Evaluarea Initiala In Situatia de Abuz Asupra Copilului

EVALUAREA INIȚIALĂ ÎN SITUAȚIA DE ABUZ ASUPRA COPILULUI

b#%l!^+a?

CUPRINSb#%l!^+a?

Introducere……………………………………………………………………………………………………………………4

Capitolul 1. Considerații generale ale abuzului asupra copilului……………………………………6

Definirea abuzului asupra copilului…………………………………………………………………….6

Factorii favorizanți ai apariției abuzului asupra copilului…………………………………11

Factori determinanți ai abuzului asupra copilului……………………………………………..14

Capitolul 2. Forme de abuz asupra copilului…………………………………………………………………15

2.1. Abuzul emoțional……………………………………………………………………………………………….16

2.2. Neglijarea………………………………………………………………………………………………………….19 b#%l!^+a?

2.3. Abuzul fizic………………………………………………………………………………………………………..21

2.4. Abuzul sexual…………………………………………………………………………………………………….23

2.5. Consecințe ale formelor de abuz asupra copilului……………………………………………….35

Capitolul 3. Evaluarea inițială în situația de abuz asupra copilului………………………………38

3.1. Intervenția socială: definire, caracterizare și etape……………………………………………..38

3.2. Evaluarea inițială………………………………………………………………………………………………40

3.3. Evaluarea inițială în situația de abuz asupra copilului……………………………………….41

Capitolul 4. Cercetare practică: Evaluarea inițială în situația de abuz asupra b?copilului.43

4.1. Alegerea temei…………………………………………………………………………………………………..43

4.2. Obiective…………………………………………………………………………………………………………..43

4.3. Universul cercetării…………………………………………………………………………………………..43

4.4. Ipotezele cercetării…………………………………………………………………………………………….45

4.5. Operaționalizarea conceptelor………………………………………………………………………….45

4.6. Metoda și tehnica de cercetare…………………………………………………………………………..48

4.7. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor…………………………………………………….49

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………..53 b#%l!^+a?

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………55

Anexe…………………………………………………………………………………………………………………………58

b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

Introducere

În prezent cazurile de abuz exercizat asupra copilului s-au multiplicat, fiind puternic mediatizate prin mijloacele de comunicare în masă. Acestea reprezintă doar câteva dintre motivele pentru care specialiștii sunt atrași de acest subiect. Dovada complexității temei de față este dată și de diversitatea interesul arătat de teoreticieni și practicieni față de această problematică. Din această ultimă categorie intră asistenții sociali, sociologi, psihologii, ș.a.m.d.

Abuzurile realizate de adulți asupra copiilor reprezintă o problemă de victimologie, de sănătate publică și suferință socială. De aceea se impune următorul demers: realizarea mai multor studii și cercetări, a statisticilor coerente, formarea specialiștilor, educarea timpurie a părinților, măsuri legislative, etc. (Florian, Pușcaș, 2008, p. 392).

Grija pentru un copil nu trebuie să izvorască doar din responsabilitatea familială, ci și din cea socială, adică responsabilitatea ce revine grupurilor din care face parte copilul la b#%l!^+a?această vârstă fragedă, și anume școală sau instituțiile cu rol de protecție a acestuia. Indiferent de acest aspect, un singur lucru este sigur. Copilului trebuie să i se asigure o dezvoltare fizică și psihică armonioasă, ținându-se cont de afirmația perfect valabilă și adevărată, conform căreia copilul are dreptul la o viață normală.

Formele de abuz asupra unui copil sunt multiple: abuzul fizic, emoțional, neglijarea, abuzul sexual și au la bază atât factori favorizanți, cât și factori determinanți. Indiferent de natura acestora un lucru este sigur. Odată abuzat, copilul va rămâne marcat pentru toată viața, afectându-l pe diverse planuri (psihic, relaționar,etc.), chiar dacă urmează diverse tratamente psihologice. b#%l!^+a?

În România, situația copiilor abuzați este una aparte. Dacă ar fi să dezbatem mai pe larg, spre exemplu, problematica abuzului sexual asupra copilului, vom constata faptul că prin consultarea datelor și rezultatelor obținute prin cercetările realizate până în prezent, statisticile sunt parțial reprezentative, indicând doar anumite aspecte ale incidenței fenomenului, iar anchetele nu sunt realizate din perspectica victimologiei, existând anumite dificultăți de identificare a factorilor de risc.

Acest ultim aspect se referă la numărul scăzut al resursele de informare cu privire la manifestarea fenomenului abuzului asupra copilului, mai ales că există un nivel ridicat al reticenței victimelor și a familiilor acestora, de a recunoaște în fața autorităților statului, eventualele agresiuni sau abuzurile sexuale la care au fost supuse. b#%l!^+a?

Lucrarea de față este formată din două demersuri: 1. demersul teoretic care explică aspectele generale ale conceptului de „abuz asupra copilului” și identifică și descrie mai pe larg rolul intervenției sociale, cu accent pe importanța evaluării inițiale în situația de abuz asupra copilului și 2. demersul empiric, în care vor fi prezentate obiectivele și ipotezele cercetării practice, design-ul cercetării și analiza datelor și interpretarea datelor.

b#%l!^+a?

Capitolul I. Considerații generale ale abuzului asupra copilului

În acest capitol accentul va cădea pe identificarea și descrierea celor mai relevante definiții ale conceptului de abuz asupra copilui, delimitând cu exactitate factorii favorizanți ai abuzului asupra copilului de cei determinanți.

Psihologia dezvoltării umane arată cum ființa umană este analizată din viziunea suferinței și cea a rezilienței. Acestea din urmă au la bază numeroasele descoperiri cu privire la domeniul neurobiologiei, ce explică importanța emoțiilor în viața omului (Muntean, Munteanu, 2011, pp. 108-109).

Întreaga analiză pleacă de la premisele următoare: 1. „Copilul reprezintă viitorul unei națiuni, dezvoltarea unei țări depinzând de grija și educația pe care aceștia o primesc” (Ursa, 2000, p. 143 ), și 2. „creșterea numărului copiilor abuzați ca formă particulară a societății contemporane” (Florian, Pușcaș, 2008, p. 382).

Relevanța descrierii abuzului asupra copilului, identificat ca „fața nevăzută a familiei” (Giddens, 2000, p. 175), constă în gravitatea acestui tip de comportament, mai ales dacă acesta b#%l!^+a?se înregistrează încă de la o vârstă fragedă, când copilul nu poate înțelege în totalitate complexitatea vieții cotidine (Marcelli, Braconnier, 2006, p. 514).

Mai mult decât atât există o nouă perspectivă conform căreia abuzul și neglijarea unui copil au consecințe pe termen lung asupra bolilor mentale și fizice ale adultului. Din ultima categorie intră: „bolile coronariene ischemice, bolilehepatice și cancerul pulmonar, acestea fiind mediate și prin comportamentele de risc pentru sănătate ale individului” (Kesslet et.al., 2008, p. 625, apud Muntean, Munteanu, 2011. p. 108)

Într-ucât copilul intră într-o relație vitală și determinantă cu părinții, abuzul poate fi rezultatul unor “efecte biologice ale relațiilor eșuate, ale atașamentului insecurizant și ale b#%l!^+a?rupturilor multiple, traumatice” (Rubin, Noonan, 2000, apud Muntean, Munteanu, op.cit., p. 109).

1. Definirea abuzului asupra copilului

Abuzul reprezintă fără doar și poate o problemă extrem de gravă. De aceea specialiștii trebuie să stabilească cu exactitate aspectele definitorii ale abuzului asupra copilului, identificând măsuri și strategii de intervenție socială și juridică adecvate.

Abuzul asupra copilului este o formă a violenței. Aceasta din urmă se referă expres la:

„folosirea în mod intenționat a forței fizice sau a puterii,

sau amenințarea cu folosirea acesteia, împotriva unui copil, b#%l!^+a?

de către o persoană sau un grup, care are sau care poate avea

ca rezultat, afectarea de fapt sau potențială a sănătății, supraviețuirii,

dezvoltării sau demnității copilului” (Kurg et.al, 2002, apud ONU, 2006, p. 6)

Formele de violență manifestate împotriva copilului sunt multiple: abuz, neglijare, maltratare, molestare, hărțuire și exploatare, iar abuzul și neglijarea minorului se încadrează pentru uni autori, în termenul de maltratare sau rele tratamente aplicate minorului (Muntean, Munteanu, op.cit., p. 110).

Literatura de specialitate definește maltratarea din perspectiva relaționării dintre un agresor și o victimă. În urma acestei interacțiuni rezultă următoarele aspecte (ibidem, p. 111):

1. între cei doi actori sociali există o diferență semnificativă de vârstă;

2. această diferemță include și diferența de putere fizică, emoțională, cognitivă, informațională, financiară, socială;

3. legal, agresorul este cel care este responsabil de îngrijirea și protejarea copilului;

4. legea este cea care pedepsește agresorul;

5. victima-în cazul nostru copilul- depinde de agresor;

6. agresorul are acces permanent la victimă.

La modul general, abuzul asupra copilului, este formă a violenței intrafamiliale și extrafamilaile, într-ucât acesta este lipsit de forță fizică, psihică, economică bine definită, generând dezechilibre majore la nivel fizic și psihic. Definiția de mai jos este relevantă în acest sens:

„Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele b#%l!^+a?

de rele tratamente fizice sau emoționale, abuz sexual, neglijarea

și tratament neglijent, exploatarea comercială sau de alt tip,

ale căror consecințe sunt daune actuale sau potențiale aduse

sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui,

în contextul unei relații de răspundere, de încredere sau putere.”

(OSP, 2002, p. 11). b#%l!^+a?

Abuzul asupra copilului este acel comportament „menit în mod intenționat, să cauzeze injurii fizice sau psihice unui minor dependent” (Rotariu, 1996, apud Ursa, 2000, p. 144).

Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copiilor, profitându-se de diferența de forță pe plan fizic, psihic, economic dintre adulți și copii. El reprezintă „comportamentul cauzator de vătămări psihice, fizice sau materiale ale unui grup sau individ” (Miftode, 1999, p. 243).

Așa cum a arătat în una din definițiile de mai sus, abuzul asupra copilului se produce pe fondul unei diferențe de putere între agresor și victimă, prin următorul mecanism: „profitare de pe urma diferenței de putere dintre un adult și un copil prin desconsiderarea personalității celui de-al doilea” (Roth, 1999, p. 45).

Acest tip de tratament al copilului poate fi rezultatul „acțiunii voluntare a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului” (Ștefan, 2009, p. 21).

Literatatura de specialitate consemnează și descrierea abuzului sub forma unei acțiuni involuntare. Aceasta apare adesea sub forma măsurii disciplinare, cu caracter constructiv, dar ca efect al atitudinilor negative și ostile ale părinților față de propii copii. Acest tip de b#%l!^+a?comportament al adultului fie este cronic, fie se manifestă accidental (Dâmboeanu, 2009, p. 428).

Descrierea abuzului asupra copilului pune în evidență și concesințele asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Cele mai întâlnite dificultăți ale copilului abuzat pot fi rezumate la: întârzierea în creștere, hipersensibilitatea față de boli, dificultăți de vorbire, legate de achiziția unor deprinderi (îmbrăcat, igienă), de învățare și gestionarea dificilă a emoțiilor (Oficiul Român pentru Adopții, 2009, p. 13).

Alte definiții ale conceptului de abuz asupra copilului relevă de fapt tipologia abuzului b#%l!^+a?exercitat asupra copilului. Diversitatea abuzului asupra copilului se referă la formele pe care acesta le poate îmbrăca: bătăi, pedepse fizice severe, ridiculizare, degradare repetată, abuz sexual (Ursa, 2000, p. 144).

În viziunea autorilor abuzul asupra copilului este o formă de maltratare, ce suportă următoarele definiții:

„orice formă de acțiune sau de omitere a unei acțiuni care este

în detrimentul copilului și are loc profitându-se de incapacitatea

copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine și

ceea ce este rău, de a căuta ajutor și de a se autoservi” (Popescu,

Răduț, 1998, p. 2) sau „orice formă de violență, de tentativă

sau de brutalizare fizică sau mentală sau de neglijare, inclusiv

violență sexuală, în timpul în care copilul se află în îngrijirea

părinților, sau a unuia dintre aceștia, sau a reprezentanților legali

ai acestora, sau în îngrijirea oricărei persoane căreia i-a fost încredințat” b#%l!^+a?

(art. 19 din Drepturile Copilului, Convenția ONU).

Abuzul asupra copilului poate fi definit și din perspectiva tratamentelor negative aplicate copilului. Acestea din urmă sunt definite ca „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinți sau de orice persoană căruia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare” (articolul 306 din Codul Penal Român).

Mai mult decât atât, abuzul asupra copilui, se poate referi și la copilul aflat într-o situație de risc. Din acest punct de vedere, copilul aflat în situații de risc,

„ se referă la o populație de copii necunoscută ca număr

sau ca pondere, în privința cărora avem cunoștință

despre comportamente și situații care indică posibilitatea

unor rele tratamente suportate de către minor (diferite

tipuri de neglijare sau abuz), dar nu avem certitudinea

comiterii lor în prezent (Rotariu et. al, 1996, p. 5).

