Explorarea Experientei Adolescentei Tinerilor cu Parinti Plecati In Strainatate
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. Familia contemporană
Tipuri de familie
Stiluri parentale
Funcțiile familiei
Capitolul 2. Fenomenul migrației și impactul asupra familiei
2.1 Migrația temporară a românilor în străinătate
2.2 Factori implicați în decizia românilor de a munci în stăinătate
2.3 Efectele psihosociale ale „abandonului” temporar asupra copiilor
2.3.1 Efecte pozitive și efecte negative
2.3.2 Riscuri la care sunt expuși copiii singuri acasă
Capitolul 3. Adolescența
3.1 Prezentarea generală a adolescenței
3.2 Statusul social al adolescentului și „învățarea” sociabilității în familie
Capitolul 4.Cercetarea privind„Explorarea experienței adolescenței
a tinerilor cu părinți plecați în străinătate”
4.1 Metodologia cercetării : Analiza Interpretativ Fenomenologică
4.2 Obiectivele și întrebările cercetării
4.3 Lotul de subiecți
4.4 Metode de culegere a datelor : interviul
4.5 Analiza și interpretarea datelor
4.6 Etica cercetării
Capitolul 5. Experiența adolescenței tinerilor cu părinți plecați în străinătate
5.1 Rezultatele cercetării. ”A da voce” experienței tinerilor (prima fază de analiză IPA)
5.2”A da sens” experienței tinerilor(a doua faza IPA)
Capitolul 6. Concluzii și propuner
Bibliografie
Webografie
Anexe
Anexa 1
Anexa 2
INTRODUCERE
Lucrarea are drept obiectiv analiza situației emigrării părinților și explorarea experientei adolescenților rămași în țară în grija rudelor. De asemenea doresc să prezint impactul absenței părinților plecați la muncă în străinătate asupra adolescenților rămași în țară și identificarea efectelor negative pentru a putea fi diminuate.
Situația adolescenților cu părinți plecați în străinătate la muncă a fost mai puțin studiată, deși este un subiect amplu mediatizat. În momentul de față nu se cunoaște nici numărul acestora și nici consecințele fie ele negative sau pozitive generate de plecarea părinților la muncă în străinătate. Există puține date statistice oficiale, precum și câteva studii ale unor organizații non-guvernamentale; aceste studii sesizează unele dintre problemele apărute și sunt un bun punct de start.
Motivul pentru care am ales această temă reprezintă dorința de a găsi metode de îmbunătățire a relației părinte-copil, fiind un lucru important pentru dezvoltarea copilului. Un alt motiv este faptul că am întâlnit foarte multe situații de acest gen, atât în familie cât și în societate (colegi, prieteni, vecini). Din păcate nu s-au luat măsuri în aceste cazuri și personal consider că ar trebui să acordăm mai multă importanță acestei probleme delicate deoarece fără să realizăm, distrugem personalitatea copilului atât în primii ani de viață ai acestora cât și în perioada adolescenței atunci când în mod normal ambii părinți ar trebui să contribuie la formarea și educația copilului.
Lucrarea este structurată pe șase capitole. În prima parte, teoretică, tratez motivele emigrării și consecințele acesteia pe plan social și emoțional și etapa adolescenței din perspective dezvoltării umane, iar în a doua parte descriu experiența și modul de adaptare al adolescenților cu părinți plecați în străinătate.
În primul capitol al lucrării doresc să prezint importanța familiei în societate, să urmăresc cronologic comportamentul societății moderne românești din punct de vedere social încă de la formarea acesteia, astfel încât să putem stabili efectiv motivul migrării, implicit și efectele acesteia. Primul capitol cuprinde trei subcapitole în care o să vorbesc despre tipurile de familie, stilurile parentale și funcțiile familiei.
Cel de-al doilea capitol cuprinde fenomenul de migrație și impactul asupra familiei care este structurat pe o cinci subcapitole în care prezint factorii implicați în decizia românilor de a pleca în străinătate, efectele psihosociale ale ”abandonului”temporar asupra copiilor cât și riscul la care sunt expuși copiii singuri acasă.
În cel de-al treilea capitol o sa vorbesc despre statutul social al adolescenților și „ învățarea” sociabilității în familie cât și despre prezentarea generală a adolescenței.
Al patrulea capitol cuprinde patru interviuri adresate adolescenților cu privire la experiența lor în perioada în care părinții au fost plecați în stăinătate.
În cel de-al cincilea capitol doresc să prezint experiența adolescenței tinerilor cu părinți plecați în străinătate, cu scopul de a face auzită vocea acestora, de a descoperi sensul pe care ei îl atribuie experienței lor și felul în care s-au adaptat separării.
În partea finală a lucrării , al șaselea capitol, doresc să prezint o serie de recomandări personale părinților plecați în străinătate pentru îmbunătățirea relației părinte-copil în condițiile date și de asemenea recomandări privind nevoile de sprijin ale acestor copii/adolescenți.
Capitolul 1
FAMILIA CONTEMPORANĂ
Tipuri de familie
Una dintre cele mai vechi și mai des citate definiții ale familiei aparține lui Murdock(1967, apud Mitrofan ,1991; Iluț, 1995); potrivit acestuia, familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere. Ea include adulți de ambele sexe dintre care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute social și unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați pe care îi cresc și îi îngrijesc.
Abordarea familiei ca grup social primar o întâlnim și la alți autori (Turliuc, 2004,
Mihăilescu, 2000; Voinea, 1993; Mitrofan si Ciupercă, 1991). Noțiunea de grup social, centrată în psihologia socială, a fost descrisă ca ansamblu de indivizi, între care există relații normative, de comunicare, psihoafective și funcționale.
Spre deosebire de alte grupuri sociale primare, familia se distinge printr-o serie de atribute specifice „care își pun amprenta asupra variațiilor individualismului și colectivismului, ale autonomiei și solidarității” (Turliuc, 2004).
În zilele noastre familia este foarte importantă, dar din nefericire nu foarte mulți apreciază acest lucru, consider că ar trebui să se pună mai mult accent pe viața de familie, din punctul meu de vedere o familie fericită trebuie să se bazeze pe anumite criterii :
-afecțiunea pentu copii ( orice părinte își iubește propriul copil însă acest lucru ar trebui să-l și dovedească de fiecare dată când este necesar pentru că întotdeauna un copil va avea nevoie de afecțiune, în același timp iubirea trebuie arătată și împărtășită și cu partenerul de viață ) ;
-o temelie solidă ( iubire, respect reciproc, ambiție și țeluri comune ) ;
-reguli ferme ( părinții trebuie să traseze o serie de așteptări și reguli pentru copii, dar nu în ultimul rând și pentru ei înșiși și să se asigure că sunt respectate de ambele părți, copiii se împotrivesc de obicei când li se impun reguli care sunt încălcate frecvent de adulți ) ;
-proiecte comune ( familiile care lucrează împreună la proiecte, trăiesc în armonie și înțelegere ) ;
-distracție în familie ( pe lângă responsabilități, într-o familie trebuie să existe și distracție și relaxare )
-în relația de cuplu ( partenerul de viață nu trebuie neglijat chiar dacă sunt multe responsabilități și nu este foarte mult timp liber );
-respect reciproc ( respectul are mai multe înțelesuri, părinții trebuie să-și respecte ideile, intimitatea, visele și copiii lor, în același timp și copiii trebuie să își respecte părinții și regulile impuse de ei ) ;
-unui copil nu trebuie să i se ceară ce nu poate ( copiii nu trebuie copleșiți cu multe sarcini sau obligați să asculte lucruri pe care nu le înțeleg ) ;
-copiilor nu trebuie să li se impună anumite lucruri, ei trebuie să fie sprijiniți ( copiilor nu trebuie să li se impună de către părinți să facă ce își doresc aceștia ci trebuie sprijiniți să facă în viață ceea ce își doresc ) ;
-copiii trebuie lăudați ( este foarte important ca de fiecare dată să le recunoaștem meritele, chiar dacă acestea sunt mărunte, ei se simt bine, iubiți și simt că trăiesc într-o familie fericită ) ;
-orice părinte trebuie să fie alături de copii pentru formarea personalității, deși viața este foarte grea și este destul de dificil să întreții o familie și să ai un loc de muncă stabil în țara noastră, personal nu sunt de acord cu plecarea părinților în străinătate și lăsarea copiilor în grija unor rude , care de foarte multe ori pentru ei sunt doar niște străini. Copiii în formarea comportamentului, au nevoie de sprijin, de sfaturi, de afecțiune, de ajutor, iar lucrul acesta îl pot primii cu adevărat doar de la proprii părinți.
Lucrurile enumerate mai sus sunt doar câteva care pot ajuta în viața de cuplu și pentru formarea unei familii fericite, dar din păcate în zilele noastre mai greu pot fi întâlnite familii cu adevărat împlinite și părinți care pun preț pe viața de cuplu ajutându-se și la bine și la greu.
”Familia reprezintă forma socială de bază, întemeiată prin căsătorie și care constă din soț, soție și descendenții acestora.” ( Dicționarul explicativ al limbii române, 1998 )
Noțiunea de familie nu este un concept static. Definiția familiei variază dintr-un loc în altul și de la o epocă la alta, definită prin origine, este văzută ca legătură de sânge, locul în care te naști, unde se formează ea și istoricul său personal. Astfel descrisă, este partea mediului social extinsă. Oriunde s-ar afla familia există și o parte a societății care includ și alte instituții sociale.
În perioada postbelică au avut loc schimbări destul de mari în viața de familie, însă în prezent există o mare diversitate de forme ale acesteia ( concubinaj, părinți singuri, cupluri homosexuale, cupluri separate sau divorțate, familii reconstituite etc ).
Societatea românească actuală poate fi caracterizată într-un cuvânt de bază : evoluție, care a pus baza transformărilor majore de-a lungul timpului din punct de vedere economic, tehnologic, social, politic, comportamental, educațional, astfel încât familia postmodernă care a trecut prin nenumărate perioade nefaste au încercat pas cu pas să își creeze un viitor mai bun. Prin acest proces s-au pierdut ori s-au acumulat tradiții, obiceiuri, s-au redefinit valorile morale și tot ceea ce reprezintă specificul românesc.(Stănciulescu, 2002)
În momentul de față asistăm treptat, dar sigur, la degradarea noțiunii de familie, un loc în care unde atât părinții cât și copiii își găsesc liniștea. Două dintre cele mai importante sentimente din familie sunt iubirea și intimitatea, ele stau la baza dezvoltării noastre ca ființe umane și sunt caracteristici fundamentale ale vieții de cuplu și de familie.(Stănciulescu, 2002)
La începutul formării societății moderne, substanța de bază a lumii adulte, era reprezentată de tineri. Căsătoriile se oficializau relative repede, după terminarea unei școli medii , după angajare, iar baieții așteptau satisfacerea stagiului militar. Criteriile de alegere a partenerului nu vizau decât în mică măsură gospodăria, ceea ce conta era situația personală cum ar fi : calitățile fizice, morale și personale, vârsta și meseria.
De regulă tinerii băieți se ocupau de nuntă și totuși părinții manifestau interes pentru “normalizarea situației!lor și a copilului ; datoria lor de părinte nu se încheia până când nu își vedeau copilul “în rând cu lumea”. Dincolo de nunta propriu-zisă, ceremonia rămânea o relație între gospodărie și comunitate, astfel încât ea concentra atât interesul tinerilor, cât și pe cel al părinților lor.(Stănciulesc, 2002)
În acea vreme, căsătoriile se exercitau sub acestă formă a “obligației” de a-și normalize situația, adică “de a merge doi câte doi”, “de a face ce face toată lumea”. Aceste presiuni sunt atât de puternice , încât , atunci când se întrunesc condițiile (meserie, serviciu militar satisfacut), la căsătorie decizia este luată chiar dacă nu există sentimentul de iubire, de dragoste un loc în care unde atât părinții cât și copiii își găsesc liniștea. Două dintre cele mai importante sentimente din familie sunt iubirea și intimitatea, ele stau la baza dezvoltării noastre ca ființe umane și sunt caracteristici fundamentale ale vieții de cuplu și de familie.(Stănciulescu, 2002)
La începutul formării societății moderne, substanța de bază a lumii adulte, era reprezentată de tineri. Căsătoriile se oficializau relative repede, după terminarea unei școli medii , după angajare, iar baieții așteptau satisfacerea stagiului militar. Criteriile de alegere a partenerului nu vizau decât în mică măsură gospodăria, ceea ce conta era situația personală cum ar fi : calitățile fizice, morale și personale, vârsta și meseria.
De regulă tinerii băieți se ocupau de nuntă și totuși părinții manifestau interes pentru “normalizarea situației!lor și a copilului ; datoria lor de părinte nu se încheia până când nu își vedeau copilul “în rând cu lumea”. Dincolo de nunta propriu-zisă, ceremonia rămânea o relație între gospodărie și comunitate, astfel încât ea concentra atât interesul tinerilor, cât și pe cel al părinților lor.(Stănciulesc, 2002)
În acea vreme, căsătoriile se exercitau sub acestă formă a “obligației” de a-și normalize situația, adică “de a merge doi câte doi”, “de a face ce face toată lumea”. Aceste presiuni sunt atât de puternice , încât , atunci când se întrunesc condițiile (meserie, serviciu militar satisfacut), la căsătorie decizia este luată chiar dacă nu există sentimentul de iubire, de dragoste puternică față de partener/ă.
Pe plan european, instituția familiei a suferit numeroase modificări care au contribuit la formarea unor noi stiluri de viață, schimbarea statusurilor și rolurilor, transformarea căsătoriei într-un „parteneriat”.
Trăim într-o societate care este în continuă schimbare, o societate nouă, și adesea lucrurile cărora nu le găsim o explicație, ne sperie și nu știm cum să le abordăm. În acest context se înscrie și „căsătoria modernă” care vine cu așteptări din partea partenerilor, iar de multe ori aceste așteptări sunt nerealiste. Tinerii din ziua de azi consideră căsătoria fiind un subiect perimat, deoarece majoritatea susțin că oficializarea relației prezintă neîncredere în „stabilitatea” morală și emoțională. Cel mai frecvent, cei doi tineri caută să își asigure independența financiară, iar acest lucru presupune un loc de muncă stabil, uneori cu un program destul de încărcat. O dată cu căsătoria, apar și responsabilitățile care trebuie distribuite între cei doi parteneri, luarea deciziilor împreună și stabilirea unui echilibru în familie.(Stanciulescu, 2002)
O etapă importantă în cadrul unei familii este apariția primului copil. De regulă acesta apare în primii trei ani ai căsătoriei, unde tinerii trebuie să învețe cum sa devină niște buni părinți.
Copilul participă la viața de familie unde conversația este prezentă în diferite forme. Copilului i se vorbește încă din primii ani de viață, i se povestește, i se explică, fiindu-i astfel prezentată lumea, direct sau indirect. Comportamentul îi este orientat în direcția dorită, prin relatarea unor cazuri exemplare, reale sau imaginare. Atitudinea explicită pe care o conține orice relatare legitimează o interdicție și întărește o normă, dar rar acestea sunt formulate explicit de părinți. ( Stănciulescu, 2002 )
În contextul teoretic al Școlii sociologice de la București, familia este definită ca unitate socială în termenii următori :
„ […] un ansamblu autonom de manifestări spirituale, economice, juridice și politice, condiționate cosmic, biologic și istoric și integrate unei serii de relații și procese sociale.
Spre deosebire însă de alte unități sociale, familia se caracterizează printr-o strînsă legătură biologică constantă al membrilor ei și printr-o strânsă intimitate de conviețuire, funcțiunile ei sociale specifice constînd în procrearea, creșterea și socializarea indivizilor( Costa-Foru, 1945, pp.30-31 ). „
Pentru a putea stabilii și delimita tipurile de familii trebuie luate în considerare criterii în baza cărora acestea se constituie, Diana Vasile (2007), realizează o descriere a acestora :
După criteriul numărului de parteneri care formează familia, există:
Familii poligame care au la bază un principiu acceptat de unele popoare, adică casătoria se poate realize între un partener de un sex și mai mulți parteneri ai celuilalt sex. Familia poligamă este împărțită în două categorii : familii poliandrice unde familia este alcătuită din femeia-mamă, copiii ei și doi sau mai mulți bărbați/soți . Pentru ca o familie să fie considerată poliandrică, este obligatoriu ca fiecare dintre soți să fie tatăl a cel puțin unuia dintre copiii femeii respective. Familiile poliandrice sunt destul de rare, cele mai cunoscute societăți sunt regăsite în unele zone din India, Nepal, Tibet, Sri Lanka și Polynezia. Cea de-a doua categorie este familia poliginică care reprezintă căsătoria unui bărbat cu mai multe femei.
