Familia In Asigurarea Succesului Scolar

CUPRINS

INTRODUCERE 1

CАPITOLUL 1 Colaborarea scoala-familie in parteneriatul educational 2

1.1. Forme ale colaborarii familie-scoala 2

1.2 Motivarea si demotivarea elevilor in obtinerea performantelor scolare 8

1.3 Parteneriatul educational scoala-familie…………………………………………………………………16

CАPITOLUL 2 Familia in asigurarea succesului scolar 22

2.1 Familia.Funcțiile familiei.Trăsături 22

2.2 Rolul familiei în obținerea performanțelor școlare ale copiilor 24

2.3 Factori de ordin familial in insuccesul scolar 35

2.4 Succes/Insucces scolar.Modalitati de prevenire si inlaturare a insuccesului scolar 39

CАPITOLUL 3 Microcercetarea 43

3.1 Ipotezele si obiectivele cercetării 45

3.2 Eșantion 45

3.3 Metode si procedee aplicate 45

3.4 Concluziile cercetării 59

CONCLUZII 60

BIBLIOGRАFIE 62

ANEXE 64

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate, pe problematica legăturii de colaborare școala-familie în vederea prevenirii insuccesului școlar si in vederea obținerii unui invățământ de calitate.

Întrucât societatea în care trăim pune din ce în ce mai puțin accent pe educație, mi-am propus să studiez cauzele succesului si insuccesului școlar si legăturile pe care le au părinții cu școala,gradul de implicare a acestora în activitățile comune realizate între părinți si copii în cadrul acestei instituții de învățământ, în vederea diminuării eșecului în învățământul școlar.

Puntea de legatură dintre familie si școala este esențială pentru crearea unui cadru

prielnic dezvoltării psihice ulterioare a copilului.

Lucrarea de fată cuprinde două părți: una teoretică si una de cercetare practică.

Partea teoretică este structurată pe 3 capitole, la rândul lor structurate în subcapitole care tratează probleme legate de succesul si insuccesul școlar, de relația familiei cu unitatea de învățământ în vederea înlăturării eșecului școlar.

Partea de cercetare se bazează pe aplicarea unor chestionare părinților și copiilor dintr-o clasa a unei școli din mediul urban, interpretarea acestora, realizarea unor comparații

si emiterea unor concluzii.

Această lucrare de cercetare m-a determinat să studiez lucrări de specialitate si în acelasi timp să îmi valorific o serie de cunostințe dobândite în facultate.Am înteles ce înseamnă colaborarea famile-profesor în bunul demers al procesului de învățământ si importanța acesteia în activitatea pe care o desfăsor la catedră.

CAPITOLUL 1

Colaborarea scoala-familie in parteneriatul educational

1.1. FORME ALE COLABORĂRII FAMILIE-SCOALA

Actiunea de coordonare pe care o exercită scoala în cadrul relatiilor ei cu familia se concretizează în ,, selectionarea’’ influentelor pozitive pe care scolarul le primeste în cadrul familiei precum si al contracarării influentelor dăunătoare provenite din mediul familial.

Relatia institutiilor scoală-familie nu se poate constitui categoric fără să fie respectată o conditie de baza fundamentala: cunoasterea familiei de către invatatoare, a caracteristicilor si a potentialului educativ.

Alături de asigurarea cunoasterii familiei copiilor scolari se înscrie o a doua conditie si anume : necesitatea stabilirii unui program comun de educatie în scoală si în familie, fixarea unor sarcini ale educatiei în familie care să sustină, să întărească si sa întregească munca educativa din scoală. Fără stabilirea unui sistem unitar de cerinte, colaborarea între cele două institutii educative va rămâne fără rezultatul scondat.În actul de educare a copilului scolar, o componentă importantă constituie procesul informativ-educativ la care contribuie familia si scoala.

Familia este factorul educativ prioritar, întrucât educatia începe din familie, aceasta fiind modelul pe care copilul îl imită i-l urmează. În familie copilul îsi face pregătirea pentru viată. Contributia familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic si scade pe măsură ce etapele de crestere înaintează pe treptele superioare ontogenezei.

Familia oferă mediul în care copilul se naste, trăieste primii ani ai vietii, se dezvoltă si se formează pentru viată. Aceasta reprezintă primul instrument de reglare a interactiunilor dintre copil si mediul social. Are rolul central în asigurarea conditiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, conditii ce stau la baza structurării personalitătii individului. În relatiile sale cu mama, cu tata si cu fratii, copilul se integrează în relatiile sociale, se apropie de societate, îsi cunoa ste valorile si începe să- i formeze imaginea de sine.

Mediul în care copilul se naste, trăieste primii ani ai vietii, se dezvoltă si se formează pentru viata îl oferă familia. Astfel, familia are rolul central în asigurarea conditiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, conditii ce stau la baza structurării personalitătii individului. Aparitia unei persoane micute în orice familie, care la început este complet dependentă de adulti si isi inspiră tandrete aduce cu ea un enorm sens al responsabilitătii, privind modul în care să o îngrijesti si să o educi. Părintii sunt primii educatori deoarece ei sunt primii cu care copilul interactionează constant încă din prima zi a vietii; familia este modelul pe care copilul îl imită. Totodată, modul de viată al familiei este principalul reper în viată al copilului. Comunicarea intrafamilială influentează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului, formarea personalitătii lui. Copiii îsi observă proprii părinti cum actionează în rolul de părinti. Primele deprinderi de viată sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de alimentatie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare si îsi pun amprenta asupra întregii personalităti.

Tot în familie, copilul îsi însuseste limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinti, de felul în care acestia interactionează si îi solicită pe copii. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politetea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc.

În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părintii oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte.

De la părinti, cei mici vor învăta să aprecieze ce este bine si ce este rău, ce este drept si ce este nedrept, ce este frumos si ce este urât în comportamente. Ei sunt primele modele pentru modul în care să actioneze ulterior ca părinti.

La vârsta pre colară un factor educativ important este grădinita, care desfasoară un amplu proces instructiv-educativ si are cadre cu pregătire profesională corespunzătoare, ce aplică metode si procedee pedagogice consacrate.

Educatoarea grupei trebuie să cunoască specificul fiecărui stadiu de dezvoltare a copilului, disponibilitătile intelectuale precum si particularitătile lui comportamentale si caracteriale. Ea se preocupă de socializarea prescolarului prin integrarea lui în mediul grădinitei, oferindu-i prilejul să cunoască mediul înconjurător, organizând vizite în împrejurimile grădinitei, în cartier, în oras , la scoală, la locul de muncă al părintilor etc. Treptat, cu multă răbdare, educatoarea este cea care cultivă încrederea în propriile posibilităti ale copiilor, integrând în jocuri si activităti copiii timizi, efectuând munca suplimentară individualizată cu copiii cu deficiente verbale, folosind jocul si jucăriile existente pentru a-i apropia de acestea.

Grădinitei îi revine rolul de partener în relatiile ei cu familia iar acest rol derivă din faptul că este un serviciu specializat, cu cadre pregătite pentru realizarea sarcinilor educatiei copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani.

Există două dimensiuni principale ale implicării reciproce a instituŃiei de învăŃământ si familiei în favoarea copilului: dimensiunea relatiei copil – părinte si dimensiunea relatiei grădinită – familie-scoala.

Dimensiunea relatiei copil – părinte vizează controlul frecventei, al rezultatelor scolare, îndeplinirea sarcinilor si sustinerea spirituală si materială a activitătii didactice a copilului. Cealaltă dimensiune se referă la alegerea unitătii de învătământ, la contactele directe ale părintilor cu cadrele didactice. Aceste contacte pot fi întâlniri colective dintre cadrele didactice si asociatiile părintilor, reuniunile de informare a părintilor cu privire la diferite continuturi si metode scolare,sedinte cu parintii,lectorate,orele de consultatii,etc.

Relatia grădinită – familie-scoala nu se poate constitui fără asigurarea unei conditii de bază, fundamentală: cunoasterea familiei de către educatoare si invatatoare , a caracteristicilor si potentialului ei educativ. Educatoarea trebuie să cunoască mai multe aspecte ale vietii de familie, deoarece aceasta o ajută în cunoasterea si întelegerea copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani.

Scoala nu poate face minuni, iar educatia dată în aceasta institutie nu va avea rezultate bune, dacă nu se va sprijini si nu va colabora cu familiile copiilor. Nu putem educa în mod just un copil fără a-l observa atent, fără a-l studia, fără a-i întelege personalitatea.

Căldura raporturilor dintre părinti si educatori , încrederea si respectul reciproc se stabilesc prin schimbul de informatii – pentru care trebuie să găsim întotdeauna timpul necesar. Astfel, educatorii pot ajuta familia în cel mai simplu si natural mod să urmeze calea justă în raporturile cu copilul său, să prevină îndepărtarea lui sufletească, să înlăture eventualele carente educative. Complexitatea problemelor lumii contemporane cere deschiderea si flexibilizarea raporturilor în parteneriatul educational. Implicarea, ca agenti ai educatiei, a diferitelor institutii si persoane din comunitate dezvoltă în prezent o imagine complexă si dinamică a influentelor educationale. Scoala, fiind puntea de legătură cu familia, are si menirea de a asigura părintilor asistentă de specialitate, informându-i asupra etapelor de evolutie a copiilor si venind în sprijinul celor ce întâmpină dificultăti în întelegerea rolului de părinti si în îndeplinirea cu succes a educării copiilor.

Ocaziile de a discuta cu părintii pentru a găsi împreună solutii problemelor cu care se confruntă copilul trebuie căutate chiar si atunci când ele nu se oferă cu usurintă. În general ele sunt prilejuite de acele momente în care copilul este introdus ori este extras din programul scolii. Altfel spus, cele mai frecvente ocazii pe care le are educatorul de a comunica cu părintii sunt: când părintii aduc copiii la scoala, la sfârsitul programului, când părintii îsi iau copiii de la scoala, cu prilejul diferitelor evenimente festive ce se organizează la nivelul scolii: sărbători diverse, festivităti de început de an ori la sfârsit de an scolar,vizite la domiciliu, lectorate cu părintii, consultatii pedagogice,sedinte cu parintii,excursii cu participarea acestora,etc.

Cu cât cunoastem mai bine familiile copiilor, cu atât mai eficient va fi parteneriatul cu ele. Cu cât părintii vor cunoaste mai bine programul educational, cu atât va fi mai coerentă influenta ambilor factori educationali si a ambelor medii educationale. Cu cât colaborarea dintre educator si părinti este mai strânsă cu atât mai bine ambii actori vor cunoaste mai bine copilul.

Dialogul educator-părinte se poate organiza, fie individual prin consultatii cu fiecare familie, fie în adunările organizate cu părintii; se informează reciproc, ceea ce contribuie atât la buna desfasurare a procesului educational din scoala, cât si la o bună educatie în familie. Dar, dialogul deschis bazat pe încrederea reciprocă cere timp pentru a fi clădit.

Unii părinti, care au avut experiente negative în timpul propriilor lor ani de scoală, se pot simti intimidati de prezenta unor cadre didactice. Altii, care au fost învătati că educatorul stie cum este mai bine, nu pun la îndoială faptele acestuia. Invatatoarele la rândul lor pot să fi avut experiente negative; probabil unii părinti le-au dat lectii despre cum să- si facă meseria. Aceste atitudini sau sentimente pot obstructiona o bună comunicare.

Participarea părintilor la activităti ale grupei reprezintă un alt prilej de cunoastere a părintilor, dar si un mod prin care acestia sunt familiarizati cu programul scolii,al clasei de elevi,, cu continutul si metodele didactice, cu materialele didactice si mijloacele necesare desfăsurării activitătilor, cu modul de comunicare si abordare a situatiilor problematice, cu semnificatia respectului fată de copil. Relatia părinte-educator astfel contribuie la constituirea unor relatii pozitive între familie-scoala , la o coerentă a practicilor educationale si a cerintelor referitoare la copil.

Vizitele periodice la domiciliu vor fi programate la momentele convenabile acesteia i-i oferă invatatoarei posibilitatea de a cunoaste familia si copilul în mediul ei propriu. Familia va fi încurajată să viziteze la rându-i sala de clasa în orice moment. Copiii vor fi atât de încântati de ideea că invatatoarea lor îi vizitează. Gazdele îsi pot imagina că o astfel de vizită ar putea însemna comunicarea unor vesti proaste astfel este necesar ca să se informeze părintii cu ce scop sunt vizitati. La începutul vizitei, se reia prezentarea scopului acesteia; se deschide discutia prin a arăta câteva aspecte pozitive, întotdeauna, chiar si atunci când scopul vizitei este acela de a exprima îngrijorarea în anumite privinte. Vizitele la domiciliu pot fi utile atât pentru educator cât si pentru familii. Invatatoarea poate afla lucruri interesante despre: cultura familiei respective; modul de a interactiona; talentele si aptitudinile membrilor acesteia; are sansa de a se discuta pe larg despre progresele si succesele individuale ale copilului.

De aceea se pot aduce câteva mostre din activitatea copilului la scoala pentru a le arăta părintilor, bucurându-se astfel de atentia cadrului didactic si vazand cum acesta intră în contact comunicational cu copilul. Părintii pot împărtasi idei legate de anumite preocupări, neîntelegeri, sau obiective specific referitoare la copilul lor.

Parteneriatul scoala-familie se poate realiza si prin întâlnirile formale cu toti părintii desfăsurate în cadrul formal al negocierilor dintre administratia scolii si asociatia părintilor. În cadrul acestor întâlniri părintii trebuie implicati în luarea unor decizii menite să asigure securitatea copiilor, stabilirea meniului zilnic corespunzător pentru mentinerea sănătoasă a copilului aflat in cadrul serviciului after-school al institutiei ,dar si in alte decizii referitoare la bunul mers al scolii in general.

Participarea părintilor la excursii, vizite, serbări, aniversări. La serbare pot participa părinti si rude ale copiilor. Părintii por fi implicati nu doar in organizarea acestor evenimente, dar pot veni si cu sugestii, propuneri de teme, de activităti. Astfel părintii devin parteneri în educatie detinând informatii despre scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite, cunosc progresele făcute de copil si cum ar trebui sprijinit acesta si acasă. Trebuie să-i ajutăm pe părinti să stie mai multe despre ce le este de ajutor copiilor în dezvoltarea lor. Coerenta si continuitatea influentelor educationale din grădinită , scoala dar si de acasă asigură o dezvoltare cât mai sănătoasă a copilului. De aceea, primul pas trebuie să-l facem noi, cadrele didactice.

Lectoratele cu părintii, organizate sistematic, au drept scop o vie propagandă pedagogică în rândul comunitătii. Părintii de la un întreg nivel beneficiază, în cadrul lectoratelor, de prezenta si consilierea unor specialisti din domeniul psihopedagogiei sau a unor reprezentanti ai institutiilor cu care scoala derulează programe în parteneriat (politie, dispensar medical, institutii culturale, ONG-uri). Comitetul de părinti al clasei, ales anual, constituie nucleul colaborării scolii cu familiile copiilor, fiind forul organizat în vederea găsirii si aplicării de solutii viabile la problemele de ordin socio-gospodăresc.

Realizarea unor vitrine cu material informativ de specialitate poate stimula interesul si curiozitatea părintilor. Consultarea unora dintre acestea (cărti, brosuri, referate, planuri de interventie, etc.) contribuie la lărgirea experientei pedagogice a părintilor si, implicit, la o implicare potrivită în anumite situatii educationale.

Realizarea unor afise speciale poate avea un rol stimulativ de a oferi copiilor conditii corespunzătoare de viată, de activitate intelectuală, de hrană etc., pentru eliminarea exploatării copiilor, determinarea părintilor a-si integra copiii în activităti recreative, în cluburi ale copiilor etc.

Sărbătorirea în comun a unor evenimente din viata constituie momente de cunoastere reciprocă si de implicare în actul educativ.

Factorii de modelare a personalitătii umane trebuie să interactioneze ca un tot unitar, sub forma unui sistem bine închegat, pentru atingerea telului comun: educarea copilului. Pentru aceasta, este nevoie de un schimb permanent de informatii, de completare si valorificare a influentelor dirijate spre micul învătăcel.

Colaborarea familiei cu institutiile de invatamant are o serie de avantaje vizibile pentru toate partile implicate, astfel:

Avantaje pentru membrii familiei:

vor învăta mai multe despre dezvoltarea unui copil;

vor învăta să-s i crească copilul în relatie cu altii, copii sau adulti;

vor ajunge să cunoască si să respecte echipa de educatori , vor învăta să desfăsoare activităti care să sprijine dezvoltarea sănătoasă a copilului si acasă;

vor putea să extindă procesul de învătare si acasă;

î i vor dezvolta un sentiment individual al participării la procesul educational;

vor ajunge să cunoască si să respecte echipa de educatori; vor face cunostintă cu prietenii copiilor lor.

Avantaje pentru educator:

va petrece un timp mai îndelungat cu câte un copil în parte sau va avea ocazia să lucreze cu grupuri mai mici;

va învăta cum pledează părintele pentru cauza copilului său; va vedea cum membrii familiei îi ajută pe copii la rezolvarea de probleme;

va învăta lucruri noi despre diverse realităti si practici culturale;

va afla lucruri interesante legate de talentele si hobby-urile unor membri de familie pe care acestia le împărtăsesc copiilor, de exemplu gătitul sau cântatul la diferite instrumente muzicale.

Părintii trebuie implicati permanent în activitatile scolii prin participarea lor la crearea unui mediu plăcut, a unei baze didactico-materiale satisfăcătoare prin contributii personale, sponsorizări.

1.2. MOTIVAREA SI DEMOTIVAREA ELEVILOR IN OBTINEREA PERFORMANTELOR SCOLARE

Există numeroase definitii ale termenului de motivatie. Majoritatea acestor definitii au în comun sublinierea faptului că motivatia este un ansamblu de forte ce incită elevul în a se angaja într-un comportament dat. Este vorba de un concept care se raportează atât la factori interni (de personalitate sau intrinseci), cât si la factori externi (de mediu sau extrinseci) care fac elevul să adopte o conduită particulară. A a cum demonstrează cercetarea stiintifică, factorii motivationali interni sunt reprezentati de nevoile sau aspiratiile personale care "împing" elevul să adopte un comportament precis (curiozitatea, nevoia de cunoastere, nevoia de auto-dezvoltare, plăcerea de a lucra ceva anume etc.) în timp factorii externi apar atunci când persoana este constrânsă să nu facă ceva sau este stimulată să actioneze într-o directie predeterminată (pentru recunoastere, acceptarea de către ceilalti, recompensă simbolică sau materială etc.).

