Impactul Divortului Asupra Deviantei Copiilor

CUPRINS

Cap. I : Introducere

1.1. Motivația alegerii temei…………………………………………………….

Cap. II: Cadrul teoretic:

2.1. Divorțul- Ca modalitate de desfacere a căsătoriei

2.1.1. Procesul și problemele divorțului…………………………….

2.1.2. Motive de divorț……………………………………………………

2.1.3. Efectele divorțului…………………………………………………..

2.2. Efectele divorțului asupra comportamentelor copiilor…………………..

2.2.1. Reacțiile copiilor la separarea părinților………………………………

2.2.2. Încredințarea copilului minor și păstrarea legăturilor firești între părinte și copil……………………………..

2.2.3. Refuzul copilului în ceea ce privește vizitele părintelui plecat…………………………………………………

2.3. Devianța și delincvența adolescentului în urma divorțului părinților……………..

2.3.1. Noțiunea sociologică de devianță și delincvență juvenilă…….

2.3.2. „Etichetarea” conduitei morale- factor de risc al apariției comportamentului deviant al copilului………………………..

2.4. Concepții și teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincvenței juvenile…………………………..

2.4.1. Teoria „rezistenței” la frustrare………………………………….

2.4.2. Teoria „asocierii diferențiale”……………………….

2.4.3. Teoria „dezorganizării sociale”………………………………….

2.4.4. Teoria „subculturilor delincvente” și a „grupurilor de la marginea străzii”…………………………………………..

2.4.5. Teoria „etichetării sociale”……………………

2.4.6. Teoria „controlului social”………………………….

Cap. III Metodologia cercetării:

3.1.Scopul cercetării:

3.1.1. Obiectivele și ipotezele cercetării…………………………………..

3.1.2. Elaborarea unor soluții și propuneri de prevenire a apariției devianței în rândul copiilor……………………………..

3.2. Concepte „cheie” utilizate………………

3.3. Metode, tehnici și instrumente utilizate…………………………….

3.4. Eșantionul intervievat aleatoriu…………………………….

3.5. Prelucrarea și interpretarea datelor……………………………….

Cap. IV Concluzii și propuneri……………………………………………………………

Bibliografie

Anexe

Capitolul I : Introducere

Motto: “Copilul se numește viitorul. Atunci când creștem un copil contribuim la progresul viitorului” (Victor Hugo).

Motivația alegerii temei:

Această lucrare își propune un studiu aprofundat al unei probleme stringente cu care se confruntă societatea românească contemporană: devianța comportamentală în rândul copiilor/ adolescenților.

Așa cum au arătat numeroși autori, devianța a devenit o problemă socială majoră. Până în present, implicațiile comportamentelor deviante au fost prea puțin reflectate în literature de specialitate.

Prin urmare, necesitatea studierii complexe a devianței comportamentale este foarte importantă atât pentru înțelegerea acestor fenomene, cât și pentru instituirea ulterioară a unor metode de prevenire și corecție a conduitelor deviante.

Lucrarea de față prezintă sinteza unor studii prezentate în literature de specialitate, pe problematica copiilor/adolescenților cu comportamente deviante și a particularităților afectivității acestora, precum și rezultatele unei cercetări personale, prin care mi-am propus investigarea devianței comportamentale în rândul copiilor/adolescenților.

Această temă prezintă un interes deosebit datorită faptului că schimbările care au loc în climatele familiale contemporane afectează în mod direct comportamentul copiilor/adolescenților.

Astfel, familia se poate prezenta ca o matrice de viață fundamentală pentru existent și formarea armonioasă a personalității copilului/adolescentului, dar și ca sursă de dezadaptare socială și de comportament deviant.

Problemele cu care au de a face familiile sunt multiple și din ce în ce mai grave: dificultăți de relaționare, conflictualitate frecventă între soți, violența vebală și fizică. Dintre toate categoriile de vârstă, preadolescenții și adolescenții, în mod special, constituie categoriile vulnerabile, din punct de vedere psihologic și social.

Scopul lucrării de față este realizarea unei analize a comportamentului deviant și a aspectelor specifice de manifestare.

Capitolul II: Cadrul teoretic

2.1. Divorțul- Ca modalitate de desfacere a căsătoriei:

Divorțul reprezintă disoluția sau ineficacitatea căsătoriei survenită în timpul vieții soților, fie datorită unor motive temeinice, imputabile soțului pârât sau ambilor soți.

Statul și societatea sunt în mod esențial interesate în menținerea căsătoriei și urmărește protejarea familiei, dorindu-se totodată protejarea în mod special a intereselor copiilor rezultați din căsătorie. Totuși divorțul este admis numai pentru motive temeinice, și niciodată nu se poate realiza decât printr-o hotărâre judecătorească, chiar și atunci când este vorba de un divorț prin acordul ambilor soți.

2.1.1. Procesul și problemele divorțului:

Creșterea dramatică a divorțialității care a avut loc în ultimii douăzeci de ani are multe consecințe directe și indirecte asupra asistenților sociali, aceștia fiind nevoiți să intre în contact direct cu mulți părinți și copii care au experimentat divorțul la un moment dat.

Factorii de stres variază când unul dintre parteneri încearcă să obțină divorțul împotriva voinței celuilalt, conflictul dintre ei având grave repercusiuni asupra copiilor lor.

Modelele familiale se schimbă rapid ca urmare a divorțului pe scară largă. Când părinții se separă, ruptura dintre ei poate fi adesea adâncită de credința că de obicei părintele „bun”, cel care îngrijește este cel care rămâne cu copiii, în vreme ce „cel rău”, sau nepotrivit este cel care părăsește casa. Atunci când un cuplu nu reușește să coopereze fie ca parteneri maritali, fie ca părinți, relațiile părinte-copil vor fi în ambele cazuri grav afectate, ca și cele dintre copil și alți membri ai familiei.

2.1.2. Motive de divorț:

Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Așadar, fără motive temeince, nu se poate desface căsătoria.

Se consideră că motivele de divorț invocate și dovedite trebuie să aibă o anumită gravitate care să ducă la întreruperea conviețuirii și, în final la desfacerea căsătoriei. Cu toate acestea se acordă termen de conciliere în camera de consiliu, cât și termen de gândire de la 3 la luni în situația în care este vorba de o căsătorie din care au rezultat copii.

Din punct de vedere socio-juridic, violența și gelozia reprezintă principalele motive de divorț. Amploarea violenței în familie constituie, în prezent, una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societățile contemporane. Considerată spațiul celor mai profunde relații afective, constatăm din păcate că familia este și cel mai activ centru de agresivitate. Specialiștii apreciază că violența conjugală constituie „orice formă de agresiune, abuz, sau intimidare dirijată împotriva unui membru al căminului conjugal”.

Gelozia, un alt motiv ce determină deteriorarea relațiilor maritale, mai ales atunci când soțul, în concordanță cu prejudecățile sexiste, experimentează un profund sentiment un profund sentiment de posesivitate asupra femeii. Complexul de gelozie exprimă neîncredere în propriile calități relaționale, autodevalorizare, complexe de inferioritate pe linia masculinității sau feminității, incapacitatea de dăruire, imaturitate afectivă. Gelozia excesivă, alcoolismul și, mai ales, conduita agresivă se numără printre cele mai frecvente motive de divorț, care se acumulează în timp, pentru a atinge punctul culminant în momentul desfacerii căsătoriei.

2.1.3. Efectele divorțului:

Divorțul are efecte numai pentru viitor. Efectele unui divorț pot privi relațiile personale, capacitatea de exercițiu și relațiile patrimoniale. Părintele divorțat căruia i s-a încredințat copilul exercită cu privire la acesta drepturile părintești, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea și educarea lui. În ceea ce privește împărțirea bunurilor comune, acestea se împart între soți potrivit învoielii acestora. Dacă aceștia nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească.

2.2. Despărțirea părinților și inconștientul copilului:

Conform lui Françoise Dolto (1988), copii sunt niște ființe logice. De aceea, părinții ar trebui să le explice deosebirea dintre angajamentele reciproce ale soților și angajamentele părinților față de copii. Chiar și în cazul unde neînțelegeri, unei supărări sau unui divorț, nu există ieșire de sub cuvântul dat de a crește copiii. Divorțul legalizează starea de neînțelegere și conduce spre o eliberare din atmosfera de dispută, ca și spre un alt statut pentru copii. Pentru aceștia din urmă, divorțul este înainte de orice misterios. De fapt, divorțul este o situație legală care aduce o soluție și pentru copii. Se poate de asemenea ca la vârsta pubertății, adolescenții să intre în razboi deschis cu unul dintre părinți, sub pretextul că îl văd nefericit pe celălalt, luând partea unuia sau altuia. Indiferent de caz, divorțul limpezește situația pentru copil, cu condiția ca totul să fie spus clar, oficial, dinaintea celorlalți membri ai familiei. Este esențial pentru copii, să fie avertizați la începutul procedurii despre ceea ce se pregătește și la sfârșitul procedurii despre ceea ce s-a decis. Aceștia trebuie să audă cuvinte precise privind deciziile luate de părinții lui și omologate de judecător. Divorțul este la fel de onorabil ca și o căsătorie. Astfel, tăcerea ce se așterne în jurul evenimentului înseamnă pentru copii că divorțul ar fi „o murdărie”, sub pretextul că a fost însoțit de suferință. De aceea părinții trebuie să spună copiilor că neînțelegerea dintre ei a devenit serioasă și că lucrurile nu se pot repara. În acel moment, copiii vor trebui să treacă prin încercare alături de părinții lor. Cu toate acestea destui copii se simt vinovați de divorț din pricina complicațiilor aduse de însărcinările și responsabilitățile pe care existența lor le face să apese pe cei doi părinți.

Sunt motivele de divoț invocate de părinți adevarate sau false? După părerea lui Françoise Dolto (1988), motivele invocate de fiecare părinte separat sunt totdeauna niște motive false. Certurile nu sunt un motiv de divorț, contrar a ceea ce crede multă lume. Motivul real al divorțului este că fiecare vrea să-și recâștige libertatea, fie ea cea sexuală, de acțiune, fără a mai fi obligat să audă reproșurile celuilalt. Așadar pentru copii este important să știe că divorțul este totdeauna un rău mai mic, și că părinții au temporizat la acesta și nu au recurs la el din capriciu.

2.2.1. Reacțiile copiilor la separarea părinților:

Aproape toți copiii vor ca părinții lor să stea împreună, iar dacă aceasta este imposibil, atunci vor să știe că nici unul dintre părinți nu i-a abandonat și nu are intenția de a o face (Parkinson,1983). Așadar copiii au nevoie de informație și explicații cu privire la schimbările din viața lor, au nevoie să fie ascultați și înțeleși.

Studiile făcute în Marea Britanie, cât și în Statele Unite (Wallerstein și Kelly, 1980) au arătat că modul în care părinții despărțiți stăpânesc conflictul emoțional și restructurarea relațiilor de familie poate fi chiar mai important pentru sănătatea psihologică a copiilor și pentru rezultatele lor la învățătură, decât sărăcia sau condițiile proaste de locuire.

