Elemente de Psihoterapie Intermediata de Animale

Cuprins

INTRODUCERE

CONȚINUTUL LUCRĂRII

. Cadrul teoretic al studiului

2.1.1 Contextul cadrului teoretic psihoterapeutic

2.1.2 Actul de comunicare în terapie

. Studiu experimental

Obiectivele lucrării

Ipotezele studiului

Metodologia studiului

Prezentarea eșantionului și aplicarea

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul câinilor

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul pisicilor

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul cailor

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul delfinilor

Interpretarea cantitativă și calitativă

Analiza psihologică a rezultatelor

CONCLUZII

3.1. Concluzii generale desprinse din studiile făcute până în prezent

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

De la “începutul începuturilor” societatea a suferit o serie de transformări mai intense sau lente care au implicat o adaptare a evoluției societății rapidă și dificil de realizat, deoarece mecanismele de adaptare ale individului sunt mai puțin dezvoltate.

Sentimentul de inadaptare a individului la progresul societății contemporane presupune o aplicare sistematică planificată și conștientă a unor mijloace psihologice de influențare a comportamentului uman în scopul de adaptare a individului în mod eficient la realitatea existentă.

Factorii care perturbă comportamentul individului și influențează și pe cei din jurul lui, sunt acumulări de trăiri negative care presupun: frustrări, abuzuri, pierderea unei persoane dragi, întâmplări nefericite, schimbări bruște de domiciliu, schimbarea sau lipsa locului de muncă, conflicte armate, dezastre naturale și multe altele.

Acești factori conduc la pierderea controlului comportamentului individului și la dobândirea unor boli contemporane (stres, anxietate, depresie, etc.) în care numai intervenția unui specialist psihoterapeut le poate gestiona și ajuta individul să se elibereze de ele prin aplicarea planificată a obiectivelor :

– dezvoltare personală și promovare a sănătății psihice,

– prevenirea tulburărilor,

– tratamentul sau terapia tulburărilor deja manifestate,

– ameliorarea sau reabilitarea unor boli deja instalate sau în tratament.

O modalitate de a ajuta la schimbarea comportamentului individului sau a unui grup de indivizi o reprezintă “Terapia asistată / intermediată de animale”, care este o metodă de terapie, bazata pe legătura om-animal , dezvoltă o relație specifică și se amplifică atunci când o persoană are sentimente puternice de atașament psihologic pentru animale, iar progresele înregistrate se disting foarte clar.

Această terapie este relativ nou aplicată, în țara noastră neexistând centre terapeutice specializate pe categorii de indivizi (tabere de copii, adulți sau persoane vârstnice).

În țările dezvoltate se aplică cu mult succes în școli, spitale, centre specializate, iar în urma cercetărilor și a observațiilor făcute de specialiști, s-a constatat progrese spectaculoase la toate categoriile de vârstă.

Din totdeauna animalele au avut un rol esențial în însăși existența omului prin asigurarea unei surse de hrană, materii prime de îmbrăcăminte și nu în ultimul rând ajutorul în agricultură.

Odată cu progresul civilizației (robotizare, tehnologii avansate în diferite procese tehnologice) și concentrarea oamenilor în zone urbane (orașe), animalele au fost și ele concentrate în ferme zootehnice, nemaifiind prezente în viața omului decât în mediile rurale sau grădini zoologice.

La o primă observație se constată o diferență majoră între sănătatea psihică a unui individ din mediul rural față de cel din mediul urban în ceea ce priveste stresul, anxietatea, depresia, etc.

Motivarea alegerii acestei metode terapeutice o constituie efectele distructive ale factorilor climaterici extremi (inundații, alunecări de teren, secete, seisme, tornade, vijelii, furtuni, etc.), care au afectat, afectează și vor afecta negativ psihicul oamenilor, situația socio-economică și socio-profesională care afectează implicit stabilitatea și liniștea familială.

Acești factori produc traume psihice umane mai mult sau mai putin grave, dar care dacă nu se tratează, ele conduc la instalarea tulburărilor și manifestarea lor, necesitând metode rapide de ameliorare și reabilitare a individului.

Mijloacele de informare moderne și rapide (internet, documentare tv) conțin informații utile prin care individul interesat își poate forma un bagaj de cunoștințe sumare, dar care nu poate fi utilizat fără ajutorul unui specialist terapeut care are la îndemană metodologia și strategia de parcurgere a unor etape bazate pe rezultatele multor cercetări de-a lungul timpului și care au înregistrat progrese pozitive.

Societatea noastră contemporană beneficiază în ultimul timp de o asistență de depistare a tulburărilor de comportament preventive sau deja instalate, psihoterapeuții primind un sprijin real din partea medicilor de familie și a cadrelor didactice unde fiecare unitate de învățământ este asistată de către un psiholog.

Ponderea cea mai mare o reprezintă adolescenții care provin din familii în care celula familială suferă un dezechilibru și în care familia prea puțin își pune problema tînărului individ care la rîndul lui, se află într-un plin proces de transformare – natural, în care psihicul tânărului se află în criză de identitate și unde pshiologii unităților de învățământ împreună cu diriginții și profesorii îi oferă un sprijin real.

De parcă nu ar fi suficiente transformările produse de situațiile socio-economice și socio-profesionale care afectează în principal mediul urban, un alt fenomen îngrijorător se amplifică în societatea noastră care afectează și societatea din mediul rural.

Dezastrele provocate de manifestarea factorilor climaterici extremi au condus în zonele afectate la strămutarea unor sate întregi și comasarea lor în zone mai sigure, dar unde societatea rurală se adaptează foarte greu.

Omul, pe lângă faptul că a suferit pagube materiale (totale sau parțiale) sau pierderi de vieți omenești este nevoit să conviețuiască brusc într-o comunitate mult mai mare, într-o locație nouă, înconjurat de oameni noi și în care trebuie să fie puternic pentru această tranziție nedorită, bruscă, dar necesară.

De aceea este momentul să se înființeze cât mai multe centre (tabere) de terapie asistată / intermediată de animale, pe categorii de vârstă care să ofere pentru o clipă din viața individului următoarele:

– copilul să-și trăiască copilăria în mod plăcut și educativ,

– adolescentul să-și formeze responsabilități și să-și formeze identitatea,

– adultul să se elibereze de stres, anxietate, depresie, etc.

– persoanele vârstnice să se elibereze de sentimentul de inutilitate și singurătate,

– persoanele în convalescență să se recupereze mai rapid.

Este nevoie de o cât mai mare popularizare a terapiei asistate / intermediată de animale prin articole ample și rezultatele obținute (internet, filme tv documentare, pliante, mass media, ore speciale în unitățile de învățământ, etc).

Conținutul lucrării

Tema abordată în lucrare are ca obiectiv elaborarea unui studiu de caz care implică interacțiunea între clienți și animalul instruit, împreună cu terapeutul, în scopul de a facilita progresul clienților față de obiectivele terapeutice, utilizând tehnica cognitiv – comportamentală privind un număr de patru elevi școlari din clasa a-IV-a ale unei școli nou înființate în urma comasării unei comunități rurale datorită unor dezastre naturale.

In continuare vom face terapii cu 20 de personae care au animale de companie si altele 20 de persoane care nu au animale,toate avand varsta intre 25-45 de ani.

Copii prezintă stări de tristețe și plictiseală prelungite, timiditate și izolare accentuată față de noii lor colegi, tulburări de somn prin prezența coșmarurilor în vis legate de dezastrul produs, tresăriri la zgomote acute asemănătoare cu cele din dezastru, absenteism școlar.

Metoda aplicată constă in faptul că subiecții studiului sunt programați pentru ședințe terapeutice desfășurate alternativ: în Cabinetul terapeutic și la Centrul de terapie pe o durată de 12 săptămâni. Animalul ales de terapeut este un câine din rasa Labrador Retriever.

Conținutul temei în cercetare va ține cont de următoarele:

– componenta familială,

– situația socio-economică și socio-profesională a familiei,

– rolul religiei în familie,

– comparație între situația anterioară strămutării și cea prezentă,

– pierderea unor legături de prietenie și formarea de altele noi,

– tipul animalelor deținute înaintea strămutării și după strămutare,

– rolul copiilor în diverse ipostaze de apropiere între ei și animalele de casă,

– desene cu animalele cele mai îndrăgite,

– povestioare și întâmplări cu animale,

– dacă știu în ce constă îngrijirea animalelor,

– care sunt cauzele care provoacă suferințe animalelor, etc.,

– ce simt copii că s-a schimbat în viața lor, în bine sau rău, după strămutare.

Obținerea de date informative despre copii se va face pe baza interviului și a unui chestionar care va fi completat de copii și aprobat de părinți.

El va fi completat în prima zi de ședințe și concomitent, se va completa un alt chestionar privind stabilirea stilurilor de învățare a copiilor care va ajuta terapeutul la stabilirea metodelor de terapie aplicate în cabinet și în ședintele de terapie cu animalele la Centrul de terapie.

De asemenea, se va aplica un chestionar privind absenteismul scolar, fișe de feed-back și se va elabora un plan de supraveghere mai atentă din partea părinților, implicându-i astfel la participarea activă în viața copiilor lor, pentru binele acestora.

Studiul se va desfășura pe parcursul a 12 săptămîni de terapie.

Se va utiliza în principal practica comunicării în psihoterapie (P.Sary,1990,p.113), bazată pe tehnicile de observație și interviu, care urmărește etapele:

– stabilirea relației,

– sincronizarea,

– observarea,

– culegerea de informații,

– stabilirea obiectivului psihoterapeutic,

– ghidarea procesului terapeutic.

Scopul propus este acela de a reliefa diferențele de:

– comportament,

– afectivitate,

– senzații,

– cogniții,

– relații interpersonale,

– funcționare biologică.

Cercetarea în aplicarea terapiei se poate face prin două moduri: cercetarea cantitativă si cercetarea calitativă, prin metoda psihoterapeutică cognitiv – comportamentală, în care se consideră : pentru cercetarea cantitativă un număr de patru cazuri (terapie individuală), iar pentru cercetarea calitativă un număr de două grupuri a câte doi subiecți (terapie de grup). Ca reper de control se va considera restul de elevi din clasa a-IV-a, care fac parte din viața socio – culturală a comunității, și în mijlocul cărora nu se pot adapta subiecții prezentului studiu.

Descrierea metodelor de cercetare :

1. Prin cercetarea cantitativă (paradigma pozitivistă), evenimentele, faptele și informațiile se obțin prin metode descriptive și experimentale, care pot fi analizate într-un mod neutru și obiectiv, având la bază următoarele principii:

– realitate obiectivă și simplă,

– caracteristicile contextului social în care trăiește clientul

– informațiile obținute nu se asociază cu calificative de tipul bun sau rău,

– explicația unui fapt social trebuie să rezulte dintr-un studiu, care să poată fi verificată și de alți terapeuți.

– presupune mai multe cazuri și mai puține detalii.

2. Prin cercetarea calitativă (paradigma comprehensivă) se ține cont de trăsăturile terapeutului ca individualitate umană (fiind implicat în cercetare, poate influența rezultatele).

Prin cercetarea calitativă se face o analiză de profunzime a caraetodelor de cercetare :

1. Prin cercetarea cantitativă (paradigma pozitivistă), evenimentele, faptele și informațiile se obțin prin metode descriptive și experimentale, care pot fi analizate într-un mod neutru și obiectiv, având la bază următoarele principii:

– realitate obiectivă și simplă,

– caracteristicile contextului social în care trăiește clientul

– informațiile obținute nu se asociază cu calificative de tipul bun sau rău,

– explicația unui fapt social trebuie să rezulte dintr-un studiu, care să poată fi verificată și de alți terapeuți.

– presupune mai multe cazuri și mai puține detalii.

2. Prin cercetarea calitativă (paradigma comprehensivă) se ține cont de trăsăturile terapeutului ca individualitate umană (fiind implicat în cercetare, poate influența rezultatele).

Prin cercetarea calitativă se face o analiză de profunzime a caracteristicilor unui segment al realității sociale și are la bază următoarele principii:

– presupune mai puține cazuri și mai multe detalii,

– deschidere de limitare a evoluției (un scop al cercetării, nu o condiție),

– comunicarea între terapeut și client pentru a culege informații despre realitate, în care clientul definește, explică și interpretează realitatea, iar terapeutul selectează ceea ce este esențial,

comun și definitoriu pentru faptul social.

– realitatea socială ca proces, în care terapeutul identifică modul de construire a unor modele comportamentale (individuale sau sociale) și definește sensul acțiunilor umane.

– reflexivitatea și analiza unde fiecare simbol sau sens este considerat a fi reflexul contextului în care a luat naștere.

– explicația în care terapeutul informează clientul la ce se așteaptă de la el și care este procedura de lucru.

– flexibilitatea în alegerea metodelor și a procedeelor în funcție de cerințele contextului, ele putându-se schimba pe parcursul cercetării.

Caracteristicile metodei calitative:

– cercetează situația reală,

– selectează date esențiale dintr-un număr mare de detalii,

– colecționează date detaliate, calitative și descrieri de amănunte,

– presupune participare și raționament personal (fără alți operatori de interviu),

– abilitate de adaptare la schimbările care intervin în funcție de evoluție,

– acceptă ideea că fiecare caz este unic și trebuie cercetat ca atare,

– amplasează fiecare eveniment într-un cadru bine definit,

– neutralitatea empatică a terapeutului, dar în același timp să perceapă empatic trăirile clientului.

Concluziile vor reliefa diferențele de comportament și comunicare ale clientului

(stare de calm, de sănătate, dinamism, relaxare, optimism, încrezător în acțiunile lui, sensibilitate față de cei din jurul lui, relații de prietenii simple și bine definite, cooperare conștiență cu bunul lui prieten patruped, îi oferă hrană și îl îngrijeste, devine responsabil și independent).

Animalele oferă clientului afecțiune și înțelegere de la care clientul învață la rândul lui să ofere altora aceste sentimente.

Tehnica cognitiv-comportamentală are ca scop identificarea gândurilor negative automate și modificarea acestora odată cu comportamentul aferent care decurge din ele.

(A.T.Beck 1967) a elaborat modelul cognitiv al depresiei, al anxietății generale și sociale, precum și al tulburărilor psihomatice care constau în:

Experiențe timpurii, formarea unor convingeri disfuncționale, incidentul critic (S-stimul), activarea convingerilor, gânduri negative automate, simptome depresive:

– somatic,

– cognitiv,

– afectiv,

– motivațional,

– comportamental.

Terapeutul utilizează fișe de autoevaluare în care folosește interviul, de genul:

Tabelul 1.1. Model de fișă de autoevaluare

2.1. Cadrul teoretic al studiului

Cadrul teoretic al studiului se bazează pe principiile teoriei învățării sociale, teoria sistemelor generale și teoria comunicării.

