Fenomenul Rezultat In Urma Colaborarii Psihologilor din Maramures

Percepția pacienților asupra procesului de terapie psihodinamică.

Studiu fenomenologic realizat prin colaborarea cu un grup de psihologi din localitatea Baia Mare în perioada 2012 – 2014.

Cuprins

1.1 Cadrul teoretic

1.2 Studiul curent

2 Cunoștințe de bază și fundamente teoretice

2.1 Terapii psihodinamice de lungă și scurtă durata

2.2 Studii și experimente legate de terapia psihodinamică

2.3 Concluzii raportate la studiile menționate

2.4 Dezvoltarea cercetării calitative în psihologie

2.5 Beneficii legate de cercetarea calitativa

2.6 Fenomenologia ca metodă de cercetare calitativă

2.7 Probleme filosofice în fenomenologie

2.8 Limitări ale fenomenologiei

3 Materiale și metodologie

3.1 Obiective pentru cercetare

3.2 Probleme legate de designul studiului

3.3 Metodologia studiului

3.4 Interviurile

3.5 Procedura

3.6 Analiza

3.7 Validitate și Fiabilitate

4 Detalii legate de participanții la studiu

4.1 Cercetătorul principal

4.2 Pacienții

4.3 Criterii de includere și excludere

5 Rezultate

5.1 Relationarea

5.1.1 Aspecte legate de pacient

5.1.2 Percepția asupra terapeutului

5.1.3 Percepția asupra tehnicilor terapeutice

5.1.4 Interacțiunea cu terapeutul

5.2 Călătoria

5.2.1 Începutul terapiei

5.2.2 Ideea de proces

5.2.3 Finalizarea terapiei

5.3 Interpretarea rezultatelor

5.3.1 Considerații metodologice

5.3.2 Implicații clinice

5.3.3 Cercetări viitoare

5.3.4 Concluzii

6 Bibliografie

7 Anexe

7.1 Anexa 1- formular pentru obținerea consimțământului informat

Introducere

Cadrul teoretic

În urmă cu peste 50 de ani Eysenck a contestat prin unele din lucrările sale baza de date referitoare la cercetarea legată de eficiența psihoterapiei în anumite tulburări, iar de atunci a fost efectuat un număr mare de investigații pentru a verifica acest lucru. În ultimul timp un număr tot mai mare de studii au aruncat noi îndoieli asupra acestei baze de cercetare. Aceste studii au scos la iveală ideea că în locul terapiei desfășurate ca o funcție legată de terapeut, în prezent este din ce în ce mai evident faptul că clientul este cel ce joacă rolul principal în procesul terapeutic. Pe de altă parte deși beneficiile generale ale psihoterapiei au fost stabilite în mod clar dincolo de orice umbră de îndoială prin meta-analize, tratamentele psihodinamice rămân din punct de vedere științific, ruda săracă față de alte tratamente cum ar fi terapiile cognitive și comportamentale și regimurile farmacologice, pentru care eficacitatea a fost bine stabilită prin metode empirice. Astfel, percepția generală rămâne că psihoterapiile psihodinamice sunt ineficiente sau inferioare. În ultimii ani, probabil ca o reacție la această percepție, cercetătorii din domeniul terapiilor psihodinamice au început să privească mai mult în serios cercetarea procesului terapeutic printr-o mai bună valorificare a rezultatelor obținute, dar această schimbare a fost datorată într-o anumită măsură unor factori externi. Ea a apărut în mare parte deoarece domeniul și-a pierdut statutul și a fost marginalizat în psihiatrie și psihologie față de alte tratamente, care și-au demonstrat eficacitatea, printr-o serie de studii de cercetare. Indiferent de motivația din spatele ei, recenta mișcarea din cadrul cercurilor psihodinamice spre integrarea activităților de cercetare în programele de formare clinice, a subliniat necesitatea de a aduna date științifice despre validitatea teoriei și tratamentelor psihodinamice, prin acceptarea unor inițiative de cercetare științifică. S-a propus o concepție a psihanalizei bazată pe știință, care să apreciaze la fel de bine atât expertiza clinică cât și expertiza de cercetare. Acest lucru ridică o nouă provocare pentru cercetatori și anume de a explora mult mai profund experiența pacientului supus terapiei, o provocare la care metodele calitative de cercetare sunt foarte bine adaptate.

Studiul curent

Per ansamblu cercetarile sugerează că diferite abordări terapeutice produc rezultate aproximativ echivalente în ciuda diferențelor lor teoretice și tehnice. Dat fiind faptul că locul terapiilor psihodinamice este unul de controversă, precum și interesul din mediul terapeutic pentru reabilitarea acestora am ales ca temă pentru studiul calitativ prezentat în această lucrare, percepția pacienților asupra procesului terapeutic în terapiile psihodinamice. Studiul urmărește să exploreze experiențele a opt pacienți adulți supuși unor terapii psihodinamice de lungă sau scurtă durată. Ei au fost intervievați în legătură cu experiențele personale din timpul terapiei psihodinamice, aflați fiind în diferite stadii de desfășurare ale procesului psihoterapeutic. În acest studiu calitativ sunt puse în discuție potențiale beneficii clinice legate de cunoașterea în detaliu a experiențelor pacienților și sunt luate în considerare potențiale opțiuni și direcții viitoare de cercetare.

Pentru a analiza declarațiile acestora s-a folosit analiza interpretativ fenomenologică și (AIF) cu supervizare. Pe lângă elementul esențial care a fost relația terapeutică, s-au pus în evidență și o serie de alți factori care au contribuit la experimentul terapeutic. Participanții au descris, de asemenea trecerea lor prin procesul terapeutic ca pe o călătorie, pornind de la anxietatea inițială până la creșterea încrederii prin explorrarea dificultăților întâmpinate și dezvoltarea înțelegerii raportate la acele momente. Studiul oferă atât exemple de cercetare care demonstrează implicarea activă a pacienților în procesul terapeutic cât și o privire de ansamblu asupra desfășurării acestui proces în cazurile unor diferiți pacienți oferind totodată șansa de a observa similitudini și diferențe existente între anumite cazuri.

Astfel procesul de trecere de la obișnuințe și comportamente maladaptive la modificări comportmentale în conformitate cu noua înțelegere a situției a fost adesea percepută ca o experiență dificilă și frustrantă, dar în cele din urmă concluzia trasă este că efortul a meritat în primul rând datorită rezultatelor obținute cu ajutorul terapiei. Apropierea momentului de finalizare a terapiei pentru participanții care au încheiat acest proces a fost asociată cu trăirea unor sentimente negative intense, cum ar fi abandonul, furia și chiar teroarea. Totuși, cei ajunși la aceast moment l-au trecut cu bine, iar după încetarea tratamentului au experimentat o creștere a încrederii în propriile puteri prin experimentarea în mod direct, în relația nemijlocită cu evenimentele de viață, a noilor cunoștințe și obișnuințe dobândite în timpul terapiei.

Cunoștințe de bază și fundamente teoretice

Terapii psihodinamice de lungă și scurtă durată.

Teoriile psihodinamice se referă atât la terapia psihanalitică, terapia psihodinamică de lungă durată (TPLD) cât și la terapia psihodinamica de scurtă durată (TPSD). Aceste teorii au multe caracteristici definitorii, dar ele acordă o importanță majoră experiențelor din copilarie având în vedere repetarea modelelor de relaționare dobândite în această perioadă.

Un obiectiv principal comun terapiei psihodinamice de lungă durată (TPLD) și la terapiei psihodinamice de scurtă durată (TPSD), este de a spori atât autocunoașterea pacienților cât și înțelegerea felului în care interacționează în relațiile lor. Se presupune că această înțelegere va determina clienții să își schimbe comportamentul în relațiile interpersonale, facilitând astfel dezvoltarea comportamentelor adaptive cu rol pozitiv în viața acestora.

Studii și experimente legate de terapia psihodinamică

Procesul în care sunt angrenați clienții supuși TPD presupune o serie de etape care implică aducerea în conștient unor experiențe și sentimente inconștiente, acestea fiind intuite prin perspectivele unor anumiți cercetători din domeniul psihoterapiei cum ar fi Mann (1980), Mander (2000), Leiper și Maltby (2004). Procesul psihoterapeutic a fost pe larg cercetat de asemenea, de exemplu, Luborsky și Crits-Christoph (1990), Hoglend et al. (2006), Raymond et al. (2011), dar foarte puțin din ceea ce a fost publicat în legătură cu aceste cercetări în abordările psihodinamice se referă la dialogul prin care se cere clienților să vorbească despre experiențele lor conștiente, intime din timpul TPD. Macran, Ross, Hardy și Shapiro (1999) sugerează că "nu putem cunoaște pe deplin experiențele clienților și, prin urmare, nu putem înțelege pe deplin în ce mod psihoterapia facilitează schimbarea, decât dacă îi vom întreba" (p. 330). Llewelyn (1988) oferă suport pentru această afirmație și a constatat cu privire la momentele notabile mai frecvent întâlnite în timpul tratamentului că percepțiile pacienților diferă de cele ale terapeuților prin faptul că aceste percepții sunt aferente unor puncte de vedere subiective. Pacienții au perceput mai des momente de încredere și rezolvare a problemelor, în timp ce terapeuții au declarat că cel mai frecvent s-au manifestat situațiile de conștientizare cognitivă și afectivă.

În ceea ce privește studiie calitative legate de anumite metode de terapie am putea aminti de exemplu pentru terapia cognitiv comportamentală (TCC) autori ca: Berg, Raminani, Greer, Harwood și Safren(2008); Messari & Hallam(2003); pentru terapia cognitivă (TC): Clarke, Rees & Hardy(2004); și terapia de scurtă durată focalizată pe soluții (TSDS): Metcalf & Thomas(1994). Puține studii calitative au fost efectuate cu privire la experiența pacienților legată de TPD. Un posibil motiv pentru acest lucru poate fi premisa care stă la baza metodei calitative și anume faptul că există o legătură strânsă între cum se simt oamenii și ceea ce afirmă (Smith și Osborn, 2003). Acest lucru ar putea fi văzut ca juxtapus la perspectiva psihodinamică tradițională, care scoate în evidență procesele inconstiente în legătură cu care pacientul nu poate fi conștient, prin definiție. Perspective tradiționale pot interpreta, de asemenea, experiențele descrise de pacienți ca defensive, fanteziste sau legate de transfer (McLeod, 1990).

Analiza interpretativ fenomenologică (AIF) descrisă pentru prima dată de Smith și Osborn(2003), este o metodă calitativă care ar putea găsi un echilibru între aceste două poziții, deoarece cercetătorul poate rămâne deschis la posibilitatea că defensiva și transferul vor avea un anumit impact asupra experienței raportate și să ia în considerație aceste lucruri. Prin urmare, aceasta ar putea fi o metodă adecvată pentru a studia abordări psihodinamice. Deși acest fel de cercetare este mai neobișnuit, au fost efectuate totuși studii calitative legate de experiențele pacienților supuși terapiei psihanalitice și care sunt strâns legate de obiectivele acestei cercetari, iar acestea sunt discutate mai jos.

Bury, Raval și Lyonau efectuat o analiză interpretativ fenomenologică asupra unui studiu realizat cu șase participanți cu vârste cuprinse între 16-21 de ani cu privire la experiențele lor legate de terapia psihanalitică individuală (TPI). Ei au descoperit că percepția socială și mass-media față de terapie a dus la o ambivalență în solicitarea ajutorului. Aproape toți participanții au găsit terapia stresantă și sentimentul de neputință a fost des întâlnit. Unii au considerat că este dificil să se deschidă în fața terapeutului și au descris terapia ca obositoare din punct de vedere fizic si emotional. Finalul terapiei a dus la re-apariția unor sentimente ambivalente, inclusiv: sentimentele de pierdere și de preocupările legate de adaptarea fără ajutorul terapiei, precum și gânduri pozitive legate provocarea de a-și continua viața (Bury, Raval și Lyon, 2007). Un mare accent este pus în prezent pe implicarea utilizatorilor în modelarea serviciilor de sănătate mintală furnizate, precum și necesitatea dezvoltării unei baze de date referitoare la interventii psihoterapeutice, cum ar fi terapia psihanalitică individuală (TPI). Acest studiu calitativ a urmărit gama de experiențe a șase tineri cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani supuși TPI. Analiza interpretativă fenomenologică a fost utilizată pentru a dezvolta o înțelegere în profunzime a experiențele lor. Temele au pus în evidență așteptările și preocupările tinerilor legate de începerea psihoterapiei, de experiența de învățare a pârghiilor terapeutice și a importanței și sensului procesului de a finaliza procesul terapeutic. Relația cu terapeutul, vazută din punct de vedere afectiv, a fost de o importanță deosebită pentru tinerii în cauză. Printre xperiențele pozitive ale TPI se află atât starea de a fi ascultat și de a fi acceptat, cât și faptul de a vorbi și de a gândi în profunzime.  Au fost evidente de asemenea, diferențele de putere în legătură cu situația de a fi pe post de pacient. Lucrarea se încheie cu sugestia că faptul de a acorda o mai mare atenție opiniilor tinerilor supuși TPI poate îmbunătăți angajamentul lor inițial și poate ajuta la dezvoltarea unor servicii în moduri mai adecvate necesităților lor. Metodologiile calitative oferă un adjuvant util pentru conducerea procesului de cercetare și analiza rezultatelor în acest context.

