Impactul Interventiilor DE Dezvoltare Personala Asupra Distresului Emotional LA Angajatii DIN Productia DE Serie
CUPRINS:
INTRODUCERE
CAPITOLUL I .
STRESUL – PARADIGME TEORETICE ÎN STUDIUL STRESULUI
I.1. Stresul – delimitări și clarificări conceptuale
I.2. Stresul ocupațional și familial
Stresul ocupațional
Stresul familial
Fazele de dezvoltare și statutul curent al cercetărilor în problematica stresului ocupațional
I.3. Modele ale stresului ocupațional și familial
CAPITOLUL II. MANAGEMENTUL STRESULUI. TEHNICI DE REDUCERE A EFECTELOR STRESULUI LA ANGAJAȚII DIN PRODUCȚIA DE SERIE
II.1. Tipuri și niveluri ale intervenției
II.2. Tehnici de intervenție. Descrierea tehnicilor de relaxare
II.3. Tehnici de coping
CAPITOLUL III. CERCETAREA EXPERIMENTAL-EMPIRICĂ. IMPACTUL INTERVENȚIILOR DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ASUPRA DISTRESULUI EMOȚIONAL LA ANGAJAȚII DIN PRODUCȚIA DE SERIE
III.1. Obiectivele și ipotezele cercetării în lucru
III.2. Metodele și metodologia cercetării în lucru
III.3. Analiza rezultatelor
Capitolul IV . Concluzii și considerații finale
IV.1. Concluzii parțiale ale lucrării după terminarea cercetării
IV.2. Concluzii generale și recomandări pentru cercetările viitoare după rezultatele cercetării
Bibliografia
Anexe
INTRODUCERE
Performanțe slabe în viața cotidiană sau viața profesionala? Stare se nervozitate și agitație continuă? Nu mai avem răbdare cu cei apropiați nouă? Oare de ce se întâmplă toate aceste lucruri?
Omul are posibilități de adaptare tot mai solicitate de viața personală și de viața profesională, cu absolut tot ce presupun acestea, de aceea stresul a devenit o problemă destul de apăsătoare pentru majoritatea oamenilor, fie că este vorba despre propria persoană, fie că este vorba de membrii familiilor nostre, de cunoscuți, de colegi sau chiar de persoane necunoscute.
Organizația Mondială a Sănătății a numit stresul ca fiind ”epidemia secolului 21”, deoarece s-a constatat faptul că raporturile și estimările acestei organizații în ceea ce privește costurile și pierderile datorate stresului în cadrul marilor companii din sistemul privat al Statelor Unite ale Americii s-au ridicat în jurul sumei de 300 miliarde $ pe an.
Organizația Mondială a Sanătății a realizat un raport în care s-a constatat faptul că până în anul 2020 stresul va ocupa primul loc în topul problemelor de sănătate a oamenilor.
Conform raportului al EU din anul 2005, stresul a fost clasat pe locul doi între problemele de sănătate ce fac referire la viața profesională și un muncitor din 4 se simte stresat atunci când este la locul său de muncă.
Costurile cauzate de stres au început sa cresască în mod alarmant.Un exemplu concret îl reprezintă un studiu realizat recent de către ComPsych, pe un număr de 2,500 angajați.În urma studiului realizat, s-a demonstrat faptul că dificultățile de realizare a sarcinilor la locul de muncă se raporteaza direct la stres, erorile si termenele ratate au fost principalele efecte ale stresului(21%), zilele de concediu medical au crescut (14,9%) și s-au înregistrat mai multe întârzieri la locul de muncă(14,4%).
În S.U.A. s-a realizat un calcul economic în ceea ce privește stresul la locul de muncă,suma ajungând la 150 miliarde $ anual, datoritat ratei mare de absenteism și automat scăderea nivelului de productivitate estimat.
Media anuala pe care angajatorii din S.U.A o cheltuiesc pentru a face inlocuirea a 200,000 angajati anual care suferă de afecțiuni ale inimiii este de 700,000 $,pierzând astfel în jur de 500 milioane $ zilnic numai din cauza absenteismului angajaților, principala cauză fiind stresul.
În raportul publicat de institutul Național pentru Siguranța Muncii și Sănătății din S.U.A se menționează faptul că 60%-80% dintre accidentele la locul de muncă sunt cauzate în primul rând de stres și de consumul de droguri, alcool, etc.Tot în acest raport se menționează faptul că 66% dintre angajați susțin că au dificultăți în realizarea sarcinilor la servici din cauza stresului.
Lucrarea prezentă are ca scop principal identificarea unor modalități care pot contracara și diminua efectele stresului, asupra personalului din domeniul producției, persoane direct productive, de care depinde activitatea unei companii, persoane cu vârste și pregătire educațională diferite(de la școală profesională la liceu sau chiar studii univeritare), din medii culturale diverse, dar cu o caracteristică comună, cea a unei munci aflate permanent sub „tensiune”.
Ideea de la care s-a pornit a fost aceea că schimbările intraorganizaționale exercită presiuni considerabile asupra propriiloe angajaților și reprezintă un serios test în ceea ce priveste răspunsul de adaptare la solicitările stresante din aria de producție a unei companii.
Am ales două modalități de coping neitruzive, respectiv relaxarea și umorul.
Prin însușirea acestor tehnici, un grup semnificativ de angajați și-au dezvoltat potențialitățile de călire psihică în cadrul unui program de training, în mod indirect, studiindu-se efectele generate și efectele obținute la nivel de companie.
Eforturile generale ale conducerii acestei companii au fost focalizate, atât pe acordarea unei asistențe specializate (trainer) pentru dezvoltarea competențelor de gestionare individuală a stresului de către fiecare angajat cât și pe prevenirea stresului, ambele necesare pentru a face față mai eficient cerințelor posturilor pe care le ocupă fiecare angajat în parte. La efortul de cuantificare a creșterii rezistenței la stres se adaugă și lucrarea prezentă, care prin evidențierea efectelor unor anumite strategii de coping, cea bazată pe umor (râsoterapie) și cea de relaxare, se aliniază efortului general de îmbunătățire a condițiilor de muncă prin ameliorarea efectelor stresului ocupațional. Această lucrare va examina efectele ameliorarii stresului de la locul de muncă asupra performanțelor profesionale.
Se ridică următoarea întrebare: de ce în ultimii ani au fost semnalatr în rapoartele oficiale creșteri ale nivelului stresului, dar și preocuparea legată de consecințele negative ale acestuia ?
Există multe motive, dar schimbările care au intervenit în mediul muncii și în societate par să ofere cele mai multe răspunsuri. De exemplu, în multe țări se remarcă o reducere semnificativă a numărului muncitorilor din sectorul productiv și o creștere a angajaților din industria serviciilor și IT, ceea ce duce automat la îngrijorarea/stresul angajaților din mediul productiv asupra propriului loc de muncă. Multe posturi de muncă depind acum de calculator sau de diferite forme a sistemelor informatice, aceste tehnologii determinând creșterea solicitărilor psihologice și cognitive în procesul muncii.
Toate acestea au determinat mărirea timpului de lucru în cazul multor angajați și o reducere constantă a timpului liber. Alte schimbări care au afectat organizațiile și angajații acestora sunt redimensionarea companiilor, managementul calității, delegarea și introducerea unor noi posturi cu atribuțiuni de preluare a sarcinilor mai multor specialități sau din domenii diverse de activitate.
CAPITOLUL I .
STRESUL – PARADIGME TEORETICE ÎN STUDIUL STRESULUI
I.1. Stresul – Delimitări și clarificări conceptuale
Cel care a introdus pentru prima dată cuvântul ”stres” în limbaju medical a fost Hans Seyle,care afăcut referire la reacțiile organismului față de factorii externi.După introducerea acestuia de Hans Seyle,cuvântul a fost apoi preluat în toate țările.(Iamandescu , 1993).
În urma observațiilor sale asupra unor pacienți care aveau, indiferent de afecțiuni, același „aer de bolnav”, Hans Selye a realizat studii pe animale, pe care le-a supus situațiilor stresante precum frig, oboseală, injectare cu substanțe toxice, astfel ajungând la conluzia că toți subiecții săi au avut aceleași modificări interne (Iamandescu , 1993).
Dacă agentul stresor are o acțiune mai îndelungată, reacțiile fiziologice, comportamentale și cognitive ale oamenilor se pot contura sub forma sindromului general de adaptare, denumit de Hans Seyle (SGA), începând cu anul 1946, an în care a publicat diferite lucrări, ”Stress” în anul 1950 , „The stress of life” în anul 1956 . (Iamandescu, 1993).
În lucrările sale, Hans Seyle definește stresul ca fiind un ”raspuns nespecific al organismului la orice fel de solicitare.”
Sindromul general de adaptare(SGA) include mai multe mecanismele nespecifice cu rol de mobilizare a resurselor pe care le poate avea o ființă, pentru a se adapta la agresiunile externe și acesta se dezvoltă în trei etape: stadiul de alarmă, caracterizat de reacțiile de șoc și contrașoc, stadiul de rezistență specifică, în care organismul pare a fi adaptat și stadiul de epuizare, în care organismul ajunge atunci când adaptarea nu mai poate fi menținută. (Iamandescu, 1993).
Acest sindrom apare ca o reacție complexă a organismului, reacție manifestată în timp, pe parcursul adaptării la stres. Pe baza observațiilor experimentale și clinice făcute pe animale, Selye a conchis că la o mare varietate de situații, majoritatea reacțiilor adaptative au trăsături comune.
Dacă vorbim despre ființa umană, rezultatul impactului pe care individul îl are cu mediul, este stresul (Wolff, 1952), stare care trezește reacții de adaptare.Ceea ce omul are în plus de față de animale este latura psihologică.În mod automat, SGA produce o serie de modificări morfologice și funcționale.
Toate aceste reacții de adaptare ale ființei umane alcătuiesc sistemul de factori care se manifestă în momentul expunerii organismului la stres prelungit, alcătuind astfel SGA.
Noțiune de stres elaborată de Seyle a fost criticată de Derevenco, care la momentul respectiv susținea faptul că „este ambiguă și nu are un caracter riguros”. Astfel, se consideră necesară o completare a definiției date de Selye și anume aceea că stresul poate fi declanșat și de agenți endogeni (de exemplu, o boală), nu doar de cei exogeni (Iamandescu, 1993).
Definirea stresului de către specialiști (Selye, Landy, Cannon, Hăulică) s-a realizat din perspectiva adaptării organismului la situațiile din viață, considerându-se că stresul este un test al capacității adaptative a organismului, din care acesta poate învăța apărarea față de situațiile viitoare (Iamandescu, 1993).
Pieron definește stresul ca fiind o „agresiune …de la imersia bruscă în apă rece până la șocul emoțional sau frustrarea acută” (Iamandescu I., 1993, p.8) accentuând importanța intensității și a nocivității agenților stresanți.
Harold G. Wolff și alți medici abordează stresul dintr-o perspectivă fiziologică, susținând faptul că stresul vieții influențează numeroase boli. Wolff a pus accentul pe rolul analizei holistice a oamenilor, pentru studiul privind manifestarea stresului asupra oamenilor (Wolff, 1953, apud Mardare I., 2010).
În anul 1977 Cohen și Lazarus au analizat reacțiile oamenilor la stresorii din viața cotidiană, cu intensitate redusă, dar acțiune îndelungată. De asemenea, începând cu anii 50 și, mai tîrziu anii 70, încep să se dezvolte metode de măsurare a stresului și a efectelor asupra oamenilor. În anul 1967, o scală de evaluare a readaptării sociale, o listă a schimbărilor importante din viață și a numărului unităților de readaptare socială legate de aceste schimbări au fost publicate de Holmes și Rahe. În 1995, Thoits, prin teoria sa centrată pe stresori și efectele asupra oamenilor, aduce în discuție adaptarea la stres cu scopul de reducere a efectelor asupra sănătății (Thoits, 1995, apud Mardare I., 2010).
În concluzie, stresul este un proces prin care capacitatea de adaptare a unui organism este depășită de situațiile din mediu sau de solicitările interne, atunci când evenimentele produc schimbări biologice, psihologice sau sociale ce pun individul în pericol vieții influențează numeroase boli. Wolff a pus accentul pe rolul analizei holistice a oamenilor, pentru studiul privind manifestarea stresului asupra oamenilor (Wolff, 1953, apud Mardare I., 2010).
În anul 1977 Cohen și Lazarus au analizat reacțiile oamenilor la stresorii din viața cotidiană, cu intensitate redusă, dar acțiune îndelungată. De asemenea, începând cu anii 50 și, mai tîrziu anii 70, încep să se dezvolte metode de măsurare a stresului și a efectelor asupra oamenilor. În anul 1967, o scală de evaluare a readaptării sociale, o listă a schimbărilor importante din viață și a numărului unităților de readaptare socială legate de aceste schimbări au fost publicate de Holmes și Rahe. În 1995, Thoits, prin teoria sa centrată pe stresori și efectele asupra oamenilor, aduce în discuție adaptarea la stres cu scopul de reducere a efectelor asupra sănătății (Thoits, 1995, apud Mardare I., 2010).
În concluzie, stresul este un proces prin care capacitatea de adaptare a unui organism este depășită de situațiile din mediu sau de solicitările interne, atunci când evenimentele produc schimbări biologice, psihologice sau sociale ce pun individul în pericol de îmbolnăvire. Deci, stresul nu este o stare obiectivă, ci el depinde de modul în care oamenii percep situațiile ce induc tensiune și disconfort și reușesc să se adapteze la acestea.
Clasificarea stresului realizată de alți specialiști arată o diversitate de forme ale stresului, care influențează mai mult sau mai puțin, negativ sau pozitiv viața indivizilor și a familiei. În funcție de modul în care oamenii percep situațiile din viața lor, stresul poate avea aspecte pozitive sau aspecte negative.
Stresul ne însoțește în mod inevitabil pe tot parcursul vieții noastre. Lipsa solicitărilor determină în timp o deteriorare progresivă a funcțiilor psihice si fizice ale individului, ducăndu-ne cu gândul că stresul nu înseamnă întotdeauna ceva dăunător.Tocmai din acestă cauză definit notiunile de "eustres" si "distres".
Stresul pozitiv (eustresul) are rol de motivare și de energizare a oamenilor, fiind un suport pentru persoană să analizeze situația ca fiind o provocare. Stresul negativ (distresul) face ca organismul uman să iasă din starea normală și să se exprime prin nervozitate, tensiune, încordare, devenind dăunător pentru om și putând provoca îmbolnăvirea (Tihan Eusebiu, Ghiza Laura, 2002).
