Evaluarea Gradului de Satisfactie al Varstnicilor Institutionalizati In Caminul Pentru Persoane Varstnice Craiova

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I VÂRSTA A TREIA DELIMITARI CONCEPTUALE

Definirea conceptului de bătrânețe și îmbătrânire

CAPITOLUL II TEORII EXPLICATIVE

2.1 Teorii ale îmbătrânirii

Teoria grupului minoritar

Teoria activității

Teoria dezangajării

Teoria modernizării

2.2 Modificări caracteristice vârstei a treia

Modificări fizice

Modificări biologice

Modificări psihologice

Modificări sociale

2.3 Clasificarea bătrâneții din punct de vedere cronologic și funcțional

2.4 Schimbări și evenimente care marchează perioada bătrâneții

Factori cauzali, evoluții și consecințe ale procesului de îmbătrânire

CAPITOLUL III POLITICI SOCIALE DESTINATE PERSOANELOR VÂRSTNICE

3.1 Politici destinate persoanelor varstnice in Romania

3.2 Servicii comunitare pentru vârstnici

3.3 Drepturile și obligațiile persoanelor vârstnice

CAPITOLUL IV INSTITUȚIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE

4.1 Cauzele și efectele instituționalizării

4.2 Condiții de eligibilitate în căminele pentru persoane vârstnice

4.3 Calitatea vieții vârstnicilor

4.4 Nevoile persoanelor vârstnice

4.5 Resursele persoanelor vârstnice

4.6 Comunicarea cu persoanele vârstnice

4.7 Abuzul asupra persoanelor vârstnice

4.8 Rolul asistentului social

4.9 Atribuții ale asistentului social gerontolog

CAPITOLUL V Evaluarea gradului de satisfactie al varstnicilor institutionalizati in caminul pentru persoane varstnice Craiova

5.1Metodologia cercetării

Obiectivele cercetării

Ipoteza cercetării

Definirea variabilelor

Metode de culegere a datelor

Instrumente de culegere a datelor

5.2 Rezultate obținute

5.3 Analiza și interpretarea datelor

5.4. Concluzii

Concluzii

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. VÂRSTA A TREIA.DELIMITARI CONCEPTUALE

„Îmbătânirea demografică reprezintă “o creștere relativă a populației în vârstă de 60 sau 65 de ani și peste în totalul unei populații date, ca un proces ferm și de lungă durată,paralel cu scăderea greutații specifice a grupului tânăr de populație aparținând vârstei de 0-14 ani sau 0-19 ani, în timp ce ponderea persoanelor de vârstă adultă, de 15-59 de ani sau 20-64 de ani inregistrează notificări nesemnificative”.

Populatia lumii la nivelul anului 2010 a fost de 6.868.528.206 locuitori, estimandu-se să se ajungă la mijlocul anului 2050 la 9.411.101.083 locuitori, ceea ce inseamna o creștere de 137%.

Pe grupe de vârstă la nivel global, se înregistrează o scădere a populației tinere de 0-14 ani de la 29,90% în anul 2000 la 27,00% în anul 2010, în timp ce populația de 15-64 de ani crește de la 62,10% în anul 2000 la 66,00% în anul 2010.

Schimbările demografice din UE vor avea probabil o importanță semnificativă în următoarele decenii, deoarece cea mai mare parte a modelelor privind viitoarele tendințe demografice sugerează că populația din UE va continua să îmbătrânească ca urmare a nivelurilor fertilității care rămân scăzute și a unei speranțe de viață din ce în ce mai mari.

Consecințele sociale și economice ale procesului de îmbătrânire a populației vor avea probabil implicații profunde în Europa, atât la nivel național, cât și regional.

La fel ca majoritatea țărilor europene, România se confruntă cu aceeași problemă: îmbătrânirea accelerată a populației și scăderea substanțială a natalității, consecințele acestei probleme aflându-se în special pe plan economic și social.

Scăderea natalității este o consecință a empancipării femeii, acum modelul „femeii la cratiță” este învechit, de urmat pentru tinerele generații sunt femeile de succes.Femei ce au pus și pun întotdeauna cariera pe primul lor dar si a perioadei dificile pe care o traversează poporul roman din cauza crizei economice instalate in anul 2008, criză ce a „obligat” poporul sa facă sacrificii, unul dintre ele a fost faptul ca au pus accent pe supraviețuire si nu pe reproducere.Din cauza crizei economice foarte mulți tineri, dar și persoane de vârstă medie au fost nevoiți sa plece în străinatate.Acest lucru a afectat in mod negativ populatia, foarte mulți copii au rămas în grija bunicilor, care și ei la rândul lor sunt persoane vulnerabile.

Numarul persoanelor vârstnice a crescut semnificativ.Conform INSSE numarul persoanelor inactive cu vârstă cuprinsă între 60-64 de ani în anul 2004 era de 725.911,numarul acestora a crescut în anul 2010 cu 69.849 de persoane pentru ca în anul 2014 Trimestrul I sa se produca o crestere de 150.817 persoane, față de anul 2010 și cu 220.666 persoane față de 2004.

Declinul demografic al populaþiei nu provine din creșterea mortalitãții, ci din reculul natalitãții și menținerea acesteia la valori scãzute, mult sub nivelul de înlocuire a generaþiilor și din migraþia externã a persoanelor tinere și a celor apte de muncã.

Statul, dar si persoanele de vârstă adultă apte de muncă vor avea rolul de a susține economic această populație îmbatrânită.Populație care necesită foarte multe resurse financiare, de la susținerea pensiilor pana la susținerea sistemului de sănătate la care acestia apelează frecvent.

O altă consecință a acestei îmbatrâniri masive este aceea ca vor rămâne foarte multe persoane fara loc de munca, una din cauzele îmbătrânirii este aceea ca oamenii nu au mai adus pe lume copii, acest lucru are consecințe pe termen lung in domeniul educației de exemplu, ne mai fiind copii nascuti, numarul elevilor si studentilor va scădea semnificativ.

Statul este pus in situatie in care va trebui sa adopte noi politici ce au ca scop incurajarea populatiei sa faca copii.Un prim pas a fost facut in momentul in care mamelor li s-a acordat o suma de bani timp de 2 ani pentru cresterea copilului.Acest fapt a determinat foarte multe femei ce au o situatie financiara precara sa dea nastere unor copii pe care ii cresc timp de doi ani, apoi ii abandonează pentru a face altii.Intr-adevar populatia țării ar putea crește în acest fel, dar daca crește fenomenul abandonului vor fi alte cheltuieli cu serviciile de asistenta sociala. Datorita faptului ca tehnologia a avansat, medicina este mult mai pregatita să facă față bolilor ce altâ dată erau considerate incurabile.Acest fapt a dus la cresterea sperantei de viata.

Dupa aprecierile EUROSTAT si IIASA, vârsta medie a populatiei europene va evolua de la 39 ani, în 2000, la 48 ani în 2050.

În paralel, creșterea speranței de viață a determinat creșterea numărului și ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).

De altfel, dacă analizăm site-urile de statistică, populația țării s-a redus substanțial în ultimii 25 ani, cu aproape 1,9 milioane locuitori, conform institutului național de statistică. Această cauză se datorează lipsei de reproducere și schimbarea mentalității cuplurilor cu privire la reproducere, alegând metodele moderne de protecție și rezumându-se la un copil, maxim doi. O altă cauză ar fi și migrația externă.

Consecințele îmbătrânirii demografice se resimt deja, mai mult sau mai puțin îngrijorătoare însa cu trecerea timpului efectele pot fi devastatoare.

Definirea conceptului de bătrânețe și îmbătrânire individuală

Persoanele de vârsta a treia constituie cel mai heterogen segment al populației, iar funcționarea lor diferă mai mult de la un individ la altul decât în cazul celor de altă vârstă, datorită ritmului diferit de îmbătrânire, zestrei genetice, profilului psiho-spiritual, experienței de viață, contextului familial și socio-cultural în care trăiește, evenimentelor trăite.

Așa cum am enunțat mai sus vârstnicii sunt foarte diferiți de persoanele ce aparțin altei generații.Au în primul rand o altă înfațișare, la unele persoane semnele vârstei sunt mai evidente decat la alții, pot exista vârstnici ce arată foarte bine la o vârstă înaintată sau persoane pe care vârsta îi da foarte ușor de gol, acest lucru poate fi explicat prin prisma vietii pe care au dus-o,aceasta poate fi pe de-o parte o viață ușoară, pe de altă parte o viață grea, plină de greutăți și încercări.O altă explicție pentru care unii arată foarte bine și îsi desfășoara activitațile la fel de ușor ca o persoană mai tânără este factorul genetic.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că îmbătrânirea este un proces care se desfășoară pe tot parcursul vieții, începând încă înainte ca noi să venim pe lume. Din perspectivă biologică, îmbătrânirea este considerată un fenomen care apare aproape la toate speciile animale, o rezultantă a interacțiunii dintre factorii genetici, de mediu și cei ai stilului de viață care influențează longevitatea. Bătrânețea este un proces biologic natural și inevitabil care începe la naștere.

Dicționarul Larousse (1991) definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de modificări ce afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de regres, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, degenerare musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacităților de adaptare.

Îmbătrânirea este ansamblul proceselor pe care le suferă un organism după faza sa de dezvoltare. Ea nu este sinonimă cu bătrânețea, care este acea stare ce caracterizează o grupă de vârsta particulară, cea a persoanelor de peste 60 de ani. Îmbătrânirea este un proces de degradare graduală și diferențiala care afectează toate flintele vii, iar sfârșitul său firesc este moartea organismului.

Îmbătrânirea este o perioadă ce apare odată cu înaintarea în vârstă, ea nu apare brusc, este un proces ce apare treptat si de asemenea nimeni nu este scutit de la a îmbătrâni deși foarte mulți încearcă sa mascheze trecerea timpului.Însa timpul nu iartă pe nimeni și oricat am vrea sa ne ascundem vârsta într-un final aceasta ne va da de gol iar întru-un final ajungem cu toții de unde am plecat, și anume, în pământ.Decesul este un proces premergator îmbătrânirii.Așa cum nimeni nu este scutit de trecerea timpului nici de moarte nu poate fugi nimeni la nesfârșit.

Bătrânețea reprezintă o perioadă de profundă degradare și involuție a principalelor funcții ale organismului uman.

Deși bătrânețea este deseori asociată cu degradarea atât în plan fizic, psihic si spiritual bătrânețea nu este înconjurată doar de parți negative.Exista și multe efecte pozitive, dintre care pot enumera faptul ca este perioada în care în sfârșit se pot ocupa de ei, de hobby-urile lor, îsi fac timp pentru a face lucruri pe care în viața de adult încadrat pe piața muncii nu le puteau face.Pot pleca în concedii, pot petrece timp în aer liber, pot sta mai mult în compania prietenilor, familiei, a nepotilor daca ei exista.

Bătrânețea este perioada cand reflectezi la tot ce ai trăit, cu bune și cu rele.Amintirile sunt cele mai de preț lucruri pe care le mai au și pe care nu ratează nici o ocazie sa le împărtășească.

Victor Săhleanu, definește îmbătrânirea ca “o perioadă de perturbări și deviații și numeroase alterări structurale”, apreciază că din punct de vedere strict medical, ea constă în creșterea frecvenței indispozițiilor și a îmbolnăvirilor, creșterea gravității acestora, asocierea mai multor boli, îngreunarea însănătoșirii și consum excesiv de medicamente.

Tulburările de comportament, irascibilitatea dar și răutatea ce o manifestă unii vârstnici poate fi pusa pe seama bolilor ce sunt uneori asociate cu bătrânețea.Din cauza bolilor pe care le suferă unii simt ca sunt pedepsiți de Dumnezeu, consideră ca este nedrept sa fie bolnavi și astfel aleg sa îi rănească si să fie răutacioși cu cei care nu au nici o vină pentru faptul ca sunt în această situație și ca suferă de anumite boli.Având în vedere bolile de care suferă există două tipuri de vârstnici: aceia care se preocupă excesiv de starea lor de sănătate făcând abuz de medicamente, pe de altă parte sunt bătrânii care evită sa ia medicamente realizând ca anumite modificări sunt specifice vârstei si nu este nevoie sa se alarmeze.