Dincolo de aceste scurte delimitări conceptuale, din experienta predării în scoală stim că a fi motivat însemna a actiona, a tinde spre ceva, a face ceva. Un elev care nu simte nici un impuls sau nici nevoae de a actiona este caracterizat ca un elev nemotivat, în timp ce un elev care este activat sau energizat de a actiona spre un obiectiv, este considerat un elev motivat. La aceste nivel al analizei nu ne interesează prea mult dacă este vorba de o motivatie intrinsecă sau de o motivatie extrinsecă, important pentru noi, ca dascăli, este ca elevul să manifeste interes pentru scoală si să- si realizeze satisfăcător (sau foarte bine) sarcinile scolare.În lucrarea sa “ Învătarea în scoală”, D. Ausubel consideră că motivatia în mediul scolar are cel putin trei impulsuri componente:

impulsul cognitiv – se referă la expresia trebuintei de a cunoaste si a întelege, de a stăpâni cunostintele si de a formula si rezolva probleme. Este vorba de o motivatie intrinsecă, ce tine de trebuinta elevului de a cunoaste. Ea este orientată în principal spre sarcina didactică fixată de profesor în orele de predare;

afirmarea puternică a eului se află la întrepătrunderea dintre intrinsec si extrinsec. Randamentul scolar ridicat poate satisface această trebuintă, ea generând în constiinta elevului sentimentul de respect de sine, de prestigiu. Pe de altă parte, această componentă motivatională este orientată si spre viitoarele obiective universitare sau profesionale, care depind de cele dintâi. Ea este însotită de anxietate, de teama care rezultă din anticiparea pe plan psihic a pierderii prestigiului si respectului de sine ca urmare a esecului la învătătură. Aprobarea venită din partea educatorilor satisface eul în calitatea sa de componentă a motivatiei activitătii scolare, constituind o confirmare a realizărilor elevului si actionând ca o sursă de satisfactie pentru rezultatele obtinute prin muncă;

trebuinta de afiliere, care este orientată spre rezultate care să-i asigure elevului aprobarea din partea unei persoane/grup cu care el se identifică în sensul de dependentă fată de acestea. Această situatie nu este determinată direct de nivelul randamentului propriu al elevului, ci de permanenta sa acceptare de către persoane sau grupul cu care se identifică prin obtinerea si păstrarea aprobării acestora, respectând normele si sperantele lor, inclusiv pe cele referitoare la învătătură.

Toate cele trei componente ale motivatiei activitătii scolare sau fiecare în parte pot intra în joc în orice moment al activitătii elevului, cu precizarea că ele variază de la elev la elev. Impulsul afiliativ este mai puternic în copilărie, când copiii caută stăruitor si beneficiază de o situatie bazată pe identificarea cu părintii lor, care se caracterizează prin dependentă si prin acceptare. În această perioadă, ei se străduiesc să obtină rezultate bune la învătătură pentru a- si multumi părintii si pentru a nu pierde aprobarea pe care o doresc. Deoarece profesorii sunt considerati, în parte, drept înlocuitori ai părintilor, atitudinea fată de ei este similară. În perioada pubertătii si a preadolescentei, impulsul afiliativ scade în intensitate si, în acelasi timp, este reorientat de la părinti spre colegi covârstnici. În această perioadă, competitia în ceea ce priveste rezultatele la învătătură poate fi un puternic factor motivational.

Dorinta de aprobare din partea celor de-o seamă poate să reducă randamentul scolar, dacă realizările de acest fel sunt apreciate negativ de către grupul de colegi. În perioada adolescentei, impulsul afirmării puternice a eului este componenta dominantă a motivatiei activitătii scolare, ca si pe parcursul perioadei active a individului, mentinând niveluri înalte de aspiratie. Cercetările pedagogice arată însă că excesul cu privire la acest tip de motivatie poate lua consecinte nedorite: anxietate, aspiratii scolare si profesionale nerealiste, irealizabile, urmate de esecuri si de prăbusirea respectului de sine sau aspiratii extrem de scăzute.

Impulsul cognitiv este, potential, forma cea mai importantă de motivare în sfera învătării con tiente. Cu toate acestea, importanta sa potentială este temperată în mare parte în societatea contemporană de utilitarism, de competitivitate si eficientă, conditii în care autoafirmarea, reducerea anxietătii si avansarea în domeniul profesional devin surse tot mai semnificative de motivatie pentru învătarea în scoală. Dacă dorinta de a învăta este aproape invariabil manifestată în contextul competitiei pentru obtinerea de note cât mai mari, al pregătirii profesionale, al luptei pentru avansare si al reducerii sentimentului de teamă fată de esecul scolar, există totusi putine garantii că dorinta se reflectă adesea în declinul progresiv al interesului pentru învătătură si al entuziasmului intelectual, pe măsură ce elevii urcă scara scolilor de diferite grade.

Variabilele motivationale mentionate nu sunt în mod obligatoriu angajate în procesul de învătare. Ele mai degrabă energizează si urgentează acest proces, prin intensificarea efortului si concentrarea atentiei, prin perseverentă si starea de pregătire imediată. În ceea ce priveste influenta motivatiei asupra procesului de învătare au constatat că subiectii caracterizati printr-o trebuintă acută de realizare sunt mai perseverenti si învată mai eficient. S-a constatat, de asemenea, că perseverenta în îndeplinirea sarcinii didactice este legată de forta impulsului cognitiv si de relativa valoare de stimulent reprezentată de sarcină. Pe termen lung, motivatia unor realizări de ordin superior tinde să se asocieze cu randamentul scolar superior.

Dacă motivatia este adesea un concept neclar prin realitătile pe care le acoperă, dacă este confundată adeseori cu implicarea sau cu satifactia în activitatea de învătare, demotivarea este un fenomen destul de usor de descifrat. Demotivarea se traduce printr-un comportament negativ fată de învătsare în mod particular si fată de activitătile scolare în mod general si pe care profesorii îl consideră o adevărată calamitate atunci câd este vorba de scăderea nivelului profesional al elevului sau al clasei de elevi. O astfel de viziune provine atât din efectele contagioase pe care le are demotivarea, cât si din faptul că ea lezează nucleul central al relatiei dintre interes si plăcere în activitatea instructiv – educativă, deteriorând nu numai performanta elevului, ci si dezvoltarea sa personală. Demotivarea este rareori analizată ca o anomalie psihologică. Cel mai adesea este descrisă ca un comportament cvasivoluntar, ca o formă latentă de opozitie fată de exigentele scolii.

Demotivarea provoacă pierderi deloc neglijabile la nivelul personalitătii. Cauzele sunt diferite, dar consecintele sunt aceleasi. Prin demotivare, elevul nu are nimic de câstigat, decât cel mult coeziunea grupului din care face parte. Cauzele demotivării sunt multiple. Ea poate pleca de la lucruri mărunte, cum ar fi deziluziile, deceptiile usoare, decalajele între aspiratii si realitate, care lezează încrederea elevului în fortele proprii, dar si în institutia scolară, ajungându-se în final la o constantă a comportamentului. Acest comportament creat în urma demotivării poate fi o cauză a aparitiei dificultătilor de învătare. Cel mai adesea, demotivarea este însotistă de frustrare. Sentimentul de frustrare si reactiile pe care le provoacă nu pot fi întelese decât în functie de motivatiile ce pot fi frustrate. Circumstantele în care apare frustrarea îi dau acesteia un sens, o atenuează sau o agravează, o relativizează sau o dramatizează. Cercetătorii care au ca subiect problema personalitătii, consideră că, în ansamblu, capacitatea de tolerantă a individului la frustrare este principala caracteristică a fortei eu-lui. Cu cât dorinta de a se afirma, de a se impune, de a cunoaste este mai puternică, cu cât individul va resimti mai acut tot ceea ce se opune acestei dispozitii.

Frustrarea este resimtită ca insatisfactie, iar aceasta este percepută ca nemultumire sau ca suferintă morală. Se produce concomitent un fenomen, care, ca prim efect, intensifică si dramatizează frustrarea: idealizarea valorii absente sau pierdute. Valoarea creste datorită absentei obiectului dorit. Acest fenomen explică “polarizarea” nemultumitilor aspra obiectului nemultumirii lor, ceea ce duce la cresterea tensiunii psihice. Conduita motivantă este o conduită “sub tensiune”. Ea tinde spre un obiectiv, spre satisfacerea unei dorinte, trebuinte.

Reactia la frustrare diferă în functie de forma si intensitatea factorilor amintiti anterior. Există două posibilităti de a se elibera de cresterea tensiunii psihice provocată de frustrare: fie permitându-i să se descarce într-un comportament activ, fie încercând reducerea ei, coborând intensitatea motivatiilor puse în joc, ceea ce are ca efect evitarea atât a frustrării, cât si a tensiunii ce rezultă. În ceea ce priveste evitarea tensiunii, această reactie se produce atunci când tensiunea frustrării este sursă de angoasă, punând în actiune mecanismele de apărare.

Acestea pot avea mai multe forme de manifestare ce conduc la demotivare: devalorizarea scopului, regresie, fuga de realitate. În primul caz, obiectivul inaccesibil este negat ca scop dorit. Individul frustrat afisează nepăsarea, dispretul pentru ceea ce dorise anterior. Scopul este devalorizat, iar refuzul înlocuieste dorinta. Utilizarea acestui proces permite cresterea capacitătii dobândite de tolerantă la frustrare. Generalizarea acestei situatii poate duce la evitarea oricărei dorinte, la abandonul oricărei motivatii si aspiratii personale. Dispretul fată de valori creează o anumită mentalitate. Cuprins de o frustrare traumatizantă în fatsa căreia se simte neputincios si angoasat, subiectul regresează în sensul că pierde si uită conduitele dobândite, adaptate sau actualizate, revenind la un mod de comportament nedorit, arhaic. Un asemenea comportament poate fi însotit de fuga de realitate, producătoare de anxietate si sursă permanentă de deziluzii, costrângeri, insecuritate.

Sursele de demotivare ale elevului pot fi regăsite în următoarele situatii:

întelegerea de către elev a procesului de învătare ca o muncă alienantă, ce nu lasă loc la initiativă sau ca o activitate neinteresantă, inutilă si lipsită de sens;

lipsa unor obiective clare din partea părintilor, a profesorilor, în absenta cărora elevul nu stie ce se asteaptă de la el;

pregătirea precară a profesorului, absenta talentului pedagogic, încercarea acestuia de a se impune în mod dictatorial si nu prin competenta;

indulgenta exagerată a profesorului si a colectivului de cadre didactice;

absenta feedback-ului sau prezenta doar a unui feedback negativ. Experientele educative / profesionale devin demoralizante atunci când copilul este obligat să facă repede si bine o muncă fără nici o reactie din partea părintilor/educatorilor care l-au pus “sub presiune”. Efectul este acela si si atunci când copilul atrage atentia adultului doar cu ocazia erorilor sau esecurilor;

tratarea inechitabilă a copiilor, atât în familie, cât si în cadrul scolii, fapt care conduce la sentimentul inutilitătii eforturilor depuse. Chiar dacă acesta este atasat de activitatea pe care o face, obtinând de la aceasta satisfactii intrinseci, el riscă să- si piardă interesul, entuziasmul atunci când constată că altii, care nu depun acelasi efort, obtin acelasi tratament (recunoastere, premii, recompense)

educatori care evaluează si notează formal conduite exterioare ale elevilor, pe care nu-i interesează cu ce sentimente si atitudini participă acestia la lectii;

profesori care nu tin seama de schimbările biopsihice prin care trec puberii si adolescentii;

profesori care-i terorizează pe elevii fără aptitudini pentru disciplina pe care o predau;

atitudinea supraprotectoare sau reprimatoare a familiilor;

tensiunea familială, ca urmare a neîntelegerilor dintre părinti;

lipsa conditiilor de studiu si de odihnă;

moralitatea scăzută a familiei;

grija exagerată a părintilor pentru reusita scolară a copilului, în unele cazuri nefondată pe posibilitătile reale ale acestuia, alimentată de multe ori de propriul orgoliu;

conduita contradictorie a familiei, exprimată fie în divergenta de opinii între părinti, fie în reactii variabile fată de rezultatele scolare ale copilului.

Situatiile enumerate mai sus pot conduce la esec scolar. Există două tipuri de esec scolar: un esec de tip cognitiv, care se referă la nerealizarea de către elevii în cauză a obiectivelor pedagogice. Acest tip de esec atestă niveluri scăzute de competentă la elevii respectivi, conducând la rezultate slabe în domeniul educational. Aceste niveluri scăzute de competente se explică fie prin întârzieri în dezvoltarea intelectuală, fie printr-o serie de neajunsuri în plan motivational, volitional si de gândire; si un esec de tip necognitiv, care se referă la inadaptarea elevului la exigentele ambientei scolare. Este vorba despre inadaptarea la rigorile vietii de elev, la exigentele de tip normativ pe care le presupune functionarea corespunzătoare a oricărei colectivităti scolare. Elevul dezadaptat recurge la abandonul scolar, la părăsirea precoce a scolii în favoarea unui mediu mai putin coercitiv, de regulă cel al străzii sau al grupurilor de tineri necontrolati. Cauzele acestei dezadaptări scolare constau fie în probleme individuale de natură afectivă (teamă sau repulsie fată de scoală, apărute în urma unor pedepse severe sau a unor conflicte repetate cu părintii sau profesorii), fie în determinări psihonervoase de natură congenitală (hiperexcitabilitate, dezechilibru emotional, autism, impulsivitate excesivă).

Dar, asa cum bine stim, motivatia nu este un fenomen unitar. Elevii nu numai că au grade diferite de motivare (ca intensitate) dar sunt sensibili si au diferite tipuri de motivatie (ca orientare). Astfel un elev poate fi foarte motivat să- si facă o anumită temă pentru acasă, pentru că este "împins" de curiozitate sau interes pentru cunoastere, în timp ce un altul pentru că doreste să obtină aprecierea din partea profesorului, colegilor sau părintilor. Un alt elev poate resimti un acut resentiment fată de obligatia de a realiza o aceeasi temă scolară, dar o face cu constiinciozitate depunând un mare efort cognitiv si volitional, în timp ce un altul vede în aceeasi sarcină scolară o provocare si în acelasi timp o plăcere, sentimentul fiind cel de satisfactie si încântare si nicidecum cel de efort.

Din cauza a numeroase responsabilităti si obiective didactice, a programelor încărcate si a specificului unor discipline scolare, profesorii nu pot oferi elevilor numai sarcini scolare interesante sau plăcute, care să activeze forme intrinseci de motivare. De cele mai multe ori sarcinile scolare sunt formulate în temeni de obligatii extrinseci, elevii trebuie să se achite de ele, fie că le face plăcere ,fie că nu. Este usor să propunem profesorilor să folosească metode intrinseci de motivare,dar sunt destul de greu de aplicat astfel de metode, de particularizat pentru situatii sau discipline diferite.

Eficienta maximă în motivarea elevilor se poate obtine atunci când putem identifica stilul de stimulare preferat de fiecare elev. O strategie de identificare a stilului motivational preferat poate fi cel a aplicării unor teste psihologice (dacă există un psiholog în scoală). O modalitate derivată din acesta este cea în care, pornind de la descrierea factorilor pe care îi evaluează un test psihologic, prin observatie directă si explorare, profesorul identifică ce caracteristici motivationale se potrivesc fiecărui elev.De exemplu, un cercetător important al motivatiei în învătare, Teresa M. Amabile, argumentează că sunt persoane care sunt intens motivate atât de factori intrinseci cât si de factori extrinseci, după cum sunt si persoane care reactionează slab, indiferent care este formă intrinsecă sau extrinsecă de motivare. Chestionarul de personalitate "Inventarul preferintei fată de muncă" construit de acesta, pune în evidentă preferintele motivationale, factorii care motivează în muncă fiinta umană, preferinte definite pe două scale principale (intrinsec, extrinsec) si patru subscale, două intrinseci ("Plăcere", "Provocare") si două extrinseci ("Recunoastere", "Recompensă")

Factorul "Plăcere" -îi defineste pe elevii puternic motivati de curiozitate, plăcerea de a lucra si a se exprima prin ceea ce fac; pot fi atât de absorbiti de ceea ce fac, încât uită de toate; preferă să stabilească singuri ceea ce au de făcut; vor să învete din ceea ce fac si să le placă ceea ce fac;

Factorul "Provocare" – ii defineste pe elevii puternic motivati de probleme noi, dificile, complexe; preferă activitătile care le solicită capacitătile intelectuale sau abilitătile motorii; preferă sarcini slab structurate si să decidă ei strategia de lucru;

Factorul "Recunoastere" – îi define te pe elevii puternic motivati de recunoasterea oferită de ceilalti fiind sensibili la aprecierile colegilor, profesorilor sau familiei; tind să aprecieze succesele prin referire la ceilalti; preferă că profesorul sau părintele să-i stabilească clar ce are de făcut (obiectivele învătării) si modalitătile de lucru;

Factorul "Recompensă" – îi defineste pe cei puternic motivati de recompensa pe care o vor primi pentru muncă lor; au mereu în minte obiective ca notă sau premii si sunt capabili de un efort sustinut pentru a le obtine; preferă sarcini scolare clare.(Radu Gh.,Popovici D.,1998,pg 87)

Pornind de la o astfel de tipologie si de la descrierea succintă a caracteristicilor fiecărui tip, profesorul poate evalua fiecare elev în parte, estimând la care din aceste categorii apartine el.

Sarcina scolară si recompensa poate fi astfel particularizată în functie de stilul motivational preferat de fiecare elev.

La polul opus vorbim de elevul care percepe sarcina sau comportamentul scolar că fiind fără sens, nerelevant, fără nici o legătură cu activitate scolară sau cu nevoile lui de învătare. Mai mult, el crede că nu are nici un fel abilităti sau competente în realizarea unei astfel de sarcini si, prin urmare, nu are nici o intentie de a actiona, de a realiza respectivul comportament, de a realiza sarcina scolară propusă.Vorbim astfel de demotivare în vederea realizării unor sarcini scolare. Demotivarea elevilor poate fi explicată prin contextul general în care se înscrie scoală astăzi, context paradoxal dacă avem în vedere că se înregistrează o crestere exponentială a cunoasterii simultan cu o degradare continuă a institutiei fundamentale care produce, administrează si disemnează cunoasterea – scoală.

