,rol de liant social și rol de divertisment ). Iar într-un alt subcapitol am definit mass-media ca o componentă a lumii moderne.

În al doilea capitol am încercat să conturez un profil psihologic al școlarului mic cu toate implicațiile vârstei. Vârsta cuprinsă între 6-10 ani, este vârsta propice transformărilor atât fizice cât și psihice. Este vârsta la care copilul înțelege doar ce vede, nedistingând în totalitate conținutul.

În cel de-al treilea capitol am vorbit despre rolul televizorului în viața copilului: despre efectele pozitive pe care televizorul le are asupra copiilor dar și efectele negative pe care privitul la televizorul îl implică. În acest capitol am identificat efecte asupra personalității: privitul la televizor schimbă imaginea de sine a copiilor;fetițele se îmbracă precum vedetele care apar pe micul ecran,încep să folosească produse cosmetice pe care în prealabil le-au vazut la tv,la fel și băieții încep să-și schimbe așa numitul “look” doar pentru că vreun actor sau cântăreț a spus că e la modă;efecte asupra comportamentului;și aici am detaliat factorul violență.

Iar capitolul al patrulea reprezintă studiul meu cu privire la efectele pe care privitul la televizor le are asupra copiilor fie acestea pozitive sau negative.

Capitolul I. Fenomenul mass-media

1.1.Definirea conceptului de mass-media

Mass-media este un cuvânt compus,preluat din limba engleză care se traduce literar prin mijloace de masă și liber prin mijloace de comunicare în masă. Noțiunea desemnează ansamblul modalităților prin care se realizează difuzarea informației către publicul larg. Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare a maselor: presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul și alte mijloace de stocare și transmitere a informației (discuri, casete audio și video, CD-uri).
Trăim într-un spațiu în care mass-media suferă schimbări rapide. În urmă cu numai câțiva ani, majoritatea oamenilor nu auziseră de media și internet. Acum nici măcar nu poți să deschizi ziarul fără să întâlnești o referire la unul dintre cele două. Schimbările care au loc în domeniul mass-media sunt numeroase și, în unele cazuri și spectaculoase. Domeniul publicității dorește să joace un rol important în noul câmp al comunicării. Unii oameni petrec ore discutând cu alții pe “ chat “, iar jocurile virtuale oferă noi dimensiuni experienței participanților. Ne îndreptăm rapid către un nou spațiu al comunicării dominat de consumatori activi și de multimedia. Bineînțeles, rămâne de văzut către ce conduc toate aceste schimbări. Noile tehnici de comunicare nu au luat niciodată în întregime locul ziarelor, revistelor, dar le-au obligat pe acestea să își asume noi roluri. De exemplu, televiziunea nu a eliminat radioul, dar a dus la realizarea unor noi tipuri de programe, cum ar fi talk-show-urile sau programele de muzică specializate.

Oricare ar fi forma pe care o ia comunicarea de masă, ea va continua să aibă un rol major în viața noastră. Mass-media oferă ochii și urechile societății.

Ele pun la dispoziție mijloacele prin care societatea ia decizii și prezintă vocea colectivă prin care societatea ajunge să se cunoască. Mass-media reprezintă  o importantă sursă pentru transmiterea valorilor societății.

Comunicarea de masă este direcționată către o audiență mare, eterogenă și anonimă, mesajele sunt transmise public, adesea planificate pentru a atinge majoritatea membrilor audienței simultan, iar comunicarea tinde să fie sau să opereze într-un sistem bine organizat, complex și care presupune multe cheltuieli.

În multe cazuri este mai folositor să înțelegem utilizările pe care oamenii le dau comunicării de masă, decât să analizăm efectele acesteia. Această abordare recunoaște rolul mai activ al audienței.

Oricâte critici am aduce, mass-media se impune în viața cotidiană a fiecărui individ, iar viitorul rămâne deschis pentru orice surprize.

Mijloacele de comunicare de masă se adresează oamenilor pentru a-i informa, pentru a le influența judecata și aprecierea asupra fenomenului de actualitate, pentru a le orienta atitudinile și conduitele. Îndeplinireaața noastră. Mass-media oferă ochii și urechile societății.

Ele pun la dispoziție mijloacele prin care societatea ia decizii și prezintă vocea colectivă prin care societatea ajunge să se cunoască. Mass-media reprezintă  o importantă sursă pentru transmiterea valorilor societății.

Comunicarea de masă este direcționată către o audiență mare, eterogenă și anonimă, mesajele sunt transmise public, adesea planificate pentru a atinge majoritatea membrilor audienței simultan, iar comunicarea tinde să fie sau să opereze într-un sistem bine organizat, complex și care presupune multe cheltuieli.

În multe cazuri este mai folositor să înțelegem utilizările pe care oamenii le dau comunicării de masă, decât să analizăm efectele acesteia. Această abordare recunoaște rolul mai activ al audienței.

Oricâte critici am aduce, mass-media se impune în viața cotidiană a fiecărui individ, iar viitorul rămâne deschis pentru orice surprize.

Mijloacele de comunicare de masă se adresează oamenilor pentru a-i informa, pentru a le influența judecata și aprecierea asupra fenomenului de actualitate, pentru a le orienta atitudinile și conduitele. Îndeplinirea acestor principale funcții mediatice depinde de interacțiunea dintre mass-media, public și autorități.

În general, mass-media este o instituție ce promovează “ o cultură de masă “ proprie civilizației moderne, diferite de cultura elevată, nobilă, difuzată prin instituțiile sociale tradiționale : familia, Biserica, școala. Ea s-a impus ca o componentă esențială a lumii moderne. Mass-media poate acționa asupra: indivizilor, grupurilor, instituțiilor, întregii societăți.

Sistemul de valori pe care mass-media le promovează sunt drepturi la informare  a publicului, libertate de informare și accesul la informație.

Conținutul tipic al comunicării de masă diferă de cel transmis prin canalele interpersonale, dincolo de faptul că este, într-o anumită măsură, fabricat și multiplicat.

Deoarece mass-media constituie un sistem relativ deschis, mesajele sunt publice, în sensul că pot fi receptate de toată lumea, iar conținutul lor privește subiecte din sfera publică.

Mass-media creează o anumită structură a așteptărilor publicului și transformă conglomeratul audienței  în ceva calitativ diferit. Procesul global al comunicării de masă poate fii privit din trei moduri diferite: din perspectiva mass-media, care constă în selectarea comunicatorilor și mesajelor cu scopul de a satisface nevoile comunicative ale unei anumite audiențe sau public; din perspectiva comunicatorilor prin obținerea accesului la mijloacele de transmisie pentru ca mesajul lor să ajungă la auditorul vizat, și din perspectiva publicului prin selectarea mesajelor utile din întreaga gamă a mesajelor care îi stau la dispoziție.

Sistemul comunicării în masă s-a manifestat permanent ca un actor activ al jocului social, modelând celelalte subsisteme ale societății, ea având o universalitate pe care nu o are nici o instituție.

1.2.Delimitări conceptuale

În economia viitorului, o economie bazată pe cunoaștere, cea mai importantă problemă de politica internă nu constă în distribuirea averii, ci în distribuirea informațiilor și mijloacelor care produc avere. Valorile fundamentale ale societății depind în prezent tot mai mult de modul în care societatea tratează 3 chestiuni: educația, comunicarea și tehnologia informației(inclusiv mass-media) și libertatea de expresie. Au existat, din partea unor cercetători, tentative de imaginare a unei societăți moderne în absența mass-media. Aceștia au recunoscut că , deși critică comunicarea în masă, nu pot să imagineze existenta umană, acum și în viitor, altfel decât însoțită, chiar profund influențată, de mass-media. Mass-media, studiată cel mai adesea printr-o grilă interpretativă generată de conceptul multifuncțional numit schimbare, pot fi considerate ca fiind importante instrumente al stabilității unei societății.

De când s-a impus ca o componentă esențială a lumii moderne, sistemul comunicării de masă s-a manifestat permanent ca un actor activ al jocului social, modelând celelalte subsisteme ale societății: nici politicul, nici economicul, nici cultura și nici viața cotidiană nu au putut scăpa de presiunea exercitată de mesajele presei. Mass-media este, pe lângă un mijloc de informare în societatea modernă, un factor al educației, chemat să amplifice, să constituie sau să diversifice experiențele cognitive și comportamentale ale indivizilor. Acțiunile acestui mediu educogen, ca și ale celorlalte medii: școală, familie, biserică, instituții culturale, trebuie să se conjuge pentru a modela adecvat comportamente și conștiințe în acord cu marile idealuri ale epocii. Relația dintre mass-media și procesul dezvoltării personalității copiilor a stârnit din totdeauna numeroase controverse, deoarece influențele exercitate asupra lor prezintă o însemnătate aparte. Dacă adulții dispun de un fond spiritual relativ cristalizat și, în consecință, sunt capabili să selecteze critic și să asimileze conținutul mesajelor mass-media conducându-se după un sistem propriu de valori deja constituit, copii, aflați în plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală și civică sunt mai ușor de influențat în sens negativ. Prin urmare, este necesară o reflectare asupra naturii ambivalente ale efectelor mass-mediei asupra indivizilor în general și a tinerilor în special, precum și o evaluare a potențialului sau de a constitui un mijloc eficace de educare și modelare a generațiilor tinere.

Funcțiile mass-media

Înainte de apariția comunicării de masă, școala, biserica, familia dețineau poziții cheie în domeniul transmiterii stocului de cunoaștere al unei comunități, al informării publice, al modelării unor atitudini și comportamente. Mass-media este considerată de mulți autori un cvasi-monopol în domeniul informării ce în timp, au preluat multe din funcțiile pe care, până nu de mult, le îndeplineau școala, biserica, familia. La început media a funcționat “alături” de instituțiile respective în ceea ce privește transmiterea stocului cultural și de cunoaștere al unei comunități;astăzi aceste instituții funcționează “alături de media”.Problema funcțiilor mass-mediei este una din cele mai controversate chestiuni teoretice legate de existența acesteia întrucât funcțiile nu pot defini în toată complexitatea ei, relația pe care mass-media o întrețin cu întreg câmp social. De-a lungul timpului, numeroși cercetători au identificat și propus un număr impresionant de diverse funcții ale mass-mediei:

Însă în ansamblu acestea au fost dintotdeauna cinci la număr: informare, corelare,comunicare, educare și divertisment.

Funcția de informare. Mass-media reprezintă, în societatea modernă, una dintre cele mai importante surse de informații. Prin spectrul larg de probleme și emisiuni, indivizi aparținând unor categorii sociale diferite reușesc să-și asigure informarea generală, înțelegerea realității înconjurătoare și orientarea socio-profesională.

Funcția de corelare. Mass-media se poate constitui într-o tribună de dezbatere a problemelor vieții. În acest cadru, sunt evaluate evenimentele, sunt cristalizate opinii și sunt emise judecăți de valoare în legătură cu controversele apărute. În aceste condiții, este semnificativ aportul adus de mass-media la formarea sau remodelarea opiniei publice, a atitudinilor și comportamentelor.

Funcția de comunicare. Transmiterea valorilor și modelelor culturale a fost, timp îndelungat,controlată de familie, școală și instituțiile religioase. În ultima vreme, mass-media a introdus valorile în circuitul destinat publicului larg, acționând ca un adevărat „difuzor de cultură”. Ion Albulescu subliniază: „Se schimbă, în acest fel, condițiile în care se realizează culturalizarea. Mass-media acționează ca o «instituție a democratizării culturale», care face posibilă creșterea consumului de bunuri culturale și determină o anumită dinamică a cerințelor, gusturilor, aspirațiilor, atitudinilor și opiniilor maselor. Apare cultura de masă, ca urmare a faptului că un număr mare de indivizi intră în contact cu valorile, fără intermedierea școlii sau a altor instituții abilitate.”

Funcția de educare. Alături de școală și de alte instituții implicate, mass-media ocupă un rol important în sistemul factorilor educativi, adăugând noi dimensiuni eforturilor generale de formare și dezvoltare a personalității umane. Ioan Cerghit menționează că aportul educativ este adus în două moduri : implicit și explicit. În esență, funcțiile mass-media prezentate anterior încorporează funcția educativă prin realizarea informării, culturalizării, socializării individului. Mass-media oferă posibilități educative spontane și eterogene, dar este utilizată și pentru realizarea unor activități educative explicite.

Funcția de divertisment. Această funcție a mass-mediei a devenit din ce în ce mai importantă, pe măsură ce oamenii petrec din ce în ce mai des în fața televizorului timpul destinat relaxării, recreării și distracției. În opinia lui Ion Albulescu, mass-media creează și o ambianță compensatorie,care permite refacerea echilibrului psihic al omului. Așa cum notează în volumul Educația și mass-media/ comunicare și învățare în societatea informațională, “Numeroși autori (J. Stoetzel, E. Morin,J. Cazeneuve ) au vorbit chiar despre un rol psihoterapeutic (catarhic) al mass-media: provocarea unei reacții de eliberare a individului, prin proiectarea și trăirea simbolică a unor emoții refulate sau a unor conflicte nerezolvate, care îi perturbă viața psihică. Receptiv la masiva ofertă de divertisment a mass-mediei, publicul larg are ocazia de a trăi prin procură, simbolic, ceea ce îi este refuzat în înlănțuirea obișnuită a vieții cotidiene.

Funcția de liant.Această funcție este consecința celor anterioare și se referă la faptul că poate genera un mecanism de solidaritate socială în caz de calamități naturale.

Mass-media sau mijloacele de comunicare în masă au devenit în zilele noastre o forță deosebită. Ca orice forță și aceasta poate fi pusă în slujba umanității, a familiei sau poate să fie folosită rău, dăunând în acest caz și întorcându-se împotriva oamenilor.

Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare a maselor: presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul și alte mijloace de stocare și transmitere a informației (discuri, casete audio și video, CD-uri).

Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu posibilitatea de a comunica cu El și cu semenii pentru a-și putea împlini menirea pentru care a fost creat – cunoașterea cea adevărată care aduce viața veșnică. Comunicarea omului cu semenii s-a născut încă din cele mai vechi timpuri prin cuvântul rostit și apoi scris.

Conciliul Vatican II afirma: „Sfânta Maica Biserică știe că aceste mijloace, bine întrebuințate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea, la îmbogățirea sufletelor și la răspândirea și întărirea împărăției lui Dumnezeu. Mai știe însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin și le pot întoarce spre propria  pierzare; mai mult ea se neliniștește și inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care  greșita lor folosire le-a adus deseori oamenirii".

Dar ce rol ocupă mass-media în viața socială?

Rol informativ: Alimentează publicul cu știri sau informații despre evenimentele sociale, afaceri publice și viața politică.

Rol interpretativ: Evenimentele sau faptele cotidiene difuzate de mass-media sunt interpretate și judecate.

Rol expresiv: Din punct de vedere al funcționării ei, mass-media este un forum în care persoane sau diverse grupuri sociale pot face cunoscute opiniile și câștigă o identitate culturală, politică, socială.

Rol critic: Mass-media joacă rolul de „câine de pază", în numele opiniei publice, față de sistemul de guvernare al statului, de investigare sau punere în lumină a situațiilor sau aspectelor anormale din viața socială și confruntarea unor curente diferite de opinie care se manifestă prin intermediul mass-mediei.

Rol instructiv-culturalizator: Mass-media difuzează informații și cunoștințe cultural-științifice.

Rol de liant social: Mass-media poate genera un mecanism de solidaritate socială în caz de calamități naturale, situații personale deosebite care solicită ajutorul celorlalți membri ai societății.

Rol de divertisment:Mass-media pune la dispoziția publicului modalități de petrecere a timpului liber.

1.3.Mass-media-componentă a lumii moderne

După 1989, societatea românească nu a mai avut timp să se ocupe de copii. Cei doi responsabili pentru îndrumarea copiiilor pe drumul lung și dificil al maturizării, am numit aici familia și școala, s-au văzut confruntați în ultimii 10 ani cu probleme dificile în încercarea de a recrea un cadru normal pentru dezvoltarea umană. Părinții au descoperit că 8 ore de muncă

nu mai sunt suficiente pentru a asigura minimul necesar pentru supraviețuire. Din ce în ce mai mulți părinți au cel puțin încă un loc de muncă în afara celui oficial. Timpul rămas pentru acele activități care stau la baza creării unei legături speciale cu copiii lor s-a redus considerabil.

Modul de a se distra al adolescenților evoluează de la o generație la alta. Internetul constituie un divertisment nou, interesant pentru unele persoane, dar alte modalități de divertisment permit generațiilor – îndeosebi adolescenților și părinților acestora să își împărtășească interesele, experiențele și bucuriile comune.

Distracția preferata a copiilor din ziua de astăzi, cea mai controversată și cea mai

importantă sursa de conflicte o constituie televiziunea.

Dintr-un studiu efectuat în Franța a reieșit că 92% din populație deține cel puțin un televizor, iar 50% au 2 sau chiar 3 dintre care unul se află în camera copiilor, în afara oricărui control parental. Copii cu vârstele între 4 si 10 ani petrec în fața televizorului 102 minute pe zi ( o oră și 42 de minute) în medie, iar cei de 15 ani, 192 de minute ( 3 ore și 12 minute).
Dacă este adevărat că televiziunea deschide gustul pentru cultură, că poate satisface o pasiune,de exemplu sportul , îi putem totuși reproșa pasivitatea pe care o induce. Opiniile părinților în privința televizorului sunt de cele mai multe ori negative pe când cele ale adolescenților se arată favorabile, iar emisiunile urmărite alimentează conversațiile dintre tineri în vreme ce interdicția de a viziona un program sau altul este receptată ca frustrantă. În România au fost introduse acum câțiva ani semnele care se afișează pe ecran în timpul unei emisiuni sau a unui film cu ajutorul cărora se recomandă vârsta prielnică vizionării programului respectiv, însă nu se poate preciza dacă acestea au efect.

Unele persoane sunt de părere că mass media are o influență negativă asupra evoluției spre maturitate a adolescenților. Încercând să își formeze un profil de om matur după exemplul celor din mass media, ei trec foarte repede peste perioada copilăriei.

Media este și o sursa de manipulare în masă, deoarece foarte multe persoane sunt influențate negativ de exemplele care sunt date în media zi de zi, reușind astfel să pună în umbră cultura,trăsătură rar întâlnită în rândul acestora.

Mass-media este un factor al educației,care lasă urme adânci în memoria individului. Ea poate să mărească sau să micșoreze experiențele unei persoane. într-o societate informatizată. Mass- media este prezentă în cadrul societății prin ziare,reviste,radio și televiziune.

“Apariția și dezvoltarea mass-media au determinat sesizarea a trei tendințe în comportamentele colective:

1) o inversare a raportului dintre conversația orală directă și presa în ideea creării opiniilor publice.

2) trecerea de la starea de reuniune a mulțimii la o stare de dispersie socială (în acest fel, sunt slăbite contactele interumane pentru a crea condiții de influențare maximală a compotamentelor colective).

3)polarizarea comunicării de masă în cadrul societății

Mass-media ne afectează profund, deoarece ea constituie o prezență constantă în viața noastră. Alte instituții pot avea un impact mai puternic, dar nu unul atât de persistent și adânc. Prieteniile se schimbă pe măsura ce individul se maturizează și trece prin diferitele etape ale vieții. Școala ocupa numai o perioadă limitată din existența noastră. Doar o parte din populație frecventează, în mod regulat, biserica. În antiteză, mass-media face parte din viața noastră zilnică și ne însotește din copilărie până la moarte.

În plus, mass-media are o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție nu oferă un bagaj comun de idei și imagini, care depășește barierele sociale și geografice. Din această cauză, analiza modului în care mass-media influențează societatea (în mod voit, în urma unei strategii dinainte puse la cale, sau întâmplător) a constituit una din preocupările majore ale cercetătorilor din domeniu.

Capitolul II. Profilul psihologic al școlarului mic (6/7-10 ani)

Intrarea în școlarizare se subsumează întru totul caracteristicilor de profil ale unei faze de tranziție, ocupând o poziție specială în configurația tabloului copilăriei.

Perioadele de tranziție sunt considerate uneori momente de criză ale dezvoltării, pentru că, pe parcursul lor, apar manifestări tensionale, stări conflictuale, conduite accentuate, schimbări fundamentale în personalitatea copilului, care generează noi probleme în calea procesului educațional.

Ȋnceputul vieții școlare este, în același timp, începutul activității de învățare, care îi cere copilului nu numai un efort intelectual considerabil, ci și o mare rezistență fizică.

Sub aspectul dezvoltării fizice, sunt de reținut, în primul rând, indicii creșterii ponderale și staturale. Se intensifică, în organism, metabolismul calciului, care are importante repercursiuni asupra dentiției și a procesului osificării. Apar primii molari. Dentiția permanentă tinde s-o înlocuiască pe cea provizorie, fapt care provoacă adesea disconforturi și poate să inducă modificări, pasagere sau persistente, în actul vorbirii.

Se intensifică, de asemenea, calcifierea osaturii mâinilor și se întăresc articulațiile. Crește forța musculară și se dezvoltă musculatura fină a degetelor mâinii.

Toate acestea constituie o premisă anatomică indispensabilă însușirii funcției scrisului, care reclamă o anumită poziție a corpului în bancă și dozarea efortului de punere în mișcare a aparatului motor al mâinii. Procesele de maturizare fizică fiind în curs de realizare, are o mare importanță prevenirea pozițiilor incorecte în bancă, evitarea supraîncărcării ghiozdanului care poate să provoace deplasări în coloană, îndeosebi la nivelul curburilor încă instabile, cum este cea lombară.

El manifestă o poftă de mâncare activă, aparatele gustativ și olfactiv se dezvoltă sub impactul contactului cu stimulii alimentari și odorifici din ce în ce mai rafinați.

Disponibilitățile fizice se integrează treptat dinamicii solicitărilor psihice. Procesele de creștere și de maturizare continuă la nivelul sistemului nervos. Cresc îndeosebi lobii frontali ceea ce constituie o bună premisă pentru organizarea și dezvoltarea legăturilor funcționale implicate în citire și scriere, ca dimensiuni ale însușirii limbii și ale cultivării limbajului individual.

Ritmul trepidant al activității școlare îl face pe copil să pară mereu grăbit: mănâncă-n fugă, își ia precipitat ghiozdanul și pornește aproape alergând spre școală. Sunt caracteristici comportamentale ce suportă oscilații specifice, cu tendințe de accentuare sau diminuare, în funcție de tipul de sistem nervos. Evidente încă din primele zile de viață, însușirile tipologice, exprimând diferențele dintre copii din punctul de vedere al modului cum reacționează la stimuli, cum trec de la veghe la somn și invers, de la activitate la repaos și de la repaos la activitate, cum reacționează la anumite schimbări ale regimului de viață, imprimă o mare diversitate manierei în care se fac prezenți copiii în contextul solicitărilor școlare.

Efortul fizic și intelectual, reglat de consumurile energetice din organism și din creier, imprimă o marcă specifică instalării stării de oboseală, cu notele ei de variație individuală de la un copil la altul.

Dezvoltarea psihică se realizează în stadii, fiecare caracterizându-se printr-o configurație proprie de procese și însușiri psihice .

Profilul psihologic este o expresie cantitativ-calitativă a totalității componentelor , proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea . El reflectă caracteristicile unei anumite etape din dezvoltarea ontogenetică a copiilor și diferențele de la un individ la altul.

Profilul psihologic al vârstei include totalitatea restructurărilor tipice, prin care se delimitează un anumit stadiu din dezvoltarea ontogenetică .Fiind comune tuturor copiilor de aceeași vârstă, ele îmbracă totuși nuanțe personale de manifestare , diferite de la un copil la altul.

Intrarea în școlarizare se subsumează întru totul caracteristicilor de profil ale unei faze de tranziție, ocupând o poziție specială în configurația tabloului copilăriei. Ea marchează începutul celei de a treia sub perioade a copilăriei ce se va întinde pe un spațiu de patru ani (7 –11 ani) , până în pragul pubertății și, implicit, al preadolescenței.