Există mai multe abordări cu privire la teoriile explicative ale abuzului asupra copilului. Înainte de a trece în revistă aceste aspecte trebuie adăugat următorul aspect: „Pentru ca protecția copiilor împotriva abuzurilor să poată dobândi consistența procedurală, profesioniștii au elaborat modele explicative care să le permită înțelegerea elementelor constitutive și contextuale ale apariției relelor tratamente” (Roth, 1999, p. 131).

Din această categorie fac parte teoriile psihopatologice, biologiei sociale, transmiterii multigeneraționale, psihologice (ale atașamentului), ecologice și cele sociologice. b#%l!^+a?

Teoriile psihopatologice vorbesc despre tulburările de personalitate ale părinților, adică acele trăsături ce țin de imaturitate, dependența sexuală, izolare socială, stimă de sine redusă, falsa percepție a copilului, frica de a răsfăța copilul, încrederea în valoarea pedepsei, incapacitatea de răspunde adecvat nevoilor copilului și de a prezenta emoție în legătură cu b#%l!^+a?nevoile acestora, depresie cronică, anxietate, sau lipsa remușcărilor (ibidem, p. 132, p. 134).

Conform teoriei biologiei sociale sunt abuzați copii cu o conformație cranio- facială mai specială (ibidem, pp. 146-147).

Dacă la început teoria transmiterii multigeneraționale afirma că abuzul asupra copilului are la bază factorii de stres social (exemplu-condițiile de locuit precare sau venitul scăzut) (ibidem, pp. 148-149), mai târziu este combătută, considerându-se că nu este suficientă corelația abuz asupra copilului și experiențele traumatizante trăite de adulți în copilărie, lipsind în acelaș timp eșantionul martor (Constantin, 2004, p. 44).

Teoria atașamentului (atașamentul fiind determinat de natura interacțiunilor) susține că abuzul se poate naște în urma a două situații de atașament: 1. atașament anxios (copilul este nesigur dacă părinții vor fi disponibili, receptivi și gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitați) și 2. evitarea anxioasă a atașamentului (copilul nu are încredere că părinții vor reacționa în mod pozitiv și gata să-și ofere ajutorul) (Killen, 1998, pp. 191-192, apud Muntean, Munteanu, op.cit., p. 109).

Perspectiva ecologistă suține că abuzul asupra copilului este un fenomen multicauzal în care factorii care privesc dezvoltarea și personalitatea copilului interacționează cu factorii personalității părinților, interacțiunea lor trebuie să fie analizată din perspectiva nivelurilor individuale, familiale, interpersonale, organizaționale și macrosociale (Constantin, 2004, p. 48).

De asemenea părinții care apelează la acest tip de comportament sunt de fapt indivizi b#%l!^+a?care reacțioenază în așa manieră, impulsionați de nivelul de trai rudimentar și de dorința de a-l depășii, folosind mecanisme adaptative individuale, generate și create pe parcursul dezvoltării ontogenetice (ibidem, p. 49).

Și nu în ultimul rând concepția sociologică cu privire la abuzului asupra copilului stabilesc determinismul factual al acestuia din urmă, încluzând la acest nivel, factorii sociali, economici, psihici, emoționali (Killen, 1998, pp. 206-207, apud Muntean, Munteanu, op.cit., p. 111). b#%l!^+a?

Acestea sunt doar câteva dintre dimensiunile ce definesc conceptul de abuz asupra copilului. În capitolele următoare accentul va fi pus pe tipurile de abuz asupra copilului, dar și pe consecințelor asupra dezvoltării ulterioare a copilului mic.

2. Factorii favorizanți ai abuzului asupra copilului

Factorii asociați abuzului asupra copilului sunt cei care „au o influență graduală acționând în diferite proporții încă de la apariție și pe tot parcursul dezvoltării fenomenului. Se pot grupa în trei categorii: factori individuali, factori familiali și factori socio-culturali “ (OSP, 2000, pp. 8-9).

Înainte de a descrie care sunt factorii asociați abuzului asupra copilului trebuie făcută o precizare. Factorii determinanți sunt cei care țin de trăsăturile psihice ale copilului, iar cei b#%l!^+a?favorizanți sunt cei care asigură eficientizarea acțiunilor factorilor determinnați, în apariția tabloului clinic. Mai concis factorii favorizanți sunt cei care țin de microgrupurile sociale- în cazul nostru familia și grădinița/școala.

În cadrul procesului de dezvoltare și maturizare, copilul interacționează cu factorii specifici mediului său familial, ce vor produce un nivel ridicat a suferinței, atâta timp cât nu sunt “reperate în timp util situațiile cu potențial patogen” (Marcelli, 2003, p. 75).

Abuzul asupra copilului are la bază o diversitate de factori. Aceștia din urmă explică multiplele sale forme de manifestare, relația părinte-copil, relația maritală, relațiile familiale, dar și structura socială a societății.

Prin urmare factorii favorizanți ai abuzului asupra copilului sunt factorii familiali, socio-economici și cei specifici mediului educațional.

Factorii familiali se referă la (Florian, Pușcaș, 2008, p. 383 și Rădulescu, f.a. , p. 49) :

structura familiei (sexul copilului, vârsta și tipologia familială), părinți cu b#%l!^+a?probleme psihice (disfuncțiile psihice), disfuncții ale relației copil-părinte (dificultăți de distribuție a puterii și de realizare a controlului), stresul, absența unui părinte;

lipsa afecțiunii dintre soți, conflictele dintre aceștia, nivel scăzut al aspirațiilor și inexistența consumului cultural; b#%l!^+a?

comportamente imorale ale unuia dintre adulți (prostituția), comportamente dependente (alcoolismul sau toxidependența), antecedente penale ale părinților, sau siuația în care adultul a fost la rândul său victima unui abuz.

Ținându-se cont de caracteristicile adultului care îngrijește copilui și de relația adult-copil, rezultă factori de risc precum (Constantin, 2004, pp. 67-69):

deficit psihic, fizic sau emoțional al adultului: aceste deficiente afectează calitatea îngrijirii copilului;

comportamentul deviant al adultului- cazul abuzului sexual, când acesta este excitat sexual de copii și dorește să aibă contact sexual cu aceștia;

violența domestică și comportamentul agresiv: incidente izolate, sporadice, repetate ce pot produce injurii minore sau majore;

calitatea abilităților și cunoștințelor de creștere a copilului: adultul are expectanțe nerealiste, lipsuri minore și majore în cunoștințele și practicile de creștere a copiilor sau cerințe exagerate;

afecțiunea manifestată de adult către copil: acesta poate avea momente de aceptare, de respingere, ori poate fi incapabil în a-și arăta afecțiunea,;

gradul de identificare a problemelor: adultul conștientizează problema, și își asumă responsabilitatea pentru ea sau dimpotrivă neagă exitența vreunei b#%l!^+a?probleme, refuzând asumarea responsabilității pentru fapta comisă;

tipul protecției: chiar dacă copilul nu este abuzat de către adult, acesta din urma îi poate oferii o protecție imparțială, toală sau nesigură;

cooperarea cu serviciul social: există trei situații:- adultul acceptă intervenția, dar colaborează cu intreruperi, acceptă intervenția, dar nu cooperează și se opune cu vehemență serviciului social specializat;

atenția îndreptată către copil- adultul poate să reacționeze față de comportamentul copilului neadecvat, arădându-și furia, frustrarea, neajutorarea repetată;

lipsa atașamentui;

rolul copilului în familie: copilului i se dă un rol necorespunzător; acesta poate lua trei forme: fără efecte negative vizibile, rol ce funcționează împotriva dezvoltării copilului, rolul în familie care limitează sever sau perturbă b#%l!^+a?dezvoltarea normală;

copilul se află în imposibilitatea de a se opune; în această situație adultul este cel care exercită fie presiune indirectă și permite altora să exercite presiune directă, fie exercită presiune directă și solicită sau încurajează alte persoane în același sens;

reacția părintelui la abuz: acesta se întreabă asupra realizării abuzului, aratând b#%l!^+a?interes față de protejarea copilului; în caz contrar adultul crede că propriul copil minte, fiind mai degrabă mânios și chiar abuziv față de acesta.

Alți factori familiali sunt: existența bolilor cronice, vârsta tânără a părinților sau numărul mare al copiilor (Zamfir, 1997, apud Ursa, 2000, p. 145 ), “gradul scăzut al integrării familiei în comunitate, membrii familiei nu merg la biserică, relațiile de rudenie sunt slab conturate, dar și așezarea locuinței într-o zonă cu un nivel ridicat al criminalității” (Florian, Pușcaș, 2008, p. 383).

Și nu în ultimul rând factorii socio-economici pot fi rezumați astfel (Constantin, 2004, p. 73, Zamfir, 1997, apud Ursa, 2000, p. 145):

1. nivelul scăzut al traiului

2. șomajul

3. nivelul scăzut al educației

4. divorțul, decesul unui părinte

5. detenția unui părinte.

În familiile monoparentale, există situații în care copii preiau rolurile adulților, fapt ce contravine dezvoltării sale psihice. De cele mai multe ori apar situații conflictuale ce favorizează abuzul, prin aplicarea pedepselor asupra copilui de către adult.

În familiile reconstituite prin căsătoria cu un alt partener, părintele vitreg poate avea o atitudine părtinitoare față de proprii copii, și hiperautoritară față de copii vitregi. Și acest tip de relație este un fel de abuz, cu efecte în diverse planuri ale copilului.

La începutul acestui subcapitol s-a menționat și un alt factor favorizant și anume factorii ce țin de mediul educațional. În ce măsură putem spune că un copil a fost abuzat în mediul educațional?

Abuzul copilului la grădiniță, școală poate lua forma diverselor situații: abuzul fizic, emoțional sau neglijarea. b#%l!^+a?

Considerăm, pe bune dreptate că, un copil poate fi abuzat, dacă: b#%l!^+a?

1. este supus unor condiții deficitare de desfășurare a procesului de învățământ,

2. dacă cel care educă folosește metode de etichetare, discriminare, admonestare a copilului,

3. dacă acesta arată un interes scăzut față de copil, comunicând într-o mai mică măsură decât cu alți elevi.

4. tot o formă a abuzului este expunerea copilului la pericolele din interiorul mediului educațional; din această categorie putem vorbii despre accidentele petrecute în timpul orelor, în clasă, pe coridor sau chiar în curtea grădiniței/școlii, prin care copilul nu este protejat în acest spațiu (exemplu- copilul poate fi bătut de un copil mai mare, care nu învață la școala unde învață și victima).

Copii preșcolari pot fi ridiculizați în fața celorlalți copii, amenințați cu efecte necunoscute asupra stării de sănătate și confort emoțional. De multe ori educatoarele folosesc următoarea expresie: „Dacă nu dormi, numai vin părinții să te ia!” (Muntean, Munteanu, 2011, p. 89).

În primii ani de școală, copii pot fi abuzați prin diversele metode, aplicate de învățătoare. În această categorie intră palmele, trasul de păr sau liniarul ca metode de educare a copiilor. Mai târziu pedagogii nu mai aplică aceste metode, însă elevii continuă să fie hărțuiți de alți colegi, dar și de persoane din exteriorul școlii, care îi obligă să plătească taxe de protecție b#%l!^+a? (ibidem, p. 91).

3. Factorii determinanți ai abuzului asupra copilului

Factorii individuali se referă la anumite caracteristici ale copilului precum: vârsta și sexul acestuia.

Unele studii au arătat ca în urma unui abuz fizic, fetele sunt afectate într-o măsură mai mare decât băieții, acestea dezvoltând chiar anumite simptome de externalizare (ADHD, agresivitate) și probleme de relaționare (Mighiu et. al, 2009, p. 8).

Specialiștii consideră faptul că vârsta corelează cu alți factori precum cei familiali și tipul abuzului. De asemenea s-a arătat faptul că inteligența verbală de nivel superior este o b#%l!^+a?cauză a rezilienței, iar inteligența verbală un mijloc eficient de înlăturare a efectelor abuzului (Silva et. al, 2000, apud Mighiu et. al, 2009, p. 8).

Alți factori individuali includ și trăsăturile psihice ale copilului abuzat: copii rebeli, hiperactivi sau redardați, dar și vârsta copiilor. Legat de acest ultim aspect, spunem că, aceștia nu pot discerne între intențiile bune și rele ale comportamentelor altor persoane (Bouyx, apud Ursa, 2000, p. 145).

Trăsăturile individuale, care conturează diferitele forme ale abuzului asupra copilului, pot fi și clinice (Mighiu et. al, 2009, p. 9): b#%l!^+a?

1. etnia;

2. rasa;

3.„ajustarea înainte de traumă”- adică acele experiențe anterioare traumatice, ori experiențe de pierdere psihologică;

4.stilul de coping/sau modul de raportare la forma de abuz- aici intră cele două mecanisme și anume: evitarea sau confruntarea;

5. simbolistica abuzului,

6. semne ale stresului postraumatic sau ale unor tulburări.

Aceștia sunt doar câteva dintre factorii explicativi ai fenomenului abuzului asupra copiilor, fapt ce subliniază, încă o dată, atenția cu care specialiștii trebuie să abordeze această problematică, și mai ales să identifice soluții eficiente în beneficiul victimei, și anume restabilirea dezvoltării armonioase fizice și psihice specifice copilului.