Cele mai multe dintre cercetările referitoare la consecințele divorțului asupra copiilor au luat grupuri largi de copii din cămine „intacte” și „destrămate” și au căutat diferențe statistice între cele două grupuri. Faptul că rezultatele acestor studii nu au fost concludente nu e deloc surprinzător, existând variație în interiorul celor două grupuri ca și între ele. Totuși, despărțirea poate avea loc cu mult înaintea divorțului, iar copiii pot reacționa mult mai acut la despărțire, decât la divorțul însuși. Rutter (1971) a conchis în urma trecerii în revistă a literaturii cu privire la separația părinte-copil că răul este produs de tulburările în relațiile de familie, mai degrabă decât separația în sine. De asemenea, Wallerstein și Kelly (1980) au afirmat în urma studiilor lor, că deși divorțul a făcit bine multor adulți, copiii nu au avut parte de aceleași avantaje, aceștia din urmă având sănătatea psihologică serios afectată, nu doar pe termen scurt, ci și în adolescență.

În urma studiilor celor doi cercetători, copiii mai mici își exprimau ușurarea numai atunci când ei înșiși se temeau de violența tatălui lor, iar copiii mai mari se opuneau despărțirii, în cazul în care nu o înțelegeau ca pe un remediu pentru problemele insolubile.

Walczak și Burna(1984) au intervievat o sută de copii, tineri și adulți, în vârstă de la șase la cincizeci si șapte de ani, fiecare oferindu-se voluntar să vorbească despre experiența divorțului parental. 17% au spus că le-a adus o oarecare ușurare, 26% simțeau că divorțul i-a afectat foarte tare, iar 32% au suportat consecințe amestecate.

Interpretarea reacțiilor copiilor: Părinții care nu cad de acord asupra custodiei și a aranjamentelor referitoare la accesul la copii, tind să interpreteze sentimentele și comportamenutl copiilor lor în așa fel încât să le confirme propriile lor puncte de vedere. Așadar este posibil ca nici unul dintre părinți să nu înțeleagă sentimentele dureros contradictorii ale copilului.

Următoarele exemple de certuri tipice sunt adaptate după raportul lui Justice (1975), secția britanică a Comisiei Internaționale a Juriștilor.

Refuzul copiilor de a merge în vizită la părintele plecat sunt explicate:

De către părintele la care copilul este în îngrijire ca rezultatul fricii, supărării, lipsei dragostei față de părintele plecat

De către părintele absent ca rezultatul îndoctrinării de către părintele care are copilul în îngrijire, care folosește orice ocazie pentru a întoarce copiii împotriva părintelui cu care nu mai trăiesc împreună.

Lacrimile, obrăznicia, proasta purtare, tulburările de somn, îmbolnăvirea copiiilor după vizite sunt explicate:

De către părintele care îi are în îngrijire drept o dovadă a nefericirii lor în timpul vizitei; sau prin proasta influența a părintelui care a făcut vizita; prin efecte negative ale mutării copilului de la un părinte la altul.

De către părintele care vizitează (sau este vizitat) ca o dovadă a nefericirii copiilor locuind cu părintele care îi are în îngrijire; sau prin nevoia copilului de a petrece mai mult timp cu părintele care vizitează (este vizitat).

Așadar, după cum putem vedea în urma acestor exemple, copilul este supus unor schimbări, în urma cărora părinții nu fac altceva decât să se acuze unul pe celălalt „ignorând” nevoile copilului de a trăi în armonie, în ciuda despărțirii părinților. De aici poate rezulta comportamentul deviant al copilului, prin care să își arate nesupunerea la cele spuse de ambii părinți.

Rolul copiilor în conflictele familiale: Deși adulții presupun despre copii că ei sunt doar victime pasive ale destrămării familiei și este posibil ca ei sa fie spectatori care privesc cu tristețe cum lumea lor familială se destramă, Mantalvo și Haley (1973) au arătat că, comportamentul unui copil nu este numai un răspuns individual; el poate fi o încercare de a influența alți membri ai familiei și de a face față la o criză copleșitoare pentru familie în ansamblu. Strategiile acestor copii, în mare măsură inconștiente, pot fi o încercare disperată de a obține dragostea și securitatea de care au nevoie, de a-și păstra familia așa cum o cunosc.

2.2.2 Încredințarea copilului minor și păstrarea legăturilor firești între părinte și copil: Termenul de „încredințare” este atât de emoțional cât și generator de confuzii față de copiii ai căror părinți trăiesc separat. Unii părinți fac din încredințare o altă armă pe care o pot utiliza în continuarea bătăliei lor casnice. În momentul în care nici unul dintre cei doi soți nu mai pot cădea de acord în ceea ce privește bunăstarea copilului, aceștia se adresează unei surse mai puternice de autoritate – instanța, poliția sau asistența socială. Unii tați nu văd nici un rost să meargă în instanță pentru că ei consideră că tribunalele vor favoriza întotdeauna mamele. Sistemul adversarial este adesea criticat pentru că mărește ostilitatea între părinții aflați în divorț, iar etichetele legale cum ar fi „custodie exclusivă” și „părinte non-custodial” pot cauza într-adevăr dispute între cupluri care, astfel, sunt de acord cu privire la îngrijirea copiilor lor (Patrician, 1984). Așasar instanța judecătorească va horărî odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și Autoritatea Tutelară și, ținând seama de interesele copiilor pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei. Criteriul esențial pentru încredințarea copilului unuia dintre părinți este „interesul acestuia”, care se apreciază în raport de mai multe aspecte, cum ar fi: posibilitățile materiale și garanțiile morale ale unei bune creșteri și educații a minorului pe care o are părintele; atașamentul dintre părinte și copil. Atunci când există mai mulți copii, aceștia sunt încredințați aceluiași părinte pentru a nu crea traume psihice.

Refuzul copilului în ceea ce privește vizitele părintelui plecat:

Asistenții sociali și instanțele de judecată sunt puși adesea într-o dilemă atunci când un copil refuză cu desăvârșire să-l vadă pe părintele absent, în ciuda acordului părintelui ce îl are în întreținere. Forțarea unui copil care nu vrea să se întâlnească cu un părinte de care se teme sau pe care îl învinovățește poate crea traume acute copilului, iar acest stres poate conduce la probleme de comportament. Tendința lor de a respinge părintele pe care îl acuză de a fi cauza destrămării familiei are drept consecință că vizitele de acces sunt rare, sau chiar se întrerup. Totuși dacă refuzul accesului este acceptat, copiii se pot simți și mai răniți fiind abandonați cu atâta ușurință, dar mascându-și durerea printr-o aparentă indiferență sau ostilitate. Unii dintre copii sunt atât de de acut conștienți de singurătatea și fragilitatea unuia dintre părinți încât își asumă responsabilități mult peste vârsta lor, acționând ca un substitut de soț sau de părinte într-o inversare de roluri care poate fi dăunătoare din punct de vedere psihologic pentru copil.

Devianța și delincvența copilului în urma divorțului părinților:

Termenul de „devianță” a fost lansat în limbajul științific, în 1938 de către sociologii americani Thorsten Sellin și Robert K. Merton.

Thorsten Sellin definea devianța ca fiind ansamblul comportamentelor îndreptate împotriva normelor de conduită sau a ordinii intituționale, iar Robert Merton definea comportamentul deviant ca o „reacție normală a oamenilor normali, plasați în condiții anormale”.

Devianța și delincvența sunt fenomene complexe care cuprind ansamblul unor comportamente aflate în conflict cu valorile și relațiile sociale protejate de legea penală. În termeni comuni delincvența copilului se regăsește sub mai multe accepțiuni, astfel:

Organele de poliție consideră ca fiind delincvenți juvenili, persoanele care săvârșesc infracțiuni, dar care nu au trecut de vârsta majoratului;

Cadrele didactice iau drept delincvenți elevii care chiulesc de la ore sau pe cei care fumează în grupurile sanitare;

Factorii externi în determinarea conduitelor de dezadaptare școlară este motivată de faptul, că motivația elevului pentru învățare, perseverențanacestuia în activitate, atitudinea sa față de școală sunt în relație strânsă cu realitatea psihopedagogică din școală, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activităților școlare impuse de părinți. Așadar, familia prin tonalitatea și atmosfera sa afectivă, prin dimensiunea sa culturală și gradul ei de integrare socială, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri și tensiuni existente în mediul familial vor genera în conștiința copilului, îndoieli și reacții neadaptative, urmate în cele din urmă de acte de delincvență.

2.3.1. Noțiunea sociologică de devianță și delincvență juvelilă.

Delincvența juvenilă constituie un fenomen complex, care definește ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile occrotite de norma penală. Din punct de vedere strict juridic, acest fenomen caracterizează încălcarea normelor care reflectă cerințele oricărei forme de conviețuire umană. De cele mai multe ori noțiunea de delincvență juvenilă este confundată cu cea de criminalitate. Deseori cele mai multe acte deviante comise de adolescenți au ca origine tendința de evaziune dintr-un mediu familial dezorganizat, lipsit de resurse afective.

Devianța desemnează nonconformitatea, încălcarea normelor și regulilor sociale. Aceasta are o sferă mult mai largă decât criminalitatea, infracționalitatea sau delincvența, deoarece include nu numai încălcările legii penale, ci toate deviațiile de la comportamentul socialmente acceptat și dezirabil.

2.3.2. „Etichetarea” conduitei morale- factor de risc al apariției comportamenutlui deviant al copilului.

Acestei perioade de vârstă i se recunosc anumite caracteristici particulare ce fac din adolescenți un grup social cu o identitate aparte în cadrul tineretului, dar predomină o interpretare reificată a conduitei sale morale în cadrul căreia semnificația-subiect ce o acordă tânărul noțiunii de moralitate este înlocuită de o semnificație-obiect, care fixează din exterior sensul moralității sale. Relațiile adultului evaluator cu tânărul al cărui comportament este evaluat se manifestă ca un tip de relație eternomă, prin intermediul căreia semnificațiile „obiectului” cunoașterii sunt construite exclusiv pe baza senificațiilor și experiențelor „subiectului”.

Semnificația autentică a delincvenței juvenile este edificată astfel pe baza unor norme de raționalitate care o desprind de contextul său originar și văd în ea doar sensul unei abateri caracteriale sau devieri comportamentale „discordante” în raport cu un model presupus, dat ca imanent. Așadar, devianța juvelină este produsul unei socializări „imperfecte” sau „discordante” și care refuză să vadă în ea o formă de protest față de morala duplicitară a adultului.

