Evaziunea Fiscala Concepte Psihologice

INTRODUCERE

Lucrarea ,,EVAZIUNEA FISCALĂ,, ,tratează o temă de actualitate , ținînd cont de faptul că omul nu poate fi înțeles decât în societate și nu i se pot studia manifestările decât prin prisma relațiilor reciproce cu ceilalți oameni.

Evaziunea fiscală a devenit un fenomen tot mai prezent în plan economic și social . În plan economic o situație echilibrată a bugetului de stat duce la echilibrarea macroeconomică și la asigurarea condițiilor unei dezvoltări economice .

Evaziunea fiscală este determinată de atitudinea agenților economici și a persoanelor fizice față de îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor ,taxelor , contribuabililor și altor sume datorate statului ,ca urmare a activităților economice care generează venituri supuse impozitării .

Creșterea alarmantă a cazurilor de neevidențiere corectă a operațiunilor economice ,înregistrările fictive în contabilitate ,înființarea unor firme având ca scop efectuarea unei singure operațiuni comerciale de amploare neânregistrată în evidențe ,și apoi abandonate în totalitate ,distrugerea intenționată de documente ,diminuarea procentului de adaos comercial practicat ,folosirea unor dividente duble ,întocmirea și prezentarea de date nereale în bilanțuri și în balanțe ,ascunderea unor activități comerciale , nedeclararea sucursalelor ,filialelor ,punctelor de lucru a depozitelor și magaziilor ,prezentarea de documente false la operațiunile de import-export ,au făcut necesară luarea unor măsuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscală.

CAPITOLUL I

FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ

Pentru a aprofunda pe larg , tema propusă pentru această lucrare ,trebuie menționate câteva aspecte generale în ceea ce privește noțiunea de Evaziune Fiscală și tot ceea ce implică ea .

Articulând logica cunoașterii științifice cu logica acțiunii sociale și psihologia ,studiile contemporane definesc locul psihologiei în munca de cunoaștere și în practica efectivă a reformării structurale a spațiului psihosocial și al sistemului psihic uman . [Pătroi Dragoș,2006 ]

I.1.Evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală este o noțiune greu de precizat pentru simplu fapt că, Fiscul lovind indivizii în bunurile lor materiale încearcă să îi atingă într-un singur și sensibil interes : interesul financiar , ceea ce înseamnă că nu există o definiție a fraudei fiscale . Și totuși literatura de specialitate , menționează faptul că indiferent de cum este definită Evaziunea fiscală ,are același numitor comun :ilicitul . Evaziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul căruia cei interesați sustrag mai mult sau mai puțin pentru averea și bunurile lor , obligațiunile lor stabilite prin legile fiscale sau sustragerea lor de la plata obligațiunilor stabilite prin legile fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele și veniturile impozabile .Așadar ,literatura de specialitate menționează faptul că evaziunea fiscală, este din punct de vedere semantic o sustragere de la plata unor obligații legale datorate statului. [Calancea, A, 2006 ]

Evaziunea fiscală reprezintă modalitatea prin care subiecții economici răspund presiunii fiscale atunci când aceasta depășește un anumit prag considerat necesar pentru inițierea,menținerea ,și dezvoltarea afacerii sau a oricărei activități lucrative ,precum și în legătură cu averea sau veniturile lor curente .

Din punct de vedere socio-economic ,Evaziunea Fiscală nu este o simplă infracțiune ; ea reprezintă un fenomen care evoluează continuu și este vechi ca și statul.Evaziunea fiscală este un fenomen economico-social complex de maximă importanță cu care statele se confruntă și ale cărei consecințe mai puțin dorite caută să le limiteze cât mai puțin posibil , eliminarea fiind de multe ori imposibilă.Efectele evaziunii fiscale au un puternic impact negativ direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale ,conduce la distorsiuni în mecanismul pieței și poate contribui la inechități sociale , datorate accesului și înclinației diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor . O problemă delicată legată de evaziunea fiscală , face referire la limitele existe între aceasta din punct de vedere legal ( licit ) și evaziunea fiscală ilegală (ilicită) .Deși această limitare nu pare a fi elocventă, deoarece ,odată ce este descoperită ,orice evaziune fiscală înseamnă trecerea dincolo de barierele legale ,deci este ilicită din punct de vedere teoretic se poate argumenta printr-o distincție . Dintotdeauna formele de manifestare au evoluat odată cu dezvoltarea economic-socială.Sustragerea de la plata obligațiilor a fost o preocupare permanent a celor care trebuiau să le plătească . Spre deosebire de sintagma economiei subterane care este relativă cu alte componente ( muncă la negru;producție clandestină ;contrabandă; fraudă ) face parte din nucleul dur al activităților subterane având origini vechi ,însoținând ,în forme de manifestare adaptate diverselor etape istorice ,evoluția omenilor . În activitatea fiscală există multiple forme de manifestare care se regăsesc în mod frecvent . [Dumitru A , P.Florescu ,2013 ]

Astfel :

Falsificarea bilanțului ,ca mijloc de fraudare a fiscului ,care

presupune o convenție între patron și contabilul șef ,ei fiind desemnați să răspundă pentru fapta comisă;

Declararea de venituri impozabile inferioare celor reale ;

Alcătuirea de registre contabile care nu corespund cu realitatea ;

Executarea de registre de evidențe duble ,un exemplar real și altul fictiv ;

Diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de

afaceri prin înregistrarea în cheltuiellile unității a unor cheltuieli neefectuate în realitate și nedeclarea materiei impozabile ;

Întocmirea de documente cu plăți fictive și întocmirea de declarații false ;

Solicitarea rambursării impozitelor și taxelor pe baza unor operațiuni și documente fictive ;

Vânzările făcute fără factură ,precum și emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operațiunile reale supuse impozitării

Micșorarea încasărilor bugetare din impozite ,datorită evaziunii fiscale ,este o problemă acută și frecventă .Din punct de vedere teoretic, prin prisma sa bine definită,evaziunea fiscală poate fi prezentată sub mai multe aspecte :

Evaziune fiscală legală , ilegală și internațională ;

Fraudă legală, ilegală sau legitimă ;

Libertatea alegerii unei căii mai puțin impozabile și subestimarea fiscală ;

Fraudă la legea sau economia subterană și paradisuri fiscale sau refugii ;

Abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului .

Evitarea plății obligațiilor bugetare prin exploatarea acestor portițe conduce la reducerea prelevărilor către stat ,dar,în același timp ,nu constituie o înfrângere a legii .Nu toate categoriile socio-profesionale sunt egale în fața posibilităților de evaziune fiscală ,astfel încât există o psiologie a evaziunii fiscale . Activitățile desfășurate în domenii care au beneficit de facilități fiscale ori cele efectuate .[Bârle Vasile ,2004]

Prin Evaziune fiscală legală se înțelege acea conduita a contribuabilului de a ocoli prevederile legale ,recurgând la o combinație neprevăzută a acestora ,și prin urmare tolerată în considerarea principiului conform căruia , dacă legea nu interzice atunci permite . Această formă a evaziunii fiscale poate fi considerată și o modalitate de optimizare fiscală deoarece evitarea totală sau parțială a plății impozitelor și taxelor ,dacă se realizează în limita exigențelor legale ,poate constitui un scop în sine .

La polul opus se situează frauda fiscală ( evaziunea fiscală sau frauduloasă ) constă în conduita contribuabilului de încălcare flagrantă a legii cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor .

Deși această diferențiere între evaziunea fiscală legală și frauda fiscală este acceptată,în literatura de specialitate se menționează faptul că ,,trecerea unei bariere între cele două forme ale evaziunii fiscale reprezintă un demers relativ și arbitrar deoarece între ele există continuitate ,iar linia de demarcație este extrem de fragilă de foarte multe ori fiind trasată în mod artificial și conjunctural în raport cu nevoia acută de a aduce bani la bugetul de stat .

Studiile au reliefat faptul că există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti decât ceea ce nu poate să nu plătească . Natura omenească are întotdeauna tendința să pună interesul general în urma interesului particular fiind înclinată să considere impozitul mai mare ca un prejudiciu . Acest spirit de a se sustrage de la plata obligațiilor față de fisc ,este un seniment colectiv de imoralitate fiscală ,sentiment mai puternic și mai viu manifestat agravat de o înțelegere a datoriilor socile . Nu treuie uitat faptul că amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are ,ci îl vor determina să ia o serie de precauții mai minuțioase ,pentru a se sustrage de la obligațiile față de stat . [Dumitru A , P.Florescu ,2013 ]

Forța imitației ,în generarea sau extinderea fenomenului evazionist este deosebit de consistentă ,ea depinzând îndeosebi ,de factori instituționali .Evident forța administrației fiscale și forța imitației sunt invers proporționale în generarea efectului de evaziune fiscală totală .

O altă clasificare a tehnicii de fraudare poate fi făcută după anumite criterii bine definite :

Criteriul fiscal –distinge frauda bazată pe așezarea impozitului și frauda care se realizează în stadiul plății obligației fiscale .Frauda realizată înaintea impozitării se realizează prin diminuarea bazei impozabile ( prin minimizarea veniturilor ,beneficiilor sau cifrelor de afaceri ori prin maximizarea cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal) fiind cea mai răspândită.

Criteriul cantitativ delimitează frauda artizanală de frauda industrială ,aceasta din urmă putând fi caracterizată ca o componentă a crimei organizate .

Criteriul subiectiv face referire la autorii fraudei, distinge evaziunea fiscală făcută de indivizi ,indiferent de statutul lor fizic sau juridic .

Criteriul geografic împarte evaziunea fiscală în evaziune fiscală națională și evaziune fiscală internațională .

Criteriul material permite distingerea a două mari tehnici de fraudă ,și anume ascunderea materiei impozabile și majorarea cheltuielilor deductibile evaziunea fiscală .Acest criteriu face distincția între evaziunea fiscală produsă prin acțiune și evaziunea fiscală produsă printr-o omisiune .

Fenomenul de evaziune fiscală se află sub incidența a doi factori:

*Factori endogeni , concretizați în autoritățile fiscale :

*Factori exogeni exprimați prin variabile economice ,sociale , culturale, și psihologice .