Modalitățile interactive de intervenție terapeutică, constau în:

– comportament (B-“behavior”) reprezintă comportamente direct observabile și măsurabile: obiceiuri, gesturi, răspunsuri, diverse reacții, în care clientul specifică acele comportamente pe care vrea să le dezvolte și pe cele la care vrea să renunțe.

– afectivitate (A-“affect”) se referă la emoții (anxietate, culpabilitate, furie, depresie), sentimente puternice pe care le trăiește cel mai frecvent, stări de dispoziție de bază și să noteze la B tipurile de reacții comportamentale pe care le adoptă atunci când se simt într-un anumit mod.

– senzații (S-“sensatios”) în care clientul trebuie să identifice senzațiile negative (tensiune, amețeală, durere, înroșire, transpirație, respirație grea, panică, senzație de gol în stomac, etc) și să specifice ce comportament adoptă pe care să-l noteze la B sau A.

– imagerie (I-“images”) în care se va nota orice vis supărator sau amintiri neplăcute legate de propria persoană, ce anume din trecut, prezent sau viitor provoacă îngrijorare și dacă unele din aceste imagini determină anumite comportamente, sentimente sau senzații neplăcute, ele se vor adăuga la B,A și S.

– cogniții (C-“cognitions”) se referă la ce tipuri de idei, opinii, valori sau atitudini împiedică starea de bine a clientului (incapabil, ratat, dezagreabil, rău etc) și modul în care aceste gânduri negative influențează propriul comportament (notat la B), propriile sentimente (notate la A), senzatii (notate la S) și imagini (notate la I).

– relații interpersonale (I-“interpersonal relationships”) la care se va nota orice interacțiune negativă cu persoane importante din viața clientului (prieteni, rude, colegi) și modul în care este tratat de alte persoane. Se va surprinde modul în care influențează și sunt influențate modalitățile B, A , S, I și C de relațiile clientului.

– funcționare biologică (D-“drugs, alchool, nutrition, exercise”) în care se va nota o listă a medicamentelor pe care le ia clientul, indiferent dacă sunt prescrise de medic sau nu, se vor include problemele de sănătate prezente și bolile avute. Modalitățile interactive de intervenție terapeutică în totalitatea lor sunt simbolizate prin literele BASIC I.D. și constituie fundamentul psihoterapiei multimodale, mulată pe nevoile și așteptările clientului.

Construirea profilului BASIC I.D. se face în urma interviului T-C(terapeut-client), prin utilizarea metodelor interactive.

2.1.1. Contextul cadrului teoretic terapeutic

Terapia se va desfășura într-o locație a terapeutului, timp de 12 săptămâni în prezența obligatorie a terapeutului și a dresorului, unde există: cabinet terapeutic dotat corespunzător (vezi anexă), centru terapeutic de desfășurare a activităților terapeutice și animalul selectat, sănătos, blând (dresat corespunzător).

Tehnica terapeutică reprezintă:

Regulile care permit distingerea comportamentelor clienților și terapeutului din timpul ședințelor vizavi de cele din viața curentă prin actele care se desfășoară în cabinet și în centrul terapeutic, de-a lungul unei perioade de 12 săptămâni, în scopul ameliorării stărilor de comportament și trăire emoțională a clienților.

Terapeutul dirijează psihoterapia ținând cont de:

– numărul de persoane,

– dispoziția locurilor,

– planificarea timpului.

Numărul de persoane

Având în vedere grupul țintă stabilit : patru elevi, conform tehnicii stabilite, se disting două forme de terapie: individuală și de grup.

Dispoziția locurilor ține de aranjamentul ambiant din cabinet: canapea, masa rotundă, scaune, calculator, filmulețe cu animale, materiale consumabile (hârtie, culori, creioane), jucării care reprezintă animale, broșuri cu poezii, povești, ghicitori cu animale, melodii cu animale, poze, postere cu animale, sunete înregistrate ale unor animale, etc.(vezi anexe).

Planificarea timpului implică doi factori :

– frecvența ședințelor,

– durata psihoterapiei.

Durata psihoterapiei se fixează de comun acord cu părinții și copii acestora.

2.1.2. Actul de comunicare în terapie

Factorii care contribuie la desfășurarea actului de comunicare țin cont de: temperamentul copiilor reflectat în percepție, memorie, gândire, afectivitate, modul cum reacționează și se manifestă, sub aspect dinamico – energetic în diferite situații externe:

– rapiditatea percepției, a răspunsurilor verbale la întrebări,

– reacțiile motorii (intensitatea trăirilor emoționale, durata lor, forța acțiunilor voluntare),

– echilibrul sau impulsivitatea derulării răspunsurilor,

– cum se manifestă, comportă și acționează într-o împrejurare sau alta de viață, în cadrul relațiilor interpersonale, atracțiile și respingerile, simpatiile și antipatiile față de animale.

Temperamentul este propriu nu numai omului, ci și animalelor.

I.P.Pavlov și-a elaborat teoria sa despre temperamente prin cercetări efectuate pe animale și a concluzionat următoarele:

– tipul puternic – echilibrat – mobil cu corespondent la temperamentul sangvinic (vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat).

– tipul puternic – echilibrat – inert cu corespondent la temperamentul flegmatic (calm, tăcut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situații noi, puțin impresionabil, rezistent la stres și frustrații.

– tipul puternic – neechilibrat – excitabil cu corespondent la temperamentul coleric (rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, imprudent, trăiri emoționale explozive, instabilitate comportamentală, tendință de dominare în relațiile interpersonale, saturație și plictiseală rapidă la monotonie.

– tipul slab cu corespondent la temperamental melancolic (interiorizat, retras, sensibil, delicat).

Caracterul manifestat în situații sociale de relaționare și adaptare la particularitățile și exigențele mediului social, din punct de vedere psihologic (adaptibilitatea) și etic (concordanța sau discordanța în raport cu normele, principiile și modelele morale propriului mediu socio-cultural în care trăiește).

Aptitudinile care măsoară gradul de organizare a personalității clientului, reflectat în evaluarea laturii cantitative a performanței (volumul sarcinilor rezolvate, timpul necesar rezolvărilor și intensitatea efortului depus), reflectate în evaluarea laturii calitative (gradul de dificultate și complexitate a sarcinilor rezolvate, noutatea și originalitatea “produsului final”, importanța sarcinilor, procedeul utilizat în rezolvare și diversitatea modală a sarcinilor accesibile rezolvării) și raportul înnăscut – dobândit în structura aptitudinilor. Se disting: aptitudini generale și aptitudini speciale.

Imaginea de sine sau Eul fizic (realitatea fizică) în care se percepe ca: frumos-urât, agreabil-dezagreabil, puternic-slab, etc., și Eul psihic (spiritual) în care se percepe ca: înzestrat-neînzestrat, capabil-incapabil, tolerant-intolerant, bun-rău, etc. Imaginea de sine presupune formulare de pretenții și drepturi, dar și de răspunderi și obligații.

Empatia are un rol important în comunicare și este strâns legată de personalitatea clientului. Persoanele empatice se caracterizează prin atitudini optimiste, căldură, afectivitate, altruism, generozitate, flexibilitate, sociabile.

Persoanele slab empatice se caracterizează prin rigiditate, intoleranță, singurătate, sunt retrase, centrate pe sine, și nu acordă atenție sentimentelor altora.

Adoptând modelul de comunicare prezentat de școala de la Palo Alto (P.Watzlawick, J.Beavin, D.Jackson, 1972), se regăsesc principalele mijloace ale unei abordări sistematice asupra comunicării dintre psihoterapeut și client.

Axiomele comunicării în psihoterapie:

Paradoxul comunicării: “nu putem să nu comunicăm”

– verbală-nonverbală,

– prin cuvinte-gesturi.

2. Componentele comunicării:

– conținutul: ceea ce spun – nivelul informațional,

– relația: cum spun ceea ce spun – nivelul relațional.

Interacțiunea rezultată este o buclă retroactivă între terapeut și client care depinde de contextul și cadrul psihoterapeutic T––––->C

T<––––-C

Componenta informațională a comunicării este transmisă cu precadere verbal (prin cuvinte) și nonverbal (prin gesturi, atitudini posturale, expresii faciale, tonalitate vocală).

Relația dintre client și terapeut va fi definită în funcție de modul în care va fi spus conținutul:

– privind-ul în ochi și cu o voce gravă sau

– evitându-i privirea și pe un ton neutru.

Feedback-ul poate regla comunicarea între terapeut și client dacă ambii vor fi în același timp emițători și receptori.

Caracteristicile relației psihoterapeut-client (E.Gillieron,1992,p124) sunt:

Comportamente reciproce ale clientului și terapeutului

Status: drepturi și îndatoriri Procedee tehnice : regulile jocului

Mod de comunicare

Verbal Non-verbal

S-a constatat că empatia reprezintă o caracteristică importantă a comunicării psihoterapeut-client.

Funcțiile de bază ale empatiei sunt:

– a-l asculta pe celălalt cu atenție,

– a-i repeta ceea ce înțelegem (a reformula),

– a-i cere precizări, informații în plus, sau o confirmare.

2.2. Studiu experimental

Terapia cognitiv-comportamentală are la bază principiul că ”modurile în care individul se comportă sunt determinate de situațiile indicate și de felul în care subiectul le interpretează” (Irina Holdevici, 1996, pag.104).

Teoria personalității afirmă că felul în care cineva gândește influențează în mare măsură felul în care simte și se comportă.

Personalitatea apare ca o “caracteristică individuală a subiectului uman, care determină modul sau particular de interacțiune socială, prin care evaluează impresiile, influențele și cerințele mediului și prin care se diferențiază de ceilalți.”(T.B.Sieler, în volumul ”Fondation of Cognitive Therapy”, 1984, pag28).

Individul, în timpul vieții sale a dezvoltat o personalitate proprie, pe baza influențelor interne și externe ale mediului său, în care de multe ori gândurile negative sunt distorsionate exagerat, lipsite de temei logic și creează impresia că au o bază reală tulburând stările afective ale persoanei.

Terapia cognitivă și cea cognitiv- comportamentală ajută clientul să-și cultive alt set de idei și atitudini, realiste și cu conținut pozitiv, să își revizuiască comportamentul prin modificarea modului de a gândi. Dispozițiile sufletești ale clientului sunt condiționate de amintiri triste, neplăcute, de reprezentări verbale sau imagini pe care le percep despre evenimentele negative produse în viața lor și care se comportă ca o barieră împotriva formării de noi modalități de a face față unor situații noi și solicitante.

Cercetările făcute până în prezent au reliefat că această terapie dă rezultate la fel de bune ca medicația antidepresivă, cu deosebirea că la întreruperea medicației simptomele revin, iar în cazul tratat terapeutic (prin terapia intermediata/asistata de animale) clientul are însușite tehnici de autoreglare a psihicului. Este cea mai utilizată și cotată terapie în ceea ce privește eficiența ei, deoarece în urma aplicării tehnicilor, clientul reușește să-și schimbe modelele negative de gândire, are o imagine de sine mai bună, stările de depresie și anxietate vor fi trăite cu intensitate minimă și vor fi mai puține, va avea un randament mai bun în activitate și relații interpersonale satisfăcătoare cu cei din jurul său.

În cazul tratat în lucrare, copii trebuie să învețe să distingă gândurile realiste și emoțiile adecvate situației de cele distorsionate, autoperturbatoare.

Recunoșterea distorsiunilor cognitive reprezintă o schemă elaborată de Burns care a

catalogat o serie de bază de tipuri de distorsiuni ale stilului de gândire a clienților și în urma studiilor făcute a concluzionat:

1. Stilul de gândire “totul sau nimic”: clientul apreciază lucrurile în tendințe extreme (perfecțiune sau eșec).

2. Suprageneralizarea: Un eveniment negativ produs o dată, se va repeta, iar termenii utilizați de client vor fi: ”totdeauna” sau “niciodată”.

3. Filtrarea mentală: clientul se concentrează asupra unui singur eveniment negativ, încât realitatea devine deformată.

4. Desconsiderarea pozitivului: clientul respinge evenimentele pozitive care pentru el nu contează utilizând afirmații de genul “nu este chiar atât de bun” sau “a fost prea ușor pentru mine”.

5. Afirmarea unor concluzii pripite: apreciază negativ unele situații în care nu există suficiente date pentru a ajunge la concluzia finală.

6. “citirea gândurilor”: clientul concluzionează că o persoană îi este ostilă, fără a verifica însă acest lucru.

7. ”ghicirea viitorului”: clientul afirmă că lucrurile vor lua o întorsătură proastă.

8. Amplificarea: clientul exagerează importanța problemelor / defectelor sale, minimalizând calitățile / succesele.

9. Judecata afectivă: în care clientul afirmă că trăirile negative reflectă cu adevărat realitatea.

10. Imperativele categorice: toate lucrurile trebuie să corespundă neapărat gândurilor sau speculațiilor sale.

11. Etichetarea: clientul nu-și recunoaște greșelile, însă își pune o etichetă “sunt un prost, sunt un ratat”.

12. Personalizarea și blamarea :

a) personalizarea apare atunci când clientul se simte responsabil pentru o problemă pe care nu o poate controla, gândind că dacă ar putea mai mult, atunci nu ar mai avea probleme.

b) blamarea: clientul învinovățește pe alții pentru lucrurile negative din viața lui.

Înlăturarea gândirilor negative se poate face utilizând Tehnica Dialogului Socratic, prin înlocuirea lor cu alte gânduri mai pozitive și mai raționale.

Corectarea acestora presupune:

– depistarea și conștientizarea distorsiunilor,

– acceptarea nuanțelor și alternativelor,

– evaluarea nuanțelor și alternativelor pentru a stabili limitele și avantajele, argumentele și contraargumentele.

Pentru a demonstra clientului deformarea realității din gândirea sa, cea mai eficientă tehnică este aceea de a-i cere să-și imagineze ce este mai rău și să compare rezultatul cu realitatea unde se vor remarca diferențieri semnificative care îi va minimaliza anxietatea anticipatorie.

Burns realizează în anul 1989 o listă în care se reflectă modul de influențare a gândurilor asupra stărilor afective ale persoanei.

Lista lui Burns

Starea afectivă Gânduri declanșatoare

Tristețe, depresie –––––––––subiectul se concentrează pe gânduri legate de o pierdere

(respingere de persoana iubită, pierderea serviciului, pierderi materiale, eșecul în îndeplinirea unui scop, etc.)

Culpabilitate, rușine––––––––subiectul trăiește cu impresia că a rănit pe cineva sau că nu a reușit să trăiască după propriile standarde; se autocondamnă învinovățându-se, îi este rușine de gândul că și-a pierdut prestigiul.

Supărare, iritare, sentimente–––––subiectul este convins că altcineva îl nedreptățește sau încearcă să profite de pe urma sa.