Nu numai că îmbătrânirea are un număr mare de dimensiuni, dar ratele îmbătrânirii în cadrul unei dimensiuni variază de la persoană la persoană. De aceea, o persoană poate să experimenteze o îmbătrânire relativ rapidă a anumitor caracteristici.

CAPITOLUL II TEORII EXPLICATIVE

2.1 Teorii ale îmbătrânirii

Există o serie de teorii care încearcă se explice procesul îmbătrânire, dintre care amintesc:

1. Teoria dezangajării

Prin această teorie se explică cum vârstnicul își predă rolul lui din societate unei ale persoane mai tinere, dezavantajându-se de unele responsabilități. Întemeietorii acestei teorii, susțin ideea că individul și societatea se împacă cu acest schimb de roluri, deoarece individul fiind presat de rolul profesional vede dezangajarea ca o poartă spre libertate, spre ușurare,iar transformarea din persoană activă pe piața muncii în pensionar îi oferă timp pentru ceea ce își dorea să facă însă nu reușea din cauza serviciului.Societatea rezolvă prin această retragere distribuirea rolurilor la alte persoane mult mai tinere, care sunt dornice și pregătite de preluare a acestor roluri, astfel satisfăcându-se o parte a cerințelor acestei vârste tinere.

Vârstnicul predă ștafeta unui profesionist ce îi va lua locul pentru ca el să se poată bucura de munca depusă, de a se relaxa alături de partenerul de viață, de a face lucruri pe care nu le putea face ca și angajat cu normă întreagă.Dezangajarea vine ca și o dorință îndeplinită.

2. Teoria activității

Mircea Dumitru susține în cartea lui că omul are nevoie de activitate și de un loc de muncă nu numai din cauza nevoii de a supraviețui și de a avea un rol social, ci și pentru întreținerea diferitelor funcții ale organismului.

Prin activitate omul se simte util, se simte folositor, se simt încă un pion principal pentru bunul mers al societății. Prin activitate și prin utilitatea lui în societate crește stima de sine crește, iar sentimentul de singurătate este diminuat.

3. Teoria grupurilor minoritare

Potrivit acestei teorii, persoanele vârstnice sunt privite ca și grupuri de minorități, având aceleași caracteristici, și anume : venituri mici, aceleași gânduri, preocupări și hobby-uri, dezvoltându-se un set de prejudecății și stereotipuri asupra grupului. Grup care suferă de marginalizare, etichetare și de multe ori de discriminare.

4. Teoria subculturii

Teoria subculturii spune că odată ce îmbătrânirea se aseamănă grupurilor minoritare ca dezvoltare, având același gânduri, fapte, venituri și preocupări „uzate”. Prin prejudecățile și stereotipurile dezvoltate de societate, acest grup este supus discriminării și excluderii din ea, excludere care o putem numii și subcultură.

5. Teoria stratificării pe vârste

Teoria stratificării pe vârste ne evidențiază faptul că societatea este stratificată pe vârste și clase sociale. Fiecare generație este unică, iar societatea actuală are generații care au trăit în diferite perioade istorice, au trecut diferite fenomene economice și politice, așadar membrii unei generații diferă de cei care aparține unei alte generații.

6. Teoria modernizării

Economia, industria și tehnologia s-a dezvoltat accelerat în ultimii ani, făcând ca înțelepciunea și sfaturile persoanelor vârstnice să nu mai fie utile și folositoare. Evoluția accelerată a societății a schimbat pozițiile pe care le are vârstnicul în societate, având un grad mic de respect față de ei, așadar direcțiile schimbărilor fiind spre rău.

Modificări caracteristice vârstei a treia

Îmbătrânirea determină o serie de transformări în corp care influențează buna funcționare fizică a acestuia, aceste modificări pot fi accentuate de prezența anumitor boli cronice. Astfel, aceste transformări pot fi evidențiatela nivelul organelor de simț dar și la nivelul organelor și sistemelor anatomice, a stării de sănătate mentală, a funcționării psihomotorii, precum și la cel al personalității.

Îmbătrânirea are mai multe dimensiuni, dintre care dimensiunea biologică, în care îmbătrânirea este susținută ca fiind un fenomen ireversibil, prin care trecem toți, fiind caracterizată prin slăbirea capacității de reglare, de adaptare și de compensare, axându-se pe îmbătrânirea fizică vizibilă și pe schimbările biologice și chimice ale organismului.

Fenomenul cel mai semnificativ, din punct de vedere biologic,este cel al scăderii instinctelor, după ce în finalul fazelor adulte a avut loc anularea capacității de procreare.

Îmbătrânirea fiziologică, spre deosebire de îmbătrânirea patologică, se realizează fara seisme deosebite, dat fiind faptul că organismul dispune de capacități compensatorii care contribuie la echilibru și adaptare.

Prin îmbătrânirea celulelor și țesuturilor, apar o serie de caracteristici în plan exterior, dintre care cele mai evidente sunt cele ale aspectului general al pielii.Astfel, pielea își pierde din eleasticitate, devine mai subțire, mai ușoară și mai palidă.Adeseori, pigmentația este evidentă, iar spargerile de vase capilare subcutanate formează mici pete sau firișoare violacee.Fenomenele de pigmentare și ridare sunt mai pronunțate la nivelul feței si mâinilor.

Ridurile sunt vazute ca și dușmanii oricărei femei.Acestea încearcă pe cât posibil să ascundă efectele vârstei cu ajutorul machiajului.Altele apelează la creme ce promit a fi miraculoase, promit estomparea ridurilor.Există si persoane cu posibilităti financiare mai mari care apelează la injectii cu botox sau la operatii de înfrumusețare.În aceste riduri sunt ascunse problemele vieții, ele sunt adâncite de amintirile chinuitoare.

O altă problemă cu care se luptă femeile este acela de încărunțire, acest fenomen poate începe încă din perioada în care suntem tineri, dar cel mai evident este în perioada de bătrânețe.Unele femei se confruntă cu albirea părului încă din tinerețe deci nu poate fi asociată exclusiv cu bătrânețea.Uneori oamenilor le poate albi părul pe bază de stres, sau la șocuri foarte puternice.Albirea părului poate fi mascată în totalitate spre deosebire de riduri.

Căderea părului, dar și modificările în plan motric sunt alte probleme ce apar la bătrânețe.

Dificultătile apărute la nivelul mișcărilor și a capacității de efort fizic sunt determinate pe de-o parte de diminuarea mobilității articulațiilor și de atrofierea lor,iar pe de altă parte, de scurtarea mușchiului scheletului,ca urmare a unor modificări biochimice.În același timp, crește fragilitatea oaselor prin rarefierea țesuturilor osoase, au loc decalcefieri,ceea ce provoacă dureri ușoare care modifică aspectul postural.

Apar fenomene de degradare atat la nivelul organelor interne cât si la nivelul ochilor, urechilor.Aceste fenomene de degradare presupun reducerea capacității de vedere,necesitatea purtării de ochelari, apar modificări la nivelul auzului, persoanele vârstnice îsi pierd parțial sau total auzul, folosirea unui aparat auditiv devine obligatorie.

Sistemul nervos se degradează și el și conform cercetărilor timpul de reacție crește odată cu vârsta, această creștere se manifestă în reducerea vitezei de execuție a anumitor acțiuni de la cele mai simple, cum ar fi apăsarea unui buton, până la cele mai complexe (scrierea, dactilografiere).

O altă dimensiune este cea antropologică, care este studiată de oamenii de știință din antropologie, în care este susținută ideea că omul este o ființă care îmbătrânește, dar el nu este doar o ființă biologică ci și o ființă socială, astfel încât îmbătrânirea să se caracterizează prin modificări particulare atât pe plan corporal (morfologic și fiziologic) cât și pe plan psihologic și social, în sfera comportamentului, a afectivității și a gândirii, a conduitei și a atitudinilor, a activității și a relațiilor interpersonale.

Dimensiunea psiho-socială a procesului de îmbătrânire face referirea la însingurarea și stima de sine scăzută a vârstnicului, prin încetarea de activitate în societate și prin lipsa de socializare, fiind numită și moarte socială. Azi, asistăm la o izolare a vârstnicului de societate, simțindu-se marginalizat și inutil. Așadar, la nivel social trebuie să venim cu practici comunitare pentru a diminua gândirea negativă a psihicului. Tocmai de aceea se numește dimensiune psiho-socială, deoarece se referă la percepția vârstnicului despre comunitate și acceptarea acesteia, percepție care se realizează la nivel psihio-cognitiv.

O altă dimensiune este cea psihologică ce evidențiază și dezbate psihologia îmbătrânirii. Odată cu îmbătrânirea schimbările sunt majore și pe plan psihologic. Îmbătrânirea psihologică are ca rezultat a modificărilor, atât factorii interni prin ereditatea, uzura sistemului vieții psihice, cât și factorii externi a mediului ambiant (culturali, ecologici, educativ… etc).

Clasificarea bătrâneții din punct de vedere cronologic și funcțional

Există diferite tipuri de îmbătrânire. Sunt trei categorii majore: îmbătrânire psihologică, biologică și funcțională. Pe lângă acestea, mai există îmbătrânirea cronologică, funcțională și patologică.

„Acest indicator – vârstă cronologică – este unul strict cantitativ și reprezintă timpul scurs de la nașterea oricărui individ în acord cu reperele cronologice.Vârsta cronologică este utilizată de anumite instituții în special, sociale pentru acordarea sau neacordarea unor prestații, servicii și programe de asistență socială.”

De exemplu, legile din Romania, considera persoana vârstnica persoana ce a împlinit vârsta de 65 de ani, conform acestui criteriu legislativ o persoană se poate pensiona sau nu.Daca nu a îndeplinit vârsta de pensionare, acesta nu poate ieși din activitate.Deși unii indivizi se simt mai slabiți și ar dori sa iasă la pensie înainte de vârsta de 65 de ani, acest lucru nu este posibil pentru toată lumea.În același timp există indivizi care se simt în putere deși acest criteriu de pensionare este îndeplinit.

Așa cum am argumentat mai sus această vârstă este o vârstă orientativă pentru pensionare, datorită faptului că există persoane care își pot pierde capacitatea de muncă înainte de împlinirea acestei vârste datorită afectării și deteriorării sănătății așa cum există și persoane care își păstrează capacitatea de muncă nealterată până la vârste înaintate.

„Vârsta cronologică dă individului dreptul de a accesa roluri și poziții sociale care se pot sau nu, ocupa sau efectua datorită îndeplinirii sau neîndeplinirii eligibilități din punct de vedere al acestui criteriu de vârstă (dreptul de a merge la școală, dreptul de a conduce mașina, dreptul la căsătorie, dreptul de vot, dreptul de a cumpăra sau consuma alcool etc.,).

Datorită acestui criteriu cronologic, calitățile oamenilor și capacitățile lor individuale nu sunt diferențiate, acest criteriu le uniformizează, în fața drepturilor și obligațiilor lucrând uneori ca un criteriu discriminatoriu.”

Deși există acest criteriu pentru a putea sau nu conduce mașina de exemplu sau de a consuma alcool, acesta poate fi uneori păcălit cu sau fără intenție,unu din cazuri ar fi acela al copiilor abandonați si a caror zi de naștere nu poate fi mereu cunoscută cu exactitate.Un alt caz în care acest criteriu al vârstei cronologice poate fi înșelat prin dobandirea unor acte false, în care vârsta este cea pe care o dorim.

Vârsta funcțională, este dată în general de elemtentele fizice și psihice ale indivizilor.Se pune accent pe ceea ce un individ este în stare să facă indiferent de vârsta cronologică.Acest criteriu de așezare ierarhică a indivizilor ține cont de anumite elemente de mobilitate a corpului, de coordonarea și executarea corectă a mișcărilor, de capacitatea de muncă, de capacitatea mentală, pentru a-i grupa pe aceștia, în categorii considerate grupe de vârstă tânără, adultă sau vârstnică.