Întreaga existență a adolescenței reprezintă o perioadă de confruntare morală, în cursul căreia tânărul nu este decât un „om-proiect”, care nu este capabil să-și dirijeze încă propria devenire morală. Asimilarea devianței adolescentine cu inadaptarea socială sau cu absența integrării sociale neagă orice specificitate a vieții morale a tânărului și deplasează întreaga problematică a educației morale pe un teren normativ. Majoritatea actelor de devianță juvenilă sunt forme de manifestare a unei creativități „de protecție” ce permit tânărului de a-și marca identitatea, de a scăpa de rigorile vieții adulte și de a-și consacra ritual trecerea sper maturitate, încercând să evite rigorile convenționale ale moralei adulte. Există însă multiple situații familiale, sociale și biografii individuale care oferă indicii privind limitele la care un comportament nonconformist juvenil se poate transforma într-o conduită delincvență periculoasă.

2.4 Concepții și teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincvenței juvenile

Delincvența juvenilă a fost și este în continuare analizată în mod diferențiat de la o societate la alta, fiind elaborate numeroase teze pentru identificarea și evaluarea cauzelor și a mecanismelor de bază care determină emiterea unor fapte și manifestări cu caracter penal în rândul tinerilor.

2.4.1. Teoria „rezistenței” la frustrare: Această teorie elaborată de W. C. Reckless ce pornește de la critica noțiunii de „cauză” a delincvenței, propune crearea unui mecanism de ipoteze explicative capabil să suplinească deficiențele teoriei „cauzale”. Are ca și bază conceptuală „componenta interioară” a individului, care poate fi caracterizată ca un adevărat „scut de rezistență” împotriva abaterilor de la normele sociale și a demoralizării. După cum subliniază Reckless, există o structură socială externă și o structură psihică interioarăm, care acționează ca mecanisme de protecție în calea frustrării și a agresivității tânărului. Structura externă este alcătuită din grupuri sociale la care tânărul participă și este socializat (familie, vecinătate, prieteni) și care oferă posibilitatea dobândirii unui status, siguranța unor mijloace legitime de creare a scopurilor, sentimentul identificării cu grupul. În schimb, structura interioară dobândește o importanță și o semnificație aparte în anumite momente, reprezentând o adevărată „matrice” care asigură tânărului conștiința identității de sine și a imaginii despre sine în relație cu alte persoane sau grupuri, certitudinea orientării spre scopuri dezirabile și „toleranța” la frustrare. Dacă unul sau mai multe elemente ale celor două sisteme lipsesc, tânărul este predispus să devieze de la normele de conviețuire socială, comițând acte cu caracter delincvent.

Alți autori consideră că manifestările delincvente ale tinerilor se datorează, în mare măsură, capacității reduse de depășire a situațiilor de frustrare. Această stare de frustrare poate apărea ori de câte ori tânărul se confruntă cu o barieră socială, care-l împiedică să-și satisfacă interesele și scopurile personale. Ea se manifestă printr-o tensiiune afectivă sportiă, care-l poate conduce pe tânăr la desfășurarea unor activități deviante.

În strânsă legătură cu noțiunea de frustrare este cea de „agresivitate”, considerată a fi o componentă esențială, normală a personalității, care poate fi canalizată, deturnată sau abătută până în momentul când scapă controlul rațiunii. Problema legăturii frustrare-agresivitate se pune sub două aspecte:

frustrarea, nu declanșează instinctiv un comportament agresiv, ci produce, mai degrabă, o stare de anxietate și de tensiune afectivă care poate declanșa sau nu reacția agresivă.

nu orice conduită agresivă este rezultatul unei frustrări, identificându-se în patologia individuală de cazuri de agresivitate constituțională (în epilepsii, paranoia), accidentală, câștigată, sau acele situații în care agresivitatea se datorează condițiilor sociale de ambianță (părinți divorțați sau violenți).

Această teorie încearcă să demonstreze că mecanismele psihosociologice ale frustrării și agresivității, ce sunt implicate în delindcvența tinerilor, nu au o relație cauzală uniliniară, ci mediată de o serie de variabile intermediare. Totuși o secțiune amplă a delictelor comise de tineri se datorează tulburării relațiilor interpersonale dintre adolescent și mediul său social.

2.4.2. Teoria „asocierilor diferențiate”: Elaborată de sociologul și criminologul american E. R. Sutherland. Această teorie pleacă de la premisa că în viața socială indivizii, indiferent de vârstă se cofruntă cu modele pozitive și negative de comportament și purtare, care nu se comunică nici pe cale moștenită, nici nu se copiază, ci se „învață” în cadrul proceselor de comunicare și relaționare socială dintre indivizi și grupuri diverse. Procesul de „învățare” a delincvenței include mai multe trăsături și momente în desfășurarea sa. Indivizii aflați în contact cu alte persoane, încep să-și orienteze scopurile și atitudinile în funcție de analizările favorabile sau nefavorabile pe care le acordă regulilor legale. Indivizii care devin delincvenți sunt confruntați mai mult cu modele criminale aparținând acelor categorii care nu acceptă, nu recunosc sau nu apreciează normele legale. O altă componentă seriosă al acestei teorii este reprezentat de „organizarea diferențială” a grupurilor sociale, care face ca normele și valorile să nu fie cunoscute și receptate în totalitate de către toți indivizii. Alte elemente ce caracterizează „asociațiile diferențiale” se referă la frecvența, durata și puterea acestora, care oferă individului posibilitatea de a alege și a „învața” între comportamentele convenționale, conformiste, și alte conduite nonconformiste sau deviante.

Teoria „asociațiilor diferențiale”, elaborată de Shuterland (1996) și completată de D. Cressey (1996), aparținând teoriilor „transmisiei culturale”, consideră socializarea ca factor explicativ fundamental în geneza delincvenței. Ca rezultat, comportamentul deviant se învață ca oricare alt tip de comportament prin intermediul socializării, individul preluând „exemple” și principii care-i induc o succesiune de gesturi și comportamente negative.

2.4.3. Teoria „dezorganizării sociale”: Școala de la Chicago a promovat un set de ipoteze și paradigme care încearcă să surprindă influența proceselor de schimbare și dezvoltare și efectele secundare negative declanșate de acestea asupra fenomentului de delincvență. Dinamica delincvenței este determinată de marile depresiuni sau crize sociale și economice, de fenomenele de urbanizare și de emigrarea în masă a populației din mediul rural. Așadar rata delincvenței este mai ridicată în ariile și zonele caracterizate prin deteriorare fizică, declin de polulație, ceea ce împiedică exercitarea adecvată a controlului social al comunității, stârnind fenomene de „dezorganizare socială”, și devianță.

C. R. Shaw și H. D. McKay (1942), au avut o importantă contribuție la această teorie, aceștia evidențiind că în marile metropole procentul delincvenței este mult mai ridicat în comparație cu alte zone și orașe care nu au cunoscut schimbări social-economice și culturale impresionante.

Cei doi autori ajung la concluzia că delincvența juvenilă este consecința dificultăților materiale, a contradincțiilor și neînțelegerilor individuale sau colective cu care au de a face adolescenții. Delincvenții minori provin de regulă fie din zone periferice sărace, fie din familii dezorganizate sau descompletate. Majoritatea au o slabă inserție școlară, ceea ce îi face să fugă sau să abandoneze școala, asociindu-se în grupuri stradale deviante.

Această teorie consideră în mod exclusivist delicvența juvenilă ca un efect nemijlocit și direct al proceselor de urbanizare, industrializare și dezvoltare economică, privite ca indicatori ai schimbării și dezorganizării sociale.

2.4.4. Teoria „subculturii delincvente” și „a grupurilor de la marginea străzii”:

Această teorie afirmă necesitatea de a observa sectoarele private ale delincvenței juvenile din perspectiva caracteristică a „subculturilor” existente în cadrul societății. Fondatorii teoriei (A. Cohen, M. Gordon, M. Yinger) au considerat că subcultura redă o subdiviziune a modelelor culturale la care asistă o parte din grupurile sociale. Subculturile apar ca o reacție de protest față de normele și valorile societății, grupând persoane care au impresia că le sunt blocate posibilitățile și mijloacele de acces spre valorile și bunurile sociale. În momentul în care indivizii care aparțin unor astfel de subculturi utilizează mijloace ilegitime și antisociale pentru a-și realiza nevoile și scopurile, ne aflăm în fața unei „subculturi delincvente”.

O completare la teorie o are F. M. Thrasher (1927), delincența juvenilă are ca origine constituirea unor grupuri de tineri în bande organizate și structurate, ce reprezintă „un mod de supraviețuire” și de adaptare a celor marginalizați și frustrați în raport cu modelul normativ și valoric al celor privilegiați.

După cum arată Dan Banciu și Sorin Rădulescu (1990) o variantă a teoriei „subculturilor delincvente”, care încearcă să explice delincvența juvenilă ca fiind rezultatul unui comportament „învățat”, este cea a „grupurilor de la marginea străzii”, elaborată de W. F. Whyte. Acesta arată că perioada adolescenței se caracterizează prin stabilirea și fundamentarea unor relații de prietenie, de sociabilitate și comunicare între adolescenți, care se adună, discută și fixează diferite planuri de acțiune. Modul de formare a acestor grupuri este simplu, majoritatea lor fiind alcătuită din colegi de școală, de clasă, de stradă, de cartier sau de oraș. Participarea la activități în cadrul acestor grupuri este socotită ca fiind un mod important de socializare a adolescentului, deoarece prin contactul cu acestea, tânărul își dezvoltă limbajul, capacitățile și aptitudinile, asimilând o serie de valori și principii particulare grupului.

O parte din aceste grupuri au o situație marginală în societate, în interiorul lor predominând sentimentele de frustrare și insatisfacție socială și individuală, de violență și agresivitate. De aici și adoptarea unor norme de conduită ilegitime și a unor mijlloace de reușită indezirabile, aceste grupuri de tineri se transformă în adevărate surse potențiale de devianță și delincvență.

Teoria „subculurilor delincvente” și cea a „grupurilor de la marginea străzii” supralicitează importanța socializării „negative” în colectiv, neglijând sectoarele intime ale motivației individuale în comiterea actului infracțional.

2.4.5. Teoria „etichetării sociale”:

Acest tip de teorie aparține reprezentanților etnometodologiei și interacționismului simbolic (H. Becker, M. Wolfgang, E. Rubington, E. Goffman, K. Erikson etc.). Au plecat de la interacțiunea dintre norme și comportamente sociale, constatând că există în orice societate indivizi care încalcă normele prescrise. Normele reprezintă standarde în funcție de care comportamentul individului este valorizat într-un mod pozitiv sau negativ. Reprezentanții teoriei „etichetării sociale” consideră că nici un comportament nu este conformist sau deviant. Devianța în general, delincvența în special nu există ca atare decât îm măsura în care sociatetea sau anumite grupuri sociale le definesc sau le etichetează, sancționându-l pe cel considerat ca „deviant”. Delincvența reprezintă mai degrabă o repercusiune a utilizării unei „etichete” de către societate. Așadar tânărului căruia i s-a administrat o astfel de calificare de către ceilalți, devine deviant și se comportă ca atare.