Capitolul II. Forme de abuz asupra copilului

Complexitatea acestei problematici constă și în diversitatea formelor sale de manifestare. De aceea în acest capitol accentul va cădea pe identificarea și descrierea tipurilor de abuz exercitate asupra copilului.

Principalele forme ale abuzului abordate în acest capitol sunt:

abuzul emoțional;

neglijarea; b#%l!^+a?

abuzul fizic

abuzul sexual.

Odată analizate aceste aspecte nu ne rămâne decât să stabilim acele consecințe ale b#%l!^+a?formelor de abuz amintite mai sus.

Abuzul emoțional/psihologic, fizic, sexual, dar și neglijarea, sunt de fapt forme ale maltratării copilului. Între primele trei forme există și o relație de incluziune progresivă, adică abuzul emoțional este întâlnit în cadrul abuzului fizic, iar cel sexual este formal din cel fizic și emoțional (Muntean, Munteanu, 2011, p. 114).

Prin urmare, realitatea manifestării acestor forme ale maltratării este una îngrijorătoare. Se cunoaște faptul că aceste forme au consecințe în planul dezvoltării fizice, psihice, sociale și culturale, cu impacte ireversibile asupra relațiilor viitoare, pe de o parte ca individ care interacționează cu alți adulți, și pe de altă parte în calitate de partener în cuplu și de părinte (ibidem, p. 115).

1. Abuzul emoțional

Specialiștii sunt de părere că abuzul emoțional este mai greu de stabilit. Plecând de la această premisă, putem afirma faptul că abuzul emoțional este „forma cea mai frecventă, chiar dacă mai puțin studiată, de abuz și neglijare a copilului ” (ibidem).

Gravitatea acestui abuz constă în dezvoltarea unor:

„simptome ulterioare de anxietate și depresie,

mediate prin schemele de vulnerabilitate la

răniri, rușine și autosacrificiu. Neglijarea b#%l!^+a?

emoțională se leagă de simptome ulterioare

de disociere, mediate tot prin intermediul

schemelor de vulnerabilitate față de răniri

și rușine”(Wright, Crawford, Del Castillo,

2009, apud Muntean, Munteanu, 2011, p. 115).

Abuzul emoțional sau psihologic poate cuprinde următoarele aspecte precum: izolarea forțată a copilului, lipsa suportului afectiv, absența ajutorului acordat copilului, terorizarea, degradarea, devalorizarea, umilirea, denigrarea sau coruperea minorului prin învățarea unor comportamente imorale, rasiste ori criminale (Rotariu, 1999, apud Ursa, 2000, p. 145).

De cele mai multe ori copii nedoriți de părinți, „neplanificați”, sunt acei copii care b#%l!^+a?prezintă un risc ridicat de maltratare, unii dintre ei ajungând să fie abandonați de propii părinți, iar alții sunt respinși în mod conștient sau nu de aceștia (ibidem, pp. 115-116).

Având la bază aceste explicații, specialiștii au identificat următoarele trăsături ale copilului nedorit (Brekhman, Fedor, 2005, p. 181, apud Muntean, Munteanu, op.cit, p. 116):

este mai puțin vesel și bine dispus;

se înregistrează o creștere a relevanței atingerii, a simțului tactil;

copilul prezintă un nivel ridicat al excitabilității;

absența sentimentului valorii de sine;

lipsa încrederii în sine; în propriile capacități și abilități; b#%l!^+a?

este un copil dependent;

face față cu greu sarcinilor școlare,;

ca elev nu este nici onest, nici harnic, ci nesociabil sau hipersociabil;

manifestă o dorință nefirească de a primii atenția celor din jur;

este ostil fericirii și succesului celorlalți,

este indiferent emoțional;

lipsește cu desăvârșire reciprocitatea în înțelegerea cu persoana cu care copilul comunică,

este un copil caustic, incisiv, ironic;

ca adulți le lipsește responsabilitatea de părinte;

capacitate scăzută de a face față stresului;

prezintă nervozitate sau o depresie ascunsă;

dar și nevrotism ori simptome psihotice

În literatura de specialitate abuzul emoțional poate lua mai multe forme. Acestea din urmă pot fi clasificate astfel (Muntean, Munteanu, 2012, pp. 116-122):

a. abuzul verbal se referă la utilizarea frecventă a unor cuvinte agresive care influențează dezvoltarea sănătoasă a copilului;

b. respingerea copilului analizată ca și imaginea indisponibilității părintelui față de copil; literatura de specialitate vorbește despre o listă a dorințelor care nu sunt realizate de părinti, dar care facilitează creșterea copilului în măsura în care acestuia i se explică de ce se întâmplă așa (părintele îl incurajează pe copil să strângă bani pentru a-și cumpăra o jucărie, deci este o formă de educare, responsabilizare), și nu altfel; dacă respingerea se manifestă într-o b#%l!^+a?manieră violentă, cu scop punitiv, atunci este vorba de maltratare, abuz;

c. amenințările de tipul „O să vezi ce își face tata când vine acasă!” nu pot fi neglijate; b#%l!^+a?la început spaima și nesiguranța generată de părinți/educatori/învățători fac ca un copil să fie „cuminte”, neglijând starea emoțional a acestuia; amenințările pot fi realizate și prin gesturi; este exemplul părintelui furios care trântește o ușă, lovește un perete, se arată mânios, instalând frica în copil,

d. terorizarea copilului constă în instalarea unor sentimente profunde de teamă față de întuneric, zgomote profunde, să stea singur în casă, de anumite animale, amenințarea că unul dintre părinți va pleca de acasă, ori va fi abandonat de părinți;

e. izolarea copilului față de alți copii, a-l ține în casă doar cu jucăriile sale, sau de alte persoane reprezentative pentru copil;

f. manipularea/coruperea copilului se referă la situațiile în care acesta este obligat să facă anumite lucruri pe care acesta nu și le dorește; amintim aici părinții care trimit copii să cumpere băutură, iar acești aprimesc în schimb bani, dar și cazul părinților divorțați care se folosesc de copii, manipulându-i unul împotriva altuia;

g. trădarea copilului înseamnă dezvăluirea secretelor acestuia ori nerealizarea promisiunilor de către părinți; este binecunoscut cazul în care mamele, în primele zile de grădiniță, mint copii, spunându-le că se duc până la magazin pentru a cumpăra dulciuri și că se întorc repede;

h. ascunderea adevărului față de copil într-o situație importantă: divorț, schimbarea domiciliului, moartea unei persoane dragi, boala severă a copilului sau ascunderea adopției; în b#%l!^+a?acest sens copilul va debenii neîncrezător în ceillați, având un sentiment al singurătății și al pierderii sensului și bucuriei de viață; un

i. ignorarea opiniilor și sentimentelor copilului provoacă stări emoționale devalorizante, de trădare și abandon; se cunoaște faptul că legislația română vorbește despre dreptul copilului la opinii, chiar dacă în realitate cei mai mulți cred că un copil nu știe nimic, nu cunoaște nimic și prin urmare, părerea lui contează mai puțin sau chiar deloc; ignorarea opiniiei copilui face ca acesta să aibă un nivel mai scăzut al stimei de sine, afectând capacitatea acestuia de a se raporta față de ceilalți, și de a purta un anumit respect față de aceștia;

j. absența limitelor comportamentale impuse copilului sau lipsa interdicțiilor îl fac pe copil mai confuz, fiind mai degrabă supraprotejat și răsfățat; acest fapt se datorează dorinței părintelui de a-și arăta dragostea imensă față de copil sau ca și o completare a lipsei timpului de interacționare cu acesta; un astfel de copil nu va știi să țină cont de dorințele și nevoile celorlalți.

Abuzul și neglijarea emoțională poate lua diverse forme, de la izolarea forțată a copilului la terorizarea, la degradaree, devalorizarea acestuia, până la „coruperea minorului prin învățarea sau recompensarea comportamentelor rasiste, imorale sau criminale (Rotariu, 1996)”, fiind „cel mai puțin sensibil la campaniile de educare și la orice altă formă de prevenire” (Killen, 1998). b#%l!^+a?

2.2. Neglijarea

Conform Raportului realizat de Organizația Salvați Copii negljarea se referă la „incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea acestuia la educație” .

În opinia altor autori neglijarea poate fi definită din perspectiva tipurilor de tratamente aplicate copiilor și efectele acestora asupra dezvoltării micuților:

„forme de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilor

biologice, emoționale și educaționale ale copiilor, punând

astfel în pericol dezvoltarea lor fizică, emoțională, cognitivă și

socială”.

Plecând de la premisa conform căreia neglijarea poate fi emoțională, fizică și sexuală (Lynch, 1985), copilul neglijat poate avea următoarele trăsături :

1. igienă precară- poartă haine nespălate sau au anumite boli (pediculoză sau scabie) luate din diferite medii (grădiniță sau școală), care nu sunt tratate de către părinți;

2. stare de sănătate- copii sunt mai tot timpul răciți și cu diferite afecțiuni netratate;

3. nesatisfacerea nevoilor primare- legate de hrană sau îmbrăcăminte; de cele mai multe ori acestea sunt insuficiente sau neadecvate; părintele nu este interesat dacă a mâncat copilul, ce a mâncat sau dacă hainuțele sunt curate;

4. copii simt că nu sunt iubiți și valoroși;

5. copii sunt nevoiți să se descurce singuri;

6. sunt supuși unor forme de exploatare-adică un copil i se atribui sarcini mult prea complicate pentru vârsta lui, cum ar fi să facă rost de bani pentru familia lor, să ai bă grijă de frații mai mici, să facă de mâncare și curățenie în casă;

7. nu sunt supravegheați; ajung la o oră nepotrivită acasă, fapt ce contribuie la integrarea mai târziu într-un grup delincvențial;

8. nu merg la grădiniță sau la școală în mod regulat și astfel se află în imposibilitatea de a realiza sarcinile academice;

9. părinții nu se interesează de prietenii copilului, de ce filme vede sau ce muzică ascultă

10. de cele mai multe ori trăiesc în medii delinvențiale.

Analizând aceste particularități putem spune că neglijarea poate îmbrăca următoarele forme:

neglijarea fizică

neglijarea alimentară;

neglijarea vestimentară;

neglijarea igienei

neglijarea medicală b#%l!^+a?

neglijarea educațională;

neglijarea afectivă,

abandonul copilului.

Neglijarea emoțională poate fi redusă la „alte neglijări ale nevoilor emoționale ale copilului (în această categorie pot intra restricții exagerate evidente, așteptări nepotrivite față de vârsta / sexul copilului sau nivelul de dezvoltare)” .

Abandonul poate apărea încă de la o vârstă fragedă a copilului, și anume încă de la șase luni, situație în care părinții biologici arată un dezinteres față de acesta, neglijându-i nevoile, care ar fi putut fi satisfăcute prin interacțiunea cu unul dintre adulții de referință .

Abandonul copilului presupune și situații în care reprezentanții naturali ai copilui au pierdut sau refuzat dreptul de a îngrijii micuțul .

Pot exista două forme de abandon și anume temporar sau definitiv. Indiferent de forma sa, părintele este acuzat de abandon dacă obligă copii să părăsească căminul (apărând astfel fenomenul numit „copii străzii”), nesupravegherea copilului pentru o perioadă lungă de timp sau abandonarea copilului la o altă persoană, într-un spital sau o instituție de ocrotire .

Toate aspectele amintite în fragmentele de mai sus indică faptul că efectele neglijării sunt de b#%l!^+a?natură cronică, ce se pot întâlnii la nivelul mai multor categorii de persoane. Definită ca dezinteres față de propiul copil, neglijarea reprezintă una dintre formele extreme ale maltratării .

Cele mai multe dintre teoretizări identifică următoarele cauze ale neglijării. Acestea se referă la problemele care pot apărea în cadrul unei familiii. Conform acestui criteriu, neglijarea se declanșează pe fondul existenței a trei instanțe a familiei :

famila dezorganizată;

famila cu membrii ce suferă de boli nevrotice;

famila care nu poate face față caracterului copilului, neînțelegându-l.

În cazul în care un copil se află în grija unei mame cu tulburări psihice temporare sau cronice precum tulburările de lactație, nevrozele, depresiile, imaturitatea emoțională sau schizofrenia, acestuia nu i se mai poate oferii satisfacerea nevoilor corespunzătoare vârstei sale. Având la bază acestă argumentare, putem spune că neglijarea se datorează unor „factori stresanți din mediul psihosocial” .

Pe bune dreptate că factorii familiali ai neglijării se referă exclusiv la neasigurarea îngrijirii, protecției și educației copilului, dar și la modificările apărute la nivelul familiei. Ne referim aici la : b#%l!^+a?

a. multiplicarea modelelor familiale, a uniunilor consensuale;

b. creșterea numărului de divorțuri;

c. existența unui număr tot mai mare de familii monoparentale,

d. schimbarea mentalității femeilor- aici ne referim la opțiunea femeilor de a face un copil în afara căsătoriei

2.3. Abuzul fizic

Primul specialist care a menționat despre sindromul copilului bătut a fost medicul pediatru american H. Kempe (2000, pp. 11-23) care sublinia gravitatea abuzului exercitat de părinte asupra copilului.

Problematica abuzului fizic face trimiteri și la violența fizică. Aceasta nu este atât de ușor de analizat așa cum pare la prima vedere. Ea este condiționată de o serie de elemnete precum: frecvența, intensitatea, severitatea, durata, contextul situațional în care se desfășoară (Kolko, 2002, p.22 ).