2.1.Dezvoltarea psihică. Achizițiile vârstei

Dezvoltarea psihică este procesul de formare și restructurare continuă a unor însușiri, procese, funcții și structuri psihocomportamentale prin valorificarea subiectivă a experienței social-istorice, în vederea amplificării posibilităților adaptative ale organismului.Ea este determinată de caracteristicile speciei, de unele caracteristici psihoindividuale și de interacțiunea dintre persoană și mediu.  Principalii factori ai dezvoltării psihice sunt: ereditatea, mediul și educația.  La vârsta de 6-7 ani, copiii devin școlari, schimbându-și activitatea de până acum, dar și relațiile cu ceilalți. Este vârsta la care începe procesul de formare a noțiunilor științifice a proceselor gândirii, este perioada când activitatea de bază devine învățătura. Copilul va mai practica jocurile, dar își va da seama că ele sunt limitate de învățătură, că societatea pune bază pe această ultimă activitate. Trecerea de la joc la muncă provoacă adânci transformări intelectuale, afective și voluntare. Perioada școlară mică prezintă caracteristici importante și progrese în dezvoltarea psihică, din cauză că procesul învățării se conștientizează ca atare. O primă schimbare care se pune în evidență este latura de orientare generală. Pe acest plan se face o părăsire a intereselor din perioada preșcolară, ca desenul, modelajul. Din acest motiv, produsele școlarului mic în aceste domenii devin mai puțin spontane, pline de ștersături. Odată cu intrarea copilului în sistemul școlar, învățarea devine tipul fundamental de activitate. Pe parcursul a patru ani de mică școlaritate, copilul își însușește deprinderile de citit-scris, calcul, unele cunoștințe elementare din domeniul științelor naturii, geografiei, istoriei. Se poate considera că există două sub etape ale perioadei școlare mici: -sub etapa de alfabetizare (clasa I și a II-a); -sub etapa de consolidare a alfabetizării (clasa a III-a și a IV-a). În prima sub etapă are loc adaptarea treptată la rolul de școlar, copilul mai păstrând caracteristici ale perioadei anterioare (atenție fluctuantă, nevoia de joc, aprobarea adultului etc). Atenția copiilor este încă fluctuantă fiind atrasă mai ales de evenimente concrete din mediul înconjurător. Inteligența este implicată în stabilirea de relații concrete și mai puțin în raționamente abstracte. Memoria este mai mult vizuală decât verbală. Tendințele spre joc sunt pregnante, în această perioadă prin intermediul jocului se face trecerea spre activitatea de învățare. Afectivitatea capătă o oarecare stabilitate, în comparație cu perioada preșcolară, dar este încă fluctuantă și contextuală. Copilul începe să acorde mai multă atenție regulilor impuse de cerințele statutului  său de școlar.

2.1.1.Caracteristicile dezvoltării psihice a) Dezvoltarea gândirii și limbajului

Progrese importante de-a lungul micii școlarități realizează procesele gândirii constând în principal, în apariția și consolidarea construcțiilor logice –mediate, reversibile, care înlocuiesc procedeele empirice, intuitive, naive ale etapei precedente. Construcțiile logice îmbracă forma unor judecăți și raționamente care-i permit copilului ca, dincolo de datele experienței nemijlocit senzoriale, să întrevadă anumite permanențe, anumiți invarianți, cum ar fi de pildă cantitatea de materie, greutatea, volumul, timpul, viteza, spațiul. Copilul ajunge să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor, gândirea sa făcând o cotitură decisivă, ridicându-se în plan abstract, categorial.Surprinderea invarianței – caracteristică fundamentală a gândirii logice – presupune capacitatea de a coordona între ele operațiile gândirii, de a le grupa în sisteme coerente. Înlăuntrul acestor sisteme devine posibilă mișcarea reversibilă, efectuarea în sens invers a drumului de la o operație la alta .Tocmai reversibilitatea reprezintă baza psihologică a admiterii invarianței. Ea reprezintă unul din principalele beneficii ale gândirii în perioada micii școlarității. Copilul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul judecăților sale . Multe din cunoștințele sale și le dobândește acum pe calea gândirii , depășind raporturile cognitive primare și acționând mintal , pe cale deductivă , apelând la anumite principii de rezolvare generale .

Copilul se remarcă prin gândirea logică, organizată și concretă, ceea ce înseamnă că ideile abstracte – cum ar fi noțiunile de forță sau energie din fizică – nu sunt înțelese. Datorită gândirii logice copilul înțelege principiul conservării (1 kg puf = 1 kg de fier), spațialitatea, distanța și direcția. Principiul conservării cantității apare la 7 – 8 ani, cel al greutății la 9 – 10 ani, iar cel al conservării volumului apare la 11 – 12 ani. O caracteristică dobandită de gândire în această perioadă este reversibilitatea, în special a numerelor: de ex. dacă 3+4=7, atunci 7-4=3. Eliminarea egocentricității infantile îi face pe școlari capabili să înțeleagă lucrurile din perspectiva altor persoane, totodată dispărând miturile legate de Moș Crăciun, Moș Nicolae, etc

Desigur, elemente ale gândirii intuitive concrete, cu caracter practic, specifice preșcolarului, mai apar încă în gândirea școlarului mic, mai ales în fața unor sarcini noi, neobișnuite, dificile .

În gândirea școlarului mic se mai întâlnesc tendințe de sincretism , rezultat al insuficientei analize a sarcinilor cognitive și al amestecului condițiilor esențiale ale problemei cu cele neesențiale. Școlarul mic mai poate fi supus influenței iluziei momentane în raportarea la cantități, ca urmare a insuficienței eliberări de sub dominația nemijlocită a câmpului perceptiv.

În procesul de învățământ se dezvoltă operațiile gândirii absolut indispensabile oricărei activități intelectuale: analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, clasificarea și concretizarea logică . Gândirea devine mai productivă , ca rezultat al creșterii gradului de flexibilitate și mobilitate , al utilizării diferitelor procedee de activitate mintală .

Învățătorul trebuie să utilizeze cu măiestrie totalitatea mijloacelor intuitive, acționale și verbale de care dispune, pentru a sprijini și accelera formarea proceselor gândirii școlarului.

La intrarea în școală , copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aprox.2500 cuvinte) și stăpânește la modul practic regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire .

În cursul micii școlarități se dezvoltă atât limbajul oral , cât și cel scris . În ceea ce privește limbajul oral , una din laturile lui importante este conduita de ascultare . Școlarul mic învață treptat să asculte explicațiile învățătorului și să meargă „pe urmele” îndrumărilor și raționamentelor sale .

Se formează capacitatea de citit- scris și aceasta impulsionează progresele limbajului. Lecturile literare fac să crească posibilitățile de exprimare corectă .Se însușește fondul principal de cuvinte al limbii materne , care ajunge să numere , spre sfârșitul micii școlarități , aproape 5000 cuvinte, dintre care tot mai multe pătrund în limbajul activ al copilului. Contactul sistematic cu primele noțiuni de gramatică îi permit copilului să conștientizeze deosebirile dintre cuvinte ca elemente de limbă și obiectele desemnate prin cuvinte. Copilul capătă cunoștințe despre structura morfosemantică a cuvintelor , despre rolul pe care îl joacă în exprimare –rădăcina, terminația, sufixele, prefixele. Ulterior, însușirea categoriilor gramaticale propriu- zise îi dezvăluie bogăția posibilităților de exprimare ale limbii materne și îi prilejuiește constatări cu privire la frumusețea construcțiilor sale .

Dezvoltarea limbajului se face și în contextul altor activități școlare cu prilejul cărora copilul face cunoștință cu o nouă terminologie care variază de la un domeniu la altul. Copiii se obișnuiesc ca prin limbaj , să-și planifice activitatea , să exprime acțiunile ce le au de făcut , ordinea în care vor lucra. Toate acestea vor influența nu numai asupra perfecționării conduitei verbale ci și asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la formarea capacității micilor școlari de a raționa , de a argumenta și demonstra.

La vârsta școlară mică pot apărea și unele erori de pronunție și scriere , uneori ușoare (trecătoare), altele , mai complicate, căpătând aspectul de tulburări care afectează profund conduita verbală a copilului. Între acestea sunt de amintit dislalia, bâlbâiala , disgrafia, dislexia. Învățătorul , apelând la sprijinul psihologului, logopedului sau al medicului , acesta trebuie să descopere care sunt cauzele acestor tulburări. În funcție de situație, se va aplica o terapie educațională sau una psihomedicală .Copilul trebuie ajutat atât din punct de vedere medical cât și din punct de vedere psihologic pentru a depăși eventualele traume.

b) Dezvoltarea funcțiilor imaginativ-creativă

Specifică vârstei școlare mici este creșterea considerabilă a volumului memoriei .În fondul memoriei pătrunde un mare volum de informație .

În același timp, se îmbogățesc indicatorii trăiniciei și rapidității memorării diferitelor conținuturi. Productivitatea memoriei depinde de o serie de factori cum ar fi : conținutul materialului supus memorării, felul acțiunilor pe care le efectuează școlarul, măsura în care acesta dispune de anumite mijloace de memorare și reproducere a materialului. Grație cooperării memoriei cu gândirea, se instalează și se dezvoltă formele mediate, logice ale memoriei, bazate pe legăturile de sens dintre date.O ilustrare a acestei caracteristici o constituie posibilitățile active ale școlarilor mici de a transforma și organiza, în alt mod, materialul de memorat sau materialul memorat deja .

Axarea memoriei pe sensuri logice face să crească de opt până la zece ori volumul ei, prelungește timpul de reținere, sporește trăinicia și productivitatea legăturilor mnemonice. Crește precizia și plenitudinea proceselor de reproducere mnezică în raport cu procesele de recunoaștere.

O altă direcție de modificare a memoriei la vârsta școlară mică o constituie accentuarea caracterului voluntar, conștient al proceselor ei.

Cu toate acestea, școlarii mici pot să întâmpine multe dificultăți în procesul memorării. Sarcina învățătorului constă în a-i înarma pe elevi cu procedee raționale și eficiente de memorare, între care ar putea figura, de pildă, structurarea unui plan, a unui program de desfășurare a acțiunii de memorare în raport cu un conținut sau altul.

Cercetările arată că din memorie dispar cel mai repede datele întipărite mecanic.

Dacă în memorare se insistă asupra a ceea ce este esențial , pe legăturile care constituie fundamentul lor logic, atunci uitarea este întârziată , încetinită.

Intrarea în școlaritate creează și funcției imaginative noi solicitări și condiții. Este foarte mult solicitată imaginația reproductivă, copilul fiind pus adesea în situația de a reconstitui imaginea unor realități pe care nu le-a cunoscut niciodată.

În strânsă legătură cu imaginația reproductivă , se dezvoltă imaginația creatoare.

Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație , de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale , de contactul cu natura și de activitățile de muncă.

Imaginația devine mai „critică”, se apropie mai mult de realitate , copilul însuși adoptând acum față de propria imaginație o atitudine mai circumspectă , de autocontrol.

C) Specificul motivației la vârsta școlară mică

Inițial , motivația copilului pentru școală se constituie ca o sinteză de factori externi și interni, susținută de multiplele cunoștințe despre școală și despre ocupația de școlar .

Deosebit de importantă pentru constituirea motivației școlare este dinamica proceselor de apreciere și autoapreciere.

Activitatea școlarului mic poate fi susținută nu numai de o motivație extrinsecă dar și de una intrinsecă , care activează procesul de asimilare a cunoștințelor într-un mod continuu.Între șase și zece ani, trebuința de explorare, de informare și documentare a copilului este în plin progres .

Educatorul trebuie să fructifice această „deschidere” a personalității școlarului mic spre trebuința de a afla , de a cunoaște , pentru a-i cultiva atașamentul față de școală și învățătură , dragostea și interesul pentru cunoaștere.

2.1.2.Dezvoltarea psihofizică a școlarului mic (6/7-10/11 ani)

Vârsta școlară se constituie ca un stadiu nou, calitativ superior, bazat pe achizițiile anterioare, pe experiența cognitivă a copilului pe care o valorifică și restructurează, în funcție de noile dominante psihofizice și noile solicitări ale mediului. Desprinzând aspectele esențiale ale acestui stadiu, P. Osterrieth împrumută de următoarea caracterizare:

6 ani – vârsta extremismului, a tensiunii, și agitației;

7 ani vârsta calmului, a preocupărilor interioare, a meditației, în care apare pentru prima dată"interioritatea" una din trăsăturile dominante ale stadiului următor;

8 ani – "vârsta cosmopolită", a expansiunii, a extravaganței, a interesului universal;

9 ani – vârsta autocriticii, a autodeterminării;

vârsta de 10 ani, cu echilibrul și buna sa adaptare constituie pe drept cuvânt apogeul copilăriei. La rândul sau, M. Debesse caracterizează vârsta școlară ca "vârsta rațiunii", "vârsta cunoașterii", "vârsta socială".

Literatura. de specialitate prezintă amplu problemele legate de adaptarea copilului la cerințele și programul activității școlare, dificultățile de adaptare generate de cauze psihofiziologice, si socio-afective, intelectuale, etc. Sunt evidențiate, de asemenea, diferențele (de structură, ambiantă, funcții, sistem de evaluare etc.) dintre mediul familial si cel școlar, dintre gradiniță și școală. Date semnificative au fost furnizate și cu privire la necoincidența nivelurilor constituirii premiselor necesare pentru adaptarea la sarcinile școlare cu momentul intrării formale (oficiale) în școală, precum și cu privire la decalajul între polul social – obiectiv (legat de status și rol) și polul psihologic-subiectiv – dat de nivelul de pregătire intens pentru școală (P. Golu). Perioada de la șapte la doisprezece ani, afirma H. Wallon, este aceea în care obiectivitatea înlocuiește sincretismul. Această trăsătură însoțește dinamica evoluției copilului, de la procesele senzorial-perceptive până la trăsăturile de personalitate.Este perioada în care continuă să se dezvolte toate formele de sensibilitate (vizuală, auditivă, tactilă, chinestezică etc.), precum și toate formele complexe ale percepției : spațiului, timpului, mișcării. Sub influența sistemului de solicitări determinat de activitatea școlară, percepția își diminuează caracterul sincretic, sporind în precizie, volum, inteligibilitate. Crește acuitatea discriminativă față de componentele obiectului perceput; se formează schemele logice de interpretare ce intervin în analiza spațiului și timpului perceput. Acum trebuie realizate obiective importante ale învățării perceptive, precum : -dezvoltarea sensibilității și a activității discriminative a analizatorilor; -însușirea unor criterii și procedee de explorare, investigare a câmpului perceptiv (vizuală, tactilă, auditivă):ordinea de relevare a însușirilor; -formarea unor structuri perceptive, cum sunt cele corespunzătoare cifrelor, literelor, semnelor convenționale. Astfel, pe aceasta bază ca urmare a relației strânse în care elevul o realizează cu activitatea, cu limbajul și cu gândirea are loc trecerea treptată de la formele simple, spontane, superficiale ale percepției la cele complexe și la observație. Cu toate acestea, în mica școlaritate percepțiile spațiale mai pastrează o notă de situativitate, iar aprecierea timpului mai înregistrează unele erori legate, mai ales, de subaprecierea duratei intervalelor scurte. Intrarea în școală, trecerea la o nouă formă de activitate și un nou status – rol (cel de elev) aduce restructurări importante în planul proceselor și fenomenelor psihice cu rol reglator și stimulativ în învățare. Manifestările afective se diversifică și se extind, desprinzându-se două tendințe convergente: "una de expansiune, de atașare față de alte persoane și alta de preocupare față de sine" (I. Nicola, 2003.). Această preocupare față de sine anticipează evoluția ulterioară a "conștiinței de sine", a "eului care se privește pe sine". Tendința inferiorității" de care vorbește P. Osterrieth, se evidențiază și prin apariția unei timidităti care nu mai apare ca teama de străini (precum în preșcolaritate), ci ca nevoie de a apăra intimitatea psihică împotriva incursiunilor altora, care probabil că ar găsi-o puerilă și ar râde de ea" .Se dezvoltă emoțiile și sentimentele intelectuale, morale, estetice: viața în grup, raporturile de cooperare, contribuind hotărâtor în dezvoltarea judecătii morale la copil. Curiozitatea, trebuința de a afla, de a cunoaște, de explorare și documentare constituie premise ale stimulării, formării și dezvoltării motivației școlare. Organizarea optimă a învătării, pe temeiul dezideratelor informativ-formative ale învățământului, contribuie la stimularea procesului de organizare a conduitei voluntare, comportamentul scolarului mic fiind tot mai puternic impregnat cu "o notă de intenționalitate și planificare". Voința influențează mult desfășurarea celorlalte procese psihice senzoriale, logice, afective. În ceea ce privește atenția școlarului mic, literatura de specialitate și practica educațională pun în evidență volumul redus, dificultățile de concentrare, mobilitate și distributivitate. De aceea, educarea atenției acestuia trebuie să înceapă prin educarea formelor sale (involuntară, voluntară, postvoluntară) și a însușirilor ei. Aceasta se realizează prin dezvoltarea motivației, educarea voinței, formarea unor interese bogate, stabile, profunde, a unei atitudini active în procesul cunoașterii, activarea, stimularea permanentă a gândirii și implicarea acțonală în activitate. "Vârsta de nouă ani reprezintă o cotitură: individul nu mai este un copil, însă nu este încă un adolescent", afirmă Gessel. Această perioadă este considerată de Paul Osterrieth ca "maturitatea copilului", caracterizată prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui început de autonomie și autodeterminare. "Departe de a fi numai făptura socială și excesiv gregară descrisă de unii, copilul este… cineva care vrea să fie el însuși, să aibă originalitatea sa proprie" (P. Osterrieth, p. 137). Statutul și rolul de școlar, noile împrejurări de viață influențează puternic procesul formării personalitătii copilului, atât în ceea ce privește organizarea ei interioară, cât și conduita sa externă. Astfel, se constată o creștere a gradului de coeziune a constructelor de personalitate, are loc organizarea și integrarea lor superioară, într-un tot unitar. Este bine știut că temperamentul derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos, el fiind o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală. Temperamentul se modulează, capătând anumite nuanțe emoționale, suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică (P. P. Neveanu, 1978). În școlaritatea mică, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală: întâlnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sanguinici sau melancolici. Depistarea și cunoașterea portretelor temperamentale ale elevilor, a aspectelor pozitive și a limitelor fiecăruia facilitează intervenția avizată, diferențiată, flexibilă a învățătorului în vederea unor compensări temperamentale în cadru1 activității instructiv-educative. Psihologul Alain Lieury afirmă că personalitatea nu este doar o chestiune de temperament, ci depinde de învățarea socială, de ajustări (prin întărire și observație) în funcție de situații (1990, p. 195). Mica școlaritate este perioada în care începe structurarea caracterului, organizarea trăsăturilor caracteriale, conturarea unor dominante; copilul fiind capabil să-și dirijeze voluntar conduita, să-si fixeze scopuri în mod autonom. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Câmpul interacțional se îmbogățește și se diversifică, acest stadiu fiind denumit și "vârsta socială". Totodată, cea de-a treia copilărie marchează o limitare a gustului pentru fantastic și un mai bun control al manifestărilor afective, M. Debesse considerând această etapă "vârsta maturitătii infantile". Se intensifică mecanismul socializării, se conturează sentimentele sociomorale, școlarul mic manifestându-și deplin trebuința de apartenență la grup, de prietenie și cooperare. "Structurile interrelaționale ce se constituite la nivelul grupului formează matricea de bază a socializării la aceasta vârstă", iar "coordonarea mecanismului cooperare-competiție constituie una din preocupările principale ale dascălului" Principalele achiziții ale școlarității mici, sintetic prezentate, subliniază rolul decisiv al procesului de învățământ în dezvoltarea psihică cognitivă, afectivă, volitivă, relațională a copilului. Unitatea și convergența demersurilor școlii și familiei în acest sens constituie cerința de bază a complexului proces de modelare socioculturală a personalității școlarului mic.

2.2.Reușita școlară și eșecul la învățătură

Desprins de cercul mirific , practic –acțional al jocului și al povestirilor saturate de relații și sensuri emoționale concrete, copilul se vede deodată proiectat pe orbita construcțiilor formale, abstracte, adesea aride, care îmbracă forma informațiilor și a cunoștințelor ce se transmit cu regularitate prin lecție și care apoi trebuie însușite , reproduse, demonstrate de către copil .

Învățarea de tip școlar își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei preșcolare, care se împletesc când cu manipularea obiectelor, când cu jocul, când cu unele forme elementare de muncă.

Cu cât copilul este mai mic , cu atât este mai mare rolul , în învățare și cunoaștere , al proceselor senzoriale și al acțiunilor practice.

Structural , învățarea se compune dintr-o serie de situații și de sarcini de învățare care, pentru școlarii mici , reclamă efectuarea unor acțiuni ce vor răspunde unor sarcini practice complete . De exemplu , învățarea cititului îi dezvoltă vorbirea și îl pregătește pentru lectură , rezolvarea sarcinilor de matematică răspunde necesității de a ține evidența, în practică, a unor cheltuieli.

Învățarea școlară, încă din primele clase, îl pune pe copil în situația de a căuta procedee rezolutive generale, comune pentru o întreagă categorie de sarcini concrete, practice. Ea pornește de la practică, de la viață, ajunge la noțiuni și cunoștințe generale care vor pregăti contactele ulterioare ale copilului cu alte sarcini practice, din ce în ce mai complexe .

Învățarea la vârsta școlară mică se mai distinge și prin aceea că, spre deosebire de etapele precedente, ea se desfășoară acum pe baza unor acțiuni meticulos segmentate și riguros înlănțuite. Școlarul mic se familiarizează cu faptul că aceste acțiuni pot să dispună de conținuturi foarte diferite , că unele pot să aibă o aplicabilitate foarte largă , altele o sferă mai restrânsă . Se mai distinge prin aceea că îi pune pe copii în fața necesității unor acțiuni de control, de confruntare și comparare a rezultatelor obținute cu modelele corecte.

Învățarea la vârsta școlară mică restructurează gândirea infantilă în numeroase puncte și îi modifică aspectul , lărgind sistemul structurilor ei cognitive .Cunoștințele și priceperile deja însușite se adâncesc , devin mai sistematice, se consolidează structurile noționale și schemele logice, creându-se premisa dobândirii a noi abilități, priceperi și capacități care depășesc limitele a ceea ce oferă nemijlocit situațiile de învățare momentane. Se produce o generalizare crescândă a activității de gândire, căpătând un puternic impuls înclinația elevului către abordarea reflexivă a propriei activități mintale .

Învățarea pune în mișcare traseele interne ale dezvoltării, o propulsează spre noi stadii, introduce în ea mutații, făcând să crească nivelul vârstei mentale a copilului și, odată cu aceasta, și posibilitatea lui de a realiza noi acumulări în ordinea însușirii cunoștințelor ce i se predau.

Succesul și insuccesul școlar

Reușita școlară constituie o temă permanentă și complexă a psihopedagogiei de care se lovește zi de zi cadrul didactic în activitatea lui instructiv-educativă. Este necesar să cunoaștem unele elemente care manifestă un rol important în realizarea progreselor în rândul elevilor. În consecință, este necesar să se cunoască factorii principali în determinarea succesului / eșecului școlar , rolul profesorilor (ca atitudine a modalităților de evaluare a elevilor), modul în care ne raportăm la propria persoană și valoarea pe care și-o dă individul lui însuși (stima de sine).

Conceptul de “succes școlar”

În evoluția sa, conceptul a fost înțeles în sensuri diferite, determinat și de stadiul cunoașterii particularităților psihofizice individuale ale elevilor.Cercetări privind identificarea factorilor care explică nivelul rezultatelor școlare au condus la determinarea capacității de învățare a elevilor, ca ansamblu de însușiri individuale variate:

– nivel de dezvoltare intelectuală;

-interes și motivație față de activitatea școlară;

-starea de sănătate;

-capacitate de efort;

-condiții de studiu, etc.

Succesul școlar și-a conturat conținutul și totodată și-a delimitat sensul și semnificația față de alți termeni care definesc nivelul rezultatelor obținute de elevi în activitatea școlară. Astfel, acest concept cuprinde următoarele criterii:

– nivelul elevului față de rezultatele precedente;

– nivelul elevului față de nivelul clasei;

– nivelul elevului față de cerințe. Această înțelegere a succesului școlar conduce la cel puțin două concluzii importante pentru practica școlară:

prima subliniază faptul că succesul școlar concretizat în rezultatele obținute de elevi reprezintă o realitate școlară complexă, incluzând deopotrivă: cunostințele însușite, capacitățile intelectuale formate, abilitățile de aplicare a cunoștințelor în rezolvarea unor probleme teoretice și în acțiuni practice, trăsături non-cognitive de personalitate

a doua concluzie pune în evidență faptul că, privit în perspectiva succesului tinerilor pe treptele superioare ale sistemului școlar și integrării lor în viața socială și în activitatea profesională, succesul școlar înglobează și reușita acestora în activitatea post-școlară, cu posibilitatea de a păși pe treptele următoare ale învățământului si este corelată cu cerințele reușitei elevilor pe treptele următoare în activitatea socio-profesională. Succesul se poate atinge în mai multe domenii: școlar, profesional, științific, artistic, militar etc. și se manifestă prin rezultate maxime la examene, concursuri, olimpiade, festivaluri și presupune obligatoriu conduita scopului, cunoașterea de sine, conștientizarea forțelor, mobilizarea în depășirea obstacolelor, perseverența în depășirea lor. Lupta cu sine, conflictele interioare, învingerea propriilor limite fac parte din lupta pentru succes . În spatele succesului școlar se află renunțări la activități plăcute, neliniștea și teama de nereușită, spectrul eșecului.