Un alt teoretician, F. Tannenbaum (1938) consideră că apariția și definirea delincvenței se face prin „dramatizarea răului”, în orice societate fiind considerați „răi” sau „criminali” un număr de indivizi , dar nu în funcție de natura abaterilor comise, ci de intensitatea reacției față de acestea.

În schimb, K. T. Erikson (1973) consideră că în procesul etichetării, agenții de control social îl „împing” pur și simplu pe tânăr către o carieră delincventă, pe care el o aprobă în cele din urmă ca fiind singura alternativă posibilă.

Rezolvarea problemelor tinerilor, adoptarea unei noi legislații pentru tineret în diferite domenii ( învățământ, muncă, familie, electorat) presupun cunoașterea, evaluarea, explicarea și diminuarea cauzelor și condițiilor care generează manifestări antisociale în rândul tinerilor.

Nivelul microsocial, conduce la identificarea funcțiilor și disfuncțiilor intervenite în activitatea principalelor instanțe cu rol de socializare și control social (familie, școală, grup de prieteni, de cartier). Asemenea disfuncții se manifestă, la nivelul multor familii, constând în diminuarea rolului educativ al grupului familial, scăderea controlului parental, dezorganizarea și disoluția cuplului familial, creșterea fenomentului de divorțialitate și instabilitate în cadrul familiei.

2.4.6. Teoria „controlului social”:

Acestă teorie pleacă de la ideaa că orice act infracțional este justificat de cei care îl comit în termeni raționați. Pe de altă parte, susține ideea că indivizii sunt „orientați” să comită asemenea acte ca urmare a absenței unor mecanisme de control social intern și extern. Fiecare individ potențial poate deveni infractor, dar majoritatea indivizilor sunt controlați în tendințele lor de existența legăturilor cu societatea. Pentru teoriile clasice ale controlului social, teama de sancțiune este principalul element care împiedică pe infractori să încalce legea. Pentru teoriile mai moderne, elaborate de S. Biar și I. Piliavin (1965-1966), alături de teama de pedeapsă, obligația de conformare la reguli este motivul principal pentru care majoritatea indivizilor nu comit acte antisociale. Așadar interacțiunile interpersonale ale indivizilor acționează ca formă de contracarare a forțelor din mediul ambiant care generează criminalitatea.

Capitolul III: Metodologia cercetării

3.1. Scopul cercetării:

3.1.1. Obiectivele și ipotezele cercetării:

Obiective generale:

Cercetarea de față analizează în ce măsură divorțul părinților influnțează comportamentele deviante întâlnite în rândul copiilor/adolescenților.

Cunoașterea contextului social al grupului în vederea diagnosticării oportunităților de susținere și stimulare a dezvoltării personale.

Obiectivele secundare pe care le-am urmărit au fost:

Identificarea, analiza și sinteza studiilor și cercetărilor din literatura de specialitate, cu o semnificație importantă pentru tema de cercetare;

Identificarea și gruparea eșantionului după indicatorul gen, grupul fiind format din 5 subiecți proveniți din familii divorțate, 2 participanți de sex masculin, iar 3 participanți de sex feminin;

Identificarea instrumentului valid de investigare a impactului divorțului asupra devianței copiilor;

Administrarea tehnicii de cercetare pe eșantionul ales și identificarea subiecților cu comportamente de tip deviant în adolescență;

Prelucrarea și interpretarea datelor și realizarea unei imaginii a impactului pe care îl are divorțul asupra comportamentelor copiilor/adolescenților;

Demostrarea unei legături între violența din familie și devianța comportamentală din rândul copiilor/adolescenților

Demonstrarea relației dintre vârsta pe care o are copilul atunci când părinții divorțează și apariția de tip deviant în adolescență.

Ipoteze:

Cu cât violența în familie este mai des întâlnită, cu atât este mai ridicat riscul apariției unui comportament deviant în rândul copiilor/adolescenților.

Dacă divorțul părinților are loc la o vârstă fragedă a copilului, atunci acesta este mult mai predispus la adoptarea unor comportamente deviante.

3.1.2. Elaborarea unor soluții și propuneri de prevenire a apariției devianței în rândul copiilor:

Cauzele ce determină apariția devianței pot fi de două tipuri: cauze interne individuale și cauze externe sociale, aici intrând cauze socio-culturale, socio-afective, educaționale, începând cu familia.

Posibile soluții și propuneri în vederea prevenirii devianței:

În ceea ce privește mediul familial, o primă soluție ar fi aceea a organizării vieții familiale în urma divorțului;

Îmbunătățirea climatului familial conflictual;

Renunțarea la atitudinea rece și indiferentă a părinților;

Adoptarea unui grad de manifestare a autorității părintești mai rezervat;

Afișarea afecțiunii părinților față de copii.

În ceea ce privește mediul educațional:

Implicarea mai activă a cadrelor didactice;

Formarea unui program de consiliere școlară.

Prevenirea devianței are trei etape:

Prevenirea primară – aceasta se axează pe cunoașterea copiilor/adolescenților ce provin din familii dezorganizate.

Prevenirea secundară – presupune depistarea din timp a devianței și prevenția ca aceasta să degenereze.

Prevenția terțiară – presupune măsuri ce trebuie aplicate ca devianța comportamentală să nu se mai repete, aceasta bazându-se pe influența educativă a familiei.

3.2. Concepte „cheie” utilizate:

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția 2012 următoarele concepte sunt definite:

Copil:  Băiat sau fată în perioada de la naștere până la adolescent, fiu, fiică, făt, prunc.

Adolescent:  Persoană ajunsă la vârsta dintre copilărie și tinerețe.

Divorț:  Desfacere pe cale legală a unei căsătorii, despărțire, separare, rupture.

Cuplu parental: Pereche formată din persoane care au împreună unul sau mai mulți copii.

Devianță: Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate.

Delincvență: Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă,  fenomen social care constă în săvârșirea de delicte.

3.3. Metode, tehnici și intrumente utilizate:

Observația în științele socioumane este conform lui Septimiu Chelcea (2001) înainte de orice observarea omului de către om. După spusele lui Ruth C. Kohn și Pierre Nègre (1991) termenul de “observație” desemnează o etapă a cunoașterii, un tip de acțiune realizată de cel ce observă (colectarea sistematică a datelor), datele colectate.

O altă părere referitoare la termenul de „observație” este aceea a lui Kenneth D. Bailey (1978/1982, 247) care consideră că metoda observației constă în „colectarea datelor despre comportamentul nonverbal” implicând sensibilitatea vizuală, dar și acustică, tactilă, termică, olfactivă. Tot Kenneth D. Bailey (1978/1982, 249-252), spune că avantajele recursului la metoda observației constau, în primul rând, în superioritatea acesteia față de anchetă sau față de studiul documentelor când se studiază comportamentul nonverbal. Un alt avantaj este acela al înregistrării comportamentelor în condiții naturale de desfășurare a lor.

Pentru cercetarea de față am folosit observația participativă încercând să observ gesturile, mimica, sau mai bine spus, limbajul nonverbal al subiecților. Am considerat utilă această metodă deoarece am reușit sa văd ce impact are fiecare întrebare asupra participanților.

Interviul ca tehnică de cercetare științifică: „Interviul, ca metodă de cercetare, este universal în științele sociale” ( Herbert H. Hyman, 1954/1975)

În limba română, termenul de „interviu” reprezintă un neologism provenit din limba engleză (interview- întrevedere, întâlnire), fiind utilizat atât în jurnalistică, cât și în științele socioumane. Din punct de vedere etimologic, termenul de „interviu” semnifică după părerea lui Denzin (1970, 186), întâlnirea și conversația între două sau mai multe persoane, fiind o conversație față în față, în care o persoană obține infprmații de la altă persoană.

În manualul de cercetare, Septimiu Chelcea (2001) spune că interviul de cercetare este o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane. Se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul.

Pentru această cercetare s-a folosit ca tehnică de colectare a datelor interviul semistructurat, deorece prin intermediul acestuia se pot obține mai multe informații despre motivațiile, atitudinile și valorile persoanelor intervievate. Acest tip de interviu poate oferi flexibilitatea și posibilitatea obținerii cât mai multor informații.

Un avantaj al acestui tip de interviu este acela că se poate conduce discuția în direcția pe care o dorește intervievatorul, și se pot atinge subiectele necesare cercetării. Un alt avantaj ar fi acela al întrebărilor suplimentare.

Intrumentul de cercetare s-a bazat pe ghidul de interviu semistructurat aplicat subiecților.

3.4. Eșantionul intervievat aleatoriu:

Subiecții acestei cercetări sunt persoane provenite din familii ai căror părinți sunt divorțați. Eșantionul este alcătuit din 5 participanți, 2 fiind de sex masculin, iar 3 de sex feminin. Vârsta subiecților fiind cuprinsă între 16-21 ani.

3.5. Prelucrarea și interpretarea datelor:

Plecând de la ipotezele acestei cercetări, în interviurile ce urmează, am urmărit să demonstrez că divorțul părinților la o vârstă fragedă a copilului este în strânsă legătură cu comportamentul deviant al acestuia, și că totodată acesta depinde de situația conflictuală la care a fost martor.

Primul interviu cu care încep este al unui elev, în vârstă de 16 ani, ce provine dintr-o familie ai cărei părinți sunt despărțiți de 6 ani, respectiv de la vârsta de 10 ani ai băiatului.

Povestind puțin despre părinți am putut afla că aceștia provin din mediul rural, ambii având studii liceale, iar că în urma separării fiecare și-a refăcut viața personală.

Axându-ne pe partea ce ne interesează, și anume pe situația prezentă în căminul conjugal, aceasta era una foarte conflictuală și destul de tensionată, certurile fiind la ordinea zilei.

„Nu cred că era zi în care să nu fie scandal. Cred că singurele ore de liniște pe care le aveam, erau când eram la școală.”

De asemenea, se apela la violența fizică pentru „rezolvarea” problemelor și a certurilor, momente în care subiectul nostru era martor atât la cuvintele grele aruncate de ambele părți, cât și la violență fizică. Motiv pentru care în una din situații nemaisuportând tratamentul aplicat mamei, acesta a ripostat față de tatăl său așa cum a putut el mai bine, moment ce s-a sfârșit cu lovituri și injurii din partea tatălui.

„În furia momentului tata m-a lovit pentru „tupeul” meu. Scandal ce s-a terminat prin prezența echipajului de poliție.”

Vorbind despre modul în care era tratat în momentul în care greșea cu ceva, am aflat că cel care apela la „corecții” era tatăl, acesta vorbindu-i într-un mod deloc normal. Mama, pe de cealaltă parte fiind cea care îl pedepsea așa cum poate de altfel o fac mai toți părinții, ca de exemplu, fără televizor, fără ieșit pe afară la joacă.

„Tata îmi vorbea foarte urât, jignindu-mă, chiar soluționând totul cu aplicarea sfintei curele, așa cum o numea.”