Poulsen, Lunn și Sandros (2010) a explorat experiențele legate de terapia psihodinamica in pacianți adulți având bulimie. Ei au descoperit declarații predominant pozitive referitor la terapie odată ce acesta a fost finalizată, cu toate acestea unele persoane au raportat dificultăți în abordarea terapiei simțindu-se singure în lupta și strădania lor, sau a găsit abordările nestructurate și tăcerile ca fiind foarte dificile. Faptul de a fi ascultați de către terapeut și de a fi luați în serios precum și intervențiile cu umor într-un mod corespunzător au fost văzute ca deosebit de utile. Autorii au discutat aceste constatari în special în ceea ce privește dificultățile întâmpinate de pacienții diagnosticați cu bulimie nervoasă.

Nilsson, Svensson, Sandell și Clinton (2007) au folosit interviuri calitative pentru a compara experiențele pacienților legate de schimbare între două terapii și anume: terapia psihodinamică TPD și respectiv terapia cognitiv comportamentală (TCC). Acest studiu analizează dacă echivalența cantitativă poate ascunde diferențe calitative raportat la experiențele legate de schimbare, ale pacienților. Participanții la acest studiu au descris TPD ca pe o deschidere, o explorare uneori dureroasă, a sinelui lor interior iar pe terapeuți ca oferind conexiuni și rezolvări succinte, dintr-o poziție de detașare. Unii pacienți au considerat această distanță ca fiind adecvată și potrivită, în timp ce alții au considerat-o frustrantă. Participanții care au fost mulțumiți cu TPD au declarat că au descoperit permanent conexiuni și modele noi de comportament folosindu-se de acestea pentru a ajunge la rădăcina problemelor, în timp ce cei care au fost nemultumiți de TPD s-au declarat frustrați de ceea ce ei au numit o lipsă de structură. În general, pacienții supuși TPD au fost ambivalenți atât raportat la terapia în sine cât și la terapeutul lor. Ca strategie de analiză a datelor, cercetătorii i-au împărțit pe cei 32 de participanți in patru grupe de satisfăcuți și ne satisfăcuți referitor la acele două tipuri de terapii. Pentru fiecare grupă a fost constituită o narațiune rezultantă ca medie a narațiunilor membrilor grupului. Deși raportul satisfăcătoar/nesatisfăcător a fost aproximativ egal în cele două tipuri de tratamente, totuși au existat diferențe evidente în felul sau calitatea rezultaelor pe care pacienții le-au declarat, precum și anumite experiențe comune celor două grupe de pacienți. Ca idee centrală, din povestirile pacienților nemulțumiți a reieșit în primul rând importanța potrivirii tipului de abordare a terapiei cu pesonalitatea pacientului.

Concluzii raportate la studiile menționate

Studiile de mai sus arată modul în care participanții la aceste studii au experiementat anumite tipuri de terapii psihodimamice și anume terapia psihanalitică sau terapii psihodinamice de scurtă durată. În toate studiile, experiențele legate de tratament au fost relatate retrospectiv la o distanță între 3-24 luni de la terminarea terapiei. Prin urmare, clientii au avut o durată semnificativă de timp pentru a procesa și de a reflecta asupra acestor experiențe. Datorită acestui fapt s-ar putea ca relatările participanților la studii să nu reprezinte pe deplin intensitatea emoțională a experienței trăite la momentul respectiv. Având în vedere că scopul studiilor este de a promova înțelegerea modului în care este trăită experiența în timp ce pacienții sunt încă în timpul terapiei asimilând și dând sens acestor experiențe, sau cel puțin la o foarte scurtă durată de timp după încheierea acesteia, pare adecvat să se pună problema realizării unui studiu referitor la același tip de experiențe dar relatate precum s-a menționat, în timpul sau la scurt timp după terminarea tratamentului, lucru ce va fi urmărit în cazul acestui studiu.

Dezvoltarea cercetării calitative în psihologie

În ciuda importanței și ubicuității cercetării calitative, o relatare completă a istoriei sale în psihologie nu a fost scrisă niciodată. Faze și momente de referință ale cercetării calitative sunt evidente în variante care variază de la practicile neoficiale, implicite și neconfirmate la metodologii sofisticate în format filosofic și științific cu normele și procedurile specificate în amănunțime. Din aceste motive putem spune că cercetarea calitativă s-a dezvoltat oarecum în paralel cu cea cantitativă dar a reușit să iasă la suprafață și să fie recunoscută în mod ofcial abia spre sfârțitul secolului XX.

Încă din secolul al XIX-lea cercetătării din domeniul psihologiei au susținut noțiunea de identificarea a variabilelor psihologice, măsurarea obiectivă a acestora și asocierea lor cu statistica, ca o metodă principală de cercetare (Murray și Chamberlain 1999) . Această abordare empirică este în concordanță cu modelul biomedical, căruia medicina modernă i-a atribuit multe din succesele sale, cum ar fi îmbunătățirea sănătății și longevității. Totuși pe de o parte, părerea unora este că aceste realizări ale biomedicinei sunt oarecum supraestimate, iar pe de altă parte acest model s-a dovedit a fi din ce în ce mai ineficient în tratarea unor boli moderne care au ca factori etiologici alți factori decât cei fizici sau fiziologici. Drept urmare prin intermediul medicinei sociale a apărut modelul bio-psiho-social ca model alternativ de înțelegere a sănătății și bolii. În anii 70 a fost introdusă aplicarea principiilor comportamentale la problemele de sănătate, fapt care în cele din urmă a dat naștere "medicinei comportamentale". Astfel a apărut psihologia sănătății și odată cu aceasta a început dezvoltarea unui nou model medical care a încorporat biologicul, psihologicul și aspectele sociale ale bolii având ca rezultat "modelul biopsihosocial" (Yardley. 1997). Psihologia sănătății a urmat inițial metodele generale ale psihologiei, punând accentul pe măsurarea și compararea persoanelor și grupuri prin analize statistice (Lyon și Chamberlain. 2006). 

După înființarea psihologiei în 1879, anchete calitative au fost efectuate de către Wilhelm Wundt, Sigmund Freud, și William James, care le-au asumat un statut științific. În timpul secolului XX, când accent a fost pus în special pe testarea ipotezelor prin cuantificare, psihologii au continuat să folosească practici calitative, dar fără să le includă în cadrul general ale metodelor de cercetare științifică. Deși Gordon Allport (1942), a subliniat nevoia pentru inovații îndrăznețe și o responsabilitate din ce în ce mai riguroasă în cercetarea calitativă, totuși a existat o întârziere în dezvoltarea sistematică a metodologiei calitative și asta în timp ce din punct de vedere practic existau o serie de succese prin munca unor cercetători cum ar fi Maslow (1954, 1968), și Kohlberg (1963). Începând cu sfârșitul anilor 60 și până prin 1990 a fost accentuată și afirmată valoarea generală științifică, metodologiilor și instrumentelor de cercetare calitativă aplicabile în psihologie de către teoreticienii fundamentaliști, fenomenologi, cercetători ai narațiunii, analiști de discurs și alții. După 1990 și până în prezent a avut loc o instituționalizare revoluționară a metodelor calitative prin publicații, programele de învățământ, și organizații profesionale. Cercetătorii metodiști au început să examineze experimente care folosesc metode calitative, exemple bine-cunoscute de pionierat în cercetarea psihologică,. Studiul istoric al metodelor calitative reprezintă o comoară pentru înțelegerea tot mai profundă a metodelor calitative și integrarea lor cu cercetare cantitativă.

Beneficii legate de cercetarea calitativa

Ultimul deceniu a cunoscut o schimbare în ceea ce privește cercetarea psihologică, pornind de la ceea ce a fost odată o utilizare aproape exclusivă a unei metodologii de cercetare empirice, cantitative, până la utilizarea în mod frecvent a unei anchete calitative sau a unor metode mixte (atât cantitatve cât și calitattive). Abordările calitative resping categoriile predefinite sau testarea unor ipoteze așa cum se reflectă în cercetarea bazată pe chestionare, în schimb accentul este pus pe încercarea de a înțelege experiența trăită de participanții la aceste studii în moduri pe cât posibil neîngrădite și nedirecționate. În acest fel abordările calitative sunt deosebit de utile atunci când subiectele supuse cercetării sunt complexe ori noi sau mai puțin studiate deoarece oferă posibilitatea ca rezultatele să rămână deschise la posibilitatea unor descoperiri neașteptate, și nu prezic un rezultat așteptat cum este adesea cazul pentru cercetarea cantitativă. Utilizarea de abordări calitative implică explorarea detaliată și analiza în profunzime a unui anumit subiect în timp ce abordările cantitative se rezumă la un număr de măsurători pentru a pune în evidență anumite variabile specifice și izolate manifestate la anumite momente în timp. Altfel spus, cercetarea cantitativă este preocupată de numărarea unor evenimente și de cantități în timp ce cercetarea calitativă încearcă să ofere descrieri detaliate ale unor fenomene particulare aflate sub investigație, prin intermediul unui eșantion mic (Smith și Dunuorth. 2003). În acest fel metodologiile calitative au o serie de atribute de dorit, care nu sunt caracteristici importante ale metodelor cantitative(Yardley L, 2000). Cercetarea cantitativă este, de asemenea, explorativă și acordă o atenție deosebită unor variații mici, unor probleme interpersonale, sensurilor, contextului și culturii și se realizează în scopul de a răspunde la întrebări științifice care diferă de cele de care se ocupă cercetare cantitativă. Având în vedere toate aceste aspecte, putem spune că metodologiile calitative oferă cu adevărat un set gratuit de metode de investigare care pot aduce o perspectiva proaspătă în domeniul de cercetare legat de sănătate și de boală(Yardley L, 2000). În cele din urmă, valoarea oricărei metode științifice trebuie să fie evaluată prin capacitatea sa de a oferi răspunsuri semnificative și utile la întrebările care au motivat cercetarea încă de la început (Elliott, Fischer și Rennie, 1999). 

Alte avantaje ale folosirii metodologiilor calitative includ întrebările deschise, de explorare comparativ cu ipotezele închise, descrieri nelimitate și emergente, comparativ cu alegerile prestabilite sau scale de rating și nu în ultimul rând, posibilitatea de a descoperi noi condiții sau fenomene, spre deosebire de a confirma sau infirma ceea ce a fost emis deja ca ipoteză. O anchetă calitativă este, de asemenea, utilă atunci când avem puține date despre un anumit domeniu de cercetare sau atunci când un subiect supus cercetării este extrem de complex. Putem spune că actualul studiu îndeplinește ambele aceste cerințe.

Fenomenologia ca metodă de cercetare calitativă

Scopul fenomenologiei este acela de a descrie experiența, așa cum este trăită de către oameni(Crotty M, 1996). Aceasta înseamnă că fenomenologia încearcă să obțină o înțelegere a experienței așa cum este înțeleasă din perspectiva indivizilor, a cadrului lor de referință sau punctului lor de vedere. În cercetare, fenomenul studiat este unitar și totodată dual. Este subiectul studiat de către cercetător și în același timp este subiectul descris de către participanții la studiu. Fenomenologia cere să aibă acces la esența fenomenelor și ajunge la o înțelegere profundă și elaborarea completă a acestora , pentru a evidenția în mod cât mai clar sensul sau esența lor. Sarcina fenomenologiei este de a identifica experiența subiectivă, de a o descrie și astfel de a o înțelege. Pentru a atinge un astfel de obiectiv o metodă fenomenologică de cercetare presupune un mod de colectare și analiză a datelor, care vor prezenta experiențele participanților tocmai din perspectiva lor unică și specială. Datorită acestor aspecte filosofia fenomenologică se pretează la a fi folosită ca metodă calitativă de cercetare. 

Husserl (1859 – 1938) este o figură centrală în dezvoltarea fenomenologie ca o mișcare filosofică (Ashworth. 2003). Ideea centrală pe care se bazează abordarea filosofică a lui Husserl a fost o respingere a conceptului că există ceva mai fundamental decât experiența. În acest fel Husserl a definit experiență ca un "sistem de semnificații interdependente care sunt legate în totalitatea unei lumi vii ". Husserl a susținut că abordările științifice sunt nepotrivite deoarece semnificațiile umane sunt cheia pentru a studia experiențele trăite, în opoziție cu cauzalitatea legată de variabile. Psihologie fenomenologică se manifestă în concordanță cu această abordare, prin faptul că se bazează pe convingerea că există un set întreg de factori care duc la percepția diferită a oamenilor față de ceea ce în mod consensual numim realitate și astfel se angajează să exploreze experiențele trăite în mod individual (Smith și Dunworth, 2003). Un oarecare număr de abordări calitative s-au folosit de la fenomenologie ca bază pentru propria lor dezvoltare, și prin aceasta îi rămân îndatorate lui Husserl pentru munca sa de pionierat în această direcție.