În cartea sa, Sociologia problemelor sociale ale vârstnicilor, Sorin Radulescu datea un exemplu din lumea sportului în care acest criteriu funcțional aduce cu sine unele erori de apreciere si de evaluare.Acest exemplu fâcea referire la un atlet de performanță care la vârsta de 30 de ani este considerat bătrân, iar la vârsta de 50 de ani un pilot trebuie să se pensioneze,în schimb un cercetător poate activa până la vârsta senectuții.

2.4. Schimbări și evenimente care marchează perioada bătrâneții

Deși majoritatea schimbărilor apărute odată cu îmbătrânirea au loc în mod subtil, adeseori imperceptibil, unele schimbări au loc relativ rapid. Schimbările rapide pun individul într-o poziție care necesită eforturi de adaptare (pierderea subită a sănătății fizice, moartea anticipată a colegilor și a prietenilor sau pensionarea).

Îmbătrânirea este ireversibilă. Ceea ce nu înseamnă că anumite manifestări fizice, sociale și psihologice ale îmbătrânirii nu pot fi reversibile. Pierderea rolului social și depresia, de exemplu, pot fi reversibile până la un anumit punct. Totuși, când îmbătrânirea este percepută ca un proces ce însoțește în mod natural trecerea timpului, natura sa ireversibilă este clară.

După cum între diferiți indivizi se observă diferențe de îmbătrânire, tot așa se observă și rate deferențiale de îmbătrânire. Studiind un anumit individ, vom observa că rata îmbătrânirii sociale nu coincide cu cea a îmbătrânirii fizice, iar cea a îmbătrânirii funcționale nu este aceeași cu ceea a îmbătrânirii psihice. De exemplu, ar fi extraordinar să descoperim un individ „tânăr” din punct de vedere psihologic, dar „bătrân „din punct de vedere fizic și la vârsta mijlocie din punct de vedere social. Azi sunt foarte multe cazuri de persoane tinere dar “îmbătrânite” de greutățile vieții, vedem din ce în ce mai des tineri ridați, cu părul alb și care manifestă boli care înainte erau asociate cu bătrânețea. Stresul și mediul în care trăiești sunt definitorii în procesul de îmbătrânire. O persoană care a avut o viață ușoară, fără stres și fără greutăți va îmbătrâni mai frumos și perioada în care își vor savura pensia va fi una liniștită, spre deosebire de cei care au muncit foarte mult în perioada tinereții, au avut multe obstacole și greutăți în viață care vor avea o bătrânețe la fel de grea.

Efectele îmbătrânirii se manifestă mai evident în aptitudinile cognitive, în activitate, în relațiile sociale și afective, în sexualitate, în activitatea creatoare și, uneori, la nivelul personalității.

Bătrânețea este o stare reprezentată printr-o multitudine de interacțiuni, un „ghem „de tendințe generative și cumulative, o răscruce obținută anevoios și conflictual. Din această cauză, bătrânii ajung să constituie din ce în ce mai mult un subiect angoasant pentru societatea noastră, iar asistența socială din România se confruntă astfel cu una dintre cele mai complexe probleme, după ceea a copiilor aflați în dificultate.

Dacă analizăm cele specificate în rândurile trecute, atât teorii ale îmbătrânirii, cât și modificări caracteristice vârstei a treia, putem deduce setul de consecințe ale îmbătrânirii, precum și problemele sociale cu care se confruntă vârstnicul.

Așadar, o primă problemă este izolarea de societate, societatea nu îi mai consideră demni de bază din cauza vârstei și prin urmare le îngrădește accesul la anumite activități, o primă consecință a acestui fapt este stima de sine scăzută, acest lucru duce la sentimentul de singurătate. Prin pensionare, vârstnicul se simte inutil. Este foarte greu să iți întrerupi activitatea brusc, dintr-o dată nu mai pleci la servici timp de 8 ore pe zi, nimeni nu îți mai solicită serviciile. Apare foarte mult timp liber pe care oameni nu sunt pregătiți să îl abia, nu știu să își managerieze sentimentele ce îi copleșesc. Astfel apar manifestări ce duc deseori la depresie și anxietate. Tot în această categorie intră și marginalizarea și discriminarea vârstnicului în societatea, luând ca formă de discriminare în primul rând nerespectarea politicilor sociale la nivel comunitar sau instituțional, excluderea și neglijarea în ceea ce privește implicarea vârstnicului la unele activități ale comunității sau instituției.

O altă problemă socială cu care se confruntă vârstnicul este cea a agresivității și a violenței, fiind o persoană cu o vulnerabilitate ridicată la apărare, acesata este supusă agresiunilor verbale și fizice, de cele mai multe ori sunt victimele unor oameni ce profită de bunătatea și naivitatea acestora,de cele mai multe ori agresorii fac parte din familie.Prin diferite tertipuri aceștia încearca să își ducă la bun sfârșit scopul, și anume acela de a obține bunuri, bani sau chiar locuința vârstnicilor.

Ca problemă socială este privit și nivelul de trai scăzut și sărăcia, problemă care predomină la majoritatea persoanelor vârstnice datorită veniturilor foarte mici și incapacității de productivitate.

Persoanele vârstnice nu au posibilitatea absolută de a accesa serviciile sociale și de sănătate, deoarece politicile sociale și de sănătate nu sunt gândite în așa fel încât cei în drepturi să beneficieze de drepturi. Aceste drepturi le sunt refuzate de foarte multe ori, având ca și criteriu discriminator vârsta, apar mereu expresii de genul „te caută moartea acasă și dumneata vii să te tratezi”, „îi tratăm pe cei tineri, cei bătrâni să aștepte pentru că și-au trăit viața”. Aceste expresii sunt jignitoare și de asemenea le încalcă drepturile. Orice om indiferent de vârstă are dreptul la servicii de sănătate și dreptul la viață.

Însă, orice problemă socială, orice dilemă sau declin poate avea o soluție socială, dacă acest lucru se dorește, se vor obține rezultate uimitoare. Nu trebuie să uităm cine a pus bazele a ceea ce trăim noi azi. Dacă vârstnicii nu și-ar fi făcut treabă atât de bine, poate noi, tinerii din ziua de azi, nu am fi avut un acoperiș deasupra capului, bătrânii de azi sunt cei care au construit blocurile în care noi locuim, nu am fi avut un loc de muncă dacă ei nu ar fi ajutat la construirea și menținerea fabricilor pe linia de plutire.

CAPITOLUL III POLITICI SOCIALE PENTRU PERSOANELE VÂRSTNICE

3.1 Politici destinate persoanelor vârstnice în Romania

Politicile sociale pot fi abordate atât ca acțiuni orientate spre rezolvarea problemelor sociale, cât și ca preocupări pentru realizarea bunăstării sociale. Într-un sens care reunește ambele aspecte, politicile sociale sunt acele activități ale statului orientate spre rezolvarea problemelor care împiedică realizare bunăstării sociale.

Trebuie găsite soluții indiferent cât sunt de mari problemele existente, trebuie asigurată bunăstarea socială a tuturor categoriilor de persoane.

Politicile sociale trebuie să pornească de la o filosofie a asistenței sociale care să sublinieze importanța atât a familiei, cât și a comunității.

Pentru ca societatea să meargă așa cum trebuie fiecare dintre noi trebuie să se implice în rezolvarea problemelor, este foarte important ca ajutorul să vină în primă fază de la familie și de la persoanele din vecinătate.

Bătrânii sunt una dintre principalele categorii de beneficiari ai asistenței sociale, ca și copiii și persoanele cu handicap. Îmbătrânirea populației va determina o creștere a nevoii de asistență socială în cadrul acestei categorii de populație, ceea ce înseamnă, printre altele, locuri de muncă pentru asistenții sociali, chiar dacă acest sector este mai puțin atractiv decât cel al muncii cu copiii, care pare cel mai căutat.

Îngrijirea pe termen lung a persoanelor vârstnice implică mai mult decât pregătirea specializată a asistenților sociali, implică crearea unor echipe interdisciplinare, fiind necesari profesioniști din diverse domenii: medici, nurse, infirmiere, psihologi, terapeuți ocupaționali, kinetoterapeuți.

Foarte mulți evită să lucreze cu vârstnicii, considerând că lucrul cu copii le va aduce satisfacții imediate, vor vedea cum cresc, efectele muncii depuse se vor vedea relativ repede.În cazul vârstnicilor, situația se schimbă, indiferent de munca depusă, vârstnicii sunt persoane cu multiple afecțiuni medicale și decesul poate surveni în orice moment.Acesta este unul din motivele pentru care mulți asistenți sociali evită să lucreze cu bătrânii.

Necesitatea cunoașterii îmbătrânirii ca fenomen individual și social, precum și a caracteristicilor grupului persoanelor vârstnice ca grup de populație minoritar, dar cu o dinamică afectând profund societatea din punct de vedere demografic, economic, politic-administrativ, social sunt cerințe esențiale la începutul oricărui demers de elaborare a politicilor sociale pentru bătrâni.

Literatura de specialitate și practica diferitelor state ilustrează o dilemă: vârstă sau nevoie – politici pentru bătrâni sau politici pentru toți (bătrânii să fie protejați în contextul politicilor sociale generale). Un lucru este clar: acela că trebuie vizată bunăstarea tuturor, nu numai a grupurilor minoritare. Guvernele interpretează diferit nevoile vârstnicilor și, în consecință, adoptă moduri diferite de a le întâmpina.

Dacă primele preocupări privind politicile sociale pentru bătrâni abordau doar chestiunea pensiilor de bătrânețe, centrele de interes ale politicilor contemporane s-au extins la îngrijorările privind calitatea vieții persoanelor vârstnice cu tot ceea ce presupune aceasta: securitate materială, asigurarea medicamentelor și asistenței medicale, servicii de asistență socială în caz de dependență totală sau parțială, pregătire pentru pensionare, prevenirea izolării și excluderii sociale, eliminarea discriminării etc.

Vârstnicii au o serie de drepturi prevăzute de Declarația Drepturilor Omului, reglementările legislative specifice persoanelor de vârsta a treia. Persoanele vârstnice care prezintă handicapuri sau deficiențe mintale beneficiază, la nivel mondial, de o serie de drepturi prevăzute în Declarația cu privire la Drepturile Persoanelor Handicapate și în Declarația Drepturilor Deficientului Mintal.

Asistența socială a persoanelor vârstnice este acordată prin Legea nr. 17/2000, cu modificările și prevederile ulterioare. Această lege prevede:

persoanele vârstnice au dreptul la asistență socială, în raport cu situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispun;

măsurile de asistență socială, prevăzute de prezenta lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale;

sunt considerate persoane vârstnice, în sensul legii, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de legea în vigoare;

persoanele vârstnice au dreptul și la alte forme de protecție socială, în condițiile legii;

asistența socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii și prestații sociale;

beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică care se găsește în una din din următoarele situații: nu are familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta; nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; nu realizează venituri proprii sau acestea nu sun suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Asistența socială a persoanelor vârstnice trebuie să vegheze asupra bunului mers a serviciilor și să se asigure ca drepturile persoanelor vârstnice sunt respectate așa cum sunt ele reglementate în tratate și convenții internaționale.

Persoanele de vârsta a treia sunt oameni ce au dobândit la naștere anumite drepturi și ei se pot bucura, la fel ca și ceilalți oameni de acele drepturi și libertăți fundamentale oferite de statul român, dar au totodată unele îndatoriri față de acesta. Fiecare stat oferă vârstnicilor săi pensionari, în funcție de anumite criterii, o serie de prestații financiare concretizate în: pensie de vârstă, individualitate și urmaș. Stabilirea pensiilor, indiferent de tipul lor și a altor drepturi de asigurare socială, a fost reglementată de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20. 12. 2010 actualizată prin OUG 117/2010 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar fiscale.

În calitate de beneficiar ai serviciilor sociale, persoanele de vârsta a treia au o serie de drepturi și obligații prevăzute de articolele 26 și 27 ale Ordonanței Guvernului Nr. 86 din 2004 privind modificarea Ordonanței de Guvern Nr. 68 din 2003, privind serviciile sociale. Resursele de care pot beneficia persoanele de vârsta a treia din partea sistemelor de suport formale sunt reprezentate de serviciile sociale primare și serviciile comunitare, conform Legii Nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, precum și de Legea Nr. 292/2011 noua lege a asistenței sociale din România.