Conceptul de insucces sau eșec școlar

Insuccesul este simptomul unei discordanțe între solicitări și nivelul dezvoltării  psihofizice a elevului și presupune raportarea concomitentă atât la exigențele externe, cât și la posibilitățile interne ale elevului. Calitatea performanțelor școlarului sunt măsurate,evaluate, constituind un criteriu de apreciere a eficienței procesului de învățământ și implicit un obiectiv de referință în analizarea insuccesului. Insuccesul școlar poate avea caracter:

a)generalizat – un elev cu insucces generalizat prezintă lacune grave în cunostințe ,absentează nemotivat, manifestă, aversiune față de învățătură și dispreț față de autoritatea școlară în general, iar în clasă perturbă orele prin tachinarea colegilor și realizarea unor glume de prost gust (bufonerie), are dificultăți de adaptare la viața școlară în ansamblu, nu rezistă o perioadă de timp mai mare întâmpinând greutăți în fața baremurilor simple la majoritatea disciplinelor;

b) particular – un elev cu insucces particular întâmpină greutăți o anumită perioadă de timp sau numai la anumite discipline ca expresie a lipsei de interes și de înclinății(aptitudini) pentru respectivele materii sau ca urmare a unui mod neinteresant în care sunt predate aceste materii.). Insuccesul școlar poate fi:

1. cognitiv- se referă la nerealizare de către elevii în cauză a obiectivelor  pedagogice. Acest tip de eșec atestă niveluri scăzute de competență la elevii respectivi provocând rezultate slabe la examene și concursuri școlare, respectiv corigențe, repetenție.

2. necognitiv- se referă la inadaptarea elevului la exigențele ambianței școlare. Acest tip de eșec vizează, mai precis, inadaptarea la rigorile vieții de elev, la exigențe de tip normativ pe care le presupune funcționarea corespunzătoare a fiecărei școli sau a oricărei colectivităti școlare. Elevul dezadaptat recurge la abandonul școlar, la părăsirea precoce a școlii, în favoarea unui mediu mai puțin coercitiv, de regulă cel al străzii sau al grupurilor de tineri necontrolați. Cauzele aceste dezadaptări școlare au natură afectivă (de exemplu, teama sau repulsia față de școală, apărute în urma unor pedepse severe sau a unor conflicte repetate cu părintii, profesorii), fie în determinări psiho-nervoase de natură congenitală (de exemplu, hiperexcitabilitate, dezechilibru emoțional, autism, impulsivitate excesivă).

Există în realitatea școlară și numeroase situații de false eșecuri școlare, sau încercări de exagerare ori diminuare de către unii elevi a nereușitelor lor de moment. Astfel, timizii autentici, indecișii, resemnații apreciază, de obicei, în mod exagerat dificultatea sarcinilor școlare de moment, considerându-le chiar de netrecut, deoarece nu au încredere în propriile posibilități de acțiune. Cel mai mic eșec înregistrat îi determină pe acești elevi să se devalorizeze și mai mult și să dezvolte o teamă de eșec.

Insuccesul școlar se manifestă sub două aspecte: rămânerea în urmă la învățătură sau retardul școlar și eșecul școlar (aspect foarte sever) sub două forme: abandon și repetenție.

-Rămânerea în urmă la învățătură sau retardul școlar se manifestă prin incapacitatea temporară de a face față activităților școlare, incapacitatea sau refuzul de a învăța,de a nu avea rezultate în concordanță cu capacitățile, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, elevul poate să învețe, dar refuză, îi lipsește motivația. Retardul este de scurtă durată, explicat prin dificultăți temporare – oboseală, stare de boală, după vacanță, evenimente stresante din viața intima sau de familie; sunt șanse mari de redresare. Retardul poate fi de lungă durată, cu șanse reduse de redresare, cu eforturi mari din partea elevului și a celor ce vor să-1 ajute.

– Eșecul școlar este periculos, deoarece determină efecte negative atât in plan psihologic individual, (alterarea imaginii de sine a elevului în cauză), cât și in plan social (marginalizarea socială a elevului în cauză – respectiv o limitare a dreptului elevului la o calificare profesională autentică și la exercitarea unor roluri sociale apreciate și recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitate).

J. Kanopnicky a ajuns la concluzia că există patru faze care determină apariția eșecului școlar:

-În prima fază elevul apare nemulțumit de școală pentru că nu înțelege lecțiile și nu poate rezolva temele școlare. Ca urmare, apar primele goluri în cunoștințe, priceperi și deprinderi, precum și complexele de inferioritate, observând că ceilalți colegi reușesc mai bine decât el.

– Faza a doua se caracterizează prin apariția unor lipsuri grave în cunoștințe și incapacitatea elevului de a realiza independent sarcinile școlare.

-În faza a treia apar note nesatisfăcătoare urmate de corigențe, profesorii încearcă unele măsuri dar, de cele mai multe ori, fără să cunoască adevăratele cauze. Elevul manifestă uneori rezistență sau revoltă, alteori face dezordine în clasă sau devine neliniștit

-Faza a patra este faza nepromovării clasei, ca urmare a eșecului încercărilor școlii sau familiei de a înlătura insuccesul școlar al elevului. În unele cazuri, ca urmare a unor deficiențe în metodele folosite de școală sau familie, elevul poate merge în continuare pe o cale greșită, fiind greu de recuperat (fugă de la școală, vagabondaj, refuzul de a învăța, abandonarea școlii).

Mediocritatea este și ea o formă a insuccesului școlar, dar care poate fi mai ușor înlăturată, întrucât elevii din această categorie au posibilități intelectuale, dar nu vor să învețe din diferite cauze.

Cauzele mediocrității pot fi:

-cauze psiho-individuale: anatomo-fiziologice, psihice

-cauze socio-familiale: familii dezorganizate, dezinteresul părinților sau,dimpotrivă, cerințe prea mari din partea familiei ce depășesc posibilitățile elevului, conflicte familiale, atitudinea familiei față de școală, comportamentul prea dur sau prea liberal al părinților 

-cauze pedagogice: metode ineficiente de învățare, lipsa de îndrumare a elevilor, deficiențe în controlul și evaluarea randamentului școlar, relația profesor-elev, lipsa de motivație a învățării, orientarea școlară și profesională greșită, atmosfera nefavorabilă din clasă sau școală privind activitatea de învățare.

Aceasta poate fi prevenită :

-prin organizarea procesului de învățământ pe criterii științifice, psihologice și pedagogice;

– prin distribuirea corectă a elevilor pe clase;

– asigurarea cu manuale și rechizite;

– orar judicios;

-climatul stenic, stimulativ din clasă- prin acțiunea plină de tact a profesorilor, a dirigintelui, prin acțiunea lor unitară;

– diferențierea și individualizarea învățării, asigurându-se șanse de reușită (succes) tuturor elevilor;

– evaluarea rezultatelor învățării trebuie să se facă sistematic, cu maximum de obiectivitate;

– solicitările școlare să fie echilibrate (să se prevină suprasolicitarea și subsolicitarea);

-colaborarea sistematică cu familia prin convorbiri și ședințe pentru părinți previne atitudinile de rezistență față de obligațiile școlare;

Capitolul III. Mass-media și școlarul mic(6/7-10 ani)

3.1.Televizorul în viața de zi cu zi

Obiect nelipsit din casa și din viața noastră, uneori nu unul ci mai multe, care merge adesea fară încetare, ne trezim cu el, ne culcăm cu el și ne facem programul după el, stă cu copilul când avem treabă, ne refugiem în "brațele" lui când suntem plictisiți sau deprimați…ce să fie oare?(Jeny Chiriac-psiholog)

Discuțiile despre rolul educativ al programele destinate copiilor, în general, și desenele animate, în special, sunt eterne.  Fiecare are o opinie – canalele tv, societatea, politicienii.
S-au făcut multe studii asupra efectelor neurologice și ele au arătat că undele cerebrale din timpul privitului la televizor nu sunt la fel cu cele din timpul stării de veghe ci mai degrabă cu cele din timpul stării hipnotice. Așadar modificarea ce se petrece in timpul privitului este mare și asta explică neputința de a ne desprinde de televizor.
Se constată de asemenea că cei mici, chiar și cei mai activi și neastâmpărați copii, stau nemișcați în fața ecranului, ceea ce pentru mulți adulți este cât se poate de convenabil.
Adulții sunt încântați că micuțul nu cade, nu transpiră, nu răcește, nu țipă, nu face dezordine ci stă "cuminte". Este un timp de răgaz pentru părinți, pentru bonă, pentru bunici sau pentru educatoare la grădiniță. Dacă însă avem curiozitatea să vorbim cu ei despre ce au privit, vedem că a fost un timp pierdut. Adesea nu pot să povestească nimic și sunt tentați să repete sunetele și mișcările văzute. Seamănă mai degrabă a dresaj decât a învățare sau distracție.

Sigur că există o industrie care ne "vinde" programele pentru copii și reușește pe deplin. Cel mai ușor de sesizat a fost violența prezentata în majoritatea desenelor animate, pe care copiii o imita în comportamentul lor.
Ca antidot, adulții au găsit varianta desenelor non-violente, considerând că ele n-au niciun efect nociv. Alte sesizări au privit eventuale spaime și frici, coșmaruri și fobii, apărute în urma vizionării unor filme.
Este important de spus că nu desenele au produs aceste frici ci doar le-au adus la suprafață. Toți copiii se tem să nu fie furați sau mâncați dar reușesc să lupte cu această teamă inconștientă. În momentul în care în fața ochilor aceste temeri prind contur, copilul nu mai are la dispoziție niciun mecanism de a se apara de ele.
Copiilor, asemenea adulților, le face plăcere să își petreacă timpul în fața televizorului, încă de la cele fragede vârste.

Dacă pe parcursul primului an de viața se uita la "cutia luminoasă" doar sporadic, o dată cu trecerea timpului ei încep să fie din ce în ce mai preocupați de aceasta. La început, copilul este fascinat de televizor, la fel cum este fascinat și de mașina de spălat rufe sau de acvariul cu pești, deoarece organele sale de simț sunt stimulate, iar acest lucru îi provoacă o mare plăcere.Totuși, multă lume se întreabă: Ce influență are televizorul asupra copiilor?; Este televizorul un dușman sau un aliat al părinților; Ce înțelege copilul din informațiile transmise; Ce ar trebui să facă părinții în privința fenomenului T.V.etc.

La aceste întrebări, părerile emise au fost variate și, în general, contradictorii. Unii apreciază că televizorul reprezintă o poartă prin care copiii intră în contact cu lumea, le deschide ochii spre noile descoperiri în domeniul științei, îi învață cum să se comporte în societate prin imitarea unor personaje pozitive, le dezvoltă vocabularul etc. Alții, însă, consideră că vizionarea programelor T.V. duce la izolarea copiilor, la creșterea violenței, la scăderea performanțelor școlare s.a.m.d.”(Jeni Chiriac-Psiholog)

Televiziunea – baby-sitter?

Timpul petrecut de către copii în fața televizorului este variabil în funcție de vârstă, de interesul manifestat, de calitatea programului etc. Totuși, în unele familii, prezența acestuia a devenit o afacere "profitabilă": copiii sunt lăsați în fața televizorului, ca și cum ar fi în grija unui baby-sitter (a unei doici). Astfel, în urma investigațiilor făcute în rândul copiilor și al părinților, s-a putut constata faptul că timpul liber de care beneficiază copiii este ocupat în foarte mare măsura de vizionarea programelor T.V.

Dacă nu ar fi convinși că televiziunea reprezintă o importantă sursă de educare și manipulare a telespectatorilor, atunci cu siguranță oamenii de afaceri nu ar cheltui sume astronomice pe publicitatea televizată.

Însă întrebarea care se ridică este " Cum influențează televiziunea dezvoltarea copiilor? În bine sau în rău?" Pentru a putea răspunde la această întrebare, întâi e bine să urmărim aspectele prezentate în continuare.

Ce înțeleg copiii din programele vizionate?

Un studiu arată că 40% din programele T. V. destinate în special adulților sunt vizionate și de copiii până la 6 ani, iar 80% dintre acestea au spectatori cu vârsta de l2 ani (Pitzer R., 1989).

Este clar pentru oricine că mesajul transmis de programele TV este înțeles diferit de către telespectatori, în funcție de diverși factori (dintre care vârsta reprezintă unul dintre factorii de bază), însă mai puțin clar este cum receptează copiii mesajele și ce înțeleg ei din acestea.

Atenția copiilor cunoaște numeroase îmbunătățiri, pe masură ce aceștia înaintează în vârstă. Însă, atunci când sunt mici, copiii întâmpină greutăți, în special din cauza capacitătii scăzute de a-și concentra atenția în mod selectiv și pe o perioadă lungă de timp. De aceea, le este greu să ignore ceea ce nu îi interesează și nu reușesc să surprindă esențialul dintr-un scenariu.

În urma unui studiu efectuat pe preșcolari, s-a observat că în timpul vizionarii unui program T.V., aceștia își mută privirea de la ecran și înapoi la ecran, de 150 de ori pe parcursul unei ore de emisie (Levin & Anderson). Numărul de mișcări poate varia și în funcție de prezența sau absența altor stimuli în cameră care le-ar putea distrage atenția (în special jucării), de conținutul programului, de accesibilitatea mesajelor transmise etc.

Prin urmare, chiar dacă ar avea capacitatea de înțelegere la fel de dezvoltată ca și a unui adult, copilul aflat în primii ani din viață nu ar înțelege foarte bine informațiile T.V. receptate, deoarece nu este capabil încă să-și concentreze atenția un timp îndelungat.

Imaturitatea gândirii copiilor face să existe diferențe între ei și adulți și în ceea ce privește înțelegerea mesajelor transmise de programele vizionate și a semnificației pe care o au acestea asupra minții copiilor.

Interpretarea pe care o fac copiii asupra programelor TV este de cele mai multe ori ambiguă.

În plus, până la vârsta premergătoare intrării în școală, copiii disting cu greutate între realitate și ficțiune. Ei văd televizorul ca fiind o fereastră magică prin care pot urmări întâmplări diferite. Pentru unii dintre ei, personajele de nu sunt altceva decât oameni care trăiesc toata viața în niște cutii pătrate.

De pe la vârsta de 8 ani, copiii încep să înțeleagă faptul că punctul de vedere al celor din jur poate fi diferit de punctul lor de vedere. Ei încep să înțeleagă mai bine gândurile, sentimentele și comportamentul altora, iar acest lucru îmbunătățește înțelegerea programelor tv. Totuși, la această vârstă, de obicei copiii întâmpină greutăți în înțelegerea motivelor care au stat la baza săvârșirii faptelor. Această capacitate se dezvoltă mai bine începând cu vârsta de 11-12 ani.

Într-un studiu efectuat cu scopul de a cerceta gradul de înțelegere a subiectului unor programe tv s-a demonstrat că elevii de clasa a doua au înțeles 66% din scenele prezentate, cei de clasa a cincea, 84%, iar cei de clasa a opta, 92%. Din datele prezentate mai sus, putem trage concluzia că ceea ce învață de la televizor copiii este cu totul diferit de ceea ce învață adulții

„Televiziunea poate dăuna vieții familiale:

-difuzând valori și modele de comportare falsificate și degradante;

-transmițănd pornografie și imagini de brutală violență, inculcând relativismul moral și scepticismul religios;

-difuzând relatări deformate sau informații manipulate asupra faptelor și problemelor actualității;

-transmițând reclame pentru profit ce fac apel la cele mai joase instincte.”

Televizorul – un "prieten" periculos

"Dacă părintele ar veni acasă și ar găsi un străin care i-ar învăța copilul cum să îl lovească pe altul sau ar încerca să îi vândă un produs comercial, cu siguranță că l-ar expedia rapid afară; însă, atunci când vine acasă și își găsește copilul uitându-se la televizor, nu spune nimic. (Dr. Jerom Singer, Yale University) Dacă la începutul apariției sale în viața oamenilor televiziunea primea doar aprecieri pozitive, o dată cu trecerea timpului părerile referitoare la efectele influenței sale asupra telespectatorilor au început să se schimbe. Cercetările efectuate asupra conținutului programelor TV au dus la concluzii de-a dreptul înspăimântătoare în ceea ce privește cantitatea de violență prezentată pe micile ecrane.

Cât de frecvent apar scene violente în programele TV ?

Dacă în anii '60 se constată la emisiunile americane o frecvență de 5-6 acte de violență pe oră, pe la sfârșitul anilor '80 frecvența acestora a crescut la 13 acte de violență pe oră. Arnold Goldstein remarcă faptul că un adolescent obișnuit, care urmărește în medie 27 de ore pe săptămână programele TV., asistă la 200.000 de tentative de crimă, din care 33.000 sunt duse la îndeplinire. Mai mult decât atât, emisiunile pentru copii conțin desene animate în care actele de violență sunt prezente cu o frecvență de 25-30 pe oră. Industria cinematografică de ucide ficțional 1000 persoane pe zi.Georg Gerbner(Universitatea din Pennsylvania) consideră ca fiind recomandată ideea sa de bază;cu cât privim mai mult la televizor, cu atât credem că lumea este mai periculoasă,sentimentul de teamă crește, ceea ce erodează credința în civilizație și încrederea în democrație.”

3.1.1.Relația copilului cu televizorul și ceilalți copii

Nu putem ignora atracția pe care o are televizorul asupra copiilor noștri. Trebuie să înțelegem că acesta are o influență puternică asupra copiilor, iar noi, ca părinți, trebuie să protejam copiii de efectele sale negative și să il folosim într-un mod pozitiv. Copiii învață să-și folosească aptitudinile și abilitățile “făcând”, nu doar “privind”.

Copiii care privesc prea mult la televizor, de regulă au:

1. vocabular și abilitatea de a citi reduse

2. aptitudini motrice și de coordonare scăzute

3. concentrare slabă datorată ritmului rapid de succedare a imaginilor

4. aptitudini de comunicare și relaționare reduse.

Violența la televizor poate face copiii mai agresivi și mai temători. De asemenea, îi poate face să creadă că violența e un mod potrivit de a rezolva problemele. Televizorul poate transmite ideea că viața e simplă. De obicei, însă, problemele reale se rezolvă în mai mult de 30 minute, cât durează în medie un episod de desene animate sau alte emisiuni pentru copii.

Reclamele îi învață pe copii să vrea mai mult, tot mai mult și imediat!

Ce pierdem uitându-ne la televizor? Distracția în familie, interacțiunea cu ceilalți și cu mediul înconjurător și prilejul de a ne folosi și manifesta creativitatea.

Vestea bună este că televizorul poate fi util dacă îl folosim cum trebuie. Există multe programe care pot învăța copiii adevăratele valori.

Pentru a lua ce e mai bun din aceste programe este necesar să:

– verificați la ce privește copilul, să schimbați canalul dacă vedeți violență, agresivitate și situații contextuale pentru adulți. Este bine să explicați copilului de ce ați schimbat canalul.

– căutați programe despre natură.

– stabiliți limite de timp pentru vizionare – nu mai mult de o oră pe zi.

– opriți televizorul când nu privește nimeni. Nu-l lăsați deschis în fundal. Nu în ultimul rând, priviți împreună cu cel mic la televizor. Discutați ceea ce vedeți și puneți întrebări despre emisiune. Copiii care se uită prea mult la televizor în primii ani ai vieții ar putea să aibă probleme mai târziu, la școala. Astfel, părinții care și-au lăsat prea mult micuții în fața micilor ecrane ar putea să constate mai târziu că aceștia au note mai mici la matematică sau chiar se ciondănesc mai des cu ceilalți copii.

Se spune că există în mediul rural o tendință de a descuraja continuarea studiilor după absolvirea învățământului obligatoriu ba chiar de abandonare a acestuia înainte de termenul legal. Aproape 2 % dintre copii abandonează școala în fiecare an. Acest lucru va avea un efect grav asupra capacității acestor copii de a se integra mai târziu într-un sistem social, în care școala îndeplinește rolul de liant.

Statisticile ICCV din 1995 arată clar că, în timp ce 10 % dintre familii trăiesc în sărăcie extremă, peste 22 % dintre copiii români se află în această situație. Cele mai bogate familii din România ( reprezentând 5 % din total ) cresc doar 2 % dintre copii. Și dacă, pentru părinți, sărăcia înseamnă imposibilitatea asigurării unei locuințe decente, a obiectelor indispensabile acesteia, pentru un copil înseamnă reducerea ( uneori anularea ) posibilității de a avea acces la educație, atât prin școală ( rechizite, haine, transport, taxe, manuale ) cât și prin sistemele complementare ( cărți, internet).

3.1.2.Mass media ca resursă a educației permanente

Una din cele mai importante resurse ale educației, dacă nu cea mai importantă este mass media. Pornind de la varietatea situațiilor de învățare și de gradul diferit de intenționalitate,educația se poate obiectiva în trei ipostaze:educația formală,nonformală și informală,mass media făcând parte din educația informală.

Lumea contemporană s-a confruntat și continuă să se confrunte cu o multitudine de schimbări la nivel global, în planul cunoașterii, economicului dar și al socio-organizărilor, ce au devenit spre sfârșitul mileniului tot mai rapide și profunde.

Transformările ce se produc la nivelul practicii sociale fac necesară extinderea procesului educativ pe toată durata existenței individului.

„Mass-media este, pe lângă un mijloc de informare în societatea modernă, un factor al educației, chemat să amplifice, să constituie sau să diversifice experiențele cognitive și comportamentale ale indivizilor. Acțiunile acestui mediu educogen, ca și ale celorlalte medii: școală,familie, biserică, instituții culturale, trebuie să se conjuge pentru a modela adecvat comportamente și conștiințe în acord cu marile idealuri ale epocii.”

Aportul educativ al mass-media se realizează prin transmiterea neîntreruptă a unui volum mare de informații, impunerea de valori, atitudini, modele comportamentale, având, astfel, un rol deosebit în constituirea codului socio-cultural al individului. Însă, spre deosebire de instruirea care se realizează riguros și planificat în sistemul clasic de învățământ pe baza unor programe școlare și sub îndrumarea unui personal calificat, mijloacele de comunicare în masă oferă informații în mod spontan și difuz, transformându-se într-o formă de educație de completare realizată în mod neinstituționalizat, în timpul liber.

Educația permanentă nu este însă o formă de educație – ca cea formală, nonformală sau informală, și nici un nou tip de educație (precum cea intelectuală, estetică etc.), ci este un principiu de proiectare și organizare a educației în perspectiva desfășurării sale în diferite forme pe toată durata vieții.

Ea reprezintă un proces integrator al tuturor influențelor educaționale, într-un sistem coerent și convergent, exercitate asupra individului – în modalități variate și specifice – pe toată durata vieții sale. Într-o astfel de perspectivă, responsabilitățile de formare inițială ce-i revin școlii nu asigură o cunoaștere încheiată definitivă, suficientă individului pentru tot restul vieții. Prin urmare, în afara mediului școlar, educogen prin excelență, influențe educative de necontestat are mediul social extrașcolar, un adevărat câmp formativ constituit de instituțiile sociale.

Pentru a se putea autoeduca pe tot parcursul vieții, omul trebuie să se folosească cu iscusință de mijloacele de socializare și culturalizare pe care societatea i le pune la dispoziție. Dintre acestea, mijloacele de comunicare de masă se disting ca importanță, pentru că oferă posibilități incontestabile de realizare a educației permanente. Mass-media poate reprezenta instrumente utile pentru individ în realizarea educației permanente, deoarece au capacitatea de a sprijini, cu rezultate semnificative, îmbogățirea orizontului de cunoaștere, contactul cu valorile culturii, adaptarea la tendințele manifeste în societate.

„Mass-media a adugat un element nou la transformările care au survenit în ansamblul condițiilor în care se desfășoară în prezent acțiunea școlară. Mai mult sau mai puțin conștienți de aceste modificări, de pe urma lor se resimt,deopotrivă,atăt școala-în poziția sa, activitatea și misiunea ei, cât și elevul-în evoluția lui psihologică și profesorul-în situația lui statutară și modelul de activitate cu elevii.”

Tot în legătură cu acest subiect, Ioan Cerghit opina că :„…mass-media formează al patrulea mediu constant de viață al copilului, alături de cel familial, de cel școlar și de anturajul obișnuit de relații.Mass-media nu se substituie școlii, iar influența sa este complexă, reprezentând un element fundamental în relația dintre om și mediul înconjurător.