Dacă ambele forme ale stresului(eustres și distres) sunt menținute o perioada mai lungp de timp,acestea sunt dăunătoare organismului. (Tihan Eusebiu, Ghiza Laura, 2002).
Stresul are mai multe forme: acut (sau episodic), cronic (sau persistent) și ciclic (stresorul apare cu regularitate). Stresul cronic este dificil de controlat și reduce capacitatea de adaptare a persoanei, însă cu suportul necesar, persoana poate reuși să îl gestioneze (Tihan Eusebiu, Ghiza Laura, 2002).
Alte forme ale stresului sunt legate de natura stresorilor. Se disting astfel: stresul psihic (acțiunea mai multor agenți stresori), stresul profesional (acțiunea stresorilor fizici, chimici), stresul preoperator și postoperator (stres psihic și anticiparea stresului preoperator și postoperator), stresul de subsolicitare (inactivitate, monotonie, izolarea sau lipsa comunicării), stres de suprasolicitare (program prelungit și volum mare de muncă, activități foarte dificile), stresul situațional (schimbări recente în viața persoanei sau a familiei) (Tihan Eusebiu, Ghiza Laura, 2002).
Psihiatrii descriu, în funcție de intensitate, următoarele tipuri de stres:
a) Stresul bazal – este determinat mai ales de relațiile interpersonale care se stabilesc în cadrul activităților și având la bază atribute personale: vârstă, educație, condiție fizică, experiență anterioară, deprinderi, convingeri, atitudini, stimă de sine etc. Acest tip de stres nu este prea grav și poate beneficia de un management eficient dacă se intervine înainte să atingă un nivel de necontrolat. Pentru aceasta este necesară identificarea surselor de stres, cunoașterea limitelor personale și buna administrare a timpului.
b) Stresul cumulativ – constă în disconfort resimțit, durează mai mult și este mai sever decât stresul bazal. Disconfortul poate duce la epuizare, oboseală intensă, depresie „burn-out“ și alte manifestări cărora persoana este incapabilă să le facă față. c) Stresul traumatic – este rezultatul unei situații stresante, apare brusc și violent iar individul nu-și mai poate continua activitatea. Acest tip de stres poate fi semnalat imediat, la câteva ore/zile sau chiar luni/ani de la impactul cu un eveniment stresant și este caracterizat ca stres acut. Acesta tip de stres este cel mai nociv deoarece erodează capacitatea persoanei de a se adapta și poate conduce la probleme serioase de sănătate.
I.2. Stresul ocupațional și familial
I.2.A. Stresul ocupațional
Începutul anilor 1960 au determinat cercetările în acest domeniu sa exploeze, ducând la asumții diferite asupra noțiunii de stres. Deoarece cauzele stresului pot fi numeroase, cercetătorii au avut posibilitatea de a formula și evalua diferite modele explicative (Baker, 1985, p.13).
Conceptul de stres a fost extins prin includerea unor valori cum ar fi:
• dorința umanitar-idealistă pentru un mediu de muncă sănătos și o societate mai bună;
• credința în influența, participarea și controlul angajaților asupra politicilor organizației din care fac parte;
• interesul economic legat de competitivitatea și profiturile mediului de afaceri și a sistemului economic;
Analiza calitativă a literaturii de specialitate permite conturarea stadiului actual al cercetărilor în problematica stresului ocupațional, care poate fi descris prin următoarele aserțiuni:
• în ultimii aproximativ 25-30 de ani s-au înmulțit considerabil studiile privind impactul stresului ocupațional asupra individului / organizației și eficienței intervenției strategiilor de management a stresului ca urmare a “intersecției tranzacționate” a două orientări distincte până atunci în psihologia muncii și organizațională, privind pe de o parte sursele de unde și/sau contextul în care se dezvoltă stresorii ocupaționali/organizaționali, care declanșează răspunsurile la stres, iar pe de altă parte efectele aversive ale solicitărilor muncii asupra “stării de bine” (sănătate mentală și fizică) a individului (orientarea patogenetică: psihopatologia muncii sau industrială transformată de exemplu în Germania în conceptul de “umanizare a muncii”, apud Buessing, 1999);
• există încă numeroase lacune (de exemplu caracterul fragmentar al investigării stresului ocupațional: focalizare pe arii limitate de cercetare-doar stresori sau efecte; abordarea variabilelor luate în studiu în termeni de cauzalitate unidirecțională), confuzii terminologice (confundarea unor termeni, de exemplu anxietatea ca reacție la stres sau stresul ca formă de reacție la anxietate), dispute și controverse privind modelele teoretice, demersurile metodologice (de exemplu metode obiective vs. subiective sau combinarea lor), definirea, operaționalizarea și/sau delimitările conceptuale ale stresului: ocupațional / profesional / al muncii / organizațional, dar și un acord sau puncte de vedere comune / complementare / convergente privind categoriile majore de variabile relevante pentru înțelegerea și diagnoza procesului de stres ocupațional;
• cercetările și modelele teoretice s-au axat în special asupra efectelor stresorilor la nivel individual / organizațional, neglijând de exemplu surprinderea cauzelor apariției stresorilor (operaționalizarea stresului ocupațional ca variabilă dependentă, în termeni de antecedente ale stresorilor din mediul muncii: caracteristici organizaționale și extra – organizaționale), studiul efectelor pe termen lung vs. scurt ale stresorilor și importanța factorilor mediatori/moderatori (variabile intermediare: factori personali, interpersonali, organizaționali) pentru procesul stresului ocupațional și efectelor sale distructiv – dezadaptative .
Stresul ocupațional generat de viața socioprofesională și de mediul muncii influențează activitatea socioprofesională dar și sănătatea persoanelor din diferite ramuri de activitate (Pitariu, 1996; Pitariu, Miclea & Munteanu, 1987; Brate, 2002 ). Pe măsură ce munca dobândește noi valențe, cu accente pe încărcătura psihologică, iar peste problemele muncii / ocupației se suprapun și cele de natură socio-economică și politică, stresul ocupațional (S.O.) “își amplifică forța de penetrație, iar consecințele sale devin devastatoare pentru persoana celui implicat nemijlocit în procesul muncii” (Pitariu, 1994, p. 2 ).
Nu există un consens în definirea stresului ocupațional, în literatura de specialitate existând mai multe accepțiuni:
● de stimul sau variabilă independentă care acționează asupra individului; acea caracteristică a mediului care amenință angajatul;
● de răspuns sau efect asupra individului: stresul ocupațional este un răspuns nespecific al organismului la orice stimul;
● de interacțiune stimul – răspuns (cauză – efect): stresul ocupațional se referă la o situație în care stresorii interacționează cu angajații pentru a-i schimba, astfel încât persoana nu mai funcționează normal, optim;
● de tranzacție: ca urmare a diferențelor existente între indivizi la nivelele percepției și răspunsurilor, stresul ocupațional este rezultatul negocierii dintre cerințele (presiunile mediului) și ierarhizarea scopurilor individuale. Perceperea dezechilibrului dintre solicitările externe pe de o parte și resursele interne pe de alta, sau dintre solicitările ce țin de profesiune, expectanțele subiectului (așteptările sale) și capacitățile de răspuns, duce la apariția amenințării care de altfel nu există decât în relația persoană – mediu.
● ca și coping: (ajustare la stres, adaptare): stresul ocupațional reprezintă, efortul la nivel cognitiv, fiziologic, conceptual de a reduce, elimina, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care exced resursele reale sau imaginare, personale. Dincolo de controversele și disputele existente în problematica stresului ocupațional, există trei concepte esențiale ce canalizează preocupările în domeniu ale cercetătorilor: stresorii, efectele acestora asupra oamenilor și modalitățile de coping (apărare) la stres.
Stresul și influențele lui asupra performanțelor
Datorită faptului că în multe situații în domeniul producției se constată o creștere a insecurității și instabilității (programului și conținutului muncii), că angajarea și promovarea la locul de muncă nu au ca principal criteriu meritul și performanța profesională, evenimentele ce se succed în viața unui individ angajat profesional îsi amplifică frecvența și presiunea, stresul devenind un mod constant de viață, solicitând o continuă adaptare din partea angajatului.
În literatura de specialitate, stresul la locul de muncă este definit, fie ca stres profesional, sau ocupațional, fie ca stres organizațional, fiecare dintre aceste concepte având câte o particularitate care o face să difere de celelalte. Reunind toate aceste accepțiuni care pot afecta omul activ, s-a conturat urmatoarea idee: stresul de la locul de muncă include stresul ocupațional/profesional care implică impactul condițiilor și conținutului muncii asupra individului și stresul organizațional care implică rezonanța afectivă a relațiilor stabilite la locul de muncă de fiecare angajat în parte.
La nivel conceptual se presupune că exista 3 tipuri de relații între nivelurile de stres la locul de muncă și performanța individuală sau organizațională: o relație negativă atunci când scade productivitatea ca și consecința a stresului, o relație liniară pozitivă când productivitatea ar putea crește, o relație în formă de U (întors) în care starea ușoară de stres ar putea spori productivitatea pâna la vârf, ca apoi să scadă spre o stare de disconfort, sau o ultimă variantă în care nu există nici o relație între cele două elemente .
Stresorii reprezintă orice condiție ocupațional-organizațională care necesită răspunsuri adaptative din partea individului .
Cooper & Marshall (1976) inventariază următoarele tipuri de stresori:
– factori intrinseci muncii (supra/subsolicitare, ritm, autonomie etc.);
– rolul în organizație (conflict, ambiguitate de rol, responsabilitatea etc.);
– dezvoltarea în carieră (supra/subpromovare, securitatea postului etc.);
– relațiile interpersonale la locul de muncă;
– structură, climat în organizație (participare la luarea deciziei, stil managerial, comunicare etc.).
Cea mai cunoscută taxonomie, cea a lui Beehr & Newmann (1978), identifică 37 de factori ocupaționali-organizaționali ca posibili stresori, grupați în patru categorii:
– solicitări ale muncii și caracteristici de sarcină;
– solicitări de rol și expectanțe;
– caracteristici și condiții organizaționale;
– cerințe și solicitări externe (din afara organizației).
Beehr & Schuler identifică următoarele categorii de stresori:
– procese și caracteristici organizaționale;
– solicitări ocupaționale și caracteristici de rol;
– caracteristici și expectanțe individuale.
Stresorii cei mai des citați în literatura de specialitate sunt: ambiguitatea și conflictul de rol, suprasolicitarea în muncă, pericolul accidentelor și ritmul muncii, constrângeri situaționale impuse individului de organizație etc. De reținut este faptul că stresorii nu sunt aceiași pentru toți oamenii, astfel că aceeași situație reprezintă pentru unii o sursă reală de stres, în timp ce pentru alții, doar o simplă provocare.
Efectele reprezintă acele reacții individuale la acțiunea unui stresor din partea individului, în timp ce „tensiunile“ create sunt efectele aversive asupra individului. Cele mai frecvente exemple de efecte sunt :
– efecte psihologice: depresie, burnout, plictiseală, oboseală, ostilitate, depersonalizare, anxietate, frustrare etc.;
– probleme de sănătate fizică: dureri diverse fizice, ulcer, boli cardiovasculare, dezechilibre hormonale;
– efectele comportamentale ce vizează: organizația (absenteism, performanță în muncă, fluctuații de personal, accidente de muncă etc) și individul (abuz de substanțe nocive, toxice, tutun, alcool, droguri etc.; probleme maritale, accidente, suicid etc.);
Cea mai gravă consecință a stresului ocupațional necorectat o reprezintă „burnoutul“ sau sindromul de epuizare, de uzură nervoasă. Termenul este foarte utilizat de cercetători, unii chiar confundându-l cu stresul ocupațional însuși. Pines și Aronson (1981) subliniază că fenomenul de burnout apare ca rezultat al stresului îndelungat la locul de muncă și parcurge în evoluția sa trei etape:
● epuizarea emoțională – depresie, neajutorare, disperare, dispariția satisfacțiilor anterioare etc.
● epuizarea fizică – oboseală, sfârșeală, insomnii, lipsă de energie, slăbiciune, oboseală cronică etc;
● epuizarea mentală – atitudini negative orientate fie spre muncă, fie spre colegi, parteneri, clienți, colaboratori, șefi, serviciu și chiar familie;
Fazele de dezvoltare și statutul curent al cercetărilor în problematica stresului ocupațional
Inițial, stresul ocupațional – a cărui istorie relativ scurtă din perspectiva psihologiei organizaționale și a muncii – a fost recunoscut doar la nivelul top-managerilor și etichetat ca „stres al conducerii / stres managerial” sau „stres al personalului cu putere executivă”.
Ulterior, cercetările au fost extinse la o paletă largă de profesiuni, pornind chiar de la cele situate la baza piramidei organizaționale. Ocupațiile caracterizate prin risc crescut și solicitări fizice sau psihice intense, măresc probabilitatea declanșării și instalării stresului ocupațional.
Neadaptarea în/la mediul de muncă și la solicitările impuse, îndeplinirea defectuoasă sau incompetentă a sarcinilor și responsabilităților profesionale, pot duce la grave erori, accidente și scăderea eficienței la nivel de organizație.
În ultimii aproximativ 30 de ani, problematica stresului ocupațional (incluzând tendințe, curente și modele teoretice, cercetări și studii) a parcurs mai multe faze de dezvoltare (apud Holt, 1986; Beehr, 1995; Schabracq & Cooper, 1998):
Prima fază a fost marcată de eforturile lumii științifice de a găsi o relație simplă de tip stres în muncă – boală sau moarte. Atât cauza cât și efectul erau definite obiectiv, din perspectiva cercetătorului, nu a persoanelor afectate. Studiile lăsau de dorit sub aspectul metodologiei, iar variabilele utilizate erau definite tradițional și acceptate (unele) din afara domeniului specific de cercetare, fără a avea baza științifică (studii clinice bazate pe eșantioane mici și nereprezentative).
A doua fază s-a caracterizat prin diferențierea accentuată a variabilelor independente și dependente, determinările unidirecționale de tip cauză-efect fiind deseori exprimate în termeni de teorii explicite schematizate astfel: stresori ambientali – stres perceput – tensiune/ efect („strain”) – boală (distres). Cercetătorii au utilizat în mod deliberat variabile definite subiectiv și obiectiv. Cercetările au început să aibă bază științifică, să investigheze eșantioane mari, reprezentative, să folosească instrumente psihometrice cu validitate și fidelitate crescută, să elaboreze strategii de surprindere și diagnosticare a cauzelor și efectelor stresului ocupațional în subeșantioane, după criteriul de gen (sex), vârsta sau categorii socio-profesionale.