3.2. Servicii comunitare pentru vârstnici

Conform Legii 17/2000, „serviciile comunitare sociale sunt acordate persoanelor vârstnice cu acordul acestora, atunci când acordul nu poate fi dat de către aceste persoane, consimțământul pentru acordarea acestor servicii va fi dat de rudele de gradul I, în lipsa acestora cu acceptul unui membru al familiei. Decizia acordării serviciilor se ia de serviciul social al consiliului local sau de direcția de asistență socială județeană și a municipiului București, pe baza anchetei sociale, a recomandărilor medicale făcute de medical de familie, prin consultarea și a medicului specialist, și aceste servicii se împart în:

A) Servicii de îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu:

– Servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;

– Servicii socio medicale, ce se referă la: ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea la activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte, sau alte centre specializate;

– Servicii medicale, sub forma consultațiilor și îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de material sanitare și de dispozitive medicale.”

„Conform Art.9 punctul 2 din Legea 17/2000, serviciile sunt asigurate fără plată unei contribuții din partea persoanelor vârstnice, dacă ele au fost evaluate conform grilei naționale și potrivit acesteia, persoana evaluată nu are venituri sau veniturile sunt mai mici de 5 ori decât nivelul venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură. Asistenții sociali asigură servicii sociale comunitare de consiliere, în vederea prevenirii marginalizării sociale și pentru reintegrare socială, fară plată unei contribuții.

Persoanele care acordă servicii de îngrijire la domiciliu, vârstnicilor, sunt acreditate de direcțiile de asistență socială locale sau județene după caz. Pentru persoanele vârstnice care sunt dependente socio-medical de îngrijire, conform grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, consiliile locale pot angaja personal de îngrijire prin plată cu ora, fracțiuni de normă sau normă întreagă, în funcție de perioada de îngrijire necesară a se acorda.

B) Serviciile comunitare acordate persoanelor vârstnice în cămine:

– Servicii sociale: ajutor pentru menaj; consiliere juridică și administrativă; modalități de prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare social în raport cu capacitatea psiho afectivă;

– Servicii sociomedicale: ajutor pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice ori intelectuale; asigurarea unor programe de ergoterapie; sprijin pentru realizarea igienei corporale;

– Servicii medicale, care constau în: consultații și tratamente la cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată; servicii de îngrijire-infirmerie; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu dispozitive medicale; consultații și îngrijiri stomatologice.

Căminele pentru persoane vârstnice, potrivit Legii 17/2000, asigură condiții corespunzătoare de găzduire și de hrană, îngrijiri medicale, recuperare și readaptare, activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber, asistență socială și psihologică și sunt prevăzute cu secții pentru persoane dependente, persoane semidependente, persoane care nu sunt dependente.

Criteriile de prioritate pe baza cărora se facilitează internarea într-un cămin de persoane vârstnice sunt:

– Necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu (ex: demențele șenile, persoanele imobilizate, care posedă o polipatologie ce necesită un tratament medical sub supravegherea personalului medical, etc);

– Nu se poate gospodări singură (ex: necesită ajutor total sau parțial pentru majoritatea nevoilor zilnice);

– Este lipsită de susținători legali sau aceștia nu pot să își îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor familiale (ex: persoane cu sindroame cronice, care nu pot depune efort nici pentru îngrijirea propriei persoane și nici pentru un alt membru al familiei, persoane care sunt în vârstă și nu fac față îngrijirii altei persoane, etc,.);

– Nu are locuință și nu realizează venituri proprii (ex: persoane care au fost evacuate în urma retrocedării proprietăților, etc,.)”

3.3. Drepturile și obligațiile persoanelor vârstnice

„Drepturile persoanelor varstnice in lume sunt adeseori ignorate, deși ele s-au impus din 1976. Fără a avea pretenția că le-am cuprins in totalitate, amintim :

– dreptul la ingrijire medicală;

– dreptul la religie;

– dreptul la prevenirea dependenței;

– dreptul la ocrotire de către personal calificat;

– dreptul la ocrotire legală;

– dreptul de a alege locul și modul de viață;

– dreptul la susținere familială și comunitară și, nu in ultimul rand, dreptul la ingrijiri paliative”.

„Există totuși țări care incearcă să le respecte. De exemplu, in Danemarca, bătranii instituționalizați cu diagnostic de demență Alzheimer beneficiază de un program de recuperare in grup sau individual, asistați de un ergoterapeut; de asemenea, varstnicii parțial dependenți sau independenți, dar singuri, sau cu venituri mici beneficiază de servicii la domiciliu bine concretizate, efectuate de personal calificat: asistent social, medic, asistență de ocrotire.

În Romania este salutară inițiativa Asociației Alzheimer care, de exemplu, coordonează in Timișoara un centru de zi pentru bolnavi cu acest tip de demență in cadrul căruia realizează diverse activități ocupaționale, permițand astfel familiei varstnicului să-și organizeze activitățile zilnice.”

Deși România încearcă să se alinieze la normele europene, încearcă să ajungă la nivelul altor state în care lucrurile merg așa cum trebuie, încercarea este laudabilă însă rezultatele nu sunt cele dorite.

În România încă sunt cazuri de copii, vârstnici, categorii vulnerabile de persoane ale căror drepturi le sunt încălcate de niște persoane care abuzează de funcția pe care o dețin.Sunt foarte multe cazuri de vârstnici abuzați, vârstnici abandonați care au dreptul la asistență medicală, au dreptul de a fi primiți în centre rezidențiale însă din cauza birocrației aceste drepturi fie le sunt incălcate, fie le primesc cu întârziere, uneori prea târziu.

Ordinul nr. 246 din 27 martie 2006 privind aprobarea standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice si pentru centrele rezidentiale pentru persoanele vârstnice prevede de asemenea o serie de drepturi.Acestea sunt prevăzute în codul drepturilor benediciarilor.Câteva dintre acestea sunt:

– de a-si desfăsura activitatile într-un mediu fizic accesibil, sigur, functional si intim;

– de a gândi si actiona autonom, cu respectarea drepturilor celorlalti beneficiari, conform potentialului si dorintelor personale;

– de a consimti asupra serviciilor asigurate prin contract;

– de a beneficia de serviciile mentionate în contract;

– de a li se pastra toate datele în siguranta si confidentialitate: exceptiile de la regula sunt consemnate în scris în acord cu beneficiarii sau cu reprezentantii lor;

– de a nu fi abuzati, neglijati, abandonati sau pedepsiti, hartuiti sau exploatati sexual;

– de a face sugestii si reclamatii fara teama de represalii;

– de a nu fi exploatati economic (abuzuri privind banii, proprietatile, pretentii ce depasesc taxele convenite pentru servicii etc.);

– de a beneficia de intimitate;

– de a-si manifesta si exercita liber orientarile si interesele culturale, etnice, religioase,sexuale etc., conform legii;

– de a fi anuntati în scris si de a putea fi audiati cu 28 de zile lucratoare înainte, daca vor fi exclusi de la accesul la activitatile Centrului Rezidential (cazuri de transfer ori rezilierea unilaterala a contractului de servicii); fac exceptie cazurile de forta majora: agravarea starii de sanatate a beneficiarului, agresarea de catre beneficiar a personalului sau altor beneficiari etc. (situatii ce sunt stipulate în contractul de servicii);

– de a nu desfasura activitati lucrative (aducatoare de venituri pentru centru) împotriva vointei lor;

– de a fi tratati individualizat, pentru o valorizare maximala a potentialului personal;

– de a primi raspuns la solicitarile, opiniile exprimate.

Este foarte important să se respecte drepturile oricărui om, dar atunci când vine vorba de vârstnici, oameni vulnerabili și care nu se mai pot apăra, aceast lucru trebuie sa fie obligatoriu.

În cadrul centrelor rezidentțiale drepturile le sunt respectate în majoritatea cazurilor.Însa au mai fost și excepții în care vârstnicii au spus ca au fost abuzați în cadrul instituției, că li s-a încălcat dreptul de a nu desfasura activitati lucrative (aducatoare de venituri pentru centru) împotriva vointei lor, de asemenea dreptul de a fi tratați individualizat este foarte greu de a fi respectat atunci când instituția are un număr mare de beneficiari și un număr mic de specialiști.

Carta Socială Europeană constituie instrumentul european de referință

in materie de coeziune socială. Aceasta prevede o serie de drepturi elementare

pe care statele membre semnatare se obligă să le asigure cetățenilor lor: dreptul

la protecția sănătății, dreptul la securitate socială, dreptul la asistență socială

și medicală, dreptul de a beneficia de servicii sociale, dreptul la informare și

consultare. Majoritatea acestor drepturi menționează asigurarea accesului la un

minim de servicii de bază, precum și eliminarea marginalizării sociale in randul

diferitelor categorii de populație

Persoanele vârstnice au foarte multe drepturi, dar în același timp au și obligații.Obligațiile comune pentru persoanele vârstnice:

De a furniza informații corecte cu privire la identitate, situație familială, socială, medicală și economică;

De a participa la procesul de furnizare a serviciilor;

De a contribui conform legislației, în vigoare, hotărârilor Consiliului Local la plata serviciilor sociale furnizate, funcție de situația lor materială;

De a comunica orice modificare intervenită în situația lor familială, socială, medicală și economică;

De a respecta regulile instituției și personalul acesteia.

La fel ca în cazul oricărei categorii de persoane, drepturile aduc după sine și obligații.Respectarea acestor ține de bunul mers al instituției.În cazul nerespectării acestor obligații va fi îngreunată activitatea centrului în care aceștia sunt instituționalizați.

CAPITOLUL IV INSTITUȚIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE

Inѕtituțiоnalizarеa ϲоnѕtituiе prоϲеѕul dе ѕtabilirе a unоr nоrmе ϲlarе ϲarе dеfinеѕϲ о ѕеriе dе ѕtatuѕuri și rоluri ѕоϲialе în ϲоrеlațiе ϲu un anumit ϲоmpоrtamеnt ϲе răѕpundе unui ѕеt dе valоri ϲоmunе. Аϲеѕt prоϲеѕ prеѕupunе înlоϲuirеa ϲоmpоrtamеntului ѕpоntan, ехpеrimеntal, ϲu un ϲоmpоrtamеnt binе prеϲizat, ϲоnѕtant, prеvizibil și prеѕupunе a avеa lоϲ în anumitе ϲоndiții.

Instituționalizarea impune respectarea unor reguli de ordine interioară, adaptarea la cerințele și nevoile mai multor persoane.

Urmarеa aϲеѕtui prоϲеѕ dе inѕtituțiоnalizarе еѕtе ϲrеarеa dе instituții. În limbajul științifiϲ și în ϲеl ϲоmun, tеrmеnul dе inѕtituțiе arе mai multе ѕеmnifiϲații. Prin inѕtituțiе ѕе înțеlеgе:

– Un grup dе pеrѕоanе angajat în vеdеrеa ѕatiѕfaϲеrii unоr prоblеmе impоrtantе pеntru о ϲоmunitatе;

– Fоrmеlе оrganizatоriϲе fоlоѕitе pеntru rеalizarеa unоr prоblеmе;

– Anѕamblul dе mijlоaϲе și prоϲеdее fоlоѕitе dе mеmbrii unui grup în vеdеrеa ѕatiѕfaϲеrii unоr nеvоi;

– Rоlurilе impоrtantе pе ϲarе lе dеțin anumiți mеmbri ai unui grup și ϲarе lе pеrmit ѕă aϲțiоnеzе în rеzоlvarеa unоr prоblеmе. Dе ехеmplu, un miniѕtеr pоatе fi ϲоnѕidеrat inѕtituțiе din mai multе punϲtе dе vеdеrе: ϲa un grup dе pеrѕоanе, ϲu о anumită iеrarhiе, ϲarе ѕе оϲupă dе rеzоlvarеa unоr prоblеmе; datоrită fоrmеlоr оrganizatоriϲе prin ϲarе aϲțiоnеază rеѕpеϲtivul miniѕtеr; mijlоaϲеlоr fоlоѕitе (bugеt, funϲțiоnări, hоtărâri, inѕtalații tеhniϲе); rоlurilоr prinϲipalе dеținutе în ϲadrul grupului (miniѕtru, ѕеϲrеtar dе ѕtat, dirеϲtоr, șеf dе ѕеrviϲiu, rеfеrеnt еtϲ.).