3.2.Televiziunea și influența ei asupra copilului

Un studiu realizat (acum 5 ani) de un pediatru german asupra 1900 de copii între 5 și 6 ani a arătat diferențe foarte mari între copiii care priveau la televizor mai puțin de o oră pe zi și cei care priveau la televizor mai mult de trei ore pe zi.

Tuturor copiilor li s-a cerut să deseneze un personaj: Iată o serie de desene făcută de copii care priveau mai puțin de o oră la tv:

Și iată o serie de desene făcute de copii care priveau mai mult de trei ore pe zi la tv:

Diferența este evidentă și mai mult decât îngrijorătoare!Rezultatele arată că desenele făcute de copiii ce privesc sub 1 oră la tv sunt clare,concrete,bine conturate,apropiate de adevăr, conform aptitudinilor de a desena specifice vârstei, personaje de sex feminin sau masculin făcute din viziunea fiecărui copil; în schimb, desenele făcute de copiii ce privesc mai mult de 3 ore la tv sunt aproximativ identice, ambigue și diferite de forma corpului uman, elevii reușind doar să schițeze forma corpului printr-un oval și membrele superioare și inferioare prin câteva linii. Și alte studii au demonstrat că privitul de timpuriu la imagini televizate alterează formarea creierului copilului și aparatul său psihic. Dezvoltarea psihomotoare a copilului presupune ca el să-și mobilizeze ansamblul simțurilor. Jucăriile asociază vederea, auzul, pipăitul și mirosul și îi solicită participarea, pe când televizorul nu solicită decât ochii și urechile. S-a observat de asemenea că dezvoltarea capacităților lingvistice ale copiilor telefagi care au mai puțin de 17 luni este încetinită.

Psihiatrul și psihanalistul Serge Tisseron consideră că înainte de trei ani, un copil nu ar trebui să privească la televizor, chiar dacă un adult este alături de el.
Consiliul Superior al Audiovizualului (CSA) din Franța obligă din anul 2008 canalele dedicate programelor pentru copii să difuzeze avertismentul:

"Privitul la televizor poate frâna dezvoltarea copiilor mai mici de trei ani, chiar dacă este vorba de programe ce sunt făcute anume pentru copii".

Copiii care se uită prea mult la televizor în primii ani ai vieții ar putea să aibă probleme mai târziu, la școală. Astfel, părintii care și-au lasăt prea mult micuții în fața micilor ecrane ar putea să constate mai târziu că aceștia au note mai mici la matematică sau chiar se ciondănesc mai des cu ceilalți copii, susțin cercetătorii canadieni și americani.

Cu toate că există deopotrivă și păreri pozitive și păreri negative asupra efectelor pe care mass media le are asupra personalității indivizilor, cele negative tind să aibă o pondere mai mare, în principal, datorită mediatizării în ultima vreme a personajelor mediocrice, a evenimentelor mondene și nu promovarea culturii, a informației și a bunului simț. În comunicarea mediatică, alături de codul lingvistic întâlnim un cod iconic, ce operează cu imagini, un cod sonor și unul simbolic, acționând fie împreună fie unele într-o pondere mai însemnată decât celelalte. Conținuturile mesajelor difuzate de mass-media au o mai mare influență asupra modului de a gândi și simți al copiilor și adolescenților decât asupra opiniei adulților.

“Într-o societate dominată de mijloace de informare în masă,școală va avea din ce în ce mai mult funcția nu numai de transmitere a informației, ci și aceea de structurare și sistematizare a vastului câmp de cunoștințe obținut de elevi.”

Dacă până la vârsta de 4 ani copilul are o gândire simbolică și preconceptuală, el manifestând o atracție deosebită față de imaginile viu colorate (desene animate) și mai puțin de producțiile radiofonice, între patru și șapte ani copilul dezvolta o gândire intuitivă, pe care Piaget o numește „gândire în imagini”. În acest stadiu, dorința de a imita este mai puternică decât conștientizarea efectelor. Ei sunt fascinați de puterea și actele adulților pe care sunt tentați să-i imite. Sfera interesului pentru emisiunile TV se lărgește, sunt vizionate alături de desenele animate și emisiunile cu și despre copii iar poveștile radiofonice încep să le stimuleze fantezia.

La vârsta de 7-12 ani copilul manifestă o mai mare deschidere la noutate iar până la 16 ani,se cristalizează primele interese și dorința de maturizare, de „a fi mare”. Este perioada când preadolescenții au nevoie de prieteni adevărați, de sfătuitori care să-i sprijine să depășească criză de identitate prin care trec. Dată fiind nevoia de comunicare specifică vârstei, emisiunile TV, radio,revistele cu conținut adecvat intereselor specifice pot reprezenta un adevărat mijloc nonformal de comunicare dar și unul nociv, dacă nu se respectă conținutul adecvat vârstei și intereselor copiilor.

Iar ca o comparație, între 16 și 17 ani, se manifestă gustul pentru problematizare. De cele mai multe ori, la această vârstă, adolescenții își motivează comportamentele existențiale pe care și le creează sau la care aderă. După 18 ani se stabilizează și maturizează interesele profesionale iar opțiunile capăta un caracter conștient. Ei caută acele emisiune care răspund nevoii lor de apartenența la o comunitate animată de aceleași interese. Acestea emit o anumită muzica, promovează o anumită vestimentație și comportament și o anumită ținuta (MTV, Sprite, McDonald’s, CocaCola).Astfel, mass-media pot exercita funcția deosebit de importantă a pregătirii psihologice a individului, inducându-i și întreținându-i anumite interese, determinându-l să reacționeze conform acestora.

3.2.1.Aspecte pozitive ale televizorului asupra copilului

În ceea ce-i privește pe cei care au apreciat pozitiv comunicarea mediatică, efectele mass-mediei se concretizează în fenomene cu o semnificație profund umanistă: apropierea dintre oameni, optimizarea relațiilor interumane, democratizarea culturii, consolidarea democrației etc. Sunt apărate și promovate aceste valori cu adevărat umane: demnitatea, echitatea, generozitatea, ordinea libertatea etc.

În opinia lui H. Culea, mass-media ajută la integrarea social-culturală a auditoriului, mai cu seamă prin înlesnirea capacității sale de deprindere a unor roluri civice, familiale, culturale, întărește sentimental responsabilității sociale, sentimentul dăruirii, cultivă aspirații, idealuri.

Aspecte considerate a fii pozitive:

Nevoia de stimulare a creierului

La vârste mici, creierul micuțului este în plin proces de creștere și dezvoltare, apar noi celulele gliale, neuronii stabilesc noi legături anatomice și fiziologice, care necesită o stimulare permanentă a creierului prin sunete, cuvinte și, mai ales, prin imagini. Diversitatea emisiunilor TV înțelese sau neînțelese de copil oferă o mare bogăție de stimuli de care întregul sistem nervos are mare nevoie. Astfel, mai ales pentru cei crescuți în mediul urban, între patru pereți, care nu au contact frecvent cu stimuli din natură, televizorul este o adevărată mină de aur. Neurobiologii australieni au constatat că stimularea vizuală oferită de televizor crește considerabil numărul conexiunilor dintre neuronii copilului de vârstă mică, ceea ce grăbește conturarea gândirii raționale și deci evoluția inteligenței și a personalității

Gândirea asociativă

Cercetătorii au observat că, în urma vizionării emisiunilor TV, creierul copilului își antrenează folosirea unor anumite arii din zona conștientului, iar în zonele gândirii asociative crește secreția de auxine, substanțe care sporesc conexiunile dintre neuroni. Această descoperire confirmă o ipoteză mai veche, conform căreia televizorul ajută la dezvoltarea inteligenței intuitive, datorită antrenării asociațiilor mentale complexe. Astfel, indiferent de emisiunea TV vizionată, creierul micuțului își rodează anumite căi de asociere a informațiilor, fie că înțelege sau nu ce se întâmplă pe monitor. Același lucru se petrece și cu creierul adult, dar procesul este de 10-12 ori mai lent și mai putin eficient. Explicația dezvoltării inteligenței asociative prin vizionarea unor imagini este oferită și de faptul că omul primește peste 92% din informații pe cale vizuală, iar 70% din procesele inteligente depind de asocierea vizuală a datelor.

Tipul atitudinal

Pe lângă faptul că televizorul implică învățarea de cuvinte noi, pronunțate corect, permite și asocierea unor gesturi si atitudini ale eroilor din filme sau desene animate cu diferite cuvinte. Dezvoltarea limbajului gestic și mimic prin imitație are o importanță deosebită în comportamentul social, de care va depinde mai târziu atitudinea copilului față de școală și oameni. Altfel spus, o corectă atitudine gestică și mimică oferă posibilitatea stabilirii relațiilor cu oamenii, aspect esențial în viața sa în viitor.

Contactul cu lumi diferite

Televizorul este o poartă prin care copilul poate călatori permanent în timp și spatiu. Se poate spune că unele emisiuni, filme și povestiri îi aduc o experiență de viață în plus, din care învață inconstient. Nu trebuie uitate nici desenele animate care, daca sunt bine alese, au un rol extrem de important în educația și dezvoltarea copiilor.

Alte acuze ale mijloacelor de comunicare au fost aduse de M.L DeFleur și S. Ball-Rokeachcare care considerau că mass-media pervertește valorile culturale ale publicului, descurajează creativitatea și stimulează creșterea delicvenței. În schimb, tot aceeași autori, consideră că totuși, mass-media este de folos deoarece demască păcatul și corupția, acționează ca gardieni ai libertăților noastre de exprimare, informează despre evenimentele ce au loc în lume și ridică standardul de viață al indivizilor.

Televizorul – un prieten al copiilor "Mami, mă lași la televizor?"

Accesul copiilor la programele de televiziune atrage după sine numeroase beneficii, dintre care câteva vor fi prezentate în rândurile de mai jos:

-televiziunea are avantajul de a putea prezenta sintetic foarte multe informații utile într-un timp scurt si fără costuri mari. Așa cum se știe, informația înseamnă putere, iar liberul acces al copiilor la informații îi ajută să se adapteze mai bine în societate, îi face să devină mai puternici datorită cunoștințelor de care beneficiază.

-primul pas al omului pe Lună

– evenimente politice de mare amploare, olimpiadele sportive,

-prezentarea primului animal clonat,

-concertele de talie mondială sunt doar câteva dintre evenimentele majore la care am putut asista prin intermediul televiziunii.

-programele T.V. contribuie la dezvoltarea intelectuală a copilului prin aceea că îl confruntă cu situații ipotetice, scenarii care solicită luarea unor decizii. Astfel, copilul este stimulat să rezolve problemele apărute, să adopte o anumită atitudine într-o situație dată. În plus, programele prezentate într-o limbă străină, contribuie la dezvoltarea deprinderii de citire și la îmbunătățirea cunoștințelor despre acea limbă.

-De unde știu copiii cuvinte în limba engleză înainte de a fi urmat vreun curs special în acest sens? De ce vizionează concursurile de cultură generală televizate sau cu o temă specifică? -televiziunea reprezintă și un mijloc de educare în masă a populației, prin
emisiunile sale special destinate educației (cum ar fi, de exemplu, emisiunile științifice,
cursurile de limbi străine, cursurile de artă culinară etc).

De exemplu, un reportaj TV a prezentat situația existentă în unele regiuni ale Australiei. Acolo copiii care nu reușesc să meargă la școală din cauza distanțelor foarte mari, participă la programe de învățământ la distanță, realizate prin intermediul televiziunii. Astfel, ei pot asista la cursuri din bucătărie, din dormitor sau din gradină. -emisiunile TV pot induce spectatorilor trăiri emoționale diferite, în funcție
de natura programelor. Ele oferă o alternativă de petrecere a timpului liber, având
rol de divertisment. Televiziunea ne oferă un mijloc comod de a petrece timpul vizionând programe care ne aduc buna dispoziție, ne întristează, ne înspăimântă, ne relaxează, ne emoționează etc. -programele TV, prin modelele pe care le oferă, îi îndeamnă pe copii să imite comportamentul personajelor sale. Astfel, aceștia pot învăța atitudini și deprinderi pro sociale (acordarea de ajutor persoanelor care au nevoie de el, respectarea persoanelor în vârstă,protecția mediului etc), precum și adoptarea unui model de viață sănătos (practicarea unui sport, alimentație corespunzătoare, respectarea unui program etc). Câți dintre copii preferă să mănânce spanac din cauză că așa îi cresc mușchii lui Popeye Marinarul? În concluzie, există o mulțime de avantaje pe care ni le oferă televizorul. Dar o parte din aceste avantaje nu sunt tocmai benefice copiilor. O multitudine de produse frumos ambalate care “iau ochii” copiilor, dar care pot fi nocive. Fără atenția și grija părinților, copii pot interpreta greșit sau pot lua ca atare reclamele crezând că pot în spațiu să prindă marțieni dacă mănânca suplimentele de calciu “Minimarțieni”. Dar ce se află în spatele acestor avantaje? Din nefericire, în spatele avantajelor fictive pe care le oferă televiziunea, se află marile corporații și industrii care beneficiază de profituri în urma reclamelor și emisiunilor cu promovare de produse.

3.2.2.Aspecte negative ale televizorului asupra copilului

Privitul la calculator și la televizor (pe termen lung) este ca și cum a-i bate cuie in creierul copilului" .(biofizician și cercetător Virgiliu Gheorghe)

O serie de cercetători consideră că între mass-media și deteriorarea morală a vieții sociale există o strânsă legătură. În sprijinul acestor afirmații, cercetătorii supun atenției o serie de acte antimorale și antisociale la care ar fi incitați copiii, adolescenții și tinerii. Se au în vedere mai ales acele manifestări de conduită care prin însăși evoluția lor, de la o anumită vârstă se pot impune în viața acestora.

Comunicațiile de masă, avertizează Paul Lazarsfeld (The People’s Choice, 1994), cultivă un anume conformism social, care duce, în mod inevitabil, la omogenizarea, stereotipizarea și standardizarea comportamentelor.

Printre cele mai periculoase efecte ale activității privitului la televizor se numără:
-slăbirea nervilor, stare de discomfort;

-slăbirea atenției și hiperactivitate;

-slăbirea memoriei, voinței și motivației;

-creșterea gradului de impulsivitate, irascibilitate și chiar agresivitate;

-izolare socială și emoțională prin fuga în realitatea virtuală;

-tulburări de somn, amplificarea anxietății și pasivitate mentală;

-scade inițiativa, slăbește creativitatea și capacitatea decizională.

Jean Rousselet aduce însă și alte date privind efectul mass-media asupra copilului și tânărului, nu tocmai promițătoare. El spune:”unii copii decepționați de a descoperi odată cu vârsta o lume foarte diferită de cea prezentă pe ecrane se răzvrătesc și caută să prelungească în viața de fiecare zi ficțiunile cu care au fost obișnuiți. Refuzând să se integreze în societate, ei se străduiesc să o modeleze după imaginea care li s-a arătat și în mod inevitabil, intra în conflict cu toți cei care nu împărtășesc vederile lor romanțioase.”

Efecte asupra învățării

Nu trebuie neglijat nici faptul că impactul mass-media cuprinde atât elevul cât și profesorul. El are numeroase posibilități să facă din informațiile primite prin intermediul mass-media motive de incitare a elevului la noi forme de acțiune și comportament.

Deși s-au făcut speculații, considerându-se că apariția mass-media duce la uzurparea prestigiului și autorității profesorului, că periclitează încrederea elevului în autoritatea dascălului,cercetătorii au demonstrat că nu este adevărat.

Într-o societate dominată de mass-media, școală va avea din ce în ce mai mult funcția nu numai de transmitere a informației, ci și aceea de selecție, structurare și sistematizare a informației.

Școala trebuie să dezvolte la elevi, spiritul critic, să promoveze capacitatea de judecată,față de un limbaj atât de echivoc cum este acela audio-vizual, să nu accepte fără un examen critic tot ceea ce citesc, ce aud, ce văd, să-i ajute să-și însușească criterii de apreciere, ierarhizare și selecție,de evaluare și sintetizare a tot ceea ce este calitativ din multitudinea de informații. De asemenea, școala trebuie să găsească mijloace și modalități prin care să contra-argumenteze dorința tinerilor de a întrebuința informațiile în scopuri antisociale.

De ce nu mai citesc copiii?

Studiile realizate în America demonstrează că majoritatea tinerilor întâmpină mari dificultăți în înțelegerea unui text ce depășește nivelul gimnaziului, în a trage concluzii dincolo de faptele simple, în a urmări punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentații, ori în a-și prezenta propriile argumente. Copiii nu pot înțelege (pătrunde semnificația), nu își pot aminti și aplica tot ceea ce au citit. Există oare o legătură între vizionarea TV și declinul abilității de a citi? Maria Winn răspunde la această întrebare, arătând că, într-un studiu făcut pe un grup de 500 de copii între 9 și 10 ani, toți au declarat că preferă să se uite decât să citească. Aceasta este, de fapt, situația generală la nivelul tuturor societăților occidentale, unde s-a generalizat ritualul zilnic al vizionarii TV. Chiar și în Romania, este ușor de constatat că nici copiii și nici tinerii crescuți cu televizor nu mai citesc cărți. Televizorul este mai provocator, mai relaxant, nu pretinde nici un efort – spun copiii,de aceeea îl preferă.(Maria Winn, 1996, p,158). Principalele mecanisme prin care televiziunea subminează lectura au fost publicate in revista Reading Reaserch Quaterly: 1. Televiziunea anulează satisfacția pe care o producea lectura, înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran și astfel inhiba dezvoltarea abilităților necesare citirii. 2. Vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce îl va face pe copil să găsească cititul ca fiind prea dificil. 3. Dependența de TV micșorează timpul pe care copiii sunt dispuși să îl petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve. Ca atare, îngreunează sau descurajează desfășurarea unei activități precum cititul. Cititul necesită răgaz pentru reflectie, răbdare și tenacitate în decodarea semnificațiilor.”

Probleme de învățare ale copilului din ziua de azi:

-Slaba capacitate de a asculta, de a înțelege și a-si aminti materialul prezentat;

-Abilitate scăzută de reflectare coerentă în vorbire și în scris a faptelor și ideilor;

-Dificultatea de a înțelege fraze mai lungi sau structuri gramaticale mai complexe;

-Tendința de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora;

-Scăderea cunoștințelor de vocabular sub nivelul clasei a IV-a;

-Ințelegerea nesigură și confuză a lecturii;

-Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă;

-Performanțe scăzute în planificarea, succesiunea și organizarea ideilor, clasificare, întelegerea raporturilor de tip cauză-efect, raționament matematic și științific etc.

Cum se mai descurcă la școală?

Obișnuiți cu televizorul, cu succesiunea de imagini care se derulează rapid copiii vor ca și lectura să le pună la dispoziție imagini, așteaptă ca înțelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul sa fie comod, relaxant și pasiv; nu au răbdare și vor ca ritmul în care se primesc informațiile să fie rapid, căci altfel și-o pierd. Dacă așteptările le sunt înșelate, prin confruntarea cu o experiență cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gândească la altceva sau pur și simplu citesc alunecând peste litere și cuvinte, fară să priceapă înțelesul. (Virgiliu Gheorghe, p.172)

Cercetătorii consideră că acei copii care tind să petreacă cât mai puțin timp în fața televizorului devin elevi „buni la carte”. Ei sunt de părere că cu cât timpul alocat vizionării tv crește, cu atât performanțele și rezultatele școlare vor scădea.

Emisiunile Tv,fie ele transmise direct sau înregistrate au anumite greșeli gramaticale, care pot influența negativ intelectul copilului, acesta nesintetizând greșeala ci luând-o ca atare “pentru că așa era la televizor”. ( Anexa A)

Efecte ale structurii și funcțiilor cerebrale

În urma cercetărilor desfășurate în ultimii ani, numai rămâne nici o îndoială: vizionarea TV și calculatorul dăunează dezvoltării și funcționării creierului uman. Aceasta, deoarece activitatea corticală,arunci când ne așezăm în fața ecranului, este complet diferită de aceea întâlnită în mod obișnuit în viața oamenilor. Cele câteva ceasuri petrecute zilnic de copii în fața televizorului și a calculatorului, încă din primii ani de viață,vor influența definitoriu modul în care creierul va răspunde pe viitor la provocările lumii reale,modul în care va procesa informația.

Astfel se demonstrează în mai multe studii că mintea tinerilor ajunge să fie dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare și negândire care i-a fost indusă zilnic prin intermediul vizionării.

Mass-media afectează profund societatea pentru că ea constituie o prezență constantă în viața indivizilor; are o universalitate pe care nici o altă instituție nu o are, de aceea analiza modului în care presa afectează societatea a constituit una dintre principale ale cercetătorilor mass-media.

Efectele mass-media se pot resimți în diferite zone ale societății. McLuhan afirma că mass-media pot acționa asupra indivizilor, a grupurilor, a instituțiilor, a întregii societăți; și că ea poate afecta personalitatea umană în dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume), dimensiunea afectivă (modificarea sau crearea unor sentimente sau atitudini) sau dimensiunea comportamentală (modificările ale felurilor în care acționează indivizii și fenomene de mobilizare socială). Din altă perspectivă, mass-media poate avea o influență pe termen scurt sau poate avea nevoie de un interval de timp mai amplu pentru a deveni operațională. De asemenea efectele presei pot crea schimbări dorite sau mai puțin dorite: pot fi rezultatul unui proces controlat, cum sunt campaniile de presă, sau ale unor întâmplări așteptate sau neașteptate.

În bibliografia de specialitate este considerat că influența mass-media poate conduce la realizarea acordului, identificării sau internalizării valorilor sau sensurilor transmise prin intermediul presei.

Acordul este definit ca fiind acceptarea conștientă a influenței unui mesaj; pornind de la ideea că există, între valorile pe care le promovează mesajul respectiv și opiniile pe care le are, o anume convergentă, individul adera la conținutul mesajului. Adeziunea nu durează, ea putând fi supusă reevaluărilor; este întâmplătoare și nu atinge personalitatea individului în cauză. De exemplu acordul cu privire la poziția unui anumit lider politic poate dispărea atunci când publicul găsește elemente noi în evaluările celor ce discuta viața politică sau în acțiunile și limbajul liderului respectiv.

Televizorul alterează funcțiile și structura creierului unui copil

Problema fundamentală pe care o ridică vizionarea TV este gradul ridicat de repetitivitate (zilnic), durata și intensitatea experienței vizionării. Devine justificată întrebarea pe care o adresează tot mai mult cercetătorii din lumea occidentală: Este posibil ca ritmul vieții contemporane, când mulți copii sunt în mod constant stimulați din afară, când ei nu mai au timp să stea să gândească, să reflecteze, să vorbească cu ei înșiși (limbaj intern) să conducă la apariția unor schimbări structurale (morfologice) în creierul noii generații? Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp îndelungat în fața televizorului să aibă creierul dezvoltat diferit față de al acelora care se implică în activități fizice, interpersonale și cognitive? Răspunsul pe care îl dau cercetători renumiți ca dr. William T. Greenough de din Illinois, o autoritate recunoscută în domeniul dezvoltării corticale, sau dr. Richard M. Lerner, profesor de Stat din Pennsylvania, specialist în dezvoltarea mentală a copiilor și a tinerilor, este unul afirmativ: Da, din moment ce tinerii sunt atrași de un alt tip de activitate (privitul ) decât cei aparținând altor generații, atunci și funcția și structura creierului vor fi alterate. Creierul are tendința (așa este făcut el) de a repeta aceeași experiență. Neuronii învață să reproducă modelul de răspuns deja format, ceea ce, de altfel, ne arată cum învață oamenii. Noi, de fapt, nu realizăm că ceea ce învățăm sunt obiceiuri sau deprinderi. Ori de câte ori copiii fac ceva în mod repetat, ar trebui să ne întrebăm: este aceasta o obișnuință pe care dorim ca ei să o aibă (lucru valabil din punct de vedere funcțional și la adulți)? (Large, 2000) Așadar, deprinderile formate prin repetiție determină constituirea unor modele neuronale specifice, care se vor repeta în viața cotidiană și care vor influența perceperea și reflectarea mentală a realității. A-i învăța pe copii cu televizorul și a cultiva acest obicei în viața noastră înseamnă, de fapt, a modela structuri neuronale care determină cortexul să răspundă la provocările realitătii, potrivit tipului de experiență propus de realitate. Înseamnă să le obșinuim creierul cu atitudinea pasivă, să-l facem dependent de "plăcerea facilă a ecranului video", să "îi slăbim abilitătție mentale", obișnuindu-l să nu reflecteze, să nu gândească realitatea, să nu dialogheze sau să nu se concentreze cu atenție la problemele pe care le întâmpină. (Virgiliu Gheorghe) . >Afectarea dezvoltării cerebrale la copiii Privitul la televizor este dăunător în special pentru copii, întrucât creierele lor nu sunt dezvoltate complet. În cazul copiilor, această activitate afectează dezvoltarea lobului frontal.   Lobul frontal, supranumit și executivul cerebral, controlează atenția, luarea deciziilor, reacțiile emoționale, comportamentul impulsiv și planificarea conștientă. Lobul frontal este casa identității noastre. Copilul în fața televizorului nu are parte de experiența obișnuită a limbajului,de stimularea dialogică a gândirii sau reflecției pe care le oferă părinții în general. Stimulii vizuali și auditivi percepuți în fața micului ecran sunt foarte agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depășesc capacitatea creierului de a-i controla. În primul rând, vizionarea inhibă dezvoltarea strategiilor de operare ale emisferei stângi, lucru care aduce grave prejudicii abilității de a folosi și stăpâni limba, gândirea logică și analitică. Problemele de limbă pot fi sesizate la acești tineri în incapacitatea exprimării cu claritate a ideilor, în folosirea defectuoasă a gramaticii, în prezența din abundență a stereotipiilor verbale, a expresiilor de jargon și a exagerărilor. Toate vădesc sărăcia limbajului, a gândirii și a orizontului de preocupări intelectuale. Nedezvolta Violența televizuală și protecția copilului-raport de cercetare, Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare a rețelelor emisferei stângi pune în criză raționamentul logico-matematic, creează dificultăți în abordarea unor discipline ca fizica, matematica, chimia, a metodei și a raționamentului științific. Capacitatea de a citi și a scrie, memoria de scurtă durată, procesul de învățare sunt defavorizate, de asemenea, prin vizionarea TV. Însă, pentru părinții de adolescenți, iată știrile interesante: lobul frontal, care ne ajută să înțelegem sensul vieții noastre, își încheie perioada de maturizare de-abia la vârsta de 25 de ani.