Familii monogame, în care un bărbat sau o femeie are dreptul să se căsătorească cu un singur partener. În cadrul monogamiei putem diferenția două tipuri de familii : familii nucleare și familii extinse. Familiile nucleare sunt alcătuite din cei doi soți și copiii lor necăsătoriți. Acest tip de familie este cel mai dorit în societatea actuală și cel mai des întâlnit. Familiile extinse sunt dormate din mai mulți membrii ai familiei ce locuiesc în același spațiu și care reprezintă două sau trei generații : frați, părinți, bunici și nepoți. Acest tip de familie subordonează familia nucleară și de cele mai multe ori este formată din două familii nucleare.
După criteriul numărului de părinți distingem :
Familii biparentale, în care există ambii părinți, acestea pot fi formate din părinții naturali ai copilului/copiilor sau din familii mixte sau reconstituite, în cazul în care părinții au mai fost căsătoriți și au divorțat sau și-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii copii în noua căsătorie, dar pot avea și copii comuni. În familiile reconstituite pot apărea diferite dificultăți cum ar fi : apariția sentimentului de nesiguranță la copil, teamă față de necunoscut, dificultăți în crearea apropierii și intimității dintre noul partener și copiii vitregi, pot apărea de asemenea și conflicte fraterne între copiii proprii ai celor doi parteneri și copiii proveniți din căsătoriile anterioare.
Familii monoparentale, în care unul dintre părinți nu mai există, iar copilul sau copiii sunt crescuți doar de un părinte. Familia monoparentală poate fi consecința mai multor experiențe diferite cum ar fi : decesul, divorțul, decizia unuia dintre parteneri de a deveni părinte unic, dar cele mai multe familii monoparentale se datorează divorțului dintre parteneri sau decesul unuia.
După criteriul numărului de copii distingem :
Familia fără copii, adică un cuplu care nu are sau nu va avea niciodată copii. În ziua de azi cele mai multe cupluri se află în această situație. Motivele pentru care cuplul amână momentul nașterii unui copil sunt multiple : partenerii doresc să se bucure de intimitate mai mult timp, doresc să aibă o situație financiară mai bună, se tem de responsabilități parentale. Sunt și unele elemente de natură socială care facilitează întârzierea apariției unui copil, de exemplu: folosirea pe scară largă a contraceptivelor, creșterea ratei divorțialității, cei mai mulți tineri pun accent pe carieră, creșterea timpului petrecut la serviciu (Vasile, 2007).
Familia cu un singur copil, este un model des întâlnit în lume. Principalul motiv pentru care un cuplu decide să aibă doar un copil este faptul că se căsătoresc prea târziu și sunt mai în vârstă când au primul copil. Dacă familia este echilibrată, copilul se dezvoltă normal și armonios, dar uneori, fiind singurul copil și toată atenția se îndreaptă asupra lui, părinții îl supraprotejează și acest lucru duce la un control permanent.
Familia cu doi copii este una dintre cele mai apreciate familii în societate și cel mai des întâlnit. Avantajul este acela că frații învață să se ajute, să se iubească, să se accepte și să se sprijine reciproc. Între cei doi frați apare și sentimental de competiție pentru iubirea părinților sau pentru bunuri materiale, acest lucru duce la dezvoltarea abilităților de negociere. Această competiție nu este una negativă, ci din contră cei doi frați învață să se descurce atât în viață cât și în societate.
Familia cu trei sau mai mulți copii ; în aceste familii regăsim un aspect foarte important, mai exact frații au mari șanse să se formeze unul după celălalt și să se crească unul pe celălalt. Cei mici au drept exemplu frații mai mari, iar primul copil născut ia rolul de copil parental, adică fiind cel mai mare el ajută la treburile casei și are grijă și de frații lui mai mici. Cei care au fost copii parentali în familia de origine, își păstrează acest rol și mai departe. Un alt fenomen des întâlnit este acela că cel din mijloc să se simtă ignorat emoțional, neglijat (Vasile, 2007).
În funcție de criteriul orientării sexuale a celor doi parteneri, există :
Familii heterosexuale în care ambii parteneri sunt heterosexuali și familii homosexuale în care ambii parteneri sunt homosexuali sau lesbiene, aceștia pot avea copii din căsătoriile anterioare cu parteneri heterosexuali, prin adopție sau prin fertilizare în vitro. Acest tip de familie se întâlnește rar și a apărut de curând în tipologia familială.
După criteriul apartenenței culturale a partenerilor, se disting :
Familii în care ambii parteneri aparțin aceleiași culturi. Acest tip de familie este cel mai frecvent întâlnit.
Familii în care partenerii aparțin de culturi diferite (mixte) ; aceste familii capătă tot mai mult teren datorită fenomenului de globalizare și datorită dezvoltării tehnologice (Vasile, 2007).
După cum am spus și la începutul capitolului, trebuie urmate anumite criterii pentru a avea o familie normala și fericită.
1.2 Stiluri parentale
Din perspectiva mea fiecare părinte are propriul stil de a-și crește copilul și de a-l educa. Părinții trebuie să aibă în vedere și personalitatea copilului și apoi să adopte un stil anume pentru a-l educa. Sunt părinți care au doi sau mai mulți copii și adoptă același stil de educare și creștere pentru toți fără să țină cont de personalitatea fiecăruia. Acest lucru nu duce la rezultatul dorit de ei pentru că fiecare copil are nevoi diferite și trebuie abordat în funcție de acestea.
Stilurile parentale sunt modalități de educare și creștere a copiilor prin interacțiune părinte-copil. Stilurile parentale nu sunt la fel pentru toată lumea, nu toți părinții educă copiii la fel, dar există de obicei stiluri parentale predominante, care pun amprenta asupra dezvoltării ulterioare a copilului.
Conceptul de stil parental se referă la variațiile normale în încercările de control și socializare a copiilor de către părinți (Baumrind,1991) .
Prin stilurile parentale înțelegem abilitatea unui părinte de a găsi metoda potrivită și eficientă pentru creșterea și educarea copilului. Înainte de toate, părintele trebuie să analizeze comportamentul copilului astfel încât să își creeze un stil care să fie compatibil cu personalitatea copilului.
Din perspectiva lui Phil McGRAW în cartea “Familia mai presus de orice”(2007)există trei stiluri principale, însă niciunul nu este permanent, toate se pot modifica pentru a se potrivi interacțiunii familiale. Fiecare părinte poate alege stiluri diferite în funcție de situații și circumstanțe.
Există anumite teste de identificare a stilului parental predominant pe care îl poate avea un părinte, iar unul este chestionarul creat de Dr. Phil McGRAW(2007). Acesta a pus la dispoziție treizeci de afirmașii care descriu diferite aspecte ale comportamentului părintesc.
În urma sondajului, Dr. Phil a constatat faptul că etichetele de stil autoritar sau permisiv, chiar dacă par negative, această interpretare nu este tocmai una corectă ; un părinte autoritar nu este echivalent cu un părinte dictator ci acest mod este mai înclinat spre a da ordine și indicații, astfel încât părintele să aibă control asupra situației. Iar un părinte permisiv nu este același lucru cu un părinte leneș sau neglijent, ci prin acest stil părinții doresc să insufle un puternic simț al răspunderii.
În opinia mea, ambele stiluri sunt eficiente în creșterea și educarea copilului. Consider că stilul autoritar este mai eficient în creșterea copilului pentru obținerea rezultatelor dorite pentru că oferă o structură solidă, dar pe lângă acest lucru trebuie să existe și afecțiune din partea părintelui.
Prin urmare cele trei stiluri parentale sunt : stilul autoritar, stilul egalitar și stilul permisiv.
Autoritar
Părintele care adoptă acest stil așteaptă de la copil să urmeze reguli stricte impuse de către el, în mare parte părintele autoritar controlează majoritatea deciziilor din familie. Acești părinți au așteptări mari de la copii, dar nu sunt atenți la nevoile lor. După Dr. Phil acești părinți sunt orientați spre supunere și se așteaptă ca regulile lor să fie executate făra explicații. Caracteristicile principale ale acestui stil sunt : ferm, efficient, strict, rigid, infelxibil și dominator.
Personal consider că sunt mulți părinți autoritari care doresc să aibă un copil model dar de multe ori s-ar putea să educe un copil rebel care nu acceptă reguli.
Egalitar
Părintele egalitar permite copilului să se implice în deciziile luate în familie, lucrează ca o echipă și totul este bazat pe comunicare și negociere. Copiii din aceste familii învață că părerile lor sunt importante, îi face să prindă încredere în ei și li se oferă dreptul de a-și expune punctul de vedere. Regulile sunt simple și clare și există loc pentru flexibilitate. Caracteristicile principale acestui stil sunt : promovează colaborarea, agrează munca în echipă, fără aere de șef și evită postura de conducător.
Din punctul meu de vedere stilul parental egalitar este unul echilibrat, suficient de indulgent, flexibil și deschis spre nou.
Permisiv
Părinții permisivi încurajează libertatea pentru a spori creativitatea copiilor, iar acest lucru le permite să își exprime propriile păreri, încurajându-i de fiecare dată. Aceștia intervin numai atunci când este nevoie, când situația iese de sub control și adoptă o abordare mai blândă. A fi părinte permisiv nu înseamnă a fi slab, neglijent sau iresponsabil. Acest tip de părinte permisiv trebuie să investească mai mult timp pentru a ajunge la rezultatul dorit, dar cu sigurață va ajunge. Caracteristicile principale care se regăsesc în acest stil sunt : acceptă, sprijină, deschis, respect, prea îngăduitor și pierde prea mult timp (Dr.Phil McGRAW, 2007).
În opinia mea acest stil îi oferă copilului independență, este mereu ajutat și încurajat dar atâta timp cât părintele păstrează anumite limite nu are nimic de pierdut. Atâta timp cât părinții se implică la final se va ajunge la rezultatul dorit chiar dacă se lucrează diferit.
Una dintre cele mai mari problem între un copil și un părinte este neconcordanța de stiluri. Ținând cont de acest aspect doresc să prezint din perspectiva lui Phil McGRAW și în același timp câteva păreri personale.
Autoritar/ Rebel
În cazul acestui tip de interacțiune, în familie va exista o luptă pentru putere, astfel ambele tabere vor încerca să domine și să dețină controlul. Pentru a capta atenția celor din jur, copilul rebel este dispus să facă orice, provocând diverse scene și dramatizând. Acești copii se simt importanți doar atunci când sunt în centrul atenției. Prea multe reguli din partea părinților, nu fac decât să ii enerveze și mai mult și în plus de asta vor ignora orice regulă. Mereu lupta pentru putere dintre părinții autoritari și copii rebeli capăta aspectul unor confruntări. Cu cât un părinte este mai insistent cu atât își va îndepărta mai mult copii.
În acest caz consider că părinții ar trebui să evite conflictele, să ridice tonul și trebuie să adopte o atitudine consecventă și să aibă răbdare. Cel mai indicat ar fi ca părintele să se îndrepte spre stilul egalitar.
Autoritar/ Cooperant
În cazul acestui tip de interacțiuni, părinții trebuie să se aștepte la conflicte, pentru că acestor copii le place să împartă puterea și să se implice mereu în luarea deciziilor și rezolvarea problemelor familiale. Copiilor cooperanți le place să li se dea sarcini și responsabilități, dar părinții autoritari sunt întotdeauna reticenți.
În acest caz, cred că părinții ar trebui să se implice mai mult în viața copiilor, să-i încurajeze, să le laude realizările și să îi ajute atunci când au nevoie pentru a trăi într-o atmosferă armonioasă.
Autoritar/ Pasiv
Aceste stiluri se potrivesc foarte bine deoarece unui părinte autoritar îi place să dea instrucțiuni, iar copilului pasiv îi place să le primească. Copilul pasiv nu este independent și are nevoie de o abordare direct.
Sunt de aceeași părere cu Dr. Phil că aceste două stiluri se potrivesc, însă cred că părinții autoritari care au un copil pasiv să încerce totuși să nu impună mereu reguli și să lase copilul să decidă singur.
Egalitar/ Rebel
Părinții care adoptă stilul egalitar, trebuie să se aștepte la dificultăți de comunicare cu copilul rebel, care pur și simplu nu vrea sp asculte și face numai ce vrea el. Copiii rebeli nu vor să împartă sau să renunțe la putere. Egoismul lor nu trebuie să îi frustreze pe părinți deaorece este posibil să își piardă răbdarea. În acest caz părinții care au copii rebeli, nu trebuie să se enerveze, ci dimpotrivă, să adopte un comportament cât mai calm.
Egalitar/ Cooperant
Relația dintre un părinte care adoptă stilul egalitar și un copil care este cooperant, este bazată pe multă muncă în echipă și interacțiunile sunt pozitive. Părintele își tratează copilul într-o manieră care îl protejează și îi sporește acestuia respectful de sine. Aceștia cred în ei înșiși și unul în celălalt.
Din punctul meu de vedere, această interacțiune de stiluri este cea mai potrivită și cu siguranța în aceste familii există numai armonie.
Egalitar/ Pasiv
Părinții egalitari așteaptă ca și copiii lor să se implice mai mult în activitățile de echipă, îi încurajează să intre în joc și să își joace rolul, însă aceștia ezită să se implice.
În opinia mea, copiii pasivi trebuie încurajați să se implice în activitățile de grup, trebuie lăudați ori de câte ori se aventurează pe teritorii necunoscute și demonstrează adaptibilitate și flexibitate sporită și trebuie încurajați de către părinți. Un copil pasiv are nevoie de o stimulare initiate chiar de propriul părinte.
Permisiv/ Rebel
Această combinație de stiluri este bună pentru că atât părintele cât și copilul se simpatizează reciproc, se ajută unul pe altul. Deși părintele permisiv este un bun prieten pentru copilul său, nu se pricepe să preia controlul.
Consider că este o interacțiune destul de eficientă între aceste stiluri, deși cred că părinții ar trebui să fie un pic mai autoritari.
Permisiv/ Cooperant
Un părinte care adoptă stilul permisiv poate avea tendința de a-i lăsa copilului prea multă libertate și prea multă putere de a lua decizii, în timp ce acesta este obișnuit să coopereze nu să conducă. În aceste condiții, copilul se poate simți copleșit, confuz sau stresat, deoarece nu știe ce anume ar trebui să facă. De asemenea, comunicarea este foarte slabă.
În opinia mea, părinții ar trebui să adopte stilul cooperant pentru a încuraja copilul să participle la luarea deciziilor în familie și să lucreze împreună la proiecte.
Permisiv/ Pasiv
Această combinație nu va face decât să amplifice latura negativă a personalității celor două tabere. Un părinte permisiv și un copil pasiv întotdeauna vor distruge relația dintre ei și nu vor rezolva niciodată problemele. Părinții așteaptă de la copil să inițieze un proiect, în timp ce aceștia așteaptă să li se dea instrucțiuni. Un copil pasiv are nevoie de stimulare, iar părintele trebuie să facă primul pas.
Din punctul meu de vedere, părinții ar trebui să își încurajeze copiii și să le ofere mai multe provocări și un mediu stimulator.
În concluzie, părinții trebuie să țină cont de stilul lor și de comportamentul propriului copil pentru a avea o relație reușită cu acesta. Și de asemenea consider că povestea cum că un copil răsfățat este un copil iubi, este doar o poveste. Eu cred că nu prea multă dragoste răsfață un copil, ci prea patina disciplină. Este imposibil să nu oferi propriului tău copil multă dragoste. Copiilor le merge bine dacă primesc dragoste care le poartă de grijă, care îi respectă, îi acceptă și îi iartă și în plus de asta le oferă încredere. Dacă dragostea oferită este insuficientă, greșelile părinților il vor afecta pe copil din punct de vedere emotional, iar când dragostea este din belșug se poate întâmpla și ca părinții să greșească, însă copiii mereu se vor întoarce spre ei.
Un model permisiv sau autoritar nu este de dorit, modelul egalitar fiind cel mai potrivit și eficient din punctul meu de vedere.
“Nu uitați puteți schimba ceva în lumea copiilor dumneavoastră și, într-o bună zi, ei vor pleca în lume și vor schimba, la rândul lor, părticica lor de univers” (Dr.Phil McGRAW, 2007, p.179).