Așadar, instituționalizarea este considerată ca fiind procesul de internare a unui individ, pe o perioadă nedeterminată într-o instituție de ocrotire. În cazul vârstnicului, instituționalizarea apare ca o alternativă de protecție în familie, a comunității și a vecinătății umane.

Scăderea capacității de adaptive îl face pe vârstnic foarte vulnerabil și uneori spitalizarea devine, paradoxal, un stres agravant al stării de sănătate. Scoaterea bătrânului din familie, spun specialiștii, trebuie să constituie ultima soluție la care să facă apel.

Pe măsura înaintării în vârstă, ca urmare a problemelor de sănătate grave, pierderea autonomiei și a capacității de autoservire, imobilizare, la care se adaugă factorii sociali: diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea acesteia de a asigura supraveghere sau îngrijire, apare creșterea solicitărilor de îngrijire pe termen lung.

Așezămintele sociale-instituțiile, în sensul cotidian al termenului, sunt locuri cum ar fi camerele, grupurile de camere, clădirile sau fabricile în care se desfășoară cu regularitate un anumit tip de activitate. Orice instituție captează

din timpul și interesul membrilor săi și le oferă acestora un fel de lume, pe scurt, are tendințe delimitatoare.

În unitățile pentru vârstnici (cămine de bătrâni, cămine spitale), asistența trebuie asigurată în echipă.

Deși pe plan mondial, actuala tendință este ca instituționalizarea să reprezinte o soluție extremă, veritabila protecție socială a vârstnicilor trebuind să fie asigurată la domiciliul lor, în România, instituționalizarea rămâne încă o soluție necesară, atâta timp cât internarea rezolvă, în limite acceptabile, nevoia de locuință, de asigurare a hranei și, în multe cazuri, conferă un sentiment de securitate bătrânilor.

Pe de altă parte, în Occident, există sisteme de protecție, care asigură ca instituționalizarea să fie un act voluntar, realizat numai la cererea beneficiarilor.Specialiștii de acolo au avertizat asupra faptului că existența unor cămine pentru bătrâni, prea elegante sau prea ieftine, ar putea tenta familiile să-și abandoneze bătrânii în astfel de așezăminte.O asemenea tentație a fost denumită de către medicii francezi „efect pervers al gratuității”.În Franța, de altfel, există chiar un serviciu special de adopții pentru vârstnici,la fel ca și pentru copii.

4.1. Cauzele și efectele instituționalizării

„Decizia privind instituționalizarea pe termen lung trebuie să fie o decizie elaborată de o echipă pluridisciplinară formată din asistent social, medic, psiholog, la care va participa obligatoriu vârstnicul în cunoștință de cauză,

eventual și familia vârstnicului; este o decizie de mare răspundere care vizează viitorul persoanei și are numeroase repercusiuni psihice, morale, financiare. ”

Dacă această decizie este facută fără o cercetare în prealabil consecințele pot fi unele grave.Vârstnicul poate suferi o depresie gravă, starea de sănătate se poate agrava, de asemenea sunt consecințe și în plan economic, și anume acelea că odată instituționalizat atât vârstnicul, cât și familia acestuia, dacă veniturile vârstnicului nu sunt suficiente, se obligă să plătească contribuția lunară.

Este nevoie să se realizeze o evaluare din punct de vedere medical pentru a se vedea dacă starea de sănătatea este una care să impună instituționalizarea, dacă nu mai există și alte soluții pentru a menține vârstnicul la domiciliu.Ancheta socială este făcută pentru a evalua condițiile în care trăiește vârstnicul.Evaluarea psihologică este și ea de mare folos pentru a ști dacă vârstnicul are probleme de ordin psihologic.

„Cauzele instituționalizării pe termen lung ar fi :

– singurătatea și lipsa rețelei de suport;

– dorința manifestă a varstnicului;

– lipsa veniturilor;

– diferite afecțiuni cronice;

– handicapul fizic sau mintal;

– pierderea locuinței;

– lipsa adaptării in cadrul serviciilor la domiciliu;

– „crize" in sanul familiei de origine ;

– imobilizarea la pat;

– violența domestică sau a celor ce s-au angajat să-l ingrijească.”

Atunci când o persoană este singură, fără familie și fără rude care sa îi întindă o mână de ajutor este foarte greu să își poarte de grijă și acest motiv este unul suficient pentru a apela la serviciile unei instituții de profil; în cadrul acestor instituții problema singurătății se va rezolva,fiind înconjurați de persoane de aceeași vârstă, cu aceleași obiceiuri,sentimentul de singurătate va dispărea încet încet și își va face loc sentimentul de apartenență.

Lipsa veniturilor dar și lipsa locuinței sunt cele mai evocate motive, de asemenea instituționalizarea rezolvă aceste probleme de natură materială.În cadrul căminelor pentru persoane vârstnice mâncarea și spațiul de dormit nu vor mai reprezenta probleme în viața vârstnicilor.

Problemele de sănătate sunt și ele motive pentru care o persoană sau familia acesteia apelează la căminele pentru persoane vârstnice, aceste probleme îi pun pe membrii familiei sau chiar pe soții/soțiile beneficiarilor în imposibilitatea de a avea grijă de vârstnic în sânul familiei.O persoană în vârstă nu va putea să mai aiba grijă de partenerul de viață dacă acesta este imobilizat la pat, nu va avea forța necesară manevrării acestuia, de asemenea este foarte greu sa locuiești cu o persoană ce are demență senilă.Familia este cea care apelează la instituții de îngrijire deoarece nu mai poate face față situației, deși de cele mai multe ori sentimentul de vinovăție îi copleșește, singura soluție de a rezolva problema, este instituționalizarea.

Plecarea copiilor în străinătate este de asemenea un motiv pentru care vârstnicii aleg sa apeleze la o instituție de îngrijire.

Iar ca ultim, dar foarte important motiv este acela de violență domestică.

„O persoană varstnică ce se pregătește să intre intr-o instituție trebuie să parcurgă mai multe etape:

– să ia o decizie;

– să dea o declarație ;

– să aștepte răspunsul;

– să aștepte momentul internării, situații care sunt suficient de stresante.

Efectele acestui stres la persoana varstnică inaintea admiterii in instituție sunt asemănătoare cu efectele directe ale instituționalizării.”

Efectele instituționalizării

Erwin Hoffman apreciază că trăsătura comună pe care o găsește la toate instituțiile este că indivizii aflați în aceste locuri trec printr-un proces de „mortificare". Acest proces implicand interacțiuni cu alte persoane in cadrul respectivei instituții are ca rezultat pierderea identității, altfel spus, „ești unul printre mulți alții"

Fiind decizia cea mai dureroasă din viața unui vârstnic, căminul reprezintă adesea „stația finală a călătoriei în viață”, este necesar să fie rezervat un timp suficient pentru această decizie, evitându-se internările făcute în grabă, care rezolvă doar problemele familiei, nu și ale vârstnicului.Persoana vârstnică are nevoie de o pregătire psihologică prealabilă și de o informare detaliată cu privire la condițiile din instituție, la rutina zilnică în instituție, la diferitele servcii de care poate beneficia, la posibilitatea alegerii.

Atunci când situația o impune, instituționalizarea nu trebuie făcută pe grabă, persoana vârstnică poate avea impresia ca a fost o povară și ca acela este modul în care familia încearcă să scape de el.

Ca reacție la instituționalizare pot apărea tulburări de adaptare.Persoanele vârstnice manifestă adesea o anumită rigiditate a comportamentului, fapt ce poate genera „criza de adaptare” sau „stresul de mutare”, constând în reacții paradoxale, nefavorabile sănătății, în special anxietate.Temerile lui au ca motiv „moartea familială” și ideea eronată că a fost internat ca să nu moară acasă, teama că sfârșitul este aproape, dar manifestă și temeri fără obiect.

În același timp și familia vârstnicului prezintă anumite reacții în momentul când se produce schimbarea, vârstnicul se mută în instituția de îngrijire și astfel responsabilitatea asupra lui se diminuează sau pentru unii chiar se încheie.Pentru unele persoane este foarte greu să accepte faptul ca nu își mai pot ajuta părinții și astfel devin hiperprotectivi.

În aproximativ 10% din cazuri familia consideră că și-a încheiat datoria odată ce vârstnicul a fost instituționalizat, și se invocă diferite motive pentru părăsirea vârstnicului.Alții se culpabilizează, se întreabă dacă nu existau și alte soluții.Angoasa apare la copii care au avut legături strânse cu parinții lor.

4.2. Condiții de eligibilitate în căminele pentru persoane vârstnice

Conform Articolului 18 din Legea 17/2000 căminul pentru persoane vârstnice este instituția de asistență socială cu personalitate juridică, înființată, organizată și finanțată potrivit dispozițiilor prezentei legi.

Actele necesare pentru instituționalizarea în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Craiova sunt:

solicitare scrisă din partea persoanei vârstnice, sau a reprezentantului/ susținătorului său legal;

anchetă socială efectuată de Direcția de Asistență și Protecție Socială din cadrul Primăriei Municipiului Craiova;

copie dupa:

– actul de identitate pentru persoana în cauză, din care să rezulte domiciliul stabil în Municipiul Craiova;

certificat de naștere;

certificat de căsătorie/deces;

copie după actul de identitate pentru soț/soție/reprezentant legal;

acte care dovedesc venitul persoanei beneficiare și al familiei acesteia (cupon de pensie, adeverință de salariat, certificat fiscal eliberat de organele financiare teritoriale);

act doveditor pentru reprezentantul legal

declarația notarială a reprezentantului/susținătorului legal, cu privire la obligația achitării contribuției de întreținere in Cămin, pentru persoana vârstnică beneficiară (integral sau diferența de contribuție);

curatelă în cazul persoanelor care nu se pot reprezenta singure din cauza afecțiunilor medicale;

adeverință de la medicul de familie care să ateste că nu este în evidență cu boli infecto-contagioase și nu este încadrat în categoria persoanelor cu handicapM

recomandare medicală de la medicul specialist sau medicul de familie cu privire la tipul de serviciu recomandat;

analize recente ( 30 de zile ):

radiografie pulmonară;

examen coproparazitologic;

EKG și examen cardiologic;

evaluare psihiatrică și psihologică;

evaluare socio-medicală, stabilită pe baza și în conformitate cu grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin H.G. 886/2000, fișă întocmită de Direcția pentru Asistență și Protecție Socială din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, împreună cu medicul de familie al persoanei solicitante;

„Criterii de prioritate pentru accesul la îngrijire în cămin :

persoana vârstnică necesită îngrijire medicală permanentă, deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu;

nu se poate gospodări singură;

nu are locuință și nu realizează venituri proprii;

este lipsită de susținători legali sau aceștia nu își pot îndeplini obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor familiale.”

4.3.Calitatea vieții vârstnicilor

Îmbătrânirea populației este însoțită de o cerere crescândă de servicii pentru seniori.O idee tot mai acceptată este aceea de a considera calitatea vieții clienților ca o parte esențială a ofertei de servicii.

Literatura face distincție între îmbătrânirea normală, optimă și patologică, iar studiile epidemiologice identifică anumiți factori de predicție a sănătății.Acești factori pot fi considerați drept componente ale calității vieții.Există de asemenea o asociere între calitatea vieții și starea de sănătate.

Viața foarte multor bătrâni se desfășoară în căminele pentru persoane vârstnice sau la domiciliu beneficiind de servicii specializate de îngrijire.Dat fiind acest fapt, serviciile de îngrijire, atât la domiciliu cât și în centre trebuie să fie adaptate nevoilor lor, astfel încat calitatea vieții vârstnicilor să nu aibă de suferit, ba mai mult, să crească.

Din punct de vedere conceptual, calitatea vieții se definește ca gradul în care o persoană se bucură de posibilități importante ale vieții sale.Posibilitățile rezultă din oportunitățile și limitările pe care fiecare persoană le are în viața sa și reflectă interacțiunea dintre factorii personali și cei de mediu.