În fapt, scoala pare a nu se mai regăsi, ca etapă absolut necesară, pe traiectul reusitei în viată al tinerilor. Împlinirea de sine se identifică astăzi cu reusita socială, iar reusita socială cu elemente simbolice, exterioare. Îngrijorat de un fenomen similar, Socrate îsi sfătuia contemporanii să- si îngrijească sufletul, după aceea trupul si abia în al treilea rând bunurile pe care le posedă.

În realitate, este vorba de spatiul mass-media care crează si lansează staruri facile, irelevante din perspectiva formării, la nivel de efort si substantă, dar aduse în actualitate de imagine.

Degradarea contextului social pare a se conjuga cu modalităti eronate de derulare a relatiei profesor – elev pe de o parte, dar i cu esecul încercărilor de până acum de racordare a acestei relatii la noul context social – general (descurajant, oricum), pe de altă parte. Astfel, demotivarea elevilor pare a fi consecintă pasivitătii la care sunt condamnati de actuala practică educatională: "cauza demotivarii elevilor este rolul lor pasiv în scoală, iar acest rol pasiv este impus de paradigma behavioristă a educatiei, care pleacă de la premisa că se poate vorbi de o cunoastere finită, care se poate află în posesia cuiva; această cunoastere, aflată în posesia unei persoane cu autoritate – profesorul – poate fi transferată altei persoane, aflată în situatia pasivă – elevul."

Teoreticianul unui asemenea punct de vedere critic este gânditorul si pedagogul brazilian Paulo Freire, care (in Pedagogy of the oppressed) dezvoltă conceptul educatiei-depozit: "…elevii sunt transformati în containere,în recipiente care trebuie umplute de profesor. Cu cât umple mai bine depozitele, cu atât un profesor este considerat mai bun; cu cât se lasă mai usor umpluti, cu atât elevii vor fi considerati mai buni."(Bunescu G.,Alecu G.,Badea D.,1997,p.118)

În zilele noastre, o parte a procesului de învătare constă în acumularea de informatii. Cineva stă în fată clasei si predică, iar informatiile se directionează automat si fără a fi prelucrate în vreun fel către elevi care devin simpli receptori.Dar aceasta este numai o parte a educatiei. În mod evident, o asemenea practică educatională blochează creativitatea elevilor, mai mult, cultivă credulitatea si obedienta în planul deciziilor personale si sociale.

Cealaltă modalitate de a face educaŃie, cea spre care trebuie să tindă învătământul zilelor noastre, se referă la faptul că dascălul are doar rol de coordonare a activitătilor educative, el coordonează si îndrumă elevii să descopere informatiile si să le perceapă prin prisma viziunilor proprii.

În opinia mea, motivarea copilului spre studiu trebuie făcută numai în scopul însusirii de către acesta a unor deprinderi morale ce-l vor ajuta să devină un adult responsabil. Motivarea de moment, pentru a obtine un premiu, o medalie, o laudă, un beneficiu material, trebuie exclusă sau, cel mult asociată cu o motivatie de ansamblu, pe termen lung cu aplicabilitate pe toată perioada studiului.Perceperea în mod corect a lumii înconjurătoare de către copil în noianul de informatii cu care este zilnic bombardat la scoală precum si prin mijloacele mass-media la care au acces cu atâta usurintă, este deosebit de importantă pentru dezvoltatea sa psihică ulterioară si pentru formarea sa ca adult.

În concluzie, în conditiile în care copiii zilelor noastre sunt mult mai deschisi la nou, au numeroase surse de informare, consider că ar trebui să se pună un accent mare pe motivare pentru studiu si muncă individuală fără obtinerea unor beneficii materiale.Aici are rolul cel mai important familia care trebuie sa aiba incredere in copil sa-I comunice asteptarile pe care le are de la el,sa-l ajute,sa-I fie alaturi de fiecare data cand acesta are nevoie,sa-l incurajeze si sa-I cultive increderea in el.Curiozitatea naturala a copilului si placerea de a sti sunt factori deosebiti de motivanti pentru invatare.Increderea in sine,dorinta de a practica o anumita meserie,de a imbratisa o cariera,nevoia de a evada dintr-un mediu familial sau social marcat de saracie sunt tot atatia factori puternici de motivare a copilului.

Ce este de facut pentru a putea motiva copilul sa invete? Este intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna fiecare parinte.

Sa-i stimuleze increderea in el,sa-i valorizeze educatia,sa pastreze o atitudine favorabila fata de scoala,fata de copil,fata de profesori,sa-I ajute pe acestia sa-si faca prieteni potriviti si nu in ultimul rand sa le stimuleze copiilor dorinta de cunoastere si curiozitatea naturala.

1.3. PARTENERIATUL EDUCATIONAL SCOALA-FAMILIE

Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului scoală – comunitate locală.

Pe de o parte familia este un factor de educatie informală, pe de altă parte aceasta are

obligatii si drepturi care decurg din statutul de elevi al copiilor ei în sistemul formal de educatie.

Functii ale familiei

Majoritatea specialistilor enumeră ca functii ale familiei următoarele:

– Functia economică;

– Functia de socializare;

– Functia educativă;

– Functia de solidaritate;

– Functia sexuală si de reproducere.

Fenomene sociale care influentează evolutia familiei si parteneriatul scoală –familie

Natalitatea este importantă pentru viata scolii pentru că influenteză fluxurile de elevi

care intră în scoală, numărul acestora conditionând resursele necesare (spatii, resurse umane,

financiare etc.).Toate tările civilizate se confruntă cu scăderea natalitătii. Acest lucru este acut

resimtit si în România ultimilor ani.

Divortialitatea – Divortul părintilor este o experientă traumatizantă în cele mai multe

dintre cazuri pentru copii iar efectele acestuia se resimt si în performantele scolare, în

comportamentul si atitudinile copiilor. Efectele divortului sunt resimtite de către copii care au

tendinta de a le exterioriza în acte de violentă, nesupunere, putere scăzută de concentrare la

lectii, performante scolare scăzute, frecventarea unor grupuri delincvente etc.

Migratia fortei de muncă este un fenomen social care a luat amploare în România mai

ales în ultimii 10 ani. Considerăm că parteneriatul dintre scoală si comunitate este absolut

necesar în cazul copiilor ai căror părinti au migrat la muncă în străinătate. Eforturile sunt de

ambele părti, scoala ar trebui să-si diversifice oferta prin extinderea serviciilor de asistentă

psihologică la nivelul întregii tări, cadrele didactice ar trebui mai mult informate si motivate

salarial pentru a se implica în activităti specifice de asistentă socială. Pe de altă parte,

autoritătile locale trebuie să facă eforturi pentru optimizarea serviciilor de asistentă socială si de

colaborare cu scoala.

Implicarea familiei în viata scolii

Implicarea familiei în parteneriatul scolii este conditionată de gradul de interes al familiei

fată de scoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează scoala. Cu cât scoala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniti de părinti, care au în familie atitudini proscoală adecvate obtin performante scolare ridicate si au un grad de aspiratie ridicat fată de nivelul de scolarizare pe care doresc să-l atingă.

Există două teorii importante privind relatia scoală-familie:

– teoria profesionalismului care consideră ca un element esential serviciul făcut altora,

fără a gândi la avantaje personale; criteriile acestei teorii sunt: competenta, servirea clientilor,

un cod de etică profesională;

– teoria schimbului care consideră actiunea umană în functie de un câstig personal; se consideră privilegii tradiŃionale ale profesorilor: un grad de autonomie, un salariu asigurat, o competitie restrânsa. Din această perspectivă câstigurile profesorului din parteneriatul scoală – familie sunt: un statut valorizator în ochii societătii; cooperarea cu familia poate fi un test profesional si poate fi considerată ca facând parte din datoria profesională a profesorului (părintii sunt clienti ai scolii); eficacitatea învătământului poate fi ameliorată prin cooperarea între scoală si familie; părintii sunt responsabili legali de educatia copiilor lor si pot aveaexigente de a evalua rezultatele activitătii scolare.

Forme de organizare ale relatiei scoală – familie

În ceea ce priveste relatia dintre familie si părinti cele mai frecvente forme de organizare a acestei relatii sunt:

– Sedintele cu părintii;

– Discutii individuale între cadrele didactice si părinti;

– Organizarea unor întâlniri cu părintii;

– Implicarea părintilor în manifestări culturale ale scolii si activităti recreative;

– Voluntariatul;

– Asociatiile de părinti.

Dimensiunea formală a parteneriatului scoală – familie

Conform Regulamentului scolar – părintii au dreptul de a alege unitatea scolară.

La nivelul scolii, părintii sunt implicati în mai multe tipuri formale de organizare:

1. Consiliul reprezentativ al părintilor / Asociatia de părinti;

2. Consiliul clasei;

3. Comisia pentru evaluarea si asigurarea calitătii în scoală;

4. Comitetul de părinti ai clasei.

Conform noii legi educatiei (publicată în MO Nr. 18/10.I.2011) relatiile dintre institutiile scolare si familiile elevilor îmbracă noi dimensiuni formale:

– în Art. 14 se stipulează că: Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în domeniul educației si prin consultarea structurilor asociative reprezentative ale părinților;

– părintii se pot implica si în alegerea disciplinelor din curriculum la decizia scolii. În art. 63

se prevede: „consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor,

părinților și pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii. Programele școlare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opționale se

elaborează la nivelul unităților de învățământ” si prin consultarea structurii asociative a

părinților;

– în Art. 79. familiile antepreșcolarilor, ale preșcolarilor și ale elevilor sunt recunoscute ca

beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar;

– conform legii, învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari iar toate deciziile

majore vor fi luate atât prin consultarea reprezentantilor beneficairilor primari (Consiliul National al Elevilor) si prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari,respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinților (art. 80);

– legea mai prevede si formalizarea relatiilor scoală părinti astfel: în art. 86 se prevede că

„Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a

preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt

înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație.” În lege sunt prevăzute numai următoarele obligatii ale părintilor: părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu si răspunde pentru

distrugerile materiale din patrimoniul școlii, cauzate de elev. Nerespectarea acestor obligatii din

culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, se sanctionează cu amendă cuprinsă între 100 lei

și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele

legal (Art. 360);

– în ce priveste componenta evaluare, se doreste realizarea unei mai bune transparente

fată de părinti. Un rol important îl are „portofoliul educational al elevului” care este constituit din

elemente care atestă evolutia elevului în contexte educationale diverse: formale, nonformale,

informale. Responsabilitatea familiei este implicit, aceea de a se implica activ în educatia

propriilor copii, prin sustinerea acestora în implicarea în contexte educationale diverse. Apare

însă problema egalitătii de sanse. Familiile cu resurse materiale scăzute sau cu un capital

educational precar, pot asigura pentru copiii lor o buna educatie nonformală si informală?

Aceiasi problemă se ridică si pentru copiii proveniti din comunităti sociale izolate.

În urma evaluărilor periodice (clasele: a II-a, a IV-a, a VI-a) elevilor le vor fi realizate planuri individualizate de învătate care se comunică părintilor. În baza acestora se realizeaza atât preorientarea cât si orientarea către un liceu. În acest caz se pune întrebarea – care este rolul familiei în realizarea acestor planuri individualizate? Considerăm că părintii trebuie să fie parteneri activi în realizarea acestor planuri:

– Asociatiile de părinti pot realiza parteneriate cu unitătile de învătământ, organizații nonguvernamentale cu competențe în domeniu pentru organizarea si functionarea programelor „Școala după școală” prin care se pot oferi „activități educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competențelor dobândite sau de accelerare a învățării, precum și activități deînvățare remedială.” Ca sprijin oferit copiilor si familiilor acestora, statul poate finanța programul„Școala după școală” pentru copiii și elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii. (Art. 58);

– Reprezentantii părintilor fac parte si din conducerea unitătilor de învătământ, fiind membri cu drepturi depline în Consiliul de administratie (2 – 3 părinti, în functie de numărul total de membri);

– Asociațiile reprezentative ale părinților au rol consultativ în ce priveste politicile financiare si în domeniul resurselor umane (Art. 103).

Obstacole în relatia scoală-familie

Dificultătile în relatia dintre reprezentantii scolii si familii pot rezulta din ideile divergente

privind:

– responsabilitatea statului si a familiei privind educatia copiilor;

– libertatea de alegere a scolii de către părinti sau unicitatea învătământului;

– impactul mediului familial asupra rezultatelor scolare ale copilului;

– randamentul pedagogic si datoria parentală;

– participarea părintilor la gestionarea si procesul decizional din institutia scolară.

Reproșurile care li se fac părintilor privind colaborarea cu scoala sunt:

– apatia (nu vin la reuniuni anuntate);

– lipsa de responsabilitate (asteaptă initiativa profesorilor);

– timiditate (lipsa de încredere în sine);

– participare cu ingerinte (critică cu impertinenșă scoala);

– preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul școlar (notele copilului);

– rolul parental rău definit (nu înșeleg corect functiile si rolurile în educatia copilului);

– contacte limitate cu scoala (numai în situatii exceptionale, de criză în comportarea

copilului);

– conservatorism (reactii negative la idei noi).

Reproșurile care li se fac profesorilor privind colaborarea cu familiile elevilor sunt

similare cu cele pentru părinti dar nu identice:

– dificultăti de a stabili relatia cu adultii (tratează părintii ca pe copii si nu ca parteneri în

educatia copilului, decizând autoritar la reuniunile cu părintii);

– definirea imprecisă a rolului de profesor (oscilează între autonomia traditională si

perspectivele noi ale parteneriatului);

– lipsa pregătirii privind relatia scoală – familie.

CAPITOLUL 2

FAMILIA IN ASIGURAREA SUCCESULUI SCOLAR

2.1. FAMILIA.FUNCTIILE FAMILIEI.TRĂSĂTURI

Familia constituie un mediu educativ determinant prin atmosfera sa afectivă, dimensiunea culturală si gradul ei de întelegere socială.Este unul dintre principalii factori ce concurează la formarea si dezvoltarea personalitătii copilului.Famila reprezintă un univers redus la mici dimensiuni, dar un microunivers ce cuprinde o serie de interactiuni, procese si transformări care caracterizează ,,lumea reală’’.

Conform DEX(1997), familia este definită ca ,,formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie si care constă în sot, sotie si descendentii acestora’’

Din perspectiva sociologică, familia este institutia fundamentală în toate societătile.Este un grup social relativ permanent de indivizi legati între ei prin origine, căsătorie sau adoptare.În societatea romanească sunt recunoscute familia nucleu si familia extinsă.La rândul ei, familia nucleu este de două feluri:de orientare ( în care ne nastem si în care ocupăm statutul de copil) si de procreare ( pe care o creăm prin căsătorie si obtinem statutul de adult).Familia extinsă constă în două sau mai multe familii nucleare unite prin legatură părinte-copil, care include legaturi între frati si surori.

Functiile prin care familia îsi manifestă influenta fata de copii sunt:

-Functia psihoafectivă;Functia eductională;

-Functia de control asupra membrilor ei;(Băran Adina,2004,p.33)

Aceste trei functii s-ar insuma în functia- familia în dezvoltarea copilului la modul general. Astfel, rolul familiei în dezvoltarea copilului este foarte importantă din următoarele puncte de vedere:

-Din punct de vedere fizic reprezintă preocuparea pentru dezvoltarea fizică armonioasă: hrană, îmbrăcăminte adecvată, planificarea corectă si judicioasă a timpului pentru joacă, învătare, activităti extrascolare, odihnă, sănătate,deprinderi igienice personale si sociale corecte, folosirea corectă a factorilor naturali pentru bunăstarea organismului ( soare, apă, aer), schimbări fiziologice în perioada pubertătii.

-Din punct de vedere intelectual reprezintă însusirea limbajului ( volum, precizia vocabularului si corectitudinea exprimării ), dezvoltarea unor procese intelectuale ( spirit de observatie, memorie si gândire) prin explicatii corecte, exacte si pentru nivelul lor de întelegere:la vârsta scolara mică, părintii sunt aceia care trebuie să-i sustina în procesul de învătare, să le cultive ,, gustul pentru citit’’, să ajute scoala la stimularea curiozitătii copilului de a căuta răspunsuri în cărti sau în alte surse de informare.Rezultatele scolare obtinute de copil sunt în concordantă cu implicarea părintilor în procesul de învătare.Mai târziu, este important ca implicarea părintilor în controlul si interesul pentru comportamentul si atitudinea copilului fată de scoală si fată de dezvoltarea sa personală să nu scadă ( colaborarea cu scoala).

-Din punct de vedere moral, putem spune că în familie se formează cele mai importante deprinderi comportamentale: respect, politete, cinste, onestitate, sinceritate, decentă in atitudini si vorbire, cumpatare. Modelul parental este foarte important ( puterea exemplului).Notiunile de bine/rau, drept/nedrept, frumos/urat in comportamente, invatate in familie il ajuta pe copil sa se orienteze in evaluarea comportamentului sau si al celor din jur.Tot familia este cea care-l ajuta pe copil sa socializeze, sa fie sociabil, sa relationeze corect cu cei din jur.

-Din punct de vedere estetic, familia are un rol deosebit in educatia pentru frumos a copilului ( frumusetea naturii, a vietii sociale, a tinutei personale, a habitatului, obiceiuri, traditii).Abundenta de informatii la care copilul ar putea avea acces prin intermediul mass-media poate duce la cultivarea, sau dimpotriva, la deformarea simtului sau estetic.De aceea, parintii trebuie sa controleze timpul pe care copilul il petrece in fata televizorului, a calculatorului cat si emisiunile vizionate sau siturile vizitate de acesta.

Este bine de stiut ca nu toate familiile reprezinta un bun mediu educativ.

Trasaturile unei familii cu un bun mediu educativ:

-relatii sanatoase intre membrii ei (respect, intelegere, armonie, intrajutorare, onestitate, cinste);

-colectiv sanatos din punctul de vedere al componentei sale; – convergenta in opiniile privitoare la copil;

-exemplul dezirabil al parintilor;

-autoritatea asupra copilului(exigenta asociata cu respect si dragoste pentru copil);

situatie economica decenta;(Dumitrana Magdalena,2000,109)

ROLUL FAMILIEI ÎN OBTINEREA PERFORMANTELOR SCOLARE ALE COPIILOR

Actualmente despre educatie se vorbeste mult si la toate nivelurile, în procesul educational sunt antrenati diferiti factori: familia, scoala, comunitatea etc. Contributia acestora este foarte valoroasă, însă ponderea cea mai mare a influentelor le revine părintilor (sau persoanelor care îi înlocuiesc) si familiei în întregime. Familia realizează o actiune sinergetică asupra copilului. Influenta ei are o putere considerabil mai mare decît suma influentelor fiecăruia dintre membrii acesteia.