1.3 Funcțiile familiei
Familia are mai multe funcții, dar din punctul meu de vedere cele mai importante sunt cele prezentate de Maria Voinea(1993) : funcția economică, funcția de socializare, funcția de solidaritate și funcția sexual-reproductivă. Funcția economică este cea mai importantă din punctul meu de vedere și părinții ar trebui să pună mai mult accent pe ea dar nu plecând în străinătate departe de copiii lor deoarece aceasta nu este cea mai bună și eficientă soluție, ba din contră, copiii vor avea de suferit. Partea financiară este importantă dar trebuie rezolvată stand lângă copii, sprijinindu-i mereu.
Familia reprezintă “o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau cea psihosocială” (Mitrofan și Ciupercă, 2002, p.17).
Cum am spus și mai sus, familia are mai multe funcții, descrise de mai mulți autori, însă cele mai clare descrieri le are Maria Voinea în cartea „Sociologia familiei”(1993).
Sunt patru mari funcții :
Funcția economică
Funcția de socializare
Funcția de solidaritate
Funcția sexual-reproductivă
Funcția economică asigură partea financiară, materială a unei familii, mai exact locuință, hrană și haine, această funcție este cea mai importanta din perspectiva mea. Dacă ea este realizată corespunzător, atunci familia se poate concentra și pe celelalte funcții. Funcția economică trebuie să fie realizată de ambii soți prin aducerea veniturilor în familie. În zilele noastre este destul de greu să ai un loc de muncă stabil, unul sau ambii soți sunt nevoiți să plece în străinătate, lăsând copiii în grija rudelor care uneori nu reușesc să se ocupe de ei. Așadar dacă familia reușește să îndeplinească funcția economică stând lângă copii este unul dintre cele mai importante lucruri care le poate face. În societatea modernă ambii soți aduc venituri în familie ceea ce îi oferă acesteia din punctul meu de vedere un echilibru.
A doua funcție este cea de socializare care presupune a transmite cu scopul asimilării în primul rând de către copii, dar și de către toți membrii familiei, a atitudinilor, valorilor și principiilor. Scopul funcției este acela de integrare în societate a copilului. Prin socializarea din cadrul familiei copilului îi sunt inoculate valorile, motivația și comportamentele specifice ascensiunii sociale(Mitrofan, Ciupercă, 2002).
În familie se realizează socializarea primară, fiind necesară pentru integrarea copilului în societate. Eșecurile socializării în familie au consecințe grave asupra comunităților și societății.
Socializarea în familie se realizează printr-o serie de procese de învățare pentru că familia este o mică societate, iar legătura de afecțiune dintre membrii este foarte mare, încât ajunge să trăiască aproape ca un organism de sine-stătător, cu o personalitate aparte. ”Socializarea în cadrul familiei presupune existența mai multor componente, după cum urmează:
– normativă (transmiterea principalelor norme și reguli sociale);
– cognitivă (dobândirea deprinderilor și cunoștințelor necesare acțiunii ca adult);
– creativă (prin care se formează capacitățile de gândire creatoare și de a da răspunsuri adecvate în situații noi);
– psihologică (dezvoltarea afectivității necesare relaționării cu părinții, cu viitorul partener, cu proprii copii și cu alte persoane)” (Mitrofan, 2003, p.87).
În funcția de solidaritate este vorba de unitatea și stabilirea unei familii, aceasta implică manifestarea sentimentelor de afecțiune, de respect reciproc, de încredere, susținere și de ajutor pe tot parcursul vieții și nu în ultimul rând de dezvoltare a intimității. Din păcate în ultima perioadă îndeplinirea acestor sarcini este din ce în ce mai grea, din această cauză și rata divorțului crește de la an la an, la fel se întâmplă și cu relațiile de concubinaj.
În ultima funcție prezentată, adică cea sexual-reproductivă, este vorba despre satisfacerea reciprocă sexuală a celor doi soți și nașterea copiilor, însă din păcate în societățile avansate economic, familiile pun mai mult accent pe satisfacerea nevoilor sexuale și foarte rar sunt întâlnite familii care punc accent pe nașterea copiilor. Aceste lucruri depind bineînțeles și de educația primită, de cultură, de dorințele și caracteristicile fizice și psihologice ale celor doi soți. Acestă funcție este împărțită în două categorii împlinirea afectiv-sexuală și după care cea reproductivă (Mitrofan, Ciupercă, 2002).
În concluzie fiecare funcție are rolul ei bine definit în familie și copiii trebuie să fie susținuți și ajutați de către părinți.
Capitolul 2
FENOMENUL MIGRAȚIEI ȘI IMPACTUL ASUPRA FAMILIEI
2.1 Migrația temporară a românilor în stăinătate
Migrația este un proces social care a influențat și încă influențează în mare măsură societatea românească, milioane de români având rude plecate în străinătate la muncă pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp( Anghel, Horvath, 2009).
În perioada 1990-1995, românii plecau în străinătate la muncă, fără susținerea și ajutorul nimănui, doar 22% dintre cei plecați au fost ajutați de cineva. Pe măsură ce numărul persoanelor plecate crește și rețelele persoanale se extind. În perioada 1996-2002, numărul persoanelor care pleacă în străinătate cu ajutorul altor persoane crește semnificativ (40%), iar după anul 2001 ponderea a urcat la 60%. În prezent rudele sunt cele mai de folos la plecare, urmate de prieteni și apoi de cunoștințe(Sandu, 2010).
Plecarea la muncă în străinătate cu ajutorul altor persoane, se desfășoară după modelul cerere-ofertă( Sandu, 2010).
Plecările temporare în străinătate au avut o frecvență de aproximativ 28 la 1000 de locuitori de vârstă cuprinsă între 15-64 ani. Intensitatea fenomenului s-a accentuat dupa anul 2002, o dată cu liberalizarea circulației în spațiul Schengen pentru români. În prezent, fenomenul plecării temporare la muncă în străinătate este de aproximativ trei ori mai mare decât în 2002.
În anii 1990-1995, în străinătate plecau de regula bărbații, orășenii, persoanele de vârstă matură, iar după anul 2001, fluxurile s-au echilibrat, au început și femeile să plece, sătenii la fel și tinerii.(Sandu, coord., 2006).
Fenomenul migrației a existat dintotdeauna dar a suferit modificări în decursul timpului. Acest fenomen a fost abordat ca fiind o problemă demografică, prin popularea sau depopularea unor teritorii, dar în alte situații migrația este considerată ca fiind un „instrument de echilibru”, atât în ce privește aspectul economic cât și aspectul demografic(Cormoș, 2011).
Momentul de maximă dezvoltare a procesului de migrație a fost după obținerea accesului în spațiul Schengen, în ianuarie 2002. Acest fenomen de masă cuprinde între 10-28 ‰ din populația României(http://www.infotravelromania.ro/recensamant.html).
„Migrația este un fenomen complex, ce constă în deplasarea unor persoane dintr-o arie teritorială în alta, urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrare într-o formă de activitate în zona de sosire”(Zamfir, Lazăr(coord.), 1998, p.351).
Migrația internațională presupune mișcarea persoanelor care pleacă din țara de origine în altă țară temporar sau definitiv.
În decursul timpului, migrația s-a facut remarcată sub mai multe aspecte : a început ca migrație forțată de calamități naturale, migrație forțată de persecuții politice și religioase, de războaie, migrație de reunificare a familiei, migrație de afaceri, migrația minorităților etnice și terminând cu migrația pentru muncă(Cormoș, 2011).
În cadrul migrației internaționale, se identifică două procese fundamentale: emigrația și imigrarea.
Emigrația reprezintă deplasarea populației din țara de origine în țara de primire(unde are locul de muncă). Țara de origine de cele mai multe ori are un grad mai redus de dezvoltare economică. Emigrarea este actul părăsirii țării natale de către un individ sau un grup de indivizi pentru a se stabili în altă țară. Emigrarea poate avea motive politice, economice sau personale(Cormoș, 2011).
Imigrația reprezintă „ primirea populației deplasate în țara de destinație, temporar sau definitiv. Țara de primire, numită și țara de imigrație, se caracterizează din punct de vedere economic prin următoarele elemente: grad relativ mai mare de dezvoltare economică; cereri mai mari de forță de muncă în comparație cu disponibilitățile naționale; pondere redusă a tineretului și a populației apte de muncă în totalul populației”(Floricel, 2006, p. 17).
Pe lângă aceste doua procese importante(emigrația și imigrația), migrația internațională poate fi diferențiată în mai multe forme: migrație legală și ilegală, voluntară și forțată, individuală și de masă, permanentă și temporară, returnarea și migrația de revenire(Cormoș, 2011).
Migrația legală este atunci când se produce în conformitate cu legislația țărilor de primire. Migrația ilegală este percepută ca fiind „intrarea, șederea sau munca ilegală într-o țară, însemnând că migrantul nu are autorizarea necesară sau documentele necesare în conformitate cu reglementările privind intrarea, șederea și/sau munca în țara respectivă”(Floricel, 2006, p. 14).
Migrația voluntară este atunci când individul se deplasează în altă țară în mod voit, din proprie inițiativă. Migrația forțată presupune deplasarea individului în urma unui impuls exterior, cum ar fi conflicte de ordin intern, războaie, calamități naturale etc.(Cormoș, 2011).
Migrația individuală presupune deplasarea unui singur individ în urma unei decizii proprii de migrare. Migrarea în masă presupune deplasarea unui grup de indivizi ca urmare a unor evenimente exterioare. Această deplasare se desfășoară până în locul cel mai apropiat și cel mai sigur(Cormoș, 2011).
În funcție de cât timp migrantul rămâne în țara de destinație, distingem două feluri de migrație : temporară și permanentă. Migrația permanentă este atunci când migrantul se stabilește definitiv în țara de destinație, în unele cazuri dobândește și cetățenia acelui stat. Migrația temporară, este atunci când individul se află în țara de destinație pentru o anumită perioadă de timp după care revine în țara de origine. „Migrația temporară are loc în principal pentru studii(complementare, continuare, specializare etc) și pentru muncă( pentru a ocupa un loc de muncă) (Vasile, Zaman(coord), 2005, p. 110).
Returnarea sau migrația de revenire presupune întoarcerea indivizilor în țara de origine în mod voit sau forțat(Cormoș, 2011).
Emigrarea părinților pe termen lung poate avea multe consecințe negative cum ar fi : redefinirea relațiilor de rudenie(copiii lăsați în grija rudelor ajung să nu se mai raporteze la părinții biologici ca la niște părinți), poate determina o rupere a legăturii părinte-copil, diminuarea capacității de control, de supraveghere asupra copilului etc(http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282).
Emigrarea poate avea efecte de ordin social asupra familiilor celor care au plecat în străinătate. Părăsirea familiei chiar și pentru o perioadă determinată de timp, poate avea efecte negative asupra vieții de cuplu și asupra dezvoltării și educării copiilor(Cormoș, 2011).
Migrația internațională este un factor fundamental în schimbarea socială, ca urmare a mișcării populației, a integrării și adaptării în zona de primire prin reorientarea în mediul social în ce privește locul de muncă, relațiile sociale, profesia prin redistribuirea rolurilor și raporturilor familiale:” migrația afectează întreg sistemul de relații familiale și grupale, formale și informale, profesionale și culturale, etnice și politice ale persoanelor mobile, structurându-le totodată acestora modele noi de apreciere și comportare, de orientare valorică și participare socială. Migrația este urmată de un lanț întreg de restructurări și replieri de natură socio-culturală”(Drăguț, 1981, p. 29).
2.2 Factori implicați în decizia românilor de a munci în străinătate
Principalele motive care îi determină pe români să plece la muncă în străinătate sunt lipsa oportunităților de angajare în țară și dorința de a-și asigura un trai decent. În anul 2010, numărul românilor plecați în străinătate la muncă a fost de aproximativ 400.000 de persoane. Aproape 140.000 au obținut un contract de muncă prin intermediul agenților de recrutare, un număr similar au plecat pe cont propriu, peste 102.000 prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă(ANOFM) și alte câteva mii cu ajutorul Oficiului European pentru Selecția personalului(EPSO). (http://www.realitatea.net/romania-pleaca-in-strainatate-aproape-400-000-de-romani-au-plecat-la-munca-in-alte-state_777258.html).
Migrația este explicată prin teoriile clasice(Ravenstein, 1889) ca fiind rezultatul a două categorii de factori, push-pull(respingere-atragere). În acest fel, migrația este determinată atât de factori de respingere(conflicte armate, discriminare, situație economică precară), cât și de factori de atracție(salarizare mai bună, condiții de viață și de muncă mai bune etc.).
Cauza generală a migrației, în opinia lui Ravenstein, este diferența de nivel de dezvoltare între aria de plecare și aria de sosire.(Anton, 2010, p.589)
Organizația Internațională a Muncii (OIM) enumeră următoarele tipuri de migrație:
voluntară ( decizia de a migra îi aparține persoanei) ;
forțată ( circulație migratorie în care există un element de constrângere) ;
reglementată ( are la bază respectarea legislației în vigoare din cadrul unui stat) ;
nereglementată, ilegală.
Potrivit studiului „Impactul crizei economice asupra migrației forței de muncă românești” prezentat de Friedrich Ebert Stiftung, majoritatea persoanelor consideră că sunt forțate să plece în străinătate la muncă deoarece au rămas fără loc de muncă, li s-au micșorat salariile și șansele reale sunt peste hotare. Inițiatorii studiului au precizat că toate categoriile de populație împărtășesc aceeași opinie, că migrația mai degrabă ajută la dezvoltarea României și ajută persoanele care pleacă să vadă cum se trăiește în alte țări, dar pe cealaltă parte migrația destramă familii, face oamenii să se gândească numai la bani, să devină materialiști și accentuează inegalitățile sociale între săraci și bogați.
Românii pleacă la muncă în străinătate pentru bani, indiferent de vârsta, gen, nivel de educație, ocupație, susținând că în Romania nu poți câștiga bani pentru un trai decent și nu îți poți face un viitor (http://www.mediafax.ro/social/de-ce-pleaca-romanii-la-munca-in-strainatate-pentru-ca-romania-e-saraca-mizera-corupta-si-lipsita-de-oportunitati-8837442).
Ideea de a pleca la muncă în străinătate devine tot mai atractivă. Locurile oferite de piața internă sunt destul de nesatisfăcătoare și salariile destul de mici comparativ cu alți ani. Criza economică transformă emigrarea din România într-un orizont de viață. Nu doar cei care au rude în străinătate vor să migreze, ci oameni din orice generație, cu ascendențe etnice, profesionale și vârste diferite. În acest fel, emigrarea nu este determinată doar de venituri ci și de neîncrederea în sistemul instituțional.
Una dintre marile probleme ale românilor care muncesc în străinătate, indiferent de țara de destinație, este lipsa de coeziune și de simț comunitar.(Stoiciu, 2011).
Pentru țările de destinație, migrația internatională a forței de muncă este importantă pentru realizarea activităților economice pe care nu le pot acoperi cu ajutorul populației interne.
Teoria pieței de muncă segmentate.
Reprezentantul cel mai cunoscut al curentului, Piore, pune accent pe faptul că „migrația internațională reprezintă o necesitate determinată de particularitățile structurii pieței forței de muncă în capitalismul modern”(Piore, 1979 apud. Anghel, Horvath, 2009, p. 32). În acest sens, migrația internațională are efectul cererii de muncă, inevitabil legată de caracteristicile economiilor dezvoltate. „Elementul esențial este existența unei piețe a forței de muncă duale, incluzând un sector primar caracterizat în principal de slujbe stabile, condiții bune de muncă, beneficii generoase și posibilitatea mobilității ascendente și un sector secundar, cu slujbe necalificate și instabile, condiții grele sau periculoase de muncă și slabe posibilități de mobilitate ascendentă”(Cormoș, apud. Constantinescu, p. 100)
Muncitorii evită să facă parte din sectorul secundar din cauza locurilor de muncă instabile, salariilor mici și nesigure, statusului și prestigiului scazut. În acest sector, cererea de forță de muncă era satisfăcută de femei, tineri și migranți din mediul rural. În acest segment, imigranții devin forța de muncă care poate avea un rol important în diminuarea crizei a țării de destinație. Cei care accepta emigranți, consideră că au nevoie de ei pentru lucrurile pe care nu le pot face cu populația internă, și în aceste condiții consideră că nu sunt o amenințare pentru ei. „ Această teorie pleacă de la premisa că mai avantajos pentru capitaliști ar fi să facă investiții în statele mai puțin dezvoltate, utilizând de fapt aceeași mână de lucru, dar plătită conform nivelului de dezvoltare din țările respective, adică mult mai puțin”(Rusu citat în Cormoș, 2011, p. 39).