Cauzele evziunii fiscale sunt multiple și complexe .În primul rând o cauză a evaziunii fiscale o constituie excesivitatea sarcinilor fiscale fiind motivate de amploarea pe care o are acest fenomen .Din acest punct de vedere se poate vorbi despre un adevărat cerc viciios ,deoarece cu cât presiunea fiscală este mai mare ,cu atât fenomenul evaziunii fiscale capătă amploare . [Dumitru A , P.Florescu ,2013 ]

Cauzele evaziunii fiscale sunt cauze pure deoarece reprezintă modalități ale comportamentului evazionist dar nimic nu împiedică în practică ,combinarea lor în cauze impure care acționează în mod sistematic . Cele patru cauze fundamentale ,care generează comportamentul evazionist sunt direct proporționale cu amploarea evaziuni fiscale : cu cât esle cresc cu atât crește și evaziunea fiscală . [ Hoanță Nicolae ,1997 ]

În același timp , între cauze există anumite relații de de evaziune fiscală totală .

O altă clasificare a tehnicii de fraudare poate fi făcută după anumite criterii bine definite :

Criteriul fiscal –distinge frauda bazată pe așezarea impozitului și frauda care se realizează în stadiul plății obligației fiscale .Frauda realizată înaintea impozitării se realizează prin diminuarea bazei impozabile ( prin minimizarea veniturilor ,beneficiilor sau cifrelor de afaceri ori prin maximizarea cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal) fiind cea mai răspândită.

Criteriul cantitativ delimitează frauda artizanală de frauda industrială ,aceasta din urmă putând fi caracterizată ca o componentă a crimei organizate .

Criteriul subiectiv face referire la autorii fraudei, distinge evaziunea fiscală făcută de indivizi ,indiferent de statutul lor fizic sau juridic .

Criteriul geografic împarte evaziunea fiscală în evaziune fiscală națională și evaziune fiscală internațională .

Criteriul material permite distingerea a două mari tehnici de fraudă ,și anume ascunderea materiei impozabile și majorarea cheltuielilor deductibile evaziunea fiscală .Acest criteriu face distincția între evaziunea fiscală produsă prin acțiune și evaziunea fiscală produsă printr-o omisiune .

Fenomenul de evaziune fiscală se află sub incidența a doi factori:

*Factori endogeni , concretizați în autoritățile fiscale :

*Factori exogeni exprimați prin variabile economice ,sociale , culturale, și psihologice .

Cauzele evziunii fiscale sunt multiple și complexe .În primul rând o cauză a evaziunii fiscale o constituie excesivitatea sarcinilor fiscale fiind motivate de amploarea pe care o are acest fenomen .Din acest punct de vedere se poate vorbi despre un adevărat cerc viciios ,deoarece cu cât presiunea fiscală este mai mare ,cu atât fenomenul evaziunii fiscale capătă amploare . [Dumitru A , P.Florescu ,2013 ]

Cauzele evaziunii fiscale sunt cauze pure deoarece reprezintă modalități ale comportamentului evazionist dar nimic nu împiedică în practică ,combinarea lor în cauze impure care acționează în mod sistematic . Cele patru cauze fundamentale ,care generează comportamentul evazionist sunt direct proporționale cu amploarea evaziuni fiscale : cu cât esle cresc cu atât crește și evaziunea fiscală . [ Hoanță Nicolae ,1997 ]

În același timp , între cauze există anumite relații de intercondiționare .

Relațiile de intercondiționare sunt :

Cu cât administrația fiscală este mai slabă cu atât contagiunea este mai mare ;

Creșterea presiunii fiscale poate conduce la necesitatea acordării de noi facilități fiscale ;

Creșterea slăbiciunii administrației fiscale poate atrage creșterea presiunii fiscale , pentru a contracara scăderea încasărilor bugetare

O altă cauză a evaziunii fiscale o reprezintă absența unei legislații fiscale clare , precise , unitare care să urmărească îngrădirea tuturor posibilităților individului de a recurge la aceste practici .

Presiunea fiscală . Atunci când presiunea fiscală medie , sau pe sectorul de care este interesat un anumit individ, este mare ,atunci când acesta poate alege să se sustragă fiscalității , fie în totalitate ( intrarea în economia subterană)fie în parte ,practicând evaziunea fiscală deși activitatea sa rămâne în economia oficială. Este dificil să se stabilească un prag anume ,cantitativ ,la care individul ia decizia de a evaziona fiscal ; acest prag depinde de sectorul de activitate și de aspectele psihologice sau culturale .Trebuie menționat faptul că ,creșterea acesteia nu conduce doar la evaziune fiscală ,ea poate conduce și la renunțarea la unele locuri de muncă ( în cazul în care crește presiunea parafiscală , cum ar fi rata de contribuții sociale de stat ) poate conduce la reducerea bazei de impozitare ceea ce duce la reducerea veniturilor fiscale chiar în absența evaziunii fiscale .

Presiunea fiscală este , de fapt , gradul de fiscalitate ,adică gradul în care contribuabilii în ansamblul lor ,societatea , economia , suportă pe seama rezultatelor obținute din activitatea lor ,impozitele și taxele ca prelevări obligatorii instituite și percepute prin constrângerea legală de către stat .

Facilitățile fiscale reprezintă o modificare de comportament urmată de existența sau promisiunea unei asigurări de orice natură. În problematica evaziunii fiscale facilitățile fiscale se produc în situația existenței sau promisiunii facilităților fiscale . Facilitățile fiscale au drept scop reducerea sarcinii fiscale ( fie prin scutiri sau anulări de datorii bugetare ,fie prin acordarea altor forme de sprijin fiscal ) . Indivizii care primesc astfel de facilități fiscale se comportă în continuare în speranța primirii unor noi facilități fiscale ,în felul acesta urmărind să se sustragă obligațiilor financiare ce îi revin .

Deformarea comportamentului fiscal ,ca urmare a facilităților fiscale este deosebit de dăunătoare nu numai pe termen scurt ci și pe termen lung ,ținând cont de faptul că se creează o cultură specific evazionistă ,precum și așteptări în ceea ce privesc faclitățile fiscale .Acordarea de facilități fiscale , indiferent de natura lor aduce prejudiciu intereselor financiare ale statului .

Slăbiciunea administrației fiscale .Individul economic poate practica evaziunea fiscală și în cazul în care sancțiunea pentru această faptă este mică sau probabilitatea de a fi identificat și sancționat , este mică. Acest comportament se poate produce indiferent de rata de impozitare ,evaziunea fiscală putând să se producă chiar dacă presiunea fiscală scade . Slăbiciunea administrației fiscale poate fi efectul corupției și al incapacității logistice sau profesionale a acesteia , cunoscută sub denumirea de incompetență .

Indiferent de slăbiciunea administrației fiscale atunci când aceasta devine notorie sau chiar când este intuită de individ acesta apelează la evaziunea fiscală. Slăbiciunea administrației fiscale ,indiferent dacă este subiectivă sau obiectivă ,are ca efect reducerea gradului de colectare a obligațiilor bugetare .

Indicatori de cuantificare .Cuantificarea presiunii fiscale în cazul impozitelor individualizate ,poate fi realizată la nivelul contribuabilului individual ,în raport cu baza de impozitare considerată la acest nivel . Astfel , fiecare contribuabil își poate determina gradul în care suporta fiscalitatea .

Imitația fiscală este un factor generator de evaziune fiscală dar cu o mare forță statistică fiind dificil de controlat .

Mecanismul imitației fiscale este următorul : un individ care observă alți indivizi evazioniști nu a suportat costuri mari ,( sau poate nu a suportat nici un cost ) pentru comportamentul lor evazionist va decide ,la rândul său să se comporte evazionist în speranța că lucrurile se vor întâmpla la fel și pentru el . Acesta este mecanismul imitației un mecanism des întâlnit pe piață ,deoarece indivizii implicați în procesul concurenței, au ocazia să se observe des între ei . Este știut faptul că eficiența unui sistem fiscal se măsoară mai ales prin gradul de consimțire la impozit ,care este invers poroporțional cu gradul de rezistență a contribuabililor la impozite ,și deci cu evaziunea fiscală. În concluzie , o altă cauză majoră de ordin subiectiv de această dată o constituie insificiența educației fiscale a indivizilor ,dar și excesul de zel al organelor fiscale predispuse uneori la încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale plătitorilor de impozite . [Dumitru A , P.Florescu ,2013 ]

I.2.Motivatia evaziunii fiscale

Multitudinea obligațiilor pe care legea fiscală o impune indivizilor ,sau mai ales povara acestor obligații , au făcut să stimuleze ingenuozitatea individului în a inventa procedee variabile de retragere de la obligațiile fiscale .

Indivizii care recurg la evaziune fiscală au găsit ,și vor găsi intotdeauna motive și metode ingenioase pentru a nu plăti statului impozite sau taxe .

Motivația unui individ de a-și îmunătăți nivelul de trai prin evaziune fiscală și fraudă pot fi:

Îmbunătățirea factorilor economico-materiali ,țin de percepția individului cu privire la nivelul venitului rămas după plata impozitului și capacitatea acestuia de a satisface nevoile individuale ale individului .

Factori sociali care se reflectă în nivelul de trai al persoanei ,raportat la nivelul de trai general.În funcție de presiunea fiscală exercitată de stat ,nivelul de trai al indivizilor crește sau scade .

Factori psihologici, potrivit căreia individul își analizează comportamentul are reprezentarea acțiunilor sale ,însă concluzionează că raportat la munca depusă ,veniturile sale nu îl mulțimesc dacă ar plăti toate taxele și impozitele ,fapt ce îl determină să își asume riscul să fie descoperit,asumându-și responsabilitatea .

Factorii psiho-sociali care țin atât de pornirile și convingerile interioare ale individului cât și de conduita generală și mediul social din care acesta face parte .

Factori de ordin legislativ și administrativ , care țin de percepția în ceea ce privește modul de așezare a impozitelor ,la echitarea și sistemul fiscal precum și de percepția în ceea ce privește destinațiile date de stat sumelor colectate din impozite .

Toți acești factori prezentați au o acțiune conjugată asupra deciziei de sustragere fiscală , astfel încât trasarea unei demarcații clare a acțiunii fiecăruia este atât de difici de realizat . [Bârle Vasile ,2004]

I.3.Metodele de combatere

Combaterea fraudei și a evaziunii fiscale reprezintă un obiectiv al strategiei în contextul crizei globale pe care individul o traversează. Pentru a combate evaziunea fiscală sunt necesare impunerea unor metode care să fie bine stabilite .Unele metode ,cum ar fi metoda aproximativă (relevă o simplă afirmație politică sau o estimare științifică) și metoda eșantionului reprezentativ al contribuabililor pot avea o importanță deosebită pentru combaterea evaziunii fiscal .