Probleme filosofice în fenomenologie

 Scopul cercetării fnomenologice este acela de a înțelege și explica experiențele participanților la studiu (fenomenele), exact așa cum li s-au întâmplat și le-au trăit prin experiența lor. Cercetătorul caută întelegerea fenomenelor în cauză, pe baze, cât mai mult posibil legate de punctul de vedere al subiecților studiați. Cu toate acestea, este imposibil a se renunța total la propria perspectivă și interpretare. Este crucial ca un cercetător care dorește să efectueze o cercetare calitativă să minimizeze efectul propriilor valori și cunoștințe raportate la subiectul sau teoriile existente, asupra răspunsurilor participanților. Pentru a permite participanților să construiască și să dea sens propriei lor realități cercetătorul trebuie să lase deoparte toate cunoștințele prealabile sau teorii, inclusiv propriile lor idei preconcepute, credințe și judecăți. Doar atunci când cercetatorii pot evita contaminarea datelor colectate, aceste date subiective obținute de la participanți vor putea fi mai pe deplin apreciate. Intenționalitatea este o altă noțiune-cheie al abordării phcnomcnologice. Intentionalitatea este esența conștiinței(Giorgi și Giorgi, 2003). Aceasta înseamnă că conștiința noastră este întotdeauna îndreptată spre o altă "lume". În acest fel intentionalitatea are o semnificație mai profundă decât cea atribuită la utilizarea acestui cuvânt în viața de zi cu zi, sensul cotidian fiind acela de a te manifesta în mod deliberat sau orientat spre un anumit țel, aici referindu-se la acte de conștiință față de obiecte, care transcend faptele în sine asemuindu-se oarecum revelației. Aceste acte de conștiință sunt apoi comunicate lumii prin descriere. În Ipoteze filosofice ale AIF. Smith (1996) menționează două aspecte teoretice foarte importante legate de această metodologie calitativă și anume fenomenologia și interacționismul simbolic. Aceste concepte pornesc de la convingerile că ființele umane nu trăiesc într-o realitate obiectivă, ci sunt ființe care își formulează propriile lor povești biografice prin interpretarea și înțelegerea lumii din jurul lor într-un mod care are sens pentru ei (Brocki și Wearden 2006). Vorbim despre psihologia fenomenologică atunci când percepția subiectivă personală a un obiect sau a unui eveniment este folosită pentru a produce o imagine subiectivă, spre deosebire de a produce o definiție obiectivă a obiectului sau a evenimentului respectiv(Smith, Jarman și Osbourne, 1999). Ceea ce înseamnă că este fenomenologică în modul în care aceasta este interesată de experiențele subiective, individuale, mai degrabă decât formularea de constatări obiective. Interacționismul simbolic consideră că înțelesurile pe care persoanele le atribuie evenimentelor ar trebui să fie de o importanță centrală pentru științele sociale, dar, ia act de asemenea de faptul că aceste semnificații sunt obținute numai printr-un proces de interpretare. Adică modul în care oamenii percep o experiență se reflectă direct în modul în care aceștia vorbesc și se comportă în raport cu evenimentul în sine. Aceasta implică, de asemenea, că sensurile și semnificațiile ce apar sunt un rezultat al interacțiunilor sociale (Smith J, 1996).  Prin urmare scopul AIF este de a înțelege punctul de vedere al pacienților despre lume și cognițiile asociate, pentru a obține o "perspectivă din interior'' a fenomenelor în cauză. 

Limitări ale fenomenologiei

Așa cum arată Smith și Osborn (2003) procesul de interpretare poate avea loc la diferite niveluri. Primul nivel de interpretare obligă participantul să ofere propria interpretare a fenomenului pe baza cognițiilo și semnificațiilor asociate, prin intermediul limbajului lor. Al doilea nivel de interpretare poate fi considerat atunci când cercetătorul încearcă să înțeleagă descrierile și comentariile participantului. Toate aceste interpretări, pot fi influențate de abilitățile participanților de a verbaliza și articula experiențele și gândurile lor în mod corespunzător și prin urmare și de capacitatea cercetătorului de a interpreta și analiza. Accesul la lumea participanților este, de asemenea, influențat de concepțiile proprii ale cercetătorului deoarece acesta încearcă să "evalueze" experiențele personale ale participanților. A face uz de acest proces de interpretare, este o necesitate prin faptul că interpretarea este însăși metoda de a da sens și a înțeleage lumea personală a participanților.

Materiale și metodologie

Obiective pentru cercetare

Următorul studiu își propune să exploreze pe baza unei cercetări calitative retrospective, experiențele unor pacienți supuși unor terapii psihodinamice de lungă și scurtă durată. Așa cum se poate vedea din studiul literaturii de specialitate referitoare la astfel de studii realizate în diverse țări, pacienții supuși unor terapii psihodinamice de lungă sau scurtă durată se confruntă în timpul acestor terapii cu situații legate de trăirea unor sentimente intense și de multe ori contradictorii legate atât de propriile comportamente cât și de intracțiunea cu terapeutul. Motivația abordării acestui studiu constă în primul rând în posibilitatea de a pune în evidență eficiența psihoterapiei de lungă și scurtă durată în mod special în cazurile pacienților care au o anumită deschidere și încredere în terapeut și procesul terapeutic, și a felului în care necomunicarea și neîncrederea ca manifestări aperceptive datorate unor blocaje cognitive sau de altă natură pot să aducă prejudicii sau să împiedice desfășurarea procesului terapeutic. Pe de altă parte se vor urmări aspecte concrete referitoare la factorii implicați în acest proces și a modului în care acesști factori influențează buna desfășurare a procesului terapeutic și în mod implicit rezultatele acestuia. O atenție specială va fi acordată fenomenelor de transfer și contratransfer care printr-o conștientizare eficientă și control eficace, devin instrumente redutabile în eficientizarea procesului psihoterapeutic. Obiectivele acestui studiu sunt legate și de evidențierea cât mai clară a felului în care pacienții reacționează pe parcursul terapiei și care ar fi lucrurile care decțanșează aceste reacții precum și cercetarea modului în care se poate ajunge la ameliorarea acestora și folosirea cunoștințelor dobîndite în acest fel pentru eficientizarea procesului terapeutic. Totodată se urmărește o mai profundă înțelegere a acestui proces, pecum și creșterea deschiderii și încrederii celor implicați sau interesați de astfel de activități, atât pacienți cât și terapeuți, în acest demers.

Metoda folosită este analiza interpretativ fenomenologică cu supervizare aplicată asupra unui interviu semistructurat cu ajutorul căruia cercetătorul încearcă să pătrundă în universul percepțiilor personale ale fiecărui participant în parte. Se speră că informațiile obținute, în urma acestui studiu, vor fi folosite pentru a informa atât publicul larg cât și practicienii de pecialitate din domeniul clinic.

Probleme legate de designul studiului

Această lucrare distinge o serie de probleme contingente și necesare care apar în cercetarea psihologică, legat de proiectarea, desfășurarea, analiza și sinteza unor interviuri calitative cu durată nedeterminată. 

Probleme contingente în realizarea de astfel de interviuri includ:

(1) eliminarea pe cât posibil a intervievatorului; 

(2) convențiile de reprezentare a interacțiunii; 

(3) specificitatea observațiilor analitice; 

(4) imposibilitatea de a pregăti interviul; 

(5) greșaladin partea intervievatorului de a lua în considerare interviurile ca interacțiune. 

(6) însămânțarea discuțiilor din timpul interviului cu probleme legate de științe sociale; 

(7) complexitatea și diferența dintre pozițiile de plecare în discuție privind intervievatorul și intervievatul; 

(8) orientările raportat la motivații și interese din partea intervievatorului și a celui intervievat; 

Metodologia studiului

Pentru colectarea de date și informații, în acest studiu calitativ s-au utilizat tehnica interviurilor semi-structurate iar pentru studierea acestora a fost folosită analiza interpretativ fenomenologică (AIF). AIF este o abordare idiografică ce constă într-o analiză detaliată a fiecărui interviu în parte (fiecare interviu a fost transcris), înainte de a trece la analiza detaliată a altor cazuri. Un rol deosebit de util în evaluare îl are sensul pe care oamenii îl descoperă în procese și situații complexe noi (Smith si Osborn, 2003). Flexibilitatea interviului semistructurat oferă participanților libertatea de a-și spune povestea iar intervievatorului să exploreze aspecte neașteptate care apar întâmplător în discuție (Shaw, 2001).

AIF a fost considerată adecvată, deoarece acest studiu, își propune să exploreze experiențe legate de situații noi, (în acest caz, terapie și formulare existențială) și de proces (relația interpersonală cu terapeutul) în care ambiguitatea poate să joace un anumit rol.

Ținând linia bazei teoretice în analiza interviului se vor pune întrebări cu privire la o serie de procese psihologice. Se pun întrebări cu privire la ceea ce se întâmplă precum și cum se întâmplă și de ce respectivele manifestări au luat cursul pe care l-au luat. 

În analiza discursului se folosesc întrebări despre modul în care este folosit limbajul. Se investighează atât ceea ce se spune cât și motivația adică, de ce s-ar putea spune ceea ce s-a spus. 

Analiza interpretativ fenomenologică (AIF) se face cu ajutorul unor întrebări din care să reiasă modul în care indivizii dau sens lumii lor. Ea caută să înțeleagă sensurile pe care evenimentele și experiențele le au pentru participanții la acest studiu. 

Analiza narativă folosește întrebări cu privire la modul în care indivizii descoperă sensuri, cu ajutorul poveștilor. 

Per ansamblu se urmărește înțelegerea perspectivei unice prin care o persoană încearcă să găsească sensuri atât în lumea personală cât și în lumea exterioară.

Interviurile

Pentru realizarea studiului a fost dezvoltat un interviu semi-structurat în conformitate cu reglementările din Smith și Osborn (2003). Întrebările și potențiale solicitări au fost determinate prin discuții cu echipa de cercetare și conform cu anumite studii de cercetare din domenii similare; Interviul a fost non-directiv și a folosit întrebări deschise, întrebări fără final în care cel intervievat poate să ducă dialogul în ce direcție i se pare mai potrivit, iar cercetătorul a urmat informațiile prezentate de către participant. În acest fel, interviul a fost co-realizat de către cercetător și pacient.

Procedura

Studiul a fost realizat în conformitate cu liniile directoare etice ale normelor deontologice și procedurilor de aplicare ale răspunderii disciplinare a psihologilor , ale Colegiului Psihologilor din România. Aprobări etice au fost obținut de la Universitatea Vasile Goldiș Comitetele de etica cercetării, relevante pentru Sistemele naționale de sănătate prin Serviciul national de etica în cercetare. 

Șapte terapeuți, despre care se știa că oferă servicii de psihoterapie de lungă și scurtă durată membrii ai Colegiului psihologilor din România (CPR) au fost rugați să faciliteze recrutarea participanților la acest studiu, iar cinci dintre ei au consimțit. Experiența lor a variat între 4 și 27 de ani de practică terapeutică. Terapeuți i-au informat pe pacienții lor despre studiul ce va avea loc și le-au oferit o fișa cu o scurtă listă de informații referitoare la desfășurarea studiului celor ce erau posibili participanți la studiu. Totodată terapeuții au identificat posibili participanți la studiu printre pacienții care au terminat terapia și s-au încadrat în perioada de 10 săptămâni de la finalizarea acesteia și le-au trimis informațiile referitoare la studiu și datele de contact ale cercetătorului în cazul în care doreau să participe la cercetare.

Terapeuții au continuat să lucreze cu pacienții lor făcând abstracție de studiul de cercetare în desfășurare iar legatura cu cercetătorul a fost făcută direct de către pecienți care s-au arătat interesați de colaborare. În acest fel, cercetatorul nu au cunoscut identitatea potențialilor participanți, până în momentul în care a fost contactat de către aceștia iar terapeuții au fost feriți de a afla care sunt pacienții care au ales să participe la cercetare.

Cercetătorul principal s-a întâlnit în mod individual cu potențialii participanți, pentru a oferi informații suplimentare și ca să răspundă la eventualele întrebări pe care aceștia le-au avut cu privire la studiu iar apoi i-a rugat să semneze formularul pentru obținerea consimțământului informat prezentat în Anexa 1.

După ce a fost obținut consimțământul informat, cercetatorul principal a efectuat toate interviurile și monitorizat efectul interviului asupra subiectului prin analiza răspunsurilor verbale și non-verbale. Fiecare interviu a durat între 60 și 90 de minute și au fost înregistrate video pentru a putea fi transcrise mot a mot mai târziu și pentru studiul comportamentului nonverbal. Feedback-ul de la interviul fiecărui participant a fost încorporat în analiza interviurilor ulterioare. La sfârșitul fiecărui interviu a fost alocată o perioadă pentru dezamorsarea participanților și pentru oferirea datelor de contact pentru servicii de sprijin adecvate și disponibile în cazul în care participantul ar fi întâmpinat dificultăți în urma interviului.