Familia reprezintă un partener important în educatia copilului. Educatia este o obligatie a familiei, a statului, a fiecărui individ în parte. De toti acesti parteneri depinde formarea personalitătii copilului si devenirea lui ca om de mâine.

Factorii care influentează dezvoltarea copilului sunt cei ereditari, mediul si nu în ultimul rând, educatia. Ereditatea pune în discutie “reperele psihogenetice si psihodinamice ale dezvoltării individuale” (Schiopu U.,Verza E., 1995, p.32). Mediul este reprezentat de elementele si conditiile de viată cu care individul interactionează, pe parcursul dezvoltării sale. Această interactiune poate fi directă sau indirectă si se realizează în diferite etape de evolutie. Factorii de mediu actionează asupra indivizilor prin influente socio-economice, culturale, bioclimatice, sub forma conditiilor, structurilor si normelor sociale, începând cu microuniversul copilului – mediul familial, apoi cel scolar, grupuri de prieteni, cunoscuti si terminând cu mediul comunitar, societatea în general. Ace sti factori influentează individul prin prezenta lor ca realităti fizice, concretizate si, pe de altă parte, “sub forma ansamblului de relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formează elementele de structură si materialul de constructie necesar dezvoltării psihice..” (Ghergut A., 2005, p.55). Influenta mediului poate fi atât favorabilă dezvoltării normale a copilului, dar poate constitui si un mijloc care ar putea frâna, bloca dezvoltarea lui. Aici putem distinge situatia copiilor cu un potential normal din punct de vedere biologic, dar care fac parte din familii ce le oferă un mediu insecurizant, dificil, ostil, sau care le oferă copiilor conditii de viată precare. Acesti copii ajung să manifeste semne de retard intelectual sau social, dificultăti de invătare. Având in vedere diversitatea continuturilor mediului, a formelor în care se prezintă, C.M. Super si S. Hakeness (1986) propun un nou concept, cel de nisă de dezvoltare.

Acest concept desemnează elementele cu care un copil intră în actiune într-o anumită etapă a dezvoltării sale. Structura nisei de dezvoltare este reprezentată prin :

obiectele si fenomenele accesibile copilului la diferite vârste;

răspunsurile si reactiile celor din jurul copilului;

cerintele adultului în raport cu asteptările, posibilitătile si performantele solicitate copilului la diferite vârste (mersul fără ajutor, aspecte privind pronuntia si limbajul, efectuarea unor operatii / activităti de tip scolar în avans etc);

activitătile impuse, propuse sau acceptate de acesta.

Cel de-al III-lea factor de influentă al dezvoltării copilului este educatia, ce reprezintă o activitate prin care se mijloceste raportul dintre fiinta umană si factorii de mediu. Aceasta favorizează dezvoltarea omului prin intermediul societătii si a societătii prin intermediul omului.

Cerghit si Bunescu (1988), identifică următoarele posibile perspective ale educatiei:

educatia ca proces – actiunea în sens pozitiv si pe termen lung a fiintei umane, în perspectiva unor finalităti explicit formulate;

educatia ca actiune de conducere – dirijarea evolutiei individului către stadiul de persoană formată, responsabilă si autonomă;

educatia ca actiune socială – activitatea planificată ce se desfăsoară pe baza unui proiect social, care reprezintă un model de personalitate;

educatia ca interrelatie umană – efort comun si constient între educat si educator;

educatia ca ansamblu de influente – actiuni deliberate sau în afara unei vointe deliberate, explicite si implicite, sistematice sau neorganizate, care contribuie la formarea personalitătii umane. (Ghergut A. , 2005, p.56)

Principalii factori care ajută copilul în desfăsurarea propriei educatii sunt familia si scoala. Pentru o bună colaborare între factori este nevoie de multă comunicare din partea lor. Părintii nu au doar rol biologic si obligatia de a-i hrăni sau îmbrăca pe copii ci si datoria morală de a contribui activ la educatia acestora; această sarcină nu apartine în exclusivitate scolii.

Familia oferă copilului primele informatii despre lumea ce-l înconjoară, primele norme si reguli de conduită, dar si climatul social si afectiv necesar trebuintelor si dorintelor sale. Acest tip de relatie este hotărâtoare si prin faptul că familia mediază si conditionează comunicarea cu celelalte componente sociale, în special scoala.

Influentele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta prin modele de conduită oferite de membrii familiei, precum si prin climatul psihosocial existent în cadrul familiei. Este recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai putin constientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalitătii, precum si rezultatele scolare ale copiilor, comportamentul lor social si moral.

În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că stimularea intelectuală în primii ani de viată, încurajarea si suportul parental continuu sunt factori determinanti în dezvoltarea personalitătii copiilor.

Scoala si familia sunt cei doi poli de rezistentă ai educatiei, care contribuie prin mijloace specifice la formarea tineretului. Familia este prima scoală a copilului. Ea este cea care răspunde de trebuintele elementare ale copilului si de protectia acestuia, exercitând o influentă atât de adâncă, încât urmele ei rămân uneori întipărite pentru toată viata în profilul moral – spiritual al acestuia.

Familia ocupă un loc aparte în sistemul institutional al educatiei. Actiunea sa pe întreaga perioadă a dezvoltării include toate laturile formării personalitătii. Ea reprezintă unul din mediile de educare din cele mai complete, datorită posibilitătilor ce le are de a-l introduce pe copil în cele mai variabile situatii si de a actiona asupra lui prin cele mai complexe si firesti mijloace. “Pecetea pe care părintii o lasă asupra stucturii si profilului spiritual – moral al personalitătii propriilor copii se mentine toată viata.” (M. Golu) Este cunoscut că unele familii oferă un mediu cultural favorabil dezvoltării copilului, în timp ce altele nu dispun de astfel de disponibilităti din punct de vedere cultural, material si /sau al atmosferei în ansamblul ei.

Rose Vincent realizează o clasificare a familiilor după modul de implicare în viata copiilor lor. Astfel, sunt familii liberale – care dezvoltă initiativele copiilor si familii reprimatoare – care nu încurajează spiritul de initiativă al copiilor, îl înăbusă chiar. De asemenea, există familii integrate social – sigure pe ele, cu un grad ridicat de sociabilitate, de receptivitate socială si familii la limita integrării – nesigure, închise, manifestă lipsă de sociabilitate, refractare la ceea ce apare nou în plan social. În conceptia lui R. Vincent mai distingem familii active – manifestă atitudini de afirmare, optimiste, de a lupta cu greutătile ce apar, caută să se impună în societate ( în sensul bun al cuvântului), manifestă dinamism, încredere în fortele lor, motivatie în plan actional, al muncii. Prin comparatie cu acest tip de familii, apar familiile pasive – manifestă indiferentă, indolentă, generează sentimentul de esec, de neîncredere în fortele proprii, în viată, manifestă descurajare în fata obstacolelor întâmpinate, pesimism. Cercetările au subliniat faptul că familiile transmit copiilor lor felul de a vedea viata, de a o înfrunta, deci dau conturul definitoriu al personalitătii copiilor lor.

Copiii proveniti dintr-un mediu familial favorizant beneficiază de un bagaj cultural ridicat ca valoare, foarte apropiat de cel îmbrătisat de institutia scolară. Acest lucru îi va permite să beneficieze de succese scolare pe perioada scolarizării, iar mai târziu în plan profesional. Atmosfera stimulativă din cadrul acestui tip de familii, oferă copiilor sansa de avea acces la multe alte modalităti de informare, de lărgire a bagajului de cunstinte si a celui cultural. Aceste familii încurajează formarea si dezvoltarea la copii a spiritului de initiativă, a fermitătii în actiune, a curiozitătii epistemice, a spiritului obiectiv de autoevaluare, construiesc alături de copiii lor premisele metacunoasterii.

Prin antiteză, familiile cu un mediu defavorizant nu pot oferi copiilor un cadru cultural favorizant rezultatelor bune în cadrul activitătilor scolare. Cultura dominantă în aceste familii nu se ridică la nivelul valorilor, cerintelor scolii. De aceea se ajunge la situatii nedorite, la dificultăti în actul educational, la abandon scolar, la comportamente indezirabile.

De asemenea, o importantă deosebită o are situatia financiară de care dispun familiile. O situatie financiară bună poate sustine scolarizarea unui copil pe termen lung, spre deosebire de familiile cu o situatie financiară precară care nu pot oferi copiilor lor posibilitatea de a opta pentru studii de lungă durată. Copiii care provin din astfel de familii, de obicei rămîn cu studii putine si optează pentru profesii solicitate imediat de piata fortei de muncă. Si astfel, nivelul lor cultural este limitat. Situatiile de handicap cultural si financiar fac necesare programe de educatie compensatorie si actiuni de remediere a handicapurilor respective.

Există si situatii speciale care au repercursiuni în dezvoltarea personalitătii copiilor, a formării echilibrului psihic al copilului.. Există familii în care unul dintre părinti absentează temporar din viata familiei, familii cu situatie de deces a unuia sau ambilor părinti, divort/ recăsătorie a unuia sau a ambilor părinti. În cazul ultimei situatii, dezechilibrul instalat în viata copilului, prăbusirea conditiilor de securitate din familie duc la instalarea blazării sau a neîncrederii în oameni, a neîncrederii în fortele proprii, poate chiar frustrarea, anxietatea. Atentia crescută venită din partea celor doi părinti despărtiti îl poate debusola sau poate aduce sentimentul că se poate retrage în “bratele” părintelui mai tolerant ori de câte ori doreste, profitând de sensibilitatea acestora pentru copil, de dorinta fiecărei părti adulte de a-l ocroti, de a-l feri de inconvenientul despărtirii lor. Această situatie este totusi preferată situatiei în care copilul este nevoit să trăiască într-o atmosferă ostilă, apăsătoare, din cauza violentelor verbale si fizice (injurii, certuri, brutalităti) dintre părinti si cu atât mai grav cu cât această violentă îl afectează direct pe copil. Acestor copii le este serios afectată siguranta în cadrul familiei si apar tulburări emotionale puternice.

De asemenea, situatia copiilor înfiati, este destul de dificilă din cauza atitudinii supraprotectoare a familiei adoptive. În această situatie, copilul va adopta o atitudine de rezistentă minimă fată de greutăti, de efort.

O situtie deosebită o au copiii institutionalizati, care în ciuda atentiei care li se oferă din partea personalului din cadrul asistentei sociale, resimt lipsa atmosferei unei familii, afectivitatea pe care ar fi trebuit să o primească într-un astfel de mediu. De aceea, întâlnim în rândul acestor copii cazuri de copii depresivi, anxiosi, descurajati, în continuă căutare de afectivitate si întelegere, de încredere.

Pe lângă grupul nuclear al familiei, există, de asemenea, si alti adulti care reprezintă universul familial lărgit al copilului. Dacă vorbeam despre unitate în deciziile si actiunile părintilor în ceea ce priveste educatia copiilor, în microuniversul familial, trebuie remarcat faptul că o influentă importantă în dezvoltarea si formarea copilului o are si atitudinea celorlalti membrii ai familiei lărgite, fie ea în aceiasi parametrii cu cea a părintilor sau manifestând divergente în atitudini, actiuni în ceea ce priveste educatia copiilor.

Aceste persoane pot avea un rol important, influentând, uneori, natura relatiilor copilului cu părintii. Acest lucru complică demersurile educative ale părintilor. Acestia trebuie să lupte cu influentele din afară, să caute puncte comune cu factorii externi familiei nucleu în ceea ce priveste educatia celor mici. Nu este de loc usor, uneori, trebuie să recunoastem, este chiar imposibil. Divergenta de opinii dintre părinti si bunici, unchi, mătusi etc. poate duce la situatii nedorite de care copilul poate profita, dar care nu sunt benefice pentru educarea, formarea lui. Este adevărat că prezenta bunicilor poate aduce în universul copilului un plus de farmec, de experientă, afectiune si răbdare. Acestea pot completa cu succes eforturile educative ale părintilor. Nu este nevoie decât de un punct comun în ceea ce priveste scopul educatiei date copilului.

Este cunoscut faptul că, în familie, pot exista mai multi copii. Ei pot constitui surse de influentă între ei, dar si atitudinea părintilor fata de fiecare dintre frati este foarte importantă. Această influentă depinde de numărul copiilor din familie, de vârsta /diferenta de vârstă dintre frati, de sex, de pozitia copiilor în familie. Copiii proveniti din familii mai numeroase (2,3,4 frati/surori) relationează mult mai usor decât copilul unic în familie. Ei cunosc experienta colaborării, a competitiei, chiar a rivalitătii, a solidaritătii. Pot exista parteneriate între frati (cei mici/cei mari, fete/băieti). De asemenea pot exista diferente în atitudinea părintilor în ceea ce-i priveste pe frati. Este esential ca tactul părintilor să fie desăvârsit în ceea ce priveste întelegerea de către fratii mai mari a atentiei date fratilor mai mici, mai ales în primul an de viată. În aceste situatii pot apărea conflicte atât între frati, cât si între părinti si copilul mai mare.

A. Adler vorbeste de complexul de detronare si de sentimentul de gelozie care poate apărea în asemenea situatii. Acest lucru poate duce la sentimente de frustrare, de izolare, la aparitia dezinteresului pentru viata din cadrul familiei, înstrăinare, dezinteres fată de activitatea scolară. Cel mic, fiind ocrotit în exces de părinti, în defavoarea celor mari va deveni răsfătat, mai târziu impulsiv, revendicativ, obraznic, incorect în relatiile cu cei din jur, si în special cu fratii săi mai mari. Si iată, terenul este format pentru aparitia conflictelor care pot escalada odată cu trecerea timpului, dacă atitudinea părintilor nu se va schimba si dacă nu va acorda locul cuvenit fiecăruia dintre copii în economia familiei

Scoala, personalul didactic au sarcina de a identifica situatiile problematice, de a comunica cu familia în favoarea copiilor si mai ales să constientizeze faptul că relatia de colaborare scoală – familie este benefică pentru obtinerea performantelor scolare. Scoala trebuie să creeze servicii care să facă fată celor mai particulare situatii (copii deficienti, cei cu tulburări de învătare). Se impune în primul rând cunosterea profundă a particularitătilor psihologice si socio-culturale ale copilului în dificultate, si apoi ajutarea părintilor de a constientiza acest lucru. Trebuie să existe o colaborare sinceră între toti cei implicati în procesul de educare a acestor copii (cadre didactice, profesori de sprijin, psihologi, logopezi, părinti, bunici etc.).

Modelele de conduită oferite de părinti, pe care copiii le preiau prin imitatie si învătare, precum si climatul socio-afectiv în care se exercită influentele educationale, constituie primul mediu social cu o influentă hotărâtoare asupra copiilor, privind formarea conceptiei lor despre viată, a modului de comportare si relationare în raport cu diferite norme si valori sociale.

Membrii familiei trebuie sprijiniti să depăsească durerea si frustrarea, să accepte problemele copiilor si să-i ajute la rândul lor pe acestia. Părintii trebuie să învete să aibă răbdare si să- i încurajeze copilul, chiar dacă asteptările lor sunt mult mai mari. Ei trebuie să învete să respecte individualitatea copiilor lor, ritmul de dezvoltare si să-i ajute în demersul lor de a învăta, de a se dezvolta. Specialistii stiu foarte bine că ritmul de dezvoltare al copilului este diferit de la caz la caz, în functie de bagajul psihogenetic de care dispune fiecare, dar este de asemenea influentat de ambianta favorabilă-defavorabilă din mediul familial. Acest climat poate să-l ajute sau să-l împiedice să se dezvolte normal, iar răspunderea o poartă, după cum spuneam, atât părintii, cât si educatorii. Acestia din urmă au rolul de a-i ajuta pe părinti să găsească modalitătile optime de a oferi un mediu favorabil dezvoltării si formării personalitatii copiilor lor. Totul este ca acestia să fie deschisi si să se lase ajutati, sprijiniti si îndrumati de către personalul specializat în stiintele educatiei, de către profesori, educatori.

Analizând situatiile concrete în care se manifestă actiunea educativă în familie, putem identifica mai multe tipuri de părinti:

unii înteleg să-si armonizeze sistemul lor de actiuni educative cu cele ale scolii;

altii nu constientizează efectele negative ale strategiilor educative utilizate;

altii refuză să recunoască faptul că relatiile lor educationale cu copiii sunt deficitare.

Părintii sunt convinsi că nereusitele educationale, rezultatele slabe la învătătură, comportamentele inadecvate sunt determinate de factori străini familiei. Comportamentele educationale ale părintilor, chiar dacă sunt bine intentionate, pot avea efecte negative asupra copiilor din cauza neadecvării lor la particularitătile de vârstă si individuale, la situatiile concrete de actiune, la sistemul de cerinte adresate copiilor.

Severitatea exagerată, manifestări de interdictii, prin brutalitate si prin privatiuni de tot felul, îsi va lăsa amprenta asupra personalitătii în formare a copilului. Ei impun copiilor un volum mare de sarcini, interzic participarea la activităti recreative, la jocurile specifice vârstei si utilizează pedepse care lezează demnitatea copiilor. De asemenea, părintii care se manifestă supraautoritar, anihilează spiritul de initiativă si dezvoltarea unor deprinderi de activitate independentă a copilului implicat într-o astfel de relatie.

La rândul lor, părintii superprotectori care depun eforturi exagerate pentru a proteja copilul, pot constitui piedici în formarea si devenirea personalitătii copilului. Acesti părinti consideră că scoala are o serie de cerinte care depăsesc posibilitătile copiilor si că acestia trebuie menajati. Apar astfel atitudini de îngâmfare, de supraevaluare a propriilor posibilităti, dar si atitudini de subevaluare a copiilor, precum si slabe posibilităti de adaptare la situatii noi.

Atitudinea protectoare a părintilor se poate manifesta si prin limitarea excesivă a libertătii si independentei de actiune a acestora, a initiativei, părintii devin deosebit de preocupati de copil, manifestă o teamă permanentă pentru viata si activitatea copilului. Copilul va avea un comportament lipsit de actiune si, în ultimă instantă va avea o timiditate exagerată.