În ordinea importanței lor , aceste metode de combatere a evaziunii fiscal sunt :

Fiscalitatea ridicată .În condițiile unei fiscalități ridicate reacția indivizilor care plătesc impozite devine o respingere ,aceștia căutând diferite modalități de a respinge plata taxelor și impozitelor .

Legislația fiscală ineficientă contribuie la creșterea evaziunii fiscale.

Birocrația produce efecte negative asupra întreprinzătorilor ,care în cele mai multe cazuri sunt bine intenționați în desfășurarea unei activități producătoare de venit și îi descurajează în dorința lor de a desfășura activității legale.

Comportamentul psihologic, în opinia unor autori ,influențează înclinația spre evaziune a plătitorilor care nu văd imedit efectul social al impozitelor și taxelor plătite .Acest comportament este întărit și de faptul că în multe situații ,statul facilitează multe oportunități pentru indivizii predispuși la evaziune . Mijloacele și metodele de combatere ale acestui fenomen ,care constituie de fapt apanajul unităților fiscale ,sunt menite să contribuie la limitarea evaziunii fiscale și la menținerea unui echilibru între contribuabili și buget Relația între contribuabili și unitatea fiscală, dă justificarea acestui fapt .Această relație presupune existența unui proces care urmărește etape obligatorii :

Întocmirea evidențelor fiscale nominale (pentru contribuabili ) cât și a celor centralizate ( în vederea cunoașterii volumului total al încasărilor față de obligațiile stabilite pe fiecare contribuabil sau natura de venit ).

Stabilirea obligațiilor fiscale prin debitarea impozitelor și taxelor cu debit sau crearea obligațiilor pentru restul impozitelor .

Constatarea și calcularea tipurilor de impozite și taxe conform obiectului de activitate al fiecărui contribuabil precum și a legislației fiscale .

Urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor indiferent de natura provenienței lor.

CAPITOLUL II

PSIHOLOGIA SOCIALA

II.1.Definirea psihologiei sociale

Psihologia socială este definită ca fiind studiul felului în care gândurile ,sentimentele și comportamentele oamenilor sunt influențate de prezența reală sau imaginată a celorlalți . [ Ștefan Bonciu ,2005]

Preocuparea fundamentală a psihologilor sociali este aceea de a studia comportamentul uman. Psihologii sociali studiază comportamentul deoarece acesta poate fi observant . Termenul de comportament face referire nu numai la activitățile motorii mari ci și la acțiuni mai subtile cum ar fi zâmbetul ori clipitul din pleoape precum și ceea ce se spune ori se scrie .Din acest punct de vedere comportamentul este verificat în mod public . Trebuie menționat faptul că termenul de comportament depinde de perspectiva teoretică ,de backhground-ul cultural și interpretarea personală a psihologului .[Constantin Stanciu , 2006]

Psihologii sociali nu se interesează nu numai de comportamente ci și de sentimente ,gânduri , credințe , atitudini , intenții ,scopuri .Toate acestea nu pot fi direct observabile dar pot fi înfierate de comportament cu mai multă sau mai puțină certitudine . Astfel de procese non-observabile au o mare importanță , deoarece ele pot dirija comportamentul observabil .

Cercetarea dintre atitudini și comportamente au format obiectul multor demersuri experimentale și bazat pe tocmai pe această presupunere . Există ,de asemenea multiple antecedente ori repercursiuni ale comportamentului uman la nivelul proceselor ce se produc în creier .Mai ales în cadrul cogniției sociale ,sihologii sociali încearcă să pună în relație aspect ale comportamentului social cu structurle și procesele cognitive. Ștefan Bonciu ,2005]

Comportamentul este categoria fundamentală a psihologiei sociale ,el fiind definit ca racordul dintre situația în care este plasată persoana ,și răspunsul persoanei situate ,conjuncția între condiția imediată –psihică ,subiectivă a răspunsului și cauza lui externă ,obiectivă și sinteza între psihologia concretă a omului și cerințele sociale decurgând din status și rol .

Astfel , prin comportament se înțelege ansamblul de acțiuni al ființelor ( indivizi sau grupuri ) orientate spre satisfacerea unor trebuințe sau spre realizarea unor anumite scopuri ,deoarece acesta este centrat pe interese și direcționat spre realizarea lui . Persoanele și colectivitățile puternic motivate desfășoară ample acțiuni de mare amplitudine fiind eficiente ca durată. [Cosmovici A ,și colab.,2007]-

Comportamentul uman implică o latură intelectuală ,structurală, intențională ,și una emoțională și poate fi deschis și aptă de perfecționare sau închis stereotipizat . Studiul științific al comportamentelor prezente , trecute sau reale ,sau imaginare în context social ,psihologia , constituie un domeniu de cunoaștere interdisciplinar ,unitar și relativ independent în expansiune și în curs de internaționalizare . [Cornescu V și colab.,2004 ]

Un alt factor important care are strânsă legătură cu psihologia socială este și comunicarea .

Comunicarea este definită ca un proces rațional prin care o sursă de informații ,emițător-transmițător, acționează asupra unui receptor în așa fel încât să provoace la acestea acțiuni care să permită rezolvarea problemelor ce intră în sfera de cuprindere a emițătorului și a receptorului ,precum și a grupului de care aceștia aparțin .[prof.dr.Mihaela Minulescu ,2003 ]

Psihologia a contribuit la întemeierea comunicării cu fenomenul dinamicii de grup, și a conflictului dar și cu analiza comportamentului intergrupal.Din psihologia socială în zona de comunicare se găsește studiul schimbării dar și procesele de grup,inclusiv comunicarea deciziilor .Termenul de comunicare reprezintă un schimb de mesaje între oameni ,iar în acest schimb de mesaje există emițătorul mesajului și receptorul mesajul. [Constantin Stanciu , 2006]

II.2.Omul si procesele psihice din perspective psihosociala

Fiecare om poartă în societate o mască în scopul de a răspunde exigențelor mediului social în care se derulează existența acestuia la un moment dat .Această mască ascunde componentele profunde ale personalității sale , având drept scop de a permite individului să proiecteze o imagine ideală – pe care acesta și-o face despre el însuși și pe care vrea să o răspândeâscă în jur  – pentru conservarea prestigiului pe care dorește să-l afișeze în ochii proprii și în ochii altora. [Aurel Pera ,2007]

Cuvântul personă vine din latină însemnând mască de teatru, Jung introducându-l în analiza psihologică, pentru a desemna masca pe care o afișează oamenii când vor să joace un rol în societate .Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini idealizate și de a-și confecționa rolul dorit, în funcție de circumstanțe.Problema care apare este că această mască nu reprezintă personalitatea autentică a individului ci este o proiecție a ceea ce acesta ar dori să fie dar nu este în realitate.[Cosmovici A ,și colab.,2007]

Acest dezacord naște un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât antagonismul dintre natura profundă a eului și persona ( imaginea forțată a măștii ), este mai accentuat, cu atât generează o angoasă mai puternică.Unii oameni acordă atâta importanță rolului lor social, identificând Persona cu o funcție de prestigiu, încât fără să-și dea seama devin ei însiși .Ei ajung să umfle importanța imaginii încercând astfel să flateze propriul ego, încât întâlnim Persona medic, Persona colonel, Persona profesor universitar, etc.Persona nu se manifestă doar legat de statutul profesional. [C.G. Jung , 2009]

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .Tendințele lui sociale înnăscute se dezvoltă în interacțiune cu influențele sociale .Se vorbește de o memorie colectivă , înțelegând prin aceasta conservarea unor tendințe , conduite , trebuințe , interese idealuri , commune indivizilor care au conviețuit și au profesat în același perimetru , timp îndelungat . [Ionescu M.,2010]

Dorințele , ideile , sentimentele , motivațiile ,interesele ,tendințele , scopurile individului pot veni în concurență și conflict cu ale celorlalți,în contracție cu societatea . Alteori prejudicial psihic este cauzat chiar de individ asupra lui însuși, dorințele sale întrecând posibilitățile cu care este dotat sau pe care le-a dobândit, creându-și altfel complexul de inferioritate . [Bârle Vasile ,2004]

Adeseori , bariera este ridicată de morala sau cenzura socială în fața pornirilor instinctive . Aceste motivații incompatibile duc la starea de frustrare și conflict și generând stresul.Societatea ,prin natura sa , înlătură concurențele neloiale dintre indivizi , acordând fiecăruia satisfacții legate atât de capacitățile sale, cât și de efortul real pe care îl depune în activitatea profesională. Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei ființe vii particulare. Personalitatea este o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a ființării individuale și a adaptării celei mai reușite la ceea ce e universal dat, cu condiția maximei libertăți a deciziei proprii. [Aurel Pera ,2007]

Nerezolvarea problemelor și frământărilor personale creează pentru individ o stare afectivă negativă , cu componente de indispoziție și discomfort , cu un colorit depresiv anxios, care persistă în timp sub forma unei tensiuni .

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea : ,, nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are deoarece formarea acesteia presupune dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa.Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice. Să îndrepți pe cineva prin educație, nu mi se pare a fi puțin .Este , de bună seamă cea mai dificilă sarcină pe care și-a propus-o lumea modernă Personalitatea se dezvoltă în cursul vieții dintr-un substrat germinativ greu de deslușit sau chiar de nedeslușit și abia prin faptele noastre se va vedea cine suntem

.Avem de-a face cu ceva imprevizibil, nu știm cum și înspre ce se va dezvolta personalitatea în devenire și am aflat destule despre natura și realitățile lumii pentru a fi, pe bună dreptate, cam neîncrezători. Am fost crescuți chiar în doctrina răului originar din natura umană. Dar și cei care nu mai urmează doctrina sunt în mod firesc neâncrezători și temători în ce privește posibilitățile ce zac în străfundurile lor. ,,  [C.G. Jung , 2008]

De-a lungul timpului psihologia a identificat patru funcții ale conștiinței:

Gândirea –  înseamnă recunoașterea și definirea unui element. Prin gândire căutăm să înțelegem realitatea printr-o abordare sistematică și rațională. Gândirea emite judecăți , prin care analizăm sentințele ca fiind adevărate sau false. Cei care aparțin acestui tip de personalitate sunt oameni foarte raționali, calculați, sunt perfecționiști și pretențioși. În comparație cu celelalte tipuri nu au o capacitate intelectuală mai mare, dar datorită faptului că le este mai bine structurată au rezultate mai bune. Sunt oameni rigizi, și sceptici. Nu acceptă nimic din ce nu poate fi perceput sau explicat rațional. Le place mediul ordonat, în jurul lor totul va fi aranjat într-o ordine strictă.