A treia fază semnalează emergența teoriilor, în care variabilele moderatoare / mediatoare (de interacțiune) joacă un rol explicit.
În faza actuală, studiile prospective (longitudinale) au luat amploare. Se pune accentul mai ales pe elaborarea de programe profilactic-terapeutice de management, derivate din teorii patogenetice deja testate cu succes. Fenomenul complex al stresului ocupațional și-a găsit corespondența în cercetări multidisciplinare, iar orientarea științifică actuală pune accent pe modele explicative și comprehensive ale stresului ocupațional, influențate și de teoriile sistemice (cibernetice), care relevă rolul incertitudinii, determinărilor probabilistice și feed-back-urilor multiple. Atenția cercetătorilor s-a focalizat asupra laturii procesuale a fenomenului de stres ocupațional.
Studiile empirice și rezultatele cercetărilor în domeniu pot fi totuși organizate/ grupate sintetic în următoarele categorii, referitor la:
1. antecedente organizaționale ale stresului ocupațional;
2. stresori din mediul muncii și viața organizațională;
3. percepție și cogniție – procesul de evaluare;
4. strategii de coping (gestionare, ajustare: înfruntare/evitare) la nivel emoțional-fiziologic, cognitiv, comportamental;
5. răspunsuri / reacții (efecte) individuale la stresul ocupațional: fiziologice, psihologice, comportamentale (diferențe interindividuale);
6. consecințe aversive / dezadaptative ramificate ale stresului ocupațional privind: sănătatea și boala (distres), eficiența organizațională, performanța individuală ocupațională și extra-organizațională;
7. diferențe individuale ale persoanei ca moderatori / mediatori ai stresului ocupațional;
8. strategii de prevenție/ intervenție la nivel individual vs. organizațional (managementul stresului ocupațional);
9. accentuarea rolului afectivității (în special al emoției) în ocupații din domeniul serviciilor interumane, care reclamă manifestare emoțională (display afectiv): re-conceptualizarea stresului ocupațional ca sub-categorie a emoției sau importanța stresorilor emoționali ai muncii („emotional work”).
Fiecare familie are un ciclu de viață, ce conține etape de viață legate de venirea sau plecarea membrilor din familie. Un model de analiză al stresorilor din familie, aparținînd lui Duvall, împarte acest ciclu în 8 faze, corespunzătoare fiecărui moment important din viața familiei: căsătoria, nașterea și creșterea copiilor, părăsirea casei părintești de către copii, pensionarea și moartea (Carter și Mc Goldrick, 1988, apud Mardare Iulia, 2010, note de curs).
Formarea relației de cuplu este prima etapă în ciclul vieții de familie, un pas cu o importanță majoră deoarece de aceasta depinde adaptarea la diversele schimbări ce intervin în familie. Aceasta fază presupune diferențierea sinelui de familia de origine, formarea sistemului marital, stabilirea relațiilor cu familia extinsă pentru acceptarea partenerului (Carter și Mc Goldrick, 1988, apud Mardare Iulia, 2010).
Dintre stresorii cărora cuplurile sunt nevoite să le facă față, pot fi enumerați: nesiguranța financiară, capacitatea scăzută de gestionare a bugetului și a timpului, resurse reduse, condiții improprii de trai și muncă, probleme de sănătate, conflicte în relațiile intrafamiliale, istoric privind dificultatea de rezolvare a problemelor, de luare a decizilor, influențele persoanelor din exterior etc (O. Connell, 2001, apud Mardare I., 2010).
În cadrul cuplului conjugal, partenerii au anumite responsabilități care, dacă nu sunt îndeplinite, pot duce de la ușoare neînțelegeri și certuri până la agresivitate, infidelitate sau chiar despărțire. O cunoaștere insuficientă poate conduce de asemenea la ruperea relației de cuplu. Partenerii se pot grăbi la încheierea unei căsătorii, făcând confuzie între emoția de îndrăgostire și sentimentul de iubire. O astfel de căsătorie cu o cunoaștere superficială a partenerilor poate fi una de succes, dar deseori este o alegere regretabilă (Nicolae Mitrofan, 1984, p. 110).
O altă problemă poate fi dorința unuia dintre partenerii cuplului de schimbare a comportamentului, a ideilor celuilalt, pentru a-l face să semene cu idealul său. În relația de cuplu, acțiunile de natură pozitivă trebuie să le depașească în intensitate și frecvență pe cele de natură negativă, iar sentimentul de dragoste rămîne „componenta de profunzime, structura de rezistență” a familiei (Nicolae Mitrofan, 1984, p. 110).
I.3. Modele ale stresului ocupațional și familial
În ultimii 20 de ani literatura de specialitate descrie numeroase modele ale stresului ocupațional și abundă în aplicații, reconceptualizări, îmbunătățiri sau critici la adresa lor. Poate cel mai bine cunoscut este modelul Michigan cu două variante de bază.
Prima variantă – modelul stresului muncii (French & Kahn, 1962) – consideră că mediul obiectiv al muncii influențează percepția persoanei asupra ambianței, care la rândul ei determină răspunsul din punct de vedere fiziologic, comportamental și afectiv. Efectele acestor răspunsuri pot fi catalogate drept indicatori ai sănătății mentale și fizice sau ai bolii. În acest proces un rol important îl au caracteristicile persoanei și relațiile interpersonale care influențează fiecare pas al procesului, moderând sau exagerând.
A doua variantă – modelul ajustării/adecvării persoană – mediu (Edwards & Cooper, 1990) – pornește de la premisa că atitudinile, comportamentul și celelalte efecte la nivel individual rezultă din interacțiunea dintre caracteristicile persoanei și cele ale mediului.
Modelul procesual al lui Mc’Grath (1976) concepe stresul ocupațional ca pe un proces ciclic închis care parcurge patru stadii. Astfel, situațiile obiective de muncă sunt evaluate cognitiv și transformate în percepții asupra mediului muncii. Odată percepută situația stresantă,
individul se va angaja într-un proces decizional pentru a găsi cel mai adecvat răspuns voluntar-comportamental pentru situația specifică.
Modelul conceptual al lui Beehr și Newman (1978, p. 32), propune spre analiză șapte dimensiuni:
a) mediul (toate solicitările și caracteristicile sarcinilor de muncă sau ale vieții);
b) persoana (caracteristicile psihologice, fiziologice, demografice; tip de personalitate; trăsături fizice; anxietate etc;
c) procesul;
d) consecințele asupra individului (efecte psihologice: anxietate, oboseală psihică, depresii, ostilitate, bournout; efecte fizice/fiziologice: boli cardiovasculare, hipertensiune etc.; efecte comportamentale: absenteism, abuz de droguri/substanțe, scăderea eficienței muncii etc.;
e) consecințele asupra organizației (scăderea eficienței, profitului, productivității, fluctuația personalului etc.);
f) răspunsuri adaptative (cuprinde strategii de gestionare – coping – atât la nivel individual – căutarea suportului social, exerciții fizice, schimbarea locului de muncă etc., cât și la nivel organizațional – reorganizarea activității, a programului de lucru etc.);
g) timpul (de care depind toate celelalte dimensiuni ale stresului ocupațional).
Modelul operațional-interactiv de evaluare și coping a stresului ocupațional (Cooper et al. 1988, p.25) cuprinde patru elemente-cheie: sursele stresului (factori intrinseci muncii, rolul în organizație, natura relațiilor interpersonale, climatul etc.); caracteristici individuale (vârstă, sex, pregătire, status profesional, interese, obiceiuri etc.); strategii de coping (suportul social, logică/rațiune, relații familiale și de muncă, controlul timpului etc.); efectele stresului asupra individului sau organizației (dureri, boli, insatisfacție profesională, moral și interes scăzut).
Modelul interdisciplinar de abordare a stresului ocupațional (Schabracq & Cooper, 1998) este construit în jurul conceptului de integritate („integrity“), care se referă la organizarea manifestărilor individuale optime, în termenii unui repertoriu personal de opțiuni pentru acțiune într-o situație social-culturală sau de muncă dată și care are un pronunțat caracter procesual, multinivelar cu puternice conotații cultural-morale. Situațiile de muncă sunt abordate fie ca stresori, fie ca paternuri colective de coping sau factori de sănătate, deoarece includ soluții pentru probleme recurente sau previn efectiv instalarea stresului.
Sistematizând totalitatea datelor cuprinse în modelele prezentate mai sus, putem considera că modelarea stresului ocupațional vizează patru mari categorii de variabile: stresori, reacții la stres, evaluare și mecanisme de coping, iar procesul stresului ocupațional este unul dinamic-recursiv deoarece evaluarea și copingul sunt mecanisme active care au funcția de a adapta permanent stresori din mediu la realitatea proprie sau invers de a determina reconfigurări și restructurări la nivelurile cognitiv-neurobiologic și comportamental, care să minimizeze efectele negative ale stresului ocupațional.
Există o diversitate de dovezi care indică că sursele de stres într-o anumită profesie combinate cu caracteristicile individuale ale deținătorului postului pot cauza insatisfacția muncii, producerea unor accidente de muncă, abuzul de alcool și probleme sociale sau în familie. Simplul fapt că trăiești în societatea de azi este stresant, ceea ce a condus la remarca că „fiecare individ este hărțuit zilnic nu numai de realitatea propriei vieți dar și de fiecare dezastru din țară sau lume pe care îl află din mass-media. Probabil câștigurile civilizației moderne vor fi depășite de efectele stresului cauzat dacă noi nu încercăm să înțelegem, controla, preveni sau adapta la stres și anxietate.” (Kutash, Schlesinger, 1980)
Indivizii reacționează la stres în moduri diferite: unii fumează mai multe țigări, consumă mai mult alcool sau se droghează. Efectele psihologice ale stresului includ problemele familiale, tulburări ale somnului, probleme de dinamică sexuală, depresie, anxietate, burnout. Efectele fiziologice ale stresului cuprind afecțiunile cardio-vasculare, dureri de cap, de spate și oboseală.
Modelul contextual al stresului familial – Boss
Acest model propune ideea că familiile sunt sisteme care se confruntă deseori atât cu stresori interni, cât și cu stresori externi. Contextul intern al familiei conține structura familiei (rolurile membrilor ei), resursele și mecanismele sale de apărare, valorile și percepțiile asupra cărora familia are influență. Contextul extern vizează istoricul familiei, ereditatea și mediul, cultura, asupra cărora familia are o influență mai mică.
Identificarea relației stres-performanță. Sursele stresului ocupațional
Spector (2000) definește tensiunea ocupațională („strain”) ca fiind reacție pe care angajații o au ca urmare a expunerii la factorii de stres, reacție care poate fi comportamentală, psihologică sau fizică. Reacțiile comportamentale se referă la ceea ce face individul pentru reducerea tensiunii (comportamente compulsive ca fumatul, consumul de alcool, reacții comprtamentale autoagresive, heteroagresive sau violente). Reacția fizică se referă la apariția simtomelor de boală fizică, a somatizării tensiunii la nivel corporal. Reacția psihologică se referă la manifestări ale afectivității negative, atitudini (insatisfacția față de muncă) sau emoții (anxietate, frustrare).
Cooper (1990) identifică șase surse majore ale stresului ocupațional: factori intrinseci muncii, rolul în organizație, dezvoltarea carierei (promovarea, retrogradarea, lipsa securității postului, ambiția de autorealizare), relațiile interpersonale la locul de muncă, structura și climatul organizațional, interfața muncă-familie
Cercetările efectuate în diferite medii relevă existența a două categorii de factori de stres: stresul operațional legat de desfășurarea concretă a activității și stresul legat de tensiunile structurale din organizație.
Factorii de stres relativi la tensiunile structurale sunt: lipsa echipamentului, conflictele cu colegii, lipsa suportului din partea colegilor și a superiorilor, conflictele între lideri ce au efecte negative asupra subordonaților, recompensa materială inadecvată, programul neregulat de lucru, moralul scăzut al colegilor (Lester, 1982), plictiseala, completarea excesivă de rapoarte și formulare, conflictul de rol și ambigitatea de rol (Burke, 1998).
În domeniul educațional putem vorbi de spre factorii de stres subiectivi (distanța de casă a instituției, siguranța deplasării) și factori de stres obiectivi (absența facilităților recreative, disponibilitatea serviciilor medicale, sociale și de hrană, gălăgia, frigul la care sunt expuși pe timpul iernii, condițiile de iluminat, spațiul restrâns).
Kahn și Byosiere (1992) clasifică stresorii în două mari grupuri, după cum sunt generați de:
• conținutul muncii (complexitatea sarcinilor, monotonia sau varietatea acestora, volumul sarcinilor, modificări imprevizibile ale cerințelor, continuitatea și integrarea informațiilor transmise de traineri și directori);
• dimensiunea socială a muncii (vizează relațiile interpersonale, îndeosebi abuzul emoțional ca urmare a stilului managerial, conflictul de rol, stilul de interacțiune și predare, estimarea eronată a propriilor resurse).
Un studiu cuprinzând 130 ocupații diferite condus de Shaw și Riskind (1983) a arătat că anumite caracteristici ale profesiilor sunt strâns legate de prezența unui nivel de stres ridicat: 1) luarea deciziilor, 2) monitorizarea constantă a planurilor și materialelor, 3) schimburi constante de informații cu alții, 4) condiții de muncă neplăcute și 5) sarcini slabe sau deloc structurate.
În urma analizei cauzelor generatoare de stres organizațional se poate face distincția între cele care acționează exclusiv la nivelul managerilor și cele ce se regăsesc în rândul executanților, precum și existența unor cauze comune, astfel:
a) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul managerilor: complexitatea, diversitatea și caracterul de noutate frecventă a sarcinilor cu care se confruntă managerul, responsabilitățile ridicate pe care le presupun funcțiile de management, preocuparea pentru viitorul organizației, ritmul alert de luare a deciziilor, stilul de management neadecvat, centralizarea excesivă a autorității, existența unor subordonați slab pregătiți din punct de vedere profesional, prelungirea programului de lucru;
b) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul subordonaților: incompatibilitatea cu tipul de manager, delegarea în exces practicată de unii manageri, teama de pierdere a postului;
c) cauze comune generatoare de stres: presiunea termenelor limită, motivația nesatisfăcătoare, dispozițiile inaplicabile primite din partea superiorilor, lipsa aptitudinilor sau a pregătirii corespunzătoare, aspirația spre funcții superioare, tensiunile familiale, deficiențele în proiectarea postului, sistemul informal puternic, sistemul informațional ineficient.
