Expansiunea Personalitatii Si Comportamentului la Adolescenti

Întregul sistem atitudinal al adolescenților față de cei din jur este legat și de nevoia de afecțiune și de a se confesa în raport cu primele sale flirturi.

Astfel, aceștia trăiesc noi experiențe în care domină afirmarea eului și tendința de manifestare a disprețului față de familie deoarece încep să capete convingerea că se află la vârsta adultă.

În același timp, sunt sensibili față de situațiile de respingere și față de judecata adulților, deși se pot găsi în opoziție cu aceștia. Apare, așadar o ambiguitate comportamentală ce se transpune în forme de timiditate și de confruntare, în care conflictele și confruntările pot deveni acute. Adolescenții încearcă prin toate mijloacele să se plaseze în originalitate și să nu cadă în conformism. Pentru urmare, vestimentația lor trebuie să fie deosebită, chiar dacă nu este acceptată de familie, muzica să cânte cât mai mult și cât mai tare, camera să fie dezordonată, limbajul să fie încărcat de jargoane cu tendința de a provoca etc. Evident, conflictele de autoritate depășesc cadrul familiei și sunt centrate pe dobândirea unui statut ce le oferă tinerilor mai multă independență în luarea deciziilor și manifestarea unor forme comportamentale în care adulții să nu mai dicteze asupra vârstei când au voie să fumeze, să nu mai fixeze ora de venire acasa seara, să nu mai spună când să se dea cu ruj fetele prima dată etc. (Maurice Debesse, Psihologia copilului de la naștere la adolescență, E. D. P., București, 1970, p.89).

Adolescenții rămân, încă, în bună măsură, dependenți de familie, dar se străduiesc tot mai mult să iasă de sub tutela ei. Pentru adulți apar dificultăți în adaptarea celor mai favorabile forme de relaționare cu adolescenții pentru a evita eventualele conflicte. Situațiile extreme, cum ar fi un climat indulgent sau neglijent, ca și al unuia prea rigid cu interdicții exagerate, nu facilitează dobândirea autonomiei personale, deoarece se mențin stările tensionate și se reduc motivele pentru o implicare activă a adolescenților în propria lor socializare. Familia este și ea afectată deoarece îi scade puterea de influență și este tot mai des evitată în luarea unor decizii de către tineri.

Ca atare, relațiile dintre familie și adolescenți se deteriorizează, ceea ce determină repercursiuni negative și asupra adaptării generale a tinerilor din perioada de vârstă ulterioară.

Adolescenții își construiesc propria identitate prin continue căutări și diferențieri față de alții, din care nu lipsesc tensiunile, conflictele și frustrările.

Personalitatea evolueazǎ cu oscilații, cu perioade de inegalitate și chiar dezacorduri din care se dezvoltă structuri pozitive sau negative, dependente de condițiile factorilor educaționali sociali și de cei ce țin de dobândirea unor particularități ereditare.

Posibilitățile reduse de integrare, neputința adolescenților de a se adapta la structurile

social-profesionale iar frecventele eșecuri, insuccese, dezamăgiri, anxietăți pot genera comportamente indezirabile, deviante și chiar de suicid. Dimpotrivă, când fenomenele de autodescoperire, de autoapreciere, de autocunoaștere sunt realiste și însoțite de satisfacții, când au posibilitatea de a-și valorize propriile calități, comportamentele cunosc o ascensiune continuă spre adaptare la mediul înconjurător. Adolescenții vor să se realizeze personal, prin muncă asiduă de cunoaștere, de creație, de elaborare a unor produse prin activități care sǎ îi definească și sǎ îi evidențieze ca personalități unice. Aceștia încearcă să se cunoască și să se autoevalueze în raport cu realizările lor și ale altora. Tocmai de aceea se întreabă, adeseori, “Cine sunt eu?” iar răspunsurile ce și le dau se bazează pe maturizarea intelectual – afectivă foarte evidentă pentru unii adolescenți, chiar de la 16 ani, iar pentru alții la 18 ani. În acest context, Maurice Debesse afirma că adolescența are două funcții: prima funcție este cea de adaptare la mediu, când subiectul își formează deprinderi și obișnuințe pentru a raspunde la solicitările exterioare în scopul integrării sociale, iar cea de-a doua este funcția de depășire ce are rolul unui resort care va duce la tendința subiectului nu numai de a depăși copilăria ci și unele secvențe ale vârstei adulte. De aici, rezultă că unii adolescenți sunt dornici de autodepășire, sunt în permanentă căutare, nu sunt mulțumiți de ceea ce fac, manifestând tendințe spre perfecționism, în timp ce alții sunt mai împăcați în ceea ce fac și au realizat, sunt mai docili și se orientează în adaptare prin ceea ce le spun alții că trebuie urmat.

De asemenea, orice activitate umană are la bază o formă sau alta de motivație din care se constituie motivul. Prin intermediul acestuia se realizează selectarea și ierarhizarea scopurilor și intereselor, ajungându-se la formarea de aspirații în care componenta afectivă este deosebit de activă în adolescență. Din intersectarea motivației și afectivității, la adolescenți, se constituie o serie de comportamente ce sunt legate de conduite de politețe, reticență, evitare, rușine, bunăvoință, compasiune etc.

În condițiile favorabile de viață, la adolescenți, predomină dispozițiile pozitive cu manifestări de conduite, în care așa cum spune Mihai Ralea totul este ingeniu, proaspăt, nou și tulburător. Ca atare, adolescenții se simt fericiți, plini de iluzii, cu vise de eroi în care și proiecția viitorului nu are limite.

Prin urmare, socializarea și erotizarea, investițiile psihice, legate de scopuri, interese, idealuri, aspirații, au cea mai mare importanță în organizarea structurilor de personalitate și manifestarea de comportamente complexe. Astfel de comportamente se extind în toate formele de activitate ale adolescenților, începând cu cele de tipul ludic și loisir.