Percepția –  spre deosebire de gândire prin percepție constatăm că un obiect există, fără a emite evaluări în privința acestuia. Cei care aparțin acestui tip, sunt așa-numiți oamenii instinctelor. Pentru ei orice nevoie trebuie satisfăcută imediat și cu orice preț. Nu au cenzura raționalității, instinctele le controlează viața.

Sentimentul – dacă prin gândire încercăm să cunoaștem ceea ce ne înconjoară rațional și sistematic, prin sentimente judecățile emise sunt foarte subiective, doar prin prisma a ceea ce ne place, sau nu ne place. Aici se încadrează persoanele care de obicei se lasă conduse de dispoziții. Pentru ei contează mult ambientul, fațada. Tot ce e frumos  e și bun, asta e legea care le controlează deciziile. Sunt persoane destul de superficiale și schimbătoare.

Intuiția –  este un fel intuitiv de a percepe lumea, observând ceea ce ar putea fi sau ce a fost (posibil) în spatele lucrurilor. Oamenii intuitivi nu deduc logic cauzalitatea lucrurilor, ci o simt printr-o forță senzorială, intuitivă, aparte. Persoanele care aparțin genului intuitiv, nu au o gândire bine structurată, știu că lucrurile stau așa, dar nu pot explica de unde au aceste informații. Au o logică aparte de a vedea lucrurile și conexiunile dintre ele.

Inconștientul personal și inconștientul colectiv-Pentru Jung inconștientul se împarte , la rândul său în două zone.

Inconștientul personal adună tot ceea ce am refulat și ce nu am reușit încât să percepem despre noi înșine , începând de la naștere și până la vârsta actuală.Conținutul refulat al inconștientului personal îl reprezintă dorințele , temerile și alte tendințe ale psihicului care sunt incompatibile cu egoul nostrum , fie pentru că sunt prea infantile , prea penibile sau pentru tot felul de rațiuni . Aceste materiale care figurează în inconștientul personal au ca principal characteristic faptul că ar putea să fie conștiente , dar procesul de refulare le face să se situeze în zona inconștientă.

Inconștientul colectiv este zona din inconștient alcătuită din ansamblul instinctelor și a tot ce are legătură cu acestea imaginile primordial pe care Jung le numește arhietipuri .Acesta este comun pentru întreaga colectivitate umană , în timp ce în inconștientul personal este produsul experiențelor personale .Cu alte cuvinte, inconștientul colectiv este expresia psihismului obiectiv, în opoziție cu inconștientul personal care exprimă psihismul subiectiv.

Complexul .Spre deosebire de Freud , care consideră că eul este centrul personalității, pentru Jung inconștientul precede conștiința, care este ca un fel de empantie a masei energetice inconștiente.La început este vulnerabil și slab, simțându-se permanent amenințat de a fi înghițit în masa inconștientului, pentru ca apoi, cu timpul și experiența, prin lărgirea treptată a câmpului de conștiință și devine din ce în ce mai ferm, odată cu raționalizarea, conștientizarea și stăpânirea propriilor reacții inconștiente.Este extrem de dificil și ne dăm seama de reacțiile noastre inconștiente. Dacă, în ceea ce privește reacțiile noastre conștiente, este destul de simplu să le sesizăm, nu putem spune același lucru despre reacțiile inconștiente.În acest caz, singurul lucru pe care-l putem percepe este, ceea ce se cheamă, simptomul.Complexul se produce atunci când pulsiunile energetice sunt perturbate în necesitatea lor de a se manifesta .O pulsiune este o forță, un puseu, un impuls nestăpânit al unei tendințe organice sau psihice.

Umbra . Un arhetip care personifică partea cea mai arhaică și mai obscură a psihismului uman și care constituie zona cea mai joasă a personalității, este Umbra.Jung spune: crusta noastră de civilizație ascunde un soi de brută cu aspect preistoric…Tot ce este mai primitiv, mai bestial și violent în natura umană este atributul Umbrei.Această figură arhetipală care sălășluieste în tenebrele inconștientului cuprinde elemente psihice personale sau colective care se opun tendințelor conștiente sau care nu au fost trăite ca experiențe concrete. Ea este compusă din două aspecte ale psihismului uman. Pe de o parte semnifică zona psihică cea mai puțin evoluată, mai întunecată, prin raportarea la normele morale ale unei conștiințe civilizate. Pe de altă parte este suma tuturor defectelor, slăbiciunilor, tendințelor nefaste, care sunt respinse de către ego-ul individului.Aspectul terific al Umbrei, care se revelează în vise sub forma unor apariții detestabile, diabolice, dușmănoase, criminale, este expresia instinctelor bestiale, animalice, a poftelor sexuale incontrolabile, a pasiunilor oarbe și dezlănțuite, care populează straturile cele mai frustre din profunzimile  insondabile ale inconștientului.[C.G. Jung , 2009]

II.3. Individ si grup – atitudini sociale

Individul fiind o ființă socială, toate problemele omenești ajung într-un fel sau altul spre natura socială , și tot ce ține de structura și dinamica vieții sociale , afectează într-un fel oarecare viața tuturor indivizilor din care se compune societatea .Întregul puls al vieții sociale se realizează prin acțiuni omenești , iar subiecții acțiunii sociale sunt constituiți în grupuri de mărimi și feluri diferite .Întrucât esența psihopatologiei psihanalitice constă în ideea că fenomenele psihopatologice și vindecarea lor trebuie înțelese în moduri de transformare și descoperire a semnificației lor inconștiente .Conform teoriei ,,cadrul de referință al individului este constituit de principiul plăcerii , pulsiunea de viață și cea de moarte ,nivelele și instanțele psihice , deplasarea energiei psihice în cadrul sistemului psihic , mecanismele de apărare și procesele de restructurare,, . [Mănoiu F.Epureanu , V.,2006]

Relația dintre individ și societate este implicată în însăși problema fundamentală a viziunii psihologice generale despre societate. Tot ceea ce se întămplă în societate este rezultatul activității omenești ,deci a activității indivizilor ,care la rândul lor ,sunt ca indivizi socializați ,produși ai societăți.Nevoile relaționale ale individului , sunt nevoi și componente ale relației ce apar într-o ierarhie de dezvoltare fiind prezente în fiecare zi în viața fiecăruia .Când nevoile relaționale nu sunt satisfăcute ,nevoia devine mai intensă ,o singurătate sâcâitoare,sau o nevoie urgentă însoțită adeseori de nervozitate . Când întreruperile în relație se prelungesc ,lipsa satisfacerii nevoii este manifestată prin frustrare . Aceste manifestări sunt o apărare cognitivă ce apar atunci când nevoile nu primesc răspuns satisfăcător .Dimensiunile interacțiunilor dintre individ și grup sunt variate .

Astfel :

Securitatea este experiența viscerală de a ne fi protejate vulnerabilitățile fizice și emoționale .Securitatea este un sens al simultaneității vulnerabilității în armonie unul cu altul și include absența unui șoc sau pericol real sau anticipat . Punerea de acord implică creșterea empatică a nevoii celuilalt de securitate în cadrul relației plus un răspuns reciproc la acea nevoie .

Acceptarea de către o altă persoană stabil reprezintă nevoia de a trata cu respect și de a se bizui pe alt individ.Nevoia relaționară de acceptare de către altă persoană consecventă , de încredere ,de nădejde ,reprezintă căutarea de protecție și se poate manifesta ca o idealizare a celuilalt .

Validare și semnificație în cadrul relației reprezintă nevoia de a beneficia ca cealaltă persoană să valideze semnificația și funcția proceselor intrapsihice de efect ,fantezie și construcție a sensului și de a valida emoțiile individului sunt o comunicare semnificativă și interpersonală.

Autentificarea este nevoia de relațională de a ști și exprima unicitatea proprie și de a primi recunoașterea și încercarea de către celălalt . Autodefinirea este comunicarea indentității autoalese prin exprimarea preferințelor ,intereselor și ideilor sau respingere .

Nevoia de a avea impact asuprapersoanei afectate .Impactul face referire la a avea influență care îl afectează pe celălalt într-un mod dorit . Simțul de comptență al unui individ într-o relație pornește de la influență și eficiență atragerea și interesului celuilalt ,influențarea a ceea ce poate fi interesant pentru cealaltă persoană ,și efectuarea unei schimbări a efectului sau comportamentului la celălalt .

Confirmarea propriei experiențe .Nevoia de a avea confirmată experiența se manifestă prin dorința de a fi în prezența cuiva asemănător ,care înțelege pentru că el sau ea a avut o experiență asemănătoare și a cărui experiență împărtășită are darul de a confirma .

II.4 Efectul Ringelman

În viața de toate zilele Efectul Ringelman se manifestă printr-un fenomen ,ce se poate aprecia ca fiind negativ și în constă echivalarea individului la efort în cadrul efortului colectiv numit de lenevie socială sau social loafing .

Manifestarea acestui comportament la nivelul unuia sau a mai multor membri diminuează performanțele de ansamblu ale grupului . În urma numeroaselor cercetări efectuate la nivelul multor tipuri de grupuri și la toate categoriile de populație ,s-a constat că există permanent și peste tot indivizi dispuși să tragă chiulul sau să facă blatul . Expresia social loafing sau free rider corespunde termenului autohton de blatist . Tot aici se poate include și termenul de chiulul social care este definit ca fiind tendința de evitare a efortului fizic sau intelectual ,atunci când trebuie să se realizeze o sarcină de grup.

Chiulul social poate îmbrăca două forme :

Efectul blatistului -oamenii reducându-și efortul pentru a călători gratis pe cheltuiala altor colegi.

Efectul păcălitului -oamenii reducându-și și efortul ca urmare a sentimentului că alții chiulesc .

Pentru explicarea efectului de eschivare se recurge la teoria responsabilității difuze [Latane , 1981] care dovedește că pe măsură ce numărul membrilor crește ,descrește responsabilitatea față de îndeplinirea îndatoririlor .

Fiecare participant își imaginează că celălalt se va implica mai tare [ Taylor, 1994] .Interesant este faptul că modelul efortului colectiv ,care spune că indivizii vor depune un effort colectiv , mai mare în realizarea unei sarcini numai dacă sunt satisfăcute concomitant trei condiții :

Espectația –indivizii sunt conviși că muncind din greu vor obține rezultate mai bune ;

Instrumentalitatea –rezultatele cele mai bune vor fi recunoscute și răsplătite ;

se desfășoară într-un sistem legislativ care le poate influența . Valența –răsplata oferită va fi cea prețuită și dorită de ei .