2. Simptomele de stres și indicatorii comportamentali. Efectele stresului ocupațional
În condiții de normalitate, oamenii trebuie să-și găsească echilibrul și răspunsuri noi față de situații noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ și, de aceea poate constitui o greșeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivațional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situații.
Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacțiune cu alți indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic.
De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal și necesar, atât la serviciu cât și în afara lui. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică și tulburări psihologice. În contextul organizațional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situații.
Reacțiile la stres sunt complexe, ele putând fi identificate în plan fiziologic, cognitiv, emoțional și comportamental. Astfel, în plan fiziologic apar reacții la nivelul sistemului scheleto-muscular (ticuri, tensiune musculară, spasme musculare); în sistemul cardiovascular (dureri de inimă și palpitații); modificări neuro-endocrine (scăderi ale nivelului de calciu și oxigen în sânge); modificări dermale (transpirație excesivă, modificări ale potențialului electric); la nivelul sistemului imun (alergii, viroze, astm, alopecie).
Reacțiile cognitive la stres vizează deteriorarea performanțelor gândirii, memoriei, atenției. Dacă persoana este supusă unor situații generatoare de stres prin complexitatea, variabilitatea sarcinilor, precum și prin anumite solicitări neprevăzute, pot să apară o serie de modificări ale parametrilor cognitivi, precum: diminuarea capacității de concentrare a atenției, gânduri negative despre sine și viitor, ideație suicidară, toleranță redusă la criticism, blocaje ale gândirii, dificultăți de stocare și redare a informației, rigiditate ideativă și dificultăți în luarea deciziilor.
În plan emoțional au fost identificate anumite creșteri ale nivelului anxietății, depresiei, iritabilității, labilității emoționale și culpabilității. De asemenea pot să apară reacții de neîncredere, sentimente de neglijare, izolare și reprimare a emoțiilor, teamă de îmbolnăviri, teamă de viitor, neîncrederea în ceilalți.
În plan comportamental, aceste răspunsuri la stres sunt concretizate în: consumul excesiv de alcool, tutun sau cafea, deteriorarea relațiilor interpersonale, tulburări de somn, comportamente agresive, absenteism.
Factorii individuali și situaționali, ca mediatori ai stresului
În urma interpretării datelor statistice obținute cu ocazia cercetării stresului la manageri Pitariu (1998) a constatat că nu există diferențe de gen cu privire la perceperea factorilor de stres amenințători și a pus în discuție un fenomen nou, acela al unei manifestări dinamice a stresului ocupațional, modificări care se reconfigurează în timp, de-a lungul perioadei de tranziție economică (cu ocazia unei cercetări desfășurate în anul 1991 care avea același obiect s-a constatat că există diferențe de sex, bărbații percepând factorii de stres mai amenințători).
În studiul stresului se ridică o întrebare: de ce stresori similari au efecte diferite la persoane diferite? Unii oameni evaluează o situație ca fiind deosebit de stresantă, alții dimpotrivă, ca binevenită. Ignorarea rolului personalității și situației în răspunsul individual la stres impune necesitatea integrării reacției la stres într-un proces dinamic care conține variabilele personale și cele circumstanțiale.
Diferențele individuale pot fi văzute ca moderatori în relația stres-strain. Inadecvarea condițiilor profesionale la factorii personali se repercutează asupra stării de confort fizic și psihic al individului. Astăzi personalitatea este studiată în diferite paradigme, cu semnificații diferite și la nivele diferite: de la unul foarte concret (comportamental) la nivele mai abstracte (inconștient) sau greu accesibile (genetic).
La nivelul personalității factorii de stres rezidă în tipul de reactivitate emoțională, în capacitățile intelectuale și stilul cognitiv, în caracteristicile atitudinale și comportamentale. Identificarea diferențelor individuale care se pot structura în factori de vulnerabilitate/rezistență la stres este demersul care trebuie făcut în studierea reacțiilor la stres.
Alături de profesie ca sursă de stres, diferențele individuale au un rol important în procesul stresului. Diferențele individuale se manifestă în toate secvențele procesului stresului, respectiv expunere, evaluare, adaptare, răspuns de scurtă durată și consecințe de lungă durată.
Variabilele relevante privind diferențele individuale sunt: -starea de anxietate/neuroticism, tipul A de comportament, stimă de sine, atribuirea (locus of control), flexibilitate, stilul de adaptare (coping), extroversiune/introversiune. Pe baza unor studii longitudinale au fost identificate și alte variabile individuale capabile să modifice homeostazia organismului sub influența stresului: auto-eficacitatea, stima de sine, optimismul, reziliența și robustețea.
S-a constatat că persoanele cu atribuire internă răspund diferit la stres în comparație cu persoanele cu atribuire externă. Cei orientați intern sunt mai activi în a lua măsuri împotriva stresului și în diminuarea efectelor lui. Subiecții cu atribuire externă sunt înclinați să suporte stresul și să acționeze mai puțin asupra sursei.
Optimismul este tendința generală de a avea o concepție pozitivă asupra viitorului și a experiențelor vieții, influențând sănătatea fizică și psihică a persoanei prin răspunsurile eficiente în situații de stres. Stilul pesimist se caracterizează prin expectații negative privind efectul acțiunilor întreprinse, orientând persoana spre renunțare, evitare și negare. Conceptul de optimism este derivat din teoria autoreglării conduitei în funcție de anticiparea efectelor. Anticiparea succesului sau eșecului declanșează emoții pozitive sau negative, emoții ce vor influența cognițiile și calitatea acțiunilor întreprinse. Persoanele anxioase și pesimiste se apreciază ca ineficiente și au tendința să-și limiteze comportamentele de inițiere și îndeplinire a unor sarcini, considerându-le insurmontabile.
Unii experți au identificat o trăsătură de personalitate, numită robustețe ce poate atenua efectele stresului. Indivizii puternici manifestă trei trăsături fundamentale ale personalității, ei tind să devină puternic implicați în ceea ce fac, acționează de obicei cu convingerea că prin munca lor vor face ceva diferit și percep majoritatea schimbărilor din viață ca fiind benefice și normale pentru dezvoltarea personală.
Datorită sentimentului lor puternic de eficiență de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt capabili să reziste la stres. Unii specialiști consideră că robustețea acționează ca un tampon împotriva bolii, aceasta fiind corelată cu o tensiune arterială scăzută, nivel scăzut de acizi grași în sânge, tensiune psihologică redusă și o stare de fericire accentuată.
Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei caracteristici ale robusteții:
-angajarea: sunt devotați muncii lor, familiei, cât și altor valori importante.
-controlul: au un sentiment de control propriu asupra vieții lor.
-provocarea/stimularea: abordează modificările vieții ca ocazii de autotestare.
Factori situaționali
Studiile focalizate pe rolul factorilor situaționali evidențiază rolul suportului social oferit celor aflați în dificultate. Kahn și colaboratorii săi (1987) au propus trei variabile situaționale ca potențiali mediatori împotriva stresului: predictibilitatea stresorilor, controlabilitatea stresorilor și inteligibilitatea stresorilor.
CAPITOLUL II.
MANAGEMENTUL STRESULUI. TEHNICI DE REDUCERE A EFECTELOR STRESULUI LA ANGAJAȚII DIN PRODUCȚIA DE SERIE
O analiză atentă a literaturii de specialitate existente pe această temă, evidențiază numărul mare de lucrări și orientări privind managementul eficient al stresului, pe de o parte, iar pe de alta, eforturile scăzute ale angajatorilor pentru investiții în direcția unui management eficient al stresului la locul de muncă.
Din multiplele clasificări privind modalitatea de abordare a managementului stresului Cooper, Dewe, O, Driscolll, Nicole Rascle, 2003, Băban, Bogathy, Zlate, ne-a reținut atenția sinteza prezentată de Zlate, M, (2007, p. 595) formulată pe baza constatărilor realizate de unii dintre autorii amintiți, privind modalitățile de management al stresului organizațional.
Potrivit acesteia, există cele trei nivele de intervenție în vederea gestiunii stresului respectiv, organizațional, al interfeței dintre cel organizațional și cel individual.
Cea mai importantă etapă într-un program de management al stresului vizează intervenția asupra problemelor constatate în scopul diminuării sau eliminării acestora (Finn, 1997).
II.1. Tipuri și niveluri ale intervenției
II.1.1.Niveluri ale intervenției.
Intervenția se poate desfășura la nivel individual (a) și la nivel organizațional (b).
a.Tehnicile individuale se structurează în următoarele subgrupe:
• Tehnicile de monitorizare a stresorilor și a simptomelor – pornesc de la supoziția că persoana va evita stresul dacă va deveni conștientă de situațiile care determină reacții de stres (Ivancevich, Matteson, 1980; Roskies, 1987).
• Tehnicile de formare a deprinderilor – pornesc de la ipoteza că o persoană care își dezvoltă abilitățile va fi capabilă să facă față mai ușor diferitelor situații cu care se va confrunta, prin urmare se implementeză stagii de dezvoltare a abilităților sociale (Jaremko, 1980), a abilităților de comunicare sau a celor de rezolvare a problemelor (Mathney, 1986).
• Tehnicile de tolerare a stresului – pornesc de la certitudinea că stresul este inerent în viață, iar răspunsul persoanelor la evenimente este mediat de interpretarea cognitivă a acestora, prin urmare se încearcă ajutarea persoanei de a-și modifica modul în care apreciază evenimentele. Se utilizează diferite tehnici cognitiv-comportamentale, precum restructurarea cognitivă (Kendall, Bernis, 1983), evaluarea cognitivă (Matteson, Ivancevich, 1987), inocularea stresului (Meichenbaum, 1977).
• Tehnicile de relaxare se bazează pe ideea că persoana este capabilă să-și modifice o serie de parametri fiziologici a căror activitate în situații stresante tinde să crească foarte mult, prin urmare este învățată să respire mai profund (Mason, 1980), să mediteze (Sethi, 1984) și să se implice în activități fizice (Jette, 1984) sau să realizeze diferite exerciții de autosugestie, imagerie dirijată și yoga (Kuna, 1975).
• Tehnicile de modificare a reacțiilor se centrează în principal pe persoanele cu patern comportamental de tip A, care prezintă riscul de a manifesta reacții negative la stres (Suinn, 1982; Roskies, 1987).
b.Tehnicile organizaționale cele mai reprezentative ca eficiență sunt:
• Tehnicile de dezvoltare a resurselor se bazează pe ideea sprijinirii angajaților, încât aceștia să descopere noi modalități de a face față evenimentelor, astfel că se insistă pe suportul social (Tomz, 1998) și pe managementul timpului (Bonoma, Slevin, 1978).
• Tehnicile de planificare a muncii se centrează pe modificările care se pot realiza asupra muncii și a modului de realizare a acesteia și vizează managementul carierei și planificarea ei (Hall, 1986).
• Tehnicile de analiză și clarificare a rolului pornesc de la premisa că cele mai bune informații despre activitate le poate oferi cel care desfășoară respectiva activitate, prin urmare se poartă discuții cu acesta referitoare la expectațiile pe care le are față de comportamentul șefului (Sauter, 1990).
• Tehnicile de centrare pe activitățile de muncă se referă la acțiunile care se pot realiza asupra activității (Jackson, 1984), astfel încât să se schimbe modul de realizare a anumitor sarcini (reorganizarea muncii) sau să se sporească motivația intrinsecă și gradul de interes al acesteia (îmbogățirea muncii).
• Tehnicile de optimizare a relațiilor interpersonale sunt foarte eficiente având în vedere rolul deosebit al sprijinului reciproc al colegilor în combaterea stresului (Wells, 1984).
II.1.2.Tipuri de intervenții
În implementarea unor programe de managementul stresului, trebuie ținut cont de două componente ale oricărei intervenții: și anume intervențiile în domeniul proceselor, adică a abilităților care pot fi utilizate, și intervențiile în domeniul conținutului, adică a subiectelor care pot fi abordate (Ross, Altmaier, 1994).
Intervențiile centrate pe proces pot fi grupate în:
• Training cu managerii și angajații pentru informarea cu privire la modalitățile de recunoaștere a diferitelor simptome ale stresului.
• Promovarea programelor privind stilul de viață sănătos în care să fie prezentate informații despre efectele tutunului, alcoolului, mâncării, somnului asupra vulnerabilității la stres.
• Consultanță oferită managerilor centrată pe modul de comportare cu diferite tipuri de angajați sau pe soluționarea diferitelor probleme cu implicații personale.
• Consilierea individuală pentru rezolvarea diferitelor probleme personale sau interpersonale și depășirea unor dificultăți care pot crea probleme la locul de muncă.
• Realizarea sondajelor de opinie pentru evaluarea stresorilor și pentru utilizarea sugestiilor în implementarea deciziilor.
• Întâlnirile de grup pentru facilitarea împărtășirii problemelor existente și pentru cunoașterea reciprocă a angajaților.
• Interpretarea rezultatelor la testarea psihologică pentru ca persoana să-și cunoacă punctele slabe și pe cele forte și să înțeleagă mai bine care sunt valorile și interesele sale profesionale.
• Producerea materialelor cu conținut educativ pentru a clarifica angajații cu privire la o serie de probleme cu care aceștia se confruntă în activitate.
Intervențiile centrate pe conținut constau în:
• Dezvoltarea abilităților angajaților: de ascultare, de comunicare, de negociere.
• Dinamica de grup: stilul de conducere, suportul social, coeziunea grupului, rezolvarea conflictelor.
• Problemele performanței: evaluarea obiectivă, oferirea de feedback angajaților,stabilirea criteriilor de performanță.
• Starea de sănătate: reducerea fumatului, relaxarea și diminuarea consumului de substanțe nocive.
• Dezvoltarea carierei: efectuarea cu seriozitate a mentoratului, a socializării și a stagiilor de perfecționare.
• Testarea: evaluarea potrivirii din punct de vedere psihologic cu cerințele activității și cu realizarea sondajelor de opinie.
• Dinamica organizațională: pensionarea, managementul schimbării, climatul organizațional.