Provenind dintr-o familie în care conflictele și bătăile au fost foarte prezente, subiectul nostru nu are o părere bună despre violență, văzând-o ca pe un lucru josnic și ca pe o formă de lașitate din partea părții masculine, neștiind o altă cale de rezolvare a problemelor decât prin bătăi.

În urma divorțului sentimentele pe care le-a simțit au fost cele de liniște și ușurare, scăpând în sfârșit de toată tensiunea prezentă în interiorul familiei, rupând legătura cu „agresorul” lui și al mamei. Acesta precizează că decizia mamei de a pune capat calvarului prin care au trecut, a fost cea ma bună atât pentru ea, cât și pentru el, și că recunoștința ce i-o poartă este nemărginită.

În ceea ce privește alegerea grupului de prieteni, subiectul nostru spune că a căutat să fie în preajma unor persoane mai înaintate în vârstă având ce să învețe de la acestea, dar în același timp nelăsându-se influențat în niciun fel.

Oprindu-ne asupra activităților deviante făcute împreună cu membrii grupului, tânărul ne-a relatat o întâmplare în urma căreia totul se putea termina fatal. Participând la o cursă ilegală de mașini, din cauza vitezei prea mari și a incapacitații de a mai controla mașina, cealălalt participant a facut accident, intrând într-o instituție publică. Pe lângă toate aceste fărădelegi, subiectl nostru fugind de la fața locului, fapte ce puteau fi pedepsite penal.

„Într-o vară am participat la o cursă ilegală de mașini, în urma căreia cealaltă mașină prezentă la întrecere a pierdut controlul mașinii, a făcut accident și a intrat într-o instituție publică. Iar eu împreună cu prietenii mei am fugit de la locul faptei, acolo unde bineînțeles a apărut poliția.”

Întrebat dacă pe lângă toate acestea a mai participat la activități deviante ce ar fi putut fi pedepsite penal, subiectul nostru a recunoscut că cea spusă mai sus nu este singura, dar nu a dorint să intre în detalii.

Trasând o linie în urma acestui interviu, dar și a observației participative din timpul acestuia, concluziile finale sunt acelea că toată situația tensionată, toate cuvintele grele și violența fizică la care a fost martor și-au pus o amprentă asupra subiectului nostru. Acesta nefiind în totalitate conștient de toate aceste aspecte. În timpul interviului am putut observa toate gesturile și momentele în care subiectul s-a simțit stânjenit din cauza întrebărilor prea personale. Însă pe parcurs s-a creat o legătură, acesta fiind mult mai deschis, oferind mai multe detalii. Cât despre grupul de prieteni din care face parte, fiind probabil cel a cărui vârstă este cea mai mică, indirect și într-un mod inconștient este infleunțat de ceilalți membri ai grupului. Dorind să se integreze și să nu „dezamagească”, acesta adoptă conduita deviantă a celorlalți. Toate acestea fiind spuse putem spune că divorțul, dar și toate conflictele la care a fost martor, au avut un impact în formarea comportamentului deviant.

Cel de-al doilea interviu este al unei studente, în vârstă de 21 de ani, a cărei ocupații pe lângă cea de studentă, este cea de consilier în vânzări, meserie ce o practică de peste 1 an de zile. De asemenea, provine dintr-o familie ai cărei părinți au divorțat în urmă cu 11 ani, mai exact când aceasta avea vârsta de 10 ani.

Încercând să descopăr câteva informații despre mediul de proveniență al părinților, am aflat că mama provine din mediul urban, având un nivel de educație liceal, iar tatăl provine din mediul rural, nivelul educațional fiind unul gimnazial. În urma divorțului mama a fost cea care și-a refăcut viața, căsătorie din care a rezultat un copil, iar tatăl fiind singur, datorită comportamentului cu probleme.

„Tatăl este singur, probabil nimeni nefiind capabil să îi accepte comportamentul.”

Discutând despre climatul conjugal la care subiectul nostru a fost martor, putem spune că situația era destul de tensionată, părinții având certuri din cauza banilor aruncați pe alcool de către partea masculină a familiei. Certuri în urma cărora se „instaura” și violența fizică. Violență fizică la care nu a fost martoră într-un mod direct, fiind conștientă de aceasta în urma semnelor pe care mama le prezenta a doua zi. Singurul mod în care era agresată de tatăl violent, fiind acela al agresiunilor verbale, însă teama că acestea ar putea degenera în violență fizică era prezentă la orice altercație.

Viziunea pe care subiectul nostru o are despre violența în familie descrie cât se poate de bine problema actuală a societății românești. Și anume că violența în familie apare ca un dovadă a dominației și a autorității bărbatului față de ceilalți membrii ai familiei. Pentru bărbați aceasta fiind un model ce se transmite din generație în generație, femeia fiind nevoită să își știe locul.

“Violența în familie apare ca un răspuns al comportamentului nefiresc al barbaților față de femei, dar și de copii, prin care aceștia încearcă să-și exercite dominația și autoritatea. Ea ține de un model cultural și este tratată, de cele mai multe ori, ca o problemă privată. Pentru români, rămâne o tradiție transmisă din tată în fiu.”

Decizia mamei de a pune punct căsătoriei a fost din punctul de vedere al subiectului nostru, cea mai bună și mai corectă decizie, pentru toți membrii familiei. Motiv pentru care simte față de aceasta o recunoștință și o mândrie nemărginită.

Relația cu părintele în a cărui grija a rămas, și anume mama, este una mai rece în momentul de față, deoarece încă de la o vârstă mai fragedă a ales să plece pe propriul drum, urmând liceul, iar mai apoi facultatea într-un alt oraș decât cel natal. Dar asta nu înseamnă că iubirea și respectul față de mamă nu a rămas intacte. Cât despre relația cu tatăl, putem spune că nu există așa ceva, refuzul din parte subiectului nostru fiind definitiv și incontestabil.

„Mama este persoana pentru care port un imens respect și multă dragoste. Însă anii care au trecut ne-au înstrăinat relația deoarece eu nu mai locuiesc în orașul natal.”

Fiind nevoită să își urmeze mama, a trebuit să plece din casa unde a locuit și copilărit, motiv pentru care toate relațiile de prietenie pe care le avea la momentul respectiv s-au pierdut. Cu toate acestea, divorțul și toată situația prin care a trecut, nu a influențat cu nimic în alegerea unui grup de prieteni mai „dubioși”, divorțul fiind un lucru benefic și pozitiv.

Întrebând despre activitățile deviante pe care le-a săvârșit cu prietenii, am aflat că furtul din magazine era ceva obișnuit, amuzant și palpitant, că alcoolul și tutunul erau consumate în cantități considerabile, iar școala era doar un pretext pentru a pleca de acasă.

Făcând un rezumat al acestui interviu putem spune subiectul nostru nu și-a format și nu a adoptat un comportament deviant datorită situației la care a fost martoră în copilărie. Acest comportament este datorat libertății de care a avut parte, în urma plecării de acasă, dar și al anturajului din care face parte. Motivele pentru care a ales să fie părtașă la activitățile deviante au fost datorită fapului că era palpitant să știe că poate fi prinsă furând, dar și datorită sentimentului de după faptă, atunci când realiza că a scăpat „basma curată”, simțindu-se puțin superioară față de cei pe care a reușit să îi păcălească.

Cu toate acestea, nu putem spune într-un mod concret dacă tot acest comportament își are rădăcinile din copilărie sau dacă grupul din care face parte are o putere atât de mare de convingere în înfăptuirea actelor deviante. Ceea ce am putut observa în timpul interviului, a fost atitudinea puțin superioară a subiectului nostru. A lăsat să se vadă pe parcursul întregului interviu un sentiment de nepăsare la adresa a tot ce s-a întâmplat, dar și de mândrie față de propria persoană, precizând în nenumărate rânduri faptul că s-a descurcat singură

Următorul interviu asupra căruia ne oprim este al unui tânăr în vârstă de 18 de ani, ce provine de asemenea dintr-o familie în care părinții au ales să se separe. Despărțirea a avut loc în urmă cu 6 ani, acesta având pe atunci doar 12 ani.

Povestind despre mediul de proveniență, dar și despre nivelul educațional al părinților am putut afla că ambii provin din mediul urban și că fiecare a urmat o facultate. Mama fiind absolventă Facultății de Construcții, iar tatăl absolvent al Facultății de Electronică. În urma divorțului ambii și-au refăcut viața personală, însă doar mama oficializând asta prin căsătoria cu un bărbat de origine turcă.

Axându-ne asupra situației conflictuale din familie, am aflat că asemănător cazurilor de mai sus, aceasta era una tensionată. Între cei doi părinți ai subiectului fiind în permananță un schimb de replici acide. Toate acestea terminându-se bineînțeles prin violență fizică. Un lucru nou aflat spre deosebire de celelalte cazuri este acela că, în ciuda statutului de femeie, mama era și ea violentă față de soț, aruncând sub influența nervilor cu diferite obiecte.

„Se mai întâmpla ca mama să arunce cu obiecte în el, iar acesta să-i tragă apoi o „mama de bătaie”.”

În ciuda situației violente dintre părinți, toată starea de nervozitate nu era ațintită niciodată asupra copilului. După spusele subiectului, singurul moment în care a fost agresat fizic fiind atunci când a încercat să își despartă părinții din luptă, totul fiind accidental. Totuși dacă despre violența fizică asupra copilului nu prea avem ce spune, situația nu stă la fel și în cazul violenței verbale, acestuia vorbindu-i-se urât atât de către tată, cât și de către mamă.

Viziunea despre violența în familie nu este una pozitivă, considerând-o inutilă indiferent de context, afectând toți membrii familiei.

“Violența în familie nu ar trebui să existe, îi afectează pe toți, în special pe copii. Sunt de acord cu pedepsele, dar nu cu cele corporale sau verbale. În general violența este inutilă, indiferent cât de gravă ar fi o problemă.”

În pofida tuturor conflictelor am aflat că asupra divorțului s-a decis de comun acord, ambii părinți ajungând la concluzia că așa este cel mai bine pentru toți. În urma despărțirii, acesta (subiectul) a rămas în grija mamei, relația pe care o au fiind una foarte bună. Contrar tuturor așteptărilor, și relația cu tatăl a rămas activă, tatăl fiind prezent în viața copilului său. Cu toate acestea, partea masculină a familiei este văzută de către participantul interviului nostru, ca principalul vinovat pentru divorț.

„Cu mama am o relație ok…vorbim, ne înțelegem bine…nu există certuri. Îi sunt recunoscător pentru că a avut grijă de mine. Vorbesc și cu tata…ne vedem destul de des…apelez la el când am nevoie de bani, îi mai cer și sfatul, însa cred că el e principalul vinovat pentru divorț.”

Chiar dacă toți membri familiei au ajuns la concluzia că cel mai bun lucru este acela de a merge pe drumuri separate, situația nu a fost deloc una ușoară și pentru copil. Fiind destul de afectat de divorț, dar nelăsând să se vadă acest lucru, o perioadă a simțit nevoia să aibă un anturaj ce ridica anumite semne de întrebare.