Frustrarea–––––––––––-subiectul se gândește că realitatea nu corespunde expectațiilor sale. El dorește ca lucrurile să se fi întâmplat altfel (referitor la propria persoană sau la evenimente externe).

Anxietate, îngrijorare, panică–––subiectul crede că se va putea produce un eveniment neplăcut în urma căruia el se va afla în pericol.

Inferioritate și sentiment de subestimare––––subiectul se compară cu cei din jur și crede că nu este atât de valoros ca ei.

Singurătate–––––––––––subiectul se consideră nefericit pentru că nu primește suficientă dragoste și atenție.

Lipsa de sperantă, descurajare–––-subiectul consideră că “așa este soarta lui” și că necazurile sale vor continua la nesfârșit.

2.2.1. Obiectivele lucrării

2.2.2. Ipotezele studiului

Abordând tehnicile psihoterapiei comportamentale (după Meggle, 1990), în tehnica expunerii, terapia constă în confruntarea directă a clientului cu obiectul anxietății sale, până la dispariția stării negative de disconfort.

Terapia intermediata/asistata de animale reprezintă un program de tratament pe care un terapeut îl aplică clientului, fie în prezență, fie cu ajutorul unui animal, obiectivul principal fiind ameliorarea stării de sănătate (diverse tulburări fizice, psihice sau sociale).

Acest tip de terapie acționează asupra stărilor de stres, ajută la o mai bună recuperare postoperatorie, diminuează presiunea arterială, reduce stările depresive și de anxietate și contribuie la creșterea respectului de sine. Britanica Florence Nightingale, care a fost infirmieră în timpul războiului din Crimeea, a introdus practica în mediul terapeutic, folosindu-se de broaște țestoase pentru a ridica moralul răniților.

În prezent, aceasta terapie se utilizează în instituții medicale, cămine de bătrâni, spitale, clinici pentru copii cu handicap sau cu deficiențe psihice, etc.

Exemple de rezultate constatate de-a lungul cercetarilor:

1. S-a constatat că atunci când este vorba de o problemă relațională, precum lipsa de încredere în propria persoană, terapeutul evaluează mai întâi capacitățile de afirmare ale clientului pentru ca mai tarziu să-l invite să-i dea comenzi câinelui.

Animalul nu va reacționa la simple ordine precum "șezi, culcat, etc.” dacă tonul persoanei care i le dă este prea slab sau dacă simte că aceasta nu înțelege ea însăși sensul comenzii.

În acest sens, terapeutul va alcătui un set de exerciții pentru stimularea capacităților de percepere de către client a exercitiului propus, până când acesta va ajunge să fie ascultat de câine.

2. Persoanele care suferă de depresie devin mult mai interactive și optimiste după terapia cu ajutorul câinilor și pisicilor, deoarece se evită astfel o viață sedentară și izolată, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Datorită naturii sale docile și a ușurinței cu care poate fi dresat, câinele este folosit cel mai mult în terapia cu animale.

3. În probleme de comunicare sau de alta natură psihologică, cei mai indicați sunt patrupezii din rasa Labrador sau Sharpei, Saint-Bernard, Schnauzer uriaș sau Boxer.

4. În stările de anxietate sau depresie, terapia cu pisici diminuează semnificativ intensitatea acestora și ajută la scăderea presiunii arteriale.

În cadrul spitalului Paul-Giraud din Franța, pisicile sunt utilizate în timpul consultațiilor pentru că ele oferă o stare de calm și liniște interioară clientilor.

5. În cazul persoanelor cu dizabilități fizice, dar și psihice, hippoterapia este recunoscută drept una dintre cele mai eficiente forme de terapie datorita intensitatii sentimentelor traite de client.
6. În cele mai multe cazuri, personalitatea stăpânului se proiectează asupra animalului, între cei doi apare o învățare prin imitare reciprocă în care animalul este răsplătit atunci când face ce vrea stăpânul

7. Privirea unui acvariu de pești scade tensiunea arterială, cel puțin temporar.

8. Utilizarea terapeutică a animalelor și-a câștigat atenția în ultimii ani si printre bolnavii de SIDA sau cancer, oamenii bătrâni și bolnavii psihic, dar și printre copii hiperactivi, cu deficiențe de comunicare, etc., unde spre deosebire de oamenii cu care interacționăm complex și imprevizibil, animalele ofera o sursă constantă de confort și atenție concentrată. În preajma animalelor putem să fim noi înșine, ele scot la iveală instincte materne și paterne, ne fac să ne simțim în siguranță și suntem acceptați necondiționat. Studiile arată că animalele pot să: minimalizeze simptomele datorate stresului, îmbunătățesc interacțiunea socială, schimbă dispoziția oamenilor (dau o stare de bine), reduc îngrijirile medicale, cresc speranța de viață.

2.2.3. Metodologia studiului

Psihoterapia și consilierea cognitiv-comportamentală au la bază următoarele principii:

– Stările emoționale și comportamentul sunt determinate de stilul și modul clientilor de a gândi,

– Tulburările emoționale sunt o consecință a modului negativ și nerealist al clientilor de a gândi,

– Modificarea modului nerealist și negativ de a gândi, conduce la ameliorarea și vindecarea acestor tulburări emoționale.

Modificarea modului negativ de gândire, se realizează printr-o pregătire de conștientizare a gândurilor negative și a stărilor afective ale clientilor, care o dată conștientizate vor ghida clientii să recurgă la veridicitatea acestora care trebuie verificată prin adunare de dovezi care să infirme gândurile și convingerile negative utilizând contraargumente de tipul: de unde reiese că…., ce dovadă ai că…, de ce presupui că….etc.

Etapele de parcurgere a consilierii și terapiei cognitiv-comportamentale au fost elaborate de (Trower, Casey și Dryden, 1988, p.5) și ele constau în:

1. monitorizarea stărilor emoționale-disfuncționale și a elementelor declanșatoare pe bază de comunicare verbală și unde este posibil de confruntare directă cu situația.

2. identificarea gândurilor și convingerilor negative (bazată pe încrederea reciprocă în relația client-terapeut).

3. identificarea conexiunilor dintre gând, emoție și comportament (ghidarea clientului să gândească realist, fără a mai utiliza termeni de felul: “niciodată nu voi mai…., nu mai are niciun sens…, este prea târziu să…”, etc.

4. testarea gradului de veridicitate a gândurilor negative și a convingerilor prin adunare de dovezi în favoarea și împotriva lor.

5. substituirea modului negativ de a gândi cu unul mai realist.

Strategiile terapiei

Strategii verbale (întrebări cu caracter terapeutic) care vor determina clientul să descopere singur alternative realiste la gândurile și convingerile sale negative.

Se vor evita întrebările care încep cu: ”de ce” pentru că au probabilitate de răspuns “nu știu”.

a) Tipurile de întrebări utilizate în terapie:

– “ce te-a făcut să crezi că……..?”(dovada)

– “la ce concluzii ai ajuns în acest caz……..?”

– “ce te face să te simți îngrozitor…………?”

– “de unde ai aflat acest lucru………………?”

– “cine îți spune că tu trebuie să………….?”

– “ce crezi că s-ar putea întâmpla mai rău decât………..?”

– “ce s-ar întampla dacă acel lucru ar fi adevărat……….?”

– “cu ce te-ar afecta pe tine acest lucru…………………?”

b) selectare de explicații sau informații.

c) utilizarea analogiilor care ajută clientul să privească lucrurile mai realist, în care terapeutul se poate adresa astfel:

– “să presupunem că eu aș dori să am un avion performant și îmi spun mereu că trebuie să-l am, trebuie neapărat să-l am…..”, la care clientul va constata că acest lucru este nerealist.

d) umorul, în care terapeutul va exagera afirmațiile clientului până la ridicol, ca de exemplu:

C: Câinele m-a mușcat atunci când am vrut să-l hrănesc.

T: Vrei să spui că i-ai oferit o friptură mare știind că el este vegetarian, că ai pus hrana pe jos știind că el mănâncă din farfurie de porțelan?

C: Nici chiar așa….

T: Ar fi trebuit să faci aceste lucruri ca să poți susține că te-a mușcat în timp ce ai vrut să-l hrănești.

C: Nu…..dar am uitat să-l hrănesc de dimineață și era înfometat.

e) exemplificarea de către terapeut a comportamentului altor persoane care nu trăiesc stări de disconfort în anumite situații care îi perturbă, pentru a le demonstra clientului că modul lui de a privi situația ii generează reacția emoțională.

f) inversarea rolurilor, în care clientul va juca rolul de terapeut și terapeutul pe cel de client.

(clientul-terapeut, va aduce contraargumente și va genera soluții alternative, mai realiste pentru terapeutul-client.

g) folosirea autosugestiilor pozitive (Meiehenbaum, 1985, p.69-74).

Utilizând metoda jocului de rol și antrenament mental de tip imaginativ, terapeutul și clientul (împreună) vor elabora un set de autosugestii care să fie utilizate în situații de stres și neliniște ale clientului.

Modificarea stilului negativ de gândire prin metode imaginative (Maulstby,1975)

Imaginația generează soluții alternative la gândurile și convingerile negative și se implementeză în plan mental prin repetarea ei.

Generarea de soluții alternative prin solicitarea clientului de a-și imagina că se află în situația care îl stresează și retrăieste starea emoțională respectivă, după care să-și modifice trăirile prin revizuirea gândurilor (autocontrol asupra stării emoționale).

Tehnica distragerii prin concentrarea clientului asupra altui subiect atunci când gândeste negativ (să numere, să citească, etc.) atunci când este cuprins de teamă, panică, îngrijorare.

Modificarea gândurilor negative prin metode comportamentale (față în față) prin:

– refuzarea solicitărilor nedorite, să aducă critici, să formuleze și să primească aprecieri.

– dezvoltare de abilități sociale (în grupuri cunoscute, dar și necunoscute) prin luări de poziție personale, fără timiditate, prin comunicare eficientă, conversație, observare, utilizare de limbaj non-verbal.

După Trower, acest antrenament de dezvoltare a abilităților sociale (Trower et al,1978) va fi făcut cu terapeutul și constă în:

– depistarea de deprinderi sociale deficitare,

– explicații legate de modul în care acestea funcționează,

– modul în care trebuie procedat (prin joc de rol),

– repetarea deprinderii învățate,

– feedback-uri privind modul în care a fost realizată deprinderea (din partea terapeutului),

– punerea în practică a deprinderii în situații reale.

Antrenamentul de rezolvare a problemelor (Spivack et.al,1976) constă în:

– definirea problemei,

– provocarea de găsire a unor soluții alternative pentru rezolvarea problemei,

– evaluarea situației și alegerea variantei optime,

– elaborarea unui plan de punere în practică a variantei respective.

Testul desenează o persoană (Testul omulețului)

Natura testului: ajută orientativ terapeutul să-și formeze o idee despre personalitatea copiilor.

– Desenul este mijlocul prin care pot fi exprimate diferite conținuturi ale personalității subiectului (stări și trăiri afective), greu de verbalizat.

– Inițial, F. Goodenough a utilizat tehnica desenului unei persoane pentru a evolua dezvoltarea inteligenței la copii, în care copii cu deficiențe intelectuale se mențin din punct de vedere grafic la un nivel situat sub vârsta lor cronologică, dar o dată cu vârsta, se maturizează și nivelul grafic expresiv.

– În tehnica proiectivă, Testul Omului pleacă de la principiul că : “în desenul unei siluete umane subiecții își proiecteaza modul în care se percep pe ei însiși, cu problemele sau conflictele specifice care țin de imaginea de sine” (Urban 1967).

Aplicarea: instructajul este următorul: "Desenați pe tata ". După ce subiectul a terminat, i se spune: "Întoarceți pagina și desenați pe mama".

Interpretarea :

I. Aspectul de ansamblu al siluetei: cuprinde o serie de întrebări care ajută la stabilirea unor caracteristici ale personajului desenat: este schematic sau complex? ,mare sau mic? ,este tânăr sau bătrân? , ce diferențe și asemănări există între desene?

Răspunsul la aceste întrebări ne poate oferi chiar de la început unele informații

despre imaginea de sine, despre rolurile cu care se identifică individul, despre starea lui de

spirit, despre atitudinea față de sexul opus sau despre maturitatea lui cognitivă.

Urban (1967) prezintă în catalogul său interpretativ următoarele interpretări:

Poziția sau atitudinea persoanei desenate (analiza de conținut):

Siluetele desenate în mișcare, executând o anumită acțiune, sugerează o fire dinamică, activă.

Siluetele desenate cu picioarele depărtate și cu mâinile ridicate sugerează asertivitate și dorința de afirmare socială.

Cele înclinate indică un dezechilibru emoțional sau un sentiment de fragilitate.

Silueta desenată din profil sau din spate exprimă o dorință de evaziune sau de disimulare a subiectului.

Diferențele de mărime între cele două siluete (masculin si feminin) – acest aspect denotă o lipsă de interes sau ostilitate față de celălalt sex.

4. Accentuarea desenului, exagerarea, îngroșarea, hașurarea excesivă sau multiplicarea unor elemente, denotă importanța pe care o acordă elementului respectiv în viața sa.

5. Tratarea superficială sau omiterea nejustificată a unor elemente, din desene sau desenele sunt schematice, denotă neimplicarea subiectului în sarcina dată.

6. Irealismul grafic sugerează contradicții interioare puternice, sau pierderea simțului realității, batjocură.

7. Elementele distinctive, atipice, individuale, comparativ cu vârsta, sexul sau nivelul educațional, reprezintă amprenta fundamentală a persoanei (ceva din lumea ei interioară).

În acest caz se impune aflarea unor lucruri referitoare la desen de tipul: “ce-ți exprimă persoana”, ”ce fel de om este”, cu care se poate depista starea de spirit și problemele care îl frământă pe subiect.

II. Analiza formală studiază trăsăturile grafice și spațiul grafic

1. Trăsături grafice:

– liniile zimțate exprimă agresivitate; același lucru îl sugerează și tendința de a contura unele detaliile corporale (cum a fi degetele) prin linii ascuțite.

– Liniile întrerupte sugerează nesiguranță sau anxietate, iar cele moi, abia schițate, lipsă de energie.

2. Spatiul grafic se referă la plasarea în pagină și la mărimea desenului.

– desenul plasat în zona superioară a paginii sugerează nevoia de putere, de realizare sau că individul se simte fără o bază solidă de ancorare în realitate.

– desenul executat în josul paginii, sugerează că individul se simte nesigur și neadaptat.

– desenul plasat pe partea stângă indică retragerea în trecut, replierea spre sine, poziția pasivă de spectator.

– desenul plasat clar pe partea dreaptă a paginii, înseamnă o orientare spre lume sau spre viitor.

– desenele mari, care acoperă aproape toată pagina, denotă megalomanie, centrare pe sine sau entuziasm.