Aprecierile fenomenului de facilitate sau de lenevire socială pot fi încadrate în ceea ce se numește condiții de lucru .

Condițiile de lucru Ledislația statornică oferă cadrul de desfășurare pe termen lung și confer celor implicați siguranța necesară. De asemenea legislația ordonează lucrurile pe verticală ,respectând ierarhiei organizației și asigurând în mod official ,forma de comunicare și rezolvare a situațiilor litigioase . Lenevirea socială provoacă scăderea încrederii membrilor organizației în conducere coeziune slabă ,imagine îndoielnică,dinamică de grup dezavantajoasă ,estomparea performanțelor și slăbirea resurselor financiare .

Regulamentele de ordine interioară elimină confuziile ,speculațiile și explicațiile inutile . Mai mult ,ele stabilesc reguli specifice ,responsabilități și modalități de conduit pe vertical și orizontală . [Ștefan Bonciu ,2005]

CAPITOLUL . III

NATURA CONTRADICTORIE A PSIHICULUI UMAN

Esența psihopatologiei psihanalitice constă în ideea că fenomenele psihopatologice și vindecarea lor trebuie înțelese în treimi de transformare și descoperire a semnificației lor inconștiente .Cadrul de referință este constituit de principiul plăcerii , pulsiunea de viață și cea de moarte ,nivelele și instanțele psihice , deplasarea energiei psihice în cadrul sistemului psihic , mecanismele de apărare și procesele de restructurare . [Ene Corina , 2010 ]

În cadrul psihologiei analitice , Antonia Wolf este prima autoare care dezvoltă teoria femeii în calitate de mamă . De menționat faptul că această teorie este o formă preexistentă al structurii psihice feminine care joacă un rol decisiv dacă este asumată și scoasă la lumină într-un context prielnic manifestării ei.După cum se știe coținuturile inconștientului se limitează comform perspective freudiene , la tendințele infantile refulate datorită caracterului lor incompatibil .Refularea constituie un process care se inițiează în copilăria timpurie sub influența modului și persist de-a lungul întregii vieți .Prin analiză refulările sunt suprimate ,iar dorințele refulate devin conștiente . [ Mihaela Minulescu , 2009, pg.23]

Conform acestei teorii , inconștientul ar conține doar acele părți ale personalității , care ar putea la fel de bine să fie conștiente și care sunt reprimate de fapt datorită educației primate .Cu toate că tendințele inconștientului sunt cele mai proeminente pentru o anumită perspectivă ar fi incorect să definim sau să evaluăm întreg inconștientul în funcție de acesta. Piaget este fără îndoială , cel mai mai mare psiholog al copilului pe care l-a cunoscut secolul XX.

Prin celebra sa teorie a stadiilor de dezvoltare a inteligenței , acesta a marcat profund studiul psihologiei și lumea educației a copilului [C.G. Jung , 2008, pg.82] .

Piaget a arătat că a devei intelligent înseamnă , mai întâi ,a concepe permanența obiectului ca unitate de bază a realului.După Gustav Jung , ori de câte ori vorbim de o relație psihologică presupunem existența unui conștient .La copil , conștientul se ivește din adâncurile vieții sufletești inconștiente, la început sub forma unor insule disparate, care se unesc abia pe urmă, treptat, într-un conștient coerent.Procesul progresiv de dezvoltare spirituală înseamnă o extindere a conștientului. Din clipa formării unui conștient coerent, este dată posibilitatea unei relații psihologice. Conștientul este întotdeauna, în măsura în care ne putem noi da seama, o conștientă de sine. Spre a fi conștient de mine însumi, trebuie să mă pot distinge de ceilalți.[ Mihaela Minulescu , 2009, pg.25]

Numai dacă această distincție este făcută, se poate satbili o relație.Chiar dacă, în general, distincția aceasta se face, ea rămâne, în mod normal, întotdeauna lacunară, căci zone foarte extinse ale vieții sufletești sunt, poate, inconștiente. Așa se face că, în mod foarte firesc, cel mai complicat îl cuprinde pe cel mai simplu. Cel dintâi nu se poate însă consumă în cel din urmă, îl înconjură, dar el însuși nu e înconjurat. Dar cum are, poate, mult mai multă nevoie decât cel din urmă să fie înconjurat, se simte exterior căsătoriei și, de aceea, joacă, de fiecare dată, rolul problematic. Cu cât mai statornic este c el cuprins, cu atât mai expulzat se simte cel cuprinzător. Prin statornicia sa, cel dintâi pătrunde stăruitor înăuntru și cu cât mai mult pătrunde, cu atît mai puțin o poate face celălalt. [Birle Vasile,2010]

De aceea, cel cuprinzător aruncă mereu priviri mai mult sau mai puțin iscoditoare pe fereastră, spre exterior – la început, firește, inconștient. Dar când ajunge la mijlocul vieții, se trezește în el un dor și mai puternic de acea unitate și nefragmentare de care, din pricina naturii sale disociate, ar avea foarte mare nevoie și tocmai atunci se petrec, de obicei, lucruri care-l aduc în conflict cu conștiința sa. Devine conștient că își dorește o întregire și starea de cuprindere, de nefragmentare, de care a dus lipsă mereu. Pentru cel cuprins, evenimentul acesta înseamnă în primul rând o confirmare a dureroasei incertitudini pe care a resimțit-o mereu; descoperă că în camerele ce-i aparțineau în aparență, locuiesc și alții, oaspeți nepoftiți.

Speranța unei certitudini viitoare piere și această dezamăgire îl constrînge să revină asupra lui însuși, dacă nu reușește cumva, cu mari și înzecite eforturi, să-l îngenuncheze pe celălalt, forțându-l să recunoască și convingîn-du-l că dorul său de unitate nu e decît o fantezie de copil sau de om bolnav. Dacă acest tur de forță nu-i reușește, acceptarea înfrângerii îi va face un mare bine, deoarece îi va oferi prilejul să afle că acea certitudine pe care o căutase mereu în alții, nu poate fi găsită decît în el însuși. Se regăsește astfel pe sine însuși și descoperă  totodată în natura sa  simplă  toate acele complicații pe care cel cuprinzător le căutase zadarnic la el. În măsura în care inteligența sau șiretenia sau așa numita iubire prevenitoare a părinților nu a aranjat căsătoria copiilor și în măsura în care la copii, instinctul primitiv nu a fost mutilat nici printr-o falsă educație și nici prin influențele ascunse exercitate de complexele refulate și neglijate ale părinților, alegerea soțului sau a soției se va face, în mod normal, conform unor motivații instinctive inconștiente.Inconștiența implică nediferențiere, identitate primitivă. Rezultatul practic este că fiecare presupune despre celălalt că are o structură psihologică de același fel cu a sa proprie. [Ruxandra Rășcanu , 2008, pg.54]

Căile care duc la conștientizare sunt multe , dar ele urmează , totuși , anumite legi .Prefacerile încep, în general , odată cu intrarea în a doua jumătate a vieții .Mijlocul vieții constituie o perioadă de foarte mare importanță psihologică .Copilul își începe viața psihologică într-un cerc restrâns, în jurul mamei și în familie. Odată cu maturizarea sa progresivă, i se lărgește orizontul și sfera de influență. Speranțele și intențiile i se îndreaptă spre lărgirea sferei puterii și posesiunilor sale, dorințele i se întind acaparatoare asupra lumii, pe zone tot mai largi. Voința individului devine identică, în tot mai mare măsură, cu scopurile naturale ale motivațiilor inconștiente. Astfel, omul insuflă lucrurilor oarecum propria sa viață, pînă cînd, în cele din urmă, acestea încep să trăiască ele însele și să se înmulțească, iar omul este depășit, pe nesimțite, de ele. [Mihaela Minulescu , 2009, pg.29]

Valorile morale si societatea

Omul fiind o ființă socială, toate problemele omenești ajung într-un fel sau altul spre natura socială , și tot ce ține de structura și dinamica vieții sociale , afectează într-un fel oarecare viața tuturor indivizilor din care se compune societatea . Relația dintre individ și societate este implicată în însăși problema fundamentală a viziunii psihologice generale despre societate. Tot ceea ce se întămplă în societate este rezultatul activității omenești ,deci a activității indivizilor ,care la rândul lor ,sunt ca indivizi socializați ,produși ai societăți . Nu trebuie uitat faptul că ,la rândul ei, inadaptarea socială ,poate viza diferite domenii printre care : cultura și limbajul ;familia și educația copiilor ;bugetul;munca ;sănătatea și igiena ; viața în societate . Când individul posedă o caracteristică ce o diferențiează de grupul din care face parte ,blocându-i accesul la relațiile normale cu ceilalți ,acesta este încadrat sub semnul de stigmat. .[ Adrian Păscuță, Mihaela Tomița ,Loredana Trancă,2011]

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .În relația mamă –fiu , această complexitate este accentuată de însăși faptul că din punct de vedere psihologic , între cei doi trebuie să existe o relație de comunicare permanent. Însă de multe ori ,mama este derutată de atitudinea copilului și nu înțelege de ce acesta are un comportament agresiv.La nivelul fiecărui om ,se pune în evidență o memorie a speciei ,înnăscută și o memorie individuală ,structurată în timpul ontogenezei.

Inconștientul individual ,așa cum a fost el studiat de Freud , se compune din două segmente ,cu conținut și rol diferit în dinamica sistemului personalității și anume :

Inconștientul primar înnăscut ;

Inconștientul secundar dobândit este format cu precădere din consensurile și prevederile din consensurile și experiențele cu rol de reglementare socioculturală a comportamentelor generate de motivația bazală și care se integrează cu frâne interne și funcționare automată. Cu alte cuvinte inconștientul dobândit este conștiința morală a societății codificată în forma unui mecanism de autocenzură în sistemul personalității ,el corespunde instanței supraeului.

După cum se știe coținuturile inconștientului se limitează comform perspectivelor freudiene , la tendințele infantile refulate datorită caracterului lor incompatibil .Refularea constituie un proces care se inițiează în copilăria timpurie sub influența modului și persistă de-a lungul întregii vieți .Prin analiză refulările sunt suprimate ,iar dorințele refulate devin conștiente .Conform acestei teorii , inconștientul ar conține doar acele părți ale personalității , care ar putea la fel de bine să fie conștiente și care sunt reprimate de fapt datorită educației primate .

Cu toate că tendințele inconștientului sunt cele mai proeminente pentru o anumită perspectivă ar fi incorect să definim sau să evaluăm întreg inconștientul în funcție de acesta. Piaget a arătat că a deveni inteligent înseamnă , mai întâi ,a concepe permanența obiectului ca unitate de bază a realului.