Televizorul amorțește creierul

Creierul nostru este mai activ atunci când dormim, decât atunci când ne uităm la televizor. Sănătatea creierului este în mare parte determinată de cât de mult îl folosim, într-un mod activ, ceea ce înseamnă că, dacă ne uităm prea mult la televizor, sănătatea cerebrală poate fi afectată într-un mod negativ. De ce activitatea cerebrală este atât de redusă, atunci când ne uităm la televizor? Pentru că, în aceste momente, nu trebuie să ne folosim deloc creierul. Pentru ca un creier să înțeleagă și să comunice înțelesuri complexe, trebuie să existe un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înțelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), și conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală sunt prezente în timpul exercițiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuații matematice în gând.Nivelele activității creierului de un electroencefalograf (EEG). În timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire. De aceea, acest gen de activitate a fost asociată cu afecțiuni cerebrale degenerative, cum ar fi demența și boala Alzheimer

Efecte asupra sănătății

Deficit de atenție și hiperactivitate-ADHD

Deficit de atenție și hiperactivitate(ADHD)– Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder (Deficit de atenție cu sau fără hiperactivitate) – este boală de care, după unele statistici realizate în America în anul 1986, suferă mai mult de o treime dintre copiii americani. În unele clase, mai mult de jumătate dintre copii sunt diagnosticați ca hiperactivi. Situația nu este proprie numai Americii. Rapoarte ale cercetătorilor din Anglia, Franța, Finlanda etc. indică, de asemenea, o creștere fără precedent a acestor probleme. Un psihopedagog de de Studii ale Educației din București mărturisește că și în România situația se înrăutățește vizibil cu fiecare an. Singura diferență este că aici nu cercetează nimeni care este starea învățământului, efectele reformelor din educație și, evident, ale impactului culturii video, TV, computer. În câțiva ani, dacă se continuă la fel, probabil, vom ajunge și noi în situația ca jumătate din copii să aibă probleme la învățare, în urmărirea cu atenție, suferind de sindroamele LD – Learning disabilities (incapacități de învățare).
Hiperactivitatea presupune o continuă agitație sau o „zbânțuială” a persoanei respective, o ușoară stare de tensiune sau nervozitate care adesea poate fi vizualizată prin mișcarea mâinilor sau a picioarelor. Hiperactivitatea este, de fapt, cauza impulsivității și a irascibilității excesive, a lipsei de control interior „Efectul acestei manipulări planificate și atente, spune J. Healy- îl constituie separarea răspunsului natural al creierului de cel al trupului, deoarece, în timp ce atenția mentală a telespectatorului este în alertă, nu este necesar ca persoana să reacționeze și fizic. Spre exemplu, creierul înregistrează mișcările bruște ale camerei video (sau actele de violență prezentate), răspunzând la acest stimul din punct de vedere psihic sau neurologic ca la un pericol real. Concomitent însă, tensiunea nu poate fi eliberată prin răspunsul fizic fiindcă nu este nevoie de aceasta.
Este recunoscut faptul că această acțiune înainte și înapoi este o cauză majoră a hiperactivității, mișcare rapidă fără scop, ca și cum ar fi stimulată de electricitate. Energia, tensiunea nervoasă produsă de imagini, dar nedescărcată fizic, este înmagazinată. Apoi, când aparatul este închis, are loc explozia manifestându-se în exterior prin crize ale lipsei de sens, reacții haotice, activitate accelerată. Am observat acest lucru de nenumărate ori la copii. Sunt cuminți când se uită la televizor, după care devin hiperactivi, iritabili și frustrați.
Dacă la copii afecțiunea îngrijorează mai cu seamă datorită problemelor pe care aceștia le întâmpină în procesul de învățare sau în alte activități extrașcolare, pentru tinerii și adulții noilor generații, consecințele devin mult mai grave. Scăderea atenției, a concentrării, lipsa răbdării, a tenacității și, cum vom vedea, a motivației sunt caracteristicile ADHD-ului ce influențează întreaga existență a omului modern. Insucces profesional, instabilitate în alegerea obiectivelor, relații personale și comunitare superficiale, irascibilitate crescută, complexul lipsei de performanță sunt doar câteva dintre semnificative urmări ale acestei afecțiuni, care se anunță ca fiind una dintre cele mai importante maladii ale secolului al XXI-lea.

Obezitatea și deteriorarea limbajului

Neuropsihologii spun că se creează pe scoarța cerebrală, anumite rutine, pe care creierul are tendința să le repete. Astfel că, dacă repetăm un act de-a lungul unor zile, cum ar fi privitul , el se întipărește în creier, însă alte procese și acțiuni vor fi defavorizate, și în principal, va scădea mult motivația și puterea de a controla anumite activități. În momentul în care se uită la televizor, creierul intră într-o stare pasivă și deci pierde controlul asupra instinctelor (alimentar, pulsiunile sexuale), și așa vine pofta necontrolată de mâncare. De aceea, consumatorii cei mai mari de televizor și desene animate sau de jocuri pe televizor sunt și obezi. Limbajul se formează la vârste foarte mici, prin auzul limbajului mamei și al adulților din jurul lui. Limba este mijlocitorul prin care noi luăm contact cu lumea și are condensate toate aceste strategii ale creierului de a comunica. Pentru dezvoltarea limbajului, ajută foarte mult lectura și matematica. Dacă acestea lipsesc sau sunt deficitare, și dacă în loc, copilul se va uita la desene animate, unde "limbajul lasă mult de dorit" , atunci copilul va avea mari probleme în a comunica, în a folosi cuvinte pentru a-și comunica gândurile, ideile, dorințele, nevoile, sentimentele.

Atrofierea creierului

Mulți părinți își "abandonează" pur și simplu copilul în fața televiziorului, pe care îl văd ca pe un mijloc de divertisment foarte potrivit pentru copil, atunci când" mami are treaba în bucătărie, și tati în sufragerie. Dacă vizionarea se desfășoară intensiv încă din primii ani de viață, când, practic, se dezvoltă creierul, atunci această activitate poate cauza o anumită atrofiere a unor importante arii neuronale. Este bine să știi despre creierul uman că nu este făcut să proceseze informația cu o viteză atât de mare;viteza cu care sunt expuse imaginile pe micul ecran (24 cadre pe secundă sau efectele tehnice care sunt de 12 până la 30 pe minut pe parcursul videoclipurilor) îl vor bulversa practic.În consecință, acesta își va bloca anumite procese cognitive, în special cele ce țin de emisfera stângă. Specialiștii au remarcat că televizorul inhibă activitatea creierului, în special partea stângă și cortexul prefrontal (partea din fața creierului pe care animalele nu le au), lucru care împiedică să se dezvolte aceste părți din creier. Acestea sunt doar câteva dintre efectele acestei inhibiții: slăbirea gândirii logicio- matematice , a gramaticii, a vorbirii, ceea ce va duce, în viitor, la o exprimare deficitară, o neputință sau chiar imposibilitate de a-și comunica ideile” )

Nivelul de inteligență al unui copil care se uită la televizor scade

"Inteligența sau performanța intelectuală este determinată de o bună și rapidă comunicare inter și intra-emisferică. Oamenii inteligenți sunt aceia la care puntea inter-emisferică este foarte bine dezvoltată. Dr. Jerre Levy, biopsiholog din Chicago, arată că, pentru dezvoltarea normală a creierului, sunt necesare acele experiențe care presupun o angajare simultană a celor două emisfere, pentru a se intări și consolida aceste conexiuni inter-emisferice. Dar măsurarea curenților cerebrali, pe perioada vizionării, arată o reducere dramatică a acestei comunicări realizate prin puntea emisferică (corp calos). Astfel, dr. Levy insistă să li se ofere copiilor posibilitatea de a experimenta un mediu de limbă coordonat cu unul vizual, și nu să fie privați de primul, prin vizionarea TV". Majoritatea specialiștilor în acest domeniu susțin că vizionarea TV nu ar trebui să înlocuiască jocurile fizice (alergatul, înotul etc.), lucrul cu mâna (a construi, a coase, a modela,a lipi etc) sau alte activități unde cele două părți ale corpului (stânga și dreapta) și conexiunile corespunzătoare acestora din creier învață să se coordoneze între ele. Dezvoltarea săracă a punții interemisferice este una din cauzele principale ale scăderii capacității intelectuale a copiilor din ziua de astăzi, a apariției dificultăților de învățare și atenție. Această slabă dezvoltare a comunicării interemisferice îi face pe copii să nu mai poată procesa suficient de rapid informația, pentru a putea desfășura un proces de învățare.Acești copii vor semăna tot mai mult cu personajele micului ecran: ființe care doar acționează, urmând anumite scenarii prestabilite sau tipare comportamentale, a căror exprimare se realizează doar în clișee, care trăiesc îndeosebi la un nivel emoțional și au reacții doar instinctive, la provocările lumii înconjurătoare. Iar din cauza maturizării sale târzii,în jurul vârstei de 14 ani, corpul calos poate fi extrem de vulnerabil în condițiile lipsei exercițiului.

>Efectul de dependență al televizorului Perfecționarea mijloacelor de investigare a activității neurologice a făcut posibilă analiza efectelor pe care tehnologia video le are asupra activității corticale, și din punctul de vedere al efectului de dependență. Unii se obișnuiesc atât de mult cu prezența televizorului, încât fară acesta ajung să se simtă "prizonieri"; ei nu știu ce să facă cu libertatea de care pot beneficia . Un tânăr din Europa de Vest a venit într-un sat mai izolat din România să își petreacă trei săptămâni de vacanță. La începutul sejurului a exclamat: " TREI săptămâni întregi fără televizor și fără jocuri pe calculator?!?! Am să supraviețuiesc eu cumva! " Televizorul poate fi comparat cu dulciurile concentrate sau zahărul rafinat, adică copilul trebuie să se bucure de gustul și aroma seductivă a acestora fără a face însa excese. Specialiștii recomandă pentru copii maxim 2 ore de stat în fața televizorului. Cu toate acestea majoritatea copiilor își petrec până la 3-4 ore zilnic în fața televizorului. Copii cu vârste mai mici de 2 ani nu ar trebui să se uite DELOC la televizor, spun specialiștii. Timpului petrecut în fața televizorului este o datorie a părinților care trebuie să ia anumite măsuri chiar din prima zi în care copilul este tentat să se uite la televizor. Televizorul creează într-un timp suficient de scurt o intensă senzație de relaxare și detașare. În plan neurologic, acest fenomen se datorează micșorării frecvenței undelor cerebrale de la nivelul beta de activitate conștientă, concentrată, către un nivel de activitate predominant alfa. Această activitate, deși nu este un lucru rău în sine, fiind necesară creierului pentru a se putea relaxa, atrage tot mai mult atenția neuropsihologilor, deoarece majoritatea comportamentelor care dau dependență, ca și multe din stările de conștiință alterată generează o activitate de tip alfa. A ține creierul o durată semnificativă din timpul fiecărei zile în această stare de relaxare este, după neuropsihologi, un important factor de risc în apariția dependenței.

Efecte fizice Televiziunea exploatează doar două dintre simțurile noastre : văzul și auzul. Mai mult, s-a observat că slaba calitate a sunetului precum și imaginile intens colorate, strălucitoare și derulate la frecvențe imense afectează senzorii cărora le sunt destinate. Acuritatea vizuală a unui copil și vederea tridimensională nu sunt dezvolatte deplin până la vârsta de 4 ani. Imaginea de televiziune este bidimensională și neclară pentru ochii copiiilor care sunt nevoiți să-și focalizeze privirea.

Efecte asupra comportamentului

Toate studiile privitoare la efectele televiziunii,fie că se referă la copii,fie la adulti, constată că vizionarea este un factor important în generarea unui comportament pasiv.

Proporțional cu timpul dedicat vizionării,se poate constata o micșorare a vigilenței generale. De asemenea, se înregistrează o scădere vizibilă a perseverentei,a vointei și dispoziției de a urmări activ rezolvarea unei probleme. Din punct de vedere neurologic, cercetătorii explică acest fenomen prin apariția unei dependențe de ritmul cerebral alfa, activitate corticală cu care omul se desprinde pe parcursul miilor de ore petrecute în fața ecranului. S-a demonstrat în cercetări că mediatizarea în exces a unei persoane publice poate avea un efect invers celui dorit, efectul bumerang, ce duce la plictis și dezinteres din partea publicului. Identificarea definește asumarea valorilor promovate de sau prin sursa mass-media și ca rezultat imitarea comportamentului pe care aceasta îl promovează.

Procesele de identificare -sunt evidente mai ales în domeniul divertismentului: tinerii se îmbracă ca vedetele preferate și adoptă atitudini și moduri de a vorbi ale acestora, familiile își decorează casa conform unor stiluri propuse de diverse reviste de specialitate.

De cele mai multe ori, în televiziune, regizorii show-urilor încearcă să creeze personaje cât mai familiare publicului țintă, ușurând astfel identificarea și distribuind mesaje ce încearcă să atragă publicul; încearcă să obțină astfel „fidelizarea publicului”,fie pentru creșterea rețelelor publicitare, fie pentru a crește audiență și a consolida sprijinul electoral când este vorba de rațiuni politice.

Internalizarea- presupune asimilarea valorilor și a modelelor de comportament difuzate de mass-media și transformarea lor în valorile care constituie concepția despre lume și în modul de a se comporta și de a acționa al indivizilor. Prin internalizare se obține maximul de eficacitate într-un proces de persuasiune.

Ca exemple a cazurilor de internalizare se pot aminti schimbările de comportament consumatorist după o anume campanie publicitară (achiziționarea de piese vestimentare, cumpărarea unui nou model de televizor, PC, etc), schimbarea orientărilor politice în urma unei campanii de promovare a unui anume lider sau partid politic. Obiectivul intermediar al mass-mediei este crearea dependenței față de produs, ea declanșându-se în momentul în care consumatorului i se inoculează senzația că ceea ce citește sau vede pe micul ecran este aidoma cu ceea ce gândește el însuși.

Această dependență este nu numai responsabilă pentru consolidarea unor atitudini diferite de cele pe care le-ar dezvolta în mod normal subiectul , dar mai mult produc o translație în sistemul de valori al indivizilor. Selecția informației din afinitatea de oferte a realității și transformarea ei în produs mediatic se produce cu unicul scop de a stârni o anume reacție a individului. De cele mai multe ori reacția urmărită este obținerea aderării la un sistem de idei și opinii care să creeze și consolideze în consumatorul de media un sistem de opțiuni care îl vor face pe acesta să adopte atitudinile și comportamentele urmărite de sursa de influențare.

Cultura mass-media are conținuturile și valorile sale, limbajele, structurile și efectele ei specifice. Ca fenomen cultural integral ea este constituită deopotrivă dintr-o cultură produsă(conținuturi, structuri de programe, limbaj etc.) cât și din una trăită.

Învățarea și procesele mentale superioare în general sunt influențate semnificativ de televizor, prin vătămarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Această afecțiune a ariilor pre-frontale se răsfrânge cu putere în comportament, în gândire și în întregul mod de viață al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de-a lungul copilăriei. Tinerii aceștia sunt incapabili să se concentreze cu atenție pe o perioadă mai lungă și să se motiveze în urmărirea unei acțiuni până la finalizarea ei. Nu pot să-și planifice și să-și organizeze programul și viața, sunt delăsători și neglijenți, irascibili și hiperactivi, nu-și pot controla emoțiile și pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie sau pulsiuni sexuale.

Promovarea pasivității

Unele programe TV încurajează ideea de a renunța la activitățile cotidiene și de a viziona, în schimb, programele oferite. Cei mici sunt spectatorii, cei mai receptivi la aceste mesaje deoarece ei se află în stadiul formării atitudinilor și sistemului de valori. Astfel, în timp ce se uită la televizor, ei nu aleargă, nu citesc, nu desenează sau scriu, etc Se poate constata cu ușurință cum petrecerea prelungită a timpului în fața televizorului duce în unele cazuri la obezitate.

Conținutul mediului televizual nu numai că agravează simptomatologia descrisă anterior, dar și adaugă noi trăsături la întregirea portretului omului mediatic. Dinamismul excesiv, dictatul acțiunii, accentul pus numai pe ceea ce are vizibilitate și creează senzație contribuie la formarea unui individ puțin reflexiv, nerăbdător în tot ceea ce face și agitat, cu toate că în realitate este extrem de pasiv.

Obișnuiți cu lucrurile neraționale și cu emoțiile puternice, acești copii învățați să stea în fața televizorului se angajează cu greu într o activitate, în tot ceea ce presupune efort, se plictisesc repede și renunță ușor la ce au de făcut.
Când nu sunt telespectatori, devin ei înșiși actori, începând să interpreteze rolurile învățate de la televizor. De fapt, în societatea televizualului, autorii postmoderni găsesc că ideea de spectacol a pătruns profund în viața tinerilor care ajung să-și construiască identitatea prin însușirea unuia dintre rolurile puse în circulație în lumea TV, prin imitarea uneia dintre vedetele sau vip-urile acestei pseudo-realități. Lumea devine o scenă, pe care fiecare își asumă un rol și încearcă să-și promoveze sau să-și vândă cât mai bine imaginea.

Edgar Morin și H. Blumer, Hanser, susțin ideea că „mass-media, și în mod special filmul, pledează în favoarea erotismului.” Primele anchete statistice de sociologie a cinematografului efectuate în 1930 de H. Blumer au relevat că love-making-ul (felul de a face curte) al adolescenților era mimat după comportamentele respective din filme. Pe de altă parte, vedetele însele întrețin asemenea modele nu numai prin rolurile jucate în filme, ci și prin modul lor de viață. De la promovarea erotismului și până la accentuarea sexualismului nu este decât un pas. (H Blumer,1930)

Astfel de imagini provoacă la copii supraexcitare puternică, îi incitaă la violență,și la brutalitate. Violența în ficțiune se transpune cu ușurință în acte reale de violență.Thompson spune că “răul cel mai mare nu constă în aceea că se arată scene de violență, ci că se creează acel amestec între fictiv și real care duce la confuzie mentală și morală pentru copil, la dificultatea de a separa fictivul de real. „Adevărata semnificație a indiferenței față de violență, atât violența în fapt, cât și violența în ficțiune, este devalorizarea ideii de umanitate.

Folosirea violenței ca modalitate de rezolvare a unor probleme.

În urma vizionării programelor tv bogate în scene de violență, copilul v-a învăța că de fiecare dată când cineva nu este de acord cu el, când apare vreo problema sau când se întâmplă să nu îi placă o situație, va putea folosi cu eficiență violența.

Desensibilizarea copilului

Dacă o persoană vizionează în mod repetat scene violente, cu timpul va deveni indiferentă la acestea, v-a învăța să le tolereze și chiar să le ignore; cu alte cuvinte, va deveni mai sadică.

Astfel, se poate remarca cum copiii încep să își piardă abilitatea de a înțelege suferința altora, de a protesta sau de a se îngrijora atunci când asistă la producerea unui act violent, după ce au urmărit mai multe scene violente la televizor.

Paranoia

În urma unui studiu efectuat pe populația Germaniei, Fiedler K., 1996, a observat că „telespectatorii fideli au convingerea că societatea în care trăiesc este mai violentă decât în realitate.Prin urmare cei care urmăresc frecvent programele încărcate de violență, au în permanență sentimentul de frică. Aceste persoane manifestă vulnerabilitate, anxietate, dependență, stres exagerat etc.”

Din ce cauze sunt copiii influențați negativ?

*Ignorarea consecințelor.

Cercetătorii arată că, în programele TV care conțin scene de violentă, 73% dintre agresori rămân nepedepsiti, iar în 58% dintre cazuri nu se arată chinul, suferința victimelor. Violența este prezentată deci, ca o metodă de succes în rezolvarea conflictelor.

*Identificarea cu agresorii.

De multe ori, promotorii violenței sunt prezentați ca personaje pozitive, într-o lumină favorabilă. Copiii ajung astfel la concluzia că, dacă vor să devină ca și personajul preferat, trebuie să se comporte la fel de violent.

Cum ar putea deveni "invincibili ca Arnold" dacă nu ar distruge tot în jurul lor, așa cum au văzut în " Terminator" ?

*Justificarea violenței.

Atunci când agresorii se comportă violent, uneori sunt prezentați în defensivă, ca fiind "victime ale sistemului". Violența devine astfel un mijloc legitim de atingere a unor scopuri, iar agresorii au o scuză întemeiată care stă la baza actelor pe care le-au comis.

De exemplu, cunoscutul personaj Rambo își motiva acțiunile sale prin frustrările și prin traumele avute în urma războiului din Vietnam. Copiii care au urmărit filmul, abia au așteptat să aibă un motiv de frustrare pentru a se comporta asemănător. Prin urmare, prezentarea violenței în programele TV duce inevitabil la escaladarea acesteia în comportamentul copiilor (verbal și nonverbal).

Diminuarea performanțelor academice

Un studiu elocvent în acest sens s-a realizat pe populația unor orașe canadiene. Cercetarea a fost efectuată longitudinal, pe o perioadă de patru ani și a urmărit schimbările care se produc în viața tinerilor după apariția televiziunii. Rezultatele au relevat o scădere a abilităților de citire și a creativității acestora, corelată cu o diminuare a participării la activitățile comunitare. Cu toate acestea, rezultatele semnificative au apărut doar în cazul tinerilor care au urmărit programele TV exagerat de mult. Ziarele germane au prezentat un studiu recent efectuat asupra unui grup de elevi, a căror sarcină a fost să numească culoarea predominantă a vacilor. Majoritatea elevilor au răspuns că vacile au culoarea mov (asemeni celei dintr-o reclama TV făcută pentru un sortiment de ciocolată elvețiană) (Fiedler K, 1996).

Deteriorarea vieții sociale

Timpul pe care copilul îl petrece în fața televizorului este timpul în care acesta NU se joacă cu prietenii, NU povestește cu părinții, NU face cunoștință cu alți copii de vârsta sa, NU îi ajută pe bunici în bucătărie, NU discută cu sora lui etc.

Atașarea de televizor înseamnă izolarea de societate. Acest fenomen are consecințe negative asupra dezvoltării capacității de comunicare a copilului, a legăturilor afective dintre părinte și copil, a formării deprinderilor de comportament social etc.

Crearea de nevoi necunoscute până atunci

Expunerea prelungită a copiilor la spoturi publicitare, care îi îmbie să cumpere diferite produse, creează stări de frustrare și nemulțumire, deoarece de multe ori părinții nu le pot satisface cerințele astfel apărute.

Programele tv sunt în marea lor majoritate nocive pentru copii, sub orice formă ar fii ele chiar și desene animate.

Nesuportarea singurătății.