Din punctul meu de vedere, românii se văd oarecum forțați să părăsească țara de origine și să plece în străinătate pentru a-și asigura un trai de viață mai bun. În țară poate și-au pierdut locurile de muncă sau le este dificil să își găsească unul, și consideră că șansele reale sunt doar în străinătate. Mulți oameni consideră România ca fiind o țară fără posibilități.
2.3 Efectele psihosociale ale „abandonului” temporar asupra copiilor
Plecarea părinților de lângă copii, din preajma activităților lor, pot produce acestora trăiri intens psihotraumatizante, și ulterior o perioadă de viață stresantă deoarece presupune eforturi din partea copiilor pentru a se adapta la schimbările din viața sa, la noua lor situație, de exemplu dorul de părinți, să se obișnuiască cu persoana la care a rămas în grijă, absența părinților etc.(Proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, 2006).
Schimbările din viață și evenimentele negative sunt definite ca fiind acele influențe psihosociale negative secvențiale, mai mult sau mai puțin previzibile, care angajează intenționalitatea și responsabilitatea individului determinând schimbări în statutul și rolul lui social, în rețeaua lor socială și în paternul de responsabilități și obligații de a face față unor situații problematice noi ( Lăzărescu, 1994).
Copiii „abandonați” temporar de către părinți, datorită migrației economice a acestora, își subevaluează problemele comportamentale în comparație cu raportarea adulților care se ocupă de îngrijirea lor. Când este vorba de probleme afective, ei autoraportează mai multe probleme decât identifică persoanele în grija cărora se află. Copiii separați de părinți, trăiesc interior o serie de drame, crezând că vor pierde contactul cu părinții plecați ( studiu APSIPED, 2010).
Copiii cu părinții plecați în străinătate la muncă, pot dezvolta din acestă perspectivă a influențelor psihosociale, diverse reacții care se înscriu fie în categoria manifestărilor psihotraumatizante, fie în categoria reacțiilor de adaptare la stres.
Modul în care copiii percep și trăiesc plecarea părinților săi în străinătate este influențat de mai mulți factori:
factori familiali : funcționalitatea familiei înainte și după plecarea părinților
factori ce țin de copil : vârsta și caracteristicile psihologice ale copilului
factori de mediu : rețeaua de suport social a familiei și a copilului
Din perspectiva nivelului de informare a copilului cu privire la plecarea părinților la muncă în străinătate se disting trei situații :
situația în care plecarea se face independent și pe copil îl surprinde; copilul nu este informat cu privire la plecarea părinților lui și nu participă la pregătirea plecării.
copilul este informat dar nu participă la pregătirea acestui eveniment; copilul este doar informat cu privire la plecare dar nu primește explicații, nu este consultat, și nu își poate exprima emoțiile și sentimentele cu privire la situație.
copilul este angajat direct în pregătirea schimbării fără a fi factorul dominant; copilul este informat din timp despre plecare, i se dau explicații, i se solicită părerea, se discuta despre schimbările care vor apărea, părinții oferă sfaturi pentru diverse situații, copiii primesc asigurări din partea părinților cu privire la afecțiunea părintească, la importanța lor pentru părinți etc.
Experiența în lucrul cu copiii rămași singuri acasă și teoriile psihologice arată că nivelul de informare, pregătire și implicare a copilului în luarea deciziei plecării părinților are un rol important. Copilul are nevoie să primească în mod direct din partea părinților sfaturi și informații cu privire la perioada când o să rămâna în grija altcuiva. Este important pentru copil să simtă că are un anumit control asupra situației noi existente în viața sa ( Proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, 2006).
În același timp, M. Lăzărescu, atrage atenția asupra situației în care copilul este informat din timp de plecarea părinților, și din cauza așteptării încordate a producerii acestui eveniment se pot genera tensiuni stresante și cu repercusiuni negative asupra stării psihice( Lăzărescu, 1994).
Copiii rămași singuri acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, suferă de neglijare emoțională din partea acestora, deoarece absența fizică îi lipsește pe aceștia de contactele fizice cu părinții, de semnele de afecțiune, de atenția și grija părintească. Pentru unii copii care au fost lăsați în grija unor rude sau apropiați cu care au avut dintotdeuna o relație bună, nevoia de afecțiune este în parte acoperită de îngrijirea și afecțiunea oferită de aceste persoane(rude sau apropiați). În aceste cazuri, copiii deși resimt dorul de părinți și suferă neglijarea emoțională din partea acestora, gasesc suportul afectiv necesar la persoana de îngrijire.
În cazul în care părinții sunt plecați, există riscul altor forme de neglijare decât cea emoțională :
neglijare alimentară (privarea de hrană, mese neregulate, absența mai multor alimente necesare etc);
neglijare vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine murdare);
neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, paraziți);
neglijare medicală (omiterea vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise, absența îngrijirilor necesare );
neglijarea locuinței (locuință prost întreținută, neîncălzită, mobilier în stare de degradare sau chiar absent);
neglijarea educației (sub-stimulare, lipsa modelelor de învățare a abilităților de viață independentă, lipsa de supraveghere școlară).(Proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, 2006).
Traumele emoționale se manifestă diferit de la un copil la altul în funcție de vârsta și personalitatea fiecăruia: unii plâng, alții se îmbolnăvesc iar alții caută suport afectiv la alte personae. Problemele mai mari sunt atunci când sunt plecați ambii părinți; deși ei se străduiesc să nu le lipsească nimic, muncesc din greu pentru a duce un trai mai bun, le cumpără tot felul de cadouri, se pare că toate aceste lucruri nu înlocuiesc dragostea părintească.
(http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282)
Privarea copiilor de afecțiunea și iubirea părinților, influențează procesul de dezvoltare a personalității acestora. De multe ori apar manifestări comportamentale anormale, ca reacții la trauma emoționale. Copilul se simte eliminate din aria centrului de interes al familiei, își pierde încrederea în părinți, se simte lipsit de protective și siguranță și se vede abandonat, slab și vulnerabil.
Pentru copii, separarea de părinți este percepută ca pe un fenomen extreme de neplăcut: sunt îngrijorați că nu știu dacă își mai revăd părinții, își fac probleme despre cum se vor purta bunicii sau rudele la care rămân în grijă cu ei, dacă trebuie să își schimbe locuința și școala, etc. unii își asumă vina plecării părinților, iar alții îi condamnă(http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282).
2.3.1 Efecte pozitive și efecte negative
Principalele efecte pozitive ale „abandonului” sunt legate de bunăstarea copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate la muncă. În majoritatea cazurilor, părinții pleacă din cauza situației financiare și să le ofere copiilor un trai mai bun. Veniturile din străinătate sunt folosite pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire și la înzestrarea cu bunuri de folosință îndelungată. Se remarcă în cazul copiilor cu părinți plecați în străinătate, procentul celor care au telefon mobil este mai mare decât a celor care nu au părinții plecați. Nu este vorba numai de telefoanele mobile ci și de laptop-uri, calculatoare, biciclete, console video care se regăsesc în pondere mai mare la copiii cu părinții plecați.
Dincolo de lucrurile materiale, copiii care au părinții plecați au ocazia să călătorească și ei în străinătate într-o pondere mai mare decât cei care nu au pe nimeni în afara țării. Mulți părinți în vacanțele de vară sau de sărbători își iau copiii în străinătate și își petrec puținul timp împreună, vizitând diferite locuri și experimentând diverse lucruri care îi încântă pe copii( Proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, 2006).
Un lucru pozitiv este și faptul că migranții au avantaje sociale și fiscale. În Uniunea Europeană, conform Regulamentului 1612/1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității, avantajele sociale și fiscale acordate lucrătorilor migranți sunt similare celor acordate cetățenilor proprii, dar numai celor care au contracte de muncă legale. Unele din avantajele sociale sunt : acordarea tarifului preferențial la biletele de transport, garantarea venitului minim pentru asigurarea mijloacelor de existență, indemnizații pentru persoanele cu dizabilități, alocație acordata la naștere etc(http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282).
Migranții au și avantaje profesionale cum ar fi: participarea la cursuri de formare și specializare profesională ca și cetățenii statului. Experiența și cunoștințele acumulate vor fi valorificate și recunoscute și la întoarcerea în țară. Își pot deschide o afacere în țară folosind banii și experiența dobândite dincolo, își pot construi sau reconsolida o cladire, își pot dota locuința cu bunuri care să le ofere un confort mai mare și implicit își modifică valorile și mentalitatea.( http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282).
Un efect negativ este faptul că relația dintre părinți și copii se deteriorează în urma plecării acestora în străinătate. Familia este importantă și reprezintă sursa principală de sprijin pentru copii când aceștia se confruntă cu o problemă. În cazul copiilor cu părinți migranți ponderea celor care afirmă că nu apelează la nimeni pentru a-i ajuta în rezolvarea problemelor, în special cele școlare, este mai mare decât în cazul copiilor fără părinți migranți.
Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Mulți copii care manifestă exteriorizarea problemelor arată și un nivel ridicat de anxietate sau depresie(Proiect derulat de Asociația Alternativă Socială, 2006).
Un studiu efectuat de Fundația Soros (2007) cu privire la efectele migrației părinților și vizarea copiilor rămași acasă, afirmă că plecarea acestora reprezintă un factor de risc. Controlul insuficient asupra copiilor din partea adultului în grija căreia au rămas, este un efect negativ care poate duce la un comportament deviant al acestora(Toth, 2007).
În urma plecării părinților, copiii pot deveni triști, pot prezenta probleme de atenție, se simt vinovați, mai ales dacă părintele consideră că migrația lui economică este un sacrificiu pentru bunăstarea copilului(Bentu, 2010).
Copiii singuri acasă pot dezvolta tulburări ale stimei de sine, fie în sens de supraapreciere fie dimpotrivă, în sens de subapreciere a persoanei. Supraaprecierea poate apărea în rândul adolescenților care primesc frecvent cadouri și sume de bani de la părinții lor. Aceștia își permit diferite articole de vestimentație, accesorii la modă, merg în excursii etc. Unii adolescenți tind să-și etaleze bunurile în fața colegilor, manifestă atitudini de superioritate care afectează relația cu cei din jur.
Cadourile și banii au mai multe semnificații. Pe de o parte au rolul de a compensa vina pe care o trăiesc părinții, iar pe de altă parte au rolul de a reasigura copiii de afecțiunea părintească.
Subaprecierea apare atunci când părinții nu păstrează o legătură constantă cu copiii lor. Acești copii suferă, duc dorul părinților, resimt nevoia de a primi și de a oferi afecțiune, au nevoie de atenția și iubirea părinților etc(Proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, 2006).
Efectele migrației forței de muncă se resimt în domeniul socialului, cu precădere asupra ideii de familie ca nucleu al societății, scade natalitatea și crește mortalitatea, scăderea demografică în esență(http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282).
În concluzie, chiar dacă migrația are și lucruri pozitive, consider că banii nu înlocuiesc iubirea și afecțiunea părinților. Cel mai important este să trăiești cu părinții alături, să simți grija lor care ți-o poartă și să știi că ai mereu pe cine conta. Acești copii care cresc fără părinți lângă ei, pot deveni o generație de adulți problemă. Mulți dintre copiii din generația „singur acasă” o să ajungă sa nu mai aibă încredere nici în ei ca persoană, nici în celelalte persoane și implicit nu o să mai aibă încredere nici în căsătorie și în oameni în general.
Adulții care au fost în preadolescență și adolescență „singuri acasă”, vor dori să aibă o meserie care să le aducă bani rapid, vor să devină fotbaliști, fotomodel, cântăreți, dansatori etc. Cei abandonați de mici vor dori meserii care să împartă dreptatea, cum ar fi polițiști. În general cei care pleacă la muncă în străinătate, nu știu să aleagă cei mai bun pentru copiii lor deoarece nu îi cunosc destul de bine, sau poate nu-i cunosc deloc. Astfel, părinții le oferă libertate deplină și acest lucru nu este tocmai benefic pentru aceștia.
2.3.2 Riscuri la care sunt expusi copiii singuri acasă
Copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, suferă o serie de schimbări în viața de zi cu zi care în majoritatea cazurilor le afectează grav dezvoltarea psihică și fizică și uneori le pun chiar și viața în pericol.
Riscuri la care copiii singuri sunt expuși :
supraîncărcare cu sarcini (preluarea responsabilităților de adult, îngrijirea și creșterea fraților mai mici) ;
vulnerabilitatea la abuzuri fizice, psihice și sexuale. Agresorii sexuali, traficanții de persoane, persoanele care exploatează copii prin muncă își aleg victimele din rândul copiilor nesupravegheați și neglijați;
insuficienta dezvoltare a abilităților de viață independentă (încrederea în forțele proprii, relaționare și comunicare, independență în luarea deciziilor etc);
însușirea deficitară a normelor etico-morale( în absența unui model familial, a unui mediu sigur, copiii pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru a-l aplica ulterior la vârsta adultă);
debut precoce al vieții sexuale. În special adolescenții vor căuta afecțiune și apreciere nu numai în grupul de prieteni ci și în relațiile intime. Lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală pot conduce la relații intime, fugă de acasă, concubinaj, comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexuală sau sarcini nedorite la vârste fragede( Studiu Asociația Alternative Sociale, 2006).
În viața copiilor pot apărea evenimente neplăcute, dureroase care au nevoie să fie înțelese și depășite. Datorită pierderii mediului familial stabil, copiii au nevoie de suport, îngrijire, afecțiune și atenție din partea adulților( Mitrofan și colab., 2003).
Atunci când părinții își lasă copiii în grija bunicilor sau a rudelor pentru ca ei să își facă un rost pe meleaguri străine, copilul poate dezvolta diferite forme de tulburări comportamentale. Riscuri la care sunt expuși copiii: pot deveni agresivi, apare absenteismul școlar, pot consuma diferite substanțe(alcool, droguri, etnobotanice), au tendința de marginalizare, pot ajunge să comită infracțiuni, au un risc sporit de abandon școlar, riscul ca acești copii suferă enorm după părinți și ajung să se îmbolnăvească, stres permanent, depresii etc.
Părinții nu sunt foarte receptivi și se axează numai pe satisfacerea nevoilor financiare. Puțini părinți renunță la banii câștigați dincolo ca să fie alături de copiii lor. Mulți spun că au copiii puternici, că vor trece peste asta ușor și că atunci când se vor întoarce o să le fie alături, dar din păcate de cele mai multe ori este prea târziu(http://scoalaiordachecantacuzino.ro/ebook/proiecte/singur_acasa/singur.pdf).
Din punctul meu de vedere, plecarea părinților la muncă în străinătate și lăsarea copiilor în grija altcuiva, este o formă de abandon care generează traume care îi vor afecta pe copii întreaga viață. Dezamăgirile au efect nociv, care vor fi resimțite ulterior, la vârsta maturității, prin incapacitatea de a face față încercărilor vieții.
Capitolul 3
ADOLESCENȚA
3.1 Prezentarea generala a adolescenței
Etimologic, în limba latină, termenul adulescens înseamnă o vârstă care urmează după copilărie, imediat după criza de pubertate. Intrarea în acestă clasă de vârstă se cunoaște, se poate distinge, dar momentul ieșirii din ea este mai vag și diferit în țările Europei(Segalen, 2011).
Deși fiecare etapă de vârstă își are valoarea ei în evoluția ființei umane, adolescența ocupă un rol important deoarece este vârsta marilor preafaceri, vârsta la care se formează omul de mâine. Este totodată, vârsta marilor întrebări și a viselor îndrăznețe(Dumitrescu, 1980).
Adolescența este ultima și cea mai complexa etapă a dezvoltării copilului, este etapa conturării individualității și a începutului de stabilizare a personalității care marchează încheierea copilăriei și trecerea spre maturitate. În această perioadă a adolescenței au loc multe schimbări atât fizice cât și psihice, schimbări în atitudini și conduită, la fel ca și problemele cauzate părinților și familiei. Toate aceste lucruri fac din adolescență cea mai sensibilă fază de evoluție spre viața adultă.