Nu pot să nu fie amintiti aici părintii care, fără să- si dea seama, au tendinta de a impune copiilor propriile exigente si dorintse, modele. Un astfel de copil îsi va constitui o platosă, un gen de “impermeabilitate” la dorintele si nevoile celorlalti, devenind, nu de putine ori, incapabil de a initia relatii profunde cu acestia. În cele mai multe cazuri, membrii mediului socio-cultural în care acest tip de persoane încearcă să se integreze, îl izolează.

Este si mai grav atunci când copilul nu primeste suportul cuvenit din partea părintilor în situatii speciale, ori pe considerentul că acettia din urmă nu vor să recunoască eventualele probleme pe care le întâmpină copilul în dezvoltarea si evolutia lui (fiind avertizati în prealabil de educatori), ori pe considerentul că manifestă indiferentă, ignorantă fată de aceste probleme pe principiul “nu mi se poate întâmpla tocmai mie” si sperând ca problemele vizate să se rezolve de la sine. Consideră că expunerea în public a problemelor de dezvoltare si evolutie a copilului lor este o rusine, o sintagmă de care nu vor scăpa usor. Marea problemă constă în deserviciul pe care-l fac copilului, întârzierea sau lipsa interventiei specialistilor ducând la agravarea problemelor, astfel favorizând aparitia dificultătilor de învătare, a carentelor în dezvoltarea personalitătii copilului. Aceste atitudini ale părintilor pot aduce deservicii copilului în sensul că acestia vor manifesta o întârziere si din punct de vedere al dezvoltării socio-afective.

Într-o serie de lucrări în care se analizează rolul mediului familial, specialistii în domeniu evidentiază o serie de carente în structura personalitătii copilului ca urmare a neîntelegerilor dintre părinti, a infidelitătii, a abandonului, a divortului, a concubinajului, recăsătoriei ,în care apar copii în noul cuplu. Astfel apar fenomene de inadaptare, negativism, obrăznicie, anxietate, frustrare, influentele negative ale mediului devin destul de puternice, iar copiii au tendinta de a manifesta conduite delictuale, iar aceasta datorită structurii labile a personalitătii lor.

O serie de sarcini educative sunt preluate în mod special de scoală (instructia), dar familia trebuie să rămână implicată chiar si în relizarea acestora, rămânându-i în acelasi timp si multe alte aspecte de rezolvat în educatia copiilor lor. Fără participarea părintilor, eforturile educative ale institutiei scolare pot fi frânate, deviate sau deformate. H.H. Stern sublinia: “Orice sistem de educatie, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă se loveste de opozitia sau indiferentă din partea părintilor.”

Copilul are nevoie acasă de un cadru general de viată în care să se simtă în sigurantă. Pentru aceasta el are nevoie de părinti calmi, întelegători, afectuosi, dar în acelasi timp fermi, care să nu dea dovadă de slăbiciune în momente importante în demersul lor educativ. Copilul are nevoie să simtă că părintii îi dau atentia cuvenită, se ocupă de el , că iau parte la micile lui necazuri si la problemele care îl interesează, la bucuriile pe care acesta le trăieste, la realizările lui. În acelasi timp, are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm, pentru a nu-l lăsa să-si închipuie că libertatea lui este fără margini, si totodată, să stie că părintii săi împărtăsesc acela si nivel de exigentă.

Numai o colaborare perfectă între cei doi factori este de natură să determine o eficientă maximă a muncii colective. Desigur, în acest proces de colaborare, rolul conducător îl are scoala. Ea poate să orienteze, să ajute familia în sarcinile ce-i revin, să asigure o unitate de vedere si actiune. Procesul de colaborare se impune, amândoi factorii actionând asupra aceloras i persoane – copiii. Ei urmăresc realizarea aceluiasi obiectiv si, deci, orice neconcordantă, orice divergentă, poate determina deficiente în procesul de dezvoltare al copilului. Lipsa de colaborare duce spre un esec, cel învins fiind copilul, pentru care dorim tot ce e mai bun, pentru care visăm tot ce este mai bine.

Platon în "Protagor" si Aristotel în "Politica", iar mai târziu Jan Amos Comenius mentionau că actul educational va fi eficient doar atunci când familia, scoala si societatea îsi vor unifica eforturile. Chiar si în cadrul unui parteneriat educational eficient familiei îi revin, totusi, cele mai relevante functii:

Asigurarea conditiilor favorabile pentru securitatea si dezvoltarea psihofizică a copilului;

Crearea mediului relational care ar influenta direct socializarea copilului;

Crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea trebuintei de respect de sine a copilului si a conditiilor oportune pentru explorarea sinelui/autocunoastere;

Incurajarea tentatiei copilului pentru autoeducatie;

Oferirea unor modele relationale si comportamentale.(Bunescu G.,Alecu G.,Badea D.,1997,p.65)

Familia ocupă locul central în viata copilului: aici el îsi trăieste primii ani, află informatiile initiale, însuseste valorile, începe să descopere lumea si pe sine, acumulează si simulează modele de comportament, care îi determină ulterior personalitatea.

Educatia în familie constă dintr-un ansamblu de actiuni sistematice orientate spre formarea si dezvoltarea calitătilor intelectuale, morale si fizice ale copilului, actiuni care încep să fie realizate odată sau chiar înainte de conceperea lui.

Pentru orice persoană (copil, adolescent, tînăr, adult) familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea si afirmarea lui, asigurînd conditii de securitate si protectie, atat fizică cat si psihică, în orice perioadă a vietii. Aici se conturează conceptia despre viată si conceptul de sine. Cei "sapte ani de acasă", ca si lipsa lor, marchează destinul fiecărui om. Dacă în familie nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevăr, bine, frumos, dragoste, respect, tolerantă, ci copilul a si simtit cum e să fii iubit, a fost obisnuit să manifeste dragoste fată de cei dragi, să-i respecte pe cei mai în vîrstă, să spună adevărul, stiind că va fi tratat cu îngăduintă, să aprecieze binele si frumosul, să se îngrijească de cele sacre, acest copil va cre ste iubitor, politicos, tolerant, responsabil. Dacă copilul va participa la elaborarea bugetului familiei, împreună cu părintii va determina prioritătile, va distribui respectiv veniturile, le va completa, în măsura posibilitătilor sale, acesta va sti să- si gestioneze cu mai mult succes în viitor propriile afaceri.

Astfel, rolul familiei în formarea omului este unul primordial. în familie copilul va fi învătat si deprins:

să iubească, să compătimească, să uite de orgoliu si să se dăruiască celor apropiati;

să păstreze anumite traditii;

să întseleagă corect si să respecte autoritatea părintilor, care servesc drept model comportamental, respectînd anumite reguli, manifestînd autodisciplină, responsabilitate;

să- si formeze un simt sănătos al proprietătii private, punînd pret pe muncă în calitate de izvor al tuturor bunurilor.(Dumitrana Magdalena,2000,p.109)

Retrospectiva în istoria familiei denotă un raport de interconditionare între calitatea relatiilor familiale si gradul de organizare si functionare a societătii. Familia este considerată nu drept un grup independent, ci un subsistem al societătii – "celula ei de bază". De la începuturi si pană în prezent familia rămane a fi dependentă de societate în virtutea principiului conexiunii dintre sistem si macrosistem. Prin familie indivizii se integrează în societate, familia constituind, în esentă, temelia acesteia.

Calitatea familiei asigură progresul durabil al unei civilizatii. Această concluzie este confirmată de studiul realizat de antropologul britanic John D.Unwin, care a cercetat peste 80 de civilizatii dispărute pe parcursul a patru mii de ani, fiecare dintre acestea afirmându-se printr-un ansamblu de reguli conservatoare, celor cu referire la familie revenindu-le rolul de bază. Pe măsură ce familia era afectată de liberalizarea valorilor, ea pierdea statutul său de odinioară. Concomitent civilizatia intra într-un declin ce îi accelera disparitia.

Rose Vincent realizează o clasificare a familiilor după modul de implicare în viata copiilor lor.Astfel, sunt familii liberale, care dezvoltă initiativele copiilor si familii reprimatoare, care nu încurajează spiritul de initiativă al copiilor, înăbusindu-l chiar.

Există, de asemenea, familii integrate social, sigure pe ele, cu un grad ridicat de sociabilitate si familii la limita integrării, nesigure, închise, refractare la ce apare nou în plan social.

Copiii proveniti dintr-un mediu familial favorizant beneficiază de un bagaj cultural ridicat ca valoare, foarte apropiat de cel îmbratisat de institutia scolară.

Fiecare dintre noi ajunge să fie membru al unei familii prin nastere, adoptie etc. în functie de circumstante familia noastră poate fi una permanentă sau temporară, mare sau mai mică, întrunind o singură sau mai multe generatii, cu un singur sau cu ambii părinti, locuind împreună sau separat, cu sau fără bunici etc. Fiecare familie mosteneste o zestre materială si spirituală pe care o păstrează, o consolidează si o transmite generatiilor descendente. Virtutile si viciile membrilor unei familii creează imaginea acesteia. Familiile cu tot ce le caracterizează formează comunitatea, îi oferă un colorit specific. Bunăstarea familiilor formează bunăstarea societătii.(Bunescu G,Alecu G,Badea D,1997,p 79)

Pe lângă grupul nuclear al familiei, există, de asemenea, si alti adulti care reprezintă universul familial lărgit al copilului.Trebuie remarcat faptul că o influentă importantă în dezvoltarea si formarea copilului o are si atitudinea celorlalti membri ai familiei lărgite, fie ea în aceiasi parametrii cu cea a părintilor sau manifestând divergente in atitudini, actiuni în ceea ce priveste educatia copiilor.Aceste persoane pot avea un rol important, influentând, uneori, natura relatiilor copilului cu părintii.Acest lucru complică demersurile educative ale părintilor.Acestia trebuie să lupte cu influentele din afară, să caute puncte comune cu factorii externi familiei nucleu în ceea ce priveste educatia celor mici.

Nu este deloc usor, uneori, trebuie să recunoastem, este chiar imposibil.Divergenta de opinii dintre părinti si bunici, unchi, mătusi, poate duce la situatii nedorite de care copilul poate profita, dar care nu sunt benefice pentru educarea si formarea lui.Este adevărat că prezenta bunicilor poate aduce în universul copilului un plus de farmec, de experientă, de afectiune si de răbdare.

Este cunoscut si faptul că, în familie, pot exista mai multi copii.

Ei pot constitui surse de influentă între ei, dar si atitudinea părintilor fată de fiecare dintre frati este foarte importantă.Această influentă depinde de numărul copiilor din familie, de vârstă si diferenta de vârstă dintre frati, de sex, etc.Copiii proveniti din familii mai numeroase relationează mai usor decât copilul unic în familie.Ei cunosc experienta colaborării, a competitiei, chiar si a rivalitătii si solidaritătii.Pot exista parteneriate între frati , dar pot exista si diferente în atitudinea părintilor în ceea ce-i priveste pe frati.Este esential ca tactul părintilor să fie desăvârsit în ceea ce priveste întelegerea de către fratii mai mari a atentiei date copiilor mai mici, mai ales în primul an de viată.

A.Adler vorbeste de complexul de detronare si de sentimentul de gelozie care poate apărea în asemenea situatie.Acest lucru poate duce la sentimente de frustrare, de izolare, la aparitia dezinteresului pentru viată din cadrul familiei, înstrăinare, dezinteres fată de activitatea scolară.Cel mic fiind ocrotit în exces de părinti, în defavoarea celor mari, va deveni răsfătat, mai târziu impulsiv si inadaptat, obraznic, incorect în relatiile cu cei din jur.Astfel terenul este format pentru aparitia conflictelor care pot degenera odată cu trecerea timpului, dacă atitudinea părintilor nu este una corectă.(Mateia A.,2003,p.28)

Modelele de conduită oferite de părinti, pe care copiii le preiau prin imitatie si învătare, precum si climatul socio-afectiv în care se exercită influentele educationale, constituie primul mediu social cu o influentă hotărâtoare asupra copiilor, privind formarea conceptiei lor despre viată, a modului de comportare si relationare în raport cu diferite norme si valori sociale.

2.3. FACTORI DE ORDIN FAMILIAL IN INSUCCESUL SCOLAR

Literatura de specialitate vorbeste despre trei categorii de factori ai insucceselor scolare: factori care tin de elev (caracteristici anatomio-fiziologice si psihologice), factori care tin de scoală si de conditiile pedagogice si factori care tin de familie si de mediul sociocultural în general.

Factorii individuali ai insuccesului scolar:

Inteligenta este doar unul dintre factorii individuali ce determină succesul sau insuccesul elevului la învătătură. Ea poate deveni factorul fundamental în cazurile de deficientă mentală.

Primul pas în diagnosticarea si analiza unui insucces scolar trebuie să fie nemăsurarea inteligentei.

O atentie aparte o necesită copiii cu inteligentă de limită, întrucât integrarea lor scolară este posibilă cu conditia diferentierii si individualizării curriculumului.

În ultimele două-trei decenii s-a conturat un nou concept al potentialului intelectual, concretizat în notiunea de potential de învătare. Metodele folosite în evaluarea potentialului de învătare sunt metode formativ–dinamice, care permit obtinerea unei radiografii a proceselor implicate în învătarea cognitivă si delimitarea factorilor care stau la baza insuccesului scolar.

Evaluarea formativ-dinamică reconsideră relatia inteligentă-învătare, măsurând inteligenta prin profitul cognitiv ce se obtine în urma unei situatii de învătare.Se vorbeste astăzi tot mai mult despre educabilitatea cognitivă, care vizează în principal ameliorarea eficientei intelectuale prin elaborarea unor metode de recuperare centrate pe individ, respectiv pe tipul de deficiență constatat în prelucrarea la nivel mintal a informațiilor.

În multe cazuri, insuccesele școlare ale elevilor nu sunt determinate de insuficiențe intelectuale, ci de alți factori cu caracter individual, și anume: factori de ordin somato-fiziologic (dezvoltarea fizică, starea de sănătate și echilibrul fiziologic), factori afectiv-motivaționali și de personalitate.

Dificultățile de ordin fiziologic pot avea o influență directă sau una indirectă asupra activității școlare. Influența directă se exprimă prin creșterea gradului de oboseală, prin reducerea capacității de mobilizare și de concentrare. Influența indirectă presupune intervenția unor factori de atitudine din partea părinților și a copilului ca reactție la aceste dificultăți.

Legați cumva de factorii somato-fiziologici, dar și de trăsăturile de personalitate sunt factorii energetici și mecanismele de reglare, care se exprimă în puterea de muncă, rezistența la efort, ritmul si eficiența activității.

Toți acești factori individuali condiționează, într-o măsură sau alta, rezultatele la învățătură ale elevului. Ei acționează separat sau în combinații specifice, fiecare dintre ei putând îndeplini rolul de cauză principală ori secundară, directă sau indirectă.(Dumitrana Magdalena,2011,p.126)

Factorii familiali ai insuccesului școlar

În ultimii ani, cercetarea cauzelor insuccesului școlar s-a orientat mai mult către mediul de proveniență al copilului (familie, mediul comunitar restrâns), pe considerentul că un mediu defavorizant nu poate să asigure referințele culturale minime necesare pentru a valorifica eficient oferta școlară existentă. Această abordare este cunoscută sub numele de teoria handicapului sociocultural, care susține că inegalitățile socioculturale reprezintă cauza majoră a diferențierii traiectoriilor școlare. Școala nu face decât să reproducă inegalitățile sociale.

În primul rând, sărăcia face ca multe familii (îndeosebi din mediul rural) să nu poată suporta cheltuielile de școlarizare ale copilului (rechizite, îmbrăcăminte, transport), si atunci ele recurg la întreruperea școlarității. Nu mai este un secret pentru nimeni că, în ultimii ani, se înregistrează o rată ridicată a abandonului școlar, cauzată de situația economică a familiei.

În al doilea rând, sunt situații în care familiile fac mari eforturi financiare și sacrificii pentru a-și trimite copiii la școală, dar lipsurile pe care trebuie să le suporte se transformă adesea în conflicte intrafamiliale, în relații tensionate, în acumularea de către elev a unor frustrări legate de sărăcia familiei sale, toate acestea influențând negativ calitatea prestației lui școlare.

Limbajul are un rol important în însușirea culturii școlare și, de aceea, reușita școlară este puternic dependentă de performanțele lingvistice ale copilului.

Atitudinile și performanțele școlare ale elevilor sunt influențate și de stilurile educative familiale. Stilul educativ al familiei desemnează natura și caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul educativ. În literatura sociologică sunt identificate mai multe modele de acțiune parentală, care se organizează în jurul următoarelor axe : restricție-toleranță, angajament-detașare, dependență–autonomie, respingere-acceptare. Combinând două variabile, control parental -suport parental, Diana Baumrind identifică trei stiluri educative parentale: permisiv, autoritar și „autorizat".

Cel mai eficient din punctul de vedere al reușitei școlare a copilului este stilul autorizat, deci pentru o combinație nuanțată și flexibilă între afecțiune și susținerea parentală (încurajări, sfaturi, recompense) a activității școlare și controlul acestei activități, formularea unor norme clare și ferme de conduită în interiorul și în afara familiei.(Popescu-Neveanu P.,1987,p 56)

În aceeași arie de influențe se înscriu și climatul educativ familial, respectiv tipul de educație familială. În familiile elevilor slabi, mamele nu au suficientă autoritate, sunt prea permisive și dau dovadă de slăbiciune, sunt anxioase și superprotectoare, în timp ce tații sunt irascibili și prea rigizi.

Cercetând factorii materni (de comportament, atitudinali și de personalitate) care favorizează adaptarea și reușita școlară a elevului, J.P. Pourtois și H. Desmet identifică următoarele caracteristici ale stilului educațional al mamei:

formulează exigențe care țin seama de capacitățile copilului;

recurge la conduite ce facilitează învățarea atunci când copilul întâmpină dificultăți;

exprimă puține sentimente de anxietate;

stimulează gândirea copilului;

oferă întăriri pozitive;

arată puține stări negative față de copil;

atribuie o semnificație precisă răspunsurilor copilului;

manifestă stimă față de copil;

exprimă mai ușor o stare dezagreabilă ce rezultă din activitate;

pretinde și oferă justificări, explicații pentru răspunsurile copilului;

lasă copilului inițiativa în timpul activităților de învățare ;

furnizează acestuia standarde de performanță;

utilizează feed-back-uri corective.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere și tipul de familie în care elevul este crescut și educat: familie conjugală , familie monoparentală , familie reconstituită, familie adoptivă .