Oamenii singuri, uitându-se la televizor, se simt mai puțin însingurați. După vizionare însă singurătatea se adâncește și mai mult, devine o povară insuportabilă, oricum, mai puțin tolerabilă decât era înainte de deschiderea televizorului. Cei care vin de la serviciu stresați, cu mintea împrăștiată – griji, gânduri, probleme – odată așezați în fața televizorului, uită de toate, mintea fiindu-le furată de urmărirea acțiunii de pe micul ecran, se relaxează, se simt bine, activi, mulțumiți, fiind conectați empatic la starea de spirit a personajelor urmărite. În urma vizionării însă stresul se accentuează, grijile și gândurile revin înmulțite, mintea fiind cu mult mai împrăștiată decât înainte de vizionare. Oamenii devin mult mai irascibili, mai nemulțumiți de propria viață și de ceilalți, cu mai multe dorințe nesatisfăcute. În loc să fie activată dorința de a lupta, puterea de muncă, bucuria de a trăi, ele sunt dezamorsate sau epuizate și mai mult ca urmare a vizionării TV .
Așadar, cu cât oamenii se uită mai mult la televizor, cu atât se simt în lipsa acestuia mai stresați, mai singuri, cu mintea mai împrăștiată, mai irascibili și anxioși, mai epuizați, deconcentrați și pasivi, goliți sufletește. Toate aceste simptome sunt însă specifice consumului de droguri, apărând din momentul în care drogul se elimină din organism.

Programele tv sunt nocive pentru copii, indiferent ce gen de emisiune ar fi, chiar și desenele animate.

Pe motivul că nu sunt dăunătoare și îi ajută pe copii la dezvoltarea imaginației dar și pe părinții prin distragerea copilului, aceștia își lasă copii în fața televizorului, neștiind ce pericole îi pândesc chiar la inocentele desene animate.

Ce copil nu a avut ocazia să se uite la vreun post de desene animate cum ar fii Jetix, MiniMax,Boomerang,Cartoon Network.

Sau ce copil nu a făcut cunoștință cu îndrăgitele seriale Tom și Jerry,Laboratorul lui Dexter,Fetițele Powe Puff etc?

Personajele precum Dexter, Tom și Jerry sau cele trei surori eroine, fetele Power Puff sunt extrem de prezente în viața copiilor, deoarece desenele animate ocupă un loc primordial în preocupările lor. Psihologii susțin că animațiile reprezintă un stil de viață, un model pentru cei mici. "Sunt puține desene animate care educă. De regulă, acestea creează o stare de irascibilitate, de nervozitate sau chiar de depresie”.(psihoterapeut)Lena Rusti.

Să luăm bine-cunoscutele personaje Tom și Jerry.

Sunt copii care se bucură atunci când motanul Tom ia bătaie, sau când șoricelul îl păcălește pe acesta. . Giumbușlucurile lor sunt amuzante până în momentul în care se trece în cealaltă extremă-violența.

Faptul că Jerry este apărat de prietenul său cățelul reprezintă un lucru bun,dar felul cum Tom i-a bătaie de la cățel reprezintă un lucru nociv pentru copii, sau cum acesta încearcă să prindă șoricelul și să-l pedepsească, deoarece ei vor înțelege că pentru a-și apăra prietenul sau vreun membru al familiei trebuie să recurgă la violență.

Un alt exemplu fetițele Powerpuff ,un serial american de desene animate despre trei fetițe care dețin din naștere superputeri. Au fost create prin combinarea elementelor dulce, acrișor și ceva fermecător, la care s-a adăugat accidental elementul X.

Reprezintă pentru fetițe un model de comportament, de stil, de curaj sau frumusețe, dar unii părinți nu-și dau seama că își expun copiii în fața unor acte de violență.

Prin lupta lor cu răul, acestea încurajează violența, agresiviataea prin felul de a lovi cu pumnii,picioarele,de a folosi acele puteri supranaturale,lăsând copiilor că lucrurile se rezolvă cu pumnul și piciorul.

Acestea sunt doar câteva exemple dintr-un canal tv urmărit de copii. Și așa lista poate continua cu agresivitatea din desene fără ca mulți dintre părinți să nu conștientizeze acest lucru.

Capitolul IV.Studiu privind influența mass-media asupra copiilor de 6/7-10 ani

4.1.Premisele investigației psihopedagogice

În lucrarea noastră ne propunem să evidențiem rolul mass-mediei în procesul de formare și educare a copiilor, efecte vizibile pe care aceasta o are asupra lor și importanța tot mai mare pe care copii o acordă televiziunii.

Având în vedere cauzele profunde și difuze ale fenomenului cultural generat de mass-media, precum și comportamentul uman indus de un anumit tip de emisiuni TV, se pune într-un mod destul de acut problema identificării celor mai eficiente modalități de evitare și limitare a impactului negativ al mediei televizuale asupra minorilor, dar la fel de acut ar trebui să se pună și problema sancționării posturilor TV și realizatorilor de emisiuni care promovează violența, pornografia și agresivitatea sub toate formele ei.

Privitul la televizor și efectele pe care acesta le exercita asupra vieții copiilor este o problemă foarte discutată în zilele noastre.

În ultimii ani, a crescut numărul emisiunilor cu violență destinate atât copiilor și

adolescenților, cât și adulților.

Important pentru studiul nostru este să punem în evidență faptul că diferitele tipuri de violență televizuală induc sau nu, un anumit tip de comportament agresiv în rândul copiilor și tinerilor. Pe lângă elevi au fost chestionați și profesori, părinți.

În domeniul educației și al științelor educației, mass-media este recunoscută ca un factor important al educației informale. De asemenea, este cunoscută și problema efectelor negative ale mass-mediei asupra copiilor și adolescenților. Cercetarea noastră și-a propus să determine modul cum privesc diferiți actori sociali statutul de factor educogen al mass-mediei. 4.2.Obiective și ipoteze Am pornit de că:

“Vizionarea în timp îndelungat a programelor cu caracter violent are efecte negative asupra comportamentului copiilor.”

Obiectivele urmărite de noi au fost:

1)Identificarea timpului pe care copiii îl petrec în fața televizorului

2)Identificarea efectelor vizionării emisiunilor tv asupra comportamentului copiilor

Motivarea cercetării a pornit de la constatarea că mass-media este făcută răspunzătoare de accentuarea superficialității și a violenței la copii, fără să mai luăm în considerare că o mare parte a acestui comportament imoral o au și adulții care sunt responsabili de creșterea și educarea lor.

Pentru îndeplinirea obiectivelor a fost proiectat un instrument de cercetare(chestionar) pentru detectarea parametrilor obiectivi:nivelul consumului de mass media,utilizarea timpului liber s.a., dar și a parametri subiectivi ca: motivația, evaluările și satisfacțiile în legătură cu mass-media, pe care subiecții investigați le recunosc.

Obiectivele cercetării s-au concretizat în încercarea de a răspunde la următoarele întrebări:

1. Cunosc profesorii impactul pe care media îl are asupra elevilor? Dacă da, ce schimbări au văzut la elevi în timpul orelor de curs?

2. Sunt părinții conștienți de influența negativă a mass-mediei asupra comportamentului copiilor?

4.3.Lotul de subiecți

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 2013-2014 pe un lot compus din 38 de subiecți, elevi ai școlii generale, părinți ai acestora și profesori.Cercetarea s-a desfășurat pe trei eșantioane de subiecți, urmărindu-se în primul rând principalii factori de influență privind educația elevului:

Eșantionul elevilor cuprinde

12 elevi din mediul urban 50% fete,50% băieți de la Școala cu clasele I-VIII Marin Sorescu din orașul Mioveni, cartier Racovița

12 elevi din mediul rural, 50% fete, 50% băieți de la Școala Generală cu clasele I-VIII Livezeni, din comuna Stâlpeni

Cei ce reprezintă eșantionul cercetării sunt elevi de clasa a IV-a,fete și băieți care învață la școli generale de masă și au vârsta cronologică cuprinsă între 10-11 ani.Toți copiii încep cursurile la 08.00 dimineața și le finalizează la prânz între orele 12.00-13.00.

Elevii din mediul rural cât și cei din mediul urban provin din familii normale, cu ambii părinți, majoritatea au un climat favorabil în familie, cu raporturi armonioase între membrii familiei.Un procent de 90% dintre copii au camera lor proprie

Copii s-au adaptat cu ușutință cerințelor școlare, sunt sociabili în grupul lor de prieteni, stabilind relații cordiale și cu adulții(educatori, personal auxiliar etc)

Rezultatele lor școlare sunt destul de bune, marea problemă întâmpinând-o însă la aria curriculară Limbă și comunicare, la obiectul gramatică.

Pentru a urmări obiectivele și ipotezele cercetării , lotul a fost împărțit după criteriul de sex în două subloturi : sublotul a ,format din fete și sublotul b format din băieți , după cum urmează:

Am realizat și o împărțire a lotului în funție de mediul de proveniență,

Eșantionul părinților mediul rural:6 părinți

-nici unul dintre subiecți nu au studii universitare

-65% sunt absolvenți de liceu

-25% au urmat cursurile unei școli profesionale

-10% au școala generală absolvită

Eșantionul părinților mediul urban:6 părinți

-aici întâlnim un procent de 5% cu studii universitare

-70% sunt absolvenți de liceu

-20% au urmat cursurile unei școli profesionale

-5% au școala generală absolvită

Marea majoritate a subiecților sunt mame ale copiilor(70%). Jumătate din cei investigați (50%) reprezintă familii cu un copil, 40% sunt familii cu doi copii, 10 % reprezintă familii cu trei sau mai mulți copii.

Categoria de vâstă se află în ambele categorii în intervalul 30-40 ani.

Eșantionul cadrelor didactice-mediul rural+mediul urban(2 învățători)

Eșantionul cuprinde cadre didactice de la clasele I-IV, 80% având studii superioare,20% fiind absolvenți ai Liceului Pedagogic.În ceea ce privește experiența didactică, aceasta este susținută și de vechimea declarată în învățământ, eșantionul prezentând o distribuție uniformă pe întreaga plajă de ani vechime, de la 4 la peste 20 ani predați în învățământ

Eșantionul are o componență preponderent feminină, cu pondere de 80% a cadrelor didactice femei.

4.4.Metodologia-metode și instrumente utilizate

În cadrul cercetării,pe eșantionul de 24 de elevi am aplicat analiza statistică privind datele din perioada 2008-2010 pentru a avea o imagine generală a fenomenului de violență televizuală și de agresiune asupra minorilor din România și pentru a putea compara rezultatele obținute în prezent cu cele din anii trecuți.

Am folosit de asemenea chestionarul semistructurat pentru a determina calitatea și importanța emisiunilor tv din perspectiva școlarilor.

În cadrul acestui chestionar au fost formulate o serie de întrebări cu privire la următoarele teme:

-posturile tv urmărite, genul de programe tv, precum și tipurile de emisiuni urmărite;

-intervalul de timp pe care îl petrec zilnic în fața televizorului

-copilul urmărește singur sau cu familia diferitele emisiuni tv

-raportul dintre timpul acordat televiziuni și efectuarea altor tipuri de activități precum lectură, scris, desen,recreere în aer liber, activități gospodărești etc.

-importanța pe care copilul o oferă în viața personală mass-mediei

-modul în care relaționează cu anumite valori sociale(școala,familia,grupul de prieteni)

-copilul consideră sau nu că anumite emisiuni urmărite de el au fost violente

Aflându-se la vârsta marilor schimbări (începutul pubertății) vârstă la care tinerii își definesc identitatea personală, comunicarea opiniilor proprii reprezintă o experiență care le este favorabilă. S-a putut constata de către cercetătorii care au aplicat chestionarele că tinerii au răspuns cu sârguință, seriozitate și cu interes, rare fiind cazurile de teribilism în atitudine.

Studii și sondaje anterioare privind influența mass-mediei asupra copiilor și tinerilor

Am observat că în România se realizează de câțiva ani monitorizări și studii privind influența mass–media, în special , asupra publicului, inclusiv asupra copiilor și tinerilor. Dintre sondajele și certările relativ recente în acest domeniu,amintim:

a)Studiul „Utilizare, atitudini și așteptări ale consumatorilor români de mass–media”

realizatde Institutul de Marketing și Sondaje – IMAȘ, în primăvara anului 2004, la cererea CNA, oferă date și informații asupra relațiilor complexe dintre media, audiovizuale și consumatorii de toate categoriile.

Concluziile acestui studiu au arătat că televizorul continuă să fie principalul mijloc de divertisment pentru cea mai mare parte a populației iar vizionarea TV a ajutat telespectatorii să înțeleagă mai bine următoarele: problemele corupției și criminalității; situația copiilor abandonați, abuzați; situația politică și situația economică din România; problemele internaționale; mai puțin, problemele educației și ale culturii.

b)Studiul „Expunerea copiilor la programele Radio și TV”realizat de Gallup România și Metrou Media Transilvania, în ocombrie 2007, la cererea CNA, oferă date reprezentative pentru familiile cu copii (6- 14 ani), privind: accesul la mass-media; comportamente de petrece a timpului liber (tipuri de activități, frecvența lor, preferințele); semnificațiile asociate TV; motivații și satisfacții ale vizionării TV; contextul social al vizionării; expunerea la conținuturi cu potențial negativ; selecția programelor și emisiunilor; modificările induse de consumul Radio și TV. Dintre rezultatele acestui studiu reținem: copiii se uită , în medie, peste 150 minute zilnic, iar în weekend peste 200 minute zilnic; creșterea consumului de TV în timpul liber este asociată cu frecvența scăzută a lecturii; TV desensibilizează copiii cu privire la comportamentele violente, îi determină să creadă că violența este ceva firesc (20% dintre ei) și să acționeze imitativ (18% dintre ei). Majoritatea părinților consideră că școala rămâne o instituție importantă de socializare, dar 20%dintre ei cred că TV are efecte socializatoare mai puternice decât școala.

c)Studiul „Evaluarea reprezentării violenței în programele de televiziune” realizat de Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare al Universității București, în perioada iulie – decembrie 2008, la cererea CNA, s-a bazat pe monitorizarea și evaluarea conținuturilor violente din emisiuni difuzate pe 10 canale de televiziune. Dintre concluzii menționăm: modelul cultural al identității editoriale a televiziunilor din România reproduce, în linii mari, modelul televiziunilor americane și vest-europene; în proporție importantă, programele TV din România sunt producții de import (mai ales filme, seriale etc.) sau producții autohtone în formate de import (emisiuni de divertisment, clipuri muzicale etc.).

Pentru a-mi îndeplini obiectivele,m-am folosit și de analiza documentelor școlare cu scopul de a constata care este nivelul de pregătire școlară al elevilor , permițând totodată , realizarea unei clasificări a rezultatelor școlare ale acestora în patru categorii : „Foarte bune” ,”Bune” ,” Satisfăcătoare „ ,”Nesatisfăcătoare”, în funcție de criteriile de sex si de mediul de proveniență. Pentru realizarea acestui scop au fost consultate cataloagele școlare în care sunt consemnate calificativele acordate de către cadrele didactice, fiecărui elev în parte, la disciplinele prevăzute de planul de învățământ:

Rezultatele școlarilor pe criterii de sex și mediul de proveniență

Din analiza rezultatelor școlare rezultă ca fetele din mediul urban au obținut un procent(90%) apropiat de fetele din mediul rural care au obținut 80% ceea ce indică o preocupare apropiată pentru învățătură a ambelor categorii de fete.

90 % dintre băieții din mediul urban au obținut rezultate bune la învățătură spre deosebire de cei din mediul rural care au obținut doar un procent de 75% din cumulul FB+B

În ceea ce privește rezultatele slabe nu există un echilibru deoarece doar băieții din mediul urban s-au remarcat aici printr-un procent de 25%.

Principalele tipuri de comportamente ce pot fi provocate de vizionarea excesivă

a programelor TV, jocurilor video si internetului, care se regăsesc și în tabloul simptomatologic al sindroamelor LD (Learned Disabilities – probleme de învățare ) și ADHD (Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder – probleme de atenție si hiperactivitate ) (Gheorghe V., 2007 ) , care s-au vrut a fi identificate la copii sunt :

distragerea cu ușurință de stimuli externi : zgomote, lumini

dificultate în a-și aștepta rândul la joc

tendința de a da răspunsul înainte ca întrebarea sa fie deja formulată

dificultate în a urma instrucțiunile

greutate în menținerea concentrării atenției la teme ,la jocuri

trecerea de la o activitate la alta fără a o termina pe niciuna

dificultate în a se juca liniștit

excesivitatea vorbirii

întreruperea sau deranjarea celor din jur, amestecul în activitățile celor din jur

lasă impresia ca nu ascultă ce i se spune

pierderea lucrurilor necesare activităților școlare și extrașcolare

iritabilitate, toleranță scăzută la frustrare

tendința de a avea un anturaj negativ

tendința de a minți deseori

tendința de a se certa cu cei din jur

agresivitate, folosirea unui limbaj agresiv si obscen

absentarea de la școală fără motiv

timiditate inhibare

emotivitate crescută , sensibilitate ,anxietate

dificultăți în a înțelege și a-și aminti un material oral

exprimarea ideilor cu dificultate fără coerență, în scris și oral

vocabular sărac , limitat , sub nivelul de vârstă

folosirea unor ticuri verbale, cuvinte de umplutură care nu spun nimic

pronunțarea unor cuvinte și silabisirea acestora cu dificultate

dezordine în dezvoltarea limbii

scris cu greșeli și dezordonat

dificultăți la citit, slab interes pentru lectură

dificultatea înțelegerii frazelor lungi, propozițiilor intercalate structurilor gramaticale complexe;

Tipurile de comportamente enumerate mai sus au constituit și suportul unui chestionar.(Anexa B)

Aplicarea acestui chestionar are drept finalitate identificarea tulburărilor de care suferă copiii ca urmare a vizionării excesive a programelor TV , jocurilor video și internetului , precum și conștientizarea părinților cu privire la consecințele ce pot apărea în dezvoltarea psihocomportamentală a copiilor, în procesul de adaptare la sarcinile școlare și la obținerea unor rezultate bune la învățătură . Răspunsurile au fost grupate într-un tabel în funcție de sexul și mediul de proveniență al copilului (urban sau rural).

Am vrut de asemenea să evidențiez nivelul de accesorizare al familiilor din care provin elevii cu aparatură audio-video și accesul acestora la informație, timpul petrecut în fața calculatorului și a televizorului cu sau fără acordul părinților preferința pentru calculator, televizor sau alte mijloace de recreere. Pentru acest lucru,am întocmit un chestionar ce conține un set de 20 de întrebări, iar variantele de răspuns au fost notate cu literele”a”,”b”,”c”. În realizarea acestuia s-a ținut cont de particularitățile de vârstă ale elevilor , de nivelul de înțelegere al acestora astfel încât au folosite cuvinte și propoziții simple care să nu îi pună in dificultate.

Chestionarul pentru părinți (anexa C) și învățători (anexa D) a fost mult mai scurt,cuprinzând doar întrebări cheie în legătură cu nr. de ore petrecute de părinți cu copiii în fața TV,relația părintelui cu copilul,implicarea părintelui în activitățile acestuia,iar pentru învățători au fost enunțate întrebări al căror răspuns (văzut sau observat în timpul orelor de curs) denotă efectele vizionării îndelungate a televizorului.

4.5.Analiza,interpretarea și prelucrarea datelor

Chestionarul Nr.1 pentru copii

Chestionarul Nr.2 pentru învățători

Chestionarul nr.3 pentru părinți

Interpretarea rezultatelor obținute

În această etapă vom analiza modului în care ipoteza lucrării noastre (efectele nocive pe care le exercită consumul excesiv de TV, asupra dezvoltării psihocomportamentale și sănătății copiilor) a fost confirmată sau infirmată și a modului în care obiectivele pe care ni le-am propus au fost atinse:

Identificarea timpului petrecut în fața micului ecran de către școlarii mici;

Stabilirea unei corelații între timpul petrecut la efectuarea lecțiilor și rezultatele școlare;

Compararea timpului petrecut în fața micului ecran de către băieți și de către fete.

Evidențierea unui anumit nivel de accesorizare al familiilor din care provin elevii, cu aparatură modernă audio-video și accesul acestora la informație( prin intermediul TV si internet);

Observarea implicării factorului – familie în dezvoltarea psihocomportamentală a copiilor;

Analiza efectelor vizionării îndelungate a programelor TV

La chestionarul adresat elevilor s-a constatat ca toți elevii au acces la mijloace de comunicare audio-video, respectiv televizoare, neînregistrându-se cazuri în care familia nu deține un televizor.

Factorii social-economici influențează modul de viața al familiilor. Am constatat ca există diferențe în ceea ce privește interesul pentru vizionarea programelor TV și internetului, între copiii proveniți din mediul urban și cei din mediul rural întrucât s-a constat că în mediul urban mijloacele de comunicare audio-video prezintă un interes mai mare decât mediul rural. Balanța tinde să se echilibreze, ținând cont de faptul că și în mediul rural preocuparea pentru tehnologia modernă este în continuă creștere, observându-se că și elevii chestionați proveniți din mediul rural au acasă două sau mai multe televizoare și un calculator.

Internetul este accesibil unei mari majorități a copiilor, fiecare dintre ei petrecând un timp suficient de mare în fața ecranului de televizor sau calculator. Unii dintre ei alocă un interval mai mare de două ore vizionării TV, ceea ce poate avea unele consecințe neplăcute în comportamentul și dezvoltarea personalității acestor copii.

Astfel că: răspunsurile oferite de subiecți la întrebările numărul 1 și 2 reflectă mijloacele moderne de informație disponibile în mediul de viață al elevilor: televizor(TV) si calculator (PC), iar răspunsul la întrebarea 3 pune în evidentă accesul direct al copiilor la televizor și calculator, indicând prezența acestora în camera personală.

Astfel s-a constatat că toți elevii investigați au acces la mijloace de comunicare audio-video,adică televizoare. Nu s-au înregistrat cazuri unde copilul să nu aibe televizor.

Aproximativ 90% din copiii din mediul rural au televizor, 89% dintre fete și 92 % dintre băieți dețin calculator acasă, procentajul celor ce nu dețin calculator fiind mic de aproximativ 10%.

În mediul urban 100% dintre elevi, băieți și fete dețin acest obiect acasă.

La întrebarea nr 3, aflăm că 70% dintre copiii din mediul rural dețin un televizor sau un calculator în cameră, fiind apropiați de copiii din mediul urban cu 80%.

Din întrebarea 4 aflăm că 50% dintre fetele din mediul rural se uită zilnic la tv și tot 50% fete mediul rural privesc zilnic la tv.

În rândul băieților din mediul rural 41,6% se uită zilnic la tv și 8,33% nu se uită, iar în mediul urban toți băieții se uită zilnic la tv 100%

Din întrebările 5,6,7 reiese timpul petrecut de copii în fața televizorului, acesta fiind sub 1 oră sau după caz peste 4 ore.

Din întrebarea 5 aflăm că 100% dintre elevi (50%) din mediul urban și (50%) din mediul rural nu se uită la telezivor mai puțin de o oră, rezultat îngrijorător având în vedere efectele privitului îndelung la tv, efecte prezentate în capitolele anterioare.

Din întrebarea 6 reies următoarele rezultate: aproximativ (30%) dintre băieți(16,7% din mediul urban și 8,33%) petrec două sau mai multe ore, ceea ce are drept consecință o stare de agitație remarcată atât de învățător , cât și de părinți

Din întrebarea 7 ne dăm seama că peste 30% din elevii din mediul rural se uită la programe nerecomandate vârstei lor, iar 70% nu. Elevii din mediul urban petrec 40% la programe nerecomandate pentru ei.Nu este un lucru bun,părinții ar trebui să știe și să ia măsuri,aceste programe având efecte nu tocmai benefice pentru un școlar mic

La întrebarea 9 observăm că sunt elevi care se ascund de părinți atunci privesc la tv ceea ce denotă lipsa de comunicare dintre copil și părinte,lucru foarte important în studiul nostru.

Rezultate.Observăm că băieții au avut mai multe tentative de a se ascunde decât fetele, peste 66% au spus că da, în timp ce aproximativ (43%) spun că nu.

La fete procentajul este invers proporțional, (43%) spun că da, s-au ascuns de părinți,în timp ce 66% spun că nu au făcut asta niciodată.

La întrebarea nr 12 legată de ora de somn a copiilor:

La această întrebare lucrurile stau mai bine.4 băieți din cei 12 investigați (16,7%) mediul rural și tot (16,7%) mediul urban adorm după ora 23.00, în timp ce nici o fată nu a adormit după această oră.