Adolescența este perioada de tranziție între copilărie și maturitate și se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice care determină procesul de cristalizare a personalității tânărului. Incluzând indivizi a căror vârstă este cuprinsă între 13-18 ani, deși uneori sunt și persoane care extind aceasta vârstă până la 20 ani, adolescența cuprinde două subperioade : (Banciu, Rădulescu, Voicu, 1987 ).
preadolescența care cuprinde copiii între 13-16 de ani și este caracterizată prin stabilizarea maturității biologice și dobândirea unei individualități cât mai nuanțate;
adolescența propriu-zisă care cuprinde copiii între 16-20 de ani și se caracterizează prin formarea principalelor trăsături de caracter și stratificarea intereselor profesionale.
Preadolescența este perioada școlară gimnazială sau școlaritatea mijlocie numită din punct de vedere fiziologic „pubertatea”, iar din punct de vedere psihologic „preadolescența”. Această perioadă se caracterizează printr-un set de modificări somato-psihice rapide, intense și uneori eruptive, care justifică numele de „puseu puberal” dat de oamenii de știință și cel de „a doua naștere” dat de gânditorul iluminist J.J Rousseau acestei perioade.
Preadolescentul este copilul în creștere și în perioada de maturizare somatică, psihologică și fiziologică. Datorită schimbărilor prin care trece, el se remarcă prin slăbirea forței sale de inhibiție , prin izbucniri zgomotoase, reacții nervoase și un comportament vulnerabil. Pe plan psihic regăsim reacții critice intense față de adult, refuz, capriciozitate, independență excesivă, impertinență, agresivitate, stări alternate însă cu tot atâtea trăiri opuse de închidere în sine, atitudini solitare, timiditate, jenă, emotivitate crescută; așadar efectele pe plan psihic, contradictorii, culmizând cu apariția crizei de originalitate, completează tabloul psihocomportamental tulburător și distinct al preadolescentului.
Primul aspect vizibil în dezvoltarea copilului este creșterea fizică rapidă. Fetele au un avans de doi ani în dezvoltare față de băieți. Fetele între 11-14 ani câștigă aproximativ 22 cm în înălțime și 3 kg anual în greutate, iar baieții între 12-16 ani cîștigă aproximativ 23 cm în înălțime și 6 kg în greutate.
Greutate creierului crește de la 1200 gr la 1300-1400 gr, astfel atinge dimensiunea creierului adultului însă creșterea volumului creierului încetează de la vârsta de 12 ani..
Pe plan comportamental apare oboseala, epuizarea, nervozitatea, stari de neliniște care alternează cu momente de exuberanță și vigilitate. Acest comportament scoate în evidență cât de importante sunt ieșirile în aer liber, sportul, odihna, alimentația corespunzătoare și activitățile ordonate ale preadolescentului.
Dezvoltarea psihică a preadolescentului este intensă. În primă fază apare neliniștea și jena provocată de disconfortul fizic, apoi manifestări legate de modificarea poziției sale în grup în funcție de gradul de maturizare, iar în ultimul rând apar manifestări psihice legate de comportamentul față de sexul opus. La începutul pubertății fetele și băieții se izolează unii față de alții, băieții preferă compania băieților, iar fetele pe aceea a fetelor, dar fiecare manifesta subtil un interes față de sexul opus, ca dovadă se intimidează unii față de alții. Spre sfârșitul acestei perioade, interesul față de sexul opus se manifestă deschis, aceștia devenind mai afectoși și mai îndrăzneți.
Simțul mirosului și cel al gustului se dezvoltă și el în acestă perioadă. Încearcă mâncăruri picante, alcool și chiar fumat. Prin aceste încercări ei vor să se asemene cât mai mult cu un adult (Velciov, 1994).
Spre deosebire de pubertate, în adolescență are loc cea mai intensă dezvoltare psihică a omului. Adolescența se caracterizează printr-o dezvoltare intensă a personalității, intensificarea elaborării idealurilor și o altă viziune mai realistă despre viață și lume. Adolescența este vârsta romantică a omului, vârsta sincerității, neliniștilor, a naivității și a unei integrități morale depline.
La începutul acestei perioade mai persistă încă puțină dezordine în dezvoltarea fizică a tânărului, continuă transformările intime. Crește pofta de mâncare, au insomnii și afecțiuni dermatologice cum ar fi acneea. Fetele capată forma specifică corpului feminin; siluetă mai proeminentă a bustului, trăsăturile feței mai clare, cu contururi fine, iar băieții capătă forma specifică a corpului bărbătesc ; cresc umerii și toracele, bazinul rămâne îngust, gâtul devine puternic, se dezvoltă mărul lui Adam, crește musculatura, forța fizică și rezistența. Privirea se schimbă și ea, a fetelor se încarcă de căldură și cea a băieților de limpezime.
Perioada adolescenței este o perioadă critică, adică de echilibrări ce se modifică mereu. Dezvoltarea fizică este secondată de o intensă dezvoltare psihică.
În evoluția generală a vieții afective apar trei direcții mai importante :
1. Dezvoltarea sensibilității morale ; el trăiește sentimente superioare, este orientat spre viața interioară, se interesează de situațiile conflictuale, viața psihica proprie și a altor oameni. Toate relațiile sale cu oamneii din jur devin mai profunde, el cunoaște respectul, simpatia, prietenia, admirația din punct de vedere moral.
2. Creșterea și afirmarea conștiinței de sine și dorința tânărului de a deveni independent; se caracterizează prin efortul de a-și cultiva stăpânirea de sine, independența, deminitatea și rafinamentul. În condiții normale de educație tânărul se dezvoltă ajungând la o conștiință morală și o conduită de înaltă ținută, iar în condițiile unui mediu nefavorabil, afirmarea conștiinței sale capătă manifestări neplăcute.
3. Erotizarea ; dragostea trăită la acestă vârstă, ca sentiment de apropiere, afecțiune și dăruire are rezonanțe puternice și stimulatoare în viața tânărului. Din acest motiv, perioada adolescenței este considerată ca perioadă a pasiunilor și a romantismului din viața omului.
Interesele tânărului adolescent sunt puternice, diversificate și pozitiv corelate cu idealurile sale. Dorința de autorealizare și autoconfirmare este extrem de mare și puternică, ceea ce îl face să reflecteze în mod realist la alegerea profesiei. Interesul pentru carieră este și el un interes important, care-l motiveză să-și dezvolte aptitudinile.
În ziua de azi foarte frecvente la adolescent sunt interesele pentru muzică, pentru lectură, pentru sport sau filme dar și pentru relații sociale, noi experiențe, petreceri cu prieteni și excursii. Prin aceste activități se diversifică culturalizarea și socializarea tânărului, mai ales când se menține și interesul pentru școală. Într-adevăr interesul pentru învățătura poate să scadă atunci când alte interese amintite mai sus îi domină preocupările. Acest fenomen are mai multe cauze, iar cele mai frecvente sunt: programele școlare încărcate, oboseala, plictiseala, eșecurile, conflictele sau o schimbare dramatică în familie (Velciov, 1994).
Perioada adolescenței este caracterizata de câteva temeri specifice :
1. Teama de a nu fi luat în seamă, de a nu fi suficient de apreciat;
2. Teama de a nu fi înțeles, marginalizat;
3. Teama de a fi pedepsit pentru că nu a răspuns exigențelor adulților;
4. Teama de banal, obișnuit, tradițional;
De asemenea caracteristic acestei perioade este sentimentul chinuitor de inferioritate, de îndoială de sine. Toți adolescenții se luptă cu acest sentiment trecător, care nu trebuie să se transforme într-o atitudine de o viață. Unii nu reușesc să se împrietenească cu nimeni, sunt luați în râs de ceilalți și atunci sunt capabili de gesturi necugetate.
Cele trei aspecte prețuite cel mai mult în societatea noastră de astăzi sunt: frumusețea fizică, inteligența, banii, iar în aceste domenii apare sentimentul de inferioritate.(http://www.pastoratie.ro/index.php?searchword=adolescenta&ordering=&searchphrase=all&Itemid=157&option=com_search).
În adolescență se desfășoară un proces amplu de schimbare, dezvoltare și restructurare a personalității care este important pentru următorul ciclu al vieții adică cel de maturizare. În această perioadă a adolescenței, tinerii trebuie susținuți de părinți iar aceștia să le ofere dragoste necondiționată, comunicare, încredere și putere deoarece adolescenții pot fi tentați să încerce lucruri noi cum ar fi alcoolul, țigările, drogurile sau delicvența. (Crețu, 2011).
Adolescența reprezintă de asemenea un punct de răscruce din punct de vedere al vocației, este momentul în care tânărul trebuie să își aleagă cariera. Dacă până acum, copilul a mers la școală unde a urmat un program stabilit de altcineva, acum se ajunge la o intersecție, unde fiecare drum înseamnă o direcție profesională care va aduce succese sau eșecuri, dar cu care tânărul adolescent trebuie să se confrunte. Alegerea este destul de grea deoarece sunt multe direcții. De obicei acesta este momentul în care se renunță la copilărie și la visurile frumoase construite de la întrebarea “ce vrei să te faci când vei fii mare?”, momentul când planurile se confruntă(și de multe ori pierd)cu realitatea. Dar bineînțeles că există și multe cazuri unde copiii sunt talentați și știu dinainte ce vor face pe viitor, identitatea vocațională este stabilită din timp. De regulă, alegerea carierei înseamnă multe dezbateri în familie, discuții și frământari interioare în încercarea obositoare de a descoperi adevărata chemare.
Din păcate, mulți adolescenți nu realizează că deciziile pot fi schimbate pe parcurs, că este timp de întoarcere și că dacă te răzgândești nu este un capăt de lume. Fără o conștientizare a acestor lucruri, decizia poate fi o sentință pe viață, ce contribuie negativ la echilibrul adolescentului.
Părintele are un rol foarte important în dezvoltarea comportamentului adolescentului. Rolul de părinte presupune asigurarea confortului material, emoțional și îl ajută să devină o persoană flexibilă, care să reușească să se adapteze provocărilor și să rămână el însuși. A fi părinte, înseamnă ani întregi de grijă, dragoste, protecție și înțelegere, de preocupări permanente pentru siguranța fizică și emoțională.
Momentul adolescenței, ultima treaptă ce separă copilăria de maturitate e cel în care părintele trebuie să renunțe la tot ce a făcut până atunci, să aibă încredere în investiția pe care a făcut-o până acolo, ceea ce poate fi extrem de dificil. Confuzia, ambivalentă, neliniștea nu sunt doar apanajul sufletului adolescentin ci și a celui părintesc. În acest fel apar neînțelegeri și conflicte între adolescent și părinte care se vad puși pe poziții antagonice deși amândoi au aceleași interese( http://www.psihiatrie-psihologie.ro/articole/articole/despre-adolescenta).
Trecerea prin adolescență este în concluzie un proces dificil pentru întreaga familie, care destabilizează echilibrul dinamic construit până atunci. Este practic o etapă revoluționară ce rareori trece fără frământări sau conflicte între părinte și adolescent. Pentru unii perioada adolescenței a fost frumoasă, iar pentru alții a fost o perioadă neplăcută și nu își amintesc de ea cu drag.
3.2 Statusul social al adolescentului și “învățarea”sociabilității în familie
Statusul este reprezentat de locul pe care îl ocupă o persoană, într-un sistem, la un moment dat. De exemplu un adolescent este într-un sistem familial, fiul părinților lui. Uneori, statusul său este de subordonat al acestora, alteori de egal. În sistemul școlar, adolescentul este elev, pentru prietenii săi el poate să fie un „prieten bun” sau poate fi un lider (http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1347#ixzz300a4bOmi).
Adolescentul, subliniază U. Șchiopu și E. Verza(1989), caută mereu mijloace personale de a fi și de a apărea în ochii celorlalți, de a ieși în evidență. De asemenea îi interesează responsabilitățile unde există dificultăți de depășit spre a-și măsura forțele. Individualizarea și conștiința de sine devin mai dinamice și capătă dimensiuni de demnitate și onoare.
Stanley Hall și M. Debesse, subliniază că adolescența este o perioadă de dezechilibrare care este însoțită de atitudini de opoziție față de mediul familial și școlar, astfel tinerii caută să își manifeste independența personalității lor. După cum remarcă J. Piel, criza adolescenței variază de la un individ la altul; la unii această criză este mai puțin marcată și nu se derulează decât o perioadă scurtă de timp, iar pentru alții durează mai mult și se caracterizează prin reacții neadecvate și uneori violente.
Perioada adolescenței este caracterizată de dorința individului de a deveni adult, de a avea un status propriu, de a fi independent. Adolescentul nu mai acceptă relațiile copilăriei, dar nici nu deține încă o poziție socială sigură care să-l ajute să își îndeplinească rolurile specifice adulților. A. Isembert arată că adolescentul este obsedat de teama de a nu fi acceptat în societatea adulților, iar acest lucru duce la semtimente de descurajare, revoltă chiar și de agresivitate. Totuși în acestă perioadă și în ciuda sentimentelor de revoltă, adolescentul are nevoie de protecție și securitate socială.(Banciu, Rădulescu, Voicu, 1987 ).
În adolescență au loc și schimbări în sistemul relațiilor ; în familie nu mai este considerat un copil, la școală profesorii îl tratează ca pe un elev mare și îi respectă punctele de vedere și sugestiile, iar instituțiile sociale îi recunosc noile capacități și de la vârsta de 14 ani obține buletinul de identitate, iar de la 18 ani are dreptul la vot.(Crețu, 2011)
Adolescența este caracterizată ca fiind o perioadă de “criză”, o perioadă unde apar conflicte și contradicții între tineri și părinți. De multe ori, tinerii și părinții urmăresc scopuri sociale diferite, iar atunci părinții devin neînțelegători sau chiar confuzi în ideile și concepțiile lor cu privire la educația în familie a copiilor; fiind vârsta opțiunilor, tinerii vor să își aleagă ei viitoarea profesie, poziția socioeconomică, iar acest lucru generează uneori noi surse de conflict și opoziție între părinți și adolescenți. Aceste dificultăți între părinți și adolescenți apar din cauză că tinerii adolescenți doresc să devină adulți, să fie independenți, dar totuși ezită să abandoneze securitatea climatului familial, iar altă cauză este că și părinții doresc ca adolescenții să devină adulți dar privesc cu teamă și neîncredere acest lucru. Cu toate atitudinile de revoltă, independență sau emancipare pe care le manifestă, adolescentul dorește să fie recunoscut, stimulat și acceptat, simțind încă nevoia de protecție și securitate din partea familiei. În consecință, familia rămâne principalul agent educativ care transmite tânărului ideile, valorile și conceptele fundamentale ale societății.
Formarea, dezvoltarea personalității, socializarea, sociabilitatea adolescentului și educarea lui morală sunt influențate puternic de diferiți agenți sociali cum ar fi : familia, grupul de prieteni, școala, mass-media etc. Uneori, când condițiile familiale sunt nefavorabile, socializarea și adaptarea adolescentului în societate se pot desfășura neuniform și sinuos.
În timpul procesului de socializare orice adolescent, copil, dobândește o identitate culturală. Socializarea în familie este importantă și se consideră că educația morală a adolescentului se fundamentează pe modelul realțiilor dintre părinți și pe modelul dintre părinți și copii. În concluzie, reușita sau eșecul procesului de socializare depinde de structura și coeziunea cuplului familial,de relațiile dintre ei și de stilul educativ utilizat de părinți.(Banciu,Rădulescu,Voicu,1987)
Socializarea se definește ca fiind procesul complex prin intermediul căruia individul, în interacțiune cu semenii săi, acumulează deprinderi, cunoștințe, valori, norme, comportamente și atitudini privitoare la condițiile existenței sale în cadrele societății. Conduitele sociale dezirabile, indiferent de gradul lor de complexitate, nu apar și nu sunt puse în joc de la sine ci sunt rezultatul învățării acestora ca urmare a derulării acțiunii educaționale.