Calitatea vieții înseamnă lucruri diferite pentru indivizi diferiți.În 1984 Calman a propus ca definiție a calității vieții diferența, la un moment dat, dintre speranțele și așteptările unui individ și experiența sa prezentă.Astfel, calitatea vieții este influențată de experiența trecută, circumstanțele prezente și aspirațiile de viitor.

Analizand aceste definiții constatăm că percepția asupra calității vieții diferă de la un individ la altul,acest lucru ține de fiecare individ în parte și de experința sa de viață dar și de lucrurile pe care le dorește.

Percepția unui individ cu privire la calitatea vieții sale diferă în funcție de factorii economici, de factorii culturali, sănătatea dar si viața socială.O persoană care a avut o situație economică precară și care ajunge într-un centru pentru persoane vârstnice va fi mai mulțumit de calitatea serviciilor și îngrijirilor decat o persoană care a avut tot comfortul necesar acasă.În funcție de așteptările fiecăruia percepția asupra calității vieții scade sau crește.

Calitatea vieții impune includerea calității mediului în care trăiește persoana.Pentru a face referire la aceasta, trebuie luat în calcul faptu că o calitate a mediului este una care poate satisface nevoile fundamentale (hrană, adăpost, siguranță, contact social), oferă o seamă de oportunități în cadrul potențialului individual, oferă control și posibilitatea de a alege în cadrul ambiental.

Datele empirice par să justifice includerea sănătății ca o dimensiune a calității vieții.Cercetările despre valorile existenței, de la primele cercetări ale indicatorilor sociali și până în prezent, au arătat faptul că starea de sănătatea este printre cele mai importante valori și printre cele mai importante domenii ale vieții și calității vieții denumite de indivizi.

Sănătatea este cea mai importantă componentă a vieții oricărui om.Atunci când un om are o stare de sănătate buna, calitatea vieții sale poate fi îmbunătățită deoarece are puterea necesară pentru a face acest lucru.Atunci când starea de sănătate este proastă devii dependent de persoanele din jurul tau, devii dependent de medicamente, te simți neputincios și nefericit.

OMS definește calitatea vieții ca o percepție individuală a poziției în viață în contextul sistemelor culturale și de valori în care trăiește și în relație cu scopuri, așteptări, standarde și concepte.Este un concept influențat de starea de sănătate a persoanei, de starea psihologică a persoanelor, de credințele personale,de relațiile sociale și de relațiile cu mediul înconjurător.

În ceea ce privește serviciile sociale, pentru beneficiar, calitatea înseamnă:

timp și disponibilitate;

finalitate – nivelul de realizare a serviciului;

deferență – cât de bine este tratat beneficiarul de către personalul care furnizează serviciile;

stabilitate – nivelul serviciului furnizat este același la toate vizitele.

Beneficiarul are nevoie de timp pentru a se acomoda cu personalul, de a se acomoda cu gandul ca se află în imposibilitatea de a se îngriji singur, are nevoie de disponibilitate din partea personalului pentru a putea avea încredere ca serviciile vor fi de calitate și ca scopul acestora va fi îndeplinit.Beneficiarul trebuie tratat cu respectul cuvenit.

Astfel, criteriile de bază ale unor servicii de calitate sunt:

curtuoazie – astfel încât beneficiarul să nu se simtă umilit pentru că are nevoie de ajutor;

respect;

simpatie – pentru a avea o relație cât mai deschisă cu beneficiarul;

promptitudine;

ascultare activă – pentru a identifica problema reală de rezolvat;

exactitate – soluționarea problemei care trebuie rezolvată, nu a alteia;

accesibilitate – serviciile acordate trebuie să răspundă tuturor solicitărilor, fără nicio discriminare; de asemenea, instituția care oferă serviciile sociale trebuie să fie așezată astfel încât să fie accesibilă și să aibă un program care să răspundă nevoilor beneficiarilor;

claritate – pașii intervenției trebuie să fie descriși astfel încât beneficiarul să înțeleagă cum se va rezolva problema;

personal bine informat și specializat – pentru a se menține și îmbunătăți nivelul de calitate a serviciilor;

obiectivitate.

4.4. Nevoile persoanelor vârstnice

Orice demers în elaborarea unor politici, programe sau servicii pentru populația vârstnică trebuie să ia în considerare pe lângă drepturile și capacitățile persoanelor vârstnice, și nevoile acestora. Nevoile umane se referă la acele resurse de care oamenii au nevoie pentru a supraviețui si a funcționa adecvat în societatea în care trăiesc.

Este foarte imporant în elaborarea politicilor sociale să se țină cont de nevoile vârstnicilor deoarece nu poți rezolva o problemă daca nu îi știi cauza, una din cauzele pentru care vârstnicii apelează la instituții de îngrijire rezidențială sau îngrijire la domiciliu este faptul că nu își mai pot satisface singuri nevoile.

Nevoia poate fi descrisă ca o „lipsă, o diferență între starea reală și starea de dorit, situație recunoscută/confirmată de către membrii comunității și care poate fi schimbată”

Nevoia își face simțită prezența atunci când ceea ce avem nu este de ajuns.Avem o nevoie în momentul în care ceea ce avem în prezent nu este egal cu ceea ce ne-am dori să fi avut.

Pentru mulți specialiști ( psihologi, experți în politici sociale etc.) au încercat să construiască o tipologie a nevoilor.Abraham Maslow prezintă în cartea sa „Motivation and Personaliy”(1954) propria teorie cu privire la motivație.

El consideră că fiecare dintre noi suntem motivați de aceleași nevoi universale chiar dacă folosim strategii/căi diferite pentru a le satisface; în afară de aceasta el presupune că aceste nevoi universale pot fi ierarhizate și insinuează că nevoile de bază, ce țin de supraviețuire și securitate, trebuie satisfăcute înaintea celorlalte nevoi superioare, de dragoste, stimă de sine, auto-împlinire.

Piramida trebuințelor elaborată de Maslow cuprinde cinci categorii de necesități umane: necesități fiziologice, necesități de siguranță, necesități de dragoste, afecțiune și apartenență, necesități de stimă, necesități de autoactualizare.

Orice om încearcă să se ghideze dupa teoria lui Abraham Maslow cu sau fără să știe de existența ei, instinctual oamenii încearcă să își asigure minimul de subzistență, minimul necesar pentru a supraviețui și aici ne referim la hrană, un acoperiș deasupra capului și siguranța proprie.Abia după ce aceste nevoi universale sunt satisfăcute, ei îndrăznesc să se gandească la dragoste, stimă de sine și într-un final auto-împlinire.Sunt dependente una de cealaltă, nu te poți gândi la auto-împlinire atunci când nevoia de hrană nu este satisfăcută, nu ai cum sa îți dorești respectul și recunoașterea celor din jur atunci când nu ai un acoperiș deasupra capului.

Maslow apreciază că nevoile omului nu vor fi niciodată pe deplin satisfăcute; de îndată ce o nevoie este satisfăcută ( nu mai acționează ca motivator al acțiunii umane; trece într-o stare de latență) o alta ( superioară primei) „apare în zare” (următoarea categorie de necesități nesatisfăcute dirijează comportamentul, se transformă în necesități manifestate); apariția noilor necesități este graduală, în funcție de măsura în care necesitățile anterioare sunt satisfăcute efectiv.

Marea absență din ierarhia lui Maslow este aceea a trebuințelor spirituale.Un demers de asistență socială care nu ia în considerare dimensiunea spirituală a omului, a societății, a creației înseși este sortit să rămână incomplet și doar parțial și temoporar eficient.

Vârstnicii își pun bazele și în același timp speranțele în Dumnezeu.Atunci când sunt încercați de boli, rugăciunea le este singura alinare,iar Dumnezeu cel mai bun prieten.Nevoia de spiritualitate este esențială în viața vârstnicilor în mod expres atunci când celelalte nevoi sunt doar parțial satisfăcute sau unele chiar rămân nesatisfăcute.

Virginia Henderson realizează un inventar al nevoilor fundamentale, deosebit de util în evaluarea trebuințelor unei persoane vârstnice:

a.nevoia de a respira și a avea o bună circulație;

b.nevoia de a bea și a mânca;

c.nevoia de a elimina;

d.nevoia de a se mișca și a avea o bună postură;

e.nevoia de a dormi și a se odihni;

f.nevoia de a se îmbrăca și a se dezbrăca;

g.nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale;

h.nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele;

i.nevoia de a evita pericolele;

j.nevoia de a comunica;

k.nevoia de a actiona conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia;

l.nevoia de a fi preocupat în vederea realizării;

m.nevoia de a se recrea;

n.nevoia de a învăța cum sa-ți păstrezi sănătatea.

Nevoile pe care Virginia Henderson le-a amintit mai sus sunt, pentru unii vârstnici foarte greu de satisfăcut.De exemplu un vârstnic imobilizat la pat se află în imposibilitatea de a se alimenta corespunzător, de a-și asigura o igienă corporală corespunzătoare.Nevoia de comunicare este foarte importantă în viața oricărui om, dar în cazul vârstnicilor situația se schimbă deoarece aceștia simt mai acut nevoia de a avea un partener de dialog.În momentul când au oportunitatea de a avea o conversație, aceștia profită la maxim de fiecare minut acordat.

Analizând nevoile persoanelor în vârstă de peste 80 de ani, Jonathan Bradshaw ( 1972 ) distinge patru categorii/tipuri de nevoi sociale:

Nevoi normative, pe care le identifică specialiștii, profesioniștii (părerea experților cu privire la starea de dorit a membrilor unor grupuri).

Nevoia resimțită se constituie ca o reflectare a ceea ce doresc oamenii.De exemplu, în cazul bătrânilor, mulți dintre ei resimt nevoia de comunicare interpersonală ca urmare a singurătății și izolării.

Nevoia exprimată reprezintă cererea, respectiv o nevoie resimțită pentru care se solicită satisfacerea.Din cauza lipsei de informare, unii vârstnici care întâmpină dificultăți de deplasare în exteriorul locuinței nu își exprimă nevoia de a beneficia de un însoțitor la cumpărături sau la plimbare necunoscând că primăria are un program în cadrul căruia printre serviciile oferite gratuit, cu ajutorul voluntarilor, există și acesta.

Nevoia comparativă apare ca rezultat al comparației populației care nu beneficiază de un serviciu, cu situația beneficiarilor serviciului respectiv.Atunci când există populații cu caracteristici similare, dar care nu primesc un anumit serviciu, atunci ele sunt în situația de a avea nevoie de acest serviciu.

O categorie aparte o constituie nevoia de asistență socială, care desemnează „ resursele elementare minime necesare pentru o viață demnă și o funcționare socială normală, neacoperite prin efortul persoaei/familiei în cauză și nici de componentele de asigurare socială ale sistemului de securitate socială.

Nevoia de asistență socială reziduală reprezintă nevoia de asistență socială neacoperită de sistemul de asistență socială, în cazul vârstnicilor din România, ea fiind evidentă.

Isaacs și Neville (1975) consideră că vârstnicii „în nevoie” pot fi împărțiți în trei grupuri: cei protejați în instituții, cei apărați/îngrijiți de rude și cei învinși,care nu primesc îngrijirea de bază sau ale căror familii se confruntă cu mari tensiuni/probleme; acestor grupuri le putem asocia nevoi de lungă durată (efectuarea cumpărăturilor, a curățeniei etc.), nevoi de scurtă durată ( asigurarea proviziilor de hrană și apă etc.), și nevoi critice ( care apar la intevale scurte și imprevizibile de timp)

Putem crede foarte ușor că odată instituționalizate, problemele, nevoile dar și dorințele persoanelor vârstnice le sunt satisfăcute.O parte din probleme într-adevăr își găsesc rezolvarea într-un centru rezidențial, de exemplu nevoia de hrană, nevoia de a avea un acoperiș deasupra capului, nevoia de siguranță și apartenență este și ea satisfăcută, deși există și cazuri în care vârstnicii sunt abuzați chiar în instituții.Dar foarte des este ignorată nevoia de comunicare; comunicarea este tot ce le-a mai rămas, dar nu de puține ori această nevoie rămâne neacoperită.