Mai mult decât taât abuzul fizic se poate realiza printr-o acțiune deliberată și conștientă, dar și printr-una neintenționată și inconștientă. Vorbim aici despre sancțiunile aplicate de părinți în scop educativ, constructiv, despre un patern de comportament cronic sau incidente b#%l!^+a?ocazionale (ibidem, p. 23,).

Abuzul fizic reprezintă o formă a abuzului, care este mai ușor de stabilit. Acest tip de abuz înglobează următoarele expresii :

o palmă care lasă urme;

o bătaie serioasă/ „soră cu moartea”;

zdrobirea mușchilor;

afectarea țesutului dermatic.

Abuzul fizic asupra copilului poate fi definit ca „atacuri ne-accidentale sau injurii fizice, mergând de la forme minime până la injurii fatale, provocate de către persoana care îl îngrijește” (Lynch, 1985) și poate lua următoarele forme ale torturării copilului:

legarea și imobilizarea acestuia cu un lanț;

opărirea cu apă fierbinte;

aruncarea acestuia pe scări.

Dacă în rândurile de mai sus s-a discutat despre gravitatea acestui tip de abuz și anume situația copiilor supuși abuzului fizic minor și major, mai jos sunt trecute alte forme ale abuzului fizic, care nu pot fi trecute cu vederea :

1. comportamente realizate de adulți care generează anumite comportamente sau b#%l!^+a?situații care pot fi traduse prin termenul de rele tratamente aplicate minorului;

2. în această categorie intră copii exploatați prin muncă, adică copii care realizează activități care sunt necorespunzătoare capacităților lor fizice, care au un impact asupra stăriilor psihice, incompatibile cu vârsta lor, cărora le lipsesc utilitatea socio-culturală, fiind în ultimă instanță o barieră în devenirea lor academică și profesională

Față de abuzul abuzul și neglijarea emoțională, abuzul fizic este „în cea mai mare măsură sensibil la campaniille de prevenire” (ibidem, p. 123).

Literatura de specialitate identifică două teorii sociologice explicative ale abuzului fizic și anume: teoriile familiei și teoriile structurale.

Prima categorie de teorii indică faptul că maltratarea apare în familiile în care unul sau ambii părinți folosesc mijloace neadecvate de control și corectare a comportamentului copilului (Wolfe, 1999, p. 19 ).

În acest caz părinții au un stil educațional conflictual, un anumită rigiditate a relaționării, dar și un nivel crescut al agresivității.

Maltratarea fizică mai poate apărea în familiile unde predomină stările conflictuale, violența conjugală, lispa afecțiunii, atașamentului, relații reci și distante (Crittenden, 1988, pp. 161-189).

Din perspectiva teoriilor structurale există corelația dintre abuzul fizic și sărăcie, izolare socială, stres cotidian, inegalitate economică, șomaj, alcoolism și violența conjugală (National Research Council, 1993).

Alte studii au arătat că abuzul fizic apare în familiile cu părinți tineri, singuri, cu un nivel scăzut a educației, cu un număr ridicat al copiilor apropiați ca vârstă (Clifford, Done, 2002, et. al, 2002, p. 59 ), dar și pe fondul absenței armoniei familiale.

b#%l!^+a?

2.4. Abuzul sexual

Abuzul sexual poate fi definit ca „implicarea unor copii sau adolescenți imaturi, dependenți din punct de vedere al dezvoltării, în activități sexuale pe care ei nu le înțeleg pe deplin și (de aceea) fiind în incapacitate de a-și da un consimțământ în cunoștiință de cauză; sunt acte care vizionează tabuurile sociale ale rolurilor familiei”.

La modul general, abuzul sexual este reprezentat de „orice contact sau formă de interacțiune copil – adult, în care copilul este utilizat pentru stimularea plăcerii sexuale a adultului”.

O analiză mai amănunțită a abuzului sexual indică o diversitatea a formelor sale de manifestare și anume: practici de intruziune orală, genitală sau anală, molestare de natură sexuală, cu contact sexual sau nu, dar și exploatarea sexuală .

De asemenea există mai multe situații care ne duc cu gândul la abuzul sexual:

1. comportamente precum mângâierea, obligarea copiilor să vizioneze reviste și filme pornografice;

2. asistarea adultului la masturbarea copilului;

3. participarea la jocuri sexuale;

4. intromisiunea orală, anală și genitală b#%l!^+a?

Denunțarea abuzului sexual se poate datora mai multor cauze. Acestea includ natura abuzului (severitatea acestui act, stresul provocat copilului), vinovăția resimșită de copilul victimă, existența relațiilor pozitive cu agresorul, inducerea ideii conform căreia participarea este pentru copilul un avantaj, sau implicarea adulților care sunt responsabili de creșterea și ingrijirea copilului (părinți naturali, vitregi sau alte persoane) (Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale, 1994, pp. 613-614).

Realizarea acestui tip de abuz se încadrează în categoria perversiunilor sexuale. Mai exact este forma despre pedofilie, adică atracția unor indivizi față de copii, ce se datorează unei „regresiuni a personalității acestor perverși, dar concomitent, și unei imaturități emoțional-afective a lor” .

De asemenea se cunoaște faptul că pedofilii urmăresc să se angajeze în locuri unde sunt și copii. Adică întâlnim pedofili și în rândul antrenorilor de sport, educatorilor sau portari ai b#%l!^+a?unor instituții pentru copii .

Acest tip de abuz are la bază mai multe criterii de definire și anume :

1. vârsta copilului- copii care sunt victime ale abuzului sexual au vârsta sub 18 ani, deci aceștia sunt minori, de aceea și legea este mai severă față de individul care abuzează un copil cu o vârstă mică; abuzul sexual se întâlnește cel mai des la copii cu vârsta între 4 și 11 ani;

2. natura forței aplicate-cu cât forța aplicată este mai mare, cu atât și fapta este mai gravă;

3. diferențele dintre particularitățile psihice și fizice ale victimei și abuzatorului;

4. gradul de dezvoltare psiho-sexuală- în timp ce victima nu este dezvoltată din acest punct de vedere, agresorul se află în plină dezvoltare sexuală, fapt ce contribuie la amplasarea responsabilității morală a actului în dreptul acestuia din urmă;

5. relația victimă-agresor și tipul faptei comise- este forma aici despre despre relații strânse între victă și agresor, iar fapta este gravă; de asemenea mai există și abuzurile sexuale extrafamiliale (care folosește forța și violența fizică) și abuzurile sexuale intrafamiliale (care folosește șantajul emoțional);

6. formele abuzului sexual: cu sau fără contact sexual;

7. efectele abuzului sexual- cele din planul fizic, psihic, moral și social

Abuzul sexual este aceea „exploatare sexuală a copilului, prin viol, incest și molestare, comise de către părinții și educatorii săi” .

Abuzul sexual este definit din perspectiva mai multor teorii. Acestea sunt fie de natură psihiatrică, fie de natură psihologică, dar și psiho-sociale și sociologice.

Conform teoriilor de natură psihiatrică și psihologică, abuzul sexul apare pe fondul anxietății abuzatorului, care nu poate întreține relații sexuale cu o parteneră de vârsta sa, dar și al existenței unei personalități dezarmonice, cu instinte ce nu pot fi controlate ori ca răspuns al inferiorității agresorului.

Teoriile psiho-sociale sublinează rolul teoriei invățării sociale, adică abuzul sexual b#%l!^+a?apare în urma identificării copiilor cu atitudinile agresive, sexuale ale părinților (mediul familial), cu cele din mediul de proveniență, unde există infracțiuni sexuale ori cele transmise de mass-media (Bandura, 1977).

Și nu ăn ultimul rând teoriile sociologice definesc abuzul sexual din perspectiva a. teoriei agresiunii sexuale ca formă de socializare (abuzul sexual apre pe fondul unei de rol și de status, prin care copii sunt doiar obiecte sexuale față de care se comit acte de agresiune), b. teoriei „raportului între anomie și oportunitate ” (abuzul sexual se datorează unor factori precum dificultăți economice, interdicții severe-exemplu poate fi interzicerea relațiilor nonmaritale, lipsa segregării între sexe, izolare geografică, stereotipii, absența mamei, ș.a.m.d) și a c. teoriei controlului social (contextul micro-social în care se realizează abuzul sexual asupra copilului, situația familială, trăsăturile psihologice ale victimei și abuzatorului sunt influențate de instituțiile, normele și valorile sociale).

Diversitatea definițiilor arată faptul că nu se poate spune cu exactitate forma pe care o poate lua abuzul sexual, dar și că acest lucru „continuă să inhibe cercetarea, tratamentul și eforturile de sprijinire a victimelor ” (Rădulescu, Pătrioară, 2003, p. 21).

Tipuri de abuz sexual

Așa cum am menționat într-unul din fragmentele de mai sus există abuz sexual b#%l!^+a?extrafamilial și abuz sexual intrafamilial. Râmâne să vedem mai pe larg manifestarea acestora.

1. Abuzul sexual extrafamilial

Abuzul sexual în afara familiei este cel care supune copilul/minorul la agresiuni sexuale prin forță și violență fizică.

2. Abuzul sexual intrafamilial

Abuzul sexual asupra copilului realizat de unul dintre membrii familiei se declanșează prin șantajarea emoțională a minorului.

Forme ale abuzului sexual

Literatura de specialitate amintește mai multe tipuri de abuz sexual. Cele mai cunoscute sunt :

1. atingerile pe părțile sexuale și nonsexuale ale copilului;

2. pentrare anală sau vaginală cu degetele sau penisul;

3. obligarea sau determinarea minorului de a face sex oral;

4.obligarea sau determinarea minorului de a atinge părțile sexuale ale agresorului; b#%l!^+a?

5. întreprinderea într-o discuție de natură sexuală, care il fac pe copil să fie nervos și agitat;

6. exhibiționismul,

7. pedofilia;

8. fellatio;

9. cunilingus;

10. incestul;

11. violul.

Pedofilia este „deviația sexuală care constă în contactul genetic pe care adultul îl realizează cu un copil de același sex sau de sex opus” .

Incestul este descris din perspectiva antropologiei ca un mijloc original al degradării biologice și de realizare a complexului Oedip, iar interzicerea acestuia devine necesar, deoarece este de dorit transferul de la natură la cultură .

Fără doar și poate incestul este o activitate sexuală realizată de un adult ce este

„înrudit fie printr-o legătură de sânge sau prin alianță, fie pe cale socială (un

vecin sau un îngrijitor al copilului). În cel de-al doilea caz, relația socială are o

oarecare durată, astfel că adultul a căpătat un anumit grad de autoritate.”

( Hancock,2004, p.6 )

Acestea sunt cele mai importante aspecte legate de principalele forme ale abuzului sexual asupra copilului.

Consecințe ale abuzului sexual

Efectele abuzului sexual asupra copilului pot fi grupate în două categorii și anume:

a. consecințe imediate;

b. consecințe pe termen lung.

În privința primei categorii, specialiștii au identificat consecințe în plan fizic, afectiv și psihic, mai ales sub forma tulburărilor de personalitate.

Înainte de a observa care sunt aceste tipuri de efecte, trebuie făcută precizarea conform căreia, acestea sunt condiționate la râdul lor de alți indicatori precum: vârsta minorului, tipul relației victimă-agresor, durata abuzului, numărul celor care au abuzat acelaș copil și tipul abuzului .

Conseințele abuzului sexual asupra copilului sunt dezastruoase, în special în cazul abuzului intrafamilial, atunci când copilului i se induc senimente de insecuritate, de trădare. Neputând înțelege mesajul emis de către agresor, care ar fi trebuit să-i fie protector, copilul suferă un blocaj cognitiv, adoptând un comportament fizic automat și fiind zdruncinat de profunde trăiri emoționale (Ropotică, 2007, p. 84).

Copilul abuzat sexual va prezenta tulburări de somn, tulburări de alimentație bruscă, apariția unor ticuri, tulburări afective, tulburări de adaptare, impulsivitate, agresivitate, autoculpabilizare, dificultăți de relaționare și comunicare, comportamente deviante, comportament sexual necorespunzător .

Vârsta mică a copilului face ca efectele în diversele planuri să fie mult mai severe, relația apropiată cu agresorul facilitează într-o măsură mai mică anunțarea abuzului, iar b#%l!^+a?realizarea abuzului pentru o perioadă mai scurtă face ca efectele să nu fie foarte grave, iar recuperarea minorului să se poată realiza cu mai multă ușurință.

De asemenea severitatea abuzului sexual mai poate fi explicată și de numărul ridicat al abuzatorilor aceluiaș copil, dar și manifestarea relațiilor secuale într-o anieră violentă, prin care copilul se simte în permanență neajutorat.

Consecințe imediate

Consecințe în plan fizic

Abuzul sexual lasă urme fizibile pe corpul minorului. Aceste pot fi rezumate în următoarea manieră (Florian, Pușcaș, 2008, p. 391):

a. afectarea orificiului anal sau vaginal;

b. reflexul dilatării;

c. afectarea tubului digestiv;

d. tulburări ale somunului;

e. coșmaruri cu tentă sexuală;

f. afectarea instinctului alimentar. b#%l!^+a?