Socializarea este un proces comunicațional interactiv ce are ca finalitate transformarea individului din entitate biologică izolată în ființă socială și culturală, capabilă să asume, să interiorizeze și să transpună constant în practică valorile și normele de conduită specifice societății în care acesta își desfășoară existența. (http://socializarea.wordpress.com/)
„Învățarea” sociabilității în familie este influențata de rolul și poziția pe care tânărul adolescent îl ocupă în familie, de gradul său de independență și de modalitățile de petrecere a timpului liber în familie. Mediul familial poate fi atât o formă de adaptare și integrare a adolescentului cât și o sursă generatoare de conflicte, de situații de stres și frustrație. Cea mai mare parte a părinților își educă copiii după cum au fost educați și ei. Greșelile de educație în familie sunt comise de ambii părinți, susțin unii autori; fie diferența de atitudine educativă dintre cei doi părinți, fie lipsa de consecvență în transmiterea normelor educative. Autoritarismul exagerat poate conduce la consecințe negative în privința dobândirii de către acesta a sentimentului identității sale sociale.(Banciu, Rădulescu,Voicu, 1987)
În această perioadă, adolescentul caută să își formeze și să își dezvolte o identitate personală și vocațională, încearcă să se identifice cu un rol profesional. În același timp, se formează comportamente specifice rolului sexual, crizele prin care trece adolescentul. Este o perioadă de tatonare a comportamentului sexual în care băieții, de exemplu, se dau cu gel, își fac țepi, iar fetele se machiază și încearcă să se pună în evidență printr-o vestimentație cât mai sumară. Pentru a ajunge la un simț clar și coerent al identității, adolescenții se implică în diverse roluri, fără a se angaja concret în vreunul.
În perioada adolescenței, apare confuzia de roluri și întrebarea ”cine sunt eu?”. Tânărul adolescent manifestă și un comportament indezirabil prin conflictul interior prin care trece. De exemplu se întreabă dacă să facă un anume lucru, iar pe partea cealaltă este inhibat de părinții care îl dirijează și îi limitează fiecare acțiune. Eșecul în dobândirea unei identități clare, duce la difuziunea rolului și confuzia dintre ceea ce vrea să fie și ceea ce este. În formarea copilului trebuie să i se acorde o anumită independență, discret controlată de părinți.
Erkison și majoritatea psihologilor, consideră că adolescența reprezintă criza centrală a întregii dezvoltări. Criza de identitate este considerată ca fiind singurul conflict puternic pe care o persoană îl are de înfruntat în viață.
Presiunile puternice din partea părinților sau a societății pot determina dezorientarea și disperarea adolescentului. Acestea au ca rezultat înstrăinarea fizică sau psihică de mediile normale, iar în cazurile extreme ale difuziunii rolului, tânărul poate adopta o identitate negativă. Spre deosebire de băieți, fetele se dezvoltă diferit privind dezvoltarea identității, acestea manifestând tendința de amânare a dezvoltării identității până la găsirea partenerului de viață, care are un rol important în determinarea statutului lor.(http://test111124.weebly.com/teoria-lui-erikson.html).
În opinia mea părinții ar trebui să aibă o atitudine mai calmă, să explice sarcinile și responsabilitățile pe care le dau adolescenților și acest lucru ar fi mai folositor în relația cu ei, deoarece adolescenții nu răspund favorabil punctelor de vedere impuse.
Deoarece este o perioadă intensă de autocunoaștere, de formare de sine, este necesar ca părinții să îi ajute să își formeze o evaluare realistă a performanțelor proprii. Implicarea părinților în planificare și coordonarea activităților, le permite adolescenților să dezvolte relații apropiate cu colegii, prietenii și în același timp, părinții pot să le monitorizeze dezvoltarea.
Socializarea în familie este foarte importantă pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor, îi ajută să capete încredere în sine și să perceapă viața ca un adult. Socializarea ajută și la dezvoltarea capacității tânărului de a se integra în diverse medii sau de a reacționa în anumite situații.
Capitolul 4
Metodologia cercetării
Studiul de față este o cercetare de tip calitativ care are ca scop explorarea modului în care tinerii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate își trăiesc perioada adolescenței pentru a surprinde efectele psihosociale ale „abandonului” temporar asupra copiilor și nevoile de suport ale acestora.
4.1 Obiectivele și întrebările cercetării
Cercetarea de față are ca obiective:
1. Descrierea experienței trăite de adolescenții ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
2. Explorarea modalităților de adaptare ale adolescenților la situați plecării părinților în străinătate.
3. Identificarea consecințelor psiho-sociale asupra adolescenților ca urmare a plecării părinților în străinătate.
Întrebările cercetării
1. Cum este trăită de către copii/ adolescenți experiența plecării părinților la muncă în străinătate?
2. Cum au făcut față adolescenții plecării părinților la muncă în străinătate?
3. Cum influențează experiența plecării părinților la muncă în străinătate comportamentul adolescenților?
4.2 Analiza Interpretativ Femenologică
Analiza interpretativ fenomenologică este dezvoltată în Marea Britanie de Jonathan Smith(1996), metodă mai puțin cunoscută în țara noastră, folosită în cercetarea psihologică și socială.
Specificul metodei este de a da voce și sens participanților la studiu, aceasta conducând la o înțelegere profundă a fenomenelor explorate. IPA implică o „dublă hermeneutică”: „cercetătorul încearcă să înțeleagă participanții, care încearcă să-și înțeleagă propria lor lume.” (Smith și Osborn, 2008, p. 53 apud Dima, Bucuță, Skehill, 2008).
Dezvoltarea și conturarea metodei este legată de numele psihologului britanic Jonathan Smith și a fost utilizată pentru prima dată în domeniul psihologiei clinice. Autorul afirmă că nu a „inventat” cei trei termeni care definesc analiza interpretativ femenologică, „fiecare dintre aceștia având o istorie intelectuală îndelungată”(Smith, 2004, p.40 apud Dima, Bucuță, Skehill, 2008)
În ultimul deceniu, analiza interpretativ fenomenologică a devenit o metodă consacrată în psihologia calitativă, mai ales în Marea Britanie, dar s-a extins și în alte domenii de cercetare(Eatough și Smith, 2006, p.115apud Dima, Bucuță, Skehill, 2008).
Termenul de analiza interpretativ femenologică este utilizat să semnaleze fațetele duale ale abordării și reflecțiile unite ale participantului și ale cercetătorului, în forma pe care considerația analitică le-a produs(Smith, Jarman, Osborn 1999, p.218 apud Dima, Bucuță, Skehill, 2008). Analiza interpretativ femenologică recunoaște rolul principal al analistului în a da semnificație experienței personale, fiind astfel puternic legată de tradiția interpretativă sau hermeneutică(Palmer, 1969) (citați în Smith 2004, p.50 apud Dima, Bucuță, Skehill, 2008). Această metodă implică o dublă hermeneutică, un proces de interpretare duală, sintetizat de Jonathan Smith astfel: „cercetătorul încearcă să înțeleagă participanții, care încearcă să își înțeleagă propria lor lume”(2004, p.40). După Smith metoda are trei caracteristici principale : este ideografică, inductivă și interogativă.
Scopul analizei interpretativ femenologică este de a explora în detaliu punctul de vedere particular a subiectului aflat sub investigație. Astfel, abordarea este fenomenologică prin aceea că se preocupă de o percepție sau o apreciere personală a individului asupra unui obiect sau eveniment, în opoziție cu încercarea de a produce o susținere obiectivă legată de obiectul sau evenimentul respectiv. Simultan, analiza interpretativ fenomenologică recunoaște că exercițiul cercetării este un proces dinamic. Se încearcă apropierea de lumea personală a participantului, cu alte cuvinte, după cum spune Conrad, “o perspectivă de interior”, dar acest lucru nu poate fi realizat complet sau direct. Accesul depinde și este complicat de propriile concepții ale cercetătorului, iar acestea sunt necesare pentru a da sens lumii acelei persoane printr-un proces de activitate interpretativă. Astfel, termenul de analiză interpretativ fenomenologică e utilizat pentru a semnala aceste două fațete ale abordării.
4.3 Lotul de subiecți
Cercetarea a fost realizată pe un lot de patru subiecți care au fost selectați după criteriile eșantionaării teoretice după cum urmează:
Criteriul primar: să aibe ambii părinții plecați în străinătate la muncă;
Criteriul secundar: să fie minori, la vârsta adolescenței.
Astfel, persoanele intervievate sunt 4 adolescente:
Anca, 17 ani, elevă în clasa a-XI-a, locuiește în prezent cu bunica, este singură la părinți, iar părinții ei sunt plecați în străinătate de când avea ea 7 ani.
Adina, 17 ani, elevă în clasa a-XI-a, locuiește doar cu bunicul deoarece bunica a încetat din viață de curând, este singură la părinți, iar părinții ei sunt plecați în străinătate de când avea ea 13 ani.
Irina, 17 ani, elevă în clasa a-XI-a, locuiește cu fratele ei mai mare de 24 ani, iar părinții sunt plecați la muncă în străinătate de când avea ea 13 ani.
Mihaela, 16 ani, elevă în clasa a-X-a, locuiește cu unchiul și mătușa ei, mai are o soră de 25 ani dar și ea este plecată în străinătate, iar părinții ei au plecat de când avea ea 11 ani.
Numele acestora a fost schimbat pentru asigurarea anonimatului.
4.4 Metoda de culegere a datelor : Interviul
Principala metodă de culegere a datelor pentru analiza interpretativ femenologică este interviul semi-structurat care permite o mare flexibilitate a zonei de explorare printr-o atitudine bazată pe tratarea oamenilor ca experți pe tema investigată(Smith și Osborne 2003, p. 55 apud. Dima, Bucuță, Skehill, 2008).
Interviul semi-structurat se remarcă prin flexibilitate și libertate în privința modalității de a chestiona. Acest interviu permite o conversație în care ambele părți pot adresa întrebări sau răspunde la acestea.
Calitatea unui astfel de interviu stă foarte mult în mâna intervievatorului, pentru că abilitatea sa își va pune amprenta asupra conversației. Atmosfera pe care acesta o creează, felul în care îl stimulează pe candidat să discute, să se deschidă, sunt elemente care țin de stilul personal al intervievatorului și care, în funcție de cât de bine reușește să fie adaptat interlocutorului, poate aduce rezultatele dorite.
Intervievatorul trebuie să-și pregătească interviul, în sensul în care identifică tematicile pe care dorește să le abordeze în cadrul discuției și elementele importante, de interes pentru scopul interviului. Permanent, în cadrul interviului, el trebuie să aibă în vedere și să nu piardă obiectivul discuției, ghidând atent candidatul în scopul obținerii informațiilor necesare.
În privința întrebărilor folosite în timpul interviului, cea mai mare parte a acestora sunt create chiar în timpul discuției, intervievatorul legându-se permanent de ceea ce spune interlocutorul.
Interviul semi-structurat poate să aibă la bază un chestionar gata făcut, însă în timpul discuției se pot adresa și alte intrebări, care să nu respecte chestionarul realizat inițial, transformându-se într-un interviu informal. De aceea, nu se poate vorbi de o ordine a întrebărilor, ea fiind mai puțin importantă.
O altă caracteristică importantă a interviului semi-structurat este gradul ridicat de încredere și implicare în discuție din partea candidatului. Acest stil de interviu poate avea o notă motivantă pentru candidat.
Prin interviul semi-structurat se obțin mai multe informații despre motivațiile, convingerile, obiectivele și valorile unei persoane. Ca și suport formal, intervievatorului îi este necesar un ghid de interviu semi-structurat în care sunt precizate obiectivele pe care el le urmărește pe parcursul discuției, ulterior fiind completat cu observații și detalii(http://novit.ro/2010/09/09/interviurile-semi-structurate/)
Avantajele interviului semi-structurat :
are aparența unei discuții informale; poți conduce discuția acolo unde dorești;
ai oricând un punct de reper unde să te întorci în cazul în care intervievatul se îndepărtează prea mult de subiect;
flexibilitate mult mai mare
poți pune întrebări suplimentare și poți intra în detalii pentru a obține mai multe informații;
răspunsurile sunt mult mai complete și mai complexe;
poți evalua capacitatea de exprimare a intervievatului: coerența, claritatea limbajului, stilul de vorbire;
Sunt și unele riscuri care pot apărea în timpul unui interviu semi-structurat:
atitudine de superioritate din partea intervievatorului;
atribuirea anumitor prejudecăți intervievatului, datorate unor aspecte legate de apartenența profesională sau personală, stereotipuri de evaluare;
"aruncarea mingii la fileu" din partea candidatului, atunci când acesta dorește să ocolească răspunsul, să obțină timp de gândire sau să anticipeze răspunsul așteptat de intervievator
Interviul a cuprins o serie de întrebări specifice cu privire la următoarele dimensiuni:
– experiența adolescenților cu privire la perioada în care au avut părinții plecați în străinătate;
– modificarea comportamentului tinerilor în perioada în care au fost lăsați în grija altcuiva;
– cum au putut face față schimbărilor produse de acest fenomen;
– la cine au apelat când au avut problem și cine a fost lângă ei pe toată durata în care părinții au fost plecați
(http://novit.ro/2010/09/09/interviurile-semi-structurate/)
Temele principale urmărite în interviu au fost cu privire la cum au resimțit adolescenții plecarea părinților, cum au facut față acestei plecări, în grija cui au rămas după ce părinții lor au plecat în străinătate, de la cine au avut sprijin emoțional și financiar, dacă această plecare a avut impact asupra performanțelor școlare și cum s-a modificat comportamentul atât la adolescenti cât și la părinți.(Vezi anexa 1)
4.5 Analiza și interpretarea datelor
Pentru analiza și interpretarea datelor în metoda analizei interpretativ femenologică, este necesar să cunoaștem foarte bine cazurile studiate. Pentru acest lucru este nevoie să citim și să recitim interviurile transcrise de mai multe ori pentru a deveni foarte familiari. Se analizează interviurile pentru descoperirea de teme esențiale și subteme. Apoi se listează toate temele care au apărut în textul parcurs și sunt căutate conexiunile dintre ele, rezultând astfel o listă preliminară de teme de unde se aleg cele mai predominante din interviuri. Următorul pas constă în producerea unui tabel(matrice) de teme principale supraordonate și subteme ordonate coerent care par să cuprindă cel mai bine preocupările participantului referitoare la subiectul cercetat.
Personal am ales modalitatea care constă în analizarea fiecărui interviu și realizarea unui tabel de teme pentru fiecare. Astfel, tabelele obținute pentru fiecare interviu în parte conduc în final la un singur tabel, matrice de teme principale pentru tot grupul.
Tabelul 1. Matricea de teme
4.6 Etica cercetării
Înainte de începerea interviului adolescentele au completat și au semnat un formular de consimțământ privind acceptul de participare la cercetare și protecția datelor personale(Anexa 2)
Numele adolescentelor au fost schimbate din motiv de asigurare a confidențialității.
Capitolul 5
Experiența adolescenței tinerilor cu părinți plecați în străinătate
Rezultatele cercetării
”A da voce” experiența tinerilor(prima fază de analiză IPA)
Analiza interpretativ femenologică a dus la cinci teme principale: motivația plecării, abandon, adolescență diferită, a face față schimbării și distanțarea.
În cadrul temei „motivația plecării” adolescenții spun care a fost motivul părinților care i-a determinat să plece în străinătate:
„Păi…aveam o situație financiară destul de slabă, și au dorit să-mi creeze mai multe condiții, tocmai de aceea au plecat în străinătate, pentru a câștiga mai bine”(Anca).
Și celelalte trei fete au spus același lucru când au fost întrebate din ce motiv au plecat părinții în străinătate:
„ Da, înainte să plece, m-au luat și au vorbit cu mine, mi-au spus că au ceva datorii și trebuie să le achite și plus de asta vroiau să cumpere un apartament deoarece locuiam într-o garsonieră și nu aveam condiții”(Adina).
„ Da, din cauza banilor, au vrut să ne asigure un viitor mai bun, au avut ocazia să plece dincolo și au plecat, aici în țară spuneau că nu se pot descurca, că salariile sunt foarte mici și trebuia să mă țină și pe mine la școală”(Irina);
„Am realizat că motivul plecării a fost din cauză financiară”(Mihaela).
Toate adolescentele au știut dinaintea plecării care este motivul separării de părinți, deși una dintre ele a ajuns șă își condamne părinții pentru această decizie:
„Eu nu aș face niciodată acest lucru, știu prin ce am trecut și nu aș vrea ca și copilul meu să treacă prin aceleași momente. Sunt conștientă că în țară este mai greu să te descurci dar măcar ești lângă familia ta”(Adina). La una dintre respondente a apărut sentimentul de vinovăție în legătură cu această situație:
„Deși situația mea s-a îmbunătățit, lucrul acesta nu mă face să mă simt fericită ci dimpotrivă, mă simt vinovată, am senzația că au plecat din vina mea”(Mihaela).