– desenele mici implică sentimente de insignifianță sau de inadecvare.

Având în vedere că desenele vor fi realizate de copii școlari în clasa a-IV-a, nu se va pune accent pe analiza zonelor corporale și vestimentație.

2.2.4. Prezentarea eșantionului și aplicarea

Un grup de patru copii Alin , Ioana , Mihai și Gabi, școlari în clasa a-IV-a fac parte din patru familii care în urma producerii unor dezastre naturale (alunecări de teren), a fost nevoită să-și părăsească locurile natale, iar în urma strămutării și comasării a mai multor sate în locuri mai sigure, să învețe să conviețuiască într-o comunitate mai mare, pe o arie mai restrânsă a proprietății, înconjurați de oameni noi, cu posibilități de gospodărire a familiilor lor mult mai reduse decât cele anterioare. Acești copii, pe lângă schimbarea mediului în care trebuie să se adapteze, au o distanță foarte mare de parcurs până la locurile din care au fost strămutați, prezintă stări de tristețe și plictiseală prelungite, timiditate și izolare accentuată față de noii lor colegi, tulburări de somn prin prezența coșmarurilor în vis legate de dezastrul produs, tresăriri la zgomote acute asemănătoare cu cele din dezastru, absenteism școlar, etc.

Etapele și metodele aplicării terapiei și consilierii cognitiv- comportamentale

Cercetările anterioare făcute de specialiști au reliefat două forme de gândire care constituie obiectul intervenției psihologice:

gânduri și imagini obișnuite – interpretate de Aaron Beck (1976) ca gânduri negative automate, pentru că se produc spontan și involuntar.

convingeri și supoziții disfuncționale care stau la baza gândurilor negative automate –denumite de Albert Ellis (1962) – credințe iraționale – cu caracter evolutiv, nociv, în care pacientul gândește că totdeauna trebuie să fie perfect, altfel își dovedește ineficiența în raport cu ceilalți, sau nu acceptă faptul că și el poate greși, iar în acest caz începe să-i blameze pe ceilalți. De asemenea, dacă pacientul nutrește convingerea că cei din jurul lui nu îl agreează, el va adopta o atitudine distantă față de aceștia, care la rândul lor, îl vor interpreta ca neprietenos și se vor purta ca atare, întărindu-i convingerea că aceștia nu îl agreează.

Aplicarea terapiei constă în:

interviu preliminar la care terapeutul trebuie să respecte regulile : (Trower,Casey și Dryden,1985,p 16-17)

– să obțină unele informații referitoare la copii pe baza unui formular,

– să stabilească dacă va utiliza numele sau prenumele copiilor,

– să fie îmbrăcat corespunzător,

– să întâmpine copii cu căldură, dar totodată să afișeze o atitudine fermă, fără ezitări,

– dacă observă o stare de agitație la copii, să înceapă interviul cu întrebări banale referitoare la modul cum a călătorit, despre vreme, joacă, școală, etc.

– va întreba copii ce anume așteaptă de la terapie și le va spune căteva detalii despre modul cum îi va putea ajuta utilizând exemple concrete,

– va asigura copii că nu trebuie să aibă motive de îngrijorare sau temere în legătură cu terapia,

– va asculta “istoria vieții” copiilor,

– la interviul următor, va solicita copiilor să relateze toate evenimentele importante petrecute de la ultima ședință.

– în funcție de informațiile obținute, terapeutul va face o evaluare directă prin ghidarea discretă a copiilor, de concentrare asupra a una sau două probleme mai importante “pentru a le analiza mai bine”.

– va utiliza chestionare de identificare a stilurilor de învățare a copiilor,

– va aplica chestionare de feedback,

– va încerca să identifice de ce copii nu frecventează cursurile școlare cu regularitate, pe baza unui chestionar orientativ de absenteism,

– va ajuta părinții să participe la supravegherea mai atentă a copiilor, elaborând un plan de măsuri pe care să-l urmeze după efectuarea terapiei,

– va monitoriza evoluția copiilor și schimbările survenite în urma aplicării terapiei, prin menținerea unui contact cu părinții acestora.

Etapele principale ale sistemului terapeutic constau în:

– stabilirea contactului cu copii, bazată pe încredere și respect reciproc,

– interviul (anamneza) bazată pe colectarea de informații despre copii,

– stabilirea scopurilor intervenției de comun acord între terapeut și copii: confort psihologic, încredere în sine, reflecție asupra evenimentelor trecute și planificarea celor viitoare,

– planificarea centrată pe copil ca individ și copii ca grup de indivizi,

– aplicarea planificării respectând condițiile stabilite de comun acord (intervenția),

– evaluarea rezultatelor și a progreselor înregistrate de copil (copii) care să reflecte desprinderea acestuia (acestora) de situația inițială și totodată de terapeut.

TERAPIA – JOACA – STRICT DIRECȚIONATĂ DE TERAPEUT – APLICAREA –

Sedintele de terapie se vor desfășura alternativ: o ședință în cabinetul terapeutic și alta in centru de Terapie asistata/intermediată de animale , fără a stabili un timp anume pentru fiecare, deoarece ele vor dura cât vor dori copii și vor suferi schimbări pe parcurs.

Chestionarele utilizate pentru început vor fi următoarele:

1. Formular de date informative generale ale clientului necesar la obținerea unor informații primare

Psihoterapeut––––––––––––-

Data––––––––––––––––

Număr de ședințe stabilit––––––––

Durata unei ședințe––––––––––

Locație psihoterapeut–––––––––-

Nume și prenume client––––––––––––––––––––––––––-

Vârsta––––––––

Ocupația––––––––––––––––––––––––––––––

Numele și prenumele: tata––––––––––––––mama––––––––––––-

Componenta familiala (părinți, frați, surori, bunici)––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ocupație: tata––––––––––––––-mama–––––––––––––––––

Studii: tata–––––––––––––––-mama–––––––––––––––––

Religie (facultativ)–––––––––––––––––

Relații de prietenie anterioare păstrate (nume)–––––––––––––––––––––

Relații de prietenie noi (nume)–––––––––––––––––––––––––––

Relații de prietenie pierdute (nume)–––––––––––––––motivul:––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Scurt istoric al problemelor care vă îngrijorează–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ce vă supără cel mai mult–––––––––––––––––––––––––––––

Ce vă face fericit––––––––––––––––––––––––––––––––-

Relația dintre client și membrii familiei: rea, satisfacatoare, buna, foarte buna .

Schimbări intervenite între situația avută anterior și cea actuală (pe scurt)–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Cele mai frumoase amintiri păstrate––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ce sperați să se schimbe în viața voastră după psihoterapie–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Iubiți animalele (da/nu)––-care vă plac cel mai mult––––––––––––––––– care nu vă plac (motivul)–––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ați avut animale, ce activități desfășurati cu ele, cum vă jucati cu ele,––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Notați pe o scală de la 1-10 acordul vostru de a participa la această psihoterapie–––––––-

Data–––––– Acordul părinților

Numele––––––––––––––––––-

Semnătura–––––––––––––––––-

2. Chestionar referitor la stilurile de învățare necesar în cadrul ședințelor terapeutice desfășurate în cabinet pentru a se stabili strategiile de lucru.

-Identifică modul prin care poate se poate învăța cel mai bine.

-Se va răspunde la întrebări prin DA sau NU încercuind răspunsul care vi se potrivește.

-Sinceritatea este foarte importantă la completarea chestionarului.

-Nu există răspunsuri corecte sau greșite.

1. Când descrieți o petrecere a unui prieten, vorbiți amănunțit despre muzica ascultata? DA/NU

2. Gesticulați din mâini când vorbiți?_________________________________________DA/NU

3. În locul cărților, preferați să ascultați radioul sau televizorul?____________________DA/NU

4. La utilizarea calculatorului considerați că imaginile din bara de meniuri sunt utile?___DA/NU 5. Când scrieti ceva, preferați să luați notițe sau să desenați anumite imagini?__________DA/NU

6. Când vă jucați cu litere, puteți să vi le imaginați și în alte diferite poziții?___________DA/NU

7.Vă place să demontați anumite jucării și apoi să le remontați,reparați, etc?___________DA/NU

8.Când scrieti un cuvant,il verificati daca este corect?_____________________________DA/NU

9.Când învățați ceva nou, vă place să citiți cu voce tare ?__________________________DA/NU

10.Vă place să asamblați (creați) anumite lucruri?________________________________DA/NU

11.La utilizarea calculatorului va place să fiți avertizați sonor asupra unei greseli?_____DA/NU

12.Când recapitulați sau învățați ceva nou vă place să utilizați imagini?_______________DA/NU

13.Aveți rapiditate și eficiență la copierea pe hârtie a unor informații?________________DA/NU

14.Dacă vi se spune ceva vă amintiți ce vi s-a spus fără a fi nevoie de repetare?________DA/NU

15.Efectuați cu plăcere activități fizice în timpul liber (sport, plimbări,etc)?___________DA/NU

16.Ascultați cu plăcere muzică în timpul liber?__________________________________DA/NU

17.Vă place să priviți singur, în liniște vitrinele unui magazin ?_____________________DA/NU

18.Credeți că vă este mai usor să vă amintiți numele oamenilor decât fețele lor?________DA/NU

19.Pentru a reda un cuvânt corect, îl scrieți mai întâi pe hârtie?_____________________DA/NU

20.Când lucrați vă place să vă mișcați liber, în voie?______________________________DA/NU

21.Învățați să ortografiați un cuvânt prin pronunțarea cu voce tare a lui?______________DA/NU

22.Când descrieți o persoana ,vorbiti despre cum este imbracata? __________________DA/NU

23.Când aveți de făcut ceva nou, vă place să începeți imediat și să-l rezolvați pe loc?____DA/NU

24.Învățati mai bine dacă asistați la demonstrarea practică a unei abilități anume? ______DA/NU

25.Găsiți că vă este mai ușor să vă amintiți fețele oamenilor decât numele lor?_________DA/NU

26.Pronunțarea cu voce tare a unor lucruri vă ajută să învățați mai bine?______________DA/NU

27.Vă place să demonstrați și să arătați și altora diverse lucruri?____________________DA/NU

28.Vă plac discuțiile și să ascultați și părerile altora? _____________________________DA/NU

29.La îndeplinirea unor sarcini urmați anumite reguli? ____________________________DA/NU

30.Vă place să jucați (interpretați) diverse roluri? ________________________________DA/NU

31.Preferați să căutați răspunsuri pe la alți colegi decât să mergeți într-o bibliotecă?_____DA/NU

32.Când vizitați o vitrină a unui magazin, vă place să vorbiti despre articolele expuse?__DA/NU

33.Urmăriți ușor un drum pe o hartă?__________________________________________DA/NU

34.Credeți că cel mai bun mod de apreciere a unui lucru este să îl atingi,să îl simți?_____DA/NU

35.Când citiți o poveste, vă imaginați scenele descrise în text?______________________DA/NU

36.Când rezolvați ceva, aveți tendința de a fredona o melodie sau de a vorbi cu voi însivăDA/NU

37.Vă gândiți la ceva anume când vă alegeți hainele cu care vă îmbrăcați?____________DA/NU

38.Când trebuie să faceți o călătorie vă place să vă sfătuiți cu cineva?________________ DA/NU

39.Vă este totdeauna greu să stați liniștit mult timp și preferați să fiți activ mult timp?___DA/NU

Aflați care vă este stilul de învățare:

Încercuiți numai numărul întrebărilor la care ați răspuns cu DA.

Vizual : 4, 6, 8, 12, 13, 17, 22, 24, 25, 29, 33, 35, 37. Total întrebări încercuite = ………

Auditiv: 1, 3, 9, 11, 14, 16, 18, 21, 26, 28, 32, 36, 38. Total întrebări încercuite =………

Practic: 2, 5, 7, 10, 15, 19, 20, 23, 27, 30, 31, 34, 39.Total întrebări încercuite =……….

Acum marcați pe grafic numărul total pentru fiecare stil de învățare, după care uniți cele trei puncte:

13–––––––––––––––––––––––––––––––––13

12–––––––––––––––––––––––––––––––––12

11–––––––––––––––––––––––––––––––––-11

10–––––––––––––––––––––––––––––––––-10

9––––––––––––––––––––––––––––––––––9

8––––––––––––––––––––––––––––––––––8

7––––––––––––––––––––––––––––––––––-7

6––––––––––––––––––––––––––––––––––-6

5––––––––––––––––––––––––––––––––––-5

4––––––––––––––––––––––––––––––––––-4

3––––––––––––––––––––––––––––––––––-3

2––––––––––––––––––––––––––––––––––-2

1––––––––––––––––––––––––––––––––––-1

0––––––––––––––––––––––––––––––––––-0

Vizual Auditiv Practic

Mențiune: cea mai înaltă curbă de pe grafic reprezintă stilul de învățare preferat. Dacă curba are o evoluție aproximativ egală înseamnă că utilizați toate stilurile de învățare.

3. Model de fișă de feedback utilizată la finalul fiecărei ședințe de terapie necesară pentru a afla gradul de atingere a obiectivului propus.

1.Ați fost activi în egală măsură privind activitățile de astăzi?

-cel mai activ a fost–––––––––––––––––––––––––––––

-cel mai slab a fost–––––––––––––––––––––––––––––

2. Ce joc v-a placut cel mai mult?

-cel mai mult–––––––––––––––––––––––––––––––

-cel mai puțin ––––––––––––––––––––––––––––––-

3. Cum apreciați activitatile desfasurate?

-foarte ușoare,

-ușoare,

-grele,

-foarte grele.

4. Ce aspecte v-au plăcut cel mai mult?

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

5. Ce aspecte nu v-au plăcut?

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

6. Au fost activități pe care le pot face:

-toți copii,

-o parte dintre ei,

– nici unul.

7. Demersul terapeutic corespunde nevoilor voastre?

-foarte mult,

-mult,

-puțin,

-deloc.

8. Comunicarea s-a realizat cu prioritate între:

-terapeut și voi,

-doar între voi patru,

-voi patru și terapeut,

-animal și voi.

9. Stilul de lucru al terapeutului este:

-autoritar,

-prietenos.

10. Există reguli de respectat în desfasurarea activitatilor? Dacă DA, cum le percepeți voi?

-ca fiind impuse de terapeut,

-ca fiind ale voastre și cu rezerve din partea terapeutului,

-unanim acceptate.

4. Chestionar de absenteism școlar necesar depistării problemelor de fond pentru care copii nu participă la ore.

1. Care crezi că sunt motivele pentru care o parte din elevi absentează:

-nu le place ora,

-nu-i interesează școala,

-nu le place profesorul,

-dacă fac absențe nu se întâmplă mare lucru,

-aduc scutiri, evită note mici,

-programul este prea încărcat,

-sunt în conflict cu alti colegi, sau le este teamă de alți colegi mai „îndrăzneți”.