Sunt puține situații în care un singur factor este responsabil de eșecul școlar al elevilor și ca, de obicei, elevii slabi „beneficiază" de un cumul de condiții

Factorii de ordin scolar ai insuccesului

Literatura consacrată acestei teme menționează în această privinșă atât unele caracteristici generale ale școlii, precum nivelul cheltuielilor școlare, calitatea echipamentelor, a programelor, cât și aspecte mai specifice, referitoare la organizarea procesului de învățământ, pregătirea psihopedagogică a profesorului, stilul educațional, trăsăturile de personalitate ale profesorului, relațiile profesor-elev, relațiile școlii cu familia.

În mod inevitabil, succesul sau insuccesul școlar furnizează informații și despre calitatea acțiunii pedagogice și personalitatea profesorului.

O altă variabilă a procesului educațional aflată în legătură cu succesul sau insuccesul școlar al elevilor se concretizează în metodele de predare-învățare.

Activizarea presupune angajarea efectivă a potențialului și a întregii energii spirituale de care dispune elevul pentru îndeplinirea sarcinilor de învățare. Utilizarea metodelor care favorizează o învățare activă, precum problematizarea, învățarea prin descoperire, studiul de caz, jocul de rol, dezbaterea, brainstorming-ul, determină de fapt schimbarea locului elevului în activitatea școlară.

Centrarea activității de învățare pe elev, realizată prin metode active, presupune ca elevul să devină un constructor activ al structurilor lui intelectuale : elevul ia inițiative, acționează pentru a descoperi, ia atitudine în legătură cu cele comunicate, își afirmă ideile proprii, își satisface propriile interese, curiozități, pasiuni. Schimbarea rolului elevului antrenează și schimbarea, locului și rolului profesorului în procesul de instruire. Acesta deține în continuare poziția-cheie, în sensul că inițiază și monitorizează învățarea, dar în centrul preocupărilor se află elevul, ca principal beneficiar al acestor activități.(Dumitrana Magdalena,2011,p.153)

Rigiditatea metodelor de predare-învățare, accentul pus pe memorare și reproducere, precum si activitățile de tip exclusiv frontal generează probleme de învățare multor elevi.

Diferențierea și individualizarea instruirii se pot realiza numai printr-o bună cunoaștere a elevilor și a motivelor profunde ale dificultăților întâmpinate de aceștia. În multe situații, insuccesele școlare nu țin de dificultățile de înțelegere ori de ritmul prea lent de învățare, ci de lipsa de informații a profesorului referitoare la trăsăturile de personalitate ale elevului, la problemele lui de sănătate ori la coordonatele mediului său familial.

Toate aceste date indică faptul că profesorul rămâne un factor important în determinarea rezultatelor școlare ale elevului. Ceea ce contează în abordarea situațiilor de insucces școlar nu este atât pregătirea lui de specialitate, cât, mai ales,pregătirea lui psihopedagogică.

O bună pregătire teoretică în acest domeniu îl ajută pe profesor să găsească mult mai ușor solutia potrivită pentru situațiile particulare cu care se confruntă, să acționeze în cunostință de cauză și să dovedească mai multă flexibilitate în abordarea contextelor educaționale.

În aceeași categorie a factorilor care țin de profesor se află și caracteristicile relațiilor profesor-elev. E. Păun îl citează pe T. Parsons pentru a arăta că, în privința relațiilor cu elevii, profesorul se află deseori în fața următoarelor dileme:

a întemeia aceste relații pe afecțiune sau pe indiferență (dilema afecțiune-neutralitate afectivă);

a limita relațiile la transmiterea cunostințelor sau a le extinde asupra personalității complexe a elevului (dilema specificitate-complexitate);

a judeca elevul după criterii generale, precum rezultatele școlare, sau în funcție de calitățile unice, individuale ale acestuia (dilema universalism-particularism);

a satisface propriile interese sau interesele elevilor (dilema orientare interioară-orientare

spre colectiv).

Nu în ultimul rând, modul în care profesorul realizează evaluarea, distribuind recompensele și pedepsele, poate favoriza apariția insucceselor școlare.

Evaluarea în manieră competitivă, prin operarea permanentă cu ierarhii, poate fi benefică doar pentru o minoritate a elevilor, și chiar și în cazul acestora, doar în anumite condiții. Pentru elevul cu dificultăți școlare trebuie practicată o evaluare de progres, care să-1 angajeze în competiția cu sine însuși. Este important deci să-i fie furnizate elevului feed-back-uri frecvente, care să-1 informeze în privința progresului făcut, pentru că această informatie conține multe elemente motivaționale. (Popescu-Neveanu P.,1987,p.38)

2.4. SUCCES/INSUCCES SCOLAR. MODALITATI DE PREVENIRE SI INLATURARE A INSUCCESULUI SCOLAR

Prin învățarea școlară, în sens larg, înțelegem procesul de formare sau de restructurare a unui comportament.Învățarea este privită ca un proces ce se desfășoară în funcție de numeroși factori,rezultatul fiind un ansamblu de produse concretizate în cunostințe, priceperi, deprinderi, abilități,convingeri,sentimente,modalități de a gândi și de a acționa pe baza cărora are loc reconstrucția continuă a comportamentului uman.

Formarea personalității umane, ca proces complex de devenire si formare, nu se poate realiza decât strâns legată de activitatea de educație si învățare. Stiința este preocupată de evoluția personalității umane, de dimensiunea individuală si socială a învățării, de condițiile în care se produce învățarea si căile de optimizare a învățării.

Principalul obiectiv al învățării școlare în acest context este succesul școlar. Pentru a avea succes școlar, nu este suficient să stabilim dacă un elev obține rezultatele vizate la școală, trebuie să găsim mijloacele si metodele potrivite în acest scop. Succesul școlar prin raportare la totalitatea rezultatelor elevilor, atât în ce privește nivelul de pregătire științifică ( acumularea cunoștințelor si formarea abilităților de aplicare a lor),cât și dezvoltarea capacității intelectuale, formarea unor trăsături de personalitate, a interesului si motivației față de învățătură, a capacității de a se instrui, de a deveni.

Succesul școlar se definește (Stoica M., 1996, p.154) prin formarea la elevi, în concordanță cu cerințele programelor școlare, a structurilor cognitive operaționale, psihomotrice, afectiv-motivaționale si socio-morale. Succesul școlar trebuie analizat din perspectiva obținerii de către elevi a unui randament școlar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională si realizarea ca personalități receptive față de schimbări, inteligențe creative, capabile să ia decizii și să se adapteze rapid la situații noi.

Succesul școlar – concretizat în rezultatele elevilor – reprezintă o realitate școlară complexă ce include: cunoștințe, capacități intelectuale formate, abilități de aplicare a cunoștințelor, trăsături noncognitive de personalitate; în același timp, succesul școlar înglobează și reușita elevilor în activitatea post școlară.

Succesul școlar – ca performanță echivalentă cu atingerea obiectivelor propuse se distinge de progresul școlar ce exprimă aprecierea rezultatelor obținute si a evoluției situației la învățătură ale elevului prin raportarea acestora la performanțele anterioare.

Succesul are o primă accepțiune — aceea de reușită, deși nu orice reușită este un succes. O altă accepțiune asociată este victoria în competiție.

Succesul este rezultatul autorealizării de sine, cu eforturi mari, cu sacrificii, cu muncă asiduă, din trebuința de autoexprimare si autorealizare, din trebuința de prestigiu.

Succesul școlar este recunoașterea capacității de exprimare, prin performanțele învățării, valorificându-se la maximum capacitățile si disponibilităile biopsihice. Succesul școlar se manifestă prin rezultate maxime la examene ,concursuri, olimpiade. Succesul școlar presupune obligatoriu conduita scopului, cunoașterea de sine, conștientizarea forțelor, mobilizarea în depășirea obstacolelor, perseverența in depășirea lor. Lupta cu sine, conflictele interioare, învingerea propriilor limite fac parte din lupta pentru succes; este uneori mai grea competiția cu tine însuți decât cu alții. În spatele succesului școlar se află renunțări la activități plăcute, neliniștea si teama de nereușită, spectrul eșecului.

La polul opus, insuccesul școlar este văzut ca incapacitatea elevului de a progresa în ritmul colegilor, de a obține un randament în conformitate cu obiectivele stabilite – se sancționează în mod obișnuit prin repetarea clasei, ceea ce constituie o problemă psihopedagogică importantă, deoarece reflectă adaptarea limitată a sistemului de învățământ, a acțiunilor educative, la particularitățile psihice ale elevului ,fapt ce condiționează reușita școlară.Insuccesul școlar reprezintă alternativa negativă, nefavorabilă a randamentului școlar fiind denumită si nereușită școlară sau eșec școlar. Insuccesul școlar evidențiază rezultatele slabe la învățătură .

Cauzele insuccesului școlar sunt de triplă natură si anume:

Cauze de natură familială ale insuccesului școlar: familiile dezorganizate,lipsa condițiilor necesare vieții decente,lipsa condițiilor de învățătură,comportarea autoritarã a unor părinți față de copiii lor,lipsa controlului unor părinți asupra activitãții școlare si a celei extrașcolare,lipsa legăturii unor părinți cu școala, cu profesorii,lipsa preocupării unor părinți față de orientarea școlară si profesională a copiilor lor.

Cauzele de natură psihosociofiziologică ale insuccesului școlar: tulburările fiziologice, tulburări psihice si de comportament, tulburări psihosociale.

Cauzele de natură pedagogică ale insuccesului școlar: calitatea necorespunzătoare a organizării școlare la anumite niveluri,conținutul învățământului necorespunzător cu exigențele contemporane,pregătirea necorespunzătoare a cadrelor didactice,baza tehnico-materială didactică necorespunzătoare,metodologie didactică pasivă,tratarea globală si doar ca obiect al educației elevilor,lipsa de cooperare dintre profesori,relații nedemocratice față de elevi,orientarea școlară si profesională necorespunzătoare,existența unui grup școlar neunitar, evaluarea subiectivă a rezultatelor școlare,insuficienta contribuție a factorilor educativi,lipsa preocupării socioeducative.

Eșecul școlar este forma severă a insuccesului școlar și se manifestă prin abandon și prin repetenție, aceasta este o sancțiune a neîndeplinirii obligațiilor școlare. Insuccesul școlar, cu toate formele lui de manifestare, reprezintă ansamblul pierderilor școlare ale căror efecte se repercutează negativ asupra integrării sociale si profesionale si asupra relațiilor de conviețuire cu semenii.

Strategiile și condițiile favorabile prevenirii insuccesului școlar se stabilesc, în mare măsurã, în funcție de cauzele nereușitei școlare, ele reiterând caracteristicile strategiilor si condițiilor obținerii succesului școlar. Ele se stabilesc în strânsã legãtura cu cele trei naturi ale cauzelor: familialã, psihosociofiziologicã și pedagogicã.

Pentru optimizarea actului didactic, în contextul căruia să se prevină ori să se elimine eșecul școlar, factorii educativi, mai ales profesorul trebuie să dovedească și să respecte câteva condiții specifice și anume:

-manifestarea unei concepții optimiste față de educație;

-măiestrie pedagogică, tact pedagogic;

conștientizarea elevului asupra posibilităților sale reale.

Atunci când s-au folosit strategiile adecvate și valoroase pentru obșinerea succesului școlar și nu s-a reușit, atunci trebuie procedat în consecință, în sensul că elevii care se mențin într-o situație de nereușită școlară să fie îndreptați către acele școli care corespund posibilităților lor de pregătire școlară.

Eșecul școlar poate fi diagnosticat corect printr-o colaborare strânsă între medicul școlar, învățător și familie.Ca modalități de remediere a insuccesului școlar se impune identificarea elevilor cu nevoi speciale, organizarea unei rețele de consiliere psihopedagogică, adaptarea metodelor și mijloacelor utilizate la specificul vârstei, clasei și disciplinei, dar și evitarea surmenajului și supraîncărcării.Realizarea și evaluarea procesului de instrucție și educație trebuie să aibă în vedere atât factorii succesului școlar, cât și pe cei care determină insuccesul școlar.(Vrasmas Ecaterina Adina,2002,p.132)

Pentru a preveni și înlătura eșecul școlar se impune sporirea rolului învățământului preșcolar, realizarea unui parteneriat între școală și familie, spijinirea școlii cu resurse materiale și umane corespunzătoare unui învățământ de calitate,desfășurarea activităților școlare de către cadre didactice bine pregatite profesional și desfășurarea unor activități de orientare școlar-profesională adecvate.(Bunescu G,Alecu G.,Badea D.,1997,p.49)

Colaborarea dintre învătător si familiile elevilor nu înseamnă colaborare cu părintii elevilor foarte buni la învătătură, ci cu toti părintii,în special cu cei ai căror copii întâmpină dificultăti în diferite planuri. În activitătile desfăsurate cu părintii se pot aborda teme referitoare la dezvoltarea interesului pentru învătătură, respectarea regimului zilnic de activitate si odihnă, cunoasterea anturajului copiilor, îndrumarea si verificarea lecturii copiilor de către părinti.Educatia copiilor trebuie sa fie o prioritate pentru parintii de azi,acei parinti care au o situatie profesionala si economica buna dar au lipsuri in relatia cu cei mici si in demersurile educative de care ei vor avea parte.Intrarea copiilor in scoala primara reprezinta pentru copil un moment delicat.Invatatoarea,noii colegi,activitatile scolare,neobisnuita ambianta pot crea unele dificultati ce n-ar trebui sa scape atentiei afectuase,discrete si inteligente a parintilor sai.

Este intr-adevar bine ca,pe cat posibil, elevii sa se descurce singuri la scoala,dar activitatea scolara a lor trebuie urmarita discret si intelligent,iar aceasta sarcina a parintilor este o indatorire pentru care ei nu vor putea fi niciodata suficient pregatiti.

CAPITOLUL 3. MICROCERCETAREA

Prezentul studiu reprezintă un proiect de cercetare pedagogică asupra relatiilor ce se stabilesc între scoala si părintii copiilor.

Colaborarea familiei cu scoala sau lipsa acesteia au efecte pozitive sau , după caz, negative asupra atitudinilor pe care le dezvoltă copiii fată de această formă de învatamânt.

Trebuie să luăm în calcul faptul că la vârstă fragedă, copilul trebuie stimulat de familie,prin diverse mijloace, să frecventeze grădinita, apoi scoala si numai printr-o colaborare permanenta între părinte si educator se va putea stabili succesul sau insuccesul scolar, si se vor putea lua , la timp, măsuri de prevenire sau remediere a insuccesului.

Titlul proiectului: ,,Colaborarea familiei cu scoala pentru prevenirea insuccesului scolar.

Motivatia alegerii temei:

Am ales această tema întrucât, ca educator am considerat necesar să descopăr efectele pe care le are asupra dezvoltării psihice ulterioare a scolarilor relatia acestora cu scoala, atitudinea fată de activitătile desfăsurate zilnic aici. În acelasi timp,orice educator se loveste inevitabil în munca de zi cu zi de esecul scolar si de aceea consider că orice cadru didactic trebuie să fie preocupat de cercetarea cauzelor care determină esecul scolar si să aibă mereu la îndemână un set de măsuri pentru a preveni sau pentru a rezolva situatiile de esec scolar.

Scopul proiectului

Principalul scop al proiectului de fată este acela de a preveni si a reduce cazurile de e sec scolar care de multe ori au o finalitate negativă si anume abandonul scolar si de îmbunătătire a relatiilor familie –scoala.

Descrierea proiectului

Acum mai bine de două sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa educatorilor un apel si un avertisment devenit celebru: “Educatori, învătati să vă cunoasteti copiii !”. Marele pedagog francez semnala o carentă majoră a educatiei – ignorarea copilului, a aspiratiilor, a intereselor si posibilitătilor sale.

Tema stării de tensiune psihică care are ca efect esecul scolar al elevilor urmăreste să invite factorii angajati în actul educativ – părinti, educatori, alte autorităti – la reflectie si luare de atitudine.

Asa cum este si firesc, rezultatele anchetelor recent efectuate privind esecul scolar, reflectă etapa istorică pe care o străbatem, cu particularitătiile ei specifice de ordin social si economic, cu câstigurile si neajunsurile inerente, care si-au pus amprenta pe problemele cu care se confruntă societatea.

Insuccesul scolar (rămânerea în urmă la învătătură, esec scolar) constă în neîndeplinirea de către elevi a cerintelor obligatorii din programe, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilităti si rezultate.

Spre exemplu, noi constatăm efectul, faptul că un elev are dificultăti in intelegerea unor fenomene, dar nivelul si cauzele acestora nu le putem identifica usor. Respectiv nu este suficient să afirmăm sau să constatăm aceasta si să observăm spre exemplu (dacă în cazul respectiv este astfel), că acestea sunt cauzate de faptul că elevul nu poate intelege fenomenele care se produc in jurul sau, din neatenie si lipsa de concentrare sau pur si simplu din lipsa de interes sau alte cauze de ordin psihic.

Asadar, ne putem concentra sub aspectul diagnosticului psihic asupra a două feluri de probleme:

cele care duc la esecuri, la însusirea unor noi cunostinte si deprinderi; (nu înseamnă că nu mai sunt si alte probleme; dar pe baza cunoasterii lor – cel putin în acest caz – putem lua măsuri atât curative cât si preventive privind esecurile la învătătură);

cele care ne pot aduce în situatia să putem lua măsuri în cunostintă de cauză spre a consolida si extinde sfera succeselor scolare.

Asfel:

– în diagnosticarea cauzelor esecurilor la învătătură pornim de la o ipoteză mai generală si anume aceea că orice copil, pentru a avea rezultate normale sau pentru a avea succese trebuie mai întâi să dobândească comportamente, obisnuinte de a învăta si în orice caz, cele care sunt deja necesare ca prealabile pentru îndeplinirea sarcinii date care este în prezent sau urmează să fie rezolvată (din punctul de vedere psihologic începutul cercetării este să descoperim dacă scolarul poate îndeplini fiecare dintre sarcinile prealabile care alcătuiesc o unitate, o progresie înspre rezolvarea sarcinii de învătare actuală

Studiile arată că acei copii ai căror părinti sunt implicati profund în educatia copilului lor au performante mai bune la scoală fată de copiii lăsati să se descurce singuri, pe cont propriu. Implicarea părintilor în educatia copilului este un important indicator al succesului scolar, mai puternic decât cultură generală, nivelul socio-economic al familiei sau alte capacităti ale copilului.