Mihaela descrie un comportament de auto-victimizare caracteristic unor copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Ea este singura care se identifică cu această convingere, în comparație cu celelalte adolescente.
Se poate observa din ceea ce au spus adolescentele că situația financiară nu este mai importantă decât dragostea și afecțiunea părinților. În schimbul banilor preferă să aibă părinții alături:
„Aș alege să stau lângă ei, cred că se puteau descurca și în țară, mai greu dar nu era imposibil; ai nevoie de ei, de sfaturile lor, de iubirea lor, nu de banii și cadourile care le trimit de sărbători.”(Anca).
Din discursurile fetelor se poate înțelege cât de important este să ai părinții alături. Ele caută sprijin, afecțiune, iubire, înțelegere și nu bani și lucruri materiale.
A doua temă ”abandonul”, se regăsește la fiecare adolescentă intervievată. După plecarea părinților s-au simțit abandonate, singure, fără sprijin:
”Credeam că m-au abandonat, așa mă simțeam din păcate. Vedeam cum trec anii și ei nu se mai întorc acasă, eram practic singură”(Anca);
”A fost o perioadă grea, mă simțeam singură și în momentul acela am perceput plecarea lor ca pe un abandon ținând cont că mi-a plecat toată familia în același timp și trebuia să mă integrez într-o nouă familie”(Mihaela);
”Eram destul de mică și mi-a fost foarte greu, ca și acum. Nu-mi venea să cred că o să rămân doar cu fratele meu. Mereu plângeam să se întoarcă. Cu fratele meu nu vorbeam, eu îi vroiam pe ei înapoi, dar m-au lăsat singură, abandonată chiar, abandonată….”(Irina).
În discursul Irinei, observăm repetarea cuvântului ”abandon”, ceea ce ne face să înțelegem cât de greu i-a fost și că într-adevăr a perceput plecarea părinților ca pe un abandon. Chiar dacă a rămas cu fratele ei, nu era de ajuns, ea vroia să aibă părinții alături la fel ca și celelalte adolescente.
Pentru Adina, despărțirea de părinți a fost ca un șoc:
”Mi-a fost extrem de greu, nici nu-mi vine să mă gândesc. Eram foarte atașată de părinții mei, ne înțelegeam foarte bine și a fost ca un șoc pentru mine când am aflat că trebuie să plece.”
Șocul despărțirii a marcat-o și i-a schimbat total adolescența:
”După ce au plecat, am crezut că nu-mi revin din plâns și acea stare urâtă. Practic…m-au abandonat”.
În cadrul celei de-a treia temă ”adolescență diferită”, convingerile și atitudinile se evidențiază în sub-temele cheie, menite să explice emoțiile și comportamentul adolescentelor. După plecarea părinților, adolescența lor s-a schimbat, este diferită de cea a adolescenților care au părinții alături. Ele se confruntă cu dorul de părinți:
”Erau nopți în care adormeam privind fotografiile cu noi, când eram împreună…offf…”(Mihaela), sentimentul de tristețe s-a facut remarcat la toate fetele:
”Nu mă pot exprima și nu pot descrie cât de tristă sunt, nici eu nu mai știu ce este în sufletul meu”(Mihaela);
”A fost foarte greu, dificil, din cauză că părinții mei nu au fost alături de mine așa cum mi-am dorit”.(Anca).
Exemplul Mihaelei și al Ancăi arată modul în care s-au simțit atâta timp cât au fost în grija altcuiva. Ele se confruntă cu dorul de părinți și cu tristețea care au apărut în viața lor, plus de asta au și nevoi afective care nu are cine să i le satisfacă:
”Ai nevoie de iubirea părinților, de sfaturile lor pentru a te dezvolta și multe altele”(Anca);
”În această perioadă ai nevoie cel mai mult de părinți, cunoști lucruri noi, te dezvolți, simți nevoia să vorbești cu mama despre multe lucruri, dar te trezești că mama nu este lângă tine și asta e cel mai trist”(Adina);
”În perioada adolescenței ai cea mai mare nevoie de părinți, cel puțin eu așa simt. Vreau să vorbesc cu mama despre problemele specifice vârstei, cum vorbesc și prietenele mele cu mamele lor, vreau să aflu lucruri noi, să îmi dea sfaturi și multe altele. Pe fratele meu nu pot să-l întreb așa ceva…”(Irina).
Această experiență a făcut ca adolescența lor să se schimbe, să fie diferită. Perioada adolescenței este foarte importantă și dificilă în același timp, atunci ai cea mai mare nevoie de o mamă care să-ți dea sfaturi și de un tată care să te susțină în orice situație, ai nevoie de părinți pentru a-ți spune ce este bine și ce nu. Plecarea acestora de lângă adolescenți este percepută de către ei ca pe un abandon și ca pe un factor fundamental în schimbarea adolescenței.
După cum relatează și fetele, într-adevăr, adolescența lor s-a schimbat în urma plecării părintilor:
”Adolescența mea a fost și este destul de grea, diferită, pentru că nu am avut părinții lângă mine să mă sprijine, să-mi spună ce este bine și ce nu, să vorbesc cu ei…În această perioadă ai cea mai mare nevoie de ei, trebuie să fie lângă tine să te învețe. Aș fi vrut să fie altfel, o adolescență fără părinți este urâtă”(Irina);
”Adolescența mea a fost diferită de cea a colegelor mele. Spun asta pentru că în această perioadă ai cea mai mare nevoie de părinți, cunoști lucruri noi, te dezvolți, simți nevoia să vorbești cu mama despre anumite lucruri…”(Adina).
”Grea este puțin spus, perioada adolescenței este total diferită față de cea a colegilor mei din foarte multe puncte de vedere. Ei au avut parte de afecțiune din partea părinților dar eu nu, au avut sprijin, au fost părinții mereu lângă ei. Nu se poate compara ceea ce simt ei și ce simt eu. Este foarte greu să treci prin aceste momente, despărțiri și multe alte suferințe”(Mihaela).
”Mă simt inferioară față de colegii mei, ei au avut mereu sprijinul familiei, iubirea lor, iar eu nu am avut parte de așa ceva”(Anca).
Exemplul adolescentelor arată cât de mult a contat plecarea părinților în străinătate și cât de mult le-a afectat adolescența.
Cu toate aceste lucruri, adolescentele au trebuit să facă cumva față schimbării care s-a produs în urma plecării părinților la muncă și totodată trebuia să se acomodeze cu noua viață. Convingerile și atitudinile lor, s-au evidențiat în cea de-a patra tema și anume ”a face față schimbărilor”.
Întrebate direct cum au resimțit plecarea părinților ele au răspuns cu o mică ezitare în glas:
”Pfff…păi…e dificil să vorbesc despre lucrul acesta. Mi-a fost foarte greu să mă despart, nu de unul ci de ambii părinți și am trecut foarte greu peste această întâmplare, pentru că a trebuit să mă obișnuiesc cu alt părinte, adică cu bunica mea”(Anca);
”A fost o perioadă foarte grea și mă simțeam singură. Mi-am schimbat atât orașul cât și prietenii și colegii. Acest lucru m-a afectat foarte mult. Am ajuns într-o familiea aproape necunoscută pentru mine și a trebuit să învăț să fac față”(Mihaela); ” Depindeam de ei și dintr-o dată am rămas fără părinți. Mi-a fost extrem de greu, nici nu vreau să mă gândesc. După ce au plecat tot așteptam să se întoarcă dar nu a fost așa.”(Adina);
”Am încercat să le spun să se întoarcă acasă dar în zadar. Ziceau că vin cât de curând dar nu au venit. Simt nevoia să am părinții alături”(Irina).
Din păcate aceste adolescente o să rămână cu aceste perioade în suflet și nu le vor uita, mai ales că au o vârsta destul de sensibilă. Aceste momente le-au marcat și în timp o să le fie greu să se mai încreadă în alte persoane de frică să nu fie iar dezamăgite și abandonate.
În cadrul ultimei temă și anume ”distanțarea”, adolescentele relatează faptul că s-au distanțat de părinții lor după plecarea acestora la muncă în străinătate. Nu vorbesc destul de des, iar părinții nu sunt lângă ei să le dea sfaturi, să-i ajute și să-i susțină. Aceste lucruri au contribuit la distanțarea adolescentelor de părinți:
”Nu vorbesc cu părinții așa ceva, nici nu m-au întrebat dar nici nu sunt așa apropiată de ei încât să le spun”(Anca)
”Mi se pare normal ca mama să îmi spună toate lucrurile, nu să stau eu să mă documentez de pe internet. Și când revine în țară încearcă să-mi spună cum să procedez în anumite situații, dar degeaba pentru că eu știu deja. Îi văd pe amandoi că le pare rau, dar deja e prea târziu”.(Adina)
”Nu mai suntem așa apropiați,, dar sper să revenim la normal cât de curând. Simt că m-am distanțat de ei, dar ce să fac…?!”(Irina)
”Eram o familie foarte unită, ne ajutam, puteam să vorbesc orice cu ei, aveam o relație deschisă, însă în prezent lucrurile s-au schimbat. părinții mei încearcă să se poarte la fel, însă simt că o fac din obligație și asta mă face să fiu indiferentă. Îi iubesc la fel de mult dar relația dintre noi nu putea să râmănă la fel.”(Mihaela)
Din afirmațiile fetelor se observă ce întorsătură a luat relația lor cu părinții imediat după plecarea lor. Perioada adolescenței este dificilă și nevoia de părinți este tot mai mare. Mulți nu conștientizează gravitatea lucrurilor și își lasă copiii în grija altcuiva pentru a putea pleca la muncă în străinătate.
Separarea adolescenților de ambii părinți, prin plecarea lor la muncă în străinătate pe o perioadă variabilă de timp, generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercusiuni asupra personalității acestora. În funcție de durata absenței, se pot înregistra o serie de probleme legate de asigurarea nevoilor specifice ale copilului, precum și riscul apariției unor deficite intelectuale și/sau a unor tulburări emoționale și comportamentale.
În concluzie, părinții trebuie să fie alături de copiii lor, să-i educe și să-i învețe să fie niște oameni buni și cinstiți în societate. Părinții sunt factorul principal pentru dezvoltarea socioemoțională a copilului.
5.2 ”A da sens” experienței tinerilor(a doua faza IPA)
În analiza și interpretarea datelor prin metoda IPA există două nivele de analiză: primul nivel presupune elaborarea matricei (tabelul X) și descrierea detaliată a temelor și subtemelor acesteia; al doilea nivel se referă la discutarea temelor și rezulatelor prin prisma teoriilor și cercetărilor existente și a literaturii de specialitate.
Plecarea părinților de lângă copii, aduce acestora trăiri intens psihotraumatizante și ulterior o perioadă de viață stresantă deoarece presupune eforturi din partea copiilor pentru a se adapta la schimbările din viața sa, la noua lor situație, de exemplu: dorul de părinți, să se obișnuiască cu persoana la care a rămas în grijă, absența părinților, potrivit proiectului realizat de Asociația Alternative Sociale, 2006.
Rezultatele de față sunt similare altor studii care arată că momentul separării copilului de părinți, poate fi perceput de către acesta ca pe un ”abandon”( studiu APSIPED, 2010). Schimbările din viață și evenimentele negative sunt definite ca fiind acele influențe psihosociale negative care angajează intenționalitatea și responsabilitatea individului determinând schimbări în statutul și rolul lui social(Lăzărescu, 1994).
În urma plecării părinților la muncă în străinătate, copiii pot deveni triști, se pot simții vinovați de această plecare(Bentu, 2010) conform și rezultatelor de față unde toate adolescentele au aceste sentimente.
Rezultatele cercetării sunt asemănătoare cu a altor studii care arată că în urma plecării părinților, copiii suferă, duc dorul părinților, simt nevoia să primească afecțiune și să dăruiască și ei la rândul lor și au nevoie permanentă de părinți(Proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, 2006).
În interviurile adolescentelor s-au identificat toate aceste nevoi care s-au regăsit și în proiectul derulat de Asociația Alternative Sociale.
Acest fenomen de migrație a părinților reprezintă un factor de risc pentru copiii rămași acasă în grija altcuiva(Studiu realizat de Fundația Soros, 2007). Copiii se simt neglijați, abandonați și își pierd încrederea în ei și implicit și în părinți. Majoritatea părinților încearcă să le recâștige afecțiunea și încrederea prin trimiterea de cadouri și bani, dar copiii nu au nevoie de aceste lucruri ci de iubire, protecție și afecțiune.
În urma plecării părinților, copiii se distanțează de ei și implicit se schimbă relația(Proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, 2006). Aceștia îi condamnă pe părinți că au plecat de lângă ei atunci când aveau mai mare nevoie, se simt singuri, vorbesc mai rar și se vad de 2-3 ori pe an.
În adolescența nevoia de părinți este mare, mai ales că apare și criza de identitate care este considerată ca fiind singurul conflict puternic pe care o persoană îl are de înfruntat în viață( Erkison,1959).
Potrivit teoriei lui Ravenstein 1889, oamenii emigrează din cauza condițiilor slab dezvoltate din aria de plecare și sunt atrași de condițiile bune din aria de sosire. Sunt în totalitate de acord cu această teorie deoarece și din rezultatele de fața reiese același lucru: părinții au plecat la muncă în străinătate deoarece în țara nu se puteau descurca, veniturile sunt mai mici și au fost atrași de condițiile bune din alte țări și implicit de salariile mult mai motivante.
În concluzie, rezultatele cercetării mele sunt similare cu rezultatele altor studii și se regăsesc și în teoriile specialiștilor.
Capitolul 6
Concluzii și propuneri
Din punctul meu de vedere, părinții ar trebui să aibă mai multă grijă ce exemplu le oferă copiilor, deoarece aceștia sunt influențați de toate persoanele ce îi înconjoară. Părinții trebuie să aibă grijă în legătură cu cine le înconjoară copiii și cine le este alături, mai ales că la vârsta adolescenței tentațiile sunt mai mari și se pot lăsa repede influențați. Recomand tuturor părinților să își petreacă mult timp cu copiii lor deoarece ei au nevoie de afecțiune, de iubire, de sprijin și siguranță chiar daca nu arată acest lucru. Pentru a exista o familie pe deplin fericită, trebuie să fie unită și să fie alături unul altuia ori de câte ori este nevoie. Rolul principal îl joacă în acest context relațiile de familie, bazate pe valorile morale și spirituale ale fiecărui om în parte. Trăind într-o familie cu părinți plecați la muncă în străinătate, copilul este lipsit de atenție și iubire.
Dar există o problemă destul de delicată: ar fi mai bine ca părinții să rămână în țară și să nu aibă bani, astfel să nu aibă posibilitatea să își educe copiii și să îi îngrijească sau e mai bine să plece în afara țării la muncă, eliminându-se problemele financiare, însă să rămână copiii în grija altcuiva și să ducă lipsă de atenție și iubire?
În opinia mea este mai important să ai familia alături în orice moment decât să ai bunuri materiale și familia departe. Cred acest lucru deoarece am crescut într-o familie unde s-a pus mereu accent pe sentimente și nu pe situația financiară.
În urma cercetării făcute, am ajuns să cunosc destul de bine cazurile adolescentelor ai căror părinți sunt plecați în străinătate și am ajuns la concluzia că ele suferă foarte mult și simt nevoia să aibă părinții aproape să le ofere iubire și protecție. Acest lucru poate duce cu adevărat la probleme în dezvoltarea emoțională la copii. Totodată, adolescentele se simt abandonate, singure și odată cu trecerea timpului ele își pierd încrederea în părinți și implicit și în persoanele din jurul lor. Părinții au un rol foarte important în educația și modelarea comportamentului unui copil, iar lipsa lor poate duce la efecte nedorite.
Se recomandă să se evite plecarea ambilor părinți în străinătate, deoarece fiecare despărțire pe parcursul vieții lor va fi traumatică.
Analiza experienței tinerelor intervievate ne arată suferința lor, emoțiile mixte și intense pe care le trăiesc și care își pun amprenta negativ asupra dezvoltării lor emoționale.
Pornind de la suferința tinerelor ilustrată mai sus și efectele negative ale migrației, această lucrare militează pentru rămânerea părinților în țară. Prin urmare, recomand tuturor să facă tot posibilul să rămână în România, să lupte pentru un loc mai bun de muncă și bineînțeles să fie mereu alături de copiii lor. Separarea de copii duce la multe efecte negative atât pentru ei cât și pentru părinți. La revenirea în țară copiii o să fie distanți, mai reci și nu o să mai aibă la fel de multă încredere în aceștia.