Și învățătorii au identificat o stare de oboseală la unii dintre băieți legată de programul lor de somn. Nici un învățător nu a fost de acord cu somnul de după ora 23.00 și prin urmare vor informa părinții.

La întrebarea 16, răspunsurile au fost împărțite. Copiii au fost întrebați dacă văd televiziunea ca pe o sursă de informații.

Dintre băieții, un procent de (50%) au spus că da, (25%) din mediul rural și (25%) urban în timp ce în rândul fetelor (33,3%) din mediul rural și urban spun că o văd ca pe o sursă de infomații, iar un procent mai mic decât băieții, (16,7%) nu privesc televiziunea ca pe o sursă de informații.

La întrebarea nr.17 rezultatele arată că:

Băieții din mediul rural văd vedetele din tv drept modele in proporție de (8,3%) ca și băieții din mediu urban, în timp ce (83,4%) consideră că vedele de la televizor nu sunt un model de urmat.

În cazul băieților părerile sunt împărțite pe jumătate.(50%) consideră că da și (50%) consideră că nu.

La întrebarea 18 observăm timpul preferat de elevi pentru a se uita

(70%) dintre copiii din mediul urban petrec mai mult la tv la sfârșit de săptămână, procent apropiat de copiii din mediul rural (60%) dintre aceștia uitându-se la tv în week-end.

Rezultatele chestionarului pentru profesori

S-au evidențiat următoarele tipuri de comportamente

-agitație (se foiește excesiv pe scaun). (50%) din elevii din mediul rural (fete+ băieți) sunt agitați, spune învățătoarea,nu pot sta un interval mai mare de timp într-un singur loc, procent similar cu elevii din mediul urban (50%), care, spune învățătoarea lor, nu pot sta linistiți în timpul orelor.

-distragerea cu ușurință de stimuli externi : zgomote, lumini

(70%) dintre elevi, fie din mediul urban sau rural sunt distrași după cum spun învățătorii de diferite zgomote sau sunete din afara clasei (curte, hol sau discuții dintre alte persoane). Astfel, ei nu se pot concentra la ore, iar performanțele sau randamentul școlar poate scădea ducând în cele din urmă la insucces școlar.

-emotivitate crescută , sensibilitate, anxietate.

Jumătate dintre elevi, (55%) sunt sensibili,emotivi,în cazul fetelor nu suportă tonul ridicat sau agresivitate din partea colegilor.

-nerăbdare (40%) din elevii din mediul urban sunt nerăbdători chiar și când vine vorba de joacă, un procent apropiat de cei din mediu rural cu (35%)

-pronunțarea unor cuvinte și silabisirea acestora cu dificultate (40% ) dintre elevi mediul urban întâmpină aceste probleme, lucru care se întâmplă și cu elevii din mediul urban

-dificultăți la citit, slab interes pentru lectură

Interesul slab pentru lectură este o problemă majoră, (80%) dintre elevii din mediul rural și (90%) elevi mediul urban manifestând un interes scăzut pentru citit, lectură.

Toate aceste reprezintă manifestări ale sindroamelor LD si ADHD, cauzate de vizionarea îndelungată TV, care, spun învățătorii cresc de la o zi la alta.

La ultima întrebare (80%) dintre învățători susțin că mass media ar trebui studiată la ore și un procent de (20%) susțin că nu.

Rezultatele chestionarului pentru părinți

La întrebarea Vă uitați la tv împrună cu copiii,părinții din mediul rural au răspuns

Un procent de (60%) au răspuns că nu, după serviciu având alte activități casnice. Acestia spun că în week-end încearcă să fie cât mai aproape de copii. Un procent mai mic de (40%) spun că își petrec timpul cu copiii la tv.

Părinții din mediul urban au un alt procentaj

(60%) spun că după serviciu se uită împreună cu copiii la tv, aceștia locuind la bloc și doar un procent de (40%) nu au timpul necesar să se uite și la tv cu copiii.

La întrebarea dacă fac temele cu copiii, părinții au răsouns astfel

Părinții din mediul rural se ocupă in proporție de (70%) de efectuarea temelor, raport apropiat de cei din mediul urban cu (65%) . Este foarte important că părinții se implică în efectuarea temelor copiilor.

La întrebarea nr 4, părinții consideră în proporție de (80%) că ai lor copii nu se uită la programe violente, în timp ce recunosc că se mai uită la acestea, acest lucru însemnând că părinții nu știu în totalitate de programul copiilor lor.

La întrebarea care este modelul de urmat răspunsurile au fost aproximativ identice.

(95%) dintre părinți cred că Nadia Comăneci reprezintă un model mult mai bun, în defavoarea Elenei Băsescu care a obținut un procent de (10%).

La întrebarea ce program le-ați recomanda copiilor, părinții din mediul rural și urban au spus că:

În proporție de 70%, aceștia ar recomanda copiilor documentare, deoarece părinții le consideră educative și cred că majoritatea le pot fii de folos copiilor la școală.

15% dintre părinți recomandă cu știrile și 10% și 5% recomandă muzică și filme.

Rezultatele cercetării:

100% dintre elevi dețin acasă cel puțin un mijloc de media (televizor sau calculator)

25% dintre elevi (băieți) petrec în fața televizorului mai mult de 4 ore

Peste 50% (băieți și fete) spun că urmăresc programe neadecvate vârstei lor, comparativ cu ceea ce cred părinții (doar 20%)

50% dintre copii spun că privesc și împreună cu părinții la tv, procent apropiat de cel al părinților, 60%

În timp ce 32,4% (băieți) recunosc că se uită la tv după ora 23.00, părinții spun că doar 10% stau până la această oră

Părinții în proporție de 65-70% își ajută copiii la teme, o implicare semnificativă și cu efecte pozitive

Deși părinții spun în proporție de 80% că ai lor copii nu au acces la programe nerecomandate vârstei lor, copiii spun altceva: băieții din mediul rural s-au uitat la programe cu conținut neadecvat cel puțin o dată în proporție de 17%, în timp ce băieții din mediul rural care le-au vizionat sunt 25%. În cazul fetelor doar 8,3% s-au uitat la astfel de programe.

În timp ce 40% dintre fete și 30% dintre băieți spun părinții le atrag atenția în privința timpului petrecut la tv, aceștia, părinții o spun în proporție de 70%.Rezultă o neconcordanță în privința rezultatelor,elevii ne luându-i în serios pe părinți.

25% dintre părinți au observat câteodată schimbări violente în comportamntul copiilor după vizionarea programelor de acest gen,ceea ce însemnă că părinții sunt atenți la comportamentul copiilor produs de influența televizorului,dar și că într-o mică măsură copiii sunt influențați negativ de acesta.

Părinții le-ar recomanda copiilor documentarele,ponderea fiind de 65%,în detrimentul filmelor cu o pondere de 10%

Copiii consideră în proporție de 50% (în special fetele) că vedetele de la televizor pot fi modele de urmat,iar părinții le-ar recomanda ca model ca model pe Nadia Comăneci în defavoarea Elenei Băsescu.

În cazul învățătorilor, aceștia îi văd pe elevi, agitați, neliniștiți

70% dintre ei spun că elevii sunt distrași de zgomote externe

65% au dificultăți în a înțelege sau a-și aminti un material prezentat

Un procent foarte mare, 90%, spun că elevii prezintă un inters slab pentru citit și lectură

Aproximativ 40% relatează că elevii tind să aibe dificultăți în pronunție

Iar 55% îi văd emotivi, sensibili.

Concluzii

Teza Impactul mass-media asupra copiilor de 6/7-10 ani a avut drept scop evidențierea rolului pe care îl are televiziunea în viața și în etapele dezvoltării psihosociale ale ființei umane. Am insistat în demersul nostru asupra vârstei școlarității mici, perioada în care se înregistrează foarte multe schimbări în dezvoltarea personalității. La vârsta aceasta (10-11 ani) copiii primesc influențe educaționale din toate zonele societății: familie, școală, grup social, mass media etc. și pot fi ușor modelați și manipulați. Acum se însușește statutul de elev, se schimbă poziția în cadrul familiei, se însușesc noile roluri și crește interesul pentru reușita și succesul școlar, iar către finalul stadiului se obține un echilibru general stabil în raporturile cu mediul social și fizic.

De aceea am încercat să observăm în ce măsură televizorul influențează comportamentul și atitudinile elevilor la aceasta vârstă, care este timpul acordat de către copii și familiile lor vizionării TV, cât de mult schimbă televizorul și calculatorul organizarea timpului liber al copiilor și cum se reflectă cantitatea de informație primită de către elevi prin intermediul televizorului și al calculatorului în rezultatele școlare.

Comunicarea familiei cu copilul este elementul de bază care poate face ca dezvoltarea personalității copilului sa fie una armonioasă, să pună bazele caracterului, să aibă propriile opinii, să își însușească corect sistemul de valori, să aprecieze calitatea mediului său de viață, să aibă în față modele demne de urmat. Dacă educația familiei este sănătoasă și bazată pe principii valorice, copilul este pregătit pentru viața și poate selecta în folosul său ceea ce i se oferă din exterior.

Pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a copiilor noștri, ei au nevoie sa fie modelați, influențați în mod optim, adecvat, de o serie de factori1:

căldura, hrana, adăpost, confort;

igiena fizică, igiena mentală;

rolurile adulților (părinte, educator, medic);

instrucția, cultura adulților din jur;

cât de des și cum ia contact copilul cu adultul;

climatul afectiv familial;

posibilitatea de a acționa, de a experimenta, jocul;

anturajul;

activitățile în care se implică: lectura, muzica, vizionarea TV, calculatorul .

Responsabilitatea care cade pe umerii părintelui este una imensă. El este modelul pe care copilul îl urmează, el îi oferă acestuia condiții de viață, securitate afectivă, educația de bază etc. Practic, de modul în care părintele își îndeplinește rolul depinde viitorul copilului.

Un alt factor care are un rol deosebit de important în viața copilului îl reprezintă școala și tot ceea ce este legat de activitatea școlară. Un părinte care își exercită meseria cu mult profesionalism va ști să orienteze copilul spre o școală care să corespundă cu aptitudinile sale și va ști să fie un bun partener al cadrelor didactice pentru a acționa simultan în vederea sprijinirii evoluției acestuia.

Pe măsură ce copilul va crește, mediul, anturajul în care se înscrie va deveni o a doua familie care treptat îl va pregăti pentru viața adultă. Practic una dintre cele mai stringente probleme care se pun o dată ce copilul înaintează spre vârsta adolescenței o reprezintă integrarea sa în colectivele „importante", semnificative pentru el, cuprinderea sa în activitățile în care sunt cuprinși prietenii săi.

Deși în ziua de azi televizorul face parte din viața noastră, dacă ne raportăm la trecut, mai precis înainte de 1989,vedem că lucrurile sunt diferite.Familia și școala se ocupau întru-totul de educația copiilor.Părinții aveau un loc de muncă stabil,lucrau doar 8 ore pe zi, situația financiară era direct proporțională cu nivelul de trai,oferta de produse nu era atât de amplă și diversificată și cel mai important,televizorul nu era „atât de prezent” în viețile oamenilor.

Dar după 1989, societatea românească nu a mai avut timp să se ocupe de copii. Cei doi factori responsabili pentru îndrumarea copiilor,adică familia și școala, s-au văzut confruntați în ultimii ani cu anumite probleme în încercarea de a recrea un climat favorabil pentru dezvoltarea propice a copiilor.

Părinții au descoperit că cele 8 ore de muncă nu mai sunt suficiente pentru a asigura traiul minim pentru supraviețuire. Din ce în ce mai mulți părinți au găsit încă un loc de muncă în afara celui deja stabilit,iar timpul rămas pentru activitățile care stau la baza creării unei legături speciale cu copiii lor s-a redus considerabil.

Rolul de îndrumător, de sursă de valori umane necesare de a fi adoptate de copii, a fost abandonat și părinții au devenit, în cele mai multe din cazuri, simpli susținători materiali ai familiei. Pe de altă parte, școala, confruntată cu un proces perpetuu de reformare, în care vechile principii erau demolate fără a se pune nimic în loc, s-a dovedit incapabilă să-și construiască un nou mod de a transmite mesajele educative.

Astfel a apărut un „scurt-circuit” în sistemul de educație bazat pe responsabilitatea familiei cât și școlii. A dispărut în primul rând controlul pe care cele două elemente ale sistemului trebuia să le exercite una asupra celeilalte. Dacă familia nu funcționează cum trebuie, colectivitatea adică școala, ar trebui să sancționeze acest lucru și să readucă lucrurile în parametrii normali. La rândul ei, familia ar trebui să se implice mai mult în relația dintre copil și școală, să fie capabilă să perceapă imediat noile probleme apărute și să se implice în rezolvarea lor.

Școala a încetat să mai fie un element central al colectivității. Relația cu familia a devenit formală, implicarea în problemele cu care se confruntă aceasta și care influențează modul în care copilul participă la procesul de învățământ tinde să dispară de tot, în virtutea noului principiu al neimplicării în spațiul privat. Familia a început să cedeze din responsabilitățile ei privind educația, pasând-o școlii.

Mulți părinți au început să considere că școala nu oferă acele elemente necesare copilului pentru a reuși în viață. De aceea, tot mai mulți părinți își trimit copiii la școli cu profil economic sau informatic, sacrificând astfel posibilitatea de construire a unei solide culturi generale în favoarea ultraspecializării, considerate de părinți importante pentru reușita în viață.

Relația dintre mass-media și procesul dezvoltării personalității copiilor a stârnit dintotdeauna numeroase controverse, deoarece influențele execitate asupra lor prezintă o însemnătate aparte. Dacă adulții dispun de un fond spiritual relativ cristalizat și, în consecință, sunt capabili să selecteze critic și să asimileze conținutul mesajelor mass-media conducându-se după un sistem propriu de valori deja constituit, copii, aflați în plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală și civică sunt mai ușor de influențat în sens negativ.

Violența televizuală exercită un efect distructiv asupra stabilității familiale , a rezultatelor școlare și, mai târziu, a păstrării locului de muncă, a siguranței comunitare, a gradului de incluziune/excluziune socială. Violența, agresivitatea și pornografia televizuală pun în pericol mai întâi pe minorul nesupravegheat, apoi apropiații acestuia.

În ultima perioadă media(știri,emisiuni tv,ziare,radio etc.) este invadată de știri despre războaie,agresiuni,furturi,tâlhărie,pornografie,sunt prezentate modele comportamentele lipsite de valori și etică(așa numitele “dive mioritice”) care pot fii cu ușurință imitate,copiate, idolatrizate de către adolescenți,de către copiii noștrii.

Prin această lucrare am tras concluzia că sunt promovate valori false și nedemne de a fii urmate,valori la care copiii noștrii privesc mai multe ore decât timpul alocat temelor.

Am observat că ușurința cu care televizorul/internetul oferă informația este mult mai căutată decât cititul unei cărți sau mersul la bibliotecă.În legătură cu acest subiect,Ioan Cerghit spunea că:”Nu este de mirare,prin urmare de ce întâlnim acestă atitudine de acceptare și satisfacții la copii în fața imaginii,în fața mesajelor audio-vizuale, atâta vreme cât ale le rețin atenția și îi distrează.”

De asemenea,am observat că din puținul timp pe care părinții îl mai au de petrecut cu copiii după terminarea programului de lucru,nu-și dau seama în totalitate de activitățile desfășurate de copil,de pregătirea temelor,de petrecerea timpului liber sau de timpul acordat privitului la televizor.

Televizorul afectează; vedem nenumărate cazuri de copii obezi,ale căror cazuri din păcate se agravează,observăm copii hiperactivi-copii care nu pot asista la orele normale de curs,copiii cu deficit de atenție, copii care nu mai pot face o operație aritmetică deoarece s-au obișnuit cu calculatorul(televizorul amorțește creierul)-copii care văd violența ca pe un lucru normal și chiar recurg la aceasta, în pauze cu colegii, la joacă cu prietenii sau chiar acasă cu familia.

Am observat că cel mai răspăndit efect este paranoia-copii, chiar și adulți care cred că tot ce se spune la tv se întâmplă și în realitate; nu mai pot merge liniștiți pe stradă deoarece cred că sunt urmăriți, sau noaptea au impresia că pot fii tâlhăriți.

Din păcate, media omite să promoveze valorile pozitive,cum ar fii olimpicii cu care se mândrește România,tinerele talente care merg în afara țării și câștigă concursuri,sau minunata lume a sportului, prin care România s-a făcut cunoscută.

Din rezultatele obținute,tragem concluzia că profesorii observă schimbări în comportamentul copiilor, aceștia fiind agitați în timpul orelor, distrași de diferite zgomote, observă interesul din ce în ce mai slab pentru citit, sau unele cazuri în care elevul să mai memoreze sau să facă o operație aritmetică pentru nivelul lui de pregătire.

Toate acestea reprezintă influențe negative pe care privitul îndelung la televizor în are asupra noastră, a tuturor. Violența televizuală exercită un efect distructiv asupra stabilității familiale, a rezultatelor școlare și, mai târziu, a păstrării locului de muncă, a coeziunii și siguranței comunitare, a gradului de incluziune/excluziune socială. Violența, agresivitatea și pornografia televizuală pun în pericol mai întâi pe minorul nesupravegheat, apoi apropiații acestuia, și în final, pe toți membrii societății.

De aceea, considerăm că societatea prin instituțiile sale, cercetătorii din acest domeniu, sunt obligați să se intereseze mult mai puternic și concret despre modul de educație realizat de media modernă

Nu suficiente reglemetările în privința vârstei de vizionare a anumitor emisiuni,”cu acordul părinților(AP)”, “interzisă vizionarea sub vârsta de 15 ani(15)”,sau”interzisă vizionarea sun 18 ani(18)”.

Dar noi nu putem să hotărâm ce emisiuni să difuzeze canalele tv;însă putem să oferim părinților și copiilor, câteva sfaturi, în legătură cu acest subiect:

Fiți atenți la programele la care se uită copiii dvs. și uitați-vă câteodată împreună; 

Stabiliți limite cu privire la timpul petrecut în fața televizorului și, dacă e nevoie, luați televizorul din dormitorul lor;

Explicați-i încă de mici că violența din desene sau filme este diferită de cea din viața reală.În timp ce actorul care joacă în flme nu este rănit, în realitate un copil sau adult agresat în același fel poate avea de suferit;

Dacă vă surprindeți copilul urmărind un program cu conținut violent, explicați-i de ce nu este bine să îl urmărească și schimbați dacă e nevoie canalul sau opriți televizorul;

Dezaprobați comportamentele violente în fața copiilor, arătându-i că ele nu reprezintă cea mai bună cale de a rezolva problemele;

Asigurați-vă că timpul copilului este împărtit clar între timpul acordat învățării și timpul liber, pe care îl poate petrece jucându-se, citind sau uitându-se la televizor.

Oferiți-i copilului destule alternative de petrecere a timpului liber pentru ca televizorul să nu fie niciodată singura sau prima opțiune a sa.

Pentru a nu fii nevoit să stea în fața televizorului,puneți-l pe copil să vă ajute în treburile gospodărești

Nu îi permiteți copilului să se uite la televizor înainte de a adormi. Poate să aibă coșmaruri sau dificultăți în a adormi. Vă sugerăm să înlocuiți privitul la televizor cu o poveste de seară.

Nu uitați că televizorul poate avea și rol în educație,dar pentru acesta trebuie să-l orientați încă de mic spre programe educative și să încercați să-i fiți alături cât mai mult pentru a-l putea ajuta să facă diferența dintre viața din spatele televizorul și realitate.

Bibliografie

Abraham, P.(2012). Respectarea drepturilor copilului și violența televizuală- lucrare nepublicată.

Albulescu, I.,(2003). Educația și mass-media/comunicare și în societatea informațională. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Butnaru, S., Gherasim, L., R. (2013). Performanța școlară. Iași:Editura Polirom.

Buzamet, M. (1991). Televiziunea și timpul liber. Revista de pedagogie, 8.

Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare(2004), Violența televizuală și protecția copilului, .

Cerghit, (1972). Mass-media și educația tineretului școlar.București: Editura Didactică și Prdagogică.

Coman, M. (2000a). Efecte ale comunicării în masă. Iași:Editura Polirom.

Coman, M. (2000b). Introducere în sistemul mass-media. Iași:Editura Polirom.

Conciliul Ecumenic Vatican II. Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială. Intermirifica 2.

Cosmovici, A., Iacob, L.(1999).Psihologie școlară.Iași:Editura Polirom.

Cucu, G. (2000). Educația și mass-media.București:Editura Licorna.

Danciu, I., M.(2003). Mass-media.Comunicare & Societate. Cluj- Napoca: Editura Dacia.

Dobrescu, P., Bărgăoanu, A.(2003).Mass-media și societatea.București:Editura Comunicare.ro.

Drăgan, I.(2005). Ce și cum privesc copiii la tv. Dilema Veche, nr 68.

Drăgan, I.(2007). Comunicarea-paradigme și teorii.București:Editura RAO.

Golu, M.(2000). Fundamentele psihologiei. București: Editura Fundației României de Mâine.

Golu, P.(2001). Psihologia învățării și dezvoltării. București: Editura Fundației Humanitas.

Gallup și Metrou Media Transilvania.(2004).Expunerea copilului la programe Tv și radio-cercetare.

Ielics, B.,(1999). Consumatorii și piața.Timișoara:Editura de Vest.

Kulcsar, T.(1991). Factori psihologici ai reușitei școlare. București:Editura Didactică și Pedagogică.

McLuhan, Marshall(1997). Mass-media sau mediul invizibil. București: Editura Nemira.

Negovan, V.(2007). Psihologia învățării.București: Editura Universitară.

Nicola, (2003). Tratat de pedagogie școlară.București: Editura Aramis.

Petcu, M.(2002). Sociologia mass-media.Cluj- Napoca: Editura Dacia.

Popa, D.(2002). Mass-media astăzi.Iași: Editura Institutul European.

Popescu,V.(1991). Succesul și insuccesul școlar.Revista de Pedagogie, nr.12

Povară, A.(2012). Reprezentarea violenței reale în audiovizualul românesc- lucrare nepublicată

Radulian, V.,(1978a). Lichidarea și combaterea repetenției. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Radulian, V.,(1978b). Profesori și părinți contra insucceselor școlare. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Revista Baby.(2009). De la părinte la părinte-Greșelile părinților. Nr.23, aprilie.

Sălăvăstru, D.(2004). Psihologia educației.Iași: Editura Polirom.

Săvulescu, A., M.(2001). Sistemul mass-media.Pitești: Editura Independența Economică.

Sechelarie, O., M.(2002).Mass-media sub imperiul violenței.Pitești: Editura Lică.

Thompson, J., B.(2000).Media și modernitatea-o teorie socială a mass-media. București:Editura Casa de presă.

Turcu, F, Turcu, A.(1999).Fundamente ale psihologiei școlare. București: Editura All Educațional.

Virgiliu, G.(2007).Efectele micului ecran asupra minții copilului. București: Editura Prodromos.

Zlate, M.(2000). Introducere în psihologia învățării.,ediția aIII-a.Iași: Editura Polirom

*** http://www.romedic..ro/dezvoltarea-cognitiva-a-copilului-scolar-OP17035

*** nou2.ise.ro/wp.content/uploads/2012/01/2013_EIMM.pdf

*** http://www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare-emotionala/5 -din-cele-mai-nocive-efecte-ale-tv-asupra-copilului-tau

*** http://www.qbebe.ro/dezvoltare-cognitiva/copilul-meu-si-televizorul-cum-ii-afecteaza-creierul

*** http://www.financiarul.ro/2013/03/27/8-efecte-ale-televizorului-asupra creierului-uman

Anexe

Anexa A

Raport de monitorizare a greșelilor de limba română emis de CNA

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de președintele CNA, Răsvan Popescu, raportul de monitorizare a greșelilor de limba română în audiovizual este întocmit de Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan – Al. Rosetti" al Academiei Române ca urmare a contractului de consultanță încheiat cu CNA.

Monitorizarea a fost făcută în luna octombrie 2013 și cuprinde 12 televiziuni (TVR 1, TVR 2, Antena 1, Antena 3, Pro TV, Prima TV, B1 TV, Realitatea TV, România TV, OTV, Kanal D și Digi 24) și două posturi de radio (Radio România Actualități și Europa FM), alese în funcție de audiență, de acoperirea națională, de ponderea emisiunilor informative și de dezbatere și de asumarea unui rol cultural și educativ. Pentru prima dată, posturilor de radio li s-a alocat un număr de ore de monitorizare egal cu cel al posturilor TV, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, Institutul Național de Lingvistică a efectuat, la fel ca în etapele anterioare, 300 de ore de monitorizare, urmărindu-se în primul rând transmisiunile de la orele de vârf, în special emisiunile de știri și dezbateri. Au fost monitorizate sub aspect lingvistic doar intervențiile verbale și mesajele scrise (titrări, craw-luri) pentru care își asumă responsabilitatea redactorii și colaboratorii posturilor respective, nu și intervențiile aparținând invitaților în studio. De asemenea, a fost monitorizată și calitatea limbajului folosit în mesajele publicitare.