3.1. IPOTEZELE SI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Ipotezele cercetării

Dacă elevii au o relatie defectuoasă cu membrii familiei, dacă provin din familii destrămate sau dintr-un mediu impropriu dezvoltării lor psihice ,atunci acesti copii prezintă risc de esec scolar;

Dacă educatorul are o atitudine nepotrivită si un stil de lucru rigid, greu de perceput si de înteles, atunci aparitia riscului de esec scolar este mai mare.

Dacă elevii au o viată anostă, fără prieteni si persoane la care să apeleze în cazul confruntării cu probleme atunci riscurile aparitiei unui esec scolar este mai mare.

Obiectivele cercetării

Cunoasterea opiniilor părintilor privind educatia copilului în familie si la scoala.

Cunoasterea opiniilor părintilor fată de activitatea desfăsurată de copii în scoala .

Cunoasterea opiniilor educatorului privind cauzele esecului scolar.

Determinarea cauzelor obiective si subiective ale esecului

Elaborarea, pe baza concluziilor obtinute, a unui program concret pentru prevenirea si diminuarea esecului scolar la nivelul scolii.

3.2.ESANTION

Esantionul cercetării

25 de părinti ai copiilor din Clasa pregatitoare a Scolii Gimnaziale ,,Toma Caragiu’’ ,Ploiesti

Metodologia cercetării

Metodologia cercetării s-a centrat pe metoda anchetei bazate pe chestionar.

3.3.METODE SI PROCEDEE APLICATE

Metode si procedee aplicate

Cercetarea de fată s-a desfăsurat pe baza aplicării a două rânduri de chestionare adresate unui număr de 25 părinti ai copiilor din Clasa pregatitoare a Scolii Gimnaziale ,,Toma Caragiu’’, Ploiesti si a două chestionare aplicate invatatoarei acestei clase.

Primul chestionar pentru părinti (Anexă 1), a fost aplicat după primul semestru al Anului Scolar 2014-2015 si a urmărit atitudinea pe care o au părintii fată de grădinită, modul în care acestia s-au implicat în activitătile pe care copiii dumnealor le desfăsoară în această institutie, precum si identificarea cauzelor care ar putea duce la un eventual insucces scolar.

După interpretarea datelor, în functie de rezultatele obtinute, s-au luat o serie de măsuri de ameliorare a insuccesului scolar.

La începutul lunii martie li s-a mai aplicat părintilor un al doilea chestionar pentru a se observa dacă aceste măsuri i-au avut sau nu efectul scontat.(Anexa 2).

Cele două chestionare pentru cadrul didactic s-au aplicat paralel cu cele pentru părinti (Anexa 3,Anexa 4).

Interpretarea chestionarului:

O parte din întrebări au vizat identificarea conditiilor socio-familiale ale copiilor.

Cea mai mare parte a persoanelor chestionate au fost de sex feminin (76%) si doar 24% de sex masculin.

Pe esantioane de vârstă situatia a fost următoarea:

20-30 ani=5 persoane

30-35 ani= 9 persoane

35-40 ani = 5 persoane

peste 40 ani =6 persoane

În concluzie, cea mai mare parte a părintilor copiilor sunt tineri, cu o viziune modernă asupra a ceea ce ar trebui să insemne educatia.

Părintii provin din mediul urban,majoritatea, iar din totalul de 25 persoane, 75% sunt de etnie română, iar 25 % de etnie rromă.

Dezinteresul provine din faptul că cea mai mare parte a părintilor copiilor sunt cu cel mult studii medii, numai doi dintre acestia având studii superioare.

Nivelul de trăi scăzut, precum si faptul că 6 dintre copii sunt lăsati în grijă bunicilor, părintii fiind plecati în străinătate, denotă faptul că educatia nu este, din păcate, printre priorităti.

În cea mai mare parte a timpului, părintii sunt preocupati de asigurarea unui trăi decent pentru copii, achizitiile materialelor pe care le fac cuprinzând, în cea mai mare parte hrana si îmbrăcămintea si abia, într-un ultim rând si destul de rar, cărti, mijloace audio-video educative.

Pentru întrebarea 10, ,, Precizati două modalităti prin care păstrati legătura cu invatatoarea copilului dumneavoastră’’,printre răspunsuri s-au numărat:

-discutii cu invatatoarea la sfârsitul programului la sedintele cu părintii

-invatatoarea ia legătura cu părintii prin diverse mijloace atunci când este nevoie (telefon, vizită la domiciliu, prin intermediul altor părinti, direct prin copil). În urma interpretării datelor din acest chestionar se pot trage următoarele concluzii:

În alegerea scolii, care reprezintă de fapt primul pas pe care copilul îl face pentru formarea sa ca viitor adult, cea mai mare parte a părintilor au fost interesati de apropierea de domiciliu si doar doi dintre acestia cunosteau modul în care se desfăsoară activitătile în această unitate.Faptul că au mai avut copii mai mari aici, i-a determinat pe 5 dintre ei să aleagă si pentru cel mic aceeasi unitate scolara.

În ceea ce priveste legătura familiei cu invatatoarea, situatia nu este tocmai îmbucurătoare.Foarte multi părinti iau legătura cu cadrul didactic si se interesează de copil doar ocazional

Desi sedinte cu părintii au loc foarte des, invatatoarea fiind constientă că, numai printr-o strânsă legătură cu familiile copiilor se poate preveni insuccesul scolar, numai 14-15 părinti participa regulat la aceste întruniri, ceea ce denotă un dezinteres fată de educatia copiilor.

Totodată, părintii alocă foarte putin timp si acordă interes scăzut activitătilor comune familie-scoala (lectii deschise, serbări,etc.) ; înteleg greu de ce trebuie să participe alături de copil la aceste activităti, cât de important este acest lucru pentru cei mici.

Un aspect aparte este si cel privind excursiile desfăsurate cu copiii.Foarte putini părinti înteleg importanta acestora pentru copil.Fiind în cea mai mare parte familii cu posibilităti materiale reduse, alocă foarte putine resurse bănesti pentru astfel de deplasări, iar acolo unde problemele nu sunt de ordin material, părintii nu sunt prea interesati că micutii să participe la astfel de activităti, deoarece nu înteleg pe deplin faptul că o excursie nu înseamnă doar o deplasare si distractie, ci înseamnă o interactiune a grupului, înseamnă lărgirea orizontului cultural, deschiderea spre nou, deprinderea unor norme elementare de comportament în societate.

Acest dezinteres provine însă si din lipsa de educatie a acestor adulti.

Cu cât cunoastem mai bine familiile copiilor, cu atât mai eficient va fi parteneriatul cu ele. Cu cât părintii vor cunoaste mai bine programul educational, cu atât va fi mai coerentă influenta ambilor factori educationali si a ambelor medii educationale. Cu cât colaborarea dintre educator si părinti este mai strânsă cu atât mai bine ambii actori vor cunoaste mai bine copilul.

În acest sens s-a intensificat relatia părinte-educator prin următoarele mijloace:

Dialogul invatatoare-părinte ,se organizează , fie individual prin consultatii, cu fiecare familie, fie în adunările organizate cu părintii; se informează reciproc, ceea ce contribuie atât la buna desfăsurare a procesului educational din scoala cat si la o buna educatie în familie.

Participarea părintilor la activităti ale clasei reprezintă un alt prilej de cunoastere a părintilor, dar si un mod prin care acestia sunt familiarizati cu orarul clasei ,cu temele pentru acasa, cu continutul si metodele didactice, cu materialele didactice si mijloacele necesare desfăsurării activitătilor, cu modul de comunicare si abordare a situatiilor problematice, cu semnificatia respectului fată de copil. Relatia părinte–invatatoare astfel contribuie la constituirea unor relatii pozitive între familie-scoala, la o coerentă a practicilor educationale si a cerintelor referitoare la copil.

Vizitele periodice la domiciliu vor fi programate la momentele convenabile acesteia si-i oferă invatatoarei posibilitatea de a cunoaste familia si copilul în mediul lor propriu. Familia va fi încurajată să viziteze la rându-i sala de clasa în orice moment. Copiii vor fi atât de încântati de ideea că doamna lor invatatoare îi vizitează. Gazdele îsi pot imagina că o astfel de vizită ar putea însemna comunicarea unor vesti proaste astfel este necesar ca să se informeze părintii cu ce scop sunt vizitati. La începutul vizitei, se reia prezentarea scopului acesteia; se deschide discutia prin a arăta câteva aspecte pozitive, întotdeauna, chiar si atunci când scopul vizitei este acela de a exprima îngrijorarea în anumite privinte.

Vizitele la domiciliu pot fi utile atât pentru invatatoare cât si pentru familii. Invatatoarea poate afla lucruri interesante despre: cultura familiei respective; modul de a interactiona; talentele si aptitudinile membrilor acesteia; are sansa de a se discuta pe larg despre progresele si succesele individuale ale copilului. De aceea se pot aduce câteva mostre din activitatea copilului la scoala,fise de la portofoliu pentru a le arăta părintilor, bucurându-se astfel de atentia invatatoarei si vede cum aceasta intră în contact comunicational cu copilul. Părintii pot împărtăsi: idei legate de anumite preocupări, neîntelegeri, sau obiective specifice referitoare la copilul lor.

Participarea părintilor la excursii, vizite, serbări, aniversări. La serbare sunt invitati părinti si rude ale copiilor. Părintii por fi implicati nu doar in organizarea acestor evenimente, dar pot veni si cu sugestii, propuneri de teme, de activităti.

Lectoratele cu părintii, organizate sistematic, au drept scop o vie propagandă pedagogică în rândul comunitătii. Părintii de la un întreg nivel beneficiază, în cadrul lectoratelor, de prezenta si consilierea unor specialisti din domeniul psihopedagogiei sau a unor reprezentanti ai institutiilor cu care scoala derulează programe în parteneriat (politie, dispensar medical, institutii culturale, ONG-uri). Comitetul de părinti al clasei, ales anual, constituie nucleul colaborării scolii cu familiile copiilor, fiind forul organizat în vederea găsirii si aplicării de solutii viabile la problemele de ordin socio-gospodăresc.

Realizarea unor vitrine cu material informativ de specialitate poate stimula interesul si curiozitatea părintilor. Consultarea unora dintre acestea (cărti, brosuri, referate, planuri de interventie, etc.) contribuie la lărgirea experientei pedagogice a părintilor si, implicit, la o implicare potrivită în anumite situatii educationale.

Realizarea unor afise speciale poate avea un rol stimulativ de a oferi copiilor conditii corespunzătoare de viată, de activitate intelectuală, de hrană etc., pentru eliminarea exploatării copiilor, determinarea părintilor a- si integra copiii în activităti recreative, în cluburi ale copiilor, etc.

Sărbătorirea în comun a unor evenimente din viata constituie momente de cunoastere reciprocă si de implicare în actul educativ.

Dupa perioada de implementare a acestor masuri, s-a aplicat parintilor un al doilea chestionar (Anexa 2).

Interpretarea rezultatelor pentru primul chestionar:

Printre răspunsurile la întrebarea:,, .Enumerati câteva dintre motivele care v-au determinat să va înscrieti copilul la scoala noastră’’mentionez:

-activitătile care se desfăsoară aici apropierea de domiciliu

– o cunoa tem pe d-na invatatoare

-copilul a mai avut frati în această scoala si am fost multumiti -dotările

În urma interpretării datelor din acest chestionar se constată o îmbunătătire a relatiei familie –scoala, o crestere a interesului părintilor pentru discutii cu invatatoarea dar si pentru diversele activităti desfăsurate aici.

Se pot trage următoarele concluzii:

S-au schimbat câteva aspecte în optica părintilor fată de sistemul educational.

De exemplu, prioritar în vederea alegerii ulterioare a scolii nu ar mai fi apropierea de domiciliu, ci activitătile desfăsurate aici, dotările, conditiile în care copiii dumnealor îsi desfă soară activitatea aici.

Participând mai des la sedintele cu părintii si la activitătile comune, la concursuri,in excursii organizate, părintii încep să înteleagă importanta legăturii familiei cu scoala în vederea dezvoltării psihice armonioasă a copilului dumnealor.

Participarea părintilor la activitătile copiilor a determinat o mai bună colaborare a familiei cu educatorul, a părintilor între ei, a copilului de către proprii părinti.

S-a comunicat mai usor , s-au legat prietenii, s-au înteles mai bine anumite aspecte legate de aptitudinile de care dau copiii dovadă, de atitudinea pe care o au copiii fată de lectii, fată de joc, dar si fată de ceilalti copii cu care interactionează la scoala.

S-a omogenizat colectivul de elevi dar, totodată, s-au schimbat în bine relatiile dintre părinti Pentru a stabili în mod cât mai concret relatiile pe care le au părintii cu scoala, legăturile care se leagă în timp între cadru didactic si familia copiilor, precum si pentru a identifica si preveni eventualele cauze ale esecului scolar în rândul scolarilor , am rugat-o pe doamna invatatoare să ne răspundă la câteva întrebări cuprinse în chestionarul de mai jos (Anexă 3).

După aplicarea unei serii de măsuri în vederea îmbunătătirii relatiei familie-scoala , a fost aplicat un al doilea chestionar (Anexă 4) .

Rezultatele celor două chestionare au fost comparate si au fost trase o serie de concluzii

Interpretarea Chestionarului:

Doamna invatatoare este o persoană cu experientă mare la catedră, predând în această unitate de 13 ani.

În prezent în clasa pe care o conduce sunt înscrisi 25 de copii, toti cei 25 frecventeaza în mod regulat cursurile.

Dat fiind faptul ca in zona mai exista alte doua unitati de invatamant ,eforturile cadrelor didactice de a atrage copiii sunt foarte mari.Parintii reproseaza scolii dotarea mai slaba comparativ cu celelalte doua scoli vecine.Chiar daca invatatorul este foarte bine pregatit si intentionat,parintii sesizeaza comparatiile dintre cele trei scoli vecine.Exista un numar mare de parinti care lasa in seama cadrului didactic toata responsabilitatea pentru studiul copiilor fara a-i ajuta catusi de putin la teme ,motivand ca lucreaza la schimb si nu au timp de copii.De cele mai multe ori,ca sa-i stie cuminti,singura activitate pe care o au acasa copiii este joaca pe calculator. In urma activitatilor in comun cu parintii,in urma discutiilor deschise ,acestia se pare ca sunt mai receptivi in ceea ce priveste scoala,nevoile ei ,care influenteaza mult studiul elevilor.Cert este ca ,desi cadrele didactice isi dau toata silinta ,este foarte important ajutorul parintilor,sprijinul lor,de orice fel. Copiii ,vazandu-si parintii interesati de activitatile lor,de studiul lor,de teme,de tot ce are legatura cu scoala incep sa raspunda pozitiv la educatie si disciplina.

Doamna invatatoare a mentionat că se bucură de respect din partea părintilor, iar relatiile cu acestia sunt relativ bune.

Totodată, nu toti părintii manifestă un interes constant pentru activitatea copiilor.Numărul părintilor care participa regulat la sedintele cu părintii fluctuează, ceea ce denotă faptul că legătură familie-scoala mai trebuie îmbunătătită.

În ceea ce priveste realizarea unei comparatii între situatia de acum si cea din urmă cu 10 ani, este că interesul copiilor si al părintilor pentru educatie scade de la o generatie la alta, scara de valori se schimbă, atitudinea pe care acestia o manifestă fată de institutiile de învătământ s-a schimbat în rău.

Educatorul nu mai reprezintă un model pentru copii, educatia nu mai este de mult o prioritate pentru multi dinte ei.Accent se pune pe tehnologie, copiii petrecând mult timp în fata calculatorului sau a televizorului, neavând un program stabilit de părinti pentru asta.

Nu se mai pune accent pe lectură, pe exercitii de dezvoltare a vorbirii, pe creatia individuală a micutilor.

S-au schimbat foarte mult jocurile copilăriei de la o generatie la altă. Adaptarea la noile conditii este destul de dificilă.

În vederea îmbunătătirii relatiei familie-scoala, s-au luat o serie de măsuri considerate de invatator eficiente în procesul de învătământ.

Printre acestea se numără:

utilizarea unor metode didactice noi, interactive, bazate foarte mult pe activitatea elevilor;

stimularea creativitătii prin desen, colaje,etc;

cresterea numărului de activităti sportive si activităti desfăsurate în aer liber ;

intensificarea vizitelor la domiciliu;

realizarea mai multor excursii ;

realizarea unor întruniri în care sunt invitate diverse personalităti care să le

vorbească copiilor despre importanta educatiei în viata lor si în alegerea unei cariere;

încercarea creării unui climat cât mai cald si mai prietenos astfel încât copiii să se simtă la scoală cât mai relaxati.

A fost aplicat cadrului didactic un al doilea chestionar cu scopul de a constata dacă

relatiile dintre familiile copiilor si scoala s-au îmbunătătit sau , din contră, s-au deteriorat.

Acest chestionar contine numai întrebări care urmăresc strict evolutia relatiei familie-

scoala. (Anexă 4).

Interpretarea chestionarului:

După ce s-au luat acele măsuri de îmbunătătire a relatiilor familie-scoala, invatatorul afirmă că s-au observat schimbări în atitudinea pe care familiile unor copii si-au schimbat-o fată de sistemul educational.

A existat părinte care a afirmat că nu a crezut că ciclul primar este atât de important pentru dezvoltarea intelectuală si psihică a copilului.Faptul că a fost vizitat acasă de invatator si invitat să participle la activităti desfăsurate în cadrul programului scolii, l-a făcut pe respectivul părinte să îsi schimbe viziunea asupra a ceea ce înseamnă educatia în scoala ,ba chiar sa-si ofere ajutorul fizic in rezolvarea unor problem ce tin de aspectul salii de clase.

Majoritatea părintilor care nu participau la sedinte cu părintii, acordau multă atentie acestui aspect cum ca au crezut ca important e ciclul gimnazial, mai putin ciclul primar unde,,toata lumea invata sa scrie si sa citeasca’’.

Rezultatul direct îl constituie faptul că , acum, copilul se simte controlat, întelege mult mai usor unele aspect pentru că, la rândul sau, părintele le întelege.

Activitătile extrascolare s-au diversificat, există acum părinti care vin cu idei pe care alti părinti le preiau si le îmbunătătesc, de comun acord cu invatatoarea clasei.