În această clasificare mai intră și (Rădulescu, 2009, p. 123, Muntean, Munteanu, 2011, p. 127 ):

-riscul de îmbolnăvire cu HIV;

– transmiterea altor boli sexuale;

– sarcini nedorite și stigmatizate

– dureri de cap, dificultăți respiratorii.

Consecințe în plan afectiv

Acestea se referă în special la trările emoționale și nu numai (ibidem):

a. frica de pedeapsă;

b.culpabilitatea;

c. furia; b#%l!^+a?

d. depresia;

e. ostilitatea;

f. sentimentul de murdărie corporală;

g. teama față de reproducerea sexuală;

h. tendințe suicidare;

i. pierderea deprinderilor sociale;

j. ignorarea sinelui;

Tulburări de personalitate

Acestea se referă la manifestările specifice ale abuzului sexual. Putem vorbi aici despre (Muntean, Munteanu, 2011, p. 128):

1. comportament hipersexualizat, neadecvat vârstei;

2. interesul de a construi relații într-o manieră anxioasă, dar și incapacitatea de o realiza; această situație este întâlnită în cazul fetelor;

3. băieții au comportamente provocatoare, agresive, chiar sexual, și de pedepsire a celorlalți.

Consecințe pe termen lung

Trecerea unei perioade destul de mari de la abuzul sexual nu reprezintă vindecarea completă a fostei victime. Semnele abuzului încă existtă și sunt la fel de grave ca și cele resimțite de copil imediat după realizarea abuzului sexual.

Prin urmare consecințele pe termen lung sunt (OSP, 2006, pp. 31-35):

– stresul post-traumatic,

– distorsiunea cognitivă;

– tulburări emoționale;

– disocierea;

– dificultăți de relaționare;

– sexualitatea modificată; b#%l!^+a?

– comportament agresiv.

Distorsiunea negativă se referă la gândurile negative ce sunt atribuite abuzului sexual. Acestea apar fie datorită unor reacții psihologice, fie din dorința de a înșelege abuzul.

Prin urmare persoana abuzată sexual va fi mult mai atentă la pericolul din jurul său, dorind să dețină controlul asupra unor situații (în caz contrar se va simți în pericol) și incapacitatea de interpreta corect stimulii obiectivi neutrii sau pozitivi interpersonali.

Prin intermediul disocierii, victima nu poate realiza o legătură între sentimente, gânduri, comportament și amintiri, molestarea fiind conform unor studii, un mijloc de apărare a stresului post-traumatic.

Dificultățile de relaționare se referă la dificultățile de menținere a relațiilor intime, dar și la incapacitatea persoanei de a avea încredere în ceilalți.

Sexualitatea modificată (Maltz, 1988, apud OSP, 2006, p. 34) se referă la disfunțiile sexuale, neîncrederea față de partener, nivel ridicat al dependenței față de partener, centrarea pe gânduri și tendințe sexuale și numărul ridicat al relațiilor sexuale, superficiale și scurte.

Comportamentul agresiv față de alte persoane poate fi declanșat de izolarea socială sau de absența popularității (Egeland, 1988, apud OSP, 2006, p. 34). În această situație predomină agresiunea față de femei și față de copii (Stukas et. al, 1990, apud OSP, 2006, p. 35).

b#%l!^+a?

Abuzatorul

Agresorul sexual poate fi definit ca fiind persoana care obligă minorul la perversiuni sexuale, iar relația dintre victimă și agresor se realizează pe fondul unei diferențe de vârstă, agresorul poate fi femeie și bărbat, iar de cele mai multe acesta poate fi o persoană cunoscută sau față de care minorul se bazează într-un fel sau altul (Muntean, Munteanu, 2011, p. 124).

1. Abuzatorul adult

Analiza trăsăturilor abuzatorului are la bază cercetarea realizată de Institutul Național de Stratistică, din vara anului 2009, când specialiștii au întocmit studii de caz. Acestea vorbesc despre agresorii adulți .

Prin urmare agresorii adulți prezintă următoarele caracteristici: b#%l!^+a?

– număr copii- minim 2; maxim 4;

– au un nivel educațional scăzut- 10 clase, sau școală profesională;

– statutul profesional- muncitor calificat în diverse domenii- construcții, mecanic auto, șofer, dulgher etc.;

– stare materială- satisfăcătoare sau buna;

– statutul marital- căsătoriți sau divorțați;

– mediu de proveniență- mediul rural și urban;

– cu sau fără antecedente penale;

– factorii abuzului- consumul de alcool; lipsa unuia dintre părinți (plecat la muncă în străinătate);

– în primă instanță nu recunosc fapta, afirmând că este o invenție a partenerei sau a copilului abuzat;

– subiecții incluși în cercetare sunt de sex masculin, care au agresat fizic, emoțional și sexual propriile fete minore;

– în urma anchetelor sociale s-a constat că tații abuzatori aveau un comportament agresv față de copii, cu tendinșe de controla și domina sever fetele.

2. Abuzatorul adolescent b#%l!^+a?

Abuzul sexual poate fi realizat de un adolescent sau de un alt copil. În acest caz adolescentul îl domină pe copil din punct de vedere fizic și intelectual (CNPAC, 2010, p. 5).

3. Teorii explicative

Trecerea în revistă a teoriilor explicative ale abuzului sexual asupra copilului va scoate în evidență formele aguzului sexual (incest, pedofilie, etc.), trăsăturile agresorului, evidențiind încadrarea fiecărei teoretizări într-un anumit domeniu (biologice, psihologice, sociologie), dar și limitele în explicarea conceptului de agresor sexual.

Principalele teorii explicative ale agresorului sexual sunt cele care fac referire la congruența emoțională, la excitația sexuală, la blocaj și la dezinhibare.

3.1. Congruența emoțională

Congruența emoțională se refră la corelțai dintre trebuințele emoționale ale adultului cu trăsăturile copilului. Din această perspectivă agresorii sexuali sunt imaturi emoționali, cu un nivel scăzut al stimei de sine și al interacțiunilor sociale, care consideră că nu au trecut de perioada copilăriei, sau care consideră că minorii sunt obiecte sexuale (ca efect al socializării bărbatului).

Unul dintre susținătorii acestei teorii este Howels (1979) care a arealizat un instrument b#%l!^+a?de cercetare, prin intermediul căreia relațiile de dominație și ierarhie sunt specifice agresorilor sexuali în interacțiunea cu alți adulți, iar față de copii aceste relații nu au un caracter de dominație.

Această teorie a fost critică îndelung. Chiar dacă au fost elaborate ale teste psihologice și psihiatrice, acestea nu au putut demonstra trăsăturile non-agesorului (Rădulescu, 2009, pp. 141-143).

3.2. Excitația sexuală

Aceasta presupune teorii specifice (McGuire et.al., 1965, pp. 185-190, apud Rădulescu, 2009, p. 141 ), cele care explică actele de masturbare succesive (Howels, 1979).

În acest context masturbarea are un rol de întărire, iar experiențele sexuale timpurii sunt de fapt excitațiile sexuale, indiferent de natura experinețelor trăite de agresor (plăcute sau nu).

Alte teorii care explică excitația sexuală sunt teoriile care promovează „eroarea de atribuire”. Aici specilaiștii sunt de părere că minorii pot dezvolta mai multe reacții emoționale față de mai multe persoane, iar mulți dintre indivizi considieră că aceste relații sunt de natură sexuală.

Excitația sexuală poate fi provocată și de factori precum cei biologici (hormoni, cromozomi) și psiho-sociali (prin expunerea copilului la materiale pornografice; acest lucru determină excitația sexuală a agresorului față de copil).

Alți autori sunt de părere că exictația sexuală apareîn urma experiențelor sexuale din copilărie (Hammer și Glusk, 1957, pp. 325-345, apud Rădulescu, 2009, pp. 143 ).

Modelul psihanalitic și teoriile învățării sociale nu au putut demonstra în ce contexte se desfășoară procesul de victimizare din perioada copilăriei proprii viitorului agresor (Rădulescu, 2009, pp. 143-144).

b#%l!^+a?

3.3. Blocajul

Se referă la blocajul agresorului în ceea ce privește satisfacerea trebuințelor emoționale și a excitației sexuale realizate prin raporturile sexuale cu minorii.

Această teorie are la bază complexul lui Oedip conform căreia relațiile de dependență față e mamă îl fac pe viitorul adult incapabil de a avea relații cu alte femei.

Alți factori care ar explica acest blocaj sunt persoanele (bărbații) care au eșuat într-o relație sexuală, fapt ce îi determină ca la maturitate, să considere agresiunea sexuală un fel de gratificație substituit.

Din această perspectivă agresorul sexual are anumite particularități și anume: timiditate, absența dorinței de afirmare, neîndemânare, abilități sociale rudimentare, incapacitatea de a dezvolta relații sociale și sexuale cu persoane adulte.

Cel mai bine poate fi analizat incestul. Acesta este declanșat de factori familiali: distrugerea relației maritale, alienarea partenerei de cuplu, blocajul tatălui de a-și satisface trebuințele emoționale sau sexuale cu o persoană adultă din afara familiei.

Starea de blogaj se poate declanșa și pe fondul realizării funcției de sancționare a normelor sociale. Există norme care prevăd interzicerea unor relații extramaritale. Astfel apar tații incestuoși. b#%l!^+a?

Numeroase studii au ajuns la concluzia conform căreia numărul agresorilor bărbați este mai mare decât al femeilor, într-ucât prima categorie de subiecți prezintă probleme de relaționare cu femeile.

De asemenea acestă teorie explică și trăsăturile pedofililor. Prin aplicarea scalelor de măsurare, Panton (1978, pp. 385-393 apud Rădulescu, 2009, pp. 145) a făcut o comparație între pedofili și grupul de control, și între pedofili și violatori, rezultând că pedofilii sunt mai introverstiți, psihotici, nevrotici, timizi, sensibili, singuri, deprimați, fără simțul umorului, și cu sentimente de vinovăție și rușine odată cu vizionarea unor materiale cu tentă erotică (Goldstein, 1973) (Rădulescu, 1999, pp. 144-147).

3.4. Dezinhibarea

Și nu în ultimul rând, psihologii spun despre agresăroii sexuali, că au un nivel al dezinhibării, văzută ca o limitare a controlului asupra propriilor impulsiuni (Gebhard et. al. , 1982, apud Rădulescu, 2009, p. 147).

Dezinhibarea se datorează unor factori precum senilitatea, alcoolismul, psihoza, stresul puterni (șomajul, eșecul amoros, pierderea unei persoane dragi).

Conform teoriei dezinhibării, cele mai multe explicații se referă la incest. Se cunoesc cazurile în care incestul se realizează asupra unei fiice vitrege (ce este abuzată de partenerul b#%l!^+a?sau concubinul mamei naturale).

Și teoriile feminine abordează acest concept al dezinhibării. Acestea susțin că dezinhibarea este favorizată de sisteme juridice care nu sancționează corespunzător agresorii sexuali (Rush, 1980, apud Rădulescu, 2009, pp. 147), de blamarea victimei și nu a agresorului, așa cum este normal (Nelson, 1982, apud Rădulescu, 2009, p. 148, apud Rădulescu, 2009, p. 148), dar și acceptarea socială a autorității parentale și a patriarhale (Rush, 1980).

În viziunea unor autori dezinhibarea este „o condițiie esențială, dar nu suficientă a abuzului sexual” (Finkelton, 1988, p. 114, apud Rădulescu, 2009, pp. 149).

În concluzie, teoria dezinhibării afirmă că abuzul sexual este planificat, nu impulsiv, realizat la o vârstă tânără- 15-24 de ani și 35-40 de ani, abuzatorul are o inteligență normală, și poate fi consumator de alcool (Arsen et. al., 1978, apud Rădulescu, 1999, p. 150).

Acestea sunt cele mai relevante perspective teoretice ale trăsăturilor abuzatorilor. Este vorba aici despre indivizii care agresează sexual minorul. Acesta din urmă poate fi agresat sexual de un alt copil, de un adolescent sau de un matur. Indiferent de vârsta și de genul agresorului, fapta rămâne la fel de gravă, cu implicații grave asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

2.5. Consecințe ale formelor de abuz asupra copilului

Raportându-ne la manifestarea acestor forme de maltratare a copilului, putem identifica și efectele asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Pentru a înțelege mai bine acest aspect, vom lua fiecare tip de abuz prezentat anterior, trecând în revistă principalele consecințe.

Înainte de face această distincție trebuie făcută următoarea precizare. Indiferent de tipul abuzului, consecințele apărute pot viza următoarele planuri :

1. planul afectiv- copilul abuzat are un atașament atipic/dezorganizat, carebțe afective, b#%l!^+a?emoții negative, agresivitate, stimă de sine scăzută, ș.a.m.d.

2. alte aspecte ale dezvoltării: retard în creștere, întârziere în dezvoltarea motorie, cognitivă și de limbaj, competențe sociale scăzute;

3. planul adaptării școlare- nivel scăzut al performanțelor școlare, dificultăți de învățare și chiar abandonul școlar

Abuzul emoțional

Abuzul emoțional implică atât consecințe în plan emoțional cât și în plan social. Din prima categorie fac parte dificultățile de adaptare într-un mediu nou- copilul abuzat nu are inițiativă, creativitate, este anxios și manifestă o tendință de separare la vârsta adultă. Și nu în ultimul rând, consecințele în planul social pot fi grupate astfel: tendința spre un comportament infracțional inclusiv fuga de acasă, furturi, acte de vandalism și pedepse privative de libertate.