Pentru a proteja identitatea participanților, toate informațiile de identificare au fost păstrate cu confidențialitate iar după ce s-a făcut transcrierea interviului cu observarea limbajului nonverbal, înregistrarea a fost ștearsă. În timpul interviului nu s-au folosit nume, iar în cazul în care au existat scăpări, transcrierile au fost ulterior anonimate. În continuare toți participanții și terapeuți au fost menționați ca femei și în loc de numele lor adevărate au fost utilizate pseudonime.

Analiza

Transcrierile interviurilor au fost analizate cu ajutorul AIF, care a implicat un anumit număr de etape așa cum se va vedea în continuare. Pentru a prelucra datele obținute cu ajutorul interviurilor s-a folosit softul QSR NVIVO 7 (2007).

Tabel 2.

Etapele implicate în analiza AIF, adaptate după Smith și Osborn (2003).

Validitate și Fiabilitate

Toate cercetările calitative pot fi afectate de convingerile și punctele de vedere ale cercetătorului (Richards & Schwartz, 2002). Studiul a folosit o serie de tehnici menite să reducă elementul subiectiv așa cum este recomandat de către Elliot, Fischer și Rennie, (1999), Hale, Treharne și Kitas (2008), și Richards și Schwartz (2002). Cercetătorul și-a declarat în mod clar atitudinile, prejudecățile și orientare teoretică.  A fost folosit un jurnal de reflexie pentru a înregistra decizii cu privire la metodologie și reflecții personale pentru a explora ipotezele emise cu privire la anumite aspecte ale datelor. A fost realizat deasemenea un audit independent în care alți doi cercetatori au verificat în mod separat câte trei transcrieri. Auditorii ajuns la concluzia că temele au fost bine fundamentate în datele culese.

Detalii legate de participanții la studiu

Cercetătorul principal

Cercetătorul principal este masterand din anul final de studiu la un masterat de psihologie clinică și psihoterapii cu sentimente ambivalente rapotat la abordările terapiilor psihodinamice. Prin urmare, cercetătorul a fost interesat de opiniile clientilor cu privire la procesul și impactul terapiei psihodinamice. Cercetătorul principal nu deservit nici o funcție în niciuna dintre unitățile de furnizare de servicii psihoterapeutice implicate în procesul de recrutare a participanților, dar cu toate acestea, este foarte posibil ca poziția de psiholog masterand să fi avut un impact celor intervievați și deci în mod implicit asupra interviului.

Pacienții

Pentru colectarea unor informații demografice a fost administrat un chestionar specific iar datele colectate sunt prezentate în tabelul 1. Terapeuții au fost responsabile pentru distribuirea fișelor pentru colectare de informații, prin urmare, este posibil să se estimeze câți potențiali participanți au fost invitați în studiu. Un total de 45 de fișe de informații au fost distribuite terapeuților și trimise de aceștia potențialilor participanți la acest studiu. Dintre potențialii participanți doar opt persoane au dorit să afle mai multe despre acest studiu și totoate opt au acceptat ulterior să ia parte la studiu. Nu există informații disponibile cu privire la motivele de ne-acceptare și respectiv ne-participare la studiu din partea celor care nu au răspuns solicitărilor. În tabelul 1 sunt prezentate succint câteva date demografice referitoare la participanții la acest studiu.

Table 1.

Datele demografice referitoare la participanții la studiu

Criterii de includere și excludere

Criteriile de includere au fost după cum urmează:

Să fie tratat în prezent sau să fi finalizat tratamentul prin terapie psihodinamică de lungă sau scurtă durată într-unul din serviciile naționale sau particulare de sănătate din România

Să aibă vârsta cuprinsă între de 18-65 de ani

Un nivel mediu sau ridicat de inteligență

Pacienții intervievați să fie vorbitori de limba română

Să fi finalizat minim 10 ședințe de tratament sau să nu depășească 10 săptămâni de la finalizarea tratamentului înainte de întâlnirea cu cercetătorul. 

Scopul nu a fost acela de a compara experiențele subiecților în funcție de modelele de tratament. În cazul în care terapeuții lor au considerat că acest lucru ar fi afectat în mod irevocabil procesul terapeutic sau relatia pacient-terapeut, anumiți pacienți cu terapia în curs de desfășurare nu au fost informați despre studiul desfășurat, aceștia nefiind printre participanții la acest studiu.

Rezultate

În urma analizei cu AIF, au apărut două teme supraordonate și anume relaționarea -relația cu terapeutul și terapia în sine, și călătoria – descrierea terapiei prin asemuirea acesteia cu o călătorie. Temele și subtemele au fost aranjate ierarhic raportat la temele subordonate și sunt întabelate în funcție de tema supraodonată în tabelele de mai jos (Tabelul 3.1 și Tabelul 3.2). Temele supraordonate vor fi discutate și exemplificate cu citate ilustrative raportate la temele lor subordonate.

Relationarea

În urma analizării transcrierilor realizate după intervievarea participanților la acest studiu a reieșit că temele legate de relatia terapeutică au fost menționate mai des decât orice altceva de către marea majoritate a participanților. În tabelul 3.1 a fost realizată o structură tabelară a informațiilor legate de relaționare.

Tabelul 3.1

Relaționarea – Structurarea temelor subordonate și frecvența de apariție

Aspecte legate de pacient

Deschiderea față de terapie și așteptările au părut a fi precursori importanți pentru experimentarea relației terapeutice. Utilizarea de materiale de auto-ajutorare cum ar fi lectura unor carți de specialitate și experiențele anterioare legate de tratamente terapeutice au dus pe de o parte la apariția unui sentiment de pregătire în fața unor noi situații de acest gen, de exemplu Flavia, care a trecut prin mai multe etape de terapie, a spus: "Experiența pe care am trăit-o prin terapia actuală a fost ca o împlinire a unei înțelegeri și a unor stări ce se construiau peste ceea ce am învățat deja de-a lungul anilor și am fost, oarecum, pregătită să aud ce a spus ea (terapeuta – n.e.) că am de depășit. Din această perspectivă începerea unui nou proces terapeutic pare mai puțin descurajatoare dar pe de altă parte, aceeași situație de cunoaștere a unor experiențe terapeutice anterioare, pare să se limiteze așteptările față de ceea ce ar putea fi realizat prin noua terapie, într-un mod realist sau uneori destul de pesimist, cum este cazul Danielei care spune: "Am avut parte de consiliere și altă dată, dar mi s-a părut că ar fi fost într-adevăr ceva util, poate chiar deloc, ăîm . . . , au fost doar o serie de întrebări care parcă n-au avut nici un sens și care de cele mai multe ori erau total inconfortabile; doar mă enervau și mă făceau să mă simt prost."

În ceea ce privește motivația pentru terapie au ieșit la suprafață mai multe provocări legate în principal grupul de suport social dar și de relația cu propria persoană și respectul de sine. Diana de exemplu consideră că nu își poate permite să aibă probleme deoarece soțul și fetița ei pe care îi iubește foarte mult au nevoie de ea iar ea nu poate să îi dezamăgească sau să nu fie alături de ei. Situația văzută prin propriile ei cuvinte apare astfel: " Deja mă simt altfel (diana a parcurs deja un număr de 22 de ședințe de terapie n. e.) dar oricum nu aveam de gând să pun armele jos. Maria, fetița mea are doar 11 ani și are multă nevoie de o mamă care să îi fie alături și de altfel și ea și soțul meu mă iubesc foate mult așa că și eu terbuie să mă fac bine."

Percepția asupra terapeutului

Participanții și-au evaluat terapeuții ca fiind deschiși și suficient de puternici pentru a face față unor situații limită, așa cum a afirmat Valentina: "Dacă sa întâmplat să am o cădere și să mă apuc de plâns, majoritatea celor din jurul meu mă lăsau baltă până la urmă, în schimb ea, a făcut ce a făcut, a avut infinită răbdare și a rămas alături de mine până la capăt, și asta a fost chiar fenomenal.

Totuși sentimentele față de propriul terapeut au variat în funcție de pacient; în ciuda faptului că Diana și Daniela au avut același terapeut, experiențele lor au fost diferite. Diana și-a descris sentimentele față de terapeutul ei astfel: "Mi-au plăcut o multime de lucruri la ea. Mi-am dat seama cât de amănunțit și inteligent privește fiecare mărunțiș și asta m-a impresionat profund." În același timp Daniela a avut o experiență mai puțin pozitivă în relație cu același terapeut. Cuvintele ei cu care a descris situația sunt următoarele: "Ea era tot timpul foarte…, și știu că este locul ei de muncă e cam … apreciez asta, dar ea a fost foarte, foarte departe … Cred că ăsta-i cuvântul potrivit pentru ea … distantă, …detașată … cred că nu ar fi putut să fie mai detașată de-atât, chiar dacă ar fi încercat. Asta e ce să-i faci…( oftează lung)".  

Percepția asupra tehnicilor terapeutice

În decursul interviurilor au fost menționate aspecte legate de tehnici psihodinamice specifice, care se poate spune că au influențat relatia terapeutică. Este important ca terapeutul să fie pregătit pentru interacțiune și totodată să dispună de un anumit set de aptitudini și anume abilitatea de a lucra cu transferul și contratransferul, abilitatea de a realiza interpretari dinamice, abilitatea de a recunoaste și lucra cu provocările și defensele, folosirea tehnicilor nondirective precum și abilitatea de a elebora etapa de inchieiere a terapiei. Participanții au făcut multe referiri la adresa comportamentului terapeutului ca fiind non-directiv sau provocator și chiar la momente mai tensionante în care au descris transferul sau contratransferul în relatările lor . Acest lucru a fost perceput în primul rând ca util dar cu toate acestea, au existat momente în care participanții ar fi dorit să le fie dat un răspuns, și s-au simțit frustrați atunci când acest lucru nu sa întâmplat considerând acest comportament al terapeutului ca nefolositor. Participanții au descris provocările percepute în primul rând ca fiind constructive, dar uneori și ca generatoare ale unor senzații de disconfort. De exemplu Ioana având terapia în curs de desfasurare și-a descris răspunsul fizic ți emotional în momentele în care s-a simțit provocată astfel: "Cred că m-am simțit atunci descoperită, știi, ea (terapeuta n.e.) și-a cam dat seama ce puneam la cale în mintea mea. Am fost un pic manipulativă … dar numai la început iar după aceea am avut un fel de reacție fizică, adică, fizic mă simțeam un pic agitată și slăbită în același timp, m-am simțit cumva ca și cu musca pe căciulă … și atunci am știu că trebuie să mă gândesc serios la situația mea și să încerc să mă hotărăsc… vreau să spun … ce vreau să fac de fapt, să conștientizez motivul pentru care fac terapie și să nu mă mai ascund după deget… ei drăcie!?" 

Toți participanții au descris tendința de a evita unele dintre sentimentele lor și starea de a pretinde sau chiar doar dorința de a pretinde că lucrurile sunt în regulă și totul e sub control și că de fapt ei nu au nici cea mai mică problemă. Daiana și-a descris sentimentul de neputință și frustrare pe care l-a simțit în fața acestei situații ivite în timpul sesiunilor datorită provocărilor: "Fără să știi ai blocat o mulțime de lucruri, le ignori și apoi te gândesti "ce bine mă simt, nu-i nimic în neregulă cu mine "…știi…" Sunt bine ", dar la ședință ea (terapeuta n.e.) îți pune tot felul de întrebări apoi fără să vrei spui anumite lucruri și te miri de ce-ți poate ieși pe gură și cumva începi să te simți descoperită și atunci totul devine oarecum clar, reacționezi câteodată așa cum nici măcar ni te aștepți și pe deasupra te mai și simți penibilă."

Gabriela a perceput provocările ca fiind de ajutor în special datorită faptului că pentru ea au dat un curs de creștere a siguranței și liniștii în relația cu terapeutul și chiar a stimei față de propria persoană. Ea a spus: "Știi, e greu să ai încredere în mine … mă lupt cu asta … și nu am încredere nici în alții, iar când am început să discutăm despre problema mea am avut o stare de neîncredere generală și chiar am simțit o stare de tensiune din cauza întrebărilor care mi s-au părut puțin cam intime și supărătoare. Dar odată ce am început să vorbim despre asta și să explorăm împreună să vedem care ar fi cauzele problemelor mele, iar din felul în care a privit ea lucrurile parcă discutam de problemele altcuiva, am început să am din ce în ce mai multă încredere în ea cu mult mai multă decât am avut la început. Când mă gîndesc la ea parcă sunt mai încrezătoare și mai liniștită și asta îmi dă putere să mă lupt cu neputințele mele și parcă și pe mine mă privesc altfel… vreau să spun că am încredere și speranță în general."