Nici în familie situația nu este chiar roz, într-o societate în care supraviețuiește cel mai puternic, lupta între adulți pentru un loc de muncă sau un ban în plus este crâncenă.Dupa o zi în care stresul si problemele de servici au fost la locul lor, puțini găsesc resursele necesare de a mai comunica cu vârstnicul din viața lor.Puțini realizează că ne dezumanizăm în încercarea de a răzbate în această junglă urbană unde doar banii contează.

Ca grup persoanele vârstnice au urmatoarele nevoi:

nevoia de roluri sociale satisfăcătoare;

nevoia de securitate economică;

nevoia de facilități sociale și recreaționale;

nevoia de servicii de sănătate garantate.

Dupa ce își ies din activitate, rolul de profesionist este cedat în favoarea celui de pensionar, singurele roluri ce le mai pot avea sunt cele de prieten, tata, bunic, membru activ într-un grup.Această nevoie de a avea un rol face parte din procesul de adaptare de la persoană adultă activă la persoană fără o ocupație, prin asumarea altor roluri se simt încă utili pentru familie și societate.

Foarte mulți vârstnici fac economii, scopul acestor economii este acela de a avea siguranța zilei de mâine dar un alt scop ar fi acela de a se asigura că înmormântarea lor se va face așa cum și-au dorit.

Orice om are nevoie de momente de relaxare și recreere iar vârstnicii nu fac excepție.Unul din momentele când aceștia se relaxează este atunci când se plimbă, dacă starea de sănătate le permite acest lucru, alții preferă discuții cu persoane de aceeași vârstă, sunt vârstnici care se relaxează citind, rugandu-se sau jucând jocuri, de exemplu, jocul de table sau șah.

Nevoia de sănătate este și ea prezentă la toți oamenii, dar în mod special la vârstnici deoarece suferă de multiple afecțiuni, dar și teama de deces este un factor pentru care bătrânii sunt mai preocupați de sănătate.

Vârstnici înșiși identifică câteva nevoi care sunt adesea trecute cu vederea:

– nevoi datorate faptului ca marea majoritate a celor care îngrijesc persoane vârstnice sunt ei înșiși vârstnici care ar putea să aibă propriile lor nevoi, independente sau dependente de rolul de îngrijitor;

– nevoi legate de diferența de sex dintre vârstnic și îngrijitor ( vârstnicii simt nevoia de a fi îngrijiți de o persoană de același sex, mai ales în ceea ce privește îngrijirea personală, fizică);

– nevoi datorate faptului că puține servicii sociale și medicale se adresează singurătății și depresiei cu care se confruntă vârstnicii, considerandu-se că acestea sunt inevitabile și netratabile la această vârstă;

– nevoi specifice vârstnicilor din centrele rezidențiale (lipsă de personal specializat/pregătit, lipsă de stimulare în aceste centre structura activităților ține seama mai degrabă de ceea ce este disponibil în interiorul centrelor decat de interesele vârstnicilor.

4.5.Resursele persoanelor vârstnice

Resursele vârstnicilor sunt de mai multe tipuri, aceștia pot avea :

resurse materiale de tipul pensiilor,bilete cu preț redus pe calea ferată, bilete de tratament balnear;

resurse interioare – ambiție, perseverență, speranță;

resurse comunitare.

Pentru a putea reuși să supraviețuiască vârstnicii își canalizează toate energiile și resursele interioare spre a avea o viață decentă.Ambiția, perseverența dar și speranța sunt resursele cele mai importante pentru un vârstnic.Trebuie să aibă ambiție în a avea o sănătate mai bună, să fie perseverenți în a-și depăși problemele și speranță că toate acestea se vor realiza într-un final.

Un ajutor pentru bătrâni poate veni și de la persoane obișnuite, nu doar de la profesioniști.Aici fac referire la vecini, care să îi ajute cu făcutul cumpărăturilor, cu o discuție din când în când,sunt persoane miloase, care vin și le gătesc vârstnicilor.Sunt lucruri mici, dar care pentru un bătrân singur înseamnă foarte mult.Este foarte important să ai persoane pe care să te poți baza atunci când sistemul nu este așa cum trebuie și ajutorul nu vine mereu atunci când ai nevoie.

„Categoriile de prestații pentru pensionari includ in cazul tuturor țărilor:

– pensia de vârstă;

– pensia de invaliditate ;

– pensia de urmaș. ”

Vârsta standard de pensionare, în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene – Spania, Olanda, Portugalia, Irlanda, Grecia, Germania, Danemarca – este de 65 de ani sau tinde spre această vârstă.

În 13 din statele membre înainte de 1 mai 2004 – Portugalia, Spania, Danemarca, Grecia, Irlanda, Germania, Olanda, Norvegia, Franța, Islanda,Liechtestein, Luxemburg, Suedia – vârsta standard de pensionare este aceeași atât pentru bărbați cât și pentru femei.

De menționat că legea românească ( 19/2000) prevede o creștere a vârstei de pensionare pentru ambele genuri, dar cu păstrarea diferenței de trei ani.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării condițiile pentru limita de vârstă standard de pensionare (în 2015 – 60 de ani femei și 65 de ani bărbați) și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public (în 2015 – 15 ani).

Deși aceste lucruri sunt stipulate în lege foarte multe persoane consideră că se face o discriminare și că vârsta de pensionare ar trebui să fie aceeași și la femei și la bărbați.Feministele consideră că este corect să iasă la pensie mai devreme deoarece ele pe lângă rolul de profesionist au și rolul de mame și de femei ce trebuie să țină casa mereu curată.

În România, în fapt, vârsta minimă de pensionare, pentru condiții speciale de muncă, este de 45 de ani.Aceste condiții speciale de muncă, care pot afecta, temporar sau permanent, capacitatea de muncă a asiguraților prin expunerea mare la risc, sunt (cf. art. 20 din Legea nr.19/2000) :

a.unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel putin 50% din timpul normal de lucru din luna respectivă;

b.activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

c.aviația civilă, pentru o parte a personalului navigant prevăzut în legi;

d.activitatea artistică în unele domenii

Prin expunerea repetată la riscuri și la muncă grea , persoanele pot fi afectate atât fizic cât și emoțional, consider că este recomandat să iasă la pensie mai devreme atât timp cât au făcut o muncă mult mai grea decat a celorlalți oameni.

În legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,și în completările ulterioare, se precizează doua categorii de pensii anticipate:

a.pensie anticipată;

b.pensie anticipată parțială.

Pensia anticipată poate fi solicitată cu cel mult 5 ani înaintea vârstei standard de pensionare, în condițiile depășirii stagiului complet de cotizare cu cel putin 10 ani, adică dupa o perioadă care va crește de la 35 de ani la 40 de ani de muncă pentru femei, respectiv de la 40 la 45 de ani de muncă pentru bărbați.În calcularea cuantumului acestei pensii se procedează la fel ca pentru o pensie pentru limita de vârstă.

Condiția esențială în cazul pensionării anticipate este de a demonstra sau de a avea un număr minim de ani în câmpul muncii, respectiv de contribuții la sistemele publice de asigurări pentru perioada de pensionare.

Așadar vârsta minimă de pensionare, în raport cu stagiul de cotizare este aceeași, atât pentru pensia anticipată, cât și pentru cea anticipată parțial, criteriu principal constituindu-l numarul de ani de contribuție la sistemul public de pensii. De menționat că acest tip de pensie – anticipată parțială – la împlinirea vârstei standard de pensionare, se recalculează, devenind pensie pentru limita de vârstă.Se pot adăuga și eventualele contribuții realizate în intervalul care a trecut de la pensionarea anticipată parțială.

În ultima perioadă foarte multe persoane au ieșit la pensie anticipat, aceștia au profitat de ocazie și au hotărât că este mai avantajos pentru ei să iasă la pensie anticipat.Principalul motiv pentru care multe persoane au ieșit la pensie anticipat este că nu ar fi rezistat până la pensionarea la limita de vârstă, un alt motiv este faptul că multe persoane tinere sau adulte și-au lăsat copii în grija bunicilor și au plecat în străinătate pentru a muncii.

Pensia de urmaș se acordă copiilor și soțului supraviețuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiții pentru obținerea unei pensii, copii au dreptul la pensia de urmaș până la vârsta de 16 ani, dacă își continuă studiile , fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Dreptul la pensia de invaliditate îl au asigurații care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza: accidentelor de muncă, bolilor profesionale și tuberculozei; bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca.În raport cu cerințele locului de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este : de gradul I,II, III.

Sistemul național de asistență socială pentru persoanele vârstnice din România oferă următoarele tipuri de beneficii și servicii:

a) transferuri bănești: ajutoare sociale; ajutoare pentru încălzirea locuinței; ajutoare de urgență; indemnizații sau alte pensii decât cele provenite din sistemul de asigurări sociale;

b) gratuități sau reduceri de costuri pentru: tratament balnear și odihnă; transport în comun sau interurban; abonamente radio-TV; magazine de tip economat;

c) facilități pentru îngrijirea sănătății: asistență medicală fără plata unei contribuții cu excepția celor care au pensii peste 900 lei; compensări și reduceri ale costurilor la medicamente;

d) servicii acordate în instituții de asistență socială de tip rezidențial: găzduire, îngrijire, asistare, recuperare, suport și consiliere;

e) servicii de îngrijire la domiciliu. Aceste servicii pot fi accesate de către vârstnicii cu venituri reduse;

f) Servicii alternative de tip centre de zi, centre de odihnă, cluburi.

Numărul mediu al pensionarilor dupa sistemul de pensionare:

(Sursa: Institutul Național de Statistică)

Putem observa că numărul persoanelor ce au pensie pentru limita de vârstă, dar și pensionari de asigurări sociale este cel mai mare.De asemenea putem observa că numarul cel mai scăzut se înregistrează la beneficiari de ajutor social – tip pensie.De asemenea puține persoane beneficiază de pensie anticipată și IOVR.

4.6. Comunicarea cu persoanele vârstnice

Comunicarea cu persoanele vârstnice îmbracă anumite aspecte particulare.Mary Marshal propune câteva reguli care facilitează comunicarea cu bătrânii :

să se înceapă de acolo de unde se află persoana asistată, încercandu-se evidențierea modului în care aceasta percepe realitatea;

să nu se judece persoana asistată;

să se facă eforturi de a înțelege persoana asistată;

să se acorde importanță sentimentelor persoanei vârstnice;

să se acorde importanță comunicării nonverbale a vârstnicului;

să se depășească blocajele:

– reținereau sau refuzul bătrânului de a căuta și/sau accepta ajutorul, datorate mentalităților dominante în perioada istorică pe care au trăit-o, uneori atitudini de specific cultural, confuziei privind situația în care se află;

– prezența unor tulburări de vorbire și auz;

– prezența unor deteriorări mintale de tipul demențelor senile;

modalități de depășire a blocajelor:

– comunicarea afectivă;

– oferirea unei strângeri de mână;

– a cânta cu bătrânii;

– răbdarea;

– a-i asculta;

– a le interpreta limbajul nonverbal;

– conferirea de semnificații amintirilor si temelor care revin în conversația cu bătrânul.

În viața vârstnicului comunicarea ține loc de foarte multe lucruri, de natura materială.Bătrânețea nu este pentru toți o etapă frumoasă a vieții.De cele mai multe ori pensionarea și bătrânețea atrag dupa sine efecte negative cum ar fi venituri diminuate, capacitatea redusă de a munci, lipsa unei locuințe, sensibilitatea organismului la contactarea anumitor boli.

Atunci cand viața nu le surâde, amintirile și capacitatea de a comunica cu persoanele dragi sau cu profesioniștii sunt singurele lucruri care îi ajută sa treacă peste momentele grele.Vârstnicii sunt dornici să comunice din experiența lor de viață, așa că, dacă nu există blocaje de tipul tulburărilor de vorbire și auz, sau tulburări mintale, procesul de comunicare va decurge firesc.

4.7. Abuzul asupra persoanelor vârstnice

Violența îndreptată contra bătrânilor constituie o problemă socială, care numai recent a atras atenția cercetătorilor din domeniul gerontologiei sociale.Rezultatele primului studiu național al National Center on Elder Abuse estimează că, în 1996 , aproape jumătate de milion de adulți care trăiau în cadrul domestic au fost abuzați, neglijați ori s-au autoneglijat.