Așa cum am arătat mai sus, acest tip de abuz, are consecințe pe termen mai lung. Din această categorie mai intră și problemele de sănătate mintală, afectând comportamentul și stima de sine a copilului .

Alte studii au arătat că acei copii care sunt abuzați psihic în familie sunt mai predispuși la diversele forme ale abuzului sexual . b#%l!^+a?

Neglijarea

Cazurile de neglijare severă a copilului la vârstă mai mică poate afecta creșterea și dezvoltarea fizică și intelectuală a acestuia, dar și spitalizarea copilului în urma unor accidente, și/sau decesul acestuia .

Unii autori spun că neglijarea emoțională a unui copil conduce la abuzul acestuia de către profesori, dar și devenirea acestuia ca posibilă victimă a abuzului sexual.

Abuzul fizic

Din perspectiva medicinei psiho-somatice s-a demonstrat faptul că agenții traumatici produc atât transformări lezionale, cât și anumite reacții generale ale organismului denumite stări de șoc .

Stările de șoc sunt de fapt niște fenomene nervoase de natură psihică și somatică. Aici intră și tulburările neuroendocrine (în urma cărora este eliberată o cantitate ridicată de adrenalină), dar și alte dereglări grave ale metabolismului .

Copii abuzați prezintă tulburări de comportament (manifestrea unor comportamente b#%l!^+a?antisociale la pubertate), dar și un nivel mai scăzut al intelectului (Sânu, 1998, p. 79), dar și dificultățile de învățare academică ori diminuarea performanțelor școlare.

De asemenea copii care sunt abuzați își exprimă emoțiile cu dificultate, au un nivel al stimei de sine scăzut, comunică mai puțin, fiind predispuși la repetarea acestui model în propia familie.

Analiza de față nu s-a dorit a fi una exhaustivă, ci a dorit să scoată în evidență gravitatea actelor de abuz asupra copiilor, prin identificarea celor mai relevante transformări pe care le suferă un copil în planul fizic, psihic și social.

Capitolul 3. Evaluarea inițială în situația de abuz asupra copilului

În acest capitol, analiza va sublinia, specificul evaluării inițiale în situația de abuz asupra copilului. Vom vedea ce reprezintă intervenția socială, cum poate fi definită evaluarea inițială în practica asistenței sociale, și nu în ultimul rând particularitatea acestui proces fundamental în cazul unei situații de abuz.

3.1. Intervenția socială: definire, caracterizare și etape

Plecând de la ideea conform căreia „scopul intervenției este să schimbe, să modifice, să restructureze, să refacă structuri, organisme, grupuri (Neculau, 2000)”, spunem că intevenția socială este acea „acțiune a asistentului social în vederea schimbării planificate, având ca scop modificarea benefică a unei situații de criză și sau de vulnerabilitate prin intermediul metodelor, tehnicilor și instrumentelor specifice asistenței sociale cu implicarea directă a clientului, beneficiarului”.

Având în vedere relevanța acestui proces, putem adăuga faptul că în acest caz, asistentul social îndeplinește mai multe roluri. Din categoria acestora enumerăm: b#%l!^+a?

1. inițiator

2. consultator

3. avocat

4. broker-conectarea clienților la nevoile comunității

5. mediator

6. negociator

7. educator

8. coordonator

9. cercetător

10.facilitator

11. planificator

12. expert consultant

13. manager

14. supervizor de stagiu

15. membru al unei echipe de profesioniști

16. arbitru

17. colectarea fondurilor b#%l!^+a?

18. relații cu publicul

Conforn practicii din domeniul asistenței sociale, se poate pune semnul egalității între intervenția socială și managementul de caz. Din această perspectivă, managementul de caz se referă la „metoda de coordonare și integrare a serviciilor sociale, medicale și educaționale ce vizează categorii de populații vulnerabile și devaforizate, dar și de organizare și gestionare a intervențiilor specialistilor in conformitate cu obiectivele stabilite pentru modificarea situațiilor problematice ale beneficiarilor”.

În ceea ce privește etapele intervenției sociale, acestea au la bază un set de cinci întrebări: „Care este problema ?, Ce se întâmplă?, Ce este de făcut?, Cum trebuie procedat? și S-a făcut tot ceea ce trebuia? ”. Plecând de la aceste interogări rezultă următorul inventar al etapelor intervenției spciale:

a. sesizarea, referirea, autoreferirea- prima legătură ce se realizează între asistentul social și potențialul client; această întrevedere poate avea loc fie la solicitarea clientului, fie la cererea diverselor instituții sau autorități

b. evaluarea inițială

c. elaborarea planului de servici- adică identificarea problemelor clientului, stabilirea obiectivelor planului, identificarea punctelor forte ale clientului, a activităților în funcție de obiectivele stabilite și resursele clientului, a persoanelor implicate in desfășurarea activităților, a procedurilor de lucru, a responsabilului de caz prevenire, și nu în ultimul rând data primei reevaluări a planului.

d. implementarea planului de către responsabilul de caz și de către membrii echipei multidisciplinare, urmărindu-se în egală măsură etapele managementului de caz, dar și folosirea unor tehnici de lucru adecvate.

e. monitorizarea-prin care se stabiliește gradul de realizare a obiectivelor, a activităților, dar și rezultatele obținute; aceată etapă ține cont de respectarea standardelor de lucru, a drepturilor clientului, urmărind îmbunătățirea modului de furnizare a serviciului social

f. evaluarea finală- adică nivelul de realizare al obiectivelor, gradul de satisfacție al clientului și modalitatea de închidere a cazului.

3.2. Evaluarea inițială

Evaluarea inițială “presupune o investigare sumară a situației cazului pentru a se decide dacă acesta face obiectul specificului instituției care oferă servicii sociale și dacă se încadrează în criteriile acesteia de sprijin”.

Prin evaluarea inițială se urmărește stabilirea nevoilor individuale sau de grup, dar și elaborarea planului de intervenție. Aceasta se acordă pe loc dacă prin evaluarea inițială se urmărește doar servicii de informare.

Așa cum am arătat mai devreme, primul contact între furnizor și cel care solicită serviciul este esențial, într-ucât profesionistul trebuie să știe să dea toate detaliile, să știe să întrebe și să identifice nevoile reale ale beneficiarilor.

Specialistul se asigură că potențialul client a înteles natura serviciului ce urmează a fi furnizat, urmând a se completa o fișă de luare în evidență. Aceasta va conține aspectele b#%l!^+a?esențiale ce urmează a fi discutate mai apoi de către întreaga echipă de specialiști.

Evaluarea inițială are la bază mai multe întrebări:

Care este problema?

Cine este clientul?

Care sunt modalitățile prin care se poate schimba situația clientului?

Cum se va proceda?

Ce se poate evalua?

3.3. Evaluarea inițială în situația de abuz asupra copilului

În cel de-al treilea subcapitol se va aborda metodologia de lucru în cazul copiilor victime ale abuzurilor, neglijării sau exploatării, cu accent pe evaluarea inițială.

Mai întâi trebuie specificat faptul că un caz de abuz, neglijare sau exploatare a copilului poate fi sesizat fie de către famila copilului, copil sau reprezentantul legal al acestuia, fie de către instituții publice sau private: școală, ong-uri, spital, poliție, SPAS, semnalare prin b#%l!^+a?intermediul Telefonului Copilului sau de către alte persoane.

Evaluarea și intervenția în teren în cazul unui abuz asupra copilului se realizează de către compartimentul Telefonului copilului. Mai exact de către asistentul social și psihologul, cei doi specialiști din cadrul aparatului propriu a direcției. În cel mult o oră de la primirea sesizării, cei doi specialiști amintiți anterior, împreună cu un lucrător de poliție, se vor deplasa la domiciliul sau la locul unde se află copilul pentru a se evalua situația. Dacă deplasarea necesită un timp mai mare, atunci se va anunța SPAS de la nivelul consiliului local sau primăria de domiciliu.

Se vor evalua nevoile copilului, adică:

sănătatea

identitatea

relațiile sociale

comportamentul b#%l!^+a?

dezvoltarea emoțională

deprinderi de îngrijire persoanlă

origine etnică, cultură, limbă

dizabilități

preferințe privind plasarea lui împreună cu frați sau surori

De asemenea asistentul social va urmării să ia declarațiile scrise și semnate de persoanele implicate și să întocmeacă procesul verbal de constatare a situației de la locul unde s-au deplasat, iar observațiile și constatările e vor trece in fișa de evaluare inițială în termen de maxim 24 de ore de la intervenția de teren.

Concluziile evaluării inițiale vor face referire la:

impunerea sau nu a instituirii măsurii de plasament în regim de urgență

continuarea managementului de caz sau închiderea acestuia

închiderea cazului prin referire sau orientare către un alt servicu sau altă instituție abilitată.

b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

Capitolul 4. Cercetare practică: Evaluarea inițială în situația de abuz asupra b?copilului

4.1. Alegerea temei

Problematica abuzului asupra copiilor este de actualitate, iar intervenția socială în aceste cazuri presupune pe bună dreptate, mult tact și profesionalism, din partea specialiștilor responsabili de evaluarea inițială.

Evaluarea inițială în situația de abuz înseamnă intervenția promptă a specialiștilor (de regulă asistentul social și psihologul) în vederea identificării situației reale a copilului, a nevoilor acestuia, astfel încât, să se stabilească sau nu instituirea măsurii de plasament în regim de urgență.

Este necesară o intervenție la timp, pentru că în toate cazurile de abuz asuora copilului, consecințele sunt devastatoare, iar acesta are pe bună dreptate, dreptul la o dezvoltare armonioasă atât a fizicului, cât și a spihicului său.

4.2. Obiective

Obiectivele cercetării pot fi rezumate astfel:

a. identificarea dimensiunilor conceptului de abuz asupra copilului;

b. stabilirea consecințelor imediate ale abuzului asupra copilului;

c. argumentarea rolului evaluării inițiale în situația de abuz asupra copilului,

d. stabilirea ipotezelor cercetării;

e. operaționalizarea conceptelor;

f. crearea și aplicarea medodei și tehnicii de cercetare;

g. analiza datelor și interpretarea rezultatelor;

h. concluziile cercetării practice.

Universul cercetării

Înainte de a stabilii ipotezele, operaționaliza conceptele, a acrea și aplica metoda și tehnica de cercetare, primul pas a constat în stabilirea universului cercetării.

Prin urmare eșantionul cercetării este format din 18 subiecții. Aceștia sunt specialiștii din cadrul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj care ne-au furnizat informațiile cu privire la :

frecvența abuzurilor

tipurile de abuz identificate în practica acestora

definirea abuzului

factorii explicativi ai abuzului asupra copilului

consecințele abuzului asupra dezvoltării fizice și psihice a copilului

definirea, procedura de lucru și relevanța evaluării inițiale în situația de abuz asupra copilului

recomandări cu privire la procesul de evaluare îniâială în cazul abuzului asupra copilului

În ceea ce privește datele de identificare a respondenților putem afirma faptul că (figura 4.3.1 și 4.3.2):

toți subiecții provin din mediul urban

13 dintre subiecți sunt de sex feminin

5 sunt de sex masculin

au vârsta cuprinsă între 25-41 de ani

dar și funcții diferite: de asistent social, psiholog, inspector și sociolog.

Figura 4.3.1. Distribuția subiecților de sex feminin în funcție de profesie

Figura 4.3.2. Distribuția subiecților de sex masculin în funcție de profesie.

4.4. Ipotezele cercetării

Ipotezele legate de cercetarea practică pot fi rezumate astfel:

Ip.1: Situațiile de abuz asupra copilului se înregistrează și în județul Dolj;

Ip.2: Cel mai des întâlnit factor explicativ al abuzului asupra copilului este nivelul scăzut al educației părinților.

Ip.3: În practica asistenței sociale, cea mai des întâlnită consecință a abuzului asupra copilului este anxietatea și depresia copilului.

Ip.4: Evaluarea inițială în situația de abuz reprezintă deschiderea cazului și managementul de caz, se realizează prin intermediul observației, vizitei, interviului, anamnezei și documentării și influențează evoluția ulterioară a situației copilului.

4.5. Operaționalizarea conceptelor

Plecând de la ipotezele menționate mai sus avem următoarele concepte: abuzul; factori și consecințe ale abuzului asupra copilului mic și evaluarea inițială în situația de abuz.

Operaționalizarea conceptelor poate fi tradusă în următoarea manieră.

1. Definițiile nominale;

2. Operaționalizarea conceptelor;

1. Definiții nominale

Abuzul – Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copiilor, profitându-se de diferența de forță pe plan fizic, psihic, economic dintre adulți și copii. El reprezintă „comportamentul cauzator de vătămări psihice, fizice sau materiale ale unui grup sau individ” (Miftode, 1999, p. 243).

Copilul – este minorul care are sub 18 ani, ce este suspus fără voia sa la una dintre fomele abuzului –neglijare, abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexual;

Factori explicativi ai abuzului asupra copilului- de ordin social, economic, cultural

Consecințe- se referă la efectele abuzului sexual asupra copilului, care modifică dezvoltarea fizicului, psihicului și personalitatea acestuia.