Valentina și-a descris terapeutul în termeni legați de fermitate, și spune că în final a avut o experiență pozitivă cu acesta prin felul în care i-a prezentat și a discutat cu ea despre problemele transferențiale. Ea a descris în propriile cuvinte următoarele: "…ulterior mi-am dat seama că ceea ce ea numește "repetarea unui model relațional interpersonal", s-a întâmplat de mai multe ori în timpul terapiei, iar acest fapt a venit ca o dovadă pentru ceea ce mi-a spus, dar într-un mod în care am putut să explorăm situația și comportamentul respectiv împreună și asta m-a făcut până la urmă să mă simt oarecum detașată. La început nu am vrut să cred, dar felul ei ferm și liniștit și faptul că a tot insistat cu răbdare … deși la început mă cam enervam și nu îmi convenea ce spune și cred că mă mai și purtam urât câteodată."

În ciuda acestui fapt, Valentina, la fel cu alți participanți, s-a luptat cu decizia de a discuta în mod deschis despre sentimentele negative față de terapeuții lor. Valentina și-a terminat terapia în ultimele două luni și a considerat că nu e corect să discute despre aceste sentimente. Totuși, având în vedere confidențialitatea acestui studiu și fiindu-I explicate toate detaliile referitoare la procedură s-a hotărât să destăinuie și astfel de sentimente. Ea a spus: "Am simțit că într-un fel trebuie să o protejez pentru că vroiam să mă simt deasupra ei, chesia aceea cu "noblețea te obligă" … Acum, că totul s-a terminat, sunt convinsă că, faptul că nu m-am manifestat cum îmi venea de fapt față de ea și să-mi strig toată supărarea, probabil că a avut un efect pozitiv asupra felului cum au rămas lucrurile între noi. Dacă aș fi fost în stare, m-aș fi descărcat asupra ei, și poate că asta ar fi stricat relația dintre noi, și n-ar mai fi ieșit nimic din toată chestia asta cu terapia, așa că până la urmă tot răul e spre bine."

Într-un mod similar Bianca a descris lupta ei interioară în a discuta deschis despre sentimentele ei față de propriul terapeut, dar a văzut acest lucru într-o legătură cu încrederea ei personală: "Nu aș avea încredere să spun asta dar probabil că aș fi putut spune, 'stai acolo și-mi spui că m-am supărat, dar o parte din supărarea mea să știi că ți se datorează ție, ție, ție'…cred că asta i-aș spune." (râde relaxată – n.e.). 

Interacțiunea cu terapeutul

Participanții au vorbit despre importanța de a fi ascultat, de a nu te simți judecat și a putea vorbi fără a simți nevoia de a cenzura ceea ai de spus. Ideile de a fi înțeles și de siguranță (sau lipsa de înțelegere și de siguranță), au fost prezentate în mod frecvent în comunicările pacienților. Amalia, având trapia în curs de desfășurare a descris beneficiile faptului de te simți înțeles. Ea a avut senzația că un fel de greutate i-a fost ridicată de pe umeri, că atunci când altcineva a recunoscut și acceptat situația în care se afla a simțit un fel de sentiment de eliberare prin înțelegerea pe care a găsit-o. Experiența de a nu fi judecat și senzația de înțelegere păreau să contribuie la faptul că relația terapeutică a fost percepută diferit față de orice altă relație din viața participanților. De exemplu Bianca descrie situația ei după cum urmează: "Nu poti vorbi oricând cu cei de acasă, și cu atât mai mult să poți avea pe cineva cu cine să poți vorbi fără a fi judecat în nici un fel și chiar să fie acolo pentru tine doar pentru a asculta … într-un fel în fiecare săptămână dacă mă duc la ea, își amintește ceea ce am spus atunci și chiar revine cu lucruri pe care le-am spus cu câteva săptămâni înainte."

În tabloul general, percepția asupra relației cu terapeutul a fost esențială pentru experiența trăită în cursul terapiei și pentru efectul pe care terapia l-a avut sau nu asupra pacienților. Încrederea sau neîncrederea în abilitățile terapeutului de a conduce lucrurile spre o situație mai bună și mai armonioasă pare să fie cheia succesului în relaționarea terapeutică.

Un alt aspect este legat de prezența ineditului în interacțiunea cu terapeutul care a fost per ansmblu de bun augur deoarece a adus un efect de detensionare a comunicării. În cazurile în care pacienții erau cu garda ridicată și prea tensionați terapia nu a avut efectul scontat, iar o scurtă poveste, o anecdotă sau chiar povestirea unor întâmplări legate de experiența de viață a terapeutului au ajutat mult dialogul și relaționarea în general.

Totuși, percepția pacientului față de terapie în general este o variabilă care deși nu are legătură cu un anumit terapeut poate să influențeze relaționarea așa cum se vede în cazul Danielei care deși a trăit experiența mai multor terapii și terapeuți, nu a reușit nici de această dată să se bucure de efectele binefăcătoare ale relaționării terapeutice.

Călătoria

O altă temă principală întâlnită în cursul acestui experiment este percepția unor pacienți asupra terapiei, prin care procesul terapeutic este asemuit unei călătorii. Participanții au descris terapia ca pe un proces de schimbare în care au simțit inițial anxietate și nesiguranță cu privire la ceea ce implica aceasta. Ulterior cei mai mulți dintre ei au dezvoltat diferite grade de încredere atât în terapeut cât și în procesul terapeutic.

Tema călătoriei este într-un fel legată de relaționarea terapeutică și de anumite aspecte legate de client cum ar fi asertivitatea și motivarea în terapie și se bazează pe acestea prin faptul că datorită lor pacienții au început terapia iar datorită încrederii pe care ei au câștigat-o în trerapeuții lor și în procesul terapeutic ei reușesc să treacă peste momentele foarte dificile ale "călătoriei" lor și să meargă în continuare.

Chiar dacă participanții la studiu nu au delimitat în mod explicit în declarațiile lor momente prin care să se refere în mod special la anumite teme subordonate temei generale "călătoria" acestea au fost identificate cu ajutorul unor cuvinte cheie și încadrate într-un tabel. În tabelul 3.2 sunt prezentate informațiile legate de tema călătoriei structurate ierarhic într-un mod reprezentativ pentru incidența dinte ele.

Tabelul 3.2

Călătoria – Structurarea temelor subordonate și frecvența de apariție

Începutul terapiei

Pentru a pacienții care au avut de a face pentru prima oară cu terapia ceastă primă etapă de depășire a stării de incertitudine este descrisă ca un salt bazat pe credință și speranță.  Descriind anxietatea ei inițială față de terapie Amalia spune: "Îmi amintesc de primele ori când m-am întâlnit cu ea, eram foarte nerăbdătoare și foarte emoționată. Stăteam chiar pe marginea canapelei din hol și îmi țineam cu mâinile cu degetele înterpătrunse foarte strâns, parcă așteptam rezultatul la un examen foarte important… parcă mă stăpânea un fel de frică dar aveam încredere că o să fie bine. Îmi amintesc foarte clar prima ei întrebare după ce am intrat în cabinet: `Ai putea să-mi spui ceva despre tine?`, iar eu mă așteptam să vorbească ea și să-mi spună ceva. M-am gîndit, `Ce naiba vrea asta să-i spun? Ce să-i spun?!`. Iar Daniela care are deja mai multe experiențe legate de terapie se pregătește de noua sesiune de ședimțe de terapie ca pentru un exercițiu fiind deja obișnuită cu mediul și unele din metodele aferente: "Am avut parte de consiliere și altă dată, …, ăîm . . . , au fost doar o serie de întrebări care parcă n-au avut nici un sens și care de cele mai multe ori erau total inconfortabile; doar mă enervau și mă făceau să mă simt prost. Acuma am început să mă obișnuiesc și parcă-i un exercițiu. Eu m-am obișnuit cu ea, ea s-a obișnuit cu mine…"

Ideea de proces

Chiar dacă nu sunt întotdeauna folosite în mod explicit cuvinte prin care participanții la acest studiu să își asemuiască experiența cu o călătorie, sunt frecvent folosit cuvinte precum proces, continuă descoperire, exercițiu, pătrundere tot mai adâncă și altele de același fel prin care ei accentuează ideea de călătorie într-un mod indirect.

Participanții care au descris terapia ca pe o călătorie au început cu aspecte mai mult generale dar mai apoi au continuat să vorbească și despre momentele dificile din timpul terapiei.  Tot Amalia spune despre experiența ei: "Acum pot să spun că lucrurile s-au schimbat dar dacă e să privesc înapoi parcă am avut o aventură. Ceva ca o calatorie iar dacă dramatizez puțin aș putea spune că a fost ca o aventură dintr-un film de groază, în care am trecut prin diverse momente. Nu pot descrie suficient profunzimea unora din situațiile prin care am trecut. A fost ca trecerea peste o punte aflată la mare înălțime și pe care o bate vântul așa de tare că îți pierzi total echilibrul.

Majoritatea participanților au descris problematica terapiei ca fiind provocatoare de durere sau greutate psihică și chiar fiziologică. Ei au pus în legătură aceste senzații fie cu informațiile intime despre ei înșiși pe care au trebuit să le dezvăluie fie cu procesul de a dezvolta o înțelegere asupra problemelor lor. Unii au descris terapiea ca pe ceva dureros și dificil doar uneori și au menționat că au trecut prin momente profunde de supărare în timpul terapiei, după cum descrie Flavia: "Treptat ne-am atins de lucruri tot mai profunde din intimitatea mea și am realizat prezența unor tipare în comportamentul meu. Erau obiceiurile mele și lucruri legate de felul meu de a fi și atunci m-am supărat foarte rău. Nu a fost ca o supărare . A fost o durere internă profundă parcă dincolo de stern, un junghi, a fost ca și cum sufletul mă durea fizic." 

Formularea problematicii și dezvoltarea înțelegerii

Prin discuțiile din timpul ședințelor de terapie participanții au dezvoltat treptat, împreună cu terapeutul lor o înțelegere a propriilor lor probleme. Din punctul lor de vedere ei au descris un proces în care lucrurile s-au potrivit din mers . Pentru a descrie acest proces Bianca folosit analogia cu o imagine dintr-un joc puzzle în care lucrurile se dezvăluie treptat și încep să aibă sens. E a spus: "De fiecare dată când înțelegi ceva nou e ca și cum ai descoperi o bucată din imaginea care ești tu și punând toate aceste piese de mozaic împreună, vezi cât de bine se potrivesc în viața ta și începi să înțelegi cine ești de fapt … e ca și cum ai construi imaginea unui necunoscut dar treptat treptat, vezi o mulțime de asemănări cu cineva cunoscut și dintr-o dată îți dai seama, ` Ah… uite, asta sunt eu` și parcă ai un seniment de neliniște dar totuși amestecat cu bucurie și cu speranță."

Uneori, acest lucru se întâmplă dintr-o dată și a fost descris ca fiind ca și un fulger din senin sau o revelație, iar pentru alții e vorba de un proces care necesită multe discuții, gînduri și zbateri interioare pentru ca adevărul să răzbată din inconștient spre conștient. Pacienții care sunt supuși unor terapii psihodinamice de lungă sau scurtă durată descriu uneori aceste momente într-un mod asemănător ivirii zorilor sau venirii primăverii. Flavia a reușit să conștientizeze problematica terapiei la care a fost supusă și a descris procesul prin care lucrurile au început să aibă sens, atât la nivel intelectual cât și din punct de vedere emoțional: "Tot ce am pătimit în timpul terapiei și mulțimea de lucruri pe care le-am diascutat împreună cu ea (terapeuta n. e.), m-au ajutat să realizez multe din lucrurile pe care undeva în adâncul ființei mele le știam și le simțeam aici și aici, (arătând spre cap și piept – n. e.), dar ca pe o presiune și asta este transformarea pe care am făcut-o cu ajutorul terapiei, mă refer la toate lucrurile pe care le aveam în minte și în suflet și care nu îmi dădeau pace și care cu ajutorul terapiei au început să se completeze unele pe altele am ajuns să le înțeleg și să găsesc un sens chiar și în suferința pe care am trăit-o. Poate că de-aceea terapia a avut un efect așa de mare asupra mea. Până la urmă totul pare ca o trecere de la frigul și singurătatea iernii la venirea treptată a primăverii. Acum mă simt mult mai bine și sunt convinsă că am devenit o persoană mult mai stabilă mai puternică și mai pregătită pentru viață "

Un alt participant, Ioana a făcut mențiuni despre impactul modului în care pentru ea reflecția și întelegerea au crescut în timpul terapiei și îi vor influența hotărârile viitoare: "Aceasta situație nouă pentru mine, în care am aflat și înțeleg unde am greșit în trecut îmi oferă noi posibilități pentru felul în care îmi voi lua deciziile în viitor. Dacă poți să te dai doar un pas înapoi și să te uiți la ce faci, cu un alt nivel de înțelegere a situației, atunci chiar îți dai seama ce alegeri ridicole ai făcut până în acel moment iar după aceea vei avea tendința să nu le mai faci niciodată.