Din acest numar, aproximativ 400 000 de incidente au loc în fiecare an și nu sunt anunțate agențiilor pentru protecția adulților.Acest studiu confirmă „efectul aisberg”.Cazurile denunțate de abuz asupra persoanelor vârstnice reprezintă „vârful aisbergului”, iar majoritatea incidentelor sunt „ascunse”.

Numărul foarte mare de cazuri de abuz asupra vârstnicilor are ca motiv de bază faptul ca vârstnicii fac parte din categoria de grupuri vulnerabile.

Vulenrabilitatea fizică a bătrânului și singurătatea îl expune la toate tipurile de abuz: fizic, sexual, psihologic – emoțional, financiar, neglijare. Putem compara vârstnicii cu copii, deoarece sunt la fel de lipsiți de apărare.Asemeni copiilor, vârstnicii nu se mai pot apăra în cazul unui abuz.Așa cum am amintit în capitolele precedente, capacitățile vârstnicilor de reacție sunt reduse, în același timp forța unei persoane tinere este cu mult mai mare decat cea a unui vârstnic.Aceste aspecte îl transformă pe bătrân în victimă sigură.

Mulți vârstnici, mai ales cei bolnavi, nu pot ieși din casă și nimeni nu cunoaște situația lor.Mai mult decat atât, adesea vârstnicul ezită sau nu doresc să depună plângere când cel care a comis abuzul este un membru al familiei sau cineva drag pe care ei se bazează, de care depind.Pot crede ca ei înșiși sunt de vină sau pot fi îngrijorați că denunțul ar putea duce , în cele din urmă, la plasarea lor într-un centru de îngrijire.

De cele mai multe ori bătrânii încearcă sa le găsească scuze agresorilor, spunând ca a fost un accident sau ca ei înșiși au provocat agresiunea, poate uneori ca meritau ce li s-a întâmplat.Din cauza faptului ca se simt o povară pentru copii sau rude încearcă sa fie cat mai ascultători și de multe ori trec peste anumite situații în care aceștia devin violenți.

De obicei, persoana vârstnică este o persoană care poate fi victima abuzului fizic (bătăi, arsuri, fracturi) din cauza capacității fizice reduse, a unor economii mai mult sau mai puțin mari.De asemenea, mulți vârstnici sunt înșelați de persoane „binevoitoare” cărora le donează casa în schimbul unor zile liniștite, dar ulterior ajung în stradă, cu puțin noroc, într-o instituție.

Fără a se gândi la consecințele faptelor lor, vârstnicii se lasă adesea păcăliți de persoane aparent preocupate de sănătatea și bunăstarea lor, dar care urmăresc doar locuința acestora fără să le pese ca bătrânii își pun bazele și în același timp viața în mâinile lor.

Fără a lăsa pe plan inferior abuzul fizic, ce uneori poate fi cauzator de moarte. cel puțin la fel de traumatizant este abuzul emoțional (înjurături, amenințarea cu moartea, cu bătaia, cu luarea banilor, cu luarea averii).Abuzul emoțional trebuie sa fie în centrul atenției lucrătorilor sociali, pentru că el este greu de demonstrat, iar vârstnicii cu greu își dezvăluie traumele pe care le trăiesc într-o astfel de situație.

Motivul pentru care cei mai mulți clachează și ajung în situația în care jignesc și într-un final lovesc vârstnicul este aceea ca nu sunt capabili să înteleagă suferința acestuia dar si nevoile pe care le are.Pentru ca se simt stresați și cicăliți se simt îndreptățiți sa îi abuzeze fizic și verbal.Nu trebuie uitat ca indiferent cât de rău ne-ar supăra, vârstnicii sunt fie părinții, fie bunicii noștri care merită tot respectul și aprecierea noastră.Dacă aceștia nu ne-ar fi dat viață și nu ne-ar fi crescut mari nu am fi în viață.

De obicei se vorbește mult despre situațiile abuzive din familie, dar instituția reprezintă însă un loc închis în care abuzul emoțional își face adesea loc.

Tot o formă de abuz poate fi neglijarea.Aceasta este de trei feluri:

Neglijență fizică

În comparație cu abuzul fizic,dacă în situația de abuz mai pot rămâne supraviețuitori care să se plângă, să protesteze, în cazul neglijenței, ea poate fi fatală.

Neglijență emoțională

Persoanele care interacționează cu vârstnicul nu sunt capabile să se angajeze într-o relație afectivă, să empatizeze cu acesta, sunt indisponibile în a le asculta păsurile, a-i întelege și aprecia pentru experiența lor de viață, a-i respecta și a-i însoți până în ultima clipă, pentru a avea o viață demnă și decentă.

Neglijență juridică poate viza, de exemplu, lipsa unui suport legislativ adecvat care să pună la adăpost toate categoriile de vârstnici.

Orice formă de abuz sau neglijență ar trebui raportată și sancționată conform legii.Trebuie conștientizat faptul ca abuzul asupra bătrânilor este în continuă creștere și consider ca autoritățile ar trebui să elaboreze politici sociale mentite sa asigure securitatea vârstnicilor și care să prevină situațiile de violență asupra vârstnicilor.

4.8.Rolul asistentului social

Rolurile asistentului social se referă la comportamentele la care se așteaptă persoana asistată, precum si agentia în cadrul careia lucrează asistentul social din partea acestuia.

Rolul de facilitator de posibilități

În această calitate, asistenul social ajută persoana vârstnică să-și articuleze trebuințele, să-și clarifice problemele,să-și dezvolte capacitățile. Încurajează vârstnicul să reflecteze la problemele pe care le are, de asemenea îl ajută sa îsi descopere resursele interioare necesare rezolvării oricăror probleme cu care se confruntă.

Rolul de broker și avocat

Mandatul profesiei de asistent social „de a ajuta oamenii sa obțină resurse”, este piatra de temelie a rolurilor de broker si avocat.În calitate de broker,asistentul social conectează clientii la resurse, furnizandu-le informații despre resursele disponibile făcând recomandările adecvate.În calitate de avocat, asistentul social acționează ca intermediar între clienți și alte sisteme pentru a proteja drepturile clienților. Ca avocat, practicianul devine purtătorul de cuvânt al persoanei asistate, încercând să-i prezinte cauza și să pledeze în favoarea sa.

Rolul de activist

Urmărește schimbări de bază în instituțiile de asistență socială pentru vârstnici, ca rezultat al preocupărilor asistentului social pentru justiție socială, inegalități și privare. Asistentul social urmarește aplicarea legii si respectarea sa.De asemenea intervine atunci cand sunt cazuri de injustiție socială.

Rolul de educator

Realizarea acestui rol înseamnă oferirea de informații utile, de modele de comportament adecvat pentru anumite situații.Asistentul scocial îi învață cum să se adapteze la schimbările determinate de vârstă sau de starea de dependență.Este axat pe furnizarea de informații noi care să permită persoanei asistate să facă față problemelor, precum și asistarea acestora în exersarea unor noi deprinderi sau comportamente.

Rolul de orator

În acest rol, asistentul social își va folosi abilitatea de comunicare.Rolul sau este acela de a le comunica vârstnicilor tot ceea ce au nevoie sa afle, în special asupra modificărilor apărute în desfășurarea activității lor.

Asistentul social are sarcina de a ajuta persoanele vârstnice în confruntarea lor cu ideea de moarte, cu moartea proprie sau a celor apropiați, de a-i sprijini în luarea celor mai bune decizii privind locul unde ar dori să primească ultimele îngrijiri, a le facilita accesul la asistență spirituală.

Rolul de mediator

În sensul său general,mediatorul este acea persoană care încearcă sa remedieze o dispută între persoane sau instituții.Rolul acestuia este de a face părțile sa vadă obiectivele comune, însa spre deosebire de negociator, acesta are rolul de a rămâne neutru.Asistentul social va media conflictele existente între vârstnic și instituție sau între vârstnic si corezidenți.

Rolul de negociator

Spre deosebire de mediator căruia i se cere să păstreze o poziție neutră, echidistantă, față de părțile implicate în conflict, negociatorul este aliat cu una dintre acestea. În rolul de negociator, asistentul social va face tot posibilul ca beneficiarul său să obțină maximul de beneficii.

Cel ce împuternicește

Împuternicirea (empowerment) este procesul de ajutare a persoanelor, familiilor, grupurilor, organizațiilor, comunităților pentru a-și spori puterea personală, interpersonală, politică și influența, urmărindu-se o distribuție mai echitabilă a resurselor și puterii între diferitele grupuri ale societății. Asistentul social are rolul de a ajuta persoanele vârstnice asistate să dezvolte capacități precum: înțelegerea ambianței, luarea de decizii, facilitarea unor alegeri, capacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru alegerile lor, de a influența situațiile lor de viață.

Rolul de cercetător

Rolul asistentului social este acela de a fi la curent cu noutățile în domeniu, și presupune învățarea pe tot parcursul vieții, prefectionarea continuă.

Rolul de inițiator

Atrage atenția asupra unor probleme și inițiază o serie de acțiuni pentru rezolvarea acestora.

Rolul de coordonator

Coordonatorul este cel care ordonează toate componentele unei intervenții, astfel încât aceasta să își atingă scopul și să se evite paralelismele între servicii, precum și eventualele conflicte. În munca cu vârstnicii, asistentul social este atât coordonatorul unei intervenții (manager de caz), cât și al echipei care realizează această intervenție. Sunt necesare astfel abilități manageriale și de lucru în echipă.

Rolul de facilitator de grup

Uneori asistentul social joacă rolul unui lider de grup, fiind vorba de grupuri terapeutice, de consiliere, educative, de suport, de autoajutorare, de inițiativă în rezolvarea unor probleme comunitare. Astfel de grupuri sunt utile și în asistența socială a vârstnicilor.

Conform Îngrijiri la domiciliu pentru vârstnicii din Craiova – Ghid metodologic privind serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele de vârsta a III-a, în cadrul echipei multidisciplinare, asistentul social are șapte roluri dupa cum urmează:

Rolul provocator

Este văzut de alții ca un om onest,sociabil, aventuros.

Rolul contribuitor

Este văzut de alții ca autoritar, responsabil, profesionist și organizat sau disciplinat.

Rolul comunicativ

Este văzut de alții ca cineva care încurajează apreciabil, relaxat și entuziasmat.

Rolul colaborator

Este văzut de alții ca unul optimist, creativ și flexibil

Rolul de a informa cu privire la drepturile pe care aceasta le are și care ar trebui să fie respectate.

Rolul de prevenire a suicidului vârstnicilor

Rolul de prevenire a instituționalizării vârstnicului

Dă dovadă de capacitate bună de a analiza, gestiona și de a prelua emoțiile, sentimentele generate de contactul cu situația în care se găsește persoana vârstnică.

4.9. Atribuții ale asistentului social gerontolog

Gerontologia este un domeniu multidisciplinar care studiază procesele fenomenului de îmbătrânire din perspectivă bio-psiho-socială (la care se poate adăuga perspectiva medicală și cea economică), toate aceste aspecte influențând direct, modul în care oamenii parcurg ultima etapă a vieții (bătrânețe, senectute). Putem spune că gerontologia a luat naștere datorită interesului crescut pentru înțelegerea procesului de îmbătrânire. Etimologia cuvântului gerontologie provine din grecescul “geron” -persoană vârstnică, bătrânețe și “logos” cunoaștere, studiu.

Termenul de gerontologie a fost introdus în 1903 de microbiologul de origine rusă, Elie Metchnikoff, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină (1908) și profesor în cadrul Institutului Pasteur din Paris.

Geriatrie și gerontologie este specialitatea medicală care are drept obiective asistența medicală din îngrijirea acută, cronică, preventivă, de recuperare și terminală a vârstnicilor, precum și studiul procesului de îmbătrânire din punct de vedere somatic, mental, funcțional și social la nivel individual, și al problematicii legate de acest proces la nivelul societății

Un alt mare geriatru, G. Cuny (1991), afirma: "Geriatria nu poate fi decât medicina dependentei si, de asemenea, a prevenirii dependentei, identificând, dupa cum lesne se poate observa, geriatria cu batrânetea”.