Părinti care nu vedeau rolul excursiei, acum au înteles că excursia nu înseamnă numai distractie, ci că, prin participarea copiilor la aceste deplasări, acestia si-au însusit cunostinte noi, în raport cu vârsta , au înteles ce înseamnă un comportament în societate, îsi corectează, direct si sub îndrumarea educatorului si a părintelui , carentele din comportament, au legat prietenii, întrucât copiii au ajuns să interactioneze si altfel decât la clasa unde majoritatea timpului îl petrec desfăsurând activităti.În excursie sau în drumetie copiii se exprimă mult mai liber, sunt mult mai aproape de ceea ce sunt ei în realitate.

GRAFICUL IMPLICARII PARINTILOR ÎN RELATIA CU SCOALA IN PERIOADA

SEPTEMBRIE- 2014- FEBRUARIE 2015

parinti care iau des legatura cu scoala

parinti care nu iau legatura des cu scoala

Graficul nr.1

GRAFICUL IMPLICARII PARINTILOR ÎN RELATIA CU SCOALA IN PERIOADA MARTIE -IUNIE 2015

Graficul nr.2

GRAFICUL IMPLICĂRII PĂRINTILOR ÎN ACTIVITĂTILE

DESFĂSURATE LA SCOALA ÎN PERIOADA

SEPTEMBRIE- 2014- FEBRUARIE 2015

Graficul nr.3

GRAFICUL IMPLICĂRII PĂRINTILOR

ÎN ACTIVITĂTILE DESFĂSURATE LA SCOALA

ÎN PERIOADA MARTIE-IUNIE 2015

Graficul nr.4

Rezultate anticipate:

reducerea cu un procent semnificativ (50%) a cazurilor de esec scolar în rândul elevilor;

îmbunătătirea procentului de frecventa a copiilor;

scăderea numărului copiilor nescolarizati din diverse situatii ;

îmbunatătirea relatiei invatator –copil -părinte cu scopul declarat de a scădea numărul copiilor cu esec scolar.

PROGRAM DE INTERVENTIE

Activitatea de preîntâmpinare a esecului scolar este extrem de complexă. În realizarea ei este necesară o coordonare eficientă a tuturor factorilor educationali în care, desigur,scoala si familia detin prioritatea. Si, pentru ca scoala să-si îndeplinească menirea ei, trebuie să fie slujită de oameni nu numai cu o temeinică pregătire stiintifică si psiho-pedagogică, ci si dornici să aplice în practică cunostintele profesionale.

În acest scop se propune:

Pentru elevi:

Obiective:

– Cresterea încrederii în sine a copilului prin îmbunătătirea imaginii de sine;

– Stimularea motivatiei copilului pentru cunoastere.

Actiuni:

– Întâlniri între copiii de clase, niveluri diferite în vederea împărtăsirii din experienta privind modalitătile si conditiile de trai în familie (trimestrial);

– Realizarea unui program de consultantă cu parintii(săptămânal);

– Jocuri tematice care sa-i faca pe copii sa inteleaga rolul educatiei in viata lor.

Pentru părinti:

Obiective:

– Sensibilizarea familiei în privinta relatiei cu scoala

– Ridicarea standardului de civism al familiei din circumscriptie; Actiuni:

– Initierea unui curs de educatie a părintilor cu copiii-problemă (trimestrial);

– Oferirea unui plus de competentă psiho-pedagogică prin consiliere permanentă în cadrul Cabinetului interscolar de asistentă psiho-pedagogică (permanent);

– Întâlniri cu medici si psihologi pe tema: „Modificări fizice si psihice în viata copilului” (trimestrial);

– Dezbateri în colectivele de părinti pe clase cu tema „Familia – o institutie cu rol fundamental în viata copilului”.

În concluzie, consider că este foarte important ca, în primul rând, părintii să înteleagă rolul educatiei în dezvoltarea ulterioara a copilului, să perceapă corect si la justa valoare importanta participării directe, alături de copil la absolut tot ce înseamnă activitate comună familie-institutie scolara.Numai astfel, copilul se simte în sigurantă si liber să se exprime neîngrădit.

3.4.CONCLUZIILE CERCETĂRII

Pe temeiul datelor înregistrate în urma aplicării si interpretării unor chestionare si în concordantă cu obiectivele cercetării se evidentiază următoarele aspecte:

Analizând evolutia relatiei familie-scoală în urma aplicării celui de-al doilea chestionar, ca urmare a măsurilor care au fost luate cu scopul informării si implicării active a părintilor în activitătile desfăsurate la scoala , observăm că progresele înregistrate au fost considerabile si s-au materializat in:

Implicarea activă a părintilor în activitătile scolare si extrascolare la care au fost invitati să participe;

Cresterea numărului părintilor care participă frecvent la sedintele cu părintii.

Reducerea numărului problemelor care apareau intre elevi si reducerea absenteismului.

Totodata vizitele făcute la domiciliul copiilor au creat o punte de legatură între familie si institutia de învătământ, cu conotatii pentru ambele părti; pe de o parte părintii au vazut importanta colaborării cu cadrul didactic, iar pe de altă parte, cadrul didactic, intrând în contact direct cu mediul din care provine copilul, a tras anumite concluzii si a actionat în consecintă.

Pe de altă parte, implicarea activă a părintilor în relatia cu institutia scolara, a determinat formarea atitudinilor favorabile fată de această institutie.Dorinta copiilor si a părintilor de a participa activ la activitătile scolare si extrascolare, au creat o strânsă legatură între familie si scoala, copiii fiind motivati astfel să frecventeze regulat această formă de învătământ.

În concluzie, putem afirma că ipoteza s-a confirmat, iar obiectivele cercetării au fost atinse.

CONCLUZII

Problema randamentului scolar este astăzi, mai mult ca niciodată, în atentia pedagogilor si psihologilor, chemati să găsească cele mai eficiente metode si procedee, care să ridice nivelul calitativ al procesului instructiv-educativ. Sunt numeroasele situatiile în care asa numitele cazuri problemă s-ar putea rezolva printr-o cunoastere profundă. Astfel, am întelege că, de fapt, nu avem cazuri problemă, ci elevi cu probleme, a căror rezolvare este posibilă printr-o strânsă colaborare între scoală – familie – psihologi si pedagogi. Depistarea diferitelor tipuri si grade de deficiente ar permite luarea lor în evidentă si, implicit în tratament. Desfă surarea, cu acesti copii, a unor activităti instructiv-educative specializate, i-ar scoate din categoria elevilor cu insuccese scolare sau din categoria celor cu probleme comportamentale.

Pentru a avea colaborarea, sprijinul părintilor în aceste demersuri, ar trebui depuse eforturi mult mai mari pentru a-i initia pe acestia în problemele care pot apărea în evolutia copiilor lor, chiar în psihologia copilului, accentuând teme precum stadiile de dezvoltare ale copilului, dezvoltarea intelectuală, afectivă, nivelul maturizării psiho-sociale, formarea si dezvoltarea personalitătii copilului, importanta precocitătii interventiilor specialistilor în situatii care reclamă acest lucru. Cu cât acestia ar fi mai în cunostinta de cauză, cu atât nivelul de întelegere al părintilor asupra importantei atitudinii lor fată de dezvoltarea copilului, de evolutia acestora în plan psiho-motor, comportamental, atitudinal, ar creste.

În cazul copiilor monitorizati, care urmează programe terapeutice pentru rezolvare diferitelor probleme, este foarte importantă asigurarea continuitătii exercitiilor recomandate de specialist. Aici este foarte important rolul adultilor din preajma copilului afectat. Astfel, pentru corectarea vorbirii, de exemplu, este imperios necesară continuarea exercitiilor logopedice si în afara cabinetului logopedic acest lucru se poate realiza în familie, în scoală, în grădinită, la locul unde- si desfăsoară subiectul activitatea. Pentru realizarea acestui deziderat, este necesară asigurarea unei colaborări permanente între specialisti, cadrele didactice si în mod special cu familia.

Dacă personalul didactic este oarecum initiat în aceste tehnici de recuperare, familia, părintii însă, trebuie initiati pentru a putea continua exercitiile prescrise de specialist pentru etapa de consolidare. Elevul poate avea un randament scolar mult mai scăzut decât posibilitătile lui, datorită unei integrări defectuoase în colectivul de elevi si a existentei unor relatii anormale între familie si scoală. Integrarea unor astfel de elevi într-un colectiv nepregătit pentru primirea unor astfel de elevi va fi dificilă, el devenind cât de curând tinta ironiilor colegilor săi, va fi imitat, va fi izolat de ceilalti copii, ceea ce va duce, treptat, la o închidere în sine, la slăbirea încrederii în capacitătile proprii, la trăirea unor stări penibile în fata clasei si a cadrelor didactice. Cu timpul el va refuza participarea la actul educational si, deci, va fi apreciat ca slab sau foarte slab. Acest fapt va genera conflicte si tensiuni emotionale, cu consecinte imediate asupra activitătii de învătare, fiind afectată si motivatia acestuia. Dacă toate acestea vor fi întretinute si de un dezinteres din partea familiei si de o lipsă de preocupare din partea personalului didactic, randamentul scăzut al elevului va afecta întreaga sa personalitate.

S-a constatat că subiectul îsi va îmbunătăti simtitor randamentul scolar, producându-se modificări esentiale si în stabilirea unor relatii normale, motivante cu colectivul din care face parte. Iată de ce este atât de necesar ca problemele logopedice existente să fie abordate si rezolvate în activităti logopedice încă de la vârsta prescolară. Corectarea tulburărilor de limbaj contribuie, pe de o parte, la înlăturarea insuccesului scolar, iar pe de altă parte, asigură cre sterea receptivitătii fată de influentele pozitive care conduc la formarea armonioasă a personalitătii copilului.

Nu în ultimul rând, adultii răspunzători de educatia si dezvoltarea copilului, trebuie să cunoască eventualele cauze care au putut duce la aparitia problemei, si în mod special trebuie să stie că sunt răspunzători de eventualele cauze ambientale/de mediu care au contribuit la aparitia dificultătilor cu care se confruntă copilul lor. Ei trebuie să cunoască ce importantă covârsitoare o are mediul familial, felul cum este integrat copilul în familie, rolul pe care aceasta îl are aici.

De asemenea, aceleasi lucruri trebuie constientizate si de factorii educationali care au contact cu subiectul.

Pentru o rezolvare cât mai rapidă si mai eficientă a dificultătilor de învătare pe care le prezintă un copil, colaborarea activă între factorii de influentă din viata copilului este absolut necesară.

Neglijenta din partea familiei sau a personalului didactic si ignorarea luării măsurilor necesare prevenirii si/sau recuperării deficientelor de învătare va duce la agravarea situatiei, la aparitia tulburărilor de personalitate si de comportament, chiar la delicventă juvenilă. Perioada copilăriei este perioada cea mai bună pentru eliminarea acestor probleme. Odată cu trecerea timpului, problemele se agravează si vor fi foarte greu de recuperat, chiar pot exista situatii când nu se mai poate face nimic. Desigur, sunt cazuri izolate, care nu ne-am dori să existe.

Intentia noastră este să sensibilizăm toti factorii implicati în educatia copiilor pentru a lua măsuri cât mai precoce posibil, în vederea înlăturării eventualelor cauze de aparitie a fenomenului -insucces scolar.

BIBLIOGRAFIE:

1.Ausubel D., Învătarea în scoală – o introducere în psihologia pedagogică, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1981.

Băran Adina, Parteneriat în educatie: familie – scoală – comunitate, Editura Aramis, Bucuresti,2004

Boco , M., Teoria si practica cercetării pedagogice, Editura Casa Cărtii de Stiintă, Cluj-Napoca,2003

4.Bunescu G., Alecu G., Badea D., Educatia părintilor. Strategii si programe, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti,1997

5.Cosmovici A., Psihologie generală, Editura Polirom, Iasi, 2005.

6.Dumitrana Magdalena, Copilul, familia si grădinita, Editura Compania, Bucuresti,2000

7. Dumitrana Magdalena, Cum creste un pui de om, Editura Compania, Bucuresti,2011

8.Ghergut A., Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iasi, 2005.

Ionescu M., Boco M., (2001), Cercetarea pedagogică si inovatia în învătământ, în "Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor", Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Kulcsar Tiberiu – Factorii psihologici ai reusitei scolare, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1978.

11.Mateia Alexandra, Copiii prescolari, educatoarele si părintii, Ghid de parteneriat si consiliere, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti,2003

Neveau Popescu Paul, M. Zlate, T. Cretu – Psihologie scolară, Univ. Bucuresti, 1987

Radu Gh.,Popovici D.– Tulburări de dezvoltare la copii si problematica integrării lor scolare ,1998

14.Radu I., Ionescu M., Cercetarea pedagogică – moment al perfectionării si creativitătii, în "Experientă didactică si creativitate", Editura Dacia, Cluj-Napoca,1987

Stoica M., Psihopedagogia personalitatii, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1996.

16.Schiopu U.,Verza E.,Psihologia vârstelor-Ciclurile vietii,Editura Didactică si Pedagogică,Bucuresti,1995

17. Vrăsmas Ecaterina Adina, Consilierea si educatia părintilor, Editura Aramis, Bucure sti,2002

ANEXA nr 1

Chestionar pentru părinti privind relatiile scoala –familie:

Vă rugăm să răspundeti sincer la întrebările următoare.Răspunsurile ne vor ajuta să oferim o calitate mai bună în ceea ce priveste educatia copiilor în scoala noastră.

Numele si Prenumele Copilului–––––––––––-

I. Încercuiti cifra din fata răspunsurilor care vi se potriveste sau completati spatiile goale . Sex: 1.feminin

2.masculin

Vârsta: 1.20-30 ani

2. 30-35 ani

3. 35-40 ani

peste 40 ani

Mediul de provenientă:

1.rural

2.urban,cu părinti născuti si crescuti în rural

3.urban,cu părinti născuti si crescuti în urban.

Apartenenta etnică…………………………………………

Apartenenta religioasă:……………………………………

II. Referitor la relatia familie-scoala ,răspundeti la următoarele întrebări , prin încercuirea cifrei din fata răspunsului potrivit:

4.Cât de mult cunoasteti activitătile pe care le desfăsoară copilul dumneavoastră la scoala?

a) foarte mult b)mult c) putin d) deloc, din lipsa de timp

5.Cât de des participati la sedintele cu părintii?

a) foarte des b) destul de des c) rar d) foarte rar din lipsa de timp.

6.Cât de des se organizează serbări?

a) foarte des b) destul de des c) rar d) foarte rar

7.Considerati că vizitele la domiciliu ajută la consolidarea unei relatii bune între părinti si invatator?

a) da b) în mare măsură c)în mică măsură d) deloc

8.Participati la excursiile organizate de scoala, alături de copilul dumneavoastră?

a) de fiecare dată b) uneori c) nu, consider că trebuie să meargă doar cu grupul d) copilul nu merge în excursii.

9.Se organizează la scoala activităti comune ale copiilor cu părintii? a) foarte des b) destul de des c) rar d) nu

10.Precizati două modalităti prin care păstrati legătura cu invatatoarea copilului dumneavoastră:

…………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………….

ANEXA 2

Chestionar pentru părinti privind relatiile scoala -familie

Vă rugăm să răspundeti sincer la întrebările următoare.Răspunsurile ne vor ajuta să oferim o calitate mai bună în ceea ce prive te educatia copiilor în scoala noastră.

Numele si Prenumele Copilului–––––––––––-

I.-Încercuiti cifra din fata răspunsurilor care vi se potrivesc sau completati spatiile goale . Sex: 1.feminin

2.masculin

Vârsta:

20-30 ani

30-35 ani

35-40 ani

peste 40 ani.

Mediul De provenientă:

1.rural

2.urban,cu părinti născuti si crescuti în rural

3.urban,cu părinti născuti si crescuti în urban

-Apartenentă etnică:…………………………………………….

-Apartenentă religioasă:……………………………………….

II.Referitor la relatia familie-scoala,răspundeti la următoarele întrebări, prin încercuirea cifrei din fata răspunsului potrivit:

1.Invatatoarea acordă timp discutiilor cu d-voastră:

prea mult

suficient c)prea putin

deloc

2. Invatatoarea vă relatează aspectele si comportamentul copilului :

prea mult

suficient

prea putin

deloc

3Invatatoarea afisează la vedere lucrări practice,picturi,desene,fise,probe de evaluare ale copilului:

prea mult

suficient

prea putin

deloc

4. Invatatoarea organizează sedinte cu părintii:

a)prea mult

b)suficient

prea putin

deloc

5.Invatatoarea organizează vizite,excursii împreună cu părintii si copiii:

prea mult

suficient

c)prea puțin

d)deloc

6.Învățătoarea organizează serbări,lecții deschise,expoziții cu copiii și părinții:

prea mult

suficient

prea puțin

deloc

7. Învățătoarea vă oferă sprijin în realizarea activităților opționale:

prea mult

suficient

prea puțin

deloc

III.Enumerați câteva dintre motivele care v-au determinat să vă înscrieți copilul la școala noastră:

––––––––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––––

–––––––––––––––––––––––––––––––

ANEXA 3

Chestionar pentru cadrul didactic care predă copiilor din Clasa pregatitoare a Școlii Gimnaziale ,,Toma Caragiu’’ Ploiești ,Prahova

1.De câți ani predați în această unitate școlară?

2.Câți elevi aveți înscriși în clasa ?

3.Câți copii frecventează cursurile regulat?

4.Cunoasteți motivele absenteismului în rândul elevilor dumneavoastră?

5.Ce relații aveți, în general cu părinții elevilor dumneavoastră?

6.Cum apreciați interesul pe care îl manifestă părinții față de activitățile desfășurate la școală?

7.Cum apreciați participarea părinților la activitățile extrașcolare?

8.Cum apreciați frecvența și implicarea elevilor de acum cu frecvența și implicarea celor din trecut?

9.Ce măsuri întrevedeți pentru îmbunătățirea randamentului școlar în rândul școlarilor?

10. Considerati că relația familie –invățătoare este importantă pentru combaterea eșecului școlar?

ANEXA 4

Chestionar pentru cadrul didactic care predă copiilor din Clasa pregatitoare a Școlii Gimnaziale ,,Toma Caragiu’’ ,Ploiești , Prahova

1.După ce ați luat o serie de măsuri în vederea intensificării relației părinților cu instituția școlară, s-au constatat îmbunătățiri?

2.Care au fost cele mai eficiente măsuri de creștere a interesului copiilor pentru activitățile desfășurate la școală?

3.Ce relații aveți acum cu părinții elevilor dumneavoastră?

4.Cum apreciați interesul pe care îl manifestă acum părinții față de activitatea desfășurată la școală?

5.Cum apreciați acum participarea părinților la activitățile extrașcolare?