După Gustav Jung , ori de câte ori vorbim de o relație psihologică presupunem existența unui conștient. Procesul progresiv de dezvoltare spirituală înseamnă o extindere a conștientului.Din clipa formării unui conștient coerent, este dată posibilitatea unei relații psihologice. Conștientul este întotdeauna, în măsura în care ne putem noi da seama, o conștientă de sine: Pentru a fi conștient de mine însumi, trebuie să mă pot distinge de ceilalți. .Numai dacă această distincție este făcută, se poate satbili o relație.Chiar dacă, în general, distincția aceasta se face, ea rămâne, în mod normal, întotdeauna lacunară, căci zone foarte extinse ale vieții sufletești sunt, poate, inconștiente.Cu cât mai statornic este cel cuprins, cu atât mai expulzat se simte cel cuprinzător. Prin statornicia sa, cel dintâi pătrunde stăruitor înăuntru și cu cât mai mult pătrunde, cu atît mai puțin o poate face celălalt. Voința individului devine identică, în tot mai mare măsură, cu scopurile naturale ale motivațiilor inconștiente. Astfel, omul insuflă lucrurilor oarecum propria sa viață, până cînd, în cele din urmă, acestea încep să trăiască ele însele și să se înmulțească, iar omul este depășit, pe nesimțite, de ele. Hazardul moral reprezintă o modificare de comportament generată de existența sau promisiunea unei asigurări de orice fel.În cazul evaziunii fiscale hazardul se produce în situația existenței sau promisiunii facilităților fiscale ( care au drept scop reducerea sarcinii fiscale ) .De asemenea tot în literatura de specialitate se menționează că hazardul moral este o acțiune a agenților eonomici care care maximizează utilitatea proprie în detrimentul unor terți în situații de incertitudine a contractelor.În cazul situațiilor de incompletitudine a contractelor ,hazardul moral constă în restricțiile contractuale și informația asimetrică.

Toate riscurile determinate de comportamentele oamenilor reprezintă hazarde morale. Hazardul moral ,în cazul incompletitudinii situațiile de acțiuni ascunse , informații ascunse , restricții în contractare . În esență Hhrdul moral este o fotmă de externalitate. [ Mihaela Minulescu , 2009 ]

III.1.Valorile morale si societatea

Omul fiind o ființă socială, toate problemele omenești ajung într-un fel sau altul spre natura socială , și tot ce ține de structura și dinamica vieții sociale , afectează într-un fel oarecare viața tuturor indivizilor din care se compune societatea . Relația dintre individ și societate este implicată în însăși problema fundamentală a viziunii psihologice generale despre societate. Tot ceea ce se întămplă în societate este rezultatul activității omenești ,deci a activității indivizilor ,care la rândul lor ,sunt ca indivizi socializați ,produși ai societăți .Nu trebuie uitat faptul că ,la rândul ei, inadaptarea socială ,poate viza diferite domenii printre care :

cultura și limbajul ;

familia și educația copiilor ;

bugetul;munca ;

sănătatea și igiena ;

viața în societate .

Kant argumentează că fiecare individ are anumite drepturi și obligații fundamentale iar respectarea lor este mai importantă decât naximizarea utilității.

El respinge faptul că moralitatea depinde de consecințele acțiunillor .Natura omenească are întotdeauna tendința să pună interesl general în urma interesului particular; ea este înclinată să considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice și să vadă întotdeauna cu cu ochi răi , pe acela care să i se monitorizeze patrimoniul .

Când individul posedă o caracteristică ce o diferențiează de grupul din care face parte ,blocându-i accesul la relațiile normale cu ceilalți ,acesta este încadrat sub semnul de stigmat. Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .Formarea profilului moral al personalității se realizează în cadrul ărocesului de asimilare ,de interiorizare și trăire autentică a valorilor morale ale societății civile .Prin aceste influențe , se urmărește ridicarea individului de la un anumit nivel de dezvoltare morală la nivelul comportamentelor morale, prestabilite ,prin principiile ,normele și exigențele morale exprimate ,de conștiință în mod sistematic.Acest proces este de natură psigenetică, și psihosocială purtând pecetea influențelor educative și reprezintă drumul complex al individului spre maturizarea lor morală. Relațiile sociale ,relațiile dintre oameni ca și relațiile dintre oameni și instituții și întreprinderi sunt guvernate de legi .Conceptul de moralitate fiscală acordă o importanță mare factorului cultural , în generare comportamentului economic ,în speță a comportamentului fiscal .Educația moral-civică este o componentă a educației în legătură cu care se poartă unele discuții controversate .Asocierea dintre comportamentul moral și comportamentul civic sunt în strânsă legătură cu societatea ,deoarece este evident că cele două se asociează, se sprijină,și se condițioează reciproc . Moralitatea este un fenomen social, o formă a conștiinței sociale care reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni într-un context social delimitat în timp și spațiu ,având o funcție reglatoare asupra conviețuirii umane ,stimulând și orientând comportamentul uman , în concordanță cu cu cerințele sociale Conținutul său se concretizează în idealul moral ,valorile și regulile morale ,care constituie structura sistemului morl. Literatura de specialitate menționează faptul că individul ,nu poate avea un comportament moral fără să respecte legile , tradițiile ,și valorile unei societăți după cum nu poate avea un comportament civic dacă nu se conformează regulilor ,valorilor și normelor care guvernează viața comunității în care trăiește.

III.2. Fenomenul comportamentului deviant

Comportamentul deviant este categoria fundamentală a psihologiei sociale ,el fiind definit ca racordul dintre situația în care este plasată persoana ,și răspunsul persoanei situate ,conjuncția între condiția imediată –psihică ,subiectivă a răspunsului și cauza lui externă ,obiectivă și sinteza între psihologia concretă a omului și cerințele sociale decurgând din status și rol

Astfel , prin comportament se înțelege ansamblul de acțiuni al ființelor ( indivizi sau grupuri ) orientate spre satisfacerea unor trebuințe sau spre realizarea unor anumite scopuri ,deoarece acesta este centrat pe interese și direcționat spre realizarea lui . Comportamentul deviant este eficient în coborâșul pe scara insuccesului ,constituind un vector de bază al scăderii economice, în prezent acesta reprezintând un concept frecvent utilizat.Chelcea ,afirma că,comportamentul uman este dependent în bună măsură de atitudini .

Actele sau acțiunile ,în acord cu atitudinile de conservare a comportamentului , în timp ce aceleași acte ,în dezacord cu atitudinile, conduc la schimbarea comportamentului . Înclinația spre evaziunea fiscală există în orice individ .Individul percepe impozitarea ca un atentat la libertatea de a se bucura de roadele muncii sale . Atitudinea tolerantă a cetățenilor față de astfel de situații și reticența față de disciplină fac ca în zilele noastre ,evaziunea fiscală să fie considerată în mentalitatea curentă ca o probă de curaj și abilitate, o virtute foarte aplaudată care nu are de-a face cu lipsa de onestitate .

Gradul de incultură al celui care prin implicarea fățișă a legii reușește să strângă averi impresionante .Presiunea fiscală este o noțiune care poate fi definită matematic Presiunea fiscală poate fi caracterizată prin ansamblul impozitelor sistemului fiscal .În măsura în care presiunea fiscală crește , trebuie ca impozitul să nu creeze distorsiuni grave și că el să nu fie just . Justificarea prelevării fiscale se află în unitatea economică a cheltuielilor publice pe care le servește pentru finanțare .

Pentru a înlătura conotațiile psihologice ale cuvîntului presiune ,în literatura de specialitate se mai folosesc ca aceeași echivalență , termenii de rată a fiscalității ,grad de fiscalitate ,sarcină fiscală relativă.

La nivelul întregii societăți presiunea fiscală se măsoară ca raport între suma prelevărilor obligatorii ( taxe, impozite, contribuții) și produsul intern brut Mărimea presiunii fiscale are următoarele tipuri de limite :

Limite de ordin psihologic și politic care sunt impuse de reacțiile

adverse ale contribuabililor ( evaziune fiscală ,reducerea activității );

Limitele de ordin economic țin de faptul că prelevările obligatorii

pot avea ca efect frânarea înclinației spre muncă, economii , investiții precum și slăbirea spiritului întreprinzător .

De-a lungul timpului au existat numeroase îmcercări de descifrare a conduitei deviante ,studiile desfășurându-se în cadrul biologic , sociologic și psihologic . Cercetările efectuate în acest subcapitol fac referire la unelke aspecte :

Structura personalității ;

Perspectivele și valorile sale ;

Scopurile , interesele și temperamentul ;

Nevoile și impulsurile sale .

Toate acestea au drept scop identificarea unor variabile de producere a actului delictual pe diverse niveluri.

Cercetarea cauzelor și condițiilor de apariție a formelor de inadaptare traduse prin tulburări de comportament , constituie o preocupare în aceeași măsură justificată de importanța acordată acestor fenomene în legătură cu structurarea și cronicizarea acestor fenomene în legătură cu structurarea și croncizarea lor la adult sub forma personalităților dizarmonice vulnerabile sau dezechilibrate ,nematurate afectiv .Aceste personalități constituie sursa care generează cel mai frecvent , fenomene antisociale .Pe de altă parte ,faptul că cele mai diverse forme de comportament deviant exprimă trăsăturile caracteropatice ale acestor personalități situate la granița dintre normal și patologic .

Devierile de conduită sunt forme de dezechilibru psihic sau de dezechilibru parțial care implică modificări care predomină în sfera emoțional volitivă a personalității , ca urmare a unor structuri morbide de natură sociogenă sau a unor tulburări morfofuncționale ale activității creierului ,obiectivitate în atitudinea persoanei față de lucruri ,față de societate și față de sine . Ca formă a devianței, evaziunea fiscală ,vizează îndeosebi infracționalitatea economică. Delictul fiind din punct de vedere psiho-social săvârșit de individul dornic de a avea cât mai mult atât financiar cât și material , prezintă o insuficientă maturizare socială , o slabă adaptare și integrare socială aflându-se în conflict cu sistemele de valori ale societății în care trăiește .