La sfârșitul acestei cercetări doresc să prezint câteva recomandări care vizează reducerea efectelor negative datorate lipsei temporare a părinților:
Organizarea unor campanii de informare a părinților în vederea conștientizării riscurilor asumate în urma plecării lor la muncă în străinătate;
Organizarea unor campanii de informare pentru părinți cu privire la felul cum trebuie să se poarte, să țină legătura și să comunice cu copiii pe timpul lipsei temporare de acasă. Acest lucru se poate efectua destul de ușor prin afișe lipite în locuri publice, la ședințele cu părinții etc;
Organizarea unor campanii de sensibilizare la nivelul comunităților de români plecați prin care să se promoveze exemple negative legate de evoluția copiilor în lipsa părinților;
Asigurarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au în grijă copii ai căror părinți sunt plecați;
Existența unui consilier în școli și pregătirea acestuia pe această problemă;
Multiplicarea centrelor de zi, deoarece acestea sunt benefice pentru copii/adolescenți. Își pot face temele acolo mult mai ușor și în plus interacționează cu mai multe persoane;
Înființarea mai multor cluburi pentru copii(săli de sport, etc), pentru petrecerea timpului liber;
Organizarea mai multor târguri de job-uri în vederea ocupării unui loc de muncă în țară;
Aplicarea unor măsuri de prevenire și intervenție pentru familiile unde există copii cu părinți plecați în străinătate.
BIBLIOGRAFIE
1. Anghel, R. G. , Horvath, I. (2009). Sociologia migrației, Editura Polirom, Iași
2. Anton, G. C. (2010). Imigranți și refugiați, în Buzducea, D.(coord), Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași
3. Asociația Alternative Sociale, (2006). Singur acasă. Studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în străinătate
4. Banciu, D., Rădulescu, S.M, Voicu, M. (1987). Adolescenții și familia, Editura Științifică și Enciclopedică, București
5. Baumrind, D. (1991). The influence of pareting style on adolescent competence and substance use. Journal of Early Adolescence
6. Bentu, D. (2010), Factori implicați în luarea deciziei românilor de a munci în străinătate și relația lor cu copiii rămași acasă, studiu efectuat în cadrul comunității de români din Barcelona. Lucrare comunicată în cadrul Conferinței Internaționale PSIWORLD „Psihologia și realitățile lumii contemporane”, București.
7. Cormoș, V.C. (2011). Migrație și identitate, Editura Universității ”Ștefan cel Mare”, Suceava
8. Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultului, Editura Politehnica Press, București
9. Dicționarul explicativ al limbii române(1998), Ed. II
10.Dima, G., Bucuță, M., Skehill, C. (2008) Metoda analizei interpretativ fenomenologice (IPA) în cercetarea psihologică și socială. În Hohn, M. (coord.) Conferința Națională de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, Ed. Universității de Vest, Timișoara
11. Dumitrescu, I. (1980). Adolescenții. Lumea lor spirituală și activitatea educativă, Editura Scrisul românesc, Craiova
12. Floricel, O. (2006). Migrația și criminalitatea, Editura Bibliotheca, Târgoviște
13. Lăzărescu, M. (1994). Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timișoara
14. McGraw, P. (2007). Familia mai presus de orice, Editura Curtea Veche, București
15. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (2002). Psihologia vieții de cuplu, Editura SPER
16. Sandu, D. (2006), coord. Locuirea temporară în străinătate
17. Sandu, D. (2010). Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Editura Polirom, Iași
18.Stănciulescu, E. (1997). Sociologia educației familiale, Volumul I, Editura Polirom, Iași
19.Stanciulescu, E. (2001). Sociologia educației familiale, Volumul II, Editura Polirom, Iași
20. Studiu APSIPED, (2010)
21. Șchiopu, U., Verza, E. (1989). Adolescența-personalitate și limbaj, Editura Albatross, București
22. Toth, G. (2007). O abordare calitativă asupra riscurilor la care sunt expuși copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, în Toth, G., Toth, A.,Voicu,O., Ștefănescu,M
23. Turliuc, M.N. (2004). Psihologia cuplului și a familiei, Editura Performantica, Iași
24. Vasile, D.L. (2007). Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, Ediția a-II-a, Editura Fundației România de Mâine, București
25. Velciov, P. (1994). Psihologia vârstelor, Universitatea de Vest, Timișoara, Suport curs
26. Voinea, M. (1993). Sociologia familiei, Editura Universității, București
WEBOGRAFIE
1.http://www.pastoratie.ro/index.php?searchword=adolescenta&ordering=&searchphrase=all&Itemid=157&option=com_search, ( descărcare realizată în data de 26.04.2014, ora 18:20)
2. http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1347#ixzz300a4bOmi, (descărcare realizată în data de 26.04.2014, ora 20:50)
3. http://socializarea.wordpress.com/, (descărcare realizată în data de 01.05.2014, ora 19:36)
4.http://www.realitatea.net/romania-pleaca-in-strainatate-aproape-400-000-de-romani-au-plecat-la-munca-in-alte-state_777258.html, (descărcare realizată în data de 14.05.2014, ora 15:17)
5.http://www.mediafax.ro/social/de-ce-pleaca-romanii-la-munca-in-strainatate-pentru-ca-romania-e-saraca-mizera-corupta-si-lipsita-de-oportunitati-8837442,(descărcare realizată în data de 14.05.2014, ora 16:05)
6.http://www.psihiatrie-psihologie.ro/articole/articole/despre-adolescenta,(descărcare realizată în data de 11.06.2014, ora 15:06)
7.http://scoalaiordachecantacuzino.ro/ebook/proiecte/singur_acasa/singur.pdf, (descărcare realizată în data de 13.06.2014, ora 14:30)
8.http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282, (descărcare realizată în data de 13.06.2014, ora 12:15)
9. http://www.infotravelromania.ro/recensamant.html, (descărcare realizată în data de 15.06.2014, ora 13:54)
10. http://novit.ro/2010/09/09/interviurile-semi-structurate/ (descărcare realizată în data de 3.06.2014, ora 11:30)
ANEXA 1
GHID DE INTERVIU
Întrebări factuale:
1. Câți ani ai?
2. Cu cine locuiești în prezent?
3. Am înțeles că părinții tăi sunt plecați în străinătate. Unde și de cât timp?
4. Ce vârstă aveai când au plecat?
5. Mai ai frați, surori? Ei unde locuiesc?
Experiența vieții după plecarea părinților:
6. Cunoști motivul pentru care au plecat de lângă tine/voi?
7. Cum ai resimțit plecarea lor?
8. Cum a fost viața ta dupa ce ei au plecat? Poți să îmi povestești mai multe te rog, știu că este un subiect sensibil pentru tine.
9. Cum a fost relația ta cu părinții după ce au plecat? S-a schimbat ceva în comportamentul lor față de tine? Dar în comportamentul tău față de ei?
10. Ce sprijin ai avut după plecarea părinților? De la cine?
11. Dacă ai probleme cui te adresezi prima dată, dar a doua oară sau a treia oară?
12. Ai primit sprijin de la vreun profesionist sau instituție? Cum a fost pentru tine?
13. Există cineva profesionist cu care ai dori să ai mai multe contacte? Care ar fi motivul?
Întrebări suplimentare:
14. Păstrați legătura? Prin ce metode? Cât de des revin în țară?
15. Care este relația ta cu persoana cu care locuiești?
Experiența adolescenței fără părinți:
16. Cum este pentru tine adolescența fără a avea părinții lângă tine? Poți să îmi povestești mai pe larg despre adolescența ta?
Întrebări suplimentare:
17. Cine sunt prietenii tăi? Descrie puțin relația dintre voi.
18. Ce activități ai?
19. Cum te-ai descrie pe tine?
20. Cum faci față problemelor tale?
21. Cum este pentru tine adolescența comparativ cu prietenii/colegii tăi care au părinții alături?
ANEXA 2
Formular de consimțământ privind acceptul de participare la cercetare si protecția datelor persoanelor fizice
Scurtă descriere a proiectului:
……………………………………………………………………………………………
Proiectul este realizat de către ………………………………………………………………..
Subsemnata……………………………………………………..sunt de acord să iau parte la cercetarea intitulată :
“…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………”
Subsemnata declar că:
Am fost informată cu privire la proiect
Nu am fost obligată în niciun fel să particip, am ales în cunoștiință de cauză participarea.
Am fost informată cu privire la posibilitatea de a încheia participarea la cercetare in orice moment, fără nici o sancțiune.
Am fost informată cu privire la confidențialitatea informațiilor obținute, respectată în conformitate cu reglementările privind protecția vieții private, inclusiv referitoare la identitatea personală.
Subsemnata …………………………………………………………… sunt / nu sunt de acord cu înregistrarea interviului care va fi folosit exclusiv in scop de cercetare.
Participant: Semnătura
Cercetator: Semnătura
Data
BIBLIOGRAFIE
1. Anghel, R. G. , Horvath, I. (2009). Sociologia migrației, Editura Polirom, Iași
2. Anton, G. C. (2010). Imigranți și refugiați, în Buzducea, D.(coord), Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași
3. Asociația Alternative Sociale, (2006). Singur acasă. Studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în străinătate
4. Banciu, D., Rădulescu, S.M, Voicu, M. (1987). Adolescenții și familia, Editura Științifică și Enciclopedică, București
5. Baumrind, D. (1991). The influence of pareting style on adolescent competence and substance use. Journal of Early Adolescence
6. Bentu, D. (2010), Factori implicați în luarea deciziei românilor de a munci în străinătate și relația lor cu copiii rămași acasă, studiu efectuat în cadrul comunității de români din Barcelona. Lucrare comunicată în cadrul Conferinței Internaționale PSIWORLD „Psihologia și realitățile lumii contemporane”, București.
7. Cormoș, V.C. (2011). Migrație și identitate, Editura Universității ”Ștefan cel Mare”, Suceava
8. Crețu, T. (2011). Psihologia adolescentului și adultului, Editura Politehnica Press, București
9. Dicționarul explicativ al limbii române(1998), Ed. II
10.Dima, G., Bucuță, M., Skehill, C. (2008) Metoda analizei interpretativ fenomenologice (IPA) în cercetarea psihologică și socială. În Hohn, M. (coord.) Conferința Națională de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, Ed. Universității de Vest, Timișoara
11. Dumitrescu, I. (1980). Adolescenții. Lumea lor spirituală și activitatea educativă, Editura Scrisul românesc, Craiova
12. Floricel, O. (2006). Migrația și criminalitatea, Editura Bibliotheca, Târgoviște
13. Lăzărescu, M. (1994). Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timișoara
14. McGraw, P. (2007). Familia mai presus de orice, Editura Curtea Veche, București
15. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (2002). Psihologia vieții de cuplu, Editura SPER
16. Sandu, D. (2006), coord. Locuirea temporară în străinătate
17. Sandu, D. (2010). Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Editura Polirom, Iași
18.Stănciulescu, E. (1997). Sociologia educației familiale, Volumul I, Editura Polirom, Iași
19.Stanciulescu, E. (2001). Sociologia educației familiale, Volumul II, Editura Polirom, Iași
20. Studiu APSIPED, (2010)
21. Șchiopu, U., Verza, E. (1989). Adolescența-personalitate și limbaj, Editura Albatross, București
22. Toth, G. (2007). O abordare calitativă asupra riscurilor la care sunt expuși copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, în Toth, G., Toth, A.,Voicu,O., Ștefănescu,M
23. Turliuc, M.N. (2004). Psihologia cuplului și a familiei, Editura Performantica, Iași
24. Vasile, D.L. (2007). Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, Ediția a-II-a, Editura Fundației România de Mâine, București
25. Velciov, P. (1994). Psihologia vârstelor, Universitatea de Vest, Timișoara, Suport curs
26. Voinea, M. (1993). Sociologia familiei, Editura Universității, București
WEBOGRAFIE
1.http://www.pastoratie.ro/index.php?searchword=adolescenta&ordering=&searchphrase=all&Itemid=157&option=com_search, ( descărcare realizată în data de 26.04.2014, ora 18:20)
2. http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1347#ixzz300a4bOmi, (descărcare realizată în data de 26.04.2014, ora 20:50)
3. http://socializarea.wordpress.com/, (descărcare realizată în data de 01.05.2014, ora 19:36)
4.http://www.realitatea.net/romania-pleaca-in-strainatate-aproape-400-000-de-romani-au-plecat-la-munca-in-alte-state_777258.html, (descărcare realizată în data de 14.05.2014, ora 15:17)
5.http://www.mediafax.ro/social/de-ce-pleaca-romanii-la-munca-in-strainatate-pentru-ca-romania-e-saraca-mizera-corupta-si-lipsita-de-oportunitati-8837442,(descărcare realizată în data de 14.05.2014, ora 16:05)
6.http://www.psihiatrie-psihologie.ro/articole/articole/despre-adolescenta,(descărcare realizată în data de 11.06.2014, ora 15:06)
7.http://scoalaiordachecantacuzino.ro/ebook/proiecte/singur_acasa/singur.pdf, (descărcare realizată în data de 13.06.2014, ora 14:30)
8.http://www.romedic.ro/cip-ciuperca-niculina/articol/12282, (descărcare realizată în data de 13.06.2014, ora 12:15)
9. http://www.infotravelromania.ro/recensamant.html, (descărcare realizată în data de 15.06.2014, ora 13:54)
10. http://novit.ro/2010/09/09/interviurile-semi-structurate/ (descărcare realizată în data de 3.06.2014, ora 11:30)
ANEXA 1
GHID DE INTERVIU
Întrebări factuale:
1. Câți ani ai?
2. Cu cine locuiești în prezent?
3. Am înțeles că părinții tăi sunt plecați în străinătate. Unde și de cât timp?
4. Ce vârstă aveai când au plecat?
5. Mai ai frați, surori? Ei unde locuiesc?
Experiența vieții după plecarea părinților:
6. Cunoști motivul pentru care au plecat de lângă tine/voi?
7. Cum ai resimțit plecarea lor?
8. Cum a fost viața ta dupa ce ei au plecat? Poți să îmi povestești mai multe te rog, știu că este un subiect sensibil pentru tine.
9. Cum a fost relația ta cu părinții după ce au plecat? S-a schimbat ceva în comportamentul lor față de tine? Dar în comportamentul tău față de ei?
10. Ce sprijin ai avut după plecarea părinților? De la cine?
11. Dacă ai probleme cui te adresezi prima dată, dar a doua oară sau a treia oară?
12. Ai primit sprijin de la vreun profesionist sau instituție? Cum a fost pentru tine?
13. Există cineva profesionist cu care ai dori să ai mai multe contacte? Care ar fi motivul?
Întrebări suplimentare:
14. Păstrați legătura? Prin ce metode? Cât de des revin în țară?
15. Care este relația ta cu persoana cu care locuiești?
Experiența adolescenței fără părinți:
16. Cum este pentru tine adolescența fără a avea părinții lângă tine? Poți să îmi povestești mai pe larg despre adolescența ta?
Întrebări suplimentare:
17. Cine sunt prietenii tăi? Descrie puțin relația dintre voi.
18. Ce activități ai?
19. Cum te-ai descrie pe tine?
20. Cum faci față problemelor tale?
21. Cum este pentru tine adolescența comparativ cu prietenii/colegii tăi care au părinții alături?
ANEXA 2
Formular de consimțământ privind acceptul de participare la cercetare si protecția datelor persoanelor fizice
Scurtă descriere a proiectului:
……………………………………………………………………………………………
Proiectul este realizat de către ………………………………………………………………..
Subsemnata……………………………………………………..sunt de acord să iau parte la cercetarea intitulată :
“…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………”
Subsemnata declar că:
Am fost informată cu privire la proiect
Nu am fost obligată în niciun fel să particip, am ales în cunoștiință de cauză participarea.
Am fost informată cu privire la posibilitatea de a încheia participarea la cercetare in orice moment, fără nici o sancțiune.
Am fost informată cu privire la confidențialitatea informațiilor obținute, respectată în conformitate cu reglementările privind protecția vieții private, inclusiv referitoare la identitatea personală.
Subsemnata …………………………………………………………… sunt / nu sunt de acord cu înregistrarea interviului care va fi folosit exclusiv in scop de cercetare.
Participant: Semnătura
Cercetator: Semnătura
Data
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Explorarea Experientei Adolescentei Tinerilor cu Parinti Plecati In Strainatate (ID: 165238)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.