Tipurile de intervenție pot fi: de prevenție primară, de prevenție secundară, de terapie și de reabilitare. Prezentarea realizată în continuare pleacă de la această organizare a modalităților de management al stresului și are în vedere și paradigmele teoretico-experimentale ale distresului emoțional.
1.1.Intervenții de prevenție primară în managementul distresului emoțional se bazează pe supoziția că modul cel mai eficient de combatere a stresului este eliminarea sau reducerea surselor de stres din mediul de lucru (Bogathy, 2007). Pe de altă parte, atunci când are loc la nivelul individului sau a interfeței dintre individ și organizație (Cooper, Dewe, ODriscoll, 2001, , Zlate, 2008), prevenția primară vizează creșterea calificării, îmbunătățirea abilităților de organizare prin managementul timpului, training al abilităților personale și interpersonale, echilibrarea vieții profesionale și de familie precum și dezvoltarea personală a individului, prin creșterea conștientizării de sine, managementul didactic al stresului și promovarea stilului de viață sănătos Un stil de viață sănătos implică: exerciții fizice regulate, odihnă, un regim alimentar sănătos, sărac în grăsimi, cu consum de alcool moderat, cu muzică, lecturi de relaxare și metode de contracarare a efectelor negative ale stresului, bună dispoziție, râs, cultivarea suportului social și investiții variate.
1.2. Intervenții de prevenție secundară în managementul stresului
Scopul intervențiilor de prevenție secundară realizată la nivel organizațional este acela de a îmbunătăți potrivirea dintre angajat și organizație, prin socializarea anticipatorie, ameliorarea comunicării, luării deciziei, managementului conflictelor, dezvoltarea organizațională, managementul carierei (Zlate, 2007).
1.3. Intervenția psihoterapeutică în distresul emoțional
Această formă de intervenție are următoarele scopuri (Zlate, 2007):
a. Instituționalizarea proceselor și serviciilor de sănătate prin sport, programe de binefacere, programe de asistență psihopedagogică a angajaților din cadrul școlii și biofeedback;
b. Vindecarea tulburărilor prin consiliere psihologică și psihoterapie;
c. Autovindecarea prin tehnici de autoterapie;
II.2. Tehnici de intervenție. Descrierea tehnicilor de relaxare
Analizând tehnicile de intervenții psihoterapeutice ce și-au demonstat eficiența în distresul emoțional am evidențiat următoarele:
I. Intervenții prin psihoterapia cognitiv-comportamentală. În cadrul căreia am remarcat mai multe tehnici de intervenție astfel:
1. Tehnici de intervenție la nivel cognitiv. Prin proceduri de restructurare cognitivă – intervenim asupra credințelor iraționale și disfuncționale și le înlocuim cu credințe funcționale și raționale. Procedurile de restructurare cognitivă presupun represia scopurilor disfuncționale parcurgând o serie de pași specifici (David, 2006).
2. Tehnici de intervenție asupra evenimentului activator stresant – proceduri de rezolvare de probleme și de antrenament asertiv. Aceste proceduri sunt utilizate pentru a modifica și rezolva situațiile problematice exterioare individului, respectiv evenimentele activatoare. Dobson 2001, (citat de David, 2006,) identifică cinci etape ale tehnicii rezolvării problemei respectiv: identificarea problemei, stabilirea scopurilor, generarea soluțiilor alternative, considerarea consecințelor decizia pentru cea mai bună alternativă și evaluarea.
3. Proceduri de inoculare a distresului. Reprezintă tehnici de adaptare a persoanei la distresul emoțional. Acest lucru se realizează prin achiziționarea de mecanisme de coping cognitiv, comportamental și fiziologic eficient și prin pregătirea pentru noi situații stresante.
II. Tehnici de intervenție la nivel biologic. Probabil cel mai puternic instrument pentru reducerea imediată, a efectelor perturbatoare ale distresului emoțional este relaxarea. Această concluzie este exprimată de Smith (2005), aducând ca argument cele peste 2000 de studii care au examinat și au demonstrat impactul tehnicilor de relaxare profesională. Relaxarea este ”o tehnică psihoterapeutică și autoinformativă, fundamentată științific care urmărește realizarea unei de contracturi musculare și nervoase având ca efect un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice și psihice, creșterea rezistenței la stres a organismului și diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat” (Holdevici, I. 2005)
Cele mai utilizate tehnici de relaxare sunt: antrenamentul autogen, relaxarea musculară progresivă, controlul respirației și tehnicile de imagerie (Holdevici 2005, David, 2006 ).
A.Tehnica de relaxare autogenă a lui J. H. Schultz
Această tehnică de relaxare face parte din grupul metodelor globale de relaxare din clasificarea lui R.P. Bousingen. J.H.Schultz s-a nascut în 1884 și a fost inițial medic generalist. Influențat de succesele obtinute în domeniul sugestiei și hipnozei, se dedică psihiatriei. În 1919 devine chiar profesor de neuropsihiatrie la Berlin.
Metoda imaginată de Schultz este, în esență, o metodă de autodecontractare concentrativă. Astfel, subiectul iși creează o stare hipnotică care va declanșa decontractarea mușchilor. Două elemente materializează eficiența deconexiunii obținute prin trecerea de la starea de veghe la cea hipnotică – stare caracterizată, printre altele, de detașarea de realitate. Senzația de greutate și căldura care trebuie să caracterizeze antrenamentul autogen al lui Schultz nu reprezintă un simplu epifenomen, ci o autentică condiționare a acestei metode. Deci, această metodă se reduce la o autohipnoză provocată, asociată unei concentrări a conștiinței care, în final, va duce la o deconexiune generală a organismului.
Metoda „trainingului autogen” al lui Schultz este folosită în ședintele de psihoterapie ca metodă de relaxare profundă, autodeconectare concentrativă, care permite clientului posibilitatea de a realiza el însuși un calm interior și de a ajunge la utilizarea completă a forțelor energetice ale vieții interioare. Este folosită cu precădere în managementul stresului și de către persoanele cu afecțiuni psihosomatice, dar s-a dovedit a fi eficientă în orice situație în care clientul dorește o relaxare profundă și autentică, fizică sau psihică, ori pur și simplu, atunci când doreste să experimenteze un nou mod de cunoaștere și interconectare a fizicului cu Sinele său, un exercițiu de control și autocontrol. Această metodă îl susține pe client în a învăța sa își inducă el insuși senzația de căldură și de greutate în corp, care îl conduce apoi la atingerea unei stări lăuntrice de profundă relaxare fizică și psihomentală. Astfel, sunt eșalonate gradual cele 9 exerciții pentru liniște, liniște și greutate, liniște, greutate și căldură, liniște, greutate, căldură și echilibru, inimă, respirație, abdomen, cap, somn. Această metodă implică aplicarea zilnică, de 3 ori pe zi, câte 15 minute, a tehnicii de relaxare. Pentru început, clientul va fi asistant de specialist în inițierea și exersarea tehicii, urmând ca, în timp, clientul să o asimileze și să o integreze în așa fel încât să o poată accesa și folosi ori de câte ori este nevoie.
Exercițiile și formulele folosite:
1. Primul exercițiu pentru LINIȘTE:
Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toti mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Brațul meu drept zace fără vlagă, inert… Brațul meu drept este în întregime greu… O greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, brațul, mâna și se furișeaza până în vârful degetelor… Brațul meu drept este foarte greu… Liniște și greutate… Sunt în întregime liniștit … Miscați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund… încă o dată. . . încă o dată . . .Deschideți ochii !
2. Al doilea exercițiu – LINIȘTE ȘI GREUTATE:
Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară…Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă… În jurul meu este numai calm și un necontenit echilibru . . . . Mișcati brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !
3. Al treilea exercițiu – LINIȘTE, GREUTATE ȘI CĂLDURĂ:
Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O caldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, mâna dreaptă și se furișează pâna în vârful degetelor… Venele brațului drept se dilată… O caldură placută îmi năpădește brațul drept și mâna dreaptă, ca într-o baie caldă… Brațul meu drept este învăluit într-o caldură odihnitoare… Liniște, greutate, caldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !
4. Al patrulea exercițiu – LINIȘTE, GREUTATE, CĂLDURĂ ȘI ECHILIBRU:
Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O căldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, -mâna dreaptă și se furișează pâna în vârful degetelor… Venele brațului drept se dilată… O căldură plăcută îmi năpădește brațul drept și mâna dreaptă, ca într-o baie caldă… Brațul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare… Liniște, greutate, căldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . încă o dată . . .încă o dată . . .Deschideți ochii !
5. Al cincilea exercițiu – INIMA:
Vă rog luați poziția de bază . . .Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. Inima mea bate liniștită , egal, ritmic… Inima împrăștie sângele calm în tot corpul meu… Simt cum îmi încălzește umărul stâng, brațul stâng, se resfiră o căldură moleșitoare până în vârful degetelor. Inima lucrează de la sine, abia îmi dau seama cum sângele pompat de inimă îmi încălzește tot corpul…. Liniște, greutate, căldură… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . Deschideți ochii !
6. Al șaselea exercițiu – RESPIRAȚIE:
Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. Răsuflarea mea este liniștită și rară…. Respir liber și aproape de la sine…. Aerul este foarte curat în jurul meu… Trupul meu respiră calm și liniștit… Mă scald într-o baie de aer plăcută și înviorătoare… Plămânii se mișcă liniștiți… Respir în pace… Aerul mă împresoară ca un balsam dătător de viață…. În preajma mea totul respiră lin, un aer tonic, proaspăt, ca de înălțimi… Liniște, greutate, căldură…. Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu … Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeti pumnii ! Respirați profund . . .încă o dată . . .încă o dată . . . Deschideți ochii !
7. Al șaptelea exercițiu – ABDOMEN:
Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară… Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă…. O greutate firească îmi năpădește tot trupul…. O căldură agreabilă îmi cuprinde brațul drept, mâna dreaptă și se furișează până în vârful degetelor… Abdomenul este foarte liniștit și relaxat…. Toți mușchii care îl învelesc sunt destinși, orice tensiune cedează….Plexul este cuprins de o căldură plăcută… Nu mai simt nici un spasm în tot abdomenul… Plexul este cald și relaxat… Liniște, greutate, căldură…. Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . .încă o dată . . . Deschideți ochii !
8. Al optelea exercițiu – CAP:
Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desăvârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară. Liniște și greutate. Liniștea și echilibrul mă inundă. O greutate firească îmi năpădește tot trupul… Corpul meu este liber și ușor… Mușchii feței sunt relaxați. Bărbia atârnă destinsă. Limba este foarte grea, fruntea devine rece și tot mai destinsă…. Nici o cută nu o mai tulbură… Simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele… Creierul îmi este limpede ca un izvor de munte, limpezime de cristal… Acum m-aș putea concentra asupra celor mai dificile probleme. … Capul îmi este limpede și clar… Liniște, greutate, căldură, echilibru… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcati brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strangeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată . . . încă o dată . . . Deschideți ochii !
9. Al nouălea exercițiu – SOMN:
Vă rog luați poziția de bază . . . Închideți ochii . . . . Sunt în întregime liniștit… Sunt cu desavârșire calm… Toți mușchii îmi sunt destinși și odihniți…. O liniște plăcută mă înconjoară… Calmul mă inundă… Nimic nu-mi tulbură liniștea… Simt o liniște și o pace interioară… Sunt complet calm… Întregul meu corp zace fără vlagă , inert… Umerii, brațele, mâinile, picioarele, întregul meu corp este greu… Trupul meu este cuprins de o greutate copleșitoare… Corpul meu zace inert și destins ca un arc în repaos, împietrit ca o stană de piatră… O greutate liniștitoare mă împresoară…. Liniște și greutate… Liniștea și echilibrul mă inundă… O greutate firească îmi năpădește tot trupul… Răsuflarea mea este liniștită și rară… Respir liber și aproape de la sine…. Aerul este foarte curat în jurul meu. Trupul meu respiră calm și liniștit. Mă scald într-o baie de aer plăcută și înviorătoare. În preajma mea totul respiră lin, un aer tonic, proaspăt, ca de înălțimi…În preajma mea este numai liniște și pace, ca într-o amiază caldă de vară, un cer bucolic mă acoperă, zumzet de gâze în lanuri de grâu; deasupra mea seninul cu nori de vată. O toropeală plăcută mă năpădește ca o boare marină, precum foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare. O lumină diafană mă împresoară, încet, încet se stinge orice zvon din jurul meu Lumina se pierde treptat, ca umbrele estompate în noaptea polară…. Culorile sunt mereu, mereu mai stinse . . . Liniște, greutate, căldură, echilibru… Liniștea și echilibrul mă împresoară… Mă las cuprins în voie de tihna senină și necontenitul echilibru din jurul meu. Mișcați brațul în sus și în jos de 3 ori ! Strângeți pumnii ! Respirați profund . . . încă o dată. . . încă o dată . . . Deschideți ochii !
B.Tehnica de relaxare progresivă a lui Jacobson
În 1929, după 20 de ani de cercetări, Edmund Jacobson (1888-1983), psihiatru și fiziolog american, fondatorul bio-feed-back-ului scrie lucrarea “Relaxarea progresivă”. Acesta a descoperit că fiecare tensiune musculară este asociată cu o tensiune psihologică.
O numește progresivă, pentru că în timpul exercițiilor se face trecea de la un grup de mușchi la altul. Metoda încordării și relaxării alternative a diferitelor grupe musculare produce o stare de relaxare profundă, benefică mai ales în cazul în care anxietatea provoacă tensiune musculară accentuată. Principiul care stă la baza acestei tehnici a fost formulat, încă de la început, de E. Jacobson, care spunea că „O minte anxioasă nu poate exista într-un corp relaxat.”
Tehnica presupune învățarea controlului tonusului muscular, pornind de la contracții realizate treptat, zonă cu zonă, prin intermediul exercițiilor de destindere. Ordinea este importantă: extremitățile superioare, inferioare, abdomen, spate, torace și facies.
Jacobson a continuat sa iși desfășoare cercetările la Laboratorul de Fiziologie Clinică din Chicago, pe care l-a și condus pana în 1960.
Relaxarea, în concepția lui Jacobson, nu este altceva decât situația consecutivă unei deconectări musculare ce generează, în consecință, o diminuare a activității mentale și psihice. Această tehnică constă în exerciții de 30 de minute, maxim o oră, care vor fi repetate de circa trei ori pe săptămână, “antrenament” ce poate dura uneori luni de zile, pâna la un an chiar.