III.3. Caracteristicile personalitatii evazionistului

Evaziunea fiscală nu ar exista dacă indivizii nu ar pentru o stare materială mult mai bună decât a celor din jur . Personalitatea evazionistului este caracterizată de o anumită motivație , aptitudini,pregătire și orientare comportamentală dirijându-se de modelele comportamentale cu caracter antisocial din punct de vedere economic .Din punct de vedere psihologic cercetarea personalității infracționale are drept scop :

a.Desemnarea profilului psihologic al personalității infractorului ,în care scop se recurge și la o investigație a personalității victimei martorului ;

b.Stabilirea determinărilor sociale ale comportamentului personalității implicate în drama judiciară :

Al experienței sociale și al comunicării locului persoanei în ierarhia statusurilor și rolului determinant de aceasta ;

Al caracterului procesului de socializare și înglobare a normelor sociale ,atitudinii față de valorile sociale ,factorilor sociali care au contribuit la degradare .

c.Identificarea factorilor psihici și a rolului lor în comportament :

A caracterului proceselor psihice și a deformărilor ueori patologice ;

A însușirilor psihice ale persoanei cercetate .

d.determinarea factorilor patologici :

A motivelor

Scopurilor

Atitudinilor

Trebuințelor

Orientărilor .

Cercetarea personalității infractorului este o activitate complexă și complicată în profilul psihologic al oricărui individ implicat în infracțiune ,se împletesc atât calitățile pozitive , cât și calitățile care îi caracterizează apartenența la un anumit grup social.Generalizând personalitatea infractorului , nu putem trece peste faptul că în infracționalitatea evazionistă se înscrie și corupția .Corupția este un fenomen psihosocial, care implică mulți factori de răspundere .Corupția poate fi definită ca fiind abuzul de putere în urma căruia se înregistrează beneficii sau avantaje personale .În afară de bani ,beneficiile pot lua forma protecției ,a tratamentului preferențial ,a promovării .O abordare diferențiată arată o mare varietate de valori ,de la cultură ,după care fenomenul este judecat .Infracțiunea de coruție ,caracterizată printr-o deosebită periculozitate socială, a cunoscut o extindere vizibilă la nivelul mai multor structuri sociale ca urmare a lipsei unor metode și tehnici eficiente precum și a unei legislații corespunzătoare cu ajutorul căreia să fie descoperiți cei care profită de anumite funcții în ierarhia socială în scopul obținerii unor foloase ilicite .În amalgamul de sărăcie ,ruine ale unor tranziții nereușite care lasă de dorit , corupția își arată efectele dezastruoase .Coruția este o abatere de la moralitate ,de la datorie ,o încălcare a limitelor sociale și caracterizează acel comportament al funcționarului care își comercializează atributele funcției cu care a fost investit și încrederea acordată de către societate ,în schimbul unor foloase necuvenite .

Cheia eficienței administrative a unui individ aflat într-o funcție de răspundere depinde de domeniul în care își desfășoară actvitatea ,ținând cont de faptul că restabilirea ordinii ,încălcarea sau nerespectarea normelor și sarcinilor de serviciu se face prin intermediul răspunderii .Gradul de civilizare a societății ,și a instituției în care individul evazionist își desfășoară activitatea ,este determinat ,în mare măsură,de atitudinea și comportamentul și stima de sine a celor din jurul său. Legat de problematica individului , o precizare deosebită o constituie obligația acestuia că la numirea sau alegerea să în funcție, să-și declare averea, declarația făcându-se în scris, pe propria răspundere, cuprinzând în declarație și bunurile soțului și copii minori , evitând astfel însușirea de bunuri și foloase necuvenite. Rațiunea acestei cerințe are în vedere necesitatea de a se asigura și garanta individului cu o imagine corectă, bazată pe cinste, imparțialitate. Odată cu numirea în funcție, individului i se constituie un dosar professional care privește situația sa profesională și disciplinară. Acest dosar nu cuprinde documente referitoare la opiniile sau activitățile politice, sindicale, religioase sau filozofice ale celui în cauza. Indivizii au obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației și a demnității persoanelor din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și persoanelor cu care intră în legătură. Indivizii nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinților sau de natură politică, care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor deținute .

CAPITOLU IV

PARTE DE CERCETARE

IV.1.Motivația lucrării

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează atât consilierilor și psihologilor , cât și tuturor celor care sunt implicați în activitatea de educare sau consiliere și în egală măsură, studenților de la psihologie întrucât aici sunt abordate o paletă largă de manifestări, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate în ceea ce privește Evaziunea Fiscală sub toate aspectele pe care le implică .

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,deoarece , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale și satisfacția individului predispus evaziunii, acesta încercând să se adapteze și să se integreze la cerințele economice și psiho-sociale.

O altă motivație pentru care am ales această temă a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care tratează acest subiect și a da un concept nou noțiunii de Evaziune fiscală, din punct de vedere psihologic drept pentru care motivul acestei lucrări este :

Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a

elimina evaziunea fiscală din viziunea individului prin intermediul consilierii ;

gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în consilierea

individului predispus la evaziune fiscală pentru a-l ajuta să se integreze și să se adapteze în societate;

realizarea evaluării inițiale;

analiza diferențelor existente între datele de referință, aflate în

literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

IV.2 Argument (scop)

Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.

Scopul a fost de a arăta cum se prezintă imaginea și stima de sine în rândul individului predispus la comiterea evaziunii fiscale în vederea integrării și adaptării în societate .

Se va ține cont de faptul că nevoia fundamentală a individului ,este dobândirea autoaprecierii profesionale realiste și a respectului societății pentru atingerea unui nivel înalt de performanță.

O nevoie fundamentală a individului predispus la comiterea evaziunii fiscale ,pentru a se putea integra și adapta în societate , este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine.

Pe baza observațiilor de mai sus, am pornit de la presupunerea că angajații monitorizați ,evaluați și apreciați periodic ating un nivel înalt de performanță dacă beneficiează de un comportament adecvat și stimulente material și financiare.

Ținând cont de observațiile de mai sus, am pornit de la presupunerea că , individul predispus la comiterea evaziunii fiscale, va prezenta o stimă de sine deficitară, acest aspect datorându-se în primul rând lipsei de comunicare și socializare cu care se prezintă când încearcă să se integreze în societate sau cerințele și pretențiile socio – economice existente la care este supus.

IV.3. Prezentarea obiectivelor

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece consilierea și susținerea morală a individul predispus la comiterea evaziunii fiscale de a se integra și adapta la cerințele socio-economico existente a jucat și joacă un rol deosebit de important pentru psihicul acestuia și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.

Obiectivul general al prezentei lucrări este de a oferi individului predispus la comiterea evaziunii fiscale posibilitatea de a se integra și adapta în societate .

În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de

actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor

fi verificate;

Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele

finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

Îmbunătățirea statusului emoțional al individul predispus la

comiterea evaziunii fiscale în vederea integrării și adaptării acestuia în societate;

Ameliorarea funcției de coordonare și control a individul predispus

la comiterea evaziunii fiscale ;

Identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să

evaluăm imaginea și stima de sine a individul predispus la comiterea evaziunii fiscale;

Bună inserție familială și socială a individul predispus la comiterea

evaziunii fiscale;

Implementarea unui sistem sau model complex de evaluare , a

individul predispus la comiterea evaziunii fiscale;

Cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor

instrumentelor;

Realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute;

Pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a

rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat e îmbunătățirea imaginii de sine și pe creșterea nivelului respectului de sine a individul predispus la comiterea evaziunii fiscale ;

Promovarea unei imagini pozitive a individul în vederea evitării

pe viitor a faptelor de evaziune fiscală ;

Asigurarea unui mediu de viață cât mai apropiat de cel familial al

individului în vederea eliminării faptelor de evaziune fiscală ;

Creșterea gradului de independență personală al individului

,pentru a elimina pe viitor evaziunea fiscală până la atingerea autonomiei maxime posibile ;

Crearea condițiilor socio-economice al individului în societate

poate constitui un obiectiv principal pentru evitarea evaziunii fiscale.

Raportul dintre psihologia individului și starea economică este la

fel de importantă pentru integrarea acestuia în societate fără a fi tentat să recurgă la evaziune fiscală.

Prin intermediul cercetării desfășurate ,pe cele două direcții de acțiune ,analiza de conținut și ancheta pe bază de chestionar , am încercat să ating în mare parte , obiectivele specifice propuse inițial .

Astfel :

Identificarea și analizarea aspectelor a necesitat îmbunătățiri pentru individul predispus la evaziune fiscală ;

Elaborarea și implementarea unui model de reabilitare integrare și adaptare a individului predispus la evaziune fiscală s-a bazat pe o abordare personalizată a evaluării și orientării profesionale a acestuia ;

Integrarea practicilor de socializare (implicite sau excplicite ,absorție pasivă sau achiziție activă) promovate de literatura de specialitate ;

Descrierea la nivelul resurselor umane a individului, a efectelor pozitive și negative pe care le generează practicile de socializare în vederea evitării comiterii evaziunii fiscale ;

Am identificat la nivelul documentelor studiate și legea evaziunii fiscale ,dimensiunile sociale pe care societate le dezvoltă:

autonomie și implicare

independență și încredere în sine ,

Obiective specifice

Identificarea și analizarea aspectelor care necesită îmbunătățiri sau dezvoltări în comportamentul individului cu cetățeanul;

Transfer de competențe și schimb de bune practici și comunicare cu cetățeanul ;

Respectarea obligațiilor legale și sociale ;

Creșterea calității prin intermediul unui comportament și comunicare adecvată la locul de muncă față de cetățean ;

Individul apreciează recunoașterea și provocările ;

Caută oportunități pentru a-și îmbunătăți capacitățile ;

Să aibă o atitudine pro-activă și pozitvă pentru rezolvarea problemelor

Să fie convins că poate să comntribuie cu adevărat la o schimbare ;

Să își stabilească propriile obiective și provocări .;

Responsabilitatea resimțită pentru rezultatele muncii ;

Cunoașterea rezultatelor reale ale activității profesionale ;

Obiectivele postului :

Diversitatea atitudinilor și abilităților ;

Identitatea sarcinii și Importanța sarcinii ,

Autonomia și Feedback-ul .

IV.4. Elaborarea ipotezelor de cercetare

Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au fost:

Izolare și marginalizare a unor indivizi din cauza diferențelor de studii ( intervine diferența dintre persoanele cu studii medii și persoanele cu studii superioare) ținând cont de faptul că cei cu studii medii au un comportament necorespunzător ;

Implicare redusă a individului care nu beneficiează de un comportament adecvat .

Având în vedere cele de mai sus, am postulat următoarele ipoteze:

Există diferențe semnificative între satisfacția indivizilor cu un statut financiar superior față de indivizi care au un statut financiar mediu ;

Există diferențe semnificative între gradul de comportament și comunicare al indivizilor cu un statut financiar superior comparativ cu cetățeni care au un prag social mediu ;

Există diferențe semnificative în ceea ce privește acceptarea -eșecul indivizilor când nivelul material și financiar impus nu este cel așteptat .