2. Ce se întâmplă când un coleg absentează mai mult timp?

-i se scade nota la purtare,

-îi sunt chemați părinții la școală,

-este exmatriculat,

-nu i se întâmplă mare lucru.

3. Care sunt motivele pentru care ai făcut absențe?

-nu mă interesează școala,

-nu-mi place profesorul,

-mă descurcă părinții, fac rost de scutiri,

-mi se dau sarcini prea multe și grele în familie și nu am timp să-mi pregătesc temele.

4. Cât de des lipsești nemotivat de la ore:

-deloc,

-3-6 ore/săptămână,

-6-9 ore/săptămână,

-9-12ore/săptămână,

-peste 12 ore/săptămână.

5. Cu cine îți petreci timpul când absentezi de la școală?

-cu prietenii,

-cu alți colegi care lipsesc și ei,

-cu nimeni, îmi place să fiu singur.

6. Ce crezi că te-ar motiva să mergi la școală, să nu mai lipsești?

-să fiu apreciat de profesori și colegi,

-să mă aprecieze părinții,

– să am o relație mai apropiată de profesor,

-să fiu mai mult înțeles de părinți, ascultat atunci când am probleme, ajutat când am nevoie.

7. Care crezi că ar trebui să fie caracteristicile orei la care ai vrea să fii prezent?

-atmosfera plăcută,

-să se lucreze pe grupe,

-să fiu implicat în desfășurarea orei,

-să nu mă plictisesc.

8. Părinții știu că ai lipsit de la școală?

-da, de la mine,

-da, de la altcineva,

-nu stiu.

9. Unde mergi când fugi de la școală?

-acasă,

-în parc,

10. Ce soluții ai propune pentru a rămâne la școală?

-mai puține ore pe zi, fără dictări la lecții,

-fără note pentru teme nefăcute și lucrările să fie anunțate,

-profesorii să fie mai înțelegători-

Tipuri de ședinte alternative :

Ședința nr 1 – în cabinet-bazată pe interviu, conversație, joacă și observație

La prima ședință copii vor fi primiți cu căldură și blândețe de terapeut, care va iniția un dialog relaxant cu copii privind școala, sau alte comentarii care să țină cont și de părerile copiilor.

Copiilor li se va prezenta la modul general locația și în ce va consta ”joaca” lor cu câinele. Vor fi invitați apoi în cabinetul terapeutic în care după alte discuții relaxante vor fi rugați să completeze un formular cu date care să cuprindă informații cu date personale și generale (vezi formularul la capitolul 2. Conținutul lucrării).

Pe tot parcursul ședințelor vor fi serviți cu ceai de plante naturale și biscuiți.

Pentru a fi atrași de lumea animalelor, copii, la sugestia terapeutului se vor juca sub observație atentă cu jucării de pluș sau alte materiale care reprezintă animale, urmărindu-se: dialogul între copii și jucării, între cei patru copii, gesturile de mângâiere, empatia față de un animal (jucărie) anume, tipul jocului inițiat între copii și jucării, modul în care copii folosesc jucăriile , dacă sunt exprimate trăiri și sentimente , dacă această activitate dezvoltă și facilitează comunicarea, iar spre finalul jocului, copii vor fi sfătuiți să-și aleagă o jucărie anume ca mascotă.

Terapeutul îi va intervieva pe un ton cald și plăcut la finalul jocului despre trăirile emoționale provocate de plăcerea cu care sau jucat și dacă ar fi curioși să cunoască câteva animale reale.

Ședinta nr. 2 – La Centrul de Terapie-bazată pe conversație și observație

Ei vor petrece în natură un timp nedeterminat în care vor urmări anumite activități de hrănire și întreținere a animalelor de către stăpinii lor, vor fi stimulați să facă comentarii, să dea soluții, iar la final li se va permite să recompenseze animalele cu „delicatese” specifice.

Pe tot parcursul ședinței, terapeutul își va nota și selecta cele mai semnificative aspecte privind comportamentul, comunicarea și reacțiile (gesturi, expresii) produse de trăirile copiilor.

La finalul ședinței terapeutul va solicita copiilor să formeze două grupuri ,explicându-le că de fapt vor fi tot împreună, dar că vor lucra în competiție, ca două echipe.

Ședința nr. 3 – în cabinet-bazată pe dialog, comentariu (privind ședințele anterioare), audieri de povești, comentariul poveștilor ascultate, testul omulețului și a animalului îndrăgit.

Aceeași întâmpinare călduroasă și afectuoasă, invitarea în cabinet, ceai, cornulețe.

Se va începe cu un dialog între ei și terapeut privind impresiile pe care și le-au format despre ziua trecută solicitându-le să scrie cele mai frumoase momente petrecute, dar și ce evenimente s-au petrecut de la ultima ședintă și până la aceasta, cum s-au simtit, ce au visat, dacă au dormit bine, etc.

De asemenea vor fi puși să noteze cele mai mari temeri (îngrijorări) ale lor care îi fac să fie triști sau apatici, supărați sau furioși, dar și veseli sau bucuroși.

Se va trece la povestioare cu animăluțe (Zdreanță, Scufița Rosie, Motanul Încălțat, Ursul păcălit de vulpe), pe care copii le vor asculta pe parcursul ședințelor și vor fi solicitați să expună ce au reținut, timp în care terapeutul le va corecta pronunția, articularea, exprimarea, dar și să facă distincția între animalele domestice și cele sălbatice explicându-le diferența între cele două categorii de animale. Totodată va constata modul de interpretare și memorare a copiilor.

Îi va ruga pe copii să deseneze fiecare un omuleț care să îi reprezinte și un animal pe care îl indrăgesc.

Ședința nr. 4 – Centrul de terapie –bazată pe contactul direct cu câinele

Urmează ședința cu animalul (câinele) în natură, cu care copii vor fi în contact direct sau pot să-și schimbe opțiunile motivându-și alegerea.

Dacă la prima ședință copii au asistat la activitățile stăpânilor de animale (hrănire, îngrijire) acum câinele este pregătit pentru a lua contact cu copii.

Ei se vor juca cu animalul ales și vor fi învățați să utilizeze un limbaj cald, blând, să nu facă mișcări bruște, să privească animalul în ochi și să-l mângâie ușor.

După acest prim contact copii vor încerca să strângă ușor animalul prin îmbrățișare și să-l mângâie .

Depășindu-se și acest moment, copii vor fi învătați să se joace cu el, fiind antrenați în jocuri controlate de terapeut.

Jocurile practicate cu câinele sunt:

1. Aruncatul cu mingea: se aruncă mingea utilizând comanda dresorului de a o aduce înapoi.

2. Pescuitul bățului: se aruncă un băț mai mare în piscină, utilizând comanda dresorului de a-l aduce înapoi.

3. Se vor utiliza mai multe comenzi ale dresorului de: a da noroc, de a sta jos, de a lătra, de a se culca, de a se roti în jur, de a face tumbe, etc.

Copii vor lucra în echipă pe puncte, dar și individual.

La finalul ședinței se va răsplăti câinele cu „delicatese”.

În timpul jocurilor se vor urmări reacțiile copiilor: de teamă, de fericire, de ambiție, de creativitate în mișcări, de creativitate în jocuri, de satisfacție sau plictiseală.

Reușita se consideră atunci când copii radiază de fericire, zburdă cu noul lor prieten.

Se va face schimb de impresii, se vor aduce critici, ce mai trebuia făcut, ce a fost prea mult, care a fost cel mai frumos moment, etc. Realizare de feedback.

Ședința nr. 5 – în cabinet-bazată pe jocuri de reproducere (imitare) a sunetelor produse de câine în diferite ipostaze: (de bucurie,de teamă,de sesizare a unui pericol), jocuri creative de desen, colorat, identificare de părți anatomice a câinelui, descrierea câinelui, etc.

Primire afectuoasă, sesizând starea de entuziasm sau apatie cu care se prezintă copii.

Realizare de feedback prin dialog umoristic cu aluzie la animal, de tipul: „Bine-ați venit, câinele a fost în grevă după plecarea voastră , doreste să schimbe stăpânul lui, cu voi, deoarece sunteți mai plăcuți și jucăuși.”

Ei vor fi rugați să identifice cele mai neplăcute momente din ziua precedentă, dar și cele mai plăcute, să exprime trăirile emoționale avute când au strâns animalul în brațe, să exprime pe o scală de la unu la zece plăcerea simțită când s-au jucat cu el si să propună alte jocuri inventate de ei.

Copii vor fi învățați să imite sunetele produse de anumite animale pe care le cunosc sau învățați cu altele pe care nu le cunosc și să exprime ce cred ei că reprezintă ele, vor colora desene cu animale, vor lucra cu fișe cu animale în care trebuie să le descrie, vor completa desene lacunare ale anumitor animale, utilizând diferite culori, acuarele.etc

La final vor fi întrebați dacă se distrează bine împreună sau fiecare cu „prietenul lui” .

Terapeutul va face o paralelă între comportamentul copiilor la ședințele de cabinet în timpul cărora copii trebuie să dezvolte abilități de comunicare, socializare, interacțiune , concentrare, etc., și cele de la centru de terapie în cadrul cărora copii trebuie să dezvolte abilități de lucru în echipă, interacțiune între echipe, intrajutorare.

Se va realiza feedback-ul.

Ședința nr. 6 – centrul de terapie-bazată pe jocuri cu câinele, activități de hrănire și îngrijire a lui.

Terapeutul va fi atent la schimbările evolutive ale copiilor survenite după cele cinci ședințe de terapie.

Acestea se observă în entuziasmul cu care participă copii la multitudinea de activități terapeutice de cabinet și centrul terapeutic.

După schimbul de impresii, relatarea despre evenimentele trecute, copii vor fi învățați să inventeze un joc de salvare în care câinele să-si demonstreze calitățile inteligente și să le demonstreze copiilor că le este cel mai fidel prieten.Vor fi învățați la rândul lor să răsplătească câinele cu cele mai afectuoase îmbrățișări, recompensa de hrană și îngrijire fizică prin periere și mângâiere. Până la finalul ședinței, terapeutul le va sugera un alt tip de joc și va încuraja copii să-l dezvolte după cum gandesc ei.

Alte tipuri de ședințe din – centrul terapeutic-

Ședințele de terapie din centrul terapeutic vor continua prin inventare de diferite situații critice în care câinele îi va fascina pe copii cu inteligența și devotamentul lui.

Exemple de jocuri: – se vor preface că nu văd și câinele îi va ajuta să treacă peste anumite obstacole unde reacția comportamentală și fiziologică a câinelui „ghid” într-o situație dureroasă, promovează un comportament de atașament deosebit de la care copii vor învăța că trebuie să se ajute unii pe alții în situații critice. Se vor preface că nu aud și câinele îi va feri de anumite pericole,vor practica jocul de-a vânătoarea în care câinele iși va demonstra calitățile de bun vânător, etc.

Alte tipuri de ședițte – de cabinet-bazate pe activități creative, diverse.

Copii vor fi învățați să realizeze din plastilină, hârtie sau materiale textile, diferite animale cu care să își decoreze camera sau pe care să le dăruiască persoanelor dragi, se vor juca cu jocuri cu animale pe grupe, individual sau împreună, joc de cărți cu animale, improvizează scenete cu animale, se joacă cu măști de animale și li se va menționa cât de utili vor fi ei la realizarea serbărilor școlare, la carnavaluri, vor fi încurajați să născocească povești, jocuri, vor viziona filmulete educative cu animale, vor fi învățați să imite anumite mișcări făcute de animale (mers, săritură, mișcări specifice lăbuțelor sau picioarelor ) la care terapeutul va urmări exprimarea de stare și atitudine a copiilor.

Pe tot parcursul terapiei, terapeutul va completa fișe de observație cu evoluția stărilor copiilor, plecând de la simptomele și stările inițiale cu care au venit, îi va evalua de asemenea privind evoluția lor în cadrul interviurilor, a gradului de participare și implicare în activități.

Exemplu de model de fișe de observație de grup

Exemplu de model de fișe de observație individuală

Rezultate:

Copii cooperează în activitățile în care sunt implicați, prezintă îmbunătățiri semnificative ale comportamentului.

Ei afirmă că nu au mai avut coșmaruri și nici tresăriri la anumite zgomote, comunică mai bine cu părinții și abia așteaptă să se întîlnească cu colegii și prietenii lor pentru a le relata „cea mai frumoasă experienta din viața lor” de până acum, pentru a le împărtăși tot ce au învățat despre câine și experiențele trăite alături de el, dar și ce au învățat la ședințele în cabinet.

Pentru a argumenta cele afirmate, ei vor arăta desenele și jucăriile făcute de ei, vor recita poeziile învățate, vor relata povești cu animale, jocurile practicate cu ele, vor imita sunete și mișcări ale unor animale.

După jocurile cu câinele copii au arătat îmbunătățiri semnificative în expunerea orală, descriere, conversație, interacționează foarte bine între ei, dezvoltă un contact vizual cu creșterea timpului de concentrare în timpul activităților, au învățat să ceară ajutor și să se ajute unii pe alții.

Copii se prezintă cu bucurie la ședință, dar știind că va fi ultima de acest gen, își propun să petreacă toată ziua alături de noul lor prieten, să se joace cu el, să îi vorbească, să-l mângâie, să-l strângă la pieptul lor simțindu-i căldura corpului, să îi privească fața ca să îi surprindă expresiile faciale, să îl imite la sunete și mișcări.

Copii vor fi evaluați prin concluzionarea finală a tuturor aspectelor petrecute în timpul terapiei, consemnate în fișele de observație individuale și de grup.

La finalul ședințelor de terapie va fi înmânat părinților un plan de monitorizare a copiilor, pentru a-i responsabiliza privind frecventarea cursurilor scolare, evoluția comportamentală, evoluția privind relaționarea cu cei din jurul lor, dar și dumnealor trebuie să adopte o altă poziție față de nevoile copiilor lor, mai tolerantă, înțelegătoare și de intrajutorare, să învețe să-si acorde timp ca să-i asculte chiar dacă renunța la altceva.

La finalul terapiei, după ceremonialul trist de ”rămas bun”, după răsfățul câinelui cu „delicatese” specifice, a fost rândul copiilor să fie răsplătiți pentru inocența lor și personalitatea fragilă, prin afirmarea pozitivă a terapeutului privind ameliorarea spectaculoasă a simptomelor manifestate de copii în urma traumelor suferite fără voia lor..

Planul de monitorizare cuprinde două secțiuni: fișa elevului și fișa de monitorizare a elevului

Fișa elevului cuprinde următoarele:

1.Relația părintelui cu școala

-săptămânal,

-lunar,

-foarte rar,

-deloc.

2.Situația școlară a elevului (pe semestrul I și II)

-foarte bună,

-bună,

-proastă.