Desfășurarea practică a tehnicii de relaxare a lui Jacobson comportă urmatoarele etape:
În prima etapă, subiectul este invitat sa contracte energic brațul, gâtul, abdomenul, spre a lua cunoștința de senzația contracției. A te relaxa presupune a nu acționa (în sens somatic), relaxarea într-o asemenea concepție neimplicând nici un efort.
În cea de-a doua etapă, numită a relaxării diferențiale, ne controlăm mușchii, în funcție de diferitele circumstanțe pe care ni le oferă viața cotidiană.
În cea de-a treia etapă, în sfârșit ajungem în situația de a percepe, de a cunoaște acele tensiuni musculare pe care le generează diferite emoții, diferite modificări afective.
Programul practic de desfășurare a tehnicii de relaxare a lui Jacobson (o formulă avansată):
1. Așezați-vă sau culcați-vă confortabil. Relaxați-vă complet mușchii. Strângeți pumnul
drept. Strângeți-l din ce în ce mai puternic și observați contracția (tensiunea) ce rezultă. Mențineți pumnul strâns și simțiți contracția în pumn, în mână, în antebraț: apoi relaxați-vă. Slăbiți complet contracția degetelor; observați diferența de senzații. Încercați să relaxați și restul corpului. Faceți la fel cu mâna stângă. Strângeți pumnul în timp ce restul corpului rămâne relaxat. Strângeți din ce în ce mai tare, simțiți tensiunea și destindeți-vă. Observați din nou diferența. Strângeți acum amândoi pumnii deodată, din ce în ce mai tare, astfel încât să aveți antrebrațul contractat. Observați-vă senzațiile, apoi relaxați-vă. Întindeți degetele și bucurați-vă de relaxare. Continuați să relaxați mâinile din ce în ce mai mult.
2. Îndoiți coatele și contractați bicepsul. Contractați mai mult și observați senzațiile de tensiune. Întindeți din nou brațele, relaxați-le și apreciați diferența. Flectați încă odată cele două coate și contractați bicepsul ambelor brațe, contractați mai mult și observați senzațiile de tensiune, de contracție; apoi întindeți din nou brațele, relaxați-le și acordați atenție diferenței; relaxarea difuzează, progresează în brațele voastre, concentrați-vă asupra ei. Brațele se odihnesc confortabil; relaxați-vă și mai mult. Chiar și când credeți că le-ați relaxat complet, încercați să le relaxați și mai mult. Încercați să simțiți relaxarea, o relaxare din ce în ce mai completă.
3. Concentrați-vă acum asupra feței. Încrețiți fruntea, din ce în ce mai mult, apoi relaxați-o. Lăsați fruntea să se destindă și pielea să rededevină întinsă. Simțiți cum pielea frunții se destinde. Încrețiți-o din nou, încrețiți-o și mai mult și relaxați-o din nou, lăsați fruntea să se întindă. Simțiți cum pielea frunții se destinde din ce în ce mai mult, pe măsură ce vă relaxați.
Încrețiți acum sprîncenele, simțiți tensiunea (contracția) și relaxați, lăsați fruntea să se destindă, să redevină întinsă. Încrețiți din nou sprâncenele și simțiți contracția; relaxați. Pielea frunții redevine complet destinsă. Închideți acum ochii, din ce în ce mai puternic; simțiți contracția; relaxați regiunea oculară: păstrați ochii închiși având o senzație agreabilă de calm; strângeți-i din ce în ce mai puternic; simțiți contracția; relaxați. Ochii rămân închiși având o senzație de liniște agreabilă; savurați această relaxare. Strângeți acum dinții și contractați mușchii maxilarului; observați tensiunea în musculatura maxilarului, relaxați-o. Întredeschideți ușor gura; strângeți încă o dată puternic dinții; contractați mușchii maxilarului; observați tensiunea; relaxați-i. Gura este ușor întredeschisă. Apreciați destinderea, relaxarea. Apăsați apoi ferm limba de cerul gurii; simțiți contracția, relaxați. Apăsați din nou limba de cerul gurii; relaxați. Acum țuguiați buzele și le apăsați puternic una de celalată. Mențineți contracția puternică, relaxați. Ralaxând buzele, observați diferența dintre contracție și relaxare. Țuguiați din nou buzele, apăsându-le una de cealaltă; relaxați; observați (remarcați) relaxarea întregii fețe: a frunții, a pielii feței, a ochilor, a buzelor, a limbii, a gâtului. Relaxarea se întinde, difuzează tot mai mult.
4. Să trecem la mușchii feței. Înclinați capul spre dreapta și simțiți contracția; înclinați-l spre stânga; observați în ce mod se modifică contracția; redresați capul și aduceți-l în poziția inițială; observați relaxarea, lăsați-o să se extindă. Trageți acum umerii în sus, foarte sus și mențineți contracția; relaxați apoi complet. Repetați exercițiul; mențineți contracția; relaxați complet. Lăsați relaxarea să progreseze în profunzimea umerilor, până la mușchii spatelui; relaxați ceafa și gâtul, mușchii maxilarului și ai feței; bucurați-vă de relaxarea totală care vă cuprinde!
5. Inspirați și expirați liber și ușor. Luați cunoștință de creșterea relaxării odată cu expirația. Inspirați acum profund și umpleți-vă plămânii; rețineți-vă respirația; observați contracția (tensiunea); expirați; relaxați-vă cutia toracică; relaxați-vă și respirați liber și liniștit; conștientizați-vă starea de relaxare; apreciați-o!
6. Concentrați-vă asupra mușchilor abdominali; contractați-i; întăriți-i cât mai mult posibil; observați tensiunea; relaxați; simțiți diferența. Sugeți apoi abdomenul; contractați mușchii și simțiți această contracție; relaxați. Respirați normal și lejer și resimțiți senzația agreabilă care difuzează în piept și în abdomen. Retrageți din nou abdomenul și mențineți ferm contracția; impingeți peretele abdominal spre exterior, menținându-l contractat; retrageți-l încă o dată; simțiți tensiunea; relaxați-vă complet; contracția dispare și relaxarea devine din ce în ce mai profundă. De fiecare dată când expirați, observați relaxarea ritmică în plămâni și în abdomen; simțiți cum pieptul și abdomenul sunt din ce în ce mai relaxate. Încercați acum să relaxați toate tensiunile, încordările din mușchii corpului; relaxați-vă complet, atât fosele lombare, regiunea inferioară a spatelui, cât și regiunea superioară a spatelui; lăsați senzația de relaxare să circule în abdomen, în piept, umeri, brațe și față; relaxarea se face din ce în ce mai amplu și mai profund.
7. Ajungem la coapse și la fesieri; contractați-i și resimțiți contracția; împingeți foarte puternic călcâiele în sol; relaxați și observați diferența. Contractați încă o dată fesierii și copasele și împingeți puternic călcâiele în sol; relaxați cât mai bine, cât mai complet posibil ansamblul acestor mușchi.
8. Îndoiți acum picioarele în direcția feței; trageți degetele de la picioare cât mai sus posibil; simțiți contracția, relaxați și observați cum această senzație este agreabilă. Relaxați-vă din cap până-n picioare: picioarele, gleznele, gambele, genunchii, mușchii copaselor, fesierii și șoldurile. Simțiți cum partea inferioară a corpului devine grea, pe măsura relaxării.
9. Simțiți cum abdomenul, mijlocul și fosele lombare se relaxează; lăsați-vă din ce în ce mai mult pradă relaxării; conștientizați această stare de relaxare: ea difuzează tot mai mult, spre spate, spre piept, umeri, brațe și până în vârful degetelor; relaxați-vă și mai mult, și mai profund: asigurați-vă că nu mai există nici un mușchi contractat la nivelul gâtului; relaxați ceafa, mușchii maxilarelor și ansamblul musculaturii feței; păstrați-vă corpul în totală relaxare; dar puteți fi și mai relaxat dacă inspirați profund și expirați lent; simțiți cât de greu deveniți pe măsura relaxării.
Dacă doriți să vă opriți, numărați invers de la patru la unu. La fiecare cifră, lăsați să crească câte puțin tensiunea mușchilor corpului vostru; ridicați-vă și întindeți-vă: trebuie să vă simțiți odihnit, proaspăt, bine dispus și calm.
II.3. TEHNICI de coping
Ca tehnică individuală de ajustare a stresului, cea denumită coping, este descrisă a fi o tehnică multidimensionala de control, a cărei finalitate este schimbarea, fie a situației, fie a aprecierii subiective. Conceptul de „coping” a fost elaborat de Lazarus și Launtier în 1978, iar S. Kobasa, în 1982 descria copingul ca un simț al controlului personal, o dispoziție de personalitate care reduce stresul în viață. Ca tehnică de relaționare cu stresul, copingul, poate modela conduita afectivă a individului în diferite feluri: modificând sensul orientării atenției (prin evitare sau creșterea vigilentei), modificând semnificația subiectivă a evenimentului (exagerarea, subevaluarea, sau reevaluarea evenimentului, evidențierea umorului) și modificând termenii momentani ai relației individ-eveniment (înfruntare a situației-problemă în scopul rezolvării acesteia prin planuri de acțiune). Aceste trei modalități de orientare a conduitei de adaptare la stres determină modificarea modului de percepere a situației, la reevaluarea potențialului stresant.
Ca și în cazul stresorilor există numeroase taxonomii care grupează diverse tehnici de profilaxie și control ale stresului atât la nivel individual, cât și organizațional. Lazarus (1984, 987) distinge: copingul focalizat spre problemă și copingul focalizat spre emoție. Suls și Fletcher (1985) au propus diferențierea între copingul evitant și cel vigilent, iar Paulhan și Bourgeois (1995) au evidențiat tehnici pasive și tehnici active. În 2002 Schwarzer și Knoll au făcut distincția între patru tipuri de coping: reacțional, anticipat, preventiv și proactiv /dinamic.
Newmann & Beehr (1978) grupează tehnicile de coping ale stresului ocupațional la nivel individual în patru categorii:
– tehnici de natură psihologică (organizarea propriei vieți, evaluarea realistă a propriei persoane și a propriilor aspirații);
– tehnici de natură fizică/fiziologică (dietă, exerciții fizice, somn);
– tehnici de schimbare a propriului comportament/managementul timpului liber, folosirea răspunsului de relaxare, cultivarea unor prietenii trainice pentru suportul social);
– tehnici de schimbare a mediului de muncă (angajarea într-un loc de muncă mai puțin solicitant sau schimbarea ocupației, schimbarea organizației, în favoarea alteia mai puțin solicitante).
Detalierea acestei tehnici de relaționare cu stresul a fost strict necesară pentru asigurarea bazei teoretice intervenției propuse în cadrul studiului, intervenție care prin stimularea unei anume strategii de coping și-a propus să facă stresul mai suportabil pentru angajații sectorului din aria de producție.
Există numeroase studii care demonstrează eficiența metodelor de coping orientate individual (Murphy, 1995) care produc ameliorări semnificative, dar din păcate pe termen scurt în cazul anxietății, depresiei, tensiunii arteriale etc.
Tehnicile de coping la nivel organizațional au fost cercetate cu mai puțin interes, deoarece se consideră că trebuie schimbat individul în mediul muncii.
Beehr & Newmann (1978) grupează tehnicile de intervenție la nivel organizațional în trei categorii:
● schimbarea/modificarea caracteristicilor organizaționale (schimbarea structurii organizației; schimbarea proceselor organizaționale: recompense/remunerare, selecție, instruire, dezvoltare, socializare, politici de rotație și transfer a posturilor de muncă etc.;)
● schimbarea/modificarea caracteristicilor de rol (redefinirea rolurilor; reducerea supraîncărcării, suprasolicitării rolurilor; creșterea participării în luarea deciziilor; delegarea autorității/puterii; reducerea conflictului și ambiguității de rol etc.);
● schimbarea/modificarea caracteristicilor de sarcină (proiectarea sau adecvarea postului de muncă în corelație cu abilitățile și preferințele angajaților; utilizarea preferințelor angajaților în selecție și plasament; promovarea programelor de instruire, reinstruire și specializare pentru angajați; individualizarea tratamentului subordonaților etc.).
Cele mai frecvente intervenții la nivel organizațional pentru reducerea stresului ocupațional, (apud Burke, 1993) se referă la:
– reducerea conflictului de rol prin planificarea obiectivelor sau creșterea participării la luarea deciziilor;
– creșterea autonomiei în muncă: autonomia orarului, programului;
– îmbunătățirea adecvării persoană – mediu;
– reducerea bournout-ului psihologic prin schimbarea elementelor activității;
– reducerea conflictului muncă – familie;
– diminuarea stresului generat de reducerile de personal;
– reducerea stresului privind fuzionarea sau preluarea, respectiv vânzarea sau cumpărarea organizațiilor etc.
Alături de cele trei concepte esențiale în studiul stresului ocupațional, sunt avute în vedere și:
● caracteristicile demografice (vârstă, sex);
● condițiile fizice (sănătate, rezistență, somatotip);
● trăsăturile de personalitate (comportament de tip A; afectivitate negativă: anxietate, depresie, neuroticism, convingeri despre sine/lume și atitudini – rezistență psihică/robustețe, locul controlului, autoeficacitatea, sentimentul de coerență, stima de sine, optimismul).
Cercetările au evidențiat faptul că factorii de natură emoțională se corelează semnificativ cel mai puternic cu anumiți stresori relaționați muncii.
Metodele și tehnicile prezentate sunt structurate pe nivele de implementare (organizațional și individual), precum și pe etapa de eficiență maximă (prevenție, ameliorare, control/gestionare).
La nivel organizațional sunt prezentate trei tipuri de tehnici antistres:
1. Tehnicile primare, radicale, care presupun o reorganizare profundă în scopul reducerii insatisfacției în muncă, recurgându-se la rearanjarea interioarelor, izolare fonică, adaptarea iluminatului și climatului termo-ambiental, ergonomizarea spațiilor și mobilierului, disponibilitatea pentru un service prompt și eficient.
2. Tehnicile secundare, care urmăresc reducerea la minimum a nivelului de stres din
organizație prin accesul tuturor angajaților la săli de sport, diete și tratamente speciale.
3. Tehnicile terțiare, care urmăresc sprijinirea persoanelor cu manifestări clare de stres prin programe de relaxare, antifumat și antialcool, și prin consilierea gratuită a persoanelor care suferă de pe urma stresului cu meținerea totală a confidențialității.