Ipoteze negative care descurajează individul predispus la evaziune fiscală să-și îndeplinească sarcinile de serviciu ce-I revin :

Sarcini repetitive ,fără provocări ( pentru persone creative);

Instrucțiuni neclare și incoerență decizională ;

Viziune , misiune și valori organizaționale neclare ;

Inechitatea și lipsa de c controale periodice;

Răspunsurile descutajatoare ;

Toleranța legilor fiscale și supracontrolul ;

Nerecunoașterea realizărilor și insatisfacți afinanciară .

IV.4. Prezentarea esantionului supus cercetarii

Studiu de caz individual

În acest subcapitol se vor analiza unele situații posibile legate de motivarea individului din punct de vedere financiar . Luând în considerarea că motivarea financiară a individului este un aspect foarte sensibil , se recomandă analiza în ansamblu .

Studiu de caz nr. 1

Studiu de caz nr. 2

Studiu de caz global

Investigația a fost realizată în arestul poliției , pe parcursul a 1 an .

Conform datelor oferite de conducerea arestului , din structura efectivului de indivizi reținuți ,18 au fost acuzați de evaziune fiscală cei mai mulți având vârste cuprinse între 30-40 și 41 și 60 .

Se mai observă că majoritatea indivizilor care se află în arestul poliției ,implicați în evziune fiscal provin și au domiciliul în mediul urban .

În ceea privește nivelul de educație , unii dintre indivizii reținuți , au studii gimnaziale , dar un număr important au urmat un liceu sau au studii superioare .

Eșantionul de subiecți a fost alcătuit după cum urmează :

Din cei 18 indivizi care au fost reținuți pentru fraude economice și așteaptă să fie confruntați de echipa de evaluare , cu faptele lor comise ,4 din aceștia nu recunosc că sunt implicați în fapte de evaziune fiscală.

De menționat că toți acești indivizi urmează să fie supuși atât confruntării psihice , cât și confruntării fizice .

5 dintre aceștia au fost investigați pentru surprinderea unui eventual profil psihologic.

Pentru studiu m-am axat în principal pe acei indivizi care au fost reținuți făcând evazine fiscală prin vânzarea de țigări și alcool de contrabandă , și urmează să fie confruntați cu probele găsite la fața locului de persoanele abilitate .

Ținînd cont de faptul că în multe cazuri anchetele durează mai mult , indivizii sunt reținuți fiind supuși încontinuu unui stres psihologic.

Aplicarea în, fraudele economice a unor metode de cercetare ce au fost elaborate în vederea realizării altor scopuri decât acelea ale explicării criminalității cât și interferența care este posibil să se producă aici , între metodele proprii științelor sociale și metodele specific ale altor domenii de cercetare , au drept consecință , un anume dualism pe plan metodologic .

Acest dualism trebuie considerat ca având o finalitate în confruntarea psihologică a individului cu fapta comisă. .

Pentru profilul psihologic , eșantionul s-a redus la 4 de indivizi , dată fiind amploarea confruntării cu faptele lor de evaziune fiscală produsă a diferite nivele .

Din acest eșantion , în urma unor prelucrări de ordin statistic, s-au selectat acei indivizi care au obținut scorurile cele mai mari și li s-a schițat acestora un profil psihologic .

Fișele psihologice au cuprins :

datele personale ale indivizilor ;

informații legate de infracțiunea comisă;

informații privind familia de origine ;

informații privind statutul psihologic în momentul confruntării cu fapta comisă ;

informații privind antecedentele penale;

comportamentul individului în timpul reținerii .

Au fost aplicate următorele teste :

*testul de personalitate Eysenk și un test obiectiv de explorare a personalității pentru punerea în evidență a echilibrului emoțional și a dimensiunii extraversie sau introversie ;

*s-a utilizat etalonul cunoscut pentru departajarea subiecților în funcție de tipurile extravert – ambivert- introvert . Testul mai permite departajarea subiecților , în funcție de tipurile extravert-ambivert –introvert 

*testul mai permite și surprinderea altei variabile ( propusă de autorul probei în completarea tipologiei lui Jung ) denumită nevrotism sau echilibru afectiv .

*testul 16 PF –Cattell ( 1970 ) care permite obținerea unei informații cât mai complete legate de trăsăturile de personalitate ; cele 16 dimensiuni propuse , considerate entități funcționale independente cu semnificație psihologică reală , asigură o analiză completă a personalității .

* testul de empatie emoțională Mehrabian Epstein , pentru punerea în evidență a capacității empatice de tip emoțional .

IV.5. Prezentarea metodei de cercetare (chestionar)

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele indivizilor și nevoile acestora care îi determină să recurgă la evaziune fiscală;

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației indivizilor supuși anchetei consultării fișelor și discuțiilor purtate ;

Metoda observație a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizeii;

Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul presupune o stare activă a subiectului și implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

CHESTIONAR BIOGRAFIC I

ANAMNEZA

În această secțiune, vă rugăm să completați câteva date despre dvs. La fiecare întrebare marcați un X în căsuța care reflectă cel mai bine situația dvs.

CARE ESTE VÂRSTA DVS. ?

Între 21 și 30 de ani

Între 31 și 40 de ani

Între 41 și 50 de ani

Între 50 și 60 de ani

Peste 60 de ani

CARE ESTE GENUL DVS.?

Masculin

Feminin

CARE ESTE ORIGINEA DVS. ETNICĂ?

Română

Maghiară

Germană

Ucraineană

Sârbă

Rromă

Alta ____________________

CARE ESTE STAREA DVS. CIVILĂ?

Necăsătorit(ă)

Căsătorit(ă)

Divorțat(ă)

Văduv(ă)

Conviețuire cu un(o) partener(ă)

Separat(ă)

CARE ESTE NUMĂRUL DE COPII SUB 18 ANI PE CARE ÎI AVEȚI?

Nici unul

1

2

3

4

5

CARE ESTE ULTIMA ȘCOALĂ ABSOLVITĂ DE DVS.?

Școala primară

Școala generală

Școală profesională/ arte și meserii

Liceu

Colegiu

Facultate

Masterat

Doctorat

Alta _____________________________

Care estec statutul dv financiar ?

Nu lucrez

Am o mică afacere

Lucrez ntr-o institție de stat

Lucrez într-o firmă privată

Altele

CHESTIONAR II

Care au fost motivele dumneavoastră care v-au determinat să comiteți infracțiunea ? (Sunteți rugați să evaluați motivele de mai jos prin ierarhizarea acestora de la 1 la 16,unde 1-cel mai important ,iar 16 –cel mai puțin important )

CHESTIONAR III

COMPORTAMENTUL DVS.

Scopul acestui capitol este de a surprinde modul în care priviți lucrurile și stilul dvs. comportamental general (Partea A), precum și măsura în care simțiți că puteți sau nu influența evenimentele din jurul dvs. (Partea B).

Vă rugăm să răspundeți PE FOAIA DE RĂSPUNS, încercuind numărul care indică gradul de acord sau dezacord al dumneavoastră :

CHESTIONAR IV

CUM EVALUAȚI AFIRMAȚIILE ( Bifați răspunsul cel mai potrivit)

CONCLUZII

C a o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că , evaziunea fiscală este instrumentul care asigură acestei activități un caracter organizat și lămurirea sistematică a tuturor aspectelor cu privire la care există contraziceri.

Atunci când se impune efectuarea mai multor confruntări în cazuri de evaziune fiscală e întocmește câte un plan, cu obiective precise stabilite, în funcție de natura problemelor ce se impun a fi clarificate.

Planul de confruntare în comiterea unei evaziuni fiscale va cuprinde următoarele date:

scopul pentru care s-a comis evaziunea fiscală

scopul confruntării;

factorii de răspundere care sunt implicați și li-au dat posibilitatea evazionistului să se implice în comiterea faptei ;

lucrătorii ce vor participa la confruntarea faptelor de evaziune fiscală ;

problemele de evaziune fiscală care urmează a fi clarificate;

întrebările care se vor adresa în acest sens și ordinea de adresare (întotdeauna întrebările se adresează mai întâi persoanei sincere și apoi celeilalte persoane);

mijloacele materiale de probă ce urmează a fi folosite în cursul confruntării pentru dovedirea faptei.

Confruntarea stării materiale a acuzatului, înainte și după comiterea faptei ;

Statutul social al individului joacă un rol important în comiterea evaziunii iscale .

Recomandări :

Pentru eliminarea și eradicarea evaziunii fiscale , se impun anumite condiții de care societatea ,indivizii și organele abilitate , trebuie să țină cont .

Implicarea factorilor de răspundere și decizional pentru împiedicarea comiterilor de evaziune fiscale

Întețirea organelor de control la unități economice

Înăsprirea legilor fiscale

Înregistrarea și evidențierea tuturor actelor în registre speciale

Oportunități de instruire și dezvoltare profesională.

În concluzie ,pentru a elimina întotalitate evaziunea fiscală este nevoie de o amplă implicare a tuturor factorilor de răspundere

BIBLIOGRAFIE

MIRELA SÂRBU-Teoria comportamentului social , editura . Corint , București 2011

STĂNCIOIU M,MILITARU I-Elementele fundamentale ale Cpmportamentului social ,vol.II.Editura Teora , București 1998

BONCU STEFAN – Manual de psihologie socială aplicata,Editura Polirom, Iași, 2009

BONCU STEFAN – Curs de psihologie sociala

prof.PETRE CIOBANU -Psihologia Socială ,Editura Coresi, București ,2005

EUGENIA ENĂCHESCU,- Evaziunea fiscală în tranziție ,Editura Poliromm, Iași 2008

PATROI DRAGOS – Evaziunea fiscala intre latura permisiva, aspectul contraventional si caracterul infractional, Ed. Economica, Bucuresti, 2006
HOANȚĂ NICOLAE – Evaziunea fiscala, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 1997

NICOLAESCU O ,( coord)- Comportamentul și gândirea umană, Editura, Polirom , București 2002

ALLPORT, G.W. – Structura si dezvoltarea personalitatii, Bucuresti, Ed. Didactica si pedagogica, 1991

ENE CORINA – Maria, Economia subterana. Teorie, modele, aplicatii, Ed. Transversal, Targoviste, 2010

CIOBANU V. – Valori in societatea contemporana, Prodidactica nr.

CALANCEA, A – Psihologia personalitatii , 2006