Unii dintre participanți și-au dezvoltat o înțelege a dificultăților personale, într-un mod ambivalent atât într-o lumină negativă legată stările create de dificultățile întâlnite cât și cu o latură pozitivă în lumina transformărilor intervenite ca urmare a oportunității pentru schimbare și a faptului de a prelua responsabilitatea pentru această schimbare într-un mod direct și nemijlocit. Acest aspect legat de ambivalență despre alegere și responsabilitate este descris foarte clar în declarația Biancăi: "… pentru că de fapt ai învățat că ești responsabilă pentru tot ce ține de tine, lucru care uneori, poate fi foarte enervant, mai ales dacă ești obișnuită să zici `azi las totul baltă, acum e momentul în care o să-mi plâng de milă, nu vreau să-mi asum nici o responsabilitate`, nu că spui asta dar așa te porți în anumite momente și asta chiar că vine din obișnuințele din copilărie… și abia acum realizezi că ai deaface cu o sabie cu două tăișuri, … depinde cum privești lucrurile."

Pe măsură ce pacienții și-au dezvoltat treptat înțelegerea față de problemele lor, ei au început să facă încercări spre a schimba situația. Acest lucru a fost descris ca dificil și uneori frustrant, mai ales atunci când participanți au perceput aspectele pervazive ale comportamentelor lor.  De exemplu Amalia a descris felul în care a recunoscut în viața ei repetarea unui model de relaționare, și senzația de frustrare pe care a simțit-o precum și dificultatea de a schimba obiceiurile de o viață:" pur și simplu te trezești vorbind singură `of, of, of… fire-ar să fie, de ce naiba am făcut iar același lucru?` Într-un fel parcă totul este atât de evident!… Apoi mă supăr pe mine însămi pentru că reacționez greșit într-o conversație sau pentru că reacția mea este înrădăcinată în trecut, și nu mă raportez la relația actuală prin ceea ce se întâmplă acum, iar în loc unui comportament normal am reacții inverse."

 Așa cum au fost prezentate lucrurile pînă în acest moment al studiului, participanții au făcut relatări referindu-se la o serie de emotii puternice pe care le-au trăit în special în timpul tratamentului. Anticiparea sfârșitului tratamentului nu a făcut nici o exceptie de la patternul trăirilor intense.

Finalizarea terapiei

Finalizarea terapiei a fost asociată cu o varietate de sentimente, unii participanți au descris frustrarea legată de faptul că nu s-au schimbat suficient sau că ar mai avea nevoie de timp, alții au făcut relatări reprezentative pentru sentimentul de abandon, dar toți participanții au descris sentimente puternice de iritare și spaimă. Avem situația Biancăi, care și-a terminat tratamentul cu două săptămâni înainte de interviul realizat pentru studiul acesta și care a prezentat motivele ei pentru care s-a simți frustrată din cauza termenului de finalizare pus penrru terapie: "…pe de o parte frustrarea mea este legată de aspectul pecuniar al lucrurilor. Faptul că ești limitată în ceea ce privește banii, ai un anumit număr de ședințe și asta e tot. Nu pot să înțeleg cum pot să te ducă cu terapia până într-un moment și te lasă baltă. Nu contează unde te afli dacă te poți opri sau nu… te lasă așa parcă ar uita de tine…parcă nu interesează pe nimeni ce se poate întâmpla. "

 În ciuda diferențelor între perioadele de timp pe care participantii le-au avut ca perioade de terapie, sentimentele descrise și disponibilitatea de a încheia tratamentul pentru toți participanții au fost similare. Amalia, vorbind despre terapie per ansamblu, deși încrezătoare și cu o abordare optimistă a problemelor, dupa cum reiese din spusele ei: "…dar după momentele mai grele și după ce te ridici în picioare te simți mai încrezătoare și mai curată și simți că speranțele tale se împlinesc. E ca și cum suferința te-ar purifica.", nu se simt gata să se încheie terapia, eveniment care urma să se întâmple peste câteva luni: "În momentul de față mă simt amenințată ca de ceva necunoscut, ca si cum aș merge spre plutonul de execuție sau am momente în care ma simt ca și cum cineva mi-ar trage preșul de sub picioare și am senzația că o să dau cu fundul de pământ."

Participanții care au terminat terapia au descris anumite stări de singurătate împreună cu diverse nivele de trăire a unor stări de durere, pierdere și chiar frică. Atunci când a venit vorba de perioada de după finalizarea terapiei, Bianca a avut o izbucnire: "… și chiar mă bucur că pot să vă spun cât de mult am suferit, ( cu lacrimi în ochi – n.e.) am fost speriată de moarte, sincer vă spun speriată de moarte." Flavia, a finalizat terapia cu șapte săptămâni înainte de interviu, și a descris un proces de schimbare care a continuat și după încheierea terapiei, un proces care implică dezvoltarea independenței și încrederii în sine pentru a putea continua realizarea de progrese în viața personală: "… imediat după aceea am trecut printr-o perioadă de disperare ca și cum aș fi jelit pe cineva, apoi am trecut printr-o etapă în care am simțit un gol ca un fel de suspendare în care totul s-a oprit în loc, chiar nu știam ce să fac. Apoi ceva s-a întâmplat … Am început cu rutina de fiecare zi iar apoi am început să simt atrasă de anumite lucruri pe care le-am făcut cu plăcere și-mi aduceau un fel de împlinire și bucurie. Poate că a fost un ajutor de la Dumnezeu așa a vrut el să fie. Acum mă simt din ce în ce mai puternică și mai încrezătoare în propriile forțe. Știu că trebuie să văd întotdeauna și partea bună a fiecărui lucru oricât de mărunt ar fi dar aici trebuie să mai lucrez. Oricum vreau să mă schimb mai mult decât m-am schimbat până acum și știu că trebuie să mă bazez în primul rând pe mine…pe de altă parte mi-am dat seama că dacă privesc cu încredere ce s-a întâmplat în timpul terapiei, tot ce am discutat acolo rămâne valabil și acum."

Acest proces de continuare a schimbărilor începute în timpul terapiei, chiar și după încheierea acesteia păre să fie facilitat de păstrarea unei anumite legături cu terapeutul, de exemplu, ședințele terapeutice de sprijin oferite din partea terapeutului după încheierea terapiei. Acestea au fost privite ca o poliță de asigurare și au oferit pacienților o atitudine pozitivă și încredere pentru perioada de timp de după încheierea terapiei dându-le șansa de a consolida ceea ce au învățat în timpul terapiei. S-a observat de asemenea că aceste ședințe terapeutice de sprijin, deși foarte puține la număr și foarte rare, o ședință la două luni sau o dată pe lună în funcție de situație, au oferit pacienților o stare de încredere că terapeutului îi pasă de ceea ce se va întâmpla cu ei și după ce terapia s-a încheiat. Valentina deși a trecut prin momente tensionante în timpul ședințelor de terapie a descris sentimentul pe care l-a simțit în final ca urmare a ședințelor de susținere oferite de către terapeuta ei. Ea spune: "…te gândești și tu doar, terapeuții au și alți pacienți, nu ești tu singura care are nevoie de timpul și energia lor. Până la urmă nu știi niciodată dacă ești sau nu cineva special pentru ei (terapeuți, n.e.) … totuși faptul că îi interesează ce se întâmplă cu tine după terminarea terapiei te face să te simți bine și să crezi în oameni. Trebuie să credem în oameni…"

Din analiza interviurilor se poate vedea clar că majoritatea participanților la studiu au înțeles necesitatea de a face eforturi pentru a obține unele modificări în situația personală. Cel mai adesea este descris dialogul cu terapeutul personal și învățăturile trase în special în momentele dificile ale terapiei. Pentru marea lor majoritate acest dialog este continuat în mod imaginar și înafara ședințelor de terapie prin conștientizarea obiectivelor discutate împreună și a modului de a face modificări în atiudini și comportament. Nu de puține ori apare idea de a imagina ceea ce ar spune terapeutul lor legat de o anume situație sau de a-și aminti persoana acestuia și de a-l vizualiza ca pe un antrenor sau prieten și confident care ți-e alături atunci când ai nevoie. Flavia a explicat în timpul interviului modul în care terapeutul ei personal a ajutat-o la conștientizarea faptului că munca desfășurată în timpul terapiei pentru a realiza transformarea și a atinge obiectivele stabilite împreună nu se va încheia odată cu finalizarea terapiei. Ea a spus: "Faptul că tratamentul terapeutic s-a incheiat și faptul că nu ne mai vedem și nu mai discutăm nu înseamnă că procesul meu personal de transformare s-a încheiat sau că nu mai am cu mine anumite instrumente. Ea (terapeuta, n.e.) mi-a dat un o trusă cu instrumente de autocizelare și m-a învățat cum să le folosesc dar până la urmă totul depinde de mine dacă le voi folosi sau nu."

 Factorii legați de relaționare au fost esențiali și pentru tema călătoriei și subtemele acesteia. Aceste două teme majore au fost strâns legate în narațiunile legate de terapie pentru toți participanții la acest experiment.

Interpretarea rezultatelor

Acest studiu caută să exploreze experiențele legate de terapia psihodinamică de lungă și scurtă durată a unor pacienți care au participat la astfel de terapii și modul în care clienții descris procesul personal de schimbare. Temele care au apărut: Relația și călătoria vor fi dicutate și puse în legătură cu obiectivele studiului în continuare. Apoi vor fi discutate considerente metodologice, implicații clinice și direcții viitoare de dezvoltare și cercetare precum și limite legate de desfășurarea acestui studiu.

Variațiile experiențelor descrise au rezultat din factori atât legați atât de client și de terapeut. Factorii non-specifici referitoari la relatia terapeutica, cum ar fi încrederea și faptul de a nu fi judecat, au fost menționați frecvent în narațiunile participanților iar aceste aspecte sunt citate ca importante de către majoritatea pacienților în toate modelele de terapie. Aceste lucruri găsesc sprijin și în descoperiri din literatura de specialitate anterioară, (Bury et al., 2007; Elliot & James, 1989; Glass & Arnkoff, 2000; Llewelyn, 1988). Acest studiu susține de asemenea, importanța acestor teme care par să aibă mare legătură cu idei susținute de carl Rogers, cum ar fi privirea pozitivă necondiționată (Rogers C, 1967), mai degrabă decât cu anumite dimensiuni asociate cu modelele psihodinamice de terapie.

Factori legați de client, cum ar fi asertivitatea, disponibilitatea și așteptările par să aibă un anumit impact asupra experiențelor pacientului legate de liniște, încredere și de o bună interacțiune prin relațiea de transfer. În cazul unor dezacorduri și conflicte care nu au fost discutate, pacienții nu consideră sau nu cred că terapeutul lor a fost conștient de furia sau de nemulțumire lor profundă. Participanții au descris acest lucru în contextul propriilor lor trăsături caracteristice ca manifestări apărute în mod repetat în timpul terapiei, mai degrabă decât ceva specific legat de tratament și relatia terapeutică. Unii dintre participanți au făcut referiri la frustrarea simțită față de senzația de îndepărtare sau atitudinea distantă a terapeutului, aspecte subliniate și de studii cum sunt cele ale lui Bury et al (2007) și Nilsson et al (2007). Acest studiu a constatat că, datorită unor stări de încredere, dorința de a proteja terapeutul și de a nu "sabota" ​​procesul terapeutic, unii participanți nu și-au manifestat și împărtășit în mod deschis gândurile și sentimente negative fașă de terapeuții lor. Dintr-o privire atentă a transcriptelor tuturor interviurilor reiese faptul că în timpul terapiei nu apar discuții, între terapeut și pacient, din care să reiasă interesul terapeutului asupra sentimentelor pacienților sau prin care pacienții să fie încurajați spre discuții deschise. Absența acestui tip de interacțiune ridică un semn de întrebare și în același timp subliniază necesitatea realizării unor studii și cercetări în această direcție.

Percepția din partea participanților a schimbării în timpul terapiei a fost descris ca o călătorie fiind raportată la conștientizarea unei transformări, caracterizate de perioade de durere și înlocuirea treptată a acestei stări cu una de creștere a încrederii în sine. Experiențele emoționale descrise în acest studiu și percepția alternanței acestor stări se aseamănă cu niște coborâri și ridicări pe care autori ca Bury et al (2007) le-au descris printr-o senzație asemănătoare plimbării cu un roller coaster (p. 87). În rezultatele acestui studiu se pot detalia anumite etape legate de amplitudinea sau profunzimea trăirilor experimentate în timpul acestui proces sau călătorie caracterizate prin amplitudinea emoțiilor care însoțesc experiența în cadrul etapei respective a terapiei, precum și a nivelului transferului și al profunzimii relației dintre pacient și terapeut.