3.Relațiile copilului cu colegii

-timid,

-retras,

-introvertit,

-normal, relaționează bine cu ei,

-pasiv, nu-l interesează colegii și nici activitățile extrașcolare

-agresiv-verbal,

-agresiv-fizic.

4.Comportamentul în timpul orelor de curs

-timid, retras, introvertit,

-pasiv, indiferent, răspunde numai dacă este solicitat,

-vrea să atragă atenția, dovedind un comportament neadecvat,

-agresiv verbal sau fizic.

5.Se consideră a fi necesară consilierea

-elevului,

-părinților,

-profesorului pentru a-i putea ajuta.

Fișa de monitorizare a elevului cuprinde:

Nume și prenume elev––––––––– Semestru–I––––

Clasa–––––––––––––––– An școlar––––-

Profesor–––––––––––––––

Tabelul 1.2. Model fișă monitorizare elev

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul câinilor

Dintotdeauna între oameni și câini a existat o legătură care s-a dovedit avantajoasă ambelor părți. Bazată la început pe faptul că animalele primeau surplusul de vânat care le prisosea oamenilor, această convietuire a devenit ulterior importantă pentru om, întrucat el era avertizat prin lătratul câinelui de apropierea multor pericole.

Omul descoperise un radar natural: nasul câinelui, cuplat cu sistemul de alarmă (lătratul), care împreună alcătuiau un mod de avertizare pentru pericolele din jurul său.

Astfel, omul își recupera forțele fizice, beneficiind de somn liniștit simțindu-se în siguranță, obișnuindu-se cu prezența permanentă a câinelui în jurul său, între cei doi stabilindu-se relații simple și precis definite.

Omul modern a atribuit câinilor o serie de locuri de muncă, folosindu-le capacitățile senzoriale deosebite și mai ales particularitatea psihică, care le permite să înțeleagă destul de repede și să rețină ceea ce vrea stăpânul de la ei.

În acest sens se evidențiază reușitele deosebite ale câinilor folosiți de grăniceri și politiști, ale câinilor sanitari din slujba armatei sau ale celor utilizați de către organizațiile Salvamont (celebrul Saint-Bernard).

În lupta cu efectele deosebit de nocive ale stupefiantelor, câinii sunt dresați în mod special să depisteze cu mirosul lor supersensibil ascunzătorile folosite pentru transportul acestora (în autovehicule, trenuri, avioane, nave, etc).

În terapia intermediată de animale, cel mai des folosit este câinele, prietenul dintotdeauna al omului, pentru că acesta este ascultător, credincios, poate fi dresat în scopul îndeplinirii anumitor misiuni sau pentru semnalizarea unor anomalii în starea de sănătate.

Pentru câine, lumea înconjurătoare este alcătuită dintr-o multitudine de senzații olfactive, înregistrate într-o memorie deosebită, capabilă să utilizeze la nevoie toate semnalele revelatorii, fără posibilitate de eroare, datorită tocmai sensibilității olfactive de excepție cu care 1-a dotat natura.

În țările dezvoltate există centre speciale de antrenament în care câinii sunt învățați să detecteze și să semnaleze modificările stării de sănătate a organismului uman.

Fig. X Terapia cu ajutorul câinilor în cazul copiilor

Calitățile terapeutice ale câinelui preferat, prin simpla lui prezență, prin mângâiere, prin manifestările sale de afecțiune și devotament, au fost prezentate în multe povestiri ale iubitorilor acestui animal, dar și în numeroase studii clinice.

Persoanele în vârstă, oamenii singuri sau cei care au probleme de comunicare pot beneficia de cooperarea conștientă și necondiționată cu vechiul și credinciosul prieten patruped.
Relația omului cu animalele trebuie să fie corectă și pozitivă, animalului oferindu-i-se spațiu suficient de mișcare, hrană corespunzatoare și să nu i se provoace suferință prin utilizarea îndelungată a lesei sau abuz emoțional și fizic.

Fig. X Terapia cu ajutorul câinilor în cazul persoanelor vârstnice

În terapia canină este extrem de importantă utilizarea unui timbru vocal cald, blând și anumite gesturi de mângâiere pentru a se forma o relație trainică. Un câine poate destul de ușor să simtă atât bucuriile, nemultumirile, cât și stresul sau grijile noastre de fiecare zi.

Orice animal folosit în terapie trebuie să fie în prealabil antrenat și dresat în acest scop.

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul pisicilor

Pisica reprezintă un mister, care s-a răspândit pe toate continentele și în toate regiunile lumii. Egiptul, dispune de cel mai vechi și vast material documentar despre venerata și divinizata pisică, ce simbolizează înțelepciunea, dragostea și maternitatea.

Calitățile pisicii, sunt curățenia exemplară, grația, spiritul de libertate, longevitatea, șiretenia. Proprietățile sale terapeutice, fac ca acest animal să fie tot mai căutat și prețuit.

Pisica este o enigmă a lumii animale deoarece nu se știe cum reușește să presimtă apropierea unui cutremur, a unor mari variații ale presiunii atmosferice sau cum revine la stăpânul sau de la distanțe apreciabile dacă este pierdută.

Prin afectivitate și candoare, grație și rafinament, această mică felină aduce multe satisfacții stăpânului său, pentru persoanele mai în vârstă și pentru copii care adoră pisicile acestea pot deveni adevărați prieteni și chiar terapeuți.

Cercetările au confirmat rolul binefăcător al pisicii asupra psihicului omului, precum și în cazul vindecării unor afecțiuni fizice sau psihice la copii și adulți.

Impactele emoționale, psihologice și sociale sunt atenuate semnificativ de acest animal.

Pisicile sunt des întâlnite în apropierea spitalelor, unde atât personalul medical, cât și pacienții le ofera hrană și le îngrijesc.

Terapia cu ajutorul pisicilor s-a răspândit mai întâi în Statele Unite, iar ulterior și în Europa. La spitalul Paul-Guiraud din Franta, pisicile au devenit asistenți medicali de necontestat, sub supravegherea atentă și afectuoasă a personalului de specialitate. Prezența și mângâierea unei pisici, îi ajută pe clienți să fie mai puțin anxioși, le transmite o stare de calm, de liniste interioară, îi ajută să fie mai deschiși, sensibili și optimiști.

De asemenea, este cunoscut faptul că pisicile simt când un om este bolnav și pot fi considerate ca niște factori ai determinării prezenței energiei negative.

Pisica ajută la formarea caracterului și a personalității copiilor, învățându-i să fie responsabili și independenți.

Prezența ei dă încredere clientilor timizi, aceștia simțind nevoia de a se confesa, de a fi înteleși și aprobați, primesc necondiționat afecțiune și înțelegere, învățând la rândul lor să ofere altora aceste sentimente.

Cercetările au demonstrat că cei care se ocupă în fiecare zi de o pisică au nivelul colesterolului din sânge mai scăzut, tensiunea arterială mărită revine la limitele normale, se reduc semnificativ riscurile maladiilor cardiace, se iau mai puține medicamente pentru tratarea afectiunilor cardiace, a tensiunii arteriale și a insomniei.

Fig. X Terapia cu ajutorul pisicilor în cazul copiilor

Aceste animale grațioase și frumoase, supersensibile și receptive, pot detecta anumite afecțiuni, iar în cazul unor dureri, prin simpla lor asezare pe locul dureros se constată o diminuare accentuată a acestora. Se consideră că efectul ameliorant și tămăduitor al acțiunii pisicii se bazează pe faptul că pisica încălzește locul dureros cu căldura trupului ei.

S-a experimentat ca în locul pisicii să se folosească un încălzitor electric sau un săculeț de nisip încălzit, însă, în aceste situații, efectul nu a mai fost cel scontat.

Atunci când pisica stă culcată pe locul dureros, pe lângă faptul că îl încălzește, îl și iradiază cu undele sale electromagnetice care intră în rezonanță cu cele ale omului și astfel se înlătură dezechilibrul energetic care apare în orice patologie.

Franta, este țara în care pisicile sunt la modă, sunt considerate factori ce favorizează confortul psihologic al angajaților din magazine sau alte locuri aglomerate, s-a observat că prezența unei pisici printre membrii unei firme detensionează atmosfera, reduce stresul, oamenii devin mai relaxati, se enervează mai rar și sunt mai amabili.

Pentru oameni, cea mai placută și cea mai linistitoare manifestare a pisicii este torsul.

Se presupune că pisicile torc când sunt relaxate sau când vor să se calmeze, când sunt rănite pentru că le ajută să se vindece, să-și întărească oasele și organele interne.

Fig. X Terapia cu ajutorul pisicilor în cazul bătrânilor

Oamenii de știință au descoperit că torsul pisicilor reprezintă un adevarat mecanism natural de vindecare a organismului, ceea ce poate fi un punct-cheie în inspirarea mitului conform căruia pisicile au nouă vieți, iar frecvența cu care torc pisicile se încadrează în intervalul 27-44 Hz, expunerea la o astfel de frecvență stimulând vindecarea și creșterea oaselor.

Torsul pisicii se consideră că ar avea un efect, similar tratamentelor cu ultrasunete.

Mai nou, s-a emis ipoteza conform căreia scheletul uman necesită o anumită stimulare pentru a preveni pierderile de calciu, iar capacitatea de a toarce a pisicilor reprezintă de fapt o modalitate prin care ele produc această stimulare.

Pentru a deține animale în scop terapeutic, trebuie respectate conditiile următoare:
-animalele trebuie controlate periodic de către medicul veterinar, vaccinate și tratate corespunzător în caz de îmbolnăvire;

-menținerea unei relații de prietenie între om și animal conduce la o afecțiune extrem de intensă, benefică pentru ambele părți;

-vaccinarea periodică trebuie respectată cu strictețe pentru a se preveni apariția bolilor care se pot transmite de la animal la om;

-controlul fizic de rutina este esențial pentru evaluarea stării de sănătate a animalelor de companie;
-întreținerea cotidiană, hrana sănătoasă și adaptarea nevoilor animalelor, tratarea cu blândețe care le influențează performanțele.

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul cailor

Cea mai vertabilă terapie este aceea în care se foloseste calul. El reprezintă forța și puterea. Apropierea, îngrijirea, mângâierea și lucrul cu acest animal poate produce ameliorări semnificative sau chiar vindecări în multe patologii.

Remediu terapeutic fizic, psihic și relațional, se obține cu succes datorită calităților calului: noblețea, puterea, grandoarea, dar și blândețea, căldura, vitalitatea. Relația între cal și om este legată mai mult de simțuri decăt de inteligență și ea apare în urma atingerii, a cunoașterii și a mișcării împreună cu animalul, în care acest duet devine un tot unitar.

Hippoterapia, se consideră printre cele mai eficiente tehnici de terapie utilizată pentru ameliorarea problemelor care țin de problemele de fizioterapie și logopedie ale clienților.

Obiectivul acestei terapii îl reprezintă reeducarea psihomotorie a clienților prin crearea unui mod de comunicare și a unei relații de încredere reciprocă între om și animal.

Fig. X Terapia cu ajutorul cailor în cazul bătrânilor

Ținând cont de potențialul și problemele călărețului-client, se mizează atât pe plăcerea deplasării pe spatele calului, cât și pe efortul fizic depus, psihic, relațional și afectiv.

Calul reprezintă blândețea, căldura, legănarea, el induce sentimentul de siguranță necesar și suficient înțelegerii spațiului și timpului real, nereperate până în acel moment de client; invită clientul la stabilirea unei relații și obligă la trecerea către un statut de independență în mod instinctiv, fără imperative, fără inducerea fricii, a nemulțumirilor sau a sentimentului de frustrare.

Fig. X Terapia cu ajutorul cailor în cazul copiilor

Beneficiile care se produc prin această terapie pot fi delimitate astfel:
– în plan fizic – efect tonic global (la pas funcționează 300 de mușchi), sincronizarea mișcărilor, adaptarea corpului pentru menținerea echilibrului, coordonarea membrelor superioare cu cele inferioare și se utilizează în afecțiuni motrice cerebrale, infirmități congenitale, accidentale, deficiențe senzoriale.

– în plan psihic – contactul corporal om-cal trezește sentimentele, conștiința propriei existențe, siguranța dobândită prin ritm (pasul calului) și se utilizează în nevroze, psihoze, dificultăți comportamentale, depresii, angoase.

– în plan relațional – autenticitatea relației călăreț-cal, relaționare necondiționată, acceptată fără a se aștepta vreo recompensă, care se utilizează preponderent în tulburări de caracter.

Rezultate constatate în terapia cu ajutorul delfinilor

Delfinii, sunt considerați animale inteligente și foarte sentimentale, iar folosirea lor în terapie la copii cu deficiențe de vorbire a condus la recuperarea acestora integral.

Creierul delfinilor seamănă cu creierul omului, ei pot fi ușor dresați și utilizați în terapie, pielea lor reprezintă un adevarat receptor al mângâierilor care le face plăcere, conducând astfel la stabilirea unei relații de colaborare și prietenie durabilă în timp și reciproc avantajoasă.

Paralizia cerebrală infantilă este una din afecțiunile grave care se poate trata cu succes prin această terapie, care necesită personal calificat și stricta îndrumare a unui terapeut specializat în acest domeniu.

Fig. X Terapia cu ajutorul delfinilor în cazul bătrânilor

Delfinii posedă capacitatea înnăscută de a-și schimba modul de acțiune atunci când interacționează cu persoanele care au probleme speciale de sănătate, sunt capabili să diferențieze nevoile acestor oameni și să le trateze corespunzător.

Ei adoră copii, se manifestă protector permițându-le să urce pe spinarea lor fără să se scufunde.

În centrele specializate pe acest domeniu, obiectivul principal urmărit este acela de a recupera copii și adulții cu deficiențe severe, de a îmbunătății condițiile de viață ale acestora și de a îi integra în societate.

Înotul împreună cu delfinii calmează spasmele, induce o stare de relaxare generală a organismului și redă încrederea în forțele proprii.

Fig. X Terapia cu ajutorul delfinilor în cazul copiilor

Principalele afecțiuni care se pot ameliora sau chiar vindeca utilizând terapia cu ajutorul delfinilor și al personalului special pregătit în acest scop, sunt: sindromul Down, problemele severe de auz, paralizia cerebrală, problemele de vedere, afecțiunile coloanei vertebrale, etc.

2.2.9. Interpretarea calitativă si cantitativa

Având în vedere grupul țintă stabilit : un grup de patru elevi pentru terapie (din viața socio-culturală), lucrarea este tratată prin cercetarea calitativă și cantitativă unde se disting două forme de terapie: individuală și de grup (format din cate doi copii).

Prin cercetarea cantitativă (paradigma pozitivistă), evenimentele, faptele și informațiile sau obținut prin metode simple având la bază următoarele principii:

– realitate obiectivă și simplă, unde cei patru copii sunt antrenați în activități care au ca suport real animale cunoscute prezente în viața omului, practicarea de jocuri cu animale, inițierea de jocuri cu animale, creare de jucării care să reprezinte animale, comunicarea cu animalele, etc.