Evaluarea inițială în caz de abuz asupra copilului- Evaluarea și intervenția în teren în cazul unui abuz asupra copilului se realizează de către compartimentul Telefonului copilului. Mai exact de către asistentul social și psihologul, cei doi specialiști din cadrul aparatului propriu a direcției. În cel mult o oră de la primirea sesizării, cei doi specialiști amintiți anterior, împreună cu un lucrător de poliție, se vor deplasa la domiciliul sau la locul unde se află copilul pentru a se evalua situația

2. Operaționalizarea conceptelor

a. Variabila abuzul asupra copilului

– indicatori: – tipul abuzului- neglijare

– abuz fizic

– abuz emoțional

-abuz sexual

– abuzatorul- tatăl copilului (natural sau vitreg)

– mama copilului

– un frate mai mare

– alte rude

-alte persoane

– modalitatea de realizare- șantaj emoțional- amenințări cu violența

fizică

– avantaje- diverse

bunuri

– minor- copil sub 18 ani

– tipul familiei- monoparentală;

– absența temporară a mamei (care muncește în afar

țării)

– familie extinsă- ingrijirea copilului revine unei alte

rude

b. Variabila copilul

– indicatori: – vârstă: 2-14 ani

– sex:- fată

-băiat

– mediu de proveniență – rural

-urban

c. Variabila factori explicativi

– educația părinților

-nivelul de trai al familiei

-tipul familiei- monoparentală sau reconstituita prin căsătoria cu un alt partener

– relația conflictuală dintre părinți

-stresul adultului

-comportamentele deviante ale părinților

-disfuncțiile psihice ale părinților

d. Variabila consecințe

-indicatori: – vârsta copilului

– tipul abuzul

– gravitatea abuzului

– durata abuzului

– afectarea fizicului:

a.. afectarea tubului digestiv;

b. tulburări ale somunului;

c. coșmaruri cu tentă sexuală;

d. afectarea instinctului alimentar;

e. dureri de cap, dificultăți respiratorii.

– afectarea psihicului: a. frica de pedeapsă;

b.culpabilitatea;

c. furia;

d. ostilitatea;

e. sentimentul de murdărie corporală;

f. pierderea deprinderilor sociale;

g. ignorarea sinelui;

– tulburări de personalitate- comportament hipersexualizat, neadecvat

vârstei;

– comportamente provocatoare, agresive, deviante

e. Variabila evaluarea inițială în situația de abuz

-intervenție in teren – la timp

– la solicitarea familiei, copilului, reprezentantului legal, sesizarea

altor autorități, persoane

-implicarea specialiștilor: asistent social, psiholog, lucrător în politie

– procedura de lucru- identificare nevoilor copilului

– luarea declarațiilor scrise și semnate de persoanele implicate

-intocmirea procesului verbal

-concluziile evaluării: impunerea sau nu a instituirii măsurii de plasament în regim de urgență, continuarea managementului de caz sau închiderea acestuia sau închiderea cazului prin referire sau orientare către un alt servicu sau altă instituție abilitată

4.6. Metoda și tehnica de cercetare

Studiul cu privire la importanța evaluării inițiale in situația abuzului asupra copilului are la bază ancheta sociologică pe bază de chestionar. Acesta din urmă cuprinde un set de 13 întrebări. În ceea ce privește tipul întrebărilor, așa cum se poate observa și din anexa nr. 1, întrebările deschise se combină cu cele închise (cu variante de răspuns).

Trebuie specificat faptul că fiecare subiect a completat individual acest chestionar, durata maximă alocată autoadministrării chestionarului fiind de 15 minute. În ceea ce privește problematica întrebărilor formulate prin intermediul acestui chestionar menționez următoarele aspecte:

– acestea au fost formulate clar și concis

– chestionarul a debutat cu două întrebări punctuale prin care respondentul află despre problematica dezbătută; mă refer aici despre manifestarea situațiilor de abuz asupra copilului în județul Dolj, dar și frecvența acestora din perspectiva specialiștilor din cadrul D.G.A.S.P.C Dolj

– urmează întrebarea deschisă cu privire la tipurile de abuz identificate

– strâns legată de această întrebare se află următoarele două, cu variante de răspuns, ce fac trimiteri atât la factorii explicativi, cât și la consecințele abuzului asupra dezvoltării fizice și psihice a copilului

– următoarele șase întrebări scot în evidență rolul general al evaluării în practica asistenței sociale, precum și speficil, metodologia de lucru și relevanța evaluării inițiale a copiilor neglijati, abuzați fizic, emoțional și chiar sexual

– ultima întrebare adresată respondenților urmărește obținerea unor răpunsuri cu privire la recomandările specialiștilor în procesul de evaluare primară, în vederea depășirii situației de dificultate de către copilul abuzat.

4.7. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor

Pentru a stabili importanța evaluării inițiale în situația de abuz asupra copilului este necesar să analizăm datele și să interpretăm rezultatele obținute prin răspunsurile oferite de cei 18 respondenți cuprinși în eșantionul de față.

În prezent toți cei 18 subiecți afirmă că se confruntă cu situații de abuz asupra copilului.

Raportandu-se la activitatea din ultima luna, respondenții cuprinsi în eșantionul de față au facut cateva mentiuni referitoare la frecvența cazurilor de abuz asupra copilului. În acest caz predomină numărul numărul celor care au declarat că în ultima luna numărul cazurilor de abuz asupra copilului variază intre 20-30 (7 respondenți), urmați de cei care au avut între 10 și 20 de cayuri in ultima luna (5 respondenti) si nu in ultimul rand de cei care nu s-au pronuntat asupra numărului acestuia (3 respondenti). Pe ultimele ultimele două pozitii s-au situat la egalitate cei care au declarat că au avut înre 20-25 de cazuri, respectiv 25-30 de cazuri și sub 10 cazuri (3 respondenti).

Figura 4.7.1. Frecventa cazurilor de abuz asupra copilului

Tipurile de abuz întâlnite în practica specialiștilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj confirmă clasificarea regăsită în literatura de specialitate. Acestea au identificat cu ușurință abuzul fizic, emoțional, sexual și neglijarea copilului.

În opinia respondenților, percepția generală asupra abuzului poate fi astfel sintetizată: „acțiune voluntară a unei persoane ce se află în relație de răspundere față de minor, prin care se periclitează dezvoltarea sub toate formele a unui copil”.

Distribuția cu privire la factorii explicativi ai abuzului asupra copilului lor este interesant de urmărit și prezentat. Așadar cele mai multe cazuri de abuz se declanșează datorita nivelului scăzut al educației părinților, relației conflictuale dintre aceștia, nivelul de trai scăzut al familiei, dar și al comportamentelor deviante ale acestor adulți.

În opinia subiectilor, cazurile de abuz emotional, fizic, neglijarea sub toate aspectele sale sau chiar cel sexual, se poate produce în cazul unui minor care provin fie dintr-o familie monoparentală sau reconstituita prin căsătoria cu un alt partener, stresul adultilor fiind un alt factor important în devenirea sa ca principal abuzator.

Mediul de proveniență, boala cronică a părinților sau etnia copilului explica cazurile de abuz asupra copilului, însă frecvenâa lor declanșatoare este cu mult sub ceilalți indicatori amintiti anterior.

Figura 4.7.3. Ponderea factorilor in declansarea abuzului asupra copilului

Lista de inventariere a consecințelor abuzului asupra copilului respondenții oferă următoarele răspunsuri:

1. majoritatea copiilor abuzați au performațe școlare scăzute

2. de cele mai multe ori copii abuzați au dificultăți în comunicare, sunt axioși, depresivi, au tentative suicidare, manifestându-se într-o manieră deviantă

3. numărul copiilor abuzați cu tulburări de personaliate, care necesită spitalizări sau chiar decedează este considerabil mai mic decât în celelalte situații amintite mai sus.

Așa cum era de așteptat, evaluarea inițială ca etapă a intervenției sociale, are un rol deloc de neglijat. De acest proces depinde identificare corectă a cazului, a nevoilor reale ale copilului, a situației și caracteristicilor familiei copilului, dar și alte date relevante cu privire la deschiderea cazului și la managementul de caz.

Culegerea datelor despre situația de abuz asupra unui copil este facilitată de folosirea mai multe metode și tehnici care folosite cu mult tact și profesionalism, pot oferi furniza datele necesare pentru desfăsurarea corectă a evaluării primare:

observația

vizita

interviul

documentarea

anamneza

În finalul chestionarului subiecții incluși în eșantionul de față au formulat recomandări cu privire la îmbunătățirea procesului de evaluare primară în situația de abuz asupra copilului. Aceștia conștientizează că minorii au dreptul la o dezvoltarea armonioasă a personalității, dar că odată perturbată, procesul de „reconstrucție” este de cele mai multe ori anevoios si complex.

Se stie cât de greu este să menții relații armonioase acolo unde practic este imposibil, dar și cât de important este să scoți minorul din situația defavorabilă în care se află. Este fundamental, afirmă specialiștii din cadrul D.G.A.S.P.C Dolj , să se implice și celelalte autorități locale cu sau fără atribuții privind protecția copilului, pentru a se diminua numărul cazurilor de abuz asupra copiilor.

Concluzii

Problematica generală a abuzului asupra copilului, dar și aspectele procesului de evaluare primară în situația de abuz asupra unui minor sunt în egală măsură, la fel de relevante pentru specialiștii din întreaga lume: asistenți sociali, sociologi, psihologi, medici, ș.a.m.d.

Lucrarea de față a fost împărțită pe două mari planuri și anume: planul teoretic și cel practic. Ambele părți au abordat și au sintetizat principalele explicații ale conceptului de abuz, clasificările și definițiile tipurilor de abuzuri, descrierea factorilor și consecințelor abuzului asupra dezvoltării ulterioare a copilului, precum și rolul evaluării inițiale în ameliorarea situației copilui abuzat.

Partea practică a debutat cu formularea obiectivelor, cu prezentarea eșantionului cercetării și a continuat cu descrierea ipotezelor de lucru, cu operaționalizarea conceptelor și descrierea metodei de cercetare. Având toate aceste date nu ne-a rămas decât etapa cu privire la analiza datelor și interpretarea rezultatelor.

La cercetarea au participat 18 specialiștii din cadrul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj care ne-au furnizat informațiile cu privire la :

frecvența abuzurilor

tipurile de abuz identificate în practica acestora

definirea abuzului

factorii explicativi ai abuzului asupra copilului

consecințele abuzului asupra dezvoltării fizice și psihice a copilului

definirea, procedura de lucru și relevanța evaluării inițiale în situația de abuz asupra copilului

recomandări cu privire la procesul de evaluare îniâială în cazul abuzului asupra copilului

Toți subiecții provin din mediul urban, iar din numărul total al acestora, 13 subiecți sunt de sex feminin, 5 sunt de sex masculin, având vârsta cuprinsă între 25-41 de ani, dar și funcții diferite: de asistent social, psiholog, inspector și sociolog.

Am ales să aplic acestor specialiști chestionarul tematic, a cărei durata nu a depăsit 15 minute. Întrebările au fost formulat într-o manieră concisă, clară și obiectivă, întrebările deschise alternând cele inchise, tocmai pentru a atrage și menține atenția respondenților.

Pentru evidențierea analizei datelor și pentru îmbunătățirea procesului de interpretare a rezultatelor cercetării, am ales să inserez figuri ilustrative care au pus în evidență o diversitate de corelații între indicatorii principalelor conceptate abordate: abuz asupra copilului, factorii și consecințele abuzului, evaluarea primară în situatia de abuz asupra copilului.

În concluzie, putem face trimiteri cu privire la confirmarea sau infirmarea ipotezelor formulate la începutul capitolul patru. Pentru început subliniem faptul că situațiile de abuz asupra copilului se înregistrează și în județul Dolj (confirmarea ip. nr.1), iar majoritatea cazurilor se declanșează datorită nivelului scăzut al educației părinților (confirmarea ip.nr. 2), cu efecte deosebite asupra dezvoltării fizice și psihice ale copiilor (confimmarea ip. nr.3) .

În opinia respondenților cuprinși în eșantionul cercetării de față evaluarea inițială în situația de abuz reprezintă deschiderea cazului și managementul de caz, se realizează prin intermediul observației, vizitei, interviului, anamnezei și documentării și influențează evoluția ulterioară a situației copilului (confimmarea ip. nr.4) .

Iată cât de profundă este problematica abuzului asupra minorilor, dar și cât de importantă este evaluarea primară în această situație, într-ucât crezul fundamental al specialiștilor din domeniul protecție copilului se referă exclusiv la garantarea unei dezvoltări fizice și psihice armonioase a acestuia.

Bibliografie

Constantin, Mădălina, 2004. Maltratarea copilului – între cunoaștere și intervenție, București: Editura Lumen

Cretu, Tinca, 2007, Psihologia varstelor, Iasi:Polirom

Dâmboeanu, Cristina, Forme și particularități ale abuzului fizic săvârșit de părinții aupra copiilor, în Revista Română de Sociologie, 2009, anul XX, nr. 5-6, pp. 427-443, București.

Enăchescu, Constantin, 2003. Tratat de psihosexologie. Ediția a III-a. Iași: Polirom

Florian, Gheorghe și Mihaela Pușcaș, Abuzurile asupra copilului. Forme, motivație, consecințe, în Revista Română de Sociologie, 2008, anu XIX, nr. 5-6, pp. 381-393, București, preluat de pe www.revistadesociologie.ro, la data de 10.03.2013.