Experiențele participanților în a dezvolta o înțelegere raportată la situația lor și de internalizare a acestor situații a presupus un amestec de situații. Au existat și momente în care anumite lucruri au fost înțelese și acceptate într-o sclipire, precum și situații în care pacienții au avut nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a da sens anumitor lucruri și a le asimila din punct de vedere intelectual și emoțional. Experiența lor de dezvolta și lucra asupra acestei înțelegeri ca asupra uni proiect, a adus uneori un sentiment de libertate și posibilitatea de schimbare, dar alteori aceeași experiență a fost percepută ca dificilă, din cauza perceperii stării de responsabilitate față de schimbare și nevcesitatea asumării acestei responsabilități. Înțelegerea este văzută ca o parte centrală a procesului de evoluție în schimbare, (Leiper & Maltby, 2004); cu toate acestea, nu există practic "nici o cercetare, raportată la formulări din partea clientilor asupra înțelegerii " (Johnstone, 2006, p.. 212). Rezultatele oferite de acest studiu reprezintă începuturile realizării unui tablou pentru a înțelege modul în care clienții pot experimenta acest lucru într-un cadru terapeutic psihodinamic.

Tema legată de schimbarea obiceiurilor de-o viață, se referă din nou la experiența de a lucra într-o formulare a unor probleme fiind în cunoștință de cauză. Participanții la studiul lui Nilsson et al (2007) a afirmat găsirea de conexiuni și tipare peste care au dat din nou și din nou înainte de a ajunge la radacina problemelor. În acest studiu, participantii au declarat că au devenit treptat conștienți de constrângerile comportamentale repetitive și de dorința de a se comporta într-un mod familiar legat de obișnuință. În același timp și într-un mod ambivalent raportat la asumarea responsabilității de a-și schimba comportamentele dezadaptive s-au simțit frustrați de dificultatea de a face aceste schimbări. Tema responsabilității și ideea de a alege un anumit comportament, precum și tema schimbării obiceiurilor de o viață sunt în concordanță cu observația făcută de Leiper și Maltby (2004), referitor la existența unei etape ipotetice de diferențiere a comportamentului în care se face renunțarea la obiceiuri și moduri de manifestare familiare, în scopul de a face loc pentru noi comportamente adaptive și un nou fel de a fi. Acest studiu descrie în mod foarte clar ambivalența și frustrarea pe care participanții le-au perceput în timp ce încearcau să se distanțeze de vechile moduri de a fi datorită recunoașterii utilizării în mod repetat, ca mecanisme defensive, a unor modele de relație de tip șablon.

Participanții la studiu au descris cu claritate sentimentul de a nu fi pregătit pentru finalizarea terapiei, indiferent de durata de timp în care au beneficiat de vre-un un tratament și indiferent dacă acestea au fost în TPSD sau TPLD. Participanții s-au temut că nu vor reuși să meargă în continuare cu viețile lor fără ajutorul terapiei. În cazul participanților la studiul Bury la et al (2007) au fost descrise sentimente de panică (pag. 91), dar relatările au fost făcute retrospectiv la o perioadă mare de timp de la finalizarea terapiei. Frica descrisă în studiul de față pare să fie mai intensă, și asta în mod special în cazul persoanelor pentru care procesul terapeutic nu s-a finalizat dar și pentru cele pentru care încheierea terapiei a avut loc la o dată mai recentă decât pentru participanții la studii similare. Un posibil motiv pentru frica intensa cu privire la finalul procesului terapeutic a fost prezentat de către Mann (1973), care a sugerat că temerile intens percepute la sfârșitul tratamentului sunt în legătură cu teama pacienților că la finalul terapiei vor rămâne cu problemele nerezolvate. Finalizarea cu incredere și trecerea cu bine peste acest moment critic al terapie este o parte esențială a procesului de vindecare.

Experiențele declarate de către participanților susțin o parte din procesele teoretizate și de cercetare experimentală. Participantii au vorbit despre o serie de emotii puternice pe tot parcursul terapiei dar cu toate acestea, nivelul sentimentului de încredere experimentat de către participant realizează o ameliorare a acestor trăiri.

Considerații metodologice

Cea mai mare parte din cercetările privind experiențele pacienților și prezentată în literatura de specialitate a fost făcută retrspectiv și a avut în vedere studii asupra unor subiecți care și-au finalizat perioada de tratament. Acest studiu a fost inițial conceput pentru a explora percepțiile unor pacienți supuși TPSD, subiect care nu a fost abordat în studiile calitative publicate, dar din cauza dificultăților întâmpinate legat de recrutare, a fost extins pentru a include experiențele unor persoane care beneficiază de TPLD și au fost acceptați și participanți care indiferent de tipul terapiei au trecut peste termenul de zece săptămâni de la începerea terapiei sau dacă au trecut maxim 10 săptămâni de la încheierea terapiei și până la întâlnirea cu cercetătorul. Prin urmare, acet studiu oferă perspective cu privire la terapie psihodinamica la diferite puncte în timp. Studiul ar fi beneficiat mai mult de la un design longitudinal. 

În ceea ce privește metodologia utilizată, reflexivitatea pacienților oferă o garanție limitată împotriva nevoilor și direcțiilor urmărite în mod inconștient de către cercetător (Forshaw, 2007). Au mai fost efectuate în paralel cu analiza cercetătorului o analiză realizată de către un cercetător independent și una de către profesorul îndrumător al cercetătorului în legătură cu acest studiu. Prin urmare, aceasta reprezintă o interpretare convenită de trei persoane, dar care nu demonstrează obiectivitate (Brocki & Wearden, 2006). Astfel, rezultatele reprezinta o interpretare a informațiilor obținute, oferind un punct de vedere comun, mai degrabă decât un adevăr obiectiv și științific.

Implicații clinice

Un nou set de cunoștințe aprofundate legate de experiența pacienților din timpul unor procese terapeutice poate ajuta terapeuții în eficientizarea demersurilor profesionale pentru a deveni mai sensibili față de pacienții pentru care acest lucru ar oferi rezultate pozitive. Este evident faptul că terapeuții nu își pot asuma pe deplin faptul de a ști și experimenta acele stări cu care clientul lor se confruntă. Participanții au tras concluzia că dat fiind cazul în care ei nu au ridicat problemele nemulțumirilor lor, nici terapeutul nu a făcut-o. Având în vedere că modelul terapeutic discutat încurajează discuțiile deschise raportat la astfel de sentimente, este posibil ca terapeuții să nu fi fost pe deplin conștienți de aceste sentimente, sau pentru un oarecare motiv bine știut, aceștia au ales să nu discute despre aceste sentimente cu pacientul. Eventuale studii suplimentare ar putea aduce o clarificare suplimentară în acest sens.

Terapeuții pot sau nu să afle informații suplimentare cu privire la pacienții lor, după ce procesul terapeutic a încetat. Totuși unii dintre terapeuții care au participat la acest studiu au oferit ședințe suplimentare de susținere și încurajare. Mann (1973) susține că finalurile de terapie sunt dificile și pentru terapeuți, deoarece acestea ridică îndoieli în mintea lor cu privire la cât de eficientă este munca lor fiind oarecum expuși unor conflicte inconștiente de aceeași natură cu cele pe care le trăiesc pacienții lor. În cazul în care se așteaptă ca terapeuti să țină sub control anxietatea pacienților cu privire la aceste aspecte, este necesară o cunoaștere aprofundată a proceselor pe care pacienții le experimentează atât în timpul terapiei cât și la scurt timp după finalizarea acesteia. Acest lucru poate să fie de ajutor pentru efectuarea unor alegeri înțelepte cu privire la dacă și când o sesiune de una sau mai multe ședințe suplimentare, poate fi cea mai benefică situație pentru pacient. Părerile sunt împărțite cu privire la această problemă, existând puncte de vedere care susțin că astfel de ședințe facilitează încheierea procesului terapeutic și altele care susțin faptul că aceste ședințe subminează realizările din timpul terapiei. 

Toți participanții au vorbit despre sentimente puternice de frică raportat la momentul de încheiere a terapiei și despre trăirea unor sentimente de abandon, pe care nu le-au discutat cu terapeutul. Este posibil ca în cazul în care pacienții ar fi avut intuiții legate de ceea ce se poate întâmpla și ce ar fi posibil de experimentat ca trăire la final de terapie, atunci sentimentele negative față de terapeut ar fi normalizate și s-ar putea ajunge la o finalizare fără probleme a terapiei.

După cum se poate vedea, relația a apărut încă o dată ca fiind un aspect esențial pentru o terapie reușită. În cazul în care nemulțumirile nu au fost abordate prin discuții deschise, ele au avut un impact negativ asupra procesului terapeutic, în timp ce discuția deschisă, care a fost inițiată de către terapeut a creat și dezvoltat un sentiment de siguranță și încredere. Acest lucru subliniază necesitatea de a aborda problemele de relație în terapie, aspect care poate fi văzut ca mai mult sau mai puțin important, în funcție de modelul terapeutic utilizat. Atunci când clienții se luptă cu probleme legate de asertivitate în relațiile lor din afara relației terapeutice, sau au un locus de control extern, sau au o atitudine de protecție față de terapeutul care ar trebui el să le ofere îngrijire, în aceste momente exista o nevoie sporită de a cunoaște și inflența într-o direcție constructivă relația dintre terapeut și pacient cu scopul de a obține rezultatele scontate prin terapia aleasă.

Cercetări viitoare

Potențiale domenii de cercetare pentru viitor includ: compararea experiențelor pacienților supuși unor TPLD în paralel cu TPSD, examinare mai atentă și pe perioade de mai multe luni de zile a proceselor prin care trec pacienții prin după terminarea terapiei și compararea acestora între pacienții care beneficiază de ședințe suplimentare post terapie și cei a căror terapie se termină la un termen dinainte stabilit.

Deoarece pacienții continuă să facă modificări în viețile lor și după terminarea terapiei (Mitchell & Brownescombe Heller, 1999), este important pentru terapeut lor interrior să fie cât mai aproape de adevăr. Ar exista posibilitatea de a evalua acest lucru. De exemplu, la finalizarea terapiei pe baza unor scenarii standardizate sau imaginate de pacient, ar putea fi realizate anumite formulare care să fie administrate simultan atât pacienților cât și terapeuților iar apoi comparate pentru a stabili valoarea de adevăr de care se apropie terapeutul interior al pacientului, iar prin aceasta să se realizeze un prognostic conform căruia să fie realizat un design al felului de interacțiune dintre pacient și terapeut pentru perioada imediat următoare.

Ioana și Bianca au beneficiat de același terapeut, dar experiențele lor în interacțiunea cu aceasta au fost diferite. Prin urmare, o altă posibilitate pentru viitoare cercetări, ar fi să se studieze experiența clienților raportată la interacțiunea cu același terapeut în ceea ce privește, de exemplu, identificarea proiectivă și dacă pacientul percepe terapeutul intr-un mod special, precum și dacă trapeutul se simte atras sau presat spre o anumită poziție relațională. Bergin (1997) și Carroll (2001) au dezbătut importanța de lua în considerație influența pe care terapeutul o exercită în terapie. Mai mult, înțelegerea pe care terapeuții ar putea să o dezvolte raportat la modul în care sunt priviți de către pacienți ar putea fi sporită prin cercetarea acestui aspect în paralel cu procesul terapeutic. Hoglend(2003) sugerează că paternurile de interacțiune interpersonală nu sunt atât de pervazive cum s-a susținut anterior. Cercetând sentimentele pacienților față de terapeuți și felul în care terapeuții percep acest lucru și fac sau nu uz de el în favoarea pacienților ar putea aduce informații suplimentare cu privire la această dezbatere.

Concluzii

Din moment ce teoriile psihodinamice susțin că o mai bună înțelegere a pacientului poate duce la schimbări, de aici rezultă că o mai bună înțelegere a experiențelor clienților din partea terapeutului poate duce la modificări în felul în care se implementează terapia și în terapia însăși. A continua cu focalizarea atenției pe transfer și contra-transfer în manieră tradițională este un mod evident extrem de important pentru monitorizarea procesului terapeutic dar cu toate acestea, se speră că această lucrare va evidenția faptul că facilitarea discuțiilor legate de transfer și contra-transfer pentru a oferi terapeuților o oglindă a emoțiilor pe care pacienții le experimentează în mod obișnuit în timpul procesului terapeutic. Conștientizarea unor trăiri cum ar fi anxietatea intensă la începutul și la sfârșitul tratamentului în general și frustrarea și furia experimentate de anumiți pacienți în timpul procesului terapeutic, poate crește sensibilitatea terapeutului și prin aceasta promovarea unei stări de liniștire eficientă și încredere în special în momentele critice ale terapiei. Totodată acest studiu atrage atenția asupra unora dintre regulile sociale obișnuite care reușesc să intre în cabinetul terapeutic. Astfel de situații ar fi: dorința de a nu supăra terapeutul și frica de a fi nepoliticos, sau de a strica "buna relație" cu acesta. Tot ce s-a menționat deja reprezintă suficiente motive pentru a atrage atenția terapeuților asupra potențialului ce rezidă din aceste situații.