„Am fost extrem de trist când am auzit de divorț, m-am consumat…chiar dacă între ei erau conflicte tot mai des, nu mi-am dorit să se despartă. O perioadă am luat-o puțin razna și umblam cu niște băieți mai scandalagii. Niște așa ziși smecheri din cartier. Asta pentru că voiam să scap de toată supărarea”.

Subiectul nostru în prezent nu mai face parte din aceeași gașcă de prieteni, dar ne povestește că toate activitățile deviante pe care le făceau împreună țineau de bătăi și de consumul de alcool în cantități mari. Întrebat dacă s-a simțit vreodată constrâns să facă anumite lucruri, am primit ca și răspuns, că nu l-a obligat nimeni să facă ceva ce nu a vrut, situația din familie fiind principalul vinovat pentru comportamentul său.

„La faptele rele eram constrâns mai mult de situația familială, adică nu mă obliga nimeni să fac lucrurile alea…așa vroiam să acționez din păcate. Acum gândesc altfel.”

Făcând un rezumat la acest interviu, putem spune că datorită conflictelor prezente între părinți, subiectul nostru a ales să facă parte dintr-un anturaj în care putea să se descarce de toată tensiunea acumulată în interiorul familie.Ceea ce am putut observa în momentele relatării poveștii sale de viața, a fost în primul rând regret față de tot ce s-a întâmplat, dar și sentimentul de învinovățire a tatălui. Așadar se poate spune că divorțul a avut un impact în formarea unui comportament deviant.

Cel de-al patrulea interviu folosit pentru această cercetare este al unei tinere în vârstă de 20 de ani, ai cărei părinți au divorțat la vârsta de 4 ani ai acesteia.

În acest interviu am aflat că ambii părinți provin din mediul urban, nivelul educațional al tatălui fiind cel liceal, iar mama fiind absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie.

Starea maritală a mamei fiind singură, după încă o căsătorie eșuată, tatăl fiind în prezent căsătorit. Căsătorie din care au rezultat doi copii.

Separarea având loc la o vârstă fragedă, subiectul nostru nu a putut povesti cu lux de amănunte toată situația care a fost între părinți. Toate informațiile pe care le deține despre divorț venind din partea mamei, în a cărei grijă a și rămas.

Rugată fiind să vorbească despre lucrurile aflate din partea mamei, aceasta ne-a povestit că mediul din familie era unul plin de certuri și reproșuri, tatăl fiind un bărbat foarte gelos, motiv pentru care mama a decis să pună capăt căsniciei.

„Mă simt oarecum un copil norocos, deoarece toate certurile părinților mei erau provocate de gelozia excesivă a tatălui, deci nu aveau legătură cu mine.”

Viziunea tinerei intervievate despre violență este aceea că, este prezentă în multe cămine familiale, considerându-l un act inuman, foarte periculos, care poate fi chiar fatal.

„Din păcate violența face parte din viața de zi cu zi. Este ceva ce se petrece în nenumătate familii. Mi se pare un act nesăbuit, periculos, chiar fatal. Sunt multe femei care suportă astfel de „tratamente” și nu se gândesc că pot avea o viață mai bună, și mai ales că pot oferi copiilor lor liniștea de care au nevoie.”

Părerea referitoare la divorțul părinților este aceea că, ambii părinți au avut o parte de vină, într-o oarecare măsură, însă vina cea mai mare având-o tatăl. O altă părere a subiectului nostru este aceea că ambii părinți ar trebui felicitați pentru această decizie, deoarce au făcut ce a fost mai bine pentru toți, aceasta având o copilărie lipsită de bătăi și injurii.

„Cred că începutul sfârșitului au fost crizele zilnice de gelozie ale tatălui meu, care după spusele mamei au fost urmate de un comportament mai violent. Cu toate acestea, analizând acum situația, cred că decizia de a divorța, este singura pentru care amândoi merită felicitați.”

În ceea ce privește relația pe care o are cu părinții, am aflat că tatăl s-a stabilit într-o altă țară imediat după divorț, relația dintre ei fiind una foarte rece. Dar că în ceea ce privește relația cu mama, aceasta este una foarte strânsă, fiindu-i cea mai bună prietenă.

Întrebată dacă divorțul părinților a avut vreo influență asupra comportamentului ce s-a format pe parcurs și asupra alegerii grupului de prieteni, aceasta a răspuns că separarea părinților nu a influențat-o în niciun fel. Grupul de prieteni fiind unul normal, iar activitățile la fel de normale, corespunzătoare vârstei pe care o are. (plimbări prin oraș/parc, mers în cluburi)

Concluzionând asupra acestui interviu putem spune că divorțul având loc la o vârstă la care subiectul nostru nu putea conștientiza foarte multe, acesta nu a avut niciun impact asupra comportamentului său.

Ultimul interviu al acestei cercetări este al unei tinere în vârstă de 20 de ani, ai cărei părinți au ales să se despartă în urmă cu 5 ani, mai exact la cei 15 ani ai tinerei.

Despre părinți am aflat că ambii provin din mediul rural. Nivelul educațional al tatălui fiind acela de absolvent al Facultății de Inginerie Mecanică, iar al mamei fiind cel liceal.În ceea ce privește stare civilă a celor doi, aceștia fiind necăsătoriți.

Vorbind despre climatul conjugal al familiei, tânăra a povestit că era un mediu ostil, certurile fiind din cauza mai multor probleme, cum ar fi cele din punct de vedere financiar, cele datorate geloziei și consumului de acool al tatălui, ba chiar și din cauza subiectului nostru. Acestea din urmă fiind datorate situației școlare nu prea strălucite. Violența fizică era și ea nelipsită, unele scene petrecându-se chiar de față cu tânăra. Pe lângă tratamentul de care avea partea mama, violența atât verbală, cât și fizică se răsfrângea și asupra fetei.

“Am fost agresată atât fizic cât și verbal de către tatăl meu, aceasta fiind sigura modalitate prin care “îndrepta” el toate situațiile.”

Momentul în care s-a decis asupra divorțului, subiectul interviului a recunoscut că s-a simțit ușurată deoarece se săturase de mediul conflictual în care trăia. Custodia i-a revenit mamei, având cu aceasta o relație foarte bună cu aceasta. În ceea ce privește relația cu tatăl, toate legăturile s-au rupt după divorț.

Având în vedere vârsta destul de înaintată pe care a avut-o la pronunțarea divorțului, tânăra spune că nu a fost influențată de acesta în alegerea grupului de prieteni. Fiind integrată într-un grup cu mult timp înainte.

Cât despre activitățile deviante comise cu membrii grupului, printre acestea se enumeră, consumul de acool și tutun, dar și de substanțe interzise.

Concluzia acestui interviu este aceea că toată situația din familie prin care a trecut a avut un cuvânt de spus în formarea sa ca și persoană. Singurul avantaj, dacă îl putem numi așa, fiind vârsta mai înaintată. Acest lucru permițându-i să facă față separării părinților.

Capitolul IV: Concluzii și propuneri

În concluzie, datele obținute în urma interviurilor realizate au confirmat prima ipoteza de la care am pornit, și parțial cea de-a doua ipoteză.

În această lucrare s-au evidențiat factorii care determină copiii/adolescenții să adopte un comportament deviant. Astfel, factorul principal care determină adoptarea acestui tip de comportament își are originea din familie, acesta fiind în funcție de situația conflictuală prezentă în cadrul familiei.

Pe lângă familie, un factor secundar în determinarea comportementelor deviante este grupul de prieteni.

De la toți cei cinci subiecți care au fost folosiți pentru această cercetare am reușit să obțin datele necesare care să îmi susțină lucrarea. Toți s-au dovedit cooperativi, răspunzând la toate întrebările adresate, astfel oferindu-mi cât mai multe detalii.

Pentru combaterea comportamentelor deviante este indicat ca adolescentul să fie supravegheat mai atent de părintele în a cărei grijă se află. Să se încurajeze toate formele de dialog între aceștia și membrii familiei.

În cazul comportamentelor deviante ajunse să fie pedepsite penal, se recomandă instituirea unor programe de resocializare a copiilor/adolescenților devianți, prin integrarea acestora în viața socială, prin reorientarea și reeducarea în acord cu normele acceptate de societate.

Bibliografie:

Chelaru, Ioan, „Căsătoria și Divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparat”, Editura A92;

Dolto, Françoise, (1988) „Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor”, Editura Trei, București, 2008;

Parkinson, Lisa, „ Separarea, Divorțul și Familia”, Editura Alternative, 1993;

Neamțu, Cristina, „Devianța școlară”, Editura Polirom, Iași, 2003

Abraham Pavel, Dumitrescu Costel, „Sociologia devianței și controlul social”, Editura Detectiv, București, 2010;

Rădulescu, Sorin M. , Banciu, Dan, „Introducere în sociologia delincvenței juvenile”, Editura Medicală, 1990;

Rădulescu, Sorin M. „Teorii sociologice în domeniul devianței și problemelor sociale”, Editura Timiș, București, 1994;

Rădulescu Sorin M., „Sociologia devianței și problemele sociale”, Editura Lumina Lex, București, 2010

Chelcea, Septimiu, „Metodologia cercetării sociologice”, Editura Economică, București, 2001

Anexe:

Ghid de interviu:

Pentru început te rog să precizezi câteva date personale:

Sexul : Feminin/Masculin

Vârsta

Ocupația

Studii :(ultima școală absolvită)

Îmi poți spune câteva date despre părinți?

Care sunt ultimele studii absolvite?

Mediul de proveniență este urban sau rural?

Care este situația actuală maritală a părinților?

Descrie-mi te rog climatul conjugal din familie

Era o situație conflictuală?

Se apela la violență pentru rezolvarea problemelor?

Ai fost martor/martoră la certuri

Dar la violență fizică?

Ai fost agresat/agresată atât fizic cât și verbal?

Ce se întâmpla atunci când greșeai?

Cum ai descrie violența în familie?

Ce vârstă aveai când părinții au divorțat?

Care crezi că sunt motivele reale pentru care s-a ajuns la divorț?

În momentul în care s-a decis în privința divorțului părinților, cum te-ai simțit?

Care este relația pe care o ai cu părintele în a cărui îngrijire ai rămas?

Dar cu părintele care a „plecat”?

Cum vă petreceați ca și familie timpul liber ?

Cum te-a infleunțat divorțul părinților în alegerea grupului de prieteni?

Care sunt activitățile pe care le faci atunci cand ieși cu prietenii?

Care au fost cele mai deviante activități pe care le-ai facut împreună cu membrii grupului?

Te-ai simțit vreodată constrâns/ constrânsă să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut? Dacă da, poți detalia?

Interviul nr. 1

Pentru început te rog să precizezi câteva date personale:

Sexul : Masculin

Vârsta: 17

Ocupația: Elev

Studii: Școala generală

Îmi poți spune câteva date despre părinți?

Ultima școală absolvită?

Ultima școală absolvită a mamei este liceul, iar în cazul tatălui același lucru, tot liceul.