Dintre tehnicile individuale de control a stresului au fost evidențiate următoarele:
a) Conduite antistres (evitarea distresului, provocarea de distresuri controlate, limitarea înlăturarea consecințelor)
b) Conduite pro-eustres (cultivarea eustresului, procurarea de eustresuri)
c) Conduite sanogenetice (deprinderi zilnice igiena de hrănire, activitate fizică, conduite preventive față de accidente, evitarea unor excese, examene medicale periodice).
d) Conduite vizând creșterea eficienței filtrelor antistres care vizează modelarea sistemelor de convingeri (pozitivarea, adecvarea lor la realitate) și combaterea unor modalități de adaptare la stres pentru individ.
Studiul prezent constată relația inițial ascendentă până la un optim funcțional între stres și productivitate, care prin creșterea presiunii celui dintâi, destabilizează cel de-al doilea element. Tocmai în această idee sunt subliniate în partea teoretică mai multe soluții pentru prevenirea și combaterea stresului la locul de muncă, care sunt descrise pe larg de la modul de depistare a nivelului de stres resimțit, pâna la descrierea amănunțită a nivelurilor și formelor de prevenție și intervenție.
Atunci când stresul este deja resimțit și provoacă o serie de simptome cuprinse în denumirea de insatisfacție în muncă, este afectat însuși motorul motivațional care stimulează productivitatea. În această situație, organizația sau persoana pot alege una din multitudinea de căi de a raspunde insatisfacției, percepute ca și conflict, apelând la tehnici ca: tehnici mentale (empatia, discuția cu sine, încadrarea în timp și prezența activă), tehnici perceptive (ascultarea, privirea, vocea, atingerea, respirația) și tehnici de mișcare (postura, echilibrul, distanța, rezonarea), toate acestea fiind denumite și tehnici non-verbale.
O alta soluție comună de management a stresului, care poate fi ori preventivă, ori combativă, este ergonomia, adica adaptarea muncii la om, adaptarea mediului de lucru la funcțiile fizice și psihice ale omului.
O atenție sporită au manifestat-o angajații din zona de producție pe care am realizat experimentul pentru valențele pozitive ale relaxării și umorului în adaptarea la stres, în mod special a umorului voluntar, care au devenit tehnicile preferate de coping și care s-au dovedit a fi și foarte eficiente. Din acest punct de vedere proprietățile excepționale ale râsului pentru menținerea sănătății fizice și psihice a individului au fost demonstrate științific prin studiile medicale și psihologice. De asemenea sunt subliniate calitățile umorului în a menține o stare de relaxare, de bună dispoziție, de a stimula creativitatea și mai ales relaționarea în cadrul organizației, nu fără a sublinia limitele care se impun unei astfel de atitudini la locul de muncă. Au fost astfel subliniate detaliat valoarea umorului ca mecanism de coping cu reale implicații în ameliorarea presiunii resimțite de situațiile stresante, determinând atenuarea efectelor fizice, psihice și comportamentale, precum și puterea de antidot a umorului pentru stresul și problemele cotidiene, fiind uneori o soluție foarte eficientă de scădere a tensiunii și a apăsării exercitată de situație asupra persoanei.
BIBLIOGRAFIE:
Aniței, M., (2007), Psihologie experimentală. Editura Polirom, Iași.
Atkinson, R. și Atkinson, R. (2002). Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București.
Bandura, A. (2001), Social cognitive theory: An agentic perspective. Annual review of Psychology, 52, 1–26.
Băban, A., (1998), Stres și personalitate, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujană.
Băban, A. – (2005) Psihologia sănătății, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj – Napoca.
Beehr, T.A. & Newman, J.E., (1978) Job Stress, Employee Health and Organizațional Effectiveness. În: „Personnel Psychology”, 31.
Beehr, T.A. & Schuler, R.S., (1998), Stress în Organizations în Personnel Management, Boston, Allyn & Bacon, 1982
Bermejo-Toro, L., Prieto-Ursua, M. (2006). Teachers’ irrational bliefs and their relationship to distress în the profession. Psychology în Spain. 10(1), 88-96.
Blank, R., Schroder, J.P., (2011) Managementul stresului, Editura All, București.
Bocoș, M., (2007), Teoria și practica cercetării pedagogice, Ediția a II-a, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.
Bogathy, Z., Pitariu, H. și col. (2007) Psihologie organizațională, Editura Polirom, Iași.
Brate, A.,(2005), Orientări actuale în studiul stresului ocupațional și perspective ale dezvoltării sănătății în muncă, în Revista de psihologie organizațională, vol. V, Nr.1.
Brilon, M.,(2010), Emoții pozitive, emoții negative și sănătatea, Editura Polirom, Iași.
Brough, P., Pears, J., (2004), Evaluating the influence of the type of socila support on job satisfaction and work related psychological well being, Internațional Journal of Organizațional behaviour, 8, p 472-485
Chelcea, Septimiu, (2001), Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative și calitative, Bucuresti, Ed. Economica.
Chelcea, Septimiu, Mărginean, Ioan și Cauc, Ion, (1998), Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, Deva, Ed. Destin.
Chelcea, Septimiu, (1975), Chestionarul în investigația sociologică, Bucuresti, Ed. științifică și Enciclopedica.
Chiș, V., (2005), Pedagogia contemporană. Pedagogia pentru competențe, Casa cărții de știință, Cluj Napoca.
Cooper, C.L. Dewe, P.L., O, Driscoll, M.P.(2001) Organizațional Stress: A Review and Critique of Theory, Research, and Application, Sage publication, Thousand Oaks
Cristea, I.A., Benga, O., Opre, A. (2008). The implementation of a rational-emotive education intervention for anxiety în a 3th grade classroom: an analysis of relevant procedural and developmental constraints. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies. 8(1), 31-52
Dafinoiu, I., Vargha, J.L.(2005) Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iași.
David, D.,(2006), Tratat de psihoterapii, Editura Polirom, Iași.
Dryden, W., Ellis, A. (2001). Rational Emotive Behavior Therapy, în Dobson, K.S. Handbook of Cgnitive-Behavioral Therapies. Second edition. The Guilford Press, New York.
Ellis A. (2009) Cum să vă controlați anxietatea. Terapia comportamnetului emotiv rațional, Editura Meteor Press, București.
Ellis A., (2006) Terapia comportamentului emotiv rațional, Editura Antet, București.
Ellis, A., (2007), Ghid pentru o viață rațională. Editura Romanian Psychological Testing Services, Cluj-Napoca.
Encyclopedia of Stress (2007), Second Edition, New York: Academic Press.
Folkman, S. & Lazarus, R.S. (1980). An analysis of coping în a middle-aged community sample. Journal of Health and Social Behavior, 21, 219-239.
Folkman, S., Lazarus, R.S. (1985) If it changes, it must be a process; study of emotion and coping , during three stage of college examination, Journal of Personality and Social Psychology, 48, 150-170.
Gallwey, T. W., (2011) Jocul interior și stresul, Editura Spandugino, București.
Gary, S., (2007) Secretele longevității. Gimnastica minții, diete, combaterea stresului, sport, Editura Polirom, Iași.
Gheorghiu, D., (2004), Statistica pentru psihologi. Editura Trei, București.
Gilboua S., Shirom, A., Fried, Y.,Cooper, C., (2008) A meta-analisys of work demands stressors and job performances, Examining men and moderating effects, Personnel Psychology, 61, p 227-271.
Goleman, D., (2008) Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, Ediția a 3-a, București.
Goleman, D., McKee, A., Boyatzis, R. (2007), Inteligența emoțională în leadership, Bucuresti, Editura Curtea Veche, București.
Golu, Mihai, (2007), Fundamentele psihologiei, Bucuresti, Ed. Fundatiei Romania de maine, 2007
Goswami, Amit, (2007), Doctorul cuantic, Bucuresti, Ed. Orfeu.
Graziani, P., Swendsen, J. (2004), Le Stress. Emotions et stratégies d’adaptation, Nathan Université/Sejer.
Haddoum, M., (2011), Cum să-ți întărești încrederea în tine, Editura Trei, București.
Halbesleben, J.R.B. (2006). Sources of social support and burnout. A meta-analytic test of the conservation of resources model. Journal of Applied Psychology, 91, 5, p. 1134-1145.
Hayes, C., (2006), Stress Relief for Theachers, Routledge, London and New York: Taylor & Francis Group.
Holdevici, I., (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamnetală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, Editura Științelor Medicale, București.
Holdevici, I.,(2009), Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentală, Editura Trei, București.
Ignat, A., A.,(2010), “Teachers’ Satisfaction with Life, Emotional Intelligence and Stress Reactions”, Journal of Educational Sciences &Psychology Ed. Psy.
Iluț, Petru, (1997), Abordarea calitativă a socioumanului. Concepte și metode, Iasi, Ed. Polirom,
Ionescu, M., (2006) Schimbări paradigmice în educație și învățare, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Ionescu, M., (2007), Instrucție și educație, Editura „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Ionescu, M., (coord.), (2007) Abordari conceptuale și praxiologice în știintele educatiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Ionescu, M., Bocoș, M., (coord.) (2009) Tratat de didactică modernă, Editura Paralela 45, Pitești.
Joița E., (2002) Educația cognitivă, Polirom, Iași.
Joița, E., (coord.), (2007) Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învățare cognitiv-constructivistă, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Knaus, W., (2004) Rational emotive education: trends and directions. Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies. 4(1), 9-22
Kokkinos, C.M., (2007) Job stresors, personality and burnout în primary school teachers. British Journal o Educational Psychology, 77, p. 229-243.
Langdon, K., (2006) WorkLofe: Manage Stress, Editura Dorling, Kindersley.
Lazarus, R.S., (2000) Toward better research on stress an coping, American Psychologist, 55, 665-673.
Lazarus, R.S., (2006) Emotions and Interpersonal Relationships: Toward a Person-Centered Conceptualization of Emotions and Coping, Journal of Personality, 74, 1, 9-46.
Lazarus, R.S., (1991) Emotion and adaptation, Oxford University Press, New York.
Lemeni, G., Tărău, A., (2004) Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
Mattheeews, G., (2000b) Stress and emoțion physiology, cognition and health în D.S. Gupta, D.S. și.Gupta,R.M., Psychology for psychiatrists, p.143-174, Whurr Publishers, Londra
Matthews, G., Deary, I. J., Whiteman, M.,C., (2005) Psihologia personalității, Editura Polirom, Iași.
Mărginean, Ioan, (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Iasi, Ed. Polirom.
Mercier, S.,Espert, M. P., (2009) Ai grijă singur de sănătatea ta. Alimentație, activități fizice, sexualitate, somn, stres, Editura Niculescu, București.
Mihu, Achim, (1973), ABC-ul investigației sociologice, Cluj, Ed. Dacia.
Mitrofan, N., (1988) Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, București.
Montgomery, C., Rupp, A.A., (2005) A Meta-analysis for Exploring the Diverse Causes and Effects of Stress în Teachers, în Canadian Journal of Education, 28, 3, p. 458-486.
Novak, Stefan, (1972), Concepte și indicatori. În Tamasi și Culea, Cunoasterea faptului social, Bucuresti, Ed. Politica.
Opre, A., (coord.), (2004) Dezvoltarea inteligenței emoționale prin educație rațional emotivă și comportamentală, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Facultatea de Psihologie, Cluj Napoca.
Pitariu, H., (2003) Stresul profesional la manageri corelative ale personalității în contextul tranzacției socioeconomice din România, Revista de psihologie organizațională, Vol. III, nr. 3-4.
Popper, Karl R., (1981), Logica cercetării, Bucuresti, Ed. științifică și Enciclopedica.
Preda,V., (2004) Terapii prin mediere artistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Preda,V.R., (2006) Modele explicative și metode de investigare a mecanismelor de gestionare a stresului, în: M. Ionescu (coord.), Abordari conceptuale și praxiologice în științele educației, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Riga S, Riga D, (2009) Vulnerabilitate, stres și senescență. Mișcarea și activitatea fizică – factori anti- îmbătrânire, Palestrica Mileniului III. Civilizatie și Sport : 10(1): 7.
Saunier, E., (2008) Să muncim fără stres, Editura Curtea Veche, București.
Schreiber, S.S., (2004) Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză, Editura Elena Francisc Publishing, București.
Schroder, J.,P., (2011) Cum să depășim burnout-ul. Suprasolicitarea emoțională și profesională, Editura ALL, București.
Shirom, A., (2003) Job-related burnout: A review, în J.C.Quick, L.E.Tetrick (eds.), Handbook of Occupational Health Psychology, American Psychological Association, Washigton, DC.
Smit, Ed., Nolen, S., Fridrickson, B., (2004) Introducere în psihologie, Editura Tehnică S.A.,București.
Szentagotai, A., David, D., Lupu, V., și Cosman, D. (2008) Rational Emotive Therapy, Cognitive Therapy and medication în the treatment of major depressive disorder: Theory of change analysis. Psychotherapy: Theory, Research, Practice and Training, 4, 523-538.
Trip, S., (2007) Educație Rațional-Emotivă și Comportamentală: Formarea deprinderilor de gândire rațională la copii și adolescenți, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Trip, S., (2007) Introducere în consilierea psihologică, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Trip, S., Vernon, A., McMahon, J., (2007) Effectiveness of rational-emotive education. A quantitative meta-analytical study. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies. 7(1), 81-94
Truchot, D., (2004) Epuisement professionnal et burnout. Concepts, modeles, intervențions, Dunop, Paris p.202-203
Ursu M.,A., (2007) Stresul organizațional- modalități de identificare, studiere, prebenire și combatere, Editura Lumen, București.
Vernon, A., (2004) Rational-emotive education, Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 4(1), 23-37.
Vernon, A., (2006) Dezvoltarea inteligenței emoționale. Educație rațional emotivă și
Wallace, J.C, Edwards, B.D., Arnold, T., Frazier, D.M., Finch, M.L., (2009) Work stressors, role-based performance and the moderating influence of organizațional support, Journal of Applied Psychology, 94,I 2009, p 254-262.
Whetten, D.,Cameron, K., (2002) Developing management skills, Editura Prentice Hall.
Wilkilson, G., ( 2008) Să înțelegem stresul, Editura Minerva, București.
Zamfir, Cătălin, (1987), Structurile gândirii sociologice, Bucuresti, Ed. Politica.
Zamfir, Cătălin, (1999), Spre o paradigmă a gândirii sociologice. Texte alese, Iasi, Ed.Cantes.
Zlate, M., (2007) Tratat de psihologie organizațional managerială,Vol.II, Editura Polirom, Iași.