Fraico, Ludovic, 2010, Ghid de bune practici în asistența socială. Holt Romania

Iacob, Adrian et. al. 2009. Abuzul și exploatarea sexuală a copilului. Craiova: Editura Sitech.

Manual de bune practici, 2010, Cluj-Napoca:Editura Risoprint

Marcelli, Daniel și Alain Braconnier, 2003. Tratat de psihopatologia copilului. București: Editura Fundația Generația

Muntean, Ana, 2001. Familia și copiii în dificultate- note de curs,. Timișoara: Editura Mirton, Timișoara.

Muntean, Ana și Anca Munteanu, 2011. Violență, traumă, reziliență. Iași: Polirom.

Miftode, Vasile, 1999. Fundamente ale asistenței sociale . Iași: Editura Eminescu

Miftode, Vasile,2003. Tratat de metodologie sociologică. Iași: Editura Lumen

Organizația Salvații Copii, 2002. Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului. Iași: Editura Alternative Sociale, preluat de pe www.salvațicopii.ro, la data de 10.03.2013

Organizația Salvații Copii, 2013. Abuzul și neglijarea copilului. Studiu sociologic la nivel național. București: Speed Promotion, www.salvațicopii.ro, la data de 10.03.2013

Păunescu, Constantin. 1994. Agresivitate și condiție umană. București: Editura Tehnică.

Petruți, Doru, 2007. Violența față de copii din Moldova, preluat de pe www.unicef.ro, la data de 10.03.2013.

Rădulescu, Sorin, 2001. Sociologia violenței (intra)familiale: victime și agresori în familie. București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, Sorin, 2003. Abuzul sexual asupra copiilor. București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, Sorin, 2009. Perspective teoretice și testări empirice în domeniul abuzului sexual împotriva minorului, în Revista Română de Sociologie, 2009, anul XX, nr. 1-2, pp. 121-151, București, preluat de pe www.revistadesociologie.ro, la data de 10.03.2013.

Rădulescu, Sorin. Victime și agresori în domeniul abuzului sexual comis în familie-studii de caz, în Revista de cercetare și intervenție socială, 2010, Vol. 28, pp. 23-48., preluat de pe www. rcis.ro, la data de 10.03.2013.

Ropotică, Maria, 2007. Violența intrafamilială. București: Editura Pro Universitaria

Rotariu, T. et. al, 1996. Expunerea minorilor la abuz și neglijare în județul Cluj, . Cluj-Napoca: Editura World Vision

Roth- Szamoskozi, M.,1999. , Protecția Copilului- Dileme, Concepții și Metod. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca.

Șelaru, Mihai, 1993, Comportament sexual aberrant. Iași: Editura Moldova, p. 161

Ursa, Elena, 2000. Conștientizarea drepturilor copiilor ca metodă de prevenire a abuzului, în Revista Calitatea Vieții, 2000, nr. 1-4, pp. 143-158, preluat de pe www.iccv.ro, la data de 10.03.2013.

Anexă

Chestionar aplicat asistenților sociali din cadrul D.G.A.S.P.C. DOLJ

Bună ziua. Numele meu este……. , sunt student în anul al III-lea la Facultatea de Drept și Științe Sociale, Specializarea Asistență Socială și realizez o cercetare pe tema „Evaluarea inițială în situația de abuz asupra copilului”.

Mai jos am formulat câteva întrebări cu privire la formele de abuz asupra copilului, la factorii și impactul acestora asupra dezvoltării copilului și nu în ultimul rând la rolul evaluării inițiale în situația de abuz asupra copilului.

Răspunsurile dvs. sunt relevante în sensul completării demersului empiric al lucrării de față, asigurându-vă în acelaș timp de confidențialitatea răspunsurilor oferite de dvs.

Pentru început, vă rog să îmi spuneți, dacă în prezent vă confruntați cu situații de abuz asupra copilului?

Da

Nu

Dacă ați ales varianta a., vă rog să specificați cu aproximație, numărul acestora:

_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

În funcție de răspunsul oferit la întrebarea nr. 2, realizați o clasificare a formelor de abuz asupra copilului, ținând cont de frecvența acestora:

_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

Raportându-vă la întreaga dvs. activitate, descrieți în linii generale, situația de b#%l!^+a?abuz asupra copilului:

_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

Identificați factorii explicativi ai abuzului asupra copilului, alegând cel puțin cinci dintre variantele de mai jos:

etnia copilului

nivelul scăzut al educației părinților

absența unui părinte

familia, grădinița sau școala

tipul familiei: monoparentală sau reconstituită prin căsătoria cu un alt partener

sexul și vârsta copilului

bolile cronice ale unuia dintre părinți

stresul adultului

mediul de proveniență a familiei

relația părinte-copil

disfuncțiile psihice ale unuia dintre părinți

comportamentele deviante ale părinților

relația conflictuală dintre părinți

nivelul scăzut al traiului familiei

Ținând cont de formele de abuz asupra copilului, dar și de practica dvs., precizați care din variantele de mai jos, reprezintă consecințe ale abuzurilor asupra dezvoltării fizice și psihice a copilului. Alegeți cel puțin 7 din cele 14 variante, specificând pentru fiecare în parte unul dintre răspunsurile 1-4 (unde 1-foarte des întâlnit, 2-des întâlnit, 3-rar întâlnit, 4-deloc întâlnit):

tulburări de personalitate

decesul copilului

abilități scăzute de comunicare

emoții negative b#%l!^+a?

anxietate, depresie

spitalizarea copilului

stimă de sine scăzută

lipsa creativității

lipsa inițiativei

performanțe școlare scăzute

dereglări ale metabolismului

stări de șoc

tendințe suicidare

comportamente deviante: fuga de acasă, furturi, acte de vandalism

Descrieți în câteva propoziții, semnificația evaluării inițiale, în domeniul

asistenței sociale:

_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

Conform practicii, în situația de abuz asupra copilului, evaluarea inițială presupune următoarele două etape:

sesizarea și elaborarea planului de servicii

implementarea planului și monitorizarea

deschiderea cazului și managementul de caz

În opinia dvs., metodele și tehnicile folosite în evaluarea primară a cazului de abuz asupra copilului sunt (alegeți cel puțin 2 dintre variantele de mai jos):

observația

vizita

interviul

documentarea

teste și scale de măsurare

anamneza b#%l!^+a?

convorbirea telefonică

genograma

ecomapa

scala resurselor familiale

consilierea și supervizarea

În evaluarea primară a cazului de abuz asupra copilului, managementul de caz presupune:

culegerea și analiza datelor doar a familiei copilului

stabilirea specificului relațiilor dintre părinți, dintre adulți și copilul abuzat, dintre copilul abuzat și fratele sau frații acestuia (acolo unde există), dintre copilul abuzat și alți membrii ai familiei extinse

culegerea și analiza datelor cu privire la copilul abuzat și la familia acestuia

stabilirea profesiei, educației membrilor familiei, dar și a nivelului de trai al acestora

identificarea doar a situației sociale a familiei copilului abuzat

stabilirea cauzelor și a consecințelor formei de abuz asupra copilului

resursele interne și externe ale copilului abuzat

Raportându-vă la etapele intervenției sociale, descrieți în câteva cuvinte importanța evaluării inițiale în cazurile de abuz asupra copiilor:

_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________

Ca o scurtă concluzie, menționați ce ați mai adăuga în procesul de evaluare primară, în vederea depășirii situației de dificultate, de către copilul abuzat?

_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________ b#%l!^+a?

Date de identificare:

Vârsta:……………………..

Sexul:…………………….

Profesia:………………………..

Mediu de proveniență…………………………………………………

Vă mulțumesc!

b

=== ϹUΡRІΝЅ ===

CUPRINSb#%l!^+a?

Introducere……………………………………………………………………………………………………………………4

Capitolul 1. Considerații generale ale abuzului asupra copilului……………………………………6

Definirea abuzului asupra copilului…………………………………………………………………….6

Factorii favorizanți ai apariției abuzului asupra copilului…………………………………11

Factori determinanți ai abuzului asupra copilului……………………………………………..14

Capitolul 2. Forme de abuz asupra copilului…………………………………………………………………15

2.1. Abuzul emoțional……………………………………………………………………………………………….16

2.2. Neglijarea………………………………………………………………………………………………………….19 b#%l!^+a?

2.3. Abuzul fizic………………………………………………………………………………………………………..21

2.4. Abuzul sexual…………………………………………………………………………………………………….23

2.5. Consecințe ale formelor de abuz asupra copilului……………………………………………….35

Capitolul 3. Evaluarea inițială în situația de abuz asupra copilului………………………………38

3.1. Intervenția socială: definire, caracterizare și etape……………………………………………..38

3.2. Evaluarea inițială………………………………………………………………………………………………40

3.3. Evaluarea inițială în situația de abuz asupra copilului……………………………………….41

Capitolul 4. Cercetare practică: Evaluarea inițială în situația de abuz asupra b?copilului.43

4.1. Alegerea temei…………………………………………………………………………………………………..43

4.2. Obiective…………………………………………………………………………………………………………..43

4.3. Universul cercetării…………………………………………………………………………………………..43

4.4. Ipotezele cercetării…………………………………………………………………………………………….45

4.5. Operaționalizarea conceptelor………………………………………………………………………….45

4.6. Metoda și tehnica de cercetare…………………………………………………………………………..48

4.7. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor…………………………………………………….49

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………..53 b#%l!^+a?

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………55

Anexe…………………………………………………………………………………………………………………………58

=== Віblіogrɑfіе ===

Bibliografie

Constantin, Mădălina, 2004. Maltratarea copilului – între cunoaștere și intervenție, București: Editura Lumen

Cretu, Tinca, 2007, Psihologia varstelor, Iasi:Polirom

Dâmboeanu, Cristina, Forme și particularități ale abuzului fizic săvârșit de părinții aupra copiilor, în Revista Română de Sociologie, 2009, anul XX, nr. 5-6, pp. 427-443, București.

Enăchescu, Constantin, 2003. Tratat de psihosexologie. Ediția a III-a. Iași: Polirom

Florian, Gheorghe și Mihaela Pușcaș, Abuzurile asupra copilului. Forme, motivație, consecințe, în Revista Română de Sociologie, 2008, anu XIX, nr. 5-6, pp. 381-393, București, preluat de pe www.revistadesociologie.ro, la data de 10.03.2013.

Fraico, Ludovic, 2010, Ghid de bune practici în asistența socială. Holt Romania

Iacob, Adrian et. al. 2009. Abuzul și exploatarea sexuală a copilului. Craiova: Editura Sitech.

Manual de bune practici, 2010, Cluj-Napoca:Editura Risoprint

Marcelli, Daniel și Alain Braconnier, 2003. Tratat de psihopatologia copilului. București: Editura Fundația Generația

Muntean, Ana, 2001. Familia și copiii în dificultate- note de curs,. Timișoara: Editura Mirton, Timișoara.

Muntean, Ana și Anca Munteanu, 2011. Violență, traumă, reziliență. Iași: Polirom.

Miftode, Vasile, 1999. Fundamente ale asistenței sociale . Iași: Editura Eminescu

Miftode, Vasile,2003. Tratat de metodologie sociologică. Iași: Editura Lumen

Organizația Salvații Copii, 2002. Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului. Iași: Editura Alternative Sociale, preluat de pe www.salvațicopii.ro, la data de 10.03.2013

Organizația Salvații Copii, 2013. Abuzul și neglijarea copilului. Studiu sociologic la nivel național. București: Speed Promotion, www.salvațicopii.ro, la data de 10.03.2013

Păunescu, Constantin. 1994. Agresivitate și condiție umană. București: Editura Tehnică.

Petruți, Doru, 2007. Violența față de copii din Moldova, preluat de pe www.unicef.ro, la data de 10.03.2013.

Rădulescu, Sorin, 2001. Sociologia violenței (intra)familiale: victime și agresori în familie. București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, Sorin, 2003. Abuzul sexual asupra copiilor. București: Editura Lumina Lex.

Rădulescu, Sorin, 2009. Perspective teoretice și testări empirice în domeniul abuzului sexual împotriva minorului, în Revista Română de Sociologie, 2009, anul XX, nr. 1-2, pp. 121-151, București, preluat de pe www.revistadesociologie.ro, la data de 10.03.2013.

Rădulescu, Sorin. Victime și agresori în domeniul abuzului sexual comis în familie-studii de caz, în Revista de cercetare și intervenție socială, 2010, Vol. 28, pp. 23-48., preluat de pe www. rcis.ro, la data de 10.03.2013.

Ropotică, Maria, 2007. Violența intrafamilială. București: Editura Pro Universitaria

Rotariu, T. et. al, 1996. Expunerea minorilor la abuz și neglijare în județul Cluj, . Cluj-Napoca: Editura World Vision

Roth- Szamoskozi, M.,1999. , Protecția Copilului- Dileme, Concepții și Metod. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca.

Șelaru, Mihai, 1993, Comportament sexual aberrant. Iași: Editura Moldova, p. 161

Ursa, Elena, 2000. Conștientizarea drepturilor copiilor ca metodă de prevenire a abuzului, în Revista Calitatea Vieții, 2000, nr. 1-4, pp. 143-158, preluat de pe www.iccv.ro, la data de 10.03.2013.