Mediul de proveniență este urban sau rural?

Atât mama, cât și tata provin din mediu rural, de unde ambii au plecat de la o vârstă destul de fragedă.

Care este situația actuală maritală a părinților?

Ambii părinți s-au recăsătorit. Mama este recăsătorită de 3 ani, iar tatăl este recăsătorit de 7 ani, căsătorie din care a rezultat un copil.

Descrie-mi te rog climatul conjugal din familie

Era o situație conflictuală?

Situația era una foarte tensionată. Nu cred că era zi în care să nu fie scandal. Cred că singurele ore de liniște pe care le aveam, erau acelea când eram la școală.

Se apela la violență pentru rezolvarea problemelor?

Hmm..Scandalul fiind după cum am spus la ordinea zilei, acesta degenera în bataie.

Ai fost martor/martoră la certuri?

Evident. Cu toate că stăteam în camera mea, era inevitabil să nu aud certurile și să nu ma sperii când auzeam tot felul de amenințări.

Dar la violență fizică?

Am luat parte de două ori la bătăile dintre părinții mei, scandal ce s-a terminat prin prezența echipajului de poliție, acesta fiind chemat de vecini.

Ai fost agresat/agresată atât fizic cât și verbal?

Da. Fiind băiat, nu am mai suportat să văd cum mama este lovită de tatăl meu, moment în care am sărit să o apăr așa cum am putut eu mai bine. În furia momentului tata m-a lovit pentru „tupeul” meu. Cât despre violența verbală nici nu are rost să mai spun.

Ce se întâmpla atunci când greșeai?

Mama este și a fost mereu o fire mai moale, iar atunci când greșeam, nu îmi vorbea urât sau apela la bătăi. Pur și simplu mă pedepsea, nelăsându-mă să ies pe afară, sau nu aveam voie să privesc la televizor. Tata pe de altă parte, îmi vorbea foarte urât, jignindu-mă, chiar soluționând totul cu aplicarea „sfintei curele”, așa cum o numea.

Cum ai descrie violența în familie?

Este un lucru josnic. În familie trebuie să fie armonie, liniște, toți membrii să fie fericiți. Dar cred că ceea ce spun eu acum sună mai mult ca un basm. În zilele nostre violența domestică fiind într-un număr tot mai mare. Este după părerea mea o dovadă de lașitate, în care neștiind cum să rezolvi problemele care cred ca apar în cadrul oricărei familii, apelezi la corecția pumnului.

Ce vârstă aveai atunci când părinții au divorțat?

Vârsta pe care o aveam în momentul în care părinții au divorțat a fost de 10 ani.

Care crezi că sunt motivele reale pentru care s-a ajuns la divorț?

Cred că motivele scrise în actele de divorț sunt și cele reale, și anume neînțelegerea, agresiunea fizică și verbală.

În momentul în care s-a decis în privința divorțului părinților, cum te-ai simțit?

Liniștit pentru că nu mai eram nevoit să asist la toate certurile și jignirile. Dar apoi a fost o perioadă în care m-a cuprins un fel de teamă, deoarece tata ne amenința că ne va lua casa și vom rămâne pe drumuri.

Care este relația pe care o ai cu părintele în a cărui îngrijire ai rămas?

Am rămas în grija mamei. Relația dintre noi este una bună, liniștită. Îi sunt veșnic recunoscător pentru decizia pe care a luat-o, aceea de a divorța, și de a scăpa din infernul în care am trăit.

Dar cu părintele care a „plecat”?

Cu tatăl meu nu păstrez legătura. La ceva timp după divorț a încercat să mă atragă de partea lui prin lucruri materiale. Iar acum singurul lucru ce îl mai primesc de la el, este pensia alimentară.

Spuneai că mama ta este recăsătorită, cum te înțelegi cu tatăl vitreg?

Avem o relație foarte bună. În el am găsit tatăl de care aveam nevoie. Alaturi de el mama a găsit liniștea de care avea nevoie și pentru asta îi sunt foarte recunoscător.

Cum vă petreceați ca și familie timpul liber ?

Sincer să fiu nu am o amintire cu o activitate pe care să o fi făcut-o ca și familie. Adică, eu eram cu școala, iar ambii părinți cu munca..Faptul că mai mergeam în vizită pe la rude, nu le consider niște activități wow.

Dar de când mama ta s-a recăsătorit?

Ieșim la gratare, am fost la munte, la mare împreună. Lucruri pe care orice familie fericită ar trebui să le facă.

Cum te-a infleunțat divorțul părinților în alegerea grupului de prieteni?

Am căutat să fiu în preajma unor persoane mai mari ca și vârstă, de la care să am ce învăța.

Care sunt activitățile pe care le faci atunci cand ieși cu prietenii?

Ieșim la fotbal, la biliard…prin cluburi. Activități pe care le fac băieții.

Care au fost cele mai deviante activități pe care le-ai facut împreună cu membrii grupului?

Am prieteni mai mari ca și vârstă, care au permis de conducere..Și primul lucru care mi-a venit acum în minte este acela că într-o vară am participat la o cursă ilegală de mașini, în urma căreia cealaltă mașină prezentă la întrecere a pierdut controlul mașinii, a făcut accident și a intrat într-o instituție publică. Iar eu împreună cu prietenii mei am fugit de la locul faptei, acolo unde bineînțeles a apărut poliția.

Ai avut probleme cu justiția din cauza asta?

Spre norocul meu nu am avut nicio problemă cu poliția. Pentru că celalalt baiat a spus că a avut viteza prea mare și din această cauza a pierdut controlul mașinii.

Pe lângă incidentul cu mașina ai mai făcut lucruri ce ar putea fi pedepsite penal?

Mai sunt câteva, dar vreau să mă limitez doar la ce am spus mai înainte.

Ai fost vreodată constrâns/ constrânsă să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut? Dacă da, poți detalia?

Nu am fost constrâns la nimic..Tot ce am facut, am facut-o pentru că am vrut. Nu sunt atât de naiv încât să fiu manipulat.

Interviul nr. 2

Pentru început te rog să precizezi câteva date personale:

Sexul : Feminin

Vârsta: 21

Ocupația: consilier vanzari

Studii (ultima școală absolvită) Liceul, dar urmez în prezent facultatea

Îmi poți spune câteva date despre părinți?

Care sunt ultimele studii absolvite?

Mama a făcut liceu, iar tata din păcate doar gimnaziul.

Mediul de proveniență este urban sau rural?

Mama provine din mediul urban, iar tata din mediul rural.

Care este situația actuală maritală a părinților?

Mama s-a recasatorit,căsătorie din care mi-a dăruit un frațior, iar tatal este singur, probabil nimeni nefiind capabil să îi accepte comportamentul.

Descrie-mi te rog climatul conjugal din familie

Era o situație conflictuală?

Da. Situația era destul de tensionată. Ai mei se certau foarte des, pe diferite subiecte, de la lipsa banilor, la „micile” stări de ebrietate ale tatălui meu.

Se apela la violență pentru rezolvarea problemelor?

Da. Asta era marele final al întregului show.

Ai fost martor/martoră la certuri?

Am fost atât eu, cât și sora mea mai mică. Dar nu știu cât de conștientă putea fi de toată această debandadă, având doar 3 anișori.

Dar la violență fizică?

Nu am fost martoră în mod direct, ca să zic așa…Chiar dacă eram în camera mea, nu putea să nu îmi dau seama ce se întâmpla în camera alăturată.

Ai fost agresat/agresată atât fizic cât și verbal?

Am fost agresată verbal, dar nu și fizic. Cu toate că teama că aș putea fi lovită era prezentă tot timpul.

Ce se întâmpla atunci când greșeai?

Atunci când greșeam, eram admonestata verbal și pedepsită (ex: nu mai aveam voie sa ies la joaca, trebuia să vin direct acasă de la școală, nu mai primeam bani de buzunar, nu mai aveam voie la desene animate )

Cum ai descrie violența în familie?

Violența în familie, fie ea de natură fizică sau verbală este o crudă realitate a zilelor noastre și un subiect sensibil pentru multe persoane. Cel mai adesea, violența în familie apare ca un răspuns al comportamentului nefiresc al barbaților față de femei, dar și de copii, prin care aceștia încearcă să-și exercite dominația și autoritatea. Violența în familie ține de un model cultural și este tratată, de cele mai multe ori, ca o problemă privată. Pentru români, violența domestică rămâne o tradiție transmisă din tată în fiu. Acest model se transmite de la generație la generație, devenind un tabu. Comportamentul agresiv ține în primul rând, de modelul pe care îl observăm în familie, chiar în familia extinsă, nu doar la părinți. Violența poate fi generată de tensiuni în familie, conflicte, nivel de trai precar, gelozie, însă consider ca cel mai important determinant al violenței în familie este lipsa de educație.

Ce vârstă aveai când părinții au divorțat?

Aveam vârsta de 10 ani.

Care crezi că sunt motivele reale pentru care s-a ajuns la divorț?

Conflictele din familie apărute din cauza stilului de viață al tatălui meu.

În momentul în care s-a decis în privința divorțului părinților, cum te-ai simțit?

Atunci când nivelul de saturație al mamei mele, privind tensiunile din familie, a ajuns la cota maximă și s-a decis să divorțeze m-am simțit ușurată și mândră de ea, pentru că a avut curajul să se despartă de abuzatorul ei și să înceapă o viața nouă de la zero, cu cei doi copii ai sai.

Care este relația pe care o ai cu părintele în a cărui îngrijire ai rămas?

Mama este persoana pentru care port un imens respect și multă dragoste. Însă anii care au trecut ne-au înstrăinat relația deoarece eu nu mai locuiesc în orașul natal și din această cauză, nu mai suntem la fel de comunicative, ca atunci când încă eram în îngrijirea ei.

Dar cu părintele care a „plecat”?

Nu țin legătura cu el de când s-a produs divorțul.

Cum vă petreceați ca și familie timpul liber ?

Organizam petreceri la noi acasă sau mergeam noi în vizită la rude. Pe durata copilariei mele, tatăl meu a fost mai puțin prezent, din cauza locului de muncă, care îi cerea să călătorească foarte des. Timpul liber îl petreceam cu mama, care mă ducea în parc sau vara în vacanță mergeam la bunici la țară.

Cum te-a influențat divorțul părinților în alegerea grupului de prieteni?

După ce părinții mei au divorțat, eu, împreună cu mama și cu sora mea ne-am mutat din casă în care am locuit și copilărit, iar drept urmare am pierdut legătura cu prietenii mei de atunci. Nu am simțit nevoia să îmi fac prieteni mai dubioși, deoarece divorțul părinților mei a fost un lucru pozitiv și benefic în viața mea. Mi-am făcut prieteni noi în cartierul în care ne-am mutat, dar nu am simțit nevoia să caut anumite „distracții interzise”.

Care sunt activitățile pe care le faci atunci cand ieși cu prietenii?