– caracteristicile contextului social în care trăiesc copii-mediul rural, unde calul, câinele, pisica și iepurașii sunt prezente în majoritatea gospodăriilor și despre care copii cunosc faptul că acestea pot să fie domestice, sălbatice sau dresate în anumite scopuri utilitare, reprezintă un ajutor și că aduc multe foloase omului, dar nu cunosc și faptul că ele ajută la relaxare și deconectare de la gândurile negative, că provoacă mișcare multă, veselie, declanșează dialog, sau smulg confesiuni ducând la eliberarea de griji, creează responsabilități, etc.

– informațiile obținute nu se asociază cu calificative de tipul bun sau rău, în care se consideră că acești copii nu suferă de boli incurabile sau netratabile, ci că ei au nevoie de puțin ajutor pentru a depăși o schimbare bruscă apărută în viața lor și la care nu pot face față singuri.

Terapia asistată de animale le dezvoltă comunicarea, le stimulează creativitatea în diferite forme de jocuri, înlesnesc relaționarea cu alte persoane, îi solicită să-și consume energia într-un mod plăcut și relaxant, le îmbogățește bagajul de cunoștințe despre animale și le dă posibilitatea de a-și creea anumite „visuri” și ”țeluri”, ceea ce înseamnă că îi responsabilizează.

– explicația unui fapt social trebuie să rezulte dintr-un studiu care să poată fi verificat și de alți terapeuți, unde în urma studiului făcut să rezulte o schimbare bine definită între situația anterioară și cea de după terapie, evidențiindu-se ameliorarea sau dispariția totală a stărilor de trăire anterioare.

Prin trăirea experienței oferite de psihoterapia asistată de animale, stările anterioare ale copiilor s-au diminuat până la dispariția lor totală trecându-se de la: tristețe la veselie, izolare la intercomunicare, timiditate de exprimare la expuberanță, apatie la dinamism, indiferență la responsabilitate, dispariția coșmarurilor prin declanșarea visurilor plăcute și relaxante – de zbor, joacă), specifice vârstei lor, etc.

Toate acestea trebuie să se evidențieze și să se mențină în viața socio-culturală a copiilor, dupa încetarea psihoterapiei.

– presupune mai multe cazuri și mai puține detalii, în care se pune accentul pe fiecare caz (copil) în parte, urmărindu-se în principal implicarea fiecăruia în activități captivante care prin natura lor să distragă concentrarea copilului de la problemele care îl îngrijorează.

Prin cercetarea calitativă se face o analiză de profunzime a caracteristicilor unui segment al realității sociale și are la bază următoarele principii:

– presupune mai puține cazuri și mai multe detalii, unde fiecare copil (sau grup) este urmărit și monitorizat atent, în ceea ce priveste inițierea de dialog, spiritul de lucru în echipă, tonalitatea folosită, expresiile feței în diferite situații, coeficientul de implicare în jocul cu animalul, stările de apatie sau dinamism, teamă sau reticență în a se apropia de animal sau a iniția ceva nou.

– deschidere de limitare a evoluției (un scop al cercetării, nu o condiție) unde terapia se poate schimba pe parcursul ei, în funcție de nevoile și necesitățile copilului, de voința sau reticența lui.

– comunicarea între terapeut și copii pentru a culege informații despre realitate, în care copii definesc, explică și interpretează realitatea, iar terapeutul selectează ceea ce este esential, comun și definitoriu pentru faptul social. Prin relaționarea cu terapeutul, copii povestesc trăirile avute în timpul ședințelor cu câinele, explică anumite cauze și consecințe în timpul terapiei și interpretează situația reală așa cum o percep ei.

– realitatea socială ca proces, în care terapeutul identifică modul de construire a unor modele comportamentale (individuale sau sociale) și definește sensul acțiunilor umane.

Însuși terapeutul și stăpânul de animal, care împreună cu acesta, reprezintă un model de comportament individual și social prin acțiunile de înțelegere, toleranță, afectivitate și relaționare.

Copii învață spre exemplu să împartă mâncarea lor cu animalul, să renunțe la altceva pentru a- l îngriji.

– reflexivitatea și analiza unde fiecare simbol sau sens este considerat a fi reflexul contextului în care a luat naștere, unde se presupune participare și raționament personal în care copii scot la iveală tot ce au mai bun, amplasează fiecare eveniment într-un cadru bine definit.

– explicația în care terapeutul informează copii la ce se așteaptă de la ei și care este procedura de lucru. Terapeutul va explica și nuanța că procesul terapeutic se va desfasura folosind sedinte alternative: o ședință în cabinet și alta în centrul terapeutic unde vor lucra în contact direct cu animalul (câinele).

– flexibilitatea în alegerea metodelor și a procedeelor în funcție de cerințele contextului, ele putându-se schimba pe parcursul cercetării. În funcție de evoluția terapiei, terapeutul și copii vor dezvolta abilități de adaptare la schimbările care intervin pe parcurs, acceptând că fiecare eveniment petrecut este unic.

2.2.10. Analiza psihologică a rezultatelor

1. Prin utilizarea și analiza fișelor de autoevaluare cu întrebari ghidate terapeutic (bazate pe interviu), terapeutul va identifica pentru fiecare ședință stările emoționale ale copiilor, situația anxiogenă experimentată de ei la momentul respectiv, gândurile negative apărute spontan pentru momentul respectiv, răspunsul rațional, posibil, referitor la momentul respectiv și gradul de credibilitate la care s-a ajuns privind gândurile negative apărute. Aceaste fișe trebuie să fie evolutive pe parcursul ședințelor de terapie până la dispariția gândurilor negative și atingerea pragului de credibilitate că ele nu au nici un suport real 100%.

2. Prin utilizarea și analiza fișelor de observație privind implicarea copiilor în activitățile terapeutice, gradul lor de participare și colaborare la aceste activități, terapeutul va constata pentru fiecare ședință, evoluția psihologică și comportamentală a stărilor copiilor.

3. Testul omulețului, utilizat în prima ședință, ajută terapeutul să-și formeze orientativ o părere privind personalitatea fiecărui copil, în funcție de care va ține cont de metodele abordate pe parcursul terapiei.

Având în vedere că personalitatea copiilor este în continuă formare, acest test este doar orientativ.

4. Formularul de date informative generale ale copilului va furniza date importante despre copil, unde se va putea descoperi evenimentul sau evenimentele generatoare de trăiri emoționale negative, dar și „luminița albă de la capătul tunelului” întrevăzută de copil în viitor.

5. Chestionarul referitor la stilurile de învățare ale copiilor ajută terapeutul să aplice cele mai eficiente metode de lucru în cabinetul terapeutic (ce materiale didactice să utilizeze cu succes).

6. Fișa de feedback realizată la finalul fiecărei ședințe de terapie reliefează ambianța în care s-a desfășurat ședința de terapie, de unde terapeutul desprinde cele mai relevante aspecte cu privire la schimbările de comportament și stările de trăire ale copiilor.

7. Chestionarul de absenteism școlar scoate în evidență părerea copiilor vizavi de procesul instructiv-educativ, care îl ajută pe terapeut să formuleze un plan de monitorizare al copiilor dar și de responsabilizare al părinților.

8. În timpul ședințelor de terapie, pe baza chestionarelor, a interviului ,observatiei și a testelor s-a constatat următoarele:

Copii sau prezentat cu stări de trăire emoțională puternice în urma evenimentelor neplăcute prin care au trecut și nu sau putut adapta noilor condiții de conviețuire socială.

La școală s-au simțit marginalizați, iar profesorul nu a reușit să le acorde atenția de care aveau nevoie în acele momente delicate de traume psihice și schimbare bruscă și nedorită de domiciliu și locație.

Copii fiind „noii veniți” nu au reușit să-și construiască relații de prietenie datorită timidității, a stărilor de panică și a stărilor de teamă că nu vor putea face față noilor cerințe.

Au trăit cu impresia că sunt priviți cu „alți ochi” de către colegii lor care ”nu sau lăsat” impresionați de cele povestite de ei, iar copii nu au fost destul de convingători în exprimări și relatări.

Ei sau simtit respinși și au construit în jurul lor un „zid” de apărare adoptând un comportament mai agresiv, irascibil, care a condus în final la izolare și absenteism școlar.

Acasă, copii nu au avut parte de atenție din partea părinților, care sub povara grijilor, abia reușeau ei să se descurce. Copii au asistat de multe ori la discutii îngrijorătoare în familie și ca să nu mai fie și ei „o problemă în plus” pentru părinți, au preferat să ascundă aspectele de prezență și comportament școlar.

La înștiințarea părinților de către profesor privind copii, problemele de comunicare între părinți și copii s-au agravat deoarece părinții au adoptat o metodă intolerantă, inflexibilă față de nevoile copiilor.

Pe parcursul ședințelor de terapie cu cainele, copii au primit informații și îndrumări, ajutor pentru a înțelege, a acționa și a obține informații conform nevoilor lor de: atenție, dragoste, înțelegere, toleranță, dar și modalități de acționare, de argumentare, de exprimare și relatare fermă a ceea ce vor. Au fost responsabilizați în legătură cu participarea la toate evenimentele școlare, la programul școlar și cum să comunice cu familia și noii lor colegi. Au fost învățați să accepte sprijinul consilierului școlar pentru menținerea rezultatelor obținute în urma terapiei.

De asemenea a fost promovată egalitatea de șanse pentru toți copii, împiedicându-se discriminarea, astfel încât copii să își poată atinge potențialul.

Ei au învățat la ședințele de terapie cu animale în cabinet, că există o gamă largă de strategii de învățare care să corespundă stilurilor fiecăruia, să o utilizeze pe cea care i se potrivește cel mai bine.

Terapia s-a desfășurat individual – centrată pe copil, dar și în cadrul grupului ( de doi copii), precum și în diferite contexte apărute neplanificate.

Copii au primit în mod regulat feedback, dar și informații privind progresul realizat, precum și informații despre modul în care pot stabili noi criterii individuale pentru a acoperi lipsurile în comportament. Ei au fost implicați în evaluarea progresului realizat și au învățat să își planifice acțiunile, să își înregistreze succesele și să își argumenteze relatările, exprimările, etc.

La finalizarea ședințelor de terapie asistată / intermediată de câine, copii prezintă o stare de spirit și o stare comportamentală foarte diferită de cea cu care s-au prezentat.

Ei sunt foarte încrezători, știu să relateze și să exprime clar ceea ce vor (au învățat să relaționeze între ei patru, între ei și animale, între ei și stăpânii animalelor, între ei și terapeut), au dovezi pe care să le prezinte colegilor (toate lucrările de desen, toate jocurile practicate, toate lucrările realizate de ei pentru camera lor și pentru șerbările școlare, au mascote personalizate), argumente la ceea ce vor întreprinde la șerbările școlare, la carnavalul școlii (să utilizeze măști cu animale, să improvizeze scenete, să spună poezii și povesti cu animale), știu cum să stabilească relații de prietenie folosind dragostea și toleranța (știu să ierte anumite greșeli, să recunoască și să ceară iertare când gresesc, să ajute și să ceară ajutor, să împartă bucurii și tristeți cu alți colegi prin confesiuni), nu se mai văd priviți cu „alți ochi” deoarece știu să se facă remarcați singuri prin implicarea în viața socio-culturală, știu să împărtașească și colegilor toate informațiile acumulate.

În familie, copii știu cum să facă părinții să uite de griji și să le asculte tristețile și bucuriile (prin îmbrățișări calde, rezultate bune la școală, comportament adecvat, respect reciproc (sinceritate, iertare, toleranță).

Copii așteaptă nerăbdători să reia cursurile școlare pentru a-și îndeplini visurile inocente pe care și le-au propus: Alin să devină terapeut, Ioana- medic veterinar, Mihai –fermier, iar Gabi dresoare.

Concluzii

Concluziile vor reliefa diferențele de comportament și comunicare ale copiilor de la:

tristețe, culpabilitate, rușine, supărare, irascibilitate, fustrare, îngrijorare, panică ,etc, la:

stare de calm, de sănătate, dinamism, relaxare, optimism, încrezători în acțiunile lor, sensibilitate față de cei din jurul lor, relații de prietenii simple și bine definite, cooperare conștientă cu bunul lor prieten patruped, împărțirea hranei cu cineva drag, devin responsabili și independenți.

Fișele de autoevaluare cu intrebări ghidate terapeutic arată dispariția gândurilor negative și atingerea pragului de credibilitate că ele nu au nici un suport real 100%.

Fișele de observație privind implicarea copiilor în activitățile terapeutice, gradul lor de participare și colaborare la aceste activități, arată evoluția psihologică și comportamentală a stărilor copiilor.

Sentimentul de teamă, panică, timiditate, izolare, iritabilitate, coșmarurile în vise au fost înlocuite cu blândețea, tandrețea, dragostea necondiționată, dinamismul și tot ce a avut mai bun prietenul lor patruped de arătat.

inițierea de dialog, spiritul de lucru în echipă, tonalitatea folosită, relaționarea interpersonală, relaționarea între membrii celor două echipe, se realizează cu ușurință.

Obiectivul propus și-a atins scopul : acela de a produce schimbări pozitive emoționale și comportamentale.

Centrul de terapie a dezvoltat protocoale cu unele unități școlare și a câștigat susținerea, încrederea și sprijinul comunității locale.

Animalele oferă copiilor afecțiune și înțelegere de la care copii învață la rândul lor să ofere altora aceste sentimente, ofera sprijin emoțional și de diversiune, reprezintă un catalizator pentru conversații, povestiri, este un confident care nu va trăda niciodată.

În urma cercetărilor efectuate până în prezent și a rezultatelor obținute, Terapia asistată / intermediată de animale începe să se dezvolte din ce în ce mai mult, ea reprezentând o știință de sine stătătoare care contribuie substanțial la reducerea consumului de medicamente de sinteză. Speciile de animale care sunt utilizate în Terapia asistată / intermediată de animale sunt: câinii, caii, pisicile, delfinii, animalele mici, rozătoare, broaște, iepuri, pești, animale de fermă, etc, și au în comun calitățile: deși sunt din specii diferite, fac oamenii să fie mai activi, mai prietenoși și mai responsabili, să interacționeze mai ușor unii cu alții, prin blândețea, inteligența și docilitatea de care dau dovadă, iar aceste cercetări făcute de medici împreună cu terapeuții, constituie baza științifică a Terapiei asistată / intermediată de animale.

(A.T.Beck 1967) a elaborat modelul cognitiv al depresiei, al anxietății generale și sociale, precum și al tulburărilor psihomatice care constă în:

Experiențe timpurii > formarea unor convingeri disfuncționale > incidentul critic (S-stimul) > activarea convingerilor > gânduri negative automate > simptome depresive:

-somatic,

-cognitiv,

-afectiv,

-motivațional,

-comportamental.