Ca urmare a caracteristicilor de personalitate, jocul și distracțiile parcurg etape importante și semnificative pentru evoluția psihică și intelectuală.

Conduitele adolescenților, în astfel de forme, se nuanțează și răspund complex cerințelor sociale, atât prin conținutul jocurilor, cât și al distracțiilor în care se investesc cunoștințe, experiențe, aptitudini, atitudini cu mare încărcătură emoțională. Adolescenții manifestă preferințe pentru jocurile și distracții ce au un pronunțat caracter intelectual, astfel,de jocuri și distracții sunt: rummy, șah, țintar, cărți, ascultarea muzicii, reuniunile de grup etc.în care își probează forțele intelectuale și își afirmă trăsăturile de personalitate.

Asemenea activități scot în evidență dorința adolescenților de a-și creea o anumită reputație prin performanțele obținute și prin stilul propriu.

În aceste forme de joc și distracții, ca și în lectură, desen, vizionare de spectacole și piese de teatru; adolescenții manifestă exigențe față de propriul comportament, dar și față de al altora.

În același timp, și dansul ocupă un loc preferat, deoarece el constituie o modalitate adecvată de exprimare a emoțiilor și stărilor dar și de manifestare a a simpatiei față de sexul opus. Prin dans, adolescenții își exprimă agilitatea și flexibilitatea în mișcare și își valorifică aptitudinile în executarea figurilor complexe cu un consum de energie fizică accentuată.

Ca urmare, adolescenții își refac forțele și adoptă momente de relaxare printr-un echilibru comportamental ce îl exercită tot mai discret.

Efecte asemănătoare au și vizionarea emisiunilor T.V, ascultarea radioului, citirea de cărți și reviste, vizionarea de spectacole și de filme, șuetele din cofetării, cafenele, turismul etc.în care adolescenții se afirmă ca veritabili consumatori de cultură.

Pe lângă conduitele normale, care denotă dimensionarea echilibrului și adaptării adolescenților, pot apare conduite amorale ce se caracterizează prin exprimarea ostilității, nonconformismului, negativismului bazat pe ignoranță, pe încălcarea unor reguli din nerecunoasterea lor sau din nerealizarea implicațiilor cu care se pot solda asemenea atitudini și, în cele din urmă, conduite imorale atunci când încălcarea normelor și regulilor sociale se face în cunoștință de cauză sau deliberat. Când conflictul și frustrarea îmbracă forme grave și când se prelungesc în timp, încât tinerii trăiesc anxios și dramatic relațiile lor cu cei din jur, intervin o serie de manifestări ce cad sub incidența unor comportamente, structurate după următoarele tipuri de personalitate:

a imaturității psihice atunci când adaptarea este dificilă, greoaie, lipsită parțial de realism și acțiuni infantile;

a dezvoltării dizarmonice dominate de acțiuni instabile, labilitate afectivă, impulsivitate, brutalitate, negativism, atitudini nonconformiste, egoism, lipsă de socializare, ostilitate față de cei din jur;

a evoluției astenice ce poate fi de natură cerebrală, somatogenă și psihogenă în care domină forme de handicap cu caracter reactiv, prin vulnerabilitatea persoanei la diferite situații;

a evoluției psihopatologice sub formă epileptoidă, schizoidă, isterică,ce conține o mare doză de labilitate afectivă și tendințe spre manifestări delincvente și infracționale.(Ursula Șchiopu , Emil Verza, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții., E. D. P., București, 1997, p. 259)

Din fericire, adolescenții, în majoritatea cazurilor, găsesc resursele psihice pentru a depăși conflictele și tensiunile care pot genera asemenea comportamente.

Socializarea este o nouă formă compensatorie de adaptare și de exprimare de atitudini față de alții ce se bazează pe afirmarea onoarei.

Structurile de personalitate constituite pe aceste baze, le permit adolescenților să se apropie de idealul omului acceptat și exprimat printr-un grup social spre care tind. Ei devin conștienți de calitățile omului real, concret dar reflectǎ, în același timp, dimensiunea omului acceptat și promovat în societate. Aptitudinile și însușirile de caracter, ca disponibilități ale personalității, generează, la această vârstă, interese, curiozitate, perspicacitate, spirit critic, autoanaliză și raportări la cei din jur pentru ca aceștia sa-și poată dezvălui conduite legate de acceptorii morali și valorici, ce le permit o integrare activă și eficientă în viața social- profesională.

În concluzie, din punct de vedere psihologic, adolescenții traversează următoarele etape principale ale identificării personalității și comportamentului:

cristalizarea vieții interioare și a conștiinței propriei identități, prin tendințe de interiorizare și introspecție, de analiză și autoanaliză a stărilor trăite;

instalarea conștiinței maturizării și a aspirațiilor de a fi adult, printr-o raportare pertinentă a însușirilor proprii la conduitele celor din jur;

menținerea și chiar accentuarea, în unele imprejurări, a conduitelor de opoziție, de teamă, de conflict și frustrare, prin efortul depus pentru câștigarea independenței și autonomiei personale;

creșterea simțului de responsabilitate, de datorie și proiecția personalității în devenirea și afirmarea socială, culturală și profesională;

maturizarea personalității și elaborarea de comportamente integrative, bazate pe creșterea puterii intelectuale, volitive și motivaționale, prin trăirea experiențelor afective și cognitive care fac posibilă integrarea cultural-socială și circumscrierea în cadrul originalității.

dezvoltarea capacității de autocontrol și stăpânire de sine, prin exercitarea unor conduite de sacrificiu și proiectarea aspirațiilor pentru servirea cauzelor generoase.