Activități outdoor: ieșiri în oraș, în diverse localuri, participări la diferite evenimente, consum de alcool și țigări, luam masa în oraș, mergem la cumpărături, the usual things.

Care au fost cele mai deviante activități pe care le-ai facut împreună cu membrii grupului?

Chiulul în grup din liceu, consumul ridicat de alcool, furtul din magazine.

Te-ai simțit vreodată constrâns/ constrânsă să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut? Dacă da, poți detalia?

Nu, atunci când nu vreau să fac ceva anume, refuz iar persoanele de lânga mine înțeleg mesajul.

Interviul nr. 3

Pentru început te rog să precizezi câteva date personale:

Sexul : Masculin

Vârsta: 18

Ocupația: Elev

Studii (ultima școală absolvită) Gimnaziul

Îmi poți spune câteva date despre părinți?

Care sunt ultimele studii absolvite?

Ambii părinți au o facultate absolvită. Mama Facultatea de Construcții, pe instalații sanitare iar tata Facultatea de Electronică.

Mediul de proveniență este urban sau rural?

Atât mama, cât și tata sunt născuți în București.

Care este situația actuală maritală a părinților?

Mama s-a căsătorit cu un turc iar tata se vede și el cu cineva. Sunt în București amândoi.

Descrie-mi te rog climatul conjugal din familie

Era o situație conflictuală?

Da, din păcate…părinții mei se certau foarte des când eram copil, dar au fost și momente frumoase.

Se apela la violență pentru rezolvarea problemelor?

La violență fizica doar când lucrurile degenerau, din cate țin eu minte…înjurături am auzit la greu, mai ales din partea tatălui. Se mai întâmpla ca mama să arunce cu obiecte în el, iar acesta să-i tragă apoi o „mama de bătaie”. Sau mai erau cazuri cand se îmbăta, o înjura și o bătea fără motiv.

Ai fost martor/martoră la certuri?

Da, de foarte multe ori…ajunsesem să nu mai suport deoarece aveam și eu alte probleme pe cap…ca toți adolescenții.

Dar la violență fizică?

Mda…am încercat să-i despart, moment în care am fost lovit din greșeală de tata. De multe ori ieșeam pe afară, să nu mai fiu martor la toate aceste scene…era nasol, ne știa tot blocul.

Ai fost agresat/agresată atât fizic cât și verbal?

Da, am fost. Mai mult verbal. Țin minte că am luat o notă mică în clasa a 3 și mi-a tras mama vreo doua palme la fund, dar doar atât.

Ce se întâmpla atunci când greșeai?

Eram certat și pedepsit. Mă certau din orice părinții, erau exigenți. Dacă faceam vreo boacană îmi făceau o morală, ce ținea câteva zile bune. Tata, dar uneori și mama, în culmea nervilor îmi mai aruncau cuvinte grele și urâte, care nu prea erau în regulă pentru un copil.

Cum ai descrie violența în familie?

Violența în familie nu ar trebui să existe, îi afectează pe toți, în special pe copii. Sunt de acord cu pedepsele, dar nu cu cele corporale sau verbale. Cunosc cazuri care au avut probleme la maturitate din cauza asta, unii repetă și ei comportamentele alea. În general violența este inutilă, indiferent de context.

Ce vârstă aveai când părinții au divorțat?

Eram în clasa a VI –a. Nu o să uit niciodată momentul. A fost ca o ironie a sorții. Am venit acasă bucuros pentru că luasem un 10 la matematică (nu prea stăteam bine cu materia, și era ca o bătălie câștigată), însă totul s-a spulberat când am primit vestea asta. M-au chemat mama și tata în bucătărie și mi-au spus că au decis să se despartă dar că îi voi vedea pe amândoi în continuare…am rămas cu mama, iar tata s-a mutat. Am apreciat faptul că la final au dat dovadă de niște oameni cu picioarele pe pământ, și au decis să facă asta ca niște persoane civilizate.

Care crezi că sunt motivele reale pentru care s-a ajuns la divorț?

Păi, nu se mai înțelegeau deloc…certuri peste certuri. Dispăruse dragostea și respectul probabil.

În momentul în care s-a decis în privința divorțului părinților, cum te-ai simțit?

Am fost extrem de trist când am auzit de divorț, m-am consumat…chiar dacă între ei erau conflicte tot mai des, nu mi-am dorit să se despartă. Am fost afectat de divorț, dar nu am lăsat să se vadă.

Care este relația pe care o ai cu părintele în a cărui îngrijire ai rămas?

Cu mama am o relație ok…vorbim, ne înțelegem bine…nu există certuri. Îi sunt recunoscător pentru că a avut grijă de mine.

Dar cu părintele care a „plecat”?

Vorbesc și cu tata…ne vedem destul de des…apelez la el când am nevoie de bani, îi mai cer și sfatul, însa cred că el e principalul vinovat pentru divorț.

Cum vă petreceați ca și familie timpul liber ?

În vacanța de vară, atunci când aveau și ai mei concediu, mergeam fie la mare, fie la munte. Cred că doar atunci ne petreceam mai mult timp ca și familie.

Cum te-a influențat divorțul părinților în alegerea grupului de prieteni?

Hmmm…o perioadă am luat-o puțin razna și umblam cu niște băieți mai scandalagii. Niște așa ziși smecheri din cartier. Asta pentru că voiam să scap de toată supărarea.

Care sunt activitățile pe care le faci atunci cand ieși cu prietenii?

Cu aștia de acum?…mergem la baschet, la fotbal, la ping pong, jucăm și biliard…mergem și prin cluburi când ne adunăm mai mulți, în centrul vechi, ne jucam Fifa si Mortal Kombat pe Play Station…

Ce activități făceai cu ceilalți prieteni?

Cu cei de dinainte, despre care am vorbit că erau mai certăreți, ne îmbătam, ne mai luam la bătaie cu alte găști. Așa arătam noi că suntem mari și tari. Pierdeam timpul inutil.

Care au fost cele mai deviante activități pe care le-ai facut împreună cu membrii grupului?

Am agresat fizic alte persoane, consumam alcool la greu, ce am zis și la întrebarea de dinainte.

Te-ai simțit vreodată constrâns/ constrânsă să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut? Dacă da, poți detalia?

Depinde…la faptele rele eram constrâns mai mult de situatția familiala, adică nu mă obliga nimeni să fac lucrurile alea…așa vroiam să acționez din păcate. Acum gândesc altfel.

Interviul nr. 4

Pentru început te rog să precizezi câteva date personale:

Sexul : Feminin

Vârsta : 20

Ocupația : Studentă

Studii : Colegiul Gheorghe Tătărescu (ultima școală absolvită)

Îmi poți spune câteva date despre părinți?

Tatăl are o vârstă de 54 de ani,ocupația fiind excavatorist subteran în mine,iar mama în vârstă de 45 de ani lucrează într-o firmă de pază.

Care sunt ultimele studii absolvite?

Tata a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică din Iași, iar mama a absolvit Liceul Energetic din Craiova.

Mediul de proveniență este urban sau rural?

Ambii provin din mediu rural.

Care este situația actuală maritală a părinților?

Părinții sunt divorțați. Niciunul nu s-a mai recăsătorit.

Descrie-mi te rog climatul conjugal din familie

Era o situație conflictuală?

Ambii erau stresați datorită locurilor de muncă, a situației financiare nesatisfacătoare, dar și a faptului că tatăl era dependent de băuturi alcoolice.Datorită dezacordurilor de opinii între aceștia, mai mereu se ajungea la situații conflictuale. Așadar mediul era unul foarte ostil. Se certau din diferite motive, Uneori și eu eram motivul certurilor lor.

De ce erai tu motivul certurilor dintre ei?

Situația școlară era motivul pentru care se certau. Nu prea îmi dădeam interesul pentru școală. Mama fiind cea care petrecea cel mai mult timp cu mine, era considerată vinovată pentru dezinteresul meu în ceea ce privea școala

Se apela la violență pentru rezolvarea problemelor?

Din păcate au fost și momente în care tatăl a devenit agresiv și a început să fie violent cu mama, dar și cu mine.

Ai fost martor/martoră la certuri

De prea multe ori am fost martoră la certurile părinților mei. Având în vedere și vârsta pe care o aveam eram conștintă când situația devenea tensionată.

Dar la violență fizică?

O singură dată am fost prezentă când tatăl meu a început să devină violent cu mama,incidentul având loc în camera mea, moment în care am sărit să o apăr pe mama.

Ai fost agresat/agresată atât fizic cât și verbal?

Am fost agresată atât fizic, cât și verbal de către tatăl meu, aceasta fiind sigura modalitate prin care “îndrepta” el toate situațiile.

Ce se întâmpla atunci când greșeai?

Atunci când greșeam eram pedepsită de către parinti,de obicei mama era cea care ma priva de lucrurile care îmi făceau plăcere, iar tata era cel care devenea agresiv verbal.

Cum ai descrie violența în familie?

Este un comportament abuziv, pe care îl exercită de cele mai multe ori bărbatul. Este modalitatea de impunere a puterii. Nu sunt de acord cu așa ceva, dar din păcate am avut în familia mea parte de astfel de “experiențe”.

Ce vârstă aveai când părinții au divorțat?

Aveam vârsta de 15 ani.

Care crezi că sunt motivele reale pentru care s-a ajuns la divorț?

Deseori tata venea în stare de ebrietate acasă ,acesta fiind și principalul motiv pentru care mama a decis să întocmească divorțul și să pună punct.

În momentul în care s-a decis în privința divorțului părinților, cum te-ai simțit?

Să fiu sinceră m-am simțit ușurată, deoarece preferam să trăiesc într-un mediu liniștit.

Care este relația pe care o ai cu părintele în a cărui îngrijire ai rămas?

După divorț am rămas în grija mamei mele. Relația dintre noi fiind una foarte buna,bazata pe încredere.

Dar cu părintele care a „plecat”?

După divort nu am mai avut niciun fel de relație cu tatăl meu,acesta luând decizia să se mute într-un alt oraș.

Cum vă petreceați ca și familie timpul liber ?

Ca și familie, când aveam mai multe zile libere și totul era bine, încercam să ne strângem și cu celelalte rude și să plecăm în excursii.

Cum te-a infleunțat divorțul părinților în alegerea grupului de prieteni?

Divorțul nu m-a influențat în niciun fel, deoarece m-am integrat într-un grup cu mult timp înainte despărțirii părinților mei.

Care sunt activitățile pe care le faci atunci cand ieși cu prietenii?

Plimbări în parc, cinema, ciclisim.

Care au fost cele mai deviante activități pe care le-ai facut împreună cu membrii grupului?

Consumul ocazional de tutun si alcool, dar mai consumăm din când în când și anumite substanțe nu tocmai permise.

Te-ai simțit vreodată constrâns/ constrânsă să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut? Dacă da, poți detalia?

Nu! Fac ce vreau, când vreau, cu cine vreau. Deci, nu mă poate face nimeni să fac ceva ce chiar nu vreau să fac.