Concluzii generale desprinse din studiile făcute până în prezent, privind cele mai cunoscute animale utilizate în Terapia asistată / intermediată de animale: Câinele, pisica și calul

Despre câini:

Prezența câinelui ajută copii să se concentreze mai mult, să depășească traumatismele severe pe care le-au dobândit în urma întâmplărilor nefericite, să facă mișcări relaxante, să uite de oboseală, de gândurile negative pe care le au, să fie mai deschiși și sociabili cu persoanele din jur, le dezvoltă comunicarea.

Câinele, afișează un limbaj specific care se concretizează prin semnale sonore, pozițiile corpului sau ale diferitelor părți ale acestuia (pozitia capului, a urechilor, a cozii, a membrelor, a ochilor), precum și mimica facială.

Ingeniosul aparat emițător – receptor al câinilor, permite transmiterea inconștientă a sentimentelor și emoțiilor.

Terapia intermediată /asistată de câine, înseamnă de fapt, utilizarea în scopuri terapeutice a acestuia cu un rol benefic în ameliorarea sănătății clienților, în special în maladiile genetice, care țin de psihic, precum și în combaterea stresului.

Animalele iubite de om, îl răsplătesc, la rândul lor, cu o dragoste curată, totală și necondiționată.

Sunt cunoscute multe cazuri în care câinii detectează apariția unor chisturi cancerigene, avertizează în timp util producerea unui atac cerebral sau a unei crize de epilepsie, întâmplări fericite de salvare a unor oameni.

Atenți la aceste manifestări, medicii și psihologii occidentali au efectuat o serie de experimente ale caror rezultate au condus la cercetări menite să transforme prezența animalelor într-o terapie științifică.

În prezent, folosirea cailor în terapie a dezvoltat o ramura medicală, numită hippoterapie, prin intermediul căreia se ameliorează musculatura copiilor atinși de paralizie.

Echipele de specialiști au concluzionat că animalul potrivit, folosit la momentul potrivit, poate liniști spasmele, poate ameliora tensiunea arterială, poate alunga stările depresive și poate preveni agresiunile.

Animalele posedă un câmp electromagnetic extrem de puternic, primesc stimuli prin intermediul câmpului informațional global, presimt situațiile critice în care se află stăpânii lor și de multe ori intervin pentru salvarea acestora în timp util și de aceea unele animale, pot fi considerate psihoterapeuți ideali.

În întreaga lume s-au înființat o serie de organizații care promovează Terapia intermediată / asistată de animale, acestea oferind diferite și ample programe pentru clinici sau spitale, în cadrul cărora se prezintă posibilitățile de formare a specialiștilor în acest domeniu.

Folosirea animalelor în spitale și sanatorii au arătat că animalele pot induce o stare de relaxare, pot să contribuie la scăderea tensiunii arteriale, ajută la o însănătoșire mai rapidă, reduc timpul de spitalizare, iar clienții care apelează la această terapie, sunt mult mai receptivi la tratamentele urmate, mai optimiști și mai încrezători în sansele lor de vindecare.

Schimbările rapide survenite în ultimele decenii și în special a ritmului din ce în ce mai alert al activităților zilnice, factorii de stres care intervin în viața omului au favorizat hipersensibilizarea nervoasă a acestuia.

Despre pisici:

a) Pisicile –“mereu cu ochii-n patru”, presimt pericolele și prin comportamentul lor atenționează omul oferind acea clipă salvatoare de viață.

b) Întăresc relațiile interpersonale, produc descărcare afectivă care antrenează deblocarea unor inhibitii, dezvoltă exprimarea tandreței, a dorinței de a asculta și a sensibilității fiecăruia cu privire la celălalt.   

c) Învață omul să: zâmbească chiar dacă este supărat, să acorde timp și micilor plăceri, să facă plimbări, să doarmă mai liniștit, să se relaxeze dupa o zi de muncă istovitoare, să schimbe o privire tristă cu una fericită.

d) Reprezintă un amortizor pentru efectele patogene ale stresului prin direcționarea atenției asupra sa, înlăturând astfel gândurile rele, angoasa și sentimentele depresive.

e) Prezintă influențe psihologice benefice în situații de: sănătate, singurătate, consum de medicamente, sentimente de inutilitate, de responsabilitate, etc.

f) Cresc rezistența la boli: reduc alergiile, normalizează stările emoționale, întăresc imunitatea și asigură funcționarea organismului.

g) Rezonanța torsului de pisică acționează asupra maladiei osteoporoza întărind oasele prin efectul de “tratament cu ultrasunete”.

h) Aduc armonizări în plan social prin legarea unor noi prietenii , clientii devin mai sensibili, mai fericiți, mai serioși; la copii: le înlătură teama când se culcă, îi face să respecte semenul din jur deoarece pisica nu acceptă să i se facă orice, îi responsabilizează și maturizează.

i) Influențează în bine educația copiilor (introvertit-exteriorizat, visători-realiști,

hiperactivi-linistiti).

j) Ajută la recuperarea fizică și morală mai rapidă în urma operațiilor chirurgicale, sau a persoanelor aflate în convalescenta, numai prin prezența și mângâierea ei.

k) Ajută la depășirea mai ușoară a unor momente triste și dramatice (deprimante) din viața omului (la pierderea unui membru de familie) oferind afecțiune necondiționată.

l) Reprezintă o sursă de inspirație pentru toate categoriile de artisti: pictori, sculptori, coregrafi, compozitori, scenaristi, povestitori, decoratori, olari și desenatori.

m) Sunt considerate suflete pereche ale celor singuri deoarece rămân în jurul persoanei în cauză , o îmbărbătează prin jocurile ei, o fac să zâmbească.

n) Jocurile pe care clientul trebuie să le ofere pisicii îl pun în mișcare fără ca el să realizeze acest lucru, deoarece amuzamentul acestor jocuri îl relaxează (jocul cu sfoara, jocul cu o minge de ping-pong, etc).

o) Consolidează încrederea în sine prin faptul că determină clientul să se simtă util (o hrănește) și apreciat (o mângâie) și se destinde alături de ea.

Despre cai:

a) Calul – însoțitorul și prietenul omului cu care împarte activități comune. Calul depinde de om, care are grijă să fie hrănit, adăpat, dresat și îngrijit, oferindu-i în schimb forța sa ca mijloc de transport și de muncă.

b) Redă siguranța și echilibrul călăretului prin însăși constituția sa privind șoldurile și coloana vertebrală.

c) Mișcările calului necesită antrenament din partea omului pentru a se adapta la ele. Factorii utilizați în terapie se regăsesc în caracteristici pedagogice, emoționale și sociale, ca interacțiunea cu o ființă vie, asumarea responsabilității îngrijirii ei, stabilirea unui contact, dezvoltarea încrederii, acceptarea sentimentului de mobilitate, capacitatea de adaptare, facultatea de a reacționa.

Persoana aflată pe un cal ghidat învață să se adapteze la mișcările acestuia din urmă, să-și asume ritmul lui, este, deci, activ și execută exerciții de gimnastică și jocuri de dexteritate care ajută foarte mult copii și adulții cu diferite probleme corporale, psihice și cognitive.

d) Nevoia de mișcare este satisfăcută în cazul persoanelor cu handicap locomotor și permit acestora să facă un anumit tip de efort fizic.

Reeducarea cu ajutorul calului accentuează reabilitarea și reintegrarea socială. Reacția calului cu privire la tratamentul corect sau incorect permite aducerea la cunoștință a efectelor propriilor acțiuni.

e) Mișcarea calului este utilizată de către terapeuți care au ca țintă obiectivul de reeducare psihică unde aspectul relațional între cal și client nu este abordat.

f) Modul personal de abordare a animalului ține de o serie de particularități ale clientului (dorința sau, din contră, teama de a-l atinge, alegerea calului, modul în care se va desfășura ședința: urcarea sau nu pe cal, discutiile în legătura cu el, etc,

Pe parcursul ședințelor clientul se va implica progresiv (fără să conștientizeze prea mult) în îngrijirea calului, dar și în înțelegerea comportamentului acestuia.

g) Calul – factor mediator care permite prelucrarea unor obiective net definite la nivel:

– psihomotor (schema corporală, spațiu, coordonare, disociere, etc.),

– psihic (relaxare, încredere în sine, descoperirea aspectului ascuns de sine, etc.),

– cognitiv (mai ales în cazul blocajelor cu alte mijloace didactice)

– social (manejul creează un spațiu propice povestirii).

Elemente esențiale în terapia alături de cal: – senzorialitate, corp, identitate.

Când persoana este asezată pe cal, tonusul este situat la joncțiunea dintre câmpul corporal și cel psihic și este mobilizat de pasul animalului – relație, comunicare si emoție.

Apropierea între cal și client este concretizată de relația, comunicarea și gestiunea emoțiilor.

Comunicarea presupune ascultarea calului, de fapt fiind ascultarea propriei persoane (a ceea ce simțim în interior) și exprimarea acestor stări involuntar, prin gesturi și atitudini.

Cunoasterea partenerului – cal, se face printr-un “dialog” între cele două corpuri (cal-client) în care emoțiile umane vor contribui la îmblânzirea calului.

Trebuie să se ajungă la o vibrație comună, să se simtă reciproc și apoi se vor comunica sentimentele, în acest fel, un cal agitat se liniștește, fără să fie ținut cu putere.

Calul simte emoțiile – Apropierea față de cal necesită originalitate. Toate emotiile omului se transmit calului (dacă omul este nervos și calul se va enerva).

Concentrarea este obligatorie: un cal întotdeauna îngrijorează sau fascinează.

Dacă fascinează, mărește concentrarea prin felul său de a fi: atât de mare, atât de impresionant, atât de puternic și de gentil.

Daca îngrijorează, măreste concentrarea prin faptul că el profită de cea mai mică clipă de neatenție a clientului pentru a decide singur cum trebuie să decurgă lucrurile în continuare.

.

4. Bibliografie

1 Suport de curs: Introducere în psihoterapie, Lector Univ. Drd. Valentina Neacsu

2. „Handbook on Animal Assisted Therapy:Theoretical Foundation and Guidelines for Practice”(2006)-Aubrey H.Fine;”

3. Suport de curs: Metodologia cercetării psihologice vol. 1, Prof. Univ. Dr. Margareta Dinca

4. Suport de curs: Psihoterapii de scurtă durată, Conf. Univ. Dr. Dimitriu Odette

5. Suport de curs: Psihologia personalității, Prof. Univ. Dr. Mihai Golu

6. Suport de curs: Bazele psihoterapiei cognitiv-comportamentale, Lector Univ. Drd. Valentina Neacsu

7. „Between Pets and People”(1984)-Alan M.Beck & Aaron Katcher;

8. „Understanding Horse Behavior(1999)- Sue McDonnell;

9. „Applied Horse Psychology”(1977)- Marion B. Williamson.

5. Anexe

Anexa 1 – Desene de colorat pentru copii

Anexa 2 – Poezii cu animale pentru copii

Câinele:

“Stă pe labe gânditor,
Mai privește câte-un nor…
Vine Petru și-i aruncă
Un os mic apoi o nucă…
– Doar atâta merit eu?
C-am lătrat și mi-a fost greu
Și vroiam un os mai mare
Să-l pot duce în spinare,
Să-mi ajungă pentr-un an…
Iar cu nuca ce să fac?
Să joc baschet c-un pisoi
Si să fac tumba apoi…”

Pisica mâncăciosă:

“Am plecat la școală
Cu burtica goală.
Am venit acasă,
Nu-i nimic pe masă.
Mi-a mâncat pisica
Toată fripturica.
Pisicuță, dacă vrei,
Prinde niște șoricei,
Și lasă mâncarea mea.
Nu fi leneșă și rea!”

Iepurele mofturos:

„Iepurele cel fricos
Toată ziua-i mofturos:
Ba că varza e prea tare,

Ba că nu are sandale
Și tot își șterge lăbuța
De se miră și lăcusta
Și îi spune supărată:
– Șezi frumos în iarba-naltă
Că m-ai amețit de toane…
Iepure, ce-ai vrea?
Sarmale?”

Căluțul:

E frumos și nărăvaș.
Tropa, tropa prin oraș!
E căluțul, di, di, di!
Prieten bun pentru copii.

Anexa 3 – Cabinet psihologic

4. Bibliografie

1 Suport de curs: Introducere în psihoterapie, Lector Univ. Drd. Valentina Neacsu

2. „Handbook on Animal Assisted Therapy:Theoretical Foundation and Guidelines for Practice”(2006)-Aubrey H.Fine;”

3. Suport de curs: Metodologia cercetării psihologice vol. 1, Prof. Univ. Dr. Margareta Dinca

4. Suport de curs: Psihoterapii de scurtă durată, Conf. Univ. Dr. Dimitriu Odette

5. Suport de curs: Psihologia personalității, Prof. Univ. Dr. Mihai Golu

6. Suport de curs: Bazele psihoterapiei cognitiv-comportamentale, Lector Univ. Drd. Valentina Neacsu

7. „Between Pets and People”(1984)-Alan M.Beck & Aaron Katcher;

8. „Understanding Horse Behavior(1999)- Sue McDonnell;

9. „Applied Horse Psychology”(1977)- Marion B. Williamson.

5. Anexe

Anexa 1 – Desene de colorat pentru copii

Anexa 2 – Poezii cu animale pentru copii

Câinele:

“Stă pe labe gânditor,
Mai privește câte-un nor…
Vine Petru și-i aruncă
Un os mic apoi o nucă…
– Doar atâta merit eu?
C-am lătrat și mi-a fost greu
Și vroiam un os mai mare
Să-l pot duce în spinare,
Să-mi ajungă pentr-un an…
Iar cu nuca ce să fac?
Să joc baschet c-un pisoi
Si să fac tumba apoi…”

Pisica mâncăciosă:

“Am plecat la școală
Cu burtica goală.
Am venit acasă,
Nu-i nimic pe masă.
Mi-a mâncat pisica
Toată fripturica.
Pisicuță, dacă vrei,
Prinde niște șoricei,
Și lasă mâncarea mea.
Nu fi leneșă și rea!”

Iepurele mofturos:

„Iepurele cel fricos
Toată ziua-i mofturos:
Ba că varza e prea tare,

Ba că nu are sandale
Și tot își șterge lăbuța
De se miră și lăcusta
Și îi spune supărată:
– Șezi frumos în iarba-naltă
Că m-ai amețit de toane…
Iepure, ce-ai vrea?
Sarmale?”

Căluțul:

E frumos și nărăvaș.
Tropa, tropa prin oraș!
E căluțul, di, di, di!
Prieten bun pentru copii.

Anexa 3 – Cabinet psihologic