Astfel, potrivit monitorizării, în luna octombrie, cele mai multe greșeli de folosire a limbii române s-au înregistrat (55 de greșeli) și Realitatea TV (43). Clasamentul lunii octombrie este continuat de: România TV (37), Kanal D (37), Antena 1 (35), Pro TV (34), Digi 24 (32), B1 TV (30), Prima TV (29), Antena 3 (27), TVR 2 (22) și TVR 1 (16).

Pe de altă parte, în luna octombrie, la postul Radio România Actualități au fost constatate 19 greșeli, iar – 16.

Conform monitorizării, în luna octombrie, greșelile de grafie, punctuație și pronunțare au continuat să fie prezente la posturile de televiziune. În textele scrise pe ecran continuă să apară numeroase neglijențe de tehnoredactare, între care lipsa semnelor diacritice continuă să aibă o pondere foarte mare. De exemplu, "Domna asistenta", "Pe dealtă parte", "azi nopate".

În această etapă de monitorizare au reapărut greșelile grave, elementare, de grafie, slab reprezentate în etapele precedente. Cele mai multe privesc scrierea cu "i", "ii", "iii" – "prin diverse ceremoni" (corect: "ceremonii"); "Românii s-au bătut cu portocalii" (corect: "portocaliii"); "de a le înveselii sufletele" (corect: "înveseli").

Folosirea cratimei pune, în continuare, destul de multe probleme. Cele mai multe greșeli privesc scrierea substantivelor compuse cu "șef" și cu "prim": "comisar șef" (corect: "comisar(ul)-șef"); "redactor șef" (corect: "redactor-șef"); "Victor Ponta, Prim Ministru" și "răspunsurile primului ministru" (corect: "prim-ministru" – cu litere mici la inițială și cu flexiune numai pe cel de-al doilea component); "prim viceprim-ministru al Libiei" (corect: "prim-viceprim-ministru").

Pe de altă parte, de multe ori, adverbele compuse sunt scrise fără cratimă: "ieri noapte" (corect: "ieri-noapte"); "de azi până mâine dimineață" (corect: "mâine-dimineață"). Și substantivul compus "bun-simț" a apărut scris fără cratimă. Într-un singur caz, ar fi trebuit folosită cratima pentru a lega articolul hotărât, deoarece substantivul are o formă grafică nespecifică limbii române: "de la sprayul paralizant" (corect: "spray-ul").

În destul de multe situații, cratima este folosită greșit pentru a lega prefixe și prefixoide de cuvântul-bază sau pentru a lega articolul hotărât ori desinențele de plural de cuvântul-bază: "o situație anti-americană" (corect: "antiamericană"); "neo-nazist" (corect: "neonazist"); "se montează un mini-tanc" (corect: "minitanc"); "unul dintre pro-decanii" (corect: "prodecanii"); "weekend-ul" (corect: "weekendul"). Totodată, unele cuvinte au fost scrise greșit: "grapefruit" (corect: "grepfrut" sau "grep"); "înh fiecare week-end" (corect: "weekend").

Greșelile care privesc folosirea virgulei sunt în continuare cele mai frecvente. Nu s-au mai identificat însă în perioada monitorizată folosirea greșită a virgulei pentru a izola un atribut categorial sau apariția greșită a ei între subiect și predicat. În schimb, există un număr mare de exemple în care virgula lipsește înaintea conjuncțiilor coordonatoare adversative.

Totodată, au fost înregistrate numeroase pronunțări greșite ale unor cuvinte uzuale, vechi sau neologice sau ale unor nume proprii străine: "a acestui octombrie văratec și șturlubatec" (corect: "văratic", "șturlubatic"); "vor să se-ntreacă cu ceilanți oameni" (corect: "ceilalți"); "un șfanț" (corect: "sfanț").

Potrivit raportului de monitorizare, în octombrie au fost înregistrate și numeroase greșeli de gramatică. Astfel, formele hibride de indicativ imperfect "vroiam", "vroia", "vroiau" etc., în locul celor corecte, fără -r- în radical – "voiam", "voia", "voiau" etc. -, persistă la multe dintre posturile monitorizate. La unele posturi se mai folosește forma greșită de conjunctiv "să aibe", în locul celei corecte, "să aibă".

Totodată, verbul "a merita" este folosit greșit în limba actuală, ca verb reflexiv: "e un drum lung până merită?" (corect: "merită").

Sunt înregistrate și în această etapă de monitorizare oscilații în folosirea desinențelor de feminin singular, genitiv-dativ, "-e" și "-i": "ale medicinii plantelor" (corect: "medicinei"); "în jurul amiezei"(corect: "amiezii"), dar și oscilații între desinențele de neutru plural "-e" și "-uri": "foietajurile" (corect: "foitajele").

Foarte răspândită încă este și înlocuirea formelor adverbiale "maximum" și "minimum" cu cele ale adjectivelor corespondente, "maxim" și "minim": "costă maxim"; "cu minim două luni".

Pe de altă parte, au fost constatate contexte cu dezacord al verbului-predicat sau al numelui predicativ. Ele sunt destul de diverse, la fel ca și cauzele producerii dezacordului. De exemplu, "ce-a mai spus Matilda Pascal Cojocărița, Rică Răducanu" (corect: "ce-au mai spus Matilda Pascal Cojocărița, Rică Răducanu"); "Greul îl va duce Videanu și Blaga în continuare" (corect: "Greul îl vor duce").

Și în această etapă de monitorizare au fost înregistrate destul de frecvent dezacordul mărcii de genitiv "al", care trebuie să preia informația de gen și număr a antecedentului. De obicei, dezacordul se produce din cauza atracției altui termen din context: "care sunt modalitățile de achiziționare ale unui apartament?" (corect: "care sunt modalitățile de achiziționare a unui apartament?").

Ca și în etapele precedente, au fost întâlnite frecvent dezacordul în gen al unor numerale compuse cu valoare adjectivală: "optzeci și unu de persoane" (corect: "optzeci și una de persoane").

Totodată, și în această etapă de monitorizare greșelile de utilizare a prepoziției au fost foarte frecvente. De exemplu: "Și ce mai puneți, ca și condiment?" (corect: "și ce condiment mai puneți?"); "sunteți, ca și companie" (corect: "sunteți, în calitate de companie").

Pe de altă parte, și spoturile publicitare difuzate pe posturile de televiziune, în octombrie, conțin greșeli de folosire a limbii române (morfologie, pronunțare, sintaxă, grafie). De exemplu: "în valoare de minim 500 de lei" (corect: "în valoare de minimum 500 de lei"); "este înregistrat în doisprezece țări" (corect: "este înregistrat în douăsprezece țări"); "efectele dermatitei sau a pielii uscate" (corect: "efectele dermatitei sau ale pielii uscate").

Anexa B

Chestionarul pentru elevi

1.Ai acasă televizor(TV)?

a.da

b.nu

2.Ai acasă calculator(PC)?

a.da

b.nu

3.Ai în camera ta unul dintre obictele menționate mai sus?

a.da

b.nu

4.Te uiți zilnic la tv?

a.da

b.nu

5.Stai la tv mai puțin de 1 oră pe zi?

a.da

b.nu

6.Stai la tv mai mult de 4 ore în cursul săptămânii?

a.da

b.nu

7.Te uiți la programe tv care au indicele vârstei mai mari decât vârsta ta?

a.da

b.nu

8.Părinții îți atrag atenția să nu stai mult în fața televizorului sau calculatorului?

a.da

b.nu

9.Te-ai ascuns vreodată de părinți când ai vrut să te uiți la televizor sau să te joci la calculator?

a.da

b.nu

10.Te uiți și împreună cu părinții la televizor sau pe internet?

a.da

b.nu

11.Când îți faci temele sau când înveți ții televizorul aprins?

a.da

b.nu

12.Seara mergi la culcare după ora 23.00?

a.da

b.nu

13.Te uiți la tv înainte de culcare?

a.da

b.nu

14.Acorzi pregătirii temelor mai puțin de 1 oră?

a.da

b.nu

15.Acorzi pregătirii temelor peste 4 ore?

a.da

b.nu

16.Vezi televiziunea ca pe o sursă de informare?

a.da

b.nu

17.Consideri că vedetele de la tv sunt modele de urmat?

a.da

b.nu

18.Te uiți mai mult la tv la sfârșit de săptămână?

a.da

b.nu

19.Te uiți la tv sau pc înainte să-ți faci temele?

a.da

b.nu

20.Urmărești la tv și desene animate?

a.da

b.nu

Anexa C

Chestionarul pentru părinți

1.Vă uitați la televizor constant?

a.da

b.nu

2.Vă uitați la tv împreună cu copilulu/ii?

a.da

b.nu

3.Faceți temele împreună cu copiii?

a.da

b.nu

4.Copilul dumneavoastră are acces la programe tv nerecomandate vârstei lui?

a.da

b.nu

5.Pe cine considerați un model de urmat?

a.Nadia Comăneci

b.Elena Băsescu

6.Ce programe le recomandați copiilor?

a.știri

b.documentare

c.filme

d.muzică

7.Țineți cont de recomandările tv?

a.da

b.nu

8.Copiii dumneavoastră se uită la tv după ora 23.00?

a.da

b.nu

9.Le atrageți atenția copiilor dacă se uită prea mult la tv?

a.da

b.nu

10.Vedeți vreo schimbare(agresivă) în comportamentul copiilor după ce urmăresc programe de acest gen?

a.da

b.nu

c.câteodată

Bibliografie

Abraham, P.(2012). Respectarea drepturilor copilului și violența televizuală- lucrare nepublicată.

Albulescu, I.,(2003). Educația și mass-media/comunicare și în societatea informațională. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Butnaru, S., Gherasim, L., R. (2013). Performanța școlară. Iași:Editura Polirom.

Buzamet, M. (1991). Televiziunea și timpul liber. Revista de pedagogie, 8.

Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare(2004), Violența televizuală și protecția copilului, .

Cerghit, (1972). Mass-media și educația tineretului școlar.București: Editura Didactică și Prdagogică.

Coman, M. (2000a). Efecte ale comunicării în masă. Iași:Editura Polirom.

Coman, M. (2000b). Introducere în sistemul mass-media. Iași:Editura Polirom.

Conciliul Ecumenic Vatican II. Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială. Intermirifica 2.

Cosmovici, A., Iacob, L.(1999).Psihologie școlară.Iași:Editura Polirom.

Cucu, G. (2000). Educația și mass-media.București:Editura Licorna.

Danciu, I., M.(2003). Mass-media.Comunicare & Societate. Cluj- Napoca: Editura Dacia.

Dobrescu, P., Bărgăoanu, A.(2003).Mass-media și societatea.București:Editura Comunicare.ro.

Drăgan, I.(2005). Ce și cum privesc copiii la tv. Dilema Veche, nr 68.

Drăgan, I.(2007). Comunicarea-paradigme și teorii.București:Editura RAO.

Golu, M.(2000). Fundamentele psihologiei. București: Editura Fundației României de Mâine.

Golu, P.(2001). Psihologia învățării și dezvoltării. București: Editura Fundației Humanitas.

Gallup și Metrou Media Transilvania.(2004).Expunerea copilului la programe Tv și radio-cercetare.

Ielics, B.,(1999). Consumatorii și piața.Timișoara:Editura de Vest.

Kulcsar, T.(1991). Factori psihologici ai reușitei școlare. București:Editura Didactică și Pedagogică.

McLuhan, Marshall(1997). Mass-media sau mediul invizibil. București: Editura Nemira.

Negovan, V.(2007). Psihologia învățării.București: Editura Universitară.

Nicola, (2003). Tratat de pedagogie școlară.București: Editura Aramis.

Petcu, M.(2002). Sociologia mass-media.Cluj- Napoca: Editura Dacia.

Popa, D.(2002). Mass-media astăzi.Iași: Editura Institutul European.

Popescu,V.(1991). Succesul și insuccesul școlar.Revista de Pedagogie, nr.12

Povară, A.(2012). Reprezentarea violenței reale în audiovizualul românesc- lucrare nepublicată

Radulian, V.,(1978a). Lichidarea și combaterea repetenției. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Radulian, V.,(1978b). Profesori și părinți contra insucceselor școlare. București: Editura Didactică și Pedagogică.

Revista Baby.(2009). De la părinte la părinte-Greșelile părinților. Nr.23, aprilie.

Sălăvăstru, D.(2004). Psihologia educației.Iași: Editura Polirom.

Săvulescu, A., M.(2001). Sistemul mass-media.Pitești: Editura Independența Economică.

Sechelarie, O., M.(2002).Mass-media sub imperiul violenței.Pitești: Editura Lică.

Thompson, J., B.(2000).Media și modernitatea-o teorie socială a mass-media. București:Editura Casa de presă.

Turcu, F, Turcu, A.(1999).Fundamente ale psihologiei școlare. București: Editura All Educațional.

Virgiliu, G.(2007).Efectele micului ecran asupra minții copilului. București: Editura Prodromos.

Zlate, M.(2000). Introducere în psihologia învățării.,ediția aIII-a.Iași: Editura Polirom

*** http://www.romedic..ro/dezvoltarea-cognitiva-a-copilului-scolar-OP17035

*** nou2.ise.ro/wp.content/uploads/2012/01/2013_EIMM.pdf

*** http://www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare-emotionala/5 -din-cele-mai-nocive-efecte-ale-tv-asupra-copilului-tau

*** http://www.qbebe.ro/dezvoltare-cognitiva/copilul-meu-si-televizorul-cum-ii-afecteaza-creierul

*** http://www.financiarul.ro/2013/03/27/8-efecte-ale-televizorului-asupra creierului-uman

Anexe

Anexa A

Raport de monitorizare a greșelilor de limba română emis de CNA

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de președintele CNA, Răsvan Popescu, raportul de monitorizare a greșelilor de limba română în audiovizual este întocmit de Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan – Al. Rosetti" al Academiei Române ca urmare a contractului de consultanță încheiat cu CNA.

Monitorizarea a fost făcută în luna octombrie 2013 și cuprinde 12 televiziuni (TVR 1, TVR 2, Antena 1, Antena 3, Pro TV, Prima TV, B1 TV, Realitatea TV, România TV, OTV, Kanal D și Digi 24) și două posturi de radio (Radio România Actualități și Europa FM), alese în funcție de audiență, de acoperirea națională, de ponderea emisiunilor informative și de dezbatere și de asumarea unui rol cultural și educativ. Pentru prima dată, posturilor de radio li s-a alocat un număr de ore de monitorizare egal cu cel al posturilor TV, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, Institutul Național de Lingvistică a efectuat, la fel ca în etapele anterioare, 300 de ore de monitorizare, urmărindu-se în primul rând transmisiunile de la orele de vârf, în special emisiunile de știri și dezbateri. Au fost monitorizate sub aspect lingvistic doar intervențiile verbale și mesajele scrise (titrări, craw-luri) pentru care își asumă responsabilitatea redactorii și colaboratorii posturilor respective, nu și intervențiile aparținând invitaților în studio. De asemenea, a fost monitorizată și calitatea limbajului folosit în mesajele publicitare.

Astfel, potrivit monitorizării, în luna octombrie, cele mai multe greșeli de folosire a limbii române s-au înregistrat (55 de greșeli) și Realitatea TV (43). Clasamentul lunii octombrie este continuat de: România TV (37), Kanal D (37), Antena 1 (35), Pro TV (34), Digi 24 (32), B1 TV (30), Prima TV (29), Antena 3 (27), TVR 2 (22) și TVR 1 (16).

Pe de altă parte, în luna octombrie, la postul Radio România Actualități au fost constatate 19 greșeli, iar – 16.

Conform monitorizării, în luna octombrie, greșelile de grafie, punctuație și pronunțare au continuat să fie prezente la posturile de televiziune. În textele scrise pe ecran continuă să apară numeroase neglijențe de tehnoredactare, între care lipsa semnelor diacritice continuă să aibă o pondere foarte mare. De exemplu, "Domna asistenta", "Pe dealtă parte", "azi nopate".

În această etapă de monitorizare au reapărut greșelile grave, elementare, de grafie, slab reprezentate în etapele precedente. Cele mai multe privesc scrierea cu "i", "ii", "iii" – "prin diverse ceremoni" (corect: "ceremonii"); "Românii s-au bătut cu portocalii" (corect: "portocaliii"); "de a le înveselii sufletele" (corect: "înveseli").

Folosirea cratimei pune, în continuare, destul de multe probleme. Cele mai multe greșeli privesc scrierea substantivelor compuse cu "șef" și cu "prim": "comisar șef" (corect: "comisar(ul)-șef"); "redactor șef" (corect: "redactor-șef"); "Victor Ponta, Prim Ministru" și "răspunsurile primului ministru" (corect: "prim-ministru" – cu litere mici la inițială și cu flexiune numai pe cel de-al doilea component); "prim viceprim-ministru al Libiei" (corect: "prim-viceprim-ministru").

Pe de altă parte, de multe ori, adverbele compuse sunt scrise fără cratimă: "ieri noapte" (corect: "ieri-noapte"); "de azi până mâine dimineață" (corect: "mâine-dimineață"). Și substantivul compus "bun-simț" a apărut scris fără cratimă. Într-un singur caz, ar fi trebuit folosită cratima pentru a lega articolul hotărât, deoarece substantivul are o formă grafică nespecifică limbii române: "de la sprayul paralizant" (corect: "spray-ul").

În destul de multe situații, cratima este folosită greșit pentru a lega prefixe și prefixoide de cuvântul-bază sau pentru a lega articolul hotărât ori desinențele de plural de cuvântul-bază: "o situație anti-americană" (corect: "antiamericană"); "neo-nazist" (corect: "neonazist"); "se montează un mini-tanc" (corect: "minitanc"); "unul dintre pro-decanii" (corect: "prodecanii"); "weekend-ul" (corect: "weekendul"). Totodată, unele cuvinte au fost scrise greșit: "grapefruit" (corect: "grepfrut" sau "grep"); "înh fiecare week-end" (corect: "weekend").

Greșelile care privesc folosirea virgulei sunt în continuare cele mai frecvente. Nu s-au mai identificat însă în perioada monitorizată folosirea greșită a virgulei pentru a izola un atribut categorial sau apariția greșită a ei între subiect și predicat. În schimb, există un număr mare de exemple în care virgula lipsește înaintea conjuncțiilor coordonatoare adversative.

Totodată, au fost înregistrate numeroase pronunțări greșite ale unor cuvinte uzuale, vechi sau neologice sau ale unor nume proprii străine: "a acestui octombrie văratec și șturlubatec" (corect: "văratic", "șturlubatic"); "vor să se-ntreacă cu ceilanți oameni" (corect: "ceilalți"); "un șfanț" (corect: "sfanț").

Potrivit raportului de monitorizare, în octombrie au fost înregistrate și numeroase greșeli de gramatică. Astfel, formele hibride de indicativ imperfect "vroiam", "vroia", "vroiau" etc., în locul celor corecte, fără -r- în radical – "voiam", "voia", "voiau" etc. -, persistă la multe dintre posturile monitorizate. La unele posturi se mai folosește forma greșită de conjunctiv "să aibe", în locul celei corecte, "să aibă".

Totodată, verbul "a merita" este folosit greșit în limba actuală, ca verb reflexiv: "e un drum lung până merită?" (corect: "merită").

Sunt înregistrate și în această etapă de monitorizare oscilații în folosirea desinențelor de feminin singular, genitiv-dativ, "-e" și "-i": "ale medicinii plantelor" (corect: "medicinei"); "în jurul amiezei"(corect: "amiezii"), dar și oscilații între desinențele de neutru plural "-e" și "-uri": "foietajurile" (corect: "foitajele").

Foarte răspândită încă este și înlocuirea formelor adverbiale "maximum" și "minimum" cu cele ale adjectivelor corespondente, "maxim" și "minim": "costă maxim"; "cu minim două luni".

Pe de altă parte, au fost constatate contexte cu dezacord al verbului-predicat sau al numelui predicativ. Ele sunt destul de diverse, la fel ca și cauzele producerii dezacordului. De exemplu, "ce-a mai spus Matilda Pascal Cojocărița, Rică Răducanu" (corect: "ce-au mai spus Matilda Pascal Cojocărița, Rică Răducanu"); "Greul îl va duce Videanu și Blaga în continuare" (corect: "Greul îl vor duce").

Și în această etapă de monitorizare au fost înregistrate destul de frecvent dezacordul mărcii de genitiv "al", care trebuie să preia informația de gen și număr a antecedentului. De obicei, dezacordul se produce din cauza atracției altui termen din context: "care sunt modalitățile de achiziționare ale unui apartament?" (corect: "care sunt modalitățile de achiziționare a unui apartament?").

Ca și în etapele precedente, au fost întâlnite frecvent dezacordul în gen al unor numerale compuse cu valoare adjectivală: "optzeci și unu de persoane" (corect: "optzeci și una de persoane").

Totodată, și în această etapă de monitorizare greșelile de utilizare a prepoziției au fost foarte frecvente. De exemplu: "Și ce mai puneți, ca și condiment?" (corect: "și ce condiment mai puneți?"); "sunteți, ca și companie" (corect: "sunteți, în calitate de companie").

Pe de altă parte, și spoturile publicitare difuzate pe posturile de televiziune, în octombrie, conțin greșeli de folosire a limbii române (morfologie, pronunțare, sintaxă, grafie). De exemplu: "în valoare de minim 500 de lei" (corect: "în valoare de minimum 500 de lei"); "este înregistrat în doisprezece țări" (corect: "este înregistrat în douăsprezece țări"); "efectele dermatitei sau a pielii uscate" (corect: "efectele dermatitei sau ale pielii uscate").

Anexa B

Chestionarul pentru elevi

1.Ai acasă televizor(TV)?

a.da

b.nu

2.Ai acasă calculator(PC)?

a.da

b.nu

3.Ai în camera ta unul dintre obictele menționate mai sus?

a.da

b.nu

4.Te uiți zilnic la tv?

a.da

b.nu

5.Stai la tv mai puțin de 1 oră pe zi?

a.da

b.nu

6.Stai la tv mai mult de 4 ore în cursul săptămânii?

a.da

b.nu

7.Te uiți la programe tv care au indicele vârstei mai mari decât vârsta ta?

a.da

b.nu

8.Părinții îți atrag atenția să nu stai mult în fața televizorului sau calculatorului?

a.da

b.nu

9.Te-ai ascuns vreodată de părinți când ai vrut să te uiți la televizor sau să te joci la calculator?

a.da

b.nu

10.Te uiți și împreună cu părinții la televizor sau pe internet?

a.da

b.nu

11.Când îți faci temele sau când înveți ții televizorul aprins?

a.da

b.nu

12.Seara mergi la culcare după ora 23.00?

a.da

b.nu

13.Te uiți la tv înainte de culcare?

a.da

b.nu

14.Acorzi pregătirii temelor mai puțin de 1 oră?

a.da

b.nu

15.Acorzi pregătirii temelor peste 4 ore?

a.da

b.nu

16.Vezi televiziunea ca pe o sursă de informare?

a.da

b.nu

17.Consideri că vedetele de la tv sunt modele de urmat?

a.da

b.nu

18.Te uiți mai mult la tv la sfârșit de săptămână?

a.da

b.nu

19.Te uiți la tv sau pc înainte să-ți faci temele?

a.da

b.nu

20.Urmărești la tv și desene animate?

a.da

b.nu

Anexa C

Chestionarul pentru părinți

1.Vă uitați la televizor constant?

a.da

b.nu

2.Vă uitați la tv împreună cu copilulu/ii?

a.da

b.nu

3.Faceți temele împreună cu copiii?

a.da

b.nu

4.Copilul dumneavoastră are acces la programe tv nerecomandate vârstei lui?

a.da

b.nu

5.Pe cine considerați un model de urmat?

a.Nadia Comăneci

b.Elena Băsescu

6.Ce programe le recomandați copiilor?

a.știri

b.documentare

c.filme

d.muzică

7.Țineți cont de recomandările tv?

a.da

b.nu

8.Copiii dumneavoastră se uită la tv după ora 23.00?

a.da

b.nu

9.Le atrageți atenția copiilor dacă se uită prea mult la tv?

a.da

b.nu

10.Vedeți vreo schimbare(agresivă) în comportamentul copiilor după ce urmăresc programe de acest gen?

a.da

b.nu

c.câteodată