92.Lowis, M.J. & Nieuwoudt, J.M. (1994). Humor as a coping aid for stress. Social Work, 30, 124-131.
93.Gunderson, A.L. (1998). A comparison of the effect of two humor programs on self-reported coping capabilities and pain among the elderly. Unpublished Master's Thesis, Montclair State University
94.McGhee P.E., Health, Healing and the Amuse System: Humor as Survival Training, Kendall-Hunt, 1999.
ANEXA 1.
Chestionar pentru identificarea principalilor factori de stres:
ANEXA 2. Chestionarul folosit pentru identificarea impactului factorilor de stres percepuți de angajații din zona de producție în serie:
Se folosește o scală Likert de la 0 la 2 (0 – deloc, 1 – nivel mediu, 2- foarte frecvent/ foarte intens) pentru toate secțiunile.
Intrebările sunt cotate astfel: raspunsul “deloc” = 0 puncte, raspunsul “nivel mediu” = 1 punct, raspunsul “foarte intens / foarte frecvent” = 2 puncte.
Punctaj maxim = 22 puncte
ANEXA 3.
Chestionar de evaluare a influenței stresului asupra stării de sănătate:
ANEXA 4.
Chestionar de evaluare a efectelor stresului asupra stării psihice și de comportament ale angajaților din aria de producție în serie:
BIBLIOGRAFIE:
Aniței, M., (2007), Psihologie experimentală. Editura Polirom, Iași.
Atkinson, R. și Atkinson, R. (2002). Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București.
Bandura, A. (2001), Social cognitive theory: An agentic perspective. Annual review of Psychology, 52, 1–26.
Băban, A., (1998), Stres și personalitate, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujană.
Băban, A. – (2005) Psihologia sănătății, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj – Napoca.
Beehr, T.A. & Newman, J.E., (1978) Job Stress, Employee Health and Organizațional Effectiveness. În: „Personnel Psychology”, 31.
Beehr, T.A. & Schuler, R.S., (1998), Stress în Organizations în Personnel Management, Boston, Allyn & Bacon, 1982
Bermejo-Toro, L., Prieto-Ursua, M. (2006). Teachers’ irrational bliefs and their relationship to distress în the profession. Psychology în Spain. 10(1), 88-96.
Blank, R., Schroder, J.P., (2011) Managementul stresului, Editura All, București.
Bocoș, M., (2007), Teoria și practica cercetării pedagogice, Ediția a II-a, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.
Bogathy, Z., Pitariu, H. și col. (2007) Psihologie organizațională, Editura Polirom, Iași.
Brate, A.,(2005), Orientări actuale în studiul stresului ocupațional și perspective ale dezvoltării sănătății în muncă, în Revista de psihologie organizațională, vol. V, Nr.1.
Brilon, M.,(2010), Emoții pozitive, emoții negative și sănătatea, Editura Polirom, Iași.
Brough, P., Pears, J., (2004), Evaluating the influence of the type of socila support on job satisfaction and work related psychological well being, Internațional Journal of Organizațional behaviour, 8, p 472-485
Chelcea, Septimiu, (2001), Metodologia cercetarii sociologice. Metode cantitative și calitative, Bucuresti, Ed. Economica.
Chelcea, Septimiu, Mărginean, Ioan și Cauc, Ion, (1998), Cercetarea sociologică. Metode și tehnici, Deva, Ed. Destin.
Chelcea, Septimiu, (1975), Chestionarul în investigația sociologică, Bucuresti, Ed. științifică și Enciclopedica.
Chiș, V., (2005), Pedagogia contemporană. Pedagogia pentru competențe, Casa cărții de știință, Cluj Napoca.
Cooper, C.L. Dewe, P.L., O, Driscoll, M.P.(2001) Organizațional Stress: A Review and Critique of Theory, Research, and Application, Sage publication, Thousand Oaks
Cristea, I.A., Benga, O., Opre, A. (2008). The implementation of a rational-emotive education intervention for anxiety în a 3th grade classroom: an analysis of relevant procedural and developmental constraints. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies. 8(1), 31-52
Dafinoiu, I., Vargha, J.L.(2005) Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iași.
David, D.,(2006), Tratat de psihoterapii, Editura Polirom, Iași.
Dryden, W., Ellis, A. (2001). Rational Emotive Behavior Therapy, în Dobson, K.S. Handbook of Cgnitive-Behavioral Therapies. Second edition. The Guilford Press, New York.
Ellis A. (2009) Cum să vă controlați anxietatea. Terapia comportamnetului emotiv rațional, Editura Meteor Press, București.
Ellis A., (2006) Terapia comportamentului emotiv rațional, Editura Antet, București.
Ellis, A., (2007), Ghid pentru o viață rațională. Editura Romanian Psychological Testing Services, Cluj-Napoca.
Encyclopedia of Stress (2007), Second Edition, New York: Academic Press.
Folkman, S. & Lazarus, R.S. (1980). An analysis of coping în a middle-aged community sample. Journal of Health and Social Behavior, 21, 219-239.
Folkman, S., Lazarus, R.S. (1985) If it changes, it must be a process; study of emotion and coping , during three stage of college examination, Journal of Personality and Social Psychology, 48, 150-170.
Gallwey, T. W., (2011) Jocul interior și stresul, Editura Spandugino, București.
Gary, S., (2007) Secretele longevității. Gimnastica minții, diete, combaterea stresului, sport, Editura Polirom, Iași.
Gheorghiu, D., (2004), Statistica pentru psihologi. Editura Trei, București.
Gilboua S., Shirom, A., Fried, Y.,Cooper, C., (2008) A meta-analisys of work demands stressors and job performances, Examining men and moderating effects, Personnel Psychology, 61, p 227-271.
Goleman, D., (2008) Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, Ediția a 3-a, București.
Goleman, D., McKee, A., Boyatzis, R. (2007), Inteligența emoțională în leadership, Bucuresti, Editura Curtea Veche, București.
Golu, Mihai, (2007), Fundamentele psihologiei, Bucuresti, Ed. Fundatiei Romania de maine, 2007
Goswami, Amit, (2007), Doctorul cuantic, Bucuresti, Ed. Orfeu.
Graziani, P., Swendsen, J. (2004), Le Stress. Emotions et stratégies d’adaptation, Nathan Université/Sejer.
Haddoum, M., (2011), Cum să-ți întărești încrederea în tine, Editura Trei, București.
Halbesleben, J.R.B. (2006). Sources of social support and burnout. A meta-analytic test of the conservation of resources model. Journal of Applied Psychology, 91, 5, p. 1134-1145.
Hayes, C., (2006), Stress Relief for Theachers, Routledge, London and New York: Taylor & Francis Group.
Holdevici, I., (2005), Psihoterapia cognitiv-comportamnetală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, Editura Științelor Medicale, București.
Holdevici, I.,(2009), Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentală, Editura Trei, București.
Ignat, A., A.,(2010), “Teachers’ Satisfaction with Life, Emotional Intelligence and Stress Reactions”, Journal of Educational Sciences &Psychology Ed. Psy.
Iluț, Petru, (1997), Abordarea calitativă a socioumanului. Concepte și metode, Iasi, Ed. Polirom,
Ionescu, M., (2006) Schimbări paradigmice în educație și învățare, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Ionescu, M., (2007), Instrucție și educație, Editura „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Ionescu, M., (coord.), (2007) Abordari conceptuale și praxiologice în știintele educatiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Ionescu, M., Bocoș, M., (coord.) (2009) Tratat de didactică modernă, Editura Paralela 45, Pitești.
Joița E., (2002) Educația cognitivă, Polirom, Iași.
Joița, E., (coord.), (2007) Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învățare cognitiv-constructivistă, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Knaus, W., (2004) Rational emotive education: trends and directions. Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies. 4(1), 9-22
Kokkinos, C.M., (2007) Job stresors, personality and burnout în primary school teachers. British Journal o Educational Psychology, 77, p. 229-243.
Langdon, K., (2006) WorkLofe: Manage Stress, Editura Dorling, Kindersley.
Lazarus, R.S., (2000) Toward better research on stress an coping, American Psychologist, 55, 665-673.
Lazarus, R.S., (2006) Emotions and Interpersonal Relationships: Toward a Person-Centered Conceptualization of Emotions and Coping, Journal of Personality, 74, 1, 9-46.
Lazarus, R.S., (1991) Emotion and adaptation, Oxford University Press, New York.
Lemeni, G., Tărău, A., (2004) Consiliere și orientare – ghid de educație pentru carieră, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
Mattheeews, G., (2000b) Stress and emoțion physiology, cognition and health în D.S. Gupta, D.S. și.Gupta,R.M., Psychology for psychiatrists, p.143-174, Whurr Publishers, Londra
Matthews, G., Deary, I. J., Whiteman, M.,C., (2005) Psihologia personalității, Editura Polirom, Iași.
Mărginean, Ioan, (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Iasi, Ed. Polirom.
Mercier, S.,Espert, M. P., (2009) Ai grijă singur de sănătatea ta. Alimentație, activități fizice, sexualitate, somn, stres, Editura Niculescu, București.
Mihu, Achim, (1973), ABC-ul investigației sociologice, Cluj, Ed. Dacia.
Mitrofan, N., (1988) Aptitudinea pedagogică, Editura Academiei, București.
Montgomery, C., Rupp, A.A., (2005) A Meta-analysis for Exploring the Diverse Causes and Effects of Stress în Teachers, în Canadian Journal of Education, 28, 3, p. 458-486.
Novak, Stefan, (1972), Concepte și indicatori. În Tamasi și Culea, Cunoasterea faptului social, Bucuresti, Ed. Politica.
Opre, A., (coord.), (2004) Dezvoltarea inteligenței emoționale prin educație rațional emotivă și comportamentală, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Facultatea de Psihologie, Cluj Napoca.
Pitariu, H., (2003) Stresul profesional la manageri corelative ale personalității în contextul tranzacției socioeconomice din România, Revista de psihologie organizațională, Vol. III, nr. 3-4.
Popper, Karl R., (1981), Logica cercetării, Bucuresti, Ed. științifică și Enciclopedica.
Preda,V., (2004) Terapii prin mediere artistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.
Preda,V.R., (2006) Modele explicative și metode de investigare a mecanismelor de gestionare a stresului, în: M. Ionescu (coord.), Abordari conceptuale și praxiologice în științele educației, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Riga S, Riga D, (2009) Vulnerabilitate, stres și senescență. Mișcarea și activitatea fizică – factori anti- îmbătrânire, Palestrica Mileniului III. Civilizatie și Sport : 10(1): 7.
Saunier, E., (2008) Să muncim fără stres, Editura Curtea Veche, București.
Schreiber, S.S., (2004) Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză, Editura Elena Francisc Publishing, București.
Schroder, J.,P., (2011) Cum să depășim burnout-ul. Suprasolicitarea emoțională și profesională, Editura ALL, București.
Shirom, A., (2003) Job-related burnout: A review, în J.C.Quick, L.E.Tetrick (eds.), Handbook of Occupational Health Psychology, American Psychological Association, Washigton, DC.
Smit, Ed., Nolen, S., Fridrickson, B., (2004) Introducere în psihologie, Editura Tehnică S.A.,București.
Szentagotai, A., David, D., Lupu, V., și Cosman, D. (2008) Rational Emotive Therapy, Cognitive Therapy and medication în the treatment of major depressive disorder: Theory of change analysis. Psychotherapy: Theory, Research, Practice and Training, 4, 523-538.
Trip, S., (2007) Educație Rațional-Emotivă și Comportamentală: Formarea deprinderilor de gândire rațională la copii și adolescenți, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Trip, S., (2007) Introducere în consilierea psihologică, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Trip, S., Vernon, A., McMahon, J., (2007) Effectiveness of rational-emotive education. A quantitative meta-analytical study. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies. 7(1), 81-94
Truchot, D., (2004) Epuisement professionnal et burnout. Concepts, modeles, intervențions, Dunop, Paris p.202-203
Ursu M.,A., (2007) Stresul organizațional- modalități de identificare, studiere, prebenire și combatere, Editura Lumen, București.
Vernon, A., (2004) Rational-emotive education, Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 4(1), 23-37.
Vernon, A., (2006) Dezvoltarea inteligenței emoționale. Educație rațional emotivă și
Wallace, J.C, Edwards, B.D., Arnold, T., Frazier, D.M., Finch, M.L., (2009) Work stressors, role-based performance and the moderating influence of organizațional support, Journal of Applied Psychology, 94,I 2009, p 254-262.
Whetten, D.,Cameron, K., (2002) Developing management skills, Editura Prentice Hall.
Wilkilson, G., ( 2008) Să înțelegem stresul, Editura Minerva, București.
Zamfir, Cătălin, (1987), Structurile gândirii sociologice, Bucuresti, Ed. Politica.
Zamfir, Cătălin, (1999), Spre o paradigmă a gândirii sociologice. Texte alese, Iasi, Ed.Cantes.
Zlate, M., (2007) Tratat de psihologie organizațional managerială,Vol.II, Editura Polirom, Iași.
92.Lowis, M.J. & Nieuwoudt, J.M. (1994). Humor as a coping aid for stress. Social Work, 30, 124-131.
93.Gunderson, A.L. (1998). A comparison of the effect of two humor programs on self-reported coping capabilities and pain among the elderly. Unpublished Master's Thesis, Montclair State University
94.McGhee P.E., Health, Healing and the Amuse System: Humor as Survival Training, Kendall-Hunt, 1999.
ANEXA 1.
Chestionar pentru identificarea principalilor factori de stres:
ANEXA 2. Chestionarul folosit pentru identificarea impactului factorilor de stres percepuți de angajații din zona de producție în serie:
Se folosește o scală Likert de la 0 la 2 (0 – deloc, 1 – nivel mediu, 2- foarte frecvent/ foarte intens) pentru toate secțiunile.
Intrebările sunt cotate astfel: raspunsul “deloc” = 0 puncte, raspunsul “nivel mediu” = 1 punct, raspunsul “foarte intens / foarte frecvent” = 2 puncte.
Punctaj maxim = 22 puncte
ANEXA 3.
Chestionar de evaluare a influenței stresului asupra stării de sănătate:
ANEXA 4.
Chestionar de evaluare a efectelor stresului asupra stării psihice și de comportament ale angajaților din aria de producție în serie:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Interventiilor DE Dezvoltare Personala Asupra Distresului Emotional LA Angajatii DIN Productia DE Serie (ID: 165388)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.