Mulțumiri

Autorul dorește să mulțumească în mod special tuturor profesorilor de la masteratul de psihologie clinică și psihotrapii al Universității Vasile Goldiș din Arad: Profesor univ .dr.Pătrăuță Teodor, Lector univ. dr. Ana Honiges, Lector univ. dr. Delia Ardelean, Conferențiar univ. dr. Rodica Popa, Lector univ. dr. Marian Mihai, Lector univ. dr. Hadrian Vaida, Lector univ. Asociat Viorel Pașca pentru ajutorul deosebit pe care l-au oferit acestuia pentru formarea ca specialist în domeniul psihologiei, și nu în ultimul rând profesorului coordonator oferit în realizarea acestei lucrări Lector univ. dr. Tănase Ion Filip, psihologilor precum și pacienților lor ale căror nume nu le vom aminti aici din motive de confidențialitate dar care prin participarea lor au făcut posibilă realizarea acestui studiu. Totodată dorește să mulțumească familiei, în mod special soției și copiilor care au fost permanent alătur de acesta în eforturile făcute în timpul studiilor și pentru înțelegerea de care au dat dovadă atunci când acesta a lipsit din sânul familiei fizic sau chiar prin absența datorată studiului în sine.

Bibliografie

Allport, G. W. (1942). The use of personal documents in psychological science. Prepared for the Committee on the Appraisal of Research. Bulletin 49, New York, NY: Social Science Council. [25]

Ashworth, P. (2003). The origins of qualitative psychology. In J. Smith (Editor).Qualitative Psychology: A Practical Guide to Research Methods. London:SAGE. [35]

Berg, C., Raminani, S., Greer, J., Harwood, M. & Safren, S. (2008). Participants’ perspectives on cognitive-behavioural therapy for adherence and depression in HIV. Psychotherapy Research, 18 (3), 271-280. [13]

Bergin, A. E. (1997). Neglect of the therapist and the human dimensions of change: A commentary. Clinical Psychology: Science and Practice, 4, 83-89. [66]

British Psychological Society (2006). Code of ethics and conduct. The British Psychological Society.

Brocki, J. M. & Wearden, A. J. (2006). A critical evaluation of the use of interpretative phenomenological analysis (IPA) in health psychology. Psychology and Health, 21 (1), 87-108. [39], [63]

Bury, C., Raval, H. & Lyon, L. (2007), Young people's experiences of individual psychoanalytic psychotherapy, Psychology and Psychotherapy: Theory, Research and Practice,Volumul 80, pag. 79–96, martie 2007. [5], [19], [49], [54], [56], [60]

Carroll, K. M. (2001). Constrained, confounded and confused: why we really know so little about therapists in treatment outcome research. Addiction, 96, 203-206. [67]

Clarke, H., Rees, A. & Hardy, G. (2004). The big idea: Clients’ perspectives of change processes in cognitive therapy. Psychology and Psychotherapy: Theory, Research and Practice, 77, 67-89. [15]

Crotty, M. (1996). Phenomenology and Nursing Research. Melbourne: Churchill Livingstone. [34]

Elliot, R. & James, E. (1989). Varieties of client experience in psychotherapy: An analysis of the literature. Clinical Psychology Review, 9, 443-467. [50]

Elliot, R., Fischer, C. T. & Rennie, D. L. (1999). Evolving guidelines for publication of qualitative research studies in psychology and related fields. British Journal of Clinical Psychology, 38, 215-229.

Elliot, R., Fischer, C. T. & Rennie, D. L. (1999). Evolving guidelines for publication of qualitative research studies in psychology and related fields. British Journal of Clinical Psychology, 38, 215-229. [46]

Elliott, R., Fischer, C., and Rennie, D. (1999). Evolving guidelines for publication of qualitative research studies in psychology and related fields, British Journal of Clinical Psychology, 38, 215-229. [33]

Forshaw, M. J. (2007). Free qualitative research from the shackles of method. The Psychologist, 20 (8), 478-479. [62]

Frederick J. Wertz. Qualitative Inquiry in the History of Psychology. Qualitative Psychology 2014, Vol. 1, No. 1, 4–16 . [15], [29]

Gabbard G O, Gunderson J G. Fonagy P. The place of psychoanalytic treatments within psychiatry. Arch Gen Psychiatry. 2002;59(6):505-510. [4]

Giorgi. A. și Giorgi, B. (2003). Phenomenology. In J. Smith. (Ed). Qualitative Psychology*: A Practical Guide to Research Methods. London: SAGE. [37]

Gunderson J G, Gabbard G O. Making the case for psychoanalytic therapies in the current psychiatric environment. J Am Psychoanal Assoc. 1999; 47 (3):679-704. discussion 704-40. [3]

Hale, E. D., Treharne, G. J. & Kitas, G. D. (2008). Qualitative methodologies II: A brief guide to applying interpretative phenomenological analysis in musculoskeletal care. Musculoskeletal Care, 6 (2) 86-96. [47]

Hoglend, P. (2003). Long-term effects of brief dynamic psychotherapy. Psychotherapy Research, 13 (3), 271-292. [68]

Hoglend, P., Amlo, S., Marble, A., Bogwald, K. P., Sorbye, O., Sjaastad, M. C., et al. (2006). Analysis of the patient-therapist relationships in dynamic psychotherapy: an experiential study of transference interpretations. American Journal of Psychiatry, 163 (10), 1739-1746. [9]

Johnstone, L. (2006). Controversies and debates about formulation in: L. Johnstone & R. Dallos, (eds), Formulation in Psychology and Psychotherapy, (pp. 208-235). London: Routledge. [58]

Kohlberg, L. (1958). The development of moral thinking and choice, ages 10 through 16 (Unpublished doctoral dissertation). University of Chicago,Chicago, IL. [14], [28]

Leiper, R. & Maltby, M. (2004). The psychodynamic approach to therapeutic change. London: Sage. [7], [57]

Llewelyn, S. P. (1988). Psychological therapy as viewed by clients and therapists. British Journal of Clinical Psychology, 27, 223-237. [12], [52]

Luborsky, L. & Crits-Christoph, P. (1990). Understanding transference: the core conflictual relationship theme method. New York: Basic Books. [8]

Lyons, Antjonia C. and Chamberlain, K. (2006). Health psychology: a critical introduction. New York: Cambridge University Press. [10], [24]

Macran, S., Ross, H., Hardy, G. E. & Shapiro, D. A. (1999). The importance of considering clients’ perspectives in psychotherapy research. [11]

Mander, G. (2000). A Psychodynamic Approach to Brief Therapy. London: SAGE Publications Ltd. [6]

Mann, J. (1973). Time-limited psychotherapy. London: Harvard University Press. [5], [61], [64]

Maslow, A. H. (1954). Motivation and personality. New York, NY: D. VanNostrand. [12], [26]

Maslow, A. H. (1968). Toward a psychology of being.New York, NY: Van Nostrand Reinhold Company. [13], [27]

McLeod, J. (1990). The clients experience of counselling and psychotherapy: A review of the literature. In W. Dryden & D. Mearns (Eds.), Experiences of counselling in action, (pp. 66-79). London: Sage Publications. [17]

Messari, S. & Hallam, R. (2003). CBT for psychosis: A qualitative analysis of clients’ experiences. British Journal of Clinical Psychology, 42, 171-188. [14]

Metcalf, L. & Thomas, F. (1994). Client and therapist perceptions of solution focused brief therapy: A qualitative analysis. Journal of Family Psychotherapy, 5 (4), 29-66. [16]

Mitchell, S. & Brownescombe Heller, M. (1999). Why purchase psychoanalytic psychotherapy on the NHS? A set of guidelines. Clinical Psychology Forum, 134, 36-40. [65]

Murray, M., and Chamberlain K. (1999). Health psychology and qualitative research.In M. Murray and K. Chamberlain. (Eds). Qualitative Health Psychology -Theories and Methods. London: SAGE. [8], [22]

Nilsson, T., Svensson, M., Sanded, R. and Clinton, D. (2007) Patients' experiences of change on cognitive-behavioral therapy and psychodynamic therapy: a qualitative comparative study. Psychotherapy Research,17,p. 553-66. [7], [21], [55], [59]

Poulsen, Lunn și Sandros (2010), Client experience of psychodynamic Psychotherapy for bulimia nervosa: An interview study, Psychotherapy Theory, Research, Practice, Training , 2010, Vol. 47, No. 4, 469 – 483. [6], [20]

Raymond, A. Levy J. Stuart Ablon, Introduction Handbook of Evidence-Based Psychodynamic Psychotherapy: Bridging the Gap Between Science and Practice, New York: Humana Press, 2009, p. xxv. [2]

Raymond, A. Levy, ‎J. Stuart Ablon, ‎Horst Kächele, (2011) Psychodynamic Psychotherapy Research: Evidence-Based Practice and Practice-Based Evidence. [10]

Richards, H. M. & Schwartz, L. J. (2002). Ethics of qualitative research: are there special issues for health services research? Family Practice, 19 (2), 135-139. [45], [48]

Rodgers, Brian (2003) An exploration into the client at the heart of therapy: a qualitative perspective. Person-Centered and Experiential Psychotherapies, 2(1). pg 19-30. ISSN 1477-9757. [1]

Rogers, C. R. (1951) Client-centred therapy. London: Constable.

Rogers, C. R. (1967). On becoming a person: A therapist’s view of psychotherapy. London: Constable. [53]

Smith. J. (1996). Beyond the divide between cognition and discourse: Using interpretative phenomenological analysis in health psychology. Psychology and Health, 11, 261-271. [38]

Smith, J., și Dunworth, F. (2003). Qualitative methodology. In K. Connolly and J.Valsiner (Editori). The Handbook of Developmental Psychology. London: SAGE. [36]

Smith, J. Jarman, M. și Osborn, M. (1999). Doing interpretative phenomenological analysis. În M. Murray și K. Chamberlain. (Editori). Qualitative Health Psychology – Theories and Methods. London: SAGE. [40]

Smith, J. & Osborn, M. (2003). Interpretative phenomenological analysis. In: J. A. Smith, (Ed.), Qualitative psychology: a practical guide to research methods, (pp.51-80). London: Sage. [18], [41], [42], [43], [44]

Yardley, L. (1997). Introducing material-discursive approaches to health and illness In L. Yardley (Ed). Material Discourses of Health and Illness. London: Routledge. [9], [23]

Yardley, L. (2000). Dilemmas in qualitative health research. Psychology and Health,15, 215-228. [31], [32]

Anexe

Anexa 1- formular pentru obținerea consimțământului informat

FORMULAR PENTRU OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI INFORMAT

Titlul proiectului: Percepția pacienților asupra procesului de terapie psihodinamică.

Cercetător principal: Suciu Octavian Dobrin Nicolae – masterand anul I – Universitatea de vest “Vasile Goldiș” Arad, Filiala Baia Mare

Facultatea de științe ale educației – Psihologie și educație fizică și sport – Masterat – psihologie clinică și psihoterapii.

Nr de telefon: (0040) 0747 06 04 06

E-mail: [anonimizat] sau [anonimizat]

Vă mulțumesc pentru faptul că acceptați să participați la la acest interviu ca urmare a invitației pe care ați primit-o prin intermediul psihoterapeutului personal. Semnătura dumneavoastră pe acest formular pentru obținerea consimțământului dovedește faptul că ați fost informat despre condițiile, risurile, și metodele de protecție legate de acest proiect.

1. Participarea dumneavoastră la studiu este voluntară. Puteți să vă retrageți din acest studiu în orice moment, în orice etapă de desfășurare, și fără nici un fel de repercursiuni.

2. Nu există nici cel mai mic risc pentru persoanele care participă la această cercetare, și este asigurată o confidențialitate completă. Numele dumneavoastră nu va fi folosit,  în schimb, vi se va da un număr de cod, în scopul de a garanta anonimatul și un pseudonim în descrierea studiului. Transcrierea interviului va afișa doar acest număr de cod, în locul numelui dumneavoastră. Comentariile dv. vor fi scrise într-un fișier, și orice informații de identificare vor fi schimbate pentru orice rapoarte scrise. Doar cercetătorul principal, supervizorul și asistenții lor pentru realizarea cercetării vor avea acces la transcrierea interviului.

3. Întrebări despre riscuri care ar putea să apară ca urmare a participării la acest studiu pot fi adresate cercetătorului la numarul de telefon sau adresa de e-mail listate în partea de sus a acestei pagini.

4. Pentru a acoperi eventualele cheltuieli care ar putea fi legate de participarea dumneavoastră la acest studiu, vă va fi oferit un onorariu de 50 RON. În plus, aveți aprecierea noastră profundă. Noi credem că acest studiu va contribui la îmbunătățirea serviciilor oferite tuturor persoanelor care au trecut prin aceleași experiențe legate de terapie prin care ați trecut sau treceți și dumneavoastră.

Am citit cu atenție informația oferită și îmi dau acordul pentru participarea la acest studiu.

Semnătura: Data:

Numele scris în majuscule: